1 Martie
-Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile si datinile vechi de mii de ani sunt readuse in centrul atentiei.
Prima luna a calendarului roman si a treia a celui iulian si gregorian , este dedicata lui Mars zeul razboiului. Denumirile zonale ale lunii—Mart; Martisor; Martiu—pastreaza radacina lingvistica a cuvintului originar sau exprima trezirea la viata a naturii inconjuratoare si incoltirea semintei semanate.
La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas-Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii.
Prima zi a lunii aduce in atentie simbolul atat de cunoscut al Martisorului.
Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar prezenţa sa atât la români cât şi la bulgari (sub numele de Marteniţa) este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii şi slavizării la ultimii, deşi legendele populare îi dau alte origini.
In mitologia modernă a bulgarilor mărţişorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele latin indică altceva.
Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărţişorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb şi roşu erau purtate la gât.
Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie, şi era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau şi ele mărţişor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr şi să-l păstreze până la sosirea primilor cocori şi înflorirea arborilor. La acel moment, fetele îşi scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caş. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
In mod traditional, Martisorul se prinde in piept sau la mana inainte de rasaritul soarelui, in zorii zilei. Purtat la incheietura mainii sau in piept, snurul din firicele de mătase în alb si rosu capata semnificatii aparte. Albul semnifica masculinitatea, ratiunea si sobrul, iar rosul simbolizeaza feminitatea, senzualitatea, iubirea, bucuria de a trai.
Totodata,martie ne readuce in atentie numele Dochiei,nume de care se leaga o multitudine de legende.
DOCHIA Dupa nume, este un personaj crestin, Sfanta Eudochia samariteana care s-a nascut in cetatea Iliopolei din Liban si a trait in vremea imparatului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasa si bogata care si-a trait tineretea in desfrau. Spre batranete se pocaieste, este botezata de episcopul Theodot, isi imparte averea agonisita la saraci, se retrage la o manastire undea facut numeroase minuni. Biserica o sanctifica, o trece printre sfinti, Sfanta sau Mucenica Eudochia, si ii rezerva in calendar ziua de 1 martie. Intrucat slujitorii cultului crestin i-au suprapus ziua de celebrare peste Anul Nou agrar, cand moare si renaste simbolic divinitatea adorata, oamenii i-au adoptat numele dar iI-au pus in spate trasaturile divinitatii uzurpate ajunsa la virsta senectutii si a mortii. DOCHIA BABA 2
Astfel, Dochia, personaj crestin marunt, cu merite indoielnice pentru calitatea ei de sfanta, devine, in spatiul carpato danubiano pontic, o divinitate agrara, bine evidentiat de sensul grecesc al numelui ei, Binevoitoarea. Legendele Dochiei ne introduc in lumea satului romanesc. Nelipsite tensiuni dintre soacra si nora, atat de bine reprezentate de cantecul epic, sunt ingenios valorificate pentru redarea metaforica a opozitiei dintre Anul Vechi care moare si Anul Nou care naste, dintre iarna si vara, frig si caldura, sterilitate si fertilitate. Baba Dochia, personificare a Anului Vechi, vrea sa-si oile la pasunea montana in plina iarna, sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Ca sa se convinga ca a venit vara, isi trimite nora, deci sotia lui Dragobete, in padure sa-i aduca fragi copti. Nevasta, ajutata de Dumnezeu, travestit in mos, gaseste fragi copti pe care ii aduce soacrei intr-o ulcica.
In alte variante Dochia care nurorii sale sa mearga la rau, in luna februarie sa spele lana neagra, a oilor pana o va face alba si lana alba pana o va face negra. Vazand fragii copti, Dochia crede ca a venit vara si incepe pregatirea turmei de oi, in alte variante de capre, pentru a urca la munte. Nu ia in seama sfaturile celorlalti ciobani, nu se sperie de razbunare zeului Mare caruia ii atribuie cuvinte jignitore. Isi pune totusi noua cojoace in spate, in variantele moldovenesti si bucovinene douasprezece, si porneste urcusul insotita uneori de fiul sau, Dragobete. Dar, cum incepe urcusul, porneste o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti. Ingreunindu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca rand pe rand, cate unul pe zi, pana ramane in ie sau camasa.
In alte legende Dochia isi dezbraca cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei calduri toride. Dupa unele legende, in drum spre pasune ar fi tors din furca tinuta in brau firul Martisorului. In ziua a noua sau a douasprezecea, reductie simbolica a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare inpreuna cu turma din cauza unui ger napraznic. Trupurile lor, transformate in stana de piatra, substanta primordiala a vietii pe Tera, sunt identificte de localnici in mai multe tinuturi carpatice: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman, Izvorul Raului Doamnei, Semenic si altele. DOCHIA – stanca
Conform unor legende, Marte suparat ca i s-a nescotit puterea, imprumuta cateva zile friguroase de la fratele sau mai mic, Februarie, pentru a o rapune pe Dochia, inghetind-o de vie. Dar, moartea Babei Dochia la 9 martie, Macinicii, in ziua echinoctiului de primavara (stil vechi), inseamna renasterea ei, a pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstitiu de vara, cand lanurile de grau sunt in parg, devine zeita fecioara, numita Sanziana in Transilvania, Banat, Oltenia, Bucovina si Dragaica in Muntenia, Dobrogea, Moldova, peste alte trei, la echinoctiul de toamna, zeita muma, Maica Precesta, si, in sfarsit, spre solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara zeita baba.
De-a lungul veacului ei divin de 365 de zile, natura, mediul inconjurator naste, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare. Divinitatile feminine ale Panteonului romanesc se grupeaza, in raport de metamorfozele Marii Zeite neolitice, uzurpata de Dochia, in trei generatii de zeite feciore( Florile, Sanzienele, Dragaicele, Lazaritele, Ielele etc.), intre echinoctiul de primavara si soltitiul de vara, zeite mame (Maica Precesta, Maica Domnului, Muma Padurii, Muma Caloianului, Muma Dracului etc.), dupa soltitiul de vara si zeite batrane(Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), in preajma soltitiului de iarna si a echinoctului de primavara.
Martisorul e funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului adunate intr-un snur bicolor, simbolizand iarna si vara, facuta cadou la 1 martie, Ziua Dochiei si stravechi inceput de An Agrar.
Martrisorul, generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate alb si rosu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care il poarta agatat in piept una sau mai multe zile.
La sfarsitul secolului al XIX-lea martisorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui.
Martisorul, de care se agata o moneda metalica de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mana, uneori prins in piept sau la gat. El era scos, in raport de zona etnografica, la o anumita sarbatoare a primaverii (Macinici, Florii, Paste, Arminden) sau la inflorirea unor arbusti si pomi fructiferi (maces, porumbar, trandafir, paducel, visin,zarzar, cires etc.) si agatat pe ramurile inflorite.
Se credea ca purtatorii Martisorului nu vor fi parliti de Soare in timpul verii, ca vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti si dragastosi, bogati si norocosi, feriti de boli si de deochi. Dupa unele informati Martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba sau albastra, si facut cadou in ziua din luna martie, perioada a echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua.
Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Sarbatorile cu ajun si calculul timpului in raport cu o anumita faza a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat, atat la daci cat si la romani, actualele calendare solar-lunare.
Obiceiul Martisorului este o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului si anului primavara, la moartea si nasterea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul Martisorului, de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.
Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, zeita materna, lunara si echinoctiala, se poate afirma cu certitudine autohtonia si vechimea multimilenara a obiceiului. De la romani si aromani obiceiul Martisorului a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei. Obiceiul a fost atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. In unele zone etnofolclorice (Transilvania, Banat, Maramures, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei) luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar se numeste Martisor.
Exista insa si alte legende sau mituri,care nu sunt legate de Dochia.Iata una dintre ele:
Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, a fost răpită de un zmeu, motiv pentru care întreaga lume a căzut în mâhnire. Un tânăr curajos a învins creatura şi a eliberat lumina. Rănit în lupta cu zmeul, tânărul şi-a pierdut viaţa pentru Soare.
În locul unde a căzut au răsărit ghiocei, iar de atunci lumea îi cinsteşte memoria dăruind şnurul din două culori: albă, precum ghiocelul şi roşie, simbolizând sacrificiul tânărului.
Folcloristul Simion Florea Marian spunea: „Mărţişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă ca un lucru sfânt. Cine voieşte ca Mărţişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate”. În trecut, fetele chiar trebuiau să nu se lase seduse de flăcăi cât timp purtau Mărţişorul.”
