Salvia

Cu toții ne dorim ca noi și cei dragi, să fim cât mai sănătoși în anotimpul rece. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de un sistem imunitar foarte puternic. Foarte multe persoane răcesc în urma variațiilor bruște de temperatură, tocmai datorită faptului că nu stau prea bine la acest capitol. Dacă și tu te numeri printre astfel de persoane, iată ce plante trebuie să folosești:

1. Echinacea

echinacea

Pe primul loc situam echinacea, deoarece este una dintre cele mai bune plante atunci când vine vorba de creșterea capacității corpului de apărare în faţa virusurilor. Pe lângă acest mare beneficiu, echinacea mai prezintă și calități antiseptice, depurative, antivirale și antibacteriene.

Mod de administrare:

Pentru creșterea imunității, echinacea se poate administra sub formă de tinctura sau ceai. Tinctura de echinacea se administrează cam 1 lingurița (30 de picături de trei ori pe zi), iar ceaiul se face din infuzarea unei lingurițe de plante în 250 ml de apă fiartă (se beau câte 2-3 căni/zi).
O cură pe bază de tinctură de propolis sau ceai, trebuie să dureze maxim 2 săptămâni, urmând ca mai apoi să facem o pauză de 10 zile, după care să o reluăm.

2. Eucaliptul

Eucalipt-frunze

Și eucaliptul este o plantă ideală pentru creșterea imunității. Din frunzele arborelui de eucalipt se extrag uleiuri cu proprietăți antibacteriene dovedite.

Mod de administrare:

Se poate administra sub formă de pulbere sau tinctură. Ambele produse pe bază de eucalipt se găsesc la magazinele naturiste.

3. Salvia

Salvia

Salvia este folosită încă din timpuri străvechi datorită proprietăților medicinale pe care le are. Printre acestea amintim și creșterea imunității.

Mod de administrare:

Se administrează sub formă de infuzie, pudră sau tinctura.

În primul caz, se pune o lingură de plantă la infuzat în 1-2 căni de apă fierbinte.

Pudra – se macină câteva mâini de salvie. Se ia câte un vârf de cuțit de pulbere, de 3-4 ori pe zi. Aceasta pudră ajuta și la îndepărtarea mirosului neplăcut al gurii.

Tinctură – se pun la macerat în 200 ml de alcool, 2-3 linguri cu pulbere de salvie. Se lasă timp de 2 săptămâni, într-un loc călduț, după care se filtrează. Se iau câte 20-30 de picături de trei ori pe zi, diluate în puțină apă.

4. Mușețelul

Mușețel

Datorită proprietăților puternic dezinfectante, antiinflamatoare și antibacteriene, mușețelul este un aliat de nădejde când vine vorba de creșterea sistemului imunitar.

Mod de administrare:

Mușețelul poate fi consumat sub formă de infuzie sau de tinctura.

Infuzia se prepară dintr-o linguriță de plantă uscată la o cană cu apă fiartă. Pe lângă distrugerea bacteriilor, infuzia de mușețel calmează durerile de dinți sau pe cele provocate de ciclu menstrual.

Tinctura de mușețel – se prepară dintr-o mână de mușețel, care se pune la macerat într-un borcan cu alcool, timp de 15 zile. La final, se filtrează și se iau câte 20-30 picături, diluate în 50 ml apă, de 2-3 ori pe zi.

5. Cimbrișorul

Cimbrișor

În ciuda faptului că este folosit îndeosebi ca și condiment, cimbrișorul prezintă și adevărate proprietăți terapeutice. Acesta ajută la creșterea sistemului imunitar iar uleiurile sale esențiale, tratează cu succes tusea convulsivă.

Mod de administrare:

Se consuma sub formă de infuzie, sirop sau tinctura.

6. Socul

Soc

Socul este o altă planta cu beneficii în ceea ce privește întărirea imunității și nu numai.

Mod de administrare:

Socul se administrează sub forma infuzie sau tinctură.

 

 

 

7. Alte plante indicate pentru creșterea imunității:

  • iasomie
  • mugurii de plop
  • mugurii de pin
  • valeriana
  • teiul
  • brusturele
  • rădăcină de lemn dulce
  • cimbrişor
  • ienupăr
  • conuri de hamei.

8. Condimentele

Nu uitați nici de condimente, deoarece datorită uleiurilor volatile pe care le conțin, au un puternic rol dezinfectant la nivelul cailor respiratorii, transformându-se astfel în adevarate arme de creştere a imunităţii. Așadar consuma cât mai mult:

  • busuioc
  • oregano
  • nucşoară
  • scorţişoară
  • cuişoare
  • mentă
  • ghimbir
  • rozmarin
  • turmeric, etc.

Pe ultimul loc, dar nu cel din urmă, trebuie să amintim și de tradiționalul usturoi și de ceapa noastră cea de toate zilele, care au fost secole de-a rândul, cele mai bune remedii de creștere a imunității strămoșilor noștrii.

 

Sursa: www.degenfeminin.ro

potop 1

Partea a treia a acestei serii o puteti citi aici.

luna plina pe apa

Cine a adus Luna aici pentru a provoca o era glaciara ? Stramosii nostri spun ca zeii. Daca ei sunt raspunzatori pentru acest lucru, care ar fi motivul lor ? Miturile sustin ca „marele înghet”, aparitia Lunii, disparitia Soarelui si Potopul au avut loc în timpul celui de-al doilea mare razboi al zeilor, numit Ragnarok de scandinavi sau Gigantomachia de greci. Se pare ca armata lui Marduk era superioara celei a lui Enlil, miturile din întreaga lume relevând ca el a câstigat primele lupte. Spre deosebire de primul razboi al zeilor, pierdut de Enki din cauza inferioritatii numerice, Marduk avea acum în subordine Veghetorii, semizeii si oamenii, numarul lor ridicat oferindu-i un avantaj consistent în fata unchiului sau. Pierzând lupta dupa lupta, Enlil se vedea în fata înfrângerii totale. Singura solutie pentru victorie era reducerea armatei dusmanului sau. Cum nu se putea înfaptui acest lucru prin lupta dreapta, Enlil a apelat la solutii alternative. Prima a fost crearea erei glaciare prin aducerea Lunii si interpunerea ei între Pamânt si Soare. Cum „frigul cel mare” nu parea sa aiba efecte vizibile, Enlil le-a trimis pamântenilor virusi, acele „boli, epidemii, ciuma si holera”, însa cei mai afectati erau oamenii, nicidecum semizeii si Veghetorii. Nici frigul, nici foametea si nici virusii nu atingeau Veghetorii si pe copiii acestora, asa ca Enlil a recurs la solutia finala: înecarea tuturor printr-un Potop. Daca Epopeea lui Atra-Hasis afirma ca zeul s-a aratat nemultumit de înmultirea oamenilor, nu înseamna ca era deranjat de zgomotele lor facute în timpul împerecherilor, asa cum sustine si Epopeea lui Ghilgames, ci de cresterea numarului lor. Prin urmare, seria lui de pedepse îndreptate asupra Pamântului avea doar rolul de a distruge armata lui Marduk. Banuim ca nu i-a fost usor sa ia aceasta hotarâre însa, de obicei, în timp de razboi nu exista reguli. Anu si Ninhursag au acceptat propunerea lui Enlil, hotarând declansarea Potopului. Acesta s-a realizat prin înlaturarea Lunii din calea Soarelui, ceea ce a dus la brusca încalzire globala din mijlocul erei glaciare, de acum treizeci – treizeci si cinci de milenii. Enki a fost obligat sa jure ca nu va dezvalui acest „secret al zeilor” însa zeul întelepciunii nu putea sa nu gaseasca un subterfugiu.

Juramântul îl oprea sa le împartaseasca oamenilor secretul, nu însa si unui obiect. Astfel încât, în Epopeea lui Ghilgames, Enki l-a înstiintat pe Utnapistim printr-un vis de sosirea Potopului. Însa nu direct, ci vorbind cu peretii casei acestuia: „Casa de trestii, casa de trestii! Perete, o, perete, da-mi ascultare, casa de trestii, perete, cugetati! Omule din Surrupak, fiu al lui Ubara-Tutu, darâma-ti casa ta si cladeste o corabie; paraseste averile si ai grija de viata ta, dispretuieste bogatiile lumesti si mântuieste-te pe tine doar! Darâma-ti casa, asa cum îti spun eu, si întocmeste-ti o corabie. Aici ai masurile corabiei, cum trebuie sa o fauresti; lungimea ei sa fie deopotriva cu largimea ei, puntea ei sa fie acoperita ca bolta ce acopera adâncimile, apoi ia în corabie samânta din toata faptura vie”. Întrebat de Utnapistim ce le va spune oamenilor care îl vor vedea ca ridica ditamai corabia, Enki i-a raspuns: „Spune-le lor urmatoarele: am auzit ca Enlil este înfuriat pe mine si nu mai cutez sa umblu prin tinutul acesta, nici sa traiesc în cetatea asta; ma voi coborî spre limanul marii, ca sa locuiesc împreuna cu Ea, stapânul meu. Dar peste noi revarsa-va ploaie de bogatii: pesti mari, pasari din cer, ca si tot rodul de vietuitoare ale marii. Seara, Calaretul Norilor de furtuna va aduce grâu, în suvoaie!”. Ultimile fraze subliniaza acea perioada de foamete, datorata erei glaciare, amintita si de alte legende. Pentru a rupe „blestemul Pamântului” si a primi hrana, oamenii din Suruppak chiar l-au ajutat pe Utnapistim sa-si construiasca ambarcatiunea.

Epopeea lui Atra-Hasis descrie aceeasi întâmplare într-un mod identic. Enki l-a chemat pe slujitorul sau devotat, Atra-Hasis, punându-l sa stea în spatele unui scut de trestie. Apoi, pretinzând ca vorbeste cu scutul, a spus:

„Scut de trestie,

Baga de seama la ceea ce-ti spun.

Toate casele oamenilor si toate orasele,

De o furtuna mare vor fi maturate.

Samânta omului atunci va disparea…

Aceasta-i ultima lege,

Cuvântul Adunarii Zeilor,

Cuvântul rostit de Anu, Enlil si Ninhursag”.

Enki si-a sfatuit slujitorul credincios sa construiasca o corabie. Când acesta i-a spus „dar eu n-am mai facut o corabie niciodata… fa-mi desenul pe pamânt sa pot vedea cum”, Enki i-a oferit instructiuni precise, dimensiunile si modul de constructie. Pentru curiosi, Atra-Hasis a folosit ca motiv al construirii „vasului pentru Apsu” faptul ca urma sa plece în lacasul lui Enki, pentru a scapa de mânia lui Enlil, întocmai ca Utnapistim.

Dupa ce a terminat de construit arca, Utnapistim / Atra-Hasis si-a îmbarcat rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Momentul în care el însusi trebuia sa intre în corabie era unul precis:

„Când Samas,

Care porunceste un cutremur la apusul Soarelui,

Va ploua din cer cu eruptii,

La bordul corabiei sa te sui,

Si bine intrarea s-o închizi”.

Acest semn pe care trebuia sa îl astepte Utnapistim reprezinta sosirea lui Marduk / Samas, care pare sa lanseze un atac aerian dezastruos împotriva lui Enlil („va ploua din cer cu eruptii”), asemanator celui descris în Ramayana(„sute de meteoriti cazând din cer”), ce va zgudui pamântul („porunceste un cutremur”). Acest atac al lui Marduk coincide cu începutul Potopului si reprezinta ultima batalie din cel de-al doilea mare razboi al zeilor, consemnata în multe legende ale lumii. De altfel, în Epopeea lui Ghilgames, începutul Potopului pare a descrie o lupta între cele doua tabere rivale de divinitati: „La primele licariri ale zorilor(când Luna a fost înlaturata din calea Soarelui), un nor negru (nava lui Enlil) s-a ivit în slava cerului, tuna acolo unde Adad, stapânul furtunii(Enlil), calarea pe nori. Peste dealuri si câmpii, zeii Sullat si Hanis, crainicii Furtunii, o calauzeau. Apoi zeii din haurile Infernului (Veghetorii) se ridicara. Nergal (Marduk)deschise zagazurile apelor din lumea de dincolo, Ninurta, stapânul razboiului, deschise canalele, iar cei sapte judecatori ai Infernului, Anunnaki (capeteniile Veghetorilor), înaltara tortele lor, aprinzând toata tara cu flacara lor stralucitoare (au lansat arme asemanatoare rachetelor). Un strigat de deznadejde urca la ceruri când zeul Furtunii a înlocuit lumina zilei cu întunericul (descriere identica cu cea din Ramayana, unde „un disc negru acoperi Soarele” si „numaidecât, ziua fu înlocuita de un întuneric total”), când a sfarâmat tot tinutul ca pe un vas de lut. O zi întreaga vijelia a bântuit cu furie, s-a napustit peste lume ca valurile unei osti atacatoare. Nimeni nu mai putea sa-si vada propriul frate, nu mai era chip sa zaresti din cer oamenii”.

potop 1

Înainte de revarsarea apelor, Pamântul a fost trecut prin foc, datorita armelor teribile, nucleare, folosite de combatanti. În Theogonia lui Hesiod, „o mare parte din Pamântul urias fu pârjolita de aburii cumpliti, topindu-se cum se topeste tabla încinsa de mestesugul omului”. În Ramayana, „sulitele, securile, scuturile se învolburau. Un fum staruitor si gros ca noroiul înabusea oamenii si animalele care încercau sa iasa pe strazi”. Indienii hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos”. În mitologia scandinava, „uriasul Surt a dat foc întregului Pamânt; universul nu mai era decât un cuptor imens. Flacarile tâsneau din crapaturile stâncilor; peste tot se auzea suieratul aburilor. Toate vietuitoarele, toate plantele au fost mistuite. Numai tarâna golasa a mai ramas dar, precum cerul însusi, nici Pamântul nu mai era decât crapaturi si prapastii”, poemul Voluspa sustinând ca

„Focul se-ncinge

Cu fum fumegând în vârtejuri.

Fuioare de foc navalesc

Sa loveasca chiar cerul”.
Puhoiul de ape a acoperit Pamântul, stingând flacarile si distrugând cea mai mare parte a armatei lui Marduk (care nu dispunea de nave, precum liderii Veghetorilor), oferindu-i astfel lui Enlil avantajul urmarit: „s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului” (Geneza), „vântul a suflat,suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie” (Epopeea lui Ghilgames), „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, toate valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele” (New Larousse Encyclopaedia of Mythology). Intensitatea Potopului, care aducea Apocalipsa, „îi facea pe zei sa tremure”, dupa cum declara Epopeea lui Atra-Hasis. Iar dupa Ramayana, „cele doua osti crezura ca venise sfârsitul lumii. Zdruncinarea vazduhului le-a prabusit. Pamântul s-a cutremurat pâna în maruntaiele lui de foc. Multe stele s-au desprins de pe cer”, descriere din care întelegem ca acel cutremur poruncit de Samas a decurs conform planului. Din navele lor, Enlil si Marduk au continuat lupta chiar si pe apa, egiptenii amintind-o sub forma unei curse de „barci”, în care cei doi s-au lovit cu „harpoanele”. Zeii supravietuitori însa au fugit din calea apelor, Epopeea lui Atra-Hasis sustinând ca „au întors spatele si au urcat în cerul lui Anu”, la bordul unor „rukub ilani” („carele zeilor” sau vimanele din literatura hindusa). În Epopeea lui Ghilgames, „însisi zeii, înspaimântati de revarsarea apelor, se refugiara în locurile cele mai înalte ale cerului, firmamentul lui Anu. Ei se zgribulira lipiti de ziduri, înghesuindu-se unii într-altii, asemenea câinilor. În cele din urma Istar, Regina Cerurilor (Ninhursag), cea cu glas dulce, începu sa tipe ca o femeie cuprinsa de durerile facerii: «Vai de mine, praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca? Acum ei plutesc pe ocean la fel ca neamul pestilor». Zeii cei mari ai Cerului si ai Infernului plângeau, acoperindu-si gurile. Vreme de sase zile si sase nopti vântul n-a contenit sa sufle, furtuni, vijelii, revarsari de ape au coplesit Pamântul. Vântoase naprasnice si potopiri de ape vuiau dezlantuite, ca razboinicii pornind împotriva vrajmasilor”. Epopeea lui Atra-Hasis prezinta evenimentul într-un mod asemanator:

Anunakii, Marii Zei,

Stateau suferind de foame si de sete…

Ninti (Ninhursag) plângea si suferea;

Plângea sa-si usureze marea durere.

