Leii ca Simboluri Vii: Curajul și Puterea în Mituri

🦁 Leii, simboluri vii ale curajului și puterii, au captivat imaginația umană timp de milenii. De la miturile egiptene, unde leoaicele erau venerate ca zeițe ale războiului, până la legenda leului Nemean din Grecia, aceste ființe impunătoare ne învață despre forța interioară și regalitatea spiritului. Leii continuă să inspire și în prezent, reprezentând nu doar puterea, ci și protecția și echilibrul. Descoperă mai multe despre semnificația lor în diverse culturi! 🌍✨ [Citește articolul aici](https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/)
#academiakaranna #curaj #putere #mitologie #simbolism

130050 proprietati minerale si semnificatii culturale ale pietrei lunii

Proprietăți Minerale‍ și Semnificații⁣ Culturale ale ‌Pietrei⁤ Lunii

Piatra Lunii, renumită pentru irizațiile sale delicate și luminozitatea ⁢subtilă, reprezintă un‌ subiect ⁢de fascinație ⁣atât în domeniul mineralogiei, cât și în‌ cel al studiilor culturale. Structura sa cristalină ‍distinctivă și compoziția chimică specifică îi conferă proprietăți fizice⁢ remarcabile, care au atras ‌atenția geologilor ⁣și pasionaților ‍de gemologie de-a lungul timpului. ⁢În plus, ⁤această minerală are ⁣o ⁤prezență semnificativă în ​diverse tradiții și​ credințe culturale, fiind asociată cu simboluri de protecție, intuiție și echilibru emoțional. Explorarea proprietăților sale ‌minerale ⁣ne permite să înțelegem fundamentul ⁢științific al valorii sale, în timp ce ‌analizarea semnificațiilor culturale dezvăluie impactul profund pe care Piatra Lunii îl are​ asupra diferitelor ⁤civilizații și ​manifestări⁣ artistice.⁣ Prin această abordare integrativă, articolul urmărește să ofere‌ o perspectivă comprehensivă asupra complexității și bogăției ⁢Pietrei Lunii, evidențiind interacțiunea ‌dintre știință și cultură în aprecierea⁣ acestei pietre unice.
Proprietăți ​Minerale ‍și Semnificații⁢ Culturale ale Pietrei Lunii

Titluri conținut

Proprietăți Fizice⁣ și Metafizice: O Analiză Detaliată

Piatra Lunii, cunoscută pentru ⁣strălucirea sa mistică, prezintă o⁣ serie ‍de proprietăți fizice remarcabile. ⁣Este o varietate ‌de feldspat, caracterizată prin următoarele‌ trăsături:

  • Duritate: 6-6.5 pe scara‍ Mohs, conferindu-i o ⁣rezistență moderată la⁢ zgârieturi.
  • Compoziție chimică: Potasiu, aluminiu ​și siliciu, care ​îi conferă stabilitatea​ structurală.
  • Aspect: ⁢ Suprafață‍ opacă, adesea cu nuanțe de alb,⁤ albastru sau argintiu, reflectând lumina într-un mod distinctiv.

Dimensiuni ​Metafizice

Pe lângă proprietățile sale fizice, Piatra Lunii este venerată pentru energiele sale metafizice. Aceasta ‌este asociată cu:

  • Intuiția: ⁣ Stimulează ⁢percepțiile ⁣extrasenzoriale și intuiția clară.
  • Emoțională: Promovează echilibrul emoțional și⁤ aliniază energiile interioare.
  • Spiritualitate: Facilitează conexiunea cu aspectele spirituale ale existenței.

Proprietăți Fizice Proprietăți‍ Metafizice
Duritate 6-6.5 Îmbunătățește intuiția
Compoziție de ‌feldspat Echilibrează emoțiile
Suprafață opacă Facilitează conexiunea spirituală

În diverse culturi, Piatra Lunii‌ a fost utilizată în ritualuri și simboluri pentru‍ a reprezenta ciclurile​ naturale și feminitatea. De asemenea, este integrată în ‍ bijuterii pentru⁤ a ⁤aduce protecție ‍și armonie purtătorului. Studiile contemporane ‌continuă să ⁢exploreze beneficiile atât tangibile, cât ‌și subtile ale acestei pietre fascinante.

Proprietăți Fizice și ⁣Metafizice: O Analiză Detaliată

Impactul ​Pietrei Lunii în Diferite Culturi și Tradiții

Piatra Lunii a fost venerată de-a lungul secolelor în diverse culturi, fiecare atribuindu-i ⁣semnificații și importanțe distincte. În tradiția ⁤hindusă, Piatra Lunii este considerată sacră⁤ și asociată ​zeitei lunii, Chandra. Se crede⁤ că această piatră amplifică intuiția și promovează​ echilibrul emoțional, fiind‍ adesea ‍utilizată ‌în astrologia ⁤vedică pentru a armoniza energiile ​lunare în horoscopul personal.

În folclorul celtic, Piatra Lunii este văzută ca o​ piatră a noilor începuturi, simbolizând ⁣ protecția în călătorii și îmbunătățirea iubirii și fertilității. Ceții ‌asociază această piatră ⁣cu zeița lunii, ⁤considerând că oferă ghidare⁤ spirituală și susține conexiunea ⁤purtătorului cu ciclurile naturale ale Pământului.

În culturile greacă și ⁤romană, Piatra Lunii era‌ legată de‍ deitățile lunare, precum Artemis și Diana. ​Aceste civilizații credeau că Piatra Lunii poate influența percepția emoțională și oferi perspective în timpul ⁢meditației, facilitând astfel riturale și venerarea ‌zeițelor respective.

În tradițiile est-asiatice, Piatra Lunii este adesea utilizată în bijuterii și ornamentație, reprezentând ​puritatea și‌ seninătatea. Se crede că atrage energie pozitivă și cultivă un sentiment de‌ calm și echilibru, aliniindu-se‌ cu ‍accentul cultural pus pe armonie și stabilitate.

  • Native American: Simbolizează protecția și vindecarea.
  • Occidentala modernă: Asociată cu îmbunătățirea intuiției și ​creativității.
  • Balineză: Utilizată în ceremonii spirituale pentru a invita energia lunară.

Cultură Semnificație
Indiană Conexiune cu Luna, echilibru emoțional
Celtică Protecție și fertilitate
Greacă/Romană Influențe asupra percepției emoționale
Est-asiatică Puritate și serenitate

Impactul​ Pietrei ⁢Lunii în Diferite Culturi‍ și Tradiții

Utilizări Moderne și Recomandări ‌pentru Selectarea Pietrei⁣ Lunii

În contextul contemporan, piatra lunii ⁤se regăsește⁣ frecvent în bijuterii elegante, fiind apreciată pentru strălucirea sa ⁤mistică și varietatea de culori. Designerele o folosesc ‌pentru⁣ a crea inclusiv‍ piese statement precum inele, cercei și coliere,⁤ adăugând un element de rafinament și‌ unicitate⁣ fiecărei​ colecții. De asemenea, această piatră este integrată în‍ decorul interior, fiind utilizată în obiecte decorative precum lămpi, oglinzi sau elemente de mobilier, conferind‍ spațiilor o atmosferă calmă și ⁤sofisticată.

Pe‍ lângă aplicațiile estetice, piatra lunii joacă un rol ⁣important în practicile metafizice moderne. Mulți credincioși atribuie acestei pietre proprietăți de echilibrare emoțională și de stimulare a‌ intuiției.⁤ Utilizată în meditație și terapie spirituală, piatra lunii ⁣este considerată​ un aliat în procesul de auto-descoperire ‌și vindecare ⁤interioară.

Atunci când‌ alegeți o⁢ piatră lună, este esențial să luați în considerare câteva aspecte⁤ cheie pentru⁣ a asigura autentificitatea și calitatea⁢ acesteia:

  • Transparența și culoarea: ⁤ Căutați nuanțe ‍de‌ albastru, alb⁢ sau opal, fără incluziuni vizibile.
  • Luciul adulator: O suprafață netedă și lucioasă⁣ evidențiază ⁢frumusețea naturală a pietrei.
  • Originea: Preferarea ⁢pietrelor provenite din ‍surse​ etice ‍și sustenabile garantează un produs de calitate.

Mai jos este prezentată o tabelă care sintetizează​ principalele caracteristici ale pietrei lunii, facilitând astfel procesul de selecție:

Caracteristică Descriere
Duritate 6-6.5 ‌Mohs
Refractivitate 1.48 – 1.52
Origine Myanmar, Sri Lanka, Madagascar
Forme Populare Oval, rotundă,​ tăieturi cabochon

În final, este recomandat să achiziționați ​piatra lună de la⁢ bijuterii certificate ⁤ sau comercianți de încredere,​ asigurând ⁢astfel autenticitatea ⁤și calitatea produsului. Prin urmare, alegerea unei pietre ⁤lună potrivite implică o ⁤combinație de apreciere estetică, ‍cunoaștere a proprietăților minerale și ⁣considerente etice.

Utilizări ⁣Moderne și Recomandări pentru Selectarea Pietrei Lunii

Conservarea și Îngrijirea Pietrei Lunii: ⁣Metode​ și Sfaturi

Îngrijirea adecvată a​ pietrei lunii este esențială⁣ pentru a păstra strălucirea și integritatea acestei pietre prețioase în timp.⁣ Materialul ⁢său delicat necesită o atenție specială pentru a preveni deteriorarea și a menține frumusețea sa​ naturală. Prin urmare, este important să se​ adopte metode⁢ corecte de manipulare și conservare.

Methode eficiente⁢ de​ curățare ‌includ:

  • Spălarea cu ‌apă călduță: Utilizează apă moale ‍și un săpun lichid blând pentru a curăța suprafața pietrei.
  • Uscarea atentă: Asigură-te că⁣ piatra este complet uscată⁤ înainte‌ de a o depozita sau folosi.
  • Evita ​utilizarea detergentilor agresivi: ⁣ Produsele chimice puternice pot deteriora structura⁢ internă a pietrei lunii.

Depozitarea corectă previne zgârieturile‍ și deteriorarea. Iată⁢ câteva⁢ sfaturi utile:

  • Separarea ⁢de alte⁢ bijuterii: Păstrează piatra lunii într-un‌ loc unde nu va fi frecată de alte ‌obiecte dure.
  • Utilizarea pungilor de material moale: ‌ Pentru a evita zgârieturile,⁢ depozitează piatra în‍ pungi de catifea ​sau materiale similare.
  • Controlul temperaturii și umidității: Evită⁢ expunerea la ⁣temperaturi extreme și la umiditate ⁢ridicată care‍ pot afecta calitatea pietrei.

Protejarea pietrei lunii de factori de‍ mediu este crucială. Recomandăm:

  • Expunerea limitată la ⁤lumina ​directă a soarelui: Prea multă⁤ lumină solară poate​ decolora sau slăbi structura internă a pietrei.
  • Evitați⁢ contactul cu substanțe ‌chimice: Acestea pot cauza pete ⁣sau deteriorări permanente.

Întreținerea regulată ‌asigură⁤ longevitatea pietrei lunii. Acest lucru implică:

  • Inspecții⁣ periodice: Verifică bijuteriile ⁣pentru eventuale crăpături sau⁢ pierderi de ⁤strălucire.
  • Curățare profesională: Consultă⁢ un specialist pentru curățări aprofundate și reparații atunci când este necesar.
  • Manipulare cu grijă: Poartă ⁣bijuteriile‍ cu piatră lună⁢ cu grijă ⁢pentru⁣ a evita loviturile accidentale.

Aspect Recomandări Precauții
Curățare Apă călduță și săpun blând Evita detergentii agresivi
Depozitare Pungi de catifea separate A nu fi‍ expus la ‍zgârieturi
Protecție Evita ​lumina‌ directă a ⁢soarelui A ‌nu intra ​în contact cu substanțe ​chimice

Conservarea ‌și Îngrijirea Pietrei Lunii: Metode și Sfaturi

Perspective viitoare

În ‌concluzie, „Piatra Lunii” reprezintă un fascinant punct de convergență între⁤ știința mineralogică și tradițiile culturale care i-au ⁤atribuit semnificații profunde de-a lungul istoriei. Proprietățile sale optice distincte, cum ar fi ⁢adireala ⁢și jocul de lumină, au captat atenția‍ atât a geologilor, cât ‍și a artizanilor de-a lungul⁤ secolelor (Mindat). Din punct de vedere cultural, „Piatra‍ Lunii” este adesea asociată⁢ cu misterul și feminitatea, ‌fiind integrată în ⁣mituri ⁤și ritualuri din diverse ⁢culturi (The Met). Înțelegerea aprofundată a acestei pietre ne oferă ‌o ⁢perspectivă valoroasă asupra modului în care obiectele minerale pot influența și​ fi influențate de contextul⁤ social și cultural în care sunt apreciate (Britannica). Astfel,

Proprietăți‌ Minerale și Semnificații Culturale ale Pietrei Lunii

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

135404 runele arta criptica a inscriptiilor stravechi

ARTICOL PREMIUM – ACADEMIA KARANNA

În adâncurile istoriei, unde timpul pare că se clatină între mit și realitate, se zăresc urmele unei arte criptice menite să dezvăluie secretele unei civilizații demult apuse. Runele,inscripții încărcate de simbolism și mister,ne provoacă să pătrundem în universul fascinant al vechilor ritualuri și înțelegeri subtile. Ele nu sunt doar simple semne gravate pe pietre sau lemn, ci ecouri vibrante ale unei înțelepciuni ancestrale, ce vorbesc despre legătura omului cu natura și cu divinul.

În acest articol, ne vom aventura pe tărâmul acestor inscripții străvechi, explorând originile, evoluția și semnificațiile adânci ale runeilor. Vom descoperi cum simbolurile ce par a fi oarecum enigmatice se transformă într-o punte între trecut și prezent, invitându-ne să regândim poveștile care au sculptat identitatea popoarelor din vremuri îndepărtate. Pregătiți-vă să vă lăsați purtați de ritmul unei călătorii în timp, unde fiecare semn este o notă din simfonia unei istorii ce încă reverberează în ecoul modernității.
Explorarea originii și semnificației inscripțiilor străvechi

Explorarea originii și semnificației inscripțiilor străvechi

În paginile tainice ale trecutului se ascund povești fascinante,înscrise cu migală de întregi generații.Simbolurile dezvăluite pe pietre străvechi și artefacte customesc o punte între oameni și o lume încărcată de mister, unde fiecare semn reprezintă o verigă a unei tradiții orale și sacre. Aceste hieroglife, aproape uitate, își dezvăluie treptat secretele, invitându-ne să căutăm rădăcinile și să redescoperim arta complexă a simbolismului din vechime.

Interpretarea acestor inscripții nu se limitează doar la cunoașterea semnificațiilor convenționale, ci implică o explorare profundă a contextului cultural și spiritual al vremii. Experții în domeniu analizează nu doar forma, ci și intenția din spatele fiecărui simbol, descoperind legături subtile între elementele naturii, credințele ancestrale și ritualurile magice. Printre elementele esențiale care conturează aceste simboluri se remarcă:

  • Esența naturii: legături cu ciclurile naturale, ritualuri ce celebrează solstițiile și echilibrul cosmic;
  • Forța spirituală: simboluri ce evocă protecția, înțelepciunea și puterea de transformare;
  • Legătura cu universul: transmiterea unui mesaj cosmogonic care traversează granițele timpului.

Metodele moderne de interpretare și tehnologiile avansate se îmbină cu tradițiile investigative ale arheologilor și lingviștilor, conturând o imagine complexă și dinamică a acestor inscripții enigmatice. Astfel, actul de descifrare devine un dialog viu între cercetător și trecut, deschizând noi outlook asupra unui univers de semnificații.

Simbol Semnificație Origine
Fehu Prosperitate și abundență Cultură germanică
Uruz Tărie și vitalitate Tradiții nordice
Thurisaz Protecție și forță Legende vechi

Simbolismul runelor și mesajele lor criptice

Simbolismul runelor și mesajele lor criptice

În lumea inscripțiilor antice, fiecare semn gravat pe piatră sau lemn transmite o poveste unică, împletită cu misterul și înțelepciunea străbunilor. Fiecare simbol este o fereastră spre un univers de sensuri, unde legătura dintre om și cosmos se împletește într-un ritual plin de semnificații. Această artă criptică transformă simpla gravură într-o limbă sacră, ce cere descifrarea atentă a mesajelor ascunse.

Mesajele se dezvăluie treptat, prin straturi de simboluri ce se armonizează într-o simfonie de valori și energii. Printre elementele esențiale, se regăsesc concepte universale precum destinul, protecția și transformarea, iar în fiecare detaliu se pot descoperi informații ce îi pot ghidea pe cei dornici să pătrundă tainele vechii înțelepciuni. Interpretarea lor necesită o cunoaștere profundă și o sensibilitate aparte pentru esențele subtile ale vieții.

Descifrarea acestor simboluri presupune o abordare în care fiecare detaliu este analizat cu grijă. Astfel, pasionații se confruntă cu provocările următoarelor aspecte:

  • Legătura între semnificație și elementele mediului natural
  • Transformarea energiei suportate de simboluri în direcții pozitive
  • Înțelegerea contextului istoric și cultural ce a generat aceste expresii artistice

Pentru a oferi o privire de ansamblu asupra elementelor fundamentale, am creat următorul tabel sumar, care ilustrează câteva dintre rune și principalele lor corelații:

Simbol Semnificație Energie
Fehu Abundență Prosperitate
Uruz Forță Vitalitate
Thurisaz Protecție Transformare

Prin adâncirea în semnificațiile acestor simboluri, se deschide o fereastră către un trecut încărcat de mister și cunoaștere, invitând cititorul să refacă legătura cu tradițiile străvechi și să își descopere propriul sens în labirintul criptic al inscripțiilor antice.

