RUGACIUNEA SFANTULUI CIPRIAN
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Rugaciunea Sfantului Ciprian

Uleiurile esențiale dōTERRA sunt substanțe volatile extrase din plante (rădăcini, flori, semințe, frunze, scoarță sau tulpini). Atunci când simțim mirosul unei flori sau strângem în mână o frunză de busuioc sau de mentă, simțim mirosul uleiului esențial.
În natură, uleiurile esențiale reprezintă sistemul de apărare al plantelor împotriva dăunatorilor și paraziților, uleiurile sunt așadar sistemul imunitar al plantei. Uleiurile esențiale dōTERRA reprezintă esența plantei, sunt extrem de concentrate și pure.
S-a dovedit științific că fiecare ulei esențial conține sute de substanțe active, constituenți chimici naturali, iar profilul chimic, concentrația anumitor constituenți dau potența fiecarui ulei în parte.
Cea mai eficientă opțiune de tratament naturist pe care o avem la dispoziție, este reprezentată de utilizarea uleiurilor esențiale pure cu grad terapeutic – CPTG
Au proprietăți antivirale, antiinfecțioase, antiseptice, antidolorifice, cicatrizante, antihemoragice, întăresc vasele de sânge, ajută în reglarea hormonală, digestivă, emoțională.
Sunt antibiotice naturale, eficacitatea lor fiind dovedita încă din 1887 (Chamberland a evaluat stiințific virtuțile antibiotice ale uleiurilor esențiale, oregano și scorțișoara împotriva Bacilului anthracis).
În cazul antibioticelor de sinteză, utilizate în medicina alopată, avem doar 1-2 substanțe active iar „bacteriile” pot dezvolta rezistență, în acest caz fiind necesar ori să mărim doza, ori să schimbăm antibioticul.
Este dovedit stiințific că uleiurile esențiale conțin sute de compuși chimici (principii active), care acționează sinergic și în acest caz nicio „bacterie” nu poate să dezvolte rezistența (la atât de multe principii active) și tocmai datorită acestui fapt, uleiurile esențiale sunt la fel de eficiente de fiecare dată când le utilizam.
În plus, acțiunea substanțelor antibiotice (naturale) din uleiurile esențiale au o acțiune blândă, dar extrem de eficientă, neafectând în mod negativ flora intestinală.
Este dovedit stiințific că uleiurile esențiale dōTERRA sunt antivirale, sunt un suport excelent pentru corp în caz de răceli/viroze. Astfel, ele pot ajuta la prevenția infecțiilor.
Au o influență pozitivă asupra corpului nostru, iar atunci când difuzam uleiuri esențiale în cameră, purifică atmosfera în mai puțin de 10 minute.
La Universitatea Manchester (Anglia), s-a realizat un studiu care a arătat că nu a mai rămas niciun germen viu după dezinfectarea cu uleiuri esențiale: Stafilococul auriu, clostridia difficile, Escheria coli, etc. Eficacitatea uleiurilor esențiale este dovedită de cele peste 10.000 de studii existente.
Spre deosebire de antibioticele și antiviralele de sinteză, care nu pot trece de membrana celulară, uleiurile esențiale POT pătrunde prin membrana celulară.
Uleiurile esențiale trec chiar și prin membrana hematoencefalică, ajungând astfel în toate celulele corpului, unde susțin mecanismele proprii în procesul de vindecare.
Uleiurile esențiale se absorb rapid: în 20 secunde după aplicarea topică/pe piele, în 20 minute ajung la nivelul celular, în 3-4 ore se metabolizeaza și se elimină din organism exact ca un nutrient. Efectele lor sunt astfel atât locale, cât și sistemice.
Uleiurile esențiale dōTERRA sunt:
100% PURE: au certificat CPTG (Certified Pure Therapeutic Grade – Uleiuri esențiale Pure cu Grad Terapeutic).
În industria uleiurilor esențiale, acesta este cel mai înalt standard de calitate. Calitatea garantată de CPTG este la un nivel mult mai înalt decat cel ORGANIC.
100% SIGURE: certificat CPTG, fără urme de chimicale sau pesticide. Ele sunt în egală masură sigure pentru toate categoriile de vârstă: copii, adulți și pentru persoanele în vârstă.
FOARTE CONCENTRATE (POTENTE): au compuși activi naturali. Uleiul esențial este de 60-70 de ori mai concentrat decât planta din care provine.

Iată câteva dintre aceste teste:
Rezultatul acestor teste se face public pe www.sourcetoyou.com. Pe fundul fiecărei sticluțe de ulei esențial dōTERRA există un cod. Când introducem acel cod pe site, se poate vedea buletinul de analize, proveniența, data recoltării, a distilării, etc..
.
Studiile complexe realizate, disponibile pe site-ul medical de referință internațională PubMed
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed
Resurse științifice în ceea ce privește cercetările în acest domeniu
www.aromaticscience.com
Uleiurile esențiale doTERRA pure prin testarea calității CPTG
https://www.doterra.com/RO/ro_RO/cptg-testing-process
Chimia uleiurilor doTerra
https://media.doterra.com/us/en/ebooks/essential-oil-chemistry-handbook.pdf
Dr. Axe – medic naturopat
https://draxe.com/essential-oils/
Uleiurile esenţiale au atât efecte locale, cât şi sistemice, adică asupra întregului organism. Utilizarea lor reprezinta una dintre cele mai eficiente solutii de tratament naturist.
De exemplu, inhalarea unui ulei esenţial poate avea efecte locale la nivelul plămânului şi ingerarea unui ulei esenţial poate avea efecte locale la nivelul stomacului sau gâtului. În ambele cazuri, ele vor avea şi efecte sistemice, fiind absorbite în sistemul circulator.
Indiferent de metoda de utilizare aleasă, uleiurile esenţiale au proprietatea de a intra în contact cu fiecare celulă a corpului în doar 20 de minute, fiind apoi metabolizate la nivelul ficatului şi eliminate din corp în 3-4 ore.
Sloganul “Less is more” (mai puţin este mai mult) este cheia utilizării cu succes a uleiurilor esenţiale în viaţa de zi cu zi. Din acest motiv, 1-2 picături aplicate des sunt mult mai eficiente şi sigure decât o cantitate mare aplicată dintr-o dată.
Cel mai uşor mod de a ne bucura de efectele utilizării aromatice este inhalarea compuşilor aromatici volatili fie direct din sticluţă, fie o picătură inhalată din palme.
De asemenea, difuzarea uleiurilor esenţiale aduce beneficii la nivel emoţional, împrospătează aerul din încăperi, birou sau maşină etc. Proprietăţile antibacteriene, antivirale şi antiseptice ale uleiurilor esenţiale ne asigură că acestea omoară microorganismele, reduc mucegaiul şi poluarea din aer.
În plus, cel mai rapid şi util mod de a susţine aparatul respirator este difuzarea sau inhalarea direct din palme sau din sticluţă.
Uleiuri esenţiale doTERRA pot fi folosite, de asemenea, şi pe post de parfum, fie aplicat pe punctele de puls, fie purtate pe un pandantiv special sau brățară. Astfel, nu doar că ne bucurăm de mirosul lor, dar în acelaşi timp beneficiem şi de proprietăţile terapeutice ale uleiurilor folosite.
Unele uleiuri esenţiale doTERRA se pot aplica pe piele fără a fi diluate anterior (vezi lista în Product Guide doTERRA), însă pentru a evita orice neplăcere, testează mereu înainte, pe o suprafaţă mică de piele.
Pentru a evita orice posibilă iritaţie şi pentru a proteja pielea bebeluşilor, se recomandă diluarea uleiurilor esenţiale în ulei purtător înainte de folosire.
Aplicarea unui ulei purtător ÎNAINTE de a aplica uleiul esenţial, încetineşte (dar nu inhibă) absorbţia uleiului esenţial în piele.
Aplicarea unui ulei purtător DUPĂ aplicarea uleiului esenţial, accelerează absorbţia acestuia, în ambele cazuri, uleiul purtător previne evaporarea rapidă a uleiurilor esenţiale.
Printre metodele de aplicare topică se enumeră masajul, compresele calde, băile cu sare, masarea punctelor de reflex de pe tălpi, aplicarea pe coloană.
Când aplicăm uleiuri esenţiale doTERRA topic, evităm zonele sensibile: ochi, urechi, nas.
Stratificarea
Este procesul prin care aplicăm mai mult de un ulei esenţial pe porţiunea cu problemă pentru a intensifica efectul şi a grăbi timpul de refacere. După aplicarea primului ulei esenţial aşteptăm cel puţin 30 de secunde înainte de a-l aplica pe cel de-al doilea.
Frecvenţa aplicării uleiurilor esenţiale în condiţii acute, aplică uleiurile esenţiale la fiecare 15-20 minute până când simptomele se reduc, apoi aplică din nou peste 2-6 ore, în funcţie de nevoie.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor cronice, aplică sistematic, de 2-3 ori pe zi.
Pentru rezultate intensive, se pot efectua protocoale Symphony of the Cells, de aplicare a uleiurilor în straturi.
Nu se recomandă administrarea internă de uleiuri esentiale doTERRA FĂRĂ să vă consultați cu un aromaterapeut, sau un consultant (Wellness Advocate) doTERRA. Nu toate uleiurile se pot ingera, deoarece nu toate plantele sunt comestibile, chiar dacă au efecte terapeutice aplicate topic. :)
Utilizarea internă, reprezintă ingerarea uleiurilor esenţiale. Doar uleiurile esenţiale 100% pure cu grad terapeutic (CPTG) se pot folosi, cu precauţie, şi intern.
Atenţie însă la uleiuri esentiale doTERRA care nu se pot ingera:
Arborvitae, AromoTouch, Balance, Breathe, Cedarwood, Citrus Bliss, Cheer, ClaryCalm, Console, Cypress, Deep Blue, HD Clear, Douglas Fir, Eucalyptus, Forgive, Immortelle, InTune, Motivate, Passion, PastTense, Peace, Purify, Serenity, TerraShield, Wintergreen, Whisper.
Verificaţi mereu eticheta pentru specificaţiile de utilizare internă/ Supplement Facts
Sublingual
Una dintre metodele de ingerare a uleiurilor esenţiale este varianta sublinguală. 1-2 picături de ulei esenţial puse sub limbă vor ajunge rapid în sânge, deoarece capilarele sangvine sunt superficiale în această zonă.
Această metodă elimină metabolizarea hepatică (uleiurile nu ajung în stomac, de unde ar fi absorbite şi metabolizate apoi, ci ajung direct în circulaţie) ceea ce înseamnă că o cantitate mare de constituenţi vor ajunge direct în celule.
Capsule Vegetale (Veggie Caps)
O altă metodă de ingerare de uleiuri esentiale doTERRA este sub formă de capsule vegetale. în capsulele vegetale goale se pun între 1-10 picături de ulei esenţial după caz, şi se completează cu ulei vegetal de calitate (măsline, cocos, in etc).
În bucătărie
Uleiurile esenţiale sunt ingrediente excelente în bucătărie, fie în deserturi, paste, sosuri sau chiar limonade, smoothie-uri sau ceaiuri.
Atenţie însă la concentraţie. Adăugaţi treptat câte o picătură până la obţinerea gustului dorit.
De cele mai multe ori recomandăm utilizarea uleiurilor esenţiale în toate modurile posibile, pentru a intensifica rezultatele pe care dorim să le obţinem.
Înscrierea îți aduce următoarele beneficii:
✅ Cumperi direct de la doTERRA, ce vrei, când vei și cât vrei. Te poți inscrie prin ID-ul nostru Doterra, noi fiind pe viitor consultanții care vom fi responsabili de tine și care te vom îndruma.
✅ Cumperi produsele cu 25% – 55% mai ieftin față de cei care nu doresc sa se înscrie
În plus, după 12 luni de la înscriere poți ajunge să beneficiezi de o reducere suplimentară de 30% dacă lunar plasezi comenzi LRP (programul de recompensare a loialității) de minim 50 PV (puncte valorice)❗Ține minte că un punct este echivalentul a aproximativ 1 euro.
✅ Ai propriul tău consultant, alături de specialiștii echipei, pentru a primi cele mai competente sfaturi.
