Tablitele summeriene sunt cunoscute ca cele mai vechi scrieri de pe planeta, insa nu este asa, tablitele descoperite in Muntii Neamtului sunt cu 1000 de ani mai vechi decat cele summeriene. De ce nu le analizeaza nimeni pe plan mondial?, de ce se vorbeste despre asta? Pt ca Romania ar fi mai cunoscuta tuturor si evident ca nu se doreste asta, pe langa cele din Muntii Neamtului sunt
Tablitele de la Tartaria si ele mai vechi, iarasi aceeasi problema, nici ele nu sunt cunoscute pe plan modial, deoarece cei care au modificat, scris si rescris istoria nu vor ca noi sa aflam asaceva, mai ales despre ROMANIA.
Acum ma voi referi la Tablitele Summeriene, mai exact la rasa extraterestriilor care este prezentata acolo si anume AN.UNNA.KI.
Cel care a tradus tablitele summeriene a fost reputatul savant Zecharia Sitchin.
Acum voi prezenta istoria reptilienilor anunnaki, asa cum este in tablitele summeriene:
Evenimente inainte de potop:
450.000 i.Hr.
Atmosfera planetei Nibiru incepe sa se deterioreze si devine astfel ostilita vietii. Anu il detroneaza pe Alalu si ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici gaseste zacaminte de aur si realizeaza ca acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.
445.000
Annunaki aterizeaza pe Terra si isi stabilesc baza la Eridu, cu intentia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt condusi de Enki, care este fiul lui ANU
430.000
Pamantul incepe sa devina ospitalier datorita climei care devenise mai blanda. Annunaki sosesc pe pamant in numar mare. Ei sunt condusi de sora vitrega a lui Enki. Ea era doctor si avea rang de conducator
416.000
Productia de aur incepe sa scada, iar acest lucru il determina pe ANU sa vin pe Pamant. Impreuna cu el soseste si fiul lui, Enlil. Odata ajuns aici, Anu hotaraseste ca exploatarea miniera sa aiba loc in Africa. Totodata il numeste pe Enlil coordinator al misiunii Terra. Enki este trimis in Africa. In momentul in care vroia sa paraseasca Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.
400.000
In sudul Mesopotamiei existau sapte localitati dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spatial din Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur si Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile era transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat si apoi trimis in sus pe orbita. De aici era incarcat in navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era raspunzator de trimiterea produsului finit.
380.000
Igigi il sprijina pe nepotul lui Alalu, iar acesta incearca sa ia Pamantul in stapanire.
Enlilitii castiga intr-un final razboiul impotriva zeilor.
300.000
Annunaki se razvratesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau in mine, Enki si Ninhursag se vad pusi in situatia de a gasi alti muncitori. De aceea se gadesc sa creeze lucratori. Primi lucratori obtinuti prin manipulare genetica au avut la baza AND-ul unei female de maimuta. Acestia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt pusi la munca in locul annunaki-lor. In acelasi timp Enlil adduce lucratori primitive din Edin din Mesopotamia.
Homo Sapiens a fost creat avand posibilitatea procreerii si de aceea a inceput sa se inmulteasca.
200.000
O noua era glaciara se abate asupra Pamantului. Acest lucru face ca viata sa regreseze.
100.000
Clima incepe sa isi revina, incalzindu-se. Fiicele oamenilor care era deosebit de frumoase sunt ravnite de catre annunaki. Acestia incep sa se cupleze cu ele. Acest lucru in enerveaza pe Enlil.
75.000
Asupra Pamantului se abate o noua era glaciara. Pe Pamant este atat de frig incat doar omul Cro-Magnon supravietuieste.
49.000
Enki si Ninhursag se decide sa puna noi conducatori in Shuruuppak. Ei ii aleg din randul oamenilor, dar din categoria celor care aveau parinti annunaki. Acest lucru il infurie pe Enlil, care se hotaraste sa distruga intreaga populatie.
13.000
Enlil isi da seama ca se va produce o catastrofa globala odata cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pamantului. Valul urias ce urma sa se propage pe Terra avea sa ii duca planul la bun sfarsit. El ii pune pe annunaki sa jure ca nu vor divulga oamenilor aceasta informatie.
Evenimentele dupa Marele Potop
11.000 i.Hr.
Enki nu poate respecta promisiunea si ii invata pe Ziusudra (Noe din biblie) cum sa isi construiasca o barca sigura. Apele se revarsa asupra Pamantului. Annunaki urmaresc intreaga scena de la bordul navei lor. Dupa ce apele au inceput sa se retraga, Enlil accepta ca populatia ramasa sa primeasca unelte si seminte. Oamenii incep sa cultive mai intai in zonele inalte. Enki ii invata cum sa domesticeasca animalele.
10.500
Descendentii lui Ziusudra (Noe cel din biblie) primesc trei tinuturi unde sa isi desfasoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, ii ajuta facand stavilare si secand raurile spre a le oferi teren fertile.
Enki intervine si el, facand valea Nilului cultivabila.
Peninsula Sinai este transformata in port pentru navele spatiale. Annunaki construiesc un Centrul de Control pe muntele Moriah, viitorul Ierusalim.
9.780
Primul nascut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, imparte domnia Egiptului intre Osiris si Seth.
9.330
Seth il captureaza pe Osiris, dupa care il omoara taindu-l in bucati. Preaia apoi rolul de conducator al Nilului.
8.970
Fiul lui Osiris, pe nume Horus, isi razbuna tatal initiind primul razboi al piramidelor. Seth reuseste sa scape refugiindu-se in Asia. El ia peninsula Sinai si Canaan-ul.
8.670
Urmasul lui Enlil nu sunt de accord cu faptul ca desendentii lui Enki controlau toate zonele de zbor si de aceea initiaza un al doilea razboi al piramidelor. Ninurta castiga batalia si goleste piramidele de echipament. Ninhursag organizeaza o conferinta de pace. Conducerea Egiptului este preluata de urmasii lui Thoth Atlantul, cel care a construit defapt piramidele. Dinastia Ra/ Marduk isi pierde puterea. Se construieste Heliopolisul.
8.500
La portile facilitatilor spatiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla in Jericho.
7.400
Este o perioada a pacii. Annunaki dezvaluie oamenilor noi cunostinte. Este momentul in care incepe perioada neolitica. Egiptul este condos de semi-zei.
3.800
Annunaki se hotarasc sa infiinteze din nou orasele zeilor din summer. Este momentul in care apare civilizatia. Primele orase contruite sunt Eidu si Nippur. Marele sef al annnunaki ANU vine in vizita pe Terra. Cu aceasta ocazie se construieste orasul Uruk, iar templul acestui oras este inchinat zeitei Inanna, care era nepoata lui ANU.
Istoria Familiilor Regale de pe Terra
3.760
Oamenilor le-a fost data conducerea. Ninurta face prima capitala la Krish. In Nippur apare calendarul. Civilizatia incepe sa se raspandeasca si in afara Summerului.
3.450
Nannar/Sin preia conducerea in Summer. Babilonul este proclamat de catre Marduk ca fiind “poarta zeilor”. Acum are loc cunoscut incident de la turnul Babel, iar annunaki reusesc sa amestece limbile oamenilor.
Thoth atlantul a fost dat jos de pe tron de catre Ra/Marduk. Dumuzi un atlant, fratele lui Thoth atlantul, cel care o “tradase” pe Inanna este arestat si apoi ucis din greseala. Marduk este zidit de viu in Marea Piramida, dar reuseste sa scape printr-un tunnel.
Pleaca apoi in exil.
3.100 – 3.350
Sunt ani de haos, care se sfarsesc odata cu instalarea unui faraon. Civilizatia inainteaza ajungand in a doua regiune.
2.900
Conducerea Summerului este preluata de Erech, caruia Inanna ii da putere peste a treia regiune. Acesta este momentul in care valea Indus incepe sa se civilizeze.
2.650
Regatul Summerului incepe sa se destrame, ocazie cu care capitala se muta. Enlil isi da seama ca oamenii sunt din ce in ce mai greu de condos.
2.371
Inanna se indragosteste de Sharu-Kin (Sargon akkadianul). Acesta isi stabileste capitala la Agade. Acesta este momentul nasterii imperiului Akkadian.
2.316
Sargon, vrand sa stapaneasca cele patru regiuni, desacralizeaza pamantul Babilonului. Conflictul dintre Inanna si Marduk capata amploare si ia sfarsit doar in momentul in care Neregal, fratele lui Marduk, pleaca in Africa, spre a-l convinge sa paraseasca Mesopotamia.
2.291
Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sim. Acesta reuseste cu ajutorul Inannei sa intre in Egipt prin peninsula Sinai.
2.255
Inanna preia puterea in Mesopotamia. Narram-Sin sfideaza Nippurul. Marii annunaki ataca Agade, stergandu-l de pe fata pamantului. Inanna reuseste sa scape. Grupari loiale lui Enlil si Ninurta ocupa Summerul si Akkad.
2.220
Civilizatia Summerului explodeaza gratie unor conducatori abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth atlantul sa construiasca un ziggurat in onoarea Ninurtei.
2.193
Este anul in care Terah, tatal lui Abraham se naste intr-o familie de inalti preoti.
2.180
Egiptul se imparte in doua. Urmasii lui Ra/Marduk raman cu sudul, iar faraonii obtin tronul Egiptului de jos.
2.130
Autoritatea incepe sa se deterioreze in Mesopotamia.
Inanna nu reuseste sa reziste la conducerea Erechului.
Era Decisiva
2.123
In Nippur se naste Abraham.
2.113
Enlil ii incredinteaza lui Nannar, pamantul din Shem. Se decide ca UR. Sa fie capitala noului imperiu. UR-Nammu se urca pe tron si devine protectorul Nippurului.
Tatal lui Abraham, Terah, vine in Ur spre a incheia o alianata cu curtea regala.
2.096
Ur-Nammu este ucis in razboi. Oamenii sunt convinsi ca omorarea lui a fost aranjata de ANU si Enlil. Terah pleaca impreuna cu familia sa in Harran.
2.095
Shulgi vine la tron in Ur. Imperiul incepe sa prospere. El se indragosteste de Inanna si devine iubitul acesteia. Da Larsa elamitilor in schimbul promisiunii ca vor servii ca legiune straina.
2.080
Parintii din Theba, care ii erau loiali lui Ra/Marduk au inceput sa faca presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obtine adepti pentru tatal sau, din Asia de Vest.
2.055
Nnnar ii ordona lui Shulgi sa trimita trupe elamite pentru a stopa revolta din orasele Canaanite. Elamitii ajung la intrarea in peninsula Sinai si la portul spatial.
2.048
Moare Slugi, Marduk se muta in tinutul hititilor. Abraham stapaneste peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupa de elita.
2.047
Amar-Sin, cunoscut in Biblie ca Amraphel, devine regale Urului. Abraham pleaca in Egipt, de unde revine dupa cinci ani, insotit de mai multe trupe.
2.041
Amar-Sin, ghidat de Inanna, formeaza coalitia regilor din est si organizeaza o expeditie militara in Cannan si Sinai. Conducatorul acesteia este elamitul Kheodor-la`omer.
Abraham le blocheaza accesul la intrarea in portul spatial.
2.038
In timp ce imperiul se destrama, Shu-Sin il inlocuieste pe Amar-Sin la tronul din Ur.
2.029
Ibbi-Sin il inlocuieste pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce in ce mai mult orientate catre Marduk.
2.024
Marduk intra in Summer si se inscauneaza in Babilon.
Lupta se extinde catre centrul Mesopotamiei. Pamantul sfant al Nippurului este ocupat. Enlil ordona pedepsirea lui Marduk si Nabu, insa Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal ii tinea partea lui Enlil. Nabu impreuna cu ajutoarele lui incearca sa captureze portul spatial, moment in care marele annunaki ANU aproba folosirea armelor nucleare. Nergal si Ninurta distrug atat portul spatial cat si orasele Canaanite.
2.023
Vantul poarta deseuri radioactive catre Summer, iar oamenii si animalele mor rapuse. Apa este otravita si pamantul devine sterp. Summerul si intreaga sa civilizatie zac in ruine. Abraham moare la varsta de 100 de ani, iar mostenitorul devine Isaac.
Melchisedek – Adevaruri istorice: Preotia lui Aaron si Inteleptul din Salem – Partea I
Melhisedec sau Malchi-tzédek – “Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.
.
Despre Melchisedec
Melchisedec apare mentionat în Telos oraşul minunatei Lemurii, având o piramidă albă drept templu, apoi menţionat în Vechiul Testament, în Egipt făcându-se referire la Isis şi Ordinul lui Isis, şi de aici legătura cu Merkabah, floarea vieţii, Drunvalo Melkizedek…. apoi am găsit referiri la: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru şi Buda, însă nedocumentate, aşa că am continuat propriile cercetări.
Am descoperit simbolurile care fac referire la Melchisedec dar şi punctul de vedere ortodox cu referire la Vechiul Testament… Acestea sunt simbolurile care fac referire la Melchisedec:
Simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblemă a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii săi ca fiind cele trei împăraţii: cea a oamenilor, cea a îngerilor şi apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte puţini dintre ucenici au ştiut că aceste trei cercuri concentrice simbolizează infinitul, eternitatea şi unversialitatea Paradisului. Într-o învăţatura mai extinsă a lui Melchisedec conceptul trinităţii se regăseşte în acest simbol.
.
A fost văzut pentru întâia oară de Amdon, un păstor chaldean, descendent al sumerienilor, atunci când Melchisedec a intrat în cortul acestuia. El şi-a declarat în faţa acestui păstor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul şi singurul Dumnezeu” cu 1973 de ani înainte de naşterea lui Iisus.
Controversă sau atestare?
Mulţi creştini şi-au pus întrebarea de ce a fost numit Iisus Hristos mare preot “după rânduiala lui Melchisedec”, iar nu după aceea a lui Aaron (Evr. VII, 11). Controversa pare a se fi dus în termenii următori: dacă adevărata preoţie este cea care descinde din Aaron, cum afirmau cu încrâncenare iudeii, orice tentativa de a-L prezenta pe Iisus Hristos ca mare arhiereu, cum voiau creştinii, va fi în van, deoarece omul din Nazaret nu s-a născut din seminţia lui Levi, ci din aceea lui Iuda, deci fără nici o legătură cu neamul preoţilor Vechiului legământ; dacă, dimpotrivă, Iisus este marele arhiereu al Noului legământ, cum afirmau cu toată con¬vingerea creştinii, atunci El descinde dintr-o altă preoţie şi aceasta este preoţia lui Melchisedec.
.
Temeiul cel mai puternic al acestei învăţături este psalmul CX, pe care însuşi Mântuitorul l-a invocat la un moment dat în dis¬puta sa cu fariseii şi care spune următoarele: “Domnul a zis Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Domnul a jurat şi nu-i va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (Psalmul CX , 1,4). Mântuitorul a invocat prima parte (vezi Matei XXII, 41- 46); autorul epistolei către evrei pe cea de a doua (vezi Evrei V, 6, 10; 20; VII, 11, 17).
.
Sfântul Petru : “Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători (prin lumea aceasta) să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufle¬tul” (I Petru II, 9, 11; a se vedea si Apoc. I, 6; XX, 6).
.
Cele două preoţii, cea a apostolilor şi cea a laicilor, s-au aflat totdeauna solidare în apărarea adevărului de-a lungul sinuoasei istorii a Ortodoxiei în Orient. Ele formează împreuna Biserica şi numai împreună reuşesc în orice timp să păstreze adevărul revelat.
Preoţia lui Aaron
Pentru a înţelege semnificaţia corectă a preoţiei lui Melchisedec este necesară în prealabil o bună definire a preoţiei lui Aaron. Principala misiune a lui Aaron a fost aceea de a aduce jertfe la cor¬tul întâlnirii pentru păcatele sale şi ale poporului (Lev. VIII, 1-2; IX, 1-24). Înaintea să însă adusesera jertfe marii patriarhi ai poporului evreu ca Iacov (Gen. XXVIII, 18; XXXI, 13), Avraam (Gen. XII, 7; XIII, 4; XXI, 33), toţi aceştia fiind precedaţi, la rândul lor, de o tradiţie urcând adânc în timp prin Noe (Gen. VIII, 20-22) până la Abel (Gen. IV, 4).
.
Anterior momentului Moise israeliţii aduceau jertfele lor fiecare unde voia, adică pe câmp, în ţarine etc. Ispita idolatriei datorată convieţuirii cu popoare idolatre era însă prea mare şi multi s-au abătut de la credinţa stră¬moşului lor Avraam şi au început să jertfească idolilor locali. Pentru a preîntâmpina acest flagel Dumnezeu centralizează cultul, obligându-i pe toţi să aducă jertfele lor la “cortul întâlnirii”, la preoţii instituiţi special în acest scop. “Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: iată, cea poruncit Domnul.
.
Aşadar, preoţia aaronita a fost, o măsura menită să pună capat idola¬triei. Aducându-şi jertfele la “cortul întâlnirii”, la preoţii lui Aaron, israeliţii le aduceau din oficiu numai lui Yahve şi derapajul lor spre “alţi dumnezei” era astfel oprit. Principalul rol al preoţiei aaronite a fost deci acela de a direcţiona corect şi exclusiv jertfele spre adevăratul Dumnezeu, spre Yahve cel care a eliberat poporul evreu din robia egipteană pentru a-l conduce în ţara făgăduită lui Avraam şi urmaşilor săi.
.
Preoţia aaronită este astfel definitiv înlocuită de preoţia generală a poporului lui Dumnezeu. Alegerea leviţilor şi a lui Aaron în special încetează, căci în vremurile mesianice inaugurate de Iisus Hristos adevărata cunoaşterea a lui Dumnezeu şi închinarea către El o posedă şi o aduc până şi pruncii (Matei XXI, 15-16; XVIII, 6).
.
Preoţia lui Aaron este înlocuită în Noul legământ de preoţia lui Hristos, cea “după rânduiala lui Melchisedec”! De ce a fost declarată preoţia creştina ca fiind nu după rânduiala lui Aaron, ci după aceea a lui Melchisedec? Ce deosebeşte preoţia creştină de aceea aaronita?
.
În ce sens Melchisedec a fost o prefigurare a lui Hristos? În spiritul celor spuse mai sus preoţia lui Aaron a avut rolul de a menţine fidelitatea, credinţa fermă faţă de Yahve, adevăratul Dumnezeu. Ea a fost, deci, o preoţie a credinţei, a aşteptării neclintite pentru şi în numele între¬gului popor evreu în vederea împlinirii făgăduinţelor făcute de Yahve strămoşilor, în special lui Avraam, părintele tuturor celor credincioşi.
.
Aaron întruchipa în modul cel mai înalt preoţia avraamică a credinţei, a aşteptării făgăduinţei. “Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea, să iei cele dintâi roade, să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, apoi să iei cuvân¬tul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: Tatăl meu era un arameu pribeag” (Deut. XXVI, 1, 3, 5). Evreul, chiar ajuns în pământul făgăduinţei, nu trebuia să uite nici o clipă condiţia sa de pribeag prin această lume, asemenea părintelui său Avraam.
.
Mesia-Hristos, ca singurul cu adevărat neprihănit, se învredniceşte de odihna de-a dreapta lui Dumnezeu şi de aceea lui i se potriveşte cuvântul: “Domnul a zis Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps. CX, 1). Autorul epistolei către evrei sugerează, aşadar, că, deşi Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile sale în ziua a şaptea, El a promis, totuşi, evreilor odihna pe când aceştia se aflau pribegi în pustia Sinaiului; dar pentru că aceştia şi-au mani¬festat răzvrătirea, împlinirea promisiunii este amânată pentru vremuri ulte¬rioare şi consemnată ca atare de psalmistul David.
.
Acesta este rationamen¬tul în baza căruia autorul arată că adevărata odihnă a fiilor credinţei a sur-venit abia în Iisus Hristos, Marele Arhiereu al Noului legământ, care a ajuns în adevărata sfânta a sfintelor, în patria cerească a odihnei veşnice (Evr. III, 7-11; IV, 1-10).
Scriptura despre Melchisedec?
“Dupa ce Avraam s-a întors de la tăierea lui Kedarlaomer şi a regilor care erau cu acesta în Valea Save, adică în Câmpia Regelui, Melchisedec, regele Salemului, a adus pâini şi vin. El era preot al Dumnezeului cel Preaînalt. L-a binecuvântat pe Avraam şi i-a zis: Binecuvântat fie Avraam de către Dumnezeul cel Preaînalt, care a zidit cerul şi pământul. Vrednic de binecuvântare este Dumnezeul cel Preaînalt, pentru că i-a dat pe duşmani în mâinile tale. Şi Avraam i-a daruit o zecime din toate” (Gen. XIV, 17-20).
.
Din textul de mai sus este de reţinut faptul extrem de important că Melchisedec nu jertfeşte ceva Dumnezeului celui Preaînalt, Căruia îi era preot, ci-i aduce lui Avraam pâini şi vin! El îi aduce marelui patriarh daruri de pâine şi vin din oraşul păcii, al odihnei, Salem. Salemul apare aici ca un ţinut al păcii, al fericirii şi stabilităţii, la care Avraam, arameanul pribeag nu poate decât să viseze. Primind darurile regelui neprihănit, părintele credinţei capătă o prefigurare a ceea ce aveau să guste permanent urmaşii săi, când Dumnezeu avea să-şi împlinească promisiunea de a-i conduce în pă-mântul făgăduinţei. Pâinea şi vinul din Salem nu erau, de fapt, decât o umbră a celor viitoare, o prefigurare a bogăţiilor ţării promise în care aveau să se odihnească fiii credinţei.
.
O prefigurare similara aveau să primească vreii în pustiul Faram sub forma prepeliţelor şi a manei căzute din cer, dar mai ales sub aceea a strugurilor, a smochinelor şi a rodiilor aduse de tri¬mişii lui Moise din Canaan (Num. XI, 4-16; XIII, 1-27). Avraam a mulţumit regelui din oraşul odihnei, Salem, pentru darurile primite şi i-a dat lui Melcisedec zeciuala din toate, Israeliţii din pustiul Faran n-au dovedit aceeaşi recunoştinţă şi s-au revoltat împotriva lui Yahve şi a celor care adu¬sesera daruri din Canaan. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins şi de aceea Canaanul istoric, deşi avea să fie cucerit ulterior, nu avea să mai fie ţara adevăratei odihne pentru evrei, ci doar o împlinire provizorie a unei făgă-duinţe făcute cândva marelui patriarh Avraam.
.
Evenimentul din pustiul Faran avea să devină paradigmatic pentru Iisus Hristos. Asemenea lui Moise de odinioară, Iisus anunţa apropierea împărăţiei cerurilor, a noului Canaan (Matei IV, 17; Marcu I, 14-15) în care, ca şi în vechiul, intrarea nu putea fi făcută decât prin forţă, prin cucerire (Matei XI, 12, Luca XVI, 16). Şi tot asemenea lui Moise (Num. XIII, 1-20), el alege 12 bărbaţi pe care-i trimite să anunţe vestea cea bună a apropierii împărăţiei şi să aducă în lume bogăţiile acesteia (Matei X, 1-8; Marcu III, 13-19; VI, 7-13; Luca IX, 1- 6). Şi tot asemenea lui Moise (Num. XI, 16) Iisus mai alege, alături de cei 12, alţi 70 de ucenici ca să-i ajute pe aceştia în conducerea poporului către împărăţie (Luca X, 1-6).
.
Atât cei 12 aleşi de Moise, cât şi cei aleşi de Iisus, poartă titulatura de trimişi, apostoli. Atât cei 70 aleşi de Moise, cât şi cei 70 aleşi de Iisus, poartă numele de bătrâni. Şi într-un caz şi în altul cei 12, ca şi ce 70, sunt trimişi în mijlocul poporului să anunţe apropierea pământului făgăduinţei, a noului Canaan, să facă demonstraţia bogăţiilor acestei ţări a “laptelui şi a mierii”, să anunţe că pacea, odihna acestui ţinut mirific, acestui nou Salem, va înlocui, în sfârşit, pribegia şi suferinţele de până atunci. Faptul că Iisus îşi modelează acţiunea după evenimentele din pustiul Faran apare cu şi mai multă evidenţă în episoadele înmulţirii pâinilor în pustie (Ioan VI, 1-14).
.
În aceeaşi logică Iisus oferă apostolilor Săi, şi prin ei poporului, pâinea şi vinul împărăţiei (Luca XXII, 17-20; Ioan VI, 30-51). De data acesta, chiar dacă nu apare nici o referire în text, modelul urmat aici nu mai este neapărat acela al evenimentelor din pustiul Faran, la graniţele ţării Canaan, ci acela al întâlnirii dintre Avraam şi Melchisedec. Ca şi misteriosul per¬sonaj din cartea Genezei, Iisus oferă apostolilor pâine şi vin, darurile împărăţiei păcii veşnice (Luca XXII, 16, 18).
Din acest motiv Hristos este numit de autorul epistolei către evrei “preot al bunurilor viitoare”: “într-adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevarată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Hristos a venit ca mare preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceas¬ta “ (Evr. X, 1; IX, 11). Iată, deci sensul adânc al expresiei “după rânduiala lui Melchisedec”. Iisus este noul rege al neprihănirii, Cel care aduce daruri de pâine şi vin din noul Salem, care este, de fapt, împăraţia cerurilor, a păcii veşnice (Ioan XIV, 27; XVI, 10).
.
Pe lângă toate acestea, cercetând Scriptura, doar Melchisedec vorbeşte de Dumnezeul cel Preaînalt, taină ce doar iniţiaţi o desluşesc.
. Melchisedec: Legenda si adevaruri
Ordinul lui Melchisedec este cunoscut în lumea spirituală sub numele de ‘’Fiii care acţionează în situaţiile de criză’’. Acest ordin desfasoară o activitate extraordinară pe planetele care deţin viaţa în orice sistem solar. Când apare o problemă mai serioasă sau orice încercare neobişnuită, de obicei este rezolvată de un membru din Ordinul lui Melchisedec. Acesta îşi asumă o responsabilitate totală pentru a rezolva situaţia apărută. Această abilitate de a rezolva situaţiile de criză, precum şi capacitatea de a se întrupa şi de a acţiona într-un corp fizic le este specific doar lor.
.
Membrii Ordinului Melchisedec au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri în colaborare cu alte fiinţe superioare au ajutat mult această planeta. Imediat după ruptura făcuta de Caligastia (când a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenţi pentru planeta noastră şi au deţinut această autoritate până la apariţia lui Adam şi Eva. Apoi cei 12 membri dinOrdinul lui Mechisedek s-au reîntors pe Pământ după căderea lui Adam şi Eva şi au continuat activitatea de asistenţi planetari până în momentul naşterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.
Întruparea lui Machiventa Melchisedec
După ce Adam şi-a ratat misiunea pe această planetă revelarea adevărului a fost încetinită în mileniile care au urmat. Cu toate că rasele umane au progresat intelectual, şi-au pierdut spiritualitatea, încetul cu încetul, în ciudă faptului că aceasta era foarte solidă. Aproximativ cu 3000 de ani înainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuză în mintea omului. Cei 12 membri Melchisedec, activi pe pământ, ştiau că Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naşte pe această planetă, dar nu ştiau exact când se va întâmpla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au făcut o cerere către superiorii lor spirituli prin care cereau să se găseasca o modalitate de a face ca lumina adevărului să ardă din nou printre pământeni. Acest apel a fost trimis cu următoarea afirmaţie‘’ conducerea situaţiilor extreme în Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se află pe deplin în mâinile membrilor din ordinul Melchisedec’’. Astfel asistenţii aflaţi pe această planetă cer ajutor Tatălui Melchisedec.
.
Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedec, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pământ şi şi-a îndeplinit misiunea până la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori în toata istoria sistemului noastru solar. El s-a întrupat pe Pământ temporar, ca fiinţă de rang superior, preot al planetei. Aceasta întrupare a lui Machiventa Melchisedec s-a desfăşurat lângă Salem (actualul Ierusalim), în Palestina.
Înţeleptul din Salem
Cu 1973 de ani înainte de naşterea lui Iisus, Melchisedec a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pământ. Întruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a făcut în prezenţa nici unei fiinţe umane. A fost văzut pentru întâia oară de Amdon, un pastor chaldean, descendent al sumerienilor, atunci când Machiaventa Melchisedec a intrat în cortul acestuia. El şi-a declarat în faţa acestui păstor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul şi singurul Dumnezeu.
.
Păstorul dupa ce şi-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de întrebări şi apoi l-a invitat pe Melchisedec să ia cina împreună. Atunci a fost prima data în lunga sa carieră din univers când Machiventa a luat masa.
.
A gustat hrana care trebuia să-l susţina în cei 94 de ani câti avea de stat într-un trup fizic.
După aceea au stat de vorbă, afară, privind stelele iar, Melchisedec şi-a început misiunea vorbind despre adevărata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului şi este de asemenea creatorul acestui pământ pe care locuim’’.
.
În câţiva ani Melchidesec a adunat în jurul său un grup format din copii, discipoli şi credincioşi care a constituit nucleul viitoarei comunităţi din cetatea Salem.
.
Într-un timp foarte scurt a fost cunoscut în Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, şi ca înţeleptul din Salem.
Cateva triburi din împrejurimile cetăţii l-au numit chiar rege. Salem o fost cetatea care după materializare lui Melchisedec a devenit oraşul lui Iisus, fiind numit mai târziu Ierusalim.
.
Melchisedec în întruparea sa a trăit printre nodiţi şi sumerieni. Aceştia aveau 1,80 înălţime şi o prezenţă care se impunea. El a vorbit limba chaldeana şi încă şase limbi. Se îmbrăca asa cum se îmbrăcau preoţii canaanieni, iar pe piept purta o emblemă cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru solar care se poartă în sferele superioare de guvernare. Această insignă a fost atât de sacră pentru toţi cei care l-au urmat încât ei n-au încercat să o folosească niciodată, iar la câteva generaţii după plecarea sa, aceasta a fost uitată.
.
Machiventa a trăit după manierele unei fiinţe regale; nu a fost căsătorit niciodată şi nici nu a putut lăsa urmaşi pe Pământ. Corpul său fizic, deşi a fost construit ca să semene cu cel al unui bărbat aflat în acel moment pe Pământ, era făcut dintr-o substanţă specială care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vieţii (cel din grădina lui Adam şi Eva) nu mai era valabil pe Pământ şi de aceea în timpul şederii sale (94 de ani), trupul fizic al lui Melchisedec s-a deteriorat treptat, iar înainte de a-şi încheia misiunea acesta a început să se dezintegreze.
.
Cât timp a fost întrupat, Machiventa a păstrat permanent legătura cu toţi celilalţi 11 membri ai ordinului său, dar nu a putut comunica cu alte personalităţi celeste.
Învăţăturile lui Melchisedec
După zece ani de la venirea sa pe Pământ, Melchisedec a înfiinţat şcoli în Salem. S-a inspirat după modelul primilor preoţi setiţi care au trăit în a doua grădina a raiului.
.
Chiar şi taxa zeciuielii (a10-a parte din orice câştig) introdusă mai târziu de Avraam, unul dintre cei mai de seamă ucenici ai lui Melchisedec, a fost preluată tot din tradiţiile şi metodele vechilor setiţi.
.