Metode contemporane de interpretare și restaurare a inscripțiilor

Metode contemporane de interpretare și restaurare a inscripțiilor

Tehnologiile avansate transformă modul în care cercetătorii abordează descifrarea mesajelor criptice lăsate pe pietrele antice. Utilizarea scanărilor 3D și a tehnicilor de imaging digital permite o analiză detaliată a inscripțiilor, sugerând metode de restaurare care păstrează autenticitatea artefactelor. Această abordare combină tradiția cu inovația, oferind un *nou* suflu studiilor arheologice.

Experții folosesc o varietate de instrumente moderne, printre care se numără:

  • Fotogrametria – pentru captarea imaginilor în detaliu și reconstrucții precise;
  • Spectroscopia – pentru identificarea compoziției pigmentelor originale;
  • Analiza datelor – utilizând algoritmi specializați ce facilitează compararea inscripțiilor cu modele istorice.

Restaurarea inscripțiilor este acum realizată cu un nivel de precizie și delicatețe nemaivăzut, încorporând tehnologii asistate de computer pentru a reconstitui nu doar forma, ci și nuanțele cronologice ale textelor. Această metodă este esențială pentru a păstra moștenirea culturală a inscripțiilor antice și pentru a facilita viitoare cercetări interdisciplinare.

Tehnologie Utilizare
Scanare 3D Reconstrucții digitale detaliate
Spectroscopie Analiza compoziției și pigmentării
Algoritmi AI Identificarea tiparelor și restaurarea imaginilor

Impactul cultural al runelor în patrimoniul istoric

Impactul cultural al runelor în patrimoniul istoric

De-a lungul vremurilor, descifrarea inscripțiilor vechi a deschis un portal spre mintea colectivă a popoarelor antice. Simbolurile misterioase au permis apariției unor legături între generații,creând punți între trecut și prezent,între mituri și realitate. Această artă criptică ne inspiră să redescoperim tradițiile și secretele transmise din generație în generație.

În comunitățile ce au prețuit aceste simboluri, se conturează un mozaic de credințe și practici ancestrale, reflectate în obiceiuri, ritualuri și expresii artistice. Aspectele esențiale ale influenței lor pot fi rezumate prin următoarele puncte:

  • Consolidarea identității culturale
  • Legătura dintre simbolism și natura sacră a tradiției
  • Promovarea unui sentiment de continuitate în istorie

În cadrul cercetărilor recente, experții au evidențiat modul în care aceste inscripții au modelat procesele de transmitere a cunoașterii și a valorilor spirituale.Mai jos, un mic tabel prezintă aspecte cheie ale impactului lor:

Caracteristică Descriere
Transmisie orală Rounduri folosite în ritualuri, gresoluțe sociale
Simbolism sacru Element central în mitologiile locale

Astfel, se conturează o imagine complexă și fascinantă a modului în care opera de inscripție se îmbină cu tradiția și misticismul. Fiecare simbol devine o fereastră spre o eră în care cuvintele scrise nu erau doar semne, ci purtătoare ale identității și credințelor unui întreg popor.

Recomandări practice pentru descifrarea artei enigmatice

Recomandări practice pentru descifrarea artei enigmatice

Descifrarea artei rune implică o abordare meticuloasă și o interpretare intuitivă a simbolurilor. Experiența este adesea construită pas cu pas, prin studierea surselor istorice și compararea inscripțiilor. Fiecare simbol poartă o poveste, iar descoperirea semnificațiilor ascunse necesită un ochi sensibil și o minte deschisă la nuanțe subtile.

Un mod eficient de a aprofunda înțelesurile rune implică aplicarea unor practici concrete:

  • Observare atentă: Identifică detalii și pattern-uri repetitive.
  • Contextualizare istorică: Află conexiuni între epoci și culturi.
  • Experimentare simbolică: Încearcă să reconstruiești poveștile din spatele fiecărui semn.

Integrarea unei metodologii de lucru structurat poate amplifica procesul de învățare.Mai jos este un exemplu simplu de tabel ce include etape esențiale pentru descifrarea inscripțiilor rune, oferind o imagine clară asupra fluxului de lucru:

Etapă Acțiune
1 Colectarea inscripțiilor
2 Analiza simbolurilor
3 Încadrarea în contextul istoric

Prin combinarea studiului aprofundat cu entuziasmul descoperirii, fiecare pas devine o revelare și o punte către înțelegerea mai profundă a tradițiilor antice. Aplicarea acestor recomandări practice poate transforma un simplu act de lectură într-o călătorie intelectuală fascinantă și plină de mister.

Gânduri finale

Pe măsură ce ne încheiem călătoria prin tainele runelor, suntem lăsați cu o întrebare deschisă: acestea rămân un ecou al trecutului sau o cheie către misterele care încă așteaptă să fie descifrate? În modul lor criptic, runelele ne invită să privim dincolo de suprafață, să ne întrebăm cum era gândirea antică și ce povești se ascund în tăcerea lor. Astfel, fie că suntem pasionați de istorie, linguistică sau pur și simplu de arta de a da sens lucrurilor enigmice, runelele continuă să ne provoace imaginația și să aducă o notă de mister în tapiseria timpului. Poate că în descifrarea lor se află nu doar secrete ale unui trecut îndepărtat,ci și reflecții subtile despre felul în care ne raportăm la cunoaștere și la universul înconjurător. Runele: Arta criptică a inscripțiilor străvechi

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

108225 rune limbajul tacut al strabunilor

Rune: Limbajul tăcut al străbunilor

 

Oamenii⁤ privesc spre stele, se ⁢închină zeilor și culeg înțelepciune din zgomotul lumii. Dar⁢ ce se află în liniștea pietrelor, în tăcerea unor semne⁤ sculptate cu grijă pe suprafețele ⁤lor reci? Este un limbaj primordial,⁢ un șopârlan ascuns ‍în adâncurile memoriei, ⁢o poveste neștiută ‌care așteaptă să fie dezvăluită. Runele, acele misterioase semne sculptate în ​piatră, lemn sau os, ascund în ele ⁣un​ mister profund, o conexiune ​cu strămoșii noștri,‌ cu o lume⁣ apusă, dar nu‍ uitată. Ele ne spun o poveste despre puterea naturii, about ⁤the forces‌ that govern our world, about⁢ the struggles and​ the triumphs⁣ ⁤ of a people ⁢ ‍battling against the​ capricious whims of destiny. Această⁤ poveste, îngropată⁣ adânc sub straturi de timp, așteaptă să fie ‌dezgropată.

Titluri ⁢conținut

Semnificaţia ascunsă a runelor

Semnificaţia ascunsă a runelor

De-a lungul istoriei, runele au fost mai mult decât simple simboluri. Ele au reprezentat ‌o punte între lumea vizibilă ‍și cea invizibilă, un limbaj ⁣al străbunilor ce purta în el⁤ înțelepciune veche‍ și mistere ​adânci. Fiecare ‍rună, cu forma⁢ ei⁣ unică și cu numele ei sonor, ascundea o semnificație⁤ complexă, o poveste ce ‌se întindea ​dincolo de simpla ‌percepție a lumii materiale.

Runele‍ nu erau doar litere ale ‍unui alfabet ci și⁢ portale către o realitate multidimensională. ⁣ Ele posedau un „spirit” propriu, o energie vibrantă care putea ​fi accesată ‌prin diverse metode, de la meditație ⁤la ghicire. ‍Astfel, runele puteau oferi⁤ sfaturi,⁣ inspirație ⁣și chiar putere în momentele dificile, devenind un ⁣adevărat⁣ ghid spiritual pentru cei care le înțelegeau semnificația.

În mitologia nordică, runele ⁢erau considerate cadoul ‌zeului Odin, obținut prin sacrificiul propriului său ochi. ​Această legendă sugerează că accesul⁤ la înțelepciunea‌ runelor presupune o jertfă, o ​renunțare la o parte din propria ⁢percepție a lumii pentru a se⁤ putea conecta cu o realitate mai vastă, mai misterioasă.

În ciuda‍ timpului ⁤scurs, runele își păstrează în continuare magia. Ele ne invită să ne conectăm​ cu rădăcinile noastre, cu ‌intuiția noastră și cu forța interioară. Fiecare dintre⁢ noi poate descoperi propria semnificație ⁤a runelor,‌ lăsând simbolurile să ne ghideze pe calea ⁤personală de evoluție și transformare.

Decodarea mesajelor străvechi

Decodarea mesajelor⁢ străvechi

Runele, aceste ⁤simboluri sculptate în piatră, os sau lemn, reprezintă mai ‍mult decât simple inscripții. ⁤Ele⁤ reprezintă limba tăcută a ‍străbunilor⁢ noștri, o ‍poartă‌ către ‍o lume a misterelor, a​ înțelepciunii și a ‍credinței străvechi. Fiecare⁢ rună poartă în ⁣ea o semnificație profundă, o vibratie ancestrală ce poate fi descifrată de⁢ cei care au urechile să audă și ⁣inima să simtă.

De-a⁢ lungul ⁢mileniilor, runele au fost folosite ca instrumente de ghicire, amulete‌ de​ protecție, talisman ​de noroc, dar și ca⁢ o formă de scriere. Semnificația ‌lor ​a fost transmisă din generație în ‌generație, uneori în șoaptă, ‍alteori ‍prin ritualuri secrete, formând ⁣un limbaj sacru, conectat la energiile naturii​ și ⁤ale divinității.

Să ne⁣ imaginăm o lume în care arborii, ⁣pietrele, ‍animalele și oamenii comunicau prin simboluri. O lume în care ‍fiecare rună reprezenta un element al naturii, un ⁢sentiment, un principiu fundamental⁢ al existenței. Această lume a fost reală, iar moștenirea ei se află ascunsă în profunzimea runelor.

A te aventura‍ în lumea runelor înseamnă a te conecta ‍la ⁢strămoșii‍ tăi,⁤ a pătrunde în⁤ misterele naturii și a descoperi o altă perspectivă ⁢asupra existentei. E un proces de explorare, de introspecție și de ​conștientizare a propriului destin.⁣ ‍

Puterea magică a runelor

Puterea magică a runelor

Într-o ​lume​ zgomotoasă‌ și⁢ agitată,⁣ unde‍ ritmul vieții ne poartă într-un vârtej ⁢necontenit, e ușor⁤ să uităm de liniștea și ⁤înțelepciunea strămoșilor noștri. Dar, chiar și în epoca tehnologiei, spiritul‌ lor continuă⁢ să ne ghideze, prin simboluri antice⁤ care rezonează adânc în sufletul ​nostru. Runele, vechi litere nordice, sunt mai​ mult decât simple simboluri grafice. Ele⁣ reprezintă un ​limbaj universal,⁣ o punte de legătură între noi și rădăcinile ⁣noastre ancestrale.

Fiecare rună poartă ​în ‌ea o⁢ poveste, o energie, o vibrație specifică. Ele ne ‌pot ajuta să⁤ ne descoperim adevărata natură, să ⁤ne conectăm cu intuiția noastră și ‍să ne facem auziți de vocea ‍interioară. De la Fehu, simbolul abundenței‌ și‍ prosperității, la Algiz, protectorul spiritual, fiecare rună‍ ne deschide ochii către un​ alt aspect ‌al⁢ realității.

  • Runele ne conduc, ne ghidează și ne oferă perspective noi.
  • Ele ne reamintesc de puterea interioară și de forța divină din noi.
  • Prin intermediul runelor, putem ⁣să ne conectăm cu strămoșii ‌noștri ⁤și să accesăm o⁣ înțelepciune străveche.

Învățând ‌limbajul runelor, ne deschidem inima și mintea către un alt mod de a⁢ percepe lumea. Ele ne pot fi⁤ de folos⁤ în diverse situații, de la luarea ⁣deciziilor importante la căutarea unor răspunsuri la întrebări existențiale. ‍Fie că ne dorim să⁣ ne conectăm ⁤cu o energie specifică, să ne clarificam ⁣mintea sau să⁣ ne ⁣amplificăm⁢ intuiția, runele ‍ne oferă instrumentele necesare.

Rună Semnificație
Fehu Abundență, prosperitate
Uruz Forță, putere
Thurisaz Protecție, forță distructivă

Integrarea runelor în viața ⁣modernă

Integrarea runelor în⁢ viața modernă

Runele, simboluri sculptate ‍în lemn și piatră, au fost folosite de strămoșii‍ noștri pentru a se conecta la forțele‌ naturii, a prezice viitorul și a-și ghida destinul. În timp ​ce modernitatea ne-a adus⁣ tehnologii avansate și o perspectivă diferită asupra lumii, simbolismul runelor rămâne relevant și astăzi.

poate lua diverse forme. Putem ⁣folosi runele pentru meditație⁢ și introspecție, pentru⁣ a ⁢ne conecta la intuiția​ noastră⁣ și pentru⁤ a ne găsi echilibrul interior. Un⁣ set ‍de rune poate fi folosit pentru a‍ ne ghida în luarea deciziilor importante, a‌ ne conecta la energia străbunilor noștri sau pentru a ne ajuta în ⁢procesul de vindecare emoțională.

Un alt mod de a integra runele în viața modernă⁢ este prin intermediul artei. Desenul runelor, creația‍ de bijuterii cu​ rune sau folosirea runelor în tatuaje reprezintă ⁤o modalitate frumoasă de a onora tradiția străbunilor noștri‌ și de a integra ⁣simbolismul runelor⁣ în propriile noastre vieți.

Importanța runelor​ constă în universalitatea mesajelor ​lor. Indiferent de ‍cultura sau​ religia noastră, simbolismul ⁤runelor poate resonanta cu⁣ noi la nivel profund, oferindu-ne o perspectivă asupra naturii umane și a conexiunii ⁣noastre cu ⁣universul.

Recomandări pentru o practică responsabilă a runelor

Recomandări pentru o‌ practică responsabilă a runelor

Runele sunt mult mai mult ‍decât simple simboluri. Ele reprezintă o ‍punte ⁢către o⁣ înțelepciune străveche,​ către​ vocea străbunilor noștri care răsună în tăcere, așteptând să fie⁢ decodată. Înainte de a te aventura în lectura runelor, este esențial să îți‍ asumi responsabilitatea⁤ pentru această‌ călătorie spirituală. Runele nu sunt un ⁢joc, ci un instrument puternic care ne poate ghida către o mai bună înțelegere ‌a⁣ propriei noastre ⁤călătorii.

Prima regulă de aur‍ este să respecți runele. Ele sunt⁢ o ⁢moștenire prețioasă, ⁤iar noi avem datoria să le folosim cu​ înțelepciune. Alege‌ un set de⁢ rune ‍cu o energie care rezonează cu tine. Simțiți le vibratia și energia​ atunci când le ții în mână, și permite-le‍ să te ghideze.

Fii⁣ conștient de intențiile ​tale. Runele ‌pot fi de ajutor⁤ în a lumina calea către interior, dar ⁢nu pot fi folosite pentru​ a controla sau a⁣ manipula. Abordează citirea runelor cu ‌o minte deschisă și o inimă ⁣curată. Nu te‍ baza doar pe interpretarea literala‌ a runelor. ‍Ascultă intuiția ta,⁣ lasă-te ‍ghidat ‍de simbolismul lor, ‍și interpretează mesajul din⁤ perspectiva ta.

Folosește runele cu ‌responsabilitate. Nu ​le utiliza pentru a ​prezice viitorul ⁣cu precizie. Ele sunt un instrument⁢ de ghidare, nu un predicator.​ Ele pot ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine‌ și să luăm decizii ‍mai bune. Runele pot dezvălui o ‍perspectivă nouă și ne pot ‌ajuta⁢ să ne conectăm cu ⁤înțelepciunea ancestrală,‌ ajutându-ne să ne găsim puterea interioară și să ne deschidem către noi posibilități.

Perspective și concluzii

Așadar, runele, cu tăcerea lor misterioasă ⁣și simbolurile lor enigmatic, ne amintesc​ de o conexiune cu trecutul, mai​ adânc decât orice‍ istorie scrisă. Ele ne invită să ne reamintim de puterea simbolurilor,⁢ de puterea cuvântului, de puterea ​ascunsă în tăcere.‌ O‌ lume întreagă de semnificații se află ‍la îndemâna ⁢noastră, ‍așteptând să fie descoperită. Ne vom alege calea? ​[[

 

Rune: Limbajul tăcut ‍al‍ străbunilor

Rune: Limbajul tăcut al‍ străbunilor

 

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

potop 1

Partea a treia a acestei serii o puteti citi aici.

luna plina pe apa

Cine a adus Luna aici pentru a provoca o era glaciara ? Stramosii nostri spun ca zeii. Daca ei sunt raspunzatori pentru acest lucru, care ar fi motivul lor ? Miturile sustin ca „marele înghet”, aparitia Lunii, disparitia Soarelui si Potopul au avut loc în timpul celui de-al doilea mare razboi al zeilor, numit Ragnarok de scandinavi sau Gigantomachia de greci. Se pare ca armata lui Marduk era superioara celei a lui Enlil, miturile din întreaga lume relevând ca el a câstigat primele lupte. Spre deosebire de primul razboi al zeilor, pierdut de Enki din cauza inferioritatii numerice, Marduk avea acum în subordine Veghetorii, semizeii si oamenii, numarul lor ridicat oferindu-i un avantaj consistent în fata unchiului sau. Pierzând lupta dupa lupta, Enlil se vedea în fata înfrângerii totale. Singura solutie pentru victorie era reducerea armatei dusmanului sau. Cum nu se putea înfaptui acest lucru prin lupta dreapta, Enlil a apelat la solutii alternative. Prima a fost crearea erei glaciare prin aducerea Lunii si interpunerea ei între Pamânt si Soare. Cum „frigul cel mare” nu parea sa aiba efecte vizibile, Enlil le-a trimis pamântenilor virusi, acele „boli, epidemii, ciuma si holera”, însa cei mai afectati erau oamenii, nicidecum semizeii si Veghetorii. Nici frigul, nici foametea si nici virusii nu atingeau Veghetorii si pe copiii acestora, asa ca Enlil a recurs la solutia finala: înecarea tuturor printr-un Potop. Daca Epopeea lui Atra-Hasis afirma ca zeul s-a aratat nemultumit de înmultirea oamenilor, nu înseamna ca era deranjat de zgomotele lor facute în timpul împerecherilor, asa cum sustine si Epopeea lui Ghilgames, ci de cresterea numarului lor. Prin urmare, seria lui de pedepse îndreptate asupra Pamântului avea doar rolul de a distruge armata lui Marduk. Banuim ca nu i-a fost usor sa ia aceasta hotarâre însa, de obicei, în timp de razboi nu exista reguli. Anu si Ninhursag au acceptat propunerea lui Enlil, hotarând declansarea Potopului. Acesta s-a realizat prin înlaturarea Lunii din calea Soarelui, ceea ce a dus la brusca încalzire globala din mijlocul erei glaciare, de acum treizeci – treizeci si cinci de milenii. Enki a fost obligat sa jure ca nu va dezvalui acest „secret al zeilor” însa zeul întelepciunii nu putea sa nu gaseasca un subterfugiu.

