flower of life 8

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE!

trairea spirituala exercitii meditatie

 

Daca putem sa ne mentinem concentrarea asupra unui gand, timp de 17 secunde, fara sa-l contrazicem cu alt gand, langa gandul nostru initial se va alatura prin legea atractiei un altul de exact acceasi forma, marime, ton, vibratie. Si la precis 17 secunde aceste doua ganduri identice se vor alatura si se vor combina, iar cheltuiala de energie a punctului lor de combustie se manifesta in noi sub forma de entuziasm, sau interes.

In momentul respectiv, care a durat 17 secunde, aceste doua ganduri care erau doua ganduri de acelasi fel au devenit unul, mai mare, mai evoluat, si cu o vibratie mai rapida si mai energica.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Daca putem sa stam concentrati pe acelasi subiect inca 17 secunde, in momentul in care se face trecerea la secunda nr.34, avem de doua ori 17, si gandul nostru va atrage din nou un gand asemanator, sau putem sa spunem ca doua ganduri care se aseamana se atrag una pe alta.

Asa cum gandul tau atrage un altul, si altul poate atrage gandul tau, pentru ca ganduri care au natura asemanatoare au tendinta de a se atrage reciproc, de a cauta sa fie impreuna. Si la punctul in care s-a atins limita de 34 de secunde, aceste doua ganduri care au evoluat impreuna se combina intr-unul, si apare un alt punct de combustie. In momentul respectiv, aceste doua ganduri devin iarasi unul, iar vibratia lor creste si se intensifica.

Daca putem in continuare sa mentinem in atentia noastra acest gand evoluat si crescut, pana la limita de 51 de secunde, care este de trei ori 17, se va produce mai departe o noua combinare si un alt punct de combustie. La fel se intampla la limita de 68 de secunde, si atunci gandul este suficient de mare ca sa aiba efect asupra manifestarii fizice.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Putem sa luam cateva comparatii fizice: 17 secunde de gand pur, sunt echivalente cu 2000 de ore de actiune. Daca avem o meserie in care lucram 40 de ore pe saptamana, orele respective sunt cele pe care le prestam intr-un an intreg. 17 secunde de gandire concentrata echivaleaza 2000 de ore de actiune.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Daca trecem de limita de 34 de secunde, putem sa ne multiplicam actiunea cu 10, deci avem 20.000 de ore de actiune. Daca putem sa trecem de limita de 51 de secunde, de trei ori 17, putem sa inmultim din nou cu 10, si rezulta echivalentul de 200.000 de ore de actiune. Daca reusim sa trecem de limita de 68 de secunde – adica doar un minut de gandire pura, fara contradictie, nediluat, obtinem echivalentul a doua milioane de ore de actiune.

Ca ilustrare, se poate imagina cum o familie cumpara un teren unde exista niste blocuri care au intrat in demolare, o gramada enorma de beton, otel si sticla.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Timp de doua zile, diverse masini, camioane si echipe de constructori au carat muntele de gunoi de pe locul respectiv, si l-au lasat curat pentru noii proprietari. Noii proprietari, care isi demolasera fosta proprietate lucrand cu tarnacopul si roaba, s-au gandit ca ar dura efectiv o viata ca ei sa curete locul respectiv cu roaba si tarnacopul. Acesta este un exemplu clasic.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Atunci cand iti aliniezi energia la energiile creatoare de lumi si civilizatii, atunci nu mai esti in contradictie cu centrul tau creator, cu ESENTA ta, si se intampla lucruri care pot fi considerate de domeniul miracolului.

17 secunde nu par sa fie cine stie ce, insa daca ne observam cu atentie, vedem cum in general incepem pe la secunda a 8-a sa emanam vibratii contrare. Majoritatea oamenilor nu reusesc sa termine un gand, o dorinta, fara sa creeze – foarte de timpuriu, vibratii contrare dorintei initiale.

Sunt oameni care spun: „vreau mai multi bani, am obosit de atata efort”.
sau „vreau sa ma fac bine, boala aceasta ma inspaimanta”.

 

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE


Ni s-a imprimat insa in caracter sa fim atat de obiectivi, incat de cele mai multe ori ne dam singuri cu piciorul in celalalt picior. E intr-un fel ca si cum am spune: „vreau o cana de ceai fierbinte”, si punem ceaiul la fiert, dar inainte de a incepe sa fiarba stingem focul si ne apucam de altceva, si apoi iarasi il aprindem, si iarasi il stingem chiar cand era gata sa se incalzeasca, si tot asa, pana cand ajungem sa spunem ceva de genul: „de 15 ani incerc sa beau o cana de ceai fierbinte, si nu reusesc”.

La asa ceva, solutia este – bineinteles – sa lasam ceainicul pe foc un timp mai lung, pana reuseste cu adevarat sa fiarba. Daca putem sa rezistam tentatiei de autosabotare, reactiei de a merge in directie opusa inainte de a ne fi indeplinit scopul, atunci putem cu adevarat sa obtinem o modificare a realitatii.

Motivul pentru care este dificil sa nu ne lasam prada atat de repede gandului contrar, este pentru ca am fost educati sa fim obiectivi, sa cantarim cu atentie ceea ce este pro si contra, avantajul si dezavantajul.

Ni s-a spus ca asa ceva este corect si bine. Si este. Dar ca la orice, a duce la extrem aceasta actiune iarasi nu este bine, pentru ca contrastele ele insele te pot stimula in fond ca sa obtii o claritate mai mare a dorintei, si acesta este si motivul pentru care formatul fizic prezent este asa cum este.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Contrastul este esential pentru luarea de decizii, insa odata ce o decizie a fost luata, odata ce iti concentrezi atentia asupra deciziei tale si te straduiesti sa obtii gandul pereche pentru vibratia gandului tau, Universul se va alinia in asa fel incat sa iti ofere sansa si ajutorul de a obtine ceea ce doresti.

Pentru persoanele care sunt obisnuite sa gandeasca sporadic, lasand doar sa le treaca prin minte diverse ganduri ca un flash, acest concept poate parea dificil de acceptat sau inteles. Este mult mai usor sa privesti viata ca la televizor, sa observi, sa receptionezi ceea ce ti se ofera, decat sa iti oferi in mod determinat propria ta proiectie, a propriilor tale ganduri.

De exemplu avem o persoana care are trei probleme principale – una – o problema financiara, a doua – probleme cu sanatatea, si a treia – o problema sentimentala.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE


Primul pas este sa sfatuim persoana respectiva sa renunte sa se gandeasca o perioada la aceste trei probleme, pentru ca ea s-a concentrat deja prea mult pe aceste probleme, dar la modul gresit. Ea poate pentru inceput sa ia alte subiecte noi, la care nu a creat un pattern gresit de gandire. Este greu pentru ea sa iasa din pattern-ul gresit si din problemele care au devenit obsesie, si atunci o sfatuim sa se gandeasca la ceva inedit, de exemplu la …sticla albastra.
MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE
Ea nu pricepe desigur de ce trebuie sa discutam despre sticla albastra, dar noi insistam: hai sa discutam despre sticla albastra. Se poate sa fie sticla mata, sticla transparenta, sticla cu desene sau incrustatii, sticla folosita la vitralii, sticla de la muzeul Tiffany, orice. Se pot face din ea vaze de flori, candelabre, pahare. Apoi vorbim despre penajul pasarilor, apoi despre fluturi, tot la fel, mentinand atentia asupra fiecarui subiect timp de 17 secunde.
MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE
Apoi persoana respectiva pleaca acasa, se urca in masina, si se intalneste cu niste prieteni, care o iau la masa la un restaurant, si apoi se duc impreuna la cumparaturi. Ea constata cu surpriza ca magazinul unde a ajuns din intamplare are o colectie superba de sticla albastra, rafturi intregi de bibelouri de sticla albastra. Nimeni nu a cumparat nimic, dar toata lumea s-a simtit foarte bine admirand colectiile respective, de sticla albastra – pur si simplu Extraordinara!
In continuare, toti merg in parc, si observa ca parcul este plin de fluturi, care zboara printre flori si copaci. Femeia respectiva, sa-i spunem Esther, inca nu face corelatia cu discutia despre creatia realitatii, dar constata ca se simte bine, foarte relaxata. Dupa vreo 15 minute, apare in fuga un baietel, de vreo trei-patru ani, care tine in manuta niste pene de porumbel, pe care le-a adunat de pe jos, si intinzand mana, el le ofera razand lui Esther.
Abia atunci „se prinde” Esther ca in decurs de mai putin de o ora ea a trait toate cele trei subiecte asupra carora si-a concentrat gandul timp de 17 secunde, datorita faptului ca Universul a actionat in mod dramatic pentru a-i asigura implinirea gandului ei.Bineinteles, oricine poate sa se joace si sa vada cum se poate imbunatati acest joc.
MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE
O metoda foarte buna este atunci cand jocul se joaca in trei, pentru ca in doi exista sanse mai mari de a uita – cum a facut Esther – anumite detalii asupra carora ne-am concentrat atentia in decursul zilei, sau de a nu observa CUM gandurile si dorintele noastre prind forma in fata ochilor nostri.
Daca se poate, este recomandat sa se inceapa jocul luand la inceput subiecte de interes minor, subiecte pure, simple, asupra carora nu avem idei contradictorii, si vom vedea cum in decurs de doua-trei zile, absolut intotdeauna Universul va raspunde oferind sprijin vibratiei noastre creatoare.
Motivul pentru care multi nu-si dau seama cum raspunde Universul vibratiei noastre, este pentru ca ei isi spun ceva de genul: „vreau o masina noua, una rosie, dar este prea scumpa”, si cum Universul raspunde absolut la orice vibratie, gandul care se indoieste pe undeva de ceea ce doreste va neutraliza el insusi dorinta respectiva.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Deci, daca noi oferim vibratii pure, si privim cu atentie cum Universul ne raspunde la ele, putem, dupa doua-trei zile de joc cu subiecte usoare sa trecem la subiecte pe care le consideram dificile. In acelasi timp, in viata noastra se vor produce niste schimbari cu totul speciale. In primul rand, ne vom obisnui sa ne mentinem concentrarea asupra unui subiect timp de 17 secunde.

Cine poate sa o faca timp de 17 secunde, poate invata sa o faca in continuare, doua, trei sau mai multe perioade de 17 secunde. In al doilea rand, facand acest lucru vom oferi Universului sansa de a raspunde vibratiei noastre, si dovada ca nu suntem deloc rupti de energiile creative, ci ca suntem noi insine fiinte creatoare, asa cum este particula de lumina in relatie cu unda de lumina.

Putem in acest fel sa observam faptul ca fiecare dintre noi este in realitate ca o energie care emite, si careia i se raspunde in consecinta. Putem sa vedem cum, incetul cu incetul, de la mic la mare, fiecare dintre noi invata la scoala Pamant sa creeze in mod deliberat si responsabil.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

De aceea este fiecare aici, pentru a crea. Fiecare este creator in sensul ca fiecare este un focalizator de energie. Cine nu poate sa-si mentina concentrarea asupra unui gand, nu poate sa fie creator. Nu suntem doar observatori care receptioneaza pasiv, ci suntem noi insine cei care indreptam energia cu puterea mintii noastre, catre scopul pe care il concepem noi insine. In timp ce focalizam energia, noi MENTINEM gandul si il crestem pana la manifestarea fizica.

Deci este foarte important ca fiecare sa stie exact ce face, la asa ceva se refera termenul „awareness”(constientizare), dar mai sunt cateva detalii. In primul rand, cum isi da cineva seama ca si-a mentinut gandul pur o anumita perioada, si cum isi da omul seama daca si-a mentinut gandul pur?

La asa ceva serveste „sensibilitatea”, sensibilitatea la propriile senzatii, pentru ca sensibilitatea este indicatorul care iti spune despre fluctuatiile din propria vibratie. Sistemul emotional de ghidare este cel care iti spune fara gres, fara dubiu, daca esti pe calea buna, sau pe o cale gresita, si tot prin sistemul emotional afli exact la ce stadiu te afli.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Sa ne imaginam un ventilator, un ventilator mare, de camera, cu palete care se invirtesc cu putere. Ventilatorul este indreptat catre noi. Nu bagam in seama in mod deosebit zgomotul pe care il face, si nici nu ne preocupam de aerul care se indreapta catre noi din directia lui. E ca si cum ar fi intr-un fel inexistent, desi stim ca este acolo ca sa ne faca un serviciu.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Dar daca bagam un creion in el in timp ce el se invarteste, putem noi insine provoca probleme serioase sistemului. Emotiile distructive actioneaza ca si creionul respectiv, si ele sunt rezultatul unei actiuni distructive, care este rezultatul unui gand sau dorinte distructive.

Atunci cand avem o dorinta, cand ne-am gandit la ceva si am ajuns sa dorim ceva, in momentul in care introducem ideea „nu se poate”, atunci ideea „nu se poate” se angreneaza la randul ei frecventei rapide a dorintei/ideeii initiale, si dezamagirea care rezulta ca urmare a ideii ca „nu se poate” lucreaza la fel ca si creionul in ventilator. Este asa pentru ca noi insine am introdus o vibratie mai scazuta, mai inceata, intr-una mai rapida, mai inalta.

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

Se poate observa ca exista persoane cu care atunci cand stai de vorba, te simti bine. Cu cat mai mult stai alaturi de persoana respectiva, cu atat mai bine te simti, si te gandesti: acest om este un prieten bun, un prieten adevarat. Alaturi de asemenea prieteni, poti sa discuti tot felul de lucruri fara sa-ti fie frica de ridiculizare sau agresivitate sau rautate, poti sa te joci si sa faci tot felul de lucruri faine si traznite, poti chiar sa nu vorbesti nimic daca n-ai chef.

Si orice ai face, e ok, pentru ca pur si simplu te simti bine alaturi de persoanele respective. Este mai greu de gasit asa ceva intre adulti, dar copiii si adolescentii au asemenea prieteni si simt asemenea bucurie in mod obisnuit.

Senzatia acesta de bunatate si prietenie este ceea ce se cere pentru a fi capabil sa mentii cu usurinta un gand, timp de 17 secunde, si chiar mentinerea gandului despre o asemenea prietenie iti poate asigura atragerea unui asemenea grup de prieteni in viata ta, ca si Combustia care sa iti asigure entuziasmul necesar.

 

MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE


Pe masura ce putem sa facem asemenea lucru in mod deliberat, putem sa vedem cum Universul ne raspunde si cum devenim fiinte aliniate cu Forta Creatoare, deci chiar ceea ce am venit aici sa constientizam.
MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE
Fiecare si-a spus in viata ceva de genul: „Voi intra in aceasta mare a contrastelor, si observand un contrast aici, un contrast acolo, voi putea cu usurinta sa ajung la o concluzie”. Odata ce ajungem la o concluzie, tot ce avem de facut este sa mentinem aceasta vibratie in gand, pana cand vom obtine suficienta forta de a ne manifesta vibratia ideii noastre, pe care Universul va face tot posibilul sa o manifeste de dragul nostru.
Deci in acest sens, fiecare om este un creator in aceasta lume, si dezvoltarea capacitatii noastre mentale este un lucru de dorit, avand grija sa folosim intotdeauna ca monitor, corpul emotional .
Eu am constatat acest lucru prin faptul ca traiesc viata ca pe un miracol. Am mare grija ce gandesc, pentru ca INTOTDEAUNA gandul meu se indeplineste, bineinteles, in viata mea.
MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE
Nu sunt de acord sa iau nimanui liberul arbitru si sansa de a deveni creator, pentru ca asa cum este un Univers, tot la fel pot sa (co)existe o infinitate de Universuri, si fiecare om, fiecare creator, are de fapt in stapanirea sa o lume – lumea sa interioara, in care tot ce este, este efectiv creat chiar din substanta gandurilor sale.
MATERIALIZATI-VA GANDURILE IN 17 SECUNDE

https://www.evolutiespirituala.ro/materializati-va-gandurile-in-17-sec/?feed_id=88833&_unique_id=653a0cd129d94

ramtha 1

CUNOŞTINŢELE  SACRE  DIN ŞCOLILE  ANTICE DE  MISTERE 

 

                          
             ” Înţelepciunea antică este dreptul vostru din naştere şi cosmologia voastră spirituală,
               din ce sunteţi voi făcuţi. În înţelepciunea antică, cu adresă la natura realităţii,
               era imperativ să se spună că ceea ce crează realitatea, sunteţi în particular voi.”

                                                                                                                        Ramtha

 

EXTRAS DIN CARTEA 

„REFLECŢIILE   UNUI   MAESTRU DESPRE ISTORIA   UMANITĂŢII”
Ramtha Vol I

Partea a III-a / Ultima parte

 
Puteti citi prima parte AICI.
Puteti citi a doua parte AICI.
 
Toate aceste învăţături sunt ca piesele de puzzle ale sinelui puse împreună, ale relaţiei voastre cu Dumnezeu şi cu restul vieţii, şi înţelegerea misterului a ceea ce sunteţi. Şi fieca­re învăţătură aduce o nouă bucăţică de cunoaştere care vã scoate din ignoranţă. Deci începând cu înţelegera conştiinţei şi energiei şi cum aţi ajuns aici, această învăţătură se adresea­ză explicaţiei de ce aţi devenit blocaţi şi de ce atunci cînd creaţi o experienţă şi aveţi o fricţiune cu ea şi ea devine o problemă, de ce aceeaşi conştiinţă nu poate rezolva această problemă.

Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere

Aţi ştiut toate acestea mult timp în urma în Cartea Vieţii voastre. Dar aţi scris peste ele, şi aţi mai întors câteva pagini şi v-aţi blocat acolo şi aţi uitat cu adevărat toate acestea. Deci vi le aduc înapoi cu cuvinte care manifesta realitate.
Atunci ele vor deveni din nou adevărul vostru, nu al meu, ci al vostru, ca să-1 puteţi aplica în viaţa voastră şi să deveniţi entităţi iluminate, nu de New Age (cum e tradus la noi ? – Era Noua ?), spiritualişti, mambo-giambo, sau învăţători de două parale, urmaşi care încearcă fiecare ritualul posibil sau pe care cineva spune ca ar trebui făcut, ci oameni cunoscători care înţeleg cu adevărat cosmologia cauzalităţii şi a creaţiei, care înţeleg cu adevărat principiul conştiinţei şi energiei, care înţeleg cu adevărat că îşi crează propria realitate (viaţă).
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
 Deci întuneric, este un adevăr antic care înseamnă a nu fi conştient. Nu a însemnat ni­ciodată diavol. Diavolul nu a existat niciodată în ceea ce se cheamă Cartea Vieţii epigene. Nu a fost niciodată creat în involuţie şi nu trebuie adus în evoluţie.
 

 

     Căderea Spiritelor şapte nivele de vibraţie, pentru ca să devină inteligente vii şi vibrante, nu a însemnat căde­rea îngerilor în disgraţie, ci dinamica luminii lui Dumnezeu, care a călătorit în densitate, în tărâmurile neexplorate ale realităţii fizice, ca să facă manifestă realitatea fizică.
Spiritele sunt exploratorii lui Dumnezeu, lumina, absolutul, ca să activeze forţă de viaţă, să devină un ingredient activ, prin care Dumnezeu absolutul, totul-în-toate, să se poată cunoaşte pe sine. Voi sunteţi într-o călătorie, o călătorie magică şi minunată. Acesţi Dumnezei căzuti, care au făcut tranzitia, au fost foarte bravi, cu adevărat, pentru că ei au fost mesagerii gândului care aduc lumina.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Dar întrebarea de bază este : de unde venim ? Noi suntem călători în matricea spaţiu/ timp. Noi suntem definitorii spirituali ai universului şi realităţii fizice. Noi suntem treaba neterminatã a lui Dumnezeu în cunoaşterea de sine. Este destul de bine cunoscut că voi aţi căzut şapte nivele ca să deveniţi călători în acest principiu de forţa vitală, adică viaţa voastră de acum.
 
     Aceasta a fost o parte din înţelepciunea antică, care a fost distrusă pentru a fi creaţi dia­volii care ar fi căzut din rai şi ar fi venit să stăpânească pãmîntul. Dacă acesta este adevă­rul, atunci voi sunteţi diavoli, sunteţi toţi demoni. Adevărul este ca aceasta este o călătorie pentru cunoaştere.
Creaţia nu este un act, este un proces. Este o diferenţă. Nu trebuie să creaţi conştient, creaţia este o consecinţă a ceea ce sunteţi.
 
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Deci întunericul este conştiinţa nerealizată. Nu este diavolesc, nu este rău. Este doar ne-explorarea. Este necunoascutul. Dă-i lumină şi devine cunoscut. Suntem călători echipaţi cu însuşi Dumnezeu, care facem o călătorie infinită în divinul sine, care este toate cele şapte nivele de vibraţie, care este şapte nivele atomice, şapte nivele de frecvenţă a gândului în materie.
Tot ce este materie, este gînd superior coagulat. Dacă reversezi materia şi o duci înapoi tot drumul, va dispare prin cele şapte nivele de vibraţie şi va deveni conceptul a ceea ce este.
 
       În jurul globului au existat şcoli antice. Aceste şcoli au avut relaţii cu – sunteţi gata să auziţi adevărul extraordinar ? – fraţii voştri care trăiesc în alte galaxii. Şi a fost învăţăturã mare în ele, experienţe grozave. Fraţii voştri primitivi se depărtau de la destinul lor, din cauza necesităţii de a supravieţui, aşa cã au fost adesea ajutaţi de fraţii voştri îndepărtaţi,  care veneau şi ajutau învăţătorii de aici să înveţe adevăruri.
Era un lucru foarte obişnuit. Puteai vedea şcolile soarelui, unde oamenii omagiau soarele şi pe oamenii care veneau din cealaltă parte a lui. Şi mai sunt încă unele din acele temple, nu au fost distruse toate. Erau şcoli ca aceasta, doar că durau 7 ani şi fiecare an era un nivel, iar studenţii, după ce termi­nau anul 7, deveneau transparenţi.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
     Extraordinare şcoli au existat pe Pãmânt în acele zile. Mari Dumnezei au interferat cu umanitatea, de la mari distanţe. Era o comunicare deschisă căci adevărul este universal, veşnic, indiferent ce cuvînt se foloseşte pentru „veşnic-universal „. Era aşa o mare armo­nie. Şi, da, aici trăiau oameni primitivi Cro-Magnon. Dar aţi putea spune după oasele me­le ce am simţit şi ştiut.
 
 
     Oamenii primitivi luau cina cu oamenii/stele, pentru ca nu erau bariere care să bloche­ze curgerea conştientă a veşniciei, căci dacă vă amintiţi, veşnicia este mintea subconştien­tă în care toţi Zeii, idiferent de locul unde trăiau în univers, consumau, cãci inteligenţa consumă întunericul, Voidul. Deci era o frăţie adevărată.
 
     Da, fiinţe umane există pretutindeni în univers, ele există dincolo de soare, sunt împrăş­tiate peste tot în  Calea voastră Lactee, întregi civilizaţii. Şi sunt acelaşi Dumnezeu fără ima­gine, care a creat aceeaşi imagine a trupului în care să experimenteze, în drumul lor spre pura conştiinţă, căci acesta este destinul nostru al tuturor.
Deci aceste scoli erau localizate unele în câmpie, altele lîngă munţi uriaşi, care nu mai exstă astăzi, sunt pe fundul oceanului. Timpul de învăţat era şapte ani, calendarul lor era diferit, dar după calendarul vostru se pot număra şapte ani. Şi învăţătorii măsurau învăţatura lor în fiecare an, căci la sfîrşitul a şapte ani, trebuiau să fi întors toate paginile cărţii, ceea ce înseamnă că relitatea fizică devine transparentă.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
De aici vine Isus. De aici au ve­nit toti Dumnezeii care au umblat pe faţa Pământului. Şi, da elevii erau primitivii care încă foloseau unelte din oase, se vindecau singuri cu focul lor antic şi miroseau urât, care încă mai circulau în turme. Ei erau cei care au învăţat şi au evoluat în acele timpuri. Şi mulţi dintre ei au plecat de mult, pentru că au învăţat totul. Ei sunt acum în alte dimensiuni, în alte aventuri.
 

PUTEREA  SUPERSTIŢIEI  ŞI  SECRETELE  DE  SUB  PAMÂNT

    Acele şcoli au fost distruse în cele din urmă şi la fel şi căile de comunicare cu marea inteligenţă. Aceasta este o învăţătură extraordinară, fără seamăn. Este o învăţătură pe care unii nu sunt gata să o audă, şi asta explica ignoranţa într-o cultură aşa de avansată. Relaţia cu oamenii de dincolo de Steaua de Nord, nu a fost de divinizare, ei s-au ajutat unii pe alţii să învete, să exploreze realitatea fizică. Apoi au venit păgânii, care au urinat hoardele ce începuseră să se aşeze la est de Eden.
 
   Aceşti oameni au creat pe Adam şi pe Eva şi au început să creeze un adevăr agnostic, departe de cel al şcolilor antice, luând bucatele din adevărul iluminator, la care au adăugat superstiţii şi ură şi maliţiozitate, au creat un nou concept despre Dumnezeu. Acest creator era diferit, în loc de a fi nesfârşitul, marea minte, totul-în-toate, absolutul, avea o identitate. A fost creat un Dumnezeu care avea o imagi­ne, acum şase mii de ani. Avea imaginea lor.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Şi când creezi ceva cu imaginaţia ta în acordanţă cu conştiinţa ta, trebuie creat în funcţie de ceea ce poţi să vezi. Nu poţi crea ceva care să nu fie reflecţia ta proprie. Deci Dumnezeu a devenit un individ răutăcios şi furios.  A dvenit nesigur, pentru că a creat aceşti doi oameni cu scopul de a-1 divina. Şi le-a spus să nu mănânce din copacul vieţii, ceea ce înseamnă să nu întoarcă paginile cărţii conoaşterii. Gata, s-a terminat cu cunoaşterea.
 
 
    Şi aşa Dumnezeu a devenit nesigur, gelos, înspăimântător, violent. Şi pedeapsa lui Dumne­zeu începu să fie văzută în erupţia vulcanilor, iar acolo era focul iadului. Dacă nu urmai instrucţiunile, urma să fii trimis într-un lac de foc, aşa cum ei obişnuiau să facă cu oamenii iluminaţi.
Iată de unde vine iadul, din erupţia naturală a „fermoarului”, pământului, schimbarea pământului după cerinţele sale naturale a dvenit o atribuţie a Dumnezeului pe care ei îl creaseră după propria imagine, iar oamenii care nu erau de acord, erau puşi să ardă în lacuri de foc. Aşa a fost.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Toţi oamenii iluminaţi făceau parte din şcolile unde veniseră să înveţe. Se zvonise că erau Spirite căzute – ei bine erau, dar veneau prin şapte nivele de frecvenţe ca să interacţioneze cu materia fizică, şi destinul lor era să se întoarcă prin materie înapoi la Sursa. O călătorie completă. Deci ei deveniră Spiritele căzute ale lui Lucifer, care fusese dat afară din rai.
 
    În lumina acestei religii păgâne, extinse împotriva marilor şcoli şi a oamenilor iluminaţi războiul se putea extinde şi căpăta valoare, devenea justificat. Multe şcoli fuseseră distruse, pentru că oamenii iluminaţi ai acestor şcoli, învăţaseră despre imaginea timpului în care trăiau.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Ştiţi, ei nu aveau nimic atârnat de pereţi, ei aveau adevărul pur şi pură înţelegere şi ştiau, înţeleseseră destinul lor, înţeleseseră viaţa lor, că au existat înainte de aceste timpuri şi vor exista şi după aceea. Doar acestă imagine a lui Dumnezeu se va şterge. Ei nu au luptat niciodată împotriva păgânilor.
 