Zeii plângeau si ei alaturi de ea, pentru Pamânt.

Era coplesita de marea durere,

Si setea cea crunta o încoltea.

Acolo unde ea statea, zeii plângeau,

Ca oile strânse una într-alta stateau.

Buzele lor de sete erau arse,

Iar burta lor de foame gemea”.

Zeita Mama, Ninhursag, era socata de amploarea distrugerii:

„Zeita a vazut si a plâns…

De febra buzele-i erau aprinse…

Ca mustele-s fapturile de mine facute.

Ei umplu râurile, sunt hrana pentru pesti,

Sunt înghititi cu totii de marea furioasa”.
Declaratia zeitei din Epopeea lui Ghilgames ofera amanunte suplimentare despre acest mare razboi al zeilor: „praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor ? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca ?”. Din aceasta marturisire aflam ca, desi era mama lui Marduk si fosta mare iubire a lui Enki, ea a luptat alaturi de noul ei sot, Enlil, si de fiul lor, Ninurta. În miturile egiptene exista descris acest moment: desi era initial de partea lui Horus / Marduk, Isis / Ninhursag si-a ajutat noul sot si frate, pe Seth / Enlil, ceea ce l-a facut pe fiul ei sa o decapiteze. Istoricul Plutarh sustine ca nu a fost vorba despre o decapitare adevarata, Horus smulgându-i, de fapt, mamei sale coroana de pe cap. Daca Plutarh are dreptate, Marduk si-a renegat mama, ea trecând astfel de partea lui Enlil. Probabil pentru a-si demonstra loialitatea, ea a fost trimisa, sub forma leoaicei Sekhmet, sa înabuse revolta oamenilor, ce era cât pe ce sa se transforme într-o extinctie a rasei umane. Tot ea era Athena din mitologia grecilor, care a luptat alaturi de Zeus împotriva lui Typhon si Istar de la hititi, care i-a fost alaturi lui Tesub în razboiul cu Ullikummi. Astfel întelegem si motivul pentru care, în Epopeea lui Atra-Hasis si Epopeea lui Ghilgames, ea a fost de partea lui Anu si Enlil atunci când s-a hotarât distrugerea oamenilor prin Potop. Si-a dat seama în timpul Diluviului ca a ales tabara gresita, însa era prea târziu. Cel putin pentru oameni.

potop ploaie

Poemul babilonian Enuma Elis pare a descrie doua evenimente într-o singura poveste. Desi se refera la distrugerea de catre Enki si Marduk a dinozaurilor reprezentati de Apsu, Tiamat si copiii ei, poemul include si povestea celui de-al doilea mare razboi al zeilor. Dupa cum am vazut deja, Enki si Ninhursag sunt cei care au distrus reptilele ce conduceau Pamântul, Marduk nefiind nascut în acea vreme. Prin urmare, Enuma Elis se refera nu doar la povestea dinozaurilor, ci si la cea a ascensiunii lui Marduk din timpul razboiului.

În Epopeele lui Ghilgames si a lui Atra-Hasis, galagia oamenilor îl împiedica pe Enlil sa se odihneasca, prin urmare a hotarât distrugerea lor. Enuma Elis sustine un lucru asemanator, si anume faptul ca zeul Apsu nu putea dormi din cauza harmalaiei tinerilor zei.

„Toti fratii s-au adunat împreuna;

Încolo si încoace alergau, gata s-o sfarme pe Tiamat.

În joaca lor nebuna printre stele,

Faceau sa tremure pântecul lui Tiamat.

Apsu nu a mai putut suporta zbenguielile lor;

În fata lor, însasi Tiamat nu mai avea glas.

Nesuferite erau faptele lor…

Si necugetate miscarile”.

Apsu s-a sfatuit cu Mummu, sfetnicul sau, si a hotarât sa-i distruga pe tinerii zei. Din aceasta poveste reiese ca Apsu este Enlil, sotia sa, Tiamat, este Ninhursag, iar Mummu nu poate fi decât Nusku, vizirul lui Enlil.Poemul sustine ca „Sfatul lor de taina” a fost aflat de zeii cei mari, care s-au înfricosat. Singurul care nu s-a pierdut cu firea a fost Ea / Enki, care a nascocit un plan prin care „somnul sa cada asupra lui Apsu”. Când ceilalti zei au aprobat planul, Enki a „trasat o dreapta harta a cerurilor” si a rostit descântecul divin, astfel încât „somnul a cazut peste Apsu” si chiar „sfetnicul Mummu nu putea sa se miste”. Dupa ce i-a anesteziat pe Enlil / Apsu si Nusku / Mummu, Enki „a luat tiara si i-a dat jos mantia sa de aur?”. Aceasta întâmplare exista si în Mitul lui Zu, unde pasarea Zu („întelepciunea”), Enzu („domnul întelepciunii”) sau Anzu („întelepciunea cerului”) îi fura lui Enlil însemnele regale, sceptrul si Tablitele Destinului. Tiamat însa nu a stat degeaba:

„Ea l-a ridicat pe Kingu,

Între ei l-a facut cel mai mare…

Si conducerea bataliei,

În mâinile lui a încredintat-o”.

În Sumer, alaturi de Enlil se afla Ninurta, fiul sau si al lui Ninhursag, mâna sa dreapta si mostenitorul sau (numit Thor de scandinavi sau Ares de greci), în timp ce la hititi, în lupta cu Ullikummi au stat lânga Tesub Istar si Tasmisu. În Mitul lui Zu, Ninurta este cel care se lupta cu Zu si recupereaza Tablitele Destinului, alaturi de însemnele regale ale tatalui sau. Iar în Enuma Elis apare Kingu, fiul lui Tiamat, care preia conducerea armatei, despre care nu putem decât sa banuim ca este acelasi Ninurta.

Speriati de Tiamat si de armata sa condusa de Kingu, zeii (Veghetorii) l-au ales pe Marduk sa îi salveze: „El, cel care-i mândru si puternic, va fi cel care ne va razbuna; El, viteaz ca nimeni altul în batalie: Marduk, Eroul!”. Marduk a acceptat misiunea, nu fara o conditie:

„Daca va fi, atunci, sa va razbun,

Vietile sa vi le scap, pe fioroasa Tiamat s-o rapun,

Cheama a Zeilor Adunare si peste toti al meu destin mai mare sa fie!”.

Bucurosi ca nu trebuie sa o înfrunte pe Tiamat, zeii au hotarât: „Marduk va fi rege!”. Apoi l-au trimis pe noul lor conducator la lupta.

„Tiamat si Marduk, cei mai întelepti dintre zei,

Unul spre celalalt se îndreptau;

Tot mai aproape, o batalie sa hotarasca totul,

De lupta erau acum gata”.

Dupa o batalie crâncena, Marduk si-a învins adversara, alaturi de armata acesteia. Apoi a taiat-o în bucati, ba chiar decapitând-o, la fel cum a procedat Horus cu Isis în miturile egiptene:

„Cu arma sa cereascs a taiat capatâna;

A taiat vaile prin care sângele ei curgea;

Pe vântul de nord l-a pus sa-l poarte

Si într-un loc necunoscut sa-l lase”.

Preotii babilonienii au încercat sa ofere o explicatie si pentru faptul ca Tiamat a fost considerata personificarea Pamântului, sub identitati ca Geea la greci sau Ki în Sumer, atribuindu-i lui Marduk crearea planetei noastre din corpul ei:

„Punând capul lui Tiamat în locul hotarât,

Pe el lanturile de munti le-a facut sa apara,

Vaile le-a despicat, râuri prin ele sa curga,

Prin ochii ei, Tigrul si Eufratul au iesit.

Din sânii ei, el a facut muntii cei sfinti.

Izvoare a facut, din ele râuri sa se adape”.

Dupa aceasta victorie, Marduk a fost declarat erou si si-a pastrat pozitia de rege al zeilor. Însa, dupa cum am vazut, adevaratul conducator al Veghetorilor era Enki, Marduk fiind doar generalul suprem al armatei, fiul loial ce urma întotdeauna poruncile tatalui sau. Nu stim daca a fost vorba într-adevar de o decapitare si o reînviere a Zeitei-Mama sau doar de o renegare din partea fiului sau, însa cert este ca finalul razboiului o prinde îndepartându-se de Pamânt, plina de lacrimi si remuscari.

enki-enlil2

Ramas fara cea mai mare parte a armatei sale, oamenii si semizeii murind în apele ce acoperisera Terra, Marduk a fost înfrânt, dupa cum povestesc legendele grecilor, hititilor, scandinavilor si ale indienilor. „Veghetorul purificarii”, „domnitorul vesnic” sau „cel slavit de generatiile viitoare”, asa cum era numit de catre preotii babilonieni, a fost nevoit sa fuga cu coada între picioare, alaturi de tatal sau, Enki, sora sa, Istar, si restul Veghetorilor care au supravietuit îndelungatului razboi. Însa Enlil îsi dorea sa încheie conflictul odata pentru totdeauna, pregatind lovitura de gratie….

 

 

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

full moon and sea stunning image wide new desktop wallpapers in high resolution

Partea a doua a acestei serii o puteti citi aici.

 

 

Daca Potopul a existat în realitate, asa cum ne spun legendele din întreaga lume si descoperirile arheologice, ce l-a provocat ? Varianta acceptata de cei mai multi este ca diluviul coincide cu finalul ultimei ere glaciare, despre care se presupune ca a avut loc între anii 70.000-10.000 î.Hr. Oamenii au consemnat si era glaciara în miturile lor, în timpurile de dinaintea Potopului. Sa fi avut totusi loc Diluviul la sfârsitul erei glaciare, acum douasprezece – treisprezece mii de ani ? Cei mai multi cercetatori sustin cu tarie acest lucru. Însa, oricât de fervent ar fi sustinuta, aceasta ipoteza nu are nicio acoperire, nici macar una logica. Oamenii de stiinta ne spun ca încalzirea globala, de la finalul glaciatiunii, s-a facut treptat, de-a lungul mai multor milenii. O încalzire treptata sub nicio forma nu ar fi provocat o topire rapida a zapezii, care sa duca la masive inundatii. În câteva milenii, apa ar fi avut timp mai mult decât suficient sa se evapore si sa fie absorbita de scoarta terestra. Singura varianta plauzibila este ca o topire rapida a ghetii si a zapezii, ce ar fi dus la o inundatie masiva, ar fi putut fi provocata doar de o încalzire rapida a climei. Oamenii de stiinta sustin ca a existat într-adevar o astfel de încalzire globala brusca, acum aproximativ treizeci de mii – treizeci si cinci de mii de ani. Prin urmare, acela este singurul moment în care ar fi putut avea loc Potopul.

potop sumer

Lista regilor sumerieni, redactata în jurul anilor 2.000-1.500 î.Hr., împarte regii oraselor sumeriene în doua parti: cei care au domnit înainte de Potop si cei care au domnit dupa. A fost elaborata pe baza listelor de regi descoperite la Larsa si Nippur. Conform acestei liste, înainte de marea inundatie au domnit opt sau zece regi în cinci orase, domniile lor însumând între 241.200 si 432.000 de ani! „Apoi a sosit potopul, iar dupa potop au venit la domnie regii popoarelor din munti”. În Kis au domnit treizeci si trei de regi, timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile si douasprezece ore. În Uruk au fost cincisprezece regi, care au domnit 2.497 ani. Ur a fost condus timp de 293 de ani de cinci regi. Orasul Adab a avut un singur rege, care a fost pe tron timp de 90 de ani. În Avan a condus o singura dinastie, formata din trei regi, timp de 356 de ani. La fel si în Hamad, unde un singur rege a domnit pentru 360 de ani. La Mari au existat sase regi, ce au domnit 136 de ani. Cea mai lunga domnie este cea din Kis, unde treizeci si trei de regi au domnit dupa Potop timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile si douasprezece ore. Daca aceasta lista a fost scrisa în anii 2.000 – 1.500 î.Hr., înseamna ca primul rege din Kis, care a domnit dupa Potop, a urcat pe tron aproximativ prin anii 29.800 – 29.300 î.Hr. Prin urmare, Diluviul a avut loc înainte de aceasta perioada.

În Egiptul antic, preotii credeau ca zeul Ptah a sosit în tara lor cu mult timp în urma, pentru a scoate pamântul de sub ape. Dupa ce a terminat, s-a înscaunat ca rege. Din aceasta idee nu putem întelege decât ca pamântul Egiptului a fost scufundat în timpul Potopului, iar Ptah a sosit la ceva vreme dupa acel eveniment. În Egipt s-au descoperit mai multe liste de conducatori divini, zei si semizei, care au condus tara înaintea oamenilor. Desi datele difera, toate încep cu domnia lui Ptah, cel care a scos Egiptul de sub ape. Papirusul de la Torino spune ca zeii au domnit timp de 23.200 de ani, venerabilii Semsu-Hor (soldatii lui Horus din timpul marelui razboi împotriva lui Seth) timp de 13.420 de ani, în total 36.620 de ani. În Cronica lui Eusebius, preotul Manetho sustine ca în Egipt au domnit zeii timp de 13.900 de ani, semizeii timp de 1.255 de ani, un sir de regi timp de 1.817 ani, treizeci de regi pentru 1.790 de ani, alti zece regi timp de 350 de ani si Spiritele Mortilor (probabil aceiasi Semsu-Hor) timp de 5.813 ani. În total, 24.925 de ani. În primul secol î.Hr., istoricul grec Diodor din Sicilia scria ca preotii egipteni i-au marturisit ca, înainte de domnia oamenilor, zeii si semizeii au condus Egiptul timp de 18.000 de ani. Iar istoricul evreu Flavius Josephus afirma, la rândul sau, ca înainte de faraoni, în Egipt au condus doua dinastii de zei timp de 13.870 de ani, una de semizei timp de 3.650 de ani si una tranzitorie, de 350 de ani. În total 17.870 de ani. Daca Ptah a condus Egiptul dupa Potop în urma cu 20.000 – 38.000 de ani, Diluviul nu putea avea loc acum douasprezece milenii, ci înainte de domnia lui Ptah, acum aproximativ treizeci de milenii.

Homo neanderthalensis, o specie aparuta brusc acum o suta cincizeci de mii de ani, dupa un hiatus evolutiv de peste doua sute cincizeci de mii de ani, disparuta acum treizeci – treizeci si cinci de milenii, reprezinta unul dintre marile mistere ale stiintei. Dupa cum mentiona în Supravietuitorii cuaternarului ,Dan Apostol, „disparitia brusca si aparent completa din Europa, Africa si chiar o parte a Asiei a lui Homo neanderthalensis constituie una dintre marile enigme ale preistoriei”. Au ajuns la apogeul evolutiei în momentul terminarii perioadei glaciare si au disparut „fara niciun motiv aparent, exact când clima se încalzise considerabil, usurând enorm lupta pentru existenta”. Indiciile sumeriene si egiptene dateaza Potopul în jurul anului 30.000 î.Hr., în timpul încalzirii globale bruste din mijlocul erei glaciare. Disparitia fara urma a lui Homo neanderthalensis exact în aceeasi perioada nu ne poate da decât un singur raspuns satisfacator: omul de Neanderthal a disparut în urma Potopului, lucru confirmat de miturile din întreaga lume, ce sustin ca toate fiintele de pe Terra au murit în urma acestei catastrofe. Trebuie remarcat faptul ca neanderthalienii au disparut întâi din Europa si Africa, supravietuind pâna la Potop doar cei din Asia, Ramayana sustinând ca au fost adunati toti acolo pentru razboiul din Lanka, împotriva lui Ravana / Marduk.

