RADACINI SPIRITUALE STRAVECHI ÎN DACIA (I)

Dan Costian

Tentativa pe care o întreprindem, pentru a descifra unele sensuri profunde ale spiritualitatii în antichitatea atât de putin cunoscuta a locuitorilor acestor tinuturi, se dovedeste deopotriva pasionanta, dar si generatoare de riscuri; ne referim mai cu seama la ispita, care i-a încercat pe multi, de a luneca pe o panta patriotarda. Încercând sa evitam aceasta greseala, punctul nostru de plecare, îl va reprezenta opera a doi autori români, ce constituie o referinta în materie.

Este neîndoios ca atât Mircea Eliade, cât si mai putin celebrul Vasile Lovinescu, au fost niste autentici carturari. În pofida acestui fapt, nici unul din ei nu a avut o cunoastere iluminata, deoarece nu au fost capabili sa ajunga la esenta, în pofida unor intuitii surprinzatoare, dar ramase fara finalitate, ori conducând la piste false.
Desigur, între cei doi autori exista deosebiri marcante. Este suficient sa observam rigoarea lui Eliade, îmbinata cu prudenta caracteristica omului de stiinta, atunci când avanseaza ipoteze, si sa o comparam cu înclinatia vadita catre speculatie a lui Lovinescu, antrenat adeseori, în focul pasionatelor sale cautari, pe terenul primejdios al unor asertiuni insuficient fundamentate. În ceea ce-l priveste pe acesta din urma nu putem fi de acord cu exegetii care îl considerau un initiat („Cuvânt înainte” la Vasile Lovinescu, Dacia hiperboreana, Cartea Româneasca, Bucuresti 1993, p.9). Si aceasta cu atât mai mult cu cât, din nefericire, împrejurarile l-au plasat pe Lovinescu în sfera de influenta a unui fals maestru, ale carui preocupari theosofice si-au pus amprenta nefasta pe opera discipolului român, ce a vadit deopotriva înclinatii catre ocultism si alchimie. Consecinta a fost alterarea capacitatii acestuia de a discerne între Adevar si falsa cunoastere. Cele aratate pot explica îndeajuns de ce Eliade a ajuns o celebritate mondiala, pe când visatorul Lovinescu a ramas apreciat doar de o clientela îngusta de intelectuali, pe care i-au apropiat afinitati comune.

* * *

CADRUL GEOGRAFIC SI ISTORIC

În anii 1936-1937, o revista pariziana avea sa publice, sub pseudonimul Geticus, studiul La Dacie hyperboreene. Destinul ciudat al lucrarii va face ca ea sa fie republicata (în Italia si apoi în Franta) dupa o jumatate de veac, iar în tara de origine, de data asta sub adevaratul nume al autorului, abia în 1993 (V.L., op.cit.).
Lovinescu a avansat aici ipoteza a ceea ce numea „marea migratie hiperboreana”, întelegând prin aceasta „o coborâre din indistinctia polara primordiala în multiplele manifestari secundare ale ciclului”.

S-a considerat ca, în decursul mileniilor, s-a produs o deplasare a spiritualitatii avansate, de la nord catre sud, de-a lungul unei verticale coborând din zona polara, trecând prin Grecia, pentru a culmina în Egipt, concomitent cu o dezvoltare pe orizontala, ce urmarea paralela nordica de 450 (deci mediana dintre pol si ecuator), având în extrema vestica pe celti, iar la rasarit China si Japonia.

Cercetari arheologice efectuate în anul 1992 în apropierea orasului Aomori din arhipelagul japonez, au scos la iveala morminte, resturile unor coloane de 20 m înaltime si numeroase obiecte de ceramica Jomon, având o vechime de 5500 de ani. Este dovada existentei în Japonia a unei stravechi si dezvoltate civilizatii, ce nu era cu nimic mai prejos decât cea pelasgica sau cea sumeriana (România libera, 4 martie 1995, p.7). Cât despre meridianul de 450 al dezvoltarii spiritualitatii, acesta corespunde, dupa cum se va vedea mai jos, uneia din principalele directii de raspândire a limbilor indo-europene. Teritoriul României, ocupat în vechime de geto-daci, s-ar fi aflat, deci, la rascrucea acestor doua axe ale spiritualitatii. Nu se poate nega faptul ca acest teritoriu prezinta o serie de caractere specifice, care îl singularizeaza de rest. Forma sa, aproximativ rotunda, este în mod natural delimitata (asa cum în vechime era delimitata incinta sacra de spatiul profan), prin cursurile Dunarii la sud, al Tisei la vest si al Nistrului la est. Simbolismul celor trei fluvii poate sugera analogia cu cele trei canale principale ale structurii subtile energetice: Ida, Sushumna si Pingala, asupra carora vom reveni. Ele sunt desemnate în sanskrita prin cuvântul „nadi” ce înseamna „râu” si corespund celor trei fluvii sacre din India: Gange, Saraswati si Yamuna. Inelul acvatic (exterior) format de fluviile Daciei, sugereaza ca în mijlocul lor se afla o insula. De altfel, România e considerata a face parte – în geografia subtila admisa de Sahaja Yoga – din „vidul” planetar, în sanskrita Bhava Sagara sau Oceanul Iluziilor.

Si din punct de vedere al reliefului, ceea ce constituia odinioara centrul spiritual si administrativ al Daciei, adica platoul transilvan, se ridica din intinsul câmpiei, asemenea unei insule, strajuite de cel de-al doilea inel (interior) al muntilor Carpati si al Apusenilor. Urmarind paralela 450 remarcam ca este singura proeminenta ce domina imensa câmpie care se întinde de la Alpi pâna la hotarul apusean al Chinei. În acest cadru, creuzetul adapostit in inima Carpatilor reprezinta singurul tinut definit de natura în mod geografic unitar.

Evolutia istorica avea sa confirme acest caracter special al teritoriului, caci el va ramâne o „insula a latinitatii”, dovedind, de fapt, mentinerea vechilor traditii (lingvistice, limba româna fiind 70% latina, concomitent cu pastrarea caracterelor rasiale dacice, dar si a spiritualitatii, dupa cum vom vedea). Popoarele migratoare nu au reusit sa altereze continuitatea acestei traditii, desi au slavizat popoarele de la sud si sud-vest de Dunare precum si pe cele din partea rasariteana si i-au hunizat pe cei din nord.

De pe pozitii pur speculative, Roxana Cristian si Florin Mihaescu sustin ca pe aceste meleaguri se proiecteaza constelatia Dragonului, care corespunde lantului carpatic, cu capul în platoul Boemiei, corpul (inima) în Carpatii nostri si coada în Balcani, iar Polul ceresc (centrul cercului de precesie) de pe spira principala a corpului Dragonului este proiectat în platoul Transilvaniei unde se afla centrul spiritual (op.cit., p.11).

Vastul teritoriu de pe ambele maluri ale Dunarii cuprins între Carpatii Slovaciei si nordul Greciei, de la bazinul Tisei la Nistru, gurile Bugului si Marea Neagra, era locuit în antichitate de marele popor indo-european al tracilor, ce cuprindea peste o suta de formatii tribale si gentilice si despre care Herodot afirmase ca sunt cel mai numeros popor dupa indieni. Dintre acestea, triburile daco-getice erau cele mai mari si cele mai puternice si se singularizau prin omogenitatea limbii si cultura lor mult mai avansata; numele de geti era folosit cu precadere de greci, în timp ce romanii le spuneau acestora daci. De altfel, Strabon a aratat ca ei formau acelasi popor, „vorbind aceeasi limba”; (Geografia VII, 3.13). Pliniu sustinea ca dacii si tracii sunt acelasi neam.

ISTORIE

Dupa cum amintea Vasile Lovinescu, nenumarate surse antice i-au desemnat pe geto-daci ca fiind un popor hiperborean (op. cit., p.18-20). Le prezentam în ordine cronologica. Eruditul poet grec Pindar (c.518-c.438) afirmase ca Apollo, dupa zidirea Troiei, s-a reîntors în patria sa de pe Istru (Dunare), la hiperboreeni: „x nthon epeigen…es Istron elaLnon” (Olymp VIII, 47).

În secolul al treilea, înainte de era crestina, Apollonius din Rhodos aratase ca hiperboreenii sunt pelasgi locuind în nordul Traciei (Argonautica II, 5.675).
Vergilius Maro (70-19), vestitul autor al Eneidei scria despre Orfeu: „Singuratec, cutreiera gheturile hiperboreene si Tanais (Donul) acoperit de gheturi, si câmpiile niciodata fara zapada, în jurul muntilor Riphei (Carpati), pâna ce femeile trace, mâniate de dispretul sau îl sfâsiara”: „Solus hyperboreas glacies, Tanaimque nivalem/ Arvaque Riphaei nunquam viduata pruinis/ Lustrabat, raptam etc.” (Georgica IV, 5.517).

În cunoscutul sau stil elegiac, poetul Ovidiu (43 î.e.c. – 18 e.c.) îsi deplângea exilul sub axul boreal, la stânga Marii Negre: „Vita procul patria, peragenda sub axe boreo/ Qua maris Euxini, terra sinistra jacet” (Tristia IV, 41-42) si îi scria prietenului sau Macro la Roma ca îi vorbea în gând de sub axul boreal în tara getilor: „gelido…sub axe, inque getas” (Pontice II, 19. 40-45). La începuturile erei crestine, marele geograf si istoric Strabon (c.63/58 î.e.c.- 21/25 e.c.) consemna: „Primii care au descris diferitele parti ale lumii spun ca hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagra) si a Istrului” (Geografia XI,6.2).

Intr-o frumoasa epigrama, Martial (40-104) îi scria lui Marcellin: „soldat Marcellin, tu pleci acum ca sa iei pe umerii tai cerul hiperborean si astrele Polului getic”: „Miles, hyperboreos modo, Marcelline, triones/ Et getici tuleris sidera pigra poli” (Epigrame IX, 45). În epistole, el numeste triumful lui Domitian asupra dacilor: „hyperboreus triumphus” (Epistulae VIII, 78), comentând: „De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori si-a scaldat calul în zapada getilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita si n-a adus cu sine decât renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor” (Epistulae VIII, 50).

Geograful Ptolemeu, activ între 127 si 141 sau 151, amintea în Geografia (III, 10) de fortareata dacica Piribori-dava de pe Hierasus (Siret), numele indicând, dupa opinia lui Lovinescu, o cetate (dava) hiperboreana.

Clement din Alexandria (mort în jurul anului 215) îi atribuia lui Zalmoxis epitetul de hiperborean (Stromateis IV, 213).

Macrobiu (activ c.400) amintea de „regiunile udate de Don si Dunare…pe care antichitatea le numea hiperboreene”: „Regiones quas praeterfuluunt Tanais et Ister, omnesque super Scythiae locum quorum indigenas vetustas hyperboreos vocavit” (comentariul la Somnium Scipionis II, 7). Dupa cum vom avea ocazia sa constatam, Lovinescu nu ezita sa se lanseze în speculatii, pentru a putea concluziona: „pare bine stabilit ca Dacia a fost sediul Centrului Suprem într-o vreme foarte îndepartata” (p.30).

În ceea ce ne priveste, credem ca sunt posibile alte argumente, care sa sustina o asertiune mai putin ambitioasa si anume, ca geto-dacii au avut personalitati care atinsesera un elevat nivel de cunoastere spirituala. Este tema pe care ne propunem sa o dezvoltam în viitorul articol al serialului nostru.

* * *
Unora dintre cititori li se va parea exagerata tentativa de a apropia traditia perpetuata la locuitorii acestor tinuturi, de cele existente pe alte meleaguri, între care îndepartata Indie. Pentru a le risipi orice rezerve, vom face apel la concluzia marelui istoric al religiilor care a fost Mircea Eliade: „Exegeza materialelor românesti si sud-est europene înlesneste analiza traditiilor religioase populare din India, Asia Centrala, Extremul Orient si Mesoamerica, si este, la rândul ei, validata de rezultatele obtinute în aceste arii culturale exotice” (De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed.stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1980, p.16 – prefata la traducerea româneasca, Chicago University, 25 noiembrie 1978).

Tot în sensul unei mai bune întelegeri ale ipotezelor pe care urmeaza a le avansa, prezentam, în încheierea acestui prim articola, o scurta incursiune în domeniul lingvisticii.

Studiile de specialitate au stabilit existenta, acum opt mii de ani, a unei protolimbi din care a luat nastere familia limbilor indo-europene, vorbite azi de mai bine de jumatate din populatia globului. În procesul de expansiune catre apus, s-a stabilit ca una din directiile de migratie a ocolit pe la nord Marea Caspica si a traversat actualul teritoriu al României, în timp ce alte trei, venind din Asia Mica, strabateau zona dorica (Thomas Gamkrelidze, V,Ivanov, Pour la science nr.151, mai 1990, p.88-95).

În acest context, nu trebuie sa ne surprinda prea mult ca în tara noastra pot fi întâlnite numeroase cuvinte similare (uneori pâna la identitate) cu cele din limba sanskrita. Vom mentiona aici numai unele toponime din cele mai cunoscute, precizând frecventa lor. În paranteza a fost indicat cuvântul sanskrit si semnificatia sa.

Agnita (Agni = foc); 2 Bala (Bala = copil); nu mai putin de 22 Buda din care 3 au fost înglobate sau contopite, cu derivatele: Budele, 3 Budeni, 14 Budesti (Buddha = cel iluminat); 6 Crasna, 2 Cris, 3 Crisan, 5 Criseni, fara a mai vorbi de cele 3 râuri Cris (Krishna = cel negru); Deva (Deva = zeitate); Ganas (Ganas = armata de zeitati inferioare slujindu-l pe Shiva); Gurueni (Guru = maestru); Linga (Linga = organul masculin, simbolul lui Shiva); Mahal (Mahal = palat; Maha = mare); 3 Maia (Maya = iluzie); Manu (Manu = parintele omenirii); Manga, Mangalia (Mangala = auspicios; este totodata numele unei planete si, de asemenea, un alt nume al lui Kartikeya); Moacsa (Moksha = eliberare din ciclul reîncarnarilor); Nadis, Nadisa, Nadisu (Nadis = râuri; canale energetice ale corpului subtil); Parva (Parva = carte; Parvati = munteanca); Pria (Priya = placut, bun, drag); 3 Purani (Purana = vechi); 2 Racsa (Raksha = spirit malefic; demon); Rada (nu apare ca toponim, dar este un onomastic raspândit), Radila (Radha, dim.Radhika – consoarta lui Krishna); Ragu (Ragu = unul din numele lui Rama); Rahau (Rahu = cauza eclipselor); 2 Rama, Ramna, Rams, Ramsca, Ramscani (Rama = regele din Ayodhya, eroul epopeei Ramayana) – Lovinescu (p.41-42), furat de entuziasm adauga aici Râmnic, Rima, Rigmani, Roman, Romlia, Rum, Armeneasca, Armenis, Ormeni care au, evident, alte origini; ba chiar sustine ca „Roma, Romania, România sunt vechi nume pelasge” si nu provin de la Roma (fara comentarii). Dar sa reluam firul: Sadau, Sadu (? Sada-Shiva = Dumnezeu cel Atotputernic); Salva (Salwa = tara în vestul Indiei – Rajahstan; este si numele unui rege); 2 Sita, Sitani (Sita = sotia lui Rama); Sandra (Chandra = Luna); Sivita (?dim. de la Shiva = zeitatea suprema) Rosiori de Vede, 3 Vedea (Veda = divina cunoastere, ca scripturi sfinte); Vedanta (Vedanta = scoala de filosofie derivata din Vede); Vrata (Vrata = penitenta). Iar lista e departe de a fi completa…

O SPIRITUALITATE EVOLUATA, UNANIM RECUNOSCUTA

Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre geti, Herodot, supranumit „parintele Istoriei”, arata: „ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci” (Istorii IV, 93). Într-un decret dat de cetatea greceasca Dionysopolis, Burebista era numit „cel dintâi si cel mai mare dintre regii Traciei”. Dar, dupa cum vom putea constata din cele ce urmeaza, elogiile se refereau si la spiritualitatea lor avansata.

