Imperiul Soarelui sau patria originara a umanitatii
Leaganul umanitatii s-a gasit nu in Orientul Apropiat, cum afirma invataturile biblice, si nici in Africa Rasariteana, cum presupune stiinta contemporana. El s-a gasit pe un continent disparut in zilele noastre, in Oceanul Pacific. Denumirea acestei regiuni foarte intinse – Mu – inseamna patrie. Aceasta este versiunea originii civilizatiei pe care a sustinut-o colonelul englez James Churchward si pe care se bazeaza si astazi foarte multi cercetatori. Descoperirile lui Churchward sint foarte interesante si convingatoare. Cu ele vom incepe si noi povestirea despre enigmatica patrie originara a tuturor oamenilor.
Scrijeliturile in piatra din templul indian
In timpul serviciului in India, colonelul s-a imprietenit cu un preot hindus in virsta, care l-a ajutat sa descifreze niste scrijelituri in piatra, pastrate de mai multe secole intr-un colt indepartat al unui templu. Scrierile acestea vechi vorbeau despre o civilizatie uitata, care a aparut, s-a dezvoltat si a disparut in apele Oceanului Pacific, cu mult inainte ca Atlantida sa fi avut aceeasi soarta. Churchward si-a dedicat toata viata cautarii dovezilor despre aceasta civilizatie. Dupa India, pe el l-au asteptat Birmania si Arizona, marile de sud si Alaska, Australia si Mexicul. Colonelul a trebuit sa studieze istoria maiasilor, geologia si religiile vechi, simbolismul literelor grecesti si sa scrie o istorie alternativa a lumii noastre – o istorie putin cam ciudata, astfel incit foarte multi nu au putut sa creada in ea.
Iata ce scrie colonelul: Eu am descoperit ca civilizatia grecilor antici, a caldeenilor, babilonenilor, persilor, egiptenilor si indienilor au aparut datorita unei civilizatii vechi, care se numea Mu. Continuindu-mi cercetarile, am aflat ca acest continent disparut se gasea in Oceanul Pacific si se intindea cu aproximatie de la Hawaii de astazi pina la Insulele Fidji si Insula Pastelui – aceasta a fost patria straveche a omului. Am aflat ca in aceasta tara minunata traia un popor care a colonizat tot pamintul, insa acest tinut foarte bogat a fost distrus de niste cutremure ingrozitoare si s-a scufundat in ocean cu aproximativ 12.000 de ani in urma.
Churchward a reconstruit religia tarii Mu – prima religie a umanitatii, simpla, dar inaltatoare in acelasi timp. El a recreat istoria pamintului – in timpul existentei continentului Mu si dupa disparitia lui. A cautat in toate culturile pamintului urme ale disparitiei patriei-mama in mod tragic in timpul infloririi sale. Churchward si-a expus teoria intre anii 1926-1931 in cartea Continentul disparut Mu. Toate materialele acestei lucrari se bazeaza pe tablitele indiene, dar si pe o colectie foarte numeroasa (aproximativ 2.500 de exemplare) de tablite din piatra, descoperite in Mexic. Ambele serii de tablite au origine comuna, pentru ca sint extrase din scrierile sfinte ale Mu.
Acest continent reprezenta o tara uriasa plina de dealuri, care se intindea de la Hawaii in nord si pina in partea cea mai de sud a oceanului – granita de sud era determinata de linia care uneste Insulele Fidji si Insula Pastelui. Intinderea continentului Mu era de aproximativ 5.000 de mile de la vest la est si aproximativ 3.000 de mile de la nord la sud. Continentul era alcatuit din trei zone de uscat, despartite una de alta de niste strimtori inguste sau de niste mari.
Era o zona de cimpie tropicala. Era acoperita cu pasuni bogate si cu cimpuri cultivate, iar paminturile dealurilor nu foarte inalte erau ascunse in tufisuri si plante tropicale. Orizontul plan al acestui rai pamintesc nu era tulburat nici de denivelari, nici de virfuri muntoase: din nucleul pamintului nu iesise nici un fel de munte. Pamintul acesta bogat era strabatut de numeroase fluvii largi si linistite. Vegetatia luxurianta ocupa tot pamintul. De-a lungul malurilor oceanului si fluviilor se gaseau cringuri dese si umbroase de palmieri, care patrundeau multe mile in interiorul continentului. Ferigi uriase acopereau cu frunzele lor asemanatoare penelor malurile riurilor. Pe cimpii, riurile se largeau si formau niste lacuri mai mici, la malul carora, deasupra suprafetei sclipitoare a apei, infloreau florile sfinte de lotus.
Oamenii credeau in nemurirea sufletului
Tot acest continent urias era plin de culoare si de viata; cel mai mare numar al populatiei a fost 64 de milioane de fiinte umane, isi continua povestirea Churchward. In toate directiile, asemenea unei pinze de paianjen se intindeau drumuri largi si netede, pe linga drumuri se gaseau niste pietre finisate, asezate una linga alta in asa fel incit iarba nu putea sa patrunda printre ele. In perioada despre care este vorba aici, cei 64 de milioane de oameni se imparteau in zece triburi, dar care se supuneau unei conduceri comune. Multe generatii, oamenii si-au ales un imparat si au adaugat numelui sau prefixul Ra. El devenea sacerdot suprem si imparat pe numele Ra-Mu. Insusi imperiul se numea Imperiul Soarelui.
Pe acest continent exista o religie unica. Toti oamenii credeau in nemurirea sufletului care dupa moarte se intorcea la izvorul maret din care a aparut.
In acea epoca, locuitorii continentului Mu erau foarte civilizati si educati. Pe paminturile lor domina rasa alba; acestia erau oameni uimitor de frumosi cu o piele alba sau maslinie curata, cu ochi mari, mingiietori si de culoare inchisa, cu parul drept si negru. In afara de rasa alba existau si altele – oameni cu pielea galbena, maronie si neagra. Cu toate acestea, cei din urma nu erau foarte numerosi. Oamenii de pe Mu erau niste marinari extraordinari: corabiile lor mergeau in toata lumea – de la oceanele de apus pina la cele de rasarit, de la marile de nord pina la cele de sud… Erau niste arhitecti foarte priceputi si construiau din piatra templeuriase si palate.
In patria Mu erau opt orase principale – centre ale religiei, stiintei si educatiei. Mu era patria si centrul civilizatiei umane, al educatiei si comertului; toate celelalte tari de pe pamint nu erau decit niste colonii ale sale. Orasele erau infrumusetate cu niste templeuriase din piatra sculptata, care nu avea acoperisuri – acestea erau denumite templenemascate. Acoperisurile lipseau pentru ca razele lui Ra, simbolul recunostintei divinitatii, sa poata patrunde fara sa intimpine vreo piedica in templu si sa lumineze capetele celor care se rugau.
Cataclismele au distrus continentul
In aceasta perioada de inflorire a avut loc primul cataclism distrugator. Regiunile de sud ale Mu au fost zguduite din cauza unui tunet care s-a auzit din nucleul pamintului, dupa care au urmat cutremure si eruptii vulcanice. De-a lungul litoralului de sud al continentului, valuri gigantice au acoperit pamintul si multe dintre orasele minunate au fost distruse.
Vulcanii eliminau foc, fum si lava. Pentru ca tara era o cimpie, lava nu s-a intins pe suprafata pamintului, ci s-a acumulat pe locul eruptiilor, formind conuri care s-au transformat mai tirziu in munti de origine vulcanica, care si astazi pot fi vazuti pe unele insule de sud. Cu timpul, activitatea vulcanica a incetat.
S-au schimbat multe generatii si, atunci cind evenimentele descrise mai sus au devenit istorie, totul s-a repetat intr-un mod si mai ingrozitor. Tot continentul, povesteste Churchward despre ceea ce este scris in tablite, se ridica si se legana, ca si cum s-ar fi aflat pe valurile oceanului. Pamintul se cutremura; castelele si templele, monumentele si statuile au fost distruse. Orasele s-au transformat in ruine la poalele muntilor. Din pamint a izbucnit focul, un val gros de fum negru a acoperit pamintul. Valurile uriase au depasit malurile si au inundat cimpiile.
