Articole

Ajutorul vine de unde nu te astepti

Ajutorul vine de unde nu te astepti

 

barbat ganditor 2

Toata lumea a avut in viata macar un moment de cotitura daca nu chiar mai multe. Am sa va povestesc cum a fost al meu, de fapt primul dintre ele.

Era in vara ultimului an de liceu. Eram obosit de scoala si de necesitatea de a invata ceva abstract, de neinteles (ca sa nu zic chiar inutil) pregatindu-ma pentru a da BAC-ul. La copiat nu am fost niciodata bun (ma faceam rosu-rosu si ma blocam, iar pana la urma tot ce invatasem acasa scriam) asa ca facusem eforturile de rigoare si acum reusisem sa bag toate informatii acelea in mine pentru a trece cu bine de Bacalaureat. Acum luasem BAC-ul cu o nota buna si tot ce vroiam era sa ma relaxez…

Ai mei ma intrebau la inceput discret, apoi din ce in ce mai insistent unde vreau sa dau mai departe la facultate, dar mie nici nu-mi trecea prin cap sa fac asa ceva. Eram obosit psihic, tot ce vroiam era sa ma relaxez, sa uit de tot sau ziceam eu „sa-mi incep viata”, cand am intalnit un tip pe nume Edy.

Nici acum nu stiu cine era de fapt tipul asta. Era un tip cu cativa ani mai mare ca mine, blondut, slab dar totusi destul de vanjos. A aparut de nicaieri in anturajul meu si ma uitam la el ca nu prea imi placea. De fapt ce sa-mi placa? Ii cam placea bautura, eu nu beau alcool nici azi, era mereu imbracat ponosit si se baga in toate discutiile neinvitat…

Nimanui nu-i placea de el in mod deosebit, dar cu toate astea isi facuse loc in grup. Asta si din cauza ca era mereu calm si avea o energie placuta si o licarire deosebita in ochi.

Timpul trecea, vara se apropia de final, asa ca presat de ai mei cu raspunsul la intrebarea ce vreau sa fac in viata, le-am zis intr-o doara ca sa scap de ei: „Constructii„. Bucurie mare! In sfarsit iesisem din letargie, ziceau ai mei. Asa ca, cu vreo 3 saptamani inainte de admitere, stateam asezat pe un gardulet si ma gandeam cu groaza ca nu am chef sa dau la facultate, ca poate intru si n-am chef sa mai invat. Asa ca imi cautam curajul si argumentele cum sa le spun eu alor mei parinti ca nu mai dau la nici o facultate ca m-am saturat de invatat…

ganditor barbat

Asa m-a gasit Edy pe gardul de metal din fata blocului. Imi aduc aminte ca ieri toata conversatia.

– Ce faci aici?

– Hmm, nimic…

-Te-a suparat cineva? Spune-mi mie si rezolv imediat!

– Nu. Nu e asta…

Si nu stiu de ce, dar am inceput sa-i spun toata tarasenia. Cu liceul, ca am obosit sa învăț, ca ar trebui sa dau la facultate si ca nu am nici un chef, ca ce parinti am ca ma obliga sa fac ceva ce nu vreau si ca as vrea sa ma duc sa ma angajez undeva si sa incep sa castig niste bani.

M-a ascultat cu atentie pret de vreo jumatate de ora. Nu-mi aduc aminte sa ma fi intrerupt. Nici nu stiu cum de a avut atata rabdare si nici de ce ma destainuiam lui, un necunoscut pe care il mai vazusem de vreo 2-3 ori pana atunci, cu hainele cam jerpelite si aproape alcoolic, cu care nu aveam absolut nimic in comun.

In fine, dupa ce am terminat de vorbit mi-a povestit si el povestea lui.

Mi-a povestit cum are 3 frati mai mici, ca tatal lor este in puscarie pentru nu stiu ce si ca mama lor i-a parasit cu multi ani in urma. Acum el avea grija de toti. Se ducea si mai lucra din cand in cand pe unde apuca, mai des prin constructii.

In timp ce povestea, ma uitam la el si vedeam cum fata parca i se lumina pe masura ce vorbea. Asta cu toate problemele lui.

Nu mai stiu acum toate detaliile vietii lui, dar urmatoarele  replici le-am tinut minte toata viata:

  • Eu lucrez acum pe un santier si e al dracului de greu sa car cu cârca. Si mai am si un maistru care isi bate joc de mine mereu. Tu poti sa fi INGINER. Ce vrei sa faci, sa cari saci in cârcă, sau sa stai cu mainile in buzunar si sa ma pui pe mine sa car in locul tau?

Exact astea au fost cuvintele lui. Le tin minte ca si cum ar fi vorbit cu mine acum o ora.

 

Poate ca nu inseamna mult si poate ca este exagerat, dar aceasta fraza spusa de el m-a facut sa merg mai departe si sa dau la facultate. Eram atat de ingrozit de ceea ce mi-a spus, empatizasem atat de mult cu situatia lui incat mi-am dat seama ca nu am unde sa ma angajez in alta parte decat pe un santier, iar acolo pe de-o parte nu as rezista fizic in locul lui, si pe de alta nici nu as vrea sa fiu in locul lui daca as avea de ales. Si din fericire pentru mine, aveam de ales. Am avut norocul asta, spre deosebire de el. Asa ca in mintea mea am decis imediat: „Ma duc la facultate.

