Este poarta de vizualizare spirituală, chakra celor 1000 de petale . Este centrul voinţei şi al intuiţiei .
2. Cum să purificăm cristalul
3. Cum să încărcăm cristalul
4. Cum poate fi folosit cristalul
5. Clusterele din cristale, florile de mină
6. Piramidele şi sferele din cristale
7. Bijuteriile din cristale
8. Cristaloterapia
9. Terapia chakrelor
CUM SA NE ALEGEM UN CRISTAL
Prima grijă la alegerea unui cristal este evitarea falsurilor.
Deosebim un cristal natural de cuarţ de o imitaţie confecţionată din sticlă datorită câtorva proprietăţi specifice :
– Cuarţul are duritatea mai mare decât cea a sticlei, adică un cristal adevărat zgârie sticla.
Atenţie, nu încercaţi cu vârful cristalului, deoarece este cea mai sensibilă şi mai necesară parte a acestuia.
– Cuarţul hidrotermal prezintă striaţii pe feţele de piramidă, orientate perpendicular pe axa cristalului. Aceste striaţii ne permit să recunoaştem şi cristalele naturale care au fost şlefuite pe laturi şi la vârf, deoarece multe cristale sparte sunt astfel rectificate pentru a li se creşte valoarea.
Pe feţele de piramidă cristalul natural are denivelări fine, în trepte, care nu pot fi realizate artificial.
– Cristalele naturale au o mulţime de alte neregularităţi, de mici impurităţi interioare în particular, zone mai lăptoase către baza cristalului; acestea sunt imperfecţiuni naturale, aparţin individualităţii, personalităţii cristalului nostru; care s-a format cu ele şi nu le-a dobândit în cursul vreunei acţiuni malefice.
Unele cristale au crescut în mai multe etape, atât cristalele mici cât, mai ales, cele mari.
Aceste cristale polistadiale se recunosc prin faptul că prezintă umbre interioare cu forma unui cristal mai mic sau chiar au aspectul mai multor cristale concentrice.
Din această categorie fac parte cristalele spectru şi cristalele oglindă.
Tensiunile la care a fost supus cristalul pot avea efecte coloristice deosebite asupra acestuia .
Întâlnim astfel cristalele curcubeu, în care fisurile interioare formează prisme triunghiulare care descompun lumina albă .
Cuarţul poate avea în mod natural diverse culori, unele datorate modificărilor intime ale reţelei cristaline, ca în cazul cristalului violet al ametistului, al citrinului galben sau al cuarţului fumuriu.
Alteori cantităţi infime de metale grele produc culori plăcute, precum în cazul cuarţului roz.
Unele impurităţi de materie organică, vizibile cu lupa, dau culoarea neagră a cuarţului morion.
Fibrele de azbest prinse într-o masă de cuarţ şi levigate dau efecte optice deosebite, precum în cazul cuarţului ochi de tigru.
Cristalele filiforme rutil produc cuarţul rutilat, iar prezenţa acelor verzi de tremolit produc aşa numitul cristal ,,părul lui Venus”.
Paietele fine de mică verde sau roşie produc cuarţul aventurin, iar bulele fine cu apă şi gaz dau cuarţul lăptos.
În fine, cuarţul perfect transparent poartă numele de cristal de stâncă .
Cristalele pe care ni le alegem, atraşi aparent de frumuseţea lor sau, în cazul celor mai evoluaţi în materie, prin rezonanţă cu energia lor subtilă, ne vor ajuta la trezirea conştiinţei, la echilibrarea emoţională şi energetică şi la deschiderea traseelor vitale, energetice.
Pentru cei aflaţi la începutul trezirii spirituale, cristalele vor acţiona prin subconştient.
Cristalul este o fiinţă vie, cum spune DaEl Walker, are un cod numeric si un nume propriu, are vârsta sa, are personalitatea sa, individualitatea şi cunoştinţele sale adunate în zeci de milioane de ani de existenţă alături de planeta mamă.
Cristalele sunt spirite minerale care şi-au construit propria lor casă precum melcul .
Nu este important cum am reuşit să intrăm în posesia unui cristal, important este cum îl vom folosi.
Dacă l-am ales pentru noi, în mod conştient, acordarea cu propria noastră persoană este mai simplă, deoarece s-a realizat deja o rezonanţă între noi şi semnalele-răspuns emise permanent de el.
Dacă l-am ales inconştient, aceste semnale vor fi interpretate de gândurile noastre sub forma unei atracţii instinctive, indiferent de forma sau culoarea lui.
Oricum, alege-ţi-vă cristalul care vă place cel mai mult.