Melchisedec a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universală, dar a permis oamenilor să asocieze învăţătura cu Dumnezeul galaxiei din care făceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer şi ce a făcut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor săi capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.
.
Melchisedec a lăsat lucrurile aşa pentru că şi-a dat seama că nivelul de înţelegere al oamenilor era foarte redus.
Chiar şi simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii săi ca fiind cele trei împărăţii: cea a oamenilor, cea a îngerilor şi apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte puţini dintrei ucenici au ştiut că aceste trei cercuri concentrice simbolizează infinitul, eternitatea şi universialitatea Paradisului. Într-o învăţatură mai extinsă a lui Melchisedec conceptul trinităţii se regăseşte în această insignă.
.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedec a locuit mai mult de 30 de ani, au ştiut multe din aceste adevăruri şi le-au transmis de-a lungul timpului în familie ajungând chiar până la Moise, Melchisedec şi-a initiat ucenicii în funcţie de capacitatea lor de a recepţiona, de a asimila şi de a înţelege.
O parte din ideile despre Dumnezeu, pământ, rai, om şi îngeri care se regăsesc în religiile moderne îşi au rădacina în aceste învăţături ale lui Melchisedec.
.
Acest învăţător mare a pus bazele unei doctrine care propăvăduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tată Divin. Accentele acestei învăţături aveau drept scop atragerea omului spre Adevărul Suprem şi pregătirea venirii lui Iisus, Fiul Tatălui Universal.
.
Melchisedec le-a spus discipolilor şi ucenicilor săi că în viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (şi el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin) se va întrupa pe Pământ, dar el va fi născut de o femeie.
.
De aceea mai tarziu multi învăţatori îl vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducător spiritual. Aşa a pregătit, Melchisedec omenirea pentru a urma o cale monoteistă şi pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu când acesta va veni să-şi îndeplinească misiunea. Mihail a confirmat toată învăţătura lui Melchisedec cu privire la Tatăl Suprem.
Religia din Salem
În Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoană care lua la cunoştinţă sau învăţa cerinţele lui Melchisedec şi era de acord cu ele devenea un ucenic sau discipol al sau. Aceste cerinţe erau următoarele :
.
1) Cred în El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatăl şi Creatorul Universal al tuturor lucrurilor;
.
2) Îl accept pe Melchisedec, care are o înţelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi împărtăşi Voinţa Tatălui, nu cu sacrificiu ci cu o devoţiune plină de lumină;
.
3) Promit să respect cele şapte porunci ale lui Melchisedec şi să răspândesc tuturor vestea cea bună a acestei cooperări cu Cel Mai de Sus.
.
Aceste afirmaţii de credinţă, simple şi scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur şi simplu ei nu puteau înţelege că se poate avea o relaţie cu divinul, fără nici o pretenţie din partea lui Dumnezeu, având doar credinţă.
.
Era mult prea înrădăcinată, în convingerile lor, ideea că omul s-a născut sub incidenţa greşelii faţă de Dumnezeu. Sacrificiul şi ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru a-i obţine iubirea şi iertarea se practica de prea mult timp, iar preoţii nu au încetat niciodată să le explice că lucrurile stau cu totul altfel. Cele şapte porunci prezentate de Melchidec se regăsesc şi în învăţaturile stravechi din Dalamaţia (prima mare perioadă de avânt spiritual a omenirii) precum şi în învăţăturile practicate în prima şi a doua Gradină a Edenului).
. Aceste porunci ale religiei practicate in Salem erau:
.
1) Sa nu serveşti nici un Dumnezeu în afară de Cel Mai de Sus;
2) Să nu te îndoieşti de ideea că doar credinţa contează pentru salvarea eternă;
3) Să nu îmbratişezi idei false, să nu minţi;
4) Să nu omori;
5) Să nu furi;
6) Să nu comiti adulter;
7) Să nu-ţi dispretuieşti părintii şi pe cei mai în vârstă.
.
Cu toate că Melchisedec a interzis sacrificiul unei fiinţe în interiorul cetăţii, a ştiut că este foarte greu să oprească aceste obiceiuri vechi şi a înlocuit acest sacrificiu cu ritualul pâinii şi al vinului. El spunea: “Melchisedec rege al Salemului, am adus pâinea şi vinul”. Această inovaţie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau în afara cetăţii au continuat să practice obiceiurile cunoscute. Chiar şi Avraam s-a dedat la aceste practici primitive după victoria lui asupra unui alt conducător de trib.
.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedec a căutat să-şi realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a încercat să schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa înlocuiască felul de a trăi a oamenilor cu altceva.
Misiunea lui trebuia să realizeze doua idealuri:
.
– Să menţină vie pe Pământ credinţa într-un singur Dumnezeu;
– Să pregătească calea pentru misiunea care urma să o aibă Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedec a predat adevăruri fundamentale timp de 94 ani. În acest timp Avraam a urmat şcoala din Salem în trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor învăţături şi a devenit unul dintre cei mai inteligenţi copii ai lui Machiventa şi un discipol înfocat.
Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevăr, dar Avraam a fost cu adevărat ales de către Melchisedec. Acesta l-a investit pe Avraam cu responsabilitatea de a păstra vie credinţa unui singur Dumnezeu ca ceva distinct faţă de credinţa în mai mulţi zei.
.
A ales Palestina ca zona în care să-şi desfăşoare misiunea şi din dorinţa de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau în gena lor calităţi specifice de conducător. În perioada întrupării lui Melchisedec, pe Pamânt se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregătite pentru a primi învăţătura înţeleptului din Salem. Erau familii care îndeplineau aceleaşi conditii şi printre rasa roşie, rasa galbenă, descendenţii andiţilor din vest şi nord, dar nici una din zonele în care trăiau aceste rase nu era favorabilă pentru viitoarea întrupare a lui Iisus aşa cum era zona de est a Mării Mediterane. Misiunea lui Melchisedec în Palestina, precum şi viitoarea întrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinată într-o mare măsură şi de situarea geografică.
.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizaţiilor umane, comerţul, călătoriile şi interacţiunile între oameni se desfăşurau în această zonă.
.
Strămoşii lui Avram, au fost urmăriţi cu mult timp înainte de venirea lui Melchisedec. Se aştepta apariţia unei generaţii care trebuia să se distingă prin inteligenţă, discernământ şi sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, îndeplineau aceste condiţii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legătura cu aceşti copii capabili ai lui Terah explică foarte mult de ce Melchisedec a apărut în Salem şi nu în Egipt, China, India sau printre triburile din nord.
.
Terah cu întreaga lui familie au manifestat puţin etuziasm faţă de noua religie practicată în Salem. Au auzit pentru prima dată de învăţăturile lui Melchisedec de la Ovid, un învăţător fenician, care predica aceste învăţături în cetatea Ur unde trăia această familie.
.
Ei au părăsit, la un moment dat, cetatea Ur cu intenţia de a se stabili în cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam,care nu-l văzuse pe Melchisedec, a fost indiferent de tot ceea ce se hotărâse şi i-a convins pe toti ceilalţi să se stabilească la Haran. Stabiliţi la Haran ei au continuat să venereze zeii aduşi din Mesopotamia şi foarte târziu au început să accepte un singur Dumnezeu aşa cum se propăvăduia în Salem.
.
După câteva săptămâni de la moartea lui Terah, tatăl lui Avraam şi Nahor, Melchisedec a trimis pe Jaram Ilititul, unul dintre discipolii săi, să-i cheme pe cei doi fraţi la Salem, spunându-le ,,Veniţi în Salem, unde veţi auzi învăţăturile noastre despre adevărul Creatorului Etern; Iar, prin iluminarea voastră întreaga omenire va fi binecuvântată”. Nahor nu a acceptatîn totalitate învăţăturile lui Melchisedec; s-a dezis de ceilalţi şi a construit un oraş–stat puternic care i-a purtat numele, dar Lot fiul său, a decis să-şi urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.
.
După ce au sosit la Salem, Avraam şi Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau să se apere de atacurile surpriză a triburilor din nord. În perioada aceea hitiţii, asirienii şi filistinii, precum şi alte grupuri făceau raiduri dese printre triburile din centrul şi sudul Palestinei.
.
Nu după mult timp de la stabilirea lor lângă Salem, Avraam şi Lot s-au dus în Valea Nilului ca să cumpere hrana deoarece era secetă în Palestina. În această călătorie scurta, Avraam a găsit o rudă, îndepărtată care se afla pe tronul ţării. L-a ajutat pe acest faraon în doua expediţii militare de mare succes, fiind comandantul acestora. Spre sfârşitul acestei călătorii, pe Nil el şi Sara, soţia sa, au locuit la palatul faraonului şi atunci când a părăsit Egiptul a luat cu el o parte din prada obţinută în cele două campanii militare.
.
Avraam a avut o motivaţie puternică atunci când a renunţat la onorurile de la curtea Egiptului şi s-a întors la munca spirituală începută de Machiventa Melchisedec. Fiind venerat chiar şi în Egipt, faraonul l-a încurajat pe Avraam să se întoarcă la Salem ca să-şi îndeplinească promisiunile făcute faţă de Melchisedec . Având ambiţii de conducător, pe drumul de întoarcere, Avraam i-a împărtăşit lui Lot planul său prin care dorea să cucerească şi să supună tot Canaanul regulior din Salem.
.
Lot era atras de afaceri, iar după o perioadă de gândire s-a stabilit în Sodoma, unde s-a apucat să crească şi să comercializeze animale. Lot a preferat viaţa de păstor celei de militar.
.
Reîntors la Salem împreună cu familia, Avraam a început să-şi perfecteze proiectele militare. În scurt timp a fost recunoscut ca şi conducător civil al Salemului şi a teritoriilor din jurul cetăţii şi a mai fost numit conducător pentru încă şapte triburi din apropriere. Într-adevăr, i-a fost greu lui Melchisedec să-i înfrângă lui Avraam zelul şi dorinţa de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligându-le astfel să i-a cunoştinţă mai repede de învăţăturile predate în Salem.
Melchisedec a menţinut relaţii paşnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar şi nu a fost atacat niciodată de nici o armată. A dorit ca Avraam să ducă o politică defensivă pentru Salem şi nu i-a aprobat niciodată ambiţiile sale militare. Aceste motive au dus la o ruptură puternica între cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat în Hebron unde şi-a stabilit cartierul general. Ceilalţi regi aveau o teamă excesiva faţă de Avraam deoarece ei ştiau că avea o relaţie apropiată cu Melchisedec .
.
Avraam ştia de această frică şi aştepta un moment prielnic ca să poată ataca. Această ocazie a apărut în momentul în care s-a presupus că o parte din vecini l-au atacat pe Lot şi proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam în fruntea celor şapte triburi pe care le conducea a atacat duşmanul. S-a întors victorios din luptă şi a insistat pe lângă Melchisedec ca a zecea parte din prada luată să fie dusă în tezaurul din Salem. Cealaltă Parte din pradă, adică 90 %, a luat-o în Hebron.
.
După această victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua alianţe formate din 11 triburi. Nu numai că-i plăteau a zecea parte din orice câştig, dar urmarea ca şi cei din aproprierea cetăţii să facă la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic în Palestina prin alianţa cu regele Sodomei şi prin frica cu care îi controla pe ceilalţi.
Înţelegerea lui Melchisedec cu Avraam
Avraam intenţiona să cucerească întreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuată de Melchisedec care s-a opus. Când Avraam a realizat că nu are un fiu care să-i succeadă şi-a dat seama că planul său nu va avea succes.
.
S-a întâlnit cu Melchisedec, iar preotul din Salem l-a convins să abandoneze planul său axat mai mult pe partea materială şi să devină temporar un conducător spiritual propăvăduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedec i-a explicat lui Avraam frivolitatea care se afla în disputa cu alianţa amoriţior. I-a prezentat ce se va întâmpla cu aceştia în câteva generaţii, spunându-i că amoriţii sunt nişte triburi înapoiate, care se îndreaptă spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prosteşti pe care le practica. Urmaşii lui Avraam vor creşte ca număr şi calitate şi astfel amoriţii vor fi asimilaţi cu usurinţă.
.
După această discuţie s-au întâlnit la Salem, unde Melchisedec a făcut o înţelegere formală cu Avraam, spunându-i“Priveşte cerul şi numără stelele dacă este posibil, şi să ştii că la fel de numeroasă va fi sămânţa ta” şi Avraam l-a crezut pe Melchisedec. Apoi Machiventa Melchisedec i-a spus lui Avraam cum urmaşii lui vor ocupa Canaanul după ce vor sta o vreme în Egipt.
.
Această înţelegere dintre Melchisedec şi Avraam reprezintă marele legământ (de pe Pământ) dintre divinitate şi omenire, prin care Dumnezeu permite omului să facă orice crede el de cunvinţă cu condiţia ca acesta să-i respecte poruncile şi să creadă în promisiunile sale.
.
Până atunci omul a crezut că se poate salva doar prin muncă, sacrificiu şi aducând ofrande.
Melchisedec a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar având credinţă. Dar această afirmaţie simplă, credinţa în Dumnezeu, a fost prea avansată pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat să revină la vechile ritualuri şi sacrificii, adică iertarea păcatului prin vărsare de sânge.
.
La puţin timp după această înţelegere, s-a născut Isaac, fiul lui Avraam, aşa cum i-a promis Melchisedec . După ce s-a născut Isaac, Avraam s-a dus în Salem şi a oficializat înţelegerea cu Melchisedec prin scris, apoi înţelegerea s-a făcut publică, iar numele de Avram a devenit Avraam..
Majoritatea discipolilor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodată impusă de Melchisedec. Avraam care nu a fost de acord cu ea până la momentul înţelegerii, s-a decis să transforme aces ritual (circumcizia) într-un moment solemn ca o confirmare oficială a înţelegerii făcute cu Melchisedec.
.
După această oficializare şi prezentare publică a înţelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedec, a urmat apariţia celor trei fiinţe celeste în câmpia din Mavri. Aceste apariţii au fost reale, l-au întâlnit pe Avraam şi nu au nici o legătură cu invenţiile relatate în episodul distrugerii Sodomei şi Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.
.
Aceasta înţelegere reprezintă reconcilierea completă dintre Melchisedec şi Avraam.
Avraam şi-a asumat din nou rolul de conducător civil şi militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toţi membri în frăţia lui Melchisedec. A făcut îmbunătăţiri majore templului din Salem şi a asigurat corturi noi pentru toată şcoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune şcolii şi a contribuit intens la perfecţionarea departamentului de propagandă misionară.
.
A mai fost un om de afaceri inteligent şi eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un bărbat pios, ci şi un om într-adevăr sincer care a crezut cu toata fiinţa sa în Machiventa Melchisedec.
Misionarii lui Melchisedec
Melchisedec încă şi-a instruit elevii câţiva ani şi i-a pregătit pentru a deveni misionari. Aceştia au predicat la toate triburile din jur precum şi în Egipt, Mesopotamia şi Asia Mică. Odată cu trecerea deceniilor, aceşti învăţători au mers din ce în ce mai departe de Salem ducând cu ei învăţăturile lui Melchisedec. Aceşti misionari au ajuns în Europa, un grup a ajuns până aproape de insulele Feroe, în timp ce altul a traversat China şi a ajuns în partea de est a Japoniei. Viaţa şi experienţele femeilor şi bărbaţilor care s-au aventurat în Salem, Mesopotamia şi zona Lacului Vam ca să ducă lumina în Emisfera Estică reprezintă un capitol plin de eroism în analele rasei umane. Însă efortul a fost atât de mare, iar triburile erau aşa de înapoiate că rezultatele au fost vagi, fără nimic concret.
.
De la o generaţie la alta învăţăturile din Salem au fost acceptate temporar, excepţie făcând Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost susţinută niciodată cu devoţiune de întreaga omenire. Cu mult timp înainte de venirea lui Iisus, învăţăturile lui Melchisedec au fost detronate de vechile învăţături care erau universal acceptate. O învăţătură nouă întodeauna este contaminată de vechile credinţe.
Retragerea lui Melchisedec
Imediat după ce Sodoma şi Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedec s-a decis să încheie misiunea sa de pe Pământ. Decizia sa de a-şi termina acest sejur a fost influenţat de următorii factori:
.
1) Triburile din jurul cetăţii au început să-l privească ca pe un şef suprem; chiar şi cei foarte apropiaţi se uitau la el ca la un semizeu;
.
2) Într-adevăr era o fiinţă supranaturală, dar oamenii au început să-l venereze în exces;
.
3) Apoi a dorit să părăsească scena activităţilor sale pământeşti înainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur că adevărul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit în minţile discipolilor săi.
.
Plecarea sa a avut loc într-o noapte, din cortul său din Salem, când a fost luat, după cum a rămas în mintea discipolilor săi, care seara i-au urat noapte bună, iar dimineaţa nu l-au mai găsit.
După retragerea lui Melchisedec
Dispariţia bruscă a lui Melchisedec a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovadă de mare înţelepciune când i-a încurajat pe discipoli spunându-le că într-o zi Melchisedec tot trebuia să se întoarcă de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta că şi-au piedut acest învăţător minunat. Marea organizaţie, care se constituise în Salem, aproape că a dispărut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise când i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.
.
Plecarea lui Melchisedec a lăsat o mare tristeţe în sufletul lui Avraam de care nu a scăpat complet niciodată. Odată a abandonat Hebronul, deoarece renunţase la ambiţia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase şi Salemul deoarece asociatul său plecase şi nu mai avea cu cine să construiască un regat spiritual.
.
A plecat spre sud şi s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a închis în sine astfel că Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, soţia sa (la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Sara, Avraam a auzit într-o noapte cum Sara a pus la cale un complot împotriva sa. Această frică l-a terorizat toată viaţa pe acest conducător brav şi iscusit.) Pentru o perioadă scurtă de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam într-un laş.
.
Însă în scuri timp şi-a revenit şi şi-a continuat misiunea spirituală trasată de Melchisedec.
În scurt timp şi-a făcut adepţi printre filistini şi printre oamenii lui Abimelic, încheind cu ei tratate. Dar s-a lăsat contaminat de superstiţiile lor, în special de sacrificiul primului băiat născut. Cu toate acestea Avraam a devenit încă o dată un mare conducător în Palestina. A fost venerat de toate triburile din jurul său şi influenţa lui a continuat să fie prezentă mult timp după moartea sa. În ultimii ani de viaţă a făcut încă o călătorie la Hebron, locul în care şi-a început activitatea şi a lucrat alături de Melchisedec. Ultima sa acţiune a fost când a trimis nişte oameni de încredere la Nahor, fratele său, aflat la graniţa cu Mesopotamia, ca să aleagă o femeie din neamul său ca soţie pentru Isaac. În neamul lui Avraam era obiceiul ca verii să se căsătorească între ei.
.
Avraam a murit cu credinţa într-un singur Dumnezeu aşa cum l-a învăţat Melchisedec în şcolile din Salem, care dispăruseră cu timpul.
.
Noua generaţie a înţeles cu mare greutate povestea lui Melchisedec, iar în mai puţin de 500 de ani foarte mulţi au privit această poveste doar ca pe un mit. Isaac a îmbrăţisat din tot sufletul învăţăturile tatălui său şi s-a hrănit cu învăţăturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificaţiile acestor tradiţii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedec, iar drept urmare fraţii săi l-au tratat ca pe un visător.
.
Iosif a fost onorat în Egipt în amintirea străbunicului său, Avraam. Deşi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat să fie administrator civil în Egipt, fiind un credincios fervent al lui Melchisedec şi un demn urmaş a lui Avraam şi Isaac.
.
Învăţătura lui Melchisedec a fost cât se poate de completă, dar preoţii evrei de mai târziu au privit documentele păstrate din acea vreme drept fanteziste şi imposibile.
.
Ceea ce s-a păstrat în Vechiul Testament este ceea ce au introdus preoţii evrei în timpul robiei din Balion. Scrierile evreieşti în care sunt prezentate vieţile şi activitatea lui Isaac, Iacob şi Iosif sunt mult mai apropiate de realitate decât cele referitoare la Avraam, cu toate că şi ele conţin multe abateri de la faptele care s-au întâmplat cu adevărat.
În schimb perioada lui Avraam a fost prezentată intenţionat altfel deoarece egoul naţional al evreilor a suferit cumplit în timpul sclaviei lor.
.
Chetura, cea care este prezentă drept a doua soţie a lui Avraam, nu a fost decât o concubină. Apoi, toată averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, soţia lui de drept. Avraam nu a fost aşa de bătrân, precum arată scrierile vechi, când l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tânără. Aceste varste au fost schimbate cu bună ştiinţă pentru a prezenta naşterea lui Isacc ca ceva miraculos.
.
Evreii au distorsionat şi pervetit propriile tradiţii ca să se ridice deasupra tuturor, considerându-se “poporul ales” a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atenţie aproape toate scrierile existente şi au păstrat doar pe cele care îl prezentau pe Avraam şi alţi lideri naţionali ca nişte fiinţe net superioare celorlalţi oameni. În aceste situaţii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna întâlnirile şi convenţiile lui Melchisedec cu Avraam, şi au păstrat doar documentele în care se relatează întâlnirea dintre Avraam şi Melchisedec după bătălia de la Sichem, care în opinia cronicarilor prezintă marea onoare care i-a fost acordată lui Avraam.
.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cărţii Sfinte au înţeles misiunea lui Melchisedec şi au scris: ,,Acest Melchisedec, preot a Celui Prea Înalt, a fost de asemenea rege al păcii, fără mamă, fără tată, fără genealogie, fără a avea zile care să se sfârşească vreodată, dar care a făcut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El rămâne mereu un preot’’
Statutul actual a lui Machiventa Melchisedec
Toţi anii în care Machiventa a fost pe Pământ ceilalţi 11 membri ai grupului său au continuat să lucreze fără el. Când Machiventa a considerat că misiunea sa s-a încheiat a semnalat acest lucru şi celolalţi asociaţi ai săi.
.
Aceştia au pregătit imediat o metodă prin care să-i îndepărteze trupul fizic şi să-l aducă în siguranţă la forma sa iniţială. A treia zi după ce el a dispărut din Salem a apărut printre cei 11 camarazi ai săi, de unde şi-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr. 606 din Sistemul Solar Satania.
.
Machiventa şi-a încheiat misiunea de fiinţă în carne şi oase, la fel de brusc şi fără nici o ceremonie ca atunci când a început-o. Nici apariţia şi nici dispariţia sa nu au fost însoţite de nici un anunţ sau demonstraţie neobişnuită. A fost o misiune neaşteptatp. Machiventa nu şi-a încheiat sejurul pe Pământ până când nu a primit aprobarea superiorilor săi.
.
El a continuat să privească cu mare interes acţiunile descendenţilor acestor oameni, care au crezut în învăţăturile lui când a trăit în trup. Numai urmaşii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia şcolii din Salem.
Acelaşi Melchisedec a colaborat 19 secole la rând cu mulţi profeţi şi iniţiaţi, încercând astfel să menţină treze adevărurile învăţăturii din Salem, până când va sosi timpul lui Iisus.
.
Cu mai puţin de 1.000 de ani în urmă, acelaşi Machiventa Melchisedec, candva înţeleptul din Salem, a fost prezentat pe Pământ, în mod invizibil, pe o perioadă de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedec, una dintre cele mai speciale fiinţe care a avut vreodată legătură cu istoria Pământului. A fost o personalitate destinată să joace un rol important în experienţa viitoare a acestei lumi asimetrice şi extraordinare.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/934834_440627239367690_1724892108_n.jpg405540adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-17 18:57:072022-05-17 18:57:07Melchisedek – Adevaruri istorice: Preotia lui Aaron si Inteleptul din Salem – Partea I
«Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul meu si va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el.»
Ceea ce poate ca revelează Biblia este tocmai ceea ce nu ne-am aştepta. Nu există speranţă daca ştii ce te aşteaptă. Nu există adevărată lectură a Bibliei dacă ştim dinainte ce vom găsi în ea. Ştiinţa nu întâlneşte Credinţa decât în această incertitudine, a ce va veni, spune ştiinţa, a celui care vine, spune Credinţa.”
Meditaţia creştină este în primul rând împărtăşire, frăţie, dragoste. Este însuşi mesajul lui Hristos. Iar lectura Bibliei este în sine însăşi reculegere şi rugăciune. Cuvânt al adevărului.
„Ascultaţi: fată, iesit-a semănătorul să semene.
Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.
Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.
Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei Iui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se preface în pilde,
Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă, si, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.
Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?
Semănătorul seamănă cuvântul.
Seminţele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.
Dar n-au rădăcina în ei, ci ţin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
Si cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul.
Dar grijile veacului si înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.
Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şî-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu, IV, 2-30).
Vrăjitorii straniului şi masca extraterestră a răului
În era modernă a OZN-urilor, ce datează din anul 1947, când au avut loc faimoasa apariţie a unei farfurii zburătoare a lui Kenneth Arnold şi chiar mai renumitul incident Roswell, foarte mulţi cercetători de OZN-uri au privit dincolo de timpurile moderne şi au plasat ferm fenomenul în contextul istoric, datându-l încă de la începuturile omenirii. OZN-urile şi locuitorii lor extratereştri nu sunt ceva nou, spun aceşti cercetători, şi pot reprezenta mai curând o mască tehnologizată pentru entităţi considerate multă vreme drept spirite rele sau demoni.
John Lear
John Lear este fiul inventatorului Lear Jet, William P. Lear. El este, de asemenea, un pilot cu experienţă, care are mii de ore de zbor la activ, dar şi presupuse contacte în cadrul CIA, adunate din misiunile efectuate pentru agenţie. Conform celor spuse de Lear, primul contact dintre extratereştri şi guvern a avut loc în anul în 1964, iar un tratat formal a fost negociat între 1969-1971. Tratatul implica un schimb între tehnologia superioară extraterestră şi cooperarea guvernului prin acoperirea unor “cercetări” extraterestre pe planeta noastră, care includ şi faimoasele mutilări de vite şi răpirile de fiinţe umane. Lear mai spune că extratereştrii şi guvernul nostru au un centru comun de cercetare în cunoscuta zonă Area 51 din Nevada. Lear a contribuit la dezvoltarea grupului Dark Side a Comunităţii OZN şi, deşi îşi avea denigratorii săi, nu a fost niciodată acuzat că ar şti că ceva diabolic se petrece, ceva care a atras guvernul nostru într-o cooperare fără speranţă.
Recipiente ale sufletului
Lear este foarte sincer cu privire la aspectele negative ale fenomenului OZN. De exemplu, poziţia lui cu privire la extratereştrii gri este cu siguranţă de partea sinistră a situaţiei. “Scopul celor gri”, spune Lear pe un forum online ce are ca subiect OZN-urile, “este să aibă grijă de recipiente – adică de noi. Noi suntem recipientele sufletelor.. Când un suflet ia naştere, este pentru totdeauna. Nu moare decât atunci când este salvat. Iar asta se întâmplă foarte rar. Viitorul este deja scris, iar data morţii tale este deja hotărâtă. Dacă te afli în situaţia unui accident sau într-o situaţie care îţi ameninţă viaţa, cei gri apar în secret şi te salvează”.
Probabil face asta pentru a menţine lucrurile conform schemei, astfel încât cineva să-şi întâlnească moartea la momentul corect, prestabilit. Interesul lor pentru sufletele noastre este, totuşi, unul de prădător, mânat de foame. Cei gri sug sufletul în întregime pentru a hrăni energia mizeriei pe care ei înşişi au cauzat-o, precum setea de sânge a unui vampir. Cel mai adesea, cei gri sunt blestemaţi să sufere de foame în eternitate şi nu pot niciodată să-şi facă plinul din tortura umană.
Guvernul este aliatul lor.
Ca şi cum natura celor gri nu era suficient de rea, aceştia lucrează şi alături de propriul nostru guvern! Aceasta este una din temele principale ale lui Lear, că guvernul nostru a intrat într-un acord cu diferite forme extraterestre de viaţă şi a fost luat drept fraier o lungă perioadă de timp.
În rolul său de cercetător, Lear menţine o corespondenţă vivace cu mulţi alţi cercetători. Istoria cazului următor i-a fost raportată lui Lear de către un investigator, pe numele său Bill English, care a pretins că a obţinut informaţia în 1977, când i s-a permis să citească un document strict secret denumit PROJECT GRUDGE/BLUE BOOK REPORT NUMBER 13. Unul dintre rapoarte era intitulat “Darlington Farm Case,” Ohio, iar incidentul a avut loc în octombrie 1953.
„Un bărbat, soţia acestuia şi fiul lor de 13 ani stăteau la masă pentru a servi cina. Cum stăteau acolo, luminile din fermă au început să devină neclare, iar câinii şi celelalte animale au iscat o adevărată larmă afară. Băiatul de 13 ani s-a ridicat de la masă pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Şi-a chemat apoi mama şi tatăl să privească luminile ciudate de pe cer”.
Au văzut o minge rotundă de foc pe cer, iar băiatul a început să alerge după ea pe câmp. În timp ce părinţii priveau, lumina a coborât din cer, iar băiatul a început să strige după ajutor. Tatăl şi-a înşfăcat puşca şi, când s-a întors, a văzut cum fiul lui era luat de ceea ce păreau a fi nişte omuleţi. Tatăl a tras câteva focuri înspre lumină, însă în zadar. Au găsit unul dintre câini cu capul sfărâmat, însă nici urmă de băiat sau amprente lăsate de omuleţi.
A fost chemată poliţia, dar raportul oficialilor a fost acela că băiatul a fugit şi s-a pierdut în pădure. În 48 de ore, Forţele Aeriene au ajuns la concluzia că familia a avut parte de o adevărată întâlnire „de gradul trei” şi a forţat părinţii să se mute într-o locuinţă secretă, undeva în nord-vestul Statelor Unite, care avea facilităţi medicale pentru a trata efectul radiaţiilor şi al altor maladii asemănătoare. Ambii părinţi erau în stare de şoc şi aveau nevoie de psihoterapie intensivă.
Fugiți cât vă țin picioarele
Un alt raport similar arată că guvernul este conştient de incidentele ce au ca subiect mutilarea umană chiar în rândurile propriilor angajaţi. Jonathan P. Lovette, un sergent Air Force, a fost văzut luat captiv de ceea ce părea a fi un OZN pe domeniul White Sands Missile Test, în New Mexico. Incidentul a avut loc în martie 1956 şi l-a avut ca martor pe maiorul William Cunningham. Cei doi erau în câmp, în josul zonelor de lansare, căutând resturi de la o rachetă test, când Lovette a plecat peste creasta unei mici dune de nisip şi a ieşit o vreme din câmpul vizual.
Cunningham l-a auzit pe sg. Lovette ţipând într-un mod pe care el îl descrie drept „teroare sau agonie”. Maiorul a alergat peste creasta dunei şi l-a văzut pe sergent târât în ceea ce i-a părut a fi un obiect în formă de disc argintiu care levita în aer la înălţimea de 5-6 metri. În jurul picioarelor sergentului era înfăşurat un obiect lung, ca un şarpe, care îl târa în interiorul discului, după care obiectul zburător s-a înălţat repede spre cer.
