Vrăjitorii straniului şi masca extraterestră a răului

În era modernă a OZN-urilor, ce datează din anul 1947, când au avut loc faimoasa apariţie a unei farfurii zburătoare a lui Kenneth Arnold şi chiar mai renumitul incident Roswell, foarte mulţi cercetători de OZN-uri au privit dincolo de timpurile moderne şi au plasat ferm fenomenul în contextul istoric, datându-l încă de la începuturile omenirii.

OZN-urile şi locuitorii lor extratereştri nu sunt ceva nou, spun aceşti cercetători, şi pot reprezenta mai curând o mască tehnologizată pentru entităţi considerate multă vreme drept spirite rele sau demoni.

 

John Lear

John Lear este fiul inventatorului Lear Jet, William P. Lear. El este, de asemenea, un pilot cu experienţă, care are mii de ore de zbor la activ, dar şi presupuse contacte în cadrul CIA, adunate din misiunile efectuate pentru agenţie.

Conform celor spuse de Lear, primul contact dintre extratereştri şi guvern a avut loc în anul în 1964, iar un tratat formal a fost negociat între 1969-1971. Tratatul implica un schimb între tehnologia superioară extraterestră şi cooperarea guvernului prin acoperirea unor “cercetări” extraterestre pe planeta noastră, care includ şi faimoasele mutilări de vite şi răpirile de fiinţe umane.

Lear mai spune că extratereştrii şi guvernul nostru au un centru comun de cercetare în cunoscuta zonă Area 51 din Nevada. Lear a contribuit la dezvoltarea grupului Dark Side a Comunităţii OZN şi, deşi îşi avea denigratorii săi, nu a fost niciodată acuzat că ar şti că ceva diabolic se petrece, ceva care a atras guvernul nostru într-o cooperare fără speranţă.

 

Recipiente ale sufletului

Lear este foarte sincer cu privire la aspectele negative ale fenomenului OZN. De exemplu, poziţia lui cu privire la extratereştrii gri este cu siguranţă de partea sinistră a situaţiei. “Scopul celor gri”, spune Lear pe un forum online ce are ca subiect OZN-urile, “este să aibă grijă de recipiente – adică de noi. Noi suntem recipientele sufletelor..

Când un suflet ia naştere, este pentru totdeauna. Nu moare decât atunci când este salvat. Iar asta se întâmplă foarte rar. Viitorul este deja scris, iar data morţii tale este deja hotărâtă. Dacă te afli în situaţia unui accident sau într-o situaţie care îţi ameninţă viaţa, cei gri apar în secret şi te salvează”.

Probabil face asta pentru a menţine lucrurile conform schemei, astfel încât cineva să-şi întâlnească moartea la momentul corect, prestabilit. Interesul lor pentru sufletele noastre este, totuşi, unul de prădător, mânat de foame.

Cei gri sug sufletul în întregime pentru a hrăni energia mizeriei pe care ei înşişi au cauzat-o, precum setea de sânge a unui vampir. Cel mai adesea, cei gri sunt blestemaţi să sufere de foame în eternitate şi nu pot niciodată să-şi facă plinul din tortura umană.

 

Guvernul este aliatul lor.

Ca şi cum natura celor gri nu era suficient de rea, aceştia lucrează şi alături de propriul nostru guvern! Aceasta este una din temele principale ale lui Lear, că guvernul nostru a intrat într-un acord cu diferite forme extraterestre de viaţă şi a fost luat drept fraier o lungă perioadă de timp.

În rolul său de cercetător, Lear menţine o corespondenţă vivace cu mulţi alţi cercetători. Istoria cazului următor i-a fost raportată lui Lear de către un investigator, pe numele său Bill English, care a pretins că a obţinut informaţia în 1977, când i s-a permis să citească un document strict secret denumit PROJECT GRUDGE/BLUE BOOK REPORT NUMBER 13. Unul dintre rapoarte era intitulat “Darlington Farm Case,” Ohio, iar incidentul a avut loc în octombrie 1953.

