602839 190622207748634 696650010 n

Despre EGREGORI, OAMENI, MOARTE, ENTITATI, ENERGII

Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007
cu participarea Florian Pittis si d.Palmyra 

EGREGORI
Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent

Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria sau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure. Mare atentie la cap.4 .
Inceputul este o documentare accesibila public, dar continuarea este dictata direct din Lumea de Dincolo de ambele Entitati care m-au ajutat .  Aceasta este valabil la organizarea cap1. si la tot materialul din cap2-4 . Comentariile dintre acolade …//  ii apartin lui Motu Pittis si nu vrea sa i le schimb in proza.
Fac apel la cei care au cursuri despre aceste subiecte sa imi trimita si mie o copie pe adresa personala . Ma intereseaza atat viziunea SRR cat si a altor curente spirituale. Daca subiectul este atins de SRR( grd 6-10 ), sunt foarte interesat de parametrizare si etaloane de masura. ( atentie cand masurati Acceptul Sf. Treimi pentru accesul meu la aceste informatii. Nu am in mod continuu acces la astfel de informatii. Va rog masurati maximul permis transcendent si dati-mi posibilitatea sa le citesc atunci cand am permisiunea ).
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

1. Teoria morfogenetica ( demonstratia stiintifica e existentei egregorilor )

Teoria morfogenetica si-a dovedit pana acum in foarte multe cazuri valabilitatea si, pentru cel cu mintea deschisa, reprezinta un instrument foarte pretios prin intermediul caruia pot fi explicate o serie intreaga de fenomene si, mai mult decat atat, pot fi chiar generate si stabilizate altele.
Sheldrake de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiintelor vii, care nu puteau fi explicate in niciun fel, pana la el. Vom descrie aici doua experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.
In primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa in 1920 inteligenta soarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care soarecii trebuiau sa treaca pentru a gasi hrana. in experiment se nota timpul in care soarecii reuseau sa ajunga la hrana. Spre uimirea lui, a constatat ca pe masura ce apareau noi generatii de soricei, timpul mediu in care acestia ajungeau la hrana devenea tot mai mic, astfel incat generatia a 20-a de soareci ajungea in medie la hrana de zece ori mai repede decat prima generatie.
A fost ca si cum o invatatura a celor adulti se transmitea la copii. McDougall stia, la fel ca noi toti, ca genetic nu se poate transmite invatatura, decat poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipa de oameni de stiinta din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact acelasi labirint ca si McDougall. Rezultatele lor au fost si mai uluitoare: prima generatie de soareci a parcurs labirintul aproximativ in acelasi timp ca generatia 20 a lui McDougall, iar unii dintre soricei au gasit drumul aproape imediat, mergand direct la tinta. In acest caz explicatiile genetice puteau fi eliminate din start si la fel si alte explicatii bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Cu toate acestea, experienta soriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungand la cei din Anglia, fara sa existe nici o explicatie fizica pentru aceasta.
Un al doilea experiment a avut loc in 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimute (Macaca Fuscata) a fost observata timp de 30 de ani. La un moment dat cercetatorii au inceput sa ofere maimutelor fructe dulci, aruncate in nisip. La maimute le placeau foarte mult fructele, dar trebuiau sa le manance acoperite cu nisip, ceea ce era neplacut pentru ele.
La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit ca putea rezolva problema spaland fructele intr-o apa din apropiere. Imo i-a aratat aceasta mamei ei. Totodata colegii ei de joaca au invatat aceasta si si-au invatat si familiile cum sa faca. Oamenii de stiinta au asistat la felul in care din ce in ce mai multe maimute au invatat cum sa spele fructele in apa.
Intre 1952 si 1958, toate maimutele tinere din colonie au invatat spalatul fructelor. Doar unele dintre maimutele adulte, care au imitat copii, au aplicat si ele acest lucru. Celelalte maimute adulte au continuat sa manance fructele pline de nisip. Apoi ceva uimitor s-a intamplat: de la un anumit numar de maimute care isi spalau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare exploziva. Daca dimineata doar o parte din maimute foloseau aceasta cunoastere, seara aproape toate maimutele deja spalau fructele. De asemenea alte colonii de maimute din alte insule, precum si maimute de pe continent, au inceput aproape imediat sa-si spele fructele. Nici in acest caz nu a putut fi gasita o explicatie conventionala cum cunoasterea s-a raspandit asa de repede, trecand apa, fara sa fi existat contacte directe intre diversele colonii .
Rupert Sheldrake, analizand aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a mentine cunoasterea oricaror fenomene, nu doar din lumea vie, ci si din cea minerala sau chiar cuantica. El a postulat ca aceste campuri inregistrau intr-un anumit fel toate informatiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenta formatoare asupra tuturor fiintelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel incat noile evenimente sa se incadreze oarecum in noul tipar.
Am putea sa asemanam aceste campuri morfice (CM) cu un fel de matrite in care este turnat metalul topit pentru ca sa ia forma respectiva. O comparatie si mai buna este cu pamantul peste care ploua. Initial acesta este perfect plan, dar apoi apa incepe sa sape mici santuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste santuri se adancesc si din ce in ce mai multa apa curge pe acolo.
In comparatia noastra, santurile sunt noile campuri morfice create, care creaza obisnuinta ca lucrurile sa se petreaca predominant intr-un anumit fel si nu in altul. In linii mari, teoria morfogenetica explica mult mai aprofundat si extinde ceea ce noi numim „obisnuinta”.
Din momentul postularii ei, teoria morfogenetica s-a dovedit imediat un instrument exceptional. Deja puteau fi explicate o serie intreaga de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, in psihologie aplicabilitatea a fost imediata, si de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui C.G. Jung.
In cercetarile sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate daca nu ar exista un gen de conexiune intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, Jung a descoperit ca unii eschimosi aveau vise cu serpi sau paianjeni, desi acestia nu exista in cercul polar si nici nu existau alte surse de unde sa afle despre existenta lor. De fapt, nici eschimosii in cauza nu stiau cu ce viseaza, dar cand desenau imaginile respective, cineva putea recunoaste imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconstient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai putin cuplat, si prin intermediul caruia are acces la o serie intreaga de cunostinte, arhetipuri si obiceiuri. Acest subconstient colectiv corespunde partial campurilor morfice din teoria morfogenetica.
Totodata au putut fi explicate performantele sportivilor, care cresc in mod vizibil de la o generatie la alta, desi structura biologica a omului este oarecum constanta si chiar in epoca moderna decade datorita alimentatiei nesanatoase, sedentarismului si ruperii fata de natura si de ritmurile ei normale. Aceasta crestere a performantelor nu poate fi pusa doar pe seama antrenamentului, fiindca ea se manifesta inca de la varste fragede, la care copii mici dau dovada de performante mult mai bune decat cei din trecut. In acelasi fel in scoli, programa scolara devine din ce in ce mai incarcata si copiii asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte.
Campurile morfice (sau morfogenetice) se manifesta si la nivel de comunitati umane sau de tari. Chiar intre doua tari vecine pot exista unele diferente morfice mari, care genereaza modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt vestiti pentru calmul lor, latinii pentru „sangele fierbinte”, francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind in general mai corecti si muncitori, germanii mai rigizi si atenti la detalii, etc. Aceste diferente creaza ceea ce se numeste „egregor” national, si care reprezinta o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Intre egregorul unui neam si cultura si traditia sa exista o dependenta biunivoca: pe de-o parte traditia si cultura fac sa se structureze un egregor specific, iar pe de alta parte acest egregor transmite prin campuri morfice generatiilor urmatoare obisnuinta de a se incadra in aceasi cultura, religie, obiceiuri, etc. Multi turisti sau emigranti constata in mod direct aceste diferente de obiceiuri, mentalitati si comportamente care sunt puse doar pe seama culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific natiunii respective.
In domeniul biologiei, TM a facut posibila aparitia unor teorii si descoperiri de ultima ora, care tin de frontierele stiintei si care, de fapt, au facut sa apara controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinta vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplata la un camp morfic mult mai general si care este de natura energetica, vibratorie.
Aici trebuie sa fim bine intelesi: TM nu postuleaza direct existenta sufletului, ci ne referim la un camp energetic transindividual, o obisnuinta colectiva in care se incadreaza fiecare individ, atat fizic cat si psihic.
Sheldrake a constatat in mod corect ca, pentru ca un camp morfic sa poata actiona, este necesar ca in organismul viu, inca de la nivel celular, sa existe structuri care receptioneaza informatiile respectivului camp morfic. Totodata este necesar sa existe structuri emitatoare, care din diverse actiuni fizice sa influenteze – in sensul structurarii lor – diverse campuri morfice. De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantica, chiar particulele subnucleare sunt supuse unor campuri morfice specifice, si astfel interactiunea dintre materie si energie se desfasoara la orice scara din Creatie. Sheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie.
Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen. De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult…
De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult? Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere. TM explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile structurale sunt inregistrate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.
Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.
O alta aplicatie uimitoare a TM este in domeniul anumitor aspecte considerate „paranormale”, si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.
Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.
La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.
Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. In acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu. De fapt, efectele gandirii focalizate asupra materiei si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: „obisnuinta este cea de a doua natura” sau „daca semeni o obisnuinta, culegi un destin”.
O mare parte din ceea ce numim „destin” sau „soarta” este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel. Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.
Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.
Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza „destinul”, prin campuri morfice specifice generate de catre ele. De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.
Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, CM sa atinga o intensitate specifica, un gen de „masa critica”, pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic. Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.
Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.
Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc, etc.
2. Definitie
Egregorul este o acumulare impersonala de inforenergii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste inforenergii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon dpdv IE, indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.
         Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară,
formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun.
         Aici este desigur o problema de liber arbitru si de conectare voita Conectarea unui individ sau a unei colectivitati la un egregor se face prin un gand-parola care este chintesenta egregorului, simbolul care caracterizeaza acel egregor. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia, ursul, etc… Diferentele existente intre gandurile uploadate de indivizi in egregor se reduce vectorial la componente in multivers , componentele care sunt identice in un anume vers se aduna intarind egregorul in acel vers in sensul sumei. Componentele antagonice intr-un anume vers se anihileaza vectorial, in timp este posibil ca egregorul sa-si schimbe sensul in o anume zona a realitatii ( de exemplu pentru Romania, cu secole in urma exista o ura puternica fata de turci. Acum se manifesta o indiferenta, poate chiar o vaga admiratie.
         Suma efectelor actiunilor disparate ale unor entitati individuale este o suma aritmetica, in timp ce rezultanta actiunilor unei colectivitati sincronizate este un numar obtinut exponential (deci, mult mai mare). Pe acest fenomen se bazeaza obtinerea rapida de egregori de catre creatorii de secte religioase si de catre artistii ( formatii ) care organizeaza concerte si spectacole.

         Exista si egregori ale celulei sociale numita familie, care asigura continuitatea relatiei intre parteneri si armonizarea actiunilor lor la nivel subconstient.

         Acest egregor este creat de această legătură şi îi datorează ei existenţa.

Reflectarea egregorului sau personificarea acestei legături, este de obicei un amestec de aspecte subconştiente şi conştiente cu privire la felul în care fiecare dintre părţi simte despre cealaltă si despre relatia dintre ele. Egregorul este format în acest caz special din sentimentele subconştiente, şi mai puţin din cele conştiente.  Aceasta ii da puterea pe care o are asupra părţilor implicate . Cand apare o necesitate de schimbare. egregorul exercită negativ această putere, atunci când nu este recunoscută o schimbare în relaţie, sau când se rezistă ei, sau se neagă acea schimbare. Pe de altă parte, egregorul exercită o putere pozitivă, de sprijin, atunci când schimbarea este recunoscută, acceptată şi ne ocupăm deschis si sincer de ea.

Când ambele părţi sunt capabile de a recunoaşte egregorul şi vor să înveţe de la acesta, el poate deveni o unealtă spre a uşura schimbarea şi creşterea. El va revela ceea ce fiecare parte are nevoie să i se reveleze, pentru ca relaţia să înflorească şi pentru ca fiecare persoană să înflorească independent
Pentru a dizolva egregorul este nevoie de tăierea completă a oricărei legături mentale şi emoţionale. Cu alte cuvinte, este foarte greu de realizat. De obicei, egregorul se va schimba doar, în loc de a muri cu adevărat. ( iubirea se transforma in ura, nu in indiferenta….)
Psihologic, egregorul este un lucru complex. Atât timp cât mai există o legătură emoţională, prin definiţie nu aţi „terminat”.
Egregorii mari apartinand unor religii „stinse” sau unor civilizatii demult apuse raman activi in univers o lunga perioada de timp, ajutand la intelegerea si descoperirea elementelor acelei religii sau civilizatii de catre oamenii din viitor, folosindu-si intuitia mult mai mult decat ratiunea ( descoperirea Troiei de catre Schliemann , descoperirea civilizatiei minoice, etc).
3. Clasificarea Egregorilor

Exista trei feluri de egregori.
1. Egregori normali, obisniuiti, al caror simbol este un concept abstract ( idee, popor, partid, obicei, credinta, etc) . Acestia sunt „proprietate comuna” a celor care se conecteaza la egregor, cota de influenta a fiecarui individ fiind direct proportionala cu puterea sa de concentrare si timpul alocat gandurilor trimise spre egregor. Influenta poate fi atat a individului asupra egregorului cat si a egregorului asupra individului. Desigur in ecuatie exista si o marime cvasi-constanta care este acumularea de IE a egregorului. La egregorii obisniuiti aceasta marime cvasi-statica este enorma fata de capacitatea unui individ de a schimba ganduri cu egregorul. De aici rezulta ca un individ oarecare, chiar dotat dpdv al parametrilor IE proprii nu poate modifica semnificativ un egregor. Lucrurile stau un pic altfel cand un grup de indivizi ( eventual puternici IE ) efectueaza transferuri sincronizate de Inforenergii cu egregorul. Dupa cum se stie, functia exponentiala asigura un randament foarte mare, fiind posibila urnirea vectorului egregorului de catre un grup sincronizat de Initiati. Pe acest fenomen isi bazeaza actiunea numeroase grupuri semiinchise, fie francmasonice fie religioase. Secretomania care guverneaza aceste grupuri de actiune este data pe de o parte de necesitatea mentinereii secrete a simbolului egregorului , pentru ca alte grupuri cu interese opuse sa nu-l poata accesa eficient, si pe de alta parte de necesitatea ca userii obisniuiti ai egregorului sa nu stie ca este posibil ca acesta sa fie modificat in functie de interesele unui grup si sa aiba incredere ca egregorul este doar suma gandurilor celor interesati de acel subiect.
2. Egregori extraordinari, al caror simbol este o persoana vie sau o entitate . Acestia sunt proprietatea cvasi-exclusiva a persoanei care este simbolul egregorului, egregorul fiind constituit din gandurile titularului si din gandurile celor care se gandesc la el si la actiunile desfasurate de el. In ceea ce priveste uploadul, si la acest tip de egregor se aplica regulile generale, urca IE in el toti cei care se conecteaza la egregor, in mod individual sau in mod sincronizat. Tine de capacitatile si de puterea de captatie a titularului ca sa-si formeze egregorul prin actiunea unor grupuri coordonate conduse foarte strict de titular atata timp cat sunt concentrate si conectate la egregor. Aceasta actiune complicat de prezentat in scris se face foarte simplu de catre artistii care fac spectacole la sala sau pe stadion, cei prezenti la aceste spectacole avand de regula o traire intensa si bine sincronizata , condusa in sensul dorit de artist. Acesti useri individuali pot avea apoi conexiuni individuale cu egregorul , dar din cauza diferentelor uriase dintre exponentiala si suma simpla ei practic pot fi doar influentati de egregor . Titularul egregorului fiind insa insusi simbolul egregorului, are drepturi depline in a folosi acea energie acumulata si in a-i schimba vectorii din multivers ( asta doar daca are si stiinta necesara, ceea ce nu prea se intampla…) .
3. Exista si un tip intermediar de egregori , si anume cei al caror titular este o colectivitate mica , unita de un tel si un simbol clar definit. Cel mai clar exemplu este cel al unei echipe de fotbal. ( Deoarece jucatorii de fotbal nu prea stiu parapsihologie avansata acesti egregori se comporta in practica ca egregori de tip1 cand e vorba de titulari si ca egregori de tip 2 cand e vorba de useri …).
4. Egregorii ca putere abstracta si ca putere concreta

