Neuroștiința motivului pentru care continui să ai relații cu aceeași tip de persoană

 

Ai jurat că următoarea relație va fi diferită. Ți-ai promis că vei alege mai bine de data asta, vei evita steagurile roșii, vei avea încredere în instinctul tău. Cu toate acestea, iată-te din nou, după trei luni cu ceva care pare ciudat de familiar – aceleași argumente, aceleași modele emoționale, același resentiment care te-a făcut să părăsești ultima persoană.

Bine ați venit la neuroștiința atașamentului: unde creierul tău, conceput pentru supraviețuire, îți ține viața amoroasă blocată într-o buclă nesfârșită. Dați vina pe biologie.

 

Algoritmul antic al creierului tău

Programele de supraviețuire vechi de milioane de ani îți controlează acum deciziile.

Creierul uman a evoluat nu pentru fericire, ci pentru supraviețuire. Când vine vorba de relații, acest lucru creează un paradox fascinant: suntem programați neurologic să căutăm ceea ce ni se pare familiar, nu ceea ce ne face să evoluăm. Mintea ta inconștientă funcționează ca un algoritm de potrivire a modelelor, scanând constant relații care oglindesc primele tale experiențe de atașament – chiar și atunci când acele modele sunt distructive.

Cercetările revoluționare ale Dr. Amir Levine asupra stilurilor de atașament ale adulților dezvăluie că creierul nostru codifică literalmente șabloanele de relații în primii ani de viață (Levine & Heller, 2010). Aceste căi neuronale devin atât de adânc înrădăcinate încât recreăm inconștient dinamica relațiilor familiare, confundând repetiția cu „chimia” și confortul cu compatibilitatea.

 

Capcana dopaminei: De ce haosul se simte ca dragostea

Sistemul de recompense al creierului tău tratează dragostea inconsecventă ca pe un slot machine cosmic.

Dacă relațiile tale timpurii au implicat îngrijire inconsecventă, creierul tău a învățat să asocieze dragostea cu incertitudinea. Dopamina nu crește în timpul plăcerii constante – crește în timpul plăcerii intermitente (Schultz, 2016).

Aceasta înseamnă că dacă ai crescut cu o disponibilitate emoțională imprevizibilă, creierul tău interpretează dinamica relației ca fiind „incitantă” mai degrabă decât epuizantă. Persoana care trimite mesaje în mod constant și apoi dispare nu este misterioasă și atrăgătoare – declanșează căi de dopamină care te țin vigilent pentru atenția părinților.

Sistemul tău nervos echivalează dragostea cu alarma. Pacea se simte plictisitoare pentru că creierul tău interpretează siguranța ca lipsă de informații importante. Renunță la povestea că ești distrus pentru că ești atras de oameni indisponibili. Pur și simplu urmezi programarea neuronală care te-a ținut în viață.

 

Fenomenul familiar al străinului

Mintea ta inconștientă recunoaște „acasă” în oamenii care oglindesc relațiile tale timpurii.

Studiile de imagistică a creierului de neurologului Helen Fisher arată că atracția activează regiunile asociate cu recompensa și pofta (Fisher et al., 2016). Dar aceste regiuni se activează cel mai puternic atunci când întâlnim oameni care ne amintesc subconștient de îngrijitorii noștri timpurii.

Creierul tău procesează indicii subtile – modele vocale, expresii faciale, miros – care declanșează recunoașterea inconștientă. Simți o „scânteie” inexplicabilă, fără să-ți dai seama că sistemul tău nervos tocmai a identificat pe cineva care se mișcă prin lume ca părintele tău indisponibil emoțional.

Mintea conștientă construiește narațiuni despre conexiunile sufletului. Între timp, creierul tău inconștient își urmează programarea: această persoană se simte ca acasă.

 

De ce nu este suficientă conștiința de sine

Intuiția singură nu poate reconfigura căile neuronale formate înainte de gândirea conștientă.

Cunoașterea acestor modele nu le rupe automat. Căile neuronale care guvernează atașamentul operează sub conștientizarea conștientă, în regiunile creierului care s-au dezvoltat înainte de limbaj și gândirea rațională.

