Creatorii Matricei, Egregori si Universul Holografic
NOTA : Autorul articolului a facut o eroare fundamentala de interpretare, probabil neavand cunostintele si experienta necesare pentru subiectul vast pe care l-a atins in articol. Eroarea consta in confuzia intre ceea ce se numeste popular „demon” si „inger” sau ierarhii ceresti. Egregorii de grup pot fi conectati si sunt de cele mai multe ori, demoni. DAR, demonii nu sunt ingeri, nici macar ingeri cazuti.
Cuvantul Egregor nu reprezinta Nefilimii iar Nefilimii nu sunt demoni, ci din punct de vedere spiritual, Spirite pur si simplu. Orientarea lor pozitiva sau negativa nu este ceva ce poate tine de o generalizare la modul absolut, atat timp cat, ca si orice alt Spirit creeat si acestia au liber arbitru. Articolul este bun, de aceea l-am si postat, dar vreau sa se inteleaga foarte clar faptul ca nu suntem de acord cu interpretarea conform careia Egregorii si/sau Nefilimii sunt demoni sau fiinte bestiale.Veghetorii si sunt „fiinte teribile” da, dar nu de natura bestiala.
Anca Bogdan & Catalin Bogdan
.
ARTICOL
Daca universul nu este nimic mai mult decat o minciuna holografica, nu-i asa ca aceasta ne da noua tuturor, permisiunea de a ne tese propriile minciuni in panza universului? La fel ca fiii lui Seth, creatorii iluziei. Ce anume le da lor acest drept si noua nu? Ei bine, un singur lucru: ei stiu ca totul este lipsit de importanta, in timp ce noi nu putem accepta asta, desi obisnuim sa discutam despre aspectul holografic al lumii.
Criticam ordinea impusa de Lumea Noua ce isi implanteaza minciunile si inselaciunile, o uram, dar in acelasi timp afirmam cu tarie ca realitatea nu exista in maniera in care crede omul. Logic vorbind, daca toti traim intr-o realitate produsa de altcineva, la fel ca in celebra serie Matrix, dar impartasim aceleasi abilitati, nu putem oare sa ne smulgem din acea realitate acceptand ca jucam cu totii intr-o piesa de teatru? Toate particulele pretind ca sunt separate de intreg – societatile secrete stiu asta, asa ca am putea la fel de bine sa ne jucam jocul cot la cot cu ele.
Si cum facem asta? Prin conectarea constiintei noastre la crearea si dezvoltarea unui nou EGREGOR in plan astral, a unui arhetip si prin permiterea altor constiinte sa isi planteze emotiile si intentiile in noua entitate. Termenul de “egregor” vine din limba greaca de la “egregoroi” care tradus in engleza inseamna supraveghetor. Eliphas Levi ii considera “ finte teribile”, tati ai lui Nephilim. Conform spuselor lui Levi, supraveghetorii nu au niciun fel de mila pentru oameni, nefiind practic constienti de existenta noastra. Egregorii, ingerii, sunt astfel eterni, mult mai puternici decat omul, putand sa faca orice vor, cu toate ca au nevoie ca omul sa existe.
Podul de trecere intre un supraveghetor si un Nephilim este intentia constienta a umanitatii. Folosindu-se de constiintele acestora, arhetipul din planul astral creste si se dezvolta dupa care capata in planul astral o minte proprie. Acest egregor se separa de ceilalti prin definitia data de cei care aleg sa-l faca real, stabilindu-i contururile, hotarand ce reprezinta si ce nu reprezinta. Atunci cand se materializeaza in realitatea curenta, egregorul devine echivalentul unui inger ce cade din rai pentru a poseda mintile femeilor si barbatilor.
Este Nephilim, cel mentionat anterior, cel pe care evreii il vroiau distrus in marele potop. Este acelasi Nephilim pe care popoarele actuale incearca sa il extermine, punandu-si sperantele intr-o lume noua care sa se ridice din cenusa anului 2012.
Pasii pentru crearea unui egregor au fost tinuti ascunsi de oamenii de rand , dar folositi in actele oculte, magice, ritualice care deschideau portaluri si permiteau creatiilor mentale sa paseasca. De exemplu, se spune ca aparitia omuletilor cenusii ar fi rezultatul ritualului lui Aleister Crowley, care a intrat in contact cu fiinta numita LAM. Contactul dintre Crowley si LAM a fost asociat de atunci cu contactul dintre oameni si omuletii cenusii. Sa fi fost oare acest portal dintre astral si material, de vina pentru expreientele ulterioare cu omuletii censuii?
Magia ritualica – crearea supraveghetorilor a fost mereu asociata cu magia neagra. V-ati intrebat vreodata ce inseamna de fapt aceasta latura intunecata si de ce oamenii se simt atat de atrasi de ea? La baza, scopul acesteia este de a demonstra ca totul este interconectat si ca omul este parte din tot : bine si rau. Scopul ritualurilor este de a ne elibera de sentimentul de limitare, fortand omul sa faca parte din mai mult decat este obsinuit.
Inaintea ritualurilor, omul are o abilitate mai mica de a crea. Apoi, incepe sa se simta imputernicit intrucat a facut ceva ce nu vroia sa faca. Vina organizarii unor asemena ritualuri trebuie depasita, dar odata ce indivizii isi vand sufletele in timpul ritualului sunt din ce in ce mai liberi sa creeze egregori si sa interactioneze cu ei.
Care este de fapt scopul acestor ritualuri? Ele determina conectarea cu tine insuti preschimbandu-te si ajutandu-te sa faci lucruri de care inainte nu erai capabil. Experimentele ca acestea largesc orizonturile si e fac sa contientizam ca facem parte din ceva mai mare, diminuand distanta om – Creator.
Invataturile religiilor nu fac decat sa iti ofere reguli si parametri intre care iti este ingaduit sa traiesti. Acestea te limiteaza si te conecteaza la un singur egregor care ajunge cu timpul sa te priveze de abilitatile proprii. Cand intervine indoctrinarea, acel egregor te poseda stergandu-ti contiinta si inlocuind-o cu a lui. Este nevoie de ritual pentru a sparge aceste constrangeri si a-ti deschide mintea.
Creatia implica, inevitabil, dualitate. Neacceptarea aspectului dual al creatiei tale te face un creator mai putin eficace. Orice scriitor sau scenarist care si-a vandut opera ar fi de acord. Creatia trebuie sa fie echilibrata, produsa de o constiinta care sa distruga barierele, sa lase ambele parti sa se imbine armonios.
Realitatea pe care o poti vedea, simti, mirosi, atinge si experimenta nu ar putea exista intr-o lume in care s-a stabilit deja ca totul este parte din tot. Pentru a crea realitate, trebuie sa creezi o forma-gand, o entitate dependenta de existenta contiintei tale, tu fiind cel care stabileste limitele. Entitatea poate fi creata si de un grup de persoane a carei energie colectiva actioneaza ca un fel de baterie uriasa.
Constiinta ta ii ofera formei-gand putere la fel cum entitatea, la randul ei iti daruieste o oarecare putere izvorata din siguranta de a avea un scop. Sacrificiul pentru bine este un bun exemplu de posedare de catre un egregor, acesta curatandu-ti mintea de orice alte perceptii si inlocuindu-le cu una singura. Credeti ca pasarile dintr-un stol sunt sperate de stolul in sine? Dificil de spus, la fel de dificil cum este sa ne dam seama daca credinciosii catolici sunt separati de Biserica Catolica. Institutia este mai puternica decat omul, dar se bazeaza pe existenta lui.
Cand mai multi oameni formeaza un grup avand la baza un scop comun, acest lucru duce la formarea unei minti colective care prinde viata si care este mult mai complexa decat suma partilor ei. Supraveghetorii exista in planul astral, dar in momentul in care se amesteca cu contiintele oamenilor se transforma intr-un fel de oameni-zei ( JK ROWLING le-ar spune sange-mali : )) ).Probabilitatea existentei reale a acestor forme-gand in planul astral este un subiect deschis pentru interpretare si opinie personala.
Cunostintele despre crearea egregorilor au fost mereu tinute la distanta de oameni. Ceea ce nu s-a tinut insa secret a fost existenta lor, deoarece creatorii de egregori stiu cat de puternice ar fi devenit creatiile lor “ajutate” de mai multe minti increzatoare. Astfel reuseau sa detina controlul asupra milioane de minti si inimi care capatau scop prin perpetuarea idealurilor egregorului.
Entitatile acestea obisnuiesc sa caute putere, dorind cu disperare sa detina controlul. Credeti ca Biserica Catolica inca mai slujeste omul sau rolurile s-au inversat? Nephilim cauta existenta eterna si munceste ca sa o obtina. In momentul in care lucrezi pentru Microsoft, iti doresti ca acesta sa fie puternic. Dorinta ta este absorbita de catre egregor si folosita in scopul existentei eterne fara macar ca tu sa stii ca ti-ai sacrificat contiinta la altarul unei zeitati.
Tu nu vezi decat o entitate foarte puternica care se manifesta in inimile si mintile a milioane de oameni, fara sa realizezi ca tu esti cel care a facut-o sa fie asa. Omul este cel mai mare dusman al lui insusi. Probabil doar universul este capabil sa mai distruga aceste entitati prin evenimente catastrofice sau prin cine stie ce alte mijloace necunoscute.
Si atunci de ce sa cream daca rezultatele se transforma in monstri? Pentru ca acest lucru ne ofera ocazia sa experimentam, sa ne intelegem constiinta si sa visam vise noi. Cum am putea visa despre motociclete daca nu le-am experimentat niciodata? Ce anume am visa daca nu ar exista o viata materiala asupra careia sa reflectam? Acesti monstri astrali sunt indispensabili. Ei creeaza pentru noi o rezistenta. De fapt noi ne cream propria rezistenta.
Este dreptul nativ al fiecaruia dintre noi de a crea, si acest dar este cel care ne va ajuta sa ii distrugem pe cei care ne-au inconjurat, precum un tren indreptat spre stancile intunecate ale eternului abis. Fii creator, nu doar un vad plin cu gandurile si credintele egregorilor existenti deja in jurul tau. Tu poti gusta noul, poti sa-l deti, sa-l posezi. Zeul colectiv de deaspra poate alege pleava de grau atunci cand noi nu suntem capabili. Ti-a dat un scop in viata: nevoia arzatoare de a crea. Nu da cu piciorul in el!
Am decis sa aducem mai clar in atentia dumneavoastra cateva aspecte legate de efectul campurilor morfogenetice in trup si spirit si cateva cuvinte despre spiritualitate in general, in contextul actual din Romania si din lume.
Ce sunt campurile morfogenetice?
Campuri morfice – teoria morfogenetica aparuta in biologie statueaza faptul ca o fiinta vie este cuplata la un camp morfic care este de natura energetica, vibratorie.
Biologul si Autorul Rupert Sheldrake a constatat ca, pentru ca un camp morfic sa actioneze, este necesar ca intr-un organism viu sa existe structuri care sa receptioneze aceste campuri. Mai mult, Sheldrake a constatat ca exista si emitatori, nu doar receptori ai acestor campuri, in organism. Emitatorii influenteaza aceste campuri morfice, pe cand receptorii doar primesc informatia energetica cu care campurile respective au fost deja impregnate. Fizica cuantica a descoperit ca particulele sunt supuse campurilor morfice si astfel interactiunea dintre materie si energie exista la toate nivelele Creatiei.
ADN-ul este un receptor si un potential emitator pentru campurile morfice. Astfel se explica cum actioneaza un organism viu asupra acestor campuri si cum se pot utiliza aceste campuri pentru a influenta alte fiinte sau obiecte, locuri, ceea ce numim „soarta” insasi putand fi definita si modificata astfel, prin acest concept ce defineste o procedura clara si logica de producere a unui efect in plan 3D. Gasim deci dupa mii de ani, explicatii stiintifice ale credintelor din cele mai vechi timpuri asupra existentei si realitatii ritualurilor magice si vrajitoresti, ne explicam astfel existenta si rolul ritualurilor religioase si de asemenea, gasim usor de aratat faptul ca prin influentarea acestor campuri morfice se pot trimite (emite) ceea ce se numeste popular vraji, farmece, blesteme, dar se pot realiza prin acelasi procedeu de polarizare inversa insa, dezlegari ale acestor actiuni produse prin influentarea campurilor morfo-genetice, de catre persoane initiate in acest sens si ale caror capacitati Psi si campuri energetice sunt de asemenea natura incat permit efectuarea acestor operatiuni.
O modalitate, incipienta ce-i drept, ca si forta, de a emite forme gand, spatii, programe, scheme malefice pentru influentare la distanta este radiestezia sau, sa fim mai precisi, Info-R(?)Energetica. Magie mentala, aceasta este radiestezia si din punctul nostru de vedere este fundamental malefica, dat fiind faptul ca nu exista necesitatea utilizarii ei daca exista acces la Lumina si daca exista armonie spirituala si energetica in structuri. Intunericul deformeaza tot, de la minte pana la suflet si de aceea ispita practicarii radiesteziei este destul de mare. Va intrebam, ati auzit de vreun profet, de vreun om sfant sau despre vreun credincios care sa aiba nevoie de o „sarma” ca sa afle raspunsuri de la D-zeu? Noi nu……ba mai mult…….D-zeu si Ierarhiile Ceresti nu se ocupa cu astfel de discutii de „socializare” si nici nu comunica intr-un mod atat de penibil. Deci cine da raspunsuri atunci cand se masoara cu „sarma”? Spiritele malefice sau cameleonice de regula…si daca aveti ghinion mare, niscaiva Ierarhii ale Intunericului. Degeaba masurati parametrii entitatilor cu care vorbiti…le este foarte usor sa va raspunda dupa cum doriti. Un inger nu va misca ansa niciodata, ar trebui sa-l auziti pur si simplu prin intuitie si atat. In tot cazul, inutilitatea acestei forme de comunicare cu astralul, oricare astral ar fi el, Superior sau Inferior, este garantata de faptul ca o „sarma” sau un pendul pot fi miscate cu usurinta de aproape orice persoana, la simpla intentie. Asa ca va intrebam: ce masurati cu sarma aceea si mai ales DE CE? :) Vestea buna este ca, indiferent cat de „eficiente” ar fi metodele radiestezice, vrajitoresti sau energetice de orice fel, in a produce efecte negative, campurile morfogenetice pot fi Restructurate de catre cei care POT SI AU MISIUNE DE LA D-ZEU SA O FACA.