Juramântul îl oprea sa le împartaseasca oamenilor secretul, nu însa si unui obiect. Astfel încât, în Epopeea lui Ghilgames, Enki l-a înstiintat pe Utnapistim printr-un vis de sosirea Potopului. Însa nu direct, ci vorbind cu peretii casei acestuia: „Casa de trestii, casa de trestii! Perete, o, perete, da-mi ascultare, casa de trestii, perete, cugetati! Omule din Surrupak, fiu al lui Ubara-Tutu, darâma-ti casa ta si cladeste o corabie; paraseste averile si ai grija de viata ta, dispretuieste bogatiile lumesti si mântuieste-te pe tine doar! Darâma-ti casa, asa cum îti spun eu, si întocmeste-ti o corabie. Aici ai masurile corabiei, cum trebuie sa o fauresti; lungimea ei sa fie deopotriva cu largimea ei, puntea ei sa fie acoperita ca bolta ce acopera adâncimile, apoi ia în corabie samânta din toata faptura vie”. Întrebat de Utnapistim ce le va spune oamenilor care îl vor vedea ca ridica ditamai corabia, Enki i-a raspuns: „Spune-le lor urmatoarele: am auzit ca Enlil este înfuriat pe mine si nu mai cutez sa umblu prin tinutul acesta, nici sa traiesc în cetatea asta; ma voi coborî spre limanul marii, ca sa locuiesc împreuna cu Ea, stapânul meu. Dar peste noi revarsa-va ploaie de bogatii: pesti mari, pasari din cer, ca si tot rodul de vietuitoare ale marii. Seara, Calaretul Norilor de furtuna va aduce grâu, în suvoaie!”. Ultimile fraze subliniaza acea perioada de foamete, datorata erei glaciare, amintita si de alte legende. Pentru a rupe „blestemul Pamântului” si a primi hrana, oamenii din Suruppak chiar l-au ajutat pe Utnapistim sa-si construiasca ambarcatiunea.

Epopeea lui Atra-Hasis descrie aceeasi întâmplare într-un mod identic. Enki l-a chemat pe slujitorul sau devotat, Atra-Hasis, punându-l sa stea în spatele unui scut de trestie. Apoi, pretinzând ca vorbeste cu scutul, a spus:

„Scut de trestie,

Baga de seama la ceea ce-ti spun.

Toate casele oamenilor si toate orasele,

De o furtuna mare vor fi maturate.

Samânta omului atunci va disparea…

Aceasta-i ultima lege,

Cuvântul Adunarii Zeilor,

Cuvântul rostit de Anu, Enlil si Ninhursag”.

Enki si-a sfatuit slujitorul credincios sa construiasca o corabie. Când acesta i-a spus „dar eu n-am mai facut o corabie niciodata… fa-mi desenul pe pamânt sa pot vedea cum”, Enki i-a oferit instructiuni precise, dimensiunile si modul de constructie. Pentru curiosi, Atra-Hasis a folosit ca motiv al construirii „vasului pentru Apsu” faptul ca urma sa plece în lacasul lui Enki, pentru a scapa de mânia lui Enlil, întocmai ca Utnapistim.

Dupa ce a terminat de construit arca, Utnapistim / Atra-Hasis si-a îmbarcat rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Momentul în care el însusi trebuia sa intre în corabie era unul precis:

„Când Samas,

Care porunceste un cutremur la apusul Soarelui,

Va ploua din cer cu eruptii,

La bordul corabiei sa te sui,

Si bine intrarea s-o închizi”.

Acest semn pe care trebuia sa îl astepte Utnapistim reprezinta sosirea lui Marduk / Samas, care pare sa lanseze un atac aerian dezastruos împotriva lui Enlil („va ploua din cer cu eruptii”), asemanator celui descris în Ramayana(„sute de meteoriti cazând din cer”), ce va zgudui pamântul („porunceste un cutremur”). Acest atac al lui Marduk coincide cu începutul Potopului si reprezinta ultima batalie din cel de-al doilea mare razboi al zeilor, consemnata în multe legende ale lumii. De altfel, în Epopeea lui Ghilgames, începutul Potopului pare a descrie o lupta între cele doua tabere rivale de divinitati: „La primele licariri ale zorilor(când Luna a fost înlaturata din calea Soarelui), un nor negru (nava lui Enlil) s-a ivit în slava cerului, tuna acolo unde Adad, stapânul furtunii(Enlil), calarea pe nori. Peste dealuri si câmpii, zeii Sullat si Hanis, crainicii Furtunii, o calauzeau. Apoi zeii din haurile Infernului (Veghetorii) se ridicara. Nergal (Marduk)deschise zagazurile apelor din lumea de dincolo, Ninurta, stapânul razboiului, deschise canalele, iar cei sapte judecatori ai Infernului, Anunnaki (capeteniile Veghetorilor), înaltara tortele lor, aprinzând toata tara cu flacara lor stralucitoare (au lansat arme asemanatoare rachetelor). Un strigat de deznadejde urca la ceruri când zeul Furtunii a înlocuit lumina zilei cu întunericul (descriere identica cu cea din Ramayana, unde „un disc negru acoperi Soarele” si „numaidecât, ziua fu înlocuita de un întuneric total”), când a sfarâmat tot tinutul ca pe un vas de lut. O zi întreaga vijelia a bântuit cu furie, s-a napustit peste lume ca valurile unei osti atacatoare. Nimeni nu mai putea sa-si vada propriul frate, nu mai era chip sa zaresti din cer oamenii”.

potop 1

Înainte de revarsarea apelor, Pamântul a fost trecut prin foc, datorita armelor teribile, nucleare, folosite de combatanti. În Theogonia lui Hesiod, „o mare parte din Pamântul urias fu pârjolita de aburii cumpliti, topindu-se cum se topeste tabla încinsa de mestesugul omului”. În Ramayana, „sulitele, securile, scuturile se învolburau. Un fum staruitor si gros ca noroiul înabusea oamenii si animalele care încercau sa iasa pe strazi”. Indienii hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos”. În mitologia scandinava, „uriasul Surt a dat foc întregului Pamânt; universul nu mai era decât un cuptor imens. Flacarile tâsneau din crapaturile stâncilor; peste tot se auzea suieratul aburilor. Toate vietuitoarele, toate plantele au fost mistuite. Numai tarâna golasa a mai ramas dar, precum cerul însusi, nici Pamântul nu mai era decât crapaturi si prapastii”, poemul Voluspa sustinând ca

„Focul se-ncinge

Cu fum fumegând în vârtejuri.

Fuioare de foc navalesc

Sa loveasca chiar cerul”.
Puhoiul de ape a acoperit Pamântul, stingând flacarile si distrugând cea mai mare parte a armatei lui Marduk (care nu dispunea de nave, precum liderii Veghetorilor), oferindu-i astfel lui Enlil avantajul urmarit: „s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului” (Geneza), „vântul a suflat,suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie” (Epopeea lui Ghilgames), „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, toate valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele” (New Larousse Encyclopaedia of Mythology). Intensitatea Potopului, care aducea Apocalipsa, „îi facea pe zei sa tremure”, dupa cum declara Epopeea lui Atra-Hasis. Iar dupa Ramayana, „cele doua osti crezura ca venise sfârsitul lumii. Zdruncinarea vazduhului le-a prabusit. Pamântul s-a cutremurat pâna în maruntaiele lui de foc. Multe stele s-au desprins de pe cer”, descriere din care întelegem ca acel cutremur poruncit de Samas a decurs conform planului. Din navele lor, Enlil si Marduk au continuat lupta chiar si pe apa, egiptenii amintind-o sub forma unei curse de „barci”, în care cei doi s-au lovit cu „harpoanele”. Zeii supravietuitori însa au fugit din calea apelor, Epopeea lui Atra-Hasis sustinând ca „au întors spatele si au urcat în cerul lui Anu”, la bordul unor „rukub ilani” („carele zeilor” sau vimanele din literatura hindusa). În Epopeea lui Ghilgames, „însisi zeii, înspaimântati de revarsarea apelor, se refugiara în locurile cele mai înalte ale cerului, firmamentul lui Anu. Ei se zgribulira lipiti de ziduri, înghesuindu-se unii într-altii, asemenea câinilor. În cele din urma Istar, Regina Cerurilor (Ninhursag), cea cu glas dulce, începu sa tipe ca o femeie cuprinsa de durerile facerii: «Vai de mine, praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca? Acum ei plutesc pe ocean la fel ca neamul pestilor». Zeii cei mari ai Cerului si ai Infernului plângeau, acoperindu-si gurile. Vreme de sase zile si sase nopti vântul n-a contenit sa sufle, furtuni, vijelii, revarsari de ape au coplesit Pamântul. Vântoase naprasnice si potopiri de ape vuiau dezlantuite, ca razboinicii pornind împotriva vrajmasilor”. Epopeea lui Atra-Hasis prezinta evenimentul într-un mod asemanator:

Anunakii, Marii Zei,

Stateau suferind de foame si de sete…

Ninti (Ninhursag) plângea si suferea;

Plângea sa-si usureze marea durere.

Zeii plângeau si ei alaturi de ea, pentru Pamânt.

Era coplesita de marea durere,

Si setea cea crunta o încoltea.

Acolo unde ea statea, zeii plângeau,

Ca oile strânse una într-alta stateau.

Buzele lor de sete erau arse,

Iar burta lor de foame gemea”.

Zeita Mama, Ninhursag, era socata de amploarea distrugerii:

„Zeita a vazut si a plâns…

De febra buzele-i erau aprinse…

Ca mustele-s fapturile de mine facute.

Ei umplu râurile, sunt hrana pentru pesti,

Sunt înghititi cu totii de marea furioasa”.
Declaratia zeitei din Epopeea lui Ghilgames ofera amanunte suplimentare despre acest mare razboi al zeilor: „praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor ? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca ?”. Din aceasta marturisire aflam ca, desi era mama lui Marduk si fosta mare iubire a lui Enki, ea a luptat alaturi de noul ei sot, Enlil, si de fiul lor, Ninurta. În miturile egiptene exista descris acest moment: desi era initial de partea lui Horus / Marduk, Isis / Ninhursag si-a ajutat noul sot si frate, pe Seth / Enlil, ceea ce l-a facut pe fiul ei sa o decapiteze. Istoricul Plutarh sustine ca nu a fost vorba despre o decapitare adevarata, Horus smulgându-i, de fapt, mamei sale coroana de pe cap. Daca Plutarh are dreptate, Marduk si-a renegat mama, ea trecând astfel de partea lui Enlil. Probabil pentru a-si demonstra loialitatea, ea a fost trimisa, sub forma leoaicei Sekhmet, sa înabuse revolta oamenilor, ce era cât pe ce sa se transforme într-o extinctie a rasei umane. Tot ea era Athena din mitologia grecilor, care a luptat alaturi de Zeus împotriva lui Typhon si Istar de la hititi, care i-a fost alaturi lui Tesub în razboiul cu Ullikummi. Astfel întelegem si motivul pentru care, în Epopeea lui Atra-Hasis si Epopeea lui Ghilgames, ea a fost de partea lui Anu si Enlil atunci când s-a hotarât distrugerea oamenilor prin Potop. Si-a dat seama în timpul Diluviului ca a ales tabara gresita, însa era prea târziu. Cel putin pentru oameni.

potop ploaie

Poemul babilonian Enuma Elis pare a descrie doua evenimente într-o singura poveste. Desi se refera la distrugerea de catre Enki si Marduk a dinozaurilor reprezentati de Apsu, Tiamat si copiii ei, poemul include si povestea celui de-al doilea mare razboi al zeilor. Dupa cum am vazut deja, Enki si Ninhursag sunt cei care au distrus reptilele ce conduceau Pamântul, Marduk nefiind nascut în acea vreme. Prin urmare, Enuma Elis se refera nu doar la povestea dinozaurilor, ci si la cea a ascensiunii lui Marduk din timpul razboiului.

În Epopeele lui Ghilgames si a lui Atra-Hasis, galagia oamenilor îl împiedica pe Enlil sa se odihneasca, prin urmare a hotarât distrugerea lor. Enuma Elis sustine un lucru asemanator, si anume faptul ca zeul Apsu nu putea dormi din cauza harmalaiei tinerilor zei.

„Toti fratii s-au adunat împreuna;

Încolo si încoace alergau, gata s-o sfarme pe Tiamat.

În joaca lor nebuna printre stele,

Faceau sa tremure pântecul lui Tiamat.

Apsu nu a mai putut suporta zbenguielile lor;

În fata lor, însasi Tiamat nu mai avea glas.

Nesuferite erau faptele lor…

Si necugetate miscarile”.

Apsu s-a sfatuit cu Mummu, sfetnicul sau, si a hotarât sa-i distruga pe tinerii zei. Din aceasta poveste reiese ca Apsu este Enlil, sotia sa, Tiamat, este Ninhursag, iar Mummu nu poate fi decât Nusku, vizirul lui Enlil.Poemul sustine ca „Sfatul lor de taina” a fost aflat de zeii cei mari, care s-au înfricosat. Singurul care nu s-a pierdut cu firea a fost Ea / Enki, care a nascocit un plan prin care „somnul sa cada asupra lui Apsu”. Când ceilalti zei au aprobat planul, Enki a „trasat o dreapta harta a cerurilor” si a rostit descântecul divin, astfel încât „somnul a cazut peste Apsu” si chiar „sfetnicul Mummu nu putea sa se miste”. Dupa ce i-a anesteziat pe Enlil / Apsu si Nusku / Mummu, Enki „a luat tiara si i-a dat jos mantia sa de aur?”. Aceasta întâmplare exista si în Mitul lui Zu, unde pasarea Zu („întelepciunea”), Enzu („domnul întelepciunii”) sau Anzu („întelepciunea cerului”) îi fura lui Enlil însemnele regale, sceptrul si Tablitele Destinului. Tiamat însa nu a stat degeaba:

„Ea l-a ridicat pe Kingu,

Între ei l-a facut cel mai mare…

Si conducerea bataliei,

În mâinile lui a încredintat-o”.

În Sumer, alaturi de Enlil se afla Ninurta, fiul sau si al lui Ninhursag, mâna sa dreapta si mostenitorul sau (numit Thor de scandinavi sau Ares de greci), în timp ce la hititi, în lupta cu Ullikummi au stat lânga Tesub Istar si Tasmisu. În Mitul lui Zu, Ninurta este cel care se lupta cu Zu si recupereaza Tablitele Destinului, alaturi de însemnele regale ale tatalui sau. Iar în Enuma Elis apare Kingu, fiul lui Tiamat, care preia conducerea armatei, despre care nu putem decât sa banuim ca este acelasi Ninurta.

Speriati de Tiamat si de armata sa condusa de Kingu, zeii (Veghetorii) l-au ales pe Marduk sa îi salveze: „El, cel care-i mândru si puternic, va fi cel care ne va razbuna; El, viteaz ca nimeni altul în batalie: Marduk, Eroul!”. Marduk a acceptat misiunea, nu fara o conditie:

„Daca va fi, atunci, sa va razbun,

Vietile sa vi le scap, pe fioroasa Tiamat s-o rapun,

Cheama a Zeilor Adunare si peste toti al meu destin mai mare sa fie!”.

Bucurosi ca nu trebuie sa o înfrunte pe Tiamat, zeii au hotarât: „Marduk va fi rege!”. Apoi l-au trimis pe noul lor conducator la lupta.

„Tiamat si Marduk, cei mai întelepti dintre zei,

Unul spre celalalt se îndreptau;

Tot mai aproape, o batalie sa hotarasca totul,

De lupta erau acum gata”.

Dupa o batalie crâncena, Marduk si-a învins adversara, alaturi de armata acesteia. Apoi a taiat-o în bucati, ba chiar decapitând-o, la fel cum a procedat Horus cu Isis în miturile egiptene:

„Cu arma sa cereascs a taiat capatâna;

A taiat vaile prin care sângele ei curgea;

Pe vântul de nord l-a pus sa-l poarte

Si într-un loc necunoscut sa-l lase”.

Preotii babilonienii au încercat sa ofere o explicatie si pentru faptul ca Tiamat a fost considerata personificarea Pamântului, sub identitati ca Geea la greci sau Ki în Sumer, atribuindu-i lui Marduk crearea planetei noastre din corpul ei:

„Punând capul lui Tiamat în locul hotarât,

Pe el lanturile de munti le-a facut sa apara,

Vaile le-a despicat, râuri prin ele sa curga,

Prin ochii ei, Tigrul si Eufratul au iesit.

Din sânii ei, el a facut muntii cei sfinti.

Izvoare a facut, din ele râuri sa se adape”.