„Un bărbat, soţia acestuia şi fiul lor de 13 ani stăteau la masă pentru a servi cina. Cum stăteau acolo, luminile din fermă au început să devină neclare, iar câinii şi celelalte animale au iscat o adevărată larmă afară. Băiatul de 13 ani s-a ridicat de la masă pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Şi-a chemat apoi mama şi tatăl să privească luminile ciudate de pe cer”.

Au văzut o minge rotundă de foc pe cer, iar băiatul a început să alerge după ea pe câmp. În timp ce părinţii priveau, lumina a coborât din cer, iar băiatul a început să strige după ajutor. Tatăl şi-a înşfăcat puşca şi, când s-a întors, a văzut cum fiul lui era luat de ceea ce păreau a fi nişte omuleţi. Tatăl a tras câteva focuri înspre lumină, însă în zadar. Au găsit unul dintre câini cu capul sfărâmat, însă nici urmă de băiat sau amprente lăsate de omuleţi.

A fost chemată poliţia, dar raportul oficialilor a fost acela că băiatul a fugit şi s-a pierdut în pădure. În 48 de ore, Forţele Aeriene au ajuns la concluzia că familia a avut parte de o adevărată întâlnire „de gradul trei” şi a forţat părinţii să se mute într-o locuinţă secretă, undeva în nord-vestul Statelor Unite, care avea facilităţi medicale pentru a trata efectul radiaţiilor şi al altor maladii asemănătoare. Ambii părinţi erau în stare de şoc şi aveau nevoie de psihoterapie intensivă.

 

Fugiți cât vă țin picioarele

Un alt raport similar arată că guvernul este conştient de incidentele ce au ca subiect mutilarea umană chiar în rândurile propriilor angajaţi. Jonathan P. Lovette, un sergent Air Force, a fost văzut luat captiv de ceea ce părea a fi un OZN pe domeniul White Sands Missile Test, în New Mexico.

Incidentul a avut loc în martie 1956 şi l-a avut ca martor pe maiorul William Cunningham. Cei doi erau în câmp, în josul zonelor de lansare, căutând resturi de la o rachetă test, când Lovette a plecat peste creasta unei mici dune de nisip şi a ieşit o vreme din câmpul vizual.

Cunningham l-a auzit pe sg. Lovette ţipând într-un mod pe care el îl descrie drept „teroare sau agonie”. Maiorul a alergat peste creasta dunei şi l-a văzut pe sergent târât în ceea ce i-a părut a fi un obiect în formă de disc argintiu care levita în aer la înălţimea de 5-6 metri. În jurul picioarelor sergentului era înfăşurat un obiect lung, ca un şarpe, care îl târa în interiorul discului, după care obiectul zburător s-a înălţat repede spre cer.

Au fost trimise în câmp echipe de căutare. După ce a povestit ce a văzut, maiorul Cunningham a fost internat în dispensarul medical White Sands pentru observaţii. După trei zile de cercetări, trupul gol al sg. Lovette a fost găsit la aproximativ 15 km în josul câmpului. Trupul său fusese mutilat; limba i-a fost smulsă de la baza maxilarului. O incizie putea fi văzută chiar de sub vârful bărbiei, ce se întindea spre esofag şi laringe.

Fusese castrat, iar ochii i-au fost scoşi. De asemenea, i-a fost scos şi anusul şi au existat comentarii în raportul realizat legat de aparenta abilitate chirurgicală utilizată pentru îndepărtarea diferitelor organe şi ţesuturi. Mai multe păsări prădătoare au fost găsite moarte în preajma cadavrului, ucise, se pare, de bucăţile de carne ciugulite din trupul sg. Lovette.

Lear grupează cazul dispariţiei băiatului de 13 ani de la fermă şi pe cel al mutilării sergentului Air Force sub titlul „Oribilul adevăr”. „Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da”, spune Lear, „este ca data viitoare când vedeţi o farfurie zburătoare şi sunteţi conştienţi de afişajul evident al tehnologiei şi de luminile extraordinare în culori pure: SĂ FUGIŢI CÂT VĂ ŢIN PICIOARELE!”.

 

Jacques Vallee
Jacques Vallee este un cercetător faimos în lume, respectat nu numai de împătimiţii OZN-urilor, cât şi de cei din afara domeniului pentru înalta calitate a educaţiei sale şi a dedicării ştiinţifice riguroase. Vallee a fost modelul personajului „Lacombe” din filmul lui Steven Spielberg „Întâlnire de gradul trei”.

