DOCUMENTAR SI ARTICOL – Anii necunoscuti din viata lui Iisus

Anii necunoscuti din viata lui Iisus

Conform lui Cayce, Iisus a devenit Maestru in legea iudaica inainte de a implini 12 ani. Intre varsta de 12 si 14 – 16 ani a invatat profetiile de la ”Judy” in casa ei din Carmel. Conform lui Edgar Cayce, el a fost trimis apoi in Egipt, apoi in India pentru trei ani si apoi in Persia pentru pregatiri ulterioare. Din Persia a fost chemat inapoi la moartea lui Iosif. Apoi s-a intors in Egipt pentru a incheia pregatirea sa ca profesor.

Conform lui Cayce, invataturile sale primite in India au fost “acele curatari ale corpului necesare pentru pregatirea si intarirea fizica si mental”.

Conform lui Cayce, Iisus a fost inregistrat cu numele Jeshua. Numele grec este de fapt Iisus. Ambele nume sunt prescurtari ale numelui Jehoshua, care inseamna ajutorul lui Jehovah sau Savior.

Ion Baptistul a fost aparent cu Iisus in perioada petrecuta in Egipt, doar ca la o clasa diferita. Ion a ajuns acolo la varsta de 17 ani.
Iisus si Ion Baptisul au fost in Heliopolis, Egipt pentru obtinere preotiei, pentru examinare si testare.

In cartea “Evanghelia Varsatorului a lui Iisus Hristos” de Levi, este o descriere a celor 7 nivele de initiere pe care Iisus le-a primit.

Marea piramida a fost construita ca Templu al initierii pentru Marele conducator al Fratiei Luminii. Iisus a primit ultima initiere in aceasta piramida. In Evanghelie este o referire la cele trei zile si trei nopti in mormant. Conform “Evangheliei Varsatorului a lui Iisus Hristos”, Iisus a studiat religia Brahmica si Vedele in India. A calatorit de asemenea in Nepal, Tibet, Siria si Grecia.

In India, Cayce afirma ca a studiat sub numele unui profesor spiritual “Kahjian”. In

Persia a studiat sub numele “Junner”. In Egipt a studiat sub numele “Zar”.

Prin channeling-ul lui Cayce, Levi si Djwhal Khul s-au primit informatiile referitoare la calatoria de 17 ani lui Iisus in Est.

Este fascinant ca s-au descoperit documente stravechi in Tibet si India provenind din timpul calatoriei lui Iisus acolo.

La sfarsitul anilor 1800, Nicholas Notovutch, un jurnalist rus, a aflat de la un lama de arhivele de la Lhasa, capitala Tibetului, unde au fost gasite sute de suluri stravechi care contin informatii despre viata profetului Iisus.

In est a fost numit profetul “Issa”. El a calatorit la o conventie importanta din Himis, unde este cea mai mare si cea mai cunoscuta manastire din Ladakh. El a gasit aceste documente si in 1894 a publicat versetele pretinzand ca au fost traduse de catre un alt traducator.

In aceste documente au fost gasite descrieri din viata lui Buddha Issa, care a predicat doctrine sfinte in India, alaturi de copiii Israelului”.

In aceste transcrieri se vorbeste de cum Iisus a devenit discipol Brahnim, a locuit trei ani alaturi de calugari budisti si a studiat scripturile budiste. Se spune ca a calatorit prin Nepalsi Himalaya si pe urma a mers in Persia unde a studiat doctrinele lui Zarathustra sau Zoroaster.

In 1922, Swami Abhedananda a mers la Himis, in Tibet la fel ca Notovitch si a
confirmat povestea. Swami Abhedananda, cu ajutorului unui lama, a tradus cateva
versete, pe care mai tarziu le-a publicat, alaturi de interpretarea in limba engleza a lui
Notovitch.

In 1925 Nicholas Roerich a vizitat Himis. El a publicat scrierile, pe care le-a gasit la manastiri, care au completat informatiile publicate de Notovitch si Swami Abhedananca.

De asemenea a raportat gasirea in timpul calatoriei si a altor informatii, pe care orala sau scrisa, despre calatoria lui Iisus in est.

El a publicat cartea “Altai-Himalaya, Inima Asiei si Himalayei”.

In 1939, fara cunostinte anterioare despre legendele lui Issa, Elisabethei Caspari i-au fost aratate trei carti de catre un bibliotecar din Himis, care i-a spus ca “aceste carti spun ca Iisus a fost aici!”. Sunt coplesitoare dovezile prin channeling si stiintifice ca arata ca Iisus a calatorit in est pentru a invata si studia. Este interesant ca perioada intre 12 si 30 de ani este exclusa din Biblie. Este important sa intelegem ca Biblia nu a fost scrisa de Dumnezeu, chiar daca unii asta incearca sa va spuna. Biblia a fost scrisa de persoane, iar Biblia este interpretarea omului si nu relatarea directa a lui Dumnezeu.

De aceea trebuie citita cu discernamant.

Un alt aspect il reprezinta Consiliul Ecumenic din 505 d.H. unde s-a decretat ca toate referintele legate de reincarnare trebuie scoate din Biblie pentru ca nu au fost de acord cu acest concept. Acest eveniment poate fi observat in notitele luate de la intalnirea respectiva, specificata in cartile de istorie.

Intelesul este evident. Biblia nu este doar interpretarea omului asupra conceptului despre Dumnezeu, dar este dovada ca omul sterge ceea ce nu ii convine. Este parerea mea personala ca este si cazul celor 18 ani care nu sunt mentionati din viata lui Iisus in Biblie. Nu cred ca prea inaltii bisericii erau deranjati de ideea ca oamenii comuni sa cunoasca faptul ca Iisus a studiat budismul, religiile orientale, Zoroastrianismul si misterele egiptene.

Cateva informatii fascinante pe care le-am gasit in documentele lui Cayce sunt legate de faptul ca Iisus a mai avut trei frati si surori. Aceasta este ceea ce mintea universala a spus prin Edgar Cayce. Iisus s-a nascut in neprihanie inainte ca Maria si Iosif sa se casatoreasca. Iosif si Maria, dupa casatorie, au mai avut trei copii, conform lui Cayce. Doi baieti si o fata. Numele baietilor erau James si Jude, dar numele fetei nu am fost capabil sa il gasesc.

Maria avea patru ani cand a fost aleasa sa devina una dintre cele 12 fecioare posibile sa devina Mama viitorului Mesia (Iisus). Nu ii era ingaduit vin sau bautura fermentata si a fost tinuta cu o dieta stricta.

Cand a fost aleasa de Arhanghelul Gabriel au fost tunete si fulgere pe cer, conform lui Edgar Cayce.

In templul esenienilor de care povestesc, unde era si o scoala, unul dintre lucrurile pe care ei le invatau

era abilitatea de a face channeling.

Judy, conducatoarea Esenienilor, l-a invatat pe Iisus in casa ei de la varsta de 12 ani pana la varsta de 15 –

16 ani. L-a invatat profetia, astrologia si calatoria sufletului unde Judy avea experienta.

Cayce spune ca cei trei intelepti reprezinta sau simbolizeaza cele trei faze ale experientei lumii materiale. Aurul reprezinta materialul, tamaia reprezinta eterul si mirul forta vindecatoare, asadar corp, minte si suflet. Ei au deservit ca incurajare care era necesara pentru Maria si Iosif.

Conform lui Edgard, Iisus s-a nascut la miezul noptii. Esenienii, datorita darurilor de channeling si profetie, aveau cunostinte despre venirea lui Iisus iar venirea Sa a reprezentat principalul motiv pentru unirea lor. O ultima informatie interesanta pe care Djwhal Khul mi-a spus-o este ca Maria s-a inaltat la sfarsitul vietii ei pe Pamant.

In capitolul urmator am facut cercetari extinse despre viata si invataturile comunitatii eseniene.

In opinia mea, ei sunt una dintre cele mai fascinante comunitati spirituale care au existat pe aceasta planeta.

Mai multe informatii fascinante

Pe parcursul cautarilor mele, mai multe informatii fascinante mi-au fost relevate. Una este ca Enoch (Omul care a mers cu Dumnezeu) care este implicat in “Cartea lui Enoch si Cheile lui Enoch”, este una dintre reincarnarile lui Iisus, conform lui Djwhal Khul. Enoch si-a realizat ascensiunea si in timpul acelei vieti a fost eclipsat de o fiinta care se afla in Consiliul Galactic, numit Melchizedek.

A doua informatie fascinanta este de la Brian Grattan si confirmata de Vywamus. Dupa ce Lord Maitreya a resurcitat corpul lui Iisus, el a mai trait pe aceasta planeta inca 31 de ani. In acest timp el a mers in India si de asemenea a fost teleportat in America.

O alta informatie interesanta este ca intr-o viata anterioara a lui “Mohammed”, fondatorul religiei Islamice, el a fost discipolul lui Bartholomew. In incarnarea sa ca Mohammed, Arhanghelul Gabriel si Iisus au fost doi dintre principalii lui profesori din Planul interior.

Intr-o viata ulterioara el si-a luat cea de-a 15-a initiere ca yogin in India. A revenit de mai multe ori ca Patrick Henry, unul dintre cei mai mari patrioti a Statelor Unite. Nu cred ca fundamentalistii arabi sunt foarte fericiti sa afle aceasta informatie fascinanta.

Lordul Maitreya, Hristosul Planetar, este cea mai evoluata fiinta din lantul evolutiei Pamantesti. Conform lui Paramahansa Yogananda, Maria Magdalena a fost stigmata catolica Therese Neuman.

Krishna, reincarnarea lui Lord Maitreya, a venit sa invete umanitatea cea de-a doua initiere. Daca nu ma insel, cred ca el a obtinut cea de-a cincea initiere pe parcursul acelei vieti.

Joshua David Stone

DOCUMENTAR DEEP DECEPTIONS

Science and Spirit – Vol. 1
The Great Questions in the Hamburger Universe – Știință și Spirit – Marile Întrebări în Universul Hamburgher

DOCUMENTAR DEEP DECEPTIONS

Science and Spirit – Vol. 2

HOW JESUS BECAME A CHRIST: The Hidden Years – Anii Pierduti

https://www.evolutiespirituala.ro/documentar-si-articol-anii-necunoscuti-din-viata-lui-iisus/?feed_id=4296&_unique_id=61c74f7c83a0e

25 decembrie 2021/de admin

Academia Karanna, Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, ezoterism, magie, religie, spiritualitate, Traditii, Uncategorized, ZEI

Sarbatoarea Ritual Lughnasadh / Lammas

Lughnasadh – 31 iul – 1 august

Ritualul este benefic pentru a aduce abundenta financiara, bunastare si fericire in casa si in familie. De asemeni se poate face ritual pentru materializarea dorintelor legate de evolutia vietii profesionale si se pot cere daruri divine si ajutor in evolutia spirituala a individului.

INSCRIE-TE LA RITUAL

Lughnasadh / Lammas este unul dintre cele patru „Sabate Majore”, devenind una dintre cele mai importante zile de pe Roata Wiccan a anului. Este ziua între solstițiul de vară și echinocțiul de toamnă, care marchează începutul sezonului de recoltare. Deși este adesea cea mai fierbinte parte din vară, acesta este și momentul în care primele indicii ale toamnei sunt perceptibile – primele boabe sunt gata să fie recoltate, copacii încep să-și coacă fructele și lumina zilei se scurtează tot mai mult cu fiecare apus de soare. În acest moment, mulțumim pentru abundența sezonului de creștere trecut și așteptăm cu nerăbdare săptămânile rămase de lumină și căldură, în timp ce continuăm să culegem ceea ce am semănat.

Mitologia Wiccan susține că puterea Zeului începe să scadă în acest moment, pe măsură ce zilele se scurtează și culturile sunt gata să fie tăiate. În unele tradiții, Zeul Soare infuzează de fapt boabele cu puterea lui și, astfel, este sacrificat, într-un sens, atunci când cerealele sunt recoltate. Acest boabe sunt apoi folosite pentru a coace prima pâine din recolta anului, care în vremurile anterioare urma să fie luată într-o biserică și așezată pe altar pentru a fi binecuvântată. Acest obicei este un bun exemplu pentru modul în care religiile păgâne și creștinismul au putut să coexiste și chiar să se amestece pentru un timp. Numele „Lammas” vine de fapt din această tradiție, luată dintr-o veche expresie anglo-saxonă, care înseamnă „masă de pâine”.

Ritualurile lammas sunt legate de recoltare și recunoștință și de recunoașterea manifestărilor intențiilor noastre care s-au desfășurat până acum în cursul anului. Prepararea painii este o modalitate obisnuita de a marca sarbatoarea, deoarece reprezinta aducerea semintelor de intentie la finalizare (in manifestare). Se poate face de asemeni, o păpușă de porumb tradițională făcută din paie – pentru a fi folosită în ritual și magie. O sărbătoare Lammas ar trebui să implice cu siguranță pâine, precum și fructe și legume târzii de vară, porumb și alte feluri de mâncare. Lucrarile de magie legate de asigurarea abundenței și o casă fericită sunt deosebit de puternice în acest moment al anului.

Un alt nume pentru Lammas este Lughnasa, după sărbătorirea celebrului festival celtic. Lughnasa îl onorează pe zeul Lugh, care este asociat cu Soarele (numele său se traduce aproximativ ca fiind „strălucitor”), precum și multe abilități și talente, inclusiv construirea, turnătoria, poezia și magia. Legenda irlandeză declară că festivalul a luat naștere cu Lugh însuși, când a organizat o sărbătoare funerară și o competiție sportivă pentru a-și onora mama adoptivă, Tailtiu. Ea a murit din cauza epuizării după ce a curățat câmpiile Irlandei, astfel încât oamenii puteau să crească culturi. Lugh a fost, de asemenea, un mare războinic și multe grupări păgâne celebrează această sărbătoare cu jocuri competitive în plus față de festivitățile legate de recoltă. Cei ce urmează tradițiile celtice pot să-și concentreze festivitățile asupra mulțumirilor pentru abilitățile și talentele lor, precum și pentru recolta de cereale, dar accentul este pus pe recunoștință.

INSCRIE-TE LA RITUAL

https://www.evolutiespirituala.ro/sarbatoarea-ritual-lughnasadh-lammas/?feed_id=4092&_unique_id=61c20940364fe

21 decembrie 2021/de admin

religie, Uncategorized

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA – „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA – „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

„Să-mi faci crucea”

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume – „Arsenie”. Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. „Ieromonahul”. Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: „Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum”. Dar despărţirea e prea grea şi-i întunecă nădejdea. Începe să lucreze la prima literă. Un „I” înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, privirea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

Părintele Arsenie venise în urmă cu câteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chinuia o durere cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nicicum pace, aşa că se internase. Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lumeşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfinţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu – „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop”.

Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mădularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă durerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spital. Pe drum, i-a spus la fel de direct: „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţară. Nu-ţi pot spune amănunte, pentru că i-aş panica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu. Din lumea cealaltă, te voi putea ajuta mai mult. Să vii la mine la mormânt”.

L-a ascultat buimăcit. Deşi bătrân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima clipă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, între atâtea sute câte săvârşise în timpul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu timpul, nădejdea aceasta s-a risipit. Părintele l-a pus să-i lucreze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scândură, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţăranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă. Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea: „Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit”. Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând.

Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L” încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor – „Arsenie Ieromonahul”. Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oameni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mormântul smerit de la Prislop. „De dincolo vă voi putea ajuta mai mult!”.

mormantul-parintelui-arsenie-boca-1 — Manastirea Prislop

Desenele unui artist

„Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!”

Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părintele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au potopit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Comarnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele duhovnic al Ardealului ani în şir. Ultimii doisprezece ani ai vieţii părintelui. Cei mai enigmatici şi mai puţin cunoscuţi. Cei în care „domnul bătrân”, aşa cum îl numeau apropiaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.

„Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit – , dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le aduceau”.

Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheorghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credincioasă la Sebeş. „Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii… Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi”.

Chiliile ridicate după planul părintelui

A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia discret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân distins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au rămas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: „Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în familia noastră”. Întâlnirea l-a bulversat. „Mi-a schimbat starea lăuntrică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume”. Aşa s-au apropiat unul de celălalt. O întâmplare aparte avea să-i dezvăluie meşterului Gheorghe Vâlcea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O smerenie de om sfânt.

Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşterind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indicaţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supărase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite: „Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă”. Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. „De atunci, părintele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legătură care depăşeşte lumea aceasta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu”.

Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte”, pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste. „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprindeam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pomeneală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!”

Miracolul

Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajunseseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Medicii îi spuseseră clar – şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndrumat spre spitalul Filantropia, sugerându-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a întrebat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu. „I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare”. A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. „Pe tren am plâns încontinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni”.
Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. „Încerca să-mi distragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la soţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părintele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el: . Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am plecat întărit”.

După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând rugăciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau ceasuri, ceasurile zile. Îşi pusese încrederea în rugăciunile părintelui, dar în clipele acelea, speranţele se năruie. Deodată, din sala de operaţie a ieşit o doctoriţă. Era răvăşită. A spus precipitată că: „domnul doctor Bălănescu a amuţit după intervenţie. A început operaţia, dar înăuntru nu a mai găsit nimic, nicio tumoră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!”. Miracol a şi fost. Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tremură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind – „Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?”. O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.

Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de părintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune. „Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine”. Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vorbească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accentul spre nădejde. „La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: . Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut înainte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio problemă serioasă cu sănătatea”.

De dincolo de mormânt

Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii povesteau miracole, călugării găseau izbăvire în ispite. Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere.

Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cercetat doctori, dar zadarnic. Durerile nu-l părăseau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhovnic – „să vii la mormânt!”. Şi-a venit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a prăbuşit în faţa crucii părintelui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţele l-au ajuns, picioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă.

Când s-a ridicat, a simţit că durerile îl părăsesc. Se simţea mai bine. A mers câţiva paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. „Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.

https://www.evolutiespirituala.ro/gheorghe-valcea-tamplarul-parintelui-arsenie-boca-unul-ca-el-se-naste-o-data-la-o-mie-de-ani/?feed_id=4041&_unique_id=61c0b7c04e542

20 decembrie 2021/de admin

religie, Uncategorized

Parintele Arsenie Boca „În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”

Parintele Arsenie Boca

„În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”

Eu am avut un unchi, care in `48 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.

Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In `44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.

Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.

(Mărturia lui Baglazan Dumitru din Porumbacu de Sus – Sfântul părinte Arsenie Boca, pag. 45-46)

https://www.evolutiespirituala.ro/parintele-arsenie-boca-in-fiecare-noapte-la-orele-12-00-se-deschideau-singure-usile-inchisorii/?feed_id=3888&_unique_id=61bcc2c8e2a55

17 decembrie 2021/de admin

religie, Societate, Traditii, Uncategorized, ZEI

Tribul Dogon – SIRIUS SI EGIPTUL ANTIC

Tribul Dogon

Oamenii din tribul Dogon traiesc in vestul Africii si se presupune ca ar fi descendentii egiptenilor. Dupa ce au trait un timp in Libia, s-au asezat in vestul Africii aducind cu ei miraculoasele lor legende si cunostinte astronomice.

Sistemul stelar Sirius sta la baza legendelor tribului

Legendele lor, folclorul si credintele sint strins legate de sistemul stelar Sirius. Poate va veti intreba de ce este atit de neobisnuit acest lucru.

Credintele sint de multe ori greu de inteles si peste tot in lume sint practici si obiceiuri ce par ciudate pentru un spectator strain. Ceea ce este atit de greu de explicat este faptul ca niste oameni analfabeti au putut cunoaste inca de acum citeva sute de ani o stea care abia in 1970 a putut fi fotografiata! Desi existenta ei se presupunea inca din anul 1844, ea nu a putut fi observata cu ajutorul telescoapelor decit in secolul XX.

Traditia Dogon aminteste de Sirius B si chiar Sirius C

Populatia Dogon afirma ca steaua Sirius este cea mai importanta din sistemul Sirius, este formata din Sirius A si micutul tovaras Sirius B. Cea mai secreta traditie a acestor oameni este in strinsa legatura cu Sirius B pe care ei l-au botezat dupa numele celei mai mici seminte cunoscute de ei, al plantei Digitaria. Numele tribului Dogon pentru aceasta planta este Po. Ei mai afirma ca ar exista si o a treia stea in acest sistem, Sirius C… un corp ceresc foarte mic, de culoare rosie.

Cultura si religia se bazeaza pe cunostinte avansate de astronomie

An 1995 doi astronomi francezi au publicat rezultatele studiilor lor de ani de zile, asupra miscarii sistemului Sirius. Ei au afirmat ca o a treia stea, foarte mica, rosie pare a exista in sistemul Sirius.

Desigur ca populatia Dogon nu detine nici un fel de echipament astronomic dar, in schimb, au niste cunostinte foarte avansate de astronomie.

Se afirma ca exista o legatura ciudata, misterioasa intre populatia Dagon si stelele din sistemul Sirius. Modul de viata, cultura si in special religia lor se bazeaza pe cunostinte extrem de avansate legate de aceasta stea.

De altfel, toate mastile folosite in ritualurile lor au aproape sase sute de ani vechime si sint in strinsa conexiune cu Sirius.

Sirius B este o stea alba, putin stralucitoare, foarte grea

Populatia tribului are o credinta traditionala in Sirius B – micuta stea alba – si afirma ca este facuta dintr-un material numit sagala – care inseamna puternic si este atit de grea incit toate fiintele de pe pamint nu o pot ridica.

Se mai spune ca aceasta stea nu este foarte luminoasa, dar este foarte puternica datorita fortelor sale gravitationale. Ea este foarte densa si masiva deoarece are in compozitia ei o materie speciala superdensa.

Legendele si intregul complex mitologic al locuitorilor acestui trib au o vechime de sute de ani.

Cercetatorii francezi au aflat misterele mitologiei Dogon

Antre 1931 si 1950 doi antropologi francezi au studiat obiceiurile acestui trib atit de misterios si foarte religios. Cercetatorii au invatat de la inaltii preoti ai populatiei Dogon povestea modului in care a fost creat universul, conform mitologiei lor secrete, si cum a aparut viata pe pamint. Ei au mai aflat despre ceremonia Sigui, care se desfasoara o data la 60 de ani si care reprezinta renasterea universului.

Cunostintele astronomice au fost transmise de Nommos – o specie evoluata

Preotii au mai spus ca populatia Dogon a primit avansatele cunostinte astronomice de la Nommos, o specie evoluata care a locuit pe Pamint acum citeva mii de ani.

Locul unde au stat acestia se pare ca ar fi undeva la nord-est de teritoriul pe care-l ocupa acum tribul Dogon.

Aceasta specie se pare ca a venit din sistemul stelar Sirius cu ajutorul navelor spatiale care, asezindu-se pe cele trei picioare, au produs un mare zgomot si un teribil curent de aer.

Dupa aterizare, niste fiinte cu patru picioare au aparut din nava si au tras vehiculul intr-o groapa pe care apoi au acoperit-o cu apa pina cind nava a inceput sa pluteasca.

An acelasi timp o noua stea a fost vazuta pe cer – probabil o nava mama a celei cu care au venit extraterestrii.

Pelu Tolo era nava mama din care OZN-ul s-a desprins

Populatia Dogon a numit aceasta nava Pelu Tolo sau steaua celei de-a zecea luni si au desenat nava plutind in aer in asteptarea acelor Nommos care au aterizat pe pamint.

Desenul reprezinta trei scene in care Pelu Tolo scoate diferite cantitati de flacari.

Steaua este descrisa de Dogon ca fiind circulara, cu raze rosiatice in jurul ei, iar acest cerc de raze parea ca un spot luminos care raminea totusi la aceeasi dimensiune.

Dar cine erau Nommos?

Nommos erau fiinte amfibii deosebit de evoluate

Populatia Dogon i-a mai numit stapinii apei, mentorii si invatatorii.

Ei erau fiinte amfibii – mai mult pesti decit oameni, care traiau in apa si i-au invatat pe oameni despre existenta micutei stele albe Sirius B, tovarasul nevazut al lui Sirius A in jurul caruia isi are orbita pe care o parcurge in timp de aproximativ cinci ani.

Nommos au mai fost numiti si salvatori sau gardieni spirituali.

Mai mult decit ciudata este credinta Dogon ca Nommo si-a impartit corpul printre oameni pentru a-i hrani, ei impartasindu-le toate principiile lor de viata fiintelor umane.

Semnele de intrebare ramin totusi

Desi o mare parte din mitologia Dogon a fost descifrata si astfel multe enigme par sa se fi lamurit, o mare parte a oamenilor de stiinta, desi cauta semne de viata inteligenta in Univers, par sa fie impresionati de aceste legende.

Se pune totusi intrebarea cum a putut acest trib sa aiba cunostinte atit de vaste legate de corpurile ceresti care abia cu instrumente puternice si sofisticate pot fi detectate.

Cristina Matache https://www.evolutiespirituala.ro/tribul-dogon-sirius-si-egiptul-antic/?feed_id=3684&_unique_id=61b77c51a278c

13 decembrie 2021/de admin

extraterestrii, MAESTRI ASCENSIONATI, maestrii spirituali, religie, spiritualitate, Uncategorized

PEŞTE, VINERI ŞI PAŞTELE LUI ISHTAR

Peştele, simbol al fertilităţii – asocierea lui cu zeiţa-mamă şi cu ziua de vineri. Festivalul Paştelui – ouă, iepuri şi servicii religioase dis-de-dimineaţă – „jale pentru Tamuz” -Postul Paştelui

Cuvântul „vineri” vine de la numele „Freya„, care era considerată zeiţa păcii, bucuriei şi fertilităţii’, simbolul fertilităţii ei fiind peştele. Încă din timpuri străvechi, peştele era un simbol al fertilităţii printre chinezi, asirieni, fenicieni, babilonieni şi alţii.

Cuvântul „peşte” vine de la dag ceea ce implică creştere sau fertilitate şi pe bună dreptate: un singur cod depune anual până la 9.000.000 de ouă, plătica 1.000.000, morunul 700.000, bibanul 400.000, scrumbia 500.000, heringul 10.000, etc.

Zeiţa fertilităţii sexuale la romani era numită Venus. De la numele ei vine cuvântul nostru „veneric” (ca în boli venerice). Ziua de vineri era considerată a fi ziua ei sacră, pentru că se credea că planeta Venus domina prima oră a zilei de vineri şi astfel s-a numit dies Veneris? Şi, pentru a face semnificaţia completă, peştele era şi el considerat a fi sacru pentru ea. Peştele a fost de asemenea considerat a fi sacru pentru Aştoret, numele sub care israeliţii se închinau zeiţei păgâne.

În Egiptul antic, Isis era uneori reprezentată cu un peşte pe cap. Luând în considerare faptul că ziua de vineri a fost numită după zeiţa fertilităţii sexuale, vineri fiind ziua ei sacră, iar peştele simbolul ei, pare a fi mai mult decât o simplă coincidenţă faptul că li s-a spus catolicilor că vineri este o zi de abstinenţă de la carne, o zi în care să mănânce peşte!

Cuvântul „Easter” (Paşte în engleză – n.tr.) apare odată în versiunea King James: „Intenţionând ca după Paşte (Easter) să-l aducă în faţa poporului” (Fap.12:4). Cuvântul tradus aici „Easter” este pascha care este -după cum ştiu toţi învăţaţii – cuvântul grec pentru Paşte (Passover în engleză). Este binecunoscut faptul că acest cuvânt Easter nu este o expresie creştină – nu în sensul lui iniţial. Cuvântul vine de la numele unei zeiţe păgâne – zeiţa răsăritului luminii în zi şi a primăverii. „Easter” este doar o formă mai modernă a lui Eostre, Ostera, Astarte sau Iştar, cea din urmă, potrivit lui Hislop, fiind pronunţată aşa cum pronunţăm noi „Easter” (Iştar) astăzi.

Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.

Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.

Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor.

Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.

În tainele lui Bacchus se consacra un ou.

În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.

În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.

În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.

Avem Oul lui Heliopolis, Oul lui Tifon.

Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.

The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”. Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt. Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.

Următoarele citate din The Catholic Encyclopedia sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte. Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, pentru că multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!

Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. „Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni”. Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. „Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos”! Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.

ishtar paste iepurasul oua de pasti — Reprezentare Uruk, Orasul Lui Ishtar – Orasul Cu 7 Porti

Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare. Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi,deschis’ şi,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de. Paşte”. Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri cu semnificaţie sexuală, simboluri ale fertilităţii.

În perioada Paştelui nu este ceva neobişnuit pentru creştini să participe la slujbe ţinute în zorii zilei. Se presupune că în felul acesta Cristos este onorat, pentru că a înviat dintre cei morţi în dimineaţa duminicii de Paşte chiar în timp ce se înălţa soarele pe cer. Dar învierea n-a avut loc la răsăritul soarelui. Când Maria Magdalena a venit la mormânt era încă întuneric – iar mormântul era deja gol! Pe de altă parte, exista un fel de serviciu religios ţinut în zorii zilei care făcea parte din închinarea antică adusă soarelui. Astfel de practici, neavând vreun exemplu scriptural, indică faptul că s-au făcut într-adevăr amestecuri.

Ritualuri legate de răsăritul soarelui – într-o formă sau alta – erau cunoscute în multe naţiuni antice. Sfinxul din Egipt a fost plasat în aşa fel, încât să fie îndreptat spre răsărit.

De pe muntele Fujiyama din Japonia, se fac rugăciuni soarelui care răsare. „Pelerinii se roagă la soarele lor ce răsare, în timp ce urcă pe coama muntelui. uneori se pot vedea mai multe sute de pelerini Şinto în hainele lor albe ieşind din adăposturi şi unindu-şi cântările spre soarele ce răsare”.

Păgânii din Roma care se închinau lui Mithra se întâlneau în zori în cinstea zeului-soare.

Zeiţa primăverii, de la al cărei nume vine cuvântul Easter, a fost asociată cu soarele răsărind la est – după cum pare să implice chiar cuvântul „East-er”. Astfel că răsăritul soarelui în est, numele de Easter şi anotimpul primăverii sunt toate legate între ele.

Potrivit vechilor legende, după ce a fost ucis Tamuz, el a coborât în lumea subterană, dar Iştar (Easter) a coborat in Lumea de Jos si, dupa ce aproape a fost omorata in incercarea de a il scoate de acolo pe Tamuz (Dummuzi), care era fratele vitreg si sotul ei, a reusit, cu ajutorul lui Enki, un zeu primordial din panteonul Sumerian, sa il invie, dar numai 6 luni pe an. Astfel, el a fost înviat într-un mod mistic în timpul primăverii. „Învierea lui Tamuz din cauza demersului lui Iştar care, ca si IIsus dupa aceea, a coborat in Iad si a urcat iar spre inviere (Inaltare, Ascensiune Spirituala si fizica), era reprezentată anual pe scenă pentru a asigura succesul recoltei şi fertilitatea oamenilor. În fiecare an bărbaţii şi femeile comemorau acest eveniment împreună cu Iştar al moartii lui Tamuz şi sărbătoreau întoarcerea zeului, pentru a câştiga din nou favoarea şi ajutorul ei!”