Pentru a afla ce a cauzat încalzirea globala rapida, care a dus la Potop, trebuie sa aflam mai întâi motivele aparitiei erei glaciare. Din pacate, oamenii de stiinta nu sunt în stare sa ne ofere un raspuns satisfacator în legatura cu aceasta problema. Tot ceea ce stim (sau, mai exact, ceea ce presupunem) este ca, din când în când, clima se raceste foarte mult din motive necunoscute. Dupa o anumita perioada de timp clima se încalzeste, probabil tot din aceleasi motive necunoscute. Daca oamenii de stiinta nu ne pot oferi aceste raspunsuri, nu ne ramâne decât sa le descoperim singuri. Logica de bun simt ne sugereaza ca o racire considerabila a climei întregului Pamânt poate fi provocata doar de absenta caldurii si luminii razelor solare. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla doar în doua cazuri: daca Soarele s-ar îndeparta de Terra ori daca planeta noastra s-ar îndeparta de Soare. Dar, din câte stim, planetele si stelele nu îsi modifica orbitele fara motiv, ca mai târziu sa revina la ele. Prin urmare, niciuna dintre aceste variante nu poate fi satisfacatoare. Exista însa si a treia, care nu va fi acceptata nicicând de savanti, desi este cea mai logica: ceva a împiedicat lumina Soarelui sa ajunga pe Pamânt. Acest ceva ar trebui sa fie urias, probabil de marimea unui planetoid, si sa se miste în acelasi timp cu planeta noastra, astfel încât sa fie plasat în orice moment între Pamânt si Soare. Însa nu stim niciun corp ceresc care sa aiba capacitatea de a-si modifica traiectoria, de a se interpune între Terra si Soare, de a-si pastra acea pozitie timp de zeci de mii de ani pentru ca, la un moment dat, sa se întoarca de unde a venit. Orice fiinta rationala va spune ca niciun corp ceresc nu poate face aceste lucruri. Si i-am putea da dreptate fara sa clipim, daca nu ar exista un astfel de corp ceresc chiar mai aproape de noi decât ne-am astepta…

Luna este singurul satelit natural al Pamântului, având 8,67% din diametrul planetei noastre dar numai 1/7 din densitatea acesteia. Numele sau provine de la zeita romana Diana (Artemis la greci), care mai era numita si Luna. Teoretic este lipsita de atmosfera si de fenomene meteorologice si înca de pe bancile scolii suntem învatati ca pe Luna nu exista viata. Însa, pe 4 decembrie 1996 s-a anuntat descoperirea unei mase de gheata la polul sudic al Lunii, întinsa pe o arie de 5.500 km2, iar pe 5 martie 1998, descoperirea a trei sute treizeci milioane de tone de apa la ambii poli. Iar unde este apa, teoretic este si viata…

Conform cronicii japoneze Nihongi, în a saptea zi a celei de-a doua luni a primaverii anului 640, în Luna a intrat o stea. Evenimentul s-a repetat în ziua a noua a lunii a saptea din anul 642. Prima relatare a unui OZN vazut printr-un telescop vine de la pastorul puritan din America coloniala, Cotton Mather, care a remarcat un obiect straniu în dreptul Lunii. În 1668, 1783 si 1787, astronomii francezi, englezi si germani observau ciudate pete luminoase care se deplasau deasupra partii întunecate a discului lunar. În 1794, Societatea Regala de Stiinte din Londra a primit din partea astronomului Wilkins o comunicare stiintifica despre aparitia unui obiect luminos pe suprafata Lunii. În 1874, profesorul Schafarik de la Observatorul Astronomic din Praga nota ca un disc alb stralucitor a traversat suprafata Lunii, ramânând vizibil mult timp, apoi luminile au disparut brusc. În 1950, astronomul Harold P. Wilkins a zarit, miscându-se deasupra craterului selenar Aristarh, o forma stralucitoare ovala având lungimea de o suta cincizeci – doua sute de metri. În 1958, astronomul Nikolai Kozîrev a observat si el emisiuni luminoase repetate în acelasi loc. În 1963, observatorul Lowell semnala doua pete rosii pe marginea sudica a craterului selenar Aristarh. În 1969, observatii repetate ale observatorului national olandez Qudenbosch si ale echipajului misiunii Apollo 11 confirmau existenta în acelasi crater lunar a unor „lumini de origine necunoscuta”. În iulie 1965 s-a semnalat de mai multe ori un fascicul de lumina alba pe Luna, care dura o secunda si jumatate.

 

Cristian Negureanu mentiona în Tacerea idolilor ca exista cratere selenare care de obicei îsi schimba culoarea, uneori subit. Craterul Linné câteodata dispare si reapare, alte dati îsi modifica dimensiunea si forma, fiind mai mic sau mai mare, mai rotund sau mai iregular, aruncând o umbra când gri, când portocalie. Într-adevar, în 1869, marele crater selenar Linné, situat în Marea Serenitatii, a disparut fara urma. Apoi, lumini stranii, având cele mai curioase forme (cerc, triunghi, cruce sau elipsa) si intensitati variabile au aparut în Marea Crizelor. Timp de trei ani, Societatea Regala de Astronomie din Londra a studiat zilnic aceasta regiune lunara, realizând peste doua mii de observatii asupra ciudatelor fenomene. Începând cu 1915, numerosi astronomi au observat ca în multe cratere lunare aparusera gigantice ziduri drepte sau curbe, care au ramas acolo timp de câtiva ani, disparând apoi fara urma.

În 1958, astronomul amator John O’ Neill a fotografiat pe Luna, în Marea Crizelor, o constructie asemanatoare podului din Sidney (Australia), lungs de optsprezece kilometri. Aceasta constructie a fost observata si de alti doi astronomi renumiti, profesorul Patrick Moore si doctorul Hugh Percy Wilkins, ultimul afirmând ca „este cu adevarat un pod. Structura pare artificiala si este ceea ce noi numim, pe Pamânt, o lucrare de arta”. NASA a difuzat fotografii ale „stâncii sculptate” de la marginea craterului selenar Fra Mauro, asemanatoare Sfinxului din Bucegi, si cele doua vârfuri montane de 35 si 50 km înaltime, a caror forma a inspirat denumirile de „copilul” si „craniul”. Echipajul Apollo 15, explorând suprafata lunara cu ajutorul unui „Lunar Rover” în zona Hadley-Apenini, a observat urme paralele de senile, imprimate în praful lunar, ca si când un vehicul ar fi trecut pe acolo înaintea lor. Astrofizicianul chinez Mao-Kang spunea ca americanii „au ascuns opiniei publice, timp de douazeci de ani, fotografiile urmelor de pe solul lunar ale unui picior descult de om, precum si ale unui schelet uman”. Iar altii sustin ca pe Luna s-ar fi descoperit chiar un mormânt cu cruce.

baza pe luna

Se pare ca astronautii misiunilor Apollo au filmat si fotografiat o baza pe Luna (ce are cupole, structuri înalte si rotunde, cu aspect de siloz), vehicule uriase în forma de T si nave mici sau extrem de mari. Toate acestea au fost dezvaluite sub anonimat de un cosmonaut în emisiunea TV britanica Raport stiintific. Cosmonautul a mai adaugat ca „pe Luna exista zone cu vegetatie si anotimpuri, ca si lacuri artificiale, poseda câmp gravitational iar omul poate umbla pe suprafata ei fara costum spatial, respirând doar printr-un tub de oxigen”.

În 1978, Maurice Chatelain, fost sef al Sistemului de comunicatii NASA si proiectant al sistemelor de prelucrare a datelor si de comunicatii ale misiunilor Apollo, a confirmat într-o carte ca, în 1969, Neil Armstrong a raportat observarea a doua OZN-uri pe marginea craterului lunar, în timpul misiunii Apollo 11. Un fost angajat NASA, Otto Binder, a confirmat povestea. La începutul anilor ’90, prof. Vladimir Ajaja, prof. Alexandr Kazantev si dr. Serghei Bojici de la Universitatea din Moscova au declarat ca spionajul sovietic a urmarit prin radio detaliile aselenizarii, înregistrând convorbirea lui Armstrong cu Misiunea de Control de la Houston, din care reiesea ca doua OZN-uri de mari dimensiuni au fost vazute în preajma modulului lunar.

S-a scris ca astronautii misiunilor Apollo 13, 14, 15, 16 si 17 s-au întors cu mai multe sute de fotografii înfatisând OZN-uri. Referindu-se la astfel de obiecte zburatoare observate în apropierea Lunii, astronautul Roland Evans de pe Apollo 17 a exclamat: „ce multe sunt, roiesc ca albinele în stupi!”.

În 1970, scopul misiunii Apollo 13 era de a provoca explozii nucleare pe suprafata Lunii. Însa, pe 13 aprilie, explozia unui rezervor de oxigen lichid a avariat instalatia electrica si motoarele. Pilotul navei transmitea atunci: „Hei! S-a ispravit! Ei, ei au ucis elementul de combustie!”. Nu stim cine erau „ei”, dar stim ca, din 1972, misiunile Apollo s-au întrerupt brusc. Nici rusii nu au facut vreo tentativa sa trimita un echipaj pe Luna. Se zvoneste ca fiintele care îsi au baza pe Luna le-ar fi interzis pamântenilor sa se mai apropie. Doctorul Glenn T. Seaborg, laureat al premiului Nobel, chiar considera ca Luna este ocupata dintr-o perioada veche si este folosita drept releu. Teste aprofundate din 1986 au aratat ca solul lunar contine mari cantitati de heliu-3, un combustibil puternic, nepoluant si nonradioactiv. Sa fie acesta combustibilul folosit de OZN-uri?

Parerea generala a oamenilor de stiinta era ca Luna s-a desprins din planeta noastra, cu multe miliarde de ani în urma. Însa în 1974, NASA a anuntat aducerea de pe Luna a unei roci vechi de 5,3 miliarde de ani, a unui mare esantion selenar estimat la sapte miliarde de ani si a doua mostre ce au douazeci de miliarde de ani. Prin urmare, Luna este mult mai veche decât Pamântul, ceea ce înseamna ca nu se putea desprinde din el. Aceasta vechime enorma îi dovedeste provenienta din centrul Universului, acolo unde s-au format primele galaxii. Dar Luna nu putea ajunge singura într-un sistem solar periferic al unei galaxii periferice pentru a fi satelit al unei planete. Daca a fost adusa cumva aici? Însa cum ar putea cineva sa transporte prin univers ditamai corpul ceresc?

În 1969, echipajul Apollo 12 a fost urmarit, pe tot drumul sau spre Luna, de doua OZN-uri. Ajuns la destinatie, modulul de comanda s-a prabusit intentionat. Dupa un zgomot ca de clopot urias, au urmat vibratii ce au durat între cincizeci si cinci de minute si patru ore. Detectorii de ioni supertermici au înregistrat o eruptie de vapori de abur, timp de paisprezece ore, pe o suprafata de o suta saizeci de km2. În urma acestei întâmplari, NASA a declarat ca Luna este în aparenta goala pe dinauntru. În iulie 1970, doi academicieni sovietici faceau publica în Sputnik ipoteza ca Luna are un blindaj exterior de treizeci si doi de kilometri grosime (format din titan, crom, zirconiu si yttriu, care sunt rare pe Terra), un strat vâscos de lava (4,8 kilometri grosime), un alt blindaj la 11,2 kilometri adâncime si un interior cu un diametru de 3.318 kilometri, unde exista apa si aer. Iar Doru Davidovici afirma în Lumi galactice ca „Luna este cel mai mare OZN”, mentionând argumentele aduse de academicienii ex-sovietici Mihail Vasin si Alexandr Scerbakov, precum si de doctorul Gordon Mc Donald, cercetator principal la NASA, care au concluzionat ca Luna este goala în interior.

luna plina pe apa

Daca Luna este un satelit artificial al Pamântului, un fel de OZN urias, asa se explica si de ce se învârte întotdeauna cu aceeasi parte spre noi, lucru deosebit de neobisnuit pentru un corp ceresc natural. Dar si aparitia ei lânga planeta noastra, de la mare departare. În plus, întelegem de ce Enki, asociat cu noaptea, avea ca simboluri si planeta Venus, si Luna, în timp ce fratele sau, Enlil, era asociat cu un singur corp ceresc, Soarele. Daca Enlil era considerat astrul zilei, Enki a devenit pentru antici cea mai stralucitoare stea a noptii, planeta Venus sau Luceafarul. Mai târziu a aparut Luna, ea devenind cel mai stralucitor corp ceresc de pe cerul noptii. Prin urmare, Enki a fost asociat cu ea, noua ramânându-ne de la stramosii nostri ambele variante, Enki fiind si Venus, si Luna.

Daca într-adevar Luna a fost adusa aici într-o vreme când oamenii existau deja, ar trebui sa gasim acest eveniment consemnat în memoria colectiva a omenirii. Si, într-adevar, exista. Poetul roman Ovidius Publius Naso mentiona în scrierile sale ca, în epoca arcadiana, cerul era lipsit de Luna. O legenda din Anzi spune ca zeul Viracocha a creat Soarele, Luna si stelele dupa Potop. Indienii chibcas din Columbia centrala cred ca, deoarece a provocat Potopul, Chia a fost exilata de sotul ei în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Nu crede nimeni ca o femeie a devenit Luna, dar putem întelege din acest mit ca, pâna la Potop, Luna nu exista.

 

Capitolul 9 al Genezei biblice sustine ca, dupa Diluviu, Dumnezeu a regretat ca a distrus oamenii. Drept pentru care a pus un semn pe cer, curcubeul, ca legamânt dintre el si oameni. Capitolul 55 al Cartii lui Enoh afirma un lucru asemanator: „Apoi Stapânul zilelor s-a cait si a zis: «În zadar i-am nimicit pe toti cei care traiesc pe acest pamânt». Si el a facut legamânt pe marele sau nume: «De acum înainte nu voi mai face asa ceva celor care traiesc pe pamânt, si voi aseza un semn pe cer, si acesta va fi o fagaduiala de buna credinta între mine si ei pentru totdeauna, câta vreme cerul este deasupra Pamântului. Si acestea sunt dupa porunca mea»”. Nu pare prea probabil sa fi aparut curcubeul pe cer dupa Potop, tinând cont ca acesta este un fenomen optic si meteorologic, un spectru de forma unui arc colorat, format de lumina Soarelui refractata în picaturile de apa din atmosfera. Cartea lui Enoh nu specifica nimic despre curcubeu, ci îl numeste doar „un semn pe cer”. E posibil ca acel „semn” sa fie Luna?

Daca „zeii” au adus Luna pentru a împiedica lumina Soarelui sa mai ajunga pe Pamânt, acest eveniment ar fi putut crea o era glaciara. Este posibil ca acest „blocaj” sa fi fost în genul unei eclipse de Soare. Dar, pentru ca Luna sa acopere complet Soarele, ar fi trebuit adusa mai aproape de Terra decât este în prezent. Acest lucru ar fi cauzat nu doar un întuneric total, ci si înclinarea axei Pamântului, pe care oamenii de stiinta înca nu pot sa o explice, desi ei sustin ca fara atractia selenara nu ar exista înclinarea Terrei. Indienii hopi din Arizona vorbesc despre înclinarea axei planetei noastre în acea perioada, sustinând ca „a doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata”. Aceiasi oameni de stiinta spun ca fara aceasta înclinare nu ar exista anotimpuri si am avea mereu o clima tropicala.

Stramosii nostri ne-au lasat destule referiri la o clima calda, uneori chiar tropicala, pe întreg Pamântul. Printre ele se numara hartile amiralului Piri Reis din 1513, a lui Oronteus Finaeus din 1531, a lui Gerard Kremer (zis si Mercator) din 1569 si a francezului Philippe Buache din 1737, care arata Antarctica fara gheata. Nu stim cine a facut aceste harti sau când, dar cert este ca oamenii existau atunci când cel mai sudic continent avea o clima calda, nefiind acoperit de gheata.

O harta compilata de turgul Hagi Ahmed în anul 1559 arata o limba de pamânt, de circa 1.600 de kilometri latime, care uneste Alaska de Siberia. Geologii sustin ca un astfel de „pod de pamânt” a existat într-adevar acolo unde astazi se afla strâmtoarea Bering, însa a fost înghitit de ape la sfârsitul ultimei ere glaciare. Si aceasta harta demonstreaza ca oamenii existau atunci când nordul Pamântului era lipsit de gheata, având un climat mult mai cald.

S-a descoperit ca, în Paleoliticul inferior, în România de astazi traiau girafe, elefanti si rinoceri, animale care nu exista în prezent decât în Africa. Herodot scria ca „numai în aceste tinuturi se nasc lei în Europa”. În Mezolitic, vegetatia era foarte abundenta, chiar luxurianta în zona Portilor de Fier. Sunt dovezi care atesta ca în tara noastra, în ultimul milion de ani, a fost permanent o clima temperata, cu perioade tropicale, de încalzire.

