Al 8-lea continent

În ziua de azi, nu mai există locuri necercetate pe Pământ. Până şi cele mai mici insule au fost identificate, localizate, măsurate, studiate. Şi totuşi, s-au născut cam 30 de ipoteze, bazate pe cercetări şi descoperiri arheologice, care afirmă existenţa în trecutul îndepărtat a unui continent, astăzi dispărut. Încă din antichitate s-a vorbit despre „Vârsta de aur a omenirii“, dominată de atlanţi, stăpânii unei tehnologii avansate. Există până în prezent peste 20.000 de lucrări despre Atlantida. A apărut atlantologia, o ştiinţă complexă, care studiază continentul dispărut. Cu toată vechimea ei, Atlantida continuă să înfierbânte imaginaţia oamenilor, emiţându-se ipoteze dintre cele mai fanteziste. În fiecare an apar noi locuri în care sunt localizate ruinele presupusului continent. România e şi ea pe harta Atlantidelor.

Totul a pornit de la Platon

Principalele izvoare care pomenesc de Atlantida sunt cele două dialoguri ale filosofului grec Platon (427-347 î.Hr.). Acesta spune că Poseidon a primit în stăpânire un continent insular, numit Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Continentul avea o câmpie fertilă pe care se ridica „un munte nu prea înalt“. Regele Evenor trăia aici fericit împreună cu jumătatea lui, Leucipe. Au avut o fiică foarte frumoasă, Clito pe care Poseidon a luat-o de soţie. În centrul insulei, zeul a făcut să ţâşnească două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece. Clito i-a dăruit lui Poseidon cinci perechi de gemeni, toţi de sex masculin. Atlas sau Atlant, fiul cel mare, a primit de la Poseidon partea cea mai întinsă şi mai bogată, din centru, care conform calculelor cercetătorului Rousseau-Liesens, avea o suprafaţă de 160.000 km pătraţi (cât a Cehiei, Slovaciei şi Olandei la un loc). După războiul cu atenienii, într-o singură zi şi noapte, mari cutremure de pământ şi inundaţii au distrus atât Atlantida, scufundând-o în mare.

Prea puţine dovezi

De-a lungul istoriei, cercetătorii Atlantidei şi-au pus problema veridicităţii celor celor relatate de Platon, dovezile materiale fiind foarte puţine şi incerte. Pe fundul Oceanului Atlantic, în apropierea Insulelor Azore, nave special dotate au recuperat un inel de aramă. Plus aşa-numiţii „biscuiţi de mare“, care nu se ştie la ce foloseau, aceştia fiind nişte formaţiuni de calcar în greutate de circa o tonă, cu adâncituri în centrul suprafeţei interioare. Tot atlanţilor le sunt atribuite o cingătoare din inele de argint şi o cataramă de aur cu imaginea unui tigru. Puţinătatea dovezilor au făcut ca cercetătorii să se îndepărteze de Oceanul Atlantic, căutând Atlantida pe tot globul.

Ipoteza unei Atlantide Cretane

Atlantida a fost „localizată“ din Groenlanda până în Africa de Sud, din Suedia până-n Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Nici una din aceste ipoteze nu a rezistat însă analizei aprofundate a oamenilor de ştiinţă, cu excepţia unei Atlantide cretane, în a cărei capitală, Cnossos, s-au găsit vestigiile unor palate monumentale. La 1500 î.Hr., ca urmare a unei erupţii catastrofale a vulcanului Thira de pe insula Santorin, această civilizaţie a fost complet distrusă. Anghelos Galanopoulos de la Institutul de Seismologie din Atena apreciază că explozia echivala cu aceea a câtorva sute de bombe nucleare, declanşate simultan. Ipoteza este susţinută de săpături arheologice de amploare, efectuate în 1967 la Akrotiri, şi de cercetările subacvatice din 1976 a unei echipe de pe „Calypso“, conduse de celebrul Cousteau.