Deci cine poate face „dezlegari”, cum sunt numite popular sau Restructurari ale campurilor morfice? Multi pretind ca pot face astfel de actiuni…multi se inseala pur si simplu asupra propriilor capacitati, altii sunt lucratori ai Intunericului si foarte putini pot cu adevarat face astfel de Restructurari, iar acestia sunt Spirite de Cer Inalt, cu Misiune in Spirit, veniti aici si acum, pentru ajutorarea altora. Din pacate, aceasta planeta a cunoscut o cadere majora in vibratie, de fapt mai multe caderi succesive, iar oamenii in zilele noastre sunt tentati sa ia in deradere astfel de persoane sau sa le priveasca cu neincredere, din cauza celor care au intinat deja si mai intineaza inca, Lumina, actiunile si Lucratorii ei. Dat fiind numarul mare de „FARSORI” care se prezinta drept mari tamaduitori, parapsihologi, maestri Reiki, etc…reactia de respingere sau neincredere a oamenilor ne-initiati in astfel de practici este total justificata si este o mai buna pavaza decat naivitatea care implica riscul de a cadea in plasa „falsilor profeti”. Totusi, existenta Intunericului si a slugilor lui nu anuleaza si nu face mai putin adevarata existenta Luminii si a celor ce o slujesc de Eoni de timp.
Daca ne este permis, va sfatuim sa fiti in continuare precauti in ceea ce priveste terapiile, mai ales pentru ca au aparut ca ciupercile dupa ploaie in ultimii ani si toate sunt „Varianta Finala”.
De asemenea, va rugam sa fiti precauti atunci cand mergeti la cursuri, seminarii, workshop-uri de Reiki, Spiritualitate, Shamanism, Vindecare, Terapie, etc…pentru ca nu o data am intalnit persoane care s-au prezentat cu simptome grave de posesie, furt de Suflet, furt de Lumina, string-uri energetice de control mental si multe alte „amabilitati”, dupa participarea la astfel de „intalniri de grup” sau cum se mai numesc ele astazi…De ce se produc aceste fenomene in cadrul intalnirilor de grup? Din trei cauze am spune:
Din nestiinta si nepasarea Profesorilor sau a Maestrilor ce conduc respectivele intalniri si evident, din inconstienta acestora de a organiza astfel de intalniri fara o pregatire personala si profesionala adecvata. De altfel nu am inteles niciodata ce au de spus altora acestia, atat timp cat ei ca „profesori” nu cunosc ABC-ul in domeniul spiritual hermetic si ezoteric. Nu exista nimic altceva inafara Spiritului si a Alchimiei Spirituale, iar toate aceste tehnici abracadabrante sunt manifestari ale orgoliilor exacerbate ale unora, nebunia altora sau ticalosie pur si simplu. Sa nu credeti ca sunt putini cei care intra in aceasta categorie, ba din contra.
Din neputinta de a controla ceea ce se intampla in sala, dpdv energetic si spiritual. Ca sa explicam mai clar: un participant la o intalnire de grup poate „cara” dupa el entitati malefice si/sau spirite malefice, iar acestea vor afecta intregul grup in interval de cateva minute, ba mai mult, se vor „inmulti” exponential ca numar, intr-un interval de o ora-doua…Un adevarat lider spiritual care organizeaza astfel de cursuri, intalniri de grup, etc, ar trebui sa poata curata spatiul in care se va produce intalnirea si pe fiecare participant in parte si de asemenea, este absolut obligatoriu sa creeze protectii energetice si bariere noesice in spatiul de lucru si asupra persoanelor participante, pentru a nu exista evenimente neplacute si potential periculoase.
Cu cunoastere si cu intentia de a agresa persoanele participante, din diverse motive, cum ar fi: pentru a isi mari propriul acces la Lumina, la cunoastere, pentru a isi mari puterea energetica, pentru a controla mental dorinta participantilor de a mai participa si la alte intalniri periodice ulterioare (cu alte cuvinte pentru castiguri financiare) sau pur si simplu pentru a domina, pentru pura senzatie de putere, aceasta din urma motivatie fiind expresia RAULUI. De altfel exista foarte multi intrupati din Intuneric care fac cursuri si multi dintre ei sunt mici sau mari personalitati in spiritualitate astazi, in Romania si nu numai. Ne veti permite sa nu dam nume, pentru a nu fi acuzati de calomnie, defaimare sau cine stie ce alte „e”-uri…
Nu incercam sa va speriem in vreun fel sau sa inducem ideea ca DOAR NOI putem, doar noi stim sau doar noi lucram cu si pentru Lumina. Mai sunt oameni ca noi, nu multi, dar MAI SUNT. Daca nu rezonati cu noi, perfect, cu siguranta trebuie sa cautati un Maestru potrivit pentru dvs in alta parte. De altfel, cum am spus de atatea ori la cursuri si conferinte, noi nu suntem Maestri. Consideram total deplasat termenul, iar pe cei care il folosesc cu atata mandrie, cel putin indulgenti cu siesi. Exista indrumatori spirituali din Lumina, trebuie doar sa-i cautati mai putin printre vedetele actuale ale spiritualitatii si mai mult prin sincronicitate. De multe ori acestia se feresc sa devina persoane publice sau sa se expuna publicului larg. De multe ori nu vor fi la fel de „pitoresti” in explicatii, atat de priceputi la vorbe si atat de „pretiosi la vedere” ca si falsii maestrii si profesorii de mucava cu care v-ati obisnuit, iar asta poate sa va deruteze…dar incercati intotdeauna sa vedeti dincolo de aparente si mai presus, intrebati-va: acestia mi-au raspuns la intrebarile mele? Acestia m-au ajutat CONCRET cu informatii sau AU FACUT ceva concret care SA PRODUCA EFECTE in plan spiritual, pentru mine? Sunt mai bogat spiritual, mental, energetic sau dpdv al informatiilor primite in urma unui curs, seminar, workshop, etc condus de aceste persoane? Daca raspunsul este da, atunci este posibil sa fi intalnit un adevarat GHID SPIRITUAL. Doamne ajuta!
Druizii, preoți precreștini localizați tradițional şi cu preponderenţă în teritoriile Galiei şi ai insulei britanice, nu au lăsat însemnări scrise din care să întrevedem foarte clar viaţa şi obiceiurile acestora, dar acest lucru nu din cauza faptului că aceştia nu ar fi cunoscut scrierea (deoarece cunoşteau alfabetul grecesc), ci din cauza faptului că ei nu au dorit să-şi “permanentizeze” cunoştinţele în scris, în locul acestei metode preferând o variantă mult mai progresivă. Ei lăsau loc pentru descoperiri viitoare şi transmiterea acestora se făcea aproape în timp real în cadrul numeroaselor lor întâlniri.
Primele înregistrări scrise ale existenţei druizilor le avem din jurul anului 200 i.e.n. de la scriitori ca Cicero, Tacitus sau Plinius cel Bătrân care a descris un ritual druid în care erau folosite stejarul şi vâscul. O importantă sursă de informații privind viața druizilor provine chiar de la Julius Cezar, care in timpul campaniei sale de cucerire a barbarilor, a consemnat despre aceștia in „Commentarii de Bello Gallico” (50 i.e.n.).
Etimologia cuvântului „druid” este oarecum învăluită în mister, lingviştii fiind de părere că la originea acestui cuvânt stă cuvântul latin „druides”, un termen preluat de către vechii scriitori romani direct din limba celtă, cuvânt care desemna in mod direct aceste personaje. Un cuvânt asemănător era folosit inclusiv de scriitorii greci ai acelor timpuri, de asemenea preluat din limba celtă. În irlandeza veche, termenul „drui” este asociat vrăjitorilor, şi druizilor în particular.
Alte sensuri care derivă din etimologia cuvântului, îl traduc pe acesta ca fiind „vizionarul dintre stejari” sau „înţeleptul din stejari”.
Dacă a venit vorba despre stejari, ca făcând parte din rădăcina/originea druizilor, trebuie amintit faptul că în mitologia slavă, stejarul era considerat arborele adevărului. Se credea că primul bărbat a apărut din acest arbore. Din carnea mistreților, care se hrănesc cu ghindă, ar fi luat naștere preoții, liderii spirituali ai vechilor slavi.
Limbile slave în ziua de azi (Sursă: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier: Slavic_languages.png)
Religia druizilor
De-a lungul timpul, dar mai ales după declararea creştinismului ca religie oficială în lumea cunoscută (Europa), druizii au fost prezentaţi ca fiind magicieni, vrăjitori, chiar oponenţi făţişi ai implementării creştinismului. Puţini sunt totuşi cei care cunosc faptul că religia (dacă putem vorbi de o religie în cazul lor) druizilor era monoteista, aceştia crezând într-un Creator Universal, în timp ce marea majoritate a populaţiei servea unui panteon de zeităţi multiple. Ceea ce a făcut diferenţierea între creştinism (de asemenea o religie monoteistă) si credințele druizilor, este tocmai înţelegerea superioară a celor din urma a faptului că Natura urmează aceleaşi reguli şi legi dictate de către Creatorul Divin (Universal). Ei vedeau Natura ca fiind un ansamblu de entităţi de sine stătătoare, dar care urmau îndeaproape regulile Universale, putând spune că acestea într-un fel „făceau voia Domnului” dacă este să ne raportăm la credinţa creştină, dar având în acelaşi timp cunoştinţe care o puteau influenţa. Din punctul lor de vedere, oamenii, animalele, plantele, fenomenele naturale erau parte componentă a aceluiaşi tot unitar numit Natura, parte a creaţiei Creatorului Universal. Ceea ce a deranjat foarte mult la momentul respectiv a fost exact puterea lor de manipulare a elementelor naturii, precum şi cunoştinţele evoluate care nu puteau fi folosite de potentaţii acelor timpuri. Şi cum istoria este scrisă de învingători, ne putem da seama cu uşurinţă cum au ajuns cei mai înţelepţi oameni ai acelor timpuri să devină (poate peste noapte) vrăjitori, păgâni şi în general persoane „ne-frecventabile”.
În urma invaziei romane din Galia, Druidismul a fost suprimat de către Imperiul Roman în secolul 1 în timpul domniilor împăraților Tiberius și Claudius, urmând să dispară orice înregistrare scrisă despre aceştia în secolul al doilea era noastră. Reamintesc faptul că religia creştină a devenit religie oficială a Imperiului Roman, în anul 313 în timpul domniei Împăratului Constantin.
Dintre credinţele vechilor druizi, pot aminti câteva linii generale ale acestora:
Fiecare fiinţă, fie om, animal sau plantă, este egală ca importanţă în faţa Creatorului Universal
Fii în armonie cu Natura şi Natura va fi în armonie cu tine
Stelele şi planetele influenţează viaţa tuturor fiinţelor de pe pământ.
Întregul este compus atât din aspectul feminin cât şi din aspectul masculin în egală masură. Doar o comuniune între acestea două pot forma un întreg. (Un dicton asemănător credintelor orientale şi simbolurilor Ying şi Yang de la chinezi)
Nu există moarte, ci doar Renaştere a sufletului.
După moartea fizică, sufletul îşi caută o nouă „carcasă” mutându-se într-un nou trup de carne.
Ca şi doctrină filozofică, druizii erau preocupaţi de nemurirea sufletului, reîncarnare şi conceptele pitagoreice, aşa după cum scria Alexander Cornelius Polyhistor
„Doctrina lui Pitagora predomină printre gali, la fel ca şi învățătura că sufletele oamenilor sunt nemuritoare, și că după un număr fix de ani, ei vor intra într-un alt corp. „
Julius Cezar a scris:
„Principalul punct al doctrinei lor este că sufletul nu moare și că, după moarte se trece de la un corp în altul” (vezi metempsihoza). „În ceea ce privește studiile şi cursurile lor actuale, principalul obiect de educație este, în opinia lor, să impregneze învățații lor cu o credință fermă în indestructibilitatea sufletului uman, care, conform credinței lor, pur și simplu trece la moarte de la o locuință la alta, prin o astfel de doctrină singur, spun ei, ceea ce privează moartea de toate spaimele sale, putând fi dezvoltată astfel cea mai înaltă formă de curaj uman. În subsidiar faţă de aceste principale principii (învăţături) ei ţin nenumărate prelegeri şi discuţii cu privire la astronomie, mărimea şi distribuţia geografică a globului, despre diferite ramuri ale filozofiei naturale, și în multe probleme legate de religie.” -Julius Caesar, De Bello Gallico, VI, 13
Un alt împărat roman, pe numele sau Traian, a mai întâlnit astfel de concepţii filozofice despre viaţă, moarte şi curaj în 101 e.n. atunci când a trecut Dunărea invadând frumoasa Dacie.
Şi dacă tot vorbeam de coincidenţe şi de amplasarea druizilor pe mapamond, o altă „coincidenţă” o constituie secta druzilor, de asemenea adepţi ai filozofiei privind transmigraţia sufletului după moarte, gnosticism şi elemente comune filozofiei lui Pitagora.
Secta druzilor îşi are originea în Egipt în anul 1014, provenind în mare măsură din religia islamică, atunci când Muhammad bin Ismail Nashtakin ad-Darazī un predicator de origine arabă a pus bazele acestei credinţe în acel colţ de lume. Lingviştii afirmă că numele sectei „druz” provine din numele fondatorului acesteia (Darazi), dar personal consider că sunt mult mai multe asemănări intre vechii druizi (conceptele spirituale şi religioase, forma numelui acestora, rădăcinile filozofice, sau chiar semnul distinctiv steaua în cinci colţuri) decât numele fondatorului. În prezent, druzii au religie proprie oficial recunoscută în Liban, Siria, Palestina, un număr cuprins între 1.000.000 şi 2.500.000 persoane fiind astfel recunoscute oficial ca fiind adepţi ai acestei religii, mulţi dintre aceştia fiind persoane publice de mare importanţă din domenii diferite că artă, diplomaţie, literatură, medii academice, politică, mass-media.
Druzii evită strict iconografia, dar le este permis să afişeze un singur simbol religios: steaua în cinci colţuri, fiecare braţ având o culoare distinctă astfel: verde pentru „Mintea Universală/Nous”, roșu pentru „Sufletul Universal/Anima Mundi”, galben pentru „Cuvânt/Logos”, albastru pentru „Potențialitate/Cauză/Precedent „, și alb pentru ” Viitor/Efect/Imanența „.
Steaua druzica (simbol religios al druzilor)
Steaua în 5 colţuri (simbol magic, al vechilor druizi)
Rolul druizilor în societate
Julius Caesar în ale sale însemnări din timpul campaniei militare „Commentarii de Bello Gallico” (50 i.e.n.) povesteşte că tânărul care dorea să devină druid, trebuia să urmeze o formă de şcoală care dura până la 20 ani pentru a obţine statutul de druid. 20 ani de învăţături predate prin viu grai, menite să formeze viitorul stâlp al societăţii celtice sau galice. Legat de acest aspect, despre druizi s-a spus că erau barzi (cântau şi povesteau la petreceri, ştiind toată istoria triburilor şi genealogii complicate), medici (fiind capabili să vindece răni sau chiar „afecţiuni ale sufletului”) sau magi (putând controla elementele naturii şi cunoscând mişcarea astrelor cereşti).