✅ Acces non stop la grupul nostru de Facebook dar de asemenea si sprijin telefonic pe Whatsapp sau Chat.
✅ Ai acces la resursele echipei, educație online, materiale informative despre soluții naturale pentru probleme de sănătate, participi la videourile cu informații practice și sfaturi si te bucuri de informatiile valoroase primite de la specialiștii echipei.
✅ Ai garanția calității produselor primite, ele fiind expediate chiar de compania doTERRA.
✅ doTERRA livreaza in locatia aleasa de tine – din lume – în decurs de 3 – 10 zile.
✅ doTERRA îți rambursează taxele de livrare prin curierul DPD la comenzile efectuate LRP (programul de recompensare a loialității) acordandu-ti puncte de fidelitate cu care poti cumpara produse gratuit.
✅ ‼️NU ai nicio obligație de comandă lunară ‼️ Ca și simplu consumator, cumperi ce dorești, dacă dorești și când dorești!
✅ Cumperi online, achiți securizat prin transfer bancar sau direct la bancă, oriunde ești în lume
✅ Te poti bucura de ofertele și reducerile doTERRA si de produsul lunii pe care îl poți primi gratuit.
✅ Poți avea propriul birou și magazin virtual la dotTERRA.
✅ În baza comenzilor LRP (programul de recompensare a loialității) efectuate, poti primi puncte cu care îți alegi ulterior produse gratuite.
✅ Te poti bucura de produse gratuite si multe alte avantaje si surprize.
✅ Te răsfeți de câteva ori pe an cu programul BOGO – Buy One Get One – adică plătești un produs și primesti un altul gratuit. Programul este dedicat exclusiv membrilor doTERRA.
✅ După un an de doTERRA, dacă vei dori să continui colaborarea, vei avea de achitat o taxa de membru anuală în valoare de aprox. 15 euro, dar vei primi in schimbul ei un ulei esential de 15 ml gratuit.
✅ „Sunt prea scumpe pentru mine”… INTERPRETABIL
Pretul unui ulei esential este dat de randamentul său de extracție, majoritatea foarte accesibile, unele mai costisitoare. Uleiurile par a fi scumpe, dar de fapt nu sunt, ținând cont că este nevoie de 1-5 picături per utilizare și de multe ori sunt suficiente doar cateva aplicări pentru că situația se poate ameliora semnificativ și foarte rapid. O sticluță de 15 ml are aprox 150-200 de picături, deci îți ajunge mult timp, așadar investești o sumă dar pe termen îndelungat.
Vezi câteva exemple:
– Te doare gatul? Iei o picatura de Lemon si una de On Guard pe o lingurita de miere. Te costa maxim 1 leu. Oare sprayul de gat nu te-ar costa mai mult?
– Ai arsuri la stomac. Bei un pahar cu apa cu o picatura de Zengest. Iti trece. Te costa aproximativ 70 de bani. Este mai ieftina capsula cu medicament de sinteza pe care ai fi luat-o?
Uleiurile esentiale sunt solutii naturale, fara efecte adverse și chiar fac diferenta!
✅ „Trebuie sa comand lunar?”… NUUU❗
Un consumator nu are nicio obligație de a comanda lunar.
Comanzi doar ce, când și dacă dorești.
DoTERRA recompensează promovarea uleiurior esențiale și cu un minim efort din partea ta îți dă posibilitatea să îți achiziționezi uleiurile cu comisioanele cedate.
Dacă alegi să obții comisioane din partea doTERRA, atunci cand înscrii persoane, trebuie sa comanzi de minim 100 pv lunar.
✅ „Trebuie sa vând uleiuri?”
Categoric NU‼️
Nimeni nu trebuie să vândă nimic. Îți vei achitiona doar ceea ce ai nevoie, iar dacă la un moment dat vei decide să îți împărtășești experiența si cunostintele, vei avea parte si de alte opțiuni.
Daca vezi anumite magazine online sau locale care vând “uleiuri esențiale doTERRA” să știi ca este un risc pe care ti-l asumi, riscand sa cumperi de la ei produse care foarte probabil nu sunt originale.
DoTERRA încurajează vanzarea produselor sale exclusiv prin site-ul oficial și către clienții direcți.
✅ „Am prieteni care vor si ei produsele doTerra”. Ce fac?
Poti să îi înscrii și pe ei, prin intermediul ID-ului tău. Pentru faptul că îi introduci în lumea doTerra, ei iti vor multumi pentru oportunitatea ridicarii nivelului lor de sanatate, iar doTERRA te va recompensa – daca vei dori si vei alege sa te implici în a schimba și tu viețile celor dragi, picătură cu picătură.
✅ „Doresc sa ma inscriu”… Ia legatura cu noi și te vom îndruma. Contacteaza-ne la office @ evolutiespirituala.ro sau pe pagina noastră de Facebook, AICI.

Exista oameni care isi doresc sa li se intample ceva spectaculos in viata, mai ales ca majoritatea oamenilor isi doresc o pata de culoare in vietile lor. Dar pe langa acestia, exista si (alti) oameni care ar da orice pentru un pic de liniste si o viata banala, monotona, plina de normalitate. Exista oameni a caror cea mai mare dorinta este sa aiba o viata normala, sa se piarda printre trecatori pe strada, sa adoarma seara franti de oboseala de peste zi iar singurele lor griji sa fie cele normale, banale, legate de viata cotidiana.
Am intalnit aceste persoane si desi la exterior arata si se poarta ca oricare dintre noi, in ascuns sunt mistuiti de o taina si o suferinta: in corpul lor nu exista o singura entitate, ci doua sau chiar mai multe uneori. In indiferenta lor fata de suferintele reale ale acestor oameni, medicina s-a grabit sa-i catalogheze si sa-i inghesuiasca intr-o cutie etichetata larg, biserica s-a grabit sa-i renege si uneori chiar sa-i numeasca posedati, societatea in ansamblu preferand mai degraba sa se fereasca de ceea ce nu intelege decat sa incerce cu adevarat sa ajute un semen.
Pentru ca realitatea este asta: nici unul dintre acestia nu si-au dorit sa fie in acea situatie. Ei sunt doar victimele colaterale ale unui razboi vechi de cand lumea – Binele si Raul, Lumina si Intunericul.
Fie ca se refera la acel element extern disturbator numindu-l extraterestru, posesie sau walk-in, elementul comun este acelasi: doua entitati sau doua energii se lupta sa ocupe acelasi spatiu in acelasi timp.
Problemele cauzate de emisii concentrate, de natura mentala sau articifiala (aparatura psihotronica) constituie alta cauza de suferinta au unor persoane. Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare in masa, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale. Inductia este realizata printr-o forma de influenta subtila si nu este deloc usor de perceput de majoritatea oamenilor care nu-si observa gandurile zilnic. Aceste aparate pot fi calibrate sa emita catre un grup de persoane sau catre o singura familie sau individ.
Armele psihotronice actioneaza asupra psihicului uman alterandu-i starea sa de normalitate.
Armele psihotronice reprezinta un complex de influente prin intremediul carora se distruge sistemul nervos, inima, vezica biliara, pancreasul, ficatul, genereaza o dischinezie artificiala a cailor biliare, a organelor sexuale si urinare, a tractului intestinal, desincronizeaza si franeza activitatea cerebrala, picioare permanent incordate, a spatelui, rinichilor, gat, incheieturi, distruge dantura, infecteaza organismul cu microbi, virusi, stafilococi, streptococi, asfel, scopul final al armei este de a distruge omul sau de a-l schilodi sau ucide.
CE FACEM? CUM FACEM?
Facem la inceput o regresie in viata curenta pentru a vedea care este momentul declansator, care este exact momentul din viata cand acea entitate s-a lipit de tine. Apoi, dupa ce am identificat cu ce avem de-a face, incepe operatiunea de curatare propriu-zisa. Sesiunile se vor desfasura saptamanal, in fiecare saptamana primind un alt obiectiv si o alta unealta delucru impotriva entitatii.
La sfarsitul acestui program vei putea sa-ti refaci viata fara influenta nefasta a entitatii in viata ta. Vei fi scapat de entitati, de cipuri sau de alti factori disturbatori de natura energetica din aura ta.
CINE POATE PARTICIPA?
In cadrul acestui program poate participa orice persoana majora care considera ca parcursul sau a fost deturnat de aparitia la un moment dat a unei entitati exterioare propriei persoane sau de o energie care i-a afectat parcursul vietii. Poate participa oricine doreste sa-si schimbe viata si sa urmeze calea care i-a fost harazita de Dumnezeu fara influente externe.

Purificarea şi Echilibrarea CHAKRELOR Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roata”. Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctura şi în terapiile shiatsu. Cu toate acestea, chakrele asupra cărora eu ma concentrez în timpul purificării şi echilibrării sunt 7 la număr => 7 centrii energetici majori.
.
Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakra funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de “ceva nu este în regula”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile, procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează energiile învechite sau stagnante din corp. Daca o situaţie stresanta continua foarte mult timp, chakrele se pot închide.
Atunci când corpul fizic trebuie sa funcţioneze sub o presiune continua sau o depresie, chakrele nu se pot roti şi nu pot funcţiona corect şi devin dezechilibrate sau blocate cu energie veche şi stagnanta. Gândurile şi atitudinile noastre pot bloca energia care curge prin chakre.
.
Emoţiile neexprimate, reprimate, pot conduce la supraîncărcarea chakrelor şi la blocarea sau închiderea lor. Când chakrele sunt închise, energia nu poate fi transformata şi elibarata către corpul fizic. Daca energia nu curge liber prin centrii energetici, pot apărea probleme fizice în anumite zone, conducând la discomfort sau boala. Când o chakra este blocata, ea are nevoie sa fie vindecata prin examinarea şi îndepărtarea barierelor. Deoarece chakrele funcţionează împreună ca un sistem, un blocaj la nivelul unei chakre poate afecta şi activitatea altei chakre.
Curăţarea chakrelor ajuta la transformarea emoţiilor negative (şi dăunătoare) precum furia, mâhnirea sau vinovăţia, în energii pozitive. Chakrele sănătoase pot îmbunătăţi “starea de bine” la nivel fizic şi emoţional prin curgerea continua, împrospătarea şi vitalizarea energiei. Imaginaţi-vă chakrele ca pe un “sistem de filtrare” care purifica energiile din planul dens, fizic (asociat cu instinctele noastre primare, de natura animala) şi le transforma în energii pozitive ale planului spiritual, conectându-ne cu însăşi Sursa vieţii. Lucrul cu chakrele poate deschide calea spre vindecare, dezvoltare psihica (intelectuala) şi creştere spirituala. Curăţate, echilibrate şi alineate, chakrele sunt folositoare tuturor oamenilor care doresc sa fie “in lumina reflectoarelor”, cum ar fi agenţii de vânzări, actorii, personalul media, etc.
Gândurile tale crează propria realitate. Daca îţi umpli continuu mintea cu gânduri negative, una sau mai multe dintre chakrele tale se pot dezechilibra sau bloca. Pământul are o atmosfera foarte densa şi negativa şi de-a lungul zilei noi putem avea multe gânduri negative şi înspăimântătoare.
Atunci când ai un gând negativ, constientizeazal mai întâi, iar apoi înlocuieşte-l. Tu ai puterea de a opri un gând negativ şi de a-l înlocui cu unul pozitiv doar gândindu-te din nou. Pentru unii este greu sa înţeleagă în totalitate conceptul ca TOTUL ESTE ENERGIE. Atomii şi moleculele care roiesc în jurul lui sunt esenţa tuturor lucrurilor. Oamenii de ştiinţă au descoperit abia de curând ca putem controla aceşti atomi şi aceste molecule prin gândurile noastre. Gândul este energie şi nu poate fi distrus şi gândul crează totul.
Când chakra rădăcină este blocată, omul are o slabă rezistenţă fizică şi sufletească. Este mereu îngrijorat şi trăieşte în nesiguranţă. Viaţa pe Pământ pentru el este o povară, ar vrea să trăiescă fără griji şi să nu depună niciun efort, dacă s-ar putea, ar trebui să fie ajutat şi susţinut de toată lumea. Persoanele de acest tip de cele mai multe ori prezintă şi o karmă de iresponsabilitate. Ei au venit să-şi rezolve această problemă, de aceea în această viaţă trebuie să devină foarte responsabili, să-şi aleagă propria cale şi să se întărească. Trebuie să se realizeze în viaţă exclusiv prin propriile forţe, fără ajutor extern.