Are pregătire de astrofizician şi deţine o diplomă de doctorat în ştiinţele computerelor de la Universitatea Northwestern din Chicago. Este autorul unora din cele mai bune cărţi scrise despre subiectul OZN-urilor, printre care „Anatomia fenomenelor” (1966), „Provocarea ştiinţei” (1967), „Paşaport spre Magonia” (1970), ultima universal considerată a fi una clasică. Cartea era despre relaţia dintre contactele OZN şi basmele populare cu zâne şi cu oamenii pitici.

Cercetarea lui Vallee i-a condus atenţia spre aspectele sinistre ale fenomenelor inexplicabile, pe care le-a expus în cartea sa din 1979 „Mesagerii decepţiei”. A continuat cu „Dimensions” (1988), „Confruntations” (1990) şi „Revelations” (1991). Cea mai recentă carte a lui, intitulată „Minuni în cer” (2009), vorbeşte despre apariţiile OZN.

 

Îndrăznind să înfrunte paranormalul

Într-un interviu realizat de Daniel Blair Stewart şi publicat online cu titlul „Întâlniri stranii: un interviu cu Jacques Vallee”, Vallee spune că prea mulţi cercetători ai OZN-urilor încearcă să acopere aspectele paranormale ale acestui fenomen. „Aceasta se datorează în parte”, spune Vallee, „faptului că martorii spun unele lucruri numai după ce le-ai câştigat încrederea.

Foarte des însă aceştia reprezintă o adevărată provocare pentru ceea ce credem în mod obişnuit sau pentru viziunea celor care investighează. Aceştia ori nu sunt pregătiţi să audă, ori nu pot să publice declaraţiile, pentru a nu le fi afectată credibilitatea în faţa cititorilor. Şi, de vreme ce ei le acordă încredere martorilor, pur şi simplu nu dezvăluie aspectele paranormale ale istorisirii. Însă fiecare apariţie a unui OZN are câteva elemente care şochează imaginea «raţională» asupra lui, aceea de simplă navă spaţială din spaţiul cosmic”.

“În ultimele câteva zeci de ani”, îşi continuă Vallee declaraţia, „am învăţat o mulţime de lucruri noi despre acest fenomen care contrazice ideea că ar fi de origine extraterestră. Nu este un fenomen recent. Este un fenomen care a existat de când ne ştim, de-a lungul istoriei, într-o formă sau alta. Asta invalidează în mod sigur ideea că avem de-a face cu o civilizaţie care tocmai ne-a descoperit şi vine acum să ne viziteze. OZN-urile par să fi fost parte din mediul nostru de o lungă perioadă de timp, probabil de când există omenirea”.

 

Ostilitate OZN

Vallee a continuat să povestească o călătorie pe care a făcut-o în Brazilia, unde se pare că există evidenţe de ostilitate OZN. „Obiectele literalmente secerau oamenii cu raze”,  a spus el. ”În câteva cazuri, se pare că i-au ucis. Cu siguranţă i-au rănit. Nu am putut realmente dovedi o relaţie cauză-efect în aceste situaţii de deces, dar a existat o relaţie cauză-efect în cazurile de răniri produse de aceste raze (fascicule)”.

„Fenomenul nu pare să afecteze deloc”, a continuat Vallee, „dacă este dovedit ca fiind bun sau rău. De fapt, poate fi dincolo de nivelul la care fiinţele ar defini bun sau diavolesc”. Oricare ar fi fenomenul, totuşi, Vallee consideră că se extinde la fiecare cultură, rasă, religie de pe Pământ. “Într-adevăr nu am găsit nici un singur loc care să nu aibă o tradiţie legată de acest fenomen”, a spus el.

 

Există dovezi de rea-voinţă?

Fenomenul însă întruneşte mai multe aspecte care susţin viziunea sinistră a lui Vallee, în pofida celor care cred că avem de-a face cu ceva pozitiv şi binevoitor. „Pot înţelege”, a spus acesta, „de ce aşteptările au condus la ideea că fasciculele ar putea fi de ajutor şi de natură binevoitoare. Este un fenomen foarte complex, neexplicat şi noi tindem întotdeauna să ne proiectăm fanteziile în orice astfel de lucru care ne vine în întâmpinare.

