CURS PROIECTIA ASTRALA

Curs Proiectia Astrala

TIP CURS – NIVEL BASIC

tip curs BASIC

Instructor Acreditat RR Institute – Certified Astral Projection Specialist

reikirays6

 

CURS PROIECTIA ASTRALA – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!

DURATA ACCES CURS: O LUNA

PE O PERIOADA DE O LUNA AVETI ACCES INSTANT LA TOATE MATERIALELE CURSULUI

Proiecţia astrală, sau călătoria astrală este fenomenul paranormal prin care al unei persoane se desprinde de corpul fizic şi călătoreşte, uneori la mari distanţe, faţă de acesta. Mai este cunoscut şi sub numele de decorporalizare sau experienţă extracorporală (Out of Body Experience sau OBE)

Proiecţia astrală se realizează în mod natural în timpul somnului, sau provocată prin diverse tehnici de meditaţie sau de intrare în stări de conştiinţă modificate. Fenomenul de ieşire spontană din trup se produce în anumite circumstanţe, în special atunci când subiectul suferă o traumă psihică sau un accident, sub influenţa anestezicelor sau drogurilor.

Senzaţia de benefică detaşare este urmată de observarea propriului trup de la o înălţime de 2 – 3 metri, sau din unul dintre colţurile camerei, în cazul în care fenomenul se produce în interiorul unei încăperi. Mulţi dintre cei care au trăit o astfel de experienţă povestesc şi despre o repulsie puternică a spiritului faţă de perspectiva de a reveni în corp.

Suntem mai mult decât un trup iar universul nu se limitează doar la realitatea fizică. Conform unor estimări, peste 50 de milioane de persoane au avut experiențe de proiecție în afara corpului fizic, acest număr impresionant sugerând că fiecare dintre noi poate să aibă acces la aceste experiențe, cu destul de mare ușurință. Studiind atent experiențele extracorporale, s-au putut observa caracteristicile lor comune și s-au descoperit anumite chei practice esențiale care îi vor ajuta pe cei interesați să exploreze cu succes dimensiunea vastă și enigmatică ce se deschide atunci în fața lor.

Călătoria astrală era cunoscută în trecut. Egiptenii numeau corpul de lumină, Ka şi au lăsat inscripţii şi desene în piatră care descriu cum sufletul părăseşte corpul uman. Tibetanii îl numesc cel de al doilea corp, cel care găzduieşte sufletul. Mulţi filozofi greci ca Platon, Herodot şi Hermotimus au vorbit despre asta. Chiar şi în biblie scrie, de exemplu în Apocalipsa lui Ioan, dar şi în Epistolele lui Paul din Tars.

 

CURS PROIECTIA ASTRALA

https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-proiectia-astrala/?feed_id=36022&_unique_id=6434470d70548

tea tree

FĂ-ȚI CONT doTERRA

 

 

doterra integrare uleiuri in corpUleiul esențial de arbore de ceai – denumit deseori ulei esențial de „melaleuca” – este alcătuit din peste 92 de compuși diferiți și are aplicații uimitoare prin uz extern și intern.

Arborele de Ceai, cunoscut și sub numele de Tea Tree, este o plantă originară din Australia, care a fost folosită de secole pentru proprietățile sale medicinale. Uleiul esențial obținut din frunzele arborelui de ceai este cunoscut pentru proprietățile sale antifungice, antibacteriene și antiinflamatorii.

Uleiul de arbore de ceai este utilizat în mod obișnuit în produsele cosmetice și de îngrijire personală, cum ar fi șampoane, săpunuri și creme, datorită capacității sale de a ajuta la tratarea acneei, a iritațiilor pielii și a altor afecțiuni ale pielii. De asemenea, este utilizat în produsele de curățare a casei, datorită proprietăților sale de a distruge bacteriile și ciupercile.

Arborele de Ceai este o plantă ușor de crescut și poate fi cultivată în grădini sau în ghivece. Este o alegere excelentă pentru cei care doresc să își îmbunătățească sănătatea și sănătatea pielii în mod natural.

 

Uleiul limitelor energetice

Dezinfectant prin natură, arborele de ceai, cunoscut și sub denumirea de ulei de arbore de ceai, curăță bagajele energetice negative. Eliberează în mod specific relații codependente și parazitare.

Aceste relatii toxice pot fi cu alti oameni, microorganisme din corpul fizic sau cu spirite. Cei afectati
se pot simți secati de viata si energie, insa adesea nu sunt constienti de cauza acestei stari. Arborele de ceai ajută la ruperea legăturilor negative din acest tip de relații, astfel încât să se formeze conexiuni noi, sănătoase, care onorează spațiul și limitele personale. Arborele de ceai încurajează o persoană să se conecteze cu oameni și ființe în moduri care onorează și respectă limitele altora.

„Vampirismul” energetic dintre organisme incalca legile firii. Arborele de ceai incurajeaza persoana in cauza sa se conecteze cu oameni si fiinte intr-un tel in care sa pretuiasca si sa respecte capacitatea
lor de a actiona. O ajuta sa isi dea seama de aspectele propriului comportament care incurajau si permiteau unor astfel de relatii sa existe.

In cadrul acestui proces, prin care Arborele de ceai le ofera celor care il folosesc forte proaspete, acestia sunt incurajati sa se dezica de toate formele de sabotare, inclusiv de situatiile in care le permit celorlalti sa profite de timpul, energia sau talentele lor, sa se hraneasca din energia lor, sa nu fie ei insisi capabili sa isi afirme convingerile sau sa se simta raspunzatori pentru problemele altora.

Arborele de ceai ii sprijina pe acestia pe parcursul procesului de purificare si ii ajuta sa se elibereze
de reziduurile toxice.

 

Emoții abordate:

codependent, cu voință slabă, toxic, epuizat emoțional, neputincios, relații, împuternicit, în siguranță

 

Indicații de utilizare

Difuzați sau inspirați; aplicați pe partea de jos a picioarelor, stomac sau chakra coroană.

Pentru masaj, amestecă 5 picături cu 10 ml de ulei cărăuș. Pentru baie, amestecă 5 picături cu 5 ml de ulei cărăuș. Pentru utilizarea ca parfum, amestecă 1 picătură cu 10 picături de ulei cărăuș.

 

De ce Kenya?

Melaleuca sau arborele de ceai este originar din Australia. Crește foarte bine în locuri însorite cu sol umed. În Australia, Melaleuca crește pe toată perioada primăverii, verii și toamnei.

Unele zone din Kenya asigură condiții de cultivare asemănătoare cu cele din Australia, așa că Melaleuca se dezvoltă foarte bine și aici. Obținând o parte din materia primă pentru uleiul nostru de Melaleuca din Kenya, sprijinim micii fermieri din zonele rurale ale țării și obținem, în același timp, un ulei esențial de cea mai bună calitate.

 

Australia

Melaleuca este un arbust veșnic verde. Uleiul esențial este extras prin distilare cu aburi din frunze. Tradițional, a fost utilizat în scopuri curative de către aborigenii australieni, iar la începutul celui de-al doilea război mondial, mulți soldați din armata australiană aveau la ei o sticluță de ulei esențial de Melaleuca.

Cangurii aleargă liberi pe plantația australiană de melaleuca de unde se aprovizionează doTERRA. Arbuștii cresc din primăvară până în toamnă, iar recolta se face numai în timpul iernii, pentru a evita pierderea din timpul de creștere. Aceeași arbuști pot fi recoltați în fiecare an, deoarece încep să crească la loc după 3-6 săptămâni de la recoltare. Datorită procesului de recoltare durabilă, plantația australiană continuă să îmbunătățească sănătatea și productivitatea acelorași plantații de Melaleuca după 18 ani de funcționare.

 

Asigurarea responsabilității față de mediu

Unul dintre principiile fundamentale ale inițiativei doTERRA Co-Impact Sourcing este responsabilitatea față de mediu – promovarea tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic, a energiilor regenerabile și a reducerii la minimum a deșeurilor. Iată ce impact are acest lucru asupra zonelor din care obținem materia primă pentru uleiul esențial de melaleuca:

Nicio parte a arbustului nu se pierde în procesul de producție a uleiului esențial de Melaleuca
Atât în Australia, cât și în Kenya, după distilarea cu abur, biomasa de melaleuca este împrăștiată din nou pe teren pentru a preveni creșterea buruienilor și a asigura substanțe nutritive importante pentru sol.

 

Precauții

Posibilă sensibilitate cutanată. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Solicită sfatul medicului dacă ești gravidă sau sub tratament. A se evita contactul cu ochii, interiorul urechilor și zonele sensibile.

 

CPTG doterra uleiuri esentiale grad terapeutic

.

Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:

100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).

În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.

100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.

FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.

Iată câteva dintre aceste teste:

  • Testarea organoleptică
  • Testarea microbiană
  • Cromatografia în gaz
  • Spectrometrie de masă
  • Spectroscopie infraroșie cu transformare Fourier (FTIR)
  • Testarea chiralității
  • Analiza izotopică
  • Testarea metalelor grele, etc.

