PROTECTIA INGERILOR
Cei 72 de Ingeri Pazitori (Kabbala)
Conform mai multor religii (Christianismul, Judaismul, Hinduismul,Buddhismul, Zoroastrianismul, Islamismul), ingerii sunt fiinte spirituale menite sa ne ocroteasca. In mare parte comuni pentru toate aceste religii, ingerii sunt in numar de 72 si se incadreaza in 9 categorii – conform unor canoane. Impartirea de mai jos este facuta si cu redirectionare/echivalenta in Christianism, conform celor noua ordine angelice – serafimii, heruvimii, domenii, puteri, tronuri, virtuti, principate, arhanghelii, ingerii. – care si ele la randul lor provin din in trei “coruri” – ingerii purei contemplari, ingerii cosmosului, si ingerii lumii ( mai exista un “cor” –ingerii energiei pure – aceasta implicand existenta in fapt a 12 ordine angelice). Conform Kabbalei, fiecare dintre noi avem doi ingeri protectori.
Noi putem invoca oricare dintre acesti ingeri – chiar daca nu sunt “ai nostri” – pentru a le cere ajutor conform virtutilor pe care le guverneaza. Se poate “medita” asupra acestor ingeri, pentru eficienta maxima, intre anumite ore ale zilei. In acest scop se utilizeaza numele lor Judaic, care dealtfel este, in toate cele 72 de cazuri, o repetitie similara de silabe care au o incarcatura energetica specifica. (le veti vedea trecute si in paranteze intr-o forma mai fidela sunetului actual in Hebrew). Am inclus si denumirea latina a acestora. Nu pentru a va confuziona, dar este intersanta interrelatia… mai ales pentru cei care au mai citit pe tema asta.
Cei 72 de Ingeri Pazitori (Kabbala)
I. ORDINUL INGERILOR PUREI CONTEMPLARI
CORUL SERAFIMILOR
1. Deus Exaltator
21–25 martie: VEHUAIAH (VeHaVaYA) – starneste ambitia de a fi cel mai bun, succesul in arta si stiinta. Nativii nascuti sub ocrotirea acestui inger sunt indemanatici, intelepti, atrasi de profesia militara, fiind guveranti de planeta Marte; energie abundenta. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 20 martie, 31 mai, 11 august, 22 octombrie, 2 ianuarie)
2. Deus Auxiliator
26–30 martie: JELIEL (YoLaYoEL) – faciliteaza limpezimea mintii, odihna, tonusul intelectual. Cei nascuti sub influenta lui au un spirit vessel, au maniere gentile si sunt pasionati in intimitate. Guverneaza pacea in cadrul cuplului. (guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 21 martie, 1 iunie, 12 august, 23 octombrie si 3 ianuarie)
3. Deus Spes
31 martie–4 aprilie: SITAEL (SaYoTeEL) – favorizeaza respectul pentru propriul cuvant dat, onoarea si punctualitatea. Nativii nascuti sub acest inger sunt protejati de arme, animale salbatice si adeversitati. Iubitori de adevar si oricand disponibili sa ajute. (de asemenea, guverneaza pe cei nascuti la: 22 martie, 2 iunie, 13 august, 24 octombrie, 4 ianuarie)
4. Deus Absconditus
5–9 aprilie: ELEMIAH (ALaMeYa) – putere de discernamant, de decizie, optiune profesionala justa. Guverneaza calatoriile, in special maritime; descoperirile. Nativii sunt antreprenori, fericiti cu ceea ce infaptuiesc. (protejeaza si pe cei nascuti la: 23 martie, 3 iunie, 14 august. 25 octombrie, 5 ianuarie)
5. Deus Salvator
10–14 aprilie: MAHASIAH (MeHeShiYA) – imprima o puternica forta morala si un simt clar spre armonie, spre puterea de a ierta greselile celorlalti. Acest inger guverneaza stiintele inalte, filosofia oculta, teologia, artele. Nativii au abilitatea de a invata cu multa usurinta; amatori de mici placeri. (guverneaza si peste: 24 martie, 4 iunie, 14 august, 26 octombrie, 6 ianuarie)
6. Deus Laudabilis
15–20 aprilie: LELAHEL (LaLaHe EL) – mare deschidere spre arta si stiinta (cu precadere spre muzica, filologie si matematica). Acest inger favorizeaza dragostea, faima, cunoasterea, videcarea bolilor, ambitia, averea. Nativii pot deveni renumiti prin talentele si actiunile proprii; iubesc conversatia. (guverneaza si nativii din: 25 martie, 5 iunie, 15 august, 27 octombrie, 7 ianuarie).
7. Deus Longanimis
21–25 aprilie: ACHAIAH (AChaAYA) – succes in executarea muncilor dificile (fizice sau intelectuale). Simt practic deosebit si puterea de a lupta contra lenei si a delasarii; perseverenta, energie, disciplina. Acest inger guverneaza rabdarea, secretele naturii, pasiunea pentru invatatura; influenteaza propagarea cunoasterii si a industriei. Nativii vor descoperi multe aplicatii utile ale artelor. ( guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 26 martie, 6 iunie, 16 august, 28 octombrie, 8 ianuarie).
8. Deus Adorandus
26–30 aprilie: CAHETEL (ChHeTeEL) – faciliteaza elocinta si rigurozitatea comunicarii in scris (literatura, presa, acte si traduceri oficiale). Acest inger serveste ca sa obtina benecuvantarea lui Dumnezeu si sa alunge spritele rele; inspira omul sa se ridice spre divinitate. Nativii vor iubi muca, agricultura, vanatoarea, viata la tara si vor fi foarte activi in ceea ce intreprind. (de asemeni, influenteaza pe cei nascuti la: 27 martie, 7 iunie, 17 august, 29 ocotmbrie, 9 ianuarie)
CORUL HERUVIMILOR
9. Deus Misericors
1–5 mai: HAZIEL (HeZaYoEL) – favorizeaza obtinerea favorurilor din partea persoanelor cu influenta, guverneaza buna credinta si reconcilierea. Nativii sunt isi onoreaza cuvantul dat si iarta cu usurinta. (sub influenta lui, si cei nacuti la: 28 martie, 8 iunie, 19 august, 30 octombrie, 10 ianuarie)
10. Deus Propitiabilis
6–10 mai: ALADIAH (LaDaYA) – vegheaza asupra puterii de cainta; asupra spalarii pacatelor prin safarsirea unor fapte bune. Acest inger apara impotriva bolilor si influenteaza recuperearea din boala. Nativii se bucura de o buna sanatate, vor fi multumiti de sine insisi, apreciati de cei din jur; vor frecventa cele mai sofisticate cercuri. (guverneaza si nativii din: 29 martie, 9 iunie, 20 august, 31 octombrie, 11 ianuarie)
11. Deus Exaltandus
11-15 mai: LAUVIAH (LaAVaYA) – protejeaza omul de gelozie, “limbi ascutite”, intrigi si certuri familiale. Acest inger guverneaza faima; influeteaza oamenii mari, intelepti, eruditi si cei care devin faimosi prin propriile forte. (deasemenea, guverneaza peste cei nascuti la: 30 martie, 10 iunie, 1 noiembrie, 12 ianuarie)
12. Deus Refugium
16-20 mai: HAHAIAH (HeHeAYA) – favorizeaza revelatiile si studiile oculte, arta premonitiei. Acest inger guverneaza peste vise si mistere ascuse muritorilor de rand. Nativii sunt gentili, afabili, discreti, sprirituali. (deasemeni, peste nativii din: 31 martie, 11 iunie, 22 august, 2 noiembrie, 13 ianuarie)
13. Deus Super omnia decantabils
21–25 mai: YEZALEL (YoZaLaEL) – inlatura infidelitatea conjugala, da o memorie buna si putere de munca. Guverneaza peste prietenie, reconciliere. Nativii invata cu mare usurinta, vor avea amintiri frumoase si se vor distinge prin arta conversatiei. (guverneaza si pe cei nascuti la: 1 aprilie, 12 iunie, 23 august, 3 noiembrie, 14 ianuarie)
14. Deus Custos & Servator
26–31 mai: MEBAHEL (MeBeHe) – este ingerul justitiei si al onoarei; protejeaza omul de marturii false, de intrigi. Nativii nascuti sub acet inger vor iubi justitia si se vor distinge in avocatura. Iubesc adevarul si cauzele drepte. (guverneaza de asemenea si pe cei nascuti la:2 aprilie, 13 iunie, 24 august, 4 noimebrie, 15 ianuarie)
15. Deus Sublenator
1–4 iunie: HARIEL (HeReYoEL) – dezvolta sentimentele religioase, spiritualitatea, meticulozitatea si delicatetea. Guverneaza stiinta si artele; influenteaza descoperiri si metodologii utile. Nativii vor cauta compania oamenilor de calitate si se vor distinge prin puritatea lor morala. (vegheaza deasemenea si asupra celor nascuti la: 3 aprile, 14 uinie, 25 august, 5 noiembrie, 16 ianuarie)
16. Deus Erector
5–9 iunie: HAKAMIAH (HeKoMeYA) – permite individului calatoriile si viata in locul in care i se potriveste cel mai bine. Guverneaza capete incoronate, militari distinsi; tot ceea ce tine de geniul razboiului. Nativii sunt sinceri, loiali, cu un caracter brav, dedicati obligatiilor si pasionali in iubire. (sub infleunta lui si nativii din:4 aprilie, 15 iunie, 26 august, 6 noiembrie, 17 ianuarie)
CORUL TRONURILOR
17. Deus Mirabils
10–15 iunie: LAUVIAH 2 (LaAVaYA) – ajuta enorm in dragoste, in implinirea sentimentelor; alunga insomniile. Acest inger ajuta in depasirea tristetilor, tulburarilor de orice fel. Guverneaza peste stiintele inalte si revelatiile prin vise; descoperiri uimitoare. Nativii vor iubi muzica, poezia, literatura si filosofia. (si pentru nativii din: 5 aprilie, 16 iunie, 27 august, 7 noiembrie, 18 ianuarie)
18. Deus Invocandus
16–20 iunie: CALIEL (ChaLaYoEL) – apara inocenta, da omului puterea de a lupta contra rautatilor. Acest inger permite iesirea adevarului la suprafata. Nativii vor fi extrem de corecti, integri, vor iubi adevarul si se vor distinge in magistratura. (guverneaza si peste nativii din: 6 aprilie, 17 iunie, 28 august, 8 noiembrie, 18 ianuarie)
19. Deus Festinus ad audiendum
21–25 iunie: LEUVIAH (LaVaVaYA) – ii inspira pe poeti, pe muzicieni si pe pictori; imprima individului o sensibilitate deosebita. Acest inger guverneaza peste memorie, inteligenta. Nativii sunt placuti, amabili, plini de viata, modesti, cu abilitatea da a depasi adeversitati de orice fel; iertatori. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 aprilie, 18 iunie, 29 august, 9 noiembrie, 20 ianuarie)
20. Deus Redemptor
26 iunie–30 iunie: PAHALIAH (PeHeLaYA) – sub protectia acestui inger, cei care “ratacesc”prin viata, sunt ajutati sa redevina lucizi; in acelasi timp, ei au curajul marilor schimbari. Guverneaza religia, teologia, moralitatea, castitatea, puritatea, vocatia ecleziastica. Nativii vor depasi fortele egoului. (si peste cei nascuti la: 8 aprilie, 19 iunie, 30 august, 10 noiembrie, 21 ianuarie)
21. Deus Solus
1–5 iulie: NELCHAEL (NuLaChaEL) – ingerul artistilor si al oamenilor de stiinta (atat abstracte cat si exacte) filologi, istorici, sociologi, astronomi, geografi. Inflenteaza pe cei intelepti si pe filosofi. Protejeaza impotriva calomniatorilor, vrajilor. Nativii iubesc poezia, si literatura si sunt pasionati de studiu; se pot distinge si ca matematicieni. (guverneaza si peste cei nascuti la: 9 aprilie, 20 iunie, 31 august, 11 noiembrie, 22 ianuarie)
22. Deus Dextera
6–10 iulie: IEIAIEL (YoYoYoEL) – ajuta la conservarea memoriei, si la dezvoltarea simtului onoarei. Guverneaza peste avere, renume, diplomatie, comert, calatorii pe mare – descoperiri si expeditii. Nativii vor iubi comertul, vor fi antreprenori si se vor distinge prin idei lieberale si filantropice. (guverneaza si pe cei nascuti la: 10 aprilie, 21 iunie, 1 septembrie, 12 noiembrie, 23 iuanuarie)
23. Deus Declinans malum
11–15 iulie : MELAHEL (MeLaHeEL) – vegheaza asupra activitatilor politice si a afacerilor private. Guverneaza apa, roadele pamantului si vindecarea prin tratamente naturiste (plante); protejeaza impotriva armelor si ocroteste in calatorii. Nativii sunt determinati, muncitori si onorabili. (ocroteste si pe cei nascuti la: 11 aprilie, 22 iunie, 2 septembrie, 13 noiembrie, 24 ianuarie)
24. Deus Bonus ex seipso
16 – 20 iulie: HAHIUIAH (CheHeVaYA) – protectie impotriva hotilor, asasinilor si animalelor periculoase; calmeaza conflictele familiale. Acest inger guverneaza peste cei exilati, prizonieri fugitivi sau condamnati si le ofera acestora sansa de a reveni pe drumul drept. Nativii iubesc adevarul, stiintele eaxcte, sunt sinceri in ceea ce spun si infaptuiesc. (guverneaza si peste nativii din: 12 aprilie, 23 iunie, 3 septembrie, 14 noiembrie, 25 ianuarie)
II. ORDINUL INGERILOR COSMOSULUI
CORUL DOMENIILOR
25. Deus Largitor
21–25 iulie: NITH – HAIAH (NuTaHeYA) – guverneaza stiintele oculte; intelepciunea pentru a descifra secretele ascunse. Influenteaza revelatiile prin visuri; sprijina cautatori ai adevarului, pacii, solitudinii. Nativii sunt intelepti si au darul de a descifra mistere ascunse; iubitori de adevar. (guverneaza si nativii din: 13 aprilie, 24 iunie, 4 septembrie, 15 noiembrie, 26 ianuarie)
26. Deus Auditor in abscondito
26 – 30 iulie: HAAIAH (HeAAYA) – ajuta in obtinerea victoriei la procese juridice, in dispute si polemici, in impunerea punctului de vedere. Acest inger ocroteste pe toti cei care cauta adevarul; ii stimuleaza pe oameni sa se apropie de divinitate. Guverneaza peste tot ce tine de diplomatie, pacturi politice sau de pace, curieri, comunicatii, expeditii secrete. Nativii vor inclina spre orice tine de juridic sau politic. (ocroteste si pe cei nascuti la: 14 aprilie, 25 iunie, 5 septembrie, 16 noiembrie, 27 ianuarie)
27. Deus Propulsator
31 iulie–4 august: ERATEL (YoReTaEL) – apara inocenta, asigura succesul in actiunile savarsite in numele dreptatii. Guverneaza propagarea “luminii”, civilizatiei, libertatii. Nativii iubesc pacea, justitia, stiintele si artele; afinitate deosebita pentru literatura, in care se poate si distinge. (guverneaza si peste cei nascuti la: 15 aprilie, 26 iunie, 6 septembrie, 17 noiembrie, 28 ianuarie)
28. Deus Sublator malorum
5–9 august: SEHEIAH (ShiAHeYA) – protectie impotriva accidentelor, incendiilor, cutremurelor, dezvolta prudenta. Guverneaza sanatatea, longevitatea, simplitatea, judecata. Nativii vor avea o judecata dreapta si vor actiona doar prudent, circumspect. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16 aprilie, 27 iunie, 7 septembrie, 18 noiembrie, 29 ianuarie)
29. Deus Expectatio
10–14 august: REIIEL (ReYoYoEL) – dezvolta puterea de convingere, perseverenta si simtul juridic. Acest asigura protectia in fata dusmanilor – vizibili sau invizibili – si acorda zel si virtute pentru propagarea adevarului. Guverneaza simtul religios, filosofia divina, meditatia. Nativii se vor distinge prin virtutea cu care vor sluji binele/adevarul, pietatea. (ocroteste si pe cei din: 17 aprilie, 28 iunie, 8 septembrie, 19 noiembrie, 30 ianuarie)
30. Deus Patiens
15–19 august: OMAEL (AVaMeEL) – protejeaza relatiile intre parinti si copii. Guverneaza peste intreg regnul animal si perpetuarea lui. Confera rabdare si rezistenta in fata disperarii, parerilor de rau. Nativii vor fi doctori, ghirurgi, chimisti; se vor distinge mai ales in anatomie si medicina. (ocroteste si pe cei nascuti la: 18, aprilie, 29 iunie, 9 septembrie, 20 noiembrie, 18 ianuarie)
31. Deus Doctor
20–25 august: LECABEL (LaChaBe EL) – favorizeaza afacerile, banii, prosperitatea, calmul. Guverneaza cunoasterea, vegetatia, agricultura. Nativii vor iubi astronomia, matematica, geometria; se vor distinge prin idei briliante, vor rezolva cele mai dificile probleme si talentele lor vor fi averea lor. (ocroteste si pe nativii din: 19 aprilie, 30 iunie, 10 septembrie, 21 noiembrie, 1 februarie)
32. Deus Rectus
26 – 30 august: VASIARIAH (VaShiReYA) – vegheaza asupra bunei memorii si asupra usurintei exprimarii. Guverneaza si justitia; influenteaza executivi legali, magiastrti, avocati. Nativii vor avea o memorie excelenta si vor vorbi cu elocventa; amiabili, spirituali si modesti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 20 aprilie, 1 iulie, 11 septembrie, 22 noiembrie, 2 februarie)
CORUL PUTERILOR
33. Deus Omnium cognitor
31 august–4 septembrie: YEHUIAH (YoCheVaYA) – favorizeaza prudenta si tactul in relatia cu sefii sau cu sbalternii (dupa caz). Inlesneste identificarea rafuactorilor. Nativii isi vor indeplini sarcinile si obligatiile cu daruire; simt al onoarei. (guverneaza si peste nativii din:21 aprilie, 2 iulie, 12 septembrie, 23 noiembrie, 3 februarie)
34. Deus Clemens
5 – 9 septembrie: LEHAHIAH (LaHeCheYA) – asigura forta, vointa, intuitia, rezistenta la stress. Acest inger guverneaza peste capete incoronate, nobilime si mentine intelegere si pace intre acestia; impotriva certurilor. Nativii se vor bucura intotdeauna de trecere in fata autoritatilor, persoanelor sus-puse pe bun merit. ; sunt devotati, intuitivi, confidenti. (ocroteste si pe cei din: 22 aprilie, 3 iulie, 13 septembrie, 24 noiembrie, 4 februarie)
35. Deus Gaudiosus
10–14 september: CHAVAKIAH (ChaVaKoYA) – faciliteaza impacarile, concesiile, puterea de a ierta si de a uita. Guverneaza succesiunile, toate agrementele fiananciare. Nativii sunt loiali, devotati, iubesc pacea si o vor cauta la orice pret; vor rasplati pe cei care-i sunt fideli si care lucreaza pentru el. (guverneaza si peste cei nascuti la: 23 aprilie, 4 iulie, 14 septembrie, 25 noiembrie, 5 februarie)
36. Deus Honorabilis
15–19 septembrie: MENADEL (MeNuDaEL) – ajuta la incadrarea intr-un mediu compatibil cu persoana, apara sanatatea si dezvolta curajul. Guverneaza impotriva calomniei si pentru a aduce exilati inapoi la pamantul natal; recuperarea bunurilor pierdute, aducerea vestilor pentru cei care le asteapta de multa vreme. Nativii sunt temerari, drepti si se dedica actiunilor caritabile. (ocroteste si pe cei nascuti la 24 aprilie, 5 iulie, 15 septembrie, 26 noiembrie, 6 februarie)
37. Deus Dominus Virtutum
20–24 septembrie: ANIEL (AnuYoEL) – favorizeaza cariera diplomatica, entuziasmul profesional, elocinta, victoria. Guverneaza stiintele si arta, releva secretele naturii, inspira filosofi si savanti. Nativii vor dodandi celebritate prin propriile talente sau iluminari si se vor distinge printre cei intelepti. (guverneaza si pe nativii din: 25 aprilie, 6 iulie, 16 septembrie, 27 noiembrie, 7 februarie)
38. Deus Spes omnium finium terrae
25–29 septembrie: HAAMIAH (CheAMeYA) – apara omul de fraude, lovituri socante, de arme, de animale salbatice si de cosmaruri. Acest inger guverneaza tot ce legat de cultul religios, tot ce tine de Dumnezeu; protejeaza pe cei care cauta adevarul. Nativii vor fi atrasi de religie, teologie, adevar. (ocroteste si pe cei nascuti la: 26 aprilie, 7 iulie, 17 septembrie, 28 noiembrie, 8 februarie)
39. Deus Velox ad condonandum
30 septembrie–4 octombrie: REHAEL (ReHeAEL) – grabeste vindecarea fizica si psihica, cicatrizarea ranilor, revenirea rapida din socuri. Guverneaza si relatiile filiale, paterne; asigura sanatate si longevitate. Nativii au darul de a transforma situatii negative in oportunitati sau binecuvantari; li se indeplinesc toate dorintele; sunt sanatosi si rezistenti. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 27 aprilie, 8 iulie, 18 septembrie, 29 noiembrie, 9 februarie)
40. Deus Vivum laetificans
5–9 octombrie: IEIAZEL (YoYoTaEL ) – favorizeaza operele artistice si lucrarile stiintifice, aduce luciditatea si vointa. Acest inger guverneaza peste librarii, carti, oameni ai literelor. Nativii vor avea darul vorbirii, elocintei; vor iubi designul; stiintele in general. (ocroteste si pe cei din: 28 aprilie, 9 iulie, 19 septembrie, 30 noiembrie, 10 februarie)
CORUL VIRTUTILOR
41.Deus Triunus
10–14 octombrie: HAHAHEL (HeHeHe EL) – putere de decizie, de a se uita in locul potrivit la timpul potrivit. Acest inger guverneaza peste Christianitate, misionari, ecleziasti. Nativii sunt mari la suflet, sunt in serviciul lui Dumnezeu; energetici, activi, neinfricati. (ocroteste si pe cei nascuti la: 29 aprilie, 10 iulie, 20 septembrie, 1 decembrie, 11 februarie)
42. Deus Quis sicut ille
15–19 octombrie: MIKAEL (MeYoChaEL) – vegheaza supra calatoriilor, proiectelor artistice si sanatatii. Acest inger guverneaza monarhii, nobilimea si ii protejeaza impotriva uzurpatorilor. Nativii se vor implica in afaceri politice, diplomatice unde se vor si distinge professional; atrasi de secrete, curiosi. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 30 aprilie, 11 iulie, 21 septembrie, 2 decembrie, 12 februarie)
43. Deus Rex Dominator
20–24 octombrie:VEUALIAH (VaVaLaYA) – asigura succesul in cause drepte, in disputele onorabile si in batalii. Acest inger guverneaza peste pace si eliberarea din sclavie, prizonierat; influenteaza prosperitatea imperiilor, a regilor. Nativii vor iubi carierea si gloria militara, vor fi atrasi de tot ce tine de geniul razboiului. Se vor distinge prin arme si vor atrage confidenta celui pe care il servesc. (ocroteste si nativii din: 1 mai, 12 iulie, 22 septembrie, 3 decembrie, 13 februarie)
44.Deus Aeternum, manens
25–29 octombrie:IELAHIAH (YoLaHeYA) – dezvolta curajul, favorizeaza proiectele indraznete. Acest inger protejeaza impotriva armelor, proceselor, favorizeaza castigul de cauza, Victoria. Nativii vor iubi calatoriile din care vor invata foarte mult. Vor avea success in tot ce intreprind; se vor distinge in cariera militara; curajosi. (guverneaza si pe nativii din: 2 mai, 13 iulie, 23 septembrie, 4 decembrie, 14 februarie)
45.Deus Motor omnium
30 octombrie–4 noiembrie: SEALIAH (SaALaYA) – asigura o sanatate buna, dezvolta puterea de studiu si memoria. Acest inger ridica moralul tuturor celor care au fost umiliti sau cazuti; guverneaza peste vegetatie, aduce si propaga viata. Nativii vor avea o mare pasiune pentru a invata si vor avea parte de multe resurse si inlesniri; au multe aptitudini. (ocroteste si pe cei nascuti la: 3 mai, 14 iulie, 24 septembrie, 5 decembrie, 15 februarie)
46. Deus Revelator
5–9 noiembrie: ARIEL (AReYoEL ) – favorizeaza revelatiile, creativitatea, inovatiile, curajul opiniei personale, originalitatea. Acest inger faciliteaza descoperirea comorilor ascunse, releva secretele naturii si inlesneste succesul celor care cauta ceva anume. Nativii au un spirit subtil si puternic, au abilitatea de a rezolva cele mai grele situatii; vor fi discreti si circumspecti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 4 mai, 15 iulie, 25 septembrie, 6 decembrie, 16 februarie)
47.Deus Iustus Iudex
10–14 noiembrie: ASALIAH (AshiLaYA) – calauzeste omul spre cunoasterea adevarului, spre ideile benefice. Guverneaza justitia, iesirea la iveala a adevarului, a secretelor ascunse. Nativii au un caracter placut, sunt avizi de curiozitate, drepti, spirituali; contempla tot ce este divin. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 5 mai, 16 iulie, 26 septembrie, 7 decembrie, 17 februarie)
48.Deus Pater mittens
15–19 noimbrie: MIHAEL (MeYoHEL) – vegheaza asupra armoniei conjugale si a pacii; confera premonitie si inspiratii secrete. Acest inger guverneaza peste perpetuarea generatiilor, a vietii; influenteaza relatiile de prietenie. Nativii sunt pasionati de iubire si tot ce este placut in general. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la:6 mai, 17 iulie, 27 septembrie, 8 decembrie, 18 februarie)
III. ORDINUL INGERILOR LUMII
CORUL PRINCIPATELOR