Au fost trimise în câmp echipe de căutare. După ce a povestit ce a văzut, maiorul Cunningham a fost internat în dispensarul medical White Sands pentru observaţii. După trei zile de cercetări, trupul gol al sg. Lovette a fost găsit la aproximativ 15 km în josul câmpului. Trupul său fusese mutilat; limba i-a fost smulsă de la baza maxilarului. O incizie putea fi văzută chiar de sub vârful bărbiei, ce se întindea spre esofag şi laringe. Fusese castrat, iar ochii i-au fost scoşi. De asemenea, i-a fost scos şi anusul şi au existat comentarii în raportul realizat legat de aparenta abilitate chirurgicală utilizată pentru îndepărtarea diferitelor organe şi ţesuturi. Mai multe păsări prădătoare au fost găsite moarte în preajma cadavrului, ucise, se pare, de bucăţile de carne ciugulite din trupul sg. Lovette.
Lear grupează cazul dispariţiei băiatului de 13 ani de la fermă şi pe cel al mutilării sergentului Air Force sub titlul „Oribilul adevăr”. „Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da”, spune Lear, „este ca data viitoare când vedeţi o farfurie zburătoare şi sunteţi conştienţi de afişajul evident al tehnologiei şi de luminile extraordinare în culori pure: SĂ FUGIŢI CÂT VĂ ŢIN PICIOARELE!”.
Jacques Vallée
Jacques Vallee
Jacques Vallee este un cercetător faimos în lume, respectat nu numai de împătimiţii OZN-urilor, cât şi de cei din afara domeniului pentru înalta calitate a educaţiei sale şi a dedicării ştiinţifice riguroase. Vallee a fost modelul personajului „Lacombe” din filmul lui Steven Spielberg „Întâlnire de gradul trei”. Are pregătire de astrofizician şi deţine o diplomă de doctorat în ştiinţele computerelor de la Universitatea Northwestern din Chicago. Este autorul unora din cele mai bune cărţi scrise despre subiectul OZN-urilor, printre care „Anatomia fenomenelor” (1966), „Provocarea ştiinţei” (1967), „Paşaport spre Magonia” (1970), ultima universal considerată a fi una clasică. Cartea era despre relaţia dintre contactele OZN şi basmele populare cu zâne şi cu oamenii pitici.
Cercetarea lui Vallee i-a condus atenţia spre aspectele sinistre ale fenomenelor inexplicabile, pe care le-a expus în cartea sa din 1979 „Mesagerii decepţiei”. A continuat cu „Dimensions” (1988), „Confruntations” (1990) şi „Revelations” (1991). Cea mai recentă carte a lui, intitulată „Minuni în cer” (2009), vorbeşte despre apariţiile OZN.
Îndrăznind să înfrunte paranormalul
Într-un interviu realizat de Daniel Blair Stewart şi publicat online cu titlul „Întâlniri stranii: un interviu cu Jacques Vallee”, Vallee spune că prea mulţi cercetători ai OZN-urilor încearcă să acopere aspectele paranormale ale acestui fenomen. „Aceasta se datorează în parte”, spune Vallee, „faptului că martorii spun unele lucruri numai după ce le-ai câştigat încrederea. Foarte des însă aceştia reprezintă o adevărată provocare pentru ceea ce credem în mod obişnuit sau pentru viziunea celor care investighează. Aceştia ori nu sunt pregătiţi să audă, ori nu pot să publice declaraţiile, pentru a nu le fi afectată credibilitatea în faţa cititorilor. Şi, de vreme ce ei le acordă încredere martorilor, pur şi simplu nu dezvăluie aspectele paranormale ale istorisirii. Însă fiecare apariţie a unui OZN are câteva elemente care şochează imaginea «raţională» asupra lui, aceea de simplă navă spaţială din spaţiul cosmic”.
“În ultimele câteva zeci de ani”, îşi continuă Vallee declaraţia, „am învăţat o mulţime de lucruri noi despre acest fenomen care contrazice ideea că ar fi de origine extraterestră. Nu este un fenomen recent. Este un fenomen care a existat de când ne ştim, de-a lungul istoriei, într-o formă sau alta. Asta invalidează în mod sigur ideea că avem de-a face cu o civilizaţie care tocmai ne-a descoperit şi vine acum să ne viziteze. OZN-urile par să fi fost parte din mediul nostru de o lungă perioadă de timp, probabil de când există omenirea”.
Ostilitate OZN
Vallee a continuat să povestească o călătorie pe care a făcut-o în Brazilia, unde se pare că există evidenţe de ostilitate OZN. „Obiectele literalmente secerau oamenii cu raze”, a spus el. ”În câteva cazuri, se pare că i-au ucis. Cu siguranţă i-au rănit. Nu am putut realmente dovedi o relaţie cauză-efect în aceste situaţii de deces, dar a existat o relaţie cauză-efect în cazurile de răniri produse de aceste raze (fascicule)”.
„Fenomenul nu pare să afecteze deloc”, a continuat Vallee, „dacă este dovedit ca fiind bun sau rău. De fapt, poate fi dincolo de nivelul la care fiinţele ar defini bun sau diavolesc”. Oricare ar fi fenomenul, totuşi, Vallee consideră că se extinde la fiecare cultură, rasă, religie de pe Pământ. “Într-adevăr nu am găsit nici un singur loc care să nu aibă o tradiţie legată de acest fenomen”, a spus el.
Există dovezi de rea-voinţă?
Fenomenul însă întruneşte mai multe aspecte care susţin viziunea sinistră a lui Vallee, în pofida celor care cred că avem de-a face cu ceva pozitiv şi binevoitor. „Pot înţelege”, a spus acesta, „de ce aşteptările au condus la ideea că fasciculele ar putea fi de ajutor şi de natură binevoitoare. Este un fenomen foarte complex, neexplicat şi noi tindem întotdeauna să ne proiectăm fanteziile în orice astfel de lucru care ne vine în întâmpinare. Ar fi bine ca cineva să vină din cer şi să ne spună cum să oprim războaiele şi să vindecăm cancerul. Din nefericire, fenomenul în sine, dacă privim obiectiv, nu pare să se intereseze de noi, chiar deloc. Intruşii par binevoitori în unele cazuri şi ostili, sau cel puţin dăunători, în alte cazuri”.
„Observaţi că am fi putut face acelaşi lucru în cazul electricităţii. N-am putea trăi fără electricitate, dar dacă îţi pui degetele în priză, te-ar putea ucide. Asta nu înseamnă că firma de electricitate îţi este ostilă, înseamnă doar că există o forţă puternică acolo şi este indiferentă la faptul că te ucide sau nu. Electricitatea în sine nu se implică în nici un fel şi, dacă te gândeşti bine, într-o anumită măsură, fenomenul OZN este acelaşi lucru. Totuşi, nu trebuie să fie conform unui şablon pe care nu l-am detectat. Când oamenii stau în cale, sunt măturaţi”.
Vallee recunoaşte că uneori există o schimbare psihologică pe termen lung care se manifestă la martorii întâlnirilor de gradul trei, o schimbare care poate fi în bine sau în rău. „Uneori întâlneşti oameni”, spune el, „care sunt foarte deschişi, care au o atitudine foarte pozitivă faţă de viaţă, care cred că au abilităţi fizice şi, când îi întrebi când au devenit conştienţi de asta, se întorc la momentul în care au văzut un OZN”.
„Există de asemenea cazuri în care se întâmplă reversul. Oamenii se confruntă cu un OZN şi viaţa lor se schimbă în rău. Când îşi spun povestea, localnicii nu îi cred. Sunt ostracizaţi, trec prin situaţii dure, uneori sfârşesc devenind vagabonzi”.
Vallee a menţionat un caz de acest gen pentrecut între anii 1960 şi 1970, în care au fost implicaţi câţiva americani, oameni ai legii. „Fenomenul tinde să se petreacă”, povesteşte el, „departe de oraşe, între, să zicem, 1 şi 4 dimineaţa. Cine poate fi plecat din oraş între 1 şi 4 dimineaţa decât patrulele de poliţie! De multe ori, în locuri precum Nebraska, Dakota de Nord, Minnesota sunt cazuri de întâlniri de gradul trei noaptea, implicând patrulele de poliţie. În numeroase cazuri, vieţile le-au fost distruse; au trebuit să părăsească forţele de poliţie pentru că oamenii nu îi mai respectau. Erau suspectaţi că văd lucruri, că au devenit alcoolici”.
Oriunde pe Internet, Vallee este citat spunând, în mai mulţi termeni flagranţi: „Cred că există o maşinărie de manipulare a media în spatele fenomenului OZN. Oamenii din media ajută la crearea unui nou sistem de credinţe. Mass-media sunt desemnate să ajute la schimbarea sistemului de credinţe, iar tehnologia pe care o observăm este numai suportul incidental pentru o întreprindere mondială de seducţie subliminală. Ce vedem nu este o invazie extraterestră. Este un sistem de control care acţionează asupra oamenilor şi care îi foloseşte pe aceştia. Fiinţele umane sunt sub controlul unei forţe stranii care îi îndoaie în moduri absurde, forţându-i să joace un rol într-un bizar joc al decepţiei”.
Factorul „Oz”
„Cred că OZN-urile sunt un caz special”, a adăugat Vallee, „care ne forţează să punem la îndoială ceea ce numim realitate. În cazul întâlnirilor de gradul trei, există un punct în care martorul se pare că intră într-o realitate diferită. Există un cercetător englez, pe numele său Jenny Randles, care denumeşte aceasta «factorul Oz». Există un punct unde deodată realitatea observatorului se divide, fiind înlocuită de o altă realitate. Dacă am putea măsura asta, dacă am putea instrumenta martorul, am putea afla mai multe despre ceea ce numim realitatea fizică. Dar asta ridică o întrebare: cum ştim dacă această realitate este reală acum? Cum putem dovedi că este cea reală? Realitatea este pur şi simplu un consens uman”.
“Factorul Oz” a fost în mod alternativ explicat drept o intensificare subită a simţurilor care se petrece la un martor OZN în perioada experimentării unei întâlniri. Este comparabil cu starea în care se afla Dorothy, din filmul „Vrăjitorul din OZ”, în timp ce păşeşte din peisajul alb negru al Kansas-ului ei natal în lumea viu colorată din Oz. Dar, din nou, după cum întreabă Vallee, cum ştim care este realitatea reală? „Una dintre oportunităţile pe care OZN-urile ni la acordă este să privim realitatea într-un context mult mai larg”, spune Vallee. „Orice s-ar dovedi a fi OZN-ul oportunitatea este aici. Pur şi simplu prin întinderea minţii noastre şi forţându-ne să privim universul în alte moduri”.
John Keel
John Keel
Răposatul John Keel a fost unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai OZN-urilor şi ai fenomenelor paranormale. În 1975, el a publicat „Profeţiile Mothman”, o poveste a investigaţiilor desfăşurate între 1966-1967 asupra apariţiilor lui Mothman, o creatură ciudată cu aripi, observată în Point Pleasant, Virginia de Vest. Cartea a fost vag adaptată în varianta cinematografică în 2002, cu protagonişti Richard Gere şi Alan Bates, care jucau cele două feţe ale personalităţii lui Keel în căutarea diabolicului Mothman.
Keel a publicat câteva cărţi despre OZN şi paranormal, inclusiv despre abominabilul om de zăpadă. Cea de a doua carte a lui Keelâ, „OZN-urile: Operaţiunea calul troian” (1970), dezbate faptul că multe OZN-uri adesea mergeau în paralel cu poveştile folclorice, cât şi cu întâlnirile istorice umanoide şi religioase. Keel a murit în anul 2009 la Spitalul Mount Sinai din Manhattan, un oraş în care s-a stabilit încă din adolescenţă, fiind crescut în nordul statului şi intenţionând să-şi lărgească orizonturile vieţii. Într-adevăr un demonolog, Keel i-a mărturisit cercetătorului OZN George Filer că se consideră nu un ufolog, ci un demonolog.
„Nu simt că extratereştrii sunt de pe altă planetă”, spune Keel, „dar cred că avem de-a face cu Diavolul, îngeri căzuţi şi demonii săi. Aceste spirite rele au fost cu noi de când sunt înregistraţi în istorie şi folosesc minciuna, înşelătoria, cascadoria etc., pentru a ne face să credem că sunt extratereştri”.
Keel i-a mărturisit lui Filer că zânele, aeronavele misterioase, elicopterele misterioase, creaturile, poltergeist, mingile de foc şi OZN-urile sunt toate o acoperire a fenomenului real pentru a-şi ascunde operaţiunile diavoleşti. În “Planetă noastră bântuită” (1971), el explică: Nu sunt vizitatori pe Pământ, ci sunt dispreţuitori şi ostili faţă de oameni. Ei încearcă să ne controleze şi să ne influenţeze credinţele. În menţionata „OZN-urile: Operaţiunea calul troian”, Keel şi-a expus credinţele în baza a mulţi ani de investigaţii.
„Datele statistice pe care le-am extras”, scrie el, „arată că farfuriile zburătoare nu sunt maşini stabile care necesită combustibil, întreţinere şi suport logistic. Sunt, după toate probabilităţile, transmodificări de energie şi nu există în acelaşi mod în care există aceste cărţi. Nu sunt construcţii permanente ale materiei”.
Mesajele primite de cei contactaţi nu sunt noi.
„Mesajele interminabile de la oamenii din spaţiu ar umple o bibliotecă”, conform celor spuse de Keel, „şi în timp ce comunicatorii pretind că reprezintă o altă lume, conţinutul acestor mesaje este identic cu mesajele primite de mediumi şi psihologi”. De asemenea, Keel ia în derâdere noţiunea de credinţă în entitatea extraterestră binevoitoare „Ashtar”. „Mii de mediumi, psihologi şi oameni simpli contactaţi de OZN-uri”, scrie el, „au primit munţi de mesaje de la «Ashtar» în anii din urmă. Dl Ashtar se reprezintă ca lider în marile consilii intergalactice care ţineau întruniri pe Jupiter, Venus, Saturn şi multe alte planete necunoscute nouă.
Dar Ashtar nu este o nouă apariţie. Variaţii de nume cum ar fi Ashtaroth, Ashar, Asharoth etc. apar în literatura demonologică de-a lungul istoriei, atât în Orient, cât şi în Occident. Dl Ashtar a fost prin preajmă de foarte mult timp, pozând drept zeu şi demon, iar acum, în faza modernă, drept om modern al spaţiului. Biblia ne avertizează că, în «ultimele zile», această planetă va fi aglomerată de minuni pe cer, false profeţii şi executanţi ai miracolelor. Ar fi putut altcineva să o spună mai bine?”.
Efectele extraterestre secundare
Poate experienţa întâlnirii OZN să ducă la nebunie? Keel nu consideră că adevărul este atât de simplu. „Nu cred că aceşti oameni suferă direct de nebunie clinică”, a spus el. „Mai degrabă mărturiile par să indice că minţile sunt manipulate de influenţa exterioară şi că, uneori, structura lor emoţională nu este în stare să reţină stabilitatea în faţa acestor experienţe. Unii oameni clachează sub presiune. Fabulaţiile induse produc amintiri ale unor experienţe care sunt convingător de reale, iar un lanţ de reacţii ale răspunsurilor emoţionale creează fanatism iraţional. Aceşti oameni îşi abandonează slujbele”, a continuat el, „şi îşi dedică timpul şi gândirea propovăduind evanghelia oamenilor din spaţiu. Relaţiile de familie se dezintegrează pentru că energiile lor sunt canalizate într-o singură direcţie. Ei devin martirii cauzei extraterestre, fie aceasta sosirea Marilor Fraţi sau a celei de a doua veniri a lui Hristos.”
„Toate acestea îndeamnă, de fapt, că cineva sau ceva are puterea de a poseda şi controla complet mintea umană. Fiinţele umane pot fi manipulate prin intermediul acestei puteri ce poate fi utilizată atât pentru scopuri bune, cât şi rele. Nu avem cum să ştim câţi oameni din întreaga lume au fost procesaţi în acest mod pentru că nu îşi amintesc să fi trecut prin această experienţă, deci nu avem cum să determinăm cine anume dintre noi are implantate «programe» sinistre, ce dormitează în colţurile adânci ale minţii.”
„Presupunând că planul este procesarea milioanelor de oameni… se poate specula că într-un anume punct din viitor va fi posibilă declanşarea datelor sădite în mintea tuturor, într-un singur moment? Am putea avea deodată o lume de sfinţi? Sau am avea o lume de maniaci înarmaţi care se împuşcă unul pe celălalt din turlele bisericii?”.
Karla Turner
Karla Turner
Karla Turner a fost un cercetător foarte apreciat în răpiri extraterestre; autor, lector, şi profesor a primit diploma de doctor (Ph. D) de la Universitatea North Texas din Denton. A fost autoarea a trei cărţi despre fenomenul răpirilor: „La graniţă”, „Luat” şi „Mascarada îngerilor”.
În 1995, Turner a contactat o foarte stranie formă de cancer mamar, imediat după o experienţă de răpire. A trecut în nefiinţă anul următor, la vârsta de 48 de ani. Era neclintită în credinţa că OZN-urile şi răpirile extraterestre sunt diabolice şi respingătoare, iar atitudinea ei curajoasă despre subiect continuă să fie şi azi în beneficiul celor răpiţi.
Ce fel de spirite sunt implicate?
„Înainte de a ne permite să credem în bunăvoinţa contactului extraterestru”, atenţionează Turner, „ne întrebăm: fiinţele luminate au nevoie de acoperire pentru a face fapte bune? E nevoie să ne paralizeze şi să ne facă neajutoraţi pentru a rezista? Trebuie să manipuleze organele genitale ale copiilor şi să ne sondeze rectul? Sunt frica, durerea şi înşelătoria consecvente cu înaltele motive spirituale?”.
Într-un articol scris pentru revista „UFO Universe” (publicaţia nu mai există), Turner şi-a exprimat argumentele pentru care numeşte răpirile extraterestre diabolice.
„Unii cercetători au indicat şabloane de evenimente în experienţa răpirilor, cum ar fi examinarea fizică, prelevarea de spermă şi ovare şi ultima prezentare de bebeluş hibrid răpiţilor. Alte şabloane includ pregătirea răpiţilor în vreun fel şi transmiterea unui avertisment legat de un dezastru global anunţat. Da, aceste evenimente sunt frecvent raportate şi este tentant să te gândeşti că explicaţiile pentru răpirile extraterestre pot zace în aceste şabloane.”
„Astfel cercetătorii anunţă că problema este rezolvată. Extratereştrii fac experimente cu încrucişări de specii, ne spun ufologii. Nu băgaţi în seamă dovada copleşitoare împotriva amalgamării viabile a diferite specii. Sau, ni se spune, extratereştrii sunt aici să ne salveze de la propria noastră distrugere şi a planetei noastre prin violenţă, droguri, boli epidemice, poluare şi epuizarea resurselor. Nu mai puneţi că aceste probleme nu s-au îmbunătăţit, ci s-au înrăutăţit de când ne-au vizitat extratereştrii”.
Turner a prezentat o lungă listă de evenimente şi experienţe tipice suferite de răpiţi. Vă vom prezenta numai o parte a aici:
Extratereştrii pot altera percepţia noastră asupra lumii înconjurătoare.
Extratereştrii pot controla ceea ce credem că vedem. Pot apărea în oricâte deghizări şi forme doresc.
Extratereştrii ne pot lua conştiinţa din corpul nostru fizic; pot să ne dezactiveze controlul asupra trupurilor, să ne instaleze una dintre entităţile lor şi să ne utilizeze trupurile drept vehicule pentru propriile lor activităţi, înainte de a ne reda conştiinţa.
Extratereştrii pot fi prezenţi cu noi într-o formă invizibilă şi pot să se facă numai parţial vizibili.
Un număr surprinzător de răpiţi suferă de boli serioase pe care nu le aveau înainte de întâlnire. Acestea au dus la operaţii, anemiere şi chiar moarte din cauze pe care doctorii nu le-au putut identifica.
Unii răpiţi experimentează o degenerare a bunăstării mentale, sociale şi spirituale. Uneori se declanşează un comportament excesiv, cum ar fi abuzul de droguri, supraponderabilitatea şi promiscuitatea. Se dezvoltă obsesii stranii şi cauze de întreruperi ale unei vieţi normale, distrugerea relaţiilor personale.
Unii răpiţi raportează că au fost duşi în baze subterane unde au văzut creaturi hibride groteşti, maternităţi de fetuşi umanoizi hibrizi şi cuve cu lichid colorat umplute cu părţi de trupuri umane.
Răpiţii raportează că au văzut alte fiinţe umane în aceste facilităţi cărora li se extrăgea sânge, erau mutilate, jupuite şi dezmembrate şi erau stivuite, fără viaţă, precum crengile de copac. Unii răpiţi au fost ameninţaţi că vor sfârşi la fel dacă nu cooperează cu răpitorii extratereştri.
Extratereştrii i-au forţat pe răpiţi să aibă relaţii sexuale cu extratereştri şi chiar şi cu alţi răpiţi, în timp ce grupurile de extratereştri observau aceste performanţe. În astfel de întâlniri, extratereştrii s-au deghizat uneori pentru a câştiga cooperarea răpiţilor, apărând sub forma lui Iisus, a Papei şi chiar a soţiei decedate a răpitului.
„Este clar din aceste detalii”, scrie Turner, „că fiinţele care fac astfel de lucruri nu pot fi văzute ca iluminate spiritual, spre bunul interes al rasei umane. Se petrec şi altele, experienţe mult mai dureroase şi înspăimântătoare la multe întâlniri de gradul trei.”
Învinovăţirea victimei
În articolul său, Turner ajunge să condamne anumiţi cercetători OZN pentru că învinovăţesc victima pentru atitudinea negativă asupra experienţei, spunând că răpiţii nu sunt suficient de avansaţi spiritual şi fizic pentru a percepe întâlnirea în termeni mai binevoitori,„lucrând cu atât de mulţi răpiţi decenţi, oneşti şi orientaţi pozitiv, cred, totuşi, că această teorie este greşită”, scrie Turner. „Este mai mult decât greşit – este demn de dispreţ – să dai vina pe victimă pentru violenţele comise împotriva ei. Această atitudine lasă mulţi răpiţi să se îndoiască că au fost violaţi prima dată de extratereştrii care i-au luat şi apoi de cercetătorii OZN-urilor spre care se întorc pentru explicaţii şi ajutor”.
Există o nevoie de înţelegere, admite ea, pentru ca oameni să creadă în puterea binelui. „Trebuie să credem că extratereştrii sunt o forţă bună”, admite ea, „deoarece ne simţim atât de neajutoraţi în prezenţa lor. Şi ne trebuie o forţă superioară pentru a ne oferi speranţa salvării şi la nivel personal, şi global când luăm în considerare statusul lumii”.
Extratereştrii înţeleg că sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare, consideră ea, şi utilizează acea dorinţă de bunăvoinţă pentru a ne manipula. „Ce mod mai bun să ne câştige cooperarea decât să ne spună că lucrurile pe care le fac sunt pentru binele nostru? Privind acţiunile, rezultatele interferenţei extratereştrilor, cum ar fi cele de mai sus, există o discrepanţă între ce ne dorim de la ei şi ce ne fac ei nouă”.
Practicarea artei de a înşela
Turner detaliază, de asemenea, şabloanele consecvente ale decepţiei care completează experienţa răpirilor. Uneori, oamenii raportează că au fost trataţi cu bunătate de extratereştri şi li s-a spus că sunt „speciali” sau „aleşi” pentru a efectua vreo sarcină importantă în beneficiul umanităţii. Primind un astfel de mesaj, răpiţii pot ignora frica şi durerea întâlnirilor şi îşi impun lor şi celorlalţi că experienţa răpirilor are la bază o înaltă motivaţie. În unele cazuri îşi pot aduce aminte doar detaliile unei întâlniri binevoitoare şi nu mai au minţirea nici unei acţiuni negative.
Cercetarea intensivă indică acum că miezul interacţiunii om-extraterestru este clar un şablon de înşelătorie. „Ştim, de exemplu, că «display-ul» memoriei este adesea folosit să mascheze o răpire extraterestră. Astfel de poveşti abundă: o persoană vede un animal familiar şi totuşi nelalocul lui, cum ar fi o căprioară sau o bufniţă, o maimuţă sau un iepure, şi apoi experimentează o perioadă de timp lipsă. Persoana se trezeşte adesea mai târziu cu o cicatrice inexplicabilă pe trup.
„Neliniştea legată de întâlnire va persista totuşi şi diverse amintiri îndepărtate încep să iasă la suprafaţă în vise sau prin flashback-uri; apoi persoana caută ajutor pentru a-şi explica neliniştea. Adesea se foloseşte regresia hipnotică pentru a descoperi evenimente în spatele «display-ului de memorie» şi aceasta scoate la suprafaţă, de obicei, o întâlnire tipică extraterestră. Totuşi, din câteva cazuri recente reiese că aceste amintiri recuperate pot foarte bine să fie un alt display, care maschează evenimente care sunt mult mai condamnabile”.
Aşa că, în conformitate cu Turner, răpiţii nu pot avea încredere în display-ul lor de memorie şi nici nu pot avea încredere în memoria recuperată care poate veni mai târziu. Devine adesea un complex viclean de oglinzi, în care adevărul piere undeva în multele suprafeţe reflectate. Dacă lucruri cum ar fi relaţia sexuală şi toate celelalte forme de victimizare pot fi apărate în termeni morali, suntem la mare distanţă de a înţelege cum. https://www.evolutiespirituala.ro/vrajitorii-straniului-si-masca-extraterestra-a-raului/?feed_id=10775&_unique_id=628130a44e287
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/Vrajitorii-straniului-si-masca-extraterestra-a-raului2.jpg588736adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-15 18:56:142022-05-15 18:56:14Vrăjitorii straniului şi masca extraterestră a răului
În ce anotimp S-a născut Cristos? Saturnalia – cadouri, pomi de Crăciun şi alte obiceiuri. Ziua lui Ioan Botezătorul. Ziua Înălţării la cer a Mariei. Ziua întâmpinării Domnului. Cum au fost adoptate, rebotezate şi creştinizate unele zile păgâne.
CRĂCIUNUL – 25 DECEMBRIE – este ziua desemnată în calendarele noastre ca ziua naşterii lui Cristos. Dar este aceasta cu adevărat ziua în care S-a născut El? Au obiceiurile de astăzi din acest anotimp o origine creştină? Sau Crăciunul este un alt exemplu de amestec între păgânism şi creştinism?
O privire aruncată asupra cuvântului „Christmas” („Crăciun” în engleză) indică faptul că este un amestec. Deşi include Numele lui Cristos („Christ”), menţionează şi „liturghia” („Mass”). Dacă luăm în considerare toate ceremoniile perfecţionate, rugăciunile pentru cei morţi, ritualurile transsubstanţierii şi complicatele ritualuri ale liturghiei romano-catolice, poate oare cineva să facă cu adevărat legătura între acestea şi Isus din Evanghelii? Dacă privim chestiunea din această perspectivă, cuvântul „Christ-mass” este o contradicţie în sine.
Cât priveşte adevărata dată a naşterii lui Cristos, ziua de 25 decembrie trebuie pusă sub semnul întrebării. Când S-a născut Isus, „în acelaşi ţinut erau nişte păstori care stăteau pe câmp, păzindu-şi turma în timpul nopţii” (Lc.2:8). Păstorii din Palestina nu stăteau pe câmp în miezul iernii! Adam Clarke a scris: „Deoarece aceşti păstori încă nu-şi duseseră acasă turmele, se poate presupune că luna octombrie încă nu începuse şi că, prin urmare, Domnul nostru nu S-a născut în 25 decembrie, când turmele nu mai stăteau afară pe câmp. Tocmai din acest motiv ar trebui să se renunţe la decembrie ca lună de naştere a lui Isus”.
Cu toate că Biblia nu ne spune în mod expres data naşterii lui Isus, sunt indicii că a fost probabil în toamna acelui an. Ştim că Isus a fost crucificat primăvara, în timpul Paştelui (Io.18:39). Socotind că lucrarea Sa a ţinut trei ani şi jumătate, lucrul acesta ar plasa începutul lucrării Sale toamna. Pe atunci, El avea cam treizeci de ani (Lc.3:23), vârsta recunoscuta pentru ca un bărbat să poată deveni oficial preot sub Vechiul Testament (cf. Num.4:3). Dacă El a împlinit treizeci de ani toamna, atunci naşterea Lui a avut loc toamna, în urmă cu treizeci de ani.
Pe vremea naşterii lui Isus, Iosif şi Maria plecaseră la Betleem să se înscrie. Nu există nici un document care să indice că înscrierea s-a făcut în miezul iernii. Un timp mai logic al anului ar fi fost toamna, la sfârşitul secerişului. Dacă aşa au stat lucrurile, la Ierusalim ar fi avut loc sărbătoarea corturilor, fapt care ar explica de ce s-a dus Maria împreună cu Iosif (cf. Lc.2:41). Aceasta ar explica şi de ce nici chiar la Betleem „nu era cameră în han” (Lc.2:7). Potrivit lui Josefus, Ierusalimul era în mod normal un oraş de 120.000 locuitori, dar în timpul sărbătorilor, câteodată se adunau până la două milioane de evrei. Mulţimi atât de mari nu numai că umpleau Ierusalimul, dar şi localităţile din jur, inclusiv Betleemul, care se află la numai opt kilometri spre sud. Dacă Maria şi Iosif făceau călătoria atât ca să participe la această sărbătoare, cât şi ca să se înscrie, aceasta ar plasa naşterea lui Isus toamna.
Nu este esenţial să ştim data exactă în care S-a născut Cristos – principalul fapt fiind, desigur, acela că S-a născut! Luând parte la Cina Domnului, primii creştini au comemorat moartea lui Cristos (l. Cor.11:26), dar nu avem nici o mărturie a vreunei datini speciale legată de naşterea Sa. The Catholic Encyclopedia spune: „Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători”.
Mai târziu, când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Cristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului 4. Totuşi, în secolul 5, după cum subliniază The Encyclopedia Americana, s-a dat ordin ca naşterea lui Cristos să fie pentru totdeauna sărbătorită în această dată, chiar dacă ea era ziua vechii sărbători romane a naşterii lui Sol, unul din numele zeului-soare”.
Frazer spune: „Cea mai mare sectă religioasă păgână care a stimulat celebrarea zilei de 25 decembrie ca sărbătoare în întreaga lume romană şi greacă a fost închinarea păgână adusă soarelui – mitraismul. Această sărbătoare de iarnă a fost numită, Naşterea’ –Naşterea soarelui‘”. Oare această sărbătoare păgână a fost responsabilă pentru alegerea de către biserica romano-catolică a zilei de 25 decembrie? Vom lăsa să răspundă The Catholic Encyclopedia. „Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie”! Mitraismul isi are originile in Zoroastranism, al carui zeu solar era Ahura Mazda.
Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau „creştinizate”, este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! „Tertulian trebuia să declare că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Cristos cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul bazilicii apostolilor, i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea”.
Sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. „În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare”. Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica romano-catolică l-a adoptat ca timp al naşterii lui Cristos.
Câteva din obiceiurile de Crăciun din zilele de azi au fost influenţate de Saturnalia romană. „Este cunoscut de toţi”, spune un scriitor, „că mare parte din lucrurile pe care le asociem cu sezonul Crăciunului – sărbători, oferirea de cadouri şi sentimentul general de bunăstare – nu este altceva decât moştenirea lăsată de sărbătoarea romană de iarnă a Saturnaliei. rămăşiţe din păgânism”.
