971303 521288341260425 852968467 n

INTERVIU DAVID WILCOCK-INTERVENTIA DIVINA

 
aliens
 
Nota: Personal nu il agreez foarte tare pe David Wilcock dar in acest interviu spune niste adevaruri de luat in seama.



Posted on May 29, 2012 


David Wilcock a vorbit timp de 2 ore în emisiunea “Coat to Coast AM” la un post de radio american, având ca subiect intervenţia divină, aici pe Pământ, a extratereştrilor benefici, şi viitorul de aur al omenirii. Wilcock aminteşte că Războiul Rece între SUA şi URSS s-a încheiat atunci când politicienii au constatat că niciuna dintre focoasele nucleare ale celor două super-puteri mondiale nu mai erau funcţionale, ele fiind inactivate şi anihilate, rând pe rând, de către OZN-uri, de-a lungul anilor. Spre exemplu, chiar şi rachetele nucleare care erau deja lansate au fost neutralizate cu anumite raze misterioase ce erau emise de OZN-uri care apareau imediat lângă ele, iar apoi aceste bombe cădeau inerte la sol, ca nişte bucăţi de metal obişnuite, fără nicio urmă de radioactivitate! El mai spune că misiunea Apollo 13 a fost similar “defectată” pentru că, de fapt, avea încărcătură nucleară ce era destinată să ajungă pe Lună, iar extratereştrii nu doreau ca Luna să fie poluată cu radioactivitate.


David afirmă că în aceste zile, pe partea mereu ascunsă a Lunii este o activitate (extraterestră) non-stop, exact ca întrun mare aeroport internaţional… unde sute de nave cosmice sunt parcate, sau vin şi pleacă în mod continuu. David vorbeşte în acest interviu despre intervenţia extratereştrilor benefici care continuă şi astăzi, ei contracarând orice efort al Puterilor Ascunse de a începe un al treilea război mondial. Această interferenţă, acest ajutor binevenit, face parte dintro mişcare organizată prin care pe Pământ se va instaura o nouă şi adevărată Epocă de Aur. El subliniază însă că aceşti extratereştri acţionează mereu după o primă directivă galactică, şi anume aceea de a nu se amesteca în treburile interne ale planetei decât atunci când este absolut necesar (adică atunci când, spre exemplu, pericolul nuclear este iminent). Conform afirmaţiilor lui Wilcock, aceste nave extraterestre binevoitoare acţionează contracarând eforturile unui grup malefic de pe Pământ numic Cabala (Illuminati, etc) care a plănuit instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. 


Există deja dovezi ştiinţifice evidente care arată că în urmă cu 13.000 de ani s-au înregistrat numeroase explozii atomice în zona marilor lacuri din America, ceea ce a determinat prăbuşirea crustei Pământului din acea zonă, ducând la destabilizarea planetei şi la scufundarea Atlantidei (care era o colonie extraterestră). Wicock spune că semnase un contract cu o reţea de televiziune din SUA prin care urma să realizeze un documentar despre subiectul “Atlantida – o colonie extraterestră”, dar acest contract a fost anulat în ultimul moment datorită faptului că băncile care urmau să acorde împrumuturile de bani necesari finanţării filmului, nu au fost de acord ca o astfel de idee să fie popularizată! 


În lumina acestor noi informaţii, devine limpede că acest ciclu solar de 26.000 de ani nu mai poate fi făcut răspunzător pentru dezastrele de pe Pământ. Să ne amintim că în celebra lucrare hindusă Mahabharata, se vorbeşte despre “care de foc” mai strălucitoare de 1.000 de ori decât Soarele, şi despre maşini zburătoare! Aşadar, dezastrul de atunci nu a avut deloc cauze naturale, aşa cum suntem astăzi forţaţi să gândim! Ca o paranteză, Wilcock afirmă că extratereştrii care se aflau pe Atlantida aveau un craniu mai mare decât al oamenilor (resturi de astfel de cranii uriaşe, mai alungite, se găsesc în multe locuri de pe glob, dar sunt catalogate ca fiind “erori genetice”). 


Atlantida era o mare insulă înconjurată de ape (după cum scria şi Platon), iar cercetatori independenţi din zilele nostre au identificat-o ca fiind de fapt Antarctica, care pe atunci nu se afla la Polul Sud, şi beneficia de o climă temperată. O altă civilizaţie se afla pe teritoriul de astăzi al Siberiei, care în acelaşi mod avea o altă climă, mai propice vieţii. Conflictul de atunci a fost declanşat de cei din Atlantida, care erau ceva mai agresivi, aruncând în “joc” cele mai distrugătoare arme ale lor. Astfel, mişcarile tectonice declanşate au generat inundaţii de proporţii uriaşe pe tot cuprinsul globului, Atlantida a migrat spre Polul Sud unde apa a îngheţat formând calota glaciară a Antarcticii, iar Siberia a înghetat similar, foarte rapid (să ne amintim că în Siberia a fost descoperit recent un mamut congelat care avea în gură ierburi congelate – practic s-a determinat că în curs de numai 3 minute temperatura a scazut cu 30 de grade).

bigufo



Odată ce au descoperit acest teribil secret, cei din Cabala criminală au început să-şi facă planul de a repeta şi ei acelaşi scenariu, dar protejându-se în baze subterane şi submarine pe care au început să le construiască ajutaţi de “prietenii” lor, extratereştrii “micii cenuşii” şi reptilieni. Acesta este deci motivul pentru care există atât de multe baze subterane în toată lumea. Dar, odată cu distrugerea primelor baze subterane de către extratereştrii benefici, aceşti criminali (Illuminati) au văzut că infailibilele lor adăposturi, care erau proiectate să reziste la orice urgie s-ar fi declanşat la suprafaţa Pământului, nu mai pot fi folosite, astfel încât planul lor a suferit anumite modificări. Wilcock afirmă că aceşti manipulatori macabri ai evenimentelor de pe această planetă caută în prezent modalităţile de a face ca pe continentul american să se instaureze un haos general urmat de o violenţă dusă la extrem, pentru a obţine astfel “justificarea” instaurării Noii Ordini Mondiale, care este de fapt un fascism deghizat. 


Toate aceste dezvăluiri fac să se clatine visul colectiv orchestrat din umbră cu mare dibăcie de Cabala criminală pentru a “adormi” continuu imensa majoritate a oamenilor de pe Pământ, care în simplitatea lor cred că lumea în care trăim este o lume bună! Wilcock descrie această situaţie ca fiind “efectul de turmă”: deşi se ştie că lupul dă ocoale turmei de oi, niciuna dintre ele nu vrea să se uite la lup, nimeni nu vrea să recunoască că acest “lup” este pregătit să atace turma de “oi”. Acest comportament este foarte bine înrădăcinat în mentalitatea “de turmă” a oamenilor din ziua de azi, datorită numeroaselor programe de “spălare pe creier” la care suntem supuşi zi de zi, şi care sunt implementate prin mass-media, prin educaţia şcolară, şi în general prin paradigma la care suntem forţaţi să aderăm încă de mici copii. Acesta este motivul pentru care majoritatea celor care află de aceste lucruri îngrozitoare aleg (fără să îşi dea seama de această alegere) să respingă toate astea, spunând că nu poate fi adevărat. Este de fapt un răspuns disociativ (din punct de vedere psihologic), un comportament automat care a fost “implantat” de foarte mult timp în conştiinţa lor, şi pe care ei nici nu-l mai conştientizează: practic, ei reacţionează ca nişte roboţi vii. 


Una dintre simptomele acestui “implant” psihologic este ca de îndată ce aud astfel de adevăruri, ei devin brusc foarte obosiţi, în mod efectiv. Ei cu adevărat pierd foarte multă energie atunci când încearcă (inconştient) să asimileze acest fel de informaţii, iar rezultatul eşecului lor este acela că ei atacă mesagerul. Aceasta este tot o reacţie “programată” în psihicul lor. Vor încerca să găsească un motiv de a ridiculiza aceste informaţii împreună cu mesagerul lor. Dovada că acest comportament este unul implantat, este faptul că de îndată ce subiectul încetează să se mai gândească la informaţiile deranjante, totul revine brusc, ca prin minune, la normal: omul este din nou plin de energie! 


Atunci când aflam lucruri noi, fiecare avem tendinţa naturală de a le “îngloba”, de a le “cuprinde” în sfera conştiinţei noastre. În mod normal, printro detaşare profundă, oricine poate face asta. Dar dacă, datorită unor programări psihice subconştiente, omul întâmpină o barieră sub forma unei reacţii psihice de respingere, atunci efortul de a “cuprinde” informaţia este sortit eşecului: cu cât încearcă mai mult, cu atât el devine mai obosit, pierzând energie mentală. “Reparaţia” în acest caz nu poate fi decât o acceptare conştientă, prin detaşare, a informaţiei “buclucaşe”. 


Motivul pentru care majoritatea oamenilor nu acceptă astfel de adevăruri este că ei nu conştientizează deloc cine sunt ei cu adevărat. Astfel, ei se lasă în continuare “gândiţi” de visul colectiv la care participă, neavând o bază solidă pe care îşi trăiesc viaţa. Odată cu descoperirea faptului că fiecare dintre noi suntem de fapt o scânteie divină, o mică parte din Dumnezeu, face ca să se dărâme tot acest eşafodaj al manipulării la care am fost supuşi de la naşterea în această lume. Oamenii nici macăr nu pot să gândească la o soluţie pentru a contracara acţiunile criminale de genocid planificat pe care Cabala îl pune acum în aplicare. Ei sunt programaţi psihic să nu poată gândi în acest fel, întocmai ca în cazul unei hipnoze. Numai că aici este vorba de o hipnoză abil pusă în scenă prin intermediul mass-mediei de propagandă, aservită Cabalei criminale. 


Desigur că nu ne putem aştepta de la marile concerne mass-media şi de la marii producători de filme ca să îşi schimbe dintro dată modul de a ne educa: ar fi prea frumos ca să vedem filme pozitive, care ne învaţă cum să ne putem educa singuri, cum să reacţionăm constructiv (şi nu distructiv), cum să fim fericiţi cu adevărat… Unul din scopurile principale ale Cabalei, pe care îl urmăresc de câteva sute de ani, este acela de a instaura religia Luciferică pe întreg Pământul. Mulţi dintre membrii Illuminati şi ai francmasoneriei, cred sincer că Lucifer este cel bun, iar creştinismul nu este decât o înrobire a omului. În definitiv, fiecare e liber să creadă ce vrea, chiar şi faptul că Luna e făcută din brânză dulce! Realitatea este că marea majoritate a membrilor francmasoneriei habar nu au cui se închină, habar nu au cine este cu adevărat acest Lucifer. Ei sunt de fapt păcăliţi şi abil manipulaţi de către conducătorii lor care preferă să rămână ascunşi publicului. Conducătorii acestui grup criminal interacţioneză în mod direct şi deschis cu multe specii de extratereştri. Ei ştiu că toate eforturile lor de a începe un nou război mondial le sunt sabotate cu persverenţă şi eficienţă de anumiţi extratereştri benefici care sunt tot oameni, care se aseamănă foarte mult cu noi, şi care sunt – de fapt – rudele noastre îndepărtate. 


Conducătorii Cabalei ştiu de mult că specia umană de pe Pământ este rezultatul implicării diverselor civilizaţii extraterestre la nivel de genetică umană. Practic, specia umană de pe Terra a fost ţinta a numeroase intervenţii genetice, de-a lungul timpului, realizate de diverse civilizaţii extraterestre, încă de acum 200.000 de ani. Mai mult, aceşti conducători malefici dispun de mult timp de anumite portaluri energetice speciale (“stargate”) care le permit să plece oricând de pe Pământ, teleportîndu-se instantaneu în alte locuri din Univers. Din acest motiv, şi datorită faptului că ei interacţionează de foarte mult timp cu diverse specii extraterestre, ei nici măcar nu mai simt că Pământul este casa lor, şi sunt gata să plece de aici oricând, fără regrete. El spune că acest conflict între extratereştrii benefici şi Cabala criminală va creşte continuu pe măsură ce planeta noastră face tranziţia spre o nouă eră de aur, aşa cum a fost anunţat în diverse profeţii de pe tot cuprinsul globului. 


Totuşi, David spune că aceste profeţii au fost în mod inteligent exprimate prin cuvinte care să păcălească pe cei malefici şi să-i facă să creadă că această traziţie va fi una violentă, dezastruoasă, pentru a-i menţine întro stare de frică, astfel distrăgându-i de la ceea ce se petrece cu adevărat. Bazându-se pe cercetările sale, Wilcock a explicat că această trecere în noua eră de aur nu este doar o schimbare instantanee, peste noapte, ci necesită o evoluţie spirituală. Prin această ascensiune spirituală, rasa umana va avea acces la o înţelegere superioară a rolului său în acest Univers privit ca întreg. Wilcock şi-a exprimat optimismul în legătură cu faptul că această evoluţie spirituală a rasei umane, împreună cu ajutorul extratereştrilor benefici, va creea condiţiile ca grupul Luciferic al Cabalei criminale să fie înfrânt. Aceste transformări spirituale necesare sunt acum în plină desfăşurare. Fiecare om de pe planetă are la dispoziţie tot ce-i este necesar pentru a se pregăti aşa cum trebuie. Fiecare va face tranziţia numai atunci când este pe deplin pregătit. Desigur, această evoluţie nu este obligatorie. Fiecare dintre noi avem un cuvânt de spus în această privinţă. Dacă ne place aşa cum suntem acum, dacă ne place în starea (deplorabilă) în care suntem acum, dacă nu suntem dispuşi să ne schimbăm, dacă suntem prea leneşi să facem eforturile necesare, atunci nu se va schimba nimic, iar alegerea noastră va fi respectată. Vom rămâne la fel. Dar dacă însă vom găsi resursele interioare necesare, dacă vrem să avem o viaţă mai bună, mai împlinită, dacă vrem abundenţă şi fericire, atunci este necesar să evoluăm spiritual. Iar ca rezultat, viaţa noastră se va schimba radical, până la cote care acum sunt deocamdată inimaginabile. 


Beneficiile acestei evoluţii spirituale sunt enorme: vom putea să călătorim în galaxie, să ne vizităm rudele de pe alte planete, vom putea să comunicăm telepatic, să manifestăm diverse obiecte prin puterea voinţei… practic va fi “un nou cer şi un nou pământ” pentru noi! Wilcock menţionează numele unui cercetator, Harold Aspden, care a reuşit să demonstreze prin anumite ecuaţii matematice (pornind de la ecuaţiile lui Maxwell din fizica cuantică), că “urma” lăsată de spaţiile dimensionale superioare trebuie să se afle în domeniul de frecvenţă al microundelor. El a găsit astfel anumite numere specifice care ar trebui să constituie “urmele” în lumea noastră fizică a acestor Universuri superioare. 


Conform acestui cercetător, dimensiunile superioare chiar există, şi ele “emit” anumite frecvenţe pe care noi în această lume fizica le putem măsura şi detecta cu tehnologia de care dispunem, iar noi ca oameni chiar putem să trăim în aceste dimensiuni superioare! El a fost apoi uluit de descoperirile unui alt cercetător, astrofizician, William Tifft, care a reuşit să detecteze prin măsurători directe, concrete, în spaţiul cosmic, exact aceste frecvenţe de vibraţie aflate în domeniul microundelor! Dar cel mai interesant este faptul că aceste frecvenţe specifice, îşi au originea în centrul galaxiei, şi se pliază sub formă de straturi concentrice, ca foile de ceapă, miezul având frecvenţa cea mai mare, iar periferia – frecvenţa cea mai mică (să ne amintim că sistemul nostru solar se află undeva la periferia Caii Lactee). Aceste frecvenţe sunt un fel de “semnătură” specifică acelui spaţiu din Univers. Interesant este că fiecare stea din galaxie are o astfel de semnătură, care este deci o anumită frecvenţă bine determinată matematic. Această “semnătură” nu poate avea orice valoare, ci doar acea valoare specifică care denotă ce fel de spaţiu dimensional “hrăneşte” acea stea. William Tifft a constatat că aceste “zone” specifice de frecvenţă nu sunt fixe, ci ele expansionează treptat spre marginile galaxiei. Să ne amintim şi de faptul că alţi cercetători independenţi au găsit în probele, fotografiile şi măsurătorile furnizate de NASA că toate celelalte planete din sistemul nostru solar suferă de acelaşi tip de creştere a temperaturii generale, acelaşi tip de intensificare a activităţii pe suprafaţa planetelor, ca şi Pământul. Aşadar, iată cum, pe baza unor măsurători cu tehnologie de care dispunem astăzi, se demonstrează că procesul de evoluţie spre o dimensiune superioară a sistemului nostru solar este real şi detectabil! 


Wilcock mai aminteşte în acest interviu despre scrierile hinduse care, după ce fac o descriere a unor dezastre spre care se îndreaptă lumea, apoi amintesc de sosirea aici a aşa-numitului Kalki Distrugătorul, o fiinţă din dimensiunile superioare, cu puteri supraumane (telekinezie, puteri incredibile), şi care va distruge toate forţele negative de pe Pământ, instaurând Epoca de Aur! De asemenea, David afirmă că aceste schimbări profunde pe care oamenii le aşteaptă, trebuie să înceapa de la ei înşişi: fiecare om trebuie să-şi asume în mod conştient şi responsabil propria evoluţie spirituală, pentru că această trecere întro dimensiune superioară nu se face fără un efort personal. Este vorba despre o evoluţie la un grad mai mare de “uman”, anume acele caracteristici care definesc în mod unic “a fi uman”, în tot acest Univers plin de o varietate uluitoare de forme de viaţă.




Sursa: AIM este http://aim.edu.tc

Vaccinuri contaminate


hitler+vaccine
Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producatoare pot să ne ucida

Victimele epidemiilor din ultimele decenii au depăşit numărul victimelor celui de-al doilea război mondial

În spatele mediatizarii deşănţate a vaccinurilor se ascunde un adevăr înspăimântător: niciunul dintre vaccinurile existente la ora actuală, pentru niciuna dintre boli, nu este cu adevărat eficient. Nu s-a demonstrat ştiinţific eficienţa vaccinurilor, ci din contră, s-a demonstrat că ele sunt foarte periculoase, transmitând un numar mare de virusuri şi generând veritabile epidemii. În plus, substantele care fac parte din vaccinuri, precum mercurul şi aluminiul, pot produce autism, Alzeheimer, cancer, etc. Prin vaccinare, suntem păcăliţi să plătim bani grei şi să îi îmbogatim chiar pe cei care încearcă astfel să ne ucidă.

Cunoaştem cu toţii teoriile vehiculate în ultimii ani, privitor la existenţa unui numar „prea mare” de oameni pe planetă şi la aşa-zisa insuficienţă a resurselor planetare. Am remarcat cu toţii numărul din ce în ce mai mare de cataclisme mai mult sau mai puţin naturale care au loc în diferite părţi ale lumii. Ar trebui să aruncăm o privire şi asupra unui subiect mai puţin mediatizat – diferitele epidemii ale căror victime, în ultimele decenii, depăşesc numarul celor din al doilea război mondial.

În alte articole publicate pe site-ul nostru am prezentat multe dovezi care arată că „îngrijorarea” anumitor grupări influente internaţionale privind suprapopularea planetei şi diminuarea resurselor naturale au dus la conceperea şi aplicarea unor „măsuri”. Acestea sunt veritabile planuri criminale de reducere a populaţiei planetare la 1 miliard de oameni. Aerosolii, ţânţarii şi vaccinurile sunt pricipalele modalităţi „de luptă” fără oponenţi ale guvernelor cu suprapopularea planetei.

Aerosoli şi ţânţari, mijloace eficiente pentru infectarea cu virusuri

În 1946, viitorul „rege” al produselor farmaceutice, George Merck, a raportat secretarului de război al SUA că a reuşit să transforme în armă biologică toxina extrasă din bacteria Brucella şi să o izoleze într-o formă cristalină indestructibilă, utilizând doar fragmente de ADN. În timpul războiului coreean s-au pulverizat în aer astfel de cristale asupra populaţiei chineze şi coreene. Din acest motiv mulţi veterani din acel război au dezvoltat ulterior scleroza multiplă.

Armata a recunoscut că boala era în corelaţie cu Brucella şi a plătit veteranilor compensaţii. Deşi particulele de Brucella pot ramâne inactive în organism timp de mai multe decenii, acestea pot fi reactivate de vaccinuri. Pentru soldaţii americani vaccinurile au devenit obligatorii din 1911. Pe lânga scleroza multiplă, această bacterie a mai fost asociată cu o varietate de alte boli, incluzând: SIDA, cancerul, diabetul, boala Parkinson, boala Alzheimer şi artrita. În anul 2000, dr. Charles Engel de la Institutul National pentru Sănătate, SUA, a declarat că particulele de Brucella erau probabil răspunzatoare de sindromul oboselii cronice şi de fibromialgie.

În plus faţă de aerosoli, ţânţarii au fost îndelung testaţi ca şi agenţi de dispersie a diferiţilor patogeni. În 1950, Laboratorul de parazitologie Dominion din Belleville, Canada, creştea 100 de milioane de ţânţari pe luna. Au fost apoi trimişi la Universitatea Queens, în Kingston, unde au fost infectaţi cu particulele cristaline infectante.