Mircea Eliade arata: „Grecii recunoscusera destul de devreme originalitatea si forta religiozitatii trace. Diverse traditii localizau în Tracia sau în Frigia originea miscarii dionysiace si o mare parte a mitologiei despre Orfeu (Istoria credintelor religioase, Ed. Siintifica si enciclopedica, Bucuresti 1986, vol.II, p.168).
Marija Gimbutas, cunoscut etnograf si istoric contemporan, consemneaza: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.e.n…A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu câteva milenii pe cea sumeriana…A fost o perioada de reala armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii… Trebuie ca de acum încolo sa recunoastem importanta spiritualitatii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre” (Civilizatie si cultura, Ed.Meridiane, Bucuresti 1989).

ZALMOXIS

Mircea Eliade constatase cu amaraciune: „Creatiile religioase ale tracilor si geto-dacilor par sa fi împartasit deopotriva un destin nefericit… Cu exceptia câtorva informatii pretioase, comunicate de Herodot a propos de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informatiile privind religiile traca si traco-geta sunt putin numeroase si aproximative”. Marele istoric dezvaluie unul din motive: „Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se încredintau scrierii” (Istoria…, p.168).

Astfel, dupa marturia lui Caius Iulius Caesar (contemporan cu Burebista si Deceneu), acestia „nu permiteau consemnarea în scris a învataturii lor, desi în celelalte treburi, de ordin public si privat, se folosesc, în general, de alfabetul grecesc” (apud O.Drâmba, Istoria culturii si civilizatiei, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1984, vol.I, p.807). O alta explicatie o constituie pierderea stranie a presupusei carti a împaratului Traian despre razboaiele dacice si a cartii lui Criton, medicul acestuia, ca si disparitia altor surse pretioase.

Vom vedea ca informatiile ce ne-au parvenit erau nu numai sarace, dar si confuze, uneori de-a dreptul contradictorii.

În ce-l priveste pe Zalmoxis (Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.) ori Zamolxis (Strabon, Lukian din Samosata, Diogenes Laertios, Herodian, Suidas, Origenes), el a fost considerat de diferiti autori: personaj istoric îndeplinind rolul de filosof (Iordanes), sacerdot (Strabon), legislator (Diodor), reformator religios, cultural si politic (Herodot, Diodor, Iordanes, Origenes), medic (Platon) sau erou civilizator (Herodot, Strabon), poate mesianic, profet (Strabon), rege (Platon, Iordanes), semizeu ori daimon (Herodot), zeu suprem sau chiar unic.
Dupa informatiile primite de Herodot de la grecii din Hellespont si Marea Neagra, „acest Zalmoxis, fiind om (ca toti oamenii), ar fi trait în robie la Samos, ca sclav al lui Pythagoras”, lucru de care marele istoric se îndoia: „Socot ca acest Zalmoxis a trait cu multa vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie ca Zalmoxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost într-adevar vreun zeu de prin partile Getiei, îl las cu bine” (Istorii IV, 95-96; trad.Adelina Piatkovski si Felicia Vant-Stef). Istoricul arata ca getii „numesc aceeasi fiinta divina (daimon) Gebeleizis” (IV, 94).

Eliade respinge identificarea celor doua zeitati ( Istoria…, p.172), iar Kernbach presupune o contopire a lor, într-un lent proces de sincretism (Dictionar de mitologie generala, Ed.Albatros, Bucuresti 1995, p.387). Mnaseas din Patara, elev al lui Eratosthene, îl considera identic lui Kronos, iar Diodor îl plasa alaturi de mari reformatori religiosi ca Zarathustra si Moise (apud Drâmba, p.801). Eliade face precizarea: „Kronos era stapân în Insulele Fericitilor unde sunt admisi numai oamenii piosi” (De la Zalmoxis…, p.58). Kronos fusese identificat de romani cu batrânul Saturn, considerându-se ca în timpul vârstei de aur (aurea aetas), sub domnia pacii si a fericirii obstesti, acesta va trai la suprafata pamântului. Saturnus Rex era Pater Deorum, Tatal zeilor.

De la Homer (Iliada XIII, 301 sq.) la Vergiliu (Eneida III, 357), traditia considera Tracia ca fiind patria lui Ares, zeul razboiului (Marte la romani), ce ar putea reprezenta astfel, principala zeitate. Eliade emite ipoteza ca la origine, Ares fusese un zeu al cerului, devenit zeu al furtunii si al razboiului, sugerând implicit posibila identificare cu Zalmoxis (Istoria…, p.169; De la Zalmoxis…, p.64-65). Dupa Hadrian Dacicoviciu „se presupune ca însusi numele Ares ar fi de origine traco-dacica” (apud Drâmba, p.802). Herodot (Istorii V, 7) aratase ca alaturi de Ares, tracii îi adorau pe Artemis si Dionysos, acesta din urma fiind fiul divin al zeului Cerului si al zeitei Pamântului (vezi mai jos „Cultul Marii Zeite”). Dionysos era pus în relatie directa cu Zalmoxis (Eliade, Istoria…, p.175). „A.B.Cook conchide ca Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-nascut” (apud De la Zalmoxis…, p.59, nota 70).

În epoca urmatoare cuceririi romane, pantheonului autohton i s-au adaugat, pe lânga divinitati romane, si unele rasaritene. Kernbach (p.391) a aratat ca „abundenta de zei orientali absorbiti a raspuns, fara îndoiala, unei nevoi de religie a misterelor, ceea ce sistemul religios roman nu putea oferi; religia zalmoxiana oferise aceasta ispita, asa cum intelectualii din Roma imperiala se interesau îndeaproape de cultul zeitei hellenice Demeter si, implicit, de Misterele Eleusine” (v.mai jos).

O serie de autori sustin ipoteza unui monoteism daco-get (Vasile Pârvan, Jean Coman, R.Pettazzoni, E.Rohde) în baza afirmatiei lui Herodot: „ei nu cred ca exista vreun alt zeu decât al lor” (Istorii IV, 94; trad. Legrand). În alta varianta de traducere (Adelina Piatkovski si Felicia Vant-Stef): „ei nu recunosc vreun alt zeu decât al lor”.

În fine, Strabon aratase ca „zeul suprem dacic este fara nume, fara calificare” (apud V.Lovinescu, Dacia…, p.35). Monoteismul, asociat acestei conceptii, furnizeaza dovada unui nivel spiritual deosebit de elevat (exemplul lui Yahweh în Vechiului Testament). Lovinescu vedea în asta reflectarea unei Traditii Primordiale, facând analogia cu Brahma Nirguna; el considera ca Zalmoxis nu era decât numele reprezentantului acestui Zeu nemarginit (ibid., p.36).

Din dialogul ce a avut loc între Socrate si un medic trac al lui Zalmoxis (Platon, Charmides, 157 d-e; v. mai jos), s-a apreciat ca întâlnirea celor doi ar fi avut loc la Potideia (colonie corintiana din Tracia) între anii 432-429, deci în perioada razboiului peloponeziac. Alte repere situeaza cultul lui Zalmoxis în intervalul 514-339. Numele zeului începe a fi citat în sec.al V-lea. În alta ipoteza (Stelian Stoica), radacinile cultului acestuia ar data din sec.IX-VII (apud Kernbach, p.686-687).

CULTUL MARII ZEITE (MAMA DIVINA)

Cultul pentru Marea Zeita sau Mama Divina era nelipsit din religia popoarelor antice si daco-getii nu faceau exceptie. Prin asa-numita interpretatio graeca, sursele ce mentioneaza zeitatile feminine le-au atribuit numele similare grecesti. Eliade le indica pe cele importante, în primul rând pe „Artemis…zeitate chtoniana analoga zeitelor trace Bendis sau Kotyto (Kotys)” (Herodot, IV, 33).

Putem identifica, de asemenea, o treime sacra alcatuita din zeul cerului (furtunii), Terra Mater (Mama Pamânt) si fiul lor, Dyonisos (cu numele trac de Sabos ori Sabazios) (Istoria…, p.169). A.Bodor (Dacia, N.S. VII, 1963, p.211-239) presupune cultul cuplului Liber-Libera a fi de origine dacica (De la Zalmoxis…, p.80, nota 134).
Bendis, ocrotitoarea femeilor, personifica Luna si corespundea nu numai lui Demeter, dar si Dianei romane (Diana sancta, potentissima). A.Fol si I.Marazov arata ca Bendis era „cea mai raspândita personificare traca a Mamei Zeilor”. Imaginea ei apare în mai multe reprezentari plastice (O.Drâmba, p.803). În schimb, dupa Paul Mac Kendrick, „dacii nu si-au conceput antropomorf zeitele” (Pietrele dacilor vorbesc, Bucuresti 1978, p.152). Cu toate acestea, corespondenta purtata de regii daci cu împaratii romani atesta ca dacii iubeau în general simbolurile (apud Kernbach, p.389).

În perioada daco-romana, li se adauga Minerva, Iuno, Ceres, Proserpina, Libera, Kybele, Isis, chiar si varianta locala a Dianei Mellifica, acestea fiind manifestari ale Zeitei, ale Mamei Divine (Kernbach, p.390-391).

Legenda lui Hermip (transmisa de Diogenes Laertios VIII, 41, Tertullian, De anima 28 si scoliastul Electrei, v.62), despre Pythagoras, al carui nume este indisolubil legat de al lui Zalmoxis, l-a facut pe Eliade sa evoce o rationalizare a Marii Mame. La Metapont, oras în care se credea ca a murit Pythagoras, casa sa a fost transformata într-un sanctuar al Demetrei (De la Zalmoxis, p.41-42).

Diodor din Sicilia consemnase: „Zalmoxis pretindea ca si lui îi daduse legile Hestia” (Biblioteca istorica I, XCIV.2). Rezulta de aici ca Zalmoxis ar fi fost doar legiuitorul aflat în relatie cu divinitatea protectoare feminina (Kernbach, p.685), punând în evidenta preeminenta Zeitei.

Suidas a mentionat ca numele de Zamolxis apartinea unei zeite !!! (apud Kernbach, p.685). Mircea Eliade arata ca „dupa Suidas, Hera ar fi varianta greaca a lui Zalmoxis” (De la Zalmoxis…, p.57; subl.ns.). Desi faptul poate parea surprinzator, nu trebuie sa pierdem din vedere ca multi exegeti considerau numele Zamolxis provenit de la cel al unei zeite: Mama Pamânt, reprezentata fie de Semele („zeita Pamântului”, mama lui Dionysos), fie de zeita chtoniana traca de prim rang Zemelo, derivând de la cuvântul slav „zemle” – „pamânt”. Eliade, referindu-se la parerea lui I.I. Russu (Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, Cluj, 1947, p.93), consemna: „Pentru savantul tracolog, valoarea semantica a temei zamol- este „pamânt” si „puterea pamântului”” (De la Zalmoxis…, p.60). Ori, este bine cunoscut nu numai ca Pamântul este Zeitatea feminina prin excelenta, dar la fel este si Puterea (Shakti, în sanskrita), dupa cum se observa si din exemplul Diana sancta potentissima, mentionata mai sus). De altfel, chiar functiile lui Zalmoxis îndreptateau interpretarea amintita: „izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reînvierii naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si de rodul ogoarelor” (O.Drâmba, p.803). Iar Russu (loc cit.) nu ezita sa-l asocieze „sânului matern în care se reîntorc oamenii” (apud De la Zalmoxis…, p.60). Dupa cum a aratat Eliade, cultul Zeitei „a supravietuit dupa romanizarea Daciei si numele de Diana se gaseste în vocabula româneasca zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (=San(cta) Diana), figura centrala a folclorului românesc” (ibid., p.79).

Lovinescu semnaleaza un caz analog: „Exista, de asemenea, si o divinitate colectiva dacica, numita Dacia felix asimilata cu Gaia. Aceasta asimilare a divinitatii colective locale cu marele Principiu feminin era cu totul obisnuita în antichitate. În legendele românesti, Dacia e numita Dochia, Deciana, Baba Gaia” (Dacia…, p.34).

DECENEU

Dekaineos (gr.) sau Decaeneus (lat.) uneori ortografiat Dicineus, a fost cel mai celebru sacerdot daco-get, zeificat ulterior, care a trait în vremea lui Burebista.
Burebista l-a asociat la domnie, acordându-i „o putere aproape regala” (Iordanes, Getica XI, 67). Dupa moartea celui dintâi, Deceneu succede ca rege. Prin urmare, marele preot era fie asociat al puterii regale, fie un posibil succesor al regelui, fie „rege si preot” în acelasi timp, cum se intitula unul din predecesorii lui Decebal (O.Drâmba, p.792-793). Eliade se refera la marele preot Comosicus (De la Zalmoxis…, p.57).

Deceneu a îndeplinit rolul unui erou civilizator. Dupa Strabon, el dobândise cunostinte în Egipt (Geografia VII, 3.11), lucru confirmat si de Iordanes care sustinea ca el i-a initiat pe geto-daci nu numai în filosofie, etica, logica, dar si în fizica si astronomie (Getica XI, 69-70). Platon elogiase, la rândul sau, cunostintele filosofice, astronomice si medicale ale lui Zalmoxis si ale sacerdotilor daci.

„Dupa Iordanes (XI, 67-68) Dicineus devine colaboratorul regelui Boruista când Sylla domnea peste romani, adica în jurul anului 80 î.e.n. si aceasta indicatie pare corecta” (De la Zalmoxis…, p.76). Eliade apreciaza ca „învatatura enciclopedica a lui Deceneu” indica „înflorirea culturala a dacilor în urma unificarii realizate de Burebista si apogeul ei în timpul domniei lui Decebal” (p.77).