Dupa aceasta victorie, Marduk a fost declarat erou si si-a pastrat pozitia de rege al zeilor. Însa, dupa cum am vazut, adevaratul conducator al Veghetorilor era Enki, Marduk fiind doar generalul suprem al armatei, fiul loial ce urma întotdeauna poruncile tatalui sau. Nu stim daca a fost vorba într-adevar de o decapitare si o reînviere a Zeitei-Mama sau doar de o renegare din partea fiului sau, însa cert este ca finalul razboiului o prinde îndepartându-se de Pamânt, plina de lacrimi si remuscari.

enki-enlil2

Ramas fara cea mai mare parte a armatei sale, oamenii si semizeii murind în apele ce acoperisera Terra, Marduk a fost înfrânt, dupa cum povestesc legendele grecilor, hititilor, scandinavilor si ale indienilor. „Veghetorul purificarii”, „domnitorul vesnic” sau „cel slavit de generatiile viitoare”, asa cum era numit de catre preotii babilonieni, a fost nevoit sa fuga cu coada între picioare, alaturi de tatal sau, Enki, sora sa, Istar, si restul Veghetorilor care au supravietuit îndelungatului razboi. Însa Enlil îsi dorea sa încheie conflictul odata pentru totdeauna, pregatind lovitura de gratie….

 

 

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

full moon and sea stunning image wide new desktop wallpapers in high resolution

Partea a doua a acestei serii o puteti citi aici.

 

 

Daca Potopul a existat în realitate, asa cum ne spun legendele din întreaga lume si descoperirile arheologice, ce l-a provocat ? Varianta acceptata de cei mai multi este ca diluviul coincide cu finalul ultimei ere glaciare, despre care se presupune ca a avut loc între anii 70.000-10.000 î.Hr. Oamenii au consemnat si era glaciara în miturile lor, în timpurile de dinaintea Potopului. Sa fi avut totusi loc Diluviul la sfârsitul erei glaciare, acum douasprezece – treisprezece mii de ani ? Cei mai multi cercetatori sustin cu tarie acest lucru. Însa, oricât de fervent ar fi sustinuta, aceasta ipoteza nu are nicio acoperire, nici macar una logica. Oamenii de stiinta ne spun ca încalzirea globala, de la finalul glaciatiunii, s-a facut treptat, de-a lungul mai multor milenii. O încalzire treptata sub nicio forma nu ar fi provocat o topire rapida a zapezii, care sa duca la masive inundatii. În câteva milenii, apa ar fi avut timp mai mult decât suficient sa se evapore si sa fie absorbita de scoarta terestra. Singura varianta plauzibila este ca o topire rapida a ghetii si a zapezii, ce ar fi dus la o inundatie masiva, ar fi putut fi provocata doar de o încalzire rapida a climei. Oamenii de stiinta sustin ca a existat într-adevar o astfel de încalzire globala brusca, acum aproximativ treizeci de mii – treizeci si cinci de mii de ani. Prin urmare, acela este singurul moment în care ar fi putut avea loc Potopul.

potop sumer

Lista regilor sumerieni, redactata în jurul anilor 2.000-1.500 î.Hr., împarte regii oraselor sumeriene în doua parti: cei care au domnit înainte de Potop si cei care au domnit dupa. A fost elaborata pe baza listelor de regi descoperite la Larsa si Nippur. Conform acestei liste, înainte de marea inundatie au domnit opt sau zece regi în cinci orase, domniile lor însumând între 241.200 si 432.000 de ani! „Apoi a sosit potopul, iar dupa potop au venit la domnie regii popoarelor din munti”. În Kis au domnit treizeci si trei de regi, timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile si douasprezece ore. În Uruk au fost cincisprezece regi, care au domnit 2.497 ani. Ur a fost condus timp de 293 de ani de cinci regi. Orasul Adab a avut un singur rege, care a fost pe tron timp de 90 de ani. În Avan a condus o singura dinastie, formata din trei regi, timp de 356 de ani. La fel si în Hamad, unde un singur rege a domnit pentru 360 de ani. La Mari au existat sase regi, ce au domnit 136 de ani. Cea mai lunga domnie este cea din Kis, unde treizeci si trei de regi au domnit dupa Potop timp de 27.805 ani, trei luni, trei zile si douasprezece ore. Daca aceasta lista a fost scrisa în anii 2.000 – 1.500 î.Hr., înseamna ca primul rege din Kis, care a domnit dupa Potop, a urcat pe tron aproximativ prin anii 29.800 – 29.300 î.Hr. Prin urmare, Diluviul a avut loc înainte de aceasta perioada.

În Egiptul antic, preotii credeau ca zeul Ptah a sosit în tara lor cu mult timp în urma, pentru a scoate pamântul de sub ape. Dupa ce a terminat, s-a înscaunat ca rege. Din aceasta idee nu putem întelege decât ca pamântul Egiptului a fost scufundat în timpul Potopului, iar Ptah a sosit la ceva vreme dupa acel eveniment. În Egipt s-au descoperit mai multe liste de conducatori divini, zei si semizei, care au condus tara înaintea oamenilor. Desi datele difera, toate încep cu domnia lui Ptah, cel care a scos Egiptul de sub ape. Papirusul de la Torino spune ca zeii au domnit timp de 23.200 de ani, venerabilii Semsu-Hor (soldatii lui Horus din timpul marelui razboi împotriva lui Seth) timp de 13.420 de ani, în total 36.620 de ani. În Cronica lui Eusebius, preotul Manetho sustine ca în Egipt au domnit zeii timp de 13.900 de ani, semizeii timp de 1.255 de ani, un sir de regi timp de 1.817 ani, treizeci de regi pentru 1.790 de ani, alti zece regi timp de 350 de ani si Spiritele Mortilor (probabil aceiasi Semsu-Hor) timp de 5.813 ani. În total, 24.925 de ani. În primul secol î.Hr., istoricul grec Diodor din Sicilia scria ca preotii egipteni i-au marturisit ca, înainte de domnia oamenilor, zeii si semizeii au condus Egiptul timp de 18.000 de ani. Iar istoricul evreu Flavius Josephus afirma, la rândul sau, ca înainte de faraoni, în Egipt au condus doua dinastii de zei timp de 13.870 de ani, una de semizei timp de 3.650 de ani si una tranzitorie, de 350 de ani. În total 17.870 de ani. Daca Ptah a condus Egiptul dupa Potop în urma cu 20.000 – 38.000 de ani, Diluviul nu putea avea loc acum douasprezece milenii, ci înainte de domnia lui Ptah, acum aproximativ treizeci de milenii.

Homo neanderthalensis, o specie aparuta brusc acum o suta cincizeci de mii de ani, dupa un hiatus evolutiv de peste doua sute cincizeci de mii de ani, disparuta acum treizeci – treizeci si cinci de milenii, reprezinta unul dintre marile mistere ale stiintei. Dupa cum mentiona în Supravietuitorii cuaternarului ,Dan Apostol, „disparitia brusca si aparent completa din Europa, Africa si chiar o parte a Asiei a lui Homo neanderthalensis constituie una dintre marile enigme ale preistoriei”. Au ajuns la apogeul evolutiei în momentul terminarii perioadei glaciare si au disparut „fara niciun motiv aparent, exact când clima se încalzise considerabil, usurând enorm lupta pentru existenta”. Indiciile sumeriene si egiptene dateaza Potopul în jurul anului 30.000 î.Hr., în timpul încalzirii globale bruste din mijlocul erei glaciare. Disparitia fara urma a lui Homo neanderthalensis exact în aceeasi perioada nu ne poate da decât un singur raspuns satisfacator: omul de Neanderthal a disparut în urma Potopului, lucru confirmat de miturile din întreaga lume, ce sustin ca toate fiintele de pe Terra au murit în urma acestei catastrofe. Trebuie remarcat faptul ca neanderthalienii au disparut întâi din Europa si Africa, supravietuind pâna la Potop doar cei din Asia, Ramayana sustinând ca au fost adunati toti acolo pentru razboiul din Lanka, împotriva lui Ravana / Marduk.

Pentru a afla ce a cauzat încalzirea globala rapida, care a dus la Potop, trebuie sa aflam mai întâi motivele aparitiei erei glaciare. Din pacate, oamenii de stiinta nu sunt în stare sa ne ofere un raspuns satisfacator în legatura cu aceasta problema. Tot ceea ce stim (sau, mai exact, ceea ce presupunem) este ca, din când în când, clima se raceste foarte mult din motive necunoscute. Dupa o anumita perioada de timp clima se încalzeste, probabil tot din aceleasi motive necunoscute. Daca oamenii de stiinta nu ne pot oferi aceste raspunsuri, nu ne ramâne decât sa le descoperim singuri. Logica de bun simt ne sugereaza ca o racire considerabila a climei întregului Pamânt poate fi provocata doar de absenta caldurii si luminii razelor solare. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla doar în doua cazuri: daca Soarele s-ar îndeparta de Terra ori daca planeta noastra s-ar îndeparta de Soare. Dar, din câte stim, planetele si stelele nu îsi modifica orbitele fara motiv, ca mai târziu sa revina la ele. Prin urmare, niciuna dintre aceste variante nu poate fi satisfacatoare. Exista însa si a treia, care nu va fi acceptata nicicând de savanti, desi este cea mai logica: ceva a împiedicat lumina Soarelui sa ajunga pe Pamânt. Acest ceva ar trebui sa fie urias, probabil de marimea unui planetoid, si sa se miste în acelasi timp cu planeta noastra, astfel încât sa fie plasat în orice moment între Pamânt si Soare. Însa nu stim niciun corp ceresc care sa aiba capacitatea de a-si modifica traiectoria, de a se interpune între Terra si Soare, de a-si pastra acea pozitie timp de zeci de mii de ani pentru ca, la un moment dat, sa se întoarca de unde a venit. Orice fiinta rationala va spune ca niciun corp ceresc nu poate face aceste lucruri. Si i-am putea da dreptate fara sa clipim, daca nu ar exista un astfel de corp ceresc chiar mai aproape de noi decât ne-am astepta…

Luna este singurul satelit natural al Pamântului, având 8,67% din diametrul planetei noastre dar numai 1/7 din densitatea acesteia. Numele sau provine de la zeita romana Diana (Artemis la greci), care mai era numita si Luna. Teoretic este lipsita de atmosfera si de fenomene meteorologice si înca de pe bancile scolii suntem învatati ca pe Luna nu exista viata. Însa, pe 4 decembrie 1996 s-a anuntat descoperirea unei mase de gheata la polul sudic al Lunii, întinsa pe o arie de 5.500 km2, iar pe 5 martie 1998, descoperirea a trei sute treizeci milioane de tone de apa la ambii poli. Iar unde este apa, teoretic este si viata…

Conform cronicii japoneze Nihongi, în a saptea zi a celei de-a doua luni a primaverii anului 640, în Luna a intrat o stea. Evenimentul s-a repetat în ziua a noua a lunii a saptea din anul 642. Prima relatare a unui OZN vazut printr-un telescop vine de la pastorul puritan din America coloniala, Cotton Mather, care a remarcat un obiect straniu în dreptul Lunii. În 1668, 1783 si 1787, astronomii francezi, englezi si germani observau ciudate pete luminoase care se deplasau deasupra partii întunecate a discului lunar. În 1794, Societatea Regala de Stiinte din Londra a primit din partea astronomului Wilkins o comunicare stiintifica despre aparitia unui obiect luminos pe suprafata Lunii. În 1874, profesorul Schafarik de la Observatorul Astronomic din Praga nota ca un disc alb stralucitor a traversat suprafata Lunii, ramânând vizibil mult timp, apoi luminile au disparut brusc. În 1950, astronomul Harold P. Wilkins a zarit, miscându-se deasupra craterului selenar Aristarh, o forma stralucitoare ovala având lungimea de o suta cincizeci – doua sute de metri. În 1958, astronomul Nikolai Kozîrev a observat si el emisiuni luminoase repetate în acelasi loc. În 1963, observatorul Lowell semnala doua pete rosii pe marginea sudica a craterului selenar Aristarh. În 1969, observatii repetate ale observatorului national olandez Qudenbosch si ale echipajului misiunii Apollo 11 confirmau existenta în acelasi crater lunar a unor „lumini de origine necunoscuta”. În iulie 1965 s-a semnalat de mai multe ori un fascicul de lumina alba pe Luna, care dura o secunda si jumatate.

 

Cristian Negureanu mentiona în Tacerea idolilor ca exista cratere selenare care de obicei îsi schimba culoarea, uneori subit. Craterul Linné câteodata dispare si reapare, alte dati îsi modifica dimensiunea si forma, fiind mai mic sau mai mare, mai rotund sau mai iregular, aruncând o umbra când gri, când portocalie. Într-adevar, în 1869, marele crater selenar Linné, situat în Marea Serenitatii, a disparut fara urma. Apoi, lumini stranii, având cele mai curioase forme (cerc, triunghi, cruce sau elipsa) si intensitati variabile au aparut în Marea Crizelor. Timp de trei ani, Societatea Regala de Astronomie din Londra a studiat zilnic aceasta regiune lunara, realizând peste doua mii de observatii asupra ciudatelor fenomene. Începând cu 1915, numerosi astronomi au observat ca în multe cratere lunare aparusera gigantice ziduri drepte sau curbe, care au ramas acolo timp de câtiva ani, disparând apoi fara urma.

În 1958, astronomul amator John O’ Neill a fotografiat pe Luna, în Marea Crizelor, o constructie asemanatoare podului din Sidney (Australia), lungs de optsprezece kilometri. Aceasta constructie a fost observata si de alti doi astronomi renumiti, profesorul Patrick Moore si doctorul Hugh Percy Wilkins, ultimul afirmând ca „este cu adevarat un pod. Structura pare artificiala si este ceea ce noi numim, pe Pamânt, o lucrare de arta”. NASA a difuzat fotografii ale „stâncii sculptate” de la marginea craterului selenar Fra Mauro, asemanatoare Sfinxului din Bucegi, si cele doua vârfuri montane de 35 si 50 km înaltime, a caror forma a inspirat denumirile de „copilul” si „craniul”. Echipajul Apollo 15, explorând suprafata lunara cu ajutorul unui „Lunar Rover” în zona Hadley-Apenini, a observat urme paralele de senile, imprimate în praful lunar, ca si când un vehicul ar fi trecut pe acolo înaintea lor. Astrofizicianul chinez Mao-Kang spunea ca americanii „au ascuns opiniei publice, timp de douazeci de ani, fotografiile urmelor de pe solul lunar ale unui picior descult de om, precum si ale unui schelet uman”. Iar altii sustin ca pe Luna s-ar fi descoperit chiar un mormânt cu cruce.

baza pe luna

Se pare ca astronautii misiunilor Apollo au filmat si fotografiat o baza pe Luna (ce are cupole, structuri înalte si rotunde, cu aspect de siloz), vehicule uriase în forma de T si nave mici sau extrem de mari. Toate acestea au fost dezvaluite sub anonimat de un cosmonaut în emisiunea TV britanica Raport stiintific. Cosmonautul a mai adaugat ca „pe Luna exista zone cu vegetatie si anotimpuri, ca si lacuri artificiale, poseda câmp gravitational iar omul poate umbla pe suprafata ei fara costum spatial, respirând doar printr-un tub de oxigen”.

În 1978, Maurice Chatelain, fost sef al Sistemului de comunicatii NASA si proiectant al sistemelor de prelucrare a datelor si de comunicatii ale misiunilor Apollo, a confirmat într-o carte ca, în 1969, Neil Armstrong a raportat observarea a doua OZN-uri pe marginea craterului lunar, în timpul misiunii Apollo 11. Un fost angajat NASA, Otto Binder, a confirmat povestea. La începutul anilor ’90, prof. Vladimir Ajaja, prof. Alexandr Kazantev si dr. Serghei Bojici de la Universitatea din Moscova au declarat ca spionajul sovietic a urmarit prin radio detaliile aselenizarii, înregistrând convorbirea lui Armstrong cu Misiunea de Control de la Houston, din care reiesea ca doua OZN-uri de mari dimensiuni au fost vazute în preajma modulului lunar.

S-a scris ca astronautii misiunilor Apollo 13, 14, 15, 16 si 17 s-au întors cu mai multe sute de fotografii înfatisând OZN-uri. Referindu-se la astfel de obiecte zburatoare observate în apropierea Lunii, astronautul Roland Evans de pe Apollo 17 a exclamat: „ce multe sunt, roiesc ca albinele în stupi!”.

În 1970, scopul misiunii Apollo 13 era de a provoca explozii nucleare pe suprafata Lunii. Însa, pe 13 aprilie, explozia unui rezervor de oxigen lichid a avariat instalatia electrica si motoarele. Pilotul navei transmitea atunci: „Hei! S-a ispravit! Ei, ei au ucis elementul de combustie!”. Nu stim cine erau „ei”, dar stim ca, din 1972, misiunile Apollo s-au întrerupt brusc. Nici rusii nu au facut vreo tentativa sa trimita un echipaj pe Luna. Se zvoneste ca fiintele care îsi au baza pe Luna le-ar fi interzis pamântenilor sa se mai apropie. Doctorul Glenn T. Seaborg, laureat al premiului Nobel, chiar considera ca Luna este ocupata dintr-o perioada veche si este folosita drept releu. Teste aprofundate din 1986 au aratat ca solul lunar contine mari cantitati de heliu-3, un combustibil puternic, nepoluant si nonradioactiv. Sa fie acesta combustibilul folosit de OZN-uri?

Parerea generala a oamenilor de stiinta era ca Luna s-a desprins din planeta noastra, cu multe miliarde de ani în urma. Însa în 1974, NASA a anuntat aducerea de pe Luna a unei roci vechi de 5,3 miliarde de ani, a unui mare esantion selenar estimat la sapte miliarde de ani si a doua mostre ce au douazeci de miliarde de ani. Prin urmare, Luna este mult mai veche decât Pamântul, ceea ce înseamna ca nu se putea desprinde din el. Aceasta vechime enorma îi dovedeste provenienta din centrul Universului, acolo unde s-au format primele galaxii. Dar Luna nu putea ajunge singura într-un sistem solar periferic al unei galaxii periferice pentru a fi satelit al unei planete. Daca a fost adusa cumva aici? Însa cum ar putea cineva sa transporte prin univers ditamai corpul ceresc?