Când noua vegetaţie începea să încolţească, acei oameni din antichitate credeau că „mântuitorul” venise din lumea subterană, pusese capăt iernii şi făcuse să înceapă primăvara.Chiar şi israeliţii au adoptat doctrinele şi ritualurile sărbătorilor păgâne de primăvară ţinute anual, pentru că Ezechiel vorbeşte despre „nişte femei care îl plângeau pe Tamuz” (Ez.8:14).

Isus Cristos a înviat dintre cei morţi în realitate – nu doar în natură sau noua vegetaţie a primăverii. Totuşi, datorită faptului că învierea Sa a avut loc primăvara, n-a fost prea dificil pentru biserica din secolul 4 să unească sărbătoarea păgână de primăvară cu creştinismul. Vorbind despre această unire, The Encychpedia Britannica spune: „Creştinismul. a încorporat în sărbătorirea marii zile de sărbătoare creştină multe din ritualurile şi obiceiurile păgâne ale sărbătorii de primăvară”.

S-au gasit tablite sumeriene care prezinta povestea mortii lui Tamuz in detaliu. Astfel, Tamuz a fost ucis de soldati trimisi de zeul Marduk, fratele lui Ishtar, sa il prinda pe acesta si sa il inchida pentru ca se temea ca Ishtar impreuna cu Tammuz ii vor lua locul la succesiunea, fiind un cuplu mult mai bine vazut decat al sau cu sotia sa, Ṣarpanitum.

Tamuz (sau Dummuzi) a fost ucis din greseala in acea urmarire ce a avut loc. Marduk nu ordonase uciderea lui, probabil din teama de repercursiuni din partea celorlalti zei. Tamuz avea pe atunci patruzeci de ani. Atentie…nu ani terrestri…ci 40 x 3600 ani terrestri = 144.000 ani terrestri(orbita lui Nibiru).

Hislop subliniază faptul că patruzeci de zile – câte o zi pentru fiecare an în care a trăit Tamuz pe pământ – erau puse deoparte pentru „a-l plânge pe Tamuz”. În vremurile străvechi, aceste patruzeci de zile erau ţinute cu plâns, post şi auto-pedepsire – pentru a-i câştiga din nou favoarea – aşa încât el să iasă din lumea subterană şi să facă să înceapă primăvara. Această practică n-a fost cunoscută numai în Babilon, ci şi printre fenicieni, egipteni, mexicani, şi, pentru o vreme, chiar printre israeliţi. „Printre păgâni”, spune Hislop, „acest post al Paştelui pare să fi fost o condiţie indispensabilă marii sărbători anuale pentru comemorarea morţii şi învierii lui Tamuz”.

După ce biserica a adoptat alte credinţe legate de sărbătoarea primăverii, n-a mai fost decât un singur pas până la adoptarea şi a vechiului „post” ce preceda sărbătoarea. The Catholic Encyclopedia subliniază foarte onest faptul că „scriitorii din secolul 4 erau înclinaţi să descrie multe practici (de ex. postul mare de patruzeci de zile) ca fiind instituite de apostoli, care cu siguranţă că n-aveau nimic în ele care să pretindă a fi privite în felul acesta”. Doar în secolul 6 a poruncit papa în mod oficial ţinerea postului Paştelui, numindu-l „post sacru”, în timpul căruia oamenii trebuiau să se abţină de la carne şi de la alte câteva mâncăruri.

Învăţaţii catolici ştiu şi recunosc că există obiceiuri în cadrul bisericii lor care au fost împrumutate din păgânism. Dar ei consideră că multe lucruri, deşi iniţial păgâne, pot fi creştinizate. Dacă vreun trib păgân a ţinut patruzeci de zile în onoarea unui zeu păgân, de ce n-am face şi noi la fel, numai că în onoarea lui Cristos? Deşi păgânii s-au închinat soarelui spre răsărit, nu putem avea noi oare slujbe în zorii zilei pentru a onora învierea lui Cristos, chiar dacă nu acesta a fost momentul zilei în care a înviat El? Chiar dacă oul a fost folosit de păgâni, nu putem noi oare să continuăm folosirea lui şi să pretindem că simbolizează piatra mare care a stat înaintea mormântului? Cu alte cuvinte, de ce să nu adoptăm tot felul de obiceiuri populare, dar în loc să le folosim pentru a onora nişte zei păgâni, aşa cum au făcut păgânii, le folosim pentru a-L onora pe Cristos?

N-ar fi nimic neaparat in neregula cu aceste preluari de traditii populare si religioase, dar crestinismul a preluat dupa care a incercat sa anuleze pur si simplu celelalte religii de la care a preluat, pretinzand pur si simplu ca ei au inventat acele datini, in baza a nu stiu ce scamatorii de explicatii…Si daca paganii se inchinau la demoni, cum pretind in mod fals crestinii, este moral si normal sa le preiei datinile dupa care se ii arati cu degetul si sa creezi Inchizitia ca sa ii extermini fizic si din istorie (prin arderea cartilor si mauscriselor pe care au putut pune mana) ? Acesta a fost adevaratul motiv ocult al arderilor pe rug, al schingiuirii asa-zisilor pagani…instituirea crestinismului, noua inventie a unor minti elucubrate si pline de venin si sete de putere si de sange. Aceasta este biserica lui Christos? A lui IIsus?? A propovaduit IIsus cucerirea altor natii si distrugerea altor religii? Cum ar fi putut, cand chiar el a fost initiat (exista dovezi si documente clare si nu mai este un secret demult) in aceste Scoli de Mistere din Egipt, Tibet, India?? La noi in popor este o vorba: „tiganul(pardon, romanul) cand s-a vazut imparat…pe tac’su primul l-a taiat”…sau „saracului sa ii dai cu piciorul in oala de lapte, cand i se umple, ca saracu’ se face al dracu’…si la propriu si la figurat…zic…

Fiecare poate sa inteleaga ce doreste din acest articol..fiecare este liber sa creada in ce doreste, inclusiv in Mos Craciun. In mare parte articolul este preluat dar am adaugat la el informatii suplimentare despre zei si am scos pasajele in care se incerca o cosmetizare a crestinismului si o maleficizare a paganismului, lucru cu care nu suntem de acord. Am dorit sa ramanem la fapte, la prezentarea mai multor religii si atat. Concluziile sunt evidente si logice, dar nu obligatorii, pentru orice persoana care vrea sa le vada si sa iasa din marasme si programe – tipare mentale.

Partial preluat Ralph Woodrow

6 decembrie 2021/de admin

iisus, religie, Uncategorized

GAMALA, SECRETUL ORIGINII LUI ISUS

GAMALA, SECRETUL ORIGINII LUI ISUS

În acest eseu, autorul analizează, cu limbajul sau divulgativ o problemă care pentru mult timp a rămas întăcere: descoperirea și identificarea rămășițelor asezarii Gamla, un oraș aflat în apropierea malului de nord-est al lacului Tiberiade și al portului … Betsaida.

Descoperirea sa este la fel de importanță ca descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă și aEvangheliilor gnostice, care în secolul al XX-lea au îmbogățit studiile despre figura istorică a lui Isus. Astăzi, în arena internațională, un număr tot mai mare de oameni de știință se apropie de ideea că Gamla a fost locul de naștere și de reședința a lui Isus, relevata in povestirea evanghelică cu termenul Nazaret.

De fapt, cuvântul “Nazareno” nu a avut, inițial, nici o referință la vreo localitate geografică, ci a indicat osectă mesianică care dorea restaurarea dinastiei lui David pe tronul Ierusalimului.

Cunoasterea acestui lucru a fost pastrata in linistea absoluta a societatilor secrete si ale creștinismulezoteric al gnosticilor, ai catarilor, ai cavalerilor templieri, ai rozicrucienilor, a teozofilor mereu asprucontraparati de catre Biserica Romei.

Dar, așa cum a spus Isus însuși, “nu poate fi ascuns un oraș asejat pe un deal“, iar pentru Gamla a venit timpul să fie cunoscuta de toată lumea.

ORASUL LUI CRISTOS

(SEMNIFICATIA REALA A TERMENULUI „NAZARENO”

DE DAVID DONNINI

Termenul Nazarineanul este de obicei înțeles ca locuitor al orasului Nazaret, iar expresia Isus din Nazaret înseamnă, în mod automat, Isus care vine din orasul Nazaret sau, pe scurt, Isus din Nazaret.

Din păcate, foarte puțini sunt conștienți de existența unei probleme grave legata de această atribuție, precum și de faptul că adjectivul a avut inițial, un sens complet diferit.

În versiunile grecești ale Evangheliilor canonice citim IhsouV sau NazoraioV (Iesous sau Nazoraios), care este otranscriere in greaca din ebraica antica a termenului Yehoshua ha notzrì, sau din aramaică a termenului Yeshunazorai.

Adevarul este că, în trecut, nici una dintre aceste expresii nu au avut vreo legătură cu orasul Nazaret, și nu au indicat în nici un fel naționalitatea sau originea lui Isus din acele locuri.

Avem o prima proba foarte veche într-un text apocrif intitulat: “Evanghelia lui Filip”, un text gnostic, a carei elaborare dateaza de la începutul secolului II D.C., care a fost descoperit în secolul trecut la Naj Hammadi in Egipt:

“Apostolii care au fost inaintea noastra l-au numit: Isus Nazareno Cristo …” Nazara ” si “Adevărul “. Deci, atunci a fost numit “Nazareno” si “Acela al adevarului” … “(Vang. de Philip, punctul 47).

Au existat discuții cu privire la faptul că radacina “NZR” poate însemna “adevăr”, dar este o realitate faptul că fraza se refera la un termen care nu are nimic de-a face cu orasul Nazaret.

GAMALA

În secolul al XVIII-lea Elia Benamozegh (1823/1900), filosof evreu, membru al colegiului rabinic din Livorno, a scris: “Este foarte probabil ca primii creștini sa fi fost chemați mai degraba Nazarineni în sensul de cetateni originali din orasul Nazaret, etimologie într-adevăr foarte putin credibila, care a inlocuit probabil prima expresie, numai atunci când antica origine a esenilor începuse să fie uitata “(Esenienii si Cabala, 1979).

Această interpretare creează o legătură între adjectivul în cauză și termenul nazireo , care în Biblie se referă la osituatie importanta în care nazireii își asumă jurăminte permanente sau temporare: nu beau bauturi amețitoare, nu isi taie părul, nu au nici un contact cu impurități printre care sangele, mancau doar produsevegetariene. Cei mai celebri nazirei au fost Samson și profetul Samuel, care a sărbătorit ungerea regală a lui David.

Desigur, creștinii au ignorat această observație într-o maniera abasoluta cel puțin pana in momentul in careAlfred Loisy (1857/1940), un preot catolic, profesor de Scriere ebraică și erudit in scrierile sacre la InstitutulCatolic din Paris, a îndrăznit să scrie:

“Aceeași tradiție a stabilit resedinta familiei lui Iisus in Nazaret, în scopul de a explica in acest fel porecla sa deNazireo, inițial alipita mereu numelui lui Isus și care a ramas ca nume al creștinilor în literatura rabinica și înțările din Est. Nazirean este cu siguranță un nume al unei secte care nu are legătură cu orasul Nazaret … “(LaNaissance du Christianisme).

O astfel de idee exprimata in acest fel a dus la demiterea lui. Dar ceea ce spune el este adevărat pentru caNazarineni sau Nazireii sunt termeni cu care creștinii au fost numiti in timpuri antice de către evrei, nume care erau considerate nume de sectă și nu nume dupa vreo indicație geografica.

Aproximativ în același timp, aceste opinii au fost exprimate, de asemenea, si de savantul laic Charles Guignebert(1867/1939), profesor de istorie a Creștinismului la Universitatea Sorbona din Paris, care a scris: “Micul orașcare poarta numele de [Nazaret], unde naivii pelerinii pot vizita atelierul lui Iosif, a fost identificat ca orașul lui Hristos numai în Evul Mediu …” (Manuel d’Histoire du Christianisme Ancienne).

Astăzi, acest concept a devenit certitudine, mai ales pentru un grup mare de oameni de știință laici, italieni și străini. Vom cita doar câteva: “A fost Matei primul care a generat neînțelegerea expresiei” Isus Nazarinean ” pentru care ar fi trebui ca acesta să aibă o relație cu Nazaret, citând din profeția“, va fi chemat Nazarinean(Nazoraios) “, care, la încheierea povestirii sale despre Nașterea Domnului, a concluzionat acest lucru asociindu-l cu pasul “, a parasit Galileea și a plecat să trăiască într-un oraș numit Nazaret.” Aceasta expresie nu poate fiderivarea termenului, pentru că în greaca, ortografia termenului Nazareth si nazoreo diferă în mod substanțial“(R.H.Eisenman, „Iacov, fratele lui Isus”, Casale Monferrato, 2007).

Și din nou: “… nici un text păgân sau evreiesc nu face vreo mențiune la Nazaret: acest nume nu apare niciîn Biblie și nici în vasta literatură talmudică, nici în lucrările detaliate ale lui Giuseppe, Flavio; doar Eusebiuvorbește, citându-l pe Julius Africanul (între 170 și 240), care avea o bună cunoaștere a acelei zonei.

Perplexitatile rămân și sunt alimentate de dificultatea de a conecta in limba aramaică termenele Nazaret, Nazarinean, Nazoreno, trei forme luate în considerare în Evanghelii, toate interschimbabile cu Nazaret.Unii cercetători au sugerat că semnificatia originala a termenului aramaic Nazareno, greu de înțelespentru crestinii elenizati, a fost pierduta, fiind înlocuita cu o simpla si imediata indicație geografică.

Considerații filologice și lingvistice au condus la ipoteza ca Nazareno ar putea insemna Sfântul lui Dumnezeu, mai ales în lumina faptului că urmașii lui Isus, care au continuat în patria lor originala sa fie numiti Nazarineni, pe pamantul greac au fost inițial numit sfinții și numai dupa aceea li s-a dat numele de creștini de catre păgânii din Antiohia.

Nazarenos si Nazoraios sunt probabil, nume legate de o rădăcină lingvistică ebraica natzìr ( in aramaicănatzirà), care ii lega de nazirei, “separatii” sau “consacrații”, un grup care a făcut un legământ special de consacrare Domnului și care constituiau o sectă în sine … “(R. Calimani „ Isus evreul” Milano, 1990).

Dincolo de multe alte citate pe care le-am putea aduce, ce putem spune despre acest subiect? Există cu siguranță aspecte importante pentru a face consideratii istorice, literare, arheologice și geografice. Prima se referă la faptul că numele orasului Nazaret, apare pentru prima dată doar în literatura neotestamentara deoarece nici Vechiul Testament, nici istoricii evrei contemporani cu Isus (ca Filone Alessandrino și Giuseppe Flavius), nici Talmudul, nici istoricii romani nu au amintit vreodata de acest oraș.

Nu il cunosc deloc! Cu toate acestea, Giuseppe Flavio, care a fost comandant general al trupelor evreiesti in Galileea în anii dramatici ai războiului din anii 66/70, a furnizat in scrierile sale contururile detaliate ale fiecăruioraș din regiune, dar nu a mentionat deloc existenta vreunui oras numit Nazaret. Prin urmare, putem vorbi de o lipsă totală de literatură, în afara surselor religioase (Noul Testament) despre existenta sa.

