RUGACIUNEA SFANTULUI CIPRIAN
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Se vorbeste destul de mult de tablitele Sumeriene, dar foarte putini au citit traducerea acestora. Ele prezinta istoria in varianta Sumeriana.
Tablitele de la Tartaria, mai vechi cu cca. 1000 ani decat cele Sumeriene, inca nu sunt complet descifrate, iar cele descifrate prezinta calcule matematice intr-un alt sistem. Deci pana la definitivarea descifrarii placutelor de la Tartaria, cand e posibil sa aflam o completare sau o schimbare radicala a istoriei, e bine sa cunoastem varianta „traducerii” (sub rezerva unei posibile dezinformari) tablitelor Sumeriene. Asemanarea multor aspecte cu scrierile biblice e covarsitoare.
Zecharia Sitchin, cunoscut datorita traducerii (descifrarii) tablitelor Sumeriene, a caror inteles schimba radical istoria omenirii, catalogat si ca fiind un manipulator, de catre unii, dar si fiindui apreciata traducerea de catre altii.
In cartea ” An.unnak.ki Versus An.unnak.ki ” , Aryana Havak prezinta pe scurt istoria tablitelor Sumeriene, dar si traducerea catorva dintre tablite. In continuare aveti acest pasaj :
Aceasta ar fi istoria oficială, prezentată succint, a Sumerului.
În urma unor ample săpături arheologice, printre care cele din 1850, din zona Mosulului, efectuate de Sir Layard şi cele nu mai puţin faimoase din Telloh, care au fost începute de nişte arheologi francezi în anul 1877 şi au fost continuate de alte echipe până în anul 1913, s-a reuşit aducerea la lumină a unor uriaşe vestigii arheologice care atestă rolul civilizator pe care l-au avut sumerienii. Cu ocazia acestor şantiere s-au găsit aprox. 250.000 de tăbliţe şi cilindri, preponderent din lut şi piatră, pe care se afla întreaga istorie a Sumerului. Din păcate nu s-au tradus decât foarte puţine. Ele sunt considerate ca fiind una din cele mai mari descoperiri arheologice din istoria umanităţii, dar deşi au trecut peste 150 de ani de la aceste evenimente, ele continuă să fie ignorate şi excluse din istoria oficială. Acest lucru se datorează faptului că ele contravin versiunii oficiale, atât din punct de vedere istoric, cât şi religios. Majoritatea acestora fac referire la situaţia economică, socială, religioasă şi politică din acea perioadă. Cel mai important apărător şi traducător al acestor scrieri este reputatul savant Zecharia Sitchin, istoric şi poliglot, care a studiat ani la rând aceste texte şi care, în urma unor argumente coerente, a ajuns la concluzia că această civilizaţie sumeriană a fost un «dar al zeilor».
Ceea ce este însă important şi interesant de aprofundat este Lista Sumeriană a Zeilor şi Zeiţelor. Această listă se află gravată pe o multitudine de tăbliţe de lut şi sigilii de piatră şi cuprinde o perioadă de aproximativ 400.000 de ani. Cu toate că anumite voci au afirmat că ele sunt reale şi trebuiesc acceptate, datorită lungii perioade pe care o acoperă, comunitatea ştiinţifică a respins aceste informaţii considerându-le neverosimile. Ei îşi bazează argumentaţia şi pe faptul că conducătorii sunt descrişi ca fiind zei sau nemuritori.

În aceste înscrisuri sumeriene zeii sunt numiţi An.unnak.ki – în traducere, cei care au venit din cer pe pământ. Nu putem să nu facem o corelaţie cu religia oficială şi anume cu faptul că în Geneză apar nişte personaje ce sunt numite Nefilimi, cuvânt a cărui traducere uzuală este cea de uriaşi, dar a cărui interpretare corectă ar fi: cei care au venit jos.
Mitologia sumeriană afirmă că au existat o serie de zei şi zeiţe, buni sau răi, care au venit pe pământ şi au creat rasa umană. Sitchin spune că aceşti zei au sosit de pe o planetă numită Nibiru sau Planeta încrucişării, pe care asirienii şi babilonienii o numeau Marduk. Sumerienii credeau că această planetă are o orbită eliptică de 3.600 de ani pământeni şi că orbita acestui astru ar începe undeva între Jupiter şi Marte şi s-ar extinde departe în spaţiul cosmic. În prezent s-a identificat un corp ceresc, numit Planeta X, care este situat dincolo de Pluto şi care se pare că face parte din sistemul nostru solar. În traducerea lui Sitchin, planeta Nibiru ar fi cauzat, la începutul formării sistemului solar, distrugerea unei planete numită Tiamat. Se pare că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter a apărut ca urmare a ciocnirii dintre Tiamat şi una din Lunile planetei Nibiru. Acest cataclism este descris în amănunt pe câteva tăbliţe, însă nu mai există nicio o altă dovadă care să susţină această ipoteză. Singurul argument care se poate aduce este faptul că sumerienii aveau ample, dar totodată neobişnuite cunoştinţe de astronomie, nefireşti pentru acea perioadă, ei având tăbliţe cu reprezentări ale sistemului solar şi al planetelor, reprezentări în care sunt desenate corect poziţiile, mărimea şi orbitele acestora.
Conform calculelor acestora Nibiru trece prin sistemul nostru solar odată la 3.600 de ani, iar sumerienii au numit această perioadă un SAR. Pe tăbliţe găsim afirmaţia că anunnakki au ajuns pe pământ cu 120 de SAR înaintea potopului. Asta ar însemna aproximativ 432.000 ani. Sitchin crede că aceşti zei aveau viaţa foarte lungă, de până la 500.000 de ani pământeni. Tot el spune ca aceştia au venit pe Terra cu scopul de a căuta aur. Se pare că aurul le era necesar la refacerea atmosferei de pe planeta lor, întrucât aceasta se deteriorase. De aceea au venit aici. au construit mine situate în principal în actualul Zimbabwe, zonă numită de sumerieni AB.ZU, au făcut baze între actualele Iran şi Irak. Însă după o perioadă, dându-şi seama că nu pot face munca, au combinat ADN-ul lor cu cel al lui Homo Erectus, creând astfel Homo Sapiens.
Tăbliţele descriu modul în care au fost combinate genele Anunnakki cu cele ale băştinaşilor, ba mai mult, fac referire la anumite recipiente în care au fost creaţi embrionii. Se pare că în misiunea lor de a căuta aur ei au mai aterizat şi pe alte corpuri cereşti cum ar fi Lahmu (Marte) şi Luna. Iniţial au fost 900 de colonizatori, dar doar 600 s-au stabilit pe Terra.
Locuitorii de atunci ai zonei sumeriene au fost primii care au interacţionat cu ei şi tot ei au fost cei cărora de-a lungul timpului le-au fost dezvăluite informaţii privind sistemul solar, astronomia, construcţia de oraşe, agricultura, canalizare, etc.
Anunnakki aveau ca şi conducători pe Enlil şi Enki, care erau fiii conducătorului suprem al celor de pe Nibiru, numit Anu. Enki împreună cu Ninhursag sau Ninti se pare că au fost cei care i-au creat pe oameni, deşi Enlil s-a opus cu vehemenţă. Ninhursag, Ninti sau Ninkharsag este descrisă ca având vaste cunoştinţe medicale şi apare deseori în reprezentările sumeriene sub forma unei potcoave cu ajutorul căreia se tăia cordonul ombilical. În anumite reprezentări ea apare ca fiind o femeie însărcinată.
Ulterior aceasta devine zeiţa mamă şi o regăsim în diverse religii sub felurite nume ca: regina Semiramida, Isis, Barati, etc.
Tăbliţele ne spun că în fazele iniţiale s-a încercat combinarea ADN-ului zeilor cu feluritele vietăţi existente pe Terra la acel moment. Aşa se face că au apărut creaturi cu diverse defecte sau hibrizi, inapţi în a munci.
Într-un final, după multe combinaţii şi încercări eşuate, au descoperit formula corectă şi astfel s-a născut LU.LU, primul Homo Sapiens. În conformitate cu textele sumeriene Lulu a avut ca mamă o femeie din Africa, iar descoperiri recente arată că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară acolo. Ştiinţa confirmă că noi am avut acelaşi strămoş feminin care a trăit în Africa acum 150.000–300.000 de ani. Tot ştiinţa demonstrează că acum 35.000 de ani s-a produs o nouă intervenţie, la fel de bruscă ca prima, asupra ADN-ului uman, în urma căreia a apărut Homo Sapiens Sapiens.
Pe tăbliţele sumeriene apar numele şi ierarhia zeilor anunnakki. Astfel: tatăl zeilor se numea AN (cer) iar mama lor ANTU. Aceştia stăteau în cerul lor şi veneau în vizită pe E.RI.DU doar rareori.

Se pare că aceşti doi au fost cei care i-au trimis pe Enlil şi Enki, care erau fraţi vitregi, să guverneze pământul. Ulterior aceştia au devenit din fraţi, rivali. Tăbliţele mai descriu faptul că oamenii au primit posibilitatea procreerii, iar acest lucru a dus la o explozie demografică. Se pare că acesta a fost declanşatorul unui conflict major între Enlil şi Enki, conflict în care Enki a ţinut partea rasei nou create. De altfel atât legendele sumeriene cât şi textele Vedice povestesc despre conflicte permanente în rândul zeilor, iar dacă ne gândim şi la mitologia greacă observăm aceeaşi stare conflictuală la nivelul zeilor, care exploda la cel mai mic incident.
Zeii sumerieni sunt descrişi ca având mai multe înfăţişări. Uneori sunt umanoizi, alteori au cap şi aripi de păsări şi adesea au aspect de reptilă. Această ultimă reprezentare apare în special în imaginile în care aceştia sunt descrişi ca fiind războinici. Aceste tipare sunt repetitive şi se regăsesc pretutindeni. Interesant este faptul că în texul tăbliţelor, pe parcursul a mai multe sute de mii de ani, se regăsesc numele aceloraşi zeităţi.
Cel mai important zeu era Anu, dumnezeu din cer, stăpânul constelaţiilor, rege al zeilor, spiritelor şi demonilor şi care locuia în cele mai înalte zone din cer. El avea puterea creaţiei şi puterea distrugerii, pedepsindu-i astfel pe cei răi. El a fost tatăl lui Anunnku, în traducere, cel venit din cer.
Pe una din tăbliţe apare Enmeduranki, un prinţ din Sippar, care a fost îndrăgit de Anu, Enlil şi Enki. El a fost adus de Shamas la adunarea zeilor. Ei i-au arătat cum «să vadă uleiul pe apă» şi multe alte secrete. Apoi i-au dat Tăbliţa Divină care conţinea secretele Cerului şi ale Pământului. Tot ei l-au învăţat cum să facă calcule matematice.
Sumerienii nu i-au numit dumnezei pe anunnakki, ci DIN.GIR, adică cei puri, strălucitori. Nu are sens să intrăm în amănunt în aceste descrieri. Informaţiile se găsesc şi pot fi accesate. Este important de menţionat că textele sumeriene împart istoria în două părţi: înainte şi după Potop. Se pare că a existat un potop care a venit şi a distrus ceea ce creaseră anunnakki. Ei spun că după ce apele s-au retras, anunnakki au decis că au fost prea măreţi (în sensul de buni) pentru umanitate. Termenul folosit este ELU, care se traduce din acadiană ca măreţ.
Dacă suprapunem informaţiile tăbliţelor peste cele din Biblie vedem că anumite idei corespund, regăsindu-se în ambele scrieri.
Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi (nefilimi), mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestirii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
I-a părul rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut.”

Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului.
Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei.
Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer.
Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii.
Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit
Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se alia pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, roate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.
Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.
Geneza
De altfel dacă ar fi să cercetăm legendele şi miturile existente pe întreg pământul am realiza că pretutindeni apare ideea de potop. În tăbliţele sumeriene se povesteşte cum anunnakki au părăsit pământul în navele lor în timp ce întreg teritoriul era acoperit de apă. Există în prezent dovezi geologice care confirmă că acum aproximativ 11.000 î.Hr. pe Terra s-a produs o catastrofă care a distrus toate aşezările existente. Ici colo apar noi descoperiri, dovezi ale unor civilizaţii avansate, dar care nu sunt luate în seamă.
Tot pe aceste tăbliţe găsim informaţii cu privire la faptul că sumerienii îşi vedeau zeii ca fiind buni şi puternici şi de aceea atribuiau eşecurile şi nereuşitele personale ca fiind răsplata propriilor fapte. Astfel s-a născut credinţa că dacă îţi dispreţuiai sau judecai dumnezeul acesta îţi aducea boli, suferinţă, dezastre. Din scrieri aflăm că în acea zonă geografică ploile erau rare şi că atunci când ploua şi apăreau inundaţii acestea erau puse pe seama unui demon care trăia în Golful Persic şi care se răzbuna pe ei. Tot la sumerieni apare ideea că un copil se naşte deja păcătos şi că orice suferinţă este dată pe merit şi că trebuie mulţumit pentru ea.

Sumerienii atribuiau calităţi umane zeilor şi astfel avem informaţii despre tot felul de conflicte cum ar fi cel apărut între zeul bovinelor Lahar şi sora lui, zeiţa cerealelor, Ashnar. Apare apoi o ceartă între Emesh, zeul verii, răspunzător de floră, construcţii, oraşe şi temple şi Eten, zeul iernii, care era responsabil cu naşterile şi roditul. Se pare că aceşti zei erau geloşi şi voiau să fie lăudaţi în permanenţă. De asemenea a existat un conflict şi între Enki şi Ninhursag (doamna care dă viaţă). Acesta se pare că ar fi mâncat opt plante crescute într-un loc special, numit grădina divină şi ar fi declanşat astfel furia zeiţei. Aceasta l-a blestemat, dorindu-i ca opt părţi din corpul lui să se îmbolnăvească, iar Enki s-a îmbolnăvit. Una din zonele afectate a fost o coastă.
Într-un final lui Ninhursag i s-a făcut mila şi s-a întors să îl însănătoşească. Ea a creat opt divinităţi care să îl vindece, din care una a fost făcută special pentru coasta bolnavă. Ea se numea Nin-Ti, în traducere doamna coastă. Să fie acesta oare o asemănare cu biblica Eva?
Despre Ninhursag se ştie că a avut o fiică şi un fiu cu Enki. Aceasta a devenit ulterior zeiţa păşunilor, iar fratele ei pe nume Ninurta a fost văzut ca fiind răspunzător de fântâni. Ninhursag este numită şi Niniti-doamna vieţii sau Mammi şi răspundea de facilităţile medicale.
Enki iese din apă la îndemnul mesagerului său Isimud care este uşor de identificat prin cele două feţe care privesc în părţi opuse (dualitate).
În reprezentări, Enki apare adesea reprezentat de doi şerpi care se încolăcesc, imagine foarte asemănătoare cu cea a AND-ului uman şi cu cea a caduceului, simbol folosit şi în prezent de medicină. Pe tăbliţe se află consemnat faptul că el a sfidat Consiliul Conducător al Anunnakkilor, care hotărâse să distrugă umanitatea, pentru că o vedea ca fiind o creaţie imperfectă, şi l-a învăţat pe Ziusudra (Noe sumerian) cum să îşi construiască o barcă spre a se salva pe el şi familia lui.
Perioada domniei lui Enki se întinde pe 120 SAR. Templul lui principal se numea E-ENGUR-RA, în traducere, casa din străfundul apei şi se alia în Eridu, o localitate situată în zona văii Eufratului. Se mai ştie despre Enki că a avut un copil cu fiica sa care a dat naştere unei fete pe nume Nikurra. Enki s-a împreunat şi cu aceasta şi astfel s-a născut Uttu. Important este faptul că Enki apare întotdeauna ca protector şi învăţător al omenirii şi este văzut ca fiind creatorul omului.
Spre deosebire de fratele său Enki, Enlil este descris ca fiind un zeu al vântului sau al dominaţiei. Tăbliţele spun despre el că ar fi fost aruncat din DILMUN, casa zeilor, pentru că ar fi violat o fată pe nume Ninlil. Aceasta însă l-a urmat în pribegie şi i-a născut patru copii. Enlil este văzut ca fiind stăpânul pământului şi este cunoscut ca fiind inventatorul târnăcopului.
În afara acestor principali zei, în tăbliţele sumeriene mai găsim relatări şi despre alte zeităţi, fiecare având un rol binestabilit în ierarhia existentă.
Consider că este important să amintim cronologia evenimentelor, stabilită de Sitchin, în urma traduceri tăbliţelor.
Evenimente înainte de Potop
450.000 Î.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru începe să se deterioreze şi devine astfel ostilă vieţii. Anu îl detronează pe Alalu şi ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici găseşte zăcăminte de aur şi realizează că acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Anunnakki aterizează pe Terra şi îşi stabilesc baza la Eridu, cu intenţia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt conduşi de Enki, care este fiul lui Anu.
430.000
Pământul începe să devină ospitalier datorită climei care devenise mai blândă. Anunnakki sosesc pe Pământ în număr mare. Ei sunt conduşi de sora vitregă a lui Enki. Ea era doctor şi avea şi rang conducător.
416. 000
Producţia de aur începe să scadă, iar acest lucru îl determină pe Anu să vină pe Pământ. Împreună cu el soseşte şi fiul lui, Enlil. Odată ajuns aici, Anu hotărăşte ca exploatarea minieră să aibă loc în Africa. Totodată îl numeşte pe Enlil coordonator al misiunii Terra. Enki este trimis în Africa. În momentul în care voia să părăsească Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400. 000
În sudul Mesopotamiei existau şapte localităţi dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spaţial în Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur şi Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile erau transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat şi apoi trimis în sus, pe orbită. De aici era încărcat în navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era răspunzător de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi îl sprijină pe nepotul lui Alalu iar acesta încearcă să ia Pământul în stăpânire.
Enliliţii câştigă într-un final războiul împotriva zeilor.
300. 000
Anunnakki se răzvrătesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau în mine. Enki şi Ninhursag se văd puşi în situaţia de a găsi alţi muncitori. De aceea se gândesc să creeze lucrători. Primi lucrători obţinuţi prin manipulare genetică au avut la bază ADN-ul unei femele de maimuţă. Aceştia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt puşi la muncă în locul anunnakki lor. În acelaşi timp Enlil aduce lucrători primitivi în Edin din Mesopotamia. Homo Sapiens a fost creat având posibilitatea procreerii şi de aceea a început să se înmulţească.
200.000
O nouă eră glaciară se abate asupra Pământului. Acest lucru face ca viaţa să regreseze.
100.000
Clima începe să îşi revină, încălzindu-se. Fiicele oamenilor care erau deosebit de frumoase sunt râvnite de către anunnakki. Aceştia încep să se cupleze cu ele. Acest lucru îl enervează pe Enlil.
75. 000
Asupra Pământului se abate o nouă eră glaciară. Pe Pământ este atât de frig încât doar omul Cro-Magnon supravieţuieşte.
49. 000
Enki şi Ninhursag se decid să pună noi conducători în Shuruuppak. Ei îi aleg din rândul oamenilor, dar din categoria celor ce aveau părinţi anunnakki. Acest lucru îl înfurie pe Enlil, care se hotărăşte să distrugă întreaga populaţie.
13. 000
Enlil îşi dă seama că se va produce o catastrofa globală odată cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pământului. Valul uriaş ce urma să se propage pe Terra avea să îi ducă planul la bun sfârşit. El îi pune pe anunnakki să jure că nu vor divulga oamenilor această informaţie.
Evenimente după Potop
11.000 î.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea şi îl învaţă pe Ziusudra cum să îşi construiască o barcă sigură. Apele se revarsă asupra pământului. Anunnakki urmăresc întreaga scenă de la bordul navei lor. După ce apele au început să se retragă, Enlil acceptă ca populaţia rămasă să primească unelte şi seminţe. Oamenii încep să cultive mai întâi în zonele înalte. Enki îi învaţă cum să domesticească animalele.
10.500
Descendenţii lui Ziusudra primesc trei ţinuturi unde să îşi desfăşoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, îi ajută făcând stăvilare şi secând râurile spre a le oferi teren fertil.
Enki intervine şi el, făcând valea Nilului cultivabilă. Peninsula Sinai este transformată în port pentru navele spaţiale. Anunnakki construiesc un Centru de Control pe muntele Monah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul născut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, împarte domnia Egiptului între Osiris şi Seth.
9.330
Seth îl capturează pe Osiris, după care îl omoară tăindu-l în bucăţi. Preia apoi rolul de conducător al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, îşi răzbună tatăl iniţiind primul război al piramidelor. Seth reuşeşte să scape refugiindu-se în Asia. El ia peninsula Sinai şi Canaan-ul.
8.670
Urmaşii lui Enlil nu sunt de acord cu faptul că descendenţii lui Enki controlau toate zonele de zbor şi de aceea iniţiază un al doilea război al piramidelor. Ninurta câştigă bătălia şi goleşte piramidele de echipament. Ninhursag organizează o conferinţă de pace. Conducerea Egiptului este preluată de urmaşii lui Thoth. Dinastia Ra/Marduk îşi pierde puterea. Se construieşte Heliopolisul.
8.500
La porţile facilităţilor spaţiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla în Jericho.
7. 400
Este o perioadă a păcii. Anunnakki dezvăluie oamenilor noi cunoştinţe. Este momentul în care începe perioada neolitică. Egiptul este condus de semi-zei.
3.800
Anunnakki se hotărăsc să înfiinţeze din nou oraşele zeilor în Sumer. Este momentul în care apare civilizaţia. Primele oraşe construite sunt Eridu şi Nippur. Anu vine în vizită pe Terra. Cu această ocazie se construieşte oraşul Uruk, iar templul acestui oraş este închinat zeiţei Inanna, care era nepoata lui Anu.
Regi pe Pământ
3.760
Oamenilor le-a fost dată conducerea. Ninurta face prima capitală la Kish. În Nippur apare calendarul. Civilizaţia începe să se răspândească şi în afara Sumerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea în Sumer. Babilonul este proclamat de către Marduk ca fiind „poarta zeilor”. Acum are loc cunoscutul incident de la turnul din Babel, iar anunnakki reuşesc să amestece limbile oamenilor. Thoth a fost dat jos de pe tron de către Ra/Marduk. Dumuzi, fratele lui Thoth, cel care o trădase pe Inanna este arestat şi apoi ucis din greşeală. Marduk este zidit de viu în marea piramidă, dar reuşeşte să scape printr-un tunel. Pleacă apoi în exil.
3.100-3.350
Sunt ani de haos, care se sfârşesc odată cu instalarea unui faraon. Civilizaţia înaintează ajungând în a doua regiune.
2.900
Conducerea Sumerului este preluată de Erech, căruia Inanna îi dă putere peste a treia regiune. Acesta este momentul în care valea Indus începe să se civilizeze.
2.650
Regatul Sumerului începe să se destrame, ocazie cu care capitala se mută. Enlil îşi dă seama că oamenii sunt din ce în ce mai greu de condus.
2.371
Inanna se îndrăgosteşte de Sharru-Kin (Sargon). Acesta îşi stabileşte capitala la Agade. Acesta este momentul naşterii imperiului akkadian.
2.316
Sargon, vrând să stăpânească cele patru regiuni, desacralizează pământul Babilonului. Conflictul dintre Inanna şi Marduk capătă amploare şi ia sfârşit doar în momentul în care Nergal, fratele lui Marduk, pleacă din Africa, spre a-l convinge să părăsească Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sin. Acesta reuşeşte cu ajutorul Inannei să intre în Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea în Mesopotamia. Narram-Sin sfidează Nippurul. Marii anunnakki atacă Agade, ştergându-l de pe faţa pământului. Inanna reuşeşte să scape. Grupări loiale lui Enlil şi Ninurta ocupă Sumerul şi Akkad.
2.220
Civilizaţia Sumerului explodează graţie unor conducători abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth să construiască un ziggurat în onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul în care Terah, tatăl lui Abraham se naşte într-o familie de înalţi preoţi.
2.180
Egiptul se împarte în două. Urmaşii lui Ra/Marduk rămân cu sudul iar faraonii obţin tronul Egiptului de Jos.
2.130
Autoritatea începe să se deterioreze în Mesopotamia. Inanna nu reuşeşte să reziste la conducerea Erechului.