Fiecare om, dupa ce moare si devine entitate ia cunostinta cu setul de reguli care asigura ciclul transcendent al Fiintelor si al Informatiei in Multivers. Pe timpul cat sunt incarnati, acest set reprezinta o Taina pentru oameni. …//”taina ce doar mortii o stiu”.  Aceasta Taina este raspunsul lui Dumnezeu la asumarea de catre Om a Liberului Arbitru .
Cand moare omul pleaca intr-o calatorie astrala care incepe ca oricare alta ( ca orice adormire ) . Problemele apar cand entitatea vrea sa se intoarca in corp si constata ca acesta nu mai are o interfata compatibila. De regula entitatea isi da seama repede ca ceva nu este chiar in regula si face o prima incercare de intrare in propriul corp dupa 1-25 minute. Sunt si cazuri in care reuseste sa-si animeze corpul, si avem o „near-death experience.” , o intoarcere de pe taramul mortii.[ Aceste cazuri se intampla de regula cand entitatea a fost smulsa prin violenta afara din corp, si corpul nu este foarte avariat. Daca corpul este grav avariat, asistam la chinurile entitatii de a-l anima ( de ex cineva al carui corp este aruncat de pe un bloc dupa ce cade jos, sta nemiscat un timp, apoi face niste incercari de a-si misca ochii si buzele, si abia dupa cateva minute sau zeci de minute moare de tot-vezi cazul eleva si profa ), sau cineva caruia i se taie sau i se distruge cvasi complet capul si totusi nu moare ( soldat decapitat de schija care continua sa mearga , maresalul Antonescu care a continuat sa vorbeasca desi avea creierul aproape complet spulberat de gloantele de la executie ). ], incercari care sunt oricum sortite esecului.
In situatia in care omul moare in urma unei boli incurabile sau , indiferent de cauza moartea intervine dupa o lunga agonie, entitatea are timp sa afle ce i se va intampla, si pleaca in mod organizat din corp, retragand tot etherul disponibil. Fibrele nervoase si vasele de sange raman un fel de ghidaje care dreneaza toata productia de ether a celulelor corpului dupa incetarea „administratiei centrale” Entitatea ramane legata de corpul fost al sau printr-un cordon de argint foarte subtire , legatura fiind facuta de regula prin sahasrara ( crestet ) . ( astfel se explica secventialitatea  procesului de moarte linistita ( cu aproximativ 1-2 ore inainte de a muri , muribundului incep sa i se raceascsa picioarele si mainile, nu isi mai poate controla corpul, incepand cu picioarele, apoi mainile, apoi partea inferioara a corpului. Cam in aceasta faza , omul devine foarte constient, iar daca a fost inconstient se trezeste si vorbeste coerent, ca si cum ar fi dintr-o data bine. Dupa cateva minute ( max 1 ora ) , timp in care a fost retras etherul din zona organelor interne, respiratia se incetineste sub valoarea critica si inceteaza. Pulsul mai continua cateva minute foarte incet si apoi se opreste. Omul nu mai poate vorbi, nu mai simte atingerile, apoi nu mai vede. Continua sa auda 20 secunde pana la 1 minut dupa oprirea inimii-moment greu de sesizat cand este acasa, dar scos in evidenta in mod suparator pentru cel ce moare de catre aparatele din spital. In acest interval, entitatea se separa de corpul sau, ramanand legata de acel cordon de drenare. Pentru a se deplasa, si pentru a procesa informatie, entitatea aflata in aceasta faza a evolutiei are nevoie de ether si de inforenergie. De fapt ea are nevoie doar de inforenergie, necesitate cunoscuta din lumea religiei si din lumea profana ca „nevoie de lumina” . Etherul nu ii mai este de nici un folos, acesta foloseste doar pentru cuplarea directa a entitatii la celulele nervoase. Acesta se vede in anumite conditii favorabile, de el se folosesc uneori entitatile cand vor sa se arate ca „fantome”. De asemenea acesta este indispensabil unei entitati care vrea sa „bantuie” pe o alta fiinta, actionandu-i direct corpul acesteia ( sau numai anumite parti din el ( cel mai adesea maini, picioare, sex ) ). Entitatea primeste cantitati in descrestere de ether si lumina prin dren timp de cateva saptamani, pana ce putrefactia cadavrului distruge cvasi-complet canalele nervoase si cele constituite de vasele de sange. Celulele pana mor, produc cantitati mari de ether si de bioenergie. Majoritatea celulelor mor in primele 48 ore de la incetarea circulatiei sangvine ( cea desfasurata cu viteza mare in urma pomparii sangelui de catre inima sau de o pompa artificiala ), nu asa-zisa circulatie inversa reziduala .
Cel mai mult supravietuiesc celulele de maduva si cele de os. Acestea pot ramane vii chiar si o luna. Drenul este foarte eficient, acesta suge si o parte din bioenergia bacteriilor sau a altor celule invadatoare sau conlocuitoare( cancer ) incetinind sensibil putrefactia. Dar cantitatile astfel obtinute de entitate sunt in scadere, si niciodata nu sunt in exces. Entitatea mai are la dispozitie si energia din egregorii personali. Acestia sunt formati din gandurile al caror subiect a fost sau este persoana/entitatea respectiva , atat in timpul vietii cat si dupa aceea. Din aceasta cauza este bine sa ne gandim la cewl disparut. Din aceasta cauza se organizeaza priveghiul si acolo se discuta NUMAI (…// ah, ce bine ar fi…) despre cel mort. Lumanarea care se aprinde traditional nu este importanta decatr ca semnificatie, creierul nostru este cel care trimite lumina catre morti si nu lumanarea propriu-zisa. Ideea a fost geniala, palpairea si fragilitatea flacarii fiind de natura a sensibiliza cel ce aprinde lumanarea si de a-i face subconstientul sa devina mai sensibil si sa vibreze mai puternic la gandurile adresate de constient catre decedat. Nu este nici o afacere pentru mort sa ii aprindem o candela care arde o luna bine protejata contra oricarui vant. E mult mai bine sa-i aprindem o lumanare si sa tremuram langa ea la fiecare adiere de vant .
   Entitatea la inceput nu realizeaza cat de radicala este schimbarea de statut, si de regula nu il accepta din primul moment, chiar daca are o pregatire si o educatie de specialitate. Regula conform careia entitatea trebuie sa stea in cercul de cunoscuti si sa fie legata cu dren de corpul sau cel putin 40 zile este adevarata. Timpul maxim cat poate sta o entitate fara a fi pedepsita in ierarhia luminii pentru aceasta ramanere in plus este 7 ani de la deces. Dar o entitate nu poate sta atat de mult deoarece nu are de unde sa se alimenteze cu IE, deoarece corpul nu ii mai furnizeaza nimic dupa trecerea a cateva luni iar cunoscutii il uita repede pe decedat. Egregorii personali sunt aproape nesemnificativi in cazul persoanelor obisniuite. Regula este ca imediat dupa trecerea celor 40 zile de „purgatoriu” entitatea trece Poarta de Lumina, ( asta dupa ce renunta la orice urma de ether si se desface de orice corzi de argint dau drenuri pe care le va avea.) Rolul Potii de Lumina este chiar acesta , arderea „necuratului” din entitati. ( a se intelege ca „necuratul” este etherul ) . Egregorii personali constituiti in timpul vietii si cel constituit imediat dupa moarte sunt constituiti din aceeasi IE, avand valori diferite doar prin cantitatea de ie acumulata si nu prin calitatea ei. IE acumulata in egregori este rezistenta si pierderile cu timpul sunt foarte mici. Desigur, acesti egregori au de regula sensuri IE diferite si se raporteaza la versuri  diferite din cadrul multiversului ( de regula fiecare om are si egregori benefici – cand a fost iubit, cand a fost laudat sincer, cand i s-a multumit pt o fapta, atitudine, cand a realizat vindecarea unui suflet ranit cu vorba sau cu fapta, cand a fost laudat in gand sau in fata altora dar si egregori malefici – cand a fost injurat, cand a fost „pomenit” pentru o fapta rautacioasa facuta cu vorba sau cu fapta, cand a inserlat un suflet sau a furat un buzunar) . Mai exista si egregori gri- admiratie invidioasa pentru lucruri greu de facut.  Entitatea alege libera de unde sa se alimenteze cu energie in orice moment , si este influentata ca stare psihica si ca accentuare a gandurilor sale de aceasta IE cu care se hraneste. Si de regula entitatile cu ceva experienta sau cunoastere de specialitate se alimenteza cu Lumina din egregori personali si nu direct de la persoane care le doneaza Lumina, asta ca masura de protectie contra manipularii acitunilor si gandurilor lor. Exista si entitati care dupa ce au fost in viata oameni simpli dar puternici fizic, social si energetic ajung sa se lase pusi la treba de diversi vraci de regula din sfera magiei negere (wodoo) , rasplata lor fiind energia necesara functionarii lor ca entitati . Aceste entitati nu se duc la judecata si incalca regulile din Ierarhia Luminii, traind parazitar pe seama Lumii celor vii.
Misiune Personala are doua parti una karmica si una divina, data direct de Dumnezeu. Partea karmica a MP se da entitatilor venite la Incarnare de unul din cele doua Consilii care raspund de Dreptate si Echitate pe Planeta, Consiliul Atlantidei , consiliul celor mai benefice entitati de pe Planeta, adapostit intr-o Piramida de cristal protejata IE si fizic, al carul conducator este Iisus Hristos, Entitatea Guvernatoare a Planetei, si Consiliul Shambalei ( consiliul inteleptilor shamballei )  alcatuit din fiinte care se afla in staza protejati energetic in zona Tibetului si din entitati adapostite in focuri vesnice, al carui conducator este Lucifer, (fratele cazut in dizgratie al lui Iisus) . Aceste doua consilii nu colaboreaza, asculta de acelasi Tata – Dumnezeu Creatorul tuturor Vazutelor si Nevazutelor, Cunoscutelor si Necunoscutelor – au fiecare propria interpretare a Legilor Divine, au fiecare propria viziune a celor ce se pertec in Lumea celor Vii, au fiecare propria Initiere si propriile metode preferate de rezolvare a problemelor karmice. Atentie, de aceste Consilii tin PERSOANE  nu religii cu de-a valma. In ultima vreme Shamballa „a dat lovitura” cu musulmanii …. Mai pot fi date MP-uri speciale de catre Dfantul Duh – cazuri extreme, nu au mai fost de mii de ani – , de Dumnezeu – tot ff rare, nu au mai fost de cateva sute de ani – de Iisus si de Lucifer – rare dar cei cu aptitudini deosebite le pot intalni fara sa caute „cu lumanarea” . Aceste MP-uri speciale se simt, sunt persoane ff puternice dpdv spiritual si au o influenta la nivel de instincte asupra celor din jurul lor. ( e vorba de cei aflati cu mintea in „jurul” lor , pot fi la mii de km distanta dar sa ii asculte la radio sau sa le citeasca o carte ). Cei doi frati se viziteaza cand sunt probleme importante, intre ei este o relatie „rece” dar nu este un razboi adevarat. Intre cele doua consilii este o situatie de „razboi rece” .
Cat sunt incarnati , oamenii nu pot trece din subordinea unui consiliu in subordinea celuilalt, decat in situatii cu totul exceptionale , sub indrumarea unui ghid spiritual puternic si scolit in domeniu. O initiere nu poate schimba aceasta apartenenta.
Dupa ce devin entitati, oamenii pot face aceasta schimbare mult mai usor, trecand de la un Consiliu la celalalt doar ajutati de un ghid spiritual si avand vointa sa faca aceasta trecere. Cei veniti cu MP direct de la sefi pot face mai greu aceasta trecere, trebuie sa aprobe amandoi fratii. Si nu e usor. Dar nici imposibil. Aprobarile se dau de regula cand amandoi sunt convinsi din analiza vietii subiectului ca i se potriveste mult mai bine stilul celuilalt de a rezolva problemele. E nevoie de un ghid spiritual care sa aiba acces la ambele Consilii si de ca doritorul de schimbare sa isi fi indeplinit mp-ul primit de la unul din ei respectand reguluile de la celalalt. Subliniez. MP-ul trebuie sa fie indeplinit. ( !!!! ) . Ghidul spiritual care prezinta si sustine schimbarea isi risca MP-ul propriu si, daca e fiinta, chiar viata.
         … // FAQ : Intrebare:  Imi pot creea egregor personal cu propriile mele ganduri despre mine?   Raspuns . NU. Categoric nu. Egregorul personal se creeaza din gandurile CELORLALTI despre tine. Multi isi irosesc cantitati importante de IE in aceasta capcana, crezand ca rugaciunile si meditatiile inspre ei insisi le creeaza o rezerva de Lumina folosibila dupa moarte.
         Intrebare: Prezervarea trupului prin mumificare artificiala ajuta la usurarea traiului in Ierarhia Luminii? Raspuns . NU . Ajuta doar atat cat ii face pe cei ce vad acel trup sa se gandeasca la Tine. Adica tot atata ca si un autoportret bun ( tablou, basorelief, etc )
         Intrbare: Ca entitate ce sa fac daca raman fara IE si nici egregori personali nu am ? Raspuns: Te rogi la Titulari de Egregori personali uriasi sa-ti dea si tie o farama de Lumina. Racomand Sfanta Treime sau Iisus.
         Intrebare: Dupa ce urca sus, trecand prin Portaleul de Lumina, unei entitati ii mai foloseste Lumina pe care i-o dam ( de ex s-a Inaltat in a 42 zi dar mai primeste Lumina si dupa zeci de ani deoarece s-a descoperit ca a fost un poet Mare, si de-abia in acest tarziu ne aducem aminte ca a trait si el pe acest pamant – cazul EMINESCU )
         Raspuns. DA, Entitatea va putea folosi acea IE –vezi in continuare- }
         Intrebare : Cum facem cel mai eficient pomana , asa ca entitatii sa-i fie cel mai folositor? Daca meditam cu scopul clar de a-i da Lumina acele entitati. De asemenea daca ne rugam ca Sfanta Treime( sau alta ENCB ) sa-i dea Lumina acelei Entitati si sa-i fie iertate pacatele . Se fac cruci mari de curatare si se sta cu palmele si picioarele departate cat timp spunem mantra / rugaciunea cu scopul de a-i da IE acelei Entitati. [obs1. Nu permitem sub nici un motiv entitatii sa se lege cu coarda de argint de noi.] [obs2. Daca are CNN ff mare, nu are pacate care sa-i fie iertate.] }
De regula in aceste 40 de zile entitatile se plimba in cercul de persoane si locuri cunoscute si se obisniuiesc cu regulile noii Lumi in care au intrat. Ele mai au liberul Arbitru intact (!!) . Ele sunt Entitati, dar in mod exceptional pot face si lucruri ce le pot face fiintele .
         Entitatile vad, dar nu vad ca noi, oamenii. Ele vad doar Lumina ce o vad oamenii in timpul calatoriilor astrale. Se vad aurele , se vad energiile de colt si de terasa, nu se vad plafoanele interioare ale constructiilor, se vad entitatile printre oameni, etc. Nu se vede nici suprafata solului acolo unde nu e acoperita de plante.
         Entitatile nu simt gusturi. Entitatile nu simt mirosuri.
Entitatile nu au simt tactil ca noi, ele nu pipaie in sens de tare-moale si nici de cald-rece. Ele pipaie doar pe axa lipicos-alunecos iar cald si rece au seminficatie de bine si rau ca si la feeling-ul facut de noi, cei care lucram cu bioenergie…

         Entitatile nu stiu sa-si foloseasca memoria de scurta durata dupa ce au murit ca oameni si au devenit entitati. Deci nu tin minte ce le-am spus dupa ce au murit. Ele pot face asta, dar trebuie sa invete. Asta pot face doar in cazuri exceptionale in primele 10 zile. Si de regula tin minte un singur lucru de la o persoana….//  Deci cereti un singur lucru la o Entitate si asteptati pana face acel lucru.
         Entitatile nu percep deloc timpul si nu au nevoie de somn. Sunt complet debusolate de timpul pe care il au si cu care nu au ce face. Este poate cea mai grea adaptare .
         Entitatile se pot deplasa cu „viteza vantului” fara probleme. Ca pentru unii asta e viteza unei adieri de primavara, asta e o alta poveste. …// au „nedumeriri” . Dar invata repede si „viteza gandului” . Asta le da posibilitatea de a fi aparant simultan in mai multe locuri.
         Entitatile se pot lega cu cordoane de argint de fiinte, si pot utiliza aceasta conexiune foarte eficient. Cele primitive sau cele rele vor folosi doar pentru a fura energie. Cele evoluate vor schimba preponderent informatii. Tentatia de a fura energie este insa foarte mare. Mult mai periculos este insa furtul de ether. Daca o fiinta ramane fara ether, se va imbolnavi grav, fara motiv si fara leac. Si va muri. Astfel se explica „mortile in perechi”, cunoscute in popor.
         Cel mai periculos fenomen pentru cei avansati care cred ca pot stapani fenomenul este acela ca prin aceste conexiuni de coarda de argint in tot sistemul IE creeat patrund matrice IE degenerate ajunse in entitate prin dren din corpul sau aflat in mormant. Dupa cum se stie de la SRR, in acest fel se transmit cancerul si alte boli degenerative grave. … // te virusezi exact ca un calculator in retea . Daca nu te cureti bine, dai sfertul de ban.
         Dupa ce trec de Poarta de Lumina, Entitatile sunt supuse procesului de analiza a faptelor si gandurilor din timpul intregii lor vieti si apoi Judecatii . Consiliul care a dat partea karmica a MP-ului persoanei face si judecata. La judecata se tine cont in mod prioritar de partea divina a MP, aceea care vine direct de la Dumnezeu. In functie de posibilitatile de evolutie spirituala a Entitatii , de necesitatile de rezolvare a karmei dinspre subiect spre altii , cat si de posibilitatile de rezolvare a karmelor altora cu Subiectul, se da o Sentinta Executorie , care este partea karmica a noii vieti a Entitatii. Atentie, cat timp un neinitiat este in viata , karma acestuia este inchisa , si nu se poate analiza. Verdictul se poate da numai dupa ce TOTI cei cu care a interactionat persoana in timpul vietii au murit. Se fac exceptii doar in cazuri foarte speciale. Judecata dureaza de regula cateva zile, timp in care entitatea este inchisa dpdv IE , fiind imposibil de contactat prin orice mijloace. E si imposibil de masurat parametrii ei in acest timp, nu se da nici un fel de aprobare. Un ghid spiritual poate face cerere de scurtare a acestei perioade sau de „iesire pe cautiune”. Entitatea isi poate plati singura „cautiunea” daca are energie disponibila ( egregor compatibil cu acel consiliu  ) . In acest caz Entitatea se elibereaza provizoriu, urmand ca sentinta sa se dea cand va fi posibil. Daca exista o cerere justificata si sustinuta de un ghid spiritual de incarnare a entitatii imediat, sau oricum , mai devreme decat ar fi posibila judecarea tuturor interferentelor, seful de Consiliu – Iisus la CA merge personal la Dumnezeu si ia aprobare, ca si o suplimentare de MP cuprinzand scenarii de rezolvare a unor fapte ce nu s-au intamplat ( puterea lui Dumnezeu asupra Timpului, o putere nerelevata oamenilor ) .  Uele din karmele celor implicati in legaturi cu acea entitate vor suferi deasemenea modificari prin suplimentari sau eliminari de MP . Daca entitatea nu are egregor sa-si plateasca aceste taxe si cautiuni energetice, nu sfatuiesc oamenii care fac treaba de ghizi spirituali sa accepte ei plata decat daca stiu BINE ce fac.
         Principala folosinta pe care o atribuie Entitatile energiei din egregorul personal este de a avea Lumina pana invata regulile stricte din Ierarhia Luminii si isi obtine Lumina de la Sfanta Treime. Entitatile traiesc folosind ca sursa de energie vibratia Luminii. Trebuie sa absoarba Lumina cu vibratie cat mai inalta si degaja in mediu lumina „uzata” avand vibratie mai joasa decat cea absorbita. Desigur ca punctual, in scopuri precise ele pot trimite si Lumina cu frecventa inalta, cu mari eforturi chiar mai mare decat cea primita. Lipsa acestui combustibil le blocheaza posibilitatile de actiune, le “leaga” de trupul in descompunere si le determina multe frustrari. Unele entitati ajunse in aceasta regretabila situatie un mai pot gandi clar din cauza lipsei de energie si fac compromisuri de neimaginat inainte de deces.
         A doua folosinta ca importanta a energiei din egregor este aceea de a comunica telepatic cu cei vii.
Entitatile care vin la incarnare in modul obisniuit isi stiu partea karmica a MP si cel putin obiectivul principal ( din cadrul partii divine a MP ) al Vietii pe care o vor incepe.Ele au de ales dintre mai multe scenarii asemanatoare puse la dispozitie de consiliul de care apartin. Dupa ce aleg parintii concreti asigura energizarea ovuluilui fecundat, pentru ca acesta sa supravietuiasca. Exista in foarte rare cazuri situatii in care ovulul supravietuiescte peste perioada critica in urma concentrarii deosebit de intense a parintilor, fara a avea o entitate care sa-l anime. In aceste cazuri fatul care se dezvolta nu este viabil sau are grave defecte de „constructie” ca rezultat al lipsei de control exigent. Uneori se gaseste ” de urgenta” o entitate care sa anime acel embrion. Poate fi o entitate care este foarte grabita sa vina sau una care a pierdut din vina ei toate „trenurile” puse la dispozitie de consiliu si isi incearca sansa astfel. Daca o entitate refuza sa accepte toate scenariile karmice propuse va primi alt set peste un timp, dar situatia ei va fi mai grea. Exista si PM-uri „de completare”, in care singurul lucru care trebuie sa-l faca Entitatea este sa anime fatul pana la nastere sau pana la o varsta frageda. Pana la nastere sau cel mult 40 zile dupa aceasta, entitatile cu PM „de completare” pot pleca pur-si-simplu cand si-au imdeplinit MP-ul sau se pot lasa inlocuite de alte entitati cu MP extraordinar. Uneori se intampla si inlocuiri cu MP „piratat” , rezultand copii cu MP in completa discordanta cu mediul in care se nasc fara ca acest lucru sa fi fost impus prin partea karmica a MP. De regula aceste „furturi de corp” se fac de entitati catre inferioare.
         Entitatile aflate in primele 40 de zile, aflate inainte de Inaltare pot face cu acordul Consiliului care raspunde de karma lor pot fi incarnate direct intr-un copil nenascut sau nascut aflat in primele 40 zile de la nastere, populat de o entitate temporara sau de o entitate care are unica MP sa tina acel corp animat cateva zile. Aceasta operatiune se poate face doar cu acordul si participarea lui Dumnezeu, si nu e hotarat  decat in aparenta de Entitate sau de ghidul ei spiritual. O asemenea reancarnare este una de exceptie absoluta. ( de ex. Dalai-Lama,            dar nu chiar numai el . )  . CNN se mentine cel din viata precedenta, MP se suplimenteaza numai de Dumnezeu direct si MP-ul acestora NU contine reziduuri Karmice . Aceste existente este bine sa se dezvolte intr-un mediu controlat, alcatuit din persoane cu un inalt nivel spiritual, macar sub aspectul intelegerii unor lucruri din Ierarhia Luminii. Este o catastrofa daca astfel de copii ajung in raspunderea unor oameni normali si pe mana medicinii clasice.
         Exista si o metoda babeasca de a forta schimbarea entitatii venite la incarnare. Vrajitoarea – de regula o baba – pune mana dreapta cu palma desfacuta pe capul nou-nascutului, cuprinzandu-i capul in palma si se concentreaza la entitatea pe care vrea sa o bage in trupul copilului – de regula o ruda sau un ascendent al ei . Entitatea venita cinstit in trupul bebelusului este destul de slab legata de acesta, si metoda are mari sanse de reusita. Deci, parinti, fiti foarte atenti si  NU DATI VOIE NIMANUI SA PUNA PALMA PE CRESTETUL NOU-NASCUTULUI DVS. De regula entitatea adusa astfel in trup cu incalcarea ordinii din Ierarhia luminii, chiar daca nu a fost un om rau, este pedepsit pentru ca accepta acest furt si va primi o suplimentare de MP in sensul de a avea mai mult de suferit decat ar fi fost normal daca astepta sa-i vina randul la incarnare. 
         Entitatile mai pot face un lucru exceptional, daca au la dispozitie cantitati uriase de IE in egregori personali. Pot cere solemn direct lui Dumnezeu sa le „scintileze” adica sa le divida in doi „frati IE” . Aceasta este singura modalitate de inmultire a entitatilor. Poate fi facut NUMAI de Dumnezeu. Taxele energetice ( repet, acestea sunt imense ) sunt luate de Consilii pentru a limita foarte mult inmultirea entitatilor, deoarece pe Pamant s-au acumulat prea multe spirite, care sunt incurcate ingrozitor intre ele si nu mai pot evolua. Capacitatea Planetei este depasita cu mult. Aceste limitari au fost incluse in Planul Divin inca din perioada Atlanta . Dumnezeu nu aproba orice solicitare in acest sens, plata taxelor energetice nu da nici o garantie Entitatii ca va fi „infratita” ( ca graul ) . Aceste taxe sunt nereturnabile. Scopul acestei nereturnabilitati este acela de a restrange si mai mult cercul celor care incearca scintilatia, fiind necesar ca Entitatea sa aiba pe langa un comportament exceptional in una sau mai multe vieti, si de multa incredere in ea insasi, de un ghid spiritual curajos si nu in ultimul rand de vointa si curaj, caracteristici foarte rare in Lumea de Dincolo.
         O entitate care are cunostintele , instructia si curajul necesar, poate face cele necesare si fara ghidul ei spiritual, dar o costa si mai multa energie. Platind energie in progresie geometrica se poate obtine scintilarea in 3 sau mai mult frati, dar nu stiu sa fie posibil ca cinva sa adune in egregori personali atata energie.
         Fratii spirituali au in prima generatie karme identice si facultative intre ei – adica daca unul indeplineste un punct, acesta este indeplinit pentru amandoi . Din aceasta cauza cei doi se intalnesc si sunt si fizic unul in preajma celuilalt – trebuie sa treaca prin aceeasi situatii – La a doua generatie raman comune si facultative doar evenimentele neandeplinite in aceasta prima viata ca frati spirituali. Dar cum au trait prin acelasi mediu si au incercat sa faca acelasi lucru in viata, si greselile sunt similare. Practica arata ca cei doi frati spirituali sunt unul in preajma celuilalt timp de mai multe vieti … Cei doi au acelasi Coeficient de Nepatimire Nativa in prima incarnare.
         Cei mai mari egregori personali de pe Planeta sunt cei ai religiilor si cei ai celor doua consilii de judecata . Titularii acestora pot folosi aceasta energie in functie de ceea ce doresc sa realizeze. Acesti titulari fiind entitati conceptuale nu vin la incarnare decat in situatii cu totul exceptionale, fiind trimisi direct de Dumnezeu sau de Sfantul Duh. Energia este folosita atat pentru a influenta telepatic persoane aflate in dilema, care renunta la Liberul Arbitru , cat si pentru a-i ajuta pe cei ce mor fara un egregor propriu si se roaga pentru Lumina. Ei sau apropiati spirituali ai lor.  Aceste fonduri energetice sunt alimentater de gandurile oamenilor, nu de titular. In acest sens este adevarata teoria gnostica, care dupa cum se stie  sustine ca Dumnezeu este o entitate care se hraneste cu energia pozitiva a oamenilor si Diavolul cu cea negativa, amandoi fiind un fel de vampiri energetici.
         Atrag atentia ca o IE oadata data intr-un egregor personal al unei fiinte sau a unei entitati, devine a acelei fiinte sau entitati si nu mai este niciodata a celui ce a dat-o. Operatia este irevocabila, odata ce ai dat IE gandindu-te la cineva nu mai poti pretinde inapoi acea IE. Daca titularul este deschis la rugaciuni si ai o culoare / frecventa a vibratiei pe placul lui, poti sa-i ceri si e foarte posibil sa-ti dea , asta daca e entitate de ceva timp sau e o fiinta cu multa cunoastere, si bineanteles in ambele cazuri, are si energie multa acumulata in egregori personali .
         Egregorii avand un subiect abstract, nu au un titular si ei se manifesta asupra indivizilor care ii acceseaza ca un pattern instinctiv , ca o intuitie de a rezolva o problema sau ca un feeling al locurilor, lucrurilor, etc, asha cum este descris in teoria morfica . Daca gandirea noastra contribuie la creearea sau mai frecvent la actualizarea unui egregor impersonal, ajutam ca alti oameni aflati in situatii similare sa rezolve mai repede si mai usor problemele lor, ajutam ca locurile sa-si pastreze specificul lor, ca oamenii sa fie asa cum am dori sa fie. Contributia la un egergor impersonal al carui vector este in acord cu Planul Divin de evolutie Planetara este o fapta buna.
         Intre momentul uploadarii de IE intr-un egregor impersonal si posibilitatea receptionarii acestui ghid energetic de rezolvare a problemei rezolvare de noi  trece un anumit timp. Nu va epuizati sa creeati egregori ai exercitiilor de la scoala in speranta ca prietenii dvs vor rezolva mai usor exercitiile de la examen. In asemenea situatii analitice putini chiar reusesc sa apeleze la instinct… Dar nu putini pot spune ca cel putin odata in viata la un examen au rezolvat prin instinct o problema a carei rezolvare le-a fost imposibila analitic ( biosic ) ….
4.Meserii care ajuta la creearea de egregori personali

