iisus hristos 01710800


DOCUMENTAR – MESIA CEZARULUI

– Conspiratia Romana Pentru Inventarea lui Iisus Christos – 

51RxpdSrW4L._SX500_

 

Titlul filmului de astazi ar putea starni respingere sau neincredere, sunand destul de senzationist sau bombastic, gandul zburandu-ne la Dan Brown si la cartea lui, insa va invitam cu caldura sa-i acordati timp, sa-l parcurgeti cu atentie, pe indelete si sa intelegeti poate, ca in mare masura, acesta are partea lui de dreptate.  Filmul este realizat pe baza cartii cu acelasi nume, iesita initial in 2005 si adaugata si revizuita in 2011, o carte scrisa de Joseph Atwill, acesta aparand si in film.

Filmul vine pentru noi cu niste completari exceptionale, revelatoare care ne confirma inca odata ceea ce gandim si noi despre povestea lui Iisus Christos. Desi in film, cercetatorii care apar ajung la concluzia ca Iisus nu a existat absolut de loc, ca e un personaj 100% inventat de romani, noi nu suntem la fel de radicali, insa suntem absolut convinsi ca povestea, mitologia din jurul acestui personaj a fost modificata, inflorita, adaugita, taiata (in special de romani si nu numai), ajungand in forma actuala pe care o stim cu totii din Biblie. Inca mai credem ca a existat totusi un personaj cu calitati exceptionale in acea perioada (posibil chiar in zona Tracica, poate chiar in Dacia), un personaj a carui poveste a fost furata, ciuntita si adaptata astfel incat romanii (si mai tarziu biserica) sa controleze masele de oameni, populatia cucerita in special, sa-i linisteasca, sa-i adoarma si totodata, inconstient sa-i faca sa venereze si sa adore indirect pe „zeul” roman, cezarul Romei (imparatul, care trebuia sa fie zeu in ochii oamenilor, inclusiv in ochii evreilor cuceriti).

Filmul aduce noi dovezi greu de combatut si de ignorat, niste argumente care noua ni se par de exceptie. Corelatiile, paralelele dintre povestea lui Iisus din Biblie si povestea lui Titus Flavius (unul dintre imparatii romani), scrisa de Josephus Flavius, sunt mai mult decat coincidente.

Despre ce este vorba pe scurt, in film:

1) Ni se demonstreaza ca povestea lui Iisus este una fictiva, o combinatie de povesti si mitologii de la mai multi lideri mesianici din trecut, in esenta fiind o mitologie solara.

2) Dinastia Flavienilor, din dorinta de a arata ca si ei sunt zei (ei nu au ajuns la putere prin descendenta obisnuita ci prin preluarea in forta a puterii imperiale) a inventat o poveste mirobolanta. Ei au inventat aceasta mitologie a lui Iisus care profeteste a doua venire a „fiului omului” care se refera de fapt la dinastia imparatilor romani  flaviani. Deci a doua venire s-a intamplat deja acum aproximativ 1900 de ani, (sau mai bine zis la aprox 40 de ani de la asa zisa moarte a lui Iisus din anul 33 e.n ) si aceasta reprezenta venirea la putere a „zeului” de la Roma, imparatul Vespasian Flavius (cel care a implinit practic „ profetiile” lui Iisus legate de a doua venire – distrugerea Ierusalimului, inconjurarea acestuia cu un zid, si moartea unei generatii de oameni de dupa „inaltarea” lui).

3) Un nepot al lui Titus, devine  papa, intre 92 si 99 e.n., Papa Clement I (Titus Flavius Clemens sau Clement din Alexandria) din acest moment devenind evidenta pentru oricine mai crede altceva, influenta flaviana asupra bisericii in general si asupra crestinismului in particular.  Acesta este considerat practic parintele tuturor bisericilor crestine, inclusiv cea ortodoxa, fiind venerat ca un sfant martir. In biografiile lui Clement I rareori se mentioneaza (aparent „intamplator” binenteles)  faptul ca acesta ar fi ruda de sange cu imparatul roman, insa citind cu atentia dinastia Flaviana , veti vedea ca face intr-adevar, parte din familie, impreuna cu Flavia Domitilla, prima sfanta a bisericii, venerata si de biserica romana-catolica si cea ortodoxa. Deci este mai evident decat oricand ca este o „afacere” de familie.

Sunt multe multe alte idei in film si in carte, ce merita studiate cu atentie, acestea fiind doar 3 dintre ele care ne-au ramas in minte la o trecere rapida prin memorie …

Va lasam pe voi sa studiati mai mult in aceasta directie si va rugam frumos sa nu ne credeti pe cuvant. Si noi inca mai cercetam subiectul si evoluam in cunoastere pe masura ce mai studiem una sau alta. Nu suntem istorici, insa unele aspecte sunt mult prea evidente si pentru omul de rand care nu a aprofundat aceasta istorie.

Una dintre bilele negre oferite acestui film este sustinerea ideii ca teoria evolutionista nu ar fi combatuta si cu argumente stiintifice de catre creationisti. Exista argumente stiintifice si pro si contra evolutionismului, nu numai argumente dogmatice cum crede Atwill si ca si in cazul de fata, e bine sa ne pastram mintea deschisa si sa analizam toate doveziile existente, fara a avea idei preconcepute despre orice.

Tindem sa ne aliniem concluziilor oferite de cercetatorii din acest film care suna asa (preluare din transcriptul filmului):

„Eu unul nu vreau sa subminez aspectele pozitive ale crestinismului Exista aspecte pozitive si in crestinism si in alte religii Problema aici sunt pretentiile istorice pe care le au aceste religii.”  – Dr. Rod Blackhirst (Lector in Studii Religioase la Universitatea Trobe din Australia)

In mod traditional dogma religioasa a interzis cercetarea descoperirilor istorice sau includerea unor anumite descoperiri stiintifice in invatatura lor, cerandu-le urmasilor sai sa creada orbeste ce li se spune si sa nu accepte dovezile descoperite

„Traim intr-un timp (poate este o noua renastere intelectuala) in care oameni s-au saturat de structura societatii si in care observam fraude majore in inima pietei noastre financiare si in inima industriei si le-a ajuns …Parerea mea este ca avem inca o frauda … Cea mai mare frauda, cea din inima crestinismului …si este vremea ca oameni care au dovezi sa iasa si sa puna aceasta informatie nu numai la dispozitia cercetatorilor si jurnalelor academice ci si publicului care vrea sa stie, la scara larga. ” – John Hudson (analist literar si autor al artii „La Revedere Iisus”)

Este sanatos ca oameni sa auda mai multe pareri pana sa isi faca singuri o parere. Si teoriile prezentate de cercetatorii nostri fac parte din acea diversitate de opinii.

„Cand aud ca povestea lui Iisus este un mit, oamenii simt ca le iei ceva. Cand intrebi oameni de ce cred in povestea lu Iisus? Adesea iti vor spune de biblie samd Daca ii intrebi `ai studiat Biblia istoric vorbind, te-ai uitat la dovezi?` iti vor spune ca nu au facut-o, deci nu acesta este motivul real. Adevaratul motiv este ca oamenii au o relatie cu Iisus. `Am o relatie personala cu Iisus si asta nu vreau sa pierd`.

Acesta este un motiv bun sa fi Gnostic si un motiv rau sa fi Literalist. ” – Timothy Freke (ca-autor al ”Misterele lui Iisus” si ”Iisus si zeita pierduta”.

Gnosticii precum si religile pagane credeau ca mitul omului care moare si invie era o alegorie care trebuia folosita pentru dezvoltarea personala. Sa moara fata de natura lor inferioara si sa invie catre natura LOR SUPERIOARA.

Literalistii au pus control pe mitul original si l-au modelat astfel incat sa ia puterea de la individ si sa o dea unei autoritati centrale. Redescoperirea miturilor originale le ofera oamenilor libertatea sa isi aleaga o credinta care li se potriveste.

„Unii crestini au dezvoltat credinta lor personala, ca Iisus este o forta, o energie, o putere in interiorul lor. Asa au interpretat ei povestea. Povestea a devenit, din nou, ceea ce de fapt a fost la inceput, o alegorie. Eu nu am nici o problema cu Christosul din Interior. Eu am o problema cu militanti bisericii. Ceea ce ameninta omenirea este religia organizata, inregimentata, rigida aflata in mars luata atat de in serios ca vei manifesta cele mai rele percepte ale ei.”

– KENNETH HUMPHEREYS (istoric si autor al cartii „Iisus nu a existat niciodata”)

Daca analizam toate religiile lumii vom observa ca exista un numitor comun care leaga toate credintele si toti oamenii. Si din aceasta conexiune noi putem sa facem alegerile care acum au devenit atat de critice pentru viitorul nostru.

„As vrea sa ma concentrez asupra originlor ideilor religioase. Se pare ca sunt foarte unificatoare in ciuda diviziunilor care se vad la suprafata. Ar fi foarte de ajutor pentru intreaga umanitate sa realizeze ca exista aceasta unitate de esenta. Originle religiilor au la baza venerarea Naturii, studierea soarelui a lunii a stelelor, planetelor. La aceste lucruri s-au uitat oamenii cu reverenta si veneratie timp de mii de ani.

Si este foarte important sa ne intoarcem la acele radacini. Distrugerea planetei este deasemenea legata de idei religioase. Asta ar putea ajuta la restaurarea echilibrului pe planeta intr-un mod foarte profund si semnificativ.”- D.M Murdoch / ACHARYA S – Mistic si autor al cartii ”Conspiratia Christ”

Supravietuirea umanitati depinde de studierea istoriei dintr-o alta perspectiva pentru a fi mai clari asupra faptelor istorice si sa continuam sa onoram miturile ce ne ofera cea mai mareata intelepciune.

„Important este ce zice mitul si nu ce sa intamplat cu adevarat…. iar istoria reala este mult prea complexa pt omul de rand sa o inteleaga.” – Prof. Robert Eisenman , C.S.U.L.B (autor al cartilor „JAMES fratele lui Iisus” si „Codul Noului Testament”)

Este foarte important pentru cultura noastra ca oameni sa inteleaga deunde se trage crestinismul si asta este o urgenta. Puteti pasi pe aceasta cale si trage aceste concluzii. Avem dovezi clare ca Crestinismul a fost o inventie a romanilor, pentru a linisti oameni si popoarele cucerite. Si acest lucru este important pentru ca ne da o alta cale de a intelege guvernele.

Cum functioneaza guvernul, uneltele folosite, scopul pe care il are prin difertele operatiuni de propaganda.

Si daca te uiti la influenta pe care o are dogma in mass media de astazi poti vedea cu usurinta ca este in crestere.

Mi-ar place sa determin acesti extremisti sa ia in considerare posibilitatea ca descoperirile mele sunt corecte.

Desi exista mult bine in crestinism trebuie sa intelegem cum conducatorii s-au folosit de religie ca sa ne controleze si o fac in continuare si azi. Eu sper ca oamenii sa fie mai sceptici cand oameni guvernului il folosesc pe Dumenzeu la interpretarea legilor sau se folosesc de armaghedon pentru a crea politici guvernamentale.

Flaviani au introdus un mesaj secret in evanghelii, pe care  il putem intelege acum dintr-o noua lumina.” – Joseph Atwill 

„Vei cunoate adevarul si adevarul te va elibera!”

 Sursa: fymaaa.blogspot.ro

 

 

 DOCUMENTAR CAESAR’S MESSIAH – The Roman Conspiracy to Invent Jesus

 

https://vimeo.com/558124809/560c521f2c

 

 

 

PUTETI SA ACHIZITIONATI CARTEA SI/SAU DVD-UL DE AICI.

 

 

creierul si trezirea spirituala 2

Creierul și trezirea spirituală

 

Timp de decenii, oamenii de știință au încercat să înțeleagă mecanismul neurobiologic responsabil în creier de trezirea spirituală a oamenilor. În ciuda eforturilor lor, nu a avut prea mult succes în acest sens.

Dar ce este creierul?

Creierul este un organ foarte activ. Este centrul de control al corpului. Acesta face să funcţioneze organe ca inima şi plămânii. Lucrează singur sau împreună cu alte părţi ale corpului nostru. Toate simţurile, văzul, mirosul, auzul, pipăitul şi gustul depind de creierul nostru.

Este posibil să gustăm mâncarea cu senzorii de pe limbă doar dacă semnalele de pe papilele noastre gustative sunt transmise la creier. Odată ajunse la creier, semnalele sunt decodate. Gustul dulce al unei portocale este dulce doar dacă ne spune creierul acest lucru. Mai jos aveți o „hartă” a creierului care explică fiecare zonă de ce anume este responsabilă.

 

Frontal Lobe Lobul frontal

  • Mişcarea corpului
  • Personalitatea
  • Concentrarea, planificarea, soluţionarea problemelor
  • Sensul cuvintelor
  • Reacţiile emoţionale
  • Vorbirea
  • Mirosul

Parietal lobe Lobul parietal

  • Pipăitul şi presiunea
  • Gustul
  • Starea de conştienţă a corpului

Temporal lobe Lobul temporal

  • Auzul
  • Recunoaşterea facială
  • Emoţiile
  • Memoria pe termen lung

Occipital lobe  

Lobul occipital

  • Văzul

 

Cerebellum Cerebellum

  • Denumirea în latină a creierului mic
  • Controlează motricitatea fină (muşchii)
  • Echilibru şi coordonare (evitarea obiectelor şi împiedicarea căderii)

Limbic lobe Lobul limbic

  • Controlează emoţiile ca fericirea, tristeţea şi dragostea

 

Creierul este deci un organ fascinant si complex, responsabil pentru toate procesele mentale si comportamentale. Cercetarile recente au aratat ca acesta poate fi modelat si modificat prin practicile spirituale, conducand la o trezire spirituala.

 

Ce este trezirea spirituală?

Trezirea spirituala este un proces continuu de evolutie a constiintei, care poate fi atins prin meditatie, yoga, rugaciune si alte practici spirituale. Acestea au ca scop dezvoltarea unei conexiuni mai profunde cu Sinele superior si cu universul, permitand o intelegere mai profunda a scopului si sensului vietii.

Practicile spirituale au un impact puternic asupra creierului, prin schimbarea structurii si functionarii acestuia. Meditatia, de exemplu, poate duce la cresterea volumului si activitatii in anumite zone ale creierului, cum ar fi cortexul prefrontal, care este responsabil pentru atentie si constientizarea de sine. De asemenea, poate duce la reducerea activitatii in zona amigdalei, care este responsabila pentru stres si anxietate.

Yoga si alte practici corporale au, de asemenea, un impact pozitiv asupra creierului. Acestea pot duce la o mai buna functionare a sistemului nervos parasimpatic, care ajuta la relaxare si reducerea stresului. In plus, acestea pot duce la o mai buna functionare a sistemului endocrin, care ajuta la reglarea hormonilor si a starii de spirit.

Un studiu din 2019 a reușit să arunce o lumină asupra acestei chestiuni. Cercetătorii de la universitățile Oxford, Yale și Columbia au vrut să vadă ce se întâmplă în creierul nostru atunci când avem o experiență spirituală.

Ei au recrutat 27 de tineri adulți din Connecticut. Mai întâi li s-a cerut să-și amintească experiențele spirituale. Potrivit cercetătorilor, acest lucru a fost făcut pentru a construi scenariul lor de imagini. De asemenea, li s-a cerut să povestească câteva momente stresante și liniștite din viața lor.

Apoi, după o săptămână, cercetătorii au făcut scanări RMN ale participanților în timp ce aceștia au fost puși să asculte o înregistrare a unei voci feminine care le-a povestit experiențele lor. În scanări, a fost dezvăluit că toți voluntarii prezentau același model neurologic.

În creierul tuturor participanților, a existat o activitate crescută în cortexul parietal (ceea ce înseamnă că au avut o atenție sporită) și o activitate scăzută în lobul parietal inferior stâng (care este responsabil pentru auto-conștientizarea și conștientizarea altor persoane).

Acest lucru ar avea sens perfect pentru oricine a trecut printr-o experiență spirituală sau a avut o trezire spirituală. În timpul unor astfel de experiențe, o persoană își pierde complet starea de prezență a sa sau a oamenilor din jurul său și intră într-o stare aproape de transă. Dar partea uimitoare este că sunt pe deplin atenți la un singur lucru. Ar putea fi un gând, o emoție, o forță superioară, o amintire, respirația lor sau orice altceva.

Acest lucru se potrivește perfect cu ceea ce sugerează poveștile oamenilor iluminați spiritual. Potrivit acestora, în timpul unei treziri spirituale sau al iluminării, ei ating o stare transcendentă în care, în esență, simt că s-ar fi contopit cu divinul. Este o stare în care te simți cu adevărat una cu totul.

Este suficient să spunem că trezirea spirituală este ceva care ar trebui explorat în continuare. Acest lucru ar putea deschide o dimensiune cu totul nouă pentru studiul științific.

 

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

reiki usui shiki ryoho karuna ki reiki shamballa mdh

Reiki Usui Shiki Ryoho

Karuna Ki Reiki

Shamballa MDH

reiki+simbol

Reiki Usui Shiki Ryoho

      Este un sistem de Evolutie Spirituala prin intermediul careia se poate accesa Sursa, Dumnezeu UNUL. Simbolurile Reiki sunt chei de activare a diferitelor planuri vibrationale si sunt cai de acces si reconectare cu Energia Universala. Exista mai multe sisteme energetice, fiecare conectand operatorul la aceeasi UNICA Sursa, prin metode diferite.

 

Fondatorul sistemului Reiki Usui Shiki Ryoho este Mikao Usui. 


Mikao Usui s-a născut la data de 18 august 1865 în satul Taniai (numit acum Miyama cho) în regiunea Yamagata aparținând Prefecturii Gifu în Japonia. Primul său nume a fost Mikao, iar alte nume sub care a fost cunoscut sunt Gyoho sau Kyoho. Strămoșul său este Toshitane Chiba, un vestit samurai războinic din anul 1500. În 1551,Toshitane Chiba cucerește localitatea Usui și, ulterior, toți membrii de familie dobândesc acest nume.

Numele tatălui lui Usui era Uzaemon, iar mama sa se trăgea din familia Kawai. În Miyamo cho, numele său este inscripționat pe o mare poartă torii, pe un altar Amataka, o localitate învecinată cu locul unde s-a născut,loc unde Usui a fost o singură dată. Frații lui Usui au donat piatra cu inscripția, în aprilie 1923. Frații lui Mikao Usui, Sanya și Kuniji, au devenit unul medic iar celalalt polițist. A avut, de asemenea, o soră, Tsuru.

Usui a fost căsătorit cu Sadako Suzuki, cu care a avut un băiat și o fată, Fuji respectiv Toshiko. Fuji (1908 – 1946) a predat la Universitatea din Tokyo dar, fiica sa Toshiko a avut o viață scurtă, murind la vârsta de 22 de ani, în anul 1935. Cenușa întregii familii se află la Templul Saihoji din Tokyo. Din puținele lucruri care se cunosc, în special privind copilăria lui Usui, se știe că acesta a fost instruit într-un templu budist, unde s-a dovedit a fi un elev sârguincios și care a muncit din greu. Ca adult a călătorit în multe țări din Europa și China desăvârșindu-și studiile. A studiat foarte mult medicină, religie buddistă, creștină, psihologie și Taoism. 


Mikao Usui a fost cel care a căutat originile metodelor de vindecare pe care le aplicau Iisus și Buddha, regăsindu-le în rămășițele cultului antic a lui Shiva, în învățăturile esoterice din India. Pe când era rector al Universității Doshisha, din Kyoto,dar și preot creștin, Mikao Usui fiind rugat de studenții săi să le arate metodele prin care vindeca Iisus, a demarat o cercetare ce a durat zece ani pentru a descoperi și învăța aceste tehnici.

Când autoritățile din Japonia i-au spus că despre aceste vindecări nu se vorbește prea mult și cu atât mai puțin sunt cunoscute, Usui a căutat informația în budism. Sunt asemănări izbitoare între viața lui Buddha în India (Gautama Sigghartha, 620 – 543 î.Hr.) și viața lui Iisus. Călugării budiști i-au spus că vechea tehnică de vindecare spirituală s-a pierdut și că singura cale de a te apropia de ea era abordarea învățăturii budiste, Calea Iluminării.

Negăsind răspunsurile dorite, Mikao Usui a călătorit în Statele Unite, unde a locuit timp de șapte ani. Când nu a obținut alte raspunsuri din partea creștinilor de acolo, a intrat la Chicago Divinity School, din Chicago. Se spune că și-a susținut doctoratul acolo, studiind istoria comparată a religiilor și a filozofiilor.

A mai învățat acolo și sanscrita, veche limbă cultă din India și Tibet. Dar Usui tot nu a găsit răspunsul pe care îl căuta, referitor la tehnica de vindecare. Nu mai există alte informații referitoare la Mikao Usui în calitate de creștin sau preot, ci numai ca budist care, după ce s-a întors în Japonia, s-a stabilit într-o mânăstire zen.Aici a descoperit texte care descriau tehnica de vindecare, și pe care le poate citi acum în sanscrită, în original.

Materialele nu includeau, totuși, informații despre cum să activezi energia ca să o folosești. Ascunderea acestor informații în Sutreera intenționată, pentru a le ține departe de cei care nu erau pregatiți să cunoască și să folosească niște materiale atât de puternice. Hawayo Takata descrie astfel această stare de lucruri: ” A început să studieze sanscrita, iar,când, după eforturi susținute, a reușit să o stăpânească, a descoperit formula. Simplu ca bună ziua. Nimic dificil, totul era foarte simplu. Cum doi și cu doi fac patru… Și și-a spus: „Ei bine, am găsit. Acum trebuie să interpretez toate astea, pentru că au fost scrise cu 2500 de ani în urmă. Trebuie să testez totul”.

Testul a constat dintr-o perioadă de douăzeci și una de zile de meditație, post și rugăciune pe Muntele Koriyama, în Japonia. După ce a ales locul de meditație, și-a așezat în față douazeci și una de pietre ca să marcheze timpul aruncând una pe zi. În ultima zi a incercării sale, în întunericul de dinaintea zorilor, Usui a văzut o sferă de lumină venind către el.

Primul impuls a fost să fugă, apoi s-a gândit mai bine. A decis să accepte orice ar urma ca răspuns la meditația facută, chiar dacă răspunsul ar insemna moartea lui. Lumina l-a izbit în al treilea ochi și a rămas inconștient o vreme. Pe urmă a văzut „milioane și milioane de sfere multicolore”, apoi simbolul Reiki, ca și cum ar fi fost proiectat pe un ecran. Și a văzut toate simbolurile Reiki, a primit informații despre modul în care fiecare este utilizat pentru activarea energiei vindecătoare. Era primul acordaj Reiki, redescoperirea unei tehnici străvechi. Mikao Usui a plecat de pe Muntele Koriyama știind să vindece asa cum o făcuseră Buddha și Iisus.

Coborând pe coasta muntelui a trăit ceea ce cunoaștem azi ca fiind cele patru miracole. Mai întâi, și-a scrântit degetul de la picior și, în mod instinctiv, și-a pus palmele pe el. Mâinile lui au devenit fierbinți și degetul s-a vindecat. Pe urmă a ajuns la un han pentru pelerini, aflat la poalele muntelui. A cerut un meniu complet, un lucru nu tocmai înțelept după douazeci și una de zile de post, dar a mâncat fără să aibă probleme. Apoi, pe femeia care servea la mese o dureau dinții, iar când și-a pus palmele pe fața ei i-a alungat durerea. Când s-a întors la mânăstire și i s-a spus că starețul zăcea la pat din cauza unei crize de artrită l-a vindecat și pe călugăr.

Usui a botezat Reiki energia vindecătoare, ceea ce înseamnă energia universală a vieții, apoi a plecat să aplice ceea ce știa în suburbiile orașului Kyoto. Mai mulți ani a trăit tratându-i pe săracii din mahala. După cultura și etica vremii, oamenii cu diformități, cu membre lipsă sau cu alte boli evidente erau suportați de comunitate ca cerșetori. După ce vindeca o astfel de persoană, el o ruga să înceapă o viață nouă, dar a descoperit că se întorceau mereu la el. Văzând că oamenii pe care-i considera vindecați în loc să înceapă o viață nouă, muncind cinstit, cerșeau în continuare, s-a descurajat și a părăsit mahalalele. Ba chiar și cei vindecați erau supărați deoarece, odată vindecați și cu semnele bolilor dispărute, nu mai puteau să cerșească și trebuiau să muncească.

Experința avută de Usui în mahalale este utilizată ca justificare pentru prețurile mari cerute azi pentru cursurile Reiki, pe ideea că oamenii nu apreciază lucrurile pentru care nu plătesc. Dar eșecul lui Usui se datora, poate, faptului că el vindeca numai trupurile, nu și mintea și spiritul. Docrina budistă ignoră vindecarea trupului, afirmând că numai vindecarea spirituală duce pe calea iluminării.

