SĂRBĂTOAREA DE IARNĂ – NASTEREA LUI IISUS
În ce anotimp S-a născut Cristos? Saturnalia – cadouri, pomi de Crăciun şi alte obiceiuri. Ziua lui Ioan Botezătorul. Ziua Înălţării la cer a Mariei. Ziua întâmpinării Domnului. Cum au fost adoptate, rebotezate şi creştinizate unele zile păgâne.
CRĂCIUNUL – 25 DECEMBRIE – este ziua desemnată în calendarele noastre ca ziua naşterii lui Cristos. Dar este aceasta cu adevărat ziua în care S-a născut El? Au obiceiurile de astăzi din acest anotimp o origine creştină? Sau Crăciunul este un alt exemplu de amestec între păgânism şi creştinism?
O privire aruncată asupra cuvântului „Christmas” („Crăciun” în engleză) indică faptul că este un amestec. Deşi include Numele lui Cristos („Christ”), menţionează şi „liturghia” („Mass”). Dacă luăm în considerare toate ceremoniile perfecţionate, rugăciunile pentru cei morţi, ritualurile transsubstanţierii şi complicatele ritualuri ale liturghiei romano-catolice, poate oare cineva să facă cu adevărat legătura între acestea şi Isus din Evanghelii? Dacă privim chestiunea din această perspectivă, cuvântul „Christ-mass” este o contradicţie în sine.
Cât priveşte adevărata dată a naşterii lui Cristos, ziua de 25 decembrie trebuie pusă sub semnul întrebării. Când S-a născut Isus, „în acelaşi ţinut erau nişte păstori care stăteau pe câmp, păzindu-şi turma în timpul nopţii” (Lc.2:8). Păstorii din Palestina nu stăteau pe câmp în miezul iernii! Adam Clarke a scris: „Deoarece aceşti păstori încă nu-şi duseseră acasă turmele, se poate presupune că luna octombrie încă nu începuse şi că, prin urmare, Domnul nostru nu S-a născut în 25 decembrie, când turmele nu mai stăteau afară pe câmp. Tocmai din acest motiv ar trebui să se renunţe la decembrie ca lună de naştere a lui Isus”.
Cu toate că Biblia nu ne spune în mod expres data naşterii lui Isus, sunt indicii că a fost probabil în toamna acelui an. Ştim că Isus a fost crucificat primăvara, în timpul Paştelui (Io.18:39). Socotind că lucrarea Sa a ţinut trei ani şi jumătate, lucrul acesta ar plasa începutul lucrării Sale toamna. Pe atunci, El avea cam treizeci de ani (Lc.3:23), vârsta recunoscuta pentru ca un bărbat să poată deveni oficial preot sub Vechiul Testament (cf. Num.4:3). Dacă El a împlinit treizeci de ani toamna, atunci naşterea Lui a avut loc toamna, în urmă cu treizeci de ani.
Pe vremea naşterii lui Isus, Iosif şi Maria plecaseră la Betleem să se înscrie. Nu există nici un document care să indice că înscrierea s-a făcut în miezul iernii. Un timp mai logic al anului ar fi fost toamna, la sfârşitul secerişului. Dacă aşa au stat lucrurile, la Ierusalim ar fi avut loc sărbătoarea corturilor, fapt care ar explica de ce s-a dus Maria împreună cu Iosif (cf. Lc.2:41). Aceasta ar explica şi de ce nici chiar la Betleem „nu era cameră în han” (Lc.2:7). Potrivit lui Josefus, Ierusalimul era în mod normal un oraş de 120.000 locuitori, dar în timpul sărbătorilor, câteodată se adunau până la două milioane de evrei. Mulţimi atât de mari nu numai că umpleau Ierusalimul, dar şi localităţile din jur, inclusiv Betleemul, care se află la numai opt kilometri spre sud. Dacă Maria şi Iosif făceau călătoria atât ca să participe la această sărbătoare, cât şi ca să se înscrie, aceasta ar plasa naşterea lui Isus toamna.
Nu este esenţial să ştim data exactă în care S-a născut Cristos – principalul fapt fiind, desigur, acela că S-a născut! Luând parte la Cina Domnului, primii creştini au comemorat moartea lui Cristos (l. Cor.11:26), dar nu avem nici o mărturie a vreunei datini speciale legată de naşterea Sa. The Catholic Encyclopedia spune: „Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”.
Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Cristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului 4. Totuşi, în secolul 5, după cum subliniază The Encyclopedia Americana, s-a dat ordin ca naşterea lui Cristos să fie pentru totdeauna sărbătorită în această dată, chiar dacă ea era ziua vechii sărbători romane a naşterii lui Sol, unul din numele zeului-soare”.
Frazer spune: „Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui – mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită, Naşterea’ –Naşterea soarelui‘”. Oare această sărbătoare păgână a fost responsabilă pentru alegerea de către biserica romano-catolică a zilei de 25 decembrie? Vom lăsa să răspundă The Catholic Encyclopedia. „Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie”! Mitraismul isi are originile in Zoroastranism, al carui zeu solar era Ahura Mazda.
Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! „Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Cristos cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul bazilicii apostolilor, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea”.
Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. „În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare”. Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica romano-catolică l-a adoptat ca timp al naşterii lui Cristos.
Câteva din obiceiurile de Crăciun din zilele de azi au fost influenţate de Saturnalia romană. „Este cunoscut de toţi”, spune un scriitor, „că mare parte din lucrurile pe care le asociem cu sezonul Crăciunului – sărbători, oferirea de cadouri şi sentimentul general de bunăstare – nu este altceva decât moştenirea lăsată de sărbătoarea romană de iarnă a Saturnaliei. rămăşiţe din păgânism”.
Tertulian a menţionat că practica schimbului de cadouri a fost o parte a Saturnaliei. Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri. Israeliţii îşi ofereau cadouri unul altuia în timpul sărbătorilor – chiar şi în sărbătorile ţinute doar ca un simplu obicei (Est.9:22). Iisus a primit cadouri de la Magi..care erau Zoroastrieni.
Pomul de Crăciun, aşa cum îl ştim noi, datează doar de câteva secole, deşi ideile privitoare la pomii sacri sunt foarte vechi. O veche legendă babiloniană spune despre un pom permanent verde, care a crescut dintr-un trunchi de copac mort. Vechiul trunchi îl simboliza pe Nimrod cel mort, noul pom permanent verde simboliza faptul că Nimrod a revenit la viaţă în persoana lui Tamuz!
Printre druizi, sacru era stejarul, printre egipteni era palmierul, la Roma era bradul, împodobit cu boabe roşii în timpul Saturnaliei! Se credea că zeul scandinav, Odin, dă daruri deosebite în timpul sărbătorilor de Crăciun celor care se apropiau de bradul lui sacru.” În cel puţin zece referinţe biblice, pomul verde este asociat cu doctrinele altor religii (l. Re.14:23, etc.). Deoarece toţi pomii sunt verzi cel puţin o parte a anului, menţiunea specială de „verde” se referă probabil la pomii permanent verzi.
In multe din scrierile apocrife Iisus le vorbeste apropiatilor sai despre cei 3 pomi ai vietii, aflati pe trepte diferite de evolutie spirituala si Ceruri. El chiar face o prezentare destul de detaliata a acestor Ceruri si a diferitelor functii ale spiritelor ce pazesc acesti pomi vesnic verzi.
„Împodobirea bradului”, de Ludwig Richter (1803).
Luând în considerare toate aceste lucruri, este interesant să comparăm o afirmaţie făcută de Ieremia cu obiceiul de astăzi al împodobirii unui pom în perioada Crăciunului. „Obiceiurile oamenilor sunt deşarte: căci unul taie un copac în pădure, lucrarea mâinilor unui meşter cu toporul. Ei îl acoperă cu argint şi cu aur, îl înţepenesc cu cuie şi ciocane ca să nu se mişte. Ei stau drept ca palmierul, dar nu vorbesc” (Ier.19:3,4).
Oamenii din vremea lui Ieremia, după cum arată contextul, făceau de fapt un idol dintr-un pom, cuvântul „meşter” fiind nu doar un simplu tăietor de lemne, ci unul care dăltuia idoli (Is.40:19,20; Os.8:4-6). Cuvântul „topor” se referă aici concret la o unealtă de sculptură. Citând acest pasaj din Ieremia, nu vrem să tragem concluzia că cei care pun astăzi pomi de Crăciun în casele sau bisericile lor se închină acestor pomi. Totuşi, asemenea obiceiuri ne furnizează exemple vii ale modului în care s-au făcut amestecurile.
Se recunoaşte în general că ziua de 25 decembrie nu a fost data reală la care S-a născut Isus şi că multe din obiceiurile de Crăciun din ziua de azi derivă din origini precreştine.