O epidemie de proporţii de oboseală cronică a fost raportată în 1957 în Punta Gorda, Florida. În săptămâna premergătoare, un influx masiv de ţânţari a fost observat în zona respectivă. Institutul Naţional pentru Sănătate a declarat că 450 de persoane s-au îmbolnăvit de oboseală cronică în decurs de o lună. Multe astfel de teste au fost realizate pe populaţia civilă în ultimii 50 de ani.

După 11 septembrie 2001, toate aeroporturile SUA au trecut sub control militar. Există un proiect denumit „Frunza de trifoi”, care utilizează transportoare aeriene domestice echipate cu cisterne speciale care pulverizează asupra populaţiei civile diferite substanţe chimice.

Vaccinurile sunt metoda cea mai simplă de a îmbolnăvi populaţia

Pentru a trece de bariera de vigilenţă a oricărui om obişnuit, cea mai simplă modalitate care este utilizată şi care chiar ne face co-părtaşi la propria distrugere este aşa-zisa luptă împotriva îmbolnăvirilor, prin… vaccinuri.

Vaccinurile sunt o sursă extraordinară de profit care nu comportă nici un risc pentru companiile farmaceutice, mai ales de când reacţiile adverse post-vaccinale sunt recompensate de guvern – în cazul SUA. Ţinând cont şi de faptul că doar 10% din aceste reacţii adverse sunt raportate, această afacere – vaccinarea – ajunge să fie extrem de uşor de întreţinut şi promovat.

Prin acest mod pervers de manipulare, putem spune că noi ajungem să plătim pentru propria moarte şi să-i facem astfel să se îmbogăţească pe aceşti criminali, în plus faţă de reducerea populaţiei pe care ei o preconizează.

Influenta grupare Clubul de la Roma susţinea într-un material scris că populatia planetei este prea numeroasă şi este necesară reducerea acesteia cu 90%. În mod evident, prin războaie şi epidemii (HIV, Ebola, Marburg, probabil West Nile şi SARS), se poate ajunge la îndeplinirea acestui deziderat. Alte grupări elitiste (Comisia Trilaterala, grupul Bilderberg) au exprimat acelaşi punct de vedere în legătură cu suprapopularea planetei.

Asadar, vaccinurile nu sunt numai o sursă de venit, ci şi o foarte bună modalitate de fragilizare a sănătăţii populaţiei şi chiar de reducere a numărului acesteia, dupa cum se va observa din aspectele expuse în continuare şi din alte articole expuse pe acest site.

Virusul HIV a fost răspândit prin vaccinare

Dr. Robert Strecker sustine ca Departamentul Apărării (DOD – Department of Defense) a dat 10 milioane USD în 1969 pentru a fi creat virusul imunodeficienţei umane (HIV) care să fie folosit pentru reducerea populatiei de culoare. Prin utilizarea Actului de Libertate a Informaţiei, dr. Strecker a putut afla faptul că DOD a obţinut fonduri de la Congresul SUA pentru a realiza studii asupra agenţilor care distrug sistemul imunitar, pentru crearea de arme biologice.

În luna mai a anului 1987, publicaţia Times, din Londra, raporta pe prima pagină că vaccinul antivariolic administrat în 1977 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a indus SIDA. 100 de milioane de oameni din Africa erau supusi acestui risc. Zonele cu numărul cel mai mare de astfel de vaccinări prezentau cele mai mari densităţi de cazuri SIDA. Virusologul Robert Gallo era citat în acest articol, spunând că „cercetătorii în domeniul SIDA nu vor spune nimic despre aceasta, deoarece sunt plătiţi şi pentru ca să tacă”.

De asemenea, odata cu vaccinarea antivariolică din Africa a avut loc şi o vaccinare anti-hepatită B la homosexualii din New York, San Francisco, Los Angeles, St.Louis, Houston şi Chicago în 1978 şi 1979. Studiile epidemilogice din SUA au arătat că aceste 6 orase au cea mai mare incidenţă de SIDA, complex asociat SIDA (ARC – AIDS related comlex), şi decese de cauza HIV, în comparaţie cu celelalte oraşe americane.

În 1992 directorul OMS, David Heymann, a afirmat că „originea SIDA nu mai are importanţă pentru ştiinţă în prezent”. Aspect extrem de relevant pentru intenţia de muşamalizare a acestei „afaceri”.

Guvernul experimentează pe populaţie

În comunitatea ştiinţifică există o tendinţă ca iniţial să se ignore şi apoi să se ridiculizeze părerile care sunt contrare a ceea ce se doreste să se creadă şi să se impuna ca fiind adevărat. Dar câtiva doctori şi oameni din personalul medical şi-au expus părerile, uneori chiar unui public surd şi a mass-mediei indiferente. Dr. Alan Cantwell care reprezentă aceasta minoritate, afirmă: „Guvernul experimentează în secret pe populaţie? Bineînţeles că da. Aceasta nu este o fantezie paranoidă.

Există dovezi care arată ca SIDA este o boală „fabricată” de om, prin producerea unui virus prin inginerie genetică”. Cei care au ridicat vocea şi au avertizat despre ceea ce se petrece nu au scăpat fără urmări. Chiar daca ocupau poziţii prestigioase, au fost eliminaţi sau ameninţaţi fizic şi profesional; laboratoarele lor au fost vandalizate, probele distruse, corespondenţa interceptată şi convorbirile telefonice înregistrate.

În decembrie 2005, tot în Times, se afirmă că Sindromul Războiului din Golf este asociat „cocteilurilor” de vaccinuri care au fost administrate soldaţilor, pentru protejarea faţă de eventualele atacuri chimice şi biologice. Mai mult de 100.000 de veterani suferă de sindromul contactat în 1991, din care 20.000 deja au murit.

Oameni de ştiinţă americani au lucrat în Irak ca microbiologi în laboratoarele de arme biologice câteva săptămâni înainte de Războiul din Golf, iar Irakul importa bacterii şi virusuri cu virulenţă mare de la companiile din Statele Unite. În 1990, aceştia fabricau cantităţi uriaşe de toxină botulinica şi antrax. Comandamentul armatei americane cunoştea posibilitatea ca trupele să fie expuse agenţilor toxici, în timpul staţionarii în Irak.

Multiplele vaccinări administrate soldaţilor indică această cunoaştere prealabilă. Dar comandamentul nu a informat trupele despre ceea ce va fi; acestea participau la un experiment de proporţii, fără a li se cere acordul. Până la ora actuala cei care au fost acolo nu au fost informaţi despre aceasta, iar cele mai multe informaţii despre vaccinările realizate au fost clasate. Unul din medicii care a refuzat să coopereze deoarece considera că este o violare a Protocoalelor de la Geneva, a fost deferit Curţii Marţiale si condamnat la 18 luni de închisoare federală.

PERICOLUL VACCINARII


danger20vaccin

In fiecare saptamana, milioane de copii sunt OTRAVITI, iar catorva mii le este fatal.
Si tu poti ramane inconstient si sa permiti ca propriul tau copil sa primeasca peste 40 de doze din combinatii de(1):

Formaldehida, mercur(2) si compozitii de aluminiu,

Fenol (acid carbolic), borax, metanol, coloranti

Acetona (solvent, decapant), dezinfectant, glicerina

Anticongelant, MSG si mai multe alte otravuri in plus cu atat mai toxice cu cat sunt injectate

Tesuturi ale organelor de animal si sange (maimuta, vaca, porc, oaie, caine, etc),

Virusi din animale contaminate3 (SV40, care cauzeaza cancer la om),

Celule de fetus uman avortat, proteine straine cu molecula mare,

Virusi umani mutanti (extrem de virulenti)3 in doze mari

Endotoxine bacteriene, antibiotice, bacterii,

Fungi modificati genetic, latex, si,

ADN animal, bacterian si viral, care, atunci cand este injectat poate fi incorporat in interiorul ADN-ului uman.

Cum sunt administrate aceste otravuri?

Majoritatea dozelor sunt injectate in piele si in membrane mucoase(4); scurcircuitand imunitatea principala.

Cine doreste aceasta?

Medicul dumneavoastra de familie este desemnat sa administreze aceste otravuri. In ciuda cercetarilor publicate despre efectele lor nocive, doctorii ne-au invatat in mod repetat ca sunt sanatoase si absolut necesare.

Ce rau au produs aceste otravuri?

Datele statistice publicate arata ca probabil copilul dumneavoastra va dezvolta:

– Encefalita sau meningita. Semnele sunt: iritabilitate, geamat ascutit si intens, planset care nu se opreste, insomnie si convulsii. Afectari ale creierului pot fi de la foarte usoare (usoara scadere a IQ), pana la foarte severe,

– Infectii grave date de componentele germenilor din vaccin, sau de bacterii in mod normal daunatoare, deja prezente in corp. Ex. meningita meningococica,

– Raceli recurente, rinoree, amigdalite, infectii respiratorii, ale urechilor sau alte infectii,

– Alergii, astm, eczeme, febra fanului,

– Afectiuni intestinale, boala celiaca,

– Autism, ADD, dislexie si alte probleme de vorbire, invatare sau de adaptare la mediu,

– Orbire, surzenie,

– Paralizii, poliomielita provocata (astazi poliomielita a primit frecvent denumiri ca “meningita virala”, “paralizie cerebrala” sau alte nume),

– Epilepsie sau alte probleme neurologice, boli mentale, anorexie,

– Boli autoimune cum sunt lupusul, diabetul, artrita sau sleroza multipla,

– Afectari ale organelor si ale functiilor lor, afectiuni ale sistemului limfatic sau a altor sisteme,

– Leucemia sau alte forme de cancer (care pot apare multi ani mai tarziu),

– Sindromul de oboseala cronica, dezechilibre ale compozitiei sangelui, anemie,

– Distrugerea imunitatii transplacentare (avand implicatii mari mai tarziu),

– Alterari genetice, infertilitate, slabiciune sau defecte in transmiterea genelor la urmasi sau alte semne unui sistem imunitar deficitar sau bolnav.

Cunoastem efectele fiecarui ingredient.

– Formaldehida: plasata in topul primelor 10 a celor mai periculoase substante. Peste 100 de efecte adverse sunt studiate, inclusiv faptul de a fi carcinogen si sensibilizant al sistemului imun. Mai mult de 10 % din populatie au reactii acute la orice nivel de expunere la aceasta substanta. Nu este sigura in nici o concentratie.

– Mercur. Al doilea element in ordinea toxicitatii cunoscut de om (dupa uraniu). Efectele sale toxice sunt similare cu acelea ale formaldehidei, cuprinzand sensibilizarea sistemului imun si modificari cromozomiale. El distruge neuronii. Multe dintre actiuni sunt cu efect intarziat. Odata ingerat sau injectat el ramane si se acumuleaza. Nu este sigur in nici o concentratie.

Contactati-ne sau vizitati web site-ul nostru pentru o lista completa a cercetarii efectelor acestor toxine, cat si a altor ingrediente toxice care au fost incluse in vaccinuri sau medicamente.

Cum pot fi numite de fapt aceste injectii otravitoare?

Ce este in legatura cu acestea este numit vaccinare sau imunizare. Deci ultimul termen care inseamna protectie (profilaxie), este inselator pentru ca cercetarea medicala are studii ample despre faptul ca efectul real al vaccinurilor este in opozitie cu acest pretins efect profilactic. Ca si oricare alta injectie cu o substanta straina, vaccinurile sensibilizeaza organismul pentru germeni (anafilaxie). Deci contrar invataturii formale care continua despre faptul ca vaccinurile protejeaza, acestea cresc susceptibilitatea pentru orice boala sau conditie patologica.

Astfel boli ca pojarul, tusea convulsiva si alte boli ale copilariei sunt dezvoltate in forme noi, mai grave, atipice, care pot aparea numai la cei vaccinati, afectand organele vitale.

”Vaccinarea? dar noi spuneam ca salveaza vieti!”

Chiar si vaccinarea impotriva variolei si a poliomielitei vin numai dupa declinul dramatic al acestor boli, care este atribuit unei alimentatii mai bune, apei potabile, conditiilor sanitare, scaderii supraaglomerarii din locuinte si a altor factori.

Referinte: U.S. Center for Disease Control and Prevention and Australian Bureau of Statistics

Anticorpii produsi de vaccinuri nu duc la imunitate.

Dezvoltarea imunitatii necesita procese care nu pot fi activate la comanda sau produse la nivele exterioare corpului prin intermediul injectiilor.

De ce bolile copilariei se produc la copilul mic?

Nou nascutii sunt protejati de imunitatea transplacentara pentru primii 1-2 ani de viata pana sistemul lor imunitar se maturizeaza. Aceasta este acum distrusa de vaccinuri administrate mamei sau copilului.

De ce vaccinarea continua?

Intreprinderi puternice finanteaza educatia medicala si cercetarea si se bucura de sprijinul guvernelor, al mass-media si al multor alte organizatii.

Pot fi reversibile efectele vaccinurilor?

Adesea pot fi, intr-o oarecare masura. Noi putem sa va ajutam sa gasiti un terapeut potrivit care sa va poata asista.

Ce va proteja copilul tau?

Copilul dumneavoastra s-a nascut cu calitatile unui sistem imunitar complet dezvoltat. El necesita doar un ajutor si o buna interferenta cu mediul iar acestea implica:

NU: Substante daunatoare (ex: vaccine si alte medicamente), ideal este ca nici parintilor sa nu li se administreze acestea.

DA: din abundenta :

* apa curata si alimente sanatoase; ideal pentru sugari este laptele de san, in plus, o cantitate suficienta de fructe si legume proaspete.

* Odihna, somn si exercitiu

* Aer proaspat si soare

Un mediu familial sigur si iubitor care favorizeaza o atitudine mentala pozitiva

Aceasta este simpla reteta gasita de parintii care nu si-au vaccinat copiii, observand sanatatea vibranta si vioiciunea lor.

La copii sanatosi infectiile trec cu usurinta sau sunt rareori intalnite.

Poliomielita nu a fost o problema pana in 1887, curand dupa inceperea vaccinarii in masa (initial pentru variola), care a provocat-o.

Tratate corect, bolile copilariei trebuie privite ca o experienta benefica. Ele aduc informatie pentru organizarea si maturizarea sistemului imunitar, protejandu-l astfel impotriva astmului, cancerului sau a altor boli grave.

Pojarul este de altfel cunoscut ca fiind folosit pentru tratarea sindromului nefrotic si s-a observat ca produce salturi in invatare.

Accesul scolarului si prescolarului la ingrijire si invatare.

In Australia vaccinarea nu este obligatorie si inscrierea la scoli si in alte sisteme de ingrijire a copilului nu poate fi legal refuzata pe baza statusului vaccinal. Parintii care semneaza un formular de impotrivire constienta primesc servicii medicale complete pentru copii lor.

De dragul copilului tau, inzestreaza-te cu deplina cunoastere si intelegere astfel ca tu sa poti actiona in adevar, nu cu frica sau obligatie.

Multe carti si casete video sunt disponibile. Puteti intreba despre administrarea vitaminei K la nastere, este intr-adevar sigura si necesara ?

Va rugam transmiteti aceste informatii mai departe.

Puteti salva o viata.

In munca noastra independenta in cadrul institutiilor medicale si farmaceutice am alcatuit acest ghid al revendicarilor pentru a va informa asupra tuturor efectelor daunatoare cunoscute ale vaccinarilor(13). Este dreptul dumneavoastra de a fi informati, ca apoi decizia sa fie responsabilitatea dumneavoastra. De asemenea oferim ajutorul pentru a intelege cauzele si pentru tratamentul bolilor.

Toate informatiile care vi le oferim despre vaccinare si despre bolile asociate ei sunt luate din studii cuprinzand peste 100.000 de pagini de cercetare medicala. Aceste studii sunt disponibile.

Note si bibliografie selectiva:

1. Nu toate otravurile sunt in doze periculoase. Concentratiile variaza dar ating 0.5% pentru unele substante.

2. In ciuda revendicarilor care sustin contrariul, evidenta indica faptul ca mercurul este prezent in toate vaccinurile.

3. Virusii ”Ucisi” sau ”Inactivati” se cunoaste ca se pot reactiva dupa ce au fost injectati. Vezi si 4.

4. Partial si datorita acestei scurcircuitari a apararii, simptomele normale al bolilor nu apar de obicei.

5. Riscul aproximativ: astm 54, ADD 1/10, autism 1/100, moarte subita 1/500.

6. Mosby’s Medical, Nursing and Allied Health Dictionary (Missouri, 2000).

7. Aceasta este de mult stabilit prin cercetari medicale. Intrebati-va singuri: este bine sa fii HIV-positiv?

8. Cu suficient suport pentru sistemul imun oamenii pot sa-si revina chiar si din socul sindromului de imunodeficienta dobandita – SIDA.

9. Boli infectioase ca pojarul, rubeola, oreionul, tusea convulsiva si varsatul de vant.

10. Lancet 1985/1996/1999, Cancer 1966, Am J Epidemiology 2001, Pediatr Infect Dis J1996.

11. Chiar originea numelui – „pojar” inseamna in Sanscrita „vizitat de o zeita”

12. Pentru alte tari vizitati web site-ul. Chiar cu „obligativitatea” vaccinarii scutirea este posibila.

13. Rogers v Whitaker (1992) 175CLR479.

FABRICA DE SCLAVI – Episodul 4


vaccslowkill dees2

In loc de introducere:

” Exista foarte multe probe care arata ca imunizarea copiilor  face mai mult rau decat bine.” – Dr Anthony Morris (formerly Chief Vaccine Control Officer at the FDA)

” Cred ca nici o persoana nu ar permite nimanui sa-i faca un vaccin daca ar sti, intr-adevar, cum sunt facute vaccinurile, ce contin, ce minciuni se sustin despre ele si care este procentul real de pericol in contractarea respectivei boli, procent care este minim” – Dr Eva Snead

Regula 4: Un sclav perfect se formeaza de la varste fragede. Accesul la puii de sclavi se face speriind parintii cu moartea si / sau boala puilor. Frica este o arma aproape imbatabila si permite evitarea evenimentelor si intrebarilor nedorite. In plus, sclavii produc multi bani.

Vaccinarea HPV de la A la B(ani) !

Capitolul 2

In mai 2007, Judicial Watch a trimis o cerere catre FDA prin care solicita accesul la toate documentele legate de Gardasil. A fost nevoie de actionarea in judecata a FDA-ului si, in iunie 2008, FDA a trimis 4 seturi de documente. Ceea ce a reiesit din documentele respective este accesibil aici 
http://www.judicialwatch.org/story/2008/may/judicial-watch-investigates-side-effects-hpv-vaccine . Sa-l rasfoim si sa vedem cine ce mai zice si din alte surse.
Gardasil este promovat ca un vaccin care previne cancerul „ .. dar nu a fost evaluat potentialul de carcinogenicitate si genotoxicitate”. ( n.n. Pentru cei care nu au aflat inca, legislatia europeana si americana considera ca studiile de acest gen pentru vaccinuri nu sunt necesare decat rar.)

Un vaccin trece de evaluarile FDA cam in 10 luni. Gardasil a „zburat” spre licentiere in 6 luni. Gardasil a fost recomandat pentru femei / fete intre 9 si 26 de ani.

Printre documentele obtinute de Judicial Watch este si un memorandum trimis de Merck catre FDA in iunie 2006, in care sunt descrise testele clinice si rezultatele pentru Gardasil.

Merck a condus 4 studii dublu –orb controlate placebo* si in studii au fost 20541 femei cu varstele intre 16 si 26 de ani. 27% dintre subiecti fusesera expusi deja uneia dintre cele 4 tulpini de HPV ce se regasesc in vaccin. Dar Gardasil este un medicament profilactic si nu trateaza infectiile HPV pre-existente!!

Dat fiind faptul ca Gardasil nu vindeca HPV, persoanele care aveau deja leziuni sau simptome de la pre-expunerea la tulpinile virusului nu au fost considerate in studiu. Asta este extrem de problematic, avand in vedere ca multe femei au HPV ( infectie cu) fara sa stie asta, iar pentru vaccinarea cu Gardasil NU se cere testarea inainte de vaccinare.

Un studiu publicat in  New England Journal of Medicine afirma ca „nu este clar daca vaccinarea (cu Gardasil) a afectat evolutia infectiilor cu HPV 16 sau HPV 18 prezente inainte de administrarea primei doze de vaccin” (The New England Journal of Medicine, “Quadrivalent Vaccine against Human Papillomavirus to Prevent High-Grade Cervical Lesions.”)

Nu numai ca Gardasil nu vindeca infectiile pre-existente cu HPV, dar se pare ca poate inrautati simptomele. Femeile care au deja virusul si nu stiu, pot suferi eruptii masive de negi genitali sau leziuni precanceroase anormale (…) Desi Gardasil este promovat ca un vaccin preventiv, Merck inca sugereaza ca femeile care au fost expuse la 1 sau 2 din tulpinile prezente in vaccin sa se vaccineze, in speranta ca vaccinul le va proteja pentru restul de tulpini.

Ce te faci cu negii?