Pe parcursul noptii, tot uscatul a fost impartit in bucatele. Continentul sectionat s-a scufundat in ocean cu un zgomot asemanator tunetului. Dupa aceea, din toate partile, valurile uriase au dus la capat catastrofa.
Coloniile Mu si-au pastrat pentru un timp nivelul de civilizatie al metropolelor lor, insa in absenta sustinerii lor au decazut treptat si apoi au disparut, iar in locul lor au aparut civilizatii noi.
Mu sau Lemuria – o noua ipoteza
Potrivit parerilor altor cercetatori, continentul Mu sau Lemuria trebuie cautat in Oceanul Indian. In ceea ce priveste pozitia exacta a acestui continent, exista numeroase dispute pina in zilele noastre. Majoritatea cercetatorilor sustin parerea profesorului Resetov, care in monografia sa, scrisa in anul 1966, afirma ca Lemuria trebuie cautata in regiunea lantului de munti meridionali din Oceanul Indian, incluzind aici arhipelagurile si, de asemenea, insulele Madagascar, Ceylon, Peninsula Indostan si o zona din Marea Arabiei. Aceasta ipoteza are numeroase explicatii. Potrivit cercetarilor geografice si analizei reliefului de pe fundul Oceanului Indian, continentul Lemuria a existat cu adevarat, dar a disparut in procesul de topire a ghetarilor, la sfirsitul perioadei glaciare.
Dupa cum considera antropologii, daca presupunem ca in Oceanul Indian a existat intr-adevar un continent, atunci se rezolva foarte usor toate lipsurile in teoria asezarii primilor oameni. Pentru ca prin Lemuria, oamenii au patruns in Indostan si Africa. Asemenea distante nu puteau fi acoperite decit pe uscat, in nici un caz pe plutele primitive. In timp ce Lemuria se cufunda incet in apa, locuitorii care ramasesera pe virfurile insulelor au plecat catre alte continente.
Majoritatea cercetatorilor considera ca pentru o evolutia favorabila a civilizatiei umane sint necesare un climat cald si dezvoltarea unor capacitati de munca deosebite. Potrivit teoriei lui Darwin, perfectionarea functiilor palmelor s-a facut de la maimuta la om. Cu toate acestea, un procent destul de mare de cercetatori presupun ca civilizatia fiintelor rationale a putut sa se dezvolte in strinsa legatura cu natura, fara sa o distruga, ci gasindu-se in armonie cu ea.
Cercetatorul Viktor Kandiba afirma ca civilizatia fiintelor rationale a putut sa urmeze doua drumuri diferite. Cei care au parasit copacii au inceput sa foloseasca focul si in alimentatie carnea mamiferelor puternice au devenit oameni. Altii care si-au dezvoltat palmele nu mai putin decit ceilalti si care aveau un intelect nu mai putin dezvoltat au ramas sa locuiasca in copaci. Astfel, in esenta, modul de viata nu joaca un rol mare in dezvoltarea intelectului, iar o civilizatie poate fi construita si de o comunitate care sa nu cunoasca focul. Cu atit mai mult cu cit climatul cald al Lemuriei era favorabil acestui lucru.
Lemurienii traiau fara sa transforme natura
In concluzie, fiintele rationale s-au impartit in doua ramuri. Stramosii nostri au plecat din paduri si au pus stapinire pe paminturi, in timp ce cealalta ramura a continuat sa traiasca in copaci, in desimea padurilor tropicale. Ei si-au construit locuintele printre coroanele copacilor. Mincare aveau din abundenta, aceasta nu trebuia obtinuta printr-o munca grea. Totusi, lemurienii se distingeau mult de oameni. Membrele lor erau in asa fel construite incit sa favorizeze miscare nu pe pamint, ci prin jungla.
Cavitatile ochilor erau mai largi, pentru ca lumina in coroanele dese din jungla era mai putina. Culoarea pielii in semiintuneric a ramas palida, iar uneori, in lumina, avea chiar o nuanta verzuie. Lemurienii aveau o inaltime mica, ceea ce le permitea sa se miste mai usor printre liane, dintr-un copac in altul.
Viata rationala pe Pamint a mers pe doua drumuri diferite: cel tehnologic si cel natural. Acest lucru este confirmat si de descoperirile arheologice din Madagascar.
Daca oamenii au ales drumul de cucerire a naturii, lemurienii au invatat sa traiasca fara sa iasa din mediul comun si fara sa transforme natura dupa necesitatile proprii, cum a facut omul. Drumul evolutiei acestei civilizatii nu a semanat cu al nostru. Este posibil ca lemurienii sa fi avut un numar de cunostinte unice despre natura, o magie naturala proprie numai lor.
O data cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului oceanului, marele continent Lemuria a inceput sa se scufunde usor in ocean, transformindu-se in virfurile unor insulite. Ce s-a intimplat insa cu locuitorii lui – oamenii si lemurienii? Ambele rase au inceput sa se mute pe alte paminturi. Oamenii insa au avut o capacitate mai mare de a se adapta noilor conditii de viata. Omul este capabil sa traiasca pe cimpii si in paduri, intr-un climat cald sau intr-unul rece. Cu atit mai mult nu trebuie sa uitam ca oamenii atunci stiau deja sa isi confectioneze haine si sa foloseasca focul. In schimb, viata lemurienilor era legata de padurea tropicala, ei aveau nevoie de o anumita umiditate si de o mincare specifica. De aceea, foarte putini dintre ei au reusit sa se adapteze noilor conditii naturale. Cu toate acestea, si dupa disparitia patriei originare, civilizatia lemuriana a continuat sa existe o perioada.
Lupta lui Rama cu maimutele rationale
Numeroase confirmari ale acestui lucru pot fi gasite in cronicile vechi indiene, in Rigveda si in poemul Ramayana. Pe continentul lemurian, locurile si mincarea le ajungeau si oamenilor, si lemurienilor. Cu toate acestea, in Indostan aceste doua rase s-au luptat una cu alta pentru pamint. Despre aceasta lupta se vorbeste foarte amanuntit in Ramayana. Astfel, tarul Rama a dus un razboi de lunga durata cu un popor mic de inaltime, cu pielea inchisa la culoare, care la inceput a fost luat drept o comunitate de maimute rationale. Potrivit descrierii, semanau foarte mult cu locuitorii Lemuriei. Este interesant ca si cuvintul lemur in sensul sau propriu insemna omul-maimuta. In sprijinul afirmatiei ca Rama s-a luptat cu lemurienii vine si faptul ca acestia au venit din Sri Lanka – una dintre insulele care au ramas dupa scufundarea Lemuriei. Potrivit Ramayana, Sri Lanka era capitala acestui tinut, aici locuia si conducatorul. Fara indoiala ca oamenii era mai puternici din punct de vedere fizic si aveau arme mai bune decit lemurienii. In Ramayana se vorbeste despre victoria pe care a repurtat-o Rama. Este foarte posibil ca la sfirsitul acestui razboi majoritatea lemurienilor sa fi fost nimiciti, iar cei care au scapat s-au raspindit peste tot pe Pamint adaptindu-se vietii oamenilor.
Georgeta Licsandru
Sferele de piatra din Costa Rica
Sferele de piatra din Costa Rica
Una dintre cele mai stranii descoperiri arheologice a fost facuta in delta Diquis din Costa Rica, la inceputul secolului trecut. In acest loc o companie de fructe lucra la plantarea unei imense plantatii de bananieri si lucratorii care se ocupau cu defrisatul padurii au descoperit numeroase pietre sferice. Sferele erau perfect rotunde, aveau intre citiva centimetri pina la aproape doi metri diametru si erau confectionate dintr-o roca vulcanica dura – granodiorit. Misterioasele roci au fost taiate, slefuite si aranjate. In numar de peste 300 de bucati, cele mai mari cintareau mai multe tone. In zilele noastre ele decoreaza cladirile oficiale, spitalele si scolile din zona. Pot fi intilnite, de asemenea, in muzee si sint elemente care infrumuseteaza casele si gradinile celor bogati.