a.      Profesor ( invatator, instructor, etc ) Una din cele mai raspandite meserii. Mare atentie, aceasta meserie creeaza egregori personali puternici dar de regula malefici pentru posesor . Cati elevi stii tu sa-si laude sincer profesorul . Cati elevi au iubit un anume profesor mai mult decat l-au „boscorodit”. Si la cati parinti de elevi predomina gandurile de multumire la adresa unui profesor fata de cele negative? Desigur , exista si exceptii, dar …// aceasta meserie este de regula antecamera de trecere de la consiliul atlantidei ( Iisus ) la consiliul shambalei ( Lucifer ) . Daca mai tineti cont si de exectul de ateizare al meseriei de profesor – efect recunoscut stiintific – , vedem de ce se inmultesc exploziv anumite practici orientale in occident 
b.     Militar  de cazarma. Ma refer la cei cu grade care fac instructie cu recrutii si cu soldatii. Acestia au parte de egregori pur malefici, fiind intr-o situatie si mai grava decat cei de la pct. a).  La fel si supraveghetorii din internate si din penitenciare…
c.     Artist de teatru  – actor -si cantaret de muzica cu turnee si numeroase aparitii in public ca lider de grup . Are cea mai mare sansa ca sa-si formeze un egregor personal mare si benefic, gandirea sincrona a celor ce-l privesc fiing garantia unei transmisii clare, puternice si favorizate de sincronicitate . Depinde de talentul si charisma personala sa atraga gandurile asupra lui ca persoana si sa realizeze sincronizarea gandurilor spectatorilor.
d.     Prezentator la TV , actor, artist in filme. Si aceasta meserie permite realizarea unor egregori personali benefici, dar randamentul este mult mai mic, de cele mai multe ori spectatorul de la distanta se gandeste la personaj, povestea din film, stirea de la TV si nu la persoana celui ce ii da viata. In unele cazuri numarul mare de privitori compenseaza acest neajuns.
e.      Poet, scriitor. Daca ajungi mare, se gandeste cineva si la tine ca om, si iti vine si niste energie ca egregor personal. Pana atunci , nu te alegi cu nimic. Castiga doar cei ce-ti citesc opera in public … Valabil si pentru ziaristi. Este celebru cazul lui Eminescu.
f.       Pictor,  arhitect. Similar cu cazul e). Castigul energetic este si mai mic deoarece nu exista sincronicitate intre admiratori. Oricum, beneficiile IE apar tarziu dupa moarte.
g.     Criminal in serie . Realizeaza un egregor personal malefic impresionant, noroc ca de regula nu stie sa-l foloseasca. Este bine ca acestia sa nu fie executati ( adica sa nu fie osanditi la moarte) deoarece atunci devin entitati inainte de a le parea rau pentru faptele lor si isi vor folosi egregorul personal malefic pentru a avansa pe scara raului. Daca stau in inchisoare cateva zeci de ani deobicei realizeaza raul facut si cel putin isi pierd vointa de avansa pe scara ierarhica a Raului. In multe cazuri chiar renunta la egregorul personal malefic.
h.     Epigoni culturali . Aici intra DJ-ul, acela care canta in localuri melodiile altora fara a aminti de autori, recitatorii din spectacole de ocazie, altii care prezinta lucruri spirituale frumoase care insa nu sunt ale lor. De regula acestia strang un egregor personal benefic destul de mare, fara prea mult merit….
i.        Politician. De regula cei ce au o asemenea ocupatie se aleg cu egregori personali malefici , cu atat mai mari cu cat sunt mai cunoscuti. Cine isi aduce aminte de faptele bune ale politicienilor? Unii chiar au facut si de-astea. Principala cauza este mentalitatea umana si „presa de scandal”…
         j.  Functionar la ghiseu, vanzator in magazin. Mare atentie, de regula oamenii gandesc de rau si sunt rare cazurile cand cei ce exercita aceste meserii nu le dau si motive s-o faca.
Meserii nedreptatite din acestr punct de vedere : toate meseriile care realizeaza izolarea oamenilor de semenii lor, toate acele meserii care transforma OMUL intr-o masina.
Deci, daca poti sa faci ceva prin care sa te bage lumea in seama, JUST DO IT.
Daca impresia celorlalti este pozitiva, esti intre acei putini care au grija de Ei insisi si dupa moarte.
Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007
cu participarea Florian Pittis si d.Palmyra
Nu va fi copiat fara indicarea sursei si a participarii celor doua Entitati la realizarea sa.
Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent
Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria dsau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure.
           Aceasta pagina se afiseaza numai cu litere albe pe fond negru.

https://www.evolutiespirituala.ro/egregori-oameni-moarte-entitati-energii/?feed_id=32840&_unique_id=642946ee3d4bc

angel 4

Existenţa lumilor invizibile

Existenţa lumilor invizibile

 

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.

Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.

Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.

Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.

Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.

La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.

Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.

Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.

Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.

Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.

Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.

într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.

Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.

Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.

Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.

Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.

Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.

Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.

Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.

În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.

Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.

Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.

Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.

In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.

Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.

După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.

Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.

De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.

În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!

Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.

fragment DIN TAINELE VIEŢII ŞI ALE UNIVERSULUI”

prof. SCARLAT DEMETRESCU

https://www.evolutiespirituala.ro/existenta-lumilor-invizibile/?feed_id=29123&_unique_id=641c599288c7c

Viktor Schauberger

Viktor Schauberger: Apa care curge prin forme spiralate devine apa vie

 

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de ecologie, de agricultură şi chiar de viitorul planetei pe care trăim au multe de învăţat din studiile şi invenţiile genialului Viktor Schauberger, un silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 şi 1958. Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a proiectat şi realizat, Schauberger ne revelează, precum un adevărat magician, secretele lichidului dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea ştiinţei secolului trecut. Unul dintre acele personaje incomode, ale cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii industriei vremii, care dobândeau câştiguri imense din utilizarea surselor convenţionale de energie. Ori, Schauberger propunea, ca surse neconvenţionale de energie, apa şi aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi chimie se ridicau la nivel universitar. Încă din copilărie a fost fascinat de modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura, apoi să o copieze”. În anii ’30, observând vârtejurile de apă din râuri, i-a venit ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în mod natural prin implozie, şi nu prin explozie, precumîn motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include două aspecte – pe de o parte, mişcarea implozivă, unificatoare, cea care susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la epuizarea resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire, creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel spus sistemul să meargă în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare, cel exploziv, generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la distrugerea naturii. De aceea, unul din scopurile principale ale lui Schauberger a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care natura o foloseşte pentru a condensa energie, implozia. În principal, această mişcare descrie o formă spiralată în sens anti-orar, precum un vortex rotitor. Pornind de la această formă, el a conceput, în timpul celui de-al doilea război mondial, mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate.

Maşina cu implozie

masina-cu-implozie

 

Schauberger explică principiul de funcţionare al maşinii cu implozie:

„Combustibilul maşinii cu implozie (apă sau aer) se află în strânsă legătură cu proprietăţile caracteristice ale oxigenului care, răcindu-se în cazul procesului de reducere, generează o tendinţă de contracţie şi implicit de restrângere a volumului, aspect care reprezintă în realitate forţa determinatoare a imploziei.”

„Dacă mişcăm apa sau aerul într-un sens centripet sau, cu alte cuvinte, radial-axial, adică din afară spre înspre înăuntru, atunci nu numai că nu va mai fi nicio opoziţie faţă de frecare a acestui mediu prin care circulă ţevi, dar totodată rezultatul este că energia rezultantă creşte cu pătratul vitezei.”

„Motorul cu implozie nu este de fapt o invenţie în sensul obişnuit al cuvântului, pentru că în realitate el marchează renaşterea unor metode şi realizări străvechi care, datorită ignoranţei s-au pierdut în decursul timpului.”

Vortexul spiralat

vortex-spiralat
Vortex-Spiralat

El a observat că, atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere simbolic, mişcarea în spirală pare a fi forma de mişcare

cea mai naturală. În timp ce – în viziunea sa – cercul reprezintă un sistem de închis, care izolează interiorul cercului de restul universului, spirala este un sistem deschis, ascensional şi evolutiv.

Pentru Schauberger, spirala YANG (în sens anti-orar) constituie o formaţiune „aspirantă implozivă” care ne apare ca o curbură spaţială infinită în toate modurile ei diferite de manifestare.

Implozia are la bază un vortex autoîntreţinut care evoluează în mediu fluid şi are un efect ordonator, concentrator şi de reducere a temperaturii mediului. Când fluidul (apa, aerul) trece printr-un tub cu diametru progresiv mai mic, are tendinţa de a curge în spirală, într-o turbulenţă cicloidă. Când iese din tub, după ce toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare gigantică de energie.

Turbina lui Schauberger se constituie din nişte tuburi spiralate în jurul unei forme conice. Cu ajutorul unui mic motor electric se rotesc forţat tuburile, care aspiră apa la capetele mari şi o expulzează cu o forţă imensă la capetele mici în palele unei turbine conectate la un generator electric.

Dificultatea constă în a găsi curba spiralată optimă în care fluidul (apa sau aerul) să se desprindă în mod natural de peretele de ghidare lăsându-se „densificat”. Doar în aceste condiţii speciale fluidul este angrenat într-o mişcare centripetă (mişcare spiralată în sens anti-orar), ce generează o anumită formă de energie. Masa de fluid ce se deplasează astfel devine un veritabil piston de absorbţie.

Viteza fluidul creşte şi totodată acesta se densifică de la o răsucire la alta, ceea ce demonstrează funcţia energizantă a spiralei YANG (sens anti-orar). Astfel, masa fizică se condensează până la un punct critic dincolo de care ea se „dizolvă” în forma ei energetică (matricea ei). Apare astfel un vid biologic (vacuum) care măreşte absorbţia, iar acest proces conduce la fenomenul de diamagnetism şi levitaţie.

Iată ce declara Viktor Schauberger despre gravitaţie: „…în momentul în care toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare imensă de energie. Forţele implicate sunt capabile să creeze sisteme complexe şi să genereze DIAMAGNETISM. Diamagnetismul este opusul „gravitaţiei” şi explică modul în care fiinţele se pot ridica pe suprafaţa terestră…”

„Vrăjitorul apei” transformă „apa moartă” în „apă vie”

Fără apă, acest veritabil „sânge” al planetei noastre, viaţa organică nu ar putea exista. Însă atunci când apa pe care o bem este foarte impură, ea devine o ameninţare pentru sănătatea noastră, din cauza lipsei calităţilor nutritive şi vitalizante ale apei pure.

Folosirea abuzivă şi nechibzuită a apelor planetare ne-a adus în pragul unei catastrofe ecologice, datorită poluării. Mulţi cred că prin consumul apei minerale îmbuteliate sau al apei plate rezolvă problema sănătăţii personale. În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lui Viktor Schauberger în ceea ce priveşte puritatea diferitelor tipuri de apă.

Apa distilată

Apa distilată se obţine prin evaporare, ce are ca scop disocierea ei de impurităţi şi apoi condensarea ei ca un lichid pur. Ea devine astfel chimic pură. În această stare, apa va rămâne atât timp cât nu va întâlni substanţe solubile. Acţiunea ei purgativă poate sărăci organismul de anumite elemente şi minerale. De aceea, consumul

zilnic de apă distilată nu este recomandat pentru perioade lungi de timp.

Apa de ploaie

Într-o atmosferă nepoluată, apa de ploaie este cea mai pură apă pe care ne-o oferă natura. Din păcate, la ora actuală, pericolul ploilor acide pune sub semnul întrebării chiar şi această apă.

Apa de suprafaţă

Are contact cu pământul, astfel că poate dizolva diverse substanţe, inclusiv poluanţi. Contactul direct cu lumina solară poate energiza acest tip de apă.

Apa freatică

Extrasă de la adâncime, această apă este mai bună datorită conţinutului ridicat de minerale. În călătoria sa prin straturile impermeabile ale pământului ea poate apărea ca o infiltraţie în puţurile de scurgere sau ca izvor de suprafaţă.

Apa de izvor

Este cea mai bună apă revitalizantă. Este bogată în minerale, oligoelemente şi carbonaţi dizolvaţi. Vitalitatea sa poate fi observată în aspectul strălucitor care o diferenţiază de orice alt tip de apă.

Aceste izvoare, dacă nu sunt contaminate de substanţe folosite în agricultură sau de habitatul uman, rămân cele mai preţioase surse de apă potabilă.

Viktor Schauberger a inventat un dispozitiv care putea folosi orice apă nepoluată (pentru că nu acţiona chimic) pentru a o transforma într-o apă asemănătoare celei de izvor. Datorită acestei invenţii el a fost supranumit Vrăjitorul apei, pentru că apa pe care o obţinea avea puternice calităţi curative. Astfel, el a reuşit, numai cu această apă, în mai multe cazuri, remisiunea tumorilor canceroase.Autorităţile l-au acuzat însă de înşelătorie, pentru că nu avea calificarea necesară practicilor terapeutice. Maşina de purificat apa a fost apoi confiscată şi distrusă…

Rezultate ale cercetărilor actuale

În ultimul deceniu, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat cercetările în direcţia descrisă de descoperirile geniale ale lui Schauberger.

Încă din iunie 1974, revista „Implosion” făcuse cunoscut faptul că firma „Schauberger Biotechnik AG” a început deja producerea de aparatură pentru purificarea aerului, care lucrează bineînţeles după principiul turbionar al deplasării aerului printr-o spirală în sens anti -orar. Dar aceste aparate nu au fost comercializate niciodată.

Alte aplicaţii practice ale ideilor lui Schauberger, vizate de cercetători în ultimii ani sunt:
- obţinerea apei vii ca medicament;
-creşterea mult accelerată a sistemelor vii prin utilizarea turbinelor cu sens anti-orar şi a generatoarelor de apă speciale;
- realizarea apei prin fuziune nucleară la rece, pornind de la oxigen eteric şi hidrogen, prin intermediul generatorului cu apă;
- obţinere de energie liberă din apa care este deplasată cicloidal printr-o ţeavă spiralată în sens anti-orar.

Pentru cei care au avut curiozitatea să cerceteze cu obiectivitate acest domeniu al sistemelor energetice neconvenţionale, validitatea principiului imploziei unei structuri spiralate apare ca fiind incontestabilă. Rămâne însă întrebarea dacă forţa socială, politică şi economică necesară pentru a susţine renunţarea la sursele de energie convenţionale (inclusiv energia nucleară) va fi suficient de puternică pentru a pune cât mai repede în practică conceptele naturiste şi biologice de genul celor structurate de descoperirile lui Viktor Schauberger.