Mikao Usui a început un lung pelerinaj, ducând cu el Reiki prin toată Japonia, ținând cursuri. În acest fel l-a întâlnit pe Chujiro Hayashi, ofițer de marină în retragere. Hayashi a devenit maestru Reiki în 1925, la patruzeci și șapte de ani, devenind succesorul lui Mikao Usui. Dupa moartea acestuia Chujiro Hayashi a pregătit un număr de practicanți, atât bărbați cât și femei, inclusiv șaisprezece maeștrii.

Și-a deschis o clinica în Tokio, unde terapeuții lucrau în grup pe pacienți, aceștia și locuind în clinică pe parcursul acelei perioade de terapie. Terapeuții Reki se deplasau și acasă la cei care nu puteau veni la clinica. În clinica Shina No Machi, a lui Chujiro Hayashi, a ajuns Hawayo Takata în 1935.

Avantajele Reiki

Este un sistem simplu, bazat pe utilizarea anumitor simboluri – chei de activare pentru conectarea cu Sursa – D-zeu UNUL. Procedeele conectarii la Sursa sunt relativ simple si usor de aplicat, iar efectele nu se lasa intarziate. Va puteti vindeca sufletul, mintea si corpul cu ajutorul acestui sistem energetic inventat de Mikao Usui si denumit Usui Shiki Reiki Ryoho. Sistemul Reiki s-a dezvoltat si diversificat in timp, ajungand in prezent sa determine aparitia si a altor sisteme Reiki, cum ar fi Karuna Ki Reiki, Shamballa Reiki, etc…

Initierea

      Initierea Reiki este un ritual prin care practicantul este racordat la Sursa, D-zeu UNUL. Este un ritual energetic si consta in principal din implementarea simbolurilor Reiki in chakrele initiatului si la baza coloanei, curatarea aurei si a chakrelor si reconectarea cu Sursa. De asemeni, inainte de initiere, Maestrul trebuie sa ceara acordul divin pentru initiere.

Criza de vindecare  

          Este posibil ca, dupa initiere, sa apara asa numita „Criza de Vindecare”. In fapt, in cele mai multe cazuri ar trebui sa apara criza de vindecare, daca initierea a fost facuta cu Acord Divin si daca Maestrul a reusit sa implementeze cu succes initierea.De notat totusi ca, in cazul in care viitorul initiat are deja un nivel vibratoriu ridicat, inainte de initiere si are o buna conexie personala anterioara initierii, cu Sursa, criza de vindecara nu va aparea sau va avea efecte minore, in comparatie cu alte situatii. In orice caz, o initiere sau o reinitere in Trup este de dorit pentru marirea fluxului energetic al persoanei si pentru acces la informatia energetica a Akashei Universale.

ATENTIE! Dorim sa precizam urmatorul aspect : daca nivelul vibratoriu si cerul de intrupare al Maestrului este inferior celui al viitorului initiat in Trup, initierea nu va produce efecte energetice si /sau de natura spirituala, deoarece un spirit mai putin experimentat si / sau mai putin „vechi” nu are pur si simplu forta necesara pentru a crea un impact energetic semnificativ asupra unui spirit cu varsta astrala mare. Nu este permis si nu este nici posibil. In consecinta, va sfatuim sa va alegeti cu atentie Maestrii, mai ales in situatia in care simtiti /stiti ca sunteti spirite batrane. 

Atentie, nu puteti utiliza simbolurile Reiki fara o initiere efectuata de catre un Reiki Master – Teacher, pentru ca nu sunteti acordati cu energia Reiki. Exista si exceptii, foarte rar intalnite, dar aceste exceptii sunt in fapt Spirite cu varsta astala foarte mare, care au primit intr-o forma sau alta aceste acordaje, in alte vieti sau in Spirit. In orice caz, Calea Reconectarii Divine necesita o reactivare a initierilor din Spirit, dupa reincarnare, astfel incat, chiar daca faceti parte din categoria initiatilor in Spirit, pentru a functiona la capacitate maxima, este necesara de cele mai multe ori, reinitierea in Trup.

Sistemul Usui Shiki Reiki Ryoho este constituit pe 4 nivele / grade, astfel:

Gradul I Practicant
Gradul II Practicant
Gradul III Practicant
Gradul IV Master Teacher

Simboluri Usui Shiki Reiki Ryoho

ckr

sei he ki

hon sha ze sho nen

shika so

shika sei ki

dai ko myo

Karuna Ki Reiki

karuna1

Karuna Ki este un sistem Reiki care utilizeaza Energia Compasiunii (karuna=compasiune) prin diverse tehnici, meditaţii şi simboluri. Sistemul are radacini comune cu Sai Baba Reiki, Tera Mai Reiki, Karuna Reiki, foloseşte aceleaşi simboluri, dar sub o alta forma.
Spre deosebire de Karuna Reiki nu este o marca inregistrata, a ramas un sistem deschis.

Se urmareşte identificarea cu Compasiunea, vibraţia acestei stari psihice fiind benefica atat pentru sanatatea fiecaruia, cat şi pentru atingerea pe cele mai bune cai a scopurilor propuse. Este şi motivul pentru care sistemul ofera o legatura deosebita cu zeiţa Qwan Yin, zeiţa milosteniei, a compasiunii. Se poate spune ca la baza tuturor sistemelor Karuna se afla Kathleen Ann Milner.

Kathleen Ann Milner: iniţiata in Reiki I şi II din anul 1983, a devenit maestra Reiki Usui in 1989. Pe parcursul unei meditaţii, o fiinţa spirituala superioara, iniţial considerata a fi Sai Baba, a iniţiat-o pe ea şi pe Marcy Miller in simbolul Zonar. Ulterior, in mai 1991, aceeaşi fiinţa superioara i-a transmis simbolul Harth şi modalitatea de a face iniţierile, ca şi sugestia de a numi Tera Mai Reiki noul sistem.

Conform ghidului lui Kathleen, Reiki este numai una dintre razele vindecatoare, aceea a Pamantului, şi i-a prezentat celelalte raze, a Apei (Sophi-El), a Focului (Sakara) şi a Aerului (Angeliclight)

Vincent P. Amador a dezvoltat tehnici de utilizare a energiei Karuna şi a simbolurilor Karuna, ca şi tehnici de meditaţie, pe care le-a grupat in sistemul Karuna Ki, sistemul sau fiind o „cale a compasiunii”, nu „acţiunea compasiunii”, aşa cum se defineşte Karuna Reiki, sistemul lui William Lee Rand (http://www.reiki.org).

Maestrul Amador pune accentul şi in acest sistem, ca şi in predarea şi utilizarea Reiki Usui, pe simplitate şi intuiţie.

 

Practica cu energia Karuna Ki Reiki măreste gradul nostru de constientizare şi ne conecteaza cu cele mai pure entitati spirituale: lisus Christos, Sfanta Fecioara Maria, Guanyin, Sfanta Germaine şi alti Maestri Evoluati, Ingeri si Arhangheli,etc.

 

Multi dintre noi ne vom afla pe not insine mai receptivi la indnumarea spirituala a anumitor energii care sunt in legatura cu sistemul propriu de valori. Karuna ki ne poate invata sa fim mai receptivi la Unitate prin marirea capacitatilor noastre de a primi indrumarea spirituală si prin a ne prezenta altor Mari Maestri Spirituali, necunoscuti nouă pana acum in aceasta viata. 

Karnuna Ki Reiki este constituit pe 4 nivele / grade, astfel:

Gradul I Practicant
Gradul II Practicant
Gradul I Maestru
Gradul II Maestru

Simboluri Karuna Reiki

 

zonar

Image17

harth

rama

gnosa

kriya

iava

shanti

dumo

Image26

om

Shamballa MDH

shamballa+reiki+MDH

Un mare preot de la Templul Vindecării din străvechea Atlantidă a creat un sistem de tratament. El este cunoscut drept Maestrul Germaine şi a părăsit templele centrale din Atlantida spre a călători în munţi şi a-şi crea propriul trib sau clan acela al atlanţilor numiţi Inspiratorii. Aceştia s-au desprins de locuitorii majoritari ai Atlantidei, dorind să descopere o tehnică şi o cale de a egaliza dezvoltarea spirituală a tuturor atlanţilor, pentru a aboli diferenţele rasiale care se stabileau în funcţie de evoluţia fizică şi spirituală a rasei atlante. Mulţi atlanţi, consideraţi înapoiaţi din punct de vedere fizic şi spiritual, erau folosiţi

ca sclavi de către preoţi, preotese şi familiile regale ale Insulei Atlantida. In acea încarnare, Germaine a dat un număr de simboluri ce pot fi proiectate direct în sistemul energetic al indivizilor, determinând creşterea vibraţiei lor până la un nivel suficient de înalt ca să depăşească prezentul handicap spiritual şi să fie egali printre atlanţi.

A dat în total 22 de simboluri, 22 fiind număr de Maestru, iar când Atlantida a fost distrusă, Germaine a plecat, împreună cu ucenicii săi, în Tibet. Aici, ei au încercat să continue practica elevării conştiinţei spirituale. Pentru a vedea cum funcţionează această practică, ei au dat trei simboluri unui număr de indivizi aflaţi în imediata apropiere a tărâmului atlant. Mulţi au folosit aceste simboluri şi au ajuns la evoluţia spirituală.

Cu toate acestea, alţii au folosit această putere în scopuri întunecate, pervertind şi distorsionând simbolurile, transformându-le şi schimbându-le. Germaine şi Inspiratorii au hotărât în acea vreme să nu mai încredinţeze nimănui toate cele 22 de simboluri şi să păstreze astfel puterea deplină pe care credeau că acei indivizi ar corupe-o, odată lăsată liberă.

Călătorind prin India, Inspiratorii au dezvăluit câteva simboluri, care şi-au găsit drum spre scrierile sacre sanscrite. Este posibil ca aici să le fi găsit dr Usui, unele dintre ele extrase direct din Documentele Akashice şi date omenirii de Germaine, altele însă inventate, create şi lucrând cu un tip diferit de energie.

Singura relatare despre dr. Usui a fost înregistrată de doamna Takata, un maestru reiki instruit de dr. Hayashi, care la rândul lui a fost iniţiat de Usui, cu care a şi a lucrat. Mikao Usui a fost evident un geniu, un mare filosof şi învăţat, profesor principal la Universitatea Dosisha din Kyoto, Japonia. Se mai spune în relatarea respectivă că ar fi fost preot creştin şi că ar fi urmat cursuri universitare în SUA, dar nu există dovezi în sprijinul acestei afirmaţii. Este mult mai probabil ca el să fi fost călugăr budist, iar ucenicii lui să fi furnizat informaţiile de mai sus pentru ca învăţăturile Reiki să fie astfel mai accesibile occidentalilor.

DE CE 352 DE SIMBOLURI?

 

Vindecarea Multidimensională Shambala, aşa cum a fost redată omenirii de Maestrul Germaine, a fost extinsă până la a include toate cele 352 de simboluri ale sistemului iniţial. Atlanţii erau pregătiţi pentru numai 22, noi suntem azi gata pentru întregul sistem. De ce 352 de simboluri? Acesta este un alt număr de maestru, există câte un simbol pentru fiecare din cele 352 de grade de iniţiere care trebuie parcurse în drumul nostru înapoi spre Sursă.

Cele 352 de simboluri Shambala n-au fost dezvăluite până acum întrucât conştiinţa de grup a omenirii nu se afla la nivelul corespunzător pentru revelarea lor. Cele 352 de simboluri nu se află într-un manual care trebuie memorat, ci introduse direct în câmpurile Merkaba activate. Prezenţa lui EU SUNT într-un om lucrează cu prezenţa lui EU SUNT în cel ce e canalul spre Shambala când are loc introducerea simbolurilor, în timpul unei iniţieri la care asistă mai mulţi Maeştri şi Fiinţe Cereşti. Apoi, când se face vindecare Shambala, există un ritual pre tratament, în cursul căruia printre altele, se cere ajutor diferiţilor Maeştri Ascensionişti şi Fiinţelor Cereşti cu care se lucrează.

Atunci, când pentru vindecare e nevoie de un anumit simbol, simbolul îi apare celui ce lucrează. Mă purific folosind Flacăra Argintiu Violetă, aduc energia aurie/argintie/violetă Mahatma de la sursă pe canalul mare, drept în jos spre centrul Mamei Pământ. Apoi îmi chem vindecătorii Shambala, prezenţa EU SUNT, pe Maestrul Germaine şi pe alţi Maeştri Shambala, alte Fiinţe Ascensionate şi Îngereşti care doresc să participe (de exemplu pe dr Usui, Sai Baba, Sananda, Djwhal Khul, Vywamus, Kuthumi, Kuan Yin, Fecioara Maria).

Spun: „Tată Ceresc/Maică Cerească, sunt una cu tine, sunt un instrumenţ al Voii Tale”. Apoi spun: „Activez Shambala”. După ce am chemat energia cu Cho Ku Rei, cer să vină simbolurile relevante pentru persoana aceea în acel moment.

Câteodată am o imagine sau o idee despre simbolurile pe care trebuie să le folosesc, caz în care le vizualizez sau rostesc numele acelor simboluri care-mi vin în minte la momentul potrivit. Realizez că sunt un instrument pentru energia iubirii tămăduitoare a Sursei, care vine prin fiinţele cu care lucrez şi prin mine, şi devin un canal cât de curat pot, ca să pot culege toate instrucţiunile şi viziunile pe care „echipa” mea de vindecători doreşte să mi le dea.

Câteodată, am o idee despre o parte dintre simboluri care ar putea fi folositoare în situaţia dată, căci m-am familiarizat cu anumite simboluri şi folosirea lor, dar stau întotdeauna racordat la ajutoarele mele îngereşti, cele din rândul Maeştrilor Ascensionaţi şi Avatarurilor, ascultându-le. Simbolurile ar putea fi văzute drept chei care deschid anumite pachete de energii, sau ca energie condensata a întregului, un fel de energie preambalată, condensată din cea originală, care va rămâne mai mult în câmpul energetic al persoanei pe care se lucrează, fără a mai fi nevoie de intenţie constantă din partea terapeutului pentru a menţine energia aici.

Sistemul Shamballa Reiki este constituit din patru nivele / 4 grade : 

 

Gradul I Practicant

Gradul II Practicant

Gradul III Maestru 

Gradul IV  Maestru Instructor

Simbolurile Shamballa MDH Reiki

 

Suplimentar fata de simbolurile primite si in alte sisteme Reiki (Usui, Karuna Ki), prin sistemul Shamballa MDH sau Shamballa Reiki se implementeaza urmatoarele simboluri:

 

Antahkarana

Ho+Ka+Oi+Liili

Mer+Ka+Fa+Lish+Ma

Motor+Zanon

Simbolul+mae%C5%9Ftrilor+tibetani

amsui

cubul+lui+metatron

floarea+vietii

raku

samanta+vietii+si+oul+vietii

simbol+maestru+atlantida

simbolul+abundentei

zonar

196443 188801764498398 7314269 n e1397397851596

METODE DE LINISTIRE A MINTII

Reflecţia (Contemplaţia), Concentrarea şi Meditaţia

492 chakra kundalini

„Reflecţia”(contemplaţie) este gândirea direcţionată. Cu toţii gândim; asta, însă, nu înseamnă reflecţie. Acea gândire nu este direcţionată, este vagă, nu duce nicăieri.

Gândirea noastră obisnuită nu este reflecţie (contemplaţie), este ceea ce adepţii lui Freud numesc asociaţie de idei ( mişcare browniană). Un gând duce la altul, dar fără a fi direcţionate de voi. Gândul însuşi duce la un alt gând, ca urmare a unei asociaţii. Vedeţi un câine care trece strada. În momentul în care îl vedeţi, mintea voastră începe să se gândească la câini. Câinele v-a făcut să vă gândiţi la asta, iar mintea a făcut multe asociaţii.

In copilărie vă era teamă de un anumit câine. Vă amintiţi de câinele acela, apoi vă gândiţi la copilărie. Uitaţi de câine şi începeţi să visaţi la copilăria voastră. Apoi vă gândiţi la fel de fel de lucruri asociate cu copilăria; vă mişcaţi ca într-un cerc.

De câte ori vă simţiţi în largul vostru, încercaţi să derulaţi înapoi şirul gândurilor, pentru a şti de unde au pornit. Intoarceţi-vă pas cu pas. Veţi găsi gândul care a stat la baza tuturor celorlalte gânduri. Toate aceste gânduri nu sunt legate logic. Cum ar putea să aibă vreo legătură cu copilăria voastră câinele care trecea strada?

46267 502840799746475 2140864201 n

Nu există vreo conexiune logică – există numai asociaţii în mintea voastră. Dacă eu aş fi traversat strada, acelaşi câine nu m-ar duce înapoi în copilăria mea, m-ar duce la altceva. Iar gândurile unei terţe persoane ar fi şi ele conduse în altă direcţie. Toţi oamenii au lanţuri de asociaţii în minte. Orice întâmplare va duce o persoană spre acel lanţ. Atunci, mintea începe să funcţioneze ca un computer. Un lucru duce la altul şi aşa mai departe ziua întreagă. Scrieţi, cu toată sinceritatea, pe o foaie de hârtie orice vă vine în minte. Veţi fi uimiţi de ce se poate petrece în minţile voastre. Nu există nicio legătură între două gânduri, dar voi continuaţi să gândiţi în felul acesta. Numiţi asta gândire? Este numai asocierea unui gând cu alt gând, gânduri care se nasc unul din altul… voi sunteţi cei duşi de gânduri.

Gândirea devine reflecţie nu atunci când se mişcă prin asociaţii, ci atunci când este direcţionată.

Vă gândiţi la un lucru, la o anumită problemă – atunci trebuie să goniţi din minte orice alt gând. Vă mişcaţi numai în acea problemă, vă direcţionaţi mintea. Aceasta va încerca să se folosească de orice cărare pentru a scăpa şi a face vreo asociaţie. Tăiaţi-i accesul spre aceste poteci lăturalnice; direcţionaţi-vă mintea pe un singur drum.

Un om de ştiin care studiaza o problem este adâncit în reflec ţă ă ă ţie. Un specialist în logică, care studiază o problemă de logică, este adâncit în reflecţie, la fel şi un matematician.

Un poet contemplă o floare. Restul lumii este în afară, au rămas numai poetul şi floarea. Multe alte lucruri îl vor atrage, dar el nu va permite minţii sale să se mişte în altă direcţie. Mintea se mişcă într-o singură direcţie, pe un singur drum. Asta este reflecţia.

Ştiinţa se bazează pe reflecţie. Orice gândire logică este reflecţie: gândul este direcţionat, gândirea este călăuzită. Gândirea obişnuită este absurdă. Reflecţia este logică, raţională.

Mai avem şi „concentrarea”. Concentrarea este rămânerea într-un singur punct. Nu este gândire; nu este reflecţie. Este rămânerea în acelaşi punct fără să permitem minţii să se mişte câtuşi de puţin. Intr-o gândire obişnuită, mintea se mişcă haotic ( mişcare browniană), ca un om nebun. In reflecţie, nebunul este dirijat, direcţionat; nu are scăpare în nicio direcţie. In timpul concentrării, minţii nu i se permite să se mişte.

216025 190378334340741 2506298 n

In gândirea obişnuită, mintea se poate mişca oriunde; în reflecţie se poate mişca numai într-o direcţie; în concentrare, mintea nu are voie să se mişte; trebuie să stea într-un singur punct. Intreaga energie, orice mişcare se opreşte, rămâne înţepenită într-un singur punct.

Yoga este preocupată de concentrare, mintea obişnuită, de gândirea nedirijată, iar mintea ştiinţifică, de gândirea dirijată. Mintea yoghinilor are gândirea fixată într-un singur punct; nicio mişcare nu-i este permisă.

Şi-apoi, mai avem „meditaţia”. In gândirea obişnuită, mintea se poate mişca oriunde; în reflecţie, se mişcă numai într-o anumită direcţie, orice altă direcţie îi este barată. In concentrare, minţii nu i se permite să se mişte deloc; trebuie să se concentreze asupra unui singur punct. Dar, în meditaţie, mintea (TRAFICUL DE GANDURI) nu are ce căuta; meditaţia presupune absenţa minţii.

Acestea sunt cele patru etape: gândirea obişnuită, reflecţia, concentrarea, meditaţia. Meditaţia presupune absenţa minţii – nu este permisă nici măcar concentrarea. Mintea însăşi nu poate exista, prezenţa ei este interzisă! De aceea meditaţia nu poate fi percepută de
minte. Până la concentrare, mintea poate fi abordată. Mintea poate să înţeleagă concentrarea, dar nu poate să înţeleagă meditaţia. Mintea nu are ce căuta în meditaţie. In concentrare, mintea trebuie să se afle într-un anumit punct.

In meditaţie, chiar şi acel punct îi est e luat. In gândirea obişnuită, toate direcţiile sunt deschise. In reflecţie îi este deschisă numai o direcţie. In concentrare, este deschis numai un punct – nu o direcţie, un punct.

In meditaţie, nici măcar un punct nu este deschis: minţii nu i se permite să existe. Gândirea obişnuită este starea obişnuită a minţii, iar meditaţia este treapta cea mai înaltă. Treapta cea mai de jos este gândirea obişnuită, asociaţiile de idei.

Culmea este meditaţia – când nu există minte.

295990 411574062234988 2025962117 n

Odată cu cea de-a doua întrebare, se mai întreabă şi: Reflecţia şi concentrarea sunt procese mentale.

Cum ne pot ajuta procesele mentale să ajungem în stadiul de non-minte?

Intrebarea este semnificativă. Mintea întreabă: cum ar putea mintea însăşi minţii ? Cum poate un proces mental să realizeze ceva ce nu este al minţii? Pare o contradicţie. Cum poate mintea să încerce, să se străduiască, să facă un efort să creeze o stare care nu este a minţii?

Incercaţi să înţelegeţi. Când mintea există, ce este, de fapt? Un proces de gândire. Când mintea nu există, ce există, de fapt? Niciun proces de gândire. Dacă descreşteţi procesul de gândire, dacă vă dizolvaţi gândirea, încet-încet, atingeţi starea de nonminte. Mintea înseamnă gândire; absenţa minţii înseamnă absenţa gândirii. Iar mintea poate ajuta.

Mintea ne poate ajuta să ne sinucidem. Puteţi să vă sinucideţi; nu v-aţi întrebat niciodată cum un om, care este viu, se poate ajuta pe el însuşi să se ucidă. Vă puteţi ajuta pe voi înşivă să muriţi – oricine poate să facă acest lucru. Deşi sunteţi vii, vă puteţi ajuta pe voi înşivă să muriţi.

Mintea se poate ajuta pe ea însăşi să nu mai existe. Dar cum poate să facă acest lucru? Daca procesul de gândire devine tot mai intens, atunci ă mintea se dezvoltă. Dacă procesul de gândire încetineşte, atunci vă ajutaţi pe voi înşivă să ajungeţi în starea de non-minte. Depinde de voi. Iar mintea vă poate fi de ajutor, deoarece mintea este ceea ce faceţi cu conştientul vostru chiar în acest moment. Dacă lăsaţi conştientul în pace, fără să faceţi ceva cu el, devine meditaţie.

377450 363872213701739 1190822106 n

Deci, aveţi două posibilităţi: sau încet, gradat, scădeţi procesele mentale. Dacă scad chiar şi numai cu un procent, atunci aveţi 99% minte şi 1% nonminte.

Este ca şi când aţi fi scos din cameră o parte din mobilă –aţi creat spaţiu liber. Mai scoateţi şi alte obiecte de mobilier şi creaţi tot mai mult spaţiu. Când aţi înlăturat toată mobila, s-a golit toată camera.

De fapt, spaţiul nu a fost creat prin înlăturarea mobilei, spaţiul exista deja. Doar că era ocupat de mobilă. Prin înlăturarea ei nu aduceţi din afară mai mult spaţiu; spaţiul era acolo, ocupat de mobilă. Aţi înlăturat mobila şi v-aţi recuperat spaţiul. Mintea este spaţiu ocupat. Prin înlăturarea gândurilor, creaţi spaţiu sau îl descoperiţi, îl redobândiţi.

Pe măsură ce vă înlăturaţi gândurile, încet-încet, vă recâştigaţi spaţiul. Acest spaţiu este meditaţia.

Deci definesc meditaţia ca fiind conştienţă lipsită de gândire. Poţi deveni lipsit de gândire şi inconştient; atunci nu există niciun scop. Poţi fi conştient cu gândire; deja eşti aşa. Pune-le la un loc, adu-le împreună – conştienţa şi lipsa de gândire. Când se întâlnesc, are loc meditaţia, se naşte meditaţia.

Se poate obţine încet, pe îndelete, sau se poate obţine dintr-odată. Nu trebuie să pierdem mult timp înlăturând piese de mobilier, pentru că s-ar ivi probleme. Atunci când începem să tot scoatem piese de mobilier, obţinem un spaţiu liber de 1% şi rămânem cu 99% spaţiu ocupat. Spaţiul ocupat nu va privi cu ochi buni spaţiul liber; va încerca să-l umple. Şi-atunci avem o perioadă în care înlăturăm din gânduri, după care dăm naştere la noi gânduri.