În 1969, echipajul Apollo 12 a fost urmarit, pe tot drumul sau spre Luna, de doua OZN-uri. Ajuns la destinatie, modulul de comanda s-a prabusit intentionat. Dupa un zgomot ca de clopot urias, au urmat vibratii ce au durat între cincizeci si cinci de minute si patru ore. Detectorii de ioni supertermici au înregistrat o eruptie de vapori de abur, timp de paisprezece ore, pe o suprafata de o suta saizeci de km2. În urma acestei întâmplari, NASA a declarat ca Luna este în aparenta goala pe dinauntru. În iulie 1970, doi academicieni sovietici faceau publica în Sputnik ipoteza ca Luna are un blindaj exterior de treizeci si doi de kilometri grosime (format din titan, crom, zirconiu si yttriu, care sunt rare pe Terra), un strat vâscos de lava (4,8 kilometri grosime), un alt blindaj la 11,2 kilometri adâncime si un interior cu un diametru de 3.318 kilometri, unde exista apa si aer. Iar Doru Davidovici afirma în Lumi galactice ca „Luna este cel mai mare OZN”, mentionând argumentele aduse de academicienii ex-sovietici Mihail Vasin si Alexandr Scerbakov, precum si de doctorul Gordon Mc Donald, cercetator principal la NASA, care au concluzionat ca Luna este goala în interior.

luna plina pe apa

Daca Luna este un satelit artificial al Pamântului, un fel de OZN urias, asa se explica si de ce se învârte întotdeauna cu aceeasi parte spre noi, lucru deosebit de neobisnuit pentru un corp ceresc natural. Dar si aparitia ei lânga planeta noastra, de la mare departare. În plus, întelegem de ce Enki, asociat cu noaptea, avea ca simboluri si planeta Venus, si Luna, în timp ce fratele sau, Enlil, era asociat cu un singur corp ceresc, Soarele. Daca Enlil era considerat astrul zilei, Enki a devenit pentru antici cea mai stralucitoare stea a noptii, planeta Venus sau Luceafarul. Mai târziu a aparut Luna, ea devenind cel mai stralucitor corp ceresc de pe cerul noptii. Prin urmare, Enki a fost asociat cu ea, noua ramânându-ne de la stramosii nostri ambele variante, Enki fiind si Venus, si Luna.

Daca într-adevar Luna a fost adusa aici într-o vreme când oamenii existau deja, ar trebui sa gasim acest eveniment consemnat în memoria colectiva a omenirii. Si, într-adevar, exista. Poetul roman Ovidius Publius Naso mentiona în scrierile sale ca, în epoca arcadiana, cerul era lipsit de Luna. O legenda din Anzi spune ca zeul Viracocha a creat Soarele, Luna si stelele dupa Potop. Indienii chibcas din Columbia centrala cred ca, deoarece a provocat Potopul, Chia a fost exilata de sotul ei în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Nu crede nimeni ca o femeie a devenit Luna, dar putem întelege din acest mit ca, pâna la Potop, Luna nu exista.

 

Capitolul 9 al Genezei biblice sustine ca, dupa Diluviu, Dumnezeu a regretat ca a distrus oamenii. Drept pentru care a pus un semn pe cer, curcubeul, ca legamânt dintre el si oameni. Capitolul 55 al Cartii lui Enoh afirma un lucru asemanator: „Apoi Stapânul zilelor s-a cait si a zis: «În zadar i-am nimicit pe toti cei care traiesc pe acest pamânt». Si el a facut legamânt pe marele sau nume: «De acum înainte nu voi mai face asa ceva celor care traiesc pe pamânt, si voi aseza un semn pe cer, si acesta va fi o fagaduiala de buna credinta între mine si ei pentru totdeauna, câta vreme cerul este deasupra Pamântului. Si acestea sunt dupa porunca mea»”. Nu pare prea probabil sa fi aparut curcubeul pe cer dupa Potop, tinând cont ca acesta este un fenomen optic si meteorologic, un spectru de forma unui arc colorat, format de lumina Soarelui refractata în picaturile de apa din atmosfera. Cartea lui Enoh nu specifica nimic despre curcubeu, ci îl numeste doar „un semn pe cer”. E posibil ca acel „semn” sa fie Luna?

Daca „zeii” au adus Luna pentru a împiedica lumina Soarelui sa mai ajunga pe Pamânt, acest eveniment ar fi putut crea o era glaciara. Este posibil ca acest „blocaj” sa fi fost în genul unei eclipse de Soare. Dar, pentru ca Luna sa acopere complet Soarele, ar fi trebuit adusa mai aproape de Terra decât este în prezent. Acest lucru ar fi cauzat nu doar un întuneric total, ci si înclinarea axei Pamântului, pe care oamenii de stiinta înca nu pot sa o explice, desi ei sustin ca fara atractia selenara nu ar exista înclinarea Terrei. Indienii hopi din Arizona vorbesc despre înclinarea axei planetei noastre în acea perioada, sustinând ca „a doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata”. Aceiasi oameni de stiinta spun ca fara aceasta înclinare nu ar exista anotimpuri si am avea mereu o clima tropicala.

Stramosii nostri ne-au lasat destule referiri la o clima calda, uneori chiar tropicala, pe întreg Pamântul. Printre ele se numara hartile amiralului Piri Reis din 1513, a lui Oronteus Finaeus din 1531, a lui Gerard Kremer (zis si Mercator) din 1569 si a francezului Philippe Buache din 1737, care arata Antarctica fara gheata. Nu stim cine a facut aceste harti sau când, dar cert este ca oamenii existau atunci când cel mai sudic continent avea o clima calda, nefiind acoperit de gheata.

O harta compilata de turgul Hagi Ahmed în anul 1559 arata o limba de pamânt, de circa 1.600 de kilometri latime, care uneste Alaska de Siberia. Geologii sustin ca un astfel de „pod de pamânt” a existat într-adevar acolo unde astazi se afla strâmtoarea Bering, însa a fost înghitit de ape la sfârsitul ultimei ere glaciare. Si aceasta harta demonstreaza ca oamenii existau atunci când nordul Pamântului era lipsit de gheata, având un climat mult mai cald.

S-a descoperit ca, în Paleoliticul inferior, în România de astazi traiau girafe, elefanti si rinoceri, animale care nu exista în prezent decât în Africa. Herodot scria ca „numai în aceste tinuturi se nasc lei în Europa”. În Mezolitic, vegetatia era foarte abundenta, chiar luxurianta în zona Portilor de Fier. Sunt dovezi care atesta ca în tara noastra, în ultimul milion de ani, a fost permanent o clima temperata, cu perioade tropicale, de încalzire.

Scripturile zoroastriene ale persilor spun ca Airyana Vaejo, caminul rasei ariene, avea un climat blând si productiv înainte ca Angra Mainyu sa aduca înghetul. O „întâlnire” dintre Soare si Luna, înainte de Potop, este redata si de un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo, care afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”. Iar indienii tarahumara din nordul Mexicului au pastrat legende ale distrugerii lumii bazate pe o schimbare în calea Soarelui. Sa fie acea „schimbare” în calea Soarelui aparitia Lunii?

Aducerea unui corp ceresc în sistemul nostru solar ar fi trebuit sa influenteze într-o anumita masura celelalte planete. Surprinzator sau nu, anticii ne-au lasat indicii si despre acest eveniment. Vechea lucrare chinezeasca despre care se spunea ca ar contine „toate cunostintele”, compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, afirma ca, înainte de Potop, „planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile.”. Mitul norvegian al Potopului sustine ca, înainte de aceasta catastrofa, „stelele o luasera razna de pe cer, cazând în haul cascat”. Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca, în visul care i-a prevestit regelui Saurid Diluviul, „stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „înghetul pustiitor si necrutator”, el a si „atacat si tulburat cerul”, acest asalt dându-i posibilitatea de a stapâni „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”. În acelasi timp, planetele s-au rasculat împotriva cerului, stârnind haos în tot Cosmosul. Iar indienii cahto din California spun doar ca „a cazut cerul”.

luna plina rosie

Daca Luna a fost adusa pentru a împiedica lumina Soarelui sa ajunga pe Pamânt, aceasta eclipsa totala ar fi însemnat o lunga perioada de întuneric. Multe popoare au pastrat în amintirea lor colectiva aceasta perioada de întuneric, înainte de Potop. Disparitia Soarelui nu era ceva obisnuit, iar oamenii acelor timpuri au încercat sa-si explice acest fenomen în cele mai colorate moduri.

În The Mythology of South America, John Bierhorst scria ca tribul pehuenche din Tara de Foc asociaza Potopul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Indienii toba din regiunea Gran Chaco din America de Sud spun ca marele înghet a fost însotit de o bezna adânca. Unul dintre batrânii neamului toba declara ca „în vremea îndelungatei bezne, Soarele a disparut cu totul si oamenii au murit de foame. Când li s-au sfârsit merindele, au început sa-si manânce copiii. Pâna la urma, au murit cu totii”, mai putin semi-divinul Asin si cei carora le-a oferit focul.eclipsa-de-soare-inelara

Popol Vuh a mayasilor spune ca „fata Pamântului s-a întunecat”. Mai spune si ca aceasta a fost o vreme când „Soarele si Luna îsi acoperisera fetele”. Alte surse mayase sustin ca acest eveniment a avut loc „pe vremea strabunilor. Pamântul s-a întunecat (…) S-a întâmplat ca Soarele înca mai era luminos si limpede. Apoi, la amiaza, s-a întunecat”.

Pentru popoarele din Anzi, înainte de venirea zeului Viracocha, Pamântul fusese azvârlit în bezna datorita disparitiei Soarelui. „Omenirea traia în dezordine; multi umblau goi, ca salbaticii; nu aveau case si nici alte locuinte decât pesterile, de unde porneau si adunau orice gaseau de mâncare prin preajma”. Dupa Potop, Viracocha a schimbat toate aceste lucruri, oferindu-le oamenilor tehnicile si cunostintele necesare unei vieti civilizate si productive. Într-o legenda consemnata de Blas Valera, primul monarh incas, Manco Capac, era fiul Soarelui. Când mama sa a fost cuprinsa de durerile facerii, în lume s-a facut întuneric. Soarele a aparut din nou pe cer doar dupa ce s-a nascut Manco Capac. Dupa ce a vizitat orasul Cholula în 1585, calugarul Diego de Duran a notat în Historia antiqua de la Nueve España ce a aflat de la un batrân venerabil din oras, despre care se spunea ca avea peste o suta de ani: „la început, acest loc se afla în bezna si în întuneric”. Dupa aceea, „au aparut niste uriasi diformi, care au luat Pamântul în posesiune”.

Montesinos spunea ca în timpul domniei celui de-al doisprezecelea rege incas, zeul Illa Tici Vira Cocha a nimicit uriasii, apoi a ascuns Soarele pentru scurt timp: „timp de douazeci de ore nu a mai fost Soare”. Dupa rugaciuni si sacrificii, astrul zilei a reaparut, iar regele a reintrodus vechile legi si ritualuri de venerare.

În Epopeea lui Ghilgames, nemuritorul Utnapistim povestea ca „un val de deznadejde s-a înaltat spre cer, când zeul furtunii (Enlil) a prefacut lumina zilei în întunecime, când a sfarâmat tinutul ca pe un ulcior”.

În Bundahish, când Angra Mainyu a trimis „înghetul pustiitor si necrutator”, a stapânit „a treia parte din cer, împânzind-o cu întunecime”.

Un mit norvegian spune ca un lup tânar a fugarit Soarele, pentru a-l lua în stapânire. Soarele a fost ajuns în cele din urma si „razele sale stralucitoare s-au stins una câte una. El a dobândit o nuanta rosie, ca de sânge, apoi a disparut cu totul. Drept urmare, lumea a fost acoperita de o iarna cumplita. Furtunile de zapada s-au pogorât din toate unghiurile zarii”. Acest episod a avut loc înainte de Potop.

În Egiptul antic se credea ca, în timpul luptei dintre Seth si Horus, zeul-Soare Ra a refuzat sa mai iasa din camera sa, lasând lumea în bezna. A fost convins sa se razgândeasca de catre fiica sa, Hathor, care l-a binedispus dansând goala în fata lui si gâdilându-l. Acelasi mit se întâlneste si în Japonia, unde zeita Soarelui Amaterasu-omikami s-a retras într-o grota cereasca, enervata fiind de fratele sau, Susano-o. Deoarece lumea era cuprinsa de întuneric, zeii au încercat sa o convinga pe Amaterasu sa-si reia locul pe bolta. Singura care a reusit acest lucru a fost zeita Ame-no-Uzume-no-Mikoto, care a înveselit-o pe Amaterasu printr-un dans distractiv si obscen, în timpul caruia s-a dezbracat complet. În miturile greco-romane, Phaeton, fiul titanului Soarelui, Helios, si al oceanidei Clymene, a furat carul solar. Însa nu a putut tine caii în frâu si, prin urmare, Soarele „s-a repezit în jos cu mânie ca un meteor”. Pentru a preveni un dezastru planetar, Zeus l-a ucis pe Phaeton cu un fulger. Cuprins de durere, Helios a refuzat sa mai apara pe cer cu carul sau. Într-un final a fost convins de zei sa nu lase lumea în întuneric si sa-si reia locul. În Meteora, Aristotel scria ca „stelele au cazut din cer în timpul prabusirii lui Phaeton”. Grecii si romanii antici sustineau ca aceasta întâmplare a avut loc înaintea Diluviului lui Deucalion.

 

(va urma)

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

potop ploaie

Prima parte a acestei serii o puteti citi aici.

 

Un mit norvegian, consemnat de New Larousse Encyclopaedia of Mythology, vorbeste de asemenea despre Potop: „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele. Pamântul s-a scufundat sub nivelul marii”. Doar doi oameni au supravietuit urgiei, închisi în interiorul copacului Yggdrasil, care sustinea Universul. Bineînteles, acestia au fost stramosii noii generatii de oameni.

Cartea celtica Lebor Gabála Érenn („Cartea invaziei Irlandei”) din secolul al XII-lea, mentioneaza si ea o mare inundatie. În Irlanda, singurii supravietuitori ai Potopului au fost fomorii, niste monstri jumatate umani si jumatate animale. În lume au ramas în viata doar cincizeci si trei de oameni (trei barbati si cincizeci de femei). Barbatii si-au împartit femeile între ei: Fintán mac Bóchra le-a luat pe Cessair si alte saisprezece femei, Bith, tatal lui Cessair, le-a ales pe Bairrfhind si înca saisprezece femei, iar timonierului Ladra i-au ramas celelalte saisprezece. Se spune ca Fintán a mai trait înca cinci mii cinci sute de ani dupa potop.

În India, înteleptul Manu, într-o zi pe când îsi facea ablutiunile, a gasit în causul palmei un pestisor care i-a cerut sa-l lase în viata. Facându-i-se mila, Manu a pus pestele într-un ulcior. A doua zi pestele crescuse atât de mare, încât înteleptul a fost nevoit sa-l arunce într-un lac. Curând, lacul a devenit prea mic iar pestele, care în realitate era o manifestare a zeului Visnu, a cerut sa fie aruncat în mare. Apoi l-a prevenit pe Manu ca se apropie un Potop. I-a trimis o corabie uriasa, cu porunca s-o încarce cu câte o pereche de animale din fiecare specie si seminte de-ale fiecarei plante, apoi sa urce si el la bord. Nu dupa mult timp, apele oceanului s-au umflat si au înghitit totul. Visnu, transformat într-un peste enorm cu solzi de aur si un corn în frunte, a tras corabia pâna pe piscul „Muntelui din Miazanoapte”. Dupa ce s-au retras apele, Manu a coborât de pe corabie. Dupa un an a iesit din ape o femeie care s-a declarat a fi „fiica lui Manu”. Cei doi s-au casatorit si au avut multi copii, devenind astfel stramosii actualului neam omenesc.

Vechii carturari iezuiti care s-au numarat printre primii vizitatori europeni ai Chinei au avut ocazia sa studieze, în Biblioteca Imperiala, o lucrare compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, despre care se spunea ca fusese mostenita din cele mai vechi timpuri si contine „toate cunostintele”. Aceasta carte enorma cuprindea si un numar de traditii care relatau consecintele pe care le-a avut de suportat omenirea când s-a revoltat împotriva zeilor cei mari, iar ordinea s-a transformat în dezordine: „Planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile. Pamântul s-a desfacut în bucati, iar apele de la sânul sau s-au repezit în sus cu violenta si au inundat uscatul”. Conform lui Gustav Schlegel în Uranographie chinoise (1875), în China se spunea ca au pierit zece epoci de la începuturile timpului pâna la Confucius. La sfârsitul fiecarei astfel de epoci, numite kis, „într-o convulsie generala a naturii, marea iese din matca ei, muntii tâsnesc din pamânt, râurile îsi schimba cursurile fiintele omenesti si toate celelalte sunt nimicite, iar vechile urme se sterg”.

Indigenii chewong din Malayezia cred ca propria lor lume, pe care o numesc Pamântul sapte, se întoarce din când în când cu susul în jos, astfel încât totul este inundat si distrus. Totusi, prin interventia zeului creator Tohan, noua suprafata plata, care înainte a fost partea de dedesubt a Pamântului sapte, este plamadita sub forma de munti, vai si câmpii. Sunt plantati copaci noi si se nasc oameni noi.potop ploaie

Un mit diluvian din Laos si din nordul Thailandei afirma ca, demult, în împaratia de sus locuiau niste fiinte numite then, iar stapânii lumii de jos erau trei barbati de seama: Pu Leng Seung, Khun K’an si Khun K’et. Într-o zi, then-ii au anuntat ca, înainte de fiecare masa, oamenii trebuie sa le dea o parte din mâncare, în semn de respect. Oamenii au refuzat si, atunci, furiosi, then-ii au provocat un Potop care a devastat întreaga lume. Cei trei barbati de seama au construit o pluta, pe care au cladit o casuta, si s-au îmbarcat pe ea împreuna cu mai multe femei si copii. În acest mod, ei si urmasii lor au supravietuit Potopului.

Sir James George Frazer scria în Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law ca indigenii kareni din Birmania au traditii despre un Diluviu global din care au scapat doi frati, pe o pluta.