„Pe barbatii cei mai de seama si mai întelepti pe care i-a învatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare” (Getica XI, 71). În centrul religios de la Sarmizegetusa si împrejurimi, la Gradistea Muncelului, s-au gasit pâna acum resturile a zece sanctuare (O.Drâmba, p.806).

Dar, cum vom vedea, Deceneu a fost, mai presus de orice, un autentic initiat.

O INITIERE AUTENTICA

Istoricii, si mai ales arheologii admit ca „incontestabil ca religia geto-dacilor ajunsese la un nivel de spiritualizare mai înalt decât toate celelalte religii înrudite ale popoarelor învecinate” (Radu Florescu, în comentariile de editor al Geticii, p.539).

Anticii remarcasera asemanarea dintre cultul initiatic existent la daco-geti si cultele Misteriilor grecesti: cele de la Eleusis, cele dionisiace, etc. „Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica si misterica” (O.Drâmba, p.802). În consemnarile lui Herodot, Mircea Eliade „ghiceste caracterul misteric al cultului” (Istoria…, p.174), explicând acest fapt prin aceea ca „discretia sa r propos de Mistere este bine cunoscuta”(loc.cit.).

Contrar parerii ca Zalmoxis fusese initiat de pitagoreici, situatia se prezenta invers, caci grecul Hermippus Callimachius arata textual ca Pythagoras era „thrakôn dôxas mimoumenos” („discipol al întelepciunii trace”), cu atât mai mult cu cât Herodot admisese anterioritatea lui Zalmoxis fata de marele matematician si filosof (Dacia…, p. 36).

Dupa cum scria Herodot, getii „se cred nemuritori” (Istorii IV, 83). Eliade arata însa ca „verbul „áthanatizein” (cf.V, 4) nu înseamna a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”. Aceasta „imortalizare” se dobândeste prin intermediul unei initieri” (Istoria…, p.174). Mai departe se mentioneaza ca dintre elementele cele mai caracteristice ale cultului „”imortalizarea” sufletului si învatatura privind existenta beatifica…îl apropie pe Zalmoxis de Mistere” si ca „în acest sens, poate fi comparat cu Dionysos al misterelor dionysiace” (ibid., p.175 si nota 90).

„Aceasta post-existenta fericita nu era deloc generala, ci se obtinea prin intermediul unei initieri…Hellanikos, care era mai vârstnic decât Herodot, dar care urmeaza povestirea sa, descriind ritul lui Zalmoxis îl numeste pe buna dreptate „teletai” subliniindu-i caracterul initiatic” (De la Zalmoxis …, p.47). „În Charmides, dialog scris probabil cu vreo treizeci de ani dupa Herodot, Socrate vorbeste de un medic trac pe care-l întâlnise, „unul din acei doctori ai regelui trac Zalmoxis despre care se zice ca stapânesc mestesugul de a te face nemuritor” (136 d)” (ibid., p.46). Pe buna dreptate sublinia Eliade ca, la fel cu initiatii Misterelor eleusine sau orficii, pentru geti,”numai „sufletul”, principiul spiritual, îl întâlneste pe Zalmoxis” (ibid., p.49).

Pornind de la analogia cu Kronos-Saturn unii exegeti au interpretat numele lui Zalmoxis prin Zeul-Mos (N.Densusianu, R.Vulcanescu, apud Kernbach, p.685; Dacia…, p.36). Dupa opinia noastra, sufixul este analog cu sanskritul Moksha, având semnificatia de nemurire prin eliberarea din ciclul nesfârsit al reîncarnarilor. Zalmoxis este deci Zeul Mokshei, zeul care confera nemurirea.

„Hippolit (Philosophumena II, 25) comunica o legenda conform careia Zalmoxis ar fi propagat o doctrina pythagoreica printre celti… Anumiti autori moderni au apropiat druidismul de confreriile trace si geto-dace. Mai ales importanta marelui preot, credinta în nemurire si stiinta sacra, de tip initiatic, ale druizilor evoca paralelisme cu dacii. De altfel trebuie luate în considerare anumite influente celtice, pentru ca celtii au locuit câtva timp în regiunile occidentale ale Daciei” (De la Zamolxis…, p.75-76).

În cele ce urmeaza vom arata ca la geto-daci se regaseau elemente certe dovedind o initiere autentica cum ar fi asceza si experienta extatica. Cât despre simbolismul energiei spirituale Kundalini, care atesta neîndoielnic atingerea unui nivel elevat al spiritualitatii, el va fi prezentat într-un capitol aparte.

„Strabon (Geografia VII, 3.3) reproduce, dupa Posidonius, ca misienii se abtineau sa manânce carne, multumindu-se cu miere, lapte, brânza, si ca din aceasta cauza ei se numesc „cei ce se tem de Zeu” (theosebeis)…Strabon adauga ca, la traci, exista solitari mistici cunoscuti sub numele de ktistai care traiesc fara femei, se consacra zeilor si vietuiesc „eliberati de orice teama”” (loc. cit.) (apud Eliade, Istoria…, p.171 si nota 79; vezi si De la Zalmoxis…, p.56-57,74). Strabon mai arata ca în vremea lui Deceneu „practica pitagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei ca o porunca data de Zalmoxis”. „La daci, dupa o informatie a lui Flavius Josephus (Antichitati iudaice XVIII, 2), acesti asceti si contemplativi se numeau pleistoi, cuvânt pe care Scaliger l-a propus sa fie citit polistai” (De la Zalmoxis…, p.71,74).
Circumambulatia în jurul locurilor sacre sau dansul circular se întâlnesc în multe manifestari spirituale. Sunetele puternice erau folosite pentru a alunga demonii. Dupa cum preciza Eliade, cultul lui Sabos (Sabazios), echivalentul trac al lui Dionysos, includea, pe fondul unor „zgomote de lovire în cazane de bronz, chimvale, fluiere”, dansul circular, aprig, însotit de strigate de bucurie (Istoria…, p.169-170).

„Ca toti tracii, getii cunosteau si ei extazul” arata Mircea Eliade (De la Zalmoxis…, p.56). „Experientele extatice întareau convingerea ca sufletul nu e numai autonom, ci si susceptibil de o unio mystica cu divinitatea…Credintele arhaice, într-o supravietuire vaga si aproximativa a sufletului, au fost treptat modificate, ducând, în cele din urma, la ideea de metempsihoza, sau la diverse conceptii despre nemurirea sufletului. Probabil ca experientele extatice care au croit drum unor astfel de conceptii nu erau întotdeauna de tip „dionysiac”, adica orgiastic. Extazul putea fi provocat si … prin rugaciune” (Istoria…, p.170-171). Dupa Eliade, experienta extatica era corelata, la triburile trace, cu „credinta în nemurire si certitudinea beatitudinii sufletului decorporalizat”. În cadrul manifestarilor extatice el mentiona „oracolul lui „Dionysos”; templul se afla pe un munte înalt si profetesa prezicea viitorul în „extaz”, ca si Pythia de la Delfi” (loc cit.). Strabon (Geografia VII, 67) îl citeaza pe Zalmoxis alaturi de Amphiaraos, Trophonius, Orfeu si Musaios, care erau renumiti prin experientele lor extatice. Iar Pythagoras, cu care era comparat Zalmoxis, fusese pus în legatura cu Aristeas, Abaris, Epimenide, Phormion, Empedocle. „Legendele lui Pythagoras fac aluzie la raporturile sale cu zeii si spiritele”. Aristeas, eroul unei calatorii (mentionate anterior) în tara hiperboreilor, la nordul Marii Negre, trecuse de la moarte la înviere. Epimenide „postise si deprinsese extazele prelungite”, devenind „stapân al unei „întelepciuni entuziaste”, adica al unei anumite tehnici extatice”. Phormion „a fost vindecat de o rana în urma unei calatorii extatice într-o regiune ciudata, apartinând unei „geografii mitice””; ca si „Leonymos ajunge în „Insula Alba” – mai târziu localizata în Marea Neagra” (apud M.Eliade, De la Zalmoxis…, p.49-50, 52-54). Semnificatia „Insulei Albe” (Leuke) identificata cu Insula Serpilor din dreptul gurilor Dunarii, va face obiectul unei analize ulterioare. Polyaenus (Stratagemata VII, 22) îl mentioneaza pe Kosingas, rege al triburilor trace Kebrenoi si Sykaiboai, care era în acelasi timp mare preot al Herei (v.mai sus „Cultul Marii Zeite”). Când supusii sai deveneau recalcitranti, Kosingas îi ameninta ca se urca la cer pe o scara de lemn, pentru a se plânge de purtarea lor. Simbolismul scarii este atestat si în alte religii ale Orientului Apropiat antic si ale Mediteranei (M.Eliade, Le chamanisme, p.378 sq.). Eliade adauga: „Ceea ce este sigur, e ca în episodul foarte rationalizat de Polyaenus, se descifreaza un vechi rit trac de ascensiune extatica la Cer” (De la Zalmoxis…, p.57). Toate cele aratate l-au facut pe marele istoric al religiilor sa conchida: „Este ceva adevarat în cliseele atât de populare în Grecia dupa Herodot, care-l plasau pe Zalmoxis alaturi de Pythagoras, Orfeu, Musaios si mai târziu de Zoroastru, de „înteleptii egipteni” sau de druizi. Toate aceste personaje erau cunoscute ca având experiente extatice si capabile sa reveleze mistere privind sufletul omenesc si supravietuirea lui” (ibid., p.58).

Eliade a combatut – cu argumente asupra carora nu are rost sa insistam – teoria ca Zalmoxis ar fi fost un zeu al mortii, precizând: „Zeii si zeitele mortii domnesc peste o multime de morti, în timp ce divinitatile Misterelor admit pe lânga ele numai initiati. Pe deasupra este vorba de doua geografii escatologice diferite: tarâmurile stralucitoare care îi asteapta pe initiatii în Mistere nu se confunda cu Infernurile subterane în care se aduna mortii” (op.cit., p.61).

Nu putem încheia acest capitol fara a mentiona împrejurarea ce-l desemneaza pe Deceneu a fi fost unul din marii initiati ai antichitatii.

„Boirebistas…si l-a luat ca ajutor pe Dekaineos, un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, învatând acolo multe semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba înca, de la un timp, era socotit si zeu, asa cum am aratat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau, este si faptul ca ei s-au lasat înduplecati sa-si stârpeasca viile si sa traiasca fara vin” (Strabon, Geografia VII, 3.11).

Desi savantii i-au ignorat profunda semnificatie, faptul în sine este extraordinar si credem ca importanta sa nu poate fi îndeajuns apreciata. Caci interdictia data de Deceneu echivaleaza cu o revolutie în conceptia religioasa, dovedind ca marele preot era un adevarat iluminat, o autentica personalitate, care atinsese un nivel spiritual exceptional. Gândirea lui Lovinescu se dovedeste înca odata falsa si sterila (Interpretarea…, p.134, nota de subsol si p.135). Mai întâi, vitei de vie îi atribuie, în mod eronat, trasaturi pozitive: „Vita de vie reprezinta în acest context o expresie materializata a originii si a caracterului de vesnicie a vietii spiritului uman, cu atât mai mult ca unul din simbolurile energiilor „esenta” este vinul” (!). Apoi, îsi pune retoric „întrebarea ce semnificatie a avut smulgerea vitei de vie de Burebista si Deceneu?”, ramasa fara raspuns.

Sa ne reamintim ca în Biblie, oprelistea de a consuma vin era o porunca divina. Astfel, Dumnezeu le-a cerut preotilor (Aaron si fiii sai), sub amenintarea pedepsei cu moartea: „Tu si fiii tai împreuna cu tine, sa nu beti vin, nici bautura ametitoare” (Levitic 10.9). „Nici un preot nu va bea vin” (Ezechiel 44.21). Cei care i se consacrau, „facând juruinta de nazireat, ca sa se închine Domnului, sa se fereasca de vin si de bautura ametitoare”, ba chiar si de must, struguri proaspeti ori uscati (Numeri 6.2-3; vezi si Amos 2.12). Îngerul Domnului i-a spus mamei care-l purta în pântece pe Samson, destinat nazireatului (închinarii): „sa nu bei nici vin, nici bautura tare” (Judecatori 13.4, 14). Tema se regaseste în Proverbe 23.29-31; Isaia 5.11, 22; 28.7; Osea 4.11. În Noul Testament arhanghelul Gavril îi vesteste lui Zaharia ca Ioan „nu va bea vin, nici bautura ametitoare (sichera)”) (Luca 1.15; vezi si 7.33).

Incompatibilitatea consumului de bauturi cu spiritualitatea nu fusese denuntata doar de Dumnezeul biblic. Krishna interzisese locuitorilor din Dwaraka sa bea vin. Încalcând porunca, foarte multi si-au gasit aici moartea, între care si fiul sau, Pradyumna. În Grecia antica, negativitatea bacchantelor s-a manifestat împotriva divinitatii, atunci când l-au sfârtecat pe Orfeu, aruncându-i capul taiat în Hebros.
Comparând cu cele poruncite de Yahweh numai slujitorilor sai, cât de extraordinar ne apare acum faptul ca Deceneu a impus interdictia de a bea vin unui popor întreg ! Si asta, dupa ce, timp de secole, consumul de vin constituise un obicei general!
  

Dan Costian

SUPRAVIETUIREA TRADITIEI SPIRITUALE

Unii istorici au afirmat ca reforma lui Deceneu ar fi însemnat modificarea sau chiar disparitia cultului pentru Zalmoxis. Eliade ofera o alta ipoteza: „Toate aspectele religiei lui Zalmoxis – escatologie, initiere, pythagoreism, ascetism, eruditie de tip misteric (astrologie, terapeutica, theurgie etc.) – încurajau apropierea de crestinism1). Cea mai buna si cea mai simpla explicatie a disparitiei lui Zalmoxis si a cultului sau ar trebui cautata în crestinarea precoce a Daciei (dinainte de anul 270 e.n.). Din nefericire cunoastem destul de putin fazele cele mai vechi ale crestinismului în Dacia; nu stim, în consecinta, daca anumite aspecte ale religiei lui Zalmoxis au supravietuit sub o forma noua, în perioada primelor secole crestine. Dar ar fi zadarnic sa cautam eventualele urme ale lui Zalmoxis în folclorul românesc” (ibid., p.80-81; subl.ns.).Ultima fraza a lui Eliade poate parea surprinzatoare; el arata în continuare: „Destinul lui Zalmoxis este desigur paradoxal. Disparut la daco-romani, a supravietuit departe de patria sa, în traditiile gotilor si, prin urmare, în eruditia istoriografica, foarte mitologizata, a Occidentului. El a supravietuit tocmai pentru ca simboliza într-un anumit fel geniul geto-dacilor” (loc cit.;subl.ns.).