Dimineaţa staţi adânciţi în meditaţie pentru un timp; scădeţi procesul de gândire. Apoi mergeţi la piaţă; acolo, din nou, simţiţi o avalanşă de gânduri.

Spaţiul se umple din nou. Şi la fel şi în zilele următoare – eliminaţi gândurile şi faceţi loc altora. 

548008 321575857909276 100001705920217 809297 799912787 n

Poţi să arunci afară toată mobila dintr-odată. Este decizia ta. Este greu, deoarece te-ai obişnuit cu ea. Poţi să nu te simţi bine fără ea; nu ştii ce să faci cu spaţiul. Poate chiar să-ţi fie teamă să pătrunzi în acel spaţiu, să-l ocupi. Niciodată nu te-ai mişcat într-o astfel de libertate.

Mintea este o condiţionare. Ne-am obişnuit cu gândurile. Aţi observat vreodată – iar dacă nu aţi făcut-o, atunci faceţi-o acum – că zi de zi repetaţi aceleaşi gânduri? Sunteţi ca o placă de gramofon; şi nici măcar una recentă, ci una chiar veche. Repetaţi mereu în minte aceleaşi şi aceleaşi gânduri. De ce? Ce rost are? Nu este decât puterea obişnuinţei; vi se pare că faceţi ceva.

Staţi întinşi în pat şi aşteptaţi să vă vină somnul; de fiecare dată aceleaşi gânduri vă trec prin minte. De ce faceţi acest lucru? Intr-un fel, vă ajută. Obiceiuri vechi, condiţionări, ajutor. Un copil are nevoie de o jucărie. Dacă i se dă jucăria, adoarme imediat; după ce a adormit, puteţi să-i luaţi jucăria. Dar, dacă jucăria nu este acolo, copilul nu poate să adoarmă. Somnul lui este
condiţionat de jucărie. In momentul în care i se dă jucăria, în mintea lui se declanşează un mecanism. Acum el este gata să adoarmă.

Acelaşi lucru vi se întâmplă şi vouă. Numai jucăria este diferită. Există oameni care nu pot adormi dacă nu repetă incantaţia: „Rama, Rama, Rama…” Altfel, nu pot adormi! Aceasta este jucăria lor. Dacă repetă: „Rama, Rama, Rama…”, este ca şi când li s-ar da jucăria; şi pot să adoarmă.

Vă este greu să adormiţi când vă aflaţi într-o cameră nouă. Dacă sunteţi obişnuiţi să adormiţi în anumite pijamale, veţi avea nevoie de ele în fiecare seară. Psihologii spun că, dacă obişnuiţi să dormiţi în cămaşă de noapte şi nu o aveţi la îndemână, nu puteţi dormi. De ce? Dacă nu sunteţi obişnuiţi să dormiţi în pielea goală şi vi se spune să o faceţi, nu vă veţi simţi în largul vostru. De ce? Nu există nicio legătură între goliciune şi somn, dar pentru voi este un obicei vechi. Obiceiurile vechi îl fac pe om să se simtă în largul său, să se simtă confortabil.

559433 369904189722183 1050440724 n

Tiparele de gândire sunt numai obiceiuri. Va simtiti confortabil cu aceleaşi gânduri în fiecare zi, aceeaşi rutină. Simţiţi că totul este în ordine.

Aţi investit în gândurile voastre – asta este problema.

Mobila voastră nu e formată numai din vechituri bune de aruncat; aţi investit mult în ea. Toată mobila poate fi aruncată imediat: se poate face! Există metode bruşte despre care vom vorbi. Imediat, chiar în acest moment, vă puteţi elibera de toate gândurile. Dar atunci o să vă simţiţi goliţi şi nu veţi mai şti cine sunteţi. Nu veţi şti ce să faceţi, deoarece, pentru prima dată, vechile obişnuinţe vă vor lipsi. Şocul poate fi prea mare. S-ar putea chiar să muriţi sau să înnebuniţi. Iată de ce nu se folosesc metodele bruşte. Dacă nu sunteţi pregătiţi, astfel de metode nu se folosesc. Puteţi înnebuni, pentru că vă pierdeţi ancora.

Trecutul dispare imediat; când dispare trecutul, vă este greu să concepeţi viitorul – viitorul a fost întotdeauna conceput în legătură strânsă cu trecutul. Rămâne doar prezentul, iar voi nu aţi fost niciodată în prezent. Aţi fost fie în trecut, fie în viitor. Deci, atunci când vă aflaţi în prezent pentru prima dată, veţi simţi că v-aţi pierdut minţile. De aceea metodele bruşte nu sunt folosite dacă nu urmaţi nişte cursuri, dacă nu lucraţi sub îndrumarea unui maestru, în cadrul unui grup, dacă nu v-aţi dedicat total meditaţiei. Prin urmare, metodele graduale sunt mai bune.

Durează foarte mult, dar încet-încet vă obişnuiţi cu spaţiul. Incepeţi să simţiţi spaţiul, frumuseţea acestuia şi fericirea pe care v-o provoacă; şi-atunci, veţi putea înlătura toată mobila.

Deci de la gândirea obişnuită este bine să treceţi la reflecţie – asta înseamnă metoda graduală.

De la reflecţie puteţi trece la concentrare, de la care puteţi sări la meditaţie. In felul acesta, vă mişcaţi încet şi simţiţi pământul sub PICIOARE LA fiecare pas pe care îl faceţi. Şi-atunci când sunteţi siguri de un pas, puteţi să treceţi la pasul următor. Nu este un salt, O PLONJARE ci este o creştere treptată. Deci, aceste patru lucruri – gândirea obişnuită, reflecţia, concentrarea, meditaţia – sunt cei patru paşi.



Sursa: www.danmirahorian.ro

ramtha

CUNOŞTINŢELE  SACRE  DIN ŞCOLILE  ANTICE DE  MISTERE 

 

                          

             ” Înţelepciunea antică este dreptul vostru din naştere şi cosmologia voastră spirituală,

               din ce sunteţi voi făcuţi. În înţelepciunea antică, cu adresă la natura realităţii,

               era imperativ să se spună că ceea ce crează realitatea, sunteţi în particular voi.”

                                                                                                                        Ramtha

 

EXTRAS DIN CARTEA 

„REFLECŢIILE   UNUI   MAESTRU DESPRE ISTORIA   UMANITĂŢII”
Ramtha Vol I

Partea a III-a / Ultima parte

 

Puteti citi prima parte AICI.

Puteti citi a doua parte AICI.

 

Toate aceste învăţături sunt ca piesele de puzzle ale sinelui puse împreună, ale relaţiei voastre cu Dumnezeu şi cu restul vieţii, şi înţelegerea misterului a ceea ce sunteţi. Şi fieca­re învăţătură aduce o nouă bucăţică de cunoaştere care vã scoate din ignoranţă. Deci începând cu înţelegera conştiinţei şi energiei şi cum aţi ajuns aici, această învăţătură se adresea­ză explicaţiei de ce aţi devenit blocaţi şi de ce atunci cînd creaţi o experienţă şi aveţi o fricţiune cu ea şi ea devine o problemă, de ce aceeaşi conştiinţă nu poate rezolva această problemă.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Aţi ştiut toate acestea mult timp în urma în Cartea Vieţii voastre. Dar aţi scris peste ele, şi aţi mai întors câteva pagini şi v-aţi blocat acolo şi aţi uitat cu adevărat toate acestea. Deci vi le aduc înapoi cu cuvinte care manifesta realitate.

Atunci ele vor deveni din nou adevărul vostru, nu al meu, ci al vostru, ca să-1 puteţi aplica în viaţa voastră şi să deveniţi entităţi iluminate, nu de New Age (cum e tradus la noi ? – Era Noua ?), spiritualişti, mambo-giambo, sau învăţători de două parale, urmaşi care încearcă fiecare ritualul posibil sau pe care cineva spune ca ar trebui făcut, ci oameni cunoscători care înţeleg cu adevărat cosmologia cauzalităţii şi a creaţiei, care înţeleg cu adevărat principiul conştiinţei şi energiei, care înţeleg cu adevărat că îşi crează propria realitate (viaţă).

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

 Deci întuneric, este un adevăr antic care înseamnă a nu fi conştient. Nu a însemnat ni­ciodată diavol. Diavolul nu a existat niciodată în ceea ce se cheamă Cartea Vieţii epigene. Nu a fost niciodată creat în involuţie şi nu trebuie adus în evoluţie.

 

 

     Căderea Spiritelor şapte nivele de vibraţie, pentru ca să devină inteligente vii şi vibrante, nu a însemnat căde­rea îngerilor în disgraţie, ci dinamica luminii lui Dumnezeu, care a călătorit în densitate, în tărâmurile neexplorate ale realităţii fizice, ca să facă manifestă realitatea fizică.

Spiritele sunt exploratorii lui Dumnezeu, lumina, absolutul, ca să activeze forţă de viaţă, să devină un ingredient activ, prin care Dumnezeu absolutul, totul-în-toate, să se poată cunoaşte pe sine. Voi sunteţi într-o călătorie, o călătorie magică şi minunată. Acesţi Dumnezei căzuti, care au făcut tranzitia, au fost foarte bravi, cu adevărat, pentru că ei au fost mesagerii gândului care aduc lumina.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

     Dar întrebarea de bază este : de unde venim ? Noi suntem călători în matricea spaţiu/ timp. Noi suntem definitorii spirituali ai universului şi realităţii fizice. Noi suntem treaba neterminatã a lui Dumnezeu în cunoaşterea de sine. Este destul de bine cunoscut că voi aţi căzut şapte nivele ca să deveniţi călători în acest principiu de forţa vitală, adică viaţa voastră de acum.

 

     Aceasta a fost o parte din înţelepciunea antică, care a fost distrusă pentru a fi creaţi dia­volii care ar fi căzut din rai şi ar fi venit să stăpânească pãmîntul. Dacă acesta este adevă­rul, atunci voi sunteţi diavoli, sunteţi toţi demoni. Adevărul este ca aceasta este o călătorie pentru cunoaştere.

Creaţia nu este un act, este un proces. Este o diferenţă. Nu trebuie să creaţi conştient, creaţia este o consecinţă a ceea ce sunteţi.

 

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Deci întunericul este conştiinţa nerealizată. Nu este diavolesc, nu este rău. Este doar ne-explorarea. Este necunoascutul. Dă-i lumină şi devine cunoscut. Suntem călători echipaţi cu însuşi Dumnezeu, care facem o călătorie infinită în divinul sine, care este toate cele şapte nivele de vibraţie, care este şapte nivele atomice, şapte nivele de frecvenţă a gândului în materie.

Tot ce este materie, este gînd superior coagulat. Dacă reversezi materia şi o duci înapoi tot drumul, va dispare prin cele şapte nivele de vibraţie şi va deveni conceptul a ceea ce este.

 

       În jurul globului au existat şcoli antice. Aceste şcoli au avut relaţii cu – sunteţi gata să auziţi adevărul extraordinar ? – fraţii voştri care trăiesc în alte galaxii. Şi a fost învăţăturã mare în ele, experienţe grozave. Fraţii voştri primitivi se depărtau de la destinul lor, din cauza necesităţii de a supravieţui, aşa cã au fost adesea ajutaţi de fraţii voştri îndepărtaţi,  care veneau şi ajutau învăţătorii de aici să înveţe adevăruri.

Era un lucru foarte obişnuit. Puteai vedea şcolile soarelui, unde oamenii omagiau soarele şi pe oamenii care veneau din cealaltă parte a lui. Şi mai sunt încă unele din acele temple, nu au fost distruse toate. Erau şcoli ca aceasta, doar că durau 7 ani şi fiecare an era un nivel, iar studenţii, după ce termi­nau anul 7, deveneau transparenţi.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

     Extraordinare şcoli au existat pe Pãmânt în acele zile. Mari Dumnezei au interferat cu umanitatea, de la mari distanţe. Era o comunicare deschisă căci adevărul este universal, veşnic, indiferent ce cuvînt se foloseşte pentru „veşnic-universal „. Era aşa o mare armo­nie. Şi, da, aici trăiau oameni primitivi Cro-Magnon. Dar aţi putea spune după oasele me­le ce am simţit şi ştiut.

 

 

     Oamenii primitivi luau cina cu oamenii/stele, pentru ca nu erau bariere care să bloche­ze curgerea conştientă a veşniciei, căci dacă vă amintiţi, veşnicia este mintea subconştien­tă în care toţi Zeii, idiferent de locul unde trăiau în univers, consumau, cãci inteligenţa consumă întunericul, Voidul. Deci era o frăţie adevărată.

 

     Da, fiinţe umane există pretutindeni în univers, ele există dincolo de soare, sunt împrăş­tiate peste tot în  Calea voastră Lactee, întregi civilizaţii. Şi sunt acelaşi Dumnezeu fără ima­gine, care a creat aceeaşi imagine a trupului în care să experimenteze, în drumul lor spre pura conştiinţă, căci acesta este destinul nostru al tuturor.

Deci aceste scoli erau localizate unele în câmpie, altele lîngă munţi uriaşi, care nu mai exstă astăzi, sunt pe fundul oceanului. Timpul de învăţat era şapte ani, calendarul lor era diferit, dar după calendarul vostru se pot număra şapte ani. Şi învăţătorii măsurau învăţatura lor în fiecare an, căci la sfîrşitul a şapte ani, trebuiau să fi întors toate paginile cărţii, ceea ce înseamnă că relitatea fizică devine transparentă.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

De aici vine Isus. De aici au ve­nit toti Dumnezeii care au umblat pe faţa Pământului. Şi, da elevii erau primitivii care încă foloseau unelte din oase, se vindecau singuri cu focul lor antic şi miroseau urât, care încă mai circulau în turme. Ei erau cei care au învăţat şi au evoluat în acele timpuri. Şi mulţi dintre ei au plecat de mult, pentru că au învăţat totul. Ei sunt acum în alte dimensiuni, în alte aventuri.

 

PUTEREA  SUPERSTIŢIEI  ŞI  SECRETELE  DE  SUB  PAMÂNT

    Acele şcoli au fost distruse în cele din urmă şi la fel şi căile de comunicare cu marea inteligenţă. Aceasta este o învăţătură extraordinară, fără seamăn. Este o învăţătură pe care unii nu sunt gata să o audă, şi asta explica ignoranţa într-o cultură aşa de avansată. Relaţia cu oamenii de dincolo de Steaua de Nord, nu a fost de divinizare, ei s-au ajutat unii pe alţii să învete, să exploreze realitatea fizică. Apoi au venit păgânii, care au urinat hoardele ce începuseră să se aşeze la est de Eden.

 

   Aceşti oameni au creat pe Adam şi pe Eva şi au început să creeze un adevăr agnostic, departe de cel al şcolilor antice, luând bucatele din adevărul iluminator, la care au adăugat superstiţii şi ură şi maliţiozitate, au creat un nou concept despre Dumnezeu. Acest creator era diferit, în loc de a fi nesfârşitul, marea minte, totul-în-toate, absolutul, avea o identitate. A fost creat un Dumnezeu care avea o imagi­ne, acum şase mii de ani. Avea imaginea lor.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Şi când creezi ceva cu imaginaţia ta în acordanţă cu conştiinţa ta, trebuie creat în funcţie de ceea ce poţi să vezi. Nu poţi crea ceva care să nu fie reflecţia ta proprie. Deci Dumnezeu a devenit un individ răutăcios şi furios.  A dvenit nesigur, pentru că a creat aceşti doi oameni cu scopul de a-1 divina. Şi le-a spus să nu mănânce din copacul vieţii, ceea ce înseamnă să nu întoarcă paginile cărţii conoaşterii. Gata, s-a terminat cu cunoaşterea.

 

 

    Şi aşa Dumnezeu a devenit nesigur, gelos, înspăimântător, violent. Şi pedeapsa lui Dumne­zeu începu să fie văzută în erupţia vulcanilor, iar acolo era focul iadului. Dacă nu urmai instrucţiunile, urma să fii trimis într-un lac de foc, aşa cum ei obişnuiau să facă cu oamenii iluminaţi.

Iată de unde vine iadul, din erupţia naturală a „fermoarului”, pământului, schimbarea pământului după cerinţele sale naturale a dvenit o atribuţie a Dumnezeului pe care ei îl creaseră după propria imagine, iar oamenii care nu erau de acord, erau puşi să ardă în lacuri de foc. Aşa a fost.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Toţi oamenii iluminaţi făceau parte din şcolile unde veniseră să înveţe. Se zvonise că erau Spirite căzute – ei bine erau, dar veneau prin şapte nivele de frecvenţe ca să interacţioneze cu materia fizică, şi destinul lor era să se întoarcă prin materie înapoi la Sursa. O călătorie completă. Deci ei deveniră Spiritele căzute ale lui Lucifer, care fusese dat afară din rai.

 

    În lumina acestei religii păgâne, extinse împotriva marilor şcoli şi a oamenilor iluminaţi războiul se putea extinde şi căpăta valoare, devenea justificat. Multe şcoli fuseseră distruse, pentru că oamenii iluminaţi ai acestor şcoli, învăţaseră despre imaginea timpului în care trăiau.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Ştiţi, ei nu aveau nimic atârnat de pereţi, ei aveau adevărul pur şi pură înţelegere şi ştiau, înţeleseseră destinul lor, înţeleseseră viaţa lor, că au existat înainte de aceste timpuri şi vor exista şi după aceea. Doar acestă imagine a lui Dumnezeu se va şterge. Ei nu au luptat niciodată împotriva păgânilor.

 

    Mulţi dintre ei au plecat dincolo de stele. Veţi vedea feţe să­pate în piatră, care privesc spre cer, ele sunt tribute aduse de cei rămaşi, celor care au plecat. Şi a fost ultima imagine, care nu a fot chiar distrusă, din timpul când conşiiinţa, natura realităţii, călătoria bărbatului şi a femeii, egalitatea lor în cosmologia vieţii, în înţelegerea forţei de viaţă şi a principiului vieţii.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

A fost ultima rămăşiţă a acelor oameni şi încă mai exista marile statui de piatra care privesc veşnicia către care fraţii lor au plecat. Şcolile au fost distruse, învăţăturile au fost distruse, după ce anumite părţi din adevărul lor a fost luat, modificat şi pus în cărţi cu superstiţii.

 

     Ignoranţa este ca întunericul. Lipseşte cunoaşterea care să lumineze. Iar când oamenii sunt ţinuţi în ignoranţă prin teamă pentru vieţile lor, familiile lor, teama de a fi ostracizat în comunităţile lor, ei sunt superstiţios înspăimaintaţi şi se conformează şi rămâm aşa, căci altfel vor arde veşnic în lacuri de foc, veşnic, etern, eternitatea iubitorului Dumnezeu care i-a creat.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Să vă spun ceva. Când trăieşti în întuneric, divinezi o lumină nevăzută care ar putea să te salveze din acel întuneric. Dar singura salvare este trezirea Dumnezeului din tine. El spune.„Lumina împărăţiei cerului este în tine. Priveşte înăuntrul tău şi vezi strălucirea şi gloria ei, acolo este salvarea ta .”

Dar când eşti ţinut în întuneric, te rogi de ceva în afara ta aştepţi ca salvarea să-ţi vină din afară. Eşti ţinut în ignoranţă.

 

 

    Deci, oameni buni, războiul a devenit felul lor de viaţă. Eu am fost un războinic al timpu­lui meu, iar după mine, păgînismul şi ceea ce s-a numit religionismul şi-au luat vama pe via­ţa umană.

În ultimele două mii de ani, creştinismul a înscris două sute cincizeci de milioane de vieţi omeneşti, care sunt înregistrate ca şi morţi în razboaie. Nu are nimic de a face cu femeile şi copiii.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Două sute cinci zeci de milioame de oameni morţi în două mii de ani, sol­daţi creştini, care au aparat un idealism sângeros al imaginii lui Dumnezeu şi au servit la im­punerea învăţăturilor lor. Şi în acest timp, ei au distrus toate sectele şi toate grupurile de oa­meni care învăţau o învăţătura veche, înţelepciune antică şi evoluau spre iluminare.

Au ars pe rug pe cei a căror minţi erau dincolo de timp, distanţă şi spaţiu, ca să distrugă cunoaşte­rea complet. Aceasta a fost credinţa. Salvarea înseamnă să fii salvat de la adevăr.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    În doua mii de ani, religia nu a făcut nimic ca să sădesacă iluminare în oameni, ci totul ca să colapseze conştiinţe. Nu a făcut nimic ca sa evolueze conştiinţa, care este factorul evolutiv al fiinţei umane. Nu a făcut nimic pentru înţelegerea conştiinţei şi iluminarea popoare­lor.

 

    Nu înţelege că o conştiinţă care crează probleme nu poate să le şi rezolve.Trebuie o ştiintă extinsă ca să rezolve problemele. Aceasta este evoluţia.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Şi în aceste zile creştinii plătesc bani, bani şi bani. Ce înseamnă graţie, credinţă şi bani, um ? Aceste sunt cele trei lucruri pe care le aveţi pentru apărare, căci trebuie să aveţi răbdare, şi pentru armatele voastre care trebuie să înlăture păgânii şi să aducă credinţa şi ştiinţa în lumea întreagă.  

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Dacă numai jumătate din bani ar fi în mâna oamenilor iluminaţi n-ar mai fi război al celor care ştiu adevărul din mituri, al ignoranţei în care a trăit cu adevă­rat umanitatea în ultimele două mii de ani. Ce credeţi voi că înseamnă anii întunecaţi, sau epoca întunecată ? Stupiditate, oameni stagnanţi, că civilizaţia de astăzi nu este nimic altceva decât bej şi poatră cruce.

 

    Salvarea, dragii mei nu este prin ignoranţă, Este cunoaşterea, şi asta dacă este disponibilă turor în acest plan al cauzalităţii, al forţei vitale, al cosmologiei, al oamenilor care crează propria realitate – dacă aţi şti că vă puteţi vindeca trupul cu aceeaşi minte care 1-a îmbolnăvit – atunci aţi avea o civilizaţie iluminată. Atunci aţi putea să conectaţi din nou pe cei de dincolo de soare.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

De ce ar veni ei într-o societate care se teme de ei ? Tot ce nu se potriveste cu cuvântul lui Dumnezeu creat de preoţi ca să ţină popoarele în ignoranţa, este de la diavol. Cum să deschizi minţile oamenilor când ei sunt atâ de ignoranţi şi de devotaţi întunericului cel mei negru care îi ţine să fie aşa ? Este o pavăză. Este cuvântul lui Dumnezeu, este de fapt cea mai sângeroasă, mai violentă retribuţie a umanităţii care a fost vreodată.

 

 

    Crist este în voi. Este în nevăzut. Este un adevăr mare acela că împărăţia cerului este în voi. Este un adevăr mare să spui „Tatăl meu şi cu mine suntem una „. Acesta este adevărul care a supravieţuit tuturor violenţelor. Isus nu a spus :”Divinaţi-mă .” El a spus :” Urmaţi-mă ” ce credeţi că a însemnat asta ? A însemnat: să învăţaţi ceea ce ştiu eu. Lăsaţi idealul meu să fie şi al vostru.

Dar când divinezi, nu trebuie să faci toate chestiile astea. Trebuie numai să te rogi de trei ori pe zi şi restul zilei îl poţi petrece fiind decadent acuzând, imprăştiind vorba, pentru că totul în afară de asta este diavolesc. Ignoranţă !

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Dacă Dumnezeu este etern şi prezentul, trecutul şi viitorul există în palma sa, atunci el a avut totul planificat, deci el a creat diavolul, el a ştiut că Eva şi cum-îl-cheamă, se vor duce în gradină şi vor mânca mărul acela. Înţelegeţi ?

Şi atunci nu vă întrebaţi de ce au fost ei aşa de şocaţi, că ei au mânact mărul şi nimeni nu ştie să-mi spună cu cine s-au căsătorit Cain şi Abel. Este minunat, voi ştiţi. Asta nu e rău. Este minunat şi de râs.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Vedeţi, este un pic subtil că entitatea spune :”De ce s-a întâmplat asta ?” dar voi ştiţi că este dorinţa de iluminare, este cunoaşterea care se cere dezvăluită. Şi entitatea stă şocată, şi spune :” Nu cerceta niciodată doar acceptă. Nu pune întrebări. Ai credinţa unui copii.” Un copil. Un copii poate scrie o carte cu întrebări. Doar un adult care este laş ar putea să nu întrebe niciodată.

 

    Ignoranţa a devenit conştiinţă socială acum două mii de ani. Şi au fost bătălii mari şi războaie că să fie păstrată în acest fel. Ştiţi că toate războaiele în care aţi luptat au fost războaie sfinte, religioase?   Întotdeauna am vrut să ştiu, fiecare din părţi, la Dumnezeu s-a rugat ? nu există doar unul ? Şi chiar şi în ziua de astăzi, aceste războaie continuă.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Acum despre devoţiune. Când eşti în întuneric şi nu este nimeni să aprindă lumina, pentru că ţi s-a spus că lumina este undeva afară şi nu în tine, rămâi devotat celui care oricine ar fi el, are mâna pe întrerupător.