Dacă doriţi să alegeţi un cristal pentru un prieten, va trebui mai întâi să vă substituiţi acestuia, gândindu-vă intens la imaginea sa în timp ce ţineţi palmele mâinilor deasupra cristalelor.
Cu ochii închişi, vă imaginaţi cât mai bine sufletul aceluia şi încercaţi să îi prindeţi privirea din imaginea holistică, care vă apare în momentul vizualizării sale în faţa ochilor minţii.
Apoi, când deschideţi ochii, să alegeţi cristalul care vă place cel mai mult.
Prin această tehnică simplă, spiritul persoanei pentru care voi aţi ales cristalul, şi-l va fi selectat singur, graţie legăturii telepatice stabilite mental.
Acum avem un cristal !
Acesta conţine însă vibraţiile lui aurice naturale, dobândite în adâncul muntelui, la temperaturile înalte de formare, sau datorită formidabilelor tensiuni telurice de pe faliile ce l-au înconjurat.
Unele cristale, specializate în informaţii şi energii, care sunt şi Bănci de date, înregistrează şi depozitează informaţiile evoluţiei planetei Mamă.
Cea mai simplă acţiune este ştergerea inforenergiilor sale prin îngroparea lui în sare naturală, nedizolvată şi neâmbogăţită cu iod .
Sarea va înlătura impurităţile şi va ,,spăla” încărcătura negativă a cristalului, făcându-l receptiv la vibraţiile purtătorului .
După ce cristalele au fost scose din adâncuri, fiecare om care le-a văzut sau le-a atins, a putut să le imprime şi amprentele sale inforenergetice.
Va trebui deci să ne purificăm cristalul, abia achiziţionat, de vibraţiile aurice remanente şi apoi să i le înregistrăm pe ale noastre; dar şi acestea să fie purificate la rândul lor de lestul nebenefic .
Acum cristalul el este pregătit pentru a deveni al nostru .
Încărcarea energetică este o treaptă necesară în cazul fiecărui cristal, dar mai ales în cazul cristalelor de stâncă.
Există mai multe tehnici de încărcare, printre care se remarcă utilizarea unor mănunchiuri de cristale numite clustere, ori a unei piramide din cristale; la soare, şi îndeosebi cu ajutorul unei persoane specializate; prin meditaţie.
Cea mai simplă şi eficientă metodă de încărcare a cristalului este aceea prin care, aşezându-vă într-un fotoliu, faceţi invocaţia Luminii, ţinând, în palmele orientate cu faţa către în sus, două cristale de meditaţie :
Invoc Lumina Cristului lăuntric
Sunt un canal curat şi perfect
Lumina-mi este călăuză .
La un moment dat cristalele vor începe să pulseze şi apoi vor face un salt în vibraţie, amplificându-vă şi pe voi .
Imaginându-vă că din vârful unui înalt con de lumină pătrunde o rază prin creştetul capului vostru, în jos spre nesfârşit, amplificându-vă concomitent şi cristalul de la gât şi pe cele din palmele deschise, veţi realiza minunata lucrare a disipării energiilor mana şi prana în reţeaua voastră energetică şi ,,ceea ce este sus se va uni cu ceea ce este jos, spre a da miracolul unităţii unui singur lucru – iubirea necondiţionată, netimpul, dumnezeirea”.
Perfecţiunea cristalelor va face ca toate straturile şi chakrele voastre să beneficieze de inducţiile lor.
În timp de aproximativ 30 de zile, cristalul se va armoniza cu voi şi va funcţiona perfect .
La alegerea şi purtarea unui cristal se ţine cont şi de zodia în care se găseşte persoana, deoarece îi purifică şi optimizează stările, emoţiile, trăirile, şi o apără de necazuri.
Purificat şi încărcat energetic, acordat cu persoana voastră, cristalul este pregătit pentru a vă fi de ajutor.
Însă înainte de a vedea cum vă poate ajuta, trebuie să învăţaţi mai întâi să-l îngrijiţi, să-i acordaţi dragoste şi atenţie.
Îl veţi păstra asupra voastră, ferindu-l de atingerea altora, într-o punguţă confecţionată dintr-un material din lână, in, mătase sau piele .
Pentru cristalul pe care-l veţi purta la gât se recomandă un şnur din piele sau un lănţişor de argint ori din aur.
Din când în când, cristalele personale se expun la soare pentru purificare .
Dacă suprafaţa lor devine cleioasă, se spală cu apă şi săpun .
Din când în când, cristalele personale se pot pune din nou în sare marină curată şi lăsate o noapte la purificat.
Pentru cei mai avansaţi, se pot purta cristale cu dublu vârf , care au o acţiune deosebită în meditaţie şi în comunicarea cu Astralul.