    Mulţi dintre ei au plecat dincolo de stele. Veţi vedea feţe să­pate în piatră, care privesc spre cer, ele sunt tribute aduse de cei rămaşi, celor care au plecat. Şi a fost ultima imagine, care nu a fot chiar distrusă, din timpul când conşiiinţa, natura realităţii, călătoria bărbatului şi a femeii, egalitatea lor în cosmologia vieţii, în înţelegerea forţei de viaţă şi a principiului vieţii.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
A fost ultima rămăşiţă a acelor oameni şi încă mai exista marile statui de piatra care privesc veşnicia către care fraţii lor au plecat. Şcolile au fost distruse, învăţăturile au fost distruse, după ce anumite părţi din adevărul lor a fost luat, modificat şi pus în cărţi cu superstiţii.
 
     Ignoranţa este ca întunericul. Lipseşte cunoaşterea care să lumineze. Iar când oamenii sunt ţinuţi în ignoranţă prin teamă pentru vieţile lor, familiile lor, teama de a fi ostracizat în comunităţile lor, ei sunt superstiţios înspăimaintaţi şi se conformează şi rămâm aşa, căci altfel vor arde veşnic în lacuri de foc, veşnic, etern, eternitatea iubitorului Dumnezeu care i-a creat.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Să vă spun ceva. Când trăieşti în întuneric, divinezi o lumină nevăzută care ar putea să te salveze din acel întuneric. Dar singura salvare este trezirea Dumnezeului din tine. El spune.„Lumina împărăţiei cerului este în tine. Priveşte înăuntrul tău şi vezi strălucirea şi gloria ei, acolo este salvarea ta .”
Dar când eşti ţinut în întuneric, te rogi de ceva în afara ta aştepţi ca salvarea să-ţi vină din afară. Eşti ţinut în ignoranţă.
 
 
    Deci, oameni buni, războiul a devenit felul lor de viaţă. Eu am fost un războinic al timpu­lui meu, iar după mine, păgînismul şi ceea ce s-a numit religionismul şi-au luat vama pe via­ţa umană.
În ultimele două mii de ani, creştinismul a înscris două sute cincizeci de milioane de vieţi omeneşti, care sunt înregistrate ca şi morţi în razboaie. Nu are nimic de a face cu femeile şi copiii.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Două sute cinci zeci de milioame de oameni morţi în două mii de ani, sol­daţi creştini, care au aparat un idealism sângeros al imaginii lui Dumnezeu şi au servit la im­punerea învăţăturilor lor. Şi în acest timp, ei au distrus toate sectele şi toate grupurile de oa­meni care învăţau o învăţătura veche, înţelepciune antică şi evoluau spre iluminare.
Au ars pe rug pe cei a căror minţi erau dincolo de timp, distanţă şi spaţiu, ca să distrugă cunoaşte­rea complet. Aceasta a fost credinţa. Salvarea înseamnă să fii salvat de la adevăr.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    În doua mii de ani, religia nu a făcut nimic ca să sădesacă iluminare în oameni, ci totul ca să colapseze conştiinţe. Nu a făcut nimic ca sa evolueze conştiinţa, care este factorul evolutiv al fiinţei umane. Nu a făcut nimic pentru înţelegerea conştiinţei şi iluminarea popoare­lor.
 
    Nu înţelege că o conştiinţă care crează probleme nu poate să le şi rezolve.Trebuie o ştiintă extinsă ca să rezolve problemele. Aceasta este evoluţia.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Şi în aceste zile creştinii plătesc bani, bani şi bani. Ce înseamnă graţie, credinţă şi bani, um ? Aceste sunt cele trei lucruri pe care le aveţi pentru apărare, căci trebuie să aveţi răbdare, şi pentru armatele voastre care trebuie să înlăture păgânii şi să aducă credinţa şi ştiinţa în lumea întreagă.  
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Dacă numai jumătate din bani ar fi în mâna oamenilor iluminaţi n-ar mai fi război al celor care ştiu adevărul din mituri, al ignoranţei în care a trăit cu adevă­rat umanitatea în ultimele două mii de ani. Ce credeţi voi că înseamnă anii întunecaţi, sau epoca întunecată ? Stupiditate, oameni stagnanţi, că civilizaţia de astăzi nu este nimic altceva decât bej şi poatră cruce.
 
    Salvarea, dragii mei nu este prin ignoranţă, Este cunoaşterea, şi asta dacă este disponibilă turor în acest plan al cauzalităţii, al forţei vitale, al cosmologiei, al oamenilor care crează propria realitate – dacă aţi şti că vă puteţi vindeca trupul cu aceeaşi minte care 1-a îmbolnăvit – atunci aţi avea o civilizaţie iluminată. Atunci aţi putea să conectaţi din nou pe cei de dincolo de soare.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
De ce ar veni ei într-o societate care se teme de ei ? Tot ce nu se potriveste cu cuvântul lui Dumnezeu creat de preoţi ca să ţină popoarele în ignoranţa, este de la diavol. Cum să deschizi minţile oamenilor când ei sunt atâ de ignoranţi şi de devotaţi întunericului cel mei negru care îi ţine să fie aşa ? Este o pavăză. Este cuvântul lui Dumnezeu, este de fapt cea mai sângeroasă, mai violentă retribuţie a umanităţii care a fost vreodată.
 
 
    Crist este în voi. Este în nevăzut. Este un adevăr mare acela că împărăţia cerului este în voi. Este un adevăr mare să spui „Tatăl meu şi cu mine suntem una „. Acesta este adevărul care a supravieţuit tuturor violenţelor. Isus nu a spus :”Divinaţi-mă .” El a spus :” Urmaţi-mă ” ce credeţi că a însemnat asta ? A însemnat: să învăţaţi ceea ce ştiu eu. Lăsaţi idealul meu să fie şi al vostru.
Dar când divinezi, nu trebuie să faci toate chestiile astea. Trebuie numai să te rogi de trei ori pe zi şi restul zilei îl poţi petrece fiind decadent acuzând, imprăştiind vorba, pentru că totul în afară de asta este diavolesc. Ignoranţă !
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Dacă Dumnezeu este etern şi prezentul, trecutul şi viitorul există în palma sa, atunci el a avut totul planificat, deci el a creat diavolul, el a ştiut că Eva şi cum-îl-cheamă, se vor duce în gradină şi vor mânca mărul acela. Înţelegeţi ?
Şi atunci nu vă întrebaţi de ce au fost ei aşa de şocaţi, că ei au mânact mărul şi nimeni nu ştie să-mi spună cu cine s-au căsătorit Cain şi Abel. Este minunat, voi ştiţi. Asta nu e rău. Este minunat şi de râs.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Vedeţi, este un pic subtil că entitatea spune :”De ce s-a întâmplat asta ?” dar voi ştiţi că este dorinţa de iluminare, este cunoaşterea care se cere dezvăluită. Şi entitatea stă şocată, şi spune :” Nu cerceta niciodată doar acceptă. Nu pune întrebări. Ai credinţa unui copii.” Un copil. Un copii poate scrie o carte cu întrebări. Doar un adult care este laş ar putea să nu întrebe niciodată.
 
    Ignoranţa a devenit conştiinţă socială acum două mii de ani. Şi au fost bătălii mari şi războaie că să fie păstrată în acest fel. Ştiţi că toate războaiele în care aţi luptat au fost războaie sfinte, religioase?   Întotdeauna am vrut să ştiu, fiecare din părţi, la Dumnezeu s-a rugat ? nu există doar unul ? Şi chiar şi în ziua de astăzi, aceste războaie continuă.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Acum despre devoţiune. Când eşti în întuneric şi nu este nimeni să aprindă lumina, pentru că ţi s-a spus că lumina este undeva afară şi nu în tine, rămâi devotat celui care oricine ar fi el, are mâna pe întrerupător.
Corect ? Şi este foarte înfricoşător. Şi nu vrei să te mişti de acolo, pentru că nu ştii ce este dincolo de locul unde eşti. Iar ei spun ca Dumnezeu aşa te vrea, şi dacă încerci să te duci să cauţi tu însuţi întrerupătorul, vei fi dat afară, excomunicat şi vei arde pe veci, adică în momentul în care vei începe să pui întrebări şi să-ţi dai seama şi să înţelegi cine eşti, ai depăşit ignoranţa şi începe să fie lumină. Da.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Şi acum despre această prăpastie, m-aţi auzit vorbind despre ea în legătură cu evoluţia umanităţii, nu ? Aceasta prăpastie s-a făcut cu adevărat tot mai adâncă în timp. Şi totul a început, ca şi altele, după ce am plecat.
Umanitatea a încetat să mai crească, cu excepţia celor din şcolile secrete. De ce s-au numit secret ? După un timp ele au devenit chiar foarte secrete, sub pământ, pentru că erau ameninţate, căci cei care doreau să controleze popoarele nu puteau îngădui ca asemeni cunoştinţe să vină la suprafaţă.
 
 
   Oamenii care aveau prea mul­tă cunoaştere erau foarte periculoşi. Adică cei care erau iluminaţi nu puteau fi controlaţi şi înrobiţi. Iar ei erau oameni care aveau nevoie să înrobească popoare, să le stăpînească pentru că ei erau atât de nesiguri, încât ei trebuiau să fie învăţătorii.
Ei vroiau să înveţe popoarele să le facă să-i urmeze, pentru că nu aveau destul înâuntrul lor, încât să fie proprii lor stăpîni şi să stăpânească gloria care era înăuntrul lor.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Deci după un timp, şcolile s-au ascuns sub pământ şi au devenit şcoli secrete, au fost de­numite oculte, ceea ce înseamnă cunoaştere ascunsă. Nu înseamnă lucrarea diavolului. Nu înseamnă ucigaşi sau revoluţionari care zboară noaptea, înseamnă cunoştinţe ascunse.
Ocult este un cuvînt antic. Deci şcolile secrete au devenit şcoli oculte, însemnând cunoştinţe ascunse, pentru că trebuiau să-si apere vieţile. Nu mai aveau libertatea de a avea relaţii cu toată lumea, pentru ca cunoaşterea lor revărsa la cei din jur şi era atât de mare şi de puterni­că încât ar fi putut înteracţiona cu ceva de dincolo de soare sau cu sateliţii care înconjoară Pământul să interacţioneze cu minţile oamenilor.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
    Atât de mare era, nu existau blocaje în con­ştiinţă spre întreaga eternitate. Dar când au început gelozia, ura, invidia, nevoia şi lipsurile, conştiinţa a încetat să mai crească şi s-a creat dualitatea, care a început sa închidă uşile că­tre acele conecţii. Şi aceste şcoli s-au ascuns sub pământ.
 
     Ele nu divinau diavolul. Ele divinau forţa de viaţa care era în ei şi moştenită în ei. Ei au fost creatorii de sfinţi. Şcolile existau pentru a extinde şi evolua conştiinţa fiinţelor umane, ca aceştia să poată deveni superiori vieţii lor, să aibă conecţie cu totalitatea vieţii. Şi puteau face asta. Iniţiaţii acestor şcoli, au devenit profeţi ai timpurilor lor, căci vroiau să facă adevărul auzit, ei au devenit cei care au vrut să înveţe adevărul.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Dar după un timp, au fost distruse toate şcolile. Secte ale acelor şcoli au ajutat la crearea a ceea ce va fi mai târziu învăţaturile lui Buddha Amin, care a fost un iniţiat al şcolilor antice al cărui destin a fost să se nască un prinţ în bogăţie şi să stăpânească acesta imagine prin a înţelege ce este dincolo de zid.
Şi el urma să înveţe milioane de entităţi acest adevăr, acelaşi care a fost suprem în înţelepciunea antică, doar că era colorat şi preparat în parabole, pregă­tit pentru înţelegerea acelor timpuri.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Acele entităţi care stau pe vârful muntelui care ajunge până în inima cerului, care îndură frigul cumplit şi lipsa de hrană şi felul simplu de a trăi, stau acolo şi nu fac altceva decât să-si extindă conştiinţa atât de mult încât pot pleca, se pot ridica spre cer şi plecă, devenind transparenţi cu fiecare mişcare.
Şi de ce stau acolo sus ? Ca să se protejeze, să poată continua să crească şi să evolueze nemolestati, nepoluaţi de îngroşarea intestinelor în oraşe şi în văile  care  sunt pline de ignoranţă şi barbarism.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
     Distrugerea şcolilor antice a lăsat umanitatea la pagina a treia a cărţii. Iar acele pagini sunt egale cu sigiliile din corp (ar fi chakrele, deşi Ramtha spune că, oricum sunt cores­punzătoare cu chakrele, cum le ştim noi, încă nu am găsit o explicaţie a ceea ce ar spune el că sunt chakrele.) Ele se numesc cele şapte sigilii, şapte biserici sau şapte uşi, înseamnă stagii de iluminare, adevăr, conştiinţă şi evoluţie.
Acel stagiu încă mai guvernează şi astăzi şi este tot ignorant, iar cel ce controlează ignoranţa este puterea. Întreaga umanitate este devotată ignoranţei şi dorinţei ei de a menţine slăbiciunea.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Vedeţi, ei încă nu au înţeles că de ceea ce te temi mai mult, divinizezi, şi ceea ce vezi la alţii de fapt este în tine. O minte ca­re a putut crea ceva atât de insidios pentru a vă tortura, cineva care continuă acea credinţă păgână , este cineva care are toate acestea în el însuşi.
 
    Oamenii iluminaţi ştiu că ceea ce se numeşte forţă vitală, cauza creatoare, nu cunoaşte răul, căci răul este o creaţie deliberată a celor care insistă că ar fi real şi este cu adevărat real numai în sufletul lor, în realitatea lor, iar diavolul trăieşte doar în inimile lor, acolo unde este iadul şi ura. În sufletul iluminat există doar adevăr.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
   Aţi fost lăsaţi să ştiţi numai anumite lucruri şi tot felul de tradiţii au fost construite ca să ascundă adevărul.  Deci de fiecare dată, aţi dorit să creşteţi şi v-aţi creat un destin care să permită asta, dar v-aţi trezit făcând acelaşi lucru, repectând aceleaşi greşeli, fugind de acelaşi întuneric în căutarea adevărului şi aţi fost persecutaţi pentru asta.
 
 
 
Devoţiunea. Să vorbim despre ea. Sunt multe entităţi care joaca jocuri. Iar imaginile se potrivesc realităţii. Sunt entităţi care trebuie să fie învăţători, politicieni, regi, preşedinţi. Nu contează care este statutul lor în viaţă, ei au toţi acelaşi fel de energie în ei, aceeaşi conştiinţă, nu le pasă că spun una pe de o parte şi pe de alta spun cu totul altceva. Iar conştiinţa lor este nevoia de a controla pe alţii.
Intre ei sunt unii care au evolu­at numai pînă la al treilea sigiliu, care este nevoia de a controla oamenii, să-i facă să-i urmeze, pentru că ei au o mare lipsă în sufletele lor. O mare pustietate, atât de mare, încât cu­tia lor cu nisip (realitatea) trebuie să aibă foarte mulţi oameni în jur, ca să obţină energia care le lipseşte.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
De ce au ei aceasta lipsă ? Pentru că le lipseşte cunoaşterea şi folosesc puterea, o formă de energie primară şi violentă, pentru a atrage oamenii şi a-i stăpâni. Şi asta îi ţine în ignoranţă.
 
     De ce ii ţine în ignoranţă ? Cei care stăpânesc oameni sunt în ignoranţă pentru că nu ştiu ce este în pasul următor de conştiinţă. Ei ştiu numai ce este culoarea bej ce este la modă, cu cine trebuie să fie şi pe cine trebuie să nege. Asta este tot ce cunosc ei. Ei păs­trează oamenii în ignoranţă, pentru că o parte a gurii lor spune că ei sunt învăţătorii spirituali, că au înţelegere.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Dar ei sunt decadenţi şi corupţi, pentru că nu iubesc. Nici măcar nu ştiu să spună ce înseamnă că Dumnezeul din tine vorbeşte.
 
    Deci în lipsa lor de adevăr ei vă dau jucării şi ornamente să vă jucaţi cu ele încearcând să vă cucerească să vă facă să vă simţiţi bine. Adevărul cel mare zace ascuns. Ei fac legi pen­tru voi. Voi nu puteţi face legile, ei trebuie să le facă pentru voi. Voi sunteţi oameni fără minte care trbuie să şiiţi locul vostru în viaţă.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Voi sunteţi caii de povară ai lumii şi doar câţiva sunt stăpânitorii ei. Voi vă frângeţi spinarea ca să platiţi taxe, pentru ca ei să creeze războaie cu scopul de a face creştinii să lupte cu păgânii.
 
   Voi veţi continua să munciţi şi să plătiţi ceea ce se cheamă guvernul, ca să violeze şi să molesteze alt guvern, alt popor. Atât de puternici sunt liderii voştri politici încât ei fac legile pentru voi şi vă ţin sub pute­rea adevărului lor. Priviţi cât de puternici sunt aceşti oameni.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Voi plătiţi taxe fiindcă nu aveţi de ales. Cine le-a dat lor acest drept ? Voi urmaţi aceşti învăţători spirituali pentru că ei spun ca acesta este felul în care creaţi realitate. Şi totuşi când vă duceţi acasă sunteţi la fel de faliţi cum ati fost întotdeauna. Nimic nu a evoluat şi asta înseamnă să fii devotat ignorantei.
 
    Adevărul este că atunci când ştii cine eşti, te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Atunci nu va mai fi ignoranţă în realitatea ta.Va fi adevăr şi conştiinţa extinsă. Şi acea conştiinţă va crea o realitate care va cânta în libertate şi asta este în aliniere cu natura. Natura este sălbate­că şi liberă. Este consistentă cu sine. Există în acest univers. Ce i-a permis să existe ? Armonia a ceea ce se cheamă masa fizică.
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
Este o inteligenţă care tot ce ştie este cum să tră­iască. Este obiectivă şi fără morală. Îi pasă numai despre ea însăşi şi viaţa ei în veşnicie. Şi este cu mult înaintea voastră în evoluţie.
 
    Devoţiunea pentru ignoranţă este refuzul de schimbare. Ascultaţi, oameni şi ascultaţi cu atenţie. Schimbarea este ceea ce vă face să aprindeţi lumina, pentru că trebuie să vă schimbaţi conştiinţa şi să căpătaţi curajul de a o aprinde singuri şi să nu mai aşteptaţi să vină altcineva să vă ilumineze.
Acesta este schimbarea. Aceasta înseamnă să te muţi dintr-o conştiinţă concentrată, să fii îndrăzneţ şi extins şi, bingo, lumina se aprinde.
 
 
 
    Despre acesta a fost profeţia – a doua venire a lui Crist, nu este un Crist singular, ci Crist, ca şi destin manifestat la plural, nu este creştinismul. Sunt suflete evoluate care trăiesc la pagina şapte în Cartea Vieţii. Despre asta este profeţia.
 
Ramtha
Cunoştinţele Sacre Din Şcolile Antice De Mistere
 
Puteti citi prima parte AICI.
Puteti citi a doua parte AICI.
                          

https://www.evolutiespirituala.ro/cunostintele-sacre-din-scolile-antice-de-mistere/?feed_id=88788&_unique_id=653963d54cd02

reiki gold reiki postcard p239105567530469408envli 400 1

Gold Reiki

Gold+Reiki
Acest sistem ajută la transmutarea fricii şi a Întunericului cu ajutorul Luminii. Lumina de Aur este cea mai puternică vibraţie de transmutare cunoscută în universul fizic şi provine de la D-zeu Tatăl, adică de la Sursă.
Cu ajutorul energiei Gold Reiki, se ridică nivelul vibraţional, deoarece aceasta lucrează mai mult cu energia Sursei decât cu energia Pământului.
Acest sistem permite inclusiv informarea obiectelor, transformându-le în canale energetice pentru energia Gold Reiki.
Sistemul Gold Reiki are 3 grade, ultimul grad fiind Gradul Master Teacher. Acest sistem energetic este considerat ca fiind nivelul imediat superior al Sistemului Kundalini Reiki, respectiv gradele 4-5-6. Pentru iniţierea în sistemul Gold Reiki, este necesar ca practicantul să fie iniţiat anterior în Kundalini Reiki, până la gradul Master Teacher.
VEZI DETALII DESPRE KUNDALINI REIKI AICI
Anca Bogdan
Karanna Academy©

https://www.evolutiespirituala.ro/gold-reiki/?feed_id=88743&_unique_id=65390fb03d142

pentacle

DESPRE FENG SHUI, ENERGIA UNIVERSALA QI SI CELE 5 ELEMENTE

Energia universală, Qi

jugg

Orice organism viu, de la cel mai simplu la cel mai complex este animat de energie; orice expresie a vieţii, indiferent de formă schimbă energie cu mediul înconjurător; orice fel de materie este constituită din particule al căror fundament însuşi este energetic… Din microcosm în macrocosm se scurge un curent continuu căruia fiecare civilizaţie i­a dat un nume particular, deşi desemnează aceeaşi realitate.

Qi, pe care filozofia chineză îl numeşte „suflul Dragonului”, este această energie universală de viaţă ce impregnează lumea. Acest vast curent universal, acest suflu de viaţă este evocat de multe culturi şi religii care îi recunosc existenţa ca fundament al Creaţiei. Dar, indiferent că lui Qi i se atribuie o origine divină, cosmică sau „doar inteligentă”, acest curent universal viu este pus direct în practică de numeroase tehnici inducând respiraţia, circulaţia magnetismului, medicina chineză sau artele marţiale.

 

Răspândirea artelor marţiale şi a tehnicilor de circulaţie a energiei vieţii a cunoscut un asemenea avânt mondial, încât cuvântul „Qi” a devenit termenul de referinţă utilizat pentru a desemna acest curent: Reiki, Tai Ji, Qi Gong, Aikido canalizează această mişcare ce umple literalmente corpul nostru fizic şi psihic.

Campul+Energiei+Universale

De la cosmos la corpul omenesc

Cosmosul, cu furnicarul său de stele, şi sistemul nostru solar ne inundă continuu cu Qi. Îndeosebi planetele cele mai apropiate de Pământ implică numeroase reacţii biochimice în viaţa animală şi vegetală: de la fotosinteză şi ciclul lunar al mareelor şi până la influenţe de ordin mai subtil pe care le analizează astrologia. Fiecare planetă are, ca să spunem aşa, propriul ei Qi şi generează în spaţiul Pământului un câmp vital care îi este propriu, fiind compus in caracteristici unice.

Planeta noastră produce şi ea propriul ei Qi, ca o rezultantă a multiplelor surse de energie vitală ce se degajă din ea (vegetalele, mineralele, gazele şi lichidele îşi creează şi ele Qi­ul lor).

Ca orice fiinţă vie, oamenii generează şi ei o vibraţie distinctă. Expresii precum „nu pot să­l sufăr pe ăsta”, sau „coup de foudre” din limbajul cotidian dezvăluie că există anumite percepţii inconştiente ce par să ne devanseze în cadrul relaţiilor umane. Cum altfel am putea fi atraşi irezistibil de o persoană pe care nu am mai văzut­o niciodată şi pe care deci nu o cunoaştem deloc?

5+ELEMENTE+FENG+SHUI

Armonia naturală

Când „umblă” pe pământ, Qi suferă variaţii de intensitate şi de calitate în fiecare loc de pe glob: aceste diferenţe energetice depind de relieful natural al fiecărui loc, de spaţiu, de vegetaţia existentă acolo.

Qi se deplasează în funcţie de formele spaţiului care îi sunt oferite; se scurge ca un fluid, luând forma locului respectiv, se cufundă în văi ca un pârâu coborând în albia sa din înălţimile muntelui, se loveşte de vreo stâncă şi îşi iuţeşte mersul ca un fluviu înainte de­a se răspândi în câmpiile vaste…

Cine nu a simţit măcar o dată, plimbându­se prin pădure sau străbătând peisaje încă neatinse de om, o pace firească, simplă şi extraordinară, eliberată de orice stres, de orice agresiune? Dacă natura oferă, la contactul cu ea, o „reîncărcare”, un echilibru şi o forţă calmă, aceasta se datorează faptului că Qi­ul născut din peisaj este pur şi armonios.

Linia dreaptă şi săgeata lui Sha

Aceste peisaje virgine sunt caracterizate prin mişcarea lor curbă, după exemplul formelor naturale care nu cunosc linia dreaptă. Cel care a sistematizat în mediul său înconjurător folosirea liniei drepte este mentalul uman, logic şi raţional.

Indiferent că e vorba de canale, drumuri, căi ferate, fire electrice sau de construcţia geometrică a oraşelor, formele rectilinii sunt generatoarele unei acceleraţii a lui Qi. Linia dreaptă vine în întâmpinarea interesului nostru de­a câştiga energie (un traseu rectiliniu care uneşte punctul A şi punctul B este mai scurt decât unul uşor curbat) şi rapiditate şi a devenit indispensabil în societăţile noastre moderne. Excesul său în amenajarea arhitecturală este totuşi o încărcătură de stres suplimentar pentru vieţile noastre deja epuizante.

Qi, accelerat de linia dreaptă, devine într­adevăr rapid, iritant, agresiv, ba chiar violent şi cu cât un drum este mai drept şi mai lung, cu atât dizarmonia e mai mare. Este o configuraţie negativă pe care Feng Shui o califică drept „săgeata lui Sha” (Sha fiind versiunea negativă a lui Qi).

Invers, zonele în care nu mai circulă nici un Qi generează altă formă de Sha, constituită din stagnare: e vorba, de exemplu, de ungherele întunecoase ale unei locuinţe pe unde nu există nici o trecere (îndărătul unei mobile puse pieziş într­un colţ), de „fundurile de sac” în care Qi pătrunde şi se imobilizează (lipsindu­i ieşirea pentru a circula). Sha stagnant este inferior din punct de vedere vibrator, după modelul elementelor care merg mână în mână cu un asemenea decor: praful, întunericul şi pânzele de păianjen…

Doar o mişcare a lui Qi nici prea rapidă, nici prea lentă, uşoară şi capabilă să cuprindă ansamblul unui loc definit poate genera armonia indispensabilă unui bun Feng Shui.

feng shui dream beds design

Qi­ul material

Între două materiale de densităţi inegale circulă un curent, aidoma diferenţei de potenţial existente între doi electrozi. O stradă mărginită de o parte şi de alta de case, de exemplu, va genera în spaţiul conţinut între ele un curent de energie canalizat de materiale (piatra, cărămizile, cimentul, sticla). Densitatea lor fiind mai mare decât a aerului, curentul va aluneca de­a lungul faţadelor, în timp ce forma rectilinie a străzii va accelera Qi­ul.

Pe lângă densitatea sa, materia se caracterizează printr­o serie de factori al căror rezultantă globală este un Qi distinct de cel al unei alte materii: astfel, o scândură de lemn nu va „vibra” la fel ca o placă de marmură. Materialele pe care le utilizăm în decoraţiunea interioară ne vor influenţa aşadar şi ele în permanenţă.

E uşor să ne dăm seama că un apartament de beton armat nu iradiază în acelaşi fel ca o cabană de lemn (Qi­ul lemnului este, într­adevăr, mai blând decât al betonului).

Qi depinde de forma obiectelor peste care trece şi, în arhitectura unei locuinţe, el parcurge fiecare spaţiu într­un mod diferit. În camerele aerisite şi spaţioase, se va scurge liber, în timp ce în încăperile strâmte, lipsite de ferestre, va avea tendinţa să se înăbuşe şi să dispară.

feng shui 8

Qi­ul astral

Am putea crede că e de ajuns să închidem uşa casei pentru a întrerupe curentul de Qi, dar nu e nici pe departe aşa. ne­am impregnat psihismul cu afirmaţia că intrarea în casă se face pe uşa principală. Astfel, nu numai locatarii acestei case, ci şi toate persoanele care vin ocazional (prietenii, poştaşul, rudele) nutresc continuu această certitudine. Faptul de­a fi programat inconştient în structura noastră mentală o dată arhitecturală face ca această dată să fie menţinută în astral. Qi­ul astral va acţiona astfel, indiferent că uşa e deschisă sau închisă.