Acesta este motivul pentru care terapia axată pe înțelegere adesea nu reușește să creeze schimbări de durată. Poți înțelege intelectual că ești atras de oameni indisponibili, în timp ce te simți atras de ei. Amigdalei tale nu-i pasă de informații; îi pasă de supraviețuire, ceea ce înseamnă să rămână cu familiarul.

Cercetările Dr. Bessel van der Kolk arată că schimbarea tiparelor de atașament necesită implicarea corpului și a sistemului nervos, nu doar a minții gânditoare (van der Kolk, 2014).

 

Neuroștiința ruperii tiparului

Crearea siguranței interne permite sistemului nervos să înflorească in noi posibilități de relație.

Creierul tău rămâne neuroplastic pe tot parcursul vieții. Noile experiențe pot reconfigura căile neuronale, dar necesită siguranță, repetiție și conștientizare conștientă combinată cu experiența simțită.

Reglarea sistemului nervos: Practici precum meditația, yoga și respirația activează sistemul nervos parasimpatic, creând condiții pentru o alegere conștientă, mai degrabă decât o reacție inconștientă (Porges, 2011).

Conștientizarea somatică: Aflați cum diferiți oameni vă afectează sistemul nervos. Această persoană îți face pieptul să se simtă deschis sau îți ții respirația? Corpul tău știe înaintea minții tale.

Experiențe corective: Creierul se schimbă prin experiență, nu prin analiză. Conexiunile sigure și consistente construiesc noi căi neuronale.

Întâlniri conștiente: Tratați întâlnirile ca pe o cercetare. Întreabă: Sunt atras de vitalitatea acestei persoane sau de familiaritatea ei?

 

Dincolo de vindecarea individuală: contextul cultural

Nu eșuezi în relații – navighezi într-un sistem cultural conceput pentru a-ți declanșa nesiguranțele

Mulți dintre noi înotăm în ape culturale care îngreunează atașamentul sigur. Rețelele sociale creează o realitate artificială. Aplicațiile de întâlniri gamifică conexiunea umană. Instabilitatea economică face ca angajamentul să pară imposibil.

Același sistem nervos care a învățat să asocieze dragostea cu anxietatea întâlnește acum un peisaj de întâlniri conceput pentru a declanșa acel răspuns. Supraviețuiești într-un sistem care profită de nesiguranța ta.

 

Paradoxul alegerii conștiente

Adevărata alegere apare în spațiul dintre recunoaștere și vechile modele.

Nu poți gândi cum să ieși din tiparele inconștiente, dar nici nu le poți schimba fără conștiință de sine. Calea de urmat necesită înțelegerea programării în timp ce creați noi experiențe care schimbă definiția sistemului nervos pentru siguranță.

Aceasta înseamnă abordarea relațiilor cu o onestitate fără precedent cu privire la ceea ce au căutat tiparele tale inconștiente. Înseamnă să alegi persoana care se simte surprinzător de calmă, mai degrabă decât dramatic de interesantă. Înseamnă să recunoști că compatibilitatea autentică poate părea plictisitoare la început.

Persoana cu care continui să te întâlnești este simptomul, nu problema principală. Adevărata muncă se întâmplă în spațiul dintre recunoaștere și alegere – acel moment în care simți atracția familiară ia o pauză mentală pentru a te întreba: „Cum ar arăta dragostea dacă nu ar trebui să doară?”

Algoritmii antici ai creierului tău te-au adus până aici – este timpul să scrii un cod nou.

 

Neuroștiința motivului pentru care continui să ai relații cu aceeași tip de persoană

 

Referinţe

Fisher, H., Xu, X., Aron, A. și Brown, L. L. (2016). Dragoste intensă, pasională, romantică: O dependență naturală? Cum se pot informa reciproc domeniile care investighează romantismul și abuzul de substanțe. Frontiere în psihologie, 7, 687. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2016.00687

Schultz, W. (2016). Codificarea erorilor de predicție a recompensei dopaminei. Dialoguri în neuroștiințe clinice, 18(1), 23-32. https://doi.org/10.31887/DCNS.2016.18.1/wschultz

Van der Kolk, B. A. (2014). Corpul păstrează scorul: creierul, mintea și corpul în vindecarea traumei. Viking. https://www.penguinrandomhouse.com/books/313183/the-body-keeps-the-score-by-bessel-van-der-kolk-md/