Ordinul lui Melchisedek
Melhisedec sau Malchi-tzédek – „Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, f iind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
Cine este Melchizedec?
Melchizedec este un aspect al lui Christos şi o parte a Conştiinţei Creştine generale. Melchizedec este acel aspect al lui Christos ce lucrează în mod specific cu Fiinţele Luminii care se află în serviciul Pământului şi al altor planete şi locuri de la un capăt la altul al Creaţiei. În anumită măsură aceste Fiinţe ale Luminii servesc Creaţiei fizice şi Planului Divin prin încarnare şi lucrând ca profesori şi lideri spirituali. Ordinul lui Melchizedec a fost stabilit ca platformă de planificare, organizare şi ajutor de administrare în creşterea şi evoluţia spirituală. Membrii lui au ajutat la susţinerea Luminii şi îvăţăturilor spirituale deschise pentru încarnarea oamenilor de-a lungul tuturor tărâmurilor Creaţiei. Melchizedec şi Ordinul lui Melchizedec este anterior Pământului şi altor planete şi tărâmuri, după cum a fost stabilit înainte de creaţia lor şi pus pentru eventuala lor necesitate. La fel ca şi toate Fiinţele Luminii, Melchizedec nu este nici femeie, dar nici bărbat, iar tradiţionalul “El” este folosit ca şi pe Pământ într-o formă masculină. În încarnarea lui Christos pe Pământ ca şi Melchizedec acum apropape 4000 de ani, El coboară ca fiinţă spirituală şi se înalţă din nou atunci când munca lui din perioada vieţii s-a încheiat. În perioada în caretrăit a înfiinţat Preoţia lui Melchizedec pe Pământ.
Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.
Preoţia lui Melchizedec
Preoţia lui Melchizedec a fost stabilită pe Pământ acum aprope 4000 de ani. De atunci s-a aflat în continuu serviciu al umanităţii.
Bibliografie : Manual MELCHIZEDEK
Treptele Initierii in Ordinul lui Melchisedek:
Prima initiere: Botezul Luminii
A doua initiere: Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec
A treia initiere: Iniţierea în Preoţia lui Melchisedec (Hirotonisirea)
____________________________________________________
Ordinul lui Melchisedec
Legende
MACHIVENTA MELCHISEDEK
Ordinul lui Melchisedek
Ordinul lui Melchisedek este cunoscut in lumea spirituala sub numele de ‘’Fiii care actioneaza in situatiile de criza’’. Acest ordin desfasoara o activitate extraordinara pe planetele care detin viata in orice sistem solar. Cand apare o problema mai serioasa sau orice incercare neobisnuita de obicei este rezolvata de un membru din Ordinul lui Melchisedek. Acesta isi asuma o responsabilitate totala pentru a rezolva situatia aparuta. Aceasta abilitate de a rezolva situatiile de criza, precum si capacitatea de a se intrupa si de a actiona intr-un corp fizic le este specific doar lor.
Membrii Ordinului Melchisedek au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri in colaborare cu alte fiinte superioare au ajutat mult aceasta planeta. Imediat dupa ruptura facuta de Caligastia (cand a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenti pentru planeta noastra si au detinut aceasta autoritate pana la aparitia lui Adam si Eva. Apoi cei 12 membri din Ordinul lui Mechisedek s-au reintors pe Pamant dupa caderea lui Adam si Eva si au continuat activitatea de asistenti planetari pana in momentul nasterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.
I. Intruparea lui Machiventa Melchisedek
Dupa ce Adam si-a ratat misiunea pe aceasta planeta revelarea adevarului a fost incetinita in mileniile care au urmat. Cu toate ca rasele umane au progresat intelectual, si-au pierdut spiritualitatea, incetul cu incetul, in ciuda faptului ca aceasta era foarte solida. Aproximativ cu 3000 de ani inainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuza in mintea omului. Cei 12 membri Melchisedek, activi pe pamant, stiau ca Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naste pe aceasta planeta, dar nu stiau exact cand se va intampla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au facut o cerere catre superiorii lor spirituli prin care cereau sa se gaseasca o modalitate de a face ca lumina adevarului sa arda din nou printre pamanteni. Acest apel a fost trimis cu urmatoarea afirmatie ‘’ conducerea situatiilor extreme in Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se afla pe deplin in mainile membrilor din ordinul Melkisedek’’. Astfel asistentii aflati pe aceasta planeta cer ajutor Tatalui Melchisedek.
Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedek, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pamant si si-a indeplinit misiunea pana la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori in toata istoria sistemului noastru solar. El s-a intrupat pe Pamant temporar, ca fiinta de rang superior, preot al planetei. Aceasta intrupare a lui Machiventa Melchisedek s-a desfasurat langa Salem (actualul Ierusalim), in Palestina.
II.Inteleptul din Salem
Cu 1973 de ani inainte de nasterea lui Iisus, Melchisedek a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pamant. Intruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a facut in prezenta nici unei fiinte umane. A fost vazut pentru intaia oara de Amdon, un pastor chaldean , descendent al sumerienilor, atunci cand Machiaventa Melchisedek a intrat in cortul acestuia. El si-a declarat in fata acestui pastor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedek, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul si singurul Dumnezeu.
Pastorul dupa ce si-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de intrebari si apoi l-a invitat pe Melchisedek sa ia cina impreuna. Atunci a fost prima data in lunga sa cariera din univers cand Machiventa a luat masa.
A gustat hrana care trebuia sa-l sustina in cei 94 de ani cati avea de stat intr-un trup fizic.
Dupa aceea au stat de vorba , afara, privind stelele iar, Melchisedek si-a inceput misiunea vorbind despre adevarata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului si este deasemenea creatorul acestui pamant pe care locuim’’.
In cativa ani Melchidesek a adunat in jurul sau un grup format din copii, discipoli si credinciosi care a constituit nucleul viitoarei comunitati din cetatea Salem.
Intr-un timp foarte scurt a fost cunoscut in Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, si ca inteleptul din Salem.
Cateva triburi din imprejurimile cetatii l-au numit chiar seic sau rege. Salem o fost cetatea care dupa materializare lui Melkisedek a devenit orasul lui Iisus, fiind numit mai tarziu Ierusalim.
Melchisedek in intruparea sa a trait printre noditi si sumerieni. Acestia aveau 1,80 inaltime si o prezenta care se impunea. El a vorbit limba chaldeana si inca sase limbi. Se imbraca asa cum se imbracau preotii canaanieni, iar pe piept purta o emblema cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru solar care se poarta in sferele superioare de guvernare. Aceasta insigna a fost atat de sacra pentru toti cei care l-au urmat incat ei n-au incerat sa o foloseasca niciodata, iar la cateva generatii dupa plecarea sa aceasta a fost uitata.
Makiventa a trait dupa manierele unei fiinte regale; nu a fost casatorit niciodata si nici nu a putut lasa urmasi pe Pamant. Corpul sau fizic, desi a fost construit ca sa semene cu cel al unui barbat aflat in acel moment pe Pamant, era facut dintr-o substanta speciala care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vietii (cel din gardina lui Adam si Eva) nu mai era valabil pe Pamant si de aceea in timpul sederii sale (94 de ani) , trupul fizic al lui Melchisedek s-a deteriorat treptat, iar inainte de a-si incheia misiunea acesta a inceput sa se dezintegreze.
Cat timp a fost intrupat Machiventa a pastrat permanent legatuta cu toti celilalti 11 membri ai ordinului sau, dar nu a putut comunica cu alte personalitati celeste.
III) Invataturile lui Melchisedek
Dupa zece ani de la venirea sa pe Pamant Melchisedek a infiintat scoli in Salem. S-a inspirat dupa modelul primilor preoti setiti care au trait in a doua gradina a raiului.
Chiar si taxa zeciuielii (a10-a parte din orice castig) introdusa mai tarziu de Avraam, unul dintre ce mai de seama ucenici ai lui Melchisedek, a fost preluata tot din traditiile si metodele vechiilor setiti.
Melchisedek a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universala, dar a permis oamenilor sa asocieze invatatura cu Dumnezeul galaxiei din care faceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer si ce a facut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor sai capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.
Melchisedek a lasat lucrurile asa pentru ca si-a dat seama ca nivelul de intelegere al oamenilor era foarte redus.
Chiar si simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedek l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii sai ca fiind cele trei imparatii: cea a oamenilor, cea a ingerilor si apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte putini dintrei ucenici au stiut ca aceste trei cercuri concentrice simbolizeaza infinitul, eternitatea si unversialitatea Paradisului. Intr-o invatatura mai extinsa a lui Melchisedek conceptul trinitatii se regaseste in aceasta insigna.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedek a locuit mai mult de 30 de ani, au stiut multe din aceste adevaruri si le-au transmis de-a lungul timpului in familie ajungand chiar pana la Moise, Melchisedek si-a initiat ucenicii in functie de capacitatea lor de a receptiona, de a asimila si de a intelege.
O parte din ideile despre Dumnezeu, pamant, rai, om si ingeri care se regasesc in religiile moderne isi au radacina in aceste invataturi ale lui Melchisedek.
Acest invatator mare a pus bazele unei doctrine care provaduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tata Divin. Accentele acestei invataturi aveau drept scop atragerea omului spre Adevarul Suprem si pregatirea venirii lui Iisus, Fiul Tatalui Universal.
Melchisedek le-a spus discipolilor si ucenicilor sai ca in viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (si el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin) se va intrupa pe Pamnt, dar el va fi nascut de o femeie.
De aceea mai tarziu multi invatatori il vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducator spiritual. Asa a pregatit, Melchisedek omenirea pentru a urma o cale monoteista si pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu cand acesta va veni sa-si indeplineasca misiunea. Mihail (Iisus) a confirmat toata invatatura lui Melchisedek cu privire la Tatal Suprem.
IV) Religia din Salem
In Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoana care lua la cunostinta sau invata cerintele lui Melchisedek si era de acord cu ele devenea un ucenic sau discipol al sau .Aceste cerinte erau urmatoarele :
1) Cred in El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatal si Creatorul Universal al tuturor lucrurilor;
2) Il accept pe Melchisedek, care are o intelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi impartasi Vointa Tatalui, nu cu sacrificiu ci cu o devotiune plina de lumina;
3) Promit sa respect cele sapte porunci ale lui Melchisedek si sa raspandesc tuturor vestea cea buna a acestei cooperari cu Cel Mai de Sus.
Aceste afirmatii de credinta, simple si scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur si simplu ei nu puteau intelege ca se poate avea o relatie cu divinul, fara nici o pretentie din partea lui Dumnezeu, avand doar credinta .
Era mult prea inradacinata, in convingerile lor, ideea ca omul s-a nascut sub incidenta greselii fata de Dumnezeu. Sacrificiul si ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru a-i obtine iubirea si iertarea se practica de prea mult timp, iar preotii nu au incetat niciodata sa le explice ca lucrurile stau cu totul altfel. Cele sapte porunci prezentate de Melchidedek se regasesc si in invataturile stravechi din Dalamatia (prima mare perioada de avant spiritual a omenirii) precum si in invataturile practicate in prima si a doua Gradina a Edenului).
Aceste porunci ale religiei practicate in Salem erau:
1) Sa nu servesti nici un Dumnezeu in afara de Cel Mai de Sus;
2) Sa nu te indoiesti de ideea ca doar credinta conteaza pentru salvarea eterna;
3) Sa nu imbratisezi idei false;
4) Sa nu omori;
5) Sa nu furi;
6) Sa nu comiti adulter;
7) Sa nu-ti dispretuiesti parintii si pe cei mai in varsta.
Cu toate ca Melchisedek a interzis sacrificiul unei fiinte in interiorul cetatii, a stiut ca este foarte greu sa opreasca aceste obiceiuri vechi si a inlocuit acest sacrificiu cu ritualul painii si al vinului. El spunea: “Melchisedek rege al Salemului, am adus painea si vinul”. Aceasta inovatie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau in afara cetatii au continuat sa practice obiceiurile cunoscute. Chiar si Avraam s-a dedat la aceste practici primitive dupa victoria lui asupra unui alt conducator de trib.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedek a cautat sa-si realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a incercat sa schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa inlocuiasca felul de a trai a oamenilor cu altceva.
Misiunea lui trebuia sa realizeze doua idealuri:
§ Sa mentina vie pe Pamant credinta intr-un singur Dumnezeu;
§ Sa pregateasca calea pentru misiunea care urma sa o aiba Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedek a predat adevaruri fundamentale timp de 94 ani. In acest timp Avraam a urmat scoala din Salem in trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor invataturi si a devenit unul dintre cei mai inteligenti copii ai lui Machiventa si un discipol infocat.
V ) Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevar, dar Avraam a fost cu adevarat ales de catre Melchisedek. Acesta l-a investit pe Avraam cu responsabilitatea de a pastra vie credinta unui singur Dumnezeu ca ceva distinct fata de credinta in mai multi zei.
A ales Palestina ca zona in care sa-si desfasoare misiunea si din dorinta de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau in gena lor calitati specifice de conducator. In perioada intruparii lui Melchisedek, pe Pamant se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregatite pentru a primi invatatura inteleptului din Salem. Erau familii care indeplineau aceleasi conditii si printre rasa rosie, rasa galbena, descendentii anditilor din vest si nord, dar nici una din zonele in care traiau aceste rase nu era favorabila pentru viitoarea intrupare a lui Iisus asa cum era zona de est a Marii Mediterane. Misiunea lui Melchisedek in Palestina, precum si viitoarea intrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinata intr-o mare masura si de situarea geografica.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizatiilor umane, comertul, calatoriile si interactiunile intre oameni se desfasurau in aceasta zona.
Stramosii lui Avram, au fost urmariti cu mult timp inainte de venirea lui Melchisedek. Se astepta aparitia unei generatii care trebuia sa se distinga prin inteligenta, discernamant si sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, indeplineau aceste conditii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legatura cu acesti copii capabili ai lui Terah explica foarte mult de ce Melchisedek a aparut in Salem si nu in Egipt, China, India sau printre triburile din nord.
Terah cu intreaga lui familie au manifestat putin etuziasm fata de noua religie practicata in Salem. Au auzit pentru prima data de invataturile lui Melchisedek de la Ovid, un invatator fenician, care predica aceste invataturi in cetatea Ur unde traia aceasta familie.
Ei au parasit, la un moment dat, cetatea Ur cu intentia de a se stabili in cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam, care nu-l vazuse pe Melchisedek, a fost indiferent de tot ceea ce se hotarase si i-a convins pe toti ceilalti sa se stabileasca la Haran. Stabiliti la Haran ei au continuat sa venereze zeii adusi din Mesopotamia si foarte tarziu au inceput sa accepte un singur Dumnezeu asa cum se provaduia in Salem.