Atlanţii s-au răspândit pe tot globul

Există o legendă potrivit căreia în momentul scufundării Atlantidei, o parte din locuitorii s-au salvat cu ajutorul unor nave, zburând spre America şi Nordul Africii, iar o parte spre alte planete. În aceeaşi legendă se spune că atlanţii erau foarte înalţi, albi la faţă, cu ochii albaştri şi roşcaţi la păr. Vestitul faraon Keops avea printre numeroasele sale soţii şi una blondă care i-a născut o fiică tot blondă. Blonde sau frumoase roşcate erau şi guanşele din Insulele Canare, populaţie a cărei scriere a rămas necunoscută. Mumii blonde erau şi cele ale căpeteniilor Virachochas din Peru, cu o vechime de trei milenii, dar şi mumia blondă, de aceeaşi vechime, descoperită în provincia Siniyag din China.

O civilizaţie avansată

Capitala atlantă era înconjurată cu numeroase şanţuri de apă legate cu poduri şi tuneluri. Corăbiile treceau printr-un canal lung de 9 km, lat de 75 de metri şi adânc de 25. Această insulă în insulă era înconjurată de ziduri din tuf vulcanic în trei culori: alb, negru şi roşu, iar zidul valului exterior era acoperit cu aramă, cel din mijloc cu cositor argintiu, cel interior cu oricalc. Pe valurile de pământ erau construite temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, cazarme, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Apa necesară Capitalei era colectată din munţi printr-un uriaş canal, lung de 1850 de kilometri, iar câmpia din jur era brăzdată de o mulţime de canale transversale, pentru transportul din munţi al lemnului, irigaţii, preîntâmpinarea inundaţiilor şi eroziunii solului. Se apreciază la 5-6 milioane de oameni, populaţia regatului principal al Atlantidei, o mare forţă militară care putea strânge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război.

De ce s-a scufundat?

Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra (9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întâlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza acestei legende a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.

Continentul Mu

James Churchward avansa ideea că acum 50.000 de ani a existat un întins continent numit Mu, care a fost înghiţit de apele oceanului în urma unui cataclism de proporţii. Cei 64 de milioane de locuitori duceau o viaţă fericită. Conducătorul se numea Ra Mu, iar Imperiul se chema Imperiul Soarelui. Locuitorii erau marinari pricepuţi. cele 7 oraşe principale erau foarte dezvoltate, cu construcţii megalitice.

Atlantida din insulele Canare

Insulele Canare au stârnit un interes deosebit pentru că datele geografice şi paleografice arătau că fac parte dintr-un bloc continental care s-a scufundat într-un trecut nu prea îndepărtat. Sunt singurele insule unde populaţia autohtonă, guanşii, au fost exterminaţi acum cinci secole de cuceritori. Originea ei nu este încă lămurită. Guanşii aveau o mare aversiune faţă de ocean, nici măcar unul dintre ei nu ştia să înoate. Lucru ciudat la un popor insular. Specialiştii îl explică prin groaza faţă de ceva ce s-a întâmplat în vremuri străvechi, din cauza unui cataclism.

Lemuria, un alt continent scufundat

În legende se spune că în Lemuria locuia o rasă complet diferită de cea a oamenilor care, deşi a avut rădăcini comune cu omul, a evoluat altfel şi ar fi dominat Pământul dacă nu ar fi fost lovită de o catastrofă. Pe Insula Madagascar se întâlnesc nu mai puţin de 66 de specii de mamifere. Cercetătorul Viktor Kandiba consideră că este o mărturie suficientă a faptului că insula a fost la un moment dat continent. Lemurienii aveau pielea palidă, vorbeau o limbă asemănătoare sunetelor naturii: şuieratul vântului, vuietul vulcanului, susurul râului. Aveau o înălţime incredibilă, de până la 10 metri. W. Scott-Elliot susţine că lemurienii aveau un al treilea ochi, la ceafă. Se împerecheau cu maimuţele pentru revigoarea fizică.