„Banul alb este simbolul Soarelui primăverii, pe care toate popoarele lumii şi-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, pentru că albul este biruitor. Mărţişorul se leagă ori înainte de răsărirea Soarelui sau mai bine deopotrivă cu aceasta, şi scopul lui este să aduci o jertfă Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Christos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor şi-ţi dă ce-i stă în putinţă”, sublinia George Coşbuc în studiile sale. https://www.evolutiespirituala.ro/istoria-si-traditia-martisorului/?feed_id=24122&_unique_id=63d1560124455
Stapane Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule si Chivernisitorule a toate, Sfant si slavit esti; Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, slava Tie. Tu, Cel ce locuiesti in lumina cea nepatrunsa si neapropiata, pentru rugaciunea mea, a smeritului si nevrednicului robului Tau, departeaza demonii si stinge viclenia lor de la robii Tai; revarsa ploaie la buna vreme peste tot pamantul si fa-l sa-si dea roadele lui; copacii si viile sa-si dea deplin rodul lor; femeile sa fie dezlegate si eliberate de nerodirea pantecelui; acestea si toata lumea mai intai fiind dezlegate, dezleaga si toata zidirea de toate legaturile diavolesti. Si dezleaga pe robul Tau (numele) impreuna cu toate ale casei lui de toate legaturile satanei, ale magiei, ale farmecelor si ale puterilor potrivnice.
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Impiedica Tu, Doamne Dumnezeul parintilor nostri toata lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vraji si de toate lucrarile satanicesti si de toate legaturile lui, si distruge toata lucrarea vicleana prin pomenirea Prea Sfantului Tau nume.
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine nevrednicul slujitorul Tau si dezleaga pe robul Tau (numele) de toate legaturile satanei si daca este legat in cer, sau pe pamant, sau cu piele de animale necuvantatoare, sau cu fier, sau cu piatra, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sange de om, sau cu al pasarilor, sau cu al pestilor, sau prin necuratie, sau in alt chip s-au abatut asupra lui, sau daca din alta parte au venit, din mare, din fantani, din morminte, sau din orice alt loc, sau daca a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasare, sau prin serpi (vii sau morti), sau prin pamantul mortilor, sau daca a venit prin strapungere de ace, dezleaga-le pentru totdeauna, in ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunosti si stii toate, dezleaga, sfarama si distruge, acum, lucrarile magiei, iar pe robul Tau (numele) pazeste-l cu toti ai casei lui, de toate uneltirile diavolesti. Zdrobeste, cu insemnarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, toate puterile potrivnicilor. Pustieste, distruge si departeaza, pentru totdeauna, toate lucrarile magiei, vrajitoriei si fermecatoriei de la robul Tau (numele).
Rugaciunea Sfantului Ciprian
Asa, Doamne, auzi-ma pe mine pacatosul slujitorul Tau si pe robul Tau cu toti ai casei lui, si dezleaga-i de demonul de amiaza, de toata boala si de tot blestemul, de toata mania, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lacomia, neputinta, prostia, neintelepciunea, mandria, cruzimea, nedreptatea, trufia, si de toate ratacirile si gresalele, stiute si nestiute, pentru Sfant numele Tau, ca binecuvantat esti in veci.
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele.
Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare.
Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”.
Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.
Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.
Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.
Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.
Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii.
Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri.
Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios.
Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi.
La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.
Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure.
Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.
Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.
Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei.
Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare.
Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”.
Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.
Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.
In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase.
Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.
Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere.
La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui.
Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde.
Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul.
Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.
Sanziene
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele.
De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.
Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.
Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare.
La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi.
Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor.
Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica.
Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.
Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor.
Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv…
In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand.
Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului.
La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig.
Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani…
L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dar mi-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie.
Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta.
Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor".
Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit.
Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos.
Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul.
Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor.
Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti.
Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii.
Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea.” >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma.
Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau.
Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu.
In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile.
Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile.
Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa.
Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului.
Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic!
„Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri.
Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului.
Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul.
Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile.
„Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…”
Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
ISTORIA ÎMPODOBIRII BRADULUI DE CRĂCIUN – OBICEIURI ȘI TRADIȚII
Împodobirea bradului este una din cele mai iubite tradiţii, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moş Crăciun.
Pomul verde, natural sau artificial, va fi ornat cu globuri colorate, beteală și bomboabe. Tradiţia spune că pomul se împodobeşte în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. În vârful pomului se pune un înger sau o stea, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.
Obiceiul de a folosi ca pom de Crăciun un copac sau o plantă perenă simbolizează dragostea eternă a lui Dumnezeu.
Culoarea verde a bradului, care ramâne aceeași de-a lungul anului, simbolizează speranța veșnică a omenirii. Verdele este culoarea tinereții, a speranței neînvinse, culoarea promițătoare de belșug a naturii. Luminițele pomului reprezintă stelele care sclipesc pe cer. Pomul de Crăciun semnifică, de asemenea, viața și lumina infinită. Toate acele bradului arată spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu spre Dumnezeu. Prin forma sa triunghiulară, bradul sugerează Sfânta Treime, iar podoabele cu care acesta este împodobit sunt simbolurile cunoașterii și bogăției.
Este posibil ca tradiția pomului de Crăciun să provină de la nordici, care obişnuiau să-şi împodobească casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Alții spun că a fost preluată de la triburile germanice, însă în vremurile respective decorațiunile erau mult mai simple decât în prezent. În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării.
Pomul de Crăciun, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina lumânărilor sau a instalaţiilor electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel. În Europa, originea sa precreştină nu mai este contestată de nimeni, părerile rămân totuşi împărţite: unii văd în brad o reprezentare a “Arborelui Lumii” (din vechiul cult al arborilor), alţii îl consideră o referire directă la “Arborele Paradisului”, împodobit cu mere de un roşu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din Rai.
Pănă în secolul al XV-lea crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca şi darurile pe care şi la făceau oamenii unii altora erau considerate tradiţii păgâne. Dar nu peste multă vreme, în locul crenguțelor va fi folosit un arbore întreg. Conform documentelor istorice, în 1605, la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. Nu avea încă lumânări şi era împodobit cu mere roşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi.
Bradul veşnic verde de Crăciun este un simbol al vieţii oferite de Domnul Hristos, „darul suprem al lui Dumnezeu pentru omenire” după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea.
Originea Craciunului este prezentata in binecunoscuta relatarea biblica a lui Luca:
„In vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar August sa se inscrie toata lumea. Inscrierea aceasta s-a facut intaia data cand era dregator in Siria Quirinius. Toti se duceau sa se inscrie, fiecare in cetatea lui.
Iosif s-a suit si el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca in Iudea, in cetatea lui David, numita Betleem, pentru ca era din casa si semintia lui David, sa se inscrie impreuna cu Maria, logodnica lui, care era insarcinata.
Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria. Si a nascut pe Fiul ei cel intai nascut, L-a infasat in scutece, si L-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei.
In tinutul acela erau niste pastori, care stateau afara in camp, si faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ca un inger al Domnului s-a infatisat inaintea lor, si slava Domnului a stralucit imprejurul lor.
Ei s-au infricosat foarte tare. Dar ingerul le-a zis: „Nu va temeti, caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul.” (Luca 2:1-11)
.
Originea Craciunului – Traditii si Controverse
Pentru crestinii de astazi, originea Craciunului este, sau ar trebui sa fie – nasterea lui Isus Cristos, asa cum este descrisa ea in Biblie. Nimic mai mult si nimic mai putin.
Totusi, cele mai multe lucruri la care suntem martori de 25 Decembrie in fiecare an, nu au absolut nimic de a face cu acea zi, care probabil a avut loc vara sau la inceput de toamna, cu aproximativ 2000 de ani in urma.
In realitate, cele mai multe obiceiuri si traditii de Craciun, de fapt, preced nasterea lui Isus, iar multe din ele sunt de-a dreptul insealatoare in semnificatia si originea lor. Iata cateva exemple:
Data de 25 Decembrie provine probabil din „ziua de nastere” antica a zeului soarelui Mitra, o zeitate pagana a carei influente religioase s-au raspandit in Imperiul Roman in primele doua secole d.Cr.
Mitra este legat de zeul soarelui semitic, Shamash, iar venerarea lui s-a raspandit din Asia pana in Europa, unde era numit Zeul Mitra – Soarele Invincibil – (Deus Sol Invictus Mithras).
Roma era foarte cunoscuta pentru absorbirea religiilor si a ritualurilor pagane din intregul imperiu largit. Ca atare, Roma a transformat aceasta mostenire pagana in celebrarea zeului Saturn si renasterea zeului soare in timpul perioadei solstitiului de iarna.
Sarbatoarea de iarna a devenit cunoscuta ca si Saturnalia si incepea in saptamana dinaintea lui 25 Decembrie. Festivalul era caracterizat de cadouri, cantece si desfrau total, iar preotii lui Saturn purtau ghirlande din crengute verzi in timpul procesiunilor din templele romane.
Variatiile acestei sarbatori pagane au inflorit in primele secole dupa nasterea lui Isus Cristos, insa probabil nu au existat pana in anul 336 d.Cr., cand Imperiul Roman a transformat oficial aceasta traditie in sarbatoarea crestina a Craciunului.
Conform vechii zicale, „Azi e Dragobetele, se saruta fetele”. In fiecare an pe 24 februarie romanii de pretutindeni sarbatoresc Dragobetele.
In mitologia romaneasca, Dragobete era zeul tineretii, al veseliei dar si al iubirii. Ziua in care romanii sarbatoresc Dragobetele coincide cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul.