Qi­ul „multivibrator”

Qi nu este totuşi o linie de forţă: el este „multivibrator”, adică se încarcă cu toate nuanţele pe care le întâlneşte în cale.

Atât lumina, cât şi vibraţia sunetului, culorile, elementele materiei, animalele, plantele şi oamenii vor contribui la îmbogăţirea lui Qi cu noi elemente vibratorii.

Dacă Qi, pătrunzând într­o casă, traversează în prealabil un pasaj plin cu pubele, el se va încărca cu emanaţia acestora şi va răspândi în toată casa, în afară de mirosul dezgustător, o vibraţie energetică foarte joasă.

Dacă, dimpotrivă, calea de acces la uşa principală este mărginită de plante aromatice şi de flori irizate de nenumărate culori, energia ce pătrunde în casă va fi încărcată de vibraţii subtile şi vii al căror efect pozitiv va ridica nivelul vibrator ambiant.
jgg

Oamenii emană un Qi puternic

Într­o manieră similară, atmosfera unei case poate fi modificată de Qi­ul personal al celor ce intră în ea şi o ocupă. O persoană luminoasă şi pozitivă care trece pragul uşii poate transforma instantaneu casa într­un Qi al bucuriei. O alta, prost-dispusă, poate introduce un Qi de stres într­un birou unde domneşte de obicei o ambianţă agreabilă.

Fiecare oraş are un Qi diferit, care este rezultanta tuturor specificităţilor sale, conjugate cu un număr de locuitori proporţionat: Qi­ul Parisului şi al New York­ului sunt profund diferite de cele ale Bruxelles­ului şi Cannes­ului. Marile oraşe care au un număr foarte ridicat de persoane pe kilometru pătrat generează, şi ele, un Qi de tensiuni şi de exces Yang, care e dificil de gerat armonios de ansamblul populaţiei.

În asemenea contexte, utilizarea Feng Shui permite folosirea fiecărui spaţiu disponibil în scopul obţinerii confortului mental şi fizic atât individual, cât şi general.

Qi în casă

Echilibrul subtil al unui Qi armonios este obţinut prin configuraţia judicioasă a numeroşi factori: de la spaţiu şi până la dispunerea mobilierului, fără a neglija culorile, materiile şi formele obiectelor decoraţiunii.

Nu există, fireşte, o configuraţie-tip care să convină tuturor. Amenajarea energetică a unei case unde trăieşte un cuplu de pensionari (care, după o viaţă trepidantă, aspiră la linişte şi odihnă) va fi diferită de cea a locuinţei unui cuplu tânăr, cu o viaţă socială tumultuoasă şi plină de proiecte de viitor. Din acest motiv, se cuvine să ţinem bine seama de Qi­ul locatarilor, pentru ca astfel să introducem în intimitatea pereţilor lor un confort energetic modelat după nevoile esenţiale ale vieţii lor interioare.
scoli+de+mistere

Cele cinci elemente chinezeşti

Majoritatea ştiinţelor chinezeşti ancestrale utilizează cunoaşterea celor cinci elemente pentru a­l ajuta pe om să­şi situeze cât mai bine locul său din univers: de la medicina elementelor şi până la acupunctură, de la astrologia chineză şi până la curentele fiolosofice cele mai răspândite.

Norocul şi ghinionul

Anumite persoane se plâng că nu au noroc. Orice ar face, ele au impresia că li se pun beţe în roate, în timp ce puţinul pe care îl obţin se cucereşte cu preţul unor lupte crâncene. Altele, invers, de îndată ce se lansează într­un proiect, văd cum toate uşile li se deschid în faţă şi succesul le zâmbeşte cu o bunăvoinţă inexplicabilă.

După decodificarea Feng Shui care se poate aplica locuinţei fiecăreia dintre aceste persoane, prima trăieşte în mod cert într­un ciclu de rezistenţă, în timp ce a doua într­unul de expansiune.

Practicarea Feng Shui are scopul de­a ne plasa într­o energie de expansiune care este cea a stării naturale a lucrurilor. Observaţia naturii ne face să înţelegem că aceasta este într­o expansiune constantă. Dacă nu suntem atenţi şi lăsăm natura să se extindă liber, toate drumurile, grădinile ordonate şi majoritatea infrastructurilor umane vor fi recucerite de vegetaţie.

Cum se explică faptul că multora dintre noi li se întâmplă să meargă în întâmpinarea acestui curent? S­ar putea explica în felul următor: printre toţi factorii de evoluţie individuală, amenajarea locuinţei nu respectă cu siguranţă ordinea constructivă a materiilor.

Five Element chart

Proprietăţile celor cinci elemente

Qi, străbătând spaţiul, circulă printre toate mobilele şi obiectele din decor. În drum, energia sa este vitalizată, retransmisă de dispoziţia scaunelor, devine stresantă din cauza unui unghi, se îmblânzeşte la contactul cu canapeaua cu forme rotunjite etc. La fel stau lucrurile atunci când Qi întâlneşte în cale materiile din care este construit mobilierul: energia universală îşi va continua armonios drumul într­o cameră dacă cele cinci elemente sunt distribuite în interiorul ei într­o înlănţuire complementară.

Nici unul din cele cinci elemente în sine nu poate fi considerat mai bun decât altul. Calitatea unuia nu există decât prin comparaţie, din moment ce orice apreciere este întotdeauna relativă. Când un obiect de decoraţiune ne atrage atenţia, problema este mai curând să ne dăm seama în care ciclu al lanţului vital se situează el în raport cu cele din jurul său.

Cele cinci elemente ale Feng Shui se regăsesc deci în materialele din care este alcătuit habitatul. Acestea pot fi dispuse în mod constructiv, generând astfel o energie expansivă şi pozitivă, sau în mod distructiv, generând în acest caz o energie de contracţie, de rezistenţă.

Aceste cinci elemente sunt Focul, Pământul, Metalul, Apa şi Lemnul.

Focul

Forţa sa stimulează spontaneitatea, pasiunea, creativitatea, reputaţia şi inspiraţia. El ajută la combaterea tuturor complexelor şi mai ales a timidităţii; susţine persoanele slăbite de depresie şi singurătate şi îi îndeamnă chiar şi pe cei mai interiorizaţi să­şi exprime emotivitatea.

Prea mult Foc, în schimb, poate provoca excese emoţionale, stres, şi ne poate cufunda în subiectivitate şi risipă.

Nu e necesar să avem un şemineu pentru a răspândi efectele focului în locuinţă: prezenţa lui poate fi introdusă la masă de un candelabru cu mai multe braţe, într­un birou de flacăra unei veioze sau a unei lămpi cu ulei, aşa cum lumina electrică este forma cea mai răspândită a elementului Foc în locuinţele noastre moderne.

Pământul

Elementul Pământ ne conectează prin toată ponderea sa cu materia, însoţită de siguranţa şi stabilitatea pe care le inspiră, dar şi de raţionalitate, maternitate, forţa de subzistenţă şi prudenţă. Ea ne ajută să ne reîncărcăm, să combatem impulsivitatea şi aduce liniştea într­o locuinţă.

Invers, prea mult Pământ poate genera îngreunarea, împotmolirea, lentoarea şi plictisul.

Elementul Pământ se întâlneşte în piatra albastră, argila arsă şi în lespezi în general, în ciment, statui, marmură, granit şi, bineînţeles, în pământul din grădină sau în ghivecele cu plante de interior.

hfdd

Metalul

Acţiunea Metalului stimulează afacerile, conducerea şi gestiunea bugetului. Ordinea ce emană din el incită deopotrivă la organizarea lucrurilor.

Prea mult Metal poate totuşi să ducă la o lipsă de sociabilitate, de dinamism, de creativitate şi să frâneze proiectele. E important de remarcat că un mediu constituit în majoritate din metal este nerecomandabil pentru buna dezvoltare a copiilor.

Metalul se întâlneşte în mobilier (în principal etajerele şi bibliotecile din anii patruzeci), accesoriile de birou, din sălile de baie, aparatele electro-menajere şi maşinile.

Apa

Într­un mediu locuit, Apa corespunde întotdeauna liniştii, independenţei şi spiritualităţii. Prezenţa ei reconfortantă incită la somn şi combate stresul şi depresia (apa curentă, pârâul sau fântâna arteziană) prin producerea de ioni negativi pe care ea îi generează în atmosferă. Ea creează un mediu ideal pentru convalescenţi, propice eliberării psihice datorate concentrării.

Excesul de Apă poate, în schimb, să declanşeze un sentiment de melancolie şi de retragere în sine.

Lemnul

Acest element reprezintă înnoirea, avântul şi naşterea. După modelul vegetalelor din care provine, el reprezintă creşterea rapidă, stimulează proiectele şi concentrarea, dezvoltă noi activităţi şi simţul de iniţiativă. Mediul pe care îl creează e ideal pentru copii.

Invers, prezenţa sa excesivă în arhitectură nu favorizează stabilitatea şi achiziţiile (contrar pietrei).

hds+(2)

Ciclul constructiv şi cel distructiv

Ciclul constructiv merge în sensul natural, generator de viaţă:

Apa hrăneşte Lemnul.

Lemnul alimentează Focul.

Focul hrăneşte Pământul.

Pământul produce Metalul.

Metalul hrăneşte Apa.

Ciclul distructiv merge în sensul distrugerii elementelor:

Apa stinge Focul.

Focul topeşte Metalul.

Metalul taie Lemnul.

Lemnul consumă Pământul.

Pământul reţine Apa.

Utilizarea celor cinci elemente în Feng Shui va consta în regăsirea corespondenţelor dintre mobilier, decoraţiune şi elemente în cadrul habitatului şi, în acest fel, în evitarea ciclului distructiv. De exemplu, maşina de gătit vehiculează Focul (chiar dacă este electrică), chiuvetele şi WC­ul sunt legate de Apă. Dacă un reşou şi o chiuvetă se juxtapun în bucătărie, punerea unei scânduri de lemn pe chiuvetă va despărţi Apa şi Focul şi va restabili ciclul constructiv în încăperea destinată sănătăţii familiale.

https://www.evolutiespirituala.ro/despre-feng-shui-energia-universala-qi-si-cele-5-elemente/?feed_id=88698&_unique_id=6538bb50c60b7

1 Quan Yin

RITUALUL TIBETAN

CELE 5 EXERCITII TIBETANE

 
chakra3 2152233 std
 
Sunt multe istorisiri si povesti despre lamasii ciudati si invaluiti in mister numiti uneori chiar supraoameni ce locuiesc in zona Tibetului, care uimesc intreaga lume cu capacitatile si puterile lor incredibile si inaccesibile omului de rand. Multi au auzit de “testul de initiere” ce are loc iarna, in noapti geroase, cand discipolii dezbracati, se invelesc pe rand, cu mai multe cearsafuri ude, pe care le usuca cu caldura degajata de propriul lor corp. Mai putin cunoscut este poate ordinul lamasilor “Lung – Gom – Pa”,care isi ingreuneaza corpul cu lanturi si alte obiecte metalice, dupa care sfideaza legea gravitatiei, deplasan-du-se cu o viteza incredibila, in salturi de pana la 10 metri. Lista “puterilor” acestor oameni poate continua cu mersul pe apa, sau prin foc, cu demonstratii de telekinezie, telepatie, vederea viitorului, a aurei, vindecari miraculoase si multe altele, aproape la nesfarsit. 

 
Totusi, una din cele mai interesante capacitati ale unora ditre acesti oame-ni, pare aceea de a nu imbatrani. Aceasta a fost dezvaluita prima data lumii occidentale, de Peter Kelder, in 1939, in cartea sa “Ochiul Revelatiei (The Eye of Revelation)”, in care autorul afirma ca a aflat despre Ritualul Tibetan de la un fost colonel al armatei britanice, care a servit in India. Conform autorului, colo-nelul Bradford (pseudonim) a gasit in acea parte a lumii lamaseria unde se practica Ritualul, a exersat cativa ani si s-a intors complet reintinerit, invatan-du-i la randul sau pe altii.
 
Originea Ritualului, e foarte discutata si disputata, unii atribuind-o siste-mului de exercitii tibetane (’phrul ‘khor). Altii spun ca face parte din Yoga, iar alte factiuni sustin ca cele cinci exercitii ( ritualuri ) preced Yoga cu cel putin 700 de ani, deci nu au nici o legatura cu aceasta. 

 
Ce este cert, in privinta ritualului tibetan?
Cele 5 exercitii, combina rotirea cu patru miscari, intalnite in posturile din yoga. Rotirea supune corpul unei forte centrifuge, iar celelalte 4 exercitii realini-aza energiile alchimice care circula de-a lungul coloanei vertebrale (foc, apa, aer, pamant) si readuc functionarea chakrelor in parametrii normali, ceea ce curata aura, revitalizeaza si reechilibreaza intregul organism, cresc vitalitatea si reduc efectele imbatranirii.
 
Cum se practica Ritualul Tibetan?
 
Reguli generale:
intotdeauna se incepe cu rotirea corpului, urmata de celelalte 4 exercitii; 

rotirea se face in sensul acelor de ceasornic(de la stanga la dreapta), indiferent de emisfera in care va aflati; 

– este bine, dar nu obligatoriu ca respiratia sa se faca numai pe nas; 

– desi e indicat ca exercitiile sa inceapa orientat cu fata spre nord, acest aspect nu este obligatoriu si nu trebuie urmarit cu obstinatie; 

– fiecare exercitiu, se repeta de cel mult 21 de ori, dupa care se trece la urmatorul; 

– in timpul exercitiilor, niciodata nu trebuie sa apara senzatia de discomfort (nu fortati niciodata – in cazul acesta, mai mult nu inseamna mai bun); 

– este indicat ca incepatorii sa abordeze fiecare exercitiu cu un numar mai mic de repetari (eventual 3),pe care il vor creste ritmic, saptamanal, sau chiar lunar, pana ajung la numarul maxim (optim) de 21 de repetari;
– daca unul dintre exercitii va pare mai dificil si nu va permite cresterea numa-rului de repetari in ritmul celorlalte, nu fortati, ci aplicati o crestere mai lenta, pana ajunge si el la numarul optim de repetari; 

– pentru a obtine beneficiul maxim, e bine ca Ritualul sa fie practicat zilnic, cu cel mult o zi pauza pe saptamana; 

– daca ati intrerupt ritualul, nu este strict obligatoriu sa-l reluati de la inceput, dar functie de lungimea pauzei, poate fi necesar sa reincepeti cu un numar redus de repetari; 

– este indicat ca exercitiile 2, 3, 4 si 5 sa nu fie practicate pe o suprafata tare si rece (ciment sau piatra – folositi o patura, un covor sau o saltea de fitness); 

inainte de a incepe fiecare exercitiu, incercati 5-10 secunde, sa va concentrati asupra lui; 

– nu folositi incaltaminte si\sau imbracaminte care va poate deranja in timpul exercitiilor (prea stramta, prea larga, etc.) 

– in imaginile insotitoare, se arata ritmul indicat al respiratiei, cu ajutorul sagetilor, IN-inspiratie si OUT-expiratie; 

– executia corecta si in intregime a Ritualului, poate dura intre 7 si 15 minute; 

 
 
# Exercitiul 1 – Energie (Mental – rotirea insasi, curata energia corpului)
Stati drept, in picioare, mainile intinse lateral, paralel cu solul, palmele orientate spre pamant, picioarele apropiate. 

Va rotiti de la stanga spre dreapta (in sensul acelor de ceasornic), de cel mult 21 de ori. 

* Comentarii: 

– rspiratia are loc normal (de voie), in timpul exercitiului; 

– la inceput rotirea poate fi mai lenta, dar in timp viteza de rotatie trebuie sa creasca pana cand mainile sunt tinute intinse si ridicate de forta centrifuga (aveti grija sa nu fortati); 

– daca, dupa rotiri, va simtiti ametiti, lipiti palmele in fata in pozitia de rugaciune, sau “namaste”, priviti fix la varfurile degetelor mari si in scurt timp trece;
1
 
# Exercitiul 2 – Pamant (Gat – tot corpul este direct conectat la pamant – energia telurica)
Stati intins pe spate, picioarele apropiate, mainile intinse pe langa corp cu palmele spre sol. Ridicati capul de pe sol, apasand cu barbia in piept si in ace-lasi timp, ridicati si picioarele la verticala fata de sol. 

Reveniti la pozitia intinsa de la inceput. 

* Comentarii: 

– in timpul ridicarii capului si picioarelor, inspirati cat mai profund; 

– in timpul revenirii la pozitia culcat, expirati complet; 

– desi e indicat ca genunchii sa fie intinsi, nu e obligatoriu; 

– in cele 5-10 secunde de concentrare de la inceput, incercati sa simtiti energia telurica (legatura cu pamantul);
 
2
# Exercitiul 3 – Aer (Piept – se concentreaza pe piept, plamani)
Ingenunchiati pe sol, cu corpul drept si privirea inainte. 

Mainile sunt pe langa corp, cu palmele sprijinite putin oblic de coapse, in partea posterioara (sub fese). 

Inclinati capul inainte, apasand cu barbia in piept. 

Inclinati capul cat mai mult pe spate, arcuind la maxim si coloana vertebrala, sprijinindu-va cu palmele pe coapse si cu coatele orientate spre inapoi. 

Reveniti la pozitia de pornire, cu coatele intinse. 

* Comentarii: 

– la arcuirea pe spate, inspirati profund; 

– la revenirea in pozitia de pornire, expirati complet; 

– talpile se sprijina cu varfurile degetelor pe sol; 

 
3
 
# Exercitiul 4 – Apa (Stomac – se concentreaza pe zona abdomi-nala, cu cele mai multe fluide din corp)
Va asezati pe sol, cu picioarele intinse inainte, aproximativ 15cm intre calcaie, palmele presate pe sol, cu degetele lipite si orientate spre inainte, in dreptul feselor. 

Inclinati capul inainte, presand cu barbia in piept. 

Lasati capul cat se poate de mult pe spate, ridicand corpul, cu genunchii indoiti si bratele intinse. 

Reveniti la pozitia de pornire. 

* Comentarii: 

– la ridicarea corpului, inspirati profund; 

– la revenirea in pozitia sezand, expirati complet; 

– in pozitia ridicat, trunchiul este orizontal, drept, in continuarea coapselor, in unghi drept fata de gambe si brate, cu capul cat mai mult lasat pe spate si arata ca o masa; 

– pe finalul pozitiei ridicate (masa) incercati 1-2 secunde sa incordati toti muschii corpului;
5
 
# Exercitiul 5 – Foc (Zona Bazala – prin intensitate, genereaza caldura corporala)
Stati in sprijin pe palme si varfurile picioarelor, cu spatele arcuit (bazinul aproape lipit de sol) si capul impins cat mai mult pe spate (pozitie aproximativ similara cu “cobra” din yoga). 

Impingeti capul inainte apasand cu barbia in piept si ridicati cat puteti de sus bazinul, cu picioarele intinse si bratele in prelungirea trunchiului, astfel incat formati o litera “V” intoarsa la 180 de grade. 

Reveniti la pozitia de pornire. 

* Comentarii 

– intre palme, ca si intre talpi, este o distanta de aproximativ 60 de centimetri; 

– in timp ce ridicati bazinul, formand litera “V” rasturnata, inspirati profund; 

– la revenirea in pozitia de pornire (cobra) expirati complet;
 
6
 
ATENTIE
acest exercitiu,creste presiunea arteriala (tensiunea); in caz ca aveti probleme, reduceti numarul de repetari, in limita comfortului personal si abordati o crestere mai lenta a numarului de repetari;
numai la acest exercitiu, inspiratia se face pe nas, iar expiratia pe gura, emitand sunetul (”haaa”) 

 
Acesta este “Ritualul Tibetan”, suita de cinci exercitii, care atunci cand sunt practicate corect si in numarul optim, de 21 de repetari, va dau o neasteptata energie, vioiciune, pofta de viata, regleaza functiile corpului si atenueaza, sau chiar anuleaza (ba in unele cazuri a si inversat) procesul de imbatranire. 

 
In concluzie, va doresc mult succes, aplicare reusita si implinirea obiecti-vului, in caz ca vi l-ati propus, nu inainte totusi de a va avertiza, ca Ritualul are si un mic secret. Este vorba de un al 6-lea exercitiu, care le incoroneaza pe ce-lelalte 5 si care in multe prezentari ale Ritualului nu este aratat si nici macar mentionat. Probabil multi stiti faptul ca disciplinele, stiintele, mai mult, sau mai putin ezoterice, cum ar fi yoga de exemplu, se recomanda a fi practicate cel putin la inceput, sub directa supraveghere a unui instructor. Asta din cauza ca unele exercitii, posturi, metode, benefice de altfel, in caz ca sunt numai putin gresite, fortate, sau incorect aplicate, pot face mai mult rau decat bine. Acesta este si cazul celui de-al 6-lea exercitiu din “Ritualul Tibetan”. In cazul nostru, acest exercitiu, prin ridicarea diafragmei, comprima si forteaza putin muschiul inimii. Din aceasta cauza se recomanda o deosebita prudenta, sau chiar se interzice cardiacilor in fazele de inceput. E bine sa-ntelegeti ca, chiar daca ati facut progrese, si ati ajuns sa lucrati cu numarul optim (21) de repetari, nu sunteti deja maestrii, iar stapanirea “la perfectie” a Ritualului, s-ar putea sa va ia ceva mai mult timp decat va asteptati. Totodata, in traditia tibetana, se spu-ne ca cel de-al saselea exercitiu, presupune si practicarea continentei (asociata sau confundata in culturile occidentale cu celibatul) datorita transmutarii alchi-mice a energiei sexuale in energie vitala si trezirii energiei kundalini. Prin urmare, nu-mi asum responsabilitatea de a-l explica pe hartie, dar va astept cu propuneri pentru si la workshop-uri sau alte intalniri, unde putem exersa Ritua-lul Tibetan in intregime, cu toate cele 6 exercitii.
 
In 1930 colonelul englez Bradford a descoperit o manastire tibetana localizata in inaltul mun-tilor. Calugarii ce locuiau acolo, cu toate ca erau foarte batrini aratau tineri si plini de vitalitate, zvo-nindu-se ca au descoperit Fintina Tineretii. Discutind cu ei, coloneul Bradford a aflat ca practicau cele 5 ritualuri ale intineririi, un set de exercitii ce, repetat zilnic cu regularitate, avea proprietatea de a intineri si insanatosi practicantii. Mai mult de atit, intreg setul nu lua mai mult de 20 de minute de practica. Incintat colonelul a copiat exercitiile si a inceput sa le practice, publicind mai apoi manuscrisul sub titlul „Cele cinci ritualuri tibetane ale intineririi”. 

http://www.jurnalul.ro/paranormal/cum-sa-folosesti-cele-cinci-ritualuri-tibetane-de-intinerire-581271.htm 

 
După prezentarea unui produs, de obicei, urmează sfaturile pentru utilizarea lui. V-au fost des-crise cele cinci ritualuri tibetane în ultimul articol, acum iată şi „modul de întrebuinţare” al acestora. La început, toate ritualurile se execută zilnic, de trei ori. Cu fiecare săptămână care trece se adaugă încă două execuţii ale celor cinci ritualuri, până se ajunge, după zece săptămâni, la 21 de ori pentru fiecare ritual. Acestea se vor executa dimineaţa sau seara ori dimineaţa şi seara. Dimineaţa toate cele 21 şi seara câte trei exerciţii, apoi seara crescându-se cu câte două. Cele cinci ritualuri au legătură între ele şi fiecare dintre ele are importanţa sa. Dacă un ritual pare imposibil de executat la început, se renunţă temporar la el şi se încearcă din nou după câteva luni. Nu se va lucra până la extenuare şi se va creşte numărul execuţiilor în timp. Dacă se pot executa numai patru din cele cinci ritualuri, rezultatul obţinut este, de asemenea, important, dar cele patru vor fi executate în mod regulat şi corect. 

 
Şi după executarea unui singur ritual se pot obţine rezultate bune. Orice altfel de exerciţii, în special cele pentru inimă şi circulaţie, contribuie la păstrarea sau regăsirea echilibrului energetic al organismului. Cele cinci ritualuri ajută la echilibrarea energiilor şi astfel organismul devine mai receptiv la efectele benefice ale altor exerciţii. Ritualurile se execută zil­nic, cu pauză de o zi pe săp-tămână, altfel progre­sul va avea de suferit. De obicei, toată repriza de exerciţii fizice durează aproxi-mativ 20 de minute, iar timpul scade cu creşterea condiţiei fizice. 

 
Respiraţia este şi ea un lucru important. Expiraţia ajută mai mult dacă în timpul execuţiei ri­tualurilor se gândeşte că toată tensiunea existentă în corp este eliberată, fapt ce produce o stare de bine într-un corp relaxat. Inspiraţia trebuie făcută gândind că organismul este invadat de un senti-ment de împlinire şi satisfacţie.

După execuţia ritualurilor este bine să se facă o baie cu apă călduţă sau rece, dar nu foarte rece. Apoi, ştergerea corpului se poate face, la început, cu un prosop ud, iar apoi cu unul uscat.
 

 
Există şi un al şaselea ritual care îi ajută pe cei foarte riguroşi. Acesta duce la creşterea spiri-tuală alături de o revigorare a organismului. Dar executarea acestui al şaselea ritual cere din partea persoanei şi o autoizolare. O mare parte din energia vitală, care circulă prin cei şapte centri energe-tici, se transmite, acumulându-se sub formă de energie sexuală în primul centru, astfel încât ceilalţi şase nu sunt alimentaţi suficient. Prin cel de-al şaselea ritual,  energia sexuală activată este dirijată către partea superioară a corpului, pentru echilibrare. Tibetanii sunt abstinenţi din punct de vedere sexual. Energia sexuală este ghidată către alte scopuri. 

 
Însă nu se cere să se facă o reprimare a energiei de reproducere, calea de urmat fiind stăpâ-nirea impulsului sexual, şi nu reprimarea sau irosirea lui, ci transformarea acestuia în sublim.    
 
Executarea celui de-al şaselea ritual se face numai de cei care au un surplus de energie sexuală şi simt nevoia de a scăpa de această senzaţie. Iar acum iată cum decurge acest ritual. Din poziţia de drepţi se expiră tot aerul din plămâni şi se apleacă în faţă cu palmele pe genunchi. Se expiră în conti-nuare dacă mai există încă aer în plămâni şi se revine, fără a inspira, în poziţie de drepţi. Se pun mâi-nile apoi pe coapse şi se apasă în jos. Umerii se află împinşi în sus. După aceea, se trage mult abdo-menul şi se ridică pieptul, rămânând cât mai mult timp posibil în această poziţie. Se va inspira pe nas şi se va expira pe gură. 

 
La expirare se relaxează braţele, acestea fiind atârnate liber pe lângă corp. Urmează o respira-ţie adâncă pe gură şi pe nas. Acest ritual se va executa de trei ori. El se poate executa doar de cei cu o putere sexuală ridicată, dar numai după ce reuşesc să înfrângă dorinţa de atracţie sexuală care îi do-mină. Abia atunci se va putea transforma energia sexuală pentru a fi transmisă către partea superioa-ră a corpului, fapt ce produce linişte şi echilibru interior. Abstinenţa se face doar în timpul executării celui de-al şaselea ritual. După accea, se vor executa numai cele cinci şi viaţa sexua­lă poate deveni normală. 

 
Hrana reprezintă, de asemenea, un factor foarte important pentru succesul rezultatelor execu-tării celor cinci ritualuri. Benjamin Franklin spunea: „Pentru a-ţi lungi viaţa scurtează-ţi mesele”. Hrana este recomandat a fi vegetariană. Tibetanii chiar prelucrează, ei înşişi, pământul pentru pro-ducerea hranei vegetale, fapt ce dă o senzaţie plăcută, nebănuită, de reuniune cu natura. Nu este indi-cat a se mânca produse din carne, dar se pot mânca produsele de la animale: ouă, brânză, unt etc.      

