„Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu şi nu este nimic altceva decât Sursa”. „“Sursa este Una singură”. Când aceste afirmaţii sunt înţelese perfect, nu au mai rămas întrebări în minte. Dar pe cât de simplu sună, înţelesul şi explicaţiile lor sunt profunde şi nefamiliare celor mai mulţi dintre noi. Când privim în jurul nostru, vedem diversitate, multitudine. Pare că întreg
Universul este format dintr-un număr infinit de entităţi, obiecte, toate cu o substanţă şi aparenţă diferită. Nu vedem nici o existenţă identică cu alta, sunt întotdeauna diferenţe – uneori foarte subtile. Orice există este unic şi distinct faţă de altceva (nici două amprente nu sunt la fel). Totul – aproape întreaga materie – pare foarte solid. Noi vedem graniţe, observăm separaţia.
Există un sens al lui „Eu” sau „Eu am un corp” – corpul meu, care pare să fie separat de alte corpuri şi de restul Universului. Există sensul existenţei „subiectului“, în timp ce orice altceva pare a fi „obiect”. Există senzaţia „creatorului” – precum „Eu fac asta, Eu am făcut asta sau Tu ai făcut…”, care întăreşte sentimentul că fiecare dintre noi este o entitate autonomă
(independentă), ce poate face lucruri independente faţă de rest sau faţă de Univers. Avem senzaţia că deţinem controlul asupra emoţiilor sau a acţiunilor noastre, simţim că avem „liberul arbitru”. Dacă asta este chiar adevărat, atunci de ce originalul nostru pretinde: „Tot ce există este o singură Sursă sau Dumnezeu şi nu există altceva decât Sursa”? Pare a fi ilogic sau doar o teorie intelectuală, inventată pentru confortul căutătorilor spirituali. Cum poate să existe numai Sursa şi apoi în acelaşi timp, cum putem avea toate aceste diversităţi şi separarea pe care o observăm? Afirmaţia noastră originală pare să contrazică faptele evidente şi experienţele noastre clasice, deoarece noi nu spunem că orice lucru provine din aceeaşi Sursă, ci noi spunem „orice lucru este Sursa”. Este o afirmaţie foarte puternică, în contradicţie aparentă cu experienţele noastre zilnice, referitoare la Adevăr.
În cele ce vor urma, vom vedea că afirmaţia„“Totul este Sursa Unică sau Dumnezeu” este de fapt foarte compatibilă cu toate experienţele noastre. Nu numai atât, noi vom descoperi că acesta este Adevărul fundamental. Vom afla că tot ce am vorbit până acum despre Adevăr, este numai un adevăr relativ, dar este chiar 100% în concordanţă cu acest Adevăr unic – „Totul este Sursa”. Vom putea înţelege că toate acţiunile despre care spunem că sunt
acţiunile noastre sunt de fapt acţiunile Sursei Unice şi toate acestea le vom putea dovedi prin folosirea unor noi şi senzaţionale descoperiri din Fizica Modernă, ce sunt prezentate în ultimul „comentariu ştiinţific”. În continuare vom revela şi conceptul a ceea ce este Sursa.
Să descriem acum pas cu pas, cum Sursa Unică poate să apară în diverse manifestări, deci cum Unitatea şi Simplitatea pot conduce la o astfel de Complexitate.
Sursa (Absolutul, Dumnezeu sau Adevărul) este într-o continuă Mişcare. Ea vibrează în mod asemănător unor expansiuni şi contracţii continue şi vibraţiile Ei sunt constituite dintr-un spectru larg, de la jos la înalt, ca şi diferitele mărimi (înălţimi) ale valurilor pe suprafaţa unică a oceanului.
Universul este aceasta „Sursă în Mişcare” şi nimic altceva, pur şi simplu este Sursa vibrând cu frecvenţe diferite. Fiecare lucru din jurul nostru este o vibraţie (frecvenţă) diferită a aceleiaşi Surse, iar orice lucru pare diferit numai din cauză diferitele vibraţii ale Sursei se prezintă diferit celor cinci simţuri sau conştiinţei noastre. Cele mai multe lucruri ne apar foarte solide deoarece anumite vibraţii creează forţe electromagnetice ce dau falsa senzaţie de soliditate. Întrucât conştiinţa noastră este limitată, ea nu poate vedea Adevărul, ci vede Adevărul numai aşa cum îi apare ei, însă aparenţa nu este întreaga Realitate, ci este numai o
aparenţă a Realităţii. Conştiinţa nu este conştientă de acest lucru, ia aparenţa ca Adevăr Unic şi creează o iluzie. Înţelegerea şi experienţa noastră privitoare la Univers şi la Adevăr este din nefericire bazată pe iluzia creată de simţurile noastre (sau conştiinţă). Să ne imaginăm Sursa precum un mare Ocean.
Oceanul este în mişcare şi când se mişcă formează valuri. Valurile sale urcă şi coboară la diferite înălţimi – semănător cu vibraţiile Sursei. Când cineva priveşte la ocean din afară, el vede numai o suprafaţă limitată. În fiecare moment, fiecare val îi pare foarte solid şi el vede valuri distincte, ca şi cum fiecare val este ceva diferit, cu o formă unică. Să presupunem – de dragul argumentaţiei – că el nu a mai văzut niciodată apa sau oceanul şi nu poate observa totalitatea şi integralitatea oceanului şi faptul că totul este apă. El vede valuri distincte, foarte diferite şi separate unul de altul şi va gândi că fiecare val acţionează şi se mişcă independent. Nu va înţelege că oceanul este cel care se mişcă cu ajutorul valurilor sale şi că valurile nu sunt nimic altceva decât o manifestare a oceanului – o aparenţă de suprafaţă. Conştiinţa sau simţurile noastre sunt în aceeaşi poziţie cu persoana care scrutează oceanul de la distanţă şi pierde unitatea şi integralitatea acestuia, dar observă în loc, diferite forme ale valurilor (entităţi). Simţurile noastre, când privesc Universul – în mod asemănător – văd fiecare persoană, fiecare obiect sau fiecare entitate, foarte diferită, separată şi solidă. Simţurile noastre nu înţeleg că în esenţă aceasta este o iluzie autocreată. Fiecare persoană, fiecare lucru sunt doar diferite vibraţii ale Sursei Unice, pe care aceasta le creează când se mişcă. Universul este manifestarea Sursei Unice.
Totul este vibraţie (precum frecvenţele notelor muzicale) şi pare solidă numai simţurilor noastre. Orice lucru apare diferit şi separat numai la suprafaţă, deşi în esenţă toate sunt conectate fără graniţe, într-o completă Unitate şi Integralitate. Orice lucru văzut de noi este Aparenţa Sursei, aşa cum Ea se arată simţurilor noastre, însă Adevărul nu este limitat doar la Aparenţă, Adevărul este că „Tot ce există este Sursa Unică” – aşa cum fiecare val nu este nimic altceva decât apă sau ocean. Sursa şi „Sursa în Mişcare” nu sunt două lucruri diferite. Universul creat de către Sursa în mişcare este Sursa În Sine. Orice fiinţă vie sau obiect fără viaţă este în esenţă Sursa sau dumnezeu „travestit”, deoarece tot ce există sunt vibraţii ale Sursei, iar vibraţiile şi Sursa nu sunt două lucruri diferite, ci numai UNUL. Aceasta este minunata „nondualitate“ în Univers, care spune că Universul este Sursa în Mişcare, dar spune şi că „Sursa în Mişcare” este chiar Sursa (nu două lucruri diferite), astfel încât Universul nu este nimic altceva decât Sursa. Totul este Sursa sau Dumnezeu şi nu există nimic altceva decât Sursa sau Dumnezeu. Este atât de frumos şi aceasta nu este filozofie, nu este doar teorie, este Adevărul fundamental.
Imaginaţi-vă un telescop direcţionat către o stea foarte îndepărtată. El nu ne va arăta steaua, dar probabil că ne va arăta în loc, un punct de lumină. Steaua, bineînţeles nu este o pată de lumină, însă ea va părea astfel celui ce utilizează telescopul, din cauza limitărilor asociate lui. Conştiinţa noastră, inclusiv cele cinci simţuri – ca şi telescopul de mai înainte – este numai un
instrument, ce ne ajută să observăm şi să dăm un sens Universului. Totuşi conştiinţa fiind limitată,limitează Adevărul pe care încercăm să-l vedem sau să-l cunoaştem, dar nu este numai aceasta, ci ea crede că Adevărul este aşa cum îi apare ei însăşi şi creează o iluzie a Adevărului. Ea creează soliditatea aparentă, diversitatea şi separarea, creează sensul universului fizic.
Acum să vedem ce este conştiinţa, şi de ce este aşa de limitată. Conştiinţa este un produs al milioanelor de ani de evoluţie. Este o proprietate ce rezultă din munca în colectiv a celulelor creierului (neuronii) şi este unul dintre cele mai complexe lucruri din natură. În ciuda complexităţii sale este totuşi limitată. Conştiinţa poate fi definită ca fiind capacitatea creierului de a percepe stimulii interni (gânduri, emoţii, senzaţii…), la fel de bine ca şi stimulii externi (intrări din mediu, prin cele cinci simţuri) şi de asemenea, capacitatea de a da naştere unui răspuns – acesta este un gând urmat de o acţiune. Conştiinţa este un fenomen vital, căci ea permite vieţii să se desfăşoare aşa cum ştim noi, dă naştere relaţiilor interumane şi unei curgeri a vieţii cu înţeles. Ea ne permite să fim conştienţi de noi înşine, dar şi de alţii, ca şi de mediul înconjurător. Mai mult, din cauza capacităţii sale de a focaliza sau concentra, ne permite să direcţionăm Energia Universală, pentru beneficiul vital al corpului, aşa cum am văzut mai înainte. În ciuda tuturor avantajelor, trebuie să ne aducem aminte că atunci când vine să experimenteze şi să cunoască Adevărul, conştiinţa este limitată şi este doar o
unealtă. Dar de ce conştiinţa este limitată ?
Conştiinţa este creată la energii foarte joase, în partea de jos a spectrului de vibraţii, este o proprietate a Sursei ce iese la iveală datorită vibraţiilor sale joase. Această proprietate a Sursei dă naştere complexităţii conştiinţei, care fiind alcătuită din vibraţii joase, este limitată şi poate să perceapă numai alte vibraţii joase, ce sunt percepute ca materie. Deci, când proprietatea sau aspectul Sursei apare în forma conştiinţei, în acelaşi timp soliditatea şi materia apar în legătură cu ea. Aceasta este explicată cel mai bine printr-un exemplu. Imaginaţi-vă un aisberg pe mare. Aisbergul apare solid (gheaţă) din cauză că sursa sa, apa, se manifestă ca gheaţă la temperaturi joase. Acum – de dragul argumentaţiei – să ne imaginăm anumite simţuri dezvoltate la vârful aisbergului şi că aceste simţuri observă aisbergul
(propriul corp) şi alte aisberguri, pentru a înţelege „ceea ce este”. Dar simţurile aisbergului fiind făcute tot din apă la joasă temperatură – nu contează ce observă, ele eşuând în a înţelege că totul este apă, dar vor considera aparenţa apei ca gheaţă. Aceasta este exact poziţia conştiinţei.
Complexitatea conştiinţei nu-i va permite să perceapă simplitatea Sursei sale. Fiind superficială (sau de suprafaţă), poate percepe şi înţelege numai suprafaţa Adevărului şi nu poate cunoaşte Adevărul – Sursa.
Deci, materia şi separaţia sunt reale? Cu alte cuvinte, simţurile corpurilor noastre, fiind separate de orice altceva, sunt ele adevărate? Răspunsul este surprinzător: „da” şi „nu”. Acesta sună paradoxal, dar nu este. Este „da”, pentru că simţul separării nu poate fi considerat separat faţă de Sursă. Tot ce există, este Sursa – chiar şi simţul separării. Sursa este în tot – şi în mod natural şi în conştiinţă şi în simţul separării – deci separarea este o realitate.
Pe de altă parte, răspunsul este de asemenea „nu”, pentru că el pretinde că separarea este o realitate independentă, însă este incorect şi aceasta este o iluzie. Separarea (sau sesizarea ei) nu este o realitate care există independentă de Sursa sa şi este în acel simţ – nu real sau o iluzie. Simţul separării este dependent de Sursă, în timp ce Sursa nu este dependentă de
altceva, Ea doar este. Separarea este o proprietate a Sursei ce iese la iveală, care are alte proprietăţi şi multe nivele profunde de existenţă – precum starea de conexiune, integralitate, nemărginire. Deci, separarea este o realitate, dar nu REALITATEA. Ea este una dintre realităţile ce ies la iveală la nivele diferite, este un nivel jos (sau numai de suprafaţă) al realităţii, un Adevăr relativ. Gândind că asta este realitate (sau numai realitatea), este o
iluzie. Din nefericire, înţelegerea noastră asupra lucrurilor din Univers este bazată în întregime pe această iluzie, pentru că noi ne percepem pe noi înşine separaţi de restul Universului.
Să privim Sursa ca şi cum ţâşneşte simultan în diferite nivele (ierarhice) ale realităţii. Să începem cu: Sursa este Unică. Este o stare a Unităţii şi Unicităţii. (Cititorul trebuie să înţeleagă că acesta este un concept şi prin acest concept noi trebuie să folosim concepte ce folosesc ca fiind indicatori ai Adevărului.
Conceptele nu sunt ele însele Adevărul. În realitate, Adevărul (sau Sursa) nu poate fi cunoscut, el poate fi numai simţit printr-o percepţie directă că „este”. Sursa nu poate fi cunoscută căci orice cunoaştere presupune un învăţător şi ceva ce este de învăţat. Pentru a cunoaşte ceva trebuie să te detaşezi de acel lucru pe care vrei să-l cunoşti.
Tu eşti Sursa, şi tu însuţi nu te poţi separa de Ea ca să O cunoşti, deci Sursa nu poate fi cunoscută. Ea doar este şi Tu eşti Aceea.
Faptul că Sursa este Una, şi că orice este nimic altceva decât Sursa sau manifestările Ei variate, este cel mai fundamental Adevăr (la cel mai profund nivel).
Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii), este faptul că Sursa se mişcă şi vibrează cu frecvenţe diferite. Chiar dacă fiecare vibraţie ne apare ca o materie separată, depărtată în spaţiu, toate vibraţiile Sursei formează un mare Câmp Universal, care nu are deloc graniţe şi separări – este o completă stare de conexiune şi integralitate la acest nivel – precum un ocean, unde totul este apă şi undele sunt strâns legate. Deci la acest nivel al realităţii, ceea ce numim materie sunt de fapt vibraţii, vibrând împreună cu orice altă vibraţie (materie) într-o stare „fără graniţe” – unde nu există nici o separare, nici o identitate, ci o existenţă ale aceleiaşi substanţe. În această stare a realităţii, nu există „eu”, tot ce există este Sursa. Nu există „eu” sau „alţii”, din cauză că o altfel de distincţie, separare sau identificare aici nu există întrucât realitatea nu suportă entităţi variate – ea suportă numai o continuitate a existenţei, continuitate în spaţiul fără diviziuni, fără relaţii subiect – obiect. Sursa este subiectivă şi nu există o altă obiectivitate (cu alte cuvinte, nu există obiecte).
Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii), Sursa se manifestă ca fiind conştiinţă şi împreună cu ea, materie şi solid.