Având în vedere aceste trei aspecte ale druizilor, este de bun simţ şi chiar logic, ca acestea să fie de fapt trepte iniţiatice în calea tânărului viitor druid. La început de drum, tânărul după ce a învăţat genealogii complexe şi cântece cu caracter istoric (cântecele celţilor şi galilor preamăreau eroismul în luptă şi aminteau de fapte deosebite ale înaintaşilor) va practica ceea ce a învăţat, popularizând şi întreţinând istoria locurilor şi a urbei din care face parte, asigurând astfel continuitatea orală a legendelor şi întărind legăturile dintre membrii societăţii. Deşi în contextul civilizaţiei moderne, acest rol este oarecum desuet, această etapă era foarte importantă, ea constituind baza viitorului druid. Acum tânărul învăţăcel ia contact pentru prima dată cu istoria poporului său, cu obiceiurile acestuia şi cu faptele de vitejie care au făcut posibilă continuitatea tribului din care face parte. Este o perioadă extrem de importantă în viaţa tânărului, acesta învăţând din istoriile şi legendele locale şi nu numai, pregătindu-se astfel pentru a fi un bun judecător şi mediator în cadrul societăţii.
După o perioadă de timp de câțiva ani, dacă tânărul druid arăta vocaţie şi interes pentru arta vindecării, el era instruit în această direcţie, învăţând plantele, proprietăţile acestora şi modul în care acestea pot ajuta la vindecarea organismului uman. Druidul în această etapă a iniţierii sale avea funcţia vraciului în cadrul societăţii din care făcea parte, ajutând la menţinerea stării de sănătate fizică, psihică şi morală a membrilor acesteia.
Ultima treaptă a iniţierii o constituia accesul la informaţiile cele mai secrete ale druizilor. Este vorba despre arta magiei, studierea astrelor cereşti, înţelegerea Universului şi a forţelor care îl guvernează precum şi modul în care aceste forţe pot fi concentrate şi direcţionate în scop precis, magic.
Astfel, perioada de pregătire a viitorului druid descrisă de Julius Caesar ca având 20 ani, într-adevăr îşi are un rost foarte precis, deoarece puţini erau cei care ajungeau la finalul ciclului de pregătire, iar aceştia trebuiau să fie dintre cei mai buni, deoarece nu îi era permis oricui să acceadă la informaţii atât de subtile şi chiar periculoase.
Rolul druidului în societate era deci de mare importanţă, societatea fiind împărţită în două clase conducătoare formată din druizi (preoți) şi equites (nobili luptători). Această orânduire socială am regăsit-o în multe scrieri vechi, dar nicăieri nu este atât de evidentă similitudinea dintre acestea ca în vechile scrieri din Mahabharata unde de asemenea societatea elitistă era împărţită între brahmani („brahmana”) şi războinici („ksatriya”). La fel ca şi în vechea Indie, clasa nobililor războinici („ksatriya” în India şi „equites” (călăreţi) în Galia) erau profund şi direct influenţaţi în luarea deciziilor de către brahmani sau după caz, în Galia druizi. Diodorus Siculus şi Strabo au povestit despre rolul druizilor în societate, spunând că dacă situaţia o impunea, druizii se bucurau de atâta respect şi influenţă încât puteau opri două oşti combatante direct pe câmpul de luptă. Rolul important al druidului în societatea din care făcea parte, răzbate şi din faptul că nici un rege nu ar fi îndrăznit să refuze un ordin venit din partea unui druid, rostit pe tonul cel mai calm sub forma unei profeţii sau a unui sfat.
Poate ca nici o alta îndeletnicire a lumii vechi nu este mai plina de mister si de obscuritate ca cea de DRUID. Puține sunt informațiile care au răzbătut din acele timpuri pana la noi. Totuși, din acestea se poate face o idee privind druizii si ceea ce au reprezentat ei pentru comunitatile din care făceau parte.
Druidul, reprezentant al “bisericii precreștine” cum sunt prezentați pe Wikipedia, erau de departe cei mai importanți membri ai comunităților din care făceau parte. Având atât rolul vraciului, al înțeleptului, al judecătorului și al preotului, druidul era singurul care înțelegea mersul astrelor cerești și ierburile care puteau aduce alinarea suferinzilor și bolnavilor. Bazandu-si intreaga cunostinta pe folosirea fortelor naturii si a energiilor pamantului, druizii erau astfel vazuti ca fiinte aproape supranaturale. Si din aceasta cauza sunt putine informatiile despre ei care au ajuns pana in zilele noastre. Dar poate cel mai important motiv al lipsei dovezilor scrise este tocmai faptul ca acestia nu si-au consemnat in scris cunostintele. Ei au preferat transmiterea acestora in mod direct, in mare parte si pentru a supraveghea buna asimilare a acestora, evitand astfel profanarea/diluarea sau chiar rastalmacirea cunostiintelor sacre.
Un fapt mai putin cunoscut, este acela ca, atat barbatii cat si femeile puteau avea acces la aceste cunostinte, devenind mai apoi druizi. Ei cunosteau la acea data faptul ca un barbat fara o femeie este la fel de inutil ca un vulture fara aripi, iar spre deosebire de cuceritorii lor romani, considerau femeia ca fiind egala barbatului. Pana la urma, accesul la cunoastere se face in functie de accesul in Spirit, deci era inutila si ineficienta o clasificare sociala in aceasta privinta bazata pe criterii de sex. Intelepti acesti druizi…
S-a consemnat de catre romani (si nu numai) ca teritoriul ocupat de druizi era intins pe toata regiunea Europei de Vest care includea nordul Italiei moderne, Franța, Belgia, Elveția occidentală și părți ale Olandei și ale Germaniei pe partea vestică a râului Rin. De asemenea, dovezi ale existentei acestora au fost gasite pe actualul teritoriu al Marii Britanii, Irlanda si in Scandinavia. Observam astfel o extindere a acestora (impreuna cu credintele lor religioase si sociale) pe aproape intregul teritoriu al Europei. Din anumite surse, se pare ca acestia au calatorit in mod constant si au facut schimb de informatii chiar cu comunitatiile de essenieni localizate in apropiere de Marea Moarta.
Cu toate ca nu exista dovezi scrise incontestabile in aceasta privinta, trebuie remarcat aspectul tinutelor purtate de vechii daci care se aseamana foarte mult cu cel al vechilor druizi, dar mai ales credintele religioase ale acestora din urma, similare pana la suprapunere cu cele ale vechilor daci: druizii aveau convingerea că sufletul nu piere, ci, după moarte, trece dintr-un corp în altul; după ei, această credință este un foarte bun stimulant, deoarece înlătură teama de moarte.
Despre druizi, s-a spus de multe ori ca sunt nemuritori, acest lucru datorandu-se si faptului ca puteau atinge varste inaintate datorita cunostintelor si abilitatilor terapeutice pe care aveau. Specific druizilor si religiei acestora este faptul ca ei au inteles inca din acele timpuri cum natura este corelata cu oamenii si animalele, cu stelele si cu Universul ca intreg.
Un lucru binecunoscut este faptul ca druizii s-au remarcat prin faptele de magie si prin calitati paranormale pe care le cultivau in mod constant si care includeau clarviziunea, clarauzul, premonitia, evolutia spiritului. Aici trebuie precizat faptul ca unul dintre deziteratele acestora era ceea ce am numi acum evolutia spirituala inclusiv prin dezvoltarea capacitatilor paranormale. Acestia practicau o serie de exercitii energetice cumva asemanatoare Qi-Gong-ului sau tehnicilor yoga, exercitii care au fost transmise urmasilor din tata in fiu, ramase secrete populatiei neinitiate. Aceste practici secrete se pare ca inca sunt utilizate de unele familii irlandeze, fiind binecunoscute vitalitatea si energia specifice irlandezilor, unii dintre ei avand chiar varste inaintate.
Pe langa exercitiile fizice asemanatoare miscarilor din Qi-Gong, druizii foloseau inclusiv incantatii si simboluri menite a amplifica efectul acestora, precum si „harti energetice” ale pamantului pentru a stabili locurile cele mai propice unor asemenea ritualuri. Sunt cunoscute locatii ale unor foste temple druide invaluite oarecum in mister pentru arheologi si oameni de stiinta. Oare cine nu a auzit de monumentul de la Stonehenge (Anglia) sau megalitii de la Carnac (Franta) realizati din pietre de greutati impresionante? Cu siguranta druizii aveau cunostinte despre liniile de energie care strabateau Pamantul, si mai mult decat atat, erau capabili sa se foloseasca de acestea pentru a-si amplifica abilitatile psi si energia ritualurilor pe care le efectuau.
Zidul lui Hadrian – dovada de necontestat a puterii magice a druizilor
Imperiul Roman. Imperiul Roman a fost intins pe aproape toata suprafata Europei, Roma strivind prin lupta si teroare popoare dupa popoare timp de aproximativ 1000 ani.
Se spune ca druizii prin statutul lor social nu participau la razboi ca si combatanti (soldati). Totusi, poate dovada cea mai de necontestat a puterii magice druidice o constituie un monument arheologic de maxima importanta: Zidul lui Hadrian.
Cu toate ca forta, disciplina si antrenamentul legiunilor romane nu aveau egal pe suprafata pamantului la acele timpuri, romanii au fost nevoiti ca in anul 122 e.n. sa construiasca prima din cele doua fortificatii defensive DEFINITIVE din istoria Imperiului, Zidul lui Hadrian si Zidul lui Antonine (ulterior abandonat dupa doar 20 ani din cauza atacurilor triburilor britanice). Locatia acestora? Actualul teritoriu al Marii Britanii, caminul de necontestat al druizilor.
Despre dimensiunile acestor fortarete defensive, putem aminti faptul ca Zidul lui Hadrian avea o latime de 3 metri si o inaltime de 5 pana la 6 metri. Lungimea acestuia era de 117,5 km. Materialele folosite au fost piatra patrata si pe alocuri maluri de pamant. Se poate deci usor intui starea de spirit a romanilor daca au fost nevoiti sa construiasca o fortificatie DEFENSIVA de aceste dimensiuni care se intinde de la Marea Nordului pana la Marea Irlandei, tăind efectiv teritoriul Britaniei in două.
Adevarul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda
Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.
Zoe Dumitrescu Buşulenga
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.
Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.
Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealuluişi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.
Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.
Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el.
„În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”
Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.
Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.
De ce era atât de incomod Eminescu?
Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.
Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.
La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”
Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.
În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei.În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.
Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zilei în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.
Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii
Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.
Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.
„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.
Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare
La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.
Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.
Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc.Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.
Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.
În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.
Omorât lent prin otrăvire cu mercur
De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,
Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).
În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.
Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”
Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.
Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu… Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.
Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.
Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr… Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.
Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria
Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist?
Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.
„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh… Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”
Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.
„O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”
Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”
Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”
Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.
„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare .. . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. … . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)
Bibliografie:
1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu: “Boala şi moartea lui Eminescu,Criterion, 2007″
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2013/05/eminescu.jpg600562adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2013-05-16 15:00:542013-05-16 15:00:54Adevarul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comanda
Până nu-L găsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ți găsesti nici sensul tău, nici sensul lumii.
Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră.
Pe Dumnezeu Il ai sădit, „inoculat”, latent, in structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pămanteşti. Prin aceasta şi tu eşt fiu al lui Dumnezeu. (…) Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate intampla. Nici omoraţi nu pot fi, pentru că in ei prezenţa divină e forţă care face deşartă orice zvarcolire a răului asupra lor.
Incercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem in Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi inşine, ca făpturi renăscute in Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului.
Cand ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o inrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar in structura noastră spirituală, că suntem in pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină, chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.
Să nu vă gândiţi niciodată că după moarte veţi moşteni împărăţia pe care n-aţi trăit-o încă de pe pământ.
Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.
Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
Dumnezeu nu uită de om cum uită omul de Dumnezeu.
Calea cea mai lungă pe pămant e de la urechi la inimă, incat ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt.
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările.
Socotiţi acum, care de cine să asculte mai intai?
Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.
Nu poţi propovădui împărăţia Cerurilor cu plumbii materiei pe aripi.
Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
Păstrarea capacităţii de incadrare in disciplină a unui suflet face dovada armoniei şi valorii sale.
Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricate necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia, ca unul ce vede că fraţii săi stau legaţi intr-o robie străină, in intunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei inşişi.
Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: “Adevărul vă va face liberi”. Deci, înţelegem că fără (să plătim) această vamă a făpturii noastre vechi stăteam în minciună, încolţiţi de iluzii şi striviţi de roţile necesităţii fără ieşire, strânşi în acest cleşte. De aici ne scoate numai Iisus. Când se petrece aceasta? Când îl cunoaştem pe Iisus ca inimă a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru, îl putem cunoaşte numai în iubirea şi bucuria pe care o simţim când renunţăm la Eul nostru şi ne aflăm faţă către faţă cu Dânsul.
Omul se desăvârşeşte şi ajunge expresie supremă, când sufletul lui se recunoaşte în veşnicie, în infinit! – ceea ce e propria sa revelaţie. Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.
Cuvintele sunt ființe vii capabile să facă treaba la care au fost trimise.
Fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lăuda, nici ocara din ele.
În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă.
Starea sufletului dincolo de mormânt este continuarea stării sale pământeşti, fie de viaţă, fie de moarte.
In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de oameni.
Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic. Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire. Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-l înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-l priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: “Ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“…
În conformitate cu Cartea Urantiei, Urantia este autenticul nume al planetei pământ. Cartea , care susține a fi o revelație dată planetei pământ, a fost publicată în 1955, cu presupuși autori de ființe cerești în colaborare cu un medic numit William S. Sadler, care trăia în apropiere de Chicago. Un grup de voluntari din acea epocă ,cunoscuți sub numele de Comision de contact, s-au reunit sub conducerea acestui medic pentru a colabora în recepția Carții Urantia. S-au ascuns intenționat numele tuturor oamenilor implicați în proiect pentru a împiedica apariția de viitori „sfinți”.
Părţi din Carte
Partea I
Universul Central şi Supraunversurile
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton
Partea a II a
Universul local
Prezentat de un Corp din Nebadon al Universului Local Personalităţi activând cu autoritatea lui Gabriel al Salvingtonului
Partea a III a
Istoria Urantia
Aceste capitole au fost prezentate de un Corp de Personalităţi ale Universului Local acţionând prin autoritatea lui Gabriel din Salvington.