Era decisivă
2.123
În Nippur se naşte Abraham.
2.113
Enlil îi încredinţează lui Nannar, pământul din Shem. Se decide ca Ur să fie capitala noului imperiu. Ur-Nammu se urcă pe tron şi devine protectorul Nippurului. Tatăl lui Abraham, Terah, vine în Ur spre a încheia o alianţă cu curtea regală.
2.096
Ur-Nammu este ucis în război. Oamenii sunt convinşi că omorârea lui a fost aranjată de Anu şi Enlil. Terah pleacă împreună cu familia sa în Harran.
2.095
Shulgi vine la tron în Ur. Imperiul începe să prospere. El se îndrăgosteşte de Inanna şi devine iubitul acesteia. Dă Larsa elamiţilor în schimbul promisiunii că vor servi ca legiune străină.
2.080
Prinţii din Theba, care îi erau loiali lui Ra/Marduk au început să facă presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obţine adepţi, pentru tatăl său, din Asia de Vest.
2.055
Nannar îi ordonă lui Shulgi să trimită trupe elamite pentru a stopa revolta din oraşele canaanite. Elamiţii ajung la intrarea în peninsula Sinai şi la portul spaţial.
2.048
Moare Slugi. Marduk se mută în ţinutul hitiţilor. Abraham stăpâneşte peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupă de elită.
2.047
Amar-Sin, cunoscut din Biblie ca Amraphel, devine regele Urului. Abraham pleacă în Egipt, de unde revine după cinci ani, însoţit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formează coaliţia regilor din est şi organizează o expediţie militară în Canaan şi Sinai. Conducătorul acesteia este elamitul Khedor-la’omer. Abraham le blochează accesul la intrarea în portul spaţial.
2. 038
În timp ce imperiul se destramă, Shu-Sin îl înlocuieşte pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin îl înlocuieşte pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce în ce mai mult orientate către Marduk.
2.024
Marduk intră în Sumer şi se înscăunează în Babilon. Lupta se extinde către centrul Mesopotamiei. Pământul sfânt al Nipurului este întinat. Enlil ordonă pedepsirea lui Marduk şi Nabu, însă Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal îi ţine partea lui Enlil. Nabu împreună cu ajutoarele lui încearcă să captureze portul spaţial, moment în care marele anunnakki aprobă folosirea armelor nucleare. Nergal şi Ninuria distrug atât portul spaţial cât şt oraşe canaanite.
2.023
Vântul poartă deşeuri radioactive către Sumer. Oameni şi animale mor răpuşi. Apa este otrăvită şi pământul devine sterp. Sumerul şi întreaga sa civilizaţie zac în ruine. Abraham moare la vârsta de 100 de ani, iar moştenitorul lui devine Isaac.
După cum am mai spus, aceasta este cronologia evenimentelor, cronologie stabilită de Sitchin în urma analizării tăbliţelor sumeriene. Trebuie menţionat că există multe voci, mai mult sau mai puţin autorizate, care contestă aceste evenimente. Este însă izbitoare similitudinea şi cronologia unor evenimente înşiruite aici, cu cele descrise de alte surse din antichitate şi în primul rând cu cele din Biblie. Peste tot apare un dumnezeu/forţă supremă care a făcut omul, l-a învăţat, i-a dat pereche, l-a izgonit atunci când a încălcat o lege, etc. În toate tradiţiile se vorbeşte despre un potop care a venit să şteargă păcătoşii de pe suprafaţa pământului şi despre un singur om, care avertizat fiind, şi-a luat măsurile necesare. Dacă este să luam în calcul că majoritatea munţilor sunt tineri, atunci nu putem să nu acceptăm ideea unor convulsii, apărute nu departe în trecut, la nivelul scoarţei terestre. Până şi Platon menţionează într-una din lucrările sale că agricultura a început întâi în regiunile înalte, deoarece un val uriaş distrusese toate aşezările de la şes.
Nu vreau să spun mai multe, vă las să trageţi concluziile singuri. Vă recomand însă înainte de a accepta o versiune, oficiala sau neoficială a istoriei, să analizaţi cât mai multe surse. Numai aşa vă veţi putea forma o opinie corectă asupra trecutului nostru.
În jurul datei de 12 iunie 2006, un batalion de infanterie, care avea ca sarcină supravegherea zonei petroliere de la Baza aviatică din Talil, situată în sud-estul Bagdadului, a descoperit accidental o cutie de cupru în interiorul căreia se aflau mai multe tăbliţe de lapis-lazuli ce aveau gravate în ele simboluri ale scrierii cuneiforme. Fără să ştie exact despre ce este vorba, Agenţia Naţională de Securitate, împreună cu guvernul american şi britanic, au restaurat o tăbliţă. Pentru a vedea despre ce descoperire era vorba aceasta a fost dusă la British Museum. Membrii au fost asiguraţi că rezultatul va fi făcut public, dar se pare că forţe guvernamentale au interzis acest lucru. Enervaţi aceştia au plecat către British Museum spre a lua parte la proiect. În acest mod, au apărut simultan în mai multe oraşe, transcrieri ale textului străvechi. Probabil că asta a fost marea noastră şansă de a afla de această descoperire.
După dorinţele lor, tronul regal a fost coborât din ceruri
Drepturile au fost perfecţionate, ordonanţele divine au fost exaltate.
În locuri pure, cinci oraşe au fost construite: primul fiind Eridu, al doilea Badtibira. Larak a fost al treilea şi Sippar al patrulea. Al cincilea oraş a fost Shuruppak al cărui rege am fost eu, Ziusudra.
Acestea au fost centrele cultului. Aceste cinci oraşe au fost desemnate centrele cultului.
Un vuiet a ieşit din aceste centre de cult. Un vuiet perturbat de zei.
După ce oraşele au fost distruse, centrele cultului au fost distruse de asemenea.
După dezastru, inundaţia trimisă să acopere tot pământul, distrugătoarea vieţii.
Iar eu Ziusudra, pe vârful înalt al muntelui Nimush, am aranjat şapte şi şapte bărci, pline cu trestie, pini şi liliac şi am dus ofranda pentru a răspândi tămâia în toate direcţiile, iar zeii au mirosit mireasma.
Au mirosit mireasma, şi s-au adunat în jurul ofrandei precum muştele.
Belet-ili a venit. Ea ţinea în aer un ornament în formă de muscă pe care Anu îl făcuse în focul său interior.
„Jur că pe acest medalion albastru,
Că nu o să uit niciodată aceste zile, niciodată!”
Când Enlil a ajuns, m-am adunat cu soţia mea în jurul zeilor.
Ne-a atins sprâncenele şi ne-a spus „Hithero, Ziusudra a fost o fiinţă umană, acum va fi cunoscut ca şi Utnapishtim, şi el împreună cu soţia vor fi zei, ca şi noi.”
Şi am fost duşi departe.
Am fost duşi la locul de unde izvorăsc mari râuri.
La Gihon, Pishon, Tigris şi Euphrates.
În acel loc îndepărtat trăim.
Acolo, la sursa marilor râuri trăim.
Când am ajuns în acel loc de peste lumi,
Enlil mi-a spus, către Utnapishtim, a spus
„Tu”, „cel de departe” vei face munca conducătorului tău EA.
Cândva înţelepciunea venea dintr-un zid de trestie, aşa vei face şi tu.
Vei lua decizii pentru alta, o cu totul altă corabie. Scrie-le în tabletele din lapis-lazuli
Scrie-le în tabletele alese.
Apoi pune-le într-o cutie de bronz, pusă pe o trestie şi pe crengi de pin şi liliac.
Împarte înţelepciunea. Împarte bogăţia. Ascunde-le, departe
În oraşul celui mai puternic erou, care a văzut ce a fost ascuns.
Inspectează fundaţiile, puse de către cei 7 maeştri zidari (masoni) pe cărămizile arzătoare. Vezi cum străluceşte precum bronzul în soare?
Urcă-te pe scări. Uită-te la pământul pe care îl întrupează.
Admiră grădinile, templele şi magazinele, toate locurile magnifice.
Caută piatra din mijloc
Uită-te sub.
Acum, în acele timpuri, în acele zile, lumea era încă nouă.
Când Enlil a adus în faţă tăbliţele, pământul abia se uscase.
Coliba roşie, coliba roşie. Zid, Zid.
Coliba roşie ascultă, zid reflectă
Dă jos coliba, construieşte o barcă
Lasă posesiunile. Caută viaţa.
Renunţă la bunurile lumeşti. Ţine sufletul în viaţă.
O nouă furtună se apropie, dar ploile nu urlă. Altă inundaţie vine. Din nou peste pământuri.
Fii pregătit şi pregăteşte-ţi crucile familiei
Schimbă bucuria din sufletele oamenilor.
Ascunde-te în îmbrăţişarea lui Nibiru, întoarcerea luminii în permanentul cerului. A fost (ilizibil)
Sfârşitul tăbliţei
Din prima băutură
Când a intrat pentru prima oară sub manta
Pentru nectarul negru al „raqiya” acesta a fost predestinat
Peste mii de ani, ei au venit
În cea mai violentă formă, au venit
Şi au întrerupt căile vechi
(ilizibil)
Şi oamenii pământului au fost ţinuţi prizonieri în propriile case
Invadatorii s-au luptat între ei pentru bogăţiile pământului
Pentru nectarul negru
Zeii se uitau trişti la ce se întâmplă
Şi s-au consiliat între ei
Pentru un remediu
(ilizibil)
(ilizibil)
În acest timp invadatorii au continuat
Spre oripilarea martorilor, invadatorii au continuat
(ilizibil)
(ilizibil)
Când a apărut urâtul semn în deşert
Uzurpatorii nu au luat de seamă (ilizibil)
Acolo în Dilmun
(ilizibil)
(ilizibil)
Marii zei s-au adunat
Marii zei s-au adunat în Dilmun
(ilizibil)
Ninhursag a adus schimbarea înaintea lui Enki
(ilizibil)
Şi soarta oamenilor a fost pecetluită
Sfârşitul fragmentului
S-a stabilit că naţiunile se vor întoarce
(ilizibil)
(ilizibil)
Naţiunile oamenilor se vor întoarce în pântec
În Nibiru, eterna mamă creatoare
(ilizibil)
(ilizibil)
(Ilizibil)
Annuaki au fost trimişi în faţă
Din ceruri Annuaki au fost trimişi către creaţia lor
(ilizibl)
An, Enlil, Enki şi Ninhursag creatorii oamenilor cu capete negre
Fondatorii Eidu, Bad-tibira, Larsa, Sippar şi Shuruppak
(ilizibil)
Primele oraşe au fost fondate
(ilizibil)
Acestea au fost păstrătoarele naţiunilor
Puternicii oameni cunoscuţi care au dat afară Nephilimul
Şi au construit temple divine, ordine, ritualuri şi ceremonii
(ilizibil)
Acestea au fost generaţiile, naţiunile multitudinii.
Această multitudine de naţiuni a curs din ceruri
(ilizibil)
Annuaki, An, Enil şi Ninhursag au trimis înainte mesajele divine
(ilizibil)
Aşteptând întoarcerea lor, întoarcerea copiilor, creatorii oamenilor au aşteptat
(ilizibil)
Cu inimile grele, dar pline de bucurie au aşteptat
Un nou potop a venit
Din ceruri un nou potop a venit
Cu Dilmun pe dreapta şi sacrul Eridu pe stânga
Annuaki s-au adunat
Între două locuri pure, locul de apă pură
De unde Gihonul şi Pish-onul, Tibru şi Eufrat au curs
Ungând pământul şi oamenii într-o baie purificatoare.
Aceste ape limpezi, cele ce susţineau viaţa au secat
Marile râuri au secat
Acum praful suflă în acele locuri.
Unde marile râuri curgeau cândva
Praful domneşte în acel loc.
Marduk a deschis uşa şi fiii lui Dilmun au mers înainte
Fiii lui Dilmun
Tinerii bravi ai acelui oraş pur
Cel mai luminat dintre oraşe
Au venit în timp ce fiii lui Eridu pregăteau masa
Recitau incantaţia, uitata ceremonie veche
Radiant cu mâinile curate stă Ninhursag
În faţa Annunaki
Cu mâinile curate se pregătea. Supraveghea pregătirile incantaţiilor potrivite, ofrandele şi ceremoniile.
Copiii, zeii creatori, consiliul, Annuaki, pentru ei
Se pregătea
(ilizibil)
Naţiunile, triburile de pe pământ s-au pregătit în timp ce patru oameni puternici ţineau şi focurile şi vânturile
Ca nimic să nu se întâmple pe pământ.
Nici noapte, nici zi, întuneric sau lumină, monotonia dăinuia.
Până când naţiunile, triburile şi-au luat zborul
De pe pământ, naţiunile alese şi triburile au zburat,
În timp ce un munte de foc a ieşit din mare
Curăţând pe cei necuraţi, înghiţind cerul.
Sfârşitul Tăbliţei
Sfânta migraţie peste ceruri
Annunaki
Zeii din apus s-au adunat în locurile sacre vechi şi noi
Ea, Ninki, Inanna şi Utu
Enlil lângă Ninlil, Adad lângă Ninhursag
Zeiţa mamă, (ilizibil) înţeleapta Mammi
A administrat drepturile divine în lumina focurilor consacrate
În timp ce zeiţa pântec, Belet-ili era prezentă
Focurile veşnice, făcute din trestii pure, liliac şi pin ardeau în locurile predestinate
Sub grija oamenilor cunoscuţi, progeniturile antice
Progeniturile antice ale lui Umal au administrat focurile
La trei şi două puncte (ilizibil) au făcut (ilizibil) oamenii înţelepţi fac o ofrandă pe pământ
După ritualul cerc, Umal, naţiunile şi triburile s-au refugiat
La trei şi două puncte, locurile de (ilizibil) pe calea spre ceruri
Naţiunile lui Umal şi triburile s-au spălat pe mâini
Au învăţat ceremoniile şi ritualurile în acele locuri (ilizibil) prin migraţia sfântă
În acele locuri, Umal, naţiunile pământului şi triburile
Au fost făcuţi curaţi din nou
În acele locuri Umal a fost făcut curat într-o baie purificatoare
Scufundat total, acesta a ieşit curat
Ca şi tinerii din Dilmun (ilizibil)
Au pregătit nava nouă, noile nave, planificatele nave.
Inscripţionate de Ut Napishtim după sfaturile lui Enlil din partea lui Ea,
Au fost pregătite în acele locuri predestinate.
La două, trei puncte (ilizibil)
Bravii tineri din Dilmun au pregătit navele.
Pentru (ilizibil) drum prin ceruri, migraţia sfântă
Bravii tineri din Dilmun au administrat (ilizibil)
Al doilea (ilizibil) următoarea (ilizibil), locul chinului lui Umal a fost pregătit
Abundenţa a fost dăruită pământului
Seminţe, cereale, pomi fructiferi şi peşti de tot felul mării
Sub îndrumarea lui Umal se va (ilizibil… ilizibil… ilizibil) nu va merge.
Zeii din Apsu, consiliul şi annunaki au spus:
Spre ceruri îşi va căuta Umal pâinea
Şi în ordonanţele divine îşi va găsi Umal dreptatea
Umal nu va mai (ilizibil) în locurile desemnate, locurile sacre.
Traducere tablitelor din engleză de Cristian David Isăilă

LINK TABLITELE SUMERIENE TRADUSE IN ENGLEZA:
http://www.youtube.com/playlist?list=PLEF46697CFC133577
PRIMA TABLITA, CAPITOLUL 1/6
https://www.evolutiespirituala.ro/tablitele-sumeriene/?feed_id=23688&_unique_id=63c96d01eeadf
„Să-mi faci crucea”
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”. Dar despărţirea e prea grea şi-i întunecă nădejdea. Începe să lucreze la prima literă. Un „I” înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, privirea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
Părintele Arsenie venise în urmă cu câteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chinuia o durere cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nicicum pace, aşa că se internase. Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lumeşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfinţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu – „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop”.

Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mădularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă durerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spital. Pe drum, i-a spus la fel de direct: „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţară. Nu-ţi pot spune amănunte, pentru că i-aş panica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu. Din lumea cealaltă, te voi putea ajuta mai mult. Să vii la mine la mormânt”.
L-a ascultat buimăcit. Deşi bătrân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima clipă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, între atâtea sute câte săvârşise în timpul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu timpul, nădejdea aceasta s-a risipit. Părintele l-a pus să-i lucreze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scândură, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţăranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă. Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: „Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit”. Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând.
Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L” încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor – „Arsenie Ieromonahul”. Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oameni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mormântul smerit de la Prislop. „De dincolo vă voi putea ajuta mai mult!”.