Totusi, aceasta sarbatoare este puternic inradacinata in cultura romana. Dragobetele este un personaj transmis din generatie in generatie de la vechii daci, transformat mai apoi intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii.
Conform unor legende populare, Dragobetele este chiar fiul babei Dochia, un tanar chipes si iubaret care obisnuia sa seduca toate femeile care ii ieseau in cale. Totusi, in zilele noastre, Dragobetele reprezinta pentru romani simbolul suprem al dragostei autohtone.
Celebrarea Dragobetelui se bucura de o simbolistica aparte, extrem de bogata si interesanta. Acesta reprezinta atat inceputul, cat si sfarsitul, inceperea unui nou anotimp, moment in care natura incepe sa prinda viata, dar si sfarsitul desfraurilor lumesti deoarece incepe Postul Sfant al Pastelui.
In vremurile de demult si in unele zone chiar si in prezent, de Dragobete tinerii imbracati in faine frumoae obisnuiau sa se adune in paduri si sa culeaga buchete cu primele flori ale primaverii. Culesul floilor se facea cu voie buna dar si cu cantece si un fel de joc numit zburatorit.
La ora pranzului fetele obisnuiau sa fuga catre sat in timp ce baietii le fugareau in incercarea lor de a le prinde si de a le saruta. Daca baiatul era drag fetei, aceasta se lasa prinsa si sarutata. Semnificatia sarutului in acest caz era un echivalent al logodnei si al infiriparii iubirii dintre cei doi. Seara logodna se anunta in cadrul comunitatii satului si a membrilor celor doua familii. Participantii la sarbatoare, in concordanta cu traditia erau considerati binecuvantati in acel an, bucurandu-se de toate din belsug, fiind feriti de boli. O superstitie din popor spune ca persoanele care nu sarbatoreau aceasta zi erau pedepsiti sa nu poata iubi in acel an.
Daca de Dragobete vremea se prezenta mohorata, iar ziua era friguroasa, ploioasa sau ningea, tinerii se adunau intr-o casa unde sa petreaca, sa lege prietenii sau sa se tina de jocuri.
In unele zone ale tarii tinerele aruncau unele acuzatii pentru farmecele de uraciune facute impotriva rivalelor in iubire. Tinerii baieti obisnuiau sa isi cresteze putin bratul in forma unei cruci, atingandu-si taieturile si rostind juramantul de a ramane toata viata frati de sange.
Tot in aceasta zi batranii din sat se preocupau mai mult decat de obicei de animalele din ograda. Cei in varsta credeau ca in ziua de Dragobete pasarile isi aleg perechea pe viata. Tot in aceasta zi sacrificarea animalelor este interzisa.
Acum mult timp, exista obiceiul conform caruia tinerele necasatorite sa stranga zapada putina care se mai gasea, numita si „zapada zanelor”. Apa aparuta in urma topirii acestei zapezi ar fi avut proprietati magice cand venea vorba de iubire, de descantece de iubire, dar si de ritualurile de infrumusetare. Mai mult, conform datinilor stravechi, aceasta zapada a aparut un urma surasului zanelor. Tocmai de aceea fetele obisnuiau sa isi clateasca chipul cu aceasta apa, pentru a deveni la fel de frumoase precum zanele.
O superstitie spunea ca fetele care nu se intalneau in aceasta zi cu o persoana de sex masculin nu aveau parte intreg anul de iubire. Mai mult, in unele sate se credea ca toate fetele care ajung sa atinga un barbat dintr-un sat invecinat vor fi indragostite tot timpul anului.
In unele regiuni din tara se obisnuia ca in aceasta zi sa se scoata din pamant radacini de spanz pe care oamenii le foloseau pe post de leac pentru vindecarea unor boli.
De asemenea, conform traditiei, in aceasta zi barbatii trebuie sa fie in relatii cordiale cu toate femeile. In aceasta zi barbatilor nu le era permis sa necajeasca femeile sau sa se certe cu ele. In caz contrar acestia ar fi avut parte de o primavara plina de ghinion si un an greu. Pentru ca iubirea dintr-un cuplu sa ramana vie de-a lungul anului, tinerii trebuie neaparat sa se sarute in ziua de Dragobete.
Tot in aceasta zi, lucrul capului, tesutul, cusutul si toate treburile grele de pe langa gospodarie nu sunt permise. Totusi, in aceasta zi este permisa curatienia deoarece se considera ca aceasta este aducatoare de prospetime si de spor.
In ziua de Dragobete atat flacaii, cat si tinerele nu au voie sa planga. Conform traditiei, persoanele care plang in aceasta zi vor avea parte de necazuri si suparari in lunile care vor urma.
Pe 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an. Tot atunci, este Ziua Mondială a Soarelui. Marchează începutul verii astronomice. De acum, ziua se scurtează, devenind egală cu noaptea, la echinocţiul de toamnă..Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului. În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate..Solstitiul de vara. Legende şi superstiţii.Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice.Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.
Pentru celţi, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis şi apărea un alt dragon. Druizii, preoţii din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin, solstiţiul de vară, situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară (Albam Eiler) şi echinoxul de toamnă (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vară celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea „Regelui Stejar”, zeul creşterii anului. Solstiţiul de vară era celebrat în mod tradiţional prin ospeţe în păduri, jocuri şi mari focuri de tabără.
În China antică, ceremonialul solstiţiului de vară consta într-o sărbătoare dedicată pământului, forţei feminine şi pricipiului Yin. În vechea Galie, celebrarea solstiţiului de vară era denumită „Sărbătoarea lui Epona”, după numele unei zeiţe a cailor, personificând fertilitatea, independenţa şi agricultura.
Triburile celtice, slave sau germanicesărbătoreau solstiţiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstiţiului era specifică festivalurilor focului şi magiei de dragoste, oracolelor iubirii şi divinăţiei. Se credea că lanurile de cereale se vor înălţa la fel de mult ca şi înălţimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiţi. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor să îşi ghicească viitori soţi.
În Suedia, un arbore al miezului de vară era înălţat şi decorat în fiecare aşezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar femeile se îmbăiau într-un râu. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.
Anumite ritualurile legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstiţiul de vară era o vreme a purificării prin apă şi foc, un timp când spiritele pământului şi cerului păşeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelşugate în aur, iar zânele şi vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioadă a anului. Peste câmpuri erau purtate torţe în scopul îndepărtării bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor.
Solstitiu de vara. Pregătirea de Sânziene
La români, solstițiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie. Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.
Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vară, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă. Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț.
Festivitatea este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete (de obicei în număr impar), cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul (23 spre 24 iunie). Ele umblă pe pământ sau plutesc prin aer, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii. În anumite situații, când oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele pot deveni distructive: stârnesc furtuni și vijelii, aduc grindină, lovesc pe cei nepăsători cu boala numită „luatul cu Drăgaica”, lasă câmpurile fără rod etc.
În mitologia română sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele în funcție de regiune.
Sânzienelor le place să fie iubite. Se supără și pedepsesc dacă nu le iubești. Pot deveni la fel de rele și dușmănoase precum Ielele sau Rusaliile.
De momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos. Se foloseste orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ.
Cu o zi inainte de solstițiu, bijuteria este pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ.
În zorii zilei solstițiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi și se pune într/un vas cu apă curată, apon prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii. Astfel, bijuteria este purificată cu elementul focului. Cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lasându-le să ardă și să își împrăștie aromele.
De la mijlocul zilei și până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât să fie sub lumina soarelui. Seara, țineți strâns bijuteria într-o mână, închideți ochii și concentrați-vă asupra dorintei cele mai arzătoare, apoi pronunțați dorința cu glas tare, de 3 ori.
La final, se recită: „Fii vrăjit și legat, cu noroc, dragoste și lumină; belșugul să se reverse și energiile să străluce. Așa să fie”.
Ritualuri
Deși ritualurile legate de miezul verii sunt diversificate pe cuprinsul Europei, anumite teme par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni.
În plus, solstițiul de vară este, se pare, favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstițiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului. Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.
Solstitiu de vara 2018. În China antică, ceremonialul solstițiului de vară constă într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În mod complementar, solstițiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forței masculine și principiului Yang.
Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice) sărbătoreau solstițiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstițiului era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinației. Se credea că lanurile de cereale vor creşte până la înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți. Prin intermediul puterilor magice ale focului, fetele își ghiceau viitori soți și, în același timp, flăcările alungau demonii și spiritele rele.
În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 și 15 iunie, era dedicat zeiței romane a căminului, Vesta. În această perioadă, femeile măritate aveau voie să intre în templul zeiței, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.
În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele și femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.
Ziua Mondială a Soarelui este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.
Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele. Soarele are un diametru de 139.000.000 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius. În compoziția Soarelui sunt incluse hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul și alți atomi grei, potrivit astro-urseanu.ro.