Credem ca exista suficiente marturii ale supravietuirii autohtone a traditiei spirituale – de o mare profunzime – a stramosilor nostri. Am vazut ca Eliade citase cazul mentinerii zeitei Diana sub forma Sânzienei. În alt loc el arata: „Paradoxul Daciei, si în general al întregii Peninsule Balcanice, este ca ea constituie în acelasi timp o „raspântie”, în care se întretaie influente diverse, si o zona conservatoare, cum o dovedesc elementele de cultura arhaica, care au supravietuit aici pâna la începutul secolului XlX” (De la Zalmoxis…, p.162; subl.ns.).

Fara a fi de acord cu multe din interpretarile, uneori exagerate, ale lui Vasile Lovinescu, nu e lipsit de interes sa procedam la audiatur et altera pars. În opinia acestuia, Dacia „a fost centrul suprem al unei traditii mult mai puternice si mai pure decât traditia celtica. Ocupatia romana a durat numai de la 110 la 275 dupa Christos, în total 165 ani. Si mai putin de o treime din Dacia a fost ocupata: Transilvania si Oltenia actuala. În tot restul tarii, dacismul a subzistat fara sa fie tulburat… De altfel, crestinismul nici n-a avut timpul sa se implanteze. Numai catre sec. VIII si IX câtiva misionari au îndraznit sa patrunda dincolo de frontiere si în câmpii. Apoi, ortodoxia n-a avut niciodata gustul prozelitismului. Centrele spirituale ale dacilor se gaseau în masivele centrale ale muntilor, cei mai salbatici si cei mai de nepatruns din Europa…O imensa padure a acoperit Dacia si viata pastorala s-a generalizat din nou, mai ales în muntii centrali inaccesibili…În jur, barbarii goti, ostrogoti, vandali, gepizi, slavi, cumani, pecenegi, unguri, mongoli au facut vid…Traditia dacica a continuat sa subziste netulburata, în afara timpului, în afara istoriei care se facea în jurul ei. Astfel, când în sec. XIII si XIV au fost întemeiate principatele Moldovei, Valahiei si Transilvaniei, a caror reunire avea sa formeze România moderna, Dacia era neatinsa de istorie… Când în 1829, tratatul de la Adrianopole a permis comertul exterior în Tarile române, noua zecimi din teritoriu era acoperit de paduri.

Asadar, întemeierea celor trei principate românesti semnifica o readaptare a traditiei dacice. La crestinism ? That is the question…Se va vedea de ce credem ca se poate raspunde: nu.

Am vazut ca crestinismul n-a patruns decât foarte târziu în Dacia. Toata spiritualitatea crestina româneasca provine din afara, din Bizant, de la Muntele Athos, din Bulgaria. Liturghia s-a oficiat totdeauna într-o limba straina, în slavona mai întâi, apoi în greaca. Numai catre secolul XIX limba româna a înlocuit limba greaca si n-a fost ceva traditional”. Se zice ca Lovinescu si-a fi schimbat mai apoi parerea (Dacia…, p.51-53). Lasam cititorul sa aprecieze singur valoarea argumentelor de mai sus.

RADACINI SPIRITUALE STRAVECHI ÎN DACIA (IV)

Dan Costian

CORPUL ENERGETIC. TREZIREA LUI KUNDALINI

În lumea antica, preotii-terapeuti ai geto-dacilor se bucurau de un renume deosebit. „Dio, una din sursele lui Iordanes, afirma ca getii erau aproape tot atât de civilizati si „savanti” ca grecii” (De la Zalmoxis…, p.77).

Vom vedea ca acesti initiati abordau o medicina integralista (holistica) asemenea yoghinilor, motiv care ne determina sa avansam ipoteza ca nu le era straina nici structura energetica a corpului subtil, atât de familiara tuturor variantelor de Yoga.
Socrate vorbeste cu admiratie despre medicii „regelui trac Zalmoxis”, a caror doctrina si practica erau superioare celor ale medicilor greci (Platon, Charmides, 156 d).

Eliade arata ca „reputatia medicilor geto-daci era reala si ca ea s-a mentinut timp de secole. Dar Platon comunica câteva detalii de mare valoare: importanta acordata „sufletului” de catre Zalmoxis care este în acelasi timp zeu, rege si terapeut; relatia functionala între sanatatea conservata printr-o „metoda totala”, în care sufletul joaca rolul decisiv, si obtinerea nemuririi… Pe scurt, Zalmoxis este zeul-terapeut care se preocupa înainte de toate de sufletul uman si de destinul sau. Intr-adevar, exista o anumita traditie despre Zalmoxis iatros (cf.Tomaschek, Die alten Thraker II, I, pp.64 sq.), si, cum remarca Pârvan (Getica, p.145), nu este o întâmplare daca Dioscoride, doctor grec din sec. I e.n., s-a straduit sa adune si sa înregistreze un mare numar de nume daco-gete de plante medicinale (cf.Tomaschek, op.cit., pp.22 sq.)” (De la Zalmoxis… , p.69).

Dar sa-i dam mai bine cuvântul lui Socrate, pentru a ne furniza o mostra din învatatura lui Zalmoxis: „Dupa cum nu se cuvine sa încercam a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie sa încercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul; cauza pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc întregul pe care ar trebui sa-l îngrijeasca, iar daca acestui întreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii” (Platon, Charmides, 157 d-e).
În cele ce urmeaza vom cauta sa aducem argumente în sprijinul ipotezei ca stramosii nostri posedau cunostinte despre elementele structurale ale corpului energetic: canale (nadi) si centre (chakre). Pentru amanunte privind corpul energetic, trimitem cititorii la serialul pe aceasta tema publicat în revista YOGA SPONTANA.

Vasile Lovinescu avansase ipoteza unei analogii între geografia hiperboreana si cea a Deltei Dunarii. El sustinuse existenta unei similitudini între Marea Neagra si Ocean (Strabon o numea „nou ocean”, Geografia I, 2.10), Istrul fiind „keras okeanoio” – golful oceanului (Apollonius din Rhodos, Argonautica IV, 182), iar bratul central al deltei numindu-se Boreostromion. Insulei Albe, unde se afla templul lui Apollo amintit de Hecateu din Abdera (citat de Diodor din Sicilia, II, 47), el i-a gasit corespondentul în Insula Serpilor, numita în vechime Leuke (Alba) unde s-ar afla ruinele unui templu apollonian, si care era înconjurata de denumiri geografice asemanatoare: Olbiopolis, insula Apollonia, Cetatea Alba lânga Nistru, Bolgrad (orasul alb). Insula hiperboreana Thule era în marea Cronium, careia el i-a stabilit o corespondenta cu Marea Neagra saturniana. Tot Hecateu afirmase ca din Insula Alba a hiperboreenilor se vedea Luna. Pornind de la aceasta, Lovinescu a aratat ca Insula Serpilor e în fata orasului Sulina (numit înca de localnici Selina, si consemnat astfel în De administratione imperii de Constantin Porphirogenetul si în Periplul Catalan din 1375). În numele lagunei Letea el o vedea pe Leto (in dialect pelasg Lete), mama lui Apollo (si a Selenei), cea nascuta „în fata tinutului celtilor, în partile oceanului [unde] este o insula numita Leuky” (Hecateu). În Tulcea (dar si în Tuzla) sustinea ca se regaseste numele insulei Thule. La rândul lor, R.Cristian si F.Mihaescu vor vedea în Marea Neagra corespondenta Marii Baltice (deoarece ambele sunt mari interioare) si în Crimeea (Chersones tauric) corespondenta Danemarcei (Chersones cimbric) (Dacia…, p.23-25).

Credem ca aceste speculatii nu fac decât sa ne îndeparteze de la Adevar.
Vom remarca, mai întâi, ca mari civilizatii din vechime au fost legate de zona deltelor unor fluvii cum sunt Nilul, Gangele etc.

Delta Dunarii este formata din trei brate (canale), asemenea celor trei canale energetice din corpul subtil uman (reflectare a structurii Fiintei Cosmice, Virata): Ida, Sushumna si Pingala. Canalul Ida este canalul lunar, al energiei feminine, deci ar putea fi pus în relatie cu Luna sau Selena (Sulina), în timp ce Pingala, canalul solar, va corespunde fratelui acesteia, Apollo (zeul Soarelui). Simbolul sacru al sarpelui (insula cu acelasi nume) indica energia serpentiforma Kundalini, încolacita în ea însasi de trei ori si jumatate (ca si sarpele-zeu Glikon gasit nu departe de Delta, la Tomis-Constanta, cu tot atâtea încolaciri si al carui par de femeie o sugereaza pe Kundalini). Sediul lui Kundalini este osul sacru, în care, în stare inactiva, aceasta se afla încapsulata si complet izolata de rest, asemenea unei insule.

Atribuit altui brat, numele sfântului Gheorghe este indisolubil legat de doua simboluri revelatoare. Primul este sarpele (dragonul, balaurul), deci Kundalini. În al doilea, lancea, nu este greu sa ghicim canalul Sushumna (coloana vertebrala) care se înalta drept (ca o lance) între serpuitoarele canale laterale ale sistemului nervos simpatic. Tema va fi dezvoltata mai jos, în cadrul alegoriei sarpelui.

Trezirea lui Kundalini este însotita de instaurarea beatitudinii. Or, alte denumiri date Insulei Serpilor erau Helixea (Felicia), care are aceasta semnificatie, si „nesos makaron” (Insula Preafericitilor). Este vorba, desigur, de cei care aveau activata energia Kundalini.

Desi citeaza elemente ale unor cunoscute basme, Lovinescu nu poate sesiza adânca lor semnificatie. Vom încerca sa suplinim aceasta lacuna în cele ce urmeaza.
În serialul despre „Ciclurile cosmice” a fost analizata semnificatia celor trei metale: arama, argint si aur, ce revin obsesiv în basmele noastre, aratând ca ele pot fi puse în legatura si cu energia celor trei canale. Astfel, arama (cel mai dur metal din cele trei) corespunde canalului drept, masculin, Pingala; argintul, moale, indica Ida nadi, canalul lunar, feminin; iar aurul, cel mai nobil dintre ele, trimite la Sushumna, canalul perfectiunii, al echilibrului desavârsit. El este Calea Regala a lui Kundalini, ce duce în Împaratia Cerurilor (Sahasrara). Nu întâmplator, rezultatul final al diferitelor transformari (atingerea starii de Yoga) este aurul (realizarea suprema, a Sinelui): palatele se prefac într-un mar de aur, parul devine de aur etc. Marul de aur e aruncat în capul alesului (Sahasrara). În basmul Fata Împaratului Rosu, Fat-Frumos va sari cu calul sau (Kalki, zeitatea Sahasrarei, al carui vehicul e calul) si va lua coroana de aur pusa în vârful unei sulite (Sushumna, coloana vertebrala). Fidel unor surse autentice, Lovinescu vede în cal energia Kundalini, în turnul ce avea în vârf fata de împarat (aici Adi Shakti, zeitatea pereche a Sahasrarei) – simbolul coloanei vertebrale si în coroana de aur – Sahasrara. El atentioneaza asupra primejdiei trezirii violente (termenul corect ar fi „trezirea neautorizata”) a energiei Kundalini (Dacia…, p.71).

Basmele pun în evidenta caracterul secret al acestor cunostinte initiatice: coliba este urâta pe dinafara (corpul fizic) si de aur pe dinauntru (corpul subtil activat de Kundalini); parul de aur este disimulat sub o basica etc.

Calea catre Dumnezeu presupune o lupta (interioara, în mod evident). Eroul (Sinele nostru) trebuie sa învinga multe dificultati (prin asceza, tapasia, în Yoga clasica). El se va lupta cu fortele raului: zmei, animale monstruoase, personaje malefice (asa cum în marile epopei hinduse lupta era purtata împotriva demonilor). Lovinescu remarca: „Batalia simbolizeaza acel haos indispensabil si prealabil coborârii Razei ceresti care-l va organiza dându-i vibratia initiala necesara” (Dacia…, p.70). Intr-adevar, Kundalini se manifesta ca energie vibratorie. În metodele traditionale, trezirea ei este rasplata luptei interioare a yoghinului. Efectul sau asupra sistemului energetic interior este trecerea de la o stare de dezechilibru (haos) la echilibrul perfect organizat, în armonie cu divinitatea.

Când se refera la stradaniile sau la metamorfozele eroului (simbolizând evolutia sa spirituala catre realizarea Sinelui, concomitent cu o transformare profunda), cifrele 3 si 7 dezvaluie activarea etapizata a celor trei canale, respectiv a celor sapte centre energetice clasice (sau noua, la un nivel superior al cunoasterii – v. mai jos).

Merele de aur sunt vegheate trei nopti, eroul va lupta cu zmeii trei zile si trei nopti, va repeta unele încercari de trei ori, va înfrânge trei zmei, va trece trei poduri, va strabate trei paduri, sau va traversa o apa, un munte si o padure. Metamorfozele presupun schimbarea a trei costume (de arama, argint, aur), se produc dupa ce se plesneste din bici de trei ori, dupa ce faptura înghite trei guri de jaratic, se scutura de trei ori, se da de trei ori peste cap etc. Relatând transformarea calului (!), Lovinescu arata ca astfel „eroul ia în mod virtual în posesiune cele trei lumi… Eroul a descoperit adevaratul Agent, el a eliberat pe Shakti, captiva unei materii vulgare si de dispretuit. Lovita la cap, formidabila putere a Sarpelui se trezeste si zboara pâna la Nori, pâna la Luna, pâna la Soare… Fiecare lovitura de frâu sau învârtire de Cheie deschide Poarta strâmta a uneia din cele trei lumi” (Dacia…, p.80).

În opinia noastra, eliberarea celor trei printese simbolizeaza admirabil eliberarea (activarea) puterilor celor trei canale – Maha-Lakshmi, Maha-Saraswati, Maha-Kali, corespunzând celor trei guna, respectiv Sattva, Rajo si Tamo.

Lovinescu vedea în cele trei fete ale Împaratului Verde din basmul Harap-Alb, trei shakti (puteri), „trei aspecte ale „Regelui Lumii””, cele trei Iele din traditia româna, Margalina, Rosalina, Savatina, sau Sânziene. Obsedat de Ianus, în dezacord cu Eliade, el o asimileaza pe Sânziana cu Sfânta Ioana, aspect feminin al lui Ianus, ca Iana (?) (Dacia…, p.76).

Canalele laterale au semnificatii antagonice. Astfel:

– canalul stâng (feminin) Ida reprezinta Luna, recele, trecutul, noaptea, întunericul, pasivitatea (inertia), umiditatea, moliciunea, semnul minus, simbolul Yin etc.;

– canalul drept (masculin) Pingala e caracterizat de Soare, caldura, viitor, zi, lumina, actiune, uscaciune, duritate, semnul plus, simbolul Yang etc.

