CARTEA URANTIA

În conformitate cu Cartea Urantiei, Urantia este autenticul nume al planetei pământ. Cartea , care susține a fi o revelație dată planetei pământ, a fost publicată în 1955, cu presupuși autori de ființe cerești în colaborare cu un medic numit William S. Sadler, care trăia în apropiere de Chicago. Un grup de voluntari din acea epocă ,cunoscuți sub numele de Comision de contact, s-au reunit sub conducerea acestui medic pentru a colabora în recepția Carții Urantia. S-au ascuns intenționat numele tuturor oamenilor implicați în proiect pentru a împiedica apariția de viitori „sfinți”.

Părţi din Carte

Partea I

Universul Central şi Supraunversurile
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton

Partea a II a

Universul local
Prezentat de un Corp din Nebadon al Universului Local Personalităţi activând cu autoritatea lui Gabriel al Salvingtonului

Partea a III a

Istoria Urantia
Aceste capitole au fost prezentate de un Corp de Personalităţi ale Universului Local acţionând prin autoritatea lui Gabriel din Salvington.

Partea a IV a

Viaţa şi învăţăturile lui Iisus

Acest grup de capitole a fost garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie.
Baza acestei povestiri a fost furnizată de un median secundar care a fost cândva însărcinat cu supravegherea supraumană a Apostolului Andrei

FRAGMENTE CARTE:

(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.

(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.

Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului materialgravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice – trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.

(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă

24.1) 1:2.3 Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru ai ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:

(24.2) 1:2.4 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – conştiinţa de Dumnezeu.
(24.3) 1:2.5 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu – căutarea lui Dumnezeu .
(24.4) 1:2.6 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu – dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.

(24.5) 1:2.7 Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.

(24.7) 1:2.9 Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai
universurilor.

(26.1) 1:3.7 În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de
Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată
materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi
în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.

(26.2) 1:3.8 Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii:
„Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.

(26.5) 1:4.3 Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.

(36.6) 2:3.1 Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”

(36.7) 2:3.2 Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.

(37.1) 2:3.3 Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.

(37.2) 2:3.4 Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.

 

Website Oficial Cartea Urantia: www.urantia.org/ro