 
Dieta ce conţine hrană sănătoasă este bine, de regulă, să fie formată dintr-un singur fel de mâncare la o masă. Trebuie să se mănânce fără grabă, liniştit, iar mâncarea să fie mestecată bine înainte de a fi înghiţită. 
 
Mâncarea nemestecată corect, înghiţită repede, în stomac are efectul unei dinamite. Tibetanii au cinci reguli de aur, simple, pentru o alimentaţie sănătoasă.         1.  Nu se combină la o masă carbohidraţii cu carnea.
         2.  Dacă la consumul cafelei apar tulburări digestive sau de sistem nervos, cafeaua trebuie băută fără zahăr, lapte sau frişcă. În cazul în care încă sunt probleme, se renunţă la consumul cafelei.
         3.  Mestecatul mâncării se face până când aceasta devine fluidă, iar cantitatea de hrană consumată trebuie să fie redusă.
         4.  Este indicat a se mânca un gălbenuş de ou crud pe zi, la începutul sau la sfârşitul mesei, dar ouăle trebuie să fie proaspete, iar găinile să fie hrănite natural, fără chimicale, altfel se recomandă a înlocui oul cu nuci înmuiate în apă.
         5.  Varietatea de alimente consumate la o masă este indicat a fi redusă la minimum.Un alt aspect important este vocea. O voce puternică denotă vitalitate. Când vocea unui vârstnic devine stridentă, subţire, slabă, este semn că organismul acestuia a ajuns la un stadiu avansat de degradare.

 
Centrul energetic din zona gâtului, unde se află glanda tiroidă, influenţează, prin  deschiderea lui, ceilalţi centri. Dacă vocea devine mai înaltă şi mai stridentă, se depune efort pentru a o schimba cu o tonalitate mai jos. Acest lucru are influenţă de stimulare şi asupra centrului de energie sexuală. Tinerii coborând nivelul vocii vor fi ajutaţi în păstrarea virilităţii, iar bătrânii să şi-o redobândească. Iata, de exemplu, o posibilitate de exerciţiu pentru a rezolva problemele de mai sus.   

Se exersează cu voce mică, parţial pe nas, pronunţând sunetele minn – mimm – minn. Se repetă coborând vocea pe ton cât mai scăzut, până la cel mai grav sunet posibil. Este recomandată procedura în timpul dimineţii, când vocea este mai gravă. 

 
         O voce mai intensă, ca vibraţie, va ajuta la o încărcare intensă a centrilor energetici, în special al celui corespunzător sexului. 

 
Femeile care au o voce prea groasă este bine dacă pot să şi-o subţieze. Echilibrările energetice se pot face şi prin dirijarea vocilor, cu ajutorul sunetelor sau al cuvintelor. Tibetanii folosesc mantre, cuvinte-cheie care sunt generatoare de vibraţii benefice, pentru întreţinerea echilibrului centrilor energetici. Fiecare din cei şapte centri energetici sunt activaţi prin pronunţarea unui cuvânt mantră, care rezonează cu frecvenţele acelui centru energetic. Începând de sus, de deasupra capului către partea inferioară a corpului, mantrele pentru echilibrarea energetică a centrilor sunt: 

 
NAH pentru Sahasrara, 

AUM pentru Ajna, 

HAM pentru Visuddha, 

YAM pentru Anahata, 

RAM pentru Manipura, 

VAM pentru Swadhisthana, 

LAM pentru Muladhara 

 
Acestea fiind zise şi mai ales făcute, să vedem dacă ne vom mai recunoaşte atunci când vom trece pe lângă noi. 

 
http://www.remediu.net/documents/Exercitii-de-Yoga-Tibetana-kilham.pdf 

 
 
Sursa: www.abundent.ro/ritualul-tibetan
 
 
 

https://www.evolutiespirituala.ro/ritualul-tibetan-cele-5-exercitii-tibetane/?feed_id=88653&_unique_id=653812810868c

2713773 f260 1

PROTECTIE ENERGETICA

Protectie Atacuri PSI 
– PSIHO-ENERGETICE SI PSIHOTRONICE – 

 
 
Atacurile tintite – intentionat sau nu – de catre si catre persoane care sunt atrenate pentru aceasta sau care o fac instinctiv, sunt denumite generic ATACURI PSI.Daca sunteti tinta unor astfel de atacuri veti avea o vitalitate scazuta, ganduri negre, chiar depresii, pot aparea ganduri obsesive, stare generala de rau, nervozitate, dureri acute in anumite zone ale corpului, cel mai frecvent in zona capului si a inimii, putand avea manifestari pana la moarte subita daca nu va aparati sau daca atacul nu inceteaza.


Spatiile in care sunt imprimate energii negative sau malefice sunt de regula spatii in care oameni care locuiesc / lucreaza in astfel de spatii se cearta incontinuu,de regula la cateva minute dupa ce patrund in interior, firma are probleme financiare indiferent de premisele afacerii si sansele de succes sau de efortul depus de angajati / patroni, pot aparea agresivitati verbale sau chiar fizice, dureri de cap (migrene) persistente asociate cu spatiul respectiv, dureri acute sau stari nervoase paradoxale, pierderi financiare in urma unor situatii care in mod normal nu ar fi avut motiv sa apara, etc… 


Atacurile PSI pot fi produse si de aparate, nu numai de catre  oameni sau entitati.Un astfel de atac PSI poate fi depistat in functie de intensitatea si mai ales de durata neintrerupta a atacului.Daca sunteti tinta unui atac cu un aparat radionic sau similar, singura solutie este neutralizarea aparatului si refacerea rapida a campurilor persoanei atacate, in caz contrar aceasta poate sa devina pur si simplu o marioneta in mana agresorilor, in functie de scopul determinat al atacului PSI, sau, in cazuri mai grave, persoana atacata PSI se poate imbolnavi si i se poate produce chiar moartea.


Nu ignorati semnele unui atac PSI sau agresiune energetica, pentru ca , mai devreme sau mai tarziu veti avea de suferit dvs, firma dvs si chiar familia in anumite cazuri.

 
Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare in masa, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale.

Agresiunea psihica – ATACUL PSI

Atacul psihic, forme si manifestare

Tot Universul este tesut din particule energetice. Sursa principala de energie pentru noi este Soarele, care timp de miliarde de ani a acumulat energia cosmica si acum ne-o reflecta noua. Particulele energetice, strabatand tot Universul, se descompun in diferite particule mai mici. Ajungand pana la Pamant, ele energizeaza tot ce se afla in drumul lor. Aceasta energie a participat la formarea atmosferei, naturii si vietii pe Pamant. Tot ea ne mentine viata si echilibrul ecologic.

Orice corp si obiect are propriul camp energetic. Campul acesta contine mii de parametrii. Pe unii ii cunoastem deja din fizica, altii inca nu sunt descoperiti. Fizicienii din toata lumea cerceteaza campul energetic uman cu metodele cele mai moderne. Campul energetic sau aura noastra se poate fotografia, masura si poate fi vazuta in infrarosu. Pentru a avea o anumita imagine a valorilor pe care campul energetic le are, vom face apel la etaloanele de masuri cunoscute, neexistand inca un sistem specializat de masuratori

Corpul uman este inconjurat de particule energetice, numite leptoni. La omul obisnuit, volumul leptonilor este intre 3, 5-4 mc de aer, la cei cu capacitati asa-zise paranormale sunt 4, 5-5, 5 mc. Volumul acestora se masoara cu ansa. Campul energetic contine, de asemenea, specrul de lumina cu o anumita frecventa. La omul obisnuit frecventa consta in 70% unde milimetrice, 15% centimetrice si 15% decimetrice, cel cu capacitati paranormale are cca. 85-95% unde milimetrice, 8-3% centimetrice si 7-2% decimetrice.

Vectorii sunt intens aplicati si de organizatii oculte, existand si aparate specializate cu foarte bune performante (de exemplu tepafonul de care vorbesc Adolf Hemberger, cat si Franz Bardon in „Frabato Magicianul”), dar si de secte, de subunitati din armatele marilor puteri sau de servicii „selecte”, cu aparate mai putin performante.

33721 152095184827113 145451122158186 226617 1847540 n

Se regasesc sub diverse denumiri : vectori, sfere, sfere de energie, bile (sau bilute), spatii, forme-gand, idei-forma, egregori (emisiile psihicului colectiv necesita insa un suport energetic serios pentru a deveni vector; ori aroganta, de exemplu, nu poate genera un astfel de suport). Franz Bardon le numea elementali. Poate sa nu fie chiar o confuzie, mai ales ca Bardon atribuie vectorilor sai puteri si calitati de entitati dotate cu inteligenta si suflet, creaturi zamislite de catre spiritul uman. Iar acceptul general pentru elementali este acela de forte semi-inteligente din natura. Meritul lui Franz Bardon, pe langa acela de a scoate aceasta tema din cartile destinate unor cercuri ultra restranse, consta in faptul ca a pus la dispozitia celor dornici de cunoastere o analiza serioasa la care a adaugat fantastica sa experienta. Cartea sa „Initiere in Hermetism sau Calea adevaratului Adept” este un document riguros stiintific si un drum deschis pentru toti cei ce cauta, dar nu doresc sa intre in contact secte, loji ori alti „proprietari ai Cunoasterii”.

Puterea energiei corpului depinde si de polaritate. Corpul energetic retine particule pozitive, negative si neutre si multe altele, carora noi inca nu le cunoastem denumirea. Cu cat volumul leptonic, procentul undelor milimetrice si polaritatea pozitiva este mai mare, cu atat puterea de vindecare a bioterapeutului este mai mare.

Toate particulele se gasesc in permanenta miscare. Dupa legile fizicii stim ca ele vibreaza, se atrag, se resping, se transforma in diferite tipuri de energie. Psihoparticulele sunt responsabile pentru planul psihoemotional. Toate particulele penetreaza corpul energetic si fizic. Cel mai repede patrund particulele informationale aducindu-ne informatia despre tot ce ne inconjoara aici si in departare. Totodata ele duc informatia despre om in Univers, patrund in corpul nostru alte particule. Corpul nostru fizic capteaza toate particulele prin supafata pielii, prin puncte bioactive, care sunt cunoscute in acupunctura, prin crestet, prin maini, prin piciore, prin respiratie si alimentatie.

58088 152168111486487 145451122158186 226754 554308 n

Creierul, ca o antena mare, concentreaza toata informatia si cu ajutorul unor mecanisme si a sistemului endocrin transforma leptonii in bioparticule de marime 10e-9 si le repartizeaza tuturor sistemelor, organelor, celulelor corpului fizic prin anumite canale si centre energetice mentinand functia normala a organismului. Pana cand structura parametrilor corpului energetic este echilibrata si corpul fizic este sanatos. In cazul dezechilibrului scade functia unor sisteme, organe, celule. Apar diferite afectiuni.

Toate particulele energetice vibreaza, transmit informatia de la una la alta. Asa cum toate campurile umane se intrepatrund si se intersecteaza, informatia se transmite de la un corp energetic la altul, dar creierul prelucrand informatia formeaza imagini despre tot ce ne inconjoara in natura si ce reprezentam noi ca fiinte umane.

Intotdeauna campul energetic lasa o urma pe tot ce am atins candva, cui i-am strans mana, pe cine am alintat sau l-am lovit, pe toate obiectele care ne-au fost dragi, ne mentine legatura intre noi si cei ce ne sunt apropiati. Fiecare fotografie este o urma energetica. Fiecare casa sau apartament au impregnat toata informatia despre cei ce au locuit sau locuiesc in casa, dar si despre bucuria sau necazurile, certurile acelora care au trait aici. De aceea, mutarea in casa noua, se impune refacerea zugraveala sau sfestanie casei.

Deseori se simte ca unele obiecte sau lucruri fac bine, bucura, altele aduc ghinion. Unii oameni atrag, altii resping, etc. Toate lucrurile acestea se petrec la nivel energetic, adica al subconstientului.

Se stie ca unii oameni au un instinct foarte dezvoltat si presimt unele lucruri dinainte. Asta inseamna ca subconstientul lor este puternic si daca il asculta se vor descurca mai bine in viata. Informatia se transmite de la om la om, de la om la obiecte si invers. Asa stau lucrurile pe planeta noastra si in tot Universul.

Energiile cosmice influenteaza tot ce se gaseste in Univers si pe Terra. Toate campurile fiintelor vii si ale naturii se influienteaza reciproc. Pentru pastrarea armoniei campului bioenergetic ajutorul vine de la psihoparticulele care se transforma prin epifiza si echilibreaza planul psihoemotional. Cand functia epifizei este scazuta si campul energetic este dezechilibrat, apar diferite afectiuni ale sistemului nervos central si vegetativ.

227397 200761943293770 145451122158186 466001 2982454 n

Epilepsia si alte boli ale sistemului nervos sunt provocate de un dezechilibru energetic foarte profund. Exista rezolvate foarte multe cazuri de epilepsie si comportament neadecvat, prin echilibrarea campului energetic.

Puterea psihoenergiei depinde de gandirea omului. In ultimii 50 de ani s-a uitat de puterea gandirii care poate fi pozitiva, adica constructiva, sau negativa, adica distructiva. Fiecare gand, pune in miscare particule din biocampul. Le concentreaza, le tine in camp sau le trimite in afara lui. De aceea este foarte important ce gandim. Fiecare gand inca neformat, nepronuntat, deja a si ajuns la destinatie. Fiecare gand formeaza in campul eteric o forma energetica (forma-gand) de sine statatoare.

Gandurile de aceeasi polaritate si frecventa (fie pozitiva, fie negativa) se aduna, se maresc in volum.

Gandurile pozitive de pace, dragoste, bucurie, calmeaza, echilibreaza fizic si psihic, ajuta sa se comunice mai bine, sa se reuseasca in rezolvarea problemelor, sa fie vazut viitorul cu optimism, chiar si avand unele greutati in viata. Ajuta la a mentine structura campului energetic, primita prin nastere, intr-un echilibru armonios, la pastrarea sanatatii corpului fizic si la trecerea mai usoara prin toate incercarile vietii. Gandurile pozitive vibreaza la un nivel inalt si ridica in plan spiritual. Ajuta la realizarea ca om si in toate celelalte planuri: fizic, psihic, material si psiho-emotional.

Gandurile negative de invidie, gelozie, ura, manie, barfele, blestemele, farmecele, toate nemultumirile au vibratii de frecventa joasa. Acest camp concentreaza mai multa energie negativa din mediul inconjurator si si iradiaza toate particulele negative, incarcand negativ pe toti si tot ce il inconjoara. Ori de cate ori ne dorim un lucru foarte mult, noi il construim pe plan mental. Orice gand distrugator, adica negativ, incepe sa existe la acel nivel de vibratii joase.

Toti suntem legati prin campuri energetice si gandurile noastre. Aceasta explica faptul ca agresiunile psihice deseori sunt facute incinstient. Oamenii inca nu si-au dat seama de puterea gandirii. Ei nu stiu, dar creeaza ceva ce are o viata proprie in natura. Ceva ce nu se distruge, ramane aici langa noi si influenteaza toate planurile vietii noastre. Nu e bine sa emitem ganduri negative, caci ele se vor intoarce intr-un fel sau altul de unde au plecat si mult amplificate in puterea lor negativa, fiindca in calatoria sa gandul vostru negativ a mai captat si alte ganduri negative de vibratie joasa.

Stim proverbul . Cu cat se strange mai multa energie negativa in campul energetic, cu atat mai mult se va crea dezechilibru si energetic si fizic si psihic si spiritual.

Formele-gand, plutind prin spatiu, influenteaza alte fiinte vii, le poate afecta sau ingreuna starea celor ce ne inconjoara acasa, la serviciu, in mijloacele de transport si oriunde ne aflam noi.

282532 238896479465409 171956902826034 856041 1835062 n

CUM SE PETRECE ATACUL PSIHIC?

Constient din partea unor oameni si din rautate, inconstient din partea altora. Poate fi direct sau indirect. Poate fi ziua sau noaptea, cand omul este mai deschis energetic si nu se poate proteja constient.Poate fi provocat de una sau mai multe persoane, poate fi intentionat sau nu, organizat sau nu. Trimis de rude, vecini, dusmanii vostri sau de oameni straini (vrajitori). Poate fi indreptat asupra unei persoane, a unei colectivitati sau a unei comunitati.

CUM SE SIMTE ATACUL PSIHIC?

Atacul psihic provoaca dezechilibru pe toate planurile, acutizeaza afectiunile cronice, pot sa apara afectiuni noi, schimba comportamentul, duce la discomfort total. Daca omul nu iese repede de sub atacul energetic, starea lui se agraveaza mai profund, chiar poate duce la dezvoltarea tumorilor si la moarte.
Agresiunea psihica

In vremurile de astazi nu mai este elegant sa lovesti cu pumnul sau cu bata pentru a-ti satisface interesele. In schimb, a luat o amploare greu de controlat asa-numita agresiune psihica. Aceasta izvoraste din adancul sentimentelor de ura, invidie, razbunare sau, pur si simplu, din setea de a provoca raul cuiva, fara riscul ca agresorul sa fie descoperit si pedepsit.

Din punct de vedere spiritual, raul este o energie intunecata, care, provenind din anumite surse, are posibilitatea de a se raspandi rapid in atmosfera psihica, infestand-o. Dupa cum aerul este indispensabil plamanilor, atmosfera psiho-mentala hraneste mintea cu idei, emotii, intentii. Poluarea gandurilor, a sentimentelor, este un fenomen la fel de real si grav ca si poluarea aerului. Agresorul psihic preia din spatiu o mare cantitate de energie malefica, pe care o dirijeaza asupra victimei. Acest flux energetic otravitor invadeaza organismul fiintei agresate, tulburandu-i functiile vitale, psihice, mentale.

La baza atacurilor psihice pot sta motive diverse, unele de-a dreptul naive, altele ingrijorator de grave. Printre acestea se afla: lipsa de loialitate intre concurenti; setea de parvenire prin distrugerea celor competenti; dorinta de a iesi in evidenta cu orice pret complexul culpabilitatii, persistand ca o obsesie periculoasa in mintea celui ce ataca; rautatea specific femeiasca, manifestata atunci cand apar rivale atragatoare; lupta barbatilor pentru a li se recunoaste inteligenta si farmecul viril; tendinta de eliminare a adversarilor politici; razbunarea unor conducatori pe supusii recalcitranti; practica anihilarii celor considerati dusmani, pe fronturile vizibile si invizibile ale vesnicelor razboaie; lupta dintre diversele doctrine politice, filozofice, religioase, etnice; neobosita concurenta intre agentii secreti; setea de castiguri banesti a specialistilor in magie neagra; boala psihica, cu dorinte ucigase, unde as pune pe primul plan paranoia.

396193 269611939766020 111997038860845 780888 2089415188 n

 

Magia neagra versus MAGIA INALTA

Agresiunea psihica prin magie neagra (vrajitoria) se aplica in mod direct sau indirect asupra oamenilor, folosindu-se ca arma principala emisia telepatica distructiva.Trebuie facuta aici o distrinctie intre Vrajitorie si Magie.

Vrajitorul este un individ care lucreaza cu energii de vibratie joasa, uneori lucreaza chiar cu entitati malefice, in scopul de a ataca, distruge, in general in scopuri malefice…vrajitoarele / vrajitorii sustin ca fac si bine…dar „binele” facut de un vrajitor prin energii joase este ori eficient doar pe termen scurt, ori malefic sub o poleiala de lumina…iar cel ce aeleaza la asemenea persoane, mai devreme sau mai tarziu vor constata ca au probleme mari, de natura spirituala sau materiala…totul pentru a determina respectivii nefericiti sa apeleze iar si iar la vrajitor…este un pact cu diavolul in fapt. Satana stie sa pacaleasca omul, nu-i asa?

Pe de alta parte, Magicianul, iar aici ne referim la Magia Inalta, lucreaza cu Lumina, cu energii de vibratie inalta, cu entitati benefice, este ajutat in lucrarile sale de Ingeri, Arhangheli, Maestrii Spirituali Inaltati.Un Mag nu va va ataca niciodata pe nimeni, ei apara acest Pamant de Raul manifestat in toate formele lui extreme, sunt adusi la intrupare iar si iar ca aparatori ai Luminii…spun asta chiar daca se vor scandaliza cateva fete bisericesti…Biserica are un rol similar, dar din pacate Biserica nu este in zilele noastre ceea ce ar fi trebuit sa fie, dupa voia lui Dumnezeu UNUL. Asta nu inseamna ca trebuie sa asimilam Biserica cu Preotii ei…exista si preoti insemnati, cu har, doar ca trebuie sa ii cauti atent, pentru ca atata timp cat se „produc” preoti pe banda rulanta….si puterea Bisericii se dilueaza.Nu este suficient sa fi hirotonisit pentru a fi Preot.Dar asta este un alt subiect…pentru altadata.In concluzie…Magia Inalta si Magii ei sunt, impreuna cu alte categorii de spirite, Lucratori in Lumina si aparatori ai acesteia.

544679 365041680198870 223847607651612 911737 1713207849 n

Atacul PSI

Atacul psihic direct are loc atunci cand victima se afla in fata agresorului. Acesta actioneaza pur mental sau combinand influenta mentala cu manipularea unor obiecte si vietati, cum ar fi: lumanari colorate in negru, brun, cenusiu, verde murdar, rosu sangeriu spre brun, galben-bej inchis etc; animale vii sau moarte (soareci, sobolani, pisici, caini, broaste, soparle etc); crucifixe din lemn sau os, vopsite in culori inchise; scoici necuratate, cu interiorul putred; pasari (gaini, bufnite, pescarusi s.a. , in functie de zona geografica); obiecte de tortura pentru fiintele sortite sacrificarii (foarfeci, cutite, clesti folositi la scoaterea ochilor si a maruntaielor, nuiele pentru lovirea victimelor, topoare mici etc).

Prin sacrificarea vietatilor nevinovate se aduc ofrande unor entitati inferioare (slab dezvoltate informational), supranumite duhurile Iadului (demonii). Acestea, satisfacute prin cruzimea sacrificarii unor fiinte inocente si slab protejate, devin intelegatoare si oarecum docile, executand cererile vrajitorilor de a provoca suferinte oamenilor-tinta. Victima poate fi adusa in casa agresorului sau agresorul, in casa victimei, care, de obicei, se afla in stare de inconstienta (beata, drogata sau hipnotizata).

Atacul psihic indirect se executa in absenta victimei, care, de obicei, nu are cunostinta despre ceea ce i se intampla. In majoritatea cazurilor, ea nu afla niciodata ca, intr-o anumita perioada a vietii sale, s-a aflat sub incidenta unor emisii energetice agresive si distructive. Metodele practice sunt aproape aceleasi ca la atacul direct. Lor li se adauga asa-zisele descantece ale departarii, care se deosebesc mult de cele folosite in fata victimei. Acestea din urma sunt ceva mai blande, pentru ca nu cumva persoana agresata sa moara in timpul ritualului, fapt ce le-ar aduce grave complicatii celor aflati de fata.

Rezultatele aplicarii acestor practici de influentare a biocampurilor umane sunt imprevizibile. Nici vrajitorul insusi nu poate garanta efectul optim al actiunilor sale. De la un caz la altul, acesta are o intensitate maxima, medie sau aproape nula. De multe ori, agresorului ii scapa actiunea de sub control, facand, in mod inutil, multe victime, fara a-si putea atinge scopul propus.

Majoritatea oamenilor rezista agresiunilor psihice, mai ales daca ele sunt programate pe termen relativ scurt (o luna, 3 luni, 6 luni). Atacurile programate pe termen lung ( ani de zile sau toata viata) si cele repetate la anumite intervale de timp (calculate dupa norme stiute numai de catre practicieni) pot avea consecinte deosebit de grave.

Oricare dintre aceste doua tipuri de agresiuni psihice ar fi folosit, daca agresorul are talentul Satanei, victima va suferi enorm din punct de vedere fizic si psihic.

fantasywoman

Vrajitoria – Otravita portie de libertate

Raul de pe lumea aceasta nu se datoreaza doar prostiei si slabiciunilor omenesti. El este efectul energiilor vehiculate de entitatile malefice invizibile. Acestea ii indeamna pe oameni sa produca mult rau in ei insisi, dar si in jurul lor. Unele persoane sunt foarte receptive la intentiile negative care li se sugereaza pe nevazute si le pun in practica fara sa regrete. O problema arzatoare a demonilor este cum sa le domine vietile celor ce slujesc Binele si asculta vocile curate ale ingerilor lui Dumnezeu. Aici joaca un rol important vrajitoria.
Chiar si cei care nu cred in vraji pot sa le cada victime. Bravada si ignoranta in fata acestui fenomen pot alimenta sugestia primita pe cale telepatica – parte componenta a agresiunii prin vrajitorie – ca individul sa suporte pasiv fluxurile malefice napustite asupra sa. Daca omul nu crede in puterea farmecelor, nici nu intentioneaza sa lupte impotriva lor. Daca s-a intamplat ca a devenit victima acestora, ar putea avea necazuri mari. Urmarile acestor practici necurate pot fi : moartea, mutilarea, accidentele, distrugerea psihica, ruinarea sanatatii trupului, pierderea de persoane dragi sau a unor bunuri materiale, ruperea relatiilor interumane s.a.
Nu exista alta cale de a lupta cu fortele demonice decat prin Puterea lui Dumnezeu! Salvarea sta in forta si tenacitatea victimelor de a invoca personal ajutorul Dumnezeului cel Prea Puternic. Nu este suficient sa ai un suflet minunat si sa faci fapte bune, mai trebuie sa ai si mintea treaza, gata de lupta cu rautatea Necuratului. Daca, spre norocul tau, constientizezi momentele in care esti supus unui asalt hipnotic malefic, fereste-te sa iei decizii importante pentru viata ta, odihneste-te si evita actiunile periculoase. Roaga-te la Bunul Dumnezeu sa-ti dea puterea de a rabda si a scapa cu bine din raul care incearca sa te copleseasca sau cauta ajutor specializat.
Persoanele atacate prin magie neagra prezinta simptome specifice : depresii, dureri de cap (mai ales in zona cervicala), stari de lesin, senzatii de intunecare a mintii si… nelipsita obsesie a mortii. Cand se intervine prin vraji pentru indepartarea sotului de sotie, unul dintre cei doi nu-l mai suporta pe celalalt in preajma sa ; are momente cand il vede cu un chip respingator, adeseori simtind nevoia sa o ia la fuga sau sa il omoare. Manifestarile pot fi reciproce.
Raul se intinde nestingherit in societatea noastra. Divorturile abunda, ca si violenta – intr-un cuvant, nefericirea. Pe cine sa dam vina ? Pe saracie, ignoranta, lipsa de civilizatie, lipsa de credinta in Dumnezeu sau pe infinita varietate a destinelor omenesti?

https://www.evolutiespirituala.ro/atacul-psi-protectie-psihoenergetica/?feed_id=88608&_unique_id=6537bdf520d94

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=88563&_unique_id=653769d13b789

333

Scopul in viata

 

Majoritatea oamenilor pe care îi cunoastem și cu care lucram vor o viață cu sens și scop, nu o viață prin care doar să trecem…

O viață bine trăită, implinita, cu sens.

Dar acest lucru nu este predat în școli și cei mai mulți dintre noi ne simțim complet nesiguri de cum să ne îndreptăm spre acest lucru.

Nu vom răspunde pe deplin cum să-ti gasesti scopul in viata în acest articol, dar mi-ar plăcea să-ti vorbesc despre cum să te miști în acea direcție. Scopul in viata vine mai tarziu si il vei gasi singur.

Angajament

Primul lucru pe care l-ați putea lua în considerare este să vă angajați să găsiți scopul in viata. Cât de important este asta pentru tine? Ești dispus să treci prin incertitudine pentru acest lucru sau confortul și siguranța sunt mai importante pentru tine în acest moment?

Pentru a realiza asta, trebuie să fi ferm convins ca vrei acest lucru. Să-ți spui că acest lucru este suficient de important pentru a te dedica total acestui lucru, pentru a exersa sa lucrezi cu incertitudinile. Promite-ti tie, pe hârtie. Apoi daca consideri necesar, spune-le si altora.