Cristalele folosite în biotratamente se spală după fiecare întrebuinţare.
Cu ajutorul cristalelor se pot obţine elixire benefice pentru vindecări.
Unii oameni pun seara un cristal într-un pahar cu apă şi beau conţinutul acestuia dimineaţa.
Să reţinem însă că influenţele mai mari le au acele cristale corespunzătoare chakrelor lor.
Clusterele din cristale, florile de mină
Poate mulţi dintre deţinătorii de cristale şi-au pus întrebarea : la ce folosesc, oare, acele frumoase flori de mină, în afară de a ne împodobi camerele cu ele ?
Surpinzător, dar chiar decorarea încăperilor este unul din modurile de a le folosi, deoarece acţionează fie doar şi numai prin simpla lor prezenţă.
Clusterele sunt ca nişte familii, ca nişte comunităţi în care toţi membrii vibrează la unison, sunt ,,pe aceeaşi lungime de undă” şi de aceea ele emit constant, pe o arie întinsă, vibraţii şi energii armonioase.
Aşezate în camerele unde se adună mai mulţi oameni, în săli de aşteptare, anticamere, birouri, săli de şedinţe sau camere de oaspeţi, ele generează un câmp energetic armonios, iar oamenii care intră în acel câmp sunt mai puţin afectaţi de nervozitate, mai puţin agresivi.
Ele trebuie puse în valoare la lumină pentru a fi privite.
Privirile noastre emit şi conţin energii şi vor fi purificate şi redirecţionate înapoi, calmându-ne, liniştindu-ne, optimizându-ne.
Clusterele mai folosesc pentru reâncărcarea cristalelor temporar descărcate în cristaloterapii.
Florile de mină mai pot fi folosite în terapiile de grup, prin meditaţii, poziţionându-se câteva în mijlocul grupului, exersându-se acordarea cu cristalele de meditaţie personale.
Se pare că un cristal căruia i s-a dat o formă geometrică bine definită prin tăiere şi şlefuire, capătă anumite proprietăţi speciale de a depozita şi purifica, conduce şi amplifica energiile .
Asemenea cristale care au suportat operaţii ,,estetice” trebuie înconjurate cu dragoste şi grijă, deoarece vor participa la un progam special şi de aceea au însuşiri aparte.
De exemplu, piramida receptează energii prin bază şi le emite prin vârf, sub formă de spirală şi pe o distanţă foarte mare.
Sunt sisteme puternice de concentrare a energiilor şi se pot folosi la încărcarea diverselor obiecte, a apei sau ca amplificatoare în transmisia telepatică de informaţii şi pentru asigurarea stabilităţii energetico-vibraţionale a canalelor de legătură cu Astralul Superior.
Piramidele cu sau din cristal/e comportă o mică discuţie : există piramide monolit, din cristale naturale prelucrate, care amplifică de aprox. 9 ori obiectele puse deasupra lor, şi sunt piramide care se construiesc pe structuri simple, din carton şi sârmă de cupru, dar mari, cu eficienţă formidabilă.
În asemenea piramide se optimizează şi se energizează lichide, obiecte, alimente, medicamente; iar în cele construite pe structura unei încăperi, se vindecă oameni, plante şi animale.
Asemenea piramide asigură o legătură sigură şi stabilă a iniţiatului în Magia Albă cu entităţile din Astralul Superior.
Piramida lui Keops spre exemplu nu a fost un mormânt, ci un instrument de supra-amplificare a energiilor prin structura sa, în care erau căptuşite cristale, şi laturile erau placate cu porfir, iar în vârf chiar exista un cristal sferic foarte mare .
În subsolul Piramidei se practica cultul lui Osiris şi catafalcul cu sicriu pentru exeperienţe se găsea acolo, şi nu pentru altceva, iar la suprafaţă se petreceau Ceremonialuri iniţiatice extraordinare.
La o sută de ani se făcea o transmisie specială de către iniţiaţii preoţi egipteni, un fel de Bilanţ către Divinitate, într-un Ceremonial ritualic special numit Horoscop .
Sferele din cristale se obţin printr-o trudă deosebită şi au capacitatea de a emite în toate direcţiile energiile şi de a crea un câmp radial, pulsatoriu.
Sfera din cristal este un excelent acumulator de date.
În Magie se foloseşte pentru divinaţie şi prezicerea viitorului prin clarvedere , dar, tot la fel de bine, poate fi utilizată şi pentru închiderea în ea a unor spirite.
Craniile de cristal găsite în America sunt tocmai asemenea ,,memorii” voluminoase ale civilizaţiei atlante atât de mult discutate .