Corect ? Şi este foarte înfricoşător. Şi nu vrei să te mişti de acolo, pentru că nu ştii ce este dincolo de locul unde eşti. Iar ei spun ca Dumnezeu aşa te vrea, şi dacă încerci să te duci să cauţi tu însuţi întrerupătorul, vei fi dat afară, excomunicat şi vei arde pe veci, adică în momentul în care vei începe să pui întrebări şi să-ţi dai seama şi să înţelegi cine eşti, ai depăşit ignoranţa şi începe să fie lumină. Da.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Şi acum despre această prăpastie, m-aţi auzit vorbind despre ea în legătură cu evoluţia umanităţii, nu ? Aceasta prăpastie s-a făcut cu adevărat tot mai adâncă în timp. Şi totul a început, ca şi altele, după ce am plecat.

Umanitatea a încetat să mai crească, cu excepţia celor din şcolile secrete. De ce s-au numit secret ? După un timp ele au devenit chiar foarte secrete, sub pământ, pentru că erau ameninţate, căci cei care doreau să controleze popoarele nu puteau îngădui ca asemeni cunoştinţe să vină la suprafaţă.

 

 

   Oamenii care aveau prea mul­tă cunoaştere erau foarte periculoşi. Adică cei care erau iluminaţi nu puteau fi controlaţi şi înrobiţi. Iar ei erau oameni care aveau nevoie să înrobească popoare, să le stăpînească pentru că ei erau atât de nesiguri, încât ei trebuiau să fie învăţătorii.

Ei vroiau să înveţe popoarele să le facă să-i urmeze, pentru că nu aveau destul înâuntrul lor, încât să fie proprii lor stăpîni şi să stăpânească gloria care era înăuntrul lor.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Deci după un timp, şcolile s-au ascuns sub pământ şi au devenit şcoli secrete, au fost de­numite oculte, ceea ce înseamnă cunoaştere ascunsă. Nu înseamnă lucrarea diavolului. Nu înseamnă ucigaşi sau revoluţionari care zboară noaptea, înseamnă cunoştinţe ascunse.

Ocult este un cuvînt antic. Deci şcolile secrete au devenit şcoli oculte, însemnând cunoştinţe ascunse, pentru că trebuiau să-si apere vieţile. Nu mai aveau libertatea de a avea relaţii cu toată lumea, pentru ca cunoaşterea lor revărsa la cei din jur şi era atât de mare şi de puterni­că încât ar fi putut înteracţiona cu ceva de dincolo de soare sau cu sateliţii care înconjoară Pământul să interacţioneze cu minţile oamenilor.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

    Atât de mare era, nu existau blocaje în con­ştiinţă spre întreaga eternitate. Dar când au început gelozia, ura, invidia, nevoia şi lipsurile, conştiinţa a încetat să mai crească şi s-a creat dualitatea, care a început sa închidă uşile că­tre acele conecţii. Şi aceste şcoli s-au ascuns sub pământ.

 

     Ele nu divinau diavolul. Ele divinau forţa de viaţa care era în ei şi moştenită în ei. Ei au fost creatorii de sfinţi. Şcolile existau pentru a extinde şi evolua conştiinţa fiinţelor umane, ca aceştia să poată deveni superiori vieţii lor, să aibă conecţie cu totalitatea vieţii. Şi puteau face asta. Iniţiaţii acestor şcoli, au devenit profeţi ai timpurilor lor, căci vroiau să facă adevărul auzit, ei au devenit cei care au vrut să înveţe adevărul.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

     Dar după un timp, au fost distruse toate şcolile. Secte ale acelor şcoli au ajutat la crearea a ceea ce va fi mai târziu învăţaturile lui Buddha Amin, care a fost un iniţiat al şcolilor antice al cărui destin a fost să se nască un prinţ în bogăţie şi să stăpânească acesta imagine prin a înţelege ce este dincolo de zid.

Şi el urma să înveţe milioane de entităţi acest adevăr, acelaşi care a fost suprem în înţelepciunea antică, doar că era colorat şi preparat în parabole, pregă­tit pentru înţelegerea acelor timpuri.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

     Acele entităţi care stau pe vârful muntelui care ajunge până în inima cerului, care îndură frigul cumplit şi lipsa de hrană şi felul simplu de a trăi, stau acolo şi nu fac altceva decât să-si extindă conştiinţa atât de mult încât pot pleca, se pot ridica spre cer şi plecă, devenind transparenţi cu fiecare mişcare.

Şi de ce stau acolo sus ? Ca să se protejeze, să poată continua să crească şi să evolueze nemolestati, nepoluaţi de îngroşarea intestinelor în oraşe şi în văile  care  sunt pline de ignoranţă şi barbarism.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

     Distrugerea şcolilor antice a lăsat umanitatea la pagina a treia a cărţii. Iar acele pagini sunt egale cu sigiliile din corp (ar fi chakrele, deşi Ramtha spune că, oricum sunt cores­punzătoare cu chakrele, cum le ştim noi, încă nu am găsit o explicaţie a ceea ce ar spune el că sunt chakrele.) Ele se numesc cele şapte sigilii, şapte biserici sau şapte uşi, înseamnă stagii de iluminare, adevăr, conştiinţă şi evoluţie.

Acel stagiu încă mai guvernează şi astăzi şi este tot ignorant, iar cel ce controlează ignoranţa este puterea. Întreaga umanitate este devotată ignoranţei şi dorinţei ei de a menţine slăbiciunea.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Vedeţi, ei încă nu au înţeles că de ceea ce te temi mai mult, divinizezi, şi ceea ce vezi la alţii de fapt este în tine. O minte ca­re a putut crea ceva atât de insidios pentru a vă tortura, cineva care continuă acea credinţă păgână , este cineva care are toate acestea în el însuşi.

 

    Oamenii iluminaţi ştiu că ceea ce se numeşte forţă vitală, cauza creatoare, nu cunoaşte răul, căci răul este o creaţie deliberată a celor care insistă că ar fi real şi este cu adevărat real numai în sufletul lor, în realitatea lor, iar diavolul trăieşte doar în inimile lor, acolo unde este iadul şi ura. În sufletul iluminat există doar adevăr.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

   Aţi fost lăsaţi să ştiţi numai anumite lucruri şi tot felul de tradiţii au fost construite ca să ascundă adevărul.  Deci de fiecare dată, aţi dorit să creşteţi şi v-aţi creat un destin care să permită asta, dar v-aţi trezit făcând acelaşi lucru, repectând aceleaşi greşeli, fugind de acelaşi întuneric în căutarea adevărului şi aţi fost persecutaţi pentru asta.

 

 

 

Devoţiunea. Să vorbim despre ea. Sunt multe entităţi care joaca jocuri. Iar imaginile se potrivesc realităţii. Sunt entităţi care trebuie să fie învăţători, politicieni, regi, preşedinţi. Nu contează care este statutul lor în viaţă, ei au toţi acelaşi fel de energie în ei, aceeaşi conştiinţă, nu le pasă că spun una pe de o parte şi pe de alta spun cu totul altceva. Iar conştiinţa lor este nevoia de a controla pe alţii.

Intre ei sunt unii care au evolu­at numai pînă la al treilea sigiliu, care este nevoia de a controla oamenii, să-i facă să-i urmeze, pentru că ei au o mare lipsă în sufletele lor. O mare pustietate, atât de mare, încât cu­tia lor cu nisip (realitatea) trebuie să aibă foarte mulţi oameni în jur, ca să obţină energia care le lipseşte.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

De ce au ei aceasta lipsă ? Pentru că le lipseşte cunoaşterea şi folosesc puterea, o formă de energie primară şi violentă, pentru a atrage oamenii şi a-i stăpâni. Şi asta îi ţine în ignoranţă.

 

     De ce ii ţine în ignoranţă ? Cei care stăpânesc oameni sunt în ignoranţă pentru că nu ştiu ce este în pasul următor de conştiinţă. Ei ştiu numai ce este culoarea bej ce este la modă, cu cine trebuie să fie şi pe cine trebuie să nege. Asta este tot ce cunosc ei. Ei păs­trează oamenii în ignoranţă, pentru că o parte a gurii lor spune că ei sunt învăţătorii spirituali, că au înţelegere.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Dar ei sunt decadenţi şi corupţi, pentru că nu iubesc. Nici măcar nu ştiu să spună ce înseamnă că Dumnezeul din tine vorbeşte.

 

    Deci în lipsa lor de adevăr ei vă dau jucării şi ornamente să vă jucaţi cu ele încearcând să vă cucerească să vă facă să vă simţiţi bine. Adevărul cel mare zace ascuns. Ei fac legi pen­tru voi. Voi nu puteţi face legile, ei trebuie să le facă pentru voi. Voi sunteţi oameni fără minte care trbuie să şiiţi locul vostru în viaţă.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Voi sunteţi caii de povară ai lumii şi doar câţiva sunt stăpânitorii ei. Voi vă frângeţi spinarea ca să platiţi taxe, pentru ca ei să creeze războaie cu scopul de a face creştinii să lupte cu păgânii.

 

   Voi veţi continua să munciţi şi să plătiţi ceea ce se cheamă guvernul, ca să violeze şi să molesteze alt guvern, alt popor. Atât de puternici sunt liderii voştri politici încât ei fac legile pentru voi şi vă ţin sub pute­rea adevărului lor. Priviţi cât de puternici sunt aceşti oameni.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Voi plătiţi taxe fiindcă nu aveţi de ales. Cine le-a dat lor acest drept ? Voi urmaţi aceşti învăţători spirituali pentru că ei spun ca acesta este felul în care creaţi realitate. Şi totuşi când vă duceţi acasă sunteţi la fel de faliţi cum ati fost întotdeauna. Nimic nu a evoluat şi asta înseamnă să fii devotat ignorantei.

 

    Adevărul este că atunci când ştii cine eşti, te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Atunci nu va mai fi ignoranţă în realitatea ta.Va fi adevăr şi conştiinţa extinsă. Şi acea conştiinţă va crea o realitate care va cânta în libertate şi asta este în aliniere cu natura. Natura este sălbate­că şi liberă. Este consistentă cu sine. Există în acest univers. Ce i-a permis să existe ? Armonia a ceea ce se cheamă masa fizică.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Este o inteligenţă care tot ce ştie este cum să tră­iască. Este obiectivă şi fără morală. Îi pasă numai despre ea însăşi şi viaţa ei în veşnicie. Şi este cu mult înaintea voastră în evoluţie.

 

    Devoţiunea pentru ignoranţă este refuzul de schimbare. Ascultaţi, oameni şi ascultaţi cu atenţie. Schimbarea este ceea ce vă face să aprindeţi lumina, pentru că trebuie să vă schimbaţi conştiinţa şi să căpătaţi curajul de a o aprinde singuri şi să nu mai aşteptaţi să vină altcineva să vă ilumineze.

Acesta este schimbarea. Aceasta înseamnă să te muţi dintr-o conştiinţă concentrată, să fii îndrăzneţ şi extins şi, bingo, lumina se aprinde.

 

 

 

    Despre acesta a fost profeţia – a doua venire a lui Crist, nu este un Crist singular, ci Crist, ca şi destin manifestat la plural, nu este creştinismul. Sunt suflete evoluate care trăiesc la pagina şapte în Cartea Vieţii. Despre asta este profeţia.

 

Ramtha

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

 

Puteti citi prima parte AICI.

Puteti citi a doua parte AICI.

                          
Human DNA

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale”

Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat. ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe
aspecte, superior celui artificial.

Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumină/aură neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele. Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occidentali, fiind examinat şi clasificat.

Celelalte 90% sunt considerate „ADN nefolosit”. Cercetătorii ruşi, însă, fiind convinşi că natura nu este lipsită de inteligenţă, s-au alăturat lingviştilor şi geneticienilor într-o căutare de a explora acele 90% de „ADN nefolosit”.
Rezultatele, descoperirile şi concluziile lor sunt pur şi simplu revoluţionare!

Conform descoperirilor, ADN-ul nostru nu este responsabil numai cu construirea corpului nostru, ci serveşte, de asemenea, ca depozit de date şi comunicare. Lingviştii ruşi au descoperit că, codul genetic – mai ales în aparentele 90 de procente „nefolositoare” – urmează aceleaşi reguli ca toate limbajele noastre umane. Ei au comparat regulile sintaxei (felul în care sunt aranjate cuvintele între ele pentru a forma fraze şi propoziţii), semantica (studiul semnificaţiei în formele limbajului) şi regulile de bază ale gramaticii. Ei au descoperit ca alcaloizii ADN-ului nostru urmează o gramatică regulată şi au reguli fixe, exact ca şi limbajele noastre. Prin urmare, limbajele umane nu au apărut accidental, ci sunt o reflecţie a ADN-ului nostru inerent.

Biofizicianul şi biologul molecular rus Pjotr Garjajev şi colegi săi au explorat, de asemenea, comportamentul vibraţional al ADN-ului. Pe scurt, ideea de bază a fost:

„Cromozomii vii funcţionează exact ca un computer holografic, folosind radiaţie ADN laser endogenă”.

Aceasta înseamnă că ei au reuşit, de exemplu, să moduleze anumite tipare de frecvenţă (sunete) pe o rază ca cea de laser, care influenţa frecvenţa ADN-ului şi astfel informaţia genetică propriu-zisă. Având în vedere că structura principală a perechilor de ADN-alcalin şi a limbajului (aşa cum am explicat mai devreme) au aceeaşi structură, nu e nevoie de nici o decodare de ADN. Putem folosi pur şi simplu cuvinte şi propoziţii din limbajul uman! Şi acest lucru a fost demonstrat prin experiment! Substanţa ADN vie (din ţesut viu, nu în vitro) va reacţiona întotdeauna la raze laser modulate prin limbaj şi chiar şi la unde radio, dacă se folosesc frecvenţele adecvate (sunet). Acest lucru explică ştiinţific, însfârşit, de ce afirmaţiile, hipnoza şi cele asemănătoare pot avea asemenea efecte puternice asupra oamenilor şi a corpurilor lor.

Este foarte firesc şi natural ca ADN-ul nostru să reacţioneze la limbaj. În timp ce cercetătorii occidentali extrag gene singulare din şiruri ADN şi le inserează în altă parte, cei ruşi creează mecanisme ce influenţează metabolismul celular prin frecvenţe radio şi de lumină modulate, reparând astfel defectele genetice. Ei au capturat până şi tiparele informaţionale ale unui anumit ADN şi l-au transmis altuia, în acest fel reprogramând genele la un alt genom. Astfel că au transformat cu succes, de exemplu, embrioni de broască în embrioni de salamandră, pur şi simplu prin transmiterea tiparelor de informaţie ADN!

În acest fel, întreaga informaţie a fost transmisă fără nici unul dintre efectele secundare sau conflictele întâlnite atunci când se extrag şi se reintroduc genele singulare din ADN. Acest lucru reprezintă o revoluţie şi o senzaţie incredibilă, transformatoare: prin simpla aplicare a vibraţiei (frecvenţe de sunet) şi limbaj, în schimbul procedurii arhaice de extragere!

Acest experiment arată puterea imensă a geneticii cu unde, care are în mod evident o influenţă mai mare în formarea organismelor decât procesele biochimice ale secvenţelor alcaline.

Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. Acest lucru a fost demonstrat şi explicat în prezent. Dar, bineînţeles, frecvenţa trebuie să fie corectă. Şi acesta este motivul pentru care nu toată lumea are la fel de mult succes sau poate face acest lucru cu întotdeauna aceeaşi forţă. O persoană trebuie să lucreze la dezvoltarea proceselor interioare pentru a stabili o comunicare
conştientă cu ADN-ul.

Cercetătorii ruşi lucrează la o metodă care să nu depindă de aceşti factori, ci care să funcţioneze ÎNTOTDEAUNA, cu condiţia ca frecvenţa corectă să fie folosită. Însă, cu cât este mai evoluată conştiinţa unui individ, cu atât este mai puţină nevoie de orice tip de mecanism: o persoană poate obţine aceste rezultate de una singură. Ştiinţa va înceta într-un final să râdă de aceste idei şi va confirma şi explica rezultatele şi nu se termină aici.

Cercetătorii ruşi au descoperit, de asemenea, că ADN-ul nostru poate cauza tipare neregulate într-un vid, producând astfel găuri de vierme magnetizate. Găurile de vierme sunt echivalentele microscopice ale aşa numitelor punţi Einstein-Rosen din apropierea găurilor negre (lăsate de stele care au explodat).

Acestea sunt legături de tunel între zone complet diferite din Univers prin care informaţia poate fi transmisă în afara timpului şi spaţiului. ADN-ul atrage aceste părticele de informaţie şi le trimite mai departe către conştiinţa noastră. Acest proces de hipercomunicare (telepatie, channeling) este mult mai uşor de folosit într-o stare de relaxare.
Stresul, îngrijorarea sau un intelect hiperactiv împiedică hipercomunicarea sau informaţia va fi complet distorsionată sau inutilă. În natură, hipercomunicarea a fost aplicată cu succes timp de milioane de ani.
Fluxul de viaţă organizat al insectelor demonstrează acest lucru cu prisosinţă.

ADN UMAN 2

Omul modern o cunoaşte doar la un nivel mult mai subtil numit „intuiţie”. Însă şi noi ne putem recâştiga utilizarea completă a ei. Ca exemplu din natură, atunci când o regină furnică este separată de colonia ei, furnicile lucrătoare care au rămas vor continua să construiască intens în conformitate cu planul. Însă, dacă regina este ucisă, toată activitatea din colonie se opreşte. Nici o furnica nu va ştii ce să facă. Se pare că regina transmite supuşilor ei „planurile de construire” chiar dacă se află la mare distanţă – prin intermediul conştiinţei de grup. Se poate găsi oricât de departe, cu condiţia să fie în viaţă.

La oameni, hipercomunicarea se întâlneşte cel mai adesea atunci când o persoană dobândeşte dintr-o dată accesul la informaţia care se află în afara bazei de cunoaştere a cuiva. Acest gen de hipercomunicare este apoi experimentată ca intuiţie sau inspiraţie (de asemenea, în channeling în tranşă). Compozitorul italian Giuseppe Tartini, de exemplu, a visat într-o noapte că un demon stătea lângă el şi cânta la vioară. A doua zi, Tartini a reuşit să noteze cu exactitate piesa din memorie. A numit-o sonata „Trilul diavolului”.

Timp de mulţi ani, un asistent medical de 42 de ani a visat o situaţie în care era conectat la un fel de CD-ROM de cunoaştere din care i se transmitea informaţie verificabilă din toate domeniile imaginabile, pe care şi-o putea aminti dimineaţa. Era o asemenea avalanşă de informaţii, încât parcă descărca în fiecare noapte o întreagă enciclopedie. Majoritatea informaţiilor se aflau în afara cunoaşterii sale personale şi atingea detalii tehnice despre care nu ştia absolut nimic. Atunci când hipercomunicarea se produce, se pot observa în ADN, ca şi în oameni, fenomene supranaturale.

Oamenii de ştiinţă ruşi iradiau mostre ADN cu raze laser. Pe ecran, se formează un anumit tipar de unde. Atunci când au înlăturat mostra de ADN, tiparul nu a dispărut, ci a rămas. Multe experimente controlate au arătat că tiparul continua să vină de la mostra înlăturată, a cărei câmp de energie a rămas de unul singur. Acest efect este numit acum efectul de ADN fantomă. Teoria spune că energia din afara spaţiului şi timpului curge în continuare prin găurile de vierme activate după ce ADN-ul a fost înlăturat. Efectele secundare întâlnite cel mai adesea în hipercomunicarea oamenilor sunt câmpurile electromagnetice inexplicabile din apropierea persoanei în cauză.

Mecanismele electronice precum CD-playerele pot fi iritate şi pot înceta să funcţioneze ore întregi. Atunci când câmpul electromagnetic se disipează încet, mecanismul funcţionează normal din nou. Mulţi vindecători şi oameni cu capacităţi extrasenzoriale cunosc acest efect din munca lor: cu cât atmosfera şi energia sunt mai bune, cu atât este mai „obositor” pentru mecanismele de înregistrare, deoarece ele încetează să funcţioneze chiar în acele momente. Adeseori, până a doua zi totul revine la normal. Probabil că citirea acestor rânduri îi linişteşte pe mulţi, deoarece nu are nici o legătură cu faptul că sunt inapţi din punct de vedere tehnic; înseamnă că ei sunt buni pentru hipercomunicare.

În cartea lor Vernetzte Intelligenz, Grazyna Gosa şi Franz Bludorf explică aceste legături cu precizie şi claritate. Autorii citează, de asemenea, surse ce presupun că în vremurile timpurii umanitatea semăna perfect cu animalele: era conectată foarte puternic la conştiinţa de grup şi prin urmare se comporta ca un grup. Pentru a dezvolta şi experimenta individualitatea însă, noi, oamenii am trebuit să uităm aproape complet hipercomunicarea.

În prezent, când suntem relativ stabili în conştiinţa noastră individuală, putem crea o nouă formă de conştiinţă de grup – şi anume una în care să dobândim accesul la toată informaţia prin intermediul ADN-ului nostru, fără a fi forţaţi sau controlaţi de la distanţă în legătură cu ce să facem cu acea informaţie.
Noi ştim acum că exact aşa cum folosim Internet-ul, ADN-ul nostru poate distribui informaţie adecvată în reţea, poate prelua informaţie din reţea şi poate stabili contacte cu alţi participanţi la reţea. Vindecarea la distanţă, telepatia sau „simţirea la distanţă” în legătură cu starea altuia pot fi astfel explicate. Unele animale ştiu foarte bine atunci când stăpânii lor plănuiesc să se întoarcă acasă. Acest lucru poate fi interpretat şi explicat mai nou prin conceptele ştiinţei de grup şi hipercomunicarii.

Orice conştiinţă colectivă nu poate fi utilizată raţional pentru o anumită perioadă de timp fără o individualitate distinctivă; altfel ne-am întoarce la instinctul primitiv de turmă care este manipulat cu uşurinţă. Hipercomunicarea în noul mileniu reprezintă ceva foarte diferit. Cercetătorii consideră că dacă oamenii cu individualitate completă ar recâştiga conştiinţa de grup, ar avea o putere dumnezeiască de a crea, modifica şi modela lucruri pe Pământ! Şi umanitatea chiar se îndreaptă colectiv către o asemenea conştiinţă de grup nouă. Cincizeci de procente dintre copii vor deveni o problemă din momentul în care merg la şcoală, deoarece sistemul „îngrămădeşte” pe toată lumea la un loc şi aceştia necesită ajustări. Însă individualitatea copiilor de astăzi este atât de puternică, încât ei refuză aceste ajustări şi se opun renunţării la particularităţile lor în cele mai variate feluri. În acelaşi timp, se nasc din ce în ce mai mulţi copii clarvăzători. Ceva din aceşti copii se luptă pentru a se îndrepta către conştiinţa de grup de noul tip şi nu mai pot fi supuşi. Ca o regulă, vremea, de exemplu, este foarte dificil de influenţat de un singur individ, însă poate fi influenţată de conştiinţa de grup (ceva ce nu este deloc nou pentru unele triburi indigene).

Vremea este puternic influenţată de frecvenţele de rezonanţă ale Pământului (frecvenţele Schumann). Însă, exact
aceleaşi frecvenţe se produc şi în creierul nostru, iar atunci când mai mulţi oameni îşi sincronizează gândirea sau când indivizi (maeştrii spirituali, de exemplu) îşi concentrează gândurile ca un laser, atunci nu este deloc uimitor că pot influenţa vremea. O civilizaţie modernă care îşi dezvoltă conştiinţa de grup nu ar avea nici probleme de mediu, nici goluri de energie: dacă ar folosi asemenea puteri mentale ca o civilizaţie unificată, ar avea controlul energiilor planetei sale ca o consecinţă naturală. Atunci când un număr mai mare de oameni se unifică într-o intenţie mai înaltă ca meditaţia pentru pace – se dizolvă, de asemenea, şi potenţialele pentru violenţă.

Se pare că ADN-ul este, de asemenea, un superconductor organic care poate lucra la temperatura corporală normală, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesită temperaturi extrem de reduse

între 200 şi 140A °C pentru a funcţiona. Mai mult, toate superconductoarele pot stoca lumina şi astfel, informaţia. Acest lucru explică mai departe felul în care ADN-ul poate stoca informaţia. Mai există un fenomen legat de ADN şi găuri de vierme. În mod normal, aceste găuri de vierme supermici sunt foarte instabile şi se menţin numai pentru mici fracţiuni de secundă. În anumite condiţii, găurile de vierme stabile se pot organiza, formând apoi câmpuri de vid distincte în care, de exemplu, gravitatea se poate transforma în electricitate. Câmpurile de vid sunt sfere autoradiante de gaz ionizat ce conţin cantităţi considerabile de energie. În Rusia există regiuni în care astfel de mingi radiante apar foarte des.