Tertulian a menţionat că practica schimbului de cadouri a fost o parte a Saturnaliei. Nu-i nimic rău, desigur, în a oferi cadouri. Israeliţii îşi ofereau cadouri unul altuia în timpul sărbătorilor – chiar şi în sărbătorile ţinute doar ca un simplu obicei (Est.9:22). Iisus a primit cadouri de la Magi..care erau Zoroastrieni.
Pomul de Crăciun, aşa cum îl ştim noi, datează doar de câteva secole, deşi ideile privitoare la pomii sacri sunt foarte vechi. O veche legendă babiloniană spune despre un pom permanent verde, care a crescut dintr-un trunchi de copac mort. Vechiul trunchi îl simboliza pe Nimrod cel mort, noul pom permanent verde simboliza faptul că Nimrod a revenit la viaţă în persoana lui Tamuz!
Printre druizi, sacru era stejarul, printre egipteni era palmierul, la Roma era bradul, împodobit cu boabe roşii în timpul Saturnaliei! Se credea că zeul scandinav, Odin, dă daruri deosebite în timpul sărbătorilor de Crăciun celor care se apropiau de bradul lui sacru.” În cel puţin zece referinţe biblice, pomul verde este asociat cu doctrinele altor religii (l. Re.14:23, etc.). Deoarece toţi pomii sunt verzi cel puţin o parte a anului, menţiunea specială de „verde” se referă probabil la pomii permanent verzi.
In multe din scrierile apocrife Iisus le vorbeste apropiatilor sai despre cei 3 pomi ai vietii, aflati pe trepte diferite de evolutie spirituala si Ceruri. El chiar face o prezentare destul de detaliata a acestor Ceruri si a diferitelor functii ale spiritelor ce pazesc acesti pomi vesnic verzi.
„Împodobirea bradului”, de Ludwig Richter (1803).
Luând în considerare toate aceste lucruri, este interesant să comparăm o afirmaţie făcută de Ieremia cu obiceiul de astăzi al împodobirii unui pom în perioada Crăciunului. „Obiceiurile oamenilor sunt deşarte: căci unul taie un copac în pădure, lucrarea mâinilor unui meşter cu toporul. Ei îl acoperă cu argint şi cu aur, îl înţepenesc cu cuie şi ciocane ca să nu se mişte. Ei stau drept ca palmierul, dar nu vorbesc” (Ier.19:3,4).
Oamenii din vremea lui Ieremia, după cum arată contextul, făceau de fapt un idol dintr-un pom, cuvântul „meşter” fiind nu doar un simplu tăietor de lemne, ci unul care dăltuia idoli (Is.40:19,20; Os.8:4-6). Cuvântul „topor” se referă aici concret la o unealtă de sculptură. Citând acest pasaj din Ieremia, nu vrem să tragem concluzia că cei care pun astăzi pomi de Crăciun în casele sau bisericile lor se închină acestor pomi. Totuşi, asemenea obiceiuri ne furnizează exemple vii ale modului în care s-au făcut amestecurile.
Se recunoaşte în general că ziua de 25 decembrie nu a fost data reală la care S-a născut Isus şi că multe din obiceiurile de Crăciun din ziua de azi derivă din origini precreştine.
În secolul 6, misionarii catolici au fost trimişi în partea de nord a Europei să-i adune pe păgâni în ţarcul roman. Au descoperit că data de 24 iunie era o zi foarte iubită printre aceşti oameni. Ei au încercat să „creştinizeze” această zi, dar cum? La acea dată, ziua de 25 decembrie fusese adoptată ca zi de naştere a lui Cristos. Deoarece ziua de 24 iunie era cu aproximativ şase luni înaintea zilei de 25 decembrie, de ce să nu numească această zi ziua de naştere a lui Ioan Botezătorul! Ioan s-a născut, reamintim, cu şase luni înaintea lui Isus (Lc.l:26,36). Astfel, ziua de 24 iunie este cunoscută în calendarul papal ca ziua Sf. Ioan!
În Britania, înaintea pătrunderii creştinismului, ziua de 24 iunie era serbată de druizi cu vâlvătăi de focuri. Herodot, Wilkinson, Layard şi alţi istorici vorbesc despre aceste focuri ceremoniale în diferite ţări. Când ziua de 24 iunie a devenit ziua Sf. Ioan, au fost adoptate şi focurile sacre şi au devenit „focurile Sf. Ioan”! Acestea sunt menţionate ca atare în The Catholic Encyclopedia. „Am văzut oameni care fugeau şi săreau prin focurile Sf. Ioan în Irlanda”, spune un scriitor din secolul trecut, „. mândri că trec prin foc nepârliţi. crezând că sunt binecuvântaţi într-un mod deosebit prin această ceremonie”. Se pare că astfel de ritualuri îl onorează mai curând pe Moloh decât pe Ioan Botezătorul!
Ziua de 24 iunie era considerată ca fiind consacrată zeului-peşte antic Oannes, un nume după care era cunoscut Nimrod. Într-un articol despre Nimrod, Fausset spune: „Oannes, zeul-peşte, care a civilizat Babilonul, s-a ridicat din marea Roşie.” În limbajul latin din biserica romano-catolică, Ioan era numit JOANNES. Observaţi cât de asemănător este acesta cu OANNES! Asemenea similarităţi au ajutat la promovarea cu mai mare uşurinţă a amestecului păgânismului cu creştinismul.
O zi, care în vremurile păgâne era considerată ca fiind consacrată lui Isis sau Dianei (Artemis/Cybele din Ephesus), 15 august, a fost pur şi simplu redenumită ca ziua „Adormirii Maicii Domnului” şi până în vremea noastră este foarte respectată.”
Cybele
O altă zi adoptată din păgânism, probabil pentru a o onora pe Maria, se numeşte „Intrarea Maicii Domnului în biserică” sau „Purificarea Binecuvântatei Fecioare” şi este serbată în 2 februarie. În legea mozaică, după naşterea unui copil de parte bărbătească, mama era considerată necurată timp de patruzeci de zile (Lev.12). „Şi când s-au împlinit zilele purificării ei după Legea lui Moise”, Iosif şi Maria L-au înfăţişat pe Copilaşul Isus în templu şi au adus jertfa prescrisă (Lc.2:22-24). Adoptând ziua de 25 decembrie ca zi de naştere a lui Isus, data de 2 februarie părea să se potrivească bine cu purificarea Mariei. Dar ce a avut aceasta de a face cu folosirea lumânărilor în această zi? În Roma păgână, această sărbătoare era ţinută prin ducerea unor torţe şi lumânări în onoarea lui Februa, după care este numită luna noastră februarie! Grecii ţineau sărbătoarea în onoarea zeiţei Demeter (lat. Ceres), mama Persephonei (lat. Proserpina), care îşi căuta fiica prin lumea subterană împreună cu participanţii la sărbătoare care purtau lumânări.” Putem vedea astfel cum adoptarea zilei de 2 februarie pentru a onora purificarea Mariei a fost influenţată de obiceiuri păgâne ce implicau lumânări, chiar până la a o numi „Candlemas” (în engleză, „candle” înseamnă lumânare – n.tr.). În această zi sunt binecuvântate toate lumânările care urmează să fie folosite în timpul anului în ritualurile catolice.
The Catholic Encyclopedia spune: „Nu e nevoie să trecem sub tăcere faptul că lumânările, ca şi tămâia şi apa sfinţită, au fost folosite în mod obişnuit în închinarea păgână şi în ritualurile făcute în interesul celor morţi”.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/craciun-iisus.jpg225224adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-14 18:55:072022-05-14 18:55:07SĂRBĂTOAREA DE IARNĂ – NASTEREA LUI IISUS
(1830.1) 166:4.1 În vreme ce majoritatea palestinienilor nu iau decât două mese pe zi, Iisus şi apostolii aveau obiceiul, când erau în deplasare, de a se opri la amiază pentru a se odihni şi a se reface. Într-una dintre aceste pauze de amiază, pe drumul Filadelfiei, Toma l-a întrebat pe Iisus: „Maestre, după ce am auzit remarcile tale pe parcursul traseului din această dimineaţă, eu aş vrea să ştiu dacă fiinţele spirituale participă la producerea evenimentelor ciudate şi extraordinare în lumea materială; în plus, aş vrea să întreb dacă îngerii sau alte fiinţe spirituale sunt capabile să împiedice accidentele.
.
(1830.2) 166:4.2 Ca răspuns la întrebarea lui Toma, Iisus a zis: „N-am fost oare destul timp cu voi pentru ca voi să încetaţi să-mi mai puneţi astfel de întrebări? N-aţi observat că Fiul Omului trăieşte în unitate cu voi şi refuză cu persistenţă să folosească forţele celeste pentru sprijinul său personal? Nu trăiţi voi prin aceleaşi mijloace care le permit tuturor oamenilor să existe? Vedeţi voi oare puterea lumii spirituale manifestându-se în viaţa materială a acestei lumi, în afară de revelaţia Tatălui şi de vindecarea ocazională a copiilor lui
bolnavi?
(1830.3) 166:4.3 ”Strămoşii voştri au crezut prea mult timp că prosperitatea era semnul aprobării divine, iar adversitatea dovada displăcerii lui Dumnezeu. Eu proclam că asemenea credinţe sunt superstiţii. Nu remarcaţi voi că săracii, în mult mai mare număr decât bogaţii, primesc cu bucurie evanghelia şi intră numaidecât în regat? Dacă bucuriile dovedesc favoarea divină, de ce atunci bogaţii refuză atât de adesea să creadă în această bună vestire ce vine din cer?
.
(1830.4) 166:4.4 ”Tatăl face ca ploaia sa să cadă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi; soarele străluceşte la fel pentru cei care practică dreptatea şi pentru cei care n-o practică. Voi aţi auzit vorbindu-se de acei galileeni al căror sânge Pilat l-a amestecat cu cel al jertfelor; eu vă spun că aceşti galileeni nu erau mai mari păcătoşi decât compatrioţii lor doar pentru că lor li s-a întâmplat lucrul acela. Voi cunoaşteţi, de asemenea, povestea celor optsprezece peste care căzuse turnul din Siloe, omorându-i. Să nu credeţi că oamenii astfel nimiciţi erau mai vinovaţi decât toţi fraţii lor din Ierusalim. Ei au fost pur şi simplu victime ale unui accident al timpului.
.
(1830.5) 166:4.5 ”Trei feluri de evenimente se pot produce în viaţa voastră:
.
(1830.6) 166:4.6 ”1. Puteţi participa la evenimente normale făcând parte din existenţa pe care voi şi tovarăşii voştri o trăiţi pe pământ.
.
(1830.7) 166:4.7 ”2. Se poate ca din întâmplare să fiţi victima unui accident din natură, una dintre neşansele umane, şi să ştiţi perfect de bine că aceste evenimente nu sunt în nici un fel dirijate dinainte sau produse cu vreun alt chip de forţele împărăţiei.
.
(1830.8) 166:4.8 ”3. Voi puteţi culege recolta eforturilor voastre directe de a vă conforma legilor naturale care guvernează lumea.
.
(1830.9) 166:4.9 ”Într-o zi, un om a plantat un smochin în via sa. După ce de multe ori căutase în smochin vreun fruct, însă fără a găsi nimic, el i-a chemat pe vieri înaintea sa şi le-a zis: „Am venit aici în cursul ultimelor trei anotimpuri pentru a căuta roadele de pe acest smochin, şi n-am găsit nici unul. Tăiaţi pomul acesta sterp; de ce să umple pământul? Dar grădinarul şef i-a răspuns stăpânului său: „Mai lasă-l un an pentru ca eu să pot săpa în jurul lui şi pune acolo îngrăşământ. Dacă în anul ce vine nu dă roade, atunci va fi tăiat. Şi când s-au conformat astfel legilor fertilităţii, ei au fost răsplătiţi printr-o recoltă îmbelşugată, căci pomul era viu şi bun.
.
(1831.1) 166:4.10 ”În materie de boală şi de sănătate, voi ar trebui să ştiţi că aceste stări fizice rezultă din cauze materiale. Sănătatea nu este un surâs din cer, nici boala o încruntare a sprâncenelor lui Dumnezeu.
.
(1831.2) 166:4.11 ”Copii umani ai Tatălui sunt egali în ceea ce priveşte capacitatea lor de a primi binecuvântări materiale; de aceea el dăruieşte lucrurile fizice tuturor copiilor oamenilor fără discriminare. Când se ajunge la acordarea darurilor spirituale, Tatăl este limitat de capacitatea omului de a primi aceste daruri divine. Cu toate că Tatăl nu face deosebire de persoane, el este limitat, în revărsarea darurilor spirituale, de credinţa omului şi de dorinţa sa de a se conforma întotdeauna voii Tatălui.”
.
(1831.3) 166:4.12 În vreme ce apostolii îşi urmau drumul către Filadelfia, Iisus a continuat să-i înveţe şi să răspundă la întrebările lor privitoare la accidente, la boli şi la miracole, dar n-au fost capabili să înţeleagă pe de-a-ntregul această lecţie. O oră de învăţătură nu-i de ajuns pentru a schimba în întregime credinţele de-o viaţă. Iisus a găsit deci necesar să-şi repete mesajul, să repete în mai multe rânduri ceea ce vroia să-i facă să înţeleagă. Chiar şi aşa, ei n-au priceput semnificaţia misiunii sale terestre decât după moartea şi reînvierea sa.
Bioplasma – a 5-a stare de agregare a materiei – starea eterica care face legatura dintre materie si Spirit
Aceasta este a 5-a stare de agregare a materiei. Fantomele, spiritele si duhurile au la baza structura bioplasmatica.
Fantomele, spiritele, sferele de energie – un subiect real al parapsihologiei, metafizicii si fizicii cuantice! Numai persoanele care nu cunosc acest fenomen in pot nega!
Ca persoana am studiat acum multi ani, fenomenul care sta la baza aparitiei fantomelor, dincolo de explicatia mistica, care totusi in unele cazuri se imbina de minune cu cea stiintifica. Acum postand asta, intru iarasi pe un taram in care unele persoane vor fi sceptice si intr-un fel asa e si normal, sa existe opinii diferite, dar inainte de a fi sceptic cu privire la ceva e bine sa analizezi temeinic dovezile existente si sa nu te erijezi in a fi un batjocoritor al celor care sustin aceste lucruri.
Acelasi lucru se petrece si aici. In poza expusa de mine, va fac o comparatie, destul de bine argumentata, zic eu. Ce am facut?
Nu stiu cati dintre voi stiati asta: daca luati o telecomanda de la televizor si o puneti cu acel led in fata unei camere foto/video care este pornita si o sa apasati pe buton, o sa observat ca pe camera o sa vedeti cum acel led va lumina, radiind o nuanta de albastru (acum depinde si de camera). Daca va uitati in acelasi timp la led in timp ce apasati butonul, nu o sa vedeti ca se aprinde ledul. De ce? Pentru ca ledul are la baza lumina infrarosie si functioneaza in afara spectrului celor 7 culori ale luminii albe.
Lumina infrarosie se poate observa si cu ochiul uman, dar nu de multe persoane caci trebuie sa ai un ochi antrenat. De pilda eu ca sa vad acea lumina infrarosie am nevoie de intuneric deplin pentru a vedea putine scanteieri ale ledului, dar chiar si asa se pot observa cu greu, insa se pot observa, dar la lumina nu se poate vedea, dar camera fot/video poate captura, indiferent de ce lumina e in exterior.
CONEXIUNEA
Majoritatea oamenilor nu pot vedea undele radio, desi exista dispozitive cu care se pot captura, dar asta nu inseamna ca daca nu le poti vedea, aceste unde radio n-ar exista. Daca eu sint setat pe o anume frecventa la radio, asta nu inseamna ca numai acel post de radio exista si ca nu mai exista nimic in afara sa, nu, exista si altele, doar ca eu nu le pot auzi deoarece sint setat pe o anume frecventa.
Majoritatea celor care sint sustinatori ai existentei fantomelor, le-au fotografiat fara sa doreasca, pur si simplu cu diverse ocazii si-au facut poze si au ramas stupefiati sa observe ca pe langa ei se afla si anumite „duhuri”. Scepticii evident sustin ca „sint falsuri”. Oare? Iarasi ajungem la chestia cu lumina infrarosie, omul nu o poate observa cu ochii fizici, deci poate sa sustina ca „nu exista”, dar camera o poate captura, atunci, ca si in cazul fantomelor ar putea zice „este fals, eu nu cred”. Asta inseamna o negare absurda a unei evidente.
BIOPLASMA
Atat fantomele, spiritele de orice fel, sferele de lumina, duhurile, au la baza o substanta eterica numita in stiinta metafizica, parapsihologica, dar si in fizica cuantica ca „bioplasma”. Bioplasma mai este denumita de cercetatori ca „starea care face legatura dintre materie si spirit”. Altii au mai denumit-o si pe buna dreptate, foarte bine, „o a 5-a stare de agregare a materiei”, dar care nu prea a fost recunoscuta oficial, pentru ca oficial nu prea s-a dorit recunoasterea fantomelor, spiritelor, sferelor energetice etc. pentru ca asta deranjeaza intr-un fel esafondul persoanelor care insista sa mentina mintea oamenilor numai intr-o stare de materialism, tinandu-i astfel intr-o inchisoare mentala teribila.
Bioplasma
Citez dintr-un articol publicat pe site-ul ezoteric almeea.com:
„In mod curent, oamenii de stiinta se refera la patru stari ale materiei: solida, lichida, gazoasa si plasma. Ultima stare ar fi un gaz care are toti electronii separati de nucleii atomilor lor; ea exista in spatiul cosmic, dar poate fi produsa si experimental, la mari temperaturi, in laboratoare. In anul 1944, insa, V.S.Grisenko a pus pentru prima oara problema existentei unei a 5-a stari a materiei proprii organismelor vii. Doua decenii mai tarziu, mai exact in 1966, savantul rus a numit aceasta stare „plasma biologica” sau „bioplasma”.
Ulterior, s-au desfasurat numeroase experiente menite sa confirme sau sa infirme existenta bioplasmei. Se stie ca fiecare organism viu este un sistem care radiaza energie creand un camp in jurul sau; numai ca noi cunoastem prea putin despre reteaua de energie a organismului. In special din timpul telepatiei, cand doua organisme par sa interactioneze la o distanta atat de mare, incat fenomenul nu poate fi explicat in mod adecvat prin mijloace conventionale. Un organism viu poate fi descris ca un camp biologic sau „biocamp” („campul” fiind o regiune constituita din liniile de forta care actioneaza unele asupra altora). Acesta are o configuratie spatiala clara, fiind conturat de diferite campuri fizice: electrostatic, electromagnetic, acustic, hidrodinamic si poate si de altele inca neexplorate adecvat.
Experimentele descrise de Victor M. Iniusin intr-un articol aparut in volumul „Future Science” (S.U.A.,1977) au indicat in mod cert ca bioplasma consta din ioni, electroni liberi si protoni, cu alte cuvinte, din particule subatomice care exista independent de nuclee. Experimentele au mai aratat ca biocampul isi datoreaza structura bioplasmei, mai stabila decat alte componente ale biocampurilor. Acestea s-ar datora echivalentei particulelor pozitive si negative din bioplasma. Echipa de cercetare din care a facut parte Victor M. Iniusin, a numit acest echilibru „stereo-bio-energostazia”. Sub impactul diferitilor factori interni si externi, stereobioenergostazia poate sa se prabuseasca. De regula, acest fenomen este temporar, dupa care echilibrul se restabileste; daca echilibrul nu se restabileste, organismul poate suferi profund.
Dar, ne intrebam, cum functioneaza oare procesele in cea de-a 5-a stare a materiei? Se pare ca particulele bioplasmice sunt reinnoite in mod constant prin procesele chimice din interiorul celulelor, in special la nivelul mitocondriilor, in cadrul carora au loc transferuri directe de electroni de la o molecula la alta. Mitocondriile sunt corpuri foarte mici din citoplasma celulelor. Ele contin numeroase enzime dintre care cele mai importante se pare ca sunt acelea implicate in ciclul acidului citric. Alaturi de moleculele bioplasmice, produse ale proceselor din mitocondrii, se constata si o absorbtie directa de sarcini din mediu. In acest caz, plamanii joaca un rol extrem de important. Totusi, intre organism si mediu se instaleaza o relatie mult mai complexa: unele particule bioplasmice sunt absorbite din surse externe, in timp ce altele sunt expulzate in spatiu.
Efectul Kirlian
Fotografia Kirlian
In experimentele efectuate, echipa lui Iniusin a utilizat fotografierea la mare voltaj, descoperita de Semion Kirlian si sotia sa. Valentina. Procedura de baza consta in generarea unui camp de inalta frecventa intre doi electrozi si plasarea unui obiect direct pe un film ce ramine expus in acest camp. Aceasta procedura permite obtinerea unei imagini a obiectului fara a se folosi camera cu obiectiv. Obiectul va fi conturat cu o corona (adica aerul ionizat si electronii ce parasesc obiectul cand se creaza cimpul de inalta frecventa).
Totusi obiectele vii arata o mare varietate in ceea ce priveste marimea coronei in raport cu cele lipsite de viata. Cercetatorii au emis ipoteza ca aceasta variatie se datoreaza campului bioplasmic care interactioneaza cu campul format artificial si care probabil pune limite coronei.
In experientele cu iepuri s-a observat ca descarcarile coronei variaza in mare masura in raport cu starea psihica a iepurelui (daca este sau nu speriat de ceva). Intensitatea reactiei creste de 2-3 ori in momentul socului, dar revine la marimea normala a coronei dupa cateva minute. Introducand un senzor in creierul iepurelui, s-a observat o crestere de 10 ori a intensitatii radiatiei in raport cu cea degajata de piele sau muschi. Aceste experimente au demonstrat ca cea mai mare acumulare de bioplasma se afla in creier. Mai putina bioplasma a fost gasita in tesuturile de legatura si in tesuturile moi ale corpului.
Investigatii mai detaliate au fost facute cu fiinte umane in diferite stari psihologice si fiziologice. S-a descoperit astfel ca maduva spinarii, cu marea sa aglomerare de celule nervoase, pare sa fie centrul activitatii bioplasmice. Activitatea bioplasmica este puternica la degete, ca si in spatele plexului solar. Sangele insa, nu contine atat de multa bioplasma ca celulele nervoase. Totusi, sangele seamana cu un sistem cristal-lichid in care are loc un transfer de energie. El poate, de asemenea, transporta energie. Sistemul circulator este un sistem transportor de energie la fel ca si sistemul bioplasmic.
S-a descoperit, totodata, ca activitatea bioplasmica este dependenta de dispozitie. Artistii plastici, de pilda, au o corona foarte stralucitoare cand gandesc la pictura. O persoana aliata in stare de depresiune are o corona subtire care contine multe pete intunecate. Incercarile de a se fotografia direct bioplasma fara a se mai folosi campul electric suplimentar prezent in metoda Kirlian, precizeaza Victor M. Iniusin, desi incipiente, sunt incurajatoare.
Kirlian
Alte experimente cu bioplasma
Numeroase alte experimente au condus la concluzia ca se degaja multa caldura atunci cand tesuturile se dezintegreaza. Acest fenomen indica in primul rand capacitatea organismului de a transforma masa in energie. Mai mult, organismele vii sunt capabile sa absoarba o mare cantitate de radiatii, trasatura inexistenta la tesuturile moarte. Alte temeiuri stiintifice au fost gasite pentru a motiva si mai convingator conceptul de plasma biologica: prezenta de electroni delocalizati in zona de electroni pi; existenta de proprietati semiconductoare in membranele celulare; o mare concentrare de electroni de perechi in molecule biologice importante ca ADN sau ARN; prezenta de polaritate electronica in organisme; proprietatile semiconductoare ale clorofilei si independenta procesului de fotosinteza in raport cu temperatura; caracterul colectiv al schimburilor in densitate a proceselor cuantice, sub efectul factorilor fizici (asa cum se intampla cu radiatia mitogenica creata in campurile vizuale cand lumina loveste retina ochiului); crearea de campuri electrice, de sarcini concentrate pe suprafata campurilor, ce pot fi detectate la distanta de corpuri.
Alexander Dubrov a emis ipoteza ca organismele emit unde gravitationale. Daca este asa, atunci bioplasma se poate implica in aceste unde. Interactiunile gravitationale sunt cele mai slabe dintre toate interactiile cunoscute in fizica si deci, foarte dificil de detectat. Totusi, in ciuda intensitatii scazute a undelor gravitationale, ele ar putea juca un rol bine definit in molecule diferite ale caror organisme interactioneaza cu mediul lor. Deoarece aceste interactiuni se schimba de la o zi la alta, variatiile lor sunt greu de explicat prin mijloacele conventionale.
Echipa de cercetatori amintita estimeaza ca experimentele cu bioplasma trebuie facute in conditii atmosferice constante cum ar fi umiditatea sau caldura. Apropierea unei furtuni, de pilda, poate influenta decisiv rezultatele. Deci, campul bioplasmic este instabil atunci cand apar schimbari bruste ale fortelor electrice din mediu. Cu toate acestea, in ciuda sensibilitatii la schimbarile electrice din mediu, bioplasma pare a fi relativ stabila, ca o expresie a balantei particulelor pozitive si negative din ea. Daca apare o ruptura intr-o directie sau alta, acestea se poate reflecta in starea de sanatate a organismului.
Desi campul bioplasmic al organismului este relativ stabil, o importanta energie este radiata in spatiu sub forma de „microcurenti” (canalele de particule bioplasmice formate prin ace), sau „bioplasmoizi” (fragmente de bioplasma care se indeparteaza de organism). Este posibil ca fenomenul de fotografiere Kirlian sa faciliteze dezvoltarea de microcurenti si de bioplasmoizi care sunt prinsi pe film; acestia ar putea fi implicati in telepatie, psihokinezie si alte modalitati de interactiune la distanta dintre organisme.
In incercarea de a investiga interactiunea la distanta intre o persoana si o planta, a fost implantat un senzor cu cristal lichid, cu un termostat protejat de un disc de aluminiu. Bioluminiscenta plantei s-a masurat cu un tub senzitiv care inregistra lumina emisa de planta. Astfel, cand o persoana aflata intr-o incapere departata si-a stimulat pielea cu un ac, lumina emisa de planta a crescut intr-un grad remarcabil. Rezultate similare s-au obtinut cand un alt subiect si-a imaginat ca se afla intr-o stare emotionala. Alte experimente au demonstrat ca ochii sunt o sursa de intensa radiatie; in cateva situatii, efectul ochilor a putut fi observat chiar in cazul separarii lor de dispozitivul de masurare pe un ecran metalic. Concluzia ar fi ca bioplasma este in gama ultravioletelor.”[1]”
Nu putem sa discutam despre subiecte cum ar fi „fantomele” sau „bioplasma” fara a accepta existenta sufletului, un motor al vietii si care pe langa organe intretine organismul, dar care memoreaza absolut totul.
Odata cu intrarea intr-un nou mileniu, omenirea a ajuns sa se intrebe cu adevarat daca exista viata dupa moarte. Desi inca destul de sovaielnic, stiinta a ajuns sa intrezareasca alte dimensiuni sau realitati ale universului, ispitandu-ne sa ne intrebam daca nu cumva raiul si iadul exista cu adevarat…Oamenii de stiinta afirma ca sufletul cantareste 1/ 3000 dintr-o uncie
Un uimitor experiment al cercetatorilor din Dresda, Germania, a relevat ca sufletul uman exista, cantarind 1/ 3000 dintr-o uncie, sau 1: 84.000 dintr-un gram. Rezultatele acestui studiu au fost publicate in jurnalul de stiinta “Horizon”. Unul dintre conducatorii cercetarii, doctorul Becker Mertens a declarat : ” Concluzia evidenta este ca s-a confirmat existenta sufletului si ca s-a determinat masa acestuia. Provocarea este de a determina exact din ce anume este compus sufletul. Suntem inclinati sa credem ca este o alta forma de energie”.
Experimentele lui Watters despre suflet
Chiar din anii 1940, oamenii de stiinta au cautat sa gaseasca o dovada consistenta a existentei sufletului. Doctorul R.A. Watters, pe acel timp director al Fundatiei de Cercetari Psihologice William Bernard Johnston, din Reno, Nevada, a dezvoltat o incredibila ipoteza atomica despre suflet. El a presupus ca sufletele exista intr-un stadiu limbic, intr-un “spatiu intra-atomic dintre atomii celulelor umane”. Pentru a-si testa teoria, el a recurs la o camera de expansiune cu ceata tip Wilson. Acest dispozitiv, folosit mai ales de fizicieni, are scopul de a observa particulele atomice si subatomice. Watters era de pare ca , prin folosirea acestui aparat, s-ar putea examina plecarea sufletului dintr-un trup chiar in momentul mortii.
Intr-un experiment, Watters a asezat o lacusta intr-o astfel de camera de ceata, eutaniasand-o prin intermediul unei supradoze de eter. O camera de luat vederi a fost amplasata astfel incat sa surprinda clipa in care viata avea sa se desprinda de acea insecta. Aceasta camera a fost reglata pentru a surprinde aparitia unor vapori de apa. Fotografia a scos la iveala un inexplicabil “fenomen de umbra”, o forma asemanatoare corpului lacustei. Watters si-a dus mai departe experimentele, folosind soareci si broaste in locul insectelor. In toate cazurile, s-a constatat aparitia, in clipa mortii, a unei umbre reproducand forma creaturii ce tocmai murea, o umbra ce se mentinea cel mult 8 ore dupa deces.
Camera GDV a doctorului Korotkov
Camera bioelectrografica de vizualizare a descarcarii (eliberarii) de gaz (GDV) masoara campul energetic al oamenilor. In prezent, este singurul dispozitiv de acest tip din lume. Sistemul este foarte complex si se bazeaza pe un software al unui computer de analizare in timp real a distributiei nivelurilor de energie ale subiectelor biologice.
Konstantin Korotkov este profesor de fizica la Universitatea Tehnica de Stat din Sankt Petesburg, in Rusia, un om de stiinta avand brevetate 12 patente ale unor inventii biofizice.
Prin intermediul camerei GDV s-au realizat uimitoare fotografii ale sufletului uman (in albastru) iesind din corp chiar in momentul mortii.
Imaginile arata sufletul parasind trupul unui pacient inainte ca imaginea acestuia sa devina rosie. Se poate vedea ca, initial, partea de sub piept este parasita de forta vietii, urmand apoi capul, si, in final, inima si zona inghinala.
Suflete strigand prinse de demoni
Au fost, asadar, imortalizate suflete parasind la moarte insectele, animalele si oamenii. Sufletele au fost masurate si cantarite. Multi dintre voi ati auzit de experientele traite de cei aflati in preajma mortii, cand au zarit tunele de lumina, prieteni dragi, fiinte iubite sau chiar paradisul. O abordare stiintifica a acesti fenomen a fost consacrata de un renumit om de stiinta din domeniul medicinii, pe nume Maurice S. Rawlings. Acestui cercetator i se atribuie meritul de a fi cercetat in amanuntime poarta de trecere dintre lumea reala si cea a iadului. Se spune ca dr. Rawlings era un ateist convins pana cand a supus observatiei pacienti muribunzi ale caror suflete , tipand de groaza, era rapite in spatiul dintr-o alta dimensiune al celor damnati, iadul!