În memoria basmelor le regasim sub forma contrariilor: „tara în care împaratea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamântului; si craiia istuilalt la alta margine” (latura dreapta si cea stânga a corpului subtil). Împaratul Verde, corespunde canalului Ida: verdele e o culoare rece, împaratul avea trei fete. Craiul Rosu trimite la canalul Pingala: rosul e o culoare calda, craiul avea trei feciori. Dar Lovinescu vede aici simboluri alchimice: plumb, mercur, sulf… (Dacia…, p.78).br În reprezentarile artistice, Adam si Eva se tin de-a dreapta si de-a stânga Arborelui Vietii, simbolizând astfel canalele laterale Pingala (masculin) si Ida (feminin).

Contrariile apar si în numele eroului Harap-Alb (negru si alb). E curios cum Lovinescu nu a sesizat semnificatia, de vreme ce consimte ca „Harap-Alb este Negru-Alb, Yin-Yang” (ibid., p.73); „Harap-Alb este numele românesc al Yin-Yang, echilibrare perfecta de antinomii” (Interpretarea…, p.26). În pofida acestui fapt, el se lanseaza în speculatii care-l conduc la concluzii false, potrivit carora eroul basmului ar fi când Mistretul Alb (Omul Universal al erei Mistretului, p.74-76), când Ganesha-Ianus (p.79), când Suveran Pontif si Rege al Lumii (p.83), când Perseu (p.86) ori Parashurama (p.87) sau chiar Rama (p.98).

Alte numere (totdeauna pare) ar putea sugera ramificatiile plexurilor ce corespund chakrelor – numarul lor de petale: patru piloni ce sprijina Pamântul (Muladhara), sase sau douasprezece aripi ale calului nazdravan (Swadisthan, respectiv Anahath), vârsta de saisprezece ani când eroul porneste sa caute Tinerete fara Batrânete si Viata fara de Moarte (Vishuddhi), doi pesti ce sprijina Pamântul (Agya, nivelul superior de manifestare al Fiului Divin Ganesha-Pamântul, adica Iisus, simbolizat de Peste). Cât despre Sahasrara al carei nume înseamna „lotusul cu o mie de petale”, numarul sau simbolizeaza transcendenta.

Dintre animalele benefice care îl sprijina pe erou, unele sunt cunoscute ca vehicule ale zeitatilor ce guverneaza centrele energetice: câinele (Adi Dattatreya-Vidul), leul (Durga-Anahath), pajura (Krishna-Vishuddhi), calul (Kalki-Sahasrara) etc.
Deosebit de semnificativ ni se pare faptul ca eroul îi va imobiliza pe Murgila, Miazanoapte si Zorila, adica va suspenda Timpul. Metafora, care îi scapa lui Lovinescu, este trezirea lui Kundalini, pe canalul central, al prezentului, ceea ce îi permite yoghinului sa traiasca exclusiv în prezent, de fapt, sa fie Kalatit (dincolo de Timp), sa supuna Timpul.

Lovinescu reda textul unor colinde (Dacia…, p.26-30) din care reproducem:

„La Mânastirea cu noua altare/ Mi-ard noua lumânare
… Si din Padure mare
S-a taiat un Copac mare/ Si s-a facut o Mânastire Alba Mare
Cu noua altare/ Si noua Tronuri de Aur
Cu slove de Aur./ În Altarul Mare
E Sânta Maria Mare./ În Altarul Mic
E Sânta Maria Mica./ În Altarul din Mijloc
Maica Domnului sedea…”

Ne exprimam surprinderea ca scriitorul, care nu era strain de hinduism si yoga, nu a putut remarca aici simbolismul evident: Copacul este Arborele Vietii (sistemul energetic subtil). Cele trei Marii sunt energiile celor trei canale, reprezentate de entitati feminine: Maha-Saraswati, Maha-Lakshmi si Maha-Kali (v. mai sus).

Mânastirea Alba Mare este Sahasrara (lotusul alb cu o mie de petale); cele noua Altare (noua lumânari, noua Tronuri de Aur) sunt chakrele (în mod obisnuit considerate în numar de sapte; doar marii initiati au cunostinta si de cele doua superioare: Bindu si Artabindu, ce transcend limitele corpului uman), tot atâtea etape energetice ale evolutiei lui Kundalini. În povestirea Harap-Alb, pentru a ajunge la curtea împaratului (Sahasrara), eroul si Spânul trec noua mari, noua tari si noua ape mari. Lovinescu ignora sensul atât de evident afirmând: „acestea ni se par a corespunde la cele 9 constelatii circumpolare” (Dacia…, p.83, nota 11).
Lovinescu trimite la o descriere luata din Edda: „Cunosc noua lumi, noua domenii acoperite de arborele lumii, acest arbore cu întelepciune întemeiat care se împlânta în sânul pamântului” (Interpretarea…, p.104-105).

Cele sapte chakre sunt indicate în Povestea gainusii de aur pe care Dumnezeu o transforma, dimpreuna cu puii într-un roi de stele: Closca cu Pui, Pleiadele (7 stele). Lovinescu recunoaste în aceste simboluri cosmice, manifestarea unor entitati divine: „Legatura lui cu divinitatea se putea face prin intermediari cosmici („closca cu pui”) prin care putea primi putere în rezolvarea tuturor problemelor” (ibid.102-103,105). Cele sapte chakre pot fi regasite si în basmul despre eroul care taie balaurul cel urias în sapte bucati (v. alegoria sarpelui).

Faptul ca fiecare chakra este guvernata de un aspect al divinitatii, rezulta din urmatoarele versuri (Dacia…, p.27-28):

„…Noua preoti preutesc
Noua diaconi citesc/ În locas Dumnezeiesc”.
Si mai departe:
„În Dalba Mânastire Mare/ Aho Ler Doamne Ler!
Mânastirea cu Noua Altare/ Si cu Jeturi aurite.
Da în Jeturi cine sade?/ E Ilion,
Lânga el e Maica Precista/ Lânga Maica Precista
Sade Batrânul Craciun/ Lânga Batrânul Craciun
Sade Ion Sânt Ion… /Si Siva Vasilea”.

Avem de-a face, evident, cu numele aspectelor divine care guverneaza chakrele (Altare, Jilturi, toate cu majuscula); între ele apare… Siva!!! Vasilea (Basileus) indica suprematia lui Shiva. Lovinescu nu observa nimic din acestea. El va atribui numelor populare de sfinti, corespondente arbitrare: Sfânta Maica – Latona; Sf. Maria Mare – Gaia; Sf. Maria Mica – Diana, Luna; Ion-Sânt-Ion este Ianus, iar Craciun – Saturn, pe când Siva este „Ops Consiva, divinitate a recoltelor”!!! Zeitate minora, ce nu are nimic dintr-un Basileu al zeilor.

Exista numeroase alte dovezi ca stramosii nostri admiteau stapânirea zeitatilor (încarnarilor, aspectelor divine) asupra chakrelor. Analizând basmul Lostrita (Interpretarea…, p.77,80), Lovinescu consemna: „Nici un om nu se poate mântui prin propriile-i sfortari si necesita sprijinul si interventia unui Soter (mântuitor, intermediar) coborât din ceruri” exemplificând prin „Maria Lipan (Maria sotia Pestelui), nume soteriologic prin excelenta, ceea ce înseamna ca Mântuitorul apare si în ipostaze feminine. În dogma crestina Maria este „corascumparatoarea” genului uman”.

În alta parte (Dacia…, p.38-39) el furnizeaza elemente referitoare la relatia aspectelor divine cu chakrele, dar întelesul real îi scapa, propunând piste false.

„Sus la cheia raiului/ Buna ceata mi-e adunata
Tot de sfinti de aceia sfinti/ Si-mi citeau, prooroceau,
Si-mi citeau de Dumnezeu/ Si pe Dumnezeu nu-l stiu…
Jos la cheia raiului/ În stâlp de piatra mi-e-ncheiat.
D-unde sfintii c-auzea,/ Ei saltara si zburara,
Sus mai sus se ridicara,/ Cu norii s-amestecara.
Jos mai jos ca se lasa/ Pe stâlp de piatra cadea;
Când acolo c-ajungea/ Carti pe brate ca-si lua,
Si citea, proorocea,/ De trei zile si trei nopti.
Stâlp de piatra în patru crapa/ Iata Dumnezeu ca scapa”.
Si mai departe: „Jos la tara duce-m-oi/ Chei în mâna prinde-voi
Mânastiri deschide-voi/ Slujbe sânte face-voi”.

Trecerea lui Kundalini prin chakre este în mod traditional comparata cu deschiderea (descuierea) unor porti. Am vazut ca, în crestinism, Sahasrara are semnificatia de Împaratie a Cerurilor (Rai). Cheia ajungerii în Rai se afla în Kundalini, amplasata (în starea initiala, adormita) „jos”: la baza coloanei vertebrale (în osul sacru); dar dupa ridicarea lui Kundalini în Sahasrara, cheia Raiului ajunge „sus”. Ceata de sfinti reprezinta aspectele divine ale chakrelor, care sunt integrate, toate, în Sahasrara. Ele reflecta calitatile divine, pe care initiatul trebuie sa le descopere, trecând de la ignoranta la cunoasterea divina: „Si-mi citeau de Dumnezeu/ Si pe Dumnezeu nu-l stiu”. Este o conditie indispensabila, ce caracterizeaza „alesii, carora pasiunea de cunoastere le-a prins toti ganglionii, iar sarpele le-a muscat din leagan calcâiul”, minunata metafora cu care Lovinescu îsi încheie volumul Interpretarea esoterica a unor basme si balade populare românesti (p.202). Ganglionii reprezinta, desigur, plexurile nervoase corespunzatoare chakrelor sistemului subtil (v. serialul Corpul nostru energetic).

Stâlpul de piatra este, evident, canalul Sushumna din coloana vertebrala. Kundalini e încuiata la baza acestuia:

„Jos la cheia raiului/ În stâlp piatra mi-e-ncheiat”.
Saltul, zborul sfintilor semnifica ascensiunea. Mai întâi însa e necesar ca aceste entitati ce guverneaza chakrele sa o elibereze pe Kundalini, iar aceasta presupune în prealabil cunoasterea divina (al carei sediu e tot jos, în chakra Swadisthan stânga):
„Jos mai jos ca se lasa/ Pe stâlp de piatra cadea;
Când acolo c-ajungea/ Carti pe brate ca-si lua,
Si citea, proorocea”.
Dupa dobândirea cunoasterii, chakra cu patru petale a Muladharei de la baza coloanei se deschide, eliberând energia dumnezeiasca a lui Kundalini (de fapt Duhul Sfânt, care îi ilumina pe prooroci, de unde si desele referiri la proorocire):
„De trei zile si trei nopti,
Stâlp de piatra în patru crapa/ Iata Dumnezeu ca scapa”.

În fine, „jos la tara duce-m-oi” se refera la elementul Pamânt care e asociat Muladharei, cea mai de jos chakra.

În serialul publicat în revista YOGA SPONTANA s-a aratat ca al noualea Avatar, Iisus Christos, stapâneste Agya chakra, situata în centrul fruntii („al treilea ochi” cum i se spune în India). În basmele cosmologice românesti se poate citi (apud Dacia…, p.49): „Sfântul Soare este Fata lui Christos, Ochiul lui Dumnezeu”. În acest sens, amintim si una din încercarile la care Spânul îl supune pe Fat-Frumos, trimitându-l sa aduca nestemata stralucitoare ca soarele din fruntea cerbului, ce era lepadata la sapte ani odata (aluzie la cele sapte chakre, la cele sapte etape pe care le parcurge Kundalini).

Agya chakra este un pasaj extrem de dificil. Aici se intersecteaza cele trei canale. Ea e situata între baloanele ego-ului si superego-ului. E poarta, trecatoarea cea îngusta ce duce la Împaratia Cerurilor, despre care vorbea Iisus, stapânul Agyei, care se desemna prin aceasta metafora cu semnficatie precisa. Ea e amintita adeseori în tezaurul folcloric al memoriei colective. Harap-Alb e trimis sa aduca Apa Vie si Apa Moarta de unde se bat muntii în capete. Cele doua feluri de apa reprezinta contrariile, energia ce curge prin canalele laterale: canalul stâng, al inertiei (Apa Moarta) si canalul drept, al actiunii (Apa Vie). În încercarea sa eroul e ajutat de o pasare, simbolul Duhului Sfânt, adica al lui Kundalini. Muntii ce se bat în capete sunt extremitatile superioare, proeminente, ale canalelor laterale: ego si superego (v. mai jos, Lostrita).

Lovinescu vorbeste în alta parte de „ultima incinta a Raiului,… unde se gaseste Poarta Strâmta”; „portile strâmte, puntile de trecere, pazite de cei ce au realizat o initiere regala”; „centrul ocupat de contemplativii puri, desavârsitii unei initieri”; „pazitorii sunt entitati mitice” (Interpretarea…, p.18). Dar nu poate face conexiunile necesare.

Tot în basmele cosmologice (apud Dacia…, p.49) se arata: „Pamântul e Sfânta Maica. Pamântul este o insula de argint cu osie de aur. Focul este Împarat, Apa este Împarateasa. Pamântul e înconjurat de ape. Deasupra sunt Ape, dedesubt sunt Ape”. În aceasta descriere sintetica se regasesc cele trei chakre inferioare. Muladhara ocupa extremitatea inferioara (Pamântul). Chakrele superioare ei sunt numite Împarat si Împarateasa: imediat deasupra este Swadisthan chakra simbolizata de Foc (Împaratul); mai sus se afla Nabhi chakra, ce reprezinta Apa (Împarateasa). Insula este Muladhara sacrum în care e încapsulata Kundalini (ca pe o insula). Canalul stâng, Ida nadi (argintul) porneste din Muladhara. Osia de aur e canalul central Sushumna, a carui baza e Muladhara (Pamântul).

În sanskrita, Mula = suport, Adhara = radacina. În fapt, e radacina întregului sistem subtil, adica a Copacului Vietii. Semnul Muladharei e swastika, numita Steaua Polara: „swastika… indica de asemenea pe cât de precis posibil, situarea „polara” a acestui Centru” (Dacia…, p.46); „Swastika clavigera… pecete a Polului (Interpretarea…, p.65). „Steaua Polara este… Stejarul Câmpului” (Dacia…, p.49). În acest centru, pe care îl considera a fi (în basmul Harap-Alb) Gradina Ursului (Gradina Polara), Lovinescu vede locuind aspectul feminin, „aspectul de Shakti”” (ibid., p.84). Într-adevar, dupa cum am vazut, în Muladhara sacrum rezida Kundalini, reflectare la nivel uman a lui Adi Shakti, Zeita Primordiala.

Nabhi chakra se afla în centrul zonei abdominale a Vidului, Oceanul Iluziilor, Nabhi si Vidul au culoarea verde. Nabhi e guvernat de Vishnu si de Shakti a sa, Lakshmi. Vishnu pluteste pe Oceanul primordial, sustinut de sarpele urias Shesha. Din frazele confuze ale lui Lovinescu (Dacia…, p.84), am putea deduce, cu bunavointa, ca în Ostrovul Verde îsi au resedinta Vishnu si Shakti a sa.