Costa Rica devine o prezenta unica in lume
Columb a vizitat Costa Rica in 1502 in cea de-a patra calatorie spre pamintul cel nou. Inaintea lui aceasta zona nu a mai fost mentionata in cronici istorice. Nu exista monumente precolumbiene ca cele de la Tikal si Copan si nu se gasesc ruine care sa ateste existenta unor vechi orase. Referitor la aceste ciudate sfere s-a spus ca astfel Costa Rica devine o prezenta unica in lume.
Sferele au fost fost mutate din locurile lor initiale
Mingile uriase din Costa Rica au surprins chiar de la descoperirea lor. Cautatorii de comori au distrus multe dintre aceste minunatii cu ajutorul dinamitei. Datorita activitatilor agricole, multe sfere au crapat si chiar s-au spart.
Plantatorii de bananieri le-au multat dintr-un loc in altul si, in prezent, numai sase din aceste obiecte sint cunoscute ca fiind in vechile locatii. Unele sfere au fost rearanjate in virful dealurilor si muntilor, ca si pe insulele aflate la multi kilometri distanta de coasta.
Roca provine din cariera de la Talamanca
Provenienta acestor ciudate sfere este cunoscuta. Cariera din care s-a extras roca se afla in muntii Talamanca. Ceea ce este interesant, este faptul ca nu s-au descoperit nicaieri sfere nefinisate.
Specialistii sustin ca amplasarea sferelor s-a facut dupa criterii astronomice
In anii ‘40, Lothrap a studiat aceste roci sferice. El a sugerat in lucrarile lui ca aceste ciudate granite au fost amplasate in locuri ce semnifica un aliniament astronomic. Nu vom sti niciodata daca teoria acestui domn este adevarata deoarece, cu mici exceptii, sferele au fost deplasate din locurile lor.
Exista voci care afirma ca multe din aceste ciudatenii sint naturale
De fiecare data cind sint descoperite asemenea ciudatenii, care nu se incadreaza in peisajul general, se gasesc destui oameni de stiinta care sa afirme ca acestea sint naturale.
Neobisnuita piramida japoneza descoperita sub ape a fost, de asemenea, presupusa a fi naturala.
Nu se stie cum s-au format: unele se presupune ca au fost expulzate prin activitatea vulcanica, altele ca prin activitatea glaciara au fost impinse si zdrobite de ghetari. Unele i-au terorizat pe bastinasi, deoarece acestia credeau ca sferele sint un simbol de putere caruia trebuiau sa i se inchine.
Misterioasele sfere au fost facute de mina omului
Ce implicatii are faptul ca aceste sfere reprezinta o ancestrala dovada de putere? S-a stabilit de catre cercetatori ca ar fi putut exista lumi preistorice evoluate, descendenti ai vechii civilizatii atlante.
Stravechii monoliti, piramidele, cercurile de piatra si statuile imense nu sint doar opere de arta sau de arhitectura. Ele aveau un rol important. Distributia puterii si undele radio sint cheia intelegerii civilizatiei piramidelor.
Pentru receptia energiei cosmice este esential sa existe o roca (cristalina).
Functionind ca un diapazon, roca vibra ca un releu pe frecventa radio dorita.
Sferele din Costa Rica sint exact ceea ce era nevoie intr-o regiune slab populata, pentru a largi posibilitatile de comunicare si incarcare cu energie a vechilor astronauti.
Sferele si piramidele aveau rolul de antene
Piramidele erau construite dupa aliniamente si caroiaje cu semnificatie astronomica care se presupune ca ii ajuta pe astronauti sa-si incarce cu energie navele. Vechile pietre circulare descoperite aveau, de asemenea, trasate pe ele acelasi caroiaj. Constructorii americani au preferat sa-si inalte lucrarile in jurul colinelor, creind astfel complexe importante, ca cel de la Cahokia.
In Africa, locuitorii din Zimbabwe au construit, de asemenea, in jurul unei roci centrale un complex. Sferele din Costa Rica s-ar putea incadra in acelasi model daca ne gindim la amplasamentele lor initiale si semnificatia lor.
In Vera Cruz au fost descoperite, izolate in jungla, departe de orice cariera de piatra, imense capete sferice ce cintareau mai multe tone.
Este posibil ca sferele din Costa Rica, la fel ca si capetele de la Olmec, sa fi fost contruite pentru acelasi scop: de releu pentru undele radio.
Imposibil de realizat azi, construirea sferelor era o banalitate pentru stramosi
Sculptorii in piatra moderni afirma ca este foarte dificil chiar si acum, utilizind tehnicile moderne, sa realizezi sfere perfecte de 60 de cm. Dar ceea ce pentru stravechea civilizatie parea o joaca de copii, pentru noi realizarea sferelor de 2-4 m in diametru necesita o tehnica pe care nu o cunoastem astazi.
Pentru cei care se mai intreaba care este rolul sferelor din Costa Rica, explicatia ca acestea ar fi antene pentru energia transmisa din spatiu poate ii va multumi, dar cercetatorii inca mai studiaza fenomenul.
Cristina Matache
Escadrilele faraonilor
Hieroglifele din templele egiptene vorbesc despre escadrilele faraonilor
Ar fi putut oare vechii egipteni sa foloseasca in lupta elicopterele si avioanele? Piramidele si templele Vechiului Egipt au atras atentia istoricilor de foarte multa vreme. Inca inainte de era noastra, grecii s-au interesat foarte mult de cultura si istoria imparatiilor de pe marele Nil si chiar au scris despre acestea volume intregi de cercetari. Unele dintre studii au ajuns pina in zilele noastre.
Intr-o perioada atit de mare de timp, toate monumentele cunoscute ar fi trebuit sa fie cercetate, studiate in cele mai mici amanunte, astfel incit sa nu mai fie nimic necunoscut.
Insa nu este asa…
Semnele enigmatice de la Abydos
Inca din anul 1848, una dintre numeroasele expeditii arheologice care au lucrat in Egipt, la o cercetare mai atenta a templului Seti din Abydos, a descoperit niste hieroglife enigmatice si de neinteles. Acestea se gaseau chiar deasupra intrarii in templu, aproape de tavan, la o inaltime de aproximativ 10 metri. Trebuie remarcat ca hieroglifele erau foarte multe – peretii practic erau plini de niste semne stranii, care i-au derutat pe cercetatori. Singurul lucru pe care au reusit sa il inteleaga a fost ca aceste semne nu erau simplul text al unei scrisori vechi, ci zugraveau niste obiecte stranii, nemaivazute, posibil niste mecanisme cu destinatie necunoscuta.
Nimeni din lume nu a putut sa spuna ce zugravesc aceste hieroglife, pe care un artist necunoscut, care a trait cu 3000 de ani in urma, le-a sculptat in piatra. Semnele tainice copiate cu mare atentie de membrii expeditiei au provocat dispute fara sfirsit si certuri aprinse in cercurile egiptologilor. La un moment dat, majoritatea dintre ei au ajuns la o concluzie comuna: in principiu, figurile enigmatice sint in numar de patru, dar imaginile lor se repeta de mai multe ori. Ce anume au zugravit insa vechii egipteni, cercetatorii din secolul al XIX-lea nu au putut sa inteleaga.
Orice senzatie se naste, traieste o perioada de timp, apoi moare. La un moment dat a venit timpul sa fie uitate si hieroglifele tainice din vechiul Abydos.
Templul faraonului Seti si imaginile avioanelor de lupta
Iata insa ca, dupa aproape jumatate de secol, ziarul arab Ash Shark al-Ausat a publicat o serie de fotografii senzationale facute in templul zeului soarelui Amon-Ra in Karnaka. O data cu fotografiile, jurnalistii au lansat pentru cititori o intrebare neasteptata: Ce credeti: ar fi putut oare egiptenii sa cunoasca aviatia de lupta?