Iata una din marturiile lui Rawlings :”Urmaream un monitor pentru a ghida un “pacemaker” (aparat de reglare a pulsului unor oameni blonavi de inima) catre inima unui pacient de al meu, cand s-a intamplat… inima lui s-a oprit. Pacientul isi amintea in felul sau acest lucru:”Am lesinat si apoi m-ai lovit in piept… Cineva striga. Ceva m-a lovit in umarul stang; era o intreaga nebunie. Pluteam intr-un spatiu negru ca smoala, miscandu-ma foarte repede. Vantul imi suiera alaturi, si mai indreptam degraba catre acea frumoasa lumina arzanda. Pe cand ma miscam in mare viteza, zidurile tunelului au luat foc. Dincolo de acest tunel de flacari era un imens lac de foc arzand ca o sonda de petrol.” Apoi au aparut demonii… “Am vazut umbrele prelungi ale unor oameni miscandu-se fara tinta asemeni animalelor inchise in custile dintr-o gradina zoologica. La marginea unui deal am vazut un vechi prieten care murise mai demult (ultima data cand il zarisem il scoateau, inecat, dintr-u rau). L-am strigat :”Hei, Jim!” El s-a uita la mine fara nici o urma de zambet. Demonii au inceput sa traga de el, si a inceput sa urle. L-au tarat in putul iadului. Am fugit, dar nu aveam incotro sa ma duc. Dintr-o data, am ajuns din nou in corpul meu, in timp ce imi coseai operatia”. Inima acestui pacient s-a oprit mai tarziu a doua oara, fiind declarat mort clinic peste cateva minute.
Un alt bolnav i-a relatat doctorului Rawlings urmatoarele : ” Am fost calauzit intr-o lume a spiritelor numita iad. Acesta este un loc al pedepselor. Nu numai ca am vazut iadul, dar am si simtit chinurile tuturor celor care erau acolo. Intunecimea iadului este atat de mare incat pare sa apese asemeni unei mari presiuni. Ea ii inspira omului un simtamant disperat de singuratate. Caldura este uscata, deshidratanta. Ochii iti sunt atat de uscati incat ii simti ca niste carbuni aprinsi in cap. Limba si buzele sunt uscate si arse de intensa caldura… Singuratatea transmisa de iad nu poate fi descrisa in cuvinte.”
Numeroase incidente intamplate in spitale, avand de a face cu trairile din preajma mortii clinice au convins multe cadre medicale despre existenta unei alte vieti dupa moarte. As zice ca esenta fiecarui om continua sa existe dupa moarte, fie ca o numim suflet sau altfel, fie ca se indreapta catre rai, iad, sau un alt univers paralel…
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/479432861_640.jpg360640adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-11 18:54:112022-05-11 18:54:11Bioplasma – a 5-a stare de agregare a materiei – starea eterica care face legatura dintre materie si Spirit
CURS „CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA”
Credinţa în existenţa de Zâne, Elfi si Gnomi a apărut cel mai proeminent în scrierile din perioada medievala si in folclorul din Europa de Vest.Multe canale notabile, cum ar fi Edgar Cayce, Jane Roberts (Seth material), Charles Leadbeater (Societatea Teozofică) a vorbit de existenta Regatului Devas-ilor (FAE sau ZANE). Gaia si Arhanghelul Metatron, de asemenea, au vorbit pe acest subiect.
Spiritele Elementalilor (Devas) sau Spiritele Naturii, mai sunt denumite şi Devaşi, dar Devaşii sunt ierarhiile superioare ale Spiritelor Naturii. Fac parte din prima creaţie de Spirite cu formă a lui D-zeu Unul şi sunt cele mai „vârstnice” spirite din Creaţie, în afara Spiritelor fără Formă. Au liber arbitru. Ei sunt responsabili de protejarea naturii, a formelor de manifestare din ceea ce numim natură în cadrul Creaţiei lui D-zeu. (minerale, plante, animale). Au aspect umanoid în vibraţiile mai înalte, având corpurile energetice similare cu ale oamenilor, deşi se observă anumite diferenţe. Se pot camufla în esenţa substanţei din care sunt formaţi şi astfel pot apărea sub formă de mingi de foc, forme de apă, mici vortex-uri de aer sau apă, etc… sau pot lua forme animalice. Se pot întrupa cu un aspect al lor sau cu mai multe. Ca şi nivel vibraţional, spiritele naturii se găsesc în palierele vibraţionale 7 -12. Există şi o categorie primară a acestor elementali, categorie ce cuprinde elementali fără formă, esenţa conştiinţei elementului din care sunt alcătuiţi. Acest tip de elemental poate fi polarizat în ambele sensuri, atât negativ cât şi pozitiv.
Există şi o ierarhie a Elementalilor, dar este suficient să menţionăm cele mai importante 3 categorii:
Elementalii fără formă (nu au corp energetic, sunt esenţa elementului din care sunt formaţi, în stare brută)
Devaşi (Îngeri ai elementelor, Ordinele superioare ale Elementalilor, pot lua orice formă, dar forma lor de origine este corpul umanoid de esenţă elementală)
Edgar Cayce a explicat Regatului Devic, ca fiind unul foarte real, o forma de constiinta a naturii, conectate direct la elementele de aer, apă, pământ şi foc.
Spiritele Angelice: Rasa a doua creată de D-zeu. Din această categorie de Spirite cu Forma fac parte Ierarhiile Cereşti, adică Îngerii, Arhanghelii, Arheii, Stăpânirile, Virtuţiile, Domniile, Tronurile, Heruvimii şi Serafimii.
Ele îşi coboară densitatea (nivelul de vibraţie) pentru a intra în contact cu noi sau pentru a ne proteja. Astfel, avem îngeri veghetori, îngeri păzitori, îngeri luptători, Arhangheli, etc. Aceştia au liber arbitru şi se pot întrupa cu un aspect al lor sau cu mai multe. Forma lor de origine este formă umanoidă, de esenţă divină. Ei, împreună cu Spiritele Naturii şi cu Maeştri Ascensionaţi, sunt responsabili de evoluţia rasei umanoide către potenţialul maxim.
Spiritele angelice pot fi clasificate în funcţie de elementul lor dominant: apă, aer, foc, pământ, ether.
Sunt foarte multe erori în ceea ce priveşte ierarhia aparţinătoare şi rangul entităţilor angelice, sau a numărului lor. Astfel, sunt 12 entităţi angelice, denumite Elohimi, dintre care 7 Elohimi principali ai Pământului. Aceste entităţi angelice sunt direct răspunzătoare de această planetă şi de spiritele ce se întrupează aici. Pe lângă aceştia, pentru Pământ mai lucrează miliarde de îngeri din toate Ierarhiile Cereşti, mulţi dintre ei fiind confundaţi şi asimilaţi cu cele 7 entităţi angelice principale.
Pe parcursul Cursului „CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA” vom detalia aceste Ierarhii Ceresti si Rase de Spirite, vom discuta despre Creatie si D-zeu UNUL si vom prezenta metode de conectare si re-conectare cu aceste entitati de Lumina, pentru evolutie spirituala, pentru protectie si pentru a intelege mai clar Creatia si rolul nostru ca rasa Umanoida, in cadrul Creatiei lui D-zeu UNUL, astfel incat sa putem contribui intr-un mod pozitiv pentru noi insine si pentru Planeta – Univers – Multivers, la evolutia acestora deoarece, la un anumit nivel, Toti suntem UNUL.
PREZENTARE CURS
„CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA”
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/angels-3.jpg251201adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-10 18:54:082022-05-10 18:54:08CURS "CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA"
Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni”, fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.
Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în înălţimi spirituale, se spunea, n-au fost întotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioară ei au fost „oameni”, adică au trecut prin stadiul omenesc.
Din aceasta decurge în mod evident un adevăr din care cei care se iniţiau în Mistere trăgeau o concluzie îndrăzneaţă: că la rândul lor oamenii vor deveni odată zei. Datorită acestei concluzii adevărul însuşi era considerat ca primejdios, căci trebuie adăugat aici că omul nu poate deveni zeu decât dacă a atins maturitatea necesară. Dacă îşi închipuie, la un moment dat, că l-a găsit pe Dumnezeu în sine însuşi înainte de a atinge maturitatea dorită, nu va deveni Dumnezeu, ci va înnebuni. Deci în faţa omului se deschid două căi: să înainteze cu răbdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeşte „deificare” sau să-şi închipuie înainte de vreme că aceasta s-a înfăptuit deja. Prima cale duce cu adevărat la îndumnezeire, cealaltă la nebunie.
Expresiile folosite în Antichitate duc adesea la neînţelegeri, pentru că în vremea noastră nu mai ştim să facem distincţie între diferitele trepte pe care se află entităţile divine. Atunci când vorbea despre zei, iniţiatul egiptean nu avea în vedere numai un grup de fiinţe divine, Divinitatea, ci o întreagă serie ierarhică de entităţi divine. Dionisie Areopagitul, ca şi înţelepţii Orientului, ştia să facă distincţia cuvenită între aceste entităţi. Nu contează că unul vorbeşte despre Îngeri iar ceilalţi despre Dhyan-Chohàni, căci cei care recunosc cu adevărat unitatea înţelepciunii universale ştiu că aceste nume diferite exprimă acelaşi lucru.
Fiinţele nevăzute care se găsesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evoluţie mai înalt decât al său, sunt numite în esoterismul creştin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, căci ei sunt trimişii lumilor spirituale. Cei care sunt cu o treaptă mai sus, adică cu două trepte mai sus de om, sunt numiţi Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului. Urmează fiinţele care, atunci când au evoluat în mod normal, se află cu o treaptă deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalităţii, Forţele primordiale, Archaii sau Arheii. Aceste trei grupe de fiinţe care se află imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc”. Toate au fost „oameni”. Dacă privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea îndepărtat în trecutul celor care acum sunt Îngeri, căci ei erau „oameni” pe vechea Lună. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalităţii pe vechiul Saturn. Aceste entităţi s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele sc află mai presus de ea în seria Ierarhiilor. Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pământ, apoi, în lumea nevăzută, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului şi cel al Principatelor sau Spirite ale personalităţii. Iar în vreme ce în ceea ce priveşte viaţa lor interioară, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni în cea divină – sau mai degrabă în cea de mesageri ai Zeilor, căci aceasta sunt –, în timp ce aceste fiinţe se înălţau în existenţa lor spirituală, planetele pe care şi pentru care trăiau se transformau la rândul lor. Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni”, avea cu totul alt aspect decât pământul nostru.
Am vorbit în conferinţa anterioară că pe Pământ distingem patru elemente: pământ, apă, aer şi foc sau căldură. Pe Saturn nu exista nici urmă din primele trei. Exista atunci numai focul sau căldura. Pentru cel care gândeste materialist, căldura nu poate exista decât legată de obiecte exterioare; pot exista corpuri solide calde, apă caldă, dar nu poate exista căldură în sine. Asa crede materialistul, dar aceasta este o eroare. Dacă cu simţurile noastre de astăzi am fi putut vedea vechiul Saturn, cum ar fi arătat el? Să presupunem, ca o ipoteză, că pe timpul vechiului Saturn s-ar fi putut zbura în spaţiul cosmic; nu s-ar fi văzut nimic în locul unde se găsea acel astru, dar am fi avut impresia că intrăm într-un cuptor de brutărie; nu s-ar fi simtit nici cel mai slab suflu de aer şi nici urmă de apă; n-ai fi putut să stai în picioare nici să pui mâna pe ceva, căci nu exista nimic solid; întregul glob nu era decât căldură. O planetă de căldură, aşa era pământul nostru în prima stare prin care a trecut. Vă daţi seama că Heraclit avea mare dreptate când spunea că totul s-a născut din foc. Da, totul vine din foc. Deoarece Pământul nu este decât vechiul Saturn metamorfozat, putem spune că şi pe Pământ totul a provenit din foc. Este un adevăr pe care Heraclit l-a aflat în cadrul vechilor Mistere şi la acest adevăr se referă relatarea că el a dedicat cartea în care a consemnat acestea zeiţei din Efes*. Aducănd cartea ca ofrandă pe altarul zeiţei, el adeverea faptul că datora aceste cunoştinţe Misterelor din Efes, unde întotdeauna a fost expusă cea mai pură doctrină a focului primordial al lui Saturn.
Se înţelege de la sine că fiinţele pe care le numim Principate sau Spirite ale personalităţii şi-au realizat „stadiul omenesc” în condiţii total diferite de cele de astăzi. Omul de astăzi are posibilitatea să încorporeze în organismul său, în oasele sale, în sistemul circulator, solidul, lichidul şi gazosul. „Omul” de pe Saturn – Spirit al personalităţii – trebuia să-şi alcătuiască corpul din căldură. De fapt nu avea decât un corp de căldură.
V-am spus în conferinţa precedentă că există, ca să zicem aşa, două faţete ale căldurii: una este cea perceptibilă în calitate de căldură interioară; ne este cald sau frig fără a avea vreun contact cu un corp străin, dar putem, de asemenea, să simţim o căldură exterioară atunci când atingem un corp cald. În evoluţia lui Saturn se remarcă un fapt deosebit: căldura, care la început era exclusiv internă, a devenit spre final exterioară, perceptibilă. Dacă aţi fi putut intra în spaţiul lui Saturn aşa cum era el la origine, n-aţi fi simţit nici o senzaţie de căldură la nivelul pielii, ci în interior, şi v-aţi fi zis: Ce bine este aici! Dacă aţi fi putut cunoaşte acest stadiu de început al evolutiei lui Saturn, v-ar fi izbit ceva asemănător cu ceea ce numim acum căldură sufletească. Ne putem imagina această experienţă gândindu-ne la senzaţiile diferite pe care le avem atunci când privim o suprafaţă roşie şi o suprafaţă albastră. Culoarea roşie dă o impresie de căldură, pe când privind albastrul ai o impresie de răcoare. Închipuiţi-vă ce poate simţi sufletul omenesc la vederea unui roşu frumos, sentiment care desigur nu a putut exista în acea vreme; este această senzatie de căldură plăcută pe care aţi fi avut-o. Dar la sfârşitul evoluţiei lui Saturn nu aţi fi avut numai această impresie de mulţumire interioară, ci pe lângă aceasta şi senzatia unei călduri ce vine din afară. Căldura interioară s-a transformat treptat în căldură exterioară. Acesta este drumul străbătut de Saturn: de la căldura interioară, psihică, la căldura exterioară, perceptibilă, aşa cum o cunoaştem acum.
Aşa cum copilul se transformă treptat în adult trecând prin tot felul de experienţe, Spiritele personalităţii s-au dezvoltat pe vechiul Saturn. Au simţit la început căldura, care le-a dat o impresie de mulţumire; apoi, puţin câte puţin, au început să perceapă această căldură şi ca pe ceva exterior, ca ceva care s-a înfăptuit, s-a întrupat, am putea spune. Ce s-a întâmplat atunci? La început căldura interioară a globului lui Saturn a dat posibilitate Spiritelor personalităţii să se întrupeze. Apoi, în decursul acestui proces, s-a format căldura exterioară. Dacă s-ar fi putut călători pe Saturn într-un stadiu mai avansat al evoluţiei sale, s-ar fi distins locuri calde şi altele mai reci.
Suprafaţa lui Saturn era formată în întregime din „ouă de căldură”. Văzute din afară – dacă cineva ar fi putut să le vadă – arătau ca nişte mure sau boabe de zmeură. Ce erau acele „ouă”? Erau corpurile Spiritelor personalităţii iar prin căldura lor interioară aceste Spirite produceau căldura exterioară a ouălor de pe Saturn. Pornind de la această situaţie, putem spune pe bună dreptate că aceste spirite au „clocit” căldura, că aşa s-au ivit într-adevăr primele corpuri de foc. Acestea au fost „clocite” pornind din spaţiul universal. În căldura din jur, ouăle de căldură s-au coagulat sub acţiunea focului care venea din interior. Astfel că pe vechiul Saturn Spirtele personalităţii, Arheii se încarnaseră în aceste trupuri de foc. Însuşi astrul era alcătuit în întregime din elementul foc.
Or, în acea perioadă a evoluţiei lui Saturn Spirtele personalităţii aveau de asemenea posibilitatea să aducă căldura interioară în stare de căldură exterioară printr-un proces intern mişcător. De fapt, aceste Spirite produceau neîncetat ouă de căldură, pe care apoi le destrămau. Vă puteţi reprezenta mai precis acest lucru presupunând că faceţi o călătorie pe suprafaţa lui Saturn; veţi remarca că în unele epoci nu era perceptibilă nici o căldură exterioară, ci exista numai senzaţia de mulţumire, de foc interior; apoi, în alte epoci, ouăle de căldură apăreau iarăşi. Aţi percepe în acest fel ceva ce ar pute fi considerat respiraţia lui Saturn, dar o respiratie de foc. Dispărând orice căldură exterioară, totul fiind doar un sentiment de mulţumire, v-aţi spune că Saturn inspiră din nou căldura. Iar într-un alt moment, când aţi regăsi ouăle de căldură, v-aţi gândi că acum Saturn a expirat căldura sa interioară, care a devenit foc exterior. Aceasta este imaginea pe care sfinţii Rishi o evocau în faţa discipolilor lor. Ei îi readuceau în cuget în epoca vechiului Saturn şi îi făceau să simtă că o întreagă planetă realizează un proces care se aseamănă cu ritmul actual al respiratiei noastre. Deşteptau în ei imaginea unui foc care exală în afară şi se fragmentează în nenumărate corpuri de căldură, apoi, fiind inspirat din nou, devine esenţa, Eul Spiritelor personalităţii. Viaţa aceasta a planetei era comparabilă astfel cu o respiraţie, dar care pe Saturn era o respiraţie de foc, căci aerul nu exista încă.
Să ne închipuim acum următorul lucru: că pe vechiul Saturn toate aceste Spirite ale personalităţii ar fi expirat şi apoi ar fi inspirat căldura fără încetare. Şi-ar fi realizat astfel pe Saturn evoluţia lor normală, ceea ce ar fi avut drept urmare, după câtva timp, că totul ar fi fost absorbit din nou, ar fi fost readus la starea de căldură interioară. Satum ar fi dispărut în calitate de planetă de foc, ar fi fost absorbit din nou de lumea spirituală. Ar fi putut să se întâmple aşa. Atunci n-ar mai fi existat niciodată stadiile următoare, cel al vechiului Soare, al vechii Luni şi al Pământului, pentru că tot ceea ce ar fi putut fi expirat ar fi fost transformat din nou în căldură interioară şi s-ar fi întors în lumea spirituală.
Ne vom exprima acum într-un mod mai concret, pentru ca lucrurile să fie mai uşor de înţeles; unele Spirite ale personalităţii au preferat, ca să zicem aşa, să nu ia înapoi prin inspiraţie decât o parte din căldura expirată, să mai lase ceva din ea, astfel încât ouăle de pe Saturn nu s-au destrămat toate; unele au subzistat. Astfel că pe Saturn s-a format treptat o dualitate: pe de o parte căldură interioară, pe de alta căldură exterioară, în corpurile care erau ouăle de pe Saturn. Nu a fost tras înapoi totul. Putem spune că Spiritele personalităţii au lăsat să fie de sine stătătoare o parte din căldura expirată; au lăsat-o pe dinafară. De ce au făcut asta? Au trebuit să procedeze aşa, pentru că altfel n-ar mai fi devenit niciodată „oameni” pe Saturn.
De fapt ce înseamnă „să devină oameni”? Înseamnă să devină conştienţi de Eul lor, ceea ce nu este cu putinţă dacă nu poţi distinge ceva exterior faţă de tine. Doar astfel esti un Eu. Mănunchiul acesta de flori este acolo – eu sunt aici. În calitate de Eu, mă deosebesc de obiectul acela. Spiritele personalităţii n-ar fi făcut nimic altceva decât să se răspândească în spaţiu în veşnicie, dacă nu ar fi lăsat în afara lor ceva ce urma să le opună rezistenţă: elementul căldură devenit obiectiv. Dacă Spiritele personalităţii au ajuns să fie conştiente de Eul lor, aceasta se datorează faptului că au redus o parte a naturii lor la o existenţă calorică pur exterioară. Şi-au zis: să exteriorizăm ceva din noi înşine; să lăsăm acest lucru să se răspândească şi să subziste în afară, pentru ca noi să ne distingem de el şi să deşteptăm astfel în noi conştiinţa Eului. În felul acesta au creat un regn alăturea de al lor, o reflectare exterioară a naturii lor interioare.
Dar aceasta a avut ca urmare faptul că atunci când s-a terminat evoluţia lui Saturn Spiritele personalităţii n-au mai putut să facă să dispară această planetă, cum s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi inspirat toată căldura; ne mai având posibilitatea să ia înapoi ceea ce ele însele expiraseră, au fost nevoite să lase în voia lui câmpul de acţiune care le dăduse posibilitatea să dobândească o conştiinţă personală. Numai prin ele însele nu aveau putere să facă ca Saturn să intre în starea de Pralaya. A fost deci nevoie să intervină spirite mai elevate pentru a determina acea destrămare, pentru a face să se realizeze o stare de tranziţie, de somn, de Pralaya. Deci, odată terminată evoluţia lui Saturn, s-au întâmplat următoarele: Spiritele personalităţii dobândiseră conştiinţa Eului; absorbiseră din nou o parte a căldurii înconjurătoare; ajunseseră la o anumită concentrare a Eului lor, iar pe de altă parte dăduseră naştere unui regn inferior. Ceea ce părăseau ele acum a fost destrămat de către Tronuri şi Saturn a intrat într-un fel de noapte planetară.
Răsare o nouă zi şi din nou toate se vor trezi într-un anumit fel, după legi pe care vom învăţa încetul cu încetul să le cunoaştem. Dacă toată substanţa calorică de pe vechiul Saturn ar fi fost luată înapoi prin inspiraţie, dacă toată viaţa de pe Saturn ar fi revenit în lumea spirituală, această deşteptare n-ar mai fi avut loc. Tronurile au putut să destrame pentru un timp ceea ce extrăseseră din ele însele Spiritele personalităţii sub forma ouălor de căldură, dar numai pentru un timp. În vederea unei noi evoluţii, a trebuit ca aceste ouă să apară din nou, la un nivel inferior al existenţei. A apărut deci următorea zi planetară; este prima metamorfoză a lui Saturn, starea solară. Dar ce a renăscut atunci? Spiritele personalităţii revin de pe vechiul Saturn după ce planeta a petrecut un timp în stare de somn. Ele au acum conştiinţa Eului lor şi nu mai au nevoie să treacă prin aceleaşi experienţe. Dar ouăle de căldură care au fost expirate de ele pe Saturn reapar puţin câte puţin şi se diferenţiază de masa generală, ceea ce are drept urmare faptul că Spiritele personalităţii ajung să fie legate, ca să zicem aşa, de ceea ce se trage din ele. Dacă ar fi luat totul cu ele în lumea spirituală, nu ar fi fost legate de Soare, obligate să coboare din nou, pe când aşa au trebuit să se îngrijească de acea parte a fostei lor naturi pe care o părăsiseră. Aceasta le-a atras cu ea spre o nouă existenţă planetară.
Era Karma lui Saturn, Karma universului, Karma Cosmosului. Prin faptul că nu au reabsorbit totul pe vechiul Saturn, Spiritele personalităţii şi-au pregătit o Karma care le-a obligat să revină acolo unde şi-au putut regăsi propriile făpturi, ca pe o moştenire a vechiului Saturn. Aşa s-a întâmplat ceea ce a fost prezentat şi în conferinţa anterioară: căldura s-a împărţit pe de o parte în lumină, pe de alta în fum. În acest Saturn reînviat, în noua planetă, din ouăle de căldură a ieşit un element gazos – aerul sau fumul, nu contează ce nume îi dăm – şi în acelaşi timp a apărut lumina şi astfel am putea spune că s-a revenit la o stare superioară a căldurii. În interiorul vechiului Saturn metamorfozat se află pe de o parte fumul, gazul, aerul, pe de altă parte lumina. Dacă călătorind prin spatiu aţi fi ajuns la locul unde se găsea vechiul Soare aţi fi perceput încă de departe lumina, pentru că fumul se condensa dedesubt. Aţi fi văzut, dacă nu lumina, cel putin un glob luminos, tot aşa cum vechiul Saturn fusese un glob de căldură. La suprafaţa acestui glob luminos şi chiar în interiorul lui aţi fi perceput nu numai căldură, ci şi vânturi, aer, curenţi de gaze deplasându-se în toate părţile. Astfel globul de căldură s-a prefăcut într-un glob de lumină. A luat naştere un Soare. Este numit pe bună dreptate Soare, pentru că sorii de astăzi trec şi acum prin acest proces; în interior sunt alcătuiti din curenţi de gaze, iar pe de altă parte la exterior gazul devine lumină; ei răspândesc lumina în spaţiul universal. Lumina nu apare decât în acel stadiu al metamorfozei în care se găsea Pământul în acea perioadă.
Spiritele personalităţii deveniseră „oameni” în căldura vechiului Saturn; alte spirite puteau face acelaşi lucru în lumina pe care o împrăştia acum Soarele. Acestea sunt entităţile Ierarhiei spirituale care, pentru noi, este cea a Arhanghelilor. De fapt, dacă cineva înzestrat cu clarviziune s-ar fi apropiat atunci de Soare, n-ar fi văzut numai razele de lumină; în această lumină ar fi distins activitatea Arhanghelilor. Dar aceştia au trebuit să-şi mai ia o sarcină pe deasupra: Spiritele personalităţii nu găsiseră decât foc pe vechiul Saturn. Arhanghelii, care n-au putut să devină „oameni” decât pe vechiul Soare, au găsit acolo în plus fumul, gazul. Ce trebuiau să facă ca să rămână în strânsă legătura cu Soarele, pentru ca acesta să devină locuinţa lor? Au fost datori să-şi modeleze natura interioară din lumină; şi-au făcut un suflet de lumină, la care s-a adăugat un corp exterior făcut din substanţă gazoasă. Aşa cum astăzi noi avem trup şi suflet, aceşti Arhangheli – în calitate de oameni pe Soare – aveau o natură interioară în stare să emită lumină şi un corp exterior, fizic, alcătuit din gaz, din aer. Pe când corpul omenesc actual este alcătuit din solid, lichid, aer şi foc, cel al Arhanghelilor este făcut din aer la exterior şi din lumină în interior. Dar, desigur, exista şi elementul foc; chiar el era acela care se transforma în lumină şi în fum. Natura acestor Arhangheli consta deci din lumină, fum şi foc. Prin lumină ei duceau o viaţă exterioară; exalau în spaţiul universal o forţă luminoasă. Prin foc ei cunoşteau o viaţă interioară şi simţeau o mulţumire datorită căldurii. Trăind într-un trup gazos, ei luau parte la însăşi existenţa planetei. Dar aveau posibilitatea să distingă propriul lor trup gazos de substanţa solară în general; astfel se izbeau de ceva situat în exteriorul lor, ceea ce trezea în ei un fel de conştiinţă de sine.
Dar această conştiinţă nu putea să se dezvolte în continuare decât dacă aceşti Arhangheli doreau să rămână în trupurile lor gazoase, de fum, sau cel puţin să le facă să dureze în sânul substanţei solare. Căci pe Soarele acesta vechi Arhanghelii puteau, alternativ, să absoarbă toată substanţa gazoasă din mediul lor înconjurător, pentru ca apoi să o restituie substanţei solare. Era un adevărat proces de respiraţie. În substanţa gazoasă se formau curenţi care ar fi putut fi percepuţi ca un fel de respiraţie. Fazele de calm absolut corespundeau momentelor în care Arhanghelii inspirau toată substanţa gazoasă. Apoi ei o expirau, se formau curenţi şi simultan apărea lumina. Aceasta era alternanţa stărilor solare: Arhanghelii aspirau întreaga substanţă gazoasă, şi atunci era un calm absolut, dar şi întuneric, noapte solară. Ei expirau acea substanţă şi Soarele se umplea de curenţi gazoşi, dar în acelaşi timp împrăştia raze în afară şi era ziuă solară. Întregul corp al Soarelui respira: expiraţia = ziuă solară, iluminarea lumii exterioare; inspiraţia = noapte solară, întunecarea în întregul univers înconjurător.
Vedeţi deci ce diferenţă este între vechiul Soare şi Soarele actual. Acesta străluceşte fără întrerupere şi întunericul nu apare decât atunci când un corp opac se interpune, acoperind lumina sa. Dar vechiul Soare nu era aşa: el avea în sine puterea să fie rând pe rând luminos şi întunecat, să strălucească pentru ca apoi să se stingă; în fond acesla era modul său de respiraţie.
Să ne imaginăm acum ce s-a întâmplat în exterior, în mod vizibil. Să avem în vedere situaţia de expirare. Lumina se răspândeşte şi, în schimb, Soarele se umple de fum. Curenţii de gaze, fumul, formează figuri regulate. La fiecare expiraţie, un anumit număr dintre aceste formatiuni se inserează în substanţa solară. Ceea ce mai înainte avea simpla formă de ouă s-a transformat în tot felul de figuri regulate. Se ivesc formaţiuni extraordinare, alcătuite din aer şi fum, înzestrate cu viaţă şi cu o ordine interioară. Dacă pot să mă exprim aşa, aş zice că „din ouă au apărut puii”. S-a întâmplat ceva ce poate fi într-adevăr comparat cu acest fenomen de densificare. Aşa cum iese puiul din ou, oul de căldură s-a desfăşurat şi din el au ieşit forme gazoase regulate. Aceste forme sunt corpurile cele mai dense ale Arhanghelilor. Aceştia populează Soarele cu corpuri aeriene, de fum. În felul acesta ei sunt „oameni” pe Soare.
Întâlnim aici noţiunea spirituală de „stea fixă”, de Soare cosmic, care este Soare prin propria sa forţă, ca să zieem aşa, care face prin sine însuşi să alterneze ziua cu noaptea. Ca şi o respiraţie, el face să apară alternativ claritatea şi obscuritatea, căci Soarele este atunci o stea fixă. Tot ceea ce străluceşte de la sine în spaţiul Universului nostru împrăştie nu numai lumină, ci şi viaţa mesagerilor spirituali: Arhanghelii.
Ce au produs deci Archaii, Arheii sau Spiritele personalităţii prin propria lor evoluţie? Au dat posibilitate Soarelui să apară. Datorită faptului că au lăsat pe Saturn ouă de căldură, Saturn a putut să devină Soare. Altfel în evoluţie nu ar fi existat decât Saturn şi pe Saturn Arheii. Pe Soare, Arhanghelii au avut posibilitatea să treacă prin stadiul uman. Ei au fost „vestitorii” care au putut spune Universului: Principatele, Spiritele personalităţii, ne-au precedat; noi, trimişii lor, mărturisim în lumina strălucitoare existenţa anterioară a unui Saturn de foc, căldură interioară pură. Suntem mesagerii, trimişii Arheilor. Angeloi înseamnă mesager, trimis. Archai înseamnă primordiali, Principi (Începători). Arhanghelii nu erau deci decât trimişii care făceau cunoscute lumii acţiunile realizate de Principate sau Arhei în trecut. Ei sunt „Îngerii începuturilor”, Arhanghelii care au fost odată oameni, pe vechiul Soare.
Iele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zinei”. Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.
Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc. Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).
Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor
Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii. Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri. Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari. Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios. Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi. La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.
Rusaliile
La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sint personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, „luat de Rusalii”.