Desenele unui artist
„Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!”
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părintele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au potopit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Comarnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele duhovnic al Ardealului ani în şir. Ultimii doisprezece ani ai vieţii părintelui. Cei mai enigmatici şi mai puţin cunoscuţi. Cei în care „domnul bătrân”, aşa cum îl numeau apropiaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.
„Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit – , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le aduceau”.
Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheorghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credincioasă la Sebeş. „Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii… Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi”.

Chiliile ridicate după planul părintelui
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia discret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân distins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au rămas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: „Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în familia noastră”. Întâlnirea l-a bulversat. „Mi-a schimbat starea lăuntrică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume”. Aşa s-au apropiat unul de celălalt. O întâmplare aparte avea să-i dezvăluie meşterului Gheorghe Vâlcea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O smerenie de om sfânt.
Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşterind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indicaţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supărase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: „Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă”. Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. „De atunci, părintele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legătură care depăşeşte lumea aceasta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu”.
Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte”, pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprindeam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pomeneală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!”

Miracolul
Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajunseseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Medicii îi spuseseră clar – şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndrumat spre spitalul Filantropia, sugerându-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a întrebat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu. „I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare”. A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. „Pe tren am plâns încontinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni”.
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. „Încerca să-mi distragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la soţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părintele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am plecat întărit”.
După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând rugăciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau ceasuri, ceasurile zile. Îşi pusese încrederea în rugăciunile părintelui, dar în clipele acelea, speranţele se năruie. Deodată, din sala de operaţie a ieşit o doctoriţă. Era răvăşită. A spus precipitată că: „domnul doctor Bălănescu a amuţit după intervenţie. A început operaţia, dar înăuntru nu a mai găsit nimic, nicio tumoră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!”. Miracol a şi fost. Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tremură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind – „Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?”. O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.

Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de părintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune. „Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine”. Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vorbească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accentul spre nădejde. „La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: . Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut înainte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio problemă serioasă cu sănătatea”.
De dincolo de mormânt
Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii povesteau miracole, călugării găseau izbăvire în ispite. Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere.
Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cercetat doctori, dar zadarnic. Durerile nu-l părăseau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhovnic – „să vii la mormânt!”. Şi-a venit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a prăbuşit în faţa crucii părintelui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţele l-au ajuns, picioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă.

Când s-a ridicat, a simţit că durerile îl părăsesc. Se simţea mai bine. A mers câţiva paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. „Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.
Manetho, cunoscut și ca Manethon din Sicyon, a fost un istoric și preot Egiptean din Sebennytos (Egiptul Antic: Tjebnutjer), care a trăit în timpul dinastiei Ptolemeice, secolul III î.Hr.. Manetho a scris Aegyptiaca (Istoria Egiptului). Lucrarea sa este una de referință pentru egiptologi și este adesea folosită ca dovadă a cronologiei domniilor faraonilor. Sursa despre Manetho este textul „Contra Apion” scrisă de Iosephus Flavius.
El a spus următoarele referitor la dinastiile conducătorilor egipteni:
1) Au existat în total 5 dinastii de conducători ai Egiptului: 2 dinastii de zei, una de semizei, una tranzitorie şi una de oameni.

2) Men a fost primul faraon-om al Egiptului; acelaşi lucru îl spune şi istoricul grec Herodot, dar şi Tăbliţa lui Abydos, în care faraonul Seti I, însoţit de fiul său, Ramses al II-lea, înşiră numele a 75 de predecesori ai săi. Primul nominalizat este Mena. Aşadar, dacă Herodot şi Manetho au avut dreptate în legătura cu dinastia faraonilor-oameni, de ce n-ar fi avut dreptate şi cu cele 4 dinastii anterioare?
3) Prima dinastie a zeilor – cuprinde 7 mari zei care au domnit peste Egipt, pe o perioadă totală de 12.300 de ani.

4) A doua dinastie a zeilor a constat din 12 conducători divini, dintre care primul a fost zeul Thoth; aceştia au domnit 1.570 de ani. Deci, în total au fost 19 zei.
5) A treia dinastie de 30 de semizei, care au domnit 3.650 de ani; în total, au fost 49 de conducători divini şi semidivini ai Egiptului, domnind în total 17.520 de ani.
6) Apoi, vreme de 350 de ani, nu a existat niciun conducător al întregului Egipt; a fost o perioadă haotică, în care 10 conducători umani au continuat domnia la This. Numai după aceea a înfiinţat Men prima dinastie umană a faraonilor şi a construit o nouă capitală, închinată zeului Ptah – „Vulcan” al lui Herodot.

Un document arheologic major, având de-a face cu regalitatea egipteană, aşa-numitul Papirus din Torino, începe cu o dinastie de zei care îi enumera pe Ra, Geb, Osiris, Seth şi Horus, urmaţi de Thoth, Maat şi alţii, atribuindu-i lui Horus – la fel cum a făcut şi Manetho – o domnie de 300 de ani. Acest papirus, care datează de pe vremea lui Ramses al II-lea, înşiră, după conducătorii divini, treizeci şi opt de conducători semidivini: „Nouăsprezece Căpetenii ale Zidului Alb şi nouăsprezece Venerabili de la Miazănoapte”. Între ei şi Menes, declară Papirusul din Torino, au domnit regi umani sub patronajul lui Horus.
Egiptenii credeau că în ţară a sosit „un foarte mare zeu care a apărut în cele mai vechi timpuri” şi care a găsit-o scufundată sub apă şi noroi. Acesta a întreprins mari lucrări de zăgăzuire şi asanare, literalmente ridicând Egiptul din ape – astfel explicându-se supranumele Egiptului, „Ţara înălţată”. Acest zeu vechi se numea Ptah – un „Zeu al Cerului şi al Pământului” (Zeul Ea mesopotamian). A fost considerat un mare inginer şi meşter artificier.