Ar fi bine ca cineva să vină din cer şi să ne spună cum să oprim războaiele şi să vindecăm cancerul. Din nefericire, fenomenul în sine, dacă privim obiectiv, nu pare să se intereseze de noi, chiar deloc. Intruşii par binevoitori în unele cazuri şi ostili, sau cel puţin dăunători, în alte cazuri”.

„Observaţi că am fi putut face acelaşi lucru în cazul electricităţii. N-am putea trăi fără electricitate, dar dacă îţi pui degetele în priză, te-ar putea ucide. Asta nu înseamnă că firma de electricitate îţi este ostilă, înseamnă doar că există o forţă puternică acolo şi este indiferentă la faptul că te ucide sau nu. Electricitatea în sine nu se implică în nici un fel şi, dacă te gândeşti bine, într-o anumită măsură, fenomenul OZN este acelaşi lucru. Totuşi, nu trebuie să fie conform unui şablon pe care nu l-am detectat. Când oamenii stau în cale, sunt măturaţi”.

Vallee recunoaşte că uneori există o schimbare psihologică pe termen lung care se manifestă la martorii întâlnirilor de gradul trei, o schimbare care poate fi în bine sau în rău. „Uneori întâlneşti oameni”, spune el, „care sunt foarte deschişi, care au o atitudine foarte pozitivă faţă de viaţă, care cred că au abilităţi fizice şi, când îi întrebi când au devenit conştienţi de asta, se întorc la momentul în care au văzut un OZN”.

„Există de asemenea cazuri în care se întâmplă reversul. Oamenii se confruntă cu un OZN şi viaţa lor se schimbă în rău. Când îşi spun povestea, localnicii nu îi cred. Sunt ostracizaţi, trec prin situaţii dure, uneori sfârşesc devenind vagabonzi”.

Vallee a menţionat un caz de acest gen pentrecut între anii 1960 şi 1970, în care au fost implicaţi câţiva americani, oameni ai legii. „Fenomenul tinde să se petreacă”, povesteşte el, „departe de oraşe, între, să zicem, 1 şi 4 dimineaţa.

Cine poate fi plecat din oraş între 1 şi 4 dimineaţa decât patrulele de poliţie! De multe ori, în locuri precum Nebraska, Dakota de Nord, Minnesota sunt cazuri de întâlniri de gradul trei noaptea, implicând patrulele de poliţie. În numeroase cazuri, vieţile le-au fost distruse; au trebuit să părăsească forţele de poliţie pentru că oamenii nu îi mai respectau. Erau suspectaţi că văd lucruri, că au devenit alcoolici”.

Oriunde pe Internet, Vallee este citat spunând, în mai mulţi termeni flagranţi: „Cred că există o maşinărie de manipulare a media în spatele fenomenului OZN. Oamenii din media ajută la crearea unui nou sistem de credinţe.

Mass-media sunt desemnate să ajute la schimbarea sistemului de credinţe, iar tehnologia pe care o observăm este numai suportul incidental pentru o întreprindere mondială de seducţie subliminală. Ce vedem nu este o invazie extraterestră. Este un sistem de control care acţionează asupra oamenilor şi care îi foloseşte pe aceştia. Fiinţele umane sunt sub controlul unei forţe stranii care îi îndoaie în moduri absurde, forţându-i să joace un rol într-un bizar joc al decepţiei”.

 

Factorul „Oz”

„Cred că OZN-urile sunt un caz special”, a adăugat Vallee, „care ne forţează să punem la îndoială ceea ce numim realitate. În cazul întâlnirilor de gradul trei, există un punct în care martorul se pare că intră într-o realitate diferită. Există un cercetător englez, pe numele său Jenny Randles, care denumeşte aceasta «factorul Oz».

