1479385371 ifairer

Treptele initierii pana la Indumnezeire

 

Exista un alt mod de a privi lumea.  Poti sa privesti lumea de aici, din planul in care suferinta este una din caile de purificare ale sufletului sau poti privi lumea din acel plan in care sufletul se bucura plenar, transformand asemeni alchimistului toate amprentele ancenstrale acumulate in iubire, desavarsindu-te. Deseori am privit lumea prin ochii de copil, considerand puritatea cea mai de pret comoara primita. Am descoperit viata privind din ambele planuri si doar asa am reusit sa inteleg vointa divina si sa ma bucur de fiecare clipa.

 

Oricare ar fi alegerea pe care ai facut-o in aceasta viata, intrupare, capatul drumului inseamna maiestria, indumnezeirea, intoarcerea in Tot.  Multe spirite evoluate au ales acest timp pentru ca insasi planeta noastra Pamant a ales Ascensionarea si este posibil ca o persoana sa treaca de la a treia la a sasea initiere in doar sase ani, spunea maestrul ascensionat  Djwhal Khul.

 

Se spune ca un membru obisnuit al umanitatii (pe Pamant) se trezeste sau ajunge sa experimenteze realizarea sinelui in cadrul unor multiplii cicluri de incarnare de cate aproximativ 25000 de ani terestri*. Sansa omenirii de a se trezi in drumul sau ascensional in cea de-a saptea initiere este marita exponential si poate fi obtinuta intr-o singura viata (desi majoritatea umanitatii a ajuns in acest punct  parcurgand multiple perioade de existenta) prin intermediul noilor energii cosmice (de ex. Mahatma, spiralele sau portalurile de energie, etc.) ce asista Pamantul in Marea Schimbare catre Era de Aur (din a treia in a cincea dimensiune).

 

*Sursa canalizata: Satya (care inseamna „Adevar”) din Alcyone in Pleiade

 

Treptele de initiere reprezinta maiestria. Acestea sunt:
  • Sinele Fizic – Prima initiere
  • Sinele Astral (Emotional) – A doua initiere
  • Sinele Mental – A treia initiere
  • Sinele Budic (Spiritual) – A patra initiere
  • Sinele Atmic (Sinele Superior sau Sufletul Colectiv) = 12 Extensii (Persoane) – A cincea initiere
  • Sinele Monadic sau Monada (Sinele Indumnezeit) = 12 Suflete = 144 Extensii – A sasea initiere
  • Sinele Logoic (Cosmic) – A saptea initiere
  • Alte planuri superioare si niveluri de initiere includ:
  • Sufletul grup = 144000 Monade = 1728000 Suflete = 20736000 Extensii (se spune ca sunt 2135 de Suflete Grup reprezentate pe Pamant = 44 Miliarde de Persoane, desi nu toate sunt intrupate in acest moment) – A opta initiere
  • Grupul Monadic – A noua initiere
  • Sinele Solar – A zecea initiere
  • Sinele Galactic – A unsprezecea initiere
  • Sinele Universal (Corpul Zohar) – A douasprezecea initiere

 

 

Vom discuta despre primele sapte nivele de initiere, aceastea fiind cele posibile de atins aici pe Pamant. Calea spirituala incepe de fapt inainte de cele sapte nivele de initiere. Aceasta a fost denumita ezoteric „calea incercarilor”. Ar putea fi asemanata cu perioada intrauterina de noua luni anterioara nasterii. Aceasta fiind o sarcina spirituala, bineinteles. Nasterea propriu-zisa consta in primirea primei initieri.

Initierea intai consta in dezvoltarea maiestriei asupra corpului sau vehiculului nostru cel mai dens, si anume corpul fizic. Pentru a trece aceasta initiere este necesara dezvoltarea unui nivel incipient al maiestriei asupra corpului si poftelor, cerintelor, pornirilor trupesti, somnului si asa mai departe in slujba sufletului sau al Sinelui Superior, care la acest moment ar trebui sa fie ideal echilibrat si moderat.

 

A doua initiere tine de nevoia de a dezvolta maiestria urmatorului nostru vehicul ca densitate care este corpul emotional si/sau astral. Pentru a primi aceasta initiere trebuie dezvoltata maiestria asupra emotiilor, sentimentelor si dorintelor intr-o anumita masura, in slujba sufletului si/sau a Sinelui Superior. In acest scop nu se cere perfectiunea, ci mai degraba intentia constienta si efectuarea continua a alegerilor care sa duca in aceasta directie. Dorintele materiale incep a fi transformate in dorinte spirituale de eliberare si realizare Dumnezeiasca. Discipolul invata sa nu fie victima a propriilor dorinte, sentimente si emotii, ci maestru si cauza. Acesta este nivelul la care majoritatea oamenilor petrece cel mai mult timp.

 

A treia initiere reprezinta maiestria urmatorului vehicul ca densitate care este corpul mental. Pentru a trece aceasta initiere trebuie dezvoltata maiestrie asupra mintii si gandurilor, in slujba sufletului. Aceasta initiere este prima initiere majora, caci aceasta conduce la dobandirea „fuziunii sufletului” sau infuzia sufletului. Maiestria corpului fizic, astral si mental permit discipolului si/sau personalitatii de pe Pamant sa fuzioneze cu sufletul pe Pamant. Acest fapt poate fi vazut clar in dorinta discipolului de a fi iubitor, iertator, de ajutor, precum si de a incepe procesul de eliberare din „Roata Renasterii”.

 

Trebuie inteles ca aici initierea inseamna un proces. Nu se intampla totul deodata. Exista un moment in care se primeste Sceptrul Initierii de la Lordul Maitreya (comandantul Ierarhiei Spirituale), dar totusi sunt si subnivele intre fiecare din cele sapte initieri majore. Atunci cand o persoana primeste initierea la un anumit nivel, acesta devine discipol sau initiat „de gradinita” la acel nivel. Trebuie mai apoi sa avansezi prin toate cele sapte subniveluri ale initierii respective.

 

Odata ce o persoana fuzioneaza cu propriul suflet la cea de-a treia initiere lucrurile incep sa se accelereze. A patra initiere este un punct de reper semnificativ. La aceasta initiere corpul sufletului, denumit ezoteric si corp cauzal, arde iar Sinele Superior sau sufletul, care ti-a fost ghid in incarnarile tale, fuzioneaza inapoi in Monada si/sau Spirit. Monada si/sau Spiritul a fost supranumit si „Puternica Prezenta EU SUNT” in anumite scoli. Din acest moment, Spiritul iti este ghid si invatator si nu sufletul. Sufletul ti-a servit ca indrumator intermediar pana in acest moment.

 

Corpul sufletului si/sau corpul cauzal dinainte de aceasta initiere are rol de depozit al karmei pozitive din toate existentele anterioare si din cea curenta. Acest depozit este ars pe o anumita perioada de timp pe masura primirii pe deplin a acestei initieri.
A patra initiere a fost de asemenea denumita ezoteric initiere a renuntarii. Aceasta deoarece, inainte de a o primi, este necesara renuntarea la toate atasamentele fata de lumea materiala. Asta inseamna renuntarea la atasamentul de faima, succes, bani, putere, ego, oameni, familie sau reputatie. Ma gandesc adesea la aceasta ca fiind „Initierea lui Iov” din Biblie in care totul iti este luat ca test al ramanerii drept in fata Domnului.

Chiar daca in invataturi precedente ni s-a spus ca a patra initiere inseamna eliberarea completa din Roata Renasterii, stim acum ca desi acesta e un pas important, initiatii continua procesul de reintrupare la incheierea sau prin continuarea acestei vieti pana cand ascensiunea completa este atinsa. Dr Joshua Davis Stone  : ”nu m-am simtit eliberat din Roata Renasterii pana nu am incheiat cea de-a sasea initiere si/sau cel de-al saptelea subnivel al initierii sase. In timpul acestei ceremonii de initiere m-am simtit in sfarsit eliberat pe deplin pentru eternitate.” Cea de-a patra initiere necesita un procent de 65% Lumina in sistemul celor patru corpuri.

 

A cincea initiere este intr-o anumita masura asemanatoare cu cea de-a treia. In a treia initiere incepe procesul de fuziune a sufletului. A cincea initiere este etapa de inceput a „fuziunii Monadice”. Aceasta ar mai putea fi denumita „fuziunea Spiritului”, si/sau „Prezenta EU SUNT”. Din acest motiv, aceasta initiere poate fi considerata inceputul ascensiunii propriu-zise care consta in cea de-a sasea initiere.

 

Ascensiunea inseamna de fapt ca personalitatea de pe Pamant, sufletul si Monada devin o fiinta unica pe Pamant. A cincea initiere fuzioneaza Monada in constiinta, dar totusi nu pe deplin. La cea de-a cincea initiere e nevoie de un procent de 75% Lumina in campuri.

 

Aceste initieri se desfasoara in plan interior si sunt foarte subtile. Majoritatea oamenilor nu este nici macar constienta de faptul ca le-a obtinut. Este valabil chiar si in cazul persoanelor care teoretic sunt constiente de cele sapte nivele de initiere si lucreaza cu acestea. Este adevarat chiar si pentru ascensiunea unei persoane, fapt ce cu siguranta ca spulbera ideile si conceptiile multora in legatura cu ceea ce inseamna de fapt ascensiunea.

 

Dr. Joshua David Stone : ”Trebuie sa recunosc ca procesul de indeplinire a al celor sapte niveluri de initiere a fost mult diferit fata de ceea ce ma asteptam. Eu, personal, am fost constient de toate initierile mele ulterioare si au fost toate minunate; asta se intampla rar deoarece inca mai invat. Cunosc multe persoane care au inceput sa primeasca aceste initieri. Toata lumea e de acord, totusi, ca experienta propriu-zisa a initierii e mult mai subtila decat se astepta. Asta nu inseamna ca nu este profunda. Am fost atins profund de cea de-a cincea, a sasea si a saptea initiere. Atunci am simtit ca au avut loc transformarile cele mai mari si extraordinare.”

 

Cea de-a sasea initiere si ascensiune

 

Primirea celei de-a sasea initieri reprezinta experienta propriu-zisa de ascensiune pe care toti o asteapta si pentru care toti lucreaza. In trecut, cand o persoana primea a sasea initiere, aceasta isi parasea corpul si trecea in lumea spirituala. In rare ocazii acestia isi puteau dematerializa corpurile si le puteau lua cu ei; totusi asta era mai degraba exceptie decat regula. Noua directie a Ierarhiilor Spirituale si a lui Sanat Kumara este ca oamenii sa ascensioneze (sa primeasca initierea sase) si sa continue sa slujeasca pe Pamant pentru ca acesta sa intre in „noua era”.

 

Ascensiunea inseama fuziunea totala cu Monada sau cu Prezenta EU SUNT, sau cu Spiritul cand inca ne aflam pe Pamant. O ceremonie are loc in plan interior in care este implicat Sanat Kumara; insa, multi nu si-o vor aminti. Experienta propriu-zisa este subtila, pe cand implicatiile primirii acestei initieri sunt deosebit de profunde.

 

Sunt sapte planuri prin care fiecare din noi trebuie sa evolueze. Fiecare din aceste sapte planuri este conectat cu fiecare din cele sapte niveluri de initiere.

 

Ascensiunea inseamna mutarea in planurile Monadic si Logoic. Fiecare initiere pe care o primesti te stabilizeaza la nivelul „urmatorului plan superior”. Folosim termenul „plan” decat cel de dimensiune deoarece sunt sapte planuri si noua dimensiuni cu care avem de-a face aici pe Pamant.

 

Ascensiunea si/sau a sasea initiere inseamna mutarea in dimensiunea cinci. A saptea initiere este mutarea in dimensiunea sase. Chiar si primirea initierii a saptea e mai putin de un cm pe o rigla de zece cm raportandu-ne la cat mai avem pana la realizarea Dumnezeiasca totala la cel mai inalt nivel Cosmic. Este totusi un pas important evolutia prin aceste sapte initieri principale.

 

Prima initiere cosmica, din punctul de vedere al universitatii superioare din Sirius, este initierea cinci. A doua initiere cosmica, din punctul de vedere al universitatii superioare din Sirius, este initierea sase si/sau ascensiunea. A treia initiere Cosmica incepe cu initierea sapte. Mai exista doua initieri ce pot fi obtinute dupa ce parasim Pamantul. Acestea sunt initierea opt si noua. Primirea initierii noua reprezinta mijlocul pentru parasirea universului fizic Cosmic pe deplin.

 

Revenind la initierea sase, la primirea acesteia esti considerat Maestru Ascensionat la nivel „de gradinita”. Ai de ales intre a parasi Pamantul si a ramane aici pentru a sluji. Cei mai multi aleg sa ramana in prezent. Daca o persoana ascensioneaza nu inseamna neaparat ca poate merge pe apa, invia mortii sau tranforma apa in vin. Acestea sunt abilitati potentiale ce trebuie dezvoltate, insa majoritatea oamenilor nu-si le va dezvolta decat la o perioada de timp dupa incheierea pe deplin a initierii sapte.

 

Dr. Joshua David Stone: ”Te vei bucura sa afli ca nu este nevoie de o sanatate perfecta pentru a ascensiona; o persoana poate avea lectii legate de boli cronice. Stiu asta cu siguranta deoarece asa a fost in cazul meu. O persoana nu trebuie sa fie total eliberata de emotii negative si/sau ego negativ si sine inferior. Asta s-ar putea sa va surprinda pe o parte dintre voi; insa stiu ca e asa cu siguranta.

 

Eu, personal, cunosc persoane care au ascensionat dar pe care eu le consider victime emotionale. Acum, se intampla ca ele sunt foarte inzestrate in alte domenii spirituale. Victimizarea corpului emotional si corpului dorinta in anumite momente, nu le-a impedicat ascensiunea. O persoana trebuie sa-si echilibreze 51% din karma pentru a ascensiona. Dupa ascensiune te vei simti aceeasi persoana ca si inainte. Vei exista doar pe un plan superior. Vei purta mai multa Lumina si vei fi mult mai conectat la Spirit si la Maestri Ascensionati.

 

Am presupus ca eliberarea din Roata Renasterii are loc la inceputul primirii initierii sase. Daca nu era asa, de ce oamenii care primeau aceasta initiere in trecut ascensionau prin moarte fizica? Djwhal Khul spune ca aceasta discrepanta apare deoarece eliberarea de necesitatea renasterii aparea de fapt la incheierea pe deplin a initierii sase. Ceea ce stiu este ca eliberarea din Roata Renasterii are loc undeva in cadrul initierii sase, fie la inceput sau sfarsit. Este un proces individual, unic fiecarei persoane, unii alegand chiar sa se intoarca pentru a-si mai rezolva un mic procent din karma ramasa sau a-si intari un anumit aspect al propriei fiinte, slujind in acelasi timp Pamantul si umanitatea.

 

Djwhal Khul a sugerat ca in cazul in care survine moartea fizica inainte de a primi aceasta initiere sau in decursul ei, sa chemi ajutorul Maestrilor Acendenti pentru a te ajuta in ducerea la bun sfarsit a acesteia. Ei pot lucra cu tine in planul interior pentru a te ajuta sa o inchei. As mai vrea sa subliniez ca moartea fizica poate veni chiar daca esti ascensionat!

 

Maestri Ascendenti nu sunt invulnerabil si sunt, de fapt, departe de a fi perfecti. Sunt multe tipuri de Maestri Ascendenti. Unii Maestri Ascendenti (o persoana se poate numi astfel dupa primirea initierii sase), pot si emotionali, altii axati pe mental, iar altii pe partea fizica. Aceleasi puncte forte si slabe se vor pastra si dupa ascensiune. Vei avea, totusi, mai multa Lumina, energie si constiinta pentru a te vindeca mai rapid.

Pentru a ascensiona si a primi a sasea initiere ai nevoie de un procent de 80-83% de Lumina in sistemul celor patru corpuri. Problema legata de procentul de Lumina e foarte importanta. Ceremonia de ascensiune are loc adesea la intalniri de grup, cum ar fi festivalul Wesak la luna plina in Taur (luna Mai).

 

Asa cum am scris in prima mea carte, intram acum intr-o fereastra planetara de ascensiune in masa intre 1995 si 2000. Ascensiunile vor continua si dupa aceasta perioada la o scara mare, aceasta fiind totusi fereastra principala. In trecut, o singura initiere era primita dupa vieti la rand. Stiu cu siguranta ca o persoana poate trece prin mai multe niveluri de initiere si in cateva luni deoarece asa mi s-a intamplat mie. Nu spun ca toti vor evolua in acest ritm. Tine de daruirea si concentrarea fiecaruia. Daca esti intr-adevar hotarat si super concentrat, as putea spune intuitiv ca in aceste vremuri extraordinare pe care le traim, folosind informatiile din aceasta carte, si in special din primele mele doua carti, te poti astepta la primirea unei initieri intr-o perioada variind de la unul la cinci ani (per initiere). Risc putin spunand aceasta deoarece oamenii sunt atat de diferiti, insa, folosind instrumentele si ideile redate aici, cred ca este o previziune rezonabila, mai ales tinand cont de ceea ce se intampla pe planeta noastra in prezent.

 

Problema este cum afli propriul nivel de initiere. Studiaza aceasta carte si prima mea carte cu atentie si intuitia iti va spune. Un pendul poate fi un instrument folositor. Intreba in meditatii. Cere sa ti se arate in vis. In ultima instanta poti intreba un chaneller al unui Maestru Ascendent. Nu este metoda mea preferata deoarece este intotdeauna mai bine sa afli informatia dinauntrul tau; totusi, poate fi folositor uneori.

 

In ceea ce priveste procesul de initiere, recomand discernamant in privinta persoanelor cu care vorbesti despre acest subiect. E o tendinta mare in a compara si concura iar asta nu e bine. Este in contradictie cu intregul proces. E esential sa intelegem ca toti sunt Dumnezeu si Sine Etern indiferent de nivelul lor si trebuie tratati ca atare. Nu spun ca nu trebuie sa vorbiti despre asta, ci doar sa aveti discernamant si sa va examinati motivele atunci cand vreti sa o faceti.

 

In aceasta carte am vorbit pentru prima data deschis despre procesul meu de initiere. Nu am vorbit despre asta la cursuri, ateliere sau seminarii deloc. Am pastrat pentru mine si am incercat s-o traiesc decat sa vorbesc despre asta. Ghidul interior mi-a spus, totusi, ca in scopul acestei carti si pentru beneficiul cititorilor ar fi potrivit sa-mi impartasesc experienta. Intrebarea cheie este intotdeauna „Impartasirea aceasta se face in slujba Spiritului sau pentru a-mi alimenta ego-ul negativ?” Daca este in serviciul sufletului sau al Spiritului, atunci asa sa fie; impartaseste. Aveti discernamant in aceasta privinta caci nu vrem ca ceilalti sa se simta inferiori. Precum se spune in Biblie. „Din mandrie vine caderea”! In sistemul de initieri al lui Brian Grattan in cartile sale „Mahatma”, ascensiunea incepe prin a sasea initiere si se termina cu a noua. A saptea initiere, in sistemul lui Alice Bailey este nivelul 9 si ½ din sistemul lui Brian Grattan. Incheierea initierii sapte ar fi acelasi lucru cu completarea celor sapte subniveluri a initierii sapte. La acest punct (sau la a douasprezecea initiere in sistemul lui Brian Grattan) toate initierile se opresc pentru perioada ramasa din intrupare. Concentrarea totala a persoanei este de acum slujirea si ajutorul umanitatii si raspandirea slavei in regatele inferioare.

 

Exista o corelatie intre initieri si ancorarea chakrelor superioare. La ascensiune chakra a 16 a coboara si este incorata in coroana. Chakra 16 reprezinta inceputul grilei de chakre din dimensiunea a cincea. Adica chakrele 16-22. La completarea initierii 7 coboara si se ancoreaza pe deplin in chakra coroanei cea de-a 36 chakra. Una din cele mai importante metode de accelerare a evolutiei spirituale consta in invocarea ancorarii grilelor de chakre din dimensiunile cinci, sase si sapte in timpul mediatiei (si, as adauga, in fiecare seara inainte de culcare).

 

La momentul scrierii acestui capitol, toate cele 36 de chakre ale mele au fost instalate, insa sunt in proces de actualizare a chakrei 35. Mentionez asta deoarece vreau sa stiti ca ancorarea, activarea si actualizarea chakrelor individuale si a intregii grile de chakre sunt conectate stiintific cu procesul de initiere. Cu alte cuvinte, fiecare chakra poate fi asociata cu unul din cele sapte subniveluri ale fiecarei initieri majore. Pe masura ce fiecare chakra individuala este ancorata, activata si apoi actualizata, are loc trecerea catre alt subnivel.

 

Inainte de ascensiune, in timpul fiecarei meditatii, ar trebui invocata ancorarea totala, activarea si actualizarea celor 22 de chakre, precum si a grilelor de chakre corespunzatoare dimensiunilor patru si cinci. Maestri vor face asta pentru tine la cererea ta. Desi ar putea exista, nu cunosc alta tehnica decat cea a cresterii procentului de Lumina care duce la accelerarea evolutiei tale. La a sasea initiere si/sau ascensiune facem alegerea cu privire la care din cele sapte cai de evolutie superioara vom porni dupa parasirea acestui plan.

 

Cele sapte cai sunt:

 

Calea Slujirii Pamantului
Calea Lucrului Magnetic
Calea pregatirii pentru a deveni Logos Planetar
Calea catre Sirius
Calea Razei
Calea pe care se gaseste Logosul nostru
Calea absoluta a Fiului

 

Exista foarte putine informatii pe acest plan despre cele sapte cai. Djwhal Khul, in cartile lui Alice Bailey, este aproape singurul Maestru care dezvaluie cate ceva in acest sens.

 

Ascensiunea inseamna practic fuzionarea cu „Lumina Limpede a Domnului”,  intocmai cum este recomandat a se face in timpul trecerii prin Bardo sau dupa moarte. Singura diferenta intre aceasta experienta si moartea in sine este ca ascensiunea consta in fuziunea cu „Lumina Limpede a Domnului” pastrand totusi corpul fizic. Monada este capabila in momentul ascensiunii sa ancoreze pe deplin Lumina pana la nivelul de 80-83%. La momentul ascensionarii pe deplin procentul de Lumina ajunge la 92-94%. La momentul scrierii acestei carti, nivelul meu de Lumina era la 94-95%. Mi s-a spus ca in trei luni si jumatate, adica la ceremonia din 12/12/1994 procentul meu de Lumina va fi la 97% si ma voi afla la inceputul celui de-al saptelea subnivel al initierii sapte si/sau la inceputul initierii 12 din sistemul lui Brian Grattan. Mi s-a mai spus ca pana la festivalul Wesak din 14 Mai 1995 prrocentul meu de Lumina se va stabiliza complet la 98% si voi fi stabilizat si incheiat a saptea initiere sau, in metoda lui Brian, a 12a initiere. Impartasesc cu voi aceasta informatie persoanal pentru a va face o idee referitor la felul in care functioneaza acest proces si la perioadele de timp necesare primirii initierilor si cresterii nivelului de Lumina.”

 

A saptea initiere

 

A saptea initiere este legata de miscarea din planul de realitate Monadic catre planul Logoic, al saptelea plan de realitate. Pe cand initierea sase consta in fuziunea cu monada, a saptea initiere are de-a face cu o si mai mare fuziune cu Sanat Kumara si Shamballa. Djwhal Khul spune ca intiatul de grad sapte este de obbicei o persoana care devine un invatator global vizibil.

 

Initiatii de grad sase si Maestri Ascendenti sunt adesea pe calea slujirii, dar nu este obligatoriu. Djwhal Khul a spus de asemenea ca mult s-a dat si mult se asteapta acum. Aceasta e in regula, caci in Cursul de Miracole se spune „Adevarata placere sta in slujirea Domnului”.

A saptea initiere cauzeaza o implozie de energie in chakra inimii. Se creeaza un sistem cu totul nou de chakre. Toate chakrele devin o singura coloana de Lumina, conectate cu antakarana si coloana ascensiunii. Acest nou sistem de chakre este, metaforic vorbind, precum creearea unui nou sistem stelar in care ascensiunea initierii sase e centrata in centrul gatului. A saptea initiere are loc in chakra inimiil este o fuziune cu Monada la un procent de Lumina de aproximativ 94%.

 

A saptea initiere nu este completa pana cand procentul de Lumina nu se stabilizeaza la 97-98%. Djwhal Khul ne-a spus ca fazele incipiente ale initierii sapte apar cand se atince pragul de 89-91% de Lumina. Intrarea pe deplin in initierea sapte nu are loc pana la procentul de 94% de Lumina.

 

A saptea intiere e cu adevarat inceputul transcenderii legilor fizice. Este de asemenea un angajament total de a sluji si de a elimina tot ego-ul negativ. Djwhal ne-a mai spus ca si daca Monada este pe deplin ancorata in sistemul celor patru corpuri dupa ascensiune nu va fi fuzionata in totalitate pana la primirea initierii sapte. A saptea initiere este fuziunea cu cea de-a sasea dimensiune a realitatii si fuziunea cu a grila chakrelor corespunzatoare dimensiunii sapte, sau chakrele 30-36.

 

A saptea intiere e separata de orice idee de forma, iar initiatul devine un punct concetrat de Lumina vie. A saptea initiere confera initiatului dreptul de a patrunde dupa voie in Shamballa. A fost denumita ezoteric ca initierea „invierii”.

 

A saptea initiere este atunci cand fiul sau fiica Domnului a gasit drumul inapoi catre Tatal si catre Sursa sa originara, sau acea stare de existenta cunoscuta ca Shamballa. A saptea initierea incepe deschiderea totala catre implicarea in existenta extraplanetara cu care lucreaza Logosul nostru Planetar, Lordul Lumii.

 

La aceasta initiere Sanat Kumara este insotit de doua grupuri de fiinte. Primul este numit „Cunoscatori ai Scopului, Custozi ai Vointei”. Acesta e grupul mai mic. Cel de-al doilea grup e mult mai mare si se numeste „Cei Intelepti Atragatori ai Energiilor Shamballei”. Aceste fiinte opreaza la un nivel inalt al planului Cosmic, corespunzator centrului ajna al omenirii si intrupeaza „Vointa spre Bine”. Pe scurt, ei sunt centru ajna sau al treilea ochi pentru Sanat Kumara, Logosul Planetar. Intr-un contex mai larg, Shamballa este centrul coroanei; Ierarhia Spirituala este Centrul Inimii, iar umanitatea este centrul creativ al gatului. Tot in Shamballa initiatul gradului sapte va merge pentru o perioada de reincarcare ciclica.

 

La a saptea initiere, o si mai mare forta electrica este transmisa maestrului prin Sceptrul de Initiere al lui Sanat Kumara, ceea ce semnifica implinirea totala. Maestrul a devenit Melchisedec de grad sapte cu drepturi depline (dupa cum descriu procesul invataturile antice egiptene). Aceasta este cea mai inalta initiere ce poate fi obtinuta in plan terestru. Dupa primirea initierii sapte, ramane de lucrat la realizarea si completarea pe deplin a acestei initieri. S-a realizat trecerea de la initiat avansat de grad sase la initiat incepator de grad sapte. Este foarte probabil ca in initierea sapte abilitatile cele mai avansate si transcendente ascensional vor fi dezvoltate. Mai precis, depasirea legilor fizice. La initierea sapte, procentul de Lumina este suficient de mare (minim 94%) pentru a stapani cu usurinta aceste abilitati.

 

A opta initiere a fost denumita „Marea Tranzitie”, si va fi primita in plan interior dupa parasirea lumii materiale. A noua initiere a fost denumita ezoteric „Refuzul”. Indica ultimul contact al Maestrului cu ceea ce se cunoaste ca rau, in legatura cu aceasta planeta.

 

Dr. Joshua David Stone : ”Am primit a saptea initiere pe varful unui munte, impreuna cu sotia mea Terru Sie. Dupa terminarea unei ceremonii scurte, Djwhak Khul a spus „Bine ai venit in cea de-a opta scoala”. Fiecare initiere pe care o treci inseamna primirea in scoala imediat superioara. Melchisedec s-a referit la a saptea initiere ca al trecerea prin pecetea final, ceea ce mi-a amintit de cele sapte peceti mentionate de Petru in cartea Apocalipsei.

 

Am avut un sentiment enorm de bucurie, celebrare si felicitare dupa aceasta experienta. Am simtit-o precum un punct de referinta si o absolvire completa. Sotia mea din acea perioada, Terri Sue, avusese un vis cu legat de ascensiunea noastra sau a sasea initiere. In acest vis meditam amandoi sub luna plina cand deodata un lunetist a impuscat-o pe Terri in cap si a murit. Am ridicat-o si am dus-o intr-un loc mai confortabil, apoi am fost si eu impuscat in cel de-al treilea ochi. (Este foarte semnificativ faptul ca am fost amandoi impuscati) Am murit si am ascensionat impreuna. Incheierea ascensiunii si primirea initierii sapte este precum o moarte. Existenta fizica nu va mai fi la fel, caci s-a relizat „ascensiunea totala” si se ramane in corpul fizic precum un Bodhisattva pentru a sluji.”

 

Mai multe informatii despre Initierile Superioare

 

A treia initiere = Dorinta de a cunoaste propriul sine
A patra initiere = Dorinta de cunoastere completa a sinelui
A cincea initiere = Unirea completa cu pacea si armonia
A sasea initiere = Slujire
A saptea initiere = Eliberare completa din functiile Pamantului.

 

Initierile planetare : Intocmai cum noi trecem prin initieri, la fel se intampla si cu Mama Pamant sau Sanat Kumara, care insufleteste Pamantul, ca Logos Planetar. Mama Pamant, sau corpul ceresc Pamant, a trecut recent prin a treia initiere sau fuziune a sufletului. Din acest motiv Pamantul a trecut in ceea se numeste status sacru. Aceasta s-a intamplat recent, deoarece in scrierile lui Djwhak Khul din materialele lui Alice Bailey, asta nu se intamplase inca.

 

Vywamus a relatat o informatie fascinanta despre acest proces. Mama Pamant va experimenta o „Nova” sau cu alte cuvinte, se va transforma in Lumina. Asta inseamna ca Mama Pamant va ascensiona. Putem vedea ca si corpul planetar cunoscut ca Pamant va trece printr-o experienta de ascensiune similara cu cea umana la sfarsitul initierii a saptea atunci cand munca noastra aici va lua sfarsit.

 

Vywamus a mai spus ca Mama Pamant era inca relativ tanara, ca un adolescent deobordant si ca Pamantul este o planeta foarte cautata pentru procesul de intrupare. A mai spus ca inainte de procesul ei propriu-zis de ascensiune, formele de viata de aici vor trece cel mai probabil intr-un stadiu mai eteric. Acest fapt este interesant caci este la fel precum inceputul vietii pe aceasta planeta in vremuri pre-Lemuriene. Viata nu a fost mereu in forma fizica pe care o cunoastem si intelegem.

 

Pamantul este o scoala foarte dura, a spus Vywamus. Dar potentialul pentru crestere spirituala si evolutie este enorm si de aceea este foarte cautat.

 

Coperta PSI fata website

„PROTECTIA PSI: Calea Reconectarii Divine”

COMANDA CARTEA AICI

 

„Protecţia Psi – Calea Reconectării Divine reprezintă o serie de informaţii din domeniul Cosmogenezei şi Ierarhiilor Spirituale, de procedee şi metode de lucru pentru meditaţie şi protecţie psiho-energetică, menite să ajute şi să ghideze pe cei interesaţi de domeniul spiritualităţii şi care caută să înţeleagă rolul nostru ca rasa umană, în cadrul Creaţiei lui D-zeu UNUL.”

Anca Bogdan

CUPRINS:

INTRODUCERE
 
PRIMA PARTE
 
CREATORUL ŞI CREAŢIA
Capitolul 1: Începuturi: Creatorul şi Creaţia sa
Capitolul 2: Şirul lui Fibonacci
Capitolul 3: Cerurile şi Creaţia
Capitolul 4: Despre Întuneric
Capitolul 5: Anticerurile
Capitolul 6: Cele 3 Rase ale Creaţiei
Capitolul 7: Categorii de entităţi existente în Univers
Capitolul 8: Spiritele umanoide căzute în Întuneric şi existenţa lui Satan
Capitolul 9: Spiritele şi cele 3 Rase Create
 
PARTEA A DOUA
 
DESPRE OAMENI, ZEI, CIVILIZAŢII ŞI ISTORIA PLANETEI
Capitolul 1: Reîncarnarea
Capitolul 2: Karma şi Dharma
Capitolul 3: Vârsta Astrală
Capitolul 4: Misiunea Personală
Capitolul 5: Misiunea în Spirit
Capitolul 6: Maeştri Ascensionaţi
Capitolul 7: Akasha Pământului & Akasha Universală
Capitolul 8: Vederea la distanţă şi Liniile Temporale
Capitolul 9: Cine a creat primii umanoizi pe Terra
Capitolul 10: Atlantida
Capitolul 11: Lemuria – Ţinutul Mu
Capitolul 12: Zeii din antichitate
Capitolul 13: Îngerii Căzuţi – Liberul Arbitru şi „Rebeliunea lui Lucifer
Capitolul 14: Sincronicitatea
Capitolul 15: Legile Kybalionului
PARTEA A TREIA
 
PROTECŢIA PSIHOENERGETICA (PSI)
Capitolul 1: ATACUL PSI – Categorii şi Tipuri de Atac Psi
Capitolul 2: PROTECŢIA PSI – Metode de Protecţie Psi
Capitolul 3: Tehnici şi Procedee Energetice
Capitolul 4: SPIRITUALITATE FAST-FOOD : DE-Programarea Mentală
PARTEA A PATRA
 
METODE DE DEZVOLTARE A CAPACITĂŢILOR PSI
Capitolul 1: Chakrele şi câmpurile energetice
Capitolul 2: Protecţia şi proiecţia mental-magnetică
Capitolul 3: Meditaţia – Tehnici de meditaţie
Capitolul 4: Conectarea cu Sinele Superior
Capitolul 5: Planul Astral şi Tipuri de Meditaţii
PARTEA A CINCEA
 
SISTEME ENERGETICE PENTRU TERAPII ŞI EVOLUŢIE SPIRITUALĂ
 
Capitolul 1: Sisteme Energetice Reiki:
 
·        Reiki Usui Shiki Ryoho
·        Karuna Ki Reiki
·        Imara Reiki
·        Lightarian Reiki ™
·        Shamballa MDH Reiki
·        Kundalini Reiki
·        Gold Reiki
·        Ethereal Crystals Therapy
·        Lavender Flame Reiki
·        Silver Violet Flame Reiki
·        Violet Flame Reiki©
·        Higher Clearing Ray
·        Isis Seichim Reiki
 
Capitolul 2: Sisteme Ezoterice de Evoluţie Spirituală
 
Capitolul 3: Iniţieri şi Activări “Calea Reconectării Divine”: Sigiliu Pentalfa de Foc şi Sistemul Khyati
 
IN LOC DE EPILOG
 
ANTHAKARANNA

ANTAHKARANA

 

ALICE BAILEY şi câţiva alţi autori de filozofie tibetană au posedat unele cunoştinţe despre ANTAHKARANA, care pot fi găsite în câteva cărţi.

Ei descriu ANTAHKARANA, ca fiind parte din anatomia spirituală a omului. El reprezintă conexiunea dintre creierul fizic şi Sinele Superior. El este acea conexiune care trebuie să se vindece şi să se dezvolte dacă vrem să creştem spiritual.

ANTAHKARANA desenat şi descris în acest manual reprezintă această conexiune şi o activează prin simpla sa prezenţă. Ştiinţa numită radionică ne arată că liniile desenate pe hârtie creează un efect psihic asupra spaţiului dimprejurul lor şi influenţează aura umană şi chakrele în diferite moduri în funcţie de formele create.

Această teorie validează străvechea practică a meditaţiilor cu desen (YANTRĂ) care folosesc imagini vizuale pentru a purifica şi evolua conştiinţa .

ANTAHKARANA este un simbol străvechi folosit în vindecare şi meditaţie, în Tibet şi China de mii de ani. Este un simbol puternic şi numai avându-l, prin simpla sa prezenţă, creează un efect pozitiv asupra chakrelor şi aurei.

În timpul activităţii de vindecare, acest simbol ajută la focalizarea şi la adâncirea efectului energiilor vindecătoare.

Când meditezi cu acest simbol, fie că l-ai pus pe tine, ataşat de tine sau în apropierea ta, va crea automat ceea ce TAOIŞTII numesc „Marea orbită microcosmică” prin care energile psihice care, în mod normal intră prin chakra capului, acum intră prin picioare şi călătoresc prin partea dorsală a spatelui până la vârful capului şi apoi coboară în jos prin partea anterioară a trupului şi ies prin picioare, împământând persoana, creând astfel un flux continuu de energie care se scurge prin chakre (ACEASTA PRIN SIMPLA LUI PREZENŢĂ).

