Reincarnare si Karma
O mare Lumina din trecutul meu indepartat pe care am regasit-o cu imensa bucurie in prezent a ocupat un loc important in viata mea. Acum este o Lumina care traieste dincolo de stele si de la care primesc ajutor si inspiratie in tot ceea ce fac. A fost si este un prieten si un sfatuitor nepretuit de la care am invatat ca spiritul fiintei omenesti nu moare, ci trece intr-o alta existenta.
Asa cum si-ar fi dorit si Valeriu Popa, as vrea in acest capitol sa pot raspunde unei nevoi pe care o resimt profund si pe care mi-au marturisit-o foarte multe persoane: nevoia de deschidere si de intelegere a unei alte dimensiuni a fiintei umane, mai vasta, de asemenea mai spirituala.
Din antichitate si pana in zilele noastre, scrierile sacre, precum si toate marile curente spirituale, ne-au vorbit despre alte dimensiuni decat a vietii noastre de toate zilele.
In cursul ultimelor secole, omul occidental a progresat cu pasi de gigant in domeniile stiintifice. Totusi suntem in continuare incapabili sa ne acomodam cu unele emotii, cu unele impulsuri care fac parte din mostenirea noastra din neolitic. Omenirea inconjurata de o tehnologie care se invecineaza cu SF-ul, traieste actualmente intr-o angoasa existentiala cronica. Cei mai multi dintre noi nu mai stiu cine sunt si traiesc intr-o conditionare care le-a fost imprimata inca dinainte de a se fi nascut. Azi, cei care traiesc retrasi in ei insisi, in dogmatismul lor caldut, sunt departe de a fi mai fericiti decat cei care-si pun intrebari asupra naturii lor reale si asupra constituirii lor fizice, mentale si spirituale.

Alaturi de cine suntem si de unde venim, una dintre intrebarile care au framantat mintea oamenilor a fost si incotro mergem esenta acestei mari necunoscute fiind legata nu de efemera noastra existenta, ci de ce se intampla cu noi dupa ce vom pasi pragul lumii de dincolo. Exista o alta viata dupa moarte ?, ne intrebam plini de teama, dar si cu speranta de cele mai multe ori nemarturisita, ca Dumnezeu nu ne-a creat numai pentru aceasta umila trecere prin corpul uman, material pe care il primim fiecare la nastere.
Astazi, insa, problema vietii de dupa moarte poate, in sfarsit, sa fie abordata diferit in societatea moderna care a incercat totdeauna sa fuga de ea – numai prin prisma ideii de reincarnare. Acest concept este inca invaluit de mister pentru ca religiile occidentale n-au admis-o niciodata, cu toate ca atmosfera din jurul acestui subiect s-a schimbat considerabil.
Conceptul ca fiinta omeneasca se compune din doua parti distincte, una materiala alcatuita din elemente organice care odata cu moartea se descompun in elementele componente, si o parte spirituala, energetica, invizibila care constituie eul fiecarui individ ce supravietuieste fenomenului mortii si pastreaza intacte toate amintirile si experientele vietii agonisite in perioada convietuirii celor doua forme, este destul de raspandita pe suprafata globului din cele mai indepartate timpuri. In general, religiile accepta ideea existentei celor doua forme ce constituie fiinta umana, dar abordeaza diferit ideea de reincarnare, adica intoarcerea formei spirituale a unui individ, in alta forma materiala a unui nou nascut, reluand un nou ciclu de existenta.
Dezvoltand aceasta tema atat de controversata a fenomenului de reincarnare, sper sa reusesc sa ofer o lucrare accesibila publicului celui mai larg.
Fie ca aceasta deschidere a constiintelor care survine in epoca noastra sa fie impartasita de cat mai multi cu putinta.
O sa incercam impreuna sa dam un sens existentei si sa o intelegem. Intelegerea sensului vietii este la fel de importanta pentru dezvoltarea noastra psihologica si spirituala cum este faptul de a ne hrani pentru supravietuirea biologica. Putini dintre noi recunosc constient dimensiunea spirituala a existentei. O sa incercam sa clarificam fenomenul de reincarnare care este astazi atat de larg discutat si totusi atat de putin cunoscut.
Fenomenul de reincarnare este guvernat de legi divine, iar aceste legi precise ne permit o mai buna intelegere a drumului pe care il parcurgem in vietile noastre succesive.
Multe religii spun ca orice viata intr-un corp de carne si oase este rezultatul unei alegeri, numita incarnare. Dupa moarte si dupa o evaluare karmica, sufletul se confrunta cu alegerea de a cobori din nou pe Pamant pentru solutionarea nereusitelor din vietile anterioare.
Karma, adica legea cauzei si a efectului este mecanismul care impinge sufletul la incarnare. Ea are o importanta primordiala si nimic n-ar capata sens fara a include si explicarea ei.
Karma, adica soarta omului, nu este nici buna, nici rea; este o lege cat se poate de dreapta. Din punct de vedere karmic, sufletul va alege o viata care sa-i permita sa echilibreze gravitatea faptelor sale din trecut. Ceea ce faptuieste omul in lumea aceasta fizica sunt actiuni care pot folosi sau dauna persoanelor cu care venim in contact. Aceste fapte, de tot felul, lucreaza asupra noastra si asupra celor din jurul nostru, fericindu-i sau nenorocindu-i, impiedicadu-le sau favorizandu-le evolutia.
Toate aceste fapte pe care le exercitam asupra fiintei sau bunurilor unui semen al nostru se inscriu in spiritul nostru si in arhiva Cerului, si ele vor determina felul nostru de viata in viitoarea reincarnare pentru ca numai astfel are loc evolutia noastra, din treapta in treapta, din viata in viata, pana la eliberarea de karma, pentru a ne uni cu Intregul, cu Sursa Divina. Deci, de orice natura ar fi fapta noastra, ea va trebui neaparat sa-si gaseasca satisfactia, dupa care va urma plata sau rasplata ei.
Ordinea universala care se inscrie perfect in armonia cosmica presupune in mod necesar ideea unei vieti anterioare vietii actuale. Altfel nu este posibil de explicat inegalitatea sanselor, diversitatea tulburatoare a situatiilor morale si a destinelor individuale. Trebuie admis ca faptele bune sau rele dintr-o viata anterioara, pe care trebuie sa ni le asumam, sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie intamplarii, fie unui Dumnezeu nedrept. Fenomenul de reincarnare este singura care poate da omului o explicatie reala despre el insusi si despre viata pe care o traieste.
De multe ori oamenii se intreaba: De ce mi se intampla tocmai mie? De ce Dumnezeu este nedrept? De ce unii oameni se imbolnavesc si mor in frageda copilarie daca Dumnezeu a creat toate sufletele egale? De ce viata oamenilor este neegala, de ce unul e cersetor si altul bogat, de ce unul este handicapat si altul este perfect sanatos? Aceasta ordine este in aparenta nedreapta. Putini insa stiu ca nimic nu este intamplator, totul este o necesitate care are la baza legea universala a karmei.
Ordinea divina a lumii presupune, in mod necesar, ideea unei vieti dupa aceasta viata. Daca n-ar fi asa atunci cum va veni acea recompensa linistitoare pe care atatia oameni o asteapta in mod indreptatit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfectiunii totale a omului, daca posibilitatea unei alte vieti nu este acordata? Revenirea mereu la viata pamanteasca, Fenomenul de reincarnare a noastra repetata are loc pentru ca sufletul nostru sa se purifice si deci, sa evolueze, pentru ca totul este evolutie.
Fenomenul de reincarnare reprezinta actul spiritului de a lua in decursul secolelor, rand pe rand, in posesie corpuri noi, fiecare corp fiind adaptat potrivit stadiilor de dezvoltare a spiritului respectiv.
Noi suntem aici deoarece am fost si altadata, deoarece aici nea, sadit semintele destinului, iar acum ne-am intors pentru a culege roadele lor. Cum nu exista nicaieri ceva intamplator, totul fiind subordonat Legilor Cosmice, inseamna ca nici noi, oamenii, o mica ierarhie din acest Cosmos, nu suntem aici din intamplare. Existenta noastra aici are un inteles. Ar fi de-a dreptul lipsit de sens ca noi sa ne fi nascut doar pentru o scurta viata terestra, ca apoi sa disparem pur si simplu! Cum am obtine atunci rasplata pentru faptele noastre bune si cum ne-am mai lua pedeapsa pentru faptele rele?
Trebuie sa admitem ca Legea Cosmica nu ne-a adus aici din intamplare. Acum ne cream conditiile pentru ceea ce vom deveni in viitor, acum ne pregatim destinul pentru urmatoarea noastra viata prin ceea ce facem.
Orice cauza produce un efect, care nu poate fi evitat. Vom primi rasplata pentru ceea ce ne-am facut noua insine. Ne aflam intr-o evolutie ciclica, ascendenta, constanta, avansand de la nivelele joase la cele mai inalte.
Si acum, sa incercam sa demonstram, cu argumentele de care dispunem, existenta fenomenului de reincarnare si a vietii trecute si viitoare.
In stradania de a gasi elemente sau fenomene justificative pentru realitatea reincarnarii, oamenii au incercat sa patrunda acest mister cu ajutorul hipnozei. Prin aceasta metoda, s-a reusit ca anumite persoane in stare de hipnoza sa comunice impresii din perioada altor vieti. Aceste relatari sunt impresionante prin multitudinea de informatii, forme de manifestare inexplicabile cum ar fi vorbirea in limbi arhaice sau total necunoscute celor prezenti.
Iata cazul unei femei care avea de 10 ani insomnii si o teama inexplicabila de moarte. Se trezea tresarind violent, speriata, in mijlocul noptii, si nu mai adormea decat spre dimineata cu pretul unor mari eforturi. Nici o problema fizica nu justifica aceste temeri morbide. Printr-o regresie, cautand eventuala cauza din trecut a acestei probleme, s-a descoperit ca a fost barbat in Evul Mediu si ca a dus o viata lipsita de interes, apoi a murit. Mortul a fost pregatit, pus in sicriu si apoi ingropat.
Dupa cateva ore mai tarziu, s-a trezit!
Nefericitul a facut tot ce a putut ca sa se faca auzit, dar zadarnic. A murit sufocat. Dupa ce tanara femeie a facut aceasta descoperire si a adus-o la suprafata, constientizand efectele unei traume din trecut, s-a linistit si a inceput sa doarma normal, simtindu-se impacata cu ea insasi. Deci, retraind emotiile legate de aceste momente deosebite, subiectul dobandeste o constientizare care sterge definitiv efectele nedorite ale acestui trecut.
Iata un nou exemplu. O femeie tanara avea de multi ani o tuse care nu se mai oprea, rebela la orice tratament. Cea mai mica contrarietate declansa accese care se potoleau din ce in ce mai greu. Ajunsese sa tuseasca chiar si noaptea in somn, fara sa se trezeasca. Facuse tot ce era posibil medical ca sa puna capat acestei tuse, dar ea nu ceda.
Regresia efectuata ne-a condus in viata unei tinere femei din vremea celui de-al doilea razboi mondial. A fost luata de Gestapo, despartita de copiii ei, inchisa si apoi gazata. Si-a trait in intregime, in stare de hipnoza, inhalarea gazului mortal care a durat aproape o ora.
Traumatismul profund care a marcat-o in acea viata a urmarit-o in viata actuala; insa retraind aceasta incarcatura emotionala, subconstientul sau s-a debarasat de el, si a revenit la sanatatea normala, tusea disparand ca prin farmec. Dupa cateva luni s-a dus sa caute locul unde fusese deportata in viata trecuta. Astfel, a recunoscut perfect un loc unde nu mai fusese niciodata in viata actuala, oferind totul pana la cele mai mici detalii.

Alt caz interesant. Unei femei, operata cu o luna inainte de fibrom, ii sangera uterul, provocandu-i dureri puternice. Medicina nu stia ce sa spuna in fata acestor simptome care nu corespundeau unor cauze medicale obisnuite. Problema tinea de fapt, de intelegerea propriei karme. Femeia a retrait, prin hipnoza, o viata tot de femeie, la sfarsitul secolului trecut, care s-a terminat in mod tragic in urma unei nasteri deosebit de dificile si dureroase.
Si de data aceasta, subconstientul pastrase amprenta acestui traumatism care se manifesta si in prezent. Dupa trei zile, durerile disparusera si sangerarea se oprise. A marturisit ca a simtit o liniste sufletesca extraordinara, o fericire si o seninatate ca o femeie care tocmai nascuse. Coincidenta? Poate. Dar, inca un subiect s-a impacat cu el insusi prin constientizarea vechilor amintiri.
Toate acestea nu pot fi catalogate drept imaginatie pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a fenomenului de reincarnare.
Incercam si o alta abordare, din punct de vedere al mortii clinice, fenomen urmarit de multi oameni de stiinta si cercetatori.
Un foarte cunoscut program de televiziune, Discovery Channel, a prezentat un reportaj in care a fost abordata moartea clinica dintr-un unghi cu totul nou.S-au urmarit si cercetat cazurile de moarte aparenta incercand sa se elucideze misterul vietii de dupa moarte.
Au fost chestionati oameni din diferite sisteme culturale, de diferite credinte, indieni budisti, catolici, evrei, atei, tineri, adulti si batrani. Se voia sa se obtina cat mai multe informatii din cele mai variate surse pentru ca marturiile muribunzilor sa nu fie contaminate de credintele proprii. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca moartea este o experienta unica, care nu are legatura cu vreun sistem de credinta.
Unele persoane declarate clinic decedate, cand s-au reintors la viata intr-un mod inexplicabil pentru medici, au putut sa-si povesteasca ce li s-a intamplat in timpul acestei calatorii la frontierele vietii si ale mortii.
Iata cazul unei femei care a trait o asemenea aventura in cursul unei come diabetice. S-a vazut plutind deasupra ambulantei care o ducea la spital. A vazut toata scena de reanimare si a ascultat toate discutiile medicilor. Putea percepe chiar si gandurile lor.
Cand s-a trezit a incercat sa povesteasca personalului ce i s-a intamplat, dar nimeni nu o intelegea. Cand a priceput ca nu e crezuta, a tacut. Insa existenta ei s-a schimbat in mod profund, nu-i mai e frica de moarte si s-a intors mai credincioasa si insotita de un sentiment de globalitate, de iubire totala, de plenitudine.
Iata acum relatarea exceptionala a unui copil de 7 ani, muribund, bolnav de leucemie. O infirmiera il intreaba cum vede el paradisul.
Ca si cum ai trece printr-un zid intr-o alta galaxie, raspunde el, ca si cum ai merge intr-un nor. Spiritul e acolo, nu si corpul.
– Poti sa ne spui de ce oamenii sunt asa de speriati la gandul de a muri ? a intrebat infirmiera.
– Daca nu va atasati de corpul vostru, daca lasati lucrurile sa se faca, nu e cu adevarat dureros.
– Crezi ca aceasta viata pe Pamant este singura pe care o traim ? a insistat infirmiera.
– Cei care cred asta gresesc. Stiu ca intr-o zi ma voi intoarce, a asigurat-o copilul.
Copiii ating in pragul mortii o intelepciune pe care multi adulti le-ar invidia-o. Ei cunosc, in general, o crestere a spiritualitatii in totala disproportie cu varsta si experienta lor. Aceste calatorii ii fac constienti de adevar si ii ajuta considerabil in momentul tranzitiei.
Inca un caz care confirma calatoria spiritului in afara corpului. Un barbat dintr-o tara europeana sufera un accident si se afla in moarte clinica timp de 21 de minute. La intoarcere, povesteste medicilor ca si-a vazut corpul in sala de operatie, a ascultat un timp discutiile lor, apoi, in cateva clipe s-a trezit la unchiul sau in Canada, l-a vazut pe acesta spargand lemne, iar undeva in aceeasi zona a urmarit construirea unui pod unde se montau piloni si se ajunsese la stalpul nr. 5. Cineva a avut insa, curiozitatea sa verifice telefonic cele afirmate de calatorul nostru in timp si spatiu. Toate au corespuns intocmai.
Tulburatoare sunt si fenomenele ce se petrec cu acei copii minune sau genii, care fara a avea o pregatire necesara, pot sa se manifeste ca persoane mature, in domeniul muzicii, al stiintelor exacte, lucru care ramane pentru stiinta un mister greu de explicat. Numai prin reincarnare se poate explica aceasta capacitate a unor copii care nu sunt inca la scoala si pot rezolva probleme foarte grele de matematica, sau copii foarte mici, fara lectii de muzica, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven si altii.
Mozart a scris o simfonie la varsta de 5 ani.
Reisin dadea concerte la varsta de 4 ani.
Leonardo da Vinci a invatat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la varsta de 13 ani si astfel de exemple sunt nenumarate.
Aceste capacitati difera de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viata au o predispozitie pentru muzica, altii pentru pictura, altii pentru stiinta, iar altii nu manifesta nici o atractie pentru nimic. Diferentele dintre modul de viata al oamenilor sunt enorme.
In afara de acest lucru, sunt copii care se nasc morti sau care mor imediat dupa nastere la cateva zile, luni sau ani. De ce acestia sa aiba o existenta atat de scurta prin viata, fata de altii care traiesc 70-80 de ani. Raspunsul este unul singur si anume: fenomenul de reincarnare ne poate explica totul. Faptul ca unii copii mor la nastere sau ca se nasc handicapati si traiesc in suferinta si mizerie, faptul ca oamenii nu sunt egali, totul este datorita karmei lor, destinului care li se programeaza inainte de nastere in lumea astrala. Ei trebuie sa treaca prin suferinta pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual.
In afara ideii de reincarnare este imposibil sa explicam aceasta diversitate frapanta intre anomaliile aparente de injustitie si repartitia bucuriei si suferintei. Felul in care s-a desfasurat viata terestra, isi are efect in urmatoarea reincarnare, sau se poate intinde chiar pe parcursul mai multor vieti, atunci cand sunt prea multe datorii acumulate, ce se leaga si de karmele altor spirite.
Pentru a face si mai mult lumina, vom interpreta cateva pasaje din Biblie, dovedind ca insusi Iisus cunostea si accepta ideea de reincarnare.
In religia crestina se spune tot timpul ca omul nu traieste decat o viata, de aceea subiectul fenomenului de reincarnare tulbura mintea omului si mai mult.
Citind Evangheliile nu veti gasi nicaieri cuvantul reincarnare. Nici nu e de mirare faptul ca nu a fost mentionat nicaieri in mod explicit, intr-o epoca in care toti credeau in ea. Evanghelistii nu aveau cum sa banuiasca faptul ca urma o epoca in care oamenii nu vor mai crede in ea. Ei au infatisat atat de putine lucruri in scrierile lor, incat ar fi fost fara rost sa se insiste asupra unui fapt care facea parte din traditie.
Din Evanghelii o sa studiem anumite intrebari si raspunsuri puse si date de Iisus si discipolii sai.
Iisus isi intreaba discipolii, intr-o zi: Da voi cine credeti ca sunt? Iata ce raspund discipolii: Unii spun ca tu esti Ioan Botezatorul, altii ca tu esti Ilie, ceilalti ca tu esti Ieremia sau unul dintre prooroci. Pentru a pune intrebarea de mai sus trebuie sa crezi in reincarnare. Iar prin raspunsul dat, cum se poate afirma ca cineva este unul sau altul care este mort de mult, daca nu se subintelege ideea reincarnarii?
.

Alta data, cand Iisus si discipolii sai intalnesc un orb din nastere, discipolii intreaba: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb ? Cum se pot pune aceste intrebari daca nu se crede in reincarnare. Cand ar fi putut pacatui acel orb, in pantecul mamei sale ? Deci, aceasta intrebare subintelege credinta in existenta unei vieti anterioare.
In raspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: Nu e vorba ca el sau parintii lui ar fi pacatuit. Daca discipolii au intrebat daca fiul este orb din nastere pentru ca parintii sai au pacatuit, este pentru ca ei invatasera din legea ebraica faptul ca fiecare infirmitate inseamna o incalcare a legilor, dar ca adesea o persoana poate plati pentru alta si deci, cand vedem pe cineva in suferinta nu putem sti daca isi ispaseste propriile greseli sau daca se sacrifica pentru altcineva.
Aceasta este o credinta raspandita la evrei. Discipolii au pus intrebarea pentru ca stiau ca un om nu se poate naste orb fara motiv sau numai pentru ca lui Dumnezeu ii place sa-l faca orb, cum isi inchipuie unii. La aceasta intrebare, Iisus le raspunse: nu pentru ca el sau parintii sai au pacatuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu sa se manifeste in el, adica pentru ca, trecand pe aici sa-l vindec si poporul sa creada in mine.
Asa cum initiatii explica textele biblice, ni s-a spus ca oamenii primesc suferinte pentru doua motive: ori pentru ca au pacatuit si sunt pedepsiti sau, fara sa fi savarsit ei insisi greseli, ei iau karma altora sa se sacrifice pentru a evolua. Dar exista si a treia categorie care a terminat evolutia, care este libera si deci nu are nici o obligatie de a cobori pe Pamant. Acestia coboara adesea acceptand sa suporte orice boala, suferinta sau infirmitate si chiar de a fi martirizati pentru a-i ajuta pe oameni.
Nici el nici parintii lui nu au pacatuit, el a coborat pe Pamant cu aceasta infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus sa-l vindece pentru ca lumea sa creada in EL. Astfel acest om a salvat o multime de suflete prin intoarcerea lor la credinta.
Iata acum inca un argument. Intr-o zi Iisus afla ca Ioan Botezatorul a fost intemnitat, iar textul spune: Dupa ce Iisus afla ca Ioan a fost predat, s-a retras in Galileea. Dupa catva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au intrebat pe Iisus: Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie ? Iar Iisus le-a raspuns: Ilie intradevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut si au facut cu el ce au voit. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit de Ioan Botezatorul.
