Cele 5 dinastii ale Egiptului Antic
Manetho, cunoscut și ca Manethon din Sicyon, a fost un istoric și preot Egiptean din Sebennytos (Egiptul Antic: Tjebnutjer), care a trăit în timpul dinastiei Ptolemeice, secolul III î.Hr.. Manetho a scris Aegyptiaca (Istoria Egiptului). Lucrarea sa este una de referință pentru egiptologi și este adesea folosită ca dovadă a cronologiei domniilor faraonilor. Sursa despre Manetho este textul „Contra Apion” scrisă de Iosephus Flavius.
El a spus următoarele referitor la dinastiile conducătorilor egipteni:
1) Au existat în total 5 dinastii de conducători ai Egiptului: 2 dinastii de zei, una de semizei, una tranzitorie şi una de oameni.
2) Men a fost primul faraon-om al Egiptului; acelaşi lucru îl spune şi istoricul grec Herodot, dar şi Tăbliţa lui Abydos, în care faraonul Seti I, însoţit de fiul său, Ramses al II-lea, înşiră numele a 75 de predecesori ai săi. Primul nominalizat este Mena. Aşadar, dacă Herodot şi Manetho au avut dreptate în legătura cu dinastia faraonilor-oameni, de ce n-ar fi avut dreptate şi cu cele 4 dinastii anterioare?
3) Prima dinastie a zeilor – cuprinde 7 mari zei care au domnit peste Egipt, pe o perioadă totală de 12.300 de ani.
4) A doua dinastie a zeilor a constat din 12 conducători divini, dintre care primul a fost zeul Thoth; aceştia au domnit 1.570 de ani. Deci, în total au fost 19 zei.
5) A treia dinastie de 30 de semizei, care au domnit 3.650 de ani; în total, au fost 49 de conducători divini şi semidivini ai Egiptului, domnind în total 17.520 de ani.
6) Apoi, vreme de 350 de ani, nu a existat niciun conducător al întregului Egipt; a fost o perioadă haotică, în care 10 conducători umani au continuat domnia la This. Numai după aceea a înfiinţat Men prima dinastie umană a faraonilor şi a construit o nouă capitală, închinată zeului Ptah – „Vulcan” al lui Herodot.
Un document arheologic major, având de-a face cu regalitatea egipteană, aşa-numitul Papirus din Torino, începe cu o dinastie de zei care îi enumera pe Ra, Geb, Osiris, Seth şi Horus, urmaţi de Thoth, Maat şi alţii, atribuindu-i lui Horus – la fel cum a făcut şi Manetho – o domnie de 300 de ani. Acest papirus, care datează de pe vremea lui Ramses al II-lea, înşiră, după conducătorii divini, treizeci şi opt de conducători semidivini: „Nouăsprezece Căpetenii ale Zidului Alb şi nouăsprezece Venerabili de la Miazănoapte”. Între ei şi Menes, declară Papirusul din Torino, au domnit regi umani sub patronajul lui Horus.
Egiptenii credeau că în ţară a sosit „un foarte mare zeu care a apărut în cele mai vechi timpuri” şi care a găsit-o scufundată sub apă şi noroi. Acesta a întreprins mari lucrări de zăgăzuire şi asanare, literalmente ridicând Egiptul din ape – astfel explicându-se supranumele Egiptului, „Ţara înălţată”. Acest zeu vechi se numea Ptah – un „Zeu al Cerului şi al Pământului” (Zeul Ea mesopotamian). A fost considerat un mare inginer şi meşter artificier.
Ra era fiul lui Ptah (Zeul Marduk in Mesopotamia); egiptenii credeau că şi Ra venise pe Pământ de pe „Planeta Milioanelor de Ani”, cu o Barjă Cerească, a cărei parte superioară conică, numită Ben-Ben („Pasărea Piramidală”), urma să se conserve ulterior într-un altar construit anume în oraşul sacru Anu (Heliopolis).
Ptah a avut ca moştenitori 2 copii (frate-soră) – Shu şi Tefnut, care s-au împreunat şi au dat naştere unui nou cuplu frate-soră: Geb şi Nut. Şi aceştia doi s-au împreunat şi au avut 4 copii: Osiris, Isis, Seth şi Nephtys.