 

testare uleiuri logo

Rezultatul acestor teste se face public pe www.sourcetoyou.com. Pe fundul fiecărei sticluțe de ulei esențial dōTERRA există un cod. Când introducem acel cod pe site, se poate vedea buletinul de analize, proveniența, data recoltării, a distilării, etc..

Vei găsi ID-ul tău de calitate pe partea inferioară a flacoanelor de ulei esențial individual doTERRA. ID-ul de calitate va conține o serie de șase sau șapte numere și o literă. Poti verifica daca produsul este original, introducând codul AICI (în partea din dreapta sus a site-ului).
Standardul de calitate dōTERRA CPTG ne garantează nu numai faptul că uleiul esențial este 100% pur, ci și că are un profil chimic optim care să îi asigure eficiența terapeutică.
CPTG – Certified Pure Therapeutic Grade (Uleiuri esențiale dōTERRA Pure cu Grad Terapeutic Certificat), reprezintă cel mai înalt standard de calitate pentru uleiurile esențiale.

  https://www.evolutiespirituala.ro/produs/tea-tree-arbore-de-ceai-ulei-esential-pur-grad-terapeutic/?feed_id=36006&_unique_id=643446e198391

energie renouvelable

Vampirii energetici si donatorii casei

-idei extrase din cartea lui Mihail Platonov-

 
 


Plante:

Orhideea – sunt vampiri clasici si i-au foarte multa energie de la oameni . Este deosebit de periculoasa pentru casa in care locuiesc oameni nehotarati, cu vointa slaba. Pentru acestia, orhideea functioneaza ca o pompa, absorbindu-le energia. In timpul noptii si in zorii zilei vampirismul orhideei se manifesta cel mai acut.

In zonele malefice predomina speciile iubitoare de umezeala : plopul tremurator, arinul, salcia, stejarul, ulmul si frasinul. Coniferele, teiul si mesteacanul evita zonele geopatogene               

Daca in mijlocul unei vegetatii luxuriante cu specii iubitoare de umezeala, observati frunzele decolorate si  ingalbenite ale mesteacanului  sau teiului, feriti-va de acel loc.

Arborii care evita zonele geopatogene, sunt donatori.

Daca observati tulpini de rogoz sau de stuf pe un teren nemlastinos, inseamna ca panza freatica se afla la mica adancime iar acesta este un indiciu ca zona respectiva este geopatogena.

Existenta plantelor medicinale si otravitoare, a maselaritei, lacramioarelor si a rozmarinului salbatic indica acelasi lucru – zona respectiva este geopatogena.

Toate plantele de balta si cele otravitoare sunt vampiri – zone geopatogene.

Plantele cultivate, pomii fructiferi nu suporta zonele geopatogene.

Se considera ca pinul, smochinul, bradul, prunul, mirtul, dafinul, teiul, mesteacanul, marul, fagul, scorusul, palmierul au capacitatea de a restabili echilibrul energetic al omului.

Arbustii fructiferi  iradiaza puternic energie: zmeurul, coacazul rosu si cel negru, agrisul, gutuiul, vita de vie.

Pentru a primi energia copacilor este suficient sa ne asezam cu spatele lipit de trunchiul arborelui donator sau il cuprindem cu bratele si ne vom primi portia necesara de energie.
Tradescantia – este o planta indicator(barometru).  Ea indica existenta  in apartament a zonelor cu dereglari energetice, pentru ca ea refuza sa traiasca in aceeasi camera cu un vampir sau intr-o zona geopatogena. Plasata intr-un asemenea loc  ea incepe sa se ingalbeneasca si sa-si piarda frunzele. Luati-o din locul cu energie negativa si planta se va simti mai bine, ii va reveni imediat culoarea.

linia verde

Plante donatori: muscata cu flori rosii sau albe, cu frunzele usor incretite. Ne ajuta sa scapam de durerile de cap, daca ne introducem cate  o frunza de muscata in fiecare ureche. Muscata poseda o energie pozitiva foarte puternica. Este suficient sa stam langa o muscata timp de 10-15 minute si ne vom simti odihniti, cu fortele refacute.

Ficusul – planta benefica pentru energetica omului. Lui I se datoreaza atmosfera placuta si bunastarea din casa. Iritarea si furia dispar tot datorita prezentei ficusului. Asupra persoanelor irascibile au un efect calmant, actioneaza cu blandete, abia perceptibil, calmand accesul de agresivitate. Este important sa fie asezat intr-un loc unde sa nu primeasca direct lumina de la soare.

Cactusul – ne ajuta sa ne completam energia si in acelasi timp poate inlatura energia negativa. Poate fi amplasat in fata monitorului computerului, preluind o parte din energia negativa.

Amarilia – planta benefica

Ciubotica – cucului  – este ideala pentru echilibrarea energiei, neutralizeaza conflictele si de aceea este bine sa fie amplasata la ferestrele incaperilor unde apar frecvent emotii negative.

Violetele – nu suporta in casa energiile inferioare, pasiunile exagerate, scandalurile. Nu suporta nici atitudinea prea familiara fata de ele, deci nu are rost sa la mangaiati frunzele catifelate pentru ca se supara si se imbolnavesc. Violetele pot sa ne echilibreze starile emotionale, in schimb se intristeaza ele. Ea este un purificator al spatiului.

Ciclama – face ordine in energetica locuintei. Deosebit de utila in casele in care locuiesc oameni cu vointa slaba, molatici, “lasa-ma sa te las”. Energetica acestor case este instabila, depinzand de starea de spirit a locuitotilor lor, de persoanele venite in vizita etc. Ciclama unifica fragmentele disparate, razlete, incercand sa creeze un spatiu unitar.

Azaleea – mentine in casa energetica bunei dispozitii, neutralizand toate enegiile egoiste. Persoanele care au nevoie sa-si suplimenteze energia din afara, trebuie sa aiba neaparat in casa azalee, deoarece ele sunt capabile sa-I “hraneasca” pe oameni cu energie deosebita, creatoare.

Rozmarinul – inlatura oboseala, frica, anxietatea, panica, astenia.Foarte indicate persoanelor in varsta si femeilor insarcinate. Amelioreaza  toxicoza si irascibiltatea.

Lianele – izvor nesecat de energie in locuinta. Lianele cer afectiune si nu suporta deloc atitudinea rece, indiferenta fata de ele.

Papirusul – energia lui este destul de aspra. Este donator dar energia sa este agresiva, de aceea persoanele cu vointa slaba se vor simti abatute, deprimate in prezenta lui.

Curmalul – ofera si ia energie in egala masura.Persoanele dezechilibrate energetic trebuie sa evite apropierea de aceasta planta. Curmalul nu iubeste animalele de casa si in prezenta acestora se imbolnaveste.

Lamaiul – este o planta instabila energetic.

Plantele exotice pot fi vampiri energetici. Ex. Monstera deliciosa, absoarbe o cantitate imensa de energie.

Begoniile – sunt plante vampir dar folositoare in special pentru casele in care vine multa lume. Begonia absoarbe ca un aspirator toata energia, iar dupa un timp reda casei doar energia pozitiva.

Orhideele, trandafirii, ferigile sunt plante vampiri.

KMBBFULCROOOCUBSUXS

Trandafirii – ingrijind trandafiri, oamenii isi transfera surplusul energetic asupra lor si de aceea toti cei care se considera donatori pot sa cultive fara grija trandafiri. Persoanelor carora nu le este suficienta propria energie, le sunt contraindicati trandafirii, deoarece le provoaca anxietate si irascibilitate.

Trandafirii nu suporta pisicile dar se inteleg bine cu cainii.

Feriga – puternic vampir energetic, pentru a se putea dezvolta normal are nevoie de foarte multa energie. Poate sta bine pe televizor absorbindu-I toata energia negativa.

Chiparosul –desi este un  puternic purificator al aerului nu este indicat sa-l avem in locuintele noastre(considerat in antichitate arborele mortii).

Tuia – la fel ca si chiparosul planta vampir care plasata in camera unde petreceti mai mult timp, va poate pune viata in pericol.

Este important de retinut ca plantele nu trebuie amplasate in dormitoare, deoarece in timpul noptii absorb oxigen si degaja dioxid de carbon. In plus, noaptea plantele se elibereaza de energia negativa : ciclul lor energetic este programat pe absorbtia diurna a informatiei negative si purificarea nocturna, prin eliminarea energiei negative.

Fireste, nu toate plantele – vampiri intra in categoria celor care trebuie tinute departe de casa. Anumite plante, precum ferigile, ii ajuta pe unii iar altora le pot face rau. Totul depinde de sistemul energetic al fiecarei persoane in parte.

Lista ce contine plantele noastre protectoare, deoarece sub semnul uneia din ele am venit pe lume:Putem aduce in casa planta noastra fara nici o retinere, ea ne va proteja oricum, chiar daca este vampir.

