culori in diverse traditii si culturi ale lumii

Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii

chakre culori

.

CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA

Baza medicinei indiene o constituie asa numita „Samkhya” – sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta.

Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma.

Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie.

Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadiul de cunostinta decisiva. Chiar daca nu-si atinge scopul, ea trebuie sa se concentreze pentru a continua acest dans in fata sufletului, pana in momentul final, al mantuirii sufletului.

gunas

 

Materia este constituita din trei „gunas”: Sattvam (bunatatea), Rajas (pasiunea) si Tamas (intunericul).

Proportia in care acestea sunt imbinate este diferita, astfel rezultand multitudinea de forme ale materiei.

Sattvam reprezinta bunatatea si lumina din oameni. Rajas confera forta, dragoste si ura. Tamas este greul si intunericul, in om luand infatisarea infamiei.

Cele trei gune sunt raspunzatoare pentru formarea culorilor. Surplusul unei culori intr-o guna este exprimat prin „p” (plus), necesarul prin „n”, iar minusul prin „m”.

 

Guna––Negru––Gri––Albastru––Rosu––Galben––Alb

Sattvam––m–––m–––n–––––m–––p–––-p

Rajas–––n–––-n–––-p–––––p–––n–––-m

Tamas––-p–––-p–––m–––––n–––m–––-m

 

Cu ajutorul acestui tabel se poate construi tipul de caracter caruia ii este coordonata o culoare de baza caracteristica. De exemplu, putem formula negrul ca fiind un amestec de intuneric in exces si pasiune. Griul, ceva mai luminos, are lipsa de bunatate (Sattvam) si exces de Tamas. Albastrul este pasional in exces si are minus Tamas, de intuneric. Rosu este pasiune si lipsa de bunatate. Albul, culoarea de doliu a orientului, are un exces de Sattvam si o lipsa de pasiune sau intuneric.

 

CULORILE SI TEMPERAMENTELE

Psihologul elvetian Max Luscher a dezvoltat unul dintre cele mai interesante modele moderne pentru a caracteriza tipologiile umane. Deosebim patru puncte cardinale, patru anotimpuri, patru elemente, deci tot patru tipologii umane de baza.

Omul, simbolizat de Luscher prin patru culori, are la baza patru tipuri de temperament: coleric, sangvin, flegmatic si melancolic.

Culorile ce corespund celor patru temperamente sunt: coleric – rosu; sangvin – galben; flegmatic – alb; melancolic – negru sau albastru.

Culorile galben, rosu, albastru si alb, care formeaza un cerc colorat armonios, sunt pentru Luscher simbolul implinirii, echilibrului si perfectiunii oamenilor.

Corespunzator acestor patru culori, el gaseste in oameni de asemenea patru stari emotionale, sau, altfel spus, sentimente ale propriei existente.

Cele patru stari emotionale dupa Luscher sunt: respectul de sine – verde; increderea in sine – rosu; multumirea – albastru si pacea interioara – galben.

culorile si temperamentul

Important este ca aceste sentimente sa se faca simtite in concordanta cu aceste culori. Armonia unui om este realizata atunci cand acesta a trecut prin toate cele patru stari emotionale. Un om astfel structurat in raporturile sale prin activitate, satisfactie, statornicie si schimbare.

 

Culoare____Senzatie_____Raporturi_____Sentimente

Rosu________excitare_______activitate______increderea in sine Albastru______liniste________satisfactie______multumirea Verde________tarie_________statornicie______respectul de sine

Galben ______eliberare _______schimbare______pace interioara

 

 

FENG SHUI

In Feng Shui toate culorile sunt Yin sau Yang. Astfel, rosu, portocaliu, galben, negru sunt culori Yang, iar verde, albastru si alb sunt Yin. In cazul violetului, daca predomina rosul este Yang, iar daca predomina albastrul este Yin.

De asemenea, fiecare culoare corespunde unuia dintre cele cinci elemente, folosirea unei anumite culori intarind elementul personal.

De aceea, pentru a trai intr-un mediu echilibrat, ideal este sa folosim culorile tinand cont de aceste aspecte in proportii egale. In amenajarea unei case sau in alegerea vestimentatiei, este bine ca fiecare sa cunoasca semnificatiile generale ale culorilor, pentru a le putea alege pe cele mai potrivite.