Dupa cateva saptamani de la moartea lui Terah, tatal lui Avraam si Nahor , Melchisedek a trimis pe Jaram Ilititul, unul dintre discipolii sai, sa-i cheme pe cei doi frati la Salem, spunandu-le ,,Veniti in Salem, unde veti auzi invataturile noastre despre adevarul Creatorului Etern ; Iar, prin iluminarea voastra intreaga omenire va fi binecuvantata’’ . Nahor nu a acceptat in totalitate invataturile lui Melchisedek; s-a dezis de ceilalti si a construit un oras–stat puternic care i-a purtat numele , dar Lot fiul sau, a decis sa-si urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.
Dupa ce au sosit la Salem, Avraam si Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau sa se apere de atacurile surpriza a triburilor din nord. In perioada aceea hititii, asirienii si filistinii, precum si alte grupuri faceau raiduri dese printre triburile din centrul si sudul Palestinei.
Nu dupa mult timp de la stabilirea lor langa Salem, Avraam si Lot s-au dus in Valea Nilului ca sa cumpere hrana deoarece era seceta in Palestina. In aceasta calatorie scurta, Avraam a gasit o ruda, indepartata care se afla pe tronul tarii. L-a ajutat pe acest faraon in doua expeditii militare de mare scucces, fiind comandantul acestora. Spre sfarsitul acestei calatorii, pe Nil el si Sara, sotia sa, au locuit la palatul faraonului si atunci cand a parasit Egiptul a luat cu el o parte din prada obtinuta in cele doua campanii militare.
Avraam a avut o motivatie puternica atunci cand a renuntat la onorurile de la curtea Egiptului si s-a intors la munca spirituala inceputa de Machiventa Melchisedek. Fiind venerat chiar si in Egipt, faraonul l-a incurajat pe Avraam sa se intoarca la Salem ca sa-si indeplineasca promisiunile facute fata de Melchisedek . Avand ambitii de conducator, pe drumul de intoarcere Avraam i-a impartasit lui Lot planul sau prin care dorea sa cucereasca si sa supuna tot Canaanul regulior din Salem.
Lot era atras de afaceri, iar dupa o perioada de gandire s-a stabilit in Sodoma, unde s-a apucat sa creasca si sa comercializeze animale. Lot a preferat viata de pastor celei de militar.
Reintors la Salem impreuna cu familia, Avraam a inceput sa-si perfecteze proiectele militare. In scurt timp a fost recunoscut ca si conducator civil al Salemului si a teritoriilor din jurul cetatii si a mai fost numit conducator pentru inca sapte triburi din apropriere. Intr-adevar, i-a fost greu lui Melchisedek sa-i infranga lui Avraam zelul si dorinta de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligandu-le astfel sa i-a cunostinta mai repede de invataturile predate in Salem.
Melchisedek a mentinut relatii pasnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar si nu a fost atacat niciodata de nici o armata. A dorit ca Avraam sa duca o politica defensiva pentru Salem si nu i-a aprobat niciodata ambitiile sale militare. Aceste motive au dus la o ruptura puternica intre cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat in Hebron unde si-a stabilit cartierul general. Ceilalti regi aveau o teama excesiva fata de Avraam deoarece ei stiau ca avea o relatie apropiata cu Melchisedek .
Avraam stia de aceasta frica si astepta un moment prielnic ca sa poata ataca. Aceasta ocazie a aparut in momentul in care s-a presupus ca o parte din vecini l-au atacat pe Lot si proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam in fruntea celor sapte triburi pe care le conducea a atacat dusmanul. S-a intors victorios din lupta si a insistat pe langa Melchisedek ca a zecea parte din prada luata sa fie dusa in tezaurul din Salem. Cealalta Parte din prada, adica 90 %, a luat-o in Hebron.
Dupa aceasta victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua aliante formate din 11 triburi. Nu numai ca-i plateau a zecea parte din orice castig, dar urmarea ca si cei din aproprierea cetatii sa faca la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic in Palestina prin alianta cu regele Sodomei si prin frica cu care ii controla pe ceilalti.
VI ) Intelegerea lui Melchisedek cu Avraam
Avraam intentiona sa cucereasca intreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuata de Melchisedek care s-a opus. Cand Avraam a realizat ca nu are un fiu care sa-i succeada si-a dat seama ca planul sau nu va avea succes.
S-a intalnit cu Melchisedek, iar preotul din Salem l-a convins sa abandoneze planul sau axat mai mult pe partea materiala si sa devina temporar un conducator spiritual propavaduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedek i-a explicat lui Avraam frivolitatea care se afla in disputa cu alianta amoritior. I-a prezentat ce se va intampla cu acestia in cateva generatii, spunandu-i ca amortii sunt niste triburi inapoiate, care se indreapta spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prostesti pe care le practica. Urmasii lui Avraam vor creste ca numar si calitate si astfel amortii vor fi asimilati cu usurinta.
Dupa aceasta discutie s-au intalnit la Salem, unde Melchisedek a facut o intelegere formala cu Avraam, spunandu-i ‘’Priveste cerul si numara stelele daca este posibil, si sa stii ca la fel de numeroasa va fi samanta ta’’ si Avraam l-a crezut pe Melchisedek. Apoi Machiventa Melchisedek i-a spus lui Avraam cum urmasii lui vor ocupa Canaanul dupa ce vor sta o vreme in Egipt.
Aceasta intelegere dintre Melchisedek si Avraam reprezinta marele legamant (de pe Pamant) dintre divinitate si omenire, prin care Dumnezeu permite omului sa faca orice crede el de cunvinta cu conditia ca acesta sa-i respecte poruncile si sa creada in promisiunile sale.
Pana atunci omul a crezut ca se poate salva doar prin munca, sacrificiu si aducand ofrande.
Melchisedek a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar avand credinta. Dar aceasta afirmatie simpla, credinta in Dumnezeu, a fost prea avansata pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat sa revina la vechile ritualuri si sacrificii, adica iertarea pacatului prin varsare de sange.
La putin timp dupa aceasta intelegere, s-a nascut Isaac, fiul lui Avraam, asa cum i-a promis Melchisedek . Dupa ce s-a nascut Isaac, Avraam s-a dus in Salem si a oficializat intelegerea cu Melchisedek prin scris, apoi intelegerea s-a facut publica, iar numele de Avram a devenit Avraam.
Majoritatea discipoliolor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodata impusa de Melchisedek. Avraam care nu a fost de acord cu ea pana la momentul intelegerii, s-a decis sa transforme aces ritual (circumcizia) intr-un moment solemn ca o confirmare oficiala a intelegerii facute cu Melchisedek.
Dupa aceasta oficializare si prezentare publica a intelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedek, a urmat aparitia celor trei fiinte celeste in campia din Mavri. Aceste aparitii au fost reale, l-au intalnit pe Avraam si nu au nici o legatura cu inventiile relatate in episodul distrugerii Sodomei si Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.
Aceasta intelegere reprezinta reconcilierea completa dintre Melchisedek si Avraam.
Avraam si-a asumat din nou rolul de conducator civil si militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toti membri in fratia lui Melchisedek. A facut imbunatatiri majore templului din Salem si a asigurat corturi noi pentru toata scoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune scolii si a contribuit intens la perfectionarea departamentului de propaganda misionara.
A mai fost un om de afaceri inteligent si eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un barbat pios, ci si un om intr-adevar sincer care a crezut cu toata fiinta sa in Machiventa Melchisedek.
VII) Misionarii lui Melchisedek
Melchisedek si-a instruit elevii inca cativa ani si i-a pregatit pentru a deveni misionari. Acestia au predicat la toate triburile din jur precum si in Egipt, Mesopotamia si Asia Mica. Odata cu trecerea deceniilor, acesti invatatori au mers din ce in ce mai departe de Salem ducand cu ei invataturile lui Melchisedek. Acesti misionari au ajuns in Europa, un grup a ajuns pana aproape de insulele Feroe, in timp ce altul a traversat China si a ajuns in partea de est a Japoniei. Viata si experientele femeilor si barbatilor care s-au aventurat in Salem, Mesopotamia si zona Lacului Vam ca sa duca lumina in Emisfera Estica reprezinta un capitol plin de eroism in analele rasei umane. Insa efortul a fost atat de mare, iar tributrile erau asa de inapoiate ca rezultatele au fost vagi, fara nimic concret.
De la o generatie la alta invataturlie din Salem au fost acceptate temporar, exceptie facand Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost sustinuta niciodata cu devotiune de intreaga omenire. Cu mult timp inainte de venirea lui Iisus, invataturile lui Melchisedek au fost detronate de vechile invataturi care erau universal acceptate. O invatatura noua intodeauna este contaminata de vechile credinte.
VIII) Retragerea lui Melchisedek
Imediat dupa ce Sodoma si Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedek s-a decis sa incheie misiunea sa de pe Pamant. Decizia sa de a-si termina acest sejur a fost influientat de urmatorii factori:
1) Triburile din jurul cetatii au inceput sa-l priveasca ca pe un sef suprem; chiar si cei foarte apropiati se uitau la el ca la un semizeu;
2) Intr-adevar era o fiinta supranaturala, dar oamenii au inceput sa-l venereze in exces;
3) Apoi a dorit sa paraseasca scena activitatilor sale pamantesti inainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur ca adevarul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit in mintile discipolilor sai.
Plecarea sa a avut loc intr-o noapte, din cortul sau din Salem, cand a fost luat, dupa cum a
ramas in mintea discipolilor sai, care seara i-au urat noapte buna, iar dimineata nu l-au mai gasit.
IX) Dupa retragerea lui Melchisedek
Disparitia brusca a lui Melchisedek a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovada de mare intelepciune cand i-a incurajat discipoli spunandu-le ca intr-o zi Melchisedek tot trebuia sa se intoarca de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta ca si-au piedut acest invatator minunat. Marea organizatie, care se constituise in Salem, aproape ca a disparut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise cand i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.
Plecarea lui Melchisedek a lasat o mare tristete in sufletul lui Avraam de care nu a scapat complet niciodata. Odata a abandonat Hebronul, deoarece renuntase la ambitia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase si Salemul deoarece asociatul sau plecase si nu mai avea cu cine sa construiasca un regat spiritual.
A plecat spre sud si s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a inchis in sine astfel ca Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, sotia sa (La scurt timp dupa ce s-a casatorit cu Sara, Avraam a auzit intr-o noapte cum Sara a pus la cale un complot impotriva sa. Aceasta frica l-a terorizat toata viata pe acest conducator brav si iscusit.) Pentru o perioada scurta de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam intr-un las.
Insa in scuri timp si-a revenit si si-a continuat misiunea spirituala trasata de Melchisedek.
In scurt timp si-a facut adepti printre filistini si printre oamenii lui Abimelic, incheind cu ei tratate. Dar s-a lasat contaminat de superstitiile lor, in special de sacrificiul primului baiat nascut. Cu toate acestea Avraam a devenit inca o data un mare conducator in Palestina. A fost venerat de toate triburile din jurul sau si influenta lui a continuat sa fie prezenta mult timp dupa moartea sa. In ultimii ani de viata a facut inca o calatorie la Hebron, locul in care si-a inceput activitatea si a lucrat alaturi de Melchisedek. Ultima sa actiune a fost cand a trimis niste oameni de incredere la Nahor, fratele sau, aflat la granita cu Mesopotamia, ca sa aleaga o femeie din neamul sau ca sotie pentru Isaac. In neamul lui Avraam era obiceiul ca verii sa se casatoreasca intre ei.
Avraam a murit cu credinta intr-un singur Dumnezeu asa cum l-a invatat Melchisedek in scolile din Salem, care disparusera cu timpul.
Noua generatie a inteles cu mare greutate povestea lui Melchisedek, iar in mai putin de 500 de ani foarte multi au privit aceasta poveste doar ca pe un mit. Isaac a imbratisat din tot sufletul invataturile tatalui sau si s-a hranit cu invataturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificatiile acestor traditii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedek, iar drept urmare fratii sai l-au tratat ca pe un visator.
Iosif a fost onorat in Egipt in amintirea strabunicului sau, Avraam. Desi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat sa fie administrator civil in Egipt, fiind un credincios fervent al lui Melchisedek si un demn urmas a lui Avraam si Isaac.
Invatatura lui Melchisedek a fost cat se poate de completa, dar preotii evrei de mai tarziu au privit documentele pastrate din acea vreme drept fanteziste si imposibile.
Ceea ce s-a pastrat in Vechiul Testament este ceea ce au introdus preotii evrei in timpul robiei din Balion. Scrierile evreiesti in care sunt prezentate vietile si activitatea lui Isaac, Iacob si Iosif sunt mult mai apropiate de realitate decat cele referitoare la Avraam, cu toate ca si ele contin multe abateri de la faptele care s-au intamplat cu adevarat.
In schimb perioada lui Avraam a fost prezentata intentionat altfel deoarece egoul national al evreilor a suferit cumplit in timpul sclaviei lor.
Chetura, cea care este prezenta drept a doua sotie a lui Avraam, nu a fost decat o concubina. Apoi, toata averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, sotia lui de drept. Avraam nu a fost asa de batran, precum arata scrierile vechi, cand l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tanara. Aceste varste au fost schimbate cu buna stiinta pentru a prezenta nasterea lui Isacc ca ceva miraculos.
Evreii au distorsionat si pervetit propriile traditii ca sa se ridice deasupra tuturor, considerandu-se “poporul ales’’ a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atentie aproape toate scrierile existente si au pastrat doar pe cele care il prezentau pe Avraam si alti lideri nationali ca niste fiinte net superioare celorlalti oameni. In aceste situatii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna intalnirile si conventiile lui Melchisedek cu Avraam, si au pastrat doar documentele in care se relateaza intalnirea dintre Avraam si Melchisedek dupa batalia de la Sichem, care in opinia cronicarilor prezinta marea onoare care i-a fost acordata lui Avraam.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cartii Sfinte au inteles misiunea lui Melchisedek si au scris: ,,Acest Melchisedek, preot a Celui Prea Inalt, a fost deasemenea rege al pacii, fara mama, fara tata, fara genealogie, fara a avea zile care sa se sfarseasca vreodata, dar care a facut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El ramane mereu un preot’’
X) Statutul actual a lui Machiventa Melchisedek
Toti anii in care Machiventa a fost pe Pamant ceilalti 11 membri ai grupului sau au continuat sa lucreze fara el. Cand Machiventa a considerat ca misiunea sa s-a incheiat a semnalat acet lucru si celolalti asociati ai sai.
Acestia au pregatit imediat o metoda prin care sa-i indeparteze trupul fizic si sa-l aduca in siguranat la forma sa initiala. A treia zi dupa ce el a disparut din Salem a aparut printre cei 11 camarazi ai sai, de unde si-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr.606 din Sistemul Solar Satania.
Machiventa si-a incheiat misiunea de fiinta in carne si oase, la fel de brusc si fara nici o ceremonie ca atunci cand a inceput-o. Nici aparitia si nici disparitia sa nu au fost insotite de nici un anunt sau demonstratie neobijnuita. A fost o misiune neasteptata.. Machiventa nu si-a incheiat sejurul pe Pamant pana cand nu a primit aprobarea superiorilor sai.