Din cauza confuziei generale, ruşii au iniţiat programe de cercetare masivă care au condus în final la unele dintre descoperirile menţionate mai sus. Mulţi oameni cunosc câmpurile de vid ca sfere strălucitoare pe cer. Ei se uită cu atenţie şi uimire la ele şi se întreabă ce ar putea fi. M-am gândit odată: „Bună! Dacă eşti un OZN, zboară în triunghi”. Şi dintr-o dată, sferele de lumină s-au mişcat în triunghi. Sau zburau pe cer ca nişte pucuri de hochei: accelerau de la zero la viteze ameţitoare, în timp ce alunecau tăcut pe cer. Am rămas uitându-mă la cer şi am crezut, ca mulţi alţii că sunt OZNuri. Prietenoase, se pare, deoarece au zburat în triunghiuri pentru a-mi face pe plac.

În prezent ruşii au descoperit – în regiunile în care apar adesea câmpurile de vid – că uneori ele zboară ca sfere de lumină de la sol, în sus, spre cer şi că aceste sfere pot fi îndrumate prin gând. S-a descoperit că aceste câmpuri de vid emit unde de frecvenţă joasă care sunt produse şi în creierele noastre şi datorită acestei asemănări de unde ele pot reacţiona la gândurile noastre. A intra cu entuziasm într-o astfel de sferă de la nivelul solului nu este tocmai o idee prea bună, deoarece acele sfere de lumina pot conţine energii imense şi ne pot modifica genele.

Mulţi învăţători spirituali produc, de asemenea, asemenea sfere sau coloane de lumină vizibile atunci când se află în meditaţie profundă sau în timpul lucrului cu energie, ceea ce declanşează senzaţii plăcute şi nu dăunează cu nimic. Se pare ca acest lucru depinde, de asemenea, de o anumită ordine, calitate şi origine interioară a câmpului de vid.

Există unii învăţători spirituali precum tânărul englez Ananda, de exemplu, la care nu se vede nimic la început, dar căruia dacă i se face o fotografie în timp ce stă şi vorbeşte sau meditează în hipercomunicare, iese doar o fotografie a unui nor alb pe scaun. În anumite proiecte de vindecare a Pământului apar, de asemenea, astfel de efecte de lumină în fotografii.

Pe scurt, acest fenomen are de a face cu forţele de gravitaţie şi antigravitaţie care sunt forme stabile de găuri de vierme şi afişări ale hipercomunicării cu energii din afara structurii noastre de timp şi spaţiu. Generaţiile timpurii care au experimentat această hipercomunicare şi câmpuri de vid vizibile erau convinse că le-a apărut un înger: şi noi nu putem fi prea siguri la ce forme de conştiinţă putem obţine acces atunci când folosim hipercomunicarea.

Fără a avea dovada ştiinţifică a existenţei lor reale, oamenii care au avut astfel de experienţe. NU suferă însă cu toţii de halucinaţii. Am făcut pur şi simplu un pas uriaş către înţelegerea realităţii noastre. Ştiinţa oficială ştie, de asemenea, de anomaliile de gravitaţie de pe Pământ care contribuie la formarea fenomenelor de vid. Recent, anomalii de gravitaţie au fost descoperite în Rocca di Papa din sudul Romei.

 

sursa : www.scribd.com

 

curs online maestri ascendenti si descendenti

ASCENSIUNE – ACCELERAREA  PARCURGERII CAII SI  MARIREA  COEFICIENTULUI  DE  LUMINA

540254 406092202745545 100000343057712 1367889 1690655370 n

 



Tehnica de ascensiune numarul unu 

Pentru propria-mi cunoastere si pentru scrierea acestei carti, am investigat propria mea cale catre ascensiune si am incercat sa invat tot ce puteam despre acest proces si despre mecanismul ascensiunii. Unul dintre lucrurile interesante pe care le-am descoperit in explorarea planului interior este existenta locurilor de ascensiune sau a camerelor de ascensiune. Sunt multe. Va voi spune despre cinci dintre ele, pe care le-am gasit a fi cele mai puternice si mai eficiente.

Ele sunt chiar niste scaune sau niste mese sau niste coloane unde stai asezat sau culcat sau in picioare. Maestrii, printr-un soi de inalta tehnologie, trimit impulsuri de Lumina prin acest mecanism pentru a-ti ridica vibratia. Exista un astfel de loc pe nava spatiala a Comandantului Ashtar. Exista unul in Sediul de Ascensiune al lui Serapis Bey de la Luxor.

Exista unul in Telos, orasul subteran de sub Muntele Shasta. Exista unul in Marea Piramida de la Gizeh, in camera regala. Cel pe care eu il prefer este acela care se afla actualmente sub Muntele Shasta, care este o camera de ascensiune in interiorul unei gigantice piramide. Cereti in meditatie sau noaptea, in timp ce dormiti, sa fiti dus la aceste locuri de ascensiune.

Puteti sa faceti un tur, daca vreti, si sa-l alegeti pe cel preferat. Este una dintre cele mai bune metode pe care le-am gasit pentru marirea coeficientului de Lumina si ridicarea vibratiei. Puteti simti Lumina si energia care sunt trimise prin usoare impulsuri in corpul vostru in timp ce stati in meditatie. As mai sugera sa-l chemati pe Arhanghelul Metatron sa va ajute la cresterea coeficientului de Lumina. El este creatorul intregii Lumini exterioare din univers si se pare ca are o mare pricepere in acest domeniu.



Tehnica de ascensiune numarul doi 

Chemati-l pe Mahatma sa integreze toate cele trei sute cincizeci si doua de niveluri ale lui Mahatma in fiinta voastra, in timpul fiecarei meditatii. Cereti, de asemenea, sa primiti informatia Luminii de la toate cele trei sute cincizeci si doua de niveluri ale lui Mahatma. Ea va sosi in ceea ce ar arata ca niste pachete de Lumina, daca ar fi privite prin clarvedere. Cereti sa primiti pachete cu informatia Luminii din dimensiunile a cincea, a sasea si a saptea ale realitatii.

Aceasta este de fapt informatie spirituala care va fi programata in bancile de date ale calculatorului vostru si pe care o veti folosi in viitoarea voastra misiune. Ajuta si la marirea coeficientului vostru de Lumina. Mai puteti cere sa fiti un reprezentant cosmic al lui Mahatma pe Pamant. Prin aceasta, cereti sa fiti umbrit discret de Mahatma pentru a va ajuta sa vindecati separarea dintre personalitatea voastra, monada si suflet, precum si pe aceea dintre voi si prezenta lui Dumnezeu.

kh

Tehnica de ascensiune numarul trei 

Cereti in repetate randuri, in cursul unei zile, o aliniere axiotonala si o integrare si o aliniere spirituala. Aceasta va va alinia corect sinele personal cu energiile cosmice.

Tehnica de ascensiune numarul patru 

Chemati-va in ajutor monada si pe Maestri pentru construirea vehiculului personal merkabah, daca inca nu aveti unul. Cereti in meditatie ca merkabah sa va fie programat sa se roteasca pentru ridicarea vibratiei personale la frecventa de dimensiunea a cincea, aceea a Maestrului Inaltat.

Utilizati merkabah de cate ori vreti sa calatoriti in timpul meditatiei sau noaptea, in timp ce dormiti. Rotirea merkabah face parte din procesul de invatare a dematerializarii si rematerializarii.

Tehnica de ascensiune numarul cinci 

In timp ce meditati, de acum inainte, faceti cererea ca toate celelalte unsprezece extensii ale sufletului sa vi se alature in munca voastra pentru ascensiune. Nu le ordonati, mai degraba invitati-le sa va asiste si cereti monadei si poate si lui Vywamus sa va ajute sa le adunati.

In meditatiile de mai tarziu, se poate sa doriti, de asemenea, sa invitati toate cele o suta si patruzeci si patru de extensii ale sufletului vostru. Prin aceasta, faceti munca de ascensiune pentru doisprezece dintre voi, in loc de unul singur. Tineti minte, intreg grupul vostru de suflete ascensioneaza printr-o singura extensie a sufletului. Nu am cuvinte sa spun cu cata caldura recomand aceasta tehnica de ascensiune.

Tehnica de ascensiune numarul sase 

Invocati-i in timpul meditatiilor voastre pe Isis, Osiris, Serapis Bey si pe Thoth pentru utilizarea Chivotului Legii la accelerarea drumului vostru catre ascensiune. Chivotul Legii a fost utilizat de catre marii Ptahi si de catre Maestrii egipteni din trecut la initierile lor si la munca lor pentru ascensiune. Veti simti o crestere marcata a puterii meditatiei voastre dupa aceasta cerere.

 Tehnica de ascensiune numarul sapte 

Cereti, sub indrumarea monadei voastre, ancorarea si activarea celor douazeci si doua de chakre. Chakrele voastre vor cobori realmente in trupul vostru ca niste corpuri de Lumina. Ele vor ramane in sistemul celor patru corpuri o perioada de timp, apoi il vor parasi. Invocarea staruitoare pentru coborarea chakrelor superioare va va incarca bateria spirituala, cu timpul. Va mari luminozitatea becului spiritual care sunteti.

Este extrem de important sa faceti acest lucru sub indrumarea monadei voastre, ca sa nu va ardeti corpul. Aceasta nu este ceva care trebuie sa se faca dintr-o data, ci incet si gradat, pentru a va pregati sistemul nervos. Cereti sufletului si monadei voastre sa supravegheze procesul si nu aveti a va teme de nimic.

As recomanda sa se utilizeze o vreme tratamentul meditatiei pentru ascensiune de la sfarsitul acestei carti. Puneti-l pe o banda audio pe care sa va inregistrati propria voce. Cu timpul, veti integra primele saisprezece chakre. Apoi puteti incepe sa cereti chakrele din dimensiunea a cincea, de la a saisprezecea pana la a douazeci si doua.

Tehnica de ascensiune numarul opt 

Daca simtiti vreodata disconfort in timpul meditatiei, chemati imediat, intotdeauna, echipa de vindecatori PAM (Programul de Asistenta Medicala). Acesta este un grup de fiinte inaltate format din Pan, prealuminatul zeu al vindecarii, Unitatea Medicala a Marii Fratii Albe si sufletul si monada ta. Pur si simplu cheama-i pe nume.

Ei sunt special pregatiti sa ajute la orice blocaje medicale sau energetice. Eu ii invoc la fiecare meditatie ca sa ma ajute sa-mi mentin corpul echilibrat in timp ce meditez. Pentru a intelege totul despre echipa medicala PAM, cititi capitolul despre ei din a doua mea carte, Psihologia Sufletului (Soul Psychology).

Tehnica de ascensiune numarul noua

In fiecare meditatie, cereti coborarea si ancorarea monadei voastre, a corpului vostru Mayavarupa, a corpului vostru solar auriu angelic, a corpului vostru solar de Lumina, Dumnezeu si Mahatma. Toate acestea sunt aspecte mai inalte ale voastre (identitatea voastra multidimensionala) care vor fuziona cu sistemul vostru de patru corpuri si va vor mari ceficientul de Lumina, ridicandu-va vibratia generala.

fd

Tehnica de ascensiune numarul zece 

In fiecare meditatie, cereti construirea celor douasprezece lanturi ADN in corpul vostru eteric fizic. Contrar a ceea ce inteleg cei mai multi dintre oameni in legatura cu asta, cele douasprezece lanturi ADN sunt construite in corpul eteric si nu se manifesta realmente in cel fizic pana dupa ascensiune.

Cereti in permanenta acest lucru si, cu timpul, aceasta lucrare se va savarsi. Ea face parte din pregatirea corpului vostru ascensionat.

Tehnica de ascensiune numarul unsprezece 

Cereti in meditatie o experienta a rapirii. Aceasta este o experienta care consta in a fi urcat pe stalpul de Lumina sau urcarea stalpului de Lumina in meditatie.

Tehnica de ascensiune numarul doisprezece 

In fiecare meditatie cereti o binecuvantare speciala pentru ascensiune si accelerarea acesteia, de la unul dintre Maestrii Inaltati.

Tehnica de ascensiune numarul treisprezece 

In fiecare meditatie, cereti o deschidere completa a chakrei voastre pentru ascensiune si o deschidere si o activare completa a tuturor centrilor din creierul vostru. Chakra voastra pentru ascensiune este o chakra care se afla in spatele capului, acolo unde ar incepe o coada de cal. Este un loc moale in varful capului, putin spre spate. La ascensiune, aceasta chakra este complet deschisa.

O alta cheie pentru ascensiune este activarea deplina a centrilor creierului si realizarea iluminarii depline a creierului. Cereti Maestrilor Inaltati sa vi se dea o dispensa divina pentru cheile ascensiunii si ankh-urile din creierul si inima voastra.

Acestea functioneaza ca niste chivoturi ale legii sau merkabah-uri in miniatura, care se rotesc si va maresc coeficientul de Lumina si contin informatie pentru ascensiune. Cereti in timpul meditatiei si inainte de a adormi ca acestea sa fie puse in voi, pentru a va accelera procesul de ascensiune.

Tehnica de ascensiune numarul paisprezece 

Chemati-l pe Vywamus sau pe alti Maestri Inaltati ca sa va pregateasca sistemul nervos fizic si pe cel eteric pentru ascensiune. Aceasta este una dintre cheile cresterii coeficientului vostru de Lumina si pentru a incepe sa aveti frecventele mai inalte ale Luminii.

Tehnica de ascensiune numarul cincisprezece 

Faceti in mod regulat meditatia si tratamentul pentru ascensiune descrise la sfarsitul acestei carti. Cand nu mai utilizati aceasta meditatie mai lunga, luati notite din sectiunea despre tehnicile pentru ascensiune si incercati aceste diferite metode in diferite meditatii.

Tehnica de ascensiune numarul saisprezece 

In meditatie, prezentati-va in fata lui Sanat Kumara si faceti-va cererile-rugaciuni pentru calea voastra catre ascensiune. Aratati, de asemenea, ce aveti de oferit ierarhiei si umanitatii privind munca in serviciu pe care ati dori sa o faceti. Utilizati aceasta tehnica in special la fiecare festival Wesak, care are loc la luna plina din mai. Aceasta este, intr-adevar, cea mai sfanta zi a anului din punctul de vedere al Ierarhiei Spirituale.

daughter of isis by nilhisiewen d2zbset

Tehnica de ascensiune numarul saptesprezece 

Chemati flacara cea mare sa fuzioneze si sa se amestece cu flacara cea mica de pe Pamant. Cereti fuziunea completa a monadei, a sufletului si a personalitatii de pe Pamant. Cereti casatoria divina a sufletului cu spiritul pe Pamant.

Tehnica de ascensiune numarul optsprezece 

Chemati-i pe Helios, Metatron si Enoch pentru a primi literele de foc si toate informatiile spirituale importante din Cheile lui Enoch in toate cele cinci limbi sacre. Cereti ca toate aceste informatii sa va fie transmise in meditatie sau in timpul somnului.

Acest concept se aseamana foarte mult cu derularea unei iregistrari pentru invatarea unei limbi straine noaptea, in timpul somnului, doar ca se petrece la un nivel cu mult mai inalt. Tot continutul cheilor lui Enoch si multe altele sunt literalmente programate in bancile de date ale calculatorului vostru, fara ca macar sa cititi aceste carti.

Aceasta se aseamana cu Tehnica de ascensiune numarul doi, chemarea pachetelor cu informatia Luminii pentru toate cele trei sute cincizeci si doua de niveluri ale lui Mahatma. Intregul proces nu dureaza prea mult si tot acest material va fi la dispozitia voastra in viitor. El ajuta si la marirea coeficientului de Lumina.

Tehnica de ascensiune numarul nouasprezece 

“Eliminati toate implanturile extraterestre si toti elementalii. Aceasta se poate face luand contact cu sotia mea, Terri, si cu mine, sau cu orice persoana calificata din comunitatea voastra. Se poate face si prin telefon si dureaza circa o ora. Toata lumea de pe planeta are asa ceva si nu este nimic de temut. Este vorba doar despre o alta rafinare si purificare la nivel subtil, care ajuta la accelerarea ascensiunii voastre.

(Pentru mai multe informatii despre aceasta, cititi cartea mea despre misterele oculte; cea de-a doua parte a cartii este o trecere in revista completa a miscarii extraterestre si da o explicatie detaliata despre tot acest proces.)”

Tehnica de ascensiune numarul douazeci 

Chemati-l pe Helios anume ca sa va ajute sa va construiti corpul de Lumina. Cereti, de asemenea, ancorarea completa a Corpurilor de Lumina ale sufletului si monadei voastre in sistemul vostru de patru corpuri si fuziunea lor deplina cu vehiculul vostru fizic. Helios este deosebit de priceput la aceasta lucrare, dat fiind ca el este Logosul Solar si intruchipeaza energia solara, care are o corelatie directa cu Corpul de Lumina.

LadyDeath

A  SAPTEA  INITIERE 

Cea de-a saptea initiere este cea mai inalta initiere care poate fi luata in acest plan. A saptea initiere inseamna eliberarea de viata fenomenala a celor sapte planuri ale vietii noastre planetare. Este, realmente, o ridicare in afara sau peste planul cosmic fizic. Este o fuziune cu planul de constiinta Divin sau al Logosului.

Vointa Maestrului fuzioneaza perfect cu aceea a Logosului Planetar. Fiul sau fiica lui Dumnezeu si-a gasit drumul inapoi la Tatal si la sursa de origine, acea stare a existentei care este denumita Shamballa. Maestrul a devenit un punct concentrat de Lumina vie. El sau ea are dreptul sa intre si sa iasa din regatul Shamballa.

Vederea Maestrului trece de bariera inelului solar. El stapaneste toate cele sapte raze. (Se va vorbi despre stiinta celor douasprezece raze intr-un capitol ulterior.) El exercita legea in sistemul solar. Incepe sa vada planurile si scopurile Logosului Solar. Maestrului i se acorda revelatia calitatii iubirii/intelepciunii care se exprima prin toate formele create.

Maestrul s-a despartit de orice importanta acordata formei. Chakra coroanei este chakra stimulata la aceasta initiere. Aceasta initiere este denumita in terminologia crestina reinviere.

CELE  SAPTE  CAI CATRE  EVOLUTIA  MAI  INALTA 

In momentul ascensiunii ni se cere sa alegem una dintre cele sapte cai catre evolutia mai inalta. Cele sapte cai dintre care putem alege sunt urmatoarele:

Calea in Serviciul Pamantului
Calea Muncii Magnetice
Calea Pregatirii pentru Logosul Planetar
Calea catre Sirius
Calea Razelor
Calea pe Care Este Insusi Logosul
Calea Fiului Absolut

   Cei mai multi dintre oameni aleg calea catre Sirius, caci aceasta este universitatea din care face parte Shamballa. Ea serveste ca loc de pregatire din care, mai tarziu, in cursul evolutiei cosmice, te poti transfera pe cai mai avansate.

Djwhal Khul a ales calea catre Sirius, ca si Buddha. Prima cale este pentru cei care doresc sa continue lucrul ca Pamantul dupa ce se inalta. Sotia mea a ales aceasta cale si a facut o intelegere cu Djwhal Khul sa ramana sa lucreze cu Pamantul timp de patru mii de ani, desi nu va ramane neaparat fizic pe Pamant in tot acest timp.

Eu am ales calea catre Sirius si ma gandesc sa ma transfer pe calea Fiului Absolut mai tarziu, dupa pregatirea de baza pe Sirius. Mi s-a mai spus ca voi mai ramane pe Pamant aproximativ douazeci de ani, timp in care voi lucra in ashramul lui Djwhal Khul, inainte de a pleca pe Sirius. In majoritatea noptilor, in timp ce dorm, calatoresc spre Sirius in corpul meu sufletesc.

Pentru mai multe informatii despre aceste sapte cai catre evolutia mai inalta, v-as recomanda sa cititi cartea lui Alice Bailey intitulata Initiera, cea umana si cea solara. Djwhal Khul face acolo o scurta prezentare a acestor sapte cai.

Va previn, insa, ca aceste informatii trebuie preluate mai mult de emisfera dreapta decat de cea stanga a creierului vostru. V-as recomanda sa incepeti sa meditati in legatura cu aceste sapte cai ale evolutiei mai inalte chiar inainte de a ascensiona. Mai exista niste informatii despre aceste sapte cai la sfarsitul cartii lui Alice Bailey Razele Initierii.

Dat fiind ca informatiile despre cele sapte cai ale evolutiei mai inalte sunt atat de succinte si greu de inteles, am dedicat un capitol intreg prezentarii pe larg a acestor cunostinte si informatii intr-un mod usor de inteles si clar in noua carte pe care o scriu acum si care este intitulata O autobiografie spirituala a actualei mele ascensiuni. Aceasta carte nu va fi disponibila decat la finele anului 1995 sau la inceputul lui 1996. Pana atunci, as recomanda citirea acestui set de patru volume.

 

ASCENSIUNE – ACCELERAREA PARCURGERII CAII SI MARIREA COEFICIENTULUI DE LUMINA

 

Karanna Academy

PAGINA FACEBOOK

 

553637 362108777211416 175746163 n

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

4

Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra.

Teosofie si antroposofie

 

Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, sanskrita, desemneaza notiunea de „eter”. Formula „memorie akashica” este utilizata in teosofie si in antroposofie pentru a descrie plentitudinea cunoasterii mistice incifrate intr-un plan non-fizic, paralel al existentei. Adeptii celor doua curente ezoterice sunt de parere ca aceste date contin toata cunoasterea experientei umane precum si istoria cosmosului.

Colectia este descrisa metaforic asemenea unei librarii, alte analogii comune intalnite in discursurile pe marginea acestui subiect vizand ideea de „computer universal” sau de „Minte Divina”. Descrierile memoriei akashe atesta faptul ca informatiile cuprinse aici sunt innoite in mod constant pe masura ce viata pe Pamant si Universul insusi evolueaza, ele putand fi accesate din universul material prin intermediul proiectiei astrale. Conceptul isi are originile in miscarile teosofice ale secolului XIX, ramanand de actualitate si in discursurile de tip New Age.

Conform principiilor teosofice al caror parinte spiritual este filosoful, esoteristul, artistul si pedagogul de origine austriaca Rudolf Steiner, memoria akashica reprezinta un sistem universal care inmagazineaza fidel, ca intr-un fel de biblioteca a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodata in acest Univers, orice gand, cuvant si fapta. Amintirile sunt impresionate pe o substanta de natura subtila denumita akasha (sau eter). In misticismul hindus, akasha este considerata principiul primordial al naturii din care celelalte patru principii fundamentale (apa, aerul, focul si pamantul) sunt create. Impreuna, cele cinci principii reprezinta, de asemenea, cele cinci simturi ale fiintei umane.

Se crede despre memoria akashica ca arhiveaza pe „rafturile” ei, in amanunt, trecutul, prezentul si, cred unii, o umbra in plina evolutie a viitorului nu doar al fiecarei persoane, dar al fiecarui graunte de materie. Intelepciunea spirituala antica ne invata ca toata istoria lumii este cumva incifrata intr-o baza de date universala. Timp de mii de ani, oamenii au vorbit si au scris despre aceasta cronica extraordinara. Fiecare cuvant, fiecare fapta, gand si sentiment, inregistrate intr-o arhiva intrinseca de tipare energetice. O arhiva ce ne este potential accesibila. Hinduismul, budismul si chiar Biblia insasi fac referiri la o astfel de memorie akashica sau Carte a Vietii.

9

Edgar Cayce

 

Un exemplu al istoriei recente care sugereaza accesarea si intrebuintarea de catre un om a frecventei akashice, il reprezinta celebrul clarvazator american Edgar Cayce. Se crede despre acest personaj misterios, adesea comparat cu Nostradamus, ca si-a folosit harul pentru a citi sau a percepe intr-un fel „marea bliblioteca a vietii”. Atunci cand era intrebat despre sursa informatiilor sale, Cayce facea referire la doua fenomene. Unul era subconstientul persoanei pentru care executa procesul de ghicire, iar celalalt, conform propriilor spuse, chiar aceasta baza de date universala, pe care o numea arhiva akashica.

Se pare ca fiecare dintre noi isi scrie povestea vietii prin ganduri, fapte si prin interactiunea cu ceilalti. Atunci cand Edgar Cayce facea o „citire”, se transpunea intr-o stare de transa si calatorea in sfere mai inalte ale constiintei, asa cum se intampla in vis sau intr-un stadiu avansat de meditatie. Descria aceasta experienta ca pe urmarea unei raze de lumina ce il transporta intr-un loc similar cu o biblioteca. Acolo era intampinat de un batran cu carti, ce avea cate un manuscris cu numele fiecarui om de pe Pamant. Acesta ii inmana cartea individului pentru care clarvazatorul cauta informatii.