Când chakra sacrală – aşezată la trei degete sub ombilic – prezintă blocaje, omul nu se apreciază pe sine, caută răspunsuri mai mult la alţii, prezintă o rigiditate a emoţiilor şi o răceală sexuală. Viaţa i se pare tristă şi prea puţin atrăgătoare. Aceste probleme de cele mai multe ori vin din copilărie, fiind vorba de lipsa de afecţiune a părinţilor. Devenit adult, la rândul său omul nu va şti să se manifeste afectiv. Nenumăraţi bolnavi suferă din lipsă de iubire. Ei au nevoie de o mângâiere şi de o vorbă bună. În copilărie sigur nu au primit iubirea necesară şi poate nici restul vieţii.
În legătură cu preţuirea de sine: mulţi oameni nu se apreciază deloc şi nu dau doi bani pe propria persoană. Acest lucru duce la slăbirea câmpului auric, pierdere de energie şi posibilitatea de a fi uşor atacat la nivel auric de energii malefice.
Când plexul solar prezintă blocaj, de cele mai multe ori este vorba de o persoană interiorizată. Există nenumărate sentimente şi trăiri refulate care stagnează în interior. Persoana vede peste tot numai obstacole care o împiedică să-şi realizeze dorinţele, îi e foarte greu să-şi controleze emoţiile şi simte foarte des un gol în stomac. Ar dori să se ferească de orice nouă provocare a vieţii pentru că experienţele neobişnuite o sperie şi nu se simte aptă a lua parte la lupta vieţii. Într-adevăr, viaţa este o luptă, iar evoluţia este foarte importantă. Toate emoţiile negative şi frustările trebuie eliminate, altfel organele aferente plexului solar se vor îmbolnăvi. Persoana trebuie să se deschidă spre a vorbi cu cineva care o poate înţelege şi ajuta pentru a nu mai aduce în interior atâta suferinţă. Acceptarea vieţii şi a problemelor de zi cu zi, precum şi întărirea de sine reprezintă rezolvarea problemei.
Când chakra inimii este blocată, persoana devine vulnerabilă şi dependentă de dragostea şi simpatia altora. Dacă este respinsă se simte rănită şi se retrage în sine, este tristă şi deprimată, îi este teamă de o nouă decepţie şi se fereşte să mai iubească. Acest lucru o face să se îndepărteze de oameni, să se manifeste cu răceală şi neparticipare, este dezechilibrată şi suferă de depresie. Toate acestea există pentru că unii oameni nu se apreciază şi sunt dependenţi de alţii.
Când chakra gâtului este blocată, persoana are dificultăţi în a se manifesta şi exprima faţă de ceilalţi, este retrasă şi tăcută, se manifestă nesigur în faţa altor oameni şi se teme de felul în care va fi judecată. Uneori când doreşte să-şi exteriorizeze gândurile şi sentimentele simte un nod în gât şi vocea îi e strangulată. În astfel de cazuri trebuie cultivată aprecierea de sine şi întărirea. Este posibil ca un blocaj al chakrei gâtului să aibă legătură cu o karmă de violenţă verbală. Cuvântul a fost folosit cu multă duritate şi asprime faţă de ceilalţi, iar acum persoana suferă şi este lovită de vorbele aspre şi dure ale altora.
Când chakra dintre sprâncene (al treilea ochi) prezintă blocaje, persoana consideră că realitatea este constituită numai din lumea exterioară, vizibilă. Dorinţele vor fi mai mult de ordin material şi emoţiile vor fi necontrolate. Nu va accepta realitatea spirituală iar memoria va fi foarte slabă, vor apărea tulburări de vedere care vor constitui un avertisment că trebuie să privească şi în interior.
Când chakra creştetului prezintă blocaje, omul nu este definitiv eliberat de teamă. Energiile chakrelor nu vibrează la unison şi nu realizează o armonie deplină între ele. Dacă persoana nu se deschide în faţa adevărurilor spirituale, poate suferi de nesiguranţă şi inutilitate. Aceste senzaţii trebuie privite drept un avertisment pentru a se dedica introspecţiei. Teama de moarte poate să se contureze mai pregnant în conştiinţa acestei persoane. Poate fi de ajutor practicarea unei activităţi care să i se pară plăcute sau asumarea de noi responsabilităţi, pentru a-şi dovedi că poate reuşi.
Exista mai multe metode de a debloca / repara / inlocui o chakra nefunctionala, dar necesita antrenament si putere de concentrare. Daca sunteti interesati de a afla mai multe detalii si de a invata cum sa va vindecati si cum sa va protejati energetic prin intermediul chakrelor si nu numai, va invitam sa accesati unul din cursurile noastre online.
Iniţierea este gradul suprem al unei discipline oculte asupra căreia se pot da indicaţii accesibile încă tuturor. Ceea ce s-ar putea spune despre nivelurile de după iniţiere ar fi de neînţeles; dar drumul poate fi găsit dacă, trecînd prin pregătire, iluminare şi iniţiere, s-a ajuns pînă la misterele minore. şi priceperea oferită de aceasta.
Cel iniţiat experimentează astăzi ceea ce n-ar fi putut cunoaşte decît mult mai tîrziu şi în împrejurări cu totul diferite. Nimeni nu poate descoperi în misterele existenţei decît ceea ce corespunde nivelului său de maturitate; numai din această cauză apar tot felul de piedici pe măsură ce discipolul înaintează spre nivelurile superioare aie ştiinţei şi priceperii. Nu veţi pune o armă de foc în mîinile unui individ înainte ca acesta să aibă destulă experienţă pentru a o folosi fără a provoca vreun rău.
Dacă astăzi cineva ar fi iniţiat de la un capăt Ia altul, i-ar lipsi experienţa ce ar trebui să o dobîndească în decursul reîncarnărilor sale ulterioare, pînă în momentul în care misterele corespunzătoare evoluţiei sale normale îi vor fi dezvăluite. De aceea, în pragul iniţierii trebuie ca, aşteptînd această experienţă, altceva să-i ţină locul. Primele instrucţiuni pe care Ie primeşte candidatul Ia iniţiere sînt deci menite să compenseze provizoriu experienţa ce va urma; este vorba de depăşirea aşanumitelor „încercări de probă” – rezultatul normal al activităţii interioare, în cazul în care exerciţiile au urmat corect calea descrisă în capitolele precedente.
Bineînţeles, se întîlnesc deseori cărţi ce fac aluzie la aceste „încercări”, dar ele nu pot evoca decît o imagine falsă a realităţii; şi asta ca urmare a faptului că acel ce n-a trecut prin pregătire şi iluminare, şi nu a avut niciodată experienţa acestor încercări, este incapabil să le facă o descriere veridică.
In faţa sufletului candidatului se prezintă unele lucruri şi fenomene ce provin din lumile superioare; dar bineînţeles, nu le poate vedea şi auzi decît dacă este capabil să simtă figurile, culorile, sunetele, etc. despre care am vorbit atunci cînd ne-am referit la pregătire şi iluminare. viziuni mai exacte decît cele obişnuite. Nu este vorba de ceea ce numim astăzi cunoaştere ştiinţifică; nu ne referim Ia ştiinţă, ci la viziune. In general, candidatul la iniţiere învaţă să recunoască modul de manifestare a lucrurilor şi fiinţelor din natură faţă de ochiul şi urechea spirituală, astfel încît, într-o oarecare măsură, aceste fenomene se dezvăluie observatorului şi apar într-o stare nudă.
Ceea ce vede şi aude scapă ochiului şi urechii fizice. Pentru viziunea senzorială, aceste fenomene sînt acoperite cu un văl ce cade în faţa candidatului care urmează un proces ce poate fi numit fenomen spiritual de epuizare. De aceea, această primă probă este denumită „proba de foc”. Fără iniţiere omul nu ar putea dobîndi – decît într-un viitor îndepărtat, după numeroase reîncarnări, pe o cale şi sub o formă diferită – ştiinţa Prima „încercare” constă în a dobîndi – în legătură cu proprietăţile materiale ale corpurilor neînsufleţite, apoi aie plantelor, animalelor şi în sfîrşit ale omului.
Pentru mulţi oameni viaţa obişnuită constituie deja, prin ea însăşi, într-un fel mai mult sau mai puţin conştient, o probă de iniţiere prin foc. Aceşti oameni realizează experienţe datorită cărora văd cum le creşte – într-un mod sănătos şi normal -încrederea în ei, curajul şi fermitatea; ca urmare, ei suportă durerea, decepţiile şi eşecul acţiunilor lor cu o măreţie sufletească, un calm şi o forţă de neclintit.
Cel care a trecut prin asemenea experienţe este (deseori) – fără să o ştie – deja un iniţiat. Este de ajuns un fleac pentru a-i deschide ochii şi urechile spirituale şi să facă din el un clarvăzător. Şi asta deoarece o adevărată „probă de foc” nu are ca scop satisfacerea curiozităţii candidatului.
Bineînţeles, el descoperă fapte neobişnuite despre care, în mod normal, nu are nici o idee. Dar această descoperire nu constituie scopul; ea nu este decît modalitatea de a-i atinge. Scopul îl constituie dobîndirea – prin această cunoaştere a lumilor superioare – unei mai profunde şi mai bine fondate încrederi în sine, a unui curaj ferm, a unei măreţii sufleteşti şi unei perseverenţe diferite de cele ce pot fi atinse în general pe pămînt.
După „proba de foc” mai este încă posibilă – pentru orice candidat – întoarcerea din drum: îşi va continua existenţa şi nu-şi va relua calea iniţierii decît la următoarea reîncarnare: în prezenta va fi un membru mai util comunităţii umane decît înainte şi în orice situaţie s-ar afla, fermitatea, judecata şi îmbucurătoarea sa influenţă asupra semenilor săi, cît şi spiritul său de decizie vor fi făcut progrese însemnate. traduc – cat mai bine cu putinţă – în limbaj comun lecţiile înţelepciunii.
Scrierea ocultă se dezvăluie sufletului ce dobîndeşte percepţia spirituală; caracterele sînt întotdeauna gravate în lumea spiritului. Aceasta nu se învaţă ca o scriere artificială. S-ar putea întîmplă ca această forţă, împreună cu „proba” corespunzătoare, să se nască foarte natural în timpul dezvoltării interioare.
Adevăratele învăţături oculte sînt redactate în această scriere deoarece, ceea ce constituie caracterul „ascuns” (ocult) al lucrurilor nu poate – prin definiţie – fi exprimat nici prin cuvintele limbajului comun şi nici prin semnele scrierii obişnuite. Cei care au primit învăţăturile iniţiaţilor
Atunci cînd discipolul va fi învăţat limbajul semnelor, el va întîlni o altă „probă” ce trebuie să arate dacă acesta poate evolua în lumile superioare în libertate şi siguranţă.
In acest scop, candidatul trebuie să se simtă plasat – într-un moment al antrenamentului său – în faţa unei anumite obligaţii, să îndeplinească o acţiune inspirîndu-se din ceea ce a perceput în timpul perioadelor de pregătire şi iluminare. Şi însăşi această acţiune trebuie să o descifreze în limbajul semnelor. Dacă ştie să-şi recunoască îndatorirea şi să acţioneze în consecinţă, a trecut proba victorios. Succesul poate fi recunoscut prin schimbarea produsă de către acţiune în rindul figurilor, culorilor şi sunetelor percepute de urechea şi ochiul spiritual. Pe măsură ce se progresează în antrenamentul ocult, se vede perfect cum aceste figuri, etc. vă fac altă impresie după îndeplinirea acţiunii. Şi candidatul trebuie să ştie cum poate determina această schimbare.
Această încercare este denumită „proba de apă” deoarece se pierde terenul solid oferit de condiţiile exterioare, la fel cum celui care înoată într-o apă adîncă îi lipseşte orice sprijin. Încercarea trebuie refăcută pînă cînd candidatul dobîndeşte o siguranţă perfectă. al iniţierii.