Remedii magice
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile. Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii. Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei. Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare. Tacitus, in „Anale”, vorbeste despre un grup de romani care „cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care „le-a dat sminteala si delir”. Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.
Dimitrie Cantemir despre iele
In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”. Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc. In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.
Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.
Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii
Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.
Sanziene
La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei. Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.
Achim, da din mana si-mi povesteste cum era copil normal pana la 11 ani si atunci, deodata, fara sa stie de ce, a ramas asa, fara sa se mai poata misca, fara sa mai creasca. De-asta are inaltimea unui copil si de-asta oasele au inceput sa i se deformeze, si nici un doctor n-a putut spune ce s-a intamplat de fapt.
Bietul Achim a fost paralizat timp de 19 ani, imobil ca un lemn urcat in pat. Abia putea vorbi, durerile ii strabateau trupul ca niste fulgere fara leac, dar atunci, in 1988, dupa ce s-a petrecut minunea, el s-a dat jos si a mers.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca paralizia inexplicabila a lui Achim s-ar fi declansat intr-o noapte de primavara, cand, copil neastamparat, ar fi deranjat ielele, frumoasele noptii care danseaza in clar de luna, care impletesc coamele cailor si innoada crengile inflorite ale pomilor, si ielele l-ar fi pocit pentru ca le-ar fi vazut dansand. Nici un muritor nu le poate vedea fara a plati pret greu.
Misterele padurii Drocaia
Dincolo de Jiu, intre dealurile din vestul Olteniei, exista o padure plina de arbori seculari si legende stravechi. Iele, clopote care se aud din pamant, izvoare cu puteri fermecate, stejari care cresc intr-un an cat altii in sapte infioara si azi lumea crepusculara a unui sat ingropat in saracie si in uitare. La granita dintre Campia Bailestilor si-a Blahnitei, pamantul incepe sa creasca si sa dospeasca, transformandu-se in spinari rotunde de deal. Indesite si insirate sub lumina seaca a iernii, par o turma de animale matusalemice, asteptand Judecata de Apoi. Locul pare fara timp si fara istorie: doar vanturi iuti si vartejuri usturatoare de praf, sate agatate pe sfori de vai, case pipernicite si cateva sperietori mancate pana la ultimul pai, de stolurile flamande de ciori.
Blestemul (copilul crescut de Muma Padurii)
Cand copilul avea doar cativa ani, o parte dintre osteni, condusi de un raufacator, s-au rasculat impotriva parintilor sai, pentru a pune stapanire pe locuri si pe averi. Spre groaza baiatului, care a reusit sa fuga in padure, nelegiuitii i-au omorat parintii chiar langa izvorul Tutur, aproape de mormantul bunicilor. Inainte de a inchide ochii pe veci, nefericita mama a blestemat acele meleaguri ce nu cunoscusera pana atunci rautatea si crima, astfel ca nimeni sa nu se mai bucure de bogatia si frumusetea lor. Legenda spune ca izvorul a secat vreme de sapte ani, iar pe locul crimei a crescut un gorun care exista si acum. Marimea sa, ce se apropie de inaltimea unui bloc cu mai multe etaje, este de-a dreptul fantastica. Deschiderea ramurilor face de jur imprejur un cerc cat o poiana, in care pe timpul verii nu creste nimic, nici macar iarba, iar toamna si iarna rasare muschi.
In cei sapte ani cat izvorul a fost secat, aceeasi legenda spune ca baietelul ar fi fost crescut de Muma Padurii, iar ielele au devenit surorile lui. De la el s-au tras, pana in secolul al XIX-lea, cele sapte generatii de haiduci din padurea Drocaia, ale caror sapte capetenii au purtat cu nestramutare acelasi nume: Cretu – in amintirea orfanului salbaticit.
Calauza noastra ofteaza: �Asa s-au amestecat binele si raul pe aceste meleaguri, iar de atunci inainte, parca se da o lupta pe viata si pe moarte intre iubirea intemeietoare si blestemul ce i-a urmat.
Barbatul furat de iele
Satul de astazi imbatraneste si moare vazand cu ochii, desi mai sunt vreo trei sute si ceva de fumuri – cum se spune cand se face numaratoarea familiilor. Singura legatura cu lumea mare e rata care merge si vine o data pe zi, la si de la Craiova. Aici e capatul liniei. Cand ajunge in Gogosu, rata e insa goala. Nimeni nu pleaca si nu se intoarce de la oras. Iar cand pleaca, pleaca definitiv… In sat exista doar doua televizoare si tot atatea aparate de radio. Unele case nici nu sunt racordate la curentul electric! De aceea, in bezna noptilor de aici, se vad foarte bine luminile enigmatice care umbla prin padurea Drocaia, din cand in cand. Oamenii n-au nici macar moara. Se duc sa macine in satul vecin. Trec dealul prin marginea padurii, pe care o ocolesc cu teama, si ajung la Cernatesti, de unde au grija sa se intoarca inainte de lasarea intunericului. La biserica se fac doar cateva botezuri pe an. In schimb, in fiecare luna au loc trei-patru inmormantari. Sunt sateni care n-au mai iesit din comuna de peste douazeci de ani… In acest loc pierdut si uitat al Olteniei, imparateste o saracie rupta parca din alt veac. Si peste toate, se mai astern si misterele padurii Drocaia, tesand o atmosfera halucinanta, crepusculara, caci satul se invecineaza cu supranaturalul, in fiece zi…
Maria Barbu are 80 de ani si este vaduva de aproape doua decenii. Locuieste in cea mai veche casa din comuna, aflata la final de viata, ca si stapana ei. Femeia are o pensie de 150.000 de lei pe luna… De la mijlocul verii pana spre toamna, se hraneste cu poame salbatice, culese din padure, de unde isi aduna si vreascuri, ca sa nu moara iarna de frig. Se considera norocoasa atunci cand gaseste prin vreun tufis un iepure mort de batranete sau un fazan degerat. Ii aduce acasa si ii gateste. Acelea sunt singurele zile din an cand se infrupta din carne! In timp ce vorbeste, batrana plange intruna, cu lacrimile siroind pe obraz. Vorbele i se ineaca in suspine cand povesteste ca barbatul ei a disparut in padure, acum aproape douazeci de ani… L-au furat ielele lui Cretu, ca n-aveam copii, si el era om in putere, tare chipes. L-am visat de mai multe ori, legat de un gorun, cu femei despuiate, care jucau in jurul sau. I-am facut parastase, cu toate ca militia nu mi-a dat hartie ca e mort. L-am rugat pe fostu popa sa facem o slujba de dezlegare in padure, dami-a spus ca i-e frica de secretaru de partid si de militian, sa nu ne bage la vrajitorie. Au facut ancheta lunga si ziceau ca l-or fi omoratara tiganii veniti la furat lemne. Dac-o fi asa, nimeni nu stie unde l-or fi ingropat. Io cred ca l-au furat ielele, ca nu-l dovedeau pe el tiganii la lupta. Abia dupa Revolutie imi dadura certificatu ca sa pot lua pensie de urmas, da mor de foame, maica. De ce-o fi nimerit omu meu in padure, taman intr-o zi cand stapanea raul?
Povestile Dadei Anica
– Rotita de la carucioara ielelor –
Dada Anica are mai bine de 90 de ani si nu sufera de nici o boala. Ii e ciuda, doar, ca oamenii nu o mai iau in serios cand spune ca ar vrea si ea sa mearga la sapat porumbul sau la pescuit in baltile dintre Borcea si Dunare, asa cum facea in tinerete: „Pe vremea mea, injunghiam campurile, nu alta!” – spune privind cu tristete pe fereastra blocului urias din Capitala, unde locuieste acum, la o nepoata.
Dada Anica s-a nascut in satul de langa Crucea de leac, la Roseti, si a fost botezata de un cioban ardelean care iernase cu turma in satul lor. De cand s-a pomenit copila, Dada Anica isi aminteste ca in fiecare an, de ziua Izvorului Tamaduirii, tot satul, in par, si oameni veniti de aiurea, umpleau campul din jurul Crucii de leac, cautand tamaduirea trupului si a sufletului.
<< Spunea mama mea, care a fost doftoroaia satului, cum se face, de Izvorul Tamaduirii, un mestesug pentru dezlegarea farmecelor si a bolilor, cu rotitele de la "carucioara ielelor". Mama mea a vazut carucioara ielelor. Intr-o seara, tarziu, de frica tatei, care venise beat acasa, mama s-a ascuns in cotlon, ca era rece, de-acuma, pana ce tata s-ar fi astamparat si ar fi adormit. Cotlonul era o vatra de caramizi puse in mijlocul tindei, peste care se punea ceaunul in care fierbea mancarea. Deasupra cotlonului era un cos urias, ca o hota, care se ingusta pe masura ce urca spre acoperis. Asa ca mama, ascunsa acolo, vedea pe horn cerul cu stelele. Si, cum sta ea acolo si se uita, a auzit un cantec subtirel si neasemuit de frumos. Cand, ce crezi? Pe marnea hornului a vazut trei zane mici, ca niste papusi, asa, de-un cot de inalte, care cantau si se roteau intr-o hora, plutind, fara sa atinga cosul. Femeile batrane din sat spuneau ca acelea sunt ielele si vin in noptile cu luna plina si se rotesc pe deasupra acoperisurilor caselor, cantand asa de frumos, ca un cor de ingeri. Si cine le aude, primeste un dar lecuitor: o rotita de la carucioara ielelor. Si cand mama s-a dezmeticit din cantecele acelea ce-o fermecasera, s-a pomenit ca ii cade in poala, pe horn, o rotita de lemn, ceva mai mare ca o moneda de 100 de lei, bombata pe ambele parti. Aceea era o rotita de la carucioara ielelor si cine mai avea in sat asemenea rotite, puneau patru la un loc, intr-un vas cu apa neinceputa, si le lasau noaptea la lumina stelelor, in noaptea dinspre ziua Izvorului Tamaduirii. Si a doua zi dimineata, scoteau rotitele, isi lua fiecare inapoi rotita lui, si se spalau animalele si oamenii bolnavi, sau care aveau farmece, cu apa aceea, si ei se vindecau. Iar mama mea a zis ca n-a mai auzit niciodata asa cantece frumoase cum cantau ielele acelea." >>
In mod ciudat, pe masura ce imbatraneste si mai mult, Dadei Anica amintirile din copilarie ii vin mai navalnic si cu tot mai multa claritate, mai clare chiar decat cele ce s-au intamplat cu doar 20 sau 30 de ani in urma. Daca ai avea timp s-o asculti, ti-ar povesti ore intregi, fara sa se opreasca, despre nazbatiile ei din copilarie, despre lumea fascinanta dintre baltile Dunarii si Baragan, despre oamenii din satul sau. Chiar daca trupul slab si uscat n-o mai asculta ca in tinerete, cu ochii albastri si iscoditori tot cata sa prinda firul vremii, convinsa fiind ca va trece de suta de ani, asa cum au facut si bunicele si strabunicele sale.
Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu. In satele din Marginimea Sibiului, Babu inseamna mos, al batran, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.
Despre Maiestre
Si eu am auzit odata Maiestrele, numai ca nu le-am vazut. Ca daca le vedeam, nu mai eram aicea sa povestesc. Ba eram pocit sau paralizat. Eram acolo, aproape de sat, cu oile la strunga. Erea pa toamna. Dormeam pa o cojoaca aproape de zorii zilei, cand canta cocosii. Se-mpreuna zorile. Atunci am auzit ca prin vis un cantec ceresc si cand deschid ochii, vad miscand pe sus ceva, ca un fum. Ca o frunza pe boare mergea de lin. Si-am zis: Astea-s Maiestrele!. Erau sus, cat biserica. Am inchis ochii sa nu le vad. Stiam bine ce-i, din batrani. Si cantaau, cantau cantec ce nu s-o auzit pe asta lume. Cantau de deasupra si eu sedeam asa, cu ochii stransi, in cojoaca, si ascultam. Or cantat pe deasupra, poate jumate de ceas, poate mai mult, pana or rasarit zorile. Si dupa ce-or rasarit, numa atuncea am deschis si eu ochii. Acuma s-o rait lumea. Duhurile ceresti nu-s ca in alte vremi. S-or dus si nu s-or mai inturna pana-i veac.
Proorocul din varful dealului
La capatul nordic al tarii, in Maramuresul invelit in paduri si in pajisti inmiresmate, traieste un om care a fost in Rai. E prieten cu ingerii, vorbeste cu mortii si aduce mesaje de pe lumea cealalta, fiind rapit in duh de pe vremea cand era doar copil. Astazi, IOAN SURDUC are 68 de ani si o familie numeroasa. Modest, retras, accepta foarte greu sa vorbeasca, pentru ca nu vrea sa-l manie pe Dumnezeu cu trufia lui. Dorinta lui cea mai mare este sa traiasca in pace, ferit de curiozitatea si zarva lumii, care il asupresc. In casa lui vecina cu cerul, asezata pe-un varf de deal, Ioan Surduc isi asteapta cu seninatate sorocul, pentru a se putea intoarce pentru totdeauna in Rai.
Hora de ingerite
Pe la 12 ani, Ioan Surduc incepea sa semene a „flacaias” si mergea cu vitele la pascut prin poienile inalte de pe dealul Pitpoghirului. Uneori se auzeau bubuituri indepartate, de la tunuri, dar razboiul nu prea se simtea pe acea vale, izolata la capatul lumii. Intr-o zi tarzie de toamna, cand padurile incepusera sa fie arse de brume, Ionica Surduc a trait minunea vietii sale. Pe neasteptate, el a fost „rapit in duh”, aidoma apostolului biblic! „Eram pe un plai moale si mangaiam vitele. Soarele ardea bland. Dintr-o data, tot seninul s-a tulburat… A venit peste mine un vartej, plin cu frunze ruginii, care m-a cuprins ca un fior. Dupa cateva clipe, m-am trezit intr-o poiana unde nu mai era toamna. Totul stralucea si am vazut in jurul meu o hora de ingerite! Nici nu stiu cum sa le zic… Erau, parca, pe jumatate zane, pe jumatate ingeri. Cantau asa de dulce si se leganau in jurul meu, ca nu-mi venea sa cred! Apoi, am vazut in fata mea pe „Fata Padurii”, cum ii ziceam noi, in copilarie, celei mai frumoase zane din povesti, dar Ea semana cu Maicuta Domnului. Nu stiu daca era asa… Numai mie mi s-a parut, dar asa simteam! Chipul acela avea atata iubire, ca nu l-am uitat toata viata. Apoi, la marginea poienii, in spatele horei de ingerite, l-am vazut pe Nicolae Taficiuc, un consatean, mult mai tanar decat tata, care tinea in mana o firimitura de lumanare, arsa pana la capat. Nu stiu cat a durat totul, dar m-am trezit culcat pe iarba, pe plaiul tomnatic, fara vite!”.
Ionica Surduc a fugit acasa, ingrijorat de soarta vitelor, dar si emotionat de ceea ce se petrecuse cu el. Parca fusese un vis de cateva clipe… Cand a ajuns in batatura, mama-sa a izbucnit in plans si si-a facut sapte cruci, imbratisand flacaiasul. Atunci a aflat, de-a dreptul uluit, ca fusese dat disparut in sat, de aproape doua zile!! Toti ceilalti trei frati – Petre, Mihai si Nicolae – plecasera sa-l caute, cand au vazut ca se intorc vitele singure acasa, pe inserat, dar nu ii dadusera de urma pe nicaieri, desi colindasera toate dealurile si poienile. „Primul lucru pe care l-am spus, cu glas tare, de fata cu toti, mi-l amintesc si astazi: „Inseamna ca am fost plecat de pe lumea asta pe lumea cealalta, dar acolo cateva clipe fac cat doua zile…” Dupa ce le-a povestit mamei si fratilor sai ceea ce i se intamplase, acestia au ramas cu gurile cascate si s-au crucit, caci nu mai era de gluma. In aceeasi seara a venit la ei, plansa si cu o broboada neagra, batrana mama a lui Nicolae Taficiuc, sa-i roage pe baieti sa traga clopotele, fiindca fiul ei murise cu cateva ceasuri mai devreme… De atunci, lui Ioan Surduc i s-a spus „proorocul” si vestea s-a raspandit in tot satul!
Samhain este sarbatoarea Sfarsitului Verii. Este ospatul celtic al mortilor, cand granita dintre lumi este cea mai subtire, iar spiritele mortilor trec in aceasta lume si bantuie.
Este Anul Nou Celtic.
Denumita de crestini Ziua Tuturor Sfintilor.
Noaptea precedenta se numeste All-Hallows, Hallowmas sau Halloween.
In Mexic aceasta sarbatoare este denumita Dia de los Muertos – Ziua Mortilor.
Se pune mancare si bautura pe masa pentru morti si se aprinde focul si/sau lumanari.
Este cea mai potrivita zi pentru Ritualuri de Trecere si pentru comunicari cu spiritele mortilor.
Samhain, (pronunțat SOW-in, SAH-vin, sau SAM-hayne) înseamnă „sfârșitul verii” și este a treia și ultima recoltă.
În general, este sărbătorit pe 31 octombrie, dar unele tradiții preferă 1 noiembrie. Este una dintre cele două „nopti ale spiritelor mortilor” în fiecare an, cealaltă fiind Beltane. Este un interval magic atunci când legile mundane ale timpului și spațiului sunt suspendate temporar și vălul subțire dintre lumi este ridicat. Comunicarea cu strămoșii și cei dragi plecați este ușoară în acest moment, deoarece ei călătoresc prin această lume în drum spre taramurile verii vesnice.
Cunoscută inițial ca „Sărbătoarea morților”, acest sabbat a fost sărbătorit în țările celtice, lăsând oferte de mâncare pe altare și la ușă pentru „morții rătăcitori”. Astăzi, o mulțime de practicanți încă își desfășoară această tradiție. Lumânări individuale sunt aprinse și lăsate în fereastră pentru a ajuta ghidarea spiritelor strămoșilor și persoanelor dragi acasă. Scaune suplimentare se așeaza la masă și în jurul vatrei pentru oaspeții nevăzuți. Merele sunt îngropate de-a lungul drumurilor și căilor pentru spiritele pierdute sau care nu aveau descendenți care să le asigure mancare. Napii erau scobiți și ciopliți pentru a arăta ca niște spirite de protecție, căci aceasta era o noapte de magie și haos.
Religia creștină a adoptat această zi ca Ziua Tuturor Sfinților, sărbătorind ajunul ca All Hallows Eve, sau Halloween. Superstiția și concepția greșită legate de această sărbătoare de către biserica timpurie, i-au determinat pe oameni să ia niște precauții neobișnuite pentru a se proteja. Ei au adoptat tradiția de a se îmbrăca în costume sau deghizuri înfricoșătoare, pentru a-i ajuta să-i protejeze de spiritele pe care le considerau rele. În Insulele Britanice, tinerii se deghizau cu măști hidoase și s-ar plimba prin sat, luminându-și drumul cu felinare făcute din napuri sculptate.
Simbolismul lui Samhain:
A treia recoltă, misterele întunecate, renașterea prin moarte.
Simbolurile lui Samhain:
mere, pisici negre
Ierburi de Samhain:
Frunze de stejar, Salvie și Paie.
Alimente de Samhain:
Napi, Mere, Nuci, Vinuri, Carne de vită, Carne de porc, Păsări de curte.
Tămâia de Samhain:
Menta, nucsoara.
Culorile de Samhain:
Negru, portocaliu, alb, argintiu, auriu.
Pietrele de Samhain:
Toate pietrele negre, de preferat jet sau obsidian.
Alimente tradiționale:
Mere, pere, rodii, toate cerealele, plăcintă cu dovleac, alune, prăjituri pentru morți, porumb, brioșe și mămăligă de merișoare, Cidru, ceaiuri din plante (în special Mugwort) și carne.
O mare Lumina din trecutul meu indepartat pe care am regasit-o cu imensa bucurie in prezent a ocupat un loc important in viata mea. Acum este o Lumina care traieste dincolo de stele si de la care primesc ajutor si inspiratie in tot ceea ce fac. A fost si este un prieten si un sfatuitor nepretuit de la care am invatat ca spiritul fiintei omenesti nu moare, ci trece intr-o alta existenta.
Asa cum si-ar fi dorit si Valeriu Popa, as vrea in acest capitol sa pot raspunde unei nevoi pe care o resimt profund si pe care mi-au marturisit-o foarte multe persoane: nevoia de deschidere si de intelegere a unei alte dimensiuni a fiintei umane, mai vasta, de asemenea mai spirituala.
Din antichitate si pana in zilele noastre, scrierile sacre, precum si toate marile curente spirituale, ne-au vorbit despre alte dimensiuni decat a vietii noastre de toate zilele.
In cursul ultimelor secole, omul occidental a progresat cu pasi de gigant in domeniile stiintifice. Totusi suntem in continuare incapabili sa ne acomodam cu unele emotii, cu unele impulsuri care fac parte din mostenirea noastra din neolitic. Omenirea inconjurata de o tehnologie care se invecineaza cu SF-ul, traieste actualmente intr-o angoasa existentiala cronica. Cei mai multi dintre noi nu mai stiu cine sunt si traiesc intr-o conditionare care le-a fost imprimata inca dinainte de a se fi nascut. Azi, cei care traiesc retrasi in ei insisi, in dogmatismul lor caldut, sunt departe de a fi mai fericiti decat cei care-si pun intrebari asupra naturii lor reale si asupra constituirii lor fizice, mentale si spirituale.
Alaturi de cine suntem si de unde venim, una dintre intrebarile care au framantat mintea oamenilor a fost si incotro mergem esenta acestei mari necunoscute fiind legata nu de efemera noastra existenta, ci de ce se intampla cu noi dupa ce vom pasi pragul lumii de dincolo. Exista o alta viata dupa moarte ?, ne intrebam plini de teama, dar si cu speranta de cele mai multe ori nemarturisita, ca Dumnezeu nu ne-a creat numai pentru aceasta umila trecere prin corpul uman, material pe care il primim fiecare la nastere.
Astazi, insa, problema vietii de dupa moarte poate, in sfarsit, sa fie abordata diferit in societatea moderna care a incercat totdeauna sa fuga de ea – numai prin prisma ideii de reincarnare. Acest concept este inca invaluit de mister pentru ca religiile occidentale n-au admis-o niciodata, cu toate ca atmosfera din jurul acestui subiect s-a schimbat considerabil.
Conceptul ca fiinta omeneasca se compune din doua parti distincte, una materiala alcatuita din elemente organice care odata cu moartea se descompun in elementele componente, si o parte spirituala, energetica, invizibila care constituie eul fiecarui individ ce supravietuieste fenomenului mortii si pastreaza intacte toate amintirile si experientele vietii agonisite in perioada convietuirii celor doua forme, este destul de raspandita pe suprafata globului din cele mai indepartate timpuri. In general, religiile accepta ideea existentei celor doua forme ce constituie fiinta umana, dar abordeaza diferit ideea de reincarnare, adica intoarcerea formei spirituale a unui individ, in alta forma materiala a unui nou nascut, reluand un nou ciclu de existenta.
Dezvoltand aceasta tema atat de controversata a fenomenului de reincarnare, sper sa reusesc sa ofer o lucrare accesibila publicului celui mai larg.
Fie ca aceasta deschidere a constiintelor care survine in epoca noastra sa fie impartasita de cat mai multi cu putinta.
O sa incercam impreuna sa dam un sens existentei si sa o intelegem. Intelegerea sensului vietii este la fel de importanta pentru dezvoltarea noastra psihologica si spirituala cum este faptul de a ne hrani pentru supravietuirea biologica. Putini dintre noi recunosc constient dimensiunea spirituala a existentei. O sa incercam sa clarificam fenomenul de reincarnare care este astazi atat de larg discutat si totusi atat de putin cunoscut.
Fenomenul de reincarnare este guvernat de legi divine, iar aceste legi precise ne permit o mai buna intelegere a drumului pe care il parcurgem in vietile noastre succesive.
Multe religii spun ca orice viata intr-un corp de carne si oase este rezultatul unei alegeri, numita incarnare. Dupa moarte si dupa o evaluare karmica, sufletul se confrunta cu alegerea de a cobori din nou pe Pamant pentru solutionarea nereusitelor din vietile anterioare.
Karma, adica legea cauzei si a efectului este mecanismul care impinge sufletul la incarnare. Ea are o importanta primordiala si nimic n-ar capata sens fara a include si explicarea ei.
Karma, adica soarta omului, nu este nici buna, nici rea; este o lege cat se poate de dreapta. Din punct de vedere karmic, sufletul va alege o viata care sa-i permita sa echilibreze gravitatea faptelor sale din trecut. Ceea ce faptuieste omul in lumea aceasta fizica sunt actiuni care pot folosi sau dauna persoanelor cu care venim in contact. Aceste fapte, de tot felul, lucreaza asupra noastra si asupra celor din jurul nostru, fericindu-i sau nenorocindu-i, impiedicadu-le sau favorizandu-le evolutia.
Toate aceste fapte pe care le exercitam asupra fiintei sau bunurilor unui semen al nostru se inscriu in spiritul nostru si in arhiva Cerului, si ele vor determina felul nostru de viata in viitoarea reincarnare pentru ca numai astfel are loc evolutia noastra, din treapta in treapta, din viata in viata, pana la eliberarea de karma, pentru a ne uni cu Intregul, cu Sursa Divina. Deci, de orice natura ar fi fapta noastra, ea va trebui neaparat sa-si gaseasca satisfactia, dupa care va urma plata sau rasplata ei.
Ordinea universala care se inscrie perfect in armonia cosmica presupune in mod necesar ideea unei vieti anterioare vietii actuale. Altfel nu este posibil de explicat inegalitatea sanselor, diversitatea tulburatoare a situatiilor morale si a destinelor individuale. Trebuie admis ca faptele bune sau rele dintr-o viata anterioara, pe care trebuie sa ni le asumam, sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie intamplarii, fie unui Dumnezeu nedrept. Fenomenul de reincarnare este singura care poate da omului o explicatie reala despre el insusi si despre viata pe care o traieste.
De multe ori oamenii se intreaba: De ce mi se intampla tocmai mie? De ce Dumnezeu este nedrept? De ce unii oameni se imbolnavesc si mor in frageda copilarie daca Dumnezeu a creat toate sufletele egale? De ce viata oamenilor este neegala, de ce unul e cersetor si altul bogat, de ce unul este handicapat si altul este perfect sanatos? Aceasta ordine este in aparenta nedreapta. Putini insa stiu ca nimic nu este intamplator, totul este o necesitate care are la baza legea universala a karmei.
Ordinea divina a lumii presupune, in mod necesar, ideea unei vieti dupa aceasta viata. Daca n-ar fi asa atunci cum va veni acea recompensa linistitoare pe care atatia oameni o asteapta in mod indreptatit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfectiunii totale a omului, daca posibilitatea unei alte vieti nu este acordata? Revenirea mereu la viata pamanteasca, Fenomenul de reincarnare a noastra repetata are loc pentru ca sufletul nostru sa se purifice si deci, sa evolueze, pentru ca totul este evolutie.
Fenomenul de reincarnare reprezinta actul spiritului de a lua in decursul secolelor, rand pe rand, in posesie corpuri noi, fiecare corp fiind adaptat potrivit stadiilor de dezvoltare a spiritului respectiv.
Noi suntem aici deoarece am fost si altadata, deoarece aici nea, sadit semintele destinului, iar acum ne-am intors pentru a culege roadele lor. Cum nu exista nicaieri ceva intamplator, totul fiind subordonat Legilor Cosmice, inseamna ca nici noi, oamenii, o mica ierarhie din acest Cosmos, nu suntem aici din intamplare. Existenta noastra aici are un inteles. Ar fi de-a dreptul lipsit de sens ca noi sa ne fi nascut doar pentru o scurta viata terestra, ca apoi sa disparem pur si simplu! Cum am obtine atunci rasplata pentru faptele noastre bune si cum ne-am mai lua pedeapsa pentru faptele rele?
Trebuie sa admitem ca Legea Cosmica nu ne-a adus aici din intamplare. Acum ne cream conditiile pentru ceea ce vom deveni in viitor, acum ne pregatim destinul pentru urmatoarea noastra viata prin ceea ce facem.
Orice cauza produce un efect, care nu poate fi evitat. Vom primi rasplata pentru ceea ce ne-am facut noua insine. Ne aflam intr-o evolutie ciclica, ascendenta, constanta, avansand de la nivelele joase la cele mai inalte.
Si acum, sa incercam sa demonstram, cu argumentele de care dispunem, existenta fenomenului de reincarnare si a vietii trecute si viitoare.
In stradania de a gasi elemente sau fenomene justificative pentru realitatea reincarnarii, oamenii au incercat sa patrunda acest mister cu ajutorul hipnozei. Prin aceasta metoda, s-a reusit ca anumite persoane in stare de hipnoza sa comunice impresii din perioada altor vieti. Aceste relatari sunt impresionante prin multitudinea de informatii, forme de manifestare inexplicabile cum ar fi vorbirea in limbi arhaice sau total necunoscute celor prezenti.
Iata cazul unei femei care avea de 10 ani insomnii si o teama inexplicabila de moarte. Se trezea tresarind violent, speriata, in mijlocul noptii, si nu mai adormea decat spre dimineata cu pretul unor mari eforturi. Nici o problema fizica nu justifica aceste temeri morbide. Printr-o regresie, cautand eventuala cauza din trecut a acestei probleme, s-a descoperit ca a fost barbat in Evul Mediu si ca a dus o viata lipsita de interes, apoi a murit. Mortul a fost pregatit, pus in sicriu si apoi ingropat.
Dupa cateva ore mai tarziu, s-a trezit! Nefericitul a facut tot ce a putut ca sa se faca auzit, dar zadarnic. A murit sufocat. Dupa ce tanara femeie a facut aceasta descoperire si a adus-o la suprafata, constientizand efectele unei traume din trecut, s-a linistit si a inceput sa doarma normal, simtindu-se impacata cu ea insasi. Deci, retraind emotiile legate de aceste momente deosebite, subiectul dobandeste o constientizare care sterge definitiv efectele nedorite ale acestui trecut.
Iata un nou exemplu. O femeie tanara avea de multi ani o tuse care nu se mai oprea, rebela la orice tratament. Cea mai mica contrarietate declansa accese care se potoleau din ce in ce mai greu. Ajunsese sa tuseasca chiar si noaptea in somn, fara sa se trezeasca. Facuse tot ce era posibil medical ca sa puna capat acestei tuse, dar ea nu ceda.
Regresia efectuata ne-a condus in viata unei tinere femei din vremea celui de-al doilea razboi mondial. A fost luata de Gestapo, despartita de copiii ei, inchisa si apoi gazata. Si-a trait in intregime, in stare de hipnoza, inhalarea gazului mortal care a durat aproape o ora.
Traumatismul profund care a marcat-o in acea viata a urmarit-o in viata actuala; insa retraind aceasta incarcatura emotionala, subconstientul sau s-a debarasat de el, si a revenit la sanatatea normala, tusea disparand ca prin farmec. Dupa cateva luni s-a dus sa caute locul unde fusese deportata in viata trecuta. Astfel, a recunoscut perfect un loc unde nu mai fusese niciodata in viata actuala, oferind totul pana la cele mai mici detalii.