49. Deus Magnus & exelsus
20–27 noiembrie: VEHUEL (VaHeVaEL) – alina durerile, calmeaza crizele de nervi, atenueaza stresul. Acest inger guverneaza peste oameni mari, care se ridica si se disting prin fortele proprii. Nativii vor avea o natura sensibila si generoasa; se vor distinge in literatura, jurisdictie si diplomatie. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 mai, 18 iulie, 28 septembrie, 9 decembrie, 19 februarie)
50. Deus Iudex misericors
25–29 noiembrie: DANIEL (DaNuYoEL ) – oamenii nascuti sub protectia acestui inger imbatranesc greu si isi pastreaza mult timp frumusetea. Acest inger guverneaza peste justitie, avocati, magistrati; confera inspiratie celor care sunt in dubiu, putere de discernamant; consolare. Nativii nascuti sub influenta lui vor avea spirit antreprenorial, vor iubi literatura si se vor distinge prin elocventa. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 8 mai, 19 iulie, 29 septembrie, 10 decembrie, 20 februarie)
51. Deus Secretus impenetrabilis
30 noiembrie–4 decembrie: HAHASIAH (HeCheShiYA ) – imprima capacitati paranormale, dragostea pentru stiintele oculte. Guverneaza peste chimie, fizica si elevarea spirituala, descifrarea misterelor; releva secretele naturii – piatra filosofala, fizica si medicina universala. Nativii vor fi atrasi de proprietatile atribuite celor trei regnuri, care il vor conduce la decoperiri folositoare umanitatii; se vor distinge in medicina prin cure miraculoase. (ocroteste si pe nativii nascuti la: 9 mai, 20 iulie, 30 septembrie, 11 decembrie, 21 februarie)
52. Deus Caligine tectus
5–9 decembrie: IMAMIAH (AMeMEYA) – asigura protectia in calatorii, distruge puterea dusmanilor. Guverneaza calatoriile in general si prizonierii care se caiesc pentru faptele lor; influenteaza pe cei care cauta adevarul si buna credinta. Nativii vor avea un temperament foarte puternic, viguros; vor primi cu rabdare si curaj orice adversitate; vor infaptui tot ceea ce-si propun cu mare usurinta; iubesc munca. (guverneaza si peste cei nascuti la: 10 mai, 21 iulie, 1 octombrie, 12 decembrie, 22 februarie)
53. Deus Superborum depressor
10–14 decembrie: NANAEL (NuNuAEL) – ii inspira pe autorii marilor opere, imbunatateste memoria. Acest inger guverneaza peste stiintele inalte; inspira oameni religiosi, profesori, magistrati. Nativii vor avea o conduita melancolica, vor fi solitari, inclinati spre odihna si meditatie si se vor distinge in stiintele abstracte. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 11 mai, 22 iulie, 2 octombrie, 13 decembrie, 23 februarie)
54. Deus Rex coelestis
15–19 decembrie: NITHAEL (NuYoTaE) – viata lunga, sanatate de fier, rezistenta la stress. Guverneaza regii, conducatorii, ecleziastii. Nativii vor deveni faimosi prin scrierile si elocventa lor; vor dobandi reputatie printre cei intelepti; se vor distinge prin propriile lor virtuti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 12 mai, 23 iulie, 3 octombrie, 14 decembrie, 24 februarie)
55. Deus Sempiternus
20–24 decembrie: MEBAHIAH (MeBeHeYA ) – forta morala si spirit religios; fecunditate deosebita. Acest inger guverneaza moralitatea si religia si pe cei care o raspandesc. Nativii se vor distinge prin faptele lor bune, pietate, zel pentru a-si onora sarcinile in fata lui Dumnezeu si a omului. (guverneaza si peste cei nascuti la: 13 mai, 24 iulie, 4 octombrie, 15 decembrie, 25 februarie)
56. Deus Fulciens omnia
25-30 decembrie: POIEL (PeVeYoEL) – asigura celebritatea, norocul, intelepciunea, acorda toate facilitatile din lume. Este un inger “prolific” – cei care se nasc sub protectia lui sunt de invidiat! – guverneaza faima, averea si filosofia. Nativii vor fi stimati pentru modestia lor, moderarea si umorul placut. (ocroteste si pe cei nascuti la:14 mai, 25 iulie, 5 octombrie, 16 decembrie, 26 februarie)
CORUL ARHANGHELILOR
57. Deus Amabilis
31 decembrie–3 ianuarie: NEMAMIAH (NuMeMeYA) – poarta noroc in special in batalii si dispute. Acest inger guverneaza peste prosperitate si eliberarea prizonierilor; peste marii capitani, amirali, generali si, in general, peste toti care lupta pentru o cauza dreapta. Nativii iubesc cariera militara si se vor distinge prin actiunile lor, curaj, spirit si munca grea. Aduce luciditate si realism. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 15 mai, 26 iulie, 6 octombrie, 17 decembrie, 27 februarie)
58. Deus Auditor gemituum
4–8 ianuarie: IEIALEL (YoYoLaEL) – da o incredibila capacitate de vindecare (chiar in cazul bolilor grave), mai ales in ceea ce priveste ochii (care sunt foarte bine protejati). Acest inger guverneaza peste vindecarea bolilor si deznadejdilor. Vegheaza peste comercianti, iesirea la suprafata a adevarului si foc – influenteaza armurierii, metalurgistii. Nativii se vor distinge prin curaj si caracter puternic; vor fi pasionati de Venus. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16 mai, 27 iulie, 7 octombrie, 18 decembrie, 28 februarie)
59. Deus Omnia penetrans
9–14 ianuarie: HARAHEL (HeReChe)EL – asigura bunul mers al afacerilor curente si mondene, spontaneitate, simtul umorului. Guverneaza averile, bancile, tipografiile, arhivele si cartile; previne sterilitatea femeilor si favorizeaza nastera copiilor obedienti. Nativii vor fi pasionati de stiinte in general, activi si prolofici in business; vor fi bogati. (ocroteste si pe cei nascuti la: 17 mai, 28 iulie, 8 octombrie, 19 decembrie, 1 martie)
60. Deus Sublevans opressos
15–19 ianuarie: MITZRAEL (MeTzaReEL) – faciliteaza vindecarea in cazul maladiilor psihice. Rezistenta la stress, cumpatare. Guverneaza peste cei bolnavi mental si pentru eliberarea celor persecutati; influenteaza oameni ilustri, talentati si virtuosi. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; se vor distinge prin virtutile lor, umorul placut. Vor avea viata lunga. (ocroteste si pe cei nascuti la: 18 mai, 29 iulie, 9 octombrie, 20 decembrie, 2 martie)
61. Deus Super omne nomen
20–24 ianuarie: UMABEL (VaMeBeEL) – favorizeaza relatiile prietenesti si calatoriile. Acest inger guverneaza astronomia si fizica; influenteaza pe toti cei care se dedica acestor discipline. Nativii au o pasiune deosebita pentru astrologie si fizica. Vor iubi calatoriile si micile placeri; vor avea o inima foarte sensibila si vor suferi din dragoste. (guverneaza deasemenea si peste nativii din: 19 mai, 30 iulie, 10 octombrie, 21 decembrie, 3 martie)
62. Deus Ens supremum
25–29 ianuarie: IAH-HEL (YoHeHeEL) – cumintenie si credinta religioasa; buna intelegere in familie, deschidere spirituala, profunzime. Acest inger guverneaza filosofii, iluminatii si pe cei care vor sa se retraga din lume; dobandirea intelepciunii. Nativii vor iubi linistea si solitudinea; isis vor indeplini datoriile si se vor distinge prin modestie si virtute. (guverneaza si pe cei nascuti la: 20 mai, 31 iulie, 11 octombrie, 22 decembrie, 4 martie)
63. Deus Mansuetus
30 ianuarie–3 februarie: ANAUEL (AnuVaEL) – protejaza activitatile economice, apara omul de accidente. Acest inger protejeaza de accidente, vindeca bolnavii; guverneaza comertul, institutiile bancare, bankerii, oamenii de afaceri. Nativii vor avea un spirit subtil si ingenios; se vor distinge prin afacerile si actiunile lor. (ocroteste si pe cei nascuti la: 21 mai, 1 august, 12 octombrie, 23 decembrie, 5 martie)
64. Deus Vivificans
4–8 februarie: MEHIEL (MeCheYoEL) – ii inspira pe scriitori, da putere de analiza si castig de cauza in dispute. Acest inger asigura protectia de animale salbatice; guverneaza savanti, profesori, oratori, scriitori. Nativii se vor distinge in literatura si vor face fata la toate adversitatile. (guverneaza deasemenea peste cei nascuti la: 22 mai, 2 august, 13 octombrie, 24 decembrie, 6 martie)
CORUL INGERILOR
65. Deus Fons Sapientiae
9–13 februarie: DAMABIAH (DaMeBeYA) – ii apara pe marinari, sporeste curajul si rezistenta la frig. Protejeaza de vraji. Guverneaza marile, oceanele, apele, marinarii, expeditii marine, pescuitul. Nativii se vor distinge in afaceri marine, prin expeditii, descoperiri si va dobandi avere. (ocroteste si pe cei nascuti la 23 mai, 5 august, 14 octombrie, 25 decembrie, 7 martie)
66. Deus Omnia pascens & lactens
14–18 februarie: MANAKEL (MeNuKoEL) – asigura un somn placut, fara cosmaruri. Favorizeaza visele premonitorii. Guverneaza peste vegetatie, animale acvatice; influenteaza vindecarea, mai ales a epilpsiei, somnul si visele. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; vor starni in jurul lor prietenie si generozitate in oameni gratie caracterului lor foarte placut. (protejeaza si pe cei nascuti la 24 mai, 4 august, 15 octombrie, 26 decembrie, 8 martie)
67. Deus Deliciae filiorum hominum
19–23 februarie: EIAEL (AYoAEL) – cumintenie, intelepciune, viata lunga, credinta religioasa, puritate sufleteasca. Acest inger serveste intru a obtine intelepciune si consolare in fata adversitatilor. Guverneaza peste schimbare, prezervare si viata lunga; influenteaza stiintele oculte. Nativii vor deveni iluminati in spiritul lui Dumnezeu. Vor iubi solitudinea si se vor distinge in stiintele inalte, in mod special astronomie, fizica si filosofie. (ocroteste si pe cei nascuti la: 25 mai, 5 august, 16 octombrie, 27 decembrie, 9 martie)
68. Deus Liberalissimus Dator
24–29 februarie: HABUHIAH (CheBeVaYA) – asigura o sanatate buna, favorizeaza fecunditatea, calmul, armonia. Acest inger guverneaza agricultura si fecunditatea, vegheaza peste sanatate si vindecare. Nativii vor iubi viata la tara, vanatoarea si tot ce se leaga de forta pamantului. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 26 mai, 6 august, 17 octombrie, 28 decembrie, 10 martie)
69. Deus Omnia viden
1–5 martie: ROCHEL (ReAHeEL) – inclinatie spre justitie; simtul echilibrului si dreptatii foarte dezvoltat. Acest inger faciliteaza gasirea obiectelor pierdute sau a celor care le-au luat; guverneaza peste faima, avere si mosteniri; influenteaza magistrati, avocati, notary. Nativii se vor distinge in justitie; vor avea o morala inalta. (ocroteste si pe cei nascuti la: 27 mai, 7 august, 18 octombrie, 29 decembrie, 11 martie)
70. Deus Verbo omnia producens
6–10 martie: IABAMIAH (YoBeMeYA) – acorda sanse multiple coruptilor viciosilor care vor sa se purifice; le da vointa de a se scutura de apucaturile rele. Guverneaza natura si oamenii, pe cei care vor sa evolueze spiritual si sa se regenereze si sa intre in armonie cu natura, cu divinitatea. Nativii se disting prin geniu; vor face parte dintre cei mai mari iluminiati ai filosofiei. (guverneaza deasemenea si pe cei din: 28 mai, 19 octombrie, 30 decembrie, 12 martie)
71. Deus Dominus universorum
11–15 martie: HAIAIEL (HeYoYoEL) – da curaj si sange rece in fata primejdiilor. Acest inger protejeaza de ceea ce este malefic, de opresiuni. Confera victorie si pace; influenteaza armele, arsenalele, fortaretele, tot ce se leaga de geniul militar. Nativii vor avea multa energie, se vor distinge in militarie sau in tot ce tine de curajul actiunilor; au abilitati profetice, de iluminare. (guverneaza si peste nativii nascuti la: 29 mai, 9 august, 20 octombrie, 31 decembrie, 13 martie)
72. Deus Finis universorum
16–20 martie: MUMIAH (MeVaMeYA) – favorizeaza operatiunile secrete si vocatia pentru medicina, chime si zoologie. Acest inger facilitaeza succesul si finalizarea tuturor lucrurilor. Nativii se vor distinge in medicina. Vor deveni faimosi prin cure miraculoase pe care le vor descoperi si se vor dedica in intregime ocrotirii celor bolnavi si saraci; vor descifra secrete ale naturii. (ocroteste si pe cei nascuti la: 30 mai, 10 august, 21 octombrie, 1 ianuarie, 14 martie)
sursa: Cataplasme pentru organul mintii
NOTA: Personal consideram sudierea Kabbalei necesara si obligatorie pentru orice persoana care incearca sa se lamureasca in legatura cu Creatia, Universul, Spiritele, etc, DAR, si aici e un mare DAR…dupa parerea noastra Kabbala trebuie studiata cu precautie si cu atentie, deoarece, desi cunoasterea pe care o cuprinde este veridica si de forta, nu toate „subtilitatile” sunt pentru ochiul neavizat sau neatent si multe intelesuri pot scapa sau pot fi chiar intelese inversat ca si polaritate, daca studiul Kabbalei nu se face de o maniera serioasa. Namaste!
Anca&Catalin Bogdan
https://www.evolutiespirituala.ro/cei-72-de-ingeri-pazitori-kabbala/?feed_id=19432&_unique_id=636a7b9d47fa9
Program Intensiv de Dezvoltare Spirituala – Nivelul II
PROGRAM INTENSIV DE DEZVOLTARE SPIRITUALA
ADHYATMA JNANA© – Nivelul II
TIP PROGRAM – NIVEL AVANSAT
– Abonament Acces Integral –
CURS VIDEO-ONLINE – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!
VETI AVEA ACCES INSTANT LA TOATE LECTIILE DE CURS
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
DURATA CURS: 4 LUNI
Scopul final al cursului este dezvoltarea personala si spirituala a participantilor, in conformitate cu binele superior al fiecarui cursant.
Programul intensiv de dezvoltare spirituala contine si initierile Sistemului Karanna© – ATMAN SPIRITUAL CONNECTION© – 16 simboluri pentru Evolutie Spirituala & Ascensiune
PROGRAMUL ADHYATMA JNANA©
– Curs Intensiv de Dezvoltare Spirituala –
Traducere din Sanscrita: Cunoasterea Deitatii Supreme / Sinelui Superior
CE PRIMESTI ?2 Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 200 MINUTE (3.5 ORE) de inregistrari
16 lectii
5 materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
10 Meditatii Ghidate si Script-uri de Hipnoza Inregistrate (Audio) downloadabile
Foarte multe exercitii, tehnici si procedee de Dezvoltare Spirituala si Psi
4 inițieri la distanță pentru Dezvoltare Spirituala
Tripla Certificare Internationala – IPHM – IAOTH & Karanna©.
2 BONUSURI!
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (5 luni) cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs anterioare.
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Pentru a va pregati de initiere la distanta, va rugam sa cititi urmatorul articol:
CITESTE ARTICOL
VREAU SA MA INSCRIU
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/program-intensiv-de-dezvoltare-spirituala-nivelul-ii-abonament-acces-integral/?feed_id=19517&_unique_id=636bcdb8a136a
Kit de Înscriere – dōTERRA Tōgether™ Kit
Uleiuri Incluse în Kit-ul de Înscriere – dōTERRA Tōgether™ Kit
Levănţică
Datorită aromei sale distincte și nenumăratelor aplicații, uleiul de levănțică a devenit unul dintre cele mai apreciate uleiuri esențiale. În antichitate, romanii și egiptenii foloseau levănțică în apa de baie. De atunci, mulți au descoperit alte numeroase beneficii date de levănțică.
Levănțica este folosită pe scară largă în produse cosmetice și parfumuri, pentru capacitatea sa de a menține pielea sănătoasă și curată. În plus, proprietățile sale calmante sunt adesea utilizate pentru relaxarea corpului și îmbunătățirea dispoziției. Beneficiile sale versatile fac din Levănțică un ulei pe care trebuie să îl ai la îndemână oriunde te-ai duce.
Beneficii primare
Poate menține pielea sănătoasă.
Recunoscut și folosit frecvent de culturile antice, popularitatea sa continuă să crească astăzi în ceea ce privește utilizările sale în cosmetică.
Alături de aroma sa distinctă și de aplicațiile unice, levănțica este utilizată pe scară largă pentru a promova sentimente de calm și relaxare.
On Guard™
Fiind unul dintre cele mai populare amestecuri de uleiuri esențiale de la dōTERRA, On Guard este un produs indispensabil, datorită beneficiilor incredibile pe care le oferă. De asemenea, On Guard poate fi folosit pentru a conferi o aromă delicioasă băuturilor calde și deserturilor!
Beneficii primare
Are o aromă energizantă, care binedispune.
Conferă o aromă picantă caldă și de citrice băuturilor calde și deserturilor.
Mentă
Fiind consecvent unul dintre cele mai bine vândute produse de la dōTERRA, uleiul de mentă este întotdeauna util de avut la îndemână. Menta conferă o aromă răcoritoare mentolată deserturilor, băuturilor, smoothie-urilor și chiar mâncărurilor savuroase.
Un conținut ridicat de mentol – ca cel care se regăsește în uleiul esențial de mentă dōTERRA – distinge uleiul de mentă de cea mai bună calitate de celelalte produse. Menta este, de asemenea, utilizată frecvent la fabricarea pastei de dinți și a gumei de mestecat pentru igiena orală.
Beneficii primare
Aromatizant răcoritor și intens pentru smoothies, prăjituri și alte deserturi.
Lămâie
Unul dintre cele mai bine vândute uleiuri esențiale de la dōTERRA, uleiul esențial de Lămâie are multe beneficii și utilizări. Uleiul esențial de lămâie este adăugat frecvent în mâncăruri, pentru aromatizarea deserturilor și felurilor principale. Uleiul de lămâie are o aromă energizantă, care binedispune.
Beneficii primare
Poate fi utilizat pentru a conferi o aromă răcoritoare apei sau la o mulțime de rețete, de la preparate savuroase, la deserturi dulci.
Obținut prin presare la rece din coaja de lămâie, pentru a păstra natura sa delicată și proprietățile sale utile și puternice.
Induce bună-dispoziție și energizează, prin aroma sa revigorantă.
Adaugă ulei de lămâie la apa de băut, pentru un gust răcoritor sau ca alternativă la băuturile carbogazoase și îndulcite.
Adaugă ulei de Lămâie la gustările și deserturile tale preferate, pentru o notă dulce-acrișoară.
Eucalipt
Numit și arbore de gumă, eucaliptul este un arbore veșnic verde care crește până la 15 metri înălțime. Principalele componente chimice ale speciei Eucalyptus sunt eucaliptolul și alfa-terpineolul, care fac uleiul ideal pentru utilizarea la un masaj calmant. Eucaliptul favorizează relaxarea când este aplicat pe piele.
Beneficii primare
Extras din frunzele de eucalipt, uleiul esențial de eucalipt oferă numeroase beneficii prin uz extern.
Aplicat zilnic, uleiul de eucalipt poate fi benefic pentru piele.
Lămâiţă
Lămâița răspândește o aromă plăcută de citrice, ușor afumată, ce îți va aduce totodată o multitudine de beneficii. De multă vreme, lămâița se folosește în bucătăria asiatică la supe, ceaiuri și sosuri, precum și la mâncărurile de pește, pui, vită sau fructe de mare. Are o aromă picantă, erbacee, care înveselește orice încăpere.
Beneficii primare
Poate fi utilizat pentru a conferi o aromă revigorantă multor rețete, de la preparate savuroase, la deserturi dulci.
Înviorează încăperea cu aroma sa fumurie de citrice.
Portocală Sălbatică
Presat la rece din coaja fructului, uleiul esențial de portocală sălbatică este unul dintre cele mai bine vândute uleiuri esențiale de la dōTERRA, datorită aromei sale energizante și beneficiilor multiple. Bogat în monoterpene, uleiul de portocală sălbatică are proprietăți de calmare a pielii, care îl fac un adaos plăcut la produsele de înfrumusețare.
Beneficii primare
Obținut prin presare la rece din coajă, pentru a păstra natura sa delicată și proprietățile sale utile și puternice.
Cunoscut pentru aroma sa energizantă și proprietățile purificatoare.
Mandarină Verde
Presat din fructul necopt al mandarinului, uleiul esențial de mandarină verde este unic între uleiurile esențiale de citrice prin aroma și utilizările sale. La fel ca în cazul altor uleiuri de citrice, parfumul dulce și ușor floral al uleiului de mandarină verde este un mod minunat de a conferi un gust revigorant apei, salatelor și altor preparate!
Beneficii primare
La nivel emoțional, parfumul uleiului de mandarină verde binedispune și induce sentimente de fericire, având un caracter unic în rândul uleiurilor de citrice și oferind o mare varietate de utilizări.
Conferă un plus de aromă revigorantă apei sau mâncărurilor preferate.
Citrus Bliss™
Citrus Bliss combină principalele beneficii de energizare și revigorare ale uleiurilor esențiale de citrice. Esențele puternice de portocală sălbatică, lămâie, grapefruit, mandarină, bergamotă, tangerină, clementină și o notă de absolut de vanilie se combină pentru a crea acest amestec unic și armonios, care vă va binedispune cu siguranță.
Beneficii primare
Cu proprietăți revigorante.
Citrus Bliss dăruiește pielii tale un parfum vesel și luminos, atunci când este aplicat local, ca parfum personal deosebit de plăcut.
Aplicarea locală de Citrus Bliss poate fi utilă atunci când încerci să stimulezi concentrarea și gândirea clară.
dōTERRA Adaptiv™
Când ai nevoie de ajutor pentru a te calma, Adaptiv e soluția. Adaptiv este un amestec exclusiv care combină uleiuri esențiale de portocală sălbatică, levănțică, copaiba, mentă creață, magnolie, rozmarin, neroli și arbore de ampar. Levănțica are efecte calmante, iar portocala sălbatică binedispune. Păstrează Adaptiv la îndemână pentru a te ajuta să te liniștești în medii sau situații noi. Folosește Adaptiv în combinație cu Adaptiv Touch pentru rezultate sinergice.
Beneficii primare
Contribuie la ameliorarea dispoziției, prin aplicare pe piele.
Calmează pielea.
Aromă calmantă și relaxantă.
dōTERRA Balance™
Aroma proaspătă și lemnoasă a amestecului Balance este perfectă atunci când ai nevoie de puțină armonie în viața ta. Uleiurile esențiale de molid, lemn de Ho, tămâie, mușețel albastru marocan și mușețel german sunt combinate în proporții perfecte cu ulei de cocos fracționat, pentru a oferi un parfum ispititor, care, prin aplicare locală, favorizează calmul, relaxarea și starea de bine.
Beneficii primare
dōTERRA Balance este formulat cu uleiuri esențiale benefice la nivel emoțional, care conlucrează pentru a crea o senzație de calm și stare de bine.
Aroma amestecului dōTERRA Balance este dulce și lemnoasă, fiind parfumul perfect pentru susținerea sentimentelor de echilibru și liniște.
Cu uleiuri esențiale de molid, lemn de ho, mușețel albastru marocan, mușețel german și tămâie.
dōTERRA Motivate™
Cu toții avem nevoie de puțină încurajare din când în când, iar dōTERRA Motivate face exact acest lucru! Cu aroma sa proaspătă, curată și mentolată, acest amestec îți va da sentimente de încredere, optimism și determinare. dōTERRA Motivate te va ajuta să dai frâu liber creativității și să regăsești curajul dat de recăpătarea încrederii în forțele proprii. Ridică ștacheta – vei reuși!
Beneficii primare
Prin uz extern, contribuie la stimularea încrederii în sine, curajului și credinței.
Amestecul de uleiuri esențiale dōTERRA Motivate este formulat cu uleiuri care inspiră simțurile.
Combină uleiuri esențiale de citrice și mentolate.
