Obiceiurile care menţin fericirea în cuplu

Obiceiurile care menţin fericirea în cuplu

Par lucruri mărunte la prima vedere, dar psihologii sunt de părere că anumite obişnuinţe formate într-un cuplu contribuie la starea de bine a ambilor parteneri şi consolidează o relaţie.
Care sunt ingredientele unei relaţii fericite şi de durată? Răspunsurile diferă de la caz la caz, dar există mici secrete care aduc echilibru şi armonie într-o relaţie, consideră psihiatrul american Mark Gluston, care oferă în cartea sa, „Just Listen: Discover the Secret to getting Through to Absolutely Anyone“, câteva exemple de obiceiuri care menţin fericirea într-un cuplu şi ajută la depăşirea unor probleme inevitabile.

cuplu dormind

Mergeţi la culcare împreună

Partenerii care se iubesc şi se respectă nu aleg să se retragă seara în dormitor la ore diferite. Încercaţi să nu renunţaţi la acest ritual, chiar dacă sunteţi împreună de ani de zile şi sunteţi tentaţi să nu mai acordaţi aceeaşi atenţie unor lucruri care vi se păreau extrem de importante la început. Viaţa sexuală este prima care are de suferit atunci când preferaţi să mai staţi două ore în faţa televizorului şi să adormiţi pe canapea. Fiţi siguri că şi atunci când veţi fi epuizaţi după o zi de muncă, simpla atingere a trupurilor va acţiona ca un afordisiac sau măcar vă veţi relaxa.

 

cuplu dansand

Cultivaţi interesele comune

După anii de pasiune nebună de la început, este normal să realizaţi că poate nu aveţi în comun atât de multe lucruri cum v-aţi imaginat. Dar nu subestimaţi importanţa activităţilor făcute în echipă. Nu contează dacă nu aveţi interese similare, încercaţi să descoperiţi ceva ce vă atrage pe amândoi şi găsiţi plăcerea de a face lucruri distractive împreună. Pe de altă parte, există cupluri în care interesele comune se traduc în dependenţa de celălalt, caz în care relaţia va avea de suferit mai devreme sau mai târziu. Este la fel de important să păstraţi o anumită doză de independenţă faţă de partener.

 

cuplu plimbare padure

Mergeţi unul lângă celălalt şi ţineţi-vă de mână

Cuplurile fericite se observă de la distanţă. Partenerii se ţin de mână sau măcar nu o ia unul în faţa celuilalt atunci când merg pe stradă, o formă de respect care atârnă mai greu decât avem impresia în balanţa unei relaţii armonioase.

 

cuplu pozitiv 2

Concentraţi-vă pe aspectele pozitive

Dacă avem mereu tendinţa să căutăm greşelile pe care le face partenerul, cu siguranţă vom găsi atâtea defecte câte ne dorim să descoperim. Cuplurile fericite învaţă să se accepte aşa cum sunt şi să accentueze părţile pozitive ale relaţiei.

cuplu 1

Rostiţi „Te iubesc!“ şi „Să ai o zi bună!“ în fiecare zi

Acestea sunt cuvinte care „cumpără“ toleranţă şi răbdare din partea partenerului, oricât de supărat ar fi dintr-un motiv sau altul. Nu este nevoie de gesturi mari de iubire, ci doar de aceste forme de salut care ar trebui să facă parte din vocabularul zilnic al fiecărui cuplu. Regula se aplică şi în ceea ce priveşte un zâmbet, o îmbrăţişare sau un sărut fugar.

 

cuplu dormind 2

Noapte bună“ lasă „uşa“ deschisă pentru a doua zi 

Chiar dacă v-aţi ciondănit şi vă întoarceţi spatele unul altuia după ce vă băgaţi în pat, nu uitaţi să spuneţi banalul „Noapte bună!“. Este un semnal că aţi lăsat uşa deschisă pentru rezolvarea oricăror probleme ar putea interveni.
Sursa: adevarul.ro