Printre rapoartele VAERS obtinute de Judicial Watch, exista 78 de cazuri separate in care, dupa vaccinarea cu Gardasil, pacientii au suferit eruptii masive de negi. Iata extrase din rapoartele VAERS:

La 2 zile dupa vaccinarea cu prima doza de Gardasil pacientul a dezvoltat negi inghinali. Nu exista istoric medical cunoscut pentru acesti negi. Pacientul a revenit dupa o luna si i-a fost administrata a doua doza de Gardasil. Cateva zile mai tarziu pacientul a suferit o eruptie uriasa de negi. VAERS ID: 292052-1

De la un consumator s-a primit o informatie legata de fiica ei de 17 ani, fara antecedente medicale si cu o alergie la sulfa si care, pe 28 sept 2007 a fost injectata cu prima doza de Gardasil. Inainte de vaccinare pacientul fusese testat pentru HPV si negi genitali si rezultatele au fost negative. In 15 octombrie 2007, pacientul a facut febra si i-au aparut bubite albe care au fost diagnosticate ca fiind negi genitali. VAERS ID: 301339-115

Eruptiile nu s-au limitat doar la simpli negi genitali. Unii pacienti au suferit eruptii de negi pe maini, fata si picioare. Negii (de pe piele) sunt cauzati de tulpini diferite ale virusului HPV (fata de cei prezenti in vaccin) dar este surprinzator faptul ca Gardasil, care a fost realizat sa protejeze numai impotriva negilor genitali, ar putea cauza eruptii de negi cauzate de alte tulpini decat cele din vaccin. Unele dintre eruptiile raportate au fost moderate dar altele au fost seriose si simptomele au persistat.

O fata de 16 ani a fost vaccinata cu Gardasil. Ulterior vaccinarii, la o data neprecizata, pacientul i-au aparut negi pe mani. Au fost necesara ingrijire medicala. Negii de pe maini persista. VAERS ID: 300862-1

* * *

Fiica mea a inceput sa aiba negi pe fata si pe piept dupa cea de-a doua doza de Gardasil. Are multi negi pe fata si pe piept, cel puti 20 sau mai multi. Nu a avut niciodata o astfel de problema inainte de administrarea vaccinului. A fost tratata de medicul ei si acum a fost trimisa la dermatologie. Inca nu s-a recuperat. VAERS ID: 288998-116

Posibilitatea ca vaccinul Gardasil sa inrautateasca infectiile cu HPV este extrem de serioasa si un motiv de ingrijorare atat pentru criticii vaccinului cat si pentru FDA. Un document realizat de departamentul VRBPAC (Vaccines and Related Biological Products Advisory Committee) al FDA in mai 2006, mentioneaza urmatoarele:

 „ Sunt doua procupari importante care au fost identificate pe parcurusul evaluarii eficacitatii pentru BLA [biologics license application]. Una este potentialul Gardasilului de a amplifica boala in cadrul unui subgrup de subiecti ( n.t. : din grupurile de testare) care prezentau, la inceputul testelor, evidente de infectie persistenta cu tulpini HPV din tipul celor prezenta si in vaccin.

Cea dea doua preocupare a fost data de depistarile de leziuni CIN 2/3 ( neoplazie interepiteliala cervicala, schimbari celulare abnormale, in stadiu moderat)  sau inrautatiri ale simptomelor produse de tipuri ( tulpini) de HPV neincluse in vaccin. Aceste imbolnaviri cauzate de alte tulpini de HPV au potentialul de a micsora eficacitatea rezultatelor Gardasilului in generarea protectiei pentru tulpinile HPV continute in vaccin. (…)

Rezultatul analizelor exploratorii pentru subgrup …. sugereaza o ingrijorare ca subiectii care erau pozitivi la tulpinile incluse in vaccin au avut mai multe leziuni CIN 2/3 sau mai grave”. ( FDA, “VRBPAC Background Document: Gardasil HPV Quadrivalent Vaccine,” May 18, 2006, 
http://www.fda.gov/ohrms/dockets/ac/06/briefing/2006-4222B3.pdf , Accessed June 26, 2008.)

Un grafic din raportul comisiei arata ca eficacitatea vaccinului in subiectii deja expusi „tipurilor relevante de HPV” a avut o rata de eficacitate observata de – 44%. Aceasta rata de eficacitate disturbatoare ridica intrebarile: cine anume ar trebui vaccinat si de ce FDA permite administrarea Gardasil fara pre-testare pentru HPV. (..)

In data de 25 iunie 2008, FDA a respins cererea MERCK de a extinde marketingul pentru Gardasil catre femei cu varste intre 27 si 45 de ani. Printr-o scrisoare, FDA a notificat Merck  asupra faptului ca exista „consecinte” (issues) care impiedica aprobarea planurilor companiei. (Reuters, “Merck’s Gardasil Not Cleared for Older Women,” June 25, 2006, 
http://uk.reuters.com/article/healthNews/idUKWNAS917720080626?pageNumber=2&virtualBrandChannel=0&sp=true

FDA a refuzat cererea Judicial Watch de a primi copia scrisorii trimise catre Merk, declarand ca scrisoarea ar putea fi accesibila prin drepturile permise de FOIA. Judicial Watch a depus o cerere de a primi copia respectiva, in baza legii liberului acces la informatii (FOIA).

In relatarile sale despre acest refuz al FDA, mass media de stiri sustine ca agentia (FDA) a avut intrebari specifice legate de eficienta Gardasil in grupul de populatie cu varsta mai ridicata. Aceste intrebari par sa mearga in paralel cu observatiile VRBPAC din mai 2006 (vezi mai sus).

Merck a esuat si in a primi aprobarea de la FDA pentru a include si alte tulpini de virus in vaccinul Gardasil (sursa Reuters, vezi mai sus).

Un alt raport de testare arata ca Merck a testat Gardasilul folosind un placebo ce contine aluminium. In timp ce majoritatea solutiilor placebo sunt solutii saline, FDA a permis Merck sa foloseasca un placebo cu continut de aluminiu si fara a mentiona cat aluminiu contine acel placebo. Gardasil contine 225 mcg de aluminiu (sulfat hidroxifosfat amorf de aluminiu – cf document EMEA). Aluminiul poate cauza multe probleme grave, inclusiv degenerare permanenta celulelor nervoase.

Folosirea unui placebo reactiv (continand aluminiu) in loc de un placebo nereactiv (bazat pe o solutie salina) poate face ca vaccinurile SA PARA mai sigure decat sunt in realitate. Desi Merck a declarat in mod repetat ca Gardasilul are un grad de siguranta comparabil cu cel al placebo-ului (care contine aluminiu), realitatea este ca, atunci cand chiar placebo este responsabil pentru efecte adverse, devine foarte dificil sa evaluezi siguranta vaccinului.

Este foarte adevarat ca ratele de efecte adverse sunt comparabile in cele mai multe teste, dar din moment ce vaccinul a fost comparat cu un compus deja reactiv, o substanta potential epriculoasa, cifrele ar putea sa supraevalueze siguranta vaccinului si sa ascunda efecte adverse.

Exista UN SINGUR tabel (in tot raportul ) care compara vaccinul si cu un placebo bazat pe solutie salina (reactivitate mica), nu numai cu placebo-ul ce contine aluminiu. Acest tabel arata reactiile adverse la locul injectiei si, din acest motiv, nu aduce prea multa lumina legat de siguranta si eficienta vaccinului. Oricum, sunt diferente majore intre numarul de efecte adverse ale Gardasilului si solutia salina. Oricine poate vedea in tabel ca cifrele de la placebo – aluminiu sunt similare cu cele ale Gardasilului, dar cifrele de la grupul care a primit placebo-solutie salina sunt cu mult mai mici. (http://nostrabrucanus.files.wordpress.com/2008/09/jw-rep-tabel-placebosalin.jpg)

Diferenta semnificativa dintre reactiile la placebo salin si vaccin ridica intrebari despre modul in care a fost afectat studiul legat de siguranta vaccinului, prin folosirea de catre Merk a placebo cu aluminiu.

(….)

La intalnirea din data de 18 mai 2006 (aprobarea Gardasil de catre VRBPAC) au vorbit, din partea Merk, Dr. Eliav Barr and Dr. Patrick Brill-Edwards. Merck a fost obligat sa depuna la FDA numeroase rapoarte si documente de la procedurile de trial si asta cu mult inainte de aceasta intalnire. In mod curios, declaratiile  reprezentantilor Merck au pictat un tablou cu mult mai optimist legat de vaccin decat reiesea din propriile lor documente depuse.

Dr. Patrick Brill-Edwards, Director Merck  pentru Worldwide Vaccines Regulatory

Affairs, a fost principalul vorbitor. In declaratia de deschidere a spus „Merck a propus ca studierea cancerului in sine nu este fezabila, pentru ca ia mult prea mult timp si dezavantajeaza prea multe femei”.

Oamenii de stiinta de la Merck nu numai ca nu s-au deranjat sa studieze cancerul, dar nici macar nu stiu daca propriul lor vaccin este cancerigen. Intr-un raport referitor la protocolul testarii (raport trimis catre FDA), Merck scrie ca „Gardasil nu a fost evaluat daca produce carcinogenicitate si genotoxicitate” . Oricine s-ar gandi ca un vaccin care se adreseaza cancerului si care a fost aprobat de FDA ar trebui sa nu provoace cancer. Avand in vedere ca Gardasil functioneaza prin cauzarea de mutatii celulare si reactii spontane, potentialul sau de a cauza cancer este un aspect ce necesita studii aprofundate. 

(….)Declaratia Dr. Brill-Edwards este departe de a construi incredere. EL a declarat ca Merck a examinat „ .. cum interactioneaza vaccinul cu alte vaccinuri comune perioadei de adolescenta” desi, chiar in conformitate cu propriile lor documente, Merck a testat Gardasil administrat concomitent numai cu vaccinul pentru HepatitaB. Exista numeroase vaccinuri care se administreaza adolescentilor, inclusiv rapeluri pentru pojar, rujeola si rubeola, hepatita A, Menactra (meningita). Rapoartele VAERS din perioada  iulie 2007 – martie 2008 contin 220 de cazuri de reactii adverse la administrarea in acelasi timp a Gardasil si Menactra.  Cele mai comune simptome sunt lesinul, ameteala, greata, dar unele fete au suferit de febra, convulsii, crize, avorturi spontane si sindromul Guillain-Barre.(…..)

Regula 4: Un sclav perfect se formeaza de la varste fragede. Accesul la puii de sclavi se face speriind parintii cu moartea si / sau boala puilor. Frica este o arma aproape imbatabila si permite evitarea evenimentelor si intrebarilor nedorite. In plus, sclavii produc multi bani.

Vaccinarea HPV de la A la B(ani) !

Capitolul 3

Continuam sa ne uitam in raportul Judicial Watch (http://www.judicialwatch.org/story/2008/may/judicial-watch-investigates-side-effects-hpv-vaccine )

In timpul intalnirii VRBPAC, Dr. Brill-Edwards  a spus ca Merck „ .. stia ca acest vaccin va fi oferit catre femei care, intr-un viitor, vor deveni mame, deci chiar de la inceput, am stabilit un program care sa evalueze real , in detaliu, toate consecintele asupra graviditatii, consecinte ce ar putea sa apara in urma administrarii Gardasil.” (citat din, Dr. Patrick Brill-Edwards and Dr. Eliav Barr, “Food and Drug Administration Center for Biologics Evaluation and Research, Vaccines and Related Biological Products Advisory Committee: Meeting,” May 18, 2006, 13, vezi tabelul C din documentul Judicial Watch)

Daca a fost reala intentia Merck sa examineze efectul vaccinului asupra femeilor insarcinate, este interesant faptul ca in briefing-ul dat de Merck catre FDA este scris ca „NU se stie daca Gardasil poate genera probleme fatului atunci cand este administrat femeilor insarcinate” (aceeasi sursa). Merck raporteaza ca 27% din femeile insarcinate vaccinate cu Gardasil au avut reactii adverse, iar rapoartele VAERS 45 de cazuri de pierderi de sarcina sau avorturi spontane, cel mai des in termen de cateva saptamani de la vaccinare.

Intr-unul din rapoartele VAERS, o fata de 17 ani, fara antecedente medicale, a fost vaccinata cu Gardasil pe 31 iulie 2007 iar pe 14 august, peste doar 2 saptamani, a suferit un avort spontan. (vezi Tab B, VAERS ID 290582-1). Mai jos este un extras din alt caz de avort spontan ce a aparut la mai putin de 2 saptamani dupa ce pacienta a primit a doua doza de Gardasil.

Pacienta a fost vaccinata cu a doua doza de Gardasil si a doua zi a obtinut un rezultat pozitiv la testul de sarcina. Pacienta s-a prezentat la doctor in data de 9 aprilie 2007 prezentand sangerare abundenta, iar ecografia pelviana a determinat ca suferise un avort spontan …. Pacienta a fost internata .. cu hemoragie vaginala severa si a suferit un chiuretaj de urgenta. Medicul ce o avea in urmarire a considerat acest avort spontan ca fiind o amenintare serioasa la viata pacientei. VAERS ID: 277166-1 (S)30

vaccines bhp copy
Campania de publicitate pentru Gardasil sustine ca vaccinul nu ar trebui administrat femeilor insarcinate, dar nu mentioneaza femeile care alapteaza, chiar daca in documentul prezentat de Merck catre FDA in iunie 2006 este mentionat ca „Nu se cunoaste daca antigenii din vaccin sau anticorpii indusi de vaccin trec in laptele matern” si „un numar mai mare de copii alaptati  n=6) si ale caror mame au fost vaccinate cu Gardasil au suferit de boli respiratorii acute in primele 30 de zile de la vaccinare” . Acest numar este de 3 ori mai mare decat cel din grupul placebo!

La acest moment, nu se cunoaste daca Gardasil are efecte pe termen lung asupra fertilitatii. Din moment ce vaccinul a fost scos pe piata abia in 2006, s-ar putea sa treaca ani pana cineva isi va da seama de efectele pe termen lung.

Singurele teste facute de Merck referitoare la fertilitate au fost efectuate pe sobolani. Administrarea Gardasil la femelele de sobolani s-a facut la o doza de 120 mcg proteina totala, ceea ce corespunde unei cantitati de 300 de ori mai mari comparativ cu cantitatea administrata subiectilor umani; nu au aparut efecte asupra performantelor de imperechere, fertilitate, supravietuirea embrionului /fatului …. Fara efecte adverse asupra fertilitatii, sarcinii, nasterii, lactatiei, modificari embrionale si fetale (…. See 32.)

Sunt mai multe probleme legate de acest test.

– in primul rand ca nu aduce nici o lamurire asupra efectelor pe termen lung, avand in vedere ca sobolanii au fost urmariti doar pe parcursul unui singur ciclu de fertilitate.

– Al doilea si poate cel mai important aspect, Gardasil este modelat dupa si facut din papillomavirusul UMAN! Exista alte tulpini de papillomavirus care au efect si asupra animalelor, dar numai oamenii sunt purtatori/se imbolnavesc de papillomavirus-ul uman!

Avand in vedere ca vaccinul Gardasil a fost realizat pentru a reactiona NUMAI la tulpinile de papillomavirus uman, ORICE test ce implica sobolani este inconcludent. Si Merck recunoaste ca „ … nu se cunoaste daca Gardasil poate cauza malformatii fetale atunci cand este administrat femeilor insarcinate si nici daca are efect asupra capacitatilor reproductive” (Tab A, 8 – 9) Merck recomanda ca femeile insarcinate sa NU fie vaccinate.

Dr. Barr le-a spus membrilor VRBPAC ca vaccinul Gardasil va ajuta la realizarea unor  economii de fonduri, din moment ce „infectia cu HPV este foarte frecventa si femeile trebuie evaluate frecvent iar aceasta se reflecta in aproximativ 50 de milioane de teste PAP in fiecare an … Aceste leziuni – si programele testare PAP sunt foarte scumpe. Costul lor este de peste 4 miliarde dolari pe an in SUA ” Tab C, 7.

In timp ce domnul dr. Barr pretinde ca vaccinarea cu Gardasil ar face economie de fonduri, pacientii care primesc vaccinul trebuie sa continuie sa mearga la controale regulate, deci vaccinul nu va avea nici un efect asupra costurilor testarilor PAP. Gardasil nu elimina nici macar costurile de depistare ale infectiilor cu HPV. Pe site-ul Merck se precizeaza ca vaccinul Gardasil „… previne toate tipurile de cancer de col, deci este important sa se continue investigatiile de rutina pentru depistarea cancerului de col. Gardasil nu va proteja impotriva impotriva bolilor cauzate de alte tipuri de HPV” (Merck & Co., Inc., “Important Information About Gardasil”

, Accessed May 21, 2008.)

Avand in vedere ca femeile vor fi nevoite sa se testeze in continuare pentru HPV si cancer de col uterin, este clar ca nu exista nici un beneficiu financiar din acest punct de vedere. Si asta este adevarat, mai ales ca Gardasil este cel mai scump vaccin recomandat vreodata de FDA. Este administrat in 3 doze pe parcursul a 6 luni, costul unei doze este de 120 dolari, ceea ce inseamna un cost de 330 dolari. Gardasil s-ar putea sa fie si benefic , dar scaderea costurilor nu face parte din aceste beneficii.

Sigur si Eficient ?

Exista dovezi ca Gardasil va preveni aproape jumatate din displaziile de grad mare care ar putea sa se transforme in cancer, dar restul cazurilor nu sunt ajutate de Gardasil. Sute de mii de femei care sunt vaccinate cu Gardasil si-si fac testarile PAP anual tot vor face displazii. S-a demonstrat ca Gardasil previne leziunile precanceroase dar este IMPOSIBIL de dovedit ca previne, efectiv, cancerul, pentru ca perioada de testare a fost prea scurta. In timp ce femeile tinere fac foarte rar cancer de col, boala este mult mai frecvent intalnita la femeile trecute de 45 de ani. Varsta media a pacientelor cu cancer de col este de 48 de ani. Sa tineti minte asta, pot trece decenii inainte ca cineva sa stie daca Gardasil chiar previne cancerul de col.

Tot ceea ce poate fi spus in acest moment este ca Gardasil previne aparitia leziunilor precanceroase dar, in campaniile sale de promovare extrem de agresive si in lobbing-ul politic Merck sustine „ Gardasil face mai mult decat sa previna cancerul . Gardasil este singurul vaccin pentru cancerul cervical ce ajuta la protectia impotriva … tipurilor de human papillomavirus (HPV) care cauzeaza 70% din cazurile de cancer cervical” 

FDA speculeaza ca „ .. se crede ca prevenirea leziunilor precanceroase este foarte probabil sa duca la prevenirea acelor tipuri de cancer” . Nimeni nu stie daca vaccinul previne cancerul, sau cat de lunga este perioada de protectie si DACA este un vaccin sigur.

Atunci cand FDA a aprobat rapid vaccinul Gardasil a existat conditia ca Merck sa desfasoare un studiu legat de siguranta vaccinului. Studiul va include aproximativ 44.000 de subiecti vaccinati care vor fi supravegheati timp de 60 de zile pentru a evalua riscurile pe termen scurt. Subiectii vor fi urmariti pe parcursul a 6 luni de la vaccinare pentru a determina aparitia bolilor autoimune, reumatice sau tiroidiene. De asemenea, un numar suficient de copii intre 11 si 12 ani  vor fi studiati pentru a evalua gradul de siguranta al vaccinului. Studiul se va incheia in iunie 2009, iar raportul final va fi publicat in septembrie 2009.

Cu toate ca nu se stie daca Gardasil este un vaccin sigur si eficient, medicii preseaza vaccinarea, promovandu-l ca pe un vaccin de rutina, fara efecte adverse. Campania Merck este extrem de agresiva si promite tinerelor ca viata lor va fi afectata de un cancer mai putin si ca „este randul lor sa ajute la prevenirea cancerului cervical”. Lobby-ul facut de Merck asupra autoritatilor pentru a obtine vaccinarea obligatorie a fost atat de agresiv incat a starnit controverse majore in randul parintilor din intreg teritoriul SUA. In februarie 2007, datorita presiunilor facute de parinti si organizatii , precum si din cauza unei atentii nefavorabile in mass media, Merck a oprit campania de lobby pentru a transforma Gardasil in vaccin obligatoriu. Dar campania de publicitate continua. Cei care preseaza administrarea vaccinului inainte de terminarea studiilor de siguranta s-ar putea sa expuna femeile si fetitele unui mare risc.

Rapoartele VAERS

Rapoartele VAERS arata unele rezultate ale experimentului public organizat de Merck. Un raport VAERS poate fi trimis de oricine, inclusiv medici, asistente, parinti sau pacienti. Din cauza acestei proceduri deschise aplicabile la VAERS, oficialii Merck si FDA considera multe dintre rapoarte ca fiind coincidente si nelegate de vaccin. Faptele, insa, arata ca personalul medical, pacientii sau familiile lor considera ca exista suficiente legaturi intre vaccin si efectele asupra sanatatii pentru a trimite rapoarte.

In mai 2007, Judicial Watch a trimis o cerere pentru a primi rapoartele VAERS referitoare la Gardasil.  Cele mai recente rapoarte au fost publicate de FDA in 10 iunie 2008.

Judicial Watch a primit si analizat 8864 de rapoarte. In acestea se regarsesc cazurile a 38 de rapoarte semnaleaza declansarea sindromului Guillain-Barre la tinere care au facut vaccinul Gardasil. Sindromul Guillain-Barre este o boala cu un potential devastator; boala ataca sistemul nervos si poate duce la paralizie.

Chiar daca unele dintre aceste rapoarte arata declansarea sindromului la cateva zile dupa administrarea Gardasil, CDC a declarat ca „Dupa o atenta revizuire a cazurilor de SGB raportate catre VAERS, multe dintre ele par sa aiba insuficiente date clinice. Pentru ca SGB are o rata de aparitie 1-2 cazuri la 100.000 persoane in a doua decada de viata, este probabil ca unele cazuri sa apara dupa vaccinare dar nu vor fi datorate vaccinarii ” (http://www.cdc.gov/vaccines/vpd-vac/hpv/downloads/hpv-Gardasil-gbs.pdf>, accessed 11 June 2008).