Fenomenul neobişnuit al cristalelor seamănă foarte bine cu radioul şi televiziunea, cu telefonul mobil, cu sateliţii de comunicaţii, cu laserul pentru vindecări : adică se pot face comunicări telepatice, purificări şi protecţii energetice, vindecări miraculoase, vizualizări formidabile din viitorul oamenilor şi planetei pe care o locuim, putându-se citi Astralul planetar ; se pot face comunicări cu lumi minunate şi adevărate, situate în alte vibraţii şi în alte dimensiuni .
În afară de piramide şi sfere se mai pot realiza amplificatoare sub formă de ou, asemănătoare cu aura umană şi bune pentru meditaţii şi deschiderea chakrelor .
Bijuteriile acţionează mărind câmpul energetic atât timp cât sunt purtate. Vibraţia specifică fiecărei pietre se armonizează cu aceeaşi vibraţie (culoare) din aura noastră energetică, amplificând puterea culorii respective cu tot ce implică ea.
Toate organele şi sistemele care vibrează pe aceeaşi frecvenţă îşi vor mări câmpul.
De asemenea, capacităţile fizice, mentale şi spirituale vor creşte în intensitate.
Blocajele care apar în reţeaua energetică se datorează unor stări emoţionale ori unor fapte întâmplate în trecut, şi probabil că au fost construite de persoana în cauză atunci când nu i s-a dat posibilitatea să-şi exprime emoţiile, sentimentele, gândurile.
Alte blocaje se datorează unor cauze obiective, geoclimatice, profesionale, biochimice, mental-spiritiste şi chiar vrăjitoreşti.
Prin purtarea unei pietre colorate specifice chakrei s-ar putea ca funcţionarea acesteia să fie reglată, şi în viitor să crească protecţia faţă de perturbaţiile externe.
Vindecarea se produce cu atât ma rapid cu cât are loc la un nivel mai înalt.
În general cristalele vindecătoare utilizate ca bijuteri este bine să fie purtate pe chakrele inimii sau gâtului pentru o mai bună amplificare cu energiile yang .
Cristaloterapia nu poate fi un substitut pentru medicina tradiţională.
Ea ajută însă foarte mult, grăbind simţitor procesul de vindecare, întrucât acţionează în plan energetic şi spiritual; cristaloterapia accelerează astfel efectul tratamentelor obişnuite şi diminuează efectele adverse ale majorităţii medicamentelor.
Vindecarea corpului fizic poate fi mult grăbită dacă se acţionează conştient la toate celelalte nivele : energetic, mental, spiritual.
Cristalele nu sunt altceva decât nişte punţi de legătură între voinţa noastră şi aceste ,,corpuri” subtile.
Dacă încă nu ştim cum să ne ridicăm nivelul de conştiinţă într-atât încât să putem acţiona asupra bolii de la un nivel superior celui fizic, putem pune cristalul să facă acest lucru în locul nostru.
Într-un fel, a face cristaloterapie înseamnă a ,,împuternici” cristalul să acţioneze asupra bolii, ştiind că un cristal acţionează într-un mod natural, armonios şi luminos asupra lucrurilor.
Atunci când facem tratamente este bine ca fiecare chakră să beneficieze de un cristal, deoarece, dacă sunt amplificate, ele îşi trimit una alteia energiile.
Nivelele pe care se acţionează cu cristale sunt :
Vindecarea energetică
Vindecarea prin mijloace fizice (tratamente medicale obişnuite) necesită cel mai îndelungat timp
Vindecarea în bolile grele se poate întinde chiar pe mai multe vieţi .
Omul poate să moară din cauza respectivă, care se tansmite într-o întrupare următoare.
În bolile ,,de-o viaţă”, durata este variabilă.
Vindecarea energetică se practică prin aşezarea efectivă a cristalelor direct deasupra zonei bolnave, sau, de preferat, pe chakrele corespunzătoare cristalelor.
Prin aşezarea pe chakre, acţiunea cristalului este mult mai directă şi ,,rezolvă” mai multe probleme în acelaşi timp .
Vindecarea mentală
Vindecarea durează foarte puţin dacă introducem şi puterea minţii (cristaloterapie cu meditaţie, intrarea într-un fel de hipnoză cu cercetarea de către subiect a cauzei).
Procesul vindecării se declaneşează în momentul stabilirii cauzei .
Vindecarea se realizează prin meditaţia cu cristale, căutând în timpul meditaţiei să înţelegem cauzele din trecut care au dus la crearea dezechilibrului (ex. gânduri pesimiste, antipatii, accese de manie faţă de cineva sau ceva, neiertarea etc.).