Scripturile zoroastriene ale persilor spun ca Airyana Vaejo, caminul rasei ariene, avea un climat blând si productiv înainte ca Angra Mainyu sa aduca înghetul. O „întâlnire” dintre Soare si Luna, înainte de Potop, este redata si de un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo, care afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”. Iar indienii tarahumara din nordul Mexicului au pastrat legende ale distrugerii lumii bazate pe o schimbare în calea Soarelui. Sa fie acea „schimbare” în calea Soarelui aparitia Lunii?

Aducerea unui corp ceresc în sistemul nostru solar ar fi trebuit sa influenteze într-o anumita masura celelalte planete. Surprinzator sau nu, anticii ne-au lasat indicii si despre acest eveniment. Vechea lucrare chinezeasca despre care se spunea ca ar contine „toate cunostintele”, compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, afirma ca, înainte de Potop, „planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile.”. Mitul norvegian al Potopului sustine ca, înainte de aceasta catastrofa, „stelele o luasera razna de pe cer, cazând în haul cascat”. Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca, în visul care i-a prevestit regelui Saurid Diluviul, „stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „înghetul pustiitor si necrutator”, el a si „atacat si tulburat cerul”, acest asalt dându-i posibilitatea de a stapâni „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”. În acelasi timp, planetele s-au rasculat împotriva cerului, stârnind haos în tot Cosmosul. Iar indienii cahto din California spun doar ca „a cazut cerul”.

luna plina rosie

Daca Luna a fost adusa pentru a împiedica lumina Soarelui sa ajunga pe Pamânt, aceasta eclipsa totala ar fi însemnat o lunga perioada de întuneric. Multe popoare au pastrat în amintirea lor colectiva aceasta perioada de întuneric, înainte de Potop. Disparitia Soarelui nu era ceva obisnuit, iar oamenii acelor timpuri au încercat sa-si explice acest fenomen în cele mai colorate moduri.

În The Mythology of South America, John Bierhorst scria ca tribul pehuenche din Tara de Foc asociaza Potopul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Indienii toba din regiunea Gran Chaco din America de Sud spun ca marele înghet a fost însotit de o bezna adânca. Unul dintre batrânii neamului toba declara ca „în vremea îndelungatei bezne, Soarele a disparut cu totul si oamenii au murit de foame. Când li s-au sfârsit merindele, au început sa-si manânce copiii. Pâna la urma, au murit cu totii”, mai putin semi-divinul Asin si cei carora le-a oferit focul.eclipsa-de-soare-inelara

Popol Vuh a mayasilor spune ca „fata Pamântului s-a întunecat”. Mai spune si ca aceasta a fost o vreme când „Soarele si Luna îsi acoperisera fetele”. Alte surse mayase sustin ca acest eveniment a avut loc „pe vremea strabunilor. Pamântul s-a întunecat (…) S-a întâmplat ca Soarele înca mai era luminos si limpede. Apoi, la amiaza, s-a întunecat”.

Pentru popoarele din Anzi, înainte de venirea zeului Viracocha, Pamântul fusese azvârlit în bezna datorita disparitiei Soarelui. „Omenirea traia în dezordine; multi umblau goi, ca salbaticii; nu aveau case si nici alte locuinte decât pesterile, de unde porneau si adunau orice gaseau de mâncare prin preajma”. Dupa Potop, Viracocha a schimbat toate aceste lucruri, oferindu-le oamenilor tehnicile si cunostintele necesare unei vieti civilizate si productive. Într-o legenda consemnata de Blas Valera, primul monarh incas, Manco Capac, era fiul Soarelui. Când mama sa a fost cuprinsa de durerile facerii, în lume s-a facut întuneric. Soarele a aparut din nou pe cer doar dupa ce s-a nascut Manco Capac. Dupa ce a vizitat orasul Cholula în 1585, calugarul Diego de Duran a notat în Historia antiqua de la Nueve España ce a aflat de la un batrân venerabil din oras, despre care se spunea ca avea peste o suta de ani: „la început, acest loc se afla în bezna si în întuneric”. Dupa aceea, „au aparut niste uriasi diformi, care au luat Pamântul în posesiune”.

Montesinos spunea ca în timpul domniei celui de-al doisprezecelea rege incas, zeul Illa Tici Vira Cocha a nimicit uriasii, apoi a ascuns Soarele pentru scurt timp: „timp de douazeci de ore nu a mai fost Soare”. Dupa rugaciuni si sacrificii, astrul zilei a reaparut, iar regele a reintrodus vechile legi si ritualuri de venerare.

În Epopeea lui Ghilgames, nemuritorul Utnapistim povestea ca „un val de deznadejde s-a înaltat spre cer, când zeul furtunii (Enlil) a prefacut lumina zilei în întunecime, când a sfarâmat tinutul ca pe un ulcior”.

În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „înghetul pustiitor si necrutator”, a stapânit „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”.

Un mit norvegian spune ca un lup tânar a fugarit Soarele, pentru a-l lua în stapânire. Soarele a fost ajuns în cele din urma si „razele sale stralucitoare s-au stins una câte una. El a dobândit o nuanta rosie, ca de sânge, apoi a disparut cu totul. Drept urmare, lumea a fost acoperita de o iarna cumplita. Furtunile de zapada s-au pogorât din toate unghiurile zarii”. Acest episod a avut loc înainte de Potop.

În Egiptul antic se credea ca, în timpul luptei dintre Seth si Horus, zeul-Soare Ra a refuzat sa mai iasa din camera sa, lasând lumea în bezna. A fost convins sa se razgândeasca de catre fiica sa, Hathor, care l-a binedispus dansând goala în fata lui si gâdilându-l. Acelasi mit se întâlneste si în Japonia, unde zeita Soarelui Amaterasu-omikami s-a retras într-o grota cereasca, enervata fiind de fratele sau, Susano-o. Deoarece lumea era cuprinsa de întuneric, zeii au încercat sa o convinga pe Amaterasu sa-si reia locul pe bolta. Singura care a reusit acest lucru a fost zeita Ame-no-Uzume-no-Mikoto, care a înveselit-o pe Amaterasu printr-un dans distractiv si obscen, în timpul caruia s-a dezbracat complet. În miturile greco-romane, Phaeton, fiul titanului Soarelui, Helios, si al oceanidei Clymene, a furat carul solar. Însa nu a putut tine caii în frâu si, prin urmare, Soarele „s-a repezit în jos cu mânie ca un meteor”. Pentru a preveni un dezastru planetar, Zeus l-a ucis pe Phaeton cu un fulger. Cuprins de durere, Helios a refuzat sa mai apara pe cer cu carul sau. Într-un final a fost convins de zei sa nu lase lumea în întuneric si sa-si reia locul. În Meteora, Aristotel scria ca „stelele au cazut din cer în timpul prabusirii lui Phaeton”. Grecii si romanii antici sustineau ca aceasta întâmplare a avut loc înaintea Diluviului lui Deucalion.

 

(va urma)

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

potop ploaie

Prima parte a acestei serii o puteti citi aici.

 

Un mit norvegian, consemnat de New Larousse Encyclopaedia of Mythology, vorbeste de asemenea despre Potop: „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele. Pamântul s-a scufundat sub nivelul marii”. Doar doi oameni au supravietuit urgiei, închisi în interiorul copacului Yggdrasil, care sustinea Universul. Bineînteles, acestia au fost stramosii noii generatii de oameni.

Cartea celtica Lebor Gabála Érenn („Cartea invaziei Irlandei”) din secolul al XII-lea, mentioneaza si ea o mare inundatie. În Irlanda, singurii supravietuitori ai Potopului au fost fomorii, niste monstri jumatate umani si jumatate animale. În lume au ramas în viata doar cincizeci si trei de oameni (trei barbati si cincizeci de femei). Barbatii si-au împartit femeile între ei: Fintán mac Bóchra le-a luat pe Cessair si alte saisprezece femei, Bith, tatal lui Cessair, le-a ales pe Bairrfhind si înca saisprezece femei, iar timonierului Ladra i-au ramas celelalte saisprezece. Se spune ca Fintán a mai trait înca cinci mii cinci sute de ani dupa potop.

În India, înteleptul Manu, într-o zi pe când îsi facea ablutiunile, a gasit în causul palmei un pestisor care i-a cerut sa-l lase în viata. Facându-i-se mila, Manu a pus pestele într-un ulcior. A doua zi pestele crescuse atât de mare, încât înteleptul a fost nevoit sa-l arunce într-un lac. Curând, lacul a devenit prea mic iar pestele, care în realitate era o manifestare a zeului Visnu, a cerut sa fie aruncat în mare. Apoi l-a prevenit pe Manu ca se apropie un Potop. I-a trimis o corabie uriasa, cu porunca s-o încarce cu câte o pereche de animale din fiecare specie si seminte de-ale fiecarei plante, apoi sa urce si el la bord. Nu dupa mult timp, apele oceanului s-au umflat si au înghitit totul. Visnu, transformat într-un peste enorm cu solzi de aur si un corn în frunte, a tras corabia pâna pe piscul „Muntelui din Miazanoapte”. Dupa ce s-au retras apele, Manu a coborât de pe corabie. Dupa un an a iesit din ape o femeie care s-a declarat a fi „fiica lui Manu”. Cei doi s-au casatorit si au avut multi copii, devenind astfel stramosii actualului neam omenesc.

Vechii carturari iezuiti care s-au numarat printre primii vizitatori europeni ai Chinei au avut ocazia sa studieze, în Biblioteca Imperiala, o lucrare compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, despre care se spunea ca fusese mostenita din cele mai vechi timpuri si contine „toate cunostintele”. Aceasta carte enorma cuprindea si un numar de traditii care relatau consecintele pe care le-a avut de suportat omenirea când s-a revoltat împotriva zeilor cei mari, iar ordinea s-a transformat în dezordine: „Planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile. Pamântul s-a desfacut în bucati, iar apele de la sânul sau s-au repezit în sus cu violenta si au inundat uscatul”. Conform lui Gustav Schlegel în Uranographie chinoise (1875), în China se spunea ca au pierit zece epoci de la începuturile timpului pâna la Confucius. La sfârsitul fiecarei astfel de epoci, numite kis, „într-o convulsie generala a naturii, marea iese din matca ei, muntii tâsnesc din pamânt, râurile îsi schimba cursurile fiintele omenesti si toate celelalte sunt nimicite, iar vechile urme se sterg”.

Indigenii chewong din Malayezia cred ca propria lor lume, pe care o numesc Pamântul sapte, se întoarce din când în când cu susul în jos, astfel încât totul este inundat si distrus. Totusi, prin interventia zeului creator Tohan, noua suprafata plata, care înainte a fost partea de dedesubt a Pamântului sapte, este plamadita sub forma de munti, vai si câmpii. Sunt plantati copaci noi si se nasc oameni noi.potop ploaie

Un mit diluvian din Laos si din nordul Thailandei afirma ca, demult, în împaratia de sus locuiau niste fiinte numite then, iar stapânii lumii de jos erau trei barbati de seama: Pu Leng Seung, Khun K’an si Khun K’et. Într-o zi, then-ii au anuntat ca, înainte de fiecare masa, oamenii trebuie sa le dea o parte din mâncare, în semn de respect. Oamenii au refuzat si, atunci, furiosi, then-ii au provocat un Potop care a devastat întreaga lume. Cei trei barbati de seama au construit o pluta, pe care au cladit o casuta, si s-au îmbarcat pe ea împreuna cu mai multe femei si copii. În acest mod, ei si urmasii lor au supravietuit Potopului.

Sir James George Frazer scria în Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law ca indigenii kareni din Birmania au traditii despre un Diluviu global din care au scapat doi frati, pe o pluta.

În mitologia vietnameza, un frate si o sora au supravietuit Potopului într-un cufar mare de lemn, care continea câte o pereche din fiecare specie de animale.

Cronica de la Akakor, povestita de Tatunca Nara (seful triburilor Ugha-Mangulala, Dacea si Baioha) si scrisa de Karl Brugger, vorbeste despre un Potop care a avut loc în anul 14.386 î.Hr., însotit de o rasturnare a climei.

Egerton Sykes nota în Dictionary of Non-Classical Mythology din 1961 ca exista unele traditii japoneze potrivit carora insulele din Pacific ale Oceaniei s-au format dupa ce s-au retras apele unui mare Potop.

Un mit al bastinasilor din Hawaii povesteste cum a fost distrusa lumea de un Diluviu si refacuta apoi de zeul Tangaloa. Iar samoanii cred ca odinioara a avut loc o inundatie care a stârpit aproape toata omenirea, supravietuind doar doua fiinte omenesti care au plecat pe mare cu o barca pentru a poposi, în cele din urma, în arhipelagul samoan.

Potrivit volumului World Mythology, mai multe triburi aborigene din Australia, în special cele ale caror regiuni traditionale se afla pe coasta tropicala de nord, îsi pun propriile origini pe seama unui mare Potop care a maturat peisajul si societatea dinainte. Totodata, în miturile originare ale multor alte triburi, sarpele cosmic Yurlunggur este facut raspunzator pentru Diluviu.

Cartea sacra a mayasilor, Popol Vuh, sustine ca, la scurt timp dupa începutul timpului, zeul Inima Cerului a creat primele fiinte, niste „chipuri facute din lemn, care aratau ca oamenii si vorbeau ca oamenii”. Deoarece aceste fapturi „nu l-au tinut minte pe creatorul lor”, Marele Zeu s-a hotarât sa le distruga printr-un Potop. „Din cer a cazut o rasina grea (…) fata pamântului s-a întunecat si a început o ploaie neagra care a cazut zi si noapte (…) Fapturile de lemn au fost coplesite, nimicite, strivite si ucise”. A supravietuit doar un cuplu, „Tatal cel Mare si Mama cea Mare”, care a populat Pamântul, cei doi devenind astfel stramosii tuturor generatiilor ulterioare. Într-o alta varianta, culeasa de Eric S. Thompson în Maya History and Religion, „distrugerea a venit sub forma unei ploi torentiale si a potopului. Muntii au disparut si oamenii au fost transformati în pesti (…) doua fapturi omenesti au scapat cu viata fiindca unul dintre zei le poruncise sa scobeasca o borta în trunchiul unui copac foarte mare si sa se refugieze acolo, la caderea cerurilor. Cei doi au intrat si au fost mântuiti. Odraslele lor au repopulat lumea”.potop 2

Si incasii pastrau amintiri despre un mare potop. În Historia natural y moral de las Indias, preotul Jose de Acosta scria ce a aflat de la indigeni despre începuturile lor: „Vorbesc în primul rând despre un potop care s-a petrecut în tara lor (…) Indienii spun ca toata lumea s-a înecat în revarsarea apelor si povestesc cum a aparut, din lacul Titicaca, un anume Viracocha, care a stat la Tiahuanaco, unde pâna în ziua de astazi se mai vad ruinele unor cladiri foarte vechi si foarte ciudate, iar de acolo a mers la Cuzco si asa a început omenirea sa se înmulteasca”. Iar o legenda din regiunea Cuzco spune ca: „pentru o vina nerostita, oamenii care traiau în cele mai vechi timpuri au fost distrusi de creatorul lor… printr-un potop. Dupa acest potop, creatorul s-a întrupat cu chip omenesc în lacul Titicaca. Atunci a facut Soarele si Luna si stelele. Dupa aceea, a reînnoit populatia omeneasca a Pamântului”. Fratele Molina spunea în Relacion de las fabulas y ritos de los Yngasca Potopul a ucis toti oamenii: „nicio vietate nu a supravietuit cu exceptia unui barbat si a unei femei care au ramas ascunsi într-o cutie. Iar când apele s-au retras, vântul i-a purtat la Tiahuanaco, unde creatorul a început sa refaca oamenii si popoarele din acea regiune”. Un mit prezentat de D. Gifford si J. Sibbick în Warriors, Gods and Spirits from South American Mythology (1983) explica motivul pentru care Viracocha a inundat lumea: „Marele Zeu Creator Viracocha a hotarât sa faca o lume în care oamenii sa traiasca. Mai întâi, a facut Pamântul si cerul. Apoi a început sa faca oameni care sa traiasca pe Pamânt, cioplind în piatra figuri de giganti carora le-a insuflat viata. La început, totul a mers bine dar, dupa o vreme, gigantii au început sa se lupte între ei si au refuzat sa mai munceasca. Viracocha a decis ca trebuia sa-i distruga. Pe unii i-a transformat înapoi în piatra (…) pe ceilalti i-a îngenuncheat cu un mare potop”.

În Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law, sir James George Frazer consemneaza o poveste din Peru, care vorbeste despre un indian prevenit de o lama asupra unui Diluviu. Omul si lama au fugit împreuna pe muntele Vilca-Coto, unde au gasit refugiate tot soiul de pasari si animale. Marea a acoperit toate câmpiile si muntii, în afara de vârful Vilca-Coto. Dupa cinci zile apele au scazut iar marea s-a întors în matca ei. Toti oamenii s-au înecat în acel Potop, în afara de cel care a fugit pe munte, din el provenind toate neamurile din lume.

Potrivit mitologiei aztece, au supravietuit Potopului doar doi oameni, Coxcoxtli si sotia sa, Xochiquetzal, care au fost preveniti asupra cataclismului de catre un zeu. Ei au scapat cu o corabie uriasa, pe care au construit-o conform indicatiilor zeului. Corabia a acostat pe vârful unui munte înalt. Cei doi s-au asezat acolo si au avut multi copii care au ramas muti pâna când o porumbita, din vârful unui copac, i-a înzestrat cu darul vorbirii. Însa limbile lor erau atât de diferite, încât nu se puteau întelege între ei.

Pentru indienii mechoacanesec din America Centrala, zeul Tezcatilpoca s-a hotarât sa distruga întreaga omenire printr-o inundatie, crutându-l numai pe Tezpi, care s-a îmbarcat pe o corabie încapatoare cu sotia si copiii lui, cu o multime de animale si pasari precum si cu provizii de seminte si rasaduri. Corabia s-a oprit pe vârful unui munte care iesea din apa, dupa ce Tezcatilpoca a poruncit ca apele Potopului sa se retraga. Dorind sa stie daca putea coborî în siguranta, Tezpi a eliberat un vultur care, tot hranindu-se cu cadavrele care întesau Pamântul, nu s-a mai întors. Apoi a trimis si alte pasari, dintre care s-a întors doar pasarea colibri, cu o ramura înfrunzita în cioc. Vazând în acest semn ca Pamântul începuse sa se reînnoiasca, Tezpi si familia lui au parasit corabia, s-au înmultit si au repopulat lumea.

Indienii chibcas din Columbia centrala spun ca ei au dus initial o viata de salbatici, fara legi, agricultura sau religie. Într-o zi a aparut printre ei un batrân din alt neam, pe nume Bochica, ce avea o barba lunga si deasa. Acesta i-a învatat cum sa-si înalte colibe si cum sa traiasca laolalta în societate. La câtva timp dupa el a aparut sotia sa, Chia, care era foarte frumoasa dar rea, placându-i nespus sa zadarniceasca eforturile altruiste ale sotului ei. Cum nu-i putea înfrunta direct puterea, Chia a folosit mijloace vrajitoresti pentru a provoca o mare inundatie, în care a murit cea mai mare parte a populatiei. Bochica s-a suparat foarte tare si a surghiunit-o pe Chia în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Apoi Bochica a facut ca apele Potopului sa se risipeasca, i-a coborât pe supravietuitorii din muntii unde se refugiasera, le-a daruit legi, i-a învatat sa cultive pamântul si a instaurat cultul Soarelui, cu sarbatori, sacrificii si pelerinaje periodice. Dupa ce a terminat cu aceste lucruri a împartit puterea de a guverna între doua capetenii si si-a petrecut restul vietii ca un ascet, traind într-o contemplatie calma. Când s-a înaltat la cer, Bochica a devenit zeu.

Indienii canarieni din Ecuador relateaza povestea unui Potop din care au scapat doi frati, urcându-se pe vârful unui munte înalt. Pe masura ce apele cresteau, muntele se înalta tot mai sus, astfel încât fratii au supravietuit dezastrului.

Potrivit New Larousse Encyclopaedia of Mythology, indienii tupinamba din Brazilia spun ca Monan („Batrânul” sau „Strabunul”) a creat omenirea apoi a distrus-o prin foc si inundatii.

În Chile, indienii araucnaian din perioada pre-columbiana pastrau o traditie potrivit careia odinioara a avut loc un Potop din care au scapat cu viata foarte putini bastinasi, refugiindu-se pe înaltul munte Thegtheg („Tunatorul” sau „Scânteietorul”), care avea trei piscuri si capacitatea de a pluti pe apa (James George Frazer – Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law). Ei spun ca „potopul a fost rezultatul unor eruptii vulcanice însotite de cutremure violente”.

Conform cartii The Mythology of South America a lui John Bierhorst, o legenda a indienilor yamana din Tara de Foc afirma ca, pe vremea marii framântari, femeia-luna s-a umplut de ura fata de oameni si a provocat Potopul. Toata lumea s-a înecat, în afara de cei putini care au reusit sa se refugieze pe cele cinci piscuri de munte neacoperite de apa. Tribul pehuenche din aceeasi Tara de Foc asociaza Diluviul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Într-o legenda a indienilor luiseno din sudul Californiei, un Potop a acoperit muntii si a ucis cea mai mare parte a omenirii. Numai câtiva au scapat, fugind pe cele mai înalte piscuri. Mituri similare s-au înregistrat si mai spre nord, la indienii huron. Iar o legenda a unui trib de munteni din familia algonquin relata cum Iepurele cel Mare, numit Michabo sau Messou, a refacut lumea dupa Potop cu ajutorul unui corb, al unei vidre si al unui sobolan moscat.

În secolul al XIX-lea, James W. Lynd relata în History of the Dakotas un mit al indienilor irochezi, care spune ca „marea si apele au cotropit odata Pamântul, astfel ca orice viata omeneasca a fost stârpita”. Indienii chickasaw afirmau ca lumea fusese distrusa de apa, „dar acea unica familie a fost salvata si câte doua animale din fiecare soi”. La rândul lor, indienii sioux vorbeau si ei despre o vreme când nu a mai existat pamânt uscat iar totii oamenii disparusera de pe lume.

Potrivit World Mythology, miturile indienilor hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos. A doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata. A treia lume s-a terminat cu un potop universal. Lumea actuala este a patra. Soarta ei va depinde de purtarea locuitorilor sai, daca va fi sau nu conforma cu planurile Creatorului”.

Printre indienii inuiti din Alaska exista traditia unui Diluviu cumplit, însotit de un cutremur, care a maturat fata Pamântului atât de repede, încât numai câtiva oameni au reusit sa scape cu canoele sau sa se refugieze pe vârfurile celor mai înalti munti, împietriti de groaza.

tsunami

Un asemenea eveniment, întâlnit pe toata suprafata planetei noastre, nu poate fi o nascocire a imaginatiei stramosilor nostri. Mai ales ca s-au descoperit dovezi care sa sustina veridicitatea miturilor. În 1968, arheologul J. Manson Valentine a gasit ruinele unui oras la trei-cinci metri sub nivelul apei, pe coasta insulei North Bimini din Bahamas. În 1987, în apele de lânga insula Yonaguni din Japonia, ghidul turistic Kihachiro Aratake a descoperit la optsprezece metri sub suprafata oceanului un urias complex de structuri de piatra, sub forma unei piramide fara vârf, de marimea a doua terenuri de fotbal. Tot aici se gaseste si un chip urias din piatra. În anul 2000, o expeditie condusa de Paulina Zelitsky a descoperit pe coasta vestica a Cubei, la sase sute saptezeci de metri sub apa, ruinele unui oras imens, ce cuprindea cladiri megalitice, temple si piramide. Tot în 2000, în luna august, o echipa de cercetatori italieni a gasit în lacul Titicaca din muntii Anzi, la treizeci de metri sub apa, urme ale unui drum pavat, o terasa de piatra, un perete lung de opt sute de metri si un cap sculptat din piatra. E posibil ca acestea sa fie ruinele orasului Wanaku, despre care vorbesc legendele locale. Un alt aspect ciudat legat de lacul Titicaca este existenta în apele sale a unei specii de calut de mare, care în mod normal traieste doar în ape sarate, adica mari si oceane. În acelasi an, în luna septembrie, pe coasta turca a Marii Negre, arheologul marin Robert Ballard a descoperit o ferma la aproximativ o suta zece metri sub nivelul marii. În 2001, cercetatorii de la Institutul Oceanic din India au descoperit pe fundul golfului Khambhat, la câtiva kilometri de tarm, o imensa retea de cladiri din piatra, întinse pe o suprafata de opt kilometri patrati, ce formeaza doua orase. S-au recuperat mii de artefacte, unele având în jur de treizeci si doua de mii de ani. Iar la trei sute douazeci de kilometri nord-vest de golful Khambhat a fost gasit sub apa legendarul oras Dwarka, despre care miturile spun ca era resedinta zeului Krisna. În Marea Mediterana se afla aproape doua sute de orase scufundate. Robert Ballard si alti savanti au speculat ca ridicarea nivelului oceanului planetar a cauzat revarsarea Marii Mediterane peste un baraj natural, provocând un Potop ce a prins sub ape peste o suta cincizeci de mii de kilometri patrati de teren la o adâncime de peste o suta cincizeci de metri. Iar Sir Leonard Woolley povestea în cartea sa,Excavations at Ur („Sapaturile arheologice de la Ur”), ca în 1929, pe când lucrarile de la Cimitirul Regal din Ur se apropiau de sfârsit, la mai bine de trei metri sub namolul întarit s-au descoperit urmele unei civilizatii mult mai vechi. Urmele unei civilizatii vechi, ascunse sub straturi de namol, s-au gasit si în orasele Uruk, Cush, Suruppak (orasul eroului sumerian al Potopului) si Ninive, în cel din urma arheologii descoperind la adâncimea de optsprezece metri nu mai putin de treisprezece straturi de namol si nisip de rau. Singura explicatie plauzibila pentru aceste civilizatii îngropate sub metri de nisip si namol este ca, într-adevar, o mare inundatie a avut loc cândva, în trecut.

 

(va urma)

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

tsunami

Cel mai raspândit mit pe suprafata Pamântului este cel al Potopului. În prezent se cunosc peste cinci sute de legende diluviene în întreaga lume. Dupa o cercetare asupra a optzeci si sase dintre acestea , specialistul dr. Richard Andree a tras concluzia ca sasezeci si doua sunt complet independente de sursele mesopotamiene si ebraice. Ceea ce înseamna ca exista mari sanse ca un asemenea eveniment sa se fi întâmplat la un moment dat în trecutul omenirii.

Cea mai cunoscuta legenda diluviana este cea din Vechiul Testament. În capitolul sase al cartii Genezei, Dumnezeu a hotarât sa distruga oamenii din cauza rautatii acestora. S-a decis sa salveze o singura familie, a carui cap era Noe, un „om drept si neprihanit între oamenii timpului sau”.

arca lui NoeDumnezeu l-a învatat sa faca o corabie de lemn de salcâm, lunga de trei sute de coti, lata de cincizeci de coti si înalta de treizeci. Apoi i-a poruncit sa-si ia cu el în corabie nu doar sotia, fiii si nurorile, ci si câte o pereche din fiecare specie de animale. Cu o saptamâna înainte de catastrofa, Domnul s-a razgândit si i-a cerut lui Noe sa ia în corabie câte sapte perechi din animalele curate si câte o pereche din cele necurate. Capitolul al sapte-lea sustine ca „în anul sase sute al vietii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului; si a plouat pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Dupa ce s-a oprit ploaia, apa a mai crescut timp de o suta cincizeci de zile, ucigând toate vietuitoarele de pe Pamânt. Capitolul al opt-lea ne spune ca „în luna a saptea, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Muntii Ararat. Apa a scazut mereu pâna în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au aratat vârfurile muntilor. Dupa patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o facuse la corabie, si a dat drumul corbului, ca sa vada de a scazut apa pe pamânt. Acesta, zburând, nu s-a mai întors pâna ce a secat apa de pe pamânt. Apoi, dupa el a trimis porumbelul, ca sa vada de s-a scurs apa de pe pamânt. Porumbelul însa, negasind loc de odihna pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; caci era înca apa pe toata fata pamântului. Si a întins Noe mâna si l-a apucat si l-a bagat la sine, în corabie. Si asteptând înca alte sapte zile, a dat iarasi drumul porumbelului din corabie, si porumbelul s-a întors la el, spre seara, si iata avea în ciocul sau o ramura verde de maslin. Atunci a cunoscut Noe ca s-a scurs apa de pe fata pamântului. Mai zabovind înca alte sapte zile, iarasi a dat drumul porumbelului si el nu s-a mai întors. Iar în anul sase sute unu al vietii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pamânt, a ridicat Noe acoperisul corabiei si a privit, si iata se zbârcise fata pamântului. Iar în luna a doua, la douazeci si sapte ale lunii acesteia, pamântul era uscat”. Atunci i-a poruncit Dumnezeu lui Noe sa iasa din corabie si sa elibereze animalele. Dupa ce a îndeplinit ordinele primite, Noe a jertfit câteva animale în cinstea Domnului. Acestuia i-a placut mireasma jertfelor si s-a hotarât sa nu mai distruga niciodata omenirea. Ba, mai mult, în capitolul al noualea, Dumnezeu aseaza curcubeul pe cer ca semn al legamântului dintre el si oameni. Coranul, cartea sfânta a musulmanilor, confirma povestea biblica a Potopului.

 

Cartea lui Enoh ofera amanunte suplimentare despre Potop, desi de multe ori contradictorii. În capitolul zece, Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Uriel la Noe sa-l anunte ca se apropie Potopul si sa-l învete cum sa se salveze. Capitolele cincizeci si patru si optzeci si noua sustin ca Enoh stia deja de venirea Diluviului, primind aceasta informatie printr-o viziune. În capitolul sasezeci si cinci, el este cel care îl dezvaluie lui Noe cataclismul ce va urma. Enoh sustine ca Dumnezeu i-a dezvaluit adevaratul motiv al calamitatii: oamenii trebuiau distrusi din pricina învataturilor primite de la îngerii Veghetori. În capitolul sasezeci si sapte, „cuvântul lui Dumnezeu” l-a anuntat pe Noe ca el va supravietui unei urgii ce va veni în curând, fara a specifica despre ce este vorba, mentionând totusi ca îngerii sunt cei care construiesc arca salvatoare: „si acum îngerii mestesugesc o lucrare din lemn, si când ei vor încheia lucrarea lor îmi voi pune mâna peste ea si o voi pazi, si din ea va iesi samânta vietii, si se va produce o schimbare ca Pamântul sa nu ramâna nelocuit”.potop 1

Potopul este amintit si în alte carti biblice, ce mentioneaza ca uriasii, copiii îngerilor cu pamântencele, au murit în acel cataclism: „Tu pe cei care mai înainte au facut strâmbatate, între care si uriasi erau, care întru vitejie si întru îndrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apa nemasurata” (Cartea a treia a Macabeilor 2:4); „Iar de demult, când au pierit trufasii uriasi, nadejdea întregii lumi a scapat într-o barca si barca, îndrumata de mâna Ta, a lasat omenirii samânta urmasilor” (Cartea întelepciunii lui Solomon 14:6). Acelasi lucru îl sustine si Apocalipsa lui Baruh, dându-ne chiar numarul exact de uriasi înecati: patru milioane nouazeci de mii. Însa Cartea lui Enoh nu este de acord cu aceasta ipoteza, afirmând ca nu Potopul a distrus uriasii, ci arhanghelul Gavriel, care i-a facut sa se ucida între ei. Geneza biblica nu specifica nimic despre destinul uriasilor si al îngerilor decazuti, însa varianta oficiala a crestinismului si a iudaismului este ca uriasii au fost distrusi de marele Potop.

Se presupune ca aceste legende evreiesti au fost inspirate din cele mesopotamiene, israelitii având acces la ele în timpul exilului babilonian. În Epopeea lui Ghilgames, datând de prin mileniul al treilea î.Hr., zeul Enlil, deranjat din somn de harmalaia oamenilor, a cerut în Consiliul zeilor nimicirea acestora. Drept urmare, zeii au aprobat distrugerea pamântenilor printr-un Potop. Zeul Ea nu a fost de acord cu aceasta decizie si l-a învatat pe regele Utnapistim („Cel ce a gasit viata”) sa-si faca o corabie în care sa ia „samânta tuturor fapturilor vii”. Utnapistim a construit corabia în forma de cub, dupa masurile date de zeu (lungimea si latimea de o suta douazeci de coti, cu sapte punti supraetajate), si si-a îmbarcat alaturi de el toate rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Când a început urgia, zeii s-au speriat si s-au retras în cer. „Vreme de sase zile si nopti vântul a suflat, suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie”, sustine epopeea. Corabia a acostat pe vârful muntelui Nisir, iar Utnapistim a dat drumul unei porumbite si unei rândunici care, neavând unde sa se aseze, s-au întors. În final a eliberat si un corb „care a vazut ca apele se trasesera, a mâncat, a zburat în târcoale, a croncanit si nu s-a mai întors”. Utnapistim a coborât de pe corabie si a adus jertfe zeilor. „Când zeii au simtit dulcea mireasma, s-au adunat ca mustele la jertfelnic”. Enlil si-a dat seama ca a facut o greseala încercând sa distruga omenirea si a promis ca nu va mai încerca acest lucru, iar Utnapistim si sotia sa au primit nemurirea ca rasplata.