Explorare

Al doilea lucru pe care trebuie să-l luam in considerare este să te angajezi într-o aventură de a-ți explora scopul in viata, dacă nu ai deja o idee privind care este acesta. Nu este la fel de simplu ca a întreba „Ce mi-aș dori să fac?” sau sa cauti răspunsul potrivit pentru tine pe internet. Trebuie să explorați și să sa faceti o calatorie in interior.

1111111

Iată cum recomandam de obicei explorarea scopului:

  • Faceți o listă de lucruri care credeți că ar putea fi utile pentru dvs. – sa ajuti copiii care au nevoie, sa ajuti oamenii să se simta mai bine, să călătoreasti cat mai mult, sa ai o familie fericita, etc. Observatie: am constatat că cele mai semnificative lucruri sunt atunci când îi ajuți pe ceilalți oameni la care ții.

 

  • Întrebați-vă care dintre acestea 3-5 ar fi cele mai semnificative. Dacă ceva iese în evidență – poate este lucrul pe care vrei să-l faci de acum ani de zile si asta inseamna ca sti de unde să începi. Dar poate nu sunteți sigur, deci alegeți 3-5. Aceasta este lista ta scurtă.

 

  • Dintre acestea, lasă-ți instinctul să o aleagă pe cea potrivita. Dacă instinctul nu știe, fie alegeți la întâmplare, fie întrebați un prieten. Stati fara grija, acesta nu este răspunsul dvs. final, ci doar cel cu care veți începe.

 

  • Faceti timp de 2 saptamani acest lucru ales pentru prima data. De exemplu, dacă doriți să ajutați persoanele afectate de stres, ați putea ajuta o persoană prin apeluri video și e-mail timp de 2 săptămâni. Aceasta este mini-versiunea posibilului dvs. Scop in viata. Explorează acest lucru timp de 2 săptămâni, implicandu-te cu adevărat în el.

 

  • Dacă acest lucru rezonează cu dvs, extindeti cu inca o lună și continuați să explorați. Dacă nu, alegeți următorul lucru de pe lista scurtă. Faceți o incercare de 2 săptămâni. Repetați până găsiți ceva de explorat timp de o lună sau mai mult.

 

Aceasta este metoda iterativă de explorare a scopului in viata. Încercați o mini-versiune a ceva timp de câteva săptămâni sau poate mai mult. Și continuă să faci asta până când gasesti acel ceva care este potrivit pentru tine.

Observați dacă doriți să evitați acest proces sau o parte a acestuia. Aceasta este incertitudinea ta care apare ca frică. Este complet OK, dar s-ar putea să întrebați dacă doriți să primiți sprijin cu această incertitudine, astfel încât să nu fiți oprit.

O viață bine trăită

Există un număr infinit de posibilități pentru a trăi o viață implinita. S-ar putea să vreti sa meditați pe un munte ani de zile sau să vă bucurați de lucrurile simple. S-ar putea să vă bucurați de timp cu cei dragi sau să explorați plăcerile culinare. S-ar putea să vrei sa citești toată ziua sau să asculți muzică. S-ar putea să-ți faci treaba și să vii acasă mulțumit de la o treabă făcută bine.

Pentru mine, una dintre cele mai mari componente ale unei vieți bine trăite – în afară de cei dragi și o apreciere profundă a vieții – este să faci ceva care să aiba insemnatate. Și, de obicei, acest lucru i-a ajutat pe ceilalți cu ceva semnificativ pentru ei.

happy smile

Dacă îi poți ajuta pe ceilalți, îmbunătățindu-le viața într-un mod mic (sau mare) … acest lucru se simte incredibil de important. Mult mai mult decât să călătorești sau să creezi bogăție sau să te bucuri de o mâncare bună sau să te distrezi. Toate sunt grozave, dar nu se simt la fel de important pentru mine.

Dacă poți atinge așa ceva, sa simti ca trecerea ta prin viata conteaza cu adevarat, atunci o viață bine trăită devine destul de simplă:

Petreceți timp de calitate cu cei dragi.

Ai grijă de tine.

Găseste o apreciere profundă in bucuria de a trai.

Și ajuta-i pe alții într-un mod semnificativ.

Este simplu, dar nu întotdeauna ușor. Dar satisfactiile sunt pur si simplu nepretuite…

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

  https://www.evolutiespirituala.ro/scopul-in-viata/?feed_id=88518&_unique_id=6536c11080df2

6 reincarnation is not being born again1 1

O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI

 

 

«Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul meu si va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el.» 

Ceea ce poate ca revelează Biblia este tocmai ceea ce nu ne-am aştepta. Nu există speranţă daca ştii ce te aşteaptă. Nu există adevărată lectură a Bibliei dacă ştim dinainte ce vom găsi în ea. Ştiinţa nu întâlneşte Credinţa decât în această incertitudine, a ce va veni, spune ştiinţa, a celui care vine, spune Credinţa.”

Meditaţia creştină este în primul rând împărtăşire, frăţie, dragoste. Este însuşi mesajul lui Hristos. Iar lectura Bibliei este în sine însăşi reculegere şi rugăciune. Cuvânt al adevărului.

„Ascultaţi: fată, iesit-a semănătorul să semene.

Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.

Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.

Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.

Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.

Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.

Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.

Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei Iui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se preface în pilde,

Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă, si, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.

Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?

Semănătorul seamănă cuvântul.

Seminţele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.

Dar n-au rădăcina în ei, ci ţin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.

Si cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul.

Dar grijile veacului si înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.

Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şî-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu, IV, 2-30).

 

https://www.evolutiespirituala.ro/o-pilda-rostita-de-iisus-catre-discipoli/?feed_id=88473&_unique_id=65366cb08572a

25965 573616369393988 1568314733 n

Reincarnare si Karma

O mare Lumina din trecutul meu indepartat pe care am regasit-o cu imensa bucurie in prezent a ocupat un loc important in viata mea. Acum este o Lumina care traieste dincolo de stele si de la care primesc ajutor si inspiratie in tot ceea ce fac. A fost si este un prieten si un sfatuitor nepretuit de la care am invatat ca spiritul fiintei omenesti nu moare, ci trece intr-o alta existenta.

Asa cum si-ar fi dorit si Valeriu Popa, as vrea in acest capitol sa pot raspunde unei nevoi pe care o resimt profund si pe care mi-au marturisit-o foarte multe persoane: nevoia de deschidere si de intelegere a unei alte dimensiuni a fiintei umane, mai vasta, de asemenea mai spirituala.
Din antichitate si pana in zilele noastre, scrierile sacre, precum si toate marile curente spirituale, ne-au vorbit despre alte dimensiuni decat a vietii noastre de toate zilele.

In cursul ultimelor secole, omul occidental a progresat cu pasi de gigant in domeniile stiintifice. Totusi suntem in continuare incapabili sa ne acomodam cu unele emotii, cu unele impulsuri care fac parte din mostenirea noastra din neolitic. Omenirea inconjurata de o tehnologie care se invecineaza cu SF-ul, traieste actualmente intr-o angoasa existentiala cronica. Cei mai multi dintre noi nu mai stiu cine sunt si traiesc intr-o conditionare care le-a fost imprimata inca dinainte de a se fi nascut. Azi, cei care traiesc retrasi in ei insisi, in dogmatismul lor caldut, sunt departe de a fi mai fericiti decat cei care-si pun intrebari asupra naturii lor reale si asupra constituirii lor fizice, mentale si spirituale.

reincarnare

Alaturi de cine suntem si de unde venim, una dintre intrebarile care au framantat mintea oamenilor a fost si incotro mergem esenta acestei mari necunoscute fiind legata nu de efemera noastra existenta, ci de ce se intampla cu noi dupa ce vom pasi pragul lumii de dincolo. Exista o alta viata dupa moarte ?, ne intrebam plini de teama, dar si cu speranta de cele mai multe ori nemarturisita, ca Dumnezeu nu ne-a creat numai pentru aceasta umila trecere prin corpul uman, material pe care il primim fiecare la nastere.

Astazi, insa, problema vietii de dupa moarte poate, in sfarsit, sa fie abordata diferit in societatea moderna care a incercat totdeauna sa fuga de ea – numai prin prisma ideii de reincarnare. Acest concept este inca invaluit de mister pentru ca religiile occidentale n-au admis-o niciodata, cu toate ca atmosfera din jurul acestui subiect s-a schimbat considerabil.

Conceptul ca fiinta omeneasca se compune din doua parti distincte, una materiala alcatuita din elemente organice care odata cu moartea se descompun in elementele componente, si o parte spirituala, energetica, invizibila care constituie eul fiecarui individ ce supravietuieste fenomenului mortii si pastreaza intacte toate amintirile si experientele vietii agonisite in perioada convietuirii celor doua forme, este destul de raspandita pe suprafata globului din cele mai indepartate timpuri. In general, religiile accepta ideea existentei celor doua forme ce constituie fiinta umana, dar abordeaza diferit ideea de reincarnare, adica intoarcerea formei spirituale a unui individ, in alta forma materiala a unui nou nascut, reluand un nou ciclu de existenta.

Dezvoltand aceasta tema atat de controversata a fenomenului de reincarnare, sper sa reusesc sa ofer o lucrare accesibila publicului celui mai larg.
Fie ca aceasta deschidere a constiintelor care survine in epoca noastra sa fie impartasita de cat mai multi cu putinta.

O sa incercam impreuna sa dam un sens existentei si sa o intelegem. Intelegerea sensului vietii este la fel de importanta pentru dezvoltarea noastra psihologica si spirituala cum este faptul de a ne hrani pentru supravietuirea biologica. Putini dintre noi recunosc constient dimensiunea spirituala a existentei. O sa incercam sa clarificam fenomenul de reincarnare – care este astazi atat de larg discutat si totusi atat de putin cunoscut.
Fenomenul de reincarnare este guvernat de legi divine, iar aceste legi precise ne permit o mai buna intelegere a drumului pe care il parcurgem in vietile noastre succesive.

Multe religii spun ca orice viata intr-un corp de carne si oase este rezultatul unei alegeri, numita incarnare. Dupa moarte si dupa o evaluare karmica, sufletul se confrunta cu alegerea de a cobori din nou pe Pamant pentru solutionarea nereusitelor din vietile anterioare.

Karma, adica legea cauzei si a efectului este mecanismul care impinge sufletul la incarnare. Ea are o importanta primordiala si nimic n-ar capata sens fara a include si explicarea ei.

Karma, adica soarta omului, nu este nici buna, nici rea; este o lege cat se poate de dreapta. Din punct de vedere karmic, sufletul va alege o viata care sa-i permita sa echilibreze gravitatea faptelor sale din trecut. Ceea ce faptuieste omul in lumea aceasta fizica sunt actiuni care pot folosi sau dauna persoanelor cu care venim in contact. Aceste fapte, de tot felul, lucreaza asupra noastra si asupra celor din jurul nostru, fericindu-i sau nenorocindu-i, impiedicadu-le sau favorizandu-le evolutia.

Toate aceste fapte pe care le exercitam asupra fiintei sau bunurilor unui semen al nostru se inscriu in spiritul nostru si in arhiva Cerului, si ele vor determina felul nostru de viata in viitoarea reincarnare pentru ca numai astfel are loc evolutia noastra, din treapta in treapta, din viata in viata, pana la eliberarea de karma, pentru a ne uni cu Intregul, cu Sursa Divina. Deci, de orice natura ar fi fapta noastra, ea va trebui neaparat sa-si gaseasca satisfactia, dupa care va urma plata sau rasplata ei.

Ordinea universala care se inscrie perfect in armonia cosmica presupune in mod necesar ideea unei vieti anterioare vietii actuale. Altfel nu este posibil de explicat inegalitatea sanselor, diversitatea tulburatoare a situatiilor morale si a destinelor individuale. Trebuie admis ca faptele bune sau rele dintr-o viata anterioara, pe care trebuie sa ni le asumam, sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie intamplarii, fie unui Dumnezeu nedrept. Fenomenul de reincarnare este singura care poate da omului o explicatie reala despre el insusi si despre viata pe care o traieste.

De multe ori oamenii se intreaba: De ce mi se intampla tocmai mie? De ce Dumnezeu este nedrept? De ce unii oameni se imbolnavesc si mor in frageda copilarie daca Dumnezeu a creat toate sufletele egale? De ce viata oamenilor este neegala, de ce unul e cersetor si altul bogat, de ce unul este handicapat si altul este perfect sanatos? Aceasta ordine este in aparenta nedreapta. Putini insa stiu ca nimic nu este intamplator, totul este o necesitate care are la baza legea universala a karmei.

Ordinea divina a lumii presupune, in mod necesar, ideea unei vieti dupa aceasta viata. Daca n-ar fi asa atunci cum va veni acea recompensa linistitoare pe care atatia oameni o asteapta in mod indreptatit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfectiunii totale a omului, daca posibilitatea unei alte vieti nu este acordata? Revenirea mereu la viata pamanteasca, Fenomenul de reincarnare a noastra repetata are loc pentru ca sufletul nostru sa se purifice si deci, sa evolueze, pentru ca totul este evolutie.

Fenomenul de reincarnare reprezinta actul spiritului de a lua in decursul secolelor, rand pe rand, in posesie corpuri noi, fiecare corp fiind adaptat potrivit stadiilor de dezvoltare a spiritului respectiv.

Noi suntem aici deoarece am fost si altadata, deoarece aici nea, sadit semintele destinului, iar acum ne-am intors pentru a culege roadele lor. Cum nu exista nicaieri ceva intamplator, totul fiind subordonat Legilor Cosmice, inseamna ca nici noi, oamenii, o mica ierarhie din acest Cosmos, nu suntem aici din intamplare. Existenta noastra aici are un inteles. Ar fi de-a dreptul lipsit de sens ca noi sa ne fi nascut doar pentru o scurta viata terestra, ca apoi sa disparem pur si simplu! Cum am obtine atunci rasplata pentru faptele noastre bune si cum ne-am mai lua pedeapsa pentru faptele rele?

Trebuie sa admitem ca Legea Cosmica nu ne-a adus aici din intamplare. Acum ne cream conditiile pentru ceea ce vom deveni in viitor, acum ne pregatim destinul pentru urmatoarea noastra viata – prin ceea ce facem.
Orice cauza produce un efect, care nu poate fi evitat. Vom primi rasplata pentru ceea ce ne-am facut noua insine. Ne aflam intr-o evolutie ciclica, ascendenta, constanta, avansand de la nivelele joase la cele mai inalte.

Si acum, sa incercam sa demonstram, cu argumentele de care dispunem, existenta fenomenului de reincarnare si a vietii trecute si viitoare.

In stradania de a gasi elemente sau fenomene justificative pentru realitatea reincarnarii, oamenii au incercat sa patrunda acest mister cu ajutorul hipnozei. Prin aceasta metoda, s-a reusit ca anumite persoane in stare de hipnoza sa comunice impresii din perioada altor vieti. Aceste relatari sunt impresionante prin multitudinea de informatii, forme de manifestare inexplicabile cum ar fi vorbirea in limbi arhaice sau total necunoscute celor prezenti.

Iata cazul unei femei care avea de 10 ani insomnii si o teama inexplicabila de moarte. Se trezea tresarind violent, speriata, in mijlocul noptii, si nu mai adormea decat spre dimineata cu pretul unor mari eforturi. Nici o problema fizica nu justifica aceste temeri morbide. Printr-o regresie, cautand eventuala cauza din trecut a acestei probleme, s-a descoperit ca a fost barbat in Evul Mediu si ca a dus o viata lipsita de interes, apoi a murit. Mortul a fost pregatit, pus in sicriu si apoi ingropat.

Dupa cateva ore mai tarziu, s-a trezit!… Nefericitul a facut tot ce a putut ca sa se faca auzit, dar zadarnic. A murit sufocat. Dupa ce tanara femeie a facut aceasta descoperire si a adus-o la suprafata, constientizand efectele unei traume din trecut, s-a linistit si a inceput sa doarma normal, simtindu-se impacata cu ea insasi. Deci, retraind emotiile legate de aceste momente deosebite, subiectul dobandeste o constientizare care sterge definitiv efectele nedorite ale acestui trecut.

Iata un nou exemplu. O femeie tanara avea de multi ani o tuse care nu se mai oprea, rebela la orice tratament. Cea mai mica contrarietate declansa accese care se potoleau din ce in ce mai greu. Ajunsese sa tuseasca chiar si noaptea in somn, fara sa se trezeasca. Facuse tot ce era posibil medical ca sa puna capat acestei tuse, dar ea nu ceda.

Regresia efectuata ne-a condus in viata unei tinere femei din vremea celui de-al doilea razboi mondial. A fost luata de Gestapo, despartita de copiii ei, inchisa si apoi gazata. Si-a trait in intregime, in stare de hipnoza, inhalarea gazului mortal care a durat aproape o ora.

Traumatismul profund care a marcat-o in acea viata a urmarit-o in viata actuala; insa retraind aceasta incarcatura emotionala, subconstientul sau s-a debarasat de el, si a revenit la sanatatea normala, tusea disparand ca prin farmec. Dupa cateva luni s-a dus sa caute locul unde fusese deportata in viata trecuta. Astfel, a recunoscut perfect un loc unde nu mai fusese niciodata in viata actuala, oferind totul pana la cele mai mici detalii.

 

reincarnare

Alt caz interesant. Unei femei, operata cu o luna inainte de fibrom, ii sangera uterul, provocandu-i dureri puternice. Medicina nu stia ce sa spuna in fata acestor simptome care nu corespundeau unor cauze medicale obisnuite. Problema tinea de fapt, de intelegerea propriei karme. Femeia a retrait, prin hipnoza, o viata tot de femeie, la sfarsitul secolului trecut, care s-a terminat in mod tragic in urma unei nasteri deosebit de dificile si dureroase.

Si de data aceasta, subconstientul pastrase amprenta acestui traumatism care se manifesta si in prezent. Dupa trei zile, durerile disparusera si sangerarea se oprise. A marturisit ca a simtit o liniste sufletesca extraordinara, o fericire si o seninatate ca o femeie care tocmai nascuse. Coincidenta? Poate. Dar, inca un subiect s-a impacat cu el insusi prin constientizarea vechilor amintiri.

Toate acestea nu pot fi catalogate drept imaginatie pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a fenomenului de reincarnare.

Incercam si o alta abordare, din punct de vedere al mortii clinice, fenomen urmarit de multi oameni de stiinta si cercetatori.

Un foarte cunoscut program de televiziune, Discovery Channel, a prezentat un reportaj in care a fost abordata moartea clinica dintr-un unghi cu totul nou.S-au urmarit si cercetat cazurile de moarte aparenta incercand sa se elucideze misterul vietii de dupa moarte.

Au fost chestionati oameni din diferite sisteme culturale, de diferite credinte, indieni budisti, catolici, evrei, atei, tineri, adulti si batrani. Se voia sa se obtina cat mai multe informatii din cele mai variate surse pentru ca marturiile muribunzilor sa nu fie contaminate de credintele proprii. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca moartea este o experienta unica, care nu are legatura cu vreun sistem de credinta.

Unele persoane declarate clinic decedate, cand s-au reintors la viata intr-un mod inexplicabil pentru medici, au putut sa-si povesteasca ce li s-a intamplat in timpul acestei calatorii la frontierele vietii si ale mortii.

Iata cazul unei femei care a trait o asemenea aventura in cursul unei come diabetice. S-a vazut plutind deasupra ambulantei care o ducea la spital. A vazut toata scena de reanimare si a ascultat toate discutiile medicilor. Putea percepe chiar si gandurile lor.

Cand s-a trezit a incercat sa povesteasca personalului ce i s-a intamplat, dar nimeni nu o intelegea. Cand a priceput ca nu e crezuta, a tacut. Insa existenta ei s-a schimbat in mod profund, nu-i mai e frica de moarte si s-a intors mai credincioasa si insotita de un sentiment de globalitate, de iubire totala, de plenitudine.

Iata acum relatarea exceptionala a unui copil de 7 ani, muribund, bolnav de leucemie. O infirmiera il intreaba cum vede el paradisul.

Ca si cum ai trece printr-un zid intr-o alta galaxie, raspunde el, ca si cum ai merge intr-un nor. Spiritul e acolo, nu si corpul.

 

– Poti sa ne spui de ce oamenii sunt asa de speriati la gandul de a muri ?  a intrebat infirmiera.
– Daca nu va atasati de corpul vostru, daca lasati lucrurile sa se faca, nu e cu adevarat dureros.
– Crezi ca aceasta viata pe Pamant este singura pe care o traim ? a insistat infirmiera.
– Cei care cred asta gresesc. Stiu ca intr-o zi ma voi intoarce, a asigurat-o copilul.

Copiii ating in pragul mortii o intelepciune pe care multi adulti le-ar invidia-o. Ei cunosc, in general, o crestere a spiritualitatii in totala disproportie cu varsta si experienta lor. Aceste calatorii ii fac constienti de adevar si ii ajuta considerabil in momentul tranzitiei.

Inca un caz care confirma calatoria spiritului in afara corpului. Un barbat dintr-o tara europeana sufera un accident si se afla in moarte clinica timp de 21 de minute. La intoarcere, povesteste medicilor ca si-a vazut corpul in sala de operatie, a ascultat un timp discutiile lor, apoi, in cateva clipe s-a trezit la unchiul sau in Canada, l-a vazut pe acesta spargand lemne, iar undeva in aceeasi zona a urmarit construirea unui pod unde se montau piloni si se ajunsese la stalpul nr. 5. Cineva a avut insa, curiozitatea sa verifice telefonic cele afirmate de calatorul nostru in timp si spatiu. Toate au corespuns intocmai.

Tulburatoare sunt si fenomenele ce se petrec cu acei copii minune sau genii, care fara a avea o pregatire necesara, pot sa se manifeste ca persoane mature, in domeniul muzicii, al stiintelor exacte, lucru care ramane pentru stiinta un mister greu de explicat. Numai prin reincarnare se poate explica aceasta capacitate a unor copii care nu sunt inca la scoala si pot rezolva probleme foarte grele de matematica, sau copii foarte mici, fara lectii de muzica, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven si altii.

Mozart a scris o simfonie la varsta de 5 ani.
Reisin dadea concerte la varsta de 4 ani.

Leonardo da Vinci a invatat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la varsta de 13 ani si astfel de exemple sunt nenumarate.

Aceste capacitati difera de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viata au o predispozitie pentru muzica, altii pentru pictura, altii pentru stiinta, iar altii nu manifesta nici o atractie pentru nimic. Diferentele dintre modul de viata al oamenilor sunt enorme.

In afara de acest lucru, sunt copii care se nasc morti sau care mor imediat dupa nastere la cateva zile, luni sau ani. De ce acestia sa aiba o existenta atat de scurta prin viata, fata de altii care traiesc 70-80 de ani. Raspunsul este unul singur si anume: fenomenul de reincarnare ne poate explica totul. Faptul ca unii copii mor la nastere sau ca se nasc handicapati si traiesc in suferinta si mizerie, faptul ca oamenii nu sunt egali, totul este datorita karmei lor, destinului care li se programeaza inainte de nastere in lumea astrala. Ei trebuie sa treaca prin suferinta pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual.

In afara ideii de reincarnare este imposibil sa explicam aceasta diversitate frapanta intre anomaliile aparente de injustitie si repartitia bucuriei si suferintei. Felul in care s-a desfasurat viata terestra, isi are efect in urmatoarea reincarnare, sau se poate intinde chiar pe parcursul mai multor vieti, atunci cand sunt prea multe datorii acumulate, ce se leaga si de karmele altor spirite.

Pentru a face si mai mult lumina, vom interpreta cateva pasaje din Biblie, dovedind ca insusi Iisus cunostea si accepta ideea de reincarnare.

In religia crestina se spune tot timpul ca omul nu traieste decat o viata, de aceea subiectul fenomenului de reincarnare tulbura mintea omului si mai mult.

Citind Evangheliile nu veti gasi nicaieri cuvantul reincarnare. Nici nu e de mirare faptul ca nu a fost mentionat nicaieri in mod explicit, intr-o epoca in care toti credeau in ea. Evanghelistii nu aveau cum sa banuiasca faptul ca urma o epoca in care oamenii nu vor mai crede in ea. Ei au infatisat atat de putine lucruri in scrierile lor, incat ar fi fost fara rost sa se insiste asupra unui fapt care facea parte din traditie.
Din Evanghelii o sa studiem anumite intrebari si raspunsuri puse si date de Iisus si discipolii sai.

Iisus isi intreaba discipolii, intr-o zi: Da voi cine credeti ca sunt? Iata ce raspund discipolii: Unii spun ca tu esti Ioan Botezatorul, altii ca tu esti Ilie, ceilalti ca tu esti Ieremia sau unul dintre prooroci. Pentru a pune intrebarea de mai sus trebuie sa crezi in reincarnare. Iar prin raspunsul dat, cum se poate afirma ca cineva este unul sau altul care este mort de mult, daca nu se subintelege ideea reincarnarii?

.

reincarnare

Alta data, cand Iisus si discipolii sai intalnesc un orb din nastere, discipolii intreaba: Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb ? Cum se pot pune aceste intrebari daca nu se crede in reincarnare. Cand ar fi putut pacatui acel orb, in pantecul mamei sale ? Deci, aceasta intrebare subintelege credinta in existenta unei vieti anterioare.

In raspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: Nu e vorba ca el sau parintii lui ar fi pacatuit. Daca discipolii au intrebat daca fiul este orb din nastere pentru ca parintii sai au pacatuit, este pentru ca ei invatasera din legea ebraica faptul ca fiecare infirmitate inseamna o incalcare a legilor, dar ca adesea o persoana poate plati pentru alta si deci, cand vedem pe cineva in suferinta nu putem sti daca isi ispaseste propriile greseli sau daca se sacrifica pentru altcineva.

Aceasta este o credinta raspandita la evrei. Discipolii au pus intrebarea pentru ca stiau ca un om nu se poate naste orb fara motiv sau numai pentru ca lui Dumnezeu ii place sa-l faca orb, cum isi inchipuie unii. La aceasta intrebare, Iisus le raspunse: nu pentru ca el sau parintii sai au pacatuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu sa se manifeste in el, adica pentru ca, trecand pe aici sa-l vindec si poporul sa creada in mine.

Asa cum initiatii explica textele biblice, ni s-a spus ca oamenii primesc suferinte pentru doua motive: ori pentru ca au pacatuit si sunt pedepsiti sau, fara sa fi savarsit ei insisi greseli, ei iau karma altora sa se sacrifice pentru a evolua. Dar exista si a treia categorie care a terminat evolutia, care este libera si deci nu are nici o obligatie de a cobori pe Pamant. Acestia coboara adesea acceptand sa suporte orice boala, suferinta sau infirmitate si chiar de a fi martirizati pentru a-i ajuta pe oameni.

Nici el nici parintii lui nu au pacatuit, el a coborat pe Pamant cu aceasta infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus sa-l vindece pentru ca lumea sa creada in EL. Astfel acest om a salvat o multime de suflete prin intoarcerea lor la credinta.

Iata acum inca un argument. Intr-o zi Iisus afla ca Ioan Botezatorul a fost intemnitat, iar textul spune: Dupa ce Iisus afla ca Ioan a fost predat, s-a retras in Galileea. Dupa catva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au intrebat pe Iisus: Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie ? Iar Iisus le-a raspuns: Ilie intradevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut si au facut cu el ce au voit. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit de Ioan Botezatorul.

Deci, este limpede ca Ioan Botezatorul era reincarnarea lui Ilie. De altfel, evanghelia mentioneaza si ca atunci cand un inger s-a aratat lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, pentru a-l anunta ca sotia lui, Elisabeta, va da nastere unui fiu, el i-a spus: Va merge inaintea lui Dumnezeu cu spiritul si puterea lui Ilie.

