Erezii periculoase

 Erezii periculoase

 

Erezii care au stat in umbra in perioada Evului Mediu si care si-au gasit noi raze de speranta in prezent. Unele isi vor gasi poate mai multi adepti in viitor. Iata cum arata acest viitor.

Iisus a avut o fire umana si una divina sau le-a avut pe amandoua? Dumnezeu este intrupat in trei persoane sau numai Tatal este cel adevarat? Sfantul Duh a fost creat de Fiu? Atat de multe intrebari si tot atatea erezii? De unde a stiut biserica ce este adevarat si ce nu este?

Ce a fost demn de crezare si ce nu? Care teorie a fost adoptata, care a trecut de Canon? Si care a fost redusa la tacere? Cati au fost prigoniti? Cati au fost inchisi, ucisi si cator eretici li s-a inchis gura? Cati au fost arsi pe rug?

Dar mai ales cati au fost dati uitarii?

Reinviem acum aceste erezii mai mult umane decat divine. O lupta eterna pentru detinerea adevarului suprem.

KENOSIS – Teoria kenotica stabileste ca Isus a renuntat la unele din atributele sale divine cat timp a fost om aici, pe pamant. Aceste atribute erau omniscienta, omniprezenta si omnipotenta. Hristos a facut acest lucru voluntar astfel incat sa fie aidoma unui om pentru a implini lucrarea de mantuire. Aceasta opinie a fost prima oara expusa la sfarsitul anilor 1800 in Germania de catre Gottfried Thomasius (1802-1875), un teolog lutheran.

MACEDONIANISMUL – denumita si  erezia pneumatomahiana – o erezie crestina din secolul al patrulea care nega deplina personalitate si divinitate a Sfantului Duh. Potrivit acestei erezii, Sfantul Duh a fost creat de Fiu si ca atare era subordonat Tatalui si Fiului. (In teologia crestina ortodoxa, Dumnezeu este unul ca esenta, dar intreit ca persoana — Tatal, Fiul si Sfantul Duh, care sunt distincti si egali.)

MODALISMUL sau SABELIANISMUL si MONARHIANISMUL MODALISTIC– Modalismul este probabil cea mai obisnuita eroare teologica privind natura lui Dumnezeu. Este o negare a Treimii, sustinand ca Dumnezeu este o singura persoana care, de-a lungul istoriei biblice, s-a dezvaluit pe Sine in trei moduri ori forme. Astfel, Dumnezeu este o singura persoana care prima data s-a manifestat pe Sine in chipul Tatalui in vremurile Vechiului Testament. La intrupare, modalitatea a fost Fiul. Dupa inaltarea lui Isus, modalitatea a fost Sfantul Duh. Aceste modalitati sunt consecutive si niciodata simultane. Cu alte cuvinte, Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu au existat vreodata toti in acelasi timp, ci doar unul dupa altul. Modalismul neaga distinctia intre cele trei persoane ale Treimii, chiar daca  pastreaza divinitatea lui Hristos.

MONARHIANISMUL – Monarhianism (mono – “unul“; arche – “conducere“) a fost o greseala referitoare la natura lui Dumnezeu care s-a dezvoltat in secolul al doilea A.D. S-a nascut ca o incercare de a mentine monoteismul si a respinge triteismul. Din nefericire, ea contrazice doctrina ortodoxa a Treimii. Monarhianismul invata ca exista un singur Dumnezeu ca persoana unica: Tatal. Treimea inseamna ca exista un Dumnezeu in trei persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Treimea este monoteista, nu politeista cum le place unora dintre criticii ei sa sustina. Monarhienii erau impartiti in doua mari grupari, monarhienii dinamici si monarhienii modalisti.

MONARHIANISMUL DINAMIC – Monarhianismul Dinamic, precum Monarhienii Modalisti, si-au bazat invataturile lor pe stricta unicitate a lui Dumnezeu invatata în Biblie (monarhia, provenind de la radacinile din greaca pentru „singur” si „inceput”, „sursa”, sau „domnie”, precum este in cuvantul „monarhie”).

SABELIANISMUL – In crestinism, sabelianismul (cunoscut si ca modalism, monarhianism modalist ori monarhism modal) este credinta nontrinitariana care sustine ca Tatal Ceresc, Fiul Inviat  si Sfântul Duh sunt moduri sau aspecte diferite ale unui Dumnezeu (pentru noi doar), in loc de trei persoane distincte (in El Insusi). Se spune ca Dumnezeu are trei “fete” sau “masti” (grec. prosopa). Intrebarea este: “este treimea lui Dumnezeu o problema pe care o vedem în mod eronat (sabelianism/modalism), sau este o chestiune a esentei lui Dumnezeu dezvaluita ca trei-intr-unul (trinitarianism ortodox)?”


MONTANISMUL – Montanismul, cunoscut si ca Erezia Catafrigiana si Noua Profetie, a fost o miscare eretica intemeiata de profetul Montanus care a aparut in Biserica Crestina din Frigia, Asia Mica, in secolul al II-lea. Ulterior s-a extins si spre Vest, in principal in Cartagina, sub indrumarea lui Tertullian, in secolul al III-lea. Era aproape disparut in secolele al V-lea si al VI-lea, cu toate ca unele dovezi arata ca supravietuia undeva prin secolul al IX-lea.