Chiar daca luam in considerare coincidentele raportate ca si cazuri in sine, rapoartele VAERS arata ca perioada de declansare a sindromului  Guillain-Barre in cazurile legate de Gardasil este de numai 18 zile dupa vaccinare. In 29 de cazuri din 38, datele de declansare sunt de 2 saptamani sau mai putin, iar 10 fetite au dezvoltat sindromul Guillain-Barre in 24 de ore. Iata mai jos extrase din rapoartele VAERS:

Information has been received . . . concerning a 16-year-old female who on 16-APR-2007 was vaccinated with a dose of Gardasil. Since 1 day post-injection, the patient had progressive bilateral leg numbness and weakness and motor weakness. VAERS ID: 277814-1

* * *

Information has been received . . . concerning an approximately 19-year-old female who was vaccinated IM with a first dose of Gardasil. Subsequently, the patient was diagnosed with Guillain-Barre Syndrome and was hospitalized. The patient’s Guillain-Barre Syndrome persisted . . . Guillain-Barre Syndrome was considered to be disabling and immediately life-threatening.

VAERS ID: 296713-1 (S)

Pt [Patient] admitted to hospital with chief complaint of ascending weakness bilaterally, upper and lower extremities . . . Severe form of Guillain-Barre syndrome after HPV vaccine . . . Respiratory failure with prolonged mechanical ventilation and tracheostomy tube Placement . . . vital capacity deteriorated on day 3 . . . able to move only jaw and eyes. VAERS ID: 268143-1 (S)

Aceste rapoarte arata posibile efecte adverse extrem de serioase pentru un vaccin promovat ca fiind obligatoriu si de rutina. In mod cert rapoartele arata necesitatea unor investigatii si examinari mai amanuntite decat ce se scrie in rapoarte.

Rapoartele VAERS arata ca 18 fete / femei au murit dupa administrarea vaccinului Gardasil. Este posibil ca unele dintre decese sa nu fie legate de vaccin, dar sunt rapoarte care arata ca fete de 17 ani, perfect sanatoase, au murit la 2 zile dupa adminsitrarea celei de-a 3-a doze de Gardasil. Fata lua anticonceptionale, la fel ca si o tanara femeie care a murit tot la 2 zile dupa vaccin.

Informatia primita .. referitor la o pacienta de 22 de ani, fara antecedente medicale sau alergii la medicamente. In data de 21 May 2007 a fost vaccinata IM cu 0.5 ml de Gardasil. Terapia concomitenta includea contraceptive 9 nesepcificat tipul). In data de 23 May 2007, pacienta a decedat subit. Cauzele mortii nu sunt cunoscute. VAERS ID: 287888-1 (D).

Din cele 18 decese, 11 s-au produs la mai putin de 1 saptamana de la administrarea vaccinului, iar 7 dintre decese au survenit in mai putin de 2 zile.

Cauza cea mai frecventa a fost coagularea sangelui, asa cum se vede din rapoartele de mai jos:

Information has been received . . . concerning a female patient who was vaccinated with a dose of Gardasil. The PA [physician’s assistant] reported that “the patient died of a blood clot 3 hours after getting the Gardasil vaccine.” VAERS ID: 275990-1 (D)

* * *

[19 year old female] given Gardasil vaccine dose #1 [on] 3/12/07 . . . Collapsed and died on 3/26/07 . . . autopsy done at Medical Center . . . states from Death Certificate COD [cause of death] is sudden cardiac death and pulmonary embolism. Echocardiogram revealed very enlarged right ventricle & small left ventricle as well as large blood clots within both the right atrium & right ventricle. VAERS ID: 275438-1 (D)

Faptul ca sangele coagulat este responsabil pentru aproape 25% din totalul deceselor ce implica vaccinul Gardasil constituie un foarte serios motiv de ingrijorare, mai ales ca se stie ca anticonceptionalele cresc riscul de coagulare. Multe fete si femei tinere care sunt vaccinate cu Gardasil iau deja si anticonceptionale atunci cand li se administreaza vaccinul. Si aceste este un aspect ingrijorator ce merita investigat cu atentie.

In plus fata de cele 4 cazuri de deces din pricina cheagurilor de sange, a mai fost un deces datorat miocarditei (inflamatia miocardului muschiul cardiac), precum si un deces datorat aritmiei cardiace si un deces datorat meningitei. Ultimele doua decese au survenit dupa luni de zile de la vaccinarea cu Gardasil. Decesul din cauza miocarditei a aparut la 6 zile de la vaccinare dar era o conditie medicala pre-existenta.

Chiar daca excludem aceste cazuri, tot ramane cu 14 decese ce au survenit in mai putin de 3 saptamani de la vaccinare. Unul dintre ele a fost datorat socului anafilactic: 

An 11-year-old female was vaccinated “within the past month” in  approximately May 2007 with a first dose of Gardasil. Subsequently, 3 days after vaccination the patient presented to an ER . . . the physician from the hospital said that “the death was due to an anaphylactic reaction to Gardasil.” VAERS ID: 280163-1 (D)

Toate celelalte cazuri de deces raportate la VAERS sunt din cauze necunoscute. Exceptand unul dintre ele, restul deceselor au survenit pana in 3 saptamani de la vaccinare, iar 6 dintre ele au survenit la maximum 3 zile de la vaccinare.

Iata alte extrase din rapoartele VAERS referitor la decese fara cauze cunoscute: 

A 18-year-old female patient was vaccinated with the first dose of Gardasil . . . In the evening of the same day she was found unconscious (or liveless) [sic] by the mother. Resuscitation was performed by the emergency doctor but was unsuccessful, i.e. the patient finally died . . . The cause of death of this patient remains totally unclear. VAERS ID: 300741-1 (D).

* * *

A 19-year-old female with no previous medical history reported, who on 19-Sep-2007 was vaccinated with the 1st dose of Gardasil . . . On the morning of 12-Oct-2007, the patient was found dead in her bed . . . Contraception was stopped 3 months before vaccination. No reason for the death was detected in autopsy. VAERS ID: 299377-1 (D)

* * *

Information has been received from a physician’s assistant concerning a 12-year-old female with no reported medical history who on approximately 15-Sep-2007 was vaccinated with Gardasil . . . On 06-OCT-2007 the patient died in her sleep. No further information was provided. VAERS ID: 297528-1 (D)

* * *

Sudden unattended death [February 22, 2007] . . . patient [17-year-old female with no medical history or known allergies] last seen in office by nurse only on 2/20 for HPV #3 . . . The autopsy was negative for all findings. Scene indicated sudden death from collapse and fall. VAERS ID: 305606-1 (D)

* * *

Information has been received from a physician concerning a 20-year-old female with no medical history reported, who on 01-APR-2008 was vaccinated with a dose of Gardasil. On 05-APR-2008, the patient died four days after receiving Gardasil . . . An autopsy was performed which ruled aut suicide and anything suspicious. The cause of death is currently unknown. VAERS ID: 310262-1 (D) 49

Poate ca toate aceste decese sunt simple coincidente dar, avand in vedere multiplele necunoscute legate de Gardasil si gradul lui de siguranta, este important sa nu fie ignorate.

Ultimul medicament „minunat” de la Merck, Vioxx, a fost retras de pe piata in 2002 dupa o estimare de cca 88.000 – 140.000 de reactii adverse atribuite medicamentului. Vioxx, la fel ca si Gardasil, a fost aprobat in regim de urgenta de catre FDA, fara ca studiile de siguranta sa fie complete si fara perioada de analizare a efectelor pe termen lung. Vioxx era un medicament anti inflamator destinat sa aline suferintele persoanelor suferind de artrita, crampe menstruale si durere acuta. Merck a retras singur de pe piata Vioxx-ul si studiile de siguranta au fost intrerupte din pricina faptului ca „exista un risc crescut de complicatii cardiovasculare serioase, precum infarctul sau accidentele cerebrale”. Vioxx a fost retras de pe piata dupa ce a contribuit la 27.785 de infarcturi si decese, fara a lua in considerare alte evenimente, conform estimarilor FDA. Analistii estimeaza ca retragerea Vioxx a scazut dramatic valoarea de bursa si l-a costat pe Merck intre 3 si 20 de miliarde de dolari. La mai putin de 2 ani dupa aceasta severa scadere, compania a lansat Gardasil, cel mai scump vaccin de pe piata, iar vaccinul a fost aprobat de FDA.

Sunt multe critici la adresa vaccinului, dar, probabil, cele mai importante sunt cele aduse de Dr. Diane Harper. Nu numai ca este un specialist in HPV, dar a contribuit la dezvoltarea vaccinului Gardasil. Intr-un interviu telefonic din 7 mai 2008, difuzat de CBS News, d-na doctor a spus ca vede obligativitatea vaccinului Gardasil ca „o zona cu adevarat periculoasa” si a adaugat: „ .. vaccinul nu a fost suficient pe piata pentru ca cercetatorii sa adune suficiente date post – marketing, asa incat sa inteleaga in mod real care sunt toate efectele adverse si la ce nivel”  
(http://cbs5.com/wrapper_consumer/seenon/gardasil.merck.vaccine.2.721920.html, May 7, 2008)

Dr. Harper crede ca vaccinul va fi benefic, pe termen lung, dar adauga „ sa pornesti o campanie in care spui ca trebuie sa-ti faci acest vaccin inseamna ca trebuie sa fii parte dintr-un mare experiment public si asta nu se face. Nu putem sa facem asta [ obligativitatea vaccinarii] pana nu avem mai multe date” . Este innaceptabil sa promovezi obligativitatea unui vaccin inainte sa studiezi eficienta, siguranta si efectele adverse pe termen lung. Vaccinul Gardasil s-ar putea sa fie un pas important in prevenirea cancerului de col uterin, dar este un pas care s-ar putea sa creeze multe alte probleme.

sursa : necunoscuta
vaccin

FABRICA DE SCLAVI – Episodul 3

 
 

In loc de introducere:


 „Ceva trebuie sa ia locul guvernelor, iar puterea privata mi se pare o institutie potrivita acestui scop” David Rockefeller, Newsweek International, 1 feb 1999)


Dezvoltarea acestei forme sofisticate de sclavie [prin tehnologie moderna, n.tr.] este o preconditie inevitabila, pentru controlul social intr-o lume a pacii (..) La gradul nostru actual de cunoastere, sistemul de razboi trebuie sa fie identificat cu stabilitatea sociala, iar cel de pace cu speculatia sociala. (..) trebuie sa subliniem ca trebuie gasit (un dusman)unul, de o calitate si dimensiuni credibile (..) Dupa socoteala noastra, o asemenea amenintare trebuie mai curand inventata, in loc sa se dezvolte pornind de la conditii necunoscute ” Raportul Iron Mountain, 1966 


„Dispunem de circa 50% din bogatiile lumi, dar reprezentam doar 6.5% din populatia mondiala (..) Misiunea noastra reala este elaborarea unui model de relatii care sa ne permita sa mentinem aceasta situatie de inegalitate (..)In vederea ei, trebuie sa renuntam la orice sentimentalisme (.. )sa ne concentram global atentia asupra obiectivelor noastre nationale imediate (..) Trebuie sa nu mai evocam teluri vagi si nerealiste, ca drepturile omului, cresterea nivelului de trai si democratizarea. (..)” Studiul 23 de planificare a politicii, 1948 ( ideile lui George F Kennan, urmarea a pozitiei Americii post-razboi)
  
Regula 3: Alimentele constituie o arma. Cel ce are control asupra productiei de hrana intr-o natiune de sclavi va controla acea natiune. Foametea este un „dusman” ce-l tine pe sclav preocupat permanent si incapabil sa discearna, activand toate mecanismele lacomiei si supravietuirii cu orice pret.  


Semintele distrugerii : Geopolitica Alimentelor Modificate Genetic 
WILLIAM ENGDAHL / Current Concerns (Zurich) n.5, 6mar2005


In iunie 2003, presedintele american George W. Bush a vorbit despre problema ridicarii embargoului de 8 ani impus de UE pentru plantele modificate genetic (OMG) ca fiind o prioritate strategica nationala a SUA. Totul s-a intamplat la cateva zile dupa ocuparea Bagdadului de catre trupele SUA. Timpul ales nu a fost intamplator. De la acea data, rezistenta UE la plantele modificate genetic (OMG) a scazut, la fel si a Braziliei, precum si a altor state cheie in productia agricola. Cu un an inainte, viitorul cerealelor modificate genetic era in dubiu.


Acum, dupa cateva luni si o enorma presiune, strategii hegemoniei OMG sunt pe val pentru a controla lantul alimentar global pentru oameni si animale, lant ce nu a fost niciodata controlat de o singura putere sau natiune. 
Dezbaterea actuala despre natura biotehnologiilor si ale modificarilor genetice in alimente de baza, precum porumbul sau soia sare peste punctul esential. Conversia agriculturii lumii de catre o mica elita de companii biotech, majoritatea americane, are putin de a face cu lacomia corporatiilor. Dar are mult de a face cu geopolitica si planurile unor persoane de a controla cresterea populatiei pentru urmatoarele decenii. 


Natura puterii americane proiectata in lume se bazeaza pe dezvoltarea unor avantaje strategice pe care nici o alta combinatie de natiuni nu le poate provoca, adica ceea ce planificatorii de la Pentagon numesc „dominanta pe intregul spectru”. Asta include dominarea globala militara. Include controlul rezervelor mondiale de valuta, dolarul. Si azi, in mod clar, include controlul agriculturii lumii, prin controlul patentelor de modificari genetice si controlul cerealelor modificate genetic.


Pana la sfarsitul decadei, daca prezentele directii se mentin, dominarea globala a SUA va fi bazata in principal pe controlul surselor de hrana pe majoritatea planetei, decat pe controlul militar sau chiar controlul asupra surselor de energie. Dimensiunile geopolitice ale acestei perspective merita o atentie speciala. 




Un cal troian numit Rockefeller 


Agentia din inima controversei legate de OMG este Fundatia Rockefeller din New York. In ultimele decenii, aceasta influenta fundatie a cheltuit mai mult de 100 milioane de dolari pentru a sponsoriza trecerea cercetarilor si dezvoltarii de OMG in productia mondiala de hrana. Au tintit in mod specific anumite tari in curs de dezvoltare.


Declaratiile publice sugereaza motive nobile:  „Fundatia Rockefeller este o fundatie globala al carei mandat si angajament sprijina  imbogateste vietile celor saracilor si marginalizatilor lumii” spune presedintele Gordon Conway, in 1999, intr-o declaratie catre compania Monsanto, cel mai mare producator din lume de OMG si pesticide. 


Conway justifica revolutia OMG in agricultura prin predictiile legate de numarul de oameni in lume, cu 2 miliarde mai mult pana in 2020, degradarea solului si a sistemelor ecologice. 


Dar toate indiciile sugereaza ca nu astea sunt motivele pentru care plantele modificate genetic sunt promovate cu atata fervoare. 


In ultimii 18 ani, Fundatia Rockefeller a jucat un rol mondial decisiv in raspandirea acceptarii practicilor radicale de modificari genetice in tarile si laboratoarele unde un program de cercetare direct de la guvernul SUA, ar fi intampinat cu cea mai mare suspiciune. Fundatia Rockefeller este, de fapt, un cal troian al proliferarii OMG.


A reusit sa intre in tarile cheie, partial prin selectarea cercetatorilor importanti din tarile in curs de dezvoltare tintite; respectivii oameni de stiinta au fost selectati pentru a fi educati si instruiti in SUA sau alte tari industrializate in conformitate cu programele fundatiei. Au realizat asta prin finantarea cercetarilor in domeniul modificarilor genetice si folosind influenta in guverne, agentii si alte fundatii neguvernamentale. Pana acum, mai mult de 400 de specialisti din Filipine pana in Tailanda, Kenya sau China au fost antrenati si cultivati de fundatie.


Fundatia  Rockefeller are un trecut murdar inca de la creatia sa, in 1914, pe baza bogatiei familiei Rockefeller detinatoare a Standard Oil Trust. Mult inainte de 1945, fundatia era un finantator de frunte al cercetarilor legate de eugenie, munca infamanta realizata de Nazisti in experimentele legate de puritatea rasei. Fundatia a sprijinit Societatea Americana de Eugenie si Consiliul Populatiei. Pe masura ce politicile rasiale ale celui de-al Treilea Reich au ajuns la lumina, strategii lui Rockefeller au schimbat directia, catre cauze de mediu, resurse limitate si suprapopularea. Politica insa, a ramas cea de reducere globala a populatiei (1).




Kissinger si NSSM 200


Acum mai mult de un sfert de secol, energia fundatiei Rockefeller a fost concentrata catre biotehnologii si inginerie genetica si promovarea lor. Asta se intampla dupa decenii de implicare in diverse scheme de control al populatiei in lumea in curs de dezvoltare. Nu este nici o contradictie.


In 1972, Presedintele Nixon l-a numit pe membrul fondator al fundatiei, John D. Rockefeller III, sa conduca Comisia Prezidentiala pentru „Populatie si Viitorul American”. Acelasi Rockefeller a creat Consiliul pentru Populatie in 1952 si a chemat deschis pentru „crestere zero a populatiei”


Comisia pentru Populatie infiintata de Rockefeller si Viitorul American au fundamentat memorandumul lui Henry Kissinger legat de Securitatea Nationala. Acest memorandum, din aprilie 1974 si numit NSSM 200, mentioneaza cresterea populatiei ca fiind o preocupare de securitate nationala de cel mai inalt nivel pentru tarile bogate dezvoltate si pentru SUA. 


In anii 70, cand Kissinger era director al Consiliului National de Securitate si Secretar de Stat, mancarea si petrolul au devenit elemente ale strategiei nationale de securitate pentru SUA. Kissinger a initiat controversatul program „petrol-pentru hrana” in care USSR-ul deficient in hrana, primea mari cantitati de grau american si platea cu importante cantitati de petrol. Productie interna de petrol SUA, exceptand Alaska, a avut un varf in 1970 si apoi a inceput sa scada. Satele Unite deveneau un importator de petrol. Securitatea nationala a fost legata de securitatea  importului de petrol ieftin si mancarea a devenit, de atunci incolo,  o arma a arsenalului de securitate SUA. Colegul de cabinet al lui Kissinger, Secretarul pentru Agricultura  Earl Butz, reflecta politica lui Kissinger atunci cand a declarat: „Oamenii flamanzi asculta numai de cel care are o bucata de paine. Mancarea este un instrument. Este o arma in setul de negociere al SUA”. La acea vreme, Kissinger era negociator sef. 


In 1974, Kissinger a trimis memorandumul NSSM200 catre presedintele Nixon, clasificand cresterea populatiei ca fiind „o amenintare nationala la securitatea SUA”. De atunci incoace, controlul ratelor de crestere economica si cresterea populatiei in tarile ( chaie / tinta) in curs de dezvoltare a fost o prioritate a securitatii nationale a SUA. 


Kissinger si-a datorat cariera politica inceputa la sfarsitul anilor 50, pozitiei sale ca cercetator pentru familia Rockefeller , iar cresterea puterii sale are ca fundament tot sprijinul puternicei familii. Rockefeller ( familia) a fost in centrul geopoliticii americane legate de petrol si alte resurse de la inceputul anilor 1900, cand Standard Oil Trust a fost fondat. Kissinger a fost constient de importanta alimentelor si energiei in cadrul intereselor nationale americane.


Cu raportul NSSM 200 elaborat de Kissinger, politica oficiala a Washington-ului a fost sa impuna restrictii asupra tarilor cu dezvoltare rapida, politici care reduceau semnificativ cresterea populatiei. In NSSM 200, Kissinger sugereaza ca foametea poate fi un mod eficient de a reduce populatia: „ o foamete pe scara larga, de un tip neexperimentat in ultimele decenii, sau de un tip la care lumea nu s-a gandit pana acum” este predictibila, scria el. Kissinger a remarcat ca US din alte tari donatoare ( de hrana) s-ar putea sa nu fie in stare sa exporte suficient catre zonele afectate ( de foamete).


In 1975, succesorul lui Kissinger pe postul de Consultant pentru Securitate Nationala, Brent Scowcroft ( devenit mai tarziu si partener de afaceri cu Kissinger) noteaza: „Pentru suprematia Statelor Unite este esential combaterea cresterii populatiei, implementarea Planului de Actiune Populatia Lumii si promovarea intereselor securitatii SUA ai a intereselor sale internationale. Presedintele sustine NSSM 200 ”.


NSSM 200 ( elaborat de Kissinger), tinut secret pana in 1989, estima cresterea populatiei pana la sfarsitul secolului si mai departe, precum si impactul nevoii de hrana si de resurse, in mod special energia. „Cresterea populatiei va avea un serios impact asupra necesitatilor de hrana in special in tarile sarace, cresterea cea mai rapida in LDC ( tari cu dezvoltare redusa )” sustine Kissinger. „Cererea mondiala de alimente creste cu minim 2.5% pe an, intr-o perioada cand fertilizatorii accesibili si terenurile bine irigate sunt deja utilizate. De aceea, cresterea productiei de mancare trebuie sa vina din randamente mai mari” sustine memo-ul guvernului. Acesta este momentul in care cand Fundatia Rockefeller incepe finantarea pe scara larga a cercetarilor in ingineria genetica a plantelor, incluzand orezul, chipurile sa creasca randamentele. 