Deci, este limpede ca Ioan Botezatorul era reincarnarea lui Ilie. De altfel, evanghelia mentioneaza si ca atunci cand un inger s-a aratat lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, pentru a-l anunta ca sotia lui, Elisabeta, va da nastere unui fiu, el i-a spus: Va merge inaintea lui Dumnezeu cu spiritul si puterea lui Ilie.
Sa cautam acum in viata lui Ilie si sa vedem ce a facut el pentru a fi decapitat cand s-a reincarnat mai tarziu, in persoana lui Ioan Botezatorul. Povestea este foarte interesanta. Ilie traia in timpul regelui Ahab rege care se casatorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului si din cauza ei, se inchina lui Baal. Ilie s-a dus in fata regelui Ahab pentrua-i reprosa infidelitatea fata de Dumnezeul Israelului spunandu-i: Nu va cadea in acesti ani nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu.
Apoi el pleaca, si din ordinul lui Dumnezeu se ascunde in munti pentru a scapa de regele care il cauta. Dupa 3 ani, seceta facuse mari ravagii in toata tara, poporul suferea de foame si Dumnezeu l-a trimis pe Ilie sa se prezinte din nou in fata lui Ahab. De indata ce-l vazu, regele ii reprosa cu violenta de a fi cauza acestei secete. Nu, zise profetul, tu esti cauza pentru ca ai parasit poruncile Domnului si mergeti dupa baali. Acum vom vedea cine este adevaratul Dumnezeu. Aduna-i pe toti proorocii lui Baal pe muntele Carmel. Toti proorocii fura adunati si incepura sa faca invocatii catre Baal, practicand chiar magia pentru a face sa cada focul pe altar. Dar nimic nu se produse.
Acum era randul lui Ilie sa-l invoce pe Dumnezeu: Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Israel, sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu singur esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvantul tau. Si s-a pogorat puternic focul din cer. Tot poporul fu infricosat si recunoscu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. In acest moment, Ilie, mandru de biruinta sa a dat ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie condusi in preajma unui parau si sa fie decapitati.
Iata de ce era de asteptat ca, la randul lui, sa i se taie capul. Una din legile enuntate de Iisus suna asa:cei ce vor scoate sabia, prin sabie vor pieri. Iata cum Ilie si-a pri mit pedeapsa cand a revenit pe Pamant in persoana lui Ioan Botezatorul. Iisus stia cine este el si ce-l astepta, nu a facut nimic pentru a-l salva pentru ca justitia divina trebuia sa-si urmaze cursul.
Multe nu au sens in religie si nici in existenta fara reincarnare.

Daca veti intreba preotii: De ce unii sunt bogati, frumosi, puternici si altii sunt bolnavi, urati, saraci? Ei va vor raspunde ca aceasta este voia Domnului. Uneori va vor vorbi despre predestinare si gratie, dar aceasta nu va va lamuri cu nimic in plus. Insa Dumnezeu nu are capricii. El nu da la unii totul si la altii nimic.
Trebuie sa intelegem, acceptand fenomenul de reincarnare , ca daca suntem saraci, prosti, nefericiti este din vina noastra pentru ca nu am stiut sa utilizam tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reincarnari pentru a ne indrepta si vom ajunge din nou sa primim dragostea si bogatiile lui Dumnezeu.
Biserica a aruncat toata responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credintei in reincarnare.
Pana in secolul IX, crestinii credeau in reincarnare ca si evreii, egiptenii, hindusii, tibetanii, s.a. Parintii Bisericii si-au spus ca aceasta credinta taraganeaza lucrurile in sensul ca oamenii nu sunt grabiti sa se amelioreze, ei voiau deci sa-i impinga sa se perfectioneze intr-o singura viata, suprimand ideea de reincarnare.
De altfel, incetul cu incetul Biserica inventa lucruri atat de oribile pentru a-i inspaimanta pe oameni, incat in Evul Mediu nu se mai credea decat in Diavol, in infern si in suferinta vesnica. Biserica a suprimat deci credinta in reincarnare crezand ca astfel ii va putea obliga pe oameni sa se amelioreze mai repede, dar unii, nu numai ca nu s-au ameliorat, dar dimpotriva, au devenit si mai rai, si pe deasupra si ignoranti.
Pentru a crede in reincarnare, unii asteapta ca Biserica sa se pronunte oficial. Dar cand oare o va face? Sunt multi membri ai clerului care cred in reincarnare dar nu indraznesc sa o spuna. Daca nu acceptati fenomenul de reincarnare, nu veti avea niciodata o intelegere a situatiei voastre, a evenimentelor existentei voastre si nu veti sti cum trebuie sa actionati in vederea unei vieti viitoare. Trebuie sa cunosti adevarul pentru a ajunge undeva.
Credinta in reincarnare este unul din fundamentele morale. Atat timp cat oamenii n-au fost pusi la curent cu aceasta lege a cauzei consecintelor care continua sa actioneze de la o existenta la alta, putem sa le tinem toate predicile din lume, aceasta nu va servi la mare lucru. Multi oameni mai cred ca vor arde in veci in iad din cauza pacatelor lor.
Intalnim si oameni care, fara sa creada in reincarnare sunt buni si cinstiti din firea lor, dar nu putem fi siguri ca aceasta va dura; in anumite imprejurari, instincte ca: frica, pofta, dorinta de razbunare, etc. pot sa invinga, iar acesti oameni nu mai raman nici buni, nici cinstiti. Si asta pentru ca moralitatea lor nu este construita pe o baza solida: cunoasterea legilor divine.
Indata ce se admite legea reincarnarii, oamenii incep sa inteleaga ca fiecare eveniment din viata are ratiunea sa de a fi, fiindca totul are o cauza mai mult sau mai putin indepartata. Oamenii nu se vor mai revolta si nu vor mai incerca sa-si rezolve problemele prin ura si violenta. Cand vom sti ca tot ceea ce avem de indurat este rezultatul unor greseli trecute, vom accepta si nu vom mai acuza pe altii de nenorocirile noastre. Vom evita sa comitem acte regretabile pentru ca stim ca vom avea de suferit si ne vom stradui sa ne construim un viitor luminos.
In momentul in care cunoastem legea fenomenul de reincarnare totul este clar, intelegem mult mai bine. Avem caldura si suntem fericiti la gandul ca vom reusi mai devreme sau mai tarziu sa atingem perfectiunea pe care o dorim.
Asadar, fenomenul de reincarnare reprezinta actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrala intr-un nou corp fizic potrivit stadiului sau de dezvoltare. Fenomenul acesta are loc in tot universul, in natura intreaga, nu numai in regnul uman. In orice forma de viata exista un spirit care se afla pe drumul evolutiei, al perfectiunii. El se serveste de respectiva forma fizica pentru a castiga cunostiinte despre lumea fizica.
Corpul uman fiind instrumentul cel mai pefectionat de pe Pamant, permite spiritului manifestarile cele mai inalte, pe care nu le gasim in regnurile inferioare. Cu cat spiritul este mai evoluat, cu atat perioada de la moartea fizica si pana la reincarnare este mai lunga, intre 200 si 2000 de ani, insa exista si cazuri de reincarnari imediate. Daca un spirit vrea sa evolueze mai repede, atunci el se reincarneaza mai repede. Marele scop al procesului de reincarnare este evolutia spiritului.
Procesul de reincarnare poate sa se faca in corpuri de sexe diferite, intr-o viata fiind barbat, intr-o alta fiind femeie. In general, dupa 6-7 reincarnari, trecem in corpuri fizice de sex opus. Locul unde ne nastem e determinat de iubirea sau de ura ce am contractat-o intr-o viata pamanteasca anterioara.
Parintii, familia, copii ne sunt alesi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri daca avem evolutia necesara. In timpul sederii in lumea astrala (perioada dintre reincarnari), spiritul omului face studii de ordin spiritual, dar pentru ca evolutia sa fie cat mai completa se cer studii si in lumea materiei fizice.
Putem concluziona inca o data ca fenomenul de reincarnare nu este altceva decat trecerea unor fiinte constiente, nepieritoare intr-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiind constient va lua mai departe cunostinta de fapte si lucruri din lumea fizica, le va analiza si va trage invataminte.
Putem clasa fiintele in trei categorii din punct de vedere al reincarnarii.
Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumina, de stiinta, de constiinta, de moralitate le impinge deseori spre crime. Ei incalca legile prin urmare se incarca de datorii grele, iar cand se reincarneaza vin pe Pamant in conditii care ii obliga sa sufere pentru a plati si a repara; de aceea, viata lor nu este de loc fericita.
A doua categorie cuprinde fiinte mai evoluate care incearca sa dezvolte anumite calitati si virtuti pentru a putea sa se amelioreze si elibereze. Dar, in eforturile unei singure reincarnari, nu vor reusi de loc sa se restabileasca, de aceea, ele vor fi nevoite sa revina pentru a termina aceasta misiune.
Ele vor fi plasate atunci in conditii mai bune care le vor permite sa aiba activitati mai utile si mai elevate. Deci, cu toate acestea, vor trebui sa revina pentru a lichida inca anumite datorii din trecut pana la eliberarea lor totala.
In a treia categorie se gasesc fiinte si mai evoluate, care au revenit pe Pamant pentru a savarsi anumite opere. Ele aveau foarte putine lucruri de aranjat distingandu-se in aceasta viata prin virtuti mari, o constiinta foarte larga si consacrandu-si timpul facerii de bine. Cand aceste fiinte parasesc Pamantul, ele si-au terminat misiunea si nu mai revin.
Totusi, unele dintre ele, in loc sa ramana in aceasta stare de fericire, de libertate infinita de care se bucura in sanul Domnului, avand mila si compasiune pentru oameni, parasesc aceasta stare minunata pentru a veni cu buna stiinta ca sa-i ajute, acceptand chiar sa fie omorati, masacrati. Iar altele, care vor sa continue o munca spirituala deja inceputa, pot fara a se reincarna, sa se introduca intr-o fiinta foarte evoluata pentru a se manifesta prin ea.
Multi oameni vor sa se elibereze, dar ei inteleg gresit problema: fac totul pentru a scapa de obligatile lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate legaturile si iata ei se cred liberi. Ei bine nu, nu se poate obtine eliberarea in felul acesta. Adevarata eliberare incepe prin plata tuturor datoriilor. Pana ce nu se platesc toate datoriile nu se sterge toata karma.
Cel mai bun drum, cea mai buna metoda pentru a te elibera este dragostea si cea mai proasta: egoismul, avaritia, smecheria. Prin generozitate, sacrificiu, bunatate prin toate gesturile facute pentru a darui, lucram intotdeauna pentru eliberare.
Numai dragostea, generozitatea, bunatatea, mila, iertarea pun pe credinciosi pe calea eliberarii. Deci, dati chiar mai mult decat dreptatea o cere, caci astfel va eliberati mai repede.
Divergentele intre oameni au le baza tot fenomenul de reincarnare. Unii dintre noi intelegem mai bine sau mai repede unele idei, pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare. De aceea, nu trebuie sa ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, caci ei au un spirit mai putin evoluat si nu-i putem convinge.
In sprijinul teoriei reancarnarii vine si constatarea ca geniile, in general, nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta, chiar, mai mult, unii copii, ca urmasi ai lor, sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice?
Tot asa se explica de ce unele persoane au frica de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica de nestapanit de a pleca cu barca, frica de foc, tunete si fulgere, frica de inaltime, de a zbura cu avionul, frica de a ramane singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnare, printr-unul dintre aceste evenimente tragice, au murit intr-un naufragiu, intr-un foc sau in bezna noptii, etc.
O alta dovada a fenomenului de reincarnare a noastre este legata de memoria unor oameni care isi reamintesc foarte bine: fapte, imprejurari, localitati, persoane din alte vieti Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata prin hipnoza. Ei ne povestesc cu lux de amanunte locul unde au trait, cum au murit, cu cine au fost casatoriti, cati copii au avut, cum ii chema, unde sunt daca mai traiesc.
Prin observatii ulterioare relatarile s-au dovedit a fi exacte. Majoritatea oamenilor insa nu-si amintesc ca ar fi trait o viata anterioara, aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. De exemplu, nu e bine ca omul sa traiasca cu trauma de a sti ca in viata trecuta si-a omorat copilul din viata actuala, el este acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.

Cand urati pe cineva, este exact acelasi lucru ca si atunci cand il iubiti: ati stabilit deja o legatura cu el. Ura este tot atat de puternica ca si dragostea. Daca vreti sa fiti eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, nici nu-l iubiti, fiti indiferent. Daca il detestati, va legati de el prin lanturi de care nimeni nu va poate desface, veti fi tot timpul cu el si veti continua de a avea de a face cu el timp de secole. Oamenii isi imagineaza ca ura rupe toate legaturile.
Din contra, ura este o forta care va leaga de persoana pe care o urati. Ca si dragostea. Dar aceasta legatura evident este diferita, dragostea va va aduce anumite evenimente si ura altele, dar tot atat de sigure si tot atat de puternice.
Dragostea conduce la lumina iar ura la intuneric.
Multiple reincarnari au fost puse in evidenta la numerosi subiecti pusi in stare de hipnoza prin experiente de regresie in timp. In aceasta intoarcere in timp, subiectul se vede pe sine privindu-se din exterior, tot ceea ce-si aminteste fiind descris la modul prezent ca si cand evenimentele s-ar petrece la momentul actual.
Vocea cu care sunt evocate aceste trairi este cea care corespunde varstei descrise in momentul trairii, daca este copil are vocea de copil si invers. Memoria tuturor vietilor nu se amesteca, ea se pastreaza si furnizeaza date pe perioade din fiecare viata.
Toate acestea trebuie cunoscute pentru ca ignoranta umana nu are margini.
Acolo sus exista fiinte inteligente care calculeaza cati oameni trebuie sa coboare pe Pamant si numarul de ani care trebuie sa ramana acolo.
Toate necesitatile oamenilor sunt prevazute, totul este pregatit pentru existenta lor si ei isi imagineaza ca lucrurile se petrec asa, din intamplare. Nici Iisus nu a venit asa la intamplare, cineva de sus s-a preocupat de a gasi momentul astrologic si epoca favorabila pentru aceasta coborare pe Pamant.
Exista un fel de mostenire cosmica care detine toate informatiile asupra trecutului unei anumite fiinte, si astfel se hotaraste ca aceasta sa se nasca intr-o anumita tara, intr-un anumit an ..etc. si atunci alte spirite sunt insarcinate de a supraveghea executarea acestor decrete.
Totul se produce exact la data fixata: daca trebuie sa survina un accident, ei supravegheaza, asteapta momentul si la ora respectiva ei provoaca accidentul. Omenii isi imagineaza ca este din intamplare, dar nu, el era determinat matematic. Daca un anumit copil trebuie sa se nasca intr-o anumita epoca, se determina cu precizie, de entitatile din spatiu, pozitia planetelor, semnul sau pe zodiac, ascendentul si copilul ajunge exact in acel moment; chiar si conceperea sa era prevazuta dinainte si fixata.
Toata tema sa astrala corespunde exact cu ceea ce a facut in alte incarnari, daca va trebui sa fie fericit sau sa sufere, sa aiba accidente totul se decide automat. Si totusi, libertatea se gaseste in spirit, ea este aici de fiecare data ce spiritul se manifesta si decide sa amelioreze, sa schimbe, sa accelereze anumite procese, dar in ansamblu, vita sa este deja declansata si prestabilita. Si intalnirile din intamplare sunt calculate dinainte. Cand intalniti un om care va bulverseaza viata, acest lucru este deja prevazut de mult.
Iata de ce trebuie sa lucrati pe armonie, sa ajungeti sa introduceti in voi armonia tuturor, a planetei, a universului, caci daca nu, va fi intotdeauna cineva sau ceva care va va tulbura. Trebuie sa incercam sa ne armonizam cu entitatile care sunt deasupra noastra, iar apoi sa lucram si pentru a rezolva problemele cu oamenii.
Pentru aceasta s-a spus: Inainte ca soarele sa se culce, impaca-te cu fratele tau; inainte ca soarele sa se culce inseamna inainte de sfarsitul acestei incarnari, pentru ca dupa aceea va fi foarte greu de a repara. Deci, in aceasta viata trebuie sa gasiti persoanele pe care le-ati lezat, sa va puneti de acord cu ele, sa le dati satisfactie si sa traiti in pace. Fiecare gand, sentiment sau act negativ este totdeauna daunator; chiar daca nu vedem nimic, ele se deplaseaza, gasesc destinatarul si-i dauneaza. Insa, intr-o zi va trebui sa platiti pentru raul facut.
Mai insistam o data asupra acestei idei ca destinul nostru e determinat dinainte. Inainte de a cobori pe Pamant avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu consimtamantul ierarhiilor ceresti. Dar odata nascut, nu mai avem aceste posibilitati, totul trebuie sa se petreaca dupa un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sanatatea, inteligenta, totul este determinat.
Pentru aceasta reincarnare nu puteti sa schimbati prea mult destinul vostru dar, pentru urmatoarea aveti toate posibilitatile prin munca voastra, gandurile voastre, rugaciunile voastre. Destinul vi-l faceti singuri cu decenii si veacuri inainte in functie de ce ati gandit si faptuit anterior. Astazi sunteti ceea ce ati fost ieri, adica in incarnarile trecute, si ceea ce faceti in viata asta, veti fi maine, adica in viata viitoare. In aceasta incarnare sunteti limitati, dar in urmatoarea puteti avea totul in functie de ameliorarea dumneavoastra.
Trebuie sa stiti asupra carui lucru sa lucrati astazi pentru a va ameliora si pentru a poseda in viata viitoare o posibilitate sau o virtute. Daca continuati sa ignorati acest lucru, viitoarea reincarnare va fi intr-un fel ratata.
Profitati, utilizati toti anii care va raman de trait, meditati, doriti, cereti cele mai bune lucruri in sensul spiritual, cele mai bune virtuti pentru dumneavoastra, pentru ca astfel lansati deja proiecte care, in viitor se vor materializa.
Cristalizarea actuala rezista si refuza a fi schimbata, dar cand omul pleaca sus dezbracand inca o haina, ceea ce a creeat in bine, prin gandul sau, se imprima in planul fizic si el revine cu frumusete, inteligenta, sanatate, bunatate, pentru ca gandurile si dorintele pe care le-a transmis in sensul acesta s-au materializat intr-o noua structura.
Iar aceasta structura, la randul sau, este tenace si rezistenta, ea se opune fortelor negative si distrugatoare. Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru aceasta reincarnare. Cand forma actuala va dispare, o vom vedea pe cea noua, cea asupra careia am lucrat si vom fi stupefiati de splendoarea ei.
Cand omul, cu constiinta si inteligenta sa incepe sa se ocupe de aceasta viata instinctuala, sa o controleze, sa o purifice, sa-I adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-si schimba destinul.
Pentru a scapa de constrangerile destinului, trebuie sa incetam sa mai fim sclavi, slabi, aserviti acestei vieti inferioare unde nimic nu depinde de noi: a respira, a procreea, a manca, a bea, a dormi. Este o viata care este departe de a fi divina. Ea este divina in masura in care ea vine de la Dumnezeu, pentru ca totul vine de la Dumnezeu, dar in sensul spiritual.
Viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac, o bruta, un sex, o faptura facuta din carne, oase, muschi, ci si un spirit si care incepe sa vrea sa actioneze in domeniul sau pentru a creea opere sublime, luminoase, grandioase.
Viata spirituala da posibilitatea de a adauga ceva la aceasta viata vegetativa, instinctiva a corpului fizic si de a intra astfel intr-un plan superior planului destinului. Trebuie sa va eliberati atat de perfect vointa incat aceasta sa poata sa se miste, sa lucreze in lumea spiritului. Prin urmare, spiritul trebuie sa inceapa sa iasa, sa se manifeste, sa lucreze, sa-si lase semnatura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, sa intervina in toate actele noastre, sa le dirijeze. Trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam cu inima si cu sufletul. Aici se afla adevarata lumina din stiinta initiatica.
In aceasta reincarnare avem posibilitati de a ne creea conditii bune pentru urmatoarea: ajunge sa fim constienti si sa o stim. Dar, daca nu lucram acum, viitoarea reincarnare poate fi si mai rea.
Deci, cand Biserica impiedica pe oameni sa creada in reincarnare, ea ii impiedica de fapt sa-si amelioreze viitorul. Crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati. Li s-a spus ca dupa moarte, ei vor merge sa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujba in fiecare duminica sau ca vor ramane pentru eternitate in infern sa fiarba intr-un cazan. Ca si cum ar fi atat de usor sa mergi sa te asezi la dreapta Tatalui!
Rezumam inca o data: toate creaturile, si sunt foarte numeroase pe Pamant, care se lasa impinse de instinctul lor, de nevoile lor fiziologice si nu fac o munca spirituala, nu-si pot schimba destinul; tot ceea ce este decretat pentru ele se va realiza. In schimb, cele care lucreaza cu ardoare pentru a se apropia de aceasta lume de lumina si dragoste, vor putea sa scape. Destinul este crud si implacabil, dar aceste fiinte vor inceta sa fie la cheremul lui in intregime: ele vor trai de acum intr-o lume mai subtila unde vor primi elementele care vor neutraliza influentele nocive.Daca vreti, e vorba si aici de un destin. Providenta este un destin, dar de o alta maniera: si in ea totul este determinat, dar determinat Divin!
Faceti voia lui Dumnezeu si intreprindeti realizari divine.
Aveti mari posibilitati sa dobanditi calitatile pentru a promova scoala vietii, sa va fauriti un viitor cu adevarat sublim.
Sperand ca acest capitol v-a adus o raza de lumina, tragem o ultima concluzie: spiritul uman este infinit mai complex, mai misterios si mai fascinant decat ne-am putea imagina noi vreodata.
Treziti-va constiinta si aveti curajul sa incepeti propria voastra transformare personala si spirituala.