Partea a IV a
Viaţa şi învăţăturile lui Iisus
Acest grup de capitole a fost garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie.
Baza acestei povestiri a fost furnizată de un median secundar care a fost cândva însărcinat cu supravegherea supraumană a Apostolului Andrei
FRAGMENTE CARTE:
(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.
(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.
Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului materialgravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice – trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.
(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă
24.1) 1:2.3 Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru ai ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:
(24.2) 1:2.4 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – conştiinţa de Dumnezeu.
(24.3) 1:2.5 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu – căutarea lui Dumnezeu .
(24.4) 1:2.6 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu – dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.
(24.5) 1:2.7 Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.
(24.7) 1:2.9 Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai
universurilor.
(26.1) 1:3.7 În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de
Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată
materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi
în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.
(26.2) 1:3.8 Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii:
„Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.
(26.5) 1:4.3 Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.
(36.6) 2:3.1 Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”
(36.7) 2:3.2 Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.
(37.1) 2:3.3 Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.
(37.2) 2:3.4 Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2013/05/extraterestrii.jpg280480adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2013-05-13 19:34:482013-05-13 19:34:48Extraterestrii colaboreaza cu Guvernul American
Se vorbeste destul de mult de tablitele Sumeriene, dar foarte putini au citit traducerea acestora. Ele prezinta istoria in varianta Sumeriana.
Tablitele de la Tartaria, mai vechi cu cca. 1000 ani decat cele Sumeriene, inca nu sunt complet descifrate, iar cele descifrate prezinta calcule matematice intr-un alt sistem. Deci pana la definitivarea descifrarii placutelor de la Tartaria, cand e posibil sa aflam o completare sau o schimbare radicala a istoriei, e bine sa cunoastem varianta „traducerii” (sub rezerva unei posibile dezinformari) tablitelor Sumeriene. Asemanarea multor aspecte cu scrierile biblice e covarsitoare.
Zecharia Sitchin, cunoscut datorita traducerii (descifrarii) tablitelor Sumeriene, a caror inteles schimba radical istoria omenirii, catalogat si ca fiind un manipulator, de catre unii, dar si fiindui apreciata traducerea de catre altii.
In cartea ” An.unnak.ki Versus An.unnak.ki ” , Aryana Havak prezinta pe scurt istoria tablitelor Sumeriene, dar si traducerea catorva dintre tablite. In continuare aveti acest pasaj :
Aceasta ar fi istoria oficială, prezentată succint, a Sumerului.
În urma unor ample săpături arheologice, printre care cele din 1850, din zona Mosulului, efectuate de Sir Layard şi cele nu mai puţin faimoase din Telloh, care au fost începute de nişte arheologi francezi în anul 1877 şi au fost continuate de alte echipe până în anul 1913, s-a reuşit aducerea la lumină a unor uriaşe vestigii arheologice care atestă rolul civilizator pe care l-au avut sumerienii. Cu ocazia acestor şantiere s-au găsit aprox. 250.000 de tăbliţe şi cilindri, preponderent din lut şi piatră, pe care se afla întreaga istorie a Sumerului. Din păcate nu s-au tradus decât foarte puţine. Ele sunt considerate ca fiind una din cele mai mari descoperiri arheologice din istoria umanităţii, dar deşi au trecut peste 150 de ani de la aceste evenimente, ele continuă să fie ignorate şi excluse din istoria oficială. Acest lucru se datorează faptului că ele contravin versiunii oficiale, atât din punct de vedere istoric, cât şi religios. Majoritatea acestora fac referire la situaţia economică, socială, religioasă şi politică din acea perioadă. Cel mai important apărător şi traducător al acestor scrieri este reputatul savant Zecharia Sitchin, istoric şi poliglot, care a studiat ani la rând aceste texte şi care, în urma unor argumente coerente, a ajuns la concluzia că această civilizaţie sumeriană a fost un «dar al zeilor».
Ceea ce este însă important şi interesant de aprofundat este Lista Sumeriană a Zeilor şi Zeiţelor. Această listă se află gravată pe o multitudine de tăbliţe de lut şi sigilii de piatră şi cuprinde o perioadă de aproximativ 400.000 de ani. Cu toate că anumite voci au afirmat că ele sunt reale şi trebuiesc acceptate, datorită lungii perioade pe care o acoperă, comunitatea ştiinţifică a respins aceste informaţii considerându-le neverosimile. Ei îşi bazează argumentaţia şi pe faptul că conducătorii sunt descrişi ca fiind zei sau nemuritori.
În aceste înscrisuri sumeriene zeii sunt numiţi An.unnak.ki – în traducere, cei care au venit din cer pe pământ. Nu putem să nu facem o corelaţie cu religia oficială şi anume cu faptul că în Geneză apar nişte personaje ce sunt numite Nefilimi, cuvânt a cărui traducere uzuală este cea de uriaşi, dar a cărui interpretare corectă ar fi: cei care au venit jos.
Mitologia sumeriană afirmă că au existat o serie de zei şi zeiţe, buni sau răi, care au venit pe pământ şi au creat rasa umană. Sitchin spune că aceşti zei au sosit de pe o planetă numită Nibiru sau Planeta încrucişării, pe care asirienii şi babilonienii o numeau Marduk. Sumerienii credeau că această planetă are o orbită eliptică de 3.600 de ani pământeni şi că orbita acestui astru ar începe undeva între Jupiter şi Marte şi s-ar extinde departe în spaţiul cosmic. În prezent s-a identificat un corp ceresc, numit Planeta X, care este situat dincolo de Pluto şi care se pare că face parte din sistemul nostru solar. În traducerea lui Sitchin, planeta Nibiru ar fi cauzat, la începutul formării sistemului solar, distrugerea unei planete numită Tiamat. Se pare că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter a apărut ca urmare a ciocnirii dintre Tiamat şi una din Lunile planetei Nibiru. Acest cataclism este descris în amănunt pe câteva tăbliţe, însă nu mai există nicio o altă dovadă care să susţină această ipoteză. Singurul argument care se poate aduce este faptul că sumerienii aveau ample, dar totodată neobişnuite cunoştinţe de astronomie, nefireşti pentru acea perioadă, ei având tăbliţe cu reprezentări ale sistemului solar şi al planetelor, reprezentări în care sunt desenate corect poziţiile, mărimea şi orbitele acestora.
Conform calculelor acestora Nibiru trece prin sistemul nostru solar odată la 3.600 de ani, iar sumerienii au numit această perioadă un SAR. Pe tăbliţe găsim afirmaţia că anunnakki au ajuns pe pământ cu 120 de SAR înaintea potopului. Asta ar însemna aproximativ 432.000 ani. Sitchin crede că aceşti zei aveau viaţa foarte lungă, de până la 500.000 de ani pământeni. Tot el spune ca aceştia au venit pe Terra cu scopul de a căuta aur. Se pare că aurul le era necesar la refacerea atmosferei de pe planeta lor, întrucât aceasta se deteriorase. De aceea au venit aici. au construit mine situate în principal în actualul Zimbabwe, zonă numită de sumerieni AB.ZU, au făcut baze între actualele Iran şi Irak. Însă după o perioadă, dându-şi seama că nu pot face munca, au combinat ADN-ul lor cu cel al lui Homo Erectus, creând astfel Homo Sapiens.
Tăbliţele descriu modul în care au fost combinate genele Anunnakki cu cele ale băştinaşilor, ba mai mult, fac referire la anumite recipiente în care au fost creaţi embrionii. Se pare că în misiunea lor de a căuta aur ei au mai aterizat şi pe alte corpuri cereşti cum ar fi Lahmu (Marte) şi Luna. Iniţial au fost 900 de colonizatori, dar doar 600 s-au stabilit pe Terra.
Locuitorii de atunci ai zonei sumeriene au fost primii care au interacţionat cu ei şi tot ei au fost cei cărora de-a lungul timpului le-au fost dezvăluite informaţii privind sistemul solar, astronomia, construcţia de oraşe, agricultura, canalizare, etc.
Anunnakki aveau ca şi conducători pe Enlil şi Enki, care erau fiii conducătorului suprem al celor de pe Nibiru, numit Anu. Enki împreună cu Ninhursag sau Ninti se pare că au fost cei care i-au creat pe oameni, deşi Enlil s-a opus cu vehemenţă. Ninhursag, Ninti sau Ninkharsag este descrisă ca având vaste cunoştinţe medicale şi apare deseori în reprezentările sumeriene sub forma unei potcoave cu ajutorul căreia se tăia cordonul ombilical. În anumite reprezentări ea apare ca fiind o femeie însărcinată.
Ulterior aceasta devine zeiţa mamă şi o regăsim în diverse religii sub felurite nume ca: regina Semiramida, Isis, Barati, etc.
Tăbliţele ne spun că în fazele iniţiale s-a încercat combinarea ADN-ului zeilor cu feluritele vietăţi existente pe Terra la acel moment. Aşa se face că au apărut creaturi cu diverse defecte sau hibrizi, inapţi în a munci.
Într-un final, după multe combinaţii şi încercări eşuate, au descoperit formula corectă şi astfel s-a născut LU.LU, primul Homo Sapiens. În conformitate cu textele sumeriene Lulu a avut ca mamă o femeie din Africa, iar descoperiri recente arată că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară acolo. Ştiinţa confirmă că noi am avut acelaşi strămoş feminin care a trăit în Africa acum 150.000–300.000 de ani. Tot ştiinţa demonstrează că acum 35.000 de ani s-a produs o nouă intervenţie, la fel de bruscă ca prima, asupra ADN-ului uman, în urma căreia a apărut Homo Sapiens Sapiens.
Pe tăbliţele sumeriene apar numele şi ierarhia zeilor anunnakki. Astfel: tatăl zeilor se numea AN (cer) iar mama lor ANTU. Aceştia stăteau în cerul lor şi veneau în vizită pe E.RI.DU doar rareori.
Se pare că aceşti doi au fost cei care i-au trimis pe Enlil şi Enki, care erau fraţi vitregi, să guverneze pământul. Ulterior aceştia au devenit din fraţi, rivali. Tăbliţele mai descriu faptul că oamenii au primit posibilitatea procreerii, iar acest lucru a dus la o explozie demografică. Se pare că acesta a fost declanşatorul unui conflict major între Enlil şi Enki, conflict în care Enki a ţinut partea rasei nou create. De altfel atât legendele sumeriene cât şi textele Vedice povestesc despre conflicte permanente în rândul zeilor, iar dacă ne gândim şi la mitologia greacă observăm aceeaşi stare conflictuală la nivelul zeilor, care exploda la cel mai mic incident.
Zeii sumerieni sunt descrişi ca având mai multe înfăţişări. Uneori sunt umanoizi, alteori au cap şi aripi de păsări şi adesea au aspect de reptilă. Această ultimă reprezentare apare în special în imaginile în care aceştia sunt descrişi ca fiind războinici. Aceste tipare sunt repetitive şi se regăsesc pretutindeni. Interesant este faptul că în texul tăbliţelor, pe parcursul a mai multe sute de mii de ani, se regăsesc numele aceloraşi zeităţi.
Cel mai important zeu era Anu, dumnezeu din cer, stăpânul constelaţiilor, rege al zeilor, spiritelor şi demonilor şi care locuia în cele mai înalte zone din cer. El avea puterea creaţiei şi puterea distrugerii, pedepsindu-i astfel pe cei răi. El a fost tatăl lui Anunnku, în traducere, cel venit din cer.
Pe una din tăbliţe apare Enmeduranki, un prinţ din Sippar, care a fost îndrăgit de Anu, Enlil şi Enki. El a fost adus de Shamas la adunarea zeilor. Ei i-au arătat cum «să vadă uleiul pe apă» şi multe alte secrete. Apoi i-au dat Tăbliţa Divină care conţinea secretele Cerului şi ale Pământului. Tot ei l-au învăţat cum să facă calcule matematice.
Sumerienii nu i-au numit dumnezei pe anunnakki, ci DIN.GIR, adică cei puri, strălucitori. Nu are sens să intrăm în amănunt în aceste descrieri. Informaţiile se găsesc şi pot fi accesate. Este important de menţionat că textele sumeriene împart istoria în două părţi: înainte şi după Potop. Se pare că a existat un potop care a venit şi a distrus ceea ce creaseră anunnakki. Ei spun că după ce apele s-au retras, anunnakki au decis că au fost prea măreţi (în sensul de buni) pentru umanitate. Termenul folosit este ELU, care se traduce din acadiană ca măreţ.
Dacă suprapunem informaţiile tăbliţelor peste cele din Biblie vedem că anumite idei corespund, regăsindu-se în ambele scrieri.
Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi (nefilimi), mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestirii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
I-a părul rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut.”
Babylon
Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului.
Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei.
Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer.
Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii.
Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit
Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se alia pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, roate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.
Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.
Geneza
De altfel dacă ar fi să cercetăm legendele şi miturile existente pe întreg pământul am realiza că pretutindeni apare ideea de potop. În tăbliţele sumeriene se povesteşte cum anunnakki au părăsit pământul în navele lor în timp ce întreg teritoriul era acoperit de apă. Există în prezent dovezi geologice care confirmă că acum aproximativ 11.000 î.Hr. pe Terra s-a produs o catastrofă care a distrus toate aşezările existente. Ici colo apar noi descoperiri, dovezi ale unor civilizaţii avansate, dar care nu sunt luate în seamă.
Tot pe aceste tăbliţe găsim informaţii cu privire la faptul că sumerienii îşi vedeau zeii ca fiind buni şi puternici şi de aceea atribuiau eşecurile şi nereuşitele personale ca fiind răsplata propriilor fapte. Astfel s-a născut credinţa că dacă îţi dispreţuiai sau judecai dumnezeul acesta îţi aducea boli, suferinţă, dezastre. Din scrieri aflăm că în acea zonă geografică ploile erau rare şi că atunci când ploua şi apăreau inundaţii acestea erau puse pe seama unui demon care trăia în Golful Persic şi care se răzbuna pe ei. Tot la sumerieni apare ideea că un copil se naşte deja păcătos şi că orice suferinţă este dată pe merit şi că trebuie mulţumit pentru ea.
Panteonul Zeilor Sumerieni
Sumerienii atribuiau calităţi umane zeilor şi astfel avem informaţii despre tot felul de conflicte cum ar fi cel apărut între zeul bovinelor Lahar şi sora lui, zeiţa cerealelor, Ashnar. Apare apoi o ceartă între Emesh, zeul verii, răspunzător de floră, construcţii, oraşe şi temple şi Eten, zeul iernii, care era responsabil cu naşterile şi roditul. Se pare că aceşti zei erau geloşi şi voiau să fie lăudaţi în permanenţă. De asemenea a existat un conflict şi între Enki şi Ninhursag (doamna care dă viaţă). Acesta se pare că ar fi mâncat opt plante crescute într-un loc special, numit grădina divină şi ar fi declanşat astfel furia zeiţei. Aceasta l-a blestemat, dorindu-i ca opt părţi din corpul lui să se îmbolnăvească, iar Enki s-a îmbolnăvit. Una din zonele afectate a fost o coastă.