Cristaloterapia mentală ajută numai la vindecarea afecţiunilor fizice. Prin ea se ajunge la o înţelegere mai profundă asupra aspectelor oculte ale existenţei. Multe aspecte necunoscute ale iubirii pot fi astfel revelate, prevenirea îmbolnăvirilor fiind strâns legată de capacitatea noastră de a ne iubi şi a ne accepta pe noi înşine în totalitate.
Vindecarea spirituală
Toate cristaloterapiile, toate terapiile şi toate fenomenele acestei lumi sunt de natură spirituală.
Totul este în Spirit se spune în Astralul Superior : ,,Gomes rines sit eoli nes” .
Spiritul este Dumnezeul Luminii.
Dumnezeul Luminii ne-a creat pe noi, oamenii, după chipul şi înfăţişarea Sa .
Nu este uşor să se facă saltul pentru o vindecare la acest nivel, de aceea noi vă recomandăm un maestru care să vă iniţieze şi să vă ajute ajute.
Vindecarea la nivel spiritual, în care se face apel la modelul divin, perfect al fiecăruia dintre noi, are loc complet: în spirit, suflet şi trup.
De aceea, în spaţiul rezervat acestei probleme, ne vom axa mai mult pe aspectul vindecării prin puterea mentală şi cea spirituală, care grăbeşte vindecarea tututor straturilor energetice şi a corpului fizic, dar într-un timp mai scurt.
Chakra Muladhara
Mai este numită şi centrul energetic al rădăcinii şi este situată între pubis şi anus, iar culoarea sa este roşie. Este poarta puterii Malkuth. Corespunde cu glandele endocrine ale testicolelor, respectiv ovarelor.
Elementul specific – pământ.
Sexul este un izvor nelimitat de energie, dacă amorul este practicat cu iubire.
O persoană care are activată chakra muladhara este energică, puternică, dinamică, deţine controlul asupra activităţilor sale.
În cazul blocării chakrei persoana devine ursuză, anxioasă, cu accese de furie şi isterii, agresivă, căutând mereu motive de ceartă .
Granatul – probleme cu organele genitale (inflamaţii, infecţii), tulburări de menstruaţie şi erecţie .
Ajută în cazul persoanelor care se epuizează rapid în caz de efort fizic .
Rubinul – în cazul celor dezordonaţi şi emotivi, îi ajută să se impună. Exprimă energia începutului este utilă celor care au nevoie de avânt, care sunt mai greu de urnit.
Cuarţul fumuriu – dizolvă furia şi sentimentele de frustrare. Calmează, absoarbe energiile negative.
Curăţă la nivelul subconştientului, ajută la depăşirea problemelor şi a trecutului.
Uşurează saltul către o etapă următoare. Ieşirea din angoasă.
Ochi de şoim – măreşte încrederea în sine. Demnitate, integritate. Util în probleme cu coloana vertebrală şi celor care spun ,,nu pot”.
Onixul, obsidianul – absoarbe toate energiile negative, goleşte mintea pentru a facilita intrarea în zona subconştientului. Eliminând mintea, dă putere de manifestare elementului subtil. Efect terapeutic pe sistemul osos. Măreşte rezistenţa la efort .
Turmalină neagră – măreşte rapiditatea reacţiilor, agilitatea, conducerea nervoasă, adică transmiterea impulsului nervos între neuroni. Este utilă pentru paralizii şi oboseală cronică. Reflectă energiile negative şi de aceea are rol de protecţie în mediile cu negativitate crescută, inclusiv cele cu radiaţie catodică (TV, calculator).
Hematit– purifică sângele, întăreşte sistemul circulator şi ficatul. Formează un ecran protector al organismului faţă de energiile de joasă vibraţie. Poate fi purtat şi aplicat şi pe charka inimii.
Opalul – echilibrează şi stabilizează, ne aduce cu picioarele pe pământ . Măreşte discernământul.
Chakra Swadhistana
Situată la trei degete sub ombilic, în dreptul pubisului, utherului la femeie şi glandelor seminale la bărbat, este centrul sexualităţii, al libidoului, senzualităţii şi al romantismului. Poarta puterii Yessod.
Culoarea sa este portocalie . Elementul specific– apă.
Când acest centru este deschis, persoana este armonioasă şi fericită, optimizată pentru veselie şi devine deschisă către noi experienţe, este senzuală şi creativă.
În caz de blocare a chakrei, devine perversă, frigidă, inadaptabilă, nu-şi mai poate exprima sexualitatea sau o exprimă excesiv şi îi deranjează pe cei din jur.
Blocarea sau închiderea sa reprezintă doar un pas spre bolile psihice.
Aragonit galben – se foloseşte în meditaţie pentru purificarea acestui centru.