O utilizare echilibrata a acestora, in concordanta cu activitatea ce se desfasoara intr-un anumit spatiu imbunatateste Feng Shui-ul prin crearea armoniei.

Arta Feng Shui cunoaste valoarea energiei inmagazinate in culori si senzatiile pe care le creeaza si foloseste acest lucru in folosul oamenilor.

feng shui culori

 

Rosul este cea mai puternica culoare din toata gama coloristica si se asociaza cu elementul foc. Este o culoare incitanta, dinamica. De aceea, in casa trebuie folosita in incaperile in care se desfasoara activitati palpitante, dar nu in dormitor, fiindca poate provoca insomnie. In Orient, rosul a fost considerat mereu o culoare a fericirii si prosperitatii, iar miresele poarta aceasta nuanta pentru a atrage norocul.

Galbenul este asociat cu posesia, optimismul si intelepciunea, fiind asociat elementului pamant. Este o culoare vesela, luminoasa si stimulatoare, ce activeaza mentalul. Ca decor ambiental poate da viata celor mai intunecate camere. De obicei, fiind o culoare care stimuleaza, se poate folosi in camerele de studiu sau in locurile unde se desfasoara activitati creative. In China antica, galbenul era considerat culoarea rasului, deoarece ridica moralul si inveseleste.

Portocaliul este asociat tot elementului pamant si reprezinta aspiratia si sociabilitatea. Exprima exaltarea si energia, fiind mai temperat decat rosul. De aceea este mai degraba placut decat pasional. Poate fi folosit in incaperea in care oamenii se intalnesc si vorbesc, deoarece este favorabil comunicarii. Este si un stimulent mintal, putand fi utilizat si in zonele de studiu.

Verdele este culoarea naturii si se asociaza cu elementul lemn. Simbolizeaza pacea, temperarea, primavara cu un nou inceput. Verdele se potriveste camerelor de odihna si relaxare, deoarece ofera sentimente de liniste si armonie, vindeca si linisteste sufletul, elimina tensiunile si anxietatile. In China, verdele este considerat culoarea pacii si a vietii lungi.

Albastrul este culoarea cerului si a apei si emana siguranta si optimism. Se asociaza cu gandirea, statornicia si adevarul. Albastrul este linistitor, introspectiv si responsabil. De aceea, aceasta culoare este o buna alegere pentru o camera de meditatie. Nuantele de albastru se potrivesc si in camera de baie, albastrul fiind asociat cu elementul apa. Albastrul inchis adauga spiritualitate si intuitie. In China antica, simboliza binecuvantarea divina.

Violetul este culoarea spiritualitatii, a idealurilor inalte. Fiind o combinatie de rosu cu albastru, violetul utilizeaza energia rosului si optimismul albastrului. Aceasta culoare incurajeaza creativitatea, idealismul si misticismul. Este o culoare buna pentru camerele in care se cere concentrare, dar nu poate fi folosit in incaperile de reculegere.

Auriul este asociat cu elementul metal si reprezinta demnitatea, onoarea si faima. Ca si galbenul, este pozitiv si optimist, dar are mai multa distinctie. In vechea China, numai imparatul si familia sa aveau dreptul sa poarte haine aurii. In prezent, auriul este combinat cu rosu, pentru noroc si bunastare.

Albul inseamna puritate, inocenta si stralucire si este asociat elementului metal. De fapt, este o nonculoare, este absenta culorii. Albul semnifica o minte fara griji. Folosit intr-o incapere, atrage energiile pozitive, da luminozitate si pune in valoare detaliul.

Negrul este culoarea noptii si este asociat cu elementul apa. Reprezinta formalismul si sofisticarea. Desi in Occident este o culoare negativa, in Feng Shui se asociaza cu banii si poate fi o culoare pozitiva, ce poate crea dinamism. Pentru a avea impact maxim, trebuie folosit in sufragerie, hol si in baie, dar in cantitati mici.