Într-un final lui Ninhursag i s-a făcut mila şi s-a întors să îl însănătoşească. Ea a creat opt divinităţi care să îl vindece, din care una a fost făcută special pentru coasta bolnavă. Ea se numea Nin-Ti, în traducere doamna coastă. Să fie acesta oare o asemănare cu biblica Eva?
Despre Ninhursag se ştie că a avut o fiică şi un fiu cu Enki. Aceasta a devenit ulterior zeiţa păşunilor, iar fratele ei pe nume Ninurta a fost văzut ca fiind răspunzător de fântâni. Ninhursag este numită şi Niniti-doamna vieţii sau Mammi şi răspundea de facilităţile medicale.
Enki iese din apă la îndemnul mesagerului său Isimud care este uşor de identificat prin cele două feţe care privesc în părţi opuse (dualitate).
În reprezentări, Enki apare adesea reprezentat de doi şerpi care se încolăcesc, imagine foarte asemănătoare cu cea a AND-ului uman şi cu cea a caduceului, simbol folosit şi în prezent de medicină. Pe tăbliţe se află consemnat faptul că el a sfidat Consiliul Conducător al Anunnakkilor, care hotărâse să distrugă umanitatea, pentru că o vedea ca fiind o creaţie imperfectă, şi l-a învăţat pe Ziusudra (Noe sumerian) cum să îşi construiască o barcă spre a se salva pe el şi familia lui.
Perioada domniei lui Enki se întinde pe 120 SAR. Templul lui principal se numea E-ENGUR-RA, în traducere, casa din străfundul apei şi se alia în Eridu, o localitate situată în zona văii Eufratului. Se mai ştie despre Enki că a avut un copil cu fiica sa care a dat naştere unei fete pe nume Nikurra. Enki s-a împreunat şi cu aceasta şi astfel s-a născut Uttu. Important este faptul că Enki apare întotdeauna ca protector şi învăţător al omenirii şi este văzut ca fiind creatorul omului.
Spre deosebire de fratele său Enki, Enlil este descris ca fiind un zeu al vântului sau al dominaţiei. Tăbliţele spun despre el că ar fi fost aruncat din DILMUN, casa zeilor, pentru că ar fi violat o fată pe nume Ninlil. Aceasta însă l-a urmat în pribegie şi i-a născut patru copii. Enlil este văzut ca fiind stăpânul pământului şi este cunoscut ca fiind inventatorul târnăcopului.
În afara acestor principali zei, în tăbliţele sumeriene mai găsim relatări şi despre alte zeităţi, fiecare având un rol binestabilit în ierarhia existentă.
Consider că este important să amintim cronologia evenimentelor, stabilită de Sitchin, în urma traduceri tăbliţelor.
Evenimente înainte de Potop
450.000 Î.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru începe să se deterioreze şi devine astfel ostilă vieţii. Anu îl detronează pe Alalu şi ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici găseşte zăcăminte de aur şi realizează că acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Anunnakki aterizează pe Terra şi îşi stabilesc baza la Eridu, cu intenţia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt conduşi de Enki, care este fiul lui Anu.
430.000
Pământul începe să devină ospitalier datorită climei care devenise mai blândă. Anunnakki sosesc pe Pământ în număr mare. Ei sunt conduşi de sora vitregă a lui Enki. Ea era doctor şi avea şi rang conducător.
416. 000
Producţia de aur începe să scadă, iar acest lucru îl determină pe Anu să vină pe Pământ. Împreună cu el soseşte şi fiul lui, Enlil. Odată ajuns aici, Anu hotărăşte ca exploatarea minieră să aibă loc în Africa. Totodată îl numeşte pe Enlil coordonator al misiunii Terra. Enki este trimis în Africa. În momentul în care voia să părăsească Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400. 000
În sudul Mesopotamiei existau şapte localităţi dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spaţial în Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur şi Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile erau transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat şi apoi trimis în sus, pe orbită. De aici era încărcat în navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era răspunzător de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi îl sprijină pe nepotul lui Alalu iar acesta încearcă să ia Pământul în stăpânire.
Enliliţii câştigă într-un final războiul împotriva zeilor.
300. 000
Anunnakki se răzvrătesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau în mine. Enki şi Ninhursag se văd puşi în situaţia de a găsi alţi muncitori. De aceea se gândesc să creeze lucrători. Primi lucrători obţinuţi prin manipulare genetică au avut la bază ADN-ul unei femele de maimuţă. Aceştia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt puşi la muncă în locul anunnakki lor. În acelaşi timp Enlil aduce lucrători primitivi în Edin din Mesopotamia. Homo Sapiens a fost creat având posibilitatea procreerii şi de aceea a început să se înmulţească.
200.000
O nouă eră glaciară se abate asupra Pământului. Acest lucru face ca viaţa să regreseze.
100.000
Clima începe să îşi revină, încălzindu-se. Fiicele oamenilor care erau deosebit de frumoase sunt râvnite de către anunnakki. Aceştia încep să se cupleze cu ele. Acest lucru îl enervează pe Enlil.
75. 000
Asupra Pământului se abate o nouă eră glaciară. Pe Pământ este atât de frig încât doar omul Cro-Magnon supravieţuieşte.
49. 000
Enki şi Ninhursag se decid să pună noi conducători în Shuruuppak. Ei îi aleg din rândul oamenilor, dar din categoria celor ce aveau părinţi anunnakki. Acest lucru îl înfurie pe Enlil, care se hotărăşte să distrugă întreaga populaţie.
13. 000
Enlil îşi dă seama că se va produce o catastrofa globală odată cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pământului. Valul uriaş ce urma să se propage pe Terra avea să îi ducă planul la bun sfârşit. El îi pune pe anunnakki să jure că nu vor divulga oamenilor această informaţie.
Evenimente după Potop
11.000 î.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea şi îl învaţă pe Ziusudra cum să îşi construiască o barcă sigură. Apele se revarsă asupra pământului. Anunnakki urmăresc întreaga scenă de la bordul navei lor. După ce apele au început să se retragă, Enlil acceptă ca populaţia rămasă să primească unelte şi seminţe. Oamenii încep să cultive mai întâi în zonele înalte. Enki îi învaţă cum să domesticească animalele.
10.500
Descendenţii lui Ziusudra primesc trei ţinuturi unde să îşi desfăşoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, îi ajută făcând stăvilare şi secând râurile spre a le oferi teren fertil.
Enki intervine şi el, făcând valea Nilului cultivabilă. Peninsula Sinai este transformată în port pentru navele spaţiale. Anunnakki construiesc un Centru de Control pe muntele Monah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul născut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, împarte domnia Egiptului între Osiris şi Seth.
9.330
Seth îl capturează pe Osiris, după care îl omoară tăindu-l în bucăţi. Preia apoi rolul de conducător al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, îşi răzbună tatăl iniţiind primul război al piramidelor. Seth reuşeşte să scape refugiindu-se în Asia. El ia peninsula Sinai şi Canaan-ul.
8.670
Urmaşii lui Enlil nu sunt de acord cu faptul că descendenţii lui Enki controlau toate zonele de zbor şi de aceea iniţiază un al doilea război al piramidelor. Ninurta câştigă bătălia şi goleşte piramidele de echipament. Ninhursag organizează o conferinţă de pace. Conducerea Egiptului este preluată de urmaşii lui Thoth. Dinastia Ra/Marduk îşi pierde puterea. Se construieşte Heliopolisul.
8.500
La porţile facilităţilor spaţiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla în Jericho.
7. 400
Este o perioadă a păcii. Anunnakki dezvăluie oamenilor noi cunoştinţe. Este momentul în care începe perioada neolitică. Egiptul este condus de semi-zei.
3.800
Anunnakki se hotărăsc să înfiinţeze din nou oraşele zeilor în Sumer. Este momentul în care apare civilizaţia. Primele oraşe construite sunt Eridu şi Nippur. Anu vine în vizită pe Terra. Cu această ocazie se construieşte oraşul Uruk, iar templul acestui oraş este închinat zeiţei Inanna, care era nepoata lui Anu.
Regi pe Pământ
3.760
Oamenilor le-a fost dată conducerea. Ninurta face prima capitală la Kish. În Nippur apare calendarul. Civilizaţia începe să se răspândească şi în afara Sumerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea în Sumer. Babilonul este proclamat de către Marduk ca fiind „poarta zeilor”. Acum are loc cunoscutul incident de la turnul din Babel, iar anunnakki reuşesc să amestece limbile oamenilor. Thoth a fost dat jos de pe tron de către Ra/Marduk. Dumuzi, fratele lui Thoth, cel care o trădase pe Inanna este arestat şi apoi ucis din greşeală. Marduk este zidit de viu în marea piramidă, dar reuşeşte să scape printr-un tunel. Pleacă apoi în exil.
3.100-3.350
Sunt ani de haos, care se sfârşesc odată cu instalarea unui faraon. Civilizaţia înaintează ajungând în a doua regiune.
2.900
Conducerea Sumerului este preluată de Erech, căruia Inanna îi dă putere peste a treia regiune. Acesta este momentul în care valea Indus începe să se civilizeze.
2.650
Regatul Sumerului începe să se destrame, ocazie cu care capitala se mută. Enlil îşi dă seama că oamenii sunt din ce în ce mai greu de condus.
2.371
Inanna se îndrăgosteşte de Sharru-Kin (Sargon). Acesta îşi stabileşte capitala la Agade. Acesta este momentul naşterii imperiului akkadian.
2.316
Sargon, vrând să stăpânească cele patru regiuni, desacralizează pământul Babilonului. Conflictul dintre Inanna şi Marduk capătă amploare şi ia sfârşit doar în momentul în care Nergal, fratele lui Marduk, pleacă din Africa, spre a-l convinge să părăsească Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sin. Acesta reuşeşte cu ajutorul Inannei să intre în Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea în Mesopotamia. Narram-Sin sfidează Nippurul. Marii anunnakki atacă Agade, ştergându-l de pe faţa pământului. Inanna reuşeşte să scape. Grupări loiale lui Enlil şi Ninurta ocupă Sumerul şi Akkad.
2.220
Civilizaţia Sumerului explodează graţie unor conducători abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth să construiască un ziggurat în onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul în care Terah, tatăl lui Abraham se naşte într-o familie de înalţi preoţi.
2.180
Egiptul se împarte în două. Urmaşii lui Ra/Marduk rămân cu sudul iar faraonii obţin tronul Egiptului de Jos.
2.130
Autoritatea începe să se deterioreze în Mesopotamia. Inanna nu reuşeşte să reziste la conducerea Erechului.
Era decisivă
2.123
În Nippur se naşte Abraham.
2.113
Enlil îi încredinţează lui Nannar, pământul din Shem. Se decide ca Ur să fie capitala noului imperiu. Ur-Nammu se urcă pe tron şi devine protectorul Nippurului. Tatăl lui Abraham, Terah, vine în Ur spre a încheia o alianţă cu curtea regală.
2.096
Ur-Nammu este ucis în război. Oamenii sunt convinşi că omorârea lui a fost aranjată de Anu şi Enlil. Terah pleacă împreună cu familia sa în Harran.
2.095
Shulgi vine la tron în Ur. Imperiul începe să prospere. El se îndrăgosteşte de Inanna şi devine iubitul acesteia. Dă Larsa elamiţilor în schimbul promisiunii că vor servi ca legiune străină.
2.080
Prinţii din Theba, care îi erau loiali lui Ra/Marduk au început să facă presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obţine adepţi, pentru tatăl său, din Asia de Vest.
2.055
Nannar îi ordonă lui Shulgi să trimită trupe elamite pentru a stopa revolta din oraşele canaanite. Elamiţii ajung la intrarea în peninsula Sinai şi la portul spaţial.
2.048
Moare Slugi. Marduk se mută în ţinutul hitiţilor. Abraham stăpâneşte peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupă de elită.
2.047
Amar-Sin, cunoscut din Biblie ca Amraphel, devine regele Urului. Abraham pleacă în Egipt, de unde revine după cinci ani, însoţit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formează coaliţia regilor din est şi organizează o expediţie militară în Canaan şi Sinai. Conducătorul acesteia este elamitul Khedor-la’omer. Abraham le blochează accesul la intrarea în portul spaţial.
2. 038
În timp ce imperiul se destramă, Shu-Sin îl înlocuieşte pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin îl înlocuieşte pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce în ce mai mult orientate către Marduk.
2.024
Marduk intră în Sumer şi se înscăunează în Babilon. Lupta se extinde către centrul Mesopotamiei. Pământul sfânt al Nipurului este întinat. Enlil ordonă pedepsirea lui Marduk şi Nabu, însă Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal îi ţine partea lui Enlil. Nabu împreună cu ajutoarele lui încearcă să captureze portul spaţial, moment în care marele anunnakki aprobă folosirea armelor nucleare. Nergal şi Ninuria distrug atât portul spaţial cât şt oraşe canaanite.
2.023
Vântul poartă deşeuri radioactive către Sumer. Oameni şi animale mor răpuşi. Apa este otrăvită şi pământul devine sterp. Sumerul şi întreaga sa civilizaţie zac în ruine. Abraham moare la vârsta de 100 de ani, iar moştenitorul lui devine Isaac.
După cum am mai spus, aceasta este cronologia evenimentelor, cronologie stabilită de Sitchin în urma analizării tăbliţelor sumeriene. Trebuie menţionat că există multe voci, mai mult sau mai puţin autorizate, care contestă aceste evenimente. Este însă izbitoare similitudinea şi cronologia unor evenimente înşiruite aici, cu cele descrise de alte surse din antichitate şi în primul rând cu cele din Biblie. Peste tot apare un dumnezeu/forţă supremă care a făcut omul, l-a învăţat, i-a dat pereche, l-a izgonit atunci când a încălcat o lege, etc. În toate tradiţiile se vorbeşte despre un potop care a venit să şteargă păcătoşii de pe suprafaţa pământului şi despre un singur om, care avertizat fiind, şi-a luat măsurile necesare. Dacă este să luam în calcul că majoritatea munţilor sunt tineri, atunci nu putem să nu acceptăm ideea unor convulsii, apărute nu departe în trecut, la nivelul scoarţei terestre. Până şi Platon menţionează într-una din lucrările sale că agricultura a început întâi în regiunile înalte, deoarece un val uriaş distrusese toate aşezările de la şes.