Există un punct unde deodată realitatea observatorului se divide, fiind înlocuită de o altă realitate. Dacă am putea măsura asta, dacă am putea instrumenta martorul, am putea afla mai multe despre ceea ce numim realitatea fizică. Dar asta ridică o întrebare: cum ştim dacă această realitate este reală acum? Cum putem dovedi că este cea reală? Realitatea este pur şi simplu un consens uman”.

“Factorul Oz” a fost în mod alternativ explicat drept o intensificare subită a simţurilor care se petrece la un martor OZN în perioada experimentării unei întâlniri. Este comparabil cu starea în care se afla Dorothy, din filmul „Vrăjitorul din OZ”, în timp ce păşeşte din peisajul alb negru al Kansas-ului ei natal în lumea viu colorată din Oz. Dar, din nou, după cum întreabă Vallee, cum ştim care este realitatea reală? „Una dintre oportunităţile pe care OZN-urile ni la acordă este să privim realitatea într-un context mult mai larg”, spune Vallee. „Orice s-ar dovedi a fi OZN-ul oportunitatea este aici. Pur şi simplu prin întinderea minţii noastre şi forţându-ne să privim universul în alte moduri”.

 

John Keel
Răposatul John Keel a fost unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai OZN-urilor şi ai fenomenelor paranormale. În 1975, el a publicat „Profeţiile Mothman”, o poveste a investigaţiilor desfăşurate între 1966-1967 asupra apariţiilor lui Mothman, o creatură ciudată cu aripi, observată în Point Pleasant, Virginia de Vest. Cartea a fost vag adaptată în varianta cinematografică în 2002, cu protagonişti Richard Gere şi Alan Bates, care jucau cele două feţe ale personalităţii lui Keel în căutarea diabolicului Mothman.

 

Keel a publicat câteva cărţi despre OZN şi paranormal, inclusiv despre abominabilul om de zăpadă. Cea de a doua carte a lui Keelâ, „OZN-urile: Operaţiunea calul troian” (1970), dezbate faptul că multe OZN-uri adesea mergeau în paralel cu poveştile folclorice, cât şi cu întâlnirile istorice umanoide şi religioase.

Keel a murit în anul 2009 la Spitalul Mount Sinai din Manhattan, un oraş în care s-a stabilit încă din adolescenţă, fiind crescut în nordul statului şi intenţionând să-şi lărgească orizonturile vieţii. Într-adevăr un demonolog, Keel i-a mărturisit cercetătorului OZN George Filer că se consideră nu un ufolog, ci un demonolog.

„Nu simt că extratereştrii sunt de pe altă planetă”, spune Keel, „dar cred că avem de-a face cu Diavolul, îngeri căzuţi şi demonii săi. Aceste spirite rele au fost cu noi de când sunt înregistraţi în istorie şi folosesc minciuna, înşelătoria, cascadoria etc., pentru a ne face să credem că sunt extratereştri”.

Keel i-a mărturisit lui Filer că zânele, aeronavele misterioase, elicopterele misterioase, creaturile, poltergeist, mingile de foc şi OZN-urile sunt toate o acoperire a fenomenului real pentru a-şi ascunde operaţiunile diavoleşti.

În “Planetă noastră bântuită” (1971), el explică: Nu sunt vizitatori pe Pământ, ci sunt dispreţuitori şi ostili faţă de oameni. Ei încearcă să ne controleze şi să ne influenţeze credinţele. În menţionata „OZN-urile: Operaţiunea calul troian”, Keel şi-a expus credinţele în baza a mulţi ani de investigaţii.

„Datele statistice pe care le-am extras”, scrie el, „arată că farfuriile zburătoare nu sunt maşini stabile care necesită combustibil, întreţinere şi suport logistic. Sunt, după toate probabilităţile, transmodificări de energie şi nu există în acelaşi mod în care există aceste cărţi. Nu sunt construcţii permanente ale materiei”.

 

Mesajele primite de cei contactaţi nu sunt noi.

„Mesajele interminabile de la oamenii din spaţiu ar umple o bibliotecă”, conform celor spuse de Keel, „şi în timp ce comunicatorii pretind că reprezintă o altă lume, conţinutul acestor mesaje este identic cu mesajele primite de mediumi şi psihologi”. De asemenea, Keel ia în derâdere noţiunea de credinţă în entitatea extraterestră binevoitoare „Ashtar”.

