CARTEA URANTIA

CARTEA URANTIA

 

În conformitate cu Cartea Urantiei, Urantia este autenticul nume al planetei pământ. Cartea , care susține a fi o revelație dată planetei pământ, a fost publicată în 1955, cu presupuși autori de ființe cerești în colaborare cu un medic numit William S. Sadler, care trăia în apropiere de Chicago. Un grup de voluntari din acea epocă ,cunoscuți sub numele de Comision de contact, s-au reunit sub conducerea acestui medic pentru a colabora în recepția Carții Urantia. S-au ascuns intenționat numele tuturor oamenilor implicați în proiect pentru a împiedica apariția de viitori „sfinți”.

Părţi din Carte

Partea I

Universul Central şi Supraunversurile
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton

Partea a II a

Universul local
Prezentat de un Corp din Nebadon al Universului Local Personalităţi activând cu autoritatea lui Gabriel al Salvingtonului

Partea a III a

Istoria Urantia
Aceste capitole au fost prezentate de un Corp de Personalităţi ale Universului Local acţionând prin autoritatea lui Gabriel din Salvington.

Partea a IV a

Viaţa şi învăţăturile lui Iisus

Acest grup de capitole a fost garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie.
Baza acestei povestiri a fost furnizată de un median secundar care a fost cândva însărcinat cu supravegherea supraumană a Apostolului Andrei

FRAGMENTE CARTE:

(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.

(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.

Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului materialgravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice – trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.

(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă

24.1) 1:2.3 Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru ai ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:

(24.2) 1:2.4 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – conştiinţa de Dumnezeu.
(24.3) 1:2.5 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu – căutarea lui Dumnezeu .
(24.4) 1:2.6 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu – dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.

(24.5) 1:2.7 Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.

(24.7) 1:2.9 Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai
universurilor.

(26.1) 1:3.7 În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de
Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată
materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi
în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.

(26.2) 1:3.8 Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii:
„Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.

(26.5) 1:4.3 Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.

(36.6) 2:3.1 Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”

(36.7) 2:3.2 Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.

(37.1) 2:3.3 Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.

(37.2) 2:3.4 Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.

 

Website Oficial Cartea Urantia: www.urantia.org/ro

Link Downoad carte: http://www.urantia.org/ro/cartea-urantia/download-text-urantia-book

, , ” PARTICULA LUI DUMNEZEU „
GOD PARTICLE

” PARTICULA LUI DUMNEZEU – BOSONUL HIGGS „

 

 

In Martie 2013, dupa studierea particulei descoperite in iulie 2012, bosonul Higgs, cercetatorii au exclamat :

” Ce credeam ca e Particula lui Dumnezeu , e chiar Particula Dumnezeu ”, dar mai intai articolul care anunta mareata descoperire invadand canalele de stiri :

” Moment istoric: Știința a găsit „Particula Dumnezeu”. „E clar că este bosonul Higgs”

Cercetătorii de la Large Hadron Collider (Geneva) spun că sunt siguri că o particulă descoperită în iulie 2012 este mult căutatul boson Higgs, elementul care dă masă tuturor particulelor din Univers.
Echipele care participă la cele două experimente destinate „vânării” bosonului Higgs, Atlas și CMS, au analizat din nou datele din iulie anul trecut.

„Pentru mine, este clar că avem de-a face cu bosonul Higgs. Rezultatele preliminare din 2012 și studiile de acum demonstrează identificarea acestuia. Totuși, mai avem multe de studiat pentru a vedea ce tip de boson Higgs este acesta”, a spus purtătorul de cuvânt al echipei care se ocupă de experimentul CMS, Joe Incandela.

„Noile rezultate arată că bosonul Higgs este bine descris în Modelul Standard. E un rezultat mare. O să continuăm măsurătorile”, a spus și purtătorul de cuvânt al echipei care se ocupă de experimentul Atlas, Dave Charlton, citat de BBC.

 bosonul Higgs

Ce este bosonul Higgs

Bosonul Higgs, ultima piesă din enormul puzzle care este Modelul Standard, este greşit denumită „Particula lui Dumnezeu”. Ar fi mai degrabă, spun cercetătorii, Particula Dumnezeu, deoarece ea ar fi misteriosul element care conferă masă tuturor celorlalte particule din Univers.

Dacă particula Higgs există, atunci Modelul Standard se confirmă, iar fizicienii pot explica pas cu pas formarea Universului. Apoi, pot confirma că materia vizibilă reprezintă doar 4% din materia din Univers, în timp ce materia şi energia neagră reprezintă restul.

În urma Big Bangului, în timp ce Universul se răcea, s-a format o forţă invizibilă cunoscută drept câmpul Higgs. Teoria spune că, în timpul interacţiunii dintre particule şi câmpul Higgs, acestea obţin masă. De aici şi numele de particula Dumnezeu. Dacă nu ar fi ea, spune teoria, particulele ar zbura pur şi simplu prin cosmos, cu viteza luminii.

„Mereu spunem că avem nevoie de particula Higgs pentru a explica existenţa masei. Dar adevărata importanţă a particulei este că ea dă sens acestui Univers”, a explicat agitaţia enormă din jurul acestei particule cercetătoarea Tara Shears (Universitatea din Liverpool), citată de BBC. „

A-l cauta pe Dumnezeu intr-o particula (materiala) e doar o gluma proasta !
Trebuie sa vedem putin mai departe , in ecuatie apare o forta invizibila ( ” forţă invizibilă cunoscută drept câmpul Higgs ” ), care prin interractiunea cu particulele ( se subintelege fara masa pana atunci ) , acestea obtin masa . Pai atunci nu e clar ca la originea masei particulelor e energia ? Cat trebuie sa caute acesti ” specialisti ” pana o sa inteleaga ca totul e energie ? , a spus-o raspicat Einstein prin vestita formula E = mc2 . Dumnezeu insusi e energie foarte bine structurata ( coerenta , informatizata ). Singurul lucru cu care sunt de acord in acest articol este : ” că materia vizibilă reprezintă doar 4% din materia din Univers ” , cu precizarile : „vizibila” ( simtita ) pentru oameni cu simturile consacrate . Mai doresc sa adaug ca materia trebuie privita ca o forma foarte bine structurata si organizata de energie .

Asa ca mare tam – tam cu ” Momentul Istoric ” si defapt nu au descoperit nimic.
Cu greu cercetatorii ( autentici ) o sa indrasneasca sa contrazica aceste „descoperiri”. Pentru ca , nu-i asa , vin de la „superspecialisti” si institute de cercetare celebre .

Ma intreb oare de ce tocmai aceste institute de cercetare sunt asa de finantate de guverne ? Raspund tot eu : pentru a raporta rezultate dorite ( de „elita” ) sau cel putin a nu face publice adevaratele rezultate . Cine e impotriva curentului , e imediat ridiculuzat , implicat in fel de fel , si in scurt timp eliminat din randul cercetatorilor, pentru ca nu-i asa , tot „ Elita „ controleaza Guvernele care au Serviciile Secrete , care stiu cum in scurt timp sa transforme o celebritate stiintifica intr-o paria a societatii .

bosonul Higgs
Surprinzator poate, dar eu cred ca ( nu se invata la scoala ) nu exista materie , iar ceea ce noi numim materie e de fapt energie condensata . Cand spun organizata , nu vizez aspectul de ordonare din punct de vedere al particulelor materiale ci doar din punct de vedere energetic. Deci energia care are coerenta ( ca si frecventa, faza privita ca unda) si e destul de concentrata ( ca nivel energetic), formeaza de fapt ceea ce noi numim materie . Energiile care au alte nivele de organizare ( frecventa , faza, concentratie ) , reprezinta materie pentru alte planuri dimensionale ( cu care noi in mod normal nu putem interactiona ) . Senzatia de duritate ( consistenta , palpabilitate ) pe care o atribuim materiei , e data de simturile noastre care sunt capabile sa traduca aceasta energie informatizata ( numesc asa energia organizata cum am precizat mai sus ) in senzatiile pe care le atribuim interactiunii noastre cu mediul inconjurator . Un exemplu simplu de inteles e unda radio , care convertita cu un aparat receptor ( radio , televizor ) , aduce informatie „palpabila” simturilor noastre. Unda radio – nu e materie dar cu ajutorul unui receptor ( in acest caz radioreceptor , televizor, etc ) creiaza iluzia unei realitati , numita de noi virtuala , doar din simplul motiv ca cunoastem procedeul prin care a fost transmisa si convertita simturilor noastre . In cazul perceptiei lumii „materiale” de noi cu ajutorul simturilor noastre , eu cred ca lucrurule se intampla similar, energia informationata e convertita de organele noastre de simt in senzatii pe care ( neparticipand constient la convertirea lor ) le consideram realitate autentica . De fapt e tot o iluzie , deci tot o realitate virtuala.

Pentru noi , desi materia e doar o iluzie a simturilor noastre , totusi ramane singurul mod in care putem gestiona planul nostru existential.

Aceiasi cercetatori sau altii mai abitir, peste cativa ani , vor anunta cu mare tam-tam ca si bosonul Higgs e fotmat din alte „particole”, ca sa glumesc ” Dumnezei ” mai mici si tot asa.
In final , acesti ” cercetatori ” nu vor gasii nimic material , oricat de mult „sapa” .

Cern - Geneva bosonul Higgs

Cern – Geneva

Defapt campul Higgs e energia creatoare , lucru recunoscut si de cercetatori, deci erau mult mai aproape daca numeau acest camp , ” Campul lui Dumnezeu” , adica aceasta enerie care umple tot , purtatoare de informatie creatoare a tot ce cunoastem si nu numai .

Altfel spus , daca azi ei admit ca intr-un atom 90% e spatiu gol , in final o sa ajunga la concluzia ca atomul e 100% spatiu gol , bineinteles atomul e energie informatizata, poate ca nu e cel mai bun termen, dar sper ca s-a inteles ideea .

Vezi aici proportiile ( la cunostintele actuale ) intr-un atom :

 

Un articol de : Leonard Chesca

angel 16

Taierea stringurilor etherice

 

Tăierea stringurilor eterice
Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei.
Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iubirea şi coarda de argint nu pot fi puse în pericol în mod accidental.
Să spunem că aveţi o coardă ataşată de un prieten sau o rudă care se simte deprimată sau se află în nevoie. Acea persoană va începe să va secătuiască de energie, aşa cum combustibilul este pompat la staţia de benzină. Vă veţi simţi obosiţi, fără să ştiţi de ce. Indiferent cât de multă cofeină aţi consuma, câtă mişcare aţi face sau cât aţi dormi, nu veţi reuşi să vă refaceţi energia, dacă secătuirea prin coarda eterică este adevărata cauză. Sindromul oboselii cronice are drept cauză această scurgere a energiei prin intermediul stringurilor eterice.
Daca persoana de care sunteti atasat eteric incepe să devină furioasă, furia ei se va revărsa spre voi prin intermediul stringurilor eterice, direct în corpul şi în chakrele voastre. Ceea ce poate avea ca rezultat o durere fizică ce pare să nu aibă nici o cauză şi care nu cedează la tratament. Oamenii care acordă ajutor profesional, cum ar fi a profesorii, consilierii şi vindecătorii, adesea au o mulţime de stringuri care îi leagă de studenţii şi de pacienţii lor (Acest lucru este la fel de adevărat pentru persoanele care sar întotdeauna în ajutorul rudelor şi prietenilor aflaţi în nevoie).
Aşadar este extrem de important să tăiem aceste stringuri după fiecare şedinţă în care ajutăm pe cineva, sau ori de câte ori simţiţi o durere fizică sau o stare de letargie fără vreo cauză aparentă. Corzile pot creşte la loc, dacă relaţia se reia şi are din nou frica în componenţă. Noile stringuri sunt mai subţiri, totuşi, deci au mai puţină energie care va putea fi absorbită sau trimisă înspre voi.

Digital StillCamera
Tăierea stringurilor cu ajutorul Arhanghelului Mihail
Mihail poartă o sabie care taie toate ataşamentele de negativitate. Pur şi simplu gândiţi următoarele:„Arhanghele Mihail, te chem acum. Te rog taie stringurile fricii care mă seacă de energie şi de vitalitate.” Rămâneţi liniştiţi, în timp ce el vă taie aceste stringuri. El va trimite energie vindecătoare prin mai multe stringuri, atât către voi, cât şi către cealaltă persoană. Persoanele sensibile simt schimbări în corp şi în presiunea aerului, atunci când Mihail retează stringurile, iar apoi o creştere a energiei şi o reducere sau încetare a durerii.

Tăierea stringurilor rezistente
Mihail poate tăia stringurile doar dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi la vechile resentimente legate de persoana cu care sunteţi legat. Dacă va agăţaţi de mânie sau de lipsa de iertare, coarda nu se va tăia. In aceste cazuri, când folosiţi metoda descrisă mai înainte, mai puteţi adăuga următoarea propoziţie, în timp ce vă gândiţi la acea persoană: Doresc acum să dau toată durerea în schimbul liniştii. Cer ca pacea să înlocuiască acum orice durere.

Tăierea stringurilor specifice
Pe lângă cele două metode menţionate anterior, eu recomand şi parcurgerea următoarei etape. Gândiţi-vă la acei indivizi, unul câte unul, şi păstraţi-vă intenţia de a reteza stringurile fricii asociate cu ei: mama, tatăl, fraţii şi iubiţii trecuţi şi actuali. Acestea sunt exact acele relaţii care cel mai adesea produc stringuri asociate cu durerile fizice.

Tăierea stringurilor dependenţelor
In poziţie aşezată, gândiţi-vă la orice comportament sau situaţie ce vă creează dependenţă şi de care aţi dori să vă eliberaţi.Fiţi siguri că doriţi să vă eliberaţi de ele deoarece această metodă este foarte puternică. După ce veţi realiza această tehnică, fie veţi renunţa la alimentul de care vreţi să vă lăsaţi, fie veţi mai lua o ultimă înghiţitură care vă va face să vă lăsaţi de respectivul aliment.:) In continuare, imaginaţi-vă că ceea ce vă produce dependenţa se afla la voi în poală. Apoi vedeţi sau simţiţi cum zboară cam la 30 de cm în faţa abdomenului vostru. Observaţi reţeaua de stringuri care se întinde între abdomenul vostru şi substanţa respectivă. Corzile arată asemenea rădăcinii unui copac. Rugaţi-l în gând pe arhanghelul Rafael să taie complet acele stringuri. Atunci când ele sunt retezate, observaţi cum respectiva substanţă se îndepărtează cu uşurinţă de voi. După aceea, Rafael vă va înconjura abdomenul cu lumină verde smarald şi vă va vindeca complet vechile răni. In timp ce respiraţi profund, el va trimite energie vindecătoare verde în corpul vostru prin acele stringuri tăiate. Pe măsură ce respiraţi, orice senzaţie de gol sau de anxietate se umple acum, se vindecă şi este echilibrată de puternica energie vindecătoare a lui Rafael. Ii mulţumim lui Rafael pentm această vindecare!

 

46690_406518549437105_1430204472_nTăierea stringurilor care ne leagă de obiectele materiale
Corzile care ne leagă de obiecte cresc în general în partea de jos a picioarelor persoanei şi se leagă de obiectul (sau camera sau casa) de care există cel mai mare ataşament. Dacă vreţi cu adevărat să vindeţi lucrul respectiv, rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să taie stringurile din partea de jos a picioarelor voastre şi fiţi siguri că ceva mai bun îi va lua locul. Trebuie să ştiţi că următoarea persoană care va intra în posesia obiectului va avea de câştigat de pe urma generoasei voastre „eliberări”.

 

 

Aspirarea cu ajutorul Arhanghelului Mihail
Tu si Arhanghelul Mihail îndepărtaţi prin aspirare energiile joase, cum ar fi deşeurile psihice, energiile şi entităţile generatoare de teamă. Puteţi folosi această tehnică asupra voastră sau asupra altor oameni care vă dau permisiunea de a-i vindeca spiritual (puteţi cere această permisiune în tăcere, contactând mental Sinele Divin al celeilalte persoane). Această metodă este deosebit de eficientă pentru calmarea hiperacidităţii,diminuarea comportamentului agresiv, scăderea poftelor de care suntem dependenţi şi diminuarea oscilaţiilor dispoziţiilor noastre. Gândiţi-vă la persoana pe care doriţi să o „aspiraţi” (voi sau altcineva). Rugaţi-l mental pe arhanghelul Mihail să vi se alăture, împreună cu echipa lui de îngeri ai compasiunii. Observaţi că Mihail poartă un aspirator. Hotărâţi dacă reglaţi viteza de aspirare pe mică, medie, mare sau foarte mare. Lucraţi cu Mihail ca să introduceţi tubul aspiratorului prin chakra coroană în capul persoanei respective. Curăţaţi pe dinăuntru, aspirând orice zonă de întuneric. Acordaţi atenţie zonelor din junii maxilarelor şi din jurul creierului. Aspiraţi înspre gât, apoi pătrundeţi în cavitatea toracică. Observaţi orice zone întunecate şi lucraţi cu arhanghelul Mihail, îndreptând tubul aspiratorului şi aspirând acele energii joase. Dacă observaţi zone înroşite, care indică durere fizică, trimiteţi energia iubirii din inima voastră sau din mâini spre zonele respective. Aspiraţi toate organele, inclusiv ovarele, în cazul femeilor, şi prostata în cazul bărbaţilor. Trimiteţi tubul aspiratorului de-a lungul coloanei vertebrale şi prin braţe, până la degete. Asiguraţi-vă că aspiraţi bine vârfurile degetelor, deoarece acestea pot să ascundă uneori întunecime. După ce partea superioară a corpului este curăţată, aspiraţi partea inferioară, picioarele, genunchii, gambele, gleznele, tălpile şi degetele de la picioare. Odată ce corpul este complet curăţat, Mihail va roti în sens invers butonul aspiratorului. Acum, o lumină albă lichidă, asemănătoare pastei de dinţi, se revarsă din tubul aspiratorului, strălucind ca nişte diamante şlefuite, şi umple întregul corp, vindecând şi echilibrând orice zonă care înainte crea probleme. îi mulţumim arhanghelului Mihail şi îngerilor săi din ceata îndurării pentru această purificare şi vindecare.