Cutie din lemn gravată cu sigla doTERRA
Realizată special pentru păstrarea a 25 de uleiuri esențiale, cutia din lemn cu logo gravat este ușoară și compactă, facilitând transportul uleiurilor oriunde te-ai duce. De asemenea, poate fi un suport ideal pentru uleiuri în timpul prezentărilor.
Difuzor dōTERRA Laluz™
Transformă orice spațiu într-un refugiu de lux cu doTERRA Laluz. Difuzorul sculptural creează vibrații ultrasonice, transformând apa și uleiurile esențiale într-o peliculă infuzată cu arome îmbietoare. Laluz nu e doar un difuzor – este o piesă de design interior modern pentru casa ta. Laluz poate difuza până la opt ore și este prevăzut cu trei setări de lumină ambientală, în funcție de dispoziția pe care o ai. Unde mai pui că poate completa estetica oricărei camere din casă, datorită designului elegant.
Caracteristicile difuzorului
Setări de o oră, două ore și patru ore, chiar și când alegi intensitatea maximă de pulverizare.
Până la opt ore, dacă folosești pulverizarea de intensitate scăzută.
Acoperă o suprafață de până la 30 m2.
Setări de lumină în funcție de dispoziția pe care o ai: difuză, caldă, levănțică.
.
Broșura dōTERRA Essentials
Cu scopul de a aduce schimbare în familii, în comunități și în lume, picătură cu picătură, doTERRA a depus eforturi semnificative pentru pregătirea cu grijă a fiecărei etape din procesul de producere a uleiurilor esențiale.
Începând de la semănarea semințelor și până la livrarea uleiurilor esențiale la tine acasă, doTERRA se asigură că sunt respectate toate măsurile pentru a-ți oferi produse pe bază de uleiuri esențiale de calitate superioară, riguros testate și obținute din surse responsabile.
Pliantul introductiv doTERRA Essentials cuprinde informații pentru noii membri despre misiunea doTERRA de a oferi uleiuri pure, puternice și de calitate superioară și despre cum poți experimenta beneficiile acestora prin includerea produselor doTERRA în viața ta și a familiei tale.
În acesta vei găsi o scurtă descriere a fiecărui ulei esențial, principalele beneficii și utilizări, împreună cu o fișă cu etichete adezive pentru capace pentru a te ajuta mai bine în organizarea colecției de uleiuri esențiale.Pe măsură ce te obișnuiești cu gamele de produse doTERRA, poți găsi soluții naturale împreună cu familia ta pentru problemele cotidiene și vă puteți bucura de sănătate mai bună și de o stare de bine.
Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:
100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).
În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.
100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.
FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.
Iată câteva dintre aceste teste:
Standardul de calitate dōTERRA CPTG ne garantează nu numai faptul că uleiul esențial este 100% pur, ci și că are un profil chimic optim care să îi asigure eficiența terapeutică.
CPTG – Certified Pure Therapeutic Grade (Uleiuri esențiale dōTERRA Pure cu Grad Terapeutic Certificat), reprezintă cel mai înalt standard de calitate pentru uleiurile esențiale.
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/kit-de-inscriere-doterra-together-kit/?feed_id=19500&_unique_id=636bcdaac09d8
Dasha Maha Vidya – Cele Zece Mari Intelepciuni Cosmice
Dasha Maha Vidya / Shakti – Cele Zece Mari Intelepciuni Cosmice
Shakti este forța divină care, manifestându-se distruge forțele demonice și restabilesc echilibrul. Fiecare zeu în hinduism are energia sa Shakti și fără aceasta energie nu au nici o putere. Lakshmi este energia lui Vishnu. Parvati este energia lui Shiva. Shakti este, de asemenea, numita Devi sau Mahadevi, presupunând roluri diferite ca Sati, Parvati, Durga și Kali.
Deci, Shakti este zeița mamă, sursa a toate, a principiului feminin universal de energie, putere sau creativitate. Shakti este inseparabilă de principiul masculinShakti, adica de Tatălui Universal, Creatorul Divin. Shakti–principiul masculin este numit Brahman de scriitorii Upanishadelor. Pincipiul masculin al lui Shakti însăși este Shiva.
Dasha Maha Vidya – Shakti cu cele 10 manifestari ale sale
Maha Vidya înseamnă Marea Înţelepciune (maha – înseamnă mare în sanscrită, iar vidya – înţelepciune sau cunoaştere ). Este vorba despre uniunea divină exprimată prin zece aspecte – Dasha Maha Vidya (dasha – zece).
Cele Zece Mari Înţelepciuni sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.
Inţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale intelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.
Indiferent dacă ştii sau nu Cele Zece Maha Vidya există în tine şi exişti prin ele. Iată câte idei despre fiecare:
Kali este Înţelepciunea eternităţii, forţa transformatoare care există pretutindeni. Te ajută să depăşeşti teama şi limitele determinate de timp şi efemeritate.
Tara este Înţelepciunea conştienţei, forţa compasiunii divine. Ea este Steaua călăuzitoare a uturor celor ce aspiră la o fericire adevărată.
Tripura Sundari este Înţelepciunea voinţei divine, iubirea şi frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând frumus eţea.
Name
Bhuvaneshvari este Înţelepciunea cunoaşterii supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidea ză pentru a depăşi ataşametele faţă de maya, iluzia cosmică.
Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii purificatoare, energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a putea primi graţia lui Dumnezeu.
Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi a sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernăm ul, bijuteria cea mai de preţ a fiecărui om.
VAJRAVAIROCHNIYE HUNG HUNG PHAT SWAHA
Sursa imagini: sanatansociety.org
Dhumavati este Înţelepciunea Divinului ocultat, lumina de dincolo de întuneric. Ea est e forţa vidului beatific.
Bagala Mukhi este Înţelepciunea fascinaţiei divine, cea care te încântă pentru a te înălţa. Matangi este înţelepciunea armoniei, a perfecţiunii. Este forţa vindecătoare a naturii. Pr in ea întreaga viaţă va fi plină de armonie.
MATANGI
Kamalatmika este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi prosperit atea materială şi spirituală.
HASSAU JAGATPRASUTAYEI NAMAH
Pentru fiecare dintre acestea există modalităţi specifice pentru a le trezi în propria fiinţă, pentru a folosi conştient energia lor în evoluţia spirituală, dar şi în viaţa de zi cu zi.
Câteva caracteristici ale celor zece Maha Vidya
Înţelepciunea este revelată prin zece căi. Ceea ce este specific tuturor acestor a este atât exaltarea dorului de Sublim, cât şi chemarea mistică profundă.
Unde, dacă nu în Misterul lui Kali, poţi să intuieşti eternitatea? Unde, dacă nu în lumina ei, găseşti alinarea, în iubirea din Sundari – esenţa vieţii, în expansiunea lui Bhuvaneshwri – cunoaşterea nelimitată, în focul lui Bhairavi – concentrarea perfectă, în discernământul si Chinnamasta – transcenderea minţii, în inefabila Dhumavati – pacea absolută, în forţa lui Bagalamukhi – fascinaţia divină, în armonia lui Matangi – desăvârşirea, în splendoarea lui Kamaka – încununarea fericirii?
Ele nu sunt diferite înţelepciuni, ci sunt 10 manifestări ale lui Kali. Dasha Maha Vidya începe cu Kali, care nu este prima dintre ele, ci este câmpul energiei prin care toate se desfăşoară.
Kali însăşi este considerată Shakti Yoga. Energia lui Kali este Kriya Shakti, energia de acţiune a oricărui proces interior care ne conduce de la nefiinţă spre fiinţă, de la multiplicitate spre unicitate. Aceasta se produce prin trezirea lui Kundalini Shakti. Kriya shakti a lui Kali din yoga inversează procesul creaţiei, ducându-ne de la multiplicitate spre unicitate. Fiecare dintra Dasha Maha Vidya reprezintă o parte din Kali.
Tara cuprinde Tarana shakti sau capacitatea sau puterea de a ne salva, de a ne scoate din ignoranţă şi de a ne duce spre iluminare. Tara ne dăruieşte cunoaşterea fiecărui plan al existenţei. Ea este ghidul interior şi marea preoteasă a ascensiunii spirituale.
Tara ne ajută să depăşim obstacolele, să trecem de oceanul de ignoranţă.
Maha Vidya cunoscută sub numele de Sundari este expresia frumuseţii şi a încântării.
Ea este Sundari a lui Kali, frumuseţea şi încântarea inerente în Kali, inerente procesului Odată ce am trecut prin Kali şi am fost conduşi de Tara către în sus, descoperim frumuseţea şi încântarea ca forţe interioare prin Sundari. Calea spirituală nu vorbeşte numai despre renunţare, austeritate sau moarte. Sundari este Akarshana shakti, forţa atracţiei Divinului, care ne conduce în iubire, în aspiraţia de a ne reîntoarce spre Inima noastră. Sundari este puterea atracţiei lui Kali şi ea este energia vieţii eterne.
Bhuvaneshvari este aspectul divin al mamei care guvernează întregul univers, mişcarea timpului şi orientarea obiectelor în spaţiu. Puterea sa este Vikasana shakti, puterea de a face totul clar sau evident. Aceasta duce la manifestarea întregii creaţii. Ducându-ne spre interior, trecem dincolo de tărâmul uman, dincolo de forţele naturii şi ajungem în contact cu această putere guvernatoare, măreaţă a mamei divine. Doar prin această putere toate lucrurile pot să existe, să acţioneze. Sub această putere a lui Bhuvaneswari, a viziunii ei, ea restructurează perspectiva noastră asupra vieţii în conformitate cu înţelepciunea ei, cu graţia ei, dăruindu-ne un simţ al libertăţii, al expansiunii, al bucuriei în toate acţiunile, amplificând influenţa lui Sundari. Ea creează spaţiul şi libertatea noastră interioară.
Bhairavi este forma cea mai aprigă a lui Kali. Ea reprezintă focul lui Kali ascuns în lumea materială, în natură şi în cele mai ascunse locuri ale corpului şi ale minţii noastre. O dată ce este trezită, ea iniţiază şi propulsează procesul înălţător în interior. Pavitra karana shakti este puterea purificatoare. Acţiunile ei le preced pe cele ale lui Kamala. Focul lui Bhairavi poate să distrugă toate forţele ostile. Focul lui Bhairavi duce la transmutarea energiilor, elanurilor în Inima fiinţei.
Kali devine Bhairavi pentru a proteja, pentru a purifica, pentru a ne transforma.
Chinnamasta este o formă şi mai puternică a lui Kali. Ea este o dezvoltare mai amplă a e nergiilor lui Bhairavi. Este focul din al treilea ochi care deschide Sahashrara, prin tăierea simbolică a capului. Aceasta permite sângelui devoţiunii inimii spirituale să se reveleze şi să devină soma, fluviu de beatitudine şi de încântare. Lumina lui Chinnamata îndepărtează ignoranţa. Ea este Chhedana shakti sau puterea de a tăia, care, la cel mai înalt nivel, este puterea unei percepţii adânci, discriminarea, discernământul sau viveka.
Dhumavati este cunoscută ca jiestha sau forma mai în vârstă a lui Kali. În cazul ei, este vorba despre avarana shakti, puterea de a ascunde, de a tăinui. Este deseori simbolizată ca o forţă care însoţeşte sărăcirea, suferinţa, dezamăgirea, tristeţea. Dar acesta este doar un aspect al naturii sale. Dhuma este fumul. Fumul lui Dhumavati este de asemenea parfumul de tămâie, fumul de tămâie care ne inspiră. Ea este noaptea primordială în care descoperim originile luminii eterne.
Bagalamukhi este un alt aspect plin de forţă al lui Kali. Este puterea stopării, a neutralizării, este Stambhana shakti. Este energia lui Kali cunoscută ca arma sa. Arma sa este aceea a mantrei şi a luminii. Această armă nu este doar caracterizată de putere, ci şi de frumuseţe. Ea ne hipnotizează cu frumuseţea ei, ne copleşeşte. Se consideră că Shak este arma lui Shiva. Kali, ca fiind această armă, este Bagalamukhi, focul radiind galben sau forţa lipsită de frică a purei conştiinţe. Prin Bagalamukhi, energia lui Kali ne poate opri mişcarea în timp şi spaţiu şi ne poate duce în infinit, în eternitate.
Matangi este forma lui Kali care guvernează forţele naturii în lumea exterioară şi ne dăruieşte ajutorul ei, ghidarea ei. Ea ne ajută inclusiv prin animale, păsări, plante, flori.
Ea este Kali ca Natura care ne înconjoară. Ea este puterea de seducţie a lui Kali sau Mohana shakti, farmecul interior care ne duce în profunzimile fiinţei. În felul acesta, ea este un alt aspect al lui Sundari sau Sundari în plină acţiune pe pământ, prin natură.
Cu toate acestea, Matangi are şi ea aspectele ei de forţă. Ea ne aduce toate forţele naturii în ajutor în sprijinul sadhanei noastre. Ea este totodată farmecul lumii interioare. Ea este cea prin care acţionează puterea creatoare şi vindecătoare a întregii naturi.
Kamala este aspectul de abundenţă al lui Kali. Prin aspectul prosperităţii, Kamalatmika ne ajută să intrăm în interior, unde găsim o abundenţă de bucurie, frumuseţe, fericire, încântare si reprezintă abundenţa interioară. Acesta este rezultatul cel mai înalt al dansului lui Kali prin cele 10 Maha Vidya. Kamala cuprinde Pusthikarana shakti sau energia hrănirii, ultimul aspect care se revelează al lui Sundari, totodată şi ca expansiune a lui Sahashrara. Ea este frumuseţea percepţiei renăscute din experienţa infinitului şi a eternităţii prin graţia lui Kali cea neagră.
Kali este Dasha Vidya Atmika, întruchiparea celor 10 forme ale înţelepciunii.
Samharakali
”Fără gânduri, infinită, matrice universală, ea închide ochii resorbind lucrurile pentru a le face să apară din nou, existând plenar, ea este etern născătoarea. O omagiez pe Kali cea care resoarbe, ea care este cu totul vidă şi în întregime plină de bucurie.” – Abhinavagupta
”Vidă, pentru că este lipsită de gândirea dualizantă, dar înzestrată cu plenitudinea existenţelor deoarece ea conţine esenţa lucrurilor. Ea debordează de bucuria faptului că, diferenţierea dispărând, Conştiinţa înfloreşte plenar. Această energie se naşte etern, căci dacă ea închide ochii, absorbindu-se în ea însăşi, este numai pentru a se naşte din nou sub forma unei adevărate Cunoaşteri, aceea a lucrurilor clar percepute, însă numai în ea.
Străluceşte de puritate, îndoielile capabile să o umbrească fiind eliminate. Deoarece ea transcende gândirea mentală (manas) toate modalităţile de cunoaştere acced la conştiinţa non-mentală (unmani) lipsită de construcţiile dualizante; de aceea a fost numită vidă.
Energia resorbitoare prezintă două aspecte: o succesiune gradată (krama) când, îndoielile evaporându-se, diferenţierea dispărând, ea bea nectarul lumii şi, căutând să integreze mijloace de cunoaştere, ea le înţelege în unitatea lor. Dar dacă această succesiune nu mai are loc (akrama), această Kali se dezvăluie în natura sa infinită. Ea se odihneşte în etapa celei mai înalte cunoaşteri şi face să crească bucuria, căci Conştiinţa înfloreşte în ea plenar. Ea are acelaşi extaz atât în activităţile sale lumeşti cât şi în culmea vieţii mistice: gloria actului cunoaşterii îi aparţine”. Abhinavagupta
Tara descrisă de Frawley
În forma, culoarea și aparen a lui Tara putem găsi multe simboluri și în elesuri, în special prin prisma faptelor prin care ea este binecunoscută. Există în traditia budistă multe înfătișări pe cara le poate lua, așa cum se poate vedea din cele 21 de forme, cele 8 Tara-e care ne salvează din cele 8 pericole și rugăciunile respective către ele. Tara este, totuși, ce l mai adesea cunoscută în 2 forme: Tara cea albă și Tara cea verde. (GREEN TARA SI WHTE TARA)
Tara cea verde e văzută ca aducând pacea, salvând fiintele din pericole și temeri. Ea este, așa cum și numele o sugerează, de culoare verde, simbol al actiunii și al compasiunii active; în corelatie cu aceasta este legătura ei cu Amoghasiddhi care domnește asupra familiei de Buddha-și ai actiunii. Astfel, Tara actionează doar pentru binele adoratorilor ei și este rapidă în ceea ce face.
Tara cea albă este caracterizată de cei 7 ochi ai săi, trei pe faţă, câte unul pe fiecare palmă și câte unul pe talpa fiecărui picior. Ochii aflati pe fata ei semnifică puritatea corpului, vorbirii și mintii. Cei de pe mâini și picioare reprezintă cele patru calităti nelimitate le unui bodhisattva: compasiunea, bunătatea iubitoare, bucuria și egalitatea.
Tara cea albă este populară pentru că este cunoscută ca oferind binecuvântarea pentru o viaţă lungă.
Tara cea albă este cunoscută ca fiind Chintamattra Cakra, ”Roata care împlinește toate dorintele” , nume care vine de la mantra rădăcină aflată în inima ei.
Frawley despre Tripura Sundari
Tripura Sundari, înţelepciunea existenţei în frumuseţe şi iubire :
Sundari înseamnă în sanscrită – frumuseţe. A te orienta spre ea înseamnă a căuta frumuseţea divina.
Frumuseţea provine din lumina Conştiinţei care străluceşte în obiecte. Lumina frumuseţii pe care o vedem în obiecte este lumina conştiinţei. Descoperind aceasta cand pătrundem în izvorul încântarii infinite din noi înşine. Aceasta este o revelare a lui Sundari.
Sundari reprezintă frumuseţea ultimă a purei percepţii care apare în noi când vedem întregul Univers în noi înşine, când vedem toată natura ca fiind o reflectare a conştiinţei. Sundari este astfel frumuseţea naturii dar văzută prin prisma unităţii. Când ajungem la o astfel de conştienţă vom descoperi încântarea în tot ceea ce vedem. Percepţia devine bucurie, chiar dacă e vorba de obiecte obişnuite.
Înţelepciunea lui Sundari oferă cunoaşterea adevărului că Tu eşti Acela… Ea ne învaţă că totul este Brahman. Din perspectiva ei, samsara este unită cu nirvana. Lumea iluziei se topeşte în Inima. Ea reprezintă cunoaşterea lui Atman şi este cel mai mult iubită de maeştrii vedantici.
Cea mai înaltă formă de adorare a lui Sundari este să te abandonezi în Sine, să fii cine eşti in realitate, Sinele întregului Univers.
Shankaranarayanan despre Tripura Sundari
Tantra concepe Supremul în dubla sa postură de prakăsa şi vimarsa. Supremul ca Transcendent Absolut este strălucirea esenţială, prakăsa. Când se mişcă pe sine pentru a manifesta ceva din el, există o reflectare, vimarsa, asupra sieşi. Această reflectare ia forma unui impuls, un imbold, o dorinţă, kăma. Dorinţa se produce printr-o scindare în fiinţă şi este o cuantă, kala. Această cuantă a dorinţei Supremului, kămakală, este marea Zeiţă Tripu Sundari, cea de-a treia dintre Dasa Maha Vidyas.
„S-a mişcat la început ca dorinţă înăuntru, care a fost sămânţa originară a minţii”, spune Riorit ca eu să mă multiplic, pentru naşterea neamurilor” este exprimarea din Upanişade. ”Dorinţa este secretul creaţiei. Dorinţa este rădăcina manifestării. Dorinţa este fundamentul existenţei. Dorinţa Divinului de a se extinde pe Sine în manifestare este transmisă în fiinţa individuală care încearcă să se perpetueze pe sine, să crească printr-un proces de posesie, absorbţie, asimilare şi stăpânire.
Dorinţa ia mai întâi, forma unei fragmentări, apoi încearcă să unească toate părţile într-unul, doreşte să se dăruiască pe sine prin creaţie şi apoi doreşte să primească înapoi creaţia. Această dublă dorinţă este la baza Iubirii, legătura dătătoare de viaţă care îl leagă pe Creator de Creatură.” (Sri Aurobindo)
Potrivit profeţilor vedici, Iubirea este o revărsare a divinei Desfătări, Beatitudinea fundamentală care se află la baza tuturor lucrurilor. Iar când fericirea se manifestă în formă, ea se exprimă ca Frumuseţe.
Tronând în Transcendent, Iubirea este suverană peste întreaga manifestare. Sentimente de bunăvoinţă, bunătate, consideraţie, afecţiune, camaraderie, apropiere, unitate – toate acestea sunt anemicele expresii pe pământ ale Divinei Iubiri care îl impregnează şi îl susţine.
Ea este cunoscută ca Tripura Sundari.
BHUVANESHWARI – Marea Intelepciune Cosmică a Spaţiului
Cea de-a patra Mare Intelepciune Cosmică în panteonul tantric hindus este Bhuvaneshwari – Marea Zeiţă care protejează toate lumile în Manifestare.
De altfel, acest atribut al zeiţei este simbolizat chiar de numele ei, care înseamnă Regina Glorioasă sau Guvernatoarea (Ishvari) întregului domeniu al Creaţiei, cu toate lumile (Bhuvana) pe care Creaţia le conţine. Bhuvaneshwari este creatoarea Pământului, Apei, Focului, Aerului, Eterului, a întregii Naturi (Prakriti), a Soarelui şi a Lunii.
Cu alte cuvinte, ea este Mama Divină care protejează toate lumile.
Bhuvaneshwari reprezintă puterea deschiderii şi a expansiunii nesfârşite, a egalităţii în spirit şi a păcii profunde care conţine şi susţine toate lucrurile. Zeiţa este spaţiul originar din care se obiectivează mai apoi orice lucru sau fiinţă.
Intelegerea lui Bhuvaneshwari face cu putinţă transcenderea limitărilor fiinţei umane, revelându-ne faptul că adevărata iubire universală, liberă şi complet neataşată, nu are formă, cu alte cuvinte, ea nu se „contractă” şi nu se focalizează doar asupra uneia sau alteia dintre formele obiectivate (fiinţă, animal etc.), dar cu toate acestea, ea înglobează toate formele. O astfel de iubire sublimă nu limitează şi nici nu urmăreşte să ţină ceva doar pentru ea însăşi, aspect care o face să se manifeste mereu într-un mod profund altruist. Pe de altă parte, spaţiul inefabil al iubirii reprezintă un spaţiu care permanent „hrăneşte” tot ceea provine din el, conferind în acest fel posibilitatea de creştere şi dezvoltare.
Deoarece reprezintă spaţiul, Bhuvaneshwari este complementara lui Kali , care după cum ştim reprezintă timpul: cele două zeiţe semnifică astfel cele două faţete principale ale Zeitatii Supreme (Shakti), respectiv infinitatea şi eternitatea. Cu alte cuvinte, putem spune că Bhuvaneshwari creează într-un anumit fel „scena” pe care, mai apoi, Kali îşi desfăşoara dansul teribil al vieţii şi al morţii. Această analogie ne permite totodată să remarcăm faptul că zeitatea supremă reprezintă în acelaşi timp atât martorul (sau cel care observă), cât şi principiul activ, dansul cosmic a lui Kali.
Legenda despre apariţia Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari în manifestare spune că la Începuturi, doar Soarele (sub forma Creatorului întregului Univers) era stăpânul cerului. Înţelepţii (rishis) au implorat Soarele (Surya) să creeze mai multe lumi, oferindu-i ca ofrandă soma. Atunci, Surya a folosit Energia sa Supremă pentru a manifesta lumile (lokas sau bhuvanas). Astfel, această Energie Supremă a luat o formă proprie sub înfăţişarea plină de splendoare a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari.
Spre Inima Spirituală cu Tripura Bhairavi
Upanişadele vorbesc despre trei aspecte ale Absolutului Divin Transcendent, aspecte care sunt precursoare creaţiei. „El a dorit, so ‘kămayata, să devină multiplu, divers”. Acestă dorinţă, voinţă primordială este icchă sakti, forţa-voinţă, Tripura Sundari din Dasha Mah. Apoi este a doua ipostază: „Care a văzut, tadaikşata”. Această percepţie determină ceea ce este cunoscut ca Spaţiu şi are drept rezultat forţa-cunoaştere, jnăna sakti. Bhuvaneshwari este numele ei. Cel de al treilea aspect este tapas. „El şi-a insuflat energie sieşi: sa tapo’ tapyata”, spun Upanişadele. Acest tapas este forţa-acţiune kriyă sakti şi este desemnata de marele nume Tripura Bhairavi.”( Shankaranarayanan)Tripura Bhairavi este forţa Divinului de a acţiona, înţelepciunea focului purificator şi a concentrării perfecte. Ea este totodată perseverenţa, focul aspiraţiei, ardoarea ce însoţeşt drumul nostru spre idealurile propuse precum şi patosul din toate acţiunile pe care le săvârşim cu tot sufletul. Pasiunea unei vieţi trăite profund, perseverenţa, cufundarea totală în miezul oricărui lucru sau fenomen pe care îl studiem, puritatea deplină ce o trezim prin sadhana, toate acestea sunt urmarea trezirii înţelepciunii lui Tripura Bhair avi în noi.
Chinnamasta
Chinnamasta face ca înţelegerea limitată să poată fi depăşită şi să se reveleze astfel realitea condiţionată.