În ceea ce privește aspectul arheologic, Nazaret apare ca un oraș bizantin. Nu există resturi de ziduri, case,strazi, sinagogi, ceramică, monede … care sa poata fi colocate in perioada celui de-al doilea Templu. Mi-aconfirmat personal acest lucru dr. Danny Syon, membru al “Israel Antiquities Authority”: “… sunt foarte putine resturi ale civilizatiei evreilor din perioada celui de al doilea Templu din Nazaret. Exista doar câteva cripte săpate în stâncă, iar noi nu putem ști care a fost numele acelui loc in acele timpuri … “. Cu toate acestea, astăzi putemadmira destule resturi, datând din perioada în cauza ale altor orașe galileene: Sepphoris, Iotapata, Capernaume,Korazim, Beth Zaida, Gamla … Ce sa întâmplat cu Nazaret? De ce orasul este din punct de vedere fizic disparut?

Citind Evangheliile canonice ne dăm seama că numele Nazaret apare uneori în titlurile paragrafelor de inceput care nu există în textele originale si care a fost adăugat mai târziu. Prima Evanghelie, cea dupa Marcu, citeazanumele acestui oraș numai în primele câteva rânduri: “În acele zile, Isus a venit din Nazaret, in Galileea și a fost botezat de Ioan în Iordan” (Mk I, 9). În altă parte preferă să-l numeasca in acest fel: „A plecat de acolo, catrepropria sa țară, și ucenicii Lui L-au urmat. Cand a venit sambata a început să-i învețe în sinagogă “(Marcu VI, 1-2).De patru ori Marcu vorbește despre “Isus Nazareno,” dar am spus deja că acest adjectiv nu se referă la orasul Nazaret.

În ceea ce privește Evanghelia lui Luca, trebuie să observăm că acesta poate fi împărțita în două părți distincte:nașterea și intamplarile din viața adulta a lui Isus. Este vorba de două părți incompatibile una cu cealalta și este ușor să arătăm că nașterea aparține unei tradiții cu siguranță mai târzie decât cea referitoare la viața de adultpovestita in toate cele patru Evanghelii. Orașul Nazaret este menționat pe larg de către Luca numai la nașterea lui Isus, unde el spune ca au locuit Iosif și Maria inca din peroada in care erau doar logodnici, în timp ce Matei ne spune ca au trait în Betleem de unde se muta in Nazaret, după întoarcerea lor din exilul din Egipt .

În Evanghelia lui Luca este folosita frecvent expresia anonima “ țara sa”, și doar o singura data este nominat orasul Nazaret, într-un episod care ridică o serie de probleme:

“S-a dus în Nazaret, unde fusese crescut, și a mers după obiceiul său, în ziua Sabatului în sinagogă și Sa sculat să citească. I s-a dat cartea proorocului Isaia, a deschis-o și a găsit pasajul unde era scris: “Duhul Domnului este peste Mine; pentru că el m-a uns, și m-a trimis să vestesc veste bună săracilor, pentru a proclama eliberareacelor captivi și vederea orbilor, pentru a pune în libertate pe cei care sunt oprimați , și proclama un an de iertareal Domnul. Apoi a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, și a șezut jos. Ochii tuturor din sinagoga s-au fixat peel. Apoi a început să spună: “Astăzi, această Scriptură a fost îndeplinita, ați auzit cu urechile voastre.” Toti erau martori și au fost uimiți de […]“

“Când au auzit acest lucru, toti cei din sinagogă s-au umplut de mânie; s-au sculat, l-au dus afară din oras, până în varful muntelui pe care orașul lor a fost construit, ca să-L arunce jos în prăpastie. Dar el trecu prin mijlocul lor și a plecat “(Luca IV, 16-30).

Mai întâi de toate, este încă o data confirmat faptul ca că Nazaret ar fi putut fi mai degraba o sinagoga, din careastăzi nu există nici o urmă. Pe de alta parte, se intelege în mod clar că acest oras Nazaret ar fi trebuit să fiesituat in varful unui munte, in vecinatatea caruia se afla o prăpastie. Dar orașul de astazi nu are aceste caracteristici, pentru ca se afla în adâncitura dintre dealurile line ale Galileei unde nu există nici o prăpastie înîmprejurimile sale.

In realitate, citind acest pasaj nu poate sa nu iti vina in minte orasul Gamala, care este situat pe cocoasa imensa a unei coline inalte care are langa ea o prăpastie si o sinagogă ale carei superbe ramasite pot fi vazute astazi.

SINAGOGA DIN GAMALA

De fapt, Evangheliile vorbesc insistent de un munte și de un oraș care se gaseste pe un munte “nu poate fi ascuns un oraș care se gaseste asezat pe un munte” (Mat. V, 14). De reținut, în acest sens, un pas din Evangheliacopta a lui Toma:… Isus a spus, “Nici un profet nu este binevenit în orasul său; medicii nu-i trateaza pe prietenii lor … un oraș construit pe un deal înalt și fortificat nu pot fi cucerit, nici ascuns … “” (Vang. coptă Thomas, 31-32).

Ceva similar poate fi gasit în Evanghelia canonica, de exemplu, în Matei: “Dar Isus le-a zis lor: ” Un profet nu estedispretuit decât în patria sa și în casa sa “(Matei XIII, 57), cu diferența că in această frază a Evangheliei lui Matei a fost indepartat pasajul unde se spune că orașul care se afla pe un munte nu poate fi ascuns, pentru a nu sugeracă era vorba de orasul lui Isus, la fel cum a fost inlaturat si detaliul care se referea la adjectivul “fortificat.”

Gamala a fost “un oras construit pe un deal înalt și fortificat,” așa cum am avut privilegiul sa constat atunci când,în 1997, am vizitat inălțimile Golan, la o scurtă distanță fata de lacul Tiberiadei. În timpul lui Isus, Gamala a avut o economie bazată pe producția de ulei de măsline, care a fost exportat peste tot. Cu siguranță borcanele de luterau duse printr-o vale traversata de un rau pe o distanta de aproximativ 8 km, până la Betsaida, care se ridica pe malurile nord-estice al lacului. Betsaida și Gamala au fost strâns legate una de cealalta datorita faptul că una servea celeilalte ca port comercial. Timpul necesar pentru a ajunge de la un oras la altul era foarte scurt iar diferenta de nivel era modesta.

Acum, trebuie să observăm că orasul Betsaida, chiar și în literatura canonică, are o importanță mare pentru Isus, care de prea multe ori a fost subestimată:

“El a ordonat ucenicilor să sara în corabie și să-l preceadă pe cealaltă parte a lacului, catre Betsaida, în timp ce elrespingea mulțimea. De îndată ce i-a respins, Sa suit pe munte să se roage. Când a venit seara, corabia era înmijlocul mării, iar el era singur pe tarm “(Marcu VI, 45-46);

“Au ajuns la Betsaida, unde i-au adus un orb implorandu-l să-l atingă” (Marcu VIII, 22); “Apoi el a început sămustre cetățile în care a făcut cele mai multe minuni, pentru că nu s-au pocăit: “Vai de tine, Corazine! Vai de tineBetsida, căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile care au fost făcute în mijlocul tau, acestea deja s-ar fi pocăit, cu sac și cenușă “(Matei XI, 20-21);

“Apoi le-a luat cu el și s-a retras în afară într-un oraș numit Betsaida, dar mulțimile au aflat și l-au urmat. El le-aprimit și le-a vorbit lor de Împărăția lui Dumnezeu “(Luca IX, 10-11),

” Vai de tine, Corazine, vai de voi, Betasida! Căci dacă în Tir și Sidon s-ar fi făcut minunile făcute la voi, de mult timp s-ar fi pocăit si s-ar fi acoperit cu sacul si s-ar fi umplut de cenușă. Prin urmare, la judecata Tirul și Sidonul vor fi tratate mai puțin aspru decât voi. Și tu, Capernaume, vei fi înălțata pana la cer? In adancul iadului vei cadea!“(Lc X, 13-15);

“Filip era din Betsaida, orasul lui Andrei și a lui Petru” (Ioan I, 44); “Printre cei care au mers să se închine la praznic se aflau si cativa greci. Acestia s-au alaturat lui Filip, care era din Betsaida Galileii, și l-am întrebat: “Domnule, am vrea să-l vedem pe Isus” “(Ioan XII, 20-21).

Cele trei orase, Betsaida, Capernaum si Corazim, care reprezintă în mod evident locurile unde Isus se gasea de cele mai multe ori, demonstreaza o asidua frecventare a versantului de nord și nord–est al laculul Tiberiade, mai ales ca apostolii săi (și, dintre ei unii chiar frații săi) erau din Betsaida.

Este aici locul unde Isus a realizat “cel mai mare număr de minuni.” Impotriva acestor orașe a inceput sa predice, manat de furie, blesteme întunecate. Nu s-a infuriat împotriva Nazaretului sau Cana, sau Magdala care erau locuri cunoscute, comune, din Galileea centrala. Nu avem cum sa nu înțelegem că acea zona, care se gasea intreGalileea de nord și Golan, se afla zona in care el se plimba si se misca in fiecare zi. În schimb, accesul natural al Nazaretului la lac, ținând cont de distanța considerabilă, este pe versantul sud occidental.

Betsaida a fost portul din Gamala, iar acest lucru ne arată că Isus trebuie să fi avut ceva de-a face cu fatidicul orașfortificat de pe munte, de care romanii isi aminteau ca de unul dintre cele mai blestemate locuri ale activitatii lor politice și militare din Palestina.

Desigur, trebuie să existe un motiv bun pentru a înțelege nevoia evangheliștilor de a ascunde legătura dintreIsus și Gamala și pentru a localiza reședința sa într-un loc fictiv ca Nazaret.

La această întrebare vom obține cu ușurință două răspunsuri: în primul rând, utilizarea de termeni geograficipentru a masca sensuri nedorite sunt comune în redactarea Evangheliei. O vedem cu adjectivele Canaaneu șiGalilean, care sunt în general înțelese ca indicații geografice, când de fapt erau expresii utilizate (respectiv înebraică și latină), pentru a indica zeloții, gherilierii yahwisti care au luptat împotriva romanilor pentru a restabiliun Mesia demn pe tronul Israelului și un preot vrednic în fruntea templului.

Al doilea răspuns este că Gamala a fost un oras bine cunoscut de romani ca patria zeloților, dintre care s-au născut figuri proeminente ale luptei mesianice, ca Ezechia (ucis de Irod în persoană) si fiul său Iuda, numit IudaGalileanul, fondatorul miscarii zelote.

În timpul războiului din anii 66/70 Gamala a fost asediat de legiunile lui Vespasian și, după lungi și dificile luni,în care insasi viitorul împărat a participat la lupte, a fost cucerita. Acestui fapt, i-a urmat episodul dramatic desinucidere în masă a locuitorilor orașului (un comportament tipic al zelotilor), care s-au sinucis aruncandu-se in varfurile propriilor sabii sau s-au aruncat de pe marginea prăpastiei, pentru a nu ajunge prizonieri în mâinileinvadatorilor. Editorii Evangheliilor au ascuns intentionat orice legătură posibilă între Isus și impresionanta miscare zelotica, păstrand in mod riguros instrainarea acestei miscari de ideologia de natura mesianica.

Cercetarea originilor primitive ale creștinismului nu pot fi separate de martutii de acest fel și nu este posibil sa nu fie luate in considerare, pentru ca se risca in continuarie ca istoria sa fie scimbata cu legenda. Cele doua orase importante ale vietii lui Isus, cel al nașterii și cel al reședinței sale, Betleem și Nazaret, au fost introduse în mod artificial de către evangheliști în intenția lor de a picta un Isus Hristos teologic, foarte indepartat de personajulcare, în timpul domniei lui Tiberius, a trait cu adevarat zilele sale în țara martirizata a Palestinei.

AUTOR: David Donnini Traducere din limba italiana: Gabriela Dobrescu

Gamala, orașul care a inspirat povestea adevărată a lui Isus
Nazareth creat trei sute de ani după Hristos .. Unde este muntele și unde este stânca?

Despre Sinagoga menționata de Luca, putem spune că nu există nici o descoperire arheologică, documente sau hărți, nici orice alta sursa istorica scrisa care se referă la Nazaret, a carei descoperire si datare nu poate fi facuta înainte de secolul al treilea d. Hr., dar, mai presus de toate, nu s-au găsit rămășițele nici unei sinagogi datând din primul secol dinainte sau dupa Cristos.

Singurele obiecte gasite, datând din această perioadă sunt doar câteva epitafuri și artefacte de mormintecare atestă ca în primul secol după Hristos, în locul în care astăzi se află Nazaret nu a fost construit nici un oraș, pentru că legea evreiască interzice constructia de sate și orașe, în apropierea de morminte și cimitire.

Din pacate, chiar dacă nu este atestată de nici o sursă istorică din primul secol d. Hr., in acele locuri nu a existat nici o asezare identificata cu numele de Nazaret. Cel mult, acolo ar fi putut exista un sat locuit decâteva zeci de oameni, dar care ar fi fost complet diferit de concepția pe care o aveau romanii și evreiidespre termenul de oraș, pentru că un oraș, ca să se diferențieze de un sat ar fi trebuit sa aiba:

1)Mult mai multi locuitori decat ar avea un sat, iar in acest caz numarul lor ar fi trebuit sa fie cel putin o mie.
2.Un oraș ar fi fost înconjurat de fortificații și ziduri de aparare.

Pe scurt, astăzi, orasul Nazaret nu corespunde nici pe departe orasului Nazaret descris de Evanghelii, ba mai mult în Evanghelia lui Marcu citim:

[7] “Între timp, sa retras de la mare (Lacul Tiberiada) cu ucenicii Săi și o mare mulțime de oameni l-au urmat cu […]

[13] El a urcat pe munte și a chemat pe cei pe care el a vrut si ei au venit cu el …
[20] El a intrat în casă și s-au adunat in jurul sau mulțimi mari……
[21] Atunci ai lui, când au auzit, au ieșit să de duca sa il ia […]
[31] Au ajuns mama lui și frații lui, și, stând afară, au trimis de i-au chiemat […]
[4.1] Apoi, din nou, a început să ii învețe lângă mare (Lacul Tiberiada) și s-a adunat în jurul lui o mulțime uriașă … “(Marcu 3: 7-4: 1).

Deci, din acest pasaj din Evanghelia lui Marcu aflam că Isus pleca de obicei în fiecare zi din Nazaret,orașul său natal, catre malul lacului Tiberiade, și apoi se intorcea din nou “pe munte”, unde avea casa,adica în Nazaret, unde era reședința sa. Deci pe munte se intorace acasă unde erau mama și frații săi, șide pe munte pleca din nou catre malurile Lacului Tiberiade pentru a invata oamenii de unde se reintorcea din nou acasa seara.

Dar Nazaret este situat pe linie dreaptă la o distanta de peste 40 de kilometri de lacul Tiberiade numit Marea Galileii !

Practic, în fiecare zi Hristos pentru a se duce la lac, apoi înapoi acasă, apoi înapoi la lac și în cele din urmă acasă, a fi trebuit să parcurga cam 160 km pe zi!

Inutil să spun că ar fi ceva imposibil! De fapt, facand un mic calcul, al rezulta că într-un an, Isus, numitHristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, ar fi parcurs nu mai puțin de 58.400 km, care corespund aproximativcu o data si jumatate inconjurul Pământului, iar în zece ani ar fi parcurs traseul Terra-Luna dus si intors.