Acesta însa nu este singurul mit mesopotamian care pastreaza povestea potopului. În textul akkadian Epopeea lui Atra-Hasis, Enlil este deranjat de înmultirea oamenilor si cere Consiliului zeilor decimarea omenirii prin epidemii si foamete. Enki nu este de acord cu aceasta hotarâre si îi învata pe oameni sa nu se mai închine zeilor si sa se revolte împotriva lor. Apoi trimite „razboinicii apelor” cu hrana pentru muritori. Enlil convoaca din nou Consiliul zeilor si cere ca omenirea sa fie distrusa printr-un Potop. La fel ca în Epopeea lui Ghilgames, Enki alege un muritor pe care îl anunta de cataclismul iminent si îl învata sa-si construiasca o corabie. Eroul din Suruppak, numit aici Atra-Hasis („Cel foarte întelept”), se salveaza împreuna cu familia sa. Dupa retragerea apelor, aduce ofrande zeilor care, morti de foame, se napustesc asupra fripturii ca vulturii. În versiunea preotului babilonian Berossus, citat de Abydenus, zeul Kronos i-a dezvaluit muritorului Ziusudra (Xisuthros în greaca veche) ca va avea loc un Potop în ziua a cincisprezecea a lunii Daisos (a doua luna a anului) si i-a ordonat sa adune în orasul Sippar toate scrierile pe care le putea gasi, apoi sa plece în Armenia.

Pe lânga aceste texte, exista si alte referiri mesopotamiene despre Potop. Listele regilor sumerieni împart conducatorii Pamântului în doua parti: cei care au domnit înainte si cei care au domnit dupa Diluviu. Asurbanibal, regele Asiriei, care a strâns o biblioteca impresionanta de tablite de lut, se lauda într-o inscriptie comemorativa ca a reusit sa citeasca „inscriptii pe piatra, de dinainte de Potop”. Un text akkadian, care vorbeste despre nume si originile lor, lauda un rege ca fiind „din samânta pastrata de dinainte de Potop”. Unele texte stiintifice afirma ca sursele lor sunt „vechile înscrisuri, ale înteleptilor de dinainte de Potop”. Iar un altul, ce vorbeste despre regele Ur-Ninurta, aminteste aceiasi catastrofa globala:

„În acea zi, în acea zi de demult,

În acea noapte, în acea noapte de demult,

În anul acela, în anul acela de demult,

Când a avut loc Potopul”.

tsunami

Hitat, o culegere din secolul al XV-lea, alcatuita de Muhammad Al Makrizi (1364-1442), cuprinzând texte ale cronicarilor copti, contine numeroase referiri la inundatia globala. Cronicarul Al Haukali spune ca piramidele de la Gizeh au fost ridicate numai ca un dig de aparare împotriva Diluviului. În capitolul Urme ramase din secolele trecute, Al-Beruni scria ca persii considerau ca Potopul nu a avut loc în toata lumea, ci doar în Siria si într-o parte din Apus, pe vremea lui Tahmurat. Capitolul treizeci si trei din Hitat afirma ca zeul Hermes Trismegistos a citit în stele despre venirea Potopului, drept pentru care a ordonat ridicarea piramidelor în care a ascuns comori, scrieri ale învatatilor si tot ce trebuia salvat de la disparitie.

Un text funerar descoperit în mormântul faraonului Seti I vorbeste despre nimicirea omenirii pacatoase de catre un Diluviu. Iar învatatul Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca regele Saurid a avut un vis în care „Pamântul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii sai, îngroziti, oamenii au fugit care încotro, stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. Regele nu a povestit nimanui visul sau dar, dupa câteva zile, a visat ceva asemanator. Atunci i-a chemat pe toti cei o suta treizeci de prezicatori ai sai si le-a povestit ambele vise. Acestia le-au deslusit spunând ca în lume se va petrece un eveniment important: va veni Potopul si dupa aceea o vâlvataie, coborâta din constelatia Leului, ca sa treaca lumea prin foc. Auzind aceste lucruri, Saurid s-a hotarât sa ridice piramidele de la Gizeh. „În piramide si în acoperisurile lor, în pereti si coloane, au fost înglobate toate stiintele secrete ale egiptenilor, constelatiile au fost desenate pe ele (…) în plus si stiinta talismanelor, aritmetica si geometria (…), clare pentru cei care le cunoateau scrierea”.

Un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”.

În legendele grecilor antici, titanul Prometheus, creatorul oamenilor, a avut un fiu cu o pamânteanca. Baiatul, care a fost numit Deucalion si a domnit peste Tara Ftiei din Tesalia, s-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus (fratele lui Prometheus) si a Pandorei. Când Zeus s-a hotarât sa distruga lumea printr-un Potop, Deucalion, avertizat de tatal sau, a construit o lada de lemn în care a depozitat „toate cele de trebuinta” si s-a urcat în ea împreuna cu Pyrrha. Pe lânga ei, au mai supravietuit doar câtiva oameni care fugisera pe cei mai înalti munti. Deucalion si Pyrrha au plutit pe apa noua zile si noua nopti, acostând în cele din urma pe muntele Parnas, unde au adus jertfe zeilor. Încântat de ofrande, Zeus l-a trimis pe Hermes la Deucalion, permitându-i sa ceara orice doreste. Cum Deucalion si-a dorit noi oameni, Zeus l-a învatat sa ia pietre de jos si sa le arunce peste umar. Pietrele aruncate astfel de Deucalion au devenit barbati, iar cele aruncate de Pyrrha, femei.

(va urma)

 

Preluare www.mixdecultura.ro

gutui 1

Cancerul poate fi ameliorat de consumul de gutui

Exista o traditie la vechii greci prin care la nunta unui cuplu tanar acestora le era oferit un cos plin cu gutui. Aceasta traditie izvoreste din legenda frumoasei Afrodita despre care se spune ca s-a nascut din spuma marii si a iesit din mare tinand in maini un cos cu gutui.

Afrodita

La fel ca orice traditie, si aceasta are un sambure de adevar, asa ca am vrut sa stiu de ce dintre toate fructele, se spune despre Afrodita ca a ales gutuia. Si iata ce am aflat despre fructul care anunta venirea toamnei:

 

Datorita culorii sale galbene, este lesne de inteles de ce gutuia a fost numita „fructul de aur”, dar nu doar culoarea este cea care o face deosebita printre fructele toamnei, ci si excelentele sale proprietati terapeutice.

Gutuile intaresc sistemul imunitar tratand anemia, revigoreaza si redau pofta de mancare, combat afectiunile hepato-biliare. Gutuia este si bogata in vitamine (A, B1, B2, B6, C, E) dar are in compozitie si minerale importante dintre care amintesc fierul, calciul, sodiul, potasiul fosforul si magneziu.

Precum se vede, gutuia constituie un veritabil  coctail de sanatate pentru trup si pentru minte. Complexul de B-uri face ca acest fruct, pe langa gustul dulce acrisor, sa aduca si sanatatea psihicului, vitamina B fiind binecunoscuta pentru influenta sa in alungarea stresului si combaterea starilor depresive. Dupa fiecare masa, la desert se poate servi ca fruct crud, sub forma de dulceata de gutui, sau chiar compot.

La tara, se obisnuia ca dupa coacerea gutuilor, femeile sa aseze la ferestrele casei cate una doua gutui pentru linistirea tuturor celor din casa si pentru parfumarea incaperilor.

gutui

Pectina din compozitia gutuii te fereste de raceala, de infectii si de marirea colesterolului. Vrei sa nu racesti la venirea frigului? Mananca in fiecare zi cate o gutuie si vei vedea ca vei trece peste toamna fara a fi afectat de schimbarea de temperatura.

Datorita proprietatilor sale diuretice si dezinfectante, un alt efect este acela de a ameliora cistita, gutuia fiind folosita pentru tratarea acestei afectiuni sub forma sucului de gutuie (50-100 ml/zi).

Si colita poate fi vindecata cu ajutorul acestui fruct-minune. 20 g de seminte de gutuie se fierb la foc mic in 200 ml apa pana ce lichidul scade la jumatate, apoi se strecoara bine si se bea. Pentru un efect mai puternic puteti combina 150 grame de gutuie razuita cu miere de albine, astfel putand beneficia si de proprietatile minunate ale mierii de albine.

 

Sucul proaspat de gutuie ajuta la tratarea insuficientei pancreatice. Uita de medicamente si bea cate un pahar de suc de gutui pe zi. Pe langa efectul racoritor, vei beneficia si de calitatile vindecatoare ale acesteia.

 

Infuzia din frunze de gutui este utila in combaterea diareii.

 

Cancerul poate fi ameliorat de consumul de gutui proaspete sau sub forma de nectar din pulpa. Medicii au observat faptul ca vitamina B17 (substanta prezenta in compozitia gutuilor) ajuta la distrugerea celulelor maligne fara a afecta celulele  normale.

dulceata gutui

Gutuile se culeg toamna, incepand cu luna septembrie, fructele galbene si tari fiind cele potrivite pentru consum. Un fapt mai putin cunoscut este acela ca gutuile pot fi pastrate in pungi de plastic bagate la frigider chiar si doua trei luni fara a-si pierde din propietati. Din fericire, in timpurile moderne nu este nevoie sa asteptam venirea toamnei pentru a putea consuma aceste fructe deosibite, acestea gasindu-se in orice anotimp in oferta de produse ale magazinelor.

Va doresc multa sanatate!

 

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

 

Caisele te fac mai frumoasa si mai sanatoasa

 

 

Totul in natura este masurat, nimic nu este intamplator. Acelasi lucru se poate spune si despre samburii de caise, acestia avand o forma aproximativ asemanatoare unei inimi. Caisele şi uleiul extras din sâmburii lor protejeaza inima şi celelalte organe vitale de numeroase afecţiuni iar conţinutul bogat în nutrienţi, vitamine şi minerale face din aceste fructe zemoase şi parfumate o adevărată fântână a sănătăţii şi tinereții.

Gustoasele fructe au fost cultivate pentru prima dată în istorie acum mai bine de 3.000 de ani în India, însă se crede că originea acestora este în Armenia, unde se consumau atât proaspete, cât mai ales uscate, datorită faptului ca astfel se puteau transporta mai usor si rezistau mai mult in timp.

caise

 

Ce probleme de sanatate rezolva caisele?

Caisele consumate crude sunt surse preţioase de vitamine, minerale şi substanţe nutritive avand un rol extrem de benefic asupra organismului, printre minarelele pe care le contin amintind potasiul, fosforul, calciul, riboflavina, fierul, vitamina A, magneziul, zincul, betacarotenul şi vitamina C, precum şi seleniu, mangan, tiamină, cupru, folaţi, vitamina B6, acid pantotenic şi colină.

 

Conţinutul crescut de betacaroten este foarte important deoarece scade nivelul de colesterol din sânge şi protejează astfel inima, iar vitamina A menţine o vedere bună.

 

Fibrele conţinute de caise asigură un bun tranzit intestinal şi are uşor efect laxativ, prevenind tulburările digestive şi constipaţia cronică, precum şi apariţia ulcerului.

 

Caisele consumate în mod frecvent ajută la eliminarea toxinelor din organism, combat astenia şi stările depresive, stopează pierderile de memorie datorită conţinutului ridicat de fosfor, tratează insomnia şi luptă împotriva infecţiilor din organism.

 

Esti insarcinata sau folosesti anticonceptionale? Atunci poate ca ai face bine sa dai o fuga in piata si sa cumperi cateva caise. Caisele sunt recunoscute pentru faptul ca echilibreaza continutul de provitamina A in organism. Beta-carotenul se mai numeste si „provitamina A„, deoarece el trebuie sintetizat de ficat inainte de a fi transformat in vitamina A, care este un antioxidant major si declanseaza reproducerea celulelor. Vitamina A ajuta de asemenea la imbunatatirea vederii pe timpul noptii, formand un pigment numit radopsin, care detecteaza lumina difuza, de maxima importanta pentru imbunatatirea vederii pe timpul noptii, mentine umiditatea ochiului, in special a corneei, prevenind uscarea acesteia, fapt care ar conduce la afectiuni ale retinei.

Mineralele şi vitaminele continute de caise sunt cum spuneam indicate în protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii ochilor, iar vitamina C conţinută de caise întăreşte sistemul imunitar şi ne fereşte de infecţii şi viroze respiratorii.

 

Caisele conţin licopen, compus fitochimic care previne instalarea anumitor forme de cancer, printre care şi cancerul de prostată, şi asigură o bună funcţionare a sistemului cardiovascular.

caise cu frunze

 

Esti preocupata de silueta inaintea concediului? Atunci poate te-ar interesa sa sti ca poti face o cura de slabire mancand caise. O caisă conţine circa 0,009 gr. grăsimi saturate şi 0,087 gr. grăsimi nesaturate, ceea ce este foarte puţin şi face din acest fruct un aliat ideal în curele de slăbire. De asemenea, o caisă proaspătă conţine numai 17 calorii, este dulce, aromată şi săţioasă, in consecinta poate înlocui cu succes un desert cu mult mai multe calorii si grasimi nesanatoase.

Si pentru ca tot aminteam de concediu, caisele sunt bogate în vitamina A, iar aceasta vitamina este excelentă pentru pielea noastră! vitamina A ne pregăteşte pielea pentru soare şi o protejează de agresiunile zilnice în mod natural, deci le puteti consuma chiar si pe plaja.

 

Nu-mi mai ramane de facut decat sa va doresc CONCEDIU PLACUT!

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

 

nihms459462f1 stem cells lin28

Misterul VINDECĂRII rapide a fost elucidat!

 

Cercetătorii americani sunt cei care au descifrat misterul vindecării rapide a rănilor din prima parte a vieţii oamenilor.

Descoperirea va ajuta ca procesul de îmbătrânire să fie încetinit, iar viaţa oamenilor să fie prelungită.
Cercetătorii au descoperit două dintre genele implicate în regenerarea ţesuturilor, după cum nota The Independent.
O genă

Oamenii de ştiinţă consideră că genele numite Lin28a si IMP1 sunt concepute pentru a fi deosebit de active în timpul primelor etape de viaţă şi regresează odată cu vârsta, ceea ce ar putea explica de ce vindecarea ranilor la persoanele în vârstă dureaza mai mult decât la tineri, dar şi modul în care se produce îmbătrânirea.
„Pare ceva science-fiction, dar gena Lin28a ar putea reprezenta un fel de cocteil de vindecare, care ofera adulţilor repararea ţesuturilor superioare”, a declarat Daley, care a efectuat studiul pe şoareci.

„Cea mai importanta concluzie a mea este că gena Lin28a îmbunătăţeşte vindecarea rănilor. Iar în viitor, aceasta s-ar putea traduce în vindecarea rapidă a rănilor dupa intervenţiile chirurgicale sau traumatismele suferite de pacienţi”, a explicat Daley.

 

Sursa: evzmd.md

tipuri droguri 01

Va spuneam in articolul de ieri despre experienta terifianta pe care a avut-o un amic atunci cand a combinat drogurile cu interesul pentru aspectele nevazute ale Creatiei, si cum in urma unei portii de droguri a capatat cateva abilitati iesite din comun, dar odata cu ele si-a pierdut controlul asupra corpului propriu si ca trebuia sa plateasca un pret pentru toate acestea.

Puteti citi prima parte a articolului aici.