 

de Ioana Plăviţu https://www.evolutiespirituala.ro/viktor-schauberger-apa-care-curge-prin-forme-spiralate-devine-apa-vie/?feed_id=27917&_unique_id=641478859924a

univers 5 1

DOCUMENTAR : Universul – Aventura cosmologică

UCQ0

UNIVERSE (2004) – The Cosmology Quest

„Universe – The Cosmology Quest, este o combinaţie unică, de film documentar şi controverse umane, într-un domeniu pe care nu l-am abordat până acum, al teoriilor astronomice şi cosmologice, film ce prezintă lupta dură din ultimele decenii, a unor astronomi neconvenţionali, de a impune abordări cosmologice, ce neagă teoria oficial acceptată a Big Bang-ului, în baza unor observaţii multiple, controversate şi chiar falsificate sau ignorate, de către savanţii oficiali, fapte ce au fost ascunse cu grijă, marelui public, studenţilor şi chiar astronomilor.
Protagoniştii sunt, ei înşişi, figuri reprezentative în domeniu, laureaţi ai premiului Nobel, sau ale unora dintre cele mai importante disticţii, acordate în fizica şi astronomia actuală, printre care pot fi amintiţi: legendarul Sir Fred Hoyle (documentarul fiind, de altfel, realizat în memoria sa), controversaţii astronomi, Geoffrey Burbidge şi Halton Arp, filozoful şi proiectantul de telescoape, John Dobson, astronomii Jack Sulentic şi Margaret Burbidge.
Pe parcursul explorării lacunelor evidente, teoretice şi practice, ale teoriei astronomice dominante şi a restricţiilor, impuse astronomilor, de a cerceta anumite direcţii, noi uşi se deschid, totuşi, spre o înţelegere mai cuprinzătoare şi spre idei revoluţionare, ce şi-au făcut apariţia în domeniu, pe parcursul  ultimelor decenii, istoria fiind reexaminată începând cu Einstein şi Hubble.
Majoritatea dintre noi, am fost intrigaţi, în timp, de întrebările privind originea şi evoluţia Universului, teoria ce s-a impus, din considerente mai mult sociologice decât ştiinţifice, fiind aceea a unui imense explozii, ce a avut loc acum peste 15 miliarde de ani, teorie acceptată de savanţi, cu excepţia celor puţini,  a căror istorie este relevată, de documentarul în cauză.
Este uimitoare realizarea acestui film, de către Randall Meyers, ce nu este un Michael Moore al documentarelor ştiinţifice, dată fiind animozitatea considerabilă, faţă de ideile alternative, din domeniul astronomiei.
Halton C. Arp este absolvent al Colegiului Harvard, promoţia 1949, cu magna cum laude – ce are şi un doctorat, obţinut la fel de prestigios, la Institutul Tehnologic al Californiei, Caltech, în 1953 – şi ca astronom s-a ocupat, devreme în carieră, de cercetările conduse de Edwin Hubble asupra Messier M31, faimoasa galaxie Andromeda, cea mai mare galaxie vecină Căii Lactee, ce formează, împreună, Grupul Local de galaxii, laolaltă cu însoţitorii lor: M32, M110, M33 şi alţii.
A primit, în carieră, trei premii prestigioase, înainte de a deveni persona non grata: Helen B. Warner,  Newcomb Cleveland şi Alexander von Humboldt Senior Scientist, fiind, vreme de 28 de ani, astronom principal la observatoarele Mt. Palomar şi Mt. Wilson, timp în care a elaborat faimosul său catalog al „galaxiilor ciudate”, care a generat atâtea controverse.
H.C. Arp a descoperit, din fotografii şi imagini spectrale, obţinute cu mari telescoape, că multe perechi de quasari (obiecte „cvasi stelare”) ,care au valori extrem de mari ale deplasărilor spre roşu (şi, ca atare, se credea că se depărtează foarte rapid de noi, fiind localizate la foarte mari distanţe de Calea Lactee) sunt conectate, fizic, de galaxii ce au deplasări spre roşu reduse şi, mai ales, sunt cunoscute ca aflându-se la distanţe relativ mici, faţă de noi.
Datorită observaţiilor, în premieră, ale lui H.C. Arp, presupunerea că obiectele cu deplasări spre roşu foarte mari, ar trebui să se afle la mari distanţe, faţă de noi – pe care se bazează întreaga teorie a „Big Bang” şi „cosmologia acceptată” – se impune a fi fundamental revizuită.
UCQ4
Deplasarea spre roşu, este o noţiune astronomică contradictorie, în sine, reprezentând creşterea lungimii de undă (şi, implicit, scăderea frecvenţei, deci a energiei) a radiaţiei electromagnetice (de regulă din spectrul vizibil), emise sau reflectate de un obiect stelar, fenomenul fiind pus pe seama efectului Doppler şi a altor efecte, de natură gravitaţională.
Dacă pentru radiaţia electromagnetică vizibilă şi pentru cea invizibilă, de mare energie (ultraviolete, radiaţii X şi gama), denumirea este principial corectă, deplasarea făcându-se către radiaţia roşie, de minimă energie, odată depăşit acest prag, prin trecerea în domeniul radiaţiilor, cu lungimi de undă mai mari decât ale luminii roşii (radiaţii infraroşii, microunde şi unde radio) aşa-zisa deplasare spre roşu, are loc, de fapt, în direcţie contrară luminii roşii, continuându-se dacă vreţi, aceeaşi tendinţă de deplasare, de la dreapta spre stânga, în spectrul electromagnetic, către lungimi de undă, din ce în ce mai mari.
UCQ5
Un alt eretic al domeniului, Sir Fred Hoyle, care, ateu fiind, a început să creadă într-o forţă ce ghidează întregul Univers şi, desigur, în teoria panspermiei, a devenit, logic, promotorul principiului cosmologic antropic şi al unei originale abordări a nucleo-sintezei stelare, confirmată ulterior experimental, opera sa fiind adeseori citată, ca argumentaţie favorabilă, pentru teoria designului inteligent, pe care am abordat-o recent.
Verticalitatea şi non-conformismul său, de necontestat, au făcut ca în 1983, colaboratorul său, William Alfred Fowler, împreună cu Subrahmanyan Chandrasekhar (amintit în documentar, ca unul dintre inchizitorii principali ai domeniului, care a iniţiat prigoana lui Halton Arp), să primească premiul Nobel în Fizică, contribuţia majoră a lui Hoyle, fiind ignorată din motive obscure, pentru unii, dar care-mi confirmă, personal, prezumţia pe care am enunţat-o şi altă dată, că acest premiu este destinat răsplătirii obedienţilor şi nu performanţei ştiinţifice concrete.
UCQ7
Într-o mea culpa tardivă, Fowler, însuşi, confirma într-o schiţă autobiografică, prioritatea cercetărilor lui Hoyle:
„Conceptul nucleo-sintezei stelare, a fost enunţat pentru prima oară, de Hoyle în 1946. Aceasta a furnizat o metodă, de a explica prezenţa elementelor mai grele decât heliul, în Univers, demonstrând, în principiu, că elemente critice, precum carbonul, pot fi generate de stele şi apoi încorporate de alte stele sau planete, când acea stea „murea”. Aceste noi stele, formate acum, includ deja aceste elemente grele şi, plecând de la ele, ajung să producă alte elemente, mult mai grele, în timp. Hoyle a teoretizat că, existenţa unor elemente extrem de rare, ar putea fi explicată prin supernove, explozii gigantice ce au loc uneori în Univers, ale căror temperaturi şi presiuni, ar putea genera asemenea elemente.”
Sistemul inchizitorial american, numit „peer review”, ar fi putut bloca prematur, cariera unui alt astronom de prestigiu, Vera Rubin, care a fost suficient de onestă să semnaleze discrepanţele, evidente, dintre teorie şi observaţiile reale, Geoffrey Burbidge, de pe poziţia sa de director al Observatorului Naţional, fiind cel ce i-a salvat cariera, la acel moment.
UCQ6
Cu acest documentar, sunt fericit să remarc, că pică încă un tabu ştiinţific, teoria Big Bang-ului, deşi este şi înfricoşător să constaţi, amploarea dezinformării şi dacă, iniţial, presupuneam doar, că toată „ştiinţa” introdusă în cărţi în perioada Renaşterii (malefic termen, privit acum în perspectiva celor ştiute) era un fals integral – menit să ne distragă atenţia de la adevăratele caracteristici ale Universului, prin axiome matematice (sau teorii ce mereu ni se promitea, că vor fi demonstrate ulterior) care sunt falsuri insidioase, ce au deschis portiţe pentru consolidarea unor imposturi, bine argumentate cifric, uneori – toate aceste dovezi vizuale, cumulate cu opera unor scriitori şi istorici de prestigiu, ca Ioan Petru Culianu,  înlătură orice dubiu.
Obţinem confirmarea a două idei fundamentale, ce reies din conferinţele lui Nassim Haramein:
1. Stelele sunt, iniţial, quasari sau pulsari, care prin acreţie accentuată, în timp, cresc dimensional şi ajung să devina instabile, revenind la starea iniţială prin explozie şi, implicit, expulzarea materiei stelare în exces;
UCQ8
2. Găurile negre din centrele galaxiilor, sunt generatoarele materiei şi, mai mult ca sigur, mari transformatoare ale materiei şi energiei, prin ingerarea, prefacerea şi expulzarea de alte corpuri cosmice, ce evoluează ulterior în protogalaxii, galaxii ş.a.m.d.
Devine logic, astfel, să presupunem, că forma spiralată a braţelor galactice, nu este dată doar de forţa centripetă, rezultată din rotaţia materiei absorbite, ci şi de cea expulzată, într-un proces, continuu, de renaştere universală.
Astronomia convenţională, reprezentată în principal de NASA, este revelată în toată încremenirea sa ştiinţifică, NASA dovedind, din nou, că are ceva foarte grav de ascuns, privind natura fizică reală a Universului şi, poate, mult mai aproape de casă, a propriului nostru sistem solar, dacă ne amintim şi de întârzierea de 22 de secunde impusă transmisiilor din spaţiu şi chiar de ridicolul filtru RGB, suprapus până şi pe transmisiile alb-negru, ale navelor spaţiale.
UCQ9

În concluzie, Big Bang-ul rămâne doar o teorie, care se foloseşte de o altă ipoteză, aşa-zisa materie întunecată, pentru a-şi justifica existenţa şi care impune, de fapt, ideea absurdă a unui Univers finit, iar cosmologia se dovedeşte a fi foarte departe de statutul de ştiinţă, din moment ce se sprijină doar pe simple ipoteze şi fantezii matematice, susţinute, ce-i drept, cu toată autoritatea şi frenezia, de „somităţile” în materie şi când râdeam, copii fiind, de absurditatea evidentă a acelui celebru „crede şi nu cerceta”, nu realizam că acest embargo moral, este mai actual şi mai puternic ca oricând. „

 

SURSA: fymaaa.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/universul-aventura-cosmologica/?feed_id=27185&_unique_id=640caabac355d

univers 5

DOCUMENTAR : Universul – Aventura cosmologică

UCQ0

UNIVERSE (2004) – The Cosmology Quest

„Universe – The Cosmology Quest, este o combinaţie unică, de film documentar şi controverse umane, într-un domeniu pe care nu l-am abordat până acum, al teoriilor astronomice şi cosmologice, film ce prezintă lupta dură din ultimele decenii, a unor astronomi neconvenţionali, de a impune abordări cosmologice, ce neagă teoria oficial acceptată a Big Bang-ului, în baza unor observaţii multiple, controversate şi chiar falsificate sau ignorate, de către savanţii oficiali, fapte ce au fost ascunse cu grijă, marelui public, studenţilor şi chiar astronomilor.
Protagoniştii sunt, ei înşişi, figuri reprezentative în domeniu, laureaţi ai premiului Nobel, sau ale unora dintre cele mai importante disticţii, acordate în fizica şi astronomia actuală, printre care pot fi amintiţi: legendarul Sir Fred Hoyle (documentarul fiind, de altfel, realizat în memoria sa), controversaţii astronomi, Geoffrey Burbidge şi Halton Arp, filozoful şi proiectantul de telescoape, John Dobson, astronomii Jack Sulentic şi Margaret Burbidge.
Pe parcursul explorării lacunelor evidente, teoretice şi practice, ale teoriei astronomice dominante şi a restricţiilor, impuse astronomilor, de a cerceta anumite direcţii, noi uşi se deschid, totuşi, spre o înţelegere mai cuprinzătoare şi spre idei revoluţionare, ce şi-au făcut apariţia în domeniu, pe parcursul  ultimelor decenii, istoria fiind reexaminată începând cu Einstein şi Hubble.
Majoritatea dintre noi, am fost intrigaţi, în timp, de întrebările privind originea şi evoluţia Universului, teoria ce s-a impus, din considerente mai mult sociologice decât ştiinţifice, fiind aceea a unui imense explozii, ce a avut loc acum peste 15 miliarde de ani, teorie acceptată de savanţi, cu excepţia celor puţini,  a căror istorie este relevată, de documentarul în cauză.
Este uimitoare realizarea acestui film, de către Randall Meyers, ce nu este un Michael Moore al documentarelor ştiinţifice, dată fiind animozitatea considerabilă, faţă de ideile alternative, din domeniul astronomiei.
Halton C. Arp este absolvent al Colegiului Harvard, promoţia 1949, cu magna cum laude – ce are şi un doctorat, obţinut la fel de prestigios, la Institutul Tehnologic al Californiei, Caltech, în 1953 – şi ca astronom s-a ocupat, devreme în carieră, de cercetările conduse de Edwin Hubble asupra Messier M31, faimoasa galaxie Andromeda, cea mai mare galaxie vecină Căii Lactee, ce formează, împreună, Grupul Local de galaxii, laolaltă cu însoţitorii lor: M32, M110, M33 şi alţii.
A primit, în carieră, trei premii prestigioase, înainte de a deveni persona non grata: Helen B. Warner,  Newcomb Cleveland şi Alexander von Humboldt Senior Scientist, fiind, vreme de 28 de ani, astronom principal la observatoarele Mt. Palomar şi Mt. Wilson, timp în care a elaborat faimosul său catalog al „galaxiilor ciudate”, care a generat atâtea controverse.
H.C. Arp a descoperit, din fotografii şi imagini spectrale, obţinute cu mari telescoape, că multe perechi de quasari (obiecte „cvasi stelare”) ,care au valori extrem de mari ale deplasărilor spre roşu (şi, ca atare, se credea că se depărtează foarte rapid de noi, fiind localizate la foarte mari distanţe de Calea Lactee) sunt conectate, fizic, de galaxii ce au deplasări spre roşu reduse şi, mai ales, sunt cunoscute ca aflându-se la distanţe relativ mici, faţă de noi.
Datorită observaţiilor, în premieră, ale lui H.C. Arp, presupunerea că obiectele cu deplasări spre roşu foarte mari, ar trebui să se afle la mari distanţe, faţă de noi – pe care se bazează întreaga teorie a „Big Bang” şi „cosmologia acceptată” – se impune a fi fundamental revizuită.
UCQ4
Deplasarea spre roşu, este o noţiune astronomică contradictorie, în sine, reprezentând creşterea lungimii de undă (şi, implicit, scăderea frecvenţei, deci a energiei) a radiaţiei electromagnetice (de regulă din spectrul vizibil), emise sau reflectate de un obiect stelar, fenomenul fiind pus pe seama efectului Doppler şi a altor efecte, de natură gravitaţională.
Dacă pentru radiaţia electromagnetică vizibilă şi pentru cea invizibilă, de mare energie (ultraviolete, radiaţii X şi gama), denumirea este principial corectă, deplasarea făcându-se către radiaţia roşie, de minimă energie, odată depăşit acest prag, prin trecerea în domeniul radiaţiilor, cu lungimi de undă mai mari decât ale luminii roşii (radiaţii infraroşii, microunde şi unde radio) aşa-zisa deplasare spre roşu, are loc, de fapt, în direcţie contrară luminii roşii, continuându-se dacă vreţi, aceeaşi tendinţă de deplasare, de la dreapta spre stânga, în spectrul electromagnetic, către lungimi de undă, din ce în ce mai mari.
UCQ5
Un alt eretic al domeniului, Sir Fred Hoyle, care, ateu fiind, a început să creadă într-o forţă ce ghidează întregul Univers şi, desigur, în teoria panspermiei, a devenit, logic, promotorul principiului cosmologic antropic şi al unei originale abordări a nucleo-sintezei stelare, confirmată ulterior experimental, opera sa fiind adeseori citată, ca argumentaţie favorabilă, pentru teoria designului inteligent, pe care am abordat-o recent.
Verticalitatea şi non-conformismul său, de necontestat, au făcut ca în 1983, colaboratorul său, William Alfred Fowler, împreună cu Subrahmanyan Chandrasekhar (amintit în documentar, ca unul dintre inchizitorii principali ai domeniului, care a iniţiat prigoana lui Halton Arp), să primească premiul Nobel în Fizică, contribuţia majoră a lui Hoyle, fiind ignorată din motive obscure, pentru unii, dar care-mi confirmă, personal, prezumţia pe care am enunţat-o şi altă dată, că acest premiu este destinat răsplătirii obedienţilor şi nu performanţei ştiinţifice concrete.
UCQ7
Într-o mea culpa tardivă, Fowler, însuşi, confirma într-o schiţă autobiografică, prioritatea cercetărilor lui Hoyle:
„Conceptul nucleo-sintezei stelare, a fost enunţat pentru prima oară, de Hoyle în 1946. Aceasta a furnizat o metodă, de a explica prezenţa elementelor mai grele decât heliul, în Univers, demonstrând, în principiu, că elemente critice, precum carbonul, pot fi generate de stele şi apoi încorporate de alte stele sau planete, când acea stea „murea”. Aceste noi stele, formate acum, includ deja aceste elemente grele şi, plecând de la ele, ajung să producă alte elemente, mult mai grele, în timp. Hoyle a teoretizat că, existenţa unor elemente extrem de rare, ar putea fi explicată prin supernove, explozii gigantice ce au loc uneori în Univers, ale căror temperaturi şi presiuni, ar putea genera asemenea elemente.”
Sistemul inchizitorial american, numit „peer review”, ar fi putut bloca prematur, cariera unui alt astronom de prestigiu, Vera Rubin, care a fost suficient de onestă să semnaleze discrepanţele, evidente, dintre teorie şi observaţiile reale, Geoffrey Burbidge, de pe poziţia sa de director al Observatorului Naţional, fiind cel ce i-a salvat cariera, la acel moment.
UCQ6
Cu acest documentar, sunt fericit să remarc, că pică încă un tabu ştiinţific, teoria Big Bang-ului, deşi este şi înfricoşător să constaţi, amploarea dezinformării şi dacă, iniţial, presupuneam doar, că toată „ştiinţa” introdusă în cărţi în perioada Renaşterii (malefic termen, privit acum în perspectiva celor ştiute) era un fals integral – menit să ne distragă atenţia de la adevăratele caracteristici ale Universului, prin axiome matematice (sau teorii ce mereu ni se promitea, că vor fi demonstrate ulterior) care sunt falsuri insidioase, ce au deschis portiţe pentru consolidarea unor imposturi, bine argumentate cifric, uneori – toate aceste dovezi vizuale, cumulate cu opera unor scriitori şi istorici de prestigiu, ca Ioan Petru Culianu,  înlătură orice dubiu.
Obţinem confirmarea a două idei fundamentale, ce reies din conferinţele lui Nassim Haramein:
1. Stelele sunt, iniţial, quasari sau pulsari, care prin acreţie accentuată, în timp, cresc dimensional şi ajung să devina instabile, revenind la starea iniţială prin explozie şi, implicit, expulzarea materiei stelare în exces;
UCQ8
2. Găurile negre din centrele galaxiilor, sunt generatoarele materiei şi, mai mult ca sigur, mari transformatoare ale materiei şi energiei, prin ingerarea, prefacerea şi expulzarea de alte corpuri cosmice, ce evoluează ulterior în protogalaxii, galaxii ş.a.m.d.
Devine logic, astfel, să presupunem, că forma spiralată a braţelor galactice, nu este dată doar de forţa centripetă, rezultată din rotaţia materiei absorbite, ci şi de cea expulzată, într-un proces, continuu, de renaştere universală.
Astronomia convenţională, reprezentată în principal de NASA, este revelată în toată încremenirea sa ştiinţifică, NASA dovedind, din nou, că are ceva foarte grav de ascuns, privind natura fizică reală a Universului şi, poate, mult mai aproape de casă, a propriului nostru sistem solar, dacă ne amintim şi de întârzierea de 22 de secunde impusă transmisiilor din spaţiu şi chiar de ridicolul filtru RGB, suprapus până şi pe transmisiile alb-negru, ale navelor spaţiale.
UCQ9

În concluzie, Big Bang-ul rămâne doar o teorie, care se foloseşte de o altă ipoteză, aşa-zisa materie întunecată, pentru a-şi justifica existenţa şi care impune, de fapt, ideea absurdă a unui Univers finit, iar cosmologia se dovedeşte a fi foarte departe de statutul de ştiinţă, din moment ce se sprijină doar pe simple ipoteze şi fantezii matematice, susţinute, ce-i drept, cu toată autoritatea şi frenezia, de „somităţile” în materie şi când râdeam, copii fiind, de absurditatea evidentă a acelui celebru „crede şi nu cerceta”, nu realizam că acest embargo moral, este mai actual şi mai puternic ca oricând. „

 

SURSA: fymaaa.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/universul-aventura-cosmologica/?feed_id=26987&_unique_id=6408b63982bd8

Viktor Schauberger

Viktor Schauberger: Apa care curge prin forme spiralate devine apa vie

 

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de ecologie, de agricultură şi chiar de viitorul planetei pe care trăim au multe de învăţat din studiile şi invenţiile genialului Viktor Schauberger, un silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 şi 1958. Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a proiectat şi realizat, Schauberger ne revelează, precum un adevărat magician, secretele lichidului dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea ştiinţei secolului trecut. Unul dintre acele personaje incomode, ale cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii industriei vremii, care dobândeau câştiguri imense din utilizarea surselor convenţionale de energie. Ori, Schauberger propunea, ca surse neconvenţionale de energie, apa şi aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi chimie se ridicau la nivel universitar. Încă din copilărie a fost fascinat de modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura, apoi să o copieze”. În anii ’30, observând vârtejurile de apă din râuri, i-a venit ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în mod natural prin implozie, şi nu prin explozie, precumîn motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include două aspecte – pe de o parte, mişcarea implozivă, unificatoare, cea care susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la epuizarea resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire, creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel spus sistemul să meargă în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare, cel exploziv, generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la distrugerea naturii. De aceea, unul din scopurile principale ale lui Schauberger a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care natura o foloseşte pentru a condensa energie, implozia. În principal, această mişcare descrie o formă spiralată în sens anti-orar, precum un vortex rotitor. Pornind de la această formă, el a conceput, în timpul celui de-al doilea război mondial, mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate.