De asemenea, simbolul va neutraliza energiile negative acumulate în obiecte ca: bijuterii, cristale etc. Trebuie doar să aşezi obiectul respectiv între două simboluri ANTAHKARANA.

Mai mult, va amplifica orice muncă de vindecare, fie că este REIKI sau terapie de polaritate: Kiropractică (aşezarea oaselor în articulaţii în caz de luxaţii), Hipnoterapie, Regresie în vieţile precedente.

Aceste efecte pozitive au fost confirmate în mod repetat de rezultatele îmbunătăţite atunci când s-a folosit simbolul ANTAHKARANA în practica respectivă, precum şi de clarvăzători antrenaţi să simtă schimbările din aură şi chakre.

Acest simbol este multidimensional dar dintr-o anumită perspectivă pare a fi bidimensional, fiind alcătuit din trei cifre „7”, aşezate pe o suprafaţă plană.

Cei trei de „7” reprezintă cele 7 chakre, cu cele 7 culori şi cele 7 tonuri de pe scara muzicală. Aceşti trei de „7” sunt amintiţi în cartea revelaţiei „Apocalipsa”, ca fiind cele 7 lumânări, 7 trompete şi cele 7 sigilii.

Dintr-o altă perspectivă, simbolul apare ca un cub tridimensional, energia lui se mută din dimensiunea a doua în dimensiunea a treia şi poate fi observat cum se ridică continuu din dimensiune în dimensiune, din ce în ce mai sus până la cea mai înaltă dimensiune (accesibilă nouă, oamenilor), care este aceea a Sinelui Superior.

Din punct de vedere istoric, folosirea acestui simbol poate fi urmărită în timp printr-un număr de maeştri REIKI, până la o tehnică străveche, de meditaţie tibetană.

Cei câţiva maeştri ai meditaţiei tibetane care au cunoscut simbolul, l-au ţinut secret, folosind numai ei acest avantaj,  gândind că crescându-le puterea meditaţiei, se vor ridica ca statut printre ceilalţi. Acesta este un motiv pentru care acest simbol nu a fost folosit pe scară largă.

Meditaţia tibetană care foloseşte ANTAHKARANA se desfăşura într-o cameră cu lumânări aprinse. În mijlocul camerei era un vas mare, de pământ, în formă ovală, care simboliza OUL COSMIC AL UNIVERSULUI.

Acest vas era umplut cu câţiva centimetri de apă iar în mijloc era aşezat un scăunel, fără spetează. Pe suprafaţa scaunului era încrustat în argint simbolul ANTAHKARANA. Un perete al camerei era acoperit cu CUPRU şlefuit până la luciu de oglindă.

Pe peretele opus erau aşezate ţesături şi tapiserii care aveau desenate simboluri REIKI, ele se oglindeau pe peretele opus, cel din cupru. Lama tibetan care medita stătea aşezat pe scăunel, uitându-se fix la unul din simbolurile REIKI reflectat în oglinda de cupru.

Aceasta reprezintă o meditaţie cu YANTRA (imagine), care ajută la crearea unui punct de concentrare în mintea meditatorului.

În acest mod se unea conştientul cu eneregiile transcedentale ale simbolului REIKI, în timp ce simbolul ANTAHKARANA de pe scaun concentra energiile generate de concentrarea anterioară a călugărului, făcând ca aceste energii să curgă prin toate chakrele, conectând astfel călugărul la pământ.

Este evident că simbolul nu a fost generat de tibetani, dar nu există scriere care să indice originea lui. Printr-o percepţie clarvăzătoare, MICHELLE GRIFFITH, un vindecător şi clarvăzător talentat, a reuşit „să se armonizeze cu simbolul” şi să-i citească istoria psihică.

După opinia lui MICHELLE GRIFFITH, simbolul a fost la început dat pământenilor în timpul civilizaţei Lemuriene (civilizaţia „MU”), acum cu peste o sută de mii de ani în urmă.

Simbolul ANTAHKARANA a fost creat de un consiliu de maeştri iluminaţi (lucrători ai luminii, spirite ridicate deasupra încarnării) care supravegheau evoluţia galaxiei noastre.

Ei au constatat că oamenii de pe pământ aveau nevoie de ajutor pentru a-şi restabili conexiunea cu Sinele lor Superior. Maeştrii au creat simbolul ANTAHKARANA şi, printr-un decret, au dat simbolului „conştiinţă individuală”.

Acum, oricine foloseşte simbolul, va avea în mod automat refăcută conexiunea dintre creierul fizic şi Sinele Superior (această legătură nu numai că va fi refăcută, ci şi întărită).

Sinele Superior este acela care crează şi conduce efectele benefice ale simbolului ANTAHKARANA şi, de aceea, acesta nu poate fi folosit niciodată în scopuri rele. Acest simbol sacru a fost ţinut secret timp de mii de ani, fiind cunoscut şi folosit numai de câţiva.

Acum a venit vremea ca toţi oamenii să aibă acces la acest străvechi şi sacru simbol de vindecare.

ANTAHKARANA este un simbol special care are conştiinţă proprie, lucrează direct asupra aurei şi a chakrelor, are efecte vindecătoare variate, în funcţie de nevoile persoanei la momentul respectiv. Din moment ce efectul simbolului este condus de Sinele Superior, va avea întotdeauna un efect benefic, neputând fi niciodată folost greşit sau cu intenţii rele.

Simbolul poate fi aşezat sub o masă de masaj sau sub un scaun sau poate fi aşezat pe perete sau pe corp, cu imaginea spre zona de vindecare.

ANTAHKARANA

 

agresiunile psi

agresiunea psihica

Antahkarana

 

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK: KARANNA ACADEMY

 

 

71979 107808542619343 100001705920217 52383 4329027 n

Ascensiune

Procesul de Inaltare (Ascensiune)

Dosarele Akashice: Inregistrarile vietilor tuturor sufletelor care au trait in cadrul Creatiei Fizice. Dosare care contin documente detaliate despre fiecare eveniment care s-a derulat pe durata tuturor momentelor ale fiecarei vieti.

Inaltare (Ascensiune): Proces prin care fiinta integreaza corpul fizic cu corpurile spiritual (sufletul) si astral si care ii permite sa atinga starea plenara de constienta.

Corp Astral: Corp ne-fizic. Se refera, de asemenea, la mijloacele prin care sufletul este conectat la corpul fizic. De obicei calatoreste pe taramurile mai joase ale Planului Astral (inaltimi fizice mari) in timpul starilor de somn sau vis.

 

Aura : Camp electromagnetic care inconjoara corpul si care este dat de energiile Vietii care insufletesc corpul.Chakre : Centrii energiei vietii (centrii vitali) ai corpului. Corpurile fiintelor cu constienta limitata contin sapte centri majori vitali sau chackre. Fiintele in stare de constienta plenara au in jur de 13 astfel decentri vitali de energie, localizati in si deasupra corpului fizic.

Stare de constienta plenara (totala) : Stare a realitatii nelimitate in care corpurile fizic, mental, emotional si spiritual sunt in comuniune totala. Denota folosirea integrala a capacitatilor mentale si spirituale neutilizate in prezent : posesia corpului de lumina si a intregii game a abilitatilor psihice, ca telepatia si telekinezia ; capacitatea de materializare instantanee ; conexiunea absoluta cu dimensiuni spirituale sau inalte. Nu reprezinta insa o stare de comuniune atat de plenara cu dimensiunile inalte ca a Maestrilor Inaltati. Un alt termen pentru Fiinta Umana Galactica (Omul Galactic) in stare de totala constienta.

Omul Galactic: Fiinta umana in stare de constienta totala. Este numit si Inger fizic, avand intreaga memorie a propriilor dosare akashice si a adevaratei misiuni a vietii sale.

Karma: Rezultat al interactiunilor cu alte fiinte “trezite”, constiente. Modalitate principala prin care este judecata fiecare viata. Creeaza cicluri care determina natura urmatoarei vieti a cuiva. In era care urmeaza, gratia divina va intrerupe legea ciclului karmic.

Lucrator întru Lumina: Locuitor luminat al Pamantului, care lucreaza cu Maestrii Inaltati si Taramurile Angelice pentru a aduce mesajul Inaltarii si al noii Ere a Luminii, publicului larg. Poate fi un suflet luminat de pe Pamant (cineva care a fost prins in ciclul karmic pentru multe vieti pe Pamant) sau un potential iluminat (« samanta de stea »).

Merkaba: (una dintre definitii) Alta denumire pentru Corpul de Lumina al cuiva. Parte a constientei depline, atunci cand corpurile spiritual, astral si fizic sunt in comuniune. Permite reducerea dimensiunilor proprii, astfel incat se poate calatori instantaneu oriunde.

Ritual: Set de proceduri specifice uzuale, realizate regulat, avand un scop definit. Principalul exemplu al unui ritual sacru ar fi utilizarea meditatiei sau exersarea vizualizarii pentru atingerea unui scop divin, ca vindecarea Pamantului sau propria evolutie.

Spirit: Suflet sau parte ne-corporala a fiecarei fiinte vii. Se refera si la Fiintele de Lumina care ajuta la reducerea (intensitatii) incercarilor zilnice ale existentei umane.

Forma-gand : Entitate creata de gandul propriu al cuiva sau al unei alte fiinte sau grup. Este capabila de a afecta sanatatea sau comportamentul unei persoane naive (credule, nesusceptibile) sau neprotejate.

Aspecte ale saltului evolutiv

.
Planeta Pamant va trece prin Portal si va deveni o planeta a celei de a 4-a Densitati de Constiinta manifestata in cea de a 4-a Dimensiune de Existenta a Universului.
Pentru a explica in mod detaliat interactiunile dintre cea de a 3-a, 4-a si a 5-a Dimensiune si a explica in totalitate vibratiile de Constiinta aferente celei de a 3,4,5-a Densitati de Constiinta a sufletelor de pe planeta ar implica diagrame complicate si matematica avansata.
Pentru usurarea noastra sufleteasca , nu este necesar in acest moment sa trecem la o treaba atat de complexa…

 

In vreme ce unii dintre noi nu au nevoie de o descriere stiintifica a Saltului Galactic, este totusi de ajutor multora si sunt (si vor fi) descrise in detaliu contextul si metode de a ne „misca” cu Gratie in tranzitia din a 3-a Densitate spre a 4-a si apoi a 5-a Densitate.

.

O alta perspectiva a Saltului

Pentru cei dintre noi care sunt clarvazatori (sau cel putin orientati catre vizualizari), sa rezumam discutia de pana acum folosind imagini cat mai simple.
.
Avem o Galaxie in Spirala, Calea Lactee, ce se roteste in jurul centrului sau (ca o morisca), si Sistemul Solar, Soarele, planetele marginale mari gazoase, tot restul incluzand planetoizi „vagabonzi” si asteroizi, toti rotindu-se (in jurul propriului centru si al unui Soare), impreuna cu alte planete si stele din acest brat marginal de Galaxie.
.
Pe masura ce aceste corpuri ceresti se invart impreuna cu bratul de galaxie, ele intalnesc o raza de radiatie electromagnetica scalara de mare intensitate, provenind din Soarele Central Galactic.
.
Este ca si cum cineva din centrul Galactic ar avea o lanterna uriasa ce radiaza Lumina si Sistemul nostru Solar trece prin aceasta raza de Lumina (pe durata a 150 de ani Pamantesti, din care insa numai 20 de ani in zona de radiatie intensa).
.
Pe masura ce Pamantul trece prin aceasta Raza de radiatie, toate formele sale de viata (precum si planeta) sunt transformate, translatate si transmutate in urmatoarea Dimensiune. Cei care nu vor fi capabili sa suporte (incorporeze) saltul de frecventa de vibratie isi vor parasi corpurile si se vor incarna pe o alta planeta din alt sector al Galaxiei, preferabil intr-un sector ce nu va trece in viitorul apropiat printr-un astfel de Salt Galactic.
.
Cei care vor putea integra noile frecvente dar nu vor reusi sa treaca complet prin Poarta Stelara in cea de a 5-a Dimensiune, se vor gasi in cea de a 4-a Dimensiune, care este dimensiunea Gandului si Timpului.
.
Pentru o fiinta a celei de a 4-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune a continuumului spatio-temporal, viata pare similara cu ceea ce se intampla in Dimensiunea a 3-a cu exceptia (semnificativa) a faptului ca ea este stie ca este un Creator care prin actiune constienta isi creeaza Realitatea.

O fiinta 4D (Densitate, Dimensiune) invata sa creeze din Centrul ei spre Exterior, iar lumea pe care o vede este un Paradis Iluminat care reflecta propria stare de Inalta Constiinta. Aceasta este Era de Aur din profetii.

 

Cei care vor fi capabili sa treaca complet in cea de a 5-a Dimensiune (estimativ intre 15-30 milioane) vor trai experienta versiunii 5D a Pamantului. Ca si noi, Pamantul este o Fiinta multidimensionala de Lumina, manifestata ca si planeta (in loc de o forma stelara sau umanoida).

 

Frecventa ei Dominanta va trece din 3D in 4D (ca densitate), deci, acei dintre noi care trec prin Ascensiune in 5D vor fi fiinte ale celei de a 5-a Densitati de Constiinta traind intr-o lume a celei de a 4-a Densitati, mai exact spus, fiinte ale celei de a 5-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune de existenta.

 

Limbajul este desigur limitat dar speranta mea este ca o anumita imagine incepe sa se formeze in randul cititorilor interesati…. Ca fiinta a celei de a 5-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune spatio-temporala, exista anumite „avantaje” fata de fiintele celei de a 4-a Densitati de Constiinta traind in cea de a 4-a Dimensiune.

 

In vreme ce fiintele 4D vor trece inca prin procesul de imbatranire si moarte fizica (traind totusi intr-un Paradis Pamantesc), reincarnandu-se pana in momentul cand vor fi si ele capabile sa se Inalte prin Ascensiune dincolo de Roata Reincarnarii, fiintele 5D vor trai in Corpuri Cristaline de Lumina Nemuritoare.

 

 

Pentru o vreme fiintele 5D vor fi inca vizibile celor 4D, dar, in cele din urma, fiintele 5D isi vor creste suficient frecventa de vibratie pentru a deveni invizibile chiar si fiintelor 4D. Numai oamenii 4D ai Erei de Aur care sunt clarvazatori si telepati vor fi capabili sa interactioneze cu cei care vor ajunge la nivelul 5D…

 

(dupa saltul total in 4D moartea fizica nu va mai fi insotita de tragedia de acum… Moartea fizica va fi o tranzitie usoara si constienta… Dupa o perioada de odihna si evaluare, sufletul 4D va reveni in forma in Paradisul Pamantesc si va evolua constient spre 5D…)

.

NOTA FINALĂ:

Saltul energetic din 2012 a fost unul parțial. Sunt multe forte si constiinte care se lupta pentru suprematia acestei planete. In acest context, saltul ascensional a fost esuat la nivel planetar, aceasta fiind cea mai putin rea varianta din cele aflate la dispozitie: eradicarea vietii pe planeta, explozia planetei, moartea a miliarde de oameni.

Articolul de mai sus a fost scris inainte ca aceste evenimente sa aiba loc si este corect dpdv teoretic, doar ca in practica lucrurile au luat o alta intorsatura. Este suficient sa urmariti stirile din ultimii ani ca sa puneti cap la cap si singuri evenimentele si originea lor.

 

 

Namaste!

 

Ascensiune

culori in diverse traditii si culturi ale lumii

Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii

chakre culori

.

CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA

Baza medicinei indiene o constituie asa numita „Samkhya” – sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta.

Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma.

Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie.

Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadiul de cunostinta decisiva. Chiar daca nu-si atinge scopul, ea trebuie sa se concentreze pentru a continua acest dans in fata sufletului, pana in momentul final, al mantuirii sufletului.

gunas

 

Materia este constituita din trei „gunas”: Sattvam (bunatatea), Rajas (pasiunea) si Tamas (intunericul).

Proportia in care acestea sunt imbinate este diferita, astfel rezultand multitudinea de forme ale materiei.

Sattvam reprezinta bunatatea si lumina din oameni. Rajas confera forta, dragoste si ura. Tamas este greul si intunericul, in om luand infatisarea infamiei.

Cele trei gune sunt raspunzatoare pentru formarea culorilor. Surplusul unei culori intr-o guna este exprimat prin „p” (plus), necesarul prin „n”, iar minusul prin „m”.

 

Guna––Negru––Gri––Albastru––Rosu––Galben––Alb

Sattvam––m–––m–––n–––––m–––p–––-p

Rajas–––n–––-n–––-p–––––p–––n–––-m

Tamas––-p–––-p–––m–––––n–––m–––-m

 

Cu ajutorul acestui tabel se poate construi tipul de caracter caruia ii este coordonata o culoare de baza caracteristica. De exemplu, putem formula negrul ca fiind un amestec de intuneric in exces si pasiune. Griul, ceva mai luminos, are lipsa de bunatate (Sattvam) si exces de Tamas. Albastrul este pasional in exces si are minus Tamas, de intuneric. Rosu este pasiune si lipsa de bunatate. Albul, culoarea de doliu a orientului, are un exces de Sattvam si o lipsa de pasiune sau intuneric.

 

CULORILE SI TEMPERAMENTELE

Psihologul elvetian Max Luscher a dezvoltat unul dintre cele mai interesante modele moderne pentru a caracteriza tipologiile umane. Deosebim patru puncte cardinale, patru anotimpuri, patru elemente, deci tot patru tipologii umane de baza.

Omul, simbolizat de Luscher prin patru culori, are la baza patru tipuri de temperament: coleric, sangvin, flegmatic si melancolic.

Culorile ce corespund celor patru temperamente sunt: coleric – rosu; sangvin – galben; flegmatic – alb; melancolic – negru sau albastru.

Culorile galben, rosu, albastru si alb, care formeaza un cerc colorat armonios, sunt pentru Luscher simbolul implinirii, echilibrului si perfectiunii oamenilor.

Corespunzator acestor patru culori, el gaseste in oameni de asemenea patru stari emotionale, sau, altfel spus, sentimente ale propriei existente.

Cele patru stari emotionale dupa Luscher sunt: respectul de sine – verde; increderea in sine – rosu; multumirea – albastru si pacea interioara – galben.

culorile si temperamentul

Important este ca aceste sentimente sa se faca simtite in concordanta cu aceste culori. Armonia unui om este realizata atunci cand acesta a trecut prin toate cele patru stari emotionale. Un om astfel structurat in raporturile sale prin activitate, satisfactie, statornicie si schimbare.

 

Culoare____Senzatie_____Raporturi_____Sentimente

Rosu________excitare_______activitate______increderea in sine Albastru______liniste________satisfactie______multumirea Verde________tarie_________statornicie______respectul de sine

Galben ______eliberare _______schimbare______pace interioara

 

 

FENG SHUI

In Feng Shui toate culorile sunt Yin sau Yang. Astfel, rosu, portocaliu, galben, negru sunt culori Yang, iar verde, albastru si alb sunt Yin. In cazul violetului, daca predomina rosul este Yang, iar daca predomina albastrul este Yin.

De asemenea, fiecare culoare corespunde unuia dintre cele cinci elemente, folosirea unei anumite culori intarind elementul personal.

De aceea, pentru a trai intr-un mediu echilibrat, ideal este sa folosim culorile tinand cont de aceste aspecte in proportii egale. In amenajarea unei case sau in alegerea vestimentatiei, este bine ca fiecare sa cunoasca semnificatiile generale ale culorilor, pentru a le putea alege pe cele mai potrivite.

O utilizare echilibrata a acestora, in concordanta cu activitatea ce se desfasoara intr-un anumit spatiu imbunatateste Feng Shui-ul prin crearea armoniei.

Arta Feng Shui cunoaste valoarea energiei inmagazinate in culori si senzatiile pe care le creeaza si foloseste acest lucru in folosul oamenilor.

feng shui culori

 

Rosul este cea mai puternica culoare din toata gama coloristica si se asociaza cu elementul foc. Este o culoare incitanta, dinamica. De aceea, in casa trebuie folosita in incaperile in care se desfasoara activitati palpitante, dar nu in dormitor, fiindca poate provoca insomnie. In Orient, rosul a fost considerat mereu o culoare a fericirii si prosperitatii, iar miresele poarta aceasta nuanta pentru a atrage norocul.

Galbenul este asociat cu posesia, optimismul si intelepciunea, fiind asociat elementului pamant. Este o culoare vesela, luminoasa si stimulatoare, ce activeaza mentalul. Ca decor ambiental poate da viata celor mai intunecate camere. De obicei, fiind o culoare care stimuleaza, se poate folosi in camerele de studiu sau in locurile unde se desfasoara activitati creative. In China antica, galbenul era considerat culoarea rasului, deoarece ridica moralul si inveseleste.

Portocaliul este asociat tot elementului pamant si reprezinta aspiratia si sociabilitatea. Exprima exaltarea si energia, fiind mai temperat decat rosul. De aceea este mai degraba placut decat pasional. Poate fi folosit in incaperea in care oamenii se intalnesc si vorbesc, deoarece este favorabil comunicarii. Este si un stimulent mintal, putand fi utilizat si in zonele de studiu.

Verdele este culoarea naturii si se asociaza cu elementul lemn. Simbolizeaza pacea, temperarea, primavara cu un nou inceput. Verdele se potriveste camerelor de odihna si relaxare, deoarece ofera sentimente de liniste si armonie, vindeca si linisteste sufletul, elimina tensiunile si anxietatile. In China, verdele este considerat culoarea pacii si a vietii lungi.

Albastrul este culoarea cerului si a apei si emana siguranta si optimism. Se asociaza cu gandirea, statornicia si adevarul. Albastrul este linistitor, introspectiv si responsabil. De aceea, aceasta culoare este o buna alegere pentru o camera de meditatie. Nuantele de albastru se potrivesc si in camera de baie, albastrul fiind asociat cu elementul apa. Albastrul inchis adauga spiritualitate si intuitie. In China antica, simboliza binecuvantarea divina.

Violetul este culoarea spiritualitatii, a idealurilor inalte. Fiind o combinatie de rosu cu albastru, violetul utilizeaza energia rosului si optimismul albastrului. Aceasta culoare incurajeaza creativitatea, idealismul si misticismul. Este o culoare buna pentru camerele in care se cere concentrare, dar nu poate fi folosit in incaperile de reculegere.

Auriul este asociat cu elementul metal si reprezinta demnitatea, onoarea si faima. Ca si galbenul, este pozitiv si optimist, dar are mai multa distinctie. In vechea China, numai imparatul si familia sa aveau dreptul sa poarte haine aurii. In prezent, auriul este combinat cu rosu, pentru noroc si bunastare.

Albul inseamna puritate, inocenta si stralucire si este asociat elementului metal. De fapt, este o nonculoare, este absenta culorii. Albul semnifica o minte fara griji. Folosit intr-o incapere, atrage energiile pozitive, da luminozitate si pune in valoare detaliul.

Negrul este culoarea noptii si este asociat cu elementul apa. Reprezinta formalismul si sofisticarea. Desi in Occident este o culoare negativa, in Feng Shui se asociaza cu banii si poate fi o culoare pozitiva, ce poate crea dinamism. Pentru a avea impact maxim, trebuie folosit in sufragerie, hol si in baie, dar in cantitati mici.

 

MEDICINA CULORILOR

Corpul nostru energetic este un camp de oscilatii mai mult sau mai putin armonice, distribuit pe cele 7 chakre principale ale omului. Daca una dintre aceste chakre este supraincarcata, acest fenomen este vizibil in aura printr-o colorare mai intensa si modificata ca nuanta – este semnul unei disfunctii organice.

In acest caz, o armonizare a chakrelor este posibila prin capacitatile bioenergeticienilor. Terapia prin culori foloseste lumina colorata pentru influentarea chakrelor dezechilibrate.

In medicina traditionala chineza, fiecarui organ ii corespunde o culoare: inima – rosu plamani – alb ficat – verde splina – galben rinichi – negru De exemplu, bolile intestinale considerate efecte ale imbolnavirii splinei, sunt tratate prin culoarea galben.

In afara de tratamentul propriu-zis, pacientul trebuie sa poarte numai haine galbene, iar lumina zilei trebuie filtrata in camera sa prin perdele galbene.

In Europa, medicina culorilor este practicata inca de la inceputul secolului trecut. Primele descoperiri au evidentiat faptul ca lumina rosie este vasodilatatoare (dilata vasele de sange), pe cand cea albastra are rol vasoconstrictor. Lumina albastra, verde sau violet este folosita pentru calmare, in timp ce lumina rosie, portocalie sau galbena este utilizata pentru stimularea metabolismului si sistemului nervos.

In anii ’50, un medic indian, Dinshash P. Ghadiali conducea in New Jersey un institut de cromoterapie. Cercetarile sale au dus la sintetizarea urmatoarelor actiuni terapeutice ale culorilor:

albastru – intareste vitalitatea, inlatura febra si linisteste sistemul nervos violet – actioneaza asupra sistemului limfatic si splinei

rosu purpura – este excitant sexual si stimuleaza sistemul circulator

rosu – stimuleaza formarea globulelor rosii portocaliu – intareste tesutul plamanilor si actioneaza benefic asupra glandelor

galben – favorizeaza digestia si formarea/intarirea oaselor

verde galbui – stimuleaza sistemul imunitar

verde-albastru – stimuleaza protectiile sistemului epidermic

Cromoterapia actioneaza asupra chakrelor. In principiu, o chakra dezechilibrata poate fi armonizata folosind culoarea sa fundamentala.

In cazul unei intensificari a respectivei culori, observata in aura (un dezechilibru la fel de periculos), se foloseste culoarea complementara.

Iata o scurta prezentare a celor sapte chakre, cu afectiunile ce le corespund si culorile folosite in cromoterapie:

 

culori chakre 2

 

Chakra I – rosu

Culoarea estompata in aura semnifica deficiente energetice, dereglari metabolice, boli digestive, boli ale sistemului osos. Culoarea prea intensa semnaleaza probleme nervoase si se trateaza prin albastru.

Chakra II – portocaliu

In hipofunctie (cand culoarea este estompata) intalnim probleme sexuale, impotenta sau frigiditate, probleme cu vezica sau rinichii. In hiperfunctie (intensificarea culorii) – nervozitate, apetit sexual exagerat. Culoare complementara – albastru.

Chakra III – galben

In hipofunctie semnifica boli ale stomacului, ficatului sau bilei. In hiperfunctie, calculi biliari, diabet. Culoare complementara – verde.

Chakra IV – verde

In hipofunctie – boli ale inimii, probleme circulatorii, slabirea sistemului imunitar. In hiperfunctie – tensiune arteriala ridicata, boli de inima pe fond nervos. Culoare complementara – albastru.

Chakra V – albastru

In hipofunctie – disfunctii ale tiroidei, epuizare. In hiperfunctie – stari nervoase, tensiune ridicata. Culoare complementara – galben, portocaliu.

Chakra VI – indigo

Hipofunctia si hiperfunctia semnifica boli ale ochilor, urechilor sau disfunctii hormonale. Culori complementare – galben, portocaliu.

Chakra VII – violet

Dereglarile duc la boli cerebrale si psihice. Culoare complementara – galben.

 

chakre

.

CULORILE AUREI

In viata de zi cu zi intalnim mereu oameni care ne atrag intr-un mod inexplicabil. In limbajul uzual se vorbeste despre „oameni atragatori”, acei oameni simpatici, cum ne mai place sa le spunem. In realitate, fiecare om, animal si o mare parte din materia anorganica sunt inconjurate de un „vesmant” energetic care poate sa ne fie favorabil, sau, dimpotriva, nefast.

Nu putem vedea in mod obisnuit energia emisa de un individ, sau altfel spus, vizualizarea biocampului fiecarui individ nu poate fi realizata decat de o persoana initiata. Date despre aura avem inca din Biblie.

Iata o descriere in cea de-a doua carte a lui Moise: „Cand Moise a coborat de pe muntele Sinai, avea in mana cele doua tablite de legi si nu stia ca pielea fetei sale stralucea, caci el vorbise cu Dumnezeu. Insa cand Aaron si intregul Israel au vazut chipul sau stralucind, s-au temut sa se apropie de el.”

In istoria apostolilor se vorbea despre o lumina care inconjura capul celor iubitori de Dumnezeu. In descrierile Evului Mediu, figurile sfintilor erau prezentate avand in jurul capului un nor, o lumina sfanta.

In cazul aurei care inconjoara sfintii sunt distinse patru categorii: nimbus (nor), halo (rasuflare), aureola (coroana stralucitoare) si gloria (stralucire). Dar nu numai figurile biblice erau prezentate cu astfel de aure, lumini sfinte, ci si alte categorii cum ar fi vrajitorii.

Foarte interesant este faptul ca lumina din jurul capului unui om seamana cu stralucirea unei lumanari.

Aura, ca si lumina raspandita de o lumanare, este alba, semnificand o forta magica. In vechime, se stia foarte bine ca un vrajitor putea sa orbesca un om, emanand o lumina alba deosebit de intensa.

In aura magicienilor ieseau in evidenta doua straturi luminoase distincte. Aceste straturi erau caracterizate ca fiind aura sanatatii, care izvoraste ca energie vitala de baza a corpului fizic si aura astrala.

Un alt mod de a interpreta acest fenomen se face cu ajutorul chakrei a saptea care infloreste ca un lotus cu o mie de petale si emana energie.

La indienii Hopi din America de Nord intalnim credinta potrivit careia in crestetul capului exista o zona prin care se poate primi si transmite energie. Prin acel loc, sufletul va parasi corpul dupa moarte.

O etapa importanta in cercetarea aurei a fost descoperirea magnetismului vietii de catre Anton Mesmer (1734-1815). Fluidul magnetic al fiecarei fiinte vii poate parasi corpul si poate fi transferat unei alte fiinte, folosind o asa-numita „punte fluidica”.

Daca doriti sa intrezariti macar aceasta aura energetica, inchideti-va intr-o incapere perfect intunecata (fara ferestre) si, dupa ce v-ati obisnuit ochii cu intunericul (minim 10 minute), trebuie sa va concentrati si sa va priviti cu atentie mainile. Daca aveti cat de cat un potential in aceasta directie, veti vedea o sclipire care formeaza conturul mainilor.

Pentru a merge mai departe in aceasta cunoastere (esentiala bioenergoterapeutilor), trebuie sa va „antrenati” cu oameni competenti pentru a obtine deschiderea „celui de-al treilea ochi”, cel cu ajutorul caruia veti putea sesiza aurele. Acest „ochi” se afla in mijlocul fruntii. Tot gratie acestui ochi special, veti putea observa si aurele unor obiecte, cum ar fi cristalele.

 

aura corpuri energetice spirituale

.

CELE 5 AURE

Ocultistii au distins, pe baza observatiilor facute pe persoane sensibile la emanatiile energetice, cinci straturi energetice ale aurei umane.

1. aura sanatatii: este legata nemijlocit de piele. De cele mai multe ori este lipsita de culoare sau poate avea culori pale.

2. aura vitala: este imaginea vitalitatii noastre fundamentale si se modifica frecvent in timpul zilei. Culoare oscileaza intre rosu si albastru.

3. aura emotiilor: este influentata de sentimentele si emotiile noastre, de aceea poate avea multe culori. Teama ii confera culoarea gri, la manie devine rosu aprins, la suparare rosul se inchide.

4. aura karmica: este invariabila si depinde de suma experientelor acumulate in toate existentele noastre. Da o imagine completa a personalitatii unui om.

5. aura spirituala: este „vesmantul luminos” al sfintilor si inteleptilor. Trebuie sa fie cea mai stralucitoare dintre toate.

 

Exista mai multe catalogari ale straturilor aurei. Unele determina 5 straturi, altele 7, altele 33, 144, etc.. Toate aceste clasificari sunt in esenta corecte, observand aceleasi straturi energetice. Diferenta consta in modul de a le interpreta si imparti pe categorii.

 

Mai jos putem intelege semnificatiile diferitelor culori ale aurei:

 

alb – spiritualitate pura

verde olive – adaptabilitate

verde palid – simpatie

verde smarald – sinceritate

verde inchis – caracter pasnic

verde tulbure – caracter ascuns

maro-verde – gelozie

galben – putere de intelegere

portocaliu – ambitie, mandrie

rosu – dragoste, senzualitate, manie

maro – egoism, lacomie, gelozie

lila – resemnare, nostalgie, devotament

violet – cumpatare

albastru – frica, slabiciune, religiozitate

gri – tristete, melancolie

negru – mahnire, ura, activitati malefice

 

Existenta aurei a fost demonstrata in 1958 de experiementele fotografice efectuate de Kirlian. In urma acestor experimente, au fost descoperite peste 1400 de tonuri de albastru, 1000 de tonuri de rosu, 1500 de tonuri de maro, 800 de tonuri de verde, 550 de tonuri de portocaliu, 350 de tonuri de violet si 12 tonuri de alb.

 

culori zodiac astrologie

.

ASTROLOGIE

Astrologii secolului nostru au completat studiile privind cromoterapia, asociindu-i dispozitiile maladive ale semnelor zodiacale si culorile potrivite fiecarei zodii:

 

Berbec – cap – bolile capului sau gatului – rosu

Taur – gat – bolile laringelui – verde, albastru

Gemeni – plamani – boli pulmonare – galben, verde

Rac – stomac – boli ale stomacului – verde, violet

Leu – inima – bolile inimii – portocaliu

Fecioara – splina – boli intestinale – alb, purpuriu

Balanta – rinichi – diabet, boli ale rinichilor – albastru, roz

Scorpion – organe sexuale – boli venerice – rosu, verde

Sagetator – solduri – boli ale sistemului osos – albastru

Capricorn – piele – boli de piele – alb, verde

Varsator – gambe – boli de nervi – violet, verde

Pesti – picioare – boli psihice – albastru, verde

 

culorile si planetele

.

CULORILE SI ASTRELE

Soarele: portocaliu, galben, auriu, purpuriu, verde

Luna: alb, argintiu, alb-galbui si in general toate culorile pale

Mercur: gri deschis, maro mat, galben deschis, culorile murdare in general

Venus: albastru deschis, roz, albastru stralucitor

Marte: rosu, galben rosiatic, alb rosiatic

Jupiter: rosu purpuriu, galben sofran, albastru inchis

Saturn: negru, gri inchis, maro, verde inchis

Uranus: alb, violet deschis, lila deschis

Pluto: maro

 

CULORILE SI SEMNELE ZODIACALE

In astrologie, fiecarui semn zodiacal ii este asociat cate o planeta dominanta.

Pe langa culoarea determinanta a astrului, mai este luata in considerare si culoarea de baza a zodiei cat si culoarea decanilor (fiecare zodie se imparte in trei decani).

Berbec: rosu aprins. Decade: rosu, auriu, verde

Taur: verde. Decade: verde, galben, negru

Gemeni: albastru deschis. Decade: albastru, portocaliu, verde inchis

Rac: alb-argintiu. Decade: argintiu, alb, violet

Leu: galben aprins. Decade: galben auriu, albastru, portocaliu

Fecioara: albastru inchis. Decade: galben, verde galbui, auriu

Balanta: albastru deschis si roz. Decade: verde, argintiu, negru

Scorpion: rosu si negru. Decade: rosu, turcoaz, portocaliu

Sagetator: purpuriu si turcoaz. Decade: albastru, galben, rosu deschis

Capricorn: verde inchis. Decade: violet albastrui, maro inchis, verde marin

Varsator: indigo. Decade: violet, negru, indigo

Pesti: violet. Decade: rosu violet, albastru, negru

 

CULOAREA PLANETELOR IN ASTROLOGIA INDIANA

Soare: suveranul lui este Agni, zeul focului – culoarea este rosiatica pana la maro inchis

Luna: stapanul lunii este Varuna, zeul apei – culoarea sa este albul

Mercur: poarta numele de „Buddha” si este fiul lunii – ii corespunde albul

Venus: se numeste „Sukra” si este dascalul demonilor – ii este asociata culoarea galben; conform altor surse, ar fi un amestec de roz pana la albastru indigo

Marte: este fiul Pamantului si poarta numele „Mangala” – ii este atribuita culoarea alburiu rosiatic

Jupiter: se mai numeste si „Bruharpati” si este dascalul zeilor – culoarea albastru

Saturn: numele „Shani”, este fiul Soarelui – negru. Mai este cunoscut si ca „planeta neagra”

Pamantul: Inca din cele mai vechi texte, gasim o asociere a culorii galben cu Pamantul si o corespondenta intre culori si punctele cardinale:

Nord: razboinicul negru

Est: dragonul verde

Sud: pasarea rosie

Vest: tigrul alb.