Punerea în valoare a imensului potențial, pe care îl dăruiește planetei noastre, astrul zilei constituie în concepția oamenilor de știință soluția cea mai sigură și mai la îndemână pentru depășirea crizei energetice. Problema principală rămâne atât perfecționarea tehnologiilor de captare, conversie și stocare în instalații adecvate, cât și utilizarea durabilă a resurselor regenerabile și neregenerabile ale planetei, între ele existând o neîncetată interacțiune ce se răsfrânge în existența noastră planetară.
Solstitiu de vara 2018. Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/09/solstitiu_de_vara_2018_05598200.jpg413728adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-09-25 19:50:152022-09-25 19:50:15Solstitiul de vara – cea mai lunga zi din an
– Conspiratia Romana Pentru Inventarea lui Iisus Christos –
Titlul filmului de astazi ar putea starni respingere sau neincredere, sunand destul de senzationist sau bombastic, gandul zburandu-ne la Dan Brown si la cartea lui, insa va invitam cu caldura sa-i acordati timp, sa-l parcurgeti cu atentie, pe indelete si sa intelegeti poate, ca in mare masura, acesta are partea lui de dreptate. Filmul este realizat pe baza cartii cu acelasi nume, iesita initial in 2005 si adaugata si revizuita in 2011, o carte scrisa de Joseph Atwill, acesta aparand si in film.
Filmul vine pentru noi cu niste completari exceptionale, revelatoare care ne confirma inca odata ceea ce gandim si noi despre povestea lui Iisus Christos. Desi in film, cercetatorii care apar ajung la concluzia ca Iisus nu a existat absolut de loc, ca e un personaj 100% inventat de romani, noi nu suntem la fel de radicali, insa suntem absolut convinsi ca povestea, mitologia din jurul acestui personaj a fost modificata, inflorita, adaugita, taiata (in special de romani si nu numai), ajungand in forma actuala pe care o stim cu totii din Biblie. Inca mai credem ca a existat totusi un personaj cu calitati exceptionale in acea perioada (posibil chiar in zona Tracica, poate chiar in Dacia), un personaj a carui poveste a fost furata, ciuntita si adaptata astfel incat romanii (si mai tarziu biserica) sa controleze masele de oameni, populatia cucerita in special, sa-i linisteasca, sa-i adoarma si totodata, inconstient sa-i faca sa venereze si sa adore indirect pe „zeul” roman, cezarul Romei (imparatul, care trebuia sa fie zeu in ochii oamenilor, inclusiv in ochii evreilor cuceriti).
Filmul aduce noi dovezi greu de combatut si de ignorat, niste argumente care noua ni se par de exceptie. Corelatiile, paralelele dintre povestea lui Iisus din Biblie si povestea lui Titus Flavius (unul dintre imparatii romani), scrisa de Josephus Flavius, sunt mai mult decat coincidente.
Despre ce este vorba pe scurt, in film:
1) Ni se demonstreaza ca povestea lui Iisus este una fictiva, o combinatie de povesti si mitologii de la mai multi lideri mesianici din trecut, in esenta fiind o mitologie solara.
2) Dinastia Flavienilor, din dorinta de a arata ca si ei sunt zei (ei nu au ajuns la putere prin descendenta obisnuita ci prin preluarea in forta a puterii imperiale) a inventat o poveste mirobolanta. Ei au inventat aceasta mitologie a lui Iisus care profeteste a doua venire a „fiului omului” care se refera de fapt la dinastia imparatilor romani flaviani. Deci a doua venire s-a intamplat deja acum aproximativ 1900 de ani, (sau mai bine zis la aprox 40 de ani de la asa zisa moarte a lui Iisus din anul 33 e.n ) si aceasta reprezenta venirea la putere a „zeului” de la Roma, imparatul Vespasian Flavius (cel care a implinit practic „ profetiile” lui Iisus legate de a doua venire – distrugerea Ierusalimului, inconjurarea acestuia cu un zid, si moartea unei generatii de oameni de dupa „inaltarea” lui).
3) Un nepot al lui Titus, devine papa, intre 92 si 99 e.n., Papa Clement I (Titus Flavius Clemens sau Clement din Alexandria) din acest moment devenind evidenta pentru oricine mai crede altceva, influenta flaviana asupra bisericii in general si asupra crestinismului in particular. Acesta este considerat practic parintele tuturor bisericilor crestine, inclusiv cea ortodoxa, fiind venerat ca un sfant martir. In biografiile lui Clement I rareori se mentioneaza (aparent „intamplator” binenteles) faptul ca acesta ar fi ruda de sange cu imparatul roman, insa citind cu atentia dinastia Flaviana , veti vedea ca face intr-adevar, parte din familie, impreuna cu Flavia Domitilla, prima sfanta a bisericii, venerata si de biserica romana-catolica si cea ortodoxa. Deci este mai evident decat oricand ca este o „afacere” de familie.
Sunt multe multe alte idei in film si in carte, ce merita studiate cu atentie, acestea fiind doar 3 dintre ele care ne-au ramas in minte la o trecere rapida prin memorie …
Va lasam pe voi sa studiati mai mult in aceasta directie si va rugam frumos sa nu ne credeti pe cuvant. Si noi inca mai cercetam subiectul si evoluam in cunoastere pe masura ce mai studiem una sau alta. Nu suntem istorici, insa unele aspecte sunt mult prea evidente si pentru omul de rand care nu a aprofundat aceasta istorie.
Una dintre bilele negre oferite acestui film este sustinerea ideii ca teoria evolutionista nu ar fi combatuta si cu argumente stiintifice de catre creationisti. Exista argumente stiintifice si pro si contra evolutionismului, nu numai argumente dogmatice cum crede Atwill si ca si in cazul de fata, e bine sa ne pastram mintea deschisa si sa analizam toate doveziile existente, fara a avea idei preconcepute despre orice.
Tindem sa ne aliniem concluziilor oferite de cercetatorii din acest film care suna asa (preluare din transcriptul filmului):
„Eu unul nu vreau sa subminez aspectele pozitive ale crestinismului Exista aspecte pozitive si in crestinism si in alte religii Problema aici sunt pretentiile istorice pe care le au aceste religii.” – Dr. Rod Blackhirst (Lector in Studii Religioase la Universitatea Trobe din Australia)
In mod traditional dogma religioasa a interzis cercetarea descoperirilor istorice sau includerea unor anumite descoperiri stiintifice in invatatura lor, cerandu-le urmasilor sai sa creada orbeste ce li se spune si sa nu accepte dovezile descoperite
„Traim intr-un timp (poate este o noua renastere intelectuala) in care oameni s-au saturat de structura societatii si in care observam fraude majore in inima pietei noastre financiare si in inima industriei si le-a ajuns …Parerea mea este ca avem inca o frauda … Cea mai mare frauda, cea din inima crestinismului …si este vremea ca oameni care au dovezi sa iasa si sa puna aceasta informatie nu numai la dispozitia cercetatorilor si jurnalelor academice ci si publicului care vrea sa stie, la scara larga. ” – John Hudson (analist literar si autor al artii „La Revedere Iisus”)
Este sanatos ca oameni sa auda mai multe pareri pana sa isi faca singuri o parere. Si teoriile prezentate de cercetatorii nostri fac parte din acea diversitate de opinii.
„Cand aud ca povestea lui Iisus este un mit, oamenii simt ca le iei ceva. Cand intrebi oameni de ce cred in povestea lu Iisus? Adesea iti vor spune de biblie samd Daca ii intrebi `ai studiat Biblia istoric vorbind, te-ai uitat la dovezi?` iti vor spune ca nu au facut-o, deci nu acesta este motivul real. Adevaratul motiv este ca oamenii au o relatie cu Iisus. `Am o relatie personala cu Iisus si asta nu vreau sa pierd`.
Acesta este un motiv bun sa fi Gnostic si un motiv rau sa fi Literalist. ” – Timothy Freke (ca-autor al ”Misterele lui Iisus” si ”Iisus si zeita pierduta”.
Gnosticii precum si religile pagane credeau ca mitul omului care moare si invie era o alegorie care trebuia folosita pentru dezvoltarea personala. Sa moara fata de natura lor inferioara si sa invie catre natura LOR SUPERIOARA.
Literalistii au pus control pe mitul original si l-au modelat astfel incat sa ia puterea de la individ si sa o dea unei autoritati centrale. Redescoperirea miturilor originale le ofera oamenilor libertatea sa isi aleaga o credinta care li se potriveste.
„Unii crestini au dezvoltat credinta lor personala, ca Iisus este o forta, o energie, o putere in interiorul lor. Asa au interpretat ei povestea. Povestea a devenit, din nou, ceea ce de fapt a fost la inceput, o alegorie. Eu nu am nici o problema cu Christosul din Interior. Eu am o problema cu militanti bisericii. Ceea ce ameninta omenirea este religia organizata, inregimentata, rigida aflata in mars luata atat de in serios ca vei manifesta cele mai rele percepte ale ei.”
– KENNETH HUMPHEREYS (istoric si autor al cartii „Iisus nu a existat niciodata”)
Daca analizam toate religiile lumii vom observa ca exista un numitor comun care leaga toate credintele si toti oamenii. Si din aceasta conexiune noi putem sa facem alegerile care acum au devenit atat de critice pentru viitorul nostru.