Cu NSSM 200, Washington-ul face ca implementarea programelor pentru controlarea populatiei sa devina o pre-conditie pentru suportul financiar al SUA si chiar o conditie pentru combaterea foametei. Washington-ul se asigura ca reducerea natalitatii a fost adoptata ca politica oficiala de IMF ( Fondul Monetar International), Banca Mondiala si Natiunile Unite. Incepand cu a doua jumatate a anilor 70, TOATE ajutoarele si imprumuturile de la IMF si Banca Mondiala catre tarile in curs de dezvoltare au fost legate de  acceptarea politicilor de control al populatiei dictat de Washington.


NSSM 200 listeaza explicit 13 tari ca fiind tari „cheie” in care SUA detine „interese speciale strategice si politice”. Aceste tari sunt: India, Pakistan, Bangladesh, Indonesia, Thailanda, Nigeria, Filipine, Turcia, Egipt, Etiopia, Mexic, Brazilia si Columbia. Cresterea populatiei in aceste tari este o ingrijorare speciala pentru interesele nationale ale SUA, conform lui Kissinger. Este de notat ca fiecare tara cheie a fost, incepand cu 1974,  subiectul unor schimbari sociale, economice si militare majore. Ajutorul in hrana din partea SUA nu a fost acordat catre tarile care au refuzat sa adopte politicile SUA de reducere a populatiei, chiar daca tarile care cereau ajutorul se confruntau cu foamete. (2) 




NSSM 200 continua ca politica SUA neoficiala pana in prezent, in ciuda concesiilor facute de administratia Bush catre grupurile Catholic Right to Life. 


In acest fel, rolul fundatiei Rockefeller joaca rolul central in politica Washington-ului referitor la ingineria genetica in lumea agriculturii, in special agricultura din tari cheie din Asia, Africa si America Latina.
Reteaua Rockefellr pentru proliferarea OMG


In 1971, Fundatia Rockefeller, impreuna cu Fundatia Ford si Banca Mondiala, formeaza Grupul Consultativ pentru Cercetare Internationala in Agricultura (CGIAR – Consultative Group on International Agricultural Research )  care conduce 16 centre de cercetare in lume, multe dintre ele in tari in curs de dezvoltare si are un buget de cca 350 milioane de dolari anual. Tinta CGIAR este raspandirea OMG-urilor in tarile in curs de dezvoltare.


In prezent CGIAR opereaza sub umbrela Bancii Mondiale si a adunat 20 de tari in curs de dezvoltare ca sponsori. Ajutorul de la Banca Mondiala este acordat acordului de a accepta politicile de control al populatiei, acceptarea NSSM 200 dar cu oficialii Washington-ului in umbra. Astfel , Fundatia Rockefeller, Banca Mondiala, Monsanto si alte giganti precum si guvernul SUA se aduna toti sub auspiciile CGIAR.
Misiunea CGIAR este de a promova o „agricultura sustenabila pentru siguranta hranei”. Ca sa reuseasca acest lucru, CGIAR si-a folosit fondurile si influenta guvernamentala sa controleze una dintre cele mai largi colectii de gene de plante din lume. Apoi CGIAR le-a facut disponibile lui Monsanto si Syngenta, „ca noi combinatii de gene sa fie folosite pentru cresterea productivitatii si sustenabilitatii”, declara ei. In schimb, CGIAR mobilizeaza proliferarea biotehnologiilo in tarile in curs de dezvoltare. CGIAR instruieste cei mai promitatori oameni de stiinta si cercetatori nationali, asigurandu-se ca cercetatorii nationali pro – OMG-uri promoveaza in tarile lor agricultura modificata genetic si biotehnologiile.


In plus fata de rolul de fondator al CGIAR, Fundatia Rockefeller a fost un finantator major pentru ISAAA ( Serviciul International pentru Achiziotionarea Aplicatiilor Agri-biotech – International Service for the Acquisition of Agri-biotech Applications).


Toti presedintii americani, incepand cu George H.W. Bush in 1992, au considerat sprijinul pentru cerealele modificate genetic o prioritate nationala. Exemplul USAID de sprijin pentru IAAA al fundatiei Rockfeller este exemplar.


Initial ISAAA a fost finantata cu banii fundatiei Rockefeller avand un scop unic: „facilitarea livrarii biotehnologiilor din laboratoarele corporatiilor tarilor industrializate catre sistemele de ferme si alimente din Sud”. 


Cum functioneaza acest sistem devine clar cand se stiu finantatorii ISAAA. In afara de fundatia Rockefeller, finantatorii includ Monsanto ( SUA), Syngenta ( Elvetia), Dow AgroSciences (SUA), Pioneer Hi-Bred (SUA), Cargill (SUA), Bayer CropScience (Germania), un miserior donator anonim “Anonymous Donor “(SUA) si USAID Departamentul de Stat.


Argumentul institutiilor din spatele ISAAA ca tarile in curs de dezvoltare sunt cele in care cresterea populatiei face ca cererea de hrana sa fie acuta, dar resursele economice nu sunt in stare sa acopere nevoile. Si iata cum, ISAAA faciliteaza introducerea in SUD a tehnologiilor GM ale corporatiilor  si OMG-urilor din lumea industrializata, actionand ca un „broker onest”  dupa cum mentioneaza ei. 


NSSM 200 elaborat de Kissinger propunea 13 tari in curs de dezvoltare ca fiind tari cheie pentru reducerea populatiei; ISAAA tinteste 12 tari pentru introducerea cerealelor modificate genetic. Sase dintre ele sunt aceleasi cu tarile listate de Kissinger in 1974: Mexic, Brazilia, Indonesia, Filipine, Thailanda si Egipt. In plus, ISAAA listeaza Malaezia, Vietnam, Kenia, Zimbabwe, Argentina si Costa Rica.


ISAAA lanseaza ofensive de propaganda pentru a distruge ostilitatea fata de cerealele modificate genetic si instruiesc oamenii de stiinta de elita din tarile tinta, de multe ori aducandu-i in SUA sau in alte centre de cercetare asa cum este Monsanto Life Sciences Research Center, pentru a descoperi elita lumii cercetarii in domeniul plantelor si animalelor modificate genetic. Randy Hautea este Seful grupului SEAsia Center din Filipine ce functioneaza in centrul fondat de International Rice Research Institute (IRRI) ce apartine  Fundatiei Rockefeller.


Hautea a declarat recent ca grupul sau tinteste Indonesia, Malaesia, Filipine, Thailanda si Vietnam pentru ca „toate aceste tari au vointa politica sa urmeze si sa adopte aplicatiile biotehnologiei’. Ceea ce Hautea nu a spus a fost ca introducerea semintelor modificate genetic inseamna introducerea unor pesticide GM foarte costisitoare, precum si a altor politici pe care numai companiile globale de agribusiness sunt capabile sa le ofere.


Productia de hrana din tarile tinta este transformata intr-o piata globala agri-business, in afara securitatii nationale pentru alimente. Hautea nu spune nimic despre cum aceste biotehnologii introduse in Malaezia sau Indonezia de catre Syngenta sau Monsanto, contribuie pentru beneficiul micilor fermieri care sunt inima productiei nationale de hrana. Pana acum, faptele arata ca nu exista nici o dovada ca ar fi vreun beneficiu pentru fermele de familie daca cultiva OMG-uri. De fapt situatia este exact pe dos. Fermierii sunt de multe ori constransi sau fortati chiar de catre guvernele lor sa cumpere semintele modificate genetic de la Monsanto sau altii. 


Prin ISAAA si celelalte organizatii ce fac parte din retea, fundatia Rockefeller este centru actiunilor la nivel mondial al  Monsanto, DuPont, Cargill , Dow Agri-sciences, Syngenta, Bayer AG si alti giganti biotech, dominand „noua revolutie verde” in desfasurare, conform definitiei date de Conway (3). 




Raspandirea controlului OMG


Lista principalelor plante modificate genetic include orezul, soia, porumbul, floarea soarelui si multe alte seminte necesare pentru alimentele de baza. Fundatia Rockfeller a jucat un rol fundamental in dezvolatarea majoritatii soiurilor. 


Mai mult de 70% din alimentele procesate consumate de americani in prezent provine din produse modificate genetic. Aproape toate hrana pentru animale in SUA si alte piete majore in lumea sunt OMG-uri, in principal soia si porumb.


Cei mai multi americani sunt ignoranti in ceea ce priveste mancarea pe care o consuma. Guvernul SUA a refuzat sa eticheteze alimentele ce contin OMG. O noua lege a Uniunii Europene referitor la etichetarea produselor nu va cere producatorilor sa mentioneze daca animalele au fost hranite cu OMG, lasand consumatorii complet ingnoranti despre calitatea alimentelor pe care le consuma.  In 2003, suprafata plantata cu seminte modificate genetic in lume a fost de 68 milioane hectare, conform ISAAA. Asta inseamna o crestere de cca 15% intr-un an. SUA este principalul producator de cereale modificate genetic. La nivel mondial 55% din soia cultivata este modificata genetic. Soia este una din sursele esentiale de proteine pentru animale si oameni. Orice muscatura dintr-un hamburger  McDonald’s contine cca 30% soia modificata genetic.


Fara ca macar sa stie, majoritatea oamenilor din America de Nord, Asia de Est si Europa mananca regulat produse sau animale hranite cu cereale modificate genetic. Ceea ce este remarcabil este faptul ca fermierii din America de Nord, Australia, Argentina si recent, dupa o lunga batalie, fermierii brazilieni au cedat controlul semintelor catre o mana de giganti multinationali care au strategie deliberata pentru a domina si controla cultivarea hranei de baza in lume.




Terminator nu a murit


Daca natiuni in dezvoltare precum China, India , pana in Indonezia si dincolo de ea reusesc sa creeze hrana independent de furnizorii de plante modificate genetic din SUA sau OECD, abilitatea SUA de a ramane puterea dominanta se va diminua, in ciuda fortei militare.


Ce alt mod mai puternic de a controla destinul Chinei, Indiei, Asiei de Est si a restului lumii decat sa stabilesti controlul permanent asupra abilitatii natiunilor de a-si produce propria hrana? Intra Monsanto si cartelul agriculturii biotech care domina la nivel mondial cerealele modificate genetic. Cu doar doi ani in urma, Monsanto parea sa fie aproape de ruina. Azi este pe val, in curs de a deveni una dintre cele mai puternice corporatii din lume. 


Este interesant de notat ca in octombrie 1999 fundatia Rockefeller a intervenit in mod direct si a initiat decizia Monsanto „de a nu comercializa” „tehnologia terminator”** pentru semintele modificate genetic. Presedintele Monsanto Robert Shapiro scria catre fundatia Rockefeller ca va „pune la sertar” tehnologia  „semintelor sterile” , numita formal Genetic Use Restriction Technology ( Tehnologia Utilizarii Restrictionate Genetic  – GURT). Decizia Monsanto a fost o tactica de acoperire, adoptata la sfatul lui Conway (presedintele fundatiei Rockefeller), pentru a evita opozitia crescanda fata de cerealele modificate genetic, mai ales in Europa. Tehnologia Monsanto ( semintele terminator bazate pe GURT), pentru care Departamentul Agriculturii al SUA detine parte din patent, a fost numita „arma ultima”, „bomba cu neutroni” a agriculturii si chiar asa este.
Semintele terminator ar rezolva o problema majora pentru Monsanto si alti giganti GM si ar duce la colectarea de taxe din tarile in curs de dezvoltare pentru semintele modificate genetic si patentate, un aspect ce a fost facut posibil acum cativa ani de catre discutiile GATT asupra drepturilor din patente. 


Comertul liber in agricultura este astazi inima Organizatiei Mondiale a Comertului ( WTO). Conform tratatului WTO, creat de runda GATT Uruguay la inceputul anilor 1990, corporatiile mutinationale au dreptul, sustinut de sanctiuni WTO, sa colecteze plati pentru „drepturi intelectuale” ( patente). 


Acordul Uruguay, ratificat de toate tarile membre GATT  sub presiunea imensa a SUA, permite, pentru prima oara unei corporatii sa patenteze o varietate specifica de plante, chiar daca soiul respectiv este in domeniul public al unei tari precum Pakistan sau Peru de mii de ani. Termenii folositi de Organizatia Mondiala a Comertului (WTO) sunt: Aspecte Comerciale  Legate de Dreptul de proprietate Intelectuala ( TRIPs). 


Washington-ul a impus controlversatul acord TRIPs membrilor GATT, acuzand tarile in curs de dezvoltare de piraterie daca nu platesc drepturi de autor multinationalelor, sustinand ca firmele din SUA au pierdut sute de milioane de dolari pe drepturi neplatite pentru fertilizatori, seminte sau alte substante. Mickey Kantor, Reprezentantul pentru Comert al SUA  care a negociat runda Uruguay este azi in board-ul de directori  Monsanto.


Acordul TRIPs negociat la WTO include patente pentru plantele modificate genetic. Sub protectia acordata de TRIPs, compania elvetiana Syngenta detine controlul majoritatii soiurilor de orez din Pakistan, India si Asia. Monsanto domina patentele pe soia, porumb, bumbac si alte cereale majore. Singura lor problema este cum sa colecteze plata drepturilor lor de la milioanele de tarani mici fermieri. Colectarea drepturilor pentru patentele OMG din tarile in curs de dezvoltare este extrem de dificila.


Manevra PR-ul de la Rockefeller – Monsanto de a nu comercializa semintele „terminator” a fost in mod clar elaborata, pentru a fenta cresterea opozitiei fata de proliferarea semintelor modificate genetic si pentru a castiga timp ce le-a permis raspandirea cerealelor GM catre tarile cu cea mai importanta agricultura – America de Nord, Argenitina, Brazilia si acum Uniunea Europeana. Odata ce se raspandesc cerealele modificate genetic, este simplu sa faci trecerea la semintele „terminator” .


In februarie 2003, la o intalnire a Federatiei Internationale a Semintelor in Lyon, Franta, Roger Krueger de la Monsanto a facut publica o lucrare intitulata „Beneficiile GURT” (Genetic Use Restriction Technology). El sustinea ca tehnologia „terminator” ar fi, de fapt, benefica pentru fermierii saraci. Monsanto argumenteaza in noua tentativa de invaluire, ca tehnologia „terminator” ar impiedica raspandirea genelor de la plante modificate genetic la plantele nemodificate genetic, promovand aceleasi idei Monsanto dar in haine noi de „instrument” de siguranta bio! Este clar ca ei cred ca opozitia fata de tehnologia terminator si seminte modificate genetic este in scadere. Rapoartele arata ca Monsanto va fi gata sa introduca semintele GURT sau comertul „terminator” in 3-4 ani. 




Functia duala a cerealelor modificate genetic: Razboi biologic? 


Zilele cand USDA ( Departamentul pentru Agricultura al SUA) reprezenta interesele fermierilor americani si ale familiilor lor sunt demult apuse. Azi, agribusiness-ul american, dominat de o duzina si ceva de gigantice corporatii internationale, este cel de-al doilea sector industrial extrem de profitabil alaturi de farmaceutice; valoarea anuala este de peste 800 miliarde de dolari. USDA este astazi un lobby organizat al gigantilor din agribusiness, iar influenta cea mai mare o are Monsanto. Oficialul administratiei Bush, d-na Ann Veneman, Secretar USDA, este un fost membru in comitetul director al Monsanto si, deloc surprinzator, un promotor al OMG-urilor. Multi alti oficiali ai administratiei Bush sunt, de asemenea, legati de Monsanto.


„Terminator” si tehnologiile legate de OMG in mainile lui Monsanto si a mai putin de jumatate de duzina de corporatii , sprijinite de USDA, Departamentul de Aparare si de  Departamentul de Stat ar putea deschide usa unui potential razboi biologic impotriva intregii populatii, asa cum nu si-a imaginat nimeni pana acum. Un recent studiu al US Air Force afirma ca „ armele biologice ofera posibilitati de folosire cu mult mai mari decat armele nucleare”. 


Asistenta pentru alimente acordata de USAID (Washington ) catre tarile africane a fost, in ultimele luni, legata de vointa respectivelor tari de a accepta cereale modificate genetic din SUA. Asistenta SUA pentru combaterea SIDA in Africa este conditionata in mod similar. Organismele modificate genetic au devenit, in mod clar, un instrument strategic si geopolitic al  Washington-ului. 


Aparatorii tehnologiei OMG argumenteaza ca nici o persoana sanatoasa la minte nu ar considera un asemenea mod drastic de a folosi  OMG-urile ca   mod de a controla resursele de hrana ale lumii. „Suntem tentati sa spunem ca nici o persoana sanatoasa la minte nu ar face asa ceva”, mentioneaza Profesorul Steven Block de la Universitatea Standford. Block  s-a grabit sa adauge „ Dar nu toata lumea este sanatoasa la minte”. Block, un consultant de varf al guvernului SUA a avertizat: „Orice tehnologie care poate fi folosita pentru a introduce gene la nivel de ADN poate fi folosita atat pentru a face bine, cat si pentru a face rau”. Ingineria genetica poate crea orez cu o cantitate crescuta de vitamina A sau, la fel de bine, poate fi folosita sa creeze seminte care sa contina bacterii supertoxice. Cercetatorii americani au facut asta prima data in 1986. Ingineria genetica pentru obtinerea unor arme biologice mult mai toxice si greu de detectat a fost o motivare majora a natiunilor sa ceara conventii drastice asupra armelor biologice. 


Controversatul program de eradicare a drogurilor din Columbia declansat de guvernul SUA, desi intrerupt, ar stropi cerealele cu mortalul glyphosate.  Glifosatul, sub numele patentat de Roundup, este un ierbicid vandut de Monsanto, pentru plantele sale modificate genetic. Administratia Bush a refuzat in mod repetat sa semneze Conventia pentru Armele Biologice si Toxice argumentand ca SUA are nevoie de libertatea de a dezvolta apararea impotriva razboiului biologic. Libertatea poate lucra in ambele sensuri, oricum.


Manipularea genetica, aflata in mana unei puteri rauvoitoare, deschide posibilitati de a elibera rele nespuse si care ar afecta intreaga specie umana. Chiar si acolo unde , teoretic, OMG-urile ar putea creste randamentele, ceea ce nu a fost dovedit deloc, acest potential de control asupra lantului alimentar al unor tari intregi reprezinta o putere mult prea mare pentru a fi data  unei singure corporatii sau unui guvern. Alimentele esentiale, ca apa proaspata, cerealele, nu sunt genul de marfuri care sa fie supuse unor reguli de restrictionare sau monopol. Ele fac parte din drepturile omului asa cum este dreptul de a respira. 


Nu ar trebui sa tentam nici un guvern cu puterea pe care strategii OMG-urilor o promoveaza folosind ca scuza siguranta alimentelor. 




Referinte:
1. B.K. Eakman, “The Cloning of the American Mind,” ( Clonarea Mintii Aamericane) ofera informatii despre Fundatia Rockefeller si finantarea eugeniei 
s. Jim Heron, “Population Politics and the Shambles of Africa in http://catholiceducation.org/articles/population/pc0005.html „Politici de populatie si teatrul de macel din Africa”
2. National Security Strategy Memorandum, NSSM 200, “Implications of Worldwide Population Growth for U.S. Security and Overseas Interests,” National Security Council, April 24, 1974, Henry Kissinger, director, National Security Council. “The Over-population cabal” in Mindszenty Report, Cardinal Mindszenty Foundation, April 1999, www.mindszenty.org.report/1999/April1999.html .
3. “ISAAA in Asia promoting corporate profits in the name of the poor,” ( ISAAA in Asia promoveaza profituri corporatiste in numele saracilor) October 2000, in www.grain.org/publications/reports/isaaa.html.
4. Planurile Monsanto legate de tehnologia terminator sunt descrise in “Monsanto si-a incalact promisiunea de a abandona Tehnologia Terminator,” April 23, 2003, http://www.organicconsumers.org/monsanto/promise042403.cfm. “Biological warfare against crops,” by Simon Whitby, reviewed in www.rainbowbody.net/Ongwhehonwhe/plantwar.htm noteaza folosirea de catre SUA a pesticidului Roundup impotriva cerealelor din Columbia. “Biological warfare emerges as 21st Century threat,” ( Razboiul biologic apare ca amenintare in secolul 21” scrisa de Mark Schwartz in Stanford Report, January 11, 2001, detaliaza avertismentele date de Block, un membru al grupului de cercetatori secret al Guvernului.  
US Air Force a publicat pe acest subiect  “Biological Weapons for Waging Economic Warfare,” de Lt. Col. Robert Kadlec care vorbeste despre “folosirea razboiului biologic pentru a ataca stocurile vii, cerealele sau ecosistemul „ In www.airpower.maxwell.af.mil/airchronicles/battle/chp10.html, also www.sunshine-project.org/bwintro/gebw.html.




**Tehnologia „Terminator”, pe care Monstanto a platit 1.6 miliarde pentru a o dobandi, permite introducerea unei „gene sinucigase”  in plante ca porumbul, bumbacul, soia sau chiar grau. Un fermier care foloseste semintele „terminator” nu va putea sa imparta seminte cu alt fermier sau sa planteze propriile lui seminte in anii urmatori. Va fi fortat sa revina la Monsanto in fiecare sezon pentru a-si cumpara existenta, adica sa cumpere mai multe seminte „cu gena suicidului” precum si herbicidele speciale Monsanto dezvoltate pentru a fi folosite cu aceste seminte. 