Sa dea Domnul ca Lumina sa se reverse in sufletele dumneavoastra si ca razele ei binefacatoare sa va conduca pe cale binelui si a iubirii.
Sanda Stefan
O transformare generala va avea loc in viata atunci cand ideile de reincarnare si Karma nu vor mai fi teorii pastrate pentru cativa oameni. Numai atunci vom remarca eficienta lor in viata, cand le vom introduce in vietile noastre, la modul direct si concret.
Rudolf Steiner
reincarnare https://www.evolutiespirituala.ro/reincarnare-si-karma/?feed_id=73233&_unique_id=64cb9e8bcff3d
Creatorii Matricei, Egregori si Universul Holografic
Creatorii Matricei, Egregori si Universul Holografic
NOTA : Autorul articolului a facut o eroare fundamentala de interpretare, probabil neavand cunostintele si experienta necesare pentru subiectul vast pe care l-a atins in articol. Eroarea consta in confuzia intre ceea ce se numeste popular „demon” si „inger” sau ierarhii ceresti. Egregorii de grup pot fi conectati si sunt de cele mai multe ori, demoni. DAR, demonii nu sunt ingeri, nici macar ingeri cazuti.
Cuvantul Egregor nu reprezinta Nefilimii iar Nefilimii nu sunt demoni, ci din punct de vedere spiritual, Spirite pur si simplu. Orientarea lor pozitiva sau negativa nu este ceva ce poate tine de o generalizare la modul absolut, atat timp cat, ca si orice alt Spirit creeat si acestia au liber arbitru. Articolul este bun, de aceea l-am si postat, dar vreau sa se inteleaga foarte clar faptul ca nu suntem de acord cu interpretarea conform careia Egregorii si/sau Nefilimii sunt demoni sau fiinte bestiale.Veghetorii si sunt „fiinte teribile” da, dar nu de natura bestiala.
Anca Bogdan & Catalin Bogdan
.
ARTICOL
Daca universul nu este nimic mai mult decat o minciuna holografica, nu-i asa ca aceasta ne da noua tuturor, permisiunea de a ne tese propriile minciuni in panza universului? La fel ca fiii lui Seth, creatorii iluziei. Ce anume le da lor acest drept si noua nu? Ei bine, un singur lucru: ei stiu ca totul este lipsit de importanta, in timp ce noi nu putem accepta asta, desi obisnuim sa discutam despre aspectul holografic al lumii.
Criticam ordinea impusa de Lumea Noua ce isi implanteaza minciunile si inselaciunile, o uram, dar in acelasi timp afirmam cu tarie ca realitatea nu exista in maniera in care crede omul. Logic vorbind, daca toti traim intr-o realitate produsa de altcineva, la fel ca in celebra serie Matrix, dar impartasim aceleasi abilitati, nu putem oare sa ne smulgem din acea realitate acceptand ca jucam cu totii intr-o piesa de teatru? Toate particulele pretind ca sunt separate de intreg – societatile secrete stiu asta, asa ca am putea la fel de bine sa ne jucam jocul cot la cot cu ele.
Si cum facem asta? Prin conectarea constiintei noastre la crearea si dezvoltarea unui nou EGREGOR in plan astral, a unui arhetip si prin permiterea altor constiinte sa isi planteze emotiile si intentiile in noua entitate. Termenul de “egregor” vine din limba greaca de la “egregoroi” care tradus in engleza inseamna supraveghetor. Eliphas Levi ii considera “ finte teribile”, tati ai lui Nephilim. Conform spuselor lui Levi, supraveghetorii nu au niciun fel de mila pentru oameni, nefiind practic constienti de existenta noastra. Egregorii, ingerii, sunt astfel eterni, mult mai puternici decat omul, putand sa faca orice vor, cu toate ca au nevoie ca omul sa existe.
Podul de trecere intre un supraveghetor si un Nephilim este intentia constienta a umanitatii. Folosindu-se de constiintele acestora, arhetipul din planul astral creste si se dezvolta dupa care capata in planul astral o minte proprie. Acest egregor se separa de ceilalti prin definitia data de cei care aleg sa-l faca real, stabilindu-i contururile, hotarand ce reprezinta si ce nu reprezinta. Atunci cand se materializeaza in realitatea curenta, egregorul devine echivalentul unui inger ce cade din rai pentru a poseda mintile femeilor si barbatilor.
Este Nephilim, cel mentionat anterior, cel pe care evreii il vroiau distrus in marele potop. Este acelasi Nephilim pe care popoarele actuale incearca sa il extermine, punandu-si sperantele intr-o lume noua care sa se ridice din cenusa anului 2012.
Pasii pentru crearea unui egregor au fost tinuti ascunsi de oamenii de rand , dar folositi in actele oculte, magice, ritualice care deschideau portaluri si permiteau creatiilor mentale sa paseasca. De exemplu, se spune ca aparitia omuletilor cenusii ar fi rezultatul ritualului lui Aleister Crowley, care a intrat in contact cu fiinta numita LAM. Contactul dintre Crowley si LAM a fost asociat de atunci cu contactul dintre oameni si omuletii cenusii. Sa fi fost oare acest portal dintre astral si material, de vina pentru expreientele ulterioare cu omuletii censuii?
Magia ritualica – crearea supraveghetorilor a fost mereu asociata cu magia neagra. V-ati intrebat vreodata ce inseamna de fapt aceasta latura intunecata si de ce oamenii se simt atat de atrasi de ea? La baza, scopul acesteia este de a demonstra ca totul este interconectat si ca omul este parte din tot : bine si rau. Scopul ritualurilor este de a ne elibera de sentimentul de limitare, fortand omul sa faca parte din mai mult decat este obsinuit.
Inaintea ritualurilor, omul are o abilitate mai mica de a crea. Apoi, incepe sa se simta imputernicit intrucat a facut ceva ce nu vroia sa faca. Vina organizarii unor asemena ritualuri trebuie depasita, dar odata ce indivizii isi vand sufletele in timpul ritualului sunt din ce in ce mai liberi sa creeze egregori si sa interactioneze cu ei.
Care este de fapt scopul acestor ritualuri? Ele determina conectarea cu tine insuti preschimbandu-te si ajutandu-te sa faci lucruri de care inainte nu erai capabil. Experimentele ca acestea largesc orizonturile si e fac sa contientizam ca facem parte din ceva mai mare, diminuand distanta om – Creator.
Invataturile religiilor nu fac decat sa iti ofere reguli si parametri intre care iti este ingaduit sa traiesti. Acestea te limiteaza si te conecteaza la un singur egregor care ajunge cu timpul sa te priveze de abilitatile proprii. Cand intervine indoctrinarea, acel egregor te poseda stergandu-ti contiinta si inlocuind-o cu a lui. Este nevoie de ritual pentru a sparge aceste constrangeri si a-ti deschide mintea.
Creatia implica, inevitabil, dualitate. Neacceptarea aspectului dual al creatiei tale te face un creator mai putin eficace. Orice scriitor sau scenarist care si-a vandut opera ar fi de acord. Creatia trebuie sa fie echilibrata, produsa de o constiinta care sa distruga barierele, sa lase ambele parti sa se imbine armonios.
Realitatea pe care o poti vedea, simti, mirosi, atinge si experimenta nu ar putea exista intr-o lume in care s-a stabilit deja ca totul este parte din tot. Pentru a crea realitate, trebuie sa creezi o forma-gand, o entitate dependenta de existenta contiintei tale, tu fiind cel care stabileste limitele. Entitatea poate fi creata si de un grup de persoane a carei energie colectiva actioneaza ca un fel de baterie uriasa.
Constiinta ta ii ofera formei-gand putere la fel cum entitatea, la randul ei iti daruieste o oarecare putere izvorata din siguranta de a avea un scop. Sacrificiul pentru bine este un bun exemplu de posedare de catre un egregor, acesta curatandu-ti mintea de orice alte perceptii si inlocuindu-le cu una singura. Credeti ca pasarile dintr-un stol sunt sperate de stolul in sine? Dificil de spus, la fel de dificil cum este sa ne dam seama daca credinciosii catolici sunt separati de Biserica Catolica. Institutia este mai puternica decat omul, dar se bazeaza pe existenta lui.
Cand mai multi oameni formeaza un grup avand la baza un scop comun, acest lucru duce la formarea unei minti colective care prinde viata si care este mult mai complexa decat suma partilor ei. Supraveghetorii exista in planul astral, dar in momentul in care se amesteca cu contiintele oamenilor se transforma intr-un fel de oameni-zei ( JK ROWLING le-ar spune sange-mali : )) ).Probabilitatea existentei reale a acestor forme-gand in planul astral este un subiect deschis pentru interpretare si opinie personala.
Cunostintele despre crearea egregorilor au fost mereu tinute la distanta de oameni. Ceea ce nu s-a tinut insa secret a fost existenta lor, deoarece creatorii de egregori stiu cat de puternice ar fi devenit creatiile lor “ajutate” de mai multe minti increzatoare. Astfel reuseau sa detina controlul asupra milioane de minti si inimi care capatau scop prin perpetuarea idealurilor egregorului.
Entitatile acestea obisnuiesc sa caute putere, dorind cu disperare sa detina controlul. Credeti ca Biserica Catolica inca mai slujeste omul sau rolurile s-au inversat? Nephilim cauta existenta eterna si munceste ca sa o obtina. In momentul in care lucrezi pentru Microsoft, iti doresti ca acesta sa fie puternic. Dorinta ta este absorbita de catre egregor si folosita in scopul existentei eterne fara macar ca tu sa stii ca ti-ai sacrificat contiinta la altarul unei zeitati.
Tu nu vezi decat o entitate foarte puternica care se manifesta in inimile si mintile a milioane de oameni, fara sa realizezi ca tu esti cel care a facut-o sa fie asa. Omul este cel mai mare dusman al lui insusi. Probabil doar universul este capabil sa mai distruga aceste entitati prin evenimente catastrofice sau prin cine stie ce alte mijloace necunoscute.
Si atunci de ce sa cream daca rezultatele se transforma in monstri? Pentru ca acest lucru ne ofera ocazia sa experimentam, sa ne intelegem constiinta si sa visam vise noi. Cum am putea visa despre motociclete daca nu le-am experimentat niciodata? Ce anume am visa daca nu ar exista o viata materiala asupra careia sa reflectam? Acesti monstri astrali sunt indispensabili. Ei creeaza pentru noi o rezistenta. De fapt noi ne cream propria rezistenta.
Este dreptul nativ al fiecaruia dintre noi de a crea, si acest dar este cel care ne va ajuta sa ii distrugem pe cei care ne-au inconjurat, precum un tren indreptat spre stancile intunecate ale eternului abis. Fii creator, nu doar un vad plin cu gandurile si credintele egregorilor existenti deja in jurul tau. Tu poti gusta noul, poti sa-l deti, sa-l posezi. Zeul colectiv de deaspra poate alege pleava de grau atunci cand noi nu suntem capabili. Ti-a dat un scop in viata: nevoia arzatoare de a crea. Nu da cu piciorul in el!
Sursa: dezvatatorul.blogspot.com
Mai puteti citi despre Egregori aici: http://www.evolutiespirituala.ro/blog/egregori-oameni-moarte-entitati-energii/
https://www.evolutiespirituala.ro/creatorii-matricei-egregori-si-universul-holografic/?feed_id=73317&_unique_id=64cc0f47d3e23
Curs Spiritual & Psychic Development – ACCES INTEGRAL INSTANT
Curs Spiritual & Psychic Development
– Curs Dezvoltare Spirituala –
ACCES INTEGRAL INSTANT
TIP CURS – NIVEL BASIC
– Abonament Acces Instant Integral –
CURS VIDEO-ONLINE – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
Scopul final al cursului este dezvoltarea personala si spirituala a participantilor, in conformitate cu binele superior al fiecarui cursant.
DURATA ACCES CURS: 5 LUNI
PE O PERIOADA DE 5 LUNI AVETI ACCES INSTANT LA TOATE MATERIALELE CURSULUI
Costul cursului acopera doar partial contravaloarea initierilor. Restul programului de Curs il primiti GRATUIT.
CURS SPIRITUAL & PSYCHIC DEVELOPMENT
CE PRIMESTI ?
8 Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 500 MINUTE (8 ORE) de inregistrari
20 de lectii
11 materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
3 Meditatii Ghidate si Script-uri de Hipnoza Inregistrate (Audio) downloadabile
Foarte multe exercitii, tehnici si procedee de Dezvoltare Spirituala si Psi
9 inițieri la distanță pentru Dezvoltare Spirituala
Tripla Certificare Internationala – IPHM – IAOTH & Karanna©.
2 BONUSURI!
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (5 luni) cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs anterioare.
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Pentru a va pregati de initiere la distanta, va rugam sa cititi urmatorul articol:
DESPRE NOI
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-spiritual-psychic-development-abonament-acces-integral/?feed_id=73303&_unique_id=64cbd707a0ce2
Carte Tiparita – Protectia Psi: Calea Reconectarii Divine
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/protectia-psi-calea-reconectarii-divine/?feed_id=73289&_unique_id=64cbd6f1a8283
Misterele unui mare clarvazator – WOLF MESSING
Misterele unui mare clarvazator – WOLF MESSING
Wolf Messing a fost una dintre cele mai enigmatice personalităţi ale secolului XX. El a prezis cu exactitate moartea lui Hitler, înfrângerea Germaniei naziste şi victoria URSS-ului în cel de-al doilea război mondial. Previziunile sale uluitoare au creat în jurul lui o aură mistică, care înspăimânta şi totodată fascina. Prin puterea sa fenomenală de sugestie şi control al minţii, el a reuşit să scape de lagărele morţii hitleriste şi de gulagurile sovietice. Deşi capacităţile sale uimitoare au fost studiate de savanţi din întreaga lume, Wolf Messing a rămas o enigmă, un om-legendă, cunoscut astăzi ca cel mai renumit hipnotizator şi cel mai bun telepat din istoria omenirii. Toate documentele care i-au aparţinut se află astăzi în arhiva FSB şi poate că într-o bună zi vor fi desecretizate
Eu sunt Wolf Messing!
Moscova, noiembrie 1940. Ora 9.50 dimineaţa. Prin poarta maiestuoasă a cetăţii Kremlinului, străjuită de ofiţeri înarmaţi, păşeşte ferm un bărbat scund, cu o înfăţişare modestă, chiar cenuşie, însă cu o privire pătrunzătoare, ce trăda o fire puternică. În mod uluitor, trece pe lângă gărzi fără să fie întrebat absolut nimic, şi pătrunde dincolo de zidurile groase de cărămidă roşie. Coridoarele întortocheate ale palatului sunt înţesate de soldaţi cu arma la picior. Individul necunoscut trece pe lângă ei, ca şi cum nimeni nu l-ar observa. Face la stânga, apoi la dreapta, urcă scările şi în câteva minute ajunge la etajul superior, acolo unde, în capătul culoarului, se află cabinetul tovarăşului Iosif Visarionovici Stalin, conducătorul suprem al Uniunii Sovietice. Ajungând la uşa biroului, se opreşte în dreptul ofiţerului de serviciu. Acesta ţâşneşte în picioare în poziţie de drepţi şi îl salută solemn pe necunoscut, de parcă ar fi fost o persoană extrem de importantă. Bărbatul apasă mânerul masiv, de bronz, deschide uşa dublă şi intră dezinvolt în cabinetul celui mai temut om din Uniunea Sovietică. Din spatele biroului, Stalin ridică privirea şi întreabă cu o voce ce vădeşte uimire totală: „Incredibil! Cum ai reuşit să treci de toate gărzile şi să ajungi până aici?” „E foarte simplu, tovarăşe Stalin! Le-am inoculat în minte tuturor că eu sunt Lavrenti Beria, şeful aparatului poliţienesc!”, a răspuns zâmbind bărbatul.
Individul necunoscut care izbutise să străpungă în doar câteva minute toate filtrele de control ale celei mai bine păzite fortăreţe ale Moscovei nu era nimeni altul decât Wolf Messing, celebrul clarvăzător. Cu câteva zile înainte, avusese o întrevedere cu Iosif Stalin care, neîncrezător în puterile sale extrasenzoriale, l-a supus unui test: să pătrundă fără documente în Kremlin şi să se prezinte în cabinetul său, fix la orele 10 ale dimineţii. Deşi o asemenea tentativă era echivalentă cu sinuciderea, Messing acceptă imediat provocarea, răspunzând cu nonşalanţă: „Am să execut ordinul dumneavoastră şi am să vă demonstrez că pot penetra întregul sistem de apărare al Kremlinului! Pentru că eu sunt Wolf Messing!”.
Dar cine era Wolf Messing, acest personaj misterios şi cum ajunsese el să se întâlnească personal cu însuşi temutul Stalin?
Copilul-minune
Povestea începe în septembrie 1899, în Polonia, în oraşul Góra Kalwaria, care la vremea aceea făcea parte din Imperiul Rus. În familia negustorului evreu Messing se născu un băieţel ce de la prima vedere le păru tuturor foarte ciudat: cu ochii mari, de culoarea tăciunelui, cu părul negru, neobişnuit de des pentru un nou-născut. Tocmai de aceea primi numele de Wolf, cuvânt care în limba germană înseamnă „lup”. La vârsta de patru ani, băieţelul a început să sufere de somnambulism, o tulburare neurologică care atunci se considera ca fiind provocată de fazele lunii. Fusese adesea surprins de familie stând în somn la fereastră şi privind luna. Într-o bună zi, le povesti părinţilor că astrul ceresc este locuit de nişte fiinţe stranii care îi vorbesc. „Mi-au spus că eu nu sunt ca toţi ceilalţi. Că în mine este ascunsă o putere incredibilă şi că ei toţi, locuitorii cerului, mă vor ajuta să o scot la iveală”. Auzind grozăviile pe care le îndrugă băiatul, tatăl lui Wolf s-a gândit că cea mai bună soluţie este să îl dea la şcoala religioasă.
Wolf Messing în anii tinereţii
De boala noctambulismului, Wolf a fost vindecat printr-un leac simplu, băbesc. Părinţii i-au aşezat lângă pat un lighean cu apă, astfel încât, atunci când se ridica, trebuia să păşească în apa rece care-l trezea pe dată. Încă din primii ani de şcoală, Wolf dovedi că are o memorie excepţională, învăţând cu rapiditate texte complexe din Talmud. Întreaga familie îl vedea deja ca pe un viitor rabin. Însă învăţătura religioasă nu era deloc pe placul copilului şi, într-o bună zi, se hotărî să fugă de la seminar.
Având în buzunar doar câteva monede, Wolf se îndreptă către staţia de cale ferată şi se urcă în primul tren care-i ieşi în cale. Nu voia decât să doarmă puţin după drumul lung şi obositor pe care-l parcursese până la gară. Se ascunse sub o banchetă şi adormi pe dată. Acesta a fost momentul decisiv care i-a marcat întreaga existenţă. Aici, în vagonul trenului ce se îndrepta către Berlin, i-a fost dat lui Wolf să descopere pentru prima dată puterea sa incredibilă de sugestie, capacitatea de a induce anumite gânduri oamenilor. Controlorul de bilete îl văzu ghemuit sub banchetă şi îi ceru biletul. Speriat, băiatul se uită în jurul său şi, zărind o hârtie aruncată pe jos, i-o întinse controlorului spunând în gând: „Acesta e biletul meu!”. Conductorul luă hârtiuţa, o suci între palme, o compostă şi i-o înapoie ca pe un adevărat bilet: „Ce cauţi sub banchetă dacă ai tichet? Sunt locuri destule. În două ore vom fi la Berlin!”.
Aşa ajunse Wolf în capitala Germaniei, singur şi fără nici un ajutor de nicăieri. Urmară zile grele, de foame cumplită. Singura modalitate de a scoate câţiva bănuţi era să văcsuiască pantofii trecătorilor, însă câştigul era atât de mic, încât Wolf era mereu lihnit de foame. Până într-o zi, când trupul său firav cedă şi puştiul se prăbuşi pe caldarâm. Găsit de poliţai şi considerat mort, este dus la morgă. După trei zile, din întâmplare, un student descoperă că băiatului încă îi bate inima. Readus în simţiri, începu să strige: „De ce să mă duceţi la poliţie sau la casa de copii?”. Profesorul Abel, un renumit neurolog care fusese chemat de urgenţă pentru a vedea ciudatul caz, îl privi năucit şi îl întrebă: „De ce ai spus asta?”. „Pentru că asta aţi gândit chiar acum câteva minute”, replică băiatul. După câteva zile, profesorul Abel constată cu şi mai multă uluire că Wolf, în ciuda faptului că suferise de o anemie foarte puternică, era capabil să-şi regenereze singur organismul, prin proprie voinţă. Neurologul german a realizat rapid că băiatul deţine capacităţi extrasenzoriale fantastice. Şi astfel, Wolf a ajuns să fie cunoscut în spital sub numele de „copilul minune”.
În vizită la Einstein şi Freud
În Germania în anii când i-a cunoscut pe Freud şi Enstein
Sub îndrumarea şi atenta supervizare a profesorului Abel şi a altor specialişti neurologi şi psihiatri, Wolf a început să-şi descopere şi apoi să-şi exerseze abilităţile sale unice. Treptat, şi-a conştientizat capacitatea de a controla oamenii la nivel mental şi a învăţat să desluşească din „corul de voci” care-i răsuna în subconştient exact acea voce pe care trebuia să o capteze şi să o individualizeze. După câţiva ani de experimente şi exerciţii, băiatul reuşea să se introducă în stare de catalepsie şi îşi putea suprima complet orice durere. Atunci hotărî împreună cu profesorul Abel că este pregătit să se facă cunoscut marelui public. Şi astfel, tânărul Wolf, în vârstă de 16 ani, s-a angajat la circul de stat din Berlin, unde avea propriul său număr de iluzionism. În prima parte a reprezentaţiei, Wolf uluia spectatorii mergând desculţ pe săbii şi înfigându-şi ace în trup, fără ca măcar o picătură de sânge să-i curgă. Iar în a doua parte, realiza demonstraţii de hipnoză şi telepatie: citea gândurile celor aflaţi în sală, „şterpelea” din buzunarele spectatorilor diverse obiecte, fără să părăsească scena, sau transmitea la nivel mental diverse comenzi subiecţilor. „Nu este vorba despre citirea gândurilor ci, mai corect spus, citirea muşchilor. Când un om se gândeşte intens la ceva anume, celulele nervoase din creier transmit impulsuri către toţi muşchii din organism. Această acţiune nu este vizibilă ochiului neiniţiat, eu însă o captez imediat şi o preiau sub control. Şi astfel, transmit cu uşurinţă subiectului comenzi la nivel subconştient, fără să avem un contact direct”, explica câţiva ani mai târziu Wolf Messing.