Înlăturarea blestemelor şi a pumnalelor
Puteţi folosi această metodă asupra voastră sau asupra celorlalţi. Asiguraţi-vă că spatele vostru nu atinge nici o suprafaţă, cum ar fi spătarul scaunului. Puteţi sta uşor aplecaţi în faţă sau întinşi pe burtă sau pe o parte. Chemaţi-i pe arhanghelii Rafael şi Mihail să vă înconjoare, apoi inspiraţi şi expiraţi foarte profund. Uneori, când oamenii sunt mânioşi pe ei sau pe ceilalţi, ei trimit energia mâniei, care se poate solidifica sub o formă care o face să pătrundă în corpuri. Uneori, ne blestemăm singuri sau blestemăm pe altcineva, inconştient sau conştient. Fiţi dispuşi să renunţaţi la mânie şi să îndepărtaţi orice urmă de energie a mâniei din corpul vostru, îndepărtaţi orice pumnale, săgeţi, săbii sau alte obiecte ascuţite sau dureroase din spatele vostru sau din alte zone. Pe măsură ce aceste pumnale şi alte obiecte ies acum din corpul vostru, puteţi fi surprinşi să descoperiţi cine vi le-a trimis. Fiţi deschişi şi trimiteţi acestor oameni iertarea voastră, cât de bine puteţi, ca un mod de a vă vindeca pe voi înşivă, chiar mai profund. Continuaţi să îndepărtaţi obiectele din întregul vostru corp, renunţând complet la ele .Toate blestemele vor fi acum înlăturate complet, în toate direcţiile timpului. Rafael vă va acoperi apoi cu un gel lichid, luminos şi vindecător, care imediat vindecă toate rănile rămase. Pe măsură ce vă vindecaţi, Mihail vă acoperă cu un scut de cauciuc purpuriu, care face ca orice viitor atac să fie respins. Pe măsură ce ei fac acest lucru, aceste atacuri sunt transformate în iubire şi se întorc la cel care le trimite, pentru a-l vindeca. Acum sunteţi complet curăţaţi şi protejaţi. Mulţumiţi arhanghelilor Mihail şi Rafael pentru vindecarea voastră.

 

525637_349976255098651_565442724_n

Înlăturarea entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ
Uneori persoanele sensibile culeg fără să ştie spirite care aşteaptă să se agate de cineva. Aceasta nu este posesie, deoarece entitatea nu a preluat controlul asupra voastră şi a corpului vostru. Cu toate acestea, aceste spirite pot interfera cu sănătatea şi fericirea voastră. Entităţile sunt forme-gând ale fricii, care au o formă aproape concretă. Ele sunt produse de ego, nu de iubire, prin urmare ele de fapt nu există cu adevărat. Totuşi, dacă ne aflăm într-o perioadă în care chiar ne este teamă, putem fi afectaţi de aceste entităţi care se ataşează. Spiritele legate de Pământ sunt cei decedaţi care nu s-au dus către lumină după ce au trecut dincolo de planul fizic. Majoritatea nu-şi dau seama că au murit. Ei sunt ataşaţi de Pământ datorită dependenţelor pe care le-au avut atunci când au murit şi adesea ei zăbovesc în preajma cârciumilor, barurilor şi locurilor unde se folosesc drogurile.
Uneori spiritele legate de Pământ se tem să meargă în planul de dincolo, deoarece se tem de focul iadului şi de credinţa în osânda veşnică. Alte spirite legate de Pământ sunt atât de ataşate de casele lor, încât nu doresc să plece de acolo.De aici provin fantomele.Spiritele legate de Pământ ascultă de oameni, în loc să asculte de îngeri sau de maeştrii spirituali elevaţi, deoarece ele încă
mai cred că sunt în viaţă.

 

Semnele că aveţi ataşată o entitate sau un spirit legat de Pământ sunt următoarele:
manifestaţi o dependenţă puternică, o depresie care nu cedează la tratament, sunteţi predispuşi la accidente, o incapacitate de a vă focaliza sau concentra şi schimbări bruşte în stilul de viaţă sau ale personalităţii.
Oricine poate să aibă un ataşament faţă de o entitate sau de un spirit legat de Pământ şi nu este un lucru de care să vă fie frică sau ruşine. Este pur şi simplu ceva care trebuie rezolvat. Există mai multe metode de a vă elibera de aceste entităţi:
➢ Cereţi ajutor. în gând sau cu voce tare, cereţi ca orice persoane decedate care iubesc şi cărora le pasă de spiritele legate de Pământ să vină în ajutorul vostru. De obicei, bunica sau bunicul spiritului legat va răspunde la această chemare şi va lua imediat spiritul în planul de dincolo, astfel încât acesta să se poată înălţa, vindeca şi evolua.
➢ Chemaţi-l pe arhanghelul Mihail. Cereţi ca arhanghelul Mihail să îndepărteze de voi, de cei dragi, de clienţi şi de casă orice entitate şi spirit legat de Pământ. Apoi rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să stea permanent alături de voi, să acţioneze ca o bariera şi să se asigure că nimeni nu va ajunge lângă voi decât dacă trebuie, iar dacă sunt lângă voi, să vină dintr-un loc plin de iubire. Ţineţi minte că Mihail, asemenea tuturor arhanghelilor, nu are restricţii legate de timp sau de spaţiu, încât el poate să fie simultan şi individual cu oricine îl cheamă.
➢ Tăiaţi stringurile. Atunci când spiritul legat de Pământ este cineva drag care a decedat, persoana în viaţă poate să aibă stringuri ataşate de acel spirit. Corzile ţin spiritul legat de persoana în viaţă. Un exemplu poate fi cazul unei femei al cărei tată decedat, alcoolic şi abuziv, nu s-a dus în lumină, ci a rămas legat de ea. El poate vrea să-şi ia revanşa pentru purtarea sa dinainte; cu toate acestea, nu se află în situaţia de a o ajuta pe ea, deoarece el însuşi nu este vindecat. Prezenţa sa o face, inconştient, să fie deprimată, în aceste cazuri, chemaţi-1 pe arhanghelul Mihail să taie stringurile legate de spirit, în timp ce simultan, renunţaţi la orice supărare sau dorinţă veche de a vă răzbuna pe spirit.
➢ Tragerea şi extragerea entităţilor. Aceasta este o metodă ce poate fi folosită pentru o altă persoană. Mai întâi, protejaţi-vă cu o sferă oglindă cereţi-i arhanghelului Mihail si îngerilor săi din ceata îndurării să fie alături de voi. Apoi, trageţi entitatea afară prin chakra coroană, aşa cum aţi trage de o eşarfă lungă şi întunecată. Daţi-i entitatea arhanghelului Mihail, care o va îndepărta din cameră. Continuaţi să trageţi astfel de entităţi până când persoana este curată. Unele entităţi vor fi greu de scos, la fel cum se împotriveşte o buruiană cu o rădăcină stufoasă, Curăţaţi-vă pe voi înşivă şi mâinile după aceea şi protejaţi-vă cu un scut de lumină purpurie şi cu prezenţa arhanghelului Mihail.
➢ Purificarea chakrelor au efect de curăţare a entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ

ascension (3)Dezlegarea jurămintelor
Uneori jurămintele pe care le-am făcut în alte vieţi ne urmăresc şi în această viaţă. Vechile legăminte de sărăcie pot crea probleme financiare, legămintele de păstrare a celibatului pot duce la dificultati sexuale şi relaţionale, iar legămintele de sacrificiu de sine pot crea tendinţe către autosabotaj. Atunci când aceste jurăminte sunt dezlegate, efectul lor negativ este îndepărtat şi vindecat. Iată cum se poate face acest lucru:
Centraţi-vâ în tăcere, respirând profund. Spuneţi în gând sau cu voce tare:
„Dezleg acum orice legământ de sărăcie pe care l-aş fi putut face în altă viaţă. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sărăcie să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de celibat pe care as fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de celibat să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de sacrificiu de sine pe care aş fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sacrificiu de sine să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului.”

Cum să te înconjori cu îngeri pentru a avea un somn odihnitor noaptea
Atunci când mergeţi la culcare, cereţi mental ca îngeri păzitori să fie aşezaţi la fiecare din uşile şi ferestrele voastre, păzindu-vă şi protejându-vă toată noaptea. Vizualizaţi-vă pe voi înşivă, casa voastră, pe cei dragi, orice situaţie care vă creează îngrijorare şi lumea, înconjurate de un strat gros de lumină albă pentru protecţie. Apoi, vedeţi sau simţiţi cum arhanghelul Rafael vă dă o pătură de energic vindecătoare verde. Trageţi această pătură verde peste voi şi simţiţi cum corpul vostru se relaxează complet. Somn uşor!

Pentru a proteja corpul si aura sa se pastreze in spatiul nostru propriu, unic afirmam:
„Inchid in corpul meu toate emotiile si le pastrez pentru mine.”
Taind corzile ne pastram chakra plexului solar curata, puternica si reducem vulnerabilitatea la poluare emotionala, in special la persoanele sensibile (empatice) este deosebit de recomandata metoda.
Avand chakra plexului solar curata simtim mai putina nevoie sa recurgem la stimulatoare artificiale energetice ca sa ne simtim energizati. De asemenea se renunta mai usor la vicii.

399972_440116149375873_2058012105_n
Daca in schimb in loc sa taiem corzile ne conectam voit energetic, emotional sau mental la alte persoane acest lucru produce dezordine in corpurile energetice respective, in special in corpul persoanei care produce asfel de conexiuni. Dezordinea energetica se transforma in afectiuni fizice.
Pentru ceilati care se simt afectati de asfel de conexiuni solutia este taierea corzilor si ridicarea vibratiei energetice peste cea a persoanei fata de care se simt legati. Aceste corzi produc de fapt niste legaturi care nu ne permit in anumite situatii dezvoltarea.

Sursa: esoterism.ro

Dasha  Maha Vidya  / Shakti –  Cele  Zece  Mari  Intelepciuni  Cosmice

 

Shakti este forța divină care, manifestându-se distruge forțele demonice și restabilesc echilibrul. Fiecare zeu în hinduism are energia sa Shakti și fără aceasta energie nu au nici o putere. Lakshmi este energia lui Vishnu. Parvati este energia lui Shiva. Shakti este, de asemenea, numita Devi sau Mahadevi, presupunând roluri diferite ca Sati, Parvati, Durga și Kali.

Deci, Shakti este zeița mamă, sursa a toate, a principiului feminin universal de energie, putere sau creativitate. Shakti este inseparabilă de principiul masculinShakti, adica de Tatălui Universal, Creatorul Divin. Shaktiprincipiul masculin este numit Brahman de scriitorii Upanishadelor. Pincipiul masculin al lui Shakti însăși este Shiva.

Dasha  Maha Vidya – Shakti cu cele 10 manifestari ale sale

Maha Vidya  înseamnă Marea  Înţelepciune (maha  –  înseamnă mare  în sanscrită,  iar  vidya –  înţelepciune sau cunoaştere ). Este vorba   despre uniunea divină exprimată prin  zece   aspecte –  Dasha  Maha Vidya  (dasha –  zece).

Cele  Zece  Mari  Înţelepciuni sau  Căi  ale Înţelepciunii  sunt tot  atâtea aspecte fundamentale, ideale, pe  care fiecare  om  le are mai  mult  sau  mai  puţin trezite  în el însuşi.  Întotdeauna realizarea spirituală este însoţită şi de  trăirea  deplină a  Înţelepciunii,  în toate cele zece aspecte ale sale.

Inţelepţii  Indiei au  atribuit calităţi umane acestor forme  ale intelepciunii, vorbind despre ele  ca  despre Mame  divine, binevoitoare, ce  îţi deschid calea spre Dumnezeu. Ele  sunt totodată energii fundamentale ale manifestării pe  toate planurile sale, sunt adevărate matrici energetice care constituie  însuşi  Universul fizic şi subtil.

Indiferent dacă  ştii sau  nu  Cele  Zece  Maha Vidya  există în tine şi exişti prin ele. Iată câte idei  despre fiecare:

Kali este  Înţelepciunea eternităţii, forţa  transformatoare care există  pretutindeni.  Te ajută să  depăşeşti teama  şi  limitele  determinate de  timp  şi efemeritate.

pw_md_yantra_kali01_200
Name KALI (Time)
Mahavidya Eternity of time
Worship means To die daily, detach from body consciousness and the impermanence of all things, transforming into the eternal unborn being.
Mantra KRING KRING KRING HING HRING DAKSHINE KALIKE KRING KRING KRING HRING HRING HUNG HUNG SWAHA
Enhances Kumbaka, self-knowledge, samadhi.

Tara  este Înţelepciunea conştienţei,  forţa compasiunii divine.  Ea este  Steaua călăuzitoare  a uturor celor ce  aspiră la o  fericire  adevărată.

pw_yantra_tara_mandala_01_200 Name TARA (Star)
Mahavidya The power of silence
Worship means To move accross the pond of mind & emotion, guided by the savior star that is silence, the void, nada, the primordial sound.
Mantra AING AUNG HRING KRING HUM PHAT
Enhances Hearing the silence of nada (or Aum) behind all sound, inner peace.

Tripura Sundari este  Înţelepciunea voinţei  divine,  iubirea  şi  frumuseţea la nivel esenţial. Prin ea  te ridici deasupra personalităţii limitatoare trăind iubirea şi recunoscând  frumus eţea.

pw_md_yantra_tripur_sundari01_200

Name

TRIPUR SUNDARI (beauty of the 3 worlds)
Mahavidya The beauty of pure perception
Worship means To move beyond the perception of form into the delightful union of seen and seer, the divine beauty in everything.
Mantra HRING KA AE EE LA HRING HA SA KA HA LA HRING SA KA LA HRING
Enhances Witness consciousness

Bhuvaneshvari este  Înţelepciunea cunoaşterii  supreme, energia spaţiului nesfârşit. Te ghidea ză  pentru a  depăşi ataşametele faţă  de  maya,  iluzia  cosmică.

pw_md_yantra_bhuvaneshwari01_200 Name BHUVANESHWARI (queen of the universe)
Mahavidya The love of infinite space
Worship means To let the fullness of inner space merge with the cosmic womb of outer space, with the divine mother, and join the play of loving union with everything.
Mantra HRING
Enhances Universal love

Tripura Bhairavi este Înţelepciunea acţiunii  purificatoare,  energia tapasului ardent. Ea te pregăteşte pentru a  putea primi graţia  lui  Dumnezeu.

pw_yantra_tripur_bhairavi_mandala_01_200 Name TRIPUR BHAIRAVI (terror of the 3 worlds)
Mahavidya The fire of truth
Worship means To let the awesome power of truth destroy all impediments to spiritual growth by burning them in the fire of tapas (ascetism).
Mantra HASAIN HASKARING HASAIN
Enhances Inner light, removal of the 9 impediments of mind

Chinnamasta este Înţelepciunea curajului şi  a  sacrificiului suprem. Ea îţi trezeşte discernăm ul, bijuteria cea  mai  de  preţ a  fiecărui om.

cinnamasta_yantra
Name CHINNAMASTA (chopped off head)
Mahavidya To stop mind is liberation
Worship means To liberate yourself from the desire for sensory input, cutting off the source of the movements of mind and reaching deep meditation (samadhi).
Mantra SHRING HRING KLING AING
VAJRAVAIROCHNIYE HUNG HUNG PHAT SWAHA
Enhances Willpower, vision, meditation, sexual abstinence, kundalini yoga, samadhi

Sursa imagini: sanatansociety.org

Dhumavati  este Înţelepciunea Divinului ocultat,  lumina de  dincolo de  întuneric. Ea est e  forţa vidului beatific.

dhumavati_yantra Name DHUMAVATI (beholder of smoke)
Mahavidya The blessing of suffering
Worship means To let the unreal become obscured by the smoke of suffering, revealing the hidden potential behind pain, uglyness and old age, grasping the opportunity for learning, embracing the wisdom of forgetting the past.
Mantra DHUNG DHUNG DHUMAVATI THAH THAH
Enhances Enjoyment of sorrow, spiritual insight, compassion, mental health

 

Bagala Mukhi este Înţelepciunea fascinaţiei  divine, cea  care te încântă pentru a  te înălţa. Matangi   este înţelepciunea armoniei, a  perfecţiunii. Este forţa  vindecătoare a  naturii.  Pr in ea  întreaga viaţă va  fi plină de  armonie.

bagla_mukhi_yantra Name BAGLA MUKHI (power to stop speech)
Mahavidya All opposites are one
Worship means To apply the stunning power of the truth of complementarity upon all negativity, silencing confusion and doubt.
Mantra AUM HRING BAGLAMUKHI SARVA DUSHTANAM VAVACHAMUKHAM ISTAMBHAY JIVHAMKEELAY BUDDHINASHAY HRING AUM SWAHA
Enhances Inner silence, stillness of asana, kumbhaka, willpower
pw_yantra_matangi_mandala_01_200 Name MATANGI (power of intellect)
Mahavidya Speaking truth purifies
Worship means To speak truth, teach truth, sing of truth, paint truth, even if it makes us outcasts, even if we feel unsuited, and thus invoke its purifying power.
Mantra AUM HRING KLING HUM MATANGAIYE PHAT SWAHA
Enhances Creativity, harmony, mantra meditation, teaching

Kamalatmika   este Înţelepciunea splendorii divine, energia prin care atingi  prosperit atea materială şi spirituală.

pw_md_yantra_kamla01_200 Name KAMLA (lotus, clad in water)
Mahavidya Sharing brings wealth
Worship means To share wealth, beauty and enjoyment in order to obey the magic law of karma, thus providing a peaceful background for spiritual growth.
Mantra AUM AING HING SHRING KLING
HASSAU JAGATPRASUTAYEI NAMAH
Enhances Wealth, sharing, peace, devotion

Pentru fiecare  dintre acestea există  modalităţi specifice pentru a  le trezi în propria fiinţă, pentru a  folosi  conştient energia lor în evoluţia spirituală,  dar   şi în viaţa de  zi  cu zi.