Tot în această probă este vorba de obţinerea unei calităţi noi care – prin aceste experienţe în lumile superioare – este dusă în scurt timp pînă la un nivel ce n-ar fi fost atins, în mod normal, decît după numeroase reîncarnări.
Esenţialul constă în faptul că, pentru a dobîndi transformarea dorită în această zonă superioară a existenţei, candidatul nu trebuie să urmeze altă indicaţie în afara percepţiei sale spirituale şi a celor descifrate în limbajul secret.
De asemenea, prin această încercare omul are o ocazie excepţională de a-şi dezvolta stăpînirea de sine. Şi acest lucru este esenţial. Pe de altă parte, această probă va fi trecută mai uşor de către cei care, înaintea iniţierii, vor fi dus o existenţă capabilă să le ofere stăpînirea de sine. Cel care a dobîndit puterea de a-şi înlătura capriciile şi dorinţele personale pentru a sluji un ideal şi principii înalte, care ştie întotdeauna să-şi facă datoria chiar şi atunci cînd înclinaţiile şi simpatiile sale îi stau împotrivă, este – în mod inconştient • deja pătruns de viaţa obişnuită a unui iniţiat, încă puţin şi va triumfa în proba descrisă.
Lucrurile ce aparţin lumii fizice rămîn ceea ce sînt indiferent de dorinţele, exigenţele sau tendinţele noastre. Dar în lumile superioare, aceste dorinţe, pasiuni, tendinţe, modifică mediul înconjurător; deci, dacă vrem să obţinem – în aceste domenii – un rezultat sigur, trebuie să realizăm o dominare totală a propriei noastre persoane şi să urmăm numai regula de conduita perfectă, fară a ceda niciodată întîmplării.
O calitate esenţială a acestui nivel al iniţierii este, fără îndoială, judecata sigură şi sănătoasă – a cărei dezvoltare este necesară încă de la primii paşi, deoarece în acest moment candidatul trebuie să dovedească faptul că posedă această judecată pentru a putea pătrunde pe adevăratul drum al cunoaşterii.
El nu va putea progresa decît dacă poate distinge realitatea adevărată de tot ceea ce este iluzie, fantasmagorie, superstiţie sau himeră. Acest discernămînt este – la nivelurile superioare ale existenţei -mult mai dificil de realizat decît în lumea fizică. Orice prejudecată sau părere personală trebuie să dispară în faţa celui ce abordează această problemă; numai adevărul trebuie să fie folosit ca busolă.
Oamenii înclinaţi spre visare sau superstiţii nu pot progresa pe această cale.
In cazul în care candidatul a progresat suficient de mult în acest sens, îl aşteaptă a treia probă – în care nu mai percepe nici un ţel exterior: totul se află în manile sale, găsindu-se în situaţia în care nimic nu-l obligă să acţioneze. Este liber să-şi găsească drumul, neputlnd fi influenţat de nici o fiinţă sau lucru. Nimeni nu va şti să-i dea forţa de care are nevoie, numai el însuşi. Dacă nu va găsi această forţă în el, va reveni curind în locul de unde-a plecat. Dar trebuie menţionat că, dintre cei ce au depăşit încercările anterioare, puţini sînt cei care nu o găsesc. Esenţialul constă în a înţelege imediat că aici trebuie găsit Eul superior -în adevăratul înţeles al cuvîntului – să se ia în scurt timp hotărîrea de urmare permanentă a indicaţiilor spiritului, orice moment de ezitare dovedind o lipsă a maturităţii.
Ceea ce împiedică luarea în considerare a sfaturilor spiritului trebuie să fie depăşit cu curaj. Calitatea de care trebuie să dea dovadă candidatul în această situaţie este prezenţa de spirit, aceasta fiind de asemenea cea care duce, în această fază a evoluţiei, la perfecţiune. Tot ce îndemna la gîndire sau ia acţiune din obişnuinţă sau reflex va dispare. Pentru a nu vă simţi paralizat trebuie să nu vă pierdeţi pe sine, deoarece singurul sprijin se află în voi înşivă.
Visătorii şi fanteziştii nu sînt făcuţi pentru ocultism, nu mai mult decît superstiţioşii. Reveria, imaginaţia dereglată, superstiţia, sînt cei mai răi duşmani ce-l pîndesc pe discipol pe calea cunoaşterii spirituale.
Situaţiile favorabile sînt cele din care este imposibilă o ieşire fără o decizie imediată. Dacă într-un caz în care un minut de ezitare ar produce o nenorocire sînteţi puşi în situaţia de a hotărî pe loc şi dacă această rapiditate a deciziei a devenit parte integrantă a fiinţei dumneavoastră, aţi dobîndit deja, în mod inconştient, maturitatea necesară celei de-a treia încercări (destinată perfecţionării prezenţei de spirit).
In şcolile oculte ea este denumită „proba de aer”, deoarece candidatul este lipsit atît de sprijinul solid al impulsurilor venite din exterior, cît şi de ajutorul percepţiilor spirituale de forme, culori, etc, dobîndite în timpul pregătirii şi iluminării. Este numai el însuşi.
Dacă discipolul a trecut şi această ultimă încercare, atunci el are dreptul de a pătrunde în „templul cunoştinţelor superioare”.
Rudolf Steiner
Perseverența înseamnă a continua să faci ceva în ciuda obstacolelor sau a dificultăților. Este una dintre cele mai bune calități pe care le ai deoarece perseverența te asigura ca succesul în eforturile tale este aproape garantat.
Pentru a persevera, trebuie să avem încredere că putem reuși cu adevărat. Dacă nu credem că succesul este posibil pentru noi, nu vom fi motivați să continuăm. Dar aceasta este dilema. Dacă nu avem prea multă încredere în noi înșine, vom renunța la eforturile noastre mai ușor, iar când renunțăm, evident că nu reușim și asta pare să dea credit ideii că oricum ar fi nu am putea reuși. Din păcate, acest lucru, sau mai bine zis acest mod de gandire, se poate transforma într-un obicei prost daca nu este atent identificata si solutionata corespunzator.
Dacă, pe de altă parte, credem că vom reuși, nu ne vom da bătuți. S-ar putea să întâmpinăm dificultăți mari sau chiar înfrângeri, dar pentru că noi credem că vom reuși în cele din urmă, chiar și cu eșecuri, doar ne schimbăm tactica sau ne adaptăm puțin obiectivele vom continua să încercăm. Deoarece continuăm să încercăm și să ne adaptăm, ne îmbunătățim foarte mult șansele de succes. Aceasta este esența „profeției auto-împlinite”.
Deci, în centrul succesului, se află capacitatea de a persevera. Dar pana a ajunge acolo, trebuie sa sti ce trebuie sa faci pentru a o obtine.
Fi conștient de dorința ta de a renunța prea devreme și de adevărul că perseverența te va duce aproape întotdeauna la succes.
Cel mai bun exemplu de perseverenta il intalnim in natura, cand privim catre unul dintre Elementele pricipale: APA. Oricat de greu i-ar fi, si oricat de maleabila ar fi, apa reuseste in timp sa faca schimbari atat de mari incat pot lua dimensiuni colosale.
Când începeți un nou efort, promiteți-vă că îl veți încerca pentru o anumită perioadă de timp și ca nu veți renunța înainte de expirarea acestui timp. Scurtați intervalul de timp dacă aveți nevoie, dar indiferent de ce se intampla, țineți-vă promisiunea și nu renunțați înainte de timpul alocat.
Când sosește termenul limită, puteți decide dacă strategia dvs. funcționează și ar trebui să continuați în același mod sau dacă trebuie să faceți ajustări în strategia dvs. Permiteți-vă să abandonați o strategie în favoarea alteia după ce i-ați dat un interval de timp echitabil, dar nu renunțați niciodată la obiectivele dvs. Schimbați-va doar strategiile.
Karanna Academy©
Alte articole din categoria Spiritualitate
Vizitati-ne Pagina de Facebook https://www.evolutiespirituala.ro/cum-sa-dezvolti-perseverenta/?feed_id=73821&_unique_id=64cf5c368f562
Suntem din nou la inceputul unui an si ca de obicei, ne propunem (si in acest an, la fel ca in toti ceilalti) sa realizam acele lucruri pe care le doream dar care ramaneau mereu pe locul doi, trei, sau chiar mai in spate pe lista prioritatilor. Suna cunoscut? Este momentul acela din an in care ne decidem sa luam pieptis viata si sa realizam acele lucruri pe care nu am reusit inca sa le realizam. Dar cum ai putea ca de aceasta data sa si reusesti sa indeplinesti ce ti-ai propus si nu doar sa devina o alta sarcina in agenda ta si asa destul de incarcata care din lipsa de timp este din nou amanata?
Pentru a-ti duce la indeplinire dorinta din noaptea de Anul Nou de exemplu, dar acest lucru se aplica in cazul oricarei alte dorinte pe care o ai, vei avea nevoie sa-ti stabilesti clar care sunt obiectivele si bineinteles… de un plan care sa te duca acolo.
Dacă ți-ai mai stabilit si înainte obiective, dar nu ai reușit să le atingi, s-ar putea să fi fost din cauza faptului că nu ai creat un plan specific de acțiune pentru a îndeplini acele obiective.
A-ți acorda timp pentru a stabili obiective este doar o parte a procesului de stabilire a obiectivelor, iar mulți oameni trec adesea cu vederea cealaltă parte, creând direct un plan! De altfel se stie ca Roma nu a fost construita intr-o singura zi, asa ca aloca-ti timp atunci cand iti stabilesti obiectivele! Si odata cu alocarea de timp suplimentar pentru acest lucru, vei vedea ca si planul devine mult mai usor de alcatuit odata ce sti exact ce vrei si unde trebuie sa ajungi.

Fără un plan, obiectivele tale rămân incomplete. E ca și cum ai avea o destinație, dar fără o hartă. Obiectivele tale îți spun unde vrei să ajungi în viață, iar planul tău îți spune cum să ajungi acolo.
Un plan este pur și simplu o listă de activități programate pe care le vei face cândva în viitor. Acestea pot include activități desfășurate pe o durata de zile, săptămâni, luni sau chiar ani, în funcție de tipul de obiectiv pe care ti l-ai stabilit.
Planul tau nu trebuie să fie finalizat perfect de prima dată. De obicei, vei descoperi că prima încercare de a crea un plan de realizare a unor obiective va fi vagă și incompletă. Nu-ți face griji, e ok. Planurile ar trebui să fie flexibile și, prin urmare, este posibil să fie actualizate în mod constant pe măsură ce te îndrepți spre îndeplinirea obiectivului tau principal.
Prin urmare, în planul tau ar trebui să creezi o serie de pași de care crezi că ai nevoie pentru a realiza acel obiectiv. Gândește-te la asta ca la prepararea unui tort. Scopul tău final este să faci o prăjitură (și să o mănânci!), iar ingredientele și lucrurile pe care le faci cu acele ingrediente urmaresc reteta (planul tău). Odată ce ai finalizat planul, ti-ai îndeplinit obiectivul.
Poate iti vine greu sa crezi, dar crearea unui plan este adesea trecută cu vederea și mulți oameni urmeaza o metoda care presupune scrierea obiectivelor intr0un carnet sau pe o foaie în fiecare zi, dar nu creează niciun plan pentru a ajunge acolo! Este un reminder perpetuu a unor obiective care nu vor fi niodata atinse faraa si actiona in consecinta. Doar sa-ti amintesti zilnic ce-ti doresti, dar fara a face nimic altceva pentru a ajunge acolo, este reteta sigura pentru esec si dezamagire.
Si apoi se intreaba unii de ce nu pot sa realizeze nimic din ce-si propun… Pentru ca nu fac nimic pentru a realiza acele obiective. Așa că asigură-te că îți faci timp pentru a decide unde vrei să mergi (care sunt obiectivele tale) și apoi creează un plan care să îți spună cum să ajungi acolo!