Nu vreau să spun mai multe, vă las să trageţi concluziile singuri. Vă recomand însă înainte de a accepta o versiune, oficiala sau neoficială a istoriei, să analizaţi cât mai multe surse. Numai aşa vă veţi putea forma o opinie corectă asupra trecutului nostru.
În jurul datei de 12 iunie 2006, un batalion de infanterie, care avea ca sarcină supravegherea zonei petroliere de la Baza aviatică din Talil, situată în sud-estul Bagdadului, a descoperit accidental o cutie de cupru în interiorul căreia se aflau mai multe tăbliţe de lapis-lazuli ce aveau gravate în ele simboluri ale scrierii cuneiforme. Fără să ştie exact despre ce este vorba, Agenţia Naţională de Securitate, împreună cu guvernul american şi britanic, au restaurat o tăbliţă. Pentru a vedea despre ce descoperire era vorba aceasta a fost dusă la British Museum. Membrii au fost asiguraţi că rezultatul va fi făcut public, dar se pare că forţe guvernamentale au interzis acest lucru. Enervaţi aceştia au plecat către British Museum spre a lua parte la proiect. În acest mod, au apărut simultan în mai multe oraşe, transcrieri ale textului străvechi. Probabil că asta a fost marea noastră şansă de a afla de această descoperire.
Tăbliţa I
După dorinţele lor, tronul regal a fost coborât din ceruri
Drepturile au fost perfecţionate, ordonanţele divine au fost exaltate.
În locuri pure, cinci oraşe au fost construite: primul fiind Eridu, al doilea Badtibira. Larak a fost al treilea şi Sippar al patrulea. Al cincilea oraş a fost Shuruppak al cărui rege am fost eu, Ziusudra.
Acestea au fost centrele cultului. Aceste cinci oraşe au fost desemnate centrele cultului.
Un vuiet a ieşit din aceste centre de cult. Un vuiet perturbat de zei.
După ce oraşele au fost distruse, centrele cultului au fost distruse de asemenea.
După dezastru, inundaţia trimisă să acopere tot pământul, distrugătoarea vieţii.
Iar eu Ziusudra, pe vârful înalt al muntelui Nimush, am aranjat şapte şi şapte bărci, pline cu trestie, pini şi liliac şi am dus ofranda pentru a răspândi tămâia în toate direcţiile, iar zeii au mirosit mireasma.
Au mirosit mireasma, şi s-au adunat în jurul ofrandei precum muştele.
Belet-ili a venit. Ea ţinea în aer un ornament în formă de muscă pe care Anu îl făcuse în focul său interior.
„Jur că pe acest medalion albastru,
Că nu o să uit niciodată aceste zile, niciodată!”
Când Enlil a ajuns, m-am adunat cu soţia mea în jurul zeilor.
Ne-a atins sprâncenele şi ne-a spus „Hithero, Ziusudra a fost o fiinţă umană, acum va fi cunoscut ca şi Utnapishtim, şi el împreună cu soţia vor fi zei, ca şi noi.”
Şi am fost duşi departe.
Am fost duşi la locul de unde izvorăsc mari râuri.
La Gihon, Pishon, Tigris şi Euphrates.
În acel loc îndepărtat trăim.
Acolo, la sursa marilor râuri trăim.
Când am ajuns în acel loc de peste lumi,
Enlil mi-a spus, către Utnapishtim, a spus
„Tu”, „cel de departe” vei face munca conducătorului tău EA.
Cândva înţelepciunea venea dintr-un zid de trestie, aşa vei face şi tu.
Vei lua decizii pentru alta, o cu totul altă corabie. Scrie-le în tabletele din lapis-lazuli
Scrie-le în tabletele alese.
Apoi pune-le într-o cutie de bronz, pusă pe o trestie şi pe crengi de pin şi liliac.
Împarte înţelepciunea. Împarte bogăţia. Ascunde-le, departe
În oraşul celui mai puternic erou, care a văzut ce a fost ascuns.
Inspectează fundaţiile, puse de către cei 7 maeştri zidari (masoni) pe cărămizile arzătoare. Vezi cum străluceşte precum bronzul în soare?
Urcă-te pe scări. Uită-te la pământul pe care îl întrupează.
Admiră grădinile, templele şi magazinele, toate locurile magnifice.
Caută piatra din mijloc
Uită-te sub.
Acum, în acele timpuri, în acele zile, lumea era încă nouă.
Când Enlil a adus în faţă tăbliţele, pământul abia se uscase.
Coliba roşie, coliba roşie. Zid, Zid.
Coliba roşie ascultă, zid reflectă
Dă jos coliba, construieşte o barcă
Lasă posesiunile. Caută viaţa.
Renunţă la bunurile lumeşti. Ţine sufletul în viaţă.
O nouă furtună se apropie, dar ploile nu urlă. Altă inundaţie vine. Din nou peste pământuri.
Fii pregătit şi pregăteşte-ţi crucile familiei
Schimbă bucuria din sufletele oamenilor.
Ascunde-te în îmbrăţişarea lui Nibiru, întoarcerea luminii în permanentul cerului. A fost (ilizibil)
Sfârşitul tăbliţei
Tăbliţa II
Din prima băutură
Când a intrat pentru prima oară sub manta
Pentru nectarul negru al „raqiya” acesta a fost predestinat
Peste mii de ani, ei au venit
În cea mai violentă formă, au venit
Şi au întrerupt căile vechi
(ilizibil)
Şi oamenii pământului au fost ţinuţi prizonieri în propriile case
Invadatorii s-au luptat între ei pentru bogăţiile pământului
Pentru nectarul negru
Zeii se uitau trişti la ce se întâmplă
Şi s-au consiliat între ei
Pentru un remediu
(ilizibil)
(ilizibil)
În acest timp invadatorii au continuat
Spre oripilarea martorilor, invadatorii au continuat
(ilizibil)
(ilizibil)
Când a apărut urâtul semn în deşert
Uzurpatorii nu au luat de seamă (ilizibil)
Acolo în Dilmun
(ilizibil)
(ilizibil)
Marii zei s-au adunat
Marii zei s-au adunat în Dilmun
(ilizibil)
Ninhursag a adus schimbarea înaintea lui Enki
(ilizibil)
Şi soarta oamenilor a fost pecetluită
Sfârşitul fragmentului
Tăbliţa III
S-a stabilit că naţiunile se vor întoarce
(ilizibil)
(ilizibil)
Naţiunile oamenilor se vor întoarce în pântec
În Nibiru, eterna mamă creatoare
(ilizibil)
(ilizibil)
(Ilizibil)
Annuaki au fost trimişi în faţă
Din ceruri Annuaki au fost trimişi către creaţia lor
(ilizibl)
An, Enlil, Enki şi Ninhursag creatorii oamenilor cu capete negre
Fondatorii Eidu, Bad-tibira, Larsa, Sippar şi Shuruppak
(ilizibil)
Primele oraşe au fost fondate
(ilizibil)
Acestea au fost păstrătoarele naţiunilor
Puternicii oameni cunoscuţi care au dat afară Nephilimul
Şi au construit temple divine, ordine, ritualuri şi ceremonii
(ilizibil)
Acestea au fost generaţiile, naţiunile multitudinii.
Această multitudine de naţiuni a curs din ceruri
(ilizibil)
Annuaki, An, Enil şi Ninhursag au trimis înainte mesajele divine
(ilizibil)
Aşteptând întoarcerea lor, întoarcerea copiilor, creatorii oamenilor au aşteptat
(ilizibil)
Cu inimile grele, dar pline de bucurie au aşteptat
Tăbliţa IV
Un nou potop a venit
Din ceruri un nou potop a venit
Cu Dilmun pe dreapta şi sacrul Eridu pe stânga
Annuaki s-au adunat
Între două locuri pure, locul de apă pură
De unde Gihonul şi Pish-onul, Tibru şi Eufrat au curs
Ungând pământul şi oamenii într-o baie purificatoare.
Aceste ape limpezi, cele ce susţineau viaţa au secat
Marile râuri au secat
Acum praful suflă în acele locuri.
Unde marile râuri curgeau cândva
Praful domneşte în acel loc.
Marduk a deschis uşa şi fiii lui Dilmun au mers înainte
Fiii lui Dilmun
Tinerii bravi ai acelui oraş pur
Cel mai luminat dintre oraşe
Au venit în timp ce fiii lui Eridu pregăteau masa
Recitau incantaţia, uitata ceremonie veche
Radiant cu mâinile curate stă Ninhursag
În faţa Annunaki
Cu mâinile curate se pregătea. Supraveghea pregătirile incantaţiilor potrivite, ofrandele şi ceremoniile.
Copiii, zeii creatori, consiliul, Annuaki, pentru ei
Se pregătea
(ilizibil)
Naţiunile, triburile de pe pământ s-au pregătit în timp ce patru oameni puternici ţineau şi focurile şi vânturile
Ca nimic să nu se întâmple pe pământ.
Nici noapte, nici zi, întuneric sau lumină, monotonia dăinuia.
Până când naţiunile, triburile şi-au luat zborul
De pe pământ, naţiunile alese şi triburile au zburat,
În timp ce un munte de foc a ieşit din mare
Curăţând pe cei necuraţi, înghiţind cerul.
Sfârşitul Tăbliţei
Tăbliţa V
Sfânta migraţie peste ceruri
Annunaki
Zeii din apus s-au adunat în locurile sacre vechi şi noi
Ea, Ninki, Inanna şi Utu
Enlil lângă Ninlil, Adad lângă Ninhursag
Zeiţa mamă, (ilizibil) înţeleapta Mammi
A administrat drepturile divine în lumina focurilor consacrate
În timp ce zeiţa pântec, Belet-ili era prezentă
Focurile veşnice, făcute din trestii pure, liliac şi pin ardeau în locurile predestinate
Sub grija oamenilor cunoscuţi, progeniturile antice
Progeniturile antice ale lui Umal au administrat focurile
La trei şi două puncte (ilizibil) au făcut (ilizibil) oamenii înţelepţi fac o ofrandă pe pământ
După ritualul cerc, Umal, naţiunile şi triburile s-au refugiat
La trei şi două puncte, locurile de (ilizibil) pe calea spre ceruri
Naţiunile lui Umal şi triburile s-au spălat pe mâini
Au învăţat ceremoniile şi ritualurile în acele locuri (ilizibil) prin migraţia sfântă
În acele locuri, Umal, naţiunile pământului şi triburile
Au fost făcuţi curaţi din nou
În acele locuri Umal a fost făcut curat într-o baie purificatoare
Scufundat total, acesta a ieşit curat
Ca şi tinerii din Dilmun (ilizibil)
Au pregătit nava nouă, noile nave, planificatele nave.
Inscripţionate de Ut Napishtim după sfaturile lui Enlil din partea lui Ea,
Au fost pregătite în acele locuri predestinate.
La două, trei puncte (ilizibil)
Bravii tineri din Dilmun au pregătit navele.
Pentru (ilizibil) drum prin ceruri, migraţia sfântă
Bravii tineri din Dilmun au administrat (ilizibil)
Al doilea (ilizibil) următoarea (ilizibil), locul chinului lui Umal a fost pregătit
Abundenţa a fost dăruită pământului
Seminţe, cereale, pomi fructiferi şi peşti de tot felul mării
Sub îndrumarea lui Umal se va (ilizibil… ilizibil… ilizibil) nu va merge.
Zeii din Apsu, consiliul şi annunaki au spus:
Spre ceruri îşi va căuta Umal pâinea
Şi în ordonanţele divine îşi va găsi Umal dreptatea
Umal nu va mai (ilizibil) în locurile desemnate, locurile sacre.
Traducere tablitelor din engleză de Cristian David Isăilă
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.png00adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2013-04-23 15:40:402013-04-23 15:40:40TABLITELE SUMERIENE – Adevarul despre istoria partiala a Terrei
Undeva, mai la nord-vest de Imperiul sumerian, un popor se readuna dintr-un conflict de proporţii.
Zamolxe se întrupase (cu trei milenii şi jumătate în urmă) pentru a pune bazele unei noi civilizaţii. Nu a venit să cucerească prin sabie, ci prin inimă, prin frumos, prin puterea ce este izvorâtă din spiritul fiecăruia.
A lăsat poporului său comori nepreţuite… Dar lumea nu l-a crezut. Nu l-a vrut. Au dorit spectacol şi circ, au vrut sânge şi răzbunare.
Şi-a făcut lucrarea pe care o avea de făcut!
Şi-a dat seama că împotrivirea nu venea doar de pe pământ… Asta l-a durut. Totuşi, a găsit puterea de-a merge mai departe, de-a vedere dincolo de speranţele celorlalţi.
A revenit în urmă cu două milenii şi jumătate! De această dată nu puţini au fost cei atinşi de focul său teribil. Cerul avea să-i spună din nou: „Ce cauţi tu aici? Ce vrei tu să faci? Priveşte la Pitagora! Ce s-a ales de lumea lui? Cu ce drept se amestecă omul în treburile zeilor? De unde poate şti omul care este voia noastră?
Zamolxe le răspunse: „Zeu nu este acela ce urcă până la Cer, ci Zeu este cel ce se coboară din Cer! Cuceritor nu este cel care îşi zăngăne armele deasupra celui neputincios, ci acela care care îi atinge sufletul.”
Zamolxe a crezut în inima lui, în puterile lui, în misiunea lui, iar toate acestea s-au văzut prin ceea ce avea să lase în urmă. El a fost arhitectul întregului complex de sanctuare de la Sarmizegetusa, un loc special prin care omul îşi poate regăsi calea inimii. Şi nu numai…
Primul creat a fost aşa-numitul sanctuar de calcar. Acesta nu a fost „primul calendar” după cum spun unii istorici, cu toate că cei 13 stâlpi de pe cele patru coloane, raportat la cei şapte din mijloc, ar putea sugera 13x4x7=364 zile. Pentru profani putea însemna şi acest lucru…
Acest sanctuar este de fapt arborele vieţii dacic. A fost un cadou al civilizaţiei atlante dar dacii l-au meritat pe deplin! Este chiar mai complex decât arborele sefirotic al Cabalei iudaice, conţinând mari taine despre cum se poate dezvolta, din toate punctele de vedere, viaţa omului. De aceea forţele care se opun evoluţiei spirituale a umanităţii, au căutat nu numai să o distrugă dar şi să o arunce în negura uitării. Au reuşit pentru aproape două milenii…Asemenea arborelui sefirotic din Cabala iudaică, arborele vieţii la daci era o chintesenţă a macrouniversului si microuniversului uman. Este ADN-ul spiritual al oamenilor acestor locuri. Ba chiar al tuturora. Cuprinde toate tainele pentru ca omul să poată fi ghidat în cel mai sublim mod spre Cer. Şi nu este vorba doar de sanctuarul în sine, ci mai ales de locul special în care s-a făcut această lucrare.