Mai jos este o hartă care arată întreg teritoriul palestinian în care Nazaret este marcat printr-un punctalbastru:

Din imaginea de mai sus se poate vedea cu ușurință că, având în vedere distanța care il separa de LaculTiberiada, orasul Nazaret nu poate corespunde în nici un fel locului de nastere al lui Hristos, casa lui și afraților sai zeloții. În plus, în Evanghelia după Luca putem cunoaște un alt detaliu interesant:

[39] “În acele zile (după concepție în Nazaret) Maria a plecat in călătorie catre munte si a ajuns in graba orasul lui Iuda” (Luca 1: 39).
În primul secol nu este atestată existența nici unui oras “al lui Iuda” situat pe un munte. Care ar fi trebuit sa fie acest “munte”, pe care Maria ar trebui să ajungă “în grabă”, pentru a merge in “orasul lui Iuda”?

Simplu: Gamala, orasul lui Iuda Galileanul, situat pe un munte! Incep sa suspectez tot mai mult un lucru:ca orasul Nazareth al Evangheliilor, locul de nastere al lui Isus, a fost Gamala, locul de nastere al Ioan,Simon, Iacov, Iuda și Iosif, fratii lui Isus, și toți fiii lui Iuda Galileanul.

Gamala, orasul lui Iuda

Din „ Antichități giudee” de Giuseppe Flavio “ cartea XVIII:
[4] “Iuda Galileanul a fost un Gaulanit din orașul Gamala” (Ant. Giud. XVIII:. 4)

Orașul Gamala a fost fondat de regele Alessandro Ianneo în 81 î.Hr. Din acest oraș erau originali Ezechia din Gamala și fiul său Iuda Galileanul, care s-au numit descendentii dinastiei Asmonea. Orasul a fostfortificat de Giuseppe Flavio, comandant al Galileei în timpul revoltei evreilor împotriva Romei în anul 66,care ne descrie cucerirea sa in 67 de catre viitorul împărat Vespasian, comandant al legiunii X Fretensis.Despre orasul Gamala istoricul Giuseppe Flavio ne vorbeste în lucrarea sa „Razboaie Giudee” in cap IV:

[5] “Dintr-un munte înalt iese un pinten in mijlocul caruia se inalta un fel de cocoasa care de la varf merge in declin atat in fata cat si in spate, în așa fel încât să semene cu profilul unei cămile; de aici i se trage acest numele, chiar dacă sătenii nu respecta pronunția sa exactă (numind-o Gamlà).
[6] Pe părțile laterale și din față se termină cu prapastii de netrecut dar este un pic mai “accesibil din spatele, unde pare ca este agățat pe munte, dar chiar și aici locuitorii săpand o groapă transversala au blocat trecerea.

[7] Casele construite pe pantele abrupte sant dispuse una deasupra celeilalte: ti se pare că orașul estespânzurat și este mereu pe punctul de a cădea de sus pe el însăși.

[8] Dinspre sud se vede partea sa meridionala care se ridica la o înălțime imensa, formand baza orasuluisub care se gaseste o prapastie fara ziduri care este foarte profunda: in interiorul zidurilor e o rapa si acolo se termina orasul.

[9] Orasul are aparatori naturale si din acesta cauza este de necucerit, (Giuseppe Flavio, se referă la el însuși numindu-se la persoana a treia) este inconjurat de ziduri și întăriat cu tuneluri și tranșee “(RaboiulGiudeilor, IV , 1: 5-8).

In alto la ciittà di Gamala, situata su una montagna con un ripido precipizio..

După cum se poate observa, atât din descrierea facuta de Giuseppe Flavio cat si din imaginea de mai sus,Gamala este un oraș mare, înconjurat de ziduri de aparare situat pe piscul unui munte “, sub care un povarnis fără ziduri se transforma într-o prăpastie adâncă,” deci se termina cu o brusca prăpastie, de pe care daca se arunca un om este posibil sa fie ucis.

În 1967, în urma săpăturilor arheologice s-au descoperit în apropierea zidurilor ramasitele unei clădiriimportante, identificata ca fiind sinagoga orașului, de forma dreptunghiulară (25,5 x 17 m.) si orientată spre nord–est – sud–vest, catre Ierusalim.

In plus,orașul Gamala se afla la o distanta de doar 5-6 km fata de Lacul Tiberiada (vezi harta de pe paginaanterioara unde Gamala este marcat cu un punct roșu), spre deosebire de Nazaret care se afla la 40 km distanta, asa cum ne-a mărturisit si Giuseppe Flavius:

[2] “…cu acestea era de asemenea si orașul Gamala, situat vizavi de Tarichee pe partea cealaltă a Mării Galileii” (lacul Tiberiade) (Razboaie Giudee. IV, 1: 2)

Dar aceasta nu este suficient. Potrivit unor studii geografice facute dupa Evanghelii, orasul Nazaret, “patria lui Isus” era situat la est de lac, în timp ce Nazaretul de astazi este situat la sud-vest fata de acelasi lac. Spre deosebire de Nazaret, Gamala se află exact la Est, la fel ca și Nazaretul descris in Evanghelii. Prin urmare, putem rezuma ceea ce am spus prin intermediul unui tabel comparativ întreNazaret și Gamla:

Dar tot nu este încă suficient. Savantul inzestrat cu spirit critic bun care ar avea intenția de a analiza cu atenție Evangheliile nu ar putea să nu observe că textul Noului Testament este plin de referințe geograficecare nu corespund Nazaretului de astăzi, ci mai degrabă vechiului oras Gamala, sediul mișcarii zelote.

Din Evanghelia lui Ion:

[38] “În Nazaret, în acea zi, ucenicii au rămas cu El

[43] A doua zi Isus a decis să plece catre Galileea “(Ioan 1: 38-43).

Din descrierile facute de Evanghelii, Nazaretul a fost in trecut, dar este si astazi, un oras aflat înregiunea numită Galileea. Daca aceste scrieri nu mint, cum este posibil ca Isus, întruparea divină a lui Dumnezeu pe Pamant in regiunea Galileii, unde el avea resedinta, sa plece pentru a merge pe teritoriul …Galileei!

Este evident, prin urmare, că Hristos, sau oricine altul in locul sau, ar fi plecat dintr-in oras aflat in afara Galileii, de pe un teritoriu limitrof, pentru a merge in Galileea. Acest teritoriu era de fapt Gaulanitis, care găzduia importantul oras Gamala sediul miscarii zelote.

Din evanghelia lui Luca

[16] “Și a plecat în Nazaret, unde fusese crescut […]

[30] Și a coborât la Capernaum, o cetate din Galileea “(Luca 4: 16-30).

În cazul în care se pleaca din Nazaret nu are sens expresia “cobora la Capernaum“, deoarece Nazaret esteîn partea de sud, nu la nord de Capernaum. Este posibil sa “cobori la Capernaum” numai în cazul în care se pleca din Gamala, orașul lui Ioan Galileul și a fraților sai, care este situat la nord de orasul menționat în Evanghelii.

Și din nou din Evanghelia după Matei:

[1] “Cand a terminat aceste cuvinte, Isus a plecat din Galilea și s-a dus în regiunea Iudeii, dincolo de Iordan” (Mt 19: 1).

Pornind din Galileea pentru a călători în Iudeea nu trebuie să se treacă râul Iordan. Pe de altă parte, esti forțați să faci acest lucru numai în cazul în care pleci din Gamala, situat în regiunea Gaulanitis, dincolo de Iordan (în acest sens, a se vedea harta).

Același lucru este valabil pentru un alt pasaj citat în Evanghelia lui Marcu:

[15] “Părăsind Nazaretul, a venit sa locuiasca in Capernaum, lângă mare, în teritoriul lui Zabulon si Neftali,dincolo de Iordan” (Mt 4, 13-15).

Si aici la fel. Pentru a merge de la Nazaret la Capernaum nu trebuie să se treacă râul Iordan, dar dacă plecarea este din orasul Gamala din regiunea Gaulanitis, esti forțat să-l traversezi. Cu alte cuvinte, locul de nastere al lui Isus descris in Evanghelii nu este Nazaret, oras care in acea perioada nu a existat, ci Gamala, orașul lui Ezechia, al lui Iuda și al fiilor sai Ioan, Simon, Iacov, Iuda, și Iosif, care corespund din toate punctele de vedere cu frații lui Isus descrisi în Evanghelii.

Care a fost atunci motivul real care a condus editorii pseudo-evanghelici, sau mai degrabă diferitele școli de gândire care se ascundeau în spatele acestor nume false, să cenzureze din Evanghelii orașul Gamala,locul de nastere al lui Isus, ca sa-l inlocuiasca cu falsul si inexistentul, la acea vreme, Nazaret?

Răspunsul general acceptat printre oamenii de știință se bazează pe ideea că adjectivul sau titlul de“Nazarinean”, a fost inventat cu măiestrie de către scriitorii Evangheliei pentru a ascunde corelația dintre personajul “istoric” Isus și orasul sau natal, care nu trebuia sa se identifice din punct de vedere istoric cufigura lui Ioan Galileul, fiul celebrului revoluționar Iuda, cat si pentru a cenzura porecla infama de „Nazireo” atribuita “Mântuitorului” evreu în versiunea originală a Evangheliilor.

Nazireat sau Nazoreu, a fost o porecla care se referea la conducatorii ESENO – ZELOTI si era prin urmare,contrara doctrinei noii, pacifiste descrisa de Evanghelii. Mai mult decat atat, insasi Ioan, fiul lui IudaGalileanul, era un Nazireu, și acest lucru ar permite încă o dată combinația dintre cele două personaje.Deci, in acest mod titlul a fost schimbat din Nazireo in Nazareul, facandu-l sa devina un apelativ allocuitorilor din orasul Nazaret.

A fi Nazireo, insemna a face o consacrare pentru Dumnezeu care sa mentinea cu jurământul de a urma anumite reguli stricte de viata. Un lider al miscarii zelote trebuia prin urmare, sa fie un nazireu, dar dacaIsus ar fi fost un Nazireu ar fi fost mult mai usor sa realizezi ca ar fi fost un lider Zelot, mai degrabă decâtun predicator pașnic. Acesta a fost motivul pentru care a devenit necesara o cenzura a acestui adjectiv.În plus, din cauza jurământului făcut lui Dumnezeu de a nu bea nici vin, nici băutură tare, Isus nu mai putea practica cultul Euharistiei din timpul Cinei cea de Taină din pricina jurământului de a nu bea vin sauorice tip de băuturi alcoolice.

Putem spune, ca datorită studierii acestor nepotriviri grosolane descrise in Evanghelii, falsificarea a fostdescoperita cu probe de catre multi oameni de stiinta onesti, dar si pentru ca in anumite locuri, cum ar fiîn Ioan 18: 18 și Ioan 5: 7 Hristos este încă definit în mod explicit Ναζωραίον (Nazoràion), care poate fi tradus ca “Nazireu “sau” Nazoreu “(cei doi termeni sunt interschimbabili), în timp ce Biserica a falsificattraducerea reportand “Nazaraénum” în latină și “Nazareno”, în italiană, dar care în greacă ar trebui să fie Ναζαρηνός (Nazarenos).

In unele versiuni mai noi, preoții si-au permis sa traduca „Nazoreo” cu “Nazariteanul”, înțelegand pana la urama că termenul ”Nazariteanul” nu există, la fel cum nu a existat înainte de secolul al treilea d.Hr orașul imaginar, fictiv Nazaret.

AUTOR: Alessio De Angelis
Traducere din cartea “Oltre la mente di Dio” de GABRIELA DOBRESCU

4 decembrie 2021/de admin

dezlegari, Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, ezoterism, fizica cuantica, geometrie sacra, karanna, magie, MISTERE, religie, spirite, spiritele naturii, spiritualitate, Talismane, Traditii, Uncategorized, ZEI

Talismane si Amulete Magice

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Talismane si Amulete Magice

Conceptul de Talisman își are rădăcinile În vechile viziuni asupra lumii metafizice și cosmologice, în principal tradițiile ermetice și neoplatonice. Aceste filosofii servesc ca idei și principii care stau la baza aplicării în practicile Astrologiei, Magiei / Teuriei și Alchimiei.

Anticii credeau că lumea „superioară” se reflectă în cea „inferioară”, ceea ce este premisa de bază a astrologiei și magiei și că, cu anumite mijloace, se pot crea intenționat „imagini” care reflectă acele „idei” superioare și virtuțile lor corespunzătoare, sau esențele si principiile arhetipale.

Un talisman este un cuvânt generic pentru un astfel de obiect, este un recipient destinat să surprindă o anumită esență superioară sau „imagine”, întrucât sintagma biblică este „după chipul lui Dumnezeu (hebreu: צלם – tselem) pe care l-a creat”. Recipientul poate fi un obiect fizic specific, cum ar fi o bijuterie sau un bibelou, o bucata de metal panza sau hartie inscriptionate.

Gândirea magică și superstiția pot părea ridicole. Sunt lucruri care atrag ignoranții și impresionabilii. Paradoxal, iraționalul ne influențează de fapt creierul mai mult decât ar dori mulți să creadă.

Profesorul de psihologie, Bruce Hood, a demonstrat eficacitatea superstiției în timpul unei discuții la un târg științific. Hood a provocat publicul să încerce un sacou albastru în schimbul a zece lire sterline. Câțiva voluntari au fost de acord cu propunerea, dar înainte de a putea încerca sacoul, Hood le-a spus că îmbrăcămintea a aparținut criminalului în serie, Fred West. Cu aceste cunoștințe, majoritatea voluntarilor au refuzat pur și simplu. Ei s-au confruntat cu un act apotropaic, o respingere instinctivă a „răului” și un disconfort care stă la baza superstiției. Acest lucru apare chiar și la cei mai raționali oameni (la un târg științific). Interesant, experimentul s-a încheiat când Hood i-a informat pe voluntari că jacheta nu aparține cu adevărat niciun criminal în serie, arătând că mințile noastre determină cu putere atitudinile noastre față de obiectele de zi cu zi.

În plus față de „valoarea sentimentală” a obiectelor pe care le-am moștenit de la părinți, bunici sau de la cei prezenți în momentele istorice, obiectele au, de asemenea, de obicei multă energie psihică. Acestea nu trebuie explicate științific pentru a le recunoaște importanța. Gândiți-vă, de exemplu, la moaștele catolicismului și a crucifixelor.

Tselem

Cuvântul pentru IMAGINE din epoca veche este „Tselem” (צלם), care este o rădăcină tri-literă, folosită mai ales astăzi pentru cuvântul fotografie, care este „tsilom”, o fotografie este o imagine a ceva, dar nu lucrul în sine , reflectă o realitate 3D într-o imagine 2D mică. Un alt cuvânt corespunzător este „tsel” (צל), care este umbră, care are o simbologie foarte asemănătoare, întrucât planul pământesc este ca umbra luminii divine adevărate, la fel ca alegoria plato a peșterii, același lucru este valabil pentru tot. Este lumea fizică, potrivit filozofilor antici. Fizicul este o imagine, a unei realități eterice non-fizice, mai mari, a cărei mișcare este reflectată în „imaginea” cerului în mișcare.

După cum spune Platon „timpul este imaginea în mișcare a eternității”, iar planetele sunt roțile timpului, care se mișcă prin imaginile eterne (sau Ideile / formele lui Platon) sau semnele zodiacale, activând potențialele lor diferite, în multe moduri diverse pe pământ.

Cuvântul Talisman

Cuvântul Talisman este un cuvânt francez care provine probabil de la cuvântul ebraic „tselem” sau al omologului său cuvânt arab „tilsam” (figură magică), care este el însuși derivat din grecescul mijlociu „telesma”, „telesmos” (consacrare) și probabil din un cuvânt grecesc mai vechi „telein” care înseamnă inițiere și, de asemenea, finalizare (grecesc „telos”, ca în cuvântul „teleologie”, care este scopul final sau „cauza finală” aristotelică). Etimologia cuvântului ne dă impresia că un talisman este un obiect care este consacrat magic și este făcut pentru un scop specific.