Experimentele sale psihologice neobişnuite deveniseră atât de cunoscute, încât mii de oameni se buluceau să prindă un loc la reprezentaţiile care se desfăşurau pe întreg teritoriul Germaniei. Tânărul era cap de afiş cu show-ul său intitulat „Experienţele psihologice ale lui Wolf Messing”. Curând, faima lui s-a răspândit în întreaga Europă, şi însuşi Albert Einstein îşi exprimă dorinţa arzătoare de a-l cunoaşte pe tânărul medium. Aflând că este în turneu în Austria, celebrul fizician îl invită pe Messing în vizită. În casa acestuia, Wolf îl întâlneşte şi pe Sigmund Freud, marele neuropsihiatru care, de îndată, îi propune să realizeze împreună un experiment. Prin telepatie, Freud îi sugerează tânărului Wolf să se ducă în cealaltă cameră, să aducă de pe birou o vioară, să i-o înmâneze fizicianului şi, la nivel mental, să-i transmită acestuia rugămintea de a le interpreta o bucată muzicală. Wolf a trecut cu succes testul psihiatrului care, încântat peste măsură, îi propune un al doilea experiment. De data aceasta, Messing trebuia să ia de pe masa de toaletă o pensetă şi să-i smulgă fizicianului trei fire de păr din faimoasa mustaţă luxuriantă. Uşor stânjenit, Wolf a luat cu două degete penseta, s-a îndreptat către savant şi, scuzându-se, i-a explicat ce este obligat să facă. Einstein a zâmbit şi a acceptat jocul.
Astfel s-a ales tânărul Messing cu doi prieteni celebri în întreaga lume. Se pare că tânărul telepat a locuit timp de câteva luni în casa lui Freud, unde părintele psihanalizei l-a ajutat să îşi lărgească şi mai mult orizonturile, instruindu-l în domeniul hipnozei şi auto-hipnozei.
Prins între Hitler şi Stalin
La o demonstraţie publică
Ani la rând, a călătorit în întreaga lume, oferind reprezentaţii senzaţionale în întreaga Europă, în cele două Americi, în India şi în Japonia. Ajungând cu turneul în Riga, capitala actualei Letonii, Wolf Messing a realizat în faţa a mii de spectatori un experiment unic, complet inedit: a condus o maşină pe bulevardul principal al oraşului, legat la ochi. În dreapta lui, şoferul îi dicta la nivel mental manevrele pe care trebuia să le execute. Messing nu şofase niciodată în viaţa lui şi acest experiment, deşi îndeplinit cu succes, în aplauzele mulţimii, nu s-a mai repetat vreodată.
În 1937, în timpul unei reprezentaţii din Varşovia, Messing a îndrăznit să rostească o predicţie care avea să îi schimbe traiectoria vieţii şi a strălucitei sale cariere. În faţa a mii de oameni, a prezis data exactă a morţii lui Adolf Hitler, pe atunci cancelar al Germaniei, care deja pregătea politica de declanşare a celui de-al doilea război mondial. A doua zi, toate marile cotidiene poloneze titrau cu litere mari pe prima pagină „Un prooroc evreu prevesteşte data de 30 aprilie 1945 ca fiind ziua morţii lui Hitler!”. Fireşte că această ştire a ajuns de îndată la urechile conducătorului nazist şi Führer-ul a oferit o recompensă de 200 de mii de mărci, o sumă fabuloasă, celui care îi va aduce „capul” profetului.
În anii săi sovietici
Când trupele germane au invadat Polonia, împotriva lui Wolf Messing s-a declanşat o adevărată vânătoare. Conştientizând pericolul, vestitul medium s-a ascuns luni în şir în beciul casei unui negustor din Varşovia, până într-o zi, când inevitabilul s-a produs. Messing a fost descoperit, arestat şi bătut cu cruzime, până şi-a pierdut cunoştinţa. Revenindu-şi în simţiri abia în celula întunecoasă din subsolul Ministerului de Interne din Varşovia, Messing şi-a adunat toate forţele şi, prin puterea minţii, a transmis gardienilor aflaţi dincolo de zidurile reci ale carcerei în care fusese aruncat, ca toţi să se adune acolo. Întâi au sosit gardienii şi, după câteva minute, în fugă, a venit chiar ofiţerul de serviciu. Lui Messing nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să treacă pe lângă ei fără probleme, să zăvorască uşa grea de fier şi să părăsească clădirea.
În anii aceia cumpliţi, pe întreg teritoriul Poloniei, evreii erau arestaţi şi siliţi să trăiască în ghetouri. Cei care reuşeau să scape fugeau peste graniţă, cu precădere în Uniunea Sovietică, în speranţa unei vieţi mai tihnite. Astfel, deşi ideea nu îl încânta, Messing decide că noua sa destinaţie trebuie să fie imensa ţară de la răsărit. Deşi nu vorbea limba rusă şi nu cunoştea pe nimeni, Wolf Messing este primit în trupa unor artişti care ofereau reprezentaţii în regiunea Brest, din sud-vestul Belarusiei. Şi iată că, încă o dată, darul său unic, neobişnuit, avea să îi salveze viaţa. În timpul unui spectacol oferit în Minsk, pe scenă, lângă Messing, şi-au făcut apariţia câţiva agenţi NKVD (poliţia secretă sovietică) care, cerându-şi scuze publicului, l-au „săltat” pe telepat. A fost dus direct în faţa teribilului Stalin, care deja auzise despre puterile fenomenale ale clarvăzătorului. Pentru a-i verifica capacităţile, Stalin i-a ordonat să pătrundă în trezoreria de stat şi să obţină o sumă uriaşă, o sută de mii de ruble, fără niciun document la mână, ajutându-se doar de puterea minţii. Chiar sub ochii agenţilor secreţi, Messing a intrat în clădirea Băncii Centrale, s-a îndreptat către casierie şi, întinzându-i funcţionarului o simplă pagină goală dintr-un caiet dictando, şi-a deschis servieta în aşteptarea bancnotelor. Casierul a cercetat simpla bucată de hârtie, apoi a deschis seiful şi a numărat o sută de mii de ruble. Pentru telepat, experimentul s-a dovedit a fi floare la ureche.
Deşi în Rusia, în acea perioadă, hipnoza, telepatia sau alte asemenea „trucuri iluzioniste” erau considerate şarlatanii şi, ca atare, complet interzise, Stalin i-a permis lui Wolf Messing să ofere reprezentaţii pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice.
În 1943, în timpul unui spectacol susţinut în Novosibirsk, Messing a fost întrebat când se va sfârşi războiul. Fără să stea pe gânduri, clarvăzătorul a răspuns cu voce gravă: „Văd tancuri cu însemnele Armatei Roşii defilând pe străzile Berlinului. 8 mai 1945”.
Testamentul lui Messing
Psiholoaga Olga Migunova
Singura persoană pe care Messing a acceptat-o în preajma sa şi căreia i-a dezvăluit o parte din tehnicile experimentelor sale psihologice este Olga Migunova, astăzi preşedinta Academiei de Hipnoză de la Moscova, psihoterapeut şi doctor în ştiinţe neuropsihologice. Cu celebrul telepat, Olga Migunova s-a întâlnit în 1966, în oraşul Gelendjik din regiunea Krasnodar. „Aveam 17 ani, venisem împreună cu mama să asistăm la una dintre conferinţele profesorului Messing. Îmi amintesc perfect acea zi, de parcă ar fi fost ieri. Sala era arhiplină. Pe scenă, în aplauzele a sute de oameni, a apărut Wolf Messing. S-a oprit pentru câteva clipe şi s-a uitat în sală, căutând parcă pe cineva. S-a îndreptat direct către rândul unde stăteam şi s-a oprit în dreptul mamei. S-a aplecat şi i-a spus: «Vă rog să o scoateţi pe fiica dumneavoastră din sală. Olga îmi perturbă experimentele. Aşteptaţi-mă după reprezentaţie». Ardeam de nerăbdare să îl urmăresc pe acel personaj fascinant, dar m-am supus voinţei lui şi am ieşit din sală plângând. Biata mama nu ştia cum să mă împace. Dar nu am plecat acasă şi, după două ore, profesorul Messing a venit la noi şi i-a spus mamei: «Olga trebuie să meargă cu mine la Moscova. Locul ei este alături de mine, pe scenă. Fiica dumneavoastră deţine capacităţi fenomenale»”.
Astfel a ajuns Olga asistenta şi eleva lui Wolf Messing. Şi, într-o bună zi, maestrul i-a destăinuit un secret: starea letargică în care căzuse în copilărie fusese prima sa călătorie în lumea de dincolo. Se pare că Wolf Messing trecuse de zeci de ori pragul lumii celor fără viaţă, în încercarea de a desluşi taina morţii. „Păstrez cu sfinţenie până astăzi această hârtie pe care profesorul mi-a înmânat-o într-o zi”, povesteşte Olga Migunova. „Am învăţat pe de rost toate liniile şi formele ciudate care au fost desenate de mâna maestrului. Când mi-a dat hârtia avea o strălucire caldă în ochi. Am ştiut că este un mesaj important, dar nu am reuşit nici până astăzi să îl descifrez. Cred că este un mesaj codat despre faptul că omul poate exista în ambele dimensiuni: a vieţii şi a morţii”.
În ultimii ani ai vieţii, Wolf Messing s-a închis tot mai mult în el. Reprezentaţiile erau tot mai sporadice şi mai scurte.
Mormântul de la Moscova al lui Messing şi al soţiei sale Aida
Decesul soţiei sale, Aida, alături de care trăise zeci de ani, l-a dărâmat complet. Îl chinuia cumplit ideea că el, Wolf Messing, cel care ajutase mii de oameni, deşi prevăzuse cu exactitate ziua şi ora morţii iubitei sale soţii, cu toate abilităţile sale fenomenale, nu fusese capabil să o salveze. „Omul nu ar trebui să îşi afle niciodată viitorul. O asemenea cunoaştere i-ar putea fi fatală”, spusese cândva celebrul telepat.
Wolf Messing a murit în ziua de 8 noiembrie 1974. Cu două zile mai devreme, bolnav fiind şi urmând să fie operat, înainte de a pleca la spital, s-a oprit în dreptul portretului său de pe birou şi a spus: „Ei, gata Wolf, povestea s-a sfârşit! De acum nu te mai intorci!
https://www.evolutiespirituala.ro/misterele-unui-mare-clarvazator-wolf-messing/?feed_id=73275&_unique_id=64cbd6cc68d85
NIVELUL IV – Curs Complet de Initiere in Hermetism – ACCES INTEGRAL INSTANT
Curs Complet de Initiere in Hermetism – Magie Ezoterica – ACCES INTEGRAL INSTANT
TIP CURS – MASTERCLASS
ACCES INSTANT LA TOATE LECTIILE DE CURS!
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
UNDE? ONLINE – CURSURI VIDEO INREGISTRATE
NIVELUL IV
DURATA CURS: 4 ANI
DURATA AN DE CURS: 8 LUNI DE CURS
Cursul este structurat astfel: 8 luni de curs si 5 luni de vacanta. In total 13 luni, dintre care 8 luni de curs si 5 luni in care este vacanta de iarna si de vara.
CE PRIMESTI?
122 de Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 11.000 de MINUTE (184 de ORE) de inregistrari
Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
6 initieri in Magia Inalta – toate initierile necesare pentru a deveni cu adevarat MAG
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (4 luni)
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ.
ACADEMIA KARANNA© – CURSUL DE HERMETISM are o structura formata din 4 Nivele.
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/nivelul-iv-curs-complet-de-initiere-in-hermetism-abonament-lunar-2/?feed_id=73261&_unique_id=64cb9ec7a50b9
Meditatie De Conectare La Templul Poseidon Si La Cristalul Din Atlantis
Cum ma pregatesc pentru Meditatie?
Puteti desena simbolul crucii (sau alte simboluri Reiki si nu numai, daca sunteti initiati) pe peretii camerei, pe tavan si pe podea pentru a crea un spatiu sacru si pentru a-l binecuvanta.
Alte meditatii ghidate
Vizitati-ne Pagina de Facebook https://www.evolutiespirituala.ro/produs/meditatie-de-conectare-la-templul-poseidon-si-la-cristalul-din-atlantis/?feed_id=73247&_unique_id=64cb9eb38b0bf
Reincarnare si Karma
Reincarnare si Karma
O mare Lumina din trecutul meu indepartat pe care am regasit-o cu imensa bucurie in prezent a ocupat un loc important in viata mea. Acum este o Lumina care traieste dincolo de stele si de la care primesc ajutor si inspiratie in tot ceea ce fac. A fost si este un prieten si un sfatuitor nepretuit de la care am invatat ca spiritul fiintei omenesti nu moare, ci trece intr-o alta existenta.
Asa cum si-ar fi dorit si Valeriu Popa, as vrea in acest capitol sa pot raspunde unei nevoi pe care o resimt profund si pe care mi-au marturisit-o foarte multe persoane: nevoia de deschidere si de intelegere a unei alte dimensiuni a fiintei umane, mai vasta, de asemenea mai spirituala.
Din antichitate si pana in zilele noastre, scrierile sacre, precum si toate marile curente spirituale, ne-au vorbit despre alte dimensiuni decat a vietii noastre de toate zilele.
In cursul ultimelor secole, omul occidental a progresat cu pasi de gigant in domeniile stiintifice. Totusi suntem in continuare incapabili sa ne acomodam cu unele emotii, cu unele impulsuri care fac parte din mostenirea noastra din neolitic. Omenirea inconjurata de o tehnologie care se invecineaza cu SF-ul, traieste actualmente intr-o angoasa existentiala cronica. Cei mai multi dintre noi nu mai stiu cine sunt si traiesc intr-o conditionare care le-a fost imprimata inca dinainte de a se fi nascut. Azi, cei care traiesc retrasi in ei insisi, in dogmatismul lor caldut, sunt departe de a fi mai fericiti decat cei care-si pun intrebari asupra naturii lor reale si asupra constituirii lor fizice, mentale si spirituale.
Alaturi de cine suntem si de unde venim, una dintre intrebarile care au framantat mintea oamenilor a fost si incotro mergem esenta acestei mari necunoscute fiind legata nu de efemera noastra existenta, ci de ce se intampla cu noi dupa ce vom pasi pragul lumii de dincolo. Exista o alta viata dupa moarte ?, ne intrebam plini de teama, dar si cu speranta de cele mai multe ori nemarturisita, ca Dumnezeu nu ne-a creat numai pentru aceasta umila trecere prin corpul uman, material pe care il primim fiecare la nastere.
Astazi, insa, problema vietii de dupa moarte poate, in sfarsit, sa fie abordata diferit in societatea moderna care a incercat totdeauna sa fuga de ea – numai prin prisma ideii de reincarnare. Acest concept este inca invaluit de mister pentru ca religiile occidentale n-au admis-o niciodata, cu toate ca atmosfera din jurul acestui subiect s-a schimbat considerabil.
Conceptul ca fiinta omeneasca se compune din doua parti distincte, una materiala alcatuita din elemente organice care odata cu moartea se descompun in elementele componente, si o parte spirituala, energetica, invizibila care constituie eul fiecarui individ ce supravietuieste fenomenului mortii si pastreaza intacte toate amintirile si experientele vietii agonisite in perioada convietuirii celor doua forme, este destul de raspandita pe suprafata globului din cele mai indepartate timpuri. In general, religiile accepta ideea existentei celor doua forme ce constituie fiinta umana, dar abordeaza diferit ideea de reincarnare, adica intoarcerea formei spirituale a unui individ, in alta forma materiala a unui nou nascut, reluand un nou ciclu de existenta.
Dezvoltand aceasta tema atat de controversata a fenomenului de reincarnare, sper sa reusesc sa ofer o lucrare accesibila publicului celui mai larg.
Fie ca aceasta deschidere a constiintelor care survine in epoca noastra sa fie impartasita de cat mai multi cu putinta.
O sa incercam impreuna sa dam un sens existentei si sa o intelegem. Intelegerea sensului vietii este la fel de importanta pentru dezvoltarea noastra psihologica si spirituala cum este faptul de a ne hrani pentru supravietuirea biologica. Putini dintre noi recunosc constient dimensiunea spirituala a existentei. O sa incercam sa clarificam fenomenul de reincarnare care este astazi atat de larg discutat si totusi atat de putin cunoscut.
Fenomenul de reincarnare este guvernat de legi divine, iar aceste legi precise ne permit o mai buna intelegere a drumului pe care il parcurgem in vietile noastre succesive.
Multe religii spun ca orice viata intr-un corp de carne si oase este rezultatul unei alegeri, numita incarnare. Dupa moarte si dupa o evaluare karmica, sufletul se confrunta cu alegerea de a cobori din nou pe Pamant pentru solutionarea nereusitelor din vietile anterioare.
Karma, adica legea cauzei si a efectului este mecanismul care impinge sufletul la incarnare. Ea are o importanta primordiala si nimic n-ar capata sens fara a include si explicarea ei.
Karma, adica soarta omului, nu este nici buna, nici rea; este o lege cat se poate de dreapta. Din punct de vedere karmic, sufletul va alege o viata care sa-i permita sa echilibreze gravitatea faptelor sale din trecut. Ceea ce faptuieste omul in lumea aceasta fizica sunt actiuni care pot folosi sau dauna persoanelor cu care venim in contact. Aceste fapte, de tot felul, lucreaza asupra noastra si asupra celor din jurul nostru, fericindu-i sau nenorocindu-i, impiedicadu-le sau favorizandu-le evolutia.
Toate aceste fapte pe care le exercitam asupra fiintei sau bunurilor unui semen al nostru se inscriu in spiritul nostru si in arhiva Cerului, si ele vor determina felul nostru de viata in viitoarea reincarnare pentru ca numai astfel are loc evolutia noastra, din treapta in treapta, din viata in viata, pana la eliberarea de karma, pentru a ne uni cu Intregul, cu Sursa Divina. Deci, de orice natura ar fi fapta noastra, ea va trebui neaparat sa-si gaseasca satisfactia, dupa care va urma plata sau rasplata ei.
Ordinea universala care se inscrie perfect in armonia cosmica presupune in mod necesar ideea unei vieti anterioare vietii actuale. Altfel nu este posibil de explicat inegalitatea sanselor, diversitatea tulburatoare a situatiilor morale si a destinelor individuale. Trebuie admis ca faptele bune sau rele dintr-o viata anterioara, pe care trebuie sa ni le asumam, sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie intamplarii, fie unui Dumnezeu nedrept. Fenomenul de reincarnare este singura care poate da omului o explicatie reala despre el insusi si despre viata pe care o traieste.
De multe ori oamenii se intreaba: De ce mi se intampla tocmai mie? De ce Dumnezeu este nedrept? De ce unii oameni se imbolnavesc si mor in frageda copilarie daca Dumnezeu a creat toate sufletele egale? De ce viata oamenilor este neegala, de ce unul e cersetor si altul bogat, de ce unul este handicapat si altul este perfect sanatos? Aceasta ordine este in aparenta nedreapta. Putini insa stiu ca nimic nu este intamplator, totul este o necesitate care are la baza legea universala a karmei.
Ordinea divina a lumii presupune, in mod necesar, ideea unei vieti dupa aceasta viata. Daca n-ar fi asa atunci cum va veni acea recompensa linistitoare pe care atatia oameni o asteapta in mod indreptatit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfectiunii totale a omului, daca posibilitatea unei alte vieti nu este acordata? Revenirea mereu la viata pamanteasca, Fenomenul de reincarnare a noastra repetata are loc pentru ca sufletul nostru sa se purifice si deci, sa evolueze, pentru ca totul este evolutie.
Fenomenul de reincarnare reprezinta actul spiritului de a lua in decursul secolelor, rand pe rand, in posesie corpuri noi, fiecare corp fiind adaptat potrivit stadiilor de dezvoltare a spiritului respectiv.
Noi suntem aici deoarece am fost si altadata, deoarece aici nea, sadit semintele destinului, iar acum ne-am intors pentru a culege roadele lor. Cum nu exista nicaieri ceva intamplator, totul fiind subordonat Legilor Cosmice, inseamna ca nici noi, oamenii, o mica ierarhie din acest Cosmos, nu suntem aici din intamplare. Existenta noastra aici are un inteles. Ar fi de-a dreptul lipsit de sens ca noi sa ne fi nascut doar pentru o scurta viata terestra, ca apoi sa disparem pur si simplu! Cum am obtine atunci rasplata pentru faptele noastre bune si cum ne-am mai lua pedeapsa pentru faptele rele?
Trebuie sa admitem ca Legea Cosmica nu ne-a adus aici din intamplare. Acum ne cream conditiile pentru ceea ce vom deveni in viitor, acum ne pregatim destinul pentru urmatoarea noastra viata prin ceea ce facem.
Orice cauza produce un efect, care nu poate fi evitat. Vom primi rasplata pentru ceea ce ne-am facut noua insine. Ne aflam intr-o evolutie ciclica, ascendenta, constanta, avansand de la nivelele joase la cele mai inalte.