 

culori si meridiane energetice terapie culori

 

 

Karanna Academy

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK

 

564095 363122983769115 2060016058 n

PROTECTIA MAGICA

firewoman+(4)
 
Introducere
     Înainte de a citi acest document, vă rugăm să înţelegeţi că a fost  scris pentru o varietate de oameni curioşi şi foarte interesaţi, începători şi moderaţi, precum şi pentru unii mai avansaţi în cunoaşterea tainelor magiei.
    Câteva din tehnicile descrise de noi nu trebuie încercate de persoanele neiniţiate sau începătoare .
     Nu spunem asta pentru a face pe cineva să se simtă inferior, dar trebuie să vă prevenim, spre binele vostru, că o parte dintre ele sunt tehnici care cer îndrumare din partea unui iniţiat sau a unei fundaţii specializate în aceste proceduri fundamentale şi practici deosebite.
     Includem acest avertisment deoarece ştim că mulţi începători nu vor fi pregătiţi pentru a parcurge aceste proceduri, dar cum tentaţia lor va fi mare nu putem spune decât că îşi asumă deplina responsabilitate .
     Protecţia energetico-informaţională este o disciplină care trebuie studiată, practicată şi învăţată.
     Atâta timp cât o veţi învăţa corect şi veţi acumula noi cunoştinţe veţi progresa voi înşivă şi vă veţi dezvolta abilităţile şi capacităţile paranormale, veţi reuşi să faceţi mai multe lucruri minunate în viaţă.
     Ceea ce considerăm noi ca tehici mai avansate ale protecţiei magice sunt cele care necesită multă practică în manipularea energiilor şi în lucrul cu Astralul .
Ce este protecţia magică
 
     Protecţia magică este ştiinţa de a ne proteja pe noi înşine şi spaţiul înconjurător de infestările şi atacurile malefice, este matricea energetică a forţelor universale acordate la dorinţa proprie, rezultând astfel un scut etheric pe toată suprafaţa şi în Canalul energetic din jurul nostrum.
     Protecţia energetică biofotonică şi electromagnetică se aseamănă cu sistemul electronic de securitate şi supraveghere pus în case şi în jurul curţilor voastre.
     Protecţia defensivă vă poate preveni de apropierea primejdiei, vă poate ajuta să intensificaţi apărarea şi să ţineţi pericolul  cât mai departe.
     Protecţia energetică poate îmbrăca mai multe forme: pur-mentală, ritualistică specializată, fizică sau orice alte combinaţii ale acestora.
     Fiecare formă de protecţie are avantaje şi dezavantaje în funcţie de mijloacele folosite şi timpul necesar pentru procedură .
      Aceste forme ale protecţiei energetice sunt numai câteva posibilităţi pe care le puteţi alege şi reprezintă o selecţie din scrierile despre acest subiect .
 
De ce avem nevoie de protecţie
 
     Protecţia energetico-informaţională este esenţială pentru oricine aspiră la practica magiei şi radisteziei şi la subiectele raportate la acestea.
     Oricare practicant al Magiei, ca slujitor al Luminii, poate avea potenţialul să atragă influenţele negative, care vor încerca să-i oprească munca sau progresul.
     Datorită potenţialului său energetic crescut, a investigaţiilor şi cercetărilor pe care le face, Magicianul declanşează impulsuri generatoare de evenimente uneori, şi poate determina redirecţionarea unor energii negative spre el, provocând entităţile  malefice.
    El poate, să-şi orienteze, fără să ştie, propriul potenţial către un spaţiu cu o puternică încărcătură negativă .
     Numai cu gândul ar putea face o asemenea imprudenţă.
     Sărăcia de care se lovesc oamenii, lăsându-se influenţaţi de emoţiile lor negative, inducţia acestora asupra lor, generând teamă, frică, spaimă, îngrijorare, face ca spaţii întinse din jurul lor să capete o vibraţie negativă .
     Şi dacă, în deplasările voastre, un spaţiu cu energii negative vă cuprinde, iar din interiorul acestuia vă atacă entităţile malefice, starea de frică se instalează automat, fără să vă daţi seama .
     Emoţiile şi trăirile negative atrag entităţi care se hrănesc cu asemenea energii şi apoi vor promova condiţiile dominaţiei lor asupra simţurilor celor atacaţi, inducându-le stări similare în continuare.
      Construcţii şi imobile ridicate în vecinătatea unor zone intens negative, numite şi spaţii maleficizate, se pot întâlni oriunde în preajma închisorilor, a locurilor unde s-au săvârşit crime, accidente, catastrofe, lângă cimitire, spitale şi ospicii de nebuni etc.
      Este de aceea imperativ să cunoaşteţi cum să vă autoprotejaţi de influenţa unor forţe atât de negativ-malefice .
     Potenţialul de opoziţie la forţele negative este la un iniţiat mult mai puternic decât la celelalte persoane, acest potenţial putând să crească la ei odată cu dorinţa ca aceasta să se întâmple.
     Este important să cunoaşteţi că prin protecţia magică veţi deveni şi voi mai acordaţi cu Universul şi energiile benefice care vă înconjoară, care vor deveni tot mai puternice şi vor determina o creştere a vibraţiei straturilor energetice ale spiritului, sufletului şi trupului vostru fizic .
     Forma voastră astrală va începe să strălucească mai puternic odată cu accesarea porţilor de vibraţie astrale şi posibilitatea de a fi văzuţi şi atacaţi de spiritele malefice va descreşte .
     Un spirit luminos care-şi creşte vibraţia nu poate fi văzut şi atacat de un spirit inferior .
     Dacă nu cade în patima beţiei, drogurilor sau nebuniei, un om raţional nu poate fi atacat chiar aşa de uşor de forţele malefice .
     Dacă vom pătrunde în tainele radiesteziei, vom afla mai multe despre entităţile din jur, atât cele benefice şi luminoase,cât şi cele întunecate şi malefice.
     Entităţile pot fi împărţite în trei categorii după intenţia lor : bune (pozitive, luminoase), neutre şi rele (negative, malefice).
     În viaţa de fiecare zi întâlnim diferiţi oameni, în drumurile noastre, unii cu spirit pozitiv alţii cu spirit malefic, de aceea, posibilitatea de a întâlni ceea ce e rău ar trebui să ne îngrijoreze .
    Entităţile din trupurile omeneşti se împart la rândul lor în bune şi rele, şi stratificările şi ierarhiile există în ambele tabere, în sus şi în jos.
    Pentru ca răul să nu ne afecteze, este bine să cunoaştem cum anume să reacţionăm pentru a fi mult mai bine pregătiţi în stările de necesitate.
     De-a lungul activităţii  învăţăm să depistăm şi să recunoaştem aceste categorii de forţe şi cum anume să le evităm pe cele dăunătoare.
     Atunci când veţi întâlni o entitate negativă, chiar dacă veţi putea comunica cu ea, să nu o faceţi, să mergeţi înainte, pe drumul vostru, să o ignoraţi, iar dacă vă veţi simţi ameninţaţi, să luaţi o poziţie de apărare, să faceţi o analiză rapidă şi să aflaţi cu ce anume vă confruntaţi, ca mai apoi să chemaţi rapid ajutoare din Astral .
     În cele mai multe cazuri nu trebuie să atacaţi, să agresaţi aceste entităţi, mai ales în situaţia în care lucraţi pentru alte persoane, deoarece contraatacul lor poate fi deosebit de periculos, iar loviturile întoarse să vă afecteze clienţii.
     Protecţia magică poate fi considerată ca o artă marţială , despre care învăţând, puteţi afla cum să vă apăraţi la nevoie, în orice situaţii, folosind chiar şi formele ofensive cele mai  potrivitec : există tactici şi strategii mai multe de a ataca, apoi de a te retrage pentru a contraataca şi a învinge .
     Tehnicile de apărare prezentate aici vă vor ajuta să păstraţi la distanţă forţele negative şi chiar să scăpaţi de ele .
FORMELE SI INSTRUMENTELE
PROTECTIEI MAGICE ANTIMALEFICE
                   
Formele protecţiei antimalefice
 
     Protecţia Magică poate fi aspectată şi împărţită în două : fizică şi non-fizică .
     Protecţia non-fizică implică modelarea şi transformarea energiilor într-un scut şi a le aduna în jurul nostru, a obiectelor şi a locuinţei noastre sau a altor persoane, într-o sferă de protecţie .
     Protecţia fizică implică folosirea cristalelor, ierburilor, simbolurilor, talismanelor, pantaclelor cu pentagramă şi hexagramă, obiectelor consacrate etc. pentru asigurarea energiilor protectoare persoanei respective şi spaţiului său locuibil .
Protecţia non fizică 
 
     Această formă de protecţie vă ia cel mai puţin timp pentru pregătire şi include mai multe forme instant pe care le puteţi utiliza dacă aţi fost prinşi cu garda descoperită.
     Vă ia cel mai puţin timp pentru a vă proteja la nevoie, dar foarte multe antrenamente atunci când veţi avea timp.
     Câteva dintre aceste tehnici pot fi folosite ca arme ofensive dacă nu aveţi altă cale
     Este bine întotdeauna să evitaţi o confruntare şi în cele mai multe cazuri, dacă aveţi scutul energetic de protecţie activat, multe entităţi vă vor lăsa în pace .
      Dacă nu este momentul să luptaţi, treceţi mai bine în apărare .
Cum să ne rugăm
 
     Unul dintre corifeii pozitivismului francez Emile Coue` a înfiinţat o clinică la începutul sec. XX  şi i-a învăţat pe pacienţii săi să se autotrateze prin pozitivarea gândirii şi trăirilor proprii cunoscându-se bine  rolul deosebit al subconştientului în înregistrarea, şi transformarea programelor individuale .
     Autoprogramarea se referea la o mantră simplă, repetată de mai multe ori la nevoie :
 
     ,, Sunt tânăr/ă, puternic/ă, optimist/ă, armonios/ă, fericit/ă, sănătos/ă, benefic/ă . Mintea mea este limpede, puternică şi clară .
       De la o zi la alta sănătatea mea este tot mai bună – sunt perfect sănătos/ă .
                                                                                           Emile Coue`
 
    Iată cum se produc minunile prin autopozitivare !
 
   Citind cu atenţie psalmul 133 sau 134 din Biblie , depinde ce ediţie este aceasta, învăţăm cum anume să ne rugăm :
 
 ,,  1 . Iată acum binecuvântaţi pe Domnul…
    2. Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul.
   3. Te va binecuvânta Domnul din Sion. Cel ce a făcut cerul şi pământul ”.
   ,,Şi cum anume să ne rugăm Doamne ? ”, L– a întrebat unul dintre apostolii săi pe Iisus Hristos într-una din zile .
     ,,Aşa să vă rugaţi, prinTatăl nostru “…a fost răspunsul .
Sfera de Lumină
     Sfera de Lumină este una dintre metodele de bază rapide între tehnicile de realizare a scutului energetic de protecţie, care implică doar efortul de gândire.
     Sfera de lumină se face pe structura biocâmpului vostru şi va fi atât de puternică după cât veţi reuşi voi să o creaţi cu puterea gândului vostru, şi va depinde şi de calitatea energiilor puse în ea .
     Sfera de lumină aurie, roşie, verde, indigo, albastră, albă, neagră sau invizibilă este o extensie a formei voastre aurice iar metoda ei de creare şi de activare este foarte simplă .
      Vizualizaţi-vă propria persoană şi imaginaţi-vă, dacă nu vedeţi culori, un punct de lumină alb în centrul imaginii, gândiţi-vă cum acest punct luminos creşte şi vă depăşeşte corpul fizic, pe care apoi îl înconjoară şi se transformă într-un impenetrabil scut/sferă prin care nimic nu poate trece sau intra fără acceptul şi voinţa voastră.
     Mulţi iniţiaţi poziţionează pe această sferă de lumină oglinzi către exterior .
     Cei mai experimentaţi iniţiaţi se leagă de înalturie astrale cu un canal de lumină asemănător unui con subţire, din vârful căruia coboară o rază de lumină care amplifică sfera în care s-au izolat, invocând Lumina :
 Invoc Lumina Cristului lăuntric
Sunt un canal curat şi perfect
Lumina-mi este călăuză
     ,,Nors tane ramn lon pur sanor lon si sor nor !  – este invocaţia spiritului întrupat la adresa călăuzei sale şi a spiritelor luminoase din Astral, ca acestea să vină să-l salveze de la necaz .
     Este extraordinar şi minunat, nu-i aşa !
     Pur şi simplu, cu mintea voastră aţi reuşit asemenea performanţă.
     Atunci când vă rugaţi la Dumnezeu, voi înşivă deschideţi prin credinţa voastră un canal de lumină care vă activează spiritul şi sufletul .
     Când veţi experimenta această tehnică, să aveţi răbdare pentru a construi forma sferei de lumină, apoi s-o amplificaţi ca să devină tot mai strălucitoare, şi să fiţi siguri că vă înconjoară proporţional în faţă-spate, la cap şi la picioare .
     Să vă faceţi Sfera de protecţie cam la 2 m în jurul corpului fizic, iar la nevoie cât de întinde Aura,  până la 4 m. în jurul său .
     Să vă antrenaţi ca să vă adunaţi aura cât mai aproape de trupul fizic în caz de pericol, densitatea ei să fie maximă şi puterea concentrată în ea să fie cea mai mare.
     Comprimaţi-o cu puterea gândului, aşa cum vă sugeţi burta şi pieptul atunci când vreţi .
     Având toate cele ale voastre adunate mai aproape de trup, le veţi apăra mai lesne de vampiri şi ucigaşi .Veţi învăţa cu timpul să vă aprindeţi instantaneu spiritul iar trupul fizic se va aprinde şi el eliberând  brusc o cantitate de energie denoinică foarte mare şi necesară acoperirii corpului vostru astral într-o sferă .
        Aceasta este forma de bază a Sferei de Lumină şi ea este întotdeuna cu voi ; să invocaţi aşadar Lumina şi veţi vedea ce bine va fi .
            
Canalul de lumină
     Această metodă constă în înconjurarea voastră cu Lumina adevărului, Lumina universală, Lumina pură .
     Forţele şi entităţile malefice nu pot străpunge această lumină .
     Această metodă de obicei nu este mobilă, fixându-se asupra locaţiei voastre cu o eficienţă foarte mare, întărind puterea şi energia scutului protector cât şi pe a voastră.
     Relaxaţi-vă inspirând şi expirând profund, cu braţele întinse lateral, cu palmele cu faţa-n sus, stând vertical, cu picioarele depărtate pentru asigurarea stabilităţii corpului vostru fizic şi invocaţi Lumina :
Invoc Lumina Cristului lăuntric
Sunt un canal curat şi perfect
Lumina-mi este călăuză
     Faceţi-vă cruce cu mintea pe centrii energetici pornind de la cap către picioare şi apoi din nou către cap unind cele două polarităţi ale emisferelor cerebrale prin ramura orizontală a crucii .
     Imaginaţi-vă şi vizualizaţi aceasta, deschizând deasupra capului vostru un canal de lumină care să unească Sfera Celestă cu  trupul vostru .
     Coborâţi de acolo, din înalturile astrale, o rază de Lumină care să străbată creştetul capului vostru şi coloana vertebrală în jos, spre nesfârşit iar ramura orizontală a crucii să o faceţi la cap, la nivelul urechilor, concomitent cu invocaţia  Luminii.
     Vizualizaţi cum intră lumina astrală în voi şi deveniţi tot mai strălucitori .
     Dacă aţi început să aveţi comunicare în clarauz cu ghizii sau călăuza voastră, să întrebaţi ce aveţi de făcut şi dacă vă este permis să folosiţi energia pe care tocmai aţi descoperit-o.
     Marginile canalului vostru de lumină trebuie să fie clare şi să nu îndrăzniţi să faceţi scanări în locuri despre care nu ştiţi încă nimic, pentru că veţi fi sancţionaţi şi vi se va închide legătura.
       Susţineţi acest canal de legătură numai cât aveţi nevoie.
       La terminarea legăturii să vizualizaţi cum se disipează încet iar voi rămâneţi în sfera voastră de protecţie din biocâmpul vostru, foarte energizată şi puternic transparentă în exterior iar în straturile interioare să fie foarte strălucitoare.
Scutul de protecţie şi canalul de lumină
Metoda rapidă
     Înainte de investigarea unui obiectiv putem apela la o măsură de protecţie rapidă, mai ales dacă am fost sau suntem atacaţi.
     Metoda rapidă este necesară deoarce nu vă puteţi permite întotdeauna ,,luxul” de a construi mereu scuturi de protecţie, care iau mult timp şi veţi rămâne descoperiţi în faţa atacurilor externe .
     Metoda rapidă nu necesită pregătiri deosebite :
– Invocaţi Lumina şi spiritul vostru se va aprinde în arealul Sferei lui de protecţie.
– Invocaţi forţele astrale şi cereţi-le ajutorul .
– Vizualizaţi canalul de lumină care vă supraenergizează sfera voastră de protecţie .
– Supervizaţi, dacă sunteţi în stare, agresorul .
– Faceţi cu puterea minţii un scut de protecţie pe direcţia agresiunii aceluia, dar la limita Sferei voastre de protecţie .
– Prin ochii voştri forţele exorcizatoare din Astral, care vă vin în ajutor, la invocaţia voastră, vor şti cu ce se confruntă .
 – Când aţi terminat şi aţi scăpat, lăsaţi canalul cu energii astrale să se închidă şi mulţumiţi-le prietenilor  care v-au ajutat .
– Invocaţi Lumina .
Extensia aurică
      Aceasta nu este o tehnică a scutului protector dar este o aplicaţie a Sferei de lumină, un procedeu ofensiv care va înfricoşa şi va face să plece cele mai multe dintre forţele care doresc să vă provoace rănirea .
     Notaţi că extensia aurică foloseşte energie care are o viteză foarte mare şi este eficientă pentru a scăpa de spiritele inferioare, care se ascund în întuneric şi se hrănesc cu energii de joasă vibraţie, dar nu vă pot face rău dacă vă creşteţi strălucirea aurică .
     Poate fi folosită ca un blindaj temporar astfel încât pe moment să puteţi scăpa de atacatori .
     Pentru o strălucire mai mare este necesară o vibraţia mai înaltă .
      Se concentrează o cantitate mai mare de energie în Sfera voastră de protecţie.
      Creşterea vibraţiei se realizează prin Invocaţia Luminii !
Tehnicile fizice de protecţie
     Aceste tehnici implică direcţionarea energiilor astrale prin consacrări asupra obiectelor materiale şi folosirea simbolurilor în ajutorul protecţiei .
     Aceste forme ale protecţiei necesită mai mult timp pentru a le realiza dar nu necesită consumul energiilor noastre .
Cercul protector de lumină, sare şi cărbune
     Această tehnică creează o barieră de forţă pentru a proteja un spaţiu.
     Forţele negative vor fi astfel incapabile să treacă prin el.
     Desigur că această metodă necesită timpul necesar pregătirii, de aceea nu este o procedură de urgenţă .
     Cercul Protector, denumit adesea Cercul Magic, creează un spaţiu de protecţie în care vă puteţi desfăşura activitatea.
     El însuşi circumscrie un teritoriu şi deschide o poartă de vibraţie cu Astralul Superior.
     Este întotdeauna necesar şi vital să se folosească Cercul protector înaintea oricărei acţiuni magice, în special atunci când se intră în comunicare cu Astralul prin anumite căi cum ar fi : ritualurile divinatorii, meditaţia şi rugăciunea, transmisiile distale, investigaţiile cu pendulul, tarotul şi altele .
                                                                  Apa sfinţită
     Apa sfinţită este apa consacrată şi binecuvântată de Divinitate şi magnetizată de acele Genii ale Astralului Superior care capătă putere exorcizatoare şi de tămâduire a unor boli, pentru creşterea vibraţiilor în spiritul, sufletul şi trupul credincioşilor .
     Nu se poate da sub formă de placebo pentru că realmente are puteri de vindecare şi exorcizare însă condiţia folosirii ei este credinţa .
     Puterea apei sfinţite este şi homeopatică .
     Forţele negative nu tolerează apa sfinţită, numită şi aghiazmă .
     Apa sfinţită se obţine numai de către iniţiaţi şi magicieni utlizându-se apa de izvor, apa distilată şi cea de ploaie.
     Pentru a o sfinţi, apei obişnuite i se adaugă : sare, vin, tămâie arsă şi busuioc .
     Amstecul se face într-un recipient transparent, ca să se poată vizualiza lucrarea respectivă ; la 2 l. de apă adăugându-se o lingură de sare consacrată şi o crenguţă de busuioc, tămâie arsă şi un pahar mic cu vin roşu .
     Ceremonialul de consacrare (sfinţire) se face în zilele cu energii benefice prin Ritualuri speciale, al căror conţinut l-am mai publicat în lucrarea ,,Divinaţii”.
 Ierburile magice
     Multe ierburi pot fi folosite pentru protecţie într-un fel sau altul, ele putând fi împrăştiate pe o anumită suprafaţă, puse într-un săculeţ, arse pe cărbuni, distilate etc .
     În amănunt veţi găsi informaţiile necesare şi algoritmii magici de obţinere la Leacuri , Elixire , Fitoterapia .
      Noi vă dăm doar câteva exemple, care să vă incite ca să citiţi şi capitolele la care ne refeream mai înainte :
     Ulmul Lucios – protejează împotriva blestemelor şi gândurilor rele .
     Piperul şi ardeiul iute – reprezintă o pază puternică împotriva maleficului . Cu cât acestea sunt de mai mare efect (mai piperate şi mai iuţi) cu atât puterea lor de protecţie creşte. Ardeii chili şi ardeii roşii de obicei se pun la ferestre şi la uşi, pentru protecţie .
     Usturoiul : se ştie dintotdeauna că diavolul nu poate suferi mirosul de usturoi şi de aceea acesta este folosit în protecţia împotriva forţelor diavoleşti .
     În anumite ţări nu este nimic neobişnuit să vedeţi cununi de usturoi puse la geam, uşi şi chiar în magazine pentru a ţine răul cât mai departe.
    Seminţele de muştar-protejează împotriva forţelor negative .
Sarea consacrată
     În toate tradiţiile sarea reprezintă o mare nenorocire pentru forţele malefice care nu pot atinge sarea din cauza proprietăţilor ei cristaline, asemănătoare cu a cristalelor .
     De aceea, un pic de ,,sare pe coadă”, utilizând cercul cu sare şi sarea consacrată pusă în alimentaţie şi chiar purtată într-un săculeţ mic asupra persoanelor atacate reprezintă tratamentul cel mai bun împotriva diavolilor neastâmpăraţi.
  
Tămâia. 
Tipurile de tămâie
     Tămâia este la origine răşina produsă de arborele etiopian nuit Boswallia Carteri
     Ceea ce astăzi se numeşte tămâie nu este decât un amestec consacrat prin folosirea sa în scopuri magice de secole întregi : Oliban, la care se adaugă ambră gri şi mir .
     Tehnic vorbind, tămâia este compusă dintr-un smestec de răşini şi uleiuri .
     Amestecul se calcinează şi astfel se obţin acele granule colorate, care atunci când sunt arse pe cărbune încins degajă un parfum dulceag, foarte pătrunzător şi, adesea, înţepător .
     Bisericile Orientului folosesc din plin tămâia deoarece preoţii cunosc puterea purificatoare a fumului de tămâie.
     Din păcate, bisericile din occident nu utilizează acest instrument cu puteri magice
    În ceea ce priveşte Extremul Orient, mult mai apropiat de ocultism (tămâia nu trebuie confundată cu beţişoarele aromate) este folosită în toate ceremonialurile .
     În lumea musulmană, ceea ce numim noi smirnă înlocuieşte tămâia .
     Se prezintă sub formă solidă şi se poate sfărâma, iar bucăţelele rezultate sunt arse pe cărbune încins
     Efectul smirnei este remarcabil, mirosul său dulce-înţepător, cu acţiune directă asupra mentalului, producând o intensă purificare .
     Tămâia este de mai multe tipuri, pe care le vom enumera în continuare : tămâia de Arabia, de Lourdes, de Bethleem, de Nazaret, de Ierusalim, pontificală, smirna, mirul, tămâia de Oliban,  .
     Modul de utilizare explicit se găseşte în Manualul de biotratamente şi terapii complementare.
   
Lumânările
     Forţele negativ-malefice fug întotdeauna de lumină .
     Lumânările pot fi consacrate, amprentate, magnetizate cu energiile Geniilor exorcizatoare şi Spiritelor elementale, aşa că lumina lor este înalt vibratorie – de asta se sfinţesc lumânările în altarele bisericilor şi prin Ritualuri de consacrare de către magicieni .
 
Cercul magic de protecţie antimalefi
     Cercul magic este un spaţiu Sacru folosit în mod special pentru protecţia persoanei.
     În interiorul acestui cerc puteţi depăşi lumea fizică şi orienta mintea tot mai profund în înaltele nivele ale supraconştiinţei .
     El acţionează ca o barieră protectoare către toate entităţile diavoleşti şi celor elementare nedorite .
     Din interiorul acestui Cerc Magic, Magicianul poate invoca sau conjura orice spirite angelice dacă are puterea aceasta.
 
Cristalele şi rolul lor în protecţia antimalefică
     Daruri ale divinităţii, create de Inteligenţa Supremă, cristalele nu sunt doar simple minerale .
     Menirea lor în planul material este să susţină vibraţia şi energetica sistemelor planetare şi a vieţii în toată complexitatea ei .
     Cristalele purifică şi amplifică nu numai energia corpului uman ci şi gândurile omului, conferindu-le forţă şi claritate, ele fiind în legătură informaţional-energetică între dimensile fizică şi cea mentală.
     Cristalele reprezentă mijlocul de comunicare al omului cu lumea spirituală şi calea de pătrundere a energiilor induse de fiinţele angelice din astral în straturile spiritului întrupat pe timpul acţiunilor exorcizatoare şi a transmutaţiilor.
     Cristalele reacţionează împotriva atacurilor care vor să distrugă viaţa deoarece pentru apărarea şi menţinerea acesteia au fost create .
     Cristalele sunt dotate cu spirit şi în acesta este înscris modul de acţiune şi reacţiune faţă de malefic.
      Purificându-le şi înregistrând propriile noastre programe de protecţie în ele, cristalele ne vor apăra mai bine de lumea invizibilului malefic.
     Scopul protecţiei antimalefice este apărarea Luminii, a Vieţii.
     Important pentru oameni este să înveţe să se protejeze singuri.
     Activitatea cu cristalele se învaţă sub îndrumarea unor Maeştri Magicieni.
     Cristalele trebuie decodificate pentru a lucra şi trebuie acordate cu utilizatorii lor.
     Cine foloseşte cristalele în interes personal trebuie să-şi crească vibraţia prin purificare.    
     Pentru a vă feri de atacurile malefice şi a vă întări cercul protecţiei voastre este bine să folosiţi cristalele de cuarţ organizate levogir sau dextrogir, sarea consacrată, cărbunele şi creta, tămâia, lumânările.
      Pentru informaţi amănunţite vă sugerăm să citiţi cartea lui Da El Walker,,Cristalul, această fiinţă vie”.
     Cristalele au abilitatea de a transforma şi pozitiva energiile, a purifica spaţiile în care se află omul , a magnetiza energetic animalele şi lucrurile conferindu-le o aură pozitivă şi protejându-le de impregnarea cu fluidele grele şi malefice ale demonilor ; de aceea ele nu pot fi tolerate de forţele negative.
     Cristalele se activează prin Invocaţia Luminii :
Invoc Lumina Cristului lăuntric
Sunt un canal curat şi perfect
Lumina-mi este călăuză !
     Periodic cristalele trebuie purificate câteva ore la Soare.
Sursa: www.biomagikstar.ro
 
KALI Yantra

KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului

2274431241 5884a35824
 

O sinteză realizată de Verona Buţu şi Dan Bozaru

“KALI este Marea Putere Cosmică a Energiei Timpului şi pentru cel care o adoră ea este cea care conferă Eliberarea Spirituală. KALI îi protejează întotdeauna şi îi inspiră pe aceia care o cunosc şi o iubesc. Pentru cei neînfricaţi KALI este cea Teribilă, Distrugătoarea Timpului. Ca întunecata Shakti a lui Shiva, KALI reprezintă spaţiul, aerul, focul, apa şi pământul. KALI duce la îndeplinire toate dorinţele fizice ale lui Shiva. Ea este posesoarea celor Şaizeci şi patru de Arte şi tot Ea este cea care produce Bucuria şi Fericirea nesfârşită a Stăpânului întregii Creaţii. KALI este Shakti (Forţa Cosmică Feminină) sub aspectul Ei Pur Transcendent. KALI este Noaptea Întunericului din care izvorăşte energia tainică a Timpului”.

(KALIKA PURANA)

KALI este Forţa cosmică a timpului

Marea Putere Cosmică KALI, una dintre cele mai emoţionante personificări ale energiei feminine primare în drama cosmică, a câştigat o extraordinară popularitate şi este adeseori obiectul unei devoţiuni pline de fervoare în adorarea tantrică. Ea este, deloc întâmplător, simbolul puterii întruchipând unitatea transcendentului.

Această Mare Putere Cosmică a ajuns să fie adorată în multele ei forme în foarte multe părţi ale lumii. Astfel, în Nepal, ea este cunoscută sub numele de Guhyakali; grecii foloseau numele de Kalli, existând pe vremuri un oraş cu numele de Kallipolis (actualul Gallipoli); în Finlanda, numele de Kalma (Kali Ma) îi este atribuit tot Zeiţei Kali; chiar şi ţiganii care au venit din India o adoră sub numele de Sara Kali; în Irlanda preistorică, preotesele se numeau Kelles, deoarece erau adoratoarele zeiţei Kele. Şi exemplele pot continua.

Adorarea lui Kali este caracterizată de o constantă abandonare de sine în faţa Mamei. Prin exprimarea iubirii şi a credinţei, adoratorul obţine o mai profundă conştiinţă spirituală şi o apropiere de propriul adevăr lăuntric.

Vă prezentăm succint conţinutul acestui amplu material despre Marea Putere Cosmică KALI:

goddess kali ma

1. Actul creaţiei universale. Universul întreg este scena lui Kali

În cosmologia tantrică, întregul univers (macrocosmosul) este considerat ca provenind şi fiind permanent susţinut de forţele duale SHIVA – SHAKTI, principiul masculin şi cel feminin; cu toate acestea, Zeiţa Supremă spune în Devibhagavata: „În momentul disoluţiei finale (pralaya), eu nu mai sunt nici bărbat, nici femeie, nici neutră”. Ea devine lipsită de formă şi atribute în acest ultim aspect al realităţii.

Actul creaţiei universale. Universul întreg este scena lui Kali

În iconografia hindusă, Kali este considerată prima şi cea mai importantă dintre zeităţile panteonului tantric, însă diferitele ei forme şi aspecte sunt adorate de asemenea cu fervoare şi în celelalte curente spirituale ale Indiei. Faimosul text Mahanirvana Tantra o descrie pe Kali ca fiind cea care dă naştere tuturor lucrurilor şi fiinţelor în Manifestare, de la cele mai neînsemnate la cele mai mari. Astfel, întregul Macrocosmos devine teatrul de desfăşurare a acţiunilor ei teribile, benefice şi armonios integrate, care sunt caracterizate de o totală cunoaştere cauzală şi de un profund discernământ divin. Influenţa tainică a Marii Puteri Cosmice Kali în Creaţie este atât de complexă şi de ocultată, încât practic nici o fiinţă umană nu îi poate percepe scopurile şi semnificaţiile ei reale, cu excepţia acelor suflete care au ajuns deja la un înalt grad de desăvârşire spirituală. În conformitate cu tradiţia spirituală tantrică, întreaga Manifestare izvorăşte din Conştiinţa Infinită a uniunii beatifice nesfârşite dintre Shiva şi Shakti. Funcţia de creaţie este îndeplinită de acea energie divină (Shakti) care poartă numele de Brahman, iar menţinerea sau continuitatea acestei creaţii este realizată de Shakti Vaishnavi. Atât aspectul creator, cât şi cel de menţinere implică însă în fiecare moment o “moarte” sau “distrugere” moleculară a oricărei forme din Manifestare, iar această funcţie este îndeplinită de Rudrani Shakti. În particular, Brahmani, Vaishnavi şi Rudrani Shakti nu sunt altceva decât consoartele sau aspectele feminine ale marilor zei care formează trinitatea hindusă a Creaţiei: Brahma, Vishnu şi Rudra (sau Shiva).

Existenţa simultană a acestor trei procese în Manifestare explică în mod evident afirmaţia textelor tantrice care proclamă faptul că actul Creaţiei nu a avut loc o singură dată într-un moment de timp trecut şi nici disoluţia sau distrugerea ei (a Creaţiei) nu se va petrece o singură dată cândva, în viitor, ci că în fiecare moment temporal aceste aspecte se manifestă ca nişte străfulgerări ce sunt atât de rapide încât creează impresia de continuitate şi de realitate. Deşi mintea şi corpul fiinţei umane sunt asaltate în permanenţă de nenumărate experienţe senzoriale, starea de extaz divin (samadhi) care survine graţie unei intense şi perseverente practici spirituale implică “dizolvarea” funcţiilor mentale şi a conştiinţei corporale în conştiinţa supremă a lui Paramashiva (Dumnezeu Tatăl), care transcende orice dualitate.

Marea Putere Cosmică Kali este considerată a fi însăşi natura şi conştiinţa Supremului Divin (Brahman), acesta reprezentând aspectul ei transcendent. Pe de altă parte, ea constituie simultan şi gloria manifestării efulgente a nenumărate lumi şi entităţi în Creaţie. Prin urmare, Kali este adorată sub cele două aspecte fundamentale ale sale: ca Mare Zeiţă ce acordă graţia tuturor deliciilor şi bucuriilor acestei lumi, dar şi ca preasfânta energie divină supremă (Shakti), care conferă eliberarea spirituală (Kaivalya).

Shakti

În panteonul zeităţilor tantrice, Kali este menţionată ca fiind prima dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice, deoarece, într-un anumit fel, ea este cea care “porneşte Roata Timpului Universal”, constituind astfel impulsul primar în existenţa şi devenirea fenomenală. Pe de altă parte, la sfârşitul unui ciclu al manifestării, timpul (sau Kala, în limba sanscrită) a “devorat” toate lumile celor trei planuri (universuri sau sfere de conştiinţă) ale Creaţiei, care sunt universul fizic, universul astral (sau subtil) şi universul cauzal. Marea Putere Cosmică Kali “devorează” în final chiar şi aspectul temporalităţii (adică energia subtilă a timpului, Kala), acesta fiind motivul pentru care ea este considerată cauza primară a creaţiei şi distrugerii manifestării.

Dintr-o altă perspectivă, Kali este şi creatoarea lumilor, acestea născându-se din cenuşa focului purificator al Conştiinţei Divine a acestei Mari Puteri Cosmice, care a calcinat astfel toate impurităţile, reziduurile şi imperfecţiunile formelor de manifestare. Aşadar, acţiunea lui Kali are un caracter profund evolutiv, impulsionând uneori dramatic sau într-un mod teribil existenţa fiinţelor umane către desăvârşirea lor spirituală. Întotdeauna însă Kali săvârşeşte aceasta cu un perfect discernământ divin, iar cei care reuşesc să depăşească cu succes etapele şi testele cu care se confruntă sunt nişte adevăraţi eroi spirituali, bucurându-se de graţia inefabilă a Marii Zeiţe Kali.

Totuşi, până când Voinţa Atotputernică a lui Dumnezeu nu manifestă impulsul creator, Shakti (sau Energia Divină Infinită) se află în potenţialitate şi inseparabil unită cu Shiva în aspectul său pur transcendent. Textele spiritualităţii tantrice desemnează această stare a uniunii perfecte, dincolo de orice manifestare a dualităţii, prin termenul Sat-Cit-Ananda (Pură Existenţă – Pură Conştiinţă – Beatitudine nesfârşită).

2. Ipostaze ale Marii Puteri Cosmice KALI

Ramakrishna o descrie astfel pe Kali, în viziunea sa: „Lumea în totalitate este jucăria Mamei Divine, care sub variate aspecte se joacă cu ea. Uneori Ea este Mahakali, necondiţionată, fără formă, altă dată Ea este nemuritoarea Nitya-Kali, distinctă de opera sa. Sub un alt aspect, Ea este Smasana-Kali, fiinţa care domneşte asupra morţii, asupra distrugerii a tot. Ea este pe de altă parte Rakshya-Kali, stând în picioare în faţa noastră, gata oricând să-şi protejeze şi să-şi binecuvânteze copiii care o iubesc (adoratorii). Ea apare de asemenea ca Shyama, Mama fermecătoare de culoare albastru intens, însoţită de Dumnezeul Eternităţii şi al Infinitului.”