În Dacia hiperboreana (p.92), Lovinescu constata relatia ce exista între personajele fabuloase (ce-l vor ajuta pe Harap-Alb sa-si atinga telul) si elemente: Flamânzila (Pamânt), Gerila (Foc), Setila (Apa), Pasari-Lati-Lungila (Aer). Sa-l ajutam sa întregeasca enumerarea cu atributul lipsa al lui Ochila (Lumina). Vedem în aceasta, parcurgerea de catre Kundalini a chakrelor corespunzatoare acestor atribute-elemente: Muladhara, Swadisthan, Nabhi, Anahath,… Agya…, respectiv învingerea dificultatilor pe care acestea le pot ridica în calea energiei subtile. Ultima încercare: fata de împarat se preface în pasare (arhetip spiritual, aici Kundalini) si se ridica în înaltul Cerului (Sahasrara). Prinderea acesteia reprezinta cucerirea telului suprem, deci unio mystica între manifestarea masculina (Atman) si cea feminina (Kundalini). Acestea sunt, la rândul lor, reflectarea principiilor cosmice primordiale: Tatal (Sada-Shiva) si Mama Divina (Adi Shakti).

Simbolismul nuntii cosmice este admirabil descris în balada populara a Mioritei. Aici, moartea reprezinta starea de Samadhi, unirea cu Absolutul. Eliade arata ca „numerosi autori români au recunoscut… aceasta nostalgie a reintegrarii cosmice”, apreciind ca „într-adevar, balada reprezinta, pentru cultura româneasca, în acelasi timp o problema de folclor si de istorie a spiritualitatii populare si un capitol central în istoria ideilor”. El respinge „interpretari fanteziste, ca de exemplu cea a lui Th.D. Sperantia, care vede în Miorita „un mit sau o legenda rituala” „de origine egipteana”, facând parte „din cultul cabirilor””(De la Zalmoxis…, p.227-228). „Diaconu vedea în balada… „un rest de poezie… înfatisând împreunarea sufletului ciobanesc cu imensitatea cosmica”, un strat poetic anterior adaptarii sufletului daco-roman la valorile crestine” (ibid., p.231). Lucian Blaga „descifra în balada semnificatii mai profunde, care nu erau sesizabile decât de la un anumit nivel speculativ”. Concluzia lui Eliade e ca „balada Miorita este ea însasi rezultatul unui proces creator… care, la o anumita epoca, a efectuat transmutatia unui comportament ritual primar într-o capodopera poetica, încarcata de semnificatii noi si purtatoarea unui mesaj mai bogat si mai „elevat”” (ibid., p.233).

Citatele ce urmeaza provin din varianta data de Vasile Alecsandri. De la bun început suntem preveniti ca ne aflam:

„Pe-un picior de plai,/ Pe-o gura de rai”.
Spre deosebire de cei ce au vazut aici doar o metafora poetica, Eliade observa ca „intri în cu totul alta lume” care „nu are nimic de-a face cu riturile funerare… În Miorita universul întreg este transfigurat. Suntem introdusi într-un cosmos liturgic, în care se savârsesc Mistere. Lumea se reveleaza „sacra”… concepte specific crestine nu sunt atestate în Miorita” (p.246). Citim mai încolo:

„Sa le spui curat/ Ca m-am însurat
C-o mândra craiasa/ A lumii mireasa…
Soarele si luna/ Mi-au tinut cununa…
Preoti muntii mari,/ Pasari lautari
Pasarele mii/ Si stele faclii!”

Craiasa este energia feminina Kundalini; a Lumii Mireasa e Adi Shakti, simbolul Fecioarei Divine (Gauri), corespondent cosmic al lui Kundalini. Soarele si luna reprezinta canalele laterale, iar cununa e Sahasrara. Preotii-munti sunt simbolurile geografiei sacre, de fapt, aspectele divine masculine ce guverneaza chakrele, în timp ce pasarile reprezinta puterile lor feminine (Shakti). Stelele sunt corespondentele cosmice ale chakrelor, iar faclia e simbolul energiei spirituale atotpatrunzatoare (Paramchaitanya).

Eliade (ibid., p.247 si nota 49) arata: „Ca o nunta au fost interpretate de misticii si teologii crestini agonia si moartea lui Christos. Este suficient sa amintim un text de Sfântul Augustin în care Christos „ca un nou mire… vine în patul nuptial al crucii, si urcând în el savârseste nunta” (cf. Sf.Augustin, Sermo suppositus, 120, S (In Natali Domini, IV)”. Este, deci, o transcendere a eroului baladei catre nemurire, o învingere a mortii, dobândirea prin Yoga a starii de unire permanenta cu Dumnezeu. Aceasta îi permite, arata Eliade, „sa triumfe asupra propriului destin” (ibid., p.248).

Lovinescu semnaleaza o serie de fragmente ale cunoasterii cosmologice continute în legendarul românesc, dar nu e în stare sa le interpreteze corect (Dacia…, p.49-50). Explicatiile noastre sunt încadrate de acolade :

„Focul Kundalini vine de la Dumnezeu ca reflectare a Sfântului Duh. Dumnezeu sta în el; el e Dumnezeu. Pamântul Muladhara, v. mai sus se sprijina pe patru piloni cele patru petale ale Muladharei si o osie coloana vertebrala; canalul central, Sushumna. Osia se reazema pe un Balaur care se încolaceste în jurul ei Kundalini încolacita în jurul sau, în osul sacru de la baza coloanei vertebrale. Pamântul e vegheat la cele patru colturi de patru Serafimi cele patru calitati sacre ale zeitatii ce guverneaza Muladhara: puritate, inocenta, întelepciune, bucurie. În centru e un Munte pe care sta Dumnezeu muntele sacru, sediul lui Kundalini, cunoscut în geografia sacra. În centru este o fântâna Kundalini ca „apa vie”; v.mai jos. Cerul Sahasrara, Împaratia Cerurilor este sustinut de sapte piloni cele sapte chakre paziti de sapte îngeri cele sapte zeitati ale chakrelor. Cei sapte îngeri vegheaza asupra lungimii, latimii, adâncimii, înaltimii si centrului Cerului calitatile chakrelor se regasesc integrate în Sahasrara/Cerul. Pamântul este înconjurat de Apa Sâmbetei osul sacru, contine apa vie a lui Kundalini. Apa Sâmbetei este matca tuturor apelor aici este originea celor trei canale, ca niste râuri. Acolo e Cetatea lui Dumnezeu osul sacru si Marul rosu rosul e culoarea lui Ganesha, stapânul Muladharei. Apele lumii ies din Marul rosu, se raspândesc în lume si se întorc la Marul rosu Kundalini se ridica pe canalul central si coboara pe cele laterale. Marul rosu este Osia Pamântului. El se gaseste acolo unde e Buricul Pamântului”.
În legatura cu aceste ultime propozitii, Lovinescu citeaza dintr-o „colectie de ghicitori”:

– Unde este Buricul Pamântului?
– În mine însumi; sau:
– Acolo unde sunt eu.

Pe Buricul Pamântului e un Munte Sfânt. Pe Munte e o Mânastire de maici Kundalini e reflectarea Mamei Divine care e Sfântul Duh. Dumnezeu trimite prin ele mesaje în Lume activarea lui Kundalini, înseamna conectarea cu Dumnezeu; toti profetii aveau energia Kundalini/Duhul Sfânt activ în ei, de aceea puteau primi mesajele lui Dumnezeu. Acolo se gasesc Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri, Sfânta Duminica” fiecarei zile a saptamânii îi corespunde o chakra si o divinitate: marti pentru Muladhara, miercuri pentru Swadisthan etc., luni pentru Sahasrara. Lovinescu recunoaste în aceste sfinte „aspecte feminine de arhangheli planetari” (Dacia…, p.67). Dupa opinia noastra ele sunt „puterile” feminine (shakti) ale celor sapte chakre (chakrele având, desigur, si corespondente planetare).
Am vazut ca energia Kundalini este manifestarea la nivel uman a Puterii Divine Primordiale (Adi Shakti), care este Mama Sfânta. Ea se pogoara asupra fatului, la vârsta de doua-trei luni. Trezirea ei e numita de indieni: „a doua nastere”, termen folosit si de Iisus în convorbirea cu Nicodim (Ioan 3.3,5).

„Coborât-a coborât/ Maica Sfânta pe pamânt.
I-a venit vremea sa nasca/ Si umbla din casa-n casa”.

La o lectura simplista vom vedea în aceasta simpla relatare a istoriei biblice despre nasterea lui Iisus, precum si recunoasterea Fecioarei Maria ca Avatar (încarnare divina pogorâta pe pamânt). Dar „casele” pot reprezenta chakrele, pe care le parcurge Mama Sfânta Kundalini, harazind a doua nastere.

Lostrita, descântec de facere usoara cules de prof. Vasile Popa de la liceul „Nicu Gane” din Falticeni (apud Interpretarea …, p.79-83) este în întregime o alegorie a trezirii energiei Kundalini:

„A fost odata/ O lostrita de aur
Chicata/ În apa sarata,
În apa bâhlita,/ De mâluri mâlita.
Apa întunecata,/ De stânci încongiurata”.

Lostrita de aur aflata în apa sarata e simbolul lui Kundalini (feminina ca si lostrita). Sarea reprezinta elementul Pamânt (de mâluri mâlita), deci Muladhara sacrum ce contine initial energia în stare latenta. Apa întunecata, de stânci înconjurata e osul sacru în care e închisa Kundalini.

„Lostrita se chinuia,/ Tot în sus sarea,
Rau se farâma,/ Si nici ca putea
Din balta sa iasa/ La apa aleasa,
Din iaz sa s-arunce/ La apa mai dulce”.

Energia Kundalini doreste sa se ridice pe Sushumna (tot în sus sarea), sa iasa din osul sacru (din balta sa iasa). Balta, iazul, pot avea aici si o alta semnificatie: canalul central este întrerupt pe portiunea abdominala (Vidul, Bhava Sagara adica Oceanul iluziilor; v. mai jos „apele ce mint”). Într-adevar, parasimpaticul prezinta o discontinuitate între nervul vag si plexul solar. Tendinta sa e sa ajunga în Împaratia Cerurilor (Sahasrara) – „apa aleasa”. Performanta nu e posibila decât cu ajutorul Mamei Divine (Adi Shakti) care îi va permite accesul la cele trei canale (trei tei) ale Copacului Vietii, deschizând chakrele (frunza-nfrunzita si floarea-nflorita):

„Dar norocul ei/ Ca pe sub trei tei
Cu frunza-nfrunzita,/ Cu floarea-nflorita
Precista trecea,/ Mari c-o vedea,
Si se-nduiosa/ Si asa graia:
– Lostrita, lostrita,/ Draga copchilita,
Nu te chinui/ Nu te necaji,
Gura n-o casca,/ Sufletul nu-ti da,
Ca eu oi vraji,/ Stâncile-oi urni,
Si tu îi scapa,/ Si te-i bucura.

Cei ce practica Yoga Spontana (Sahaja Yoga) stiu ca, în zilele noastre, activarea lui Kundalini se poate obtine – gratie lui Shri Mataji Nirmala Devi – în rastimpul a câteva minute, fara asceza, fara chinuitoarele posturi (Asana) si fara exercitii de respiratie (Pranayama): „nu te chinui, nu te necaji, gura n-o casca, sufletul nu-ti da”. Câta deosebire fata de Yoga clasica!

Referindu-se la trezirea lui Kundalini prin metoda clasica, Lovinescu consemna pe buna dreptate, despre trezirea lui Kundalini: „Operatia izbândita (este cea mai grea „performanta” din lume) aduce deconditionarea, perfectiunea, starea de zeu, în crestinism de înger” (Interpretarea…, p.189).

Eliberarea energiei Kundalini aduce cu sine starea de bucurie, de beatitudine ce caracterizeaza extazul sfintilor: „si tu îi scapa, si te-i bucura”.

Maicuta se frânge,/ Stâncile le-atinge;
Stâncile surate,/ Stâncile curate,
Se uita mirate/ Si se dau deoparte.
Lostrita ca trece/ Catre apa rece”.
Mama (Maica, în slavona; Mataji, în sanskrita) Preacurata (Precista, în slavona; Nirmala în sanskrita) va urni stâncile.

„Aceste doua stânci „surate” sunt fara îndoiala cele doua stanci sau munti, care se bat cap în cap în basme, în momentul lor de înclestare, pe care o „desface” Maica Domnului, sau stâncile Symplegade, care opresc la Dardanele trecerea navei Argo spre Colchida, unde se afla Lâna de Aur. E puterea Cheilor întrebuintata în toata stralucirea ei de catre Mama cereasca” (Interpretarea…, p.81). Recunoastem, cu usurinta, pe Kundalini (nava Argo) si Sahasrara (Lâna de Aur; v. mai sus simbolismul aurului).

Stâncile sunt ego-ul si superego-ul. Ele devin „curate” numai dupa ce au fost atinse de Mama Divina. În urma acestei purificari aplicate chakrei Agya, ego-ul si superego-ul se dau deoparte lasând sa treaca „lostrita”, deci Kundalini, reflectare în fiinta umana a Mamei Sfinte, dar si simbol al lui Iisus, nascut de aceasta (pestele e simbolul christic al mântuirii), ambele manifestari divine fiind stapâne asupra chakrei Agya.

„Stâncile curate,/ Se uita mirate/ Si se dau deoparte.
Lostrita ca trece/ Catre apa rece,
Lostrita se duce/ Catre apa dulce”.

Lostrita trece catre „apa rece” – evident, briza racoroasa sau apa vie (v. alegoriile respective), deci Kundalini a trecut de Agya si a ajunsa în Sahasrara, unde se manifesta în acest fel. „Ape reci de munte – substitut în lumea noastra a apelor ceresti” (ibid., p.81). Puterea Cheilor (aici si cu sensul de „trecatoare printre munti”, deci Agya) încrucisate (canalele laterale se încruciseaza în Agya, la nivelul chiasmei optica, intersectia nervilor optici), formeaza swastika clavigera, simbol al Fiului Divin.

Descântecul urmeaza astfel:

„Dar cum a scapat/ De lacul sarat,
Cu ape ce mint/ Lostrita de-argint,
Si Maria noastra/ Sa scape, sa nasca,
Pruncul sa s-arate/ Pe maluri curate,
Viu si sanatos/ Ca de la Hristos”.

Pruncul este Atman (Sinele, Spiritul uman), iar malurile curate semnifica Sahasrara, Împaratia Cerurilor, limanul întregii lucrari, destinatia ultima a lostritei-Kundalini. Aici e vorba de :”a doua nastere” (Ioan 3.3,5) alt nume dat Realizarii Sinelui (activarea lui Kundalini, atingerea starii de Yoga).