Înţelesul diversităţii este multitudinea de entităţi (individualizate), distanţate şi separate în spaţiu. Aceasta este înţelegerea acţiunii autonome, realizată de către individualităţi, acţionând separat de restul Universului, în concordanţă cu voinţa lor. Ego-ul şi „înţelesul existenţei mele şi a altora“ ies la iveală în acelaşi timp, în diferenţa dintre subiect – obiect. Întregul pare a fi spart în părţi şi fiecare parte pare a fi doar o subdiviziune diferită a Universului, cu o slabă legătură cu restul Universului. Fiinţa individuală pare a fi minusculă, un obiect vulnerabil comparat cu Universul şi fără o legătură evidentă cu Întregul (Sursa). Trăind numai în această realitate, nefiind conştient de profunzimile fundamentale ale realităţii Integralităţii şi Unităţii, avem o limitare majoră impusă de cele cinci simţuri. Sursa încorporează toate nivelele Realităţii Sale. Mai mult chiar, noi părem ca fiind separaţi, dar la nivele profunde noi suntem conectaţi, iar la cel mai fundamental nivel noi suntem Una cu Sursa. Conştiinţa noastră limitată este o expresie a Sursei Unice şi uneori are capacitatea de a depăşi limitările aparente, impuse de cele cinci simţuri, văzând (nu cu ochii, ci cu intuiţia sau cunoaşterea) alte nivele ale Realităţii. Realităţile înalte invizibile sunt acum reflectate pe ecranul conştiinţei, ca şi atunci când tu nu poţi vedea luna, dar tu vezi reflectarea ei într-un lac. Aceasta poate veni ca visuri profetice, conexiuni telepatice, coincidenţe necauzale, sincronicitate, sau pur şi simplu, ca o sesizare a Unităţii în timpul meditaţiei şi mult mai rar, ca o completă şi nezdruncinată înţelegere şi intuiţie, precum în cazul maeştrilor (guru). Când acesta se întâmplă, vorbind metaforic, noi percepem Lumina. Lumina îndepărtează umbrele şi elimină toate iluziile şi atunci conştiinţa se dezvoltă, dar în acest caz, nu numai datorită evoluţiei, ci şi datorită înţelegerii subite a „Ceea ce este” (Sursa). De observat este că evoluţia şi cunoaşterea cu cele cinci simţuri sunt vibraţii şi energii joase, pe de altă parte gândurile intuitive ce sunt reflectate pe ecranul conştiinţei sunt vibraţii şi energii înalte, deci ele vor reflecta realităţi înalte, aşa cum sunt percepute în aparenta lor realitate (continuum dimensional spaţiu-timp). Să ne întoarcem acum şi să analizăm ce este ego-ul, deoarece implicaţiile sale sunt foarte importante.
Conştiinţa, din cauza percepţiilor limitate la nivelul de jos al realităţii, observă entităţi diverse şi separate şi ca urmare, ea simte că este intim asociată cu gândurile şi emoţiile sale interioare, create de un mecanism particular corp – minte, care identificate cu acest corp, formează sentimentul propriei existenţe sau individul. Deoarece individul percepe corpul ca pe o entitate autonomă având voinţă, el presupune că corpul funcţionează separat – doar cu unele interacţiuni – faţă de mediu şi de restul Universului. Astfel, toate semnalele ce provin din mediu, devin externe în raport cu corpul, se creează astfel o falsă identitate bazată pe o entitate sau pe o realitate aparent independentă. Acesta este izvorul ego-ului, persoana crezând despre sine că este o realitate independentă faţă de Sursă.
Ego-ul poate fi definit ca o proprietate a conştiinţei în interiorul minţii, care nu numai că controlează funcţionarea corpului asociat, în concordanţă cu condiţiile de mediu şi factorii genetici, dar el se şi identifică cu corpul şi cu etichetarea sa (numele). Identificarea conştiinţei cu corpul asociat, prin care apare o individualitate, denotă manifestarea (apariţia) unei entităţi false şi iluzorii. Identificare cu corpul este cauza tuturor dualităţilor (dublelor faţete) pe care noi le vedem în jurul nostru. Ea creează mai întâi dualitatea primară: separarea subiect-obiect (sau eu contra celorlalţi) şi apoi celelalte dualităţi, cum ar fi plăcere şi durere, bun şi rău, fericire şi nefericire, dragoste şi ură etc. Când apare senzaţia separării persoanei, toate problemele se nasc odată cu ea şi referitor la persoană, problemele nu vor înceta niciodată. În legătura cu Totalitatea (Universul ca Întreg), problemele nu apar niciodată, aceasta din cauză că Totalitatea nu vede nici una din dualităţi.
Dualităţile, pur şi simplu, nu sunt definite la nivelul înalt al Realităţii, unde totul este conectat ca fiind vibraţii ale Universului.
Universul acţionează ca o singură celulă. Cititorul trebuie să observe aici că separarea la nivelul jos al realităţii este numai o aparenţă în conştiinţă şi nu este Adevărul fundamental, deci toate entităţile separate aparent, ca şi indivizii, sunt profund conectate prin intermediul nivelelor înalte ale existenţelor vibratorii. Deci totul este Sursa.
Împreună cu conştiinţa de sine (sau individuală), apare conştiinţa creatorului. Când individul gândeşte că are o existenţă independentă, el crede despre sine că este creatorul acţiunilor ce au loc prin mecanismul corp – minte şi devine subiectul, în timp ce orice altceva apare ca obiect. Ca subiect, individul pretinde: „Eu fac asta şi asta, eu am făcut asta sau eu am asta etc.”
Individualitatea pretinde că este creatoarea propriilor sale acţiuni şi mai mult, ea percepe că poate să gândească şi să facă alegeri referitoare la cum să acţioneze, experimentând astfel liberul arbitru. Dar acesta este oare Adevărul ?
La nivelul de jos al realităţii, aşa cum o percepem noi, ne apare că totul este adevăr, însă la un nivel mai profund al său, aceasta NU ESTE. Nu există liberul arbitru şi senzaţia creatorului este o iluzie, pentru următoarele trei motive:
1. Dacă nu există o separare individuală, atunci cum pot exista acţiuni individuale? Sursa sau Totalitatea (Universul) acţionează prin individualităţi. Toate acţiunile sunt ale Sursei sau ale lui Dumnezeu. Acţiunea personală este o iluzie, pentru că nici o
persoană nu poate acţiona. Când nu eşti o individualitate separată, când orice este vibraţie a Sursei Unice impersonale, pot exista acţiuni personale?
Toate acţiunile sunt funcţionarea Totalitatăţii impersonale. Precum valurile şi oceanul – ce se mişcă, valurile sau oceanul? Valul nu are existenţă aparte faţă de ocean şi asta din cauză că oceanul se mişcă şi valul pare şi el că se mişcă (acţionează). Unele lucruri par pentru entităţi a fi liberul arbitru. Dacă voi vedeţi viaţa ca pe un film, Sursa a proiectat acel film, Ea interpretează rolurile şi apoi tot Ea este cea care priveşte pe ecranul conştiinţei, care este de asemenea al Sursei. Toate acţiunile sunt impersonale şi toate acţiunile sunt ale Sursei.
Separarea individului şi acţiunile lui separate sunt iluzii în lumina Adevărului fundamental. Ele nu există.
2. Fiecare acţiune pe care individul o numeşte acţiune a sa, este doar o
reacţie a gândului ce se naşte în mintea sa. Fiecare gând pe care individul îl numeşte a fi gândul său, este o reacţie a minţii, în conformitate cu programarea sa (este condiţionarea mediului şi a factorilor genetici). Individul nu are controlul asupra nici unuia din aceşti factori, deci el nu are controlul nici asupra gândului, nici asupra acţiunii sale, prin urmare el nu are liberul arbitru. În multe cazuri, individul acţionează cu o anumită dorinţă şi descoperă că Universul are complet un alt plan pentru el.
Se manifestă oare toate gândurile noastre şi dorinţele noastre? Puteţi voi să
vă transformaţi gândul într-o acţiune? Dacă da, înseamnă că aveţi liberul arbitru, însă bineînţeles că nu este cazul. Individul experimentează liberul arbitru din cauza identificării sale cu corpul, dar corpul este doar un instrument – în ciuda complexului său de emoţii şi de gânduri – şi acţionează în concordanţă cu factorii săi în momentul prezent şi aceştia nu sunt sub control.
Definiţia liberului arbitru este: „În aceleaşi condiţii date, pot eu să acţionez altfel ?” Răspunsul este: Nu. Chiar dacă eu, dintr-o întâmplare, am ales să acţionez într-un anumit mod, alegerea acţiunii mele este impusă de acel mod particular, determinat de factorii pe care nu-i am sub control, deci eu nu am nici un control asupra reacţiilor, pe care le numesc a fi acţiunea mea.
Individul percepe aceasta ca pe propria sa acţiune, pentru că el vede corpul lui realizând asta şi fiind identificat cu corpul, se consideră realizatorul, însă corpul, gândurile sale şi factorii determinanţi nu sunt nimic altceva decât Sursa Însăşi. Corpul este un vehicul sau manifestarea Sursei şi programarea sa este factorul determinat de curgerea evenimentelor ce au loc în Univers,care sunt tot o manifestare a Sursei.
Deci, Sursa sau Totalitatea acţionează prin corpurile individuale în moduri diferite, corpul fiind doar un instrument ce exprimă acţiunea Sursei şi toate acţiunile sunt vibraţii ale Sursei Unice.
3. Individul percepe existenţa sa ca fiind limitată în patru dimensiuni – spaţiu,timp (spaţiul tridimensional şi timpul unidimensional), aşa că există un sens al existenţei în spaţiu şi timp. Existenţa în spaţiu dă entităţilor aparenţa de a fi localizate într-un anumit loc în spaţiu, de cele mai multe ori depărtate una de alta, iar existenţa în timp conduce la experienţa curgerii timpului din trecut, în prezent şi apoi spre viitor. Cunoscând trecutul şi momentul prezent, nu ştim însă ce ne va aduce viitorul (cu excepţia unor cazuri rare), dar noi gândim că viitorul este determinat de acţiunile şi alegerile noastre, însă nu este chiar aşa.
Sensul existenţei în spaţiu determină iluzia separării în timp, iar sensul existenţei în timp determină iluzia liberului arbitru. Chiar dacă părem a fi în spaţiu şi în timp, Adevărul nu este limitat la acest fapt.
Adevărul este perceperea existenţei într-o reflexie (sau proiecţie) în patru dimensiuni spaţiu-timp, a Fiinţei Tale. Deci, la un nivel mai înalt al Realităţii, tu nu eşti limitat în spaţiu şi în timp, tu eşti dincolo de spaţiu şi timp. Tu eşti numai conştient de existenţa ta în patru dimensiuni, dar nu de rest, precum aisbergul ce are majoritatea gheţii sub apă, de cele mai multe ori invizibilă.
(Vezi comentariu ştiinţific, pentru o explicaţie ştiinţifică detaliată). Cu cât tu te consideri mai mult a fi în spaţiu şi timp, tu eşti în afara lor. Fiind în afara spaţiului (nelocalizat în spaţiu), înseamnă să exişti la o dimensiune în care conceptul nostru convenţional de spaţiu este irelevant şi transcendent. Aceasta înseamnă că entităţile nu sunt separate prin spaţiul tridimensional, ci ele sunt toate conectate fără distanţă şi separare, numai proiecţiile lor în spaţiu tridimensional par a fi separate. În mod asemănător, fiind în afara timpului, înseamnă că timpul este depăşit şi toate punctele timpului sunt conectate, cu alte cuvinte trecutul şi viitorul sunt toate conţinute în acest moment prezent.
Nu numai trecutul, dar în mod potenţial viitorul, este de asemenea cunoscut – la acel nivel al Realităţii (acesta este cunoscut în fizică ca nelocalizat în timp).
Acest fapt implică că din acel punct de referinţă, viitorul este deja acolo, predeterminat să spunem, şi dacă viitorul este predeterminat, cum poate un individ să facă alegeri sau să-şi exercite liberul său arbitru, care determină viitorul? Fiecare individ îşi realizează numai destinul său, dar tu nu eşti corpul sau individual care crezi că eşti, nu eşti numai asta, Tot ce există este Sursa şi Tu eşti Aceea. Deci, destinul sau predeterminarea poate numai să determine corpurile, care sunt doar instrumente ale Sursei. Pentru Sursă (Tu cel adevărat), tot ce se întâmplă este numai o parte a „ceea ce este” şi nu există nici o judecată dincolo de asta.
Să luăm exemplul unei furnici care merge repede. Furnica nu poate şti unde va fi ea în viitor. Un observator extern vede direcţia în care furnica se îndreaptă şi vede o sămânţă de grâu în calea ei. Furnica ajunge întâi la sămânţă, poate să o lase sau poate să o ia, în funcţie de alegerea sa de a acţiona sau de a merge mai departe. Pentru observatorul extern, furnica a fost predestinată să găsească sămânţa, căci el poate să prevadă viitorul furnicii. În concordanţă cu Totalitatea (Universul sau vibraţiile Câmpului Universal), totuşi nu este nici un liber arbitru nici un destin predeterminat, pentru că nu există decât eternul moment prezent, în timp totul „aşa este” şi totul acţionează „aşa cum trebuie”. Problema viitorului niciodată nu se pune pentru o Fiinţă impersonală – Sursa sau Tu cel adevărat. (Cititorul trebuie să observe că aici, când ne referim la Totalitate, la Sursă, noi nu implicăm percepţia noastră fizică ci, mai mult, vibraţiile care sunt atât în spaţiu cât şi în timp, dar şi dincolo de acestea).
În rezumat: liberul arbitru este experimentat, dar el nu există. Orice vedem este manifestarea Unicei Surse, şi orice acţiune este o acţiune impersonală a aceleiaşi Unice Surse. Nu există individualitate separată, căci nu există acţiuni individuale. Sursa se identifică cu ea însăşi, precum conştiinţă se identifică cu diferitele mecanisme corp – minte şi creează false pseudosubiecte. Aceste subiecte (precum creatorii) nu sunt reale, pentru că ele sunt bazate numai pe percepţii limitate, gânduri sau concluzii false. Când Sursa se dezidentifică, atunci Adevărul fundamental este revelat (ca şi în cazul în care elevul înţelege explicaţiile profesorului).
Deci, sensul creaţiei personale este o iluzie sau mai precis o realitate limitată. Tu exişti simultan în diferite nivele a realităţii. La cel mai jos nivel al realităţii, tu pari o individualitate ce se simte creator. La nivele mai înalte ale realităţii, tu eşti constituit din vibraţii , eşti un corp energetic, iar la cel mai înalt nivel al realităţii, Tu eşti Sursa – singurul Subiect, nu mai există un altul şi nu există nici un obiect.
O fiinţă umană este construită într-un sistem biologic mult mai sofisticat decât orice altă fiinţă vie. Sentimentele (emoţiile) şi gândurile se nasc, dar ele sunt tot parte a funcţionării biologice a creierului, interacţionând cu corpul. Când apare o senzaţie, ea apare numai din cauza factorilor genetici, biologici şi de mediu, prezenţi în acel moment şi care cauzează schimbări chimice şi biologice în sistemul nervos şi endocrin.
Acestea conduc către o senzaţie pe care noi o numim simţământ (“feeling”), sau altfel spus, gândurile şi emoţiile iau naştere datorită condiţionării corpului (inclusiv a minţii), ce operează la un nivel mult mai complex decât un calculator, care este un mecanism destul de asemănător corpului.
Calculatoarele lucrează în concordanţă cu programarea lor, echivalentă cu condiţionarea sau programarea genetică (biologică) a corpului. Prin urmare, corpul uman este în ciuda simţămintelor şi gândurilor – un sistem mecanic ca şi oricare alt sistem. El recepţionează un semnal de intrare şi reacţionează la el generând un răspuns (gând, acţiune etc.), în concordanţă cu condiţionarea sa genetică şi de mediu – care împreună realizează programarea sa biologică (constituţia sa biologică). Sentimentul de a fi o marionetă apare numai din cauza identificării cu mecanismul corp – minte. Tu eşti Sursa, corpul est marioneta. Tu nu eşti limitat numai la corp. Dar ce putem spune despre sufletul şi spiritul nostru?
Dar despre al cui spirit şi suflet este vorba? Nu este ceva individual, deci cum poate un suflet să aparţină unui individ? Există numai un singur SPIRIT, dacă tu vrei să-l numeşti astfel şi acela este Sursa, Dumnezeu sau Tu cel adevărat.
Tot ce există este Sursa. Adevăratul „Tu” nu s-a născut nicicând şi nu va muri niciodată şi în mod sigur nu va renaşte.
Individul, la cel mai înalt nivel al Realităţii, nu poate să existe ca urmare a două motive: primul, nu există frontiere şi separaţie, aşa că nu există entităţi separate ce pot fi clasificate ca individualităţi separate din Totalitate; al doilea, atât timp cât nu există un creator personal şi fiecare acţiune este o funcţie impersonală a Totalităţii, ce funcţionează prin mecanisme variate corp – minte (ce în mod eronat, cred despre ele că sunt individualităţi), este clar că aici nu există subiecte ca în: „Eu am făcut asta”.Dacă nu există subiecte individuale, atunci nu există motiv să se pretindă existenţa individualităţilor, căci ele sunt doar obiecte, fără subiect (fără obiectivitate). Invers, Sursa este singurul Subiect (subiectivitate), acolo unde nu sunt obiecte. Numele sunt numai etichete date mecanismului corp-minte.