Reprezintă transmutarea, sublimarea energiei sexuale.
Aragonitul pledează pentru detaşarea de frustrări şi resentimente şi pentru concentrarea atenţiei asupra renaşterii spirituale prin meditaţie şi rugăciune.
Carneol – armnizează energiile sexuale, sublimându-le, transferându-le în creativitate. Înseamnă bucuria de a trăi. Util în suferinţele de ovare sau de prostată. Măreşte comunicarea cu exteriorul, toleranţa şi îi ajută pe cei închişi în sine, neînţeleşi, să se deschidă.
Jasp roşu – dă energie şi putere, ajută în timpul sarcinii şi durerilor menstruale. Efect purificator pentru sânge.
Absoarbe energiile execesive, netezeşte aura şi are efect protector în faţa energiilor negative.
Ochi de pisică – serveşte la împământarea energiilor pentru manifestarea lor în plan fizic.
Folositor romanticilor cu capul în nori.
Îmbină planurile superioare cu cele inferioare, aducându-ne pe calea de mijloc, temperând tendinţele către exces.
Sardonix – stimulează iubirea profundă, ajută pe cei superficiali să pătrundă în esenţa lucrurilor.
Conferă înţelegere şi aprecierea frumosului în lumea fizică.
Piatra Lunii – aduce la suprafaţă şabloanele emoţionale din trecut, dizolvându-le. Îi ajută pe bărbaţi să-şi integreze aspectul feminin al naturii lor, să se armonizeze cu această latură a lor : să fie mai receptivi, mai senzitivi. Trezeşte latura lor romantică.
Chakra Manipura
Se află la două degete deasupra omblilicului (buricului) fiind asociată cu plexul solar . Poarta puterii solare, Tipheret . Culoarea sa este galbenă . Glanda pe care se sprijină şi de care este legat cordonul argintiu este splina.
Influenţează cele trei glande : ficatul, splina, pancreasul; aşadar şi glucagonul şi insulina, imunitatea.
Fluidele solare (feminine şi masculine, Yin şi Yang) care intră în biocâmp prin manipura se disipă în întreaga reţea energetică.
Persoana este plină de vitalitate şi radiază forţă, optimism şi umor.
Când acest centru este afectat, persoana devine apatică, slabă, bolnăvicioasă , cu un metabolism cu probleme, i se închide focul vieţii.
Citrin -facilitează aducerea de energie vitală în organism, elimină impurităţile fizice şi emoţionale.
Creşte capacitatea de concentrare şi dezvoltă predicţia ,,vederea în perspectivă”.
De folos în bolile de rinichi şi vezică urinară, căderi de tensiune şi depresii.
Ochi de tigru – atrage energiile superioare către corp, ridicând materia la un nivel înalt de vibraţie, ceea ce ajută la descoperirea divinului în tot ceea ce ne înconjoară. Plasat pe manipura, conferă o stare de bine general şi de mulţumire. Efect deconectant, relaxant.
Chihlimbar – optimism, reduce stressul, amestecă frecvenţele energiilor unificându-le şi calmând pulsiunile. Optimizează şi uniformizează aura. Util în probleme cu stomacul şi aciditatea.
Piatra Soarelui – energizează şi elimină blocajele, decomprimă zonele încordate. Exprimă concentrarea luminii. Ajută în caz de infecţii (apendicite, peritonite) şi balonări.
Topaz auriu – de mare ajutor în stările depresive. Regenerează ţesuturile, întinereşte, vitalizează.
Restabileşte echillibrul sentimental, diminuând gelozia şi frustrarea.
Zircon– pătrunde cu energia lui fină în toate planurile, punându-le ,,de acord”, armonizându-le.
Aduce împlinirea de sine. De mare folos în problemele cu pancreasul, implicit cu glicemia .
Peridot – calmează, destresează. Uşurează saltul peste probleme şi depăşirea stărilor negative. Sare peste blocaje, nu le dizolvă. Util în probleme ale tubului digestiv, accelerează tranzitul alimentar, evitând stagnările (constipaţie, intestin leneş). Calmează durerile . Face legătura cu următorul centru energetic.
Chakra Anahata
Este situată cu centrul pe capătul sternului, pe glanda tinereţii, timusul, care atunci când se închide omul începe să îmbătrânească . Secretul longevităţii este aşadar iubirea .
Sufletul sau perispiritul se compune din şapte ,,hăinuţe sau corpuri” din care aici ne interesează doar două : mentalul planetar şi cel al iubirii şi emoţiilor sufleteşti.
Anahata este centrul sufletului şi durerile sufleteşti se reflectă cel mai adesea prin blocarea sau închiderea sa parţială.