Dezvoltatorii originali ai tehnologiei terminator, Delta & Pine Land Seed pe care Monsanto a cumparat-o in 1998, au specificat ca pietele de orez si grau din China si India, Pakistan si alte tari cu populatie mare erau tinta pentru tehnologia terminator. Implicatiile politice ale unei astfel de dezvoltari sunt usor de imaginat. 




Regula 3: Alimentele constituie o arma. Cel ce are control asupra productiei de hrana intr-o natiune de sclavi va controla acea natiune. Foametea este un „dusman” ce-l tine pe sclav preocupat permanent si incapabil sa discearna, activand toate mecanismele lacomiei si supravietuirii cu orice pret.




Un Codex pentru a ucide nutritia 


(titlul original „A Nutricidal Codex” autor Shannara Johnson; http://www.caseyresearch.com/wwnk.php)


Ati auzit vreodata de Codex Alimentarius? Daca nu, sa nu fiti surprinsi. Este unul din cele mai bine pastrate „secrete deschise” ale guvernului SUA. Este planificat sa intre in vigoare la 21 Decembrie 2009 si s-ar putea sa fie cel mai mare dezastru pentru sursele noastre de hrana si astfel pentru sanatatea noastra, asa cum tara noastra (SUA) nu a vazut pana acum.




Ce este Codex Alimentarius si cum de a aparut?


In imperiul AustroUngar, intre 1897 si 1911, o colectie de standarde si reguli pentru mare varietate de alimente a fost dezvoltata si erau numite Codex Alimentarius Austriacus. Nu implica raspunderi legale dar servea ca referinta pentru tribunale sa stabileasca standarde pentru diferite alimente.


Dupa cel de-al doilea razboi mondial Codex Alimentarius renaste dar, de data aceasta, este mai mult decat dubios. Ca sa intelegeti implicatiile, avem nevoie sa ne intoarcem inapoi in istorie la un mare conglomerat: Interessengemeinschaft Farben, sau IG Farben – un cartel care era alcatuit de companii germane din domeniul farmaceutic si chimic, asa cum erau BASF, Bayer si Hoechst.


IG Farben s-ar putea spune ca era mana corporatie a celui de-al Treilea Reich. Avand contracte cu regimul lui Hitler, IG Farben a produs de toate, de la munitie la Zyklon B, gazul otravitor ce a fost folosit sa omoare prizonierii din lagarele de concentrare. IG Farben a fost singurul mare donator pentru campania electorala a lui Hitler si, mai tarziu, singurul mare profitor de pe urma razboiului.


„De cate ori Wehrmacht-ul german cucerea o noua tara, IG Farben il urma, luand controlul in mod sistematic asupra industriei din acele tari” se mentioneaza pe site-ul fundatiei Dr. Rath Healt, o fundatie non profit promotoare a sanatatii prin metode naturale. „O investigatie din 1946 a guvernului SUA asupra factorilor care  au condus la al doilea razboi mondial a ajuns la concluzia ca fara IG Farben acest razboi pur si simplu nu ar fi fost posibil”.


Auschwitz, cel mai mare si infam lagar de concentrare german a beneficiat la randul lui de IG Farben. Medicamente si vaccinuri noi, nesigure, netestate au fost testate deliberat pe prizonierii de la Auschwitz, multi dintre ei murind in cursul testelor. Nu-i nimic surprinzator ca tribunalul de razboi de la Nuremberg a judecat 24 de membri din consiliul director si executiv din IG Farben si i-a condamnat pentru crime in masa, sclavagism si alte crime impotriva umanitatii. Unul dintre cei condamnati a fost Fritz ter Meer, cel mai bine pozitionat om de stiinta in consiliul director al IG Farben; el a fost condamnat la 7 ani de inchisoare din care a executat 4. Cand a fost intrebat, pe parcursul procesului, daca considera ca acele experimente pe oameni au fost justificate, el a raspuns „ prizonierii din lagarele de concentrare nu au fost subiectul unor mari suferinte, pentru ca urmau sa fie ucisi oricum”.    


In 1955, ter Meer a fost reinstaurat ca membru al consiliului supervizor al Bayer si, un an mai tarziu, a devenit presedintele companiei. In 1962, impreuna cu alti executivi de la BASF, Bayer si Hoechst, a fost unul dintre arhitectii Codex Alimentarius. „Cand a iesit din inchisoare, s-a dus la amicii lui de la Natiunile Unite” spune dr. Rima Laibow, MD, intr-un discurs pasionant la conferinta din 2005 a Asociatiei Nationale a Profesionistilor in Nutritie (NANP). „ Si le-a spus [..] daca preluam controlul asupra hranei lumii, avem puterea asupra lumii.”


Rezultatul a fost crearea  unei comisii de comert numit Comisia Codex Alimentarius, acum finantata si condusa de Organizatia Mondiala a Sanatatii ( OMS, ce apartine de Natiunilor Unite) si FAO (Organizatia pentru Alimente si Agricultura).


La finalizarea sa in 1994, Organizatia Mondiala a Comertului  a acceptat standardele Codex-ului si, pana la sfarsitul anului 2009, toate tarile membre ale WTO au obligatia sa implementeze Codex-ul, „sa armonizeze standardele” pentru comertul global cu alimente.


In SUA, Congresul a adoptat in 1994 DSHEA (Dietary Supplements Health and Education Act) care definea vitaminele, mineralele si plantele medicinale ca alimente, de aceea nu sunt supuse standardelor din industria farmaceutica. Codex Alimentarius va inversa acest lucru. Va trata aceste suplimente alimentare nu ca alimente ci ca toxine.


„Cum poti proteja pe cineva de o otrava? ” intreaba Laibow. Folosesti toxicologia. Folosesti o stiinta numita „risc assesment” ( evaluarea riscului). Risk assesment, explica ea, functioneaza cam asa. Iei toxina in cauza, o dai unui animal de laborator si „determini doza care omoara 50% din animalele de laborator. Aceaste este parametrul LD 50. Apoi extrapolezi care ar putea fi doza LD50 pentru un om. Apoi cobori la baza gamei de dozaj si incepi sa dai animalelor test toxina putin cate putin si determini cea mai mare doza  – maximum permis – care poate fi administrata fara sa apara un impact asupra organismului. (…) Apoi imparti cifra la 100. (..) Si acum ai obtinut o doza sigura, deci ai 1/100 din cea mai mare doza care poate fi administrata fara sa apara vreun impact asupra organismului”.


Cu alte cuvinte, clasificate ca toxine, vitaminele, mineralele si plantele medicinale vor fi pe piata numai in doze care NU au impact asupra nimanui. Atunci de ce sa le mai iei? Si asta nu este tot. Magazinele noastre de produse naturiste si suplimente alimentare vor ramane pe raft numai cu 18 produse, atatea cate sunt pe lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este pe lista, de exemplu coenzima Q10, glucosamine, etc vor ilegale si asta nu inseamna ca vor fi numai cu prescriptie ci vor ILEGALE ca in „foloseste-le si te duci la inchisoare”. Dar regulile obligatorii ale Codexului nu se refera numai la vitamine si minerale ci la toate alimentele. Sub regulile Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Si nivelurile de radiatie vor fi mult mai mari decat cele permise anterior.


In timp ce alimentele din SUA sunt, in prezent, iradiate cu 1 – 7.5 kiloGray, Codex Alimentarius va ridica limita sa 10kiloGray  (care este si asa foarte mare) la valori mult mai mari „cand va fi necesara atingerea unui scop tehnologic legitim” indiferent care este acesta. Mai mult, textul spune ca dozele de radiatii „nu ar trebui sa compromita siguranta consumatorului sau integritatea alimentului” Observati exprimarea: „nu ar trebui ” in loc de „nu trebuie” ceea ce este o diferenta extrem de importanta din punct de vedere legal, avand in vedere ca exprimarea „nu ar trebui” nu implica obligativitate.


Cumparati lapte fara rBST ? Ei, asta nu va mai fi posibil, pentru ca sub regulile Codex-ului toate vacile vor trebui tratate cu hormonul bovin de crestere. Recombinat genetic de Monsanto. Toate animalele folosite pentru alimentatia oamenilor vor trebui sa fie tratate cu antibiotice. Standardele „bio” vor fi relaxate pentru a permite acest lucru. Si am mentionat ca regulile Codexului permit ca produsele ce contin organisme modificate genetic (OMG) sa nu mai fie etichetate corespunzator? Deci .. la revedere alimente organice 100% si probabil si alimente care sa semene cu ceea ce ar trebui sa fie din punct de vedere nutritional.


Mai mult, in 2001, 12 substante chimice despre care se stie ca sunt cauzatoare de cancer, au fost interzise in mod unanim de 176 de tari, inclusiv de SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce inapoi 7 dintre aceste substante interzise, precum hexachlorobenzene, dieldrin, aldrin etc vor putea fi folosite la liber din nou. Nivelurile diferitelor chimicale va creste si el conform regulilor Codexului.




Oare incearca sa ne omoare?


Rima Laibow – a facut calculele folosind cifre care vin direct de la OMS si FAO. Si in conformitate cu proiectiile epidemiologice, ea considera ca numai ghidul de orientare al vitaminelor si mineralelor va duce la aproximativ 3 miliarde de decese. Un milion prin moartea prin infometare spune ea.  Dar urmatoarele 2 miliarde vor muri prin preventia bolilor de subnutritie. 




Ea numeste  standardele noului Codex ” legalizarea mandatului de toxicitate si subnutritie “. 


Chiar daca te-a batut gandul sa emigrezi in Thailanda sau Guatemala ca sa scapi de acest holocaust nutritional, uita ! Odata pus in aplicare, Codex Alimentarius va seta standardele de siguranta alimentara, regulile si reglementarile in vigoare in peste 160 de tari, adica 97% din populatia lumii.
 Nota ( sursa http://www.healthfreedomusa.org/index.php?page_id=157)


Comisia Codex Alimentarius (CAC) are doua comitete care impacteaza nutritia. 
Una dintre ele,“Codex Committee on Nutrition and Foods for Special Dietary Uses” (CCNFSDU), este prezidata de Dr. Rolf Grossklaus, un medic care crede ca nutritia nu joaca nici un rol in sanatate. El este „varful” politicii Codex-ului pentru politica nutritionala si a afirmat ca „nutritia nu este relevanta pentru sanatate” 


http://www.newmediaexplorer.org/sepp/2003/11/25/codex_2003_grossklaus_and_mathioudakis_nutrition_not_relevant_to_health.htm 


Oricat de incredibil ar parea, Dr. Grossklaus a declarat nutrientii ca toxine in 1994 si a institutit folosirea toxicologiei (Risk Assessment) pentru a preveni ca nutrientii sa aiba vreun impact asupra oamenilor care care iau suplimente. Merita sa mentionam ca Dr. Grossklaus „intamplator” este proprietarul companiei care face analizele legate de Risk Assessment si „consiliaza” comisiile Codex (CCNFSDU) in aceasta problema. In SUA, asta  s-ar numi „conflict de interese”. 




sursa: necunoscuta

Vaccinarea Masiva din Brazilia suspectata de a fi un Program de Sterilizare sub acoperire


Vaccine+dollars
Inceputul unui masiv si obligatoriu program de vaccinare in Brazilia a trezit suspiciunile activistilor pro-life (pro-viata), care au observat ca programul este similar cu cele din ultimii ani care au inclus un agent ascuns de sterilizare in vaccinuri.

Campania care a inceput in ultima saptamana si este promovata de Ministrul Sanatatii Jose Gomes Temporao, un fan pro-avort, sustine ca obiectivele sunt anihilarea rubeolei in natiunea sud americana.

Temporao, care a facut mari eforturi sa impuna legalizarea avorturilor, declara ca este ingrijorat de faptul ca in fiecare an se nasc 17 copii brazilieni , fiecare cu defecte cauzate de aceasta boala, intr-o natiune cu peste 180 milioane de locuitori. Rubeola, in mod normal, este doar ceva mai mult decat o boala jenanta, pentru cei care o contracteaza, cu simptome care trec in catevza zile, pana la cateva saptamani.

Desi numarul de copii afectati de Sindromul Rubeolei Congenitale (CRS) este mai mic per total, decat numarul cumulat din UK si Australia in anii 1990, Temporao tinteste spre un program obligatoriu de vaccinare a 70 milioane de brazilieni, ceea ce ar putea sa-l faca cel mai mare program de vaccinare din istorie.

Adolfo Castañeda of Human Life International noteaza ca doar cu 2 ani in urma cercetatorii au constatat ca vaccinul antirubeola folosit intr-o campanie de vaccinare similara in Argentina era contaminat cu Human Chorionic Gonadotropin (HCG), un hormon necesar corpului femeii pentru a fixa in uter ovulul fecundat.

Cand corpul primeste HCG intr-un vaccin, il percepe ca pe un intruder si creaza anticorpi care lupta cu prezenta hormonului in corp. Raspunsul imunologic al corpului este impotriva sarcinii si cauzeaza avort la scurt timp dupa ce apare apare conceptia.

„In 2006, in Argentina a fost o campanie similara cu campania curenta din Brazilia” scrie Castañeda intr-un recent buletin HLI. „A fost descoperita prezenta hormonului HCG in multe dintre vaccinurile antirubeola. Suspiciunea care a declansat investigatia a fost cauzata de faptul ca erau foarte putine cazuri de rubeola in Argentina, deci nu merita declansata o campanie pe scara larga.”

Castañeda scrie, de asemenea, ca grupul de femei tinta pentru campanie este acelasi sau similar cu cel din alte campanii, care au fost dovedite ca includeau in vaccinuri agenti anti fertilitate.

„Varsta persoanelor care vor fi vacinate este de la 12 la 49 ani pentru femei (perioada reproductiva), si intre 12 si 39 la barbati,” scrie Castañeda. „Varsta femeilor este aceeasi ca cea din campania de vaccinare din Nicaragua, campanie ce a inclus in vaccinuri hormonul care sterilizeaza femeile vaccinate; varsta este similara cu varsta femeilor din Filipine care au primit o alta versiune a agentului de sterilzare ”

Asa cum noteaza guvernul australian in jurnalul sau Communicable Diseases Intelligence, copiii mici sunt principalul factor de raspandire a bolii iar programele foarte eficiente din SUA si Australia s-au focusat pe acest grup. (http://www.health.gov.au/internet/main/publishing.nsf/conten…)

Dar guvernul brazilian ignora copiii si se concentreaza pe femeile aflate in plina perioada de fertilitate.

Activistul pro-life brazilian Julio Severo (http://www.whale.to/vaccine/severo_h.html ) care se ascunde de guvernul brazilian din pricina refuzului sau de a participa la programele de vaccinare obligatorie, noteaza ca, in mod straniu, chiar si cei care au fost deja vaccinati in copilarie sau care au avut deja rubeola ( deci au imunitate) vor fi obligati de guvern sa fie vaccinati in cadrul campaniei prezente.

„Daca scopul campaniei este de a elimina rubeola, atunci de ce sunt vaccinati si cei care au fost vaccinati deja, anterior?” se intreba Severo pe blogul sau, Last Days Watchman. „De ce sa impui vaccinarea celor care au facut boala in trecut? Este un fapt mai mult decat dovedit ca cineva care a avut rubeola in trecut nu se va imbolnavi din nou”.

Severo spune ca aceasta campanie isi propune sa gaseasca oamenii tinta indiferent unde se aduna sau calatoresc si ca NU exista alta optiune, decat de a fi vaccinat. In fapt, noteaza el, guvernul a facut deja campanie unui caz de persecutare a unei mame, pentru ca unele din vaccinurile obligatorii nu au faost facute de catre copiii ei. I-au fost luati copii din custodie si colegii de serviciu care stiau situatia si nu au raportat au fost persecutati. Povestea a aparut in mass media ca un exemplu pentru cei care s-au gandit sa reziste efortului guvernului de a-i vaccina cu forta.

El precizeaza si faptul ca aceleasi agentii internationale care sprijina campania prezenta acum in Brazilia, au fost implicate de decenii in cercetarea pentru obtinerea unui vaccin de sterilizare si avertizeaza ca aceleasi grupuri, care sunt dedicate avortului si controlului populatiei, nu pot fi de incredere.

„In campaniile de vaccinare in masa din Argentina, Nigeria, Filipine si alte tari, UNICEF a aratat ca stie sa uneasca cele mai urate intentii sub aparentele cele mai angelice: scrie Severo. „In Brazilia avem asigurarea lui Temporao, ca vaccinarea in masa este doar pentru protectia copiilor si a familiilor”.

autor: Matthew Cullinan Hoffman

August 14, 2008 (LifeSiteNews.com)

stop vaccin

Fabrica de Sclavi – Episodul 2

 
virus
 
Regula 2: Inmultirea sclavilor este limitata si se face doar cu aprobarea stapanilor. Doar sclavii agreati de stapani se pot inmulti. Restul trebuie sa dispara. Drepturile lor nu conteaza. Anumite tari ne plac, dar fara populatia din ele.
 
 
Sunt noile vaccinuri amestecate cu medicamente care induc sterilitatea? (titlu original Are New Vaccines Laced With Birth-Control Drugs? )


Autor: J.A. Miller, corespondent pentru Human Life International (HLI). Publicat in HLI Reports, Human Life International, Gaithersburg, Maryland; June/July 1995, Volume 13, Number 8
La inceputul anilor 1990, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a supervizat campanii masive de vaccinare impotriva tetanosului in mai multe tari, printre care si Nicaragua, Mexico si Filipine. In octombrie 1994 HLI a primit un comunicat de la afiliatii din Mexic – Comite’ Pro Vida de Mexico – referitor la campania de vaccinare antitetanus ce se desfasura in tara.
Avand in vedere protocoalele de campanie suspecte, Comite’ a obtinut mai multe probe de vaccin si le-a trimis sa fie analizate de chimisti.

Unele probe contineau human chorionic gonadotrophin (hCG), un hormon care apare in mod natural si este esential pentru mentinerea sarcinii.

hCG si Anticorpii Anti-hCG

In conditii naturale, hormonul hCG alerteaza corpul femeii despre prezenta sarcinii si cauzeaza declansarea altor hormoni, pentru a pregati uterul ca ovulul fecundat sa se implanteze. Cresterea rapida a nivelului de hormon hCG dupa conceptie este un excelent marker pentru a confirma sarcina; cand o femeie isi face un test de sarcina ea nu testeaza sarcina in sine ci prezenta unui nivel crescut de hCG.
Dar atunci cand hCG este introdus in corp cu un vehicul de tipul toxoid tetanus, anticorpii nu se vor forma numai impotriva tetanusului, ci si impotriva hormonului hCG. In acest fel, corpul nu va recunoaste hormonul hCG ca fiind „prieten” si va produce anticorpi anti hCG
Anticorpii formati vor ataca o sarcina prin distrugerea hormonului hCG, care sustine sarcina; cand o femeie nu are suficienti anticorpi anti hCG in corpul ei, practic nu mai poate sustine o sarcina, nu o poate duce la termen.(1)
HLI a raportat faptele referitoare la vaccinurile antitetanos catre membrii consiliului sau si catre afiliatii (World Council members and affiliates) din mai mult de 60 de tari. (2) Imediat, rapoarte noi despre vaccinuri ce contin hormon hCG au inceput sa soseasca din Filipine unde mai mult de 3.4 milioane de femei fusesera recent vaccinate. Rapoarte similare au venit din Nicaragua, unde campania de vaccinare se desfasurase in 1993.

Faptele cunoscute

Iata faptele cunoscute despre campaniile de vaccinare din Mexic si Filipine:
doar femeile au fost vaccinate si doar femeile cu varste cuprinse intre 15 si 45 de ani (in Nicaragua au fost vaccinate femeile intre 12 si 49 de ani) . Dar barbatii nu sunt expusi in aceeasi masura ca si femeile tinere sa intre in contact cu tetanusul? Si copiii? De ce au fost exclusi ?
hormonul hCG a fost gasit in vaccinuri. Si nu avea ce sa caute acolo.
Protocolul de vaccinare a cerut injectii multiple, 3 intr-o perioada de 3 luni si 5 in total. Dar, avand in vedere ca vaccinul anti tetanos ofera o protectie de 10 ani si mai mult, de ce s-au facut mai multe injectii ?
In ultimii 20 si ceva de ani, OMS a fost in mod activ implicat in realizarea unui vaccin anti fertilitate folosind hCG legat de tetanus toxoid ca si vehicul, adica exact aceeasi asociere care s-a gasit in vaccinurile folosite in campaniile din Mexic, Nicaragua si Filipine.


Banditii impotriva fertilitatii
Aliati cu OMS-ul in dezvoltarea unui vaccin impotriva fertilitatii (AFV) folosind hCG cu tetanus sau alte substante ca vehicul, sunt: UNFPA, Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite (UNDP, Banca Mondiala, Consiliul pentru Populatie, Fundatia Rockefeller, All India Institute pentru Stiinte Medicale si un numar de universitati inclusiv Uppsala, Helsinki si Ohio State.(5) Institutul National al Sanatatii Copilului si al Dezvoltarii Umane din SUA (parte din NIH) a fost furnizorul hormonului hCG pentru cateva experimente AFV (vaccin anti fertilitate) . (6)
OMS a inceput al sau „Program Special” in reproducerea umana in 1972 si, pana in 1993, a cheltuit mai mult de 356 milioane de dolari pe cercetari despre „sanatatea reproducerii” (7). Acesta este „Programul” pionier al dezvoltarii vaccinului anti fertilitate.
Peste 90 de milioane de dolari din fondurile acestui „Program” au fost furnizate de Suedia; Marea Britanie a donat mai mult de 52 milioane de dolari, in timp ce Norvegia, Danemarca si Germania au intrat in program cu 41 milioane, 27 milioane si respectiv 12 milioane. SUA, datorita crizei de fonduri pentru astfel de proiecte din perioada administratiei Reagan-Bush, a contribuit „doar” cu 5.7 milioane, incluzand o plata facuta pe perioada Clinton de 2.5 milioane. Alti finantatori majori catre Programul OMS includ UNFPA 61 milioane; Banca Mondiala 15.5 milioane, Fundatia Rockefeller 2.5 milioane; Fundatia Ford peste 1 milion si IDRC (International Research and Development Centre of Canada), 716.500 dolari.


