XEROTEMUS-KEOPS-PTA
– Fragment LIGURDA -Teofilact –
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
Venirea lui Iisus pe pământ a fost cauzată tot de luciferieni. Aceştia, după ce au fost distruşi în Atlantida, vreo 5 milenii au tăcut, neîndrăznind să mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al şaptelea înainte de Hristos, Lucifer apelează din nou la Părintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea şi el salva. Părintele Luminilor acceptă şi-i promite lui Lucifer că-i va indica o anumită zonă de pe pământ, unde să se poată întrupa şi hotărăşte ca luciferienii să formeze un popor aparte, care să beneficieze de trimişi speciali.
Părintele Luminilor îi indică lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneană şi Golful Persic şi-i făgăduieşte că-i va trimite îndrumători speciali.
Este vorba de poporul israelitean, care, în evoluţia sa, a beneficiat de patru trimişi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.
La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evoluţia luciferienilor. Câteva milioane de luciferieni au reuşit să-şi îmbunătăţească culorile spiritului şi să intre în primele 2 straturi, cu rare excepţii au ajuns până în stratul IV, realizând griul deschis. Cei mai mulţi persistau în culoarea de bază- negrul şi nu a fost numai atât. Luciferienii nu au ascultat de porunca dată, de a se întrupa numai în zona indicată de Părintele Luminilor, ci au împânzit pământul, strecurându-se şi la alte naţii.

Israelitenii, după marele lor prooroc Moise, au început să meargă din rău în mai rău. În loc să pună accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii şi se pierdeau în tot felul de ritualuri, cerând Cerului să-i facă conducători ai pământului. Se credeau nici mai mult nici mai puţin decât popor ales. Aşteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale, să-i facă stăpâni peste celelalte popoare,robi ai lor, să le muncească.
Religia iudaică devenise o clacă stricată de preoţii orbi şi făţarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta. Israeliţii aveau nevoie de un trimis special. Pământul întreg avea nevoie să intre într-o nouă fază spirituală. Se simţea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor. Atunci, Părintele Luminilor convoacă înţelepţii Opalului în Marea sală a Tăcerii, din centrul Cetăţii de Lumină.
V-am spus la începutul povestirii mele despre acea memorabilă şedinţă, când, la chemarea Părintelui Luminilor: „Cine vrea să coboare pe pământ pentru o misiune specială?”, a ţâşnit primul Iisus, strigând fără ezitare: „Eu merg, Părinte!”. Ştia că va fi greu, dar credea în izbândă. Ştia că luciferienii sunt reci, dar spera… ba chiar credea că va reuşi să-i încălzească.
După cum v-am spus, Hristos primeşte misiunea: „Primesc să cobor pe pământ oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,a adăugat Iisus, iar la sugestia Părintelui de a-şi lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.
I-am zâmbit şi a înţeles că sunt de acord.

Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt? Acum răspunsul care urmează este deosebit de important şi aş vrea să-l subliniez pentru ca acest răspuns să se imprime definitiv în conştiinţa popoarelor: Hristos coboară în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu să iradieze noua Sa învăţătură. Egiptul era cel mai indicat popor, apt să primească o învăţătură nouă, pe fondul unei religii valoroase, aşa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceşte şi cu structură preoţească superioară. Aveau ritualuri pline de semnificaţii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi şi clare.
Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifică superioritatea unui popor care milenii de-a rândul a fost păstrător zelos al învăţăturii marelui iniţiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum şi a strălucitului mare preot, faraon şi ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a cărui înaltă gândire a fost inspirată chiar de spiritele din Opal. Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul şi acelaşi spirit care a creat două variante de spiritualităţi: varianta egipteană şi cea indiană. Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nunţii şi „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus. Vă amintiţi că Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei şi a celebrat Cina cea de Taină înaintea crucificării. Hristos, în mod deliberat, a preluat şi a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica creştină, s-au numit „taina botezului”, „taina nunţii” şi „taina euharistică”, misterul central al bisericii creştine.

Părinţii, preoţii şi arhiereii din Bizanţ s-au inspirat de la egipteni. Egiptenii au fost primii creştini,continuatori ai ritualurilor tradiţionale egiptene:botezul,nunta,masa sacră şi ierarhia preoţească. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoţi egipteni: preoţia lui Osiris, a lui Isis şi cea mai înaltă preoţie, cea a lui Horus.
Asupra acestora vom reveni la momentul potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parcă anunţa, cu multe secole înainte, învierea lui Iisus. Egiptenii sunt adevăraţii creatori ai religiei creştine. Veţi putea vedea din povestirea mea că ceea ce vă spun nu poate fi contestat. Egiptul merită stima şi preţuirea întregului pământ, căci ritualurile botezului,nunţii,mesei sacre, a preoţiei în trepte şi a sărbătoririi învierii vor reînvia şi se vor impune pe plan mondial. Vor învia în cel de-al treilea mileniu şi se vor impune pe întregul pământ. E precis, e hotărât de Opal şi aceasta se va împlini cu exactitate!…
Densi vorbise cu vervă şi ridicase glasul. Era parcă dominat de o viziune asupra viitorului, când toate popoarele se vor uni, acceptând toate cele 5 ritualuri de provenienţă egipteană şi preluate de religia creştină. Se ridică în picioare şi începu să se plimbe în camera mea de lucru cu mâinile încrucişate pe piept. Îi respectam tăcerea.