Si acum, sa incercam sa demonstram, cu argumentele de care dispunem, existenta fenomenului de reincarnare si a vietii trecute si viitoare.
In stradania de a gasi elemente sau fenomene justificative pentru realitatea reincarnarii, oamenii au incercat sa patrunda acest mister cu ajutorul hipnozei. Prin aceasta metoda, s-a reusit ca anumite persoane in stare de hipnoza sa comunice impresii din perioada altor vieti. Aceste relatari sunt impresionante prin multitudinea de informatii, forme de manifestare inexplicabile cum ar fi vorbirea in limbi arhaice sau total necunoscute celor prezenti.
Iata cazul unei femei care avea de 10 ani insomnii si o teama inexplicabila de moarte. Se trezea tresarind violent, speriata, in mijlocul noptii, si nu mai adormea decat spre dimineata cu pretul unor mari eforturi. Nici o problema fizica nu justifica aceste temeri morbide. Printr-o regresie, cautand eventuala cauza din trecut a acestei probleme, s-a descoperit ca a fost barbat in Evul Mediu si ca a dus o viata lipsita de interes, apoi a murit. Mortul a fost pregatit, pus in sicriu si apoi ingropat.
Dupa cateva ore mai tarziu, s-a trezit! Nefericitul a facut tot ce a putut ca sa se faca auzit, dar zadarnic. A murit sufocat. Dupa ce tanara femeie a facut aceasta descoperire si a adus-o la suprafata, constientizand efectele unei traume din trecut, s-a linistit si a inceput sa doarma normal, simtindu-se impacata cu ea insasi. Deci, retraind emotiile legate de aceste momente deosebite, subiectul dobandeste o constientizare care sterge definitiv efectele nedorite ale acestui trecut.
Iata un nou exemplu. O femeie tanara avea de multi ani o tuse care nu se mai oprea, rebela la orice tratament. Cea mai mica contrarietate declansa accese care se potoleau din ce in ce mai greu. Ajunsese sa tuseasca chiar si noaptea in somn, fara sa se trezeasca. Facuse tot ce era posibil medical ca sa puna capat acestei tuse, dar ea nu ceda.
Regresia efectuata ne-a condus in viata unei tinere femei din vremea celui de-al doilea razboi mondial. A fost luata de Gestapo, despartita de copiii ei, inchisa si apoi gazata. Si-a trait in intregime, in stare de hipnoza, inhalarea gazului mortal care a durat aproape o ora.
Traumatismul profund care a marcat-o in acea viata a urmarit-o in viata actuala; insa retraind aceasta incarcatura emotionala, subconstientul sau s-a debarasat de el, si a revenit la sanatatea normala, tusea disparand ca prin farmec. Dupa cateva luni s-a dus sa caute locul unde fusese deportata in viata trecuta. Astfel, a recunoscut perfect un loc unde nu mai fusese niciodata in viata actuala, oferind totul pana la cele mai mici detalii.
Alt caz interesant. Unei femei, operata cu o luna inainte de fibrom, ii sangera uterul, provocandu-i dureri puternice. Medicina nu stia ce sa spuna in fata acestor simptome care nu corespundeau unor cauze medicale obisnuite. Problema tinea de fapt, de intelegerea propriei karme. Femeia a retrait, prin hipnoza, o viata tot de femeie, la sfarsitul secolului trecut, care s-a terminat in mod tragic in urma unei nasteri deosebit de dificile si dureroase.
Si de data aceasta, subconstientul pastrase amprenta acestui traumatism care se manifesta si in prezent. Dupa trei zile, durerile disparusera si sangerarea se oprise. A marturisit ca a simtit o liniste sufletesca extraordinara, o fericire si o seninatate ca o femeie care tocmai nascuse. Coincidenta? Poate. Dar, inca un subiect s-a impacat cu el insusi prin constientizarea vechilor amintiri.
Toate acestea nu pot fi catalogate drept imaginatie pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a fenomenului de reincarnare.
Incercam si o alta abordare, din punct de vedere al mortii clinice, fenomen urmarit de multi oameni de stiinta si cercetatori.
Un foarte cunoscut program de televiziune, Discovery Channel, a prezentat un reportaj in care a fost abordata moartea clinica dintr-un unghi cu totul nou.S-au urmarit si cercetat cazurile de moarte aparenta incercand sa se elucideze misterul vietii de dupa moarte.
Au fost chestionati oameni din diferite sisteme culturale, de diferite credinte, indieni budisti, catolici, evrei, atei, tineri, adulti si batrani. Se voia sa se obtina cat mai multe informatii din cele mai variate surse pentru ca marturiile muribunzilor sa nu fie contaminate de credintele proprii. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca moartea este o experienta unica, care nu are legatura cu vreun sistem de credinta.
Unele persoane declarate clinic decedate, cand s-au reintors la viata intr-un mod inexplicabil pentru medici, au putut sa-si povesteasca ce li s-a intamplat in timpul acestei calatorii la frontierele vietii si ale mortii.
Iata cazul unei femei care a trait o asemenea aventura in cursul unei come diabetice. S-a vazut plutind deasupra ambulantei care o ducea la spital. A vazut toata scena de reanimare si a ascultat toate discutiile medicilor. Putea percepe chiar si gandurile lor.
Cand s-a trezit a incercat sa povesteasca personalului ce i s-a intamplat, dar nimeni nu o intelegea. Cand a priceput ca nu e crezuta, a tacut. Insa existenta ei s-a schimbat in mod profund, nu-i mai e frica de moarte si s-a intors mai credincioasa si insotita de un sentiment de globalitate, de iubire totala, de plenitudine.
Iata acum relatarea exceptionala a unui copil de 7 ani, muribund, bolnav de leucemie. O infirmiera il intreaba cum vede el paradisul.
Ca si cum ai trece printr-un zid intr-o alta galaxie, raspunde el, ca si cum ai merge intr-un nor. Spiritul e acolo, nu si corpul.
– Poti sa ne spui de ce oamenii sunt asa de speriati la gandul de a muri ? a intrebat infirmiera.
– Daca nu va atasati de corpul vostru, daca lasati lucrurile sa se faca, nu e cu adevarat dureros.
– Crezi ca aceasta viata pe Pamant este singura pe care o traim ? a insistat infirmiera.
– Cei care cred asta gresesc. Stiu ca intr-o zi ma voi intoarce, a asigurat-o copilul.
Copiii ating in pragul mortii o intelepciune pe care multi adulti le-ar invidia-o. Ei cunosc, in general, o crestere a spiritualitatii in totala disproportie cu varsta si experienta lor. Aceste calatorii ii fac constienti de adevar si ii ajuta considerabil in momentul tranzitiei.
Inca un caz care confirma calatoria spiritului in afara corpului. Un barbat dintr-o tara europeana sufera un accident si se afla in moarte clinica timp de 21 de minute. La intoarcere, povesteste medicilor ca si-a vazut corpul in sala de operatie, a ascultat un timp discutiile lor, apoi, in cateva clipe s-a trezit la unchiul sau in Canada, l-a vazut pe acesta spargand lemne, iar undeva in aceeasi zona a urmarit construirea unui pod unde se montau piloni si se ajunsese la stalpul nr. 5. Cineva a avut insa, curiozitatea sa verifice telefonic cele afirmate de calatorul nostru in timp si spatiu. Toate au corespuns intocmai.
Tulburatoare sunt si fenomenele ce se petrec cu acei copii minune sau genii, care fara a avea o pregatire necesara, pot sa se manifeste ca persoane mature, in domeniul muzicii, al stiintelor exacte, lucru care ramane pentru stiinta un mister greu de explicat. Numai prin reincarnare se poate explica aceasta capacitate a unor copii care nu sunt inca la scoala si pot rezolva probleme foarte grele de matematica, sau copii foarte mici, fara lectii de muzica, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven si altii.
Mozart a scris o simfonie la varsta de 5 ani.
Reisin dadea concerte la varsta de 4 ani.
Leonardo da Vinci a invatat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la varsta de 13 ani si astfel de exemple sunt nenumarate.
Aceste capacitati difera de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viata au o predispozitie pentru muzica, altii pentru pictura, altii pentru stiinta, iar altii nu manifesta nici o atractie pentru nimic. Diferentele dintre modul de viata al oamenilor sunt enorme.
In afara de acest lucru, sunt copii care se nasc morti sau care mor imediat dupa nastere la cateva zile, luni sau ani. De ce acestia sa aiba o existenta atat de scurta prin viata, fata de altii care traiesc 70-80 de ani. Raspunsul este unul singur si anume: fenomenul de reincarnare ne poate explica totul. Faptul ca unii copii mor la nastere sau ca se nasc handicapati si traiesc in suferinta si mizerie, faptul ca oamenii nu sunt egali, totul este datorita karmei lor, destinului care li se programeaza inainte de nastere in lumea astrala. Ei trebuie sa treaca prin suferinta pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual.
In afara ideii de reincarnare este imposibil sa explicam aceasta diversitate frapanta intre anomaliile aparente de injustitie si repartitia bucuriei si suferintei. Felul in care s-a desfasurat viata terestra, isi are efect in urmatoarea reincarnare, sau se poate intinde chiar pe parcursul mai multor vieti, atunci cand sunt prea multe datorii acumulate, ce se leaga si de karmele altor spirite.
Pentru a face si mai mult lumina, vom interpreta cateva pasaje din Biblie, dovedind ca insusi Iisus cunostea si accepta ideea de reincarnare.
In religia crestina se spune tot timpul ca omul nu traieste decat o viata, de aceea subiectul fenomenului de reincarnare tulbura mintea omului si mai mult.
Citind Evangheliile nu veti gasi nicaieri cuvantul reincarnare. Nici nu e de mirare faptul ca nu a fost mentionat nicaieri in mod explicit, intr-o epoca in care toti credeau in ea. Evanghelistii nu aveau cum sa banuiasca faptul ca urma o epoca in care oamenii nu vor mai crede in ea. Ei au infatisat atat de putine lucruri in scrierile lor, incat ar fi fost fara rost sa se insiste asupra unui fapt care facea parte din traditie.
Din Evanghelii o sa studiem anumite intrebari si raspunsuri puse si date de Iisus si discipolii sai.
Iisus isi intreaba discipolii, intr-o zi: Da voi cine credeti ca sunt? Iata ce raspund discipolii: Unii spun ca tu esti Ioan Botezatorul, altii ca tu esti Ilie, ceilalti ca tu esti Ieremia sau unul dintre prooroci. Pentru a pune intrebarea de mai sus trebuie sa crezi in reincarnare. Iar prin raspunsul dat, cum se poate afirma ca cineva este unul sau altul care este mort de mult, daca nu se subintelege ideea reincarnarii?
.
Alta data, cand Iisus si discipolii sai intalnesc un orb din nastere, discipolii intreaba: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb ? Cum se pot pune aceste intrebari daca nu se crede in reincarnare. Cand ar fi putut pacatui acel orb, in pantecul mamei sale ? Deci, aceasta intrebare subintelege credinta in existenta unei vieti anterioare.
In raspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: Nu e vorba ca el sau parintii lui ar fi pacatuit. Daca discipolii au intrebat daca fiul este orb din nastere pentru ca parintii sai au pacatuit, este pentru ca ei invatasera din legea ebraica faptul ca fiecare infirmitate inseamna o incalcare a legilor, dar ca adesea o persoana poate plati pentru alta si deci, cand vedem pe cineva in suferinta nu putem sti daca isi ispaseste propriile greseli sau daca se sacrifica pentru altcineva.
Aceasta este o credinta raspandita la evrei. Discipolii au pus intrebarea pentru ca stiau ca un om nu se poate naste orb fara motiv sau numai pentru ca lui Dumnezeu ii place sa-l faca orb, cum isi inchipuie unii. La aceasta intrebare, Iisus le raspunse: nu pentru ca el sau parintii sai au pacatuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu sa se manifeste in el, adica pentru ca, trecand pe aici sa-l vindec si poporul sa creada in mine.
Asa cum initiatii explica textele biblice, ni s-a spus ca oamenii primesc suferinte pentru doua motive: ori pentru ca au pacatuit si sunt pedepsiti sau, fara sa fi savarsit ei insisi greseli, ei iau karma altora sa se sacrifice pentru a evolua. Dar exista si a treia categorie care a terminat evolutia, care este libera si deci nu are nici o obligatie de a cobori pe Pamant. Acestia coboara adesea acceptand sa suporte orice boala, suferinta sau infirmitate si chiar de a fi martirizati pentru a-i ajuta pe oameni.
Nici el nici parintii lui nu au pacatuit, el a coborat pe Pamant cu aceasta infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus sa-l vindece pentru ca lumea sa creada in EL. Astfel acest om a salvat o multime de suflete prin intoarcerea lor la credinta.
Iata acum inca un argument. Intr-o zi Iisus afla ca Ioan Botezatorul a fost intemnitat, iar textul spune: Dupa ce Iisus afla ca Ioan a fost predat, s-a retras in Galileea. Dupa catva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au intrebat pe Iisus: Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie ? Iar Iisus le-a raspuns: Ilie intradevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut si au facut cu el ce au voit. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit de Ioan Botezatorul.
Deci, este limpede ca Ioan Botezatorul era reincarnarea lui Ilie. De altfel, evanghelia mentioneaza si ca atunci cand un inger s-a aratat lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, pentru a-l anunta ca sotia lui, Elisabeta, va da nastere unui fiu, el i-a spus: Va merge inaintea lui Dumnezeu cu spiritul si puterea lui Ilie.
Sa cautam acum in viata lui Ilie si sa vedem ce a facut el pentru a fi decapitat cand s-a reincarnat mai tarziu, in persoana lui Ioan Botezatorul. Povestea este foarte interesanta. Ilie traia in timpul regelui Ahab rege care se casatorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului si din cauza ei, se inchina lui Baal. Ilie s-a dus in fata regelui Ahab pentrua-i reprosa infidelitatea fata de Dumnezeul Israelului spunandu-i: Nu va cadea in acesti ani nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu.
Apoi el pleaca, si din ordinul lui Dumnezeu se ascunde in munti pentru a scapa de regele care il cauta. Dupa 3 ani, seceta facuse mari ravagii in toata tara, poporul suferea de foame si Dumnezeu l-a trimis pe Ilie sa se prezinte din nou in fata lui Ahab. De indata ce-l vazu, regele ii reprosa cu violenta de a fi cauza acestei secete. Nu, zise profetul, tu esti cauza pentru ca ai parasit poruncile Domnului si mergeti dupa baali. Acum vom vedea cine este adevaratul Dumnezeu. Aduna-i pe toti proorocii lui Baal pe muntele Carmel. Toti proorocii fura adunati si incepura sa faca invocatii catre Baal, practicand chiar magia pentru a face sa cada focul pe altar. Dar nimic nu se produse.
Acum era randul lui Ilie sa-l invoce pe Dumnezeu: Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Israel, sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu singur esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvantul tau. Si s-a pogorat puternic focul din cer. Tot poporul fu infricosat si recunoscu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. In acest moment, Ilie, mandru de biruinta sa a dat ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie condusi in preajma unui parau si sa fie decapitati.
Iata de ce era de asteptat ca, la randul lui, sa i se taie capul. Una din legile enuntate de Iisus suna asa:cei ce vor scoate sabia, prin sabie vor pieri. Iata cum Ilie si-a pri mit pedeapsa cand a revenit pe Pamant in persoana lui Ioan Botezatorul. Iisus stia cine este el si ce-l astepta, nu a facut nimic pentru a-l salva pentru ca justitia divina trebuia sa-si urmaze cursul.
Multe nu au sens in religie si nici in existenta fara reincarnare.
Daca veti intreba preotii: De ce unii sunt bogati, frumosi, puternici si altii sunt bolnavi, urati, saraci? Ei va vor raspunde ca aceasta este voia Domnului. Uneori va vor vorbi despre predestinare si gratie, dar aceasta nu va va lamuri cu nimic in plus. Insa Dumnezeu nu are capricii. El nu da la unii totul si la altii nimic.
Trebuie sa intelegem, acceptand fenomenul de reincarnare , ca daca suntem saraci, prosti, nefericiti este din vina noastra pentru ca nu am stiut sa utilizam tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reincarnari pentru a ne indrepta si vom ajunge din nou sa primim dragostea si bogatiile lui Dumnezeu.
Biserica a aruncat toata responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credintei in reincarnare.
Pana in secolul IX, crestinii credeau in reincarnare ca si evreii, egiptenii, hindusii, tibetanii, s.a. Parintii Bisericii si-au spus ca aceasta credinta taraganeaza lucrurile in sensul ca oamenii nu sunt grabiti sa se amelioreze, ei voiau deci sa-i impinga sa se perfectioneze intr-o singura viata, suprimand ideea de reincarnare.
De altfel, incetul cu incetul Biserica inventa lucruri atat de oribile pentru a-i inspaimanta pe oameni, incat in Evul Mediu nu se mai credea decat in Diavol, in infern si in suferinta vesnica. Biserica a suprimat deci credinta in reincarnare crezand ca astfel ii va putea obliga pe oameni sa se amelioreze mai repede, dar unii, nu numai ca nu s-au ameliorat, dar dimpotriva, au devenit si mai rai, si pe deasupra si ignoranti.
Pentru a crede in reincarnare, unii asteapta ca Biserica sa se pronunte oficial. Dar cand oare o va face? Sunt multi membri ai clerului care cred in reincarnare dar nu indraznesc sa o spuna. Daca nu acceptati fenomenul de reincarnare, nu veti avea niciodata o intelegere a situatiei voastre, a evenimentelor existentei voastre si nu veti sti cum trebuie sa actionati in vederea unei vieti viitoare. Trebuie sa cunosti adevarul pentru a ajunge undeva.
Credinta in reincarnare este unul din fundamentele morale. Atat timp cat oamenii n-au fost pusi la curent cu aceasta lege a cauzei consecintelor care continua sa actioneze de la o existenta la alta, putem sa le tinem toate predicile din lume, aceasta nu va servi la mare lucru. Multi oameni mai cred ca vor arde in veci in iad din cauza pacatelor lor.
Intalnim si oameni care, fara sa creada in reincarnare sunt buni si cinstiti din firea lor, dar nu putem fi siguri ca aceasta va dura; in anumite imprejurari, instincte ca: frica, pofta, dorinta de razbunare, etc. pot sa invinga, iar acesti oameni nu mai raman nici buni, nici cinstiti. Si asta pentru ca moralitatea lor nu este construita pe o baza solida: cunoasterea legilor divine.
Indata ce se admite legea reincarnarii, oamenii incep sa inteleaga ca fiecare eveniment din viata are ratiunea sa de a fi, fiindca totul are o cauza mai mult sau mai putin indepartata. Oamenii nu se vor mai revolta si nu vor mai incerca sa-si rezolve problemele prin ura si violenta. Cand vom sti ca tot ceea ce avem de indurat este rezultatul unor greseli trecute, vom accepta si nu vom mai acuza pe altii de nenorocirile noastre. Vom evita sa comitem acte regretabile pentru ca stim ca vom avea de suferit si ne vom stradui sa ne construim un viitor luminos.
In momentul in care cunoastem legea fenomenul de reincarnare totul este clar, intelegem mult mai bine. Avem caldura si suntem fericiti la gandul ca vom reusi mai devreme sau mai tarziu sa atingem perfectiunea pe care o dorim.
Asadar, fenomenul de reincarnare reprezinta actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrala intr-un nou corp fizic potrivit stadiului sau de dezvoltare. Fenomenul acesta are loc in tot universul, in natura intreaga, nu numai in regnul uman. In orice forma de viata exista un spirit care se afla pe drumul evolutiei, al perfectiunii. El se serveste de respectiva forma fizica pentru a castiga cunostiinte despre lumea fizica.
Corpul uman fiind instrumentul cel mai pefectionat de pe Pamant, permite spiritului manifestarile cele mai inalte, pe care nu le gasim in regnurile inferioare. Cu cat spiritul este mai evoluat, cu atat perioada de la moartea fizica si pana la reincarnare este mai lunga, intre 200 si 2000 de ani, insa exista si cazuri de reincarnari imediate. Daca un spirit vrea sa evolueze mai repede, atunci el se reincarneaza mai repede. Marele scop al procesului de reincarnare este evolutia spiritului.
Procesul de reincarnare poate sa se faca in corpuri de sexe diferite, intr-o viata fiind barbat, intr-o alta fiind femeie. In general, dupa 6-7 reincarnari, trecem in corpuri fizice de sex opus. Locul unde ne nastem e determinat de iubirea sau de ura ce am contractat-o intr-o viata pamanteasca anterioara.
Parintii, familia, copii ne sunt alesi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri daca avem evolutia necesara. In timpul sederii in lumea astrala (perioada dintre reincarnari), spiritul omului face studii de ordin spiritual, dar pentru ca evolutia sa fie cat mai completa se cer studii si in lumea materiei fizice.
Putem concluziona inca o data ca fenomenul de reincarnare nu este altceva decat trecerea unor fiinte constiente, nepieritoare intr-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiind constient va lua mai departe cunostinta de fapte si lucruri din lumea fizica, le va analiza si va trage invataminte.
Putem clasa fiintele in trei categorii din punct de vedere al reincarnarii.
Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumina, de stiinta, de constiinta, de moralitate le impinge deseori spre crime. Ei incalca legile prin urmare se incarca de datorii grele, iar cand se reincarneaza vin pe Pamant in conditii care ii obliga sa sufere pentru a plati si a repara; de aceea, viata lor nu este de loc fericita.
A doua categorie cuprinde fiinte mai evoluate care incearca sa dezvolte anumite calitati si virtuti pentru a putea sa se amelioreze si elibereze. Dar, in eforturile unei singure reincarnari, nu vor reusi de loc sa se restabileasca, de aceea, ele vor fi nevoite sa revina pentru a termina aceasta misiune.