Înţelepciunea sa te duce dincolo de dualitate, dincolo de mintea legată de efemeritate. Prin ea se transcende lumea obişnuită sau se conştientizează extraordinarul acestei lumi.
Shankaranarayanan spune: ”Chinnamasta este tunetul care distruge toate fortele antidivine; ea este strălucirea ascunsă în inima norului. Stăpânind peste Divina Minte, ea actionează prin mintea umană și este simtul de dincolo de simturi. Există cinci simturi ale actiunii armendriyas și cinci simturi ale cunoașterii – jnănendriyas; mintea este considerată de către gânditorii indieni ca fiind al unsprezecelea simt . De fapt, ea este cunoscută ca antahkarana, prin care ochiul vede, urechea aude și celelalte sim uri își îndeplinesc functiile. Omul devine stăpân peste simturile lui gratie fortei lui Chinnamasta.
Chinnamasta reprezintă forta neîmblânzită, puterea extraordinară a Supremului.
Chinnamasta își are sediul în cap, în locul dintre sprâncene, în ajna cakra; este puterea vointei superioare și a viziunii supramentale.”
Despre Chinnamasta, Machig si Chod
Prajna Paramita ne învaţă că odată ce am renunţat la gândirea conceptuală, vidul este revelat fiind plin. El nu este o pustietate moartă ci un pântece vibrant al conştiinţei din care totul se naşte. Învăţătura oferirii propriului corp ca nectar tuturor fiinţelor vii (chod) ne arată că acesta nu este doar un simplu sacrificiu de sine care conduce la moarte, ci o generozitate care provine dintr-o inimă deschisă, bazată pe înţelegerea faptului că totul este impermanent în dualitate şi că nu există o existenţă separată, individuală.
Dhumavati – a şaptea rază a Înţelepciunii
Cele Zece mari Înţelepciuni – Dasha Maha Vidya – descriu Fiinţa divină prin atributele care îi conturează perfecţiunea. Analog, la nivel uman ele încununează viaţa împlintă, trăită fericită. Fiecare Maha Vidya reprezintă un aspect ideal al fiinţei umane ca şi al Divinului. De aici se poate înţelege necesitatea trezirii acestora în fiecare dintre noi. Fie că o vom face în această viaţă, fie că mai aşteptăm câteva zeci de existenţe, atunci când vom atinge cele mai înalte nivele spirituale, vom constata şi înflorirea acestor mari înţelepciuni în noi. Ele caracterizează desăvârşirea pe care orice om o va atinge.
Înţelepciunea lui Dhumavati este Vidul care există înaintea şi în urma Creaţiei.
Forma urâtă prin care e descrisă îl învaţă pe aspirant să privească dincolo de ceea ce e suprareal, să privească în profunzime şi să caute adevărurile înalte ale vieţii.
Dhumavati este cea care dăruieşte puteri paranormale, cea care te salvează din necazuri, cea care oferă daruri, inclusiv spirituale, cum ar fi cunoaşterea ultimă sau eliberarea.
Faţă în faţă cu minunea prin Bagalamukhi
Bagalamukhi e un alt aspect al formei teribile a lui Kali, fiind puterea de a opri, paraliza sau neutraliza, Sthambhana Shakti. Ea este energia lui Kali care se manifestă ca o armă invincibilă. Dar această armă işi are forţa într-o mantra şi în lumina desi nu este doar o armă a puterii, ci una a frumuseţii.
Prin Bagalamukhi, este posibil să ne oprim mişcarea în timp şi spaţiu şi să intrăm în infinitul etern.
Bagalamukhi mai e numită Pitambaradevi sau Brahmastra Rupini pentru că ea transformă fiecare lucru în opusul lui. În momentul liniştit dintre dualităţi, ea ne permite să le transcendem. Bagalamukhi e prezenţa secretă a opuşilor în care fiecare lucru e dizolvat înapoi în Nefiinţă.
Bagalamukhi este una din Dasha Maha Vidya, una din cele Zece Mari Înţelepciuni divine.
Locul ei în corp e indra-yoni, palatul moale, punctul aflat la mijloc între simţurile ochilor, urechilor, nasului şi limbii.
Bagalamukhi e vizualizată ca fiind aşezată pe un tron de aur şi înconjurată de lotuşi galbeni. Ea este uimirea, minunarea, fascinaţia pe care o trăim deseori în faţa frumuseţii. Dorinţa oamenilor de a vedea minuni este o manifestare directă a lui Bagala. Simţim, inutim că viaţa ne este mult mai intensă dacă suntem în preajma miracolelor.
Matangi – Armonia şi sensul vieţii
Înţelepciunea armoniei divine a totului este reprezentata in Tantra Shastra de Matangi.
Prin trezirea acesteia toţi cei care se confruntă cu haosul, dezordinea, incoerenţa, existenţa fără rost vor putea să depăşească aceste situaţii.
Ordinea cauzală şi acauzală, forţele naturii şi energia vindecătoare a plantelor, puterea cuvântului rostit şi redarea valorii limabjului sunt câteva din caracteristicile lui Matangi.
Matangi este totodată şi expresia fundamentală a tendinţei de unificare într-un tot coerent şi unitar a întregului univers şi de aceea cunoaşterea ei deschide calea spre trăirea un ităţii şi unicităţii divine, principiu fundamental în hridaya yoga.
Kamalatmika – Intelepciunea Splendorii Divine
Kamalatmika este „Cea precum esenta lotusului” – zeita bogatiei, a frumusetii, a fertilitatii, a iubirii si devotiunii.
Kamalatmika reprezinta dansul Sinelui prin cele Zece Maha Vidya. Intelepciunea eternitatii, puterea compasiunii divine, iubirea si frumusetea in esenta lor, cunoasterea suprema ca spatiu nesfarsit, focul purificator, curajul si discernamantul, vidul beatific, fascinatia divina si armonia naturii dau nastere splendorii
divine.
Kamalatmika este energia prin care putem atinge prosperitatea materiala si spirituala, abundenta in toate formele ei.
Ea este adeseori vizualizata sub forma unei zeite de o frumusete orbitoare, ce straluceste extatic la nivelul inimii si trezeste gratia divina in toate fiintele
din Univers.
Kamalatmika este splendoarea divina in manifestare.
Articol preluat partial: tantra-mahavidya.com
Sursa imagini: sanatansociety.org https://www.evolutiespirituala.ro/dasha-maha-vidya-cele-zece-mari-intelepciuni-cosmice/?feed_id=19483&_unique_id=636bcd598b95a
Programul 7 Pasi pentru Schimbare – Program de Dezvoltare Personala
Program de Dezvoltare Personala
– 7 Pasi pentru schimbare –
TIP PROGRAM – NIVEL BASIC & AVANSAT
– Abonament Acces Lunar –
INSTRUCTORUL CURSULUI ESTE AUTORUL CARTII ” 7 PASI PENTRU SCHIMBARE” – CATALIN BOGDAN
CURS DE DEZVOLTARE PERSONALA
– PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND! –
DURATA CURS: 2 LUNI
VREAU SA MA INSCRIU
Programul 7 Pasi – Program de Dezvoltare Personala
.
Dezvoltarea personala este un concept ce presupune, pe plan personal, creşterea calităţii vieţii si contribuie la realizarea viselor si aspiraţiilor.
Varianta cu acces integral instant a tuturor lectiilor din curs, mai jos:
Programul 7 Pasi pentru Schimbare – Program de Dezvoltare Personala
5
420.00 lei taxe incluse
Catalin Bogdan
599
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/programul-7-pasi-pentru-schimbare-program-de-dezvoltare-personala/?feed_id=19466&_unique_id=636a7bf9f1a60
INITIERE – Karmic Reiki Gr. I Practicant
VEZI AICI LISTA COMPLETĂ DE INIȚIERI LA DISTANȚĂ
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/initiere-karmic-reiki-gr-i/?feed_id=19449&_unique_id=636a7bd96b2da
Cei 72 de Ingeri Pazitori – Kabbala
PROTECTIA INGERILOR
Cei 72 de Ingeri Pazitori (Kabbala)
Conform mai multor religii (Christianismul, Judaismul, Hinduismul,Buddhismul, Zoroastrianismul, Islamismul), ingerii sunt fiinte spirituale menite sa ne ocroteasca. In mare parte comuni pentru toate aceste religii, ingerii sunt in numar de 72 si se incadreaza in 9 categorii – conform unor canoane. Impartirea de mai jos este facuta si cu redirectionare/echivalenta in Christianism, conform celor noua ordine angelice – serafimii, heruvimii, domenii, puteri, tronuri, virtuti, principate, arhanghelii, ingerii. – care si ele la randul lor provin din in trei “coruri” – ingerii purei contemplari, ingerii cosmosului, si ingerii lumii ( mai exista un “cor” –ingerii energiei pure – aceasta implicand existenta in fapt a 12 ordine angelice). Conform Kabbalei, fiecare dintre noi avem doi ingeri protectori.
Noi putem invoca oricare dintre acesti ingeri – chiar daca nu sunt “ai nostri” – pentru a le cere ajutor conform virtutilor pe care le guverneaza. Se poate “medita” asupra acestor ingeri, pentru eficienta maxima, intre anumite ore ale zilei. In acest scop se utilizeaza numele lor Judaic, care dealtfel este, in toate cele 72 de cazuri, o repetitie similara de silabe care au o incarcatura energetica specifica. (le veti vedea trecute si in paranteze intr-o forma mai fidela sunetului actual in Hebrew). Am inclus si denumirea latina a acestora. Nu pentru a va confuziona, dar este intersanta interrelatia… mai ales pentru cei care au mai citit pe tema asta.
Cei 72 de Ingeri Pazitori (Kabbala)
I. ORDINUL INGERILOR PUREI CONTEMPLARI
CORUL SERAFIMILOR
1. Deus Exaltator
21–25 martie: VEHUAIAH (VeHaVaYA) – starneste ambitia de a fi cel mai bun, succesul in arta si stiinta. Nativii nascuti sub ocrotirea acestui inger sunt indemanatici, intelepti, atrasi de profesia militara, fiind guveranti de planeta Marte; energie abundenta. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 20 martie, 31 mai, 11 august, 22 octombrie, 2 ianuarie)
2. Deus Auxiliator
26–30 martie: JELIEL (YoLaYoEL) – faciliteaza limpezimea mintii, odihna, tonusul intelectual. Cei nascuti sub influenta lui au un spirit vessel, au maniere gentile si sunt pasionati in intimitate. Guverneaza pacea in cadrul cuplului. (guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 21 martie, 1 iunie, 12 august, 23 octombrie si 3 ianuarie)
3. Deus Spes
31 martie–4 aprilie: SITAEL (SaYoTeEL) – favorizeaza respectul pentru propriul cuvant dat, onoarea si punctualitatea. Nativii nascuti sub acest inger sunt protejati de arme, animale salbatice si adeversitati. Iubitori de adevar si oricand disponibili sa ajute. (de asemenea, guverneaza pe cei nascuti la: 22 martie, 2 iunie, 13 august, 24 octombrie, 4 ianuarie)
4. Deus Absconditus
5–9 aprilie: ELEMIAH (ALaMeYa) – putere de discernamant, de decizie, optiune profesionala justa. Guverneaza calatoriile, in special maritime; descoperirile. Nativii sunt antreprenori, fericiti cu ceea ce infaptuiesc. (protejeaza si pe cei nascuti la: 23 martie, 3 iunie, 14 august. 25 octombrie, 5 ianuarie)
5. Deus Salvator
10–14 aprilie: MAHASIAH (MeHeShiYA) – imprima o puternica forta morala si un simt clar spre armonie, spre puterea de a ierta greselile celorlalti. Acest inger guverneaza stiintele inalte, filosofia oculta, teologia, artele. Nativii au abilitatea de a invata cu multa usurinta; amatori de mici placeri. (guverneaza si peste: 24 martie, 4 iunie, 14 august, 26 octombrie, 6 ianuarie)
6. Deus Laudabilis
15–20 aprilie: LELAHEL (LaLaHe EL) – mare deschidere spre arta si stiinta (cu precadere spre muzica, filologie si matematica). Acest inger favorizeaza dragostea, faima, cunoasterea, videcarea bolilor, ambitia, averea. Nativii pot deveni renumiti prin talentele si actiunile proprii; iubesc conversatia. (guverneaza si nativii din: 25 martie, 5 iunie, 15 august, 27 octombrie, 7 ianuarie).
7. Deus Longanimis
21–25 aprilie: ACHAIAH (AChaAYA) – succes in executarea muncilor dificile (fizice sau intelectuale). Simt practic deosebit si puterea de a lupta contra lenei si a delasarii; perseverenta, energie, disciplina. Acest inger guverneaza rabdarea, secretele naturii, pasiunea pentru invatatura; influenteaza propagarea cunoasterii si a industriei. Nativii vor descoperi multe aplicatii utile ale artelor. ( guverneaza de asemenea pe cei nascuti la: 26 martie, 6 iunie, 16 august, 28 octombrie, 8 ianuarie).
8. Deus Adorandus
26–30 aprilie: CAHETEL (ChHeTeEL) – faciliteaza elocinta si rigurozitatea comunicarii in scris (literatura, presa, acte si traduceri oficiale). Acest inger serveste ca sa obtina benecuvantarea lui Dumnezeu si sa alunge spritele rele; inspira omul sa se ridice spre divinitate. Nativii vor iubi muca, agricultura, vanatoarea, viata la tara si vor fi foarte activi in ceea ce intreprind. (de asemeni, influenteaza pe cei nascuti la: 27 martie, 7 iunie, 17 august, 29 ocotmbrie, 9 ianuarie)
CORUL HERUVIMILOR
9. Deus Misericors
1–5 mai: HAZIEL (HeZaYoEL) – favorizeaza obtinerea favorurilor din partea persoanelor cu influenta, guverneaza buna credinta si reconcilierea. Nativii sunt isi onoreaza cuvantul dat si iarta cu usurinta. (sub influenta lui, si cei nacuti la: 28 martie, 8 iunie, 19 august, 30 octombrie, 10 ianuarie)
10. Deus Propitiabilis
6–10 mai: ALADIAH (LaDaYA) – vegheaza asupra puterii de cainta; asupra spalarii pacatelor prin safarsirea unor fapte bune. Acest inger apara impotriva bolilor si influenteaza recuperearea din boala. Nativii se bucura de o buna sanatate, vor fi multumiti de sine insisi, apreciati de cei din jur; vor frecventa cele mai sofisticate cercuri. (guverneaza si nativii din: 29 martie, 9 iunie, 20 august, 31 octombrie, 11 ianuarie)
11. Deus Exaltandus
11-15 mai: LAUVIAH (LaAVaYA) – protejeaza omul de gelozie, “limbi ascutite”, intrigi si certuri familiale. Acest inger guverneaza faima; influeteaza oamenii mari, intelepti, eruditi si cei care devin faimosi prin propriile forte. (deasemenea, guverneaza peste cei nascuti la: 30 martie, 10 iunie, 1 noiembrie, 12 ianuarie)
12. Deus Refugium
16-20 mai: HAHAIAH (HeHeAYA) – favorizeaza revelatiile si studiile oculte, arta premonitiei. Acest inger guverneaza peste vise si mistere ascuse muritorilor de rand. Nativii sunt gentili, afabili, discreti, sprirituali. (deasemeni, peste nativii din: 31 martie, 11 iunie, 22 august, 2 noiembrie, 13 ianuarie)
13. Deus Super omnia decantabils
21–25 mai: YEZALEL (YoZaLaEL) – inlatura infidelitatea conjugala, da o memorie buna si putere de munca. Guverneaza peste prietenie, reconciliere. Nativii invata cu mare usurinta, vor avea amintiri frumoase si se vor distinge prin arta conversatiei. (guverneaza si pe cei nascuti la: 1 aprilie, 12 iunie, 23 august, 3 noiembrie, 14 ianuarie)
14. Deus Custos & Servator
26–31 mai: MEBAHEL (MeBeHe) – este ingerul justitiei si al onoarei; protejeaza omul de marturii false, de intrigi. Nativii nascuti sub acet inger vor iubi justitia si se vor distinge in avocatura. Iubesc adevarul si cauzele drepte. (guverneaza de asemenea si pe cei nascuti la:2 aprilie, 13 iunie, 24 august, 4 noimebrie, 15 ianuarie)
15. Deus Sublenator
1–4 iunie: HARIEL (HeReYoEL) – dezvolta sentimentele religioase, spiritualitatea, meticulozitatea si delicatetea. Guverneaza stiinta si artele; influenteaza descoperiri si metodologii utile. Nativii vor cauta compania oamenilor de calitate si se vor distinge prin puritatea lor morala. (vegheaza deasemenea si asupra celor nascuti la: 3 aprile, 14 uinie, 25 august, 5 noiembrie, 16 ianuarie)
16. Deus Erector
5–9 iunie: HAKAMIAH (HeKoMeYA) – permite individului calatoriile si viata in locul in care i se potriveste cel mai bine. Guverneaza capete incoronate, militari distinsi; tot ceea ce tine de geniul razboiului. Nativii sunt sinceri, loiali, cu un caracter brav, dedicati obligatiilor si pasionali in iubire. (sub infleunta lui si nativii din:4 aprilie, 15 iunie, 26 august, 6 noiembrie, 17 ianuarie)
CORUL TRONURILOR
17. Deus Mirabils
10–15 iunie: LAUVIAH 2 (LaAVaYA) – ajuta enorm in dragoste, in implinirea sentimentelor; alunga insomniile. Acest inger ajuta in depasirea tristetilor, tulburarilor de orice fel. Guverneaza peste stiintele inalte si revelatiile prin vise; descoperiri uimitoare. Nativii vor iubi muzica, poezia, literatura si filosofia. (si pentru nativii din: 5 aprilie, 16 iunie, 27 august, 7 noiembrie, 18 ianuarie)
18. Deus Invocandus
16–20 iunie: CALIEL (ChaLaYoEL) – apara inocenta, da omului puterea de a lupta contra rautatilor. Acest inger permite iesirea adevarului la suprafata. Nativii vor fi extrem de corecti, integri, vor iubi adevarul si se vor distinge in magistratura. (guverneaza si peste nativii din: 6 aprilie, 17 iunie, 28 august, 8 noiembrie, 18 ianuarie)
19. Deus Festinus ad audiendum
21–25 iunie: LEUVIAH (LaVaVaYA) – ii inspira pe poeti, pe muzicieni si pe pictori; imprima individului o sensibilitate deosebita. Acest inger guverneaza peste memorie, inteligenta. Nativii sunt placuti, amabili, plini de viata, modesti, cu abilitatea da a depasi adeversitati de orice fel; iertatori. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 aprilie, 18 iunie, 29 august, 9 noiembrie, 20 ianuarie)
20. Deus Redemptor
26 iunie–30 iunie: PAHALIAH (PeHeLaYA) – sub protectia acestui inger, cei care “ratacesc”prin viata, sunt ajutati sa redevina lucizi; in acelasi timp, ei au curajul marilor schimbari. Guverneaza religia, teologia, moralitatea, castitatea, puritatea, vocatia ecleziastica. Nativii vor depasi fortele egoului. (si peste cei nascuti la: 8 aprilie, 19 iunie, 30 august, 10 noiembrie, 21 ianuarie)
21. Deus Solus
1–5 iulie: NELCHAEL (NuLaChaEL) – ingerul artistilor si al oamenilor de stiinta (atat abstracte cat si exacte) filologi, istorici, sociologi, astronomi, geografi. Inflenteaza pe cei intelepti si pe filosofi. Protejeaza impotriva calomniatorilor, vrajilor. Nativii iubesc poezia, si literatura si sunt pasionati de studiu; se pot distinge si ca matematicieni. (guverneaza si peste cei nascuti la: 9 aprilie, 20 iunie, 31 august, 11 noiembrie, 22 ianuarie)
22. Deus Dextera
6–10 iulie: IEIAIEL (YoYoYoEL) – ajuta la conservarea memoriei, si la dezvoltarea simtului onoarei. Guverneaza peste avere, renume, diplomatie, comert, calatorii pe mare – descoperiri si expeditii. Nativii vor iubi comertul, vor fi antreprenori si se vor distinge prin idei lieberale si filantropice. (guverneaza si pe cei nascuti la: 10 aprilie, 21 iunie, 1 septembrie, 12 noiembrie, 23 iuanuarie)
23. Deus Declinans malum
11–15 iulie : MELAHEL (MeLaHeEL) – vegheaza asupra activitatilor politice si a afacerilor private. Guverneaza apa, roadele pamantului si vindecarea prin tratamente naturiste (plante); protejeaza impotriva armelor si ocroteste in calatorii. Nativii sunt determinati, muncitori si onorabili. (ocroteste si pe cei nascuti la: 11 aprilie, 22 iunie, 2 septembrie, 13 noiembrie, 24 ianuarie)
24. Deus Bonus ex seipso
16 – 20 iulie: HAHIUIAH (CheHeVaYA) – protectie impotriva hotilor, asasinilor si animalelor periculoase; calmeaza conflictele familiale. Acest inger guverneaza peste cei exilati, prizonieri fugitivi sau condamnati si le ofera acestora sansa de a reveni pe drumul drept. Nativii iubesc adevarul, stiintele eaxcte, sunt sinceri in ceea ce spun si infaptuiesc. (guverneaza si peste nativii din: 12 aprilie, 23 iunie, 3 septembrie, 14 noiembrie, 25 ianuarie)
II. ORDINUL INGERILOR COSMOSULUI
CORUL DOMENIILOR
25. Deus Largitor
21–25 iulie: NITH – HAIAH (NuTaHeYA) – guverneaza stiintele oculte; intelepciunea pentru a descifra secretele ascunse. Influenteaza revelatiile prin visuri; sprijina cautatori ai adevarului, pacii, solitudinii. Nativii sunt intelepti si au darul de a descifra mistere ascunse; iubitori de adevar. (guverneaza si nativii din: 13 aprilie, 24 iunie, 4 septembrie, 15 noiembrie, 26 ianuarie)
26. Deus Auditor in abscondito
26 – 30 iulie: HAAIAH (HeAAYA) – ajuta in obtinerea victoriei la procese juridice, in dispute si polemici, in impunerea punctului de vedere. Acest inger ocroteste pe toti cei care cauta adevarul; ii stimuleaza pe oameni sa se apropie de divinitate. Guverneaza peste tot ce tine de diplomatie, pacturi politice sau de pace, curieri, comunicatii, expeditii secrete. Nativii vor inclina spre orice tine de juridic sau politic. (ocroteste si pe cei nascuti la: 14 aprilie, 25 iunie, 5 septembrie, 16 noiembrie, 27 ianuarie)
27. Deus Propulsator
31 iulie–4 august: ERATEL (YoReTaEL) – apara inocenta, asigura succesul in actiunile savarsite in numele dreptatii. Guverneaza propagarea “luminii”, civilizatiei, libertatii. Nativii iubesc pacea, justitia, stiintele si artele; afinitate deosebita pentru literatura, in care se poate si distinge. (guverneaza si peste cei nascuti la: 15 aprilie, 26 iunie, 6 septembrie, 17 noiembrie, 28 ianuarie)
28. Deus Sublator malorum
5–9 august: SEHEIAH (ShiAHeYA) – protectie impotriva accidentelor, incendiilor, cutremurelor, dezvolta prudenta. Guverneaza sanatatea, longevitatea, simplitatea, judecata. Nativii vor avea o judecata dreapta si vor actiona doar prudent, circumspect. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16 aprilie, 27 iunie, 7 septembrie, 18 noiembrie, 29 ianuarie)
29. Deus Expectatio
10–14 august: REIIEL (ReYoYoEL) – dezvolta puterea de convingere, perseverenta si simtul juridic. Acest asigura protectia in fata dusmanilor – vizibili sau invizibili – si acorda zel si virtute pentru propagarea adevarului. Guverneaza simtul religios, filosofia divina, meditatia. Nativii se vor distinge prin virtutea cu care vor sluji binele/adevarul, pietatea. (ocroteste si pe cei din: 17 aprilie, 28 iunie, 8 septembrie, 19 noiembrie, 30 ianuarie)
30. Deus Patiens
15–19 august: OMAEL (AVaMeEL) – protejeaza relatiile intre parinti si copii. Guverneaza peste intreg regnul animal si perpetuarea lui. Confera rabdare si rezistenta in fata disperarii, parerilor de rau. Nativii vor fi doctori, ghirurgi, chimisti; se vor distinge mai ales in anatomie si medicina. (ocroteste si pe cei nascuti la: 18, aprilie, 29 iunie, 9 septembrie, 20 noiembrie, 18 ianuarie)
31. Deus Doctor
20–25 august: LECABEL (LaChaBe EL) – favorizeaza afacerile, banii, prosperitatea, calmul. Guverneaza cunoasterea, vegetatia, agricultura. Nativii vor iubi astronomia, matematica, geometria; se vor distinge prin idei briliante, vor rezolva cele mai dificile probleme si talentele lor vor fi averea lor. (ocroteste si pe nativii din: 19 aprilie, 30 iunie, 10 septembrie, 21 noiembrie, 1 februarie)
32. Deus Rectus
26 – 30 august: VASIARIAH (VaShiReYA) – vegheaza asupra bunei memorii si asupra usurintei exprimarii. Guverneaza si justitia; influenteaza executivi legali, magiastrti, avocati. Nativii vor avea o memorie excelenta si vor vorbi cu elocventa; amiabili, spirituali si modesti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 20 aprilie, 1 iulie, 11 septembrie, 22 noiembrie, 2 februarie)
CORUL PUTERILOR