Trecură câteva minute. Se opri din mers şi se aşeză pe scaun. Nu-mi dădeam prea bine seama ce se întâmplă. Era aici, cu noi în cameră… sau acolo, în lumea lui?!… Nu pot preciza… Parcă era cu noi, parcă era totuşi acolo, sus, în lumea lui de basm…

Densi: Caută ceva vechi… o muzică veche de coruri… ai ceva vechi?Muzică de-a voastră, veche? Vreau să mă concentrez, să vă povestesc vechi şi frumoase amintiri de pe vremea când am coborât în Egipt, în armoniosul, seninul şi echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici şi cinstiţi, modeşti şi evlavioşi, ce aveau pasiunea opaiţelor şi a torţelor care ard! Pune aşadar ceva vechi şi nostalgic!…
Am căutat în grabă cea mai veche piesă muzicală pe care o aveam, „Missa Brevis” de Giovani Perluigi de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea şi am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul sprijinit în mâini…
Sursa: LIGURDA – Teofilact
https://www.evolutiespirituala.ro/xerotemus-keops-pta-fragment-ligurda-teofilact/?feed_id=17598&_unique_id=633c733cb5988
NIVELUL I – Curs Complet de Initiere in Hermetism
NIVELUL I – Curs Complet de Initiere in Hermetism – Magie Ezoterica – Abonament Lunar 4 Lectii / luna
TIP CURS – MASTERCLASS
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
UNDE? ONLINE – CURSURI VIDEO INREGISTRATE
CAND? IN FIECARE LUNA VETI AVEA ACCES LA 4 LECTII DE CURS
NIVELUL I
DURATA CURS: 4 ANI
DURATA ANUL I DE CURS: 8 LUNI DE CURS
Cursul este structurat astfel: 8 luni de curs si 4 luni de vacanta. In total 12 luni, dintre care 8 luni de curs si 4 luni in care este vacanta de iarna si de vara.
CE PRIMESTI?
122 de Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 11.000 de MINUTE (184 de ORE) de inregistrari
Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
6 initieri in Magia Inalta – toate initierile necesare pentru a deveni cu adevarat MAG
Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna© inclusiv in timpul vacantelor (4 luni)
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ.
ACADEMIA DE MAGIE – CURS HERMETISM – KARANNA© are o structura formata din 4 Nivele.
PROGRAMA COMPLETA A CELOR 4 ANI DE CURS AI ACADEMIEI DE MAGIE
Varianta cu acces integral instant a tuturor lectiilor din curs, mai jos:
NIVELUL I – Curs Complet de Initiere in Hermetism
5
10,080.00 lei9,870.00 lei taxe incluse pe 12 luniAnca Bogdan
155
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-complet-de-initiere-in-hermetism-magie-ezoterica/?feed_id=17760&_unique_id=6340603c9572e
Bergamotă – Ulei Esențial Pur – grad terapeutic
Utilizări
Indicații de utilizare
Precauții
Posibilă sensibilitate cutanată. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Solicită sfatul medicului dacă ești gravidă sau sub tratament. A se evita contactul cu ochii, interiorul urechilor și zonele sensibile. A se evita razele UV timp de 12 ore după aplicare.
Cum funcționează?
Bergamota face parte din familia citricelor. Este cea mai delicată dintre plantele de citrice și se prezintă ca o încrucișare între lămâie verde și grapefruit. În Italia, fructul de bergamotă nu este consumat ca atare de obicei, din cauza gustului său amar, însă în Grecia este consumat ca desert sau împreună cu cafeaua. În mod tradițional, bergamota este cultivată preponderent pentru uleiul esențial, însă, datorită studiilor recente care au arătat beneficiile consumului de suc proaspăt de bergamotă, cererea pentru aceasta a crescut.
Uleiul esențial se obține prin „răzuirea” cojii (ca și cu o răzătoare pentru brânză), folosind echipamente speciale. Aceste echipamente de răzuire sunt scufundate în apă suficient cât pentru a acoperi lamele, iar în momentul răzuirii cojii, uleiul este eliberat în apă. Fructul rămas după îndepărtarea completă a cojii arată ca o minge mică pufoasă. Uleiul este apoi separat de apă într-o centrifugă, unde este procesat cel puțin de două ori.
Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:
100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).
În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.
100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.
FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.
Iată câteva dintre aceste teste:
Standardul de calitate dōTERRA CPTG ne garantează nu numai faptul că uleiul esențial este 100% pur, ci și că are un profil chimic optim care să îi asigure eficiența terapeutică.
CPTG – Certified Pure Therapeutic Grade (Uleiuri esențiale dōTERRA Pure cu Grad Terapeutic Certificat), reprezintă cel mai înalt standard de calitate pentru uleiurile esențiale.
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/ulei-esential-pur-grad-terapeutic-bergamota/?feed_id=17743&_unique_id=633f316d69cef
Conectarea cu Sinele Superior
Conectarea cu Sinele Superior
Când doriți să ascultați un anumit post de radio, acordați radioul la acel post, acordându-vă la o anumită frecvență. La fel și când doriți să vizionați o anumită emisiune la televizor. Frecvența la care vă acordați determină ceea ce auziți și ceea ce vedeți.