In orice alte circumstante, un asemenea material jurnalistic nu ar fi provocat decit neintelegere printre cititori. Cu toate acestea, publicarea de catre jurnalul respectiv a unor fotografii cu basoreliefuri dintr-unul dintre vechile temple construit in timpul faraonului Seti I, care a condus Egiptul cu 3000 de ani in urma, au provocat un adevarat soc – artistul din trecut a zugravit pe piatra un elicopter de lupta cu o elice si o coada bine conturate, iar alaturi de acesta sint sculptate cu grija alte citeva aparate de zbor, uimitor de asemanatoare cu avioanele de vinatoare supersonice contemporane si cu strategicele avioane grele de bombardament.
Dupa aceasta descoperire s-a putut intelege de ce egiptologii secolului al XIX-lea nu au putut sa dezlege enigma cu privire la ce anume este zugravit la Abydos. Aceasta pentru ca ei nu stiau cum arata elicopterele si avioanele.
Trebuie sa spunem ca faraonul Seti I a fost socotit intotdeauna unul dintre cei mai cunoscuti luptatori si cu cele mai multe reusite din Egiptul Antic, a cucerit foarte multe locuri si i-a invins pe numerosii dusmani ai imparatiei sale. In zilele noastre se vorbeste ca acesta se purta foarte aspru cu dusmanii blestemati, folosind niste arme neobisnuite pentru acele timpuri, si anume aviatia de lupta, care ridica in aer escadrilele faraonului. Majoritatea cercetatorilor au considerat o asemenea teorie de domeniul fantasticului.
Elicopter sau simboluri ale numelui lui Seti
Dupa reanimarea acestei senzatii, pentru studierea enigmelor Abydosului de pe malurile Nilului a plecat in aceasta directie egiptologul Alan Elford. El a cercetat hieroglifele tainice si a confirmat caracterul real a ceea pina nu demult era considerat fantastic. Elford a afirmat intr-un interviu acordat unor jurnalisti ca vechii egipteni au zugravit elicopterul de lupta cu o exactitate uimitoare. In acel moment, cercetatorii au admis ca desenele aproape identice exista in doua locuri – Karnaka si Abydos. Astfel incit sa se incerce explicarea acestui lucru printr-o intimplare este imposibil.
La un moment dat, cineva si-a amintit inca un detaliu curios: unul dintre numele faraonului Seti I era Albina. De aceea, au presupus scepticii care nu credeau in tehnica aviatica din timpul faraonilor, imaginile enigmatice nu sint decit niste simboluri ale celuilalt nume al lui Seti. Altfel spus, ei au incercat sa dovedeasca faptul ca sculptind avioanele si elicopterele, egiptenii au zugravit de fapt o albina. O asemenea talmacire ar fi posibila pentru scrierea veche egipteana care este reprezentata de fapt prin desene – inscriptiile descoperite constau din diferite tablouri. Numai specialistii stiu, dupa anumite semne, sa diferentieze desenatul de scris.
Egiptenii au origine extraterestra
In aceasta discutie aprinsa s-a implicat foarte activ un aparator clar al originii extraterestre a civilizatiei vechi egiptene, cunoscutul ufolog Richard Hogland. Dupa parerea sa, egiptenii provin din niste martieni care au vizitat la un moment dat pamintul, iar hieroglifele tainice confirma fara nici o indoiala ipoteza sa.
Egiptul Antic era foarte asemanator planetei Marte prin configuratia sa geografica si tocmai de aceea extraterestrii s-au stabilit aici. Iar piramidele si fata Sfinxului fotografiate de statiile de cercetare automate ale SUA, trimise pe Marte, considera Hogland, atrag asupra lor tot felul de obiectii.
Pe frescele din templul din Abydos, in afara de un elicopter, este zugravit si un submarin. Exactitatea proprie egiptenilor, carora le place sa redea toate detaliile, nu a lasat nici o urma de indoiala despre ceea ce a vrut sa deseneze artistul. Cercetatorii s-au dovedit a fi din nou departe de dezlegarea tainei frescelor si a hieroglifelor.
Toata lumea stie ca pe Marte nu exista nici o mare si, dupa cum afirma astronomii cu autoritate, nu a existat niciodata. De aceea, ipoteza curajoasa a lui Hogland despre sosirea martienilor nu a scapat de critica. La un moment dat a fost uitat si Hogland, dar numai pina la aparitia unei noi senzatii.
Pe neasteptate, in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, teoria lui Hogland a inceput sa fie sustinuta cu tarie de multi cercetatori ai planetei Marte, care s-au ocupat o perioada foarte mare de timp cu studierea planetei rosii. Dupa parerea lor, insuccesele permanente ale statiilor cosmice interplanetare, care nu pot ateriza in mod normal pe suprafata planetei Marte si fie isi intrerup pe neasteptate legatura cu Pamintul, fie dispar fara urma, sint strins legate de hieroglifele enigmatice din templele egiptene.
Cum poate fi inteles acest lucru? Dupa parerea cercetatorilor, in jurul lui Marte, cu milioane de ani in urma, a fost creat un mijloc unic de protectie antiracheta pentru apararea de oaspetii nepoftiti, curiosi si cu atit mai mult agresivi.
Ufologii care sustin acest punct de vedere stiu sa combata critica indreptata impotriva lor. Cind li se spune ca pe Marte au fost fixate aparate automate si au fost transmise o serie de fotografii, care au aratat ca nu exista nici un fel de civilizatie martiana, ei raspund: Puteti sa vedeti numai ceea ce va place sau sa aratati numai ceea ce vreti.
Sacerdotii egipteni stiau sa calatoreasca in timp
Dispute si ipoteze sint foarte multe. Un punct de vedere foarte interesant a avut si egiptologul Bruce Rowls. Acesta presupune pe un ton destul de serios faptul ca in trecut nu au existat nici un fel de expeditii interplanetare pe Pamint de pe alte sisteme solare sau de pe Marte. Dupa parerea acestui cercetator, sacerdotii Egiptului Antic, care stapineau niste cunostinte necunoscute noua si alcatuiau casta celor initiati, au descoperit in intunericul templelor lor secretele naturii unul dupa altul.
A fost demonstrat cu exactitate ca egiptenii stiau sa obtina curentul electric si sa il foloseasca in scopuri proprii. Bateriile create de ei sint, comparativ cu cele de astazi, primitive, dar nu trebuie sa uitam ca ele au fost construite in urma cu 3000 de ani. Mai departe, dupa cum presupune Rowls, sacerdotii din Egiptul Antic puteau printr-un mijloc necunoscut stiintei contemporane sa priveasca in viitor. S-ar putea ca ei sa fi avut si o masina a timpului, care insa nu a ajuns pina la noi. Daca sacerdotii puteau sa calatoreasca si sa vada in viitor, tocmai de acolo au copiat avioanele de lupta, elicopterele si submarinul.
Sincer vorbind insa, versiunea lui Rowls sta pe acelasi teren nesigur ca si ipoteza lui Hogland. Daca sacerdotii antici stiau sa patrunda in viitor, de ce nu au zugravit in templele lor, de exemplu, rachetele balistice sau submarinele contemporane? Oare ele nu ar fi atras atentia anticilor la fel de mult ca si un elicopter?, s-au exprimat oponentii lui Rowls.
Cercetatorii continua insa disputele. Unii presupun ca vechii egipteni detineau multe secrete ale calatoriei pe calea aerului si chiar stiau sa zboare. Cu timpul, aceste secrete a fost insa uitate. Alti cercetatori considera ca imaginatia foarte bogata si dorinta de a vedea in hieroglifele enigmatice ceea ce vor i-au ajutat pe entuziasti sa vada in desenele egiptene si in basoreliefuri elicoptere si submarine.
Tutankamon a murit intr-o catastrofa aviatica
Sa uitam pentru putin timp de discutiile stiintifice si sa rasfoim paginile ziarelor de popularizare a stiintei din Occident, cautind parerile pe aceasta tema. Iata care au fost rezultatele.