Prin intermediul arborelui sacru, iniţiaţii daci îşi ţineau vii conexiunile, atât cu pământul cât şi cu cerul, atât cu interiorul câ şi cu exterirorul, atât cu ceea ce este mai „jos” de ei cât şi cu ceea ce este mai „sus” decât ei, atât cu lumea aceasta cât şi cu lumea cealaltă.
Sarmizegetusa este o zonă cu totul şi cu totul specială, fiind asezată în locul unde vortexul anahatei planetare realizează o conexiune-vârtej extrem de puternică.Sarmizegetusa Regia se afla la intersecţia unui dreptunghi Fibonacci.
Dacă piramida energetică din Retezat ar fi unitatea centrală a unui calculator, atunci tastatura ar fi reprezentată de complexul de sanctuare de la Sarmizegetusa.
Zamolxe a reuşit să creeze foarte multe conexiuni între construcţiile megalitice atlante din Munţii Orăştiei şi aceste sanctuare. Este vorba de conexiuni care au fost, sunt şi vor fi extrem de puternice.
Spre deosebire de arborele sefirotic din cadrul Cabala, aici există un mare avantaj, anume că avem şi un sprijin spiritual-energetic real, concret, pentru a înţelege multe dintre tainele omului şi ale universului. Este ca şi cum sămânţa cea bună ar fi plantată în cea mai bună grădină cu putinţă.
Spre deosebire de arborele sefirotic iudaic, care are trei stâlpi (două laterale – al severităţii şi al milei, având fiecare câte trei sfere, şi cel din mijloc – al echilibrului, având patru sfere), arborele dacic are cinci stâlpi, dintre care patru au câte 13 sfere, iar pilonul central are şapte sfere.
Cele şapte sfere al stâlpului central al arborelui dacic reprezintă:
1. Sursa
2. Metacunoaşterea
3. Manifestarea
4. Armonia
5. Puterea
6. Cunoaşterea
7. Planul fizic
Interesant este că arborele sefirotic iudaic se poate regăsi în cadrul arborelui dacic, precum o arată figura de mai jos. Sunt excluse sferele „Manifestarea”, şi „Puterea”, iar în multe tratate cabalistice nici sefira „Cunoaşterea” denumită „Da’at” nu este trecută (deoarece cunoaşterea presupune putere, iar puterea nu ar trebui – o spun ei, să fie dată decât unora, consideraţi aleşi).
De asemenea, stâlpii din stânga (al severităţii) şi cel din dreapta (al compasiunii) au reprezentarea în cadrul arborelui dacic la mijlocul celor patru coloane laterale.
Fiecare sferă trebuie să fie conştientizată prin simţurile subtile. Prima datorie a unui discipol, care lua cunoştinţă de arborele atlant-dacic, era să simtă fiecare sferă în parte.
Când erau aduşi la Sartmizegetusa Regia, discipolii erau deja iniţiaţi în cunoaşterea elementelor, precum şi a unor puteri specifice lor, dar pe lângă aceasta mai aveau parte şi de multe „deschideri” la nivelul corpurilor subtile, graţie numeroaseleor iniţieri avute ca urmare a pelegrinărilor de-alungul matricei carpatice.
Precum am spus şi înainte, în cei trei ani şi jumătate, cât se presupune că Zamolxe a fost „în locuinţa subterană” (conform relatărilor unor istorici ai vremii), a făcut numeroase conexiuni energetice subtile dintre structurile megalitice din Munţii Orăştiei (aflate în legătură directă cu piramida din Retezat) şi ceea ce am numit „tastatura” de la Sarmizegetusa Regia. Aceste conexiuni facilitau la rândul lor realizarea unor legături speciale între fiecare discipol şi circuitele energetice din structurile megalitice. În acest mod, discipolul era direct conectat cu „laboratoarele” structurilor atlante amintite, putându-se realiza mai uşor o accelerare a evoluţiei din toate punctele de vedere.
„Cu circa o lună în urmă, BBC difuza acest episod, Orthodoxy – From Empire to Empire, al unui serial mai amplu, A History of Christianity, realizat de profesorul de istoria religiei, Diarmaid MacCulloch, de la Universitatea Oxford, care expune curajos şi onest odiseea seculară a Ortodoxiei şi parte din cauzele ce au condus la Marea Schismă a creştinismului din 1054, ale cărei efecte unii doresc să fie stinse prin mişcarea ecumenică, respinsă în bloc de preoţi de renume ai Ortodoxiei noastre, în pofida iniţiativei politice globaliste a patriarhului Teoctist şi a papei Ioan Paul al II-lea.
Creştinismului ortodox îşi are originile în secolul I al erei noastre, când apostolii călătoreau intensiv prin teritoriile Imperiului Roman, înfiinţând comunităţi creştine în oraşele şi regiunile importante, primele dintre acestea apărând în Ierusalim şi apoi Antiohia, Alexandria şi altele şi, desigur, în cele două centre politice principale ale antichităţii, Roma şi Bizanţ.
Până în secolul al V-lea, puterea ecleziastică a evoluat în una ierarhică, a „Pentarhiei” sau un sistem de cinci patriarhii, cu o ordine de prioritate stabilită, iar Roma, ca centru vechi şi cel mai mare oraş al imperiului, şi-a acordat singură primatul de onoare în cadrul Pentarhiei, în care creştinismul era acum împărţit (episcopul Bisericii Romei era considerat „primul între egali” – elastică noţiune ecleziastică de egalitate).
În mod clar, acest sistem al patriarhilor şi mitropoliţilor a fost exclusiv rezultatul legislaţiei ecleziastice, nefiind nimic inerent divin în originea sa, fiind fixat în timp prin trei sinoade ecumenice: al II-lea (de la Constantinopol), din 381 e.n., al IV-lea de la Calcedon, din 451 e.n şi al VI-lea (tot de la Constantinopol), din 680-681 e.n., după cum urmează:
* Roma (Sf. Petru şi Pavel) – Papa, pentarh numai în Imperiul Roman de Apus;
* Constantinopol (Sf. Andrei), în prezent în Turcia;
* Alexandria (Sf. Marcu), în prezent, în Egipt;
* Antiohia (Sf. Petru), în prezent în Turcia;
* Ierusalim (Sf. Iacov), în prezent în Israel.
După cucerirea arabă din secolul al VII-lea şi după ce bizantinii pierd coridorul Roma-Ravenna, Patriarhia de Constantinopol este singura care rămâne în siguranţă, în capitala Imperiului Roman de Răsărit; papa de la Roma era independent, Ierusalimul şi Alexandria se găseau sub stăpânire arabă, iar Antiohia a rămas timp de sute de ani un teritoriu de graniţă, victimă a războaielor permanente dintre Imperiul Bizantin şi Califatul arab.
Ca atare, singurele patriarhate rămase în cursă, din cele cinci iniţiale, rămân cele ale Romei şi Constantinopolului, deşi au avut grijă să-şi mascheze setea de putere sub diverse argumente ecleziastice ipocrite.
Contrar credinţei comune a unei unice schisme la 1054, istoria zbuciumată a creştinismului înregistrează mai multe rupturi între cele două biserici, cea menţionată fiind doar cea mai gravă dintre ele, ale cărei consecinţe se resimt şi în epoca modernă, deşi a fost privită în Orient, la început, doar ca o rupere de raporturi oficiale obişnuite, precedată de o serie de cauze de natură politică şi religioasă, ce au condus la învrăjbirea reciprocă.
Apusul are fireşte o opinie total opusă: deşi îi recunoaşte complexitatea şi cauzele vechi, este considerată o simplă rebeliune unilaterală grecească împotriva autorităţii Bisericii autocefale de la Roma, un simplu act de sectarism de care se fac vinovaţi doar grecii, în persoana celor doi patriarhi, Fotie şi Mihail.
Să menţionăm, pe scurt, câteva cauze reale care au condus la situaţia de fapt şi mă refer în principal la cele politice, fiindcă cele religioase n-au făcut decât să creeze o glazură justificatoare ecleziastică, conflictului politic care s-a accentuat gradual în decursul primului mileniu.
1. Cauze politice:
– O primă disensiune s-a manifestat prin divizarea imperiului, prin decizia lui Diocleţian din 286, în Imperiul de Răsărit, cu capitala la Nicomidia şi Imperiul de Apus, cu capitala la Roma, deşi se pare că a fost bine intenţionat, înţelegând existenţa unor concepţii şi mentalităţi diferite în Orient şi Occident.
– Constantin cel Mare (306-337), care se pare că era de origine dacă, agravează conflictul mutând capitala imperială de la Roma la Constantinopol, în 330, cetăţii eterne fiindu-i rezervat un rol secund, foarte greu de acceptat.
– Teodosie cel Mare pune sare pe rană, în 395, când împarte imperiul între cei doi fii ai săi, Arcadiu primind Orientul, iar Honoriu, Occidentul. Are loc ulterior o reunificare a imperiului sub Iustinian cel Mare (527-565), care nu a rezistat însă după dispariţia sa, episcopii Romei începând să se alieze militar cu popoarele occidentale.
– De parcă nu era de ajuns, împăratul Leon al III-lea Sirianul (promotorul iconoclasmului), decide transferul provinciilor Calabria, Sicilia şi Creta sub jurisdicţia patriarhului de Constantinopol, plus veniturile corespunzătoare, care dispar din buzunarele largi ale papei.
– Începând cu încoronarea lui Carol cel Mare, din anul 800, ambele imperii intră într-o concurenţă acerbă privind convertirea popoarelor migratoare aflate la graniţele lor.
În plus, începând cu secolul al VII-lea, au loc două procese separate de distrugere a unităţii lingvistice a celor două imperii, fiindcă Răsăritul se elinizează treptat, în timp ce Apusul se latinizează, resentimentele fiind acum dublate şi de o dificultate de comunicare.
2. Cauze religioase:
– Ca urmare a publicării Henotikonului (Edictul de unire), în anul 482, de către împăratul bizantin Zenon, apare prima schismă religioasă, după aproape cinci secole de uniune, schismă care poartă numele patriarhului Acachie al Constantinopolului.
– Un nou motiv de discordie se dovedeşte a fi titlul de patriarh ecumenic adoptat de Ioan al IV-lea Postitorul, în sinodul local de la Constantinopol, din anul 588, fapt care-l irită substanţial pe papa Grigorie I cel Mare. Suplimentar, catolicii sunt acuzaţi de celibat, de consum de animale sugrumate şi sânge, de postire în zi de sâmbătă ş.a.m.d.
– Primelor acuzaţii li se adaugă cele ale lui Fotie, de la 867, ajungându-se la cifra de 28, cea mai importantă fiind adoptarea „filioque”, deşi papa Leon al III-lea se declarase împotriva acestui adaos netradiţional.
– Până la 1054, Roma continuă să se abată de la tradiţie, acuzaţiile ridicându-se acum la 80, una dintre cele mai grave fiind simonia, traficul cu bunuri spirituale.
În concluzie, cauzele schismei trebuie căutate în concepţiile diferite privitoare la fiinţa şi unitatea bisericii şi, mai ales, în încercările neobosite ale papalităţii de a-şi asigura supremaţia, prezentându-şi pretenţiile transparente sub formă de dogme religioase, acesta fiind motivul pentru care Biserica Ortodoxă luptă, de fapt, cu dogmatizarea excesivă a puterii papale, aşa-zis universală.
Ca o paranteză, în timpul lui Flavius Claudius Iulianus (331-363), cunoscut ca Iulian Apostatul, mai precis în 362, papa Liberius aruncă anatema peste teritoriile răsăritene ocupate de traci (daci), din cauza „încăpăţânării” acestora de a nu accepta autoritatea Romei şi abandonul legăturilor tradiţionale cu Constantinopolul, interdicţia incluzând pronunţarea numelor de „dac” şi „trac” şi, desigur, distrugerea sau confiscarea izvoarelor istorice care le menţionau prezenţa, aceasta fiind poate explicaţia pentru dispariţia selectivă a aproape 300 de lucrări istorice, ample, consacrate populaţiei traco-dacice.
Mânăstirea Sf. Ecaterina din Sinai, cea care este prezentată în film ca deţinătoare a celei mai vechi colecţii de icoane ortodoxe, se află de secole sub paza unui trib de aşa-zişi beduini, Djebalieh, despre care C.S. Javis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, scria în 1931 (la fel ca şi un alt englez J.L. Burckardt, în 1822) că sunt urmaşii robilor valahi de la sud de Dunăre, aduşi aici de împăratul Iustinian în secolul VI.
O primă schismă efectivă are loc în urma sinoadelor de la Roma, din 861 şi 863, când papa Nicolae I îl excomunică pe patriarhul Fotie, care n-a răspuns pe loc provocărilor papale, ci abia în vara lui 867, în sinodul de la Constantinopol, îl excomunică pe papă, condamnând inovaţiile religioase apusene.
Papa Leon al IX-lea îşi exprimă deschis şi arogant concepţiile, în scrierile sale:
„Dacă cineva se desparte de Biserica Romană, acela nu mai formează o Biserică, ci un conciliabul de eretici, o adunare de schismatici, o sinagogă a satanei. Să ştie patriarhul că, fără aprobarea papei, nici nu are drept să existe, căci aşa cum Constantin cel Mare a predat papilor puterea să conducă pe principii pământeşti, tot aşa răspunde şi de Biserică[…] Apostolul Petru şi urmaşii săi pot judeca toată Biserica, dar pe ei nu-i judecă nimeni. Împăratul, însuşi, trebuie să fie un fiu ce se întoarce umilit la maica sa.”,
contrazicându-se flagrant, prin justificarea puterii papale prin acordul dat de un împărat mirean, creştinat doar pe patul de moarte, Constantin cel Mare, a cărui autoritate este negată, ulterior, prin ultima frază.
Interesant este faptul că schisma de la 1054 nu se datorează papei, care a şi murit în luna aprilie, ci zelului secretarului de stat al papei, cardinalul Humbert – ce conducea delegaţia din care făceau parte cancelarul Frederick şi arhiepiscopul Petru de Amalfi – care pe 16 iulie, fără a avea autoritatea necesară, compune actul de excomunicare depus pe altarul Sfintei Sofii, prin care anatemiza în bloc, pe patriarhul Mihail Cerularie şi pe clericii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe.
În sinodul ţinut opt zile mai târziu, patriarhul se dovedeşte a fi mult mai ponderat, hotărând să fie anatemizaţi doar cei care au blasfemiat credinţa ortodoxă, adică numai legaţii papali.