Creierul nostru funcționează aproape în același mod, cu excepția faptului că noi avem doar două stații pe care le putem acorda si accesa – stația ego-ului și Stația Sinelui Superior.
Stația ego-ului este stația care își are originea în mintea programată, care conține toate convingerile noastre limitative care ne creează fricile. Stația ego-ului este Sinele nostru rănit, Sinele nostru fals – Sinele protejat care am învățat să fim pe măsură ce creșteam și trebuia să găsim modalități de a avea control asupra obținerii iubirii, a evitării durerii sau pentru a ne simți în siguranță. Sinele nostru rănit de ego este un circuit închis – funcționează cu informații vechi pe care le-am dobândit pe măsură ce creșteam, informații care nu mai sunt relevante sau chiar adevărate. El nu este deschis pentru informații noi, nu este deschis la adevăr.
Stația Sinelui Superior este stația care accesează informațiile nelimitate din univers – informații care sunt dincolo de mintea programată. Stația Sinelui Superior atinge Sursa adevărului care este întotdeauna aici pentru a ne ghida spre binele nostru cel mai înalt.
Cum vă acordați frecvența pentru a realiza conectarea cu Sinele Superior?
Tuturor ni s-a dat un „cadran” care fie ne acordă la frecvența joasă a stației noastre ego-ului, fie la frecvența înaltă a Stația Sinelui Superior. Acest cadran este INTENȚIA noastră.
Avem doar două intenții din care putem să alegem:
Intenția de a obține dragoste și de a evita durerea cu o formă de control al comportamentului
Intenția de a avea control asupra obținerii iubirii și a evitării durerii ne scade frecvența și ne ține blocați în mintea noastră limitată – mintea egoului nostru. Când alegem această intenție/frecvență, suntem blocați să ne gândim la gânduri – minciunile – și să facem acțiuni lipsite de iubire care creează frică, anxietate, depresie, vinovăție, rușine, stres, furie, gelozie, resentimente și așa mai departe. Frecvența ego-ului este frecvența de a fi victimă. Alegem această frecvență atunci când avem intenția de a controla obținerea iubirii și a evita durerea.
Intenția de a învăța cum să ne iubim pe noi înșine și pe ceilalți
În orice moment, ne putem răzgândi și putem alege sa învățăm – despre binele nostru suprem. Putem alege mai bine să învățăm despre mintea noastră (ego-ul) decât să rămânem blocați în ea. În momentul în care alegem intenția de a învăța despre iubire, ne creștem frecvența și suntem capabili să accesăm Stația Sinelui Superior. Este ca și cum ai trece de la limitările computerului personal de sine statator și te-ai conecta pe Internet – doar ca mult mai interesant si mai benefic decat o banala rasfoire a unor pagini de internet.
În timp ce unele dintre informațiile de pe Internet sunt adevărate, iar altele nu, cand te conectezi la Stația Sinelui Superior poti fi sigur ca toate informațiile pe care le primim de acolo sunt adevărate deoarece ele provin direct din Spirit, de la Sursa Adevărului.
Singurul lucru care ne oprește să alegem Stația Sinelui Superior este dependența noastră de control. Mintea vrea control asupra sentimentelor noastre, asupra sentimentelor și acțiunilor altora și asupra rezultatului lucrurilor. Când dorința ta de control este mai mare decât dorința ta de a fi iubitor cu tine și cu ceilalți și mai mare decât dorința ta de a trăi în adevăr, poti fi convins ca asa vei rămâne blocat în stația ego-ului.
Ego-ul ne spune că putem avea control asupra lucrurilor cărora de fapt nu avem control – alte actiuni ale altor persoane, sau rezultatul unor anumite actiuni. Deși putem avea un anumit control asupra sentimentelor noastre, acest lucru este in sine o pacaleala si in final duce doar la o nefericire mai mare. Sentimentele noastre sunt un sistem de ghidare interioară, care ne avertizează când suntem pe drumul cel bun sau când nu suntem pe drumul cel bun în gândirea și comportamentul nostru, așa că suprimarea lor cu dependențe duce doar la mai multă durere.
Vei descoperi o mare bucurie atunci când alegi sa înveți cum să te iubești pe tine însuți și pe ceilalți și cand vei putea să accesezi informațiile incredibile care îți aparțin atunci când ești conectat la Sinele Tau Superior.
Pentru a face cunostinta cu Sinele Tau Superior, poti incepe cu acest script/meditatie ghidata:
VEZI MEDITATIA GHIDATA
Karanna Academy©
Alte articole din categoria Spiritualitate
Vizitati-ne Pagina de Facebook https://www.evolutiespirituala.ro/conectarea-cu-sinele-superior/?feed_id=17726&_unique_id=633f163cb4a7a
Curs Protectie Psi (Psiho-Energetica)
Curs Protectie Psi (Psiho-Energetica)
TIP CURS – NIVEL BASIC & AVANSAT
– Abonament Acces Integral –
– Psy Defence Course –
SINGURUL CURS DE PROTECTIE PSI DIN ROMANIA – ACREDITAT INTERNATIONAL
Cursul se desfasoara pe o platforma software de E-learning. Este necesar sa aveti conexiune internet si desktop, laptop, tableta sau telefon.