Maşina cu implozie

masina-cu-implozie

 

Schauberger explică principiul de funcţionare al maşinii cu implozie:

„Combustibilul maşinii cu implozie (apă sau aer) se află în strânsă legătură cu proprietăţile caracteristice ale oxigenului care, răcindu-se în cazul procesului de reducere, generează o tendinţă de contracţie şi implicit de restrângere a volumului, aspect care reprezintă în realitate forţa determinatoare a imploziei.”

„Dacă mişcăm apa sau aerul într-un sens centripet sau, cu alte cuvinte, radial-axial, adică din afară spre înspre înăuntru, atunci nu numai că nu va mai fi nicio opoziţie faţă de frecare a acestui mediu prin care circulă ţevi, dar totodată rezultatul este că energia rezultantă creşte cu pătratul vitezei.”

„Motorul cu implozie nu este de fapt o invenţie în sensul obişnuit al cuvântului, pentru că în realitate el marchează renaşterea unor metode şi realizări străvechi care, datorită ignoranţei s-au pierdut în decursul timpului.”

Vortexul spiralat

vortex-spiralat
Vortex-Spiralat

El a observat că, atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere simbolic, mişcarea în spirală pare a fi forma de mişcare

cea mai naturală. În timp ce – în viziunea sa – cercul reprezintă un sistem de închis, care izolează interiorul cercului de restul universului, spirala este un sistem deschis, ascensional şi evolutiv.

Pentru Schauberger, spirala YANG (în sens anti-orar) constituie o formaţiune „aspirantă implozivă” care ne apare ca o curbură spaţială infinită în toate modurile ei diferite de manifestare.

Implozia are la bază un vortex autoîntreţinut care evoluează în mediu fluid şi are un efect ordonator, concentrator şi de reducere a temperaturii mediului. Când fluidul (apa, aerul) trece printr-un tub cu diametru progresiv mai mic, are tendinţa de a curge în spirală, într-o turbulenţă cicloidă. Când iese din tub, după ce toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare gigantică de energie.

Turbina lui Schauberger se constituie din nişte tuburi spiralate în jurul unei forme conice. Cu ajutorul unui mic motor electric se rotesc forţat tuburile, care aspiră apa la capetele mari şi o expulzează cu o forţă imensă la capetele mici în palele unei turbine conectate la un generator electric.

Dificultatea constă în a găsi curba spiralată optimă în care fluidul (apa sau aerul) să se desprindă în mod natural de peretele de ghidare lăsându-se „densificat”. Doar în aceste condiţii speciale fluidul este angrenat într-o mişcare centripetă (mişcare spiralată în sens anti-orar), ce generează o anumită formă de energie. Masa de fluid ce se deplasează astfel devine un veritabil piston de absorbţie.

Viteza fluidul creşte şi totodată acesta se densifică de la o răsucire la alta, ceea ce demonstrează funcţia energizantă a spiralei YANG (sens anti-orar). Astfel, masa fizică se condensează până la un punct critic dincolo de care ea se „dizolvă” în forma ei energetică (matricea ei). Apare astfel un vid biologic (vacuum) care măreşte absorbţia, iar acest proces conduce la fenomenul de diamagnetism şi levitaţie.

Iată ce declara Viktor Schauberger despre gravitaţie: „…în momentul în care toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare imensă de energie. Forţele implicate sunt capabile să creeze sisteme complexe şi să genereze DIAMAGNETISM. Diamagnetismul este opusul „gravitaţiei” şi explică modul în care fiinţele se pot ridica pe suprafaţa terestră…”

„Vrăjitorul apei” transformă „apa moartă” în „apă vie”

Fără apă, acest veritabil „sânge” al planetei noastre, viaţa organică nu ar putea exista. Însă atunci când apa pe care o bem este foarte impură, ea devine o ameninţare pentru sănătatea noastră, din cauza lipsei calităţilor nutritive şi vitalizante ale apei pure.

Folosirea abuzivă şi nechibzuită a apelor planetare ne-a adus în pragul unei catastrofe ecologice, datorită poluării. Mulţi cred că prin consumul apei minerale îmbuteliate sau al apei plate rezolvă problema sănătăţii personale. În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lui Viktor Schauberger în ceea ce priveşte puritatea diferitelor tipuri de apă.

Apa distilată

Apa distilată se obţine prin evaporare, ce are ca scop disocierea ei de impurităţi şi apoi condensarea ei ca un lichid pur. Ea devine astfel chimic pură. În această stare, apa va rămâne atât timp cât nu va întâlni substanţe solubile. Acţiunea ei purgativă poate sărăci organismul de anumite elemente şi minerale. De aceea, consumul

zilnic de apă distilată nu este recomandat pentru perioade lungi de timp.

Apa de ploaie

Într-o atmosferă nepoluată, apa de ploaie este cea mai pură apă pe care ne-o oferă natura. Din păcate, la ora actuală, pericolul ploilor acide pune sub semnul întrebării chiar şi această apă.

Apa de suprafaţă

Are contact cu pământul, astfel că poate dizolva diverse substanţe, inclusiv poluanţi. Contactul direct cu lumina solară poate energiza acest tip de apă.

Apa freatică

Extrasă de la adâncime, această apă este mai bună datorită conţinutului ridicat de minerale. În călătoria sa prin straturile impermeabile ale pământului ea poate apărea ca o infiltraţie în puţurile de scurgere sau ca izvor de suprafaţă.

Apa de izvor

Este cea mai bună apă revitalizantă. Este bogată în minerale, oligoelemente şi carbonaţi dizolvaţi. Vitalitatea sa poate fi observată în aspectul strălucitor care o diferenţiază de orice alt tip de apă.

Aceste izvoare, dacă nu sunt contaminate de substanţe folosite în agricultură sau de habitatul uman, rămân cele mai preţioase surse de apă potabilă.

Viktor Schauberger a inventat un dispozitiv care putea folosi orice apă nepoluată (pentru că nu acţiona chimic) pentru a o transforma într-o apă asemănătoare celei de izvor. Datorită acestei invenţii el a fost supranumit Vrăjitorul apei, pentru că apa pe care o obţinea avea puternice calităţi curative. Astfel, el a reuşit, numai cu această apă, în mai multe cazuri, remisiunea tumorilor canceroase.Autorităţile l-au acuzat însă de înşelătorie, pentru că nu avea calificarea necesară practicilor terapeutice. Maşina de purificat apa a fost apoi confiscată şi distrusă…

Rezultate ale cercetărilor actuale

În ultimul deceniu, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat cercetările în direcţia descrisă de descoperirile geniale ale lui Schauberger.

Încă din iunie 1974, revista „Implosion” făcuse cunoscut faptul că firma „Schauberger Biotechnik AG” a început deja producerea de aparatură pentru purificarea aerului, care lucrează bineînţeles după principiul turbionar al deplasării aerului printr-o spirală în sens anti -orar. Dar aceste aparate nu au fost comercializate niciodată.

Alte aplicaţii practice ale ideilor lui Schauberger, vizate de cercetători în ultimii ani sunt:
- obţinerea apei vii ca medicament;
-creşterea mult accelerată a sistemelor vii prin utilizarea turbinelor cu sens anti-orar şi a generatoarelor de apă speciale;
- realizarea apei prin fuziune nucleară la rece, pornind de la oxigen eteric şi hidrogen, prin intermediul generatorului cu apă;
- obţinere de energie liberă din apa care este deplasată cicloidal printr-o ţeavă spiralată în sens anti-orar.

Pentru cei care au avut curiozitatea să cerceteze cu obiectivitate acest domeniu al sistemelor energetice neconvenţionale, validitatea principiului imploziei unei structuri spiralate apare ca fiind incontestabilă. Rămâne însă întrebarea dacă forţa socială, politică şi economică necesară pentru a susţine renunţarea la sursele de energie convenţionale (inclusiv energia nucleară) va fi suficient de puternică pentru a pune cât mai repede în practică conceptele naturiste şi biologice de genul celor structurate de descoperirile lui Viktor Schauberger.

 

de Ioana Plăviţu https://www.evolutiespirituala.ro/viktor-schauberger-apa-care-curge-prin-forme-spiralate-devine-apa-vie/?feed_id=21582&_unique_id=639c976cefd9c

florin colceac

„Pot demonstra ca Dumnezeu exista si actioneaza” – Matematicianul Florian Colceag

 

De Ziua Nationala a Romaniei, a primit de la mai multe cunostinte urari de „la multi ani”, iar pentru Florian Colceag a fost un semn de coeziune si de rezonanta din partea celorlalti – o sansa pentru recuperarea a ceea ce numeste „inteligenta de grup”. Intr-un interviu pentru Dela0.ro, antrenorul de genii Florian Colceag vorbeste despre ce trebuie sa facem si ce n-avem voie sa facem cu Romania.

Florian Colceag nu are lacrima usoara, dar intrebarea reporterului ii dezlantuie emotii pe care nu le mai poate, pur si simplu, controla.

Camera e inundata de lumina galbena, inselatoare a zilei, de parca ar fi inceput de vara, iar iarna nu ar soma tot mai insistent paltoanele sa stea departe de sifoniere. In surdina, cateva acorduri de muzica clasica parasesc difuzoarele televizorului, sabotand linistea cruda a decorului spartan inainte de a se furisa nevazute spre colturile incaperii.

Barbatul isi intoarce privirea intr-o parte, fugind de ochii iscoditori ai interlocutorului, isi aduna cateva secunde nodurile din gat si dupa ce revine in pozitia initiala murmura mai mult pentru sine: iertati-ma…

Apoi, repeta aproape mecanic intrebarea, cautand parca inca putin timp pentru a-si face ordine in ganduri. „Ce m-a determinat sa nu ma dau batut?”. „Stiti, i-am promis mamei mele, pe patul de moarte, ca nu voi renunta sa incerc sa fac ceva pentru tara asta. Angajamentul asta nu-l voi putea uita vreodata.”

Florian Colceag s-a nascut in 1951, in judetul Gorj, si antreneaza genii. Are zeci de medalii de aur obtinute de olimpicii pe care i-a ghidat la un moment sau altul la competitiile internationale de matematica. E presedintele unei asociatii pentru copii supra-dotati si probabil singurul profesor din Romania care nu educa, ci calauzeste.

Nu doarme mai mult de patru ore pe noapte, telefonul mobil ii suna fara incetare, iar in curtea casei sale din apropierea Bucurestiului ar putea fi confundat cu un fel de Epicur modern, care isi strange discipolii la o sueta despre frumusetea simpla si uitata a vietii.

Dela0.ro: Ce sunteti? Matematician, psihopedagog, antrenor de genii?
Florian Colceag: Sunt taran.

Taran?
Da, sunt un taran care a devenit matematician, un matematician care a devenit psihopedagog si un psihopedagog care a devenit un economist. Dar la baza sunt taran si mi se pare absolut normal sa recunosc asta. Eu iubesc tara, imi place natura.

Asta defineste un taran, iubirea pentru ce il inconjoara?
Iubirea pentru natura si iubirea pentru tara. Pana la urma ei, taranii, sunt talpa tarii, nu?

Mai lucrati pamantul in momentul de fata?
Cand mai apuc o fac cu placere.

Aveti manualitate in sensul asta?
Am si e minunat.

Tineti o gradina aici, la Mogosoaia?
O mica gradinita. Avem si o sera.

Ce plantati?
Rosii.

Le mancati dumneavoastra?
Desigur, sunt foarte bune.
„Avem nevoie de genii”

> De ce albina este o resursa infinit mai importanta decat aurul, ce legatura are ea cu gazele de sist si exploatarea de la Rosia Montana, cum merge modestia mana in mana cu genialitatea, dar mai ales de ce avem nevoie sa recuperam un model cultural pierdut? Raspunsurile la toate aceste intrebari, intr-un interviu despre cunoastere, limite si inteligenta superioara cu matematicianul Florian Colceag.

Dela0.ro: Ce este geniul, domnule Colceag? Cum se vede el din postura omului care lucreaza cu tineri supra-dotati?
Florian Colceag: In general, geniul este confirmat de istorie. Rareori cineva este descoperit ca fiind genial in cursul vietii proprii. Faptele pe care le-a comis, ce a descoperit si asa mai departe ii confirma genialitatea. Asta este intotdeauna post-factum. Dar acum, din punctul de vedere al profesionistului care lucreaza cu persoane cu abilitati foarte inalte, va pot spune ca oamenii acestia, cei care au potentialul de a fi recunoscuti mai tarziu ca genii, au o hotarare, o dorinta de cunoastere si o deschidere intelectuala uriase. Practic sunt de neoprit in dorinta lor de a rezolva problemele, de a descoperi solutiile optime si de a sparge portile cunoasterii.

In rest, sunt oameni cat se poate de normali. Geniile sunt, in primul rand, niste oameni extrem de modesti. Daca intrebam un geniu daca e geniu va raspunde nu. Va spune ca e un om absolut obisnuit si ar avea dreptate. Genii sunt oameni care isi cunosc lungul nasului si aici intervine sfera cunoasterii a lui Platon: ignorantii au sfera cunoasterii foarte redusa, dar si contactul lor cu necunoscutul este foarte mic, iar din cauza asta au impresia ca daca vor mai afla cateva lucruri vor sti, de fapt, tot.

Au putine indoieli, in ultima instanta…
Asa e.

… in vreme ce, pe de alta parte, un geniu are multe. Asta spuneti?
Nu neaparat indoieli. Un geniu are deschideri. Are enorm de multe deschideri. Practic, intelegand mult, vibrand si rezonand fata de tot el este, in primul rand, impresionat de complexitatea uriasa, incredibila, infinita a universului, de armonia lui si, in permanenta, pus in fata provocarii de a-si depasi limitele proprii si limitele de specie.

Nu uitati ca noi avem un organism limitativ si puterile noastre sunt limitate. Evoluam ca sa ne mai marim limitele, sa ne mai departam granitele. De aceea un geniu este modest. El stie ca este la marginea posibilitatilor umane de a rezolva problemele.

Isi intelege, cu alte cuvinte, pozitia insignifianta in peisajul general al lucrurilor?
Sigur. Ca om, esti nimic in fata infinitului de fiecare data, dar esti extrem de important in anumite momente. Pentru ca acest putin, acest infim in ansamblul intreg poate asigura ceva: sustenabilitatea. Si atunci geniile sunt extrem de responsabile.

Credeti ca suntem toti parte a unui mecanism, mici rotite intr-o masinarie universala care se invarte la nesfarsit?
Sunt convins, doar ca nu suntem niste rotite, suntem modelul mecanic insusi. Daca vreti, suntem niste celule intr-un organism mai mare. E mai degraba un modul fractal de tip biologic. Oamenii apartin omenirii, omenirea apartine unui ecosistem, si asa mai departe. Aici fiecare are responsabilitati de nisa, proprii.

Dupa ce a inceput sa se studieze cu atentie alcatuirea ecosistemelor si s-a ajuns la intelegerea faptului ca planeta este vie si ca, de fapt, metabolismul planetar exista si tot ce se intampla cu substantele pe planeta face parte din metabolismul planetar, a inceput sa se reconfigureze si modul de gandire al oamenilor.

Am devenit din ce in ce mai constienti ca facem parte dintr-un sistem extrem de complex si ca avem responsabilitati fata de acest sistem. Din nefericire acest lucru s-a intamplat recent. Nu e nici un secol de cand a inceput sa se configureze aceasta imagine.

De ce spuneti „din nefericire”?
Pentru ca oamenii merg inca pe vechile paradigme si reusesc sa faca praf mediul. Va dau un exemplu care trebuie sa fie cunoscut de toata lumea. Ma uitam la actiunile politice ale guvernului actual si ale lui Victor Ponta, in special, in privinta gazelor de sist si a exploatarilor cu cianuri de la Rosia Montana.

Goana lor dupa profit, dupa spaga, sa mai puna mana pe ceva inainte sa crape totul – ceea ce se vede si din faptul ca toti cumpara terenuri pe care sa le vanda mai tarziu, sa le tranzactioneze si speculeze, intrucat, de fapt, e o specula ordinara –, goana lor asadar arata ca nu le-a pasat de nimic si nu le pasa de nimic. Dar ei nu se gandesc la faptul ca se intoarce roata.

Puteti fi mai explicit?
In momentul in care Romania este expusa poluarii toxice cu cele doua tehnologii, cianuri si substante chimice la gazele de sist, mor albinele. Deja este un fenomen care se petrece la nivel mondial. Noi suntem una dintre putinele tari cu un potential urias pe care nu il vede niciun politician: avem inca albine. Si avem destul de multe.

E albina o resursa mai importanta decat aurul?
Enorm! Mult mai mult! Infinit mai mult! In primul rand pentru ca odata cu moartea albinelor nu se mai face agricultura, caci nu mai avem fructe. Albinele sunt cele care polenizeaza totul. Romania avand un mediu curat, la care ar trebui sa tina din rasputeri, ar putea fi furnizorul de hrana al Europei, in conditiile in care mor albinele in alte parti din cauza poluarii industriale. Asta ar insemna ca am scapa de toate crizele fara probleme.

Dar tocmai acest lucru nu il mai putem face pentru ca ne vindem pamanturile pe nimic, poluam mediul si il distrugem ceea ce va produce efectul contrar. Cei care vor cumpara terenuri pe care le stiu productive se vor pacali odata cu inceperea mortii albinelor. Iar asta se va produce din cauza exploatarii gazelor de sist si din cauza Rosiei Montane.

Si atunci, in loc sa cumpere un pamant care este fertil si prosper si pe care se poate face orice, vor cumpara un semi desert. Iar cei care au transformat Romania intr-un semidesert vor fi priviti, bineinteles, cu prea putina ingaduinta de ceilalti, extorcati, inselati si jefuiti de politicienii nostri. Asa ca nu stiu prin ce gauri de sarpe sau de soareci se vor ascunde acesti politicieni in clipa in care ii vor cauta mafiotii care le-au cumparat pamanturile.

Poate gresiti plecand de la premisa ca majoritatea populatiei cunoaste circuitul pe care il expuneti.
Nici nu mai conteaza, vrand-nevrand acest lucru va devine vizibil in termen scurt. In Franta mai sunt jumatate din albine. Albinele mor de poluare si de o viroza. Singura pavaza impotriva acestei viroze este un mediu curat. Dar noi am reinceput industria poluanta. Din momentul asta eu nu vad bine nici Romania, nici pe cei care au vandut-o, au tradat-o si au facut-o praf.

Asta inseamna ca nu vedeti bine lumea industriala in general?
Nu. Inseamna ca lumea industriala se schimba si ca apar noi tehnologii. Este perioada in care pe ciclul economic se lanseaza generatii de noi tehnologii neinvazive. Ele nu mai au si capacitatea de a distruge si de a dezechilibra mediul. Dar noi, in loc sa ne centram pe dezvoltarea de noi tehnologii, ne grabim sa distrugem mediul, tara, natiunea, cultura.

Apropo de ce discutam inainte despre genii: oamenii care au abilitati inalte, cultura si intelegere pot face conexiuni. Dar tocmai din cauza asta sunt incomizi. Uitati-va la Eminescu, care a fost foarte incomod si a deranjat enorm de mult la momentul respectiv. La fel, Cosbuc. A fost foarte deranjat. Amandoi au fost scosi pe tusa si ajutati sa moara.

Suna a teoria conspiratiei…
Din pacate, nu e vorba de teoria conspiratiei, e vorba de modelele culturale pe care le are un popor si care fac ca el sa se invarteasca in jurul aceluiasi punct fix. Din timp in timp ajungem din nou la aceleasi stari si la aceleasi perioade. Se roteste roata, dar tot pe aceleasi situatii.