Finalul, reafirma necesitatea lucrarii divine a Mamei Universale, ca solutie suprema (leac):

„Descântecul de la mine,/ Leacul de la Maica Precista”.
Spicuim din concluziile lui Lovinescu la acest „descântec”: „Terminologia e de cea mai înalta calitate initiatica… ne arata transcendenta ezoterismului în care se integreaza descântecul… Descântecul trece de la universal la individual si de la general la particular… Ceea ce arata ca se cunoaste de catre detinatorii traditiei, asa-zise populare, analogia dintre macrocosm si microcosm” (ibid., p.82).

Lovinescu (Dacia…, p.55) descifreaza în legenda mesterului Manole, miracolul trezirii lui Kundalini. Sotia lui Manole, Florica, reprezinta aici pe Shakti, zidita în fundatia edificiului – Muladhara sacrum, nodul vital. Ea trebuie sa permita afirmarea celor sapte centre, pe care Lovinescu le identifica prin cei sase mesteri plus Manole, ca Sahasrara. Scarile simbolizeaza coloana vertebrala (inclusiv ascensiunea lui Kundalini, am adauga noi). Aripile pe care si le fauresc sunt o aluzie la suflul resimtit ca manifestare a lui Kundalini. Fântâna în care se transforma contine, desigur, Apa Vie (v. mai jos).

REPREZENTARI ALEGORICE

În traditia multor popoare, corpul energetic subtil este considerat a fi Arborele Vietii, pe când energia subtila Kundalini este reprezentata alegoric de un sarpe, e asemanata cu un foc, sau e numita apa vie, iar manifestarea sa este perceputa ca un suflu de origine divina (Duhul lui Dumnezeu în Vechiul Testament; Sfântul Duh în Noul Testament; Ruh în Coran; Paramchaitanya, în scrierile sfinte indiene, Pneuma, în limba greaca, Spiritus în latina etc.).
  

Pomul, axul vertical, axis mundi, sunt tot atâtea metafore pentru sistemul energetic subtil al lui Kundalini. La fel crucea (simbol al copacului) cu trei dimensiuni (trei canale): are sase vârfuri plus centrul, deci sapte chakre.

Tema Arborelui Vietii nu-i este straina lui Lovinescu (Interpretarea…, p.67,105): „Obiectul central, cu deamanuntul studiat în basmul românesc, este Pomul Vietii… Este Arborele Unitatii.” De unde concluzia: „Ambianta româneasca precrestina era de natura Primordiala”.

„Cei trei copaci ai Paradisului, Pomul Vietii, de o parte si de alta cu Arborele Cunoasterii Binelui si Raului bifurcat, sau cei trei curenti subtili principali leaga lumea noastra de lumea cereasca” (loc. cit.).

Iata cum ni se dezvaluie simbolismul corpului subtil în Povestea viei: De trei ori câte noua ani a umblat Dumitru în cautarea Arborelui Lumii. „Când a dat sa intre în ograda s-a izbit de Pomul Lumii. Nu se vedea dar îl simtea… A sarit în sus. Cum a sarit, parca într-o clipa i s-au deschis ochii, altii decât cei pe care îi avea. A vazut Pomul Lumii… întors cu vârful în jos, cu radacinile în aer… Si a început sa plânga de bucurie”. Lovinescu comenteaza: „Asadar putem strabate toate zarile, aqrabu min chabliward, cum spune Coranul, „mai aproape decât vena jugulara”… Este semnificativa indicatia ca Axul Lumii trebuie cautat în maracinisul nostru, în partile cele mai parasite, mai încâlcite din fiinta noastra, mai paraginite, cum le arata casa si ograda lui Dumitru. Fiind ascuns, nu devine vizibil decât atunci când îl pipai pentru prima oara, când „luminile s-au deplasat” în tine, cum spun cabalistii, si-l vezi cu vârful în jos si cu radacinile în Tarie, asa cum se oglindeste în lumea noastra” (Interpretarea…, p.120-121). Constient de rostul existentei umane, autorul explica în alt loc (p.95-96): „Tatal ceresc… l-a facut pe om, a carui misiune este sa elibereze scânteia olimpica din centrul sau… Initierea în Mistere avea aceasta ca principala tinta… Operatia este numita în Kabala „Makifim”, deplasare a luminilor, ceea ce era inferior se transmuta în superior… Omul autonom devine un arbore inversat, cu radacinile în cer”.

Cele de mai sus concorda perfect cu conceptele yoghine:

  ¤ corpul subtil, energetic, este reprezentat în Yoga asemenea unui arbore rasturnat, cu coroana în pamânt si cu radacinile în aer;

  ¤ canalul evolutiei spirituale, Sushumna, corespunde sistemului nervos parasimpatic sau autonom;

  ¤ cei de trei ori câte noua ani de cautari semnifica activarea succesiva a celor trei canale si a celor noua chakre;  

  ¤ sistemul subtil este invizibil: nu poate fi evidentiat anatomic (desi ne folosim de repere anatomice pentru a pozitiona aproximativ centrele energetice si canalele); în schimb, manifestarea energiei subtile se simte (v. alegoria suflului divin);  

  ¤ saltul, care determina deschiderea ochilor, reprezinta trecerea la o noua stare (Yoga) prin ascensiunea energiei Kundalini, si presupune dobândirea unei noi constiinte (constiinta vibratorie), dar si schimbarea opticii asupra lumii, modificarea prioritatilor;  

  ¤ deschiderea altor ochi decât cei pe care îi avea, este totodata o aluzie la activarea chakrei Agya („al treilea ochi”, v. mai sus).

Bucuria imensa resimtita este o consecinta cunoscuta a dobândirii starii de Yoga.
  

O formula araba spunea: „kâna el-insana hayyatan fi-l qidam”, adica „omul a fost altadata sarpe” (apud Interpretarea …, p.150).

Despre simbolul sarpelui, Ernst Junger (Approches, drogues et ivresses, p.322) facea urmatoarele reflectii: „Când sarpele se înfasoara si de desfasoara în fata ochilor nostri, este mai mult decât o întâlnire episodica. Zarathustra iubea sarpele; îl considera ca cel mai întelept dintre animale. Nu se poate sa se fi gândit la sarpele lumii empirice, animalul pe care-l cunosc si-l descriu anatomistii si biologii. A trebuit sa presimta o alta inteligenta si o alta fiinta decât aceea ce apare în natura. În sarpe traiesc, de fapt, viclenia si întelepciunea mamei Natura, dar nu mai viguros decât în orice alta creatura. Aceasta nu explica spaima si veneratia pe care le suscita în orient si în occident, rangul care-l ridica deasupra capetelor zeilor si regilor si-i repartizeaza un loc la picioarele crucii… Ce lucreaza aici este un principiu diferit si mai puternic, care pâna în timpul nostru a prezervat si conservat puterea sa imediata de surpriza… Nu este puterea originara, ci o putere adusa prin evolutie… În acest, sens sarpele este un stâlp-frontiera” (apud Intrepretarea…, p.143-144). Pasionat de alchimie, Lovinescu (ibid., p.146) compara sarpele cu „mercurul radical, reprezentat printr-un triplu sarpe” (de fapt, cele trei canale).
Mai sus am avut ocazia sa vorbim de relatia dintre Kundalini, Insula Serpilor, sarpele-zeita Glikon. Revenim cu alte exemple din istoria antica a acestor locuri.
Caduceul lui Hermes ce apare pe monedele dacice cu legenda ARMIS sau SARMIS BASIL, simbolizeaza perfect sistemul subtil: o tija verticala (Sushumna, coloana vertebrala), în jurul câreia sunt înfasurati doi serpi (canalele laterale, Ida si Pingala), întretaindu-se în puncte nodale (chakrele, ce au proiectii pe toate cele trei canale). „Armis si Sarmis par sa fie identice cu Hermes. Valerius Flaccus, unul din preotii însarcinati cu pastrarea cartilor sibiline, vorbeste în Argonauticele sale de un rege scit Armes, adorat ca zeu, care devenise celebru prin iscusinta sa de a fura cirezile de boi si turmele de oi ale, vecinilor sai… anecdota similara cu mitul lui Hermes, furând boii lui Phoebus. Capitala Daciei era Sarmisegetuza” (Dacia…, p.46). Credem ca aici se afla cheia enigmei ce-l preocupa pe Eliade (Istoria…, p.171): „Cât despre „Hermes”, care, dupa Herodot, era cinstit exclusiv de catre „regi”, adica de aristocratia militara, el este greu de identificat”. Pista unei divinitati solare, cercetata de savantul român „nu lamureste deloc teologia „regala” mentionata de Herodot”. Iata însa ca monedele amintite mai sus pun în evidenta relatia dintre casta sacerdotala regala (Sarabos tereos) si Hermes-Sarmis: SARMIS BASIL (regele).

Dansatoarele trace se remarcau prin aceea ca „în mâini tineau serpi consacrati lui Sabazios, pumnale sau tirsuri” (Istoria…, p.170). Tirsul, toiag pe care erau încolaciti curpeni de vita de vie, simbol al lui Dionysos-Sabazios, reprezinta o alta alegorie a lui Kundalini, înrudita cu sarpele si caduceul.

Este bine cunoscut faptul ca stindardul dacilor reprezenta un lup cu corp de dragon (Vasile Pârvan, Getica, p.519 sq.). Preluarea stindardului prevazut cu draco în armatele romane ale Imperiului de Jos se datora, foarte probabil, unei influente a dacilor sau partilor (De la Zalmoxis…, p.29).

Folosirea sarpelui-dragon pe stindardul dacilor ar putea dovedi ca, la origini, erau un popor de initiati în secretele energiei Kundalini simbolizata de acesta. Citam în acest sens pe Eliade (De la Zalmoxis…, p.144, nota 24): „Merkelbach arata ca animalul figurând pe stindarde trebuie sa fie pus în relatie cu miturile de origine ale anumitor popoare din antichitate. Altfel zis, urmând stindardul, armata reactualizeaza evenimentul mitic al întemeierii natiunii.”

În reprezentarile artistice, sarpele edenic apare încolacit în jurul trunchiului Arborelui Vietii.

Mitologia crestina ni-l prezinta pe Sfântul Gheorghe, calare pe un cal de foc, înfigând lancea si tintuindu-l de pamânt pe Dragon. Lovinescu comenteaza: „Sfântul Gheorghe si Balaurul, antagonisti în ochii celor ce privesc din afara… sunt în realitate complementari pe verticala” (Interpretarea…, p.87). Si aici este evidenta identitatea balaurului (dragonului), animal fabulos, cu Kundalini. Calul de foc (focul fiind alta alegorie a lui Kundalini, v. acolo) e simbolul lui Kalki, stapânul Sahasrarei (fontanela craniana), locul pe unde energia divina patrunde în foetusul uman (v. mai sus). Lancea desemneaza napustirea lui Kundalini prin coloana vertebrala (lancea) si fixarea acesteia în sacrumul Muladharei (balaurul e tintuit astfel de Pamânt, elementul Muladharei). De altfel, Lovinescu, vorbind de sadirea semintei ca „imitatie a fulguratiei primordiale a Soarelui spiritual creator de lumi” , îl aminteste pe Sf. Gheorghe calare pe cal. Corespondentele cu cele aratate de noi nu lipsesc. Gheorghios (gr.) semnifica „lucrator al pamântului”. „Apollo omorând pe Python, fiul mâlului, prin sadirea unui pom determina un ax vertical pe întinderea Gaiei, facând sa rasara la suprafata un punct pe un plan de existenta, care printr-o amplificare vibratorie va face sa treaca o latenta de la potenta la act” (ibid., p.87). Or, stim ca energia Kundalini e de natura vibratorie. Amplificarea ce transforma latenta în potenta, duce la Realizarea Sinelui, la trezirea constiintei vibratorii.

Privitor la simbolica sarpelui, Lovinescu (Interpretarea…, p.142-170) analizeaza balada populara Mistricean, pe marginea careia face urmatoarele comentarii (observatiile noastre, între acolade ): „Sarpele e fiinta principala din balada româneasca pe care o studiem”. Comparându-l cu „Axis Mundi, verticala care strabate si uneste toate lumile prin centrul lor”; arata ca este calea necesara prin care Dumnezeu se coboara în lumea noastra pogorârea lui Kundalini în fat… Tot pe acelasi drum se înalta la ceruri ascensiunea lui Kundalini prin Sushumna. Dar aceasta coborâre este sacrificiala nu coborârea, ci ascensiunea, caci în Yoga clasica ea presupune asceza, punctul de impact al verticalei cu orizontala… caverna de metamorfoze osul sacru, pentru ca în el Divinul se conditioneaza fara limitari Kundalini”. Alte interpretari ale autorului fiind eronate, le vom trece cu vederea.

Balada debuteaza prin cuvintele:

„Departe, vere, departe,/ Nici departe, nici aproape.
În buricul pamântului,/ În mormântul Domnului,
La casele Leului,/ La curtile zmeului”

În cele de mai sus, Lovinescu vede „Buricul Pamântului… Omphalos, la care ajungi, spun sufitii, la fi-l bari wa la fi-l babri, nici pe uscat, nici pe apa, ci pe cararea subtire, ca un fir de paianjen, care serpuieste între ele”. Credem ca este o aluzie la o cunoastere esoterica, în fapt, cunoasterea despre Kundalini, aflata în osul sacru din noi, deasupra Muladharei (Pamânt) si dedesubtul Nabhi (Apa), pe cararea îngusta a Sushumnei, nici departe, caci este chiar în noi, nici aproape, fiind inaccesibila omului de rând. Amintim ca sufismul reprezinta un curent esoteric islamic. „Mormântul Domnului”; este aici crucea, cu un simbolism dublu: Arborele Vietii, dar si Agya chakra, etapa penultima în ascensiunea lui Kundalini catre destinatia finala Sahasrara. Casele Leului si curtile zmeului sunt, desigur, denumirile altor chakre: sa ne reamintim ca leul e vehicului zeitei Durga, ce stapâneste, în conceptia yoghina, chakra Anahath; cât despre zmeu, ca entitate autohtona, e greu de precizat la ce se refera.

Mai încolo apar unele versuri cu semnificatie aparent bizara:br> „Pui de sarpe suga-mi-te,/ De sub talpa casei noastre” indicând, dupa parerea noastra, prezenta lui Kundalini în stare latenta (pui de sarpe) într-o pozitie bazala: Muladhara „suportul radacinii” (v. mai sus).

Partea din balada ce urmeaza e caracterizata de Lovinescu astfel: „Operatia este yoghina si strâns legata de tehnicile desteptarii lui Kundalini”:

„Sarpele dac-auzea/ El era ca undreaua,/ Cu Mistricean ca crestea.
Savai, Mistricean de un an/ Si sarpele de un an!
Savai, Mistricean de doi ani/ Si sarpele tot de doi ani!
Savai, Mistricean de trei ani/ Si sarpele tot de trei ani!
Si crescura pâna la zece/ Si de zece nu mai trece!”