Ipostaze ale Marii Puteri Cosmice KALI

Shakti supremă (în aspectul ei de Kali) îşi asumă responsabilitatea creării numelor, precum şi a evoluţiei acestora în manifestare. Suveranitatea ei este adeseori menţionată în textele tantrice prin denumirea Adimahavidya, ceea ce semnifică prima dintre Marile Puteri Cosmice, dar aceasta nu trebuie să inducă ideea unei ierarhizări, ci mai curând pe cea a unei ordini a devenirii macrocosmice. Astfel, una dintre numeroasele reprezentări ale Marii Zeiţe Kali o constituie şi cea în care ea este reprezentată pe un tron de aur susţinut de cinci corpuri (precum cel al lui Shiva), tron care este în mijlocul unui crâng cu copaci din nestemate. La picioarele ei se întinde plaja cu nisip de aur, spălate mereu de valurile liniştite ale Oceanului de Nectar al Nemuririi.

Kali+goddess

Kali mai este numită şi Adyashakti, în calitatea ei de energie şi putere teribilă care impulsionează fiinţele spre acţiune şi lumea (Creaţia) spre manifestare. Din această cauză ea este deseori numită şi Mahamaya (Marea Putere a Iluziei Universale). Faptul că ea este reprezentată goală, fără nici un veşmânt care să o acopere, semnifică transcenderea de către Kali a oricărui tip de limitare, ea identificându-se mereu cu Puterea nesfârşită a Conştiinţei Divine. Acţiunea lui Kali în Manifestare implică acţiunea distrugătoare şi în acelaşi timp purificatoare a timpului (Kala). Acest aspect este sugerat de capul tăiat al unei fiinţe umane, pe care Marea Zeiţă îl ţine în una din mâinile sale, semnificaţia fiind aceea că întreaga Creaţie, în final, este dizolvată sau retrasă în sânul Conştiinţei Primordiale al lui Dumnezeu, datorită acţiunii inexorabile a energiei subtile a timpului pe care o manifestă Kali, ea însăşi aflându-se dincolo de timp. Acesta este motivul pentru care Zeiţei îi este atribuit şi numele de Mahakali. Totuşi, pe măsură ce yoghinul se orientează din ce în ce mai ferm spre ţelul eliberării spirituale, care transcende orice dualitate şi iluzie, Kali îi va oferi graţia ei copleşitoare (bhukti – experienţa plină de fericire şi împlinire în această lume şi mukti – extazul divin al Realităţii Divine Transcendente).

Una dintre cele mai importante ipostaze în care este adorată Marea Putere Cosmică Kali este aceea a zeiţei Durga, învingătoarea demonului Mahishashura. Acest demon reprezintă în tradiţia spiritualităţii hinduse încarnarea tuturor forţelor Întunericului. În filosofia Vedanta există concepţia Încarnărilor Divine (avatara) care vin pe Pământ pentru a realiza o profundă transformare spirituală a omenirii; în această direcţie, Rama, Krishna etc. au fost consideraţi avatari ai Stăpânului Universului (Ishvara, adorat în aspectul său masculin ca fiind Vishnu). Însă pentru cei care Îl adoră pe Dumnezeu în aspectul său de Mamă Divină ocrotitoare şi omnipotentă, Marea Zeiţă Durga reprezintă singura încarnare pentru a distruge răul care proliferează în lume sub diferitele sale aspecte demoniace şi satanice. Astfel, în tradiţia mitologiei hinduse se spune că invincibila zeiţă, atotputernică în cele trei lumi (fizică, subtilă şi cauzală), a ieşit victorioasă în lupta cu demonii şi cu regele lor, marele demon Mahishashura, salvând astfel zeii din captivitate şi restaurând ordinea în Manifestare. Semnificaţia profund spirituală a acestui mit este aceea că în fiecare fiinţă umană există energii şi forţe benefice şi malefice, care se obiectivează în tendinţele de acest fel. În mod simbolic, forţele malefice sunt demonii, iar cele benefice sunt zeii, existând astfel o aprigă luptă interioară pentru supremaţie. Zeiţa Durga, personificare a Marii Puteri Cosmice Kali, acordă graţia şi ajutorul ei divin celor care o invocă şi o adoră cu putere pentru ca forţele lor spirituale să se dezvolte şi să suprime toate celelalte influenţe negative ale psihicului si mentalului lor. Durga, Lumina Divină care străfulgeră veşnic ca un For al Eternităţii, distruge şi arde în focul teribil al conştiinţei ei pure orice forţă malefică şi orice reziduu al ignoranţei.

În iconografia hindusă, Kali apare de asemenea sub multiple alte forme, care de cele mai multe ori sunt asemănătoare cu forma lui Dakshina Kali, diferenţele implicând numărul braţelor, a feţelor zeiţei sau a obiectelor simbolice pe care ea le ţine în mâini. Astfel, Shmasana Kali, Siddha Kali, Mahakali, Guhya Kali reprezintă tot atâtea aspecte ale Marii Zeiţe care sunt adorate în diferitele zone ale Indiei.

kali 1w

Printre aceste forme ale Marii Puteri Cosmice Kali este demnă de remarcat cea a lui Bhadra Kali, care în celebrul tratat Tantrasara este descrisă ca o zeitate înfometată, gata să devoreze orice formă sau aspect iluzoriu din Manifestare, având trei ochi (simbol al deplinei cunoaşteri spirituale) şi patru mâini în care ţine un craniu, o tobă, un trident şi un topor. O variantă a lui Bhadra Kali este Chamunda Kali, descrisă ca având o înfăţişare plăcută şi binevoitoare, deşi dinţii săi sunt teribili la aspect. Ea poartă un os uman lung, cu un craniu în capăt, şi o sabie în cele două mâini drepte ale sale, iar în cele două mâini stângi ţine un laţ şi un cap de om. Spre deosebire de celelalte forme reprezentative, Chamunda Kali poartă pe corp o blană de tigru şi este aşezată pe un cadavru.

În anumite momente şi conjuncturi, Kali intervine într-un mod teribil cu scopul de a distruge tot ceea ce este slab, nefolositor sau pervertit. De multe ori ea îşi asumă în mod simbolic patru sau chiar mai multe mâini pentru a ţine şi a folosi diferite obiecte şi arme în vederea menţinerii ordinii în Creaţie şi a controlului asupra forţelor malefice, întruchipate de anumite entităţi demonice şi satanice (yaksha, rakshasa, naga, bhuta etc.). În aspectele ei foarte elevate, Kali este însăşi Beatitudinea Divină nesfârşită care se află dincolo de orice posibilitate de percepţie umană obişnuită.

3. Reprezentarea tradiţională simbolică a Marii Puteri Cosmice a timpului, KALI

Adeseori, Kali este reprezentată, în calitatea ei de Mamă Divină Universală, fiind înconjurată de o mulţime de alţi zei şi zeiţe. Ea este în acelaşi timp ceea ce constituie grosierul şi ignobilul în Creaţie, dar de asemenea este şi rafinamentul şi subtilitatea cea mai înaltă în diferitele sfere ale Manifestării. Lipsită de orice dimensiuni şi obiectivări spaţio-temporale, ea îşi asumă totuşi nenumărate forme şi nume pentru a îndeplini dorinţele cele mai ascunse ale adoratorilor ei fervenţi. Kali este reprezentată în majoritatea ipostazelor ca având corpul de culoare neagră, ţinând în nenumăratele mâini obiecte simbolice sau făcând mudre (gesturi simbolice), cu ghirlande sau coliere cu capete de morţi în jurul gâtului, având limba scoasă şi dansând pe corpul inert a lui Shiva, în mijlocul unui rug în flăcări. Ea apare sub aspectul Morţii, transcenzând Iluzia.

Reprezentarea tradiţională simbolică a Marii Puteri Cosmice a timpului, KALI

Descrierea Marii Puteri Cosmice Kali, aşa cum este revelată în textul Kalitantra, o înfăţişează pe zeiţă ca având culoarea pielii precum cea a unui nor întunecat şi vineţiu înaintea furtunii. Ea dansează deasupra corpului inert şi de culoare albă a lui Shiva, această reprezentare având semnificaţia celor  două aspecte fundamentale ale Realităţii: pe de o parte, aspectul static şi transcendent al Conştiinţei (care este identificat cu Shiva), iar pe de altă parte aspectul dinamic şi imanent al conştiinţei (care este identificat cu dansul lui Kali). În această reprezentare iconografică, Shiva este alb deoarece el semnifică lumina divină infinită şi fără de suport (prakasha), el este inert şi nemişcat precum un cadavru (Shava), deoarece în lipsa acţiunii şi a mişcării Conştiinţa este pură, omogenă şi compactă. Dimpotrivă, dansul Marii Zeiţe Kali semnifică prin excelenţă aspectul dinamic şi activ al Conştiinţei Divine în Manifestare, iar culoarea întunecată a pielii sale arată că în procesele care au loc în Creaţie, Kali “dizolvă” totul, ceea ce este asociat cu întunericul sau vidul existenţial.

Diferitele reprezentări ale zeiţei au în comun elementele fundamentale, care sunt: cadavrul lui Shiva, atitudinea glorioasă, culoarea neagră etc., dar ele pot să difere totuşi prin alte amănunte, ce constituie tot atâtea nuanţări ale rolului pe care Kali îl joacă în Manifestare. Astfel, în una din aceste imagini, Marea Zeiţă este reprezentată într-o atitudine impunătoare, meditând profund şi fiind cuprinsă de nectarul beatitudinii spirituale nesfârşite; ea se află deasupra pieptului lui Shiva, care este întins la sol în postura cadavrului (shavasana).

maha kali ma

Kali mai este reprezentată în poziţia binecunoscută a celui care trage cu arcul, având piciorul drept îndoit înainte, cu talpa pe pieptul lui Shiva, iar piciorul stâng îndoit în spate. Ambele imagini (atât cea a lui Kali, cât şi cea a lui Shiva) sunt figurate în mijlocul unui loc de cremaţie a cadavrelor, semnificaţia fiind aceea că toate obiectele iluzorii ale lumii sunt în cele din urmă reduse la “cenuşă” datorită consumării lor în focul teribil al trecerii timpului (timpul fiind modalitatea principală de manifestare a lui Kali în Creaţie), ori că aceste lucruri efemere (materie, obiecte, fiinţe, fenomene, acţiuni) se reîntorc la stadiul lor primar de esenţă sau sinteză cauzală originară.

Ca de obicei, şi în această reprezentare Kali are culoarea neagră, fiind astfel sursa oricărei alte culori ce izvorăşte din abisul necunoscut al calităţii fundamentale de susţinere (tamas guna). Deşi, prin aceasta, se sugerează că ea este asociată cu profunzimile ocultării Conştiinţei Supreme a lui Dumnezeu în Creaţie sub formele cele mai grosiere ale materiei şi acţiunii, totuşi Kali este înconjurată de asemenea de un halou alb-strălucitor de lumină care nu provoacă orbire sau durere ochilor ce îl privesc, ci dimpotrivă îi linişteşte şi îi relaxează datorită naturii profund “răcoritoare” a acestei energii (amrita), ce este precum manifestarea efulgentă a nectarului emanat de milioane de lumi subtile şi spirituale.

În această imagine, cadavrul lui Shiva semnifică faptul că puterea conştiinţei divine este inerentă chiar şi materiei neanimate. Kali are gura larg deschisă şi limba mult scoasă în afară, reprezentând astfel, în mod simbolic gestul (mudra) “devorării” sau “consumării” întregii Creaţii. În acelaşi timp însă, acest aspect teribil şi înfricoşător (pentru cei care nu cunosc semnificaţiile esoterice profunde ale acestei imagini) este dublat de o atitudine surâzătoare a Marii Zeiţe, care priveşte astfel cu bunătate şi afecţiune toate fiinţele din Manifestare şi le susţine viaţa şi evoluţia hrănindu-le la sânii ei imenşi de Mamă Divină atotiubitoare.

 Pe de altă parte, râsul lui Kali semnifică şi atitudinea ei ironică faţă de toţi cei care, ignorând legile armoniei şi echilibrului macrocosmic, îşi imaginează că se pot sustrage de la evoluţia lor spirituală ca indivizi şi totodată ca părţi ale unui Întreg unic şi perfect. Marea Zeiţă are trei ochi cu care “supervizează” toate lumile care îşi desfăşoară activitatea în cele trei aspecte ale timpului (trikala): trecut, prezent şi viitor. În una din mâini ea ţine un craniu a cărui simbolistică este, pe de o parte, aceea de receptacul a misterelor Creaţiei, a învăţăturilor oculte şi a originii celor trei sfere principale de conştiinţă (fizică, subtilă şi cauzală), iar pe de altă parte el reprezintă la modul figurat ceea ce rămâne în final după distrugerea sau disoluţia întregului Macrocosmos.

kalilarge

În altă mână Kali ţine o sabie (khadga) care are rolul de a simboliza tăierea legăturilor şi ataşamentelor de lumea manifestată în scopul pregătirii adeptului pentru actul eliberării spirituale supreme. Este de asemenea interesant de menţionat că părul Marii Zeiţe este reprezentat ca fiind lung şi fluturând în vânt, aspect care semnifică puterea graţiei depline a acestei Mari Puteri Cosmice de a conferi fiinţei eliberarea din “lanţurile”grele ale karma-ei în Manifestare. Bunăvoinţa şi compasiunea lui Kali sunt de asemenea subliniate de poziţia specifică a două din mâinile sale, care execută gesturile de îndepărtare a fricii (abhaya mudra) şi de oferire a unor daruri spirituale şi puteri paranormale (varada mudra).

Zeiţa poartă în jurul gâtului un şirag din capetele tăiate ale demonilor şi ale unor entităţi malefice, certificând prin aceasta victoria totală şi mereu prezentă a binelui şi a acţiunii juste în Creaţie. Corpul ei gol este stropit de sângele care se scurge din aceste capete tăiate, iar ca cercei ea poartă trupurile a două cadavre umane. Întregul aspect teribil al lui Kali este amplificat de sângele care îi curge prin cele două părţi ale gurii sale larg deschise, care aşa după cum s-a explicat anterior, semnifică “devorarea” continuă a oricărui aspect manifestat.

Goliciunea zeiţei ne indică în mod simbolic faptul că puterea ei nu este limitată de nici un aspect al Creaţiei şi că, de asemenea, zeiţa este ea însăşi creatoarea întregului univers (Macrocosmos), dar reprezintă totodată şi constituenţii (adică lucrurile, fiinţele etc.) care îl compun. Uneori, ea este reprezentată deasupra lui Shiva într-un act amoros inversat (viparita rati), care indică faptul că mahavidya upasana (sau, cu alte cuvinte, adorarea plină de fervoare şi devoţiune a acestei Mari Puteri Cosmice (Kali)) simbolizează în esenţă principiul resorbţiei întregului univers (prapancha) în conştiinţa acum infinit expansionată a adeptului, prin graţia Marii Zeiţe Kali.

Aceasta este reprezentarea, complexă în semnificaţii, a formei teribile a lui Kali, formă care este cunoscută sub denumirea de Dakshina Kali sau Shyamakali.

4. Sadhana tantrică. Modalităţi de adorare a Marii Puteri Cosmice a timpului, KALI

Marele yoghin şi eliberat Ramakrishna spunea: „În ce constă forţa unui discipol? În lacrimile sale de dor de Dumnezeu. Aşa cum o mamă nu rezistă dorinţei copilului său care plânge, tot astfel Dumnezeu acordă din plin copilului Său care plânge de dorul Lui, graţia Sa supremă.”

Sadhana tantrică. Modalităţi de adorare a lui KALI

Sadhana sau practica spirituală în ceea ce priveşte Marea Putere Cosmică Kali implică efortul spiritual de a purifica şi dinamiza în cel mai înalt grad centrii subtili de forţă ai fiinţei practicantului şi de a realiza totodată trezirea şi ascensiunea glorioasă a Conştiinţei şi Energiei Divine, esenţializate la nivelul lui Muladhara Chakra sub forma lui Kundalini Shakti. Ascensiunea lui Kundalini Shakti reprezintă, de altfel, unul dintre cele mai importante aspecte ale influenţei şi manifestării sferei de conştiinţă cosmică gigantică a lui Kali în fiinţa adoratorului, ea fiind în mod direct corelată şi cu practica amorului transfigurator cu continenţă, într-o deplină conformitate cu principiile şi ideile doctrinei sistemului tantric.

Sadhana (practica spirituală specifică) de adorare a Marii Puteri Cosmice Kali reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai inedite şi temerare modalităţi de adorare spirituală, care este proprie în special tipologiei eroului spiritual. Plin de curaj şi neînfricat în faţa formelor teribile pe care Kali şi le asumă în faţa lui (testându-i astfel îndrăzneala, hotărârea, răbdarea, perseverenţa şi maturitatea spirituală), adeptul care se căleşte în acest mod în focul purificator al experienţei spirituale sublime accede în cel mai scurt timp (şi uneori chiar fulgerător) la condiţia transcendentă a Conştiinţei Divine Absolute, care este însuşi Dumnezeu Tatăl.

KaliMother

Deoarece pentru cei mai mulţi dintre adoratori aspectele subtile ale zeiţei Kali (şi, în general vorbind, ale oricărei alte divinităţi) nu pot fi percepute în mod direct printr-o vie emoţie lăuntrică transfiguratoare (bhavana), este necesar ca imaginea zeităţii să fie plasată în faţa adoratorului sub forma unei statui sau măcar a unui desen (fotografie) care este bine realizat. Deşi această metodă poate părea o formă exterioară de adorare (upasana), ea poate să creeze, în profunzimile inimii adeptului, rezonanţa de stare care este specifică adorării acelei zeităţi. Cea mai grosieră formă de adorare o reprezintă deci imaginea (murti) în trei dimensiuni a zeiţei (statuia lui Kali sau a altei Mahavidya), apoi urmează aşa-numitele embleme (salagrama shila) ale virtuţilor, care sunt reprezentate de nişte pietre de culoare neagră cu desene complicate, iar, mai apoi, la un nivel superior se află modalitatea de adorare a zeiţei prin intermediul yantra-ei care îi este specifică.

Yantra specială sau, cu alte cuvinte, forma geometrică sacră de evocare (rezonanţă) a lui Kali este alcătuită dintr-o serie de cinci triunghiuri echilaterale aşezate unul în interiorul celuilalt şi plasate pe cercul unui lotus cu opt petale. Cele cinci triunghiuri cu vârful în jos ale yantra-ei lui Kali simbolizează în realitate atât transcendenţa celor cinci simţuri, cât şi a celor cinci elementele (tattva-ele) principale. Lotusul în formă de cerc cu opt petale indică faptul că zeiţa Kali poate fi în mod corect înţeleasă şi percepută lăuntric prin focalizarea emoţiilor elevate în centrul secundar Hrid Chakra sau cel mai bine în Anahata Chakra. În centrul acestei yantra trebuie vizualizat un punct mic, simbolizând stabilitatea deplină a conştiinţei. Yantra Mamei Kali este un puternic simbol pentru concentrare mentală şi meditaţie şi ea poate fi folosită de asemenea drept talisman protector. Găsiţi aici Yantra Marii Puteri Cosmice Kali…

În sfârşit, forma cea mai elevată de adorare o constituie utilizarea mantra-ei (sau bija mantra-ei) respectivei zeiţe (în cazul nostru este vorba despre bija mantra Marii Puteri Cosmice Kali) care poate fi integrată în tehnica de japa(repetarea cu voce tare, în şoaptă sau mentală a mantra-ei ce corespunde acelei zeităţi) sau în tehnica mai complexă şi mai nuanţată ca efecte, care este tehnica de meditaţie laya yoga. Trebuie, de asemenea, să menţionăm faptul că în cazul adorării imaginii (murti) zeiţei, mintea adoratorului tinde în mod treptat să se identifice cu forma respectivei Mari Puteri Cosmice (Kali), moment în care percepţia imaginii materiale nu se mai raportează la un simplu obiect exterior, ci ea este înlocuită cu percepţia efectivă a puterii divine a zeiţei care este evocată cu fervoare şi care este astfel făcută să  “coboare” la nivelul statuii sau imaginii. Alte elemente ritualistice de adorare constau în prosternarea plină de iubire în faţa imaginii zeităţii, în oferirea de flori, fructe proaspete sau alte produse de o calitate cât mai pură, în arderea de tămâie etc.

Nyasa reprezintă de asemenea un aspect important al adorării. Această acţiune (nyasa) implică plasarea mâinilor, palmelor şi a degetelor adoratorului pe diferite zone ale trupului său, simultan cu repetarea mentală a mantra-elor specifice acelor zone şi cu exercitarea imaginaţiei creatoare care realizează astfel omologarea diferitelor părţi ale corpului zeităţii cu părţile propriului său corp. Ritualul ia sfârşit cu o mişcare specifică a mâinii care “difuzează” energia subtilă a zeiţei în întregul corp al adoratorului.

MotherKali

Kali este oricând gata să răspundă celor care o evocă prin adorarea calităţilor ei perfecte, prin repetarea mentală a mantra-elor sale, prin vizualizarea yantra-ei sale şi a numeroaselor sale forme tradiţionale sacre. Kali transmite multă dragoste atunci când impulsul pasional al dorinţi sincere de unire cu ea dă naştere unei vitalităţi debordante, prin care cel sau cea care o adoră intră şi apoi se ridică prin Marele Ax, care este canalul central al corpului subtil, Sushumna Nadi. Ea este de asemenea încântată fulgerător în cazul experienţelor amoroase extatice ale bărbatului şi femeii în unirea lor sexuală tantrică fără sfârşit (cu continenţă). Kali ne oferă din imensa sa fericire ori de câte ori ne amintim de ea. Kali este conştientizată ca un oceanic extaz atunci când este frenetic evocată ca fiind împreună cu Shiva.

Ea poate fi adorată oferindu-i (consacrându-i) cu dragoste orice, fără ipocrizie. Ea este foarte uşor evocată prin intermediul mirosurilor sale senzuale de santal, mosc, paciuli şi camfor. Şi îi mai plac de asemenea ghirlandele de flori roşii, muzica amoroasă ritmată şi dansul profund transfigurator, senzual. Kali răspunde cu bucurie la râsul spontan, la cântecele de dragoste emoţionante, la iubirea pasională şi la atitudinea mentală de “totul sau nimic”.

O femeie frumoasă, senzuală şi vitală poate deveni rapid una cu  Kali identificându-se profund şi amplu cu puterea sa teribilă care este obţinută prin iniţierea tainică în sfera sa de forţă. Astfel, ea intră în inefabilă rezonanţă cu această Mare Putere Cosmică Kali. Atunci când ipocrizia, îndoiala de sine, egoismul şi invidia sunt aproape complet eliminate din sufletul unei femei, profunda înţelepciune intuitivă a lui Kali, dătătoare de extaz şi armonie, iese cu putere la lumină. Plină de o debordantă vitalitate amoroasă şi energie sexuală, oferind înţelepciune divină şi putere discriminatorie, Kali acţionează atunci permanent ca o iniţiatoare foarte puternică în inefabila natură a realităţii. Pentru femeia care o simte cu adevărat, Kali este neînfricată şi pasională; odată obţinută graţia acestei Mari Puteri Cosmice, ea nu şi-o mai retrage. În rolul său de Kali, femeia acţionează atunci spontan ca distrugătoare a iluziei şi ca cea care îndeplineşte spontan dorinţele cele mai intime ale celui care o adoră.

5. Imnuri de slavă închinate Marii Puteri Cosmice KALI

„Marea Zeiţă, cine eşti Tu?”
Ea răspunde:
„Eu sunt în esenţa mea Brahman (Absolutul sau Dumnezeu).
Din mine s-a format la începuturi lumea…”
Mama KALI
Un imn de Swami Vivekananda

Kali

Stelele pier,
Nori acoperă nori,
E întuneric, vibrant, sonor.
În urletul furtunii
Mii de suflete nebune
Abia scăpate din închisoare
Smulg copacii din rădăcini
Măturând totul pe alei.
Marea se zbate tumultoasă
Vârtejind valurile înalte ca munţii
Pentru a atinge înaltul cer.
Strălucitoarea lumină
Se revelează peste tot.
Mii şi mii de umbre
Negre ale Morţii
Împrăştiind plăgi şi dureri,
Dansează nebuneşte,
Vino. Mamă, vino!
Teroarea e al Tău nume
Moartea e respiraţia Ta,
Fiecare pas al Tău
Distruge pentru totdeauna lumile,
Tu „Timpul” a- tot- distrugător!
Vino, O mamă, vino!
Acel ce sfidează dragostea nefericită
Şi îmbrăţişează forma Morţii
Dansând în dansul distrugerii;
La acela Mama vine.

6. Yantra Marii Puteri Cosmice KALI

YANTRA este o diagramă geometrică simplă în care sunt sintetizate caracteristicile esenţiale simbolice ale unei anumite mari Puteri Cosmice, a unei zeităţi sau a unei anumite energii divine din Macrocosmos. Ea este utilizată în vederea unei consonanţe telepatice spirituale, pentru a realiza fuziunea cu Conştiinţa sau realitatea acelei sfere de forţă, fiind un simbol esenţial al divinelor sale caracteristici, al puterilor sale sau al anumitor aspecte fundamentale ale acesteia.

Sursa articol: www.yogaesoteric.net
KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului
ADN UMAN ASCENSIUNE EVOLUTIE SPIRITUALA

ACTIVAREA ADN

         

Inchipuiti-va ca v-ati trezi intr-o dimineata si ca ati realiza ca aveti capacitati supraomenesti in stare latenta care asteaptau sa fie descoperite. Ca odata ce v-ati activat aceste capacitati, ati putea obtine tot ce ati dorit in viata, ati putea trai o viata fara momente dramatice, ati putea avea corpul ideal din punct de vedere fizic, ati deveni imuni in fata oricarei boli si ati putea inversa procesul de imbatranire.
Imaginati-va cum ar fi daca ati realiza ca v-ati putea schimba de fapt amprenta vietii, ADN-ul, care sa va permita marirea potentialului creativ, sa puteti accesa subconstientul devenind intuitiv, clarvazator si sa descoperiti instantaneu scopul vietii dumneavoastra. Exista acum o metoda care va va permite sa faceti toate aceste lucruri si chiar mai mult de atat, proces numit Activarea ADN.

Ce inseamna de fapt Activarea ADN?

Majoritatea stiu ca ADN reprezinta o “amprenta a vietii” care se afla in fiecare celula din corp. In plus la fiecare helix dublu cu 2 catene ale ADN din cromozom, mai sunt adaugate 10 catene eterice de ADN pentru fiecare om, care au fost dezactivate si in stare latenta inca de la inceputul istoriei.
Fiecare catena adaugata are capacitatea de a permite persoanei sa aiba realizari mai mari. Oamenii de stiinta au admis faptul ca in momentul de fata folosim doar 3% din ADN-ul cu 2 catene pe care il avem. Astfel, traim intr-o societate in care oamenii sunt bolnavi, nefericiti, stresati, provoaca razboaie, se indeparteaza de sentimentul iubirii si au interupt legatura cu universul.
Cei mai multi trebuie sa mediteze timp indelungat pentru a putea trai experienta mistica – atat de grava este ruptura in momentul de fata. Imaginati-va ca activati 100% ADN-ul cu 2 catene si inca 10 catene suplimentare.
Veti ajunge sa folositi 10% din creierul dumneavoastra, devenind o fiinta cu multiple capacitate psihice, telepatice si cu putere de manifestare dincolo de imaginatie. In plus, veti opri procesul de imbatranire si veti arata si va veti simti mai tineri. Aceasta este amprenta divina initiala, ceea ce omul ERA inainte. S-a scris referitor la faptul ca Iisus a avut 12 catene din ADN activate.
De-a lungul intregii istorii a umanitatii s-au nascut copii care au marit vibratia planetei si care au mai mult de 2 catene din AND active – ei sunt cunoscuti sub numele de copiii Indigo. Acestia sunt copii incredibil de inteligenti, iubitori si uimitori care sunt gresit diagnosticati cu A.D.D. deoarece au dificultati de atentie in timpul orelor.
ADN-ul dumneavoastra este amprenta vietii si cel care controleaza fiecare functie din fiecare celula. Daca va schimbati ADN-ul, va veti schimba de fapt viata.
 Sunt sceptic – toti cei care au facut cursuri de biologie in liceu stiu ca ADN-ul are o structura cu helix dublu. Cum este posibil sa existe catene din ADN suplimentare si cum arata acestea?
Portiuni din lantul ADN pe care stiinta l-a identificat ca fiind “helix dublu” reprezinta doar portiunile de suprafata din componentele chimice, elementale si electrice ale catenelor ADN active.
Totusi, stiinta trebuie sa identifice spectrul multidimensional al comportarii ADN si sa fie constienta de faptul ca in structurile ADN detectabile exista nivele de structura si functie care coordoneaza functionarea intregii amprente genetice care in momentul de fata nu sunt depistabile prin metoda stiintifica moderna.
Amprenta umana de ADN se va infatisa intotdeauna analizei din exterior ca fiind o configuratie cu helix dublu alcatuita din 2 catene. Dar ceea ce scapa intelegerii este faptul ca in interiorul helixului dublu exista si se vor mai dezvolta treptat catene suplimentare cu helix dublu care se unesc si vor adauga codul lor de functionare in structura amprentei ADN active.
Pe masura ce stiinta inainteaza in intelegerea spectrului multidimensional, intelegerea structurii arborelui si a functiei ADN se vor dezvolta treptat.

Cum si de ce a fost ADN-ul nostru “deconectat”?

Daca studiati istoria veche a omenirii, veti vedea cum predecesorii nu erau “primitivi” asa cum v-ar face sa credeti anumiti istorici si anumite guverne. De fapt, ei erau mult mai avansati decat noi in ziua de azi. Acestia comunicau telepatic si erau de fapt zei.

Deci, dupa cum banuiti, ar fi destul de greu sa controlati o astfel de persoana. Imaginati-va cum ar fi daca cineva de la locul de munca ar avea capacitati telepatice. Nu credeti ca acest lucru l-ar face pe seful dumneavoastra sa nu se simta in largul sau?

La un moment dat, de-a lungul istoriei, cateva fiinte care s-au autodenumit “zei” nu si-au putut invinge natura umana, prin urmare au decis sa faca o manipulare genetica care a dus la separarea creierului. Acest lucru a insemnat separarea partii analitice din ratiunea persoanei de cea intuitiva si emotionala, iar problemele legate de aceasta intamplare pot fi inca observate si in zilele noastre.

Apoi au deconectat 10 din 12 catene ale ADN, dar le-au lasat acolo. Unele din acestea o reprezinta substanta ADN pe care stiinta o numeste ADN-ul “blocat”, acel ADN care se afla acolo in celule dumneavoastra, celalalt este ADN-ul eteric care exista in vibratii mai inalte, armonioase pe care nu le puteti vedea cu ochiul liber.

Imediat ce acele 10 catene eterice de ADN au fost deconectate, oamenii care urmau sa se nasca dupa acest moment descifrau cu greu gandurile. Apoi, aceste fiinte care s-au autonumit zei au introdus limbajul.

Limba separa triburile si popoarele. Ganditi-va cat de simpla ar fi viata daca ar exista doar o singura limba universala! Si astfel, oamenii au inceput sa dea comenzi verbale pentru a intelege si a executa anumite sarcini, iar acest lucru exista si in ziua de azi.

Priviti cum militarii din lume fac acest lucru prin intermediul “comenzilor”. Urmatoarea decizie consta in modificarea structurii ADN a oamenilor pentru a elimina capacitatile psihice si pentru a bloca mintea inconstienta aproape complet.

Prin urmare, cele 10 catene ale ADN au fost descurcate, iar implanturile au fost puse in corpurile eterice pentru a le impiedica sa se contopeasca din nou.

Catenele au fost de asemenea deconectate de la sistemul endocrin din corpul fizic, ceea ce impiedica crearea unei substante chimice care activeaza glanda pituitara, pineala si hipotalamusul.

Astfel, aceste glande s-au micsorat din cauza neintrebuintarii lor, iar oamenii de stiinta nu isi dau seama pentru ce sunt folosite. Din acest motiv, majoritatea oamenilor folosesc in prezent mai putin de 10% din creier.

Doar cateva persone au pastrat folosirea acestor glande in generatiile viitoare – acestia poarta in ei acele genele speciale care ii transforma in adevarati mediumi, mistici sau shamani. Cea mai mare parte a omenirii a fost lasata cu capacitatea de a activa glandele si 10 catene ale ADN, dar doar daca ei s-ar ocupa de acest lucru si daca ar sti cum sa o faca.

Si asta este ceea ce face Perfectiunea ADN – reactiveaza aceste catene de ADN, astfel incat persoana respectiva sa isi poata da seama de adevaratul potential genetic si de amprenta originala. Iar activarea ADN-ului va va permite de asemenea sa va intrebuintati in cele din urma creierul in proportie de 100%.

Istoria umanitatii este interesanta si va incurajez sa experimentati aceste cunostinte prin cercetarea dumneavoastra plina de sarg. Rasa noastra nu a fost afectata doar de falsificarea genetica si de experimentare, dar a fost aproape in totalitate exterminata datorita distorsiunilor din reteaua planetara. Pamantul este si el un organism viu si capteaza energie de la Sursa la fel ca orice organism viu sau ca orice structura planetara.

Noi, in calitate de fiinte care traim pe Pamant, nu putem decat sa captam in corpurile noastre vibratiile pe care le atrage Pamantul de la Sursa. Daca retelele Pamantului sunt deteriorate, atunci fiecare forma de viata de pe Pamant va avea un sablon ADN deteriorat.

Distorsiunile retelei planetare din anul 3470 IH in Masacrul din Babel a cauzat mutatii in sablonul uman ADN, ceea ce a dus la scurtarea perioadei de viata a omului, a blocat perceptia senzoriala superioara, a provocat pierderea memoriei rasei si a amestecat tiparele originale ale limbii care sunt formate pe corespondenta literelor de foc ale ADN.

Rasa noastra a suferit de amnezie, a murit tanara si se afla in continuu conflict babilonic inca de atunci. Acest eveniment istoric a fost notat in istorie ca povestea biblica “Turnul Babel”.

 Care sunt beneficiile cunoscute si rezultatele activarii ADN?

Activarea ADN indeparteaza blocajele energetice, invaluind Sinele Suprem, constiinta sufletului, Avatarul insusi si Rishi – partea din dumneavoastra care se afla cel mai aproape de Sursa sau de Dumnezeu.
Prin urmare, extinderea constiintei este una din principalele avantaje si dupa sedinte, veti fi mai constienti de tot, in special de scopul vostru si motivul pentru care v-ati incarnat aici, in acest moment din aceasta “perioada”.
Veti deveni constienti sau veti vedea lucruri pe care altii nu le pot vedea – cateva din problemele ascunse care au loc si modalitatea de a lua decizii care sa va ajute pe dumneavoastra si familia dumneavoastra in cel mai bun mod.
Functiile creierului dumneavoastra aflate in stare latenta vor incepe sa devina active, in special glanda pineala. Acest lucru va ajuta la atingerea celor 7 simturi superioare, iar apoi le veti putea folosi zilnic prin practica. Unele din beneficiile fizice enumerate de catre clienti sunt urmatoarele: cresterea parului cu firul mai gros, pierderea greutatii si stabilizarea greutatii dorite, energie crescuta si reintinerirea diferitilor muschi.
Veti incepe sa observati cum si corpul este o forma a gandului si va puteti schimba corpul mult mai usor prin concentrare, asa ca nu va trebui sa va obositi atat de mult. Din punct de vedere emotional, veti trece peste problemele dramatice, peste agravarea zilnica a vietii.
Corpul dumneavoastra va suferi o detoxificare care va aduce in prim plan la suprafata probleme emotionale mai vechi pentru a putea fi vindecate pentru totdeauna, pentru a nu mai fi cauza bolii si impuritatilor din organism. De asemenea veti experimenta un nou sentiment de incredere si siguranta si veti transmite acest lucru si celorlalti, lucru care va permite intocmirea unor relatii complete, incredere accentuata si discernamant si atragerea sufletelor pereche. Aproape toti afirma, de asemenea si materializarea mai rapida a ceea ce doresc.

Ce fel de vindecari au loc dupa activarile ADN?

La momentul activarilor au loc vindecari spontane. De obicei au legatura cu problemele fizice grave sau cu cele emotionale. Dupa aceste activari, are loc un proces de purificare care incepe sa detoxifieze corpul fizic, emotional si mental. Au fost multi pacienti care s-au autovindecat de cancer si de alte boli grave dupa activarile ADN.

Cat timp dureaza pana la aparitia efectelor ca urmare a sedintelor de activare? 

Acest lucru depinde de persoana. Toti suntem diferiti si ne aflam din punctul de vedere al evolutiei la nivele spirituale diferite. Dupa efectuarea a peste 2000 de sedinte, am observat urmatoarele: unii oameni observa efectele imediat dupa sedinta, se vindeca instantaneu, iar realizarile miraculoase se intampla spontan, in timp ce altii au afirmat ca au constientizat rezultatele pe o scala cuprinsa intre 1 si 5 zile dupa sedinta.

Totusi schimbarile nu au loc peste noapte. Ele au loc timp de saptamani intregi si chiar luni dupa fiecare sedinta. Asta se datoreaza faptului ca lucram asupra corpurilor subtile, asupra acelora care se afla la vibratii mai inalte.