Cand s-a mai intamplat sa avem asa o vanzare masiva de pamanturi? La 1907. Si ce scris Cosbuc? „Sa nu dea Dumnezeu cel sfant sa vrem noi sange, nu pamant! Cand nu vom mai putea rabda, cand foamea ne va rascula, Hristosi sa fiti, nu veti scapa nici in mormant.”

Deci, daca incepe o reactie populara impotriva politicienilor care vand tot, va fi un al doilea 1907. Ce se intampla acum la Pungesti este un prim semnal. Asa a fost si atunci. Modul de gandire al poporului roman ramane acelasi. Nu a fost distrus nici de Hollywood, nici inselat cu tot soiul de percepte. Romanii si-au pastrat cultura, ei continua sa fie tarani.

Poezia pe care ati invocat-o a fost intens folosita de propaganda comunista pentru demonizarea monarhiei. Iar comunismul a venit la pachet cu o industrializare ingrozitoare…
Sigur.

…departe de industrializarea de care vorbiti, una prietenoasa cu mediul.
Bineinteles.

Asadar depinde ce se intampla dupa acest gen de miscari, cine le capitalizeaza imaginea.
Asa este, exact asta doream sa va spun. Uitati-va bine ca asta este si dorinta politicienilor: sa repete comunismul. Tot ce s-a intamplat in ultimii ani sub mana lui Basescu, adica politizarea administratiei, politizarea educatiei, politizarea sanatatii, politizarea sectoarelor care nu au nicio treaba cu politica, totul este o repetare fidela a ce s-a intamplat dupa 1947.

Noi cadeam in aceleasi sleauri. Insa politicienii nu se gandesc ca pot aluneca in sleaurile astea si pot sa se friga. Nici romanii nu s-au gandit pana acum ce trebuie facut, caci nu au avut destula cunoastere.

Ca efect al asa-numitului exod al creierelor?
Vedeti, inteligentele inalte sunt deranjante. Ai nostri si-au luat masuri ca sa scape de ele si au scapat de cat de multi au putut. Acum ar fi momentul culegerii roadelor. Atat au muncit ca sa scape de creiere, atat au muncit ca sa fure si sa stranga o gramada de bani!

Sunt peste o mie de miliarde de euro disparuti in ultimii 20 de ani din Romania, bani care nu sunt in contabilitati. Asta inseamna peste o treime din produsul intern brut pe an furat in fiecare an. Si au facut-o pe diverse cai, falimentand intreprinderile, vanzandu-le la fiare vechi si asa mai departe. Dar asta este rezultatul.

Nu e specific doar Romaniei. Uitati-va la toate celelalte tari postcomuniste.
Ati pus intrebarea cu teoria conspiratiei: acum suntem in momentul in care vedem nu doar ca s-a intamplat, ci si ca se intampla in continuare. Vedem tari europene care pica, pica urat si dezastruos. Grecia au cumparat-o deja nemtii.

Daca-mi permiteti o gluma, s-ar putea nici sa nu fie asa rau. Vi se pare Germania un model prost de tara?
Nu e problema de administrare. Germania a administrat Bulgaria la un moment dat cand tara era in faliment si nu a administrat-o rau. Problema este, insa, ca distrugi o cultura. Iar asta este un lucru foarte grav. Vedeti, oamenii sunt mai destepti, mai putin destepti, mai etici, mai putini etici, dar cultura are radacini foarte vechi. Cultura este singura valoare pe care noi o pastram in timp si care ne da nu numai identitate, ci si rol functional in cadrul celorlalte natiuni.

„Eu sunt taran. Bunica mea era taranca. De la ea am invatat o gramada de lucruri. Am ajuns sa cunosc o cultura care are radacini neolitice, cu un bun-simt si o intelepciune absolut incredibile. Acest bun-simt si aceasta intelepciune sunt diamantele pe care noi ar trebui sa le folosim in continuare pentru ca subculturile care au aparut sunt daunatoare. Ne pierdem bunul-simt specific in cultura veche.

Iar marea problema este pierderea acestui bagaj cultural, intrucat prin intermediul acestui bagaj stravechi noi aveam o relatie buna cu mediul si ne intoarceam la mediu. Noi eram niste gestionari ai pamantului, nu niste distrugatori. Noi eram oamenii pamantului, nu era doar pamantul al oamenilor. Eram niste intretinatori ai ecosistemului si ai pamantului”.

S-a alterat aceasta filosofie culturala?
S-a alterat atat de tare incat acum distrugem totul. Si distrugem modelul nostru cultural care putea permite o relatie normala cu mediul si care este o solutie pentru problemele globale, generale.

Ganditi-va la drama petrecuta cand Tibetul a fost cucerit de China si au plecat localnicii care incotro. Ei au imprastiat nucleul cultural budist in lume. Inainte de asta, budismul era o religie locala, acum a devenit o religie principala de o importanta maximala. Tibetanii aveau nucleul de cultura cristalizat si au venit cu principii care s-au potrivit pe problemele existente. Ei au adus o contributie uriasa, reusind sa mai echilibreze cate ceva din dezechilibru decizional colosal.

Noi avem, de asemenea, niste resurse de cultura pe care le pierdem inainte sa se valorifice. Exodul aceasta de creiere dupa zeci de ani de comunism nu mai produce si o diseminare a culturii bunului-simt care ar putea sa ne dea o sansa sa rezistam ca specie, sa nu ne autodistrugem. Si aici apare marea problema: avem nevoie de genii.

Intrebare pentru politicieni: „Vor sa fie cei mai bogati morti din cimitir?”

> De ce s-a alterat inteligenta de grup, cum suna varianta romaneasca a povestii lui Ali Baba si a celor 40 de hoti, care sunt solutiile pentru promovarea si sustinerea unei selectii bazate pe performanta si cum se pot inlatura efectele dezastruoase ale cancerului politizarii?
Dela0.ro: Modelul cultural romanesc pe care l-ati invocat mai devreme a fost suficient de puternic incat sa reziste comunismului, incat sa mai avem acum ceva de salvat?
Florian Colceag: Filonul acestui model este foarte vechi, el apartine popoarelor care au trait pe teritoriul Marii Negre inainte sa comunice Mediterana cu Marea Neagra prin Bosfor si Dardanele. Aici este un nucleu care s-a imprastiat odata cu revarsarea apelor mediteraneene. S-a imprastiat radial pe toata zona europeana, in Asia Mica si chiar in nordul Africii, pana acolo a ajuns. Iar prin marile invazii a ajuns pana in India.

Daca stai si cauti sa vezi care este scheletul acestui filon, afli ca el tine de familie, de respectul stramosilor, de respectul mediului, de bunul-simt si bucuria vietii.

Sunt, mai degraba, aspecte caracteristice inteligentei de grup, nu celei individuale.
Este inteligenta de grup, e adevarat. Dar asta a creat linia culturala care a permis inclusiv existenta Drumului Matasii. Asa ceva nu trebuie alterat.

Credeti ca n-a fost deja alterat? Haideti sa ne uitam la Romania de astazi: inteligenta de grup pare la cote minime.
Asta a fost efectul manipularii, al conspiratiei, daca vreti, de care va spuneam mai devreme. A fost o alterare care a slabit nu numai poporul, a slabit radacina culturala, noi suntem acum perisabili din punctul acesta de vedere. Dar ne putem reveni daca avem niste oameni intelepti la carma.

Ce rol are geniul in revenirea viitoare a Romaniei?
Asta este rolul geniului: revenirea si recuperarea potentialelor. Dar rolul politicianului este, in general nu numai la noi, sa micsoreze aceasta revenire pentru ca, in general, politicienii si afaceristii traiesc generand crizele. Daca ii aduci pe oameni la flamanzenie si nu mai au ce manca, atunci poti vinde un morcov pe o tona de apa. Aici este toata istoria.

Stiti ca in calatoriile lui Magellan sau ale lui Columb se ajunsese sa se vanda un sobolan de cala de vapor pe un diamant, pe o piatra pretioasa. Resursele de hrana erau minimale si atunci vindeau orice sa mai supravietuiasca o zi. Daca noi mergem pe ideea minimala ca businessul lor conteaza, as vrea sa ii intreb si eu pe acesti politicieni daca vor sa fie cei mai bogati morti din cimitir. Caci pana la urma tot acolo ajungem. La ce le va folosi? Ei cred ca totul e vesnic.

Va atrag atentia asupra unui detaliu: intrebarea dumneavoastra vizeaza o zona de inteligenta superioara necaracteristica acelora pe care ii chestionati.
Ma bucur ca intelegeti acest lucru. Aici avem o problema. Am fost invatati sa nu ridicam inteligentele superioare in fruntea deciziilor. Romanii au pus la conducere tot soiul de oameni cu inteligenta lipsita de perspectiva, de orizont. Si au avut intotdeauna o mare admiratie pentru hoti. Hotii erau si sunt semizeii locului. Dar acum, cred, s-au saturat de hoti, care ne-au jefuit in ultima perioada suficient de mult incat sa ne aduca din nou la starea de spirit din 1907. Este un moment semnificativ acum, suntem in ceasul al doisprezecelea.

„Apropo de ce spuneam cu geniul: nu doar ai nostri au incercat sa scape de genii. De Gaulle dupa razboi spunea ca geniile sunt periculoase si ca trebuie scapat de ele pentru ca dau prea mare viteza istoriei. Schimbarile pe care le produc sunt prea brutale. Dar el nu a inteles un lucru esential, ca fara genii nu exista nici solutii de iesire din situatiile imposibile.

Numai de la genii poate veni o solutie suficient de bine asezata, de bine structurata ca sa rezolve problemele care s-au conturat intre timp. Si in toate directiile. Ca sunt stiintifice, artistice, ca sunt orice, rolul geniilor este unic. Ei sunt liderii care scot la lumina din intuneric, aducand solutia”,

Florian Colceag, matematician

Acceptand ipoteza dumneavoastra, cum stam la capitolul genii?
Stam bine. La capitolul genii, acest popor inca produce. Din pacate eu gasesc capacitati de genialitate la varste din ce in ce mai mici.

De ce spuneti din pacate?
Pentru ca adultii care au genialitate au plecat. Si pleaca, in continuare pleaca. Nu gasesc sprijin.

Gasiti, asadar, aproape numai genialitati neslefuite.
Da. Si potentiala genialitate la varste mici. Insa la aceste varste mici este uriasa. Gasesc copiii cu niste abilitati intelectuale normale la copii cu varste de pana la zece ani mai mari. Dar noi nu am reusit pana acum – si aici am o mare problema si un mare of in relatiile cu statul – sa cream, institutional vorbind, pepiniera.

Nu am dat drumul la programele de gifted education, desi ele sunt introduse in legea educatiei. Legislatia secundara a zis nu, a luat-o ca De Gaulle sau ca tot soiul de ministrii care imi spuneau: „domnule Colceag, dar de ce sa ii sprijinim pe astia destepti, sa ne ia locul?”

Care e ideea dumneavoastra? Sa faceti clase speciale pentru copii supradotati?
Copiii acestia sunt izolati, sunt prea capabili si atunci sufera o reactie sociala negativa. Ei dezvolta abilitati inalte si capacitatea de a rezolva problemele in clipa in care sunt stransi impreuna. E ceea ce se cheama charter center, centre pilot.

Aceste centre pilot sunt hranite de scoli care ii selecteaza pe toti copiii prea incomozi, prea destepti, care ii deranjeaza pe profesori, au prea multe raspunsuri, au prea multe intrebari, au prea multa cunoastere, sunt hiperactivi. Copiii acestia sunt foarte deranjanti pentru sistemul educational obisnuit.

Si atunci ii scoateti din circuitul normal…
Ies din circuitul normal unde pierd vremea si ii chinuie si pe ceilalti si intra intr-un circuit de specializare inalta, unde isi dezvolta abilitatile pana cand devin utili societatii. Si nu numai utili, devin solutiile la probleme.

Cunoasteti vreo tara care functioneaza la scara larga dupa acest model?
Da. Prima care a pornit a fost Australia acum vreo 40-50 de ani. Australia nu stie ce e aia criza, in afara de criza de mediu. Acolo nu se mai simte mirosul oceanului din cauza poluarii si distrugerii algelor.

Pai, in spiritul discutiei anterioare, inseamna ca geniile de acolo nu si-au facut treaba foarte bine.
Abia in momentul asta au ajuns si ei sa isi faca treaba, pentru ca trebuie timp ca sa dezvolti oameni si trebuie timp sa ii si plasezi acolo unde au putere de decizie. Australia este liderul mondial pe nanotehnologie si lucreaza intr-un stil incredibil ca sa rezolve problemele de mediu. Si este o preocupare permanenta in directia asta si care da rezultate.

Dar sistemul nu a ramas doar in Australia, s-a imprastiat in toata lumea. Se imprastie cu viteza inclusiv in tari in care nu te-ai fi asteptat, cum ar fi tarile arabe unde pot sa traiasca linistiti cu burta la soare pentru ca le vin banii din petrol. Ei bine, au inceput sa inteleaga foarte bine ca resursele se epuizeaza, ca oamenii sunt niste puturosi, ca s-au invatat sa nu faca nimic, ca le-au venit subventiile de la stat, ca viitorul este extrem de nesigur si investesc acum enorm in educatia geniilor, dezvoltand cu ajutorul lor tehnologii care sa fie inlocuitoare de petrol.

Iar la polul opus, sustineti, este Romania care ignora stimularea si valorificarea celor supra-dotati?
Nu ignora, se teme. Romania se teme de genii, se teme de copiii extraordinari, pur si simplu se teme.

De ce spuneti ca se teme?
Uitati-va bine, de exemplu, la bursa guvernului Romaniei in care au fost copiii extrem de inteligenti trimisi sa invete administratie europeana. Nici unul nu au fost angajat in administratie. E o dovada ca se tem sa apara niste oameni care se pricep, pentru ca sistemul administrativ e folosit la jaf, la furt. Din pacate, noi suntem in situatia de a ne uita in urma si de a vede ca suntem condusi de Ali Baba si cei 40 de hoti. Care nu mai sunt 40, sunt mai multi hoti. Dar paradigma este aceeasi.

Avem o problema de selectie?
Mai mult decat atat: avem o selectie negativa. Pe sistemul legislativ actual nu poti promova niste oameni capabili. Ei trebuie sa treaca mai intai prin filtrul de partid. Filtrul de partid inseamna coruptie, pupincurism, mita, mafiotism si asa mai departe, pana la necesitatea existentei scolii vietii prin puscarie. Daca nu e asa si candidatul e un om curat si un bun profesionist, atunci nu poate fi tras de sfori, nu e santajabil.

Cand filtru la admitere e santajabilitatea candidatului, ajungi la niste aberatii ingrozitoare. Si iarasi as reaminti acestor tovarasi sa isi aduca aminte de poezia lui Cosbuc. Pentru ca si poporul asta rabda pana la un timp.

Ce ar putea face un geniu politic in momentul de fata in Romania?
Nu vreau sa dau eu programul. Daca ar fi un geniu politic ar sti ce sa faca. Dar eu l-as ajuta cu placere.

Ati conceput la un moment dat chiar un model de tara.
Am conceput mai multe, da. Modelul de iesire din criza, modelul de tara, lucram acum la o constitutie care sa poata permite punerea Romaniei pe picioare.

Lucrati singur?
Nu, suntem mai multi. Si suntem din ce in ce mai multi care dorim acest lucru. Pentru ca e pacat sa distrugem ceea ce rezista de mii de ani, doar pentru ca au venit niste lacuste care consuma tot. Reactia populatiei incepe sa fie din ce in ce mai clara. Si vad ca este profesionala.

Se formeaza ligi profesionale care incep sa actioneze, se formeaza aliante de tineri, de oameni de afaceri care incep sa faca politici sociale, sa ajute acolo unde e nevoie, deci vad ca incepe sa creasca nivelul de coeziune a populatiei care inainte era atomizata. Inca nu actioneaza ei foarte bine, dar a inceput sa apara un fenomen. Va dau un exemplu. Recent a fost ziua Romaniei. Vi s-a mai intamplat vreodata ca de ziua Romaniei romanii sa isi trimita sms-uri cu la multi ani?

Ati primit sms-uri sa inteleg.
Da, si nu numai eu, multi au primit sms-uri de genul acesta. In fiecare a inceput sa creasca un alt spirit. E un inceput pe care eu il aplaud. Si piata Universitatii este extraordinara. Si multe alte fenomene. Si faptul ca la Pungesti au iesit cu mic cu mare, cu popa cu tot, ca sa isi apere nevoile, saracia si neamul.

Sunteti un om credincios, domnule Colceag?
Sunt matematician. Pentru mine Dumnezeu nu este o formula culturala, Dumnezeu e spatiul infinit, inteligent si sensibil, care chiar exista. Eu pot demonstra acest lucru prin matematicile mele.

Recent doi matematicieni germani au demonstrat acelasi lucru, ca Dumnezeu exista.
N-am citit ce au facut colegii mei germani, dar prin matematicile pe care le-am lucrat am descoperit legi universale care arata ca universul este capabil sa isi optimizeze deciziile si ca decide. Ca este mult mai complex decat ce se cunostea inainte ca masurabilitate.

Eu nici macar nu imi pun problema credintei, eu imi pun problema cunoasterii. Sunt in situatia de a avea o fereastra deschisa directa, prin care inteleg ca exista. Dumnezeu exista si actioneaza.

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/pot-demonstra-ca-dumnezeu-exista-si-actioneaza/?feed_id=19916&_unique_id=6376598ec6189

angel 4

Existenţa lumilor invizibile

Existenţa lumilor invizibile

 

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.

Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.

Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.

Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.

Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.

La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.

Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.

Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.

Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.

Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.

Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.

într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.

Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.

Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.

Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.

Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.

Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.

Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.

Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.

În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.

Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.

Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.

Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.

In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.

Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.

După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.

Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.

De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.

În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!

Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.

fragment DIN TAINELE VIEŢII ŞI ALE UNIVERSULUI”

prof. SCARLAT DEMETRESCU

https://www.evolutiespirituala.ro/existenta-lumilor-invizibile/?feed_id=18704&_unique_id=63594868bcf9a

univers 5

DOCUMENTAR : Universul – Aventura cosmologică

UCQ0

UNIVERSE (2004) – The Cosmology Quest

„Universe – The Cosmology Quest, este o combinaţie unică, de film documentar şi controverse umane, într-un domeniu pe care nu l-am abordat până acum, al teoriilor astronomice şi cosmologice, film ce prezintă lupta dură din ultimele decenii, a unor astronomi neconvenţionali, de a impune abordări cosmologice, ce neagă teoria oficial acceptată a Big Bang-ului, în baza unor observaţii multiple, controversate şi chiar falsificate sau ignorate, de către savanţii oficiali, fapte ce au fost ascunse cu grijă, marelui public, studenţilor şi chiar astronomilor.
Protagoniştii sunt, ei înşişi, figuri reprezentative în domeniu, laureaţi ai premiului Nobel, sau ale unora dintre cele mai importante disticţii, acordate în fizica şi astronomia actuală, printre care pot fi amintiţi: legendarul Sir Fred Hoyle (documentarul fiind, de altfel, realizat în memoria sa), controversaţii astronomi, Geoffrey Burbidge şi Halton Arp, filozoful şi proiectantul de telescoape, John Dobson, astronomii Jack Sulentic şi Margaret Burbidge.
Pe parcursul explorării lacunelor evidente, teoretice şi practice, ale teoriei astronomice dominante şi a restricţiilor, impuse astronomilor, de a cerceta anumite direcţii, noi uşi se deschid, totuşi, spre o înţelegere mai cuprinzătoare şi spre idei revoluţionare, ce şi-au făcut apariţia în domeniu, pe parcursul  ultimelor decenii, istoria fiind reexaminată începând cu Einstein şi Hubble.
Majoritatea dintre noi, am fost intrigaţi, în timp, de întrebările privind originea şi evoluţia Universului, teoria ce s-a impus, din considerente mai mult sociologice decât ştiinţifice, fiind aceea a unui imense explozii, ce a avut loc acum peste 15 miliarde de ani, teorie acceptată de savanţi, cu excepţia celor puţini,  a căror istorie este relevată, de documentarul în cauză.
Este uimitoare realizarea acestui film, de către Randall Meyers, ce nu este un Michael Moore al documentarelor ştiinţifice, dată fiind animozitatea considerabilă, faţă de ideile alternative, din domeniul astronomiei.
Halton C. Arp este absolvent al Colegiului Harvard, promoţia 1949, cu magna cum laude – ce are şi un doctorat, obţinut la fel de prestigios, la Institutul Tehnologic al Californiei, Caltech, în 1953 – şi ca astronom s-a ocupat, devreme în carieră, de cercetările conduse de Edwin Hubble asupra Messier M31, faimoasa galaxie Andromeda, cea mai mare galaxie vecină Căii Lactee, ce formează, împreună, Grupul Local de galaxii, laolaltă cu însoţitorii lor: M32, M110, M33 şi alţii.
A primit, în carieră, trei premii prestigioase, înainte de a deveni persona non grata: Helen B. Warner,  Newcomb Cleveland şi Alexander von Humboldt Senior Scientist, fiind, vreme de 28 de ani, astronom principal la observatoarele Mt. Palomar şi Mt. Wilson, timp în care a elaborat faimosul său catalog al „galaxiilor ciudate”, care a generat atâtea controverse.
H.C. Arp a descoperit, din fotografii şi imagini spectrale, obţinute cu mari telescoape, că multe perechi de quasari (obiecte „cvasi stelare”) ,care au valori extrem de mari ale deplasărilor spre roşu (şi, ca atare, se credea că se depărtează foarte rapid de noi, fiind localizate la foarte mari distanţe de Calea Lactee) sunt conectate, fizic, de galaxii ce au deplasări spre roşu reduse şi, mai ales, sunt cunoscute ca aflându-se la distanţe relativ mici, faţă de noi.
Datorită observaţiilor, în premieră, ale lui H.C. Arp, presupunerea că obiectele cu deplasări spre roşu foarte mari, ar trebui să se afle la mari distanţe, faţă de noi – pe care se bazează întreaga teorie a „Big Bang” şi „cosmologia acceptată” – se impune a fi fundamental revizuită.
UCQ4
Deplasarea spre roşu, este o noţiune astronomică contradictorie, în sine, reprezentând creşterea lungimii de undă (şi, implicit, scăderea frecvenţei, deci a energiei) a radiaţiei electromagnetice (de regulă din spectrul vizibil), emise sau reflectate de un obiect stelar, fenomenul fiind pus pe seama efectului Doppler şi a altor efecte, de natură gravitaţională.
Dacă pentru radiaţia electromagnetică vizibilă şi pentru cea invizibilă, de mare energie (ultraviolete, radiaţii X şi gama), denumirea este principial corectă, deplasarea făcându-se către radiaţia roşie, de minimă energie, odată depăşit acest prag, prin trecerea în domeniul radiaţiilor, cu lungimi de undă mai mari decât ale luminii roşii (radiaţii infraroşii, microunde şi unde radio) aşa-zisa deplasare spre roşu, are loc, de fapt, în direcţie contrară luminii roşii, continuându-se dacă vreţi, aceeaşi tendinţă de deplasare, de la dreapta spre stânga, în spectrul electromagnetic, către lungimi de undă, din ce în ce mai mari.
UCQ5
Un alt eretic al domeniului, Sir Fred Hoyle, care, ateu fiind, a început să creadă într-o forţă ce ghidează întregul Univers şi, desigur, în teoria panspermiei, a devenit, logic, promotorul principiului cosmologic antropic şi al unei originale abordări a nucleo-sintezei stelare, confirmată ulterior experimental, opera sa fiind adeseori citată, ca argumentaţie favorabilă, pentru teoria designului inteligent, pe care am abordat-o recent.
Verticalitatea şi non-conformismul său, de necontestat, au făcut ca în 1983, colaboratorul său, William Alfred Fowler, împreună cu Subrahmanyan Chandrasekhar (amintit în documentar, ca unul dintre inchizitorii principali ai domeniului, care a iniţiat prigoana lui Halton Arp), să primească premiul Nobel în Fizică, contribuţia majoră a lui Hoyle, fiind ignorată din motive obscure, pentru unii, dar care-mi confirmă, personal, prezumţia pe care am enunţat-o şi altă dată, că acest premiu este destinat răsplătirii obedienţilor şi nu performanţei ştiinţifice concrete.
UCQ7
Într-o mea culpa tardivă, Fowler, însuşi, confirma într-o schiţă autobiografică, prioritatea cercetărilor lui Hoyle:
„Conceptul nucleo-sintezei stelare, a fost enunţat pentru prima oară, de Hoyle în 1946. Aceasta a furnizat o metodă, de a explica prezenţa elementelor mai grele decât heliul, în Univers, demonstrând, în principiu, că elemente critice, precum carbonul, pot fi generate de stele şi apoi încorporate de alte stele sau planete, când acea stea „murea”. Aceste noi stele, formate acum, includ deja aceste elemente grele şi, plecând de la ele, ajung să producă alte elemente, mult mai grele, în timp. Hoyle a teoretizat că, existenţa unor elemente extrem de rare, ar putea fi explicată prin supernove, explozii gigantice ce au loc uneori în Univers, ale căror temperaturi şi presiuni, ar putea genera asemenea elemente.”
Sistemul inchizitorial american, numit „peer review”, ar fi putut bloca prematur, cariera unui alt astronom de prestigiu, Vera Rubin, care a fost suficient de onestă să semnaleze discrepanţele, evidente, dintre teorie şi observaţiile reale, Geoffrey Burbidge, de pe poziţia sa de director al Observatorului Naţional, fiind cel ce i-a salvat cariera, la acel moment.
UCQ6
Cu acest documentar, sunt fericit să remarc, că pică încă un tabu ştiinţific, teoria Big Bang-ului, deşi este şi înfricoşător să constaţi, amploarea dezinformării şi dacă, iniţial, presupuneam doar, că toată „ştiinţa” introdusă în cărţi în perioada Renaşterii (malefic termen, privit acum în perspectiva celor ştiute) era un fals integral – menit să ne distragă atenţia de la adevăratele caracteristici ale Universului, prin axiome matematice (sau teorii ce mereu ni se promitea, că vor fi demonstrate ulterior) care sunt falsuri insidioase, ce au deschis portiţe pentru consolidarea unor imposturi, bine argumentate cifric, uneori – toate aceste dovezi vizuale, cumulate cu opera unor scriitori şi istorici de prestigiu, ca Ioan Petru Culianu,  înlătură orice dubiu.
Obţinem confirmarea a două idei fundamentale, ce reies din conferinţele lui Nassim Haramein:
1. Stelele sunt, iniţial, quasari sau pulsari, care prin acreţie accentuată, în timp, cresc dimensional şi ajung să devina instabile, revenind la starea iniţială prin explozie şi, implicit, expulzarea materiei stelare în exces;
UCQ8
2. Găurile negre din centrele galaxiilor, sunt generatoarele materiei şi, mai mult ca sigur, mari transformatoare ale materiei şi energiei, prin ingerarea, prefacerea şi expulzarea de alte corpuri cosmice, ce evoluează ulterior în protogalaxii, galaxii ş.a.m.d.
Devine logic, astfel, să presupunem, că forma spiralată a braţelor galactice, nu este dată doar de forţa centripetă, rezultată din rotaţia materiei absorbite, ci şi de cea expulzată, într-un proces, continuu, de renaştere universală.
Astronomia convenţională, reprezentată în principal de NASA, este revelată în toată încremenirea sa ştiinţifică, NASA dovedind, din nou, că are ceva foarte grav de ascuns, privind natura fizică reală a Universului şi, poate, mult mai aproape de casă, a propriului nostru sistem solar, dacă ne amintim şi de întârzierea de 22 de secunde impusă transmisiilor din spaţiu şi chiar de ridicolul filtru RGB, suprapus până şi pe transmisiile alb-negru, ale navelor spaţiale.
UCQ9

În concluzie, Big Bang-ul rămâne doar o teorie, care se foloseşte de o altă ipoteză, aşa-zisa materie întunecată, pentru a-şi justifica existenţa şi care impune, de fapt, ideea absurdă a unui Univers finit, iar cosmologia se dovedeşte a fi foarte departe de statutul de ştiinţă, din moment ce se sprijină doar pe simple ipoteze şi fantezii matematice, susţinute, ce-i drept, cu toată autoritatea şi frenezia, de „somităţile” în materie şi când râdeam, copii fiind, de absurditatea evidentă a acelui celebru „crede şi nu cerceta”, nu realizam că acest embargo moral, este mai actual şi mai puternic ca oricând. „

 

SURSA: fymaaa.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/universul-aventura-cosmologica/?feed_id=15671&_unique_id=6307b30483fb1

Viktor Schauberger

Viktor Schauberger: Apa care curge prin forme spiralate devine apa vie

 

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de ecologie, de agricultură şi chiar de viitorul planetei pe care trăim au multe de învăţat din studiile şi invenţiile genialului Viktor Schauberger, un silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 şi 1958. Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a proiectat şi realizat, Schauberger ne revelează, precum un adevărat magician, secretele lichidului dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea ştiinţei secolului trecut. Unul dintre acele personaje incomode, ale cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii industriei vremii, care dobândeau câştiguri imense din utilizarea surselor convenţionale de energie. Ori, Schauberger propunea, ca surse neconvenţionale de energie, apa şi aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi chimie se ridicau la nivel universitar. Încă din copilărie a fost fascinat de modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura, apoi să o copieze”. În anii ’30, observând vârtejurile de apă din râuri, i-a venit ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în mod natural prin implozie, şi nu prin explozie, precumîn motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include două aspecte – pe de o parte, mişcarea implozivă, unificatoare, cea care susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la epuizarea resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire, creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel spus sistemul să meargă în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare, cel exploziv, generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la distrugerea naturii. De aceea, unul din scopurile principale ale lui Schauberger a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care natura o foloseşte pentru a condensa energie, implozia. În principal, această mişcare descrie o formă spiralată în sens anti-orar, precum un vortex rotitor. Pornind de la această formă, el a conceput, în timpul celui de-al doilea război mondial, mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate.

Maşina cu implozie

masina-cu-implozie

 

Schauberger explică principiul de funcţionare al maşinii cu implozie:

„Combustibilul maşinii cu implozie (apă sau aer) se află în strânsă legătură cu proprietăţile caracteristice ale oxigenului care, răcindu-se în cazul procesului de reducere, generează o tendinţă de contracţie şi implicit de restrângere a volumului, aspect care reprezintă în realitate forţa determinatoare a imploziei.”

„Dacă mişcăm apa sau aerul într-un sens centripet sau, cu alte cuvinte, radial-axial, adică din afară spre înspre înăuntru, atunci nu numai că nu va mai fi nicio opoziţie faţă de frecare a acestui mediu prin care circulă ţevi, dar totodată rezultatul este că energia rezultantă creşte cu pătratul vitezei.”

„Motorul cu implozie nu este de fapt o invenţie în sensul obişnuit al cuvântului, pentru că în realitate el marchează renaşterea unor metode şi realizări străvechi care, datorită ignoranţei s-au pierdut în decursul timpului.”

Vortexul spiralat

vortex-spiralat
Vortex-Spiralat

El a observat că, atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere simbolic, mişcarea în spirală pare a fi forma de mişcare

cea mai naturală. În timp ce – în viziunea sa – cercul reprezintă un sistem de închis, care izolează interiorul cercului de restul universului, spirala este un sistem deschis, ascensional şi evolutiv.

Pentru Schauberger, spirala YANG (în sens anti-orar) constituie o formaţiune „aspirantă implozivă” care ne apare ca o curbură spaţială infinită în toate modurile ei diferite de manifestare.

Implozia are la bază un vortex autoîntreţinut care evoluează în mediu fluid şi are un efect ordonator, concentrator şi de reducere a temperaturii mediului. Când fluidul (apa, aerul) trece printr-un tub cu diametru progresiv mai mic, are tendinţa de a curge în spirală, într-o turbulenţă cicloidă. Când iese din tub, după ce toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare gigantică de energie.

Turbina lui Schauberger se constituie din nişte tuburi spiralate în jurul unei forme conice. Cu ajutorul unui mic motor electric se rotesc forţat tuburile, care aspiră apa la capetele mari şi o expulzează cu o forţă imensă la capetele mici în palele unei turbine conectate la un generator electric.

Dificultatea constă în a găsi curba spiralată optimă în care fluidul (apa sau aerul) să se desprindă în mod natural de peretele de ghidare lăsându-se „densificat”. Doar în aceste condiţii speciale fluidul este angrenat într-o mişcare centripetă (mişcare spiralată în sens anti-orar), ce generează o anumită formă de energie. Masa de fluid ce se deplasează astfel devine un veritabil piston de absorbţie.

Viteza fluidul creşte şi totodată acesta se densifică de la o răsucire la alta, ceea ce demonstrează funcţia energizantă a spiralei YANG (sens anti-orar). Astfel, masa fizică se condensează până la un punct critic dincolo de care ea se „dizolvă” în forma ei energetică (matricea ei). Apare astfel un vid biologic (vacuum) care măreşte absorbţia, iar acest proces conduce la fenomenul de diamagnetism şi levitaţie.

Iată ce declara Viktor Schauberger despre gravitaţie: „…în momentul în care toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare imensă de energie. Forţele implicate sunt capabile să creeze sisteme complexe şi să genereze DIAMAGNETISM. Diamagnetismul este opusul „gravitaţiei” şi explică modul în care fiinţele se pot ridica pe suprafaţa terestră…”

„Vrăjitorul apei” transformă „apa moartă” în „apă vie”

Fără apă, acest veritabil „sânge” al planetei noastre, viaţa organică nu ar putea exista. Însă atunci când apa pe care o bem este foarte impură, ea devine o ameninţare pentru sănătatea noastră, din cauza lipsei calităţilor nutritive şi vitalizante ale apei pure.

Folosirea abuzivă şi nechibzuită a apelor planetare ne-a adus în pragul unei catastrofe ecologice, datorită poluării. Mulţi cred că prin consumul apei minerale îmbuteliate sau al apei plate rezolvă problema sănătăţii personale. În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lui Viktor Schauberger în ceea ce priveşte puritatea diferitelor tipuri de apă.

Apa distilată

Apa distilată se obţine prin evaporare, ce are ca scop disocierea ei de impurităţi şi apoi condensarea ei ca un lichid pur. Ea devine astfel chimic pură. În această stare, apa va rămâne atât timp cât nu va întâlni substanţe solubile. Acţiunea ei purgativă poate sărăci organismul de anumite elemente şi minerale. De aceea, consumul

zilnic de apă distilată nu este recomandat pentru perioade lungi de timp.

Apa de ploaie

Într-o atmosferă nepoluată, apa de ploaie este cea mai pură apă pe care ne-o oferă natura. Din păcate, la ora actuală, pericolul ploilor acide pune sub semnul întrebării chiar şi această apă.

Apa de suprafaţă

Are contact cu pământul, astfel că poate dizolva diverse substanţe, inclusiv poluanţi. Contactul direct cu lumina solară poate energiza acest tip de apă.

Apa freatică

Extrasă de la adâncime, această apă este mai bună datorită conţinutului ridicat de minerale. În călătoria sa prin straturile impermeabile ale pământului ea poate apărea ca o infiltraţie în puţurile de scurgere sau ca izvor de suprafaţă.

Apa de izvor

Este cea mai bună apă revitalizantă. Este bogată în minerale, oligoelemente şi carbonaţi dizolvaţi. Vitalitatea sa poate fi observată în aspectul strălucitor care o diferenţiază de orice alt tip de apă.

Aceste izvoare, dacă nu sunt contaminate de substanţe folosite în agricultură sau de habitatul uman, rămân cele mai preţioase surse de apă potabilă.

Viktor Schauberger a inventat un dispozitiv care putea folosi orice apă nepoluată (pentru că nu acţiona chimic) pentru a o transforma într-o apă asemănătoare celei de izvor. Datorită acestei invenţii el a fost supranumit Vrăjitorul apei, pentru că apa pe care o obţinea avea puternice calităţi curative. Astfel, el a reuşit, numai cu această apă, în mai multe cazuri, remisiunea tumorilor canceroase.Autorităţile l-au acuzat însă de înşelătorie, pentru că nu avea calificarea necesară practicilor terapeutice. Maşina de purificat apa a fost apoi confiscată şi distrusă…

Rezultate ale cercetărilor actuale

În ultimul deceniu, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat cercetările în direcţia descrisă de descoperirile geniale ale lui Schauberger.

Încă din iunie 1974, revista „Implosion” făcuse cunoscut faptul că firma „Schauberger Biotechnik AG” a început deja producerea de aparatură pentru purificarea aerului, care lucrează bineînţeles după principiul turbionar al deplasării aerului printr-o spirală în sens anti -orar. Dar aceste aparate nu au fost comercializate niciodată.

Alte aplicaţii practice ale ideilor lui Schauberger, vizate de cercetători în ultimii ani sunt:
- obţinerea apei vii ca medicament;
-creşterea mult accelerată a sistemelor vii prin utilizarea turbinelor cu sens anti-orar şi a generatoarelor de apă speciale;
- realizarea apei prin fuziune nucleară la rece, pornind de la oxigen eteric şi hidrogen, prin intermediul generatorului cu apă;
- obţinere de energie liberă din apa care este deplasată cicloidal printr-o ţeavă spiralată în sens anti-orar.

Pentru cei care au avut curiozitatea să cerceteze cu obiectivitate acest domeniu al sistemelor energetice neconvenţionale, validitatea principiului imploziei unei structuri spiralate apare ca fiind incontestabilă. Rămâne însă întrebarea dacă forţa socială, politică şi economică necesară pentru a susţine renunţarea la sursele de energie convenţionale (inclusiv energia nucleară) va fi suficient de puternică pentru a pune cât mai repede în practică conceptele naturiste şi biologice de genul celor structurate de descoperirile lui Viktor Schauberger.

 

de Ioana Plăviţu https://www.evolutiespirituala.ro/viktor-schauberger-apa-care-curge-prin-forme-spiralate-devine-apa-vie/?feed_id=11495&_unique_id=6294f8c38e591