Faraonul egiptean Tutankamon a murit cu 3300 de ani in urma, intr-o catastrofa aviatica. Un asemenea anunt uimitor a fost facut de istoricul William Daich, care de asemenea a afirmat ca vechii egipteni se ridicau deasupra norilor in baloane umflate cu aer cald sau in planoare primitive.
Pentru ca zborurile erau socotite in Egipt un lucru sfint, ele erau un privilegiu al membrilor familiei imperiale si al aristocratiei. Este interesant de remarcat ca multi dintre membrii familiilor imperiale ale Egiptului Antic, incluzindu-l aici si pe Tutankamon, fie au murit din cauza unor fracturi la picioare, a numeroaselor rani, fie moartea lor a survenit ca urmare a prabusirii unui aparat de zbor.
Daich este convins ca obiectele stranii cu aripi, zugravite in numeroasele desene si pe fresce, nu sint altceva decit primele aparate de zbor. Cercetatorul a pregatit cu propriile miini citeva modele ale acestor aparate si a dovedit ca multe dintre ele se mentin in aer foarte bine.
Plutitul in aer a luat nastere in Egipt si s-a raspindit foarte repede pe teritoriile cunoscute astazi ca Tibetul, India, Mexicul, Turcia, China si Guatemala, adica acolo unde exista curenti de aer capabili sa mentina aparatele de zbor in aer, a spus cercetatorul.
Avionul de aur columbian
Avionul de aur columbian – o asemenea denumire a primit un obiect de 4 centimetri, foarte frumos, folosit, probabil, sub forma de amuleta sau podoaba si prelucrat nu mai tirziu de mijlocul primului mileniu al erei noastre. Pina in zilele noastre au fost descoperite 33 de asemenea obiecte, nu numai in Columbia, ci si pe teritoriul Peruului, Costa Ricai, Venezuelei. Aspectul lor exterior este diferit, dar constructia de principiu a avionului este comuna. Artistii le-au dat obiectelor lor aspectul unor fiinte vii cu ochi, unele erau acoperite cu niste incrustatii sub forma de solzi.
Poate fi aceasta imaginea unui animal disparut? Expertii sint de acord cu ceea ce a spus biologul american Ivan Sanderson: aceste desene nu trebuie identificate cu nici unul dintre reprezentantii faunei de pe planeta noastra, vorbind aici atit de fauna disparuta, cit si de cea contemporana.
In figura avionului de aur, expertii contemporani in tehnica aviatica au vazut fie modelul unui avion aerocosmic cu o cabina care se ridica in spate, fie modelul unei navete aeriene pentru aterizarea pe apa, cu utilizari diferite, fie modelul unui planor subacvatic. Toate aceste istorii insa tin de domeniul fantasticului.
In anul 1956, avionul de aur a fost etalat printre alte obiecte la expozitia Aurul Americii inainte de Columb, care a avut loc la Muzeul Metropolitan din New York. Aripile acestei figurine si planul vertical al cozii (ceea ce nu exista la pasari) au atras atentia constructorilor americani de avioane. Obtinind acordul directiei expozitiei, cercetatorii au facut unele studii asupra vechiului avion intr-un tub aerodinamic. S-a dovedit ca pasarea de aur a incasilor se simte foarte bine la inaltimi foarte mari.
Georgeta Licsandru
Mahabharata: date despre un atac nuclear
Razboi nuclear in mitologie?
Mahabharata: date despre un atac nuclear
La intrebarea cind a fost folosita pentru prima oara in istoria umanitatii arma nucleara
intr-un conflict armat, majoritatea ar raspunde fara nici cea mai mica urma de indoiala: la 16 iulie 1945, cind avionul de bombardament american Enola Gay a aruncat bombe atomice la Hiroshima si Nagasaki.
Din punctul de vedere al datelor istorice oficiale si recunoscute, acesta ar fi raspunsul corect, chiar daca in ultimul timp istoria da inapoi din ce in ce mai des in fata unor dovezi incontestabile ale faptului ca un razboi atomic a avut loc la un moment dat pe Pamint si nu exista nici un popor in ale carui credinte si mitologie sa nu isi fi gasit oglindire.
In Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, la tot pasul, intr-un mod convingator si pitoresc in acelasi timp, sint descrise episoade ale unui razboi nuclear. O analiza comparativa a miturilor le-a permis cercetatorilor sa presupuna ca Mahabharata vorbeste despre niste timpuri care au existat cu zeci si sute de mii de ani inaintea noastra, despre civilizatia asurilor care, asemenea atlantilor, lemurienilor si hiperboreenilor, a existat inainte de civilizatia contemporana.
Orasul indian si marturiile despre o civilizatie dezvoltata
Sapaturile arheologice au confirmat in intregime evenimentele istorice din trecutul de neuitat, descrise in eposul indian. Inca din secolul al XIX-lea, pe valea Indusului a fost descoperit orasul disparut Mohendjo-Daro. Sistemul dezvoltat de canalizare, planurile complicate ale orasului si multe alte fapte sint o dovada a faptului ca in acele timpuri (cu aproximativ 10.000-12.000 de ani inainte de era noastra), cind, dupa parerea stiintei oficiale, omul abia-abia devenea om, exista deja o civilizatie foarte dezvoltata, care stapinea cunostinte inaccesibile noua chiar si astazi.
Exista insa un detaliu interesant: nivelul de radiatii al tuturor scheletelor descoperite in oras depaseste intr-o masura destul de mare norma, iar scheletele au fost gasite in niste pozitii care vorbesc despre faptul ca moartea a survenit pe neasteptate. Peretii din piatra sau din pamint ai caselor si obiectele din ceramica s-au topit pur si simplu, devenind asemanatoare sticlei. Unica explicatie care poate fi data acestui fapt este urmatoarea: actiunea unei temperaturi ridicate, care a aparut ca urmare a unei explozii nucleare.
Asemenea descoperiri (ruine ale unor orase preistorice cu urme clare ale actiunii unei temperaturi ridicate) sint de ordinul zecilor si nu numai in India, ci si in Scotia, Turcia si alte tari. Dovezi indirecte ale actiunii radiatiilor asupra oamenilor in trecutul indepartat sint si mai multe.
Ciclopii – mutatii genetice provocate de radiatii
Dupa cum se stie, actiunea radiatiilor conduce la diferite forme de mutatii. Una dintre acestea este ciclopismul, prezenta la o fiinta vie a unui singur ochi. Este greu de gasit un mit in care sa nu fie amintiti ciclopii (cu unul dintre acestia, Polifem, a trebuit sa se lupte la un moment dat in calatoriile sale Odiseu) sau fiinte asemanatoare cu un singur ochi. O alta forma de mutatii genetice sint embrionii multipli, duplicarea numarului de cromozomi, ceea ce duce la aparitia gigantismului si a unor organe si membre de prisos. Chiar si in zilele noastre, arheologii mai gasesc in mormintele vechi schelete gigantice cu doua rinduri de dinti. In mituri, povestiri si legende, uriasii cu mai multe miini sint niste eroi permanenti.
Inca o dovada a radiatiei este atavismul si tot felul de anomalii provocate de schimbarea numarului de cromozomi. Oare nu prin aceasta se explica legendele despre fauni, rusalce, mume ale padurii si alte fiinte asemenea acestora? Mama nefericita a unui asemenea copil putea fie sa il paraseasca in voia sortii, fie sa il pastreze si sa il creasca departe de ochii lumii. Intilnirile intimplatoare ale taranilor nestiutori cu asemenea jertfe ale unui conflict nuclear preistoric au dat nastere numeroaselor legende despre diavoli si fiinte asemanatoare, care nu se disting deloc prin frumusete.
Dar cea mai convingatoare dovada a unui razboi nuclear se poate gasi pe suprafata planetei noastre. Exista mai mult de 100 de gropi cu diametrul de 2-3 kilometri si doua gigantice – una cu diametrul de 40 de kilometri in America de Sud si una de 120 de kilometri in Africa de Sud. Afirmatiile reprezentantilor stiintei oficiale ca acestea dateaza din perioada paleozoica (350 de milioane de ani in urma) sint destul de nejustificate.