Alt caz interesant. Unei femei, operata cu o luna inainte de fibrom, ii sangera uterul, provocandu-i dureri puternice. Medicina nu stia ce sa spuna in fata acestor simptome care nu corespundeau unor cauze medicale obisnuite. Problema tinea de fapt, de intelegerea propriei karme. Femeia a retrait, prin hipnoza, o viata tot de femeie, la sfarsitul secolului trecut, care s-a terminat in mod tragic in urma unei nasteri deosebit de dificile si dureroase.
Si de data aceasta, subconstientul pastrase amprenta acestui traumatism care se manifesta si in prezent. Dupa trei zile, durerile disparusera si sangerarea se oprise. A marturisit ca a simtit o liniste sufletesca extraordinara, o fericire si o seninatate ca o femeie care tocmai nascuse. Coincidenta? Poate. Dar, inca un subiect s-a impacat cu el insusi prin constientizarea vechilor amintiri.
Toate acestea nu pot fi catalogate drept imaginatie pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a fenomenului de reincarnare.
Incercam si o alta abordare, din punct de vedere al mortii clinice, fenomen urmarit de multi oameni de stiinta si cercetatori.
Un foarte cunoscut program de televiziune, Discovery Channel, a prezentat un reportaj in care a fost abordata moartea clinica dintr-un unghi cu totul nou.S-au urmarit si cercetat cazurile de moarte aparenta incercand sa se elucideze misterul vietii de dupa moarte.
Au fost chestionati oameni din diferite sisteme culturale, de diferite credinte, indieni budisti, catolici, evrei, atei, tineri, adulti si batrani. Se voia sa se obtina cat mai multe informatii din cele mai variate surse pentru ca marturiile muribunzilor sa nu fie contaminate de credintele proprii. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca moartea este o experienta unica, care nu are legatura cu vreun sistem de credinta.
Unele persoane declarate clinic decedate, cand s-au reintors la viata intr-un mod inexplicabil pentru medici, au putut sa-si povesteasca ce li s-a intamplat in timpul acestei calatorii la frontierele vietii si ale mortii.
Iata cazul unei femei care a trait o asemenea aventura in cursul unei come diabetice. S-a vazut plutind deasupra ambulantei care o ducea la spital. A vazut toata scena de reanimare si a ascultat toate discutiile medicilor. Putea percepe chiar si gandurile lor.
Cand s-a trezit a incercat sa povesteasca personalului ce i s-a intamplat, dar nimeni nu o intelegea. Cand a priceput ca nu e crezuta, a tacut. Insa existenta ei s-a schimbat in mod profund, nu-i mai e frica de moarte si s-a intors mai credincioasa si insotita de un sentiment de globalitate, de iubire totala, de plenitudine.
Iata acum relatarea exceptionala a unui copil de 7 ani, muribund, bolnav de leucemie. O infirmiera il intreaba cum vede el paradisul.
Ca si cum ai trece printr-un zid intr-o alta galaxie, raspunde el, ca si cum ai merge intr-un nor. Spiritul e acolo, nu si corpul.
– Poti sa ne spui de ce oamenii sunt asa de speriati la gandul de a muri ? a intrebat infirmiera.
– Daca nu va atasati de corpul vostru, daca lasati lucrurile sa se faca, nu e cu adevarat dureros.
– Crezi ca aceasta viata pe Pamant este singura pe care o traim ? a insistat infirmiera.
– Cei care cred asta gresesc. Stiu ca intr-o zi ma voi intoarce, a asigurat-o copilul.
Copiii ating in pragul mortii o intelepciune pe care multi adulti le-ar invidia-o. Ei cunosc, in general, o crestere a spiritualitatii in totala disproportie cu varsta si experienta lor. Aceste calatorii ii fac constienti de adevar si ii ajuta considerabil in momentul tranzitiei.
Inca un caz care confirma calatoria spiritului in afara corpului. Un barbat dintr-o tara europeana sufera un accident si se afla in moarte clinica timp de 21 de minute. La intoarcere, povesteste medicilor ca si-a vazut corpul in sala de operatie, a ascultat un timp discutiile lor, apoi, in cateva clipe s-a trezit la unchiul sau in Canada, l-a vazut pe acesta spargand lemne, iar undeva in aceeasi zona a urmarit construirea unui pod unde se montau piloni si se ajunsese la stalpul nr. 5. Cineva a avut insa, curiozitatea sa verifice telefonic cele afirmate de calatorul nostru in timp si spatiu. Toate au corespuns intocmai.
Tulburatoare sunt si fenomenele ce se petrec cu acei copii minune sau genii, care fara a avea o pregatire necesara, pot sa se manifeste ca persoane mature, in domeniul muzicii, al stiintelor exacte, lucru care ramane pentru stiinta un mister greu de explicat. Numai prin reincarnare se poate explica aceasta capacitate a unor copii care nu sunt inca la scoala si pot rezolva probleme foarte grele de matematica, sau copii foarte mici, fara lectii de muzica, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven si altii.
Mozart a scris o simfonie la varsta de 5 ani.
Reisin dadea concerte la varsta de 4 ani.
Leonardo da Vinci a invatat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la varsta de 13 ani si astfel de exemple sunt nenumarate.
Aceste capacitati difera de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viata au o predispozitie pentru muzica, altii pentru pictura, altii pentru stiinta, iar altii nu manifesta nici o atractie pentru nimic. Diferentele dintre modul de viata al oamenilor sunt enorme.
In afara de acest lucru, sunt copii care se nasc morti sau care mor imediat dupa nastere la cateva zile, luni sau ani. De ce acestia sa aiba o existenta atat de scurta prin viata, fata de altii care traiesc 70-80 de ani. Raspunsul este unul singur si anume: fenomenul de reincarnare ne poate explica totul. Faptul ca unii copii mor la nastere sau ca se nasc handicapati si traiesc in suferinta si mizerie, faptul ca oamenii nu sunt egali, totul este datorita karmei lor, destinului care li se programeaza inainte de nastere in lumea astrala. Ei trebuie sa treaca prin suferinta pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual.
In afara ideii de reincarnare este imposibil sa explicam aceasta diversitate frapanta intre anomaliile aparente de injustitie si repartitia bucuriei si suferintei. Felul in care s-a desfasurat viata terestra, isi are efect in urmatoarea reincarnare, sau se poate intinde chiar pe parcursul mai multor vieti, atunci cand sunt prea multe datorii acumulate, ce se leaga si de karmele altor spirite.
Pentru a face si mai mult lumina, vom interpreta cateva pasaje din Biblie, dovedind ca insusi Iisus cunostea si accepta ideea de reincarnare.
In religia crestina se spune tot timpul ca omul nu traieste decat o viata, de aceea subiectul fenomenului de reincarnare tulbura mintea omului si mai mult.
Citind Evangheliile nu veti gasi nicaieri cuvantul reincarnare. Nici nu e de mirare faptul ca nu a fost mentionat nicaieri in mod explicit, intr-o epoca in care toti credeau in ea. Evanghelistii nu aveau cum sa banuiasca faptul ca urma o epoca in care oamenii nu vor mai crede in ea. Ei au infatisat atat de putine lucruri in scrierile lor, incat ar fi fost fara rost sa se insiste asupra unui fapt care facea parte din traditie.
Din Evanghelii o sa studiem anumite intrebari si raspunsuri puse si date de Iisus si discipolii sai.
Iisus isi intreaba discipolii, intr-o zi: Da voi cine credeti ca sunt? Iata ce raspund discipolii: Unii spun ca tu esti Ioan Botezatorul, altii ca tu esti Ilie, ceilalti ca tu esti Ieremia sau unul dintre prooroci. Pentru a pune intrebarea de mai sus trebuie sa crezi in reincarnare. Iar prin raspunsul dat, cum se poate afirma ca cineva este unul sau altul care este mort de mult, daca nu se subintelege ideea reincarnarii?
.
Alta data, cand Iisus si discipolii sai intalnesc un orb din nastere, discipolii intreaba: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb ? Cum se pot pune aceste intrebari daca nu se crede in reincarnare. Cand ar fi putut pacatui acel orb, in pantecul mamei sale ? Deci, aceasta intrebare subintelege credinta in existenta unei vieti anterioare.
In raspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: Nu e vorba ca el sau parintii lui ar fi pacatuit. Daca discipolii au intrebat daca fiul este orb din nastere pentru ca parintii sai au pacatuit, este pentru ca ei invatasera din legea ebraica faptul ca fiecare infirmitate inseamna o incalcare a legilor, dar ca adesea o persoana poate plati pentru alta si deci, cand vedem pe cineva in suferinta nu putem sti daca isi ispaseste propriile greseli sau daca se sacrifica pentru altcineva.
Aceasta este o credinta raspandita la evrei. Discipolii au pus intrebarea pentru ca stiau ca un om nu se poate naste orb fara motiv sau numai pentru ca lui Dumnezeu ii place sa-l faca orb, cum isi inchipuie unii. La aceasta intrebare, Iisus le raspunse: nu pentru ca el sau parintii sai au pacatuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu sa se manifeste in el, adica pentru ca, trecand pe aici sa-l vindec si poporul sa creada in mine.
Asa cum initiatii explica textele biblice, ni s-a spus ca oamenii primesc suferinte pentru doua motive: ori pentru ca au pacatuit si sunt pedepsiti sau, fara sa fi savarsit ei insisi greseli, ei iau karma altora sa se sacrifice pentru a evolua. Dar exista si a treia categorie care a terminat evolutia, care este libera si deci nu are nici o obligatie de a cobori pe Pamant. Acestia coboara adesea acceptand sa suporte orice boala, suferinta sau infirmitate si chiar de a fi martirizati pentru a-i ajuta pe oameni.
Nici el nici parintii lui nu au pacatuit, el a coborat pe Pamant cu aceasta infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus sa-l vindece pentru ca lumea sa creada in EL. Astfel acest om a salvat o multime de suflete prin intoarcerea lor la credinta.
Iata acum inca un argument. Intr-o zi Iisus afla ca Ioan Botezatorul a fost intemnitat, iar textul spune: Dupa ce Iisus afla ca Ioan a fost predat, s-a retras in Galileea. Dupa catva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au intrebat pe Iisus: Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie ? Iar Iisus le-a raspuns: Ilie intradevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut si au facut cu el ce au voit. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit de Ioan Botezatorul.
Deci, este limpede ca Ioan Botezatorul era reincarnarea lui Ilie. De altfel, evanghelia mentioneaza si ca atunci cand un inger s-a aratat lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, pentru a-l anunta ca sotia lui, Elisabeta, va da nastere unui fiu, el i-a spus: Va merge inaintea lui Dumnezeu cu spiritul si puterea lui Ilie.
Sa cautam acum in viata lui Ilie si sa vedem ce a facut el pentru a fi decapitat cand s-a reincarnat mai tarziu, in persoana lui Ioan Botezatorul. Povestea este foarte interesanta. Ilie traia in timpul regelui Ahab rege care se casatorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului si din cauza ei, se inchina lui Baal. Ilie s-a dus in fata regelui Ahab pentrua-i reprosa infidelitatea fata de Dumnezeul Israelului spunandu-i: Nu va cadea in acesti ani nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu.
Apoi el pleaca, si din ordinul lui Dumnezeu se ascunde in munti pentru a scapa de regele care il cauta. Dupa 3 ani, seceta facuse mari ravagii in toata tara, poporul suferea de foame si Dumnezeu l-a trimis pe Ilie sa se prezinte din nou in fata lui Ahab. De indata ce-l vazu, regele ii reprosa cu violenta de a fi cauza acestei secete. Nu, zise profetul, tu esti cauza pentru ca ai parasit poruncile Domnului si mergeti dupa baali. Acum vom vedea cine este adevaratul Dumnezeu. Aduna-i pe toti proorocii lui Baal pe muntele Carmel. Toti proorocii fura adunati si incepura sa faca invocatii catre Baal, practicand chiar magia pentru a face sa cada focul pe altar. Dar nimic nu se produse.
Acum era randul lui Ilie sa-l invoce pe Dumnezeu: Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Israel, sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu singur esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvantul tau. Si s-a pogorat puternic focul din cer. Tot poporul fu infricosat si recunoscu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. In acest moment, Ilie, mandru de biruinta sa a dat ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie condusi in preajma unui parau si sa fie decapitati.
Iata de ce era de asteptat ca, la randul lui, sa i se taie capul. Una din legile enuntate de Iisus suna asa:cei ce vor scoate sabia, prin sabie vor pieri. Iata cum Ilie si-a pri mit pedeapsa cand a revenit pe Pamant in persoana lui Ioan Botezatorul. Iisus stia cine este el si ce-l astepta, nu a facut nimic pentru a-l salva pentru ca justitia divina trebuia sa-si urmaze cursul.
Multe nu au sens in religie si nici in existenta fara reincarnare.
Daca veti intreba preotii: De ce unii sunt bogati, frumosi, puternici si altii sunt bolnavi, urati, saraci? Ei va vor raspunde ca aceasta este voia Domnului. Uneori va vor vorbi despre predestinare si gratie, dar aceasta nu va va lamuri cu nimic in plus. Insa Dumnezeu nu are capricii. El nu da la unii totul si la altii nimic.
Trebuie sa intelegem, acceptand fenomenul de reincarnare , ca daca suntem saraci, prosti, nefericiti este din vina noastra pentru ca nu am stiut sa utilizam tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reincarnari pentru a ne indrepta si vom ajunge din nou sa primim dragostea si bogatiile lui Dumnezeu.
Biserica a aruncat toata responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credintei in reincarnare.
Pana in secolul IX, crestinii credeau in reincarnare ca si evreii, egiptenii, hindusii, tibetanii, s.a. Parintii Bisericii si-au spus ca aceasta credinta taraganeaza lucrurile in sensul ca oamenii nu sunt grabiti sa se amelioreze, ei voiau deci sa-i impinga sa se perfectioneze intr-o singura viata, suprimand ideea de reincarnare.
De altfel, incetul cu incetul Biserica inventa lucruri atat de oribile pentru a-i inspaimanta pe oameni, incat in Evul Mediu nu se mai credea decat in Diavol, in infern si in suferinta vesnica. Biserica a suprimat deci credinta in reincarnare crezand ca astfel ii va putea obliga pe oameni sa se amelioreze mai repede, dar unii, nu numai ca nu s-au ameliorat, dar dimpotriva, au devenit si mai rai, si pe deasupra si ignoranti.
Pentru a crede in reincarnare, unii asteapta ca Biserica sa se pronunte oficial. Dar cand oare o va face? Sunt multi membri ai clerului care cred in reincarnare dar nu indraznesc sa o spuna. Daca nu acceptati fenomenul de reincarnare, nu veti avea niciodata o intelegere a situatiei voastre, a evenimentelor existentei voastre si nu veti sti cum trebuie sa actionati in vederea unei vieti viitoare. Trebuie sa cunosti adevarul pentru a ajunge undeva.
Credinta in reincarnare este unul din fundamentele morale. Atat timp cat oamenii n-au fost pusi la curent cu aceasta lege a cauzei consecintelor care continua sa actioneze de la o existenta la alta, putem sa le tinem toate predicile din lume, aceasta nu va servi la mare lucru. Multi oameni mai cred ca vor arde in veci in iad din cauza pacatelor lor.
Intalnim si oameni care, fara sa creada in reincarnare sunt buni si cinstiti din firea lor, dar nu putem fi siguri ca aceasta va dura; in anumite imprejurari, instincte ca: frica, pofta, dorinta de razbunare, etc. pot sa invinga, iar acesti oameni nu mai raman nici buni, nici cinstiti. Si asta pentru ca moralitatea lor nu este construita pe o baza solida: cunoasterea legilor divine.
Indata ce se admite legea reincarnarii, oamenii incep sa inteleaga ca fiecare eveniment din viata are ratiunea sa de a fi, fiindca totul are o cauza mai mult sau mai putin indepartata. Oamenii nu se vor mai revolta si nu vor mai incerca sa-si rezolve problemele prin ura si violenta. Cand vom sti ca tot ceea ce avem de indurat este rezultatul unor greseli trecute, vom accepta si nu vom mai acuza pe altii de nenorocirile noastre. Vom evita sa comitem acte regretabile pentru ca stim ca vom avea de suferit si ne vom stradui sa ne construim un viitor luminos.
In momentul in care cunoastem legea fenomenul de reincarnare totul este clar, intelegem mult mai bine. Avem caldura si suntem fericiti la gandul ca vom reusi mai devreme sau mai tarziu sa atingem perfectiunea pe care o dorim.
Asadar, fenomenul de reincarnare reprezinta actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrala intr-un nou corp fizic potrivit stadiului sau de dezvoltare. Fenomenul acesta are loc in tot universul, in natura intreaga, nu numai in regnul uman. In orice forma de viata exista un spirit care se afla pe drumul evolutiei, al perfectiunii. El se serveste de respectiva forma fizica pentru a castiga cunostiinte despre lumea fizica.
Corpul uman fiind instrumentul cel mai pefectionat de pe Pamant, permite spiritului manifestarile cele mai inalte, pe care nu le gasim in regnurile inferioare. Cu cat spiritul este mai evoluat, cu atat perioada de la moartea fizica si pana la reincarnare este mai lunga, intre 200 si 2000 de ani, insa exista si cazuri de reincarnari imediate. Daca un spirit vrea sa evolueze mai repede, atunci el se reincarneaza mai repede. Marele scop al procesului de reincarnare este evolutia spiritului.
Procesul de reincarnare poate sa se faca in corpuri de sexe diferite, intr-o viata fiind barbat, intr-o alta fiind femeie. In general, dupa 6-7 reincarnari, trecem in corpuri fizice de sex opus. Locul unde ne nastem e determinat de iubirea sau de ura ce am contractat-o intr-o viata pamanteasca anterioara.
Parintii, familia, copii ne sunt alesi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri daca avem evolutia necesara. In timpul sederii in lumea astrala (perioada dintre reincarnari), spiritul omului face studii de ordin spiritual, dar pentru ca evolutia sa fie cat mai completa se cer studii si in lumea materiei fizice.
Putem concluziona inca o data ca fenomenul de reincarnare nu este altceva decat trecerea unor fiinte constiente, nepieritoare intr-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiind constient va lua mai departe cunostinta de fapte si lucruri din lumea fizica, le va analiza si va trage invataminte.
Putem clasa fiintele in trei categorii din punct de vedere al reincarnarii.
Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumina, de stiinta, de constiinta, de moralitate le impinge deseori spre crime. Ei incalca legile prin urmare se incarca de datorii grele, iar cand se reincarneaza vin pe Pamant in conditii care ii obliga sa sufere pentru a plati si a repara; de aceea, viata lor nu este de loc fericita.
A doua categorie cuprinde fiinte mai evoluate care incearca sa dezvolte anumite calitati si virtuti pentru a putea sa se amelioreze si elibereze. Dar, in eforturile unei singure reincarnari, nu vor reusi de loc sa se restabileasca, de aceea, ele vor fi nevoite sa revina pentru a termina aceasta misiune.
Ele vor fi plasate atunci in conditii mai bune care le vor permite sa aiba activitati mai utile si mai elevate. Deci, cu toate acestea, vor trebui sa revina pentru a lichida inca anumite datorii din trecut pana la eliberarea lor totala.
In a treia categorie se gasesc fiinte si mai evoluate, care au revenit pe Pamant pentru a savarsi anumite opere. Ele aveau foarte putine lucruri de aranjat distingandu-se in aceasta viata prin virtuti mari, o constiinta foarte larga si consacrandu-si timpul facerii de bine. Cand aceste fiinte parasesc Pamantul, ele si-au terminat misiunea si nu mai revin.
Totusi, unele dintre ele, in loc sa ramana in aceasta stare de fericire, de libertate infinita de care se bucura in sanul Domnului, avand mila si compasiune pentru oameni, parasesc aceasta stare minunata pentru a veni cu buna stiinta ca sa-i ajute, acceptand chiar sa fie omorati, masacrati. Iar altele, care vor sa continue o munca spirituala deja inceputa, pot fara a se reincarna, sa se introduca intr-o fiinta foarte evoluata pentru a se manifesta prin ea.
Multi oameni vor sa se elibereze, dar ei inteleg gresit problema: fac totul pentru a scapa de obligatile lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate legaturile si iata ei se cred liberi. Ei bine nu, nu se poate obtine eliberarea in felul acesta. Adevarata eliberare incepe prin plata tuturor datoriilor. Pana ce nu se platesc toate datoriile nu se sterge toata karma.
Cel mai bun drum, cea mai buna metoda pentru a te elibera este dragostea si cea mai proasta: egoismul, avaritia, smecheria. Prin generozitate, sacrificiu, bunatate prin toate gesturile facute pentru a darui, lucram intotdeauna pentru eliberare.
Numai dragostea, generozitatea, bunatatea, mila, iertarea pun pe credinciosi pe calea eliberarii. Deci, dati chiar mai mult decat dreptatea o cere, caci astfel va eliberati mai repede.
Divergentele intre oameni au le baza tot fenomenul de reincarnare. Unii dintre noi intelegem mai bine sau mai repede unele idei, pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare. De aceea, nu trebuie sa ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, caci ei au un spirit mai putin evoluat si nu-i putem convinge.
In sprijinul teoriei reancarnarii vine si constatarea ca geniile, in general, nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta, chiar, mai mult, unii copii, ca urmasi ai lor, sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice?
Tot asa se explica de ce unele persoane au frica de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica de nestapanit de a pleca cu barca, frica de foc, tunete si fulgere, frica de inaltime, de a zbura cu avionul, frica de a ramane singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnare, printr-unul dintre aceste evenimente tragice, au murit intr-un naufragiu, intr-un foc sau in bezna noptii, etc.
O alta dovada a fenomenului de reincarnare a noastre este legata de memoria unor oameni care isi reamintesc foarte bine: fapte, imprejurari, localitati, persoane din alte vieti Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata prin hipnoza. Ei ne povestesc cu lux de amanunte locul unde au trait, cum au murit, cu cine au fost casatoriti, cati copii au avut, cum ii chema, unde sunt daca mai traiesc.
Prin observatii ulterioare relatarile s-au dovedit a fi exacte. Majoritatea oamenilor insa nu-si amintesc ca ar fi trait o viata anterioara, aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. De exemplu, nu e bine ca omul sa traiasca cu trauma de a sti ca in viata trecuta si-a omorat copilul din viata actuala, el este acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.
Cand urati pe cineva, este exact acelasi lucru ca si atunci cand il iubiti: ati stabilit deja o legatura cu el. Ura este tot atat de puternica ca si dragostea. Daca vreti sa fiti eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, nici nu-l iubiti, fiti indiferent. Daca il detestati, va legati de el prin lanturi de care nimeni nu va poate desface, veti fi tot timpul cu el si veti continua de a avea de a face cu el timp de secole. Oamenii isi imagineaza ca ura rupe toate legaturile.
Din contra, ura este o forta care va leaga de persoana pe care o urati. Ca si dragostea. Dar aceasta legatura evident este diferita, dragostea va va aduce anumite evenimente si ura altele, dar tot atat de sigure si tot atat de puternice.
Dragostea conduce la lumina iar ura la intuneric.
Multiple reincarnari au fost puse in evidenta la numerosi subiecti pusi in stare de hipnoza prin experiente de regresie in timp. In aceasta intoarcere in timp, subiectul se vede pe sine privindu-se din exterior, tot ceea ce-si aminteste fiind descris la modul prezent ca si cand evenimentele s-ar petrece la momentul actual.
Vocea cu care sunt evocate aceste trairi este cea care corespunde varstei descrise in momentul trairii, daca este copil are vocea de copil si invers. Memoria tuturor vietilor nu se amesteca, ea se pastreaza si furnizeaza date pe perioade din fiecare viata.
Toate acestea trebuie cunoscute pentru ca ignoranta umana nu are margini.
Acolo sus exista fiinte inteligente care calculeaza cati oameni trebuie sa coboare pe Pamant si numarul de ani care trebuie sa ramana acolo.
Toate necesitatile oamenilor sunt prevazute, totul este pregatit pentru existenta lor si ei isi imagineaza ca lucrurile se petrec asa, din intamplare. Nici Iisus nu a venit asa la intamplare, cineva de sus s-a preocupat de a gasi momentul astrologic si epoca favorabila pentru aceasta coborare pe Pamant.
Exista un fel de mostenire cosmica care detine toate informatiile asupra trecutului unei anumite fiinte, si astfel se hotaraste ca aceasta sa se nasca intr-o anumita tara, intr-un anumit an ..etc. si atunci alte spirite sunt insarcinate de a supraveghea executarea acestor decrete.
Totul se produce exact la data fixata: daca trebuie sa survina un accident, ei supravegheaza, asteapta momentul si la ora respectiva ei provoaca accidentul. Omenii isi imagineaza ca este din intamplare, dar nu, el era determinat matematic. Daca un anumit copil trebuie sa se nasca intr-o anumita epoca, se determina cu precizie, de entitatile din spatiu, pozitia planetelor, semnul sau pe zodiac, ascendentul si copilul ajunge exact in acel moment; chiar si conceperea sa era prevazuta dinainte si fixata.
Toata tema sa astrala corespunde exact cu ceea ce a facut in alte incarnari, daca va trebui sa fie fericit sau sa sufere, sa aiba accidente totul se decide automat. Si totusi, libertatea se gaseste in spirit, ea este aici de fiecare data ce spiritul se manifesta si decide sa amelioreze, sa schimbe, sa accelereze anumite procese, dar in ansamblu, vita sa este deja declansata si prestabilita. Si intalnirile din intamplare sunt calculate dinainte. Cand intalniti un om care va bulverseaza viata, acest lucru este deja prevazut de mult.
Iata de ce trebuie sa lucrati pe armonie, sa ajungeti sa introduceti in voi armonia tuturor, a planetei, a universului, caci daca nu, va fi intotdeauna cineva sau ceva care va va tulbura. Trebuie sa incercam sa ne armonizam cu entitatile care sunt deasupra noastra, iar apoi sa lucram si pentru a rezolva problemele cu oamenii.
Pentru aceasta s-a spus: Inainte ca soarele sa se culce, impaca-te cu fratele tau; inainte ca soarele sa se culce inseamna inainte de sfarsitul acestei incarnari, pentru ca dupa aceea va fi foarte greu de a repara. Deci, in aceasta viata trebuie sa gasiti persoanele pe care le-ati lezat, sa va puneti de acord cu ele, sa le dati satisfactie si sa traiti in pace. Fiecare gand, sentiment sau act negativ este totdeauna daunator; chiar daca nu vedem nimic, ele se deplaseaza, gasesc destinatarul si-i dauneaza. Insa, intr-o zi va trebui sa platiti pentru raul facut.
Mai insistam o data asupra acestei idei ca destinul nostru e determinat dinainte. Inainte de a cobori pe Pamant avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu consimtamantul ierarhiilor ceresti. Dar odata nascut, nu mai avem aceste posibilitati, totul trebuie sa se petreaca dupa un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sanatatea, inteligenta, totul este determinat.
Pentru aceasta reincarnare nu puteti sa schimbati prea mult destinul vostru dar, pentru urmatoarea aveti toate posibilitatile prin munca voastra, gandurile voastre, rugaciunile voastre. Destinul vi-l faceti singuri cu decenii si veacuri inainte in functie de ce ati gandit si faptuit anterior. Astazi sunteti ceea ce ati fost ieri, adica in incarnarile trecute, si ceea ce faceti in viata asta, veti fi maine, adica in viata viitoare. In aceasta incarnare sunteti limitati, dar in urmatoarea puteti avea totul in functie de ameliorarea dumneavoastra.
Trebuie sa stiti asupra carui lucru sa lucrati astazi pentru a va ameliora si pentru a poseda in viata viitoare o posibilitate sau o virtute. Daca continuati sa ignorati acest lucru, viitoarea reincarnare va fi intr-un fel ratata.
Profitati, utilizati toti anii care va raman de trait, meditati, doriti, cereti cele mai bune lucruri in sensul spiritual, cele mai bune virtuti pentru dumneavoastra, pentru ca astfel lansati deja proiecte care, in viitor se vor materializa.
Cristalizarea actuala rezista si refuza a fi schimbata, dar cand omul pleaca sus dezbracand inca o haina, ceea ce a creeat in bine, prin gandul sau, se imprima in planul fizic si el revine cu frumusete, inteligenta, sanatate, bunatate, pentru ca gandurile si dorintele pe care le-a transmis in sensul acesta s-au materializat intr-o noua structura.
Iar aceasta structura, la randul sau, este tenace si rezistenta, ea se opune fortelor negative si distrugatoare. Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru aceasta reincarnare. Cand forma actuala va dispare, o vom vedea pe cea noua, cea asupra careia am lucrat si vom fi stupefiati de splendoarea ei.
Cand omul, cu constiinta si inteligenta sa incepe sa se ocupe de aceasta viata instinctuala, sa o controleze, sa o purifice, sa-I adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-si schimba destinul.
Pentru a scapa de constrangerile destinului, trebuie sa incetam sa mai fim sclavi, slabi, aserviti acestei vieti inferioare unde nimic nu depinde de noi: a respira, a procreea, a manca, a bea, a dormi. Este o viata care este departe de a fi divina. Ea este divina in masura in care ea vine de la Dumnezeu, pentru ca totul vine de la Dumnezeu, dar in sensul spiritual.
Viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac, o bruta, un sex, o faptura facuta din carne, oase, muschi, ci si un spirit si care incepe sa vrea sa actioneze in domeniul sau pentru a creea opere sublime, luminoase, grandioase.
Viata spirituala da posibilitatea de a adauga ceva la aceasta viata vegetativa, instinctiva a corpului fizic si de a intra astfel intr-un plan superior planului destinului. Trebuie sa va eliberati atat de perfect vointa incat aceasta sa poata sa se miste, sa lucreze in lumea spiritului. Prin urmare, spiritul trebuie sa inceapa sa iasa, sa se manifeste, sa lucreze, sa-si lase semnatura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, sa intervina in toate actele noastre, sa le dirijeze. Trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam cu inima si cu sufletul. Aici se afla adevarata lumina din stiinta initiatica.
In aceasta reincarnare avem posibilitati de a ne creea conditii bune pentru urmatoarea: ajunge sa fim constienti si sa o stim. Dar, daca nu lucram acum, viitoarea reincarnare poate fi si mai rea.
Deci, cand Biserica impiedica pe oameni sa creada in reincarnare, ea ii impiedica de fapt sa-si amelioreze viitorul. Crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati. Li s-a spus ca dupa moarte, ei vor merge sa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujba in fiecare duminica sau ca vor ramane pentru eternitate in infern sa fiarba intr-un cazan. Ca si cum ar fi atat de usor sa mergi sa te asezi la dreapta Tatalui!
Rezumam inca o data: toate creaturile, si sunt foarte numeroase pe Pamant, care se lasa impinse de instinctul lor, de nevoile lor fiziologice si nu fac o munca spirituala, nu-si pot schimba destinul; tot ceea ce este decretat pentru ele se va realiza. In schimb, cele care lucreaza cu ardoare pentru a se apropia de aceasta lume de lumina si dragoste, vor putea sa scape. Destinul este crud si implacabil, dar aceste fiinte vor inceta sa fie la cheremul lui in intregime: ele vor trai de acum intr-o lume mai subtila unde vor primi elementele care vor neutraliza influentele nocive.Daca vreti, e vorba si aici de un destin. Providenta este un destin, dar de o alta maniera: si in ea totul este determinat, dar determinat Divin!