Ca punct de plecare, bun şi rău sunt termeni ce există doar în minte şi ca oricare termen dual, ies la iveală numai după dualitatea primară, care este înţelesul lui „eu” (individul) contra „altora”. Nimic nu se întâmplă Totalităţii sau Sursei, atât timp cât toate mişcările sunt în interiorul său propriu şi prin urmare, dualitatea nu se poate aplica sau pur şi simplu nu este definită pentru nivelele mai înalte ale Realităţii. Toate mişcările sunt simple transformări ale energiei dintr-o formă în alta sau de la o scară vibraţională la alta, şi la acest nivel nu există noţiuni cum ar fi bun sau rău. Energia totală se conservă întotdeauna şi nimic nu poate fi pierdut. Cum în afara Sursei nu există nimic sau în afara manifestării sale vibraţionale – Universul – nu se poate întâmpla nimic în exterior, toate mişcările sunt interne.
Atunci când Sursa (în acest caz conştiinţa) se identifică cu mecanismul corp –
minte, astfel creând sentimentul iluzoriu al „eu-ului” sau „individului”, toate dualităţile şi problemele asociate apar odată cu el. Pentru individ problemele nu încetează niciodată, dar pentru Totalitate (pentru Univers), problemele nu apar niciodată. Aşa numitul individ percepe orice ce îi generează propria plăcere, ca fiind bun şi orice îi generează durere, ca fiind rău.
Aceasta este numai o judecată a minţii. Universul (sau chiar viaţa) nu va judeca astfel, ci se va exprima el însuşi în acest moment, ca o serie de dezvăluiri spontane, unde nu există judecată, din cauza inexistenţei dualităţii.
Din clipa în care te-ai născut, tu eşti destinat morţii. Atât timp cât tu însuţi te crezi o individualitate separată, tu eşti afectat de către toate dualităţile ce provin din aceasta. Numai când Tu îţi dai seama că nu există o astfel de individualitate şi astfel „Tu cel adevărat” nu s-a născut niciodată şi nu va muri niciodată, atunci toate dualităţile vor fi depăşite şi nu ţi se mai pot aplica.
Moartea va fi văzută doar ca ceva ce se întâmplă corpului, aşa cum energia se transformă în altă formă.
Când privim omoruri, războaie şi alte aşa numite acţiuni aşa numite rele, vom
înţelege că toţi acţionează în conformitate cu condiţionările sale, îndeplinindu-şi destinul şi totul este o acţiune a Sursei. Când suntem în faţa unor astfel de întâmplări, poate apărea tristeţea, dar când înţelegem Adevărul, judecata nu va apărea. Totul este simplu, „aşa este” şi fiecare acţiune este „cum trebuie să fie”. Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu.
În anumite cazuri, Sursa acţionează prin aşa numitul eu individualizat, pe aşa numita cale rea, în special când există un conţinut puternic al identificării (ego-ul). Individualităţile ce simt că ele sunt separate de Rest, generează acţiuni pe care noi le numim rele, fie pentru a-şi alimenta orgoliul (în cazul fiinţelor umane), fie foamea (în cazul animalelor). În alte situaţii, când identificarea este mai slabă sau inexistentă (ca în cazul învăţătorilor desăvârşiţi), acţiunile rele nu vor apărea, dar în ambele cazuri răul este o judecată a minţii şi se găseşte într-un gând. Când un leu atacă un cerb inocent, un alt cerb nu-l va judeca pe leu ca fiind rău. Leul, pur şi simplu, acţionează conform instinctelor şi condiţionărilor sale şi de cele mai multe ori există acceptarea din partea cerbului, cu excepţia faptului că el va fugi din cauza propriilor sale instincte de conservare. Aici nu există judecată, viaţa se exprimă ea însăşi fără judecată, numai minţile complexe o fac.
Rezumând: când orice acţiune este privită ca fiind o funcţie impersonală a Totalităţii, nu poate apărea judecata, nici dualitatea şi nici întrebarea dacă
este bine sau rău. Binele şi răul există numai într-un gând fals, care este susţinut de către un alt gând fundamental fals al identificării cu un mecanism particular corp – minte, ce apare datorită perceperii conştiente a separării materiei. Când Totalitatea este complet înţeleasă, aceasta separare nu va exista în realitate şi astfel toate gândurile false vor fi anihilate instantaneu.
De observat este că identificarea şi procesul de dezidentificare sunt doar procese în fenomenologie (cu alte cuvinte, mişcări în interiorul Sursei sau în interiorul conştiinţei). Nimic nu se întâmplă Sursei în timpul identificării sau procesului invers. Sursa (neumenon) nu este afectată de toate mişcările sau turbulenţele.
Chiar dacă noi ne referim cel mai des la conştiinţă, ca o conştiinţă individuală (ori minte), în realitate, deoarece nimic nu este separat, nu există nici conştiinţă individuală. Toate minţile (conştiinţele) sunt conectate nelocalizat şi astfel există o singură minte sau o conştiinţă colectivă. Conştiinţa Unică este percepută de către diferite mecanisme corp – minte ca fiind conştiinţe individualizate. Telepatia, visele profetice sau arhetipale, toate indică conexiunea minţilor cu Mintea Unică. Toate corpurile şi creierele (minţile) sunt conectate ca un mare şi unic câmp vibraţional în spaţiul exterior.
Mai mult, evenimentele ce au loc în fenomenologie sunt simple reflexii ale mişcării vibraţionale a Sursei, pe ecranul conştiinţei unice – ele pot fi numite „vise trăite”, fiind foarte asemănătoare cu visele din starea de somn.
În timpul viselor din somn, persoana se identifică cu un personaj visat şi trăieşte anumite evenimente ce îi apar foarte reale. După ce se trezeşte, îşi dă seama că a fost un vis nu un lucru real. Acelaşi lucru se întâmplă pe durata stării de identificare ca individualitate, toate evenimentele sunt observate ca fiind foarte reale pe ecranul conştiinţei individuale, aşa că odată cu trezirea sau dezidentificarea, totul este înţeles doar ca „vis trăit” şi nu ca o realitate. De aici, evenimentele sunt observate pe ecranul conştiinţei unice, unde nimeni nu este spectator la nimic. Toate evenimentele sunt văzute ca mişcări ale Sursei, aşa cum sunt reflectate în Sursă (precum conştiinţă) şi ele nu sunt nimic mai mult decât vibraţiile unicului Câmp de Energie Universală.
Acum, putem răspunde la dacă totul este o funcţionare a Sursei ?” şi „dacă noi nu avem liberul arbitru, atunci mai există libertate ?”. Mecanismul corp – minte este programat de factorii genetici, biologici şi de mediu să acţioneze, să se mişte sau pur şi simplu să facă ceva. El nu poate sta inactiv, în aşteptare, mai mult timp.
Acţiunea sau lipsa ei nu este controlată de tine, tu acţionezi în conformitate cu destinul tău. A nu face nimic înseamnă a face ceva, din cauză că a face şi a nu face reprezintă mişcări în fenomenologie. Creierul tău poate reacţiona la această cunoaştere într-un mod de a nu face nimic, în eventualitatea că totuşi el va înţelege că Sursa se mişcă prin corp sau va decide să continue mişcarea atât timp cât este spectator la „ceea ce se întâmplă”. Există o reacţie a creierului la factorii curenţi determinanţi şi tu nu ai controlul asupra acestora sau asupra reacţiei creierului. Deci, acţiunile vor continua să aibă loc, precum au avut loc întotdeauna şi dacă acesta este destinul mecanismului corp – minte, să stea şi să intermedieze, aşa va face.
Faptul că nu avem liberul arbitru restrânge libertatea noastră? Da şi nu. Corp fiind, tu nu ai libertate. Dar de ce te necăjeşti? Acesta nu eşti Tu. Tu ca Sursa, eşti liber să te mişti şi să vibrezi etern. Adevărata libertate se obţine numai înţelegând adevărata ta fiinţă. Gândind că tu eşti o individualitate ce ai nevoie în mod constant să faci ceva şi să lupţi pentru lucruri, făcând un efort personal, poate fi chiar epuizant, nu vei avea o libertate adevărată.
Individualitatea gândeşte că ea are controlul asupra evenimentelor vieţii şi atunci când acţionează într-un anumit fel, cum ar fi în scopul manifestării unei anumite dorinţe – ea descoperă că Universul are un alt plan pentru ea. Când ego-ul este puternic, el se luptă cu Universul să obţină ceea ce doreşte, aşa că el poate funcţiona împotriva voinţei Universului. Este aceasta libertatea sau este un prizonierat format din legături şi iluzii? Libertatea este să lucrezi cu Universul, nu împotriva Lui. Înţelegând că tu nu eşti individualitatea, pe care tu însuţi crezi că eşti, vei lua o atitudine de spectator, vei crede în destinul propriu şi vei accepta „ceea ce este” şi aceasta este Libertatea adevărată. Vei vedea că Universul a fost şi va fi întotdeauna acţionat prin acest corp (pe care tu îl numeşti al tău) şi tu vei fi mai puţin implicat şi prins în ceea ce se cheamă implicaţii personale. Tu vei înţelege că orice lucru se întâmplă întotdeauna graţie Sursei sau lui Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie, chiar dacă ego-ului tău nu-i place aceasta întotdeauna.
Creaţia personală nu este libertate, este o robie, pentru că tu te limitezi pe Tine Însuţi, la o persoană ce este o parte minusculă din Univers, atunci Sursa este prinsă şi ea în acea sclavie. Totul este Sursa şi totul este acţiunea Sursei şi a înţelege aceasta este adevărata libertate. O astfel de înţelegere nu poate fi forţată, dar însă poate fi adusă printr-o înţelegere intuitivă a Adevărului. Tuvei înţelege că totul se întâmplă întotdeauna graţie Sursei. Când tu cauţi în afara sclaviei de a fi o persoană iluzorie, vei trage o concluzie importantă, că atât persoana, cât şi dependenţa simţită, sunt bazate pe gânduri şi ele nu sunt reale, în sensul că nu pot exista separat faţă de Sursă sau nu au o existenţă independentă, deci apar şi dispar. Identificarea chiar dacă susţine forma biologică, este bazată pe o gândire falsă, nu este reală deoarece se
poate schimba. Ceea ce este adevărat este imuabil şi etern.
În concluzie, persoana care se percepe ea însăşi ca un creator separat cu liber arbitru, nu este într-o stare de libertate, ci într-o stare de sclavie. La un nivel mai ridicat al Realităţii, nu există o astfel de individualitate sau cineva care să fie liber sau sub sclavie, chiar dacă conceptul dual a fi liber sau sclav este anihilat şi nu poate fi aplicat deloc. Tu (Sursa) exişti pur şi simplu şi acesta este Adevărul Final.
Înţelesul şi scopul vietii sunt etichete puse de către minte, care vede viitorul ca fiind necunoscut şi străin. Mintea este cea care judecă ceea ce observă, inventează un înţeles a ceea ce observă şi apoi aleargă după un scop util, autocreat în viitor. Tu, ca un corp de vibraţii, nelimitatat în spaţiu şi timp, eşti în afara spaţiului şi timpului, depăşindu-le. Dacă timpul este în interiorul Tău, atunci el este de la momentul zero (sau Big Bang), până la cel mai îndepărtat viitor (infinitul pozitiv). Dacă trecutul şi viitorul sunt deja conţinute în momentul prezent, putem noi vorbi despre un înţeles sau un scop? Toate fiinţele îndeplinesc doar destinul lor, aşa cum Sursa acţionează în
interiorul lor. La un asemenea nivel al Realităţii, nu poate exista judecată şi astfel nu poate apărea întrebarea asupra înţelesului. Orice lucru este, numai „aşa cum este”, nu din cauza unui motiv anume, ci pur şi simplu pentru că „aşa este”. Nu este nevoie de nici o justificare. Universul şi viaţa sunt întotdeauna în clipa prezentă, unde judecata şi înţelesul nu se aplică. Există o continuă manifestare şi exprimare a Sursei, dezvăluindu-se Ea Însăşi prin vibraţiile ce ne apar nouă ca evenimente specifice. În realitate, nu se întâmplă absolut nimic. Sursa s-a mişcat, dar Ea încă există. Căutând un scop, tu te ţii departe de momentul prezent, eşti împiedicat să te bucuri de „ceea ce este” şi eşti determinat să alergi după invenţia minţii „ ceea ce ar trebui să fie”, aceasta ducând la apariţia unui un conflict între cele două concepte, conflict cheltuitor de energie. „Ceea ce ar trebui să fie” devine ţelul tău, în timp ce tu încerci să schimbi cu eforturi personale, iluzorii, „ceea ce este”, aceasta conducând la suferinţă. Când tu înţelegi că „ceea ce este” este acelaşi lucru cu „ceea ce ar trebui să fie”, acţionezi ca fiind unul cu Totalitatea, fără să mai alergi după ţeluri inventate de ego, lăsând Sursa să conducă treburile corpului, fără să te mai temi de ceea ce se întâmplă. Singurul scop în viaţă este a fi şi a trăi. A fi este natura Sursei şi a trăi sau a funcţiona este natura Universului şi Tu eşti Aceea . Corpul – pe care tu îl porţi cu tine însuţi – este chiar un mecanism unic, care îi permite Sursei să funcţioneze prin el.
Metaforic vorbind, el poate reprezenta mâinile Sursei, permiţându-i să se mişte şi nefiind separat de Aceasta. Totalitatea (Universul), inclusiv corpurile noastre, sunt manifestări ale Sursei. Fiecare corp, fiind un câmp vibraţional, nu este numai parte din Sursă, este chiar una cu Sursa. Fiecare corp este unic, vibrând şi pulsând precum o stea strălucitoare pe cer, precum o piesă fundamentală a unui mare puzzle, interacţionând constant, într-un mod minunat, cu Universul. Nimic nu este separat şi Sursa este tot ceea ce există.
În sfârşit, suntem gata să răspundem la beneficiul înţelegerii celui mai înalt nivel al Realităţii ?” Beneficiile sunt imense – chiar la cele mai înalte nivele ale înţelegerii, pentru că nu există nimeni care să beneficieze de tot, deoarece nu există individualităţi. Atât timp cât identificarea există, există şi sensul fiinţei individuale, deci rămâne să se răspundă la această întrebare. O dată ce devine clar pentru individ că totul este funcţionarea impersonală a Totalităţii (sau a Sursei), ea va prelua toată greutatea de pe umerii individului, care a gândit în tot acest timp că el a făcut acel lucru. Nu va mai exista luptă, aceasta fiind înlocuită de către o atitudine contemplativă. Acţiunile vor avea încă loc, dar fără a se aştepta rezultate. Nu vor mai fi dorinţe şi temeri obsesive.
Odată înţeles că totul este „aşa”, totul este Sursa sau Dumnezeu şi fiecare acţiune este „aşa cum trebuie să fie”, nu va mai exista „Eu ar fi trebuit să fac altceva”, pentru că tu nu a trebuit să faci altceva. Mai întâi de toate, tu nu ai făcut asta, ci factorii cumulaţi au făcut-o sau Universul (Sursa) a făcut-o prin corpul tău, unde corpul tău era doar îndeplinirea destinului. Ceea ce s-a petrecut în trecut, s-a petrecut; întregul Univers a luat parte la manifestarea ta, nu exclusiv tu. Cum ai fi putut face tu altceva, tu (corpul tău), care nu ai controlul asupra acestui lucru?
Înţelegând aceasta, nu vor fi remuşcări, nici vinovăţie şi nici depresie. În mod asemănător, cunoscând că orice se va întâmpla, urmează să se întâmple, se înlătură grija pentru viitor. Dacă ceva se presupune că se întâmplă şi este parte din destinul tău, nimic nu poate preveni aceasta să se întâmple. Destinul este atotputernic. Aceasta aduce credinţa în viitor, în destinul fiecăruia. Nu va mai exista nici o nelinişte, va exista o acceptare completă a „ceea ce este” şi a „ceea ce vine”. Tu vei trăi în momentul prezent, în loc să fii prins în aşteptări inutile, despre viitorul dorit de ego-ul tău.