El a continuat sa priveasca cu mare interes actiunile descendentilor acestor oameni, care au crezut in invataturile lui cand a trait in trup. Numai urmasii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia scolii din Salem.
Acelasi Melchisedek a colaborat 19 secole la rand cu multi profeti si initiati, incercand astfel sa mentina treze adevarurile invataturii din Salem, pana cand va sosi timpul lui Iisus.
Cu mai putin de 1.000 de ani in urma, acelasi Machiventa Melchisedek, candva inteleptul din Salem, a fost prezentat pe Pamant, in mod invizibil, pe o perioada de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedek, una dintre cele mai speciale fiinte care a avut vreodata legatura cu istoria Pamantului. A fost o personalitate destinata sa joace un rol important in experienta viitoare a acestei lumi asimetrice si extraordinare.
Invataturile lui Melchisedek in Orient
I. India Vedica
In perioada lui Melchisedek, India era o tara cosmopolita care in scurt timp a ajuns sub dominatia politica si religioasa a invadatorilor arieni, din nord si vest. Cateva regiuni din partea nordica si vestica a peninsulei au fost ocupate de acesti arieni. Acesti invadatori au adus cu ei si obiceiurile lor legate de divinitate. Practicile lor religioase erau foarte asemanatoare cu cele ale inaintasilor, unde tatal era privit ca un preot, iar mama ca o preoteasa si vatra familiei era folosita drept altar. Treptat, cultul vedic s-a aflat intr-un proces de transformare si dezvoltare, sub directa obladuire a castei brahmanilor, care erau preoti-profesori si care treptat au preluat controlul asupra extinderii acestui cult. Cand misionarii din Salem au ajuns in nordul Indiei, tara se afla deja sub influenta celor treizeci si trei de zei adusi de arieni.
Politeismul acestor arieni reprezenta o degenerare a monoteismului lor timpuriu, cand triburile s-au unit si au preluat zeul fiecarui trib. Acest transfer al monoteismului si trinitarianismului original pe care l-au practicat vechile populatii din Mesopotamia s-a aflat intr-un proces de resuscitare in primele secole din al doilea mileniu inainte de Iisus. Multi zei au fost asezati sub conducerea a trei mari zei: Dyaus pitar, zeul suprem, Indra, tumultosul zeu al aerului si Agni, cel cu trei capete de foc, zeul pamantului. Acestia au reprezentat la inceput trinitatea.
Agni, cel mai veghi dintre zei, a fost considerat adesea ca tata suprem al intregului panteon de zei. Zeul suprem, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost deseori destituit in batalia teologica care s-a dat intre preotii brahmani si invatatorii din Salem. Brahman a fost considerat principala energie divina din intregul panteon vedic.
Misionarii din Salem au propavaduit invataturile lui Melchisedek, au vorbit despre Dumnezeu Unul, Cel Mai de Sus. Desi aceasta prezentare nu era in dizarmonie cu statutul lui Brahma-Tatal, ca sursa a tuturor zeilor, invatatura din Salem a intrat intr-o contradictie directa cu dogmele, traditiile si invataturile preotilor brahmani deoarece principiul esential al invataturii din Salem nu accepta ritualul.de nici un fel. Niciodata preotii brahmani nu ar fi acceptat invatatura din Salem, care sustinea salvarea prin credinta, fara un favor anume din partea lui Dumnezeu, obtinut prin ritualuri si ceremonii de sacrificiu.
Negarea acestei invataturi a lui Melchisedek, care prezenta si sustinea increderea deplina in Dumnezeu, precum si posibilitatea de a te salva prin credinta, a fost un punct de referinta in viata Indiei din acele timpuri. Misionarii din Salem au contribuit mult la slabirea credintei in toti acei zei vedici, dar conducatorii, preotii vedici, au refuzat sa accepte invatatura lui Melkisedek, care propavaduia o credinta simpla, intr-un singur Dumnezeu.
Brahmanii au adunat scrierile lor sacre in ceea ce se cunoaste astazi ca fiind Rig-Veda, una dintre cele mai vechi si mai sacre carti. Acest efort a fost facut pentru a combate pe invatatorii din Salem. A doua, a treia si a patra parte din Vede urmarea sa cristalizeze, sa dea o forma finala si sa fixeze ritualurile lor de acceptare si de sacrificiu. Au fost scrise pentru oamenii acelor vremuri. Partea buna a acestor scrieri este ca ele sunt la fel de frumoase in concept si la fel de adevarate in intelegere ca oricare alte scrieri care se refera la spiritualitate. Din pacate aceasta religie superioara la inceput a fost contaminata de mii si mii de superstitii, culte si ritualuri preluate din sudul Indiei, transformandu-se progresiv in cel mai variat sistem teologic pe care l-a produs omul vreodata. O examinare atenta a Vedelor va scoate la iveala unul dintre cele mai mari si lipsite de valoare concepte care se refera la divinitate.
II.Brahmanismul
In momentul in care casta preotilor brahmani a devenit esenta sistemului religios in India, acest ordin social a constituit un handicap puternic pentru progresul invatatorilor din Salem in aceasta zona. Aceasta casta a esuat in misiunea sa de a salva rasa ariana, dar a avut succes in perpetuarea brahmanismului, care ca si clasa sociala de frunte, a mentinut hegemonia religiosa in India pana in zilele noastre.
In efortul ei disperat de a urca pe scena ierarhiei religioase si de a distruge expansiunea celorlalte rase, casta brahmanilor a cautat sa fie deasupra tuturor. Ei au crezut ca sacrificarea ideii de trinitate era foarte eficienta si s-a realizat pe deplin pentru a obtine puterea pe care au dorit-o. Atfel ei au decretat doua principii esentiale cu privire la divinitate: Brahman este totul, incluzand si idea trinitatii si ca Brahman este preotul suprem.
In nici o alta parte de pe planeta preotii nu si-au arogat drepturi atat de mari, considerandu-se asemenea zeilor pe care ii reprezentau, cum s-a intamplat in India. Ei au mers atat de departe cu aceste prerogative, atfel incat tot acest sistem religios, atat de periculos, s-a prabusit inainte ca el sa cuprinda popoarele din jurul Indiei, care erau mai mult sau mai putin civilizate. Acest sistem Vedic al preotimii s-a intepenit si s-a inecat in propria lui inertie si in pesimism.
Casta brahmanilor nu a putut sa perpetueze singura sistemul religios si cultural al arienilor, de aceea a aparut, la un moment dat, o perioada de disperare si lipsa de speranta. In timpul acestor zile negre au aparut multe culte care erau ateiste, propavaduiau o salvare care se putea obtine doar prin efortul propriu al oamenilor.
Mai tarziu, aceste vremuri nefericite au dat nastere unor compilatii care stau la baza religiei hinduse si a Upanisadelor.
In eforturile lor de a se proteja, brahmanii au refuzat sa-l recunoasca pe Dumnezeu Unul, cel prezentat de Melchisedek.
Budismul a aparut in India in perioada in care au fost scrise Upanisadele. In ciuda succesului pe care l-a avut timp de o mie de ani, el nu a putut inlocui hinduismul. El a prins mai mult in nordul Indiei, inainte ca islamismul sa-si faca aparitia.
III. Filozofia Brahmanilor
Cu toate ca apogeul brahmanismului a fost aproate in totalitate religios, el a fost si unul dintre cele mai nobile cunoasteri ale mintii omenesti, atat in filozofie cat si in metafizica. Cand a inceput sa descopere realitatea finala, mintea unui indian nu s-a oprit pana nu a speculat aproape toate fazele teologiei, mai putin conceptia dualitatii care a fost esentiala: existenta unui Tata Universal pentru toate fiintele din univers, precum si realitatea necesara evolutiei: nevoia de a experimenta pentru cel care cauta sa devina ca Tatal Suprem, cel care cere copiilor sai sa fie perfecti, asa cum este si El.
In acele timpuri, in conceptia brahmana exista intr-adevar ideea de absolut. A fost o credinta care privea fiinta ca pe ceva absolut, chiar infinita, dar acest concept a fost in mare parte deposedat de atributele unei personalitati anume si astfel nu a fost experimentat de practicantii religiosi.
Brahman-Narayana a fost inteles ca Absolut, Infinitul Este, potentialitatea creatoare primordiala din Cosmos, insasi existenta universala prin care se manifesta potentialul intregii eternitati. Filozofii acelor zile ar fi putut avansa in conceptia ideii de Dumnezeu. Ar fi putut sa-l inteleaga pe Brahman ca pe un partener si creator in acelasi timp, ca pe o personalitate care este apropiata de fiintele pe care el insusi le-a creat si care se afla pe drumul lung al evolutiei. Daca ar fi continuat in acest fel, aceasta invatatura ar fi devenit cea mai avansata prezentare a lui Dumnezeu care s-a facut vreodata pe Pamant.
Etapele conceptul “O Suprafiinta Universala”, ca totalitate care insumeaza toate existentele unei fiinte, a apropiat filozofii indieni de adevarul Fiintei Supreme, dar ei au pierdut acest adevar pentru ca au impiedicat orice apropiere personala, rezonabila sau rationala in evolutia care duce spre realizarea acestui efort monoteist al lui Brahman-Narayana, ramanand doar o teorie.
Karma, ca principiu al cauzalitatii, este, din nou, foarte aproape de sintetizarea tuturor actiunilor din timp-spatiu, care pot avea repercursiuni in prezenta lui Dumnezeu cel Suprem; dar acest principiu n-a prezentat niciodata posibilitatea unei fiinte religioase de a realiza personal starea suprema a lui Dumnezeu. Postulatul era prezentat ca o ultima predare a tuturor personalitatilor unei Suprafiinte.
Filozofia brahmana a aproximat multe din realitatile universului si s-a apropiat de numeroase adevaruri cosmice, dar de asemenea a cazut victima, destul de des, erorii de a distinge intre cateva din nivelele realitatii cum ar fi absolutul, transcendentalul si tot ceea ce este finit.
A esuat in posibilitatea de a lua in calcul ca ceea ce este finit, la nivel absolut este iluzoriu, dar poate fi absolut real la un nivel finit.
IV. Religia hindusa
Cu trecerea secolelor in India, populatia s-a intors la un sistem religios bazat pe ritualurile Vedice vechi, care fusesera modificate de invataturile misionarilor lui Melchisedek, si au fost instituite de casta brahmanilor. Aceasta religie, cea mai veche si cosmopolita din intreaga lume, a cunoscut mai tarziu cateva schimbari ca raspuns la budism si jainism, iar mult mai tarziu au aparut influentele mahomedanismului si ale crestinismului.
In prezent, teologia hindusa prezinta patru trepte lae Divinitatii:
1). Brahman-Absolutul-Infinitul unic;
2). Trimurti, Trinitatea Suprema in hinduism. In aceasta asociere, Brahma, primul membru, este privit ca cel care s-a creat pe sine din Brahman-infinitul. Pe Brahma s-a costituit conceptul de Tatal Universal. De asemenea Brahma se identifica cu destinul.
Cel de-al doilea membru este Shiva, iar cel de-al treilea este Vishnu. Ei au aparut in primul mileniu dupa Iisus. Shiva este Domnul vietii si al mortii, zeul fertilitatii, si maestrul distrugerii. Vishnu este extrem de popular si are mult de a face cu credinta ca se intrupeaza periodic intr-o fiinta umana. In aceste fel, Vishnu devine real in imaginatia indienilor. Shiva si Vishnu sunt considerati, fiecare, deasupra celorlalti.
3). Divinitati vedice si post-vedice. Multi dintre stravechii zei arieni, cum ar fi Agni, Indra, si Soma sunt imediat sub cei trei membrii din Trimurti. Multi dintre zeii adaugati la inceputuri in India Vedica, au fost incorporati si ei in panteonul hinduist.
4).Semizeii: supraoameni, semizei, eroi, demoni, fantome, spirite rele, zane, monstrii, spiridusi si mult mai tarziu sfinti.
Cu toate ca hinduismul a esuat, cu mult timp in urma, in incercarea de a lumina poporul indian, in general este o religie toleranta. De fapt, in linii mari s-a dovedit a fi cea mai adaptabila si dezorganizata religie care a aparut pe Pamant. De asemenea este capabila de schimbari nelimitate si poseda cea mai neobisnuita felxibilitate in practicile sale; de la cele mai inalte speculatii semimonoteiste ale lui Brahman, pana la practicile primitive si insotite de tot feluri de fetisuri ale credinciosilor ignoranti, care sunt lipsite de calitate.
Hinduismul a supravietuit pentru ca este o parte esentiala din structura sociala a Indiei. Nu are o ierarhie care poare fi deranjata sau distrusa; el face parte din viata oamenilor. Are conditii de adaptabilitate si schimbare cand este vorba de culte superioare si arata o atitudine toleranta cand e vorba sa adopte alte religii. Guatama Buddha si chiar Iisus au fost recunoscuti ca incarnari a lui Vishnu.
Astazi, in India, se simte o mare nevoie de a prezenta invatatura lui Iisus, imparatia lui Dumnezeu si a Fiului Sau, si in consecinta fratia tuturor oamenilor, care se realizeaza personal, prin practicarea iubirii si prin seviciul in slujba celorlalti. In India exista o structura filizofica, exista o baza religioasa, este nevoie doar de o stimulare care sa vitalizeze si sa faca mai dinamica practicarea iubirii, asa cum este prezentata in invatatura originala a Fiului, care in prezent este devastata de dogmele si doctrinele occidentale, care au tendinta sa pastreze doar pentru ei ceea ce a facut Fiul Omului pe Pamant.
V. Lupta pentru adevar in China
Asa cum misionarii din Salem au trecut prin Asia, imprastiind invatatura lui Dumnezeu, precum si salvarea prin credinta, tot asa ei au preluat multe din filozofia si religia diferitelor tari prin care au trecut. Dae invatatorii autorizati de Melchisedek si de succesorii acestuia nu s-au dezis de adevarul lor; ei au ajuns la toate popoarele din continentul Euroasiatic. Aceasta s-a intamplat la jumatatea celui de-al doilea mileniu inainte de Christos. Aproximativ cu o suta de ani inainte de aceasta perioada, Salamitii si-au stabilit cartierul general in China. Acolo au pregatit invatatorii chinezi in toate domeniile rasei galbene.
Consecinta directa a acestei invataturi a fost forma de inceput a Taoismului care a aparut in China, o religie mult, mult diferita de religia de astazi care poarta acelasi nume. Taoismul din acele timpuri s-a creat avand in componenta sa urmatorii factori:
1). O ramasita din invataturile lui Singlanton (un mare intelept din prima mare perioade de avant spiritual pe care l-a cunoscut omenirea), care persistau in conceptul lui Shang-ti, Dumnezeu din ceruri. In timpul lui Singlanton poporul chinez a devenit, in aparenta, monoteis. Ei si-au concentrat practica religioasa pe Adevarul Unic, cunoscut mai tarziu ca Spiritul din Cer, Conducatorul Universal. Rasa galbena niciodata nu a renuntat complet la acest concept de baza, cu privire la Divinitatea Suprema, pe de alta parte in secolele care a urmat, multi zei si spirite secundare au facut parte din religia ei.
