.

„TRECEREA DE LA A PATRA LA A CINCEA RASĂ-RADACINĂ”

„Următoarele comunicări se referă la trecerea de la a patra rasă-rădăcină (atlanteană) la cea de a cincea (ariană), căreia îi aparţine omenirea civilizată de astăzi.
[…]

Ceea ce am spus în paginile precedente despre a patra rasără-dăcină, a atlanteenilor, se referă la marea majoritate a umanităţii. Aceasta se afla încă sub comanda unor conducători mult mai evoluaţi decât omul obişnuit, prin capacităţile lor. Înţelepciunea şi puterea de care dispuneau aceşti conducători nu ar fi putut fi atinse prin nici un sistem terestru de educaţie. Ele erau conferite de entităţi superioare care nu făceau parte din lumea pământească. Era ceva cu totul natural ca marea majoritate a oamenilor să vadă în aceşti conducători fiinţe superioare, mesageri ai zeilor. Şi pe bună dreptate, căci nici prin organele de simţ şi nici prin inteligenţa omului nu ar fi putut fi atinse ştiinţa şi dibăcia acestor conducători. Ei erau veneraţi ca trimişi ai lui Dumnezeu şi oamenii primeau de la ei porunci, îndrumări şi învăţături. Fiinţe de asemenea natură au instruit omenirea să deprindă ştiinţa, artele şi fabricarea uneltelor. Aceşti „mesageri ai zeilor” conduceau uneori ei înşişi comunităţile, iar alteori prin oameni mai evoluaţi, pe care îi instruiau în arta de a guverna. Se spune despre aceşti conducători că „erau în relaţie directă cu zeii”, care le revelau legile după care trebuia să se dezvolte omenirea. Aceasta era realitatea. Această legătură cu zeii era, de fapt, o adevărată iniţiere şi se realiza în locuri ascunse cu străşnicie celorlalţi oameni. Erau adevărate centre de iniţiere şi se numeau „temple ale misteriilor”. De aici emana întreaga conducere a umanităţii.

Ceea ce se petrecea în templele de misterii era, prin urmare, de neînţeles pentru popor, ca şi intenţiile marilor săi conducători. Poporul nu putea, cu ajutorul simţurilor, să înţeleagă decât ceea ce era legat nemijlocit de Pământ şi nicidecum ceea ce se revela din lumile superioare pentru salvarea lui. Din aceasfă cauză învăţăturile pe care le dădeau conducătorii trebuiau să fie înfăţişate într-o formă care nu semăna cu nimic din cele ce se refereau la evenimente strict terestre. Limbajul de care se slujeau zeii în relaţia cu „mesagerii” lor, în centrele de misterii, nu era unul pământesc, iar forma sub care aceşti zei se revelau era, cu atât mai puţin, una terestră… „În nori de foc” apăreau aceste înalte spirite în faţa mesagerilor lor, pentru a le transmite cum să conducă pe oameni. Doar omul avea putinţa să îmbrace o formă umană; entităţile ale căror facultăţi depăşeau nivelul uman nu se puteau manifesta decât sub o formă care nu avea nimic asemănător ce ceea ce era pe pământ.