 

MEDICINA CULORILOR

Corpul nostru energetic este un camp de oscilatii mai mult sau mai putin armonice, distribuit pe cele 7 chakre principale ale omului. Daca una dintre aceste chakre este supraincarcata, acest fenomen este vizibil in aura printr-o colorare mai intensa si modificata ca nuanta – este semnul unei disfunctii organice.

In acest caz, o armonizare a chakrelor este posibila prin capacitatile bioenergeticienilor. Terapia prin culori foloseste lumina colorata pentru influentarea chakrelor dezechilibrate.

In medicina traditionala chineza, fiecarui organ ii corespunde o culoare: inima – rosu plamani – alb ficat – verde splina – galben rinichi – negru De exemplu, bolile intestinale considerate efecte ale imbolnavirii splinei, sunt tratate prin culoarea galben.

In afara de tratamentul propriu-zis, pacientul trebuie sa poarte numai haine galbene, iar lumina zilei trebuie filtrata in camera sa prin perdele galbene.

In Europa, medicina culorilor este practicata inca de la inceputul secolului trecut. Primele descoperiri au evidentiat faptul ca lumina rosie este vasodilatatoare (dilata vasele de sange), pe cand cea albastra are rol vasoconstrictor. Lumina albastra, verde sau violet este folosita pentru calmare, in timp ce lumina rosie, portocalie sau galbena este utilizata pentru stimularea metabolismului si sistemului nervos.

In anii ’50, un medic indian, Dinshash P. Ghadiali conducea in New Jersey un institut de cromoterapie. Cercetarile sale au dus la sintetizarea urmatoarelor actiuni terapeutice ale culorilor:

albastru – intareste vitalitatea, inlatura febra si linisteste sistemul nervos violet – actioneaza asupra sistemului limfatic si splinei

rosu purpura – este excitant sexual si stimuleaza sistemul circulator

rosu – stimuleaza formarea globulelor rosii portocaliu – intareste tesutul plamanilor si actioneaza benefic asupra glandelor

galben – favorizeaza digestia si formarea/intarirea oaselor

verde galbui – stimuleaza sistemul imunitar

verde-albastru – stimuleaza protectiile sistemului epidermic

Cromoterapia actioneaza asupra chakrelor. In principiu, o chakra dezechilibrata poate fi armonizata folosind culoarea sa fundamentala.

In cazul unei intensificari a respectivei culori, observata in aura (un dezechilibru la fel de periculos), se foloseste culoarea complementara.

Iata o scurta prezentare a celor sapte chakre, cu afectiunile ce le corespund si culorile folosite in cromoterapie:

 

culori chakre 2

 

Chakra I – rosu

Culoarea estompata in aura semnifica deficiente energetice, dereglari metabolice, boli digestive, boli ale sistemului osos. Culoarea prea intensa semnaleaza probleme nervoase si se trateaza prin albastru.

Chakra II – portocaliu

In hipofunctie (cand culoarea este estompata) intalnim probleme sexuale, impotenta sau frigiditate, probleme cu vezica sau rinichii. In hiperfunctie (intensificarea culorii) – nervozitate, apetit sexual exagerat. Culoare complementara – albastru.

Chakra III – galben

In hipofunctie semnifica boli ale stomacului, ficatului sau bilei. In hiperfunctie, calculi biliari, diabet. Culoare complementara – verde.

Chakra IV – verde

In hipofunctie – boli ale inimii, probleme circulatorii, slabirea sistemului imunitar. In hiperfunctie – tensiune arteriala ridicata, boli de inima pe fond nervos. Culoare complementara – albastru.

Chakra V – albastru

In hipofunctie – disfunctii ale tiroidei, epuizare. In hiperfunctie – stari nervoase, tensiune ridicata. Culoare complementara – galben, portocaliu.

Chakra VI – indigo

Hipofunctia si hiperfunctia semnifica boli ale ochilor, urechilor sau disfunctii hormonale. Culori complementare – galben, portocaliu.

Chakra VII – violet

Dereglarile duc la boli cerebrale si psihice. Culoare complementara – galben.

 

chakre

.