Momentul prezent nu este întotdeauna plăcut pentru corp – uneori acesta reprezintă durere sau suferinţă, însă tu trebuie să-ţi aduci aminte, atâta vreme cât eşti o individualitate, că toate dualităţile sunt acolo. Dacă este bine, va fi şi rău, dacă este plăcere, va fi şi durere, dacă este fericire, va fi şi nefericire. Aceste dualităţi coexistă precum cele două feţe ale unei monede,
existenţa lor nu este o problemă, problema se naşte atunci când individual vine cu preferinţe şi spune că vrea să păstreze numai o faţă a monedei, dar nu şi pe cealaltă, persoana vrea numai fericirea şi exclude nefericirea, însă nu este posibil pentru că fericirea şi nefericirea sunt două stări (faţete) ale aceluiaşi lucru. Ele vin împreună şi uneori ne arată o faţă, alteori cealaltă faţă.
Când dualitatea este acceptată, ea este depăşită, şi nu poate să mai atingă prea mult. Dualitatea va fi văzută ca o parte naturală a manifestării percepute şi întotdeauna va fi acolo, atâta timp cât există o individualitate.
Dacă cercetarea constantă numai a unei părţi (fericire, bun, plăcere etc.) va fi oprită şi dualitatea va fi doar observată, se vor elimina cele mai multe suferinţe. După o înţelegere completă (cu alte cuvinte, dezidentificarea care vine odată cu convingerea completă şi de nezdruncinat), dualităţile vor dispărea pentru că nu va mai fi un individ cu care să se înrudească. Aceasta se întâmplă în cazul înţelegerii învăţătorilor (guru), când Sursa nu mai este identificată cu mecanismul corp – minte şi o individualitate separată încetează să existe.
Dacă nu există o înţelegere completă (şi sensul existenţei ca individ este încă acolo), dar dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului, nu se va naşte nici o nelinişte referitoare la viitor. Individul va afla că nu este nimic constant în viaţă, iar schimbarea va fi plină de surprize: Momentul prezent nu are vârstă, fiecare moment este ca un fulg de zăpadă, unic, neprihănit, irepetabil şi poate fi apreciat prin modul său de a fi surprinzător şi neaşteptat. Această înţelegere şi atitudine ne aduc pacea.
Nu va mai fi nici ură, nici invidie, nici mândrie, căci odată înţeles că nu este nimic individual ci numai o falsă senzaţie a unei fiinţe, şi că nu există nici un lucru ca o acţiune personală, ci doar un sentiment fals de creator, atunci cum poate cineva să urască pe altcineva pentru ceea ce a făcut? Nu, pentru că el a făcut asta şi n-a avut de ales. Va fi dăruită oricui iubirea necondiţionată, cunoscând că orice persoană, de la Hitler până la Maica Teresa, sunt manifestări ale aceleiaşi Surse Unice şi nu este văzută nici o separare. Iubirea va ţâşni ca reflectarea Unităţii. Nu va fi nici invidie, pentru că fiecare va fi acceptat pentru unicitatea sa, fără judecată, totul fiind expresia lui Dumnezeu şi manifestarea Sursei. La fel, nu va mai fi nici mândrie, cunoscând că fiecare acţiune este Sursa în Mişcare şi dacă nici o persoană nu face nimic, poate cineva să se pretindă mândru pentru ceea ce s-a întâmplat?
Dacă corpul este răsplătit, fericirea poate să se nască. Corpul este un spectator şi asta este tot.
Cea mai importantă consecinţă a înţelegerii Adevărului este atitudinea de spectator. Persoana nu se va mai implica emoţional în evenimente, din cauza acceptării, totul va fi acceptat fără judecată, acţiunile vor avea încă loc, însă nu vor fi întreprinse pentru consecinţele lor, nu vor fi nici aşteptări şi nici implicări. Dacă eu nu deţin controlul, atunci de ce mă necăjesc, eu voi face
doar ce este cel mai bine pentru mine şi voi ignora restul – va fi un tip de atitudine.
Cunoscând că tot ce există este Sursa sau Dumnezeu, aceasta îmi va aduce o poziţie de spectator, este ca şi cum ai fi martor al unui accident, fără să fii implicat însă în accident. Totul este o mărturie, fără o implicaţie emoţională prelungită şi gândurile, emoţiile (pozitive şi negative) vor continua să se nască, dar ele vor fi acceptate ca parte a „ceea ce este”, şi
dacă nu ne vom agăţa de ele sau nu ne vom identifica cu ele, atunci vor exista numai pentru un moment, ca o reacţie instinctivă cauzată de condiţii inerente şi apoi ele vor dispare la fel de repede cum au apărut. Din cauza acceptării inerente, nu vor exista implicaţii sau dorinţe raţionale sau conştiente (ori subconştiente), legate de aceste emoţii căci reacţiile nu vor
dăinui.
Acceptarea a „ceea ce este” sau atitudinea de spectator nu înseamnă lipsa acţiunilor sau a emoţiilor, acţiunile vor avea loc, emoţiile se vor naşte, dar una este să nu te implici emoţional, cu consecinţe şi să cunoşti că acea acţiune sau emoţie trebuia să se întâmple ca acţiune a Universului, nu ca acţiune a ta. Când cineva se îmbolnăveşte, boala este acceptată, dar ea nu-l
împiedică pe om să se ducă la medic şi să facă ceea ce este mai bine pentru a se vindeca. Dacă însă nu va exista nici un interes pentru rezultatul acţiunii, dacă în destinul corpului este vindecarea, aceasta se va întâmpla, altfel nu. Aceasta este acceptarea. O astfel de acceptare împiedică lupta emoţională sau reacţiile emoţionale prelungite şi va aduce pacea interioară. Metaforic vorbind, persoana nu se va mai lupta să înoate contra curentului, care este reprezentat de aşa numitele emoţii şi eforturi personale.
Atitudinea de spectator împiedică şi „reacţia la stres”, care este cauza principală a celor mai multe boli ale corpului (aşa cum s-a arătat anterior).
Pentru a înţelege mai clar, să privim la cauza suferinţei. Prima cauză a suferinţei este identificarea cu mecanismul corp – minte, datorită senzaţiei false de separare. Atât timp cât există senzaţia de individualitate, va fi cineva, unul acolo, care va experimenta durerea, dar de fapt corpul experimentează durerea, dar nu există cineva acolo, care să sufere. Existând
identificarea, împreună cu senzaţia falsă de existenţă individuală (aşa cum este în cazul celor mai mulţi dintre noi) suferinţa va fi întotdeauna acolo la un anumit grad, dar ea poate fi alinată într-o mare măsură, dacă noi putem fi conştienţi de cea de a doua cauză a suferinţei, deci noi putem elimina cauza.
A doua cauză a suferinţei este identificarea persoanei cu ceea ce noi numim emoţii şi gânduri negative. Am văzut mai înainte că reacţiile emoţionale prelungite conduc la „reacţia la stres”, iar persoana nefiind în stare să lucreze cu emoţiile, se simte neajutorat şi frustrat, deci le interiorizează, asociindu-le cu tensiune, în timp ce este sprijinită de reacţia „luptă sau fugi”. Când o individualitate este faţă în faţă cu perturbaţia, pot să se nască brusc emoţii precum supărarea, frica sau vulnerabilitatea, dar acestea nu creează „reacţia la stres”. Ceea ce creează „reacţia la stres” este păstrarea acestor emoţii negative, o lungă perioadă de timp, care duc la apariţia în corp a unor tensiuni prelungite, ce conduc la boală.
Dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului şi împreună cu atitudinea de spectator, persoana nu va mai păstra un timp îndelungat emoţiile, nu se va mai implica emoţional şi nici nu se va mai identifica cu gândurile sau emoţiile negative, deci nu se vor mai crea nici tensiunea cronică, nici disfuncţiile datorate stresului. Atitudinea de spectator aduce acceptarea şi această acceptare se răsfrânge asupra tuturor, acceptând rezultatul acţiunilor cuiva şi perturbaţia simţită din acţiunile externe. Când există acceptarea a „ceea ce este” şi când toate întâmplările, chiar şi nenorocirile, sunt văzute ca acţiuni ale Sursei Unice, asupra cărora corpul nu are nici un control, atunci tot ceea ce se întâmplă va fi privit fără implicaţii emoţionale prelungite, implicarea emoţională sau identificarea nu vor exista şi nu va fi nici o judecată. Corpul poate reacţiona la o perturbaţie cu câteva emoţii scurte, şi spontane, dar
chiar aceasta este o mărturie a neimplicării emoţionale. Va exista o credinţă desăvârşită în destin.
Cu înţelegerea adevărului, vom avea o detaşare completă, care ori de câte ori se produce, ajută în fenomenologie şi este o mişcare în interiorul Sursei, însă nu afectează Sursa (Tu cel adevărat). Nimic nu se întâmplă Sursei şi Tu eşti Aceea. Atunci de ce să ne necăjim, să privim doar la acest „vis trăit”, atât timp cât el durează şi să ne bucurăm !
O bază spirituală temeinică poate preveni identificarea individului cu emoţiile şi gândurile, cu „reacţia la stres” şi cu cele mai multe boli (chiar dacă nu toate). Odată ce corpul se află într-o stare de bine, finalul (sau moartea) poate veni numai din cauza obiceiurilor sale ce creează dependenţe nocive (drogul, alcoolul, tutunul), accidentele sau îmbătrânirea, ca parte a destinului său, dar nu dintr-o boală ce nu are nici o bază pentru a se manifesta. Înţelegând nivelele mai înalte ale Realităţii, primim pacea interioară şi liniştea, în hiperminţile noastre.
Avand starea de relaxare a minţii şi trupului, avem pacea şi calmul, care întotdeauna sunt martorii momentului prezent – de cele multe ori – precum privim la un spectacol pe scenă. Tot ce părea foarte real şi serios înainte, nu mai apare la fel de real – este doar „un vis trăit” şi ne vom pune din ce în ce mai puţine întrebări şi vom fi străfulgeraţi de o adevărată trezire.
Prin acceptare şi prin atitudinea de spectator, nimic nu poate fi forţat să se întâmple. Este suficientă o înţelegere a Adevărului, că totul este una, totul este Sursa şi separarea este o realitate limitată (o iluzie). Când ea vine, vine ca graţie a Sursei sau a lui Dumnezeu, care este adevăratul subiect al tuturor acţiunilor sau evenimentelor.
Înţelegerea Adevărului va îndepărta vechea şi falsa condiţionare, astfel încât implicarea instinctivă şi identificarea cu emoţiile negative vor fi înlocuite cu pacea spectatorului, care va ţâşni spontan din înţelepciunea inerentă.
O singură întrebare poate să apară în acest punct şi aceasta este: Dacă toate acţiunile sunt ale Sursei, atunci cum este posibil ca unii oameni să înţeleagă Adevărul şi acceptarea, în timp ce alţii nu? De ce Sursa Unică acţionează prin intermediul diferitelor fiinţe, în aşa multe feluri? Cititorul nu trebuie să uite că, chiar dacă Sursa este Unică şi este tot ceea ce există, când ea se mişcă şi vibrează în forma acestui uriaş Câmp Universal, dă naştere unor şiruri de vibraţii, ce sunt parte fundamentală a Sursei în Mişcare. Conştiinţele separate individuale percep combinaţii diferite şi foarte complexe ale acestor vibraţii, care în realitate nu sunt câmpuri separate, precum undele, care nu sunt părţi distincte ale marelui ocean. Deci, noi avem senzaţia falsă a unei multitudini şi diversităţi (haos).
În realitate, anumite vibraţii ale Sursei sunt percepute ca fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte ce conduce la ideea că omul este creatorul şi el nu acceptă altceva în timp ce alte vibraţii, sunt percepute ca fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte, însă datorită înţelegerii se naşte acceptarea omului şi poziţia sa de spectator. Alte vibraţii sunt văzute ca fiind Sursa ce nu se identifică cu mecanismul corp – minte, căci ea anihilează în întregime sentimentul de creator. Acestea se întâmplă din cauza unui singur motiv: noi percepem diferit unele acţiuni ce au loc în Univers, realizate de Sursa Unică, pentru că Sursa în Mişcare este constituită din diverse vibraţii, ce se manifestă simţurilor noastre (sau conştiinţelor noastre) ca oameni diferiţi şi acţiuni diferite. Totul se întâmplă în fenomenologie
(manifestarea, Sursa în mişcare, Totalitatea sau universul) şi nimic nu se întâmplă non – manifestării (neumenon). Extraordinarul este Sursa în acţiune, care este Universul, ca un uriaş Câmp de Energie Universală ce vibrează.
Universul fizic, pe care noi îl cunoaştem în mod tradiţional, este doar o reflexie a Câmpului Universal, pe ecranul conştiinţelor noastre.
Deci, ce este iluminarea? Iluminarea nu este doar o înţelegere a Adevărului, este o înţelegere completă şi intuitivă a sa. Iluminarea este anihilarea totală şi de nezdruncinat a sentimentului de creator, ea este înţelegerea că nu a existat şi nu există niciodată o separare individuală. Iluminarea este dezidentificarea Sursei cu mecanismul particular corp – minte, aşa că sentimentul de fiinţă individuală încetează să existe. Ego-ul va fi doar în parte acolo şi el guvernează funcţionarea corpului, în conformitate cu factorii săi genetici şi condiţionările sale şi acolo va fi o identificare, cu numele dat (numai ca etichetă, care ajută la funcţionarea normală), însă nu se va mai produce identificarea cu corpul sau cu gândurile, emoţiile şi acţiunile ce se nasc în corp. Iluminarea este trezirea din „visul trăit”, înţelegând că Tu eşti chiar Sursa. Iluminarea este depăşirea atitudinii de spectator, printr-un criteriu suplimentar, nu există nimeni care să depună mărturie pentru nimic. Nu există şi nici nu a existat vreodată cineva care să realizeze acest lucru.
Iluminarea este îndepărtarea gândului fals, pe care se bazează realităţile limitate, ale separării şi identificării. Am văzut că prin atitudinea de spectator, s-a îndepărtat cauza secundară a suferinţei. Prin iluminarea identificării cu corpul s-a îndepărtat şi eliminat cauza primară a suferinţei, pentru eterninate.
Corpul poate simţi durerea, dar nu se va identifica cu aceasta, pentru că nu va fi nimeni care să se poată identifica cu aşa ceva şi prin urmare suferinţa ia sfârşit. De înţelegerea acestui lucru nu beneficiază nimeni, pentru că pur şi simplu nu va fi nimeni acolo, nici o individualitate separată. Nu există iluminare individuală, pentru că iluminarea este anihilarea finală a falsei
senzaţii de fiinţă individuală. Când iluminarea se întâmplă, ea doar se întâmplă sau nu, ea nu este un obiect pe care individual poate să-l deţină pentru a avea mai multă fericire.
Iluminarea pur şi simplu schimbă individul, deci urmările sale pot fi văzute în corp şi sunt asociate cu pacea eternă şi iubirea. După iluminare, corpul continuă să funcţioneze aşa cum a făcut întotdeauna. Singurul lucru ce îi lipseşte este falsa senzaţie a existenţei sale ca individ separat, completată de senzaţia falsă de creator. Iluminarea nu este o condiţie obligatorie, pentru că nimeni nu o poate provoca. Căutând iluminarea prin efort personal, se întăreşte în mod suplimentar existenţa unei persoane iluzorii. Iluminarea se întâmplă numai prin graţia lui Dumnezeu sau a Sursei. Ea poate fi accelerată prin înţelegerea Adevărului şi aceasta graţie
Sursei. Tu eşti Sursa şi acesta este Adevărul Final. este „Există vreun înţeles al vieţii, avem noi vreun ULTIMA ÎNTREBARE: „Care este
„
Permite Soarelui să strălucească mult timp deasupra ta,
Toată dragostea să te-nconjoare,
Şi lumina pură din interiorul tău,
Să te călăuzească pe Cale.”
Irish Blessing„Permite-ţi să trăieşti toate zilele vieţii tale.”