Violeta: 22decembrie – 1ianuarie; 25iunie – 4iulie
Trandafirul: 2-11ianuarie; 5iunie-14iulie
Aloe: 12-24ianuarie; 15-25iulie
Muscata: 25ianuarie – 3februarie; 26iulie – 4august
Tradescantia: 4-8februarie; 5-13august
Ficusul: 9-18februarie; 14-23august
Amarilia: 19-28februarie; 24august-2septembrie
Cactusul: 1-10martie; 3-12septembrie
Azaleea: 11-20martie; 13-22septembrie
Zambila: 22-31martie; 24septembrie-3octombrie
Crypthomeria: 1-10aprilie; 4-13octombrie
Ciclama: 11-20aprilie; 4-13octombrie
Nucul: 21-30aprilie; 24octombrie-2noiembrie
Iasomia: 1-14mai; 3-11noiembrie
Rozmarinul: 15-24mai; 12-21noiembrie
Asparagusul: 25mai-3iunie; 22noiembrie-1decembrie
Portocalul: 14-23iunie; 2-11decembrie
Orhideea: 13-23iunie; 12-21decembrie
Saxifraga: 21martie
Feriga: 24iunie
Lamaiul: 23septembrie
Hortensia: 21 decembrie

Plante- donatori: ienuparul, Crypthomeria, cactusul Cereus, Crotonul(Codiaeum), Plectranthus, rozmarinul, zambila, aloe, iasomia, saxifraga, nucul.

Plante vampiri: toate speciile de asparagus, floarea de ceara(Hoya carnosa), filodendronul, clopotelul italian(Campanula isophylla), Tetrastigma voineriana, Saxifraga sarmentosa, voalul miresei (Chlorophyitum comosum), Rhoicissus, portocalul dulce (Citrus sinensis), grapefruitul de apartament (Citrus paradisio), orhideea.

Daca sunteti o fiinta donatoare de energie va puteti inconjura de cele mai dificile plante, de tipul Monstera, pentru ca nu va vor pricinui nici un rau.

Daca sunteti o fiinta vampir-energetic, trebuie sa alegeti doar plantele donatori, celelalte va vor inrautati starea sanatatii.

In cazul in care sunteti neutru si va este suficienta energia pe care o primiti, fara a atenta la energia celorlalti, dar si fara a o darui pe a voastra, este bine sa alegeti plante neutre sau plante –donatori.

Arborii Bonsai  – sant arbusti miniaturali, crescuti fortat in conditii impuse de om, in ghivece speciale.

020762 bonsai

Un bonsai este benefic in casele dominate de spiritul materialismului, pentru ca el are capacitatea de a abate gandurile de la lumea materiala spre lumea spirituala. Bonsai ii ajuta pe oameni  sa perceapa lumea fina, ii face mai sensibili, le dezvolta intuitia, ii ajuta sa se schimbe, sa-si schimbe conceptia despre lume, iar aceasta este uneori principala cale spre vindecarea trupului si a spiritului.

Energetica  unui bonsai depinde de energetica arborelui: pinul, dafinul, visinul, ficusul va vor hrani cu energia lor, in schimb chiparosul sau portocalul va vor lua energia, desi nu in aceeasi masura ca arborii de dimensiuni normale.

Deosebiti de utili pentru reglarea energeticii casei sunt copaceii bonsai cu forma coroanei, rotunda.

Florile naturale taiate, sunt donatori pana cand incep sa moara. Din acest moment devin vampiri si cu o forta diabolica incep sa absoarba energia casei, de aceea nu pastrati niciodata prea mult florile in vaza.

Florile uscate sunt si ele vampiri dar intr-o masura mai redusa decat cele vestejite.
In general, materia moarta atrage intotdeauna fortele necurate.

Animale:   Care sunt trasaturile unui animal – vampir?

 Vampirismul este pentru ele un fenomen temporar, ele avand capaciatatea de a-si completa energia din natura. Daca animalul dvs. de companie se gudura excesiv pe la picioarele dvs. fara vreun motiv anume, daca va priveste insistent in ochi fara sa clipeasca, sau daca manifesta prea multa agresivitate, provocandu-va emotii negative si iritare, orice comportament inexplicabil al animalului poate fi omanifestare de vampirism.

Pisicile  iau energie de la oameni dar numai cand trebuie si cat trebuie. Este suficient sa va luati pisicuta in brate si sa-I mangaiati blanita moale, ca durerea de cap care v-a chinuit intreaga zi incepe treptat sa va lase. De ce? Pentru ca se normalizeaza presiunea sangelui din cauza careia va durea capul. Pisica este capabila sa absoarba energia de care nu aveti nevoie la un moment dat, determinand vasele sanguine din corpul dumnevoastra sa se ingusteze sau sa se relaxeze, in functie de presiunea arteriala pe care o aveti. Pisicutele de culoare neagra iau cam mult din energetica casei.

Pisica este un exceptional dispozitiv energo-informational. Ea simte toate neregulile din organismul omului, dar nu “trateaza” pentru ca ar sti cum sa-si ajute stapanii, ci din cu totul alte motive. Dereglarile din organismul uman, durerile, sunt cauzate de modificarile potentialului energetic  intr-o anumita regiune a corpului si aceste modificari sunt percepute foarte bine de catre pisici. Pisica este singurul mamifer care, pentru a trai, are mereu nevoie de o anumita cantitate de energie negativa. Nu se poate sa nu fi observat si dumneavoastra ca pisicilor le place sa stea pe televizor, frigider, computer, masini de spalat in functiune, adica pe aparatura ce iradiaza in mediul inconjurator oscilatii electromagnetice negative. Cu cat mai mare este nivelul acestor oscilatii, cu atat mai fericita este pisica.

pisica mica si scumpa cats wallpapers poze pisici pisicute

Omul, dimpotriva, pentru a se insanatosi, trebuie sa scape de energia negativa si sa-si normalizeze astfel sistemul energetic. Pisica cand simte ca o anumita portiune a corpului omului este incarcata negativ, se duce si se aseaza exact pe locul bolnav, se instaleaza comod si incepe sa se “incarce”. Inainte de a se aseza, unele pisici framanta cu labutele locul, pregatindu-si culcusul, iar acest masaj este si el foarte folositor pentru om.Cand burtica pufoasa si calda a pisicii se lipeste de locul bolnav, omul beneficiaza in egala masura si de termoterapie. Pisica ramane pe locul bolnav pana ce nu mai are ce lua de acolo. Daca energia negativa s-a epuizat sau daca pisica se simte “satula”, ea se ridica si pleaca.

Orice pisica va va normaliza presiunea arteriala, se va lupta cu afectiunile cardio-vasculare, daca nu sunt de origine organica, va vindeca gripa, angina, racelile, contuziile, cefaleea, insomnia, procesele inflamatoare din tesuturi si limfa, va va alina suferintele in crizele de ficat si de stomac. Nu trebuie sa retineti pisica daca ea vrea sa plece. Inseamna ca nu este gata sa “lucreze”, sau ca a facut déjà tot ce era necesar.

Cainii sunt donatori de energie. Ei nu va iau energia negativa dar va suplimenteaza energia pozitiva.  Cainii sunt ca niste acumulatori vii care pe masura ce dau din energia lor, se incarca imediat cu alta, noua.

 Cateii de culoare neagra nu influenteaza energetica casei pentru ca ei sunt donatori de energie.

Pentru caini viata fara miscare nu este viata. Procesele metabolice decurg foarte rapid in organismul lor, cainii trebuie sa aiba tot timpul o ocupatie, fie si numai alergatul dupa propria coada. Au nevoie, mai mult decat oricare alte animale, sa comunice in permanenta cu oamenii. Un caine lasat singur in apartament mai mult timp, se simte parasit si, daca I s-ar permite, nu s-ar indeparta niciodata de stapan.

Cainele cedeaza bucuros din energia sa, el este gata sa-I dea stapanului sau toate fortele sale, fara sa aiba de suferit din aceasta cauza, fara sa se simta epuizat sau slabit, pentru ca este capabil sa-si restabileasca imediat echilibrul energetic. Iritarea, nervozitatea cainelui Il impiedica sa doneze energie. Cainii nervosi, prost educati de stapanii lor, nu sunt capabili sa ajute, ci mai degraba fac rau. Energia lor vine in fascicole, haotic, procesul raspandirii energiei prin corpul uman are loc la intamplare, unele regiuni fiind suprasaturate, altele, dezavantajate. Rezultatul este varianta cea mai grava a dezechilibrului energetic. Un caine bolnav este ca un om bolnav, nu doneaza ci ia energie sau, in cel mai bun caz, doneaza, dar incomplet. Orice modificare survenita in psihicul unui caine este semnul unei boli.

Daca aveti un tonus scazut, sunteti obosit, somnolent, dar nu sunteti racit, nu aveti dureri si nici vreo inflamatie oarecare, atunci aveti nevoie de caine, nu de pisica.

Daca dupa “tratamentul” pisicii va tiuie urechile, aveti ameteli si sunteti somnolent, chemati cainele.

Pentru un om bolnav, ideal ar fi sa aiba si pisica si catel. Daca pisica este capabila sa anihileze procesele inflamatoare, sa inlature durerea, surescitarea, sa normalizeze  presiunea arteriala, cainele il ajuta pe om sa-si refaca puterile si sa-si ridice tonusul vital. Cand in casa exista si caine si pisica, ei ‘lucreaza” impreuna. Pisica isi ofera prima serviciile iar apoi intra in scena si cainele.