Sase miliarde de clarvazatori

 

Totusi, unii sunt de parere ca nu trebuie sa te numesti Edgar Cayce si sa faci in mod regulat previziuni pentru a accesa memoria akashica. Cel putin la nivel de inconstient, Cayce credea ca accesam cu totii aceste informatii in viata de zi cu zi. De exemplu, putem deveni constienti in ce priveste sentimentele noastre fata de alti oameni, aceasta fiind o forma de accesare a informatiei. Avem in interiorul nostru sentimente rezervate vis-a-vis de ceilalti; atunci cand intalnim pentru prima oara o persoana putem simti din capul locului antipatie sau simpatie fara prea multe justificari. De unde vin aceste porniri? Potrivit lui Cayce, trairile de acest fel pentru oamenii din jurul nostru sunt bazate pe amintiri stocate in propriul nostru trecut, pe care ni le amintim constant la nivel de subconstient. In acest moment, de exemplu, noi recream deja informatii pentru sentimentele noastre fata de oamenii pe care ii vom intalni in viitor.

O alta forma de a accesa akasha rezida in oniric, in ceea ce visam. Cayce spunea ca visele noastre ofera informatii nu numai despre trecutul nostru, ci si despre activitatile noastre prezente, furnizand amanunte chiar si in privinta viitorului. Astfel de date ne sunt trimise in fiecare noapte, insa nu suntem foarte atenti la ceea ce visam sau uitam atunci cand ne trezim. Un al treilea mijloc este incercarea de a urmari tiparele repetitive din vietile noastre. De multe ori avem de-a face cu experiente si intamplari menite sa ne ajute in evolutie spirituala si dezvoltare personala. Adesea, aceste lectii ne vin sub forma relatiilor personale cu alti indivizi.

Principiul Akashei este mentionat in Biblie in mai multe forme. Se mentioneaza adesea o anumita Carte a Vietii sau o carte in care Dumnezeu compileaza o baza de date celesta. Prima referinta din Scripturi la memoria akashica se afla chiar in „Exod”. Moise vorbeste cu Dumnezeu despre israeliti, pentru care pledeaza in virtutea abandonarii de catre acestia a venerarii Vitelului de Aur. Iar in schimbul iertarii, Moise se ofera sa i se stearga propriul nume din Carte. In alte imprejurari, in Vechiul Testament putem citi ca totul despre viata unei persoane este inregistrat intr-o Carte a Amintirilor. David, in Psalmi, mentioneaza ca totul din viata sa este memorat, chiar si faptele pe care urmeaza sa le faca.

In Noul Testament, avem exemple despre o carte care, aparent, contine numele tuturor celor care merita sa fie salvati, iar in Cartea Apocalipsei se mentioneaza ca fiecare dintre noi are un volum pe care Dumnezeu il va deschide si din care ii va „citi viata”.

Atlantida

Rudolf Steiner, in lucrarea sa „Din Cronica Akasha”, marseaza pe ideea unei indepartari, in timp, a oamenilor de catre contopirea cu sferele mai inalte si implicit cu Akasha, prezentandu-i pe stramosii nostri, atlanteeni, foarte diferiti de omul actual. Aceasta deosebire se refera nu numai la aspectul exterior, ci mai ales la facultatile spirituale. Gandirea logica, facultatea de a face calcule si combinatii, pe care se realizeaza astazi toate realizarile moderne, nuexistau la primii oameni. In schimb, ei aveau o memorie extraordinara, si aceasta constituia una dintre capacitatile lor spirituale cele mai remarcabile.

De exemplu, ei nu faceau calcule, asa cum facem noi, aplicand reguli invatate in prealabil. Nu aveau ceva cum ar fi o tabla a inmultiri. Nimeni nu isi intiparise in minte ca trei ori patru fac doisprezece: Faptul ca atunci cand se ivea necesitatea unei asemenea operatiuni omul atlantean rezolva problema, se datora capacitatii de a-si aminti alte situatii identice sau asemanatoare. Isi reamintea situatii traite anterior. Este important de retinut ca, de fiecare data cand se dezvolta o aptitudine noua o alta, mai veche, pierde din forta. Prin gandirea logica si prin capacitatea de a face calcule, omul actual este superior stravechiului om atlantean; in schimb, memoria noastra a regresat, omul gandeste cu ajutorul ideilor; gandirea omului atlantean se forma cu ajutorul imaginilor. Cand o imagine ii aparea in suflet, el isi amintea perfect numeroase alte imagini asemanatoare pe care le traise in trecut si, pe aceasta baza, isi forma judecata.

7

Dar acesta tendinta implica o stagnare indelungata, progresul fiind un lucru greu de obtinut prin repetarea continua a unor tipare. Or, atlanteenii au cunoscut o evolutie fulminanta, inaintea prabusirii imperiului lor. Nu s-ar putea datora oare acest lucru unei ridicari a sufletelor lor neintinate, axate pe memorie, la sfera akashica atotstiutoare de lucruri trecute sii viitoare? Unii suspecteaza acest lucru, in mare masura plauzibil, dat fiind avansul chiar tehnologic al acestei populatii despre care se crede ca avea vehicule de zbor.

Paranormal sau Akasa?

Tot Rudolf Steiner spunea ca „tot ceea ce apare in timp, isi are originea in eternitate”. El si adeptii teoriilor sale cred ca viitorul a fost de fapt trait si ca acesta este pastrat in acea Memorie Cosmica in care este inregistrat chiar Universul. De vreme ce timpul insusi este o componenta a acestui univers, tot ceea ce se va fi intamplat vreodata in raport cu el, este deja continut in memoria Akasha.

Unele persoane care afirma ca au suportat rapiri OZN vorbeau de globuri luminoase eterice despre care li s-a spus ca reprezinta „depozite de cunostinte si inteligenta”, in care se memoreaza „tot ce este in Univers”. Poate administratorii acestei supermemorii de tipul realitatii virtuale, in care ar fi copiati oamenii cu intreaga lor viata, au ajuns, dupa milioane de ani de evolutie, sa poata conferi fiecarei copii si o anumita autonomie, initiativa sau liber arbitru; ori poate chiar constiinta faptului ca traieste si dupa moarte. Aceste entitati ar putea deveni vizibile celor care pot intra in contact cu respectiva realitate virtuala. Asa s-ar putea interpreta multe istorii paradoxale, cum ar fi intalnirile cu stafiile unor morti. Am avea si un sprijin pentru intelegerea fenomenului de channelling.

Contactele unor persoane cu o astfel de supermemorie ar explica cum de ele pot vorbi uneori in limbi nicicand invatate (xenoglosia), ar putea explica „luarea in posesiune”, „reincarnarile”, „reamintirea” unor vieti trecute etc. Nu trebuie sa ignoram ca toate aceste fenomene – altminteri inexplicabile stiintific, deci respinse oficial – dispun totusi de numeroase marturii, unele foarte bine documentate.

8

Pana acum, singurele dovezi prezentate ale datelor akashice au fost declaratiile celor care pretind ca obtin informatii de la ele. Aceste afirmatii nu pot fi testate prea usor si de aceea nu au cum sa imbrace forma unei chestiuni serioase de natura stiintifica. Nici traditiile crestine si nici cele vedice sau hinduse nu recunosc radacina scripturilor si a credintelor lor in memoria Akasha, desi anumite grupuri de indivizi adera la aceasta convingere. Totusi, in credinta islamica, sub conceptul de Qadar, exista o notatie a unei asa-numite „Carti a Decretului” sau „Al-Lawh-Mahfud” ce este, de asemenea, definita ca o tableta sfanta ce retine amintiri ale tuturor evenimentelor petrecute si nepetrecute inca.

Credinciosi sau nu, entuziasti ai Akashei sau nu, ceea ce toti oamenii ar trebui sa observe din existenta acestei notiuni si ar trebui sa inteleaga, este ca toti suntem la fel, credintele noastre sunt la fel si nu ne deosebim decat in forma, avand acelasi fond, exprimat diferit. Akasha nu este, la urma urmei, decat un alt cuvant pentru ideea de Divin, de etern, de zeitate si de taram spiritual. Fie ca alegem sa credem sau nu in explicatiile oferite, ar trebui sa invatam lectia solidaritatii si a ideii de „toti suntem unul” din aventura Akashica.

Portals Connecting Universes

Materia, sufletul omului şi energiile necreate

4+(2)

Descoperirile ştiinţelor ultimului secol pun la grea încercare convingerile pe care le are fiecare dintre noi cu privire la proprietăţile materiei. Fizica a dovedit că materia aflată la îndemâna simţurilor este energie. Odată cu aceasta, s-a produs o adevărata revoluţie în cunoaştere, care a diminuat convingerile şi reperele culese din lume prin intermediul simţurilor. Totuşi, această descoperire extraordinară potrivit căreia şi trupul nostru, şi toate cele receptate de simţurile noastre sunt alcătuiri energetice nu lămureşte şi taina subiectului uman. Chiar dacă descoperă prin aceasta că posedă un trup material ce este constituit din energie, omul nu poate găsi în ea răspunsul deplin la taina adâncului său şi sfârşitul căutărilor sale.

Mecanica cuantică a dovedit că lucrurile materiale, care par a avea consistenţă şi întindere, sunt alcătuite din mici constituenţi, ce nu se arată a fi doar asemenea granulelor minuscule de materie. În anumite situaţii, aceşti constituenţi se comportă ca şi cum ar fi unde. De exemplu, teoria, care s-a dovedit în nenumărate rânduri că este corectă, afirmă că până ce aceştia sunt supuşi unei măsurători, ei trebuie să fie consideraţi mai degrabă ca fiind răspândiţi într-o regiune, decât situaţi într-un anumit loc…

Pe de altă parte, celebra teorie a relativităţii restrânse descoperită de Einstein la începutul secolului XX dezvăluie o relaţie de echivalenţă neaşteptată între materie şi energie, radioactivitatea, dar şi procesele pe baza cărora o centrală nucleară produce energie dovedesc astăzi acest fapt: materia este convertibilă în energie, dovedind o constituţie surprinzătoare a ei. Este adevărat că, în realitate, convertirea totală a materiei în energie este întâlnită doar la nivelul lumii cuantice. Soarele, de exemplu, în miezul căruia se petrec reacţii nucleare violente, nu poate extrage întreaga energie depozitată în materie! Prin reacţiile nucleare din miezul său fierbinte, dintr-o sută de grame de material, abia dacă este valorificat 1% în energie.

000802 c283 0047 csls

Totuşi, relaţia de echivalenţă ne arată că în 100 de grame de materie sunt ascunse 3 miliarde de kilovaţi-oră de electricitate!

Structura atomilor care alcătuiesc lucrurile ce ne înconjoară arată că ceea ce noi considerăm a fi consistent este, în realitate,mult mai mult vid decât substanţă. Sondând structura materiei până la scări de ordinul a 10-9 din 10-9 dintr-un metru, fizicienii au arătat că tot ce s-a întâlnit până acum constă într-o combinaţie de particule. Însă, materialitatea obiectelor nu rezidă în aceste granule; ele nu conţin substanţa cu care s-au deprins simţurile noastre. 99,99% din masa unui atom este conţinută în nucleul său, care este de 100.000 de ori mai mic. Aceasta înseamnă că întreaga „materialitate“ pe care noi o acordăm obiectelor constituite din atomi stă ascunsă de fapt în ceva mult mai mic.

Atomii sunt mai degrabă goi, materia existentă în ei fiind concentrată într-un nucleu care abia ocupă 10-18 din întreg volumul său! Dar şi neutronii şi protonii ce alcătuiesc nucleul au mult mai multă masă decât quarcii care îi compun: 90% din masa lor vine din energia de mişcare a quarcilor din interior. Agitaţia quarcilor dă mai degrabă masa nucleelor din atomi decât substanţa ca atare! Şi aşa ajungem din nou la ceea ce s-a spus în repetate rânduri: materialitatea, întinderea şi consistenţa lucrurilor din lumea sensibilă este o aparenţă. Lumea este o alcătuire de energie.

Reprezentările noastre sunt amendate de datele fizicii recente pentru că pe de o parte, faptul că materia nu este decât energie se întrevede, teologic, în începutul creaţiei, căci totul a început când Dumnezeu a zis: „Să fie Lumină!“. Cuvântul lui Dumnezeu, prin care El a poruncit şi s-au zidit toate, este energetic. Pe de altă parte, Sf. Grigorie Palama observă că, în mod virtual, în această lumină primordială de la începutul creaţiei sunt cuprinse cosmosul, pământul şi toate celelalte. Părintele Stăniloae subliniază chiar că, în acest fel, Sfântul Griore Palama pare a insinua că în lumina sau energia aceea de la început îşi avea subzistenţa sau originea întreaga lume creată. Relevant este şi faptul că Sf. Grigore de Nyssa subliniază că tot ceea ce este materie în lumea creată s-a născut prin lucrarea energiilor necreate în cele create dintru început. Firea spirituală este cea care dă viaţă forţelor spirituale şi „întâlnirea acestora produce materia“. Acestea arată, într-un fel, că şi teologia întrevede, în tot ceea ce este creat, un fel de substrat energetic.

47135 247189245404586 55309275 n

Fizica dă explicaţii şi pentru energiile necreate. S-ar putea spune, deci, că fizica ne invită să depăşim reperele simţurilor şi logica simplă. Mai mult chiar, din perspectivă teologică, şi simţurile, logica şi toate instrumentele raţiunii nu trebuie abandonate, ci deschise spre ceea ce nu poate fi înţeles prin ele.

Părintele Stăniloae observă că posibilitatea aceasta a spiritualizării simţurilor şi raţiunii noastre este dată tocmai în faptul că „toată realitatea văzută e, în fond, o raţionalitate dinamică plasticizată“, în raport cu care omul descoperă puterile pe care le are şi felul în care le poate folosi în raporturile sale cu lumea. Până la urmă, aşa cum observă şi părintele Stăniloae, faptul că fizica ne descoperă că materia însăşi este o ţesătură energetică poate arată, dintr-o perspectivă teologică, faptul că ea este făcută să primească lucrarea energiilor necreate.

Aşa cum s-a spus, faptul că lucrurile sensibile şi toate cele din lume sunt în ultimă instanţă diverse forme de energie forţează raţiunea – care le pătrunde şi le cunoaşte – dar forţează şi simţurile, care le sesizează, la smerenie: căci în lumea fizică se petrec lucruri pe care nu le putem percepe şi nici nu le putem înţelege deplin. Nici simţurile, şi nici judecăţile logice nu sunt reperele ultime privind lumea fizică în care trăim.

Există şi alte înţelesuri ale celor existente în creaţie, care depăşesc simţurile şi logica şi la care nu putem ajunge prin acelea.

Trupul omului este legat de întreg cosmosul. Este adevărat că, prin dovedirea substratului energetic al materiei, fizica face un pas înspre dezvăluirea omului ca fiinţă spirituală. Materia ca energie ne apropie într-un fel ideea că şi trupul nostru are o constituţie energetică, ajutându-ne să înţelegem mai bine cum dispoziţiile şi mişcările sufletului (spiritual) influenţează starea trupului.

47471 117449355079186 623297889 n

Mai mult, făcând acest pas dinspre materia lumii sensibile spre energia ascunsă, „dedesubtul“ ei, ştiinţele arată, într-un fel, că toate făpturile lumii create au trupuri înrudite între ele, prin constituenţii din care sunt făcute. Dar şi teologic aceasta se vede în faptul că toate plantele, vietăţile şi trupul omului au fost făcute din pământul primordial. Însă faptul că toţi aceşti constituenţi care alcătuiesc lucrurile sensibile, vieţuitoarele şi trupul omului au o constituţie duală şi sunt, în ultimă instanţă energie, arată că întreaga lume are capacitatea de a fi pătrunsă de lucrarea sfinţitoare a lui Dumnezeu.

Astfel s-ar putea spune că trupul material al omului îl arată pe el ca microcosmos, adunând întreaga materie a lumii sensibile.

Mai mult chiar, inseparabilitatea cuantică sugerează chiar mai mult o legătură tainică între trupul nostru şi întregul univers. Mecanica cuantică a mai produs un rezultat surprinzător. Este vorba despre nonseparabilitate sau nonlocalitate. În lumea cuantică s-a dovedit că două particule care au fost legate între ele păstrează un fel de legătură între ele.

La nivelul experienţei directe, nici o acţiune nu se poate transmite cu viteze mai mari decât cea a luminii. În lumea cuantică, particulele care iniţial au fost legate între ele păstrează semnele legăturilor lor şi se manifestă ca atare, în orice situaţie în care se intervine asupra lor! Acţiunea exercitată asupra uneia dintre ele se transmite, într-un fel, şi celeilalte, însă instantaneu, indiferent la ce distanţă se află aceea.

487370 333670306721930 1952673799 n

Faptul nonlocalităţii, verificat deja experimental, valabil în lumea cuantică, ar putea dezvălui cum, într-un fel, omul este mai mult decât cel în trupul căruia se adună, simbolic, materia lumii terestre.

Ţinând seama de faptul că la începutul lumii materia şi energia cunoscute astăzi au fost una şi aceeaşi, omul se dezvăluie a fi într-un fel strâns legat de întreg universul, prin aceea că constituenţii din care este alcătuit trupul lui păstrează această amprentă a unităţii lumii şi sunt legaţi tainic de întreaga materie existentă în univers.

Autor: Daniel-Dumitru Darie
piramida 2

Intre Pamint si Orion, Piramidele de la Giseh


piramide

 

Orion in mitologia greaca

Pentru vechii greci, Orion vinatorul, fiul lui Poseidon si al Amfitritei, a fost ucis accidental de Artemis. Coplesita de durere, zeita l-a rugat pe Zeus sa-i permita sa-l urce printre constelatii, pentru ca sa-l poata vedea zilnic. Pentru ca Orion sa nu fie singur pe bolta, Artemis l-a plasat pe Orion impreuna cu ciinii sai.

Orion, impreuna cu Ciinele Mare si cel Mic, constituie un ansamblu remarcabil de stele. Dintre cele sapte stele care alcatuiesc constelatia Orion, Betelgeuse si Rigel sint cele mai impozante. Prima este o stea cu dimensiuni uriase, care straluceste de 10.000 de ori mai puternic decit Soarele si marcheaza umarul drept al Marelui vinator. Rigel sau Beta Orionis se afla la piciorul sting al acestuia. Cele trei stele de la briul lui Orion – Alnitak, Alnilam si Mintaka – sint aliniate aproape perfect. In prelungirea axei, catre sud-est, se afla Sirius, din constelatia Ciinele Mare, cea mai stralucitoare stea de pe bolta cereasca si care se poate vedea foarte bine, in special vara. Alaturi de ele, alearga Procyon, principala stea din constelatia Ciinele Mic, si care, impreuna cu Sirius, Betelgeuse, Rigel, se pot vedea foarte bine si in noptile lungi de iarna.

Isis si Osiris erau din Sirius-Orion

Vechii egipteni considerau ca steaua Sirius si constelatia Orion reprezentau lacasurile lui Isis si al lui Osiris, zeii ce coborisera odinioara pe Pamint, pentru a-i crea pe locuitorii regatului egiptean. Conform mitologiei egiptene, faraonii Egiptului sperau ca sufletele lor sa renasca in imparatia cerului, devenind astfel nemuritoare. Pentru ca aceasta speranta sa se implineasca, ei au construit cele trei piramide de la Giseh, aliniate dupa cele trei stele aflate la briul vinatorului. Credinta egiptenilor era ca aceste trei stele reprezinta sufletul lui Osiris, simbolul creatiei si al imortalitatii. In acelasi timp, Sirius era considerata drept steaua renasterii sau locul de unde zeii le insuflau mumiilor faraonilor o noua viata.

Mare dregator pentru steaua Sirius

Cel mai mare dregator egiptean, vizirul, era insarcinat cu observarea permanenta a stelei Sirius, el avind la dispozitia sa slujbasi care scrutau cu atentie cerul, fiind obligati sa raporteze aparitia stelei, dimineata inainte de rasaritul soarelui la Memfis, adica rasaritul heliac, care indica inceputul inundatiei apelor Nilului (care incepea la data de 19 iulie). Anul nou egiptean incepea deci la data de 19 iulie.

Faraonul se reincarna in propriul fiu

Egiptenii mai credeau cu tarie ca, murind, faraonul se reincarneaza in propriul sau fiu, care ii va fi urmas la tron si asa mai departe. Aceasta insemna deci ca oricare dintre faraoni se tragea din Horus, primul rege al Egiptului si fiu al lui Isis si Osiris. Spre a scoate in evidenta aceasta incarnare divina, regelui i se dadea numele de Horus (Horus Ramses, de exemplu), unul dintre cele cinci nume pe care trebuia sa le poarte un faraon egiptean. Pentru ca faraonul sa devina un nou Osiris, dupa imbalsamarea sa era savirsit un ritual numit Deschiderea gurii (vezi desenele de pe peretii mormintului), prin care, in mod simbolic, faraonului ii era insuflata o noua viata.

Secretele piramidelor de la Giseh

Inginerul american Robert Bauval a condus intre anii 1975-1985 niste lucrari de constructie in Arabia Saudita. In timpul liber, el se ocupa cu descifrarea textelor egiptene, precum si cu studierea diverselor ritualuri si talismane. Rezultatul celor 15 ani de munca a fost o carte, scrisa impreuna cu Adrian Gilbert: Enigma lui Orion si secretele piramidelor, publicata in anul 1995.

Cartea celor doi cercetatori reprezinta, dupa parerea multora, o noua contributie le descifrarea enigmelor piramidelor egiptene. Lucrind la Giseh, unde se afla piramidele lui Kheops (Khufu, cum o numeau egiptenii), Kephren si Mykerinos, Bauval si Gilbert au facut trei descoperiri interesante:

1) Cu ajutorul astronomului Virginia Trimble, ei au stabilit ca tunelurile sau canalele de aeratie ale Marii Piramide traverseaza masa de piatra de la nord spre sud;

2) Cele trei piramide corespund celor trei stele de la Briul vinatorului, Mykerinos fiind corespunzatoare stelei Mintaka, care este ceva mai mica decit celelalte;

3) Alte doua piramide, aflate citiva kilometri mai departe, corespund stelelor Saiph si Bellatrix, Nilul reprezentind Calea Lactee.

Desi foarte multi egiptologi s-au aratat sceptici fata de aceste coincidente, descoperirea lui Bauval si Gilbert poate fi dovada ca acea fascinatie permanenta a egiptenilor fata de constelatia Orion a dus la construirea uimitoarelor piramide de la Giseh, cea a lui Kheops fiind considerata una dintre cele sapte minuni ale lumii.

Ipoteze despre canalele ce traverseaza Marea Piramida

Doua canale ale Marii Piramide de la Giseh pornesc de la camera mortuara a sotiei faraonului, iar altele doua, din cea a faraonului. La inceput, arheologii au presupus ca acestea ar fi canale de ventilatie. Ulterior, ei au stabilit ca acestea sint de fapt astupate, asa ca aceasta ipoteza a cazut.

Pe urma, s-a presupus ca aceste canale ar fi un fel de telescoape, cu ajutorul carora sa fie examinate stelele chiar din interiorul piramidei. Intrucit canalele sint dispuse la inceput orizontal, dupa care sint curbate si orientate in sus, desigur ca nu puteau servi pentru observarea boltei ceresti.

Apoi s-a stabilit ca unul dintre cel doua canale ale fiecarei camere este orientat spre nord, in timp ce celalalt este orientat spre sud. Calculele au stabilit ca iesirea din canalul de sud al camerei mortuare a faraonului este orientata spre Briul constelatiei Orion, iar cea a canalului de nord este orientata spre acea parte a cerului unde, cu 5.000 de ani in urma, se afla steaua Thuban (Alpha Draconis) din constelatia Dragonului, care pe atunci era Steaua Polara.

Iesirea canalului de sud, cea care porneste din camera sotiei faraonului, este orientata spre Sirius, iar cea a canalului de nord, catre una dintre cele mai stralucitoare stele ale Constelatiei Ursa Mare. Egiptenii numeau aceasta constelatie Calea care deschide drumul.

Insemna deci ca, din motive de ei stiute, egiptenii construisera cele trei piramide orientate dupa cele trei stele aflate la Briul marelui vinator. Cu 5.000 de ani in urma, constelatia era vizibila in momente foarte importante pentru ei. Cu 20-25 de zile inainte de solstitiul de vara, Orion putea fi vazut pe cer la o ora dupa aparitia lui Sirius. Aparitia lui Orion era deci un fel de simbol al renasterii naturii si, implicit, al renasterii Egiptului. Fiecare renastere era legata de egipteni de zeul Osiris, cel care moare si renaste de fiecare data, precum si de Isis, sora si sotia lui si zeita a fertilitatii in acelasi timp.

