Legenda Zeitei compasiunii – Quan Yin

Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau „Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, „imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.

Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca „marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.

Quan Yin este forma prescurtata a unui nume care inseamna Cel care Vede si Aude Plansul din Lumea Oamenilor. Titlul ei chinezesc inseamna „Ea care intotdeauna observa si asculta sunetele”, adica cea care asculta rugaciunile. Cateodata avand 11 capete, ea este supranumita Sung-Tzu-Niang-Niang, „doamna care aduce copiii”. Ea este zeita fecunditatii dar si a clementei. Venerata in special de carte femei, aceasta zeita aduce alinare celor tulburati, bolnavilor, celor pierduti, senililor si celor nenorocosi.

Popularitatea ei a crescut atat de mult de-a lungul secolelor incat a devenit si protectoarea negutatorilor pe mare, a fermierilor si a calatorilor. Ea mangaie sufletele in Lumea de jos si este invocata in ritualurile de dupa inmormantare, pentru a elibera sufletul decedatului de chinurile purgatoriului (nota: desigur, daca exista credinta in asa ceva). Sunt temple in toata China, dedicate acestei zeite si este venerata de catre femei din China de Sud mai mult decat de cele din nord, in cea de-a 19 zi a lunilor (nota: ciclurilor lunii, nu a lunilor calendaristice) a doua, a sasea si a noua. (De exemplu este un obicei constant la nastere in Foochow, prin care o familie care are o fata maritata din a 15 a zi a anului anterior, care inca nu a nascut inca un mostenitor de sex masculin, trimite acesteia de la rude, un dar intr-o zi norocoasa intre a 5 a si a 14 a luna noua.

Darurile trimise sunt urmatoarele: un lampion cu imaginea Zeitei Compasiunii, Quan Yin, purtand un copil in bratele ei si inscriptia „Fie ca Quan Yin sa iti aduca in dar un fiu”; stridii intr-un vas din pamant; prajituri cu orez; portocale si usturoi). Inchinatorii cer si si ei fii, bogatie si protectie. Ea poate aduce copii (de obicei baieti, insa daca mama cere o fiica, aceasta va fi foarte frumoasa), poate proteja de tristete, ghida marinarii si pescarii (de unde avem imaginea ei „parcurgand valurile” in multe reprezentari) si ii poate face nefolositoare sulita unui inamic in lupta.

Templul ei principal se afla pe Insula Putuoshan, din Chusan Archipelago, langa coasta Zhejiang, langa Ningbo, loc foarte important de pelerinaje, un loc sacru pentru buddhisti, veneratia pentru Quan Yin fiind principala caracteristica a locului, mai ales ca se spune ca zeita chiar a locuit acolo pentru o perioada de 9 ani, conducand sub numele de Regina Marilor de Sud. Numele complet al insulei este P’u t’o lo ka, de la Muntele Pataloka, unde Zeita, in transformarea ei din Avalokiteshvara, priveste in jos, catre umanitate. Miao Feng Shan (Muntele Varfurilor Miraculoase) atrage multi pelerini, ce folosesc zuruitori si artificii in rugaciunile lor pentru a atrage atentia ei. In 847, primul templu al lui Quan Yin a fost construit pe insula. Pana in 1702, P’u Tuo era casa a 400 de temple si a trei mii de calugari si era destinatia a nenumarati pelerini. (Pana in 1949, totusi, P’u Tuo mai era gazda a doar 140 de manastiri si temple)

Una dintre zeitatile cele mai intalnite pe altarele templelor din China este Quan Yin (cunoscuta si sub formele fonetice de Kwan Yin, Kuanyin; si in pinyin, Guanyin). In sanskrita, numele ei este Padma-pâni, sau “Nascuta din Lotus”. Quan Yin, singura dintre zeii buddhisti este mai degraba iubita decat temuta si este in acelasi timp un model de frumusete chineza. Privita de catre chinezi ca zeita a clementei, ea a fost initial masculina, pana la inceputul secolului 12, iar de atunci a evoluat de la prototipul ei Avalokiteshvara, “imparatul milos al iluminarii complete”, un bodhisattva indian care a ales sa ramana pe Pamant pentru elibera de suferinta, decat sa se bucure de extazul Nirvanei. Una dintre multele povesti din jurul zeitatii Quan Yin este aceea in care era un buddhist, care prin o iubire imensa si sacrificiu in timpul vietii, a primit dreptul de a intra in Nirvana dupa moarte. Totusi, ca Avlokiteshvara, atunci cand s-a aflat in fata portilor Paradisului, a auzit un strigat de durere de pe Pamantul de dedesubt.