Sa cautam acum in viata lui Ilie si sa vedem ce a facut el pentru a fi decapitat cand s-a reincarnat mai tarziu, in persoana lui Ioan Botezatorul. Povestea este foarte interesanta. Ilie traia in timpul regelui Ahab  rege care se casatorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului si din cauza ei, se inchina lui Baal. Ilie s-a dus in fata regelui Ahab pentrua-i reprosa infidelitatea fata de Dumnezeul Israelului spunandu-i: Nu va cadea in acesti ani nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu.

Apoi el pleaca, si din ordinul lui Dumnezeu se ascunde in munti pentru a scapa de regele care il cauta. Dupa 3 ani, seceta facuse mari ravagii in toata tara, poporul suferea de foame si Dumnezeu l-a trimis pe Ilie sa se prezinte din nou in fata lui Ahab. De indata ce-l vazu, regele ii reprosa cu violenta de a fi cauza acestei secete. Nu, zise profetul, tu esti cauza pentru ca ai parasit poruncile Domnului si mergeti dupa baali. Acum vom vedea cine este adevaratul Dumnezeu. Aduna-i pe toti proorocii lui Baal pe muntele Carmel. Toti proorocii fura adunati si incepura sa faca invocatii catre Baal, practicand chiar magia pentru a face sa cada focul pe altar. Dar nimic nu se produse.

Acum era randul lui Ilie sa-l invoce pe Dumnezeu: Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Israel, sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu singur esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvantul tau. Si s-a pogorat puternic focul din cer. Tot poporul fu infricosat si recunoscu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. In acest moment, Ilie, mandru de biruinta sa a dat ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie condusi in preajma unui parau si sa fie decapitati.

Iata de ce era de asteptat ca, la randul lui, sa i se taie capul. Una din legile enuntate de Iisus suna asa:cei ce vor scoate sabia, prin sabie vor pieri. Iata cum Ilie si-a pri mit pedeapsa cand a revenit pe Pamant in persoana lui Ioan Botezatorul. Iisus stia cine este el si ce-l astepta, nu a facut nimic pentru a-l salva pentru ca justitia divina trebuia sa-si urmaze cursul.
Multe nu au sens in religie si nici in existenta fara reincarnare.

reincarnare

Daca veti intreba preotii: De ce unii sunt bogati, frumosi, puternici si altii sunt bolnavi, urati, saraci? Ei va vor raspunde ca aceasta este voia Domnului. Uneori va vor vorbi despre predestinare si gratie, dar aceasta nu va va lamuri cu nimic in plus. Insa Dumnezeu nu are capricii. El nu da la unii totul si la altii nimic.

Trebuie sa intelegem, acceptand fenomenul de reincarnare , ca daca suntem saraci, prosti, nefericiti este din vina noastra pentru ca nu am stiut sa utilizam tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reincarnari pentru a ne indrepta si vom ajunge din nou sa primim dragostea si bogatiile lui Dumnezeu.

Biserica a aruncat toata responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credintei in reincarnare.

Pana in secolul IX, crestinii credeau in reincarnare ca si evreii, egiptenii, hindusii, tibetanii, s.a. Parintii Bisericii si-au spus ca aceasta credinta taraganeaza lucrurile in sensul ca oamenii nu sunt grabiti sa se amelioreze, ei voiau deci sa-i impinga sa se perfectioneze intr-o singura viata, suprimand ideea de reincarnare.

De altfel, incetul cu incetul Biserica inventa lucruri atat de oribile pentru a-i inspaimanta pe oameni, incat in Evul Mediu nu se mai credea decat in Diavol, in infern si in suferinta vesnica. Biserica a suprimat deci credinta in reincarnare crezand ca astfel ii va putea obliga pe oameni sa se amelioreze mai repede, dar unii, nu numai ca nu s-au ameliorat, dar dimpotriva, au devenit si mai rai, si pe deasupra si ignoranti.

Pentru a crede in reincarnare, unii asteapta ca Biserica sa se pronunte oficial. Dar cand oare o va face? Sunt multi membri ai clerului care cred in reincarnare dar nu indraznesc sa o spuna. Daca nu acceptati fenomenul de reincarnare, nu veti avea niciodata o intelegere a situatiei voastre, a evenimentelor existentei voastre si nu veti sti cum trebuie sa actionati in vederea unei vieti viitoare. Trebuie sa cunosti adevarul pentru a ajunge undeva.

Credinta in reincarnare este unul din fundamentele morale. Atat timp cat oamenii n-au fost pusi la curent cu aceasta lege a cauzei consecintelor care continua sa actioneze de la o existenta la alta, putem sa le tinem toate predicile din lume, aceasta nu va servi la mare lucru. Multi oameni mai cred ca vor arde in veci in iad din cauza pacatelor lor.

Intalnim si oameni care, fara sa creada in reincarnare sunt buni si cinstiti din firea lor, dar nu putem fi siguri ca aceasta va dura; in anumite imprejurari, instincte ca: frica, pofta, dorinta de razbunare, etc. pot sa invinga, iar acesti oameni nu mai raman nici buni, nici cinstiti. Si asta pentru ca moralitatea lor nu este construita pe o baza solida: cunoasterea legilor divine.

Indata ce se admite legea reincarnarii, oamenii incep sa inteleaga ca fiecare eveniment din viata are ratiunea sa de a fi, fiindca totul are o cauza mai mult sau mai putin indepartata. Oamenii nu se vor mai revolta si nu vor mai incerca sa-si rezolve problemele prin ura si violenta. Cand vom sti ca tot ceea ce avem de indurat este rezultatul unor greseli trecute, vom accepta si nu vom mai acuza pe altii de nenorocirile noastre. Vom evita sa comitem acte regretabile pentru ca stim ca vom avea de suferit si ne vom stradui sa ne construim un viitor luminos.

In momentul in care cunoastem legea fenomenul de reincarnare totul este clar, intelegem mult mai bine. Avem caldura si suntem fericiti la gandul ca vom reusi mai devreme sau mai tarziu sa atingem perfectiunea pe care o dorim.

Asadar, fenomenul de reincarnare reprezinta actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrala intr-un nou corp fizic potrivit stadiului sau de dezvoltare. Fenomenul acesta are loc in tot universul, in natura intreaga, nu numai in regnul uman. In orice forma de viata exista un spirit care se afla pe drumul evolutiei, al perfectiunii. El se serveste de respectiva forma fizica pentru a castiga cunostiinte despre lumea fizica.

Corpul uman fiind instrumentul cel mai pefectionat de pe Pamant, permite spiritului manifestarile cele mai inalte, pe care nu le gasim in regnurile inferioare. Cu cat spiritul este mai evoluat, cu atat perioada de la moartea fizica si pana la reincarnare este mai lunga, intre 200 si 2000 de ani, insa exista si cazuri de reincarnari imediate. Daca un spirit vrea sa evolueze mai repede, atunci el se reincarneaza mai repede. Marele scop al procesului de reincarnare este evolutia spiritului.

Procesul de reincarnare poate sa se faca in corpuri de sexe diferite, intr-o viata fiind barbat, intr-o alta fiind femeie. In general, dupa 6-7 reincarnari, trecem in corpuri fizice de sex opus. Locul unde ne nastem e determinat de iubirea sau de ura ce am contractat-o intr-o viata pamanteasca anterioara.

Parintii, familia, copii ne sunt alesi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri daca avem evolutia necesara. In timpul sederii in lumea astrala (perioada dintre reincarnari), spiritul omului face studii de ordin spiritual, dar pentru ca evolutia sa fie cat mai completa se cer studii si in lumea materiei fizice.

Putem concluziona inca o data ca fenomenul de reincarnare nu este altceva decat trecerea unor fiinte constiente, nepieritoare intr-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiind constient va lua mai departe cunostinta de fapte si lucruri din lumea fizica, le va analiza si va trage invataminte.

Putem clasa fiintele in trei categorii din punct de vedere al reincarnarii.

Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumina, de stiinta, de constiinta, de moralitate le impinge deseori spre crime. Ei incalca legile prin urmare se incarca de datorii grele, iar cand se reincarneaza vin pe Pamant in conditii care ii obliga sa sufere pentru a plati si a repara; de aceea, viata lor nu este de loc fericita.

A doua categorie cuprinde fiinte mai evoluate care incearca sa dezvolte anumite calitati si virtuti pentru a putea sa se amelioreze si elibereze. Dar, in eforturile unei singure reincarnari, nu vor reusi de loc sa se restabileasca, de aceea, ele vor fi nevoite sa revina pentru a termina aceasta misiune.

Ele vor fi plasate atunci in conditii mai bune care le vor permite sa aiba activitati mai utile si mai elevate. Deci, cu toate acestea, vor trebui sa revina pentru a lichida inca anumite datorii din trecut pana la eliberarea lor totala.

In a treia categorie se gasesc fiinte si mai evoluate, care au revenit pe Pamant pentru a savarsi anumite opere. Ele aveau foarte putine lucruri de aranjat distingandu-se in aceasta viata prin virtuti mari, o constiinta foarte larga si consacrandu-si timpul facerii de bine. Cand aceste fiinte parasesc Pamantul, ele si-au terminat misiunea si nu mai revin.

Totusi, unele dintre ele, in loc sa ramana in aceasta stare de fericire, de libertate infinita de care se bucura in sanul Domnului, avand mila si compasiune pentru oameni, parasesc aceasta stare minunata pentru a veni cu buna stiinta ca sa-i ajute, acceptand chiar sa fie omorati, masacrati. Iar altele, care vor sa continue o munca spirituala deja inceputa, pot fara a se reincarna, sa se introduca intr-o fiinta foarte evoluata pentru a se manifesta prin ea.

Multi oameni vor sa se elibereze, dar ei inteleg gresit problema: fac totul pentru a scapa de obligatile lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate legaturile si iata ei se cred liberi. Ei bine nu, nu se poate obtine eliberarea in felul acesta. Adevarata eliberare incepe prin plata tuturor datoriilor. Pana ce nu se platesc toate datoriile nu se sterge toata karma.

Cel mai bun drum, cea mai buna metoda pentru a te elibera este dragostea si cea mai proasta: egoismul, avaritia, smecheria. Prin generozitate, sacrificiu, bunatate prin toate gesturile facute pentru a darui, lucram intotdeauna pentru eliberare.

Numai dragostea, generozitatea, bunatatea, mila, iertarea pun pe credinciosi pe calea eliberarii. Deci, dati chiar mai mult decat dreptatea o cere, caci astfel va eliberati mai repede.

Divergentele intre oameni au le baza tot fenomenul de reincarnare. Unii dintre noi intelegem mai bine sau mai repede unele idei, pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare. De aceea, nu trebuie sa ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, caci ei au un spirit mai putin evoluat si nu-i putem convinge.

In sprijinul teoriei reancarnarii vine si constatarea ca geniile, in general, nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta, chiar, mai mult, unii copii, ca urmasi ai lor, sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice?

Tot asa se explica de ce unele persoane au frica de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica de nestapanit de a pleca cu barca, frica de foc, tunete si fulgere, frica de inaltime, de a zbura cu avionul, frica de a ramane singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnare, printr-unul dintre aceste evenimente tragice, au murit intr-un naufragiu, intr-un foc sau in bezna noptii, etc.

O alta dovada a fenomenului de reincarnare a noastre este legata de memoria unor oameni care isi reamintesc foarte bine: fapte, imprejurari, localitati, persoane din alte vieti Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata prin hipnoza. Ei ne povestesc cu lux de amanunte locul unde au trait, cum au murit, cu cine au fost casatoriti, cati copii au avut, cum ii chema, unde sunt daca mai traiesc.

Prin observatii ulterioare relatarile s-au dovedit a fi exacte. Majoritatea oamenilor insa nu-si amintesc ca ar fi trait o viata anterioara, aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. De exemplu, nu e bine ca omul sa traiasca cu trauma de a sti ca in viata trecuta si-a omorat copilul din viata actuala, el este acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.

reincarnare

Cand urati pe cineva, este exact acelasi lucru ca si atunci cand il iubiti: ati stabilit deja o legatura cu el. Ura este tot atat de puternica ca si dragostea. Daca vreti sa fiti eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, nici nu-l iubiti, fiti indiferent. Daca il detestati, va legati de el prin lanturi de care nimeni nu va poate desface, veti fi tot timpul cu el si veti continua de a avea de a face cu el timp de secole. Oamenii isi imagineaza ca ura rupe toate legaturile.

Din contra, ura este o forta care va leaga de persoana pe care o urati. Ca si dragostea. Dar aceasta legatura evident este diferita, dragostea va va aduce anumite evenimente si ura altele, dar tot atat de sigure si tot atat de puternice.

Dragostea conduce la lumina iar ura la intuneric.

Multiple reincarnari au fost puse in evidenta la numerosi subiecti pusi in stare de hipnoza prin experiente de regresie in timp. In aceasta intoarcere in timp, subiectul se vede pe sine privindu-se din exterior, tot ceea ce-si aminteste fiind descris la modul prezent ca si cand evenimentele s-ar petrece la momentul actual.

Vocea cu care sunt evocate aceste trairi este cea care corespunde varstei descrise in momentul trairii, daca este copil are vocea de copil si invers. Memoria tuturor vietilor nu se amesteca, ea se pastreaza si furnizeaza date pe perioade din fiecare viata.

Toate acestea trebuie cunoscute pentru ca ignoranta umana nu are margini.
Acolo sus exista fiinte inteligente care calculeaza cati oameni trebuie sa coboare pe Pamant si numarul de ani care trebuie sa ramana acolo.

Toate necesitatile oamenilor sunt prevazute, totul este pregatit pentru existenta lor si ei isi imagineaza ca lucrurile se petrec asa, din intamplare. Nici Iisus nu a venit asa la intamplare, cineva de sus s-a preocupat de a gasi momentul astrologic si epoca favorabila pentru aceasta coborare pe Pamant.

Exista un fel de mostenire cosmica care detine toate informatiile asupra trecutului unei anumite fiinte, si astfel se hotaraste ca aceasta sa se nasca intr-o anumita tara, intr-un anumit an ..etc. si atunci alte spirite sunt insarcinate de a supraveghea executarea acestor decrete.

Totul se produce exact la data fixata: daca trebuie sa survina un accident, ei supravegheaza, asteapta momentul si la ora respectiva ei provoaca accidentul. Omenii isi imagineaza ca este din intamplare, dar nu, el era determinat matematic. Daca un anumit copil trebuie sa se nasca intr-o anumita epoca, se determina cu precizie, de entitatile din spatiu, pozitia planetelor, semnul sau pe zodiac, ascendentul si copilul ajunge exact in acel moment; chiar si conceperea sa era prevazuta dinainte si fixata.

Toata tema sa astrala corespunde exact cu ceea ce a facut in alte incarnari, daca va trebui sa fie fericit sau sa sufere, sa aiba accidente totul se decide automat. Si totusi, libertatea se gaseste in spirit, ea este aici de fiecare data ce spiritul se manifesta si decide sa amelioreze, sa schimbe, sa accelereze anumite procese, dar in ansamblu, vita sa este deja declansata si prestabilita. Si intalnirile din intamplare sunt calculate dinainte. Cand intalniti un om care va bulverseaza viata, acest lucru este deja prevazut de mult.

Iata de ce trebuie sa lucrati pe armonie, sa ajungeti sa introduceti in voi armonia tuturor, a planetei, a universului, caci daca nu, va fi intotdeauna cineva sau ceva care va va tulbura. Trebuie sa incercam sa ne armonizam cu entitatile care sunt deasupra noastra, iar apoi sa lucram si pentru a rezolva problemele cu oamenii.

Pentru aceasta s-a spus: Inainte ca soarele sa se culce, impaca-te cu fratele tau; inainte ca soarele sa se culce inseamna inainte de sfarsitul acestei incarnari, pentru ca dupa aceea va fi foarte greu de a repara. Deci, in aceasta viata trebuie sa gasiti persoanele pe care le-ati lezat, sa va puneti de acord cu ele, sa le dati satisfactie si sa traiti in pace. Fiecare gand, sentiment sau act negativ este totdeauna daunator; chiar daca nu vedem nimic, ele se deplaseaza, gasesc destinatarul si-i dauneaza. Insa, intr-o zi va trebui sa platiti pentru raul facut.

Mai insistam o data asupra acestei idei ca destinul nostru e determinat dinainte. Inainte de a cobori pe Pamant avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu consimtamantul ierarhiilor ceresti. Dar odata nascut, nu mai avem aceste posibilitati, totul trebuie sa se petreaca dupa un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sanatatea, inteligenta, totul este determinat.

Pentru aceasta reincarnare nu puteti sa schimbati prea mult destinul vostru dar, pentru urmatoarea aveti toate posibilitatile prin munca voastra, gandurile voastre, rugaciunile voastre. Destinul vi-l faceti singuri cu decenii si veacuri inainte in functie de ce ati gandit si faptuit anterior. Astazi sunteti ceea ce ati fost ieri, adica in incarnarile trecute, si ceea ce faceti in viata asta, veti fi maine, adica in viata viitoare. In aceasta incarnare sunteti limitati, dar in urmatoarea puteti avea totul in functie de ameliorarea dumneavoastra.

Trebuie sa stiti asupra carui lucru sa lucrati astazi pentru a va ameliora si pentru a poseda in viata viitoare o posibilitate sau o virtute. Daca continuati sa ignorati acest lucru, viitoarea reincarnare va fi intr-un fel ratata.

Profitati, utilizati toti anii care va raman de trait, meditati, doriti, cereti cele mai bune lucruri in sensul spiritual, cele mai bune virtuti pentru dumneavoastra, pentru ca astfel lansati deja proiecte care, in viitor se vor materializa.

Cristalizarea actuala rezista si refuza a fi schimbata, dar cand omul pleaca sus dezbracand inca o haina, ceea ce a creeat in bine, prin gandul sau, se imprima in planul fizic si el revine cu frumusete, inteligenta, sanatate, bunatate, pentru ca gandurile si dorintele pe care le-a transmis in sensul acesta s-au materializat intr-o noua structura.

Iar aceasta structura, la randul sau, este tenace si rezistenta, ea se opune fortelor negative si distrugatoare. Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru aceasta reincarnare. Cand forma actuala va dispare, o vom vedea pe cea noua, cea asupra careia am lucrat si vom fi stupefiati de splendoarea ei.

Cand omul, cu constiinta si inteligenta sa incepe sa se ocupe de aceasta viata instinctuala, sa o controleze, sa o purifice, sa-I adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-si schimba destinul.

Pentru a scapa de constrangerile destinului, trebuie sa incetam sa mai fim sclavi, slabi, aserviti acestei vieti inferioare unde nimic nu depinde de noi: a respira, a procreea, a manca, a bea, a dormi. Este o viata care este departe de a fi divina. Ea este divina in masura in care ea vine de la Dumnezeu, pentru ca totul vine de la Dumnezeu, dar in sensul spiritual.

Viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac, o bruta, un sex, o faptura facuta din carne, oase, muschi, ci si un spirit si care incepe sa vrea sa actioneze in domeniul sau pentru a creea opere sublime, luminoase, grandioase.

Viata spirituala da posibilitatea de a adauga ceva la aceasta viata vegetativa, instinctiva a corpului fizic si de a intra astfel intr-un plan superior planului destinului. Trebuie sa va eliberati atat de perfect vointa incat aceasta sa poata sa se miste, sa lucreze in lumea spiritului. Prin urmare, spiritul trebuie sa inceapa sa iasa, sa se manifeste, sa lucreze, sa-si lase semnatura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, sa intervina in toate actele noastre, sa le dirijeze. Trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam cu inima si cu sufletul. Aici se afla adevarata lumina din stiinta initiatica.

In aceasta reincarnare avem posibilitati de a ne creea conditii bune pentru urmatoarea: ajunge sa fim constienti si sa o stim. Dar, daca nu lucram acum, viitoarea reincarnare poate fi si mai rea.

Deci, cand Biserica impiedica pe oameni sa creada in reincarnare, ea ii impiedica de fapt sa-si amelioreze viitorul. Crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati. Li s-a spus ca dupa moarte, ei vor merge sa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujba in fiecare duminica sau ca vor ramane pentru eternitate in infern sa fiarba intr-un cazan. Ca si cum ar fi atat de usor sa mergi sa te asezi la dreapta Tatalui!

Rezumam inca o data: toate creaturile, si sunt foarte numeroase pe Pamant, care se lasa impinse de instinctul lor, de nevoile lor fiziologice si nu fac o munca spirituala, nu-si pot schimba destinul; tot ceea ce este decretat pentru ele se va realiza. In schimb, cele care lucreaza cu ardoare pentru a se apropia de aceasta lume de lumina si dragoste, vor putea sa scape. Destinul este crud si implacabil, dar aceste fiinte vor inceta sa fie la cheremul lui in intregime: ele vor trai de acum intr-o lume mai subtila unde vor primi elementele care vor neutraliza influentele nocive.Daca vreti, e vorba si aici de un destin. Providenta este un destin, dar de o alta maniera: si in ea totul este determinat, dar determinat Divin!
Faceti voia lui Dumnezeu si intreprindeti realizari divine.

Aveti mari posibilitati sa dobanditi calitatile pentru a promova scoala vietii, sa va fauriti un viitor cu adevarat sublim.

Sperand ca acest capitol v-a adus o raza de lumina, tragem o ultima concluzie: spiritul uman este infinit mai complex, mai misterios si mai fascinant decat ne-am putea imagina noi vreodata.

Treziti-va constiinta si aveti curajul sa incepeti propria voastra transformare personala si spirituala.
Sa dea Domnul ca Lumina sa se reverse in sufletele dumneavoastra si ca razele ei binefacatoare sa va conduca pe cale binelui si a iubirii.

Sanda Stefan

O transformare generala va avea loc in viata atunci cand ideile de reincarnare si Karma nu vor mai fi teorii pastrate pentru cativa oameni. Numai atunci vom remarca eficienta lor in viata, cand le vom introduce in vietile noastre, la modul direct si concret.

Rudolf Steiner

reincarnare https://www.evolutiespirituala.ro/reincarnare-si-karma/?feed_id=88428&_unique_id=653618508f517

1479385371 ifairer

Treptele initierii pana la Indumnezeire

 

Exista un alt mod de a privi lumea.  Poti sa privesti lumea de aici, din planul in care suferinta este una din caile de purificare ale sufletului sau poti privi lumea din acel plan in care sufletul se bucura plenar, transformand asemeni alchimistului toate amprentele ancenstrale acumulate in iubire, desavarsindu-te. Deseori am privit lumea prin ochii de copil, considerand puritatea cea mai de pret comoara primita. Am descoperit viata privind din ambele planuri si doar asa am reusit sa inteleg vointa divina si sa ma bucur de fiecare clipa.

 

Oricare ar fi alegerea pe care ai facut-o in aceasta viata, intrupare, capatul drumului inseamna maiestria, indumnezeirea, intoarcerea in Tot.  Multe spirite evoluate au ales acest timp pentru ca insasi planeta noastra Pamant a ales Ascensionarea si este posibil ca o persoana sa treaca de la a treia la a sasea initiere in doar sase ani, spunea maestrul ascensionat  Djwhal Khul.

 

Se spune ca un membru obisnuit al umanitatii (pe Pamant) se trezeste sau ajunge sa experimenteze realizarea sinelui in cadrul unor multiplii cicluri de incarnare de cate aproximativ 25000 de ani terestri*. Sansa omenirii de a se trezi in drumul sau ascensional in cea de-a saptea initiere este marita exponential si poate fi obtinuta intr-o singura viata (desi majoritatea umanitatii a ajuns in acest punct  parcurgand multiple perioade de existenta) prin intermediul noilor energii cosmice (de ex. Mahatma, spiralele sau portalurile de energie, etc.) ce asista Pamantul in Marea Schimbare catre Era de Aur (din a treia in a cincea dimensiune).

 

*Sursa canalizata: Satya (care inseamna „Adevar”) din Alcyone in Pleiade

 

Treptele de initiere reprezinta maiestria. Acestea sunt:
  • Sinele Fizic – Prima initiere
  • Sinele Astral (Emotional) – A doua initiere
  • Sinele Mental – A treia initiere
  • Sinele Budic (Spiritual) – A patra initiere
  • Sinele Atmic (Sinele Superior sau Sufletul Colectiv) = 12 Extensii (Persoane) – A cincea initiere
  • Sinele Monadic sau Monada (Sinele Indumnezeit) = 12 Suflete = 144 Extensii – A sasea initiere
  • Sinele Logoic (Cosmic) – A saptea initiere
  • Alte planuri superioare si niveluri de initiere includ:
  • Sufletul grup = 144000 Monade = 1728000 Suflete = 20736000 Extensii (se spune ca sunt 2135 de Suflete Grup reprezentate pe Pamant = 44 Miliarde de Persoane, desi nu toate sunt intrupate in acest moment) – A opta initiere
  • Grupul Monadic – A noua initiere
  • Sinele Solar – A zecea initiere
  • Sinele Galactic – A unsprezecea initiere
  • Sinele Universal (Corpul Zohar) – A douasprezecea initiere

 

 

Vom discuta despre primele sapte nivele de initiere, aceastea fiind cele posibile de atins aici pe Pamant. Calea spirituala incepe de fapt inainte de cele sapte nivele de initiere. Aceasta a fost denumita ezoteric „calea incercarilor”. Ar putea fi asemanata cu perioada intrauterina de noua luni anterioara nasterii. Aceasta fiind o sarcina spirituala, bineinteles. Nasterea propriu-zisa consta in primirea primei initieri.

Initierea intai consta in dezvoltarea maiestriei asupra corpului sau vehiculului nostru cel mai dens, si anume corpul fizic. Pentru a trece aceasta initiere este necesara dezvoltarea unui nivel incipient al maiestriei asupra corpului si poftelor, cerintelor, pornirilor trupesti, somnului si asa mai departe in slujba sufletului sau al Sinelui Superior, care la acest moment ar trebui sa fie ideal echilibrat si moderat.

 

A doua initiere tine de nevoia de a dezvolta maiestria urmatorului nostru vehicul ca densitate care este corpul emotional si/sau astral. Pentru a primi aceasta initiere trebuie dezvoltata maiestria asupra emotiilor, sentimentelor si dorintelor intr-o anumita masura, in slujba sufletului si/sau a Sinelui Superior. In acest scop nu se cere perfectiunea, ci mai degraba intentia constienta si efectuarea continua a alegerilor care sa duca in aceasta directie. Dorintele materiale incep a fi transformate in dorinte spirituale de eliberare si realizare Dumnezeiasca. Discipolul invata sa nu fie victima a propriilor dorinte, sentimente si emotii, ci maestru si cauza. Acesta este nivelul la care majoritatea oamenilor petrece cel mai mult timp.

 

A treia initiere reprezinta maiestria urmatorului vehicul ca densitate care este corpul mental. Pentru a trece aceasta initiere trebuie dezvoltata maiestrie asupra mintii si gandurilor, in slujba sufletului. Aceasta initiere este prima initiere majora, caci aceasta conduce la dobandirea „fuziunii sufletului” sau infuzia sufletului. Maiestria corpului fizic, astral si mental permit discipolului si/sau personalitatii de pe Pamant sa fuzioneze cu sufletul pe Pamant. Acest fapt poate fi vazut clar in dorinta discipolului de a fi iubitor, iertator, de ajutor, precum si de a incepe procesul de eliberare din „Roata Renasterii”.

 

Trebuie inteles ca aici initierea inseamna un proces. Nu se intampla totul deodata. Exista un moment in care se primeste Sceptrul Initierii de la Lordul Maitreya (comandantul Ierarhiei Spirituale), dar totusi sunt si subnivele intre fiecare din cele sapte initieri majore. Atunci cand o persoana primeste initierea la un anumit nivel, acesta devine discipol sau initiat „de gradinita” la acel nivel. Trebuie mai apoi sa avansezi prin toate cele sapte subniveluri ale initierii respective.