Faceti voia lui Dumnezeu si intreprindeti realizari divine.
Aveti mari posibilitati sa dobanditi calitatile pentru a promova scoala vietii, sa va fauriti un viitor cu adevarat sublim.
Sperand ca acest capitol v-a adus o raza de lumina, tragem o ultima concluzie: spiritul uman este infinit mai complex, mai misterios si mai fascinant decat ne-am putea imagina noi vreodata.
Treziti-va constiinta si aveti curajul sa incepeti propria voastra transformare personala si spirituala.
Sa dea Domnul ca Lumina sa se reverse in sufletele dumneavoastra si ca razele ei binefacatoare sa va conduca pe cale binelui si a iubirii.
Sanda Stefan
O transformare generala va avea loc in viata atunci cand ideile de reincarnare si Karma nu vor mai fi teorii pastrate pentru cativa oameni. Numai atunci vom remarca eficienta lor in viata, cand le vom introduce in vietile noastre, la modul direct si concret.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/25965_573616369393988_1568314733_n.jpg443604adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-06 18:53:092022-05-06 18:53:09Reincarnare si Karma
A aparut un numar considerabil de evanghelii în primele secole ale erei noastre. Biserica nu considera drept canonice (conform cu regulile Bisericii) decât Cărţile lui Matei, Luca, Marcu şi loan. Cea mai veche este cea a lui Matei, care s-a inspirat direct din evanghelia Evreilor.
Un lucru trebuie subliniat : apocrifele şi vreo cincizeci de evanghelii care au existat înainte de a fi distruse de conjuraţii, sau care există încă, sunt unanime în a recunoaşte că Isus a trăit pe timpul lui Pilat din Pont şi a lui Tiberiu.( Nu se cunoaste nici o relatare istorică putând sa acrediteze autenticitatea existenţei lui Isus. Ea ar fi dovedită, se spune, prin Actele lui Pilat, o suită de rapoarte adresate Impăratului Tiberiu de Ponţiu Pilat, guvernatorul ludeei. In aceste acte ar figura o relatare despre viaţa şi moartea lui Isus, crimele ce i se imputau de catre ludei, crucificarea sa şi chiar învierea. Aceste Acte, dacă au existat, au fost reinventate de catre Creştini, şi oricum, nu a rămas nici cea mai mică urma. Numeroase false rapoarte ale lui Pilat au fost scrise în acelaşi scop fraudulos, dar Biserica n-a păstrat nici unul.) Nu prea se cade de acord în privinţa textului, a relatării faptelor şi chiar faţă de persoana lui Isus.
Unele evanghelii dau lui Crist o figură, o doctrină şl o stare de spirit diametral opuse relatărilor lui Matei, Luca, Marcu şi loan. Relatările lui Matei şi Luca sunt ele însele adesea în dezacord formal cu cele ale lui Marcu şi loan şi uneori in contradicţie flagranta cu propriile lor expozeuri. Aceste reticenţe, aceste nebulozităţi arata că timp de secole citirea celor patru evanghelii canonice a fost interzisa credincaoşilor şi rezervata numai oamenilor Bisericii Documentele autentice au existat; mai sunt, poate, inca în Biblioteca Vaticanului. Despre acest subiect, Dr. M. Spencer Lewis, împaratul R-i-C, a scris în „Viaţa mistică a lui Isus” : „Noi (Noi: actualii iniţiaţi ai Marii Fraternităţi Albe care s-a continuat de Ia faraonul Amenhotep IV şi din care faceau parte Esenienii si isus…) ştim că Părinţii Bisericii primitive au avut acces la documente secrete, pentru că, în conciliile Bisericii creştine primitive şî în dîscutiile care s-au desfăşurat între cele mai înalte autorităţi ale Bisericii primitive, au făcut aluzie la unele părţi din manuscrise şi documente oficiale tratând despre crucificare şî alte evenimente din viaţa lui Isus care sunt acum ascunse sau eare au fost distruse.
Una din principalele griji ale Părinţilor Bisericii da îa sec, VII la XII a fost de a-şi procura toate manusicrisele şi lucrarile ce se aflau în preţioasele colecţii în ţări din Orient, care puteau conţine informaţii diferite de cele reţinute de ei”. loan, apostolul, care devine episcop în Efes, ar fi autorul celei de a patra carţi, dar este recunoscut şi admis ca această pseudo-evanghelie a fost compusă tardiv de teologi abili. Sigur nu este făcuta de loan, despre care, de altfel, nu avem nici o dovada ca a existat. Dintre cincizeci pana la o sută de evanghelii care au apărut în sec. II şi III al erei noastre, comunităţile creştine, pentru a pune capat disputei, adoptara relatarile lui Matei, Luca, Marcu şi loan şi le-au considerat ca egal de sfinte şi veridîce, în ciuda lacunelor şî a contradicţiilor lor.. Evangheliile, fiind carti „inspirate” de Sfântul Duh’, nu trebuie — în principiu — sa fîe criticate sau discutate. In zilele noastre, această consideraţie s-a redus mult şi teologii admit de buna voie ca evangheliile trebuie sa fie interpretate şi chiar corectate „în sensul bun”. „Nu se pot admite decât patru evanghelii, scrie Sfântul Jerome : toate neroziile apocrifelor (altor evanghelii) sunt bune de povestit ereticilor morţi şi nu credincioşilor in viaţa” „Ba deloc, replica adversarii lui Jerome : în evangheliile voastre canonice se află nerozii, contradictii, fapte în opoziţie, ireductibile…*’
Pentru a acorda relatările, Biserica a modificat în mai rnulte rânduri, dacă nu a machiat, Scripturile. Tasian, discipolul lui Justin, a încercat chiar sa aranjeze totul scriind „Evanghelia după cele patru (un fel de coordonare a povestirilor lui Matel, Luca, Marcu şi loan, Matei spune că Isus este fiul lui losif, descendent euccesiv din lacob, Mathan, Eleazar, Eliud, Achim, Sadoc, Azor etc.» pâna la Salomon, David şl Abraham. (Cap. 1-1, 2, 8, până la 16) Luca spune ca Isus este fiul lui Josef, dar descinzând din Heli, Mathan, Levi, Melchi, Janna, Josef, Mathatias etc., până la Abraham, Sem, Noe, Enoch şi Adam. (Cap. III 23-24 până la 38) Este curios de notat că în ciuda divergenţelor fundamentale, evangheliile lui Matei, Luca, Marcu şi loan sunt zise sinoptice, adica asemănatoare! De altfel, zice bunui sfânt, când este vorba de teze total contradictorii — cele ale genealogiei lui Isus, de exemplu — trebuie să crezi că ele se împacă. chiar dacâ nu ştim cum! Ioan, căruia trebuie să-i fie suspectată relatarea, este in contradicţie formală cu Matei, Luca şi Marcu, privind cronologia săptămânii Patimilor. Nici unul nu fixeaza Paştele la aceeaşi data. Isus, după loan, ar fi fost crucificat nu vineri, ci sâmbată, în ajunul Paştilor.
Divergenţele sunt şi mai mari în ceea ce priveşte învierea sau, mai exact, apariţia lui Isus. – Cele doua Marii (Maria Mama si Maria-Magdalena) erau prezente, asigura Matei. – Eroare. spun Luca şi Ioan : numai Maria-Magdalena era acolo ! Nu exista deci nici o marturie veridică asupra autenticitatii evangheliilor. De altfel, Biserica, cu prudenţă, le „atribuie” şi le prezintă ca scrise dupa Matei, Luca, etc. In secolul II şi III, dupa I. C. erudiţii şi doctorii Bisericii, precum Irineu, Clement din Alexandria şl arzătorul Tertullian, gândesc ca evangheliile au fost scrise de catre apostoli şl ca ele erau atât dovezi directe cât şi inspiraţie divina. Polycarp, care ar fl fost numit episcop de Smyrna de Ioan Evanghelistul, pe la anul 80, a fost dlntre toţi sflnţil, cle mal demn şi mai stimat. Contrar apostolilor care l-au renegat pe Isus, el preferă supliciul decât ruşinea renegării şi a murit ars de viu pe un rug, .făra sa se plânga, fară sa sufere ca Isus, intr-atât era blindal de credinţă. Ca şi bonzii care se sinucid prin foc! Polycarp este autorul unei scrisori catre Filipieni, cu privire la scrierile (contestate) ale lui Ignaţiu Theodoruş (primul sfânt Ignaţiu) despre care s-a zis, fals, ca i-a fosf poruncita de apostolul Petru) Ori, Polycarp vorbeşte de bine despre primele trei evanghelii, dar nu şl despre cea a lui loan! Caci evanghelia lui loan nu exista la începutul secolului II ! El este citat pentru prima data de Teofil din Antiohia, pe la anul 180 !
Pe scurt, se Intâmplă ca, după mai multe secole, evanghelia cea mai apreciată, cea mal „Iniţiatica”, spun beoţlenii” scrisa de „vulturul loan care dormea în braţele lui Isus şl la stârşit la Ghetsemani, intre Petru şi lacob”. se afle ca este un fals notoriu alchimizat In secolul II sau III, pentru a suplini lipsa de ţinuta teologica a primelor trei scrise ! Este o evanghelie ,,nu de fapte”, se spune, ci „de idei”. Pentru a te descurca în această încâlceală, trebuie si ai o oarecare idee despre climatul care domnea, acum 2000 de ani, în Egipt şi în Asia Mica, adica în punga orientală a bazinului mediteranean. Gnosticismul — ca de altfel şi în zilele noastre spiritiştii, teosofii şi cei ce cred în revelaţii divine — era la baza tuturor religiilor şi tuturor sectelor. Cirint era şeful unei secte ieşite din creştinism, dar el nu recunoştea originea divina a lui Crist.
Noi împrumutăm din Marele Dicţionar al sec. XIX, aceste note, care ne clarifîca asupra stării de spirit a oamenilor din primul secol: „Cirint admitea existenţa a două principii opuse si nu binele şi raul, ci un principiu esenţial activ, existând prin el însuşi : Dumnezeu ; şi un principiu pasiv, neexistând prin el însuşi şi imperfect : Materia. Autorul lumii nu era Dumnezeu, care nu putea intra în legatura cu Materia : creatorul aparţinea uneia din ultimele clase a sub-spiritelor inferioare, numite şi de Theodor forţe şi îngeri, dar purta în el ceva din Fiinţa divină… El era ca un eon (Eon : dîn grecul aion = timp. Este spiritul, emanat de Inteligenţa lui, Dumnezeu, mesagerul lui Dumnezeu pe lângă oameni) creatorul legislaţiei mozaice… Isus nu era fiul lui Dumnezeu ; un eon numit Christ s-a unit cu eî, în timpul botezului dîn apele lordanului şi l-a părasit în ziua crucificării. Ciririt, evreu prin naştere, credea în legea mozaica, obligatorie şi în viitoarea dominaţie a poporului iudeu asupra lumii…
Cirintenii se foloseau de Evanghelia Evreilor.” Un discipol de-al lui sfântul Paul, cu numele de Caius, publică o apocalipsa sub numele unui apostol, dând-o ca înspirată de eoni. Despre acest subiect, unii exegeţi cred că Apocalipsul zis al sfântului loan, ar fi fost scris de Cirint. PAPII ŞI
CHARLEMAGNE CORECTEAZA EVANGHELIA
Aşa cum ne spune amicul nostru scriitorul Kronos, în „Eseu de meditaţii imateriale”, Biserica a socotit, sub papii Grigore a VII-lea şi Inocent al III-lea, ca e bine să editeze pentru folosul preoţilor, un rezumat foarte blând al Evangheliilor, unde s-au introdus ritualuri şi rugăciuni zilnice. Acesta este Breviarul. Trebuie subliniat ca traducerea Evangheliilor era odinioară interzisa, „de teama ca sa nu se strecoare vreun nonsens sau o eroare” !
Nu îţi vine sa crezi în acest pios scrupul, când ştim ca conciliile, papii şi suveranii creştini, au traficat cu neruşinare „sfintele Scripturi1*, inclusiv traducerea lul sfântul Jerome, în sec. IV, adica Vulgata, care este singura acreditată de Biserica creştina din Roma ! Cele mai radicale modificări, scrie Kronos, dateaza de la conciliul din Niceea şi au fost motivate prin înţelegerea dintre Papa Damase 1 şi împăratul Constantin. Cu aceasta ocazie, cele mai vechi Evanghelii şi mai ales Evanghelia Evreilor (evanghelia primitiva a sfântulul Matei), au fost declarate şi ţinute secrete (apokruphos== apocrife).
In afară de asta, în cele patru Evanghelii care au ramas, au fost facute adăugiri, sustrageri şi modificri de care se miră sfântul Jerome, însarcinat de a face traducerea în limba latină. El se mira cu atât mai mult cu cât tocmai traducea în latină Evanghelia Evreilor şi de care i se împunea sâ nu ţină seama! Apoi sfântul Victor, epîscop din Tumones (Africa), ne spune că la sfârşitul sec. V. papa Anastase II ordona să se examineze, să se critice, cenzureze şi amendeze din rsou sfintele Scripturi. Charlemagne, cu puţin înaintea morţii sale, făcu la fel (Duchesne : Historiae Francor scriptores) imitat de papa Sixt Quint (1585-1590), care completa opera pe care predecesorii săi au început-o, pentru a face pe placul împaratului. La acea epocă, Biserica fabrica o epistol a sfântulul Petru, respinsa apoi de teologi şi un document, relativ la o donaţie atribuita împaratului Constantin, pentru a-l starni pe Chalemagne sa-îiconstituie un regat în Italia.
GUTENBERG ŞI EVANGHELIILE
Mai mult, mii de corecturi au fost făcute şi papa ameninţa cu teribile anateme pe oricine va îndrăzni în viitor sa se atîngă de texte . apoi facu o noua revizie, care a modifîcat mai mult de doua sute de pasaje ! Papa Clement al VIII-Iea (1592–1605), la puţini ani, facu noi rectificări care au fost din fericire ultimele, caci tiparul era inventat ! Pentru ce toate aceste modificari ? Este foarte simplu, cea mai mare parte din dogme fiind în contradicţie cu sfîntele carţi, trebuia sa se puna sfintele scrieri de acord cu dogmele ! Trebuia ca între Dumnezeu şi om sa nu existe decât Biseraca, careia omul trebuia să se supuna în prealabil, fara de care nici un contact cu Dumnezeu nu îi era permis. Christos a spus totuşi : „Dumnezeu este pretutindeni” (dar aici este un panteism periculos ! Nu trebuia riscat ca omul sa adore pe Dumnezeu în credinţa sa ! Numai Biserica dicta voinţa lui Dumnezeu ! ‘ Acest cuvânt, voinţa, este contrar liberului arbitru, pe care creatorul ni l-a permis : evangheliile primitive nu vorbeau decât de dorinţele lui Dumnezeu, care acţioneaza asupra tuturor creaturilor sale, mai ales asupra omului, pentru a-l ajuta sa le împlineasca.
ADEVARATA RUGACIUNE A CREŞTINILOR
Deci Evanghelia este sursa de erori şî contradicţii, dar în plus s-a stabilit o complîcitate între preoţi şi credincioşi de a schimba ceea ce trebuia considerat lucrul cel mai sfânt : rugăciunea. Fiecare joacă jocul, ştiind bine la ce să se aştepte — Faceţi-vă rugăciunea dimineaţa şi seara, recomanda bunul preot! Şi credinciosul, îşi face efectiv ruga … dar nu o spune pe cea bună ! A face vine din latină, facere, care înseamnă : a fasona, fabrica, construi, combina. Ah, pentru a fabrlca, combina, Dumnezeu este servit ! Căci, se pot controla uşor, creştinii, preoţii, atât în intimitatea camerei lor, cât şi în public, în biserica, inventa, fabrica o rugăciune, care, ineluctabil. îi va duce în infern ! „Pomana este ruga prin excelenţă : ea atinge mereu un scop” zice Feneton, arhiepiscop de Cambrai ! „Ce rugă este mai plăcută decât a şterge lacrimile celui sărman”, zice Bossuet… care, cu siguranţa, nu se gândea la pacătoasa care ştergea picioareîe lui Isus.
Sfântul Matei, în evanghelia sa, cap. V, vers 9-13, indică creştinilor cum trebuie sa-l cinsteasca pe Dumnezeu ! (9) „Va veţi ruga deci în această manieră : Tatal Nostru carele eşti în ceruri, fie binecuvântat numele tau. (10) Vie împărâţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ . (11) Pâinea noastra cea de toate zilele da ne-o noua. (12) Şi iarta greşelele noastre, precum iertăm şi noi celor greşiţi. (13) Si nu ne duce pe noi în ispita, şi ne izbăveşte de cel rău. Amin î”
ÎNTINSELE PUSTIURI DIN PARADIS
Această rugăciune este magnifica şi demna de cea mai înalta stimă, cel puţin pentru ereticii care suntem. Am avea scrupule sa schimbam cât de cât ceva. Vai! Creştinii au golit-o de seva sa hranitoare suprimand partea cea mai importantă din text : Şi iarta-ne noua greşelile, precum şi noi iertam celor greşiţi nouă. lată cum arată o dorinţă magnifică de dezinteresare, de milă, de voinţă de a place lui Dumnezeu pentru a ajunge în regatul sau. Căci Luca (XVIII, 25) a precizat bine :
,,Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decat va intra în rai bogatul‘. Totul este clar, net, respectabil, dar tot aici este puţina ipocrizie păcătoasă a pseudo-creştinilor, burghezi egoişti şi capabili, care deliberat, omit din rugăciunea lor tot ce are legatura cu rotunjirea portofelului lor ! 0 foarte mică frază, în adevar, dar a cărei respectare, rnodificând comportamentul societaţii umane, ar schimba dintr-o dată faţa lumii! Ori, se poate constata : în zilele noastre, rugăciunea zisa în biserici este amputată : exist incontestabil o înţelegere între preoţi şi credincioşi pentru a „uita” aceasta poveste a datoriilor !
In acelaşi mod, iudeii „uita legea lui Moise care ordona oricărui Drept, oricărui Credincios, odată la cincizeci da ani, să elibereze sclavii, sa plateasca datoriile, sa redea proprietarilor primitivi pământurile înstrăinate. Ironie a hazardului sau o premoniţie ? în capitolul VII din evanghelia sa, Matei, prevăzând poate sectarismul, razboaiele Religiei, Inchiziţia, simonia, rasismul etc. notifica expres : (20) Veţi recunoaşte deci pomii prin fructele lor. (21) Cei care îmi spun : Doamne, Doamne nu vor intra toţi în împărăţia cerurilor ; ci numai acela (subliniat în text) va intra, care împlineşte voinţa tatălui meu care este în ceruri. In pustiile posomorâte, îngrozitoare, din Paradis, există puţini creştini, puţini oameni din toate zarile, dîn toate credinţele, dacâ am crede Evanghelia.
BIBLIA A FOST FALSIFICATA
Poruncile au fost dictate lui Moise pe muntele Sinai si Legea a fost scrisă de Dumnezeu însuşi. (Exod, cap. XXXII) : (15) Moise se întoarse deci de pe munte, ţinând în mână cele două table drept marturie, scrise pe ambele părţl. (16) Ele erau lucrarea lui Dumnezeu ; după cum scrierea ce era gravată pe aceste table era tot de mâna lui Dumnezeu. Ar parea de neconceput ca credincioşii să îndrăzneasca să conteste şi să falsifice ceea ce există mai sfânt, mai divin în Lege : Poruncîle lui Dumnezeu, Şi totuşi… CELE 15 PORUNCI Poruncile lui Dumnezeu, sau Decalogul, figureaza in Biblia canonică zisa Vulgata, în Exod, capitolul XX, Stă scris : (1) Domnul vorbi apoi în acest fel lui Israel : *) Este bine de precizat ca Domnul este Dumnezeul Israeliţilor, poporul sfânt. dar şi al altor popoare.
Se zice în Exod: cap; XIX v: 5 ; „Daca deci veţi asculta vocea mea şi veţi fi cu mine, veţl fî singurul din toate popoarele pe care îl voi păstra ca pe propriul meu bun, caci întregul pământ este al meu”! Mai departe ; „Veţi fi imperiul meu şi un împeriu consacrat prin sacerdoţiu : veţi fi naţiunea sfântă”. Poruncile lui Dumnezeu sunt date cu variante Importante in Deuteronom v. v. 6 la 21; (4) Nu veţi face idol din nici o figură ce este sus în cer si jos sub pamânt, nici din tot ceea ce este în apa si sub pământ. (5) Nu îi veţi adora şi nu le veţi da suverunul cult. Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Dumnezeul puternic – şi gelos, care răzbună nedreptatea parinţilor asupra copiilor până la a treia şi a patra generaţie în toţi cei care mă urăsc. (6) Şi care da (sic) îndurare pentru mii de generaţii celor care mă iubesc şi păzesc preceptele mele. îată ceea ce este clar, precis şi autoritar : al doilea comandant interzice formal de a desena sau de a forma imagini ale lui Dumnezeu, ingeri şi sfinţi, Isus, Maria, Gabriel etc.
Este chiar categoric interzis sa reproduci ca imagine orice ar fi figurativ în cer sau sub pământ. Crucifixul este incontestabil un sacrilegiu şi tot la fel sunt statuile Sfintei Familii şi ale apostolilor, irnaginile pioase inserate în cartea slujbei, Biblia, susţinuta prin desene şi foţografii, presa ilustrată, fîe ea editată de Iudei sau de Catolici. Mai e de spus imediat ca directorilor de ziare le e .asigurat un loc bun, în infern, alaturi de confraţii lor de la televiziune.
De notat ca Poruncile nu sunt numerotate, dar se pot aranja în 15 precepte principale :
1. Nu veţi avea zei straini (ver. 3 cap. XX Exod)!)
2. Nu veţi face chip cioplit (ver. 4)
3. Nu veţi adora chipurile (ver. 5) .
4. Nu veţi lua în deşert numele Domnului (ver. 7) ‘
5. Veţi sărbători ziua sabatului (ver. 8)
6. Veţi cinsti pe tatăl şi mama voastra (ver. 12)
7. Nu veţi ucide (ver. 13)
8. Nu vă veţi deprava (ver. î4)
9. Nu veţi înşela (ver. 15)
10. Nu veţi face false mărturii (ver. 16)
11. Nu veţi dori casa aproapelui, nici femeia si nici bunurile sale (ver. 17) ;
12. Imi veţi face un altar de pamânt (ver. 24).
13. Nu veţi face idoli de argint şi nici de aur (ver. 23).
14. Dacă veţi face un altar de piatră, nu-l veţi clădi din pietre cioplite, căci va fi murdarit daca veţi folosi dalta. (ver 25)
15. Nu veţi urca pe trepte altarul meu (ver. 26).
LEGEA LUI DUMNEZEU ESTE RIDICULIZATA
Constaţi uluit că 12 prescripţii din 15 sunt ridiculizate de Biserică ; în adevăr, nu se respectă decât poruncile l şi 4. a nu avea zei străini şi de a nu jura. Dumnezeu însusi este sfidat, căci neascultându-L, ucigand, furând catedrale nu înseamnă a-L cinsti! Papa Alexandru VI — pentru a nu-l cita decât pe acesta -— mergea şi mai departe în sacrilegiu : el a avut de la Rosa Vanozza, care era maritată, cinci copii, printre care celebrii Cezar şi Lucreţia Borgia. Acest papa, care, în ce-l priveste, viola cele ciricisprezece porunci, muri în 1503, otravit, se spune, cu o băutură „pe care o bau din greşeală şi pe care o pregatise pentru un cardinal căruia ii râvnea bunurile”.
Ramâne de ştiut daca Dumnezeu a fost inspirat indicând aceste prescripţii, dintre care majoritatea sunt înţelepte, dar din care, vai ! unele ne par atât de demodate. Desigur acesta este motivul pentru care oamenii rectifică şi cenzureaza Evanghelia : corectează adică cuvântul lui Dumnezeu şi pe cel a lui Crist.
DUMNEZEU ESTE EXCOMUNICAT
La al 3-lea Conciliu de la Niceea, care era al 7-lea, şi s-a ţinut de la 24 septembrie la 23 octombrie 787, trei sute saptezeci şi şapte de episcopi din Grecia, Turcia, Sicilia şi Italia, întruniţi in Sfânta-Sofia din Constantinopole, au decretat ceea ce urmează contra iconoclaştilor : ,,Decidem ca sfintele imagini, fie in culori, fie în mozaic sau din orice materie convenabilă, trebuie să fie intreprinse, fie în biserici, pa vasele, hainele sfînţite, zidurl, fie în case, fîe pe drumuri; căci cu cât îi vedem mai mult in imagini pe Isus Christos, pe sfânta sa mamă şi pe sfînţl, cu atât suntem îndemnaţi sa ne amintim de originale si sa le iubim.
Trebuie dat acestor imaginu respectul şi adorarea onorifica, după credinţa noastra, adevarata latrie (adoraţie) care nu convine decât naturii dîvine. Se va putea, totuşi apropia de aceste imagini tămâîe şi lumânărî, cum se foloseşte cu privire la cruce, evanghelii şl alte lucruri sfinţite; totul după piosul obicei al vechilor, caci cinstirea este legată de originalul pe care il reprezintă. Asta este doctrina sfinţilor Parinti şi tradiţia Bisericii catolice; cei care îndrâznesc să gândeascâ altfel, poruncim ca ei sa fie destituiţi, dacă sunt episcopi sau preoţi şî excomunicaţi daca sunt călugari sau laici”.
Această decizie a fost incontestabil cea mai importanta pe care oamenii au luat-o vreodată, căci ea destituia pe Dumnezeu sau excomunica dupa cum era consîderat ca preot sau ca laic! In adevăr, Dumnezeu, in poruncile sale, interzicea forma de a tipări, desena sau grava, adica de a face imagini ! Ceea ce a fost categoric blamat de teologii de la Niccea Rămâne deci de ştiut, dacă Dumnezu mai exista sau a fost excomunicat de Biserică.
Primul conciliu de la Niceea s-a tinut în 325. El întrunea 2048 de episcopi, din care cea mai mare parte erau veniţi pentru a combate şi nega divinitatea lui Isus. Imparatul Bizanţului, Constantîn I-iul. reuşi sa-i ducă de nas şi impuse pe Chrîst divin ameninţând pe ron-testatari cu „exilul” daca persistau în a nu accepta ,judecata emisa de majoritate.” „Majoritatea”, ca la grevişti de la Renault şi Peugeote, grupa 318 Parinţi; ,,minoritatea” opozanţilor atingea, la început, cfra de 1500. Ameninţarile au redus contestatarii la douazeci şi doi de episcopi, printre care preotul Arius şî Eusebiu, episcop de Gesareea. Au fost total excomunicaţi. Carţile lui Arius au fost arse şi conciliul decretă pedeapsa capitala contra tuturor celor care deţineau un exemplar.
Sigur, nu trebuie negata, toata valoarea Bibliei. chiar dacr tot ceea ce trateaza despre Evrei şi privilegiile lor este fals şi lipsit de fundament. De exemplu, Exodul este o pura fabulaţie în care o aventură, peste masura îngroşata, se întâmplă unui trib nomad Nici un egiptolog nu crede în aceasta rocambolescă aventură despre care nu avem nici un document.
In cursul unei emisiuni televizate la 30 iulie 1970, Dl Jean Leclant, titularul catedrei de egiptologie din Sorbona, Shafik Allam, conferenţiar la Universîtatea din Tubingen, Labib Habachi, directorul serviciului de Antichitaţi din Cairo şi Andre Caquot, director de studii la Şcoala Practică de înalte Studii, specialist în Biblie, au fost de acord că Biblia era un roman. Dl. Labib Habachi asigura ca în Egipt, n-au fost în timpul lui Moise, decât câteva sute de strămoşi ai Evreilor. Şi aparţineau unor naţiuni diferite, nomade. Pentru profesorul A. Caquot, creaţia artificială a poporului evreu nu urcă decât până la trei mii de ani. Reiese din aceste mărturii ca relaţia din Exod în deşertul Egiptului, pâna la pseudo-intrarea în Pământul fagăduit, este un fals, cu adevărat elaborat în timpul lui Solomon.
Faimoasa trecere a Mării Roşii este deci şi ea de domeniul ficţiunii, cu atât mai mult cu cât clericii egip-teni de la Casa Scribilor, mereu atenţi în a povesti cel mai mic fapt divers într-un imperiu unde nu se petrecea în general nimic, nu ar fi trecut cu vederea furtul vaselor de la templu de catre Evrei, fuga lor în deşert, deplasarea armatei faraonului, înghiţirea ei de valuri.. Ori, toate arhivele istorice şi tradiţionale ale Egiptului sunt mute asupra acestor evenimente ! Profesorul Caquot, socotind ca nu s-a întâmplat nimic din toate astea, crede că această relatare mincinoasă este poate simbolica, daca ea înfăţişează victoria lui Dumnezeu asupra apelor şi pe cea a Israelului asupra Egiptului. Astfel, Israel şi Biblia nu ar fi în realitate, decât nişte emanaţii artificiale, fabricate, inventate, cum ,sunt scrierile altor popoare şi ale altor religii. Insuşi zeul Yahve, este împrumutat de la beduinii din deşert.
YAHWE NU ERA DUMNEZEUL EVREILOR
lată ce ne spune despre acest subiect Dl. Caquot: „Partea inferioară a coloanelor sălii hipostil a templului nubian din Soleb este acoperita de ecusoane conţinând nume de popoare din Asia şi Africa învinse de Egipteni Fiecare ecuson este prevăzut cu bustul unui barbat (în basorelief) ale carui mâini sunt legate la spate. Mai multe ecusoane încep prin formula ! t3 s3-s-w” „tările Shabou ale Beduinilor de…” si unul din ele poartă : t3 s3-s-wy-h-w3-w ; w3-w trebuie probabil vocalizat -wo, aşa ca acest ecuson vorbeşte de ,,Beduinii lui Yahwo” Este foarte tentant şa vezi acolo acelaşi nume ca al lui Dumnezeu din Biblie. caci se banuie de mult timp că tetragrama trebuie sa fi avut pronunţia originala Yahwo şi nu Yahwe.
Dar în acest document, y-h w3-w nu este un nume divin. Celelalte ecusoane te fac să crezi ca este un nume de loc, de ţara a celor pe care Eeiptenii îi numeau Shasu (nomazi traind la est de istmul de Suez La fel, egiptologi competenti ca S. Herrmann şl J. Leclant nu ezita sa admita identitatea numelui divin israelit cu numele unui loc situat la est de Egipt. Se poate în adevar ca nnumele Zeului lui Israel sa vina de la numele unui loc, poate cel al unui munte ce s-ae afla exact in regiunea de unde diverse texte biblice au facut sa vina YHWH.
https://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2022/05/4_nag-hammadi_codices.jpg322570adminhttps://dezvoltarespirituala.ro/wp-content/uploads/2025/07/logo-transparent.pngadmin2022-05-05 18:53:102022-05-05 18:53:10EVANGHELIILE AU FOST MODIFICATE
We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.
Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.
Essential Website Cookies
These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.
Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.
We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.
We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.
Other external services
We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.
Google Webfont Settings:
Google Map Settings:
Google reCaptcha Settings:
Vimeo and Youtube video embeds:
Privacy Policy
You can read about our cookies and privacy settings in detail on our Privacy Policy Page.
.gif "CURS \"CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA\" 30")