Pe lângă planul tau, este de asemenea, o idee bună să utilizezi vizualizarea pentru a te ajuta să clarifici în mintea ta exact ceea ce doresti sa realizezi. Acest lucru poate implica pur și simplu să te gândesti la obiectivele tale și să le imaginezi ca fiind finalizate atunci când te culci. Poti face acest lucru timp de aproximativ 10 minute (sau mai mult dacă doresti) înainte de a adormi și vei fi surprins de efectul vizualizarii în atingerea obiectivelor tale. Unul dintre principalele motive pentru care vizualizarea înainte de somn este atât de eficientă, este că oferă acces ușor la subconștientul. Permițându-vă astfel să vă programați obiectivele în minte si crescând probabilitatea de a le îndeplini.
Dupa ce ti-ai stabilit obiectivele si planul de actiune pentru a le realiza, depinde de tine sa-ti canalizezi eforturile si actiunile pentru a ajunge acolo unde doresti. Mult succes!
Karanna Academy©
Alte articole din categoria Spiritualitate
Vizitati-ne Pagina de Facebook https://www.evolutiespirituala.ro/cum-sa-ti-indeplinesti-dorintele-si-sa-ti-atingi-obiectivele/?feed_id=73737&_unique_id=64ceb37509f97

Pentru cei ce aveti persoane dragi care au trecut in alte dimensiuni ale existentei si pe care doriti sa ii ajutati acolo unde sunt sau carora doriti sa le transmiteti mesaje, puteti face asta prin intermediul Riturilor de Trecere si Channeling (Comunicare) pe care noi le vom face pentru si in numele dumneavoastra.
Riturile de trecere ajuta Spiritul destrupat sa se intoarca in Cerul de unde provine usurand trecerea acestuia. Procesul trecerii este format din 3 etape: perioada de tranzitie, in care Spiritul fiinteaza inca in aceasta dimensiune si pentru aceasta isi consuma resursele energetice proprii si a celor de la care poate trage energie, alegerea constienta a Spiritului, de a parasi aceasta dimensiune a manifestarii si a se intoarce la origini – Monada sa de Spirite si a treia etapa, tranzitia propriu-zisa, trecerea dintre lumi. Aceasta este asa-zisa judecata a mortilor. Ceea ce se petrece in fapt, este downloadarea informatiilor culese si experimentate de Spiritul destrupat, pe parcursul intruparii respective, in corpul info-energetic al Monadei si decelarea informatiilor. Acest proces poate dura destul de mult si poate fi alterat de legaturile pe care Spiritul le pastreaza inca, cu lumea din care tocmai s-a extras. La final, toate informatiile se vor scrie in akasha Spiritului respectiv si vor ramane imprimate in Monada si se va putea decide ulterior, in functie de media sa de vibratie in Spirit, de vechime, experienta, tipologie, raza primordiala, etc, ce va face mai departe, daca si cand se va mai intrupa, etc.
Riturile de trecere ajuta Spiritul in procesul separarii si downloadarii informatiilor si experientelor de viata, deoarece elibereaza energiile blocate si traumele, dizolva eventualele legaturi malefice (popular, vraji)trimise catre Spiritul intrupat, in timpul vietii, programe pe suflet, stringuri sau scheme, ce afecteaza procesul de tranzitie si pot afecta capacitatea Spiritului de a downloada si de a se elibera de aceasta lume, de aceasta intrupare, in mod optim.
NOTA: trebuie ca persoanele decedate sa fi plecat dintre noi cu mai mult de 40 zile inainte de executarea ritualului.
RITURI DE TRECERE
Riturile de trecere sunt diferite tipuri de ceremonii existente în orice societate, care marchează trecerea unui individ dintr-o stare socială sau religioasă în alta. Termenul a fost creat de antropologul francez Arnold van Gennep (1873-1957), în 1909.
Majoritatea acestor rituri se află în strânsă legătură cu stadiile biologice ale vieţii – naşterea, maturitatea, reproducerea şi moartea. Alte rituri sărbătoresc schimbări culturale, cum ar fi iniţierea într-o anumită societate.
În vremurile străvechi, oamenii trăiau în strânsă comuniune cu natura, într-o lume
magică şi îşi desfăşurau viaţa după ritualuri şi tradiţii care dădeau sens şi
înţeles oricărui gest. Mircea Eliade spune că „Ritualurile de trecere marchează ciclurile vieţii unei persoane, trecerea de la o etapă la alta, de la un rol sau poziţie socială la alta, integrând experienţele umane şi culturale cu scop biologic: naşterea, reproducerea şi moartea. Aceste ceremonii stabilesc diferenţele esenţiale, observate în toate grupurile, dintre tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, morţi şi vii.” Mai mult decât atât, accesul la o altă etapă existenţială nu-ţi era permis decât în acest mod, iar aceste ritualuri erau respectate şi valorizate de către toţi membrii societăţii respective.
Ritualurile de trecere indică individului că ceea ce trăieşte are un sens. Ele îl repun în legătură cu misterele vieţii şi morţii şi îi aduc aminte fără încetare că dimensiunea sacrului face parte din viaţa şi îl ajută pe om în aceste etape care sunt de fapt crize de evoluţie necesare şi benefice care îi afectează pe toţi în momentele cheie ale vieţii.
In vremurile moderne, tehnologia şi industrializarea au dăruit multe lucruri utile societăţii, însă în acelaşi timp a îndepărtat omul de natură, acesta pierzându-şi astfel conexiunea cu spiritul şi cu trupul lui, fiind în dizarmonie cu el însuşi şi cu tot ce-l înconjoară. Lumea în care trăim creează din ce în ce mai mult stres, tensiune şi boală.
Este ceea ce William Reich numea „plagă emoţională” care adesea îndeamnă la acte
de violenţă socială, pe scală mai mică sau mai mare. Aceasta a afectat individualitatea
şi colectivitatea prin împiedicarea dezvoltării omului ca fiinţă, creând imaturitate şi o lipsă de conexiune cu natura. E ceea ce se numeşte moarte de dragul distrugerii ca opus al morţii care, conform ritualurilor de trecere, dă naştere la o altă viaţă.
„Ciclul morţii şi regenerării reflectă tranziţiile constante ale vieţii noastre şi dacă este recunoscut şi dovedit conştient poate deschide cuiva orizontul posibilităţilor, oferindu-i o hartă utilă evoluţiei vieţii sale. ” afirmă Christina Grof.
CHANNELING
Originea comunicării astrale se pierde în negura timpurilor căci dintotdeauna omul a fost interesat de fenomenele supranaturale încercând să comunice pe diferite căi cu zeii, atotştiutorii Lumii Astrale.
Channelingul este activitatea prin care un iniţiat al Luminii deschide un canal securizat de energii şi lumină, de pe coordonatele locaţiei sale, direct cu anumiţi interlocutori din Astralul Superior, prin care comunică cu aceştia în problemele esenţiale ale misiunii sale, ştiinţelor oculte, divinaţiilor, medicinei astrale, karmei, soartei, destinului etc.
Canalul de lumină şi energii astrale este o cale de legătură cu Lumea Spirituală. Prin acest canal se poate accesa Înalta Lume Spirituală, Supraconştiinţa Cosmică, care mai este cunoscută şi sub numele de Dumnezeu, Mintea Universală.
Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţele angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animalele de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi comunicarea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
Un channeler poate alege pe cine sau cu ce vrea să comunice prin channel. Atât timp cât cealaltă parte are un interes în a comunica, legătura este realizată şi channel-ul poate începe. De exemplu, mulţi oameni fac channel cu Arhanghelul Mihael. Dacă acesta este de acord să comunice cu channeler-ul, fluxul informaţional non-verbal începe.
Channeler-ul primeşte informaţia la un nivel intuitiv sau de simţire şi, apoi, mintea lui converteşte informaţia brută în cuvinte. Contrar credinţelor populare, entităţile nu folosesc, în general, limbajul omenesc deoarece este considerat incomod şi neîndemânatic. Esenţa mai bogată a mesajului lor este comunicată printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.
O altă înţelegere incorectă populară este că un channeler trebuie să intre într-o stare profundă de transă sau să-şi predea corpul şi/sau mintea entităţii. Dar, channeling-ul este foarte similar cu orice altă formă de comunicare, fie că este verbală, limbajul corpului, miros sau artă. Toate acestea comincă un mesaj şi mesajul este supus înţelegerii receptorului. Majoritatea celor mai cunoscuţi channeler-i de astăzi, cum ar fi Lee Carroll (Kryon), Steve Rother (the Group) şi Ronna Herman (Archangel Michael) sunt channeler-i conştienţi. Ei sunt conştienţi de sine şi de activitatea care are loc în sală. Ei şi concentrează simţurile şi atenţia asupra entităţii cu care comunică şi, apoi, interpretează mesajul. Channel-urile contemporane, în general, nu-şi părăsesc corpurile sau nu-şi predau mintea pe parcursul procesului de comunicare. Geoffrey Hoppe

O meditatie ghidata in fiecare luna
Posibilitatea de a repeta o meditatie de cate ori doriti, acestea fiind inregistrate si fiind create in setari astrale tip „No-Time-No-Space”.
Acces NELIMITAT la meditatiile anterior accesate din Biblioteca Programului (atat timp cat membership-ul dvs este activ)
REDUCERE intre 35 – 50% fata de costul meditatiilor ghidate in Magazinul Online
In fiecare luna, pe platforma Programului veti putea accesa o noua meditatie. Prin achizitionarea Membership-ului in fiecare luna, primiti acces la meditatiile pe care le-ati accesat in lunile anterioare, NELIMITAT si la o noua meditatie, pentru luna in curs.
Meditatiile ghidate sunt metode de meditație prin care un individ este ghidat verbal pentru a accesa o stare de conștiință superioara, fie direct prin vocea unei persoane prezenta in proximitatea sa, prin intermediul unei inregistrari audio. Acest proces și practica de meditație necesită ca un individ să urmeze instrucțiunile verbale care ghideaza individul cum sa isi relaxeze intregul corp, mintea, sa se concentreze pe respirație și să se concentreze pe conștientizare interioara. Ceea ce alegem ca subiect pentru a explora in meditatie, depinde in totalitate de intențiile individuale, nevoile, si nivelul de interes și pasiune al fiecaruia.
Meditatia este una din modalitatile de a atinge starea alfa sau teta. Creierul uman lucreaza pe diferite frecvente, in functie de activitatea pe care o desfasoara. Astfel, exista 5 tipuri de unde cerebrale:
Undele beta. Când suntem treji şi ne desfăşurăm obişnuitele noastre activităţi, creierul funcţionează mai ales între limitele de frecvenţă a undelor beta, adică de la aproximativ 12-15 Hz în sus, majoritatea activităţilor desfăşurându-se la o frecvenţă a undelor de aproximativ 20-25 Hz. Este acel nivel al minţii noastre pe care îl numim conştient. La acest nivel gândim, raţionăm şi ne vedem de treburile noastre cotidiene.
Undele alfa. Activitatea cerebrală caracterizată de apariţia undelor alfa se desfăşoară la o frecvenţă de 6 până la 14 Hz. La acest nivel apar visurile cu ochii deschişi şi cele nocturne. Majoritatea experienţelor hipnotice, precum şi unele experienţe paranormale au loc la acelaşi nivel, adică la nivelul undelor alfa.
Undele teta. între aproximativ 4 şi 8 Hz ne aflăm la nivelul undelor teta. Se pare că experienţele noastre emoţionale se înregistrează la acest nivel, în plus, acesta este un interval începând de la care vă puteţi angaja în experienţe paranormale.
Undele delta. Frecvenţe situate sub 4 sau 5 Hz se întâlnesc în starea de inconştienţă completă, starea undelor delta.
Undele Gamma – 25 până la 100 Hz
Undele cerebrale Gamma sunt cea mai rapida frecvența la care pot functiona funcțiile creierului, caz în care o persoană poate experienta boost-uri de cunoastere sau de prelucrare a informațiilor la nivel înalt. Experimentele pe călugării budiști tibetani au demonstrat o corelație între stările mentale transcendentale și undele gamma. Atunci când călugării au fost rugati sa genereze sentimente de compasiune, creierul lor a intrat în frecvența gamma într-un mod ritmic, coerent. Este starea de a fi conectat cu TOT, sentimentul pe ca puteti face orice, intr-o maniera nelimitata.