33. Deus Omnium cognitor
31 august–4 septembrie: YEHUIAH (YoCheVaYA) – favorizeaza prudenta si tactul in relatia cu sefii sau cu sbalternii (dupa caz). Inlesneste identificarea rafuactorilor. Nativii isi vor indeplini sarcinile si obligatiile cu daruire; simt al onoarei. (guverneaza si peste nativii din:21 aprilie, 2 iulie, 12 septembrie, 23 noiembrie, 3 februarie)
34. Deus Clemens
5 – 9 septembrie: LEHAHIAH (LaHeCheYA) – asigura forta, vointa, intuitia, rezistenta la stress. Acest inger guverneaza peste capete incoronate, nobilime si mentine intelegere si pace intre acestia; impotriva certurilor. Nativii se vor bucura intotdeauna de trecere in fata autoritatilor, persoanelor sus-puse pe bun merit. ; sunt devotati, intuitivi, confidenti. (ocroteste si pe cei din: 22 aprilie, 3 iulie, 13 septembrie, 24 noiembrie, 4 februarie)
35. Deus Gaudiosus
10–14 september: CHAVAKIAH (ChaVaKoYA) – faciliteaza impacarile, concesiile, puterea de a ierta si de a uita. Guverneaza succesiunile, toate agrementele fiananciare. Nativii sunt loiali, devotati, iubesc pacea si o vor cauta la orice pret; vor rasplati pe cei care-i sunt fideli si care lucreaza pentru el. (guverneaza si peste cei nascuti la: 23 aprilie, 4 iulie, 14 septembrie, 25 noiembrie, 5 februarie)
36. Deus Honorabilis
15–19 septembrie: MENADEL (MeNuDaEL) – ajuta la incadrarea intr-un mediu compatibil cu persoana, apara sanatatea si dezvolta curajul. Guverneaza impotriva calomniei si pentru a aduce exilati inapoi la pamantul natal; recuperarea bunurilor pierdute, aducerea vestilor pentru cei care le asteapta de multa vreme. Nativii sunt temerari, drepti si se dedica actiunilor caritabile. (ocroteste si pe cei nascuti la 24 aprilie, 5 iulie, 15 septembrie, 26 noiembrie, 6 februarie)
37. Deus Dominus Virtutum
20–24 septembrie: ANIEL (AnuYoEL) – favorizeaza cariera diplomatica, entuziasmul profesional, elocinta, victoria. Guverneaza stiintele si arta, releva secretele naturii, inspira filosofi si savanti. Nativii vor dodandi celebritate prin propriile talente sau iluminari si se vor distinge printre cei intelepti. (guverneaza si pe nativii din: 25 aprilie, 6 iulie, 16 septembrie, 27 noiembrie, 7 februarie)
38. Deus Spes omnium finium terrae
25–29 septembrie: HAAMIAH (CheAMeYA) – apara omul de fraude, lovituri socante, de arme, de animale salbatice si de cosmaruri. Acest inger guverneaza tot ce legat de cultul religios, tot ce tine de Dumnezeu; protejeaza pe cei care cauta adevarul. Nativii vor fi atrasi de religie, teologie, adevar. (ocroteste si pe cei nascuti la: 26 aprilie, 7 iulie, 17 septembrie, 28 noiembrie, 8 februarie)
39. Deus Velox ad condonandum
30 septembrie–4 octombrie: REHAEL (ReHeAEL) – grabeste vindecarea fizica si psihica, cicatrizarea ranilor, revenirea rapida din socuri. Guverneaza si relatiile filiale, paterne; asigura sanatate si longevitate. Nativii au darul de a transforma situatii negative in oportunitati sau binecuvantari; li se indeplinesc toate dorintele; sunt sanatosi si rezistenti. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 27 aprilie, 8 iulie, 18 septembrie, 29 noiembrie, 9 februarie)
40. Deus Vivum laetificans
5–9 octombrie: IEIAZEL (YoYoTaEL ) – favorizeaza operele artistice si lucrarile stiintifice, aduce luciditatea si vointa. Acest inger guverneaza peste librarii, carti, oameni ai literelor. Nativii vor avea darul vorbirii, elocintei; vor iubi designul; stiintele in general. (ocroteste si pe cei din: 28 aprilie, 9 iulie, 19 septembrie, 30 noiembrie, 10 februarie)
CORUL VIRTUTILOR
41.Deus Triunus
10–14 octombrie: HAHAHEL (HeHeHe EL) – putere de decizie, de a se uita in locul potrivit la timpul potrivit. Acest inger guverneaza peste Christianitate, misionari, ecleziasti. Nativii sunt mari la suflet, sunt in serviciul lui Dumnezeu; energetici, activi, neinfricati. (ocroteste si pe cei nascuti la: 29 aprilie, 10 iulie, 20 septembrie, 1 decembrie, 11 februarie)
42. Deus Quis sicut ille
15–19 octombrie: MIKAEL (MeYoChaEL) – vegheaza supra calatoriilor, proiectelor artistice si sanatatii. Acest inger guverneaza monarhii, nobilimea si ii protejeaza impotriva uzurpatorilor. Nativii se vor implica in afaceri politice, diplomatice unde se vor si distinge professional; atrasi de secrete, curiosi. (guverneaza deasemenea pe cei nascuti la: 30 aprilie, 11 iulie, 21 septembrie, 2 decembrie, 12 februarie)
43. Deus Rex Dominator
20–24 octombrie:VEUALIAH (VaVaLaYA) – asigura succesul in cause drepte, in disputele onorabile si in batalii. Acest inger guverneaza peste pace si eliberarea din sclavie, prizonierat; influenteaza prosperitatea imperiilor, a regilor. Nativii vor iubi carierea si gloria militara, vor fi atrasi de tot ce tine de geniul razboiului. Se vor distinge prin arme si vor atrage confidenta celui pe care il servesc. (ocroteste si nativii din: 1 mai, 12 iulie, 22 septembrie, 3 decembrie, 13 februarie)
44.Deus Aeternum, manens
25–29 octombrie:IELAHIAH (YoLaHeYA) – dezvolta curajul, favorizeaza proiectele indraznete. Acest inger protejeaza impotriva armelor, proceselor, favorizeaza castigul de cauza, Victoria. Nativii vor iubi calatoriile din care vor invata foarte mult. Vor avea success in tot ce intreprind; se vor distinge in cariera militara; curajosi. (guverneaza si pe nativii din: 2 mai, 13 iulie, 23 septembrie, 4 decembrie, 14 februarie)
45.Deus Motor omnium
30 octombrie–4 noiembrie: SEALIAH (SaALaYA) – asigura o sanatate buna, dezvolta puterea de studiu si memoria. Acest inger ridica moralul tuturor celor care au fost umiliti sau cazuti; guverneaza peste vegetatie, aduce si propaga viata. Nativii vor avea o mare pasiune pentru a invata si vor avea parte de multe resurse si inlesniri; au multe aptitudini. (ocroteste si pe cei nascuti la: 3 mai, 14 iulie, 24 septembrie, 5 decembrie, 15 februarie)
46. Deus Revelator
5–9 noiembrie: ARIEL (AReYoEL ) – favorizeaza revelatiile, creativitatea, inovatiile, curajul opiniei personale, originalitatea. Acest inger faciliteaza descoperirea comorilor ascunse, releva secretele naturii si inlesneste succesul celor care cauta ceva anume. Nativii au un spirit subtil si puternic, au abilitatea de a rezolva cele mai grele situatii; vor fi discreti si circumspecti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 4 mai, 15 iulie, 25 septembrie, 6 decembrie, 16 februarie)
47.Deus Iustus Iudex
10–14 noiembrie: ASALIAH (AshiLaYA) – calauzeste omul spre cunoasterea adevarului, spre ideile benefice. Guverneaza justitia, iesirea la iveala a adevarului, a secretelor ascunse. Nativii au un caracter placut, sunt avizi de curiozitate, drepti, spirituali; contempla tot ce este divin. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 5 mai, 16 iulie, 26 septembrie, 7 decembrie, 17 februarie)
48.Deus Pater mittens
15–19 noimbrie: MIHAEL (MeYoHEL) – vegheaza asupra armoniei conjugale si a pacii; confera premonitie si inspiratii secrete. Acest inger guverneaza peste perpetuarea generatiilor, a vietii; influenteaza relatiile de prietenie. Nativii sunt pasionati de iubire si tot ce este placut in general. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la:6 mai, 17 iulie, 27 septembrie, 8 decembrie, 18 februarie)
III. ORDINUL INGERILOR LUMII
CORUL PRINCIPATELOR
49. Deus Magnus & exelsus
20–27 noiembrie: VEHUEL (VaHeVaEL) – alina durerile, calmeaza crizele de nervi, atenueaza stresul. Acest inger guverneaza peste oameni mari, care se ridica si se disting prin fortele proprii. Nativii vor avea o natura sensibila si generoasa; se vor distinge in literatura, jurisdictie si diplomatie. (ocroteste si pe cei nascuti la: 7 mai, 18 iulie, 28 septembrie, 9 decembrie, 19 februarie)
50. Deus Iudex misericors
25–29 noiembrie: DANIEL (DaNuYoEL ) – oamenii nascuti sub protectia acestui inger imbatranesc greu si isi pastreaza mult timp frumusetea. Acest inger guverneaza peste justitie, avocati, magistrati; confera inspiratie celor care sunt in dubiu, putere de discernamant; consolare. Nativii nascuti sub influenta lui vor avea spirit antreprenorial, vor iubi literatura si se vor distinge prin elocventa. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 8 mai, 19 iulie, 29 septembrie, 10 decembrie, 20 februarie)
51. Deus Secretus impenetrabilis
30 noiembrie–4 decembrie: HAHASIAH (HeCheShiYA ) – imprima capacitati paranormale, dragostea pentru stiintele oculte. Guverneaza peste chimie, fizica si elevarea spirituala, descifrarea misterelor; releva secretele naturii – piatra filosofala, fizica si medicina universala. Nativii vor fi atrasi de proprietatile atribuite celor trei regnuri, care il vor conduce la decoperiri folositoare umanitatii; se vor distinge in medicina prin cure miraculoase. (ocroteste si pe nativii nascuti la: 9 mai, 20 iulie, 30 septembrie, 11 decembrie, 21 februarie)
52. Deus Caligine tectus
5–9 decembrie: IMAMIAH (AMeMEYA) – asigura protectia in calatorii, distruge puterea dusmanilor. Guverneaza calatoriile in general si prizonierii care se caiesc pentru faptele lor; influenteaza pe cei care cauta adevarul si buna credinta. Nativii vor avea un temperament foarte puternic, viguros; vor primi cu rabdare si curaj orice adversitate; vor infaptui tot ceea ce-si propun cu mare usurinta; iubesc munca. (guverneaza si peste cei nascuti la: 10 mai, 21 iulie, 1 octombrie, 12 decembrie, 22 februarie)
53. Deus Superborum depressor
10–14 decembrie: NANAEL (NuNuAEL) – ii inspira pe autorii marilor opere, imbunatateste memoria. Acest inger guverneaza peste stiintele inalte; inspira oameni religiosi, profesori, magistrati. Nativii vor avea o conduita melancolica, vor fi solitari, inclinati spre odihna si meditatie si se vor distinge in stiintele abstracte. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 11 mai, 22 iulie, 2 octombrie, 13 decembrie, 23 februarie)
54. Deus Rex coelestis
15–19 decembrie: NITHAEL (NuYoTaE) – viata lunga, sanatate de fier, rezistenta la stress. Guverneaza regii, conducatorii, ecleziastii. Nativii vor deveni faimosi prin scrierile si elocventa lor; vor dobandi reputatie printre cei intelepti; se vor distinge prin propriile lor virtuti. (ocroteste si pe cei nascuti la: 12 mai, 23 iulie, 3 octombrie, 14 decembrie, 24 februarie)
55. Deus Sempiternus
20–24 decembrie: MEBAHIAH (MeBeHeYA ) – forta morala si spirit religios; fecunditate deosebita. Acest inger guverneaza moralitatea si religia si pe cei care o raspandesc. Nativii se vor distinge prin faptele lor bune, pietate, zel pentru a-si onora sarcinile in fata lui Dumnezeu si a omului. (guverneaza si peste cei nascuti la: 13 mai, 24 iulie, 4 octombrie, 15 decembrie, 25 februarie)
56. Deus Fulciens omnia
25-30 decembrie: POIEL (PeVeYoEL) – asigura celebritatea, norocul, intelepciunea, acorda toate facilitatile din lume. Este un inger “prolific” – cei care se nasc sub protectia lui sunt de invidiat! – guverneaza faima, averea si filosofia. Nativii vor fi stimati pentru modestia lor, moderarea si umorul placut. (ocroteste si pe cei nascuti la:14 mai, 25 iulie, 5 octombrie, 16 decembrie, 26 februarie)
CORUL ARHANGHELILOR
57. Deus Amabilis
31 decembrie–3 ianuarie: NEMAMIAH (NuMeMeYA) – poarta noroc in special in batalii si dispute. Acest inger guverneaza peste prosperitate si eliberarea prizonierilor; peste marii capitani, amirali, generali si, in general, peste toti care lupta pentru o cauza dreapta. Nativii iubesc cariera militara si se vor distinge prin actiunile lor, curaj, spirit si munca grea. Aduce luciditate si realism. (guverneaza deasemenea si peste cei nascuti la: 15 mai, 26 iulie, 6 octombrie, 17 decembrie, 27 februarie)
58. Deus Auditor gemituum
4–8 ianuarie: IEIALEL (YoYoLaEL) – da o incredibila capacitate de vindecare (chiar in cazul bolilor grave), mai ales in ceea ce priveste ochii (care sunt foarte bine protejati). Acest inger guverneaza peste vindecarea bolilor si deznadejdilor. Vegheaza peste comercianti, iesirea la suprafata a adevarului si foc – influenteaza armurierii, metalurgistii. Nativii se vor distinge prin curaj si caracter puternic; vor fi pasionati de Venus. (ocroteste si pe cei nascuti la: 16 mai, 27 iulie, 7 octombrie, 18 decembrie, 28 februarie)
59. Deus Omnia penetrans
9–14 ianuarie: HARAHEL (HeReChe)EL – asigura bunul mers al afacerilor curente si mondene, spontaneitate, simtul umorului. Guverneaza averile, bancile, tipografiile, arhivele si cartile; previne sterilitatea femeilor si favorizeaza nastera copiilor obedienti. Nativii vor fi pasionati de stiinte in general, activi si prolofici in business; vor fi bogati. (ocroteste si pe cei nascuti la: 17 mai, 28 iulie, 8 octombrie, 19 decembrie, 1 martie)
60. Deus Sublevans opressos
15–19 ianuarie: MITZRAEL (MeTzaReEL) – faciliteaza vindecarea in cazul maladiilor psihice. Rezistenta la stress, cumpatare. Guverneaza peste cei bolnavi mental si pentru eliberarea celor persecutati; influenteaza oameni ilustri, talentati si virtuosi. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; se vor distinge prin virtutile lor, umorul placut. Vor avea viata lunga. (ocroteste si pe cei nascuti la: 18 mai, 29 iulie, 9 octombrie, 20 decembrie, 2 martie)
61. Deus Super omne nomen
20–24 ianuarie: UMABEL (VaMeBeEL) – favorizeaza relatiile prietenesti si calatoriile. Acest inger guverneaza astronomia si fizica; influenteaza pe toti cei care se dedica acestor discipline. Nativii au o pasiune deosebita pentru astrologie si fizica. Vor iubi calatoriile si micile placeri; vor avea o inima foarte sensibila si vor suferi din dragoste. (guverneaza deasemenea si peste nativii din: 19 mai, 30 iulie, 10 octombrie, 21 decembrie, 3 martie)
62. Deus Ens supremum
25–29 ianuarie: IAH-HEL (YoHeHeEL) – cumintenie si credinta religioasa; buna intelegere in familie, deschidere spirituala, profunzime. Acest inger guverneaza filosofii, iluminatii si pe cei care vor sa se retraga din lume; dobandirea intelepciunii. Nativii vor iubi linistea si solitudinea; isis vor indeplini datoriile si se vor distinge prin modestie si virtute. (guverneaza si pe cei nascuti la: 20 mai, 31 iulie, 11 octombrie, 22 decembrie, 4 martie)
63. Deus Mansuetus
30 ianuarie–3 februarie: ANAUEL (AnuVaEL) – protejaza activitatile economice, apara omul de accidente. Acest inger protejeaza de accidente, vindeca bolnavii; guverneaza comertul, institutiile bancare, bankerii, oamenii de afaceri. Nativii vor avea un spirit subtil si ingenios; se vor distinge prin afacerile si actiunile lor. (ocroteste si pe cei nascuti la: 21 mai, 1 august, 12 octombrie, 23 decembrie, 5 martie)
64. Deus Vivificans
4–8 februarie: MEHIEL (MeCheYoEL) – ii inspira pe scriitori, da putere de analiza si castig de cauza in dispute. Acest inger asigura protectia de animale salbatice; guverneaza savanti, profesori, oratori, scriitori. Nativii se vor distinge in literatura si vor face fata la toate adversitatile. (guverneaza deasemenea peste cei nascuti la: 22 mai, 2 august, 13 octombrie, 24 decembrie, 6 martie)
CORUL INGERILOR
65. Deus Fons Sapientiae
9–13 februarie: DAMABIAH (DaMeBeYA) – ii apara pe marinari, sporeste curajul si rezistenta la frig. Protejeaza de vraji. Guverneaza marile, oceanele, apele, marinarii, expeditii marine, pescuitul. Nativii se vor distinge in afaceri marine, prin expeditii, descoperiri si va dobandi avere. (ocroteste si pe cei nascuti la 23 mai, 5 august, 14 octombrie, 25 decembrie, 7 martie)
66. Deus Omnia pascens & lactens
14–18 februarie: MANAKEL (MeNuKoEL) – asigura un somn placut, fara cosmaruri. Favorizeaza visele premonitorii. Guverneaza peste vegetatie, animale acvatice; influenteaza vindecarea, mai ales a epilpsiei, somnul si visele. Nativii se vor bucura de toate calitatile frumoase ale corpului si spiritului; vor starni in jurul lor prietenie si generozitate in oameni gratie caracterului lor foarte placut. (protejeaza si pe cei nascuti la 24 mai, 4 august, 15 octombrie, 26 decembrie, 8 martie)
67. Deus Deliciae filiorum hominum
19–23 februarie: EIAEL (AYoAEL) – cumintenie, intelepciune, viata lunga, credinta religioasa, puritate sufleteasca. Acest inger serveste intru a obtine intelepciune si consolare in fata adversitatilor. Guverneaza peste schimbare, prezervare si viata lunga; influenteaza stiintele oculte. Nativii vor deveni iluminati in spiritul lui Dumnezeu. Vor iubi solitudinea si se vor distinge in stiintele inalte, in mod special astronomie, fizica si filosofie. (ocroteste si pe cei nascuti la: 25 mai, 5 august, 16 octombrie, 27 decembrie, 9 martie)
68. Deus Liberalissimus Dator
24–29 februarie: HABUHIAH (CheBeVaYA) – asigura o sanatate buna, favorizeaza fecunditatea, calmul, armonia. Acest inger guverneaza agricultura si fecunditatea, vegheaza peste sanatate si vindecare. Nativii vor iubi viata la tara, vanatoarea si tot ce se leaga de forta pamantului. (guverneaza deasemenea si pe cei nascuti la: 26 mai, 6 august, 17 octombrie, 28 decembrie, 10 martie)
69. Deus Omnia viden
1–5 martie: ROCHEL (ReAHeEL) – inclinatie spre justitie; simtul echilibrului si dreptatii foarte dezvoltat. Acest inger faciliteaza gasirea obiectelor pierdute sau a celor care le-au luat; guverneaza peste faima, avere si mosteniri; influenteaza magistrati, avocati, notary. Nativii se vor distinge in justitie; vor avea o morala inalta. (ocroteste si pe cei nascuti la: 27 mai, 7 august, 18 octombrie, 29 decembrie, 11 martie)
70. Deus Verbo omnia producens
6–10 martie: IABAMIAH (YoBeMeYA) – acorda sanse multiple coruptilor viciosilor care vor sa se purifice; le da vointa de a se scutura de apucaturile rele. Guverneaza natura si oamenii, pe cei care vor sa evolueze spiritual si sa se regenereze si sa intre in armonie cu natura, cu divinitatea. Nativii se disting prin geniu; vor face parte dintre cei mai mari iluminiati ai filosofiei. (guverneaza deasemenea si pe cei din: 28 mai, 19 octombrie, 30 decembrie, 12 martie)
71. Deus Dominus universorum
11–15 martie: HAIAIEL (HeYoYoEL) – da curaj si sange rece in fata primejdiilor. Acest inger protejeaza de ceea ce este malefic, de opresiuni. Confera victorie si pace; influenteaza armele, arsenalele, fortaretele, tot ce se leaga de geniul militar. Nativii vor avea multa energie, se vor distinge in militarie sau in tot ce tine de curajul actiunilor; au abilitati profetice, de iluminare. (guverneaza si peste nativii nascuti la: 29 mai, 9 august, 20 octombrie, 31 decembrie, 13 martie)
72. Deus Finis universorum
16–20 martie: MUMIAH (MeVaMeYA) – favorizeaza operatiunile secrete si vocatia pentru medicina, chime si zoologie. Acest inger facilitaeza succesul si finalizarea tuturor lucrurilor. Nativii se vor distinge in medicina. Vor deveni faimosi prin cure miraculoase pe care le vor descoperi si se vor dedica in intregime ocrotirii celor bolnavi si saraci; vor descifra secrete ale naturii. (ocroteste si pe cei nascuti la: 30 mai, 10 august, 21 octombrie, 1 ianuarie, 14 martie)
sursa: Cataplasme pentru organul mintii
NOTA: Personal consideram sudierea Kabbalei necesara si obligatorie pentru orice persoana care incearca sa se lamureasca in legatura cu Creatia, Universul, Spiritele, etc, DAR, si aici e un mare DAR…dupa parerea noastra Kabbala trebuie studiata cu precautie si cu atentie, deoarece, desi cunoasterea pe care o cuprinde este veridica si de forta, nu toate „subtilitatile” sunt pentru ochiul neavizat sau neatent si multe intelesuri pot scapa sau pot fi chiar intelese inversat ca si polaritate, daca studiul Kabbalei nu se face de o maniera serioasa. Namaste!
Anca&Catalin Bogdan
https://www.evolutiespirituala.ro/cei-72-de-ingeri-pazitori-kabbala/?feed_id=19432&_unique_id=636a7b9d47fa9
Curs Karma și Reîncarnarea – Terapia Karmei – Anul III
Curs Karma și Reîncarnarea
– Terapia & Vindecarea Karmei – Metode și exerciții practice –
TIP CURS – MASTERCLASS
ANUL III
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
Cursul se desfasoara online si va puteti inscrie oricand.
Abonament Lunar 4 Lectii / luna
CURSURI VIDEO INREGISTRATE & MATERIALE PDF
VREAU SA MA INSCRIU
PROGRAMA COMPLETA A CELOR 4 ANI DE CURS AI PROGRAMULUI DE TERAPIE & VINDECARE KARMICA
DURATA TOTALA CURS: 4 ANI
DURATA 1 AN DE CURS: 8 LUNI DE CURS
Cursul este structurat astfel: 8 luni de curs si 5 luni de vacanta. In total 13 luni, dintre care 8 luni de curs si 5 luni in care este vacanta de iarna, de Pasti si de vara.
CE PRIMESTI ?Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 7.000 de MINUTE (116 de ORE) de inregistrari
128 de lectii
Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
30 de Meditatii Ghidate si Script-uri de Hipnoza Inregistrate (Audio) downloadabile
27 de exercitii pentru Terapia si Vindecarea Karmei
12 afirmatii / mantre pentru Terapia si Vindecarea Karmei
11 exercitii de dizolvare a karmei
4 initieri – rituri karmice pentru dizolvarea karmei
Tripla Certificare Internationala – IPHM – IAOTH & Karanna©.
3 BONUSURI!
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (5 luni) cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs anterioare.
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ.
PENTRU CINE ESTE CURSUL?
Cursul poate fi urmat atat de incepatori cat si de persoane cu experienta in domeniul evolutiei spirituale, de ex. practicanti de yoga, meditatie, mindfulness, etc. Cursul este structurat astfel incat sa fie accesibil si util indiferent de nivelul actual al cursantului.
CE ESTE KARMA?
Karma este un rezultat sau un efect cumulativ care este creat prin voința, gandurile și acțiunile individuale ale oamenilor de-a lungul multor vieți de pe Pământ. Cu alte cuvinte, karma este tendința Spiritului formată în timp si rezultata in procesul de reîncarnare. Se vorbeste despre „karma negativă”, dar noi suntem cei care ne creăm propria noastră karma prin alegerile și acțiunile pe care le întreprindem. Fiind conștienți de tendințele noastre și depunând eforturi deliberate pentru a lua decizii mai bune, ne putem schimba karma și ne putem schimba soarta.