Ra era fiul lui Ptah (Zeul Marduk in Mesopotamia); egiptenii credeau că şi Ra venise pe Pământ de pe „Planeta Milioanelor de Ani”, cu o Barjă Cerească, a cărei parte superioară conică, numită Ben-Ben („Pasărea Piramidală”), urma să se conserve ulterior într-un altar construit anume în oraşul sacru Anu (Heliopolis).
Ptah a avut ca moştenitori 2 copii (frate-soră) – Shu şi Tefnut, care s-au împreunat şi au dat naştere unui nou cuplu frate-soră: Geb şi Nut. Şi aceştia doi s-au împreunat şi au avut 4 copii: Osiris, Isis, Seth şi Nephtys.
În acest eseu, autorul analizează, cu limbajul sau divulgativ o problemă care pentru mult timp a rămas întăcere: descoperirea și identificarea rămășițelor asezarii Gamla, un oraș aflat în apropierea malului de nord-est al lacului Tiberiade și al portului … Betsaida.
Descoperirea sa este la fel de importanță ca descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă și aEvangheliilor gnostice, care în secolul al XX-lea au îmbogățit studiile despre figura istorică a lui Isus. Astăzi, în arena internațională, un număr tot mai mare de oameni de știință se apropie de ideea că Gamla a fost locul de naștere și de reședința a lui Isus, relevata in povestirea evanghelică cu termenul Nazaret.
De fapt, cuvântul “Nazareno” nu a avut, inițial, nici o referință la vreo localitate geografică, ci a indicat osectă mesianică care dorea restaurarea dinastiei lui David pe tronul Ierusalimului.
Cunoasterea acestui lucru a fost pastrata in linistea absoluta a societatilor secrete si ale creștinismulezoteric al gnosticilor, ai catarilor, ai cavalerilor templieri, ai rozicrucienilor, a teozofilor mereu asprucontraparati de catre Biserica Romei.
Dar, așa cum a spus Isus însuși, “nu poate fi ascuns un oraș asejat pe un deal“, iar pentru Gamla a venit timpul să fie cunoscuta de toată lumea.
Termenul Nazarineanul este de obicei înțeles ca locuitor al orasului Nazaret, iar expresia Isus din Nazaret înseamnă, în mod automat, Isus care vine din orasul Nazaret sau, pe scurt, Isus din Nazaret.
Din păcate, foarte puțini sunt conștienți de existența unei probleme grave legata de această atribuție, precum și de faptul că adjectivul a avut inițial, un sens complet diferit.
În versiunile grecești ale Evangheliilor canonice citim IhsouV sau NazoraioV (Iesous sau Nazoraios), care este otranscriere in greaca din ebraica antica a termenului Yehoshua ha notzrì, sau din aramaică a termenului Yeshunazorai.
Adevarul este că, în trecut, nici una dintre aceste expresii nu au avut vreo legătură cu orasul Nazaret, și nu au indicat în nici un fel naționalitatea sau originea lui Isus din acele locuri.
Avem o prima proba foarte veche într-un text apocrif intitulat: “Evanghelia lui Filip”, un text gnostic, a carei elaborare dateaza de la începutul secolului II D.C., care a fost descoperit în secolul trecut la Naj Hammadi in Egipt:
“Apostolii care au fost inaintea noastra l-au numit: Isus Nazareno Cristo …” Nazara ” si “Adevărul “. Deci, atunci a fost numit “Nazareno” si “Acela al adevarului” … “(Vang. de Philip, punctul 47).
Au existat discuții cu privire la faptul că radacina “NZR” poate însemna “adevăr”, dar este o realitate faptul că fraza se refera la un termen care nu are nimic de-a face cu orasul Nazaret.
În secolul al XVIII-lea Elia Benamozegh (1823/1900), filosof evreu, membru al colegiului rabinic din Livorno, a scris: “Este foarte probabil ca primii creștini sa fi fost chemați mai degraba Nazarineni în sensul de cetateni originali din orasul Nazaret, etimologie într-adevăr foarte putin credibila, care a inlocuit probabil prima expresie, numai atunci când antica origine a esenilor începuse să fie uitata “(Esenienii si Cabala, 1979).
Această interpretare creează o legătură între adjectivul în cauză și termenul nazireo , care în Biblie se referă la osituatie importanta în care nazireii își asumă jurăminte permanente sau temporare: nu beau bauturi amețitoare, nu isi taie părul, nu au nici un contact cu impurități printre care sangele, mancau doar produsevegetariene. Cei mai celebri nazirei au fost Samson și profetul Samuel, care a sărbătorit ungerea regală a lui David.
Desigur, creștinii au ignorat această observație într-o maniera abasoluta cel puțin pana in momentul in careAlfred Loisy (1857/1940), un preot catolic, profesor de Scriere ebraică și erudit in scrierile sacre la InstitutulCatolic din Paris, a îndrăznit să scrie:
“Aceeași tradiție a stabilit resedinta familiei lui Iisus in Nazaret, în scopul de a explica in acest fel porecla sa deNazireo, inițial alipita mereu numelui lui Isus și care a ramas ca nume al creștinilor în literatura rabinica și înțările din Est. Nazirean este cu siguranță un nume al unei secte care nu are legătură cu orasul Nazaret … “(LaNaissance du Christianisme).
O astfel de idee exprimata in acest fel a dus la demiterea lui. Dar ceea ce spune el este adevărat pentru caNazarineni sau Nazireii sunt termeni cu care creștinii au fost numiti in timpuri antice de către evrei, nume care erau considerate nume de sectă și nu nume dupa vreo indicație geografica.
Aproximativ în același timp, aceste opinii au fost exprimate, de asemenea, si de savantul laic Charles Guignebert(1867/1939), profesor de istorie a Creștinismului la Universitatea Sorbona din Paris, care a scris: “Micul orașcare poarta numele de [Nazaret], unde naivii pelerinii pot vizita atelierul lui Iosif, a fost identificat ca orașul lui Hristos numai în Evul Mediu …” (Manuel d’Histoire du Christianisme Ancienne).
Astăzi, acest concept a devenit certitudine, mai ales pentru un grup mare de oameni de știință laici, italieni și străini. Vom cita doar câteva: “A fost Matei primul care a generat neînțelegerea expresiei” Isus Nazarinean ” pentru care ar fi trebui ca acesta să aibă o relație cu Nazaret, citând din profeția“, va fi chemat Nazarinean(Nazoraios) “, care, la încheierea povestirii sale despre Nașterea Domnului, a concluzionat acest lucru asociindu-l cu pasul “, a parasit Galileea și a plecat să trăiască într-un oraș numit Nazaret.” Aceasta expresie nu poate fiderivarea termenului, pentru că în greaca, ortografia termenului Nazareth si nazoreo diferă în mod substanțial“(R.H.Eisenman, „Iacov, fratele lui Isus”, Casale Monferrato, 2007).
Și din nou: “… nici un text păgân sau evreiesc nu face vreo mențiune la Nazaret: acest nume nu apare niciîn Biblie și nici în vasta literatură talmudică, nici în lucrările detaliate ale lui Giuseppe, Flavio; doar Eusebiuvorbește, citându-l pe Julius Africanul (între 170 și 240), care avea o bună cunoaștere a acelei zonei.
Perplexitatile rămân și sunt alimentate de dificultatea de a conecta in limba aramaică termenele Nazaret, Nazarinean, Nazoreno, trei forme luate în considerare în Evanghelii, toate interschimbabile cu Nazaret.Unii cercetători au sugerat că semnificatia originala a termenului aramaic Nazareno, greu de înțelespentru crestinii elenizati, a fost pierduta, fiind înlocuita cu o simpla si imediata indicație geografică.
Considerații filologice și lingvistice au condus la ipoteza ca Nazareno ar putea insemna Sfântul lui Dumnezeu, mai ales în lumina faptului că urmașii lui Isus, care au continuat în patria lor originala sa fie numiti Nazarineni, pe pamantul greac au fost inițial numit sfinții și numai dupa aceea li s-a dat numele de creștini de catre păgânii din Antiohia.
Nazarenos si Nazoraios sunt probabil, nume legate de o rădăcină lingvistică ebraica natzìr ( in aramaicănatzirà), care ii lega de nazirei, “separatii” sau “consacrații”, un grup care a făcut un legământ special de consacrare Domnului și care constituiau o sectă în sine … “(R. Calimani „ Isus evreul” Milano, 1990).
Dincolo de multe alte citate pe care le-am putea aduce, ce putem spune despre acest subiect? Există cu siguranță aspecte importante pentru a face consideratii istorice, literare, arheologice și geografice. Prima se referă la faptul că numele orasului Nazaret, apare pentru prima dată doar în literatura neotestamentara deoarece nici Vechiul Testament, nici istoricii evrei contemporani cu Isus (ca Filone Alessandrino și Giuseppe Flavius), nici Talmudul, nici istoricii romani nu au amintit vreodata de acest oraș.
Nu il cunosc deloc! Cu toate acestea, Giuseppe Flavio, care a fost comandant general al trupelor evreiesti in Galileea în anii dramatici ai războiului din anii 66/70, a furnizat in scrierile sale contururile detaliate ale fiecăruioraș din regiune, dar nu a mentionat deloc existenta vreunui oras numit Nazaret. Prin urmare, putem vorbi de o lipsă totală de literatură, în afara surselor religioase (Noul Testament) despre existenta sa.
În ceea ce privește aspectul arheologic, Nazaret apare ca un oraș bizantin. Nu există resturi de ziduri, case,strazi, sinagogi, ceramică, monede … care sa poata fi colocate in perioada celui de-al doilea Templu. Mi-aconfirmat personal acest lucru dr. Danny Syon, membru al “Israel Antiquities Authority”: “… sunt foarte putine resturi ale civilizatiei evreilor din perioada celui de al doilea Templu din Nazaret. Exista doar câteva cripte săpate în stâncă, iar noi nu putem ști care a fost numele acelui loc in acele timpuri … “. Cu toate acestea, astăzi putemadmira destule resturi, datând din perioada în cauza ale altor orașe galileene: Sepphoris, Iotapata, Capernaume,Korazim, Beth Zaida, Gamla … Ce sa întâmplat cu Nazaret? De ce orasul este din punct de vedere fizic disparut?
Citind Evangheliile canonice ne dăm seama că numele Nazaret apare uneori în titlurile paragrafelor de inceput care nu există în textele originale si care a fost adăugat mai târziu. Prima Evanghelie, cea dupa Marcu, citeazanumele acestui oraș numai în primele câteva rânduri: “În acele zile, Isus a venit din Nazaret, in Galileea și a fost botezat de Ioan în Iordan” (Mk I, 9). În altă parte preferă să-l numeasca in acest fel: „A plecat de acolo, catrepropria sa țară, și ucenicii Lui L-au urmat. Cand a venit sambata a început să-i învețe în sinagogă “(Marcu VI, 1-2).De patru ori Marcu vorbește despre “Isus Nazareno,” dar am spus deja că acest adjectiv nu se referă la orasul Nazaret.
În ceea ce privește Evanghelia lui Luca, trebuie să observăm că acesta poate fi împărțita în două părți distincte:nașterea și intamplarile din viața adulta a lui Isus. Este vorba de două părți incompatibile una cu cealalta și este ușor să arătăm că nașterea aparține unei tradiții cu siguranță mai târzie decât cea referitoare la viața de adultpovestita in toate cele patru Evanghelii. Orașul Nazaret este menționat pe larg de către Luca numai la nașterea lui Isus, unde el spune ca au locuit Iosif și Maria inca din peroada in care erau doar logodnici, în timp ce Matei ne spune ca au trait în Betleem de unde se muta in Nazaret, după întoarcerea lor din exilul din Egipt .
În Evanghelia lui Luca este folosita frecvent expresia anonima “ țara sa”, și doar o singura data este nominat orasul Nazaret, într-un episod care ridică o serie de probleme:
“S-a dus în Nazaret, unde fusese crescut, și a mers după obiceiul său, în ziua Sabatului în sinagogă și Sa sculat să citească. I s-a dat cartea proorocului Isaia, a deschis-o și a găsit pasajul unde era scris: “Duhul Domnului este peste Mine; pentru că el m-a uns, și m-a trimis să vestesc veste bună săracilor, pentru a proclama eliberareacelor captivi și vederea orbilor, pentru a pune în libertate pe cei care sunt oprimați , și proclama un an de iertareal Domnul. Apoi a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, și a șezut jos. Ochii tuturor din sinagoga s-au fixat peel. Apoi a început să spună: “Astăzi, această Scriptură a fost îndeplinita, ați auzit cu urechile voastre.” Toti erau martori și au fost uimiți de […]“
“Când au auzit acest lucru, toti cei din sinagogă s-au umplut de mânie; s-au sculat, l-au dus afară din oras, până în varful muntelui pe care orașul lor a fost construit, ca să-L arunce jos în prăpastie. Dar el trecu prin mijlocul lor și a plecat “(Luca IV, 16-30).
Mai întâi de toate, este încă o data confirmat faptul ca că Nazaret ar fi putut fi mai degraba o sinagoga, din careastăzi nu există nici o urmă. Pe de alta parte, se intelege în mod clar că acest oras Nazaret ar fi trebuit să fiesituat in varful unui munte, in vecinatatea caruia se afla o prăpastie. Dar orașul de astazi nu are aceste caracteristici, pentru ca se afla în adâncitura dintre dealurile line ale Galileei unde nu există nici o prăpastie înîmprejurimile sale.
In realitate, citind acest pasaj nu poate sa nu iti vina in minte orasul Gamala, care este situat pe cocoasa imensa a unei coline inalte care are langa ea o prăpastie si o sinagogă ale carei superbe ramasite pot fi vazute astazi.
De fapt, Evangheliile vorbesc insistent de un munte și de un oraș care se gaseste pe un munte “nu poate fi ascuns un oraș care se gaseste asezat pe un munte” (Mat. V, 14). De reținut, în acest sens, un pas din Evangheliacopta a lui Toma:… Isus a spus, “Nici un profet nu este binevenit în orasul său; medicii nu-i trateaza pe prietenii lor … un oraș construit pe un deal înalt și fortificat nu pot fi cucerit, nici ascuns … “” (Vang. coptă Thomas, 31-32).
Ceva similar poate fi gasit în Evanghelia canonica, de exemplu, în Matei: “Dar Isus le-a zis lor: ” Un profet nu estedispretuit decât în patria sa și în casa sa “(Matei XIII, 57), cu diferența că in această frază a Evangheliei lui Matei a fost indepartat pasajul unde se spune că orașul care se afla pe un munte nu poate fi ascuns, pentru a nu sugeracă era vorba de orasul lui Isus, la fel cum a fost inlaturat si detaliul care se referea la adjectivul “fortificat.”
Gamala a fost “un oras construit pe un deal înalt și fortificat,” așa cum am avut privilegiul sa constat atunci când,în 1997, am vizitat inălțimile Golan, la o scurtă distanță fata de lacul Tiberiadei. În timpul lui Isus, Gamala a avut o economie bazată pe producția de ulei de măsline, care a fost exportat peste tot. Cu siguranță borcanele de luterau duse printr-o vale traversata de un rau pe o distanta de aproximativ 8 km, până la Betsaida, care se ridica pe malurile nord-estice al lacului. Betsaida și Gamala au fost strâns legate una de cealalta datorita faptul că una servea celeilalte ca port comercial. Timpul necesar pentru a ajunge de la un oras la altul era foarte scurt iar diferenta de nivel era modesta.
Acum, trebuie să observăm că orasul Betsaida, chiar și în literatura canonică, are o importanță mare pentru Isus, care de prea multe ori a fost subestimată:
“El a ordonat ucenicilor să sara în corabie și să-l preceadă pe cealaltă parte a lacului, catre Betsaida, în timp ce elrespingea mulțimea. De îndată ce i-a respins, Sa suit pe munte să se roage. Când a venit seara, corabia era înmijlocul mării, iar el era singur pe tarm “(Marcu VI, 45-46);
“Au ajuns la Betsaida, unde i-au adus un orb implorandu-l să-l atingă” (Marcu VIII, 22); “Apoi el a început sămustre cetățile în care a făcut cele mai multe minuni, pentru că nu s-au pocăit: “Vai de tine, Corazine! Vai de tineBetsida, căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile care au fost făcute în mijlocul tau, acestea deja s-ar fi pocăit, cu sac și cenușă “(Matei XI, 20-21);
“Apoi le-a luat cu el și s-a retras în afară într-un oraș numit Betsaida, dar mulțimile au aflat și l-au urmat. El le-aprimit și le-a vorbit lor de Împărăția lui Dumnezeu “(Luca IX, 10-11),
” Vai de tine, Corazine, vai de voi, Betasida! Căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile făcute la voi, de mult timp s-ar fi pocăit si s-ar fi acoperit cu sacul si s-ar fi umplut de cenușă. Prin urmare, la judecata Tirul și Sidonul vor fi tratate mai puțin aspru decât voi. Și tu, Capernaume, vei fi înălțata pana la cer? In adancul iadului vei cadea!“(Lc X, 13-15);
“Filip era din Betsaida, orasul lui Andrei și a lui Petru” (Ioan I, 44); “Printre cei care au mers să se închine la praznic se aflau si cativa greci. Acestia s-au alaturat lui Filip, care era din Betsaida Galileii, și l-am întrebat: “Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus” “(Ioan XII, 20-21).
Cele trei orase, Betsaida, Capernaum si Corazim, care reprezintă în mod evident locurile unde Isus se gasea de cele mai multe ori, demonstreaza o asidua frecventare a versantului de nord și nord–est al laculul Tiberiade, mai ales ca apostolii săi (și, dintre ei unii chiar frații săi) erau din Betsaida.
Este aici locul unde Isus a realizat “cel mai mare număr de minuni.” Impotriva acestor orașe a inceput sa predice, manat de furie, blesteme întunecate. Nu s-a infuriat împotriva Nazaretului sau Cana, sau Magdala care erau locuri cunoscute, comune, din Galileea centrala. Nu avem cum sa nu înțelegem că acea zona, care se gasea intreGalileea de nord și Golan, se afla zona in care el se plimba si se misca in fiecare zi. În schimb, accesul natural al Nazaretului la lac, ținând cont de distanța considerabilă, este pe versantul sud occidental.
Betsaida a fost portul din Gamala, iar acest lucru ne arată că Isus trebuie să fi avut ceva de-a face cu fatidicul orașfortificat de pe munte, de care romanii isi aminteau ca de unul dintre cele mai blestemate locuri ale activitatii lor politice și militare din Palestina.
Desigur, trebuie să existe un motiv bun pentru a înțelege nevoia evangheliștilor de a ascunde legătura dintreIsus și Gamala și pentru a localiza reședința sa într-un loc fictiv ca Nazaret.
La această întrebare vom obține cu ușurință două răspunsuri: în primul rând, utilizarea de termeni geograficipentru a masca sensuri nedorite sunt comune în redactarea Evangheliei. O vedem cu adjectivele Canaaneu șiGalilean, care sunt în general înțelese ca indicații geografice, când de fapt erau expresii utilizate (respectiv înebraică și latină), pentru a indica zeloții, gherilierii yahwisti care au luptat împotriva romanilor pentru a restabiliun Mesia demn pe tronul Israelului și un preot vrednic în fruntea templului.
Al doilea răspuns este că Gamala a fost un oras bine cunoscut de romani ca patria zeloților, dintre care s-au născut figuri proeminente ale luptei mesianice, ca Ezechia (ucis de Irod în persoană) si fiul său Iuda, numit IudaGalileanul, fondatorul miscarii zelote.
În timpul războiului din anii 66/70 Gamala a fost asediat de legiunile lui Vespasian și, după lungi și dificile luni,în care insasi viitorul împărat a participat la lupte, a fost cucerita. Acestui fapt, i-a urmat episodul dramatic desinucidere în masă a locuitorilor orașului (un comportament tipic al zelotilor), care s-au sinucis aruncandu-se in varfurile propriilor sabii sau s-au aruncat de pe marginea prăpastiei, pentru a nu ajunge prizonieri în mâinileinvadatorilor. Editorii Evangheliilor au ascuns intentionat orice legătură posibilă între Isus și impresionanta miscare zelotica, păstrand in mod riguros instrainarea acestei miscari de ideologia de natura mesianica.
Cercetarea originilor primitive ale creștinismului nu pot fi separate de martutii de acest fel și nu este posibil sa nu fie luate in considerare, pentru ca se risca in continuarie ca istoria sa fie scimbata cu legenda. Cele doua orase importante ale vietii lui Isus, cel al nașterii și cel al reședinței sale, Betleem și Nazaret, au fost introduse în mod artificial de către evangheliști în intenția lor de a picta un Isus Hristos teologic, foarte indepartat de personajulcare, în timpul domniei lui Tiberius, a trait cu adevarat zilele sale în țara martirizata a Palestinei.
AUTOR: David Donnini Traducere din limba italiana: Gabriela Dobrescu
Despre Sinagoga menționata de Luca, putem spune că nu există nici o descoperire arheologică, documente sau hărți, nici orice alta sursa istorica scrisa care se referă la Nazaret, a carei descoperire si datare nu poate fi facuta înainte de secolul al treilea d. Hr., dar, mai presus de toate, nu s-au găsit rămășițele nici unei sinagogi datând din primul secol dinainte sau dupa Cristos.
Singurele obiecte gasite, datând din această perioadă sunt doar câteva epitafuri și artefacte de mormintecare atestă ca în primul secol după Hristos, în locul în care astăzi se află Nazaret nu a fost construit nici un oraș, pentru că legea evreiască interzice constructia de sate și orașe, în apropierea de morminte și cimitire.
Din pacate, chiar dacă nu este atestată de nici o sursă istorică din primul secol d. Hr., in acele locuri nu a existat nici o asezare identificata cu numele de Nazaret. Cel mult, acolo ar fi putut exista un sat locuit decâteva zeci de oameni, dar care ar fi fost complet diferit de concepția pe care o aveau romanii și evreiidespre termenul de oraș, pentru că un oraș, ca să se diferențieze de un sat ar fi trebuit sa aiba:
1)Mult mai multi locuitori decat ar avea un sat, iar in acest caz numarul lor ar fi trebuit sa fie cel putin o mie.
2.Un oraș ar fi fost înconjurat de fortificații și ziduri de aparare.
Pe scurt, astăzi, orasul Nazaret nu corespunde nici pe departe orasului Nazaret descris de Evanghelii, ba mai mult în Evanghelia lui Marcu citim:
[7] “Între timp, sa retras de la mare (Lacul Tiberiada) cu ucenicii Săi și o mare mulțime de oameni l-au urmat cu […]
[13] El a urcat pe munte și a chemat pe cei pe care el a vrut si ei au venit cu el …
[20] El a intrat în casă și s-au adunat in jurul sau mulțimi mari……
[21] Atunci ai lui, când au auzit, au ieșit să de duca sa il ia […]
[31] Au ajuns mama lui și frații lui, și, stând afară, au trimis de i-au chiemat […]
[4.1] Apoi, din nou, a început să ii învețe lângă mare (Lacul Tiberiada) și s-a adunat în jurul lui o mulțime uriașă … “(Marcu 3: 7-4: 1).
Deci, din acest pasaj din Evanghelia lui Marcu aflam că Isus pleca de obicei în fiecare zi din Nazaret,orașul său natal, catre malul lacului Tiberiade, și apoi se intorcea din nou “pe munte”, unde avea casa,adica în Nazaret, unde era reședința sa. Deci pe munte se intorace acasă unde erau mama și frații săi, șide pe munte pleca din nou catre malurile Lacului Tiberiade pentru a invata oamenii de unde se reintorcea din nou acasa seara.
Dar Nazaret este situat pe linie dreaptă la o distanta de peste 40 de kilometri de lacul Tiberiade numit Marea Galileii !
Practic, în fiecare zi Hristos pentru a se duce la lac, apoi înapoi acasă, apoi înapoi la lac și în cele din urmă acasă, a fi trebuit să parcurga cam 160 km pe zi!
Inutil să spun că ar fi ceva imposibil! De fapt, facand un mic calcul, al rezulta că într-un an, Isus, numitHristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, ar fi parcurs nu mai puțin de 58.400 km, care corespund aproximativcu o data si jumatate inconjurul Pământului, iar în zece ani ar fi parcurs traseul Terra-Luna dus si intors.
Mai jos este o hartă care arată întreg teritoriul palestinian în care Nazaret este marcat printr-un punctalbastru:
Din imaginea de mai sus se poate vedea cu ușurință că, având în vedere distanța care il separa de LaculTiberiada, orasul Nazaret nu poate corespunde în nici un fel locului de nastere al lui Hristos, casa lui și afraților sai zeloții. În plus, în Evanghelia după Luca putem cunoaște un alt detaliu interesant:
[39] “În acele zile (după concepție în Nazaret) Maria a plecat in călătorie catre munte si a ajuns in graba orasul lui Iuda” (Luca 1: 39).
În primul secol nu este atestată existența nici unui oras “al lui Iuda” situat pe un munte. Care ar fi trebuit sa fie acest “munte”, pe care Maria ar trebui să ajungă “în grabă”, pentru a merge in “orasul lui Iuda”?
Simplu: Gamala, orasul lui Iuda Galileanul, situat pe un munte! Incep sa suspectez tot mai mult un lucru:ca orasul Nazareth al Evangheliilor, locul de nastere al lui Isus, a fost Gamala, locul de nastere al Ioan,Simon, Iacov, Iuda și Iosif, fratii lui Isus, și toți fiii lui Iuda Galileanul.
Din „ Antichități giudee” de Giuseppe Flavio “ cartea XVIII:
[4] “Iuda Galileanul a fost un Gaulanit din orașul Gamala” (Ant. Giud. XVIII:. 4)
Orașul Gamala a fost fondat de regele Alessandro Ianneo în 81 î.Hr. Din acest oraș erau originali Ezechia din Gamala și fiul său Iuda Galileanul, care s-au numit descendentii dinastiei Asmonea. Orasul a fostfortificat de Giuseppe Flavio, comandant al Galileei în timpul revoltei evreilor împotriva Romei în anul 66,care ne descrie cucerirea sa in 67 de catre viitorul împărat Vespasian, comandant al legiunii X Fretensis.Despre orasul Gamala istoricul Giuseppe Flavio ne vorbeste în lucrarea sa „Razboaie Giudee” in cap IV:
[5] “Dintr-un munte înalt iese un pinten in mijlocul caruia se inalta un fel de cocoasa care de la varf merge in declin atat in fata cat si in spate, în așa fel încât să semene cu profilul unei cămile; de aici i se trage acest numele, chiar dacă sătenii nu respecta pronunția sa exactă (numind-o Gamlà).
[6] Pe părțile laterale și din față se termină cu prapastii de netrecut dar este un pic mai “accesibil din spatele, unde pare ca este agățat pe munte, dar chiar și aici locuitorii săpand o groapă transversala au blocat trecerea.
[7] Casele construite pe pantele abrupte sant dispuse una deasupra celeilalte: ti se pare că orașul estespânzurat și este mereu pe punctul de a cădea de sus pe el însăși.
[8] Dinspre sud se vede partea sa meridionala care se ridica la o înălțime imensa, formand baza orasuluisub care se gaseste o prapastie fara ziduri care este foarte profunda: in interiorul zidurilor e o rapa si acolo se termina orasul.
[9] Orasul are aparatori naturale si din acesta cauza este de necucerit, (Giuseppe Flavio, se referă la el însuși numindu-se la persoana a treia) este inconjurat de ziduri și întăriat cu tuneluri și tranșee “(RaboiulGiudeilor, IV , 1: 5-8).
In alto la ciittà di Gamala, situata su una montagna con un ripido precipizio..
După cum se poate observa, atât din descrierea facuta de Giuseppe Flavio cat si din imaginea de mai sus,Gamala este un oraș mare, înconjurat de ziduri de aparare situat pe piscul unui munte “, sub care un povarnis fără ziduri se transforma într-o prăpastie adâncă,” deci se termina cu o brusca prăpastie, de pe care daca se arunca un om este posibil sa fie ucis.
În 1967, în urma săpăturilor arheologice s-au descoperit în apropierea zidurilor ramasitele unei clădiriimportante, identificata ca fiind sinagoga orașului, de forma dreptunghiulară (25,5 x 17 m.) si orientată spre nord–est – sud–vest, catre Ierusalim.
In plus,orașul Gamala se afla la o distanta de doar 5-6 km fata de Lacul Tiberiada (vezi harta de pe paginaanterioara unde Gamala este marcat cu un punct roșu), spre deosebire de Nazaret care se afla la 40 km distanta, asa cum ne-a mărturisit si Giuseppe Flavius:
[2] “…cu acestea era de asemenea si orașul Gamala, situat vizavi de Tarichee pe partea cealaltă a Mării Galileii” (lacul Tiberiade) (Razboaie Giudee. IV, 1: 2)
Dar aceasta nu este suficient. Potrivit unor studii geografice facute dupa Evanghelii, orasul Nazaret, “patria lui Isus” era situat la est de lac, în timp ce Nazaretul de astazi este situat la sud-vest fata de acelasi lac. Spre deosebire de Nazaret, Gamala se află exact la Est, la fel ca și Nazaretul descris in Evanghelii. Prin urmare, putem rezuma ceea ce am spus prin intermediul unui tabel comparativ întreNazaret și Gamla:
Dar tot nu este încă suficient. Savantul inzestrat cu spirit critic bun care ar avea intenția de a analiza cu atenție Evangheliile nu ar putea să nu observe că textul Noului Testament este plin de referințe geograficecare nu corespund Nazaretului de astăzi, ci mai degrabă vechiului oras Gamala, sediul mișcarii zelote.
[38] “În Nazaret, în acea zi, ucenicii au rămas cu El
[43] A doua zi Isus a decis să plece catre Galileea “(Ioan 1: 38-43).
Din descrierile facute de Evanghelii, Nazaretul a fost in trecut, dar este si astazi, un oras aflat înregiunea numită Galileea. Daca aceste scrieri nu mint, cum este posibil ca Isus, întruparea divină a lui Dumnezeu pe Pamant in regiunea Galileii, unde el avea resedinta, sa plece pentru a merge pe teritoriul …Galileei!
Este evident, prin urmare, că Hristos, sau oricine altul in locul sau, ar fi plecat dintr-in oras aflat in afara Galileii, de pe un teritoriu limitrof, pentru a merge in Galileea. Acest teritoriu era de fapt Gaulanitis, care găzduia importantul oras Gamala sediul miscarii zelote.
[16] “Și a plecat în Nazaret, unde fusese crescut […]
[30] Și a coborât la Capernaum, o cetate din Galileea “(Luca 4: 16-30).
În cazul în care se pleaca din Nazaret nu are sens expresia “cobora la Capernaum“, deoarece Nazaret esteîn partea de sud, nu la nord de Capernaum. Este posibil sa “cobori la Capernaum” numai în cazul în care se pleca din Gamala, orașul lui Ioan Galileul și a fraților sai, care este situat la nord de orasul menționat în Evanghelii.
[1] “Cand a terminat aceste cuvinte, Isus a plecat din Galilea și s-a dus în regiunea Iudeii, dincolo de Iordan” (Mt 19: 1).
Pornind din Galileea pentru a călători în Iudeea nu trebuie să se treacă râul Iordan. Pe de altă parte, esti forțați să faci acest lucru numai în cazul în care pleci din Gamala, situat în regiunea Gaulanitis, dincolo de Iordan (în acest sens, a se vedea harta).

[15] “Părăsind Nazaretul, a venit sa locuiasca in Capernaum, lângă mare, în teritoriul lui Zabulon si Neftali,dincolo de Iordan” (Mt 4, 13-15).
Si aici la fel. Pentru a merge de la Nazaret la Capernaum nu trebuie să se treacă râul Iordan, dar dacă plecarea este din orasul Gamala din regiunea Gaulanitis, esti forțat să-l traversezi. Cu alte cuvinte, locul de nastere al lui Isus descris in Evanghelii nu este Nazaret, oras care in acea perioada nu a existat, ci Gamala, orașul lui Ezechia, al lui Iuda și al fiilor sai Ioan, Simon, Iacov, Iuda, și Iosif, care corespund din toate punctele de vedere cu frații lui Isus descrisi în Evanghelii.
Care a fost atunci motivul real care a condus editorii pseudo-evanghelici, sau mai degrabă diferitele școli de gândire care se ascundeau în spatele acestor nume false, să cenzureze din Evanghelii orașul Gamala,locul de nastere al lui Isus, ca sa-l inlocuiasca cu falsul si inexistentul, la acea vreme, Nazaret?
Răspunsul general acceptat printre oamenii de știință se bazează pe ideea că adjectivul sau titlul de“Nazarinean”, a fost inventat cu măiestrie de către scriitorii Evangheliei pentru a ascunde corelația dintre personajul “istoric” Isus și orasul sau natal, care nu trebuia sa se identifice din punct de vedere istoric cufigura lui Ioan Galileul, fiul celebrului revoluționar Iuda, cat si pentru a cenzura porecla infama de „Nazireo” atribuita “Mântuitorului” evreu în versiunea originală a Evangheliilor.
Nazireat sau Nazoreu, a fost o porecla care se referea la conducatorii ESENO – ZELOTI si era prin urmare,contrara doctrinei noii, pacifiste descrisa de Evanghelii. Mai mult decat atat, insasi Ioan, fiul lui IudaGalileanul, era un Nazireu, și acest lucru ar permite încă o dată combinația dintre cele două personaje.Deci, in acest mod titlul a fost schimbat din Nazireo in Nazareul, facandu-l sa devina un apelativ allocuitorilor din orasul Nazaret.
A fi Nazireo, insemna a face o consacrare pentru Dumnezeu care sa mentinea cu jurământul de a urma anumite reguli stricte de viata. Un lider al miscarii zelote trebuia prin urmare, sa fie un nazireu, dar dacaIsus ar fi fost un Nazireu ar fi fost mult mai usor sa realizezi ca ar fi fost un lider Zelot, mai degrabă decâtun predicator pașnic. Acesta a fost motivul pentru care a devenit necesara o cenzura a acestui adjectiv.În plus, din cauza jurământului făcut lui Dumnezeu de a nu bea nici vin, nici băutură tare, Isus nu mai putea practica cultul Euharistiei din timpul Cinei cea de Taină din pricina jurământului de a nu bea vin sauorice tip de băuturi alcoolice.
Putem spune, ca datorită studierii acestor nepotriviri grosolane descrise in Evanghelii, falsificarea a fostdescoperita cu probe de catre multi oameni de stiinta onesti, dar si pentru ca in anumite locuri, cum ar fiîn Ioan 18: 18 și Ioan 5: 7 Hristos este încă definit în mod explicit Ναζωραίον (Nazoràion), care poate fi tradus ca “Nazireu “sau” Nazoreu “(cei doi termeni sunt interschimbabili), în timp ce Biserica a falsificattraducerea reportand “Nazaraénum” în latină și “Nazareno”, în italiană, dar care în greacă ar trebui să fie Ναζαρηνός (Nazarenos).
In unele versiuni mai noi, preoții si-au permis sa traduca „Nazoreo” cu “Nazariteanul”, înțelegand pana la urama că termenul ”Nazariteanul” nu există, la fel cum nu a existat înainte de secolul al treilea d.Hr orașul imaginar, fictiv Nazaret.
AUTOR: Alessio De Angelis
Traducere din cartea “Oltre la mente di Dio” de GABRIELA DOBRESCU
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.
Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.
Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.
Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.
Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.
Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.
Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.
La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.
Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remedii magice
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.
Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.
Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.

Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.
Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.
Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.
La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.
Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.
Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.
Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.
De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.

Alte denumiri: ielele, sanzienele, frumoasele, sfintele, maiestrele, maiastrele, mandrele, soimanele, soimaritele, vantoasele, dansele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zanele, rusaliile, dragaicele, domnitele, puternicele, nagodele, samovilele, valvele, iezmele, iroditele, musatele, fetele codrului, imparatesele vazduhului.
Relatarea despre Achim Roman
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.

Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.
La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.
Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.
Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.
Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.

Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.
Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…
In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.
Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.
La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.
Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…
L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.
Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.
Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.

<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.
Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.
Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.
Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.
In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.
Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.
Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.

Proorocul din varful dealului
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.
Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.
Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!
„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.
Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.
Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.
Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.
„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”
Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
https://www.evolutiespirituala.ro/intalniri-cu-ielele/?feed_id=22104&_unique_id=63a875653a730
Apocrifa lui Ioan: cartea secreta
Al saselea condex contine 7 carti: Cronica lui Petru si ai celor 12, Traznetul si Intelectul Perfect, Fundamentul Puterii Noastre, Plato-Republica (gnostic fals), Discursul despre 8 si 9 (hermetism), Rugaciunea Recunostintei (hermetism) si Aselepius 21-29 (hermetism).
„Nu fi anxios pentru a multumi multimea”
Invataturile secrete au fost scrise in asa fel incat nu oricine citea sa poata sa inteleaga. Textul se pare ca a fost scris pentru un nivel inalt de initiati. „Acum stati! Va voi dezvalui misterele mele, pentru ca sunteti fratii mei, si le veti cunoaste pe toate.”
La inceputul erei crestine, crestinismul a dus o lupta de supravietuire, chiar si cu pretul ascunderii unor texte timp de 2000 de ani. Multe texte au fost denuntate ca „erezii” de catre membrii ortodocsi. Se stie demult ca multi dintre primii discipoli ai lui Isus erau condamnati de catre alti crestini ca fiind eretici, insa tot ce se stia despre ei provenea din atacurile cuprinse in scrierile oponentilor lor.
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Cursul se desfasoara la distanta, pe o platforma software dedicata, online. Este necesar sa aveti conexiune internet, computer, sau smartphone.
Cursantii KARANNA ACADEMY © primesc la absolvire Certificate Acreditate International de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine). In baza acestor Certificate, se poate contracta o asigurare profesionala si se poate practica / va puteti angaja ca si Instructor sau Terapeut International.
CONDITII MINIME OBLIGATORII DE PARTICIPARE LA CURSURI:
Participantii trebuie sa indeplineasca minim urmatoarele cerinte, pentru a se putea inscrie in cadrul programului KARANNA LIGHTWORKERS ACADEMY ©:
– Sa aiba minim 18 ani impliniti
– Sa nu sufere de boli emotionale diagnosticate
TERMENI SI CONDITII DE ABSOLVIRE A CURSURILOR
La finalul cursului de PROTECTIE PSIHO-ENERGETICA, va avea loc o evaluare si un test individual, iar in urma punctajului obtinut la test, se va elibera un Certificat acreditat international IPHM.
Obtinerea Certificarii Intrenationale depinde de punctajul obtinut la evaluarea finala. Pentru certificare, cursantul trebuie sa obtina minim 85 de puncte din 100.
MODUL I – durata 2 saptamani:
Legile Universale si Creatia
MODUL II – durata 3 saptamani:
Legile Meudului (Intruparii)
MODUL III – durata 9 saptamani:
Protecţia Psihoenergetica (PSI) – Teorie si Practica
.
Sferele Creatiei
Categorii de Entităţi existente în Univers
Reîncarnarea
Akasha
Vârsta Astrală
Razele Intruparii
Ingeri, Devasi, Zei & Maeştri Ascensionaţi
Categorii şi Tipuri de Atac Psi
Metode de Protecţie Psi:
Tehnici şi Procedee Energeticede de protectie si riposta psiho-energetica
DURATA: 3 luni
SE ACHITA LUNAR, IN AVANS SAU INTEGRAL LA INCEPUTUL CURSULUI.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_btn title=”VREAU SA MA INSCRIU ” color=”orange” size=”lg” align=”center” link=”url:https%3A%2F%2Fwww.evolutiespirituala.ro%2Fcurs%2Fcurs-protectie-psi-psiho-energetica%2F|target:_blank”][/vc_column][/vc_row] https://www.evolutiespirituala.ro/curs-protectie-psi-2/?feed_id=21002&_unique_id=638f67ba648e0
În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă. În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales. Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit. Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo.
.
Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul. Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.
.
Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumină, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui său mamei tale ideale. Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil. Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.
.
Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior. Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.
.
Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare. Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă! Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe această planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.
.
Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi! La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie. Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.
.
În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne corectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă “a doua venire”. I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa. Lumină părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era. Lumina mi-a răspuns: Acesta este fluviul vieții. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz. Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.
.
Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană! Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că această Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers! Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor! În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit. Eram în Vid. Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută. Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acesta e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?
.
Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor. Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.
.
Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală. Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scală, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva! Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Şinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.
.
Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea! Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.
.
Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumină lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent. Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea. Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.
.
Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii. Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac. Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă. Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipă prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo. A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.
.
Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna. Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.
.
Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea. Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuăm să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.
.
Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus: “Cu adevărat este un miracol”. El a răspuns: “Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remişii spontane.” Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era. În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.
.
Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină. Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.
De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici. L-am întrebat pe Dumnezeu: “Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă?” şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: “Nu-mi pasă.” A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori ca toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.
.
Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună. Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA! Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.
.
Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Această schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei. După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem. După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, ca şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna. Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea. Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă. Acest corp este viu deja de o veşnicie.
Sursa: www.efemeride.ro https://www.evolutiespirituala.ro/povestea-unei-experiente-in-preajma-mortii/?feed_id=20770&_unique_id=638a217d77ebf

Decăderea creştinismului, Planeta X şi subjugarea Antihristului
De-a lungul timpului au existat numeroși oameni care au avut numeroase viziuni despre viitor. Acești profeți au rămas în cărțile de istorie drept oameni neînțeleși sau chiar cei excluși de societate. Printre aceștia se numără Nostradamus, mama Shipton, Edgar Cayce și mulți alți vizionari.
În materialul următor, am ales să vă prezentăm un alt profet, mai puțin cunoscut în țara noastră, Hildegard von Bingen. Sf Hildegard, o călugăriţă a secolului 12, desi este cunoscuta pentru contribuţiile ei in muzică şi literatură, este cunoscută şi pentru prezicerile pe care le-a făcut – deşi au fost multe.
Hildegard s-a născut în 1098 în Bockelheimm în Germania și încă de la vârsta de 8 ani a luat contactul cu Biserica. Toată viața sa și-a petrecut-o în slujba lui Dumnezeu și datorită acestui fapt a fost recompensată cu diverse viziuni despre viitor. Acestea erau notate într-un jurnal, care a fost ţinut secret o vreme îndelungată. Atunci când călugăriţa s-a hotărât să le facă publice le spunea apropiaţilor săi că : “până la vârsta de 15 ani am avut cele mai multe dintre viziuni, dar nu aveam curaj să vorbesc despre ele”.
Interesant este faptul că la vârsta de 40 de ani a primit un ordin spiritual pentru a-şi face publice viziunile. Hildegard nu a spus niciodată de unde provenise acest ordin, dar este lesne de înţeles că provenise de la cel care îi provoca aceste viziuni.
Sfânta a hotărât astfel că trebuie să-şi înşire viziunile într-o carte pe care a intitulat-o “Scivias”. Aici putem găsi cele mai sumbre viziuni asupra viitorului omenirii, printre care şi cele care descriu cu lux de amănunte decăderea Bisericii, naşterea şi expansiunea Antihristului sau chiar războaie care nimicesc milioane de vieţi.

Decăderea creştinismului
“În viitorul îndepărtat, va veni o vreme în care oamenii vor renunţa în a mai crede în Dumnezeu şi astfel Biserica se va confrunta cu declinul”. Această profeţie se referă la timpurile noastre când oamenii au din ce în ce mai multe îndoieli cu privire la Creator. Aceste îndoieli sunt induse în mod voluntar de către o forţă negativă, care doreşte cu ardoare să pună mâna pe Pământ, indiferent de consecinţe. Antihristul se va naşte şi va predica învăţăturile sale în aşa fel încât să distrugă calea cea dreaptă pe care trebuia s-o urmeze omenirea.
Cometa devastatoare
O altă viziune interesantă se referă la sosirea unei comete. Hildegard scria cu aproximativ 1000 de ani în urmă că nu cu mult înainte de sosirea acestei comete omenirea se va confrunta cu o perioadă de foamete. Vor exista numeroase zone de pe glob în care mâncarea va fi considerată un lux şi atunci când problemele vor fi cele mai mari, o cometă uriaşă se va apropia foarte mult de Terra. Aceasta va provoca numeroase cutremure, tsunami, dar şi boli dintre cele mai ciudate.
Specialiştii care au analizat această viziune susţin că Hildegard se referea nu la o cometă, ci la o planetă care se îndreaptă spre Terra. Această planetă se regăseşte în cultura mai multor civilizaţii antice şi este numită Planeta X.

Antihristul va pune stăpânire pe omenire
Imediat după ce dramele cometei vor zdruncina omenirea, o altă problemă majoră se va naşte pe Terra. ANtihristul va pune stăpânire pe întreaga omenire şi haosul va fi cuvântul de ordine. “Fiul pierzaniei va fi o fiară sălbatică, care îi va ucide pe cei ce nu cred în el şi care se uneşte cu regii, preoţii falşi şi cei bogaţi”. Antihristul va fi născut dintr-o femeie, care încă din copilărie va avea cunoştinţe despre ocultism şi va alege să se alăture răului. Fiul său va fi crescut în acest spirit şi cu ajutorul forţelor răului va reuşi să-şi impună viziunea în sufletele oamenilor.
Aceste trei viziuni, cele mai importante poate, sunt cele care au ridicat numeroase întrebări cu privire la viitorul omenirii. Dacă ele se vor arăta a fi adevărate în cele din urmă, atunci putem recunoaşte că civilizaţiile antice au avut dreptate cu privire informaţiile pe care le-au lăsat moştenire despre trecutul îndepărtat, dar şi despre viitorul care pare extrem de sumbru.