Meditatia determina creierul sa intre in stare alfa, careia i se mai spune si „starea ready”. In aceasta stare creierul poate primi sugestii si de asemenea, este stadiul starii primare de transa hipnotica. In acest sens si din aceste motive, recomandam ca meditatia pentru Evolutie Spirituala sa se efectueze individual si nu in grup, ghidat verbal, decat pana ce persoana a invatat meditatia ca si mecanism si va sfatuim sa fiti siguri ca puteti avea deplina incredere in cel / cea care conduce meditatia, deoarece exista posibilitatea sa fiti agresati / manipulati sau „parazitati” energetic, cu intetie sau fara, in timpul si ulterior incheierii meditatiei, de catre persoana care a condus meditatia.
Undele alfa sunt considerate cele mai sanatoase unde cerebrale și 10 Hz a fost larg acceptat ca fiind „cea mai sigurA”, frecvența a undelor cerebrale, pentru meditatie si pentru procesul de invatare / training.
Aceste cinci stadii, daca sunt urmate, conduc la unirea cu sufletul si la cunoasterea directa a divinitatii. Pentru cei care se dedica meditatiei, stadiul care ar trebui sa le atraga atentia pentru un timp mai indelungat – practic cu excluderea celorlalte – este acela al concentrarii, al castigarii controlului proceselor mentale. Aspiratia este probabil prezenta intr-un grad oarecare, altfel ei nu ar dori sa mediteze. Sa notam, totusi, ca aspiratia nu este de nici un folos daca nu este insotita de o vointa puternica, de o capacitate de a indura si de o perseverenta rabdatoare.
Accepțiunea orientală
Meditația este adesea formal considerată ca fiind o componentă a religiilor estice, despre care există dovezi că ar fi fost practicată timp de peste 5.000 de ani. În accepțiunea orientală a termenului, în special în filosofia Zen, ca ramură a Taoismului, termenul de meditație desemnează o stare a mentalului în care acesta este golit de absolut orice conținut, așa numita minte liniștită sau tăcută. Această stare a minții presupune echilibrarea conștientă a planului conștient al minții, creând, astfel condiția necesară accesării subconștientului și înțelegerii adânci, profunde a rădăcinilor gândurilor cu care operează mintea conștientă. Acest demers este fundamental atunci câd cineva își pune problema cunoașterii de sine.
Accepțiunea occidentală
Meditația a devenit, de asemenea, un simbol principal în cultura Occidentului. Ea cuprinde oricare din marea varietate a practicilor spirituale care subliniază activitatea mentală. Meditația poate fi folosită doar pentru cunoașterea sinelui sau pentru echilibrarea minții asupra oricărui subiect, dar este adesea folosită pentru cunoașterea divinității (sau a unui aspect privitor la divinitate). Multe persoane practică meditația în scopul găsirii liniștei sufletești, pe când alții practică anumite exerciții yoga (asane, Hatha-yoga (Ha – forță pozitivă, tha – forță negativă) care au în comun exercițiile de sport pentru încheieturi, mușchi-tendoane și astfel toate ajută la sporirea și menținerea sănătații fizice și mentale. Legătura dintre minte și corp, corp și minte este evidentă. Mintea sprijină corpul și corpul ajută mintea astfel ajungându-se la „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.
Puteti desena simbolul crucii (sau alte simboluri Reiki si nu numai, daca sunteti initiati) pe peretii camerei, pe tavan si pe podea pentru a crea un spatiu sacru si pentru a-l binecuvanta.
Stati intinsi pe spate – cine doreste poate sta in “lotus”, sau asezat, pe scaun, conditia ce trebuie respectata este coloana vertebrala sa fie cat mai dreapta, dar in acelasi timp relaxata, picioarele putin desfacute, bratele pe langa corp cu palmele in sus.
Lansam un nou program de terapie care consta in sedinte de terapie la distanta cu durata de 45 de minute. Va puteti inscrie la program achizitionand abonamentul lunar, in valoare de 100 de lei (pentru o sedinta lunara de terapie).
Abonamentul are 50% Reducere fata de costul normal al unei sedinte de terapie, care este 200 de lei per sedinta.
Locurile pentru acest program sunt limitate. Daca doriti sa va inscrieti o puteti face pana la limita a 20 de locuri.
Puteti opta pentru o sedinta lunar, doua (bi-lunar) sau patru (saptamanal).
Va puteti dezabona oricand de la programul de terapie.
Terapia este efecuata de Anca si Catalin Bogdan, Terapeuti Acreditati International.
Terapia se efectueaza prin tehnicile A-Ouverta Mannas©, Reiki sau alte tehnici, potrivite de la caz la caz.
A-Ouverta Mannas© – Sistem Energetic de Vindecare Spirituala, Acreditat International – IPHM.
Fondatori Sistem: Anca Bogdan & Catalin Bogdan
Fondatori al Sistemelor Energetice Karanna©
Puteti citi Testimoniale despre activitatea noastra, AICI.
Stati intinsi pe spate – cine doreste poate sta in “lotus”, sau asezat, pe scaun, conditia ce trebuie respectata este coloana vertebrala sa fie cat mai dreapta, dar in acelasi timp relaxata, picioarele putin desfacute, bratele pe langa corp cu palmele in sus.
NOTA – IMPORTANT!: terapia se efectueaza la fel de eficient indiferent daca aveti sau nu timp sa stati in liniste in timpul emiterii, asa cum am exemplificat mai sus, pentru a primi constient emisia.
Cum calculati data emisiei: emisia se va efectua in aceeasi zi in care ati facut comanda, respectiv ziua in care ati primit email de confirmare a platii comenzii. Acest email va vine automat daca platiti cu cardul online sau in cateva zile daca platiti prin transfer bancar.
De ex: daca ati platit luni, 25 ian, emisia va avea loc in aceeasi zi, la ora 21:30 ora Romaniei. Dupa 30 de zile veti primi un email automat de instiintare a crearii unei comenzi pentru achitarea terapiei din luna respectiva. Dupa ce achitati comanda, in aceeasi zi, veti avea terapia. Daca intarziati cu plata, programul se decaleaza conform platii dvs.
Daca selectati terapie 2 sau 4 pe luna, adica una la 2 saptamani sau una saptamanal, atunci din ziua platii, in care veti avea prima emisie, in 2 saptamani sau saptamanal in aceeasi zi a saptamanii veti avea urmatoarele emisii programate automat. De asemeni, daca intarziati cu plata, programul se decaleaza conform platii dvs.
NU ESTE NEVOIE SA FACETI DVS PROGRAMARILE, ACESTEA DERULANDU-SE IN MOD AUTOMAT, dar daca totusi doriti sa faceti dvs personal programarile, pentru sedintele de terapie din cadrul abonamentului, o puteti face utilizand formularul de pe site:
VREAU SA IMI PROGRAMEZ SINGUR SEDINTELE DE TERAPIE
NOTA : In cazul in care nu faceti programari personal, vom utiliza din oficiu pre-programarile conform celor enuntate mai sus. O sedinta neprogramata de dvs nu este o sedinta care nu a avut loc, ci este o sedinta care s-a derulat in sistem automat.
Iti amintesti de tine cand erai copil? Cele mai vechi amintiri ale tale probabil ca sunt undeva din jurul varstei de 5-6 ani, cand erai un copil innocent si nestiutor care nu avea frica de nimic, iar singura ta grija era sa nu pateasca ceva jucaria preferata.
Daca iti faci putin timp si te gandesti la perioada ta de inceput a vietii, o sa constati ca ATUNCI erai foarte fericit/a, iar daca analizezi mai in amanunt viata ta din acea perioada vei constata ca ATUNCI din viata ta lipseau fricile, grijile, dependentele, obligatiile, regretele, responsabilitatile, si o multime de alte elemente care ACUM sunt atat de numeroase incat aproape ca au ajuns sa compuna in totalitate viata ta, diminuand din fericirea de care te bucurai cu ani in urma.
Daca te plimbi pe firul vietii tale si te aproprii de prezent, vei trece prin anii de scoala, anii de liceu, de facultate si vei constata cum de la an la an si de la etapa la etapa, din ce in ce mai multe frici, griji, obligatii si reguli se adaugau treptat in spatele tau, parca luand din locul ocupat doar de inocenta si fericire. Exact ca o camara in care tot inghesui si inghesui pana o umplii pana la refuz, apoi constati ca ai atat de multe lucruri de bagat acolo incat esti nevoit sa scoti ceva pentru a baga altceva. Si ca majoritatea oamenilor, si tu, ai scos ce era mai in spate pentru a inghesui “ultimele noutati” – frici, complexe, griji, responsabilitati.
Bineinteles ca pentru a fi functional in societatea actuala nu poti scapa de toate acestea pentru a te intoarce complet la inocenta copilariei, dar un lucru poti sa faci si mai ales TREBUIE sa faci: sa faci curatenie in debara, sa renunti la ce nu ai nevoie si sa mai decorezi putin pe acolo, pentru ca in cazul celor mai multi dintre voi, in momentul de fata acea camaruta este atat de plina de nu se mai vede nici fereastra. Prea putina culoare, prea putina fericire, prea putina placere se mai gaseste acolo, si de regula toate acestea sunt acoperite de noile frici, dependente si responsabilitati.
Sa ma intelegi bine: nu spun acum „sa dai in mintea copiilor” si sa renunti total la viata ta, mai ales ca ai un serviciu, poate o familie de intretinut, sau alte obligatii asemanatoare, dar daca iti poti imbunatatii viata, daca poti aduce putina culoare si putina placere in ea, ai vrea sa fi mai fericit, nu-i asa?
Ei bine, acest program pe care ti l-am pregatit exact asta isi propune: sa te ajute sa pui ordine si sa faci curatenie in debaraua pe care o numesti acum viata ta.
Am vazut cu totii cum arata o camera dezordonata, in care totul este aruncat claie peste gramada, si de asemenea am vazut si camarute cu adevarat mici, dar care aratau pur si simplu P-E-R-F-E-C-T, erau cochete, aranjate, dichisite, aerisite, luminoase – ce sa mai, o placere sa le privesti si sa intri in ele. Stiu ca acum te intrebi oare cum arata camaruta ta, si e bine ca faci asta, pentru ca din pacate nu te-ai gandit prea mult la asta pana acum, iar daca ai indraznit sa deschizi usa la un moment dat, ai aruncat repede inca ceva inauntru si ai inchis-o repede la loc, nu cumva sa-ti cada ceva in cap de pe acolo. E bine asa?
Programul pe care ti l-am pregatit, spuneam ca te ajuta sa faci ordine si disciplina in viata ta: sa scapi de fricile care stau atarnate pe acolo si care nu mai sunt de mult de actualitate, sa-ti prioritizezi responsabilitatile pentru ca iti vine sau nu sa crezi, viata se desfasoara si fara sa controlozi tu toate aspectele vietii tuturor persoanelor pe care le intalnesti, si partea cea mai frumoasa din tot programul, dupa ce am scapat de toate bagajele inutile, sa cautam acel sclipici care sa-ti decoreze din nou viata si care sa-ti aduca placerea si fericirea inapoi in viata. Pare complicat? Te asigur ca nu este nici macar pe jumatate atat de complicat pe cat crezi acum. Totul este sa stii ce ai de facut, si sa te apuci de treaba, inainte de a mai inghesui acolo alte cutii inutile peste gramada care deja sta sa cada peste tine.
Asa ca te astept sa ma contactezi. Eu sunt gata, am pregatit chiar si pamatuful, dar cheia este la tine!
Cat dureaza si cum se desfasoara aceste programe?
Toata lumea stie ce este curatenia de primavara! Este acel moment cand primavara invinge iarna, cand soarele si caldura dovedesc frigul si zapada, iar oamenii se simt mai fericiti si incep un nou ciclu al vietii. Natura se trezeste, iarba inverzeste, iar peisajul pana acum inghetat si pe alocuri deprimant este inlocuit de culoare si veselie!
Pachetul pe care ti-l propun exact asta face: iti innoieste bucuria, iti ofera un impuls in viata, chiar daca afara nu este neaparat primavara din punct de vedere calendaristic! In fapt, pentru tine poate sa fie primavara in fiecara zi a vetii tale daca asta iti doresti!