Câteva caracteristici  ale celor zece   Maha Vidya

Înţelepciunea este revelată prin zece căi.  Ceea  ce  este specific tuturor acestor a  este atât  exaltarea dorului de  Sublim, cât şi  chemarea   mistică profundă.

Unde,  dacă  nu  în Misterul lui  Kali, poţi să  intuieşti eternitatea? Unde,  dacă  nu  în lumina ei,  găseşti alinarea, în iubirea din   Sundari –  esenţa vieţii, în expansiunea lui  Bhuvaneshwri – cunoaşterea nelimitată,  în focul lui  Bhairavi –  concentrarea perfectă,  în discernământul si Chinnamasta –  transcenderea minţii,  în inefabila  Dhumavati  –  pacea   absolută, în forţa lui Bagalamukhi –  fascinaţia divină, în armonia lui  Matangi   –  desăvârşirea,  în splendoarea lui  Kamaka  –  încununarea fericirii?

Ele  nu  sunt diferite  înţelepciuni, ci sunt 10  manifestări ale lui Kali. Dasha  Maha Vidya  începe cu  Kali, care nu  este prima   dintre ele, ci este câmpul  energiei prin care toate se  desfăşoară.

Kali însăşi  este considerată Shakti Yoga. Energia lui  Kali este  Kriya Shakti, energia de  acţiune a  oricărui  proces interior  care ne  conduce   de  la  nefiinţă spre fiinţă,  de  la multiplicitate spre unicitate.  Aceasta se  produce prin  trezirea  lui  Kundalini Shakti. Kriya   shakti a  lui Kali din   yoga  inversează procesul creaţiei, ducându-ne de  la multiplicitate  spre unicitate.  Fiecare dintra Dasha  Maha Vidya  reprezintă o  parte din Kali.

Tara  cuprinde Tarana shakti  sau  capacitatea sau  puterea de  a  ne  salva, de  a  ne  scoate din   ignoranţă şi  de  a  ne  duce  spre iluminare. Tara  ne  dăruieşte  cunoaşterea fiecărui plan  al existenţei. Ea este ghidul interior şi marea  preoteasă a  ascensiunii spirituale.

Tara  ne  ajută să  depăşim   obstacolele, să  trecem de  oceanul de  ignoranţă.

Maha Vidya  cunoscută sub  numele  de  Sundari este expresia frumuseţii şi  a  încântării.

Ea este  Sundari a  lui  Kali,  frumuseţea şi  încântarea inerente  în Kali,  inerente  procesului Odată  ce  am trecut prin Kali şi am fost  conduşi de  Tara  către în sus, descoperim frumuseţea şi  încântarea ca  forţe interioare  prin Sundari. Calea spirituală nu vorbeşte  numai despre renunţare, austeritate  sau  moarte. Sundari este Akarshana shakti, forţa atracţiei Divinului,  care ne  conduce   în iubire, în aspiraţia de  a  ne  reîntoarce  spre Inima   noastră. Sundari este  puterea atracţiei lui Kali şi ea  este energia vieţii eterne.

Bhuvaneshvari este  aspectul  divin  al  mamei care  guvernează întregul  univers,  mişcarea timpului şi  orientarea obiectelor în spaţiu. Puterea sa  este  Vikasana shakti,  puterea de  a  face totul clar sau  evident.  Aceasta duce  la manifestarea întregii creaţii. Ducându-ne   spre interior,  trecem dincolo  de  tărâmul uman,  dincolo de  forţele  naturii  şi  ajungem în contact cu  această  putere guvernatoare, măreaţă a  mamei divine. Doar  prin această putere toate lucrurile pot   să  existe, să  acţioneze. Sub  această putere a  lui  Bhuvaneswari, a viziunii ei, ea  restructurează  perspectiva noastră asupra vieţii în conformitate cu  înţelepciunea ei,  cu  graţia ei, dăruindu-ne un  simţ al libertăţii,  al expansiunii, al bucuriei în toate acţiunile,  amplificând influenţa  lui  Sundari. Ea creează spaţiul şi  libertatea  noastră interioară.

Bhairavi este forma  cea  mai  aprigă a  lui Kali. Ea reprezintă focul lui  Kali ascuns în lumea  materială, în natură şi în cele mai  ascunse locuri  ale corpului şi ale minţii noastre. O dată ce  este trezită,  ea  iniţiază şi propulsează procesul înălţător în interior. Pavitra karana shakti este puterea purificatoare. Acţiunile ei le preced  pe  cele ale lui Kamala.   Focul   lui  Bhairavi poate să  distrugă toate forţele ostile. Focul   lui  Bhairavi duce  la transmutarea energiilor,  elanurilor în Inima   fiinţei.

Kali devine Bhairavi pentru a  proteja,  pentru a  purifica,  pentru a  ne  transforma.

Chinnamasta este  o  formă  şi mai  puternică a  lui Kali. Ea este o  dezvoltare mai  amplă  a  e nergiilor  lui  Bhairavi. Este focul din   al treilea ochi care deschide Sahashrara, prin tăierea  simbolică a  capului.  Aceasta permite sângelui devoţiunii  inimii  spirituale să  se  reveleze şi să  devină soma,  fluviu de  beatitudine şi de  încântare. Lumina lui Chinnamata îndepărtează ignoranţa. Ea este Chhedana  shakti sau  puterea de  a  tăia,  care, la cel mai înalt  nivel,  este puterea unei percepţii adânci, discriminarea, discernământul sau  viveka.

Dhumavati  este  cunoscută ca  jiestha sau  forma  mai  în vârstă a  lui Kali. În  cazul ei,  este vorba   despre avarana shakti,  puterea de  a  ascunde, de  a  tăinui. Este  deseori simbolizată ca  o  forţă care însoţeşte sărăcirea, suferinţa,  dezamăgirea, tristeţea. Dar  acesta este doar un aspect al naturii sale. Dhuma  este  fumul. Fumul lui Dhumavati este de  asemenea parfumul de  tămâie, fumul  de  tămâie care ne  inspiră. Ea este  noaptea primordială în care descoperim   originile luminii eterne.

Bagalamukhi este un  alt  aspect plin de  forţă al lui Kali. Este puterea stopării,  a  neutralizării,  este Stambhana  shakti.  Este energia lui  Kali cunoscută ca  arma  sa. Arma sa  este  aceea a  mantrei şi  a  luminii.  Această armă  nu  este doar   caracterizată de  putere, ci şi de  frumuseţe. Ea ne  hipnotizează cu  frumuseţea ei, ne  copleşeşte. Se  consideră că  Shak este arma  lui Shiva. Kali, ca  fiind  această armă, este Bagalamukhi, focul  radiind  galben sau  forţa lipsită de  frică a  purei conştiinţe.  Prin  Bagalamukhi, energia  lui  Kali ne poate opri mişcarea în timp  şi spaţiu şi ne  poate duce  în infinit,  în eternitate.

Matangi   este forma  lui  Kali care guvernează forţele naturii în lumea  exterioară şi ne  dăruieşte  ajutorul ei,  ghidarea ei.  Ea ne  ajută inclusiv prin animale, păsări,  plante, flori.

Ea este Kali ca  Natura care  ne  înconjoară. Ea este puterea de  seducţie a  lui  Kali sau Mohana shakti,  farmecul interior  care ne  duce  în profunzimile fiinţei. În  felul acesta, ea  este un  alt  aspect al lui  Sundari sau  Sundari în plină acţiune pe  pământ, prin natură.

Cu toate acestea, Matangi   are şi ea  aspectele ei de  forţă. Ea ne  aduce   toate forţele  naturii  în ajutor în sprijinul sadhanei noastre.  Ea este  totodată  farmecul lumii interioare. Ea este cea  prin care acţionează puterea creatoare şi  vindecătoare a  întregii naturi.

Kamala este aspectul de  abundenţă al lui Kali. Prin aspectul prosperităţii,  Kamalatmika ne  ajută să  intrăm în interior,  unde  găsim  o  abundenţă de  bucurie, frumuseţe, fericire, încântare si  reprezintă abundenţa interioară. Acesta este rezultatul cel mai  înalt  al dansului lui Kali prin cele 10  Maha Vidya. Kamala cuprinde Pusthikarana shakti  sau  energia  hrănirii, ultimul aspect care se  revelează al lui  Sundari, totodată şi  ca  expansiune a  lui Sahashrara. Ea este  frumuseţea percepţiei  renăscute din   experienţa infinitului şi a  eternităţii prin graţia lui  Kali cea  neagră.

Kali este Dasha  Vidya  Atmika, întruchiparea  celor  10  forme  ale înţelepciunii.

 

Samharakali

”Fără gânduri,  infinită, matrice universală,  ea  închide ochii resorbind lucrurile  pentru a  le face să  apară din   nou, existând plenar,  ea  este etern născătoarea. O  omagiez  pe  Kali cea  care resoarbe, ea  care este cu  totul  vidă şi  în întregime plină de  bucurie.” –  Abhinavagupta

”Vidă, pentru că  este lipsită  de  gândirea dualizantă,  dar   înzestrată cu  plenitudinea existenţelor deoarece ea  conţine esenţa lucrurilor.  Ea debordează de  bucuria faptului că, diferenţierea  dispărând, Conştiinţa înfloreşte  plenar. Această energie  se  naşte etern,  căci dacă  ea  închide ochii,  absorbindu-se în ea  însăşi, este numai pentru a  se  naşte din   nou  sub  forma  unei adevărate Cunoaşteri,  aceea a  lucrurilor  clar percepute, însă numai  în ea.

Străluceşte de  puritate,  îndoielile capabile să  o  umbrească fiind eliminate. Deoarece ea  transcende gândirea mentală (manas) toate  modalităţile  de  cunoaştere acced   la conştiinţa non-mentală  (unmani) lipsită de  construcţiile  dualizante; de  aceea a  fost  numită vidă.

Energia resorbitoare  prezintă  două  aspecte: o  succesiune gradată  (krama) când, îndoielile evaporându-se, diferenţierea  dispărând, ea  bea  nectarul lumii şi,  căutând să  integreze  mijloace  de  cunoaştere, ea  le înţelege în unitatea lor.  Dar  dacă  această succesiune nu  mai  are loc (akrama), această  Kali se  dezvăluie în natura sa  infinită. Ea se  odihneşte în etapa celei  mai înalte cunoaşteri şi face să  crească bucuria, căci Conştiinţa înfloreşte  în ea  plenar. Ea are acelaşi  extaz atât în activităţile  sale lumeşti cât şi în culmea  vieţii  mistice: gloria actului cunoaşterii îi aparţine”.  Abhinavagupta

 

Tara  descrisă de  Frawley

În  forma, culoarea și  aparen a  lui Tara  putem  găsi multe   simboluri și în elesuri, în special prin prisma  faptelor  prin care ea  este binecunoscută. Există în traditia budistă multe   înfătișări pe cara le poate lua, așa   cum se  poate vedea   din   cele 21  de  forme, cele  8  Tara-e care ne  salvează din   cele 8  pericole și rugăciunile respective către ele.  Tara  este, totuși,  ce l mai  adesea cunoscută în 2  forme: Tara  cea  albă și Tara  cea  verde. (GREEN TARA SI WHTE TARA) 

Tara  cea  verde e  văzută ca  aducând   pacea, salvând fiintele din   pericole și temeri. Ea este, așa   cum și numele  o  sugerează, de  culoare verde, simbol al  actiunii și al compasiunii active; în corelatie cu  aceasta este legătura ei cu  Amoghasiddhi   care domnește   asupra familiei  de  Buddha-și ai  actiunii. Astfel, Tara  actionează doar   pentru binele  adoratorilor ei și este rapidă în ceea ce  face.

Tara  cea  albă este caracterizată  de  cei 7  ochi ai săi, trei pe  faţă,  câte unul   pe  fiecare  palmă  și câte unul   pe  talpa fiecărui picior.  Ochii aflati pe  fata  ei semnifică puritatea  corpului, vorbirii și mintii. Cei  de  pe  mâini   și picioare reprezintă cele patru calităti nelimitate le unui   bodhisattva: compasiunea, bunătatea  iubitoare,  bucuria și egalitatea.

Tara  cea  albă este  populară pentru că  este  cunoscută ca  oferind  binecuvântarea pentru o  viaţă lungă.

Tara  cea  albă este  cunoscută ca  fiind  Chintamattra Cakra, ”Roata care împlinește toate  dorintele” , nume care vine de  la  mantra rădăcină aflată în inima   ei.

 

Frawley despre Tripura  Sundari

Tripura Sundari, înţelepciunea existenţei  în frumuseţe şi  iubire :

Sundari  înseamnă în sanscrită –  frumuseţe. A  te orienta spre ea  înseamnă a  căuta  frumuseţea divina.

Frumuseţea provine  din   lumina Conştiinţei care străluceşte  în obiecte. Lumina frumuseţii pe  care o  vedem în obiecte este  lumina conştiinţei. Descoperind aceasta cand pătrundem în izvorul încântarii infinite din   noi înşine. Aceasta este  o  revelare a  lui Sundari.

Sundari reprezintă  frumuseţea ultimă a  purei percepţii  care apare în noi   când  vedem întregul Univers în noi   înşine, când  vedem toată natura ca  fiind o  reflectare a  conştiinţei. Sundari este  astfel frumuseţea naturii dar văzută prin  prisma unităţii. Când ajungem  la o  astfel de  conştienţă vom descoperi încântarea în tot  ceea   ce  vedem.  Percepţia devine bucurie, chiar dacă  e  vorba   de  obiecte obişnuite.

Înţelepciunea lui  Sundari oferă cunoaşterea adevărului că  Tu eşti Acela… Ea ne  învaţă că  totul este Brahman.  Din  perspectiva ei,  samsara este  unită  cu  nirvana. Lumea iluziei se  topeşte în Inima. Ea reprezintă cunoaşterea lui  Atman şi este cel mai  mult  iubită  de  maeştrii vedantici.

Cea  mai  înaltă formă  de  adorare a  lui  Sundari este să  te  abandonezi în Sine,  să  fii  cine eşti in realitate, Sinele întregului  Univers.

 

Shankaranarayanan despre Tripura  Sundari

Tantra  concepe Supremul   în dubla sa  postură de  prakăsa şi  vimarsa. Supremul   ca  Transcendent Absolut este strălucirea  esenţială,  prakăsa. Când se  mişcă   pe  sine pentru a  manifesta  ceva din   el, există o  reflectare, vimarsa, asupra sieşi. Această reflectare ia forma  unui impuls, un  imbold, o  dorinţă, kăma.  Dorinţa se  produce printr-o scindare în fiinţă  şi este o  cuantă, kala.  Această cuantă a  dorinţei Supremului, kămakală, este  marea  Zeiţă  Tripu Sundari, cea  de-a treia  dintre Dasa  Maha Vidyas.

„S-a   mişcat la început ca  dorinţă înăuntru, care a  fost  sămânţa originară  a  minţii”, spune   Riorit ca  eu  să  mă multiplic, pentru naşterea  neamurilor” este  exprimarea din   Upanişade. ”Dorinţa este secretul creaţiei.  Dorinţa este rădăcina manifestării.  Dorinţa este fundamentul existenţei.  Dorinţa Divinului de  a  se  extinde pe  Sine   în manifestare este transmisă în fiinţa  individuală care încearcă să  se  perpetueze pe  sine, să  crească printr-un  proces de  posesie,  absorbţie, asimilare şi stăpânire.

Dorinţa ia mai  întâi, forma  unei fragmentări,  apoi încearcă să  unească toate părţile într-unul, doreşte să  se  dăruiască pe  sine prin creaţie şi  apoi doreşte să  primească înapoi  creaţia. Această dublă dorinţă este  la  baza  Iubirii, legătura dătătoare de  viaţă care îl leagă pe  Creator de Creatură.”  (Sri  Aurobindo)

Potrivit profeţilor vedici, Iubirea este o  revărsare a  divinei Desfătări,  Beatitudinea fundamentală care  se  află la baza  tuturor lucrurilor. Iar când  fericirea se  manifestă în formă,   ea  se  exprimă ca  Frumuseţe.