2). Religia Celui Mai de Sus, Creatorul Divin, venita din Salem, care si-a prezentat conceptul religios, ca un raspuns la credinta omului; dar este perfect adevarat, ca in perioada in care misionarii lui Melchisedek au patruns pe pamanturile rasei galbene, mesajul lui original, asa cum fusese cunoscut in zilele cand Machiventa traia in Salem, a fost schimbat foarte mult.
3). Conceptul lui Brahman-Absolutul din filozofiile indiene, combinat cu dorinta de a scapa de tot ceea ce este rau. Probabil ca influenta cea mai putin relevanta in partea de est a Asiei, cand se predica religia din Salem, a fost exercitata de invatatorii indieni, care practicau credintele Vedice.
Aceasta combinatie de credinte care s-a transmis pe pamanturile rasei galbene, sta la baza doctrinei filozofiei religioase din aceste zone. In Japonia acest proto-Taoism a fost cunoscut sub numele de Shintoism si in aceasta tara, care era departe de Salem, oamenii au invatat despre intruparea lui Machiventa Melchisedek, care a stat pe Pamant in numele lui Dumnezeu si pentru a ajuta omenirea sa nu se indeparteze de el.
Mai tarziu, toate aceste credinte au fost confundate si considerate, in China ca un cult al stramosilor. Insa chinezii n-au cazut niciodata sub influenta preotimii. Rasa galbena a fost cea dintai rasa care a trecut de la sevitutea barbara, la o civilizatie asezata; toate acestea s-au datorat si faptului ca a fost prima rasa care a ajuns la o anumita libertate in ceea ce priveste frica fata de zei, fantome sau fata de moarte. China s-a indreptat spre esec pentru ca nu a continuat sa progreseze pe drumul inceput, atunci cand s-au emancipat in relatia cu preotii; a cazut intr-o eroare la fel de mare cum au facut si altii: a preluat doar ceea ce au facut stramosii si nu au mers inainte in cautarile lor.
VI. Lao-tse si Confucius
Aproximativ cu sase sute de ani inainte de venirea lui Iisus, Melchisedek plecase, renuntase la intruparea sa, iar puritatea invataturii sale a fos contaminata, in exces, de vechile credinte existente. A fost o perioada in care misiunea predecesorului lui Iisus (Melchisedek) se aflase in pericol de esuare. In aceasta situatie, printr-o combinatie spirituala armonioasa si neobisnuita a odinelor spirituale, responsabile cu ceea ce se intampla pe Pamant, aceasta planeta a cunoscut o prezentare variata si in cea mai mare parte ciudata a adevarului religios. Prin participarea unor invatatori pamanteni, grupati intr-o organizatie, invatatura din Salem a fost readusa la viata si apoi prezentata oameniol. Astazi sunt mai multe scrieri din vremea aceea.
Acest secol de progres spiritual a fost unic in felul sau. S-a bucurat de prezenta unor invatatori, care aveau o mare religiozitate, practicau o morala de o inalta tinuta si erau filozofi adevarati. Ei au trait peste tot in lume, acolo unde civilizatia a inceput sa se manifeste pe deplin. In China, doi dintre cei mai proeminenti invatatori au fost Lao-tse si Confucius.
Lao-tse a preluat direct din traditiile din Salem, atunci cand a declarat ca Tao este Prima Cauza a tuturor lucrurilor. Lao a fost un om cu o mare viziune spirituala. El spunea: “destinul etern al omului este uniunea cu Tao, Dumnezeul Suprem si Regele Universal”. Intelegerea sa fata de actul final arata ca era cat se poate de reala. El scisese: “ Unitatea izvoraste din Tao Absolut, si din Unitate apare Dualitatea Cosmica, iar dintr-o astfel de Dualitate, Trinitatea intra imediat in existenta si Trinitatea este sursa primordiala a tot ceea ce este realitate.” “Intotdeauna tot ceea ce este realitate se afla intr-un echilibru permanent intre posibilitatile si realitatile Cosmosului. Acestea sunt armonizate la nesfarsit de spiritul divin.”
De asemenea, Lao-tse a facut una din primele prezentari a necesitatii de a practica binele atunci cand tie nu ti se aplica binele: “Bunatatea produce bunatate, dar cineva care este intr-adevar bun, chiar si atunci cand i se face ceva rau el ofera tot bunatate.”
El a vorbit despre intoarcerea omului la Creator si a creionat viata unei fiinte umane ca fiind o personalitate noua, aparuta din posibilitatile oferite de Cosmos, in timp ce moartea a prezentat-o ca o intoarcere acasa a acestei fiinte create. El a tratat credinta adevarata intr-un mod neobisnuit, putand fi comparata cu “atitudinea unui copilas”.
El a inteles foarte bine telul Divin, despre care a scris urmatoarele: “Divinitatea Absoluta nu face eforturi nemaivazute, dar intotdeauna este victorioasa; nu forteaza omenirea, dar intotdeauna este pregatita pentru a raspunde celor mai curate dorinte ale sale; vointa lui Dumnezeu este intotdeauna plina de rabdare si eterna in exprimare deoarece in mod inevitabil se va manifesta”. Celor care erau profund religiosi si sinceri in exprimarea si manifestarea adevarului suprem le-a spus ca este o binecuvantare mult mai mare ca sa dea decat sa primeasca. “Omul care este bun cauta sa nu tina adevarul doar pentru el, ba mai mult, face un efort ca sa aduca aceste bogatii la care a ajuns, in fata semenilor sai, indeplinind astfel adevarul.Vointa lui Dumnezeu cel Absolut aduce intotdeauna beneficii, niciodata nu distruge; intentia unui credincios adevarat este intotdeauna o decizie, dar niciodata o constrangere.”
Invatatura lui Lao-tse prezenta non-rezistenta, iar diferenta pe care o facuse intre decizie si constrangere a fost pervertita mai tarziu ajungandu-se la urmatoare credinta: “considera, executa si nu te gandi la nimic.” Lao-tse n-a vorbit niciodata despre o asemenea eroare, mai mult, non-rezistenta pe care a predicata-o a fost un factor esential in dezvoltarea tendintelor pacifiste de mai tarziu ale poporului chinez.
Popularul taoism din zilele noastre are foarte putin in comun cu demnitatea sentimentelor si cu conceptele cosmice ale vechilor filozofi care le-au exprimat. Adevarul pe care acestia il stiau era: Credinta intr-un Dumnezeu Absolut este sursa acelei energii divine care va reface lumea, cu ajutorul careia omul va merge spre uniunea spirituala cu Tao, Divinul Etern si Creatorul Absolut al universurilor.
Confucius (Kung-Fu-tse) a fost un contemporan mai tanar al lui Lao-tse.Invataturile lui aveau la baza cele mai bune traditii legate de morala din luga istorie a rasei galbene. De asemenea a fost influentat si de traditiile, ramase vii, pe care le practicasera misionarii din Salem. Munca sa de lider spiritual a fost depusa pentru a compila vorbele intelepte ale vechilor filozofi.
In timpul vietii a fost un invatator caruia nu i s-a recunoscut munca, a fost chiar respins, dar scrierile si invataturile sale au exercitat, in China si Japonia, cea mai mare influenta care s-a vazut vreodata. Confucius a impus printre samani o maniera noua prin care moralitatea ia loc magiei, dar a refacut prea bine; a creat un nou obiect de venerare, care se practica si astazi: respectul exagerat pentru conducatorii stravechi.
Invataturile lui Lao-tse s-au pastrat doar printre cativa adepti din Orient, dar scrierile lui Confucius intotdeauna au stat la baza moralitatii si culturii pentru aproximativ o treime din populatia intregii planete. Aceste precepte ale lui Confucius, desi duc mai departe tot ceea ce a fost mai bun in trecut, intr-o oarecare masura au fost nefavorabile spiritului chinezesc, care este aventuros si explorator. Influenta acestor doctrine a fost combatuta, insa fara succes, de efortul imparatesc al lui Ch’in Shih Huang Ti si de invataturile lui Mo Ti, care a proclamat o convietuire frateasca bazata, nu pe datoria etica, ci pe dragostea lui Dumnezeu. A incercat sa restabileasca si sa reactualizeze vechile scrieri ale inaitasilor pentru a prezenta un nou adevar, dar invataturile sale au pierdut in fata discipolilor lui Confucius care erau mult mai tari in credinta.
Ca multi alti invatatori morali si spirituali, Confucius si Lao-tse au fost zeificati de discipolii lor, deoarece in China au urmat epoci intunecate, care s-au suprapus cu perioada in care credinta taoista a fost pervertita si a inceput declinul acesteia, fiind urmata de aparitia misionarilor budisti din India.
In perioada acestor secole, caracterizata de o spiritualitate decadenta, religia rasei galbene a degenerat intr-o teologie ingusta care a fost insotita de demoni, dragoni si spirite rele, toate indicand reintoarcerea fricii in mintea celor care nu erau luminati. Astfel China, care candva s-a situat in fruntea societatii umane, deoarece practica o religie avansata, a cazut. S-au indepartat de calea care ducea la adevarata Constiinta Divina, indispensabila unui progres real.
VII. Gautama Siddhartha
In India a existat un alt mare invatator contemporan cu Lao-tse si Confucius. Guatama Siddhartha s-a nacut in secolul sase inainte de Hristos, in provincia Nepal din nordul Indiei. Discipolii sai l-au prezentat, mai tarziu, ca fiind fiul unui conducator foarte bogat, dar in realitate a fost presupusul mostenitor al unui sef minor, care guverna o vale mica si izolata din sudul muntilor Himalaia.
Guatama a formulat teoriile care stau la baza filozofiei budiste dupa sase ani de practica yoga, care nu i-a adus nici un rezultat. Siddhartha a dus o lupta reala, dar fara nici un rezultat, impotriva sistemului de caste care luase amploare in India.
Acest profet, un print tanar, a fost o aparitie uimitoare printre oamenii acelor zile. El s-a departat de practica prin care omul isi cauta salvarea personala in mizerie si suferinta. Si-a sfatuit discipolii sa-i duca invatatura lumii intregi.
Invataturile lui Gautama au venit ca ceva proaspat si revigorant printre confuzia si credintele care se practicau in India. A condamnat zeii, preotii si sacrificiile lor, dar a esuat in intelegerea personalitatii lui Unul cel Universal. A depus un efort nobil ca sa-l faca pe om sa renunte la frica, sa se simta acasa si mult mai bine in marele univers in care ne aflam cu totii. Esecul sau reiese din neputinta de a arata oamenilor calea spre casa divina reala si spre scopul unei vieti eterne.
Gautama a fost un profet adevarat, fiind atent la educatia pe care i-a dat-o Godad Heremitul. Acesta avea o invatatura bazata pe cea din Salem: salvarea prin credinta. Godad a fost urmasul unei familii in care niciodata nu s-a renuntat la obiceiurile practicate de misionarii lui Melchisedek.
Gautama a infiintat la Benares o scoala; doi ani dupa ce si-a deschis scoala, Bautan, un elev de-al sau i-a vorbit despre obiceiurile misionarilor din Salem si despre intelegerea lui Melchisedek cu Avraam. Deoarece Siddhartha nu avea un concept foarte clar despre Tatal Universal, a preluat astfel o pozitie avansata pentru acea vreme –salvarea prin credinta- un crez simplu.
S-a autoproclamat adeptul credintei budiste in fata discipolilor si a inceput sa-si trimita elevi, in grupuri de cate 60 de oameni, ca sa propavaduiasca printre oamenii din India: “vestile cele bune, care prezinta salvarea printr-o credinta libera a tuturor oamenilor, indiferent din ce clasa sociala provin, care pot obtine fericirea suprema prin credinta intr-o moralitate inalta si prin dreptate.”
Sotia lui Gautama a crezut in invatatura sotului sau si a infiintat un ordin de calugarite. Fiul sau i-a devenit succesor si a extins foarte mult acest cult. Gautama a inteles ideea de a te salva prin credinta, dar in ultimii ani de viata a fost cam indecis in a respecta invatatura din Salem. Spre sfarsitul vietii ultimile sale cuvinte au fost: “Practicati orice pentru salvarea personala.”
Cand a facut aceasta declaratie, invatatura lui Gautama, care propavaduia salvarea universala, fara sacrificiu, tortura, ritualuri si fara preoti, a fost o conceptie revolutionara si surprinzatoatre pentru acele vremuri. A fost o revelatie, o prezentare neobisnuita a invataturilor din Salem. Invatatura lui Gautama a oferit un ajutor milioanelor de suflete disperate. Fara sa fie supusa unor perversiuni grotesti, in secolele care au urmat, aceasta invatatura este inca speranta a milioane de suflete.
Siddhartha a dus mai departe adevarul si acesta a supravietuit pana astazi in religia moderna care-i poarta numele. Buddhismul modern nu prezinta mai corect invataturile lui Gautama Siddhartha decat o face crestinismul cu invataturile lui Iisus.
VIII. Credinta budista
A deveni budist inseamna a practica credinta ca pe o profesie publica absoluta recitand: “Imi gasesc siguranta in Buddha, imi gasesc siguranta in invatatura sa, imi gasesc siguranta printre fratii mei.”
Budismul isi are originile intr-o persoana istorica si nu intr-un mit. Discipolii l-au numit pe Gautama, Sasta, care inseamna maestru sau invatator. Cu toate ca el nu si-a atribuit nimic supranatural, precum nici invataturilor sala, discipolii sai, inca destul de devreme, l-au numit Cel luminat, Buddha; iar mai tarziu i-au spus Sakyamuni Buddha.
Invatatura originala a lui Buddha avea la baza patru adevaruri morale:
a). Realitatile nobile ale suferintei;
b). Originile suferintei;
c). Anihilarea suferintei;
d). Calea prin care se poate anihila suferinta.
Legatura dintre doctrina suferintei si calea care duce la posibilitatea de a scapa de aceasta suferinta s-a facut prin filozofia celor opt cai: vizualizarea corecta, dorintele, exprimarea, comportamentul personal, vocatia, efortul, constiinta si contemplatia. Intentia lui Gautama nu a fost aceea de a incerca sa distruga orice efort, dorinta sau emotie in drumul spre a scapa de suferinta; de fapt invatatura lui a prezentat fiintei umane o alta perspectiva, prin care a incercat sa arate ca obiectivele materiale si idealurile de scurta durata nu dau nici un rezultat daca nu se foloseste intreaga speranta si toate dorintele pe care le nutrim.
Cele cinci porunci ale lui Gautama au fost:
a). Sa nu ucizi;
b). Sa nu furi;
c). Sa nu te atasezi de nimic;
d). Sa nu minti;
e). Sa nu bei bauturi care te intoxica.