La fiecare 100 de ani, suprafata pamintului datorita activitatii animalelor, plantelor si aluviunilor creste cu un metru. De aceea, dupa un milion de ani, dintr-o groapa cu adincimea de 10 kilometri nu a mai ramas nici o urma. Aceste socoteli ne permit sa determinam care este virsta lor (25.000-30.000 de ani inaintea erei noastre) si, in acelasi timp, sa analizam puterea loviturii nucleare: potrivit socotelilor unor cercetatori, aceasta consta din 5.000 de megatone in echivalent trotil.
Iarna de 20 de ani si viata in galerii subterane
Acum, cind catastrofa nucleara din trecut nu mai trezeste nici o urma de indoiala, putem incerca pe baza operelor epice vechi sa refacem continuitatea evenimentelor. Seria exploziilor nucleare a provocat un sir si mai ingrozitor de incendii, care au distrus tot ceea ce era viu (potrivit datelor cercetatorilor, in timpul incendiilor, cauza carora sint expoziile nucleare, energia emanata este de 28 de ori mai mare decit in cazul unei explozii obisnuite).
Dupa incendiu a inceput o ploaie radioactiva care i-a otravit pe cei care nu murisera in foc sau din cauza fumului. Ca final apoteotic al acestui fenomen, valul puternic de radiatii a distrus stratul de ozon, ceea ce a cauzat o scadere catastrofala a presiunii atmosferice si iradierea suprafetei planetei cu raze ultraviolete.
Procesele de putrezire a corpurilor care au inceput dupa aceea au otravit aerul si apa, iar praful si funinginea au acoperit soarele, provocind o iarna nucleara, care a durat 20 de ani. Excesul de bioxid de carbon care a fost eliminat in timpul incendiilor a creat dupa aceea efectul de sera si a condus la cresterea activitatii tectonice: pe parcursul a citeva sute (dupa alte izvoare chiar mii) de ani, ploile torentiale si potopurile au alternat cu ierni grele. Iata de unde au aparut numeroasele legende despre potopuri.
Iar oamenii? Ce au facut stramosii nostri indepartati in aceste vremuri? Nivelul foarte ridicat de civilizatie si detinerea citorva tehnologii, inaccesibile noua chiar si in prezent, le-au permis sa isi construiasca foarte repede niste galerii-adaposturi subterane, unde putea fi mentinuta o presiune, o temperatura si un nivel de umiditate constante. Aceste tehnologii, cu ajutorul carora au fost create labirinturile pesterilor locuite, sint descrise detaliat in Mahabharata si amintesc de departe laserul contemporan. Practic, toate sistemele de pesteri (de exemplu, pestera Kungurskaia din regiunea Permsk, pesterele Tian-Shania, Sahara, Gobi, tunelul care uneste Marocul si Spania), care se gasesc la adincime de multi kilometri, sint resturi ale oraselor subterane titanice, construite de asuri. Speleologia oficiala considera in mod gresit ca acestea au origine naturala.
Gnomii – urmasii civilizatiei foarte dezvoltate de pe Pamint
Traind citeva generatii in subteran, oamenii si-au pierdut treptat vederea. In legendele rusesti, tatal voinicului Sviatogor era orb si de aceea traia sub pamint. Numeroase mituri scandinave si din vestul Europei pastreaza de asemenea marturii despre popoare intregi (trollii si gnomii de munte), care traiau in intunericul pesterilor. Trebuie sa amintim ca, potrivit legendelor, gnomii sint niste fiinte mici de inaltime, care adesea isi manifesta ura fata de oameni, care au niste cunostinte neobisnuite in meseriile tainice si care construiesc din cind in cind obiecte uimitoare pentru oameni.
Toate acestea coincid cu ipotezele istoricilor despre asuri. Inaltimea mica se explica prin mutatiile radioactive si alimentatia saracacioasa, tehnologiile ridicate ei le-au pastrat din timpurile de inflorire si de stapinire a civilizatiei lor. Dupa razboiul nuclear, arborele evolutiei omului s-a impartit in citeva ramuri: uneia dintre ele ii apartin gnomii mitici, alteia – gigantii si titanii din miturile grecesti si scandinave, eroii bilinelor rusesti (Gorinia, Dubinia, Usinia, Sviatogor), iar in cea de-a treia categorie este inclus tipul contemporan al omului. Este interesant insa ca la fiecare popor exista legende despre gnomi si giganti.
Planeta Venus – locul de unde au pornit atacatorii
Pina aici nu am vorbit deloc despre cine a fost cea de-a doua parte combatanta, din vina cui a avut loc in istoria noastra aceasta catastrofa. Cercetarea mitologiei si a povestirilor, dar si unele date arheologice si astronomice le permit specialistilor contemporani sa identifice cine a fost dusmanul asurilor. Iata ce versiune propune ufologul rus Vladimir Semciuk: dusmanul necunoscut a venit, mai curind, de pe una dintre planetele sistemului nostru solar. Pentru a raspunde la intrebarea Care au fost scopurile acestui inamic? trebuie sa apelam din nou la mituri.
La toate popoarele exista legende despre un razboi intre zei si giganti sau intre zeii batrini si cei tineri, care a avut loc in trecutul indepartat. In Purane sint descrise maretele razboaie din cer, in tragediile lui Hesiod, scrise dupa subiectele unor mituri vechi grecesti, se vorbeste despre lupta zeilor cu titanii, cei care apartineau generatiei batrine a zeilor, cu cei cu 100 de miini si cu Tifon, care reprezentau niste creatii demonice ale pamintului.
Miturile sumeriene vorbesc despre doborirea zeilor batrini de catre cei tineri; motive asemanatoare se intilnesc si in legendele scandinave. Biblia vorbeste despre lupta arhanghelului Mihail si a unei ostiri ceresti cu Lucifer (Venus) si Dragon (Jupiter). Popoarele mongolice povestesc despre Tolbon (Solmon), stapinul lui Venus, care gasindu-se in cer provoaca un razboi pe Pamint.
Toate aceste mituri au o serie neschimbata de momente comune. Mai intii de toate, sint foarte multe lucruri comune in descrierea bataliilor: acestea sint intotdeauna insotite de catastrofe pustiitoare pe Pamint si de suferinte ale neamului omenesc. O alta particularitate: cei infrinti nu sint nimiciti in intregime de catre invingator, ci sint goniti sub pamint; se subliniaza insa ca si sub pamint ei pot fi periculosi pentru rasa invingatorilor. Si, in sfirsit, o a treia particularitate: izvorul raului se numeste aproape intotdeauna planeta Venus. De aici se poate ajunge la concluzia ca dusmanii asurilor au venit tocmai de pe aceasta planeta.
Cercetarile astronomice confirma pe deplin miturile: pe Venus, la fel ca si pe Marte si pe Mercur, a existat la un moment dat o biosfera favorabila vietii, in multi parametri ea chiar o depasea pe cea paminteasca. Cercetatorii explica acest lucru in felul urmator: in timpul sau, V.I. Vernadski a aratat ca continentele s-au putut forma numai datorita biosferei.
Intre ocean si continent exista intotdeauna un balans negativ, adica riurile introduc in ocean intotdeauna mai putine substante decit ies. Forta principala care participa la acest transfer nu este vintul, ci fiintele vii, mai intii de toate pasarile si pestii. Daca nu ar fi aceasta forta, potrivit consideratiilor lui Vernadski, peste 18 milioane de ani continentele nu ar mai exista pe Pamint. Continente au fost descoperite si pe Marte, pe Luna si Venus, ceea ce confirma utilitatea biosferei.