Pe Sirius li se insufla faraonilor o noua viata

Conform credintei egiptenilor, Orion si Sirius erau lacasele zeilor Osiris si Isis, cei doi zei care venisera pe Pamint in timpuri indepartate, pentru a crea regatul egiptean, precum si pe locuitorii sai. Fiecare faraon credea deci cu tarie ca dupa moarte sufletul sau se va inalta spre lacasul celor doi mari zei. Pentru ca aceasta speranta sa capete realitate, au fost construite cele trei piramide, dispuse in conformitate cu cele trei stele, aflate, cum am spus, la briul constelatiei, Sirius reprezentind locul unde zeii le insufla faraonilor o noua viata. Murind, fiecare faraon se elibera de invelisul sau corporal, lasind toate grijile pamintesti urmasului sau, dupa care devenea el insusi un nou Osiris.

Piramidele reprezinta puncte de plecare spre Orion si Sirius

Ritualul complicat al inmormintarii faraonilor, in care cel al mumificarii ocupa o parte importanta, avea o semnificatie importanta pentru egipteni. Conform unor mituri stravechi, Osiris si Isis sosisera, deci, din constelatia Orion, pentru a construi regatul egiptean. Intr-o serie de texte egiptene se spune ca atunci cind Osiris a implinit 28 de ani, el a fost ucis, lasind-o pe sotia sa Isis singura. Seth, fratele sau, i-a deschis atunci corpul, executind un ritual magic, in urma caruia a inviat pentru scurt timp trupul lui Osiris. In urma acestui ritual, Isis a ramas insarcinata, dind nastere unui fiu pe nume Horus. Astfel a aparut credinta faraonilor egipteni ca fiecare dintre ei reprezinta intruchiparea lui Horus, fiul lui Osiris si al zeitei Isis. Cele trei piramide de la Giseh reprezinta deci un fel de statii intermediare, unde se incheie viata pe Pamint si incepe calatoria spre locul unde se afla cei care intemeiasera regatul egiptean.

Andreea Radian

Edgar Cayce

Lecturile religioase ale lui Edgar Cayce

 

Însoţindu-l  pe Edgar Cayce, am intrat de această dată pe terenul permanent minat al religiei. M-am exprimat astfel pentru că multe conflicte din istorie au avut cauze religioase. Sub semnul crucii s-au produs genocide în perioada cruciadelor, inchiziţiei, acestea continuând sub alte forme şi astăzi.

Cayce, un mare credincios, recitea Biblia anual. În lecturile sale, se găsesc foarte multe referiri la Cartea Sfântă, dar informaţiile referitoare la religie, date prin aceste lecturi, au dus la a fi catalogat de unii ca nebun de legat. Dar şi Galileo Galilei era considerat, în perioada Evului Mediu, la fel de nebun, când afirma că Pământul se învârte. Foarte interesant este însă faptul că Biblia despre care vorbea Cayce în somn nu este întocmai cu cea pe care o cunoştea pe dinafară în starea de veghe. Acest lucru certifică faptul că, de-a lungul timpului, Biblia a fost “pieptănată”, suferind unele modificări în funcţie de interesele conducătorilor din anumite perioade istorice. De exemplu, Împăratul Iustinian a convocat (nu intru acum în amănunte legate de cauză, căci vor fi discutate cu altă ocazie) în anul 553 al doilea conciliu de la Constantinopol, pentru a condamna o serie de idei. Papa şi episcopii au semnat atunci, înfricoşaţi, tot ce li s-a cerut, pentru că împăratul asasinase deja câţiva papi şi episcopi. Cu această ocazie au fost şterse din Biblie referirile la reîncarnare. Nu era condamnată explicit reîncarnarea în sine, dar astfel a dispărut din Evanghelii, începând din secolul al VI-lea, cuvântul reîncarnare. 

Christos, în textele cayciene, este descris cu un profund respect şi cu o deosebită iubire. Considerând reîncarnarea o lege universală, Christos se supune şi el acesteia. Astfel, prima încarnare a Lui a fost în Adam, încărcându-se atunci cu păcatul pentru care a fost alungat din Eden, separându-se de Dumnezeu. Reîncarnarea ca Iisus a fost cea prin care El ar fi învins complet răul, păcatul şi moartea, lichidând astfel Karma lui Adam, refăcând unirea cu Dumnezeu. 

Cayce face distincţie între Entitatea Christ încarnat succesiv în Adam, Melhisedec, Enoh, Zent, Iosua, Iosif… şi personalitatea istorică a lui Iisus. Spiritul Christic s-a întrupat în mai multe personalităţi printre care se afla, alături de Iisus, Zarathustra, Mithara, Siddharta, Gautama, Mahomed, aici fiind vorba despre reîncarnare, iar Iisus Omul devine Christos când Sfântul Duh. Conştiinţa Universală coboară asupra Lui sau se întrupează în El, aşa cum spune Biblia (Gautama devine Buddha atunci când cunoaşte iluminarea), ceea ce reprezintă o manifestare. 

Lumina
Conştiinţa lui Christos “este aceea de care se vorbeşte mai întâi când spune Dumnezeu: Să se facă Lumină; şi s-a făcut Lumină. Şi această Lumină este manifestată în Christos. La început, ea s-a conştientizat fizic în Adam; şi ca Adam murim toţi şi ca ultimul Adam, adică Iisus devenind Christos, suntem toţi înviaţi. Dar nu înaintea lui, căci fiecare dintre noi îşi înfruntă propriul eu, egoul sau aşa cum El a făcut-o. Şi aceasta nu a fost cu putinţă într-o viaţă terestră decât atunci când El, Iisus, a devenit Christos şi a deschis calea”.

Prezint în continuare câteva detalii despre câţiva dintre cei care au fost reîncarnări ale lui Christos, după Cayce: Amilius este considerat ca fiind primul om perfect în forma fizică, încarnat pe Pământ. El ar fi apărut în Atlantida şi s-ar fi proiectat ca Adam. Enoh este un personaj misterios, autor presupus al unei cărţi profetice. Melhisedec a fost sfătuitorul lui Abraham şi preot din Salem. Cayce spune că el “s-a manifestat în Enoh, care a trebuit să scape de moarte… şi în Melhisenec…, care a venit pe lume materializându-se singur şi s-a dematerializat prin acelaşi proces”. Fragmente din lecturi dau de înţeles că Hermes, arhitectul Marii Piramide, ar fi fost şi el o încarnare a lui Iisus. Asaf sau Asafa sau Affa ar fi fost profesorul de cânt al regelui David, autorul psalmilor. Iosua a fost Marele Preot în timpul captivităţii în Babilon. Acesta ar fi scris şi rescris multe cărţi din Biblie. La reîntoarcerea din exil, el ar fi condus reconstruirea Templului şi ar fi refăcut vechile Liturghii după Tradiţia lui Moise.

Biblia apărută în vremea lui Moise, în jurul anului 1450 î.Hr., a ordonat credinţă într-un singur Dumnezeu. Până în acea perioadă, divinitatea se evidenţia prin alte căi, printre care şi cea astrologică, sub forma semnelor zodiacale. 

Despre esenieni
Pentru a vorbi de viaţa lui Iisus Omul, trebuie mai întâi să vorbim despre esenieni. Cayce spunea despre ei că ar fi fost un fel de fraternitate mistică şi profetică, “un ordin religios în interiorul iudaismului… un grup de indivizi angajaţi într-o căutare sinceră, dar care nu se situau pe linia religioasă oficială definită de rabinii epocii. Una dintre adunările lor ar putea fi descrisă ca o serie de meditaţii cu folosirea anumitor rituri şi forme rituale… care veneau din timpurile vechi… În acest gen de adunare se interpretau făgăduinţele, profeţiile care fuseseră făcute în privinţa timpului şi a luminii al căror Mântuitor făgăduit va veni… Toate aceste adunări erau secrete”.

Esenienii, spunea Cayce, aşteptau naşterea Mesiei şi pregăteau pentru aceasta indivizi pentru a-i forma ca misionari. Ei aveau un nivel cultural foarte înalt, iar în timpul lui Christos persoana care îi conducea era o femeie pe nume Iudita (Judy), proorocită şi vindecătoare prin rugăciune. Căci aceşti esenieni trăiau experienţe neobişnuite: aveau vise, viziuni, auzeau voci sau trăiau diverse fenomene numite de noi astăzi paranormale. Ei erau experţi şi în astrologie. Întreaga familie a lui Iisus a fost eseniană, “Ioan (Botezatorul) era şi mai esenian decât Iisus”. Elisabeta, soţia lui Zaharia şi mama lui Ioan, proorocită Ana, prietenii Mariei şi ai lui Iosif, de asemenea şi ei, Discipolii lui Iisus, Apostolii, primii creştini erau cu toţii esenieni. Toate acestea au fost afirmaţiile lui Cayce, începând din anul 1934, înainte de a se descoperi “Manuscrisele de la Marea Moartă” la Qumran, în 1947, după moartea lui Cayce, care a avut loc în 1945, documente care îi dau dreptate.

Sfânta Maria

Maria apare în lecturi ca o personalitate de primă importanţă, aşa cum este considerată de către ortodocşi şi catolici. Ea făcea parte dintr-un grup de 12 fete, alese de esenieni pentru a deveni “Canalul” prin care trebuia să se nască Mântuitorul făgăduit. Tinerele au primit o educaţie aleasă în Templul esenian de pe Muntele Carmel, unde a avut loc şi Vestirea. În ziua aceea, când fetele urcau treptele să se roage la Altar, când Maria a urcat ultima treaptă a tunat şi a fulgerat. A apărut un înger care a dus-o pe Maria de mână la Altar, ea fiind cea Aleasă.

Acolo, la Templul de pe Muntele Carmel, la centrul religios al Frăţiei eseniene “erau învăţate misterele Omului, legătura lui cu forţele interioare şi exterioare”. 

Atunci când Maria a fost aleasă pentru a-L naşte pe Mesia avea 16 ani, iar soţul ei, Iosif, avea 36 de ani. 

El este Calea
Cayce, întrebat în timpul lecturilor sale “Cum se poate cere restului omenirii să atingă perfecţiunea lui Iisus, când oamenii se nasc într-un mod mai puţin divin?”, el a răspuns: “Ah, va veni ziua când copiii oamenilor vor înţelege, în fine, scopul procreării pe Pământ… Căci cel care este Calea cere ca toţi să-L urmeze pe acest drum. Şi dacă două suflete se unesc nu în ideea de a-şi mulţumi poftele terestre, pornirile lor carnale, ci de a fi canalul sufletelor care vor veni, atunci se vor putea naşte cei care vor accelera evoluţia Omenirii: căci noi toţi trebuie să fim conduşi mai sus… Întocmai ca El!”. Atunci, “sufletele vor evolua astfel încât vor fi capabile într-o zi de a aduce pe lume alte suflete, exact cum a făcut-o Maria. Şi asta se va putea întâmpla când sufletele bărbaţilor şi femeilor vor deveni treptat conştiente că acest templu a lui Dumnezeu viu, care este corpul lor, acest canal poate fi folosit pentru aceste comunicări cu Dumnezeu, Tatăl sufletelor omeneşti”. Acest lucru poate deveni realitate când: “Concepţia neprihănită este deci posibilă, când fizicul şi mentalul vibrează total la unison cu spiritul: acesta poate acţiona atunci asupra mecanismelor cărnii”.

Cayce afirma că şi Ana, mama Mariei, ar fi conceput-o pe aceasta la fel cum ea l-a conceput mai târziu pe Iisus. Maria a fost aleasă încă de la vârsta de patru ani pentru a fi educată de către esenieni pe Muntele Carmel. 

Mulţi citind aceste rânduri vor spune că mă număr şi eu printre cei “cu mintea dusă”, însă dacă nu vedem un lucru nu înseamnă că el nu există. Dacă un program de televiziune prin cablu este emis pe o frecvenţă de bandă lărgită, pe care nu o au toate receptoarele, pentru a fi vizionat, nu înseamnă pentru cei care nu prind acel program că el nu există. Dacă ei îşi pun alt selector de canale cu bandă extinsă, vor putea să recepţioneze şi acel program. Aşadar, spiritul uman este ca selectorul de canale, el poate fi scăzut şi atunci nu poate percepe frecvenţele “înţelese” de către spiritele înalte şi nu numai că nu le înţelege, dar este total împotriva lor, ignorându-le. Schimbarea selectorului de canale înseamnă creşterea spirituală cu ajutorul căreia avem acces la altă existentă, cea adevărată.

Familia
Iisus Omul, copilul Mariei, s-a născut, aşa cum ştim, la Bethleem, în Iudea, într-o grotă ce a rămas cunoscută ca staul. După unele calcule, Iisus s-a născut la 1 martie anul 4 î.Hr., după calendarul Iulian, într-o duminică, după calendarul mozaic sau ebraic evenimentul s-ar fi întâmplat în anul 1899. Edgar Cayce spunea că el s-ar fi născut pe 19 martie, conform calendarului actual. În cadrul comunităţii sale, data naşterii trebuie să fie în luna septembrie, ea fiind singura lună în care trebuiau să fie născuţi moştenitorii dinastiei, indiferent de data reală de naştere. Ciclul Zodiacal se consideră că începe cu Zodia Fecioarei, care este în septembrie, iar aleşii trebuiau să fie atunci născuţi. În anul 314 d.Hr., împăratul Constantin a mutat ziua de naştere pe 25 decembrie. Astfel, se diferenţia sărbătoarea creştină de tradiţia iudaică, sugerând că Iisus nu ar fi evreu, ci creştin, iar această dată ar coincide cu Festivalul Solar al solstiţiul de iarnă, o sărbătoare importantă a românilor.

“Prea fericita Maria de-a pururea Fecioară”, cum este numită de catolici mama lui Iisus, după Cayce ar mai fi avut şi alţi copii. După 10 ani de la naşterea lui Iisus, Maria şi Iosif i-au mai avut pe Iacob, o fată şi pe Iuda, veniţi pe lume în perioada când Iisus era departe, sub protecţia celor care îl călăuzeau la învăţătură. Şi în Evanghelie, discipolii îi spun lui Iisus: “Mama şi Fraţii Tăi Te caută”, frază ce a stârnit de secole mari discuţii pentru a se stabili dacă aceştia îi erau fraţi sau veri. Sora lui Iisus s-ar fi numit Rut. Mama ei, Maria, fratele ei, Iisus, şi vărul ei, Ioan Botezătorul, erau personalităţi ale vremii, lucru care a făcut ca Rut să se remarce printre oficialităţile de atunci. Astfel, ea s-a căsătorit cu un controlor de impozite roman, cu puţin înainte de răstignirea lui Iisus, care de fapt le-a şi binecuvântat căsătoria. Soţul lui Rut a fost chemat la Roma în perioada răstignirii lui Iisus, iar ea fiind singură a trecut atunci prin mari emoţii. Apoi, ea s-a mutat la Roma, unde a trăit alături de soţul şi copii ei, ajutându-i “pe cei care acceptau noile învăţături creştineşti şi erau persecutaţi”.

O altă femeie din preajma lui Iisus, Maria Magdalena, a fost descrisă de Cayce ca fiind “aşa cum a pictat-o Leonardo da Vinci: cu părul aproape roşcat, cu ochii albaştri, trăsăturile chipului amintind de ereditatea ei totodată greacă şi ebraică”. Iisus ar fi spus că: “Pretutindeni unde se va predica Evanghelia Mea, se va vorbi de ea”. După Înviere, ea a fost alături de Maria, mama lui Iisus, locuind la Ioan, apostolul miliardar, “căci Ioan, se ştie bine, era cel mai bogat dintre discipolii lui Christos. Domeniile sale ar fi evaluate astăzi (în anul 1933, când a fost făcută această lectură), în moneda americană, la aproximativ 25 milioane de dolari”.

Legile şi directivele

Evangheliile oficiale nu ne spun însă nimic despre viaţa lui Iisus de la vârsta de 12 ani până la 30 de ani, după care s-a remarcat prin minunile făcute. Cayce afirma în lecturile sale că, “de la 6 la 16 ani, educaţia sa consta în cunoaşterea directivelor Frăţiei eseniene. Dar copilul a învăţat şi Legea evreilor sau Legea mozaică din acea vreme…”. Guvernanta lui Iisus, protectoarea şi învăţătoarea lui, făcea şi ea parte din grupul de esenieni condus de profetesa Iudita. Când Maria trebuia să-i dea naştere lui  Iisus, ea şi Iosif au fost duşi în Egipt, alături de ei fiind Iosua, care a fost desemnat de către esenieni să-i însoţească, împreună cu ei găsindu-se şi alte grupuri necesare protecţiei acestora. În Egipt, au stat în apropierea oraşului Alexandria, unde Iosua avea şi sarcina “să studieze unele documente care fuseseră conservate în bibliotecile locului… Aceleaşi documente la care Magii veniţi din Orient făcuseră aluzie, spunând: “Datorită acestor documente noi am văzut Steaua Sa”. Erau previzuni astrologice şi alte informaţii adunate de-a lungul timpului legate de venirea lui Mesia şi de “caracteristicile pe care le vor avea cei… care vor fi în contact cu Pruncul; şi cu veşmintele purtate de El, îi vor vindeca pe ceilalţi copii…, căci corpul Său, fiind perfect, emana sănătatea, viaţa însăşi. Întocmai ca şi astăzi, unii indivizi emit vibraţii de sănătate şi viaţă prin fiinţa lor spirituală, vibraţii care distrug orice formă de boală, frica!”.

Pregătire şi iniţiere
Copil fiind, Iisus a fost luat de la părinţi şi trecut în grija maeştrilor Săi, care L-au dus pentru iniţiere în India, Persia şi apoi în Egipt, conform unui program de pregătire şi iniţiere stabilit de Iudita. În primul rând, se studiau bazele Legii. “Şi Legea, în Marele Iniaţiat, trebuie să se manifeste prin iubire, milă, pace, spre desăvârşirea scopului pentru care El a fost chemat.” Cât despre şcolarizarea din Palestina, ea a constat în şederea în Templu, în perioada când El era la Ierusalim, între rabini şi profesori. În şcolile urmate, El era înscris sub numele de Iosua. La Heliopolis, El a studiat calea către profeţie, alături de Ioan (Botezătorul). Învăţăturile din India “vizau modul de purificare şi dezintoxicare a corpului, fortificarea lui fizică şi mentală”.  În Persia, El s-a documentat în medicină şi în cunoaşterea mijloacelor de coordonare a energiilor corpurilor (fizic, mental şi spiritual) conform învăţăturii lui Zu (din acele locuri) şi a lui Ra (din Egipt), baza învăţăturilor din Templu. Acolo, în Persia, în “Oraşul Colinelor”, s-a pregătit pentru a-şi manifesta puterile de vindecător. Apoi, “şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului său în Egipt, studiind… Aşa cum arătau pe larg documentele care vor fi descoperite şi care acum sunt îngropate în Piramida… Căci acolo erau instruiţi, iniţiaţi… Egiptul centraliza atunci învăţăturile venite din numeroase ţări, căci acolo era centrul magnetic şi vibratoriu al radiaţiei Pământului”. Şi marea înţelepciune antică greacă se trage din Egiptul antic. Cercetările au scos la iveală că toţi marii filosofi greci au călătorit în Egipt să se instruiască, chiar şi Pitagora, cu celebra sa teorema. Toate aceste şcoli urmate de Iisus erau părţi derivate din şcolile eseniene, dar nu esenismul pur, aşa cum fusese practicat în Carmel. Încununarea pregătirii sale ca iniţiat, Iisus a făcut-o în Piramida, în care trebuia să reziste, să stea o perioadă. Ieşind în viaţa de acolo însemna  că energiile sale se găseau în rezonanţă cu cele ale Universului, el fiind cuplat la forţele acestuia şi nu strivit de ele. Iisus Christos Omul a fost astfel pregătit să se sacrifice pentru a arde păcatul lui Adam, refăcând legătura cu Dumnezeu prin Înviere.  
Din lecturile sale se mai detaşează ideea că omul este format din trei nivele de conştiinţă: conştiinţa fizică – personalitatea, subconştiinţa – sufletul şi supraconştiinţa – spiritul. Se face astfel distincţie între suflet şi spirit. Cayce credea în existenţa unei Conştiinţe Universale, unui Spirit Suprem numit de diversele religii Creatorul Universului, Ahura-Mazda, Iahve, Dumnezeu, Brahma, Buddha, Sfântul Duh, Allah..

 

 

Autor: Romulus Popescu
egipt 17

Tablitele Sumeriene: 

Istoria AN.UNNA.KI – „Cei ce din Cer au Venit”


Annunaki invasion

 

Tablitele summeriene sunt cunoscute ca cele mai vechi scrieri de pe planeta, insa nu este asa, tablitele descoperite in Muntii Neamtului sunt cu 1000 de ani mai vechi decat cele summeriene. De ce nu le analizeaza nimeni pe plan mondial?, de ce se vorbeste despre asta? Pt ca Romania ar fi mai cunoscuta tuturor si evident ca nu se doreste asta, pe langa cele din Muntii Neamtului sunt

Tablitele de la Tartaria si ele mai vechi, iarasi aceeasi problema, nici ele nu sunt cunoscute pe plan modial, deoarece cei care au modificat, scris si rescris istoria nu vor ca noi sa aflam asaceva, mai ales despre ROMANIA.

tablitele+sumeriene

Acum ma voi referi la Tablitele Summeriene, mai exact la rasa extraterestriilor care este prezentata acolo si anume AN.UNNA.KI.

 

Cel care a tradus tablitele summeriene a fost reputatul savant Zecharia Sitchin.

Acum voi prezenta istoria reptilienilor anunnaki, asa cum este in tablitele summeriene:

Evenimente inainte de potop:

450.000 i.Hr.

Atmosfera planetei Nibiru incepe sa se deterioreze si devine astfel ostilita vietii. Anu il detroneaza pe Alalu si ajunge cu ajutorul unei nave pe Terra. Aici gaseste zacaminte de aur si realizeaza ca acestea pot fi folosite spre a salva atmosfera planetei sale.

445.000

Annunaki aterizeaza pe Terra si isi stabilesc baza la Eridu, cu intentia de a extrage aur din Golful Persic. Ei sunt condusi de Enki, care este fiul lui ANU

430.000

Pamantul incepe sa devina ospitalier datorita climei care devenise mai blanda. Annunaki sosesc pe pamant in numar mare. Ei sunt condusi de sora vitrega a lui Enki. Ea era doctor si avea rang de conducator

416.000

Productia de aur incepe sa scada, iar acest lucru il determina pe ANU sa vin pe Pamant. Impreuna cu el soseste si fiul lui, Enlil. Odata ajuns aici, Anu hotaraseste ca exploatarea miniera sa aiba loc in Africa. Totodata il numeste pe Enlil coordinator al misiunii Terra. Enki este trimis in Africa. In momentul in care vroia sa paraseasca Terra, Anu este atacat de nepotul lui Alalu.

400.000

In sudul Mesopotamiei existau sapte localitati dezvoltate. Cele mai importante erau: un port spatial din Sippar, Centrul de Control al Misiunii din Nippur si Centrul Metalurgic din Shurrupak. Minereurile era transportate din Africa cu ajutorul unor nave. Metalul era rafinat si apoi trimis in sus pe orbita. De aici era incarcat in navele care soseau regulat de pe Nibiru. Igigi era raspunzator de trimiterea produsului finit.

380.000

Igigi il sprijina pe nepotul lui Alalu, iar acesta incearca sa ia Pamantul in stapanire.

Enlilitii castiga intr-un final razboiul impotriva zeilor.

ANNUNAKI

 

300.000

Annunaki se razvratesc deoarece nu le convenea munca grea pe care o depuneau in mine, Enki si Ninhursag se vad pusi in situatia de a gasi alti muncitori. De aceea se gadesc sa creeze lucratori. Primi lucratori obtinuti prin manipulare genetica au avut la baza AND-ul unei female de maimuta. Acestia au fost primii Homo Sapiens. Ei sunt pusi la munca in locul annunaki-lor. In acelasi timp Enlil adduce lucratori primitive din Edin din Mesopotamia.

Homo Sapiens a fost creat avand posibilitatea procreerii si de aceea a inceput sa se inmulteasca.

200.000

O noua era glaciara se abate asupra Pamantului. Acest lucru face ca viata sa regreseze.

100.000

Clima incepe sa isi revina, incalzindu-se. Fiicele oamenilor care era deosebit de frumoase sunt ravnite de catre annunaki. Acestia incep sa se cupleze cu ele. Acest lucru in enerveaza pe Enlil.

75.000

Asupra Pamantului se abate o noua era glaciara. Pe Pamant este atat de frig incat doar omul Cro-Magnon supravietuieste.

49.000

Enki si Ninhursag se decide sa puna noi conducatori in Shuruuppak. Ei ii aleg din randul oamenilor, dar din categoria celor care aveau parinti annunaki. Acest lucru il infurie pe Enlil, care se hotaraste sa distruga intreaga populatie.

13.000

Enlil isi da seama ca se va produce o catastrofa globala odata cu trecerea planetei Nibiru prin apropierea Pamantului. Valul urias ce urma sa se propage pe Terra avea sa ii duca planul la bun sfarsit. El ii pune pe annunaki sa jure ca nu vor divulga oamenilor aceasta informatie.

annunaki+reptilian

Evenimentele dupa Marele Potop

11.000 i.Hr.