Cantitatea cea mai mare de energie o doneaza animalele roscate, in timp ce animalele cu cu blana de culoarea nisipului sau galben-crem, tonifica energetica stapanilor.

Culoarea cenusiu-albastruie linisteste, neutralizand izbucnirile emotionale.

Albul poate fi considerat culoarea ideala.

2 catei draguti

Animalele si plantele reprezinta ambianta care-I este necesara omului pentru o viata completa. Ele ne sunt cu mult mai necesare decat alimentatia rationala sau efortul fizic, pentru ca doar ele sunt capabile sa asigure distribuirea corecta a energiei intr-un spatiu de locuit.

Casa unde traiesc in armonie oameni, animale si plante, este ocolita de nenorociri, pentru ca aici se creeaza si un intreg sistem energetic benefic, care se autoregleaza in permanenta.
Problema este ca oamenii incearca sa organizeze viata animalelor ca si cum aceastea ar  fi tot oameni. Ei nu inteleg necesitatile animalelor de companie si, desi fara rele intentii, le afecteaza negativ viata.

Animalele comunica intre ele cu ajutorul imaginilor. Toate animalele poseda, intr-o masura mai mare sau mai mica acest dar pe care noi il numim telepatie. Copiii sub sapte ani inteleg cel mai bine animalele pentru ca pana la aceasta varsta constientul si subconstientul lor ( in plan energetic – campul astral si campul mental) nu sunt atat de bine separate ca la adulti. Copiii au o gandire imaginativa, de aceea pot lesne prelua imaginile formate in creierul animalelor. In cazul copiilor peste 7ani, constientul si subconstientul lor sunt déjà net separate, ei incep sa gandeasca utilizand categorii abstracte, la fel ca adultii. Ei trebuie sa invete la fel ca oamenii mari sa inteleaga animalele. De asemeni, la varste mai mari de sapte ani incepe sa se manifeste agresivitatea copilului.

Padurea este un mare stabilizator al energeticii noastre. O ora petrecuta in padure echivaleaza, ca grad de eficacitate, cu o luna de fizioterapie la policlinica.

Stramosii nostri stiau sa-si aleaga un loc benefic pentru construirea locuintei. Se considera ca daca pe locul respectiv nu se culca vaca sau cainele, nu era bine sa construiesti pe el. 

Abundenta cuiburilor de soareci era considerata un semn foarte bun, de asemeni  abundenta cuiburilor de pasari.

Mamiferele si pasarile sunt in marea lor majoritate, donatori de energie.
Prezenta serpilor, broastelor, sopirlelor, insectelor era considerata un semn rau. Toti amfibienii si reptilele, gandacii si fluturii sunt vampiri deci se simt bine in locuri cu un camp electromagnetic instabil.

Pestii , de asemeni inghit energie – preluind energia negativa, pestii creeaza un camp energetic  benefic.

Casa:

Din ce este compus campul energetic al familiei noastre? Din locul pe care este amplasata casa, care se hraneste cu energia emanata din adancurile pamantului, din energetica materialelor folosite la constructia casei, din energia membrilor familiei si ale animalelor de companie. Pentru ca fiecare dintre noi sa se simta bine in propria casa, trebuie sa aiba suficienta energie vitala, iar aceasta energie sa fie corect distribuita. Animalele de casa mentin energetica locuintei la nivelul care ne este necesar noua, oamenilor.

Fortele necurate sunt atrase de resturile de mancare, in special carnea alterata si, daca ati lasat peste noapte pe masa, in chiuveta sau chiar in cosul de gunoi firimituri, resturi de mancare, sa stiti ca se vor delecta cu ele nu numai mustele si gandacii de bucatarie ci si alte creaturi, din alta lume. De aceea pastrati-va intotdeauna vasele curate, daca nu vreti ca aceste creaturi sa se stabileasca in casa voastra sau, si mai rau, in corpul dumneavoastra, tulburandu-va astfel echilibrul energetic.

Pentru  a ne proteja pe noi si casa noastra de invazia entitatilor negative trebuie sa fim mereu curati si sa ne mentinem curata locuinta.

sobe foc lemne

Sfaturi:

Incercati sa va tundeti macar o data pe luna (urmariti fazele lunii) deoarece in varful firelor de par se acumuleaza murdaria energetica, de care nu veti reusi sa scapati doar spalandu-va pe cap. Aruncati imediat parul tuns sau, si mai bine, ardeti-l.

Stergeti des oglinzile din casa, deoarece prin ele iese energia negativa.

Mobilierul dumneavoastra poate sa se comporte ca un vampir, mai ales daca este din lemn masiv. Inainte de a achizitiona o piesa de mobilier, interesati-va din ce lemn este facuta  si in nici un caz nu va puneti  in dormitor o comoda sau un sifonier din lemn de plop tremurator, ulm, salcie sau stejar! Sau, si mai rau, din lemn de culoare neagra, dupa moda din ultimii ani. Acesti arbori sunt vampiri si in timpul noptii va vor fura toata energia, astfel incat dimineata va veti trezi cu dureri de cap si suparati pe toata lumea.

Mobila din lemn de mesteacan, tei sau fag este foarte potrivita pentru odihna.

Mobila din lemn de pin poate degaja in timp uleiuri eterice, ceea ce nu este benefic pentru unele persoane.

Mobila de culoare neagra absoarbe prea multa energie iar cea alba aminteste de un salon intr-un spital.

Din punct de vedere energetic cea mai potrivita este mobila maro-deschis.

Pot sa absoarba energie si alte obiecte din casa? Da. Cel mai bine fac acest lucru scoicile marine, ramurelele de corali, buchetelele de flori uscate. Pentru ca sunt tesuturi moarte. Si vesela din portelan de proasta calitate, statuetele si bibelourile din os ne sorb energia; de asemeni, coarnele de cerb de pe pereti, blana de urs de pe podea, functioneaza ca aspiratoare de energie.

De asemeni, cartile pe care nu le atinge nimeni cu anii, nici macar pentru a le scutura de praf; lucrurile vechi, depozitate si uitate in cutii sau geamantane sunt si ele vampiri. Sfatul meu este sa faceti macar de doua ori pe an curatenie generala in casa si sa aruncati fara regrete toate vechiturile. Incercati  de asemeni sa nu luati de la nimeni nici un fel de lucruri folosite, chiar daca va sunt oferite de oameni cumsecade la prima vedere. Aceste lucruri vor aduce in casa dumneavoastra o energie straina, cel mai adesea negativa.

save the ocean

Cei ce au in casa soba sau semineu vor avea energetica locuintei corecta si stabila, deoarece focul este un foarte bun corector al energiei, flacarile sale mistuind orice energie negativa. Este suficient sa faceti focul chiar si o singura data pe saptamana.

In general, impotriva vampirilor sunt foarte eficiente trei tipuri de purificare : prin foc, apa si lumina solara.

Purificarea cu ajutorul apei:  este obligatoriu sa faceti zilnic un dus sau o baie in cada in timpul careia sa va cufundati cu totul in apa timp de o secunda. Apa va lua cu sine toata energia negativa.

Lumina soarelui este si ea un minunat donator de energie.

Daca vreti sa umpleti casa de energie solara, aveti grija ca ferestrele sa fie curate, spalati des perdelele deoarece prin ele iese energia malefica din casa si patrunde energia benefica, asa ca dati-i posibilitatea sa circule libera, fara obstacole.




https://www.evolutiespirituala.ro/vampirii-energetici-si-donatorii-casei/?feed_id=35990&_unique_id=643446ba9bc3e

PROGRAM INTENSIV DE DEZVOLTARE SPIRUTUALA KARANNA 9

Curs de Dezvoltare Spirituală Avansat – Nivelul III

TIP PROGRAM – NIVEL AVANSAT

tip curs AVANSAT

– Abonament Acces Lunar –

PROGRAMUL ADHYATMA JNANA© – Nivelul III

 CURS VIDEO ONLINE

CURS ACREDITAT INTERNATIONAL

LOGOS IPHM IAOTH

DURATA CURS: 6 LUNI

 

Scopul final al cursului este dezvoltarea personala si spirituala a participantilor, in conformitate cu binele superior al fiecarui cursant.
Programul intensiv de dezvoltare spirituala contine si initierile Sistemului Karanna© – ATMAN SPIRITUAL CONNECTION© – 16 simboluri pentru Evolutie Spirituala & Ascensiune

BONUS! 2 SEMINARII LIVE INREGISTRATE! 

sigla

PROGRAMUL ADHYATMA JNANA©

– Curs Intensiv de Dezvoltare Spirituala –

Traducere din Sanscrita: Cunoasterea Deitatii Supreme / Sinelui Superior

 

  CE PRIMESTI ?

 

  9 Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 650 MINUTE (10.5 ORE) de inregistrari

 

  24 lectii

 

  12 materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile

 

  6 Meditatii Ghidate  Inregistrate (Audio) downloadabile

 

  Foarte multe exercitii, tehnici si procedee de Dezvoltare Spirituala si Psi

 

  8 inițieri la distanță pentru Dezvoltare Spirituala

 

  Tripla Certificare Internationala – IPHM – IAOTH & Karanna©.