Cuceritorii erau reptile rationale
Ce i-a facut pe cei de pe Venus sa atace Pamintul? Venus se gaseste mai aproape de Soare, iar procesele de evolutie se desfasoara acolo cu mai multa intensitate. Daca amintim legea biologiei despre planul comun al constructiei vietii, putem ajunge la concluzia ca pe Marte, Pamint si Venus viata difera foarte putin. Diferente pot exista numai in ceea ce priveste treptele de evolutie. Pe Venus viata este mai dezvoltata. In zilele noastre, pe Pamint exista 19 grupe de mamifere. Plecind de la lucrarile lui Nikolai Vavilov, putem spune ca teoretic ele ar putea ajunge pina la 343, si fiecare grupa poate atinge apogeul evolutiei – sa treaca la tipul rational.
In biosfera noastra, numai o grupa de primate, careia ii apartine tipul uman, a facut acest lucru. Pe Venus insa, ca urmare a evolutiei mai intense fata de alte planete din sistemul solar, nivelul de rationalitate au putut sa il atinga nu numai mamiferele, ci si alte clase de fiinte vii. Bogatia fiintelor rationale care apartin diferitelor clase a dus la conflicte si chiar la razboaie. De aceea, tocmai suprapopularea lui Venus a devenit, cel mai probabil, cauza conflictului intre una dintre civilizatiile de acolo si asuri.
Ce reprezenta insa rasa cuceritorilor? Si aici cheia dezlegarii enigmei ne este data tot de mituri, iar arheologia ii da acestei chei statutul de fapt stiintific. In legendele tuturor popoarelor care locuiesc pe planeta noastra, unul dintre cele mai raspindite personaje este balaurul, dragonul. Practic in toate mitologiile, in cea chineza, egipteana, greaca, indiana, australiana si slava, descrierea acestui personaj coincide pina la amanunt.
Astfel, se poate spune ca cei care au cucerit Pamintul erau niste reptile rationale. Unele popoare au zeificat dragonii si chiar se inchinau lor. Legendele indiene vorbesc despre Naga – zeii-serpi, iar numele unui imparat chinez insemna dragonul din cer.
Insa pozitia cuceritorilor s-a dovedit a fi instabila, pentru ca ei se aflau in postura unor outsideri biologici. Nici unul dintre cei supusi de ei nu apartinea grupei reptilelor, de aceea prin intermediul ingineriei genetice si al experimentelor stiintifice ei s-au straduit sa gaseasca o posibilitate de a-si continua specia (in aceste scopuri si cereau fete care, potrivit legendelor, li se aduceau ca jertfa). Insa incercarile lor nu s-au bucurat de succes si dupa citva timp au pierdut stapinirea, despre ei mai raminind amintiri doar in mituri, legende si povestiri.
De ce ciocnirea intre paminteni si cei de pe Venus nu s-a mai repetat? Exista o ipoteza stiintifica, potrivit careia biosfera de pe Venus a fost distrusa de niste protuberante solare, care au ars tot oxigenul din atmosfera si au evaporat oceanele.
Georgeta Licsandru
Orasul Kir-Ugli
Orasul Kir-Ugli sau mirajul de pe fluviu
Pe Volga exista urmatoarea legenda: Adesea, cind soarele se ridica la rasarit, deasupra riului Volga se vad castelele si peretii unui oras linistit. Acesta sta si asteapta ca locuitorii sai sa isi adune bogatiile… Orasul linistit este principalul castel al printesei Volga. Aici se gasesc depozitele sale, diferite locuinte. In aceste depozite printesa a pus cite ceva. Ea aduna tot ceea ce ii cade in mina si pastreaza…
In acest context este necesara o explicatie: printesa este aceea pe care Stenka Razin a inecat-o in Volga, iar orasul Kir-Ugli (in legendele rusesti este numit Orasul linistit) apare adesea deasupra riului ca un miraj deosebit de clar.
Dupa cum se stie, mirajul este un fenomen optic care arata intr-o forma mai mult sau mai putin deformata obiecte care se gasesc la foarte mare departare de locul in care se observa aceasta imagine. Este straniu, dar locul care este aratat in mirajele de pe Volga nu apare nicaieri in jurul apei, dar nici in alta parte pe globul pamintesc. Acest oras (unii dintre cei care l-au vazut il denumesc templu) reprezinta o cupola cu niste turnulete executate cu finete. Zona care il inconjoara se schimba – unii vad orasul la malul unei ape (lac sau mare), altii la marginea unei prapastii, iar altii – pe virful unui deal.
Din ceata s-a ridicat un oras…
Orasul Kir-Ugli a fost observat de foarte mult timp si destul de des: oamenii din partea locului afirma ca el apare nu mai rar de o data pe luna. Insa prima atestare documentara a ciudatului miraj apartine anilor ’60 ai secolului al XX-lea.
Iata cum a fost descrisa intimplarea de catre cei care au vazut-o: Din ceata s-a ridicat un oras. Stralucea in diferite culori, asemenea unui curcubeu de noapte, care acoperea pamintul. Deasupra riului s-au ridicat seara pereti si turnuri uimitoare si in multe culori diferite, ca si cum din cer ar fi fost aruncate pietre scumpe deasupra pamintului. Se vedea insa ca multe dintre turnurile uimitoare erau distruse, din multe palate nu ramasesera decit ruinele. O data cu aceasta viziune a aparut parca si un val de sentimente, o oarecare invidie oarba si fara pareri de rau. Parea ca aici imparatea timpul unei alte lumi. S-a auzit un sunet straniu, care pulsa parca – un fel de cintec de inmormintare care se raspindea deasupra apei si deasupra acestui oras vrajit. Sunetul era cind incet si placut, cind devenea razbunator si provoca durere. Sunetul a inceput sa scada in intensitate, a devenit abia perceptibil, apoi a murit. Dar senzatia de groaza nu a disparut. Si, in stralucirea acestui oras, tot ceea ce era legenda pentru lumea noastra obisnuita a devenit destul de real, nascind teama si groaza. Orasul a disparut la fel de neasteptat cum a aparut. Insa la noi, din aceasta noapte, au inceput neplacerile. Participantii la expeditie au inceput sa moara.
In zona Vasiliev a aparut un glob rosu
La data de 9 august 1990, la ora 22.20, la sud-est de insula Vasiliev s-a observat un glob urias de culoare rosie. Un martor al acestui fenomen povesteste: Un glob, apoi un cerc rosu, la fel ca un inel, au aparut pe cer. Alaturi se gasea un obiect care stralucea. Globul s-a intunecat si pe fondul sau au aparut niste imagini verzui. Acestea se inlocuiau foarte repede unul pe altul. Incercarile de a fixa acest fenomen pe un film foto s-au incheiat fara rezultat. Dupa aceea a aparut o farfurie zburatoare clasica cu o pereche de focuri, dispuse la distanta egala de mijloc. Dupa aceea, farfuria a disparut, iar apoi a aparut un fel de cristal care s-a transformat intr-un turn minunat. O cupola uriasa a aparut pe cer, iar deasupra ei a luat nastere inaltindu-se un fel de constructie. Acest turn avea o oglindire inversa pe suprafata riului verzui, a apei ceresti, care ocupa partea inferioara a acestui straniu glob. La ora 23.00, acest glob a disparut. Inainte de asta insa, noi am simtit ca asupra noastra era fixata o privire apasatoare, un fel de neliniste interioara, care parca venea din profunzimea secolelor.
La Samara, martorii vorbesc despre fiinte albe, ciudate
Mirajele din aceasta zona sint destul de clare si exacte, despre acest fapt vorbind si descrierile uimitoare: Pe drumul de intoarcere, cind am revenit la mal, deasupra noastra s-a pornit o furtuna… Deodata, in norii negri a aparut un orificiu in forma de patrat. In perimetrul lui se gasea o raza rosie, dupa cum am vazut, care se indrepta catre pamint. Dupa aceea, pe fereastra din cer, ca pe ecranul unui televizor, a aparut o imagine clara si colorata. Era peisajul unui golf marin, pe care se gaseau citeva dealuri mici din piatra si o padure stranie, de culoare violet intens. Deasupra marii se gasea un cer palid, aproape alb. Imaginea se rotea incet, ca si cum camera de luat vederi se invirtea dupa sensul acelor de ceasornic. Noi toti asteptam sa apara pe ecran turnurile lucrate cu finete, impodobite cu cupole. Dar ele nu s-au mai vazut. Tabloul acesta l-am observat aproximativ 15 minute, apoi a inceput sa se stearga incet.