 

Din acea seara in care trebuiau sa se distreze impreuna cu prietenii, sotiei sale a inceput sa i se faca din ce in ce mai rau de la ora la ora, pana cand dupa o zi si o noapte de la eveniment vazand ca lucrurile incep sa se agraveze, au fost nevoiti sa cheme ambulanta. Medicii au reusit sa o puna pe picioare din punct de vedere fizic, dar cum era si de asteptat, nu au luat in calcul si Spiritul acesteia. Din inaltimile in care fusese urcat, amicul a inteles ca tot ceea ce i se intampla tinerei sale sotii cumva i se datoreaza lui si mai ales noilor „daruri” pe care le primise. Cu toate ca primise asistenta medicala de specialitate din partea medicilor, starile de rau, de lesin, de ameteala revenisera. Intelegand ca el este cauza a tot ceea ce i se intampla sotiei sale, a vrut sa renunte la tot ceea ce primise. Mi-a explicat ca s-a rugat, a implorat si ca pana la urma a reusit sa scape de toate acele puteri care-l faceau sa se simta special, diferit. Singura problema era aceea ca desi nu mai avea puterile, sotia sa tot nu se simtea ca inainte, acuzand in continuare stari de oboseala, lesin, dureri musculare si nu numai. Mai grav este ca incepuse sa vada prin casa fel de fel de umbre, entitati, iar voci straine nu o lasau noaptea sa adoarma.

 

La cateva luni dupa acel incident au aflat de noi si ne-au contactat. Cu destul de multa greutate, mai ales din cauza piedicilor care apareau la tot pasul, au luat totusi legatura cu noi si lucrand impreuna, intr-un final au scapat de demonii care le invadasera viata. Aici vreau sa fac o precizare importanta: pentru a scapa de o problema, in cazul de fata un demon adus prin consumul de stupefiante, este imperativ necesar sa-ti schimbi stilul de viata si obiceiurile vechi. Ei s-au rupt foarte greu de vechea viata (adevarat ca au  renuntat la consumul de stupefiante, dar stilul de viata asociat care la randul lui atragea alte energii joase l-au pastrat), acest lucru facand cu atat mai grea alungarea acestuia. Dar cum este vorba aceea frumoasa, „totul este bine cand se termina cu bine”, important este ca au scapat de problema, ramanand ca mai departe sa aiba grija ce anume atrag in viata lor.

Cu câteva luni inainte de acest caz mai avusesem o situatie tot cu un tanar care in urma consumului de stupefiante incepuse sa vada entitati in jurul sau, dar aceasta intamplare rememorata, datorita faptului ca am avut ocazia sa discut cu ei mult timp pe acest subiect mi-a aratat inca o data ca in droguri exista demoni si nu este doar o inventie bisericeasca asa cum majoritatea tinerilor tind sa creada. Cu toate ca pentru unii dintre voi  aceasta povestire poate parea destul de ciudata, va asigur de faptul ca nu toate lucrurile care ne inconjoara sunt vizibile, iar in aceasta idee, metoda strutului care refuza sa priveasca amagindu-se ca nu exista, este pe cat de infantila, pe atat de inutila.

Sunt prezentate chiar si la buletinele de stiri cazuri de tineri care sub influenta narcoticelor se sinucid sau fac fapte pe care in mod normal nu ar fi in stare sa le faca. Imi aduc aminte chiar un caz prezentat de curand la buletinele de stiri in care doi tineri aflati sub influenta stupefiantelor s-au aruncat de la inaltime, sau cazul din Constanta in care la fel doi tineri, prieteni buni, aflandu-se sub efectul halucinogenelor unul dintre ei l-a ingunghiat pe celalalt in timp ce acesta incerca sa-l salveze din a se arunca pe geam. Ulterior dupa ce si-a injunghiat prietenul, s-a aruncat pe geam. Ce a declansat aceste comportamente? Raspunsul este usor de intuit, mai ales atunci cand incepi sa vezi realitatea si altfel decat o vad cei mai multi.

Sunset-Sunrise-Clouds-Landscapes-Sun-485x728

Se impune o observatie: este adevarat ca majoritatea celor interesati de calea spirituala doresc sa atinga stari de constiinta alterata, dar conteaza foarte mult si directia in care se merge. Nu este totul sa obții o stare de transa, ci conteaza foarte mult si metodele folosite pentru a o accesa, la fel ca si directia in care te indrepti odata ce ai atins starea dorita. Pentru a face o comparatie pe care le-am spus-o si clientilor nostri la momentul respectiv, este exact ca atunci cand ai cumparat o masina foarte puternica si doresti sa mergi foarte repede cu ea pentru a vedea „ce poate”. Conteaza si directia in care te indrepti nu doar viteza cu care o faci, deoarece nu este acelasi lucru sa alergi cu un bolid catre un zid sau catre un spatiu deschis.

Metodele cele mai sigure si din Lumina de atingere a starii de constiinta alterata, sunt cele in care se foloseste meditatia, contemplarea, chiar si autohipnoza. Orice substanta ingerata, inhalata sau mai rau, injectata, va trimite direct in jos spre taramuri umbroase. Lumina este Sus iar pentru a ajunge la ea trebuie sa te ridici, nu sa te afunzi in vicii noi si dependente de orice fel. Orice substanta halucinogena, indiferent cat de inocent este prezentata de dealer, are ca efect scaderea vibratiei campurilor proprii si implicit aruncarea in starea de transa in astralul inferior populat de entitati malefice. De aici rezulta si dependenta. Odata ajuns in astralul inferior, entitatile de acolo sesizeaza noua prezenta, mai precis Lumina care-l insoteste pe ratacit, astfel incat doritori de a sustrage cat mai multa Lumina din el genereaza stari si senzatii care duc intr-un final la dependenta. Ratacitul va continua sa se intoarca in acele locuri de fiecare data cand va folosi aceeasi metoda de accesare a planului astral, pana la pierderea totala a Luminii din campuri, moment in care iese din intrupare, de cele mai multe ori prin sinucidere. Aceasta sinucidere il va arunca in acelasi plan astral in care se plimba, ingrosand randurile celor care asteapta cu disperare la randul lor un alt ratacit pentru a-l seca de Lumina.

O persoana relativ sensibila la aceste aspecte spirituale isi poate da seama din timp de drumul pe care se afla si poate lua masuri pentru a accesa Astralul Superior, dar chiar si aceia dintre oameni care nu sunt interesati de aceste aspecte ale vietii, in Spirit sunt totusi constienti de ceea ce li se intampla si de finalul care ii asteapta la capatul drumului ales prin Liber Arbitru. Asa se explica de ce majoritatea dependentilor de stupefiante isi fac un scop din a racola si mai multe persoane care sa-i urmeze pe acelasi drum. Ca sa fiu cinic, este precum un plan de pensii, doar ca este vorba despre Lumina; devenind si altii dependenti, atunci cand vor avea nevoie de Lumina lor, prin dependenta lor va avea cine sa le-o ofere…

Este trist ca se intampla asa ceva, ca oamenii sunt efectiv pacaliti la nivel spiritual sa-si piarda Lumina interioara, dar trecand peste orice fel de lamentari, acest lucru trebuie sa ne faca pe noi toti mult mai atenti la toate capcanele care ne sunt aruncate in drumul nostru spiritual.

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

marihuana

Intotdeauna m-am ferit de droguri si de orice altceva asociat acestora. Trecand peste aspectele ”practice” cum ar faptul ca provoaca dependenta, ceva imi spunea ca nu sunt bune si din cu totul alt motiv, ca nu are sens sa intru in contact cu ele, ba mai mult decat atat, ca sunt periculoase.

 

 

Imi amintesc acum de o intamplare din timpul facultatii cand ajuns la o petrecere in camin i-am vazut pe cativa tineri retragandu-se complice intr-o camera. Neintelegand exact despre ce este vorba si crezand ca pregatesc o ghidusie specifica studentiei, i-am urmat si eu in camera cu toate ca nu-i cunosteam chiar atat de bine. Apoi unul dintre ei a scos o tigare si a aprins-o. Nu am fost atent si chiar nu mi s-ar fi parut nimic ciudat ca cineva sa-si aprinda o tigare, doar eram la o petrecere nu? Dar asta pana cand in putin timp am vazut tigarea plimbandu-se de la unul la altul pana a ajuns in apropierea mea. Atunci am inteles: era o tigare de marijuana! Nu vazusem, nu mirosisem, cu atat mai putin sa fi pus gura pe asa ceva. Am simtit cum ceva rau urma sa se intample asa ca am plecat imediat din camera si de la petrecerea respectiva simtindu-ma cumva afectat de ceea ce vazusem. Parca eram urmarit de tigarea aia, ca si cum ma vazuse si stia ca am fost in apropierea ei. Poate parea ciudat, dar vreo doua zile de la intamplarea respectiva imi amintesc faptul ca am simtit ca o prezenta mereu in urma mea. Nu era nimeni, nu se vedea nimic, dar pana la urma senzatia a disparut la fel de insesizabil cum a si aparut…

Asta se intampla prin 1995, cand flagelul drogurilor nu era atat de bine infipt in societatea romaneasca. Bineinteles ca se stia de droguri si atunci, dar in nici un caz nu erau atat de „populare” cum sunt in ziua de azi. Au trecut ani buni de atunci, intre timp intr-o perioada aparusera si celebrele „magazine de vise” in care se vindeau la tejghea fel de fel de plante ametitoare, dar atunci cand aud de drogor nu pot sa uit senzatia aceea de pericol iminent pe care am avut-o atunci. Nici mirosul specific din acea camera de camin.

Nu o sa fac acum apologia luptei antidroguri, este clara parerea mea in ceea ce le priveste, dar vreau sa ma refer la influenta acestora (a drogurilor) asupra oamenilor din punct de vedere spiritual. Drogurile, substantele halucinogene in general, se stie ca provoaca dependenta indiferent cat de „inofensive” sunt prezentate a fi de catre dealeri. Dependenta care apare urmare a consumului nu este data (dpdv spiritual vorbind) atat de mixul de substante, cat de demonul care vine la pachet odata cu ele. Iar eu exact la acest demon vreau sa fac referire.

demon

 

Sunt cunoscute chiar practici spirituale care implica folosirea voluntara a substantelor halucinogene, a căror menire este aceea de a facilita patrunderea mai rapida in lumea nevazuta a spiritelor. Exemplul cel mai cunoscut sunt șamanii si șamanismul care implica (cel putin șamanismul clasic) ingerarea sau inhalarea de substante care altereaza starea de constiinta. Fumand diferite substante, sau folosindu-le sub forma de fumigatii, samanii erau capabili sa patrunda dincolo de lumea cunoscuta pentru aflarea diferitor informatii necesare. Vechii samani indieni stiau foarte bine ce fac, era o incursiune asumata si indraznesc sa spun chiar controlata. Problema apare atunci cand diferiti tineri sau mai putin tineri folosesc metode asemanatoare pentru a-si altera starea de constienta in speranta de a aceesa taramuri altminteri inaccesibile. Iar tentatia este din pacate destul de mare, in mare parte si din cauza faptului ca nu se constientizeaza exact ce se intampla atunci cand acele substante sunt consumate. In teribiliemul specific varstei, o „banala” dependenta nu mai sperie prea multi tineri, ei nefiind constienti exact de ceea ce se afla in spatele acelei dependente, ce o genereaza si cat de greu este sa scape de ea. Daca ar sti cu ce anume exact intra in contact in timpul transei halucinogene, tinerii nu ar mai fi atat de viteji in fata unei doze de stupefiant.

Asa cum am spus si mai devreme, dependenta nu este generata atat de substanta fizica care face chimia din creier, ci de ceva cu mult mai îngrijorător si mai greu de controlat.

 

Putini sunt tinerii care sunt interesati de dezvoltare spirituala, de calatorii astrale, hipnoza sau subiecte asemanatoare acestora. Majoritatea sunt concentrati pe a se distra cat mai bine, a experimenat si a unoaste lumea inconjuratoare si este foarte bine ca este asa. Vor avea timp dupa ce vor fi copilărit suficient, sa-si dea seama ca in viata nu este vorba doar despre cum sa te distrezi mai bine sau despre ultima moda in materie de haine. Toate au timp al lor si adolescenta si tineretea nu este chiar cel mai potrivita perioada din viata sa exersezi calatoriile astrale, de a face initieri in reiki sau in alte sisteme energetice. Totusi, atunci cand intalnesc tineri care sunt cu adevarat interesati de astfel de subiecte, le acord instinctiv mai multa atentie. Acesta este cazul unei tinere familii despre care va voi vorbi in randurile urmatoare.

Am cunoscut destul de bine o astfel de persoana care a folosit substante narcotice si halucinogene, atunci cand ne-a contactat pentru a-i rezolva o problema sotiei sale. Tot atunci am aflat ca nu cu mult timp in urma, amandoi consumasera substante halucinogene. Nu erau dependenti de ele, dar consumasera de cateva ori si apucasera sa vada efectele acestora. Si daca la inceput erau foarte incantati de ceea ce descoperisera, mai ales ca erau pasionati de mistere si de calatorii astrale, mai tarziu au fost atat de depasiti de evenimentele din viata lor incat efectiv nu mai stiau ce sa faca si incotro sa mearga.

Din motive de confidentialitate nu voi divulga identitatea lor si nici nu voi da prea multe informatii pentru a putea fi recunoscuti, dar pot sa spun faptul ca persoanele in cauza erau doi tineri seriosi, interesati de aspectele spirituale ale vietii si de dezvoltarea lor spirituala lucru destul de neobisnuit pentru niste tineri de varsta lor, care la un anumit moment au avut nevoie de un impuls pentru a trece un hop din viata. Am vorbit mult cu ei, despre experientele lor in acele momente si in altele, despre cum au inceput ei sa fie interesati de acest subiect, despre cateva calatorii astrale pe care reusisera sa le faca si cum s-au simtit atunci, dar ceea ce face obiectul acestui articol este doar efectul pe care l-au avut drogurile asupra lor.

Dupa ce am identificat cu ce aveam de-a face, le-am cerut sa spuna cand a inceput totul si daca ceva iesit din comun s-a intamplat in acea perioada. Dupa ce s-au privit cu inteles, ea a dat din cap aprobator si el a inceput sa povesteasca ce li s-a intamplat. A inceput sa ne povesteasca despre o petrecere la care au participat si cum la acea petrecere s-au consumat si ceva substante halucinogene. Primul efect pe care l-au constat a fost evident acela de plutire, de inaltare specific majoritatii celor care consuma asa ceva. Apoi un alt efect s-a instalat la unul dintre ei (nu la amandoi, ci doar la el): a „inceput sa stie lucruri” ca sa-l citez exact. Isi alterase starea de conștiință intr-atat de mult incat dupa o perioada de cateva minute de catalepsie (timp in care toata lumea se speriase si vroia sa sune la ambulanta), cand s-a trezit a putut spune despre fiecare persoana din incapere lucruri pe care nu avea de unde sa le cunoasca. Asa ca a inceput sa le povesteasca despre viețile lor, tuturor celor din incapere, timp de cateva ore.

Daca pana aici lucruri par a fi frumoase, chiar tentante pentru cei mai slabi, ceea ce va urma ii va pune pe ganduri serios pe toti cei carora le-a trecut prin cap sa incerce sa foloseasca astfel de substante.

Barbatul respectiv devenise de nerecunoscut in decurs de doar doua ore, din persoana vesela si blanda pe care o cunosteau toti, devenise un fel de „guru” care stia totul despre fiecare, putea raspunde la orice intrebare (cel putin asa sustine el), dar toate acestea aparent venisera cu un pret: orgoliul si vanitatea pusesera stapanire pe el, astfel incat nu se putea abtine din a se pozitiona deasupra celorlalti, si mai mult decat atat, o prezenta straina parca intrase in el. A recunoscut ca se simtea precum o marioneta in mainile unui papusar, iar controlul lui era limitat. A experimentat cateva fenomene de poltergeist cu zgomote prin incapere si cu un pahar spart din senin (lucru confirmat si de sotia sa) si o puternica dorinta de „a impartasi cu prietenii mei ceea ce tocmai obtinusem”. Aceasta parea a fi dorinta lui cea mai mare in acele momente,chiar si in zilele urmatoare. Vroia sa le dea si lor din puterea care pusese stapanire pe el, simtea ca trebuie sa imparta cu toti acea senzatie de unire cu totul. Nici unul dintre prieteni nu a acceptat propunerea lui, nici atunci nici in zilele urmatoare, speriati fiind de ceea ce vedeau, dar cu toate acestea fortat tot i-a cedat din noile sale puteri unuia dintre ei, fara ca acesta sa aiba insa aceleasi rezultate ca si el. Doar o durere de cap si o prietenie stricata.

marihuana

Starea aceasta de atotcunoaștere a continuat timp de doua zile in care povestea ca se simtea ca un zeu pe pamant, stia totul despre orice persoana cu care intra in contact, inclusiv necunoscutii de pe strada, facandu-l din ce in ce mai arogant si in acelasi timp indepartandu-l din ce in ce mai mult de prietenii sai care deja erau speriati de el. Mi-a marturisit ca daca pana in acea seara statea in compania prietenilor aproape tot timpul, din acel moment prietenii au inceput sa-l evite, nici macar nu-i mai raspundeau la telefoane. Aceasta este partea sa spunem frumoasa a medaliei, „castigul” primit, dar lucrurile nu au stat prea mult la fel, caci dupa ce a primit toate aceste „daruri”, dat  fiind ca Universul se balanseaza de fiecare data, trebuia sa dea si el ceva la schimb pentru ele. Iar acel ceva cerut la schimb a fost tocmai lucrul pe care il iubea cel mai mult pe lume: sotia sa.