PE O PERIOADA DE 3 LUNI AVETI ACCES INSTANT LA TOATE MATERIALELE CURSULUI
VREAU SA MA INSCRIU
Cursul se desfasoara la distanta online si cuprinde:
11 Exercitii Practice Saptamanale
11 Cursuri Video
Materiale PDF
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-protectie-psi-psiho-energetica-abonament-acces-integral/?feed_id=17709&_unique_id=633f0ea309e6f
Karanna Academy© a câștigat premiul 2022 „Best Counseling & Complimentary Therapy Course Provider – Romania” – „Cel mai bun Furnizor de Cursuri de Terapie și Consiliere – România”
Karanna Academy© a câștigat Premiul 2022 „Best Counseling & Complimentary Therapy Course Provider – Romania” – „Cel mai bun Furnizor de Cursuri de Terapie și Consiliere din România”
Suntem deosebit de încântați să împărtășim cu voi o veste minunată, care ne face mândri de activitatea depusă în ultimii 10 ani: Karanna Academy © a castigat premiul „Best Counseling & Complimentary Therapy Course Provider – Romania” / „Cel mai bun furnizor de cursuri de terapie și consiliere – România”, premiu oferit de Corporate Vision, parte din AI Global Media.
AI Global Media, cu sediul în Staffordshire – Anglia, este un grup de publicitate digitală B2B înființat în 2010. Grupul are în prezent peste 14 mărci în portofoliul său, care includ publicații axate pe stilul de viață de lux, construcții, sănătate și afaceri mici. AI Global Media este dedicat furnizării de conținut în care poți avea încredere.
Corporate Vision oferă premii de recunoaștere internațională a calității serviciilor și produselor companiilor, în domeniul lor de activitate. O listă cu premiile și diferitele categorii pentru care au fost oferite în anul 2022, găsiți pe site-ul acestora, AICI.
Categoria pentru care Karanna Academy© a câștigat premiul în anul 2022 este categoria Education and Training Awards – Premii pentru Educație și Formare.
Premiul câștigat de Karanna se referă la România, oferindu-ne titlul de „Best Counseling & Complimentary Therapy Course Provider – Romania”.
Fragment de prezentare a sistemului de acordare a premiilor Corporate Vision:
Mai multe despre modalitatea de acordare a premiilor AICI.
Fragment Comunicat de Presă:
Comunicatul integral AICI.
Listarea Premiului Karanna Academy pe site-ul Corporate Vision AICI.
Best Counseling &Amp; Complimentary Therapy Course Provider – Romania / „Cel Mai Bun Furnizor De Cursuri De Terapie Și Consiliere – România”
VEZI LISTAREA KARANNA ACADEMY©
Mai multe despre noi și activitatea noastră AICI.
.
Centrul de Studii & Terapii Complementare Karanna ©
DOMENIUL DE ACTIVITATE – KARANNA©
Consiliere pentru Dezvoltare Personala – Acreditare ANC / CNFPA
Formatori – ANC / CNFPA
Furnizori de Formare Profesionala Acreditati International – IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine)
Furnizori de Formare Profesionala Acreditati International – IAOTH (International Association Of Therapists)
Certificare Life Coaching – NS Academy
Cursuri Acreditate International – Dezvoltare Personala, Dezvoltare Spirituala, Regresie, Vindecare Spirituala, Protectie Psiho-Energetica, Hipnoza, Regresie, Karma si Reincarnarea, etc.
Instructori Acreditati – Regresie Vieti Anterioare – IPHM
Fondatori Sistem de Terapie Acreditat – A-Ouverta Mannas©
Profesori Inregistrati Lightarian Reiki™ – Institutul L.I.G.H.T.
Hipnoterapeuti Acreditati – Institutul AAH & IPHM & CIT & CoE
Specialisti Protectie Psiho-Energetica – in persoana & la distanta (Shadowing & Occasionally)
doTERRA Advocates
Școala, Cursurile și Trainerii Karanna, sunt înregistrați / acreditați de către Institutele Internaționale IPHM, IAOTH, NSA, CoE, CIT, Reiki Rays Institute, ZUR Institute si ANC / CNFPA (Romania).
CERTIFICATE ȘI ACREDITĂRI
DIRECTOR CURSURI ONLINE
TESTIMONIALE
https://www.evolutiespirituala.ro/karanna-academy-a-castigat-premiul-2022-best-counseling-complimentary-therapy-course-provider-romania-cel-mai-bun-furnizor-de-cursuri-de-terapie-si-consiliere-romania/?feed_id=17685&_unique_id=633f0daf0f6f6
Ritual de Templu de Rusalii – Iele – 12 iunie
Data ritual: 12 iunie
Rusaliile – Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intalnite in mitologia romaneasca, foarte raspandite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avand aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Rusaliile – Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stanci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspantii, scaldandu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de rauri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansand goale, numai cu sanii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmant de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramane ars ca de foc, iarba nemaiputand creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind parlite; mai tarziu, cand iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zanei”. Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pana la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Apasa pentru a citi mai departe https://www.evolutiespirituala.ro/produs/ritual-de-templu-de-rusalii/?feed_id=17666&_unique_id=633ddfafd842a
Scopul in viata
Scopul in viata
Majoritatea oamenilor pe care îi cunoastem și cu care lucram vor o viață cu sens și scop, nu o viață prin care doar să trecem…
O viață bine trăită, implinita, cu sens.