Din această perspectivă, suntem cu toții talismane vii, create în imaginea unei ființe / esențe superioare sau a sinelui nostru superior, reflectând imaginea astrologică a timpului nostru de naștere, fiecare dintre noi este conceput individual pentru a anima diferite calități pentru un anumit scop sau experiență.

Magia talismanului

Ceea ce face magia talismanului este sa imite acest principiu, reflectă creația într-o scară foarte mică și specifică. Confecționarea talismanelor are o tradiție cu adevărat veche și lungă, de la Babilon și Egipt până în epoca elenistică, până la Renaștere și Evul Mediu. Se găsește sub diferite forme în multe culturi din întreaga lume, cum ar fi în India, de exemplu, unde este o măsură comună de remediere pentru multe boli și probleme.

Utilizarea tradițiilor magice

Utilizarea instrumentelor tradiției magice, ne ajută să folosim într-un mod mai conștient energiile sistemului nostru și ne ajută să navigăm și să controlăm mai bine acele energii în conformitate cu dorințele noastre.

Talismanul este o intenție născută în timp / spațiu, la fel ca o ființă umană. Are o hartă care prezintă calitățile, aspirațiile și circumstanțele sale. Desigur, talismanul nu este un corp viu în sine, ci este o intenție vie, cu propriul său spirit unic, sculptat din calitățile în mișcare ale timpului, și dat naștere de către artistul / Magul, care acționează ca un mediator și un amplificator al Intenției pentruTalisman.

Talismanul este considerat a avea un destin propriu (așa cum a fost ales în prealabil), este codat cu propriile „telos” sau intentia funcțională și esențială. Când o persoana poartă un talisman, cele două destine se amestecă, convingându-se delicat unul pe celălalt la o stare echilibrată, în conformitate cu nevoile din diagrama individului. Talismanul poartă calități care îl vor ajuta ușor pe purtător, pe măsură ce se sincronizeaza din ce în ce mai mult cu intenția si scopul talismanului si cu talismanul in sine.

NOTA : După ce a fost ales timpul favorabil pentru talisman, atunci vom efectua „ritualul” de consacrare, care este asamblarea și finalizarea Talismanului fizic, concentrându-ne în același timp pe intenția și puterile planetare invocate. Talismanele pot fi create pentru foarte multe scopuri, de la protectie pana la prosperitate, iubire, casatorie, succes, judecata dreapta, evolutie spirituala, conexiune cu Spirite Planetare si Universale, intuitie, putere, etc.

Talismanul poate avea diferite forme si poate fi creat din multe tipuri de materiale, in functie de obiectivul care se urmareste prin crearea respectivului talisman. Poate avea forma unei bijuterii magnetizate care poate fi purtata la vedere sau poate avea forme diverse (inscriptionari pe suport, obiecte) care pot fi expuse in anumite locatii la vedere sau dimpotriva. Aceste detalii vor fi stabilite dupa primirea comenzii si dupa o discutie prealabila cu clientul. Va rugam sa completati la rubrica „Mentiuni” detaliile pe care le considerati necesare pentru crearea talismanului. Va vom contacta prin email pentru detalii suplimentare daca este cazul. Multumim.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column]

[/vc_column][/vc_row]

25 noiembrie 2021/de admin

religie, Uncategorized

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului

UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă.

.
Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu.

.
După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente.

.
O parte din aceste documente se regăsesc în cărțile Vechiului Testament. Reprezentanții bisericii refuză să vorbească despre acest lucru. Cum a fost posibil ca aceste documente să se regăsească în scrierile biblice, dacă ele au fost descoperite în 1947, cu mult după scrierea Biblie?

.
Manuscrisele sunt scrise în opt limbi și dialecte. Semnificația textelor a creat o polemică internațională. În texte se vorbește despre un aşa-numit Învățător al Dreptății și faptele sale. Vă reamintesc faptul că aceste documente datează cu 100 de ani, înainte ca Christos să se nască. Totuși, există o similitudine între viața Învățătorului din aceste manuscrise și viața lui Iisus, care se va naște peste o sută de ani.

.
Manuscrisele au fost descoperite într-o grotă, pe malul vestic al Mării Moarte, zonă care este disputată între Palestina și Israel. În aceste documente a fost descoperit și un calendar, cu 364 de zile, 12 luni cu 30 de zile fiecare lună.

.
Paul Hutchins, cercetător, susține faptul că telescopul Hubble confirmă vechile referiri la Univers, care sunt scrise în manuscrisele de la Marea Moartă.

.
Isaia, în aceste documente face profeții despre cunoașterea Universului. El îndeamnă omenirea să descopere și să cunoască Universul. El vorbește despre o galaxie care prezintă o energie de neimaginat și care trebuie descoperită.

.
Biserica păstrează distanță și tăcere față de descoperirea acestor documente.
Sunt aceste documente proba că ele stau la baza scrierii Bibliei?

.
Cine era acel Învățător, la care se face referire în aceste documente și care are aceeași misiune cu cea a lui Iisus? Ne-am obișnuit ca Vaticanul să păstreze tăcerea sau să țină secret documente de o importanță vitală pentru omenire. Vorbim mai jos despre Fatima și despre cele trei secrete pe care Fecioara Maria le-a spus, celor trei copii din Portugalia. Este un subiect controversat, pe care Vaticanul a încercat să-l țină departe de ochii publicului.

.
În 13 iulie 1917, Fecioara Maria a spus trei secrete, celor trei copii păstori din Portugalia. Lucia, unul dintre copii, a scris aceste mesaje, la îndemnul reprezentanților Vaticanului, dar ele au fost date publicității parțial, trunchiat, de către reprezentanții Vaticanului.

.
Începând cu 1960, cele două secrete au fost făcute publice. În prima scrisoare a Luciei sunt descrieri ale iadului. În cea de a doua scrisoare se face referire la cel de al doilea Război Mondial și implicațiile Papei în acel război. Vă reamintesc faptul că Vaticanul a fost implicat în acel război, având uneori o poziție duală, față de Puterile Centrale și de Antanta. Cea de a trei scrisoare a fost dată publicității, tocmai în anul 2000 și doar parțial.

.
Este descrisă Apocalipsa ce va urma. Orașe în flăcări, cadavre. Este înfricoșător faptul că Sfântul Părinte, l-a care se face referire în această scrisoare, moare. Când se va întâmpla acest lucru și care Sfânt Părinte va muri?

.
sursa: www.efemeride.ro

11 noiembrie 2021/de admin

carti online, dezvoltare personala, Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, extraterestrii, ezoterism, fizica cuantica, geometrie sacra, MAESTRI ASCENSIONATI, magie, religie, spirite, spiritele naturii, terapii alternative, Uncategorized, VIETI ANTERIOARE

Existenţa lumilor invizibile

Existenţa lumilor invizibile

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.

Azi, marile Lumini ale lumii spirituale comunică celor chemaţi Adevărul. Astfel aflăm că în natura înconjurătoare există o diversitate de materii eterice, de diferite grade, a căror fineţe este atât de mare, încât simţurile fizice nu sunt în stare să ni le reveleze. Aceste materii sunt animate deunde vibratorii , diferite de cele care animă materia vizibilă, tangibilă, în sânul lor existând o infinitate de vieţuitoare, de aceeaşi compoziţie cu mediul unde trăiesc.

Aceste afirmaţii, ca şi multe altele, sunt primite azi de lumea savantă cu neîncredere, ba chiar cu ironie, invocând întrebarea: „De ce nu se poate proba existenţa acestor materii şi forţe, de ce nu pot fi văzute, auzite şi pipăite de toţi oamenii?”

Răspunsul la această întrebare este următorul: Lumile hiperfizice, cu materiile şi forţele lor, nu pot fi văzute şi simţite, nu se poate lua cunoştinţă de existenţa lor, pentru că oamenii nu dispun deocamdată decât de organele de simţ necesare perceperii lumii fizice.

Este adevărat că omul are în fiinţa sa – pe lîngă organele de simţ fizice – şi organe de simţ impresionabile de prezenţa materiilor invizibile şi a entităţilor spirituale vieţuitoare în mediile hiperfizice, dar aceste simţuri dorm, stau latente în fiinţa noastră. Numai când aceste simţuri superioare vor fi puse în activitate, când vor fi chemate la viaţă, omul va deveni un medium între Cer şi pământ. Din acel moment el va auzi, simţi şi vedea materii şi fiinţe animate de alte forţe decât cele fizice.

Cu alte cuvinte, lumea hiperfizică este pentru om la fel cum este lumea culorilor pentru omul născut orb. El va auzi sunetele, va simţi cald sau rece, va pipăi lucrurile moi sau tari din lumea fizică, dar nu va avea nici o idee despre ceea ce înseamnă roşu, albastru sau verde. Mintea sa nu are posibilitatea să definească peisajele, perspectivele şi culorile, deoarece nu a avut niciodată un organ capabil de a primi vibraţiile luminii, care, sosind pe scoarţa cerebrală, se transformă în noţiuni de culori şi forme. In mintea orbului din naştere, lumea vizibilă de către un om sănătos nu provoacă nici o noţiune corespunzătoare; însă cu toate că nu o vede, ea există.

Faptul că cea mai mare parte din omenire nu vede fiinţele, materiile din lumile hiperfizice, nu este im argument că ele nu există. Dacă printr-o„minune” sau operaţie, orbul din naştere ar dobândi vederea, la început n-ar pricepe nimic, ar rămâne uluit, dar treptat, făcându-şi educaţia vizuală a imaginilor sosite pe cortex, ajunge să ia pe deplin cunoştinţă şi de acest domeniu necunoscut lui până atunci.

La fel s-ar întâmpla cu oricare dintre oamenii care dobândesc vederea spirituală. Dacă graţie unor evenimente neprevăzute, unei educaţii sau practici speciale, omul ajunge să-şi dezvolte simţurile superioare ale lumilor suprafizice, ar vedea forme şi ar auzi sunete neinteligibile la început, dar încetul cu încetul, obişnuindu-se cu ele, le va înţelege şi distinge unele de altele.

Pentru cunoaşterea acestei lumi invizibile se cer ani de zile de observaţii şi o continuă educaţie. Se petrece acelaşi fenomen ca în lumea fizică. Toţi oamenii au ochi; cei sănătoşi văd lucrurile şi fiinţele, dar oare toţi cunosc natura, funcţia şi rostul lor în angrenajul universului? Sunt necesari ani de studii pentru a le cunoaşte, deosebi şi afla rostul în decorul vast al naturii.

Unii oameni afirmă: „Deoarece noi, deocamdată, nu simţim, auzim sau vedem aceste lumi invizibile, înseamnă că nu a sosit timpul să le cunoaştem. Când va veni vremea, se vor dezvolta treptat şi simţurile superfizice din noi şi atunci le vom cunoaşte. La ce bun să ne batem capul cu ele de pe acum? Să terminăm cu deplina cunoaştere a lumii fizice, şi apoi omenirea va trece şi la cunoaşterea lumilor necunoscute”.

Argumentul este puternic în aparenţă, însă greşit în fond, şi iată de ce. Să presupunem că suntem chemaţi neapărat într-o ţară îndepărtată, unde va trebui să trăim mulţi ani. Ei bine, se cade să cunoaştem din vreme condiţiile în care vom trăi acolo, mediul şi influenţa lui asupra noastră. Bineînţeles că ajungând acolo, ne vom adapta, vrând-nevrând, acelui mediu, dar oare nu este mai bine să cunoaştem din vreme noile condiţii şi să ne pregătim pentru ele? Evident că da.

Aşa fiind, nu numai că nu este de prisos, dar chiar se impune să cunoaştem lumile invizibile, deoarece cunoscându-le din timp vom şti cum să ne comportăm atunci când dezbrăcând haina carnală, trupul, vom pătrunde în aceste lumi, unde ne vom desfăşura existenţa în forme noi de viaţă. Pregătiţi ca atare vom fi scutiţi să rătăcim ani şi ani în neştiinţă şi să pierdem astfel o vreme îndelungată până să ne obişnuim iarăşi cu „noua” noastră patrie spirituală, veche din veşnicia veacurilor fără număr.
În afara acestui motiv esenţial, se cade să luăm cunoştinţă de aceste lumi şi pentru faptul că ceea ce vedem pe pământ nu este decât efectul unor cauze aflate în lumea invizibilă. Aşa de exemplu: un om simplu constată cum telefonul transmite voci de la un loc la altul, vede cum tramvaiul circulă pe străzi, vede efectul, dar cauza care le pune în funcţiune – electricitatea – nu o vede, nu o cunoaşte. Acelaşi raport există şi între lumea fizică şi cea hiperfizică . Noi nu vom ajunge să cunoaştem pe deplin lumea fizică, lumea efectelor, până nu vom avea cunoştinţe despre lumea invizibilă, hiperfizică – domeniul cauzelor tuturor fenomenelor, lucrurilor şi fiinţelor vizibile pe pământ.

Ori de câte ori o problemă este complexă prin natura ei, se cade să se vină cu exemple cât mai numeroase. Iată un arhitect decis să proiecteze o casă . Acest om nu va îngrămădi material peste material, fără nici o ordine, fără necesitate şi în cantităţi de prisos. Mai întâi se foloseşte de gândirea şi imaginaţia sa,îşi croieşte în minte o formă de casă, cu o anumită distribuţie, cu un anumit aspect şi dimensiuni. După aceea aşterne pe hârtie ceea ce croise mental, şi încetul cu încetul, urmărindu-şi imaginaţia, face pe hârtie un plan. După acest plan, începe construcţia – realizarea fizică a unei concepţii. Cu alte cuvinte, întâi a fost o creaţie mentală, ideală, apoi a urmat realizarea ei într-o imagine, într- o formă aşternută pe hârtie, într-un proiect, şi în fine – realizarea ei în lumea fizică, cu material fizic. Ideea aparţine Lumii divine; imaginea, planul, aparţine lumii astrale; iar construcţia fizică aparţine lumii fizice.

Casa, opera fizică este trecătoare, pieritoare. Un foc, un cutremur o poate rade de pe suprafaţa pământului. Proiectul aşternut pe hârtie se poate distruge şi el, dar arhitectul are în minte imaginea casei, care nu se va distruge niciodată . Omul fizic, personalitatea creatoare va pieri şi ea, dar imaginea, creaţia sa mentală, va dura în vecii vecilor în lumea invizibilă, unde s-a imprimat ca pe o placă fotografică.

într-adevăr, universul este plin de o sumă de materii extraeterate, numite fluide. Aceste fluide au, printre alte însuşiri, calitatea de a fixa pe ele imaginile, ideile emise de oameni, îngeri, supraîngeri şi alte entităţi spirituale. Cu alte cuvinte, în spaţiile infinite se găsesc arhivele naturii, unde se imprimă toate gândurile, evenimentele şi sentimentele omenirii, fie întrupate, fie destrupate.

Tot ce există pe pământ – aer, apă, munţi şi câmpii, flora şi fauna, totul are influenţă asupra omului. Dar în afară de influenţele lumii vizibile, asupra fiecăruia din noi se exercită influenţe şi mai mari, şi mai puternice – influenţele lumilor invizibile. Noi suntem, la un moment dat, rezultatul influenţei mediului vizibil şi invizibil asupra noastră, şi al muncii depuse de spirit – stăpânul trupului – potrivit evoluţiei sale.