Tronând  în Transcendent, Iubirea  este  suverană peste întreaga  manifestare.  Sentimente de bunăvoinţă, bunătate, consideraţie,  afecţiune,  camaraderie, apropiere, unitate  –  toate acestea  sunt anemicele expresii  pe  pământ  ale Divinei Iubiri  care îl impregnează şi îl susţine.

Ea este  cunoscută ca  Tripura Sundari.

 

BHUVANESHWARI  – Marea  Intelepciune Cosmică  a  Spaţiului

Cea  de-a patra Mare Intelepciune Cosmică  în panteonul tantric hindus este  Bhuvaneshwari – Marea  Zeiţă care protejează toate  lumile în Manifestare.

De altfel, acest atribut  al zeiţei  este simbolizat chiar de  numele  ei, care  înseamnă Regina Glorioasă sau  Guvernatoarea (Ishvari) întregului domeniu  al Creaţiei, cu  toate lumile   (Bhuvana) pe  care Creaţia le conţine. Bhuvaneshwari este  creatoarea Pământului, Apei,  Focului, Aerului, Eterului, a  întregii  Naturi (Prakriti), a  Soarelui şi a  Lunii.

Cu alte cuvinte, ea  este Mama  Divină care protejează toate lumile.

Bhuvaneshwari reprezintă puterea deschiderii şi a  expansiunii nesfârşite, a  egalităţii  în spirit şi a  păcii  profunde care conţine şi susţine toate lucrurile.  Zeiţa este spaţiul originar din  care se  obiectivează mai  apoi orice lucru sau  fiinţă.

Intelegerea lui Bhuvaneshwari face  cu  putinţă transcenderea limitărilor fiinţei umane,  revelându-ne faptul  că  adevărata iubire universală, liberă  şi  complet neataşată, nu  are  formă, cu  alte cuvinte, ea  nu  se  „contractă” şi  nu  se  focalizează doar   asupra uneia sau  alteia  dintre  formele obiectivate (fiinţă, animal etc.), dar   cu  toate acestea, ea  înglobează toate formele. O  astfel de  iubire  sublimă nu  limitează şi nici nu  urmăreşte să  ţină ceva  doar   pentru ea  însăşi,  aspect care o  face să  se manifeste mereu  într-un mod profund altruist. Pe  de  altă parte, spaţiul inefabil al iubirii  reprezintă un  spaţiu  care  permanent „hrăneşte”  tot  ceea provine din   el,  conferind în acest fel posibilitatea de  creştere şi dezvoltare.

Deoarece reprezintă spaţiul,  Bhuvaneshwari este  complementara lui Kali , care după  cum ştim reprezintă  timpul: cele două  zeiţe  semnifică astfel  cele două  faţete principale ale Zeitatii Supreme  (Shakti), respectiv infinitatea şi eternitatea. Cu alte cuvinte, putem  spune  că  Bhuvaneshwari creează într-un  anumit fel  „scena” pe  care, mai  apoi, Kali îşi  desfăşoara dansul teribil al vieţii şi al morţii. Această analogie  ne  permite totodată  să  remarcăm  faptul  că zeitatea supremă  reprezintă în acelaşi timp atât  martorul (sau cel  care observă), cât  şi  principiul activ, dansul cosmic   a  lui Kali.

Legenda  despre apariţia  Marii Puteri Cosmice  Bhuvaneshwari în manifestare spune   că  la Începuturi, doar   Soarele (sub forma  Creatorului întregului  Univers) era stăpânul cerului. Înţelepţii (rishis) au  implorat Soarele (Surya) să  creeze mai  multe   lumi, oferindu-i  ca  ofrandă soma.  Atunci, Surya   a  folosit Energia sa  Supremă  pentru a  manifesta lumile (lokas sau  bhuvanas). Astfel,  această Energie Supremă  a  luat o  formă  proprie sub  înfăţişarea plină de  splendoare a  Marii Puteri  Cosmice  Bhuvaneshwari.

 

Spre  Inima   Spirituală cu  Tripura Bhairavi

Upanişadele vorbesc despre trei aspecte ale Absolutului Divin   Transcendent, aspecte  care sunt precursoare creaţiei. „El  a  dorit, so  ‘kămayata, să  devină multiplu,  divers”.  Acestă dorinţă,  voinţă primordială este icchă sakti, forţa-voinţă, Tripura Sundari din   Dasha  Mah. Apoi  este a  doua  ipostază: „Care   a  văzut, tadaikşata”. Această percepţie  determină ceea   ce este  cunoscut ca  Spaţiu şi  are drept rezultat  forţa-cunoaştere, jnăna sakti.  Bhuvaneshwari este numele  ei. Cel  de  al treilea  aspect este tapas. „El  şi-a insuflat energie sieşi:  sa tapo’ tapyata”, spun  Upanişadele. Acest   tapas este forţa-acţiune kriyă sakti şi este desemnata de  marele nume Tripura Bhairavi.”(  Shankaranarayanan)Tripura Bhairavi este forţa  Divinului de  a  acţiona, înţelepciunea focului purificator şi  a concentrării perfecte. Ea este totodată perseverenţa, focul aspiraţiei, ardoarea ce  însoţeşt drumul  nostru spre idealurile  propuse precum  şi patosul din   toate acţiunile pe  care le  săvârşim cu  tot sufletul. Pasiunea unei vieţi trăite profund, perseverenţa,  cufundarea totală în miezul oricărui  lucru sau  fenomen  pe  care îl studiem, puritatea  deplină ce  o  trezim prin  sadhana, toate  acestea  sunt urmarea trezirii înţelepciunii  lui  Tripura Bhair avi în noi.

 

Chinnamasta

Chinnamasta face  ca  înţelegerea limitată să  poată fi  depăşită şi să  se  reveleze astfel realitea condiţionată.

Înţelepciunea sa  te duce  dincolo de  dualitate,  dincolo de  mintea legată  de  efemeritate. Prin ea  se  transcende lumea  obişnuită sau  se  conştientizează extraordinarul acestei lumi.

Shankaranarayanan spune:  ”Chinnamasta este tunetul care distruge toate fortele antidivine; ea  este strălucirea ascunsă în inima   norului.  Stăpânind peste Divina Minte, ea  actionează   prin  mintea umană și este simtul de  dincolo de  simturi.  Există cinci simturi ale actiunii armendriyas și cinci simturi ale cunoașterii –  jnănendriyas; mintea este  considerată de  către gânditorii indieni ca  fiind  al  unsprezecelea simt  . De fapt, ea  este  cunoscută ca  antahkarana, prin  care ochiul vede, urechea aude  și celelalte sim  uri își îndeplinesc functiile. Omul devine stăpân peste  simturile lui gratie fortei lui Chinnamasta.

Chinnamasta reprezintă forta  neîmblânzită, puterea extraordinară  a  Supremului.

Chinnamasta își are sediul  în cap, în locul  dintre  sprâncene, în ajna cakra; este  puterea vointei superioare și  a  viziunii  supramentale.”

 

Despre   Chinnamasta, Machig  si Chod

Prajna  Paramita ne  învaţă că  odată ce  am renunţat la gândirea conceptuală, vidul este revelat fiind plin. El  nu  este o  pustietate moartă ci  un  pântece vibrant al conştiinţei  din   care  totul se  naşte. Învăţătura oferirii  propriului corp ca  nectar tuturor fiinţelor  vii (chod) ne  arată că  acesta nu  este doar   un  simplu sacrificiu de  sine care conduce   la moarte, ci o  generozitate care provine dintr-o  inimă   deschisă,  bazată pe  înţelegerea faptului că  totul este impermanent în dualitate şi că  nu  există o  existenţă separată, individuală.

 

Dhumavati  –  a  şaptea rază a  Înţelepciunii

Cele  Zece  mari  Înţelepciuni – Dasha  Maha Vidya  – descriu Fiinţa divină prin atributele  care îi conturează perfecţiunea.  Analog, la  nivel uman ele  încununează viaţa împlintă, trăită fericită. Fiecare Maha Vidya  reprezintă un  aspect ideal al fiinţei umane ca  şi al Divinului. De aici se  poate înţelege  necesitatea  trezirii acestora în fiecare dintre noi. Fie că  o  vom face în această viaţă,  fie că  mai  aşteptăm câteva zeci  de  existenţe,  atunci când vom atinge  cele mai  înalte nivele spirituale,  vom constata şi înflorirea acestor mari  înţelepciuni în noi. Ele  caracterizează desăvârşirea pe  care orice om  o  va  atinge.

Înţelepciunea lui  Dhumavati  este Vidul   care există înaintea şi în urma  Creaţiei.

Forma urâtă prin care e  descrisă îl învaţă pe  aspirant să  privească dincolo de  ceea   ce  e  suprareal, să  privească  în  profunzime şi să  caute adevărurile înalte  ale vieţii.

Dhumavati  este cea  care dăruieşte  puteri  paranormale, cea  care te salvează din   necazuri, cea  care oferă daruri, inclusiv spirituale,  cum ar fi cunoaşterea ultimă sau eliberarea.

 

Faţă în faţă cu  minunea  prin  Bagalamukhi

Bagalamukhi e  un  alt  aspect al formei teribile a  lui Kali, fiind puterea de  a  opri, paraliza sau  neutraliza, Sthambhana  Shakti. Ea este energia lui  Kali care se manifestă ca  o  armă  invincibilă. Dar  această armă  işi  are forţa într-o mantra şi  în  lumina desi nu  este doar o  armă  a  puterii, ci una  a  frumuseţii.

Prin  Bagalamukhi, este posibil să  ne  oprim  mişcarea în timp  şi spaţiu şi să  intrăm în infinitul etern.

Bagalamukhi mai  e  numită Pitambaradevi  sau  Brahmastra Rupini pentru  că  ea  transformă fiecare  lucru în opusul lui. În  momentul  liniştit dintre dualităţi,  ea  ne permite să  le transcendem. Bagalamukhi e  prezenţa secretă a  opuşilor în care fiecare lucru e  dizolvat înapoi în Nefiinţă.

Bagalamukhi este una  din   Dasha  Maha Vidya, una  din   cele Zece  Mari  Înţelepciuni divine.

Locul   ei în corp   e  indra-yoni,  palatul  moale, punctul aflat  la mijloc între simţurile ochilor, urechilor, nasului şi limbii.

Bagalamukhi e  vizualizată ca  fiind aşezată pe  un  tron de  aur   şi înconjurată de  lotuşi  galbeni. Ea este  uimirea, minunarea, fascinaţia pe  care o  trăim deseori în faţa  frumuseţii. Dorinţa oamenilor de  a  vedea   minuni   este o  manifestare directă  a  lui  Bagala. Simţim, inutim că  viaţa ne  este mult  mai  intensă dacă  suntem  în preajma miracolelor.
Matangi   – Armonia  şi sensul vieţii

Înţelepciunea  armoniei divine a  totului  este reprezentata in Tantra Shastra de  Matangi.

Prin trezirea  acesteia toţi  cei care se  confruntă cu  haosul, dezordinea, incoerenţa,  existenţa fără rost vor  putea să  depăşească aceste  situaţii.

Ordinea cauzală  şi  acauzală, forţele  naturii  şi  energia vindecătoare a  plantelor,  puterea cuvântului rostit  şi redarea valorii  limabjului sunt câteva din   caracteristicile lui Matangi.

Matangi   este totodată şi expresia  fundamentală a  tendinţei de  unificare într-un tot  coerent şi unitar a  întregului univers şi de  aceea cunoaşterea ei  deschide calea spre trăirea un ităţii şi unicităţii divine, principiu fundamental în  hridaya yoga.

Kamalatmika   –  Intelepciunea  Splendorii  Divine

Kamalatmika   este „Cea  precum  esenta lotusului” – zeita bogatiei, a  frumusetii, a  fertilitatii, a  iubirii si devotiunii.

Kamalatmika   reprezinta  dansul Sinelui prin cele Zece  Maha Vidya. Intelepciunea  eternitatii, puterea compasiunii divine,  iubirea  si  frumusetea in esenta lor, cunoasterea suprema  ca  spatiu nesfarsit,  focul purificator,  curajul si discernamantul, vidul beatific, fascinatia divina si armonia naturii dau  nastere splendorii

divine.

Kamalatmika   este energia prin care putem  atinge prosperitatea  materiala si spirituala, abundenta in toate  formele ei.

Ea este adeseori vizualizata sub  forma  unei zeite  de  o  frumusete orbitoare, ce  straluceste extatic la nivelul inimii si trezeste gratia divina in toate fiintele

din   Univers.

Kamalatmika   este splendoarea divina in manifestare.

 

Articol preluat partial:  tantra-mahavidya.com

Sursa imagini: sanatansociety.org

ARBORELE VIETII DACIC

Undeva, mai la nord-vest de Imperiul sumerian, un popor se readuna dintr-un conflict de proporţii.
Zamolxe se întrupase (cu trei milenii şi jumătate în urmă) pentru a pune bazele unei noi civilizaţii. Nu a venit să cucerească prin sabie, ci prin inimă, prin frumos, prin puterea ce este izvorâtă din spiritul fiecăruia.

 

A lăsat poporului său comori nepreţuite… Dar lumea nu l-a crezut. Nu l-a vrut. Au dorit spectacol şi circ, au vrut sânge şi răzbunare.
Şi-a făcut lucrarea pe care o avea de făcut!
Şi-a dat seama că împotrivirea nu venea doar de pe pământ… Asta l-a durut. Totuşi, a găsit puterea de-a merge mai departe, de-a vedere dincolo de speranţele celorlalţi.

sarmisegetusa

A revenit în urmă cu două milenii şi jumătate! De această dată nu puţini au fost cei atinşi de focul său teribil. Cerul avea să-i spună din nou: „Ce cauţi tu aici? Ce vrei tu să faci? Priveşte la Pitagora! Ce s-a ales de lumea lui? Cu ce drept se amestecă omul în treburile zeilor? De unde poate şti omul care este voia noastră?
Zamolxe le răspunse: „Zeu nu este acela ce urcă până la Cer, ci Zeu este cel ce se coboară din Cer! Cuceritor nu este cel care îşi zăngăne armele deasupra celui neputincios, ci acela care care îi atinge sufletul.”
Zamolxe a crezut în inima lui, în puterile lui, în misiunea lui, iar toate acestea s-au văzut prin ceea ce avea să lase în urmă. El a fost arhitectul întregului complex de sanctuare de la Sarmizegetusa, un loc special prin care omul îşi poate regăsi calea inimii. Şi nu numai…

sarmisegetuza3

Primul creat a fost aşa-numitul sanctuar de calcar. Acesta nu a fost „primul calendar” după cum spun unii istorici, cu toate că cei 13 stâlpi de pe cele patru coloane, raportat la cei şapte din mijloc, ar putea sugera 13x4x7=364 zile. Pentru profani putea însemna şi acest lucru…
Acest sanctuar este de fapt arborele vieţii dacic. A fost un cadou al civilizaţiei atlante dar dacii l-au meritat pe deplin! Este chiar mai complex decât arborele sefirotic al Cabalei iudaice, conţinând mari taine despre cum se poate dezvolta, din toate punctele de vedere, viaţa omului. De aceea forţele care se opun evoluţiei spirituale a umanităţii, au căutat nu numai să o distrugă dar şi să o arunce în negura uitării. Au reuşit pentru aproape două milenii…Asemenea arborelui sefirotic din Cabala iudaică, arborele vieţii la daci era o chintesenţă a macrouniversului si microuniversului uman. Este ADN-ul spiritual al oamenilor acestor locuri. Ba chiar al tuturora. Cuprinde toate tainele pentru ca omul să poată fi ghidat în cel mai sublim mod spre Cer. Şi nu este vorba doar de sanctuarul în sine, ci mai ales de locul special în care s-a făcut această lucrare.

 

Prin intermediul arborelui sacru, iniţiaţii daci îşi ţineau vii conexiunile, atât cu pământul cât şi cu cerul, atât cu interiorul câ şi cu exterirorul, atât cu ceea ce este mai „jos” de ei cât şi cu ceea ce este mai „sus” decât ei, atât cu lumea aceasta cât şi cu lumea cealaltă.
Sarmizegetusa este o zonă cu totul şi cu totul specială, fiind asezată în locul unde vortexul anahatei planetare realizează o conexiune-vârtej extrem de puternică.Sarmizegetusa Regia se afla la intersecţia unui dreptunghi Fibonacci.

sarmisegetuza-regia

Dacă piramida energetică din Retezat ar fi unitatea centrală a unui calculator, atunci tastatura ar fi reprezentată de complexul de sanctuare de la Sarmizegetusa.
Zamolxe a reuşit să creeze foarte multe conexiuni între construcţiile megalitice atlante din Munţii Orăştiei şi aceste sanctuare. Este vorba de conexiuni care au fost, sunt şi vor fi extrem de puternice.

 

Spre deosebire de arborele sefirotic din cadrul Cabala, aici există un mare avantaj, anume că avem şi un sprijin spiritual-energetic real, concret, pentru a înţelege multe dintre tainele omului şi ale universului. Este ca şi cum sămânţa cea bună ar fi plantată în cea mai bună grădină cu putinţă.

sarmisegetusa34

Spre deosebire de arborele sefirotic iudaic, care are trei stâlpi (două laterale – al severităţii şi al milei, având fiecare câte trei sfere, şi cel din mijloc – al echilibrului, având patru sfere), arborele dacic are cinci stâlpi, dintre care patru au câte 13 sfere, iar pilonul central are şapte sfere.