Siddhartha a crezut cu tarie in nemurirea omului; insa filozofia sa a avut intelegere numai pentru o parte din continuitatea fiintei. Niciodata nu a definit cu claritate ceea ce a vrut sa spuna prin conceptul de Nirvana. In realitate teoria prin care fiinta umana experimenteaza in timpul unei vieti ar fi putut accepta ideea ca o data ce s-a incheiat aceasta existenta nu urmeaza o anihilare completa.
Conform invataturior originale ale lui Gautama, salvarea se obtine prin efort uman, fara ajutor divin; nu exista un loc anume pentru a te putea salva. In efortul sau, Gautama a incercat sa minimalizeze superstitiile existente in India. A incercat sa intoarca omul de la credintele gresite, potrivit carora salvarea fiintei este ceva magic. In acest efort, el a lasat o usa deschisa urmasilor sai, care au dat o interpretare gresita invataturii sale.
Discipolii sai considerau ca adevarata fericire se afla intr-o stransa legatura cu inteligenta si entuziasmul unui caracter care are idealuri ce pot fi atinse doar prin efort. Aceste idealuri fac parte dintr-un progres cosmic real.
Marele adevar afirmat de invatatura lui Siddhartha se refera la existenta unui univers al dreptatii absolute. El a prezentat cea mai buna filozofie a ateismului care a fost inventata vreodata de om. A fost un umanist ideal si a separat total credinta sa de superstitie, ritualuri magice si de frica fata de stafii si demoni.
Principala slabiciune a invataturii budiste originale a fost lipsa unui serviciu social altruist. Mult timp, comunitatea budista a fost o comunitate de elevi-invatatori si nu o comunitate de credinciosi. Guatama a interzis discipolilor sai sa primeasca bani, si de aceea a cautat sa previna tendintele de a urca ierarhic in practica religioasa. Gautama insusi a fost o fiinta pe deplin sociala; intr-adevar viata lui a fost mult mai impresionanta decat predica lui.
IX. Raspandirea budismului
Budismul a avut succes deoarece proclama salvarea prin credinta in Buddha, Cel Iluminat. In estul Asiei, adevarata invatatura a lui Melchisedek a fost prezentata cel mai bine de aceasta religie. Dar budismul nu a fost acceptat ca religie de catre oameni pana cand nu a intrat sub protectia monarhului Asoka, care, dupa Akhenaton in Egipt, a fost unul dintre cei mai remarcabili conducatori civili din perioada Melchisedek-Iisus (perioada care cuprinde incheierea vietii pamantene a lui Melchisedek si momentul in care se naste Iisus). Asoka a construit un mare imperiu in India prin propaganda misionarilor budisti. Timp de 25 de ani a initiat si a trimis in intreaga lume, in cele mai indepartate locuri, peste 17.000 de misionari. Intr-o singura generatie a facut din budism religia dominanta pentru jumatate din civilizatiile cunoscute. Foarte devreme budismul s-a impus in Tibet, Kashmir, Ceylon, Burma, Jawa, Siam, Coreea, China si Japonia. General vorbind, a fost o religie mult superioara tuturor religiilor existente sau celor pe care le-a inlocuit.
Raspandirea budismului din India, locul unde a aparut, in toata Asia este una dintre cele mai incitante povesti despre devotiunea spirituala si despre perseverenta sincera a misionarismului, care s-a facut vreodata de niste credinciosi. Invatatorii evangheliei lui Gautama n-au fost doar curajosi, facand fata pericolelor pe care le-au avut de intampinat in drumul lor, dar au traversat continentul asiatic, dincolo de Marea Chinei si au dus mesajul credintei lor tuturor oamenilor. Insa budismul nu a fost perceput prea mult timp ca o simpla doctrina, creata de Gautama, dimpotriva a fost privit ca o invatatura miraculoasa care in cele din urma a facut din el un zeu.
Mai tarziu, budismul a fost influentat de taoism in China, de shintoism in Japonia si de crestinism in Tibet. Treptat, budismul a decazut in India, iar dupa o mie de ani a disparut. A fost influentat iremediabil de brahmanism, iar mai tarziu a fost influentat de islamism, in timp ce, in cea mai mare parte a Orientului a degenerat intr-un ritual pe care Gautama Siddhartha niciodata nu l-ar fi recunoscut.
In sudul Asiei invataturile fundamentaliste ale lui Siddhartha au persistat in Ceylon, Burma si Indochina. Aceasta invatatura fundamentalista este diviziunea Hinayana a budismului, care se aliaza invataturii originale si care propavaduieste retragerea din lume.
Inainte de a esua budismul in India, discipolii chinezi si indienii din nord au inceput sa dezvolte invatatura Mahayana sau “Marea Cale” a salvarii, in contrast cu puritanii din sud care sustineau invatatura Hinayana sau “Calea Mica”. Invataturile mahayaniste au pierdut prin limitarile sociale ceea ce au castigat prin doctrina budista; de atunci aceasta diviziune nordica a continuat sa evolueze in China si Japonia.
Astazi budismul este o religie vie, in plina evolutie, deoarece are succes printre aderentii sai si in conservarea valorilor morale. Aceasta invatatura incurajeaza calmul si autocontrolul, pune la loc de frunte serenitatea si fericirea, lucreaza mult ca sa previna dezamagirea si regretul. Toti cei care cred in aceasta filozofie traiesc mult mai bine decat cei care nu cred in ea.
X. Religia in Tibet
Cea mai incitanta asociere a invataturilor lui Melchisedek combinata cu budismul, hinduismul, taoismul si crestinismul se gaseste in Tibet. Cand misionarii budisti au intrat in Tibet, ei au gasit aici un popor primitiv, foarte asemanator cu ceea ce au gasit primii misionari crestini printre triburile din nordul Europei.
Acesti tibetani simpli nu vor renunta niciodata la magia lor straveche si la amulete. Daca astazi, in Tibet, se urmaresc ceremonialele religioase, poate fi vazuta o fratie imensa de preoti cu capetele rase, care practica un ritual bine pus la punct compus din clopotei, incantatii, arome, procesiuni, rozarii, imagini, amulete, picturi, apa sfintita si vesminte frumoase. Au dogme rigide si un sistem religios foarte bine cristalizat, ritualuri mistice si posturi speciale. Ierarhia lor religioasa se compune din calugari, calugarite, stareti si Marele Lama. Se roaga la ingeri, sfinti, Mama cea Sfanta (Fecioara Maria), precum si la zei. Practica confesiunea si cred in purgatoriu. Manastirile lor sunt mari, iar catedralele sunt impunatoare. In timpul ritualului repeta la nesfarsit niste mantre sacre si cred ca aceste ceremoniale duc la salvarea fiintei. Rugaciunile sunt spuse in cerc, iar cand se intorc cu spatele cred ca cererile lor primesc raspuns. In nici o alta religie moderna nu se pot observa atatea influente de la alte religii.
Tibetanii au preluat cate ceva de la toate marile religii ale lumii, mai putin din invatatura simpla a lui Iisus: relatia personala a omului cu Dumnezeu, fratia dintre oameni si evolutia permanenta a fiintei umane in acest univers etern.
XI. Filozofia budista
Budismul a patruns in China in primul mileniu dupa Hristos si s-a impus foarte bine in obiceiurile rasei galbene. In practicile religioase stravechi ei trebuiau sa se roage foarte mult pentru cei morti; acum prin practicarea budismului se puteau ruga si pentru ei. In scurt timp budismul s-a amestecat cu ritualul pastrat din taoismul deteriorat. Aceasta noua sinteza religioasa, impreuna cu templele de venerare si cu ceremonialul religios pe care l-a fixat, a fost acceptata de populatia din China, Korea si Japonia.
Cu tot respectul de care se bucura aceasta religie, a fost o nesansa pentru toti, ca budismul s-a raspandit in lume dupa ce discipolii lui Gautama i-au pervertit invataturile si obiceiurile, transformandu-l in cele din urma intr-o fiinta divina. Mult mai tarziu, cativa dintre discipolii sai au sustinut ca spiritul lui Sakyamuni Buddha se va intoarce periodic pe pamant, si va trai ca un Buddha in viata. Astfel s-a deschis calea pentru perpetuarea unui Buddha nedefinit, prin temple, imagini, ritualuri si asa zisii Buddha vii.
Prin filozofia budista s-a facut un mare progres prin prezentarea si intelegerea adevarurilor relative. Budistii au reusit prin mecanismul acestei ipoteze sa reconcilize si sa stabileasca divergentele existente in propriile lor scripturi religioase, precum si in diferentele care exista intre scripturile lor si a celorlalte religii. Se proclama ideea ca micul adevar este pentru cei care au minti inguste, iar marele adevar este pentru cei care au minti deschise.
De asemenea, aceasta filozofie a imbratisat idea ca natura divina a lui Buddha se regaseste in fiecare om; prin efort personal acesta poate obtine iluminarea, manifestarea propriei divinitati. Aceasta invatatura este una dintre cele mai clare prezentari a adevarului care s-a facut vreodata pe Pamant.
Insa in invatatura originala a lui Siddhartha, realizarea completa a eliberarii fiintei umane de toate limitarile pe care le da o natura intrupata, a fost prezentata cu limite, iar acestea au fost interpretate la fel de catre urmasii sai. La nivel cosmic, rezultatele unei adevarate realizari de sine apar din identificarea realitatii cosmice in combinatie cu energia finita a cosmosului, cu mintea si spiritul limitate de spatiu si timp.
La nivel inalt, evolutia conceptului de Absolut a fost atinsa prin mai multe canale ale gandului si prin cai deviate de anumite motive. Forma superioara de ascensiune a acestei doctrine nu a fost precizata la fel de clar cum a fost prezentat conceptul evolutiei spre Dumnezeu in teologia ebraica. Oricum s-au deschis mai multe canale pentru mintile care atingeau starea de Buddha, care asteptau apoi, mergand fiecare pe drumul sau, sa intalneasca Sursa Suprema a tuturor universurilor:
Legenda lui Gautama. La baza budismului se afla realitatea istorica a vietii si invataturilor lui Siddhartha, printul profet din India. Aceasta legenda a crescut si s-a transformat intr-un mit, care a traversat secole si a trecut dincolo de granita continentului asiatic pana cand statutul ideii, ca Gautama a fost Cel Iluminat, s-a extins si a primit atributii suplimentare.
Mai multi Buddha. Aceasta are la baza ideea ca Gautama a venit pentru populatia din India si
de aceea, atat in trecut, cat si pe viitor, rasele umane vor fi binecuvantate, fara nici o indoiala,
cu alti invatatori care sa propavaduiasca adevarul. Aceasta idee a dezvoltat credinta ca au
existat mai multi Buddha.
Buddha cel Absolut. Cu timpul numarul acestor Buddha s-a apropiat de infinit, si a devenit
necesar pentru mintile acelor zile sa rectifice acest concept greoi. Astfel a inceput sa se propa-
vaduiasca ideea ca toti Buddha sunt o manifestare a unei fiinte superioare, Unul Etern, cu o
existenta nelimitata, Sursa Absoluta a tuturor realitatilor. Aici, conceptul budist al Divinitatii
Absolute, are forma cea mai inalta, a fost separat de persoana umana a lui Gautama
Siddhartha si rupt de limitarile antropomorfe ( credinta ca sufletul se poate incarna intr-un animal), care au fost mentinuta pentru a controla. Acest concept final, al lui Buddha cel Etern se poate identifica foarte bine cu Absolutul, iar uneori chiar cu infinitul Eu Sunt.
XII. Conceptul lui Dumnezeu in budism
Cosmologia budista are doua defecte mari: s-a contaminat cu multe superstitii din India si China si l-a zeificat pe Gautama Siddhartha, mai intai ca Cel Iluminat, apoi ca Buddha cel Etern. Ca si crestinismul a preluat multe erori cauzate de filozofia umana, asa ca si crestinismul este contaminat de defectul uman. Invataturile lui Gautama au continuat sa evolueze in aceste doua milenii. Conceptul despre Buddha, un budist iluminat, cum este prezentata personalitatea umana a lui Gautama, este la fel ca si conceptul despre Iehova la evrei sau cum este conceptul despre crestinul iluminat in crestinism.
Treptat, in budism a inceput sa apara conceptul despre Dumnezeu, in contrast cu Absolutul. Sursele acestui concept se regasesc in diferentele facute de credinciosii care urmau fie “Calea Ingusta”, fie “Marea Cale”. Acest concept a devenit, in cele din urma, credinta in Amida Buddha.
Invataturile lui Melchisedek in Levant
(zona estica a Marii Mediterane)
Asa cum in India au aparut cele mai multe dintre religiile si filozofiile care s-au impus in Asia de Est, Levantul este regiunea in care s-au nascut credintele lumii occidentale. Misionarii din Salem au raspandit invatatura lor peste tot in afara Asiei de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran si Arabia. In unele zone din aceasta regiune invataturile lor au prins roade; in alte locuri au cunoscut esecul. Uneori esecurile au avut de-a face cu lipsa de intelepciune, alteori cu situatii care le-au scapat de sub control.
I. Religia din Salem in Mesopotamia
Cu doua mii de ani inainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai isi pierdusera vechile invataturi ale setitilor si se aflau sub influenta puternica a unor credinte primitive, care erau sustinute de doua grupuri de invadatori: beduinii semiti care se asezasera in desertul din partea vestica si barbarii calareti care venisera dinspre nord.
Popoarele adamite si-au pastrat insa obiceiul de a onora prin odihna a saptea zi a saptamanii. In perioada lui Melchisedek aceasta zi era considerata ca o zi care aduce ghinion. Era privita ca ceva sacru si de aceea era interzis sa calatoresti, sa gatesti sau sa faci focul, era privita ca o zi a celui rau. Evreii au adus cu ei in Palestina multe din tabuurile pe care le-au gasit in Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat si restrictia babiloniana fata de a saptea zi, pe care ei au transformat-o in Sabat. Cu toate ca invatatorii din Salem au lucrat mult ca sa rafineze si sa exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes in a aduce printre oamenii din aceasta zona, care erau atat de diferiti, recunoasterea permanenta a unui singur Dumnezeu. Aceasta invatatura a avut o crestere ascendenta peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lasat loc vechilor credinte care aveau o multime de zei.
Invatatorii din Salem au redus mult din numarul zeilor care erau venerati in Mesopotamia, ramanand la un moment dat doar sapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk si Sin. Ca o inalta recunoastere a acestei invataturi noi au innobilat trei dintre acesti zei acordandu-le suprematia asupra celorlalti. Triada babiloniana era compusa din Baal, Ea si Anu, adica zeul pamantului, al marii si al cerului. Alte triade au aparut in localitati diferite, toate reminiscente ale invataturilor andite si sumeriene, iar ca insigna au adoptat-o pe cea a lui Melchisedek, trei cercuri concentrice.
Invatatorii din Salem niciodata n-au cautat sa umbreasca popularitatea lui Istar, mama zeilor si spiritul fertilitatii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeite, dar babilonienii si vecinii lor n-au renuntat niciodata complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practica universala, in toata Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel putin o data, la tinerete, sa se impreuneze cu strainii; iar aceasta era privita ca o devotiune ceruta de Istar. Credeau ca fertilitatea depindea in mare parte de acest sacrificiu sexual.