 

Odata ce o persoana fuzioneaza cu propriul suflet la cea de-a treia initiere lucrurile incep sa se accelereze. A patra initiere este un punct de reper semnificativ. La aceasta initiere corpul sufletului, denumit ezoteric si corp cauzal, arde iar Sinele Superior sau sufletul, care ti-a fost ghid in incarnarile tale, fuzioneaza inapoi in Monada si/sau Spirit. Monada si/sau Spiritul a fost supranumit si „Puternica Prezenta EU SUNT” in anumite scoli. Din acest moment, Spiritul iti este ghid si invatator si nu sufletul. Sufletul ti-a servit ca indrumator intermediar pana in acest moment.

 

Corpul sufletului si/sau corpul cauzal dinainte de aceasta initiere are rol de depozit al karmei pozitive din toate existentele anterioare si din cea curenta. Acest depozit este ars pe o anumita perioada de timp pe masura primirii pe deplin a acestei initieri.
A patra initiere a fost de asemenea denumita ezoteric initiere a renuntarii. Aceasta deoarece, inainte de a o primi, este necesara renuntarea la toate atasamentele fata de lumea materiala. Asta inseamna renuntarea la atasamentul de faima, succes, bani, putere, ego, oameni, familie sau reputatie. Ma gandesc adesea la aceasta ca fiind „Initierea lui Iov” din Biblie in care totul iti este luat ca test al ramanerii drept in fata Domnului.

Chiar daca in invataturi precedente ni s-a spus ca a patra initiere inseamna eliberarea completa din Roata Renasterii, stim acum ca desi acesta e un pas important, initiatii continua procesul de reintrupare la incheierea sau prin continuarea acestei vieti pana cand ascensiunea completa este atinsa. Dr Joshua Davis Stone  : ”nu m-am simtit eliberat din Roata Renasterii pana nu am incheiat cea de-a sasea initiere si/sau cel de-al saptelea subnivel al initierii sase. In timpul acestei ceremonii de initiere m-am simtit in sfarsit eliberat pe deplin pentru eternitate.” Cea de-a patra initiere necesita un procent de 65% Lumina in sistemul celor patru corpuri.

 

A cincea initiere este intr-o anumita masura asemanatoare cu cea de-a treia. In a treia initiere incepe procesul de fuziune a sufletului. A cincea initiere este etapa de inceput a „fuziunii Monadice”. Aceasta ar mai putea fi denumita „fuziunea Spiritului”, si/sau „Prezenta EU SUNT”. Din acest motiv, aceasta initiere poate fi considerata inceputul ascensiunii propriu-zise care consta in cea de-a sasea initiere.

 

Ascensiunea inseamna de fapt ca personalitatea de pe Pamant, sufletul si Monada devin o fiinta unica pe Pamant. A cincea initiere fuzioneaza Monada in constiinta, dar totusi nu pe deplin. La cea de-a cincea initiere e nevoie de un procent de 75% Lumina in campuri.

 

Aceste initieri se desfasoara in plan interior si sunt foarte subtile. Majoritatea oamenilor nu este nici macar constienta de faptul ca le-a obtinut. Este valabil chiar si in cazul persoanelor care teoretic sunt constiente de cele sapte nivele de initiere si lucreaza cu acestea. Este adevarat chiar si pentru ascensiunea unei persoane, fapt ce cu siguranta ca spulbera ideile si conceptiile multora in legatura cu ceea ce inseamna de fapt ascensiunea.

 

Dr. Joshua David Stone : ”Trebuie sa recunosc ca procesul de indeplinire a al celor sapte niveluri de initiere a fost mult diferit fata de ceea ce ma asteptam. Eu, personal, am fost constient de toate initierile mele ulterioare si au fost toate minunate; asta se intampla rar deoarece inca mai invat. Cunosc multe persoane care au inceput sa primeasca aceste initieri. Toata lumea e de acord, totusi, ca experienta propriu-zisa a initierii e mult mai subtila decat se astepta. Asta nu inseamna ca nu este profunda. Am fost atins profund de cea de-a cincea, a sasea si a saptea initiere. Atunci am simtit ca au avut loc transformarile cele mai mari si extraordinare.”

 

Cea de-a sasea initiere si ascensiune

 

Primirea celei de-a sasea initieri reprezinta experienta propriu-zisa de ascensiune pe care toti o asteapta si pentru care toti lucreaza. In trecut, cand o persoana primea a sasea initiere, aceasta isi parasea corpul si trecea in lumea spirituala. In rare ocazii acestia isi puteau dematerializa corpurile si le puteau lua cu ei; totusi asta era mai degraba exceptie decat regula. Noua directie a Ierarhiilor Spirituale si a lui Sanat Kumara este ca oamenii sa ascensioneze (sa primeasca initierea sase) si sa continue sa slujeasca pe Pamant pentru ca acesta sa intre in „noua era”.

 

Ascensiunea inseama fuziunea totala cu Monada sau cu Prezenta EU SUNT, sau cu Spiritul cand inca ne aflam pe Pamant. O ceremonie are loc in plan interior in care este implicat Sanat Kumara; insa, multi nu si-o vor aminti. Experienta propriu-zisa este subtila, pe cand implicatiile primirii acestei initieri sunt deosebit de profunde.

 

Sunt sapte planuri prin care fiecare din noi trebuie sa evolueze. Fiecare din aceste sapte planuri este conectat cu fiecare din cele sapte niveluri de initiere.

 

Ascensiunea inseamna mutarea in planurile Monadic si Logoic. Fiecare initiere pe care o primesti te stabilizeaza la nivelul „urmatorului plan superior”. Folosim termenul „plan” decat cel de dimensiune deoarece sunt sapte planuri si noua dimensiuni cu care avem de-a face aici pe Pamant.

 

Ascensiunea si/sau a sasea initiere inseamna mutarea in dimensiunea cinci. A saptea initiere este mutarea in dimensiunea sase. Chiar si primirea initierii a saptea e mai putin de un cm pe o rigla de zece cm raportandu-ne la cat mai avem pana la realizarea Dumnezeiasca totala la cel mai inalt nivel Cosmic. Este totusi un pas important evolutia prin aceste sapte initieri principale.

 

Prima initiere cosmica, din punctul de vedere al universitatii superioare din Sirius, este initierea cinci. A doua initiere cosmica, din punctul de vedere al universitatii superioare din Sirius, este initierea sase si/sau ascensiunea. A treia initiere Cosmica incepe cu initierea sapte. Mai exista doua initieri ce pot fi obtinute dupa ce parasim Pamantul. Acestea sunt initierea opt si noua. Primirea initierii noua reprezinta mijlocul pentru parasirea universului fizic Cosmic pe deplin.

 

Revenind la initierea sase, la primirea acesteia esti considerat Maestru Ascensionat la nivel „de gradinita”. Ai de ales intre a parasi Pamantul si a ramane aici pentru a sluji. Cei mai multi aleg sa ramana in prezent. Daca o persoana ascensioneaza nu inseamna neaparat ca poate merge pe apa, invia mortii sau tranforma apa in vin. Acestea sunt abilitati potentiale ce trebuie dezvoltate, insa majoritatea oamenilor nu-si le va dezvolta decat la o perioada de timp dupa incheierea pe deplin a initierii sapte.

 

Dr. Joshua David Stone: ”Te vei bucura sa afli ca nu este nevoie de o sanatate perfecta pentru a ascensiona; o persoana poate avea lectii legate de boli cronice. Stiu asta cu siguranta deoarece asa a fost in cazul meu. O persoana nu trebuie sa fie total eliberata de emotii negative si/sau ego negativ si sine inferior. Asta s-ar putea sa va surprinda pe o parte dintre voi; insa stiu ca e asa cu siguranta.

 

Eu, personal, cunosc persoane care au ascensionat dar pe care eu le consider victime emotionale. Acum, se intampla ca ele sunt foarte inzestrate in alte domenii spirituale. Victimizarea corpului emotional si corpului dorinta in anumite momente, nu le-a impedicat ascensiunea. O persoana trebuie sa-si echilibreze 51% din karma pentru a ascensiona. Dupa ascensiune te vei simti aceeasi persoana ca si inainte. Vei exista doar pe un plan superior. Vei purta mai multa Lumina si vei fi mult mai conectat la Spirit si la Maestri Ascensionati.

 

Am presupus ca eliberarea din Roata Renasterii are loc la inceputul primirii initierii sase. Daca nu era asa, de ce oamenii care primeau aceasta initiere in trecut ascensionau prin moarte fizica? Djwhal Khul spune ca aceasta discrepanta apare deoarece eliberarea de necesitatea renasterii aparea de fapt la incheierea pe deplin a initierii sase. Ceea ce stiu este ca eliberarea din Roata Renasterii are loc undeva in cadrul initierii sase, fie la inceput sau sfarsit. Este un proces individual, unic fiecarei persoane, unii alegand chiar sa se intoarca pentru a-si mai rezolva un mic procent din karma ramasa sau a-si intari un anumit aspect al propriei fiinte, slujind in acelasi timp Pamantul si umanitatea.

 

Djwhal Khul a sugerat ca in cazul in care survine moartea fizica inainte de a primi aceasta initiere sau in decursul ei, sa chemi ajutorul Maestrilor Acendenti pentru a te ajuta in ducerea la bun sfarsit a acesteia. Ei pot lucra cu tine in planul interior pentru a te ajuta sa o inchei. As mai vrea sa subliniez ca moartea fizica poate veni chiar daca esti ascensionat!

 

Maestri Ascendenti nu sunt invulnerabil si sunt, de fapt, departe de a fi perfecti. Sunt multe tipuri de Maestri Ascendenti. Unii Maestri Ascendenti (o persoana se poate numi astfel dupa primirea initierii sase), pot si emotionali, altii axati pe mental, iar altii pe partea fizica. Aceleasi puncte forte si slabe se vor pastra si dupa ascensiune. Vei avea, totusi, mai multa Lumina, energie si constiinta pentru a te vindeca mai rapid.

Pentru a ascensiona si a primi a sasea initiere ai nevoie de un procent de 80-83% de Lumina in sistemul celor patru corpuri. Problema legata de procentul de Lumina e foarte importanta. Ceremonia de ascensiune are loc adesea la intalniri de grup, cum ar fi festivalul Wesak la luna plina in Taur (luna Mai).

 

Asa cum am scris in prima mea carte, intram acum intr-o fereastra planetara de ascensiune in masa intre 1995 si 2000. Ascensiunile vor continua si dupa aceasta perioada la o scara mare, aceasta fiind totusi fereastra principala. In trecut, o singura initiere era primita dupa vieti la rand. Stiu cu siguranta ca o persoana poate trece prin mai multe niveluri de initiere si in cateva luni deoarece asa mi s-a intamplat mie. Nu spun ca toti vor evolua in acest ritm. Tine de daruirea si concentrarea fiecaruia. Daca esti intr-adevar hotarat si super concentrat, as putea spune intuitiv ca in aceste vremuri extraordinare pe care le traim, folosind informatiile din aceasta carte, si in special din primele mele doua carti, te poti astepta la primirea unei initieri intr-o perioada variind de la unul la cinci ani (per initiere). Risc putin spunand aceasta deoarece oamenii sunt atat de diferiti, insa, folosind instrumentele si ideile redate aici, cred ca este o previziune rezonabila, mai ales tinand cont de ceea ce se intampla pe planeta noastra in prezent.

 

Problema este cum afli propriul nivel de initiere. Studiaza aceasta carte si prima mea carte cu atentie si intuitia iti va spune. Un pendul poate fi un instrument folositor. Intreba in meditatii. Cere sa ti se arate in vis. In ultima instanta poti intreba un chaneller al unui Maestru Ascendent. Nu este metoda mea preferata deoarece este intotdeauna mai bine sa afli informatia dinauntrul tau; totusi, poate fi folositor uneori.

 

In ceea ce priveste procesul de initiere, recomand discernamant in privinta persoanelor cu care vorbesti despre acest subiect. E o tendinta mare in a compara si concura iar asta nu e bine. Este in contradictie cu intregul proces. E esential sa intelegem ca toti sunt Dumnezeu si Sine Etern indiferent de nivelul lor si trebuie tratati ca atare. Nu spun ca nu trebuie sa vorbiti despre asta, ci doar sa aveti discernamant si sa va examinati motivele atunci cand vreti sa o faceti.

 

In aceasta carte am vorbit pentru prima data deschis despre procesul meu de initiere. Nu am vorbit despre asta la cursuri, ateliere sau seminarii deloc. Am pastrat pentru mine si am incercat s-o traiesc decat sa vorbesc despre asta. Ghidul interior mi-a spus, totusi, ca in scopul acestei carti si pentru beneficiul cititorilor ar fi potrivit sa-mi impartasesc experienta. Intrebarea cheie este intotdeauna „Impartasirea aceasta se face in slujba Spiritului sau pentru a-mi alimenta ego-ul negativ?” Daca este in serviciul sufletului sau al Spiritului, atunci asa sa fie; impartaseste. Aveti discernamant in aceasta privinta caci nu vrem ca ceilalti sa se simta inferiori. Precum se spune in Biblie. „Din mandrie vine caderea”! In sistemul de initieri al lui Brian Grattan in cartile sale „Mahatma”, ascensiunea incepe prin a sasea initiere si se termina cu a noua. A saptea initiere, in sistemul lui Alice Bailey este nivelul 9 si ½ din sistemul lui Brian Grattan. Incheierea initierii sapte ar fi acelasi lucru cu completarea celor sapte subniveluri a initierii sapte. La acest punct (sau la a douasprezecea initiere in sistemul lui Brian Grattan) toate initierile se opresc pentru perioada ramasa din intrupare. Concentrarea totala a persoanei este de acum slujirea si ajutorul umanitatii si raspandirea slavei in regatele inferioare.

 

Exista o corelatie intre initieri si ancorarea chakrelor superioare. La ascensiune chakra a 16 a coboara si este incorata in coroana. Chakra 16 reprezinta inceputul grilei de chakre din dimensiunea a cincea. Adica chakrele 16-22. La completarea initierii 7 coboara si se ancoreaza pe deplin in chakra coroanei cea de-a 36 chakra. Una din cele mai importante metode de accelerare a evolutiei spirituale consta in invocarea ancorarii grilelor de chakre din dimensiunile cinci, sase si sapte in timpul mediatiei (si, as adauga, in fiecare seara inainte de culcare).

 

La momentul scrierii acestui capitol, toate cele 36 de chakre ale mele au fost instalate, insa sunt in proces de actualizare a chakrei 35. Mentionez asta deoarece vreau sa stiti ca ancorarea, activarea si actualizarea chakrelor individuale si a intregii grile de chakre sunt conectate stiintific cu procesul de initiere. Cu alte cuvinte, fiecare chakra poate fi asociata cu unul din cele sapte subniveluri ale fiecarei initieri majore. Pe masura ce fiecare chakra individuala este ancorata, activata si apoi actualizata, are loc trecerea catre alt subnivel.

 

Inainte de ascensiune, in timpul fiecarei meditatii, ar trebui invocata ancorarea totala, activarea si actualizarea celor 22 de chakre, precum si a grilelor de chakre corespunzatoare dimensiunilor patru si cinci. Maestri vor face asta pentru tine la cererea ta. Desi ar putea exista, nu cunosc alta tehnica decat cea a cresterii procentului de Lumina care duce la accelerarea evolutiei tale. La a sasea initiere si/sau ascensiune facem alegerea cu privire la care din cele sapte cai de evolutie superioara vom porni dupa parasirea acestui plan.

 

Cele sapte cai sunt:

 

Calea Slujirii Pamantului
Calea Lucrului Magnetic
Calea pregatirii pentru a deveni Logos Planetar
Calea catre Sirius
Calea Razei
Calea pe care se gaseste Logosul nostru
Calea absoluta a Fiului

 

Exista foarte putine informatii pe acest plan despre cele sapte cai. Djwhal Khul, in cartile lui Alice Bailey, este aproape singurul Maestru care dezvaluie cate ceva in acest sens.

 

Ascensiunea inseamna practic fuzionarea cu „Lumina Limpede a Domnului”,  intocmai cum este recomandat a se face in timpul trecerii prin Bardo sau dupa moarte. Singura diferenta intre aceasta experienta si moartea in sine este ca ascensiunea consta in fuziunea cu „Lumina Limpede a Domnului” pastrand totusi corpul fizic. Monada este capabila in momentul ascensiunii sa ancoreze pe deplin Lumina pana la nivelul de 80-83%. La momentul ascensionarii pe deplin procentul de Lumina ajunge la 92-94%. La momentul scrierii acestei carti, nivelul meu de Lumina era la 94-95%. Mi s-a spus ca in trei luni si jumatate, adica la ceremonia din 12/12/1994 procentul meu de Lumina va fi la 97% si ma voi afla la inceputul celui de-al saptelea subnivel al initierii sapte si/sau la inceputul initierii 12 din sistemul lui Brian Grattan. Mi s-a mai spus ca pana la festivalul Wesak din 14 Mai 1995 prrocentul meu de Lumina se va stabiliza complet la 98% si voi fi stabilizat si incheiat a saptea initiere sau, in metoda lui Brian, a 12a initiere. Impartasesc cu voi aceasta informatie persoanal pentru a va face o idee referitor la felul in care functioneaza acest proces si la perioadele de timp necesare primirii initierilor si cresterii nivelului de Lumina.”

 

A saptea initiere

 

A saptea initiere este legata de miscarea din planul de realitate Monadic catre planul Logoic, al saptelea plan de realitate. Pe cand initierea sase consta in fuziunea cu monada, a saptea initiere are de-a face cu o si mai mare fuziune cu Sanat Kumara si Shamballa. Djwhal Khul spune ca intiatul de grad sapte este de obbicei o persoana care devine un invatator global vizibil.

 

Initiatii de grad sase si Maestri Ascendenti sunt adesea pe calea slujirii, dar nu este obligatoriu. Djwhal Khul a spus de asemenea ca mult s-a dat si mult se asteapta acum. Aceasta e in regula, caci in Cursul de Miracole se spune „Adevarata placere sta in slujirea Domnului”.

A saptea initiere cauzeaza o implozie de energie in chakra inimii. Se creeaza un sistem cu totul nou de chakre. Toate chakrele devin o singura coloana de Lumina, conectate cu antakarana si coloana ascensiunii. Acest nou sistem de chakre este, metaforic vorbind, precum creearea unui nou sistem stelar in care ascensiunea initierii sase e centrata in centrul gatului. A saptea initiere are loc in chakra inimiil este o fuziune cu Monada la un procent de Lumina de aproximativ 94%.

 

A saptea initiere nu este completa pana cand procentul de Lumina nu se stabilizeaza la 97-98%. Djwhal Khul ne-a spus ca fazele incipiente ale initierii sapte apar cand se atince pragul de 89-91% de Lumina. Intrarea pe deplin in initierea sapte nu are loc pana la procentul de 94% de Lumina.

 

A saptea intiere e cu adevarat inceputul transcenderii legilor fizice. Este de asemenea un angajament total de a sluji si de a elimina tot ego-ul negativ. Djwhal ne-a mai spus ca si daca Monada este pe deplin ancorata in sistemul celor patru corpuri dupa ascensiune nu va fi fuzionata in totalitate pana la primirea initierii sapte. A saptea initiere este fuziunea cu cea de-a sasea dimensiune a realitatii si fuziunea cu a grila chakrelor corespunzatoare dimensiunii sapte, sau chakrele 30-36.

 

A saptea intiere e separata de orice idee de forma, iar initiatul devine un punct concetrat de Lumina vie. A saptea initiere confera initiatului dreptul de a patrunde dupa voie in Shamballa. A fost denumita ezoteric ca initierea „invierii”.

 

A saptea initiere este atunci cand fiul sau fiica Domnului a gasit drumul inapoi catre Tatal si catre Sursa sa originara, sau acea stare de existenta cunoscuta ca Shamballa. A saptea initierea incepe deschiderea totala catre implicarea in existenta extraplanetara cu care lucreaza Logosul nostru Planetar, Lordul Lumii.

 

La aceasta initiere Sanat Kumara este insotit de doua grupuri de fiinte. Primul este numit „Cunoscatori ai Scopului, Custozi ai Vointei”. Acesta e grupul mai mic. Cel de-al doilea grup e mult mai mare si se numeste „Cei Intelepti Atragatori ai Energiilor Shamballei”. Aceste fiinte opreaza la un nivel inalt al planului Cosmic, corespunzator centrului ajna al omenirii si intrupeaza „Vointa spre Bine”. Pe scurt, ei sunt centru ajna sau al treilea ochi pentru Sanat Kumara, Logosul Planetar. Intr-un contex mai larg, Shamballa este centrul coroanei; Ierarhia Spirituala este Centrul Inimii, iar umanitatea este centrul creativ al gatului. Tot in Shamballa initiatul gradului sapte va merge pentru o perioada de reincarcare ciclica.

 

La a saptea initiere, o si mai mare forta electrica este transmisa maestrului prin Sceptrul de Initiere al lui Sanat Kumara, ceea ce semnifica implinirea totala. Maestrul a devenit Melchisedec de grad sapte cu drepturi depline (dupa cum descriu procesul invataturile antice egiptene). Aceasta este cea mai inalta initiere ce poate fi obtinuta in plan terestru. Dupa primirea initierii sapte, ramane de lucrat la realizarea si completarea pe deplin a acestei initieri. S-a realizat trecerea de la initiat avansat de grad sase la initiat incepator de grad sapte. Este foarte probabil ca in initierea sapte abilitatile cele mai avansate si transcendente ascensional vor fi dezvoltate. Mai precis, depasirea legilor fizice. La initierea sapte, procentul de Lumina este suficient de mare (minim 94%) pentru a stapani cu usurinta aceste abilitati.

 

A opta initiere a fost denumita „Marea Tranzitie”, si va fi primita in plan interior dupa parasirea lumii materiale. A noua initiere a fost denumita ezoteric „Refuzul”. Indica ultimul contact al Maestrului cu ceea ce se cunoaste ca rau, in legatura cu aceasta planeta.

 

Dr. Joshua David Stone : ”Am primit a saptea initiere pe varful unui munte, impreuna cu sotia mea Terru Sie. Dupa terminarea unei ceremonii scurte, Djwhak Khul a spus „Bine ai venit in cea de-a opta scoala”. Fiecare initiere pe care o treci inseamna primirea in scoala imediat superioara. Melchisedec s-a referit la a saptea initiere ca al trecerea prin pecetea final, ceea ce mi-a amintit de cele sapte peceti mentionate de Petru in cartea Apocalipsei.

 

Am avut un sentiment enorm de bucurie, celebrare si felicitare dupa aceasta experienta. Am simtit-o precum un punct de referinta si o absolvire completa. Sotia mea din acea perioada, Terri Sue, avusese un vis cu legat de ascensiunea noastra sau a sasea initiere. In acest vis meditam amandoi sub luna plina cand deodata un lunetist a impuscat-o pe Terri in cap si a murit. Am ridicat-o si am dus-o intr-un loc mai confortabil, apoi am fost si eu impuscat in cel de-al treilea ochi. (Este foarte semnificativ faptul ca am fost amandoi impuscati) Am murit si am ascensionat impreuna. Incheierea ascensiunii si primirea initierii sapte este precum o moarte. Existenta fizica nu va mai fi la fel, caci s-a relizat „ascensiunea totala” si se ramane in corpul fizic precum un Bodhisattva pentru a sluji.”

 

Mai multe informatii despre Initierile Superioare

 

A treia initiere = Dorinta de a cunoaste propriul sine
A patra initiere = Dorinta de cunoastere completa a sinelui
A cincea initiere = Unirea completa cu pacea si armonia
A sasea initiere = Slujire
A saptea initiere = Eliberare completa din functiile Pamantului.

 

Initierile planetare : Intocmai cum noi trecem prin initieri, la fel se intampla si cu Mama Pamant sau Sanat Kumara, care insufleteste Pamantul, ca Logos Planetar. Mama Pamant, sau corpul ceresc Pamant, a trecut recent prin a treia initiere sau fuziune a sufletului. Din acest motiv Pamantul a trecut in ceea se numeste status sacru. Aceasta s-a intamplat recent, deoarece in scrierile lui Djwhak Khul din materialele lui Alice Bailey, asta nu se intamplase inca.

 

Vywamus a relatat o informatie fascinanta despre acest proces. Mama Pamant va experimenta o „Nova” sau cu alte cuvinte, se va transforma in Lumina. Asta inseamna ca Mama Pamant va ascensiona. Putem vedea ca si corpul planetar cunoscut ca Pamant va trece printr-o experienta de ascensiune similara cu cea umana la sfarsitul initierii a saptea atunci cand munca noastra aici va lua sfarsit.

 

Vywamus a mai spus ca Mama Pamant era inca relativ tanara, ca un adolescent deobordant si ca Pamantul este o planeta foarte cautata pentru procesul de intrupare. A mai spus ca inainte de procesul ei propriu-zis de ascensiune, formele de viata de aici vor trece cel mai probabil intr-un stadiu mai eteric. Acest fapt este interesant caci este la fel precum inceputul vietii pe aceasta planeta in vremuri pre-Lemuriene. Viata nu a fost mereu in forma fizica pe care o cunoastem si intelegem.

 

Pamantul este o scoala foarte dura, a spus Vywamus. Dar potentialul pentru crestere spirituala si evolutie este enorm si de aceea este foarte cautat.

 

https://www.evolutiespirituala.ro/treptele-initierii-pana-la-indumnezeire/?feed_id=88383&_unique_id=65356f9060569

9828 215381895334417 723579950 n 2

KARANNA  ACADEMY © 

CURSURI SI INITIERI

logo karanna


Anca Bogdan & Catalin Bogdan
Authors, Spiritual, Ezoteric & Reiki Master Teachers

 

Scoala de Evolutie Spirituala, Karanna Academy © reprezinta o cale pentru Reconectare Divina.
Karanna Academy ©, prin cursuri si initieri / activari specifice, prezinta o serie de informatii, procedee si metode de reconectare si „trezire” spirituala, primite de catre Fondatorii scolii, Anca Bogdan si Catalin Bogdan, prin intermediul meditatiilor, clarvederii, clarauzului si prin metode utilizate in Scolile Antice de Mistere si, totodata, in urma studiului personal si a experientei de mai mult de 20 de ani in domeniu.

Suntem autorii cartii  „PROTECTIA PSI – Calea Reconectarii Divine”, carte aparuta in cursul anului 2012. Cartea reprezintă o serie de informaţii din domeniul Cosmogenezei şi Ierarhiilor Spirituale, de Procedee şi Metode de lucru pentru meditaţie şi Protecţie Psiho-energetică (PSI), menite să ajute şi să ghideze pe cei interesaţi de domeniul spiritualităţii şi care caută să înţeleagă rolul nostru ca rasa umană, în cadrul Creaţiei lui D-zeu UNUL.Puteti viziona Cuprinsul cartii „PROTECTIA PSI – Calea Reconectarii Divine” si o puteti comanda online, AICI.

Coperta+PSI+fata website

Suntem Fondatorii  Sistemului KHYATI ©, Sistem Ezoteric pentru Reconectare Divina, reconectare cu Sinele Superior, cu Monada si cu Matricea Divina. Simbolurile sistemului au fost primite de la Maestrii Inaltati Serapis Bey, Ishum, Ishtar si Sanat Kumara, precum si de la initiati ai Templului Poseidon din Atlantida (Piramida de Aur din Atlantis).De asemenea, suntem Fondatorii Acordajului „Pentalfa de Foc ©” pentru Protectie Psi, primita de la Preotii Templului din Poseidon – Atlantida.