sursa: internet https://www.evolutiespirituala.ro/profetiile-calugaritei-hildegard-von-bingen/?feed_id=20480&_unique_id=63838985c1d48
Originea Craciunului este prezentata in binecunoscuta relatarea biblica a lui Luca:
„In vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar August sa se inscrie toata lumea. Inscrierea aceasta s-a facut intaia data cand era dregator in Siria Quirinius. Toti se duceau sa se inscrie, fiecare in cetatea lui.
Iosif s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca in Iudea, in cetatea lui David, numita Betleem, pentru ca era din casa si semintia lui David, sa se inscrie impreuna cu Maria, logodnica lui, care era insarcinata.
Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria. Si a nascut pe Fiul ei cel intai nascut, L-a infasat in scutece, si L-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei.
In tinutul acela erau niste pastori, care stateau afara in camp, si faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ca un inger al Domnului s-a infatisat inaintea lor, si slava Domnului a stralucit imprejurul lor.
Ei s-au infricosat foarte tare. Dar ingerul le-a zis: „Nu va temeti, caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul.” (Luca 2:1-11)
Pentru crestinii de astazi, originea Craciunului este, sau ar trebui sa fie – nasterea lui Isus Cristos, asa cum este descrisa ea in Biblie. Nimic mai mult si nimic mai putin.
Totusi, cele mai multe lucruri la care suntem martori de 25 Decembrie in fiecare an, nu au absolut nimic de a face cu acea zi, care probabil a avut loc vara sau la inceput de toamna, cu aproximativ 2000 de ani in urma.
In realitate, cele mai multe obiceiuri si traditii de Craciun, de fapt, preced nasterea lui Isus, iar multe din ele sunt de-a dreptul insealatoare in semnificatia si originea lor. Iata cateva exemple:
Data de 25 Decembrie provine probabil din „ziua de nastere” antica a zeului soarelui Mitra, o zeitate pagana a carei influente religioase s-au raspandit in Imperiul Roman in primele doua secole d.Cr.
Mitra este legat de zeul soarelui semitic, Shamash, iar venerarea lui s-a raspandit din Asia pana in Europa, unde era numit Zeul Mitra – Soarele Invincibil – (Deus Sol Invictus Mithras).
Roma era foarte cunoscuta pentru absorbirea religiilor si a ritualurilor pagane din intregul imperiu largit. Ca atare, Roma a transformat aceasta mostenire pagana in celebrarea zeului Saturn si renasterea zeului soare in timpul perioadei solstitiului de iarna.
Sarbatoarea de iarna a devenit cunoscuta ca si Saturnalia si incepea in saptamana dinaintea lui 25 Decembrie. Festivalul era caracterizat de cadouri, cantece si desfrau total, iar preotii lui Saturn purtau ghirlande din crengute verzi in timpul procesiunilor din templele romane.
Variatiile acestei sarbatori pagane au inflorit in primele secole dupa nasterea lui Isus Cristos, insa probabil nu au existat pana in anul 336 d.Cr., cand Imperiul Roman a transformat oficial aceasta traditie in sarbatoarea crestina a Craciunului.
Alte articole din categoria Spiritualitate
Vizitati-ne Pagina de Facebook
Shakti este forța divină care, manifestându-se distruge forțele demonice și restabilesc echilibrul. Fiecare zeu în hinduism are energia sa Shakti și fără aceasta energie nu au nici o putere. Lakshmi este energia lui Vishnu. Parvati este energia lui Shiva. Shakti este, de asemenea, numita Devi sau Mahadevi, presupunând roluri diferite ca Sati, Parvati, Durga și Kali.
Deci, Shakti este zeița mamă, sursa a toate, a principiului feminin universal de energie, putere sau creativitate. Shakti este inseparabilă de principiul masculinShakti, adica de Tatălui Universal, Creatorul Divin. Shakti–principiul masculin este numit Brahman de scriitorii Upanishadelor. Pincipiul masculin al lui Shakti însăși este Shiva.
Maha Vidya înseamnă Marea Înţelepciune (maha – înseamnă mare în sanscrită, iar vidya – înţelepciune sau cunoaştere ). Este vorba despre uniunea divină exprimată prin zece aspecte – Dasha Maha Vidya (dasha – zece).
Cele Zece Mari Înţelepciuni sau Căi ale Înţelepciunii sunt tot atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe care fiecare om le are mai mult sau mai puţin trezite în el însuşi. Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de trăirea deplină a Înţelepciunii, în toate cele zece aspecte ale sale.
Inţelepţii Indiei au atribuit calităţi umane acestor forme ale intelepciunii, vorbind despre ele ca despre Mame divine, binevoitoare, ce îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie însuşi Universul fizic şi subtil.
Indiferent dacă ştii sau nu Cele Zece Maha Vidya există în tine şi exişti prin ele. Iată câte idei despre fiecare:
| Name | KALI (Time) | |
| Mahavidya | Eternity of time | |
| Worship means | To die daily, detach from body consciousness and the impermanence of all things, transforming into the eternal unborn being. | |
| Mantra | KRING KRING KRING HING HRING DAKSHINE KALIKE KRING KRING KRING HRING HRING HUNG HUNG SWAHA | |
| Enhances | Kumbaka, self-knowledge, samadhi. |
| Name | CHINNAMASTA (chopped off head) | |
| Mahavidya | To stop mind is liberation | |
| Worship means | To liberate yourself from the desire for sensory input, cutting off the source of the movements of mind and reaching deep meditation (samadhi). | |
| Mantra | SHRING HRING KLING AING VAJRAVAIROCHNIYE HUNG HUNG PHAT SWAHA |
|
| Enhances | Willpower, vision, meditation, sexual abstinence, kundalini yoga, samadhi |
Pentru fiecare dintre acestea există modalităţi specifice pentru a le trezi în propria fiinţă, pentru a folosi conştient energia lor în evoluţia spirituală, dar şi în viaţa de zi cu zi.
Înţelepciunea este revelată prin zece căi. Ceea ce este specific tuturor acestor a este atât exaltarea dorului de Sublim, cât şi chemarea mistică profundă.
Unde, dacă nu în Misterul lui Kali, poţi să intuieşti eternitatea? Unde, dacă nu în lumina ei, găseşti alinarea, în iubirea din Sundari – esenţa vieţii, în expansiunea lui Bhuvaneshwri – cunoaşterea nelimitată, în focul lui Bhairavi – concentrarea perfectă, în discernământul si Chinnamasta – transcenderea minţii, în inefabila Dhumavati – pacea absolută, în forţa lui Bagalamukhi – fascinaţia divină, în armonia lui Matangi – desăvârşirea, în splendoarea lui Kamaka – încununarea fericirii?
Ele nu sunt diferite înţelepciuni, ci sunt 10 manifestări ale lui Kali. Dasha Maha Vidya începe cu Kali, care nu este prima dintre ele, ci este câmpul energiei prin care toate se desfăşoară.
Kali însăşi este considerată Shakti Yoga. Energia lui Kali este Kriya Shakti, energia de acţiune a oricărui proces interior care ne conduce de la nefiinţă spre fiinţă, de la multiplicitate spre unicitate. Aceasta se produce prin trezirea lui Kundalini Shakti. Kriya shakti a lui Kali din yoga inversează procesul creaţiei, ducându-ne de la multiplicitate spre unicitate. Fiecare dintra Dasha Maha Vidya reprezintă o parte din Kali.
Tara cuprinde Tarana shakti sau capacitatea sau puterea de a ne salva, de a ne scoate din ignoranţă şi de a ne duce spre iluminare. Tara ne dăruieşte cunoaşterea fiecărui plan al existenţei. Ea este ghidul interior şi marea preoteasă a ascensiunii spirituale.
Tara ne ajută să depăşim obstacolele, să trecem de oceanul de ignoranţă.
Maha Vidya cunoscută sub numele de Sundari este expresia frumuseţii şi a încântării.
Ea este Sundari a lui Kali, frumuseţea şi încântarea inerente în Kali, inerente procesului Odată ce am trecut prin Kali şi am fost conduşi de Tara către în sus, descoperim frumuseţea şi încântarea ca forţe interioare prin Sundari. Calea spirituală nu vorbeşte numai despre renunţare, austeritate sau moarte. Sundari este Akarshana shakti, forţa atracţiei Divinului, care ne conduce în iubire, în aspiraţia de a ne reîntoarce spre Inima noastră. Sundari este puterea atracţiei lui Kali şi ea este energia vieţii eterne.
Bhuvaneshvari este aspectul divin al mamei care guvernează întregul univers, mişcarea timpului şi orientarea obiectelor în spaţiu. Puterea sa este Vikasana shakti, puterea de a face totul clar sau evident. Aceasta duce la manifestarea întregii creaţii. Ducându-ne spre interior, trecem dincolo de tărâmul uman, dincolo de forţele naturii şi ajungem în contact cu această putere guvernatoare, măreaţă a mamei divine. Doar prin această putere toate lucrurile pot să existe, să acţioneze. Sub această putere a lui Bhuvaneswari, a viziunii ei, ea restructurează perspectiva noastră asupra vieţii în conformitate cu înţelepciunea ei, cu graţia ei, dăruindu-ne un simţ al libertăţii, al expansiunii, al bucuriei în toate acţiunile, amplificând influenţa lui Sundari. Ea creează spaţiul şi libertatea noastră interioară.
Bhairavi este forma cea mai aprigă a lui Kali. Ea reprezintă focul lui Kali ascuns în lumea materială, în natură şi în cele mai ascunse locuri ale corpului şi ale minţii noastre. O dată ce este trezită, ea iniţiază şi propulsează procesul înălţător în interior. Pavitra karana shakti este puterea purificatoare. Acţiunile ei le preced pe cele ale lui Kamala. Focul lui Bhairavi poate să distrugă toate forţele ostile. Focul lui Bhairavi duce la transmutarea energiilor, elanurilor în Inima fiinţei.
Kali devine Bhairavi pentru a proteja, pentru a purifica, pentru a ne transforma.
Chinnamasta este o formă şi mai puternică a lui Kali. Ea este o dezvoltare mai amplă a e nergiilor lui Bhairavi. Este focul din al treilea ochi care deschide Sahashrara, prin tăierea simbolică a capului. Aceasta permite sângelui devoţiunii inimii spirituale să se reveleze şi să devină soma, fluviu de beatitudine şi de încântare. Lumina lui Chinnamata îndepărtează ignoranţa. Ea este Chhedana shakti sau puterea de a tăia, care, la cel mai înalt nivel, este puterea unei percepţii adânci, discriminarea, discernământul sau viveka.
Dhumavati este cunoscută ca jiestha sau forma mai în vârstă a lui Kali. În cazul ei, este vorba despre avarana shakti, puterea de a ascunde, de a tăinui. Este deseori simbolizată ca o forţă care însoţeşte sărăcirea, suferinţa, dezamăgirea, tristeţea. Dar acesta este doar un aspect al naturii sale. Dhuma este fumul. Fumul lui Dhumavati este de asemenea parfumul de tămâie, fumul de tămâie care ne inspiră. Ea este noaptea primordială în care descoperim originile luminii eterne.
Bagalamukhi este un alt aspect plin de forţă al lui Kali. Este puterea stopării, a neutralizării, este Stambhana shakti. Este energia lui Kali cunoscută ca arma sa. Arma sa este aceea a mantrei şi a luminii. Această armă nu este doar caracterizată de putere, ci şi de frumuseţe. Ea ne hipnotizează cu frumuseţea ei, ne copleşeşte. Se consideră că Shak este arma lui Shiva. Kali, ca fiind această armă, este Bagalamukhi, focul radiind galben sau forţa lipsită de frică a purei conştiinţe. Prin Bagalamukhi, energia lui Kali ne poate opri mişcarea în timp şi spaţiu şi ne poate duce în infinit, în eternitate.
Matangi este forma lui Kali care guvernează forţele naturii în lumea exterioară şi ne dăruieşte ajutorul ei, ghidarea ei. Ea ne ajută inclusiv prin animale, păsări, plante, flori.
Ea este Kali ca Natura care ne înconjoară. Ea este puterea de seducţie a lui Kali sau Mohana shakti, farmecul interior care ne duce în profunzimile fiinţei. În felul acesta, ea este un alt aspect al lui Sundari sau Sundari în plină acţiune pe pământ, prin natură.
Cu toate acestea, Matangi are şi ea aspectele ei de forţă. Ea ne aduce toate forţele naturii în ajutor în sprijinul sadhanei noastre. Ea este totodată farmecul lumii interioare. Ea este cea prin care acţionează puterea creatoare şi vindecătoare a întregii naturi.
Kamala este aspectul de abundenţă al lui Kali. Prin aspectul prosperităţii, Kamalatmika ne ajută să intrăm în interior, unde găsim o abundenţă de bucurie, frumuseţe, fericire, încântare si reprezintă abundenţa interioară. Acesta este rezultatul cel mai înalt al dansului lui Kali prin cele 10 Maha Vidya. Kamala cuprinde Pusthikarana shakti sau energia hrănirii, ultimul aspect care se revelează al lui Sundari, totodată şi ca expansiune a lui Sahashrara. Ea este frumuseţea percepţiei renăscute din experienţa infinitului şi a eternităţii prin graţia lui Kali cea neagră.
Kali este Dasha Vidya Atmika, întruchiparea celor 10 forme ale înţelepciunii.
Samharakali
”Fără gânduri, infinită, matrice universală, ea închide ochii resorbind lucrurile pentru a le face să apară din nou, existând plenar, ea este etern născătoarea. O omagiez pe Kali cea care resoarbe, ea care este cu totul vidă şi în întregime plină de bucurie.” – Abhinavagupta
”Vidă, pentru că este lipsită de gândirea dualizantă, dar înzestrată cu plenitudinea existenţelor deoarece ea conţine esenţa lucrurilor. Ea debordează de bucuria faptului că, diferenţierea dispărând, Conştiinţa înfloreşte plenar. Această energie se naşte etern, căci dacă ea închide ochii, absorbindu-se în ea însăşi, este numai pentru a se naşte din nou sub forma unei adevărate Cunoaşteri, aceea a lucrurilor clar percepute, însă numai în ea.
Străluceşte de puritate, îndoielile capabile să o umbrească fiind eliminate. Deoarece ea transcende gândirea mentală (manas) toate modalităţile de cunoaştere acced la conştiinţa non-mentală (unmani) lipsită de construcţiile dualizante; de aceea a fost numită vidă.
Energia resorbitoare prezintă două aspecte: o succesiune gradată (krama) când, îndoielile evaporându-se, diferenţierea dispărând, ea bea nectarul lumii şi, căutând să integreze mijloace de cunoaştere, ea le înţelege în unitatea lor. Dar dacă această succesiune nu mai are loc (akrama), această Kali se dezvăluie în natura sa infinită. Ea se odihneşte în etapa celei mai înalte cunoaşteri şi face să crească bucuria, căci Conştiinţa înfloreşte în ea plenar. Ea are acelaşi extaz atât în activităţile sale lumeşti cât şi în culmea vieţii mistice: gloria actului cunoaşterii îi aparţine”. Abhinavagupta
Tara descrisă de Frawley
În forma, culoarea și aparen a lui Tara putem găsi multe simboluri și în elesuri, în special prin prisma faptelor prin care ea este binecunoscută. Există în traditia budistă multe înfătișări pe cara le poate lua, așa cum se poate vedea din cele 21 de forme, cele 8 Tara-e care ne salvează din cele 8 pericole și rugăciunile respective către ele. Tara este, totuși, ce l mai adesea cunoscută în 2 forme: Tara cea albă și Tara cea verde. (GREEN TARA SI WHTE TARA)
Tara cea verde e văzută ca aducând pacea, salvând fiintele din pericole și temeri. Ea este, așa cum și numele o sugerează, de culoare verde, simbol al actiunii și al compasiunii active; în corelatie cu aceasta este legătura ei cu Amoghasiddhi care domnește asupra familiei de Buddha-și ai actiunii. Astfel, Tara actionează doar pentru binele adoratorilor ei și este rapidă în ceea ce face.
Tara cea albă este caracterizată de cei 7 ochi ai săi, trei pe faţă, câte unul pe fiecare palmă și câte unul pe talpa fiecărui picior. Ochii aflati pe fata ei semnifică puritatea corpului, vorbirii și mintii. Cei de pe mâini și picioare reprezintă cele patru calităti nelimitate le unui bodhisattva: compasiunea, bunătatea iubitoare, bucuria și egalitatea.
Tara cea albă este populară pentru că este cunoscută ca oferind binecuvântarea pentru o viaţă lungă.
Tara cea albă este cunoscută ca fiind Chintamattra Cakra, ”Roata care împlinește toate dorintele” , nume care vine de la mantra rădăcină aflată în inima ei.
Frawley despre Tripura Sundari
Tripura Sundari, înţelepciunea existenţei în frumuseţe şi iubire :
Sundari înseamnă în sanscrită – frumuseţe. A te orienta spre ea înseamnă a căuta frumuseţea divina.
Frumuseţea provine din lumina Conştiinţei care străluceşte în obiecte. Lumina frumuseţii pe care o vedem în obiecte este lumina conştiinţei. Descoperind aceasta cand pătrundem în izvorul încântarii infinite din noi înşine. Aceasta este o revelare a lui Sundari.
Sundari reprezintă frumuseţea ultimă a purei percepţii care apare în noi când vedem întregul Univers în noi înşine, când vedem toată natura ca fiind o reflectare a conştiinţei. Sundari este astfel frumuseţea naturii dar văzută prin prisma unităţii. Când ajungem la o astfel de conştienţă vom descoperi încântarea în tot ceea ce vedem. Percepţia devine bucurie, chiar dacă e vorba de obiecte obişnuite.
Înţelepciunea lui Sundari oferă cunoaşterea adevărului că Tu eşti Acela… Ea ne învaţă că totul este Brahman. Din perspectiva ei, samsara este unită cu nirvana. Lumea iluziei se topeşte în Inima. Ea reprezintă cunoaşterea lui Atman şi este cel mai mult iubită de maeştrii vedantici.
Cea mai înaltă formă de adorare a lui Sundari este să te abandonezi în Sine, să fii cine eşti in realitate, Sinele întregului Univers.
Shankaranarayanan despre Tripura Sundari
Tantra concepe Supremul în dubla sa postură de prakăsa şi vimarsa. Supremul ca Transcendent Absolut este strălucirea esenţială, prakăsa. Când se mişcă pe sine pentru a manifesta ceva din el, există o reflectare, vimarsa, asupra sieşi. Această reflectare ia forma unui impuls, un imbold, o dorinţă, kăma. Dorinţa se produce printr-o scindare în fiinţă şi este o cuantă, kala. Această cuantă a dorinţei Supremului, kămakală, este marea Zeiţă Tripu Sundari, cea de-a treia dintre Dasa Maha Vidyas.
„S-a mişcat la început ca dorinţă înăuntru, care a fost sămânţa originară a minţii”, spune Riorit ca eu să mă multiplic, pentru naşterea neamurilor” este exprimarea din Upanişade. ”Dorinţa este secretul creaţiei. Dorinţa este rădăcina manifestării. Dorinţa este fundamentul existenţei. Dorinţa Divinului de a se extinde pe Sine în manifestare este transmisă în fiinţa individuală care încearcă să se perpetueze pe sine, să crească printr-un proces de posesie, absorbţie, asimilare şi stăpânire.
Dorinţa ia mai întâi, forma unei fragmentări, apoi încearcă să unească toate părţile într-unul, doreşte să se dăruiască pe sine prin creaţie şi apoi doreşte să primească înapoi creaţia. Această dublă dorinţă este la baza Iubirii, legătura dătătoare de viaţă care îl leagă pe Creator de Creatură.” (Sri Aurobindo)
Potrivit profeţilor vedici, Iubirea este o revărsare a divinei Desfătări, Beatitudinea fundamentală care se află la baza tuturor lucrurilor. Iar când fericirea se manifestă în formă, ea se exprimă ca Frumuseţe.
Tronând în Transcendent, Iubirea este suverană peste întreaga manifestare. Sentimente de bunăvoinţă, bunătate, consideraţie, afecţiune, camaraderie, apropiere, unitate – toate acestea sunt anemicele expresii pe pământ ale Divinei Iubiri care îl impregnează şi îl susţine.
Ea este cunoscută ca Tripura Sundari.
BHUVANESHWARI – Marea Intelepciune Cosmică a Spaţiului
Cea de-a patra Mare Intelepciune Cosmică în panteonul tantric hindus este Bhuvaneshwari – Marea Zeiţă care protejează toate lumile în Manifestare.
De altfel, acest atribut al zeiţei este simbolizat chiar de numele ei, care înseamnă Regina Glorioasă sau Guvernatoarea (Ishvari) întregului domeniu al Creaţiei, cu toate lumile (Bhuvana) pe care Creaţia le conţine. Bhuvaneshwari este creatoarea Pământului, Apei, Focului, Aerului, Eterului, a întregii Naturi (Prakriti), a Soarelui şi a Lunii.
Cu alte cuvinte, ea este Mama Divină care protejează toate lumile.
Bhuvaneshwari reprezintă puterea deschiderii şi a expansiunii nesfârşite, a egalităţii în spirit şi a păcii profunde care conţine şi susţine toate lucrurile. Zeiţa este spaţiul originar din care se obiectivează mai apoi orice lucru sau fiinţă.
Intelegerea lui Bhuvaneshwari face cu putinţă transcenderea limitărilor fiinţei umane, revelându-ne faptul că adevărata iubire universală, liberă şi complet neataşată, nu are formă, cu alte cuvinte, ea nu se „contractă” şi nu se focalizează doar asupra uneia sau alteia dintre formele obiectivate (fiinţă, animal etc.), dar cu toate acestea, ea înglobează toate formele. O astfel de iubire sublimă nu limitează şi nici nu urmăreşte să ţină ceva doar pentru ea însăşi, aspect care o face să se manifeste mereu într-un mod profund altruist. Pe de altă parte, spaţiul inefabil al iubirii reprezintă un spaţiu care permanent „hrăneşte” tot ceea provine din el, conferind în acest fel posibilitatea de creştere şi dezvoltare.
Deoarece reprezintă spaţiul, Bhuvaneshwari este complementara lui Kali , care după cum ştim reprezintă timpul: cele două zeiţe semnifică astfel cele două faţete principale ale Zeitatii Supreme (Shakti), respectiv infinitatea şi eternitatea. Cu alte cuvinte, putem spune că Bhuvaneshwari creează într-un anumit fel „scena” pe care, mai apoi, Kali îşi desfăşoara dansul teribil al vieţii şi al morţii. Această analogie ne permite totodată să remarcăm faptul că zeitatea supremă reprezintă în acelaşi timp atât martorul (sau cel care observă), cât şi principiul activ, dansul cosmic a lui Kali.
Legenda despre apariţia Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari în manifestare spune că la Începuturi, doar Soarele (sub forma Creatorului întregului Univers) era stăpânul cerului. Înţelepţii (rishis) au implorat Soarele (Surya) să creeze mai multe lumi, oferindu-i ca ofrandă soma. Atunci, Surya a folosit Energia sa Supremă pentru a manifesta lumile (lokas sau bhuvanas). Astfel, această Energie Supremă a luat o formă proprie sub înfăţişarea plină de splendoare a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari.
Spre Inima Spirituală cu Tripura Bhairavi
Upanişadele vorbesc despre trei aspecte ale Absolutului Divin Transcendent, aspecte care sunt precursoare creaţiei. „El a dorit, so ‘kămayata, să devină multiplu, divers”. Acestă dorinţă, voinţă primordială este icchă sakti, forţa-voinţă, Tripura Sundari din Dasha Mah. Apoi este a doua ipostază: „Care a văzut, tadaikşata”. Această percepţie determină ceea ce este cunoscut ca Spaţiu şi are drept rezultat forţa-cunoaştere, jnăna sakti. Bhuvaneshwari este numele ei. Cel de al treilea aspect este tapas. „El şi-a insuflat energie sieşi: sa tapo’ tapyata”, spun Upanişadele. Acest tapas este forţa-acţiune kriyă sakti şi este desemnata de marele nume Tripura Bhairavi.”( Shankaranarayanan)Tripura Bhairavi este forţa Divinului de a acţiona, înţelepciunea focului purificator şi a concentrării perfecte. Ea este totodată perseverenţa, focul aspiraţiei, ardoarea ce însoţeşt drumul nostru spre idealurile propuse precum şi patosul din toate acţiunile pe care le săvârşim cu tot sufletul. Pasiunea unei vieţi trăite profund, perseverenţa, cufundarea totală în miezul oricărui lucru sau fenomen pe care îl studiem, puritatea deplină ce o trezim prin sadhana, toate acestea sunt urmarea trezirii înţelepciunii lui Tripura Bhair avi în noi.
Chinnamasta
Chinnamasta face ca înţelegerea limitată să poată fi depăşită şi să se reveleze astfel realitea condiţionată.
Înţelepciunea sa te duce dincolo de dualitate, dincolo de mintea legată de efemeritate. Prin ea se transcende lumea obişnuită sau se conştientizează extraordinarul acestei lumi.
Shankaranarayanan spune: ”Chinnamasta este tunetul care distruge toate fortele antidivine; ea este strălucirea ascunsă în inima norului. Stăpânind peste Divina Minte, ea actionează prin mintea umană și este simtul de dincolo de simturi. Există cinci simturi ale actiunii armendriyas și cinci simturi ale cunoașterii – jnănendriyas; mintea este considerată de către gânditorii indieni ca fiind al unsprezecelea simt . De fapt, ea este cunoscută ca antahkarana, prin care ochiul vede, urechea aude și celelalte sim uri își îndeplinesc functiile. Omul devine stăpân peste simturile lui gratie fortei lui Chinnamasta.
Chinnamasta reprezintă forta neîmblânzită, puterea extraordinară a Supremului.
Chinnamasta își are sediul în cap, în locul dintre sprâncene, în ajna cakra; este puterea vointei superioare și a viziunii supramentale.”
Despre Chinnamasta, Machig si Chod
Prajna Paramita ne învaţă că odată ce am renunţat la gândirea conceptuală, vidul este revelat fiind plin. El nu este o pustietate moartă ci un pântece vibrant al conştiinţei din care totul se naşte. Învăţătura oferirii propriului corp ca nectar tuturor fiinţelor vii (chod) ne arată că acesta nu este doar un simplu sacrificiu de sine care conduce la moarte, ci o generozitate care provine dintr-o inimă deschisă, bazată pe înţelegerea faptului că totul este impermanent în dualitate şi că nu există o existenţă separată, individuală.
Dhumavati – a şaptea rază a Înţelepciunii
Cele Zece mari Înţelepciuni – Dasha Maha Vidya – descriu Fiinţa divină prin atributele care îi conturează perfecţiunea. Analog, la nivel uman ele încununează viaţa împlintă, trăită fericită. Fiecare Maha Vidya reprezintă un aspect ideal al fiinţei umane ca şi al Divinului. De aici se poate înţelege necesitatea trezirii acestora în fiecare dintre noi. Fie că o vom face în această viaţă, fie că mai aşteptăm câteva zeci de existenţe, atunci când vom atinge cele mai înalte nivele spirituale, vom constata şi înflorirea acestor mari înţelepciuni în noi. Ele caracterizează desăvârşirea pe care orice om o va atinge.
Înţelepciunea lui Dhumavati este Vidul care există înaintea şi în urma Creaţiei.
Forma urâtă prin care e descrisă îl învaţă pe aspirant să privească dincolo de ceea ce e suprareal, să privească în profunzime şi să caute adevărurile înalte ale vieţii.
Dhumavati este cea care dăruieşte puteri paranormale, cea care te salvează din necazuri, cea care oferă daruri, inclusiv spirituale, cum ar fi cunoaşterea ultimă sau eliberarea.
Faţă în faţă cu minunea prin Bagalamukhi
Bagalamukhi e un alt aspect al formei teribile a lui Kali, fiind puterea de a opri, paraliza sau neutraliza, Sthambhana Shakti. Ea este energia lui Kali care se manifestă ca o armă invincibilă. Dar această armă işi are forţa într-o mantra şi în lumina desi nu este doar o armă a puterii, ci una a frumuseţii.
Prin Bagalamukhi, este posibil să ne oprim mişcarea în timp şi spaţiu şi să intrăm în infinitul etern.
Bagalamukhi mai e numită Pitambaradevi sau Brahmastra Rupini pentru că ea transformă fiecare lucru în opusul lui. În momentul liniştit dintre dualităţi, ea ne permite să le transcendem. Bagalamukhi e prezenţa secretă a opuşilor în care fiecare lucru e dizolvat înapoi în Nefiinţă.
Bagalamukhi este una din Dasha Maha Vidya, una din cele Zece Mari Înţelepciuni divine.
Locul ei în corp e indra-yoni, palatul moale, punctul aflat la mijloc între simţurile ochilor, urechilor, nasului şi limbii.
Bagalamukhi e vizualizată ca fiind aşezată pe un tron de aur şi înconjurată de lotuşi galbeni. Ea este uimirea, minunarea, fascinaţia pe care o trăim deseori în faţa frumuseţii. Dorinţa oamenilor de a vedea minuni este o manifestare directă a lui Bagala. Simţim, inutim că viaţa ne este mult mai intensă dacă suntem în preajma miracolelor.
Matangi – Armonia şi sensul vieţii
Înţelepciunea armoniei divine a totului este reprezentata in Tantra Shastra de Matangi.
Prin trezirea acesteia toţi cei care se confruntă cu haosul, dezordinea, incoerenţa, existenţa fără rost vor putea să depăşească aceste situaţii.
Ordinea cauzală şi acauzală, forţele naturii şi energia vindecătoare a plantelor, puterea cuvântului rostit şi redarea valorii limabjului sunt câteva din caracteristicile lui Matangi.
Matangi este totodată şi expresia fundamentală a tendinţei de unificare într-un tot coerent şi unitar a întregului univers şi de aceea cunoaşterea ei deschide calea spre trăirea un ităţii şi unicităţii divine, principiu fundamental în hridaya yoga.
Kamalatmika – Intelepciunea Splendorii Divine
Kamalatmika este „Cea precum esenta lotusului” – zeita bogatiei, a frumusetii, a fertilitatii, a iubirii si devotiunii.
Kamalatmika reprezinta dansul Sinelui prin cele Zece Maha Vidya. Intelepciunea eternitatii, puterea compasiunii divine, iubirea si frumusetea in esenta lor, cunoasterea suprema ca spatiu nesfarsit, focul purificator, curajul si discernamantul, vidul beatific, fascinatia divina si armonia naturii dau nastere splendorii
divine.
Kamalatmika este energia prin care putem atinge prosperitatea materiala si spirituala, abundenta in toate formele ei.
Ea este adeseori vizualizata sub forma unei zeite de o frumusete orbitoare, ce straluceste extatic la nivelul inimii si trezeste gratia divina in toate fiintele
din Univers.
Kamalatmika este splendoarea divina in manifestare.
Articol preluat partial: tantra-mahavidya.com
Sursa imagini: sanatansociety.org https://www.evolutiespirituala.ro/dasha-maha-vidya-cele-zece-mari-intelepciuni-cosmice/?feed_id=19483&_unique_id=636bcd598b95a
Se vorbeste destul de mult de tablitele Sumeriene, dar foarte putini au citit traducerea acestora. Ele prezinta istoria in varianta Sumeriana.
Tablitele de la Tartaria, mai vechi cu cca. 1000 ani decat cele Sumeriene, inca nu sunt complet descifrate, iar cele descifrate prezinta calcule matematice intr-un alt sistem. Deci pana la definitivarea descifrarii placutelor de la Tartaria, cand e posibil sa aflam o completare sau o schimbare radicala a istoriei, e bine sa cunoastem varianta „traducerii” (sub rezerva unei posibile dezinformari) tablitelor Sumeriene. Asemanarea multor aspecte cu scrierile biblice e covarsitoare.
Zecharia Sitchin, cunoscut datorita traducerii (descifrarii) tablitelor Sumeriene, a caror inteles schimba radical istoria omenirii, catalogat si ca fiind un manipulator, de catre unii, dar si fiindui apreciata traducerea de catre altii.
In cartea ” An.unnak.ki Versus An.unnak.ki ” , Aryana Havak prezinta pe scurt istoria tablitelor Sumeriene, dar si traducerea catorva dintre tablite. In continuare aveti acest pasaj :
Aceasta ar fi istoria oficială, prezentată succint, a Sumerului.
În urma unor ample săpături arheologice, printre care cele din 1850, din zona Mosulului, efectuate de Sir Layard şi cele nu mai puţin faimoase din Telloh, care au fost începute de nişte arheologi francezi în anul 1877 şi au fost continuate de alte echipe până în anul 1913, s-a reuşit aducerea la lumină a unor uriaşe vestigii arheologice care atestă rolul civilizator pe care l-au avut sumerienii. Cu ocazia acestor şantiere s-au găsit aprox. 250.000 de tăbliţe şi cilindri, preponderent din lut şi piatră, pe care se afla întreaga istorie a Sumerului. Din păcate nu s-au tradus decât foarte puţine. Ele sunt considerate ca fiind una din cele mai mari descoperiri arheologice din istoria umanităţii, dar deşi au trecut peste 150 de ani de la aceste evenimente, ele continuă să fie ignorate şi excluse din istoria oficială. Acest lucru se datorează faptului că ele contravin versiunii oficiale, atât din punct de vedere istoric, cât şi religios. Majoritatea acestora fac referire la situaţia economică, socială, religioasă şi politică din acea perioadă. Cel mai important apărător şi traducător al acestor scrieri este reputatul savant Zecharia Sitchin, istoric şi poliglot, care a studiat ani la rând aceste texte şi care, în urma unor argumente coerente, a ajuns la concluzia că această civilizaţie sumeriană a fost un «dar al zeilor».
Ceea ce este însă important şi interesant de aprofundat este Lista Sumeriană a Zeilor şi Zeiţelor. Această listă se află gravată pe o multitudine de tăbliţe de lut şi sigilii de piatră şi cuprinde o perioadă de aproximativ 400.000 de ani. Cu toate că anumite voci au afirmat că ele sunt reale şi trebuiesc acceptate, datorită lungii perioade pe care o acoperă, comunitatea ştiinţifică a respins aceste informaţii considerându-le neverosimile. Ei îşi bazează argumentaţia şi pe faptul că conducătorii sunt descrişi ca fiind zei sau nemuritori.