Intorcandu-se pe Pamant, a renuntat la recompensa extazului etern, insa in schimb a primit nemurirea in inimile celor suferinzi. In China are multe nume si este cunoscuta ca “marea compasiune, marea clementa, salvarea de la tristete, salvarea de la durere, auto-existenta, mii de brate si mii de ochi, etc.” In plus, ei i se mai spune si Zeita Marii de Sud – Arhipelagul Indian – si a fost deseori comparata cu Fecioara Maria. Ea este una dintre San Ta Shih, sau Cele Trei Fiinte Marete, recunoscute pentru puterea lor asupra regatului animalelor sau ale fortelor naturii. Acestei trei Bodhisattva sau P’u Sa, asa cum sunt cunoscute in China sunt Manjusri (Skt.) sau Wên Shu, Samantabhadra sau P’u Hsien si Avalokitesvara sau Quan Yin.

Nicio alta figura din panteonul chinezesc nu apare intr-o mai larga varietate de imagini, despre care se spune ca sunt mii de incarnari diferite sau manifestari. Quan Yin este de obicei prezentata ca o femeie gratioasa, desculta, imbracata in robe frumoase, albe, avand o boneta alba pe cap si purtand un mic vas plin de roua sfanta. (Totusi, in forma ei Lamaistica, reprezentarile in bronz din secolul 18 din China si Tibet, ea apare deseori complet goala).

Ea este inalta si subtire, o figura a gratiei infinite, trasaturile ei gratioase insufland privitorului sublima lipsa a egoului si compasiunea, care au transformat-o in zeitatea favorita dintre toate figurile divine. Poate sa stea pe un elefant, pe un peste, ingrijind un copil, sa tina un cos, avand sase sau o mie de brate, unul sau opt capete, unul deasupra celuilalt, patru, optsprezece sau patru zeci de maini, cu care ea intotdeauna alunga suferinta celor nefericiti.

Deseori este prezentata calarind un animal mitologic, numit Hou, care seamana intr-un fel cu un leu buddhist si simbolizeaza suprematia exercitata de catre Quan Yin asupra fortelor naturii. Picioarele ei goale reprezinta calitatea ei consistenta. Pe altarele publice, Quan Yin este frecvent flancata de catre doi acoliti, la piciorul ei drept un tanar fara camasa, cu bratele inclestate in rugaciune, cunoscut sub numele de Shan-ts’ai (Tanarul de Aur), iar la piciorul stang, o tanara tinandu-si cu sfiala mainile in interiorul manecilor, cunoscuta sub numele de Lung-nü (Fecioara de Jad). Principala sarbatoare a ei are loc in fiecare an in a 19 a zi al celei de-a doua luni selenare.

Totusi, ea este fericita cu trei sarbatori, nouasprezece a celei de-a doua, celei de-a sasea si celei de-a noua luni. Sunt multe metamorfoze ale acestei zeite. Ea este un model de frumusete chineza, iar a spune unei femei sau unei tinere fete ca este o Kwan Yin este cel mai mare compliment care poate fi facut pe altarul gratiei si minunatiei.

Potrivit unei legende foarte vechi, numele ei era Miao Shan si era fiica unui print indian. Tanara si linistita, ea a ales sa urmeze calea sacrificiului de sine si a virtutii si a devenit un pios discipol al lui Buddha, primind dreptul la accesarea constiintei buddhice, insa alegand sa ramana sa serveasca umanitatea. Pentru a reusi sa-l converteasca pe tatal ei, care era orb, ea l-a vizitat infatisandu-se ca un strain, deghizata, si l-a informat ca daca ar inghiti unul dintre globurile oculare ale copiilor lui, atunci vederea i-ar fi restaurata. Copiii lui nu ar fi acceptat acest sacrificiu, in acest sens ea a creat un ochi, pe care tatal ei l-a inghitit si vederea i-a fost restaurata. Apoi l-a convins pe acesta sa se alature unei comunitati buddhiste, aratandu-i prostia si vanitatea unei lumi in care copiii nu si-ar sacrifica nici macar un ochi pentru binele unui parinte.