În mitologia vietnameza, un frate si o sora au supravietuit Potopului într-un cufar mare de lemn, care continea câte o pereche din fiecare specie de animale.

Cronica de la Akakor, povestita de Tatunca Nara (seful triburilor Ugha-Mangulala, Dacea si Baioha) si scrisa de Karl Brugger, vorbeste despre un Potop care a avut loc în anul 14.386 î.Hr., însotit de o rasturnare a climei.

Egerton Sykes nota în Dictionary of Non-Classical Mythology din 1961 ca exista unele traditii japoneze potrivit carora insulele din Pacific ale Oceaniei s-au format dupa ce s-au retras apele unui mare Potop.

Un mit al bastinasilor din Hawaii povesteste cum a fost distrusa lumea de un Diluviu si refacuta apoi de zeul Tangaloa. Iar samoanii cred ca odinioara a avut loc o inundatie care a stârpit aproape toata omenirea, supravietuind doar doua fiinte omenesti care au plecat pe mare cu o barca pentru a poposi, în cele din urma, în arhipelagul samoan.

Potrivit volumului World Mythology, mai multe triburi aborigene din Australia, în special cele ale caror regiuni traditionale se afla pe coasta tropicala de nord, îsi pun propriile origini pe seama unui mare Potop care a maturat peisajul si societatea dinainte. Totodata, în miturile originare ale multor alte triburi, sarpele cosmic Yurlunggur este facut raspunzator pentru Diluviu.

Cartea sacra a mayasilor, Popol Vuh, sustine ca, la scurt timp dupa începutul timpului, zeul Inima Cerului a creat primele fiinte, niste „chipuri facute din lemn, care aratau ca oamenii si vorbeau ca oamenii”. Deoarece aceste fapturi „nu l-au tinut minte pe creatorul lor”, Marele Zeu s-a hotarât sa le distruga printr-un Potop. „Din cer a cazut o rasina grea (…) fata pamântului s-a întunecat si a început o ploaie neagra care a cazut zi si noapte (…) Fapturile de lemn au fost coplesite, nimicite, strivite si ucise”. A supravietuit doar un cuplu, „Tatal cel Mare si Mama cea Mare”, care a populat Pamântul, cei doi devenind astfel stramosii tuturor generatiilor ulterioare. Într-o alta varianta, culeasa de Eric S. Thompson în Maya History and Religion, „distrugerea a venit sub forma unei ploi torentiale si a potopului. Muntii au disparut si oamenii au fost transformati în pesti (…) doua fapturi omenesti au scapat cu viata fiindca unul dintre zei le poruncise sa scobeasca o borta în trunchiul unui copac foarte mare si sa se refugieze acolo, la caderea cerurilor. Cei doi au intrat si au fost mântuiti. Odraslele lor au repopulat lumea”.potop 2

Si incasii pastrau amintiri despre un mare potop. În Historia natural y moral de las Indias, preotul Jose de Acosta scria ce a aflat de la indigeni despre începuturile lor: „Vorbesc în primul rând despre un potop care s-a petrecut în tara lor (…) Indienii spun ca toata lumea s-a înecat în revarsarea apelor si povestesc cum a aparut, din lacul Titicaca, un anume Viracocha, care a stat la Tiahuanaco, unde pâna în ziua de astazi se mai vad ruinele unor cladiri foarte vechi si foarte ciudate, iar de acolo a mers la Cuzco si asa a început omenirea sa se înmulteasca”. Iar o legenda din regiunea Cuzco spune ca: „pentru o vina nerostita, oamenii care traiau în cele mai vechi timpuri au fost distrusi de creatorul lor… printr-un potop. Dupa acest potop, creatorul s-a întrupat cu chip omenesc în lacul Titicaca. Atunci a facut Soarele si Luna si stelele. Dupa aceea, a reînnoit populatia omeneasca a Pamântului”. Fratele Molina spunea în Relacion de las fabulas y ritos de los Yngasca Potopul a ucis toti oamenii: „nicio vietate nu a supravietuit cu exceptia unui barbat si a unei femei care au ramas ascunsi într-o cutie. Iar când apele s-au retras, vântul i-a purtat la Tiahuanaco, unde creatorul a început sa refaca oamenii si popoarele din acea regiune”. Un mit prezentat de D. Gifford si J. Sibbick în Warriors, Gods and Spirits from South American Mythology (1983) explica motivul pentru care Viracocha a inundat lumea: „Marele Zeu Creator Viracocha a hotarât sa faca o lume în care oamenii sa traiasca. Mai întâi, a facut Pamântul si cerul. Apoi a început sa faca oameni care sa traiasca pe Pamânt, cioplind în piatra figuri de giganti carora le-a insuflat viata. La început, totul a mers bine dar, dupa o vreme, gigantii au început sa se lupte între ei si au refuzat sa mai munceasca. Viracocha a decis ca trebuia sa-i distruga. Pe unii i-a transformat înapoi în piatra (…) pe ceilalti i-a îngenuncheat cu un mare potop”.

În Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law, sir James George Frazer consemneaza o poveste din Peru, care vorbeste despre un indian prevenit de o lama asupra unui Diluviu. Omul si lama au fugit împreuna pe muntele Vilca-Coto, unde au gasit refugiate tot soiul de pasari si animale. Marea a acoperit toate câmpiile si muntii, în afara de vârful Vilca-Coto. Dupa cinci zile apele au scazut iar marea s-a întors în matca ei. Toti oamenii s-au înecat în acel Potop, în afara de cel care a fugit pe munte, din el provenind toate neamurile din lume.

Potrivit mitologiei aztece, au supravietuit Potopului doar doi oameni, Coxcoxtli si sotia sa, Xochiquetzal, care au fost preveniti asupra cataclismului de catre un zeu. Ei au scapat cu o corabie uriasa, pe care au construit-o conform indicatiilor zeului. Corabia a acostat pe vârful unui munte înalt. Cei doi s-au asezat acolo si au avut multi copii care au ramas muti pâna când o porumbita, din vârful unui copac, i-a înzestrat cu darul vorbirii. Însa limbile lor erau atât de diferite, încât nu se puteau întelege între ei.

Pentru indienii mechoacanesec din America Centrala, zeul Tezcatilpoca s-a hotarât sa distruga întreaga omenire printr-o inundatie, crutându-l numai pe Tezpi, care s-a îmbarcat pe o corabie încapatoare cu sotia si copiii lui, cu o multime de animale si pasari precum si cu provizii de seminte si rasaduri. Corabia s-a oprit pe vârful unui munte care iesea din apa, dupa ce Tezcatilpoca a poruncit ca apele Potopului sa se retraga. Dorind sa stie daca putea coborî în siguranta, Tezpi a eliberat un vultur care, tot hranindu-se cu cadavrele care întesau Pamântul, nu s-a mai întors. Apoi a trimis si alte pasari, dintre care s-a întors doar pasarea colibri, cu o ramura înfrunzita în cioc. Vazând în acest semn ca Pamântul începuse sa se reînnoiasca, Tezpi si familia lui au parasit corabia, s-au înmultit si au repopulat lumea.

Indienii chibcas din Columbia centrala spun ca ei au dus initial o viata de salbatici, fara legi, agricultura sau religie. Într-o zi a aparut printre ei un batrân din alt neam, pe nume Bochica, ce avea o barba lunga si deasa. Acesta i-a învatat cum sa-si înalte colibe si cum sa traiasca laolalta în societate. La câtva timp dupa el a aparut sotia sa, Chia, care era foarte frumoasa dar rea, placându-i nespus sa zadarniceasca eforturile altruiste ale sotului ei. Cum nu-i putea înfrunta direct puterea, Chia a folosit mijloace vrajitoresti pentru a provoca o mare inundatie, în care a murit cea mai mare parte a populatiei. Bochica s-a suparat foarte tare si a surghiunit-o pe Chia în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Apoi Bochica a facut ca apele Potopului sa se risipeasca, i-a coborât pe supravietuitorii din muntii unde se refugiasera, le-a daruit legi, i-a învatat sa cultive pamântul si a instaurat cultul Soarelui, cu sarbatori, sacrificii si pelerinaje periodice. Dupa ce a terminat cu aceste lucruri a împartit puterea de a guverna între doua capetenii si si-a petrecut restul vietii ca un ascet, traind într-o contemplatie calma. Când s-a înaltat la cer, Bochica a devenit zeu.

Indienii canarieni din Ecuador relateaza povestea unui Potop din care au scapat doi frati, urcându-se pe vârful unui munte înalt. Pe masura ce apele cresteau, muntele se înalta tot mai sus, astfel încât fratii au supravietuit dezastrului.

Potrivit New Larousse Encyclopaedia of Mythology, indienii tupinamba din Brazilia spun ca Monan („Batrânul” sau „Strabunul”) a creat omenirea apoi a distrus-o prin foc si inundatii.

În Chile, indienii araucnaian din perioada pre-columbiana pastrau o traditie potrivit careia odinioara a avut loc un Potop din care au scapat cu viata foarte putini bastinasi, refugiindu-se pe înaltul munte Thegtheg („Tunatorul” sau „Scânteietorul”), care avea trei piscuri si capacitatea de a pluti pe apa (James George Frazer – Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law). Ei spun ca „potopul a fost rezultatul unor eruptii vulcanice însotite de cutremure violente”.

Conform cartii The Mythology of South America a lui John Bierhorst, o legenda a indienilor yamana din Tara de Foc afirma ca, pe vremea marii framântari, femeia-luna s-a umplut de ura fata de oameni si a provocat Potopul. Toata lumea s-a înecat, în afara de cei putini care au reusit sa se refugieze pe cele cinci piscuri de munte neacoperite de apa. Tribul pehuenche din aceeasi Tara de Foc asociaza Diluviul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Într-o legenda a indienilor luiseno din sudul Californiei, un Potop a acoperit muntii si a ucis cea mai mare parte a omenirii. Numai câtiva au scapat, fugind pe cele mai înalte piscuri. Mituri similare s-au înregistrat si mai spre nord, la indienii huron. Iar o legenda a unui trib de munteni din familia algonquin relata cum Iepurele cel Mare, numit Michabo sau Messou, a refacut lumea dupa Potop cu ajutorul unui corb, al unei vidre si al unui sobolan moscat.

În secolul al XIX-lea, James W. Lynd relata în History of the Dakotas un mit al indienilor irochezi, care spune ca „marea si apele au cotropit odata Pamântul, astfel ca orice viata omeneasca a fost stârpita”. Indienii chickasaw afirmau ca lumea fusese distrusa de apa, „dar acea unica familie a fost salvata si câte doua animale din fiecare soi”. La rândul lor, indienii sioux vorbeau si ei despre o vreme când nu a mai existat pamânt uscat iar totii oamenii disparusera de pe lume.

Potrivit World Mythology, miturile indienilor hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos. A doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata. A treia lume s-a terminat cu un potop universal. Lumea actuala este a patra. Soarta ei va depinde de purtarea locuitorilor sai, daca va fi sau nu conforma cu planurile Creatorului”.

Printre indienii inuiti din Alaska exista traditia unui Diluviu cumplit, însotit de un cutremur, care a maturat fata Pamântului atât de repede, încât numai câtiva oameni au reusit sa scape cu canoele sau sa se refugieze pe vârfurile celor mai înalti munti, împietriti de groaza.

tsunami

Un asemenea eveniment, întâlnit pe toata suprafata planetei noastre, nu poate fi o nascocire a imaginatiei stramosilor nostri. Mai ales ca s-au descoperit dovezi care sa sustina veridicitatea miturilor. În 1968, arheologul J. Manson Valentine a gasit ruinele unui oras la trei-cinci metri sub nivelul apei, pe coasta insulei North Bimini din Bahamas. În 1987, în apele de lânga insula Yonaguni din Japonia, ghidul turistic Kihachiro Aratake a descoperit la optsprezece metri sub suprafata oceanului un urias complex de structuri de piatra, sub forma unei piramide fara vârf, de marimea a doua terenuri de fotbal. Tot aici se gaseste si un chip urias din piatra. În anul 2000, o expeditie condusa de Paulina Zelitsky a descoperit pe coasta vestica a Cubei, la sase sute saptezeci de metri sub apa, ruinele unui oras imens, ce cuprindea cladiri megalitice, temple si piramide. Tot în 2000, în luna august, o echipa de cercetatori italieni a gasit în lacul Titicaca din muntii Anzi, la treizeci de metri sub apa, urme ale unui drum pavat, o terasa de piatra, un perete lung de opt sute de metri si un cap sculptat din piatra. E posibil ca acestea sa fie ruinele orasului Wanaku, despre care vorbesc legendele locale. Un alt aspect ciudat legat de lacul Titicaca este existenta în apele sale a unei specii de calut de mare, care în mod normal traieste doar în ape sarate, adica mari si oceane. În acelasi an, în luna septembrie, pe coasta turca a Marii Negre, arheologul marin Robert Ballard a descoperit o ferma la aproximativ o suta zece metri sub nivelul marii. În 2001, cercetatorii de la Institutul Oceanic din India au descoperit pe fundul golfului Khambhat, la câtiva kilometri de tarm, o imensa retea de cladiri din piatra, întinse pe o suprafata de opt kilometri patrati, ce formeaza doua orase. S-au recuperat mii de artefacte, unele având în jur de treizeci si doua de mii de ani. Iar la trei sute douazeci de kilometri nord-vest de golful Khambhat a fost gasit sub apa legendarul oras Dwarka, despre care miturile spun ca era resedinta zeului Krisna. În Marea Mediterana se afla aproape doua sute de orase scufundate. Robert Ballard si alti savanti au speculat ca ridicarea nivelului oceanului planetar a cauzat revarsarea Marii Mediterane peste un baraj natural, provocând un Potop ce a prins sub ape peste o suta cincizeci de mii de kilometri patrati de teren la o adâncime de peste o suta cincizeci de metri. Iar Sir Leonard Woolley povestea în cartea sa,Excavations at Ur („Sapaturile arheologice de la Ur”), ca în 1929, pe când lucrarile de la Cimitirul Regal din Ur se apropiau de sfârsit, la mai bine de trei metri sub namolul întarit s-au descoperit urmele unei civilizatii mult mai vechi. Urmele unei civilizatii vechi, ascunse sub straturi de namol, s-au gasit si în orasele Uruk, Cush, Suruppak (orasul eroului sumerian al Potopului) si Ninive, în cel din urma arheologii descoperind la adâncimea de optsprezece metri nu mai putin de treisprezece straturi de namol si nisip de rau. Singura explicatie plauzibila pentru aceste civilizatii îngropate sub metri de nisip si namol este ca, într-adevar, o mare inundatie a avut loc cândva, în trecut.

 

(va urma)

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

tsunami

Cel mai raspândit mit pe suprafata Pamântului este cel al Potopului. În prezent se cunosc peste cinci sute de legende diluviene în întreaga lume. Dupa o cercetare asupra a optzeci si sase dintre acestea , specialistul dr. Richard Andree a tras concluzia ca sasezeci si doua sunt complet independente de sursele mesopotamiene si ebraice. Ceea ce înseamna ca exista mari sanse ca un asemenea eveniment sa se fi întâmplat la un moment dat în trecutul omenirii.

Cea mai cunoscuta legenda diluviana este cea din Vechiul Testament. În capitolul sase al cartii Genezei, Dumnezeu a hotarât sa distruga oamenii din cauza rautatii acestora. S-a decis sa salveze o singura familie, a carui cap era Noe, un „om drept si neprihanit între oamenii timpului sau”.

arca lui NoeDumnezeu l-a învatat sa faca o corabie de lemn de salcâm, lunga de trei sute de coti, lata de cincizeci de coti si înalta de treizeci. Apoi i-a poruncit sa-si ia cu el în corabie nu doar sotia, fiii si nurorile, ci si câte o pereche din fiecare specie de animale. Cu o saptamâna înainte de catastrofa, Domnul s-a razgândit si i-a cerut lui Noe sa ia în corabie câte sapte perechi din animalele curate si câte o pereche din cele necurate. Capitolul al sapte-lea sustine ca „în anul sase sute al vietii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului; si a plouat pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Dupa ce s-a oprit ploaia, apa a mai crescut timp de o suta cincizeci de zile, ucigând toate vietuitoarele de pe Pamânt. Capitolul al opt-lea ne spune ca „în luna a saptea, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Muntii Ararat. Apa a scazut mereu pâna în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au aratat vârfurile muntilor. Dupa patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o facuse la corabie, si a dat drumul corbului, ca sa vada de a scazut apa pe pamânt. Acesta, zburând, nu s-a mai întors pâna ce a secat apa de pe pamânt. Apoi, dupa el a trimis porumbelul, ca sa vada de s-a scurs apa de pe pamânt. Porumbelul însa, negasind loc de odihna pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; caci era înca apa pe toata fata pamântului. Si a întins Noe mâna si l-a apucat si l-a bagat la sine, în corabie. Si asteptând înca alte sapte zile, a dat iarasi drumul porumbelului din corabie, si porumbelul s-a întors la el, spre seara, si iata avea în ciocul sau o ramura verde de maslin. Atunci a cunoscut Noe ca s-a scurs apa de pe fata pamântului. Mai zabovind înca alte sapte zile, iarasi a dat drumul porumbelului si el nu s-a mai întors. Iar în anul sase sute unu al vietii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pamânt, a ridicat Noe acoperisul corabiei si a privit, si iata se zbârcise fata pamântului. Iar în luna a doua, la douazeci si sapte ale lunii acesteia, pamântul era uscat”. Atunci i-a poruncit Dumnezeu lui Noe sa iasa din corabie si sa elibereze animalele. Dupa ce a îndeplinit ordinele primite, Noe a jertfit câteva animale în cinstea Domnului. Acestuia i-a placut mireasma jertfelor si s-a hotarât sa nu mai distruga niciodata omenirea. Ba, mai mult, în capitolul al noualea, Dumnezeu aseaza curcubeul pe cer ca semn al legamântului dintre el si oameni. Coranul, cartea sfânta a musulmanilor, confirma povestea biblica a Potopului.