„Mii de mediumi, psihologi şi oameni simpli contactaţi de OZN-uri”, scrie el, „au primit munţi de mesaje de la «Ashtar» în anii din urmă. Dl Ashtar se reprezintă ca lider în marile consilii intergalactice care ţineau întruniri pe Jupiter, Venus, Saturn şi multe alte planete necunoscute nouă.

Dar Ashtar nu este o nouă apariţie. Variaţii de nume cum ar fi Ashtaroth, Ashar, Asharoth etc. apar în literatura demonologică de-a lungul istoriei, atât în Orient, cât şi în Occident. Dl Ashtar a fost prin preajmă de foarte mult timp, pozând drept zeu şi demon, iar acum, în faza modernă, drept om modern al spaţiului.

Biblia ne avertizează că, în «ultimele zile», această planetă va fi aglomerată de minuni pe cer, false profeţii şi executanţi ai miracolelor. Ar fi putut altcineva să o spună mai bine?”.

 

Efectele extraterestre secundare

Poate experienţa întâlnirii OZN să ducă la nebunie? Keel nu consideră că adevărul este atât de simplu. „Nu cred că aceşti oameni suferă direct de nebunie clinică”, a spus el. „Mai degrabă mărturiile par să indice că minţile sunt manipulate de influenţa exterioară şi că, uneori, structura lor emoţională nu este în stare să reţină stabilitatea în faţa acestor experienţe.

Unii oameni clachează sub presiune. Fabulaţiile induse produc amintiri ale unor experienţe care sunt convingător de reale, iar un lanţ de reacţii ale răspunsurilor emoţionale creează fanatism iraţional. Aceşti oameni îşi abandonează slujbele”, a continuat el, „şi îşi dedică timpul şi gândirea propovăduind evanghelia oamenilor din spaţiu.

Relaţiile de familie se dezintegrează pentru că energiile lor sunt canalizate într-o singură direcţie. Ei devin martirii cauzei extraterestre, fie aceasta sosirea Marilor Fraţi sau a celei de a doua veniri a lui Hristos.”

„Toate acestea îndeamnă, de fapt, că cineva sau ceva are puterea de a poseda şi controla complet mintea umană. Fiinţele umane pot fi manipulate prin intermediul acestei puteri ce poate fi utilizată atât pentru scopuri bune, cât şi rele. Nu avem cum să ştim câţi oameni din întreaga lume au fost procesaţi în acest mod pentru că nu îşi amintesc să fi trecut prin această experienţă, deci nu avem cum să determinăm cine anume dintre noi are implantate «programe» sinistre, ce dormitează în colţurile adânci ale minţii.”

„Presupunând că planul este procesarea milioanelor de oameni… se poate specula că într-un anume punct din viitor va fi posibilă declanşarea datelor sădite în mintea tuturor, într-un singur moment? Am putea avea deodată o lume de sfinţi? Sau am avea o lume de maniaci înarmaţi care se împuşcă unul pe celălalt din turlele bisericii?”.

 

Karla Turner
Karla Turner a fost un cercetător foarte apreciat în răpiri extraterestre; autor, lector, şi profesor a primit diploma de doctor (Ph. D) de la Universitatea North Texas din Denton. A fost autoarea a trei cărţi despre fenomenul răpirilor: „La graniţă”, „Luat” şi „Mascarada îngerilor”.

În 1995, Turner a contactat o foarte stranie formă de cancer mamar, imediat după o experienţă de răpire. A trecut în nefiinţă anul următor, la vârsta de 48 de ani. Era neclintită în credinţa că OZN-urile şi răpirile extraterestre sunt diabolice şi respingătoare, iar atitudinea ei curajoasă despre subiect continuă să fie şi azi în beneficiul celor răpiţi.

 

 

 

Ce fel de spirite sunt implicate?

„Înainte de a ne permite să credem în bunăvoinţa contactului extraterestru”, atenţionează Turner, „ne întrebăm: fiinţele luminate au nevoie de acoperire pentru a face fapte bune? E nevoie să ne paralizeze şi să ne facă neajutoraţi pentru a rezista? Trebuie să manipuleze organele genitale ale copiilor şi să ne sondeze rectul? Sunt frica, durerea şi înşelătoria consecvente cu înaltele motive spirituale?”.