În aceste înscrisuri sumeriene zeii sunt numiţi An.unnak.ki – în traducere, cei care au venit din cer pe pământ. Nu putem să nu facem o corelaţie cu religia oficială şi anume cu faptul că în Geneză apar nişte personaje ce sunt numite Nefilimi, cuvânt a cărui traducere uzuală este cea de uriaşi, dar a cărui interpretare corectă ar fi: cei care au venit jos.
Mitologia sumeriană afirmă că au existat o serie de zei şi zeiţe, buni sau răi, care au venit pe pământ şi au creat rasa umană. Sitchin spune că aceşti zei au sosit de pe o planetă numită Nibiru sau Planeta încrucişării, pe care asirienii şi babilonienii o numeau Marduk. Sumerienii credeau că această planetă are o orbită eliptică de 3.600 de ani pământeni şi că orbita acestui astru ar începe undeva între Jupiter şi Marte şi s-ar extinde departe în spaţiul cosmic. În prezent s-a identificat un corp ceresc, numit Planeta X, care este situat dincolo de Pluto şi care se pare că face parte din sistemul nostru solar. În traducerea lui Sitchin, planeta Nibiru ar fi cauzat, la începutul formării sistemului solar, distrugerea unei planete numită Tiamat. Se pare că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter a apărut ca urmare a ciocnirii dintre Tiamat şi una din Lunile planetei Nibiru. Acest cataclism este descris în amănunt pe câteva tăbliţe, însă nu mai există nicio o altă dovadă care să susţină această ipoteză. Singurul argument care se poate aduce este faptul că sumerienii aveau ample, dar totodată neobişnuite cunoştinţe de astronomie, nefireşti pentru acea perioadă, ei având tăbliţe cu reprezentări ale sistemului solar şi al planetelor, reprezentări în care sunt desenate corect poziţiile, mărimea şi orbitele acestora.
Conform calculelor acestora Nibiru trece prin sistemul nostru solar odată la 3.600 de ani, iar sumerienii au numit această perioadă un SAR. Pe tăbliţe găsim afirmaţia că anunnakki au ajuns pe pământ cu 120 de SAR înaintea potopului. Asta ar însemna aproximativ 432.000 ani. Sitchin crede că aceşti zei aveau viaţa foarte lungă, de până la 500.000 de ani pământeni. Tot el spune ca aceştia au venit pe Terra cu scopul de a căuta aur. Se pare că aurul le era necesar la refacerea atmosferei de pe planeta lor, întrucât aceasta se deteriorase. De aceea au venit aici. au construit mine situate în principal în actualul Zimbabwe, zonă numită de sumerieni AB.ZU, au făcut baze între actualele Iran şi Irak. Însă după o perioadă, dându-şi seama că nu pot face munca, au combinat ADN-ul lor cu cel al lui Homo Erectus, creând astfel Homo Sapiens.
Tăbliţele descriu modul în care au fost combinate genele Anunnakki cu cele ale băştinaşilor, ba mai mult, fac referire la anumite recipiente în care au fost creaţi embrionii. Se pare că în misiunea lor de a căuta aur ei au mai aterizat şi pe alte corpuri cereşti cum ar fi Lahmu (Marte) şi Luna. Iniţial au fost 900 de colonizatori, dar doar 600 s-au stabilit pe Terra.
Locuitorii de atunci ai zonei sumeriene au fost primii care au interacţionat cu ei şi tot ei au fost cei cărora de-a lungul timpului le-au fost dezvăluite informaţii privind sistemul solar, astronomia, construcţia de oraşe, agricultura, canalizare, etc.
Anunnakki aveau ca şi conducători pe Enlil şi Enki, care erau fiii conducătorului suprem al celor de pe Nibiru, numit Anu. Enki împreună cu Ninhursag sau Ninti se pare că au fost cei care i-au creat pe oameni, deşi Enlil s-a opus cu vehemenţă. Ninhursag, Ninti sau Ninkharsag este descrisă ca având vaste cunoştinţe medicale şi apare deseori în reprezentările sumeriene sub forma unei potcoave cu ajutorul căreia se tăia cordonul ombilical. În anumite reprezentări ea apare ca fiind o femeie însărcinată.
Ulterior aceasta devine zeiţa mamă şi o regăsim în diverse religii sub felurite nume ca: regina Semiramida, Isis, Barati, etc.
Tăbliţele ne spun că în fazele iniţiale s-a încercat combinarea ADN-ului zeilor cu feluritele vietăţi existente pe Terra la acel moment. Aşa se face că au apărut creaturi cu diverse defecte sau hibrizi, inapţi în a munci.
Într-un final, după multe combinaţii şi încercări eşuate, au descoperit formula corectă şi astfel s-a născut LU.LU, primul Homo Sapiens. În conformitate cu textele sumeriene Lulu a avut ca mamă o femeie din Africa, iar descoperiri recente arată că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară acolo. Ştiinţa confirmă că noi am avut acelaşi strămoş feminin care a trăit în Africa acum 150.000–300.000 de ani. Tot ştiinţa demonstrează că acum 35.000 de ani s-a produs o nouă intervenţie, la fel de bruscă ca prima, asupra ADN-ului uman, în urma căreia a apărut Homo Sapiens Sapiens.
Pe tăbliţele sumeriene apar numele şi ierarhia zeilor anunnakki. Astfel: tatăl zeilor se numea AN (cer) iar mama lor ANTU. Aceştia stăteau în cerul lor şi veneau în vizită pe E.RI.DU doar rareori.

Se pare că aceşti doi au fost cei care i-au trimis pe Enlil şi Enki, care erau fraţi vitregi, să guverneze pământul. Ulterior aceştia au devenit din fraţi, rivali. Tăbliţele mai descriu faptul că oamenii au primit posibilitatea procreerii, iar acest lucru a dus la o explozie demografică. Se pare că acesta a fost declanşatorul unui conflict major între Enlil şi Enki, conflict în care Enki a ţinut partea rasei nou create. De altfel atât legendele sumeriene cât şi textele Vedice povestesc despre conflicte permanente în rândul zeilor, iar dacă ne gândim şi la mitologia greacă observăm aceeaşi stare conflictuală la nivelul zeilor, care exploda la cel mai mic incident.
Zeii sumerieni sunt descrişi ca având mai multe înfăţişări. Uneori sunt umanoizi, alteori au cap şi aripi de păsări şi adesea au aspect de reptilă. Această ultimă reprezentare apare în special în imaginile în care aceştia sunt descrişi ca fiind războinici. Aceste tipare sunt repetitive şi se regăsesc pretutindeni. Interesant este faptul că în texul tăbliţelor, pe parcursul a mai multe sute de mii de ani, se regăsesc numele aceloraşi zeităţi.
Cel mai important zeu era Anu, dumnezeu din cer, stăpânul constelaţiilor, rege al zeilor, spiritelor şi demonilor şi care locuia în cele mai înalte zone din cer. El avea puterea creaţiei şi puterea distrugerii, pedepsindu-i astfel pe cei răi. El a fost tatăl lui Anunnku, în traducere, cel venit din cer.
Pe una din tăbliţe apare Enmeduranki, un prinţ din Sippar, care a fost îndrăgit de Anu, Enlil şi Enki. El a fost adus de Shamas la adunarea zeilor. Ei i-au arătat cum «să vadă uleiul pe apă» şi multe alte secrete. Apoi i-au dat Tăbliţa Divină care conţinea secretele Cerului şi ale Pământului. Tot ei l-au învăţat cum să facă calcule matematice.
Sumerienii nu i-au numit dumnezei pe anunnakki, ci DIN.GIR, adică cei puri, strălucitori. Nu are sens să intrăm în amănunt în aceste descrieri. Informaţiile se găsesc şi pot fi accesate. Este important de menţionat că textele sumeriene împart istoria în două părţi: înainte şi după Potop. Se pare că a existat un potop care a venit şi a distrus ceea ce creaseră anunnakki. Ei spun că după ce apele s-au retras, anunnakki au decis că au fost prea măreţi (în sensul de buni) pentru umanitate. Termenul folosit este ELU, care se traduce din acadiană ca măreţ.
Dacă suprapunem informaţiile tăbliţelor peste cele din Biblie vedem că anumite idei corespund, regăsindu-se în ambele scrieri.
Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi (nefilimi), mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestirii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
I-a părul rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ.
Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut.”

Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului.
Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei.
Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer.
Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii.
Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit
Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se alia pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, roate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie.
Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.
Geneza
De altfel dacă ar fi să cercetăm legendele şi miturile existente pe întreg pământul am realiza că pretutindeni apare ideea de potop. În tăbliţele sumeriene se povesteşte cum anunnakki au părăsit pământul în navele lor în timp ce întreg teritoriul era acoperit de apă. Există în prezent dovezi geologice care confirmă că acum aproximativ 11.000 î.Hr. pe Terra s-a produs o catastrofă care a distrus toate aşezările existente. Ici colo apar noi descoperiri, dovezi ale unor civilizaţii avansate, dar care nu sunt luate în seamă.
Tot pe aceste tăbliţe găsim informaţii cu privire la faptul că sumerienii îşi vedeau zeii ca fiind buni şi puternici şi de aceea atribuiau eşecurile şi nereuşitele personale ca fiind răsplata propriilor fapte. Astfel s-a născut credinţa că dacă îţi dispreţuiai sau judecai dumnezeul acesta îţi aducea boli, suferinţă, dezastre. Din scrieri aflăm că în acea zonă geografică ploile erau rare şi că atunci când ploua şi apăreau inundaţii acestea erau puse pe seama unui demon care trăia în Golful Persic şi care se răzbuna pe ei. Tot la sumerieni apare ideea că un copil se naşte deja păcătos şi că orice suferinţă este dată pe merit şi că trebuie mulţumit pentru ea.

Sumerienii atribuiau calităţi umane zeilor şi astfel avem informaţii despre tot felul de conflicte cum ar fi cel apărut între zeul bovinelor Lahar şi sora lui, zeiţa cerealelor, Ashnar. Apare apoi o ceartă între Emesh, zeul verii, răspunzător de floră, construcţii, oraşe şi temple şi Eten, zeul iernii, care era responsabil cu naşterile şi roditul. Se pare că aceşti zei erau geloşi şi voiau să fie lăudaţi în permanenţă. De asemenea a existat un conflict şi între Enki şi Ninhursag (doamna care dă viaţă). Acesta se pare că ar fi mâncat opt plante crescute într-un loc special, numit grădina divină şi ar fi declanşat astfel furia zeiţei. Aceasta l-a blestemat, dorindu-i ca opt părţi din corpul lui să se îmbolnăvească, iar Enki s-a îmbolnăvit. Una din zonele afectate a fost o coastă.
Într-un final lui Ninhursag i s-a făcut mila şi s-a întors să îl însănătoşească. Ea a creat opt divinităţi care să îl vindece, din care una a fost făcută special pentru coasta bolnavă. Ea se numea Nin-Ti, în traducere doamna coastă. Să fie acesta oare o asemănare cu biblica Eva?
Despre Ninhursag se ştie că a avut o fiică şi un fiu cu Enki. Aceasta a devenit ulterior zeiţa păşunilor, iar fratele ei pe nume Ninurta a fost văzut ca fiind răspunzător de fântâni. Ninhursag este numită şi Niniti-doamna vieţii sau Mammi şi răspundea de facilităţile medicale.
Enki iese din apă la îndemnul mesagerului său Isimud care este uşor de identificat prin cele două feţe care privesc în părţi opuse (dualitate).
În reprezentări, Enki apare adesea reprezentat de doi şerpi care se încolăcesc, imagine foarte asemănătoare cu cea a AND-ului uman şi cu cea a caduceului, simbol folosit şi în prezent de medicină. Pe tăbliţe se află consemnat faptul că el a sfidat Consiliul Conducător al Anunnakkilor, care hotărâse să distrugă umanitatea, pentru că o vedea ca fiind o creaţie imperfectă, şi l-a învăţat pe Ziusudra (Noe sumerian) cum să îşi construiască o barcă spre a se salva pe el şi familia lui.
Perioada domniei lui Enki se întinde pe 120 SAR. Templul lui principal se numea E-ENGUR-RA, în traducere, casa din străfundul apei şi se alia în Eridu, o localitate situată în zona văii Eufratului. Se mai ştie despre Enki că a avut un copil cu fiica sa care a dat naştere unei fete pe nume Nikurra. Enki s-a împreunat şi cu aceasta şi astfel s-a născut Uttu. Important este faptul că Enki apare întotdeauna ca protector şi învăţător al omenirii şi este văzut ca fiind creatorul omului.
Spre deosebire de fratele său Enki, Enlil este descris ca fiind un zeu al vântului sau al dominaţiei. Tăbliţele spun despre el că ar fi fost aruncat din DILMUN, casa zeilor, pentru că ar fi violat o fată pe nume Ninlil. Aceasta însă l-a urmat în pribegie şi i-a născut patru copii. Enlil este văzut ca fiind stăpânul pământului şi este cunoscut ca fiind inventatorul târnăcopului.
În afara acestor principali zei, în tăbliţele sumeriene mai găsim relatări şi despre alte zeităţi, fiecare având un rol binestabilit în ierarhia existentă.
Consider că este important să amintim cronologia evenimentelor, stabilită de Sitchin, în urma traduceri tăbliţelor.
Evenimente înainte de Potop
450.000 Î.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru începe să se deterioreze şi devine astfel ostilă vieţii. Anu îl detronează pe Alalu şi ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici găseşte zăcăminte de aur şi realizează că acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Anunnakki aterizează pe Terra şi îşi stabilesc baza la Eridu, cu intenţia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt conduşi de Enki, care este fiul lui Anu.
430.000
Pământul începe să devină ospitalier datorită climei care devenise mai blândă. Anunnakki sosesc pe Pământ în număr mare. Ei sunt conduşi de sora vitregă a lui Enki. Ea era doctor şi avea şi rang conducător.
416. 000
Producţia de aur începe să scadă, iar acest lucru îl determină pe Anu să vină pe Pământ. Împreună cu el soseşte şi fiul lui, Enlil. Odată ajuns aici, Anu hotărăşte ca exploatarea minieră să aibă loc în Africa. Totodată îl numeşte pe Enlil coordonator al misiunii Terra. Enki este trimis în Africa. În momentul în care voia să părăsească Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400. 000
În sudul Mesopotamiei existau şapte localităţi dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spaţial în Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur şi Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile erau transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat şi apoi trimis în sus, pe orbită. De aici era încărcat în navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era răspunzător de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi îl sprijină pe nepotul lui Alalu iar acesta încearcă să ia Pământul în stăpânire.
Enliliţii câştigă într-un final războiul împotriva zeilor.
300. 000
Anunnakki se răzvrătesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau în mine. Enki şi Ninhursag se văd puşi în situaţia de a găsi alţi muncitori. De aceea se gândesc să creeze lucrători. Primi lucrători obţinuţi prin manipulare genetică au avut la bază ADN-ul unei femele de maimuţă. Aceştia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt puşi la muncă în locul anunnakki lor. În acelaşi timp Enlil aduce lucrători primitivi în Edin din Mesopotamia. Homo Sapiens a fost creat având posibilitatea procreerii şi de aceea a început să se înmulţească.
200.000
O nouă eră glaciară se abate asupra Pământului. Acest lucru face ca viaţa să regreseze.
100.000
Clima începe să îşi revină, încălzindu-se. Fiicele oamenilor care erau deosebit de frumoase sunt râvnite de către anunnakki. Aceştia încep să se cupleze cu ele. Acest lucru îl enervează pe Enlil.
75. 000
Asupra Pământului se abate o nouă eră glaciară. Pe Pământ este atât de frig încât doar omul Cro-Magnon supravieţuieşte.
49. 000
Enki şi Ninhursag se decid să pună noi conducători în Shuruuppak. Ei îi aleg din rândul oamenilor, dar din categoria celor ce aveau părinţi anunnakki. Acest lucru îl înfurie pe Enlil, care se hotărăşte să distrugă întreaga populaţie.
13. 000
Enlil îşi dă seama că se va produce o catastrofa globală odată cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pământului. Valul uriaş ce urma să se propage pe Terra avea să îi ducă planul la bun sfârşit. El îi pune pe anunnakki să jure că nu vor divulga oamenilor această informaţie.
Evenimente după Potop
11.000 î.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea şi îl învaţă pe Ziusudra cum să îşi construiască o barcă sigură. Apele se revarsă asupra pământului. Anunnakki urmăresc întreaga scenă de la bordul navei lor. După ce apele au început să se retragă, Enlil acceptă ca populaţia rămasă să primească unelte şi seminţe. Oamenii încep să cultive mai întâi în zonele înalte. Enki îi învaţă cum să domesticească animalele.
10.500
Descendenţii lui Ziusudra primesc trei ţinuturi unde să îşi desfăşoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, îi ajută făcând stăvilare şi secând râurile spre a le oferi teren fertil.
Enki intervine şi el, făcând valea Nilului cultivabilă. Peninsula Sinai este transformată în port pentru navele spaţiale. Anunnakki construiesc un Centru de Control pe muntele Monah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul născut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, împarte domnia Egiptului între Osiris şi Seth.
9.330
Seth îl capturează pe Osiris, după care îl omoară tăindu-l în bucăţi. Preia apoi rolul de conducător al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, îşi răzbună tatăl iniţiind primul război al piramidelor. Seth reuşeşte să scape refugiindu-se în Asia. El ia peninsula Sinai şi Canaan-ul.
8.670
Urmaşii lui Enlil nu sunt de acord cu faptul că descendenţii lui Enki controlau toate zonele de zbor şi de aceea iniţiază un al doilea război al piramidelor. Ninurta câştigă bătălia şi goleşte piramidele de echipament. Ninhursag organizează o conferinţă de pace. Conducerea Egiptului este preluată de urmaşii lui Thoth. Dinastia Ra/Marduk îşi pierde puterea. Se construieşte Heliopolisul.
8.500
La porţile facilităţilor spaţiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla în Jericho.
7. 400
Este o perioadă a păcii. Anunnakki dezvăluie oamenilor noi cunoştinţe. Este momentul în care începe perioada neolitică. Egiptul este condus de semi-zei.
3.800
Anunnakki se hotărăsc să înfiinţeze din nou oraşele zeilor în Sumer. Este momentul în care apare civilizaţia. Primele oraşe construite sunt Eridu şi Nippur. Anu vine în vizită pe Terra. Cu această ocazie se construieşte oraşul Uruk, iar templul acestui oraş este închinat zeiţei Inanna, care era nepoata lui Anu.
Regi pe Pământ
3.760
Oamenilor le-a fost dată conducerea. Ninurta face prima capitală la Kish. În Nippur apare calendarul. Civilizaţia începe să se răspândească şi în afara Sumerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea în Sumer. Babilonul este proclamat de către Marduk ca fiind „poarta zeilor”. Acum are loc cunoscutul incident de la turnul din Babel, iar anunnakki reuşesc să amestece limbile oamenilor. Thoth a fost dat jos de pe tron de către Ra/Marduk. Dumuzi, fratele lui Thoth, cel care o trădase pe Inanna este arestat şi apoi ucis din greşeală. Marduk este zidit de viu în marea piramidă, dar reuşeşte să scape printr-un tunel. Pleacă apoi în exil.
3.100-3.350
Sunt ani de haos, care se sfârşesc odată cu instalarea unui faraon. Civilizaţia înaintează ajungând în a doua regiune.
2.900
Conducerea Sumerului este preluată de Erech, căruia Inanna îi dă putere peste a treia regiune. Acesta este momentul în care valea Indus începe să se civilizeze.
2.650
Regatul Sumerului începe să se destrame, ocazie cu care capitala se mută. Enlil îşi dă seama că oamenii sunt din ce în ce mai greu de condus.
2.371
Inanna se îndrăgosteşte de Sharru-Kin (Sargon). Acesta îşi stabileşte capitala la Agade. Acesta este momentul naşterii imperiului akkadian.
2.316
Sargon, vrând să stăpânească cele patru regiuni, desacralizează pământul Babilonului. Conflictul dintre Inanna şi Marduk capătă amploare şi ia sfârşit doar în momentul în care Nergal, fratele lui Marduk, pleacă din Africa, spre a-l convinge să părăsească Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sin. Acesta reuşeşte cu ajutorul Inannei să intre în Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea în Mesopotamia. Narram-Sin sfidează Nippurul. Marii anunnakki atacă Agade, ştergându-l de pe faţa pământului. Inanna reuşeşte să scape. Grupări loiale lui Enlil şi Ninurta ocupă Sumerul şi Akkad.
2.220
Civilizaţia Sumerului explodează graţie unor conducători abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth să construiască un ziggurat în onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul în care Terah, tatăl lui Abraham se naşte într-o familie de înalţi preoţi.
2.180
Egiptul se împarte în două. Urmaşii lui Ra/Marduk rămân cu sudul iar faraonii obţin tronul Egiptului de Jos.
2.130
Autoritatea începe să se deterioreze în Mesopotamia. Inanna nu reuşeşte să reziste la conducerea Erechului.

Era decisivă
2.123
În Nippur se naşte Abraham.
2.113
Enlil îi încredinţează lui Nannar, pământul din Shem. Se decide ca Ur să fie capitala noului imperiu. Ur-Nammu se urcă pe tron şi devine protectorul Nippurului. Tatăl lui Abraham, Terah, vine în Ur spre a încheia o alianţă cu curtea regală.
2.096
Ur-Nammu este ucis în război. Oamenii sunt convinşi că omorârea lui a fost aranjată de Anu şi Enlil. Terah pleacă împreună cu familia sa în Harran.
2.095
Shulgi vine la tron în Ur. Imperiul începe să prospere. El se îndrăgosteşte de Inanna şi devine iubitul acesteia. Dă Larsa elamiţilor în schimbul promisiunii că vor servi ca legiune străină.
2.080
Prinţii din Theba, care îi erau loiali lui Ra/Marduk au început să facă presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obţine adepţi, pentru tatăl său, din Asia de Vest.
2.055
Nannar îi ordonă lui Shulgi să trimită trupe elamite pentru a stopa revolta din oraşele canaanite. Elamiţii ajung la intrarea în peninsula Sinai şi la portul spaţial.
2.048
Moare Slugi. Marduk se mută în ţinutul hitiţilor. Abraham stăpâneşte peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupă de elită.
2.047
Amar-Sin, cunoscut din Biblie ca Amraphel, devine regele Urului. Abraham pleacă în Egipt, de unde revine după cinci ani, însoţit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formează coaliţia regilor din est şi organizează o expediţie militară în Canaan şi Sinai. Conducătorul acesteia este elamitul Khedor-la’omer. Abraham le blochează accesul la intrarea în portul spaţial.
2. 038
În timp ce imperiul se destramă, Shu-Sin îl înlocuieşte pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin îl înlocuieşte pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce în ce mai mult orientate către Marduk.
2.024
Marduk intră în Sumer şi se înscăunează în Babilon. Lupta se extinde către centrul Mesopotamiei. Pământul sfânt al Nipurului este întinat. Enlil ordonă pedepsirea lui Marduk şi Nabu, însă Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal îi ţine partea lui Enlil. Nabu împreună cu ajutoarele lui încearcă să captureze portul spaţial, moment în care marele anunnakki aprobă folosirea armelor nucleare. Nergal şi Ninuria distrug atât portul spaţial cât şt oraşe canaanite.
2.023
Vântul poartă deşeuri radioactive către Sumer. Oameni şi animale mor răpuşi. Apa este otrăvită şi pământul devine sterp. Sumerul şi întreaga sa civilizaţie zac în ruine. Abraham moare la vârsta de 100 de ani, iar moştenitorul lui devine Isaac.
După cum am mai spus, aceasta este cronologia evenimentelor, cronologie stabilită de Sitchin în urma analizării tăbliţelor sumeriene. Trebuie menţionat că există multe voci, mai mult sau mai puţin autorizate, care contestă aceste evenimente. Este însă izbitoare similitudinea şi cronologia unor evenimente înşiruite aici, cu cele descrise de alte surse din antichitate şi în primul rând cu cele din Biblie. Peste tot apare un dumnezeu/forţă supremă care a făcut omul, l-a învăţat, i-a dat pereche, l-a izgonit atunci când a încălcat o lege, etc. În toate tradiţiile se vorbeşte despre un potop care a venit să şteargă păcătoşii de pe suprafaţa pământului şi despre un singur om, care avertizat fiind, şi-a luat măsurile necesare. Dacă este să luam în calcul că majoritatea munţilor sunt tineri, atunci nu putem să nu acceptăm ideea unor convulsii, apărute nu departe în trecut, la nivelul scoarţei terestre. Până şi Platon menţionează într-una din lucrările sale că agricultura a început întâi în regiunile înalte, deoarece un val uriaş distrusese toate aşezările de la şes.
Nu vreau să spun mai multe, vă las să trageţi concluziile singuri. Vă recomand însă înainte de a accepta o versiune, oficiala sau neoficială a istoriei, să analizaţi cât mai multe surse. Numai aşa vă veţi putea forma o opinie corectă asupra trecutului nostru.
În jurul datei de 12 iunie 2006, un batalion de infanterie, care avea ca sarcină supravegherea zonei petroliere de la Baza aviatică din Talil, situată în sud-estul Bagdadului, a descoperit accidental o cutie de cupru în interiorul căreia se aflau mai multe tăbliţe de lapis-lazuli ce aveau gravate în ele simboluri ale scrierii cuneiforme. Fără să ştie exact despre ce este vorba, Agenţia Naţională de Securitate, împreună cu guvernul american şi britanic, au restaurat o tăbliţă. Pentru a vedea despre ce descoperire era vorba aceasta a fost dusă la British Museum. Membrii au fost asiguraţi că rezultatul va fi făcut public, dar se pare că forţe guvernamentale au interzis acest lucru. Enervaţi aceştia au plecat către British Museum spre a lua parte la proiect. În acest mod, au apărut simultan în mai multe oraşe, transcrieri ale textului străvechi. Probabil că asta a fost marea noastră şansă de a afla de această descoperire.
După dorinţele lor, tronul regal a fost coborât din ceruri
Drepturile au fost perfecţionate, ordonanţele divine au fost exaltate.
În locuri pure, cinci oraşe au fost construite: primul fiind Eridu, al doilea Badtibira. Larak a fost al treilea şi Sippar al patrulea. Al cincilea oraş a fost Shuruppak al cărui rege am fost eu, Ziusudra.
Acestea au fost centrele cultului. Aceste cinci oraşe au fost desemnate centrele cultului.
Un vuiet a ieşit din aceste centre de cult. Un vuiet perturbat de zei.
După ce oraşele au fost distruse, centrele cultului au fost distruse de asemenea.
După dezastru, inundaţia trimisă să acopere tot pământul, distrugătoarea vieţii.
Iar eu Ziusudra, pe vârful înalt al muntelui Nimush, am aranjat şapte şi şapte bărci, pline cu trestie, pini şi liliac şi am dus ofranda pentru a răspândi tămâia în toate direcţiile, iar zeii au mirosit mireasma.
Au mirosit mireasma, şi s-au adunat în jurul ofrandei precum muştele.
Belet-ili a venit. Ea ţinea în aer un ornament în formă de muscă pe care Anu îl făcuse în focul său interior.
„Jur că pe acest medalion albastru,
Că nu o să uit niciodată aceste zile, niciodată!”
Când Enlil a ajuns, m-am adunat cu soţia mea în jurul zeilor.
Ne-a atins sprâncenele şi ne-a spus „Hithero, Ziusudra a fost o fiinţă umană, acum va fi cunoscut ca şi Utnapishtim, şi el împreună cu soţia vor fi zei, ca şi noi.”
Şi am fost duşi departe.
Am fost duşi la locul de unde izvorăsc mari râuri.
La Gihon, Pishon, Tigris şi Euphrates.
În acel loc îndepărtat trăim.
Acolo, la sursa marilor râuri trăim.
Când am ajuns în acel loc de peste lumi,
Enlil mi-a spus, către Utnapishtim, a spus
„Tu”, „cel de departe” vei face munca conducătorului tău EA.
Cândva înţelepciunea venea dintr-un zid de trestie, aşa vei face şi tu.
Vei lua decizii pentru alta, o cu totul altă corabie. Scrie-le în tabletele din lapis-lazuli
Scrie-le în tabletele alese.
Apoi pune-le într-o cutie de bronz, pusă pe o trestie şi pe crengi de pin şi liliac.
Împarte înţelepciunea. Împarte bogăţia. Ascunde-le, departe
În oraşul celui mai puternic erou, care a văzut ce a fost ascuns.
Inspectează fundaţiile, puse de către cei 7 maeştri zidari (masoni) pe cărămizile arzătoare. Vezi cum străluceşte precum bronzul în soare?
Urcă-te pe scări. Uită-te la pământul pe care îl întrupează.
Admiră grădinile, templele şi magazinele, toate locurile magnifice.
Caută piatra din mijloc
Uită-te sub.
Acum, în acele timpuri, în acele zile, lumea era încă nouă.
Când Enlil a adus în faţă tăbliţele, pământul abia se uscase.
Coliba roşie, coliba roşie. Zid, Zid.
Coliba roşie ascultă, zid reflectă
Dă jos coliba, construieşte o barcă
Lasă posesiunile. Caută viaţa.
Renunţă la bunurile lumeşti. Ţine sufletul în viaţă.
O nouă furtună se apropie, dar ploile nu urlă. Altă inundaţie vine. Din nou peste pământuri.
Fii pregătit şi pregăteşte-ţi crucile familiei
Schimbă bucuria din sufletele oamenilor.
Ascunde-te în îmbrăţişarea lui Nibiru, întoarcerea luminii în permanentul cerului. A fost (ilizibil)
Sfârşitul tăbliţei
Din prima băutură
Când a intrat pentru prima oară sub manta
Pentru nectarul negru al „raqiya” acesta a fost predestinat
Peste mii de ani, ei au venit
În cea mai violentă formă, au venit
Şi au întrerupt căile vechi
(ilizibil)
Şi oamenii pământului au fost ţinuţi prizonieri în propriile case
Invadatorii s-au luptat între ei pentru bogăţiile pământului
Pentru nectarul negru
Zeii se uitau trişti la ce se întâmplă
Şi s-au consiliat între ei
Pentru un remediu
(ilizibil)
(ilizibil)
În acest timp invadatorii au continuat
Spre oripilarea martorilor, invadatorii au continuat
(ilizibil)
(ilizibil)
Când a apărut urâtul semn în deşert
Uzurpatorii nu au luat de seamă (ilizibil)
Acolo în Dilmun
(ilizibil)
(ilizibil)
Marii zei s-au adunat
Marii zei s-au adunat în Dilmun
(ilizibil)
Ninhursag a adus schimbarea înaintea lui Enki
(ilizibil)
Şi soarta oamenilor a fost pecetluită
Sfârşitul fragmentului
S-a stabilit că naţiunile se vor întoarce
(ilizibil)
(ilizibil)
Naţiunile oamenilor se vor întoarce în pântec
În Nibiru, eterna mamă creatoare
(ilizibil)
(ilizibil)
(Ilizibil)
Annuaki au fost trimişi în faţă
Din ceruri Annuaki au fost trimişi către creaţia lor
(ilizibl)
An, Enlil, Enki şi Ninhursag creatorii oamenilor cu capete negre
Fondatorii Eidu, Bad-tibira, Larsa, Sippar şi Shuruppak
(ilizibil)
Primele oraşe au fost fondate
(ilizibil)
Acestea au fost păstrătoarele naţiunilor
Puternicii oameni cunoscuţi care au dat afară Nephilimul
Şi au construit temple divine, ordine, ritualuri şi ceremonii
(ilizibil)
Acestea au fost generaţiile, naţiunile multitudinii.
Această multitudine de naţiuni a curs din ceruri
(ilizibil)
Annuaki, An, Enil şi Ninhursag au trimis înainte mesajele divine
(ilizibil)
Aşteptând întoarcerea lor, întoarcerea copiilor, creatorii oamenilor au aşteptat
(ilizibil)
Cu inimile grele, dar pline de bucurie au aşteptat
Un nou potop a venit
Din ceruri un nou potop a venit
Cu Dilmun pe dreapta şi sacrul Eridu pe stânga
Annuaki s-au adunat
Între două locuri pure, locul de apă pură
De unde Gihonul şi Pish-onul, Tibru şi Eufrat au curs
Ungând pământul şi oamenii într-o baie purificatoare.
Aceste ape limpezi, cele ce susţineau viaţa au secat
Marile râuri au secat
Acum praful suflă în acele locuri.
Unde marile râuri curgeau cândva
Praful domneşte în acel loc.
Marduk a deschis uşa şi fiii lui Dilmun au mers înainte
Fiii lui Dilmun
Tinerii bravi ai acelui oraş pur
Cel mai luminat dintre oraşe
Au venit în timp ce fiii lui Eridu pregăteau masa
Recitau incantaţia, uitata ceremonie veche
Radiant cu mâinile curate stă Ninhursag
În faţa Annunaki
Cu mâinile curate se pregătea. Supraveghea pregătirile incantaţiilor potrivite, ofrandele şi ceremoniile.
Copiii, zeii creatori, consiliul, Annuaki, pentru ei
Se pregătea
(ilizibil)
Naţiunile, triburile de pe pământ s-au pregătit în timp ce patru oameni puternici ţineau şi focurile şi vânturile
Ca nimic să nu se întâmple pe pământ.
Nici noapte, nici zi, întuneric sau lumină, monotonia dăinuia.
Până când naţiunile, triburile şi-au luat zborul
De pe pământ, naţiunile alese şi triburile au zburat,
În timp ce un munte de foc a ieşit din mare
Curăţând pe cei necuraţi, înghiţind cerul.
Sfârşitul Tăbliţei
Sfânta migraţie peste ceruri
Annunaki
Zeii din apus s-au adunat în locurile sacre vechi şi noi
Ea, Ninki, Inanna şi Utu
Enlil lângă Ninlil, Adad lângă Ninhursag
Zeiţa mamă, (ilizibil) înţeleapta Mammi
A administrat drepturile divine în lumina focurilor consacrate
În timp ce zeiţa pântec, Belet-ili era prezentă
Focurile veşnice, făcute din trestii pure, liliac şi pin ardeau în locurile predestinate
Sub grija oamenilor cunoscuţi, progeniturile antice
Progeniturile antice ale lui Umal au administrat focurile
La trei şi două puncte (ilizibil) au făcut (ilizibil) oamenii înţelepţi fac o ofrandă pe pământ
După ritualul cerc, Umal, naţiunile şi triburile s-au refugiat
La trei şi două puncte, locurile de (ilizibil) pe calea spre ceruri
Naţiunile lui Umal şi triburile s-au spălat pe mâini
Au învăţat ceremoniile şi ritualurile în acele locuri (ilizibil) prin migraţia sfântă
În acele locuri, Umal, naţiunile pământului şi triburile
Au fost făcuţi curaţi din nou
În acele locuri Umal a fost făcut curat într-o baie purificatoare
Scufundat total, acesta a ieşit curat
Ca şi tinerii din Dilmun (ilizibil)
Au pregătit nava nouă, noile nave, planificatele nave.
Inscripţionate de Ut Napishtim după sfaturile lui Enlil din partea lui Ea,
Au fost pregătite în acele locuri predestinate.
La două, trei puncte (ilizibil)
Bravii tineri din Dilmun au pregătit navele.
Pentru (ilizibil) drum prin ceruri, migraţia sfântă
Bravii tineri din Dilmun au administrat (ilizibil)
Al doilea (ilizibil) următoarea (ilizibil), locul chinului lui Umal a fost pregătit
Abundenţa a fost dăruită pământului
Seminţe, cereale, pomi fructiferi şi peşti de tot felul mării
Sub îndrumarea lui Umal se va (ilizibil… ilizibil… ilizibil) nu va merge.
Zeii din Apsu, consiliul şi annunaki au spus:
Spre ceruri îşi va căuta Umal pâinea
Şi în ordonanţele divine îşi va găsi Umal dreptatea
Umal nu va mai (ilizibil) în locurile desemnate, locurile sacre.
Traducere tablitelor din engleză de Cristian David Isăilă

LINK TABLITELE SUMERIENE TRADUSE IN ENGLEZA:
http://www.youtube.com/playlist?list=PLEF46697CFC133577
PRIMA TABLITA, CAPITOLUL 1/6
https://www.evolutiespirituala.ro/tablitele-sumeriene/?feed_id=19202&_unique_id=63653524dbd5b
We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:
You can read about our cookies and privacy settings in detail on our Privacy Policy Page.
Termeni si Conditii