Progresul pe care l-a cunoscut la inceput invatatura lui Melchisedek a fost o mare recunoastere a lui Machiventa pana in timpul lui Nabodad, seful scolii din Kis, care s-a decis sa organizeze un atac impotriva practicilor dominante din templul prostitutiei (templul zeitei Istar), dar misionarii din Salem au esuat in efortul de a face aceasta reforma sociala, iar acest esec a stat la baza contestarii celor mai importante invataturi spirituale si filozofice.
Conrestarea invataturii din Salem a fost urmata de o mare propaganda care sustinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita si triburile din nord Astarte. Toate aveau legatura cu venerarea lui Istar, careia preotii babilonieni i-au dat o forma noua, cea de a urmari stelele. Experienta astrologica are radacini adanci in cunoasterea mesopotamiana, prezicerea viitorului devenise o moda, si secole la rand preotimea a facut orice ca sa o deterioreze.
Melchisedek si-a sfatuit ucenicii ca sa propavaduiasca despreun Dumnezeu unic, Tata si Creator a toate, si sa predice doar invatatura divina a credintei personale. Adesea, insa, invatatorii au cazut in eroare, cerand un efort prea mare din partea celorlati, un efort care excludea evolutia lenta, dupa puterile fiecaruia, dar care urmarea o evolutie brusca si facuta cu forta. Misionarii lui Melchisedek au creat in Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la acestia si de aceea intentia lor, care a fost nobila a esuat. Au predicat o doctrina pozitiva, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevarata a Tatalui Universal, dar au devenit confuzi in dorinta lor de a face reforma printre valorile lor morale si asfel marea lor misiune a fost in cea mai mare parte deturnata, pierzandu-se in frustrare si iritare.
Doar intr-o singura generatie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfintat, iar propaganda care s-a facut pentru a prezenta credinta intr-un singur Dumnezeu, in cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Insa au persistat mici scoli care predasera invataturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat sa creada intr-un singur Dumnezeu, si care au luptat impotriva preotilor mesopotamieni care practicau idolatria si imoralitatea.
A urmat o perioada in care, dupa ce le-a fost refuzata invatatura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum in Vechiul Testament. I-au scris pe piatra, care mai tarziu au fost descoperiti de preotii evrei in timpul captivitatii lor. Acestia au fost inclusi in colectia lor de imnuri fiind apoi atribuiti autorilor evrei. Acesti Psalmi frumosi, gasiti in Babilon nu au fost scrisi in templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendentilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinatiile magice folosite de preotii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte buna a invataturilor din Salem care s-au predat la scoala din Kis si in toata Mesopotamia.
O mare parte din cultura religioasa a Mesopotamiei si-a gasit loc in literatura si ritualul evreiesc si in munca faraonilor egipteni. Amenemope si Akenaton. Egiptenii au perpetuat intr-un mod admirabil invataturile datoriei sociale, care se regasesc initial la primii mesopotamieni antiti si care au fost pierdute aproape in totalitate de babilonienii de mai tarziu, care ocupasera valea Eufratului.
II. Perioada de inceput a religiei in Egipt
Invataturile originale ale lui Melchisedek s-au inradacinat puternic in Egipt de unde mai tarziu au fost transmise si in Europa. In valea Nilului religia s-a modificat periodic prin aparitia descendentilor raselor superioare ale noditilor, adamitilor si mai tarziu a anditilor din valea Eufratului. Din cand in cand, multi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Asa cum in India a existat cea mai complexa combinatie de rase din lume, in Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasa care a existat vreodata pe Pamant, si care din Valea Nilului s-a raspandit in multe parti ale lumii.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creatiei, dar conceptul de providenta divina l-au asimilat de la egipteni.
Tendintele de a accepta invatatura din Salem, care au fost mult mai puternice in Egipt decat in Mesopotamia, au avut motivatii mai mult politice si morale decat filozofice sau religioase. In Egipt, fiecare sef de trib, dupa ce isi castiga tronul prin lupta, a cautat sa perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial si creator al tuturor celorlati zei. In acest fel egiptenii au inceput sa foloseasca treptat ideea de zeu suprem, o faza avansata a doctrinei de mai tarziu, care vorbea de ideea unei divinitati universale. In Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Intotdeauna credinta intr-un singur Dumnezeu a castigat teren, dar niciodata nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemanator cu ceea ce se stie de la amerindienii de acum.
In timp, egiptenii au observat ca trupurile celor morti, care erau asezate in morminte aflate in apropierea unei ape sarate erau mai bine conservate –imbalsamate-prin actiunea sodei care se impregnase in pamant. Aceste observatii i-au condus spre acele experimente din care mai tarziu a rezultat practica imbalsamarii celor morti. Egiptenii credeau ca pastrarea trupului ajuta pe cel mort in drumul spre viata urmatoare.
Secole la rand egiptenii au crezut ca mormintele protejeaza trupul, care dupa moarte va supravietui intr-un mod placut. Preotii scriau pe placile mormintelor in care erau ingropati cei morti texte placute, crezand astfel ca mortii sunt protejati impotriva celor care incercau sa le ia inima pe lumea cealalta. S-a facut o clasificare a acestor texte magice care s-a pastrat in “Cartea egipteana a mortilor.”
Superstitiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinta generala a eficientei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Aceasta idee isi are originea in Egipt si apoi s-a raspandit in Arabia si Mesopotamia. In legendara batalie dintre Horus si Set, tanarul zeu si-a pierdut un ochi, dar dupa ce a fost infrant Set, ochiul sau a fost asezat la loc de inteleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia si s-a vindecat.
Mult timp, egiptenii au crezut ca stelele care stralucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasa; alti supravietuitori credeau ca sunt absorbiti de soare. A fost o perioada certa, in care venerarea soarelui a devenit o preocupare majora printre egipteni. Pasajul prin care se intra in Marea Piramida are o directie inclinata, indreptata direct spre Steaua Polara, astfel incat sufletul faraonului poate sa mearga direct spre constelatia stabilita, unde se presupune ca ar fi resedinta regilor, atunci cand iese din mormant.
Cand s-a intrupat Melchisedek, egiptenii aveau o religie mult avansata fata de vecinii lor. Ei credeau ca un suflet atunci cand este luat, daca este insotit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita interventia spiritelor rele si poate ajunge cu bine in sala de judecata a lui Osiris. Aici daca se constata ca nu este vinovat de “crima, jaf, minciuna, adulter, furt si egoism” va fi admis in zona fericirii supreme. Daca greutate sufletului incepe sa se balanseze si daca este gasit vinovat va fi trimis in iad, la Devoratori. Intr-un fel, acesta a fost un concept avansat al vietii de apoi, comparativ cu credintele oamenilor care-i inconjurau pe egipteni.
In teologia evreilor, conceptul judecarii pacatelor dupa moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvantul “judecata” apare doar o singura data in toata cartea Psalmilor si acest psalm special a fost scris de un egiptean.
III. Evolutia conceptelor morale
Chiar daca o mare parte din cultura si religia Egiptului a fost preluata de la anditii din Mesopotamia si apoi a fost transmisa, treptat, celorlalte civilizatii printre care evreilor si grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic si social al egiptenilor a aparut in Valea Nilului, ca o evolutie completa a oamenilor.
Evolutia morala nu depinde in intregime de revelatie. Cele mai inalte concepte morale se pot ivi din experienta proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale si poate avea chiar trairi interioare din propria sa experinta deoarece in el exista un spirit divin. Consecintele unor astfel de evolutii naturale precum si ale caracterului uman au fost deasemenea extinse de aparitia periodica a unor invatatori spirituali care propavaduiau adevarul, cum au fost cei din vechime, periada celui de-al doilea Eden, iar mai tarziu Melchisedek cu resedinta sa din Salem.
Cu mii de ani inainte ca invatatura din Salem sa patrunda in Egipt, intelptii lor au vorbit despre dreptate, moderatie si evitarea avaritiei. Cu trei mii de ani inaite de aparitia scrierilor evreiesti, motoul egiptenilor era: “Stabilitatea apartine omului care are drept standard moralitatea; care traieste urmand aceasta cale.” Ei au invatat amabilitatea, moderatia si discretia. Mesajul unuia dintre cei mai mari invatatori ai acestei perioade a fost: “Fa bine si lucreaza corect cu toti cei pe care ii intalnesti.” Triada egiptenilor in aceasta perioada a fost Adevarul-Dreptatea-Moralitatea.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine si rau au gasit repede raspuns in inimile oamenilor care credeau ca “Viata este data pentru liniste, iar moartea pentru greseala.” Linistea este pentru cel care iubeste; greseala este pentru cel care uraste si destesta. Secole la rand locuitorii din Valea Nilului au trait cu aceste standarde morale, care au intrat in viata lor cu mult inainte de aparitia conceptelor de corect/gresit; bine/rau.
Egiptul a fost intelectual si moral, dar nu a fost spiritual. Timp de sase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeti. O anumita perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorat pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurta durata; pe Moise l-au refuzat. Circumstantele au fost mai mult politice decat religioase atunci cand i-au usurat drumul lui Avraam, iar mai tarziu si pe a lui Iosif, in propovaduirea invataturii din Salem.
Cand misionarii din Salem au intrat pentru prima data in Egipt au intalnit aceasta inalta cultura morala amestecata cu standardele morale modificate ale imigrantilor mesopotamieni. Acesti profeti din Valea Nilului au fost cei dintai, care au afirmat constient ca au facut cunostinta cu vocea divinitatii.
IV. Invataturile lui Amenemope
Foarte devreme, in Egipt a trait un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar altii i-au spus Amenemope. Acesta a vazut, avand o constiinta elevata, punctul culminant al arbitrajului dintre bine si rau, a renuntat la pedeapsa pentru pacat si a anuntat salvarea prin asa numita divinitate solara.
Amenemope i-a invatat pe egipteni ca bogatiile si averea sunt un dar de la Dumnezeu, si acest concept a influentat mai tarziu complet filozofia evreilor. Acest invatator nobil credea ca constiinta divina era factorul determinanat in toate directiile; astfel fiecare moment ar trebui sa fie trait in prezent si cu responsabilitate fata de Dumnezeu. Invataturile acestui intelept au fost traduse treptat in ebraica si au devenit o carte sacra pentru ei cu mult inainte ca Vechiul Testament sa fie limitat prin scris. Verticalitatea si onestitatea stateau la baza increderii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui sa onoreze pe fiecare om de stat de azi.
Acest barbat intelept de pe Nil spunea ca: “Bogatiile au aripi si zboara cat ai clipi-astfel ca lucrurile pamantesti sunt desertaciune.” Marea lui rugaminte era: “Salvati-va de frica!” I-a sfatuit pe toti sa renunte la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. In esenta el invata pe altii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”. Invataturile lui, traduse in ebraica, au dat in Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse in greaca, ele au influentat treptat filozofia religiei eleniste. Mai tarziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Intelepciunii, care avea la baza invataturile lui Amenemope.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre invatatorii religiosi ai timpului sau, dar a fost cel mai influent, deoarece a influentat treptat doua verigi de baza, care au dat nastere civilizatiei occidentale-evreii, in mijlocul carora credinta religioasa a Occidentului a evoluat in cel mai inalt grad, si grecii care au dezvoltat gandirea filozofica pura, summumul fiind nivelul european.
In Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 si 22 versetul 17, precum si capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleasi cuvinte din Cartea Intelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colectia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope si este esenta invataturii lui Akenaton.
V. Remarcabilul Akenaton
Incetul cu incetul invataturile lui Amenemope au inceput sa dispara din mintile egiptenilor, pana cand prin influenta unui medic salamit, o femeie din familia regala a imbratisat invataturile lui Melchisedek. Aceasta femeie a avut o mare influenta asupra fiului sau Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat aceasta doctrina despre un singur Dumnezeu.
De la disparitia fizica a lui Melchisedek, nici o fiinta umana, din acele vremuri nu a avut un concept atat de clar al religiei din Salem, asa cum l-a avut Akenaton. Fara nici o indoiala acest tanar faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanitatii. In timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a mentinut vie in Egipt invatatura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuand astfel linia filozofica monoteista, care era esentiala pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explica, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus in Egipt, unde cativa dintre urmasii spirituali a lui Akenaton l-au vazut si si-au extins intelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pamant.
Moise, marele personaj, care a trait in perioada dintre Melchisedek si Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiasca si familia regala egipteana; Akenaton avea adaptabilitatea si competenta naturala a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca sa pregateasca surprinzatoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul in cea mai mare natiune monoteista din acea epoca. Daca acest lucru a fost asa, fara nici o indoiala, Iisus a trait cea mai mare parte a vietii sale pe pamant in Egipt.
Niciodata, in toata istoria umanitatii, un rege nu a actionat atat de metodic, pentru a influenta o intreaga natiune, ca sa treaca de la politeism la monoteism asa cum a facut acest extraordinar Akenaton. Luand o decizie surprinzatoare acest tanar conducator s-a rupt de trecut, si-a schimbat numele, si-a abandonat capitala, a construit un intreg oras nou, a creat o arta si literatura noua pentru un intreg popor. Dar, s-a miscat prea repede; a construit prea mult, mai mult decat ar fi facut daca ar fi luat-o mai incet. A esuat, din nou, in intentia de a crea stabilitate si prosperitate materiala pentru poporul sau. Toate reactiile impotriva invataturii sale religioase au fost nefavorabile cand au aparut, treptat, calamitati produse de inundatii si opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.
Acest om cu o viziune uluitor de clara si cu o capacitate extraordinara de a actiona singur a avut discernamantul politic al lui Moise. Ar fi schimbat intreaga istorie a evolutiei religioase si revelarea adevarului in lumea occidentala. In timpul vietii a fost capabil sa contracareze activitatile preotilor, pe care i-a discreditat in general, dar ei si-au pastrat credintele lor in secret si au trecut imediat la actiune atunci cand tanarul faraon si-a pierdut puterea si nu le-a fost greu sa lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat in timpul domniei.
Foarte intelept, Akenaton, a cautat sa instaureze monoteismul sub aparenta unui zeu-soare. Aceasta decizie l-a apropiat de venerarea Tatalui Universal; includerea tuturor zeilor in venerarea soarelui a fost facuta la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credintei in Aton respecand in acelasi timp o relatie familiara cu divinitatea. A creat o religie, care recunostea relatia si venerarea dintre om si Dumnezeu.
Akenaton a fost destul de intelept ca sa mentina in aparenta venerarea lui Aton, zeul-soare, in timp ce si-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton si Tatal Suprem al tuturor. Acest tanar faraon-invatator a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preotii, atunci cand si-au recapatat puterea, au distru-o in mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, considerati oficial scrieri ale evreilor.