 

Cele şapte sfere al stâlpului central al arborelui dacic reprezintă:
1. Sursa
2. Metacunoaşterea
3. Manifestarea
4. Armonia
5. Puterea
6. Cunoaşterea
7. Planul fizic
Interesant este că arborele sefirotic iudaic se poate regăsi în cadrul arborelui dacic, precum o arată figura de mai jos. Sunt excluse sferele „Manifestarea”, şi „Puterea”, iar în multe tratate cabalistice nici sefira „Cunoaşterea” denumită „Da’at” nu este trecută (deoarece cunoaşterea presupune putere, iar puterea nu ar trebui – o spun ei, să fie dată decât unora, consideraţi aleşi).

su5

De asemenea, stâlpii din stânga (al severităţii) şi cel din dreapta (al compasiunii) au reprezentarea în cadrul arborelui dacic la mijlocul celor patru coloane laterale.
Fiecare sferă trebuie să fie conştientizată prin simţurile subtile. Prima datorie a unui discipol, care lua cunoştinţă de arborele atlant-dacic, era să simtă fiecare sferă în parte.

 

Când erau aduşi la Sartmizegetusa Regia, discipolii erau deja iniţiaţi în cunoaşterea elementelor, precum şi a unor puteri specifice lor, dar pe lângă aceasta mai aveau parte şi de multe „deschideri” la nivelul corpurilor subtile, graţie numeroaseleor iniţieri avute ca urmare a pelegrinărilor de-alungul matricei carpatice.

ulpia-traiana-sarmisegetuza

Precum am spus şi înainte, în cei trei ani şi jumătate, cât se presupune că Zamolxe a fost „în locuinţa subterană” (conform relatărilor unor istorici ai vremii), a făcut numeroase conexiuni energetice subtile dintre structurile megalitice din Munţii Orăştiei (aflate în legătură directă cu piramida din Retezat) şi ceea ce am numit „tastatura” de la Sarmizegetusa Regia. Aceste conexiuni facilitau la rândul lor realizarea unor legături speciale între fiecare discipol şi circuitele energetice din structurile megalitice. În acest mod, discipolul era direct conectat cu „laboratoarele” structurilor atlante amintite, putându-se realiza mai uşor o accelerare a evoluţiei din toate punctele de vedere.

 

Sursa: facebook.com/andrea.ardeleanu

 

apa

Apa nu hidrateaza organismul

 

O comisie de ancheta a Uniunii Europene a ajuns, dupa trei ani de cercetari, la concluzia ca apa nu  hidrateaza organismul.
Regulamentul (UE) nr 1170/2011 din 16 noiembrie 2011, publicata in  Jurnalul Oficial al Uniunii Europene    L 299/1, SE, statueaza ca „apa nu poate preveni deshidratatrea”.

Directiva europeana se bazeaza pe un studiu care a durat trei ani si care s-a facut intr-un centru de cercetari din Italia, reusind sa combata o credinta de zeci de ani. Concluzia studiului este ca apa nu este responsabila de hidratarea organismului.

Daca pana acum ne straduiam sa bem zilnic 1-2 litri de apa ca sa fim sanatosi, aflati ca acest obicei nu ne aduce niciun beneficiu.
O noua lege a Uniunii Europene pretinde ca oricata apa consuma o persoana, acest lucru nu poate combate deshidratarea organismului.
Dupa o dezbatere de trei ani, Uniunea Europeana a decis sa interzica firmelor care imbuteliaza apa sa mai foloseasca mesajul publicitar cum ca apa asigura o hidratare corespunzatoare.

Cei care nu vor respecta aceasta decizie si vor continua sa faca reclama mincinioasa, risca pana la 2 ani de inchisoare – scrie The Telegraph.
Decizia a primit deja avizul presedintelui Comisiei Europene, Joe Manuel Barroso.
Cei care sustin legea, precizeaza ca deshidratarea este o afectiune provocata de un dezechilibru in organism,    care nu poate fi combatut numai prin consumul de apa.

O persoana sanatoasa nu se va deshidrata, chiar daca nu va bea multa apa – sustine profesorul Brain   Ratcliff, purtatorul de cuvant al Societatii britanice de Nutritie.

STUDIUL STIINTIFIC 1

Pana acum, aproape toti doctorii si expertii in medicina ne-au sfatuit sa bem, in mod constant, cat mai multa apa, cel putin un litru pe zi. Iata ca situatia se schimba, din cauza unui specialist, cercetatoarea scotiana Margaret McCartney.
McCartney a scris in publicatia de specialitate British Medical Journal, citata de All Headline News, ca studiile sale arata ca, daca un om bea apa fara sa-i fie sete, pot aparea unele deficiente: puterea de concentrare scade, in loc sa creasca. De asemenea, unele substante chimice care se folosesc in dezinfectarea apei imbuteliate sunt nocive pentru organismul uman.

McCartney a mai avertizat, de asemenea, asupra pericolului aparitiei unei afectiuni rare, dar iminenta,  cauzata de consumul ridicat de apa. Aceasta boala se numeste hiponatremie si are ca efect scaderea brusca a nivelului de saruri din corp, precum si aparitia unei tumori la creier.
Expertii avertizeaza acum ca prea multa apa consumata poate dauna sanatatii.

Dr. Margaret McCartney spune ca a bea apa in exces poate conduce la o pierdere a somnului si implicit la o proasta odihna, pentru ca cei care fac asta vor fi nevoiti sa se trezeasca des in timpul noptii, pentru a merge la toaleta.

Cum? Serviciul National de Sanatate, impreuna cu medici recunoscuti si nutritionisti, nu recomanda publicului sa bea cel putin 1-2 litri de apa pe zi, pentru prevenirea afectiunilor rinichilor, pentru scaderea in greutate si cresterea nivelului de concentrare?

Oamenii au fost condusi sa creada intr-o serie de numeroase beneficii asupra sanatatii atribuite consumului unei ample doze zilnice de apa, dar intr-un studiu publicat in British Medical Journal, dr. Margaret McCartney     a spus, ca recomandarea celor „sase-opt pahare de apa pe zi” era „nu numai o prostie, ci si un nonsens complet demascat” – relateaza publicatia Mail.

Ea a spus ca cercetarile aratand beneficiile unui consum sporit de apa au fost adesea „exagerate” de producatorii de ape imbuteliate.
Dr. Paul McCartney a avertizat ca prea multa apa ar putea conduce la o situatie fatala numita hiponatremie, caz in care nivelul de saruri din organism scade, ceea ce ar putea determina aparitia de umflaturi in zona creierului.

Profesorul Stanley Goldfarb, un expert in metabolism de la Universitatea din Pennsylvania din Statele Unite,    a declarat: „Datele din prezent arata ca in realitate nu exista nici o dovada…” Cel mai bun lucru de facut este sa bei numai atunci cand ti-e sete si sa mananci numai atunci cand ti-e  foame.

Ce este hiponatremia?

Hiponatremia (hiperhidratarea) este o stare potential letala, care intervine atunci cand nivelul de sodiu din plasma atinge o valoare mai mica de 130 milimoli pe litru. Se poate evita prin mentinerea echilibrului de electrolit.

Hiponatremia poate fi adesea confundata cu deshidratarea, datorita faptului ca multe dintre simptome sunt similare. Cele mai distinctive simptome sunt culoarea, volumul si frecventa urinei. Sportivii care prezinta hiponatremie vor avea o urina deschisa la culoare, cu volum mare si frecventa crescuta a urinarii. In schimb, sportivii deshidratati vor avea o urina inchisa la culoare, cu volum mic, si rara ca frecventa a mictiunii.

Sodiul este esential pentru multe functii ale corpului, inclusiv mentinerea echilibrului fluidelor, reglerea tensiunii arteriale si functionarea normala a sistemului nervos.

Hiponatremia a fost uneori mentionata ca „Intoxicatia cu apa,” mai ales atunci cand se datoreaza  consumului de apa in exces, fara suplimentarea adecvata de sodiu.

                      

Ce se intampla in timpul intoxicatiei cu apa?

Intoxicatia cu apa produce aceleasi efecte ca si inecul. Dezechilibrul  electrolitic si umflarea tesuturilor poate cauza batai neregulate ale inimii, permitand lichidului sa intre in plamani. Umflarea tesuturilor creierului provoaca convulsii, coma si moarte in cele din urma, cu exceptia cazului in care consumul de apa este limitat si  se administreaza o solutie salina hipertona (sare).
Intoxicatia cu apa provoaca tulburari digestive si tulburari ale constiintei. Daca tratamentul este administrat inainte de umflarea tesutului, pacientul se poate recupera complet in termen de cateva zile.

Trebuie sa bem apa numai atunci cand ne este sete?

STUDIUL STIINTIFIC 2

Un medic roman, Dr. Dan Negoianu, aflat in Statele Unite ale Americii, a realizat o cercetare ampla in urma   cu 3 ani, in urma careia afirma ca apa nu este benefica organismului, atunci cand este consumata in exces,    scrie The Telegraph

„Prea multa apa poate afecta echilibrul de saruri in organism, ceea ce cauzeaza intoxicatie cu apa, care poate  fi fatala”.
A bea multa apa potabila are un beneficiu mic asupra sanatatii. Doi experti in rinichi si-au asumat faptul de a risipi o mana de mituri cu privire la apa. Dr. Stanley Goldfarb si dr. Dan Negoianu din cadrul diviziei de studii renale, a electrolitilor si a hipertensiunii arteriale de la Universitatea din Pennsylvania – Philadelphia au revizuit mai multe studii clinice publicate, despre beneficiile obisnuintei de a bea o cantitate mare de apa pe zi, si au constatat ca exista prea putine dovezi care sa sustina teoriile respective.

Sunt o multime de mituri ce graviteaza in jurul ideii despre beneficiile consumului unei cantitati insemnate de apa, iar unele dintre aceste mituri par aproape reale din cauza popularitatii lor. Recomandarea standard in SUA de a bea 8 pahare de 80 ml de apa pe zi este cunoscuta, dar nu prea exista dovezi pentru a demonstra beneficitatea acestui lucru.
Goldfarb si Negoianu fost de acord ca unii oameni – cum ar fi sportivii sau cei care traiesc in medii foarte uscate, cu climat cald – pot simti nevoia de a consuma multa apa pentru a evita deshidratarea, dar pentru o persoana care traieste intr-un mediu obisnuit, nu exista absolut nici o dovada ca bautul acestei cantitati de apa este benefica.

Studiul lor, care va fi publicat in iunie 2013 in Jurnalul Societatii Americane de Nefrologie, poate risipi multe dintre miturile legate de apa.
Goldfarb insista asupra faptului ca sursele acestui „mit al apei” fac parte din lumea medicinei complementare si alternative, precum si asupra faptului ca raspandirea mai departe a mitului respectiv s-a realizat prin intermediul internetului, odata cu aparitia sa.
Specializarea in rinichi a lui Goldfarb a determinat ca el si colaboratorul sau Negoianu sa se poata ocupa de revizuirea literaturii din domeniu – referitoare la beneficiile consumului de apa potabila – ca urmare a unei preocupari comune, aceea de a studia modul in care rinichii se ocupa de fluidele din organismul uman.
Perechea de cercetatori a desfiintat cel putin patru mituri populare despre apa, prin studiile pe care le-au facut.

Goldfarb spune ca nu exista absolut nici o baza rationala pentru „regula 8 × 8” si este foarte neclar chiar si de unde a pornit aceasta recomandare. Nu numai ca nu exista dovezi care sa sustina beneficiul unui consum suplimentar de apa, dar chiar exista unele circumstante in care supra-consumul ei poate fi nesanatos. „In cazul alergatorilor pe distante lungi, de exemplu, mai mult rau face bautul suplimentar de apa in timpul curselor decat bautul de prea putina apa” explica Goldfarb.
In continuare, acelasi Goldfarb si-a sustinut afirmatiile prin citarea cazului unei femei care a murit recent datorita umflarii creierului – fenomen aparut in urma unui consum continuu si rapid de apa de baut timp de cateva minute, ca parte a unui concurs desfasurat la radio.
In ciuda lipsei de dovezi despre beneficitatea consumului ridicat de apa, Food Standards Agency si alte organizatii isi mentin recomandarea de a fi baute 6 – 8 pahare pe zi.

………….
Alte date rezultate in urma cercetarii Stiintifice „Apa in corpul uman” provin din 2 surse:
. din lichidele si alimentele ingerate;
. din oxidarea substantelor organice in procesul de dezasimilatie.
In organism, apa alcatuieste partea fundamentala a mediilor interne (plasma sangvina, lichidul tisular si limfa); are rol de solvent al substantelor care se absorb prin sange si limfa, transporta substantele dizolvate in ea la celule, din care ia produsii de dezasimilatie pe care ii duce la organele de excretie, (rinichi si piele); inlesneste toate reactiile chimice si oxidarile din organism, avand rol de catalizator, si ia parte la mentinerea temperaturii constante a corpului gratie evaporarii prin piele.
Eliminarea apei din organism se face prin rinichi (urina, aproximativ 1500 ml in 24 de ore), si inca 1000 ml prin piele (transpiratie), prin plamani odata cu aerul expirat si prin intestinul gros (fecale).

~ Forme de apa intra si extra celulara~
Compartimentarea apei:
– apa libera;
– apa partial legata;
– apa legata, care – se evapora greu;
– ingheata la o temperatura mai mica de O grade Celsius;
– nu dizolva cristaloizi;
– nu participa la osmoza.

Dr. Ana-Maria Velter Ph.D


concert live

  O COLECTIE DE CONCERTE LIVE

PESTE 100 DE ARTISTI IN CONCERTE LIVE!De la Abba la Whitney Houston, de la Barry White la The Beatles, de la Led Zeppelin la Lady Gaga – ii veti regsi pe toti in aceasta colectie de concerte live.

Instructiuni: Artistii sunt listati in ordine alfabetica. Faceti click pe textul: (‘click here to watch’) si veti putea urmari inregistrarile. VIZIONARE PLACUTA!

 

 

 