„As vrea sa ma concentrez asupra originlor ideilor religioase. Se pare ca sunt foarte unificatoare in ciuda diviziunilor care se vad la suprafata. Ar fi foarte de ajutor pentru intreaga umanitate sa realizeze ca exista aceasta unitate de esenta. Originle religiilor au la baza venerarea Naturii, studierea soarelui a lunii a stelelor, planetelor. La aceste lucruri s-au uitat oamenii cu reverenta si veneratie timp de mii de ani.
Si este foarte important sa ne intoarcem la acele radacini. Distrugerea planetei este deasemenea legata de idei religioase. Asta ar putea ajuta la restaurarea echilibrului pe planeta intr-un mod foarte profund si semnificativ.”- D.M Murdoch / ACHARYA S – Mistic si autor al cartii ”Conspiratia Christ”
Supravietuirea umanitati depinde de studierea istoriei dintr-o alta perspectiva pentru a fi mai clari asupra faptelor istorice si sa continuam sa onoram miturile ce ne ofera cea mai mareata intelepciune.
„Important este ce zice mitul si nu ce sa intamplat cu adevarat…. iar istoria reala este mult prea complexa pt omul de rand sa o inteleaga.” – Prof. Robert Eisenman , C.S.U.L.B (autor al cartilor „JAMES fratele lui Iisus” si „Codul Noului Testament”)
Este foarte important pentru cultura noastra ca oameni sa inteleaga deunde se trage crestinismul si asta este o urgenta. Puteti pasi pe aceasta cale si trage aceste concluzii. Avem dovezi clare ca Crestinismul a fost o inventie a romanilor, pentru a linisti oameni si popoarele cucerite. Si acest lucru este important pentru ca ne da o alta cale de a intelege guvernele.
Cum functioneaza guvernul, uneltele folosite, scopul pe care il are prin difertele operatiuni de propaganda.
Si daca te uiti la influenta pe care o are dogma in mass media de astazi poti vedea cu usurinta ca este in crestere.
Mi-ar place sa determin acesti extremisti sa ia in considerare posibilitatea ca descoperirile mele sunt corecte.
Desi exista mult bine in crestinism trebuie sa intelegem cum conducatorii s-au folosit de religie ca sa ne controleze si o fac in continuare si azi. Eu sper ca oamenii sa fie mai sceptici cand oameni guvernului il folosesc pe Dumenzeu la interpretarea legilor sau se folosesc de armaghedon pentru a crea politici guvernamentale.
Flaviani au introdus un mesaj secret in evanghelii, pe care il putem intelege acum dintr-o noua lumina.” – Joseph Atwill
„Vei cunoate adevarul si adevarul te va elibera!”
Sursa: fymaaa.blogspot.ro
DOCUMENTAR CAESAR’S MESSIAH – The Roman Conspiracy to Invent Jesus
PUTETI SA ACHIZITIONATI CARTEA SI/SAU DVD-UL DE AICI.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/09/iisus_hristos_01710800-1.jpg347620adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-09-24 19:50:182022-09-24 19:50:18DOCUMENTAR MESIA CEZARULUI – Conspiratia Romana Pentru Inventarea lui Iisus Christos
Beltaine este ziua de 1 mai si este serbarea sexualitatii, a casatoriei sfinte dintre Barbatul Rosu si Fecioara Verde celebrata in cadrul ritualului Stalpului de Arminden.
Casatoriile intre muritori sunt considerate nefaste, fiind legate de blestemul Regelui lunii mai.
Noaptea precedenta lui Beltaine este Noaptea Walpurgiei. Walburg este un nume teuton pentru Mama Pamant. Aceasta seara celebreaza aducerea primaverii de catre Wodan si Freya (zei nordici) si se aprinde focul.
Noaptea Walpurgiei este privita ca noaptea nebuniei, cand granita intre lumi este foarte subtire. In antichitate, aceasta sarbatoare era inchinata zeului Hades, zeul Infernului.
În vechile vremuri celtice, tinerii își petreceau toată noaptea în pădurea „A-Maying” și apoi dansau în jurul falpului Maypole a doua zi dimineață. Cuplurile căsătorite mai în vârstă aveau voie să-și scoată verighetele (și restricțiile pe care le presupun) pentru această noapte. Dimineața era un moment magic pentru „apa sălbatică” (rouă, izvoare curgătoare și parauri), care este colectata și folosita pentru a face baie pentru a aduce sau pastra frumusețea sau pentru a bea in scopul de a mentine sau aduce sănătatea.
De Beltaine se fac ritualuri de dezlegare sau legare cununii, de iubire, pentru sex si pentru fertilitate.
Beltaine simbolizează ocazia când tânărul Zeu reinviat a ajuns la maturitate și se reîntâlnește cu Zeița, care din nou rămâne însărcinată cu Zeul. O sărbătoare a fertilității.
Deoarece Beltaine era considerat un timp sacru de unitate între zei și zeițe, muritorii nu trebuiau să se căsătorească în luna mai. Se crede că aduce ghinion și dizarmonie celor care s-au căsătorit (din proprie experienta confirm traditia).
Focurile (bonfire) sau mai mult cunoscute sub denumirea de „Balefires”, joacă un rol important în orice festival, iar Beltaine nu face excepție, fie că se dansează în jurul focului, căldură, privirea focului (un obicei vechi), dasul in jurul focului sau săriturile peste si prin foc, focurile sunt întotdeauna prezente in acest ritual.
CORESPONDENTE
Nume asociate: Ziua de mai, Bhealtainn, Vara Celtica, Pastele de Mai, Marele Rit, Zanele de Vara, Floralia, Walurgisnacht, Sfarsitul Iernii.
Simboluri: flori, ghirlande de flori, lactate, târguri, căsătoria zeităților (căsătoriile sacre), Zeul cu Coarne, Omul verde, potirul și athame-ul, Marele Rit, simboluri și alimente asociate iubirii, simboluri de fertilitate, inimi, focuri, clopote , coroane de rege și regina, coronițe de gălbenele care simbolizează dragostea și puterea.
Zeitati: Toate Zeițele Mame, Zeițele Flori și ale Fertilitatii, Cernunnos, Zeii iubirii, Fertilitatii și Vânătorii.
Beltaine este ziua de 1 mai si este serbarea sexualitatii, a casatoriei sfinte dintre Barbatul Rosu si Fecioara Verde celebrata in cadrul ritualului Stalpului de Arminden.
Casatoriile intre muritori sunt considerate nefaste, fiind legate de blestemul Regelui lunii mai.
Noaptea precedenta lui Beltaine este Noaptea Walpurgiei. Walburg este un nume teuton pentru Mama Pamant. Aceasta seara celebreaza aducerea primaverii de catre Wodan si Freya (zei nordici) si se aprinde focul.
Noaptea Walpurgiei este privita ca noaptea nebuniei, cand granita intre lumi este foarte subtire. In antichitate, aceasta sarbatoare era inchinata zeului Hades, zeul Infernului.
În vechile vremuri celtice, tinerii își petreceau toată noaptea în pădurea „A-Maying” și apoi dansau în jurul falpului Maypole a doua zi dimineață. Cuplurile căsătorite mai în vârstă aveau voie să-și scoată verighetele (și restricțiile pe care le presupun) pentru această noapte. Dimineața era un moment magic pentru „apa sălbatică” (rouă, izvoare curgătoare și parauri), care este colectata și folosita pentru a face baie pentru a aduce sau pastra frumusețea sau pentru a bea in scopul de a mentine sau aduce sănătatea.
De Beltaine se fac ritualuri de dezlegare sau legare cununii, de iubire, pentru sex si pentru fertilitate.
Beltaine simbolizează ocazia când tânărul Zeu reinviat a ajuns la maturitate și se reîntâlnește cu Zeița, care din nou rămâne însărcinată cu Zeul. O sărbătoare a fertilității.
Deoarece Beltaine era considerat un timp sacru de unitate între zei și zeițe, muritorii nu trebuiau să se căsătorească în luna mai. Se crede că aduce ghinion și dizarmonie celor care s-au căsătorit (din proprie experienta confirm traditia).
Focurile (bonfire) sau mai mult cunoscute sub denumirea de „Balefires”, joacă un rol important în orice festival, iar Beltaine nu face excepție, fie că se dansează în jurul focului, căldură, privirea focului (un obicei vechi), dasul in jurul focului sau săriturile peste si prin foc, focurile sunt întotdeauna prezente in acest ritual.
CORESPONDENTE
Nume asociate: Ziua de mai, Bhealtainn, Vara Celtica, Pastele de Mai, Marele Rit, Zanele de Vara, Floralia, Walurgisnacht, Sfarsitul Iernii.
Simboluri: flori, ghirlande de flori, lactate, târguri, căsătoria zeităților (căsătoriile sacre), Zeul cu Coarne, Omul verde, potirul și athame-ul, Marele Rit, simboluri și alimente asociate iubirii, simboluri de fertilitate, inimi, focuri, clopote , coroane de rege și regina, coronițe de gălbenele care simbolizează dragostea și puterea.