Pachetul acesta te ajuta sa scapi de cele mai evidente probleme cu care te confrunti – piedici pe care ti le pui singur in viata, situatii nerezolvate de ani de zile care te tin in loc captiv in situatii din care nu ai reusit sa iesi de ani de zile. Frici, si dependente nesanatoase, sentimente de negare si de autosabotare sunt inlaturate acum pentru a vedea lumina soarelui si a-ti putea pune ordine in viata. Te temi sa intri intr-un conflict si din cauza asta “compromis” este numele tau netrecut in buletin? Te temi sa ai o relatie sau te temi sa nu esuezi asa ca mai bine nu faci nimic? Acestea sunt doar cateva din posibilele probleme pe care le poti rezolva facand o mica curatenie de primavara in mintea si in viata ta.
Prima sedinta este de informare si in cadrul acesteia vom identifica problemele cu care te confrunti, unde esti acum si unde vrei sa ajungi. Tot atunci vom face un plan de lucru in etape si vom stabili de comun acord care dintre pachete ti se potriveste.
Pachetul 1 „Curatenia de primavara” contine o serie de 4 sedinte de hipnoza terapeutica.
Durata unei sedinte este de 90 minute. Durata totala a programului: 360 minute
Sedintele se vor desfasura saptamanal, astfel durata programului se intinde pe o perioada de 4 saptamani.
2. CURATENIE GENERALA
Acest pachet ti se adreseaza daca vrei sa sti cum te influenteaza trecutul, mergand pana in vietile anterioare si bagajele karmice cu care ai venit din ele. Pentru ca nu toate cutiile sunt noi, nu toate sunt din aceasta viata, ci unele dintre ele sunt mai vechi chiar decat ai crede. Nu avem o singura viata, iar tu ai mai trait pe aceasta planeta pana acum si cel mai probabil aceasta nu este ultima data cand o sa te nasti aici, asa ca toate acele experiente trecute, se aduna si ele cu bune si rele si se depoziteaza intr-un sipet frumos ornat care zace si el inghesuit pe undeva pe acolo prin debara. Uneori sipetul cu care ai venit este plin cu daruri pe care nu stii de unde le ai, cum ar fi pasiunea pentru arta, sau pentru limba franceza, sau o atractie inexplicabila catre zone de inedite de pe glob. Dar alteori sipetul tau ascunde si lucruri mai putin placute, frici ca cea de apa de exemplu, care nu are nici un sens pentru tine, mai ales ca nu ai avut experiente acvatice neplacute, plati karmice care te influenteaza si te indeamna sa echilibrezi balanta fata de un personaj sau altul. Asa ca atunci cand facem curatenia generala, descoperim si acel cufar vechi si ne uitam in el pentru a sterge praful dinauntru si a putea merge mai departe mai usor si mai fericit.
Bineinteles ca o curatenie nu este curatenie generala decat daca scapam si de panzele de paianjen prinse pe la colturi: frici, dependente, anxietati si sentimente de autosabotare, sunt si ele prinse in unghere unde nu ajunge soarele. Nu se vad imediat, dare ele sunt acolo: frica de a conduce masina, frica de a fi parasit, frica de singuratate, mancatul in exces sau timiditatea sunt doar cateva din posibilele probleme care s-au adaugat acolo de-a lungul timpului si de care trebuie sa scapi pentru ca nu-i asa, nu-ti folosesc la absolut nimic. Ba mai mult, chiar te incurca!
Prima sedinta este de informare si in cadrul acesteia vom identifica problemele cu care te confrunti, unde esti acum si unde vrei sa ajungi. Tot atunci vom face un plan de lucru in etape si vom stabili de comun acord care dintre pachete ti se potriveste.
Pachetul 2 „Curatenia generala” contine o serie de 8 sedinte de hipnoza impartite initial astfel: 4 sedinte de regresie in vieti anterioare + 4 sedinte de hipnoza terapeutica, dar numarul acestora poate varia in functie de situatia ta concreta si cu scopul urmarit.
Durata unei sedinte este de 90 minute. Durata totala a programului: 810 minute.
Sedintele se vor desfasura saptamanal, astfel durata programului se intinde pe o perioada de 9 saptamani (2 luni si o saptamana)
3. RENOVARE!
Uneori situatiile sunt mai complicate si o simpla curatenie nu este de ajuns, mai ales atunci cand ai inceput sa arunci (pardon, sa „depozitezi”) cutiile si prin casa, deoarece debaraua ta nu mai este de mult timp functionala, iar acum ti-ai transformat toata casa intr-o debara dezordonata plina de… nici tu nu mai stii ce mai este pe acolo.
In aceste situatii, daca tot te-ai apucat de treaba este bine sa aranjezi totul de la inceput. O sa vrei sa scoti totul afara, sa arunci ce nu-ti mai trebuie si sa pastrezi doar ce este cu adevarat important pentru tine. Intr-un fel este ca si cum te-ai muta intr-o casa noua sau te-ai naste din nou: poti sa aranjezi totul asa cum doresti de la bun inceput.
Acest program este COMPLET si se ocupa de tot: traume din vieti anterioare si cum iti influenteaza ele prezentul, depasirea fricilor si a blocajelor emotionale, sedinte de dezvoltare personala pentru a-ti gasi acel „ceva” care te reprezinta si pe care vrei sa-l arati tuturor. Iti place pictura? Acum esti in fata unei panze albe pe care poti desena ce-ti doresti!
Prima sedinta este de informare si in cadrul acesteia vom identifica problemele cu care te confrunti, unde esti acum si unde vrei sa ajungi. Tot atunci vom face un plan de lucru in etape si vom stabili de comun acord care dintre pachete ti se potriveste.
Pachetul 3 „Renovare!” contine o serie de 12 sedinte de hipnoza impartite astfel: 4 sedinte de regresie in vieti anterioare + 4 sedinte de hipnoza terapeutica + 4 sedinte de hipnoza pentru dezvoltare personala.
Durata unei sedinte este de 90 minute. Durata totala a programului: 1.170 minute.
Sedintele se vor desfasura saptamanal, astfel durata programului se intinde pe o perioada de 13 saptamani (3 luni si o saptamana)
Dupa ce te-ai hotarat care pachet este cel mai potrivit pentru tine, te poti intoarce aici pentru a stabili o programare si data de incepere a programului.
[bookly-form hide=”categories,services,date,week_days,time_range”] https://www.evolutiespirituala.ro/program-combinat-hipnoza-terapeutica-regresie-si-dezvoltare-personala/?feed_id=72645&_unique_id=64c7e1969ee98
Lansam un nou program de terapie care consta in sedinte de terapie la distanta cu durata de 45 de minute. Va puteti inscrie la program achizitionand abonamentul lunar, in valoare de 100 de lei (pentru o sedinta lunara de terapie).
Abonamentul are 50% Reducere fata de costul normal al unei sedinte de terapie, care este 200 de lei per sedinta.
Locurile pentru acest program sunt limitate. Daca doriti sa va inscrieti o puteti face pana la limita a 20 de locuri.
Puteti opta pentru o sedinta lunar, doua (bi-lunar) sau patru (saptamanal).
Va puteti dezabona oricand de la programul de terapie.
Terapia este efecuata de Anca si Catalin Bogdan, Terapeuti Acreditati International.
Terapia se efectueaza prin tehnicile A-Ouverta Mannas©, Reiki sau alte tehnici, potrivite de la caz la caz.
A-Ouverta Mannas© – Sistem Energetic de Vindecare Spirituala, Acreditat International – IPHM.
Fondatori Sistem: Anca Bogdan & Catalin Bogdan
Fondatori al Sistemelor Energetice Karanna©
Puteti citi Testimoniale despre activitatea noastra, AICI.
Stati intinsi pe spate – cine doreste poate sta in “lotus”, sau asezat, pe scaun, conditia ce trebuie respectata este coloana vertebrala sa fie cat mai dreapta, dar in acelasi timp relaxata, picioarele putin desfacute, bratele pe langa corp cu palmele in sus.
NOTA – IMPORTANT!: terapia se efectueaza la fel de eficient indiferent daca aveti sau nu timp sa stati in liniste in timpul emiterii, asa cum am exemplificat mai sus, pentru a primi constient emisia.
Cum calculati data emisiei: emisia se va efectua in aceeasi zi in care ati facut comanda, respectiv ziua in care ati primit email de confirmare a platii comenzii. Acest email va vine automat daca platiti cu cardul online sau in cateva zile daca platiti prin transfer bancar.
De ex: daca ati platit luni, 25 ian, emisia va avea loc in aceeasi zi, la ora 21:30 ora Romaniei. Dupa 30 de zile veti primi un email automat de instiintare a crearii unei comenzi pentru achitarea terapiei din luna respectiva. Dupa ce achitati comanda, in aceeasi zi, veti avea terapia. Daca intarziati cu plata, programul se decaleaza conform platii dvs.
Daca selectati terapie 2 sau 4 pe luna, adica una la 2 saptamani sau una saptamanal, atunci din ziua platii, in care veti avea prima emisie, in 2 saptamani sau saptamanal in aceeasi zi a saptamanii veti avea urmatoarele emisii programate automat. De asemeni, daca intarziati cu plata, programul se decaleaza conform platii dvs.
NU ESTE NEVOIE SA FACETI DVS PROGRAMARILE, ACESTEA DERULANDU-SE IN MOD AUTOMAT, dar daca totusi doriti sa faceti dvs personal programarile, pentru sedintele de terapie din cadrul abonamentului, o puteti face utilizand formularul de pe site:
VREAU SA IMI PROGRAMEZ SINGUR SEDINTELE DE TERAPIE
NOTA : In cazul in care nu faceti programari personal, vom utiliza din oficiu pre-programarile conform celor enuntate mai sus. O sedinta neprogramata de dvs nu este o sedinta care nu a avut loc, ci este o sedinta care s-a derulat in sistem automat.

Este un sistem de Evolutie Spirituala prin intermediul careia se poate accesa Sursa, Dumnezeu UNUL. Simbolurile Reiki sunt chei de activare a diferitelor planuri vibrationale si sunt cai de acces si reconectare cu Energia Universala. Exista mai multe sisteme energetice, fiecare conectand operatorul la aceeasi UNICA Sursa, prin metode diferite.
Mikao Usui s-a născut la data de 18 august 1865 în satul Taniai (numit acum Miyama cho) în regiunea Yamagata aparținând Prefecturii Gifu în Japonia. Primul său nume a fost Mikao, iar alte nume sub care a fost cunoscut sunt Gyoho sau Kyoho. Strămoșul său este Toshitane Chiba, un vestit samurai războinic din anul 1500. În 1551,Toshitane Chiba cucerește localitatea Usui și, ulterior, toți membrii de familie dobândesc acest nume.
Numele tatălui lui Usui era Uzaemon, iar mama sa se trăgea din familia Kawai. În Miyamo cho, numele său este inscripționat pe o mare poartă torii, pe un altar Amataka, o localitate învecinată cu locul unde s-a născut,loc unde Usui a fost o singură dată. Frații lui Usui au donat piatra cu inscripția, în aprilie 1923. Frații lui Mikao Usui, Sanya și Kuniji, au devenit unul medic iar celalalt polițist. A avut, de asemenea, o soră, Tsuru.
Usui a fost căsătorit cu Sadako Suzuki, cu care a avut un băiat și o fată, Fuji respectiv Toshiko. Fuji (1908 – 1946) a predat la Universitatea din Tokyo dar, fiica sa Toshiko a avut o viață scurtă, murind la vârsta de 22 de ani, în anul 1935. Cenușa întregii familii se află la Templul Saihoji din Tokyo. Din puținele lucruri care se cunosc, în special privind copilăria lui Usui, se știe că acesta a fost instruit într-un templu budist, unde s-a dovedit a fi un elev sârguincios și care a muncit din greu. Ca adult a călătorit în multe țări din Europa și China desăvârșindu-și studiile. A studiat foarte mult medicină, religie buddistă, creștină, psihologie și Taoism.