CULORILE AUREI

In viata de zi cu zi intalnim mereu oameni care ne atrag intr-un mod inexplicabil. In limbajul uzual se vorbeste despre „oameni atragatori”, acei oameni simpatici, cum ne mai place sa le spunem. In realitate, fiecare om, animal si o mare parte din materia anorganica sunt inconjurate de un „vesmant” energetic care poate sa ne fie favorabil, sau, dimpotriva, nefast.

Nu putem vedea in mod obisnuit energia emisa de un individ, sau altfel spus, vizualizarea biocampului fiecarui individ nu poate fi realizata decat de o persoana initiata. Date despre aura avem inca din Biblie.

Iata o descriere in cea de-a doua carte a lui Moise: „Cand Moise a coborat de pe muntele Sinai, avea in mana cele doua tablite de legi si nu stia ca pielea fetei sale stralucea, caci el vorbise cu Dumnezeu. Insa cand Aaron si intregul Israel au vazut chipul sau stralucind, s-au temut sa se apropie de el.”

In istoria apostolilor se vorbea despre o lumina care inconjura capul celor iubitori de Dumnezeu. In descrierile Evului Mediu, figurile sfintilor erau prezentate avand in jurul capului un nor, o lumina sfanta.

In cazul aurei care inconjoara sfintii sunt distinse patru categorii: nimbus (nor), halo (rasuflare), aureola (coroana stralucitoare) si gloria (stralucire). Dar nu numai figurile biblice erau prezentate cu astfel de aure, lumini sfinte, ci si alte categorii cum ar fi vrajitorii.

Foarte interesant este faptul ca lumina din jurul capului unui om seamana cu stralucirea unei lumanari.

Aura, ca si lumina raspandita de o lumanare, este alba, semnificand o forta magica. In vechime, se stia foarte bine ca un vrajitor putea sa orbesca un om, emanand o lumina alba deosebit de intensa.

In aura magicienilor ieseau in evidenta doua straturi luminoase distincte. Aceste straturi erau caracterizate ca fiind aura sanatatii, care izvoraste ca energie vitala de baza a corpului fizic si aura astrala.

Un alt mod de a interpreta acest fenomen se face cu ajutorul chakrei a saptea care infloreste ca un lotus cu o mie de petale si emana energie.

La indienii Hopi din America de Nord intalnim credinta potrivit careia in crestetul capului exista o zona prin care se poate primi si transmite energie. Prin acel loc, sufletul va parasi corpul dupa moarte.

O etapa importanta in cercetarea aurei a fost descoperirea magnetismului vietii de catre Anton Mesmer (1734-1815). Fluidul magnetic al fiecarei fiinte vii poate parasi corpul si poate fi transferat unei alte fiinte, folosind o asa-numita „punte fluidica”.

Daca doriti sa intrezariti macar aceasta aura energetica, inchideti-va intr-o incapere perfect intunecata (fara ferestre) si, dupa ce v-ati obisnuit ochii cu intunericul (minim 10 minute), trebuie sa va concentrati si sa va priviti cu atentie mainile. Daca aveti cat de cat un potential in aceasta directie, veti vedea o sclipire care formeaza conturul mainilor.

Pentru a merge mai departe in aceasta cunoastere (esentiala bioenergoterapeutilor), trebuie sa va „antrenati” cu oameni competenti pentru a obtine deschiderea „celui de-al treilea ochi”, cel cu ajutorul caruia veti putea sesiza aurele. Acest „ochi” se afla in mijlocul fruntii. Tot gratie acestui ochi special, veti putea observa si aurele unor obiecte, cum ar fi cristalele.

 

aura corpuri energetice spirituale

.

CELE 5 AURE

Ocultistii au distins, pe baza observatiilor facute pe persoane sensibile la emanatiile energetice, cinci straturi energetice ale aurei umane.

1. aura sanatatii: este legata nemijlocit de piele. De cele mai multe ori este lipsita de culoare sau poate avea culori pale.

2. aura vitala: este imaginea vitalitatii noastre fundamentale si se modifica frecvent in timpul zilei. Culoare oscileaza intre rosu si albastru.

3. aura emotiilor: este influentata de sentimentele si emotiile noastre, de aceea poate avea multe culori. Teama ii confera culoarea gri, la manie devine rosu aprins, la suparare rosul se inchide.