Zeitati: Toate Zeițele Mame, Zeițele Flori și ale Fertilitatii, Cernunnos, Zeii iubirii, Fertilitatii și Vânătorii.
Pentru cei ce aveti persoane dragi care au trecut in alte dimensiuni ale existentei si pe care doriti sa ii ajutati acolo unde sunt sau carora doriti sa le transmiteti mesaje, puteti face asta prin intermediul Riturilor de Trecere si Channeling (Comunicare) pe care noi le vom face pentru si in numele dumneavoastra. Riturile de trecere ajuta Spiritul destrupat sa se intoarca in Cerul de unde provine usurand trecerea acestuia. Procesul trecerii este format din 3 etape: perioada de tranzitie, in care Spiritul fiinteaza inca in aceasta dimensiune si pentru aceasta isi consuma resursele energetice proprii si a celor de la care poate trage energie, alegerea constienta a Spiritului, de a parasi aceasta dimensiune a manifestarii si a se intoarce la origini – Monada sa de Spirite si a treia etapa, tranzitia propriu-zisa, trecerea dintre lumi. Aceasta este asa-zisa judecata a mortilor. Ceea ce se petrece in fapt, este downloadarea informatiilor culese si experimentate de Spiritul destrupat, pe parcursul intruparii respective, in corpul info-energetic al Monadei si decelarea informatiilor. Acest proces poate dura destul de mult si poate fi alterat de legaturile pe care Spiritul le pastreaza inca, cu lumea din care tocmai s-a extras. La final, toate informatiile se vor scrie in akasha Spiritului respectiv si vor ramane imprimate in Monada si se va putea decide ulterior, in functie de media sa de vibratie in Spirit, de vechime, experienta, tipologie, raza primordiala, etc, ce va face mai departe, daca si cand se va mai intrupa, etc. Riturile de trecere ajuta Spiritul in procesul separarii si downloadarii informatiilor si experientelor de viata, deoarece elibereaza energiile blocate si traumele, dizolva eventualele legaturi malefice (popular, vraji)trimise catre Spiritul intrupat, in timpul vietii, programe pe suflet, stringuri sau scheme, ce afecteaza procesul de tranzitie si pot afecta capacitatea Spiritului de a downloada si de a se elibera de aceasta lume, de aceasta intrupare, in mod optim. NOTA: trebuie ca persoanele decedate sa fi plecat dintre noi cu mai mult de 40 zile inainte de executarea ritualului.
RITURI DE TRECERE
Riturile de trecere sunt diferite tipuri de ceremonii existente în orice societate, care marchează trecerea unui individ dintr-o stare socială sau religioasă în alta. Termenul a fost creat de antropologul francez Arnold van Gennep (1873-1957), în 1909.
Majoritatea acestor rituri se află în strânsă legătură cu stadiile biologice ale vieţii – naşterea, maturitatea, reproducerea şi moartea. Alte rituri sărbătoresc schimbări culturale, cum ar fi iniţierea într-o anumită societate.
În vremurile străvechi, oamenii trăiau în strânsă comuniune cu natura, într-o lume
magică şi îşi desfăşurau viaţa după ritualuri şi tradiţii care dădeau sens şi
înţeles oricărui gest. Mircea Eliade spune că „Ritualurile de trecere marchează ciclurile vieţii unei persoane, trecerea de la o etapă la alta, de la un rol sau poziţie socială la alta, integrând experienţele umane şi culturale cu scop biologic: naşterea, reproducerea şi moartea. Aceste ceremonii stabilesc diferenţele esenţiale, observate în toate grupurile, dintre tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, morţi şi vii.” Mai mult decât atât, accesul la o altă etapă existenţială nu-ţi era permis decât în acest mod, iar aceste ritualuri erau respectate şi valorizate de către toţi membrii societăţii respective.
Ritualurile de trecere indică individului că ceea ce trăieşte are un sens. Ele îl repun în legătură cu misterele vieţii şi morţii şi îi aduc aminte fără încetare că dimensiunea sacrului face parte din viaţa şi îl ajută pe om în aceste etape care sunt de fapt crize de evoluţie necesare şi benefice care îi afectează pe toţi în momentele cheie ale vieţii.
In vremurile moderne, tehnologia şi industrializarea au dăruit multe lucruri utile societăţii, însă în acelaşi timp a îndepărtat omul de natură, acesta pierzându-şi astfel conexiunea cu spiritul şi cu trupul lui, fiind în dizarmonie cu el însuşi şi cu tot ce-l înconjoară. Lumea în care trăim creează din ce în ce mai mult stres, tensiune şi boală.
Este ceea ce William Reich numea „plagă emoţională” care adesea îndeamnă la acte
de violenţă socială, pe scală mai mică sau mai mare. Aceasta a afectat individualitatea
şi colectivitatea prin împiedicarea dezvoltării omului ca fiinţă, creând imaturitate şi o lipsă de conexiune cu natura. E ceea ce se numeşte moarte de dragul distrugerii ca opus al morţii care, conform ritualurilor de trecere, dă naştere la o altă viaţă.
„Ciclul morţii şi regenerării reflectă tranziţiile constante ale vieţii noastre şi dacă este recunoscut şi dovedit conştient poate deschide cuiva orizontul posibilităţilor, oferindu-i o hartă utilă evoluţiei vieţii sale. ” afirmă Christina Grof.
CHANNELING
Originea comunicării astrale se pierde în negura timpurilor căci dintotdeauna omul a fost interesat de fenomenele supranaturale încercând să comunice pe diferite căi cu zeii, atotştiutorii Lumii Astrale.
Channelingul este activitatea prin care un iniţiat al Luminii deschide un canal securizat de energii şi lumină, de pe coordonatele locaţiei sale, direct cu anumiţi interlocutori din Astralul Superior, prin care comunică cu aceştia în problemele esenţiale ale misiunii sale, ştiinţelor oculte, divinaţiilor, medicinei astrale, karmei, soartei, destinului etc.
Canalul de lumină şi energii astrale este o cale de legătură cu Lumea Spirituală. Prin acest canal se poate accesa Înalta Lume Spirituală, Supraconştiinţa Cosmică, care mai este cunoscută şi sub numele de Dumnezeu, Mintea Universală.
Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţele angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animalele de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi comunicarea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
Un channeler poate alege pe cine sau cu ce vrea să comunice prin channel. Atât timp cât cealaltă parte are un interes în a comunica, legătura este realizată şi channel-ul poate începe. De exemplu, mulţi oameni fac channel cu Arhanghelul Mihael. Dacă acesta este de acord să comunice cu channeler-ul, fluxul informaţional non-verbal începe.
Channeler-ul primeşte informaţia la un nivel intuitiv sau de simţire şi, apoi, mintea lui converteşte informaţia brută în cuvinte. Contrar credinţelor populare, entităţile nu folosesc, în general, limbajul omenesc deoarece este considerat incomod şi neîndemânatic. Esenţa mai bogată a mesajului lor este comunicată printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.
O altă înţelegere incorectă populară este că un channeler trebuie să intre într-o stare profundă de transă sau să-şi predea corpul şi/sau mintea entităţii. Dar, channeling-ul este foarte similar cu orice altă formă de comunicare, fie că este verbală, limbajul corpului, miros sau artă. Toate acestea comincă un mesaj şi mesajul este supus înţelegerii receptorului. Majoritatea celor mai cunoscuţi channeler-i de astăzi, cum ar fi Lee Carroll (Kryon), Steve Rother (the Group) şi Ronna Herman (Archangel Michael) sunt channeler-i conştienţi. Ei sunt conştienţi de sine şi de activitatea care are loc în sală. Ei şi concentrează simţurile şi atenţia asupra entităţii cu care comunică şi, apoi, interpretează mesajul. Channel-urile contemporane, în general, nu-şi părăsesc corpurile sau nu-şi predau mintea pe parcursul procesului de comunicare. Geoffrey Hoppe
Pentru cei ce aveti persoane dragi care au trecut in alte dimensiuni ale existentei si pe care doriti sa ii ajutati acolo unde sunt sau carora doriti sa le transmiteti mesaje, puteti face asta prin intermediul Riturilor de Trecere si Channeling (Comunicare) pe care noi le vom face pentru si in numele dumneavoastra. Riturile de trecere ajuta Spiritul destrupat sa se intoarca in Cerul de unde provine usurand trecerea acestuia. Procesul trecerii este format din 3 etape: perioada de tranzitie, in care Spiritul fiinteaza inca in aceasta dimensiune si pentru aceasta isi consuma resursele energetice proprii si a celor de la care poate trage energie, alegerea constienta a Spiritului, de a parasi aceasta dimensiune a manifestarii si a se intoarce la origini – Monada sa de Spirite si a treia etapa, tranzitia propriu-zisa, trecerea dintre lumi. Aceasta este asa-zisa judecata a mortilor. Ceea ce se petrece in fapt, este downloadarea informatiilor culese si experimentate de Spiritul destrupat, pe parcursul intruparii respective, in corpul info-energetic al Monadei si decelarea informatiilor. Acest proces poate dura destul de mult si poate fi alterat de legaturile pe care Spiritul le pastreaza inca, cu lumea din care tocmai s-a extras. La final, toate informatiile se vor scrie in akasha Spiritului respectiv si vor ramane imprimate in Monada si se va putea decide ulterior, in functie de media sa de vibratie in Spirit, de vechime, experienta, tipologie, raza primordiala, etc, ce va face mai departe, daca si cand se va mai intrupa, etc. Riturile de trecere ajuta Spiritul in procesul separarii si downloadarii informatiilor si experientelor de viata, deoarece elibereaza energiile blocate si traumele, dizolva eventualele legaturi malefice (popular, vraji)trimise catre Spiritul intrupat, in timpul vietii, programe pe suflet, stringuri sau scheme, ce afecteaza procesul de tranzitie si pot afecta capacitatea Spiritului de a downloada si de a se elibera de aceasta lume, de aceasta intrupare, in mod optim. NOTA: trebuie ca persoanele decedate sa fi plecat dintre noi cu mai mult de 40 zile inainte de executarea ritualului.
RITURI DE TRECERE
Riturile de trecere sunt diferite tipuri de ceremonii existente în orice societate, care marchează trecerea unui individ dintr-o stare socială sau religioasă în alta. Termenul a fost creat de antropologul francez Arnold van Gennep (1873-1957), în 1909.
Majoritatea acestor rituri se află în strânsă legătură cu stadiile biologice ale vieţii – naşterea, maturitatea, reproducerea şi moartea. Alte rituri sărbătoresc schimbări culturale, cum ar fi iniţierea într-o anumită societate.
În vremurile străvechi, oamenii trăiau în strânsă comuniune cu natura, într-o lume
magică şi îşi desfăşurau viaţa după ritualuri şi tradiţii care dădeau sens şi
înţeles oricărui gest. Mircea Eliade spune că „Ritualurile de trecere marchează ciclurile vieţii unei persoane, trecerea de la o etapă la alta, de la un rol sau poziţie socială la alta, integrând experienţele umane şi culturale cu scop biologic: naşterea, reproducerea şi moartea. Aceste ceremonii stabilesc diferenţele esenţiale, observate în toate grupurile, dintre tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, morţi şi vii.” Mai mult decât atât, accesul la o altă etapă existenţială nu-ţi era permis decât în acest mod, iar aceste ritualuri erau respectate şi valorizate de către toţi membrii societăţii respective.
Ritualurile de trecere indică individului că ceea ce trăieşte are un sens. Ele îl repun în legătură cu misterele vieţii şi morţii şi îi aduc aminte fără încetare că dimensiunea sacrului face parte din viaţa şi îl ajută pe om în aceste etape care sunt de fapt crize de evoluţie necesare şi benefice care îi afectează pe toţi în momentele cheie ale vieţii.
In vremurile moderne, tehnologia şi industrializarea au dăruit multe lucruri utile societăţii, însă în acelaşi timp a îndepărtat omul de natură, acesta pierzându-şi astfel conexiunea cu spiritul şi cu trupul lui, fiind în dizarmonie cu el însuşi şi cu tot ce-l înconjoară. Lumea în care trăim creează din ce în ce mai mult stres, tensiune şi boală.
Este ceea ce William Reich numea „plagă emoţională” care adesea îndeamnă la acte
de violenţă socială, pe scală mai mică sau mai mare. Aceasta a afectat individualitatea
şi colectivitatea prin împiedicarea dezvoltării omului ca fiinţă, creând imaturitate şi o lipsă de conexiune cu natura. E ceea ce se numeşte moarte de dragul distrugerii ca opus al morţii care, conform ritualurilor de trecere, dă naştere la o altă viaţă.
„Ciclul morţii şi regenerării reflectă tranziţiile constante ale vieţii noastre şi dacă este recunoscut şi dovedit conştient poate deschide cuiva orizontul posibilităţilor, oferindu-i o hartă utilă evoluţiei vieţii sale. ” afirmă Christina Grof.
CHANNELING
Originea comunicării astrale se pierde în negura timpurilor căci dintotdeauna omul a fost interesat de fenomenele supranaturale încercând să comunice pe diferite căi cu zeii, atotştiutorii Lumii Astrale.
Channelingul este activitatea prin care un iniţiat al Luminii deschide un canal securizat de energii şi lumină, de pe coordonatele locaţiei sale, direct cu anumiţi interlocutori din Astralul Superior, prin care comunică cu aceştia în problemele esenţiale ale misiunii sale, ştiinţelor oculte, divinaţiilor, medicinei astrale, karmei, soartei, destinului etc.
Canalul de lumină şi energii astrale este o cale de legătură cu Lumea Spirituală. Prin acest canal se poate accesa Înalta Lume Spirituală, Supraconştiinţa Cosmică, care mai este cunoscută şi sub numele de Dumnezeu, Mintea Universală.
Channeling-ul este o formă naturală de comunicare între oameni şi fiinţele angelice, spiritele naturii, entităţile non-fizice sau chiar şi animale sau animalele de companie. Un channeler este foarte similar cu un translator sau cu un interpret. El îşi acordă permisiunea de a simţi comunicarea de la altă fiinţă. Channeler-ul, apoi, ataşează cuvinte omeneşti comunicării pentru ca aceasta să fie de înţeles pentru el însuşi sau pentru alţi oameni.
Un channeler poate alege pe cine sau cu ce vrea să comunice prin channel. Atât timp cât cealaltă parte are un interes în a comunica, legătura este realizată şi channel-ul poate începe. De exemplu, mulţi oameni fac channel cu Arhanghelul Mihael. Dacă acesta este de acord să comunice cu channeler-ul, fluxul informaţional non-verbal începe.
Channeler-ul primeşte informaţia la un nivel intuitiv sau de simţire şi, apoi, mintea lui converteşte informaţia brută în cuvinte. Contrar credinţelor populare, entităţile nu folosesc, în general, limbajul omenesc deoarece este considerat incomod şi neîndemânatic. Esenţa mai bogată a mesajului lor este comunicată printr-o serie elegantă de simţiri senzoriale.
O altă înţelegere incorectă populară este că un channeler trebuie să intre într-o stare profundă de transă sau să-şi predea corpul şi/sau mintea entităţii. Dar, channeling-ul este foarte similar cu orice altă formă de comunicare, fie că este verbală, limbajul corpului, miros sau artă. Toate acestea comincă un mesaj şi mesajul este supus înţelegerii receptorului. Majoritatea celor mai cunoscuţi channeler-i de astăzi, cum ar fi Lee Carroll (Kryon), Steve Rother (the Group) şi Ronna Herman (Archangel Michael) sunt channeler-i conştienţi. Ei sunt conştienţi de sine şi de activitatea care are loc în sală. Ei şi concentrează simţurile şi atenţia asupra entităţii cu care comunică şi, apoi, interpretează mesajul. Channel-urile contemporane, în general, nu-şi părăsesc corpurile sau nu-şi predau mintea pe parcursul procesului de comunicare. Geoffrey Hoppe
Rusaliile (Sărbătoarea Cincizecimii) cad întotdeauna în ziua de Duminică. Acesta este o sărbătorire cu adevărat remarcabilă, dar este vorba nu numai despre ce s-a întâmplat în aceea zi, cum și de ce și când, a făcut Dumnezeu acest lucru. Da, a fost fără discuție un dar foarte important pentru tine.
Dacă ați auzit despre Rusalii, atunci probabil ați înțeles că Duhul Sfânt a locuit printre oamenii care L-au urmat pe Iisus. Dumnezeu a creat Biserica prin ”cei aleși”, Capitolul 2 din Faptele Apostolilor vorbește tocmai despre lucrurile acestea.În ziua aceea, Spiritul lui Dumnezeu a coborât la 120 de oameni care au urmat învățăturile lui Iisus, iar acești oamenii au început să vorbească cu putere, în diferite limbi (altele decât limba lor de baștină). Acesta a creat o adevărată revoluție pentru că erau mii de oameni în Ierusalim. Atunci și ei au văzut ce s-a întâmplat. În fața mulțimii, Petru a propovăduit pentru prima dată Evanghelia, iar mesajul transmis a avut un impact mare, 3000 de oameni au devenit ucenicii lui Iisus, chiar din ziua aceia (Faptele Apostolilor 2:41). De atunci, Evanghelia s-a răspândit pretutindeni. Totul a început cu prima Duminică a Cincizecimii.
Acestă s-a întâmplat la 50 de zile de la Învierea lui Iisus. Undeva înainte de 50 de zile, ucenici au fost convinși că Iisus va fi Înviat din morți. În Duminica de Rusalii, totul s-a făcut public și istoric totul s-a schimbat. Fie că, crezi sau nu că a Înviat Iisus,viața ne-a fost schimbată după Duminica de Rusalii.