Enki nu poate respecta promisiunea si ii invata pe Ziusudra (Noe din biblie) cum sa isi construiasca o barca sigura. Apele se revarsa asupra Pamantului. Annunaki urmaresc intreaga scena de la bordul navei lor. Dupa ce apele au inceput sa se retraga, Enlil accepta ca populatia ramasa sa primeasca unelte si seminte. Oamenii incep sa cultive mai intai in zonele inalte. Enki ii invata cum sa domesticeasca animalele.

10.500

Descendentii lui Ziusudra (Noe cel din biblie) primesc trei tinuturi unde sa isi desfasoare activitatea. Ninurta, fiul lui Enki, ii ajuta facand stavilare si secand raurile spre a le oferi teren fertile.

Enki intervine si el, facand valea Nilului cultivabila.

Peninsula Sinai este transformata in port pentru navele spatiale. Annunaki construiesc un Centrul de Control pe muntele Moriah, viitorul Ierusalim.

9.780

Primul nascut al lui Enki, pe nume Ra/Marduck, imparte domnia Egiptului intre Osiris si Seth.

9.330

Seth il captureaza pe Osiris, dupa care il omoara taindu-l in bucati. Preaia apoi rolul de conducator al Nilului.

8.970

Fiul lui Osiris, pe nume Horus, isi razbuna tatal initiind primul razboi al piramidelor. Seth reuseste sa scape refugiindu-se in Asia. El ia peninsula Sinai si Canaan-ul.

8.670

Urmasul lui Enlil nu sunt de accord cu faptul ca desendentii lui Enki controlau toate zonele de zbor si de aceea initiaza un al doilea razboi al piramidelor. Ninurta castiga batalia si goleste piramidele de echipament. Ninhursag organizeaza o conferinta de pace. Conducerea Egiptului este preluata de urmasii lui Thoth Atlantul, cel care a construit defapt piramidele. Dinastia Ra/ Marduk isi pierde puterea. Se construieste Heliopolisul.

8.500

La portile facilitatilor spatiale sunt construite turnuri de veghe. Unul dintre acestea se afla in Jericho.

7.400

Este o perioada a pacii. Annunaki dezvaluie oamenilor noi cunostinte. Este momentul in care incepe perioada neolitica. Egiptul este condos de semi-zei.

3.800

Annunaki se hotarasc sa infiinteze din nou orasele zeilor din summer. Este momentul in care apare civilizatia. Primele orase contruite sunt Eidu si Nippur. Marele sef al annnunaki ANU vine in vizita pe Terra. Cu aceasta ocazie se construieste orasul Uruk, iar templul acestui oras este inchinat zeitei Inanna, care era nepoata lui ANU.

Istoria Familiilor Regale de pe Terra

3.760

Oamenilor le-a fost data conducerea. Ninurta face prima capitala la Krish. In Nippur apare calendarul. Civilizatia incepe sa se raspandeasca si in afara Summerului.

3.450

Nannar/Sin preia conducerea in Summer. Babilonul este proclamat de catre Marduk ca fiind “poarta zeilor”. Acum are loc cunoscut incident de la turnul Babel, iar annunaki reusesc sa amestece limbile oamenilor.

Thoth atlantul a fost dat jos de pe tron de catre Ra/Marduk. Dumuzi un atlant, fratele lui Thoth atlantul, cel care o “tradase” pe Inanna este arestat si apoi ucis din greseala. Marduk este zidit de viu in Marea Piramida, dar reuseste sa scape printr-un tunnel.

Pleaca apoi in exil.

3.100 – 3.350

Sunt ani de haos, care se sfarsesc odata cu instalarea unui faraon. Civilizatia inainteaza ajungand in a doua regiune.

2.900

Conducerea Summerului este preluata de Erech, caruia Inanna ii da putere peste a treia regiune. Acesta este momentul in care valea Indus incepe sa se civilizeze.

2.650

Regatul Summerului incepe sa se destrame, ocazie cu care capitala se muta. Enlil isi da seama ca oamenii sunt din ce in ce mai greu de condos.

2.371

Inanna se indragosteste de Sharu-Kin (Sargon akkadianul). Acesta isi stabileste capitala la Agade. Acesta este momentul nasterii imperiului Akkadian.

2.316

Sargon, vrand sa stapaneasca cele patru regiuni, desacralizeaza pamantul Babilonului. Conflictul dintre Inanna si Marduk capata amploare si ia sfarsit doar in momentul in care Neregal, fratele lui Marduk, pleaca in Africa, spre a-l convinge sa paraseasca Mesopotamia.

2.291

Tronul din Akkad este ocupat de Naram-Sim. Acesta reuseste cu ajutorul Inannei sa intre in Egipt prin peninsula Sinai.

2.255

Inanna preia puterea in Mesopotamia. Narram-Sin sfideaza Nippurul. Marii annunaki ataca Agade, stergandu-l de pe fata pamantului. Inanna reuseste sa scape. Grupari loiale lui Enlil si Ninurta ocupa Summerul si Akkad.

2.220

Civilizatia Summerului explodeaza gratie unor conducatori abili din Lagash. Gudea este ajutat de Thoth atlantul sa construiasca un ziggurat in onoarea Ninurtei.

2.193

Este anul in care Terah, tatal lui Abraham se naste intr-o familie de inalti preoti.

2.180

Egiptul se imparte in doua. Urmasii lui Ra/Marduk raman cu sudul, iar faraonii obtin tronul Egiptului de jos.

 

2.130

Autoritatea incepe sa se deterioreze in Mesopotamia.

Inanna nu reuseste sa reziste la conducerea Erechului.

Era Decisiva

2.123

In Nippur se naste Abraham.

2.113

Enlil ii incredinteaza lui Nannar, pamantul din Shem. Se decide ca UR. Sa fie capitala noului imperiu. UR-Nammu se urca pe tron si devine protectorul Nippurului.

Tatal lui Abraham, Terah, vine in Ur spre a incheia o alianata cu curtea regala.

2.096

Ur-Nammu este ucis in razboi. Oamenii sunt convinsi ca omorarea lui a fost aranjata de ANU si Enlil. Terah pleaca impreuna cu familia sa in Harran.

2.095

Shulgi vine la tron in Ur. Imperiul incepe sa prospere. El se indragosteste de Inanna si devine iubitul acesteia. Da Larsa elamitilor in schimbul promisiunii ca vor servii ca legiune straina.

2.080

Parintii din Theba, care ii erau loiali lui Ra/Marduk au inceput sa faca presiuni asupra nordului ce se afla sub Mentuhotep I. Nabu. Fiul lui Marduk obtine adepti pentru tatal sau, din Asia de Vest.

2.055

Nnnar ii ordona lui Shulgi sa trimita trupe elamite pentru a stopa revolta din orasele Canaanite. Elamitii ajung la intrarea in peninsula Sinai si la portul spatial.

2.048

Moare Slugi, Marduk se muta in tinutul hititilor. Abraham stapaneste peste sudul Canaanului, fiind ajutat de o trupa de elita.

2.047

Amar-Sin, cunoscut in Biblie ca Amraphel, devine regale Urului. Abraham pleaca in Egipt, de unde revine dupa cinci ani, insotit de mai multe trupe.

2.041

Amar-Sin, ghidat de Inanna, formeaza coalitia regilor din est si organizeaza o expeditie militara in Cannan si Sinai. Conducatorul acesteia este elamitul Kheodor-la`omer.

Abraham le blocheaza accesul la intrarea in portul spatial.

2.038

In timp ce imperiul se destrama, Shu-Sin il inlocuieste pe Amar-Sin la tronul din Ur.

2.029

Ibbi-Sin il inlocuieste pe Shu-Sin. Provinciile vestice sunt din ce in ce mai mult orientate catre Marduk.

 

2.024

Marduk intra in Summer si se inscauneaza in Babilon.

Lupta se extinde catre centrul Mesopotamiei. Pamantul sfant al Nippurului este ocupat. Enlil ordona pedepsirea lui Marduk si Nabu, insa Enki se opune. Cu toate acestea fiul lui Enki, Nergal ii tinea partea lui Enlil. Nabu impreuna cu ajutoarele lui incearca sa captureze portul spatial, moment in care marele annunaki ANU aproba folosirea armelor nucleare. Nergal si Ninurta distrug atat portul spatial cat si orasele Canaanite.

2.023

Vantul poarta deseuri radioactive catre Summer, iar oamenii si animalele mor rapuse. Apa este otravita si pamantul devine sterp. Summerul si intreaga sa civilizatie zac in ruine. Abraham moare la varsta de 100 de ani, iar mostenitorul devine Isaac.

thoth large 01 e1474565553820

ISTORIA PAMANTULUI 

THOTH Atlanteeanul

thoth+atlanteeanul

Thoth este un personaj istoric care s-a inaltat in urma cu 52.000 de ani. Timp de 16.000 de ani el a fost regele Atlantidei. Numele lui era Chiquetet Arlich Vomalites. El a ramas pe Pamant in acelasi corp pana la data de 4 mai, 1991. El ar fi putut sa paraseasca Pamantul mai devreme, multi alti nemuritori au facut-o, dar el s-a aflat intr-un mic grup care a decis sa ramana. Cunoscand fara nici o indoiala faptul ca toate lucrurile sunt interconectate si ca exista un spirit unic care se afla in tot, Thoth a preferat sa ramana aici ca invatator.

El a parasit Pamantul pentru 2.000 de ani si a calatorit pe diverse planete. Ajungea pe o planeta si locuia acolo pentru aproximativ 100 de ani, observand si invatand cum actioneaza locuitorii. In cele din urma s-a intors pe Pamant. A facut un legamant sa ramana aici, pe Pamant, pana cand noi, pamantenii, vom atinge un anumit nivel de constiinta. Noi am ajuns la acest nivel astfel ca Thoth a parasit planeta la data de 4 mai, 1991.

Evident, ceea ce s-a intamplat inainte, in timpul si dupa Razboiul din Golf a reprezentat un punct culminant cu o anumita semnificatie. Lumina pe aceasta planeta este acum mai puternica decat intunericul pentru prima oara in ultimii 16.000 ani. Chiar daca noi nu o vedem inca, balanta puterii s-a schimbat si legile se plaseaza pe noi standarde. Acum cand negativitatea opune rezistenta luminii, care reprezinta chiar natura sa, in loc de a suprima lumina, aceasta ii da putere si noi devenim mai puternici. Asa ca tineti-va!

cheia+vietii+egipteni+ankh

Cea mai faimoasa actiune pe care a savarsit-o Thoth a fost introducerea scrisului pe planeta. El a fost denumit „scribul” in Egipt, mai ales ca el a fost cel care a scris toata istoria veche. Din aceasta cauza Drunvalo a fost trimis la el. Cele mai multe dintre informatiile lui Drunvalo despre noi si istoria noastra vin de la Thoth. Informatiile care vin de la Thoth au o acuratete de 100%.

Drunvalo l-a intalnit prima oara pe Thoth in 1972. El studia alchimia – care are in vedere transformarea mercurului sau plumbului in aur – nu in scop de a face bani ci pentru a observa reactiile chimice. Toate reactiile chimice reprezinta paralele in viata omului. Prin intelegerea chimiei, a modului in care atomii se combina pentru a forma molecule, si cum se recombina aceste molecule, poti vedea in detaliu modul in care au loc operatiunile de la un nivel mai larg. Adevarata alchimie consta in intelegerea primara a modului in care nivelul nostru de constiinta se uneste cu constiinta Christica.

Drunvalo a studiat acest sistem cu un maestru. Intr-o zi au efectuat o meditatie cu ochii deschisi. Dupa o ora, invatatorul lui Drunvalo a disparut din camera. In circa 2-3 minute un corp complet diferit a luat forma in fata lui Drunvalo. Aceasta persoana era scunda (aproximativ 1,55 metri inaltime) si arata ca un om in varsta de 70 de ani. Infatisarea sa amintea de acea a unui egiptean din vechime si purta o imbracaminte simpla. Drunvalo isi aminteste mai ales de ochii sai, care erau ca ai unui copil, foarte blanzi si in care nu se intrevedea deloc un spirit critic.

El i-a spus lui Drunvalo ca lipsesc trei atomi in Univers si vrea ca acesta (Drunvalo) sa-i gaseasca. Drunvalo a avut o experienta, pe care nu o va descrie si prin care a inteles ce insemna aceasta afirmatie. Thoth s-a aplecat in fata lui, i-a multumit si a disparut. Cateva minute mai tarziu invatatorul alchimist a reaparut. Nu stia ce s-a intamplat; de fapt, el a crezut ca a fost acolo tot timpul.

Drunvalo nu a stiut ca persoana care a aparut in fata lui a fost Thoth si nu l-a vazut pe acesta pana la data de 1 noiembrie, 1984. Atunci ei au inceput sa comunice regulat pe parcursul a mai multe luni.

Dar sa ne intoarcem la istorisirea noastra. Toth impreuna cu Ra si Araaragot, care au fost de altfel fostii regi ai Atlantidei, au adus cu ei planul pentru constiinta Christica si au ajuns in Egipt (care atunci era cunoscut sub numele de Khem) deoarece flacara care continea oul constiintei noastre colective avea un punct axial care aparea acolo. Intr-o zi, matricea asociata cu acel punct va fi perceput sub forma constiintei christice. Ei au creat o gaura chiar pe lungimea axei, care extinde pe intregul Pamant influenta oului constiintei noastre. Axa iese prin Egipt si in Moreea, o mica insula de langa Tahiti, in cealalta parte a Pamantului. Thoth spune ca acolo se afla un vortex sau o spirala, la ambele capete ale axei si daca s-ar proiecta o umbra a ei pe pamant ar arata ca o spirala logaritmica. Apoi ei au construit trei piramide pe acea spirala.

egipt+thoth

Scopul primar al piramidelor a fost de a muta constiinta noastra de la primul nivel, prin cel de mijloc (unde suntem noi acum) pana la cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ele reprezentau un instrument pentru initiere planetara, construit in mod special pentru a ridica cei 44 + 2 cromozomi ai omului in constiinta Christica si a o stabiliza. Scrisul nu era necesar inainte de acest fapt deoarece amintirea era totala si instantanee. Cel de-al doilea nivel de constiinta, care reprezinta nivelul dizarmonios pe care ne situam noi acum, intervine datorita faptului ca existenta, viata nu a creat o alta modalitate prin care sa se treaca de la primul la cel de al treilea nivel. Nivelul doi reprezinta o ruptura prin care o fiinta doreste sa treaca foarte repede, cat mai rapid cu putinta, deoarece, daca o civilizatie ramane prea mult timp la acest nivel, planeta care o gazduieste trece printr-un mare risc de distrugere.

Potrivit lui Thoth, piramidele au fost construite cu mintea si cu inima, manifestate din memoria celui de al patrulea nivel dimensional. Ele au fost construite intr-o perioada de trei zile, de sus in jos; acestea sunt trei zile cvadridimensionale. Perioada de timp corespunzator in cea de-a treia dimensiune este mult mai mare, probabil de cativa ani. Ei au creat o legatura intre constiinta modelului nostru evolutionar si spirala logaritamica. In adanc, sub piramide ei au asezat un mic oras – templu in care se afla 10.000 de oameni si care se mai afla inca acolo.

Fiecare forma de viata de pe planeta are o matrice conectata la aceasta axa. Chiar daca sunt specii care exista doar intr-un loc de pe Pamant, matricea lor se extinde in jurul intregii planete.

Cea mai inteligenta, avansata si veche forma de viata de pe aceasta planeta o reprezinta balenele. Apoi sunt delfinii, apoi oamenii. Noi credem ca noi suntem cei mai avansati, dar balenele si delfini sunt cu mult inaintea noastra. Noi credem ca suntem cei mai avansati pentru ca putem creea lucruri exterioare. Acesta este un impact al rebeliunii luciferiene care a venit de pe Marte. Cele mai avansate forme de viata nu creeaza in exterior. Ei creeaza tot ce au nevoie in interior.

Balenele sunt pe aceasta planeta, vi si constiente, de 500 de milioane de ani. Ele pastreaza memoria planetei. Filmul Star Trek IV a vorbit depsre asta. Fara balene noi nu am mai avea memorie, am fi pierduti.

Delfinii sunt aici de cel putin 35 de milioane de ani. Ei chiar au iesit din apa si au pasit pe pamant pentru un timp, apoi au decis sa ramana in apa. Inotatoarele delfinilor au maini in interiorul lor, maini omenesti. Aceste creaturi se aseamana foarte mult oamenilor. Sunt mamifere, nu pesti, si ambele parti ale creierului lor functioneaza in proportie de 100%. Cand dorm, ei nu se mai folosesc de o jumatate din creierul lor. La noi doar jumatate din creierul nostru functioneaza in stare de veghe, cealalta jumatate ramane inchisa. Din aceasta jumatate doar 5-10% sunt folosite. Astfel ca din perspectiva delfinilor, noi nu suntem numai adormiti ci si inconstienti.

Atunci cand noi masacram fara minte balenele sau delfinii pentru carnea lor, avem de pierdut. Ei se incarneaza automat in corpurile lor simultane de pe Sirius. Ei sunt colegii nostrii si au o simpatie pentru conditia noastra. Sunt trei matrici pentru constiinta umana din jurul planetei. Prima este 42 + 2 (nr. de cromozomi); a doua care ne reprezinta pe noi este 44 + 2 si odata cu data de 4 februarie, 1989 s-a creat o noua matrice care este matricea constiintei Christice de 46 + 2. Fara aceasta matrice, nici o planeta nu poate intra in constiinta Christica.

Pentru aceasta au facut pregatiri Thoth, Ra si Araagot. Ei s-au folosit de geomantie pentru a crea in mod sintetic matricea constiiintei Christice, care ne va furniza vehiculul necesar pentru a intra pe frecventa urmatorului nivel de constiinta mai inalt decat cel prezent.

Astfel acest trio a creat o gaura aliniata cu axul invizibil al oului constiintei. Apoi ei au creat cele trei piramide, ceea ce a constituit un proiect maret de geomantie. Ulterior au stabilit 83.000 de locuri sacre pe toata suprafata planetei. Acestea au fost create cu totul pe cel de-al patrulea nivel dimensional, asa ca nu va inscrieti la nici o agentie de turism care efectueaza excursii de tip New-Age in diferite locuri. Apoi, de-a lungul unei perioade de 13.000 ani au adunat oameni din fiecare rasa si orientare spirituala pentru a construi biserica (templul) care era necesara a se inalta aici precum si piramida, in scopul de a initia un model operational pentru fiecare din aceste locuri. Oamenii de stiinta ar putea sa descopere faptul ca toate locurile sacre de pe planeta sunt asezate in spirale logaritmice sau de tip Fibonacci, conectate matematic la locatia din Egipt. Aceasta zona din Egipt, care nu a fost descoperita decat recent, este acum denumita crucea solara. Asociatia pentru Cercetare si Iluminare din Virginia considera ca acesta este unul dintre cele mai importante locuri din Egipt.

In plus fata de ceea ce au realizat in Egipt, acesti maestri au lasat umanitatii un nivel secund de constiinta, cel pe care ne aflam noi acum, care reprezinta un pas secundar catre cel de-al treilea nivel al constiintei Christice. Ei au accelerat acest proces prin introducerea scrisului, care ne-a determinat sa iesim din sfera timpului visarii sau al unitatii memoriei.

Complexul din Egipt pe care l-am descris a fost construit cu 200 de ani inainte de revarsaresi de schimbarea polilor. Acesta a fost POTOPUL, cel in care Noe a plecat cu arca si a supravietuit. Chiar inainte de schimbarea polilor si de potop, Thoth s-a indreptat catre Sfinx. Sfinxul marcheaza cel mai vechi obiect de pe planeta, care, actualmente, reprezinta o nava spatiala. Thoth prezinta aceste lucruri mult mai detaliat intr-un document antic numit Tablitele de Smarald.

Potrivit lui Thoth, acesta nava spatiala este menita sa ne protejeze. El spune ca de fiecare daca cand se apropie o schimbare de poli noi devenim extrem de vulnerabili datorita faptului ca trecem printr-o perioada de trei zile si jumatate in care campul magnetic al planetei se prabuseste. In acest timp apare mereu partea intunecata care incearca sa domine. Aceast lucru s-a intamplat mereu pe parcursul istoriei noastre de 5 1/2 miliane de ani, dar de fiecare data o persoana foarte pura a gasit nava si a ridicat-o in aer si orice gandeste si simte aceasta persoana se intampla. Acesta actiune previne preluarea controlului de catre partea intunecata.

Noi ne apropiem din nou de momentul unei schimbari de poli, iar nava spatiala a fost deja plasata la locul corespunzator. In 1989, o femeie din Peru a intrat in constiinta Christica si a sustinut urmatoarele: cenusiii sufera de o mladie fatala, care se gaseste doar pe Pamant. Si in mod remarcabil, lucrurile au urmat imediat un asemenea curs. Odata cu sfarsitul anului 1992, toti cenusiii au disparut. Singura lor scapare a fost de a fugi de aici; ei nu mai pot trai pe Pamant.

thoth

Si acum sa ne intoarcem la nava. Nu vreau sa ma intelegeti gresit. Grosimea acestei nave este doar de 3-4 atomi si este plata deasupra si dedesupt. Are o lungime cam cat doua blocuri de locuinte si este rotunda. A fost realizata pentru a se atasa si pentru a reliza o digresiune in propia voastra merkaba. De obicei, se afla pe o frecventa superiaora Pamantului (cu o subunitate de frecventa dimensionala). Se afla in subsol, la o mila departare de suprafata planetei.

Dupa ce martienii au esuat cu experimentul din Atlantida, au fost aproximativ 4.000 ani in care viata pe Pamant s-a apropiat din ce in ce mai mult de haos. Cu aproximativ in urma cu 12.500 de ani, Pamantul s-a plasat in timpul corespunzator procesiunii echinoctiilor, gata sa sufere o noua schimbare de poli. Thoth a ridicat nava, s-a intors in insula Undal din Atlantida si a luat cu el aproximativ 16.000 de maestrii inaltati. Undal a fost ultima parte din Atlantida care s-a scufundat. Thoth si mestrii inaltati au calatorit apoi inapoi la Marea Piramida, in timp ce campul magnetic al planetei se prabusea. Acest colaps al campului magnetic a durat 3 zile si jumatate. El a luat memoria planetei noastre cu el. Memoria noastra colectiva este dependenta in mod direct de campul magnetic al Pamantului, asa ca daca acesta se prabuseste, noi nu avem nici o idee despre locul in care ne aflam. Este ca o intoarcere in salbaticie. Dar daca stapanesti merkaba, poti creea propiul tau camp magnetic din campurile contra-rotative de lumina si poti sa-ti pastrezi memoria.

Maestrii au aterizat pe varful Marii Piramide, care a fost construita intr-un asemenea fel ca prezenta o platforma perfecta de aterizare pentru nave spatiale. Acolo ei au format un merkaba din care s-a extins un camp de energie contra-rotitor la o distanta de 1,6 mile in spatiu. Maestrii au controlat axa, clatinarea acesteia si orbita planetei pe parcursul celor trei zile si jumatate. De fapt, ei au schimbat orbita; aceasta avea o periodicitate de 360 de zile, iar acum are o peeeriodicitate de 365 1/4 zile.

Maestrii au stat in aceasta nava in perioada cand campul magnetic s-a prabusit, iar la sfarsitul acestor zile au gasit o lume cu totul noua. Atlantida nu mai era. Portiuni din ceea ce reprezinta acum SUA s-au ridicat deasupra apei, iar planeta se situa pe un nivel dimensional diferit, cu mult mai jos. Din aceassta cauza arheologii nu pot gasi nici o dovada. Ei cauta pe o frecventa de vibratie gresita.

Maestrii au intrat in Marea Piramida printr-un tunel circular care duce catre orasul subteran. Ra a luat cu el o treime din maestri; Tat, fiul lui Thoth se afla printre ei. Oamenii din acest oras subteran au format fratietatea Tat si acolo se afla o mare comunitate de fiinte nemuritoare care traiesc si in ziua de astazi.

Apoi nava a zburat catre lacul Titicaca si catre Insulele soarelui. Acolo Thoth a lasat o alta treime din maestrii care au infiintat imperul Inca. Apoi nava s-a indreptat catre Himalaya unde a debarcat Araagat. Restul maestrilor inaltati s-a intors la Sfinx, au ridicat nava pe un nivel superior de vibratie, astfel incat aceasta sa poata trece prin Pamant si apoi s-au plasat in subteran, lao distanta de o mila de suprafata pamantului intr-o camera circulara, unde nava a ramas pana in anul 1989.

Aceste trei locuri – orasul subteran, Insulele Soarelui ai Himalaya, au fost alese din motive specifice care aveau de a face cu stiinta geomantiei, asa cum a fost ea clarificata de catre maestrii pentru crearea unei matrice pentru o constiinta Christica sintetica; aspectul Mayas-Incas a devenit contrapartea feminina a matricei iar Aspectul himalayan a devenit punctul neutru al matricei (retelei).