De fapt aveti 12 nivele in campul aurei. Astfel, blocajele energetice pe care le indepartam din aceste dimensiuni mai inalte ale sinelui dumneavoastra dureaza de obicei cateva zile pentru a cobori in constiinta persoanei si in realitatea holografica.

Natura multidimensionalitatii 

Pana nu de mult, toti oamenii nascuti pe Pamant erau nascuti ca fiinte tridimensionale. Ceea ce inseamna ca erau cu totul in planul sau taramul material, si constiinta lor era „blocata” in Dimensiunea a Treia. Ei functionau prin primele trei chakre, cea materiala, cea emotionala si cea mentala. Acolo unde se gasea spiritualitate, era de obicei vazuta ca ceva din afara sau altceva decat functionarea normala de zi cu zi. Fiinta Dimensiunii a Treia este constienta de el sau de ea ca un individ unic, separat.
Nu exista simt real al unitatii sau unimii de constiinta care este un factor al constiintei dimensiunilor mai inalte. Din cauza acestui simt al separarii, oamenii au construit o societate care isi da seama prea putin de interconectarea dintre fiinte si dintre actiuni. Si datorita acestei lipse de constientizare, oamenii au creat o planeta de necazuri si suferinta, unde indivizii nu vad necesitatea de a fi responsabili pentru gandurile, sentimentele si actiunile lor.
Frica de a nu supravietui la nivel individual, din cauza lipsei de resurse, a dus la lacomie si dezechilibru care trebuie sa fie adresate pentru a crea o casa planetara stabila pentru toti oamenii. Copiii Indigo au ajuns aici cu cheia catre multi-dimensionalitate. Ei au fost nascuti in corpuri ale Dimensiunii a Treia, dar constiinta lor era efectiv in Dimensiunea a Patra si capabila de a se muta in cea de-a Cincea.
Cand acest „val” de constiinta Indigo a ajuns pe planeta la inceputul anilor `70, s-a deschis calea pentru toti oamenii si pentru planeta insasi sa se mute in Dimensiunea a Patra.  La nivelul Constiintei din a Patra Dimensiune, oamenii devin constienti de Legea Universala a Unitatii, altfel stiuta ca ”Constiinta Unitatii”.
Aceasta lege afirma ca toti suntem Unul, toti suntem conectati si ca orice afecteaza pe unul ne afecteaza pe toti. Copiii Indigo poarta aceasta constientizare in constiinta lor, si asta ii conduce catre a fi razboinici pentru multe cauze care vor vindeca Pamantul si ii vor opri pe oameni de la distrugerea si poluarea mediului lor inconjurator si de la vatamarea altor oameni.

Legea lui Unu sprijina (hraneste) de asemenea intelegerea in fiintele Indigo ca toti suntem egali, si nimeni nu este mai bun decat oricare altul. Aceasta constiinta si constienta de grup este calea catre viitor pentru oameni.

Vom invata sa functionam in mod cooperant si pentru binele tuturor daca vrem sa cream Noul Pamant pe care ni-l dorim.

Oamenii Indigo respecta talentele si abilitatile fiecarui individ, dar aceste talente nu fac pe nimeni superior altuia. Jocul ego-ului si importantei de sinenu-si gaseste locul in viata unui Indigo.

Cand constienta unui Indigo se deschide in Dimensiunea a Cincea, el devine constient de el insusi ca un Creator. Constienta Dimensiunii a Cincea iubeste sa creeze. Toate sistemele de credinte religioase si sistemele economice de astazi de pe Pamant sunt creatii ale Formei Gandirii Dimensiunii A Cincea pe care le pastram prin suportul nostru continuu ale acestor forme de ganduri.

Ele formeaza o grila a Dimensiunii a Cincea in jurul Pamantului. Fiintele din dimensiunile cele mai joase sunt complet in necunoasterea faptului ca modelele lor de gandire si comportament sunt controlate de la acest nivel.

Cand constienta Indigo se deschide spre acest nivel, apare adesea o respingere a tuturor sistemelor de credinta si o constiinta a libertatii de a crea cai noi si alternative de gandire si fiintare. Persoana Indigo preia misiunea planetara de a crea si a aduce noi moduri de gandire si existenta pentru Planeta Pamant.

Dar, la acest nivel de constiinta ea este inca preocupata de dualitatile „bine” si „rau”, care determina ce fel de sistem este cel mai bun pentru Pamant. Urmatorul past in constiinta este trecerea dincolo de dualitate intr-un taram in care totul este vazut ca parte a binelui superior si pentru binele marelui intreg.

Acest stadiu avansat este cunoscut ca si Constiinta a Dimensiunii a Sasea, si este taramul Copilului Christic sau al Copilului Magic. Toti copiii de Cristal sunt nascuti in acest nivel de constiinta. Ei au acces imediat la aspectele magice si spirituale a ceea ce sunt, si sunt capabili sa mixeze imaginatia si creatia in moduri fantastice si pline de bucurie.

Daca ar fi lasati sa se descurce singuri, ar crea imediat o planeta magica. Dar, ei au inca de a face cu o constiinta largita a Dimensiunii A Treia, si ei se lupta cu modelele si comportamentele pe care le gasesc aici.

Cand constiinta unui adult Indigo face trecerea in stadiul de constienta de Cristal, el intra in constienta Dimensiunii a sasea si in semintia Constiintei Christice. Ei sunt renascuti, in constiinta, ca si copii Christici sau Magici.
Odata cu aceasta apare o constienta a veseliei vietii, si a jocului Spiritului prin fiintele umane de pe aceasta planeta. Atunci toata viata este vazuta ca magica si binecuvantata, si toata viata este directionata si avansata prin lucrarea spiritului.
In acest moment, fiinta intelege principiul capitularii in fata cursului undei evolutionare superioare, in timp ce-si exercita dreptul de a fi cocreator la nivel individual. Constiinta de Cristal, atunci cand s-a maturizat suficient la acest nivel, poate sa se mute la nivelul Dimensiunii a Saptea, unde constienta se deschide spre natura misiunii spirituale a fiintei.
Un adult de Cristal sau Christic la acest nivel este gata sa preia misiunea planetara ca pe o un purtator al constiintei dimensiunilor mai inalte catre ceilalti. Aceasta munca poate introduce invatarea si vindecarea la o scara majora, sau poate fi simpla, de a purta energia in campul auric astfel incat ceilalti sa poata accesa vibratiile mai inalte pe propria lor carare ascensionala.
Copilul si adultul de Cristal poarta acum potentialul de deschidere completa catre nivelul al Noualea de Constiinta Christica Completa. Aceasta incorporeaza al Optulea nivel, sau nivelul Arhetipal, unde fiinta are control total asupra „povestii” vietii ei pe Pamant, si nivelul al Noualea, unde fiinta isi asuma responsabilitatea completa pentru administrarea Planetei.
Exista atunci potentialul pentru fiinta sa-si continue calatoria la al Zecelea nivel, unde fiinta acceseaza responsabilitatile ei sau ale lui pentru Sistemul Solar; al Unsprezecelea nivel, unde este accesat nivelul Galactic de constiinta si in final al Doisprezecelea nivel, unde Raza Aurie a Constiintei Universale inaugureaza fiinta ca pe o Fiinta Universala Completa.
Al Treisprezecelea nivel reprezinta Maestrul, care patrunde in Misterul Divin ca o scanteie deplin constienta a Esentei Divine Creatoare.

 

 

Daca doriți să știți mai multe despre noi și activitatea noastră, accesați pagina DESPRE NOI.

De asemeni, ne puteți urmări pe PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK.

Cursuri Karanna Academy©

421143 258488507569676 191752544243273 563615 1606172138 n

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

4 metode de a ti influenta destinul karmic si cum sa atragi karma pozitiva in iubire

 

Această meditaţie condusă va permite curăţărarea karmica şi vindecarea trupul fizic şi a câmpului de energie subtilă si îmbunătăţeste capacităţile mentale.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Creste nivelul de  conştiinţă pentru a scoate teama (frica) din sistemul nervos, si permite să elimini furia depozitată înlăuntru.

  • Această meditaţie îndepărtează de asemenea jurămintele de sărăcie din karma si permite ca abundenţa şi fericirea să curgă cu uşurinţă în viaţa ta in viitor.
  • La începutul acestei meditaţii, legăturile tale karmice cu evenimente trecute vor fi tăiate, astfel că vei fi total renăscut sau, cu alte cuvinte, nou născuţi într-un nivel nou şi extins de conştienţă. În plus, „implanturile” sau blocajele de energie vor fi date la o parte astfel că talentele tale latente şi capacităţile se pot desfăşura şi se pot reîntoarce amintirile. La începutul acestei meditaţii, ne extindem conştienţa şi accesăm acea stare de conştienţă pe care o cunoaştem ca Iubire Necondiţionată.Rugăciunea şi meditaţia extind percepţia conştientă la diferite nivele de conştienţă ale Stării de Iubire Necondiţionată.
  • O Dumnezeule Mama si Tata Creator a Toate Câte Sunt, Eu Îţi mulţumesc pentru toate Lecţiile Mele Binecuvântate. Cer să fiu un Vas Pur al Iubirii Tale şi al Luminii Tale.Dumnezeule Mama si Tata Creator a Toate Câte Sunt şi Fiinţe Celeste de peste tot, cer prezenţa Iubirii Voastre şi a Luminii Voastre.
  • Cer să apară Arhanghelul Mihail.

  • Cer  să apară Vindecătorii Cereşti.

  • Cer să apară Sanat Kumara.

  • Cer să apară Helios.

  • Cer să apară Vesta.

  • Cer ca toate Fiinţele Celeste care doresc să asiste la aceste curăţiri şi vindecări să ni se alăture în acest timp.

MAESTRI ASCENSIONATI

Acum cer ca Toate Fiinţele Celeste de Iubire şi Lumină care s-au adunat aici să transforme în Lumină toate energiile discordante şi/sau dezechilibrate care sunt eliberate în timpul oricăreia dintre curăţările şi vindecările noastre.

Vom  tăia şi curăţa legăturile karmice care sunt ataşate de tine din experienţele din trecut. Aceste legături karmice te leagă încă de consecinţele şi responsabilităţile acţiunilor tale trecute. Aceste legături karmice te leagă de asemenea cu „încărcăturile” emoţionale conţinute în amintirile acelor evenimente din trecutul tău.

Legăturile karmice rezultă din acţiuni, atât din această viaţă, cât şi din vieţile anterioare. Acum, esti pregătit” pentru a tăia legăturile tale cu trecutul , Acum că eşti acum la o stare de conştienţă în care vrei să mergi înainte înspre restul vieţii tale, neîngrădit de bagajul şi de consecinţele acţiunilor tale trecute.

Acum eşti într-o stare de conştiinţă de Iubire Necondiţionată. Ai ajuns la această Stare de conştiinţă de Iubire Necondiţionată în timpul rugăciunii de la începutul acestei meditaţii.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Acum, în starea ta actuală de Iubire Necondiţionată, ţi se dă ocazia incredibilă de a tăia toate legăturile tale karmice cu toate evenimentele tale trecute te simti renăscut sau nou născut, pentru că această meditaţie îţi permite să fi complet nenăscut în trupul tău fizic actual.

  • De asemena, vei avea capacitatea de a transforma în Lumină toate bagajele cu încărcătură emoţională din trecutul tău, care te-au împiedicat până în prezent.
  • Tu eşti suma tuturor experienţelor tale. Cu toate acestea vrei să îndepărtezi toate „sarcinile” emoţionale conţinute în acele amintiri. Astfel că atunci când vei ieşi din această meditaţie, vei fi curăţat de toate răspunderile tale karmice şi de asemenea de sarcinile emoţionale legate de acţiunile tale trecute şi vei fi în continuare capabil să îţi păstrezi toate amintirile.
  • Nivelul tău actual de conştienţă este mult peste nivelul conştinţei pe care ai avut-o în acele timpuri trecute. Conştiinţa ta a crescut sau s-a extins, iar la nivelul tău nou de conştiinţă, acele consecinţe karmice din acţiunile tale trecute nu mai trebuie să fie aplicate asupra vieţii tale din prezent.
  • Participând la această meditaţie, înseamnă că afirmi că acum eşti gata şi capabil să preiei întreaga răspundere pentru toate acţiunile tale curente şi viitoare. Aceasta este auto-împuternicire la nivelul cel mai înalt, unde îţi asumi întreaga răspundere pentru toate acţiunile taleNu eşti responsabil pentru acţiunile altuia, ci eşti responsabil pentru toate acţiunile tale.

 Când legăturile tale karmice sunt tăiate, începi o viaţă nouă  reîmprospătată si curăţată de bagajul „încărcat” emoţional al acţiunilor trecute.

În această meditaţie, când toate legăturile karmice au fost tăiate, eşti cu totul renăscut sau nou născut în trupul actual. Devii o persoană cu totul nouă, curata.

Acum, la acest nivel de conştienţă, unde are loc toată tăierea karmei, vei avea nevoie să te ierţi pe tine şi pe toţi ceilalţi. Vei avea de asemena nevoie să îţi ceri ţie şi tuturor celorlalţi să te ierte. Această cerere ti-o doresti din tot sufletul, cu toată sinceritatea şi cu o inimă deschisă. Această cerere trebuie să vină din acea Stare de conştienţă de Iubire Necondiţionată.

Şi astfel, începem această eliberare karmică de consecinţele acţiunilor tale trecute, prin realizarea următoarei cereri către Arhanghelul Mihail.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Acum împreună vom cere Arhanghelului Mihail Curăţirea Karmică Arhanghel Mihail, prin aceasta mă iert şi îi iert pe toţi ceilalţi pentru tot şi toate relele făcute mie în această viaţă şi în orice altă viaţă. De asemenea cer iertare de la mine şi de la toţi ceilalţi pentru orice rău mi l-am făcut mie sau altora în această viaţă şi în orice altă viaţă.

Cer o renaştere completă din toată karma legată de această viaţă sau orice altă viaţă. Eu aduc Mulţumiri pentru toate Lecţiile mele binecuvântate şi pot spune că am învăţat din Lecţiile mele binecuvântate. Acum, în această Stare de Iubire Necondiţionată, cer Arhanghelului Mihail să taie toate legăturile tale karmice cu evenimente trecute. Cer  Arhanghelului Mihail cu o inimă deschisă Curăţirea de Karmă negativa

arhanghelul mihail

REPET: „Arhanghel Mihail, prin aceasta mă iert şi îi iert pe toţi ceilalţi pentru tot şi toate relele făcute mie în această viaţă şi în orice altă viaţă. De asemenea cer iertare de la mine şi de la toţi ceilalţi pentru orice rău l-am făcut mie sau altora în această viaţă şi în orice altă viaţă.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Cer o renaştere completă din toată karma legată de această viaţă sau orice altă viaţă. Eu aduc Mulţumiri pentru toate Lecţiile mele binecuvântate şi pot spune că am învăţat din Lecţiile mele.

Şi acum,

 Arhanghelul Mihail te priveşte în ochi şi apoi mai adânc, în fiinţa ta interioară. Te vede că eşti în Starea de conştiinţă de Iubire Necondiţionată şi eşti pregătit să primeşti Curăţirea sa Arhanghelică de karmă.

El zâmbeşte indicându-ţi că eşti gata să ţi se taie toate legăturile tale karmice.

 Apoi

Arhanghelul Mihail îşi ridică sabia de energie albastră pură şi cu o mişcare fluidă taie cu uşurinţă toate legăturile tale karmice, noduri şi coarde ale evenimentelor trecute care au fost ataşate şi care ieşeau din partea  ta din faţă.

Acum Mihail se mişcă în jurul tău spre dreapta ta şi cu o mişcare iute taie prin toate şi orice legături, noduri şi coarde karmice ataşate părţii tale din dreapta. Apoi, Arhanghelul Mihail merge înapoia ta şi din nou îşi ridică sabia sa de energie albastră. Când îşi coboară de data aceasta sabia, el taie toate legăturile tale cu trecutul care ieşeau din spatele tău.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Arhanghelul Mihail acum trece spre partea ta stângă şi taie toate nodurile, coardele şi legăturile tale karmice care ies din partea ta stângă. Poţi vedea, simţi, vizualiza, imagina toate aceste legături, noduri şi coarde karmice cum sunt tăiate.

Toate aceste ataşamente de trecutul tău care te-au reţinut atât de mult timp, cad de la tine. Eşti eliberat de răspunderile şi consecinţele legate de acţiuni făcute cu mult timp în urmă la nivele mai scăzute de conştienţă.

Legăturile karmice, care te-au reţinut atât de mult timp de la extinderea la potenţialul tău maxim, sunt toate tăiate. Acele legături karmice care te-au reţinut de la completarea atâtor proiecte şi toate aceste vechi bagaje din trecutul tău sunt tăiate şi îndepărtate de Arhangehlul Mihail. După ce a completat acest cerc în jurul tău, Mihail stă din nou în faţa ta.

El îşi ridică sabia albastră de energie pură şi apoi o coboară, tăind cu uşurinţă prin toate şi tot felul de legături karmice care au fost ataşate deasupra capului tău. Apoi Mihail întoarce sabia de energie albastră şi cu o mişcare de tăiere în jos taie orice legătură karmică ce a emanat din josul picioarelor tale.

Acum vedem alte Fiinţe Celeste care îl ajută pe Arhanghelul Mihail în Curăţarea sa de Karmă. Ele îşi folosesc energiile de Iubire Necondiţionată şi Lumină pentru a cauterzia coardele karmice tăiate care ne-au legat înainte de alţii.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Cauterizarea ne permite o eliberare uşoară de „încărcăturile emoţionale” ale acelor amintiri vechi şi dureroase, pentru noi şi toţi cei implicaţi în orice astfel de incidente din trecut. Acest proces de cauterizare transformă energiile nesănătoase din situaţiile trecute, în energii de Lumină.

Acest proces transformă în Lumină acele particule subatomice care s-au manifestat în trupul tău fizic ca şi in „încărcături emoţioanle” din cauza unor incidente traumatice din trecutul tău. Acum realizează şi înţelege că experienţele tale ale acelor evenimente trecute vor continua să fie accesibile prin memorie.

Cu toate acestea, toate acele amintiri ale situaţiilor tale karmice trecute sunt curăţate acum de „încărcăturile emoţionale” sau particulele subatomice, asociate cu acele incidente din trecut.

 Conştienţa este extinsă prin meditaţie şi/sau rugăciune zilnică, prin curăţarea şi vindecare de sine.

Şi astfel, acum, putem vedea, simţi, imagina, vizualiza cantităţi imense de Iubire şi Lumină Necondiţionată care sunt trimise în ambele direcţii ale fiecărei legături karmice pe care Arhanghelul Mihail le-a tăiat cu sabia sa de energie albastră.

Cantităţi enorme de Iubire şi Lumină Necondiţionată sunt trimise către fiecare din cei implicaţi în şi ataşaţi de aceste evenimente karmice trecute.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Această Iubire şi Lumină este trimisă de multele Fiinţe Celeste care are ajută în procesul Arhanghelului Mihail de Curăţare a Karmei. Energia Iubirii şi a Luminii din sabia lui Mihail, legată de Iubire şi Lumina pusă la dispoziţie de acele multe Fiinţe Celeste prezente, dizolvă şi vindecă toate incidentele din trecut, pentru toate persoanele legate de acele situaţii karmice din trecut.

Legăturile karmice au fost tăiate iar efectele emoţionale legate de aceste incidente trecute au trecut prin procesul de cauterizare al Iubirii şi Luminii, iar acum fiecare din cei implicaţi în incidentele anterioare a fost vindecat.

Aşa că acum Mihail a terminat tăierea karmei şi stă în faţa ta, în toată lumina sa. Mihail zâmbeşte când vede câmpurile tale de energie ce sunt acum pline de strălucire a energiilor înălţate.

Bagajaul din trecutul tău a fost îndepărtat, eliberat şi transformat prin Iubirea Necondiţionată în Lumină Pură către tine, de Arhanghel Mihail, şi multele Fiinţe Celeste adunate aici în acest timp.

Stând în faţa ta, Arhanghelul Mihail trece cu iuţeală sabia de energie albastră peste toate părţile trupului tău pentru că este cu adevărat completă Curăţarea sa Arhanghelică de Karmă.Consecinţele acţiunilor tale trecute au fost îndepărtate.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Ai fost eliberat de tot bagajul emoţional care a venit din acţiunile tale karmice trecute. Particulele subatomice sau „încărcăturile emoţionale” care te-au ataşat de acele evenimente trecute au fost transformate în Lumină. Acum eşti curăţat.

Poţi pleca de aici complet  curatat de emoţiile şi consecinţele legate de acţiunile tale trecute.Acum eşti curăţat  si simti o pace interioara pace interioară. Ai învăţat din greşelile tale din trecut şi ai fost vindecat de consecinţe şi de legăturile karmice legate de acele incidente. Dar „încărcăturile emoţionale”, particulele subatomice care te-au legat de asemenea incidente din trecut şi care te-au afectat atâţia ani au fost şi sunt transformate în Lumină.

Acum toate experienţele legate de acele evenimente karmice vindecate depozitezi intr-un cufar si le arunci la gunoi. Gândurile tale sunt acum extrem de puternice si luminate, şi pot repede crea un viitorul pozitiv, plin de lumina iubire si iertare.Realizează că acum suntem în prezent, iar amintirile sunt doar ale lucrurilor din trecut.

Problemele tale karmice au fost rezolvate şi nu te mai reţin. Viitorul este deschis către tine, fără bagajul acţiunilor tale trecute. Amintiri ale evenimentelor trecute vor rămâne în tine. Conştienţa ta nouă, extinsă, de acum, este mult diferită decât nivelul tău anterior de conştienţă, în timpul oricăruia ,dintre evenimentele din trecut.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Acesta este timpul prezent, acelea s-au întâmplat atunci, iar nimic altceva nu s-a întâmplat încă şi deci nu poate să se întâmple deloc. Aşa că relaxează-te. Bucură-te de viaţă, pentru că acest moment din viaţă este tot ce ai. Acum, când încheiem această parte a meditaţiei, îi mulţumim Arhanghelului Mihail pentru ajutorul lui.

De asemena le mulţumim Fiinţelor Celeste care ne-au asistat în timpul Curăţării de Karmă a Arhanghelului Mihail. Trecem la FAZA DE VINDECARE si cerem prezenţa Fiinţelor Celeste care sunt specializate în anumite feluri de vindecare.Cerem să apară Isus Cristos şi Fecioara Maria.

Cerem să apară Gautama Buddha şi Quan Yin.

Cerem să apară Shiva şi Kali.

Cerem să apară Thoth şi Isis.

isis seichim

Cerem să ni se alăture acum Fraţii şi Surorile noastre Stelare

De asemenea cerem în acest moment ca Dumnezeul Mama si Tata Creator aTot ce Este să îşi facă cunoscute prezenţele prin creşterea nivelurilor de Iubire şi Lumină în toţi din noi, cei adunaţi aici în acest timp.

Acum vezi, vizualizează, simti o creştere incredibil de strălucitoare de energie albastră pură care apare dintr-o dată vibrând în faţa ta. Acesta este Arhanghelul Mihail iar el apare acum în forma sa direct în faţa ta. El ţine sabia sa albastră şi vibrantă de energie pură. Apropierea de energiile sale generează o emoţie pe care o poţi simţi prin întregul tău trup.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Energiile de Iubire, Lumină şi Protecţie ale lui Mihail radiază în afară în toate direcţiile iar aceste energii te învăluie cu totul. Te simţi cu totul în siguranţă în prezenţa Arhanghelului Mihail şi eşti cu totul în siguranţă în prezenţa sa. Eşti cu totul în siguranţă acum. Acum, toţi care sunt adunaţi aici împreună, putem simţi energiile crescătoare de Iubire şi Lumină.

Kerala-girls-Indian

Fiecare dintre noi, oameni, Maeştri Ascensionaţi şi Fiinţe Celeste, simt Prezenţa iubitoare a Dumnezeului Mama si Tata Creator a Tot ce Este, Energiile lor de Iubire şi Lumină îi umplu pe toţi, pe toate prezente, cuprinzând întreaga noastră zonă, care acum luminează în Lumină Purpuriu Rozalie.

Această Lumină Purpuriu Rozalie este manifestarea vizibilă a Iubirii Necondiţionate în spectrul nostru de lumină vizibilă. Aşa, acum vezi, simţi, imaginează, vizualizează aceşti nori de Lumină-Purpuriu-Rozalie care acum umplu întreaga noastră zonă. Şi pe când respirăm, inspirăm aceste energii Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată Pură.

Şi când expirăm, expirăm reziduurile emoţionale, acele energii discordante eliberate în timpul curăţării Karmice a Arhanghelului Mihail.

Rezidurile energetice au fost eliberate din trupul tău fizic în timpul acestei curăţări pt care tu trebuie sa bei 2 litri de apa /zi. In fata ta sunt 40 de cercuri de foc cu flacara albastra prin care tu veio trece si care iti ard  virusii, microbii, durerile si inlatura toxinele si rezidurile karmice.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Te relaxezi şi mai mult. Această stare şi mai profundă de relaxare îi ajută conştiinţei tale să se extindă şi să ne asiste în vindecările noastre ulterioare.inspirăm profund şi încet si inhalăm cantităţi mari din norii Purpuriu Rozalii ai Iubirii Necondiţionate şi expiram orirezidurile curatarii karmice. Cu fiecare respiratie

  • Inspiram din  nori Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată, si in corpul nostru  are loc o vindecare suplimentară . Expiram stresul din Trupurile noastre fizice şi tensiunile din evenimente karmice trecute, din această viaţă fizică, care au fost stocate în trupurile noastre fizice ca şi particule subatomice. Acele energii au fost tocmai eliberate prin Curăţarea Karmei. Acum, aceste stresuri şi tensiuni, aceste particule subatomice sunt curăţate din sistemul tău nervos de către aceşti nori de Iubire Necondiţionată de Lumină-Purpuriu-Rozalie
  • expiram vaporii întunecaţi  care sunt eliberaţi din lăuntrul tău, si transformati in iubirea Necondiţionată
  •  Inspiri Lumină-Purpuriu-Rozalie de Iubire Necondiţionată care îţi curăţă trupul fizic şi câmpurile de energie subtile
  • expiri  toate energiile discordante care au rămas ca  rezultat din tăierea legăturilor karmice
  • Inspiri, Luminozitatea Iubirii Necondiţionate şi expiri, expiri întunecimea dezacordurilor te curăţi de energiile discordante toxice întunecate ce ies din trupul tău fizic cu fiecare din expirările tale.

Norii fumurii a energiilor tale discordante sunt  absorbiti de lumina Purpuriu Rozaliu si încep să crească în strălucire şi vibraţie. Această creştere în Lumină continuă rapid, până ce o sferă se formează de jur împrejurul tău. Întreaga margine exterioară a norului Purpuriu Rozaliu de Iubire a fost transformată în Lumină Aurie, Lumină Pură Aurie.

Acum poţi vedea sau simţi această Sferă Aurie uriaşă şi translucidă care te învăluie  complet. Poţi vedea, simţi, imagina, vizualiza această uriaşă sferă transparentă de Lumină Aurie care te înconjoară. Şi eşti în centrul acestei sfere, această Sferă de Aur care este plină cu nori de Lumină Purpuriu Rozalie. Energiile de Iubire Necondiţionată continuă să elibereze orice stresuri şi tensiuni care au rămas, orice particule subatomice de energie discordantă care sunt blocate în orice parte a trupului tău.

Şi vezi, simte, vizualizează, imaginează orice stresuri sau tensiuni rămase aşezate în orice parte a trupului tău. Orice energii discordante rezultate din eliberările karmice, care acum sunt transformate în Lumină de căte aceşti nori Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Această manifestare vizibilă a stării de conştiinţă de Iubire Necondiţionată se mişcă acum prin fiecare parte a întregului tău trup. Studiază, observă, simte, percepe toate energiile discordante, chiar şi cele de la nivel celular, care sunt acum transformate în Lumină şi făcute sănătoase.

Celulele aflate în disconfort şi cele deformate, celulele nesănătoase de orice fel sunt făcute din nou întregi, pe măsură ce norul Purpuriu Rozaliu de Iubire Necondiţionată intră prin ţesuturile din întregul tău trup fizic. Toate celulele tale sunt reparate acum.

Toate stresurile, tensiunile şi energiile discordante sunt transformate acum. Şi pe măsură ce aceste energii, aceste energii discordante ale evenimentelor trecute sunt eliberate din celule, ele pot fi văzute ca nori de energie întunecaţi.

Şi astfel poţi vedea, simţi, imagina, vizualiza, aceşti nori întunecaţi de energie discordantă, legaţi de incidente din trecutul tău, ieşind din trupul tău fizic cu fiecare din expiraţiile tale. Când inspiri, inspiri Lumina Purpuriu Rozalie a Iubirii Necondiţionate în toate părţile trupului tău.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Şi când expiri, expiri nori întunecaţi de energii discordante. Poţi vedea şi simţi aceste energii pe măsură ce ies din trupul tău. Iar acum, când aceste energii discordante ies din trupul tău, raze de Lumină Aurie se unesc asupra acelor nori întunecaţi de energie care au fost eliberaţi de expiraţiile tale.

Quan Yin

Aceste Raze Aurii emanează din toate secţiunile Sferei Uriaşe de Aur din jurul tău. Razele de Aur transformă toate energiile discordante eliberate de trupurile tale fizice şi de Lumină în nori de Lumină Aurie. Şi astfel, toate energiile discordante conţinute de expiraţiile tale sunt acum transformate în Lumină de Aur.

În curând întunecarea expiraţiilor tale descreşte. Expiraţiile tale devin limpezi şi revin la normal. Razele Aurii de Lumină din Sfera Aurie din jurul tău au transformat acum tot disconfortul rămas, expirat de trupul tău, în Lumină de Aur.

Odată ce tot dezacordul din afara trupului tău a fost transformat în Lumină de Aur iar respiraţia ta a revenit la normal, amândouă aceste energii ale Iubirii Necondiţionate se întrepătrund şi intră în trupul tău.

Energiile combinate de Lumină-Purpuriu-Rozalie şi Lumină Aurie caută apoi toate zonele din lăuntrul tău care tocmai au fost vindecate de Curăţarea Karmică. Odată ce aceste energii combinate de Iubire Necondiţionată converg pe arii tocmai vindecate, apar străfulgerări de Lumină, scînteieri lucitoare de Iubire şi Lumină care pătrund în toate zonele proaspăt curăţate şi vindecate.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Aceste minunate iluminări de Iubire Necondiţionată transformă şi vindecă imediat toate celulele din zonă. Şi astfel, toate celulele din acele zone au fost vindecate acum şi transformate în celule de nivel dimensional mai înalt.

Pentru că aceste celule vindecate nu numai că funcţionează optim la acest nivel dimensional dar, de asemenea, unele dintre aceste celule au fost activate acum în Lumină, pentru a pregăti viitoarea ta Ascensiune.

Acum, la acest punct din meditaţie, toată karma trecută a fost îndepărtată. Toate zonele din trupul tău fizic şi câmpurile de energie sbtilă care au fost afectate înainte de aceste incidente karmice au fos curăţate şi vindecate.

Astfel, acum vom continua cu ajutorul tuturor Fiinţelor Celeste care ni s-au alăturat şi ne vom curăţa de acorduri nepotrivite. Aceste acorduri nepotrivite sunt legate de vieţi anterioare şi nivele anterioare de conştiinţă.

Astfel de acorduri nu mai sunt potrivite acum la nivelul nostru evoluat de conştiinţă. Unele dintre aceste acorduri şi jurăminte sunt făcute cu mult timp în urmă în vieţi anterioare, acorduri vechi şi jurăminte care nu au fost încă eliminate.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Aceste acorduri vechi şi jurăminte din trecutul tău te reţin acum în prezent de la desfăşurarea în întregul tău potenţial. Multe limitări, care te reţin astăzi, au fost purtate până aici din vieţi anterioare în viaţa ta prezentă. Acestea includ toate acele acorduri care limitează puterile prin blocaje de energie, sau, cum le spun unii oameni, „implanturi”.

Să înţelegi că blocajele de energie sau „implanturile” sunt cu mult diferite faţă de cum ar crede mulţi oameni. „Implanturile” sunt cu adevărat blocaje de energie şi ele nu vin din partea altora. Ele nu sunt de natură tehnologică. „Implanturile” sunt blocaje de energie din celulele creierului tău.

Blocajele care îţi limitează capacităţile, cu care ai fost de acord şi chiar ai cerut să fie instalate înainte de a veni în această viaţă. Ai cerut aceste „implanturi” sau blocaje energetice pentru că ai folosit greşit anumite puteri şi capacităţi în trecut.

Mai există de asemenea alte acorduri din trecut care încă mai împiedică oamenii astăzi, iar acestea includ jurăminte religioase făcute cu multe, multe vieţi în urmă. Acele timpuri când era potrivit pentru evoluţia noastră spirituală, în tipul acelui timp specific, să trăieşti o viaţă de sărăcie.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Dar asta a fost atunci, iar aceasta este acum. Toate acele acorduri care te reţin acum în prezent pot fi îndepărtate acum. Te-ai extins la un nou nivel de conştienţă. De aceea este timpul să ai o viaţă nouă, nerestricţionată de toate acele acorduri făcute cu mult timp în urmă în vieţi îndepărtate, la nivele mai scăzute de conştiinţă.

inger

La acest moment din meditaţie, avem nevoie să cerem ajutorul unor echipe Celeste de Vindecare suplimentare. Aceste Fiinţe Celeste ne vor asista în curăţarea specială şi vindecarea de acorduri vechi nepotrivite din vieţi trecute.

Şi astfel, cerem ca Maeştrii Ascensionaţi sau Sfinţii din toate religiile să vină şi să ne ajute.

De asemenea cerem ca Maeştrii Ascensionaţi sau Sfinţii tuturor oamenilor indigeni să vină şi să ne ajute,

de la Preoţii Shamani Ascesionaţi din Siberia,

la Preoţii Shamani Zulz Ascensionaţi din Africa,

de la Maeştrii Anasazi Ascensionaţi,

la Maeştrii Aborigeni Ascensionaţi,

de la Maeştrii Mayaşi Ascensionaţi,

la Maeştrii Celţi Ascensionaţi.

Cerem ajutorul atât de multora, pentru că în multele noastre vieţi am trecut pe multe căi în multe ţări. În timp ce putem fi conştienţi de câteva vieţi, experienţele mult mai multora rezidează în întreaga noastră conştiinţă.

De aceea, în timp ce avem nevoie să ne reţinem experienţele, vrem să vindecăm toate problemele nerezolvate, legate de amintiri din multele şi variatele noastre vieţi. De asemenea dorim să nulificăm toate acordurile care nu mai sunt potrivite la nivelul actual de conştiinţă.

Şi astfel, pentru a vindeca aceste amintiri antice, pentru a goli aceste acorduri vechi şi a îndepărta blocaje de energie sau „implanturi”, cerem ajutorul Fiinţelor Celeste pe care le-am chemat să vină. Şi acum ne luăm un moment pentru a cere asistenţa oricăror alte Fiinţe Celeste care ar dori să ajute.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Cerem ca toate Fiinţele Celeste care doresc să ne ajute să vină acum în Iubirea şi Lumina acestei întâlniri şi să ne ajute la aceste vindecări, rezoluţii şi îndepărtări. Cerem ca Fiinţele Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau a „implanturilor” să vină acum.

Cerem asistenţa tuturor Fiinţelor Celeste în aceste curăţări, vindecări şi îndepărtări specializate. Acum, un lucru este de înţeles înainte de a începe această parte a meditaţiei, este că „implanturile” sunt blocaje de energie din celulele creierului, blocaje pe care le-ai creat pentru a bloca activarea unor celule cerebrale. Aceste blocaje te reţin de la folosirea anumitor puteri şi capacităţi, până când eşti pregătit.

Astfel, înainte de a-ţi redobândi abilităţile şi puterile latente, trebuie să fii la un nivel de conştiinţă şi percepţie, în care poţi să asişti la îndepărtarea acestor blocaje şi la activarea acestor celule cerebrale. O anumită extindere a conştiinţei este necesară pentru a deschide aceste blocaje şi a activa aceste celule.

Trebuie să poţi folosi puteri cu un nivel înalt de percepţie conştientă înainte de a ţi se putea acorda din nou accesul la anumite puteri. Trebuie să înţelegi că folosirea ta greşită de anumite puteri din trecut a dus la acordul şi dorinţa de a avea unele abilităţi şi puteri „scoase din circuit” sau la care e „interzis accesul”, prin aceste blocaje de energie din celulele tale cerebrale.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Aceste blocaje sunt preprogramate la nivel celular, pentru a rămâne până ce atingi o stare specifică de conştiinţă. Acum ai ajuns la acel nivel specific de conştiinţă din cadrul stării de conştienţă a Iubirii Necondiţionate şi acele blocaje de celule cerebrale care îţi limitează acum abilităţile pot fi îndepărtate.