 

3 BONUSURI!

 

  Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (5 luni) cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs anterioare.

 

  Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)

 

2 SEMINARII LIVE INREGISTRATE – APROXIMATIV 3 ORE DE ÎNREGISTRĂRI!

 

Pentru a va pregati de initiere la distanta, va rugam sa cititi urmatorul articol: 

.
Pe durata cursurilor exista un Program Zilnic alcatuit din respiratii, mantre, exercitii de deprogramare si de activare a centrilor energetici, exercitii de activare a clarauzului si clarvederii, pentru capacitatea de a calatori si vizualiza in planul astral in mod constient, exercitii de conectare la Lumina si impamantare, meditatii zilnice, etc. Durata totala a programului zilnic este de aproximativ 30 minute + meditatia zilnica. Programul se poate executa aproape in orice moment al zilei, fara a va intrerupe programul dvs de zi cu zi.
.

https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-de-dezvoltare-spirituala-avansat-nivelul-iii-2/?feed_id=35959&_unique_id=64340ebc7bd7a

iisus hristos 01710800


DOCUMENTAR – MESIA CEZARULUI

– Conspiratia Romana Pentru Inventarea lui Iisus Christos – 

51RxpdSrW4L._SX500_

 

Titlul filmului de astazi ar putea starni respingere sau neincredere, sunand destul de senzationist sau bombastic, gandul zburandu-ne la Dan Brown si la cartea lui, insa va invitam cu caldura sa-i acordati timp, sa-l parcurgeti cu atentie, pe indelete si sa intelegeti poate, ca in mare masura, acesta are partea lui de dreptate.  Filmul este realizat pe baza cartii cu acelasi nume, iesita initial in 2005 si adaugata si revizuita in 2011, o carte scrisa de Joseph Atwill, acesta aparand si in film.

Filmul vine pentru noi cu niste completari exceptionale, revelatoare care ne confirma inca odata ceea ce gandim si noi despre povestea lui Iisus Christos. Desi in film, cercetatorii care apar ajung la concluzia ca Iisus nu a existat absolut de loc, ca e un personaj 100% inventat de romani, noi nu suntem la fel de radicali, insa suntem absolut convinsi ca povestea, mitologia din jurul acestui personaj a fost modificata, inflorita, adaugita, taiata (in special de romani si nu numai), ajungand in forma actuala pe care o stim cu totii din Biblie. Inca mai credem ca a existat totusi un personaj cu calitati exceptionale in acea perioada (posibil chiar in zona Tracica, poate chiar in Dacia), un personaj a carui poveste a fost furata, ciuntita si adaptata astfel incat romanii (si mai tarziu biserica) sa controleze masele de oameni, populatia cucerita in special, sa-i linisteasca, sa-i adoarma si totodata, inconstient sa-i faca sa venereze si sa adore indirect pe „zeul” roman, cezarul Romei (imparatul, care trebuia sa fie zeu in ochii oamenilor, inclusiv in ochii evreilor cuceriti).

Filmul aduce noi dovezi greu de combatut si de ignorat, niste argumente care noua ni se par de exceptie. Corelatiile, paralelele dintre povestea lui Iisus din Biblie si povestea lui Titus Flavius (unul dintre imparatii romani), scrisa de Josephus Flavius, sunt mai mult decat coincidente.

Despre ce este vorba pe scurt, in film:

1) Ni se demonstreaza ca povestea lui Iisus este una fictiva, o combinatie de povesti si mitologii de la mai multi lideri mesianici din trecut, in esenta fiind o mitologie solara.

2) Dinastia Flavienilor, din dorinta de a arata ca si ei sunt zei (ei nu au ajuns la putere prin descendenta obisnuita ci prin preluarea in forta a puterii imperiale) a inventat o poveste mirobolanta. Ei au inventat aceasta mitologie a lui Iisus care profeteste a doua venire a „fiului omului” care se refera de fapt la dinastia imparatilor romani  flaviani. Deci a doua venire s-a intamplat deja acum aproximativ 1900 de ani, (sau mai bine zis la aprox 40 de ani de la asa zisa moarte a lui Iisus din anul 33 e.n ) si aceasta reprezenta venirea la putere a „zeului” de la Roma, imparatul Vespasian Flavius (cel care a implinit practic „ profetiile” lui Iisus legate de a doua venire – distrugerea Ierusalimului, inconjurarea acestuia cu un zid, si moartea unei generatii de oameni de dupa „inaltarea” lui).

3) Un nepot al lui Titus, devine  papa, intre 92 si 99 e.n., Papa Clement I (Titus Flavius Clemens sau Clement din Alexandria) din acest moment devenind evidenta pentru oricine mai crede altceva, influenta flaviana asupra bisericii in general si asupra crestinismului in particular.  Acesta este considerat practic parintele tuturor bisericilor crestine, inclusiv cea ortodoxa, fiind venerat ca un sfant martir. In biografiile lui Clement I rareori se mentioneaza (aparent „intamplator” binenteles)  faptul ca acesta ar fi ruda de sange cu imparatul roman, insa citind cu atentia dinastia Flaviana , veti vedea ca face intr-adevar, parte din familie, impreuna cu Flavia Domitilla, prima sfanta a bisericii, venerata si de biserica romana-catolica si cea ortodoxa. Deci este mai evident decat oricand ca este o „afacere” de familie.

Sunt multe multe alte idei in film si in carte, ce merita studiate cu atentie, acestea fiind doar 3 dintre ele care ne-au ramas in minte la o trecere rapida prin memorie …

Va lasam pe voi sa studiati mai mult in aceasta directie si va rugam frumos sa nu ne credeti pe cuvant. Si noi inca mai cercetam subiectul si evoluam in cunoastere pe masura ce mai studiem una sau alta. Nu suntem istorici, insa unele aspecte sunt mult prea evidente si pentru omul de rand care nu a aprofundat aceasta istorie.

Una dintre bilele negre oferite acestui film este sustinerea ideii ca teoria evolutionista nu ar fi combatuta si cu argumente stiintifice de catre creationisti. Exista argumente stiintifice si pro si contra evolutionismului, nu numai argumente dogmatice cum crede Atwill si ca si in cazul de fata, e bine sa ne pastram mintea deschisa si sa analizam toate doveziile existente, fara a avea idei preconcepute despre orice.

Tindem sa ne aliniem concluziilor oferite de cercetatorii din acest film care suna asa (preluare din transcriptul filmului):

„Eu unul nu vreau sa subminez aspectele pozitive ale crestinismului Exista aspecte pozitive si in crestinism si in alte religii Problema aici sunt pretentiile istorice pe care le au aceste religii.”  – Dr. Rod Blackhirst (Lector in Studii Religioase la Universitatea Trobe din Australia)

In mod traditional dogma religioasa a interzis cercetarea descoperirilor istorice sau includerea unor anumite descoperiri stiintifice in invatatura lor, cerandu-le urmasilor sai sa creada orbeste ce li se spune si sa nu accepte dovezile descoperite

„Traim intr-un timp (poate este o noua renastere intelectuala) in care oameni s-au saturat de structura societatii si in care observam fraude majore in inima pietei noastre financiare si in inima industriei si le-a ajuns …Parerea mea este ca avem inca o frauda … Cea mai mare frauda, cea din inima crestinismului …si este vremea ca oameni care au dovezi sa iasa si sa puna aceasta informatie nu numai la dispozitia cercetatorilor si jurnalelor academice ci si publicului care vrea sa stie, la scara larga. ” – John Hudson (analist literar si autor al artii „La Revedere Iisus”)

Este sanatos ca oameni sa auda mai multe pareri pana sa isi faca singuri o parere. Si teoriile prezentate de cercetatorii nostri fac parte din acea diversitate de opinii.

„Cand aud ca povestea lui Iisus este un mit, oamenii simt ca le iei ceva. Cand intrebi oameni de ce cred in povestea lu Iisus? Adesea iti vor spune de biblie samd Daca ii intrebi `ai studiat Biblia istoric vorbind, te-ai uitat la dovezi?` iti vor spune ca nu au facut-o, deci nu acesta este motivul real. Adevaratul motiv este ca oamenii au o relatie cu Iisus. `Am o relatie personala cu Iisus si asta nu vreau sa pierd`.

Acesta este un motiv bun sa fi Gnostic si un motiv rau sa fi Literalist. ” – Timothy Freke (ca-autor al ”Misterele lui Iisus” si ”Iisus si zeita pierduta”.

Gnosticii precum si religile pagane credeau ca mitul omului care moare si invie era o alegorie care trebuia folosita pentru dezvoltarea personala. Sa moara fata de natura lor inferioara si sa invie catre natura LOR SUPERIOARA.

Literalistii au pus control pe mitul original si l-au modelat astfel incat sa ia puterea de la individ si sa o dea unei autoritati centrale. Redescoperirea miturilor originale le ofera oamenilor libertatea sa isi aleaga o credinta care li se potriveste.