J.Swift„Permite lui Dumnezeu (Sursei) să ţi se reveleze ţie, aşa cum Îl cauţi tu pe El.”John Gilmer„Fie ca tu să depăşeşti toate dualităţile şi să-ţi găseşti în interior, unde locuieşte adevărata frumuseţe şi împlinire, perechea sufletului tău.“
Bazele spiritualităţii – D-zeu Sursa Unica
Bazele spiritualităţii
– D-zeu Sursa Unica –
Există un sens al lui „Eu” sau „Eu am un corp” – corpul meu, care pare să fie separat de alte corpuri şi de restul Universului. Există sensul existenţei „subiectului“, în timp ce orice altceva pare a fi „obiect”. Există senzaţia „creatorului” – precum „Eu fac asta, Eu am făcut asta sau Tu ai făcut…”, care întăreşte sentimentul că fiecare dintre noi este o entitate autonomă
Să descriem acum pas cu pas, cum Sursa Unică poate să apară în diverse manifestări, deci cum Unitatea şi Simplitatea pot conduce la o astfel de Complexitate.
Imaginaţi-vă un telescop direcţionat către o stea foarte îndepărtată. El nu ne va arăta steaua, dar probabil că ne va arăta în loc, un punct de lumină. Steaua, bineînţeles nu este o pată de lumină, însă ea va părea astfel celui ce utilizează telescopul, din cauza limitărilor asociate lui. Conştiinţa noastră, inclusiv cele cinci simţuri – ca şi telescopul de mai înainte – este numai un
Pe de altă parte, răspunsul este de asemenea „nu”, pentru că el pretinde că separarea este o realitate independentă, însă este incorect şi aceasta este o iluzie. Separarea (sau sesizarea ei) nu este o realitate care există independentă de Sursa sa şi este în acel simţ – nu real sau o iluzie. Simţul separării este dependent de Sursă, în timp ce Sursa nu este dependentă de
Acum, la cel mai înalt nivel al ierarhiei (sau cel mai jos nivel al Realităţii), este faptul că Sursa se mişcă şi vibrează cu frecvenţe diferite. Chiar dacă fiecare vibraţie ne apare ca o materie separată, depărtată în spaţiu, toate vibraţiile Sursei formează un mare Câmp Universal, care nu are deloc graniţe şi separări – este o completă stare de conexiune şi integralitate la acest nivel – precum un ocean, unde totul este apă şi undele sunt strâns legate. Deci la acest nivel al realităţii, ceea ce numim materie sunt de fapt vibraţii, vibrând împreună cu orice altă vibraţie (materie) într-o stare „fără graniţe” – unde nu există nici o separare, nici o identitate, ci o existenţă ale aceleiaşi substanţe. În această stare a realităţii, nu există „eu”, tot ce există este Sursa. Nu există „eu” sau „alţii”, din cauză că o altfel de distincţie, separare sau identificare aici nu există întrucât realitatea nu suportă entităţi variate – ea suportă numai o continuitate a existenţei, continuitate în spaţiul fără diviziuni, fără relaţii subiect – obiect. Sursa este subiectivă şi nu există o altă obiectivitate (cu alte cuvinte, nu există obiecte).
Conştiinţa, din cauza percepţiilor limitate la nivelul de jos al realităţii, observă entităţi diverse şi separate şi ca urmare, ea simte că este intim asociată cu gândurile şi emoţiile sale interioare, create de un mecanism particular corp – minte, care identificate cu acest corp, formează sentimentul propriei existenţe sau individul. Deoarece individul percepe corpul ca pe o entitate autonomă având voinţă, el presupune că corpul funcţionează separat – doar cu unele interacţiuni – faţă de mediu şi de restul Universului. Astfel, toate semnalele ce provin din mediu, devin externe în raport cu corpul, se creează astfel o falsă identitate bazată pe o entitate sau pe o realitate aparent independentă. Acesta este izvorul ego-ului, persoana crezând despre sine că este o realitate independentă faţă de Sursă.
Toate acţiunile sunt funcţionarea Totalitatăţii impersonale. Precum valurile şi oceanul – ce se mişcă, valurile sau oceanul? Valul nu are existenţă aparte faţă de ocean şi asta din cauză că oceanul se mişcă şi valul pare şi el că se mişcă (acţionează). Unele lucruri par pentru entităţi a fi liberul arbitru. Dacă voi vedeţi viaţa ca pe un film, Sursa a proiectat acel film, Ea interpretează rolurile şi apoi tot Ea este cea care priveşte pe ecranul conştiinţei, care este de asemenea al Sursei. Toate acţiunile sunt impersonale şi toate acţiunile sunt ale Sursei.
Deci, Sursa sau Totalitatea acţionează prin corpurile individuale în moduri diferite, corpul fiind doar un instrument ce exprimă acţiunea Sursei şi toate acţiunile sunt vibraţii ale Sursei Unice.
Acest fapt implică că din acel punct de referinţă, viitorul este deja acolo, predeterminat să spunem, şi dacă viitorul este predeterminat, cum poate un individ să facă alegeri sau să-şi exercite liberul său arbitru, care determină viitorul? Fiecare individ îşi realizează numai destinul său, dar tu nu eşti corpul sau individual care crezi că eşti, nu eşti numai asta, Tot ce există este Sursa şi Tu eşti Aceea. Deci, destinul sau predeterminarea poate numai să determine corpurile, care sunt doar instrumente ale Sursei. Pentru Sursă (Tu cel adevărat), tot ce se întâmplă este numai o parte a „ceea ce este” şi nu există nici o judecată dincolo de asta.
Individul, la cel mai înalt nivel al Realităţii, nu poate să existe ca urmare a două motive: primul, nu există frontiere şi separaţie, aşa că nu există entităţi separate ce pot fi clasificate ca individualităţi separate din Totalitate; al doilea, atât timp cât nu există un creator personal şi fiecare acţiune este o funcţie impersonală a Totalităţii, ce funcţionează prin mecanisme variate corp – minte (ce în mod eronat, cred despre ele că sunt individualităţi), este clar că aici nu există subiecte ca în: „Eu am făcut asta”.Dacă nu există subiecte individuale, atunci nu există motiv să se pretindă existenţa individualităţilor, căci ele sunt doar obiecte, fără subiect (fără obiectivitate). Invers, Sursa este singurul Subiect (subiectivitate), acolo unde nu sunt obiecte. Numele sunt numai etichete date mecanismului corp-minte.
Rezumând: când orice acţiune este privită ca fiind o funcţie impersonală a Totalităţii, nu poate apărea judecata, nici dualitatea şi nici întrebarea dacă
Individualitatea gândeşte că ea are controlul asupra evenimentelor vieţii şi atunci când acţionează într-un anumit fel, cum ar fi în scopul manifestării unei anumite dorinţe – ea descoperă că Universul are un alt plan pentru ea. Când ego-ul este puternic, el se luptă cu Universul să obţină ceea ce doreşte, aşa că el poate funcţiona împotriva voinţei Universului. Este aceasta libertatea sau este un prizonierat format din legături şi iluzii? Libertatea este să lucrezi cu Universul, nu împotriva Lui. Înţelegând că tu nu eşti individualitatea, pe care tu însuţi crezi că eşti, vei lua o atitudine de spectator, vei crede în destinul propriu şi vei accepta „ceea ce este” şi aceasta este Libertatea adevărată. Vei vedea că Universul a fost şi va fi întotdeauna acţionat prin acest corp (pe care tu îl numeşti al tău) şi tu vei fi mai puţin implicat şi prins în ceea ce se cheamă implicaţii personale. Tu vei înţelege că orice lucru se întâmplă întotdeauna graţie Sursei sau lui Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie, chiar dacă ego-ului tău nu-i place aceasta întotdeauna.
Metaforic vorbind, el poate reprezenta mâinile Sursei, permiţându-i să se mişte şi nefiind separat de Aceasta. Totalitatea (Universul), inclusiv corpurile noastre, sunt manifestări ale Sursei. Fiecare corp, fiind un câmp vibraţional, nu este numai parte din Sursă, este chiar una cu Sursa. Fiecare corp este unic, vibrând şi pulsând precum o stea strălucitoare pe cer, precum o piesă fundamentală a unui mare puzzle, interacţionând constant, într-un mod minunat, cu Universul. Nimic nu este separat şi Sursa este tot ceea ce există.
Înţelegând aceasta, nu vor fi remuşcări, nici vinovăţie şi nici depresie. În mod asemănător, cunoscând că orice se va întâmpla, urmează să se întâmple, se înlătură grija pentru viitor. Dacă ceva se presupune că se întâmplă şi este parte din destinul tău, nimic nu poate preveni aceasta să se întâmple. Destinul este atotputernic. Aceasta aduce credinţa în viitor, în destinul fiecăruia. Nu va mai exista nici o nelinişte, va exista o acceptare completă a „ceea ce este” şi a „ceea ce vine”. Tu vei trăi în momentul prezent, în loc să fii prins în aşteptări inutile, despre viitorul dorit de ego-ul tău.
Momentul prezent nu este întotdeauna plăcut pentru corp – uneori acesta reprezintă durere sau suferinţă, însă tu trebuie să-ţi aduci aminte, atâta vreme cât eşti o individualitate, că toate dualităţile sunt acolo. Dacă este bine, va fi şi rău, dacă este plăcere, va fi şi durere, dacă este fericire, va fi şi nefericire. Aceste dualităţi coexistă precum cele două feţe ale unei monede,
Când dualitatea este acceptată, ea este depăşită, şi nu poate să mai atingă prea mult. Dualitatea va fi văzută ca o parte naturală a manifestării percepute şi întotdeauna va fi acolo, atâta timp cât există o individualitate.
Dacă cercetarea constantă numai a unei părţi (fericire, bun, plăcere etc.) va fi oprită şi dualitatea va fi doar observată, se vor elimina cele mai multe suferinţe. După o înţelegere completă (cu alte cuvinte, dezidentificarea care vine odată cu convingerea completă şi de nezdruncinat), dualităţile vor dispărea pentru că nu va mai fi un individ cu care să se înrudească. Aceasta se întâmplă în cazul înţelegerii învăţătorilor (guru), când Sursa nu mai este identificată cu mecanismul corp – minte şi o individualitate separată încetează să existe.
Dacă nu există o înţelegere completă (şi sensul existenţei ca individ este încă acolo), dar dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului, nu se va naşte nici o nelinişte referitoare la viitor. Individul va afla că nu este nimic constant în viaţă, iar schimbarea va fi plină de surprize: Momentul prezent nu are vârstă, fiecare moment este ca un fulg de zăpadă, unic, neprihănit, irepetabil şi poate fi apreciat prin modul său de a fi surprinzător şi neaşteptat. Această înţelegere şi atitudine ne aduc pacea.
Nu va mai fi nici ură, nici invidie, nici mândrie, căci odată înţeles că nu este nimic individual ci numai o falsă senzaţie a unei fiinţe, şi că nu există nici un lucru ca o acţiune personală, ci doar un sentiment fals de creator, atunci cum poate cineva să urască pe altcineva pentru ceea ce a făcut? Nu, pentru că el a făcut asta şi n-a avut de ales. Va fi dăruită oricui iubirea necondiţionată, cunoscând că orice persoană, de la Hitler până la Maica Teresa, sunt manifestări ale aceleiaşi Surse Unice şi nu este văzută nici o separare. Iubirea va ţâşni ca reflectarea Unităţii. Nu va fi nici invidie, pentru că fiecare va fi acceptat pentru unicitatea sa, fără judecată, totul fiind expresia lui Dumnezeu şi manifestarea Sursei. La fel, nu va mai fi nici mândrie, cunoscând că fiecare acţiune este Sursa în Mişcare şi dacă nici o persoană nu face nimic, poate cineva să se pretindă mândru pentru ceea ce s-a întâmplat?
Dacă corpul este răsplătit, fericirea poate să se nască. Corpul este un spectator şi asta este tot.
Cunoscând că tot ce există este Sursa sau Dumnezeu, aceasta îmi va aduce o poziţie de spectator, este ca şi cum ai fi martor al unui accident, fără să fii implicat însă în accident. Totul este o mărturie, fără o implicaţie emoţională prelungită şi gândurile, emoţiile (pozitive şi negative) vor continua să se nască, dar ele vor fi acceptate ca parte a „ceea ce este”, şi
Pentru a înţelege mai clar, să privim la cauza suferinţei. Prima cauză a suferinţei este identificarea cu mecanismul corp – minte, datorită senzaţiei false de separare. Atât timp cât există senzaţia de individualitate, va fi cineva, unul acolo, care va experimenta durerea, dar de fapt corpul experimentează durerea, dar nu există cineva acolo, care să sufere. Existând
A doua cauză a suferinţei este identificarea persoanei cu ceea ce noi numim emoţii şi gânduri negative. Am văzut mai înainte că reacţiile emoţionale prelungite conduc la „reacţia la stres”, iar persoana nefiind în stare să lucreze cu emoţiile, se simte neajutorat şi frustrat, deci le interiorizează, asociindu-le cu tensiune, în timp ce este sprijinită de reacţia „luptă sau fugi”. Când o individualitate este faţă în faţă cu perturbaţia, pot să se nască brusc emoţii precum supărarea, frica sau vulnerabilitatea, dar acestea nu creează „reacţia la stres”. Ceea ce creează „reacţia la stres” este păstrarea acestor emoţii negative, o lungă perioadă de timp, care duc la apariţia în corp a unor tensiuni prelungite, ce conduc la boală.
Dacă există o suficientă înţelegere a Adevărului şi împreună cu atitudinea de spectator, persoana nu va mai păstra un timp îndelungat emoţiile, nu se va mai implica emoţional şi nici nu se va mai identifica cu gândurile sau emoţiile negative, deci nu se vor mai crea nici tensiunea cronică, nici disfuncţiile datorate stresului. Atitudinea de spectator aduce acceptarea şi această acceptare se răsfrânge asupra tuturor, acceptând rezultatul acţiunilor cuiva şi perturbaţia simţită din acţiunile externe. Când există acceptarea a „ceea ce este” şi când toate întâmplările, chiar şi nenorocirile, sunt văzute ca acţiuni ale Sursei Unice, asupra cărora corpul nu are nici un control, atunci tot ceea ce se întâmplă va fi privit fără implicaţii emoţionale prelungite, implicarea emoţională sau identificarea nu vor exista şi nu va fi nici o judecată. Corpul poate reacţiona la o perturbaţie cu câteva emoţii scurte, şi spontane, dar
Cu înţelegerea adevărului, vom avea o detaşare completă, care ori de câte ori se produce, ajută în fenomenologie şi este o mişcare în interiorul Sursei, însă nu afectează Sursa (Tu cel adevărat). Nimic nu se întâmplă Sursei şi Tu eşti Aceea. Atunci de ce să ne necăjim, să privim doar la acest „vis trăit”, atât timp cât el durează şi să ne bucurăm !
O bază spirituală temeinică poate preveni identificarea individului cu emoţiile şi gândurile, cu „reacţia la stres” şi cu cele mai multe boli (chiar dacă nu toate). Odată ce corpul se află într-o stare de bine, finalul (sau moartea) poate veni numai din cauza obiceiurilor sale ce creează dependenţe nocive (drogul, alcoolul, tutunul), accidentele sau îmbătrânirea, ca parte a destinului său, dar nu dintr-o boală ce nu are nici o bază pentru a se manifesta. Înţelegând nivelele mai înalte ale Realităţii, primim pacea interioară şi liniştea, în hiperminţile noastre.
Avand starea de relaxare a minţii şi trupului, avem pacea şi calmul, care întotdeauna sunt martorii momentului prezent – de cele multe ori – precum privim la un spectacol pe scenă. Tot ce părea foarte real şi serios înainte, nu mai apare la fel de real – este doar „un vis trăit” şi ne vom pune din ce în ce mai puţine întrebări şi vom fi străfulgeraţi de o adevărată trezire.
Prin acceptare şi prin atitudinea de spectator, nimic nu poate fi forţat să se întâmple. Este suficientă o înţelegere a Adevărului, că totul este una, totul este Sursa şi separarea este o realitate limitată (o iluzie). Când ea vine, vine ca graţie a Sursei sau a lui Dumnezeu, care este adevăratul subiect al tuturor acţiunilor sau evenimentelor.