Centrul inimii este totodată centrul mentalului ( ,,toate trec prin inimă”) şi de aceea aritmiile inimii ne dau de gol atunci când gândim aiurea sau avem emoţii, aşa că orice gând şi orice trăire dezordonată pot crea probleme şi blocaje temporare circulatorii precum şi în întregul biocâmp sau închiderea parţială a chakrei.
Culoarea sa este verde irizat cu roz. Elementul specific – aer.
Omul secolului acesta informaţional, şi cu predilecţie tehnologic, este dezordonat şi mereu obosit, lipsit de iubire, cu mentalul supus unor cazne nemeritate, pentru că nu toate informaţiile îi sunt necesare şi pentru că şi-a întrerupt legătura cu ,,acasă”, adică cu cerul său. A fi deştept şi cult tehnologic nu înseamnă mult, înseamnă sintetic şi calitativ.
Dezordinea mentală produce dezordine în sănătate.
N-ar fi mai bine de îndeplinit dictonul : ,,Mens sana in corpore sano?”
Cuarţ roz – denumit şi ,,piatra iubirii”, emană o energie catifelată şi blândă, fiind primul care ne sare în ajutor în probleme emoţionale. Ne ajută să depăşim traume din trecut şi să trezim în noi sentimentul iubirii necondiţionate. Cuarţul roz se sacrifică pe sine uneori pentru ca purtătorul să poată merge înainte. Au existat cazuri când cuarţul de meditaţie a explodat, s-a spart singur, din cauza durerii preluate de la cei care au meditat cu el.
Kunzit – canalizează iubirea către exterior, eliberează de teamă şi de supărare, de anxietate . Dizolvă orice blocaj emoţional. Continuă procesul început de cuarţul roz.
Turmalină roz – transmite iubirea din lăuntrul nostru lumii exterioare. Creează bucurie şi entuziasm, dinamizează iubirea.
Rodocrozit – pregăteşte corpul fizic pentru a deveni mai receptiv la energia iubirii. Eliberează acumulările negative, netezeşte drumul pentru vindecarea cu pietrele verzi .
Aventurin – dizolvă gândurile şi sentimentele negative legate de problemele de ordin fizic. Reflectă o rază verde, revigorantă, curativă. Între celelalte cristale el este un ,,panaceu universal” pentru vindecare, putând fi plasat oriunde există o suferinţă. Linişteşte emoţiile.
Malachit – aduce emoţiile la suprafaţă pentru coştientizarea lor şi ne ajută să ne detaşăm de ele. Calmează durerile, învăţându-ne să nu ne mai identificăm cu ele.
Crisopraz – stabilizează circulaţia şi linişteşte nervii . Diminuează complexele, mărindu-ne încrederea în forţele proprii.
Samarald – regenerează toate ţesuturile, iar psihic ne face să renaştem. Reglează metabolismul, întăreşte sistemul imunitar.
Jad verde – are efect calmant, liniştitor, relaxant. Măreşte altruismul şi simţul moral.
Turmalina verde – canalizează energia vindecătoare către locul dorit, stimulează transmisia nervoasă. Energia sa rafinată pătrunde la toate nivelurile conştiinţei, mărind viteza procesului de vindecare.
Fluorina verde şi roz – prin meditaţia cu două cristale din acestea se intră în rezonanţă cu forţa iubirii, care vindecă prin compasiune .
Chakra Vishuddha
Este situată la baza gâtului, cu centrul pe tiroidă şi paratiroide . Poarta puterii Daleth, centrul cauzal.
Este chakra care dezvoltă capacitatea de comunicare şi clarauzul, poarta de trecere în Lumea spirituală .
Culoarea sa este cea albastră . Elementul specific este etherul .
Dinamizarea sa conduce la claritatea exprimării, la elocvenţă în vorbire, în uşurinţa comunicării cu ceilalţi, pentru stăpânirea informaţiei şi dezvoltarea inteligenţei .
Cei care au vishuddha blocată sunt timizi, se bâlbâie, se pierd cu firea, vorbesc mult, se consumă fără rost, încearcă să ascundă adevăruri cauzale.
Lapis lazuli – stimulează imaginaţia. Desface blocajele mentale. Purifică sufletul şi spiritul.
Turcoază – stimulează comunicarea cu exteriorul, cu ceilalţi. Îmbunătăţeşte auzul şi ameliorează starea în bolile respiratorii.
Acvamarin – facilitează comunicarea cu planurile superioare ale existenţei, cu ghizii spirituali .
Calcedonie albastră – creşte capacitatea de înţelegere a fenomenelor, măreşte detaşarea faţă de problemele mărunte. Exprimă seninătatea înţeleptului în urma experienţelor trăite.