Am colaborat si colaboram cu Maestri ai diferitelor Sisteme Energetice si de Dezvoltare si Vindecare Spirituala din America, Germania, Anglia si Suedia si suntem initiati cu grad Master Teacher in urmatoarele Sisteme energetice si ezoterice:

Sisteme Energetice Reiki: Reiki Usui Shiki Ryoho, Karuna Ki Reiki, Imara Reiki, Lightarian Reiki ™, Shamballa MDH Reiki, Kundalini Reiki, Gold Reiki, Ethereal Crystals, Lavender Flame Reiki, Silver Violet Flame Reiki, Violet Flame Reiki ©, Higher Clearing Ray
Sisteme Ezoterice: Ordinul lui Melchizedek, Ordinul lui Isis – Isis Blue Moon , Isis Seichim, Atlantean Crystal
sigla

 

Va invitam sa participati la urmatoarele Cursuri si Initieri 

„KARANNA ACADEMY ©„:

 
CURS „METODE SI TEHNICI DE PROTECTIE PSI”

 

Citat Sun Tzu – „Arta Razboiului” : Culmea abilităţii nu este să câştigi o sută de victorii într-o sută de bătălii. Măiestria supremă este să îngenunchezi inamicul fără luptă.

Ce este protectia PSI?

Protectia PSIho-energetica este capacitatea de proiectie mental-magnetica a unei entitati intrupate, in scopul de a se proteja pe sine sau alte entitati, spatii, obiecte, de atacuri energetice venite din partea unor emitatori – entitati sau aparate psihotronice.


Ce este un atac energetic?

Un atac energetic este o emisie de energie focalizata cu intentie sau fara intentie, de catre o entitate de Lumina sau de Intuneric sau de un aparat psihotronic si indreptata spre o alta entitate, un spatiu, un obiect, o natiune, o tara, etc…, cu scopul de a produce un efect, un raspuns energetic preprogramat. Orice actiune de natura energetica, indiferent de intentia emitatorului, este un atac PSI, daca receptorul nu isi da acceptul pentru aceasta.

Atacurile tintite – intentionat sau nu – de catre si catre persoane care sunt antrenate pentru aceasta sau care o fac instinctiv, sunt denumite generic ATACURI PSI.Daca sunteti tinta unor astfel de atacuri veti avea o vitalitate scazuta, ganduri negre, chiar depresii, pot aparea ganduri obsesive, stare generala de rau, nervozitate, dureri acute in anumite zone ale corpului, cel mai frecvent in zona capului si a inimii, putand avea manifestari extreme daca nu va aparati sau daca atacul nu inceteaza.Atacurile PSI pot fi produse si de aparate, nu numai de catre  oameni sau entitati. Un astfel de atac PSI poate fi depistat in functie de intensitatea si mai ales de durata neintrerupta a atacului. Daca sunteti tinta unui atac cu un aparat radionic sau similar, singura solutie este neutralizarea aparatului si refacerea rapida a campurilor persoanei atacate, in caz contrar aceasta poate sa devina pur si simplu o marioneta in mana agresorilor, in functie de scopul determinat al atacului PSI, sau, in cazuri mai grave, persoana atacata PSI se poate imbolnavi si/sau i se poate induce chiar moartea.

Armele psihotronice sunt dispozitive de manipulare in masa, realizate pe baza tehnologiei de control a undelor cerebrale. In prezent exista aparatura ce poate induce ganduri si de asemenea, se pot transmite telepatic voci si imagini, direct in creierul subiectului atacat.


Metode si Tehnici de Protectie PSI:


1.Metode Energetice Directe

2.Metode Reiki3.Metode Radiestezice4.Metode Ezoterice5.Metode Angelice6.Metode Religioase7.Metode Psihotronice

8. Alte Metode

 
 
Toate aceste metode si tehnici de aparare vor fi detaliate in cadrul cursului de Protectie Psiho-energetica (PSI).
De asemenea, vom discuta despre tipuri de atac PSI, despre energii, entitati si structura Universului si Multiversului si despre cine suntem noi si ce rol jucam pe scena vietii, despre reconectarea cu Sinele Superior si despre Misiunile in Spirit si in Trup ale fiecaruia.
G%25C3%25A9ode V 3 1 duale

 

Conditii de participare la curs:
Pot participa la cursul „METODE SI TEHNICI DE PROTECTIE PSI”, minim persoane initiate in diverse sisteme energetice Reiki, cu minim Grad Master Teacher absolvit sau alte sisteme energetice si ezoterice.

PENTRU A VA INSCRIE IN VEDEREA PARTICIPARII LA CURSURI SI INITIERI APASATI AICI

 
CURS „CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA”
 
Credinţa în existenţa de Zâne, Elfi si Gnomi a apărut cel mai proeminent în scrierile din perioada medievala si in folclorul din Europa de Vest.

Multe canale notabile, cum ar fi Edgar Cayce, Jane Roberts (Seth material), Charles Leadbeater (Societatea Teozofică) a vorbit de existenta Regatului Devas-ilor (FAE sau ZANE). Gaia si Arhanghelul Metatron, de asemenea, au vorbit pe acest subiect.

Spiritele Elementalilor sau Spiritele Naturii, mai sunt denumite şi Devaşi, dar Devaşii sunt ierarhiile superioare ale Spiritelor Naturii. Fac parte din prima creaţie de Spirite cu formă a lui D-zeu Unul şi sunt cele mai „vârstnice” spirite din Creaţie, în afara Spiritelor fără Formă. Au liber arbitru. Ei sunt responsabili de protejarea naturii, a formelor de manifestare din ceea ce numim natură în cadrul Creaţiei lui D-zeu. (minerale, plante, animale). Au aspect umanoid în vibraţiile mai înalte, având corpurile energetice similare cu ale oamenilor, deşi se observă anumite diferenţe. Se pot camufla în esenţa substanţei din care sunt formaţi şi astfel pot apărea sub formă de mingi de foc, forme de apă, mici vortex-uri de aer sau apă, etc… sau pot lua forme animalice. Se pot întrupa cu un aspect al lor sau cu mai multe. Ca şi nivel vibraţional, spiritele naturii se găsesc în palierele vibraţionale 7 -12. Există şi o categorie primară a acestor elementali, categorie ce cuprinde elementali fără formă, esenţa conştiinţei elementului din care sunt alcătuiţi. Acest tip de elemental poate fi polarizat în ambele sensuri, atât negativ cât şi pozitiv.
Există şi o ierarhie a Elementalilor, dar este suficient să menţionăm cele mai importante 3 categorii:
Elementalii fără formă (nu au corp energetic, sunt esenţa elementului din care sunt formaţi, în stare brută)
Spiritele Naturii (Ondine, Nimfe, Silfi, Zâne, Gnomi, Elfi, Salamandre, Dragoni, Animale Totem)
Devaşi (Îngeri ai elementelor, Ordinele superioare ale Elementalilor, pot lua orice formă, dar forma lor de origine este corpul umanoid de esenţă elementală)
Edgar Cayce a explicat Regatului Devic, ca fiind unul foarte real, o forma de constiinta a naturii, conectate direct la elementele de aer, apă, pământ şi foc.
Spiritele Angelice: Rasa a doua creată de D-zeu. Din această categorie de Spirite cu Forma fac parte Ierarhiile Cereşti, adică Îngerii, Arhanghelii, Arheii, Stăpânirile, Virtuţiile, Domniile, Tronurile, Heruvimii şi Serafimii.
Ele îşi coboară densitatea (nivelul de vibraţie) pentru a intra în contact cu noi sau pentru a ne proteja. Astfel, avem îngeri veghetori, îngeri păzitori, îngeri luptători, Arhangheli, etc. Aceştia au liber arbitru şi se pot întrupa cu un aspect al lor sau cu mai multe. Forma lor de origine este formă umanoidă, de esenţă divină. Ei, împreună cu Spiritele Naturii şi cu Maeştri Ascensionaţi, sunt responsabili de evoluţia rasei umanoide către potenţialul maxim.
Spiritele angelice pot fi clasificate în funcţie de elementul lor dominant: apă, aer, foc, pământ, ether.
Sunt foarte multe erori în ceea ce priveşte ierarhia aparţinătoare şi rangul entităţilor angelice, sau a numărului lor. Astfel, sunt 12 entităţi angelice, denumite Elohimi, dintre care 7 Elohimi principali ai Pământului. Aceste entităţi angelice sunt direct răspunzătoare de această planetă şi de spiritele ce se întrupează aici. Pe lângă aceştia, pentru Pământ mai lucrează miliarde de îngeri din toate Ierarhiile Cereşti, mulţi dintre ei fiind confundaţi şi asimilaţi cu cele 7 entităţi angelice principale.

Pe parcursul Cursului „CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA” vom detalia aceste Ierarhii Ceresti si Rase de Spirite, vom discuta despre Creatie si D-zeu UNUL si vom prezenta metode de conectare si re-conectare cu aceste entitati de Lumina, pentru evolutie spirituala, pentru protectie si pentru a intelege mai clar Creatia si rolul nostru ca rasa Umanoida, in cadrul Creatiei lui D-zeu UNUL, astfel incat sa putem contribui intr-un mod pozitiv pentru noi insine si pentru Planeta – Univers – Multivers, la evolutia acestora deoarece, la un anumit nivel, Toti suntem UNUL.

PREZENTARE CURS
„CONECTAREA CU RASA SPIRITELOR NATURII SI RASA ANGELICA”
 
Cuprins:
 
– Cosmogonie
– Categorii de Entitati existente in Creatie
– Ierarhiile Spirituale : Spiritele Naturii, Spiritele Angelice si Spiritele Umanoide
– Metode de conectare si comunicare cu Cele 2 Rase
– Metode de protectie energetica si sisteme energetice de lucru cu Spiritele Naturii si Spiritele Angelice
– Initieri: Dupa finalizarea cursului, pentru cei interesati, va avea loc o sesiune de initieri si activari  pe diferite sisteme energetice Reiki, Ezoterice sau de Protectie Psi si Reconectare.
 
PENTRU A VA INSCRIE IN VEDEREA PARTICIPARII LA CURSURI SI INITIERI APASATI AICI

reiki

Periodic organizam initieri gratuite, la distanta, pentru diferite sisteme energetice. Au participat in medie 70 de persoane pentru fiecare initiere pe care am organizat-o pana la aceasta data, majoritatea celor initiati prezentand „crize de vindecare” ulterior initierilor si de asemenea, initierile fiind raportate ca fiind „diferite si foarte intense ca si energie”. Un istoric partial al acestor evenimente il regasiti pe site-ul nostru, www.evolutiespirituala.ro, AICI.
INITIERI SISTEME REIKI
Reiki Usui Shiki Ryoho 
Reiki Karuna Ki

Reiki MDH Shamballa

Imara Reiki
Lightarian Reiki ™
sigla
Kundalini Reiki

Initieri incluse in Gradul III Master Teacher Kundalini Reiki:
Diamond Reiki
Cristalin Reiki
ADN Reiki
Trauma naşterii
Locaţia Reiki
Reiki pentru vieţile anterioare
Echilibrarea Chakrelor
Gold Reiki 
Ethereal Crystals  – Gr. 1-12 Master Teacher + 2 Booster Level
sigla
Lavender Flame Reiki
Silver Violet Flame Reiki
Violet Flame Reiki ©
Higher Clearing Ray
CURSURI SI INITIERI SISTEME EZOTERICE
melchisedec
ORDINUL LUI MELCHIZEDEC
ACTIVARE ATLANTEAN CRYSTAL

ORDINUL LUI ISIS – ISIS BLUE MOON
 

ISIS SEICHIM

khyati
SISTEMUL KHYATI ©
 
Sistem de Evoluţie Spirituala şi Reconectare Divină

 

Nivelul I
Reîntregirea Sufletului

 

Nivelul II
Activarea Corpului Cauzal şi Reconectarea cu Sinele Superior

 

Nivelul III
Activarea Corpului Buddhic şi Reconectarea la Monada şi Matricea Cosmică

 

Nivelul IV
Activare Corp de Lumină (Corp Atmic)
PENTAGRAMA+DE+FOC
ACTIVARE SIGILIU PENTALFA DE FOC ©

PENTRU A VA INSCRIE IN VEDEREA PARTICIPARII LA CURSURI SI INITIERI, VA RUGAM SA NE CONTACTATI PRIN E-MAIL, LA ADRESA office@evolutiespirituala.ro .



https://www.evolutiespirituala.ro/karanna-lightworkers-cursuri-si-initieri-sisteme-energetice/?feed_id=88338&_unique_id=65351af547095

229141 274100099371174 134156807 n

SPIRITELE ÎNTRUPATE ALE NATURII

Fragment Carte  „Tărâmurile Îngerilor Pământeni” de Doreen Virtue

.

Acesta este unul dintre grupurile cele mai uşor de recunoscut dintre toate categoriile.
Asemeni îngerilor întrupaţi, Spiritele întrupate ale Naturii arată fizic aşa cum le spune numele – ca şi cum ar fi zâne, elfi, ştime, gnomi, animale reîncarnate şi unicorni. În afară de îngerii păzitori pe care îi avem, acest grup are zânele ca spirite protectoare.
Foarte des, membri acestui grup au părul roşcat (chiar dacă este roşu aprins, castaniu sau blond roşcat), şi o moştenire genetică sau înfăţişare celtică, cum ar fi un ten rumen sau pistruiat.

Înger sau Spirit al Naturii
Poate că te-ai regăsit tu însuţi in capitolul anterior, dedicat îngerilor întrupaţi. Şi totuşi te identifici puternic cu descrierea Spiritelor Naturii. În cazul în care nu ştii sigur dacă eşti înger întrupat sau Spirit al Naturii, aici se află cinci întrebări pe care ţi le poţi pune, pentru a te ajuta să
faci distincţia între cele două categorii:

1. Ce cred despre reguli? Dacă eşti înger întrupat, de obicei te supui regulilor şi devii furios pe cei care le încalcă. Însă dacă eşti un Spirit Întrupat ai Naturii, atunci nu poţi suporta regulile şi crezi că oamenii care se supun lor sunt nişte blegi.

2. Există zburdălnicie şi maliţie în ochii mei? Spiritele Naturii sunt fiinţe iubitoare de amuzament, deseori farsori şi sunt mereu în căutarea râsului. Îngerii Întrupaţi au tendinţa de a fi serioşi şi politicoşi. Dacă te întrebi ce eşti înger sau Spirit, întreabă-ţi un prieten apropiat dacă ai ochi care anunţa necazuri. Aceasta este o caracteristică unică a Spiritelor Naturii. (Dacă oscilezi între a fi „obraznic” şi „drăguţ”, atunci poate că eşti un Înger al Mării, care este un amestec hibrid între un înger şi un Spirit al Naturii, discutat în Capitolul 6.)

Când te uiţi în ochii unui Spirit Întrupat al Naturii, vezi sclipiri de maliţiei sau de şăgălnicie.

3. Ce fel de aripi am? Îngerii au aripi din pene, în timp ce multe Spirite ale Naturii au aripi de fluture sau de dragon. Aripile sunt eterice, nu fizice. Pentru a determina tipul de aripi pe care îl ai, fie consulţi un clarvăzător fie mergi în interiorul tău şi simţi singur. Concentrează-te asupra
umerilor tăi şi simte sau vezi (cu ochii minţii) dacă aripile sunt mari, cu pene, asemeni unei lebede – sau, mai degrabă, ca ale unul fluture zumzăitor şi frumos, sau ca ale unui dragon.

De asemenea, observă-ţi tipul de trup. De obicei, Spiritele Întrupate ale Naturii, au trupuri zvelte, metabolism rapid şi sistem nervos sensibil, în timp ce Îngerii Întrupaţi au trupuri voluptoase, metabolism încet şi personalităţi blânde. Excepţiile sunt Oamenii Mării, care sunt hibrizi voluptoşi ai Îngerilor şi Spiritelor Naturii, despre care discutăm în Capitolul 6.

4. Care este relaţia mea cu dependenţă de anumite vicii? Cei mai mulţi Îngeri Întrupaţi sunt codependenţi, în timp ce Spiritele sunt dependenţii. Spiritele adoră să petreacă; Îngerii adoră să salveze! Excepţia o constituie faptul că mulţi Îngeri Întrupaţi sunt dependenţi de mâncare.

5. Care este natura mea? Spiritele au tendinţa să aibă personalităţi arzătoare, pasionale, în timp ce Îngerii Încarnaţi sunt răbdători şi calmi (sau cel puţin aşa le par celorlalţi).

Alte caracteristici care fac diferenţa
Uneori, Spiritele Întrupate ale Naturii sunt nesigure dacă nu cumva vin de pe tărâmul Înţelepţilor.

Aceasta se întâmplă deoarece ele au o istorie a unor relaţii vechi cu magicienii, vrăjitoarele şi farmazoanele. Deci, Înţelepţii se simt foarte familiari cu Spiritele Întrupate ale Naturii. La urma urmei, Spiritele au fost prezente când vrăjitoarele au fost arse, aşa că ei s-ar putea să simtă o suferinţă rămasă din acele vremuri, chiar dacă nu ei au fost cei ucişi. E pasibil ca ei să mai aibă amintiri din acele arderi pe rug, care să se amestece cu propriile amintiri. Diferenţa esenţială este că Spiritele sunt mult mai jucăuşe decât Înţelepţii, care au tendinţa să fie extrem de serioşi, ba chiar sobri sau severi.

De fapt, Spiritele Întrupate ale Naturii intră uneori în necazuri, din cauza simţului lor excentric al umorului. Glumele lor pot fi uneori inoportune, ofensatoare, de prost gust, sau doar extrem de nepotrivite. Dar una dintre misiunile Spiritelor Întrupate ale Naturii este să lumineze
lumea, să o facă să zâmbească şi să râdă – chiar pe seama lor proprie.

În regatul eteric al Spiritelor Naturii, zânele, elfii şi alţii ţin petreceri nocturne, pline de dans, cântec, povestit şi voie bună. Ei cunosc valoarea spirituală a zburdălniciei şi bucuriei! Nu e deloc surprinzător că şi perechile lor umane ştiu să se distreze. Spiritele Întrupate ale Naturii deseori devin animatori profesionişti, inclusiv comedieni, actori, dansatori si muzicieni: Nişte exemple ar fi actorii Carol Burnett: Ellen DeGeneres, Eddie Murphy, Robin Williams şi Red Skelton;

Problemele relaţionale ale Spiritelor Întrupate ale Naturii
Spiritele erau obosite de asaltul uman asupra naturii, animalelor şi mediului. Şi fiindcă nu ar fi putut progresa prea mult ca fiinţe spirituale micuţe, au ales să la înfăţişări umane, pentru a avea mai multă putere în procesul de curăţare a aerului Pământului, a apei şi a solului; precum şi pentru ajutorarea animalelor.

Ca să fim sinceri, Spiritele Naturii preferă compania animalelor şi a plantelor, mai degrabă decât pe cea a oamenilor. Ele simt o furie firească îndreptată către rasa umană, pentru distrugerea planetei. Se spune că Spiritele Naturii sunt nişte poznaşi răutăcioşi, dar ele sunt răutăcioase doar cu oamenii care nu respectă mediul. Pe de altă parte, adoră să-i ajute pe oamenii care reciclează materialele, folosesc produse de curăţenie ecologice, se poartă frumos cu animalele şi o respectă pe Mama Natură. Unele pozne ale Spiritelor Naturii sunt pasiv-agresive, provenind din lipsa lor de respect pentru modul în care oamenii fac risipă.

În relaţii, partenerii romantici sunt atraşi de Spiritele întrupate ale Naturii datorită abilităţilor lor de comedieni, muzicale sau artistice. Dar după începerea relaţiei Spiritele întrupate ale Naturii pot fi acuzate de a fi ..ştrengari”, ..imaturi”, ..neimplicaţi”, sau ,.încăpăţânaţi”. Ei arată aceleaşi trăsături ale personalităţii ca şi micii elfi, zânele, gnomii şi cei asemenea lor. În tărâmul Spiritelor Naturii aceste fiinţe sunt deseori cochete şi promiscue. Spiritele întrupate ale Naturii pot manifesta aceste caracteristici şi în cadrul relaţiilor.

Spiritele Naturii îşi îndreaptă mai puţin atenţia către oameni, decât o fac îngerii întrupaţi. Le place să se întovărăşească doar pentru a petrece, şi apoi vor să fie lăsaţi în pace. Spiritele Naturii sunt de asemenea înclinate spre abuzul de substanţe şi dependentă. Deci, în esenţă, în timp ce
îngerii întrupaţi se căsătoresc cu dependenţi, Spiritele întrupate ale Naturii sunt ei înşişi dependenţii. Multe Spirite Întrupate ale Naturii se găsesc în profesii care oferă ajutor şi în care sunt implicaţi oamenii – dar, de obicei, pentru că au o „chemare” să facă asta. Asemeni Hobbitului
Frodo, din cartea si filmul Stăpânul Inelelor, Spiritele întrupate ale Naturii sunt eroi şovăitori, care ajută oamenii pentru că trebuie şi nu neapărat pentru că vor să o facă.

Ele au nevoie de mult spaţiu şi singurătate, mai ales în mijlocul naturii. Spiritele pot fi timide şi foarte retrase, chiar dacă sunt extrovertite, în cadrul reuniunilor sociale. Ele par a fi foarte deschişi în ceea ce priveşte viaţa lor particulară, însă există o rezervă care îi reţine din a-şi dezvălui cele mai adânci secrete, în afară de cazul că au o încredere absolută într-o persoană – şi aceasta se întâmplă foarte rar. Ei aplică politica „tăiaţi-i capul”1, în privinţa oamenilor din vieţile lor. Cu alte cuvinte, când Spiritele Întrupate ale Naturii au terminat o relaţie, chiar au terminat-o. Spiritele întrupate ale Naturii au învăţat cum să-i anunţe pe oameni atunci când nu vor să fie deranjaţi. Evie vorbeşte în numele multor Spirite, când spune: „Necunoscuţii obişnuiau să vină să-mi povestească despre necazurile lor, dar m-am închis de-a lungul anilor, deoarece devenise
neplăcut să preiau problemele altora.”

Spiritele întrupate ale Naturii sunt măscărici atunci când se simt bine, mai ales când sunt înconjuraţi de alte Spirite ale Naturii, iubitoare de distracţie. În familiile disfuncţionale, ei pot juca rolul „mascotei”, ajutând familia să se înveselească şi să se simtă mai bine. Cu toate acestea, Spiritele întrupate ale Naturii sunt sensibile la dezaprobări; şi pot deveni introvertite, timide sau chiar retrase, când nu se simt „sigure” din punct de vedere social. Ei se îndreaptă adeseori către droguri sau alcool pentru a se simţi confortabil, atunci când se întâlnesc cu mai mulţi oameni.

Comparativ cu ceilalţi îngeri Pământeşti, Spiritele întrupate ale Naturii reprezintă un grup puternic, cu foarte puţine probleme de sănătate, – poate pentru că Spiritele sunt mai dispuse să-şi petreacă timpul în natură, făcând excursii şi exerciţii în aer liber şi stând la soare. Sau poate că optimismul îi face să minimizeze sau să nege preocupările legate de sănătate. Singurul model notabil de îmbolnăvire, prezentat de către Spiritele întrupate ale Naturii în timpul observaţiei era o frecvenţă ridicată a depresiilor – iar unele Spirite au avut un probleme cu astmul, în copilărie.

Aceasta corespunde cu rapoartele conform cărora zânele sunt sensibile la chimicalele din aer si trebuie să evite pesticidele în grădini şi in mâncare. Spiritele întrupate ale Naturii pot suferi şi de claustrofobie, dacă petrec prea mult timp în spaţii închise, deoarece au nevoie de doze mari de aer proaspăt.

Diferitele categorii de Spirite ale Naturii
După cum am menţionat mai devreme, Spiritele întrupate ale Naturii arată exact ca şi corespondenţii lor din lumea spirituală. Sunt o versiune mai mare a zânelor, ştimelor, spiriduşilor şi aşa mai departe. Aici veţi vedea câteva exemple de Spirite ale Naturii:

– Zânele: Jenny are o înălţime de un metru şi jumătate, cu un trup zvelt, o faţă drăguţă, ochi mari şi păr lung ondulat, care îi cade pe umeri. Totul în ea strigă „Zână!”, şi Jenny arată de parcă ar fi un model pentru tablouri şi sculpturi cu zâne. Este dulce, cuminte şi timidă – exact ca o zână. De fapt, Jenny este atât de conectată la tărâmul zânelor, încât oferă consultaţii profesionale despre îngeri şi zâne, deseori utilizând cartea mea Vindecarea cu Cărţile de Profeţii ale Zânelor. Îşi sfătuieşte clienţii să petreacă mai mult timp în natură, pentru a-şi reîncărca energia – şi adaugă:

„Aminteşte-ţi să chemi mereu îngerii şi zânele, pentru a te ajuta în orice aspect al vieţii şi al misiunii tale. De asemenea, ia totul mai uşor – nu fii prea serios! Cere zânelor să te ajute pentru a adăuga vrajă şi magie în viaţa de zi cu zi – şi în viaţa ta, în general”.

– Ştimele, elfii şi spiriduşii casei: Evie este cântăreaţă şi compozitoare profesionistă, cu un nas coroiat şi cu păr negru scurt. Ea a declarat: „Oamenii spun că arăt ca un spiriduş. Poreclele mele din tinereţe erau „Tinkerbell”2, „Twinkletoes”3 şi «Puştoaica». În mod constant, există oameni care vin la mine după ce termin de cântat şi-mi spun că ei cred că sunt un spiriduş, aşa că am început să cred că aşa este.”

– Inorogii, Brian (nu este numele lui real) are fălci şi obraji proeminenţi, ochi mari şi o faţă cioplită ca a unui cal arab. Ca o reminiscenţă a coarnei unui inorog, Brian preferă să aibă părul lung şi se îmbracă în cămăşi lungi vaporoase, nebăgate în pantaloni. Dacă te uiţi cu atenţie la el poţi vedea sau simţi un corn frumos de inorog care îi apare din frunte. În profeţiile făcute prin channeling, clarvăzătorii i-au spus lui Brian că ghizii lui spirituali sunt inorogii. Acest lucru nu l-a surprins, deoarece a simţit dintotdeauna o afinitate cu acest animal remarcabil. De fapt, Brian are multe obiecte care înfăţişează inorogi. Personalitatea lui este cea a unui vânător – caută oportunităţi şi relaţii bazate pe spiritualitate şi, în mod magic, îşi materializează noi uşi care se deschid pentru el. El ştie că este un Inorog Întrupat – mesajul i-a fost transmis de propriile călăuze şi îngeri, cu mult timp în urmă.

– Animalele întrupate: Barbara se consideră a fi „reîncarnarea unei pisici”. Ea spune: „Simt prietenie pentru pisici şi plante, iar părul meu are o culoare argintie, sexy, încă de când aveam 20 de ani. Sunt înconjurată de o mulţime de pisici şi comunic minunat cu felinele şi cu plantele. Nu-mi plac oamenii în mod deosebit, dar îi sprijin dacă este nevoie, atâta timp cât nu-mi încalcă liniştea şi timpul personal. Dintotdeauna am fost o pisică. Venerez pisica şi cred că, dacă energia Universului ar avea vreo formă, ar fi ca o pisică minunată. Asemenea unei pisici sunt capabilă să spun dacă o persoană va face ceva rău poate că nu pot să spun exact ce anume, dar simt de la prima întâlnire, dacă persoana respectivă are intenţii onorabile sau nu. Vreau să le spun tuturor că trebuie să ne respectăm unii pe alţii, animalele şi mai ales pe Mama Natură … mediul înconjurător.”

– Cristalele Întrupate” Să nu facem confuzie cu „Copiii de cristal” care sunt tineri extrem de sensibili şi cu capacităţi paranormale. Cristalele întrupate sunt suflete care, înainte, au sălăşluit în energia cristalelor, stâncilor si în alte elemente ale Pământului. Cristalele întrupate se simt extrem de conectate cu Mama Natură, cu pietrele şi cristalele. Adoră să călătorească şi să-şi petreacă timpul în aer liber, şi sunt foarte protectori cu mediul rocilor şi cu solul.

https://www.evolutiespirituala.ro/spiritele-intrupate-ale-naturii/?feed_id=88293&_unique_id=6534c6955db77