Click Here to Watch
ABBA – USA 1980

Click Here to Watch
Adele – London, England 2011

Click Here to Watch
Aerosmith – Tokyo, Japan 2002

Click Here to Watch
a-ha – Oslo, Norway 2001

Click Here to Watch
Alicia Keys – New York, NY 2005

Click Here to Watch
Amy Winehouse – Glastonbury, England 2008

Click Here to Watch
Amy Macdonald – Open Air Festival, Czech Republic 2012

Click Here to Watch
Arctic Monkeys – Manchester, England in 2008

Click Here to Watch
Avril Lavigne – Calgary, Canada 2007

Click Here to Watch
Barry Manilow – 2011

Click Here to Watch
Barry White – a selection of performances

Click Here to Watch
Beach Boys – The Lost Concert 1964

Click Here to Watch
Beatles – Melbourne, Australia 1964

Click H
 e re to Watch
Bee Gees – MA, USA 2001

Click Here to Watch
Beyonce – Glastonbury, England 2011

Click Here to Watch
Billy Joel – Tokyo, Japan 2006

Click Here to Watch
Blur – Glastonbury, England 2009

Click Here to Watch
Bon Jovi – Udinese, Italy 2011

Click Here to Watch
Bob Marley – Dortmund, Germany 1980

Click Here to Watch
Britney Spears – London, England 2000

Click Here to Watch
Bruce Springsteen – Glastonbury, England 2009

Click Here to Watch
Celine Dion – Memphis, USA

Click Here to Watch
Christina Aguilera – London, England 200

Click Here to Watch
Coldplay – Austin, Texas, Christmas eve 2011/2012/span>

Click Here to Watch
Cranberries – Chile 2010

Click Here to Watch
David Bowie – Vancouver, Canada 1983

Click Here to Watch
Deep Purple – Copenhagen / New York 1972-1973

Click Here to Watch
Depeche Mode – Paris, France 2001

Click Here to Watch
Diana Ross – Sweden 1968

Click Here to Watch
The Doors- Hollywood, USA 1968

Click Here to Watch
Duran Duran – London, England 2004

Click Here to Watch
Elton John – Rome, Italy 2005/span>

Click Here to Watch
Elvis Costello – Cologne, Germany 1978

לצפיה לחץ כאן
Elvis Presley – Hawaii, USA 1973

Click Here to Watch
Eminem – New York, NY 2005

Click Here to Watch
Enrique Iglesias – Belfast, Ireland 2007

Click Here to Watch
Eric Clapton – Windsor, England 1992

Click Here to Watch
Frank Sinatra – Tokyo, Japan 1985

Click Here to Watch
Franz Ferdinand – Glastonbury, England 2009

Click Here to Watch
Genesis – Dusseldorf, Germany 2007

Click Here to Watch
Green Day – Italy 2005

Click Here to Watch
Guns and Roses – Paris, France 1992

Click Here to Watch
Gypsy Kings – Los Angeles, California, USA 1990

Click Here to Watch
James Blunt – Nyon, Switzerland 2011

Click Here to Watch
Jamiroquai – Nyon, Switzerland 2010

Click Here to Watch
Jay-Z – London, England 2012

Click Here to Watch
Jennifer Lopez – Moscow, Russia 2012

Click Here to Watch
Jimi Hendrix – Stockholm, Sweden 1969

Click Here to Watch
Joe Cocker – Baden-Baden, Germany 1996

Click Here to Watch
Kane – London, England 2007

Click Here to Watch
Kings of Leon – Landgrf, Netherlands 2011

Click Here to Watch
Kiss – Fuji, Japan 2006

Click Here to Watch
Kylie Minogue – London, England 2011

Click Here to Watch
Lady Gaga – Sydney, Australia

Click Here to Watch
Led Zeppelin – London, England 1970

Click Here to Watch
Leonard Cohen – London, England 2008/9

Click Here to Watch
Linkin Park – Madrid, Spain 2010

Click Here to Watch
Little Richard – London, England 1972

Click Here to Watch
Louis Armstrong – Belgium 1959

Click Here to Watch
Luciano Pavarotti – Barcelona, ​​Spain

Click Here to Watch
Madonna – Lisbon, Portugal 2004

Click Here to Watch
Manic Street Fritz’rs – Scotland 2009

Click Here to Watch
Mariah Carey – Morocco 2012

Click Here to Watch
Metallica – Nimes, France 2009

Click Here to Watch
Michael Jackson – Brunei 1996

Click Here to Watch
Moby – Novi Sad, Serbia, 2009

Click Here to Watch
Muse – London, England 2012

Click Here to Watch
Neil Young – New York, NY 2012

Click Here to Watch
Nirvana – Rome, Italy 1991

Click Here to Watch
Norah Jones – Amsterdam, Netherlands 2007

Click Here to Watch
Offspring – Woodstock Festival in New York, USA 1999

Click Here to Watch
Phil Collins – Paris, France 2004

Click Here to Watch
Pink Floyd – Venice, Italy 1989

Click Here to Watch
Pixies – Brazil 2010

Click Here to Watch
The Police – Cologne, Germany 1980

Click Here to Watch
Prince – New York, NY 1985

Click Here to Watch
Queen – Argentina 1981

Click Here to Watch
Radiohead – Saitama, Japan 2008

Click Here to Watch
Red Hot Chili Peppers – Paris, France 2011

Click Here to Watch
REM – Hamburg, Germany 1998

Click Here to Watch
Ricky Martin – New York, NY 2000

Click Here to Watch
Rihanna – Manchester, England in 2007

Click Here to Watch
Robbie Williams – Leeds, England in 2006

Click Here to Watch
Rolling Stones – European Tour IMAX

Click Here to Watch
Roxette – Johannesburg, South Africa 1995

Click Here to Watch
Santana – Montreux, Switzerland 2011

Click Here to Watch
The Scorpions – Recife, Brazil in 2008

Click Here to Watch
Shakira – Rio de Janeiro, Brazil in 2008

Click Here to Watch
The Shins- Hurricane Festival, Germany 2012

Click Here to Watch
Simon and Garfunkel – New York, NY 1981

Click Here to Watch
Simply Red – London, England 1998

Click Here to Watch
Smashing Pumpkins – Mexico City, Mexico 2010

Click Here to Watch
Stevie Wonder – Rio de Janeiro, Brazil in 2011

Click Here to Watch
Sting – Berlin, Germany 2010

Click Here to Watch
System of a Down – Nuremberg, Germany 2011

Click Here to Watch
Talking Heads – Rome, Italy

Click Here to Watch
Tina Turner – Rio de Janeiro, Brazil in 1988

Click Here to Watch
Tom Jones – Chile 2007

Click Here to Watch
Toto – Amsterdam, Netherlands 2003

Click Here to Watch
The Verve – Glastonbury, England 2008

Click Here to Watch
U2 – Glastonbury, England 2011

Click Here to Watch
Whitney Houston – New York, NY 2009

Click Here to Watch
2Pac – House of Blues 1996

 

images

CURS PROTECTIE PSIHO-ENERGETICA

– la distanta & online –

ACREDITAT INTERNATIONAL

curs protectie psi

DATA INCEPERII: 1 SEPTEMBRIE 2013

 

Cursul se desfasoara la distanta, pe o platforma software dedicata, online. Este necesar sa aveti conexiune internet, computer, camera web, microfon si casti.

 

Cursantii KARANNA LIGHTWORKERS ACADEMY © primesc la absolvire Certificate Acreditate International de IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine). In baza acestor Certificate, se poate contracta o asigurare profesionala si se poate practica / va puteti angaja ca si Instructor sau Terapeut International.

 

CONDITII MINIME OBLIGATORII DE PARTICIPARE LA CURSURI:

Participantii trebuie sa indeplineasca minim urmatoarele cerinte, pentru a se putea inscrie in cadrul programului  KARANNA LIGHTWORKERS ACADEMY ©:

–         Sa aiba minim 18 ani impliniti

–         Sa nu sufere de boli emotionale diagnosticate

–         Sa fie acceptati la evaluarea energetica. Pentru evaluare va rugam sa completati formularul de inscriere, AICI.

–         Sa accepte Termenii si Conditiile KARANNA LIGHTWORKERS ACADEMY © afisate pe site-ul www.evolutiespirituala.ro  la sectiunea Members / Termeni si Conditii.

 

 

TERMENI SI CONDITII DE ABSOLVIRE A CURSURILOR

La finalul cursului de PROTECTIE PSIHO-ENERGETICA, va avea loc o evaluare si un test individual, iar in urma punctajului obtinut la test, se va elibera un Certificat acreditat international si Certificatul Initierii petru Sistemul Fire Pentalfa Seal ©.

Obtinerea Certificarii Intrenationale depinde de punctajul obtinut la evaluarea finala. Pentru certificare, cursantul trebuie sa obtina minim 85 de puncte din 100.

 

STRUCTURA CURS

4 Module, 16 saptamani

MODUL I – durata 2 saptamani:

Legile Universale si Creatia

MODUL II – durata 3 saptamani:

Legile Meudului (Intruparii)

MODUL III – durata 9 saptamani:

Protecţia Psihoenergetica (PSI) – Teorie si Practica

MODUL IV – durata 2 saptamani:

Initiere si Activare FIRE PENTALFA SEAL © – Teorie si Practica

.

DIN CUPRINS:

Sferele Creatiei

Categorii de Entităţi existente în Univers

Reîncarnarea

Akasha

Vârsta Astrală

Razele Intruparii

Ingeri, Devasi, Zei & Maeştri Ascensionaţi

Categorii şi Tipuri de Atac Psi

Metode de Protecţie Psi:

  1. Metode Energetice
  2. Metode Reiki
  3. Metode Radiestezice
  4. Metode Ezoterice
  5. Metode Angelice
  6. Metode Religioase
  7. Metode Psihotronice
  8. Alte Metode

Tehnici şi Procedee Energeticede de protectie si riposta psiho-energetica

 

Programa detaliata a cursului o vor primi doar participantii, care indeplinesc conditiile amintite mai sus, cei care primesc acceptul nostru la evaluarea energetica si care au achitat cursul integral sau care au achitat prima transa a cursului.

 

TAXA DE CURS:  600 lei / luna

DURATA: 4 luni

SE ACHITA LUNAR, IN AVANS SAU INTEGRAL LA INCEPUTUL CURSULUI.

TAXA DE INSCRIERE LA CURS NU ESTE RETURNABILA.

PENTRU REZERVARI SE ACHITA PRIMA RATA A CURSULUI IN AVANS SAU INTEGRAL.

VA RUGAM SA NU FACETI NICIO PLATA PANA NU SUNTETI SINGURI CA INDEPLINITI CONDITIILE DE PARTICIPARE.  LOCURI : 15

 

jjj

TIMPUL VISULUI

Horia VERTAN
Adrian MAJURU
 
Timpul visului este consusbtanţial. Nu cunoaşte cronologii dar respiră prin
afecte, percepute şi definite mai întotdeauna post factum. Timpul vieţii în vis
cunoaşte alte reprezentări pe care le asociem unor trecuturi personale fragmentare
sau unui viitor oarecum decelabil. Timpul visului este o lume începând cu a patra
dimensiune la care avem acces în timpul somnului.
 
De la Artemidoros la Jung visele au fost circumscrise filtrulului istoric,
nivelul de interpretare diferind şi el. Visul ne plasează în afara istoriei, a spaţiilor şi
cronologiilor cunoscute şi cartografiate. El vine din straturi existenţiale aparent
volatile, şi care, în ciuda vechimii ancestrale, ele se întrepătrund cu modernitatea şi
contemporaneitatea. Deşi mai vechi decât mitologia, visul oferă prin imagini,
culori, forme, mesaje arhaice adăugate elementelor de viaţă recentă, prefigurând
fragmente de viaţă viitoare.[l]
 
Interpretarea viselor captează atenţia liderilor din vremuri imemoriabile şi
timpuri teribil de apropiate nouă. De la nivel individual la o formă colectivă de
înregistrare, de colectare. Scriitorul albanez Ismail Kadare descrie în romanul său
„Slujbaşul de la palatul viselor” existenţa unei instituţii numite „Tabir Sărai” unde
fucţionari aflaţi acolo din tată’n fiu lucrau la prelevarea, catalogarea, prelucrarea şi
interpretarea viselor locuitorilor din imperiu. Este vorba de vechiul imperiu
Otoman deşi întâmplările din roman se petrec la începutul secolului XX. [2]
 
I. TĂRÂMUL VISELOR
 
Visul are puterea să dilueze timpul, să-1 volatilizeze chiar atunci când treci
praguri temporale aflate în interiorul desfăşurărilor trăite subconştient. El devine
adesea poarta de comunicare cu cei din afara lumii trăite plenitudinar. Este hubloul
prin care ne pot vedea strămoşii, atât cei cunoscuţi cât mai ales cei foarte vechi, al
cărui chip memoria noastră recentă nu-1 poate desluşi. Astfel adesea vedem în vis
persoane necunoscute cercului nostru existenţial apropiat, care vorbesc şi se poartă
familiar.
 
Ideile, gândurile, conceptele grupate în mesaje verbale şi uneori gesturi trec
barierele temporale în variate direcţii.
Timpul visului, aşa cum este descris de mitologie, legende, basme sau de
experienţe mărtuiriste, este spaţiul de întâlnire a mai multor trasee care
intersectează destinul fiecăruia dintre noi.
 
Despre cei care mor în somn se spune, din folclor până în literatura de
specialitate, că sunt cei mai fericiţi. Astfel s-a spus şi de Octavianus Augustus, care
a murit aşa cum şi-a dorit şi s-a rugat neîncetat zeilor: în somn. Şi poate visând. De
aceea a fost supranumit „Cel Fericit”. A muri în somn este cea mai uşoară călătorie
de trecere a sufletului, cea mai candidă separare a acestuia de spaţiul existenţial
recent. Timpul visului estompează afectele şi reduce simţurile la mininum.
Din punct de vedere al fizicii cuantice şi postcuantice, visele fac parte din
domeniul metafizic, al realităţii înfăşurate, al spaţiului cu mai mult de trei
dimensiuni.
 
Forţa care operează aici este cea tahionică, una din cele mai subtile dar şi cea
mai penetrantă dintre forţele existente în universurile care se intersectează şi dau şi
realitatea desfăşurată a fizicii particulelor atomice şi a timpului prezent.
în vis noi putem accede la orice timp istoric, căci cel biologic nu există
începând cu a patra dimensiune, de aici încolo existând un „glisando” în orice
direcţie, în orice orizont de aşteptare sau de premoniţie inclusiv materializări
tahionice instantanee.
 
Fizica cuantică are definiţii şi pentru aceste particule numite tahioni care
rezultă din ciocnirea unei coarde vibrante cu o minigaură neagră, dar totodată ea
este emanată în mod continuu de fiecare fiinţă. [3].Se pare că întreaga capacitate a
sistemului nervos central este folosită, dar nu de noi şi credem că fiecare individ
este răspunzător de ceea ce se întâmplă cu aştri, din întregul univers. Miturile ne
vorbesc foarte frumos de stelele care se nasc odată cu noi, cresc şi apoi dispar în
neantul precum pământenii când pleacă ” acasă la Tatăl Ceresc.
 
Mircea Eliade în scrierile lui de tinereţe vorbeşte de modul cum se poate
accede în mod conştient în tărâmul visului şi obţinând din acea parte de lume mai
multe învăţături şi înţelepciuni, cu condiţia să fim pregătiţi intelectual, dar şi moral
pentru aşa ceva. Bariera cauzalităţii nu poate fi trecută de oricine, este necesar un
istoric personal cu anumite valenţe, cu o anumită cantitate de lumină care nu poate
fi întâlnită pe toate drumurile. [4]
 
Ar fi foarte bine ca acest tărâm care este similar cu „cealaltă lume” să fie
accesat de oamenii care au atins un anumit nivel de dezvoltare morală să fie precum cetăţenii Republicii ideale a lui Platon, care aveau lumina coborâtă în
minţile şi în inimile lor prin BINE, ADEVĂR şi FRUM0S.[5]
 
Din păcate e greu de crezut că azi, în societatea postmodernă unde există
foarte multe rocade între vicii şi virtuţi, ar exista o societate în stare să gestioneze
pentru binele ei şi pentru binele celor care trăiesc şi se nutresc din bunătatea
pământului, visele şi câmpurile tahionice în totalitatea lor.
 
Dacă ne gândim bine putem găsi totuşi o astfel de societate care pentru noi e
totuşi ca inexistentă şi nu se intersectează cu nici unul din vectorii managementului
nostru dezastruos care nu duce nicăieri. Aceasta este societatea aflată de 60.000 de
ani în epoca de piatră a aboringienilor din Australia care îşi gestionează cu
obstinaţie timpul lor propriu : timpul viselor.
 
CONCLUZII
 
Ar fi multe concluzii după cele câteva rânduri mai mult însăilate, din
umbrele şi luminile noastre cotidiene, aici ne referim şi la cele ale strămoşilor
noştri intraţi demult în netimp şi care aşa duşi cum sunt au vise, trăiesc în visele
noastre, ne împiedicăm de visele lor, dar vrem să ştergem cu buretele
postmedernităţii şi cu decibelii heavy metal-lui orice salvare care ar veni în bezna
în care am intrat fără viitor, fără speranţă şi mai ales cu bagajul gol, fără apă şi fără
hrană spirituală. în loc să construim punţi, noi ridicăm ziduri cu care ne ferim de
ceilalţi, ne ferim de noi înşine şi nu dăm voie luminii, fluxului de fotoni să ne
inunde şi să ne scoată din mocirla în care am intrat.
 
Cu anumite nişe tahionice se pot experimenta vecinătăţi de dincolo de
bariera cauzalităţii, dincolo de timpul cu care suntem obişnuiţi, pentru a întrezări şi
alte posibilităţi, mult mai atotcuprinzătoare din domeniul holistic. [6]
 
Există însă şi reversul medaliei. Când accesul ar fi nelimitat şi nediferenţiat
şi tehnica tahionică ar încăpea pe mâinile celor care conduc azi lumea, ignorând
orice urmă de moralitate şi un cinism nemărginit, când aceste noutăţi vor deveni
arme care vor duce la ultimul salt cuantic al omenirii, saltul spre exitus.
 
Noi lăsăm la latitudinea fiecăruia modul de înţelegere a ceea ce s-a expus aici
cât şi in lucrarea „Cealaltă realitate” prezentată aici de cei doi autori. Bunăvoinţă
există pentru anumite sugestii pentru a putea porni şi pe alte cărări neştiute şi
ascunse de la facerea lumii, de acea barieră a cauzalităţii, pe nu o putem traversa cu
nici un chip.
BIBLIOGRAFIE
 
1. Adrian Majuru, Legenda Khazară, Editura Caligraf Design, Bucureşti,
2007.
2. Ismail Kadare, Slujbaşul de la palatul viselor, Editura Humanitas, 2007.
3. Charles Seife, Zero : Biografia unei idei periculoase, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2007.
4. Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Editura Minerva,
Bucureşti, 1989.
5. Platon, Republica, Editura Antet XX, Bucureşti, 2005.
6. Horia Vertan, Lucian Istode, Forţele universale, interacţiuni cu
activitatea umană: In voi. Acţiuni enego-informaţionale, Sesiune de
comunicări ştiinţifice, Editura U.N.A.P., 2007.
 
* Prof, univ.dr. ing., Academia Tehnică Militară, Bucureşti, e-mail: hpvertan@mta.ro
Cercetător dr., Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, e-mailtnadimajuru@yahoo.com
 
S E C U R I T A T E Ş l A P Ă R A R E Î N  U N I U N E A E U R O P E A N Ă
SESIUNEA ANUALĂ DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
CU PARTICIPARE INTERNATIONALA
 
STRATEGII XXI
Bucureşti, 17-18 aprilie 2008
224570 234650909913073 183179581726873 815647 8330669 n

Psihotronica – Razboiul Viitorului

“Cine detine informatia, detine puterea” se spune in zilele noastre. Insa poti sa detii o informatie, dar sa nu o poti folosi. Creierul uman este centrul tuturor sferelor de creatie si de simtire, este generatorul de idei, de emotii si reactii, este centralizatorul necesitatilor si senzatiilor incercate de om. Daca acest centru care detine si proceseaza informatia, ultima bariera in calea influentelor exterioare, este influentat cumva, de exemplu electromagnetic, astfel incat, el sa ofere decizia dorita de cel ce urmareste un anumit scop, informatia nu va mai folosi la absolut nimic.

Daca pana acum cele mai puternice si eficiente arme, erau considerate armele de distrugere in masa, cum ar fi bomba atomica, neutronica, hidrogenica, asfel incat pe planeta s-au adunat 27000 de astfel de bombe atomice, care ar fi capabile sa distruga de 12 ori planeta. Anumiti oameni de stiinta si-au dat seama ca asftfel de arme sunt ineficiente si au trecut la construirea de alte arme mult mai sofisticate cum ar fi armele psihotronice, armele geofizice si armele climatronice. Efectul lor poate fi local sau global, cu pierderi controlate.

