smirna 1

Remedii

pentru curatarea si dezintoxicarea rinichilor

Rinichii reglează balanţa fluidelor în organism, participînd la eliminarea substanţelor reziduale prin urină. Ei filtrează şi elimină metaboliţii reziduali din sînge. De asemenea, controlează echilibrul acido-bazic (pH-ul) prin filtrarea selectivă sau prin reţinerea diverselor minerale în corp.

Există unele teorii conform cărora rinichii ar controla şi glandele sexuale: testiculele la bărbaţi şi ovarele la femei. În practica taoistă, organele genitale sînt numite „rinichii inferiori”. La suprasolicitare, rinichii primesc energie atît din zona genitală, cît şi din întrega coloană vertebrală. Ei continuă să funcţioneze bine dar secătuiesc în acest fel energia sexuală, precum şi energia vitală

Combaterea insuficienţei renale şi retenţiei de urină

Nu mai încape îndoială cît de importantă este funcţia rinichilor. Mai mult, apreciaţi ca o oglindă a bunei funcţionări a întregului organism, rinichii trebuie menţinuţi în bună stare. Dincolo de medicamente, care sunt o soluţie şoc de tratament, remediile naturale reprezintă partea blandă a tratamentului renal, de o mai lungă durată dar cu o eficienţă maximă.

Pentru combaterea insuficienţei renale, de exemplu, se raşnesc 30 g rădăcină de anghinare, iar pulberea se pune la macerat în 1/2 litru de vin alb, timp de 7 zile. Se strecoară şi se beau cîte 50 ml, de 3 ori/zi, înaintea meselor principale.

Retenţia de urină se combate cu infuzie din 25 g de mătase de porumb la un litru de apă clocotită. Se strecoară şi se îndulceşte cu miere de albine. Se bea pe parcursul unei zile, fără a se depăşi 1 litru/zi.

 salata de morcovi patrunjel

Suc de morcov şi ceai de pătrunjel

Persoanele care nu consumă suficiente lichide în fiecare zi riscă să facă, mai devreme sau mai tîrziu, pietre la rinichi. De asemenea, sunt expuşi riscului cei ai căror părinţi au suferit de astfel de probleme. Nisipul, ca şi pietrele la rinichi, dar şi cele care se formează la nivelul ficatului şi în vezica biliară, pot fi eliminate cu ajutorul sucului de morcovi. Acesta se bea de cîteva ori pe zi, iar după cîteva zile pietrele vor fi eliminate. Şi pătrunjelul ajută la menţinerea sănătăţii rinichilor. În plus, planta susţine activitatea ficatului, a glandelor, ajută la purificarea sangelui şi în procesul de digestie. Ajută la eliminarea toxinelor din ţesuturile renale şi este recomandat pentru toate problemele renale, însă nu şi un medicament pentru bolile grave ale rinichilor. Pătrunjelul, previne reabsorbţia sării în ţesuturi şi elimină resturile şi „mizeria” din rinichi.

Pentru dizolvarea calculilor renali, este recomandat ceaiul de pătrunjel, o cană de 1-2 ori/zi, timp de 2 săptămîni pe lună.

Dizolvarea pietrelor la rinichi şi eliminarea lor

Un leac pentru dizolvarea calculilor renali este tămaia de smirnă granulată şi de culoare alb-gălbui, nu cea cu arome de pe piaţă. Se iau cîte 3 boabe de tămîie, nu mai mari decat un bob de mazăre, se pun în miez de paine (ca să nu atingă dinţii) şi se înghit dimineaţa, pe stomacul gol. Boabele se iau alternativ, o zi da, o zi nu, pană la dispariţia pietrelor. Regimul va fi fară carne şi fară apă bogată în săruri minerale. Pentru eliminarea nisipului sau pietrelor, timp de 7 zile, în fiecare dimineaţă, cu 2 ore înainte de masă, se bea un păhăruţ cu suc de ridiche neagră.

Un alt remediu cu eficienţă maximă, atît pentru pietre la rinichi cat şi la fiere, este din seminţe de canepă. Timp de 3 săptămîni, în fiecare dimineaţă, cu 2 ore înainte de masă, se bea un ceai făcut din 2 linguri de seminţe de cînepă, zdrobite şi fierte în 150 ml apă, pană ce lichidul rămîne la jumătate. Remediul se mai poate prepara dintr-un pahar de seminţe rîşnite şi fierte în 3 pahare de lapte, pană ce lichidul scade la un pahar. Se strecoară şi se bea fierbinte, înainte de masa de dimineaţă. Procedeul se repetă 5 zile la rînd, cu o pauză de 10 zile, după care se reia. Se poate continua pană la un an.

Curăţarea de săruri şi eliminarea depunerilor calcaroase

Sărurile care se depun în rinichi se elimină cu orez fiert. Se acoperă cu apă 2 linguri de orez nedecorticat şi se lasă aşa 24 de ore. Dimineaţa se fierbe orezul încă 5 minute după ce a dat în clocot şi se consumă pe stomacul gol. Timp de 4-6 ore nu se mănancă nimic. Tratamentul se face cate 2 săptămîni, de 2 ori/an. Pentru eliminarea depunerilor calcaroase din rinichi, se fierb la foc mic, timp de 5 minute, 25 g foi de dafin. Se ia vasul de pe foc şi se lasă acoperit 3 ore. Se strecoară şi se bea lichidul cu înghiţituri mici pe parcursul zilei. Procedeul se repetă a doua şi a treia zi. După o săptămînă, ciclul de 3 zile se repetă. După un an, procedeul se repetă timp de 6 zile. Persoanele care au pietre la rinichi nu au voie să mănance condimentat sau sărat.

Dezintoxicarea rinichilor

Se taie mărunt 6 crenguţe de mure (de 50-60 cm fiecare) şi se pun la fiert într-o cratiţă de 6 l plină cu apă de izvor. Se fierbe 2-3 ore fără capac, la foc mic, pînă cînd scade la jumătate (3 l). În două zile se bea toată cantitatea, fracţionat, în părţi egale. Timp de o săptămînă, 3 zile înainte şi 3 zile după tratament, se ţine un regim vegetarian în care, înainte cu 30 de minute de masa de prînz, se bea suc dintr-o sfeclă mică roşie, 2 mere, jumătate de varză albă. (C.Iacob)

sursa: evenimentul.ro