Construcţii pe fundul oceanului

În 1997, batiscaful Calmar al marinei australiene a filmat groapa Bellingshausen. Adâncimea gropii oceanice este de circa 6 km, iar aparatul se deplasa la 40 m de fundul ei. Dintr-o dată, camerele de filmat ale batiscafului au înregistrat o construcţie de formă ovală, care emitea din interior o lumină puternică. Pelicula a fost studiată de cercetătorii de la Universitatea din Melbourne şi de specialiştii din Marina militară australiană. Concluzia a fost aceeaşi: o construcţie, faurită de mâinile unor fiinţe inteligente, altele decât oamenii, căci  noi nu putem nici astăzi să construim ceva la asemenea adâncimi. Un film făcut ilegal în Marea Egee şi transmis de postul de televiziune Discovery în 1999 arăta că, la adâncimi de câţiva metri sub apă, se găsesc ziduri de piatră, străzi subacvatice, amfore peste tot.

Atlantida din miturile hinduse

Miturile indiene spun că, dincolo de Coloanele lui Hercule, în Oceanul Atlantic, a existat un imens continent format din şapte insule mari, dedicat înţelepciunii Divine, numit Olisis sau Atlantida. Aici a funcţionat o universitate de înţelepţi numită Societatea Akaldana, unde se studiau misterele divine. Membrii ei au făcut parte din acel popor ales care a plecat din Atlantida când au înţeles ca o mare catastrofă se apropia. Ghidaţi de Noe biblic sau Manu Vaivasvata, s-au instalat pe pamânturile Egiptului. Acolo au reeînfiinţat faimoasa universitate, supravegheată de privirea a Sfinxului.

O reţea de străzi subacvatice

Google Ocean, programul care permite vizualizarea topografiei subacvatice, a şi făcut o descoperire epocală. Scrutând chiar şi stratul situat imediat sub fundul mării, un inginer britanic a dat peste o reţea de străzi perfect trasate care nu pot fi făcute decât de mâna omului. Imediat s-a făcut legătura cu continentul dispărut. Şi cum descoperirea este situată într-una din locaţiile presupuse ale Atlantidei, ipoteza că ar fi vorba tocmai de oraşul scufundat a înfierbântat minţile tuturor. Imaginea subacvatică este însă departe de a a constitui o mărturie covârşitoare. Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani. La circa 1.000 de kilometri de coasta nord-vestică a Africii, lângă insulele Canare, s-a descoperit un dreptunghi de circa 20.000 km pătraţi, care seamănă cu o hartă aeriană a unui oraş. Străzile subacvatice par a fi trasate printr-o tehnologie umană. Descoperirea a fost făcută de către Bernard Bamford, inginer în aeronautică, care e convins că e vorba de Atlantida. El a obţinut imaginea subacvatică la coordonatele 31 15’15.53″ Nord şi 24 15’30.53″ Vest, cu ajutorul programului Google Ocean (bazat pe sateliţi), o extensie a binecunoscutului Google Earth. Formaţiunea se află la 6 kilometri în largul coastelor Marocului, în locul cunoscut drept Groapa Abisală Madeira.

Atlantidă românească

Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia Preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000- 3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită pe role.

Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent?

Conform ipotezei susţinută de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor. Certitudine este doar faptul că, pe colţurile de stâncă azi pustii, se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale/Dintre stânce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pământ care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugând civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sângeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.

Atlanţi la Şinca Veche?

Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului oceanuluiAtlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

• Primul căutător al Atlantidei

Cea mai mare parte a scrierilor despre Atlantida au apărut după descoperirea Americii. Prima lucrare cu caracter ştiintific a fost Mundus subterranus, a enciclopedicului savant iezuit Athanasius Kircher, în 1665. El căuta Atlantida sub Marea Sargasselor, al cărui imens spaţiu acoperit cu vegetaţie plutitoare dădea impresia unui uscat inundat.

• Cele mai mari cataclisme ale Terrei

Uriaşa erupţie a vulcanului Rakata de pe insula Krakatoa, în 1883, a făcut peste 40.000 de victime. Unda de şoc a făcut ocolul Pământului, fiind resimţită în toată lumea (viteza de 328 metri/secundă). În 1923 au fost 143.000 victime la Tokio şi Yokohama. Un tsunami (val seismic), în 1775, a făcut 60.000 de victime la Lisabona.

Sursa:  www.monitorulexpres.ro https://www.evolutiespirituala.ro/al-8-lea-continent/?feed_id=59300&_unique_id=64877195077ce