In viata de zi cu zi, cuvantul de baza al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a raspandit foarte repede fiind acceptat pe plan international, precum si valorile etice ale acestei natiuni. Aceasta a fost o generatie, care a practicat, intr-o forma uimitoare, pietatea personala. S-a caracterizat printr-o aspiratie autentica in dorinta de a-l gasi pe Dumnezeu si totodata de a-l cunoaste. Majoritatea egiptenilor din aceasta generatie, atat barbati cat si femei, au fost persoane inteligente.
In zilele acelea, pozitia sociala sau bogatia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj in fata legii. Viata familiara in Egipt a facut mult ca sa mentina si sa extinda cultura morala. Mai tarziu, a fost o sursa de inspiratie pentru superba familie evreiasca din Palestina.
Principala slabiciune a invataturii lui Akenaton a fost chiar marele adevar, invatatura care sustinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era deasemenea creatorul “intregii lumi, oameni si animale, precum si a tuturor pamanturilor straine. El se afla in toate aceste locuri care sunt ale lui si are grija de toti si de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile si inalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase si internationaliste au esuat in incercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe campul de batalie. Din aceste motiv armata a permis preotilor sa-si foloseasca armele impotriva tanarului rege si a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune inaintata despre divinitate, asa cum au avut mai tarziu evreii, dar a fost prea avansata ca sa serveasca aspiratiilor unei natiuni constructive.
Chiar daca idealul monoteist a suferit dupa moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a mentinut in mintile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preotilor, s-a intors la venerarea fostilor zei, schimbandu-si numele in Tutankamon.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preotii au ars pamantul si in final au obtinut a saptea parte din Egipt. Preotii n-au putut nimici pe de-antregul tendinta monoteista. Pentru a se extinde ei au cautat sa combine si sa-si reduca proprii zei; familia de zei s-a micsorat din ce in ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul si cu Dumnezeu Creatorul, iar aceasta idee a continuat sa lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din intreaga lume.
Doctrina lui Akenaton a esuat pentru ca el a oferit o religie atat de avansata pentru egiptenii acelor vremuri, incat doar egiptenii educati au putut sa inteleaga pe deplin invatarurile sale. Clasa agricultorilor n-a inteles niciodata cu adevarat invatatura sa si de aceea, erau pregatiti sa revina alaturi de preotii vechilor credinte, care venerau pe Isis si Osiris, sotul sau, care se presupune ca a inviat intru-un mod miraculos dupa ce a fost omorat intr-o maniera cruda de catre Set, zeul raului si al intunericului.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansata pentru egipteni. In conceptia lor doar regii si cei bogati aveau dreptul la inviere; de aceea au imbalsamat si au asezat cu atata grija trupurile faraonilor in morminte, pentru ziua in care vor fi judecati. Cu toate acestea, democratia salvarii si invierea, pe care le propavaduise Akenaton in general s-a mentinut, chiar daca mai tarziu s-a extins printre egipteni credinta supravietuirii in animale lipsite de inteligenta.
Pe de alta parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului sau venerarea unui singur Dumnezeu a esuat doar in aparenta, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a mentinut secole la rand atat in Palestina cat si in Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil si a religiei nascute prin revelatie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat in Occident.
VI. Principiile invataturii din Salem in Iran
O parte din misionarii lui Melchisedek au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani invatatorii din Salem au avut progrese in Iran. Intreaga natiune fusese influentata de religia lui Melchisedek pana in momentul in care regulile s-au schimbat precipitand putin persecutia care, practic a dus la sfarsitul invataturilor monoteiste ale culturii din Salem.
In secolul sase inainte de Hristos, cand a aparut Zoroastru ca sa reaprinda flacara invataturii din Salem, doctrina intelegerii lui Avraam cu Melchisedek a fost aproape in intregime uitata.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tanar viguros si curajos, care, in primul sau pelerinaj la Ur , in Mesopotamia, a invatat despre traditiile lui Caligastia si despre rebeliunea lui Lucifer-in paralel cu multe alte traditii-care, toate i-au stimulat puternic dorinta de a cunoaste natura religiei sale. In timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis si-a organizat un program, pe care l-a folosit dupa ce s-a intors acasa. Dorea sa restructureze religia poporului sau. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clara in mintea sa, declarnandu-i pe ceilalti zei ca fiind spirite ale raului, considerandu-i ca facand parte din clasa demonilor de care auzise in Mesopotamia. A invatat povestea celor Sapte Spirite Maestre, care aveau o traditie vie in Ur, creeand in acest sens un sistem de sapte zei supremi, in frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonati acestuia i-a asociat cu: Legea Dreapta, Gandul Bun, Guvernarea Nobila, Caracterul Sacru, Sanatatea si Nemurirea.
Aceasta noua religie a fost actiunea unei munci si nu rezultatul rugaciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinta a intelepciunii supreme, precum si patronul civilizatiei. A fost o filozofie religioasa militanta, care a avut curajul sa lupte cu raul, pasivitatea si cu intoarcerea la trecut.
Zoroastru nu a propovaduit venerarea focului, dar a cautat sa foloseasca flacara acestuia ca simbol al puritatii si al spiritului intelept, ca stapanire universala si suprema. (Totul a fost adevarat, insa mai tarziu discipolii sai l-au venerat si s-au inchinat focului.) In final, aceasta religie s-a raspandit cu sabia, dupa o conversatie avuta cu un print iranian. Zoroastru a cazut eroic la datorie, intr-o lupta dusa pentru credinta sa, care a fost: “Adevarul Domnului Luminii.”
Zoroastrianismul este singura credinta care perpetueaza invataturile din Dalamatia (perioada in care omenirea a atins pentru prima data un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia si a celor o suta de asociati, inainte de rebeliunea lui Lucifer), si din Eden, despre cele Sapte Spirite Maestre. Aceasta invatatura creiona raul ca o perioada la fel de importanta ca si binele, iar vestea cea buna era ca, la un moment dat, acest rau va fi incorporat pentru totdeauna in realitatea ultima, care este cea a binelui. Mai tarziu, aceasta credinta s-a transformat in ideea ca binel si raul se afla in perioade egale de lupta.
Traditiile evreiesti ale raiului si iadului, precum si conceptul despre diavoli sunt adunate in scrierile evreiesti, in timp ce pastrarea legendelor despre Lucifer si Caligastia au fost preluate in principal de la zoroastrianism in peroada in care evreii s-au aflat sub dominatia politica si culturala a persilor. Zoroastru, ca si egiptenii, a vorbit despre “ziua judecatii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfarsitul lumii.
Religia care a succedat zoroastrianismului in Persia a fost influentata profund de acesta. Cand preotii iranieni au cautat sa inlature invataturile lui Zoroastru, au reinviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a raspandit in zonele din Levant si Marea Mediterana, fiind o vreme contemporan cu iudaismul si crestinismul. Invataturile lui Zoroastru au influentat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, crestinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trait in sec. VI inainte de Hristos, a facut parte din acel grup unic care a incercat sa mentina vie flacara invataturii din Salem.
VII. Invataturile din Salem in Arabia
Invataturile lui Melchisedek despre un Dumnezeu Unic au aparut in desertul arabic destul de recent. Ca si in Grecia, in Arabia misionarii din Salem au esuat. Asta s-a intamplat deoarece instructiunile lasate de Melchisedek au fost intelese gresit si s-a rasfrant si asupra calatoriei lor.
Nici chiar in China sau la Roma invataturile lui Melchisedek n-au cunoscut un esec total asa cum s-a intamplat in aceasta regiune arida, care totusi se afla atat de aproape de Salem. Mult timp dupa ce majoritatea populatiilor din Orient si Occident au devenit budisti sau crestini, desertul Arabiei a ramas la fel cum fusese mii de ani inainte. Fiecare trib isi venera vechile fetisuri si multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o batalie intre zeita babiloniana Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura si Tatal crestin al Domnului Iisus Hristos. Niciodata vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin in detrimentul celorlalte.
In fiecare parte din Arabia erau familii si clanuri care imbratisasera vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au pastrat traditiile lui Melchisedek, Avraam, Moise si Zoroastru. Au existat numeroase centre care au raspuns invataturii lui Iisus, dar misionarii crestini din aceste zone de desert era un grup auster si lipsit de importanta, in contrast cu supraveghetorii si inovatorii care au lucrat ca misionari in tarile mediteraniene.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat in serios cerinta lui: “mergeti in toata lumea si propavaduiti evanghelia”, in Arabia acestia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinte, decat nevoilor urgente create de cerintele sociale. Cu toate acestea invataturile lui Iisus au fost primite cu placere in Arabia.
Un singur element de natura tribala, rasiala sau nationala a pus piedica acestora: respectul neobisnuit si ciudat pe care aproape toate triburile arabe au cautat sa-l arate unei pietre negre, folosita ca fetis intr-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere si venerare a dus la aparitia religiei islamice. Daca Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiti, piatra Kaaba a devenit verisoara lui araba.
Islamul a facut o buna prezentare si descriere a lui Alah ca fiind prima si singura Divinitate. Punctul slab: asocierea fortei militare cu invatatura sa, impreuna cu degradarea femeii. Insa islamul a imbratisat ferm ideea Tatalui Universal, “care stie vizibilul si invizibilul. El este mila si compasiune.”
“Adevaratul Dumnezeu este nemasurat in bunatatea sa fata de toti oamenii. Cand sunt bolnav el este cel care ma vindeca.” “Oriunde trei oameni se intalnesc impreuna, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu exista primul si ultimul; vazutul si nevazutul.’
Invataturile lui Melchisedek in Occident
Invataturile lui Melchisedek au intrat in Europa pe mai multe cai, dar esentialul a venit din Egipt. Aceste invataturi au fost integrate in filozofia occidentala dupa ce mai intai au fost incorporate in elenism si apoi in crestinism. Idealurile civilizatiei vestice au avut la baza o natura socratica, iar mai tarziu filozofia religioasa a devenit ceea ce se modificase din invataturile lui Iisus si un compromis pe care aceasta filozofie l-a facut la un moment dat cu invatatura si filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansata pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii crestine.
Mult timp, in Europa, misionarii din Salem si-au practicat propriile lor activitati, treptat fiind atrasi in multe din grupurile care practicau diferite ritualuri si credinte. Acesti propavaduitori ai credintei din Salem au continuat sa existe si in primul secol dupa Hristos, in Europa Imperiului Otoman. In cea mai mare parte doctrina invataturii din Salem a fost raspandita in Euroapa prin intermediul soldatilor mercenari evrei, care au luptat in multe batalii din Occident. In antichitate evreii erau la fel de faimosi pentru valoarea lor militara cum erau si pentru calitatile lor religioase.
Doctrinele de baza ale filozofiei grecesti, ale teologiei evreiesti, precum si ale eticii crestine aveau la baza invatatura fundamentala a lui Melchisedek.
I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu continea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o conditie impusa de Machiventa, care a interzis organizarea de congregatii exclusive pentru venerare si care a cerut, in mod special, fiecarui invatator sa promita ca nu va accepta niciodata sa fie platit pentru serviciile sale religioase si ca va accepta doar hrana, haine si adapost. Cand invatatorii lui Melchisedek au intrat in Grecia pre-elenica au gasit o populatie care practica traditiile vechilor inaintasi (urmasii directi ai lui Adam si Eva), dar aceste invataturi au fost pervertite de ideile si credintele marilor grupuri de sclavi adusi in Grecia. Aceasta pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sangeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri cand erau executati criminalii achitati.
Influenta invataturilor din Salem a fost distrusa aproape in intregime de asa zisa influenta ariana care venise din sudul Europei precum si din est. Acesti invadatori elenisti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemanator cu cel al fratilor lor arieni care s-au indreptat spre India. Acest import a inaugurat in Grecia evolutia viitorului panteon de zei si zeite, cunoscuti din mitologia greaca. In mare parte, aceasta religie noua avea la baza sistemul religioas al barbarilor eleni, dar si miturile vechilor locuitori ai Greciei.
In zona mediteraniana, elenistii greci au gasit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populatii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care in scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiti, adica zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinta a acestor factori, in evolutia religioasa s-a dezvoltat credinta populara in niste zei fericiti si norocosi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligeniti din Grecia nu i-au luat niciodata prea in serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea inspaimantati de ei deoarece acestia erau propria lor creatie. Fata de Zeus si familia sa au avut un sentiment patriotic si nationalist pentru ca erau jumatate oameni, jumatate zei, dar nu i-au venerat si nici nu li s-au inchinat cu tarie.
Elenistii au fost profund patrunsi de conceptele antipreotesti ale invatatorilor din Salem, astfel incat preotimea n-a avut niciodata importanta in Grecia. Chiar si redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult in arta decat in actul de venerare.
Zeii de pe Olimp ilustreaza foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii insusiri si sentimente omenesti). Mitologia greaca a fost mai mult estetica decat etica. Religia greaca a fost ajutata de reprezentarea unui grup de divinitati, dar morala, comportamentul si filozofia grecilor foarte curand a luat un avans fata de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru intre intelect si spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi si in India.
II Gandirea filozofica in Grecia
O religie care are un aspect frivol si superficial nu poate avea continuitate, mai ales cand nu exista preoti care sa-i pastoreasca caracteristicile si sa o aduca in inimile credinciosilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea si nici nu satisfacea setea spirituala a credinciosilor; de aceea destinul sau a fost de scurta durata. Dupa un mileniu de la aparitia sa aproape disparuse, iar grecii erau fara o religie nationala, zeii de pe Olimp nu au putut tine in frau mintile mai luminate.
Asa stateau lucrurile in secolul sase inainte de Hristos, cand Orientul si Levantul au experimentat o revenire a constiintei si o noua traire spirituala prin recunoasterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a impartasit aceasta forma noua de manifestare. Europa si nordul Africii nu participasera la extinderea acestei renasteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat intr-o evolutie intelectuala extraordinara. Au inceput sa controleze frica si nu dupa mult timp au privit religia ca un antidot impotriva acesteia, dar n-au inteles ca religia adevarata este un remediu pentru un suflet infometat, pentru nesiguranta spirituala si pentru lipsa de moralitate. Ei au cautat consolarea sufletului in gandirea profunda – in filozofie si metafizica. Ei s-au intors de la contemplarea propriei salvari la realizarea si la intelegerea de sine.
Printr-o gandire riguroasa grecii au facut efortul de a obtine o securitate a constiintei, care servea ca substitut pentru credinta in supravietuire, dar expunandu-l au esuat. Doar elenii cei mai inteligenti, din clasele sociale avansate au putut intelege aceasta noua invatatura. Generatiile urmatoare, care se trageau din familii de soldati si sclavi n-aveau capacitatea de a receptiona acest substitut religios nou.