Ele vor fi plasate atunci in conditii mai bune care le vor permite sa aiba activitati mai utile si mai elevate. Deci, cu toate acestea, vor trebui sa revina pentru a lichida inca anumite datorii din trecut pana la eliberarea lor totala.
In a treia categorie se gasesc fiinte si mai evoluate, care au revenit pe Pamant pentru a savarsi anumite opere. Ele aveau foarte putine lucruri de aranjat distingandu-se in aceasta viata prin virtuti mari, o constiinta foarte larga si consacrandu-si timpul facerii de bine. Cand aceste fiinte parasesc Pamantul, ele si-au terminat misiunea si nu mai revin.
Totusi, unele dintre ele, in loc sa ramana in aceasta stare de fericire, de libertate infinita de care se bucura in sanul Domnului, avand mila si compasiune pentru oameni, parasesc aceasta stare minunata pentru a veni cu buna stiinta ca sa-i ajute, acceptand chiar sa fie omorati, masacrati. Iar altele, care vor sa continue o munca spirituala deja inceputa, pot fara a se reincarna, sa se introduca intr-o fiinta foarte evoluata pentru a se manifesta prin ea.
Multi oameni vor sa se elibereze, dar ei inteleg gresit problema: fac totul pentru a scapa de obligatile lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate legaturile si iata ei se cred liberi. Ei bine nu, nu se poate obtine eliberarea in felul acesta. Adevarata eliberare incepe prin plata tuturor datoriilor. Pana ce nu se platesc toate datoriile nu se sterge toata karma.
Cel mai bun drum, cea mai buna metoda pentru a te elibera este dragostea si cea mai proasta: egoismul, avaritia, smecheria. Prin generozitate, sacrificiu, bunatate prin toate gesturile facute pentru a darui, lucram intotdeauna pentru eliberare.
Numai dragostea, generozitatea, bunatatea, mila, iertarea pun pe credinciosi pe calea eliberarii. Deci, dati chiar mai mult decat dreptatea o cere, caci astfel va eliberati mai repede.
Divergentele intre oameni au le baza tot fenomenul de reincarnare. Unii dintre noi intelegem mai bine sau mai repede unele idei, pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare. De aceea, nu trebuie sa ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, caci ei au un spirit mai putin evoluat si nu-i putem convinge.
In sprijinul teoriei reancarnarii vine si constatarea ca geniile, in general, nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta, chiar, mai mult, unii copii, ca urmasi ai lor, sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice?
Tot asa se explica de ce unele persoane au frica de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica de nestapanit de a pleca cu barca, frica de foc, tunete si fulgere, frica de inaltime, de a zbura cu avionul, frica de a ramane singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnare, printr-unul dintre aceste evenimente tragice, au murit intr-un naufragiu, intr-un foc sau in bezna noptii, etc.
O alta dovada a fenomenului de reincarnare a noastre este legata de memoria unor oameni care isi reamintesc foarte bine: fapte, imprejurari, localitati, persoane din alte vieti Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata prin hipnoza. Ei ne povestesc cu lux de amanunte locul unde au trait, cum au murit, cu cine au fost casatoriti, cati copii au avut, cum ii chema, unde sunt daca mai traiesc.
Prin observatii ulterioare relatarile s-au dovedit a fi exacte. Majoritatea oamenilor insa nu-si amintesc ca ar fi trait o viata anterioara, aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. De exemplu, nu e bine ca omul sa traiasca cu trauma de a sti ca in viata trecuta si-a omorat copilul din viata actuala, el este acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.
Cand urati pe cineva, este exact acelasi lucru ca si atunci cand il iubiti: ati stabilit deja o legatura cu el. Ura este tot atat de puternica ca si dragostea. Daca vreti sa fiti eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, nici nu-l iubiti, fiti indiferent. Daca il detestati, va legati de el prin lanturi de care nimeni nu va poate desface, veti fi tot timpul cu el si veti continua de a avea de a face cu el timp de secole. Oamenii isi imagineaza ca ura rupe toate legaturile.
Din contra, ura este o forta care va leaga de persoana pe care o urati. Ca si dragostea. Dar aceasta legatura evident este diferita, dragostea va va aduce anumite evenimente si ura altele, dar tot atat de sigure si tot atat de puternice.
Dragostea conduce la lumina iar ura la intuneric.
Multiple reincarnari au fost puse in evidenta la numerosi subiecti pusi in stare de hipnoza prin experiente de regresie in timp. In aceasta intoarcere in timp, subiectul se vede pe sine privindu-se din exterior, tot ceea ce-si aminteste fiind descris la modul prezent ca si cand evenimentele s-ar petrece la momentul actual.
Vocea cu care sunt evocate aceste trairi este cea care corespunde varstei descrise in momentul trairii, daca este copil are vocea de copil si invers. Memoria tuturor vietilor nu se amesteca, ea se pastreaza si furnizeaza date pe perioade din fiecare viata.
Toate acestea trebuie cunoscute pentru ca ignoranta umana nu are margini.
Acolo sus exista fiinte inteligente care calculeaza cati oameni trebuie sa coboare pe Pamant si numarul de ani care trebuie sa ramana acolo.
Toate necesitatile oamenilor sunt prevazute, totul este pregatit pentru existenta lor si ei isi imagineaza ca lucrurile se petrec asa, din intamplare. Nici Iisus nu a venit asa la intamplare, cineva de sus s-a preocupat de a gasi momentul astrologic si epoca favorabila pentru aceasta coborare pe Pamant.
Exista un fel de mostenire cosmica care detine toate informatiile asupra trecutului unei anumite fiinte, si astfel se hotaraste ca aceasta sa se nasca intr-o anumita tara, intr-un anumit an ..etc. si atunci alte spirite sunt insarcinate de a supraveghea executarea acestor decrete.
Totul se produce exact la data fixata: daca trebuie sa survina un accident, ei supravegheaza, asteapta momentul si la ora respectiva ei provoaca accidentul. Omenii isi imagineaza ca este din intamplare, dar nu, el era determinat matematic. Daca un anumit copil trebuie sa se nasca intr-o anumita epoca, se determina cu precizie, de entitatile din spatiu, pozitia planetelor, semnul sau pe zodiac, ascendentul si copilul ajunge exact in acel moment; chiar si conceperea sa era prevazuta dinainte si fixata.
Toata tema sa astrala corespunde exact cu ceea ce a facut in alte incarnari, daca va trebui sa fie fericit sau sa sufere, sa aiba accidente totul se decide automat. Si totusi, libertatea se gaseste in spirit, ea este aici de fiecare data ce spiritul se manifesta si decide sa amelioreze, sa schimbe, sa accelereze anumite procese, dar in ansamblu, vita sa este deja declansata si prestabilita. Si intalnirile din intamplare sunt calculate dinainte. Cand intalniti un om care va bulverseaza viata, acest lucru este deja prevazut de mult.
Iata de ce trebuie sa lucrati pe armonie, sa ajungeti sa introduceti in voi armonia tuturor, a planetei, a universului, caci daca nu, va fi intotdeauna cineva sau ceva care va va tulbura. Trebuie sa incercam sa ne armonizam cu entitatile care sunt deasupra noastra, iar apoi sa lucram si pentru a rezolva problemele cu oamenii.
Pentru aceasta s-a spus: Inainte ca soarele sa se culce, impaca-te cu fratele tau; inainte ca soarele sa se culce inseamna inainte de sfarsitul acestei incarnari, pentru ca dupa aceea va fi foarte greu de a repara. Deci, in aceasta viata trebuie sa gasiti persoanele pe care le-ati lezat, sa va puneti de acord cu ele, sa le dati satisfactie si sa traiti in pace. Fiecare gand, sentiment sau act negativ este totdeauna daunator; chiar daca nu vedem nimic, ele se deplaseaza, gasesc destinatarul si-i dauneaza. Insa, intr-o zi va trebui sa platiti pentru raul facut.
Mai insistam o data asupra acestei idei ca destinul nostru e determinat dinainte. Inainte de a cobori pe Pamant avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu consimtamantul ierarhiilor ceresti. Dar odata nascut, nu mai avem aceste posibilitati, totul trebuie sa se petreaca dupa un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sanatatea, inteligenta, totul este determinat.
Pentru aceasta reincarnare nu puteti sa schimbati prea mult destinul vostru dar, pentru urmatoarea aveti toate posibilitatile prin munca voastra, gandurile voastre, rugaciunile voastre. Destinul vi-l faceti singuri cu decenii si veacuri inainte in functie de ce ati gandit si faptuit anterior. Astazi sunteti ceea ce ati fost ieri, adica in incarnarile trecute, si ceea ce faceti in viata asta, veti fi maine, adica in viata viitoare. In aceasta incarnare sunteti limitati, dar in urmatoarea puteti avea totul in functie de ameliorarea dumneavoastra.
Trebuie sa stiti asupra carui lucru sa lucrati astazi pentru a va ameliora si pentru a poseda in viata viitoare o posibilitate sau o virtute. Daca continuati sa ignorati acest lucru, viitoarea reincarnare va fi intr-un fel ratata.
Profitati, utilizati toti anii care va raman de trait, meditati, doriti, cereti cele mai bune lucruri in sensul spiritual, cele mai bune virtuti pentru dumneavoastra, pentru ca astfel lansati deja proiecte care, in viitor se vor materializa.
Cristalizarea actuala rezista si refuza a fi schimbata, dar cand omul pleaca sus dezbracand inca o haina, ceea ce a creeat in bine, prin gandul sau, se imprima in planul fizic si el revine cu frumusete, inteligenta, sanatate, bunatate, pentru ca gandurile si dorintele pe care le-a transmis in sensul acesta s-au materializat intr-o noua structura.
Iar aceasta structura, la randul sau, este tenace si rezistenta, ea se opune fortelor negative si distrugatoare. Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru aceasta reincarnare. Cand forma actuala va dispare, o vom vedea pe cea noua, cea asupra careia am lucrat si vom fi stupefiati de splendoarea ei.
Cand omul, cu constiinta si inteligenta sa incepe sa se ocupe de aceasta viata instinctuala, sa o controleze, sa o purifice, sa-I adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-si schimba destinul.
Pentru a scapa de constrangerile destinului, trebuie sa incetam sa mai fim sclavi, slabi, aserviti acestei vieti inferioare unde nimic nu depinde de noi: a respira, a procreea, a manca, a bea, a dormi. Este o viata care este departe de a fi divina. Ea este divina in masura in care ea vine de la Dumnezeu, pentru ca totul vine de la Dumnezeu, dar in sensul spiritual.
Viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac, o bruta, un sex, o faptura facuta din carne, oase, muschi, ci si un spirit si care incepe sa vrea sa actioneze in domeniul sau pentru a creea opere sublime, luminoase, grandioase.
Viata spirituala da posibilitatea de a adauga ceva la aceasta viata vegetativa, instinctiva a corpului fizic si de a intra astfel intr-un plan superior planului destinului. Trebuie sa va eliberati atat de perfect vointa incat aceasta sa poata sa se miste, sa lucreze in lumea spiritului. Prin urmare, spiritul trebuie sa inceapa sa iasa, sa se manifeste, sa lucreze, sa-si lase semnatura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, sa intervina in toate actele noastre, sa le dirijeze. Trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam cu inima si cu sufletul. Aici se afla adevarata lumina din stiinta initiatica.
In aceasta reincarnare avem posibilitati de a ne creea conditii bune pentru urmatoarea: ajunge sa fim constienti si sa o stim. Dar, daca nu lucram acum, viitoarea reincarnare poate fi si mai rea.
Deci, cand Biserica impiedica pe oameni sa creada in reincarnare, ea ii impiedica de fapt sa-si amelioreze viitorul. Crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati. Li s-a spus ca dupa moarte, ei vor merge sa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujba in fiecare duminica sau ca vor ramane pentru eternitate in infern sa fiarba intr-un cazan. Ca si cum ar fi atat de usor sa mergi sa te asezi la dreapta Tatalui!
Rezumam inca o data: toate creaturile, si sunt foarte numeroase pe Pamant, care se lasa impinse de instinctul lor, de nevoile lor fiziologice si nu fac o munca spirituala, nu-si pot schimba destinul; tot ceea ce este decretat pentru ele se va realiza. In schimb, cele care lucreaza cu ardoare pentru a se apropia de aceasta lume de lumina si dragoste, vor putea sa scape. Destinul este crud si implacabil, dar aceste fiinte vor inceta sa fie la cheremul lui in intregime: ele vor trai de acum intr-o lume mai subtila unde vor primi elementele care vor neutraliza influentele nocive.Daca vreti, e vorba si aici de un destin. Providenta este un destin, dar de o alta maniera: si in ea totul este determinat, dar determinat Divin!
Faceti voia lui Dumnezeu si intreprindeti realizari divine.
Aveti mari posibilitati sa dobanditi calitatile pentru a promova scoala vietii, sa va fauriti un viitor cu adevarat sublim.
Sperand ca acest capitol v-a adus o raza de lumina, tragem o ultima concluzie: spiritul uman este infinit mai complex, mai misterios si mai fascinant decat ne-am putea imagina noi vreodata.
Treziti-va constiinta si aveti curajul sa incepeti propria voastra transformare personala si spirituala.
Sa dea Domnul ca Lumina sa se reverse in sufletele dumneavoastra si ca razele ei binefacatoare sa va conduca pe cale binelui si a iubirii.
Sanda Stefan
O transformare generala va avea loc in viata atunci cand ideile de reincarnare si Karma nu vor mai fi teorii pastrate pentru cativa oameni. Numai atunci vom remarca eficienta lor in viata, cand le vom introduce in vietile noastre, la modul direct si concret.
Rudolf Steiner
reincarnare https://www.evolutiespirituala.ro/reincarnare-si-karma/?feed_id=73233&_unique_id=64cb9e8bcff3d
NIVELUL II – Curs Complet de Initiere in Hermetism – ACCES 4 LECȚII / LUNĂ
Curs Complet de Initiere in Hermetism – Magie Ezoterica
– Abonament Lunar 4 Lectii / luna –
TIP CURS – MASTERCLASS
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
UNDE? ONLINE – CURSURI VIDEO INREGISTRATE
CAND? IN FIECARE LUNA VETI AVEA ACCES LA 4 LECTII DE CURS
NIVELUL II
DURATA CURS: 4 ANI
DURATA AN DE CURS: 8 LUNI DE CURS
Cursul este structurat astfel: 8 luni de curs si 5 luni de vacanta. In total 13 luni, dintre care 8 luni de curs si 5 luni in care este vacanta de iarna si de vara.
CE PRIMESTI?
122 de Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 11.000 de MINUTE (184 de ORE) de inregistrari
Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
6 initieri in Magia Inalta – toate initierile necesare pentru a deveni cu adevarat MAG
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (4 luni)
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ.
ACADEMIA DE MAGIE – CURS HERMETISM – KARANNA© are o structura formata din 4 Nivele.
Varianta cu acces integral instant a tuturor lectiilor din curs, mai jos:
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/nivelul-ii-curs-complet-de-initiere-in-hermetism/?feed_id=73219&_unique_id=64cb668a1fff5
ACCES INTEGRAL INSTANT – Curs Video – Protectie Psiho-Energetica
KARANNA ACADEMY© – Cursuri Acreditate International de Institutele IPHM si IAOTH
Participantii Cursurilor organizate de Academia KARANNA©, au posibilitatea sa primeasca la absolvire, in functie de evaluarea generala a activitatii acestora de catre traineri, pe toata durata cursurilor si a calificativelor primite la testele finale, Certificate Acreditate International de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine) si IAOTH (International Association of Therapists), inseriate Karanna©. In baza acestor Certificate, se poate contracta o asigurare profesionala iar studentul are dreptul sa practice sau sa se angajeze ca si Instructor sau Terapeut International. (valabil pentru persoanele care locuiesc in afara tarii).
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/plata-integrala-e-curs-video-protectie-psiho-energetica/?feed_id=73205&_unique_id=64cb666f3c3d4
Vampirii energetici si donatorii casei
Vampirii energetici si donatorii casei
-idei extrase din cartea lui Mihail Platonov-
Plante:
Orhideea – sunt vampiri clasici si i-au foarte multa energie de la oameni . Este deosebit de periculoasa pentru casa in care locuiesc oameni nehotarati, cu vointa slaba. Pentru acestia, orhideea functioneaza ca o pompa, absorbindu-le energia. In timpul noptii si in zorii zilei vampirismul orhideei se manifesta cel mai acut.
In zonele malefice predomina speciile iubitoare de umezeala : plopul tremurator, arinul, salcia, stejarul, ulmul si frasinul. Coniferele, teiul si mesteacanul evita zonele geopatogene
Daca in mijlocul unei vegetatii luxuriante cu specii iubitoare de umezeala, observati frunzele decolorate si ingalbenite ale mesteacanului sau teiului, feriti-va de acel loc.
Arborii care evita zonele geopatogene, sunt donatori.
Daca observati tulpini de rogoz sau de stuf pe un teren nemlastinos, inseamna ca panza freatica se afla la mica adancime iar acesta este un indiciu ca zona respectiva este geopatogena.
Existenta plantelor medicinale si otravitoare, a maselaritei, lacramioarelor si a rozmarinului salbatic indica acelasi lucru – zona respectiva este geopatogena.
Toate plantele de balta si cele otravitoare sunt vampiri – zone geopatogene.
Plantele cultivate, pomii fructiferi nu suporta zonele geopatogene.
Se considera ca pinul, smochinul, bradul, prunul, mirtul, dafinul, teiul, mesteacanul, marul, fagul, scorusul, palmierul au capacitatea de a restabili echilibrul energetic al omului.
Arbustii fructiferi iradiaza puternic energie: zmeurul, coacazul rosu si cel negru, agrisul, gutuiul, vita de vie.
Pentru a primi energia copacilor este suficient sa ne asezam cu spatele lipit de trunchiul arborelui donator sau il cuprindem cu bratele si ne vom primi portia necesara de energie.
Tradescantia – este o planta indicator(barometru). Ea indica existenta in apartament a zonelor cu dereglari energetice, pentru ca ea refuza sa traiasca in aceeasi camera cu un vampir sau intr-o zona geopatogena. Plasata intr-un asemenea loc ea incepe sa se ingalbeneasca si sa-si piarda frunzele. Luati-o din locul cu energie negativa si planta se va simti mai bine, ii va reveni imediat culoarea.
Plante donatori: muscata cu flori rosii sau albe, cu frunzele usor incretite. Ne ajuta sa scapam de durerile de cap, daca ne introducem cate o frunza de muscata in fiecare ureche. Muscata poseda o energie pozitiva foarte puternica. Este suficient sa stam langa o muscata timp de 10-15 minute si ne vom simti odihniti, cu fortele refacute.
Ficusul – planta benefica pentru energetica omului. Lui I se datoreaza atmosfera placuta si bunastarea din casa. Iritarea si furia dispar tot datorita prezentei ficusului. Asupra persoanelor irascibile au un efect calmant, actioneaza cu blandete, abia perceptibil, calmand accesul de agresivitate. Este important sa fie asezat intr-un loc unde sa nu primeasca direct lumina de la soare.
Cactusul – ne ajuta sa ne completam energia si in acelasi timp poate inlatura energia negativa. Poate fi amplasat in fata monitorului computerului, preluind o parte din energia negativa.
Amarilia – planta benefica
Ciubotica – cucului – este ideala pentru echilibrarea energiei, neutralizeaza conflictele si de aceea este bine sa fie amplasata la ferestrele incaperilor unde apar frecvent emotii negative.
Violetele – nu suporta in casa energiile inferioare, pasiunile exagerate, scandalurile. Nu suporta nici atitudinea prea familiara fata de ele, deci nu are rost sa la mangaiati frunzele catifelate pentru ca se supara si se imbolnavesc. Violetele pot sa ne echilibreze starile emotionale, in schimb se intristeaza ele. Ea este un purificator al spatiului.
Ciclama – face ordine in energetica locuintei. Deosebit de utila in casele in care locuiesc oameni cu vointa slaba, molatici, “lasa-ma sa te las”. Energetica acestor case este instabila, depinzand de starea de spirit a locuitotilor lor, de persoanele venite in vizita etc. Ciclama unifica fragmentele disparate, razlete, incercand sa creeze un spatiu unitar.
Azaleea – mentine in casa energetica bunei dispozitii, neutralizand toate enegiile egoiste. Persoanele care au nevoie sa-si suplimenteze energia din afara, trebuie sa aiba neaparat in casa azalee, deoarece ele sunt capabile sa-I “hraneasca” pe oameni cu energie deosebita, creatoare.
Rozmarinul – inlatura oboseala, frica, anxietatea, panica, astenia.Foarte indicate persoanelor in varsta si femeilor insarcinate. Amelioreaza toxicoza si irascibiltatea.
Lianele – izvor nesecat de energie in locuinta. Lianele cer afectiune si nu suporta deloc atitudinea rece, indiferenta fata de ele.
Papirusul – energia lui este destul de aspra. Este donator dar energia sa este agresiva, de aceea persoanele cu vointa slaba se vor simti abatute, deprimate in prezenta lui.
Curmalul – ofera si ia energie in egala masura.Persoanele dezechilibrate energetic trebuie sa evite apropierea de aceasta planta. Curmalul nu iubeste animalele de casa si in prezenta acestora se imbolnaveste.
Lamaiul – este o planta instabila energetic.
Plantele exotice pot fi vampiri energetici. Ex. Monstera deliciosa, absoarbe o cantitate imensa de energie.
Begoniile – sunt plante vampir dar folositoare in special pentru casele in care vine multa lume. Begonia absoarbe ca un aspirator toata energia, iar dupa un timp reda casei doar energia pozitiva.
Orhideele, trandafirii, ferigile sunt plante vampiri.
Trandafirii – ingrijind trandafiri, oamenii isi transfera surplusul energetic asupra lor si de aceea toti cei care se considera donatori pot sa cultive fara grija trandafiri. Persoanelor carora nu le este suficienta propria energie, le sunt contraindicati trandafirii, deoarece le provoaca anxietate si irascibilitate.