Mikao Usui a fost cel care a căutat originile metodelor de vindecare pe care le aplicau Iisus și Buddha, regăsindu-le în rămășițele cultului antic a lui Shiva, în învățăturile esoterice din India. Pe când era rector al Universității Doshisha, din Kyoto,dar și preot creștin, Mikao Usui fiind rugat de studenții săi să le arate metodele prin care vindeca Iisus, a demarat o cercetare ce a durat zece ani pentru a descoperi și învăța aceste tehnici.
Când autoritățile din Japonia i-au spus că despre aceste vindecări nu se vorbește prea mult și cu atât mai puțin sunt cunoscute, Usui a căutat informația în budism. Sunt asemănări izbitoare între viața lui Buddha în India (Gautama Sigghartha, 620 – 543 î.Hr.) și viața lui Iisus. Călugării budiști i-au spus că vechea tehnică de vindecare spirituală s-a pierdut și că singura cale de a te apropia de ea era abordarea învățăturii budiste, Calea Iluminării.
Negăsind răspunsurile dorite, Mikao Usui a călătorit în Statele Unite, unde a locuit timp de șapte ani. Când nu a obținut alte raspunsuri din partea creștinilor de acolo, a intrat la Chicago Divinity School, din Chicago. Se spune că și-a susținut doctoratul acolo, studiind istoria comparată a religiilor și a filozofiilor.
A mai învățat acolo și sanscrita, veche limbă cultă din India și Tibet. Dar Usui tot nu a găsit răspunsul pe care îl căuta, referitor la tehnica de vindecare. Nu mai există alte informații referitoare la Mikao Usui în calitate de creștin sau preot, ci numai ca budist care, după ce s-a întors în Japonia, s-a stabilit într-o mânăstire zen.Aici a descoperit texte care descriau tehnica de vindecare, și pe care le poate citi acum în sanscrită, în original.
Materialele nu includeau, totuși, informații despre cum să activezi energia ca să o folosești. Ascunderea acestor informații în Sutreera intenționată, pentru a le ține departe de cei care nu erau pregatiți să cunoască și să folosească niște materiale atât de puternice. Hawayo Takata descrie astfel această stare de lucruri: ” A început să studieze sanscrita, iar,când, după eforturi susținute, a reușit să o stăpânească, a descoperit formula. Simplu ca bună ziua. Nimic dificil, totul era foarte simplu. Cum doi și cu doi fac patru… Și și-a spus: „Ei bine, am găsit. Acum trebuie să interpretez toate astea, pentru că au fost scrise cu 2500 de ani în urmă. Trebuie să testez totul”.
Testul a constat dintr-o perioadă de douăzeci și una de zile de meditație, post și rugăciune pe Muntele Koriyama, în Japonia. După ce a ales locul de meditație, și-a așezat în față douazeci și una de pietre ca să marcheze timpul aruncând una pe zi. În ultima zi a incercării sale, în întunericul de dinaintea zorilor, Usui a văzut o sferă de lumină venind către el.
Primul impuls a fost să fugă, apoi s-a gândit mai bine. A decis să accepte orice ar urma ca răspuns la meditația facută, chiar dacă răspunsul ar insemna moartea lui. Lumina l-a izbit în al treilea ochi și a rămas inconștient o vreme. Pe urmă a văzut „milioane și milioane de sfere multicolore”, apoi simbolul Reiki, ca și cum ar fi fost proiectat pe un ecran. Și a văzut toate simbolurile Reiki, a primit informații despre modul în care fiecare este utilizat pentru activarea energiei vindecătoare. Era primul acordaj Reiki, redescoperirea unei tehnici străvechi. Mikao Usui a plecat de pe Muntele Koriyama știind să vindece asa cum o făcuseră Buddha și Iisus.
Coborând pe coasta muntelui a trăit ceea ce cunoaștem azi ca fiind cele patru miracole. Mai întâi, și-a scrântit degetul de la picior și, în mod instinctiv, și-a pus palmele pe el. Mâinile lui au devenit fierbinți și degetul s-a vindecat. Pe urmă a ajuns la un han pentru pelerini, aflat la poalele muntelui. A cerut un meniu complet, un lucru nu tocmai înțelept după douazeci și una de zile de post, dar a mâncat fără să aibă probleme. Apoi, pe femeia care servea la mese o dureau dinții, iar când și-a pus palmele pe fața ei i-a alungat durerea. Când s-a întors la mânăstire și i s-a spus că starețul zăcea la pat din cauza unei crize de artrită l-a vindecat și pe călugăr.
Usui a botezat Reiki energia vindecătoare, ceea ce înseamnă energia universală a vieții, apoi a plecat să aplice ceea ce știa în suburbiile orașului Kyoto. Mai mulți ani a trăit tratându-i pe săracii din mahala. După cultura și etica vremii, oamenii cu diformități, cu membre lipsă sau cu alte boli evidente erau suportați de comunitate ca cerșetori. După ce vindeca o astfel de persoană, el o ruga să înceapă o viață nouă, dar a descoperit că se întorceau mereu la el. Văzând că oamenii pe care-i considera vindecați în loc să înceapă o viață nouă, muncind cinstit, cerșeau în continuare, s-a descurajat și a părăsit mahalalele. Ba chiar și cei vindecați erau supărați deoarece, odată vindecați și cu semnele bolilor dispărute, nu mai puteau să cerșească și trebuiau să muncească.
Experința avută de Usui în mahalale este utilizată ca justificare pentru prețurile mari cerute azi pentru cursurile Reiki, pe ideea că oamenii nu apreciază lucrurile pentru care nu plătesc. Dar eșecul lui Usui se datora, poate, faptului că el vindeca numai trupurile, nu și mintea și spiritul. Docrina budistă ignoră vindecarea trupului, afirmând că numai vindecarea spirituală duce pe calea iluminării.
Mikao Usui a început un lung pelerinaj, ducând cu el Reiki prin toată Japonia, ținând cursuri. În acest fel l-a întâlnit pe Chujiro Hayashi, ofițer de marină în retragere. Hayashi a devenit maestru Reiki în 1925, la patruzeci și șapte de ani, devenind succesorul lui Mikao Usui. Dupa moartea acestuia Chujiro Hayashi a pregătit un număr de practicanți, atât bărbați cât și femei, inclusiv șaisprezece maeștrii.
Și-a deschis o clinica în Tokio, unde terapeuții lucrau în grup pe pacienți, aceștia și locuind în clinică pe parcursul acelei perioade de terapie. Terapeuții Reki se deplasau și acasă la cei care nu puteau veni la clinica. În clinica Shina No Machi, a lui Chujiro Hayashi, a ajuns Hawayo Takata în 1935.
Este un sistem simplu, bazat pe utilizarea anumitor simboluri – chei de activare pentru conectarea cu Sursa – D-zeu UNUL. Procedeele conectarii la Sursa sunt relativ simple si usor de aplicat, iar efectele nu se lasa intarziate. Va puteti vindeca sufletul, mintea si corpul cu ajutorul acestui sistem energetic inventat de Mikao Usui si denumit Usui Shiki Reiki Ryoho. Sistemul Reiki s-a dezvoltat si diversificat in timp, ajungand in prezent sa determine aparitia si a altor sisteme Reiki, cum ar fi Karuna Ki Reiki, Shamballa Reiki, etc…
Initierea Reiki este un ritual prin care practicantul este racordat la Sursa, D-zeu UNUL. Este un ritual energetic si consta in principal din implementarea simbolurilor Reiki in chakrele initiatului si la baza coloanei, curatarea aurei si a chakrelor si reconectarea cu Sursa. De asemeni, inainte de initiere, Maestrul trebuie sa ceara acordul divin pentru initiere.
Este posibil ca, dupa initiere, sa apara asa numita „Criza de Vindecare”. In fapt, in cele mai multe cazuri ar trebui sa apara criza de vindecare, daca initierea a fost facuta cu Acord Divin si daca Maestrul a reusit sa implementeze cu succes initierea.De notat totusi ca, in cazul in care viitorul initiat are deja un nivel vibratoriu ridicat, inainte de initiere si are o buna conexie personala anterioara initierii, cu Sursa, criza de vindecara nu va aparea sau va avea efecte minore, in comparatie cu alte situatii. In orice caz, o initiere sau o reinitere in Trup este de dorit pentru marirea fluxului energetic al persoanei si pentru acces la informatia energetica a Akashei Universale.
ATENTIE! Dorim sa precizam urmatorul aspect : daca nivelul vibratoriu si cerul de intrupare al Maestrului este inferior celui al viitorului initiat in Trup, initierea nu va produce efecte energetice si /sau de natura spirituala, deoarece un spirit mai putin experimentat si / sau mai putin „vechi” nu are pur si simplu forta necesara pentru a crea un impact energetic semnificativ asupra unui spirit cu varsta astrala mare. Nu este permis si nu este nici posibil. In consecinta, va sfatuim sa va alegeti cu atentie Maestrii, mai ales in situatia in care simtiti /stiti ca sunteti spirite batrane.
Atentie, nu puteti utiliza simbolurile Reiki fara o initiere efectuata de catre un Reiki Master – Teacher, pentru ca nu sunteti acordati cu energia Reiki. Exista si exceptii, foarte rar intalnite, dar aceste exceptii sunt in fapt Spirite cu varsta astala foarte mare, care au primit intr-o forma sau alta aceste acordaje, in alte vieti sau in Spirit. In orice caz, Calea Reconectarii Divine necesita o reactivare a initierilor din Spirit, dupa reincarnare, astfel incat, chiar daca faceti parte din categoria initiatilor in Spirit, pentru a functiona la capacitate maxima, este necesara de cele mai multe ori, reinitierea in Trup.
Sistemul Usui Shiki Reiki Ryoho este constituit pe 4 nivele / grade, astfel:
Gradul I Practicant
Gradul II Practicant
Gradul III Practicant
Gradul IV Master Teacher







Karuna Ki este un sistem Reiki care utilizeaza Energia Compasiunii (karuna=compasiune) prin diverse tehnici, meditaţii şi simboluri. Sistemul are radacini comune cu Sai Baba Reiki, Tera Mai Reiki, Karuna Reiki, foloseşte aceleaşi simboluri, dar sub o alta forma.
Spre deosebire de Karuna Reiki nu este o marca inregistrata, a ramas un sistem deschis.
Se urmareşte identificarea cu Compasiunea, vibraţia acestei stari psihice fiind benefica atat pentru sanatatea fiecaruia, cat şi pentru atingerea pe cele mai bune cai a scopurilor propuse. Este şi motivul pentru care sistemul ofera o legatura deosebita cu zeiţa Qwan Yin, zeiţa milosteniei, a compasiunii. Se poate spune ca la baza tuturor sistemelor Karuna se afla Kathleen Ann Milner.
Kathleen Ann Milner: iniţiata in Reiki I şi II din anul 1983, a devenit maestra Reiki Usui in 1989. Pe parcursul unei meditaţii, o fiinţa spirituala superioara, iniţial considerata a fi Sai Baba, a iniţiat-o pe ea şi pe Marcy Miller in simbolul Zonar. Ulterior, in mai 1991, aceeaşi fiinţa superioara i-a transmis simbolul Harth şi modalitatea de a face iniţierile, ca şi sugestia de a numi Tera Mai Reiki noul sistem.
Conform ghidului lui Kathleen, Reiki este numai una dintre razele vindecatoare, aceea a Pamantului, şi i-a prezentat celelalte raze, a Apei (Sophi-El), a Focului (Sakara) şi a Aerului (Angeliclight)
Vincent P. Amador a dezvoltat tehnici de utilizare a energiei Karuna şi a simbolurilor Karuna, ca şi tehnici de meditaţie, pe care le-a grupat in sistemul Karuna Ki, sistemul sau fiind o „cale a compasiunii”, nu „acţiunea compasiunii”, aşa cum se defineşte Karuna Reiki, sistemul lui William Lee Rand (http://www.reiki.org).
Maestrul Amador pune accentul şi in acest sistem, ca şi in predarea şi utilizarea Reiki Usui, pe simplitate şi intuiţie.

























We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:
You can read about our cookies and privacy settings in detail on our Privacy Policy Page.
Termeni si Conditii