Înţelegerea Adevărului va îndepărta vechea şi falsa condiţionare, astfel încât implicarea instinctivă şi identificarea cu emoţiile negative vor fi înlocuite cu pacea spectatorului, care va ţâşni spontan din înţelepciunea inerentă.
O singură întrebare poate să apară în acest punct şi aceasta este: Dacă toate acţiunile sunt ale Sursei, atunci cum este posibil ca unii oameni să înţeleagă Adevărul şi acceptarea, în timp ce alţii nu? De ce Sursa Unică acţionează prin intermediul diferitelor fiinţe, în aşa multe feluri? Cititorul nu trebuie să uite că, chiar dacă Sursa este Unică şi este tot ceea ce există, când ea se mişcă şi vibrează în forma acestui uriaş Câmp Universal, dă naştere unor şiruri de vibraţii, ce sunt parte fundamentală a Sursei în Mişcare. Conştiinţele separate individuale percep combinaţii diferite şi foarte complexe ale acestor vibraţii, care în realitate nu sunt câmpuri separate, precum undele, care nu sunt părţi distincte ale marelui ocean. Deci, noi avem senzaţia falsă a unei multitudini şi diversităţi (haos).
În realitate, anumite vibraţii ale Sursei sunt percepute ca fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte ce conduce la ideea că omul este creatorul şi el nu acceptă altceva în timp ce alte vibraţii, sunt percepute ca fiind Sursa identificată cu mecanismul corp – minte, însă datorită înţelegerii se naşte acceptarea omului şi poziţia sa de spectator. Alte vibraţii sunt văzute ca fiind Sursa ce nu se identifică cu mecanismul corp – minte, căci ea anihilează în întregime sentimentul de creator. Acestea se întâmplă din cauza unui singur motiv: noi percepem diferit unele acţiuni ce au loc în Univers, realizate de Sursa Unică, pentru că Sursa în Mişcare este constituită din diverse vibraţii, ce se manifestă simţurilor noastre (sau conştiinţelor noastre) ca oameni diferiţi şi acţiuni diferite. Totul se întâmplă în fenomenologie
Universul fizic, pe care noi îl cunoaştem în mod tradiţional, este doar o reflexie a Câmpului Universal, pe ecranul conştiinţelor noastre.
Deci, ce este iluminarea? Iluminarea nu este doar o înţelegere a Adevărului, este o înţelegere completă şi intuitivă a sa. Iluminarea este anihilarea totală şi de nezdruncinat a sentimentului de creator, ea este înţelegerea că nu a existat şi nu există niciodată o separare individuală. Iluminarea este dezidentificarea Sursei cu mecanismul particular corp – minte, aşa că sentimentul de fiinţă individuală încetează să existe. Ego-ul va fi doar în parte acolo şi el guvernează funcţionarea corpului, în conformitate cu factorii săi genetici şi condiţionările sale şi acolo va fi o identificare, cu numele dat (numai ca etichetă, care ajută la funcţionarea normală), însă nu se va mai produce identificarea cu corpul sau cu gândurile, emoţiile şi acţiunile ce se nasc în corp. Iluminarea este trezirea din „visul trăit”, înţelegând că Tu eşti chiar Sursa. Iluminarea este depăşirea atitudinii de spectator, printr-un criteriu suplimentar, nu există nimeni care să depună mărturie pentru nimic. Nu există şi nici nu a existat vreodată cineva care să realizeze acest lucru.
Iluminarea este îndepărtarea gândului fals, pe care se bazează realităţile limitate, ale separării şi identificării. Am văzut că prin atitudinea de spectator, s-a îndepărtat cauza secundară a suferinţei. Prin iluminarea identificării cu corpul s-a îndepărtat şi eliminat cauza primară a suferinţei, pentru eterninate.
Corpul poate simţi durerea, dar nu se va identifica cu aceasta, pentru că nu va fi nimeni care să se poată identifica cu aşa ceva şi prin urmare suferinţa ia sfârşit. De înţelegerea acestui lucru nu beneficiază nimeni, pentru că pur şi simplu nu va fi nimeni acolo, nici o individualitate separată. Nu există iluminare individuală, pentru că iluminarea este anihilarea finală a falsei
Iluminarea pur şi simplu schimbă individul, deci urmările sale pot fi văzute în corp şi sunt asociate cu pacea eternă şi iubirea. După iluminare, corpul continuă să funcţioneze aşa cum a făcut întotdeauna. Singurul lucru ce îi lipseşte este falsa senzaţie a existenţei sale ca individ separat, completată de senzaţia falsă de creator. Iluminarea nu este o condiţie obligatorie, pentru că nimeni nu o poate provoca. Căutând iluminarea prin efort personal, se întăreşte în mod suplimentar existenţa unei persoane iluzorii. Iluminarea se întâmplă numai prin graţia lui Dumnezeu sau a Sursei. Ea poate fi accelerată prin înţelegerea Adevărului şi aceasta graţie
DOCUMENTAR : Universul – Aventura cosmologică
DOCUMENTAR : Universul – Aventura cosmologică
The Cosmology Quest
În concluzie, Big Bang-ul rămâne doar o teorie, care se foloseşte de o altă ipoteză, aşa-zisa materie întunecată, pentru a-şi justifica existenţa şi care impune, de fapt, ideea absurdă a unui Univers finit, iar cosmologia se dovedeşte a fi foarte departe de statutul de ştiinţă, din moment ce se sprijină doar pe simple ipoteze şi fantezii matematice, susţinute, ce-i drept, cu toată autoritatea şi frenezia, de „somităţile” în materie şi când râdeam, copii fiind, de absurditatea evidentă a acelui celebru „crede şi nu cerceta”, nu realizam că acest embargo moral, este mai actual şi mai puternic ca oricând. „
SURSA: fymaaa.blogspot.ro
DOCUMENTAR BEYOND ME (2010) – Reincarnare şi purificare spirituală
DOCUMENTAR BEYOND ME (2010)
Mai presus de mine – Reincarnare şi purificare spirituală
Huguenard încearcă totuşi, pacifist, să ajungă la un compromis, între falsa teorie a lui Darwin şi cea a designului inteligent şi am fost dispus să-i iert această scăpare – ba chiar şi pe cea mult mai gravă, a citării lui Bill Gates – datorită calităţilor de nedisputat ale documentarului, ce aminteşte, printre altele şi opera renumitului dr. Ian Stevenson, ca dovadă ştiinţifică a reincarnării.
În acest sens, sufletul se va întoarce, cum este firesc, la Dumnezeu, aceasta echivalând cu salvarea sufletului şi, Origene, respinge ideea de infern, răul fiind doar un rezultat al voinței libere a sufletului și nu un apanaj al materiei.
Mai mult decât atât, prin Conciliile Sinodului Ecumenic de la Niceea (astăzi Iznik, în Turcia) din 325 e.n., convocat de împăratul – nesfânt pe atunci – Constantin cel Mare şi cel de la Constantinopol, din 553 e.n., convocat de alţi mireni, la acel moment, Justinian şi Teodora, s-a hotărât eliminarea din Biblie a oricăror referinţe legate de reincarnare, motivaţia invocată, de unii autori, fiind aceea că nici o fiinţă umană, conştientă de propria-i nemurire, nu ar putea fi ţinută în sclavie.
Dr. Ian Stevenson, a preferat această abordare, fiindcă memoriile spontane ale unor vieţi trecute, ale unui copil, pot fi investigate utilizând protocoale ştiinţifice, foarte stricte şi, ca atare, dificil de combătut.
Dr. Stevenson şi-a dedicat ultimii 40 de ani, documentării ştiinţifice a unor asemenea cazuri, având o colecţie de peste 3.000 de dosare, mulţi oameni, inclusiv sceptici şi „savanţi”, fiind obligaţi să recunoască validitatea acestor dovezi, fapte întărite şi de referinţele impecabile ale lui Stevenson, ca fost şef al Departamentului Psihiatric al Universităţii Virginia şi actual director al Diviziei de Studii asupra Personalităţii, la aceeaşi instituţie.
În pofida contextului oarecum lugubru, cu iz de jurnalism ieftin, opera doctorului este considerată unică, un model de obiectivitate şi este impecabilă, metodologic, după cum sublinia şi Herbert S. Ripley, fost preşedinte al departamentului psihiatric al Universităţii Washington din Seattle:
Nu intenţionez să vă dezvălui, anticipat, amănunte din documentar, aşa că vă voi prezenta doar unul dintre cazurile celebre, documentate de dr. Ian Stevenson, al copilului numit Taranjit Singh din satul Alluna Miana, India, care susţinea, încă de la vârsta de doi ani, că era, de fapt, o altă persoană numită Satnam Singh – ucis în timp ce se întorcea pe bicicletă, de la şcoală – care locuise în alt sat, Chakkchela, copilul cunoscând până şi numele tatălui celeilalte persoane.
Conform lui Bruce Lipton şi colaboratorului său, psihiatrul Rob Williams, subconştientul uman, care este responsabil de comportamentele noastre instinctive, nu cunoaşte decât timpul prezent şi se pare că tehnicile de meditaţie, a căror tradiţie se pierde în negura vremurilor, sugerează exact acelaşi lucru – în starea de meditaţie nu te gândeşti nici la trecut, care este deja consumat, nici la un viitor, neconcretizat încă, ci te vei raporta indefinit numai la timpul prezent, fiind suspendat, cumva, într-o stare oarecum atemporală.
Celor interesaţi, le recomand două site-uri deosebite:
http://srisriravishankar.org/ şihttp://www.kirpalsingh-teachings.org/,
Indreptar de angeologie – IERARHII SPIRITUALE
Indreptar de angeologie
Triunghiul Dragonului
Despre un alt Triunghi al Bermudelor
Triunghiul Dragonului
In ultimii ani s-a scris mult despre Triunghiul Bermudelor si intimplarile stranii legate de aceasta zona. Cind pronuntam Triunghiul Bermudelor pentru majoritatea este clar ca ne referim la regiunea oceanului Pacific, cuprinsa intre coasta Floridei, nord-estul insulelor Bermude si Antile in sud. Dar putini stiu ca in cealalta parte a lumii exista o zona similara celei din Pacific cunoscuta sub numele de Triunghiul Dragonului. Acesta se afla in vestul Japoniei, la nord de Tokio, la 145 de grade latitudine estica fata de corespondentul sau din Pacific. Mai exact regiunea este delimitata de insulele Japoniei in vest, sud-vest, apoi traiectoria coboara spre Guam si Yap in apropiere de Taiwan, urcind din nou inspre Japonia in nord, nord-est.
In Triunghiuri sint forte de atractie misterioase
Despre ambele zone se spun lucruri greu de crezut. Aici dispar fara urma vapoare si avioane. Caile navigabile si echipamentul de comunicatie sint perturbate. Supravietuitori ai straniilor intimplari au fost putini. Unii dintre ei povestesc despre vase fantoma, fara echipaj, care plutesc doar pentru citeva secunde in apele periculoase.
O coincidenta inexplicabila
Cele doua Triunghiuri se caracterizeaza prin coordonate geografice similare. De parca pozitiile lor s-ar reflecta una pe alta, ca intr-o oglinda. Zonele se afla in puncte exact opuse pe glob; una in vest, alta in est, pe aceeasi longitudine de 35 de grade. Fiecare dintre regiuni are forma unui triunghi si se gasesc in apropierea unei arii vulcanice extrem de active. Alta trasatura comuna este reprezentata de conditiile meteorologice totdeauna imprevizibile, cum ar fi ceata densa, valurile gigantice, mareele puternice, cutremurele si uraganele.
Pamintul inghitit de lava
Despre Triunghiul Dragonului se pastreaza marturiile unor navigatori ce au descoperit in urma cu sute de ani numeroase insule. Numai ca aceste palme de pamint au aparut si au disparut o data cu eruptiile vulcanice, de aceea nu s-a pastrat nici o urma a existentei lor pina in prezent.
Lipsa variatiilor magnetice
O alta caracteristica a celor doua regiuni este data de existenta curbelor agonice – linii fara variatie magnetica. In zona lor de actiune acul busolei indica direct nordul si sudul, neinregistrind alte deviatii. Principala curba agonica din emisfera vestica trece exact prin Triunghiul Bermudelor, iar cea din emisfera estica traveseaza cu mare precizie Triunghiul Dragonului. In ambele cazuri lipsa vibratiilor magnetice provoaca grave devieri de calcul si de orientare.
Legenda Dragonului
Timp de peste o mie de ani si mai bine japonezii si vecinii lor au fost martori a numeroase intimplari neverosimile si disparitii inexplicabile. Vechile legende japoneze povestesc despre un dragon care ori de cite ori e nemultumit de supusii sai vine la suprafata, ia toti marinarii ce navigheaza in apele sale si ii duce cu el in Imparatia Adincurilor. De mii de ani dateaza credinta populara conform careia in adincuri exista palate locuite de dragoni ai caror stapin e Marele Dragon ce traieste in cavernele de dincolo de ape.
Un subiect senzational, dar nu prea mediatizat
Pina in 1960 fenomenul din emisfera estica era foarte putin cunoscut si mediatizat. Abia mai tirziu s-au remarcat asemanarile cu Triunghiul Bermudelor. In ciuda frecventelor stiri despre disparitiile misterioase aparute in presa japoneza, rar ele au prezentat un interes pentru Occident. Unul dintre motive ar putea fi barierele lingvstice. Un altul, atitudinea rasista fata de lumea asiatica. Pe drept cuvint multi se intreaba cit de cunoscut ar mai fi fost Triunghiul Bermudelor daca nu s-ar fi aflat atit de aproape de Statele Unite?
Exista mai multe explicatii
In Antichitate astfel de fenomene inexplicabile erau puse pe seama interventiei zeilor, a demonilor sau a creaturilor mitice. Astazi disparitia unui echipaj sau a unei nave ramine un mister de nedezlegat. Mass-media si impatimitii de acest subiect lanseaza o multime de supozitii. Fie e vorba despre o rapire a extraterestrilor, fie o disparitie printr-o gaura neagra sau printr-o poarta deschisa inspre alta dimensiune, paralela cu universul nostru. Unii, mai mistici au emis teorii referitoare la existenta unor forte malefice nevazute. Altii, mai pragmatici, considera ca e vorba despre disparitii premeditate, menite sa obtina in mod fraudulos banii din asigurarile de viata ale asa-ziselor victimelor.
Oricare ar fi raspunsul, un lucru este cert. Triunghiul Dragonului si echivalentul sau din Pacific ramin unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale lumii contemporane. Si poate ca in final solutia ne-o va da Mare Dragon de dincolo de ape?!
Lidia Molder
Subconstientul cunoaste solutia vietii
Subconstientul cunoaste solutia vietii
Subconstientul dispune de o putere nesfirsita. El ne inspira, ne conduce si readuce in constient toate numele, faptele si scenele pastrate in adincurile gindurilor noastre. El conduce bataile inimii, circulatia singelui si intregul proces al digestiei si excretiei. Cind mincam o bucata de piine, subconstientul vegheaza sa se transforme in tesuturi organice: muschi, oase, singe. Secretul propriu-zis al acestui fenomen ramine ascuns chiar celei mai agere priviri a celui mai destept om. Subconstientul controleaza toate fenomenele vietii si functiile organismului. El cunoaste solutia oricarei probleme.
O decizie elibereaza forte regeneratoare
Subconstientul nu cunoaste odihna sau ragaz. El este necontenit la post. Ne putem convinge singuri de puterea miraculoasa a subconstientului, daca inainte de a adormi ne propunem spre rezolvare o problema serioasa. Vom descoperi ca aceasta decizie elibereaza forte interne, care genereaza rezultatul dorit. Aici se afla, deci, izvorul tuturor puterilor si al intelepciunii, care ne deschide drumul.
Subcostientul este izvorul idealurilor
Subcostientul este izvorul tuturor ideilor, idealurilor, nazuintelor si telurilor noastre. Prin ochii acestui spirit subiectiv a cunoscut Shakespeare marile adevaruri, care au ramas ascunse oamenilor obisnuiti din vremea sa. Si, fara indoiala, reactia subconstientului a fost cea care l-a inspirat pe sculptorul grec Phidias sa reprezinte ideile sale despre frumusete, ordine, armonie si proportie in marmura si bronz. Aceeasi forta l-a inaripat pe Rafael sa picteze madone, ca si pe Ludwig van Beethoven sa-si compuna simfoniile.