univers 5

DOCUMENTAR : Universul – Aventura cosmologică

UCQ0

UNIVERSE (2004) – The Cosmology Quest

„Universe – The Cosmology Quest, este o combinaţie unică, de film documentar şi controverse umane, într-un domeniu pe care nu l-am abordat până acum, al teoriilor astronomice şi cosmologice, film ce prezintă lupta dură din ultimele decenii, a unor astronomi neconvenţionali, de a impune abordări cosmologice, ce neagă teoria oficial acceptată a Big Bang-ului, în baza unor observaţii multiple, controversate şi chiar falsificate sau ignorate, de către savanţii oficiali, fapte ce au fost ascunse cu grijă, marelui public, studenţilor şi chiar astronomilor.
Protagoniştii sunt, ei înşişi, figuri reprezentative în domeniu, laureaţi ai premiului Nobel, sau ale unora dintre cele mai importante disticţii, acordate în fizica şi astronomia actuală, printre care pot fi amintiţi: legendarul Sir Fred Hoyle (documentarul fiind, de altfel, realizat în memoria sa), controversaţii astronomi, Geoffrey Burbidge şi Halton Arp, filozoful şi proiectantul de telescoape, John Dobson, astronomii Jack Sulentic şi Margaret Burbidge.
Pe parcursul explorării lacunelor evidente, teoretice şi practice, ale teoriei astronomice dominante şi a restricţiilor, impuse astronomilor, de a cerceta anumite direcţii, noi uşi se deschid, totuşi, spre o înţelegere mai cuprinzătoare şi spre idei revoluţionare, ce şi-au făcut apariţia în domeniu, pe parcursul  ultimelor decenii, istoria fiind reexaminată începând cu Einstein şi Hubble.
Majoritatea dintre noi, am fost intrigaţi, în timp, de întrebările privind originea şi evoluţia Universului, teoria ce s-a impus, din considerente mai mult sociologice decât ştiinţifice, fiind aceea a unui imense explozii, ce a avut loc acum peste 15 miliarde de ani, teorie acceptată de savanţi, cu excepţia celor puţini,  a căror istorie este relevată, de documentarul în cauză.
Este uimitoare realizarea acestui film, de către Randall Meyers, ce nu este un Michael Moore al documentarelor ştiinţifice, dată fiind animozitatea considerabilă, faţă de ideile alternative, din domeniul astronomiei.
Halton C. Arp este absolvent al Colegiului Harvard, promoţia 1949, cu magna cum laude – ce are şi un doctorat, obţinut la fel de prestigios, la Institutul Tehnologic al Californiei, Caltech, în 1953 – şi ca astronom s-a ocupat, devreme în carieră, de cercetările conduse de Edwin Hubble asupra Messier M31, faimoasa galaxie Andromeda, cea mai mare galaxie vecină Căii Lactee, ce formează, împreună, Grupul Local de galaxii, laolaltă cu însoţitorii lor: M32, M110, M33 şi alţii.
A primit, în carieră, trei premii prestigioase, înainte de a deveni persona non grata: Helen B. Warner,  Newcomb Cleveland şi Alexander von Humboldt Senior Scientist, fiind, vreme de 28 de ani, astronom principal la observatoarele Mt. Palomar şi Mt. Wilson, timp în care a elaborat faimosul său catalog al „galaxiilor ciudate”, care a generat atâtea controverse.
H.C. Arp a descoperit, din fotografii şi imagini spectrale, obţinute cu mari telescoape, că multe perechi de quasari (obiecte „cvasi stelare”) ,care au valori extrem de mari ale deplasărilor spre roşu (şi, ca atare, se credea că se depărtează foarte rapid de noi, fiind localizate la foarte mari distanţe de Calea Lactee) sunt conectate, fizic, de galaxii ce au deplasări spre roşu reduse şi, mai ales, sunt cunoscute ca aflându-se la distanţe relativ mici, faţă de noi.
Datorită observaţiilor, în premieră, ale lui H.C. Arp, presupunerea că obiectele cu deplasări spre roşu foarte mari, ar trebui să se afle la mari distanţe, faţă de noi – pe care se bazează întreaga teorie a „Big Bang” şi „cosmologia acceptată” – se impune a fi fundamental revizuită.
UCQ4
Deplasarea spre roşu, este o noţiune astronomică contradictorie, în sine, reprezentând creşterea lungimii de undă (şi, implicit, scăderea frecvenţei, deci a energiei) a radiaţiei electromagnetice (de regulă din spectrul vizibil), emise sau reflectate de un obiect stelar, fenomenul fiind pus pe seama efectului Doppler şi a altor efecte, de natură gravitaţională.
Dacă pentru radiaţia electromagnetică vizibilă şi pentru cea invizibilă, de mare energie (ultraviolete, radiaţii X şi gama), denumirea este principial corectă, deplasarea făcându-se către radiaţia roşie, de minimă energie, odată depăşit acest prag, prin trecerea în domeniul radiaţiilor, cu lungimi de undă mai mari decât ale luminii roşii (radiaţii infraroşii, microunde şi unde radio) aşa-zisa deplasare spre roşu, are loc, de fapt, în direcţie contrară luminii roşii, continuându-se dacă vreţi, aceeaşi tendinţă de deplasare, de la dreapta spre stânga, în spectrul electromagnetic, către lungimi de undă, din ce în ce mai mari.
UCQ5
Un alt eretic al domeniului, Sir Fred Hoyle, care, ateu fiind, a început să creadă într-o forţă ce ghidează întregul Univers şi, desigur, în teoria panspermiei, a devenit, logic, promotorul principiului cosmologic antropic şi al unei originale abordări a nucleo-sintezei stelare, confirmată ulterior experimental, opera sa fiind adeseori citată, ca argumentaţie favorabilă, pentru teoria designului inteligent, pe care am abordat-o recent.
Verticalitatea şi non-conformismul său, de necontestat, au făcut ca în 1983, colaboratorul său, William Alfred Fowler, împreună cu Subrahmanyan Chandrasekhar (amintit în documentar, ca unul dintre inchizitorii principali ai domeniului, care a iniţiat prigoana lui Halton Arp), să primească premiul Nobel în Fizică, contribuţia majoră a lui Hoyle, fiind ignorată din motive obscure, pentru unii, dar care-mi confirmă, personal, prezumţia pe care am enunţat-o şi altă dată, că acest premiu este destinat răsplătirii obedienţilor şi nu performanţei ştiinţifice concrete.
UCQ7
Într-o mea culpa tardivă, Fowler, însuşi, confirma într-o schiţă autobiografică, prioritatea cercetărilor lui Hoyle:
„Conceptul nucleo-sintezei stelare, a fost enunţat pentru prima oară, de Hoyle în 1946. Aceasta a furnizat o metodă, de a explica prezenţa elementelor mai grele decât heliul, în Univers, demonstrând, în principiu, că elemente critice, precum carbonul, pot fi generate de stele şi apoi încorporate de alte stele sau planete, când acea stea „murea”. Aceste noi stele, formate acum, includ deja aceste elemente grele şi, plecând de la ele, ajung să producă alte elemente, mult mai grele, în timp. Hoyle a teoretizat că, existenţa unor elemente extrem de rare, ar putea fi explicată prin supernove, explozii gigantice ce au loc uneori în Univers, ale căror temperaturi şi presiuni, ar putea genera asemenea elemente.”
Sistemul inchizitorial american, numit „peer review”, ar fi putut bloca prematur, cariera unui alt astronom de prestigiu, Vera Rubin, care a fost suficient de onestă să semnaleze discrepanţele, evidente, dintre teorie şi observaţiile reale, Geoffrey Burbidge, de pe poziţia sa de director al Observatorului Naţional, fiind cel ce i-a salvat cariera, la acel moment.
UCQ6
Cu acest documentar, sunt fericit să remarc, că pică încă un tabu ştiinţific, teoria Big Bang-ului, deşi este şi înfricoşător să constaţi, amploarea dezinformării şi dacă, iniţial, presupuneam doar, că toată „ştiinţa” introdusă în cărţi în perioada Renaşterii (malefic termen, privit acum în perspectiva celor ştiute) era un fals integral – menit să ne distragă atenţia de la adevăratele caracteristici ale Universului, prin axiome matematice (sau teorii ce mereu ni se promitea, că vor fi demonstrate ulterior) care sunt falsuri insidioase, ce au deschis portiţe pentru consolidarea unor imposturi, bine argumentate cifric, uneori – toate aceste dovezi vizuale, cumulate cu opera unor scriitori şi istorici de prestigiu, ca Ioan Petru Culianu,  înlătură orice dubiu.
Obţinem confirmarea a două idei fundamentale, ce reies din conferinţele lui Nassim Haramein:
1. Stelele sunt, iniţial, quasari sau pulsari, care prin acreţie accentuată, în timp, cresc dimensional şi ajung să devina instabile, revenind la starea iniţială prin explozie şi, implicit, expulzarea materiei stelare în exces;
UCQ8
2. Găurile negre din centrele galaxiilor, sunt generatoarele materiei şi, mai mult ca sigur, mari transformatoare ale materiei şi energiei, prin ingerarea, prefacerea şi expulzarea de alte corpuri cosmice, ce evoluează ulterior în protogalaxii, galaxii ş.a.m.d.
Devine logic, astfel, să presupunem, că forma spiralată a braţelor galactice, nu este dată doar de forţa centripetă, rezultată din rotaţia materiei absorbite, ci şi de cea expulzată, într-un proces, continuu, de renaştere universală.
Astronomia convenţională, reprezentată în principal de NASA, este revelată în toată încremenirea sa ştiinţifică, NASA dovedind, din nou, că are ceva foarte grav de ascuns, privind natura fizică reală a Universului şi, poate, mult mai aproape de casă, a propriului nostru sistem solar, dacă ne amintim şi de întârzierea de 22 de secunde impusă transmisiilor din spaţiu şi chiar de ridicolul filtru RGB, suprapus până şi pe transmisiile alb-negru, ale navelor spaţiale.
UCQ9

În concluzie, Big Bang-ul rămâne doar o teorie, care se foloseşte de o altă ipoteză, aşa-zisa materie întunecată, pentru a-şi justifica existenţa şi care impune, de fapt, ideea absurdă a unui Univers finit, iar cosmologia se dovedeşte a fi foarte departe de statutul de ştiinţă, din moment ce se sprijină doar pe simple ipoteze şi fantezii matematice, susţinute, ce-i drept, cu toată autoritatea şi frenezia, de „somităţile” în materie şi când râdeam, copii fiind, de absurditatea evidentă a acelui celebru „crede şi nu cerceta”, nu realizam că acest embargo moral, este mai actual şi mai puternic ca oricând. „

 

SURSA: fymaaa.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/universul-aventura-cosmologica/?feed_id=11447&_unique_id=6293a70bf3d35

Talisman Collection Collar

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Talismane si Amulete Magice

talisman

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

Gândirea magică și superstiția pot părea ridicole. Sunt lucruri care atrag ignoranții și impresionabilii. Paradoxal, iraționalul ne influențează de fapt creierul mai mult decât ar dori mulți să creadă.

Profesorul de psihologie, Bruce Hood, a demonstrat eficacitatea superstiției în timpul unei discuții la un târg științific. Hood a provocat publicul să încerce un sacou albastru în schimbul a zece lire sterline. Câțiva voluntari au fost de acord cu propunerea, dar înainte de a putea încerca sacoul, Hood le-a spus că îmbrăcămintea a aparținut criminalului în serie, Fred West. Cu aceste cunoștințe, majoritatea voluntarilor au refuzat pur și simplu. Ei s-au confruntat cu un act apotropaic, o respingere instinctivă a „răului” și un disconfort care stă la baza superstiției. Acest lucru apare chiar și la cei mai raționali oameni (la un târg științific). Interesant, experimentul s-a încheiat când Hood i-a informat pe voluntari că jacheta nu aparține cu adevărat niciun criminal în serie, arătând că mințile noastre determină cu putere atitudinile noastre față de obiectele de zi cu zi.

În plus față de „valoarea sentimentală” a obiectelor pe care le-am moștenit de la părinți, bunici sau de la cei prezenți în momentele istorice, obiectele au, de asemenea, de obicei multă energie psihică. Acestea nu trebuie explicate științific pentru a le recunoaște importanța. Gândiți-vă, de exemplu, la moaștele catolicismului și a crucifixelor.

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

 

Tselem

Cuvântul pentru IMAGINE din epoca veche este „Tselem” (צלם), care este o rădăcină tri-literă, folosită mai ales astăzi pentru cuvântul fotografie, care este „tsilom”, o fotografie este o imagine a ceva, dar nu lucrul în sine , reflectă o realitate 3D într-o imagine 2D mică. Un alt cuvânt corespunzător este „tsel” (צל), care este umbră, care are o simbologie foarte asemănătoare, întrucât planul pământesc este ca umbra luminii divine adevărate, la fel ca alegoria plato a peșterii, același lucru este valabil pentru tot. Este lumea fizică, potrivit filozofilor antici. Fizicul este o imagine, a unei realități eterice non-fizice, mai mari, a cărei mișcare este reflectată în „imaginea” cerului în mișcare.

După cum spune Platon „timpul este imaginea în mișcare a eternității”, iar planetele sunt roțile timpului, care se mișcă prin imaginile eterne (sau Ideile / formele lui Platon) sau semnele zodiacale, activând potențialele lor diferite, în multe moduri diverse pe pământ.

 

Cuvântul Talisman

Cuvântul Talisman este un cuvânt francez care provine probabil de la cuvântul ebraic „tselem” sau al omologului său cuvânt arab „tilsam” (figură magică), care este el însuși derivat din grecescul mijlociu „telesma”, „telesmos” (consacrare) și probabil din un cuvânt grecesc mai vechi „telein” care înseamnă inițiere și, de asemenea, finalizare (grecesc „telos”, ca în cuvântul „teleologie”, care este scopul final sau „cauza finală” aristotelică). Etimologia cuvântului ne dă impresia că un talisman este un obiect care este consacrat magic și este făcut pentru un scop specific.

Din această perspectivă, suntem cu toții talismane vii, create în imaginea unei ființe / esențe superioare sau a sinelui nostru superior, reflectând imaginea astrologică a timpului nostru de naștere, fiecare dintre noi este conceput individual pentru a anima diferite calități pentru un anumit scop sau experiență.

 

Magia talismanului

Ceea ce face magia talismanului este sa imite acest principiu, reflectă creația într-o scară foarte mică și specifică. Confecționarea talismanelor are o tradiție cu adevărat veche și lungă, de la Babilon și Egipt până în epoca elenistică, până la Renaștere și Evul Mediu. Se găsește sub diferite forme în multe culturi din întreaga lume, cum ar fi în India, de exemplu, unde este o măsură comună de remediere pentru multe boli și probleme.

 

Utilizarea tradițiilor magice

Utilizarea instrumentelor tradiției magice, ne ajută să folosim într-un mod mai conștient energiile sistemului nostru și ne ajută să navigăm și să controlăm mai bine acele energii în conformitate cu dorințele noastre.

Talismanul este o intenție născută în timp / spațiu, la fel ca o ființă umană. Are o hartă care prezintă calitățile, aspirațiile și circumstanțele sale. Desigur, talismanul nu este un corp viu în sine, ci este o intenție vie, cu propriul său spirit unic, sculptat din calitățile în mișcare ale timpului, și dat naștere de către artistul / Magul, care acționează ca un mediator și un amplificator al Intenției pentruTalisman.

Talismanul este considerat a avea un destin propriu (așa cum a fost ales în prealabil), este codat cu propriile „telos” sau intentia funcțională și esențială. Când o persoana poartă un talisman, cele două destine se amestecă, convingându-se delicat unul pe celălalt la o stare echilibrată, în conformitate cu nevoile din diagrama individului. Talismanul poartă calități care îl vor ajuta ușor pe purtător, pe măsură ce se sincronizeaza din ce în ce mai mult cu intenția si scopul talismanului si cu talismanul in sine.

 

NOTA : După ce a fost ales timpul favorabil pentru talisman, atunci vom efectua „ritualul” de consacrare, care este asamblarea și finalizarea Talismanului fizic, concentrându-ne în același timp pe intenția și puterile planetare invocate. Talismanele pot fi create pentru foarte multe scopuri, de la protectie pana la prosperitate, iubire, casatorie, succes, judecata dreapta, evolutie spirituala, conexiune cu Spirite Planetare si Universale, intuitie, putere, etc.

Talismanul poate avea diferite forme si poate fi creat din multe tipuri de materiale, in functie de obiectivul care se urmareste prin crearea respectivului talisman. Poate avea forma unei bijuterii magnetizate care poate fi purtata la vedere sau poate avea forme diverse (inscriptionari pe suport, obiecte) care pot fi expuse in anumite locatii la vedere sau dimpotriva. Aceste detalii vor fi stabilite dupa primirea comenzii si dupa o discutie prealabila cu clientul. Va rugam sa completati la rubrica „Mentiuni” detaliile pe care le considerati necesare pentru crearea talismanului. Va vom contacta prin email pentru detalii suplimentare daca este cazul. Multumim.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column]

[/vc_column][/vc_row] https://www.evolutiespirituala.ro/talismane-si-amulete-magice/?feed_id=11159&_unique_id=628bbd93b903c

meditatie conexiunea cu dumnezeul acestui univers vimeo thumbnail 1

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”:

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte”

Dumitru Dulcan
Dumitru Dulcan

 

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică. Cea mai recentă apariţie, ”Mintea de dincolo”, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci şi expresia unei inteligenţe ieşite din comun, ce a reuşit performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive, cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitatea lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale.

“Moartea clinică este o trecere între două lumi…”

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este in lumea de dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi”Inteligenţa materiei”, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că, în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această Raţiune e Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, atunci şi noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, ”În căutarea sensului pierdut”, a fost motivată de faptul că, lumea actuală se înscrie, din punct de vedere moral, pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.

Constantin Dulcan

Acum, ceea ce am încercat în cartea ”Mintea de dincolo”, a fost să arăt că experienţa morţii clinice vine să susţină cu argumente clare originea noastră spiritual, idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.

Interviu Constantin Dulcan – ”Mintea de dincolo”

– Ce înseamnă concret, din punct de vedere mdical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar funcţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.

Constantin Dulcan

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce “văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi conştientizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decorporalizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâna lor trece prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mutilat în războiul din Vietnam şi-a văzut corpul de deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a tranportat la spital şi, spune el,“m-am întrebat unde sunt dus şi am zburat după el“. Cei mai mulţi indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de dincolo.

Constantin Dulcan

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi caldă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune căDumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

Constantin Dulcan

– …care, în plus, ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii De Pe Urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

Constantin Dulcan

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cercetătorii acestor fenomene afirmă cu convingere că nu există in lumea de dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

– Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se întâmplă mai departe?

Constantin Dulcan

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o barieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să treacă. E semnul distinctiv dintre cele două lumi.“Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, “Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ce­va spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aceste experienţe e atât de covârşitor, încât rămân conştienţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spirituale în univers, dedicându-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

“Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care se foloseşte.”

– Domnule Dulcan, vă provoc să discutăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am studiat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în creier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de executare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi informat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului precede, oarecum, voinţa noastră de a acţiona, ne întrebăm firesc:gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. 

Constantin Dulcan

Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

Constantin Dulcan

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică. Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat capacitatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poate de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi simplu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, ştiinţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă diferite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

Constantin Dulcan

– Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o conştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Experienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Vederea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate explora instantaneu la orice distanţă. Această vedere panoramică apare nu numai la cei care au o moarte clinică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştrii spirituali ai Orientului. Un creier traumatizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică.

Constantin Dulcan

Tot ceea ce se petrece în experienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei implicate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie. Un alt argument extrem de important este memoria noastră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung in lumea de dincolo, demonstrează că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amănunte, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi indivizii bolnavi de Alzheimer. În timpul vieţii noastre, nu memoria se pierde, ci instrumentul de redare, neuronul se atrofiază. Memoria rămâne în câmpul conştiinţei, care se extinde dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu duiumul, dar probabil cele mai puternice sunt mărturiile celor reîntorşi la viaţă.

– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi studiat, care vi se pare cel mai spectaculos?

Constantin Dulcan

– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp.

Constantin Dulcan

Vede toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se estompează şi intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie şi de iubire necondiţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a venit încă timpul să rămână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misiunea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii în corpul bolnav, dar înţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, peste câteva zile, la analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, şi anume că, în spaţiul lumii de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

Constantin Dulcan

“Suntem cu adevărat «Lumină din Lumină»…”

– Atingeţi o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creştină. Avem motive să credem în aşa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creştini şi susţinătorii ei. Există însă argumente ce ţin de impresia fiecăruia dintre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, uneori, când întâlnim o anumită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cercetătoarea Sandra Anne Taylor aduce în discuţie un caz foarte interesant, al unui tânăr arab, care s-a născut în munţi, în Liban, şi nu şi-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă localitate, la sute de km distanţă, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior.

Constantin Dulcan

Ba mai mult, dintr-un impuls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a identificat pe nume pe cei care o locuiau, le-a arătat locul în care şi-a amintit că a ascuns nişte bani şi i-a găsit. Familia respectivă era atunci într-un proces de stabilire a unui hotar între pământuri. El şi-a amintit unde era vechiul hotar. A fost atât de convingător, încât şi justiţia i-a acceptat mărturia. Se născuse în acelaşi anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, vechea persoană fusese ucisă. Reîncarnarea lui a fost, deci, imediată. Mai e şi cazul lui Rand James­ton Shields, care în timpul unei morţi clinice retrăieşte 68 de evenimente din vieţile anterioare. A reţinut locul unde a trăit şi cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraş, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viaţă şi a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e celebru şi e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secţia de medicină psihiatrică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naşte cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniştită, că va fi vindecată şi i-a arătat şi celelalte vieţi pe care le-a avut. Dacă ştiinţa a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunţată în lumea de dincolo, de ce n-am crede şi în celelalte lucruri văzute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

Constantin Dulcan

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar continuăm să trăim sub altă formă.

– Continuăm să trăim în corpul subtil, care e format din lumină de înaltă frecvenţă. Cei care au văzut corpul subtil, ceea ce numim în mod tradiţional “suflet”, în timpul experienţelor extracorporale, l-au descris ca fiind format din milioane de puncte luminoase. Dacă, în ceea ce priveşte trupul nostru s-a spus că “pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce”, în ceea ce priveşte sufletul, “lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Suntem cu adevărat “lumină din Lumină”. E valabil şi dacă extrapolăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi lumea de dincolo e doar o diferenţă de frecvenţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pildă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se situează între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi receptează ultrasunete cu frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar delfinii comunică pe frecvenţe situate peste 150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frecvenţe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mărinimia Lui, ne-a aşezat într-o fereastră cosmică, din care putem vedea universul, din care ni se oferă deschiderea.

Constantin Dulcan

– Vreţi să spuneţi că Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu pentru că El Însuşi vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noastre au explodat o serie de preocupări ştiinţifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spirituală a universului, să demonstreze că istoria universului şi a omului e scrisă de aceeaşi mână, că omul şi universul au aceeaşi origine spirituală. Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pentru a ne îndemna să schimbăm drumul greşit pe care am mers până acum şi să ne însuşim lecţia cunoaşterii şi a iubirii, care e adevăratul sens al vieţii. Avem o singură şansă de ieşire din criza în care întreaga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată renaştere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armonie cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu semenii şi cu natura. Nu întâmplător, Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea, e rândul nostru să răspundem chemării Lui.

 

Interviuri Constantin Dulcan

Interviu Constantin Dulcan

Interviu Constantin Dulcan

Sursa https://www.evolutiespirituala.ro/video-interviu-constantin-dulcan-moartea-clinica/?feed_id=11063&_unique_id=62891a5839f1c