Dar acest lucru nu este predat în școli și cei mai mulți dintre noi ne simțim complet nesiguri de cum să ne îndreptăm spre acest lucru.
Nu vom răspunde pe deplin cum să-ti gasesti scopul in viata în acest articol, dar mi-ar plăcea să-ti vorbesc despre cum să te miști în acea direcție. Scopul in viata vine mai tarziu si il vei gasi singur.
Angajament
Primul lucru pe care l-ați putea lua în considerare este să vă angajați să găsiți scopul in viata. Cât de important este asta pentru tine? Ești dispus să treci prin incertitudine pentru acest lucru sau confortul și siguranța sunt mai importante pentru tine în acest moment?
Pentru a realiza asta, trebuie să fi ferm convins ca vrei acest lucru. Să-ți spui că acest lucru este suficient de important pentru a te dedica total acestui lucru, pentru a exersa sa lucrezi cu incertitudinile. Promite-ti tie, pe hârtie. Apoi daca consideri necesar, spune-le si altora.
Explorare
Al doilea lucru pe care trebuie să-l luam in considerare este să te angajezi într-o aventură de a-ți explora scopul in viata, dacă nu ai deja o idee privind care este acesta. Nu este la fel de simplu ca a întreba „Ce mi-aș dori să fac?” sau sa cauti răspunsul potrivit pentru tine pe internet. Trebuie să explorați și să sa faceti o calatorie in interior.
Iată cum recomandam de obicei explorarea scopului:
Aceasta este metoda iterativă de explorare a scopului in viata. Încercați o mini-versiune a ceva timp de câteva săptămâni sau poate mai mult. Și continuă să faci asta până când gasesti acel ceva care este potrivit pentru tine.
Observați dacă doriți să evitați acest proces sau o parte a acestuia. Aceasta este incertitudinea ta care apare ca frică. Este complet OK, dar s-ar putea să întrebați dacă doriți să primiți sprijin cu această incertitudine, astfel încât să nu fiți oprit.
O viață bine trăită
Există un număr infinit de posibilități pentru a trăi o viață implinita. S-ar putea să vreti sa meditați pe un munte ani de zile sau să vă bucurați de lucrurile simple. S-ar putea să vă bucurați de timp cu cei dragi sau să explorați plăcerile culinare. S-ar putea să vrei sa citești toată ziua sau să asculți muzică. S-ar putea să-ți faci treaba și să vii acasă mulțumit de la o treabă făcută bine.
Pentru mine, una dintre cele mai mari componente ale unei vieți bine trăite – în afară de cei dragi și o apreciere profundă a vieții – este să faci ceva care să aiba insemnatate. Și, de obicei, acest lucru i-a ajutat pe ceilalți cu ceva semnificativ pentru ei.
Dacă îi poți ajuta pe ceilalți, îmbunătățindu-le viața într-un mod mic (sau mare) … acest lucru se simte incredibil de important. Mult mai mult decât să călătorești sau să creezi bogăție sau să te bucuri de o mâncare bună sau să te distrezi. Toate sunt grozave, dar nu se simt la fel de important pentru mine.
Dacă poți atinge așa ceva, sa simti ca trecerea ta prin viata conteaza cu adevarat, atunci o viață bine trăită devine destul de simplă:
Petreceți timp de calitate cu cei dragi.
Ai grijă de tine.
Găseste o apreciere profundă in bucuria de a trai.
Și ajuta-i pe alții într-un mod semnificativ.
Este simplu, dar nu întotdeauna ușor. Dar satisfactiile sunt pur si simplu nepretuite…
Karanna Academy©
Alte articole din categoria Spiritualitate
Vizitati-ne Pagina de Facebook
https://www.evolutiespirituala.ro/scopul-in-viata/?feed_id=17649&_unique_id=633dc4bc1b65c
Curs Proiecţia Astrală
Curs Proiectia Astrala
TIP CURS – NIVEL BASIC & AVANSAT
Instructor Acreditat RR Institute – Certified Astral Projection Specialist
CURS PROIECTIA ASTRALA – PUTETI INCEPE CURSUL ORICAND!
DURATA ACCES CURS: O LUNA
PE O PERIOADA DE O LUNA AVETI ACCES INSTANT LA TOATE MATERIALELE CURSULUI
Proiecţia astrală, sau călătoria astrală este fenomenul paranormal prin care al unei persoane se desprinde de corpul fizic şi călătoreşte, uneori la mari distanţe, faţă de acesta. Mai este cunoscut şi sub numele de decorporalizare sau experienţă extracorporală (Out of Body Experience sau OBE)
Proiecţia astrală se realizează în mod natural în timpul somnului, sau provocată prin diverse tehnici de meditaţie sau de intrare în stări de conştiinţă modificate. Fenomenul de ieşire spontană din trup se produce în anumite circumstanţe, în special atunci când subiectul suferă o traumă psihică sau un accident, sub influenţa anestezicelor sau drogurilor.
Senzaţia de benefică detaşare este urmată de observarea propriului trup de la o înălţime de 2 – 3 metri, sau din unul dintre colţurile camerei, în cazul în care fenomenul se produce în interiorul unei încăperi. Mulţi dintre cei care au trăit o astfel de experienţă povestesc şi despre o repulsie puternică a spiritului faţă de perspectiva de a reveni în corp.