În secolul 6, misionarii catolici au fost trimişi în partea de nord a Europei să-i adune pe păgâni în ţarcul roman. Au descoperit că data de 24 iunie era o zi foarte iubită printre aceşti oameni. Ei au încercat să „creştinizeze” această zi, dar cum? La acea dată, ziua de 25 decembrie fusese adoptată ca zi de naştere a lui Cristos. Deoarece ziua de 24 iunie era cu aproximativ şase luni înaintea zilei de 25 decembrie, de ce să nu numească această zi ziua de naştere a lui Ioan Botezătorul! Ioan s-a născut, reamintim, cu şase luni înaintea lui Isus (Lc.l:26,36). Astfel, ziua de 24 iunie este cunoscută în calendarul papal ca ziua Sf. Ioan!
În Britania, înaintea pătrunderii creştinismului, ziua de 24 iunie era serbată de druizi cu vâlvătăi de focuri. Herodot, Wilkinson, Layard şi alţi istorici vorbesc despre aceste focuri ceremoniale în diferite ţări. Când ziua de 24 iunie a devenit ziua Sf. Ioan, au fost adoptate şi focurile sacre şi au devenit „focurile Sf. Ioan”! Acestea sunt menţionate ca atare în The Catholic Encyclopedia. „Am văzut oameni care fugeau şi săreau prin focurile Sf. Ioan în Irlanda”, spune un scriitor din secolul trecut, „. mândri că trec prin foc nepârliţi. crezând că sunt binecuvântaţi într-un mod deosebit prin această ceremonie”. Se pare că astfel de ritualuri îl onorează mai curând pe Moloh decât pe Ioan Botezătorul!
Ziua de 24 iunie era considerată ca fiind consacrată zeului-peşte antic Oannes, un nume după care era cunoscut Nimrod. Într-un articol despre Nimrod, Fausset spune: „Oannes, zeul-peşte, care a civilizat Babilonul, s-a ridicat din marea Roşie.” În limbajul latin din biserica romano-catolică, Ioan era numit JOANNES. Observaţi cât de asemănător este acesta cu OANNES! Asemenea similarităţi au ajutat la promovarea cu mai mare uşurinţă a amestecului păgânismului cu creştinismul.
O zi, care în vremurile păgâne era considerată ca fiind consacrată lui Isis sau Dianei (Artemis/Cybele din Ephesus), 15 august, a fost pur şi simplu redenumită ca ziua „Adormirii Maicii Domnului” şi până în vremea noastră este foarte respectată.”
O altă zi adoptată din păgânism, probabil pentru a o onora pe Maria, se numeşte „Intrarea Maicii Domnului în biserică” sau „Purificarea Binecuvântatei Fecioare” şi este serbată în 2 februarie. În legea mozaică, după naşterea unui copil de parte bărbătească, mama era considerată necurată timp de patruzeci de zile (Lev.12). „Şi când s-au împlinit zilele purificării ei după Legea lui Moise”, Iosif şi Maria L-au înfăţişat pe Copilaşul Isus în templu şi au adus jertfa prescrisă (Lc.2:22-24). Adoptând ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Isus, data de 2 februarie părea să se potrivească bine cu purificarea Mariei. Dar ce a avut aceasta de a face cu folosirea lumânărilor în această zi? În Roma păgână, această sărbătoare era ţinută prin ducerea unor torţe şi lumânări în onoarea lui Februa, după care este numită luna noastră februarie! Grecii ţineau sărbătoarea în onoarea zeiţei Demeter (lat. Ceres), mama Persephonei (lat. Proserpina), care îşi căuta fiica prin lumea subterană împreună cu participanţii la sărbătoare care purtau lumânări.” Putem vedea astfel cum adoptarea zilei de 2 februarie pentru a onora purificarea Mariei a fost influenţată de obiceiuri păgâne ce implicau lumânări, chiar până la a o numi „Candlemas” (în engleză, „candle” înseamnă lumânare – n.tr.). În această zi sunt binecuvântate toate lumânările care urmează să fie folosite în timpul anului în ritualurile catolice.
The Catholic Encyclopedia spune: „Nu e nevoie să trecem sub tăcere faptul că lumânările, ca şi tămâia şi apa sfinţită, au fost folosite în mod obişnuit în închinarea păgână şi în ritualurile făcute în interesul celor morţi”.
Autor: Ralph Woodrow
#EVOLUTIESPIRITUALA