„Pentru ca e numarul indefinitatii matematice”, comenteaza Lovinescu. Surprinzator, caci în alt loc (p.159) el remarcase: „de altminteri zece este reductibil la sapte în arborele sefirotic”. Intr-adevar, aici este vorba de o „crestere”, adica de ridicarea sarpelui Kundalini, treptat, prin cele sapte chakre. Dupa cum am aratat mai sus, anii reprezinta parcurgerea succesiva a traseului subtil.

„Sarpele-n coada de lungea,/ Si-n capatâna se marea
Iar trupul, mare se facea,/ Aproape cât butea!
Zau, mi te apuca groaza!/ Loc sub talpa nu-mi avea!
De la zece ani pleca,/ De sub talpa esea
Casa trei zile urla!/ El, mare, unde-mi mergea?
În buricul pamântului,/ La mijlocul câmpului,
Pe cel drum cam parasit,/ Cu negara acoperit/ Cu troscot verde învelit
În buricul pamântului/ În inima câmpului.
El aici se-ncolacea/ Pe Mistricean astepta…
C-al lui era daruit/ De când era copil mic”.

Odata iesit de sub talpa (sacrumul Muladharei) sarpele Kundalini rascoleste cele trei canale, de fapt întregul sistem (casa trei zile urla), dar destinatia finala este Sahasrara, numita aici „inima câmpului” (într-adevar, chakra inimii se proiecteaza exact în centrul Sahasrarei). Aici, Mistricean (Sinele, sau Atman) e asteptat de sarpe (Kundalini) având loc o unio mystica a celor doua entitati (atingerea starii de unire = Yoga, în sanskrita). Balada dezvaluie faptul ca realizarea Sinelui (Yoga, trezirea lui Kundalini si unirea cu Sinele) constituie predestinarea oricarei fiinte umane, de la nastere (al lui era daruit de când era copil mic). Drumul cel parasit, napadit de buruieni, este Sushumna care strabate chakrele impure ale fiintei umane nerealizate (v. mai sus Povestea viei).

„Sarpele se-ncolacea/ Dupa Mistricean sa lua/ Sapte hotare-l gonea”
reprezinta, de asemenea, descrierea parcurgerii de catre Kundalini a celor sapte chakre.

Balada descrie cum sarpele
„Pe Mistricean îmbuca/ De la talpi ca mi-l lua”
„adica de jos în sus, în sensul în care parcurge Kundalini desteptata organismul uman” observa, pe buna dreptate, Lovinescu.

Parcurgerea de catre sarpele Kundalini a celor sapte chakre e redata metaforic si în mitul sarpelui urias care pazea „portile de fier” ale Dunarii. Portile sunt, desigur, chakrele, iar Dunarea e fluviul sfânt al energiei Kundalini si, totodata axa acesteia, Sushumna Nadi (în sanskrita „nadi” este râu, fluviu). Sarpele va fi taiat în sapte bucati, câte una în alta localitate (metafora a parcurgerii etapizate a celor sapte centre subtile). Lovinescu face apropierea de trezirea lui Kundalini pe care (nu stim de ce) o considera malefica. Totodata realizeaza existenta geografiei sacre legate de prezenta chakrelor si canalelor planetare, posibil a fi activate prin interventia directa a Marilor Incarnari: „Pamântul e un organism spiritual, subtil si corporal. El are linii de forta, noduri de putere care trebuiau dezlegate, canalizate, sublimate, resorbite (si nu distruse desigur), operatiuni supreme între toate rezervate Zeilor sau reprezentantilor lor” (Dacia…, p.44). „Aceste localizari terestre, desi inaccesibile, nu sunt decât niste oglindiri în lumea noastra ale unor prototipuri ceresti” (Interpretarea…, p.110). Ceea ce este în deplina concordanta cu conceptia hinduista care admite ca Virata, Fiinta Cosmica se reflecta la nivelul microcosmic (Pamânt, fiinta umana). De altfel, Lovinescu amintea în aceeasi lucrare (p.15) de „inima Lumii” si de „corpul Adamului Cosmic”, fiind de acord cu ipoteza ca „era în adevar în antichitate, ceea ce s-ar putea numi o geografie sacra, sacerdotala… Timeu al lui Platon pare sa contina, sub o forma voalata, unele aluzii la stiinta despre care este vorba” (ibid., p.201).
  

 

În Povestea viei, am vazut ca lotusul Sahasrarei e asemanat cu Ulciorul bucuriei care statea „în mijlocul nestematelor… si din el se raspândeau în toate partile raze” (Intrepretarea…, p.123). Petalele lotusului din acest centru sunt, într-adevar, reprezentate ca niste raze de toate culorile, pornind din Brahmarandra. Descrierea sugereaza „focurile” nestematelor.

Lovinescu (ibid., p.128-130) trimite la o serie de detalii semnificative din cartea lui D.A. Vasiliu (Focul Viu, Studii de folclor, Bucuresti, Ed.Casa Scoalelor 1943) pe care îl considera amintirea Rugului Arzator vazut de Moise pe Muntele Horeb. La fel, mentioneaza raspunsuri date unor culegatori de folclor: „Focul e fata lui Dumnezeu” (Vasiliu, p.109); „Focul tine cerul” (Elena Niculita-Voronca, Datinile si credintele poporului român adunate si asezate în ordine mitologica, vol. I, part. IV-V, p.120), apreciind ca „afirmatie care întrece în splendoare pe celelalte”: „Vazduhul pe care coboara pasarea e foc”. Dincolo de splendoarea pe care o remarca autorul, noi vedem aici identificarea cunoscuta (a doua simboluri ale lui Kundalini: Duhul Sfânt ca pasare si focul) pe care o regasim la descrierea pogorârii Duhului Sfânt ca limbi de foc asupra apostolilor si a Fecioarei Maria, în ziua de Rusalii.

Multe din reprezentarile artistice ale unor zeitati din vechime, le arata purtând coarne, ca simbol al puterii. Aratam ca este vorba de puterea conferita de energia Kundalini. Astfel, pe un sigiliu descoperit la Mohenjo-daro, datând din mileniul al treilea, se observa un personaj asezat în clasica postura yoghina a lotusului; din cap ies trei fascicule de raze: cel central vertical, cele laterale curbate ca niste coarne. Numeroase zeitati din Mesopotamia poarta „coarne”. La fel e prezentat Moise în nemuritoarea sculptura a lui Michelangelo. Este, de fapt, reprezentarea emanatiei unor raze luminoase (manifestari cunoscute ale energiei Kundalini – v. serialul despre Yoga si crestinism). Confirmarea acestei identitati o aflam într-o colinda (Monica Bratulescu, La luncile soarelui, antologie a colindelor laice, Ed. pentru literatura, Bucuresti 1964; apud Interpretarea…, p.182, nota 11) unde putem întâlni versurile:

„Manule, Manule
Nu ma sageta/ Nici nu m-alunga/ Ca eu ti-oi lua
Cele doua coarne/ Cele doua raze”.

ALEGORIA APEI VII

Locul sacru unde locuia Zalmoxis, era muntele (sau pestera) „socotit sfânt si asa îl si numesc. Numele lui este Kogainon, la fel ca al râului care curge pe lânga el” (Strabon, Geografia VII, 3.5).

Desi exista mai multe ipoteze asupra localizarii muntelui Kogaion (I.I. Russu, loc. cit.) se pare ca majoritatea înclina sa-l identifice cu vârful Omu.

Lovinescu a observat si el analogia între numele muntelui (vârfului) si cel al silabei sacre OM a hiduismului, facând legatura si cu Omólois, numele sub care Saturn era adorat de Thessalieni. „Chiar pe vârful Omului (la 2550 m), este un omphalos urias de zece metri înaltime si douazeci latime. Este Geticus Polus, numit de popor „Osia Lumii” si „Buricul Pamântului”. În plus, Muntele Om este traversat de o grota imensa care e una din cele mai mari din lume, în sensul ca nu i s-a dat înca de capat. A fost explorata pe vreo douazeci de kilometri si atât” (Dacia…, p.35).

Lovinescu semnaleaza, în legendele românesti, o populatie misterioasa (Blajini, Rohmani, Rahmani, Rucmani): „Sunt Blajini, sunt Sfinti. Locuiesc la capatul Lumii, aproape de Apa Sâmbetei; toti sunt sihastri; toti sunt preoti; tara lor se numeste Macarele (macáron nesoi, Insulele Preafericitilor). Portile Raiului sunt aproape… la Rohmani se gaseste Apa Vie si Apa Moarta. Poporul sarbatoreste si astazi „Pastele Blajinilor” (Dacia…, p.40). Numele de Rohmani/Rahmani (Lovinescu îl considera provenit de la Rama!) trimite la casta preoteasca a Brahmanilor („toti sunt preoti”). De altminteri, se stie ca sihastrii (isihastii) practicau Yoga (v. serialul „Yoga si crestinism”, din revista YOGA SPONTANA) Raiul este Sahasrara; portile sale alcatuiesc Agya chakra (v.mai sus). La capatul opus (capatul Lumii) se afla Muladhara. Apa Sâmbetei este Kundalini. Dupa cum am vazut mai sus, Apa Vie si Apa Moarta, reprezinta canalele laterale. Acesti initiati dobândisera, prin Yoga, beatitudinea, erau preafericiti.

Legenda relateaza despre un moldovean care i-a slujit unui Rohman timp de sapte ani (necesari deschiderii celor sapte chakre), în schimbul dezvaluirii secretului Apei de Foc (v. mai sus alegoria Focului).

Lovinescu face urmatoarea remarca (Interpretarea…, p.67): „Complementarismul si strânsa solidaritate dintre Arborele Vietii si Apa Vietii constituie una din temele cele mai raspândite în simbologia universala… Influentele ceresti se coboara de-a lungul Polului, al Axului vertical… pentru a se transforma, a se distribui la radacina copacului” (Mula adhara). În Cartea Facerii din Biblie, din Arborele Vietii din centrul Raiului izvorasc fluviile (în sanskrita „nadi”, canalele).

În Povestea viei (Interpretarea…, p.122-123) se descriu etapele realizarii Sinelui, iluminarea treptata a canalelor si chakrelor: „Dupa unsprezece crengi verzi, frunzele au început sa fie de arama stralucitoare… continua sa urce. De data asta frunzele erau de argint… Ajunsese la crengile de aur. Trecu de ele si se afla dintr-odata la crengi cu nestemate. În mijlocul nestematelor, statea Ulciorul Bucuriei… si din el se raspândeau în toate partile raze…Vazu curgând în acelasi timp Izvorul Bucuriei”. Preasfântul îi spuse ca el ar fi putut sa fie „omul care sa fi adus pe pamânt Ulciorul Bucuriei si Izvorul Vietii, ca sa fie dat oamenilor. Altcineva va face lucrul acesta”. Alegoria este evidenta: crengile cu nestemate sunt etapa ultima, Sahasrara. În centrul ei se afla Brahmarandra (Ulciorul Bucuriei), deschiderea prin care se revarsa Kundalini, apa vie, care confera bucuria, beatitudinea (Ananda, în sanskrita).

Dupa ce sunt depasite primele unsprezece crengi (verzi, deci obisnuite), are loc o transcendere, caci încep sa ni se dezvaluie elementele structurii subtile: frunzele de arama, de argint, de aur si de nestemate, culminând cu Ulciorul Bucuriei, în care noi vedem o trimitere clara la Potirul sfânt al Graalului din ciclul arthurian al legendelor Mesei Rotunde. Cele unsprezece crengi pot fi o referire la etapa actuala a ciclului, era Pestilor, cea de-a unsprezecea (a douasprezecea si ultima, fiind era Varsatorului simbolizata de Ulcior).

Lovinescu face o interesanta legatura între numele eroului din basm si cel al Sfântului Dumitru „izvorâtorul de mir”, deci cel ce revarsa „apa vie” a lui Kundalini (noi l-am numi Varsator, simbol al erei celei noi, deci al lui Kalki).

Sahaja Yoghinii stiu din proprie experienta ca dupa ce a primit Realizarea Sinelui, cel initiat poate la rândul sau ajuta la emanciparea altora, trezindu-le energia Kundalini, asa cum se descrie în Povestea gainusii de aur (ibid., p.106–107). Gheorghe „reusise sa realizeze în el însusi o purificare si o armonizare superioara starii lui anterioare”. El trece „de la starea contemplativa la aceea de legatura directa cu dumnezeirea”. Faptul ca Dumnezeu îi daduse dezlegare sa dea samânta din pom (al Vietii, deci sa raspândeasca stiinta secreta), la oameni atât buni cât si rai „ca sa se întinda în toata lumea”, reprezenta „o adevarata investire a lui Gheorghe cu calitatea de „guru”, adica de ajutor pentru purificarea altor spirite încarnate în oameni… Dupa ce si-a lucrat pamântul, adica si-a purificat spiritul (caci acesta este sensul ezoteric de „lucrator al pamântului” – Gheorghios, în greceste), i s-a dat sarcina de „semanator” cu toate implicatiile sale… Samânta din care sa creasca” arborele.
  

Din cele mai vechi timpuri, se stia ca trezirea energiei Kundalini se manifesta sub forma unui suflu. Pentru crestini este clasic exemplul zilei de Rusalii când Duhul Sfânt s-a manifestat ca un vânt puternic (Faptele Apostolilor 2.2). Atât Vechiul cât si Noul Testament contin numeroase referiri la acest suflu. De altfel, „duh” înseamna „suflare” fiind un cuvânt de provenienta slavona (spiritus, în latina; pneuma, în greaca). Cei care practica Sahaja Yoga (Yoga Spontana) resimt o briza (adiere) racoroasa iesind din fontanela si din centrul palmelor. Referitor la aceasta forma sub care este perceputa energia spirituala, Strabon consemna: „În scurt timp, Deceneu însusi a fost socotit patruns de suflul divin, la fel cum am spus când am vorbit despre Zalmoxis” (Geografia VII 3.11; trad. Adelina Piatkovski si Felicia Vant-Stef). În balada Miorita, eroul cere sa i se puna la cap trei fluiere, din trei materiale diferite, care simbolizeaza suflul (vântul) ce anima cele trei canale (care se intersecteaza în cap, la nivelul chakrei Agya):

„Iar la cap sa-mi pui
Fluieras de fag,/ Mult zice cu drag;
Fluieras de os,/ Mult zice duios;
Fluieras de soc/ Mult zice cu foc!
Vântul când a bate,/ Prin ele-a razbate”.

Putem considera ca fagul si socul reprezinta canalele laterale: pe cel stâng, latura emotiva (cel ce zice cu drag) si pe cel drept, solar, al actiunii (cel ce zice cu foc). Fluierul de os este, evident, coloana vertebrala, osoasa, al carei gol interior contine maduva.

https://www.evolutiespirituala.ro/radacini-spirituale-zamolxe-si-dacia/?feed_id=11015&_unique_id=6287c8d802a52