Suntem mai mult decât un trup iar universul nu se limitează doar la realitatea fizică. Conform unor estimări, peste 50 de milioane de persoane au avut experiențe de proiecție în afara corpului fizic, acest număr impresionant sugerând că fiecare dintre noi poate să aibă acces la aceste experiențe, cu destul de mare ușurință. Studiind atent experiențele extracorporale, s-au putut observa caracteristicile lor comune și s-au descoperit anumite chei practice esențiale care îi vor ajuta pe cei interesați să exploreze cu succes dimensiunea vastă și enigmatică ce se deschide atunci în fața lor.
Călătoria astrală era cunoscută în trecut. Egiptenii numeau corpul de lumină, Ka şi au lăsat inscripţii şi desene în piatră care descriu cum sufletul părăseşte corpul uman. Tibetanii îl numesc cel de al doilea corp, cel care găzduieşte sufletul. Mulţi filozofi greci ca Platon, Herodot şi Hermotimus au vorbit despre asta. Chiar şi în biblie scrie, de exemplu în Apocalipsa lui Ioan, dar şi în Epistolele lui Paul din Tars.
VREAU SA MA INSCRIU
CURS PROIECTIA ASTRALA
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-proiectia-astrala/?feed_id=17632&_unique_id=633dbd00b9da4
CARTE TIPARITA AMAZON – The Path to Divine Reconnection: Psy Defence
Psy Defence – The Path to Divine Reconnection represents a series of information pertaining to the field of Cosmogenesis and Spiritual Hierarchies, and a series of procedures and working methods for meditation and psychoenergetic protection, meant to help and guide those interested in the field of spirituality and those who seek to understand our purpose as human race, in the frame of Creation of the INFINITE CREATOR.
There is in the field of spirituality a plethora of information which is inaccurate, incomplete, badly understood, false, deformed, having inversed meaning and polarity, or some are being made up with the precise purpose of manipulating, others are being released on the market by various groups for gaining some direct benefits. The motivations are various, we could write a book on this sole subject and we would still not be able to clarify all the inaccuracies which “intoxicate” the spirits incarnated on Earth.
The Ancient Mystery Schools have preserved up until today clean, accurate and valuable information, but this knowledge was kept far away from the eyes of the noninitiated, for various reasons, some of them being objective. Unfortunately, even some of these schools, over the time, have fallen into the sin of altering the inherited wisdom, so that, we are now, at the crossroads of the Quantum Leap, with our palms empty and with our heads packed with glaring errors. Thus, I warn anyone willing to walk on the difficult path of true Spirituality, to get high safety measures and to be watchful of digesting information readily mixed and prepared, those he or she comes in contact with. Including that what is presented in this book, you are asked to research personally, and the result of your procedure will be correct, according to your level in Spirit and the allowed degree of access to knowledge, for each individual. Let us not forget, the higher vibrational frequencies can access Creation manifested at lower levels, but the opposite is not applicable. And even so, each vibrational level has the truth, the purpose and its unique way of participating in the overall evolution of the Spirit.
In the following chapters we will explore together The Creation, The Heavens, The Universe, The Angels, The Archangels, The Gods from ancient times, The Extraterrestrials, The Universal Laws and we will speak about meditation methods and techniques, and psychoenergetic protection. All these subjects that we will study thoroughly, as deeply as we will be allowed, lead towards one final result, and namely, the evolution of the spirit, knowledge, in its purest meaning.
One particular subject I especially wish to emphasize is PSY Defence and spiritual evolution in Light. It is a controversial subject, due to a lack of information and because of the manipulations practiced on a large scale, manipulations, which, in itself, are a form of Psy aggression, from which you should learn to protect yourselves from. We hope that the information and the PSY protection methods that we will present in this book you will find to be useful and that it will reach exactly the place and whom it is meant to be.
For this, I am letting you know the fact that I imprinted this book in order to reach exactly the hands and the eyes of the ones who are allowed by Divinity. If the contrary is true, most probably is that you will not perceive the read information, or it is possible that you will experience states of nervousness and/or panic. This would be a sign for you to interrupt reading the book, until the moment you are granted the access to this information. God help us! https://www.evolutiespirituala.ro/produs/carte-tiparita-amazon-the-path-to-divine-reconnection-psy-defence/?feed_id=17615&_unique_id=633c8df576051
XEROTEMUS-KEOPS-PTA – Fragment LIGURDA -Teofilact
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
– Fragment LIGURDA -Teofilact –
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
Venirea lui Iisus pe pământ a fost cauzată tot de luciferieni. Aceştia, după ce au fost distruşi în Atlantida, vreo 5 milenii au tăcut, neîndrăznind să mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al şaptelea înainte de Hristos, Lucifer apelează din nou la Părintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea şi el salva. Părintele Luminilor acceptă şi-i promite lui Lucifer că-i va indica o anumită zonă de pe pământ, unde să se poată întrupa şi hotărăşte ca luciferienii să formeze un popor aparte, care să beneficieze de trimişi speciali.
Părintele Luminilor îi indică lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneană şi Golful Persic şi-i făgăduieşte că-i va trimite îndrumători speciali.
Este vorba de poporul israelitean, care, în evoluţia sa, a beneficiat de patru trimişi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.