MONOTELITISMUL – Monotelismul nu este altceva decat o prelungire a monofizismului.  Doctrina cristologica ce sustinea ca Isus a avut o singura vointa, insa doua firi (cea divina si cea umana). Sub influenta Patriarhului Sergius I al Constantinopolului, monothelitismul s-a dezvoltat pe parcursul domniei lui Heraclius (610-641), ca si consecinta a esecului Monoenergismului, ca si încercare de reconciliere a Miaphysisilor (cei ce nu erau Chalcedonieni) cu Chalcedonienii. Oricum, a fost respinsa de catre Biserica, si nu a fost niciodata acceptata nici de catre Miaphysisi. Un oponent puternic al doctrinei a fost Maximus Confesorul, care a pus accent in schimb pe dythelitism, convingerea ca Hristos a avut doua vointe in loc de una.

MONOFIZITISMUL – Monofizitismul este doctrina care sustine ca Isus Hristos a avut numai o natura, nu doua– divina si omeneasca.  Aceasta credinta este cunoscuta sub numele de Eutychianism, dupa Eutyches, un arhimandrit de la mijlocul secolului V dintr-o manastire a Constantinopolului. Eutyches invata ca in Isus Hristos, umanitatea a fost absorbita de divinitate, „dizolvata ca o picatura de miere in mare”.  Eutyches lupta impotriva doctrinei Nestoriene care sustinea ca cele doua naturi ale lui Hristos reprezentau doua persoane diferite. Doctrina lui a fost condamnata ca fiind eretica, la Conciliul de la Chalcedon în 451.

NESTORIANISMUL – Nestorianismul este convingerea cum ca Iisus ar fi doua persoane diferite. Erezia este numita dupa Nestorius, care s-a nascut in Syria si a muriti in 451 d.Hr. , care a sustinut aceasta doctrina.  Nestorius a fost un calugar ce a devenit Patriarhul Constantinopolului si a respins denumirea de ”Mama a lui Dumnezeu”. El considera ca Maria a fost mama lui Hristos numai pentru partea sa umana. Consiliul din Ephesus a fost convocat în 431 sa se pronunte in legatura cu aceasta problema si au decis ca Iisus a fost o singura persoana cu doua firi inseparabile: cea divina si cea umana.

PATRIPASIANISMUL – In teologia crestina, patripassianismul este o erezie trinitariana; este un mod de a intelege cum relationeaza persoanele lui Dumnezeu una cu alta, care a fost respins de catre biserica. In particular, patripassianismul este o forma de modalism, invatatura care sustine existenta unui singur Dumnezeu care apare în trei moduri diferite (in opozitie cu invatatura ortodoxa ca este un singur Dumnezeu, care exista in trei persoane).

PELAGIANISMUL –   Pelagianismul deriva, ca denumire, de la Pelagius, care a trait in secolul al cincilea A.D. si a fost profesor in Roma, cu toate ca era britanic prin nastere.  Este o erezie care abordeaza natura omului.  Pelagius, al carui nume de familie era Morgan, gandea ca oamenii au capacitatea de a indeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertatii vointei umane, independent de slava lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, libera vointa a unei persoane este pe de-a intregul capabila sa-L aleaga pe Dumnezeu si /sau sa faca bine sau rau fara ajutorul interventiei divine. Pelagianismul spune ca firea omului este buna, la baza.  Astfel ea neaga pacatul originar, doctrina conform careia noi am mostenit o fire pacatoasa de la Adam.  El spunea ca Adam si-a facut rau doar siesi, cand a decazut, iar toti descendentii sai nu au fost afectati de pacatul lui Adam.  Pelagius sustinea ca o persoana este nascuta cu aceeasi puritate si virtuti morale ca cele ale lui Adam, atunci cand a fost facut de Dumnezeu.  El afirma ca oamenii il pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru si a gandirii rationale.  Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni catre El.

QUIETISMUL – este o filozofie crestina care a strabatut Franta, Italia si Spania in timpul secolului al XVII-lea, avand insa origini mult mai timpurii. Misticii cunoscuti ca quietisti insista, cu mai mult sau mai putina emfaza, pe nemiscarea intelectuala si pasivitatea interioara ca si conditii esentiale ale desavarsirii; toate au fost in mod oficial proscrise ca erezie, in termeni foarte expliciti, de Biserica Romano-Catolica.

SOCIANINISMUL – este o forma de antitrinitarianism, denumita dupa Laelius Socinus (decedat în 1562 la Zurich) si dupa nepotul sau Faustus Socinus (decedat in 1604 în Polonia). Cel dintai a fost unul dintre fondatorii unei societati religioase care era nevoita sa functioneze in secret pentru a evita persecutiile. Secta sociniana a cunoscut o raspandire mai larga dupa ce Faustus Socinus, nepotul lui Laelius Socinus, i-a devenit membru de valoare. In 1574, socinienii, care se numeau pe sine drept unitarieni, au emis un „catehism al unitarienilor”, in care si-au asternut pe hartie viziunea asupra naturii si perfectiunii Dumnezeului lor conducator, precum si alte principii ale grupului lor.

Cred ca acest miscari nu au fost unele de revolta ci de gandire, de reflectie. Primii crestini au incercat sa inteleaga mai bine aceasta noua religie. Este vorba de un zeu sau de trei intr-unul singur? Exista un Iisus divin si altul uman? De  ce trebuie sa existe un pacat originar? Au incercat sa aduca mai mult sens si inteles crestinismului. Au incercat sa aduca logica intr-un sistem de labirinte.

Asta a fost cea mai mare greseala a lor. Au incercat…

Sursa: mythologica.ro