Să nu credem că ştim tot ce ne înconjoară. Chiar în lumea fizică – tangibilă, vizibilă şi cercetată cu simţurile noastre – se petrec o mulţime de fenomene de care rămânem neştiutori, pentru că simţurile noastre mărginite nu ni le fac cunoscute. De exemplu, se află înaintea noastră o statuie. Undele luminoase căzute pe această formă se reflectă şi vin la ochii noştri, de unde sunt transmise la centrul văzului aflat pe cortex, de aici la suflet, şi prin intermediul sufletului conştiinţa noastră, spiritul, traduce aceste vibraţii în culoare şi formă .

Dar oare cunoaştem noi totul despre această lumină? Nu, şi iată de ce. Se ştie că lumina ce scaldă cu vibraţiile ei suprafaţa pământului, vine de la soare. Dacă facem să treacă printr-o prismă o rază de lumină, vom vedea că ea se descompune în mai multe fâşii colorate, care întâlnind un ecran, ne dau spectrul solar, compus din şapte culori: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Noi atât vedem cu ochii. Cu toate acestea, adevărul este că fâşia de lumină mai dă naştere, trecând prin prismă, şi altor culori, unele înaintea roşului – infraroşu, şi altele dincolo de violet – ultraviolet. Într-adevăr, dacă punem o lentilă în dreptul spaţiului gol dinaintea roşului şi aşezăm în focarul acestei lentile o bucată de fosfor, vom vedea că fosforul se aprinde, deoarece razele obscure, invizibile ochiului nostru, trecând prin lentilă, s-au concentrat, s-au manifestat sub formă de căldură, aprinzând fosforul. Prin urmare, înaintea roşului există unde vibratorii producătoare de căldură.

Dacă punem la finele spectrului un paravan şi alături de el o placă unsă cu o soluţie de cianură de potasiu, vom vedea cum această placă se va lumina sub acţiunea razelor ultraviolete.
Aşadar, există în razele soarelui culori infraroşii şi ultraviolete, invizibile ochilor noştri, dar sesizabile prin efectele lor.
După cum ochiul nostru nu vede decât între anumite limite, urechea noastră nu aude decât sunetele produse în aer cu o frecvenţă între 32-36.000 de vibraţii pe secundă. Or în natura fizică înconjurătoare se produc vibraţii de o frecvenţă mai înaltă de 36.000 Hz şi mai joase de 32 Hz; dar urechea noastră nu le percepe, nu le aude, ca şi cum n-ar exista.

De aici tragem concluzia că suntem scăldaţi din toate părţile de vibraţii – unele transmise prin aer, altele transmise prin eter – de care însă nu avem cunoştinţă, pentru că nu deţinem organe potrivite recepţionării lor.

Aşa de exemplu electricitatea – ale cărei unde se transmit prin eter – are de la 1.046.000 până la 35.000 milioane vibraţii pe secundă. Fluidul electric ce se scurge pe firele electrice nu este văzut de ochiul nostru, pentru că vibraţiile sale au o frecvenţă foarte mare. Dar imediat ce curentul electric întâmpină o rezistenţă în drumul său – un filament de bec electric – numărul vibraţiilor prin eter scade între 350 milioane şi 760 milioane de vibraţii pe secundă, filamentul devine luminos şi ochiul nostru vede lumina.

Până în prezent se cunosc 63 categorii de vibraţii, din care fac parte undele hertziene, undele nancy, undele x, y etc. Din acestea, noi nu percepem decât opt categorii, prin urmare avem cunoştinţă de prea puţin.

Să presupunem că nervul optic n-ar dispune de sensibilitatea dobândită până în prezent; desigur n-am avea nici o cunoştinţă de lumina soarelui, atmosfera din jurul nostru fiind întunecată. Să presupunem acum că nervul ochiului ar fi impresionabil de undele electrice; în acest caz noi am vedea totul în jurul nostru, graţie luminii emise de electronii care ne înconjoară din toate părţile. Astfel n-ar mai fi pentru noi, nici noapte, nici zi, ci o lumină continuă, atâta vreme cât electronii vor fi mânaţi mereu în vârtejul infinit de rapid al mişcării lor de rotaţie şi revoluţie.

Având în vedere acest principiu, înţelegem facultatea văzului şi auzului spiritual a unor persoane numite clarvăzătoare sau lucide.

Cu toţii primim vibraţii din lumea hiperfizică, dar rămânem nesimţitori la acţiunea lor, deoarece conştiinţa noastră nu răspunde la influenţa lor, nu sesizează sosirea lor. Clarvăzătorii, lucizii, primind aceste vibraţii, le înţeleg, conştiinţa lor ia act de prezenţa lor, şi ei văd fenomene, fiinţe, materii şi forţe la a căror descriere rămânem pe gânduri.

Evident că şi între lucizi există diferite grade: unii văd binişor, alţii bine şi alţii foarte bine, la fel ca în cazul văzului fizic comun. Pentru aceşti oameni, vederea în lumea invizibilă este un act involuntar – privesc şi văd. Ei pot vedea şi cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, ceea ce denotă o independenţă între vederea fizică şi cea spirituală . Ei văd cartea pe care o au în mână, dar în jurul ei, prin ea şi dincolo de ea văd lumea invizibilă.

În această lume, luminoasă prin ea însăşi, prin care circulă valuri de materii subtile, se vede o mişcare deosebit de rapidă în toate direcţiile. Prin urmare lumea invizibilă este şi ea materială, animată de numeroase forţe, desfăşurate conform unor anumite legi. Aceste materii sunt de diferite densităţi, formate fiecare din particule eterice de anumite dimensiuni şi constituţii, materii dispuse unele deasupra altora, conform fineţii lor, dar în acelaşi timp pătrunzându-se rând pe rând, cele mai fine pe cele mai grosolane, sau cu particule mai mari.
În peregrinarea lui pe calea evoluţiei, timp de mii şi milioane de ani, omul abia a ajuns să-şi dezvolte inteligenţa. Graţie acestei inteligenţe, el face azi descoperiri din ce în ce mai numeroase şi mai uimitoare. După scurgerea a mii şi mii de ani şi veacuri, omul va deveni mai bun şi mai înţelept, iubind tot ceea ce-l înconjoară. În fine, când evoluţia omenească va fi spre sfârşit, pe lângă o înaltă inteligenţă şi o bunătate îngerească , omul va dobândi puteri deosebite, forţe divine. Atunci se va termina evoluţia omenirii pe această planetă. Masa umanităţii înaintată astfel, ridicată până la termenul final al existenţei sale terestre, va trece pe un alt corp ceresc, pentru a -şi continua diurnul evolutiv infinit, iar cei înapoiaţi, întârziaţii, vor fi trecuţi prin întrupări, pe un alt glob, de aceeaşi natură cu Pământul, ca să-şi continue drumul neterminat.

Constatăm că evoluţia omului necesită multe secole, şi totuşi fiecare dintre noi poate grăbi sau scurta durata acestei evoluţii. Aceasta presupune o metodă specială, o hotărâre nestrămutată, sacrificii mari, adică viaţa sfinţilor, a marilor mistici sau a yoghinilor. Prin alimentaţie şi meditaţie, prin retragerea departe de vâltoarea lumii, prin sfinţenia, iubirea şi jertfa manifestată pentru tot ce a creat Tatăl şi prin rugăciunile lor nesfârşite, aceşti oameni ajung să-şi activeze spiritul, dezvoltă forţele latente ascunse în adâncul lor, se iluminează şi dobândesc puteri divine şi cunoştinţe ignorate de omenire. Din rândul acestor oameni ieşeau savanţii de altădată, întemeietorii unei ştiinţe vaste, din care s-a oferit omenirii numai atât cât putea pricepe şi avea nevoie pentru avansarea ei.

Bietul savant de azi se străduieşte să ştie ce este eterul, cum este constituit atomul. Se zbate în ipoteze asupra vieţii, a constituţiei lui, dar nu va cunoaşte tainele vieţii decât în ziua în care îşi va ilumina fiinţa printr-o viaţă morală, corectă, conformă legilor divine – de blândeţe şi iubire pentru tot ce există în jurul său. Numai atunci spiritul său va lucra puternic prin cuirasa, prin învelişul său trupesc, şi va vedea cu ochii spiritului atomul mare cât roata plugului, îi va vedea constituţia, va înţelege viaţa şi evoluţia ei. Numai atunci când trupul său, când sistemul său cerebral va ajunge să vibreze ca şi atomul, savantul modern va ajunge să cunoască mai mult. Atunci nu va mai exista pentru el nici un mister privitor la atom. Va cunoaşte rând pe rând toate materiile invizibile, toate foiţele ce lucrează asupra lor şi toate cauzele fenomenelor petrecute în natură.

Reducând totul la materia fizică şi la legile ce o stăpânesc, savantul de azi nu poate, tocmai datorită acestui materialism feroce, să se înalţe în sfere mai înalte, să cunoască materii, legi, forţe şi fiinţe mai subtile, decât cele cunoscute în jurul său din copilărie.

In antichitate, cei dotaţi cu inteligenţă, cei pregătiţi de natură, se puneau sub conducerea unui mare preot, sfânt în conduita lui şi versat în cunoştinţe oculte şi ale naturii. Acesta, timp de 20-30 de ani, îi povăţuia pe discipoli, le descria şi arăta experimental tot ceea ce se referă Ia om şi natură. In tot acest timp discipolii, erau ţinuţi în locuri retrase, în plină natură, feriţi de influenţele lumii, de gândurile ei josnice, de pornirile ei pătimaşe, de influenţele ei magnetice. Somnul, alimentaţia, băile şi exerciţiile fizice, antrenamentele mentale şi rugăciunile, toate erau reprezentate şi executate cu scrupulozitate. An de an, se dezvolta în ei vederea în lumea invizibilă şi auzul în lumea tăcerii, a celor fără glas.

Când discipolul dobândea aceste două instrumente de cercetare a naturii, dincolo de materia tangibilă şi analizabilă, marele guru, iniţiat sau preot, începea să-i descrie lumea fizică şi lumea hiperfizică. Ii făcea cunoscută matematica, biologia, chimia şi aşa, rând pe rând, tot ce înconjoară pe om, natura întreagă. Odată intrat în stăpânirea lor, trecea la studiul foiţelor şi materiilor superfizice, a materiilor eteriforme, a fiinţelor invizibile ochilor fizici. Când – după ani de zile – îşi însuşea întreg acest domeniu, trecea la cunoaşterea originii şi a creaţiei universurilor, a vieţii şi a tuturor fiinţelor.

După aceea îşi încheia cariera de discipol cu aflarea celor mai înalte cunoştinţe îngăduite unui muritor – noţiuni referitoare la Creatorul lumilor şi atributele Sale.

Din ziua când a reuşit să-şi înfrâneze simţurile şi dorinţele, să-şi ordoneze gândurile, să respingă influenţele semenilor săi, el ieşea în lume, păşea în mijlocul omenirii, devenea la rândul său o mare lumină spirituală.

De acum înainte, cunoscător a ceea ce există pe pământ şi în Ceruri, el poate să -şi lase trupul pe pat, la umbra unui copac, într-un loc retras, iar împreună cu o parte din sufletul său să iasă şi să se îndepărteze de trup, să se ridice în spaţiu, ca un nor nevăzut, şi acolo să vadă, să cerceteze, să audă şi să primească sfaturile marilor Lumini spirituale, înaltele entităţi spirituale diriguitoare ale evoluţiei lucrurilor şi fiinţelor de pe planeta noastră.

În această fază, iniţiatul posedă puteri deosebite; poate face ceea ce omul numeşte „minuni”. El se ridică în aer, merge pe suprafaţa apei, stă în mijlocul flăcărilor, se face invizibil, vindecă boli şi face o serie nesfârşită de fapte, pentru că ştie să mânuiască toate materiile, cunoaşte secretul legilor ce le guvernează, realizând — asemenea unui mic creator — orice doreşte. Vai lui dacă o va face din vanitate sau împotriva semenilor săi!

Un asemenea om era privit – cum ar fi privit şi azi – ca un supraom, respectat de toţi. De la aceşti iniţiaţi au rămas până în zilele de azi ceea ce se mai cunoaşte, ca tradiţie, despre lumea superfizică.

fragment “DIN TAINELE VIEŢII ŞI ALE UNIVERSULUI”

prof. SCARLAT DEMETRESCU

2 noiembrie 2021/de admin

Dezvoltare spirituala, ezoterism, magie, MISTERE, religie, spirite, spiritele naturii, spiritualitate, Traditii, Uncategorized, ZEI

Ritual Sabat Ostara

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Ritual de Sabat – Ostara

Ostara – 21 martie

Primul Sabat, denumit Ostara sau Apogeul Primaverii, este sabatul echinoctiului de primavara, care are loc in jurul datei de 21 martie.

Ziua si noaptea sunt egale.

Ostara a fost denumita dupa Steaua Estului (Eostre) – planeta Venus, zeita saxona a zorilor si fertilitatii, denumita in alte parti si in alte timpuri zeita Ishtar, Astarte, Ashera, Afrodita, Inanna.

Zeița Ostara este de asemeni zeița norvegiană a fertilității. La echinocțiul de primăvară o cinstim, căci este Zeița Primăverii și a Reînnoirii. Simbolurile ei sunt oul și Luna nouă. Animalele ei sunt iepurele și fluturele.

Ostara a fost denumit Easter de catre crestini, practic o alta varianta a numelui zeitei. Asadar, Pastele crestin este de origine magica – pagana. ?

Ouale, iepurasii, sunt simboluri ale fertilitatii si sunt universal asociate acestui festival.

Ostara este momentul cand Mama Pamant aduce pe lume 2 perechi de gemeni sacri: Barbatul Verde si Fecioara Verde si Barbatul Rosu si Fecioara Rosie, sibolizand flora si fauna.

Pastile insemnate cu o cruce (paska) simbolizeaza Soarele in echilibru.

De Ostara se fac ritualuri pentru prosperitate, sanatate, fertilitate ( atat a animalelor, a granelor cat si a femeilor) si pentru noi inceputuri in viata, iubire, profesie, etc.

Simboluri Ostara:

Iepurele

În tradiția celtică, iepurele este animalul sacru al zeiței și este animalul totem al zeiților lunare precum Hecate, Freyja și Holda – iepurele este un simbol pentru lună. Zeița cea mai strâns asociată cu Iepurele este Eostre, sau Ostara. Data Paștelui creștin este determinată de faza lunii. Iepurele este un simbol al nemuririi. Este, de asemenea, un simbol major pentru fertilitate și abundență.De-a lungul secolelor simbolul iepurelui de Ostara a devenit Iepurasul de Paste care aduce oua copiilor in dimineata de Paste, ziua crestina a renasterii si a invierii. Vânătoarea de iepuri a fost un tabu, dar vânătoarea de iepuri a fost o activitate obișnuită de Paște în Anglia (și, de asemenea, la Beltane).

Oul

Oul (ca și toate semințele) conține „tot potențialul”, plin de promisiune și viață nouă. Simbolizează renașterea naturii, fertilitatea Pământului și toată creația. În multe tradiții oul este un simbol pentru întregul univers. Oul „cosmic” conține un echilibru de sex masculin și feminin, ușor și întunecat, în gălbenușul de ou și albusul de ou. Orbul auriu al gălbenușului reprezintă Dumnezeul Soarelui învăluit de Zeița Albă, echilibru perfect, așa că este deosebit de potrivit pentru Ostara și echinocțiul de primăvară atunci când totul este în echilibru doar un moment, deși energia de bază este una de creștere și expansiune. .

Deci, care este asocierea iepului și a oului?

Legenda este aceasta: Odata demult, Regatul Animalelor s-a adunat pentru o întâlnire. Trebuia să fie o petrecere foarte specială și un oaspete foarte special venea să ii viziteze. Invitatul foarte special nu a fost altul decât Zeița însăși și fiecare creatură a vrut să-i ofere un dar foarte special.