Armele psihotronice actioneaza asupra psihicului uman alterandu-i starea sa de normalitate.
Intr-un raport descoperit intr-o pivnita la NASA, care dateaza din 1989, s-a aratat ca armatele americane s-au axat pe dezvoltarea unor arme psihotronice, care sa tina in frau masele prin controlarea mintii, impulsuri telepatice si bombardarea cu radiatii, arme care dupa ’90 au fost aduse intr-un mod misterios si in Romania, la sediul central al armatei.

Raportul, intitulat “Bioefectele armelor neletale asupra populatiei Romaniei” prezinta 1256 de tipuri de arme psihotronice cu care romanii sunt tinuti in frau din 1990 incoace, aceasta fiind de altfel si explicatia pentru lipsa revoltelor, rascoalelor, revolutiilor, in randul romanilor dupa ’90.

Acest tip de arme “pot transforma soldaţii trupelor inamice într-o adunătură de zombie uşor manipulabili”.

Exista 2 tipuri de arme: psihotronice si psihotropice.

Armele psihotropice reprezinta o categorie de substante care au aparut de curand. Prin substante psihotropice ,se inteleg compusi naturali sau sintetici promovati pe cale olfactiva, intramusulara, alimentara, capabile de a genera la oameni sanatosi cele mai diferite anomalii psihice sau fizice, de a indeplini cele mai diferite sarcini. Aceste substante genereaza distrugeri psihice si mentale ce se manifesta printr-o schimbare brusca de comportament a omului. Starea de psihoza, generata de anumiti compusi psihotropici sunt analogice imbolnavirii de schizofrenie. Unele din aceste substante sunt capabile sa genereze incapacitatea de coordonare a miscarilor, orbire temporara, surditate, voma, pot brusc modifica tensiunea arteriala. Exista substante ce pot folosite in scopuri militare cu efecte de sedare, relaxare (tranchilizante) care genereaza apatie, indiferenta, letargie, influente negative asupra gandirii, genereaza incapacitatea de a te concentra si de a gandi.

Unele dintre armele psihotronice pot fi studiate in manualele de marketing, in cartile sfinte, in cartile de inspiratie divina a celor mai vechi traditii.

Armele psihotronice reprezinta un complex de influente prin intremediul carora se distruge sistemul nervos, inima, vezica biliara, pancreasul, ficatul, genereaza o dischinezie artificiala a cailor biliare, a organelor sexuale si urinare, a tractului intestinal, desincronizeaza si franeza activitatea cerebrala, picioare permanent incordate, a spatelui, rinichilor, gat, incheieturi, distruge dantura, infecteaza organismul cu microbi, virusi, stafilococi, streptococi, asfel, scopul final al armei este de a distruge omul sau de a-l schilodi.

Se modifica infatisarea, se atrofiaza muschii picioarelor si a spatelui, distrug tendoanele iar in cele din urma, omul se misca greu si cu greu isi stapaneste mainile.

Arma psihotronica, este una de natura oscilatorie si din acest motiv, infuentele ei se raspandesc pana la aparatura electronica. Astfel, pot fi vizibile defectarea televizorului, radioului, magnetofonului, frigiderului sau a telefonului. Un efect mai slab al acestor arme se manifesta prin modificarea culorilor la tv.

Complexul oscilatoriu al armelor psihotronice poate genera ca efect aparitia in numar mare, in apartamente a gandacilor de bucatarie, plosnite sau alte insecte. Numarul mare de astfel de insecte, aparute in casa prin efecte oscilatorii, produce un foarte mare discomfort psihic deoarece ele pot fi gasite pretutindeni, in dulapul cu haine, alimente, haine, debara, etc, ceea ce produce intr-o anumita perioada de timp un discomfort si un stres psihoemotional destul de puternic omului. Procesele oscilatorii ale armelor psihotronicee impiedica omul sa faca curat, sa renoveze apartamentul, sa se ingrijeasca, sa vorbeasca si sa se alimenteze.

Clasificarea armelor psi

1. In functie de scopurile si aplicarea acestora in domeniul potitic, economic si militar.
– arme strategice, tactice si individuale

2. In functie de strategie si tactica de aplicare
– arme ofensive
-arme defensive

3. In functie de factorul energetic
– arme subliminale (sub pragul perceptiv), extrasenzitive si informative (nu energetice)
– biocampuri electromagnetice slabe si alte forme de radiatii
– campuri psihice puternice de grup (mase de oameni)
– campuri coerente energetice foarte puternice capabile de a provoca dezastre ecologice la scara mare
– mijloace topologice de denaturare a caracteristicilor spatiu-timp

4. In functie de zona de influenta asupra obiectelor vii
– senzoriale
– extrasenzoriale cu impact asupra sistemului de perceptie
– psihokinestezice cu efect asupra aparatului locomotor si implcit se ingreuneaza deplasarea
– influente extrasenzoriale imperceptibile cu efect asupra capacitatii decizionale

5. In functie de timpul de actionare
– pe termen scurt si reversibile
– pe termen lung
– ireversibile si patologice

6. In functie de finalul actiunii:
– neletale si letale

7. In functie de sistemul de control:
– controlabile din directia inductorului sau generatorului la comanda
– incontrolabile

8. In functie de raza de actiune:
– locale, raza scurta de actiune, teritoriale cu raza de actiune pana la un km.
– raza medie de actiune pana la 10.000 km
– raza de actiune globala, planetara

9. In functie de viteza de raspandire:
– lente, cu viteza redusa (epidemiile, panica)
– rapide care actioneaza cu viteza raspandirii undelor electromagnetice
– instantanene, cu actiune fulgeratoare, supersonice

10. In functie de tinta propusa:
– orientate catre o singura persoana
– un grup local de persoane
– o masa de oameni (demonstanti, unitate militara, etc.)
– lumea animala, lumea vegetala, rauri, lacuri, ape in general
– alimentatia, imbracamintea, materiale
– tehnica militara
– sisteme de calcul electronice (pc, retele, servere, etc.)
– constructii si cladiri industriale sau de locuit
– mijloace de transport si comunicatii

11. In functie de canalul de raspandire
– fortele apararii nationale
– alte sgtructuri de putere: spionaj/contraspionaj
– prin organizatiile de protectie a mediului
– organizatii si intreprinderi medicale
– prin evenimente cultural-artistice organizate in masa
– structurile criminale si mafiote
– mediu de afaceri
– organizatii de management si vanzari
– prin sistemele de eductie si instruire
– sectrorul privat si alte canale

Categorii de arme psihotronice:

1. Oficial, armele psihotronice (ce au la baza ultrasunet), au fost utilizate ca mijoace pentru imprastierea demonstrantilor in tarile Europei si Americii inca din anii 50. Este adevarat ca aceste arme in acea perioada nu purtau denumirea de psihotronice.

2. Arme psihotronice pe baza de radiatii cu frecventa extrem de inalta care se incadreaza in lungimi de unda milimetrice, cuprind diapazonul dintre 30ghz-300ghz. O astfel de arma, poate intr-un mod ascuns, sa distruga la distanta anumite centre ale creierului, poate declansa distrugerea sau oprirea completa a oricarui sistem vital. O asfel de arma nu este utilizata cu acelasi scop ca si armele de distrugere in masa. Atunci cand puterea armei este mai mica, poate distruge un singur om pentru ca efectul sa fie maxim victima trebuie sa se afle singura in apartament, de dorit sa stea intins, relaxat si sa nu se miste, deoarece in acest mod poate fi distrus doar un singur centru dorit. (ex. Inima)

3. O alta categorie de arme psihotronice sunt cele care care functioneaza in baza frecventelor ultradecimetrice si care cuprind paleta oscilatorie de la 300 mhz-3ghz. Lungimea de unda este de la un metru pana la 10 cm. O asfel arma poate penetra profund organismul omenesc si ca rezultat poate activa sau genera celule cancerigene, asfel incat peste o perioada de timp, omul in mod natural moare de cancer. O astfel de arma nu este capabila sa distruga instantaneu o victima (putin si des) precum arma de foc. In schimb, rezultatul mortii pare intotdeauna a fi unul natural.

4. Arme psihotronice care se bazeaza pe radiatii si frecvente superioare precum cupturol cu microunde cu frecvente de 3000 mhz. Acestea sunt cele mai puternice unde aproape identice cu cele din cuptroul cu microunde. In calitate de intiator al acestor unde foarte eficient pot fi folosite cablurile telefonice, tv, telefonul, armele antiincendiu, retelele radio. O astfel de arma indreptata care un om sau mai multi, de regula genereza spasme ale picioarelor, arsuri in talpa, dureri in urechi, intepaturi in ochi, pocnituri in capul care vajaie, voma si dureri de cap. Emitatorul trebuie sa fie in apropierea victimei, emitatorul nu trebuie sa aiba dimensiuni mari si nu trebuie sa fie foarte puternic. Daca doza unei asfel de arme e prea puternica, victima, se prajeste exact ca un sandwich in cuptroul cu microunde.

5. Arme psihotronice bazate pe ultrasunete – functioneaza pe lungimi de unda de aproximativ 0.017 metri- frecventa mai mare de 30khz. O asfel de arma poate fi utilizata pentru inhibarea sau franarea sistemului imunitar al organismului. Oamenii de stiinta, afirma ca ultrasunetul poate opri brusc inima oricarui om iar inteparea anumitor zone ale creierului cu ajutorul ultrasunetelor, poate sterge din memorie anumite amintiri dorite.

6. Armele care functioneaza in baza radiaatiilor infra sonice. Lungime de unda 17m cu frecventa mai mica de 17 hz. Cel mai periculos diapazon este considerat cel de la 6hz-9 hz. In acest interval, omul simte cum ii va exploda creierul. Un sunet cu o asemenea instensitate, genereaza voma, sunete in urechi, deformarea si distrugerea vederii, o frica neconstientizata. O astfel de arma poate fi cu usurinta folosita ca arma de distrugere in masa. Pe acelasi principiu, functioneaza o multime de aparatura civila, cu efecte mai mici, orientate spre sperierea cainilor, sobolanilor, alte animale. Unele dintre astfel de tehnologii se pot cumpara liber, se monteaza pe automobile, cu scopul de a genera unde specifice in jurul masinii in vederea sperierii animalelor de nu sari in fata masinii.

7. Arma care foloseste cel de-al 25-lea cadru. Arma a fost folosita de Stalin si Hitler cu succes. In ultima perioada de timp, s-au adus imbunatatiri remarcabile acestui principiu iar noile descoperiri a fost folosite cu succes in Cecenia.

Ochiul nostru este construit in asa fel, incat filmul este posibil numai datorita inertiei perceptiei, cu alte cuvinte vitezei de excitare a receptorilor. Daca montam cel de-al 25-lea cadru cu o anumita imagine, atunci 1/25 secunde va aparea o imagine. Daca imaginea va fi foarte luminata, o vom vedea si ne va deranja, oarecum o vom percepe ca un mic blitz pe ecran. Daca va fi prea intunecata in comparatie cu celelalte 24 de cadre, aceasta nu va fi remarcata, deci va deveni ineficienta. Daca cel de-al 25-lea cadru intruneste anumite conditii de fond general, atunci el va fi perceput rapid de ochi, aruncat in subonstient si va genera efecte (dorinte, afecte, dispozitii, etc), O buna parte din armele psihotronice nu sunt facute pentru a omori, sarcina lor este de a produce infuente de cele mai diferite tipuri cu cele mai diferite scopuri. Din acest motiv, multi oameni de stiinta au tendinta sa le numeasca mijloace de influenta psihotronica sau psihotropica. Aparitia acestor arme a fost posibila, numai in urma dezvoltarii cunostintelor in domeniul psihicului uman, a medicinii, educatiei, instruirii. Al 25-lea cadru nu este o arma ci este o psihotehnologie, un instrument de producere a influentei asupra multimii (ex coca cola). De foarte mult timp este cunoscut faptul ca multiumea, reprezinta ceva ce detine propriile legi, propriile valori, moravuri, etc. Nimerind in multime, omul inceteaza sa mai fie un individ independent, indiferent de dorinta lui. O explicatie clara, nu exista asupra acestui fapt, desi ipoteze exista destule. Astfel, masa este un pseudo organism cu care poti coincice si caruia ii poti sugera si induce anumite stari prin intermediul muzicii, folosind al 25-lea cadru, sloganurilor, imaginilor, fricii, sentimentelor, trairilor. Exista posibilitatea ca multi dintre voi ati avut sentimentul de unificare, contompirea la anumite concerte, mai ales daca traiti aceleasi sentimente cu cei din jur. Aceasta psihotehnologie care poate fi considerata arma, este de mult folosita de cei mai diferiti manipulatori, constructori ai piramidelor financiare si al altor sisteme piramidale. Majoritatea dintre ele au fost descoperite intamplator, si au avut drept scop, binele omului (pentru a dezvolta invatarea, memorarea, etc.)

Armele psihotronice sunt folosite cu succes in sistemul de aparare nationala a Ucrainei, Israelului, Rusiei, Frantei, Belgiei, Germaniei, Canadei.

Psihicul omenesc poate fi influentat destul de usor, iar acest lucru ni-l poate spune orice psihiatru. Este suficient sa gasim locul vulnerabil. Fiecare om are ceva de genul “NU STIU SI NICI NU VREAU SA STIU”.

Cateva exemple:

Sugestia acustica 

– metode si mijloace de transmitere a informatiei direct in subconstient, evitand constientul prin intermediul stimulilor auditivi subliminal. Radacinile acestor tehnici se ascunde in negura timpurilor. Ele sunt strans legate de aparitia graiului la om, deoarece primele cuvinte erau mai mult legate de sugestie decat de sens.

Exista 3 metode:

– prezentarea stimulilor auditivi subliminal pe fondul unei informatii auzite (perceptibile – muzica);
– mascarea mesajului de comunicat subconstientului prin metoda franarii acestuia. Inregistrand o linie melodica, in spatele ei se ascunde o fraza, care este rostita cu incetinitorul. Fraza trebuie repetata de 10-15 ori pentru a avea efect. Chiar daca fraza ascunsa, in spatele liniei melodice, a sunetelor, receptorulului ii va apare in scurt timp ideea ascunsa ca fiind proprie si obsesiva.
– mascarea spectrala pe linia melodiilor clasice

Cercetari in aceasta directie:

– exista diapazoane acustice cu lungimi de unda proprii fiecarui organ, tesut, celula a fiecarui bio-obiect
– exista posibilitatea de a utiliza rezonantele acustice si manifestarile lor in sensul de a actiona asupra bio-obiectelor.
– exista posibilitatea utilizarii stimulilor auditivi subliminali
– exista metode si tehnologii legate de audiosugestie: mascarea spectrala, utilizarea muzicii, cd-uri, dvd-uri.

Proprietati:

– om-audiotehnica-om
– informatie subliminala, mascarea spectrala
– influenta asupra unui individ sau asupra unui grup de oameni
– sunt relativ usor de demascat din punct de vedere tennic
– au un nivel inal de cercetare si de realizare

Biovirusul

– sunt virusi sau softuri pentru calculator, ce au functia de a modifica psihicul operatorului. Ex. de virusi RAVEON, V666, V2SR-23876, Brain Blaster

Blitz crig

– reprezinta un sistem complex de arme computerizate. Creatorul lor este Future Vision Grup din Santa Fe. Componenta de baza o reprezinta virusii de computer. Poate ataca si calculatoarele care nu sunt conectate in retea deoarece tehnologia functioneaza la un nivel mai scazut decat electronii sau particulele elementare.

Cu ajutorul acestei arme, inamicul poate fi strivit, deoarce razboiul poate fi oprit inainte ca el sa poata incepe.

Arme care pot actiona asupra fiecarui individ in parte de pe planeta

– aceste arme sunt numite arme de retea (telefonie, etc.)

Sugestia vizuala

– mijloace si tehnici de transmise a informatiei, neconstientizate, telespectatorului. Prima demonstratie experimentala a fost facuta in 1960.

Metode:

– al 25-lea cadru
– prezentarea de imagini diferentiate

Caracteristici:

– om-videotehnica-om
– 25-lea cadru
– prezentarea de informatii vizuale prin imagini diferentiate
– actiunea individuala sau de grup
– este relativ usor de descoperit prin instrumente tehnologice
– un nivel inalt de cunoastere, cercetare si realizare

Aparatura si tehnologie acustica cu raza mare de actiune (LRAD- long range acustic device), reprezinta arme de control al multimii, descoperita de catre American Tehnology Corporation. Arma a fost descoperita in 2000 si prima ei functie a fost de a pazi corabiile de atacul teroristilor si piratilor cat si importiva demonstratiilor antimilitare. Arma este inofensiva pentru membrii echipajului deoarece ecoul nu exista in mare. Utilizeaza sunete de oscilatii mici pentru a nu traumatiza urechea. Pentru influenta asupra oamenlilor se foloseste sunetul. LRAD afecteaza oamenii cu un seunet a 150 decibeli, ca si comparatie, motorul cu reactie a unui avion scoate 120 de decibeli iar sunetul de 130 decibeli poate distruge complet aparatul auditiv al omului. Toata aparatura cantareste 120 de kg si produce sunete sub un unghi de 130 grade. Raza de actiune cu eficeinta maxima se situeaza intre 90-270 metri.

Arcanul 

Modalitate si tehnologie ce-i permite constiintei si subonstientului sa se scilizeze treptat pe o anumita actiune si aceasta actiune devine functionala si programabila chiar si atunci cand se inceteaza influenta asupra omului.