Principala consecinţă a schismei, subliniată şi în film, a fost situaţia disperată a Imperiului Bizantin, aflat sub atacurile otomane, fiindcă orice ajutor militar apusean era condiţionat, în prealabil, de acceptarea primatului Romei.
Trupele Cruciadei a IV-a, iniţiată de papa Inocenţiu al III-lea, constând din circa 35.000 de luptători, 60 de galere de război şi aproximativ 300 de maşinării de asediu, atacau în iulie 1203 oraşul Constantinopol, care era apărat de o garnizoană de numai 15.000 de luptători şi o flotă de 20 de galere.
În data de 13 aprilie 1204 cuceresc oraşul, urmând „tradiţionalele” trei zile de asasinate în masă şi jaf, în care distrug biblioteca oraşului, spoliază de odoare şi documente toate bisericile, dovedind o cruzime de neimaginat, instaurând aşa-zisul „Imperiu Latin”, până la 1261.
Indignarea ipocrită, de moment, a papei este amuţită de partea din pradă pe care o primeşte din partea „cruciaţilor”, ridicându-se întrebarea legitimă dacă nu cumva aceştia au acţionat, încă de la început, cu binecuvântarea sa, separarea celor două Biserici creştine devenind astfel ireversibilă.
Deşi „Imperiul Latin” a sucombat după numai 57 de ani, sub atacurile concertate ale dinastiei Asanizilor (aşa cum specificam şi în alt articol postat pe blog) şi aliaţilor ei, statele greco-bizantine ale Niceei şi Epirului, lovitura dată Imperiului Bizantin a condus la decăderea accentuată a acestuia, până la ocuparea Constantinopolului de către trupele lui Mehmet al II-lea, în data de 29 mai 1453.
Prin mişcările ecumenice, iniţiate în secolul trecut, s-a ridicat problema refacerii unităţii dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Roma părând a fi dispusă să renunţe la unele dintre dogmele prin care şi-a justificat, în timp, pofta de putere, mişcare pe care eu personal o consider ca fiind parte a strategiei masonice globaliste de impunere a unei religii unice – aşa cum se specifică în Protocolul nr. XIV al Înţelepţilor Sionului – care nu are nimic de-a face cu creştinismul şi cu Dumnezeu.
„Ecumenismul nu are nici o bază în tradiţia şi istoria Bisericii Ortodoxe: nici un sfânt ortodox nu a fost vreodată ecumenist, nu a participat la întâlniri cu ereticii, ca să facă schimb de experienţă, nu s-a rugat împreună cu ereticii. Ba din contră, falsele ‘uniri’ care s-au realizat în Istoria Ortodoxiei au fost anatemizate şi cei care s-au opus trădării au fost trecuţi în rândul sfinţilor şi cinstiţi de poporul drept-credincios, care nu s-a unit cu minciuna şi a apărat dreapta şi sfânta credinţă ortodoxă, cu preţul sângelui. […]Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul „Conciliu Mondial al Bisericilor”, ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestant, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un „Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor.”
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.png00adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2013-04-13 17:51:332019-11-30 17:27:44DOCUMENTAR: Ortodoxia – Din imperiu în imperiu
Orasele subterane ale getilor si portile spre taramul celalalt ale mayasilor
Derinkuiu este un oras antic din Capadocia ce se desfasoara pe verticala, scobit in roca vulcanica, pe 11 nivele subterane, care, se spune, ar cobora pana la 85 de metri sub pamant.
Sali ample foloseau si drept loc de vanzare a produselor alimentare
Putea adaposti intre 30.000 si 50.000 de locuitori. Intrarea in fiecare nivel era inchisa de roti masive de piatra, de 1,5 metri in diametru, cantarind 500 de kilograme.
O Shambala a getilor
Tuneluri prevazute cu trepte asigurau accesul spre nivelul urmator
Este cea mai spectaculoasa cetate care s-a durat vreodata, foarte ingineresc construita, cu sisteme de aerisire sub forma de puturi, cu 15.000 de deschideri la suprafata, si canalizare.
Fiecare nivel era inchis de roti masive de piatra, cantarind 500 de kilograme
In interior, era dotata cu toate accesoriile pentru o viata normala: puturi si bazine de apa, aprovizionate de un rau subteran, prese de ulei si de struguri, camari, crame, staule pentru vite, scoli, capele. Frizele prezinta toate simbolurile dragi neamului get: zig-zagul, rombul, sfoara, spirala. Este prezent si simbolul regal, floarea cu patru petale, prezenta pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian, pe frizele mormintele regale ale getilor odrisi si pe steagurile dahilor parti. Era si simbolul zeului capadocian Mitra.
Zeci de orase subterane
Simbolul regal, floarea in patru petale, este motivul de decor principal
Derinkuiu nu este singular. Este legat de alte complexuri subterane, peste 40, ce se desfasoara in adancurile Capadociei prin zeci de kilometri de tuneluri. Derinkuiu era legat de Kaimakul (caimacul) printr-un tunel de opt kilometri. Kaimakul putea adaposti 20.000 de oameni. Sunt cele mai mari orase subterane.
Arhitectura orasului subteran este foarte complexa
Multi se straduiesc sa explice denumirea orasului Derinkuiu prin fel de fel de asocieri lingvistice, uitand ca era in Capadocia, cea locuita de geti. Pentru ei, „dura” era cetate, iar cuiul, cui. A „dura in cui”, inseamna sa construiesti in adancime, cum intra cuiul in lemn. Preluata de neamurile care au venit ulterior, denumirea nu prezinta o diferenta mare de pronuntie. Spaniolii il traduc si ei, fara sa dea detalii lingvistice, „cetate in adancime”. Istoricii de la Ministerul turc al Culturii dateaza constructia orasului subteran in secolul VIII, VII i.C. si sustin ca era folosit ca refugiu din calea invadatorilor.
Orasele au fost construite de zei
Cercetatorii David Childress si David Wilicock nu sunt de acord, pentru simplul motiv ca gurile de aerisire ale orasului subteran erau la suprafata si era foarte usor pentru invadatori sa le astupe si sa-i faca pe locuitori sa se predea. Subteranele au fost folosite ca ascunzatori in diferite perioade, destul de populate fiind in perioada de persecutie a crestinilor. Arheologi americani si spanioli dateaza constructia in 2000-1500 i.C. Childress si Wilicock il considera mult mai vechi. Ei au descoperit o relatare in epoca persana ca adaposturi subterane ar fi fost construite dupa planurile zeului Ahura Mazda. Demn de remarcat constructia foarte precisa, ce dovedea cunostinte de geologie, inginerie, rezistenta materialelor si inginerie de sisteme si instalatii urbane. Trebuia sa stii toate acestea ca sa construiesti labirintul subteran supraetajat, astfel incat sa nu se prabuseasca.
Dragonul mayas era Sarpele cu Pene
Conform cercetatorilor Childress si Wilicock , orasele subterane au fost facute pentru a nu fi identificate ca tinte din aer! Ni se recomanda sa citim cu atentie epopeile antice in care zeii pornisera un razboi intre ei, aviatia fiind forta principala. Cum fiecare zeu avea popoare de supusi, acestea deveneu tinte ale zeilor inamici. Asadar, pentru a-si proteja supusii, zeii le-au construit cetatile subterane din tinuturile Capadociei si adaposturile subterane ale indienilor Hopi, care spun ca „oamenii stelelor” au locuit primii in ele. Sarpele cu Pene al mayasilor, le-a construit adaposturile subterane din Tahtzibitchen, care sunt si „porti subterane spre lumea de dincolo”, guvernata de zeul unui nou inceput, Xi Balba. Cel care-i sperie pe „apocalipticii” anului 2012.
RA ~ Sheeba este o secțiune foarte puternica din cadrul benzilor de Energie Universala disponibile in Univers.
Sistemul RA ~ Sheeba este format din 3 grade, un grad de practicant, un grad de Maestru si un grad de Instructor. In cadrul fiecarui grad initiatul primeste simboluri puternice de activare a energiei Ra-Sheeba si de protectie energetica.
Ra-Sheeba este un sistem ezoteric, de initiere si ordinare. In cadrul sistemului, la gradele de Maestru si Instructor se fac urmatoarele ordinari si se primesc simbolurile aferente Ordinelor pentru care primiti acces:
SIMBOLURI DE CURATARE SI PROTECTIE:
· KA-TOTH
· NOMAB
· ORDINUL DRAGONILOR
· ORDINUL PREOTIEI
Re-aparitia acestei energii pe Pamant, disponibila pentru a fi accesata de cei care doresc si sunt pregatiti pentru acest lucru, a fost posibila pentru ca omenirea, ca si vibrație colectivă a constiintei rasei umane, a ajuns la nivelul cerut de vibrații iar vortexul de informații și de energie s-a activat. Ultima dată că acest nivel de vibratie si cunoastere a fost accesat, a fost in perioada Egiptului Antic, atunci când „The Watchers” – Veghetorii au ancorat aceste vibrații pe Pamant si ulterior au parasit Terra. In timp aceasta conexiune energetica s-a pierdut din pricina caderii in vibratie a rasei umane si a planetei, implicit.
Acum, acești jucători principali – Watch-erii sunt din nou pe „tabla de joc”, gata de a organiza si a implementa aceasta energie Acum si Aici.
Ca si caracteristica cu grad de noutate pe Pamant, aceasta este prima dată cănd Energia „RA” s-a combinat cu Energia „Sheeba”, formand un TOT unitar.
Energia Sheeba este de polaritate feminina, sexuala, creatoare, expresie plină de bucurie a iubirii. Este partea „feminina” a
acestei coloane de vindecare cu Energie Universala, care duce direct la Sursa.
„RA” este Sursa, din Marele Soare Central.
„Sheeba” este modalitatea, catalizatorul care ne ajuta sa ne conectam la „Ra”. Numai prin Energia Sheeba putem accesa Energia Ra și putem găsi adevărata noastră cale de intoarcere Acasă.
RA ~ Sheeba lucreaza direct la nivelul chakrelor, modificand ADN-ul nostru și campul electro-magnetic. În acest sens, aceasta energie ne învață și ne conectează la vibratia iubirii, aceasta fiind calea care ne ajută să progresam pe toate nivelurile.
Trebuie să susțineți energia și sa permiteti vibrațiilor sa actioneze pentru a produce schimbari profunde dpdv energetic, emotional si mental. Sustineti Lumina si pentru altii și astfel veti vedea cine recunoaște Lumina.
Fondatorii Sistemului RA-SHEEBA sunt Merilyn Bretherick, Michael Bretherick & Peter Johannson.
CE FACE ACEST ACORDAJ?
Va schimbă vibrația, schimbă culorile sufletului și deschide calea pentru Iubire să se reverse în ființa voastră.
NUMEROLOGIA pentru RA ~ Sheeba
R = 9, A = 1 TOTAL = 10
S = 1, H = 8, E = 5, E = 5, B = 2, A = 1 TOTAL = 22
RA = 10; Sheeba = 22.
Împreună în valoare totală de 32. Acest total este numarul Caii Destinului.
Suma vocale în RA = 1, iar în Sheeba = 11.
Împreună, în valoare totală de 12 care se reduce la 3. Acesta este numărul Sufletului.
Sufletul, personalitate exterioară și Calea Numerelor Destinului sunt vibrații majore de ciclu de viata. În cadrul acestor cicluri majore exista si cicluri minore care pot dura câteva luni sau ani.
.
CULORILE DRAGONILOR
RA-SHEEBA conecteaza la energiile Taramului Dragonilor. Dragonii au fost prezenti energetic si ulterior si fizic, pe aceasta planeta, de milioane de ani. Ei au ajutat si ajuta inca rasa umana si planeta, pentru ascensiune. Dragonii s-au retras din realitatea 3D odata cu scaderea masiva in vibratie a umanitatii, in perioada de sfarsit a Egiptului Antic.
NEGRU – Acestia sunt de cel mai mare grad în Tărâmul Dragonilor. Acestia sunt cei mai mari vindecători.
AURIU – Acestia au, de asemenea, capacitate foarte mare de vindecare. Unii dragoni de aur de polarizare masculina sunt, de asemenea, Dragoni Regali. Foarte des pot aparea privirii astrale ca si Dragoni de Foc.
ALB – Acestia sunt Dragoni Regali. Dragonii albi sunt vindecători ai organismului biologic. De obicei, acestia sunt Dragoni de polarizare feminina. Taramul Dragonilor reprezinta, în principal, Energia Zeitei.
MARO – Acestia sunt, de obicei, de polarizare masculina si sunt vindecători.
VERDE – Acestia sunt, de obicei, vindecatorii de polarizare feminina.
ALBASTRU – Acestia sunt Dragonii acompanioni, atât de polarizare masculina cat și feminina.
INDIGO – Acestia sunt Dragoni ce poseda cunoastere științifica, din Tărâmul Dragonilor.
VIOLET – Acestia sunt companioni spirituali.
ROSU – Acestia sunt Dragonii de protecție.
Toti Dragonii sunt aici pentru a ajuta omenirea și Pământul pentru a ascende. Ei nu au ranguri si ierarhii așa cum le intelegem noi. Acest tabel oferă cateva idei orientative asupra aspectelor cu care ei lucrează in cele mai multe cazuri. Multe dintre culori variază în cadrul fiecărei secțiuni descrise mai sus, astfel încât acestia nu sunt doar simplu de aur, de exemplu, dar variază în cadrul spectrului de aur sau orice altceva similar, cum am si explicat mai sus, dand exemplul Dragonului de Foc. De asemenea, se mai pot arata ca si Dragoni de culoarea auriu până la portocaliu.
Ei isi pot schimba culoarea chiar, pe masura ce evolueaza sau isi schimba aria de actiune si interes. Așa cum se intampla si cu aura noastra si cu culorile structurilor noastre energetice, in timp.
SIMBOLURI RA-SHEEBA – GRADUL I PRACTICANT
Simbolurile RA-Sheeba sunt in mare parte procedee energetice desenate sub forma de simbol, pentru o mai usoara intelegere si aplicare. In fond, cheia sistemului nu consta in desenarea simbolurilor, cat in intelegerea procedurii de deschidere / inchidere / scoatere / aducere a energiei in structurile energetice si de conectare la Sursa.
Simbolurile prezentate mai jos apartin gradului I Practicant RA – Sheeba. Simbolurile nu pot fi utilizate ca atare, ci doar in urma unei initieri transmise de un Instructor RA- Sheeba. Pentru initieri ne puteti contacta AICI.
We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
Essential Website Cookies
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
Other external services
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:
Privacy Policy
You can read about our cookies and privacy settings in detail on our Privacy Policy Page.