Unele dintre animale erau foarte bogate, iar unele erau foarte sărace, dar au plecat să-și pregătească darurile, pentru că numai ce este mai bun trebuie oferit Zeiței. Iepurele a fost foarte încântat, o iubea pe Zeiță și, deși era foarte sărac, avea o inimă mare si generoasă – si avea să îi ofere cel mai fin cadou pe care l-a putut găsi!

Iepurele s-a repezit acasă să vadă ce poate găsi pentru a da Zeiței – a privit peste tot, în dulapuri și sub pat, dar nu era nimic, nu avea absolut nimic de oferit. Cu excepția unui lucru. Pe raftul pentru untură era un singur ou. Era singurul lucru pe care îl avea. Iepurele a scos oul din untură și l-a decorat cu drag și l-a dus la petrecere.

Iepurele era foarte îngrijorat, toate celelalte animale își dăruiau cadourile din aur și argint și bijuterii prețioase și tot ce avea Iepurele era oul. În cele din urmă toate cadourile au fost oferite și Iepurele a fost chiar ultimul. A prezentat foarte timid Zeițaei oul. Aceasta a luat oul și s-a uitat la el și a văzut adevăratul spirit al lui Iepurelui. Și atunci Zeița a numit Iepurele drept Animalul ei Foarte Special – pentru că Iepurele i-a dat tot ce avea.

Paska

Gândiți-vă la ea ca la o cruce celtică, cele patru cruci egale si echilibrul din cerc. Aveți două echinocții traversate de cele două solstiții, cele patru anotimpuri, cele patru direcții sacre din nord, est, sud și vest și cele cinci elemente ale Pământului, aerului, focului și apei cu spiritul în centru. Circumferința reprezintă ciclul anului, cercul vieții, cu punctul de echilibru în centrul său.

Șarpele / Dragonul

În unele mitologii, zeița Eostre / Ostara este asociată cu energia șarpelui sau a dragonului. În acest moment al anului energia șarpelui sau Kundalini explodează pozitiv!

Toate florile de primăvară

Narcise, zambile, ghiocei, etc..

Culori Ostara: Verde strălucitor, galben și violet

SFAT: Îngropati un ou crud la intrarea în casa dvs. pentru a asigura abundența pentru anul viitor și fertilitatea în grădina dvs.

Copacii Ostara:

Mesteacăn

Deoarece mesteacanul este unul dintre primii copaci care infrunzeste, este o alegere evidentă, deoarece reprezintă apariția Primăverii. Zeitățile asociate cu mesteacănul sunt în mare parte zeițe ale iubirii și fertilității. Eostre / Ostara, zeița celtică a Primăverii este Zeita acestui ritual. Semnifica un nou început, începuturi și naștere.

Frasin

Acesta este unul dintre cei trei copaci sacri druizilor (Frasin, Stejar și Arborele cu Spini). Arborele cosmic, Yggdrasil a fost Frasinul care leagă lumea oamenilor cu tărâmurile spiritului și mitului și a oferit o înțelegere a interconectării tuturor lucrurilor. Din rădăcinile sale curg două izvoare, sursele Înțelepciunii și ale Sortii. Frasinul învață că toată viața este interconectată pe toate nivelurile existenței – trecut, prezent și viitor, spiritual, mental și fizic. Orice se întâmplă la un nivel, se întâmplă pe toate nivelurile. Gândurile și acțiunile voastre și orice faceți în lumea fizică vor afecta toate nivelurile ființei voastre.

Arin

În această perioadă a echinocțiului de primăvară, Arinul înflorește pe malurile râurilor, cu rădăcinile în apă, împletind și ținând spațiul magic între cer și pământ, deținând spațiul dintre lumi.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][product id=”65634″][/vc_column][/vc_row]

1 noiembrie 2021/de admin

Academia Karanna, Dezvoltare spirituala, EVOLUTIE SPIRITUALA, ezoterism, magie, religie, spiritualitate, Traditii, Uncategorized, ZEI

Sabaturile Roata Anului – Cercul Sacru

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Ciclul anual al trecerii anotimpurilor este denumit si Cercul Sacru, Ciclul Sabaturilor sau Roata Anului.

Cele 8 spite ale acestei roti sunt marile sarbatori ce au loc in perioada solstitiilor, echinoctilor si la jumatea acestor timpi. Se mai numesc si SABATURI, de la cuvantul francez „battre” –a celebra. Aceste sarbatori au fost asimilate in mare parte de toate religiile, inclusiv de crestinism, ca zile ale sfintilor si sarbatori religioase.

VREAU SA MA INSCRIU

Ostara – 21 martie

Primul Sabat, denumit Ostara sau Apogeul Primaverii, este sabatul echinoctiului de primavara, care are loc in jurul datei de 21 martie.

Ziua si noaptea sunt egale.

Ostara a fost denumit Easter de catre crestini, practic o alta varianta a numelui zeitei. Asadar, Pastele crestin este de origine magica – pagana. :)

Ouale, iepurasii, sunt simboluri ale fertilitatii si sunt universal asociate acestui festival.

Ostara este momentul cand Mama Pamant aduce pe lume 2 perechi de gemeni sacri: Barbatul Verde si Fecioara Verde si Barbatul Rosusi Fecioara Rosie, sibolizand flora si fauna.

Pastile insemnate cu o cruce (paska) simbolizeaza Soarele in echilibru.

De Ostara se fac ritualuri pentru prosperitate, sanatate, fertilitate ( atat a animalelor, a granelor cat si a femeilor) si pentru noi inceputuri in viata, iubire, profesie, etc.

Beltaine – 1 mai

Beltaine este ziua de 1 mai si este serbarea sexualitatii, a casatoriei sfinte dintre Barbatul Rosu si Fecioara Verde celebrata in cadrul ritualului Stalpului de Arminden.

Casatoriile intre muritori sunt considerate nefaste, fiind legate de blestemul Regelui lunii mai.

Noaptea precedenta lui Beltaine este Noaptea Walpurgiei. Walburg este un nume teuton pentru Mama Pamant. Aceasta seara celebreaza aducerea primaverii de catre Wodan si Freya (zei nordici) si se aprinde focul.

Noaptea Walpurgiei este privita ca noaptea nebuniei, cand granita intre lumi este foarte subtire. In antichitate, aceasta sarbatoare era inchinata zeului Hades, zeul Infernului.

În vechile vremuri celtice, tinerii își petreceau toată noaptea în pădurea „A-Maying” și apoi dansau în jurul falpului Maypole a doua zi dimineață. Cuplurile căsătorite mai în vârstă aveau voie să-și scoată verighetele (și restricțiile pe care le presupun) pentru această noapte. Dimineața era un moment magic pentru „apa sălbatică” (rouă, izvoare curgătoare și parauri), care este colectata și folosita pentru a face baie pentru a aduce sau pastra frumusețea sau pentru a bea in scopul de a mentine sau aduce sănătatea.

De Beltaine se fac ritualuri de dezlegare sau legare cununii, de iubire, pentru sex si pentru fertilitate.

Litha – 21 iun

Litha, denumita si Miezul Verii, are loc la solstitiul de vara, in jurul datei de 21 iunie.

Litha este o zeita saxona a granelor, inrudita cu Demetra sau Ceres, iar sarbatoarea este una a bucuriei, a belsugului, a jocului.

A fost preluata de crestinism sub forma sarbatorii Ziua Sf Ioan Botezatorul.

Este un festival al familiei, al cuplurilor si al copiilor.

De Litha se fac ritualuri pentru familie, copii, pentru abundenta si prosperitate. Este cel mai bun moment din an pentru a imbunatati starea psihica si fizica a barbatului familiei, din orice punct de vedere (profesional, familial, sexual). :)

Lughnasadh – 1 august

Lughnasadh (jocurile lui Lugh) areloc pe 1 august, a fost denumita dupa zeul solar irlandez Lugh.Marcheaza inceputul toamnei. Mai estedenumita si Inceputul Recoltei, sau Ospatul Painii.

In aceasta zi se coc paini din recolta cea noua. Painea simbolizeaza trupul zeului cazut. (vezi asocierea cu Iisus – trupul sau era tot painea si asemanarea cu zeul egiptean Osiris, care jumatate de an traieste pe Pamant si jumatate in Lumea de Dincolo, fiind mort – aceeasi legenda mai tarziu este imprumutata zeului Dumuzi / Tammuz).

Este un festival al energiei masculine. Se organizau jocuri, inclusiv traditia Jocurilor Olimpice vine de la acest festival si a turneurilor de fotbal.

Festivalul a fost denumit de crestini, Lammas.

Mabon- 21 septembrie

Mabon este sarbatoarea echinoctiului de toamna – 21 sept si se numeste astfel dupa zeul galez al recoltei, fiul sacru al zeitei Modron (Marea Mama). El este Barbatul Verde al carui sange intoxica simturile : vinul, berea- zeul Dionysos (vin), Osiris (bere).

Aceasta sarbatoarea comemoreaza sacrificiul Zeului Verde si coborarea sa in Infern (alta varianta a Zeului Osiris – Dumuzi – Iisus care a coborat in Iad sa izbaveasca sufletele din chinuri).

In Letonia aceasta sarbatoare mai estedenumita si Vela Laiks – Timpul Mortilor.

Ziua si noaptea sunt egale.

Este Ziua Recunostintei din Anglia, dar cei ce emigrasera in Americi si Canada aveau o recolta mai tarzie si astfel au modificat data Zilei Recunostintei, aceasta sarbatorindu-se in prezent in noiembrie respectiv octobrie.

Sabatul Mabon este un moment ideal pentru ritualurile de protectie pe parcursul lunilor reci ale anului. Se fac ritualuri de protectie a casei impotriva Raului si impotriva saraciei. De asemeni, se pot face ritualuri pentru anularea unor vraji vechi si pentru indepartarea spiritelor malefice care bantuie locuri sau persoane (exorcisme).

Samhain – 31 oct

Samhain este sarbatoarea Sfarsitului Verii. Este ospatul celtic al mortilor, cand granita dintre lumi este cea mai subtire, iar spiritele mortilor trec in aceasta lume si bantuie.

Este Anul Nou Celtic.

Denumita de crestini Ziua Tuturor Sfintilor.

Noaptea precedenta se numeste All-Hallows, Hallowmas sau Halloween.

In Mexic aceasta sarbatoare este denumita Dia de los Muertos – Ziua Mortilor.

Se pune mancaresi bautura pe masa pentru morti si se aprinde focul si/sau lumanari.

Este cea mai potrivita zi pentru Ritualuri de Trecere si pentru comunicari cu spiritele mortilor.

Yule – 21 dec

Yule inseamna roata in norvegiana. Este sarbatoarea solstitului de iarna, in jurul datei de 21 dec.

Aceasta sarbatoare celebreaza venirea pe lume a Regelui Soare. Yule mai este cunoscut si ca Festivalul Luminilor, caci toate luminile ardeau in aceasta noapte.

La Yule, sărbătorim iarna și renașterea Soarelui. La Samhain, Zeița l-a urmat pe Zeu în Lumea de Dincolo, iar Pământul și-a început marea lungă iarnă. Pe măsură ce roata se întoarce spre Yule, Zeița este gravida și dă naștere micului Rege de Stejar – Oak King, Zeul Soarelui Rasare. Vechiul Zeu sau Regele Holly este învins și se întoarce în Lumea de Dincolo pentru a se odihni până la solstițiul de vară, când va renaște din nou ca Domn al Soarelui Apune.

In Roma Antica, aceasta sarbatoare era denumita Natalis Solis Invicti – Aniversarea Soarelui Nebiruit si avea loc in timpul festivalului mai lung denumit Saturnalia, cel mai important din an, de la care a ramas pana in ziua de azi traditia sarbtorii de Anul Nou.

Yule a fost primul festival pagan asimilat de crestinism in anul 354 d.Hr., cand celebrarea nasterii pruncului Iisus, care a avut loc undeva in martie, a fost mutata in timpul solstitiului de iarna si a fost numita Craciun. Obiceiul impodobirii bradului de Craciun, cadourile, colindele, uraturile mascatilor costumati, vascul, au fost toate preluate de la sarbatoarea pagana Yule.

Este ziua eliberarii lui Mabon, fiul Marii Mame, Modron. La Yule, Mabon renaște ca si Copil al Promisiunii, Fiul Luminii.

De Yule se fac ritualuri pentru victorie asupra dusmanilor, pentru succes in orice domeniu, prosperitate financiara si materiala.

Imbolc – 2 feb

Imbolc /Imbolg / Oimelc sunt variante ale numelui pentru Sabatul Patrarului Injumatatit, care este sarbatorit pe 2 februarie.

Oimelc inseamna „laptele oii” iar Imbolc inseamna „in burta”. Astfel, aceasta este o sarbatoare a fertilitatii si a nasterii.

Este insotita de foc sub orice forma, pentru ca focul simbolizeaza viata.

Sarbatoarea celtica a „Luminii in crestere” , mai este denumita si Brigantia si este inchinata zeitei irlandeze a focului, inspiratiei, vindecarii, nasterii, Brigit. Zeita Brigit este o alta forma a zeitatii Ishtar din Summer.

Sarbatoarea se mai numeste si Ziua Femeilor in traditia Wicca.

Crestinii au preluat aceasta sarbatoare si au denumit-o Intampinarea Domnului sau Ziua Cartitei.

De Imbolc se fac ritualuri pentru nastere usoara, fertilitate, iubire, vindecare, gasirea scopului personal si spiritual in viata.

VREAU SA MA INSCRIU

Material Inclus in Cursul de Hermetism
Academia Karanna ©[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][product id=”62184″][/vc_column][/vc_row]

23 octombrie 2021/de admin

Anii necunoscuti din viata lui Iisus

Gheorghe Vâlcea – tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA – „Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani”

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

Parintele Arsenie Boca

„În fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure ușile închisorii”

Tribul Dogon

Sistemul stelar Sirius sta la baza legendelor tribului

Traditia Dogon aminteste de Sirius B si chiar Sirius C

Cultura si religia se bazeaza pe cunostinte avansate de astronomie

Sirius B este o stea alba, putin stralucitoare, foarte grea

Cercetatorii francezi au aflat misterele mitologiei Dogon

Cunostintele astronomice au fost transmise de Nommos – o specie evoluata

Pelu Tolo era nava mama din care OZN-ul s-a desprins

Dar cine erau Nommos?

Semnele de intrebare ramin totusi

PEŞTE, VINERI ŞI PAŞTELE LUI ISHTAR

GAMALA, SECRETUL ORIGINII LUI ISUS

ORASUL LUI CRISTOS

(SEMNIFICATIA REALA A TERMENULUI „NAZARENO”

DE DAVID DONNINI

GAMALA

SINAGOGA DIN GAMALA

Gamala, orașul care a inspirat povestea adevărată a lui Isus Nazareth creat trei sute de ani după Hristos .. Unde este muntele și unde este stânca?

Gamala, orasul lui Iuda

Din Evanghelia lui Ion:

Din evanghelia lui Luca

Și din nou din Evanghelia după Matei:

Același lucru este valabil pentru un alt pasaj citat în Evanghelia lui Marcu:

Talismane si Amulete Magice

Semnele timpului

UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

În timpurile îndepărtate, marii iniţiaţi comunicau discipolilor Adevărul.

Ritual de Sabat – Ostara

Pagina Facebook

INSCRIE-TE LA NEWSLETTER

Gamala, orașul care a inspirat povestea adevărată a lui Isus
Nazareth creat trei sute de ani după Hristos .. Unde este muntele și unde este stânca?