 

Cartea lui Enoh ofera amanunte suplimentare despre Potop, desi de multe ori contradictorii. În capitolul zece, Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Uriel la Noe sa-l anunte ca se apropie Potopul si sa-l învete cum sa se salveze. Capitolele cincizeci si patru si optzeci si noua sustin ca Enoh stia deja de venirea Diluviului, primind aceasta informatie printr-o viziune. În capitolul sasezeci si cinci, el este cel care îl dezvaluie lui Noe cataclismul ce va urma. Enoh sustine ca Dumnezeu i-a dezvaluit adevaratul motiv al calamitatii: oamenii trebuiau distrusi din pricina învataturilor primite de la îngerii Veghetori. În capitolul sasezeci si sapte, „cuvântul lui Dumnezeu” l-a anuntat pe Noe ca el va supravietui unei urgii ce va veni în curând, fara a specifica despre ce este vorba, mentionând totusi ca îngerii sunt cei care construiesc arca salvatoare: „si acum îngerii mestesugesc o lucrare din lemn, si când ei vor încheia lucrarea lor îmi voi pune mâna peste ea si o voi pazi, si din ea va iesi samânta vietii, si se va produce o schimbare ca Pamântul sa nu ramâna nelocuit”.potop 1

Potopul este amintit si în alte carti biblice, ce mentioneaza ca uriasii, copiii îngerilor cu pamântencele, au murit în acel cataclism: „Tu pe cei care mai înainte au facut strâmbatate, între care si uriasi erau, care întru vitejie si întru îndrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apa nemasurata” (Cartea a treia a Macabeilor 2:4); „Iar de demult, când au pierit trufasii uriasi, nadejdea întregii lumi a scapat într-o barca si barca, îndrumata de mâna Ta, a lasat omenirii samânta urmasilor” (Cartea întelepciunii lui Solomon 14:6). Acelasi lucru îl sustine si Apocalipsa lui Baruh, dându-ne chiar numarul exact de uriasi înecati: patru milioane nouazeci de mii. Însa Cartea lui Enoh nu este de acord cu aceasta ipoteza, afirmând ca nu Potopul a distrus uriasii, ci arhanghelul Gavriel, care i-a facut sa se ucida între ei. Geneza biblica nu specifica nimic despre destinul uriasilor si al îngerilor decazuti, însa varianta oficiala a crestinismului si a iudaismului este ca uriasii au fost distrusi de marele Potop.

Se presupune ca aceste legende evreiesti au fost inspirate din cele mesopotamiene, israelitii având acces la ele în timpul exilului babilonian. În Epopeea lui Ghilgames, datând de prin mileniul al treilea î.Hr., zeul Enlil, deranjat din somn de harmalaia oamenilor, a cerut în Consiliul zeilor nimicirea acestora. Drept urmare, zeii au aprobat distrugerea pamântenilor printr-un Potop. Zeul Ea nu a fost de acord cu aceasta decizie si l-a învatat pe regele Utnapistim („Cel ce a gasit viata”) sa-si faca o corabie în care sa ia „samânta tuturor fapturilor vii”. Utnapistim a construit corabia în forma de cub, dupa masurile date de zeu (lungimea si latimea de o suta douazeci de coti, cu sapte punti supraetajate), si si-a îmbarcat alaturi de el toate rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Când a început urgia, zeii s-au speriat si s-au retras în cer. „Vreme de sase zile si nopti vântul a suflat, suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie”, sustine epopeea. Corabia a acostat pe vârful muntelui Nisir, iar Utnapistim a dat drumul unei porumbite si unei rândunici care, neavând unde sa se aseze, s-au întors. În final a eliberat si un corb „care a vazut ca apele se trasesera, a mâncat, a zburat în târcoale, a croncanit si nu s-a mai întors”. Utnapistim a coborât de pe corabie si a adus jertfe zeilor. „Când zeii au simtit dulcea mireasma, s-au adunat ca mustele la jertfelnic”. Enlil si-a dat seama ca a facut o greseala încercând sa distruga omenirea si a promis ca nu va mai încerca acest lucru, iar Utnapistim si sotia sa au primit nemurirea ca rasplata.

Acesta însa nu este singurul mit mesopotamian care pastreaza povestea potopului. În textul akkadian Epopeea lui Atra-Hasis, Enlil este deranjat de înmultirea oamenilor si cere Consiliului zeilor decimarea omenirii prin epidemii si foamete. Enki nu este de acord cu aceasta hotarâre si îi învata pe oameni sa nu se mai închine zeilor si sa se revolte împotriva lor. Apoi trimite „razboinicii apelor” cu hrana pentru muritori. Enlil convoaca din nou Consiliul zeilor si cere ca omenirea sa fie distrusa printr-un Potop. La fel ca în Epopeea lui Ghilgames, Enki alege un muritor pe care îl anunta de cataclismul iminent si îl învata sa-si construiasca o corabie. Eroul din Suruppak, numit aici Atra-Hasis („Cel foarte întelept”), se salveaza împreuna cu familia sa. Dupa retragerea apelor, aduce ofrande zeilor care, morti de foame, se napustesc asupra fripturii ca vulturii. În versiunea preotului babilonian Berossus, citat de Abydenus, zeul Kronos i-a dezvaluit muritorului Ziusudra (Xisuthros în greaca veche) ca va avea loc un Potop în ziua a cincisprezecea a lunii Daisos (a doua luna a anului) si i-a ordonat sa adune în orasul Sippar toate scrierile pe care le putea gasi, apoi sa plece în Armenia.

Pe lânga aceste texte, exista si alte referiri mesopotamiene despre Potop. Listele regilor sumerieni împart conducatorii Pamântului în doua parti: cei care au domnit înainte si cei care au domnit dupa Diluviu. Asurbanibal, regele Asiriei, care a strâns o biblioteca impresionanta de tablite de lut, se lauda într-o inscriptie comemorativa ca a reusit sa citeasca „inscriptii pe piatra, de dinainte de Potop”. Un text akkadian, care vorbeste despre nume si originile lor, lauda un rege ca fiind „din samânta pastrata de dinainte de Potop”. Unele texte stiintifice afirma ca sursele lor sunt „vechile înscrisuri, ale înteleptilor de dinainte de Potop”. Iar un altul, ce vorbeste despre regele Ur-Ninurta, aminteste aceiasi catastrofa globala:

„În acea zi, în acea zi de demult,

În acea noapte, în acea noapte de demult,

În anul acela, în anul acela de demult,

Când a avut loc Potopul”.

tsunami

Hitat, o culegere din secolul al XV-lea, alcatuita de Muhammad Al Makrizi (1364-1442), cuprinzând texte ale cronicarilor copti, contine numeroase referiri la inundatia globala. Cronicarul Al Haukali spune ca piramidele de la Gizeh au fost ridicate numai ca un dig de aparare împotriva Diluviului. În capitolul Urme ramase din secolele trecute, Al-Beruni scria ca persii considerau ca Potopul nu a avut loc în toata lumea, ci doar în Siria si într-o parte din Apus, pe vremea lui Tahmurat. Capitolul treizeci si trei din Hitat afirma ca zeul Hermes Trismegistos a citit în stele despre venirea Potopului, drept pentru care a ordonat ridicarea piramidelor în care a ascuns comori, scrieri ale învatatilor si tot ce trebuia salvat de la disparitie.

Un text funerar descoperit în mormântul faraonului Seti I vorbeste despre nimicirea omenirii pacatoase de catre un Diluviu. Iar învatatul Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca regele Saurid a avut un vis în care „Pamântul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii sai, îngroziti, oamenii au fugit care încotro, stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. Regele nu a povestit nimanui visul sau dar, dupa câteva zile, a visat ceva asemanator. Atunci i-a chemat pe toti cei o suta treizeci de prezicatori ai sai si le-a povestit ambele vise. Acestia le-au deslusit spunând ca în lume se va petrece un eveniment important: va veni Potopul si dupa aceea o vâlvataie, coborâta din constelatia Leului, ca sa treaca lumea prin foc. Auzind aceste lucruri, Saurid s-a hotarât sa ridice piramidele de la Gizeh. „În piramide si în acoperisurile lor, în pereti si coloane, au fost înglobate toate stiintele secrete ale egiptenilor, constelatiile au fost desenate pe ele (…) în plus si stiinta talismanelor, aritmetica si geometria (…), clare pentru cei care le cunoateau scrierea”.

Un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”.

În legendele grecilor antici, titanul Prometheus, creatorul oamenilor, a avut un fiu cu o pamânteanca. Baiatul, care a fost numit Deucalion si a domnit peste Tara Ftiei din Tesalia, s-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus (fratele lui Prometheus) si a Pandorei. Când Zeus s-a hotarât sa distruga lumea printr-un Potop, Deucalion, avertizat de tatal sau, a construit o lada de lemn în care a depozitat „toate cele de trebuinta” si s-a urcat în ea împreuna cu Pyrrha. Pe lânga ei, au mai supravietuit doar câtiva oameni care fugisera pe cei mai înalti munti. Deucalion si Pyrrha au plutit pe apa noua zile si noua nopti, acostând în cele din urma pe muntele Parnas, unde au adus jertfe zeilor. Încântat de ofrande, Zeus l-a trimis pe Hermes la Deucalion, permitându-i sa ceara orice doreste. Cum Deucalion si-a dorit noi oameni, Zeus l-a învatat sa ia pietre de jos si sa le arunce peste umar. Pietrele aruncate astfel de Deucalion au devenit barbati, iar cele aruncate de Pyrrha, femei.

(va urma)

 

Preluare www.mixdecultura.ro

harta lemuria atlantida

Ce mostenire spirituala ai – de atlant sau lemurian?

 

Despre atlanti  a auzit aproape toata lumea gratie scrierilor lui Platon, indiferent de gradul de interes pentru laturile misterioase ale existentei noastre. Ceea ce nu este tot atat de cunoscut este faptul ca pe langa atlanti a mai existat o alta mare civilizatie antica: lemurienii.

Cele doua civilizatii au coexistat in trecutul indepartat al planetei o buna perioada de timp. Daca despre atlanti asa cum spuneam, Platon este cel care a scris prima data, el oferind si descrierea cea mai exacta a civilizatiei acestora, scrierile privind existenta lemurienilor nu sunt atat de cunoscute asa cum ar fi fost normal. Doar traditiile indepartate din acea partea a globului unde acum se afla Australia si Noua Zeelanda mai aminteste de vechii lemurieni si faptele si poemele lor, precum si cateva constructii colosale din piatra aruncate din loc in loc pe intinderea planetei noastre.

Cele doua civilizatii erau pe cat de dezvoltate, pe atat de diferite: daca atlantii erau recunoscuti pentru progresul tehnologic care le conducea existenta (lucru care in final a cauzat si caderea si apoi distrugerea intregii lor civilizatii), lemurienii au fost mult mai pasnici si inclinati catre laturile mistico-religioase ale existentei lor. Atlantii, posesori ai unei tehnologii de invidiat care avea la baza producerea energiei printr-un fel de cristale potrivit lui Edgar Cayce, au ales sa-si dedice toate eforturile in vederea dezvoltarii civilizatiei proprii cu ajutorul tehnologiei.

La polul opus, lemurienii fara a beneficia de un avantaj tehnologic iesit din comun, si-au indreptat atentia catre interior, catre Suflet si tainele vietii interioare ca modalitate de existenta. Cunoscuti ca preoti devotati, lemurienii au avut cam aceleasi realizari in plan fizic ca atlantii, doar ca prin alte metode de lucru si la o scara mai reduse datorita dezinteresului lor pentru lucrurile materiale si efemere.

piramide pe glob

(Localizarea celor mai importante piramide pe mapamond)

Capetele numite Moai din Insula Pastelui (localizata in sud-estul Oceanului Pacific, aproximativ in locul in care a fost situat si continentul vechilor lemurieni), stau marturie pentru realizarile lor arhitecturale impresionante. De asemenea, constructiile din America de Sud, atribuite ca apartinand civilizatiilor maya si olmece arata de asemenea gradul de perfectionare a acestora atunci cand se dorea realizarea unei constructii menite sa dainuiasca peste timp. Desi exista elemente asemanatoare intre cele doua civilizatii, acestea difera si din punct de vedere arhitectural si al modalitatilor de realizare a constructiilor.

piramide egipt

Cu toate ca ambele civilizatii au construit piramide, acestea difera foarte mult intre ele, apartenenta piramidelor la o civilizatie sau alta fiind vizibila atat prin forma cat si prin localizarea acestora pe suprafata Terrei. Piramidele atlante sunt identificate ca fiind acele piramide cu varful ascutit, precum arhicunoscutele piramide de la Giza din Egipt, sau cele din Europa. Piramidele lemuriene sunt acele piramide realizate in trepte, al carui varf il constuie un platou, de cele mai multe ori ceremonial. Astfel de piramide gasim atat in America de Sud, cat si in China, locuri in care lemurienii ramasi s-au retras in urma scufundarii continentului lor.

piramide mexic

Din pacate ambele civilizatii au avut parte de un sfarsit tragic si ironic, asemănător: s-au scufundat in mare. Prima data au pierit lemurienii, urmati la cateva secole de atlanti. Multe suflete au pierit in acele cataclisme care au sfarsit cele doua civilizatii, o parte din ele aflandu-se acum din nou pe Pamant, intrupate in persoane raspandite pe toate continentele lumii.

Cei mai multi nu-si amintesc de existentele precedente, dar in stare de hipnoza regresiva si cu vointa de cunoastere din partea lor, anumite informatii au iesit la suprafata aratandu-ne câteva dintre cele mai interesante aspecte ale existentei lor indepartate. Cei pasionati de vietile anterioare si influentele lor in vietile actuale cunosc faptul ca anumite caracteristici se pastreaza de la o intrupare la alta, caracteristici care daca sunt analizate cu atentie ne pot arata apartenenta uneia sau alteia dintre civilizatii. Bineinteles ca nu toti cei intrupati in acest moment au fost intrupati si in acele vremuri imemorabile, dar daca recunosti anumite caracteristici la tine, atunci destul de probabil ca ai facut parte din civilizatia respectiva la un moment dat.

piramida oras atlantida

 

Voi incepe cu atlantii, deoarece gratie scrierilor lui Platon se bucura de o mai mare notorietate in lumea occidentala.

 

Caracteristici ale atlantilor:

Interesati de dezvoltarea tehnologica mai mult decat de dezvoltarea Spiritului

Mândrii si aroganti, posesori ai unei cunoasteri avansate care le-a permis sa controleze civilizatiile invecinate

Interesati de stiinta in detrimentul religiei si a Spiritului

Isi bazeaza majoritatea descoperirilor pe utilizarea exclusiva a elementelor exterioare (aparate, masini, cristale)

Ambitiosi pana dincolo de limita ratiunii cateodata, atlantii au reusit performanta nefericita de a-si distruge propria civilizatie, ducand experimentele dincolo de limita de siguranta.

Reci, calculati, buni cunoscatori ai stiintelor exacte, mai ales a fizicii si matematicii, atlantii sunt caracterizati de o dorinta acerba de cunoastere. Verbul lor preferat era “a descoperi”.

 

Caracteristici ale lemurienilor:

Discreti si modesti, lemurienii s-au evidentiat prin poemele lor in care isi descriau sentimentele si viata

Nu erau atat de dezvoltati tehnologic, considerand ca existenta pe acest Pamant este ceva tranzitoriu, o etapa in pregatirea Sufletului catre o noua destinatie.

S-au ocupat foarte mult de Spiritul lor, nu atat de dezvoltarea unei societati avansate tehnologic, si de dezvoltarea capacitatilor lor mentale (cunnoscute astazi ca si “capacitati psy)

Preoti recunoscuti, au alocat o importanta deosebita traditiei si religiei (in forma care era cunoscuta atunci). Verbul caracteristic „a crede”.

 

harta lemuria atlantida

 

Citind lista de mai sus, poti destul de usor sa-ti dai seama care dintre aceste caracteristi principale le regasesti in actuala ta viata si astfel poti face un prim pas catre identificarea cu una dintre cele doua civilizatii. Bineinteles ca doar aderarea la cateva caracteristici enumerate nu reprezinta un factor definitiv de suprapunere peste una sau alta dintre cele doua civilizatii, dar constituie un punct de plecare pentru o eventuala analiza ulterioara.

Deci, tu carei civilizatii crezi ca i-ai apartinut?

 

Distribuie acest articol si prietenilor tai pentru a afla si ei ce au fost – atlanti sau lemurieni?

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

pentecost

Rusaliile – traditii si superstitii

 

Sărbătoare populară cu dată mobilă, Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) este celebrată la 50 de zile după Sfintele Paşte. Cunoscută şi sub denumirea de Cincizecime, sărbătoarea este dedicată spiritelor morţilor şi a generat multe tradiţii şi superstiţii înfricoşătoare.  Aceasta sarbatoare a fost numita „Rusalii” de la sarbatoarea trandafirilor din lumea romana „Rosalia”, consacrata cultului mortilor.

În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paşti) şi provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele. Conform etnografilor, în vechime femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare. Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obişnuiesc şi astăzi, să pună la porţile caselor ramuri verzi de tei, (plantă despre care se spune că alungă duhurile rele), plop sau stejar. Există obiceiul ca de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate şi apoi împărţite credincioşilor.

In Sambata de dinainte de Rusalii, oamenii sarbatoresc Mosii de Vara, zi de pomenire a mortilor. Sarbatoarea aceasta este si ea preluata, provenind la origine din vechea sarbatoare romana de vara, numita Parentalia, prin care acestia isi pomeneau si cinsteau mortii (parintii) lor („parentes”, de unde Parentalia). La români, cuvântul „moşi” vine de la „strămoşi”, şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice.

În credinţa populară, Rusaliile sunt de fapt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele In Joia Mare (joia de dinaintele Pastelor) au petrecut Paştele cu cei vii, iar acum refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor şi încep să facă rele oamenilor. În satele din Bărăgan, credincioşii spun că acestea sunt în stare să ia minţile oricui.