 

Ascultam cumva neincrezator tot ceea ce povestea si ma gandeam daca chiar asa s-au petrecut lucrurile sau pur si simplu incearca sa-mi spuna o poveste interesanta, dar dupa ce l-am „scanat” putin mi-am dat seama ca ceea ce spunea era adevarat, nu doar o fantasma a unei minti imbibate de narcotice.

Deoarece timpul nu-mi mai permite in aceasta seara, maine voi termina de povestit aceasta intamplare, urmand a va oferi si concluziile care deriva din utilizarea drogurilor pentru a evolua spiritual sau a obtine acces pe paliere unde nu va este inca permis accesul.

 

Poti citi continuarea articolului aici.

 

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

dud negru

Dudul – prietenul sanatatii tale

 

Ati trecut de atatea ori pe langa el si probabil ca nu i-ati acordat nici un fel de importanta, fara a cunoaste faptul ca dudul detine rezolvarea multor probleme de sanatate care afecteaza vietile multora dintre noi.

 

Dudul, numit si agud, este o planta care provine din Orient. Dudul alb provine din Japonia, pe cand cel negru din vechea Persie. Despre fructele sale se spune ca ii inzestreaza cu puteri magice pe cei care le consuma, oferindu-le acestora sanatate si viata indelungata. De fapt este suficient sa ne uitam la cei din mediul rural, unde dudele cresc pe marginea drumului si toata lumea le consuma pe drum.

Dudele negre mai sunt cunoscute si ca „mure de copac” fiind foarte bogate in vitamina C, saruri minerale, proteine si lecitine. Fructele, frunzele, scoarţa sau rădăcinile de dud negru sunt bune pentru tenie, dureri în gât, amigdalite, afecţiuni pulmonare, stomatită, diaree, detoxifiere, etc, in timp ce dudul alb este indicat în tratarea bolilor de ficat, diabet diaree gastrite, durerilor reumatice, erupţii ale pielii, ulcer gastric şi duodenal, calmează durerile de dinţi, acţionează benefic asupra muşchiului inimii, este detoxifiant, efect laxatic, angine, stomatite şi afte, ascite şi viermi intestinali.

Indienii au fost primii care au observat calitatile benefice pentru sanatate ale agudului, fapt ulterior confirmat si de medici. Acestia au fost de acord cu faptul ca dudul stimuleaza imunitatea si reduce nivelul colesterolului. Cercetatorii din Anglia si Franta au studiat agudul cu atentie, descoperind faptul ca acestea contin proteine, lecitine si derivati glutaminici, necesari dezvoltarii sistemului muscular.

O cura cu numai 200 grame de dude zilnic timp de 12 zile, urmată apoi de o cura de 24 zile de capsuni si fructe de padure, revigoreaza cresterea musculara cu peste 20%, bineinteles insotite si de cateva exercitii fizice.

Domnilor, consumul de agude pe langa faptul ca ajuta la dezvoltarea masei musculare, va ofera si o rezerva de calciu utila activitatii psihice si intelectuale, scade agresivitatea masculina produsa de excesul de  hormoni androgeni, si creste virilitatea intarziind andropauza.

Cum poate fi folosit agudul in ameliorarea starii de sanatate? Simplu, de la fructele sale dulce-acrisoare, pana la frunze, radacini sau chiar scoarta de copac, poate fi consumat sub forma de infuzii, gemuri, dulceturi sau aplicatii externe ale frunzelor atunci cand este vorba de afectiuni si rani la suprafata pielii.

dud_negru

Este foarte folositor dudul in tratarea numeroaselor afectiuni, dar din pacate s-a constatat o usoara disparitie a acestui copac in ultimii ani chiar si in mediul rural. De aceea este important sa protejam si sa ajutam la raspandirea acestui prieten al sanatatii noastre.

Sa va fie de folos!

 

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

harta lemuria atlantida

Ce mostenire spirituala ai – de atlant sau lemurian?

 

Despre atlanti  a auzit aproape toata lumea gratie scrierilor lui Platon, indiferent de gradul de interes pentru laturile misterioase ale existentei noastre. Ceea ce nu este tot atat de cunoscut este faptul ca pe langa atlanti a mai existat o alta mare civilizatie antica: lemurienii.

Cele doua civilizatii au coexistat in trecutul indepartat al planetei o buna perioada de timp. Daca despre atlanti asa cum spuneam, Platon este cel care a scris prima data, el oferind si descrierea cea mai exacta a civilizatiei acestora, scrierile privind existenta lemurienilor nu sunt atat de cunoscute asa cum ar fi fost normal. Doar traditiile indepartate din acea partea a globului unde acum se afla Australia si Noua Zeelanda mai aminteste de vechii lemurieni si faptele si poemele lor, precum si cateva constructii colosale din piatra aruncate din loc in loc pe intinderea planetei noastre.

Cele doua civilizatii erau pe cat de dezvoltate, pe atat de diferite: daca atlantii erau recunoscuti pentru progresul tehnologic care le conducea existenta (lucru care in final a cauzat si caderea si apoi distrugerea intregii lor civilizatii), lemurienii au fost mult mai pasnici si inclinati catre laturile mistico-religioase ale existentei lor. Atlantii, posesori ai unei tehnologii de invidiat care avea la baza producerea energiei printr-un fel de cristale potrivit lui Edgar Cayce, au ales sa-si dedice toate eforturile in vederea dezvoltarii civilizatiei proprii cu ajutorul tehnologiei.

La polul opus, lemurienii fara a beneficia de un avantaj tehnologic iesit din comun, si-au indreptat atentia catre interior, catre Suflet si tainele vietii interioare ca modalitate de existenta. Cunoscuti ca preoti devotati, lemurienii au avut cam aceleasi realizari in plan fizic ca atlantii, doar ca prin alte metode de lucru si la o scara mai reduse datorita dezinteresului lor pentru lucrurile materiale si efemere.

piramide pe glob

(Localizarea celor mai importante piramide pe mapamond)

Capetele numite Moai din Insula Pastelui (localizata in sud-estul Oceanului Pacific, aproximativ in locul in care a fost situat si continentul vechilor lemurieni), stau marturie pentru realizarile lor arhitecturale impresionante. De asemenea, constructiile din America de Sud, atribuite ca apartinand civilizatiilor maya si olmece arata de asemenea gradul de perfectionare a acestora atunci cand se dorea realizarea unei constructii menite sa dainuiasca peste timp. Desi exista elemente asemanatoare intre cele doua civilizatii, acestea difera si din punct de vedere arhitectural si al modalitatilor de realizare a constructiilor.

piramide egipt

Cu toate ca ambele civilizatii au construit piramide, acestea difera foarte mult intre ele, apartenenta piramidelor la o civilizatie sau alta fiind vizibila atat prin forma cat si prin localizarea acestora pe suprafata Terrei. Piramidele atlante sunt identificate ca fiind acele piramide cu varful ascutit, precum arhicunoscutele piramide de la Giza din Egipt, sau cele din Europa. Piramidele lemuriene sunt acele piramide realizate in trepte, al carui varf il constuie un platou, de cele mai multe ori ceremonial. Astfel de piramide gasim atat in America de Sud, cat si in China, locuri in care lemurienii ramasi s-au retras in urma scufundarii continentului lor.

piramide mexic

Din pacate ambele civilizatii au avut parte de un sfarsit tragic si ironic, asemănător: s-au scufundat in mare. Prima data au pierit lemurienii, urmati la cateva secole de atlanti. Multe suflete au pierit in acele cataclisme care au sfarsit cele doua civilizatii, o parte din ele aflandu-se acum din nou pe Pamant, intrupate in persoane raspandite pe toate continentele lumii.

Cei mai multi nu-si amintesc de existentele precedente, dar in stare de hipnoza regresiva si cu vointa de cunoastere din partea lor, anumite informatii au iesit la suprafata aratandu-ne câteva dintre cele mai interesante aspecte ale existentei lor indepartate. Cei pasionati de vietile anterioare si influentele lor in vietile actuale cunosc faptul ca anumite caracteristici se pastreaza de la o intrupare la alta, caracteristici care daca sunt analizate cu atentie ne pot arata apartenenta uneia sau alteia dintre civilizatii. Bineinteles ca nu toti cei intrupati in acest moment au fost intrupati si in acele vremuri imemorabile, dar daca recunosti anumite caracteristici la tine, atunci destul de probabil ca ai facut parte din civilizatia respectiva la un moment dat.

piramida oras atlantida

 

Voi incepe cu atlantii, deoarece gratie scrierilor lui Platon se bucura de o mai mare notorietate in lumea occidentala.

 

Caracteristici ale atlantilor:

Interesati de dezvoltarea tehnologica mai mult decat de dezvoltarea Spiritului

Mândrii si aroganti, posesori ai unei cunoasteri avansate care le-a permis sa controleze civilizatiile invecinate

Interesati de stiinta in detrimentul religiei si a Spiritului

Isi bazeaza majoritatea descoperirilor pe utilizarea exclusiva a elementelor exterioare (aparate, masini, cristale)

Ambitiosi pana dincolo de limita ratiunii cateodata, atlantii au reusit performanta nefericita de a-si distruge propria civilizatie, ducand experimentele dincolo de limita de siguranta.

Reci, calculati, buni cunoscatori ai stiintelor exacte, mai ales a fizicii si matematicii, atlantii sunt caracterizati de o dorinta acerba de cunoastere. Verbul lor preferat era “a descoperi”.

 

Caracteristici ale lemurienilor:

Discreti si modesti, lemurienii s-au evidentiat prin poemele lor in care isi descriau sentimentele si viata

Nu erau atat de dezvoltati tehnologic, considerand ca existenta pe acest Pamant este ceva tranzitoriu, o etapa in pregatirea Sufletului catre o noua destinatie.

S-au ocupat foarte mult de Spiritul lor, nu atat de dezvoltarea unei societati avansate tehnologic, si de dezvoltarea capacitatilor lor mentale (cunnoscute astazi ca si “capacitati psy)

Preoti recunoscuti, au alocat o importanta deosebita traditiei si religiei (in forma care era cunoscuta atunci). Verbul caracteristic „a crede”.

 

harta lemuria atlantida

 

Citind lista de mai sus, poti destul de usor sa-ti dai seama care dintre aceste caracteristi principale le regasesti in actuala ta viata si astfel poti face un prim pas catre identificarea cu una dintre cele doua civilizatii. Bineinteles ca doar aderarea la cateva caracteristici enumerate nu reprezinta un factor definitiv de suprapunere peste una sau alta dintre cele doua civilizatii, dar constituie un punct de plecare pentru o eventuala analiza ulterioara.

Deci, tu carei civilizatii crezi ca i-ai apartinut?

 

Distribuie acest articol si prietenilor tai pentru a afla si ei ce au fost – atlanti sau lemurieni?

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

angel 645591 1280

Magia nasterii si a vietii

 

Multe s-au scris despre magie, din vechime si pana in zilele noastre. Din tot ce am citit si experimentat pana acum, pot spune ca scrierile vechi sunt si cele mai adevarate, mai pline de substanta si adevar. Asta poate pentru ca in vremurile de demult nu oricine avea acces la arta scrierii, astfel incat doar informatiile verificate si sigure meritau transpuse pe pergamente, papirusuri sau tablite. Astazi situatia este cu totul alta, aproape toata lumea cunoaste literele iar arta tainica a scrierii nu mai este chiar atat de tainica ca acum cateva sute sau chiar mii de ani.

 

Revenind la magie, o sa incep prin a va spune ca ea exista cu adevarat. Este o convingere personala care nu poate fi inlaturata. Am destule dovezi in viata care imi arata in fiecare moment al zilei  si al noptii ca magia se afla in tot si  in toate. De la prima raza de soare, pana la momentul incredibil al trecerii omului in alt plan existential odata cu terminarea misiunii pe acest Pamant, magia ne inconjoara pe toti, fie ca suntem constienti de ea, sau nu. Ne-am nascut din magie si iesim din scena tot prin magie, caci cum altfel decat magie poti numi aparitia unei fiinte care are constiinta, miliarde de celule pline fiecare de viata proprie, toate acestea din doar doua celule provenite de la doi indivizi diferiti?

 

Albert Einstein spunea

„Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.”

 

 

Dar nu toti oamenii constientizeaza acest lucru. Prinsi in cavalcada vietii cotidiene, a noilor indatoriri fata de societate si progres, omul uita de cele mai multe ori sa priveasca in jurul sau, privandu-se astfel de bucuria pe care natura doreste sa i-o ofere.

Altii dimpotriva, vrajiti (in sensul bun) de magia naturii, aleg sa-si dedice viata retragandu-se de multe ori din societate in mijlocul naturii, locul in care au constatat ca se simt cel mai bine. Sunt cunoscuti de ceilalti ca pustnici. Exista insa si o alta categorie, aceea a celor care sunt constienti de toate aceste lucruri si incearca sa imbine magia naturii cu magia cotidianului.

Oricare ar fi categoria din care faci parte, magia este la fel de prezenta in viata ta, iar asta dintr-un motiv extrem de simplu: magia inseamna energie in transformare. Orice forma de energie care isi schimba starea trecand la o alta diferita, este o picatura de magie la care esti martor constient sau nu de acest lucru.

 

Fie ca esti barbat sau femeie, la un moment in viata ta, daca ai noroc o celula anume din corpul tau se va intalni cu o alta singura celula din corpul unei alte persoane, iar aceste doua vor inceta sa mai existe individual, devenind o prima si unica celula a unei alte entitati. Magie mai mare decat aparitia unui copil, a Vietii, nu poate exista in toata Creatia. Iar asta este ceea ce se intampla doar la nivel fizic. La nivel subtil, nemasurabil de aparatele oamenilor de stiinta, lucruri sunt chiar mai colorate si mai pline de mister. Dupa ce noua faptura prinde forma, ceva si mai extraordinar se intampla: un Spirit intra in acea noua fiinta abia formata, iar aceasta capata astfel un Suflet si o constiinta cu care va merge mai departe toata perioada harazita a fi intrupata atunci si acolo.

 

„Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.” 

 

Aceasta este magia Vietii si o traim 24 ore din 24 inca de dinainte de a fi macar constienti ca existam. Dar lucratura magica se continua si dupa incetarea vietii, dovedind daca mai era nevoie ca viata asa cum o stim noi nu este altceva decat o etapa din ciclul cine stie cat de prelungit a unei existente a Spiritului.

Acel Spirit care odata a ales sa intre intr-un corp de carne, la un moment dat trebuie sa-l paraseasca, lasandu-l gol ca pe o carcasa care a fost doar o etapa din dezvoltarea lui. Intocmai ca un fluture care isi paraseste coconul in care a intrat ca omida, si Spiritul paraseste corpul fizic spre a se indrepta catre o noua transformare, de data aceasta la nivel spiritual. In urma perioadei in care a stat inchis in conon, Spiritul si el s-a transformat, devenind mai bun, mai experimentat, mai cunoscator in ale magiei universale si a Creatiei. Intorcandu-se inapoi in Lumea Spiritelor de unde a venit la intrupare, va beneficia de cateva momente de ragaz pentru a asimila informatiile invatate in ultima intrupare, inainte de a se avanta din nou intr-un alt cocon care-i va fi noul corp si noul suport in care va acumula alte si alte informatii despre Magia Vietii.

 

Voi incheia aceste randuri cu un alt citat, tot din A. Einstein care spunea:

„Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.”

 

Eu am ales deja. Tu ce alegi sa crezi? :)

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.