„Mesagerii zeilor” puteau să primească revelaţiile transmise de entităţile superioare pentru că ei înşişi erau cei mai evoluaţi în cadrul comunităţilor în care trăiau. În cursul perioadelor anterioare de evoluţie, ei dobândiseră facultăţile pe care majoritatea celorlalţi oameni abia de acum înainte urmau să le obţină. Ei erau oameni propriu-zis numai dintr-un anumit punct de vedere; puteau lua o formă umană, dar facultăţile lor spirituale şi sufleteşti aveau dimensiuni supraumane. Cu alte cuvinte, erau înzestraţi cu o dublă natură, atât divină, cât şi umană. Trebuie să vedem aceşti mesageri ca pe nişte spirite superioare, care însă puteau să îmbrace o formă umană, spre a fi în mijlocul oamenilor, să-i ajute să progreseze în evoluţia lor terestră. Adevărata lor patrie nu se afla pe Pământ. – Aceste fiinţe îndrumau pe oameni, dar nu le puteau dezvălui principiile după care îi conduceau; până în epoca celei de a cincea subrase atlanteene, a protosemiţilor, oamenii erau cu totul incapabili să înţeleagă aceste principii. Era necesar ca, mai întâi, în timpul acestei subrase, să se dezvolte facultatea de judecată, forţa gândirii. Iar această forţă nu s-a dezvoltat decât foarte lent şi în mod progresiv. Chiar şi ultimele subrase atlanteene nu puteau înţelege decât foarte puţin principiile după care acţionau conducătorii lor dumnezeieşti. Ei începuseră să presimtă aceste principii. De aceea, ideile pe care le aveau, ca şi legile care guvernau instituţiile lor de stat, erau mai curând presimţite, decât gândite clar.

[…]

Către sfârşitul perioadei atlanteene, existau trei grupuri de entităţi de tip uman. 1. Primul grup era alcătuit din acele fiinţe pe care le-am numit „mesageri ai zeilor”; aceştia se aflau pe o treaptă de evoluţie ce depăşea cu mult pe aceea a celorlalţi oameni; ei propovăduiau înţelepciunea divină şi făceau fapte dumnezeieşti. 2. Al doilea grup, mai restrâns, era format din marea masă a populaţiei, la care forţa de gândire era încă într-un stadiu latent, dar care dispunea totuşi de unele facultăţi elementare pe care omenirea de azi le-a pierdut. 3. Un al treilea grup dispunea de o putere de gândire mai evoluată, dar pierduse complet vechile facultăţi elementare atlanteene. În schimb, deveneau capabili să asimileze, cu ajutorul gândirii, principiile directoare transmise de „mesageri”. – Al doilea grup de fiinţe umane urma să dispară treptat. Dimpotrivă, al treilea grup a fost pregătit şi educat de fiinţele superioare din primul grup pentru a putea prelua în mâinile lor propriul destin.

Din rândul celor care alcătuiau acest al treilea grup, marele Conducător, pe care literatura ocultă îl numeşte Manu*, a ales pe cei mai apţi şi i-a pregătit să pună bazele unei noi umanităţi. Cei aleşi, fiinţele cele mai dotate, se aflau din a cincea subrasă. Gândirea oamenilor care făceau parte din subrasele a şasea şi a şaptea căpătase o anumită tentă negativă şi nu mai erau apte să evolueze. – Venise acum timpul să se dezvolte la maximum cele mai bune calităţi ale celor mai buni. Alegerea s-a făcut de către acel mare Conducător, care a izolat pe cei aleşi într-o zonă specială a Pământului – undeva în interiorul Asiei –, punându-i la adăpost de toate influenţele negative care ar fi putut veni de la cei rămaşi în urma evoluţiei sau care decăzuseră. – Sarcina pe care Conducătorul şi-o luase era ca acest grup de aleşi să progreseze până într-atât, încât aceştia să reuşească să sesizeze în sufletul lor, cu ajutorul gândirii, principiile după care fuseseră conduşi până atunci, principii pe care mai înainte abia le presimţeau, fără a le putea înţelege. De acum înainte trebuia ca oamenii să cunoască forţele divine pe care mai înainte le-au urmat în mod inconştient. Până atunci, zeii conduseseră omenriea prin „mesagerii” lor; acum trebuia ca oamenii să ştie entităţile divine. Trebuia să se deprindă să se considere ei înşişi ca fiind organele de execuţie ale Providenţei.

https://www.evolutiespirituala.ro/trecerea-de-la-a-patra-la-a-cincea-rasa-radacina/?feed_id=25598&_unique_id=63ed0581783cf