Ce este narcoza spirituala
Dr. James Esdaille, un chirurg scotian care practica in Bengal, nu folosea eterul sau alt narcotic. Intre 1843 si 1846, dr. Esdaille a facut 400 de interventii complicate, printre care amputari, operatii de cancer, interventii la ochi, urechi si laringe.
Toate acestea au fost facute exclusiv sub narcoza spirituala. Indicele de mortalitate postoperatorie a pacientilor dr. Esdaille a fost de 2-3 la suta, adica extrem de scazut. Interventiile chirurgicale au fost complet lipsite de dureri, si nici unul dintre pacienti nu a murit pe masa de operatie.
Dr. Esdaille ii tinea pe bolnavi sub stare de hipnoza si sugera subconstientului lor ca nu se vor infecta, nu vor dezvolta o septicemie. Aceasta situatie este cu atit mai remarcabila, cu cit ea se petrecea cu mult timp inainte ca Pasteur, dr. Joseph Lister si alti cercetatori sa fi evidentiat cauzele microbiene ale unei intregi serii de boli, la care sterilizeaza insuficienta a instrumentelor si salilor de operatie era raspunzatoare pentru nenumerate infectii periculoase.
Indicele mic de mortalitate, ca si numarul extrem de mic de infectii postoperatorii, pot fi puse exclusiv pe seama sugestiei hipnotice. Organismul pacientilor a reactionat in completa concordanta cu sugestia imprimata subconstientului lor.
Subconstientul este cartea vietii noastre
Orice ginduri, convingeri, pareri, teorii sau dogme imprimam adinc si pe durata mare subconstientului, ele se vor realiza si vor face parte din viata noastra. Orice intiparire in suflet isi va gasi, mai curind sau mai tirziu, expresia reala. Viata are doua parti, cea stiuta si cea nestiuta (subconstienta), cea vazuta si cea nevazuta, lumea gindurilor si conturarea lor materiala.
Fiecare gind este preluat de creier, care este organul spiritului constient. De indata ce spiritul obiectiv, respectiv spiritul constient, preia un gind, acesta este transmis mai departe plexului solar, care este socotit creierul. Acolo se dezvolta gindurile si ideile, activitatea reala care se manifesta in evenimentele din viata noastra.
Subconstientul nu face nici o opozitie logica. El executa fara impotrivire ceea ce ii poruncim si preia deciziile si concluziile constientului drept certitudini. In acest fel, fiecare gind este inscris in cartea vietii. Celebrul scriitor si filosof american Ralph Woldo Emerson spunea: Omul este ceea ce gindeste in fiecare zi.
Orice impresie sufleteasca se materializeaza
William James, tatal psihologiei americane, spunea ca subconstientul ascunde forte care domina lumea. Subconstientul face parte din intelegerea si intelepciunea nesfirsita. Fortele sale de nesecat cuprind izvoare ascunse – legile vietii. Gindurile pe care dorim sa le imprimam subconstientului vor fi transformate in realitati, chiar daca va trebui sa mute cerul si pamintul pentru aceasta.
Sa cultivam ginduri fericite si constructive
Din aceasta cauza, trebuie sa fiti foarte atenti si sa cultivati ginduri bune si constructive. Temeiul tuturor dezordinilor si durerilor din aceasta lume sta pur si simplu in neintelegerea raporturilor de schimb dintre constient si subconstient. Atita timp cit aceste principii actioneaza in concordanta si armonios, rezultatul este sanatate, fericire, pace si bucurie.
Orice idee de nestiut apare pe ecranul spatiului si timpului. Si Moise, Isaia, Buddha, Zoroastru, Lao-Tse si ceilalti profeti din toate timpurile ne spun acelasi adevar. Ceea ce primim ca adevar in subconstient, ia forma reala in conditiile inconjuratoare, imprejurari si intimplari. Miscarile psihice si fizice ce conditioneaza reciproc si creeaza propriul lor echilibru.
Echilibrarea dintre actiune si reactiune
Legea actiunii si reactiunii, nemiscarea (odihna) si miscarea se imbina in natura. Cele doua forte care actioneaza contrar trebuie sa se echilibreze – astfel domneste armonia si echilibrul. Trebuie sa fiti strabatuti de principiul vietii, ritmic si armonios. Fluxul si refluxul trebuie sa fie mereu la fel de mari. Sentimentul de dezamagire este numai urmarea unei dorinte neimplinite. Gindurile distructive si suparatoare produc sentimente negative, care ne imping spre a le exprima si realiza.
Pe temeiul naturii lor negative, avem infatisarea unor bolnavi de ulcer stomacal, avem dureri de inima, stari nervoase si stari de spaima. Ce gindim si ce sintem in aceasta clipa? La ce sa ne asteptam? Fiecare parte a fiintei si eului nostru oglindeste intocmai starea noastra, puterea de viata, trupul, conditiile financiare, bucuria si pozitia in societate; oglindesc, de asemenea, pina in cele mai mici amanunte, parerea noastra despre noi insine.
Aici este vorba de efectul legilor fundamentale: Ceea ce se imprima mereu subconstientului isi gaseste expresia in toate fazele vietii noastre.
Orice gind negativ actioneaza in defavoarea noastra. De cite ori ne-am lovit singuri? Minia, teama, gelozia si ura – acestea sint otravurile periculoase, care ne infecteaza subconstientul.
Cum conduce subconstientul toate fenomenele din corp
Indiferent daca omul este complet treaz ori in somnul cel mai adinc, neobositul subconstient conduce fara intrerupere, complet independent de constient, toate functiile vitale importante ale organismului. Astfel, in timpul somnului, inima continua sa bata ritmic, plaminii nu contenesc sa alimenteze singele cu oxigen proaspat.
Subconstientul controleza procesul de digestie si secretiile glandelor, precum si toate procesele ascunse din corp. Barba creste continuu, indiferent daca dormim sau sintem activi. Biologii au stabilit ca pielea transpira mai mult in timpul somnului decit in stare de veghe. Ochii, urechile si celelalte simturi sint treze si gata de a functiona si in timpul somnului. Multi dintre marii cercetatori gasesc raspunsul la probemele cercetate in timpul somnului, in vis.
Ideile negative perturba armonia
Adeseori constientul tulbura, prin griji, teama, indoiala si deprimare, ritmul normal al inimii si al plaminilor si functia normala a stomacului si intestinelor. Ideile negative perturba armonia subconstientului.
Daca sintem rascoliti sufleteste, atunci sa facem tot posibilul sa indepartam tot ce ne impovareaza, sa ne deconectam si sa aducem gindurile pe fagasuri mai linistite. Sa vorbim subconstientului, sa-i spunem sa restabileasca armonia divina, linistea si ordinea. Vom constata atunci ca functiile corpului se normalizeaza. Totusi, subconstientul va da crezare sugestiilor noastre numai atunci cind sintem siguri pe noi si ii vorbim cu convingere.
Subconstientul apara viata si sanatatea
Subconstientul face totul pentru a ne apara viata si sanatatea. Stradaniile sale instinctive de a conserva tot ce este viu se manifesta, printre altele, si prin dragostea parintilor pentru copii. Daca am mincat alimente alterate, subconstientul determina imediat corpul sa dea afara alimentele care otravesc. Daca, din greseala, inghitim o substanta toxica, fortele nestiute actioneaza pentru a le neutraliza. Sa ne lasam in seama miraculoaselor forte ale subconstientului si ne vom bucura, in scurt timp, de o sanatate deplina.
Cum putem folosi fortele subconstientului
Subconstientul este complet dependent de influenta constientului, atit ziua cit si noaptea. El este activ in mod permanent. El ne construieste corpul si il intretine, fara sa putem remarca aceasta activitate tacuta.
Trebuie mai intii sa ne convingem constientul ca soarta ne-a pregatit numai ceea ce este bun si, atunci cind gindurile ni se dirijeaza numai spre bine, frumos, nobil si drept, le vom primi. Indreptindu-ne gindirea constienta asupra unui domeniu exclusiv pozitiv, subconstientul va fi permanent preocupat sa exteriorizeze si sa materializeze aceste ginduri. Ca o conducta care da forma suvoiului de apa ce curge prin ea, tot asa felul obisnuit de a gindi ne determina sensul si directia vietii. Putem spune cu deplina convingere: Puterea nesfirsita de vindecare a subconstientului imi strabate intreaga fiinta: ea se intruchipeaza vizibil prin armonie, sanatate, pace, prietenie si belsug material.
Subconstientul nostru este ca un tovaras intelept si plin de dragoste, care ne insoteste in orice moment, peste tot. Sa credem cu toata inima ca fortele sale ne insufletesc, ne lumineaza si ne complesesc cu binefaceri. El ne apara.
Vindecarea doamnei Bire
Arhiva medicala a serviciului sanitar din Lourdes informeaza despre cazul doamnei Bire, verificat cu deosebita grija de cercurile medicale de specialitate.
Ea suferea de o atrofie completa a nervilor optici. A intreprins o calatorie la Lourdes, unde – dupa spusele sale – a fost in mod miraculos vindecata. Ruth Cranston, o tinara protestanta, s-a dus in vestitul oras din sudul Frantei, pe cheltuiala revistei Mc. Call-Magazins, pentru a examina temeinic miraculoasele intimplari. In noiembrie 1955, ea a informat despre doamna Bire, dupa cum urmeaza: Intr-un mod de necrezut i s-a redat vederea, cu toate ca mai multi medici au certificat, dupa repetate examinari, ca nervii optici erau morti si inutilizabili, ca si mai inainte. Cind, dupa circa o luna, cazul a fost din nou verificat s-a certificat ca mecanismul vederii a fost intre timp complet restabilit. Doamna Bire a vazut cu niste ochi morti.
Apa sfintita sau reactia subconsitentului
In cazul de mai sus, vindecarea nu poate fi pusa, in nici un caz, pe seama efectului apei sfinte, ci pe reactia subconstientului, datorita puternicei sale credinte. Forta de vindecare a actionat in concordanta cu continutul gindurilor bolnavei. Credinta nu este altceva decit un anumnit gind sau stare, care este luata drept adevarata de catre constient si prin aceasta si de catre subconstient. Si aceasta convingere puternica se realizeaza de la sine. Fara indoiala, doamna Bire a intreprins pelerinajul intr-o asteptare fericita si in credinta neclintita in vindecare.
Subconstientul a reactionat in mod corespunzator si si-a folosit fortele de vindecare. El a creat ochii, caci este, fara indoiala, in stare sa invie un nerv optic mort. Ceea ce principiul creator a creat odata, el poate sa creeze din nou. Fiecarui om i se da dupa credinta sa
Preotul care s-a vindecat de cancer
Un preot protestant din Johannesburg (Africa de Sud) are o metoda, prin care i-a imprimat subconstientului sau ideea deplinei sanatati. El suferea de cancer pulmonar. De mai multe ori pe zi se relaxa complet – fizic si spiritual. Mai intii i se adresa trupului cu cuvintele: Picioarele imi sint relaxate, muschii abdominali sint relaxati, inima si plaminii sint relaxati, capul este relaxat, intreaga mea fiinta si eul meu sint complet relaxate.
Cam dupa cinci minute cadea de obicei intr-un fel de somn pe jumatate in care isi spunea ca desavirsirea lui Dumnezeu isi gaseste exprimare prin trupul sau. Ideea sanatatii depline umplea subconstientul.
Subconstientul recreeaza trupul facut de Dumnezeu
Dumnezeu ne-a creat dupa un chip desavirsit, iar subconstientul creeaza din nou trupul in deplina concordanta cu chipul desavirsit din spiritul Domnului. Cu aceasta metoda extrem de simpla, preotul a reusit sa imprime subconstientului sau ideea sanatatii depline si sa ajunga astfel la o vindecare senzationala.
Prin folosirea fanteziei, se poate imprima foarte eficient subconstientului ideea sanatatii depline – prin sugestie sau autosugestie.
Cum s-a vindecat un barbat de paralizie
Astfel, un domn care suferea de o paralizie functionala a fost determinat sa se imagineze plin de viata, mergind la birou si plimbindu-se, facind tot ceea ce era obisnuit sa faca pe cind era sanatos. Medicul i-a explicat ca gindul deplinei sanatati si imaginile legate de aceasta se imprima in subconstientul si vor fi luate drept realitati de catre acesta.
Omul a trait rolul si se vedea in minte la birou. Cu aceasta, si-a imprimat si creat baza pentru determinarea unei anumite reactii a subconstientului. A folosit si un film, prin care isi repeta imaginile dorite. Dupa mai multe saptamini de antrenament in a imprima subconstientului ideile dorite, a sosit clipa sa probeze eficacitatea acestui tratament.
Sotia sa si asistenta medicala l-au lasat singur si, la scurt timp dupa aceea, a sunat telefonul. Cu toate ca telefonul era la patru metri departare de scaunul sau rulant, el a reusit sa se ridice si sa raspunda la chemare. Din acel moment, omul era vindecat; subconstientul sau reactionase la imaginile inchipuite si i-a redat sanatatea.
In ceea ce-l priveste, era vorba de o blocare a centrului de miscare. El spunea ca nu poate sa mearga, pentru ca impulsurile care plecau din creier nu ajungeau la picioare. De indata ce gindurile i-au dirijat fortele interne de insanatosire, acestea au determinat reactia dorita si au restabilit capacitatea de miscare.
Si toate cite le cereti, cu credinta deplina, se vor fi implinite. Matei 21, 22.
Nora Nicolae
CELE 7 MINUNI ALE LUMII
CELE 7 MINUNI ALE LUMII ANTICE
Colosul din Rhodes
Farul din Alexandria
Gradinile suspendate din Babylon
Mausoleul din Halicarnassus
Piramida lui Keops din Egipt
Statuia lui Zeus din Olimp
Templul lui Arthemis din Ephesus
Intre Pamint si Orion, Piramidele de la Giseh – Egipt
Intre Pamint si Orion, Piramidele de la Giseh
Orion in mitologia greaca
Pentru vechii greci, Orion vinatorul, fiul lui Poseidon si al Amfitritei, a fost ucis accidental de Artemis. Coplesita de durere, zeita l-a rugat pe Zeus sa-i permita sa-l urce printre constelatii, pentru ca sa-l poata vedea zilnic. Pentru ca Orion sa nu fie singur pe bolta, Artemis l-a plasat pe Orion impreuna cu ciinii sai.
Orion, impreuna cu Ciinele Mare si cel Mic, constituie un ansamblu remarcabil de stele. Dintre cele sapte stele care alcatuiesc constelatia Orion, Betelgeuse si Rigel sint cele mai impozante. Prima este o stea cu dimensiuni uriase, care straluceste de 10.000 de ori mai puternic decit Soarele si marcheaza umarul drept al Marelui vinator. Rigel sau Beta Orionis se afla la piciorul sting al acestuia. Cele trei stele de la briul lui Orion – Alnitak, Alnilam si Mintaka – sint aliniate aproape perfect. In prelungirea axei, catre sud-est, se afla Sirius, din constelatia Ciinele Mare, cea mai stralucitoare stea de pe bolta cereasca si care se poate vedea foarte bine, in special vara. Alaturi de ele, alearga Procyon, principala stea din constelatia Ciinele Mic, si care, impreuna cu Sirius, Betelgeuse, Rigel, se pot vedea foarte bine si in noptile lungi de iarna.
Isis si Osiris erau din Sirius-Orion
Vechii egipteni considerau ca steaua Sirius si constelatia Orion reprezentau lacasurile lui Isis si al lui Osiris, zeii ce coborisera odinioara pe Pamint, pentru a-i crea pe locuitorii regatului egiptean. Conform mitologiei egiptene, faraonii Egiptului sperau ca sufletele lor sa renasca in imparatia cerului, devenind astfel nemuritoare. Pentru ca aceasta speranta sa se implineasca, ei au construit cele trei piramide de la Giseh, aliniate dupa cele trei stele aflate la briul vinatorului. Credinta egiptenilor era ca aceste trei stele reprezinta sufletul lui Osiris, simbolul creatiei si al imortalitatii. In acelasi timp, Sirius era considerata drept steaua renasterii sau locul de unde zeii le insuflau mumiilor faraonilor o noua viata.