Puterile şi abilităţile pe care fiecare persoană le va activa acum şi le va manifesta în viaţa lor după această meditaţie, depind de propriul ei nivel de conştienţă. Toate puterile şi abilităţile se vor manifesta când este timpul potrivit. Cu toate acestea, timpul pentru desfăşurarea deplină a puterilor cuiva şi a abilităţilor se bazează pe nivele de conştiinţă şi percepţie, nu se bazează pe ceasuri şi calendare.

buddha

Primul pas înspre accesarea capacităţilor latente şi a puterilor este să ceri să ţi se dea acces la ele.

Acum, această cerere de a accesa capacităţile tale poate fi spusă verbal sau în tăcere în lăuntru, dar trebuie să faci cererea înainte ca aceste blocaje de energie din celulele tale cerebrale să poată fi îndepărtate. Odată ce aceste blocaje sunt îndepărtate, pot avea loc alte vindecări. Acum, ca şi înainte, voi spune această cerere de două ori.

O dată, ca să o auzi în întregime, şi a doua oară o vom repeta împreună. Această cerere este după cum urmează: „Eu acum cer, pe baza nivelului meu actual de conştiinţă, ca toate puterile şi capacităţile mele, legate de abundenţă, sănătate şi fericire să fie eliberate pentru mine.

Cer ca toate „implanturile” sau blocajele energetice ale acelor capacităţi din creierul meu să fie îndepărtate.

Cer ca acele puteri şi capacităţi să fie eliberate pentru mine. Cer de asemenea ca să fie deschise clarvederea, clarauzirea mea şi alte ablilităţi similare, în cea mai mare măsură posibil, pornind de la nivelul meu actual de conştiinţă.

Eu îmi asum acum întreaga responsabilitate pentru toate rezultatele tuturor acţiunilor mele. Eu promit de asemenea să îmi folosesc capacităţile doar pentru binele tuturor şi ajutând în răspândirea de Iubire şi Lumină către mine şi către alţii. Şi astfel, acum le cer Fiinţelor Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau a „implanturilor” să vină şi să mă asiste în acest timp.”

Şi acum repetăm împreună: „Eu acum cer, pe baza nivelului meu actual de conştiinţă, ca toate puterile şi capacităţile mele, legate de abundenţă, sănătate şi fericire să fie eliberate pentru mine. Cer ca toate „implanturile” sau blocajele energetice ale acelor capacităţi din creierul meu să fie îndepărtate. Cer ca acele puteri şi capacităţi să fie eliberate pentru mine.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Cer de asemenea ca să fie deschise clarvederea, clarauzirea mea şi alte ablilităţi similare, în cea mai mare măsură posibil, pornind de la nivelul meu actual de conştiinţă. Eu îmi asum acum întreaga responsabilitate pentru toate rezultatele tuturor acţiunilor mele.

Eu promit de asemenea să îmi folosesc capacităţile doar pentru binele tuturor şi ajutând în răspândirea de Iubire şi Lumină către mine şi către alţii. Şi astfel, acum le cer Fiinţelor Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau a „implanturilor” să vină şi să mă asiste în acest timp.”

Precum am cerut, Fiinţele Celeste care ajută la îndepărtarea blocajelor de energie sau, cum spun unii, a „implanturilor”, stau acum în faţa ta. Acestea sunt fiinţele Celeste care vor lucra de fapt cu tine pentru a deschide blocajele celulare din celulele tale cerebrale, astfel ca să îţi poţi folosi abilităţile şi puterile latente.

Aceste fiinţe Celeste văd acum că te-ai curăţat şi vindecat de bagajul care te-a împiedicat să foloseşti aceste puteri şi capacităţi în trecut. Şi astfel ele concurează ca tu să ajungi la acel nivel de conştiinţă consimţit, unde anumite abilităţi şi puteri pot din nou să fie activate şi date ţie.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

În acest moment, Fiinţele Celeste care vor lucra cu noi îşi micşorează o parte din conştiinţa lor la nivel subatomic. Această mărime subatomică este necesară pentru ca să poată intra în trupul tău fizic şi să facă vindecarea optimă.

Aceste Fiinţe Celeste vor rezolva de asemenea problemele vechi şi vor îndepărta energii nedorite. Apoi, ele vor deschide blocajele celulare din acele celule cerebrale care împiedică acum folosirea capacităţilor şi puterilor tale latente.

Şi astfel noi, noi înşine ne vom micşora de asemenea percepţia şi vom călători în lăuntru. Astfel, începem să condensăm sau să micşorăm propria noastră conştientă de percepţie din ce în ce mai mult. S-o micşorăm până ce suntem mai mici decât nivelul celular.

Prin micşorarea percepţiei noastre, a percepţiei noastre conştiente la nivel subatomic, vom fi capabili să ne mişcăm în lăuntru şi să ne vindecăm oriunde în trupul nostru fizic. Şi astfel, ne vedem, simţim, imaginăm, vizualizăm mişcorându-ne tot mai mult, până suntem atât de mici încât acum suntem capabili să ne mişcăm cu uşurinţă printre celulele creierului nostru.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Acum putem de asemenea să vedem Fiinţele Celeste care ne ajută, pentru că şi ele s-au micşorat la mărimea noastră subatomică. Acum noi şi împreună cu Fiinţele Celeste căutăm toate celule cerebrale care au blocaje energetice, la care alţii se referă ca „implanturi”.

De asemenea căutăm toate celulele cerebrale cu energii discordante sau celule în disconfort. Odată ce astfel de celule cerebrale sunt găsite, vine o rază de Lumină Purpuriu Rozalie care este urmată repede de o izbucnire fulgeratoare de Lumină puternică Aurie. Aceste Lumini strălucitoare irump de fiecare dată când o Fiinţă Celestă localizează o celulă cerebrală care conţine blocaje de energii discordante.

Odată ce o Fiinţă Celestă luminează o astfel de celulă cerebrală cu Luminile Aurii şi Purpuriu Rozalii, aceste celule cerebrale sunt imediat vindecate şi transformate. Celulele sunt mai întâi vindecate de către Lumina-Purpuriu-Rozalie a Iubirii Necondiţionate, de orice blocaje sau energii discordante, de disconfort. Apoi, aceleaşi celule cerebrale sunt transformate în Lumină Pură de către Lumina Aurie a Iubirii Necondiţionate.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Puterile Iubirii Necondiţionate au vindecat cu totul toate aceste celule cerebrale care au fost înainte blocate sau care au conţinut energii discordante, de disconfort, iar toate aceste celule pulsează acum cu Lumină Aurie.

Aceste celule au fost vindecate acum şi au fost de asemenea transformate sau activate în celule cerebrale care operează la un nivel dimensional mai înalt. Simplu spus, asta înseamnă că acele celule cerebrale operează acum optim la acest nivel dimensional şi chiar mai bine la următorul nivel dimensional.

curatari energetice, dezlegari

Acum, toate aceste vindecări şi curăţiri pe care tocmai le-ai primit, vor permite din acest moment să fie dezvoltate în lăuntrul tău puteri şi capacităţi latente. Gândurile şi acţiunile tale vor fi mai puternice şi vor începe de asemenea să reflecte atribute dimensionale mai înalte.

Curăţirea noastră de aceste acorduri vechi care ne-au limitat capacităţile şi puterile, ne dă acum oportunitatea de a ne curăţa de frică şi furie. Această curăţare de frică şi furie va cuprinde o reasigurare către acele celule responsabile cu siguranţa noastră fizică şi emoţională.

Înmagazinate într-o porţiune a creierului nostru sunt toate amintirile noastre, toate amintirile noastre personale ale fiecărei loviri pe care ai suferit-o vreodată, împreună cu amintirile fiecărei loviri pe care ai cauzat-o vreodată. Acum, la mărimea ta actuală subatomică, putem comunica uşor cu celulele creierului. Doar la nivel celular pot avea loc aceste comunicări, vindecări şi curăţări.

Şi astfel, cu ajutorul Fiinţelor Celeste care sunt cu noi, imediat localizăm acea porţiune din creier care este răspunzătoare pentru siguranţa noastră. Celulele din această porţiune din creier stochează amintiri ale fiecărui incident care s-a întâmplat vreodată în întreaga noastră viaţă.

Această arie, de asemenea stochează benzile de memorie ale fiecărui avertisment pe care l-am primit vreodată de la orice învăţător, superior sau adult, începând cu naşterea. Acum, la acest moment din viaţa noastră, majoritatea acestor benzi de memorie nu se mai aplică nici măcar la noi, mai ales la nivelul nostru actual de conştiinţă.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Astfel, la acest nivel celular din trupul nostru fizic, vom comunica direct cu acele celule cerebrale răspunzătoare de siguranţa noastră. În comunicările noastre avem de gând să reasigurăm acele celule cerebrale că suntem adulţi acum şi la o stare de conştiinţă în care putem cu siguranţă să mânuim situaţii de urgenţă.

Conştiinţa noastră a fost extinsă şi astfel, emoţiile de teamă şi furia care rezultă şi adrenalina care obişnuia să fie eliberată când revedeam aceste memorii din trecut, nu mai sunt necesare pentru siguranţa noastră. Mulţumim acestei arii din creierul nostru pentru toată munca pe care a făcut-o în viaţa noastră. Pentru că aceste celule cerebrale au lucrat din greu să ne menţină în siguranţă de-a lungul anilor.

Explicăm că preţuim menţinerea grijulie a tuturor benzilor de memorie care ne-au ajutat să acţionăm în trecut. Oricum, când am fost tineri, aceste benzi ne-au ajutat imens. A fost modul în care am învăţat să mergem, să nu atingem focul, să mergem cu bicicleta etc.

Această uriaşă bibliotecă de benzi de memorie a fost menţinută de celulele noastre cerebrale pentru a produce amintiri şi situaţii din trecut pentru a ne avertiza când o situaţie similară s-ar putea să fie pe cale să aibă loc în vieţile noastre. Cu toate acestea, acele incidente au fost atunci, iar acum este acum.

Astfel explicăm că la nivelul nostru actual de conştiinţă, gândurile noastre se manifestă repede, iar la acest nivel de conştiinţă, vederea acelor vechi benzi de memorie, ale unor incidente din trecut „încărcate”, creşte probabilitatea de a putea manifesta o situaţie dureroasă din trecut în realitatea noastră curentă.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Mulţumim acestei secţiuni a creierului nostru încă o dată şi apoi explicăm că nu vrem sau avem nevoie să manifestăm din nou aceste evenimente. Un salt de conştiinţă a avut loc şi nu mai sunt nevoie viitoare revederi ale unor „lecţii binecuvântate” din trecut.

Şi acum, pentru a ne ajuta să îndepărtăm toată frica şi teama care provine din frică, cerem Fiinţelor Celeste să lumineze toate benzile noastre de memorie cu o rază de Lumină Aurie şi apoi cu o rază de Lumină Purpuriu Rozalie.

Acest proces curăţă şi vindecă toate amintirile noastre vechi. Şi aşa este spus. Şi aşa este făcut. Şi acum amintirile noastre pot fi accesate fără să genereze emoţiile, reacţiile şi gândurile legate de frica sau furia care s-a ridicat înainte din aceste amintiri.

Lumina Aurie generată de Fiinţele Celeste a preluat „încărcătura”emoţională din sumarele benzilor noastre vechi de memorie. Apoi Lumina Purpuriu-Rozalie de la Fiinţele Celeste a vindecat aceleaşi amintiri cu puterile de vindecare ale Iubirii Necondiţionate.

Acum le cerem Fiinţelor Celeste să lucreze pe chakrele noastre activate. Numărul chakrelor pe care fiecare persoană le-a activat va varia de la individ la individ. Unii dintre voi aveţi activate mai multe chakre decât alţii.

Cu toate acestea, toţi dintre voi, la acest nivel dimensional, aveţi activate cel puţin 7 chakre. Sperăm că până acum unii dintre voi aţi activat toate cele 13 chakre care se află în câmpul de energie al Tetraedrului vostru Stelar.

Astfel, acum le cerem Fiinţelor Celeste să călătorească prin toate chakrele noastre activate şi să vindece orice amintiri ale evenimentelor trecute, care sunt stocate în orice chakră. De asemenea, le cerem Fiinţelor Celeste să vindece orice energii discordante posibile, de disconfort, care ar putea fi în orice chakră.

Şi astfel Fiinţele Celeste care au deschis blocaje şi au vindecat celule cerebrale, acum trimit luminos puterile vindecătoare de Lumină-Purpuriu-Rozalie şi Lumina Aurie asupra fiecăreia din chakrele tale activate.

Acum toate chakrele tale activate luminează cu puterile vindecătoare ale Luminii Purpuriu-Rozalii şi Luminii Aurii a Iubirii Necondiţionate. Şi acum le mulţumim tuturor prietenilor noştri Celeşti, tuturor acestor minunate, frumoase Fiinţe Celeste care ne-au ajutat în această parte a vindecărilor şi curăţărilor.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Acum, când aceste minunate Fiinţe Celeste părăsesc trupul nostru, începem de asemenea să creştem percepţia noastră conştientă, înapoi la mărimea sa totală. Şi astfel creştem mai mari şi mai mari. Continuăm să creştem din ce în ce mai mult, mai mult şi mai mult, până ce am ajuns la nivelul percepţiei noastre pe deplin conştiente.

La întoarcerea la întreaga noastră conştiinţă, aflăm că percepţia noastră întreagă conştientă a fost acum puternic extinsă. Ne simţim curaţi, împrospătaţi şi extinşi.care ne vom îndepărta orice ataşament la sau prezenţă a oricărei fiinţe sau entităţi. Acum să înţelegi că există mici paraziţi de energie care sunt prezenţi în lumea noastră.

Aceşti paraziţi de energie sunt rezultatul unui experiment tehnologic de merkaba, de acum mult timp.

Mulţi oameni îi au. În plus, unii dintre noi au făcut anumite acorduri cu vieţi în urmă pentru a împărtăşi experienţe, până ce am ajuns la un nivel anumit de conştiinţă. Acel nivel de conştiinţă a fost atins acum.

shamanism

Astfel că noi, în această parte a meditaţiei, le cerem Fiinţelor Celeste prezente să îndepărteze toate ataşamentele de orice alte fiinţe din toate trupurile noastre fizice, trupurile noastre de Lumină, trupurile noastre subtile şi câmpurile noastre de energie subtilă.

Aşa este spus şi aşa este făcut. Într-o lucire de Lumină Purpuriu Rozalie şi Aurie, toate astfel de ataşamente sunt îndepărtate. Apoi toate ataşamentele separate sunt transformate imediat în Lumină de către Fiinţele Celeste care sunt prezente.

Şi acum este timp pentru o vindecare finală a tot ceea ce a avut loc în timpul acestei meditaţii. Din nou vizualizează Sfera Aurie plină cu Lumină Purpuriu Rozalie care te înconjoară şi te învăluie. Vezi, simte, imaginează, vizualizează această sferă transparentă de Lumină Aurie cu tine în centrul ei. Această Sferă Aurie este plină cu nori de Lumină Purpuriu Rozalie.

Această manifestare în spectrul nostru de lumină vizibilă a Luminii Purpuriu-Rozalii de Iubire Necondiţionată din timpul acestei vindecări finale, permite recuperarea deplină a întregului tău trup fizic. Acum vrem să vedem, simţim, vizualizăm, imaginăm vindecarea oricărei secţiuni din trupul nostru care are vreun dezacord.

Astfel, acum caută prin întregul tău trup şi simţi oriunde ar putea fi vreun dezacord rămas şi vezi cum sunt vindecate acele arii, de nori Purpuriu Rozalii de Iubire Necondiţionata. Studiază, observă, simte, percepe orice energii rămase, chiar şi puţin discordante, la nivel celular, cum sunt transformate acum în Iubire şi făcute sănătoase.

Celulele în disconfort şi cele deformate, nesănătoase de orice tip sunt acum făcute din nou întregi, când norii Purpuriu Rozalii de Iubire Pură Necondiţionată intră în ţesuturile din întregul tău trup fizic. Toate celulele tale sunt reparate acum.

Toate stresurile, tensiunile şi energiile discordante sunt acum transformate. Şi, pe măsură ce aceste energii, aceste energii discordante ale evenimentelor trecute, sunt eliberate din celulele tale, ele pot fi văzute ca şi nori de energie întunecată. Şi astfel poţi vedea, simţi, imagina, vizualiza aceşti nori întunecaţi de energie discordantă, toţi legaţi de incidente din trecutul tău, care ies din trupul tău fizic cu fiecare din respiraţiile tale.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

Când inspiri, inspiri Lumina Purpuriu-Rozalie a Iubirii Necondiţionate, în toate părţile trupului tău. Şi când expiri, expiri nori întunecaţi de energii discordante. Poţi vedea şi simţi aceste energii când ies din trupul tău. Şi acum, când aceste energii discordante părăsesc trupul tău, raze de Lumină Aurie converg asupra acelor nori întunecaţi de energie care au fost eliberaţi de expiraţiile tale.

Aceste Raze Aurii emană din toate secţiunile uriaşei Sfere Aurii din jurul tău. Razele Aurii transformă toate energiile discordante eliberate de trupurile tale fizice şi de Lumină, în nori de Lumină Aurie. Iar astfel toate energiile discordante conţinute în expiraţiile tale sunt acum transformate în Lumină Aurie.

În curând, întunericul expiraţiilor tale se micşorează.

Expiraţiile tale devin limpezi şi se întorc la normal. Razele Aurii de Lumină din Sfera Aurie din jurul tău au transformat tot dezacordul expirat de trupul tău ,în Lumină Aurie. Odată ce tot dezacordul din afara trupului a fost transformat în Lumină Aurie şi respiraţia ta s-a întors la normal, ambele aceste energii de Iubire Necondiţionată se întrepătrund şi intră în trupul tău.

Energiile combinate ale Luminii Purpuriu-Rozalii şi a Luminii Aurii caută toate ariile din lăuntrul tău care au fost tocmai vindecate de Curăţarea Karmei. Odată ce aceste energii combinate de Iubire Necondiţionată converg asupra unor arii proaspăt vindecate, apar raze de Lumină, raze strălucitoare de Iubire şi Lumină care permeează toate ariile proaspăt curăţate şi vindecate.

Aceste raze minunate de Iubire Necondiţionată transformă imediat şi vindecă toate celulele din zonă. Şi astfel, toate celulele din acele zone au fost vindecate acum şi transformate în celule de nivel dimensional mai înalt. Pentru că aceste celule vindecate, nu doar că funcţionează optim la acest nivel dimensional, ci unele din aceste celule au fost acum activate în Lumină, pregătind viitoarea ta Ascensiune.

Acum continuă să inspiri aceşti nori Purpurii Rozalii de Iubire Necondiţionată un timp. Adu-ţi aminte când ieşi din această meditaţie, toţi aceşi nori de Iubire Necondiţionată şi energiile lor vindecătoare vor fi în jurul tău şi la dispoziţia ta pentru următoarele 72 de ore.

Dacă vei simţi nevoia, în orice moment în timpul următoarelor 3 zile, când de exemplu ceva nu este în echilibru, atunci ia-ţi un moment şi inspiră această Lumină-Purpuriu-Rozalie de Iubire Necondiţionată şi expiră orice disconfort.

maestri ascensionati

Şi acum te rog să îţi iei câteva minute pentru a te întoarce la percepţia conştientă a trupului tău fizic. Doar respiră normal un timp. Aşa, doar continuă să respiri încet şi uşor. Şi când respiraţia ta este normală şi tot disconfortul a fost îndepărtat, vei putea începe încet să ieşi din această meditaţie. Nu vrei să ieşi din această meditaţie prea repede.

Ai călătorit multidimensional şi conştiinţa ta este acum mult extinsă. Mult a fost curăţat şi vindecat, aşa că ceva timp este necesar pentru a integra aceste vindecări şi această extindere a conştiinţei în viaţa ta activă. Dacă ieşi din această meditaţie prea repede, ar putea avea loc o dezorientare. Aşa că atunci când ieşi din această meditaţie, vei vrea să o faci foarte încet.

Multe vindecări şi curăţări au avut loc în trupul tău fizic şi în câmpurile tale de energie subtilă. Poate unele reţele noi de energie şi circuite tot mai au nevoie să fie conectate în lăuntrul trupului tău fizic. Aşa că ţine-ţi ochii închişi şi continuă să respiri încet o vreme, înainte de a începe să ieşi din această meditaţie.

Ia-ţi câteva minute înainte de a-ţi deschide ochii. Acum, când ieşi din meditaţie, fă-o încet. Foarte încet mişcă-ţi mâinile, picioarele şi capul. Începe cu nişte mişcări încete şi apoi poate nişte întinderi. Apoi continuă cu mai multe mişcări şi întinderi o vreme. După ce a trecut un timp, deschide încet ochii. Ia-ţi timp să ieşi din această meditaţie, pentru că vei afla că a fost destul de profundă. În concluzie, rezultatele acestei meditaţii vor continua să se desfăşoare pentru tine în următoarele săptămâni şi luni.

MEDITAŢIA DE CURĂŢIRE A KARMEI

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Dezvoltare Spirituala

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

 

602839 190622207748634 696650010 n

Despre EGREGORI, OAMENI, MOARTE, ENTITATI, ENERGII

Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007
cu participarea Florian Pittis si d.Palmyra 

EGREGORI
Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent

Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria sau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure. Mare atentie la cap.4 .
Inceputul este o documentare accesibila public, dar continuarea este dictata direct din Lumea de Dincolo de ambele Entitati care m-au ajutat .  Aceasta este valabil la organizarea cap1. si la tot materialul din cap2-4 . Comentariile dintre acolade …//  ii apartin lui Motu Pittis si nu vrea sa i le schimb in proza.
Fac apel la cei care au cursuri despre aceste subiecte sa imi trimita si mie o copie pe adresa personala . Ma intereseaza atat viziunea SRR cat si a altor curente spirituale. Daca subiectul este atins de SRR( grd 6-10 ), sunt foarte interesat de parametrizare si etaloane de masura. ( atentie cand masurati Acceptul Sf. Treimi pentru accesul meu la aceste informatii. Nu am in mod continuu acces la astfel de informatii. Va rog masurati maximul permis transcendent si dati-mi posibilitatea sa le citesc atunci cand am permisiunea ).
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

1. Teoria morfogenetica ( demonstratia stiintifica e existentei egregorilor )

Teoria morfogenetica si-a dovedit pana acum in foarte multe cazuri valabilitatea si, pentru cel cu mintea deschisa, reprezinta un instrument foarte pretios prin intermediul caruia pot fi explicate o serie intreaga de fenomene si, mai mult decat atat, pot fi chiar generate si stabilizate altele.
Sheldrake de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea fiintelor vii, care nu puteau fi explicate in niciun fel, pana la el. Vom descrie aici doua experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.
In primul dintre ele, profesorul William McDougall de la Harvard testa in 1920 inteligenta soarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care soarecii trebuiau sa treaca pentru a gasi hrana. in experiment se nota timpul in care soarecii reuseau sa ajunga la hrana. Spre uimirea lui, a constatat ca pe masura ce apareau noi generatii de soricei, timpul mediu in care acestia ajungeau la hrana devenea tot mai mic, astfel incat generatia a 20-a de soareci ajungea in medie la hrana de zece ori mai repede decat prima generatie.
A fost ca si cum o invatatura a celor adulti se transmitea la copii. McDougall stia, la fel ca noi toti, ca genetic nu se poate transmite invatatura, decat poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipa de oameni de stiinta din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact acelasi labirint ca si McDougall. Rezultatele lor au fost si mai uluitoare: prima generatie de soareci a parcurs labirintul aproximativ in acelasi timp ca generatia 20 a lui McDougall, iar unii dintre soricei au gasit drumul aproape imediat, mergand direct la tinta. In acest caz explicatiile genetice puteau fi eliminate din start si la fel si alte explicatii bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Cu toate acestea, experienta soriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungand la cei din Anglia, fara sa existe nici o explicatie fizica pentru aceasta.
Un al doilea experiment a avut loc in 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimute (Macaca Fuscata) a fost observata timp de 30 de ani. La un moment dat cercetatorii au inceput sa ofere maimutelor fructe dulci, aruncate in nisip. La maimute le placeau foarte mult fructele, dar trebuiau sa le manance acoperite cu nisip, ceea ce era neplacut pentru ele.
La un moment dat o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit ca putea rezolva problema spaland fructele intr-o apa din apropiere. Imo i-a aratat aceasta mamei ei. Totodata colegii ei de joaca au invatat aceasta si si-au invatat si familiile cum sa faca. Oamenii de stiinta au asistat la felul in care din ce in ce mai multe maimute au invatat cum sa spele fructele in apa.
Intre 1952 si 1958, toate maimutele tinere din colonie au invatat spalatul fructelor. Doar unele dintre maimutele adulte, care au imitat copii, au aplicat si ele acest lucru. Celelalte maimute adulte au continuat sa manance fructele pline de nisip. Apoi ceva uimitor s-a intamplat: de la un anumit numar de maimute care isi spalau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare exploziva. Daca dimineata doar o parte din maimute foloseau aceasta cunoastere, seara aproape toate maimutele deja spalau fructele. De asemenea alte colonii de maimute din alte insule, precum si maimute de pe continent, au inceput aproape imediat sa-si spele fructele. Nici in acest caz nu a putut fi gasita o explicatie conventionala cum cunoasterea s-a raspandit asa de repede, trecand apa, fara sa fi existat contacte directe intre diversele colonii .
Rupert Sheldrake, analizand aceste cazuri, a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a mentine cunoasterea oricaror fenomene, nu doar din lumea vie, ci si din cea minerala sau chiar cuantica. El a postulat ca aceste campuri inregistrau intr-un anumit fel toate informatiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influenta formatoare asupra tuturor fiintelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel incat noile evenimente sa se incadreze oarecum in noul tipar.
Am putea sa asemanam aceste campuri morfice (CM) cu un fel de matrite in care este turnat metalul topit pentru ca sa ia forma respectiva. O comparatie si mai buna este cu pamantul peste care ploua. Initial acesta este perfect plan, dar apoi apa incepe sa sape mici santuri prin care se poate scurge mai repede. Gradat aceste santuri se adancesc si din ce in ce mai multa apa curge pe acolo.
In comparatia noastra, santurile sunt noile campuri morfice create, care creaza obisnuinta ca lucrurile sa se petreaca predominant intr-un anumit fel si nu in altul. In linii mari, teoria morfogenetica explica mult mai aprofundat si extinde ceea ce noi numim „obisnuinta”.
Din momentul postularii ei, teoria morfogenetica s-a dovedit imediat un instrument exceptional. Deja puteau fi explicate o serie intreaga de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, in psihologie aplicabilitatea a fost imediata, si de fapt TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconstientului colectiv a lui C.G. Jung.
In cercetarile sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate daca nu ar exista un gen de conexiune intre membrii aceleiasi specii. De exemplu, Jung a descoperit ca unii eschimosi aveau vise cu serpi sau paianjeni, desi acestia nu exista in cercul polar si nici nu existau alte surse de unde sa afle despre existenta lor. De fapt, nici eschimosii in cauza nu stiau cu ce viseaza, dar cand desenau imaginile respective, cineva putea recunoaste imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconstient colectiv la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai putin cuplat, si prin intermediul caruia are acces la o serie intreaga de cunostinte, arhetipuri si obiceiuri. Acest subconstient colectiv corespunde partial campurilor morfice din teoria morfogenetica.
Totodata au putut fi explicate performantele sportivilor, care cresc in mod vizibil de la o generatie la alta, desi structura biologica a omului este oarecum constanta si chiar in epoca moderna decade datorita alimentatiei nesanatoase, sedentarismului si ruperii fata de natura si de ritmurile ei normale. Aceasta crestere a performantelor nu poate fi pusa doar pe seama antrenamentului, fiindca ea se manifesta inca de la varste fragede, la care copii mici dau dovada de performante mult mai bune decat cei din trecut. In acelasi fel in scoli, programa scolara devine din ce in ce mai incarcata si copiii asimileaza din ce in ce mai multe cunostinte.
Campurile morfice (sau morfogenetice) se manifesta si la nivel de comunitati umane sau de tari. Chiar intre doua tari vecine pot exista unele diferente morfice mari, care genereaza modele de comportament specifice. De exemplu englezii sunt vestiti pentru calmul lor, latinii pentru „sangele fierbinte”, francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind in general mai corecti si muncitori, germanii mai rigizi si atenti la detalii, etc. Aceste diferente creaza ceea ce se numeste „egregor” national, si care reprezinta o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Intre egregorul unui neam si cultura si traditia sa exista o dependenta biunivoca: pe de-o parte traditia si cultura fac sa se structureze un egregor specific, iar pe de alta parte acest egregor transmite prin campuri morfice generatiilor urmatoare obisnuinta de a se incadra in aceasi cultura, religie, obiceiuri, etc. Multi turisti sau emigranti constata in mod direct aceste diferente de obiceiuri, mentalitati si comportamente care sunt puse doar pe seama culturii acelui popor, dar care de fapt sunt structurate de egregorul specific natiunii respective.
In domeniul biologiei, TM a facut posibila aparitia unor teorii si descoperiri de ultima ora, care tin de frontierele stiintei si care, de fapt, au facut sa apara controversele foarte aprinse pe marginea ei. Astfel, o fiinta vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplata la un camp morfic mult mai general si care este de natura energetica, vibratorie.
Aici trebuie sa fim bine intelesi: TM nu postuleaza direct existenta sufletului, ci ne referim la un camp energetic transindividual, o obisnuinta colectiva in care se incadreaza fiecare individ, atat fizic cat si psihic.
Sheldrake a constatat in mod corect ca, pentru ca un camp morfic sa poata actiona, este necesar ca in organismul viu, inca de la nivel celular, sa existe structuri care receptioneaza informatiile respectivului camp morfic. Totodata este necesar sa existe structuri emitatoare, care din diverse actiuni fizice sa influenteze – in sensul structurarii lor – diverse campuri morfice. De fapt, conform descoperirilor din fizica cuantica, chiar particulele subnucleare sunt supuse unor campuri morfice specifice, si astfel interactiunea dintre materie si energie se desfasoara la orice scara din Creatie. Sheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie.
Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen. De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult…
De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult? Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere. TM explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile structurale sunt inregistrate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.
Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.
O alta aplicatie uimitoare a TM este in domeniul anumitor aspecte considerate „paranormale”, si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.
Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.
La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.
Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. In acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu. De fapt, efectele gandirii focalizate asupra materiei si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: „obisnuinta este cea de a doua natura” sau „daca semeni o obisnuinta, culegi un destin”.
O mare parte din ceea ce numim „destin” sau „soarta” este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel. Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.
Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.
Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza „destinul”, prin campuri morfice specifice generate de catre ele. De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.
Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, CM sa atinga o intensitate specifica, un gen de „masa critica”, pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic. Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel CM generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.
Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.
Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc, etc.
2. Definitie
Egregorul este o acumulare impersonala de inforenergii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste inforenergii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon dpdv IE, indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.
         Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă, politică, artistică, fiecare ţară,
formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o fiinţă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun.
         Aici este desigur o problema de liber arbitru si de conectare voita Conectarea unui individ sau a unei colectivitati la un egregor se face prin un gand-parola care este chintesenta egregorului, simbolul care caracterizeaza acel egregor. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia, ursul, etc… Diferentele existente intre gandurile uploadate de indivizi in egregor se reduce vectorial la componente in multivers , componentele care sunt identice in un anume vers se aduna intarind egregorul in acel vers in sensul sumei. Componentele antagonice intr-un anume vers se anihileaza vectorial, in timp este posibil ca egregorul sa-si schimbe sensul in o anume zona a realitatii ( de exemplu pentru Romania, cu secole in urma exista o ura puternica fata de turci. Acum se manifesta o indiferenta, poate chiar o vaga admiratie.
         Suma efectelor actiunilor disparate ale unor entitati individuale este o suma aritmetica, in timp ce rezultanta actiunilor unei colectivitati sincronizate este un numar obtinut exponential (deci, mult mai mare). Pe acest fenomen se bazeaza obtinerea rapida de egregori de catre creatorii de secte religioase si de catre artistii ( formatii ) care organizeaza concerte si spectacole.

         Exista si egregori ale celulei sociale numita familie, care asigura continuitatea relatiei intre parteneri si armonizarea actiunilor lor la nivel subconstient.

         Acest egregor este creat de această legătură şi îi datorează ei existenţa.

Reflectarea egregorului sau personificarea acestei legături, este de obicei un amestec de aspecte subconştiente şi conştiente cu privire la felul în care fiecare dintre părţi simte despre cealaltă si despre relatia dintre ele. Egregorul este format în acest caz special din sentimentele subconştiente, şi mai puţin din cele conştiente.  Aceasta ii da puterea pe care o are asupra părţilor implicate . Cand apare o necesitate de schimbare. egregorul exercită negativ această putere, atunci când nu este recunoscută o schimbare în relaţie, sau când se rezistă ei, sau se neagă acea schimbare. Pe de altă parte, egregorul exercită o putere pozitivă, de sprijin, atunci când schimbarea este recunoscută, acceptată şi ne ocupăm deschis si sincer de ea.