Într-un articol scris pentru revista „UFO Universe” (publicaţia nu mai există), Turner şi-a exprimat argumentele pentru care numeşte răpirile extraterestre diabolice.

„Unii cercetători au indicat şabloane de evenimente în experienţa răpirilor, cum ar fi examinarea fizică, prelevarea de spermă şi ovare şi ultima prezentare de bebeluş hibrid răpiţilor. Alte şabloane includ pregătirea răpiţilor în vreun fel şi transmiterea unui avertisment legat de un dezastru global anunţat. Da, aceste evenimente sunt frecvent raportate şi este tentant să te gândeşti că explicaţiile pentru răpirile extraterestre pot zace în aceste şabloane.”

„Astfel cercetătorii anunţă că problema este rezolvată. Extratereştrii fac experimente cu încrucişări de specii, ne spun ufologii. Nu băgaţi în seamă dovada copleşitoare împotriva amalgamării viabile a diferite specii. Sau, ni se spune, extratereştrii sunt aici să ne salveze de la propria noastră distrugere şi a planetei noastre prin violenţă, droguri, boli epidemice, poluare şi epuizarea resurselor. Nu mai puneţi că aceste probleme nu s-au îmbunătăţit, ci s-au înrăutăţit de când ne-au vizitat extratereştrii”.

Turner a prezentat o lungă listă de evenimente şi experienţe tipice suferite de răpiţi. Vă vom prezenta numai o parte a aici:

• Extratereştrii pot altera percepţia noastră asupra lumii înconjurătoare.
• Extratereştrii pot controla ceea ce credem că vedem. Pot apărea în oricâte deghizări şi forme doresc.
• Extratereştrii ne pot lua conştiinţa din corpul nostru fizic; pot să ne dezactiveze controlul asupra trupurilor, să ne instaleze una dintre entităţile lor şi să ne utilizeze trupurile drept vehicule pentru propriile lor activităţi, înainte de a ne reda conştiinţa.
• Extratereştrii pot fi prezenţi cu noi într-o formă invizibilă şi pot să se facă numai parţial vizibili.
• Un număr surprinzător de răpiţi suferă de boli serioase pe care nu le aveau înainte de întâlnire. Acestea au dus la operaţii, anemiere şi chiar moarte din cauze pe care doctorii nu le-au putut identifica.
• Unii răpiţi experimentează o degenerare a bunăstării mentale, sociale şi spirituale. Uneori se declanşează un comportament excesiv, cum ar fi abuzul de droguri, supraponderabilitatea şi promiscuitatea. Se dezvoltă obsesii stranii şi cauze de întreruperi ale unei vieţi normale, distrugerea relaţiilor personale.
• Unii răpiţi raportează că au fost duşi în baze subterane unde au văzut creaturi hibride groteşti, maternităţi de fetuşi umanoizi hibrizi şi cuve cu lichid colorat umplute cu părţi de trupuri umane.
• Răpiţii raportează că au văzut alte fiinţe umane în aceste facilităţi cărora li se extrăgea sânge, erau mutilate, jupuite şi dezmembrate şi erau stivuite, fără viaţă, precum crengile de copac. Unii răpiţi au fost ameninţaţi că vor sfârşi la fel dacă nu cooperează cu răpitorii extratereştri.
• Extratereştrii i-au forţat pe răpiţi să aibă relaţii sexuale cu extratereştri şi chiar şi cu alţi răpiţi, în timp ce grupurile de extratereştri observau aceste performanţe. În astfel de întâlniri, extratereştrii s-au deghizat uneori pentru a câştiga cooperarea răpiţilor, apărând sub forma lui Iisus, a Papei şi chiar a soţiei decedate a răpitului.

„Este clar din aceste detalii”, scrie Turner, „că fiinţele care fac astfel de lucruri nu pot fi văzute ca iluminate spiritual, spre bunul interes al rasei umane. Se petrec şi altele, experienţe mult mai dureroase şi înspăimântătoare la multe întâlniri de gradul trei.”