Mare dregator pentru steaua Sirius
Cel mai mare dregator egiptean, vizirul, era insarcinat cu observarea permanenta a stelei Sirius, el avind la dispozitia sa slujbasi care scrutau cu atentie cerul, fiind obligati sa raporteze aparitia stelei, dimineata inainte de rasaritul soarelui la Memfis, adica rasaritul heliac, care indica inceputul inundatiei apelor Nilului (care incepea la data de 19 iulie). Anul nou egiptean incepea deci la data de 19 iulie.
Faraonul se reincarna in propriul fiu
Egiptenii mai credeau cu tarie ca, murind, faraonul se reincarneaza in propriul sau fiu, care ii va fi urmas la tron si asa mai departe. Aceasta insemna deci ca oricare dintre faraoni se tragea din Horus, primul rege al Egiptului si fiu al lui Isis si Osiris. Spre a scoate in evidenta aceasta incarnare divina, regelui i se dadea numele de Horus (Horus Ramses, de exemplu), unul dintre cele cinci nume pe care trebuia sa le poarte un faraon egiptean. Pentru ca faraonul sa devina un nou Osiris, dupa imbalsamarea sa era savirsit un ritual numit Deschiderea gurii (vezi desenele de pe peretii mormintului), prin care, in mod simbolic, faraonului ii era insuflata o noua viata.
Secretele piramidelor de la Giseh
Inginerul american Robert Bauval a condus intre anii 1975-1985 niste lucrari de constructie in Arabia Saudita. In timpul liber, el se ocupa cu descifrarea textelor egiptene, precum si cu studierea diverselor ritualuri si talismane. Rezultatul celor 15 ani de munca a fost o carte, scrisa impreuna cu Adrian Gilbert: Enigma lui Orion si secretele piramidelor, publicata in anul 1995.
Cartea celor doi cercetatori reprezinta, dupa parerea multora, o noua contributie le descifrarea enigmelor piramidelor egiptene. Lucrind la Giseh, unde se afla piramidele lui Kheops (Khufu, cum o numeau egiptenii), Kephren si Mykerinos, Bauval si Gilbert au facut trei descoperiri interesante:
1) Cu ajutorul astronomului Virginia Trimble, ei au stabilit ca tunelurile sau canalele de aeratie ale Marii Piramide traverseaza masa de piatra de la nord spre sud;
2) Cele trei piramide corespund celor trei stele de la Briul vinatorului, Mykerinos fiind corespunzatoare stelei Mintaka, care este ceva mai mica decit celelalte;
3) Alte doua piramide, aflate citiva kilometri mai departe, corespund stelelor Saiph si Bellatrix, Nilul reprezentind Calea Lactee.
Desi foarte multi egiptologi s-au aratat sceptici fata de aceste coincidente, descoperirea lui Bauval si Gilbert poate fi dovada ca acea fascinatie permanenta a egiptenilor fata de constelatia Orion a dus la construirea uimitoarelor piramide de la Giseh, cea a lui Kheops fiind considerata una dintre cele sapte minuni ale lumii.
Ipoteze despre canalele ce traverseaza Marea Piramida
Doua canale ale Marii Piramide de la Giseh pornesc de la camera mortuara a sotiei faraonului, iar altele doua, din cea a faraonului. La inceput, arheologii au presupus ca acestea ar fi canale de ventilatie. Ulterior, ei au stabilit ca acestea sint de fapt astupate, asa ca aceasta ipoteza a cazut.
Pe urma, s-a presupus ca aceste canale ar fi un fel de telescoape, cu ajutorul carora sa fie examinate stelele chiar din interiorul piramidei. Intrucit canalele sint dispuse la inceput orizontal, dupa care sint curbate si orientate in sus, desigur ca nu puteau servi pentru observarea boltei ceresti.
Apoi s-a stabilit ca unul dintre cel doua canale ale fiecarei camere este orientat spre nord, in timp ce celalalt este orientat spre sud. Calculele au stabilit ca iesirea din canalul de sud al camerei mortuare a faraonului este orientata spre Briul constelatiei Orion, iar cea a canalului de nord este orientata spre acea parte a cerului unde, cu 5.000 de ani in urma, se afla steaua Thuban (Alpha Draconis) din constelatia Dragonului, care pe atunci era Steaua Polara.
Iesirea canalului de sud, cea care porneste din camera sotiei faraonului, este orientata spre Sirius, iar cea a canalului de nord, catre una dintre cele mai stralucitoare stele ale Constelatiei Ursa Mare. Egiptenii numeau aceasta constelatie Calea care deschide drumul.
Insemna deci ca, din motive de ei stiute, egiptenii construisera cele trei piramide orientate dupa cele trei stele aflate la Briul marelui vinator. Cu 5.000 de ani in urma, constelatia era vizibila in momente foarte importante pentru ei. Cu 20-25 de zile inainte de solstitiul de vara, Orion putea fi vazut pe cer la o ora dupa aparitia lui Sirius. Aparitia lui Orion era deci un fel de simbol al renasterii naturii si, implicit, al renasterii Egiptului. Fiecare renastere era legata de egipteni de zeul Osiris, cel care moare si renaste de fiecare data, precum si de Isis, sora si sotia lui si zeita a fertilitatii in acelasi timp.
Pe Sirius li se insufla faraonilor o noua viata
Conform credintei egiptenilor, Orion si Sirius erau lacasele zeilor Osiris si Isis, cei doi zei care venisera pe Pamint in timpuri indepartate, pentru a crea regatul egiptean, precum si pe locuitorii sai. Fiecare faraon credea deci cu tarie ca dupa moarte sufletul sau se va inalta spre lacasul celor doi mari zei. Pentru ca aceasta speranta sa capete realitate, au fost construite cele trei piramide, dispuse in conformitate cu cele trei stele, aflate, cum am spus, la briul constelatiei, Sirius reprezentind locul unde zeii le insufla faraonilor o noua viata. Murind, fiecare faraon se elibera de invelisul sau corporal, lasind toate grijile pamintesti urmasului sau, dupa care devenea el insusi un nou Osiris.
Piramidele reprezinta puncte de plecare spre Orion si Sirius
Ritualul complicat al inmormintarii faraonilor, in care cel al mumificarii ocupa o parte importanta, avea o semnificatie importanta pentru egipteni. Conform unor mituri stravechi, Osiris si Isis sosisera, deci, din constelatia Orion, pentru a construi regatul egiptean. Intr-o serie de texte egiptene se spune ca atunci cind Osiris a implinit 28 de ani, el a fost ucis, lasind-o pe sotia sa Isis singura. Seth, fratele sau, i-a deschis atunci corpul, executind un ritual magic, in urma caruia a inviat pentru scurt timp trupul lui Osiris. In urma acestui ritual, Isis a ramas insarcinata, dind nastere unui fiu pe nume Horus. Astfel a aparut credinta faraonilor egipteni ca fiecare dintre ei reprezinta intruchiparea lui Horus, fiul lui Osiris si al zeitei Isis. Cele trei piramide de la Giseh reprezinta deci un fel de statii intermediare, unde se incheie viata pe Pamint si incepe calatoria spre locul unde se afla cei care intemeiasera regatul egiptean.
Andreea Radian
Misterele Egiptului, numarul 72 si succesiunea marilor capitale ale lumii
Misterele Egiptului, numarul 72 si succesiunea marilor capitale ale lumii
Alexandria, Constantinopol, Kiev, Sankt-Petersburg pe aceeasi longitudine Alexandria, Constantinopol, Kiev, Sankt-Petersburg sint toate cele patru capitale din trecut si prezent, amplasate pe o fisie ingusta de 1031^ longitudine, aflindu-se, deci, pe aceeasi verticala geografica. Aceste capitale se afla la distanta egala unele de altele, iar evenimentele istorice care s-au petrecut in fiecare dintre ele seamana uimitor unul cu altul.
Cele trei universuri tridimensionale
Adevarata structura a Universului si portile de trecere dintre lumi
Vizitatorii galbeni din spatiu – extraterestrii
Vizitatorii galbeni din spatiu
Imperiul fiilor Soarelui
Misterele lumii – Platoul amintirilor din viitor
Pe teritoriul contemporan al statului Peru, acolo unde in antichitate s-a dezvoltat un imperiu puternic al fiilor soarelui – incasii, la 500 de kilometri de malul Oceanului Pacific, in mijlocul muntilor, pe platoul Naska se intinde Pampa Colorada (Pustiul Rosu). Pe acest platou neted precum o masa, traversat de riul Ingenia, in anii ’30 pilotii au observat zeci de suprafete netede, asemanatoare unei sosele, dar si parti de teren stincos cu o lungime incepind cu citeva sute de metri pina la citiva kilometri, care aminteau de terenurile de aterizare ale aerodromurilor contemporane. Aceia care au privit filmul documentar ce a facut inconjurul lumii Amintiri din viitor isi amintesc desigur aterizarea unui avion sportiv pe unul dintre aceste terenuri… Printre ele, pe o suprafata de sute de kilometri patrati, se gasesc desene gigantice de pasari, fiare salbatice, animale stranii, insecte, plante, care pot fi vazute numai din aer…
Daca de la suprafata pamintului aceste desene nu pot fi vazute, apare in mod natural intrebarea: Oare vechii locuitori ai Cordilierilor, incasii, au stiut sa zboare?
Este bine sa ne amintim de vechea legenda a incasilor in care se vorbeste despre o corabie din aur care a venit de pe niste stele indepartate: Ei erau condusi de o femeie pe nume Oriana. Se credea ca ei ii este scris sa devina stramosul rasei pamintesti. Oriana a nascut 70 de copii paminteni, iar dupa aceea s-a intors la stele. In aceasta legenda se vorbeste despre capacitatea fiilor soarelui, incasii, de a zbura deasupra pamintului in niste corabii din aur…
Incasii aveau o grupa de singe rara
Exista oare vreo legatura intre aceasta legenda si concluziile la care a ajuns un jurnal de antropologie englez, in care se spune: Analiza tesuturilor musculare ale mumiilor incase pastrate a aratat ca prin compozitia singelui incasii difereau foarte mult de populatia locului. Ei aveau o combinatie foarte rara a grupei de singe. In zilele noastre o asemenea grupa de singe este cunoscuta doar la vreo doua-trei persoane din intreaga lume.
In ceea ce priveste corabiile zburatoare din aur, putina lumina asupra acestui fapt poate aduce si asa-numita pasare din aur a incasilor, pastrata la Muzeul Del’Oro, situat in Banca Nationala a Columbiei (in orasul Bogota). In anul 1956, acest mic avion din aur a fost adus impreuna cu alte obiecte la expozitia Aurul Americii precolumbiene, care a avut loc la Muzeul Metropolitan din New York. Aripile in forma de triunghi ale acestei figurine si coada in plan vertical pe care se sprijina (ceea ce nu poate fi intilnit niciodata la pasari) au atras atentia constructorilor americani de avioane. In urma unui acord cu organizatorii expozitiei, li s-a permis sa faca unele cercetari asupra avionului aerodinamic. S-a dovedit astfel ca pasarea din aur a incasilor poate circula cu o viteza extraordinara, al carei studiu este de-abia la inceput. Figurina a fost returnata muzeului, iar aripile si coada au fost mutate in biroul unei firme de constructii de avioane care in curind a creat un avion, in acele timpuri cel mai bun din lume.
Pasarea de aur si avioanele cu reactie
Sint putini cei care isi amintesc astazi aceasta istorie. De asemenea, nu trebuie sa uitam ca avioanele cu reactie contemporane sint urmasii directi ai pasarii din aur a incasilor.
Primul cercetator al desenelor si al terenurilor de aterizare de pe platoul Naska a fost Paul Kozok, care s-a ocupat cu sistematizarea si studierea acestui fenomen inca din anul 1939. El este cel care a atras primul atentia asupra faptului ca unele linii indica diferite stele si constelatii, fixeaza diversele faze ale Lunii si punctele de rasarit si asfintit ale Soarelui. Impreuna cu profesorul Mazotti de la Institutul peruan de Geografie Militara, P. Kozok a emis ipoteza cum ca desenele si liniile de pe Naska sint de fapt un calendar astronomic gigantic.
Unii cercetatori ai enigmelor din Pampa Colorada au sustinut alte versiuni, potrivit carora desenele de pe Naska au un caracter ritualic si se foloseau in trecut pentru ceremoniile magice: oamenii se asezau in rinduri cu faclii in miini si mergeau de-a lungul conturului pasarii-stramos. Desenele gigantice sint conturate cu ajutorul unor santuri adinci de 25 de centimetri si largi de 65 de centimetri, care descopera straturile de minereuri neoxidante care se gasesc pe tot platoul, cu exceptia terenurilor de aterizare.
O pasare de 250 de metri
Si totusi cine a putut sa vada aceste ceremonii pe platoul pustiu? Si cum au putut fi create toate aceste 12.000 de fisii si linii, 100 de spirale, 788 de desene, printre care un paianjen de 4-5 metri, o maimuta de 80 de metri, un papagal de 50 de metri si o pasare de 250 de metri?
Una dintre cercetarile de proportii ale desenelor de pe platou a fost intreprinsa de pilotul peruan Eduardo Eran, care a zburat deasupra Pampa Colorada mai mult de 500 de ore si a facut foarte multe fotografii, chiar daca nu au fost foarte stralucite. Eduardo si prietenii sai piloti au largit suprafata galeriei de fotografii pina la 911 kilometri patrati si au descoperit 130 de imagini necunoscute pina la ei. Ca si majoritatea celorlalti cercetatori, Eran a ajuns la concluzia ca desenele de pe Naska sint un calendar astronomic.
Zeci de ani aceasta ipoteza a fost sustinuta de multi savanti, pina cind cunoscutul astronom american Gerald Hawkins, autorul monografiei Dezlegarea tainei Stonehenge, a combatut-o. El a aratat ca renumitul Stonehenge, constructia ciclopica enigmatica de pe dealul Solsbury (Anglia), nu este altceva decit un observator astronomic.
Folosind acelasi program pe computer, cu o singura rectificare in ceea ce priveste latimea platoului Naska, G. Hawkins a afirmat ca numai 20 la suta dintre liniile de pe platoul Naska se refera la Soare sau la Luna. In ceea ce priveste stelele, exactitatea directiilor nu depaseste in linii mari dispunerea intimplatoare a numerelor… Computerul a distrus teoria unui calendar solar, a spus G. Hawkins. Aici nu poate fi vorba despre un calendar astronomic.
Cercetarile lui Hawkins au avut si un rezultat pozitiv, el este cel care a atras pentru prima data atentia asupra proprietatii stranii a desenelor de pe Naska – toate au fost facute cu o singura linie care nu se intersecteaza niciodata…
Liniile au fost facute cu o substanta fosforescenta
Gerald Hawkins a observat de asemenea ca linia care formeaza desenele nu se intrerupe nicaieri, a atras atentia asupra liniilor suplimentare stranii care, fiind absolut straine desenului in sine, sint totusi unite cu inceputul si sfirsitul santului, ca si cum ar include desenul intr-un megasistem Naska. Desenele amintesc de niste scheme electrice care au un singur punct de pornire, care nu se pot incrucisa (scurtcircuit), nici nu se pot intrerupe (ruperea legaturilor). Daca privim cu atentie liniile, unde poate fi vazuta clar combinarea paralela si consecutiva a desenelor, atunci se poate dovedi ca liniile santului de pe platoul Naska au fost facute in trecut cu o substanta fosforescenta care este capabila sa straluceasca sub actiunea unei luminii, la fel ca in reclamele si desenele din zilele noastre…
Astfel, terenurile de aterizare sau decolare si-au indeplinit rolul lor, iar desenele vazute din aer de la zeci de kilometri pe al lor…
Neprietenoasa Pampa Colorada pastreaza inca multe taine, iar pentru destinatia ei aerocosmica pot sta marturie fotografiile facute desenelor din Naska, dar si ceea ce a spus astronomul englez Morris Joseph: Desenul din imprejurimile craterului Aristarh de pe Luna aminteste de giganticele desene geometrice stranii descoperite in pustiul Naska din Peru.
Articol de Georgeta Licsandru
Stravechea harta chineza a Africii
Stravechea harta chineza a Africii si primii exploratori