„Unii crestini au dezvoltat credinta lor personala, ca Iisus este o forta, o energie, o putere in interiorul lor. Asa au interpretat ei povestea. Povestea a devenit, din nou, ceea ce de fapt a fost la inceput, o alegorie. Eu nu am nici o problema cu Christosul din Interior. Eu am o problema cu militanti bisericii. Ceea ce ameninta omenirea este religia organizata, inregimentata, rigida aflata in mars luata atat de in serios ca vei manifesta cele mai rele percepte ale ei.”

– KENNETH HUMPHEREYS (istoric si autor al cartii „Iisus nu a existat niciodata”)

Daca analizam toate religiile lumii vom observa ca exista un numitor comun care leaga toate credintele si toti oamenii. Si din aceasta conexiune noi putem sa facem alegerile care acum au devenit atat de critice pentru viitorul nostru.

„As vrea sa ma concentrez asupra originlor ideilor religioase. Se pare ca sunt foarte unificatoare in ciuda diviziunilor care se vad la suprafata. Ar fi foarte de ajutor pentru intreaga umanitate sa realizeze ca exista aceasta unitate de esenta. Originle religiilor au la baza venerarea Naturii, studierea soarelui a lunii a stelelor, planetelor. La aceste lucruri s-au uitat oamenii cu reverenta si veneratie timp de mii de ani.

Si este foarte important sa ne intoarcem la acele radacini. Distrugerea planetei este deasemenea legata de idei religioase. Asta ar putea ajuta la restaurarea echilibrului pe planeta intr-un mod foarte profund si semnificativ.”- D.M Murdoch / ACHARYA S – Mistic si autor al cartii ”Conspiratia Christ”

Supravietuirea umanitati depinde de studierea istoriei dintr-o alta perspectiva pentru a fi mai clari asupra faptelor istorice si sa continuam sa onoram miturile ce ne ofera cea mai mareata intelepciune.

„Important este ce zice mitul si nu ce sa intamplat cu adevarat…. iar istoria reala este mult prea complexa pt omul de rand sa o inteleaga.” – Prof. Robert Eisenman , C.S.U.L.B (autor al cartilor „JAMES fratele lui Iisus” si „Codul Noului Testament”)

Este foarte important pentru cultura noastra ca oameni sa inteleaga deunde se trage crestinismul si asta este o urgenta. Puteti pasi pe aceasta cale si trage aceste concluzii. Avem dovezi clare ca Crestinismul a fost o inventie a romanilor, pentru a linisti oameni si popoarele cucerite. Si acest lucru este important pentru ca ne da o alta cale de a intelege guvernele.

Cum functioneaza guvernul, uneltele folosite, scopul pe care il are prin difertele operatiuni de propaganda.

Si daca te uiti la influenta pe care o are dogma in mass media de astazi poti vedea cu usurinta ca este in crestere.

Mi-ar place sa determin acesti extremisti sa ia in considerare posibilitatea ca descoperirile mele sunt corecte.

Desi exista mult bine in crestinism trebuie sa intelegem cum conducatorii s-au folosit de religie ca sa ne controleze si o fac in continuare si azi. Eu sper ca oamenii sa fie mai sceptici cand oameni guvernului il folosesc pe Dumenzeu la interpretarea legilor sau se folosesc de armaghedon pentru a crea politici guvernamentale.

Flaviani au introdus un mesaj secret in evanghelii, pe care  il putem intelege acum dintr-o noua lumina.” – Joseph Atwill 

„Vei cunoate adevarul si adevarul te va elibera!”

 Sursa: fymaaa.blogspot.ro

 

 

 DOCUMENTAR CAESAR’S MESSIAH – The Roman Conspiracy to Invent Jesus

 

 

 

 

PUTETI SA ACHIZITIONATI CARTEA SI/SAU DVD-UL DE AICI.

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/mesia-cezarului-conspiratia-romana-pentru-inventarea-lui-iisus-christos/?feed_id=35927&_unique_id=64340e7543b32

PROGRAM INTENSIV DE DEZVOLTARE SPIRUTUALA KARANNA 8

Curs de Dezvoltare Spirituală Avansat – Nivelul III

– Acces Instant Integral –

TIP PROGRAM – NIVEL AVANSAT

tip curs AVANSAT

PROGRAMUL ADHYATMA JNANA© – Nivelul III

CURS VIDEO ONLINE

ACCES INSTANT INTEGRAL LA TOATE LECTIILE CURSULUI!

CURS ACREDITAT INTERNATIONAL

LOGOS IPHM IAOTH

DURATA CURS: 6 LUNI

 

Scopul final al cursului este dezvoltarea personala si spirituala a participantilor, in conformitate cu binele superior al fiecarui cursant.
Programul intensiv de dezvoltare spirituala contine si initierile Sistemului Karanna© – ATMAN SPIRITUAL CONNECTION© – 16 simboluri pentru Evolutie Spirituala & Ascensiune

sigla

PROGRAMUL ADHYATMA JNANA©

– Curs Intensiv de Dezvoltare Spirituala –

Traducere din Sanscrita: Cunoasterea Deitatii Supreme / Sinelui Superior

 

  CE PRIMESTI ?

 

  9 Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 650 MINUTE (10.5 ORE) de inregistrari

 

  24 lectii

 

  12 materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile

 

  6 Meditatii Ghidate  Inregistrate (Audio) downloadabile

 

  Foarte multe exercitii, tehnici si procedee de Dezvoltare Spirituala si Psi

 

  8 inițieri la distanță pentru Dezvoltare Spirituala

 

  Tripla Certificare Internationala – IPHM – IAOTH & Karanna©.

 

3 BONUSURI!

 

  Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (5 luni) cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs anterioare.

 

  Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)

 

2 SEMINARII LIVE INREGISTRATE – APROXIMATIV 3 ORE DE ÎNREGISTRĂRI!

 

Pentru a va pregati de initiere la distanta, va rugam sa cititi urmatorul articol: 

.
Pe durata cursurilor exista un Program Zilnic alcatuit din respiratii, mantre, exercitii de deprogramare si de activare a centrilor energetici, exercitii de activare a clarauzului si clarvederii, pentru capacitatea de a calatori si vizualiza in planul astral in mod constient, exercitii de conectare la Lumina si impamantare, meditatii zilnice, etc. Durata totala a programului zilnic este de aproximativ 30 minute + meditatia zilnica. Programul se poate executa aproape in orice moment al zilei, fara a va intrerupe programul dvs de zi cu zi.
Curs de Dezvoltare Spirituală Avansat – Nivelul III
.
.

 

 

https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-de-dezvoltare-spirituala-avansat-nivelul-iii/?feed_id=35896&_unique_id=6433d6812edcd

Osmanthus Touch 1 2
doterra integrare uleiuri in corpUtilizări Osmanthus Touch
  • Plimbă-l pe încheieturi și gât pentru un parfum personal încântător
  • Folosește-l în timpul masajului întregului corp, după o zi lungă
  • Aplică-l înainte de meditație sau yoga pentru a experimenta o atmosferă liniștitoare
Indicații de utilizare
Doar pentru uz extern. Aplică pe piele pentru te parfuma, pentru a îngriji pielea sau pentru a masa.
Precauții

Posibilă sensibilitate a pielii. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Persoanele gravide sau cele aflate sub supraveghere medicală sunt sfătuite să consulte medicul. A se evita contactul cu zona ochilor, urechilor și zonele sensibile.

CPTG doterra uleiuri esentiale grad terapeutic

.

Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:

100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).

În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.

100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.

FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.

Iată câteva dintre aceste teste:

  • Testarea organoleptică
  • Testarea microbiană
  • Cromatografia în gaz
  • Spectrometrie de masă
  • Spectroscopie infraroșie cu transformare Fourier (FTIR)
  • Testarea chiralității
  • Analiza izotopică
  • Testarea metalelor grele, etc.

 

testare uleiuri logo

Rezultatul acestor teste se face public pe www.sourcetoyou.com. Pe fundul fiecărei sticluțe de ulei esențial dōTERRA există un cod. Când introducem acel cod pe site, se poate vedea buletinul de analize, proveniența, data recoltării, a distilării, etc..

 

Standardul de calitate dōTERRA CPTG ne garantează nu numai faptul că uleiul esențial este 100% pur, ci și că are un profil chimic optim care să îi asigure eficiența terapeutică.
CPTG – Certified Pure Therapeutic Grade (Uleiuri esențiale dōTERRA Pure cu Grad Terapeutic Certificat), reprezintă cel mai înalt standard de calitate pentru uleiurile esențiale.

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/produs/osmanthus-touch-ulei-esential-pur-grad-terapeutic/?feed_id=35880&_unique_id=6433d66599e01

DOCUMENTAR EGIPTUL MAGIC Partea I

SERIE DE DOCUMENTARE EGIPTUL MAGIC

THE MAGICAL EGYPT

 

DOCUMENTARE EGIPTUL MAGIC - Partea I

 

Începem astăzi o altă serie de documentare numită Magical Egypt, în 8 părţi (aproximativ 8 ore), despre secretele şi misterele ce învăluie civilizaţia egipteană antică.