În majoritatea cazurilor, cuvântul „Karma” are o conotație negativă, deoarece karma este conceptul care a fost folosit pentru a explica motivul nenorocirilor cu care se confruntă oamenii în viață. Cu toate acestea, cuvântul „karma” înseamnă „acțiune” și în conformitate cu „Legea cauzei și efectului” acțiunile pot duce la rezultate bune, precum și la rezultate negative.
Karma este formată din alegerile pe care le facem în funcție de tendințele sufletului nostru și de acțiunile pe care le facem ca urmare a propriei noastre judecăți. Tendințele sufletului sunt ca obiceiurile și tiparele de gândire pe care le-au urmat oamenii pe parcursul vieților lor anterioare. Când situațiile similare cu cele cu care s-au confruntat în viețile anterioare reapar, oamenii pot repeta aceleași tipare de acțiune și pot fi prinși în aceleași capcane mereu.
Cum este creată karma negativă
Trăirea vieții pe pământ cu un corp fizic ne orbeste de ceea ce este bine sau rău pentru sufletul nostru, făcându-ne susceptibili la greșeli. Durerea și suferința pe care o trăim sunt efectele naturale ale „Legilor cauzei și efectului” – trebuie să culegem ceea ce semănăm. Termenul general pentru amăgirile minții care provin din sufletul care locuiește într-un corp fizic este de „dorințe lumești”.
Dorințele lumești tipice includ lăcomia (dorința excesivă), furia, nebunia (ignoranța), mândria (îngâmfare), îndoiala (mintea suspicioasă) și viziunea falsă (părerile greșite). Acestea sunt cunoscute sub numele de „Cele șase iluzii lumești”. Conduși de iluzii lumești și neștiind nimic mai bun, adesea comitem greșeli, nu o dată, ci în mod repetat, creând tendințe negative cunoscute sub numele de karma negativă.
Cum dizolvăm karma
Ceea ce este cunoscut în mod obișnuit ca „dizolvarea karmei” înseamnă a ispăși în această viață pentru greșelile pe care le-am făcut în viețile anterioare. De exemplu, dacă o persoană a ucis pe cineva într-o viață anterioară, cel mai probabil este că va experimenta cum este să fii ucis în următoarea sa reîncarnare. El va gusta angoasa de a-și întrerupe viața, devenind victima unei crime, a unui accident de trafic sau a unei calamități provocate de om.
Culegând karma în acest fel, el învață cât de prețioasă este viața. În schimb, cineva care a fost ucis de o altă persoană în viața sa anterioară va avea șansa de a riposta în următoarea sa viață. Dacă ar riposta cu același lucru, el și-ar crea karma negativă. Dar dacă se oprește din a-și ucide făptașul, atunci el va dizolva acea karma si va evolua spiritual.
De obicei, în fundalul încercării de a ucide pe cineva stă pofta de putere (lăcomie) – dorința de a face cealaltă persoană să facă exact așa cum vrem noi, mânia față de el pentru că nu a făcut acest lucru și ignoranța (prostia) care nu poate prevedea repercusiunea acelei fapte. Anume, mintea individului influențată de dorințele lumești este responsabilă de producerea acțiunilor greșite.
Chiar dacă situațiile nu pot fi toate la fel de extreme ca un caz de crimă, conflictele care apar în această viață în relațiile noastre cu alte persoane se datorează adesea unui fel de karma. În unele cazuri, putem fi plasați în poziția opusă vieții noastre anterioare, astfel încât să putem înțelege angoasa sau suferința celeilalte părți, în timp ce în alte cazuri suntem puși într-o situație similară cu cea din viața anterioară, pentru a testa dacă sau nu, vom comite aceeași greșeală.
În ambele cazuri, karma ne oferă șansa de a contesta încă o dată sarcinile de antrenament spiritual pe care nu le-am putut îndeplini cu succes în viețile noastre anterioare. Se așteaptă să ne confruntăm cu problemele noastre și să ne străduim să le depășim. În acest fel, nu numai că putem face lucrurile mai bune pentru oamenii din jurul nostru, ci putem crește și evolua.
CE INVETI? – Scopul acestui curs – Cum depășim karma negativă
Karma negativă se naște din dorințele lumii. Modalitatea de a o depăși este de a înțelege tiparul greșelilor pe care le repetăm și de a deveni conștienți de tendințele greșite ale sufletului care sunt sursa suferinței noastre. Nu ne putem schimba karma decât dacă facem eforturi continue pentru a ne confrunta cu propriile dorințe lumești negative.
Multe religii explică greșit karma negativă și recomandă austerități fizice, cumpărarea de icoane sau statuete; cu toate acestea, nu putem depăși karma decât dacă reflectăm asupra noastră, aflăm de ce continuăm să luăm decizii greșite, dobândim înțelepciunea de a cunoaște mai bine și facem efortul de a ne împiedica să cădem în vechile obiceiuri. Aceasta este disciplina spirituală și este o disciplină menita a ne transforma în cineva care nu este influențat de dorințele lumești brute. Aceasta nu inseamnă că trebuie să renunțăm să ne mai dorim orice, nici că trebuie să trăim in afara societatii, ca niste pustnici.
Nu aceasta este calea. Am fost născuți in lume pentru a trăi in lume. In fapt, este cel mai usor să te retragi in pustiu si să lucrezi in liniste la propria evolutie spirituală. Maestru este cel care iși stăpaneste pornirile trăind in lume, unde sunt toate tentațiile si provocările, nu in varful unui munte. Principiul autoreflexiei ne ajută să descoperim dorințele noastre lumești ce creeaza karma și să le contracarăm.
Prin punerea continuă în practică a metodelor din acest curs, putem deveni conștienți de partea din noi care este ușor controlată de dorințele lumești ce creeaza karma (lăcomie, furie și prostie, etc) și o putem „arde” prin eforturi repetate. Karma negativă este o parte a cărții vieții noastre – ne reîncarnăm în această lume pentru a ne îmbunătăți karma si astfel pentru a evolua spiritual.
Nu putem discuta despre evolutie spirituală fără sa discutăm despre Karma.
Karanna Academy© este un Centru de Studii dedicat evoluției spirituale si acest curs abordează problema karmei si dă toate soluțiile necesare dizolvării acesteia intr-o singură viața, cu Acord Divin.
CUM MA AJUTA ACEST CURS? CUM SE VA SCHIMBA VIATA MEA DACA URMEZ ACEST CURS?
Vei putea depasi anumite deficiente / predispozitii pe care le-ai capatat in alte vieti sau chiar si in aceasta viata si astfel, iti vei imbunatati karma si viata prezenta.
Vei intelege pattern-urile si vei invata sa le descifrezi, astfel incat sa intelegi care intamplari din viata ta actuala sunt datorate karmei si care nu si ce poti face pentru a intrerupe ciclul distrugerii si astfel, a-ti imbunatati viata actuala si urmatoarele.
Vei primi exercitii care te vor ajuta sa arzi karma negativa.
Vei invata cum sa te eliberezi de „ghinionul” care te urmareste si vei intelege originea acestui aspect in viata ta. Eliberandu-l, vei reusi sa ai o viata mai buna.
Iti vei imbunatati cariera, prin eliberarea karmei
Iti vei gasi un partener de viata compatibil sau vei intelege de ce esti impreuna cu actualul partener si daca acesta este un aspect karmic sau nu. Vei invata cum sa eliberezi legaturile karmice pe relatii, care iti otravesc viata familiala.
Iti vei imbunatati relatia cu copilul / copiii tai. Vei intelege ce legaturi karmice va leaga si cum sa eliberezi povara, invatand sa te bucuri de propriii copii din nou.
Vei obtine beneficii in absolut toate aspectele vietii, deoarece karma trecutului se adreseaza tuturor acestor aspecte si astfel, ne controleaza prezentul. Obtii astfel, 100% beneficii, din toate punctele de vedere si in toate aspectele si planurile vietii tale! :)
Vei înțelege de ce niciun program motivațional n-a funcționat până acum la tine, de ce nicio carte si niciun curs anterior nu a fost 100% util, de ce nu ai putut până acum să evoluezi și sa pui in aplicare tot ceea ce știi si de asemeni, vrei si vei înțelege de ce nicio „rețetă” nu funcționează dacă ingredientele sunt alterate. Tu vei „arunca” la gunoi tot ce este vechi si alterat in tine, tot ce te ține jos și te împiedica să ai o viata frumoasă si plină de realizări si fericire!
CE PIERZI DACA NU TE INSCRII LA CURS
Nu vei stii sa pui in practica metodele de a arde karma negativa.
Nu vei putea sa iti imbunatatesti cu adevarat viata, indiferent cate carti citesti si cata motivatie ai.
Pur si simplu karma te va trage inapoi de fiecare data, in punctul de la care ai plecat, pana o elimini si astfel lasi energia blocata sa curga liber catre tine.
Vei repeta incontinuu tipare vechi de comportament datorate karmei si vei trece mereu prin aceleasi drame, viata dupa viata.
Vei duce cu tine mai departe in urmatoarea viata, tot bagajul acumulat pana acum, plus ce vei acumula in aceasta viata, pana cand va fi prea mult si nu te vei mai putea întrupa, având prea multa karma negativă / energie negativă în câmpuri.
CONCLUZIE:
Urmând acest curs ai posibilitatea sa rezolvi toate aceste probleme si sa iti schimbi viata aceasta si pe cele viitoare, pentru totdeauna! Cum? Pentru ca, odata ce ai invatat ceva, chiar daca în urmatoarea intrupare pare ca ai uitat tot ce ai invatat in alte vieti, NU O IEI DE LA ZERO, pentru ca tot ce ai invatat vreodata este acolo cu tine, sub forma de intuitie si se manifesta in viata ta.
Asadar, daca pui bazele unei karme bune in prezent si in viitor, in vietile urmatoare te vei naste in niste imprejurari favorabile si in plus, vei stii instinctiv cum sa te feresti sa mai adaugi karme noi.
Participand la acest curs / program practic, beneficiezi pentru totdeauna de o realitate asa cum iti doresti si nu asa cum o ai si o traiesti acum! Namaste! :)
VREAU SA MA INSCRIU
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-karma-si-reincarnarea-terapia-karmei-anul-iii/?feed_id=19421&_unique_id=6369774c61ae9
Curs Aromaterapie Nivel I
CURS IN LUCRU
Curs Aromaterapie
Nivel I
TIP CURS – BASIC & AVANSAT
CURS ACREDITAT INTERNAȚIONAL
Cursul de Aromaterapie se desfășoară online și vă puteți înscrie oricând
Abonament Lunar 4 Lecții / Lună
SAU
Acces integral GRATUIT pentru membrii echipei doTERRA KARANNA©
VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU ÎN ECHIPA doTERRA KARANNA© ȘI SĂ PRIMESC ACEST CURS DE AROMATERAPIE GRATUIT
CONTACTEAZĂ-NE PRIN EMAIL DACĂ AI NEVOIE DE MAI MULTE INFORMAȚII
DURATĂ CURS NIVELUL I : 6 LUNI
CURSURI VIDEO ÎNREGISTRATE & MATERIALE SCRISE – PDF
VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU
CE PRIMEȘTI ?Cursuri Video înregistrate, cu o durată de 270 de MINUTE (4.5 ORE) de înregistrări
100 de Lecții – sute de pagini de materiale de curs
63 de materiale de curs în format electronic (PDF) downloadabile
Hărți si Materiale – Instrumente specifice de lucru cu uleiurile esențiale
Abordare Holistică asupra corpului fizic și a corpurilor energetice subtile
Uleiurile Esențiale și curățarea / echilibrarea Chakrelor
Uleiurile Esențiale și Emoțiile – Harta emoțiilor
Module de Specializare pe Aromaterapie
Module de Specializare pe uleiurile esențiale și produsele doTERRA
Certificat cu Triplă Acreditare Internațională – IPHM – IAOTH & Karanna©
2 BONUSURI!
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs anterioare.
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteți adresa întrebări în scris, prin mesaje, în cadrul platformei de curs, Instructorului)
PENTRU CINE ESTE CURSUL?
Cursul de Aromaterapie poate fi urmat atât de începători cât și de persoane cu experiența în domeniul terapiilor holistice, de ex. practicanți de yoga, meditație, mindfulness, terapeuți, etc. Cursul este structurat astfel încât să fie accesibil și util indiferent de nivelul actual al cursantului.
CE SUNT ULEIURILE ESENȚIALE?
Uleiurile esențiale sunt substanțe volatile extrase din plante (rădăcini, flori, semințe, frunze, scoarță sau tulpini). Atunci când simțim mirosul unei flori sau strângem în mână o frunză de busuioc sau de mentă, simțim mirosul uleiului esențial.
În natură, uleiurile esențiale reprezintă sistemul de apărare al plantelor împotriva dăunatorilor și paraziților, uleiurile sunt așadar sistemul imunitar al plantei. Uleiurile esențiale reprezintă esența plantei, sunt extrem de concentrate și pure.
S-a dovedit științific că fiecare ulei esențial conține sute de substanțe active, constituenți chimici naturali, iar profilul chimic, concentrația anumitor constituenți dau potența fiecarui ulei în parte.
Cea mai eficientă opțiune de tratament naturist pe care o avem la dispoziție, este reprezentată de utilizarea uleiurilor esențiale pure cu grad terapeutic – CPTG
.
DE CE SĂ FOLOSIM ULEIURILE ESENȚIALE?
Sunt antibiotice naturale, eficacitatea lor fiind dovedita încă din 1887 (Chamberland a evaluat stiințific virtuțile antibiotice ale uleiurilor esențiale, oregano și scorțișoara împotriva Bacilului anthracis).
În cazul antibioticelor de sinteză, utilizate în medicina alopată, avem doar 1-2 substanțe active iar “bacteriile” pot dezvolta rezistență, în acest caz fiind necesar ori să mărim doza, ori să schimbăm antibioticul.
Este dovedit stiințific că uleiurile esențiale conțin sute de compuși chimici (principii active), care acționează sinergic și în acest caz nicio “bacterie” nu poate să dezvolte rezistența (la atât de multe principii active) și tocmai datorită acestui fapt, uleiurile esențiale sunt la fel de eficiente de fiecare dată când le utilizam.
În plus, acțiunea substanțelor antibiotice (naturale) din uleiurile esențiale au o acțiune blândă, dar extrem de eficientă, neafectând în mod negativ flora intestinală.
Este dovedit stiințific că uleiurile esențiale sunt antivirale, sunt un suport excelent pentru corp în caz de răceli/viroze. Astfel, ele pot ajuta la prevenția infecțiilor.
Au o influență pozitivă asupra corpului nostru, iar atunci când difuzam uleiuri esențiale în cameră, purifică atmosfera în mai puțin de 10 minute.
La Universitatea Manchester (Anglia), s-a realizat un studiu care a arătat că nu a mai rămas niciun germen viu după dezinfectarea cu uleiuri esențiale: Stafilococul auriu, clostridia difficile, Escheria coli, etc. Eficacitatea uleiurilor esențiale este dovedită de cele peste 10.000 de studii existente.
.
CUM ACȚIONEAZĂ ULEIURILE ESENȚIALE?
Spre deosebire de antibioticele și antiviralele de sinteză, care nu pot trece de membrana celulară, uleiurile esențiale POT pătrunde prin membrana celulară.
Uleiurile esențiale trec chiar și prin membrana hematoencefalică, ajungând astfel în toate celulele corpului, unde susțin mecanismele proprii în procesul de vindecare.
Uleiurile esențiale se absorb rapid: în 20 secunde după aplicarea topică/pe piele, în 20 minute ajung la nivelul celular, în 3-4 ore se metabolizeaza și se elimină din organism exact ca un nutrient. Efectele lor sunt astfel atât locale, cât și sistemice.
.
CE ÎNVEȚI? – Scopul acestui curs
Scopul acestui Curs de Aromaterapie este de a pune bazele unor cunoștințe holistice necesare pentru înțelegerea modului de acțiune a uleiurilor esențiale asupra corpului fizic și a corpurilor energetice și modalitatea – mecanismul prin care acestea acționează.
De asemeni, acest curs, deși este un curs general de aromaterapie, are și module specifice pentru uleiurile și produsele doTERRA și este gândit ca un training de bază pentru consultanții doTERRA.
Hipocrate, considerat a fi părintele medicinei, ne învăţa încă din secolul 4 ÎEN că natura organismului uman poate fi înţeleasă doar dacă este privită ca un întreg.
În secolul 14 EN, Paracelsus susținea că boala şi sănătatea corpului uman se bazează pe armonia dintre om (microcosmos) şi natură (macrocosmos), iar ca rezultat al acestei idei hermetice de armonie, universul macrocosmic era considerat ca fiind prezent în fiecare microcosmos al unei persoane.
Părinţii Medicinei (Socrates, Hippocrates, Avicenna) şi alţii – practicau şi învăţau Medicina la modul holistic, metodele lor terapeutice adresându-se tuturor dimensiunilor fiinţei umane: corp, minte, suflet.
Medicina Holistică e medicina care tratează omul ca întreg – la nivel fizic, energetic, emoţional, mental şi spiritual.
Medicina alopată, adică medicina așa cum o cunoaștem noi astăzi și care este aplicată în spitale, defineşte sănătatea ca fiind absenţa bolii, aceasta definiţie bazându-se pe un enunţ negativ.
Denumirea de alopatie vine de la grecescul allos (diferit) şi pathos (suferinţă) şi este legată de numele cunoscutului medic german Samuel Hahnemann care, la începutul sec 19 pune bazele homeopatiei.
Prin acest termen el încearcă să definească medicina care se practica în toate spitalele vremii, pentru a o putea deosebi de noua metodă de tratament dezvoltată de el care se baza pe principiul similitudinii şi a cărei denumire vine de la grecescul homeos (asemănător) şi pathos (suferinţă).
Alopatia este o medicină a contrariilor şi cele mai multe dintre medicamentele pe care le foloseşte pentru tratamente au prefixul “anti”, de exemplu febra se tratează cu antitermice, durerea cu antialgice, tusea cu antitusive etc.
Este un tip de medicină familiar societăţilor occidentale şi reprezintă o abordare biologică a vindecării.
În ceea ce priveşte corpul, alopaţii timpurii au mers pe urmele lui Descartes, având o viziune mecanicistă asupra corpului şi separând-ul în părţi componente. Ei căutau cauze fizice ale bolilor şi încercau să numească, definească şi trateze anumite boli specifice organului respectiv.
În ceea ce priveşte partea spirituală, aceasta este separată total de tot ceea ce înseamnă sănătate şi vindecare, fiind de obicei privită ca o abordare non ştiinţifică.
Deşi medicina alopată recunoaşte că multe simptome au o componentă mentală (de exemplu stresul emoţional poate să ducă la ulcer sau dureri cronice de cap), abordarea sa generală este aceea de a suprima simptomele, atât cele fizice cât şi cele psihologice.
În medicina alopată, principala cauză a îmbolnăvirilor este considerată a fi acţiunea bacteriilor patogene şi viruşilor sau dereglările biochimice; în diagnosticarea bolilor se folosesc testele ştiinţifice, medicamentele, iar chirurgia şi radiaţiile fac parte dintre uneltele cheie în tratarea problemelor de sănătate.
CUM MĂ AJUTĂ ACEST CURS? CUM SE VA SCHIMBA VIAȚA MEA DACĂ URMEZ ACEST CURS?
Cursul de Aromaterapie este foarte detaliat, nu veți mai găsi în Romania un curs similar, nu la acest nivel de detaliu.
Cursul de Aromaterapie este Acreditat Internațional de Institutele PHPA si IAOTH. După finalizarea cursului și a examenului final, veți primi un Certificat acreditat de IPHM, IAOTH si KARANNA ACADEMY©, certificat cu care puteți să va înscrieți pentru o asigurare profesională și sa va deschideți un cabinet de practică.
Pentru consultanții doTERRA este instrumentul ideal pentru a își putea desfășura activitatea cu succes, având toate cunoștințele necesare și o Diplomă pentru a atesta acest fapt.
Credibilitatea unui consultant doTERRA este cu mult mai mare dacă se poate recomanda ca și terapeut acreditat internațional cu dublă specializare: generalistă și pe produsele doTERRA.
NOTA: acest curs de aromaterapie nu este un curs de acreditare oficial al doTERRA Company. Este un curs al Karanna Academy©, acreditat internațional de doua institute independente, IPHM – International Practitioners of Holistic Medicine și IAOTH – International Association Of Therapists și de Academia Karanna©.
KARANNA ACADEMY© A PRIMIT PREMIUL CORPORATE VISION PENTRU CEL MAI BUN FURNIZOR DE CURSURI DE TERAPIE ȘI CONSILIERE DIN ROMÂNIA
Pentru mai multe detalii despre Certificarile si Acreditarile Karanna Academy© si a Instructorilor Karanna©, ACCESAȚI ACEST LINK.
VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU
VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU ÎN ECHIPA doTERRA KARANNA© ȘI SĂ PRIMESC ACEST CURS GRATUIT
CONTACTEAZĂ-NE PRIN EMAIL DACĂ AI NEVOIE DE MAI MULTE INFORMAȚII
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-aromaterapie/?feed_id=19402&_unique_id=63692a32c0441
INITIERE – Higher Clearing Ray
VEZI AICI LISTA COMPLETĂ DE INIȚIERI LA DISTANȚĂ
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/initiere-higher-clearing-ray/?feed_id=19385&_unique_id=63692a1733fbd
Ingerii si contactarea lor
Ingerii si contactarea lor
MODALITATEA DE CONTACTARE A ENTITÃTILOR ANGELICE
Vã asezati pe un scaun, având fata orientatã cãtre nordul magnetic, cu spatele drept, tãlpile pe sol, paralele între ele, fãrã sã se atingã, palmele pe genunchi. Închideti ochii, vã relaxati global, îndepãrtati orice fel de gânduri si vã linistiti cât mai mult.
Împreunati apoi mâinile în fata pieptului, ca pentru rugãciune si, cu multã sinceritate si iubire, spuneti rugãciunea “Tatãl nostru” de trei ori, cu voce tare. Dupã aceasta, rugati-L pe Dumnezeu sã vã ajute sã contactati telepatic lumea angelicã prin imaginea pe care o aveti acum în fatã.
Deschideti ochii si priviti cu atentie imaginea îngerului. Nu neglijati nici un detaliu, admirati-i frumusetea si urmãriti sã simtiti efluviile de energie beneficã ce vã cuprind, gradat, întreaga fiintã. Rostiti, totodatã si ideea-fortã ce caracterizeazã Îngerul respectiv si cu ajutorul cãreia veti atrage gratia respectivei fiinte angelice asupra voastrã.
Pe mãsurã ce simtiti prezenta divinã a îngerului, puteti sã treceti la urmãtoarea etapã.
Închideti din nou ochii si, trãind cât mai intens starea specificã ce v-a fost transmisã, cereti acelui înger sã vã ajute în situatia concretã de viatã pe care doriti sã o rezolvati. Gânditi-vã apoi cã sunteti deja în momentul în care ati obtinut ceea ce ati cerut. Bucurati-vã cã totul este asa cum ati dorit.
Multumiti, în final, plini de recunostintã, lui Dumnezeu si îngerului cu care ati comunicat, deschideti usor ochii si treceti, gradat, la alte activitãti.
Fiti atenti la inspiratiile care vor apãrea ca urmare a rugãciunilor voastre, la conjuncturile de viatã care pot fi, de multe ori, rãspunsuri la întrebãrile pe care le-ati pus.
Dacã, în timp ce vã rugati, constatati cã primiti chiar atunci rãspunsuri concrete, este bine sã le notati într-un caiet, pe care va trebui sã-l aveti la îndemânã. Acest exercitiu simplu trebuie reluat zilnic, pânã când observati cã ati obtinut ceea ce v-ati propus. În afara atingerii acestui scop, puteti fi sigur cã aveti, de acum înainte, un nou si minunat prieten divin, care va fi mereu alãturi de voi atunci când îl veti chema.
Vã prezentãm mai jos rugãciunea folositã pentru contactarea Îngerului pãzitor:
“Îngerul lui Dumnezeu, tu esti pãzitorul meu
Lumineazã-mã în noaptea aceasta,
Pãzeste-mã, sfãtuieste-mã si cârmuieste-mã pe mine, care-ti sunt încredintat prin grija si îndurarea lui Dumnezeu
Înger, îngerasul meu, roagã-te lui Dumnezeu, pentru sufletelul meu
si oriunde m-as afla
Tu sã fii în preajma mea
Din zi, din noapte, pânã-n ceasul cel de moarte.
Eu sunt mic, tu fã-mã mare,
Eu sunt slab, tu fã-mã tare,
Si-n tot locul mã-nsoteste
Si de rele mã fereste
Si cu bine mã-ngrijeste. Amin.”
ÎNGERII ARMONIEI
În reprezentarea simbolicã, Îngerii Armoniei sunt înconjurati de cele mai frumoase pãsãri ale aerului, care se unesc cu spiritul lor sfânt si plin de pace, ele simbolizând buna înþelegere, armonia si ghidarea cãtre relatiile care ne sunt cele mai favorabile.
Functia îngerilor: ajutã sufletele noastre sã trãiascã în armonie.
Misiunea lor pe Pãmânt: sã vegheze ca noi sã trãim în armonie, sã cãutãm compania oamenilor si sã ne exprimãm într-un mod cât mai plãcut.