 

Învinovăţirea victimei

În articolul său, Turner ajunge să condamne anumiţi cercetători OZN pentru că învinovăţesc victima pentru atitudinea negativă asupra experienţei, spunând că răpiţii nu sunt suficient de avansaţi spiritual şi fizic pentru a percepe întâlnirea în termeni mai binevoitori,„lucrând cu atât de mulţi răpiţi decenţi, oneşti şi orientaţi pozitiv, cred, totuşi, că această teorie este greşită”, scrie Turner.

„Este mai mult decât greşit – este demn de dispreţ – să dai vina pe victimă pentru violenţele comise împotriva ei. Această atitudine lasă mulţi răpiţi să se îndoiască că au fost violaţi prima dată de extratereştrii care i-au luat şi apoi de cercetătorii OZN-urilor spre care se întorc pentru explicaţii şi ajutor”.

Există o nevoie de înţelegere, admite ea, pentru ca oameni să creadă în puterea binelui. „Trebuie să credem că extratereştrii sunt o forţă bună”, admite ea, „deoarece ne simţim atât de neajutoraţi în prezenţa lor. Şi ne trebuie o forţă superioară pentru a ne oferi speranţa salvării şi la nivel personal, şi global când luăm în considerare statusul lumii”.

Extratereştrii înţeleg că sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare, consideră ea, şi utilizează acea dorinţă de bunăvoinţă pentru a ne manipula. „Ce mod mai bun să ne câştige cooperarea decât să ne spună că lucrurile pe care le fac sunt pentru binele nostru? Privind acţiunile, rezultatele interferenţei extratereştrilor, cum ar fi cele de mai sus, există o discrepanţă între ce ne dorim de la ei şi ce ne fac ei nouă”.

 

Practicarea artei de a înşela

Turner detaliază, de asemenea, şabloanele consecvente ale decepţiei care completează experienţa răpirilor. Uneori, oamenii raportează că au fost trataţi cu bunătate de extratereştri şi li s-a spus că sunt „speciali” sau „aleşi” pentru a efectua vreo sarcină importantă în beneficiul umanităţii.

Primind un astfel de mesaj, răpiţii pot ignora frica şi durerea întâlnirilor şi îşi impun lor şi celorlalţi că experienţa răpirilor are la bază o înaltă motivaţie. În unele cazuri îşi pot aduce aminte doar detaliile unei întâlniri binevoitoare şi nu mai au minţirea nici unei acţiuni negative.

Cercetarea intensivă indică acum că miezul interacţiunii om-extraterestru este clar un şablon de înşelătorie. „Ştim, de exemplu, că «display-ul» memoriei este adesea folosit să mascheze o răpire extraterestră.

Astfel de poveşti abundă: o persoană vede un animal familiar şi totuşi nelalocul lui, cum ar fi o căprioară sau o bufniţă, o maimuţă sau un iepure, şi apoi experimentează o perioadă de timp lipsă. Persoana se trezeşte adesea mai târziu cu o cicatrice inexplicabilă pe trup.

„Neliniştea legată de întâlnire va persista totuşi şi diverse amintiri îndepărtate încep să iasă la suprafaţă în vise sau prin flashback-uri; apoi persoana caută ajutor pentru a-şi explica neliniştea. Adesea se foloseşte regresia hipnotică pentru a descoperi evenimente în spatele «display-ului de memorie» şi aceasta scoate la suprafaţă, de obicei, o întâlnire tipică extraterestră. Totuşi, din câteva cazuri recente reiese că aceste amintiri recuperate pot foarte bine să fie un alt display, care maschează evenimente care sunt mult mai condamnabile”.

Aşa că, în conformitate cu Turner, răpiţii nu pot avea încredere în display-ul lor de memorie şi nici nu pot avea încredere în memoria recuperată care poate veni mai târziu. Devine adesea un complex viclean de oglinzi, în care adevărul piere undeva în multele suprafeţe reflectate. Dacă lucruri cum ar fi relaţia sexuală şi toate celelalte forme de victimizare pot fi apărate în termeni morali, suntem la mare distanţă de a înţelege cum.

 

Vrăjitorii straniului şi masca extraterestră a răului