Azuritul – albastrul său intens penetrează până în cele mai adânci zone ale subconştientului, ajutându-ne să schimbăm cele mai bine întipărite şabloane ale gândirii noastre. Face legătura cu al treielea ochi şi stimulează clarvederea şi intuiţia.
Safirul – echilibrează emisferele cerebrale, clarifică mentalul, îi stabilizează pe cei labili psihic.
Cuarţ albastru – linişteşte mintea agitată, eliberează de griji . Folositor în caz de insomnii şi surmenaj psihic.
Topazul albastru – vibraţia sa este foarte fină, acordul auric cu acest cristal favorizează rezonanţa cu sentimentul purităţii absolute. Purtat ca bijuterie, acţionează ca purificator mental, ajutând la generarea de gânduri frumoase, senine.
Chakra Ajna
Al ,,treielea ochi” sau ,,ochiul spiritual” este situat la mijlocul frunţii, deasupra sprâncenelor, între ochii fizici, mai sus de rădăcina nasului.
Corespunde glandei hipofiză (pituitara), glanda care asigură creşterea fizică şi sexualitatea, deoarece este chiar punctul de comandă al spiritului, sau punctul de origine, P.O.
Activarea chakrei determină vederea mentală, astrală . Culoarea sa este indigo.
Aici avem de a face cu vizualizarea mentală . Elementul său specific este etherul .
Tipul de oameni cu ajna deschisă, activă, au puterea de a vizualiza aura şi de ,,a citi” corpul astral al persoanelor, interpretând predictiv viaţa particulară a acestora, emoţiile şi trăirile lor, dizarmoniile care se manifestă .
Ei pot intra în legătură cu diferite entităţi astrale, pe care le pot chiar vizualiza .
Pot vizualiza unele elemente din aşa zisa Cronică AKASHĂ , ,,Banca de date planetară”.
Iniţiaţii au clarauz pentru comunicare .
Ametist – ,,piatra înţelepciunii” este deschizătoare de drumuri pentru ajna, către sahasrara
Uşurează ieşirea în astral. Protejează visele. Vibraţia sa nu permite intrarea în rezonanţă cu Astralul inferior şi cu spiritele de joasă vibraţie. Înlătură durerile de cap. Energizează spiritul.
Lapis Lazuli -are componente subtile atât pentru ajna cât şi pentru sahasrara.
1. Are rolul de ghid către subconştientul nostru (latura matricei energetico-informaţionale).
2. Are rol de activare , energizare, stabilizare vibraţională a spiritului .
3. Are rol de a asigura legătura cu sahasrara, pentru comunicarea cu propriii ghizi şi a călăuzei, a altor entităţi angelice din Astralul Superior.
Turmalina albastră – măreşte puterea spiritului, viteza de gândire, conciziunea, puterea de analiză şi sinteză.
Chakra Sahasrara
Este situată la un lat de palmă deasupra capului şi cu vârful pe glanda epifiză (pineala), care mai este numită şi ,,regina glandelor” şi care glandă răspunde de metabolism în trupul fizic.
Sahasrara simbolizează puterea Kether, coroana, poarta de intrare a energiilor mana, yang, cereşti.
Are culoarea violet . Elementul său specific este azoth-ul , azed-ul, energia pură.
Cei care au deschisă calea de comunicare cu Astralul Superior prin sahasrara, pot vizualiza spiritual destinul oamenilor, al planetei pe care locuim, alte dimensiuni . Ei pot intra în legătură şi pot comunica cu entităţile angelice spirituale.
Pot vizualiza, atunci când li se permite, lumea arhetipală a Astralului Superior şi celui Divin şi aud muzica Sferelor.
Ametist – stimulează înţelepciunea şi înalta vibraţie, este necesară spiritului decodificat ,,trezit”, care intră în comunicare cu Lumea Spirituală . Favorizează înţelegerea Legilor Universale şi ale ,,Meudului pentru spiritele întrupate” .
Cristalul de stâncă –întăreşte canalul de comunicare cu supraconştientul (ghizi, călăuză), amplifică vibraţiile energiilor.
Diamantul – transmutarea conştiinţei către Lumea Spirituală.
Citrin auriu – dezvoltă capacitatea de a-L vedea arhetipal pe Dumnezeu precum şi manifestarea Sa în toate cele ce ne înconjoară.
Cuarţul rutilat – activează dorinţa de a cunoaşte frumuseţea vieţii.
Elestialele – comunicarea cu Astralul Superior, cunoaşterea tainelor Universului.
S-ar putea sa iti placa de asemenea
Pagina Facebook
Popular
Recent
Comentarii
Taguri