Se foloseste sub forma de voci, sunete, cuvinte, ordine, mascate sub diferite sunete pe care nu le percepe constientul, dar pe care subonstientul de cuprinde in totalitate. Constiinta omului, rapid ajunge la o framantare interioara si incearca un “ce este asta” din partea subonstientului. Subonstientul nu rasunpde insa in nicu un fel deoarece el nu-si poate explica ceea ce stie. Omul, intra rapid intr-o stare asemanatoare cu aceea in care nu-si poate aminti ceva. O framantare interioara.

Apar asociatii cunoscute si neplacute; apar imagini cunosucte dar neplacute.

Metode de aparare impotriva ARCANULUI

– aluminium foil deflector beanie AFDB – reprezinta o caciula construita din 5 pana la 15 folii de aluminiu, ce are ca scop apararea impotriva influentelor psihotronice. Este considerata o metoda de aparare ieftina si putin eficienta. Oamenii de stiinta din domeniu, considera ca o astfel de caciula, intr-adevar poate apara creierul uman de astfel de influente negative cum ar fi campurile electromagnetice, altor influente ce vin din parte calculatroului si a altor aparate electrocasnice cat si alte metode distale de dirijare a constiinte.

Implantul dentar

Metoda a fost inventata de Adrija Puharich la comanda FBI. Din 1932 pana acum, odata cu inceperea proiectului Moonstruck, implanturile au fest efectuate atat in dinti cat si in creier. Implanturile pot fi facute cu acordul victimei, in taina, cat si farul acordul lui.

Jocurile cu povesti

Are un caracter distractiv sau ludic, orientata catre deformarea psihicului in directia dorita. Omul se arunca mult mai rapid si mai usor intr-un joc, fara sa intelega proprietatile sugestive ale jocului, metodele si mecanismele de distorsionale a eu-conceptie in urma jocului.

Mafia drogurilor, investeste multi bani in crearea realitatii virtuale incercand astfel sa creeze un drog de clasa superioara, cu efecte mult mai puternice decat heroina sau LSD. In creierul celor care joaca, apar: fantome, vise, frici, crize de epilepsie, cosmaruri, atacuri de panica. 

Foarte multi oameni, dupa astfel de jocuri au ajuns la spital cu traume psihice foarte serioase.
Creierul omului nu are aparare genetica impotriva modelelor de comportament in lumea infernala a combinatiilor computerizate, sintetizate din imagini artificiale, sunete, si culori; se sterge foarte usor granita intre adevar-minciuna, real-ireal, autentic-fals si prin urmare omul ajunge in lumea de “dincolo de oglinda”.; se dezvolta stresul, emotii negative, iluzii, halucinatii, placeri patologice si comportamente deviante.

Carcateristicele jocurilor pe calculator:

– rezolva sarcinile sugestive avand in fata un operator constient absolut de actiunile sale
– metoda realitatii virtuale prin scufundarea in abisurile psihicului uman, ii ajuta sa conduca eficente cu subonstientul uman
– realitatea virtuala este utilizata pentru profilaxia stresului, detensionarea emotionala si profesionala, selectia oamenilor pentru selectie (ex. auto), cresterea aptitudinilor profesionale (aviatori, simulator)
– exista amenintarea aparitiei unui drog mult mai complex, usor de raspandit, drogul tehnogen.

Influenta negativa a jocurilor:

– cufunda jucatorul intr-o lume a violentei,
– indeparteaza jucatorul de lumea reala,
– jucatorii de cele mai multe ori primesc arme din cele mai performante iar inamicii de regula primesc arme rudimentare (ex: jucatorii rusi primesc arme americane iar rusii sunt prezentati ca avand arme rudimentare)
– distrugerea propriei patrii la jucatori, genereaza un sentiment euforic
– fanatul multimedia nu mai are nici un interes fata de lumea reala.

Arma informationala

Reprezinta tehnici si mijloace de influenta informationala asupra tehnicii si oamenilor cu scopul de a rezolva problemele partii infuente.

Tipuri de arme informationale:

– mijloace si tehnologii, echipamente de inalta precizie, de pozitionare a tuturor mecanismelor care emit in spectrul electromagnetic si distrugerea lor (ex. ai telefon, te localizeaza si te distruge)
– mijloace, tehnologii si echipamente cu impact asupra componentelor de echipament eclectronic.
– mijloace de a influenta procesul de transfer de informatii
– mijloace de propaganda si dezinformare
– arme psihotronice

RADISON – reprezinta o arma distala si genereaza fara nici un contact asupra subiectului o stare de somnolenta si pierdere a constiintei. Efectul se produce de la un minut pana la 7 min. Arma poate fi aplicata unui individ, unei mase de oameni, unui teritoriu intreg. Arma se afla in dotarea serviciilor secrete.

Concluzii:

Studiind si alte materiale, concluzia este ca armele PSI exista de mii de ani. La inceput ele erau simple si cu efecte mai mari sau mai mici, de scurta sau de lunga durata. Astazi, armele PSI au capatat o dezvoltare sustinute stiintific si au capatat puteri nebanuite pentru omul de rand. Statul, care va indeplini sau va descoperi cea mai puternica arma PSI, controlabila, reglabila, va primi o superioritate inimaginabila asupra inamicului sau chiar asupra intregii lumi. Nici macar detinerea in forma de monopol a armeleor nucleare nu poate oferi o superioritate atat de mare. Castigul, in urma unei astfel de descoperi facute de o tara, va fi colosal. Cele mai multe cercetari in directia armelor PSI se efectueaza in Rusia, SUA, Germania, Belgia, Olanda.

Arma PSI este orientata catre distrugerea realitatii, care a devenit cotidian. Metodele folosite intr-un asemenea razboi sunt reprezentate de “psihozombare”, cercetarea profunda a psihicului uman si psihocorectia (influenta oreintata, controlata, asupra psihicului). Astazi, tehnologiile PSI sunt activ utilizaate in spionaj, in sferele diplomatice si in sistemele de guvernare a diferitelor state. Exista tehnologii sunt legalizate si sunt date spre cumparare cetatenilor. De ex. in 1985 americanii au desecretizat una din armele lor militare – metoda cunoscuta ca programare neruolingvistica. Esenta acestei tehnologii consta in aceea ca operatorul introduce interlocutorul intr-o stare de hipnoza usoara iar apoi, neobservabil incepe sa manipuleze cu anumite fraze, intonatie si ganduri. 

Colaboratorii serviciilor secrete si agentii FBI, a departamentelor de stat SUA in mod obligatoriu trec prin cursuri de NLP. Aceste deprinderi sunt activ utilizate in timpul tratativelor, negocierilor si recrutarilor de personal. Alaturi de toti liderii din G7 exista consilieri pentru tehnici NLP. Operatorii NLP sunt foarte activi la intalnirile internationale si in timpul pregatii acestora. Metoda este urmatoarea: un operatoror NLP experimentat intra cu dvs intr-un dialog lejer dupa care poate sa va “oblige” sa va ridicati, sa va luati hania, sa va duceti pana la magazinul de tigari, sa luati 2 pachete de tigari, sa va intoarceti si nu veti tine minte nimic. Veti ramane surprinsi de unde au mai aparut pe masa inca 2 pachete de tigari. Tot sub influeneta metodelor NLP omul poate incepe a vorbi despre cele mai secretizate informatii, sa faca declaratii neasteptate, sa-si piarda autocontrolul.

Desecretizand metoda PSI – NLP, militarii USA au dat un instrument eficent pentru manipulare in mana persoanelor private dar astfel si-au asigurat un sistem multilevel de cautare si selectie a cadrelor. 

Astazi in lume exista aproximativ 30 de organizatii internationale si 50 nationale de centre deschise pentru pregatirea persoanelor fizice in vederea stapanaii tehnicilor NLP. Formele si metodele de recrutare a persoanelor cu capacitati psihice extraordinare reprezinta cea mai mare si importnata problema a tuturor institutelor vestice. Astazi, practica NLP este raspandita in structurile business, este luata spre inarmare si in lumea criminalitatii, este pe larg utilizata in activitatea organizatilor extremiste.

Sistemele acustice asa numitul “semnal inteligent”, mijloacele optice cu diapazoane vizibile si invizibile, sistemele de biorezonanta, sistemele cu radiatii radioctive de mica putere, manipularea prin intermediul mirosurilor, manipularea prin intermediul elementelor chimice adaugate in produse de cosmetica, alimente, intretinere, toate la un loc reprezinta componentele celor mai noi arme PSI.



Sursa: www.sfatulbatranilor.ro

angel 31

IERARHIILE CERESTI

 
inger1
 
Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni”, fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.
 
Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică1 se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în înălţimi spirituale, se spunea, n-au fost întotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioară ei au fost „oameni”, adică au trecut prin stadiul omenesc.
 
angel+(12)
Din aceasta decurge în mod evident un adevăr din care cei care se iniţiau în Mistere trăgeau o concluzie îndrăzneaţă: că la rândul lor oamenii vor deveni odată zei. Datorită acestei concluzii adevărul însuşi era considerat ca primejdios, căci trebuie adăugat aici că omul nu poate deveni zeu decât dacă a atins maturitatea necesară. Dacă îşi închipuie, la un moment dat, că l-a găsit pe Dumnezeu în sine însuşi înainte de a atinge maturitatea dorită, nu va deveni Dumnezeu, ci va înnebuni. Deci în faţa omului se deschid două căi: să înainteze cu răbdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeşte „deificare” sau să-şi închipuie înainte de vreme că aceasta s-a înfăptuit deja. Prima cale duce cu adevărat la îndumnezeire, cealaltă la nebunie.
 
Expresiile folosite în Antichitate duc adesea la neînţelegeri, pentru că în vremea noastră nu mai ştim să facem distincţie între diferitele trepte pe care se află entităţile divine. Atunci când vorbea despre zei, iniţiatul egiptean nu avea în vedere numai un grup de fiinţe divine, Divinitatea, ci o întreagă serie ierarhică de entităţi divine. Dionisie Areopagitul, ca şi înţelepţii Orientului, ştia să facă distincţia cuvenită între aceste entităţi. Nu contează că unul vorbeşte despre Îngeri iar ceilalţi despre Dhyan-Chohàni, căci cei care recunosc cu adevărat unitatea înţelepciunii universale ştiu că aceste nume diferite exprimă acelaşi lucru.
 
angel+(33)
 
Fiinţele nevăzute care se găsesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evoluţie mai înalt decât al său, sunt numite în esoterismul creştin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, căci ei sunt trimişii lumilor spirituale. Cei care sunt cu o treaptă mai sus, adică cu două trepte mai sus de om, sunt numiţi Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului. Urmează fiinţele care, atunci când au evoluat în mod normal, se află cu o treaptă deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalităţii, Forţele primordiale, Archaii sau Arheii. Aceste trei grupe de fiinţe care se află imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc”. Toate au fost „oameni”. Dacă privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea îndepărtat în trecutul celor care acum sunt Îngeri, căci ei erau „oameni” pe vechea Lună. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalităţii pe vechiul Saturn. Aceste entităţi s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele sc află mai presus de ea în seria Ierarhiilor. 
 
Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pământ, apoi, în lumea nevăzută, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului şi cel al Principatelor sau Spirite ale personalităţii. Iar în vreme ce în ceea ce priveşte viaţa lor interioară, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni în cea divină – sau mai degrabă în cea de mesageri ai Zeilor, căci aceasta sunt –, în timp ce aceste fiinţe se înălţau în existenţa lor spirituală, planetele pe care şi pentru care trăiau se transformau la rândul lor. Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni”, avea cu totul alt aspect decât pământul nostru.
 
Rudolf Steiner – Ierarhiile spirituale
 
angelbeauty
 

 
St. Ambrose
(in Apologia Prophet David, 5)
Seraphim
Cherubim
Dominations
Thrones
Principalities
Potentates (Powers)
Virtues
Archangels
Angels
Sursa ierarhii: www.hafapea.com
Quan_Yin lavender flame reiki

Lavender Flame Reiki

Quan_Yin lavender flame reiki

Quan_Yin lavender flame reiki

 
Lavender Flame Reiki, sau Flacăra Lavandă a lui Quan Yin cum mai este cunoscut acest sistem, este prima octavă a Flăcării Violet a Transmutării. Este parte a unei triade de energii provenite din acea flacără, şi anume mov, culoarea ametistului şi culoarea levănțicii.
Toate energiile provenite din Violet au de-a face cu transformarea, transmutarea, purificarea, alchimia divină. În cazul Lavender Flame Reiki, în cea mai mare parte avem de-a face cu purificarea şi alchimia divină, care curăţă şi transformă experienţele nedorite, prin Lumină. Din experienţa mea cu această energie pot să vă spun că este deosebit de puternică şi eficientă în vindecări şi în meditaţie.
Flacăra Lavandă este o versiune mai blândă a culorii Violet. Lavanda calmează, ţine departe energiile negative, purifică câmpurile energetice şi echilibrează practicantul. Curăţă blocajele pe care le avem privitor la divinul feminin ca urmare a condiţionării sociale sau religioase. Aduce un sentiment de pace şi compasiune.
Aspectul de vindecare a lui Lavender Flame Reiki este acela că înconjoară boala cu un strat de iubire ghidând-o apoi afară din sistem.
Această energie ne învaţă că este bine să fim blânzi cu noi înşine, că nimic nu este câştigat prin auto-abuz sau prin comportament extrem.

Simboluri Lavender Flame Reiki:

 

Quan_Yin lavender flame reiki

Quan_Yin lavender flame reiki

Simbolul Energiei Lavender Flame
Quan_Yin lavender flame reiki

Quan_Yin lavender flame reiki

   
Simbol Înger Isariel      
Quan_Yin lavender flame reiki

Quan_Yin lavender flame reiki

                           
 Simbol Înger Suriel
 
 
 

Quan_Yin lavender flame reiki


PENTRU A VA INSCRIE IN VEDEREA PARTICIPARII LA CURSURI SI INITIERI, VA RUGAM SA NE CONTACTATI PRIN E-MAIL, LA ADRESA office@evolutiespirituala.ro .



Lavender Flame Reiki
 
CURS VIDEO LA DISTANTA ONLINE - PROTECTIE PSI

CURS ” METODE SI TEHNICI DE PROTECTIE PSI”

Acreditat International INHA

 

CURS VIDEO LA DISTANTA ONLINE - PROTECTIE PSI

CURS VIDEO LA DISTANTA ONLINE – PROTECTIE PSI


Citat Sun Tzu – „Arta Razboiului” : Culmea abilităţii nu este să câştigi o sută de victorii într-o sută de bătălii. Măiestria supremă este să îngenunchezi inamicul fără luptă.


Ce este protectia PSI?

Protectia PSIho-energetica este capacitatea de proiectie mental-magnetica a unei entitati intrupate, in scopul de a se proteja pe sine sau alte entitati, spatii, obiecte, de atacuri energetice venite din partea unor emitatori – entitati sau aparate psihotronice.

Ce este un atac energetic?

Un atac energetic este o emisie de energie focalizata cu intentie sau fara intentie, de catre o entitate de Lumina sau de Intuneric sau de un aparat psihotronic si indreptata spre o alta entitate, un spatiu, un obiect, o natiune, o tara, etc…, cu scopul de a produce un efect, un raspuns energetic preprogramat. Orice actiune de natura energetica, indiferent de intentia emitatorului, este un atac PSI, daca receptorul nu isi da acceptul pentru aceasta.

Atacurile tintite – intentionat sau nu – de catre si catre persoane care sunt atrenate pentru aceasta sau care o fac instinctiv, sunt denumite generic ATACURI PSI.Daca sunteti tinta unor astfel de atacuri veti avea o vitalitate scazuta, ganduri negre, chiar depresii, pot aparea ganduri obsesive, stare generala de rau, nervozitate, dureri acute in anumite zone ale corpului, cel mai frecvent in zona capului si a inimii, putand avea manifestari pana la moarte subita daca nu va aparati sau daca atacul nu inceteaza.

Atacurile PSI pot fi produse si de aparate, nu numai de catre  oameni sau entitati.Un astfel de atac PSI poate fi depistat in functie de intensitatea si mai ales de durata neintrerupta a atacului.Daca sunteti tinta unui atac cu un aparat radionic sau similar, singura solutie este neutralizarea aparatului si refacerea rapida a campurilor persoanei atacate, in caz contrar aceasta poate sa devina pur si simplu o marioneta in mana agresorilor, in functie de scopul determinat al atacului PSI, sau, in cazuri mai grave, persoana atacata PSI se poate imbolnavi si i se poate produce chiar moartea.

Nu ignorati semnele unui atac PSI sau agresiune energetica, pentru ca , mai devreme sau mai tarziu veti avea de suferit dvs, firma dvs si chiar familia in anumite cazuri.

Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare in masa, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale. In prezent exista aparatura ce poate induce ganduri si de asemeni, se pot transmite telepatic voci, direct in creierul subiectului atacat.


Metode si Tehnici de Protectie PSI

1.Metode Energetice Directe

2.Metode Reiki

3.Metode Radiestezice

4.Metode Esoterice

5.Metode Angelice

6.Metode Religioase

7.Metode Psihotronice

8. Alte Metode

 
 
Toate aceste metode si tehnici de aparare vor fi detaliate in cadrul cursului de Protectie PSIho-energetica (PSI).
 
PENTRU INSCRIERI LA ACEST CURS, APASATI AICI.