La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evoluţia luciferienilor. Câteva milioane de luciferieni au reuşit să-şi îmbunătăţească culorile spiritului şi să intre în primele 2 straturi, cu rare excepţii au ajuns până în stratul IV, realizând griul deschis. Cei mai mulţi persistau în culoarea de bază- negrul şi nu a fost numai atât. Luciferienii nu au ascultat de porunca dată, de a se întrupa numai în zona indicată de Părintele Luminilor, ci au împânzit pământul, strecurându-se şi la alte naţii.
Israelitenii, după marele lor prooroc Moise, au început să meargă din rău în mai rău. În loc să pună accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii şi se pierdeau în tot felul de ritualuri, cerând Cerului să-i facă conducători ai pământului. Se credeau nici mai mult nici mai puţin decât popor ales. Aşteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale, să-i facă stăpâni peste celelalte popoare,robi ai lor, să le muncească.
Religia iudaică devenise o clacă stricată de preoţii orbi şi făţarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta. Israeliţii aveau nevoie de un trimis special. Pământul întreg avea nevoie să intre într-o nouă fază spirituală. Se simţea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor. Atunci, Părintele Luminilor convoacă înţelepţii Opalului în Marea sală a Tăcerii, din centrul Cetăţii de Lumină.
V-am spus la începutul povestirii mele despre acea memorabilă şedinţă, când, la chemarea Părintelui Luminilor: „Cine vrea să coboare pe pământ pentru o misiune specială?”, a ţâşnit primul Iisus, strigând fără ezitare: „Eu merg, Părinte!”. Ştia că va fi greu, dar credea în izbândă. Ştia că luciferienii sunt reci, dar spera… ba chiar credea că va reuşi să-i încălzească.
După cum v-am spus, Hristos primeşte misiunea: „Primesc să cobor pe pământ oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,a adăugat Iisus, iar la sugestia Părintelui de a-şi lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.
I-am zâmbit şi a înţeles că sunt de acord.
Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt? Acum răspunsul care urmează este deosebit de important şi aş vrea să-l subliniez pentru ca acest răspuns să se imprime definitiv în conştiinţa popoarelor: Hristos coboară în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu să iradieze noua Sa învăţătură. Egiptul era cel mai indicat popor, apt să primească o învăţătură nouă, pe fondul unei religii valoroase, aşa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceşte şi cu structură preoţească superioară. Aveau ritualuri pline de semnificaţii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi şi clare.
Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifică superioritatea unui popor care milenii de-a rândul a fost păstrător zelos al învăţăturii marelui iniţiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum şi a strălucitului mare preot, faraon şi ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a cărui înaltă gândire a fost inspirată chiar de spiritele din Opal. Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul şi acelaşi spirit care a creat două variante de spiritualităţi: varianta egipteană şi cea indiană. Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nunţii şi „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus. Vă amintiţi că Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei şi a celebrat Cina cea de Taină înaintea crucificării. Hristos, în mod deliberat, a preluat şi a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica creştină, s-au numit „taina botezului”, „taina nunţii” şi „taina euharistică”, misterul central al bisericii creştine.
Părinţii, preoţii şi arhiereii din Bizanţ s-au inspirat de la egipteni. Egiptenii au fost primii creştini,continuatori ai ritualurilor tradiţionale egiptene:botezul,nunta,masa sacră şi ierarhia preoţească. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoţi egipteni: preoţia lui Osiris, a lui Isis şi cea mai înaltă preoţie, cea a lui Horus.
Asupra acestora vom reveni la momentul potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parcă anunţa, cu multe secole înainte, învierea lui Iisus. Egiptenii sunt adevăraţii creatori ai religiei creştine. Veţi putea vedea din povestirea mea că ceea ce vă spun nu poate fi contestat. Egiptul merită stima şi preţuirea întregului pământ, căci ritualurile botezului,nunţii,mesei sacre, a preoţiei în trepte şi a sărbătoririi învierii vor reînvia şi se vor impune pe plan mondial. Vor învia în cel de-al treilea mileniu şi se vor impune pe întregul pământ. E precis, e hotărât de Opal şi aceasta se va împlini cu exactitate!…
Densi vorbise cu vervă şi ridicase glasul. Era parcă dominat de o viziune asupra viitorului, când toate popoarele se vor uni, acceptând toate cele 5 ritualuri de provenienţă egipteană şi preluate de religia creştină. Se ridică în picioare şi începu să se plimbe în camera mea de lucru cu mâinile încrucişate pe piept. Îi respectam tăcerea.