Când Îngerii Armoniei îsi împart binecuvântãrile cu noi, atunci optãm pentru o viatã armonioasã, care vizeazã si planul psihic si planul emotional, care oglindeste deschiderea si sinceritatea noastrã fatã de lume. Dacã acordãm sentimentelor atentia cuvenitã, atunci trãim nu numai într-o armonie exterioarã, ci si în armonie cu noi însine. si, a trãi astfel, înseamnã sã ne respectãm talentele, sã le exersãm, rezonând cu Armonia cosmicã si dând nastere operelor de artã.
Sã ne gândim, în fiecare clipã, la Îngerii Armoniei, rugându-i sã ne îndrepte pe calea cea bunã, spre un mod de viatã creator si sã ne ajute sã evoluãm spiritual prin iubire, îngãduintã, dãruire. Cãci nimeni nu trãieste pentru sine, ci pentru gloria lui Dumnezeu pe Pãmânt si în Ceruri.
IDEEA FORTÃ: “Trãiesc în armonie cu întreaga Naturã, deoarece sunt una cu Sursa Divinã a Totului.”
ÎNGERII PÃZITORI AI COPIILOR
Acesti minunati îngeri protejeazã si mentin tot ce apare nou în viatã, în special pe nou-nãscuti. Ei vegheazã asupra a tot ce are legãturã cu cresterea, asupra a tot ce are nevoie de cãldurã si ocrotire.
Functia îngerilor: vegheazã si ocrotesc copiii.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã redescoperim copilul din noi; se îngrijesc de orice nou început în viatã.
Ei sunt îngerii care vegheazã sufletele ce se încarneazã; ajutã mamele si bebelusii la nastere. Fiecare nou-nãscut este binecuvântat si ocrotit de îngerul sãu pãzitor. Ei hrãnesc, sustin, ocrotesc tot ceea ce este nou si fragil, pentru ca acesti copii sã devinã puternici si fermi. Acesti îngeri înlesnesc toate începuturile, sustin noile proiecte sau noile relatii.
Tot ceea ce este nou în viata noastrã va fi binecuvântat si ocrotit cu grijã de cãtre Îngerii Pãzitori ai Copiilor. Ei ne ajutã, de asemenea, sã ne pãstrãm puritatea si inocenta. Copilul din noi, care aspirã sã fie acceptat si iubit, va fi recunoscut de cãtre acesti îngeri pãzitori.
Îngerii Pãzitori ai Copiilor ne pot vindeca rãnile sufletului. Putem cere binecuvântarea lor atât pentru noi, cât si pentru toti cei cu care venim zilnic în contact.
IDEEA FORTÃ: “Preacinstesc pretiosul copil din sufletul meu, încurajez si ocrotesc fiecare nou început”.
ÎNGERII LIBERTÃTII
Îngerii Libertãtii sunt reprezentati cu o frumoasã esarfã care fluturã în vânt, simbol al energiei continue a vietii. Ei vegheazã asupra lumii, protejeazã libertatea interioarã si onestitatea sufletului, ca noi sã putem trãi independenti si creativi.
Misiunea lor cereascã: netezesc calea spre libertate.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã întelegem libertatea în toate aspectele ei semnificative, sã ne pretuim constientizând propria noastrã valoare, dar si legãturile cu lumea.
Binecuvântând permanent Îngerii Libertãtii, noi primim Libertatea Divinã în noi si, odatã cu ea, toate nepretuitele daruri ale acestor îngeri.
Îngerii Libertãtii nu urmãresc sã ne dãruiascã o simplã libertate exterioarã, terestrã ci, prin experimentarea formelor de libertate interioarã – independenta în gândire, discernãmânt, încredere în fortele proprii, iubire detasatã fatã de fiinta iubitã, identificare cu Maestrul spiritual si comuniune permanentã cu Divinul – ne conduc cãtre dobândirea libertãtii de constiintã. Trebuie sã întelegem cã libertatea presupune si o optiune: sã pãstrãm vechile obiceiuri sau sã privim deschis cãtre nenumãratele posibilitãti de înnoire, de schimbare, de deschidere mentalã si de expansiune a constiintei.
Îi rugãm pe Îngerii Libertãtii sã ne ofere, atât nouã, cât si celorlalti oameni, darul spiritual de a trãi plenitudinea libertãtii si sã îndepãrteze din calea noastrã obstacolele care ne împiedicã evolutia spiritualã. De asemenea, îi rugãm sã ne ajute sã nu transformãm libertatea în capcane sau pericole ale propriei noastre existente. Ei ne dãruiesc lumina si curajul de a ne împlini benefic si armonios setea de libertate, gratie cãreia destinul nostru individual este pus în slujba destinului unic al omenirii, al planetei Pãmânt, al întregului Univers. Ei ne ajutã sã gãsim, în profunzimile fiintei noastre, libertatea ca stare superioarã de constiintã.
IDEEA FORTÃ: “Aleg întotdeauna iubirea, independenta si creativitatea”.
ÎNGERII CREATIVITÃTII
Acesti îngeri, protectori ai celor mai subtile si mai elevate disponibilitãti creatoare ale fiintei umane, ne ajutã sã contactãm spontan sursa Creativitãtii Universale. Ei ne inspirã si ne deschid cele mai fine canale de receptie, pentru a putea sã vibrãm la unison cu forta creatoare divinã. Aceasta înseamnã cã, prin intermediul acestor minunate fiinte angelice, suntem sustinuti si impulsionati sã transpunem puterea creatoare, prezentã în orice fiintã umanã, în actiuni si realizãri concrete, efective.
Îngerii Creativitãtii, îmbrãcati cu un vesmânt lucrat cu mãiestrie si purtând în mânã o tamburinã, ne ajutã sã aducem mereu culoare, ritm si originalitate în toate aspectele vietii noastre. Ei ne deschid porti nebãnuite cãtre adâncurile propriei noastre fiinte, unde se aflã cele mai ascunse talente cu care am fost înzestrati, ajutându-ne sã le descoperim si sã le manifestãm.
Misiunea lor cereascã: vegheazã la înflorirea deplinã a creativitãtii noastre.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã fim creativi, originali, sã înfãptuim ceea ce ne propunem si sã ne valorificãm talentele cu care suntem înzestrati.
Acesti îngeri ne sustin, de asemenea, sã ne dezvoltãm si sã ne armonizãm exprimarea de sine. Toate calitãþile si aspectele minunate ale sufletului nostru trebuie sã fie scoase la luminã si manifestate cât mai plenar, spre binele acestei lumi. Aceste fiinte angelice ne încurajeazã permanent sã creãm o lume mai frumoasã, armonioasã si fericitã. Totodatã, ne impulsioneazã, stimulându-ne simturile si mintea, în asa fel încât sã vedem, întotdeauna, aspectele bune, minunate si divine din orice lucru, fiintã sau fenomen.
Îngerii Creativitãtii sunt cei care ne ajutã sã trãim plenar stãrile de rezonantã cu aspectele sublime ale artei autentice, fie în postura de creatori ai acesteia, fie în cea de spectatori. Ei ne ajutã sã ne expansionãm permanent propriul orizont de cunoastere si simtire, ferindu-ne de rutinã si de rigiditate sufleteascã. Astfel, putem fi creativi în fiecare sector al vietii noastre, de la modul cum ne îmbrãcãm, cum ne aranjãm locuinta, pânã la rafinatele si elevatele manifestãri artistice, de genul picturii, muzicii sau poeziei, fiind capabili sã oglindim permanent Frumusetea si Binele Divin în toate actiunile, gesturile si atitudinile pe care ni le asumãm. Îngerii Creativitãtii binecuvânteazã, plini de bucurie, toate formele noastre proprii de exprimare, toate actiunile noastre bune si doresc sã transmitã prin noi – în orice domeniu – lumina divinã dãtãtoare de bucurie si fericire.
Îi rugãm pe acesti îngeri sã ne ghideze permanent astfel încât, atunci când ne exprimãm, acest lucru sã fie întotdeauna o contributie la binele si armonia acestei lumi, la bunãstarea si fericirea tuturor.
IDEEA FORTÃ: “Creativitatea mea se manifestã liber si spontan; de aceea, sunt mereu capabil sã exprim plenar ceea ce simt”.
ÎNGERII SÃNÃTÃTII
Functia îngerilor: acesti îngeri vegheazã asupra sãnãtãtii noastre.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã avem energia necesarã pentru actiunile pe care dorim sã le întreprindem. Ocrotesc sãnãtatea noastrã si ne inspirã sã ne folosim energiile cât mai bine, asa încât sã nu ne epuizãm, sã nu ne îmbolnãvim. Îi putem ruga sã ne ocroteascã sãnãtatea, sã ne fereascã de boli, sã ne amplifice energia vitalã, astfel încât sã facem fatã cu succes cerintelor vietii. Acesti îngeri ne sustin nu numai sãnãtatea fizicã, ci si pe cea spiritualã si emotionalã. Adevãrata sãnãtate se dobândeste prin echilibrul dintre toate planurile fiintei noastre, atât cele fizice, cât si cele subtile, energetice, Îngerii Sãnãtãtii ajutându-ne sã ajungem la acest echilibru armonios. Când cineva este bolnav, acesti îngeri îl vegheazã si binecuvânteazã remediile care sunt necesare pentru vindecare; ei ne inspirã, dacã sunt rugati, sã ne asumãm numai acele responsabilitãti pe care le putem îndeplini.
Îi rugãm pe Îngerii Sãnãtãtii sã ne binecuvânteze cu sãnãtate si le cerem ajutorul pentru a atinge si mentine echilibrul dintre structurile noastre fizicã, psihicã, mentalã si spiritualã.
IDEEA FORTÃ: “Îngerii Sãnãtãtii mã ajutã sã fiu sãnãtos si împãcat cu mine însumi”.
ÎNGERII COMPASIUNII
Cu îndemânarea lor deosebitã, acesti îngeri ne cãlãuzesc întotdeauna cu compasiune atunci când ne simtim slabi si neputinciosi. Tuturor acelora care luptã în numele lui Dumnezeu, ei le aduc sperantã si încredere si reînnoiesc credinta lor în atotputernicia Gratiei Divine. Crinul este simbolul universal al Puritãtii si Adevãrului.
Functia îngerilor: aduc compasiunea în viata noastrã.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã întelegem cã dragostea lui Dumnezeu se revarsã în orice moment asupra noastrã, sã constientizãm faptul cã suntem în permanentã protejati si îndrumati.
Virtutea principalã, care determinã orice actiune a acestor îngeri, este compasiunea. Unii oameni cred cã aceastã calitate, compasiunea, este sinonimã cu sentimentul de milã. Din punct de vedere ezoteric însã, compasiunea implicã, pe lângã milã, puterea desãvârsitã de a empatiza cu suferinta celorlalti, cât si capacitatea de a prelua suferinta cuiva si a o neutraliza. Îngerii Compasiunii ne oferã dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vietii. Atunci când, aflându-ne într-o situatie neplãcutã, ne îndreptãm cu toatã aspiratia cãtre Divin, suntem ajutati de Îngerii Compasiunii. Ei ne îndeamnã sã lãsãm loc, în permanentã, în gândurile noastre, pentru îndurare si milostenie divinã.
Îngerii Compasiunii sunt cei care usureazã si asigurã depãsirea evenimentelor dramatice din viata noastrã, fãcând posibilã orientarea acestora cãtre un deznodãmânt fericit. Compasiunea lor se manifestã printr-o fortã miraculoasã, care provine direct de la Dumnezeu si care le permite sã ne ajute prompt dacã îi invocãm atunci când ne aflãm în pericol. Tot ceea ce trebuie sã facem pentru a-i simti este sã ne deschidem inima spre infinita lor splendoare. Atunci când nu suntem constienti de puterea compasiunii, suntem condusi de ego-ul nostru, de conflictele noastre interioare. Compasiunea ne cãlãuzeste spre lumina si dragostea eternã a lui Dumnezeu.
IDEEA FORTÃ: “Gratie compasiunii Divine, privesc cu detasare si plin de iubire toate situatiile care apar în viata mea”.
ÎNGERII EVOLUTIEI SPIRITUALE
Acesti îngeri ne binecuvânteazã sã trãim în lumina propriei noastre naturi divine. În mâna ridicatã ei tin lumânarea cu flacãra iluminãrii si ne aratã lectia vietii, al cãrei drum duce cãtre inimã. Ei ne ajutã, totodatã, sã fim fericiti si liberi.
Functia îngerilor: ocrotesc evolutia noastrã spiritualã.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã ca spiritualitatea sã ne ilumineze, sã putem recunoaste sursa vietii si sã putem vedea lumina în fiecare dintre semenii nostri. Telul cel mai important al reîncarnãrii noastre pãmântesti este evolutia spiritualã. Acesti îngeri ne vegheazã o viatã întreagã si ne apãrã sufletele. Ei binecuvânteazã toate activitãtile care ne fac sã ajungem la o stare de armonie interioarã. Ei ne ajutã sã simtim cã suntem, cu adevãrat, iubiti si ocrotiti. Când avem nevoie de bunã dispozitie, acesti îngeri ne ajutã sã gãsim, spre exemplu, compania unui prieten bun si sã petrecem împreunã clipe agreabile. Totodatã, ne conduce cãtre o stare de împlinire, care ne ajutã sã ne întelegem unii pe altii. Ei ne ghideazã sã pãsim pe calea cea bunã si sã gãsim posibilitãtile potrivite pentru a ne sustine fiinta. Acesti îngeri au grijã ca noi sã gãsim acele activitãti si compania acelor fiinte care ne stimuleazã în cresterea spiritualã. Ei ne binecuvânteazã cu iubire, astfel încât sã ne putem simti profunzimile sufletului si sã lãsãm soarele sã strãluceascã în inima noastrã. Acesti îngeri ne trezesc fiorul credintei si ne încurajeazã sã ne pãstrãm încrederea în tot ceea ce este benefic în viatã. Ei ne ghideazã constant pe calea Iubirii Infinite cãtre Dumnezeu.
IDEEA FORTÃ: “Evoluez spiritual prin faptul cã devin cu adevãrat eu însumi”.
ÎNGERII DEVOTAMENTULUI SI AI IERTÃRII
Misiunea lor cereascã: ne oferã ajutor divin când dorim sã uitãm resentimentele fatã de suferintele trecute si ne ghideazã sã întelegem lectia la care am fost supusi în momentele în care aceasta s-a manifestat, pentru ca noi sã putem trãi constructiv si liber prezentul.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne învatã sã-i respectãm pe ceilalti si sã gãsim toate resursele de care avem nevoie atunci când ne dãruim, divin inspirati, altei persoane, pãstrând în atentie din trecut, doar experienta de viatã necesarã trãirii prezentului cu cea mai mare intensitate. Ei ne ajutã, de asemenea, sã ne orientãm calea cãtre sursa divinã a tot ceea ce existã.
Îngerii Iertãrii sunt reprezentati iconografic cu flori de crin în mânã, simbol al puritãtii. Ei se roagã ca fiecare dintre noi sã dobândim puterea de a ne dãrui neconditionat si deplin lui Dumnezeu. Iertarea nu înseamnã uitare si nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta într-adevãr corect, Îngerii Devotamentului si ai Iertãrii ne ajutã sã vedem rãnile si suferintele noastre din trecut într-o altã luminã. Dacã îi vom ruga sã ne inspire cum sã lãsãm mai usor si mai repede, în urma noastrã, suferinta si rãnile vechi, vom declansa astfel (si vom accelera direct proportional cu intensitatea si durata rugãciunii) procesul de vindecare spiritualã. Manifestarea deplinã a devotamentului implicã si iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinte si lacrimi. Numai asa putem ajunge sã trãim, aici si acum, iubirea divinã pe care îngerii o manifestã si o exemplificã neîncetat. Altfel, vom rãmâne prizonierii propriilor noastre orgolii si resentimente crezând, în continuare, cã ceilalti sunt cauza (si nu doar instrumentul) manifestãrii necazurilor si durerilor noastre. Iertarea ne ajutã sã ne eliberãm de aceste trãiri si sã ne ridicãm pe un alt nivel superior de constiintã. Cei care sunt orgoliosi sau ranchiunosi nu iartã usor, dar Îngerii Iertãrii si ai Devotamentului, prin gratia lor, îi ajutã sã gãseascã resursele interioare si curajul necesar pentru a o putea face.
IDEEA FORTÃ: “Îi iert pe toþi cei care mi-au fãcut rãu în trecut, pentru cã, în esentã, suntem uniti în aceeasi sursã Divinã: Sinele”.
ÎNGERII DRAGOSTEI ETERNE
Ochiul atotcuprinzãtor dovedeste faptul cã acesti îngeri sunt îngeri ai Cerului Paradisurilor. Delfinul este simbolul bucuriei si al constiintei iubirii eterne, asemenea valurilor de sub el. Rotile înaripate constituie simbolul serafimilor. Sarpele care îsi muscã propria coadã reprezintã simbolul Întregului si al Eternitãtii, atunci când am transcens ciclicitatea vietii si a mortii.
Misiunea lor cereascã: înlesnesc si vestesc dragostea eternã a lui Dumnezeu.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne aduc aminte cã iubirea este eternã, ne ajutã sã ne eliberãm de spaima cã dragostea ar fi limitatã si ne deschid, cu rãbdare, sufletul cãtre sursa divinã a acestei iubiri fãrã sfârsit.
Îngerii Dragostei Eterne dãruiesc fiecãruia dintre noi, atunci când iubim, fericirea cã sufletul va pãstra vesnic aceastã iubire. Atunci când am pierdut o fiintã apropiatã, iubirea cu care noi am înconjurat-o nu moare, ci se pãstreazã pentru eternitate în sufletul nostru, purificându-se de atasamente si lãsându-ne esenta si puterea sa infinitã. Tot ei ne ajutã sã constientizãm si sã pãstrãm în inima noastrã iubirea mereu vie, întrucât încrederea si iubirea nu se pierd niciodatã.
Noi ne rugãm Îngerilor Dragostei Eterne ca ei sã îndepãrteze de pe constiinta noastrã vãlul care stã între noi si iubirea eternã. Atunci când suntem singuri sau când am pierdut ceva, noi ne rugãm acestor îngeri sã ne redea încrederea si sã ne învete cum sã deschidem drum cãtre inima noastrã tuturor îngerilor cerurilor. Aceasta este o infinitã Gratie ce se manifestã în special în relatiile interumane, în armonia vietii cotidiene, în aspiratia cãtre Divinitate si ne rugãm Îngerilor Minunii Iubirii sã o coboare si asupra noastrã. Atunci când ne pãstrãm puritatea, când actionãm transfigurator asupra propriei fiinte, când avem puterea de a rãspunde de faptele noastre si de a rãmâne orientati pozitiv, atunci suntem deschisi pentru cea mai minunatã experientã pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu.
În clipa în care vom simti în inima noastrã dragostea, o vom regãsi si în tot ceea ce ne înconjoarã. Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaste limite sau încorsetãri. Ea pãtrunde în fiecare substantã, în fiecare element al creatiei, fiind energia cea mai rapidã care ne duce cãtre El.
IDEEA FORTÃ: “Primesc mereu dragostea Divinã, iar ea înfloreste etern în inima mea”.
ÎNGERII PÃZITORI AI ECHILIBRULUI SI ARMONIEI MENTALE (AI NORDULUI)
Acesti îngeri domnesc asupra elementului aer si asupra functiei psihologice mentale. Ei tin în mânã Soarele constiintei, cel care sustine toate eforturile omului de a dobândi o minte clarã si limpede. Acesti îngeri ne stimuleazã si ne ajutã sã realizãm echilibrul între functia suprasolicitatã a mentalului si celelalte functii ale psihicului uman.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: sustin activitatea mentalã rationalã a maselor de oameni si ajutã conducãtorii lumii sã gândeascã în conformitate cu Ordinea Divinã.
Misiunea lor pe Pãmânt: contribuie la dinamizarea gândirii pozitive, afirmative, care determinã sustinerea binelui în lume. Dãruiesc omului claritate si precizie mentalã, astfel încât el sã poatã atrage în viata lui tot ceea ce este benefic si sublim.
Puterea gândirii pozitive este extrem de mare. Cu ajutorul unei astfel de atitudini mentale, precum si prin întelegere justã, fiinta umanã îsi poate exprima în mod armonios individualitatea, într-o stare de mare libertate interioarã. Acesti îngeri protectori ne ajutã sã ne împãrtãsim cu claritate ideile fatã de ceilalti si sã ne formãm un plan de viatã rational, bazat pe principii sãnãtoase. Prin aceastã claritate superioarã a gândirii, putem sã folosim în mod inteligent energia de care dispunem si, mai mult chiar sã actionãm întelept.
Îngerii Nordului sunt cei care ne ajutã sã întelegem si sã asimilãm aspectele mai abstracte si mai greu de înteles, cum ar fi cele clasificabile de cãtre minte sau cele ale cãror sisteme de referintã ne sunt strãine.
Acesti îngeri ne sustin permanent sã rãmânem într-o atitudine de deschidere mentalã si sã ne îmbunãtãtim permanent viziunea despre viatã si Univers. Ei ne ajutã sã gãsim mereu solutiile optime ale problemelor cu care ne confruntãm sau ale situatiilor care ne par fãrã iesire.
Actiunea acestor îngeri poate fi resimtitã adesea în ceea ce priveste deschiderea “celui de-al treilea ochi”, care conferã discernãmântul spiritual perfect si viziunea totalizatoare si divin integratã asupra realitãtii.
Acesti îngeri sustin asadar, în mod ireprosabil, functionarea si armonizarea planului mental al fiintei umane, dezvoltarea inteligentei si a puterii de pãtrundere mentalã. Ei mentin mintea într-o stare de receptivitate elevatã fatã de ideile noi si minunate, oferind omului capacitatea de a lua mereu decizii întelepte.
Îi rugãm pe Îngerii Pãzitori ai Nordului sã ne sustinã si sã ne binecuvânteze cu puterea imensã a gândirii pozitive pentru integrarea noastrã divinã în Marele Tot Universal.
IDEEA FORTÃ: “Într-o stare de fericire profundã celebrez unicitatea oricãrei fiinte”.
ÎNGERII MATURITÃTII
Acesti îngeri ne ajutã sã ne apropiem de fiinte întelepte, care stiu sã-si asume responsabilitãti si sã ia hotãrâri adecvate chiar dacã, la prima vedere, par riscante, stiind cã astfel se va ajunge la o stare de bine interior si de bucurie. Atunci când ne lãsãm inspirati de ei, putem sã îmbãtrânim cu decentã. Purtând în mâini lampa cunoasterii si o trompetã, simbol al pretuirii muzicii, una dintre cele mai mari si mai frumoase bucurii ale vietii, ei sunt vestitorii stãrilor elevate de armonie lãuntricã.
Misiunea lor cereascã: asistã cresterea noastrã interioarã.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã întelegem procesul maturizãrii, sã putem fi capabili sã ne asumãm responsabilitãtile inerente lui si sã avem curajul de a face acele actiuni pe care ni le-am dorit întotdeauna.
Acesti îngeri ne inspirã sã luãm hotãrâri chibzuite si inteligente, atât pentru binele nostru, cât si pentru binele fiintelor care cresc sub îndrumarea noastrã, fie cã suntem educatori, persoane cu atributii în domeniul ajutorului social, tutori sau pãrinti. Îngerii Maturitãtii ne conduc, ajutându-ne “sã o scoatem la capãt” în marea misiune pe care o avem, aceea de a afla cine suntem si cum este cel mai folositor si mai în acord cu vointa divinã sã ne planificãm viata. Sunt alãturi de noi atunci când greutatea deciziilor devine mai mare decât cea pe care eram obisnuiti sã ne-o asumãm si ne sustin în gãsirea rãspunsurilor potrivite la întrebãrile complexe cu care ne confruntãm, în general, în viatã. Îi implorãm ca toate hotãrârile noastre sã le luãm cu inima si nu din mândrie si sã ne ajute sã gãsim pacea si întelepciunea care apar o datã cu maturitatea. Meditatia asupra imaginii Îngerului Maturitãtii ne conferã îndrãznealã, curaj, întelepciune, discernãmânt si dezvoltarea capacitãtii de a fi mereu în putere. Prin forta lor divinã, primim darul de face posibil ca fiintele care ne sunt încredintate pentru a le ajuta în anumite directii sã se simtã în sigurantã lângã noi. Acesti îngeri ne binecuvânteazã cu dobândirea respectului de sine si a tãriei de caracter, asa încât testele si greutãtile vietii sã ni se parã usor de suportat. Astfel, întãrindu-ne cu aceste calitãti, avem toate sansele sã devenim fiinte strãlucitoare, ce emanã tot mai multã spiritualitate purã si aspiratie cãtre Dumnezeu.
IDEEA FORTÃ: “Îmi asum pe deplin responsabilitatea existentei mele si devin astfel din ce în ce mai puternic”.
ÎNGERII INTUITIEI (VESTULUI)
Acesti îngeri guverneazã elementul foc si functia psihologicã a intuitiei. Ei tin în mânã o tortã, simbol al iluminãrii intuitive si ne deschid calea cãtre latura cea mai profundã a constiintei.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: fac posibilã intrarea oamenilor în Împãrãtia Cerurilor.