In unele zone din tara, de frica lor oamenii refuza sa le spuna pe nume, alegand diverse variante pentru a se referi la ele: Iele, Frumoase, Zane. In Bărăgan şi Dobrogea se spune ca astfel se continuă o tradiţie moştenită de la daci. De moşi (sambata) se împart vase de lut  de cozile cărora se leagă ciorchini de cireşe şi flori de tei sau trandafiri albi, în memoria tinerilor răposaţi din familie. Dacii spuneau ca aceste ofrande sunt punţi de legătură între viaţa pământeană şi cea veşnică.

Obiceiuri-de-Rusalii-Dansul-Calusarilor2

Functie de zona geografica, datinile sunt diferite. Astfel, în Muntenia, Moldova şi Oltenia se împodobeau porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop şi stejar şi se dansa Jocul Căluşarilor. În Oltenia se sfinţeau ramurile de soc, tei, rug de mure, jaleş pentru medicina populară, iar în Muntenia, Moldova şi Banat se purtau pelin şi altep plante de leac la brâu sau în sân pentru îndepărtarea ielelor. În Transilvania centrală se obişnuia împletirea cununiţelor din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor, iar sătenii din toată ţară culegeau în vechime plante de leac la sărbătoarea Rusaliilor.

In traditia romaneasca abunda ideea revenirii mortilor, dar spre deosebire de strigoi care apar şi le provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, Ielele sunt prezente doar pe timpul verii. În tradiţia populară s-a înrădăcinat ideea că acestea ii pedepsesc pe oamenii răi, pe cei care nu le respectă zilele sau care dorm noaptea sub cerul liber.

În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă praznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi.

 

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

muntii bucegi

 

Parcul-National-Piatra-Craiului

Semnificația Carpaților este asemănătoare în mai multe scrieri vechi. Astfel în sumeriană KUR-PAT înseamnă Muntele Prinților și amintește că înainte de Potop, au domnit opt regi în cinci orașe, timp de 241200 de ani. Apoi tăblițele sumeriene spun că a sosit Potopul, după care la domnie au venit regii popoarelor din munți. În sanscrită KARPATA înseamnă Locul Guvernatorului iar în latină CARPE înseamnă Muntele Tău.

Mai mulți istorici români și străini consideră că muntele mistic, Caucaz, nu are nicio legătură cu actualul Caucaz, ci cu munții care se întindeau de la Porțile de Fier și până în zona Buzăului. Aici ar fi fost Prometeu înlănțuit de Zeus. Cunoscând toate aceste legende dar și fapte istorice putem înțelege valoarea spirituală a sfincșilor românești.

 

Sfinxul_Bratocei_in_the_Ciucaş_Mountains

Energiile inteligente

În munții Bratocea, la capătul uneia dintre culmi se află o stâncă ciudată. Localnicii îi spun Faunul. Măsurile energetice efectuate aici au arătat un flux deosebit de energie. Bătrânii spun că însuși Zeus, rănit în lupta cu titanii s-ar fi adăpostit acolo, îngrijit fiind de un faun. Drept răsplată, Zeus, cu o mână de fulgere a sculptat această stâncă. Uneori sfinxul pare că a luat foc. Se spune că flăcările ascund comorile din interiorul stâncii.

Radiesteziștii afirmă că zona este încărcată energetic și că dacă nu ar fi controlată ar putea arde toată România pe o adâncime de doi metri.

Cercetătorul Pavel Codrescu a efectuat un experiment. A îngropat trei obiecte, unul de aur, altul din argint și un altul dintr-un aliaj. După un an de zile le-a dezgropat și a constatat că aurul nu pățise nimic, argintul căpătase culoarea verde iar aliajul se topise. În Topleț argintul a căpătat culoarea albastră iar în Bucegi roșu. Nu au putut fi explicate aceste anomalii.

Paznicul de seară

Această stâncă se află în apropierea cabanei Ciucaș. Persoanele care s-au apropiat de ea au avut stări de somnolență, furnicături.

În 1992, Georgescu Aurel, specialist în mistică a susținut că are o hartă foarte veche a acestei zone și care prezintă că aici s-ar afla porți de trecere spre alte dimensiuni. El și alte șase persoane au dispărut misterios în această zonă.

Echipa venise în zonă să o cerceteze. Au purtat discuții cu călugărul Teofil, care locuia în zonă, explicându-i că au găsit în peșterile din zonă niște obiecte stranii din argint și că sunt foarte aproape să descopere acele porți către altă dimensiune. La scurt timp toată echipa a dispărut. Au mai fost și alte dispariții dar s-au pus pe seama urșilor sau a unor accidente. Nu au fost găsite probe că urșii au atacat sau că au fost accidente montane.

Spiritologii susțin că sub Sfinxul din Bucegi se găsesc comorile spirituale ale lumii. Ele nu au fost descoperite pentru că acest văl de energie este greu de penetrat. Tot ei susțin că aici sunt porți către civilizații decalate temporar.

Cercetătorul finlandez Frederik Hanunssen consideră că această zonă este leagănul spiritual al omenirii.

Pentru cei care sunt inițiați în mistică, cuvântul Akasha înseamnă memoria universală, cea care înmagazinează tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Se pare că toți sfincșii din lume sunt zone în care aceste arhive pot fi accesate. Aceste stânci ciudate acționează ca niște porți într-un program sofisticat în care acestea sunt lăsate deschise atunci când lucrurile nu merg cum trebuie.

 

0035 12 Apostoli Calimani Toprural 201103009 e1425309744372

Punct de reper pentru călătoriile spațiale

În Munții Călimani, în rezerva 12 Apostoli, în 1987, un student a descoperit un megalit straniu care reprezintă o figură bizară însoțită de simboluri solare. În apropiere se află o stâncă înaltă de 20 de metri care se numește Dochia. La baza ei există un izvor cu puteri curative. Se spune că cele mai multe OZN uri au fost văzute în acea zonă. Se susține că aici ar fi o gaură de vierme care ar scurta călătoriile în timp. Orice aparat cu baterii funcționează mult mai mult în acea zonă.

Cea mai importantă alcătuire stâncoasă de tip sfinx se află în Munții Retezat, unde nu mai puțin de șase formațiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc. Cei care analizează solul masivului vor constata asemănarea cu cel de pe Lună.

În Masivul Zăganu există un sfinx denumit Ciobănașul. Aici se aud niște voci ciudate în altă limbă. Energia emisă lângă sfincși a dus la crearea unei faune deosebite, vezi viperele de la Topleț dar și producerea unor fenomene naturale deosebite.

În zona Retezat – Godeanu se întâmplă foarte des accidente montane, fapt care i-a făcut pe turiști să evite această zonă.

 

In zona Olteniei se inregistreaza cea mai veche locuire in bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi tarnacop de miner descoperit vreo data, cea mai veche activitate metalurgica a aramei din lume (8,000 ani inainte de Christos).

Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, si tot de aici au plecat si s-au format celelalte popoare indo-europene si nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, scitii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmatii, elenii(ahei si dorieni), fenicienii, etc.

Traco-dacii reprezinta cea mai veche si mai inalta cultura de pe Pamant, anterioara civilizatiei Sumeriene, si totodata cea mai numeroasa (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi gasiti in intreaga Europa (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franta, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa, chiar si Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care facea parte insusi Burebista.

Scrisul si odata cu el istoria, au aparut mai intai in spatiul tracic si abia mai tarziu in spatiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultura din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de masurare a timpului.

Incepand cu anul 1995, dupa studii indelungate, insa intentionat tinute la subsol, o serie de savanti americani de prestigiu au ajuns la concluzia ca Potopul descris in Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populatie neasteptat de dezvoltata, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greaca (ULIMP- Lumina sau Splendoare, in limba traco-daca), nu era altceva decat muntele Bucegi pe care nu intamplator dainuie al doilea Sfinx de pe Pamant. Istoricul Homer spunea ca numai tracii stiau sa lupte calare si cu arcul incepand cu mileniul cinci inainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desavarsita, toate conventiile fiind incheiate verbal si apoi pastrate cu sfintenie. Lipsa de acasa era semnalata printr-un bat lasat la poarta, fiind mai mult decat suficient.

Traco-dacii erau singura civilizatie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o forma a sa.

In jurul anului 1400 I.C, se construieste in Tracia nord-Dunareana, cea dintai scoala cu local de sine statator de pe Terra, numita Androniconul, unde preotii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare incepand cu teologia (cultul Zeului Soare si al celor 12 constelatii).

Confom marturiilor ramase posteritatii ale lui Platon si Socrate, insusi Pitagora si-a completat studiile la scoala Zamolxiana, si tot ei afirmau ca in acea vreme in Dacia existau cei mai de seama medici ai timpului.

Istoricul Herodot, ii considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpatilor,(Moldova de astazi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, in Anatolia, unde au fost cunoscuti ca Cimiry. Migrati ulterior catre Italia, Spania, Anglia si Irlanda au fost cunoscuti sub denumirea de celti.

Zona Nord-Dunareana (Romania de astazi), a fost considerata din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat in aproape toate bogatiile pamantului, cu terenuri agricole(Granarul Europei de mai tarziu), pasuni intinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine aparata contra majoritatii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungati din vatra stramoseasca si nici deznationalizati.

Romanii pastreaza in continuare limba, portul, obiceiurile, traditiile stramosilor de acum 7.000 de ani. Analizele minutioase de sange, demonstreaza un alt miracol : in ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupatie romana, ne-am pastrat puritatea genetica, specifica stramosilor nostri.

Romania ramane un miracol, caruia i s-a prevazut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria in 1922, ca romanii vor deveni un popor indragit si respectat de toate popoarele lumii.

Sursa: obiectiv.info

legenda babei dochia

Romanii sarbatoresc pe 1 Martie, nu numai prima zi de primavera ci si Ziua Babei Dochia. In mitologia romana, Baba Dochia era asociata cu zeita Junona. In alte culturi, Baba Dochia a fost cunoscuta drept o zeita agrara, care isi gaseste sfarsitul de 1 martie, odata cu venirea primaverii si renaste de Sfintii Mucenici, pe 9 martie.

 

RTEmagicC_babele_01.jpg

Exista mai multe legende despre Baba Dochia si multe dintre ele au legatura cu rocile mari de pe Masivul Ceahlau. “… asemenea stanci antropomorfe ca stanca Dochiei si oile, sunt simbolul unui idol pagan care dainuia de veacuri la Carpati, la dacii liberi din Carpatii orientali…” Vasile Parvan

legenda babei dochiaUna dintre legende porneste de la etnogeneza poporului roman. Criticul literar George Calinescu, considera ca mitul “Traian si Dochia” este “rezultatul unei intregi experiente de viata a poporului roman”. Mitul i-a fermecat pe romancierii romani, Gheorghe Asachi fiind cel care in 1838, a scris o balada special dedicata Dochiei. Legenda relateaza despre formarea poporului roman, despre unirea dacilor cu romanii. Despre Dochia, o fata extraordinar de frumoasa, se credea ca a fost fiica regelui geto-dac Decebal. Dupa cucerirea Daciei, asezandu-se pe meleagurile dacice, Traian a fost vrajit de farmecul Dochiei si si-a dorit sa o ia de nevasta. Aceasta casatorie ar fi trebuit sa fie un exemplu pentru ceilalti romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Dochia era insa o fata foarte mandra si hotarata, decisa sa nu raspunda sentimentelor falnicului cuceritor. Astfel, ea decide sa fuga si sa se ascunda printre stancile sacre ale muntelui Ceahlau. Traian impreuna cu trupele acestuia o urmareste si o ajunge din urma. In acest moment, Dochia cere ajutorul zeului Zamolxis (zeul suprem al dacilor )si ii cere sa o prefaca in stana de piatra decat sa capituleze in fata cuceritorului poporului dac. Ascultandu-i ruga, zeul o transforma impreuna cu oile sale in stane de piatra. Legenda continua si in zilele de azi … daca stanca este alba, atunci ciobanii vor avea parte de o zi insorita, iar daca este cenusie, vor veni ploi si furtuni.

 

fata iarna

Alte legende ne introduc in atmosfera pastorala a satului romanesc. Cu mult timp in urma o femeie batrana care se numea Dochia avea o fiica vitrega pe care o ura. Intr-o zi de iarna cumplita Dochia i-a dat o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele la rau pana devine alba ca zapada. Tanara fata a spalat-o mult timp, dar cu cat o spala ea mai tare, cu atat devenea haina mai neagra. Atunci a aparut un fecior care se numea Martisor si a intrebat-o de ce plange. Ea i-a povestit ce i s-a intamplat. Atunci Martisor i-a spus ca poseda o putere magica si i-a oferit o floare rosie cu alb si a indemnat-o sa mai spele inca o data vesmantul si apoi sa se intoarca acasa. Cand a ajuns fata acasa panza era alba ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Ea nu a crezut ca fiica sa vitrega va reusi sa indeplineasca sarcina. Deodata a vazut floarea prinsa in pieptul fetei. Batrana a crezut ca primavara a venit si a plecat cu turma de oi pe munte, luandu-so pe ea noua cojoace. Pe drum vremea era frumoasa, asa ca a renuntat rand pe rand la cojoacele pe care le purta, ramanand doar in ie. Atunci insa vremea rea s-a intors, aducand viscol si ger mare. Cand a ajuns in varf i s-a aratat Martisor care i-a spus: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala? Tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele iarna hainele la rau.” Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si impreuna cu oile, a fost transformata in stana de piatra. De la legenda celor noua cojoace (in unele variante 12 cojoace) a pornit credinta ca, incepand cu 1 martie, urmatoarele noua zile sunt ale Babei Dochia. In aceste zile, cei care doresc sa cunoasca cum le va fi viitorul apropiat, isi aleg o anumita data si observa cu atentie cum va fi ziua respectiva. Daca este cald si soare, vor fi tot anul sanatosi si voiosi iar daca va fi urat, vor fi tristi, posomorati, bolnavi, vor avea necazuri.

O alta legenda ne spune ca in acele vremuri cand inca umblau Dumnezeu cu Sfantul Petre pe pamant, traia baba Dochia, vaduva, cu fiul si cu nora ei. Harnica foc era Dochia, dar si nora ei, mai harnica era. Numai ca, dupa cum se spune, ca nurorile cu soacrele greu se impaca, asa era si in gospodaria lor. Orice facea nora, soacra o certa si nu era multumita. Intr-o zi foarte friguroasa de februar, babei Dochia ii trece prin minte sa-si trimita nora in padure, ca are pofta de fragi. Dar fragii – cine nu stie – nu se coc in februarie cand padurea este acoperita de zapada… Vrand, nevrand, fata cea harnica s-a dus in padure, dupa fragi. A cautat pe sub zapada, desi stia ca n-are cum afla… Cuprinsa de frig si deznadejde fata s-a pornit pe plans. Cum insa Dumnezeu nu lasa oamenii buni nemangaiati, s-a gandit cum sa o ajute. Fata a ajuns la o poiana unde a vazut fum de foc. S-a dus acolo, sa se incalzeasca. La foc sedeau Dumnezeu si Sfantul Petre, care au imbiat-o sa-si traga sufletul. Fata le-a povestit necazul ei si atunci mosnegii i-au zis sa ia jaratic din foc, sa-l puna in ulcica pentru fragi si sa-i duca babei, fara a se uita inauntru, si sa aiba credinta. Nora a facut intocmai. Cand i-a intins babei cofa, in loc de jaratic, avea fragi proaspeti, inmiresmati. Bucuroasa, baba i-a mancat pe toti, cu mamaliga. A doua zi, a pornit si baba in padure, cu 12 cojoace pe ea si cu cele 12 capre cate avea, sa gaseasca si ea fragi. A scormonit ea prin zapada, dar nu a aflat. Ajungand la aceeasi poiana unde sedeau la foc Dumnezeu cu Sfantul Petru, ea a cerut de la ei paine calda si vin vechi…, si a primit. Dupa aceea, i-a venit gand pacatos in minte, dar de cum i-a venit, Dumnezeu nu a ingaduit asta, si a transformat-o pe Dochia in stanca mai mare, iar pe caprele ei, in stanci mai mici. Dumnezeu si Sfantul Petru s-au facut nevazuti, iar focul s-a transformat intr-un izvor rece si limpede. In zadar a cautat-o nora pe baba, ca nu a mai aflat-o. A gasit, in schimb, stancile care aveau forma babei si a caprelor, si a inteles ca s-a intamplat ceva. A gasit si izvorul, dar pe cei doi mosnegi, nu i-a mai aflat. Asa patesc cei care nu se multumesc cu ce au, iar pietrele au ramas ca marturie si luare-aminte si pentru altii!

O alta varianta ne spune ca Baba Dochia era personificarea anului vechi si mama lui Dragobete. Dragobete s-a casatorit impotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, intr-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lana neagra si a trimis-o la rau sa-l spele, spunandu-i sa nu se mai intoarca pana cand lana nu devine alba. Fata a incercat sa spele lana, dar chiar daca degetele sale au inceput sa sangereze, culoarea acesteia ramanea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea intoarce acasa la sotul iubit, a inceput sa planga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Acesta nu este un fapt neobisnuit, pentru ca, in legendele romanilor, Iisus insotit de Sfantul Petre apar des in vietile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat-o si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta sarcina grea, si-a indreptat pasii spre casa, unde nu a fost primita cu bucurie de soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rand pe rand, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pana cand a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Fara alte vesminte cu care sa se incalzeasca, Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra ca urmare a gerului naprasnic trimis de catre Martie, care l-a imprumutat de la fratele lui mai mic, Februarie. De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta dintre iarna si primavara, bine si rau. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.

 

Sursa: crestinortodox.ro

martisor 1

martisor1

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele„.

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

 

martisor 1

Poetul George Cosbuc intr-un studiu dedicat martisorului afirma:

„Scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul „Cu bastonul prin Bucuresti”:

…La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand „farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Surse: CrestinOrtodox.ro