Scuzele OMS si ale Departamentul de Sanatate din Filipine
Cand primele rapoarte despre vaccinurile anti tetanos continand hormonul hCG au au iesit la suprafata in Filipine, OMS-ul si Departamentul de Sanatate din Filipine (DOH) au negat imediat ca vaccinul ar contine hormonul hCG. Confruntati cu rezultatele testelor de laborator care detectau prezenta hormonului in 3 din 4 vaccinuri examinate, OMS si DOH au contestat rezultatele venite de la sursele „drept la viata si catolice”.
Patru noi probe de vaccin antitetanus au fost trimise de catre DOH la Centru Medical St. Luke ( luteran) in Manilla. Rezultatele au aratat ca TOATE cele 4 probe contineau hormon hCG.
De la negarea vehementa a situatiei, OMS si DOH au trecut la varianta „cantitatea insignifianta” de hormon hCG prezent este insuficient sa produca anticorpi anti-hCG.
Dar grupurile filipineze catolice si pro-life au facut noi teste pentru a detecta prezenta anticorpilor hCG in sangele femeilor vaccinate cu vaccinul antitetanos. Din 30 de femei testate dupa ce au fost vaccinate anti tetanos 26 aveau niveluri mari de anticorpi hCG. Daca nu era hCG in vaccin sau cantitatile de hormon erau ingnifiante, DE CE femeile aveau niveluri mari de anticorpi HCG in sange? OMS si DOH nu au avut raspunsuri la aceasta problema.
Noi explicatii au fost aduse: prezenta aparenta a hCG in vaccinuri a fost datorata rezultatelor „fals pozitive” in urma amestecului special de substante din vaccin sau in chimicalele pentru testarea hCG. Si chiar daca hCG a fost prezent, el provenea din procesul de fabricatie.
Dar prezenta anticorpilor hCG in sangele femeilor vaccinate antitetanos a facut inutila o astfel de dezbatere. Nu mai era necesar sa se argumenteze despre care a fost sau nu a fost cauza prezentei hormonului hCG in vaccin cand efectele erau deja prezente in corpul femeilor. Nu se cunoaste nici un alt mod prin care acele femei sa fi avut anticorpii de hCG in sange, decat daca hormonul hCG a fost introdus in mod artificial in corpul lor.


De ce Tetanus Toxoid utilizat ca “vehicul”?

Pentru ca organismul uman nu-si ataca proprii hormoni, hCG-ul produs naural. Corpul trebuie „prostit” sa trateze hCG-ul ca pe un inamic invadator pentru a dezvolta un vaccin anti fertilitate folosind anticorpi pentru hormonul hCG. O lucrare prezentata la al 4-lea Congres International de Imunologie Reproductiva (West Germany, 26-29 July 1989) a explicat clar: „legatura cu un vehicul/ caraus s-a facut pentru a depasi toleranta imunologica ( a organismului) la hCG” (8)


Vaccine netestat de catre Biroul Medicamentelor ( Drug Bureau )

Dupa ce controversa legata de vaccinuri a atins un varf febril, o noua bomba a explodat; nici unul din cele trei tipuri de vaccinuri antitetanos ( marci diferite) folosit in campania de vaccinare nu fusese vreodata licentiat pentru vanzare si distributie sau inregistrat in Filipine la Biroul pentru Alimente si Medicamente (BFAD), asa cum cerea legea. Seful BAFD a explicat moale ca firmele distribuitoare ale celor 3 marci de vaccinuri „nu au depus nici o cerere de inregistrare a produselor”. (9) Companiile in cauza sunt Connaught Laboratories Ltd. si Intervex, ambele din Canada si CSL Laboratories din Australia.
Se pare ca BFAD a cerut cu o mare intarziere o retestare a vaccinurilor, dar ideea a fost repede respinsa cand Secretarul se Stat pentru Sanatate a declarat ca, daca vaccinurile au fost certificate de OMS – ia uite ca sunt din nou prezenti cei de la OMS – asta era o asigurare suficienta ca „vaccinurile provin de la producatori cu o reputatie buna” (10)
Despre reputatia unuia dintre producatori este buna sau nu, este greu de spus. Pe la mijlocul anilor 80 Connaught Laboratories a fost dovedita ca STIA ca distribuie probe de sange contaminate cu HIV (11)


Epilog
Evidente incep sa apara si din Africa (12). HLI a cerut o investigatie a situatiei de catre Congres, o investigatie a tuturor agentiilor implicate in dezvoltarea unui vaccin anti fertilitate si finantate cu bani americani.
Intrebare: Cat timp ofera protectie / imunitate un vaccin anti tetanos ?
Raspuns: 10 ani.
Intrebare: Ati auzit vreodata de un adult care sa necesite 3 vaccinari antitetanos intr-o perioada de 3 sau 4 luni si 5 vaccinuri pe parcursul unui an ?
Raspuns: CEEEEEE! NICIODATA. No way! 





sursa: necunoscuta
aum 2

Profeţiile lui Gupta Swami despre România

Craiova - Centrul de Studii & Terapii Complementare Karanna - Cursuri Spiritualitate - Reiki - Terapie E.F.T. - Hipnoza - Regresii in Vieti Anterioare - Seminarii - Meditatii Ghidate - Magazin Online - Cursuri la Distanta - Cursuri Video - Cursuri Online - Clinica Karanna - Cabinet Terapie - Dezvoltare Personala - Dezvoltare Spirituala - Evolutie Spirituala
În primăvara lui 2004, România a fost vizitată de Gupta Swami, profesor indian, doctor în istoria religiilor, maestru spiritual al multor discipoli, atât din ţara sa natală, cât şi din întreaga lume.
Necunoscut publicului român, profesorul indian e celebru în afara Indiei, mai ales ca prezicător şi clarvăzător, el profeţind, cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutul noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu. Din această cauză, de-a lungul timpului, indianul a fost contactat de mulţi preşedinţi de state şi guverne. Chiar şi Elena Ceauşescu a apelat la Gupta Swami în 1983, însă, deranjată de prezicerile acestuia, soţia dictatorului l-a obligat pe guru să părăsească urgent ţara . Aflat în vizită în Bucovina “trimis de viitor”, gurul indian a făcut o serie de profeţii cutremurătoare care, dacă se vor adeveri, vor schimba faţa României şi a planetei.
Ceauşeasca m-a făcut şarlatan
 
“Românii care m-au abordat nu s-au interesat decât de propriul lor viitor. Ultima a fost Elena Ceauşescu, dar nu i-a plăcut viitorul pe care i l-am prezis. M-a făcut şarlatan şi peste două zile eram invitat să părăsesc România. Acest lucru se întâmpla în anul 1983. Un înalt personaj din Guvernul României, care a participat în calitate de revoluţionar în procesul soţilor Ceauşescu (a refuzat să precizeze numele acestuia) mi-a mărturisit cu oarecare teamă, că printre şuşotelile Elenei cu Nicolae ( la proces ) a distins de două ori, foarte clar, numele meu. Probabil acţionau târziile regrete.”
Moartea actualului preşedinte va declanşa o explozie socială
 
“Concomitent, va începe un scurt şi înfiorător război mondial – al treilea şi ultimul – programat, declanşat şi întreţinut de forţele oculte care conduc omenirea. România va participa la război încă înainte de extinderea şi mondializarea acestuia, din cauza unei politici aiurite a conducătorilor ei.
Tinerii români vor muri pe capete în ţări străine, în locul unor străini, pentru o cauză străină de interesele românilor. Preşedintele României va fi ucis într-un atentat pus la cale de opozanţii din propriul partid de guvernământ. Moartea sa şi fariseismul ucigaşilor aflaţi la conducerea României vor declanşa explozia socială care se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă pe covorul nenorocirilor româneşti.”
Românii vor trăi mai crunt decât pe vremea lui Ceauşescu
 
“Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. După ce actuala guvernare va căştiga din nou alegerile, la jumătatea mandatului (perioada 2010-2011 este jumătatea actualului mandat – nota mea) se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie s-a “evoluat”de la rău la foarte rău.
Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi
 
Mii de români vor muri sub pretextul înfăptuirii dreptăţii pe care o aşteptau de atâţia ani. Va începe o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva comuniştilor şi a ceea ce dvs. numiţi securişti. România se va scălda într-o baie de sânge, demnă de personajul Dracula pe care l-a impus un scriitor englez. Vor muri oameni vinovaţi, dar şi mulţi oameni nevinovaţi. Temporar, autoritatea de stat va dispărea. Opinia publică internaţională, şocată, dar preocupată de propriile griji ale războiului, va sta în expectativă şi nu va interveni. Populaţia României se va reduce aproape la jumătate. Averile celor îmbogăţiţi după 1989 se vor risipi în mâinile rebelilor scăpaţi de sub autoritatea statală.
Din acest haos însângerat, România va ieşi purificată.”
Militarii români îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii glorioase
 
“Ceea ce mi-a purtat paşii spre binecuvântatul pământ al Bucovinei e faptul că, într-un viitor nu prea îndepărtat, de aici, va porni la întâlnirea cu destinul său, cea mai puternică personalitate politică pe care o va cunoaşte poate mileniul care a început. Am venit să mă familiarizez cu aceste sfinte locuri, de unde va porni Mântuitorul omenirii viitoare… şi trebuie să recunosc că acesta are circumstanţe favorabile. Spun asta după ce am vizitat stâlpii spiritualităţii româneşti, concretizaţi în incomparabile opere de artă, cum sunt mănăstirile Moldovei. Din Bucovina se va ridica un om bun şi credincios, tare ca o stâncă. O mână de fier, un om înţelept şi drept, de nimeni cunoscut aşa până la acea dată. El va opri prăbuşirea naţiunii române şi tot el o va înălţa în fruntea statelor de pe glob. România va ajunge în scurt timp la cea mai mare extindere teritorială din întreaga sa existenţă şi la cea mai mare înflorire economică. Militarii români, aduşi în ţară de pe fronturile unde luptau fără nici un ţel, îşi vor folosi experienţa în obţinerea unor victorii şi mai glorioase decât ale înaintaşilor lor. Va fi posibil, deoarece vor avea un ţel, o cauză şi un conducător care să-i călăuzească. Secolele următoare, România va juca un rol preponderent în viaţa politică, socială şi economică a lumii.”
România  –  pilonul noii orânduiri internaţionale
 
“Raportul de forţe se va schimba total în lume la încheierea ultimului război mondial. Ţările puternic spiritualizate vor dobândi supremaţia mondială. Ţările noastre, India şi România, vor deveni pilonii principali pe care se va sprijini noua orânduire internaţională. Grecia, Japonia, Franţa sau Rusia (spălată de ateism şi comunism printr-o mişcare socială mai brutală decât cea românească) vor deveni polii noii dezvoltări mondiale, bazată mai mult pe spiritualitate, cultură, religie şi artă decât pe regulile reci ale unor economii lipsite de suflet.
Structurile statale lipsite de suflet şi istorie, precum SUA, UE, NATO se vor prăbuşi. SUA au picioare de lut, fiindcă au fost consolidate pe false premise. Slăbiciunea lor va fi demonstrată în al III- lea război mondial, în urma căruia vor dispărea.”
Sursa: www.ioncoja.ro

diana vaughan

 Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

5905 3

 

Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston.
Începutul convertirii
Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise.
Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care inscripţionase cuvintele „glorie lui Satan”, Diana îi vadeclara război, întrucât ea lupta împotriva lui Satan cu la fel de multă ardoarepe cât lupta pentru Lucifer. Însă faptul că ea, în puritatea ei neştiutoare(rămăsese virgină), refuzase să profaneze trupul lui Hristos şi tainaeuharistiei, a atras bunăvoinţa divină, care a intervenit pentru a o salva, prinintermediul Ioanei d’Arc.
Diana se va reîntoarce în Franţa. Aici va cunoaştepovestea Ioanei d’Arc, eroină pentru care va simţi în mod spontan o veneraţieaparte. Pe 7 aprilie 1894, Lemmi ordonă francmasonilor să împiedicesanctificarea Ioanei d’Arc, chestiune care urma să fie analizată la Vatican.Aceasta nu va face decât să amplifice aversiunea Dianei faţă de Lemmi şiveneraţia faţă de Ioana d’Arc. În această perioadă, Diana va citi tot ceea ceera legat de Ioana d’Arc şi va vizita locurile prin care aceasta trecuse. Vamerge chiar la Orleans, unde va intra în camera în care Ioana d’Arc a dormitînainte de bătălie.
5905 1
Diana scrie: „am îngenuncheat şi m-am rugat lanobila fecioară franţuzoaică din toată inima mea”. Asta se petrecea înoctombrie 1894. Rugăciunea ei a primit răspuns chiar în aceeaşi zi. Seara, pecând Diana se plimba, a zărit o lumină intensă între doi copaci şi, instantaneu,Ioana d’Arc i s-a arătat într-o sublimă viziune. Diana o descrie astfel:„avea armură, dar nu purta arme, şi avea capul descoperit. Figura ei aveatrăsături energice, dar în acelaşi timp era de o blândeţe foarte mare. M-aprivit fără să scoată un cuvânt, în timp ce lacrimile îi curgeau peobraji”.
Acest fapt a bulversat-o pe Diana foarte mult, ea încercând, întimpul apariţiei în această viziune a Ioanei d’Arc, să o întrebe de ce plânge.Aceasta nu i-a răspuns, ci a continuat să o privească foarte intens, cunesfârşită milă, lacrimile şiroindu-i pe obraji. Diana s-a simţit străpunsă deaceastă privire, care îi pătrundea până în ungherele cele mai ascunse alesufletului… A implorat-o să îi vorbească, să îi spună motivul pentru careplânge, întrebând-o chiar dacă plânge din cauza lui Lemmi, care îi profanaamintirea. După ce, fără să spună vreun cuvânt, Ioana d’Arc a privit-o încă odată cu mare tristeţe, a dispărut. Diana, tulburată, nu va înţelege decât maitârziu sensul acestei viziuni.
În aceeaşi seară, Diana îl va invoca peAsmodel, entitatea luciferică despre care ea credea că este un înger de lumină,şi îi va spune acestuia că Ioana d’Arc era devotată lui Lucifer. Auzind aceasta,Asmodel a făcut o adevărată criză de gelozie şi furie, spunându-i scurt că puteasă iubească pe cine vroia ea şi apoi, mânios, s-a făcut nevăzut.
Pe moment,Diana nu a înţeles mesajul Ioanei d’Arc (foto) şi a continuat să fie oadoratoare fidelă a lui Lucifer. Pe 21 ianuarie 1895, la Londra, ea se va decidesă fondeze o revistă intitulată „Palladiumul regenerat şi liber”.Editarea revistei avea un dublu scop: combaterea lui Lemmi şi a cultului luiSatan, pe de o parte, şi pe de altă parte răspândirea peste tot şi în modspecial în Franţa a cultului lui Lucifer, „Bunul Dumnezeu”. În sufletulDianei persista încă o confuzie evidentă între aceste realităţispirituale.
La apariţia primului număr al revistei, catolicii au fostfericiţi să constate scindarea din rândurile sectei masonilor, dar au fosttotodată şocaţi să citească blasfemiile Dianei împotriva euharistiei şi aSfintei Fecioare Maria. Al doilea număr conţinea şi el blasfemii, însă erautotodată publicate instrucţiunile ultra-secrete date de Lemmi, Marele Maestru alfrancmasoneriei, referitor la problema sanctificării Ioanei d’Arc, în 7 aprilie1894.
Numeroşi catolici se vor ruga pentru convertirea acestei tinere careavusese curajul de a-l provoca pe „Marele Maestru” Lemmi şi întreagafrancmasonerie. Un preot chiar i-a scris, încercând să o convingă să nu o maiblasfemieze pe Fecioara Maria.
Diana era atât de bulversată, încât în altreilea număr al revistei, ea promite să nu mai publice lucruri care să aducăprejudicii catolicismului. Face, o dată în plus, elogiul Ioanei d’Arc.Povesteşte despre o crimă comisă în 1891 în cadrul unei loji din Londra, când unnefericit refuzase să profaneze sfânta euharastie şi anunţă totodată că se vaduce să vadă o călugăriţă, prietenă a mamei sale.
Acest al treilea număr alrevistei a apărut în iunie 1895. Începând cu data de 6, cu tot statutul ei de„mare preoteasă”, francmasonii englezi s-au dezis de Diana: „prin acest altreilea număr al revistei v-aţi semnat singură condamnarea. Nu mai aveţi dreptulsă vă mai consideraţi dintre ai noştri”. În aceeaşi zi, pe 6 iunie, ea vadepune un număr al revistei la picioarele unei mici statui a Ioanei d’Arc pecare o avea în cameră. Mişcată de scrisoarea unui preot, care o implora înnumele Ioanei d’Arc să nu o mai blasfemieze pe Maica Domnului, Diana aîngenuncheat pentru prima dată cu ambii genunchi în faţa statuii Ioanei,cuprinsă de un elan irezistibil şi a jurat cu voce solemnă că niciodată nu vamai scrie nici măcar un cuvânt lipsit de respect la adresa Sfintei FecioareMaria, pe care Ioana d’Arc o iubea atât de mult.
5905 2
„Imediat ce amrostit aceste cuvinte, am fost aruncată cu violenţă în faţă. M-am lovit cu capulde pardoseală. În timp ce încercam să mă ridic, i-am văzut apărând pe Belzebut,Astaroth, Moloch şi Asmodel. Aveau aspectul lor obişnuit, de aşa-zişi îngeri delumină, cu care apăreau în faţa adepţilor palladismului, dar figura lor exprimamânie, adusă la paroxism.” Cum Diana era obişnuită cu înfăţişarea lorluminoasă şi bună faţă de ea, se întreba ce îi făcea să fie mânioşi, căci erapentru prima oară când i se arătau astfel. Aceştia o ameninţau, plini deturbare, ca şi cum ar fi fost un înger al lui Adonai, aşa că Diana a realizat cănu era de glumă. Ei s-au năpustit asupra sa. Sub imperiul sentimentului depericol, Diana a strigat instinctiv: „Ioana, Ioana, apără-mă!” Atunci,cei patru au izbucnit în nişte urlete înspăimântătoare, leii răniţi nu ar fiputut să scoată nişte răgete atât de înfiorătoare. În acelaşi timp, instantaneu,faţa şi forma celor patru „îngeri de lumină” s-a schimbat: Diana i-avăzut, în sfârşit, aşa cum erau ei de fapt: hidoşi, monstruoşi, cu coarne şicoadă. Într-un cuvânt, nişte adevăraţi diavoli. Figura lor exprima turbare şimânie, la care însă se adăuga şi o frică teribilă, care era acum starea lordominantă. Toate acestea au durat nu mai mult de câteva secunde. Imediat după cei-a văzut cu înfăţişarea lor adevărată, de demoni, cei patru ţapi infernali audispărut, scufundându-se undeva în adâncul de dedesubt al tălpii iadului,proferând blesteme înfricoşătoare.
Diana a fostprofund impresionată de această viziune, vocea lăuntrică a conştiinţeispunându-i acum că ea fusese înşelată încă din copilărie. Adevărul ieşea laiveală puţin câte puţin, iar ea a început să înţeleagă că de fapt Lucifer eratotuna cu Satan şi, deoarece nu era posibil să existe doi „Dumnezei airăului”, ea s-a simţit atrasă cu o forţă irezistibilă de unicul Dumnezeuadevărat, Dumnezeul creştinilor, Dumnezeul unic şi de o infinităbunătate.
Francmasonii englezi au somat-o să-şi dea demisia din postul pecare îl deţinea,  fiind însărcinată cu propaganda. „Toată viaţa mi-a trecutprin faţa ochilor conştiinţei mele. Nu mai ştiu unde sunt, de unde vin şiîncotro mă îndrept. Aud un strigăt: Eu sunt Adevărul, rămâi cu mine, apoi, esteun murmur în urechea mea: te-a înşelat dintotdeauna, renunţă la el. Cel care teiubeşte cu adevărat nu aşteaptă decât o rugăciune pentru a-şi deschide braţelepentru tine.” Tulburată şi suferind din cauza faptului că nu ştie adevărul,Diana solicită ajutor. Deja în câteva mănăstiri din Franţa se făceau rugăciunipentru sufletul ei.
Pe 8 iunie 1895, Diana a răspuns francmasonilor englezi,dându-şi demisia. Pe 12 iunie, ea se va retrage la o mănăstire, în secret, undeva fi ascunsă şi protejată, întrucât era de aşteptat ca, dezvăluind atât demulte despre înalta francmasonerie, ucigaşii plătiţi să încerce să o lichideze.Imediat, sufletul Dianei a fost cuprins de o pace divină, simţind prezenţa luiDumnezeu foarte profund în urma rugăciunilor intense zilnice.
Avea laacea dată 31 de ani. Pe data de 15 iunie, seara, urma să părăsească mănăstirea.Maica stareţă insistă să o boteze, iar Diana acceptă. Astfel, ea a îngenuncheatşi a renunţat pentru totdeauna la Necuratul, confirmând revenirea ei la credinţaîn adevăratul şi unicul Dumnezeu. În acelaşi moment în care avea loc botezul,părintele Delaporte, de la Sacré-Coeur, îşi dădea ultima suflare. Corespondentuldin Paris al publicaţiei „Catolic Times” scria, în data de 28 iunie că, deşipoate părea ciudat la prima vedere, moartea binecunoscutului misionar de laSacré-Coeur, părintele Delaporte şi botezarea Dianei sunt corelate. Prelatul,autor al unor articole cu conţinut anti-masonic, urmărea cu viu interes situaţiaDianei Vaughan, în speranţa convertirii la creştinism a acestei victime inocentea sataniştilor. Nu numai că depusese eforturi pentru sprijinirea acesteia, darîşi oferise, în rugăciune, propria viaţă lui Dumnezeu, în schimbul convertiriiei, fapt binecunoscut de către prietenii părintelui. În orice caz, după ce Dianaa fost botezată, Delaporte a murit misterios şi subit. În acea noapte, ea vatrece prin încercări grele, fiind torturată de diverse apariţii demoniace şitrezindu-se în dimineaţa următoare cu dureri în întreg trupul. În aceeaşi vară,pe 14 august, se va reîntoarce pentru a petrece câteva zile la mănăstire. Dinnou sosirea ei va fi tăinuită, pentru a fi protejată. Va face un pelerinaj laLourdes între 16 şi 21 august, deghizându-se într-o bolnavă. Nopţile au devenitmai uşoare pentru ea, care se ruga la Sfânta Fecioară Maria să îndepărteze toatechinurile prin care trecea de când se convertise.
Din acel moment, ea se vaangaja într-o luptă contra francmasoneriei, demascând toate atrocităţile şicrimele realizate în cadrul acestei organizaţii satanice. Convertirea ei a fostcelebrată în presa catolică, şi chiar la Vatican, fiind considerată „una dincele mai mari victorii prin graţie divină cunoscute până atunci”, „obinecuvântare cu totul deosebită” (Papa Leon al XIII-lea).
5905 5
În acelaşitimp, surse de încredere i-au confirmat Dianei că înalta francmasonerie îşitrimisese spioni cu scopul de a afla unde se ascunde. Ea era conştientă defaptul că, dacă era descoperită, soarta sa era pecetluită, căci ar fi fost ucisăcu sânge rece de foştii „fraţi” şi fostele „surori”. De aceea, îşi expediafragmentele de manuscris şi articolele cu deosebite precauţii, cu ajutorul unuicurier de încredere, care se deplasa într-o localitate vecină şi depuneaplicurile la poştă, având grijă ca timbrele lipite pe acestea să nu dezvăluievreun indiciu despre locaţia în care se ascundea Diana.
Dezvăluiri
Înperioada 1895-1897, Diana Vaughan va scrie „Memoires d’uneex-palladiste”, în care va dezvălui o serie de amănunte despre educaţia saîn spiritul adorării Necuratului, despre confirmarea sa ca „mare preoteasă” alui Lucifer, despre ritualurile satanice realizate de înalta francmasonerie,date despre componenţa lojilor funcţionale în acea perioadă, despre membriiacestora, despre locaţiile în care se desfăşoară ritualurile satanice, descriindinclusiv manifestările şi apariţiile terifiante ale entităţilor de acest gen şiale lui Lucifer însuşi şi instrucţiunile date în mod nemijlocit de acestaînalţilor francmasoni pentru războiul „Potrivnicului” contra lui Dumnezeu. Eapublică, de asemenea, şi corespondenţa cu membrii marcanţi ai  clerului catolic,care au sprijinit-o pe diverse căi în demersurile sale împotrivafrancmasoneriei, precum şi cu sfânta Tereza de Lisieux (a Pruncului Iisus şi aSfintei Feţe) (foto), care s-a rugat pentru mărturisirea Dianei. Deasemenea, tot ea a pus în scenă chiar şi o piesă care ilustra povestea şocantă a„preotesei” lui Lucifer şi a convertirii sale.
Piesa se numea „Triumfulumilinţei” şi a fost scrisă pentru a o sărbători pe Maica Stareţă Marie dinGonzague. Personajul Diana Vaughan are un rol important în piesă, convertireaacesteia de la satanism la creştinism fiind un eveniment răsunător în Franţasfârşitului de secol al XIX-lea. Sfânta Tereza auzise toată tărăşenia de larudele sale, familia Gurin. Impresionată de cele auzite, sfânta îi va trimiteDianei un portret al Ioanei d’Arc, pe care a scris dedicaţia: „pentru noua Ioanad’Arc.” La rândul său, Diana îi va scrie o scrisoare de mulţumire.
„Triumfulumilinţei” înfăţişează lupta dintre Bine şi Rău şi aportul Arhanghelului Mihailla victoria Binelui, evidenţiată prin convertirea Dianei la creştinism. Piesaprezintă imaginea Bisericii triumfătoare, celebrează umilinţa, ca virtute şisimbolul miresei lui Hristos.
Redăm în continuare câteva dezvăluiri făcute deDiana Vaughan în „Memoriile” sale, cu privire la satanismul înaltei francmasonerii.
5905 4
O crima abominabilă
Victima afost o tânără novice, o orfană de origine franceză, catolică, ce fuseseîncredinţată spre adopţie unei familii de englezi. A fost acceptată, mai întâi,într-o „lojă prin adopţie”, fiind pregătită ulterior pentru a primiiniţierea în gradele superioare. Triunghiul Londonez, gruparea în care aceastătânără a fost iniţiată, practica câteva ritualuri luciferice, după cum relateazăDiana, care avea mai multe cunoştinţe în rândurile acestei loji. Cel puţinaceasta era situaţia la început, căci ulterior se pare că realitatea a devenitalta. Lemmi a desemnat în fruntea acestor loji un „preot” de origine poloneză,foarte înverşunat împotriva lui Hristos şi care a introdus în practicile lojiiritualuri satanice. Acesta a compus un fel de anti-psalm, închinat Satanei, ceeace i-a adus un anume prestigiu printre apropiaţii lui Lemmi. Influenţa lui acrescut rapid, într-un an el devenind adevăratul conducător al TriunghiuluiLondonez.
Parcurgândcâteva grade de iniţiere, fără să fie însă pe deplin conştientă de pericolulacţiunilor sale, în 1891, avidă de cunoaştere, tânăra fată va solicita iniţiereaîn gradul de maestră templieră. La acea dată, iniţierea deja presupunearealizarea unui ritual satanic, ca probă de admitere, ce consta în profanareatrupului lui Hristos, reprezentat prin ostia oferită de preoţii catolici laeuharistie. Fata a refuzat. Atunci, aceasta a fost legată, veşmintele i-au fostsfâşiate. Mizerabilii au vrut să o omoare imediat. Au lăsat-o suspendatădeasupra podelei, în casa veche în care îşi desfăşurau practicile, şi au plecatîncuind toate uşile, porţile astfel încât, chiar dacă ar fi reuşit să seelibereze, ţipetele ei nu s-ar fi putut auzi din exterior şi nu ar fi pututfugi. Aceştia şi-au dat întâlnire în ziua următoare, pentru a stabili în ce felurma să moară nefericita. La căderea nopţii, au revenit. Erau în total două„surori” şi şapte „fraţi”, printre care şi preotul polonez. Acesta venise cuideea de a aduce nişte ţevi de plumb. Au legat victima de acele ţevi şi aucoborât-o într-o pivniţă nefolosită a casei, plină de şobolani. În acest caz,pedeapsa pentru refuzul de a oficia un ritual satanic a fost o moarte cumplită,fata fiind mâncată de vie de şobolani.
5905 6
Reptilieni şi magie neagră
Diana reia, în memoriile sale, relatarea consemnată destrămoşul ei, Thomas Vaughan, într-un document existent în biblioteca familiei,referitor la Francesco Bori, un membru al înaltei francmasonerii, a căruimisiune a fost să discrediteze catolicismul. Philalet afirmă că acesta aveadrept consoartă o… salamandră, care se numea Elkbamstar. „A luat o micăsticluţă, pe care o avea tot timpul asupra sa. I-a răspândit conţinutul pe sol.Era sânge. Dar sticluţa părea inepuizabilă. Sângele s-a revărsat, camera a fostinundată. Picioarele noastre se scăldau în lichidul roşiatic. Atunci fratelenostru se întinse în acel sânge, agitând sticluţa în acelaşi timp. Sângele aînceput să se coaguleze, luând formă vie. Arătarea avea capul şi trunchiul defemeie, partea de jos terminându-se într-o coadă imensă de şopârlă. Avea patrupicioare cu gheare. Culoarea sa era roşiatică, asemănătoare focului. Ea s-aaruncat asupra «fratelui Borrus», începând să-l zgârie cu ghearele. Dar acesta,în loc să se ferească, a început să geamă de plăcere, spunând că vrea mai mult,în timp ce sângele-i curgea. Treptat monstrul s-a potolit, cei prezenţi auvăzut-o micşorându-se, până a dispărut. «Fratele Borrus» le-a explicat căaşa-zisa lui soţie îşi făcea apariţia de fiecare dată în aceeaşi manieră.Sângele lui, pe care şi-l păstra în sticluţă, servea salamandrei pentru a prindeformă.”
Acest aventurier, care se dădea drept alchimist la un moment datşi care cutreiera Europa ţinând tot felul de predici în slujba Necuratului, afost prins în cele din urmă de reprezentanţii papalităţii. Va muri ulterior întemniţă, în 1685.
„Alchimie satanică”
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan reproduce şi fragmente din lucrarea aparţinândstrămoşului său, Thomas Vaughan, aflată în biblioteca familiei. Iată unul dintreacestea, care probează faptul că, „în numele alchimiei”, al„căutării” Pietrei Filosofale, de fapt goana după aflarea uneimodalităţi de a produce aur şi a trăi cât mai mult, Thomas Vaughan şicontemporani săi, francmasoni de asemenea, erau ghidaţi de entităţi satanice,rătăcind în păienjenişul unor puteri paranormale minore, pe care acestea leofereau temporar, fără să înţeleagă adevăratul sens al ştiinţei milenare aalchimiei, o cale spirituală autentică pentru a ajunge la Dumnezeu.
ThomasVaughan se afla în „laboratorul” său din Amsterdam, distilând azot.„Brusc am fost aruncat la pământ şi am scos un strigăt, neştiind ce mi sepetrece. Totul dispăruse în jurul meu. Când m-am ridicat, camera era goală şipereţii la fel. Şi atunci am auzit un zgomot foarte mare, îndepărtat, care seapropia treptat. Şi pereţii încăperii au început să se lărgească. Astfel, m-amtrezit singur într-o sală imensă, care se extindea în toate direcţiile cuexcepţia înălţimii. Apoi, a apărut un vultur, care îl aducea pe fratele masonMinutatim, pe care îl ştiam în Suedia; apoi, un leu înaripat, pe care se aflacălare fratele Serenus, despre care ştiam că este în Silezia; apoi, un taurînaripat, care îl purta pe fratele Procubans, pe care îl ştiam a se afla în acelmoment în Anglia.”
Diana explică aceste nume, spunând că Minutatim erade fapt baronul Louis van Geer, profesor la colegiul din Stockholm, rozicrucianca şi tatăl său; prin numele de Serenus, Thomas Vaughan îl desemna pe AmosKomenski (mai cunoscut nouă sub numele de John Amos Comenius), iar Procubans eraHenri Blount. „Mai târziu, aceştia îmi vor povesti că s-au simţit ridicaţide la sol instantaneu, în acelaşi timp în care eu fusesem aruncat lapământ”, relatează Thomas Vaughan.
După ce i-au adus în laboratorul luiVaughan, cele trei animale fantastice s-au volatilizat, „fraţii” având alăturiacum, în locul lor, trei demoni, care se numeau Leviathan, Cerber şi Belphegor.„Cei trei demoni au venit spre mine şi mi-au sărutat mâna stângă”,povesteşte în continuare strămoşul Dianei.
5905 8
Se auzeau tunete şi fulgereşi, brusc, sala s-a umplut de demoni, care şi-au „adus omagiul” luiPhilalet (Thomas Vaughan), numindu-l succesorul Marelui Maestru al lojeiRoza-crucienilor, Valentin Andreae, care murise. Atât Serenus, cât şi ceilalţidoi masoni au sărutat mâna stângă a lui Philalet, în semn de recunoaştere afuncţiei pe care Necuratul i-o oferise acestuia. Apoi, ceilalţi demoni de ranginferior, care umpleau sala, au procedat într-o manieră similară, la îndemnullui Cerber. Vaughan povesteşte de asemenea cum deasupra lor pluteau niştegloburi de foc, care luminau sala, silfide (spirite feminine ale aerului, înmitologia popoarelor germanice) şi gnomi. Simultan, din pereţi se auzea muzică.Demonii şi silfidele au început un dans frenetic, fără a atingesolul.
Într-una din scrisorile sale, „care nu trebuie citită decât demagi”, Vaughan precizează şi alte amănunte despre „fratele” van Geer, alcărui „protector” era demonul Leviathan. Pentru a-şi demonstra „calităţile” demagician, tânărul profesor din Stockholm s-a risipit în bucăţi la voinţă,pronunţând anumite incantaţii de magie neagră. Trupul său s-a răspândit în miide bucăţi, fără a curge nici măcar un strop de sânge. Toate rămăşiţele acestuiaau fost adunate într-un sac. Apoi sacul a fost adus pe un scut antic în mijloculsălii şi depus într-un cerc trasat acolo, în prealabil. Leviathan s-a arătat înacest cerc şi a înconjurat sacul cu rămăşiţe de şapte ori. La al şaptelea tur,sacul a început să se mişte şi „magicianul” a ieşit, cu trupul întreg,reconstituit, cum fusese înainte de „demonstraţie”. Philalet precizeazăcă acesta este motivul pentru care van Geer avea, în cadrul Fraternităţii,numele de Minutatim. Iată deci, că înalta francmasonerie practica magia neagră,obţinând mici „succese” cu ajutorul entităţilor invocate în acestscop.
Satanism precoce
Despre HenriBlount, Vaughan mai menţionează că, în acelaşi an în care Valentin Andreae,marele maestru al Roza-crucienilor a murit, Henri Blount a avut un fiu, pe carel-a numit Charles. Când acesta a împlinit vârsta de 11 ani, tatăl său l-a adusla Amsterdam, pentru a-l prezenta noului mare maestru, Philalet. Acesta, înprezenţa lui Henri Blount şi a lui Amos Komenski, îl va „consacra” pe miculCharles lui Lucifer, care s-a arătat în cadrul ritualului satanic şi a comunicatcelor prezenţi că spiritul lui Valentin Andreae s-a încarnat în Charles Blount.„Acesta va fi succesorul lui Philalet”, a mai spus Necuratul.
În manuscrisulmoştenit de Diana, Thomas Vaughan relatează cum a urmărit „progresele” realizatede Charles Blount. Povestirea care urmează evidenţiază precocitatea satanică atânărului Charles, care avea numai 15 ani la acea dată. Aflându-se în vizită laacesta, Philalet a fost condus de Charles în camera sa, unde acesta i-a arătatun crucifix de lemn, inversat, atârnat de perete, deasupra patului său.Crucifixul era din lemn masiv, sculptat grosolan. Un stilet se afla înfipt înacesta, în locul unde se afla inima Mântuitorului. Philalet i-a spus atunci cătrebuie înţepat buricul, nu inima şi a schimbat locul de străpungere astiletului. Înainte de culcare, în fiecare seară, tânărul Charles Blount aduceanumeroase injurii la adresa lui Hristos şi profana o icoană care se afla deasemenea pe perete la el în cameră, atârnată şi aceasta cu capul înjos.
„Strămoşul meu a lăsat în acest manuscris şi un rezumat alindicaţiilor pe care i le dădea succesorul său. Din ele rezultă că se urmăreadistrugerea bisericii lui Hristos. Totodată, se afirma că lumea asta nu esteîncă pregătită pentru un cult oficial al lui Lucifer. De aceea, trebuie sădistrugă religia prin toate mijloacele posibile, fără a lăsa să se întrevadăadevăratul scop final al demersurilor sale”, precizeazăDiana.
5905 10
 
Simboluri
Diana rezumă, în câteva cuvinte,partea esenţială a iniţierii în gradul de maestru:
„Aspirantul, după ceintră în cerc şi ascultă relatarea unei crime al cărei autor este acuzat a fi,se supune jocului membrilor Lojii. La finalul relatării, este lovit în acelaşimod în care a fost lovită victima şi este culcat în cerc, fiind acoperit de ungiulgiu. Pe cap îi este aşezată o creangă de salcâm. Fraţii se perindă dintr-oparte în alta a încăperii; ei simbolizează «bunii» masoni, constructori aiTemplului lui Solomon, în căutarea arhitectului lor martir. În fine, creanga desalcâm «îi aduce» pe căutători lângă «aspirantul» care face pe mortul. I se dădeoparte vălul mortuar. Fraţii se apleacă asupra lui, ajutându-l să se ridiceşi, când acesta se află deja în picioare, încăperea este luminată brusc şi seaud ţipete de bucurie. Farsa este astfelîncheiată.”
Ritualuri satanice
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan descrie unul din ritualurile satanice realizatede înalta francmasonerie, de obicei în zilele de mare sărbătoare pentrucreştini, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Vinerea Mare etc. Ea relatează cum„magul” oficiant şi participanţii rosteau diverse formule satanice şi invocauentităţi luciferice. La un anumit moment din desfăşurarea ritualului satanic,fiecare din participanţi putea rosti numele unui creştin asupra căruia dorea sădezlănţuie demonii, provocând diverse nenorociri. Ritualul cuprindea şisacrificii de animale. Astfel, la final era adus un berbec castrat, răstignit peo cruce de lemn, imitând în mod blasfemiator poziţia Mântuitorului.„Sacrificiul era înfăptuit prin tăierea capului şi picioarelorberbecului”, povesteşte Diana, „care erau apoi aruncate într-un jeraticfoarte bine încins, pregătit în prealabil pentru acest scop, în timp ce atât«magul» oficiant al ritualului, cât şi participanţii, proferau injurii odioasela adresa lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.” Diana afirmă că acesteasunt imposibil de reprodus, într-atât erau de obscene. „Toţi participanţiistrigau la final: «Glorie lui Satan!»”. Restulrămăşiţelor berbecului sacrificat era dus în ziua următoare unui măcelar, masonde asemenea, dar de rang inferior, după cum relateazăDiana.
Descrierea unei încăperi din palatul Borghese (Roma),destinată ritualurilor satanice
Pe 20septembrie 1893, în mod fraudulos şi profitând de slăbiciunea unui membru alfamiliei Borghese, Lemmi (succesorul lui Albert Pike la conducerea sectei) ainaugurat ca sediu al sectei masonice, satanice primul etaj al palatuluiBorghese din Roma, aparţinând unei străvechi familii nobiliare italiene. Lemmi aţinut cont de dispunerea apartamentelor în formă de echer. În punctul marcat culitera D, care se află în unghiul dintre două galerii care dau înspre mareagrădină a palatului, Lemmi a făcut o mică piaţă, ceea ce a întrerupt circulaţiaîn această zonă. Masonii din gradele inferioare nu puteau astfel să intre decâtîn anumite săli, cum ar fi cele rezervate administraţiei şi sala de petreceri.Chiar şi  Roza-crucienilor şi celor din gradul Kadosh, care nu aparţineaupalladismului le era interzisă intrarea în piaţă şi trecerea dincolo de punctulD. Era suficient să se închidă o uşă, pentru că nimeni din gradele inferioare sănu mai poată pătrunde în templul lui Lucifer, chiar dacă acea persoană aveagradul de cavaler Kadosh. Această secţiune a palatului era rezervată doarmembrilor înaltei francmasonerii. Timp de doi ani, aceasta a servit practiciloroculte infernale ale acestora.
Sala care a fost amenajată de Lemmi ca templual lui Lucifer avea pereţii acoperiţi de draperii roşii şi negre. În capăt era otapiserie foarte mare, pe care se distingea, în proporţii imense, figura luiLucifer. În faţa acestei tapiserii se afla un fel de altar pentru sacrificiilesângeroase realizate de oficianţii ritualurilor satanice. Camera mai eradecorată cu diverse simboluri francmasonice: triunghiuri, echere şi altesimboluri ale acestei secte satanice, precum şi cărţi care conţineau indicaţiidespre etapele ritualurilor etc. De jur împrejur erau dispuse fotolii aurite,iar în mijlocul acestui templu infam era aşezat un tron.
francmasoneria
Moştenitoriifamiliei Borghese au reuşit să recupereze în cele din urmă clădirea însuşităilegal de către Lemmi. Deşi iniţial li s-a interzis accesul în această partedestinată ritualurilor satanice, au pătruns totuşi, descoperind urmele ororilorînfăptuite acolo. Descrierea templului lui Lucifer, prezentată de Diana Vaughanîn „Memorii”, este confirmată de aceştia.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonicesecrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV
diana vaughan

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

diana+vaughan
Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
5892 5
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
5892 4
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
francmasoneria
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
5892 7
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
 
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV