Imara Reiki

reiki66

IMARA REIKI

4589699 green purple spiral design image

Pentru a primi acest acordaj, trebuie să fi fost anterior initiat in Sistemul Reiki Usui Gradele I-II-III.

Acest nivel adaugă o gamă întreagă de noi energii Reiki practicantului.
Imara Rei-Ki  la nivel Master-Teacher completează toate celelalte sisteme Reiki
Nu sunt simboluri pentru a activa energiile Imara Reiki.

Beneficiile acordajului Imara Reiki:

1) stabileşte o uniune, o relaţie cu noile energii Imara Rei-ki .
2) Nu exista simboluri Imara Rei-ki
3) Initiatul devine Master Teacher si poate initia la randul sau alte persoane
4) se extind foarte mult abilitatile de vindecare.
5) energia vibrationala a iubirii primita la acest nivel, este diferita şi mai mare şi mai inalta ca vibratie, decât multe alte sisteme Reiki.
6) Permite Initiatului sa faca vindecari si initieri la distanta, pentru:

a) oameni, animale, fiinţe, entităţi
– persoane fizice
– grupuri
b) locuri, lucruri

7) „Imara” inseamna „Mai mult”.

8) Trebuie să fi deja Reiki Master Teacher pentru a putea lucra cu energia Imara

9) Se va vedea la activare, ca o tornada sau vartej de energie si \ sau in culorile mov si verde

10) Va fi mai uşor să lucrati în energiile Reiki.

11) Nu este nevoie sa folositi simboluri

12) Mantra urmatoare repetata,  face ca fluxul Imara sa fie mai puternic: „Laho Chi”

13) Initierea poate fi transferata fără simboluri.

14) Vindeca probleme din vietile anterioare.

15) Vindeca probleme reprimate  sau din subconstient (emoţionale, traume mentale, spirituale).

16) Atat beneficiarul unui tratament cat si practicantul Imara Reiki, poate experimenta adesea Viziuni cu Ingeri / Ghizi Spirituali, sau alte informaţii percepute psiho-senzorial.

Imara Reiki este un sistem energetic care utilizează energia universală la o vibraţie mai înaltă decât majoritatea sistemelor tradiţionale Reiki. Mulţi consideră acest sistem ca fiind nivelul 5 în Reiki, primele 3 grade fiind constitute din gradele Reiki Usui Shiki Ryoho, iar gradul 4 fiind considerat sistemul Karuna Ki.

https://www.evolutiespirituala.ro/imara-reiki/?feed_id=37124&_unique_id=64383c9e48a9c

/de

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

934834 440627239367690 1724892108 n 2

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=37061&_unique_id=6438046042558

/de

RITUALUL TIBETAN – CELE 5 EXERCITII TIBETANE

1 Quan Yin 1

RITUALUL TIBETAN

CELE 5 EXERCITII TIBETANE

 
chakra3 2152233 std
 
Sunt multe istorisiri si povesti despre lamasii ciudati si invaluiti in mister numiti uneori chiar supraoameni ce locuiesc in zona Tibetului, care uimesc intreaga lume cu capacitatile si puterile lor incredibile si inaccesibile omului de rand. Multi au auzit de “testul de initiere” ce are loc iarna, in noapti geroase, cand discipolii dezbracati, se invelesc pe rand, cu mai multe cearsafuri ude, pe care le usuca cu caldura degajata de propriul lor corp. Mai putin cunoscut este poate ordinul lamasilor “Lung – Gom – Pa”,care isi ingreuneaza corpul cu lanturi si alte obiecte metalice, dupa care sfideaza legea gravitatiei, deplasan-du-se cu o viteza incredibila, in salturi de pana la 10 metri. Lista “puterilor” acestor oameni poate continua cu mersul pe apa, sau prin foc, cu demonstratii de telekinezie, telepatie, vederea viitorului, a aurei, vindecari miraculoase si multe altele, aproape la nesfarsit. 

 
Totusi, una din cele mai interesante capacitati ale unora ditre acesti oame-ni, pare aceea de a nu imbatrani. Aceasta a fost dezvaluita prima data lumii occidentale, de Peter Kelder, in 1939, in cartea sa “Ochiul Revelatiei (The Eye of Revelation)”, in care autorul afirma ca a aflat despre Ritualul Tibetan de la un fost colonel al armatei britanice, care a servit in India. Conform autorului, colo-nelul Bradford (pseudonim) a gasit in acea parte a lumii lamaseria unde se practica Ritualul, a exersat cativa ani si s-a intors complet reintinerit, invatan-du-i la randul sau pe altii.
 
Originea Ritualului, e foarte discutata si disputata, unii atribuind-o siste-mului de exercitii tibetane (’phrul ‘khor). Altii spun ca face parte din Yoga, iar alte factiuni sustin ca cele cinci exercitii ( ritualuri ) preced Yoga cu cel putin 700 de ani, deci nu au nici o legatura cu aceasta. 

 
Ce este cert, in privinta ritualului tibetan?
Cele 5 exercitii, combina rotirea cu patru miscari, intalnite in posturile din yoga. Rotirea supune corpul unei forte centrifuge, iar celelalte 4 exercitii realini-aza energiile alchimice care circula de-a lungul coloanei vertebrale (foc, apa, aer, pamant) si readuc functionarea chakrelor in parametrii normali, ceea ce curata aura, revitalizeaza si reechilibreaza intregul organism, cresc vitalitatea si reduc efectele imbatranirii.
 
Cum se practica Ritualul Tibetan?
 
Reguli generale:
– intotdeauna se incepe cu rotirea corpului, urmata de celelalte 4 exercitii; 

– rotirea se face in sensul acelor de ceasornic(de la stanga la dreapta), indiferent de emisfera in care va aflati; 

– este bine, dar nu obligatoriu ca respiratia sa se faca numai pe nas; 

– desi e indicat ca exercitiile sa inceapa orientat cu fata spre nord, acest aspect nu este obligatoriu si nu trebuie urmarit cu obstinatie; 

– fiecare exercitiu, se repeta de cel mult 21 de ori, dupa care se trece la urmatorul; 

– in timpul exercitiilor, niciodata nu trebuie sa apara senzatia de discomfort (nu fortati niciodata – in cazul acesta, mai mult nu inseamna mai bun); 

– este indicat ca incepatorii sa abordeze fiecare exercitiu cu un numar mai mic de repetari (eventual 3),pe care il vor creste ritmic, saptamanal, sau chiar lunar, pana ajung la numarul maxim (optim) de 21 de repetari;
– daca unul dintre exercitii va pare mai dificil si nu va permite cresterea numa-rului de repetari in ritmul celorlalte, nu fortati, ci aplicati o crestere mai lenta, pana ajunge si el la numarul optim de repetari; 

– pentru a obtine beneficiul maxim, e bine ca Ritualul sa fie practicat zilnic, cu cel mult o zi pauza pe saptamana; 

– daca ati intrerupt ritualul, nu este strict obligatoriu sa-l reluati de la inceput, dar functie de lungimea pauzei, poate fi necesar sa reincepeti cu un numar redus de repetari; 

– este indicat ca exercitiile 2, 3, 4 si 5 sa nu fie practicate pe o suprafata tare si rece (ciment sau piatra – folositi o patura, un covor sau o saltea de fitness); 

– inainte de a incepe fiecare exercitiu, incercati 5-10 secunde, sa va concentrati asupra lui; 

– nu folositi incaltaminte si\sau imbracaminte care va poate deranja in timpul exercitiilor (prea stramta, prea larga, etc.) 

– in imaginile insotitoare, se arata ritmul indicat al respiratiei, cu ajutorul sagetilor, IN-inspiratie si OUT-expiratie; 

– executia corecta si in intregime a Ritualului, poate dura intre 7 si 15 minute; 

 
 
# Exercitiul 1 – Energie (Mental – rotirea insasi, curata energia corpului)
Stati drept, in picioare, mainile intinse lateral, paralel cu solul, palmele orientate spre pamant, picioarele apropiate. 

Va rotiti de la stanga spre dreapta (in sensul acelor de ceasornic), de cel mult 21 de ori. 

* Comentarii: 

– rspiratia are loc normal (de voie), in timpul exercitiului; 

– la inceput rotirea poate fi mai lenta, dar in timp viteza de rotatie trebuie sa creasca pana cand mainile sunt tinute intinse si ridicate de forta centrifuga (aveti grija sa nu fortati); 

– daca, dupa rotiri, va simtiti ametiti, lipiti palmele in fata in pozitia de rugaciune, sau “namaste”, priviti fix la varfurile degetelor mari si in scurt timp trece;
1
 
# Exercitiul 2 – Pamant (Gat – tot corpul este direct conectat la pamant – energia telurica)
Stati intins pe spate, picioarele apropiate, mainile intinse pe langa corp cu palmele spre sol. Ridicati capul de pe sol, apasand cu barbia in piept si in ace-lasi timp, ridicati si picioarele la verticala fata de sol. 

Reveniti la pozitia intinsa de la inceput. 

* Comentarii: 

– in timpul ridicarii capului si picioarelor, inspirati cat mai profund; 

– in timpul revenirii la pozitia culcat, expirati complet; 

– desi e indicat ca genunchii sa fie intinsi, nu e obligatoriu; 

– in cele 5-10 secunde de concentrare de la inceput, incercati sa simtiti energia telurica (legatura cu pamantul);
 
2
# Exercitiul 3 – Aer (Piept – se concentreaza pe piept, plamani)
Ingenunchiati pe sol, cu corpul drept si privirea inainte. 

Mainile sunt pe langa corp, cu palmele sprijinite putin oblic de coapse, in partea posterioara (sub fese). 

Inclinati capul inainte, apasand cu barbia in piept. 

Inclinati capul cat mai mult pe spate, arcuind la maxim si coloana vertebrala, sprijinindu-va cu palmele pe coapse si cu coatele orientate spre inapoi. 

Reveniti la pozitia de pornire, cu coatele intinse. 

* Comentarii: 

– la arcuirea pe spate, inspirati profund; 

– la revenirea in pozitia de pornire, expirati complet; 

– talpile se sprijina cu varfurile degetelor pe sol; 

 
3
 
# Exercitiul 4 – Apa (Stomac – se concentreaza pe zona abdomi-nala, cu cele mai multe fluide din corp)
Va asezati pe sol, cu picioarele intinse inainte, aproximativ 15cm intre calcaie, palmele presate pe sol, cu degetele lipite si orientate spre inainte, in dreptul feselor. 

Inclinati capul inainte, presand cu barbia in piept. 

Lasati capul cat se poate de mult pe spate, ridicand corpul, cu genunchii indoiti si bratele intinse. 

Reveniti la pozitia de pornire. 

* Comentarii: 

– la ridicarea corpului, inspirati profund; 

– la revenirea in pozitia sezand, expirati complet; 

– in pozitia ridicat, trunchiul este orizontal, drept, in continuarea coapselor, in unghi drept fata de gambe si brate, cu capul cat mai mult lasat pe spate si arata ca o masa; 

– pe finalul pozitiei ridicate (masa) incercati 1-2 secunde sa incordati toti muschii corpului;
5
 
# Exercitiul 5 – Foc (Zona Bazala – prin intensitate, genereaza caldura corporala)
Stati in sprijin pe palme si varfurile picioarelor, cu spatele arcuit (bazinul aproape lipit de sol) si capul impins cat mai mult pe spate (pozitie aproximativ similara cu “cobra” din yoga). 

Impingeti capul inainte apasand cu barbia in piept si ridicati cat puteti de sus bazinul, cu picioarele intinse si bratele in prelungirea trunchiului, astfel incat formati o litera “V” intoarsa la 180 de grade. 

Reveniti la pozitia de pornire. 

* Comentarii 

– intre palme, ca si intre talpi, este o distanta de aproximativ 60 de centimetri; 

– in timp ce ridicati bazinul, formand litera “V” rasturnata, inspirati profund; 

– la revenirea in pozitia de pornire (cobra) expirati complet;
 
6
 
ATENTIE
– acest exercitiu,creste presiunea arteriala (tensiunea); in caz ca aveti probleme, reduceti numarul de repetari, in limita comfortului personal si abordati o crestere mai lenta a numarului de repetari;
– numai la acest exercitiu, inspiratia se face pe nas, iar expiratia pe gura, emitand sunetul (”haaa”) 

 
Acesta este “Ritualul Tibetan”, suita de cinci exercitii, care atunci cand sunt practicate corect si in numarul optim, de 21 de repetari, va dau o neasteptata energie, vioiciune, pofta de viata, regleaza functiile corpului si atenueaza, sau chiar anuleaza (ba in unele cazuri a si inversat) procesul de imbatranire. 

 
In concluzie, va doresc mult succes, aplicare reusita si implinirea obiecti-vului, in caz ca vi l-ati propus, nu inainte totusi de a va avertiza, ca Ritualul are si un mic secret. Este vorba de un al 6-lea exercitiu, care le incoroneaza pe ce-lelalte 5 si care in multe prezentari ale Ritualului nu este aratat si nici macar mentionat. Probabil multi stiti faptul ca disciplinele, stiintele, mai mult, sau mai putin ezoterice, cum ar fi yoga de exemplu, se recomanda a fi practicate cel putin la inceput, sub directa supraveghere a unui instructor. Asta din cauza ca unele exercitii, posturi, metode, benefice de altfel, in caz ca sunt numai putin gresite, fortate, sau incorect aplicate, pot face mai mult rau decat bine. Acesta este si cazul celui de-al 6-lea exercitiu din “Ritualul Tibetan”. In cazul nostru, acest exercitiu, prin ridicarea diafragmei, comprima si forteaza putin muschiul inimii. Din aceasta cauza se recomanda o deosebita prudenta, sau chiar se interzice cardiacilor in fazele de inceput. E bine sa-ntelegeti ca, chiar daca ati facut progrese, si ati ajuns sa lucrati cu numarul optim (21) de repetari, nu sunteti deja maestrii, iar stapanirea “la perfectie” a Ritualului, s-ar putea sa va ia ceva mai mult timp decat va asteptati. Totodata, in traditia tibetana, se spu-ne ca cel de-al saselea exercitiu, presupune si practicarea continentei (asociata sau confundata in culturile occidentale cu celibatul) datorita transmutarii alchi-mice a energiei sexuale in energie vitala si trezirii energiei kundalini. Prin urmare, nu-mi asum responsabilitatea de a-l explica pe hartie, dar va astept cu propuneri pentru si la workshop-uri sau alte intalniri, unde putem exersa Ritua-lul Tibetan in intregime, cu toate cele 6 exercitii.
 
In 1930 colonelul englez Bradford a descoperit o manastire tibetana localizata in inaltul mun-tilor. Calugarii ce locuiau acolo, cu toate ca erau foarte batrini aratau tineri si plini de vitalitate, zvo-nindu-se ca au descoperit Fintina Tineretii. Discutind cu ei, coloneul Bradford a aflat ca practicau cele 5 ritualuri ale intineririi, un set de exercitii ce, repetat zilnic cu regularitate, avea proprietatea de a intineri si insanatosi practicantii. Mai mult de atit, intreg setul nu lua mai mult de 20 de minute de practica. Incintat colonelul a copiat exercitiile si a inceput sa le practice, publicind mai apoi manuscrisul sub titlul „Cele cinci ritualuri tibetane ale intineririi”. 

http://www.jurnalul.ro/paranormal/cum-sa-folosesti-cele-cinci-ritualuri-tibetane-de-intinerire-581271.htm 

 
După prezentarea unui produs, de obicei, urmează sfaturile pentru utilizarea lui. V-au fost des-crise cele cinci ritualuri tibetane în ultimul articol, acum iată şi „modul de întrebuinţare” al acestora. La început, toate ritualurile se execută zilnic, de trei ori. Cu fiecare săptămână care trece se adaugă încă două execuţii ale celor cinci ritualuri, până se ajunge, după zece săptămâni, la 21 de ori pentru fiecare ritual. Acestea se vor executa dimineaţa sau seara ori dimineaţa şi seara. Dimineaţa toate cele 21 şi seara câte trei exerciţii, apoi seara crescându-se cu câte două. Cele cinci ritualuri au legătură între ele şi fiecare dintre ele are importanţa sa. Dacă un ritual pare imposibil de executat la început, se renunţă temporar la el şi se încearcă din nou după câteva luni. Nu se va lucra până la extenuare şi se va creşte numărul execuţiilor în timp. Dacă se pot executa numai patru din cele cinci ritualuri, rezultatul obţinut este, de asemenea, important, dar cele patru vor fi executate în mod regulat şi corect. 

 
Şi după executarea unui singur ritual se pot obţine rezultate bune. Orice altfel de exerciţii, în special cele pentru inimă şi circulaţie, contribuie la păstrarea sau regăsirea echilibrului energetic al organismului. Cele cinci ritualuri ajută la echilibrarea energiilor şi astfel organismul devine mai receptiv la efectele benefice ale altor exerciţii. Ritualurile se execută zil­nic, cu pauză de o zi pe săp-tămână, altfel progre­sul va avea de suferit. De obicei, toată repriza de exerciţii fizice durează aproxi-mativ 20 de minute, iar timpul scade cu creşterea condiţiei fizice. 

 
Respiraţia este şi ea un lucru important. Expiraţia ajută mai mult dacă în timpul execuţiei ri­tualurilor se gândeşte că toată tensiunea existentă în corp este eliberată, fapt ce produce o stare de bine într-un corp relaxat. Inspiraţia trebuie făcută gândind că organismul este invadat de un senti-ment de împlinire şi satisfacţie.

După execuţia ritualurilor este bine să se facă o baie cu apă călduţă sau rece, dar nu foarte rece. Apoi, ştergerea corpului se poate face, la început, cu un prosop ud, iar apoi cu unul uscat. 

 
Există şi un al şaselea ritual care îi ajută pe cei foarte riguroşi. Acesta duce la creşterea spiri-tuală alături de o revigorare a organismului. Dar executarea acestui al şaselea ritual cere din partea persoanei şi o autoizolare. O mare parte din energia vitală, care circulă prin cei şapte centri energe-tici, se transmite, acumulându-se sub formă de energie sexuală în primul centru, astfel încât ceilalţi şase nu sunt alimentaţi suficient. Prin cel de-al şaselea ritual,  energia sexuală activată este dirijată către partea superioară a corpului, pentru echilibrare. Tibetanii sunt abstinenţi din punct de vedere sexual. Energia sexuală este ghidată către alte scopuri. 

 
Însă nu se cere să se facă o reprimare a energiei de reproducere, calea de urmat fiind stăpâ-nirea impulsului sexual, şi nu reprimarea sau irosirea lui, ci transformarea acestuia în sublim.    
 
Executarea celui de-al şaselea ritual se face numai de cei care au un surplus de energie sexuală şi simt nevoia de a scăpa de această senzaţie. Iar acum iată cum decurge acest ritual. Din poziţia de drepţi se expiră tot aerul din plămâni şi se apleacă în faţă cu palmele pe genunchi. Se expiră în conti-nuare dacă mai există încă aer în plămâni şi se revine, fără a inspira, în poziţie de drepţi. Se pun mâi-nile apoi pe coapse şi se apasă în jos. Umerii se află împinşi în sus. După aceea, se trage mult abdo-menul şi se ridică pieptul, rămânând cât mai mult timp posibil în această poziţie. Se va inspira pe nas şi se va expira pe gură. 

 
La expirare se relaxează braţele, acestea fiind atârnate liber pe lângă corp. Urmează o respira-ţie adâncă pe gură şi pe nas. Acest ritual se va executa de trei ori. El se poate executa doar de cei cu o putere sexuală ridicată, dar numai după ce reuşesc să înfrângă dorinţa de atracţie sexuală care îi do-mină. Abia atunci se va putea transforma energia sexuală pentru a fi transmisă către partea superioa-ră a corpului, fapt ce produce linişte şi echilibru interior. Abstinenţa se face doar în timpul executării celui de-al şaselea ritual. După accea, se vor executa numai cele cinci şi viaţa sexua­lă poate deveni normală. 

 
Hrana reprezintă, de asemenea, un factor foarte important pentru succesul rezultatelor execu-tării celor cinci ritualuri. Benjamin Franklin spunea: „Pentru a-ţi lungi viaţa scurtează-ţi mesele”. Hrana este recomandat a fi vegetariană. Tibetanii chiar prelucrează, ei înşişi, pământul pentru pro-ducerea hranei vegetale, fapt ce dă o senzaţie plăcută, nebănuită, de reuniune cu natura. Nu este indi-cat a se mânca produse din carne, dar se pot mânca produsele de la animale: ouă, brânză, unt etc.      

 
Dieta ce conţine hrană sănătoasă este bine, de regulă, să fie formată dintr-un singur fel de mâncare la o masă. Trebuie să se mănânce fără grabă, liniştit, iar mâncarea să fie mestecată bine înainte de a fi înghiţită. 
 
Mâncarea nemestecată corect, înghiţită repede, în stomac are efectul unei dinamite. Tibetanii au cinci reguli de aur, simple, pentru o alimentaţie sănătoasă.         1.  Nu se combină la o masă carbohidraţii cu carnea.
         2.  Dacă la consumul cafelei apar tulburări digestive sau de sistem nervos, cafeaua trebuie băută fără zahăr, lapte sau frişcă. În cazul în care încă sunt probleme, se renunţă la consumul cafelei.
         3.  Mestecatul mâncării se face până când aceasta devine fluidă, iar cantitatea de hrană consumată trebuie să fie redusă.
         4.  Este indicat a se mânca un gălbenuş de ou crud pe zi, la începutul sau la sfârşitul mesei, dar ouăle trebuie să fie proaspete, iar găinile să fie hrănite natural, fără chimicale, altfel se recomandă a înlocui oul cu nuci înmuiate în apă.
         5.  Varietatea de alimente consumate la o masă este indicat a fi redusă la minimum.Un alt aspect important este vocea. O voce puternică denotă vitalitate. Când vocea unui vârstnic devine stridentă, subţire, slabă, este semn că organismul acestuia a ajuns la un stadiu avansat de degradare.

 
Centrul energetic din zona gâtului, unde se află glanda tiroidă, influenţează, prin  deschiderea lui, ceilalţi centri. Dacă vocea devine mai înaltă şi mai stridentă, se depune efort pentru a o schimba cu o tonalitate mai jos. Acest lucru are influenţă de stimulare şi asupra centrului de energie sexuală. Tinerii coborând nivelul vocii vor fi ajutaţi în păstrarea virilităţii, iar bătrânii să şi-o redobândească. Iata, de exemplu, o posibilitate de exerciţiu pentru a rezolva problemele de mai sus.   

Se exersează cu voce mică, parţial pe nas, pronunţând sunetele minn – mimm – minn. Se repetă coborând vocea pe ton cât mai scăzut, până la cel mai grav sunet posibil. Este recomandată procedura în timpul dimineţii, când vocea este mai gravă. 

 
         O voce mai intensă, ca vibraţie, va ajuta la o încărcare intensă a centrilor energetici, în special al celui corespunzător sexului. 

 
Femeile care au o voce prea groasă este bine dacă pot să şi-o subţieze. Echilibrările energetice se pot face şi prin dirijarea vocilor, cu ajutorul sunetelor sau al cuvintelor. Tibetanii folosesc mantre, cuvinte-cheie care sunt generatoare de vibraţii benefice, pentru întreţinerea echilibrului centrilor energetici. Fiecare din cei şapte centri energetici sunt activaţi prin pronunţarea unui cuvânt mantră, care rezonează cu frecvenţele acelui centru energetic. Începând de sus, de deasupra capului către partea inferioară a corpului, mantrele pentru echilibrarea energetică a centrilor sunt: 

 
NAH pentru Sahasrara, 

AUM pentru Ajna, 

HAM pentru Visuddha, 

YAM pentru Anahata, 

RAM pentru Manipura, 

VAM pentru Swadhisthana, 

LAM pentru Muladhara 

 
Acestea fiind zise şi mai ales făcute, să vedem dacă ne vom mai recunoaşte atunci când vom trece pe lângă noi. 

 
http://www.remediu.net/documents/Exercitii-de-Yoga-Tibetana-kilham.pdf 

 
 
Sursa: www.abundent.ro/ritualul-tibetan
 
 
 

https://www.evolutiespirituala.ro/ritualul-tibetan-cele-5-exercitii-tibetane/?feed_id=36998&_unique_id=6437cbe26fa01

/de

Misterele Reincarnarii

ascension 3

Misterele Reincarnarii

 
 

Amintirea unei vieti anterioare este unul dintre cele mai fascinante domenii incluse in categoria fenomenelor inexplicabile. Pina in prezent, stiinta nu a putut confirma, dar nici infirma posibilitatea ca un om sa-si aminteasca amanunte ale unei alte existente. Numerosi oameni sustin cu tarie ca stiu cine au fost intr-o viata trecuta si sint capabili sa ofere detalii fantastice despre locuri si vremuri pe care nu ar avea cum sa le cunoasca. In multe cazuri, veridicitatea unor astfel de afirmatii poate fi dovedita prin coroborarea de date; totusi, chiar si printre cei care studiaza acest fenomen, indoiala persista: sa fie oare vorba de reincarnare, ori de informatii care patrund cumva in subconstient si ies la lumina sub forma unor false amintiri?

 Calea spre Nirvana

 Conceptul de reincarnare, potrivit caruia sufletele noastre traverseaza un lung sir de vieti de-a lungul a mai multe secole sau chiar mii de ani poate fi regasit in mai multe religii. Forma clasica a doctrinei reincarnarii a fost formulata in India, prin secolul 9 i.Hr., cand au fost compuse scrierile brahmanice. Conceptul a fost definit mai exact in vremea Upanisandelor (intre secolele 7-5 i.Hr.), dupa care a fost adoptat definitiv de cele mai importante religii rasaritene originare din India – budismul, hinduismul si jainismul. Sub influenta budismului, reincarnarea a fost mai tarziu preluata de taoism, candva in jur de secolul 3 i.Hr, intr-o forma adaptata.

 In religia budista, faptele savirsite au consecinte care se vad in viata ulterioara, de aceea cu cit un om aduna mai multe fapte frumoase intr-o viata, cu atit urmatoarea reincarnare va fi mai buna, aceasta fiind esenta conceptului de karma. Scopul ultim este acela ca, urmind modelul lui Buddha, spiritul sa fie eliberat din acest ciclu al reincarnarilor, ajungind la Nirvana.

 In vechile religii din zona mediteraneana apare un cu totul alt tip de reincarnare, care nu are de-a face cu trecerea prin mai multe vieti succesive. Spre exemplu, Cartea egipteana a mortilor descrie drumul unui suflet catre o lume superioara, fara a se mai intoarce pe Pamant. Practica mumificarii avea in vedere conservarea trupului, astfel incit acesta sa poata insoti sufletul in aceasta calatorie, ceea ce duce cu gindul mai degraba la inviere.

Copiii, mai aproape de trecut

 De cele mai multe ori, amintirea unei vieti trecute apare brusc, cei care traiesc o astfel de experienta uimitoare fiind mai degraba copiii. Adeptii teoriei reincarnarii cred ca aceasta se datoreaza mai ales faptului ca un copil este mai aproape de viata trecuta, iar mintea sa nu a fost inca “rescrisa” cu intimplarile actualei existente. Adultii care incep sa-si reaminteasca reincarnari trecute o fac cel mai adesea ca urmare a unei experiente iesite din comun, cum ar fi hipnoza ori o lovitura la cap. Exista, desigur, si numerosi impostori care scornesc povesti foarte iscusite, ceea ce-i face pe cercetatorii dedicati acestui domeniu sa fie extrem de circumspecti.

 Povestea lui Taranjit/Satnam

 Unul dintre cele mai recente cazuri ajunse in atentia expertilor este cel al baietelului indian Taranjit Singh, in virsta de opt ani. Parintii sai, oameni sarmani din satul Alluna Miana, districtul Ludhiana, povestesc ca, inca de la doi ani, Taranjit a inceput sa vorbeasca despre existenta sa anterioaraCu timpul, copilul a devenit tot mai insistent, astfel ca, la inceputul anului 2002, familia a decis sa vada daca e ceva adevarat in spusele sale. Taranjit afirma ca in viata sa trecuta se numea Satnam Singh si traia in Chakkchela, sat din districtul Jalandhar. El a spus ca atunci cand a murit era elev in clasa a noua la o scoala din satul Nihalwal.

 Pe 10 septembrie 1992, in timp ce se intorcea cu bicicleta de la scoala, a fost lovit de un motociclist. Grav ranit la cap, baiatul a murit a doua zi. Intrigat de toata aceasta poveste, tatal sau actual, Ranjit Singh, a mers la scoala indicata, unde un profesor si-a amintit de elevul calcat de motocicleta si l-a indrumat spre casa unde locuia familia respectiva, numita tot Singh. Ranjit l-a gasit pe “fostul tata” al copilului sau, Jeet Singh, caruia i-a spus toata povestea. Ranjit le-a spus ca micutul precizase ca manualele sale de scoala se umplusera de singe in momentul accidentului, precum si ca avusese 30 de rupii in geanta.

samsara

La auzul acestor vorbe, femeia despre care Taranjit sustinea ca ii fusese candva mama a izbucnit in plins, spunind ca mai pastra inca acei bani si cartile minjite de singele fiului ei. Fostii parinti, fratii si surorile au mers sa-l vada pe Taranjit/Satnam, care i-a recunoscut pe toti, indicandu-se pe sine in fotografiile de familie.

 Povestea a fost preluata de ziare, iar copilul a intrat in atentia mai multor cercetatori. Unul dintre acestia, Vikram Chauhan, a identificat un negustor care spunea ca-i daduse pe datorie lui Satnam un caiet de trei rupii, cu citeva zile inainte de accident. Baiatul a confirmat, precizind insa ca era vorba doar de doua rupii, iar negustorul a recunoscut ca asa era si incercase doar sa vada daca micutul spune adevarul.

 Taranjit poseda cunostinte corespunzind unui elev din clasele superioare, scria si vorbea chiar limba engleza, lucru absolut inexplicabil, avind in vedere ca parintii sai nu-si permisesera sa-l dea inca la scoala. Mai mult, Taranjit avea un scris aproape identic cu cel al lui Satnam, aspect certificat de grafologi. Cazul este in continuare cercetat; Taranjit traieste cu parintii actuali, care au refuzat sa-l inapoieze vechii sale familii, desi aceasta este mai instarita.

 Juramant de calugarie din frageda pruncie

 Profesorul Ian Stevenson, sef al Departamentului de psihiatrie de la Universitatea Virginia din Charlottesville, este unul dintre cei mai cunoscuti autori care se ocupa de reincarnare, el dedicand foarte mult timp copiilor. Unul dintre cele mai uimitoare cazuri studiate de Stevenson este cel al micutei Elspeth, care a inceput sa vorbeasca despre viata sa anterioara la o virsta extrem de frageda. Elspeth avea un an si jumatate si inca nu invatase sa lege propozitii. Intr-o seara, cand mama ii facea baie, copilul a spus deodata:

 “Voi depune juramantul de calugarita”. Socata, mama a intrebat-o ce vrea sa spuna, iar fetita a raspuns: “Acum nu sint Elspeth. Sint Rose, dar voi deveni sora Teresa Gregory”. Parintii nu erau catolici, astfel ca Elspeth nu avea de unde sa auda despre calugarite ori legamintul de castitate. Copilul a mai explicat ca “mai fusese aici”, pe Pamant, si era o batrana imbracata cu o haina lunga neagra si cu capul acoperit. Continuarea povestii a venit abia doi ani mai tarziu, cand Elspeth a descris viata la manastire, cum se scula cu noaptea-n cap, mulgea caprele si facea branza. Calugaritele petreceau mult timp in rugaciune, mai povestea Elspeth. Potrivit spuselor sale, sora Teresa murise subit in chilia ei, in timp ce se ruga.

 Obiceiuri din alta viata

 Un caz asemanator este cel al lui Sujith, un baietel din Sri Lanka. Cand abia invatase sa vorbeasca, el a povestit ca in viata anterioara se numise Sammy si era muncitor la caile ferate si traficant de bauturi spirtoase, in special arak (rachiu). Dupa o cearta cu nevasta, Sammy plecase sa se imbete si a sfirsit sub rotile unui camion. Micul Sujith isi batea tot timpul la cap parintii sa-l duca la Gorakana, unde traise Sammy, si vadea o pasiune nefireasca la acea virsta pentru tigari si arak.

 Parintii nu fusesera niciodata in acea localitate si nu cunosteau pe nimeni care sa semene cu Sammy, dar, fiind budisti, credeau in reincarnare, astfel ca nu au fost din cale-afara de surprinsi de povestea fiului. Investigatiile ulterioare, dintre care una a fost condusa de Stevenson, au putut confirma 60 dintre afirmatiile facute de Sujith despre Sammy.. Cand, in cele din urma, copilul le-a cunoscut pe rudele lui Sammy, acestea au ramas uimite de familiaritatea cu care le vorbea, precum si de faptul ca le stia numele de alint.

reincarnation092310

Hipnoza scoate la lumina vietile anterioare

 Amintirea sub hipnoza este una dintre cele mai folosite metode de a aduce la lumina experientele unei intrupari trecute. Practica este destul de controversata, deoarece s-a dovedit ca hipnoza poate fi utilizata si pentru implantarea de false amintiri. Din aceasta cauza, pentru a se stabili adevarul este necesar ca afirmatiile facute sub hipnoza sa poata fi verificate prin alte metode.

 Unul dintre cele mai faimoase cazuri care se inscriu in aceasta categorie este cel al americancei Virginia Tighe, care si-a amintit sub hipnoza de viata pe care o dusese cu un secol in urma, sub numele de Bridey Murphy. In 1952, Virginia, sotia unui om de afaceri din Pueblo, Colorado, i-a povestit psihiatrului sau Morey Bernstein, in timpul unei sedinte de hipnoza, ca in urma cu mai bine de 100 de ani traise in Irlanda, numindu-se Bridget Murphy, alintata Bridey.

 Pe parcursul mai multor sedinte, femeia a povestit pe larg despre viata din Irlanda secolului al 19-lea, incepind cu data nasterii ei, in 1798, copilaria intr-o familie protestanta din orasul Cork, casatoria cu un anume Sean McCarthy din Belfast si pina la moartea survenita in 1858. In tot acest timp, Virginia/Bridey vorbea cu un puternic accent irlandez. Bernstein a publicat o carte, “In cautarea lui Bridey Murphy”, care a facut inconjurul lumii si a stat la baza unui film, determinind multi indivizi sa incerce sa dezlege acest mister, in primul rind cautind dovezi care sa confirme existenta unei irlandeze cu acest nume.

 Acte privind existenta sa reala nu au putut fi gasite; in schimb, femeia a povestit despre doi bacani din Belfast, de la care se aproviziona frecvent, Farr si Carrigan, care au fost gasiti intr-un vechi registru orasenesc.Pe de alta parte, scepticii au scos la iveala faptul ca Virginia cunoscuse in copilarie o femeie de origine irlandeza, pe nume Bridle Corkell, afirmind ca aceasta a servit ca model pentru inventarea personajului Bridey, teorie ce nu se sustine insa in totalitate. Povestea Virginiei/Bridey ramane si azi un mister.

 Semne ale trecutului

 Unii cercetatori ai acestui fenomen spun ca multe din bolile cronice ori durerile fizice de origine necunoscuta ce afecteaza un om au legatura directa cu reincarnarea. In cartea sa “Am mai trait oare inainte?”, doctorul Michael Pollack descrie in amanuntime durerea sa de sale, care a devenit tot mai persistenta de-a lungul anilor. El crede ca aceasta i-a fost provocata de faptul ca in trei vieti anterioare murise injunghiat cu cutitul ori sulita in acea parte a trupului, lucruri pe care le-a descoperit in cursul unor sedinte de hipnoza.

 Abia dupa ce a constientizat aceste fapte durerile inexplicabile au incetat, spune el.

 Un alt cercetator, Nicola Dexter, a descoperit la mai multi dintre subiecti fobii cauzate de experiente neplacute din vietile anterioare: unul se temea de cladirile inalte pentru ca murise cazind de pe o scara inalta, in timp ce sculpta cupola unei biserici, iar altul avea frica de lame de ras si refuza sa se barbiereasca pentru ca intr-o viata trecuta taiase cu spada degetele cuiva si fusese pedepsit cu taierea mainii.

582114 500140659999575 1132504307 n

Nu doar fobiile, ci si unele cosmaruri sint cauzate de experiente trecute. Spre exemplu, un subiect care suferea de claustrofobie a gasit intr-un vis terifiant explicatia. Actiunea visului se petrecea cu niste secole in urma, intr-un orasel spaniol, unde un barbat terorizat, acuzat de erezie, era legat de miini si picioare, infasurat strins intr-un covor si lasat sa moara intr-un ungher intunecos al unei cladiri abandonate. Intr-un tarziu, subiectul a realizat ca ereticul era chiar el.

 Profesorul Ian Stevenson de la Universitatea Virginia a studiat, printre altele, posibilitatea ca unele semne ori defecte din nastere sa aiba legatura cu vietile anterioare. Dintre cei 895 de copii care pretindeau ca-si amintesc evenimente ale unei vieti trecute pe care i-a studiat, 309 aveau diferite semne ce puteau fi atribuite unei intimplari dintr-o viata anterioara. Printre acestia figureaza un baiat indian care isi amintea viata sa sub numele de Maha Ram, un barbat care sfirsise impuscat de la mica distanta.

 Pe piept, copilul avea mai multe semne similare unor rani facute de gloante. Cand a fost gasit raportul de autopsie al numitului Maha Ram, s-a constatat ca semnele se suprapuneau cu ranile fatale. In plus, pe spate baiatul avea semne mai mari corespunzind ranilor facute de gloante la iesirea din trup, particularitatea care se regaseste in mai multe dintre cazurile studiate de Stevenson.



https://www.evolutiespirituala.ro/misterele-reincarnarii/?feed_id=36872&_unique_id=64375b2b1d01d

/de

Lecturile religioase ale lui Edgar Cayce

Edgar Cayce

Lecturile religioase ale lui Edgar Cayce

 
Însoţindu-l  pe Edgar Cayce, am intrat de această dată pe terenul permanent minat al religiei. M-am exprimat astfel pentru că multe conflicte din istorie au avut cauze religioase. Sub semnul crucii s-au produs genocide în perioada cruciadelor, inchiziţiei, acestea continuând sub alte forme şi astăzi.

Cayce, un mare credincios, recitea Biblia anual. În lecturile sale, se găsesc foarte multe referiri la Cartea Sfântă, dar informaţiile referitoare la religie, date prin aceste lecturi, au dus la a fi catalogat de unii ca nebun de legat. Dar şi Galileo Galilei era considerat, în perioada Evului Mediu, la fel de nebun, când afirma că Pământul se învârte. Foarte interesant este însă faptul că Biblia despre care vorbea Cayce în somn nu este întocmai cu cea pe care o cunoştea pe dinafară în starea de veghe. Acest lucru certifică faptul că, de-a lungul timpului, Biblia a fost “pieptănată”, suferind unele modificări în funcţie de interesele conducătorilor din anumite perioade istorice. De exemplu, Împăratul Iustinian a convocat (nu intru acum în amănunte legate de cauză, căci vor fi discutate cu altă ocazie) în anul 553 al doilea conciliu de la Constantinopol, pentru a condamna o serie de idei. Papa şi episcopii au semnat atunci, înfricoşaţi, tot ce li s-a cerut, pentru că împăratul asasinase deja câţiva papi şi episcopi. Cu această ocazie au fost şterse din Biblie referirile la reîncarnare. Nu era condamnată explicit reîncarnarea în sine, dar astfel a dispărut din Evanghelii, începând din secolul al VI-lea, cuvântul reîncarnare. 

Christos, în textele cayciene, este descris cu un profund respect şi cu o deosebită iubire. Considerând reîncarnarea o lege universală, Christos se supune şi el acesteia. Astfel, prima încarnare a Lui a fost în Adam, încărcându-se atunci cu păcatul pentru care a fost alungat din Eden, separându-se de Dumnezeu. Reîncarnarea ca Iisus a fost cea prin care El ar fi învins complet răul, păcatul şi moartea, lichidând astfel Karma lui Adam, refăcând unirea cu Dumnezeu. 

Cayce face distincţie între Entitatea Christ încarnat succesiv în Adam, Melhisedec, Enoh, Zent, Iosua, Iosif… şi personalitatea istorică a lui Iisus. Spiritul Christic s-a întrupat în mai multe personalităţi printre care se afla, alături de Iisus, Zarathustra, Mithara, Siddharta, Gautama, Mahomed, aici fiind vorba despre reîncarnare, iar Iisus Omul devine Christos când Sfântul Duh. Conştiinţa Universală coboară asupra Lui sau se întrupează în El, aşa cum spune Biblia (Gautama devine Buddha atunci când cunoaşte iluminarea), ceea ce reprezintă o manifestare. 

Lumina
Conştiinţa lui Christos “este aceea de care se vorbeşte mai întâi când spune Dumnezeu: Să se facă Lumină; şi s-a făcut Lumină. Şi această Lumină este manifestată în Christos. La început, ea s-a conştientizat fizic în Adam; şi ca Adam murim toţi şi ca ultimul Adam, adică Iisus devenind Christos, suntem toţi înviaţi. Dar nu înaintea lui, căci fiecare dintre noi îşi înfruntă propriul eu, egoul sau aşa cum El a făcut-o. Şi aceasta nu a fost cu putinţă într-o viaţă terestră decât atunci când El, Iisus, a devenit Christos şi a deschis calea”.

Prezint în continuare câteva detalii despre câţiva dintre cei care au fost reîncarnări ale lui Christos, după Cayce: Amilius este considerat ca fiind primul om perfect în forma fizică, încarnat pe Pământ. El ar fi apărut în Atlantida şi s-ar fi proiectat ca Adam. Enoh este un personaj misterios, autor presupus al unei cărţi profetice. Melhisedec a fost sfătuitorul lui Abraham şi preot din Salem. Cayce spune că el “s-a manifestat în Enoh, care a trebuit să scape de moarte… şi în Melhisenec…, care a venit pe lume materializându-se singur şi s-a dematerializat prin acelaşi proces”. Fragmente din lecturi dau de înţeles că Hermes, arhitectul Marii Piramide, ar fi fost şi el o încarnare a lui Iisus. Asaf sau Asafa sau Affa ar fi fost profesorul de cânt al regelui David, autorul psalmilor. Iosua a fost Marele Preot în timpul captivităţii în Babilon. Acesta ar fi scris şi rescris multe cărţi din Biblie. La reîntoarcerea din exil, el ar fi condus reconstruirea Templului şi ar fi refăcut vechile Liturghii după Tradiţia lui Moise.

Biblia apărută în vremea lui Moise, în jurul anului 1450 î.Hr., a ordonat credinţă într-un singur Dumnezeu. Până în acea perioadă, divinitatea se evidenţia prin alte căi, printre care şi cea astrologică, sub forma semnelor zodiacale. 

Despre esenieni
Pentru a vorbi de viaţa lui Iisus Omul, trebuie mai întâi să vorbim despre esenieni. Cayce spunea despre ei că ar fi fost un fel de fraternitate mistică şi profetică, “un ordin religios în interiorul iudaismului… un grup de indivizi angajaţi într-o căutare sinceră, dar care nu se situau pe linia religioasă oficială definită de rabinii epocii. Una dintre adunările lor ar putea fi descrisă ca o serie de meditaţii cu folosirea anumitor rituri şi forme rituale… care veneau din timpurile vechi… În acest gen de adunare se interpretau făgăduinţele, profeţiile care fuseseră făcute în privinţa timpului şi a luminii al căror Mântuitor făgăduit va veni… Toate aceste adunări erau secrete”.

Esenienii, spunea Cayce, aşteptau naşterea Mesiei şi pregăteau pentru aceasta indivizi pentru a-i forma ca misionari. Ei aveau un nivel cultural foarte înalt, iar în timpul lui Christos persoana care îi conducea era o femeie pe nume Iudita (Judy), proorocită şi vindecătoare prin rugăciune. Căci aceşti esenieni trăiau experienţe neobişnuite: aveau vise, viziuni, auzeau voci sau trăiau diverse fenomene numite de noi astăzi paranormale. Ei erau experţi şi în astrologie. Întreaga familie a lui Iisus a fost eseniană, “Ioan (Botezatorul) era şi mai esenian decât Iisus”. Elisabeta, soţia lui Zaharia şi mama lui Ioan, proorocită Ana, prietenii Mariei şi ai lui Iosif, de asemenea şi ei, Discipolii lui Iisus, Apostolii, primii creştini erau cu toţii esenieni. Toate acestea au fost afirmaţiile lui Cayce, începând din anul 1934, înainte de a se descoperi “Manuscrisele de la Marea Moartă” la Qumran, în 1947, după moartea lui Cayce, care a avut loc în 1945, documente care îi dau dreptate.

Sfânta Maria
Maria apare în lecturi ca o personalitate de primă importanţă, aşa cum este considerată de către ortodocşi şi catolici. Ea făcea parte dintr-un grup de 12 fete, alese de esenieni pentru a deveni “Canalul” prin care trebuia să se nască Mântuitorul făgăduit. Tinerele au primit o educaţie aleasă în Templul esenian de pe Muntele Carmel, unde a avut loc şi Vestirea. În ziua aceea, când fetele urcau treptele să se roage la Altar, când Maria a urcat ultima treaptă a tunat şi a fulgerat. A apărut un înger care a dus-o pe Maria de mână la Altar, ea fiind cea Aleasă.

Acolo, la Templul de pe Muntele Carmel, la centrul religios al Frăţiei eseniene “erau învăţate misterele Omului, legătura lui cu forţele interioare şi exterioare”. 

Atunci când Maria a fost aleasă pentru a-L naşte pe Mesia avea 16 ani, iar soţul ei, Iosif, avea 36 de ani. 

El este Calea
Cayce, întrebat în timpul lecturilor sale “Cum se poate cere restului omenirii să atingă perfecţiunea lui Iisus, când oamenii se nasc într-un mod mai puţin divin?”, el a răspuns: “Ah, va veni ziua când copiii oamenilor vor înţelege, în fine, scopul procreării pe Pământ… Căci cel care este Calea cere ca toţi să-L urmeze pe acest drum. Şi dacă două suflete se unesc nu în ideea de a-şi mulţumi poftele terestre, pornirile lor carnale, ci de a fi canalul sufletelor care vor veni, atunci se vor putea naşte cei care vor accelera evoluţia Omenirii: căci noi toţi trebuie să fim conduşi mai sus… Întocmai ca El!”. Atunci, “sufletele vor evolua astfel încât vor fi capabile într-o zi de a aduce pe lume alte suflete, exact cum a făcut-o Maria. Şi asta se va putea întâmpla când sufletele bărbaţilor şi femeilor vor deveni treptat conştiente că acest templu a lui Dumnezeu viu, care este corpul lor, acest canal poate fi folosit pentru aceste comunicări cu Dumnezeu, Tatăl sufletelor omeneşti”. Acest lucru poate deveni realitate când: “Concepţia neprihănită este deci posibilă, când fizicul şi mentalul vibrează total la unison cu spiritul: acesta poate acţiona atunci asupra mecanismelor cărnii”.

Cayce afirma că şi Ana, mama Mariei, ar fi conceput-o pe aceasta la fel cum ea l-a conceput mai târziu pe Iisus. Maria a fost aleasă încă de la vârsta de patru ani pentru a fi educată de către esenieni pe Muntele Carmel. 

Mulţi citind aceste rânduri vor spune că mă număr şi eu printre cei “cu mintea dusă”, însă dacă nu vedem un lucru nu înseamnă că el nu există. Dacă un program de televiziune prin cablu este emis pe o frecvenţă de bandă lărgită, pe care nu o au toate receptoarele, pentru a fi vizionat, nu înseamnă pentru cei care nu prind acel program că el nu există. Dacă ei îşi pun alt selector de canale cu bandă extinsă, vor putea să recepţioneze şi acel program. Aşadar, spiritul uman este ca selectorul de canale, el poate fi scăzut şi atunci nu poate percepe frecvenţele “înţelese” de către spiritele înalte şi nu numai că nu le înţelege, dar este total împotriva lor, ignorându-le. Schimbarea selectorului de canale înseamnă creşterea spirituală cu ajutorul căreia avem acces la altă existentă, cea adevărată.

Familia
Iisus Omul, copilul Mariei, s-a născut, aşa cum ştim, la Bethleem, în Iudea, într-o grotă ce a rămas cunoscută ca staul. După unele calcule, Iisus s-a născut la 1 martie anul 4 î.Hr., după calendarul Iulian, într-o duminică, după calendarul mozaic sau ebraic evenimentul s-ar fi întâmplat în anul 1899. Edgar Cayce spunea că el s-ar fi născut pe 19 martie, conform calendarului actual. În cadrul comunităţii sale, data naşterii trebuie să fie în luna septembrie, ea fiind singura lună în care trebuiau să fie născuţi moştenitorii dinastiei, indiferent de data reală de naştere. Ciclul Zodiacal se consideră că începe cu Zodia Fecioarei, care este în septembrie, iar aleşii trebuiau să fie atunci născuţi. În anul 314 d.Hr., împăratul Constantin a mutat ziua de naştere pe 25 decembrie. Astfel, se diferenţia sărbătoarea creştină de tradiţia iudaică, sugerând că Iisus nu ar fi evreu, ci creştin, iar această dată ar coincide cu Festivalul Solar al solstiţiul de iarnă, o sărbătoare importantă a românilor.

“Prea fericita Maria de-a pururea Fecioară”, cum este numită de catolici mama lui Iisus, după Cayce ar mai fi avut şi alţi copii. După 10 ani de la naşterea lui Iisus, Maria şi Iosif i-au mai avut pe Iacob, o fată şi pe Iuda, veniţi pe lume în perioada când Iisus era departe, sub protecţia celor care îl călăuzeau la învăţătură. Şi în Evanghelie, discipolii îi spun lui Iisus: “Mama şi Fraţii Tăi Te caută”, frază ce a stârnit de secole mari discuţii pentru a se stabili dacă aceştia îi erau fraţi sau veri. Sora lui Iisus s-ar fi numit Rut. Mama ei, Maria, fratele ei, Iisus, şi vărul ei, Ioan Botezătorul, erau personalităţi ale vremii, lucru care a făcut ca Rut să se remarce printre oficialităţile de atunci. Astfel, ea s-a căsătorit cu un controlor de impozite roman, cu puţin înainte de răstignirea lui Iisus, care de fapt le-a şi binecuvântat căsătoria. Soţul lui Rut a fost chemat la Roma în perioada răstignirii lui Iisus, iar ea fiind singură a trecut atunci prin mari emoţii. Apoi, ea s-a mutat la Roma, unde a trăit alături de soţul şi copii ei, ajutându-i “pe cei care acceptau noile învăţături creştineşti şi erau persecutaţi”.

O altă femeie din preajma lui Iisus, Maria Magdalena, a fost descrisă de Cayce ca fiind “aşa cum a pictat-o Leonardo da Vinci: cu părul aproape roşcat, cu ochii albaştri, trăsăturile chipului amintind de ereditatea ei totodată greacă şi ebraică”. Iisus ar fi spus că: “Pretutindeni unde se va predica Evanghelia Mea, se va vorbi de ea”. După Înviere, ea a fost alături de Maria, mama lui Iisus, locuind la Ioan, apostolul miliardar, “căci Ioan, se ştie bine, era cel mai bogat dintre discipolii lui Christos. Domeniile sale ar fi evaluate astăzi (în anul 1933, când a fost făcută această lectură), în moneda americană, la aproximativ 25 milioane de dolari”.

Legile şi directivele
Evangheliile oficiale nu ne spun însă nimic despre viaţa lui Iisus de la vârsta de 12 ani până la 30 de ani, după care s-a remarcat prin minunile făcute. Cayce afirma în lecturile sale că, “de la 6 la 16 ani, educaţia sa consta în cunoaşterea directivelor Frăţiei eseniene. Dar copilul a învăţat şi Legea evreilor sau Legea mozaică din acea vreme…”. Guvernanta lui Iisus, protectoarea şi învăţătoarea lui, făcea şi ea parte din grupul de esenieni condus de profetesa Iudita. Când Maria trebuia să-i dea naştere lui  Iisus, ea şi Iosif au fost duşi în Egipt, alături de ei fiind Iosua, care a fost desemnat de către esenieni să-i însoţească, împreună cu ei găsindu-se şi alte grupuri necesare protecţiei acestora. În Egipt, au stat în apropierea oraşului Alexandria, unde Iosua avea şi sarcina “să studieze unele documente care fuseseră conservate în bibliotecile locului… Aceleaşi documente la care Magii veniţi din Orient făcuseră aluzie, spunând: “Datorită acestor documente noi am văzut Steaua Sa”. Erau previzuni astrologice şi alte informaţii adunate de-a lungul timpului legate de venirea lui Mesia şi de “caracteristicile pe care le vor avea cei… care vor fi în contact cu Pruncul; şi cu veşmintele purtate de El, îi vor vindeca pe ceilalţi copii…, căci corpul Său, fiind perfect, emana sănătatea, viaţa însăşi. Întocmai ca şi astăzi, unii indivizi emit vibraţii de sănătate şi viaţă prin fiinţa lor spirituală, vibraţii care distrug orice formă de boală, frica!”.

Pregătire şi iniţiere
Copil fiind, Iisus a fost luat de la părinţi şi trecut în grija maeştrilor Săi, care L-au dus pentru iniţiere în India, Persia şi apoi în Egipt, conform unui program de pregătire şi iniţiere stabilit de Iudita. În primul rând, se studiau bazele Legii. “Şi Legea, în Marele Iniaţiat, trebuie să se manifeste prin iubire, milă, pace, spre desăvârşirea scopului pentru care El a fost chemat.” Cât despre şcolarizarea din Palestina, ea a constat în şederea în Templu, în perioada când El era la Ierusalim, între rabini şi profesori. În şcolile urmate, El era înscris sub numele de Iosua. La Heliopolis, El a studiat calea către profeţie, alături de Ioan (Botezătorul). Învăţăturile din India “vizau modul de purificare şi dezintoxicare a corpului, fortificarea lui fizică şi mentală”.  În Persia, El s-a documentat în medicină şi în cunoaşterea mijloacelor de coordonare a energiilor corpurilor (fizic, mental şi spiritual) conform învăţăturii lui Zu (din acele locuri) şi a lui Ra (din Egipt), baza învăţăturilor din Templu. Acolo, în Persia, în “Oraşul Colinelor”, s-a pregătit pentru a-şi manifesta puterile de vindecător. Apoi, “şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului său în Egipt, studiind… Aşa cum arătau pe larg documentele care vor fi descoperite şi care acum sunt îngropate în Piramida… Căci acolo erau instruiţi, iniţiaţi… Egiptul centraliza atunci învăţăturile venite din numeroase ţări, căci acolo era centrul magnetic şi vibratoriu al radiaţiei Pământului”. Şi marea înţelepciune antică greacă se trage din Egiptul antic. Cercetările au scos la iveală că toţi marii filosofi greci au călătorit în Egipt să se instruiască, chiar şi Pitagora, cu celebra sa teorema. Toate aceste şcoli urmate de Iisus erau părţi derivate din şcolile eseniene, dar nu esenismul pur, aşa cum fusese practicat în Carmel. Încununarea pregătirii sale ca iniţiat, Iisus a făcut-o în Piramida, în care trebuia să reziste, să stea o perioadă. Ieşind în viaţa de acolo însemna  că energiile sale se găseau în rezonanţă cu cele ale Universului, el fiind cuplat la forţele acestuia şi nu strivit de ele. Iisus Christos Omul a fost astfel pregătit să se sacrifice pentru a arde păcatul lui Adam, refăcând legătura cu Dumnezeu prin Înviere.  
Din lecturile sale se mai detaşează ideea că omul este format din trei nivele de conştiinţă: conştiinţa fizică – personalitatea, subconştiinţa – sufletul şi supraconştiinţa – spiritul. Se face astfel distincţie între suflet şi spirit. Cayce credea în existenţa unei Conştiinţe Universale, unui Spirit Suprem numit de diversele religii Creatorul Universului, Ahura-Mazda, Iahve, Dumnezeu, Brahma, Buddha, Sfântul Duh, Allah..

 
 
Autor: Romulus Popescu

https://www.evolutiespirituala.ro/lecturile-religioase-ale-lui-edgar-cayce/?feed_id=36809&_unique_id=643722aa2c383

/de
, , , , , , ,

Sanzienele – Legenda si Traditii

dragaica

Sanzienele – Legenda si Traditii

dragaica

Sărbătoarea de Sânziene (solstiţiu de vară) este şi o sărbătoare a dragostei, solară şi lunară în acelaşi timp. Diverse ritualuri au loc atât în zori cât şi în plină zi, sub lumina şi focul astrului dătător de viaţă, cât şi pe înserate şi în taina nopţii, sub lumina clară a lunii. Atunci, la solstiţiu, soarele dansează pe cer, iar jos, pe pământ, un alt dans se naşte: dansul Sânzienelor. Ceea ce este sus este şi jos… În această zi de cumpănă între două mari intervale ale Timpului, în sate se practicau ritualuri pentru fertilitate, pentru protecţie, pentru tămăduire. Multe s-au pierdut, s-au atenuat ori şi-au pierdut din înţelesul originar. De ce? Pentru că omul s-a îndepărtat de natură, s-a înstrăinat, a înlocuit vechiul stil de viaţă cu unul nou, mai tehnic, a alungat intuitivul. Dar, după cum ştim, tot ceea ce reprimam are tendinţa să revină la suprafaţă atunci când ne aşteptam mai puţin…

ROUĂ ŞI FLĂCĂRI

Sărbătoarea Sânzienelor, fascinanta noapte ce este poarta între două lumi, între profan şi sacru, între pământesc şi ceresc, este ambivalentă, stând atât sub semnul Lunii, Yin, semnul acvatic, cu elementele sale: izvoarele din păduri, în care se scaldă oamenii în zori pentru sănătate şi frumuseţe; roua, apa de flori, în care se „îmbăiază”, asemenea nimfelor, fetele şi femeile tinere, pentru a primi frumuseţe şi iubire…; dar şi semnul Soarelui, Yang, care apare şi el în focurile de Sânziene ce sunt aprinse pe dealuri, în făcliile pe care flăcăii le rotesc în sensul mişcării Soarelui, pentru purificare şi protecţie. Se aprind focuri pe dealuri, se aprind focuri şi în ceruri. Este o noapte în care orice este posibil şi de aceea oamenii se deschid, caută, se integrează în ritmurile cosmice, aşteaptă, iubesc.

REFLEXII LITERARE

Când vorbim de magia nopţii de Sânziene, ne referim la farmecul acestei nopţi, farmec ce derivă din lucrurile tainice care se pot întâmpla în acest interval. Dar ce se poate întâmpla, mai precis? În romanul „Noaptea de Sânziene” (capodoperă a lui Mircea Eliade) personajul principal, fascinat şi el de vraja nocturnă a solstiţiului de vară, mărturiseşte că se întâmplă atunci ceva misterios, dincolo de fire. Se poate întâmpla orice doar pentru cel care crede în miracole şi le aşteaptă, printre care şi miracolul iubirii.
Este semnificativ faptul că romanul lui Mircea Eliade se deschide cu întâlnirea celor doi iubiţi într-o pădure, chiar în noaptea de Sânziene şi se încheie, ciclic, tot într-o altă pădure, după doisprezece ani, tot în noaptea de Sânziene, când cei doi, cuplul originar, se contopesc în iubire şi în moarte, adică în veşnicie… Noaptea de Sânziene devine astfel şi un timp al iubirii unice, nepieritoare…
Se pot întâmpla şi alte miracole: „Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile”. Dar probabil se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească… Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune între lumi, între lumea de sus şi lumea de jos, când circulă liber energiile şi vibraţiile. În acea noapte mirifică se pare că cei simpli, cu inima curată, au acces la taine, aşa cum i se întâmplă pădurarului Peceneaga, din romanul sadovenian „Nopţile de Sânziene”. Acestui om simplu, care iubeşte pădurea, i se dezvăluie cunoaşterea limbii animalelor, limbă pe care şi omul adamic o cunoştea înainte de cădere.
Acestui moment, când se deschid cerurile şi când se poate comunica cu spiritele naturii, i-a închinat şi William Shakespeare piesa „Visul unei nopţi de vară”. În această noapte atemporală, sub fascinaţia lunii ce se oglindeşte în lac, se dezlănţuie jocuri nebune, poate un rest al jocurilor dionisiace. Această noapte a miezului verii, ca noaptea Sfântului Andrei de la noi, are acea putere să scoată la iveală tot felul de nebunii ale creierului omenesc. Într-o singură noapte se petrec atâtea, iar scenele sunt trăite atât de oamenii obişnuiţi, cât şi de duhurile pădurii şi de figurile mitologice. Şi totul, cum spuneam, sub vraja lunii. Să nu uităm că zeiţa lunii era Diana, de la care provine şi numele românesc al sărbătorii.

SEMNIFICAŢII ACTUALE

Dar ce mai înseamnă această sărbătoare cu manifestările ei exuberante pentru omul începutului de secol XXI? Sau, mai bine spus, mai poate avea vreo semnificaţie într-o lume supertehnologizată?
Dacă rămânem în arealul britanic, vedem că în fiecare an la Stonehenge se încearcă o resuscitare a sărbătorilor precreştine, a tradiţiilor druidice, deşi există o ruptură clară între omul antic, care credea pur şi simplu în virtuţile sacrului, în sărbătorile sale, şi cel modern, desacralizat, care vrea să creadă, care îşi „creează” sărbătoarea, deşi nu mai percepe prea bine „duhul” ei. Dar chiar şi aşa, o sărbătoare „croită” după vechi tipare îi poate reda omului postmodern acele simple bucurii uitate. Mii de oameni se strâng la fiecare solstiţiu de vară în jurul templului de la Stonehenge pentru a celebra apogeul verii. Unii se îmbraca în alb, alţii se consideră preoţi druizi ce continua tradiţiile precreştine saxone…

Dar la noi?

În sud, anual se desfăşura în această perioadă Drăgaica. Iniţial târg agrar, a devenit mai târziu un târg-bâlci, unde târgoveţii se puteau delecta cu bucate tradiţionale, se dădeau în tiribombe, totul culminând cu ziua Drăgaicii, când apărea alaiul de fete îmbrăcate în costume tradiţionale, împodobite cu lungi valuri albe, iar în fruntea lor era Regina acestor „zane”, Drăgaica cea preafrumoasă. Obiceiul era legat de un ritual agrar antic, cu accent pe cultul zeiţei Diana. Cei care „ţineau” acest obicei erau în majoritate sătenii. Acum aceştia s-au împrăştiat în lumea largă, cei mai mulţi sunt în Italia, în Spania, unele sate sunt aproape pustii. Şi atunci… vorba unui bătrân meşter: „Cine să mai ţină Drăgaica?” Totuşi… mai rămâne ceva. În sate, oamenii îşi mai împodobesc hainele şi camerele cu flori galbene de Sânziene sau aprind la căpătâiul patului o lumânare…
Dimpotrivă, citadinul supertehnologizat caută sărbătoarea şi o reinventează în felul său. Astfel, în Bucureşti a devenit deja o tradiţie Noaptea de Sânziene în livada de la Minovici. Putem vorbi de o urbanizare a sărbătorii? Iată, în livadă orăşenii pot admira expoziţii în care descoperă forme decorative imprimate, sculptură ţesută, pot asculta un melanj de folclor şi jazz sau pot privi dramatizări legate de misterul Sânzienelor, totul încheindu-se cu o paradă a modei, bineînţeles, creaţiile prezentate fiind inspirate tot din legendă Sânzienelor.
Iar în nord-vest se înfiripă o căutare a miraculosului, într-o pădure mirifică, pădurea Baciu de lângă Cluj, unde se pare că se petrec lucruri bizare, încă neexplicate. Acest spaţiu special poate fi asemănat că încărcătură energetică cu Stonehenge, susţin unii. Acolo există un loc numit Poiana Rotundă. Câţiva pasionaţi de aventură şi de taine încă nedescifrate au organizat de Sânziene incursiuni în acel necunoscut. Cum e să-ţi petreci noaptea de Sânziene acolo? Peisajul este mirific, cerul înstelat se vede clar în noapte, cei strânşi acolo, în cerc, privesc cu atenţie şi descoperă în mijlocul cercului lumini… Pelerinii sunt obosiţi, au mers mult pe jos, dar a doua zi, surprinzător, nu mai simt deloc oboseala, dimpotrivă. Să fie pădurea cu farmecele ei?… Călătorii au căutat miraculosul, cu inimile deschise, şi se pare că au găsit ceva…

Ce a mai rămas din spiritul sărbătorii de altădată? Destul de puţin. Dar există încă oameni legaţi de trecut, de tradiţie, pasionaţi de lucrurile de taină, care încearcă să readucă magia şi sacrul în viaţa noastră. Dacă vor reuşi, aceasta este deja o altă poveste…

Carmen Cortez

Singura sărbătoare păgână pe care tradiţia populară sătească o sărbătoreşte la Solstitu de vară, o regăsim şi în calendarul creştin-ortodox la 24 Iunie – Sânzienele sau Drăgaica. Unele surse spun că numele vine de la Sânta Diana, zeiţa romană a vânătorii şi pădurilor; altele spun că-şi trag numele de la micile flori de câmp, galben-aurii cu miros dulce şi suav – sânzienele. Li se mai spune Frumoasele, Zânele, iar în sudul ţării – Drăgaicele. Spre deosebire de iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzienele sunt zâne tinere şi frumoase, blânde şi vesele. Se mai spune despre ele că-i ajută pe oameni să se tămăduiască, să-şi găsească perechea sau să afle viitorul recoltei.
Tot ele, se spune, „amuţesc cucul”; el cântă prima oară de Blagoveştenie, cam pe 25 Martie şi continuă să cânte timp de 3 luni şi apoi, brusc, spre sfârşitul lunii Iunie, în perioada solstiţiului de vară, cântecul cucului încetează. Cântatul cucului – se spune – dezvăluie oamenilor cât mai au de trăit şi, fiindcă numai Dumnezeu ştie cât îi e dat omului să trăiască, ele îi iau cântul. Pe seama lor circulă în popor proverbul „cine le vede nu le crede, cine le-aude nu le răspunde”. Se mai spune că în noaptea de 23/24 iunie Sânzienele dansează, plutesc pe Pământ şi îndeplinesc ritualuri benefice pentru locuitorii săi. Sânzienele sunt denumite în Dobrogea, sudul Moldovei şi Muntenia – Drăgaice sau Drăgaica sau Sânziana, Mireasa, Împărateasa ori Regina holdelor. Ritualurile Drăgaicei sunt identice cu cele ale Sânzienelor din Oltenia, Banat şi Transilvania, iar cel care a descris pentru prima dată acest obicei a fost Dimitrie Cantemir.

Dansul Sânzienelor

Sărbătoarea de Sânziene tine o noapte şi-o zi şi începe la asfinţitul zilei de 23 când fetele şi feciorii culeg flori de sânziene şi fac din ele coroniţe înmiresmate; pentru fete şi femei coroniţa are forma rotundă care prefigurează Soarele a cărui sărbătoare este de fapt aceasta. Pentru bărbaţi şi flăcăi coroniţele sunt în formă de cruce; chiar şi bătrânii îşi fac coroniţe şi vom vedea de ce. Odată culese florile, alaiul se intoarce-n sat, unde se-ncing hore în timp ce sunt făcute multele coroniţe. Când sunt gata începe Dansul Sânzienelor, în care sătenii, flăcăi şi fete, împodobesc stâlpii porţilor, ferestrele caselor, chiar cimitirele pentru că se spune că ele apară oamenii şi odihnesc morţii. Apoi, cu chiuituri, veselie şi strigături, fiecare aruncă pe case ori pe paturi coroniţa sa, punându-şi fiecare o dorinţă sau o întrebare: fetele, bineînţeles despre feciori, femeile despre gospodărie, flăcăii despre fete, bărbaţii despre recolte, iar bătrânii despre sănătate şi viaţă. În cazul în care coroniţa rămâne pe acoperiş, dorinţa se împlineşte; căzând, înseamnă că nu.

Noaptea focurilor

Sărbătoarea continuă şi este o sărbătoare a Soarelui, a dragostei şi a setei de viaţă. Cu bucurie şi plini de voioşie, alaiurile pornesc acum – este deja noapte – spre dealuri, pe câmpii, în liziera pădurii sau pe malul râurilor. Începe „noaptea focurilor” şi a „făcliei de Sânziene”. Flăcăii poartă torţe, făclii aprinse, aprind şi focuri, în care se întrec: cine, ce sat are focul cel mai viu, are cei mai mulţi flăcăi care se întrec în rotirea făcliilor, cine e meşter mai priceput să scoată mai multe scântei. Spectacolul este mirific. Se sare peste foc, apoi se scalda-n rău perechi-perechi fiindcă e sărbătoarea dragostei. Nevestele tinere se scalda-n roua sânzienelor pentru a „purcede grele” adică pentru a avea copii şi pentru ca aceştia să fie frumoşi şi sănătoşi. Se întorc în sat târziu, obosiţi dar bucuroşi.

Iarba de leac

Înainte de a se culca, însă, fetele mari pun sub pernă sânziene pentru a-şi visa alesul, bătrânii şi bolnavii se-ncing cu flori de sânziene pentru că Sânzienele „îţi iau durerea”, fetele îşi pun în san aceleaşi flori, pentru a mirosi frumos. În dimineaţa de 24 Iunie, încă o dată se scalda-n rouă, îşi pun flori în păr şi pleacă pe coclauri, prin păduri, poiene şi livezi: buruienile de leac, culese acum sunt motivul pentru care toată suflarea se agită. Ierburile de leac culese în ziua de Sânziene sunt considerate cele mai tămăduitoare şi toţi le cunosc şi le culeg, cântând, glumind şi râzând.

Obiceiurile de Sânziene (Drăgaica) sunt păstrate mai bine în Lunca Someşului, Maramureş şi Oltenia, dar ele sunt întâlnite în toată ţara sub o formă sau alta. Este o sărbătoare veselă, de pe urma căreia, toamna, se fac multe nunţi.
Dacă aveţi ocazia, mergeţi să asistaţi la o astfel de sărbătoare. Este o ocazie bună să vedeţi că, încă, se păstrează obiceiuri strămoşeşti şi că, încă, poporul român n-a uitat să râdă şi să se veselească româneşte.

 

Sursa: superstitii.ro

 

https://www.evolutiespirituala.ro/sanzienele-legenda-si-traditii/?feed_id=36746&_unique_id=6436ea6c2f0f7

/de
,

Erezii periculoase

biblia

 Erezii periculoase

 

Erezii care au stat in umbra in perioada Evului Mediu si care si-au gasit noi raze de speranta in prezent. Unele isi vor gasi poate mai multi adepti in viitor. Iata cum arata acest viitor.

Iisus a avut o fire umana si una divina sau le-a avut pe amandoua? Dumnezeu este intrupat in trei persoane sau numai Tatal este cel adevarat? Sfantul Duh a fost creat de Fiu? Atat de multe intrebari si tot atatea erezii? De unde a stiut biserica ce este adevarat si ce nu este?

Ce a fost demn de crezare si ce nu? Care teorie a fost adoptata, care a trecut de Canon? Si care a fost redusa la tacere? Cati au fost prigoniti? Cati au fost inchisi, ucisi si cator eretici li s-a inchis gura? Cati au fost arsi pe rug?

Dar mai ales cati au fost dati uitarii?

Reinviem acum aceste erezii mai mult umane decat divine. O lupta eterna pentru detinerea adevarului suprem.

KENOSIS – Teoria kenotica stabileste ca Isus a renuntat la unele din atributele sale divine cat timp a fost om aici, pe pamant. Aceste atribute erau omniscienta, omniprezenta si omnipotenta. Hristos a facut acest lucru voluntar astfel incat sa fie aidoma unui om pentru a implini lucrarea de mantuire. Aceasta opinie a fost prima oara expusa la sfarsitul anilor 1800 in Germania de catre Gottfried Thomasius (1802-1875), un teolog lutheran.

MACEDONIANISMUL – denumita si  erezia pneumatomahiana – o erezie crestina din secolul al patrulea care nega deplina personalitate si divinitate a Sfantului Duh. Potrivit acestei erezii, Sfantul Duh a fost creat de Fiu si ca atare era subordonat Tatalui si Fiului. (In teologia crestina ortodoxa, Dumnezeu este unul ca esenta, dar intreit ca persoana — Tatal, Fiul si Sfantul Duh, care sunt distincti si egali.)

MODALISMUL sau SABELIANISMUL si MONARHIANISMUL MODALISTIC– Modalismul este probabil cea mai obisnuita eroare teologica privind natura lui Dumnezeu. Este o negare a Treimii, sustinand ca Dumnezeu este o singura persoana care, de-a lungul istoriei biblice, s-a dezvaluit pe Sine in trei moduri ori forme. Astfel, Dumnezeu este o singura persoana care prima data s-a manifestat pe Sine in chipul Tatalui in vremurile Vechiului Testament. La intrupare, modalitatea a fost Fiul. Dupa inaltarea lui Isus, modalitatea a fost Sfantul Duh. Aceste modalitati sunt consecutive si niciodata simultane. Cu alte cuvinte, Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu au existat vreodata toti in acelasi timp, ci doar unul dupa altul. Modalismul neaga distinctia intre cele trei persoane ale Treimii, chiar daca  pastreaza divinitatea lui Hristos.

MONARHIANISMUL – Monarhianism (mono – “unul“; arche – “conducere“) a fost o greseala referitoare la natura lui Dumnezeu care s-a dezvoltat in secolul al doilea A.D. S-a nascut ca o incercare de a mentine monoteismul si a respinge triteismul. Din nefericire, ea contrazice doctrina ortodoxa a Treimii. Monarhianismul invata ca exista un singur Dumnezeu ca persoana unica: Tatal. Treimea inseamna ca exista un Dumnezeu in trei persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Treimea este monoteista, nu politeista cum le place unora dintre criticii ei sa sustina. Monarhienii erau impartiti in doua mari grupari, monarhienii dinamici si monarhienii modalisti.

MONARHIANISMUL DINAMIC – Monarhianismul Dinamic, precum Monarhienii Modalisti, si-au bazat invataturile lor pe stricta unicitate a lui Dumnezeu invatata în Biblie (monarhia, provenind de la radacinile din greaca pentru „singur” si „inceput”, „sursa”, sau „domnie”, precum este in cuvantul „monarhie”).

SABELIANISMUL – In crestinism, sabelianismul (cunoscut si ca modalism, monarhianism modalist ori monarhism modal) este credinta nontrinitariana care sustine ca Tatal Ceresc, Fiul Inviat  si Sfântul Duh sunt moduri sau aspecte diferite ale unui Dumnezeu (pentru noi doar), in loc de trei persoane distincte (in El Insusi). Se spune ca Dumnezeu are trei “fete” sau “masti” (grec. prosopa). Intrebarea este: “este treimea lui Dumnezeu o problema pe care o vedem în mod eronat (sabelianism/modalism), sau este o chestiune a esentei lui Dumnezeu dezvaluita ca trei-intr-unul (trinitarianism ortodox)?”

mary baby jesus1
MONTANISMUL – Montanismul, cunoscut si ca Erezia Catafrigiana si Noua Profetie, a fost o miscare eretica intemeiata de profetul Montanus care a aparut in Biserica Crestina din Frigia, Asia Mica, in secolul al II-lea. Ulterior s-a extins si spre Vest, in principal in Cartagina, sub indrumarea lui Tertullian, in secolul al III-lea. Era aproape disparut in secolele al V-lea si al VI-lea, cu toate ca unele dovezi arata ca supravietuia undeva prin secolul al IX-lea.

MONOTELITISMUL – Monotelismul nu este altceva decat o prelungire a monofizismului.  Doctrina cristologica ce sustinea ca Isus a avut o singura vointa, insa doua firi (cea divina si cea umana). Sub influenta Patriarhului Sergius I al Constantinopolului, monothelitismul s-a dezvoltat pe parcursul domniei lui Heraclius (610-641), ca si consecinta a esecului Monoenergismului, ca si încercare de reconciliere a Miaphysisilor (cei ce nu erau Chalcedonieni) cu Chalcedonienii. Oricum, a fost respinsa de catre Biserica, si nu a fost niciodata acceptata nici de catre Miaphysisi. Un oponent puternic al doctrinei a fost Maximus Confesorul, care a pus accent in schimb pe dythelitism, convingerea ca Hristos a avut doua vointe in loc de una.

MONOFIZITISMUL – Monofizitismul este doctrina care sustine ca Isus Hristos a avut numai o natura, nu doua– divina si omeneasca.  Aceasta credinta este cunoscuta sub numele de Eutychianism, dupa Eutyches, un arhimandrit de la mijlocul secolului V dintr-o manastire a Constantinopolului. Eutyches invata ca in Isus Hristos, umanitatea a fost absorbita de divinitate, „dizolvata ca o picatura de miere in mare”.  Eutyches lupta impotriva doctrinei Nestoriene care sustinea ca cele doua naturi ale lui Hristos reprezentau doua persoane diferite. Doctrina lui a fost condamnata ca fiind eretica, la Conciliul de la Chalcedon în 451.

NESTORIANISMUL – Nestorianismul este convingerea cum ca Iisus ar fi doua persoane diferite. Erezia este numita dupa Nestorius, care s-a nascut in Syria si a muriti in 451 d.Hr. , care a sustinut aceasta doctrina.  Nestorius a fost un calugar ce a devenit Patriarhul Constantinopolului si a respins denumirea de ”Mama a lui Dumnezeu”. El considera ca Maria a fost mama lui Hristos numai pentru partea sa umana. Consiliul din Ephesus a fost convocat în 431 sa se pronunte in legatura cu aceasta problema si au decis ca Iisus a fost o singura persoana cu doua firi inseparabile: cea divina si cea umana.

PATRIPASIANISMUL – In teologia crestina, patripassianismul este o erezie trinitariana; este un mod de a intelege cum relationeaza persoanele lui Dumnezeu una cu alta, care a fost respins de catre biserica. In particular, patripassianismul este o forma de modalism, invatatura care sustine existenta unui singur Dumnezeu care apare în trei moduri diferite (in opozitie cu invatatura ortodoxa ca este un singur Dumnezeu, care exista in trei persoane).

ebc96dcccbb1038eab1941d2962ec7dePELAGIANISMUL –   Pelagianismul deriva, ca denumire, de la Pelagius, care a trait in secolul al cincilea A.D. si a fost profesor in Roma, cu toate ca era britanic prin nastere.  Este o erezie care abordeaza natura omului.  Pelagius, al carui nume de familie era Morgan, gandea ca oamenii au capacitatea de a indeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertatii vointei umane, independent de slava lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, libera vointa a unei persoane este pe de-a intregul capabila sa-L aleaga pe Dumnezeu si /sau sa faca bine sau rau fara ajutorul interventiei divine. Pelagianismul spune ca firea omului este buna, la baza.  Astfel ea neaga pacatul originar, doctrina conform careia noi am mostenit o fire pacatoasa de la Adam.  El spunea ca Adam si-a facut rau doar siesi, cand a decazut, iar toti descendentii sai nu au fost afectati de pacatul lui Adam.  Pelagius sustinea ca o persoana este nascuta cu aceeasi puritate si virtuti morale ca cele ale lui Adam, atunci cand a fost facut de Dumnezeu.  El afirma ca oamenii il pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru si a gandirii rationale.  Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni catre El.

QUIETISMUL – este o filozofie crestina care a strabatut Franta, Italia si Spania in timpul secolului al XVII-lea, avand insa origini mult mai timpurii. Misticii cunoscuti ca quietisti insista, cu mai mult sau mai putina emfaza, pe nemiscarea intelectuala si pasivitatea interioara ca si conditii esentiale ale desavarsirii; toate au fost in mod oficial proscrise ca erezie, in termeni foarte expliciti, de Biserica Romano-Catolica.

SOCIANINISMUL – este o forma de antitrinitarianism, denumita dupa Laelius Socinus (decedat în 1562 la Zurich) si dupa nepotul sau Faustus Socinus (decedat in 1604 în Polonia). Cel dintai a fost unul dintre fondatorii unei societati religioase care era nevoita sa functioneze in secret pentru a evita persecutiile. Secta sociniana a cunoscut o raspandire mai larga dupa ce Faustus Socinus, nepotul lui Laelius Socinus, i-a devenit membru de valoare. In 1574, socinienii, care se numeau pe sine drept unitarieni, au emis un „catehism al unitarienilor”, in care si-au asternut pe hartie viziunea asupra naturii si perfectiunii Dumnezeului lor conducator, precum si alte principii ale grupului lor.

Cred ca acest miscari nu au fost unele de revolta ci de gandire, de reflectie. Primii crestini au incercat sa inteleaga mai bine aceasta noua religie. Este vorba de un zeu sau de trei intr-unul singur? Exista un Iisus divin si altul uman? De  ce trebuie sa existe un pacat originar? Au incercat sa aduca mai mult sens si inteles crestinismului. Au incercat sa aduca logica intr-un sistem de labirinte.

Asta a fost cea mai mare greseala a lor. Au incercat…

Sursa: mythologica.ro

https://www.evolutiespirituala.ro/erezii-periculoase/?feed_id=36683&_unique_id=6436b1f073fe8

/de

Cum ne creem realitatea

glanda pineala al treilea ochi

Materializeaza in 17 sec!

 
MEDITATIE

 

Daca putem sa ne mentinem concentrarea asupra unui gand, timp de 17 secunde, fara sa-l contrazicem cu alt gand, langa gandul nostru initial se va alatura prin legea atractiei un altul de exact acceasi forma, marime, ton, vibratie. Si la precis 17 secunde aceste doua ganduri identice se vor alatura si se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifesta in noi sub forma de entuziasm, sau interes. In momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste doua ganduri care erau doua ganduri de acelasi fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, si cu o vibratie mai rapida si mai energica.

Daca putem sa stam concentrati pe acelasi subiect inca 17 secunde, in momentul in care se face trecerea la secunda nr.34, avem de doua ori 17, si gandul nostru va atrage din nou un gand asemanator, sau putem sa spunem ca doua ganduri care se aseamana se atrag una pe alta.

Asa cum gandul tau atrage un altul, si altul poate atrage gandul tau, pentru ca ganduri care au natura asemanatoare au tendinta de a se atrage reciproc, de a cauta sa fie impreuna. Si la punctul in care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste doua ganduri care au evoluat impreuna se combina intr-unul, si apare un alt punct de combustie. In momentul respectiv, aceste doua ganduri devin iarasi unul, iar vibratia lor creste si se intensifica.

Daca putem in continuare sa mentinem in atentia noastra acest gand evoluat si crescut, pana la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o noua combinare si un alt punct de combustie. La fel se intampla la limita de 68 de secunde, si atunci gandul este suficient de mare ca sa aiba efect asupra manifestarii fizice. Putem sa luam cateva comparatii fizice: 17 secunde de gand pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de actiune. Daca avem o meserie in care lucram 40 de ore pe saptamana, orele respective sunt cele pe care le prestam intr-un an intreg. 17 secunde de gandire concentrata echivaleaza 2000 de ore de actiune. Daca trecem de limita de 34 de secunde, putem sa ne multiplicam actiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de actiune. Daca putem sa trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem sa inmultim din nou cu 10, si rezulta echivalentul de 200.000 de ore de actiune. Daca reusim sa trecem de limita de 68 de secunde – adica doar un minut de gandire pura, fara contradictie, nediluat, obtinem echivalentul a doua milioane de ore de actiune.

Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpara un teren unde exista niste blocuri care au intrat in demolare, o gramada enorma de beton, otel si sticla. Timp de doua zile, diverse masini, camioane si echipe de constructori au carat muntele de gunoi de pe locul respectiv, si l-au lasat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care isi demolasera fosta proprietate lucrand cu tarnacopul si roaba, s-au gandit ca ar dura efectiv o viata ca ei sa curete locul respectiv cu roaba si tarnacopul. Acesta este un exemplu clasic. Atunci cand iti aliniezi energia la energiile creatoare de lumi si civilizatii, atunci nu mai esti in contradictie cu centrul tau creator, cu ESENTA ta, si se intampla lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.

17 secunde nu par sa fie cine stie ce, insa daca ne observam cu atentie, vedem cum in general incepem pe la secunda a 8-a sa emanam vibratii contrare. Majoritatea oamenilor nu reusesc sa termine un gand, o dorinta, fara sa creeze – foarte de timpuriu, vibratii contrare dorintei initiale. Sunt oameni care spun: „vreau mai multi bani, am obosit de atata efort”.
sau „vreau sa ma fac bine, boala aceasta ma inspaimanta”.
Ni s-a imprimat insa in caracter sa fim atat de obiectivi, incat de cele mai multe ori ne dam singuri cu piciorul in celalalt picior. E intr-un fel ca si cum am spune: „vreau o cana de ceai fierbinte”, si punem ceaiul la fiert, dar inainte de a incepe sa fiarba stingem focul si ne apucam de altceva, si apoi iarasi il aprindem, si iarasi il stingem chiar cand era gata sa se incalzeasca, si tot asa, pana cand ajungem sa spunem ceva de genul: „de 15 ani incerc sa beau o cana de ceai fierbinte, si nu reusesc”. La asa ceva, solutia este – bineinteles – sa lasam ceainicul pe foc un timp mai lung, pana reuseste cu adevarat sa fiarba. Daca putem sa rezistam tentatiei de autosabotare, reactiei de a merge in directie opusa inainte de a ne fi indeplinit scopul, atunci putem cu adevarat sa obtinem o modificare a realitatii.

Motivul pentru care este dificil sa nu ne lasam prada atat de repede gandului contrar, este pentru ca am fost educati sa fim obiectivi, sa cantarim cu atentie ceea ce este pro si contra, avantajul si dezavantajul. Ni s-a spus ca asa ceva este corect si bine. Si este. Dar ca la orice, a duce la extrem aceasta actiune iarasi nu este bine, pentru ca contrastele ele insele te pot stimula in fond ca sa obtii o claritate mai mare a dorintei, si acesta este si motivul pentru care formatul fizic prezent este asa cum este. Contrastul este esential pentru luarea de decizii, insa odata ce o decizie a fost luata, odata ce iti concentrezi atentia asupra deciziei tale si te straduiesti sa obtii gandul pereche pentru vibratia gandului tau, Universul se va alinia in asa fel incat sa iti ofere sansa si ajutorul de a obtine ceea ce doresti.

Pentru persoanele care sunt obisnuite sa gandeasca sporadic, lasand doar sa le treaca prin minte diverse ganduri ca un flash, acest concept poate parea dificil de acceptat sau inteles. Este mult mai usor sa privesti viata ca la televizor, sa observi, sa receptionezi ceea ce ti se ofera, decat sa iti oferi in mod determinat propria ta proiectie, a propriilor tale ganduri.

De exemplu avem o persoana care are trei probleme principale – una – o problema financiara, a doua – probleme cu sanatatea, si a treia – o problema sentimentala.

Primul pas este sa sfatuim persoana respectiva sa renunte sa se gandeasca o perioada la aceste trei probleme, pentru ca ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul gresit. Ea poate pentru inceput sa ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern gresit de gandire. Este greu pentru ea sa iasa din pattern-ul gresit si din problemele care au devenit obsesie, si atunci o sfatuim sa se gandeasca la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastra. Ea nu pricepe desigur de ce trebuie sa discutam despre sticla albastra, dar noi insistam: hai sa discutam despre sticla albastra. Se poate sa fie sticla mata, sticla transparenta, sticla cu desene sau incrustatii, sticla folosita la vitralii, sticla de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul pasarilor, apoi despre fluturi, tot la fel, mentinand atentia asupra fiecarui subiect timp de 17 secunde.

Apoi persoana respectiva pleaca acasa, se urca in masina, si se intalneste cu niste prieteni, care o iau la masa la un restaurant, si apoi se duc impreuna la cumparaturi. Ea constata cu surpriza ca magazinul unde a ajuns din intamplare are o colectie superba de sticla albastra, rafturi intregi de bibelouri de sticla albastra. Nimeni nu a cumparat nimic, dar toata lumea s-a simtit foarte bine admirand colectiile respective, de sticla albastra – pur si simplu Extraordinara!

In continuare, toti merg in parc, si observa ca parcul este plin de fluturi, care zboara printre flori si copaci. Femeia respectiva, sa-i spunem Esther, inca nu face corelatia cu discutia despre creatia realitatii, dar constata ca se simte bine, foarte relaxata. Dupa vreo 15 minute, apare in fuga un baietel, de vreo trei-patru ani, care tine in manuta niste pene de porumbel, pe care le-a adunat de pe jos, si intinzand mana, el le ofera razand lui Esther. Abia atunci „se prinde” Esther ca in decurs de mai putin de o ora ea a trait toate cele trei subiecte asupra carora si-a concentrat gandul timp de 17 secunde, datorita faptului ca Universul a actionat in mod dramatic pentru a-i asigura implinirea gandului ei.

Bineinteles, oricine poate sa se joace si sa vada cum se poate imbunatati acest joc. O metoda foarte buna este atunci cand jocul se joaca in trei, pentru ca in doi exista sanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra carora ne-am concentrat atentia in decursul zilei, sau de a nu observa CUM gandurile si dorintele noastre prind forma in fata ochilor nostri. Daca se poate, este recomandat sa se inceapa jocul luand la inceput subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra carora nu avem idei contradictorii, si vom vedea cum in decurs de doua-trei zile, absolut intotdeauna Universul va raspunde oferind sprijin vibratiei noastre creatoare.

Motivul pentru care multi nu-si dau seama cum raspunde Universul vibratiei noastre, este pentru ca ei isi spun ceva de genul: „vreau o masina noua, una rosie, dar este prea scumpa”, si cum Universul raspunde absolut la orice vibratie, gandul care se indoieste pe undeva de ceea ce doreste va neutraliza el insusi dorinta respectiva.

Deci, daca noi oferim vibratii pure, si privim cu atentie cum Universul ne raspunde la ele, putem, dupa doua-trei zile de joc cu subiecte usoare sa trecem la subiecte pe care le consideram dificile. In acelasi timp, in viata noastra se vor produce niste schimbari cu totul speciale. In primul rand, ne vom obisnui sa ne mentinem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde. Cine poate sa o faca timp de 17 secunde, poate invata sa o faca in continuare, doua, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. In al doilea rand, facand acest lucru vom oferi Universului sansa de a raspunde vibratiei noastre, si dovada ca nu suntem deloc rupti de energiile creative, ci ca suntem noi insine fiinte creatoare, asa cum este particula de lumina in relatie cu unda de lumina.

Putem in acest fel sa observam faptul ca fiecare dintre noi este in realitate ca o energie care emite, si careia i se raspunde in consecinta. Putem sa vedem cum, incetul cu incetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi invata la scoala Pamant sa creeze in mod deliberat si responsabil.

De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator in sensul ca fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate sa-si mentina concentrarea asupra unui gand, nu poate sa fie creator. Nu suntem doar observatori care receptioneaza pasiv, ci suntem noi insine cei care indreptam energia cu puterea mintii noastre, catre scopul pe care il concepem noi insine. In timp ce focalizam energia, noi MENTINEM gandul si il crestem pana la manifestarea fizica.

Deci este foarte important ca fiecare sa stie exact ce face, la asa ceva se refera termenul „awareness”(constientizare), dar mai sunt cateva detalii. In primul rand, cum isi da cineva seama ca si-a mentinut gandul pur o anumita perioada, si cum isi da omul seama daca si-a mentinut gandul pur? La asa ceva serveste „sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzatii, pentru ca sensibilitatea este indicatorul care iti spune despre fluctuatiile din propria vibratie. Sistemul emotional de ghidare este cel care iti spune fara gres, fara dubiu, daca esti pe calea buna, sau pe o cale gresita, si tot prin sistemul emotional afli exact la ce stadiu te afli.

Sa ne imaginam un ventilator, un ventilator mare, de camera, cu palete care se invirtesc cu putere. Ventilatorul este indreptat catre noi. Nu bagam in seama in mod deosebit zgomotul pe care il face, si nici nu ne preocupam de aerul care se indreapta catre noi din directia lui. E ca si cum ar fi intr-un fel inexistent, desi stim ca este acolo ca sa ne faca un serviciu. Dar daca bagam un creion in el in timp ce el se invarteste, putem noi insine provoca probleme serioase sistemului. Emotiile distructive actioneaza ca si creionul respectiv, si ele sunt rezultatul unei actiuni distructive, care este rezultatul unui gand sau dorinte distructive.

Atunci cand avem o dorinta, cand ne-am gandit la ceva si am ajuns sa dorim ceva, in momentul in care introducem ideea „nu se poate”, atunci ideea „nu se poate” se angreneaza la randul ei frecventei rapide a dorintei/ideeii initiale, si dezamagirea care rezulta ca urmare a ideii ca „nu se poate” lucreaza la fel ca si creionul in ventilator. Este asa pentru ca noi insine am introdus o vibratie mai scazuta, mai inceata, intr-una mai rapida, mai inalta.

Se poate observa ca exista persoane cu care atunci cand stai de vorba, te simti bine. Cu cat mai mult stai alaturi de persoana respectiva, cu atat mai bine te simti, si te gandesti: acest om este un prieten bun, un prieten adevarat. Alaturi de asemenea prieteni, poti sa discuti tot felul de lucruri fara sa-ti fie frica de ridiculizare sau agresivitate sau rautate, poti sa te joci si sa faci tot felul de lucruri faine si traznite, poti chiar sa nu vorbesti nimic daca n-ai chef. Si orice ai face, e ok, pentru ca pur si simplu te simti bine alaturi de persoanele respective. Este mai greu de gasit asa ceva intre adulti, dar copiii si adolescentii au asemenea prieteni si simt asemenea bucurie in mod obisnuit.

Senzatia acesta de bunatate si prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil sa mentii cu usurinta un gand, timp de 17 secunde, si chiar mentinerea gandului despre o asemenea prietenie iti poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni in viata ta, ca si Combustia care sa iti asigure entuziasmul necesar.

Pe masura ce putem sa facem asemenea lucru in mod deliberat, putem sa vedem cum Universul ne raspunde si cum devenim fiinte aliniate cu Forta Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici sa constientizam.

Fiecare si-a spus in viata ceva de genul: „Voi intra in aceasta mare a contrastelor, si observand un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu usurinta sa ajung la o concluzie”. Odata ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de facut este sa mentinem aceasta vibratie in gand, pana cand vom obtine suficienta forta de a ne manifesta vibratia ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul sa o manifeste de dragul nostru.

Deci in acest sens, fiecare om este un creator in aceasta lume, si dezvoltarea capacitatii noastre mentale este un lucru de dorit, avand grija sa folosim intotdeauna ca monitor, corpul emotional .

Eu am constatat acest lucru prin faptul ca traiesc viata ca pe un miracol. Am mare grija ce gandesc, pentru ca INTOTDEAUNA gandul meu se indeplineste, bineinteles, in viata mea. Nu sunt de acord sa iau nimanui liberul arbitru si sansa de a deveni creator, pentru ca asa cum este un Univers, tot la fel pot sa (co)existe o infinitate de Universuri, si fiecare om, fiecare creator, are de fapt in stapanirea sa o lume – lumea sa interioara, in care tot ce este, este efectiv creat chiar din substanta gandurilor sale.

 
 

 

https://www.evolutiespirituala.ro/materializeaza-in-17-sec/?feed_id=36557&_unique_id=64364163a5f91

/de

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

934834 440627239367690 1724892108 n 1

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=36494&_unique_id=643608f2cb2ef

/de
, ,

BRATARILE DACILOR-FOLOSITE LA MANIPULAREA PSIHICA A MASELOR

Bratarile Dacice e1425824874904

BRATARILE DACILOR-FOLOSITE LA MANIPULAREA PSIHICA A MASELOR

dosar bratari dacice copy 300x212 Bratarile radionice ale dacilor

Conform unor specialisti militari in psihotronica si razboi radioelectronic, ele alcatuiau un dispozitiv radionic, folosit de sacerdoti atat pentru influentarea starii de sanatate, cat si pentru manipularea psihica a maselor.

WER6HGWFER

„7”, numarul magic
Folosind un aparat de detectie a metalelor marca “Spectrum Wait”, „braconierii” din Deva au reusit ceea ce arheologii n-au reusit niciodata, descoperirea unor gropi sacre care demonstreaza inca o data cunostintele extraordinare ale castei preotilor daci. Cercetatorul Florin Medelet a fost primul care, cercetand 25 de bratari spiralate de argint, descoperite in imprejurimile Sarmisegetusei, a remarcat ca acestea depaseau sensul strict de podoabe, incadrandu-le in „domeniul ritualico-magic”. Bratarile studiate erau terminate la ambele extremitati cu capete de sarpe, urmate de 7 palmete infatisand „pomul vietii”. La fel cum sunt si bratarile de aur recent descoperite. „7” este si modulul numeric folosit la construirea sanctuarului mare, care are 30 de formatiuni a cate 7 stalpi.

lespezi bratari copy

Comoara de sub lespezi
Conform declaratiei data la politie de catre sapatori, in zona culmii “Caprareata” – punct arheologic al sitului „Sarmizegetusa Regia” – „la distanta de 5 metri de o stanca aflata pe panta muntelui, s-a descoperit o lespede de piatra sub care se afla o groapa triunghiulara, cu dimensiunile de 50x50x60 cm, avand peretii placati cu lespezi de piatra. In interiorul acesteia, dupa evacuarea pamantului, s-au descoperit zece bratari spiralice  din aur masiv asezate perechi, cate doua, respectiv cate o bratara mai mica introdusa intr-una mai mare; trei perechi de cate doua bratari erau asezate vertical, iar alte doua perechi de cate doua bratari erau asezate orizontal, la nivel inferior, separate de primele printr-un strat de pamant”.

.
Misterele cultului solar
Ulterior, in zona bazinelor de apa de pe paraul Godeanu, la poalele culmii Caprareata, alti sapatori neautorizati au mai localizat o groapa sacra, amenajata cu lespezi de piatra, deteriorata, in care au descoperit doua bratari de tipul celor descrise mai sus. In ziua urmatoare, tot pe o panta a culmii Caprareata, acestia au descoperit o a treia groapa triunghiulara de cult, in care au declarat ca au gasit alte trei bratari din aur. Toate cantarind peste un kilogram. Cele trei gropi de cult erau amplasate intr-un triunghi imaginar cu varful in jos, doua pe panta culmii, iar a treia la poale, la est de incinta sacra unde se oficiau misterele cultului solar. Conform cercetatorului  Gheorghe Serbana, denumirea culmii burdusita cu bratarile masive nu vine de la capra, ci de la Cap (de) Ra, zeul soarelui, al carui cult era celebrat la Sarmisegetusa si care nu este exclusiv zeu egiptean. In afara de casta preotilor, in misterele cultelor Soarelui erau initiati si razboinicii si capii familiilor aristocratice, sarpele fiind emblema religioasa, lupul al castelor de luptatori, iar ursul al familiilor aristocratice. De sarbatorile solstitiale, la aceste mistere participa si poporul.

.
Sistem energetic de mare putere
Observand schita „inginereasca” a gropii de cult, un triunghi isoscel format din lespezi de piatra ce contineau cinci „bobine” din aur despartite printr-un strat de pamant, cativa specialisti in razboi radioelectronic de la Academia Militara, au recunoscut imediat o „cutie de rezonanta”. Dar cand au aflat ca este vorba despre mult controversatele bratari dacice, au cerut mai mult timp si detalii tehnice: numar de spire, grosime, inaltime etc. Acum, in urma recuperarii catorva bratari, col.dr. Emil Strainu, specialist in psihotronica si razboi radioelectronic, si-a facut o parere preliminara: pe Caprareata se afla un sistem de dispozitive radionice de mare putere.

.
Dirijarea energiei radionice
Conform col. dr. Emil Strainu, „cele trei dispozitive puteau focaliza, concentra si dirija energiile subtile”, unele bratari actionand ca bobine Tesla, captatoare de energie radionica. „Bratarile, amplasate intr-o cutie de rezonanta, jucau rolul de circuite oscilante si transformatoare de frecventa, putand induce maselor stari benefice sau negative, in functie de ceea ce doreau sacerdotii care actionau dispozitivele, prin fluxuri radionice emise de la distanta”, subliniaza col.dr. Strainu. De exemplu, se putea induce luptatorilor stari de manie si curaj nebunesc. Asa si vorbesc anticii despre razboinicii daci, actionand pe campul de lupta fara teama, asemenea lupilor. Mircea Eliade, care a studiat indelung mitologia populara romaneasca, vorbeste si despre puterea miraculoasa a razboinicilor de se transforma ritual in lupi. Eliade era de parere ca razboinicii se constituisera intr-o intr-o confrerie de luptãtori, la intrunirile carora se oficiau ritualuri sacre, luptatorii fiind posedati de spiritele lupilor, ceea ce avea sa fie denumit ulterior „furor heroicus”. Nenumarate triburi cu nume de lupi sunt atestate si in regiuni mai indepartate, in Spania (Loukentioi si Lucenses), in Galicia celtiberica, in Irlanda si Anglia. Cam pe unde au ajuns luptatorii-lupi, avand ca steag de lupta sarpele cu cap de lup.

.
Spirala, sarpele totemic
Printre totemurile dacilor, trebuie mentionat si sarpele, in forma lui naturala sau in cea fantastica, de balaur. Sarpele in forma naturala, ca animal consacrat Soarelui si care reprezenta energia inmagazinata, spiralata, a fost folosit ca simbol din cele mai vechi timpuri, pe ceramica sacra, apoi de catre casta razboinica, pe scuturi si coifuri. Sarpele fantastic, incoronat, cum avea sa fie folosit si de faraonii egipteni, a fost considerat de arheologi, un animal simbolic al localnicilor din Carpati inca din perioada culturii Hallstatt. Figurarea iconografica a Cavalerului trac mosteneste in reprezentarea arborelui sacru incolocit de un sarpe caracteristica totemica antica din epoca predacica.

.
Tratamentele radionice
Energia radionica manevrata de preotii daci prin aceste sisteme spiralate putea fi folosita si in scopuri terapeutice. Preotii daci erau recunoscuti ca cei mai buni lecuitori ai lumii antice. Pentru specialistii in terapii radionice din ziua de azi, „podoabele” dacice, bratari spiralate sau sub forma de spirala stransa ca o rozeta sunt tot atatea instrumente radionice cu efect curativ. In practica, obiectivul radionicii este ide a intari sistemul imunitar al omului si de a creste capacitatile organismului de autovindecare , ajutand la inlaturarea influentelor factorilor toxici, influentelor la nivel emotional si psihologic. Totodata, creste potentialul energetic al pacientului, in sensul dobandirii unei stari de bine, nu numai la nivel fizic, ci si emotional, mintal si spiritual. Adica, exact cum se spunea despre vindecatorii daci, acestia lecuiau si trupul si sufletul, altminteri vindecarea nu ar fi fost completa. Radionica sustine ca fiecare persoana dispune de o forta vitala sau camp energetic, care, atunci cand este tulburat, produce manifestari si simptome de boala in corpul fizic. Tratamentele radionice incearca sa alinieze, sa regleze campul energetic personal, actiune cunoscuta ca „normalizare”. Radionica a fost promovata in timpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) si s-a dezvoltat  datorita unor practicieni renumiti precum dr.Ruth Drown (USA), Sir George de la Warr, David Tansley si Malcom Rae (Anglia).

images

.

„Ratiile” bratarilor dacice
Una dintre afirmatiile fundamentale ale lui Abrams este ca tot ceea ce exista intr-o forma sau alta are o „semnatura vibrationala unica”. Aceste semnaturi sunt reprezentate in radionica printr-o serie de coduri numerice, asa numitele „rate” radionice. Dr. Albert Abrams considera ca dispozitivele metalice in forma de spirale dublu- concentrice influenteaza  sistemul nervos central. Purtate  ca bratari, pot avea un efect calmant, echilibrand sistemul nervos, inducand o stare de armonie. Cele de aur lucreaza cu cea mai purã si nobilã energie, cea a Soarelui, caruia ii si este consacrat aurul. Inca de pe vremea masagetilor (mileniul II i.C.) se purtau bijuterii spiralate din aur, la maini si la picioare, acestea avand efect benefic asupra organismului. Masagetii, inchinatori exclusiv la Soare, purtau bentite de aur, cu motive serpentiforme si spiralate, cand plecau la razboi. Ca preotii geto-daci cunosteau efectele „bobinelor” ca generatoare de energie vitalã o demonstreaza sofisticatul sistem de pe culmea Caprareata, din incinta sacra de la Sarmizegetusa. Nu se stie cu ce „ratie” radionica lucrau, dar se presupune ca intregul sistem concentra in interior energie radionica din mediul inconjurator, ca apoi sã o emane pentru a insufla razboinicilor „furor heroicus”  sau sa o reverse asupra multimii pentru a o face sa simta energia cosmica.

 

https://www.evolutiespirituala.ro/bratarile-dacilor-folosite-la-manipularea-psihica-a-maselor/?feed_id=36431&_unique_id=6435d0b276938

/de

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

553637 362108777211416 175746163 n

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

4
Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra.
Teosofie si antroposofie
 
Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, sanskrita, desemneaza notiunea de „eter”. Formula „memorie akashica” este utilizata in teosofie si in antroposofie pentru a descrie plentitudinea cunoasterii mistice incifrate intr-un plan non-fizic, paralel al existentei. Adeptii celor doua curente ezoterice sunt de parere ca aceste date contin toata cunoasterea experientei umane precum si istoria cosmosului.
Colectia este descrisa metaforic asemenea unei librarii, alte analogii comune intalnite in discursurile pe marginea acestui subiect vizand ideea de „computer universal” sau de „Minte Divina”. Descrierile memoriei akashe atesta faptul ca informatiile cuprinse aici sunt innoite in mod constant pe masura ce viata pe Pamant si Universul insusi evolueaza, ele putand fi accesate din universul material prin intermediul proiectiei astrale. Conceptul isi are originile in miscarile teosofice ale secolului XIX, ramanand de actualitate si in discursurile de tip New Age.
Conform principiilor teosofice al caror parinte spiritual este filosoful, esoteristul, artistul si pedagogul de origine austriaca Rudolf Steiner, memoria akashica reprezinta un sistem universal care inmagazineaza fidel, ca intr-un fel de biblioteca a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodata in acest Univers, orice gand, cuvant si fapta. Amintirile sunt impresionate pe o substanta de natura subtila denumita akasha (sau eter). In misticismul hindus, akasha este considerata principiul primordial al naturii din care celelalte patru principii fundamentale (apa, aerul, focul si pamantul) sunt create. Impreuna, cele cinci principii reprezinta, de asemenea, cele cinci simturi ale fiintei umane.
Se crede despre memoria akashica ca arhiveaza pe „rafturile” ei, in amanunt, trecutul, prezentul si, cred unii, o umbra in plina evolutie a viitorului nu doar al fiecarei persoane, dar al fiecarui graunte de materie. Intelepciunea spirituala antica ne invata ca toata istoria lumii este cumva incifrata intr-o baza de date universala. Timp de mii de ani, oamenii au vorbit si au scris despre aceasta cronica extraordinara. Fiecare cuvant, fiecare fapta, gand si sentiment, inregistrate intr-o arhiva intrinseca de tipare energetice. O arhiva ce ne este potential accesibila. Hinduismul, budismul si chiar Biblia insasi fac referiri la o astfel de memorie akashica sau Carte a Vietii.
9
Edgar Cayce
 
Un exemplu al istoriei recente care sugereaza accesarea si intrebuintarea de catre un om a frecventei akashice, il reprezinta celebrul clarvazator american Edgar Cayce. Se crede despre acest personaj misterios, adesea comparat cu Nostradamus, ca si-a folosit harul pentru a citi sau a percepe intr-un fel „marea bliblioteca a vietii”. Atunci cand era intrebat despre sursa informatiilor sale, Cayce facea referire la doua fenomene. Unul era subconstientul persoanei pentru care executa procesul de ghicire, iar celalalt, conform propriilor spuse, chiar aceasta baza de date universala, pe care o numea arhiva akashica.
Se pare ca fiecare dintre noi isi scrie povestea vietii prin ganduri, fapte si prin interactiunea cu ceilalti. Atunci cand Edgar Cayce facea o „citire”, se transpunea intr-o stare de transa si calatorea in sfere mai inalte ale constiintei, asa cum se intampla in vis sau intr-un stadiu avansat de meditatie. Descria aceasta experienta ca pe urmarea unei raze de lumina ce il transporta intr-un loc similar cu o biblioteca. Acolo era intampinat de un batran cu carti, ce avea cate un manuscris cu numele fiecarui om de pe Pamant. Acesta ii inmana cartea individului pentru care clarvazatorul cauta informatii.
Sase miliarde de clarvazatori
 
Totusi, unii sunt de parere ca nu trebuie sa te numesti Edgar Cayce si sa faci in mod regulat previziuni pentru a accesa memoria akashica. Cel putin la nivel de inconstient, Cayce credea ca accesam cu totii aceste informatii in viata de zi cu zi. De exemplu, putem deveni constienti in ce priveste sentimentele noastre fata de alti oameni, aceasta fiind o forma de accesare a informatiei. Avem in interiorul nostru sentimente rezervate vis-a-vis de ceilalti; atunci cand intalnim pentru prima oara o persoana putem simti din capul locului antipatie sau simpatie fara prea multe justificari. De unde vin aceste porniri? Potrivit lui Cayce, trairile de acest fel pentru oamenii din jurul nostru sunt bazate pe amintiri stocate in propriul nostru trecut, pe care ni le amintim constant la nivel de subconstient. In acest moment, de exemplu, noi recream deja informatii pentru sentimentele noastre fata de oamenii pe care ii vom intalni in viitor.
O alta forma de a accesa akasha rezida in oniric, in ceea ce visam. Cayce spunea ca visele noastre ofera informatii nu numai despre trecutul nostru, ci si despre activitatile noastre prezente, furnizand amanunte chiar si in privinta viitorului. Astfel de date ne sunt trimise in fiecare noapte, insa nu suntem foarte atenti la ceea ce visam sau uitam atunci cand ne trezim. Un al treilea mijloc este incercarea de a urmari tiparele repetitive din vietile noastre. De multe ori avem de-a face cu experiente si intamplari menite sa ne ajute in evolutie spirituala si dezvoltare personala. Adesea, aceste lectii ne vin sub forma relatiilor personale cu alti indivizi.
Principiul Akashei este mentionat in Biblie in mai multe forme. Se mentioneaza adesea o anumita Carte a Vietii sau o carte in care Dumnezeu compileaza o baza de date celesta. Prima referinta din Scripturi la memoria akashica se afla chiar in „Exod”. Moise vorbeste cu Dumnezeu despre israeliti, pentru care pledeaza in virtutea abandonarii de catre acestia a venerarii Vitelului de Aur. Iar in schimbul iertarii, Moise se ofera sa i se stearga propriul nume din Carte. In alte imprejurari, in Vechiul Testament putem citi ca totul despre viata unei persoane este inregistrat intr-o Carte a Amintirilor. David, in Psalmi, mentioneaza ca totul din viata sa este memorat, chiar si faptele pe care urmeaza sa le faca.
In Noul Testament, avem exemple despre o carte care, aparent, contine numele tuturor celor care merita sa fie salvati, iar in Cartea Apocalipsei se mentioneaza ca fiecare dintre noi are un volum pe care Dumnezeu il va deschide si din care ii va „citi viata”.
Atlantida
Rudolf Steiner, in lucrarea sa „Din Cronica Akasha”, marseaza pe ideea unei indepartari, in timp, a oamenilor de catre contopirea cu sferele mai inalte si implicit cu Akasha, prezentandu-i pe stramosii nostri, atlanteeni, foarte diferiti de omul actual. Aceasta deosebire se refera nu numai la aspectul exterior, ci mai ales la facultatile spirituale. Gandirea logica, facultatea de a face calcule si combinatii, pe care se realizeaza astazi toate realizarile moderne, nuexistau la primii oameni. In schimb, ei aveau o memorie extraordinara, si aceasta constituia una dintre capacitatile lor spirituale cele mai remarcabile.
De exemplu, ei nu faceau calcule, asa cum facem noi, aplicand reguli invatate in prealabil. Nu aveau ceva cum ar fi o tabla a inmultiri. Nimeni nu isi intiparise in minte ca trei ori patru fac doisprezece: Faptul ca atunci cand se ivea necesitatea unei asemenea operatiuni omul atlantean rezolva problema, se datora capacitatii de a-si aminti alte situatii identice sau asemanatoare. Isi reamintea situatii traite anterior. Este important de retinut ca, de fiecare data cand se dezvolta o aptitudine noua o alta, mai veche, pierde din forta. Prin gandirea logica si prin capacitatea de a face calcule, omul actual este superior stravechiului om atlantean; in schimb, memoria noastra a regresat, omul gandeste cu ajutorul ideilor; gandirea omului atlantean se forma cu ajutorul imaginilor. Cand o imagine ii aparea in suflet, el isi amintea perfect numeroase alte imagini asemanatoare pe care le traise in trecut si, pe aceasta baza, isi forma judecata.
7
Dar acesta tendinta implica o stagnare indelungata, progresul fiind un lucru greu de obtinut prin repetarea continua a unor tipare. Or, atlanteenii au cunoscut o evolutie fulminanta, inaintea prabusirii imperiului lor. Nu s-ar putea datora oare acest lucru unei ridicari a sufletelor lor neintinate, axate pe memorie, la sfera akashica atotstiutoare de lucruri trecute sii viitoare? Unii suspecteaza acest lucru, in mare masura plauzibil, dat fiind avansul chiar tehnologic al acestei populatii despre care se crede ca avea vehicule de zbor.
Paranormal sau Akasa?
Tot Rudolf Steiner spunea ca „tot ceea ce apare in timp, isi are originea in eternitate”. El si adeptii teoriilor sale cred ca viitorul a fost de fapt trait si ca acesta este pastrat in acea Memorie Cosmica in care este inregistrat chiar Universul. De vreme ce timpul insusi este o componenta a acestui univers, tot ceea ce se va fi intamplat vreodata in raport cu el, este deja continut in memoria Akasha.
Unele persoane care afirma ca au suportat rapiri OZN vorbeau de globuri luminoase eterice despre care li s-a spus ca reprezinta „depozite de cunostinte si inteligenta”, in care se memoreaza „tot ce este in Univers”. Poate administratorii acestei supermemorii de tipul realitatii virtuale, in care ar fi copiati oamenii cu intreaga lor viata, au ajuns, dupa milioane de ani de evolutie, sa poata conferi fiecarei copii si o anumita autonomie, initiativa sau liber arbitru; ori poate chiar constiinta faptului ca traieste si dupa moarte. Aceste entitati ar putea deveni vizibile celor care pot intra in contact cu respectiva realitate virtuala. Asa s-ar putea interpreta multe istorii paradoxale, cum ar fi intalnirile cu stafiile unor morti. Am avea si un sprijin pentru intelegerea fenomenului de channelling.
Contactele unor persoane cu o astfel de supermemorie ar explica cum de ele pot vorbi uneori in limbi nicicand invatate (xenoglosia), ar putea explica „luarea in posesiune”, „reincarnarile”, „reamintirea” unor vieti trecute etc. Nu trebuie sa ignoram ca toate aceste fenomene – altminteri inexplicabile stiintific, deci respinse oficial – dispun totusi de numeroase marturii, unele foarte bine documentate.
8
Pana acum, singurele dovezi prezentate ale datelor akashice au fost declaratiile celor care pretind ca obtin informatii de la ele. Aceste afirmatii nu pot fi testate prea usor si de aceea nu au cum sa imbrace forma unei chestiuni serioase de natura stiintifica. Nici traditiile crestine si nici cele vedice sau hinduse nu recunosc radacina scripturilor si a credintelor lor in memoria Akasha, desi anumite grupuri de indivizi adera la aceasta convingere. Totusi, in credinta islamica, sub conceptul de Qadar, exista o notatie a unei asa-numite „Carti a Decretului” sau „Al-Lawh-Mahfud” ce este, de asemenea, definita ca o tableta sfanta ce retine amintiri ale tuturor evenimentelor petrecute si nepetrecute inca.
Credinciosi sau nu, entuziasti ai Akashei sau nu, ceea ce toti oamenii ar trebui sa observe din existenta acestei notiuni si ar trebui sa inteleaga, este ca toti suntem la fel, credintele noastre sunt la fel si nu ne deosebim decat in forma, avand acelasi fond, exprimat diferit. Akasha nu este, la urma urmei, decat un alt cuvant pentru ideea de Divin, de etern, de zeitate si de taram spiritual. Fie ca alegem sa credem sau nu in explicatiile oferite, ar trebui sa invatam lectia solidaritatii si a ideii de „toti suntem unul” din aventura Akashica.

https://www.evolutiespirituala.ro/despre-akasha-biblia-rudolf-steiner-edgar-cayce-atlantida-qadar/?feed_id=36368&_unique_id=6435987281de0

/de

Mahabharata: date despre un atac nuclear

Mahabharata

Razboi nuclear in mitologie?

Mahabharata: date despre un atac nuclear

mahabharata war

 La intrebarea cind a fost folosita pentru prima oara in istoria umanitatii arma nucleara


intr-un conflict armat, majoritatea ar raspunde fara nici cea mai mica urma de indoiala: la 16 iulie 1945, cind avionul de bombardament american Enola Gay a aruncat bombe atomice la Hiroshima si Nagasaki.


Din punctul de vedere al datelor istorice oficiale si recunoscute, acesta ar fi raspunsul corect, chiar daca in ultimul timp istoria da inapoi din ce in ce mai des in fata unor dovezi incontestabile ale faptului ca un razboi atomic a avut loc la un moment dat pe Pamint si nu exista nici un popor in ale carui credinte si mitologie sa nu isi fi gasit oglindire.


In Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, la tot pasul, intr-un mod convingator si pitoresc in acelasi timp, sint descrise episoade ale unui razboi nuclear. O analiza comparativa a miturilor le-a permis cercetatorilor sa presupuna ca Mahabharata vorbeste despre niste timpuri care au existat cu zeci si sute de mii de ani inaintea noastra, despre civilizatia asurilor care, asemenea atlantilor, lemurienilor si hiperboreenilor, a existat inainte de civilizatia contemporana.


Orasul indian si marturiile despre o civilizatie dezvoltata


Sapaturile arheologice au confirmat in intregime evenimentele istorice din trecutul de neuitat, descrise in eposul indian. Inca din secolul al XIX-lea, pe valea Indusului a fost descoperit orasul disparut Mohendjo-Daro. Sistemul dezvoltat de canalizare, planurile complicate ale orasului si multe alte fapte sint o dovada a faptului ca in acele timpuri (cu aproximativ 10.000-12.000 de ani inainte de era noastra), cind, dupa parerea stiintei oficiale, omul abia-abia devenea om, exista deja o civilizatie foarte dezvoltata, care stapinea cunostinte inaccesibile noua chiar si astazi.


Exista insa un detaliu interesant: nivelul de radiatii al tuturor scheletelor descoperite in oras depaseste intr-o masura destul de mare norma, iar scheletele au fost gasite in niste pozitii care vorbesc despre faptul ca moartea a survenit pe neasteptate. Peretii din piatra sau din pamint ai caselor si obiectele din ceramica s-au topit pur si simplu, devenind asemanatoare sticlei. Unica explicatie care poate fi data acestui fapt este urmatoarea: actiunea unei temperaturi ridicate, care a aparut ca urmare a unei explozii nucleare.


Asemenea descoperiri (ruine ale unor orase preistorice cu urme clare ale actiunii unei temperaturi ridicate) sint de ordinul zecilor si nu numai in India, ci si in Scotia, Turcia si alte tari. Dovezi indirecte ale actiunii radiatiilor asupra oamenilor in trecutul indepartat sint si mai multe.


Ciclopii – mutatii genetice provocate de radiatii


Dupa cum se stie, actiunea radiatiilor conduce la diferite forme de mutatii. Una dintre acestea este ciclopismul, prezenta la o fiinta vie a unui singur ochi. Este greu de gasit un mit in care sa nu fie amintiti ciclopii (cu unul dintre acestia, Polifem, a trebuit sa se lupte la un moment dat in calatoriile sale Odiseu) sau fiinte asemanatoare cu un singur ochi. O alta forma de mutatii genetice sint embrionii multipli, duplicarea numarului de cromozomi, ceea ce duce la aparitia gigantismului si a unor organe si membre de prisos. Chiar si in zilele noastre, arheologii mai gasesc in mormintele vechi schelete gigantice cu doua rinduri de dinti. In mituri, povestiri si legende, uriasii cu mai multe miini sint niste eroi permanenti.


Inca o dovada a radiatiei este atavismul si tot felul de anomalii provocate de schimbarea numarului de cromozomi. Oare nu prin aceasta se explica legendele despre fauni, rusalce, mume ale padurii si alte fiinte asemenea acestora? Mama nefericita a unui asemenea copil putea fie sa il paraseasca in voia sortii, fie sa il pastreze si sa il creasca departe de ochii lumii. Intilnirile intimplatoare ale taranilor nestiutori cu asemenea jertfe ale unui conflict nuclear preistoric au dat nastere numeroaselor legende despre diavoli si fiinte asemanatoare, care nu se disting deloc prin frumusete.


Dar cea mai convingatoare dovada a unui razboi nuclear se poate gasi pe suprafata planetei noastre. Exista mai mult de 100 de gropi cu diametrul de 2-3 kilometri si doua gigantice – una cu diametrul de 40 de kilometri in America de Sud si una de 120 de kilometri in Africa de Sud. Afirmatiile reprezentantilor stiintei oficiale ca acestea dateaza din perioada paleozoica (350 de milioane de ani in urma) sint destul de nejustificate.


La fiecare 100 de ani, suprafata pamintului datorita activitatii animalelor, plantelor si aluviunilor creste cu un metru. De aceea, dupa un milion de ani, dintr-o groapa cu adincimea de 10 kilometri nu a mai ramas nici o urma. Aceste socoteli ne permit sa determinam care este virsta lor (25.000-30.000 de ani inaintea erei noastre) si, in acelasi timp, sa analizam puterea loviturii nucleare: potrivit socotelilor unor cercetatori, aceasta consta din 5.000 de megatone in echivalent trotil.


Iarna de 20 de ani si viata in galerii subterane


Acum, cind catastrofa nucleara din trecut nu mai trezeste nici o urma de indoiala, putem incerca pe baza operelor epice vechi sa refacem continuitatea evenimentelor. Seria exploziilor nucleare a provocat un sir si mai ingrozitor de incendii, care au distrus tot ceea ce era viu (potrivit datelor cercetatorilor, in timpul incendiilor, cauza carora sint expoziile nucleare, energia emanata este de 28 de ori mai mare decit in cazul unei explozii obisnuite).


Dupa incendiu a inceput o ploaie radioactiva care i-a otravit pe cei care nu murisera in foc sau din cauza fumului. Ca final apoteotic al acestui fenomen, valul puternic de radiatii a distrus stratul de ozon, ceea ce a cauzat o scadere catastrofala a presiunii atmosferice si iradierea suprafetei planetei cu raze ultraviolete.


Procesele de putrezire a corpurilor care au inceput dupa aceea au otravit aerul si apa, iar praful si funinginea au acoperit soarele, provocind o iarna nucleara, care a durat 20 de ani. Excesul de bioxid de carbon care a fost eliminat in timpul incendiilor a creat dupa aceea efectul de sera si a condus la cresterea activitatii tectonice: pe parcursul a citeva sute (dupa alte izvoare chiar mii) de ani, ploile torentiale si potopurile au alternat cu ierni grele. Iata de unde au aparut numeroasele legende despre potopuri.


Iar oamenii? Ce au facut stramosii nostri indepartati in aceste vremuri? Nivelul foarte ridicat de civilizatie si detinerea citorva tehnologii, inaccesibile noua chiar si in prezent, le-au permis sa isi construiasca foarte repede niste galerii-adaposturi subterane, unde putea fi mentinuta o presiune, o temperatura si un nivel de umiditate constante. Aceste tehnologii, cu ajutorul carora au fost create labirinturile pesterilor locuite, sint descrise detaliat in Mahabharata si amintesc de departe laserul contemporan. Practic, toate sistemele de pesteri (de exemplu, pestera Kungurskaia din regiunea Permsk, pesterele Tian-Shania, Sahara, Gobi, tunelul care uneste Marocul si Spania), care se gasesc la adincime de multi kilometri, sint resturi ale oraselor subterane titanice, construite de asuri. Speleologia oficiala considera in mod gresit ca acestea au origine naturala.


Gnomii – urmasii civilizatiei foarte dezvoltate de pe Pamint


Traind citeva generatii in subteran, oamenii si-au pierdut treptat vederea. In legendele rusesti, tatal voinicului Sviatogor era orb si de aceea traia sub pamint. Numeroase mituri scandinave si din vestul Europei pastreaza de asemenea marturii despre popoare intregi (trollii si gnomii de munte), care traiau in intunericul pesterilor. Trebuie sa amintim ca, potrivit legendelor, gnomii sint niste fiinte mici de inaltime, care adesea isi manifesta ura fata de oameni, care au niste cunostinte neobisnuite in meseriile tainice si care construiesc din cind in cind obiecte uimitoare pentru oameni.


Toate acestea coincid cu ipotezele istoricilor despre asuri. Inaltimea mica se explica prin mutatiile radioactive si alimentatia saracacioasa, tehnologiile ridicate ei le-au pastrat din timpurile de inflorire si de stapinire a civilizatiei lor. Dupa razboiul nuclear, arborele evolutiei omului s-a impartit in citeva ramuri: uneia dintre ele ii apartin gnomii mitici, alteia – gigantii si titanii din miturile grecesti si scandinave, eroii bilinelor rusesti (Gorinia, Dubinia, Usinia, Sviatogor), iar in cea de-a treia categorie este inclus tipul contemporan al omului. Este interesant insa ca la fiecare popor exista legende despre gnomi si giganti.


Planeta Venus – locul de unde au pornit atacatorii


Pina aici nu am vorbit deloc despre cine a fost cea de-a doua parte combatanta, din vina cui a avut loc in istoria noastra aceasta catastrofa. Cercetarea mitologiei si a povestirilor, dar si unele date arheologice si astronomice le permit specialistilor contemporani sa identifice cine a fost dusmanul asurilor. Iata ce versiune propune ufologul rus Vladimir Semciuk: dusmanul necunoscut a venit, mai curind, de pe una dintre planetele sistemului nostru solar. Pentru a raspunde la intrebarea Care au fost scopurile acestui inamic? trebuie sa apelam din nou la mituri.


La toate popoarele exista legende despre un razboi intre zei si giganti sau intre zeii batrini si cei tineri, care a avut loc in trecutul indepartat. In Purane sint descrise maretele razboaie din cer, in tragediile lui Hesiod, scrise dupa subiectele unor mituri vechi grecesti, se vorbeste despre lupta zeilor cu titanii, cei care apartineau generatiei batrine a zeilor, cu cei cu 100 de miini si cu Tifon, care reprezentau niste creatii demonice ale pamintului.


Miturile sumeriene vorbesc despre doborirea zeilor batrini de catre cei tineri; motive asemanatoare se intilnesc si in legendele scandinave. Biblia vorbeste despre lupta arhanghelului Mihail si a unei ostiri ceresti cu Lucifer (Venus) si Dragon (Jupiter). Popoarele mongolice povestesc despre Tolbon (Solmon), stapinul lui Venus, care gasindu-se in cer provoaca un razboi pe Pamint.


Toate aceste mituri au o serie neschimbata de momente comune. Mai intii de toate, sint foarte multe lucruri comune in descrierea bataliilor: acestea sint intotdeauna insotite de catastrofe pustiitoare pe Pamint si de suferinte ale neamului omenesc. O alta particularitate: cei infrinti nu sint nimiciti in intregime de catre invingator, ci sint goniti sub pamint; se subliniaza insa ca si sub pamint ei pot fi periculosi pentru rasa invingatorilor. Si, in sfirsit, o a treia particularitate: izvorul raului se numeste aproape intotdeauna planeta Venus. De aici se poate ajunge la concluzia ca dusmanii asurilor au venit tocmai de pe aceasta planeta.


Cercetarile astronomice confirma pe deplin miturile: pe Venus, la fel ca si pe Marte si pe Mercur, a existat la un moment dat o biosfera favorabila vietii, in multi parametri ea chiar o depasea pe cea paminteasca. Cercetatorii explica acest lucru in felul urmator: in timpul sau, V.I. Vernadski a aratat ca continentele s-au putut forma numai datorita biosferei.


Intre ocean si continent exista intotdeauna un balans negativ, adica riurile introduc in ocean intotdeauna mai putine substante decit ies. Forta principala care participa la acest transfer nu este vintul, ci fiintele vii, mai intii de toate pasarile si pestii. Daca nu ar fi aceasta forta, potrivit consideratiilor lui Vernadski, peste 18 milioane de ani continentele nu ar mai exista pe Pamint. Continente au fost descoperite si pe Marte, pe Luna si Venus, ceea ce confirma utilitatea biosferei.


Cuceritorii erau reptile rationale


Ce i-a facut pe cei de pe Venus sa atace Pamintul? Venus se gaseste mai aproape de Soare, iar procesele de evolutie se desfasoara acolo cu mai multa intensitate. Daca amintim legea biologiei despre planul comun al constructiei vietii, putem ajunge la concluzia ca pe Marte, Pamint si Venus viata difera foarte putin. Diferente pot exista numai in ceea ce priveste treptele de evolutie. Pe Venus viata este mai dezvoltata. In zilele noastre, pe Pamint exista 19 grupe de mamifere. Plecind de la lucrarile lui Nikolai Vavilov, putem spune ca teoretic ele ar putea ajunge pina la 343, si fiecare grupa poate atinge apogeul evolutiei – sa treaca la tipul rational.


In biosfera noastra, numai o grupa de primate, careia ii apartine tipul uman, a facut acest lucru. Pe Venus insa, ca urmare a evolutiei mai intense fata de alte planete din sistemul solar, nivelul de rationalitate au putut sa il atinga nu numai mamiferele, ci si alte clase de fiinte vii. Bogatia fiintelor rationale care apartin diferitelor clase a dus la conflicte si chiar la razboaie. De aceea, tocmai suprapopularea lui Venus a devenit, cel mai probabil, cauza conflictului intre una dintre civilizatiile de acolo si asuri.


Ce reprezenta insa rasa cuceritorilor? Si aici cheia dezlegarii enigmei ne este data tot de mituri, iar arheologia ii da acestei chei statutul de fapt stiintific. In legendele tuturor popoarelor care locuiesc pe planeta noastra, unul dintre cele mai raspindite personaje este balaurul, dragonul. Practic in toate mitologiile, in cea chineza, egipteana, greaca, indiana, australiana si slava, descrierea acestui personaj coincide pina la amanunt.


Astfel, se poate spune ca cei care au cucerit Pamintul erau niste reptile rationale. Unele popoare au zeificat dragonii si chiar se inchinau lor. Legendele indiene vorbesc despre Naga – zeii-serpi, iar numele unui imparat chinez insemna dragonul din cer.


Insa pozitia cuceritorilor s-a dovedit a fi instabila, pentru ca ei se aflau in postura unor outsideri biologici. Nici unul dintre cei supusi de ei nu apartinea grupei reptilelor, de aceea prin intermediul ingineriei genetice si al experimentelor stiintifice ei s-au straduit sa gaseasca o posibilitate de a-si continua specia (in aceste scopuri si cereau fete care, potrivit legendelor, li se aduceau ca jertfa). Insa incercarile lor nu s-au bucurat de succes si dupa citva timp au pierdut stapinirea, despre ei mai raminind amintiri doar in mituri, legende si povestiri.


De ce ciocnirea intre paminteni si cei de pe Venus nu s-a mai repetat? Exista o ipoteza stiintifica, potrivit careia biosfera de pe Venus a fost distrusa de niste protuberante solare, care au ars tot oxigenul din atmosfera si au evaporat oceanele.


Georgeta Licsandru

https://www.evolutiespirituala.ro/mahabharata-date-despre-un-atac-nuclear/?feed_id=36305&_unique_id=6435603547c47

/de

SĂRBĂTOAREA DE IARNĂ – NASTEREA LUI IISUS

craciun iisus

SĂRBĂTOAREA DE IARNĂ – NASTEREA LUI IISUS

 

          În ce anotimp S-a născut Cristos? Saturnalia – cadouri, pomi de Crăciun şi alte obiceiuri. Ziua lui Ioan Botezătorul. Ziua Înălţării la cer a Mariei. Ziua întâmpinării Domnului. Cum au fost adoptate, rebotezate şi creştinizate unele zile păgâne.

nasterea_lui_isus

          CRĂCIUNUL – 25 DECEMBRIE – este ziua desemnată în calendarele noastre ca ziua naşterii lui Cristos. Dar este aceasta cu adevărat ziua în care S-a născut El? Au obiceiurile de astăzi din acest anotimp o origine creştină? Sau Crăciunul este un alt exemplu de amestec între păgânism şi creştinism?

O privire aruncată asupra cuvântului „Christmas” („Crăciun” în engleză) indică faptul că este un amestec. Deşi include Numele lui Cristos („Christ”), menţionează şi „liturghia” („Mass”). Dacă luăm în considerare toate ceremoniile perfecţionate, rugăciunile pentru cei morţi, ritualurile transsubstanţierii şi complicatele ritualuri ale liturghiei romano-catolice, poate oare cineva să facă cu adevărat legătura între acestea şi Isus din Evanghelii? Dacă privim chestiunea din această perspectivă, cuvântul „Christ-mass” este o contradicţie în sine.

Cât priveşte adevărata dată a naşterii lui Cristos, ziua de 25 decembrie trebuie pusă sub semnul întrebării. Când S-a născut Isus, „în acelaşi ţinut erau nişte păstori care stăteau pe câmp, păzindu-şi turma în timpul nopţii” (Lc.2:8). Păstorii din Palestina nu stăteau pe câmp în miezul iernii! Adam Clarke a scris: „Deoarece aceşti păstori încă nu-şi duseseră acasă turmele, se poate presupune că luna octombrie încă nu începuse şi că, prin urmare, Domnul nostru nu S-a născut în 25 decembrie, când turmele nu mai stăteau afară pe câmp. Tocmai din acest motiv ar trebui să se renunţe la decembrie ca lună de naştere a lui Isus”.

Cu toate că Biblia nu ne spune în mod expres data naşterii lui Isus, sunt indicii că a fost probabil în toamna acelui an. Ştim că Isus a fost crucificat primăvara, în timpul Paştelui (Io.18:39). Socotind că lucrarea Sa a ţinut trei ani şi jumătate, lucrul acesta ar plasa începutul lucrării Sale toamna. Pe atunci, El avea cam treizeci de ani (Lc.3:23), vârsta recunoscuta pentru ca un bărbat să poată deveni oficial preot sub Vechiul Testament (cf. Num.4:3). Dacă El a împlinit treizeci de ani toamna, atunci naşterea Lui a avut loc toamna, în urmă cu treizeci de ani.

Pe vremea naşterii lui Isus, Iosif şi Maria plecaseră la Betleem să se înscrie. Nu există nici un document care să indice că înscrierea s-a făcut în miezul iernii. Un timp mai logic al anului ar fi fost toamna, la sfârşitul secerişului. Dacă aşa au stat lucrurile, la Ierusalim ar fi avut loc sărbătoarea corturilor, fapt care ar explica de ce s-a dus Maria împreună cu Iosif (cf. Lc.2:41). Aceasta ar explica şi de ce nici chiar la Betleem „nu era cameră în han” (Lc.2:7). Potrivit lui Josefus, Ierusalimul era în mod normal un oraş de 120.000 locuitori, dar în timpul sărbătorilor, câteodată se adunau până la două milioane de evrei. Mulţimi atât de mari nu numai că umpleau Ierusalimul, dar şi localităţile din jur, inclusiv Betleemul, care se află la numai opt kilometri spre sud. Dacă Maria şi Iosif făceau călătoria atât ca să participe la această sărbătoare, cât şi ca să se înscrie, aceasta ar plasa naşterea lui Isus toamna.

Nu este esenţial să ştim data exactă în care S-a născut Cristos – principalul fapt fiind, desigur, acela că S-a născut! Luând parte la Cina Domnului, primii creştini au comemorat moartea lui Cristos (l. Cor.11:26), dar nu avem nici o mărturie a vreunei datini speciale legată de naşterea Sa. The Catholic Encyclopedia spune: „Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”.

Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Cristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului 4. Totuşi, în secolul 5, după cum subliniază The Encyclopedia Americana, s-a dat ordin ca naşterea lui Cristos să fie pentru totdeauna sărbătorită în această dată, chiar dacă ea era ziua vechii sărbători romane a naşterii lui Sol, unul din numele zeului-soare”.

sol_invictus mitra

Frazer spune: „Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui – mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită, Naşterea’ –Naşterea soarelui‘”. Oare această sărbătoare păgână a fost responsabilă pentru alegerea de către biserica romano-catolică a zilei de 25 decembrie? Vom lăsa să răspundă The Catholic Encyclopedia. „Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie”! Mitraismul isi are originile in Zoroastranism, al carui zeu solar era Ahura Mazda.

Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! „Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Cristos cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul bazilicii apostolilor, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea”.

Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. „În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare”. Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica romano-catolică l-a adoptat ca timp al naşterii lui Cristos.

Câteva din obiceiurile de Crăciun din zilele de azi au fost influenţate de Saturnalia romană. „Este cunoscut de toţi”, spune un scriitor, „că mare parte din lucrurile pe care le asociem cu sezonul Crăciunului – sărbători, oferirea de cadouri şi sentimentul general de bunăstare – nu este altceva decât moştenirea lăsată de sărbătoarea romană de iarnă a Saturnaliei. rămăşiţe din păgânism”.

Tertulian a menţionat că practica schimbului de cadouri a fost o parte a Saturnaliei. Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri. Israeliţii îşi ofereau cadouri unul altuia în timpul sărbătorilor – chiar şi în sărbătorile ţinute doar ca un simplu obicei (Est.9:22). Iisus a primit cadouri de la Magi..care erau Zoroastrieni.

    Pomul de Crăciun, aşa cum îl ştim noi, datează doar de câteva secole, deşi ideile privitoare la pomii sacri sunt foarte vechi. O veche legendă babiloniană spune despre un pom permanent verde, care a crescut dintr-un trunchi de copac mort. Vechiul trunchi îl simboliza pe Nimrod cel mort, noul pom permanent verde simboliza faptul că Nimrod a revenit la viaţă în persoana lui Tamuz!

duizi pomul vietii

 

Printre druizi, sacru era stejarul, printre egipteni era palmierul, la Roma era bradul, împodobit cu boabe roşii în timpul Saturnaliei! Se credea că zeul scandinav, Odin, dă daruri deosebite în timpul sărbătorilor de Crăciun celor care se apropiau de bradul lui sacru.” În cel puţin zece referinţe biblice, pomul verde este asociat cu doctrinele altor religii (l. Re.14:23, etc.). Deoarece toţi pomii sunt verzi cel puţin o parte a anului, menţiunea specială de „verde” se referă probabil la pomii permanent verzi.

In multe din scrierile apocrife Iisus le vorbeste apropiatilor sai despre cei 3 pomi ai vietii, aflati pe trepte diferite de evolutie spirituala si Ceruri. El chiar face o prezentare destul de detaliata a acestor Ceruri si a diferitelor functii ale spiritelor ce pazesc acesti pomi vesnic verzi.

„Împodobirea bradului”, de Ludwig Richter (1803).

Luând în considerare toate aceste lucruri, este interesant să comparăm o afirmaţie făcută de Ieremia cu obiceiul de astăzi al împodobirii unui pom în perioada Crăciunului. „Obiceiurile oamenilor sunt deşarte: căci unul taie un copac în pădure, lucrarea mâinilor unui meşter cu toporul. Ei îl acoperă cu argint şi cu aur, îl înţepenesc cu cuie şi ciocane ca să nu se mişte. Ei stau drept ca palmierul, dar nu vorbesc” (Ier.19:3,4).

Oamenii din vremea lui Ieremia, după cum arată contextul, făceau de fapt un idol dintr-un pom, cuvântul „meşter” fiind nu doar un simplu tăietor de lemne, ci unul care dăltuia idoli (Is.40:19,20; Os.8:4-6). Cuvântul „topor” se referă aici concret la o unealtă de sculptură. Citând acest pasaj din Ieremia, nu vrem să tragem concluzia că cei care pun astăzi pomi de Crăciun în casele sau bisericile lor se închină acestor pomi. Totuşi, asemenea obiceiuri ne furnizează exemple vii ale modului în care s-au făcut amestecurile.

  Se recunoaşte în general că ziua de 25 decembrie nu a fost data reală la care S-a născut Isus şi că multe din obiceiurile de Crăciun din ziua de azi derivă din origini precreştine.

În secolul 6, misionarii catolici au fost trimişi în partea de nord a Europei să-i adune pe păgâni în ţarcul roman. Au descoperit că data de 24 iunie era o zi foarte iubită printre aceşti oameni. Ei au încercat să „creştinizeze” această zi, dar cum? La acea dată, ziua de 25 decembrie fusese adoptată ca zi de naştere a lui Cristos. Deoarece ziua de 24 iunie era cu aproximativ şase luni înaintea zilei de 25 decembrie, de ce să nu numească această zi ziua de naştere a lui Ioan Botezătorul! Ioan s-a născut, reamintim, cu şase luni înaintea lui Isus (Lc.l:26,36). Astfel, ziua de 24 iunie este cunoscută în calendarul papal ca ziua Sf. Ioan!

druizi

  În Britania, înaintea pătrunderii creştinismului, ziua de 24 iunie era serbată de druizi cu vâlvătăi de focuri. Herodot, Wilkinson, Layard şi alţi istorici vorbesc despre aceste focuri ceremoniale în diferite ţări. Când ziua de 24 iunie a devenit ziua Sf. Ioan, au fost adoptate şi focurile sacre şi au devenit „focurile Sf. Ioan”! Acestea sunt menţionate ca atare în The Catholic Encyclopedia. „Am văzut oameni care fugeau şi săreau prin focurile Sf. Ioan în Irlanda”, spune un scriitor din secolul trecut, „. mândri că trec prin foc nepârliţi. crezând că sunt binecuvântaţi într-un mod deosebit prin această ceremonie”. Se pare că astfel de ritualuri îl onorează mai curând pe Moloh decât pe Ioan Botezătorul!

Ziua de 24 iunie era considerată ca fiind consacrată zeului-peşte antic Oannes, un nume după care era cunoscut Nimrod. Într-un articol despre Nimrod, Fausset spune: „Oannes, zeul-peşte, care a civilizat Babilonul, s-a ridicat din marea Roşie.” În limbajul latin din biserica romano-catolică, Ioan era numit JOANNES. Observaţi cât de asemănător este acesta cu OANNES! Asemenea similarităţi au ajutat la promovarea cu mai mare uşurinţă a amestecului păgânismului cu creştinismul.

O zi, care în vremurile păgâne era considerată ca fiind consacrată lui Isis sau Dianei (Artemis/Cybele din Ephesus), 15 august, a fost pur şi simplu redenumită ca ziua „Adormirii Maicii Domnului” şi până în vremea noastră este foarte respectată.”

 

O altă zi adoptată din păgânism, probabil pentru a o onora pe Maria, se numeşte „Intrarea Maicii Domnului în biserică” sau „Purificarea Binecuvântatei Fecioare” şi este serbată în 2 februarie. În legea mozaică, după naşterea unui copil de parte bărbătească, mama era considerată necurată timp de patruzeci de zile (Lev.12). „Şi când s-au împlinit zilele purificării ei după Legea lui Moise”, Iosif şi Maria L-au înfăţişat pe Copilaşul Isus în templu şi au adus jertfa prescrisă (Lc.2:22-24). Adoptând ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Isus, data de 2 februarie părea să se potrivească bine cu purificarea Mariei. Dar ce a avut aceasta de a face cu folosirea lumânărilor în această zi? În Roma păgână, această sărbătoare era ţinută prin ducerea unor torţe şi lumânări în onoarea lui Februa, după care este numită luna noastră februarie! Grecii ţineau sărbătoarea în onoarea zeiţei Demeter (lat. Ceres), mama Persephonei (lat. Proserpina), care îşi căuta fiica prin lumea subterană împreună cu participanţii la sărbătoare care purtau lumânări.” Putem vedea astfel cum adoptarea zilei de 2 februarie pentru a onora purificarea Mariei a fost influenţată de obiceiuri păgâne ce implicau lumânări, chiar până la a o numi „Candlemas” (în engleză, „candle” înseamnă lumânare – n.tr.). În această zi sunt binecuvântate toate lumânările care urmează să fie folosite în timpul anului în ritualurile catolice.

zeita demetra demeter

 

The Catholic Encyclopedia spune: „Nu e nevoie să trecem sub tăcere faptul că lumânările, ca şi tămâia şi apa sfinţită, au fost folosite în mod obişnuit în închinarea păgână şi în ritualurile făcute în interesul celor morţi”.

 

Autor: Ralph Woodrow https://www.evolutiespirituala.ro/sarbatoarea-de-iarna-nasterea-lui-iisus/?feed_id=36242&_unique_id=643527f38f20f

/de