Trecură câteva minute. Se opri din mers şi se aşeză pe scaun. Nu-mi dădeam prea bine seama ce se întâmplă. Era aici, cu noi în cameră… sau acolo, în lumea lui?!… Nu pot preciza… Parcă era cu noi, parcă era totuşi acolo, sus, în lumea lui de basm…
Densi: Caută ceva vechi… o muzică veche de coruri… ai ceva vechi?Muzică de-a voastră, veche? Vreau să mă concentrez, să vă povestesc vechi şi frumoase amintiri de pe vremea când am coborât în Egipt, în armoniosul, seninul şi echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici şi cinstiţi, modeşti şi evlavioşi, ce aveau pasiunea opaiţelor şi a torţelor care ard! Pune aşadar ceva vechi şi nostalgic!…
Am căutat în grabă cea mai veche piesă muzicală pe care o aveam, „Missa Brevis” de Giovani Perluigi de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea şi am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul sprijinit în mâini…
Sursa: LIGURDA – Teofilact
https://www.evolutiespirituala.ro/xerotemus-keops-pta-fragment-ligurda-teofilact/?feed_id=17598&_unique_id=633c733cb5988
Program de Cursuri si Initieri Ezoterice / Hermetice
Program de Cursuri si Initieri Ezoterice / Hermetice
– LA DISTANTA –
Program Acreditat International
INITIERILE VOR AVEA LOC LA DISTANTA, ASADAR PUTETI URMA ACEST PROGRAM DE ORIUNDE V-ATI AFLA PRIN….LUME. :)
INITIERILE VOR AVEA LOC LA ORA 20:00 ORA ROMANIEI, IN ACEEASI ZI A SAPTAMANII IN CARE CURSUL A DEVENIT ACTIV / DISPONIBIL. (De ex: daca cursul a inceput intr-o vineri veti avea initiere in fiecare saptamana, vinerea la ora 20:00 ora Romaniei pana la sfarsitul programului).
IMPORTANT! Initierile la distanta sunt transmise in modalitate „no time no space”, asadar le puteti repeta de cate ori doriti si de asemeni, le puteti accesa atunci cand sunteti disponibili, in ritmul dvs. Cu alte cuvinte, daca nu puteti face initierea atunci cand este transmisa „live”, nu este nicio problema, pentru ca o puteti face oricand dupa aceea. Tot ce trebuie sa faceti este ca, inainte de a primi initierea, sa afirmati in gand sau cu voce tare ca doriti sa primiti initierea […] transmisa dvs de Anca Bogdan.
Cursul se desfasoara pe o platforma software de E-learning. Este necesar sa aveti conexiune internet si desktop, laptop, tableta sau telefon.
DURATA CURS: 4 LUNI
VREAU SA MA INSCRIU
Cursul se desfasoara la distanta online si cuprinde:
2 Cursuri Video & 1 Meditatie Ghidata downloadabila – 120 de minute
16 Initieri
Atlantean Crystal – Curs + Initiere & Meditatie Ghidata downloadabila
Initiere Ordinul lui Isis – Isis Blue Moon Healing System – Gr I-II
Amara Spiritual Empowerment – Gr I-II-III
Initiere Arch-Angelic Seichim
Isis Seichim – Gr I-II
Shamballa MDH – Gradul I-IV
RASHEEBA – Gr I-II-III
EXAMEN SCRIS – PENTRU CERTIFICARE
Manualele PDF ale Sistemelor in care veti fi initiati (unele manuale sunt in limba engleza)
Suport din partea Instructorului prin mesageria platformei de e-learning
VREAU SA MA INSCRIU LA CURSUL DE INITIERI EZOTERICE
https://www.evolutiespirituala.ro/curs/program-de-initieri-ezoterice-hermetice/?feed_id=17581&_unique_id=633c6b80b8d76
Eucalipt Citronat – Ulei Esențial Pur – grad terapeutic
Utilizări
Indicații de utilizare
Precauții
Posibilă sensibilitate cutanată, a nu se lăsa la îndemâna copiilor. Dacă sunteți gravidă, alăptați sau vă aflați sub observația unui medic, cereți sfatul medicului. Evitați contactul cu ochii, interiorul urechilor și zonele sensibile.
Sursa produselor. De ce Kenya?
Eucaliptului citronat îl plac mediile calde, cu umiditate ridicată și mult soare. În plus, folosind resurse din Kenya, sprijinim numeroși mici fermieri din zonele rurale ale țării, cumpărând în același timp ulei esențial de cea mai bună calitate.
Cum funcționează?
Pentru a ne asigura că folosim proprietățile regeneratoare naturale ale eucaliptului citronat, întregul arbore este tăiat până la rădăcină în fiecare an. Frunzele sunt apoi culese și sunt distilate cu aburi pentru a produce uleiul esențial de Eucalipt citronat. Din cioturile rămase cresc noi arbori folosiți pentru recolte viitoare.
Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:
100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).
În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.
100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.
FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.
Iată câteva dintre aceste teste:
Rezultatul acestor teste se face public pe www.sourcetoyou.com. Pe fundul fiecărei sticluțe de ulei esențial dōTERRA există un cod. Când introducem acel cod pe site, se poate vedea buletinul de analize, proveniența, data recoltării, a distilării, etc..
Standardul de calitate dōTERRA CPTG ne garantează nu numai faptul că uleiul esențial este 100% pur, ci și că are un profil chimic optim care să îi asigure eficiența terapeutică.
CPTG – Certified Pure Therapeutic Grade (Uleiuri esențiale dōTERRA Pure cu Grad Terapeutic Certificat), reprezintă cel mai înalt standard de calitate pentru uleiurile esențiale.
https://www.evolutiespirituala.ro/produs/eucalipt-citronat-ulei-esential-pur-grad-terapeutic/?feed_id=17564&_unique_id=633b3c6d988e3
Kundalini Reiki
Kundalini Reiki
Toţi cei care sunt interesaţi de procesul de învăţare Kundalini Reiki trebuie să înceapă cu Kundalini Reiki 1, chiar dacă este posibil să deţină iniţieri avansate în alte sisteme. Anca Bogdan https://www.evolutiespirituala.ro/kundalini-reiki/?feed_id=17547&_unique_id=633b21814f422