Trandafirii nu suporta pisicile dar se inteleg bine cu cainii.
Feriga – puternic vampir energetic, pentru a se putea dezvolta normal are nevoie de foarte multa energie. Poate sta bine pe televizor absorbindu-I toata energia negativa.
Chiparosul –desi este un puternic purificator al aerului nu este indicat sa-l avem in locuintele noastre(considerat in antichitate arborele mortii).
Tuia – la fel ca si chiparosul planta vampir care plasata in camera unde petreceti mai mult timp, va poate pune viata in pericol.
Este important de retinut ca plantele nu trebuie amplasate in dormitoare, deoarece in timpul noptii absorb oxigen si degaja dioxid de carbon. In plus, noaptea plantele se elibereaza de energia negativa : ciclul lor energetic este programat pe absorbtia diurna a informatiei negative si purificarea nocturna, prin eliminarea energiei negative.
Fireste, nu toate plantele – vampiri intra in categoria celor care trebuie tinute departe de casa. Anumite plante, precum ferigile, ii ajuta pe unii iar altora le pot face rau. Totul depinde de sistemul energetic al fiecarei persoane in parte.
Lista ce contine plantele noastre protectoare, deoarece sub semnul uneia din ele am venit pe lume:Putem aduce in casa planta noastra fara nici o retinere, ea ne va proteja oricum, chiar daca este vampir.
Violeta: 22decembrie – 1ianuarie; 25iunie – 4iulie
Trandafirul: 2-11ianuarie; 5iunie-14iulie
Aloe: 12-24ianuarie; 15-25iulie
Muscata: 25ianuarie – 3februarie; 26iulie – 4august
Tradescantia: 4-8februarie; 5-13august
Ficusul: 9-18februarie; 14-23august
Amarilia: 19-28februarie; 24august-2septembrie
Cactusul: 1-10martie; 3-12septembrie
Azaleea: 11-20martie; 13-22septembrie
Zambila: 22-31martie; 24septembrie-3octombrie
Crypthomeria: 1-10aprilie; 4-13octombrie
Ciclama: 11-20aprilie; 4-13octombrie
Nucul: 21-30aprilie; 24octombrie-2noiembrie
Iasomia: 1-14mai; 3-11noiembrie
Rozmarinul: 15-24mai; 12-21noiembrie
Asparagusul: 25mai-3iunie; 22noiembrie-1decembrie
Portocalul: 14-23iunie; 2-11decembrie
Orhideea: 13-23iunie; 12-21decembrie
Saxifraga: 21martie
Feriga: 24iunie
Lamaiul: 23septembrie
Hortensia: 21 decembrie
Plante- donatori: ienuparul, Crypthomeria, cactusul Cereus, Crotonul(Codiaeum), Plectranthus, rozmarinul, zambila, aloe, iasomia, saxifraga, nucul.
Plante vampiri: toate speciile de asparagus, floarea de ceara(Hoya carnosa), filodendronul, clopotelul italian(Campanula isophylla), Tetrastigma voineriana, Saxifraga sarmentosa, voalul miresei (Chlorophyitum comosum), Rhoicissus, portocalul dulce (Citrus sinensis), grapefruitul de apartament (Citrus paradisio), orhideea.
Daca sunteti o fiinta donatoare de energie va puteti inconjura de cele mai dificile plante, de tipul Monstera, pentru ca nu va vor pricinui nici un rau.
Daca sunteti o fiinta vampir-energetic, trebuie sa alegeti doar plantele donatori, celelalte va vor inrautati starea sanatatii.
In cazul in care sunteti neutru si va este suficienta energia pe care o primiti, fara a atenta la energia celorlalti, dar si fara a o darui pe a voastra, este bine sa alegeti plante neutre sau plante –donatori.
Arborii Bonsai – sant arbusti miniaturali, crescuti fortat in conditii impuse de om, in ghivece speciale.
Un bonsai este benefic in casele dominate de spiritul materialismului, pentru ca el are capacitatea de a abate gandurile de la lumea materiala spre lumea spirituala. Bonsai ii ajuta pe oameni sa perceapa lumea fina, ii face mai sensibili, le dezvolta intuitia, ii ajuta sa se schimbe, sa-si schimbe conceptia despre lume, iar aceasta este uneori principala cale spre vindecarea trupului si a spiritului.
Energetica unui bonsai depinde de energetica arborelui: pinul, dafinul, visinul, ficusul va vor hrani cu energia lor, in schimb chiparosul sau portocalul va vor lua energia, desi nu in aceeasi masura ca arborii de dimensiuni normale.
Deosebiti de utili pentru reglarea energeticii casei sunt copaceii bonsai cu forma coroanei, rotunda.
Florile naturale taiate, sunt donatori pana cand incep sa moara. Din acest moment devin vampiri si cu o forta diabolica incep sa absoarba energia casei, de aceea nu pastrati niciodata prea mult florile in vaza.
Florile uscate sunt si ele vampiri dar intr-o masura mai redusa decat cele vestejite.
In general, materia moarta atrage intotdeauna fortele necurate.
Animale: Care sunt trasaturile unui animal – vampir?
Vampirismul este pentru ele un fenomen temporar, ele avand capaciatatea de a-si completa energia din natura. Daca animalul dvs. de companie se gudura excesiv pe la picioarele dvs. fara vreun motiv anume, daca va priveste insistent in ochi fara sa clipeasca, sau daca manifesta prea multa agresivitate, provocandu-va emotii negative si iritare, orice comportament inexplicabil al animalului poate fi omanifestare de vampirism.
Pisicile iau energie de la oameni dar numai cand trebuie si cat trebuie. Este suficient sa va luati pisicuta in brate si sa-I mangaiati blanita moale, ca durerea de cap care v-a chinuit intreaga zi incepe treptat sa va lase. De ce? Pentru ca se normalizeaza presiunea sangelui din cauza careia va durea capul. Pisica este capabila sa absoarba energia de care nu aveti nevoie la un moment dat, determinand vasele sanguine din corpul dumnevoastra sa se ingusteze sau sa se relaxeze, in functie de presiunea arteriala pe care o aveti. Pisicutele de culoare neagra iau cam mult din energetica casei.
Pisica este un exceptional dispozitiv energo-informational. Ea simte toate neregulile din organismul omului, dar nu “trateaza” pentru ca ar sti cum sa-si ajute stapanii, ci din cu totul alte motive. Dereglarile din organismul uman, durerile, sunt cauzate de modificarile potentialului energetic intr-o anumita regiune a corpului si aceste modificari sunt percepute foarte bine de catre pisici. Pisica este singurul mamifer care, pentru a trai, are mereu nevoie de o anumita cantitate de energie negativa. Nu se poate sa nu fi observat si dumneavoastra ca pisicilor le place sa stea pe televizor, frigider, computer, masini de spalat in functiune, adica pe aparatura ce iradiaza in mediul inconjurator oscilatii electromagnetice negative. Cu cat mai mare este nivelul acestor oscilatii, cu atat mai fericita este pisica.
Omul, dimpotriva, pentru a se insanatosi, trebuie sa scape de energia negativa si sa-si normalizeze astfel sistemul energetic. Pisica cand simte ca o anumita portiune a corpului omului este incarcata negativ, se duce si se aseaza exact pe locul bolnav, se instaleaza comod si incepe sa se “incarce”. Inainte de a se aseza, unele pisici framanta cu labutele locul, pregatindu-si culcusul, iar acest masaj este si el foarte folositor pentru om.Cand burtica pufoasa si calda a pisicii se lipeste de locul bolnav, omul beneficiaza in egala masura si de termoterapie. Pisica ramane pe locul bolnav pana ce nu mai are ce lua de acolo. Daca energia negativa s-a epuizat sau daca pisica se simte “satula”, ea se ridica si pleaca.
Orice pisica va va normaliza presiunea arteriala, se va lupta cu afectiunile cardio-vasculare, daca nu sunt de origine organica, va vindeca gripa, angina, racelile, contuziile, cefaleea, insomnia, procesele inflamatoare din tesuturi si limfa, va va alina suferintele in crizele de ficat si de stomac. Nu trebuie sa retineti pisica daca ea vrea sa plece. Inseamna ca nu este gata sa “lucreze”, sau ca a facut déjà tot ce era necesar.
Cainii sunt donatori de energie. Ei nu va iau energia negativa dar va suplimenteaza energia pozitiva. Cainii sunt ca niste acumulatori vii care pe masura ce dau din energia lor, se incarca imediat cu alta, noua.
Cateii de culoare neagra nu influenteaza energetica casei pentru ca ei sunt donatori de energie.
Pentru caini viata fara miscare nu este viata. Procesele metabolice decurg foarte rapid in organismul lor, cainii trebuie sa aiba tot timpul o ocupatie, fie si numai alergatul dupa propria coada. Au nevoie, mai mult decat oricare alte animale, sa comunice in permanenta cu oamenii. Un caine lasat singur in apartament mai mult timp, se simte parasit si, daca I s-ar permite, nu s-ar indeparta niciodata de stapan.
Cainele cedeaza bucuros din energia sa, el este gata sa-I dea stapanului sau toate fortele sale, fara sa aiba de suferit din aceasta cauza, fara sa se simta epuizat sau slabit, pentru ca este capabil sa-si restabileasca imediat echilibrul energetic. Iritarea, nervozitatea cainelui Il impiedica sa doneze energie. Cainii nervosi, prost educati de stapanii lor, nu sunt capabili sa ajute, ci mai degraba fac rau. Energia lor vine in fascicole, haotic, procesul raspandirii energiei prin corpul uman are loc la intamplare, unele regiuni fiind suprasaturate, altele, dezavantajate. Rezultatul este varianta cea mai grava a dezechilibrului energetic. Un caine bolnav este ca un om bolnav, nu doneaza ci ia energie sau, in cel mai bun caz, doneaza, dar incomplet. Orice modificare survenita in psihicul unui caine este semnul unei boli.
Daca aveti un tonus scazut, sunteti obosit, somnolent, dar nu sunteti racit, nu aveti dureri si nici vreo inflamatie oarecare, atunci aveti nevoie de caine, nu de pisica.
Daca dupa “tratamentul” pisicii va tiuie urechile, aveti ameteli si sunteti somnolent, chemati cainele.
Pentru un om bolnav, ideal ar fi sa aiba si pisica si catel. Daca pisica este capabila sa anihileze procesele inflamatoare, sa inlature durerea, surescitarea, sa normalizeze presiunea arteriala, cainele il ajuta pe om sa-si refaca puterile si sa-si ridice tonusul vital. Cand in casa exista si caine si pisica, ei ‘lucreaza” impreuna. Pisica isi ofera prima serviciile iar apoi intra in scena si cainele.
Cantitatea cea mai mare de energie o doneaza animalele roscate, in timp ce animalele cu cu blana de culoarea nisipului sau galben-crem, tonifica energetica stapanilor.
Culoarea cenusiu-albastruie linisteste, neutralizand izbucnirile emotionale.
Albul poate fi considerat culoarea ideala.
Animalele si plantele reprezinta ambianta care-I este necesara omului pentru o viata completa. Ele ne sunt cu mult mai necesare decat alimentatia rationala sau efortul fizic, pentru ca doar ele sunt capabile sa asigure distribuirea corecta a energiei intr-un spatiu de locuit.
Casa unde traiesc in armonie oameni, animale si plante, este ocolita de nenorociri, pentru ca aici se creeaza si un intreg sistem energetic benefic, care se autoregleaza in permanenta.
Problema este ca oamenii incearca sa organizeze viata animalelor ca si cum aceastea ar fi tot oameni. Ei nu inteleg necesitatile animalelor de companie si, desi fara rele intentii, le afecteaza negativ viata.
Animalele comunica intre ele cu ajutorul imaginilor. Toate animalele poseda, intr-o masura mai mare sau mai mica acest dar pe care noi il numim telepatie. Copiii sub sapte ani inteleg cel mai bine animalele pentru ca pana la aceasta varsta constientul si subconstientul lor ( in plan energetic – campul astral si campul mental) nu sunt atat de bine separate ca la adulti. Copiii au o gandire imaginativa, de aceea pot lesne prelua imaginile formate in creierul animalelor. In cazul copiilor peste 7ani, constientul si subconstientul lor sunt déjà net separate, ei incep sa gandeasca utilizand categorii abstracte, la fel ca adultii. Ei trebuie sa invete la fel ca oamenii mari sa inteleaga animalele. De asemeni, la varste mai mari de sapte ani incepe sa se manifeste agresivitatea copilului.
Padurea este un mare stabilizator al energeticii noastre. O ora petrecuta in padure echivaleaza, ca grad de eficacitate, cu o luna de fizioterapie la policlinica.
Stramosii nostri stiau sa-si aleaga un loc benefic pentru construirea locuintei. Se considera ca daca pe locul respectiv nu se culca vaca sau cainele, nu era bine sa construiesti pe el.
Abundenta cuiburilor de soareci era considerata un semn foarte bun, de asemeni abundenta cuiburilor de pasari.
Mamiferele si pasarile sunt in marea lor majoritate, donatori de energie.
Prezenta serpilor, broastelor, sopirlelor, insectelor era considerata un semn rau. Toti amfibienii si reptilele, gandacii si fluturii sunt vampiri deci se simt bine in locuri cu un camp electromagnetic instabil.
Pestii , de asemeni inghit energie – preluind energia negativa, pestii creeaza un camp energetic benefic.
Casa:
Din ce este compus campul energetic al familiei noastre? Din locul pe care este amplasata casa, care se hraneste cu energia emanata din adancurile pamantului, din energetica materialelor folosite la constructia casei, din energia membrilor familiei si ale animalelor de companie. Pentru ca fiecare dintre noi sa se simta bine in propria casa, trebuie sa aiba suficienta energie vitala, iar aceasta energie sa fie corect distribuita. Animalele de casa mentin energetica locuintei la nivelul care ne este necesar noua, oamenilor.
Fortele necurate sunt atrase de resturile de mancare, in special carnea alterata si, daca ati lasat peste noapte pe masa, in chiuveta sau chiar in cosul de gunoi firimituri, resturi de mancare, sa stiti ca se vor delecta cu ele nu numai mustele si gandacii de bucatarie ci si alte creaturi, din alta lume. De aceea pastrati-va intotdeauna vasele curate, daca nu vreti ca aceste creaturi sa se stabileasca in casa voastra sau, si mai rau, in corpul dumneavoastra, tulburandu-va astfel echilibrul energetic.
Pentru a ne proteja pe noi si casa noastra de invazia entitatilor negative trebuie sa fim mereu curati si sa ne mentinem curata locuinta.
Sfaturi:
Incercati sa va tundeti macar o data pe luna (urmariti fazele lunii) deoarece in varful firelor de par se acumuleaza murdaria energetica, de care nu veti reusi sa scapati doar spalandu-va pe cap. Aruncati imediat parul tuns sau, si mai bine, ardeti-l.
Stergeti des oglinzile din casa, deoarece prin ele iese energia negativa.
Mobilierul dumneavoastra poate sa se comporte ca un vampir, mai ales daca este din lemn masiv. Inainte de a achizitiona o piesa de mobilier, interesati-va din ce lemn este facuta si in nici un caz nu va puneti in dormitor o comoda sau un sifonier din lemn de plop tremurator, ulm, salcie sau stejar! Sau, si mai rau, din lemn de culoare neagra, dupa moda din ultimii ani. Acesti arbori sunt vampiri si in timpul noptii va vor fura toata energia, astfel incat dimineata va veti trezi cu dureri de cap si suparati pe toata lumea.
Mobila din lemn de mesteacan, tei sau fag este foarte potrivita pentru odihna.
Mobila din lemn de pin poate degaja in timp uleiuri eterice, ceea ce nu este benefic pentru unele persoane.
Mobila de culoare neagra absoarbe prea multa energie iar cea alba aminteste de un salon intr-un spital.
Din punct de vedere energetic cea mai potrivita este mobila maro-deschis.
Pot sa absoarba energie si alte obiecte din casa? Da. Cel mai bine fac acest lucru scoicile marine, ramurelele de corali, buchetelele de flori uscate. Pentru ca sunt tesuturi moarte. Si vesela din portelan de proasta calitate, statuetele si bibelourile din os ne sorb energia; de asemeni, coarnele de cerb de pe pereti, blana de urs de pe podea, functioneaza ca aspiratoare de energie.
De asemeni, cartile pe care nu le atinge nimeni cu anii, nici macar pentru a le scutura de praf; lucrurile vechi, depozitate si uitate in cutii sau geamantane sunt si ele vampiri. Sfatul meu este sa faceti macar de doua ori pe an curatenie generala in casa si sa aruncati fara regrete toate vechiturile. Incercati de asemeni sa nu luati de la nimeni nici un fel de lucruri folosite, chiar daca va sunt oferite de oameni cumsecade la prima vedere. Aceste lucruri vor aduce in casa dumneavoastra o energie straina, cel mai adesea negativa.
Cei ce au in casa soba sau semineu vor avea energetica locuintei corecta si stabila, deoarece focul este un foarte bun corector al energiei, flacarile sale mistuind orice energie negativa. Este suficient sa faceti focul chiar si o singura data pe saptamana.
In general, impotriva vampirilor sunt foarte eficiente trei tipuri de purificare : prin foc, apa si lumina solara.
Purificarea cu ajutorul apei: este obligatoriu sa faceti zilnic un dus sau o baie in cada in timpul careia sa va cufundati cu totul in apa timp de o secunda. Apa va lua cu sine toata energia negativa.
Lumina soarelui este si ea un minunat donator de energie.
Daca vreti sa umpleti casa de energie solara, aveti grija ca ferestrele sa fie curate, spalati des perdelele deoarece prin ele iese energia malefica din casa si patrunde energia benefica, asa ca dati-i posibilitatea sa circule libera, fara obstacole.
https://www.evolutiespirituala.ro/vampirii-energetici-si-donatorii-casei/?feed_id=73191&_unique_id=64cb664b3d304
Curs Proiecţia Astrală – ACCES INTEGRAL INSTANT
Curs Proiectia Astrala
ACCES INTEGRAL INSTANT
TIP CURS – NIVEL BASIC
Instructor Acreditat RR Institute – Certified Astral Projection Specialist
CURS PROIECTIA ASTRALA – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!
DURATA ACCES CURS: O LUNA
PE O PERIOADA DE O LUNA AVETI ACCES INSTANT LA TOATE MATERIALELE CURSULUI
Proiecţia astrală, sau călătoria astrală este fenomenul paranormal prin care al unei persoane se desprinde de corpul fizic şi călătoreşte, uneori la mari distanţe, faţă de acesta. Mai este cunoscut şi sub numele de decorporalizare sau experienţă extracorporală (Out of Body Experience sau OBE)
Proiecţia astrală se realizează în mod natural în timpul somnului, sau provocată prin diverse tehnici de meditaţie sau de intrare în stări de conştiinţă modificate. Fenomenul de ieşire spontană din trup se produce în anumite circumstanţe, în special atunci când subiectul suferă o traumă psihică sau un accident, sub influenţa anestezicelor sau drogurilor.
Senzaţia de benefică detaşare este urmată de observarea propriului trup de la o înălţime de 2 – 3 metri, sau din unul dintre colţurile camerei, în cazul în care fenomenul se produce în interiorul unei încăperi. Mulţi dintre cei care au trăit o astfel de experienţă povestesc şi despre o repulsie puternică a spiritului faţă de perspectiva de a reveni în corp.
Suntem mai mult decât un trup iar universul nu se limitează doar la realitatea fizică. Conform unor estimări, peste 50 de milioane de persoane au avut experiențe de proiecție în afara corpului fizic, acest număr impresionant sugerând că fiecare dintre noi poate să aibă acces la aceste experiențe, cu destul de mare ușurință. Studiind atent experiențele extracorporale, s-au putut observa caracteristicile lor comune și s-au descoperit anumite chei practice esențiale care îi vor ajuta pe cei interesați să exploreze cu succes dimensiunea vastă și enigmatică ce se deschide atunci în fața lor.
Călătoria astrală era cunoscută în trecut. Egiptenii numeau corpul de lumină, Ka şi au lăsat inscripţii şi desene în piatră care descriu cum sufletul părăseşte corpul uman. Tibetanii îl numesc cel de al doilea corp, cel care găzduieşte sufletul. Mulţi filozofi greci ca Platon, Herodot şi Hermotimus au vorbit despre asta. Chiar şi în biblie scrie, de exemplu în Apocalipsa lui Ioan, dar şi în Epistolele lui Paul din Tars.
CURS PROIECTIA ASTRALA
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-proiectia-astrala/?feed_id=73177&_unique_id=64cb2e4790b3e
Curs Complet de Initiere in Hermetism – Nivelul II Abonament Lunar
CE PRIMESTI?
122 de Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 11.000 de MINUTE (184 de ORE) de inregistrari
Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
6 initieri in Magia Inalta – toate initierile necesare pentru a deveni cu adevarat MAG
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (4 luni)
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ. Sedintele se desfasoara pe Skype si au o durata de 90 de minute.
KARANNA ACADEMY© – Cursuri Acreditate International de Institutele IPHM si IAOTH
Participantii Cursurilor organizate de Academia KARANNA©, au posibilitatea sa primeasca la absolvire, in functie de evaluarea generala a activitatii acestora de catre traineri, pe toata durata cursurilor si a calificativelor primite la testele finale, Certificate Acreditate International de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine) si IAOTH (International Association of Therapists), inseriate Karanna©. In baza acestor Certificate, se poate contracta o asigurare profesionala iar studentul are dreptul sa practice sau sa se angajeze ca si Instructor sau Terapeut International. (valabil pentru persoanele care locuiesc in afara tarii).