Îţi mulţumim dragă Daniela Grigore şi pentru traducerea acestui prim episod din această importantă serie de documentare şi sperăm să traduci şi celelate părţi.

Această serie de documentare se bazează pe cercetările originale ale lui John Anthony West.

„Există o altă latură a Egiptului care nu este aşa de larg cunoscută. Egiptul este de asemenea tărâmul secretelor. O altă istorie, o istorie secretă, vorbeşte despre Egipt ca fiind un deţinător al unei înţelepciuni profunde şi ale unor abilităţi magice care au legătură cu o civilizaţie încă şi mai veche decât cea egipteană. Această istorie alternativă are paralele şi ecouri şi cu alte mituri şi culturi străvechi şi deasemenea cu multitudinea de societăţi secrete şi surse oculte. Aceast număr impresionant de paralele între istoriile care vorbesc despre alte civilizaţii ne ajută să avem o perspectivă unică a acestui alt Egipt.”

Un nou fel de contra-curent apare în jurul unor descoperiri surprinzătoare ale unui grup mic, dar în creştere, de oameni de ştiinţă, autori şi cercetători. Punctul central al acestei mişcări contra-curentului oficial, îl reprezintă ideea conform căreia Egiptul antic nu reprezintă ieşirea dintr-un privitivism, ci se pare că era o civilizaţie complet dezvoltată şi inexplicabil de avansată, ale cărei realizări ştiinţifice şi metafizice abia acum, încep să fie apreciate la adevărata lor valoare.

Un număr tot mai mare de dovezi ne sugerează că un capitol din istoria umanităţii, lipseşte. Autorul simbologist şi egiptolog John Anthony West, explorează doveziile unei ştiinţe sofisticate aflate în spatele realizăriilor inexplicabile ale Egiptului Antic.

A fost Egiptul moştenitorul unei cunoaşteri ştiinţifice şi spirituale care au aprţinut unei civilizaţii şi mai avansate şi mai timpurii?

Autorul de cărţi şi matematicianul Michael S. Schneider, ne vorbeşte în acest episod, despre geometria organică şi despre rolul numărului lui Fibonacci (proporţia de aur, secţiunea de aur, sau numărul de aur, 1,61803 …) în ceea ce priveşte viaţa.
Apoi West demonstrează prezenţa numărului de aur, în construcţiile de la Karnak – cunoscute deasemenea ca şi „Casa Vieţii”.

pentru mai multe informaţii puteţi vizita şi site-ul oficial al filmului: www.magicalegypt.com

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa https://www.evolutiespirituala.ro/serie-de-documentare-egiptul-magic-partea-i/?feed_id=35864&_unique_id=6433d637a213e

curs hermetism 10

Curs Complet de Initiere in Hermetism – Magie Ezoterica – Abonament Integral

TIP CURS – MASTERCLASS

tip curs master

ACCES INSTANT LA TOATE LECTIILE DE CURS!

CURS ACREDITAT INTERNATIONAL

LOGOS IPHM IAOTH

UNDE? ONLINE – CURSURI VIDEO INREGISTRATE

NIVELUL IV

eye-of-horus

DURATA CURS: 4 ANI

DURATA AN DE CURS: 8 LUNI DE CURS

Cursul este structurat astfel: 8 luni de curs si 5 luni de vacanta. In total 13 luni, dintre care 8 luni de curs si 5 luni in care este vacanta de iarna si de vara.

 

 

 sigla
CE PRIMESTI?
  • 122 de Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 11.000 de MINUTE (184 de ORE) de inregistrari
  • Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
  • 6 initieri in Magia Inalta – toate initierile necesare pentru a deveni cu adevarat MAG
  • Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (4 luni)
  • Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
  • Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ. 
 sigla

ACADEMIA KARANNA©  – CURSUL DE HERMETISM are o structura formata din 4 Nivele.

  https://www.evolutiespirituala.ro/curs/nivelul-iv-curs-complet-de-initiere-in-hermetism-abonament-lunar-2/?feed_id=35833&_unique_id=64339e3e9d098

010 betelgeuse map

Cum ma pregatesc pentru Meditatie?

Trebuie sa aveti telefonul, interfonul, televizorul inchis, lumina difuza, lumanari, betisoare parfumate sau tamaie, ce prefera fiecare…liniste, sau o muzica de relaxare sau meditatie – la un volum redus al sunetului.

Puteti desena simbolul crucii (sau alte simboluri Reiki si nu numai, daca sunteti initiati) pe peretii camerei, pe tavan si pe podea pentru a crea un spatiu sacru si pentru a-l binecuvanta.

Înainte de orice meditaţie activaţi această protecţie energetică, spunând mantra următoare de 7 ori: „Invoc Lumina lui D-zeu Atotputernicul, Sunt un canal curat şi perfect, Lumina îmi este călăuză!”. Chemati Ingerii Luminii, Ghizii de Lumina, Entitatile din Astral, Maestrii Ascensionati sa va asiste, cu voia lui Dumnezeu.
.
Pozitia Corpului Picioarele puţin depărtate (la aprox. 20-30 cm distanţă unul de altul), mâinile puţin depărtate de corp, cu palmele în sus, pe lângă corp. Degetul mijlociu trebuie să fie unit cu degetul mare, la ambele mâini. Puteti tine in maini cristale, in timpul meditatiei (ex: herkimer, citrin, ametist, ametrin). Acum puteţi începe meditaţia.

meditatie pozitie Stati intinsi pe spate – cine doreste poate sta in “lotus”, sau asezat, pe scaun, conditia ce trebuie respectata este coloana vertebrala sa fie cat mai dreapta, dar in acelasi timp relaxata, picioarele putin desfacute, bratele pe langa corp cu palmele in sus.

Alte meditatii ghidate

Vizitati-ne Pagina de Facebook  https://www.evolutiespirituala.ro/produs/meditatie-de-conectare-la-elementul-akasha-initierea-akasha-ether/?feed_id=35817&_unique_id=64339e1f72e9c

aum76

VOCEA TĂCERII – Blavatsky (HPB)

-FRAGMENTE-

 

Helena Petrovna Blavatsky (HPB) (1831, Ekaterinoslav – 1891, Londra), teozof rus. Este fondatoarea, în 1875, a Societăţii Teosofice. Născută Hahn, în noaptea dintre 11 şi 12 august 1831, la Ekaterinoslav, Ucraina,, era descendentă a unor cruciaţi, tatăl său coborând din ramura Conţilor de Hahn Mecklenburg, iar mama fiind fiica Consilierului Regal Andrey Fadeieff şi a Prinţesei Helena Dolgorouky, aceasta la rândul ei descendentă a primului conducător al Rusiei, Ducele Rurik.

De origine rusă, cosmopolită, călătoreşte din America de Sud până în Japonia şi Indonezia, în Egipt, Grecia şi India, traducând din 16 limbi, inclusiv ebraică, sanscrită, latină şi greacă. Elena a venit în contact cu un număr mare de popoare şi culturi diferite.

Ravi_Varma-Lakshmi

Ea a avut o pasiune pentru tot felul de legende şi înţelepciunea tradiţională. Intenţia ei a fost de a reînvia vechile Şcoli de Mistere, a acelor centre din vremea lui Pitagora, Platon sau Plotin în care se învăţa că în om şi în natură există legi de o profunzime şi simplitate inimaginabile, care se pot cunoaşte şi care, prin studiul lor, duc la descoperirea identităţii reale, la intuirea adevărului. Doctrina secretă, este capodopera ei. În 1888 Doctrina Secretă a fost publicată şi, în acelaşi an a format secţiunea Ezoterice a Societăţii Teozofice. La scurt timp după aceea ea a scris-cheie la teosofie şi Voice of the Silence. Operele ei fundamentale sunt „Doctrina Secretă” (carte monumentală conţinând o istorie universală a simbolurilor, filosofiilor şi credinţelor, a ezoterismului şi a Marilor Adepţi şi Iniţiaţi), „Isis dezvăluită” (studiu consacrat depăşirii graniţelor aparente dintre ştiinţă şi religie), „Cheia teosofiei” (prezentare a ideilor teosofice fundamentale), „Glosarul teosofic” şi „Glasul liniştii” (traducere a unui vechi text iniţiatic tibetan).

Cartea Vocea Tăcerii – o mică bijuterie -reprezintă, prin conţinutul ei, un îndrumător lăuntric pentru toţi acei „puţini” care aspiră la o viaţă spirituală.

Aceste instrucţiuni sunt pentru cei ce ignoră pericolele facultăţilor inferioare, denumite Iddhi. Acela care vrea să audă vocea Nadei , Sunetul fără sunet, şi s-o înţeleagă, trebuie să înveţe natura Dharanei.

Cuvântul pali Iddhi este echivalentul sanscritului Siddhi, adică facultăţi psihice, puterile paranormale ale omului. Există două feluri de Siddhi – un grup care cuprinde energiile inferioare, grosiere, psihice şi mentale, pe când celelalte cer cel mai înalt antrenament al puterilor spirituale.