Etnograful din Samara, Iakovlev, povestea in secolul al XIX-lea ca in muntii din aceasta zona apar din cind in cind niste fiinte stranii albe: Nu par a fi oameni, nu par a fi animale. Dumnezeu stie ce sint! Le-a vazut la un moment dat un om, dar s-a intors acasa fara memorie si dupa citva timp a murit. Locul este inconjurat de munti, acoperiti de padure si inainte pe acolo trecea un drum.
Zona pazita de luminari in care totul dispare
Ca in majoritatea zonelor de acest tip, este si aici un loc pe care daca in vizitezi intr-un anumit moment se poate sa dispari pentru totdeauna. Legendele vechi spun ca acest loc este strajuit de doua luminari aprinse. Observatori din trecut vorbesc despre niste trunchiuri de culoare alba care induc senzatia de groaza oricui. Ele apar intr-un grup compact, de la doua pina la cinci la numar, de diferite nuante si cu o claritate deosebita. Cel mai des se poate observa culoarea verde. Inaltimea trunchiurilor alterneaza intre un metru si 5 metri, iar diametrul este de aproximativ 2 metri.
In afara trunchilor luminate, aici apar si alte obiecte stralucitoare: globuri si semilune. Globurile apar cel mai adesea in grupuri de cite cinci. Patru dintre ele sint mari si clare, iar cel de-al cincilea este mic, mobil, cind apare, cind dispare. Potrivit datelor oferite de izvoarele documentare, globurile se observa cel mai des la sud de orasul Samara.
Daca Kir-Ugli este un miraj trebuie sa admitem ca undeva este si originalul. Unde se gaseste acesta – pe Pamint, in alta dimensiune sau, dupa cum afirma cercetatorii, pe alta planeta – nu se poate sti. Martorii vorbesc despre un cer palid, aproape alb deasupra orasului Kir-Ugli, care nu seamana deloc cu cerul pe care il vedem noi.
Documentar de Georgeta Licsandru
UMANOIZII ZBURATORI – INGERI, EXTRATERESTRII?
Ce sint umanoizii zburatori
De-a lungul secolelor au fost semnalate cazuri de monstri si de creaturi ciudate de tot felul. Incepind cu animalele asemanatoare dinozaurilor si pina la zine sau corcituri stranii ca diavolul din Jersey pare sa nu existe nici o limita a varietatii de creaturi misterioase pe care oamenii pretind ca le-au vazut în carne si oase. Una din cele mai misterioase aparitii (de altfel, destul de rare) este cea a umanoizilor zburatori. Umanoizi pentru ca, per ansamblu, in afara faptului ca au aripi, arata asemenea noua. De cele mai multe ori aceste creaturi ciudate nu sint considerate a fi nici îngeri, nici diavoli (asa cum au fost prezentate in trecut ca fiinte umane înzestrate cu aripi), ci altceva. Ceva destul de neobisnuit.
Omul paianjen din Brooklyn
Cu 100 de ani in urma, un barbat numit W.H. Smith a povestit ziaristilor de la NY Sun ca a vazut o creatura umana înaripata care zbura deasupra cartierului Brooklyn din New York pe 18 septembrie 1877. Dupa trei ani, în Coney Island Brooklyn, s-au înregistrat mai multe sesizari în legatura cu un barbat cu aripi de liliac care zbura la aproximativ 304 metri deasupra solului. Martorii au povestit ziarului New York Times ca barbatul zbura spre coasta orasului New Jersey, iar pe fata lui se citea cruzime si hotarire.
Îngerul fara aripi
Este usor sa respingi asemenea aparitii ca fiind pasari neidentificate sau himere provocate de consumul de alcool atunci cind o persoana sau doua le raporteaza. Dar, atunci cind circa 240 de persoane afirma ca au vazut acelasi lucru, este mult mai dificil sa le pui la îndoiala. O asemenea aparitie a avut loc timp de citeva zile din iunie in localitatea Voltana din Spania. Relatarile au descris o femeie îmbracata în alb care zbura prin aer fara aripi. Uneori femeia zbura împotriva vintului, iar o femeie a afirmat ca ar fi auzit-o cintind cind trecea pe deasupra capului ei.
Robotul zburator
Era iarna lui 1936, in regiunea Pavlodar din Kazakhstan, în fosta URSS, cind s-a produs aceasta aparitie. Doamna E.E. Loznaya avea 15 ani cind, într-o zi, în timp ce mergea spre scoala pe un drum linistit, i-a atras atentia o fiinta stranie de deasupra ei. Pe cer zbura repede o creatura asemanatoare unui om îmbracata în negru. În ciuda vitezei fata a putut sa-l vada si sa-l descrie in amanunt. Era de înaltime medie, iar hainele lui negre îl acopereau în întregime ca o salopeta, a povestit fata. Facea un zgomot asurzitor si i s-a parut ca poarta un fel de casca. In loc de fata avea o suprafata neagra, iar în spate avea un fel de rucsac.
Alte legende din fostul spatiu sovietic
Au existat legende despre omul zburator în Uniunea Sovietica, dar nu ca cea prezentata mai sus. Vinatorii din muntii Sikhote de linga Vladivostok pretind ca au dat peste urme ale unui om descult care sfirseau brusc ca si cum acesta si-ar fi luat zborul. O asemenea creatura a fost vazuta de scriitorul V.K. Arsenyev in iulie 1908. Am vazut urma pe carare care semana foarte mult cu urma lui. Apoi ceva a tisnit in apropiere, tropaind prin tufisuri. Imediat m-am oprit, am luat o piatra si am aruncat-o spre animal. Apoi ceva neasteptat s-a întimplat: am auzit filfiitul aripilor. Ceva mare si negru s-a ridicat din ceata si a zburat peste riu.
Oamenii-pasare brazilieni
La începutul anilor ’50 un cuplul facea plimbarea de seara in apropierea casei lor de linga mare, in orasul Pelotas din Brazilia, cind doua umbre care se deplasau rapid le-au taiat calea. Cei doi s-au uitat în sus sa vada creaturile pe care, la inceput, le-au crezut a fi doua pasari enorme ce zburau la 9,144 metri de pamint. Era evident ca nu erau pasari cind au coborit vertical si au aterizat in apropierea cuplului. Era limpede ca aratau ca niste oameni de aproximativ 1,82 metri. Dindu-si seama ca sint urmariti de catre cuplu, cei doi oameni-pasare s-au cuibarit strins la pamint ca si cum ar fi vrut sa se ascunda. La insistentele femeii cuplul a plecat de acolo cit de repede posibil.
Dana Ghitescu
LACUL FRICII – SIBERIA Buriazia
Lacul fricii care nu apare pe orice harta
LACUL FRICII – SIBERIA Buriazia
CONSTRUCTIILE MAYASE – Piramida Kukulcan SI Chichen Itza
Radarul poate dezvalui tainele constructiilor mayase
Din pacate, prospectiunile geofizice nu pot inlocui traditionalele excavatii. Daca vom dori sa stim o data exacta sau relatia exacta care exista intre ziduri, va trebui sa apelam tot la sapaturi. Si mai este o problema: cu ajutorul tehnicii radar nu vom putea niciodata sa scoatem la suprafata nici un vas ceramic, moneda sau orice alt obiect. Ele sint prea mici pentru a fi detectate in acest fel.
Ultimul trib apalas – Melungeon
Ultimul trib apalas
VECHII INDIENI AVEAU ARME NUCLEARE – OZN
Armele nucleare ale vechilor indieni
LEMURIA – IMPERIUL SOARELUI
Imperiul Soarelui sau patria originara a umanitatii
Imperiul Dian – China – Yunnan
Imperiul Dian – China – Yunnan
Fratii veniti din spatiu – EXTRATERESTRII, OZN
Fratii veniti din spatiu
Chupacabra
Chupacabra – animalul straniu din America de Sud