Când ambele părţi sunt capabile de a recunoaşte egregorul şi vor să înveţe de la acesta, el poate deveni o unealtă spre a uşura schimbarea şi creşterea. El va revela ceea ce fiecare parte are nevoie să i se reveleze, pentru ca relaţia să înflorească şi pentru ca fiecare persoană să înflorească independent
Pentru a dizolva egregorul este nevoie de tăierea completă a oricărei legături mentale şi emoţionale. Cu alte cuvinte, este foarte greu de realizat. De obicei, egregorul se va schimba doar, în loc de a muri cu adevărat. ( iubirea se transforma in ura, nu in indiferenta….)
Psihologic, egregorul este un lucru complex. Atât timp cât mai există o legătură emoţională, prin definiţie nu aţi „terminat”.
Egregorii mari apartinand unor religii „stinse” sau unor civilizatii demult apuse raman activi in univers o lunga perioada de timp, ajutand la intelegerea si descoperirea elementelor acelei religii sau civilizatii de catre oamenii din viitor, folosindu-si intuitia mult mai mult decat ratiunea ( descoperirea Troiei de catre Schliemann , descoperirea civilizatiei minoice, etc).
3. Clasificarea Egregorilor

Exista trei feluri de egregori.
1. Egregori normali, obisniuiti, al caror simbol este un concept abstract ( idee, popor, partid, obicei, credinta, etc) . Acestia sunt „proprietate comuna” a celor care se conecteaza la egregor, cota de influenta a fiecarui individ fiind direct proportionala cu puterea sa de concentrare si timpul alocat gandurilor trimise spre egregor. Influenta poate fi atat a individului asupra egregorului cat si a egregorului asupra individului. Desigur in ecuatie exista si o marime cvasi-constanta care este acumularea de IE a egregorului. La egregorii obisniuiti aceasta marime cvasi-statica este enorma fata de capacitatea unui individ de a schimba ganduri cu egregorul. De aici rezulta ca un individ oarecare, chiar dotat dpdv al parametrilor IE proprii nu poate modifica semnificativ un egregor. Lucrurile stau un pic altfel cand un grup de indivizi ( eventual puternici IE ) efectueaza transferuri sincronizate de Inforenergii cu egregorul. Dupa cum se stie, functia exponentiala asigura un randament foarte mare, fiind posibila urnirea vectorului egregorului de catre un grup sincronizat de Initiati. Pe acest fenomen isi bazeaza actiunea numeroase grupuri semiinchise, fie francmasonice fie religioase. Secretomania care guverneaza aceste grupuri de actiune este data pe de o parte de necesitatea mentinereii secrete a simbolului egregorului , pentru ca alte grupuri cu interese opuse sa nu-l poata accesa eficient, si pe de alta parte de necesitatea ca userii obisniuiti ai egregorului sa nu stie ca este posibil ca acesta sa fie modificat in functie de interesele unui grup si sa aiba incredere ca egregorul este doar suma gandurilor celor interesati de acel subiect.
2. Egregori extraordinari, al caror simbol este o persoana vie sau o entitate . Acestia sunt proprietatea cvasi-exclusiva a persoanei care este simbolul egregorului, egregorul fiind constituit din gandurile titularului si din gandurile celor care se gandesc la el si la actiunile desfasurate de el. In ceea ce priveste uploadul, si la acest tip de egregor se aplica regulile generale, urca IE in el toti cei care se conecteaza la egregor, in mod individual sau in mod sincronizat. Tine de capacitatile si de puterea de captatie a titularului ca sa-si formeze egregorul prin actiunea unor grupuri coordonate conduse foarte strict de titular atata timp cat sunt concentrate si conectate la egregor. Aceasta actiune complicat de prezentat in scris se face foarte simplu de catre artistii care fac spectacole la sala sau pe stadion, cei prezenti la aceste spectacole avand de regula o traire intensa si bine sincronizata , condusa in sensul dorit de artist. Acesti useri individuali pot avea apoi conexiuni individuale cu egregorul , dar din cauza diferentelor uriase dintre exponentiala si suma simpla ei practic pot fi doar influentati de egregor . Titularul egregorului fiind insa insusi simbolul egregorului, are drepturi depline in a folosi acea energie acumulata si in a-i schimba vectorii din multivers ( asta doar daca are si stiinta necesara, ceea ce nu prea se intampla…) .
3. Exista si un tip intermediar de egregori , si anume cei al caror titular este o colectivitate mica , unita de un tel si un simbol clar definit. Cel mai clar exemplu este cel al unei echipe de fotbal. ( Deoarece jucatorii de fotbal nu prea stiu parapsihologie avansata acesti egregori se comporta in practica ca egregori de tip1 cand e vorba de titulari si ca egregori de tip 2 cand e vorba de useri …).
4. Egregorii ca putere abstracta si ca putere concreta

Fiecare om, dupa ce moare si devine entitate ia cunostinta cu setul de reguli care asigura ciclul transcendent al Fiintelor si al Informatiei in Multivers. Pe timpul cat sunt incarnati, acest set reprezinta o Taina pentru oameni. …//”taina ce doar mortii o stiu”.  Aceasta Taina este raspunsul lui Dumnezeu la asumarea de catre Om a Liberului Arbitru .
Cand moare omul pleaca intr-o calatorie astrala care incepe ca oricare alta ( ca orice adormire ) . Problemele apar cand entitatea vrea sa se intoarca in corp si constata ca acesta nu mai are o interfata compatibila. De regula entitatea isi da seama repede ca ceva nu este chiar in regula si face o prima incercare de intrare in propriul corp dupa 1-25 minute. Sunt si cazuri in care reuseste sa-si animeze corpul, si avem o „near-death experience.” , o intoarcere de pe taramul mortii.[ Aceste cazuri se intampla de regula cand entitatea a fost smulsa prin violenta afara din corp, si corpul nu este foarte avariat. Daca corpul este grav avariat, asistam la chinurile entitatii de a-l anima ( de ex cineva al carui corp este aruncat de pe un bloc dupa ce cade jos, sta nemiscat un timp, apoi face niste incercari de a-si misca ochii si buzele, si abia dupa cateva minute sau zeci de minute moare de tot-vezi cazul eleva si profa ), sau cineva caruia i se taie sau i se distruge cvasi complet capul si totusi nu moare ( soldat decapitat de schija care continua sa mearga , maresalul Antonescu care a continuat sa vorbeasca desi avea creierul aproape complet spulberat de gloantele de la executie ). ], incercari care sunt oricum sortite esecului.
In situatia in care omul moare in urma unei boli incurabile sau , indiferent de cauza moartea intervine dupa o lunga agonie, entitatea are timp sa afle ce i se va intampla, si pleaca in mod organizat din corp, retragand tot etherul disponibil. Fibrele nervoase si vasele de sange raman un fel de ghidaje care dreneaza toata productia de ether a celulelor corpului dupa incetarea „administratiei centrale” Entitatea ramane legata de corpul fost al sau printr-un cordon de argint foarte subtire , legatura fiind facuta de regula prin sahasrara ( crestet ) . ( astfel se explica secventialitatea  procesului de moarte linistita ( cu aproximativ 1-2 ore inainte de a muri , muribundului incep sa i se raceascsa picioarele si mainile, nu isi mai poate controla corpul, incepand cu picioarele, apoi mainile, apoi partea inferioara a corpului. Cam in aceasta faza , omul devine foarte constient, iar daca a fost inconstient se trezeste si vorbeste coerent, ca si cum ar fi dintr-o data bine. Dupa cateva minute ( max 1 ora ) , timp in care a fost retras etherul din zona organelor interne, respiratia se incetineste sub valoarea critica si inceteaza. Pulsul mai continua cateva minute foarte incet si apoi se opreste. Omul nu mai poate vorbi, nu mai simte atingerile, apoi nu mai vede. Continua sa auda 20 secunde pana la 1 minut dupa oprirea inimii-moment greu de sesizat cand este acasa, dar scos in evidenta in mod suparator pentru cel ce moare de catre aparatele din spital. In acest interval, entitatea se separa de corpul sau, ramanand legata de acel cordon de drenare. Pentru a se deplasa, si pentru a procesa informatie, entitatea aflata in aceasta faza a evolutiei are nevoie de ether si de inforenergie. De fapt ea are nevoie doar de inforenergie, necesitate cunoscuta din lumea religiei si din lumea profana ca „nevoie de lumina” . Etherul nu ii mai este de nici un folos, acesta foloseste doar pentru cuplarea directa a entitatii la celulele nervoase. Acesta se vede in anumite conditii favorabile, de el se folosesc uneori entitatile cand vor sa se arate ca „fantome”. De asemenea acesta este indispensabil unei entitati care vrea sa „bantuie” pe o alta fiinta, actionandu-i direct corpul acesteia ( sau numai anumite parti din el ( cel mai adesea maini, picioare, sex ) ). Entitatea primeste cantitati in descrestere de ether si lumina prin dren timp de cateva saptamani, pana ce putrefactia cadavrului distruge cvasi-complet canalele nervoase si cele constituite de vasele de sange. Celulele pana mor, produc cantitati mari de ether si de bioenergie. Majoritatea celulelor mor in primele 48 ore de la incetarea circulatiei sangvine ( cea desfasurata cu viteza mare in urma pomparii sangelui de catre inima sau de o pompa artificiala ), nu asa-zisa circulatie inversa reziduala .
Cel mai mult supravietuiesc celulele de maduva si cele de os. Acestea pot ramane vii chiar si o luna. Drenul este foarte eficient, acesta suge si o parte din bioenergia bacteriilor sau a altor celule invadatoare sau conlocuitoare( cancer ) incetinind sensibil putrefactia. Dar cantitatile astfel obtinute de entitate sunt in scadere, si niciodata nu sunt in exces. Entitatea mai are la dispozitie si energia din egregorii personali. Acestia sunt formati din gandurile al caror subiect a fost sau este persoana/entitatea respectiva , atat in timpul vietii cat si dupa aceea. Din aceasta cauza este bine sa ne gandim la cewl disparut. Din aceasta cauza se organizeaza priveghiul si acolo se discuta NUMAI (…// ah, ce bine ar fi…) despre cel mort. Lumanarea care se aprinde traditional nu este importanta decatr ca semnificatie, creierul nostru este cel care trimite lumina catre morti si nu lumanarea propriu-zisa. Ideea a fost geniala, palpairea si fragilitatea flacarii fiind de natura a sensibiliza cel ce aprinde lumanarea si de a-i face subconstientul sa devina mai sensibil si sa vibreze mai puternic la gandurile adresate de constient catre decedat. Nu este nici o afacere pentru mort sa ii aprindem o candela care arde o luna bine protejata contra oricarui vant. E mult mai bine sa-i aprindem o lumanare si sa tremuram langa ea la fiecare adiere de vant .
   Entitatea la inceput nu realizeaza cat de radicala este schimbarea de statut, si de regula nu il accepta din primul moment, chiar daca are o pregatire si o educatie de specialitate. Regula conform careia entitatea trebuie sa stea in cercul de cunoscuti si sa fie legata cu dren de corpul sau cel putin 40 zile este adevarata. Timpul maxim cat poate sta o entitate fara a fi pedepsita in ierarhia luminii pentru aceasta ramanere in plus este 7 ani de la deces. Dar o entitate nu poate sta atat de mult deoarece nu are de unde sa se alimenteze cu IE, deoarece corpul nu ii mai furnizeaza nimic dupa trecerea a cateva luni iar cunoscutii il uita repede pe decedat. Egregorii personali sunt aproape nesemnificativi in cazul persoanelor obisniuite. Regula este ca imediat dupa trecerea celor 40 zile de „purgatoriu” entitatea trece Poarta de Lumina, ( asta dupa ce renunta la orice urma de ether si se desface de orice corzi de argint dau drenuri pe care le va avea.) Rolul Potii de Lumina este chiar acesta , arderea „necuratului” din entitati. ( a se intelege ca „necuratul” este etherul ) . Egregorii personali constituiti in timpul vietii si cel constituit imediat dupa moarte sunt constituiti din aceeasi IE, avand valori diferite doar prin cantitatea de ie acumulata si nu prin calitatea ei. IE acumulata in egregori este rezistenta si pierderile cu timpul sunt foarte mici. Desigur, acesti egregori au de regula sensuri IE diferite si se raporteaza la versuri  diferite din cadrul multiversului ( de regula fiecare om are si egregori benefici – cand a fost iubit, cand a fost laudat sincer, cand i s-a multumit pt o fapta, atitudine, cand a realizat vindecarea unui suflet ranit cu vorba sau cu fapta, cand a fost laudat in gand sau in fata altora dar si egregori malefici – cand a fost injurat, cand a fost „pomenit” pentru o fapta rautacioasa facuta cu vorba sau cu fapta, cand a inserlat un suflet sau a furat un buzunar) . Mai exista si egregori gri- admiratie invidioasa pentru lucruri greu de facut.  Entitatea alege libera de unde sa se alimenteze cu energie in orice moment , si este influentata ca stare psihica si ca accentuare a gandurilor sale de aceasta IE cu care se hraneste. Si de regula entitatile cu ceva experienta sau cunoastere de specialitate se alimenteza cu Lumina din egregori personali si nu direct de la persoane care le doneaza Lumina, asta ca masura de protectie contra manipularii acitunilor si gandurilor lor. Exista si entitati care dupa ce au fost in viata oameni simpli dar puternici fizic, social si energetic ajung sa se lase pusi la treba de diversi vraci de regula din sfera magiei negere (wodoo) , rasplata lor fiind energia necesara functionarii lor ca entitati . Aceste entitati nu se duc la judecata si incalca regulile din Ierarhia Luminii, traind parazitar pe seama Lumii celor vii.
Misiune Personala are doua parti una karmica si una divina, data direct de Dumnezeu. Partea karmica a MP se da entitatilor venite la Incarnare de unul din cele doua Consilii care raspund de Dreptate si Echitate pe Planeta, Consiliul Atlantidei , consiliul celor mai benefice entitati de pe Planeta, adapostit intr-o Piramida de cristal protejata IE si fizic, al carul conducator este Iisus Hristos, Entitatea Guvernatoare a Planetei, si Consiliul Shambalei ( consiliul inteleptilor shamballei )  alcatuit din fiinte care se afla in staza protejati energetic in zona Tibetului si din entitati adapostite in focuri vesnice, al carui conducator este Lucifer, (fratele cazut in dizgratie al lui Iisus) . Aceste doua consilii nu colaboreaza, asculta de acelasi Tata – Dumnezeu Creatorul tuturor Vazutelor si Nevazutelor, Cunoscutelor si Necunoscutelor – au fiecare propria interpretare a Legilor Divine, au fiecare propria viziune a celor ce se pertec in Lumea celor Vii, au fiecare propria Initiere si propriile metode preferate de rezolvare a problemelor karmice. Atentie, de aceste Consilii tin PERSOANE  nu religii cu de-a valma. In ultima vreme Shamballa „a dat lovitura” cu musulmanii …. Mai pot fi date MP-uri speciale de catre Dfantul Duh – cazuri extreme, nu au mai fost de mii de ani – , de Dumnezeu – tot ff rare, nu au mai fost de cateva sute de ani – de Iisus si de Lucifer – rare dar cei cu aptitudini deosebite le pot intalni fara sa caute „cu lumanarea” . Aceste MP-uri speciale se simt, sunt persoane ff puternice dpdv spiritual si au o influenta la nivel de instincte asupra celor din jurul lor. ( e vorba de cei aflati cu mintea in „jurul” lor , pot fi la mii de km distanta dar sa ii asculte la radio sau sa le citeasca o carte ). Cei doi frati se viziteaza cand sunt probleme importante, intre ei este o relatie „rece” dar nu este un razboi adevarat. Intre cele doua consilii este o situatie de „razboi rece” .
Cat sunt incarnati , oamenii nu pot trece din subordinea unui consiliu in subordinea celuilalt, decat in situatii cu totul exceptionale , sub indrumarea unui ghid spiritual puternic si scolit in domeniu. O initiere nu poate schimba aceasta apartenenta.
Dupa ce devin entitati, oamenii pot face aceasta schimbare mult mai usor, trecand de la un Consiliu la celalalt doar ajutati de un ghid spiritual si avand vointa sa faca aceasta trecere. Cei veniti cu MP direct de la sefi pot face mai greu aceasta trecere, trebuie sa aprobe amandoi fratii. Si nu e usor. Dar nici imposibil. Aprobarile se dau de regula cand amandoi sunt convinsi din analiza vietii subiectului ca i se potriveste mult mai bine stilul celuilalt de a rezolva problemele. E nevoie de un ghid spiritual care sa aiba acces la ambele Consilii si de ca doritorul de schimbare sa isi fi indeplinit mp-ul primit de la unul din ei respectand reguluile de la celalalt. Subliniez. MP-ul trebuie sa fie indeplinit. ( !!!! ) . Ghidul spiritual care prezinta si sustine schimbarea isi risca MP-ul propriu si, daca e fiinta, chiar viata.
         … // FAQ : Intrebare:  Imi pot creea egregor personal cu propriile mele ganduri despre mine?   Raspuns . NU. Categoric nu. Egregorul personal se creeaza din gandurile CELORLALTI despre tine. Multi isi irosesc cantitati importante de IE in aceasta capcana, crezand ca rugaciunile si meditatiile inspre ei insisi le creeaza o rezerva de Lumina folosibila dupa moarte.
         Intrebare: Prezervarea trupului prin mumificare artificiala ajuta la usurarea traiului in Ierarhia Luminii? Raspuns . NU . Ajuta doar atat cat ii face pe cei ce vad acel trup sa se gandeasca la Tine. Adica tot atata ca si un autoportret bun ( tablou, basorelief, etc )
         Intrbare: Ca entitate ce sa fac daca raman fara IE si nici egregori personali nu am ? Raspuns: Te rogi la Titulari de Egregori personali uriasi sa-ti dea si tie o farama de Lumina. Racomand Sfanta Treime sau Iisus.
         Intrebare: Dupa ce urca sus, trecand prin Portaleul de Lumina, unei entitati ii mai foloseste Lumina pe care i-o dam ( de ex s-a Inaltat in a 42 zi dar mai primeste Lumina si dupa zeci de ani deoarece s-a descoperit ca a fost un poet Mare, si de-abia in acest tarziu ne aducem aminte ca a trait si el pe acest pamant – cazul EMINESCU )
         Raspuns. DA, Entitatea va putea folosi acea IE –vezi in continuare- }
         Intrebare : Cum facem cel mai eficient pomana , asa ca entitatii sa-i fie cel mai folositor? Daca meditam cu scopul clar de a-i da Lumina acele entitati. De asemenea daca ne rugam ca Sfanta Treime( sau alta ENCB ) sa-i dea Lumina acelei Entitati si sa-i fie iertate pacatele . Se fac cruci mari de curatare si se sta cu palmele si picioarele departate cat timp spunem mantra / rugaciunea cu scopul de a-i da IE acelei Entitati. [obs1. Nu permitem sub nici un motiv entitatii sa se lege cu coarda de argint de noi.] [obs2. Daca are CNN ff mare, nu are pacate care sa-i fie iertate.] }
De regula in aceste 40 de zile entitatile se plimba in cercul de persoane si locuri cunoscute si se obisniuiesc cu regulile noii Lumi in care au intrat. Ele mai au liberul Arbitru intact (!!) . Ele sunt Entitati, dar in mod exceptional pot face si lucruri ce le pot face fiintele .
         Entitatile vad, dar nu vad ca noi, oamenii. Ele vad doar Lumina ce o vad oamenii in timpul calatoriilor astrale. Se vad aurele , se vad energiile de colt si de terasa, nu se vad plafoanele interioare ale constructiilor, se vad entitatile printre oameni, etc. Nu se vede nici suprafata solului acolo unde nu e acoperita de plante.
         Entitatile nu simt gusturi. Entitatile nu simt mirosuri.
Entitatile nu au simt tactil ca noi, ele nu pipaie in sens de tare-moale si nici de cald-rece. Ele pipaie doar pe axa lipicos-alunecos iar cald si rece au seminficatie de bine si rau ca si la feeling-ul facut de noi, cei care lucram cu bioenergie…

         Entitatile nu stiu sa-si foloseasca memoria de scurta durata dupa ce au murit ca oameni si au devenit entitati. Deci nu tin minte ce le-am spus dupa ce au murit. Ele pot face asta, dar trebuie sa invete. Asta pot face doar in cazuri exceptionale in primele 10 zile. Si de regula tin minte un singur lucru de la o persoana….//  Deci cereti un singur lucru la o Entitate si asteptati pana face acel lucru.
         Entitatile nu percep deloc timpul si nu au nevoie de somn. Sunt complet debusolate de timpul pe care il au si cu care nu au ce face. Este poate cea mai grea adaptare .
         Entitatile se pot deplasa cu „viteza vantului” fara probleme. Ca pentru unii asta e viteza unei adieri de primavara, asta e o alta poveste. …// au „nedumeriri” . Dar invata repede si „viteza gandului” . Asta le da posibilitatea de a fi aparant simultan in mai multe locuri.
         Entitatile se pot lega cu cordoane de argint de fiinte, si pot utiliza aceasta conexiune foarte eficient. Cele primitive sau cele rele vor folosi doar pentru a fura energie. Cele evoluate vor schimba preponderent informatii. Tentatia de a fura energie este insa foarte mare. Mult mai periculos este insa furtul de ether. Daca o fiinta ramane fara ether, se va imbolnavi grav, fara motiv si fara leac. Si va muri. Astfel se explica „mortile in perechi”, cunoscute in popor.
         Cel mai periculos fenomen pentru cei avansati care cred ca pot stapani fenomenul este acela ca prin aceste conexiuni de coarda de argint in tot sistemul IE creeat patrund matrice IE degenerate ajunse in entitate prin dren din corpul sau aflat in mormant. Dupa cum se stie de la SRR, in acest fel se transmit cancerul si alte boli degenerative grave. … // te virusezi exact ca un calculator in retea . Daca nu te cureti bine, dai sfertul de ban.
         Dupa ce trec de Poarta de Lumina, Entitatile sunt supuse procesului de analiza a faptelor si gandurilor din timpul intregii lor vieti si apoi Judecatii . Consiliul care a dat partea karmica a MP-ului persoanei face si judecata. La judecata se tine cont in mod prioritar de partea divina a MP, aceea care vine direct de la Dumnezeu. In functie de posibilitatile de evolutie spirituala a Entitatii , de necesitatile de rezolvare a karmei dinspre subiect spre altii , cat si de posibilitatile de rezolvare a karmelor altora cu Subiectul, se da o Sentinta Executorie , care este partea karmica a noii vieti a Entitatii. Atentie, cat timp un neinitiat este in viata , karma acestuia este inchisa , si nu se poate analiza. Verdictul se poate da numai dupa ce TOTI cei cu care a interactionat persoana in timpul vietii au murit. Se fac exceptii doar in cazuri foarte speciale. Judecata dureaza de regula cateva zile, timp in care entitatea este inchisa dpdv IE , fiind imposibil de contactat prin orice mijloace. E si imposibil de masurat parametrii ei in acest timp, nu se da nici un fel de aprobare. Un ghid spiritual poate face cerere de scurtare a acestei perioade sau de „iesire pe cautiune”. Entitatea isi poate plati singura „cautiunea” daca are energie disponibila ( egregor compatibil cu acel consiliu  ) . In acest caz Entitatea se elibereaza provizoriu, urmand ca sentinta sa se dea cand va fi posibil. Daca exista o cerere justificata si sustinuta de un ghid spiritual de incarnare a entitatii imediat, sau oricum , mai devreme decat ar fi posibila judecarea tuturor interferentelor, seful de Consiliu – Iisus la CA merge personal la Dumnezeu si ia aprobare, ca si o suplimentare de MP cuprinzand scenarii de rezolvare a unor fapte ce nu s-au intamplat ( puterea lui Dumnezeu asupra Timpului, o putere nerelevata oamenilor ) .  Uele din karmele celor implicati in legaturi cu acea entitate vor suferi deasemenea modificari prin suplimentari sau eliminari de MP . Daca entitatea nu are egregor sa-si plateasca aceste taxe si cautiuni energetice, nu sfatuiesc oamenii care fac treaba de ghizi spirituali sa accepte ei plata decat daca stiu BINE ce fac.
         Principala folosinta pe care o atribuie Entitatile energiei din egregorul personal este de a avea Lumina pana invata regulile stricte din Ierarhia Luminii si isi obtine Lumina de la Sfanta Treime. Entitatile traiesc folosind ca sursa de energie vibratia Luminii. Trebuie sa absoarba Lumina cu vibratie cat mai inalta si degaja in mediu lumina „uzata” avand vibratie mai joasa decat cea absorbita. Desigur ca punctual, in scopuri precise ele pot trimite si Lumina cu frecventa inalta, cu mari eforturi chiar mai mare decat cea primita. Lipsa acestui combustibil le blocheaza posibilitatile de actiune, le “leaga” de trupul in descompunere si le determina multe frustrari. Unele entitati ajunse in aceasta regretabila situatie un mai pot gandi clar din cauza lipsei de energie si fac compromisuri de neimaginat inainte de deces.
         A doua folosinta ca importanta a energiei din egregor este aceea de a comunica telepatic cu cei vii.
Entitatile care vin la incarnare in modul obisniuit isi stiu partea karmica a MP si cel putin obiectivul principal ( din cadrul partii divine a MP ) al Vietii pe care o vor incepe.Ele au de ales dintre mai multe scenarii asemanatoare puse la dispozitie de consiliul de care apartin. Dupa ce aleg parintii concreti asigura energizarea ovuluilui fecundat, pentru ca acesta sa supravietuiasca. Exista in foarte rare cazuri situatii in care ovulul supravietuiescte peste perioada critica in urma concentrarii deosebit de intense a parintilor, fara a avea o entitate care sa-l anime. In aceste cazuri fatul care se dezvolta nu este viabil sau are grave defecte de „constructie” ca rezultat al lipsei de control exigent. Uneori se gaseste ” de urgenta” o entitate care sa anime acel embrion. Poate fi o entitate care este foarte grabita sa vina sau una care a pierdut din vina ei toate „trenurile” puse la dispozitie de consiliu si isi incearca sansa astfel. Daca o entitate refuza sa accepte toate scenariile karmice propuse va primi alt set peste un timp, dar situatia ei va fi mai grea. Exista si PM-uri „de completare”, in care singurul lucru care trebuie sa-l faca Entitatea este sa anime fatul pana la nastere sau pana la o varsta frageda. Pana la nastere sau cel mult 40 zile dupa aceasta, entitatile cu PM „de completare” pot pleca pur-si-simplu cand si-au imdeplinit MP-ul sau se pot lasa inlocuite de alte entitati cu MP extraordinar. Uneori se intampla si inlocuiri cu MP „piratat” , rezultand copii cu MP in completa discordanta cu mediul in care se nasc fara ca acest lucru sa fi fost impus prin partea karmica a MP. De regula aceste „furturi de corp” se fac de entitati catre inferioare.
         Entitatile aflate in primele 40 de zile, aflate inainte de Inaltare pot face cu acordul Consiliului care raspunde de karma lor pot fi incarnate direct intr-un copil nenascut sau nascut aflat in primele 40 zile de la nastere, populat de o entitate temporara sau de o entitate care are unica MP sa tina acel corp animat cateva zile. Aceasta operatiune se poate face doar cu acordul si participarea lui Dumnezeu, si nu e hotarat  decat in aparenta de Entitate sau de ghidul ei spiritual. O asemenea reancarnare este una de exceptie absoluta. ( de ex. Dalai-Lama,            dar nu chiar numai el . )  . CNN se mentine cel din viata precedenta, MP se suplimenteaza numai de Dumnezeu direct si MP-ul acestora NU contine reziduuri Karmice . Aceste existente este bine sa se dezvolte intr-un mediu controlat, alcatuit din persoane cu un inalt nivel spiritual, macar sub aspectul intelegerii unor lucruri din Ierarhia Luminii. Este o catastrofa daca astfel de copii ajung in raspunderea unor oameni normali si pe mana medicinii clasice.
         Exista si o metoda babeasca de a forta schimbarea entitatii venite la incarnare. Vrajitoarea – de regula o baba – pune mana dreapta cu palma desfacuta pe capul nou-nascutului, cuprinzandu-i capul in palma si se concentreaza la entitatea pe care vrea sa o bage in trupul copilului – de regula o ruda sau un ascendent al ei . Entitatea venita cinstit in trupul bebelusului este destul de slab legata de acesta, si metoda are mari sanse de reusita. Deci, parinti, fiti foarte atenti si  NU DATI VOIE NIMANUI SA PUNA PALMA PE CRESTETUL NOU-NASCUTULUI DVS. De regula entitatea adusa astfel in trup cu incalcarea ordinii din Ierarhia luminii, chiar daca nu a fost un om rau, este pedepsit pentru ca accepta acest furt si va primi o suplimentare de MP in sensul de a avea mai mult de suferit decat ar fi fost normal daca astepta sa-i vina randul la incarnare. 
         Entitatile mai pot face un lucru exceptional, daca au la dispozitie cantitati uriase de IE in egregori personali. Pot cere solemn direct lui Dumnezeu sa le „scintileze” adica sa le divida in doi „frati IE” . Aceasta este singura modalitate de inmultire a entitatilor. Poate fi facut NUMAI de Dumnezeu. Taxele energetice ( repet, acestea sunt imense ) sunt luate de Consilii pentru a limita foarte mult inmultirea entitatilor, deoarece pe Pamant s-au acumulat prea multe spirite, care sunt incurcate ingrozitor intre ele si nu mai pot evolua. Capacitatea Planetei este depasita cu mult. Aceste limitari au fost incluse in Planul Divin inca din perioada Atlanta . Dumnezeu nu aproba orice solicitare in acest sens, plata taxelor energetice nu da nici o garantie Entitatii ca va fi „infratita” ( ca graul ) . Aceste taxe sunt nereturnabile. Scopul acestei nereturnabilitati este acela de a restrange si mai mult cercul celor care incearca scintilatia, fiind necesar ca Entitatea sa aiba pe langa un comportament exceptional in una sau mai multe vieti, si de multa incredere in ea insasi, de un ghid spiritual curajos si nu in ultimul rand de vointa si curaj, caracteristici foarte rare in Lumea de Dincolo.
         O entitate care are cunostintele , instructia si curajul necesar, poate face cele necesare si fara ghidul ei spiritual, dar o costa si mai multa energie. Platind energie in progresie geometrica se poate obtine scintilarea in 3 sau mai mult frati, dar nu stiu sa fie posibil ca cinva sa adune in egregori personali atata energie.
         Fratii spirituali au in prima generatie karme identice si facultative intre ei – adica daca unul indeplineste un punct, acesta este indeplinit pentru amandoi . Din aceasta cauza cei doi se intalnesc si sunt si fizic unul in preajma celuilalt – trebuie sa treaca prin aceeasi situatii – La a doua generatie raman comune si facultative doar evenimentele neandeplinite in aceasta prima viata ca frati spirituali. Dar cum au trait prin acelasi mediu si au incercat sa faca acelasi lucru in viata, si greselile sunt similare. Practica arata ca cei doi frati spirituali sunt unul in preajma celuilalt timp de mai multe vieti … Cei doi au acelasi Coeficient de Nepatimire Nativa in prima incarnare.
         Cei mai mari egregori personali de pe Planeta sunt cei ai religiilor si cei ai celor doua consilii de judecata . Titularii acestora pot folosi aceasta energie in functie de ceea ce doresc sa realizeze. Acesti titulari fiind entitati conceptuale nu vin la incarnare decat in situatii cu totul exceptionale, fiind trimisi direct de Dumnezeu sau de Sfantul Duh. Energia este folosita atat pentru a influenta telepatic persoane aflate in dilema, care renunta la Liberul Arbitru , cat si pentru a-i ajuta pe cei ce mor fara un egregor propriu si se roaga pentru Lumina. Ei sau apropiati spirituali ai lor.  Aceste fonduri energetice sunt alimentater de gandurile oamenilor, nu de titular. In acest sens este adevarata teoria gnostica, care dupa cum se stie  sustine ca Dumnezeu este o entitate care se hraneste cu energia pozitiva a oamenilor si Diavolul cu cea negativa, amandoi fiind un fel de vampiri energetici.
         Atrag atentia ca o IE oadata data intr-un egregor personal al unei fiinte sau a unei entitati, devine a acelei fiinte sau entitati si nu mai este niciodata a celui ce a dat-o. Operatia este irevocabila, odata ce ai dat IE gandindu-te la cineva nu mai poti pretinde inapoi acea IE. Daca titularul este deschis la rugaciuni si ai o culoare / frecventa a vibratiei pe placul lui, poti sa-i ceri si e foarte posibil sa-ti dea , asta daca e entitate de ceva timp sau e o fiinta cu multa cunoastere, si bineanteles in ambele cazuri, are si energie multa acumulata in egregori personali .
         Egregorii avand un subiect abstract, nu au un titular si ei se manifesta asupra indivizilor care ii acceseaza ca un pattern instinctiv , ca o intuitie de a rezolva o problema sau ca un feeling al locurilor, lucrurilor, etc, asha cum este descris in teoria morfica . Daca gandirea noastra contribuie la creearea sau mai frecvent la actualizarea unui egregor impersonal, ajutam ca alti oameni aflati in situatii similare sa rezolve mai repede si mai usor problemele lor, ajutam ca locurile sa-si pastreze specificul lor, ca oamenii sa fie asa cum am dori sa fie. Contributia la un egergor impersonal al carui vector este in acord cu Planul Divin de evolutie Planetara este o fapta buna.
         Intre momentul uploadarii de IE intr-un egregor impersonal si posibilitatea receptionarii acestui ghid energetic de rezolvare a problemei rezolvare de noi  trece un anumit timp. Nu va epuizati sa creeati egregori ai exercitiilor de la scoala in speranta ca prietenii dvs vor rezolva mai usor exercitiile de la examen. In asemenea situatii analitice putini chiar reusesc sa apeleze la instinct… Dar nu putini pot spune ca cel putin odata in viata la un examen au rezolvat prin instinct o problema a carei rezolvare le-a fost imposibila analitic ( biosic ) ….
4.Meserii care ajuta la creearea de egregori personali

a.      Profesor ( invatator, instructor, etc ) Una din cele mai raspandite meserii. Mare atentie, aceasta meserie creeaza egregori personali puternici dar de regula malefici pentru posesor . Cati elevi stii tu sa-si laude sincer profesorul . Cati elevi au iubit un anume profesor mai mult decat l-au „boscorodit”. Si la cati parinti de elevi predomina gandurile de multumire la adresa unui profesor fata de cele negative? Desigur , exista si exceptii, dar …// aceasta meserie este de regula antecamera de trecere de la consiliul atlantidei ( Iisus ) la consiliul shambalei ( Lucifer ) . Daca mai tineti cont si de exectul de ateizare al meseriei de profesor – efect recunoscut stiintific – , vedem de ce se inmultesc exploziv anumite practici orientale in occident 
b.     Militar  de cazarma. Ma refer la cei cu grade care fac instructie cu recrutii si cu soldatii. Acestia au parte de egregori pur malefici, fiind intr-o situatie si mai grava decat cei de la pct. a).  La fel si supraveghetorii din internate si din penitenciare…
c.     Artist de teatru  – actor -si cantaret de muzica cu turnee si numeroase aparitii in public ca lider de grup . Are cea mai mare sansa ca sa-si formeze un egregor personal mare si benefic, gandirea sincrona a celor ce-l privesc fiing garantia unei transmisii clare, puternice si favorizate de sincronicitate . Depinde de talentul si charisma personala sa atraga gandurile asupra lui ca persoana si sa realizeze sincronizarea gandurilor spectatorilor.
d.     Prezentator la TV , actor, artist in filme. Si aceasta meserie permite realizarea unor egregori personali benefici, dar randamentul este mult mai mic, de cele mai multe ori spectatorul de la distanta se gandeste la personaj, povestea din film, stirea de la TV si nu la persoana celui ce ii da viata. In unele cazuri numarul mare de privitori compenseaza acest neajuns.
e.      Poet, scriitor. Daca ajungi mare, se gandeste cineva si la tine ca om, si iti vine si niste energie ca egregor personal. Pana atunci , nu te alegi cu nimic. Castiga doar cei ce-ti citesc opera in public … Valabil si pentru ziaristi. Este celebru cazul lui Eminescu.
f.       Pictor,  arhitect. Similar cu cazul e). Castigul energetic este si mai mic deoarece nu exista sincronicitate intre admiratori. Oricum, beneficiile IE apar tarziu dupa moarte.
g.     Criminal in serie . Realizeaza un egregor personal malefic impresionant, noroc ca de regula nu stie sa-l foloseasca. Este bine ca acestia sa nu fie executati ( adica sa nu fie osanditi la moarte) deoarece atunci devin entitati inainte de a le parea rau pentru faptele lor si isi vor folosi egregorul personal malefic pentru a avansa pe scara raului. Daca stau in inchisoare cateva zeci de ani deobicei realizeaza raul facut si cel putin isi pierd vointa de avansa pe scara ierarhica a Raului. In multe cazuri chiar renunta la egregorul personal malefic.
h.     Epigoni culturali . Aici intra DJ-ul, acela care canta in localuri melodiile altora fara a aminti de autori, recitatorii din spectacole de ocazie, altii care prezinta lucruri spirituale frumoase care insa nu sunt ale lor. De regula acestia strang un egregor personal benefic destul de mare, fara prea mult merit….
i.        Politician. De regula cei ce au o asemenea ocupatie se aleg cu egregori personali malefici , cu atat mai mari cu cat sunt mai cunoscuti. Cine isi aduce aminte de faptele bune ale politicienilor? Unii chiar au facut si de-astea. Principala cauza este mentalitatea umana si „presa de scandal”…
         j.  Functionar la ghiseu, vanzator in magazin. Mare atentie, de regula oamenii gandesc de rau si sunt rare cazurile cand cei ce exercita aceste meserii nu le dau si motive s-o faca.
Meserii nedreptatite din acestr punct de vedere : toate meseriile care realizeaza izolarea oamenilor de semenii lor, toate acele meserii care transforma OMUL intr-o masina.
Deci, daca poti sa faci ceva prin care sa te bage lumea in seama, JUST DO IT.
Daca impresia celorlalti este pozitiva, esti intre acei putini care au grija de Ei insisi si dupa moarte.
Material scris de ATLAMITH in 28 sept – 1 oct 2007
cu participarea Florian Pittis si d.Palmyra
Nu va fi copiat fara indicarea sursei si a participarii celor doua Entitati la realizarea sa.
Acest material contine informatii sensibile de a fi peste nivelul dvs. de acces transcendent
Daca vi se pare ca va depasiti drepturile de acces la informatii sau apar manifestari care sugereaza ca depasiti CENZURA TRANSCENDENTA , nu va incapatanati sa cititi. Va puteti pierde memoria dsau o parte importanta din ea. De asemenea puteti antrena si declansarea unor protectii mai dure.
           Aceasta pagina se afiseaza numai cu litere albe pe fond negru.
remoteviewing

Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC – Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur

de Mihaela Gheorghiu

O oribilă grupare masonică activa în anii treizeci şi, după unele dezvăluiri, mai activează şi astăzi. Formată din 99 de importanţi oameni politici şi de afaceri, ea caută să acapareze putere şi bani prin invocarea unor entităţi demoniace. Pacturi semnate cu sânge, ritualuri macabre practicate la  Solstiţiul de vară. Admiterea unor noi membrii doar prin tragerea la sorţi a morţii unuia dintre cei existenţi. Atacuri de natură paranormală pentru anihilarea celor care se opun planurilor lor. Sunt câteva din mârşăviile acestei grupări din care a făcut parte şi Adolf Hitler. 

franz1930Cel care a atras atenţia asupra acestei oribile grupări masonice a fost Franz Bardon, considerat unul dintre cei mai mari ocultişti moderni şi încarnarea unei fiinţe superioare, a cărei misiune era trezirea spirituală a oamenilor.  Între anii 1920 şi 1930 el a ţinut mai multe reprezentaţii pe teritoriul Germaniei în cadrul cărora demonstra publicului existenţa planurilor subtile cu ajutorul extraordinarelor sale capacităţi paranormale. În acea perioadă era cunoscut sub numele de Frabato – de la FRAnz BArdon Troppau Opava (Opava fiind oraşul în care se născuse, iar Troppau numele german al aceleiaşi localităţi).