Spune Krishna în Shrîmud Bhagavat:

„Acela care este angajat în îndeplinirea sistemului Yoga, care şi-a supus simţurile şi care şi-a concentrat mintea în mine (Krishna), pe un atare yoghin toate Siddhis-urile stau gata să-l servească.”

1. Glasul fără sunet, sau „vocea tăcerii”. Literal ar trebui poate să se citească: „vocea în sunetul spiritual”, căci cuvântul Nada este
echivalentul în sanscrită al termenului scris în limba Senzar.

2. Dharana este concentrarea intensă şi perfectă a minţii asupra vreunui obiect interior, însoţit de abstragerea completă de la tot ce
aparţine universului extern, sau lumea simţurilor.

aum spiritualitate evolutie spirituala

Înainte ca Sufletul să poată vedea, el trebuie să fi obţinut armonia lăuntrică şi ochii carnali să fie făcuţi orbi la toată iluzia.

Înainte ca Sufletul să poată înţelege şi să-şi aducă aminte, el trebuie să fie intim unit cu Vorbitorul Tăcut, întocmai cum forma, după care e modelat lutul, este mai întâi unită cu mintea olarului.

Atunci Sufletul va auzi şi îşi va aduce aminte. Şi atunci la urechea interioară va vorbi VOCEA TĂCERII.

Când, devenind mai puternic, Sufletul tău alunecă afară din locul său sigur de retragere; şi scăpând din paraclisul ocrotitor, îşi desfăşoară firul de argint şi se avântă; când, zărindu-şi imaginea pe undele spaţiului murmură: „Aceasta sunt eu” – mărturiseşte, O, discipole, că Sufletul tău este prins în ţesătura amăgirii.

Acest pământ, discipole, este sala durerii, unde sunt aşezate, de-a lungul cărării cumplitelor probaţiuni, capcane pentru a prinde Egoul tău în amăgirea numită „marea erezie”.

Acest pământ, O, discipole ignorant, nu este decât intrarea sinistră ducând la crepusculul ce precede valea adevăratei lumini – acea lumină pe care nici un vânt nu o poate stinge, acea lumină care arde fără fitil sau combustibil.

Spune marea Lege: „Ca să devii cunoscătorul Întregului-Eu, trebuie mai întâi să fii cunoscătorul Eului.” Pentru a ajunge la cunoaşterea acelui Eu, trebuie să abandonezi eul non-eului, fiinţa nefiinţei şi atunci vei putea să le odihneşti între aripile Marii Păsări. Da, dulce este odihna între aripile a ceea ce nu s-a născut, nici nu moare, ci este AUM răsunând mereu de-a lungul veacurilor eterne.

Trei săli, O, pelerin obosit, duc la capătul trudelor. Trei săli, O, cuceritor al lui Mara, te vor aduce prin trei stări în cea de a patra, şi, de acolo, în cele şapte lumi, lumile odihnei eterne.

NOTA: Se aminteste despre 11 sali in total. A 12-a este Sala Tronului. Cerul 12, cerul lui D-zeu UNUL, acolo unde numai el si cei 12 / 24 de Batraini de Zile, pot accede. Vezi detalii pe acest subiect in cartea Protectia Psi: Calea Reconectarii Divine.

eye of horus

Luptă cu gândurile tale necurate înainte ca ele să te copleşească. Poartă-te cu ele aşa cum ar face-o ele cu tine, căci dacă le cruţi şi ele prind rădăcină şi cresc, să ştii bine, aceste gânduri te vor copleşi şi omorî. Ia seama, discipole, să nu îngădui nici măcar ca umbra lor să se aproprie. Căci ea va creşte, va spori în mărime şi putere şi atunci acest aspect al întunericului va absorbi fiinţa ta înainte de a-ţi fi dat bine seama de prezenţa neagră a monstrului necurat.

Kundalini, puterea şarpe sau focul mistic; este numită puterea serpentină sau inelară din cauza manifestării sau progresului său în spirală în corpul ascetului care dezvoltă şi trezeşte această putere în el însuşi. Este o putere electrică, înfocată, ocultă sau fohatică, marea forţă primitivă ce stă la baza întregii materii organice şi anorganice.

Înainte ca puterea spirituală să poată face din tine un Dumnezeu, Lanu, trebuie să fi câştigat facultatea de a ucide după voie forma ta lunară.
Eul materiei şi Eul Spiritului nu se pot niciodată întâlni. Unul din ele trebuie să dispară; nu este loc pentru amândouă.

Înainte ca mintea Sufletului tău să poată înţelege, mugurul personalităţii trebuie să fie zdrobit, viermele simţului distrus fără a-i permite o reînviere posibilă.

Trandafirul trebuie să redevină mugurul născut din tulpina mamă, înainte ca parazitul să fi ros până la inima sa şi să-i fi supt seva vieţii.
Pomul de aur îşi produce mugurii-giuvaere înainte ca trunchiul său să fie vestejit de furtună.

Elevul trebuie să recâştige starea de copil pe care a pierdut-o înainte ca primul sunet să-i poată izbi urechea.

Lumina care vine de la Maestrul unic, lumina de aur, nepieritoare, unică, a Spiritului, îşi aruncă chiar de la început undele strălucitoare asupra discipolului.

Razele sale străpung norii groşi şi negri ai materiei. Când ici, când dincolo, aceste raze o luminează, precum scânteile soarelui luminează pământul prin frunzişul des al junglei. Dar, O discipole, până ce carnea nu va fi pasivă, capul rece, Sufletul tot atât de ferm şi pur ca diamantul
sclipitor, strălucirea nu va atinge camera, lumina sa solară nu va încălzi inima, nici sunetele subtile ale înălţimilor akashice nu vor atinge urechea, oricât de atentă ar fi ea, în stadiul iniţial.

spiritualitate ascensiune

Sunetele mistice, sau melodia auzită de ascet la începutul ciclului său de meditaţie, sînt numite de către yoghini Anahatashabda Anahata este cea de a patra chakră.

De nu auzi, nu poţi vedea.
De nu vezi, nu poţi auzi.
A auzi şi a vedea, acesta este al doilea stadiu.

Dhyana (meditaţia profundă) este ultimul stadiu înaintea celui final pe acest pământ, doar dacă cineva nu devine un Mahatma deplin. După cum s-a mai spus, în această stare Raja Yoghinut este încă spiritual conştient de sine şi de acţiunile principiilor sale superioare. Un pas mai mult şi el va fi pe planul ce se află dincolo de al şaptelea, al patrulea, după unele şcoli. Acesta, după practica Pratyaharei – un antrenament preliminar efectuat în scopul de a-şi controla mintea şi gândurile sale – număra Dharana, Dhyana şi Samadhi şi cuprinde pe cele trei sub numele generic de Samyama.

Samadhi este starea în care ascetul pierde conştiinţa oricărei individualităţi, inclusiv pe a sa proprie. El devine Totul.

Cele patru moduri ale adevărului sunt, în budismul din Nord: Ku, suferinţa sau mizeria; Tu, adunarea ispitelor; Mu, distrugerea lor, şi Tau, Cărarea. Cele „cinci piedici” sunt cunoaşterea mizeriei, adevărul asupra slăbiciunii umane, restricţiile opresive şi necesitatea absolută a separării de toate legăturile pasiunii şi chiar ale dorinţelor. „Cărarea mântuirii” este cea din urmă. La portalul adunării, regele Mara-ilor. Mana Mara, stă încercând să orbească pe candidat prin strălucirea giuvaerului său.

Şi acum, odihneşte sub arborele Bodhi, care este perfecţiunea întregii cunoaşteri, căci, să ştii, eşti maestrul lui Samadhi – starea viziunii fără de
greşeală.

Priveşte! Ai devenit lumina, ai devenit sunetul, eşti Maestrul tău şi Dumnezeul tău. Eşti însuţi obiectul căutării tale: vocea necurmată, care răsună de-a lungul eternităţilor, lipsită de schimbare, de păcat lipsită, cele şapte sunete sunt unul, AUM TATSAT.

https://www.evolutiespirituala.ro/vocea-tacerii-blavatsky/?feed_id=35801&_unique_id=64339df763796

12 renovare
youzign
.

Program Combinat de Hipnoza & Regresie

– RENOVARE –

PROGRAM ACREDITAT INTERNATIONAL

LOGOS IPHM IAOTH

 

PROGRAM RENOVARE

 

12 renovare

 

Pachetul 3 „Renovare!” contine o serie de 12 sedinte de hipnoza impartite astfel:

  • 4 sedinte de hipnoza regresiva in vieti anterioare
  • 4 sedinte de hipnoza terapeutica
  • 4 sedinte de hipnoza pentru dezvoltare personala

 

Costul aferent acestui pachet este de 12×210 lei= 2.520 lei

Durata unei sedinte este de 90 minute. Durata totala a programului: 1.080 minute.

Sedintele se vor desfasura saptamanal, astfel durata programului se intinde pe o perioada de 12 saptamani.

VREAU SA MA INSCRIU

  https://www.evolutiespirituala.ro/curs/program-combinat-de-hipnoza/?feed_id=35770&_unique_id=643365bf53676