I-am zis ca am inteles si ca o sa dau pana la urma la facultate si mi-a zambit: „Acum hai sa-mi iei ceva de baut dom’ inginer.

In saptamanile urmatoare nu l-am mai vazut pe Edy. Am vrut sa-i multumesc pentru discutie, sa-i spun ca m-a ajutat si ca pana la urma am intrat la Facultatea de Constructii. Stiam cam pe unde sta, l-am cautat, dar nu l-am gasit. Unii ziceau ca s-a mutat, altii nu-l cunosteau deloc. Brusc a aparut, brusc a disparut.

 

ninge noaptea

Dupa cativa ani, intr-o iarna, era noapte si ma intorceam acasa grabit si enervat ca ma apucase ninsoarea pe drum, cand m-am intalnit din nou cu Edy. Care erau sansele? I-am recunoscut fata chiar si acoperita de caciula groasa indesata pe cap. L-am oprit, s-a uitat la mine si parea ca nu ma recunoaste. I-am spus cine sunt si si-a amintit de mine imediat. I-am spus ca am intrat la facultate si acum sunt in ultimul an, si i-am MULTUMIT pentru discutia aceea care mie mi-a schimbat viata. L-am intrebat ce face si i-am povestit in doua cuvinte cum l-am cautat atunci ca as fi vrut sa vorbesc cu el dar nu l-am mai gasit. Mi-a spus ca s-a mutat la o matusa de-a lui in alta parte a orasului, ca lucreaza tot in constructii (de data asta ca muncitor calificat) si a terminat spunand: „As vrea sa lucrez pe santierul tau dupa ce termini facultatea!” I-am spus ca si eu, apoi m-a salutat si si-a continuat drumul.

Am vrut in acel moment sa-l ajut cumva, sa ma revansez fata de el pentru ajutorul pe care mi l-a dat poate fara sa stie. La un moment imi venise gandul stupid sa ma duc dupa el si sa-i dau lui toti banii pe care ii aveam prin buzunar in momentul ala (nu erau prea multi, ca doar eram si eu student), dar nu am putut. Ramasesem pironit in loc si ma uitam dupa el cum se pierde printre fulgii de zapada in noapte. Ceva din atitudinea lui nu ma lasa sa fac asta. Avea o demnitate cum nu am vazut la multi oameni si am stiut ca l-as fi jignit profund daca as fi vrut sa-i dau bani, iar acesta era ultimul lucru pe care as fi vrut sa-l fac. M-am gandit atunci sa ma intorc si sa-i mai zic ceva, dar mi se parea cam deplasat, asa ca mi-am vazut si eu de drum, gandindu-ma ca ma voi mai intalni cu el si alta data si ca de data aceea voi fi mai pregatit. Dar nu a fost asa.

Atunci a fost ultima data cand l-am vazut pe omul care m-a convins sa dau la facultate si care fara sa stie m-a ajutat sa iau o decizie buna pentru mine.

Poate ca as fi dat pana la urma la facultate si fara sa vorbesc cu el, nu stiu, dar ce stiu sigur este impactul vorbelor lui m-a determinat cu adevarat sa urmez acel drum. Ma gandesc acum la momentul acela la cat de incapatanat eram si imi dau seama ca daca mi-ar fi vorbit trei traineri de dezvoltare personala care sa-mi explice ei din carti, tot nu m-ar fi convins. Nici chiar argumentele logice sau cele moralizatoare ale alor mei cand ma vedeau lipsit de interes nu au contat prea mult in comparatie cu cuvintele baiatului ala. De ce? Pentru ca el a vorbit din inima si din experienta lui. Si pentru ca simt ca parca a fost trimis de Dumnezeu sa-mi spuna exact acel lucru care m-ar fi facut sa merg mai departe.

M-am intrebat de multe ori ce as fi facut daca nu mergeam la facultate. Probabil ca nu prea multe, apoi dupa ce ma dadeam cu capul de pragul de sus si ma loveam de greutatile vietii, m-as fi convins singur sa dau la facultate. Sau poate ca nu, habar nu am cum ar fi fost viata mea. Dar stiu ce a fost si ce este. Am facut o facultate, apoi pe cea de-a doua, am devenit inginer si am lucrat inclusiv pe santier. Mereu am respectat oamenii cu care am lucrat indiferent de studiile lor, spre deosebire de inginerii mai batrani sau de maistrii care ii priveau de sus fara sa se gandeasca ca in spatele salopetelor de lucru erau in primul rand oameni. Iar respectul oamenilor mei a fost cea mai frumoasa rasplata pentru mine. Nu am povestit nimanui cine m-a convins sa devin inginer, dar nu am uitat asta niciodată.

Din acea noapte nu l-am mai intalnit, dar mergand spre casa am stiut ca daca vreau sa fac ceva cu adevarat important, nu este nevoie sa ridic o cladire care sa reziste in timp, ci sa fac pentru altcineva ce a facut Edy pentru mine…

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.