De-a lungul vieţii sale, Franz Bardon s-a confruntat cu multe piedici, mai ales din partea lojii masonice Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur şi a naziştilor. A fost în repetate rânduri ameninţat cu moartea, arestat, torturat şi chiar închis într-un lagăr nazist timp de trei ani şi jumătate. Cu puţin timp înainte de terminarea războiului, în 1945 a fost condamnat de nazişti la moarte. Chiar înainte de executarea sentinţei, închisoarea unde era întemniţat a fost bombardată şi el a reuşit să scape, fiind salvat de sub ruine de câţiva tovarăşi de detenţie. A stat ascuns până la sfârşitul războiului, apoi a reuşit să ajungă în oraşul său natal, pe teritoriul de azi al Cehiei.

În iulie 1958, cu puţin timp înainte de a muri, Franz Bardon i-a încredinţat secretarei sale Otti Votavova planul unei cărţi auto-biografice şi misiunea de a o publica după moartea sa. Manuscrisul, finalizat de Votavova şi corectat de un apropiat de-al său, Dieter Ruggeberg, a fost publicat abia în 1979 sub titlul „Frabato Magicianul”.  În această carte sunt descrise pentru prima oară acţiunile malefice ale grupării ultra-secrete Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur (în limba engleză Freemasonic Order of the Golden Centurion – FOGC). 

În Epilogul acestei cărţi, Dieter Ruggeberg face câteva completări privind legăturile dintre loja FOGC şi nazişti care explică de ce aceştia din urmă îl vânaseră cu atâta înverşunare pe Bardon:

franz1946 „În cele ce urmează, aş dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti Votavova le ştia direct de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost membru al lojii 99. Î n afară de asta, Hitler şi câţiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai „Ordinului Thule”, reprezentând instrumentul extern al unui grup de puternici practicanţi ai magiei negre din Tibet, care foloseau membrii acestui ordin pentru a-şi atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler avea o mulţime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii.

Din pricina neglijenţei lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher), discipolul şi prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondenţa sa cu acesta, deşi fusese rugat să o facă, Bardon a intrat în atenţia naziştilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu Quintscher. În timp ce erau biciuiţi, Quintscher n-a mai rezistat, şi-a pierdut controlul şi a rostit o formulă kabalistică; imediat după aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu, după ce a anulat efectul formulei, el a fost împuşcat din răzbunare.

Lui Franz Bardon i s-au oferit poziţii înalte în cel de-al treilea Reich de către Adolf Hitler, cu condiţia să-l ajute să câştige războiul folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i dezvăluie lui Hitler adresele celorlalte 98 din 99 de loje, răspândite în întreaga lume. Când a refuzat să colaboreze, el a fost expus celor mai nemiloase torturi. Printre altele, făceau operaţii pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice. Gleznele i le-au strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.[…] După război, Franz Bardon a aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că Adolf Hitler îşi găsise scăparea peste hotare. De teama s ă nu fie recunoscut, acesta îşi făcuse numeroase intervenţii chirurgicale faciale”.

Ordinul francmasonic al centurionului de aur

Informaţii despre această lojă erau cunoscute şi în gruparea Ordo Templi Orientis (OTO) a lui Aliester Crowley – cel care îşi spunea „Bestia” – şi ulterior în gruparea „Fraternitas Saturni”, desprinsă din OTO. Guido Wolther (numit şi Master Daniel) care a fost multă vreme conducătorul Fraternitas Saturni şi care avea gradul 33 a făcut în 1960 dezvăluiri uluitoare despre ritualuri de magie neagră ale FOGC, care confirmă şi completează dezvăluirile lui Franz Bardon din 1958. 

horns„Jurământul celor 25 de ani a expirat, iar acum limba mea nu mai este pecetluită şi pot dezvălui anumite lucruri” şi-a început Guido Wolther confesiunea. „Membrii acestei «asociaţii magice» nu sunt în mod cert nişte catolici pioşi. Sunt absolut sigur şi afirm cu cea mai mare certitudine: da, a existat o lojă FOGC şi s-ar putea să mai existe şi astăzi. Dar din anumite motive nu vreau să spun mai mult despre aceasta. Nu pentru că aş tremura de frică, ci din loialitate fraternă pentru membrii ei, pe care nu îi pot numi din motive evidente. Până la urmă, să nu uităm că vorbim despre 99 de bărbaţi situaţi la cele mai înalte niveluri în politică şi finanţe. Însă ceea ce mi se permite să spun despre această lojă voi spune.

Numărul membrilor ei este de trei ori 33, adică 99. Sunt deci 99 de grade şi fiecărui grad îi este alocat un număr. Cel de-al o sutelea loc este ocupat de demonul lojii cu care fiecare membru face un pact semnat cu sânge. În momentul admiterii, neofitul semnează că la moartea sa, averea pe care o are va aparţine lojii. Nu există titluri speciale, ci doar aceste numere. Marele Maestru are numărul 99, nu unu. De la 1 la 33 sunt ucenicii, de la 34 la 66 calfele şi de la 67 la 99 maeştrii.

Ţinuta pentru ucenici (de la 1 la 33) este următoarea: la întâlnirile festive şi regulare robă, şorţ cu margine albastră şi inelul lojii. La ritualuri magice se adaugă o mantie albastră. Pe lângă robă şi mantie, ei mai poartă o mască albastră care le acoperă jumătatea superioară a feţei.

Gradele de la 34 la 66 (calfele) poartă robă, şorţ cu margine roşie, două rozete, eşarfă şi bijuterii la gât. La ritualurile magice au mantii roşii cu şnur auriu şi inelul lojii.

Gradele de la 67 la 99 (maeştrii) poartă robe, şorţuri cu margine roşie şi neagră, trei rozete aurii, eşarfă, bijuterii la gât şi inel. În plus ei au şi spadă. În timpul ritualurilor magice au mantii negre şi şnur auriu. Marele Maestru are dreptul să poarte mantie aurie şi mască aurie. Măştile celorlaţi maeştrii sunt negre. „Strângerea de mână” specifică este aceeaşi pentru toate cele 99 de grade şi constă în strângerea reciprocă a încheieturilor”.

Intenţia lor este să avanseze cât mai mult în grad şi să acumuleze cât mai multă influenţă, putere şi bani. Regula de bază este respectarea strictă a cuvintelor Marelui Maestru. Cei care vor să fie admişi trebuie să fie membrii ai lojilor masonice regulare şi să aibe un nivel de cunoştinţe magice foarte mare. Ei trebuie să fie persoane influente în viaţa publică, independente din punct de vedere economic sau cel puţin să aibe prieteni influenţi. Se vede că nu este foarte uşor să ajungi în acest cerc.

După admitere, fiecărui membru i se alocă un aşa numit demon subordonat. După aceasta urmează pactul cu demonul lojii, care este pecetluit cu sânge. Opiniile sunt divergente, dar pot să spun cu certitudine că loja venerează în mod obişnuit doi demoni. Primul este Belphegor şi celălalt este Ashmodeu, după cum menţionează şi Quintscher. Orice magician expert în evocări ştie că lucrurile nu merg prea uşor cu aceştia doi, întrucât sunt foarte şmecheri, brutali şi însetaţi de sânge în fogcadevăratul sens al cuvântului. Primul lucru pe care îl învaţă neofitul este ritualul de adorare al acestor doi demoni, la fel ca şi metoda prin care pot fi chemaţi şi evocaţi.”

Viaţa sau moartea membrilor FOGC sunt decise de bile

În ciuda faptului că unii autori precum Adolf Hemberger pretind că FOGC nu este o grupare masonică, pe motiv că gradele sale nu au nume, descrierea lojii arată o structură tipic masonică. Există aceleaşi trei niveluri numite ucenic, calfă şi maestru ca în masonerie. Aceleaşi ritualuri satanice de adorare, membrii poartă şorţul masonic, iar pe emblema lojii apar cele două coloane prezente în orice templu masonic, totul fiind dominat de o imensă reptilă (!).  

Iată cum descrie Adolf Hemberger gruparea: „În 1840 lângă Munchen, în Germania a fost fondată o lojă având ca membrii oameni de afaceri, industriaşi şi cetăţeni cu poziţii sociale înalte. Această lojă a existat până în 1933. Din gruparea secretă nu puteau face parte decât 99 de bărbaţi. În mod similarr cu ruleta rusească (practicată şi în cadrul Ordinului Asasinilor care a activat la trecerea dintre secolele XIX şi XX în Europa Centrală) la fiecare cinci ani, dacă între timp nu murea vreunul dintre membrii, se organiza un ritual în seara zilei de 23 iunie. (Pe 23 iunie este un moment astrologic de mare importanţă – Solstiţiul de vară, cu semnificaţie creştină, fiind ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, n.n.). Acest candidat la moarte este sacrificat demonului lojii  în schimbul serviciilor aduse. Candidatul era ales prin tragere la sorţi şi cel sortit morţii trebuie să se sinucidă în timpul întrunirii bând o otravă letală. În urma sacrificiului este acceptat un nou membru căruia i se alocă imediat un loc, un număr şi un demon subordonat lui, fiind iniţiat în aceeaşi zi în tehnicile de magie neagră ale lojii. Fiecare membru este legat de demonul lojii printr-un pact pecetluit cu sânge.

Guido Wolther face o descrierea mai detaliată a desfăşurării sângerosului ritual: „Din cinci în cinci ani sunt admişi noi membrii. Aceasta înseamnă în mod evident că pentru a intra un nou membru, unul dintre cei 99 trebuie să dispară, din moment ce numărul membrilor rămâne constant, iar această dispariţie trebuie „aranjată” cumva. Toţi membrii, inclusiv Marele Maestru participă atunci la un ritual. Într-un săculeţ negru sunt puse 99 de bile din care 98 sunt albe şi una este neagră. Dacă Marele Maestru trage bila neagră are dreptul să refuze de trei ori această bilă. Este oricum puţin probabil ca Marele Maestru să tragă de trei ori consecutiv bila neagră. Bardon pretinde că acest lucru s-a petrecut cu câţiva ani înainte de preluarea puterii de către Hitler în Germania”.

„Loja FOGC a acţionat mereu în culise, continuă Guido Wolther. Mulţi dintre membrii săi au devenit în timpul războiului membrii ai Wermacht, alţii au ajuns de partea Aliaţilor. Unii au murit în război, dar opt dintre ei au supravieţuit şi s-au reunit la Munchen în 1947 la fostul sediu. Semnele, simbolurile, cuvintele şi sigiliile demonilor alocaţi fiecărui membru au fost încredinţate unui tânăr soldat din Marina Germană şi apoi mie, care le-am salvat şi le-am păstrat în secret, dar nu le voi dezvălui. Oricum dacă FOGC ia în vizor pe cineva, această persoană ar trebui să îşi facă ultima rugăciune.”

Atacurile paranormale telepatice pentru a-şi elimina oponenţiimonster

„Loja utilizează şi atacurile parapsihologice telepatice cu ajutorul unui aparat numit tepafon” scrie Adolf Hemberger. Acelaşi lucru îl dezvăluie şi Franz Bardon în Frabato Magicianul descriind cum a fost utilizat acest aparat împotriva lui şi cum fusese omorât de la distanţă unul dintre membrii care trădase secretele lojii prin provocarea unui infarct:

„Înainte de toate, loja era constituită din mari capitalişti care aveau grămezi de bani, adunaţi prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenţia de a acumula un capital frumuşel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata să facă orice pentru a-şi atinge scopul. Viaţa unui om nu însemna nimic pentru ei şi întotdeauna ştiau să exploateze în favoarea lor aşa-zisa „jurisdicţie”.[…]

Loja organiza reprezentaţii de ocultism doar ca să demonstreze că acesta era o înşelătorie. Ştiau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar aduce cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista pericolul să fie recunoscuţi de ocultiştii cu activitate pozitivă şi, ca urmare, să fie descoperiţi.[…]

Printre secretele Lojii FOGC se număra şi capacitatea de a face pe oricine să adoarmă, de a se trezi din nou, de a îmbolnăvi, de a ţine în viaţă sau de a ucide, după bunul lor plac. Membrii conducerii dobândiseră această abilitate şi ştiinţă printr-un pact cu diavolul. Puteau influenţa orice persoană neantrenată, prin metodele lor magice, aceasta neavând nici o şansă de a cunoaşte cauza influenţei la care era supusă. Frabato era un caz special pentru Lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte de orice fel. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt magic.

După o scurtă discuţie, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un aparat pe care îl numeau tepafon. Acest dispozitiv a fost plasat în mijlocul camerei. Era un aparat emiţător de raze magice ale morţii pe orice distanţă şi constituia cea mai puternică armă a Lojii FOGS, strict confidenţială. Dacă o fotografie sau o mumie a unei fiinţe ori a unui animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era afectat, dar chiar şi entitatea astrală. Acest instrument putea distruge orice fel de material, de la orice distanţă şi de orice categorie. Mai mult, acesta servea la transmisia de energie, ceea ce constituia o realizare a ştiinţei moderne. În afară de asta, orice fel de idee (sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. În sfârşit, se puteau declanşa, cu ajutorul acestui dispozitiv, otrăvirea, precum şi maladiile nervoase, care ar fi putut pune în dificultate şcolile de medicină. O fotografie sau un obiect personal era de obicei suficient pentru a intra în contact cu persoana ce urma a fi influenţată, distanţa neavând nici o importanţă.

franz1950Marele Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului şi aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. În acelaşi timp, fraţii formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica elementul focului pe plan fizic, prin telepatie. Frabato, la început, nu sesiză atacul Lojii asupra sa. Începuse să se plimbe prin cameră neliniştit, încercând să afle cauza căldurii care creştea în corpul său. Îşi dorea să-i ţină piept, dar căldura deja se amplificase, sângele aproape fierbându-i în vine. Deşi încerca să reziste, nu putea să-şi influenţeze organismul cu ajutorul spiritului. În această situaţie disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l ajute şi să-l inspire. Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invoacaţiei sale, „Apă, multă apă!” Frabato îşi scufundă mâna stângă în apă, simţindu-se mai uşurat, iar în scurt timp claritatea şi forţa gândurilor îi reveniră, putând în scurt timp să-şi utilizeze capacitatea de clarviziune şi realiză că atacul venea din partea Lojii FOGC. Cât timp a emis raze tepafonul, Frabato continua să le devieze în apă, iar după o oră fraţii lojii desfăcură, în sfârşit, cercul magic, mutând fotografia din focar şi stingând flacăra. Fraţii lojei erau satisfăcuţi de ceea ce făcuseră şi aşteptau deja cu nerăbdare ştirile de a doua zi, care anunţau moartea binecunoscutului magician. Şedinţa se încheie. A doua zi, Marele Maestru al Lojei FOGC a rămas consternat să afle că Frabato nu murise. Merse grabnic la casa Lojii şi îşi propusese să ceară ajutorul tuturor entităţilor demoniace şi satanice pentru a-l omorî pe Frabato.”

Existenţa unor astfel de aparate prin intermediul cărora sunt amplificate anumite gânduri este confimată. Există numeroase cazuri de utilizare a unor aparate radionice, psihotronice şi a telepatiei în scopuri criminale.

Loja FOGC este doar una din încrengătura de ordine şi loji ale Francmasoneriei mondiale. Dacă în cazul unor alte loji, pentru masonii de ranguri mici, satanismul sectei malefice a Francmasoneriei nu este evident, pentru alte loji, cum este cea prezentată în acest articol sau pentru sinistra Skull and Bones, nici măcar cei mai naivi admiratori ai masoneriei nu pot să pretindă că nu înţeleg că masoneria practică satanismul.

Bibliografie:

1.     Franz Bardon – Frabato Magicianul, Editura Vox, 1995

2.     Richard Laufenburg  – Master Daniel’s account of FOGC Lodge – Transcribed from a secret cipher by Master Daniel (Guido Wolther) of the Fraternitas Saturni , http://www.geocities.com/orionbooks2002/MasterDaniels.html

3.     Adolf Hemberger – Freemasonic order of the Golden Centurium, geocities.com/orionbooks2002/

Sursa: www.yogaesoteric.net
 
realizarea personala in spiritualitate

Fiecare individ are propriul său drum către realizarea⁤ personală în cadrul ⁣spiritualității. Cu toate ⁤că‌ această călătorie poate‌ fi plină de obstacole și provocări, recompensele ‌care o însoțesc sunt​ neprețuite. În următorul articol, ne ‍propunem să explorăm modalitățile în care putem atinge o stare de echilibru și împlinire interioară prin practici și credințe spirituale. Vom descoperi că satisfacția și‌ împlinirea nu vin doar din succesul​ material, ci și din conexiunea noastră cu lumea interioară și cu divinitatea.

Titluri conținut

Rolul⁢ meditației în realizarea personală în ⁢spiritualitate

Rolul‌ meditației în ⁤realizarea personală în spiritualitate

Prin practicarea meditației în cadrul ⁤vieții noastre zilnice,⁤ putem atinge o stare de ⁤armonie și‌ echilibru ‌interior,⁤ care ne va ghida pe drumul realizării personale în spiritualitate. Meditația ne ajută să ne conectăm⁤ cu sursa noastră interioară de înțelepciune și iubire, facilitând astfel descoperirea adevăratei noastre naturi spirituale.

  • Meditația ne ajută să ⁤ne concentrăm asupra prezentului și să ne eliberăm de gândurile negative și stresante.
  • Prin practicarea regulată a meditației, ‌putem obține o mai bună‍ înțelegere a sinelui și a lumii înconjurătoare.
  • În timpul meditației, putem experimenta stări de liniște interioară și bucurie profundă, care ne ajută să ne regăsim adevărata⁤ fericire în spiritualitate.

Conștientizarea sinelui‍ și asumarea responsabilității pentru propria evoluție spirituală

Conștientizarea sinelui și asumarea responsabilității pentru propria evoluție spirituală

În calea căutării spirituale, realizarea personală este un aspect⁣ fundamental care⁢ ne ghidează către conștientizarea sinelui și asumarea responsabilității pentru propria evoluție. Fiecare pas⁢ pe care-l facem în această călătorie interioară ne aduce mai aproape de a ne descoperi adevărata natură spirituală și ⁤de a ne conecta cu ‍sursa divină din interiorul nostru.

Prin cultivarea unor practici precum meditația, yoga ⁣sau contemplarea, avem oportunitatea de⁢ a ne centra atenția pe sinele ⁤profund și de a ne elibera de gândurile‍ și emoțiile negativiste. Astfel, putem să ascultăm vocea interioară care ne îndrumă către ​autenticitate și înțelepciune spirituală.

Este ⁣important să ne asumăm ‌responsabilitatea pentru propria‌ creștere spirituală, să fim deschiși la transformare și să acceptăm lecțiile pe care viața ni le oferă. Prin ⁢conștientizarea ​sinelui și acceptarea responsabilității, ne ‌deschidem drumul către o evoluție interioară profundă și împlinirea spirituală.

Reconectarea cu natura și elementele fundamentale ale existenței

Reconectarea cu natura și elementele fundamentale ale existenței

Experimentarea unei conexiuni autentice cu natura poate fi un ‍pas important în realizarea personală în spiritualitate. Prin reconectarea cu elementele fundamentale ale existenței, putem descoperi​ o profunzime înțelepciune și o stare de armonie interioară.

Prin practicarea meditației​ în ​mijlocul naturii, putem ⁢atinge ‍o stare de liniște și ⁢de prezență, care ne permite‌ să ne conectăm cu esența noastră interioară. Ascultând sunetul vântului, simțind⁣ aroma florilor sau observând cum soarele răsare peste orizont, putem simți puternic conexiunea noastră cu tot ce ne înconjoară.

Astfel, fiecare pas pe care ⁢îl facem⁣ în natură poate deveni ‌o călătorie ​către autocunoaștere și transformare interioară. Prin recunoașterea și ⁤aprecierea⁢ frumuseții naturii, putem experimenta un sentiment de recunoștință și conștientizare a interconectării noastre cu tot universul. În aceste momente de conectare profundă, putem atinge un nivel superior ⁢de înțelegere a noastră și a locului nostru în lume.

Explorarea și cultivarea puterii vindecătoare a ‌iubirii și compasiunii

Explorarea ⁤și cultivarea puterii vindecătoare a​ iubirii și compasiunii

În călătoria noastră în , realizarea personală în​ spiritualitate devine‌ o destinație⁢ importantă. Prin practici regulate și introspecție profundă, putem descoperi și valorifica⁣ resursele interioare care ne ajută să ne conectăm cu noi înșine și cu ceilalți într-un mod autentic și empatic.

De la practicarea meditației și cultivarea stării⁢ de prezență în fiecare moment al vieții noastre, până la manifestarea​ iubirii necondiționate și extinderea compasiunii către toate ființele, parcursul nostru spiritual ne călăuzește către o mai mare ⁣înțelegere a sinelui și a legăturilor noastre cu universul. Prin acceptarea și integrarea‍ tuturor aspectelor noastre, putem atinge un nivel mai înalt de conștiință și eliberare interioară.

Integrarea principiilor spirituale în viața‍ de zi cu zi pentru o transformare autentică

Integrarea principiilor spirituale în viața de zi cu‍ zi pentru o transformare autentică

În călătoria noastră către realizarea‍ personală și integrarea principiilor spirituale în viața de zi cu zi, trebuie să ne confruntăm cu propriile noastre blocaje și să le depășim cu ​încredere și determinare. Un prim pas ‍important în această transformare autentică este conștientizarea constantă a gândurilor, emoțiilor și acțiunilor noastre, pentru a le alinia cu‍ valorile noastre spirituale. Prin practicarea acestei ⁤atenții constiente, putem identifica‍ și⁣ corecta modelele de comportament care ne împiedică să ne conectăm cu adevărata noastră esență.

Un alt aspect esențial în procesul de integrare‍ a principiilor ‌spirituale în viața⁢ de zi cu zi este practicarea recunoștinței și compasiunii față de noi înșine și față de cei din jur. Aprecierea momentelor de bucurie, recunoașterea ⁤propriilor realizări și oferirea iertării atât nouă, cât și ​altora, ne ajută să ne⁣ eliberăm de‍ negativitate și să ne reconectăm cu energia pozitivă a Universului. Prin cultivarea iubirii​ și‌ a înțelegerii, putem experimenta‌ o transformare profundă și autentică a ființei noastre interioare.

Q&A – Întrebări ⁢& Răspunsuri

Q:⁢ Ce ⁤înseamnă „realizarea personală în spiritualitate”?
A: Realizarea personală în spiritualitate reprezintă procesul prin ⁤care o persoană își descoperă esența interioară și își atinge ⁢potențialul cel mai înalt în plan spiritual.

Q: Cum poate ajuta spiritualitatea⁢ la realizarea personală?
A: Spiritualitatea poate oferi o perspectivă ⁢mai ‌profundă​ asupra ‌vieții, ajutându-ne să ne cunoaștem mai bine, să ne ⁣conectăm la noi înșine‍ și⁤ la ceilalți în mod autentic și să descoperim sensul și scopul existenței noastre.

Q:⁤ Care sunt pașii pentru a atinge realizarea personală în​ spiritualitate?
A: Pentru a ajunge la realizarea personală în spiritualitate, este‌ important să ne autoanalizăm, să ne​ eliberăm de blocajele emoționale și mentale, să practicăm iubirea și compasiunea față de noi ⁢înșine și față de ceilalți, ​să cultivăm ⁢starea‌ de prezență și să ne ‌deschidem către transcendența divină.

Q: Care sunt beneficiile realizării personale în spiritualitate?
A: ⁣Beneficiile‍ realizării personale în spiritualitate includ o mai mare pace interioară, echilibru emoțional, autenticitate în relațiile ⁢interpersonale, ‌înțelepciune și conexiune cu energiile divine universale.

Q: ⁣De ce ‍este importantă realizarea⁢ personală în spiritualitate?
A: Realizarea personală în​ spiritualitate ‍este importantă deoarece ne ajută să ‌trăim o viață mai autentică, mai împlinită și mai⁣ conștientă, contribuind la evoluția noastră ca ființe umane și la binele comun al întregii omeniri. ⁤

Pentru a încheia

În ⁣concluzie, realizarea personală în spiritualitate este o călătorie unică și profundă, care ne poate aduce împlinire și echilibru în viața noastră. De‍ la ⁢auto-cunoaștere la⁣ conexiunea cu divinul,⁣ fiecare pas pe acest drum este o ⁤oportunitate de creștere și transformare interioară. Așadar, să fim deschiși​ și receptivi la ​această călătorie minunată a descoperirii de sine, căci ⁢doar prin explorarea⁣ și înțelegerea laturii⁣ noastre ‌spirituale putem atinge adevărata fericire și armonie în viață.⁣ O zi plină de lumină și pace!

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

meridiane energetice

Meridianele energetice si importanta lor in sanatatea individului

meridiane-energetice-2

 

Energiile vitale constituente ale ansamblului Qi circula ca si orice energie, cu ajutorul mijloacelor de transport oferite de liniile de camp ale campului morfogenetic grosier. Acestea formeaza „tuburi de curent” mai mult sau mai putin dense. Fizic, in tesuturi apar spontan lanturi de cristale lichide din apa structurata, de-a lungul carora „curge” energia vitala Qi, insotita de bioluminescenta – efectul laser biologic – lumina fiind un efect secundar simptomatic al transferului de energie. Conform legilor naurale ale fizicii, popagarea energiei organizeaza campul in trasee mai mult sau mai putin dense:

Legea polarizarii determina doua curente opuse mai in stanga si mai in dreapta trupului – unul yin si unul yang – Ida = lunar si Pingala = solar din sanscrita, care la randul lor determina un circuit de doua „fluvii energetice”: Vasul Guvernor – urca pe sira spinarii pana in crestet si Vasul Conceptie – coboara pe abdomen pana in vintre; ele sunt considerate ca si meridiane „ciudate” in acceptiunea chineza.

.
Curentele se desfasoara in manunchiuri de linii de camp din ce in ce mai fine, care patrund intreaga fiinta a omului, astfel ca se formeaza „rauri”, „paraie” si „fire” de energie, denumite „meridiane„. Exista 2 perechi a 12 meridiane principale sau ordinare, adica 24, care sunt desfasurate pe trasee superficiale – tendino-musculare, la suprafata pielii – si pe trasee profunde – in tesuturi si organe -, situate sub traiectoriile superficiale.

.
Cele 2 vase si cele 24 = 2 x 12 simetrice sunt insotite de o sumedenie de alte meridiane secundare si de legatura – traditia tibetana pomeneste de circa 70.000 de meridiane, de la cele principale la cele mai fine trasee energetice. Traseele de legatura au segmente cu parcursuri si derivatii profunde – denumite Luo sau Lo in chineza = torente subterane, canale de drenaj. Traditia chineza le considera componente ale sistemului de meridiane extraordinare.
Exista inca 6 meridiane principale „ciudate” sau „extraordinare” la suprafata, cu trasee neasteptate, la care se adauga Vasul Guvernor si Vasul Conceptie, de asemenea considerate a fi „extraordinare”, „curioase” sau „ciudate”. Ele realizeaza in principal conexiunile si drenajele de echilibrare si corelare intre meridianele principale.

.
In total avem deci 6 + 2 = 8 meridiane principale extraordinare si 2 x 12 = 24 meridiane principale ordinare.
Meridianele energetice au de asemenea atributele yang si yin, iar Qi circula prin ele cu un anume grad si putere de organizare, astfel ca putem considera reteaua Qi drept un flux de energie inteligenta, dupa care se ghideaza pana si cresterea tesuturilor functionale. De aceea in invatatura taoista chineza, Qi este denumit „conducatorul sangelui”. Qi parcurge meridianele energetice dinspre interiorul organismului inspre exterior, trecand prin bazinul meridianelor secundare de legatura, iar apoi circula aproape de suprafata corpului. Astfel, perpetuul flux de energie intretine si descrie starea interioara a organismului, asupra careia putem interveni in punctele de presopunctura sau de acupunctura de-a lungul meridianelor si astfel sa inducem modificari in functionarea interna a acestuia, pentru ameliorarea sanatatii.

meridiane-energetice

Meridianele Yang prezinta un traseu descendent, de la cap inspre picioare. Ele sunt asociate pielii, muschilor dar si organelor goale, anume stomacul, vezica biliara, intestinul subtire, intestinul gros si vezica urinara, denumite generic organe „Fu„, dar si la sistemul de termoreglare, denumit Trei focare sau Triplu incalzitor. Aceste organe aprovizioneaza corpul si elimina reziduurile. Organele Yang sunt implicate prin meridianele lor mai ales in fazele incipiente sau acute ale bolilor. Meridianele yang pornesc de la degete sau din puncte de emergenta pe trup, de sus in jos, coboara atunci cand ridicam bratele spre sursa lor Yang – cerul.

Meridianele Yin prezinta un traseu ascendent, de jos in sus. Ele corespund organelor pline, anume plamanii, inima, splina, rinichii si ficatul, denumite generic organe „Zang„, respectiv functional sistemului circulator. Rolul organelor Yin este de a distribui, stoca si transforma sangele si Qi-ul in intregul corp. Organele yin si meridianele lor sunt afectate mai cu seama in cazul afectiunilor si bolilor de lunga durata. Meridianele yin pornesc de jos, in sursa telurica asociata lor, de la degetele picioarelor sau din puncte de emergenta pe corp, urca si se termina pe trup, pe cap sau la degetele mainilor intinse in sus.

Meridiane profunde

Meridianele prezinta segmente colaterale de legatura cu meridianele inlantuite si cu cele invecinate, cu trasee aflate profund in corp, denumite „Lo” sau „Luo” in chineza, cu puncte de bransare aferente, denumite omonim. Atat pe suprafata corpului cat mai ales pe trasee in profunzime sunt amplasate meridianele extraordinare sau curioase, denumite „Mai” = curent. Rolul lor este tocmai sa medieze si regularizeze inlantuirea in circuit a meridianelor principale, asemanator cu sistemele hidraulice, ca si ajutaje de compensare a presiunii, vase de „preaplin” sau supape de evacuare de urgenta.

De retinut: Atat meridianele cat si organele de tip Yang si Yin sunt pereche si se completeaza unele pe celelalte. Ele constituie liniile de camp si mediile de propagare al campurilor purtatoare de energii vitale Qi. In plus, acestea verifica urmatoarele corelari:

– structura lorreflecta legea celor cinci elemente,

– functionarea lor corespunde parcursurilor ciclului descendent si ascendent,

– patologia lor se supune parcursului cauzal si a celui regresional.

Marea circulatie energetica:

Cele 12 meridiane principale sau ordinare cu circulatia la suprafata sunt legate intre ele intr-o succesiune ciclica prin intermediul segmentelor profunde adiacente si a celor 8 – 6+2 – meridiane energetice extraordinare, numite uneori curioase sau ciudate, care circula in profunzimea corpului. Acestea se intersecteaza cu meridianele principale si se constituie pentru ele in surse primare de Qi, inlantuindu-le in circuit. Astfel meridianele alcatuiesc Marea Circulatie Energetica sau Marele Circuit Celest.

In plus, doua dintre cele 8 meridiane extraordinare le controleaza pe toate celelalte si au propriile lor puncte de interventie proiectate pe suprafata pielii. Acestea sunt tocmai „Vasul Guvernor” sau Vasul Director si „Vasul Conceptie” sau Vasul Conceptional. Ele constituie Mica Circulatie Energetica sau Micul Circuit Ceresc prin unirea traseelor pe care le parcurg. Cele doua merdiane „vase” au in principal rolul unei „supape de siguranta” sau ale unui „vas de expansiune” sau de „decompensare”, intervenind la nevoie, cand se produc perturbari intr-unul din cele 12 meridiane principale.

„Vasul Guvernor” sau Director se inalta pe coloana vertebrala si peste cap pana la buza superioara si bolta palatina, controland toate meridianele Yang. Conventional urca, deci este nucleul Yin – chiar daca se afla pe spatele Yang; insa poate fi si descendent.

„Vasul Conceptie” sau Coceptional urmeaza linia de mijloc de la limba si buza inferioara, pe gat, pe piept, abdomen, pana in perineu, controland toate canalele Yin. Coboara, deci este nucleul Yang – chiar daca se afla pe abdomenul Yin; insa poate fi si emergent.

Fiind meridiane „extraordinare” sau „ciudate”, de echilibrare, Qi poate curge in orice directie de-a lungul micului circuit celest.

Cu ajutorul meridianelor extraordinare se structureaza sistemul nervos central si sistemul endocrin. Acestea nu au meridiane proprii, intrucat sunt organe de comanda si control asupra tuturor proceselor din organism, practic sunt instrumente de manifestare a energiilor vitale Qi in corpurile fiintelor vii.

De retinut: Meridianele extraordinare exercita functia de canale de compensare si drenaj ale campurilor vitale, mai cu seama in situatiile de dezechilibru energetic patologic, trauma sau boala.

Puncte de interventie: Pe fiecare meridian principal se gasesc un numar determinat de puncte, ale caror locatii s-au consemnat cu mii de ani in urma, fiind verificate prin metode electrodermale odata cu dezvoltarea tehnologica a secolului XX. In chineza, acestea poarta denumirea de Xue, inseamna „gaura” sau „orificiu” sau „deschidere” de acces, se pronunta „shuei”. Punctele se noteaza cu initiala meridianului caruia ii apartin, la care se adauga un numar de ordine. Numarul 1 se atribuie intotdeauna punctului cel mai apropiat de locul unde incepe traseul extern al meridianului.

Punctele clasice, situate de-a lungul celor 14 = 12+2 meridiane sunt in numar de 361, la care se mai adauga 4 puncte „fluctuante” aflate in afara meridianelor, alte 4 puncte ascunse adanc in tesuturi si unul sub limba. In cazurile de boala, unele dintre puncte devin iritate si dureroase.

La acestea se mai adauga puncte de interventie neregulate, adaugate ulterior in practica medicala chineza – pana in epoca contemporana. Acestea au fost introduse indeosebi pentru interventia indirecta asupra meridianelor extraordinare sau celor de legatura, profunde, odata cu aparitia unor patologii noi, cum ar fi bolile civilizatiei. In medicina traditionala chineza si in terapiile complementare se folosesc asadar in mod curent circa 400 de puncte pentru acupunctura sau tehnici de presopunctura. In plus, proiectia corpului pe suprafata pavilionului urechii permite practica acupuncturii auriculare prin alte circa 180-200 de puncte „minore” de pe urechi si alte vreo 200 de puncte extraordinare distribuite pe corp, accesate de catre expertii acupunctori.

De retinut: Pe suprafata pielii sunt proiectate toate organele corpului prin intermediul punctelor Xue aflate de-a lungul meridianelor iar starea energetica a acestora reflecta exact starea functionala a organelor aferente.

De altminteri, sistemul meridianelor energetice se regaseste sub forme asemanatoare la toate mamiferele iar in variante adaptate claselor, familiilor si speciilor din biologie se regasesc in toate fiintele regnului animal si a celui vegetal.

 

În medicina tradițională chineză, corpul este format din fluxuri vitale. Acupunctura este una dintre cele mai bune metode de activare a acestor fluxuri. Zu San Li este punctul celor o sută de maladii. El se află sub rotulă, în partea dreaptă, la distanță de o palmă de rotulă.

Corpul uman are 365 de astfel de puncte, așezate pe cele 12 meridiane ale corpului. În tradiția chineză se consideră că, longevitatea este dată de masarea acestui punct, care activează fluxuri vitale.

Această tehnică este folosită și de japonezi, recunoscuți pentru longevitatea lor. Masarea unui punct energetic duce la modificarea fluxurilor energetice și canalizarea lor către organele vitale ale corpului.

Prin masarea acestui punct se activează cele mai puternice glande ale corpului. Fluxurile energetice activează sistemul imunitar al organismului, acesta devenind mai puternic față de anumite boli. Masajul se face în fiecare dimineață, timp de 10 minute, în sensul acelor de ceas.
Masajul nu trebuie să se facă înainte de culcare, pentru că va da insomnii. Chinezii susțin că rezultatele sunt spectaculoase, atunci când masajul se face pe lună plină.

Corpul uman este menținut în viață de fluxurile energetice. Atunci când aceste fluxuri sunt blocate, se formează noduri care duc la scăderea sistemului imunitar și implicit la apariția bolilor. În Japonia și China se spune că stresul este una dintre bolile moderne care afectează populația, dat fiind numărul mai mare de ore de muncă, față de Europa, aglomerația orașelor.

Tehnica de masare a punctelor energetice a devenit o practică curentă, fiecare persoană recurgând la astfel de metode și tehnici. Din păcate, europenii au descoperit târziu aceste puncte și fluxuri energetice, fiind neîncrezători, în prima fază, în rezultatele excepționale ale masării.

Chinezii consideră că, fluxurile energetice sunt în armonie cu forțele cosmice. Când acest echilibru dispare, apar bolile. Punctele energetice ale corpului uman captează energia care este vitală corpului uman.

Există posibilitatea ca din diferite cauze, să se blocheze canalele energetice, prin care trec fluxurile energetice. Acupunctura și masarea punctelor energetice duc la o circulație bună a energiei în canalele corpului uman. Punctul Zu San Li acționează direct asupra coloanei vertebrale, abdomenului, ficat, rinichi, membre inferioare.