Deși înțelegem că Rusaliile sunt adevărate, aceasta nu este totul. Mulți oameni s-au pocăit tocmai de Rusalii și tocmai prin experiențe similare. Deoarece primii ucenici ai lui Isus au avut această experiență de Rusalii prin „așteptarea darului Duhului”, astăzi oamenii speră să primească “acel dar” în mod similar. Oamenii așteptă și invocă pe Dumnezeu să li se dea o altă sărbătorea de Rusalii. A gândi în acest fel presupune că a fost așteptarea și rugăciunea care mișca Duhul lui Dumnezeu în acel moment. A gândi în acest fel înseamnă să pierdeți de fapt esența faptului că Cincizecimea (Rusaliile) înregistrată în Faptele Apostolilor Capitolul 2 nu a fost prima Cincizecime.
Paștele prin legea lui Moise
Paștele este în fiecare an o sărbătoare a Vechiului Testament. Moise (1500 î.e.n.) a stabilit mai multe sărbători în fiecare an. Paștele era prima sărbătoare în calendarul evreiesc. Iisus a fost crucificat în ziua Paștelui. Timpul exact al morții Sale la sacrificiile mieilor de Paște a fost considerat un semn.
Al doilea festival este Sărbătoarea Primăverii (în Israel prima pârgă este în anotimpul primăverii), legiferată de Moise și care se sărbătorește ‘a doua zi’ anume în Duminica Paștelui. Iisus a înviat în ziua de Duminică adică exact de Sărbătoarea Primăverii. De vreme ce Învierea s-a înfăptui de ‘Sărbătoarea Primăverii’, înțelegem că Promisiunea este pentru cei ce vor fi înviați mai târziu (și asta pentru că ne încredem în El). El, Iisus, este Învierea, înfăptuită literalmente prin ‘Sărbătoarea Primăverii’, așa cum a fost profețit.
Exact după 50 de zile de la ‘Sărbătoarea Primăverii’, duminica evreii celebrează Cincizecimea (adică de 10 ori 5 = 50), care se numea Sărbătoarea Săptămânilor, deoarece este calculată prin 7 săptămâni. Evreii, au sărbătorit Paștele vreme de 1500 de ani. Sărbătoarea Paștelui, este de asemenea menționata în Faptele Apostolilor 2. Motivul pentru care oamenii sărbătoresc în toată lumea Ziua Paștelui în Ierusalim, și în care au auzit clar mesajul lui Petru, este tocmai pentru că au înțeles ce înseamnă a sărbătorii Paștele, cum s-a întâmplat în Vechiului Testament. Și astăzi evreii sărbătoresc Paștele iar sărbătoarea se numește Shavuot:
Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. (Leviticul 23:16-17).
Acuratețea Rusaliilor este evidența unei Minți
Rusaliile din Faptele Apostolilor 2 cade în aceiași zi cu Paștele din Vechiul Testament(Sărbătoarea Săptămânilor). Crucificarea lui Iisus a fost de Paște iar învierea lui Iisus a fost de Sărbătoarea Săptămânilor și în Faptele Apostolilor 2 Sărbătoarea Primăverii apare exact în calendarul evreiesc, totul fiind coordonat de O Minte de-a lungul istoriei. Cu atâtea zile într-un an, ne punem întrebarea: de ce răstignirea lui Iisus, învierea și coborârea Duhului Sfânt s-a petrecut cu precizie în fiecare zi a celor trei Sărbători ale Primăverii din Vechiul Testament, cu excepția cazului în care acestea ar fi fost planificate, iar acest lucru este posibil numai dacă ‘O Minte’ a coordonat totul de-a lungul istoriei.
Evenimentele din Noul Testament s-au petrecut tocmai în cele trei Sărbători de Primăvară ale sărbătorilor din Vechiul Testament
O fi aranjat Luca lucrurile ca sărbătorile să coincidă cu Rusaliile?
Sunt unii care cred că Luca (unul din autorii Faptelor Apostolilor)a făcut ca evenimentele din FA 2 ‘să se potrivească’ cu Sărbătoarea Primăverii. Atunci, el a făcut să se potrivească ‘mintea’ care controlează evenimentele? În relatarea lui Luca în FA 2 el nici măcar nu vorbește despre ‘înfăptuirea’ Sărbătorii de Paști. De ce ar fi trebui să facă ceva atât de creativ și în acelaș timp dramatic “ca să se întâmple” în acea zi, dar să nu ajute cititorul să vadă cum “se desfășoară” Sărbătoarea de Paști? De fapt Luca a făcut a treabă foarte bună despre evenimentele acelea și nu o interpretare făcută de el, cu atât mai mult cu cât oamenii de astăzi nu știu despre faptul că Cincizecimea în FA 2 este de asemenea ziua Sărbătoarii Săptămânilor. Majoritatea oamenilor cred pur și simplu Cincizecimea, relatată în FA 2. De vreme ce majoritatea oamenilor de astăzi nu înțeleg conexiunea dintre cele două evenimente, Luca ar fi făcut o situația imposibilă și ar fi trebuit un geniu care să inventeze legătura, ori Luca nu era un geniu și ar fi fost imposibil ‘să ne vândă așa ceva’.
Rusaliile: o nouă putere
Ceea ce ne prezintă Luca, de fapt este profeția din Vechiul Testament – anume cartea lui Ioel – în care el prezice că în ziua aceia Duhul Sfânt va atinge mulți oameni. La Rusalii (FA 2) s-a întâmplat tocmai acest lucru extraordinar.
Unul din adevărurile pentru care Evanghelia este ‘vestea buna’ este asigurarea că oamenii se schimbă cu adevărat în bine. Viața acum intră în armonie cu Dumnezeu. Această uniune se produce prin Duhul Sfânt, care este cu ei, eveniment înfăptuit la Rusalii, menționat în FA 2. Această Veste Bună ne asigură o viață schimbată într-un mod cu totul diferit, omul intră în relație cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Biblia spune în diferite pasaje:
Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit 14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)
Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi. (Romani 8:11)
Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. (Romani 8:23)
Duhul Sfânt locuiește printre oamenii care se vor schimbați – prima pârgă – în așa fel încăt se produce completa transformare a omului în ‘copii ai lui Dumnezeu’.
Evanghelia oferă abundență pentru oameni, dar nu din punt de vedere material: case, mașini, plăceri, putere, bogăție și altele lucruri care sunt doar mofturi, pe care Solomon le numește ‘goană după vânt’. Însa în cine locuiește Duhul lui Dumnezeu, se produce schimbarea. Dacă este adevărat – și Dumnezeu este cel care ne oferă în dar mântuirea – aceasta este vestea bună. În Vechiul Testament, Paștele se sărbătorește folosind pâinea frântă, pregătită cu drojdie, ceea ce semnifică o viață din belșug. Acuratețea dintre Vechea și Noua Cincizecime este dovada clară că Dumnezeu este ‘Mintea’ din spatele acestor evenimente încât omul să aibă viață din belșug.
Sărbătoarea Rusaliilor – tradiții, obiceiuri și superstiții
Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere.
Se pare că sărbătoarea Rusaliilor se ține diferit în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia, Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.
În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”.
La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.
De asemenea, oamenii obișnuiesc să poarte în sân sau în buzunare aceste buruieni, pentru a nu fi “luați din Rusalii” sau pociți de către Ielele neiertătoare.
O sărbătoare așa de mare și complexă, cum este cea a Rusaliilor, aduce cu ea o sumedenie de obiceiuri întâlnite cu precădere în satele și orașele mai mici.
Dansul Călușarilor este un obicei întâlnit mai ales în Oltenia, fiind considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate și noroc. Grupați în cete de câte 7-8, călușarii își încep dansul a doua zi de Rusalii, mergând din casă în casă pentru a colinda și a alunga spiritele malefice. Oamenii obișnuiesc să-i întâmpine pe călușari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă și sare, uneori chiar și bani.
Un alt obicei specific Rusaliilor care se întâlnește prin zonele ardealului poartă numele de “Împănatul boului”. Obiceiul constă într-o procesiune ce se desfășoară pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu fel și fel de ornamente din flori. Preotul are datoria de a-l sfinți când alaiul ajunge în fața bisericii, după care va da de băut participanților. La un moment dat boul va fi eliberat, iar o tânără fată va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că acea fată se va căsători în anul ce urmează.
Tot în Ardeal, imediat după Rusalii, se practică obiceiul numit “udatul nevestelor”. Pentru ca femeile să fie sănătoase și frumoase în tot restul anului tradiția spune că acestea trebuie stropite cu apă
Pe langă multitudinea de tradiții și obiceiuri, de Rusalii întâlnim și o serie de superstiții, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:
În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi;
De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poți întâlni cu spiritele rele;
Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinstește și prețuiește cum se cuvine ziua;
De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
În ziua de Rusalii nu e bine să te cerți cu alții fiindcă vei fi “luat din Rusalii”, etc.
We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
Essential Website Cookies
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
Other external services
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:
Privacy Policy
You can read about our cookies and privacy settings in detail on our Privacy Policy Page.