Misiunea lor pe Pãmânt: ei ne ajutã sã întelegem adevãrata noastrã esentã, precum si pe cea a situatiilor în care ne aflãm, ne ajutã sã ne amplificãm intuitia, încrederea în sine si perceperea lumii dintr-o perspectivã mai înaltã.
Îngerii Intuitiei ne ajutã sã aflãm informatii utile pentru cresterea si dezvoltarea noastrã spiritualã. Noi folosim intuitia chiar inconstient pentru a simti dacã anumite fiinte sau obiecte sunt sau nu benefice, ori dacã ne aflãm în sigurantã. Putem amplifica rezonanta cu acesi îngeri dacã devenim mai atent la vocea noastrã interioarã.
Îi rugãm pe Îngerii Intuitei sã ne ajute în dezvoltarea intuitei si a cunoasterii interioare, precum si la realizarea cât mai rapidã a menirii noastre în aceastã viatã. Îi putem ruga pe Îngerii Intuitiei sã ne ajute sã percepem realitatea cât mai clar si mai exact. Acesti îngeri ne ajutã sã ne constientizãm calitãtile native, sã le amplificãm în fiinta noastrã si sã le folosim într-un sens superior, benefic.
IDEEA FORTÃ: “Manifest mereu în jurul meu iubire si bunãtate”.
ÎNGERII PÃZITORI AI ECHILIBRULUI AFECTIV SI EMOTIONAL (AI ESTULUI)
Acesti îngeri domnesc asupra elementului apã si a functiei sentimentelor. Ei tin în mânã un potir cu apa vietii si plutesc deasupra mãrii, care este aici simbolul emotiei nediferentiate. Acesti îngeri ajutã oamenii sã îsi exprime sentimentele si sã îsi controleze emotiile.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: Ajutã fiintele sã se deschidã afectiv si sã îsi exprime sentimentele într-un mod armonios.
Misiunea lor pe Pãmânt: ajutã oamenii sã îsi înteleagã sentimentele, sã îsi deschidã inimile si sã aibã încredere în trãirile proprii si în împãrtãsirea lor.
Sentimentele au o fortã foarte mare si, de aceea, dacã nu sunt pozitive sau scapã de sub control, pot dezlãntui mari furtuni emotionale. Când nu sunt exteriorizate, datoritã refulãrii, ele “fermenteazã”, acumulând o mare energie, care la un moment dat trebuie sã se manifeste într-un anumit mod. Atunci, însã, când suntem deschisi sã întelegem aceste sentimente ascunse, ele pot fi transformate într-un mod superior, astfel încât sã ne pãstrãm mereu o stare de echilibru psihic.
Este foarte important sã privim adevãrul în fatã, sã ne recunoastem stãrile si sã nu le negãm. Supãrãrile, durerile sau temerile duc uneori, atunci când nu le controlãm, cãtre situatii inevitabile, care pot actiona ca un magnet care va propulsa emotiile la suprafatã. Atunci când suntem inconstienti, când închipuirile noastre mentale ne guverneazã si când nu lãsãm loc obiectivitãtii, ne considerãm imediat “victime”.
Acesti îngeri ne ajutã sã constientizãm aceste trãiri, sã le putem controla si transforma pe cele negative chiar în opusul lor, îndrumându-ne sã gãsim solutii. Ei ne ghideazã cãtre maturizarea emotionalã, deschizându-ne cãi directe si creative pentru a o atinge. Ei ne binecuvânteazã de fiecare datã când dorim sã recunoastem stãrile care ne dominã si ne ajutã sã le transformãm în forme de exprimare creatoare.
Îngerii Protectori ai Estului oferã celor care îi invocã, sustinerea si ajutorul necesare pentru a se putea exprima si a-si trãi cu adevãrat sentimentele. Prin aceastã stare de libertate interioarã, oamenii devin un adevãrat izvor viu al vietii. Atunci când ne dãruim nouã însine libertate, devenim mai puternici, trãim din plin adevãratul nostru Eu. Cu fiecare depãsire a problemelor pe care reusim sã le întelegem si sã le constientizãm, “crestem” spiritual. Cu orice revãrsare a bucuriilor devenim mai umani, mai comunicativi si mai apropiati de starea noastrã fireascã de fericire.
Adevãrata putere interioarã constã în sansa oferitã sentimentelor noastre de a se manifesta într-un mod cât mai armonios. Ele sunt, de fapt, o parte componentã a sufletului nostru, iar Îngerii Estului ne inspirã sã fim siguri pe trãirile noastre.
IDEEA FORTÃ: “Îmi purific mintea si îmi deschid sufletul.”
ÎNGERII PROTECTORI AI TINERILOR
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: vegheazã si ocrotesc tot ceea ce este de-a pururi tânãr în noi.
Misiunea lor pe Pãmânt: ajutã fiintele umane sã trãiascã starea de candoare a copilului, sã-si mentinã sufletul deschis fatã de tot ce e frumos si pur si sã stimuleze tot ceea ce este “viu” în ele.
Îngerii Pãzitori ai Tinerilor, ale cãror arcuri si sãgeti indicã o atitudine dinamicã si plinã de elan, iradiazã energie beneficã si entuziasm. Ei iubesc jucãusenia si ghidusiile nevinovate si vegheazã ca toti cei care au sufletul de copil sã se bucure de ele. Acesti îngeri ocrotesc nu numai tinerii, ci tot ceea ce este pur si candid în sufletele oamenilor. Ei ne ajutã sã trecem cu îngãduintã peste anumite greseli pe care le putem face din imaturitate si, de asemenea, ne ajutã sã învãtãm chiar si din aceste greseli. Ei ne îndrumã sã luãm decizii corecte, ferindu-ne de esecuri si impulsionându-ne sã evoluãm spiritual. Îi rugãm pe Îngerii Pãzitori ai Tineretii sã ne binecuvânteze si sã ne ajute sã devenim constienti de tineretea vesnicã a sufletelor noastre. Îi rugãm sã renascã în noi emotia bucuriilor sincere si entuziasmul pentru începerea unor noi proiecte si sã ne dãruiascã puterea de adaptabilitate armonioasã în fata vietii; sã fim precum tinerii – victoriosi în toate momentele vietii. Ne rugãm ca sufletele noastre sã rãmânã mereu deschise fatã de tot ce este sublim si viata noastrã sã fie plinã de bucurii pe care sã le trãim din plin. Elanul tineretii ne ajutã sã credem în bine si sã avem totodatã încredere în ceilalti, sã ne pãstrãm puritatea mintii si sã avem curajul de a ne exprima trãirile în mod sincer, cu toatã inima. Îngerii ne ajutã, de asemenea, sã ne manifestãm creativitatea si sã alegem un drum ferit de incertitudini – drumul inimii.
IDEEA FORTÃ: “Împãrtãsesc tuturor entuziasmul, starea mea de euforie si bucuria de a avea simtul umorului.”
ÎNGERII PROTECTORI AI VIETII PE PÃMÂNT (AI SUDULUI)
Acesti îngeri guverneazã elementul pãmânt si functia psihologicã a simturilor. Ei tin în mânã un spic de grâu, care evidentiazã legãtura subtilã dintre aceste entitãti angelice si fructele pãmântului. Îngerii Sudului ne inspirã si ne îndeamnã sã fim prevãzãtori si constienti atât de necesitãtile corpului nostru fizic, cât si de cele ale planetei pe care locuim.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: ghideazã si ocrotesc oamenii si viata lor pe aceastã planetã
Misiunea lor pe Pãmânt: ei au rolul de a ne ajuta sã ne simtim bine, sã ne bucurãm, sã ne trezim capacitatea de întelegere si tolerantã, sã dinamizãm în noi însine energiile pãmântului, astfel încât sã putem concretiza în planul fizic toate ideile si aspiratiile noastre.
Acestia sunt îngerii care ne ghideazã prin lumea realitãtii materiale, palpabile. Binecuvântarea lor ne face sã putem simti si trãi plenar experientele corpului nostru fizic si sã reusim sã fim în armonie cu mediul înconjurãtor. Ei fac legãtura între materialitatea corpului fizic (pãmânt) si aspectele subtile spirituale din creatie. Astfel, Îngerii Pãzitori ai Sudului ne ajutã întotdeauna sã ducem la îndeplinire cele mai mari sperante ale noastre si sã ne transformãm visele în realitate.
Pentru ca gândurile noastre sã fie puse în practicã, este necesar în primul rând sã fim constienti si sã întelegem profund implicatiile si consecintele care ar putea apãrea ca urmare a materializãrii acestor gânduri si intentii ale noastre. Dacã toate acestea au o naturã eminamente beneficã si pozitivã, Îngerii Sudului ne vor ajuta sã le realizãm concret, prin angrenarea capacitãtilor si resurselor noastre lãuntrice. În aceastã misiune, ei actioneazã împreunã cu Îngerii Creativitãtii.
Energia teluricã emanatã de planeta pe care o locuim este modulatã de acesti îngeri astfel încât ea sã ofere structurii noastre fizice acea stabilitate si sigurantã care stau la baza eficientei în tot ceea ce întreprindem.
Îngerii Pãzitori ai Sudului ne învatã sã fim atenti si receptivi la necesitãtile corpului nostru fizic si sã-l respectãm. Aceasta înseamnã cã atitudinea noastrã fatã de corpul fizic, care este „templul spiritului”, trebuie sã fie cea corectã: sã-l hrãnim într-un mod adecvat, sã-l mentinem într-o bunã stare de sãnãtate, curat si odihnit. Astfel, sub îndrumarea acestor îngeri, toti cei care au obiceiuri nesãnãtoase si alte vicii sunt ajutati si impulsionati sã renunte la ele. Fiinta umanã este în cea mai bunã formã atunci când se alimenteazã corect, se îmbracã adecvat si natural, se odihneste când simte nevoia si pãstreazã comuniunea cu natura pentru a se reîncãrca energetic.
Formându-ne corect pe noi însine, aducem implicit un omagiu acestor îngeri, iar ei, pe de altã parte, ne binecuvânteazã pentru aceasta. Ei sustin plini de bunãvointã strãdaniile si eforturile noastre realizate în plan fizic, în scopul evolutiei noastre spirituale.
Îi rugãm pe Îngerii Protectori ai Sudului sã ne dãruiascã binecuvântarea lor, pentru a obtine si mentine o stare de perfectã sãnãtate si vitalitate a fiintei noastre, pentru a îndepãrta orice stres si tensiune si pentru a fi mereu optimisti si armoniosi. Îi rugãm sã ne ajute sã emanãm permanent în jurul nostru energie beneficã, pozitivã, care sã cuprindã si sã purifice întregul spatiu din jurul nostru. Planeta pe care o locuim poate deveni astfel minunatã numai dacã noi suntem fericiti.
Ideea fortã: “În oceanul iubirii divine topesc toatã durerea si întristarea.”
ÎNGERII PROTECTORI AI ADOLESCENTILOR
Planul îngeresc: Acesti îngeri tin în mânã cheia cu ajutorul cãreia, în mod simbolic, devenim adolescenti, fericiti si stabili, capabili sã gãsim echilibrul între efort si odihnã.
Functia îngerilor: Ei ne ajutã sã distingem între bine si rãu si sã alegem binele.
Misiunea lor pe pãmânt: Ne binecuvânteazã atunci când ne luãm responsabilitatea vietii si ne ajutã sã fim capabili sã ne asumãm începutul maturitãtii.
Acesti îngeri ne ajutã sã luãm hotãrâri chibzuite si inteligente, atât pentru binele nostru, cât si pentru al celor din jur.
Îngerii Pãzitori ai Adolescentilor ne îndrumã sã ne planificãm viata, sã luãm decizii si ne ghideazã atunci când greutatea responsabilitãþilor noastre devine prea mare. Ei rãspund prompt atunci când îi apelãm pentru a gãsi niste rãspunsuri potrivite la întrebãrile dificile cu care ne confruntãm în orice plan al activitãtii noastre.
Rugãm acesti îngeri sã ne binecuvânteze si sã ne conducã spre atingerea întelepciunii, învãtându-ne cum sã rezolvãm cu întelegere si rãbdare problemele care apar în decursul vietii. De aceea îi putem ruga ca toate hotãrârile noastre sã fie luate cu inima si sã nu ne umbreascã mândria în relatiile cu ceilalti.
Îi rugãm pentru îndrãznealã, curaj, discernãmânt si întelepciune.
Îi rugãm, totodatã, sã ne ajute sã conferim încredere în noi, fiintelor cãrora le suntem încredintati sau le avem noi însine în grijã. Îngerii Adolescentilor ne inspirã sã gãsim cel mai adecvat comportament pentru a ne asuma responsabilitatea ocrotirii tinerilor.
Ei ne ajutã de asemenea sã ne rafinãm calitãtile pe care le avem si sã atingem nivelul de fiinte spirituale.
Ideea fortã: „Sunt condus si ocrotit pe drumul vietii mele”
ÎNGERII AJUTORÃRII SI DÃRUIRII
Acesti îngeri aduc binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor celor care si-au pus viata în slujba semenilor lor. Ei sunt reprezentati tinând în mânã un porumbel, simbol al dorintei permanente de a ajuta toate fiintele. Îngerii ajutorãrii sunt întotdeauna alãturi de toti cei care au înteles profund necesitatea fundamentalã a fiintei umane de a manifesta altruismul. Toti cei care îsi oferã plini de dãruire serviciile pentru ca aceastã planetã sã devinã mai fericitã, iar viata sã fie mai bunã, sunt puternic impulsionati si mereu ocrotiti de acesti îngeri.
Planul îngeresc: Cerul formator
Functia îngerilor: Ne învatã cum sã dãruim ajutorul nostru cu toatã inima celor care meritã.
Misiunea lor pe Pãmânt: Ne ajutã sã întelegem semnificatia majorã a actului de a dãrui si a primi, sã putem aprecia cu discernãmânt însemnãtatea spiritualã a ajutorului dat si primit.
Acesti îngeri pãzitori oferã protectie tuturor celor care fac bine oricãrei fiinte, binecuvântându-i pe toti cei care au inima deschisã si care sunt oricând pregãtiti sã facã tot ce le stã în putintã pentru ca viata pe aceastã planetã sã fie rodnicã si fericitã. Tuturor celor care cred cu toatã fiinta lor cã este foarte important sã-i ajuti pe altii, acesti îngeri le oferã energie, inspiratie, le faciliteazã accesul la resurse infinite din macrocosmos, astfel încât ceea ce ei fac sã poatã fi dus la capãt cât se poate de bine. Multi dintre noi am avut ocazia sã simtim ajutorul nepretuit al acestor îngeri si am remarcat cã, atunci când dorim din toatã inima sã ne ajutãm semenii si sã facem ceva pentru ceilalti, suntem mult mai intens sustinuti, iar calea ne este netezitã mai usor decât atunci când lucrãm doar pentru noi însine.
Actul dãruirii se poate manifesta foarte clar în munca celor implicati în viata politicã si socialã. De asemenea, el poate fi evident si în cazul minunatelor fiinte care, având mai multe posibilitãti decât ceilalti, ajutã dezinteresat pe toti cei care au nevoie. Tot aici pot fi inclusi vindecãtorii si terapeutii altruisti, ca si orice altã fiintã umanã care ajutã oamenii, fãrã sã aibã vreun interes personal.
Acesti oameni sunt binecuvântati, deoarece îsi pun viata în slujba altora. Lumea nu ar fi atât de minunatã fãrã ajutorul celor care au dãruit din energia si resursele lor pentru a schimba în bine viata celorlalti.
Rugãm Îngerii Pãzitori ai ajutorãrii sã ne sprijine pentru trezirea si amplificarea resurselor noastre lãuntrice si pentru obtinerea lucrurilor necesare pentru a-i putea ajuta pe toti cei care meritã si au nevoie de aceasta. Pentru ajutorul dãruit în mod neconditionat, devenim parte activã a lumii în care trãim si ne intregrãm în armonia Vietii Universale. Contributia noastrã la Binele general este directã, adevãratã si durabilã.
Ne rugãm acestor îngeri sã-i binecuvânteze pe toti aceia care, în orice colt din aceastã lume, fac ca viata noastrã sã fie din ce în ce mai bunã.
Ideea fortã: „Manifest plin de iubire tot ceea ce este mai bun în mine si, plin de bunãvointã, mã integrez armonios în Univers.”
ÎNGERII PÃZITORI AI PRIMEI IUBIRI
Acesti îngeri tin în mânã o pereche de turturele. Ei ocrotesc prima iubire si ne binecuvânteazã ca prima noastrã experientã amoroasã sã fie deosebit de frumoasã. Cu ajutorul lor putem sã ne raportãm permanent la starea de îndrãgostire.
Functia îngerilor: ocrotesc toti îndrãgostitii
Misiunea lor pe pãmânt: ne ajutã sã pretuim si sã omagiem sexualitatea, sã avem inima deschisã mereu, sã ne bucurãm de minunea iubirii, sã fim iubiti si sã respectãm sentimentele frumoase.
Acestia sunt îngerii pãzitori care vegheazã atunci când ne îndrãgostim, conferind cuplului nostru frumusete si drãgãlãsenie. Ei ne ajutã sã ne simtim siguri în relatia noastrã si ne dau încrederea cã ne putem exprima deschis gândurile si sentimentele. De asemenea, ne încurajeazã sã ne îndreptãm spre fiintele care ne pretuiesc si care pot vedea lumina si frumusetea din noi. Sã rugãm acesti îngeri sã ne sustinã atunci când întâlnim pe cineva cu care am vrea sã începem o relatie de dragoste. Ei ne ajutã sã ne revãrsãm iubirea spre persoana care ne iubeste. Ne inspirã sã gãsim modalitatea prin care putem sã determinãm persoana iubitã sã se deschidã fatã de noi si sã îsi exprime sentimentele chiar dacã este emotivã si rezervatã. Acesti îngeri ne conduc spre fiinta care ne iubeste asa cum suntem si fatã de care ne putem împãrtãsi fãrã retinere orice trãire. Sã ne rugãm la Îngerii Pãzitori ai Primei Iubiri atunci când începem o nouã relatie si avem nevoie de ajutor si încredere pentru ca totul sã fie asa cum dorim. De asemenea, putem sã ne rugãm la acesti îngeri si atunci când relatia actualã a devenit anostã sau s-a „împotmolit” si are nevoie de un nou impuls pentru a reînvia. Acestia sunt îngerii care ne îmbogãtesc sufletul cu iubire si ne ajutã sã transfigurãm sexualitatea si sã încãrcãm actul erotic cu dragoste divinã, detasatã, înãltãtoare.
Sã îi rugãm sã ocroteascã cele mai intime relatii ale noastre si sã ne îndepãrteze de fortele negative care ne-ar putea influenta si conduce la despãrtiri. Ne rugãm sã ne vegheze si sã ne conducã cãtre prieteniile favorabile, aducãtoare de o fericire profundã si eternã.
ÎNGERII PÃZITORI AI ÎNCREDERII
Îngerii pãzitori ai încrederii sunt reprezentati purtând pe brate o etolã. Aceasta simbolizeazã faptul cã, desi ochii ne sunt legati, în sensul cã nu avem o viziune de ansamblu asupra lucrurilor care ni se petrec, trebuie sã avem întotdeauna încredere în Dumnezeu. Îngerii Pãzitori ai Încrederii ne ocrotesc si ne inspirã în permanentã si, în orice situatie de viatã, atunci când îi apelãm, ne oferã, dacã meritãm, ajutorul lor, plini de iubire.
Planul îngeresc: Cerul creatiei
Functia îngerilor: ne deschid inima si mintea pentru a avea încredere în tot ceea ce este bun în viatã
Misiunea pentru pãmânt: ne ajutã sã trezim si sã ne amplificãm încrederea în noi însine, în ceilalti si, mai presus de toate, în Dumnezeu.
Acesti îngeri ne deschid inima si mintea pentru a putea primi cu adevãrat tot ceea ce viata ne oferã.
Starea de încredere determinã si influenteazã cursul vietii. A fi încrezãtor înseamnã a avea constant o atitudine optimistã si a depãsi astfel, cu usurintã, obstacolele generatoare de suferintã. Încrederea ne conferã curajul de a realiza acele actiuni benefice de care nu ne credeam capabili si, de asemenea, curajul de a ne ridica si de a merge mai departe atunci când ne simtim amenintati de greutãti.
Acesti îngeri pãzitori ne ajutã sã apreciem si sã avem încredere în propriile noastre sentimente. Urmând vocea interioarã a inimii, amplificãm cu usurintã în fiinta noastrã starea de încredere, atât de necesarã unei vieti armonioase si fericite. Când învãtãm sã ne deschidem fiinta si sã avem încredere în tot ceea ce viata ne oferã, relatiile cu cei din jurul nostru vor fi din ce în ce mai profunde, calde si afectuoase.
Starea de încredere se reflectã în toate deciziile noastre. Dacã aceastã încredere lipseste, vom alege întotdeauna calea neutrã si care nu implicã nici un risc, doar din teama de a nu fi rãniti sau de a nu gresi. Însã atunci când avem deplinã încredere în sentimentele noastre si ne lãsãm ghidati de vocea interioarã a inimii, care ne spune ce este bine si ce nu, putem sã alegem si sã urmãm, cu adevãrat, un mod de viatã armonios si minunat.
Îi rugãm pe îngerii Pãzitori ai Încrederii sã ne ajute sã avem încredere în noi însine, în semenii nostri si în primul rând în Dumnezeu. Îi rugãm, de asemenea, sã ne ajute sã ne exprimãm liber si armonios sentimentele fatã de ceilalti oameni.
IDEEA FORTÃ – Am deplinã încredere în Iubirea si în Binele divin, care mã ocrotesc, mã inspirã si mã ghideazã în permanentã.
https://www.evolutiespirituala.ro/ingerii-si-contactarea-lor/?feed_id=19368&_unique_id=636929e149cdb
Specializare Hipnoza in Spiritualitate
SPECIALIZARE Curs Profesional de Hipnoza – Hipnoza in Spiritualitate
TIP CURS – NIVEL AVANSAT
UNDE? ONLINE – CURSURI VIDEO INREGISTRATE
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
Hipnoterapeut Acreditat AAH & CoE & IPHM & CIT: Catalin Bogdan
DURATA SPECIALIZARE CURS: 1 LUNA
SPECIALIZARILE POT FI ACCESATE NUMAI DUPA FINALIZAREA CURSULUI PROFESIONAL DE HIPNOZA.
CURS PROFESIONAL DE HIPNOZA
CE PRIMESTI?
4 Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 252 de MINUTE de inregistrari
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna©
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
HIPNOZA IN SPIRITUALITATE
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/specializare-curs-profesional-de-hipnoza-hipnoza-in-spiritualitate/?feed_id=19351&_unique_id=6367d8b333dff
Specializare Hipnoza in Spiritualitate
SPECIALIZARE Curs Profesional de Hipnoza – Hipnoza in Spiritualitate
TIP CURS – NIVEL AVANSAT
UNDE? ONLINE – CURSURI VIDEO INREGISTRATE
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
Hipnoterapeut Acreditat AAH & CoE & IPHM & CIT: Catalin Bogdan
DURATA SPECIALIZARE CURS: 1 LUNA
SPECIALIZARILE POT FI ACCESATE NUMAI DUPA FINALIZAREA CURSULUI PROFESIONAL DE HIPNOZA.
CURS PROFESIONAL DE HIPNOZA
CE PRIMESTI?
4 Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 252 de MINUTE de inregistrari
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna©
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
HIPNOZA IN SPIRITUALITATE
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/specializare-curs-profesional-de-hipnoza-hipnoza-in-spiritualitate/?feed_id=19351&_unique_id=6367d8b3151f5
Muşetel Albastru Marocan – Ulei Esențial Pur – grad terapeutic
Utilizări
Indicații de utilizare
Precauții
Posibilă sensibilitate cutanată. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Solicită sfatul medicului dacă ești gravidă sau sub tratament. A se evita contactul cu ochii, interiorul urechilor și zonele sensibile. Poate păta suprafețele, țesăturile și pielea.
Sursa produselor. De ce Maroc?
Mușețelul albastru marocan este originar din nordul Marocului. Uneori este denumit doar mușețel marocan.
Cum funcționează?
Mușețelul albastru marocan este o plantă mediteraneană anuală cu flori galbene. Crește până la 40 cm înălțime. Uleiul esențial este obținut prin distilare cu abur din părțile aeriene ale plantei: tulpina, florile și frunzele.
.
Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:
100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).
În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.
100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.
FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.
Iată câteva dintre aceste teste:
Rezultatul acestor teste se face public pe www.sourcetoyou.com. Pe fundul fiecărei sticluțe de ulei esențial dōTERRA există un cod. Când introducem acel cod pe site, se poate vedea buletinul de analize, proveniența, data recoltării, a distilării, etc..
Standardul de calitate dōTERRA CPTG ne garantează nu numai faptul că uleiul esențial este 100% pur, ci și că are un profil chimic optim care să îi asigure eficiența terapeutică.
CPTG – Certified Pure Therapeutic Grade (Uleiuri esențiale dōTERRA Pure cu Grad Terapeutic Certificat), reprezintă cel mai înalt standard de calitate pentru uleiurile esențiale.
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/musetel-albastru-marocan-ulei-esential-pur-grad-terapeutic/?feed_id=19334&_unique_id=6367d8916f2cd