Poetii greci din secolele cinci si sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au facut un efort pentru reformarea religiei grecesti. Ei si-au elevat ideile, dar au fost mai mult artisti decat religiosi. Au esuat in incercarea de a promova o tehnica care sa dezvolte si sa salveze valorile supreme.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar aceasta conceptie promovata de el a fost prea panteistica (conceptie filozofica care identifica divinitatea cu intreaga natura) ca sa poata promova un Tata personal pentru un muritor de rand. Socrate si urmasii sai, Platon si Aristotel, au spus ca virtutea este cunoastere, bunatate si sanatate pentru suflet; el credea ca este mai bine sa ai parte de nedreptate decat sa fi vinovat de practicarea ei; este gresit sa intorci raul cu rau si de aceea zeii sunt intelepti si buni. Principalele virtuti prezentate de ei erau: intelepciunea, curajul, chibzuinta si dreptatea.
Evolutia filozofiei religioase printre greci si evrei permite o ilustrare contradictorie a functiei pe care o poate avea biserica ca institutie si ca factor de progres cultural. In Palestina, gandirea umana a fost controlata de preot, iar scriptura a ghidat din umbra intreaga filozofie si estetica religioasa, precum si conceptiile morale. In Grecia, absenta aproape in totalitate a preotilor si a “sripturilor sacre” a permis mintii omenesti sa fie libera si lipsita de constrangeri, rezultand astfel o dezvoltare surprinzatoare a profunzimii gandului. Dar religia, ca experienta personala a esuat in incercarea de a mentine o relatie echilibrata cu cercetarile intelectuale in ceea ce priveste natura si realitatea cosmosului.
In Grecia, credinta s-a supus gandirii; in Palestina, gandirea a fost incatusata de credinta. O mare parte din puterea crestinismului vine din imprumutul pe care acesta l-a facut din moralitatea evreiasca, iar apoi din reflectia contemplativa a grecilor.
In Palestina, dogma religioasa a fost atat de bine definita incat nu se supunea pe viitor nici unui risc; in Grecia, gandirea umana a devenit atat de abstracta incat insusi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat in ceva vag, supus speculatiei panteiste.
Oamenii obisnuiti din acele vremuri n-au putut intelege sau n-au fost prea interesati de filozofia greaca a realizarii de sine si despre o divinitate abstracta, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotriva, ei aveau nevoie de promisiunile salvarii, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea sa le auda rugaciunile. I-au exilat pe filozofi si au persecutat ramasitele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult si se aflau pe punctul de a cadea in niste misterii absurde si teribile, care s-au raspandit pe pamanturile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune greceasca de venerare a fertilitatii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale carui discursuri morale si promisiuni de salvare au facut multi adepti printre oamenii de rand.
Toti grecii s-au implicat in aceste metode noi de obtinere a salvarii, practicand niste ceremonii emotionanate si senzationale. Nici o natiune, pana la greci, n-a ajuns la o filozofie artistica atat de inalta intr-un timp asa de scurt. Pana la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atat de avansat, practicat fara implicarea divinitatii si fara a promite salvarea omului. Nici o natiune n-a cazut vreodata atat de repede, atat de adanc si atat de violent in stagnare intelectuala, depravare morala si saracie spirituala. Toate acestea s-au intamplat pentru ca grecii au intrat brusc in vartejul irational al misteriilor.
Religiile au continuat sa existe mult timp fara suport filozofic, dar cateva filozofii, printre care si cea a grecilor, au functionat mult timp fara nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie asa cum conceptul este actiune. Conditia umana ideala este aceea in care filozofia, religia si stiinta sunt aduse intr-o armonie completa, combinate apoi cu practica intelepciunii, a credintei si-a experientei.
III. Invataturile lui Melchisedek la Roma
Crescand de la inceput in afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerandu-l doar pe Marte, zeul razboiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai tarziu sa fie doar o perceptie politica fata de sistemele intelectuale ale grecilor si brahmanilor sau fata de religiile altor popoare.
In perioada marii renasteri a invataturii monoteiste a lui Melchisedek din secolul VI inainte de Hristos cativa dintre misionarii Salem-ului au patruns si in Italia. Toti cei care nu s-au lasat influentati de raspandirea rapida a preotimii etrusce, cu noile sale temple si cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Aceasta religie a triburilor latine n-a fost atat de insignifianta si coruptibila ca cea a grecilor; n-a fost nici atat de austera si tiranica ca cea a evreilor; in cea mai mare parte a fost formata din practicarea unor forme artificiale, promisiuni si tabuuri.
Religia romana a fost puternic influentata de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferati si inclusi in panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeita romana a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus si asa mai departe.
Initierea religioasa a tinerilor romani era ocazia lor solemna de-a intra in serviciul statului. In realitate, juramintele si recunoasterile ca cetateni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare si cavouri, iar in situatii de criza consultau oracole. Oasele eroilor erau pastrate asa cum mai tarziu crestinii le vor pastra pe cele ale sfintilor.
Acest patriotism pseudoreligios si lipsit de emotie a fost destinat prabusirii, chiar daca venerarea artistica si nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm si la o venerare profunda a misteriilor.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-si avea templul de baza pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii si despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei si Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat sa infloreasca in statul roman pana in perioada lui Augustus, care doar din motive politice si civice a facut un efort eroic, incheiat intr-un fel cu succes, ca sa distruga aceste sisteme religioase si sa readuca in prim plan vechea politica religioasa.
Unii dintre preotii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre incercarile timpurii ale invatatorilor din Salem, care au cautat sa raspandeasca invatatura unui singur Dumnezeu, o divinitate suprema, care se afla deasupra tuturor. Aceasta idee l-a influentat pe imparat cu atata fermitate incat a construit multe temple, le-a impodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preotimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toti ceilalti si n-a ezitat ca imparat sa se autoproclame zeu suprem.
Aceasta noua religie de venerare a lui Augustus a inflorit si s-a mentinut tot timpul vietii, in tot imperiul, exceptie facand Palestina, casa evreilor.
IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane si-a pierdut familia primitiva si religiile de stat nefiind in stare sa opuna rezistenta la lipsa de intelegere fata de filozofia greaca. Ei si-au indreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt si Levant, care erau spectaculoase si emotionante. Oamenii de rand aveau nevoie de promisiuni care sa le ofere salvarea – o consolare religioasa in ziua de azi si garantarea sperantei de nemurire dupa moarte.
Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeitei frigiene Cybela si a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris si a sa sotie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator si rascumparator al lumii pacatoase.
Misterul egiptean si frigian propavaduia ideea fiuluisotului divin (Attis si Osiris), care dupa ce trecea prin experienta mortii si apoi reinvia se intorcea cu puteri divine. Astfel, toti cei care aveau o initiere corecta in aceste misterii si celebrau cu un respect profund aniversarea mortii si a invierii zeului puteau deveni o parte din natura divina a zeului respectiv.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar in acelasi timp degradante. Acestea erau niste festivaluri sangeroase, care aratau cat de primitive devenisera aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfanta era Vinerea Neagra, “ziua sangelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.
Ritualurile de venerare ale lui Isis si Osiris erau mult mai rafinate si mai impresionanate decat erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit in jurul unei legende despre un zeu batran al Nilului, un zeu care-a murit si apoi a inviat, concept care s-a regasit in urmarirea anuala a vegetatiei. Plantele cresteau, apoi mureau, iar primavara renasteau. Practicarea intr-un mod entuziast a acestor misterii, precum si exagerarile care se faceau in timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltatoare.
V. Cultul lui Mithras
Inainte de aparitia misteriilor si-a crestinismului, religia personala, ca institutie independenta, s-a dezvoltat greoi in zonele civilizate din nordul Africii, precum si in Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oras-stat, politica sau imperiala. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodata un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preotime si nici o “carte sfanta”. In cea mai mare parte, la romani institutiile religioase duceau o puternica lipsa de organizare in apararea celor mai inalte valori morale si spirituale.
Cultul lui Mithras s-a raspandit in Imperiul Roman prin propaganda facuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la moda aceasta religie. Aceasta credinta au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decat cultul frigian si egiptean.
Cultul lui Mithras a aparut in Iran si s-a mentinut mult timp doar in aceasta zona, cu toate neintelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Intre timp, mithraismul a ajuns si la Roma unde a cunoscut o mare imbunatatire prin preluarea multor invataturi de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esentiala pentru cultul mithraic deoarece, mai tarziu, a influentat profund crestinismul.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-si are originea intr-o piatra mare, din care a facut sa curga apa doar tragand cu arcul. Apa a inundat tot, scapand doar un singur om intr-o barca construita special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cina pe care a luat-o inainte de a se urca la ceruri a fost inchinata zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea suprema din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravietuit in lupta cu zeul intunericului. Drept recunostinta pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.
Aderentii acestui cult tineau ceremoniile in pesteri si alte locuri sacre, cantand imnuri, rostind incantatii, mancand carnea animalelor sacrificate si bandu-le sangele. Ei faceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau saptamanal ceremonii speciale, iar cea mai elaborata ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toti credeau ca participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinta lor era ca imediat dupa moarte sufletul pleaca in sanul lui Mithras, unde sta intr-o fericire deplina pana la ziua judecatii. Conform acestor traditii, in ziua judecatii cheile mithraice ale raiului vor deschide portile paradisului pentru a primii credinciosii; toti cei care nu au primit botezul vietii si al mortii vor fi anihilati dupa ce Mithras va reveni pe pamant. Se credea ca atunci cand un om moare acesta va merge in fata lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci cand va veni sfarsitul lumii Mithras va chema toti mortii din morminte pentru judecata finala. Raul va fi distrus prin foc, iar dreptii vor trai cu Mithras pe vecie.
La inceput a fost o religie doar pentru barbati; existau sapte ordine diferite in care credinciosii puteau fi initiati, treptat. Mai tarziu, sotiile si fiicele credinciosilor au fost acceptate in templele Marii Mame. Acestea aveau legatura cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec intre ritualul mithraic si ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.
VI. Cultul lul Mithras si crestinismul
Desi este adevarat ca institutionalizarea unei religii reduce calitatea spirituala a acesteia, este tot la fel de adevarat ca nici o religie nu va avea succes pe termen lung fara sprijinul oferit de o organizare bazata pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident si-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum si-a stoicilor. Toate acestea au durat pana in perioada marii confruntari: cea dintre mithraism si noua religie a lui Pavel, crestinismul.
In sec. III, dupa Hristos, bisericile mithraice si cele crestine erau foarte asemanatoare in manifestare si in ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pamant si amandoua aveau altare care reprezentau diferite suferinte ale mantuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele pacatului.
La cultul mithraic, intotdeauna cand se intra in templu, se introduceau degetele in apa sfintita. Astfel in unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus in majoritatea bisericilor crestine din vecinatatea Romei. Ambele religii au folosit botezul si participarea la sacramentul painii si a vinului. Marea diferenta dintre mithraism si crestinism rezulta din caracterele lui Mithras si Iisus, primul a incurajat principiile mithraismului, in timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranta cultului mithraic fata de alte religii (exceptie facand mai tarziu crestinismul) a condus in final la anihilarea lui, dar factorul determinant in lupta dintre cele doua religii (mithraismul si crestinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline in comunitatea crestina.
In final, crestinismul a devenit religia predominanata in Occident. Filozofia greaca a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar crestinismul tehnica de conservare a valorilor morale si sociale.
VII. Religia crestina
Fiul Creatorului nu s-a nascut in trup si nu s-a oferit umanitatii ca sa refaca relatia cu un Dumnezeu suparat, ci ca toata omenirea sa invete sa castige recunoasterea iubirii Tatalui si sa-si realizeze relatia cu Dumnezeu.
Crestinismul s-a construit in jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, incarnarea umana a lui Mihail Fiul, cunoscut pe aceasta planeta ca si Christos. Aceasta religie a fost raspandita in Levant si Occident de catre discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al ilustrilor sai predecesori, setitii si salamitii, ca si pe cel al contemporanilor lor asiatici, invatatorii budisti.
Religia crestina, ca sistem de credinta pamantean a luat nastere prin implicarea urmatoarelor invataturi, influente, credinte, culte si atitudini individuale personale:
1) Invataturile lui Melchisedek, care stau la baza tuturor religiilor din Occident si Orient, aparute in ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum si credintea in providenta si in supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o lupta cosmica intre bine si rau, care-si lasase deja amprenta atat in iudaism cat si in mithraism. In lunga batalie care s-a dat intre mithraism si crestinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic in procesul teologic si filozofic, precum si in structura dogmelor, principiilor si cosmologiei versiunilor grecesti si latinesti a invataturilor lui Iisus;
4) Misteriile, in special cultul lui Mithras, dar si venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar si legenda nasterii lui Iisus a fost influentata de versiunea romana a nasterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a carui sosire pe pamant se presupune ca a fost cunoscuta doar de cativa pastori, care au fost informati de acest eveniment extraordinar de catre ingeri;
5) Realitatea istorica a vietii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenta lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit ca mithraismul a fost religia dominanta in Tarsas in perioada adolestentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela ca intr-o buna scrisorile lui bine-intentionate catre cei convertiti vor fi considerate drept “cuvantul lui Dumnezeu”. Astfel de invatatori bine-intentionati nu trebuie considerati responsabili pentru cum vor fi folosite mai tarziu scrierile lor;
7) Gandirea filozofica a popoarelor eleniste din Alexandria si Antiohia, din Grecia, pana in Siracusa si Roma. Folozofia grecilor s-a aflat intr-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a crestinismului decat oricare alt curent religios si a devenit un factor important in succesul pe care l-a avut crestinismul in Occident. Filozofia greaca asociata cu teologia lui Pavel, inca sta la baza valorilor morale ale Europei.
Odata ce invataturile originale ale lui Iisus au patruns in Occident, ele au fost occidentalizate. Cand au devenit occidentale ele au inceput sa-si piarda puterea universala pe care o aveau pentru toate rasele si toate tipurile de de oameni. Astazi, crestinismul a devenit o religie bine adaptata vietii sociale, economice si politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a incetat sa mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentata intr-un mod eroic si frumos, iar indivizii care imbratiseaza invatatura crestina cauta sincer sa urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar in mare parte invataturile evangheliilor personale au fost uitate: adica imparatia lui Dumnezeu , Tatal tuturor, precum si fratia universala a tuturor oamenilor.
Aceasta este lunga poveste a invataturilor lui Machiventa Melchisedek pe aceasta planeta. Sunt aproape 4.000 de ani de cand acest Fiu din Nebadon, specialist in plobleme de extrema urgenta si-a ofertit personal serviciul pe Pamant, iar in acele vremuri invataturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele si tututor oamenilor . Machiventa a avut succes in realizarea misiunii sale neobijnuite, atunci cand Mihail (Iisus) a fost pregatit ca sa apara pe Pamant (Urantia). Conceptul de Dumnezeu exista in inimile femeilor si barbatilor; acelasi concept al lui Dumnezeu arde inca, sub o noua forma, in trairea experientei spirituale a multor copii a Tatalui Universal in timp ce-si traiesc vetile temporale, limitate si neobisnuite, pe planetele care se misca in spatiu.
Sursa: Machiventa Melchisedek
.jpg "PENTAGRAMA DE FOC 15")