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/curs-complet-de-initiere-in-hermetism-nivelul-ii-abonament-lunar/?feed_id=73163&_unique_id=64cb2e335253a
ANGELIC HUMAN RACE – COPIII INDIGO / CRISTAL / INGERII PAMANTENI
ANGELIC HUMAN RACE – COPIII INDIGO / CRISTAL / INGERII PAMANTENI
Suntem cu toţii „seminţe de stele” sau „oameni stele”, pentru ca noi toţi am trăit în numeroase realităţi în multe sisteme planetare si in taramurile superioare la fel cum au facut-o si alte forme de viata. Deci, aici suntem, seminţe stele, sufletele scântei într-o misiune, pentru ACUM prins într-o experienţă fizică.
Semintele Stelare sadesc planetele cu seminţe de informaţii şi frecvenţa spirituale atunci când un ciclu de timp este pe cale să apună şi altul începe. Pe măsură ce creşte frecvenţa planetara, creste si nivelul lor de conştientizare, precum şi necesitatea de a ajuta pe alţii, şi a reveni la starea lor naturala de a fi, un suflet scânteie de lumină.
Unii dintre ei pot fii coplesiti de sentimente de dor, deoarece acestia isi aduc aminte cum este sa poti sa manifesti realitatea care îi ajută să funcţioneze în cadrul organismelor fizice în timp ce fac munca lor, mentinandu-si frecvenţa lor aici, în acelaşi timp. Alţii se simt pierduti si singuri, devin depresivi şi se retrag din societate cu sentimentul că nimeni nu ii înţelege.
Unii mor tineri din boli, accidente, sinucideri cand durerea de a rămâne aici devine prea mare. Cel mai mult sunt afectati de restricţiile impuse de a treia dimensiune. Cei mai multi nu vor copii.
Pentru unii memoria sufletului se declanşeaza treptat, pe măsură ce gradul de conştientizare conştientă evoluează. Alţii au ales să atragă un eveniment, cum ar fi o experienţă aproape de moarte, în care sa se desprinda de reţeaua fizică si se întoarce în frecvenţă mai mare. Prin crearea unui eveniment fizic de acest fel, ei sunt deseori lăsaţi in acea stare si nu mai trebuie să lucreze în fizic şi isi pot petrece timpul în căutarea adevărului despre scopul lor aici. Un suflet funcţional nu va alege acest traseu de sabotaj.
Întâi definiţia: Un Copil Indigo este acel copil care prezintă un set nou şi neobişnuit de atribute psihologice şi are un model comportamental care nu a mai fost studiat până acum. Acest model conţine factori unici, comuni tuturor, care sugerează că cei care au contact cu ei (în special, părinţii) trebuie să schimbe modul de a-i creşte şi de a se ocupa de ei, pentru a ajunge la un echilibru. A ignora asemenea modele comportamentale noi, înseamnă să creăm în mintea acestei vieţi noi şi preţioase potenţialul unui dezechilibru şi al unei frustrări. Subiectul acestui capitol este să identificăm, să descriem şi să validăm caracteristicile unui Copil Indigo.Se pare că există câteva tipuri de Copii Indigo, pe care le vom descrie mai târziu în acest capitol – dar, în lista următoare, vă putem da unele dintre cele mai obişnuite modele comportamentale. Se potrivesc ele cu cineva din cunoscuţii dumneavoastră? Iată zece din cele mai obişnuite trăsături ale Copiilor Indigo:1.Ei vin în această lume cu sentimentul că sunt de viţă nobilă (şi adesea se şi comportă în acest fel).2.Au sentimentul că „merită să fie aici” – şi sunt surprinşi că ceilalţi nu gândesc la fel.
3.Preţuirea de sine nu e o problemă pentru ei. Adesea le spun părinţilor „cine sunt ei”.
4.Au probleme în a accepta autoritatea absolută (autoritatea care nu dă explicaţii şi nu oferă posibilitatea de a alege).
5.Pur şi simplu, ei nu vor să facă anumite lucruri; de exemplu, le este foarte greu să aştepte la coadă.
6.Se simt frustraţi când sunt încadraţi în sisteme bazate pe ritualuri şi care nu necesită gândire creativă.
7.Adesea văd modalităţi mai bune de a face ceva – atât acasă, cât şi la şcoală – ceea ce îi face „spărgători de sistem” (nonconformişti faţă de orice sistem).
8.Par antisociali, dacă nu sunt printre cei la fel cu ei. Dacă nu există în jurul lor şi alte persoane cu acelaşi gen de conştiinţă, adesea se interiorizează, considerând că nici un om nu-i înţelege. De cele mai multe ori, le este extrem de greu să suporte şcoala, ca organizare socială.
9.Nu reacţionează la impunerea disciplinei pe bază de „vină”, (de genul: „Aşteaptă până vine tata acasă şi află ce ai făcut”.)
10.Nu au reţineri când e vorba să vă spună de ce anume au nevoie.
(extras din cartea ‘Copiii Indigo’, de Lee Carroll, Jan Tober)
4. Evitaţi să emiteţi ordine.
5. Ţineţi‑vă de cuvânt.
6. Ocupaţi‑vă de fiecare situaţie ce apare într‑un anumit moment.
7. Nu loviţi şi nu folosiţi cuvinte jignitoare.
8. Manifestaţi‑vă deschis dragostea.
9. Dacă aplicaţi o corecţie, faceţi din ea un moment de „pauză” în orice altă activitate (time‑out).
10. După corecţie, discutaţi situaţia care a provocat‑o.
11. Apoi, fiţi întotdeauna alături de copil şi asiguraţi‑vă că totul s‑a calmat.
Marea surpriză este că şi copilul dumneavoastră vă va respecta pentru înţelepciune şi prevedere, permiţând energiei Copilului Indigo să crească. Eu îi dau fiicei mele, Samara, multă libertate şi creativitate – dar rareori atitudinea şi comportamentul ei scapă de supravegherea mea strictă. Aparent sunt prea dur, dar Samara îmi cunoaşte limitele şi pragurile şi, când o disciplinez, ea îmi mulţumeşte întotdeauna pentru că m‑am ocupat de situaţia în care s‑a aflat.
„Cocoloşeala” este complet interzisă. Adânc în sufletul lor, mulţi părinţi se tem că vor pierde dragostea copiilor lor. Aceşti părinţi se străduiesc să le câştige favorurile, permiţându‑le să facă orice şi fiind foarte îngăduitori cu ei. În momentul în care copilul înţelege că poate controla comportamentul adultului, o va face. Dacă i se permite, un Indigo poate prelua rolul părintelui. Aceasta complică relaţia şi forţează copilul să preia defectele părintelui şi să nu‑şi trăiască propriul prezent.
Părinţii trebuie să fie permanent conştienţi de relaţia lor cu Copiii Indigo. Poate că sfatul dat mie de către un clarvăzător ar fi de folos aici: „Robert, fiica ta are nevoie de călăuzire, dragoste şi disciplină – nu de părinţi. Ea îşi cunoaşte scopul şi misiunea. Fii ghidul ei.” Sfatul acesta m‑a ajutat enorm.
Mai presus de orice, rugaţi copilul să vă ajute să determinaţi care‑i sunt limitele. De fapt, mulţi Indigo vor fi bucuroşi să‑şi hotărască singuri limitele, cu ajutorul unui adult.2. Fără a le da acestor copii responsabilităţile unui adult, trataţi‑i ca pe nişte adulţi şi ca pe nişte egali.a. Daţi acestor copii explicaţii mature, posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în orice decizie – şi, mai presus de orice, o gamă largă de posibilităţi din care să aleagă!b. Nu‑i priviţi de sus.
c. Ascultaţi‑i! Sunt înţelepţi şi ştiu lucruri pe care voi nu le ştiţi.
d. Respectaţi‑i întru totul, aşa cum i‑aţi respecta pe părinţi, sau un prieten apropiat şi iubit.
3. Dacă spuneţi că‑i iubiţi, dar îi trataţi fără respect, nu vor avea încredere în voi.
a. Nu vor crede că‑i iubiţi, dacă nu‑i trataţi cu iubire. Toate cuvintele din lume vor ajunge la urechi ce nu aud.
b. Felul în care vă conduceţi viaţa şi familia este dovada directă pentru Copilul Indigo că sunteţi iubitori sau nu!
4. Interacţiunea cu Copiii Indigo este şi o muncă, dar şi un privilegiu.
a. Te vor prinde, dacă încerci să‑i înşeli. Nici măcar nu încerca!
b. Când te îndoieşti, întreabă‑i nu numai pe copiii înşişi, dar şi pe alţi adulţi care au experienţă cu Copiii Indigo.
c. Nu uita să‑ţi faci timp să‑i observi pe Copiii Indigo cum interacţionează unul cu altul – e mult de învăţat de aici.
Nu uitaţi: Nu numai că ştiu cine sunt ei, dar ştiu şi cine eşti tu. Nu poţi să nu recunoşti faţa şi ochii unui Copil Indigo – sunt foarte bătrâni, profunzi şi înţelepţi. Ochii lor sunt ferestrele sentimentelor şi sufletului lor. Ei nu par să se „ascundă”, aşa cum pot face alţii. Când îi răneşti, vor fi dezamăgiţi de tine – şi este chiar posibil să pună la îndoială înţelepciunea de a vă fi „ales”! Dar când îi iubiţi şi‑i recunoaşteţi drept cine sunt, se vor deschide ca nimeni altcineva.
1. Trataţi-i pe Copiii Indigo cu respect. Respectaţi-le existenţa în familie.
6. Faceţi-i partenerii voştri în procesul de educare. Gândiţi-vă mult la acest aspect!
7. Când sunt bebeluşi, explicaţi-le tot ce faceţi. Nu vă vor înţelege, dar atitudinea voastră şi respectul pe care îl acordaţi vor fi simţite. Este o bază extraordinară pentru momentul când vor începe să vorbească.
8. Dacă apar probleme serioase, testaţi-i înainte de a le da medicamente.
9. Oferiţi-le siguranţa că au sprijinul vostru. Evitaţi critica negativă. Spuneţi-le întotdeauna că-i sprijiniţi în tot ceea ce fac. Adesea vor înfăptui ceea ce le spuneţi – şi vă vor şoca cu ceea ce fac. Apoi, sărbătoriţi împreună! Nu-i obligaţi să realizeze ceva, ci lăsaţi-i să facă totul, încurajându-i.
10. Nu le spuneţi cine sunt ei acum, sau ce vor fi mai târziu. Ei ştiu mai bine. Lăsaţi-i pe ei să decidă ce anume îi interesează. Nu-i forţaţi să intre într-o meserie sau afacere a familiei, numai pentru că aceasta a făcut familia voastră de generaţii întregi. Acest copil nu va urma, în nici un caz, tradiţia familiei.
De asemenea, toate vieţile pe care le-ai trăit înainte au impact asupra ta. Şi, aşa cum te influenţează familia fizică, aşa şi familia de origine spirituală îţi modelează aspectul, comportamentul şi chiar şi scopul vieţii. Pe de altă parte, interiorul fiecăruia este acelaşi: un licăr curat, frumos de lumină Divină. Oricum, ca lucrător întru lumină, licărirea ta de lumină s-ar putea să-şi fi petrecut timpul pe tărâmuri cereşti, departe de Pământ. Acele vremuri când erai conectat la tărâmul îngeresc, regatul spiritelor naturii sau pe alte planete au influenţat felul în care eşti astăzi. Deşi sălăşluieşti într-un corp uman, sufletul tău se simte asemeni unui călător printr-o ţară străină – deoarece, în esenţă, asta eşti.
Nu oricine este Înger Pământean, desigur – pentru acest rol, Dumnezeu a chemat cele mai mari şi mai strălucitoare scântei de lumină pentru tranziţia către Noua Eră a Păcii. Acei oameni care nu sunt Îngeri Pământeni îşi trăiesc vieţile pur şi simplu pentru propria evoluţie, odihnă, amuzament. Ei pot părea mărginiţi sau incontestabil nespirituali, deşi sunt tot scântei Divine de viaţă. Vieţile lor au fost pur şi simplu dedicate preocupărilor umane, pământene.
Dacă eşti un Înger Pământean, atunci eşti un lucrător puternic întru lumină, cu o moştenire de vindecări şi de miracole, în urma şi înaintea ta. Ai acceptat însărcinarea ta Divină de a veni pe Pământ şi a-ţi răspândi învăţăturile şi energiile vindecătoare. Cum s-a derulat însărcinarea ta până acum? Dacă ai avut greutăţi în adaptarea la viaţa pământeană, atunci probabil că vei găsi răspunsuri, confort şi călăuzire amintindu-ţi originea spirituală.
Poţi descoperi că eşti un Înger Întrupat sau un Spirit al Naturii; un Om Stelar ale cărui vieţi anterioare au fost extraterestre (ET); un Om al Mării; un Spiriduş; un Cavaler Paladin; un Înţelept, care este o Farmazoană întrupată, o Mare Preoteasă sau un Mag. Eşti un lucrător sezonier chemat în acţiune – un Înger Pământean. Poate că ai avut vieţi anterioare pe Pământ ca Înger Întrupat, Spirit al Naturii sau ceva asemănător, şi totuşi să fi uitat de aceste încarnări, crezând că în vieţile trecute ai fost om.
Termenul Înger Pământean nu trebuie confundat cu cel de Înger Întrupat, care este o categorie a Îngerilor Pământeni. Învăţând despre tărâmul spiritual originar, vei înţelege mai multe despre personalitatea, comportamentul şi spiritul individual.
După cum am spus, este asemănător cu felul în care semnele astrologice solare ne grupează în categorii semnificative.
Sunt caracteristici care se aplică tuturor Îngerilor Pământeni şi caracteristici unice fiecărei categorii. Capitolele acestei cărţi descriu caracteristicile individuale ale fiecărui grup precum şi numitorii comuni care li se aplică – inclusiv următorii:
Se simt diferiţi, separaţi sau înstrăinaţi de ceilalţi. Toţi Îngerii Pământeni pe care i-am întâlnit, intervievat sau observat au spus că se simt „diferiţi de ceilalţi.“ Pentru toate lumile, mai puţin cea a Înţelepţilor, această caracteristică continuă la maturitate.
Kelly, care este un Înger Întrupat, descrie senzaţia astfel:
„Mă simt de parcă nu mă încadrez nicăieri. Dintotdeauna am simţit că eram o proscrisă social. Când eram la liceu, ceilalţi copii îmi spuneau că eram ciudată. Obişnuiam să o iau extrem de personal şi mă gândeam, Nimeni nu mă place.
Aş fi plâns ore întregi. Mă simţeam atât de neajutorată, îmi părea rău pentru mine, deoarece nu ştiam de ce mă percepeau aşa diferită.
Eram hotărâtă să mă încadrez în societate şi îmi doream enorm ca toţi să mă iubească. Dar singurul lucru care m-a ajutat să simt că aş aparţine omenirii, era să fac ceva pentru alţi oameni. Mai târziu, am devenit conştientă despre faptul că mulţi oamenii profitau de amabilitatea mea.
Acum că înţeleg originea mea de Înger Întrupat, sunt capabilă să privesc situaţia dintr-o perspectivă diferită. Este în regulă să fii diferit. Este în regulă să fiu eu. Aşa se şi presupune că ar trebui să fiu. Acum nu trebuie să mai fac lucruri pentru alţii, pentru a-i face să mă iubească.“
Mulţi Îngeri Pământeni au fost necăjiţi sau abuzaţi verbal, din cauza înfăţişării, înclinaţiilor şi comportamentului lor diferit.
După cum îşi amintea Terry, un Om stelar, „Surorile mele mereu mă prezentau ca fiind cea care fusese aruncată dintr-un OZN“. Acum, Terry realizează grăuntele de adevăr din ironiile surorilor sale şi vorbele lor nu o mai deranjează.
Sensibilitate sporită la alţi oameni, substanţe chimice sau violenţă sub orice formă. Îngerii Pământeni au dificultăţi când se află în mulţime, simţindu-se bombardaţi de emoţiile intense şi senzaţiile fizice emanate de ceilalţi oameni. Cei mai mulţi Îngeri Pământeni au învăţat să evite substanţele chimice puternice aflate în mâncare, în produsele de curăţenie şi în cosmetice, din cauza reacţiilor alergice. Violenţa sub orice formă le inspiră repulsie Îngerilor Pământeni, inclusiv certurile, ştirile negative din presă şi filmele violente. Oamenii îi necăjesc deseori pentru această însuşire, spunând: „Eşti prea sensibil!“. Şi totuşi, această sensibilitate este un dar sacru, pe care Îngerii Pământeni îl aduc pe această planetă, permiţându-le să ştie intuitiv unde sunt necesare serviciile lor. Ei nu şi-ar putea bloca sensibilitatea, nici dacă ar încerca!
Îngerul Pământean Shelly spune: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă aflu în aglomeraţie şi în locuri unde este zgomot şi dezordine. Adesea, nivelul meu de empatie este mai mult o problemă decât o binecuvântare. Deseori mă simt răvăşită şi dezorientată la cea mai uşoară creştere energetică. Am dificultăţi în a locui cu alţi oameni, aşa că îmi este cel mai bine când stau singură.“
Un simţ puternic al scopului. Chiar dacă Îngerul Pământean nu ştie în mod precis care este scopul său, există sentimentul că misiunea include a-i învăţa şi a-i vindeca pe alţii. Iată cum a formulat un Înger Întrupat, numit Stav: „Dintotdeauna am ştiut că misiunea vieţii mele a fost să predau, să vindec şi să servesc şi să-mi îndeplinesc rolul în a ajuta lumea noastră tulbure. Deşi nu sunt sigur la ce m-am angajat, sunt dispus să ajut“.
Un trecut plin de relaţii frustrante. Îngerii Pământeni sunt adesea crescuţi de părinţi indisponibili emoţional, sau abuzivi. Ca adulţi, ei pot atrage prieteni şi iubiţi abuzivi. Mulţi Îngeri Pământeni au relaţii amoroase cu parteneri infideli, abuzivi verbal sau fizic, sau care nu se implică în relaţie. Unii Îngeri Pământeni sunt „trimişi“ în familii disfuncţionale în chip de copii care acţionează ca un catalizator vindecător. Aceşti tineri Îngeri Pământeni se simt ca şi când ar fi adoptaţi, deoarece nu se pot asocia deloc cu părinţii sau cu fraţii lor. Şi într-adevăr acestea sunt familiile lor fizice şi nu familiile spirituale. Alţi Îngeri Pământeni se angajează în situaţii familiale provocatoare în aşa fel încât pot progresa foarte repede într-o singură viaţă. Doar un angajament puternic pare să rupă vraja azvârlită asupra relaţiilor lor ulterioare.
Necunoscuţi le spun problemele lor, precum şi lucruri foarte personale. Îngerilor Pământeni li s-a întâmplat, de-a lungul întregii vieţi, să fie acostaţi de persoane complet necunoscute, care le-au cerut ajutorul sau le-au dezvăluit detalii intime despre vieţile lor. Oamenii le spun adesea, Îngerilor Pământeni: „Există ceva în ceea ce te priveşte, care mă face să pot avea încredere în tine“.
Alisann spune: „Aceasta mi s-a întâmplat toată viaţa. Chiar dacă stau într-o cameră plină de oameni, cineva va veni la mine şi-mi va spune cele mai intime informaţii, fără să îl rog s-o facă“. Acest lucru este adevărat, mai ales printre Îngerii Întrupaţi, ca şi când membrii celorlalte categorii au învăţat cum îşi pot utiliza limbajul trupului, pentru a descuraja acest obicei.
Arată mai tineri decât vârsta lor cronologică. Poate pentru că mănâncă mai sănătos, fac exerciţii şi au grijă de ei, mai bine decât ceilalţi – sau poate că este aspectul lor spiritual – Îngerii Pământeni par deseori mai tineri decât vârsta lor cronologică. Aproape fiecare Înger Pământean cu care am stat de vorbă a relatat că oamenii sunt şocaţi când află vârsta lor reală. Un Înger Pământean a spus că i s-a cerut un act de identitate când a vrut să cumpere alcool, deşi era trecută bine de 30 ani. Excepţia o reprezintă Înţelepţii, al căror păr devine grizonat prematur şi a căror expresie facială sobră poate să-i facă să pară mai maturi decât vârsta lor cronologică.
Este posibil să aibă un istoric de dependenţe personale şi familiale. Fie că este vorba despre mâncare, droguri, alcool, ţigări, relaţii sau toate la un loc, unii Îngerii Pământeni se refugiază în a accepta substanţe sau influenţe exterioare, pentru a amorţi durerea de a se simţi diferiţi şi intimidaţi datorită misiunii lor în viaţă. Un Înger Pământean s-a descris astfel: „Mi se părea mai uşor să fac faţă vieţii, când foloseam droguri şi alcool. Aceste substanţe mi-au adus o senzaţie că mi-e capul uşor şi un sentiment de amorţeală, care mi-au permis să uit de ce mă aflam aici. Drogurile îmi puneau misiunea pe plan secund. Pe atunci, era mai mult o problemă dacă merită sau nu să fac aşa ceva“.
Aud un sunet în ureche. Cei mai mulţi Îngerii Pământeni (deşi nu toţi) au sesizat un sunet foarte ascuţit într-una din urechi. Sunetul poate însoţi situaţii stresante, sau poate apărea din senin. Mulţi Îngeri Pământeni consideră acest lucru ca o tulburare enervantă, dar sunetul reprezintă, de fapt, o informaţie codificată, venită din tărâmul Îngerilor Pământeni, ca să-i ajute să se ridice deasupra problemelor Pământene. El mai include şi instrucţiuni şi călăuzire pentru misiunea Îngerilor Pământeni. Din fericire, Îngerii Pământeni pot solicita mental cerului să reducă volumul sau înălţimea sunetului, în aşa fel încât să nu le mai rănească urechile.
https://www.evolutiespirituala.ro/angelic-human-race-copiii-indigo-cristal-ingerii-pamanteni/?feed_id=73149&_unique_id=64cb2e0c97bc1