4. aura karmica: este invariabila si depinde de suma experientelor acumulate in toate existentele noastre. Da o imagine completa a personalitatii unui om.

5. aura spirituala: este „vesmantul luminos” al sfintilor si inteleptilor. Trebuie sa fie cea mai stralucitoare dintre toate.

 

Exista mai multe catalogari ale straturilor aurei. Unele determina 5 straturi, altele 7, altele 33, 144, etc.. Toate aceste clasificari sunt in esenta corecte, observand aceleasi straturi energetice. Diferenta consta in modul de a le interpreta si imparti pe categorii.

 

Mai jos putem intelege semnificatiile diferitelor culori ale aurei:

 

alb – spiritualitate pura

verde olive – adaptabilitate

verde palid – simpatie

verde smarald – sinceritate

verde inchis – caracter pasnic

verde tulbure – caracter ascuns

maro-verde – gelozie

galben – putere de intelegere

portocaliu – ambitie, mandrie

rosu – dragoste, senzualitate, manie

maro – egoism, lacomie, gelozie

lila – resemnare, nostalgie, devotament

violet – cumpatare

albastru – frica, slabiciune, religiozitate

gri – tristete, melancolie

negru – mahnire, ura, activitati malefice

 

Existenta aurei a fost demonstrata in 1958 de experiementele fotografice efectuate de Kirlian. In urma acestor experimente, au fost descoperite peste 1400 de tonuri de albastru, 1000 de tonuri de rosu, 1500 de tonuri de maro, 800 de tonuri de verde, 550 de tonuri de portocaliu, 350 de tonuri de violet si 12 tonuri de alb.

 

culori zodiac astrologie

.

ASTROLOGIE

Astrologii secolului nostru au completat studiile privind cromoterapia, asociindu-i dispozitiile maladive ale semnelor zodiacale si culorile potrivite fiecarei zodii:

 

Berbec – cap – bolile capului sau gatului – rosu

Taur – gat – bolile laringelui – verde, albastru

Gemeni – plamani – boli pulmonare – galben, verde

Rac – stomac – boli ale stomacului – verde, violet

Leu – inima – bolile inimii – portocaliu

Fecioara – splina – boli intestinale – alb, purpuriu

Balanta – rinichi – diabet, boli ale rinichilor – albastru, roz

Scorpion – organe sexuale – boli venerice – rosu, verde

Sagetator – solduri – boli ale sistemului osos – albastru

Capricorn – piele – boli de piele – alb, verde

Varsator – gambe – boli de nervi – violet, verde

Pesti – picioare – boli psihice – albastru, verde

 

culorile si planetele

.

CULORILE SI ASTRELE

Soarele: portocaliu, galben, auriu, purpuriu, verde

Luna: alb, argintiu, alb-galbui si in general toate culorile pale

Mercur: gri deschis, maro mat, galben deschis, culorile murdare in general

Venus: albastru deschis, roz, albastru stralucitor

Marte: rosu, galben rosiatic, alb rosiatic

Jupiter: rosu purpuriu, galben sofran, albastru inchis

Saturn: negru, gri inchis, maro, verde inchis

Uranus: alb, violet deschis, lila deschis

Pluto: maro

 

CULORILE SI SEMNELE ZODIACALE

In astrologie, fiecarui semn zodiacal ii este asociat cate o planeta dominanta.

Pe langa culoarea determinanta a astrului, mai este luata in considerare si culoarea de baza a zodiei cat si culoarea decanilor (fiecare zodie se imparte in trei decani).

Berbec: rosu aprins. Decade: rosu, auriu, verde

Taur: verde. Decade: verde, galben, negru

Gemeni: albastru deschis. Decade: albastru, portocaliu, verde inchis

Rac: alb-argintiu. Decade: argintiu, alb, violet

Leu: galben aprins. Decade: galben auriu, albastru, portocaliu

Fecioara: albastru inchis. Decade: galben, verde galbui, auriu

Balanta: albastru deschis si roz. Decade: verde, argintiu, negru

Scorpion: rosu si negru. Decade: rosu, turcoaz, portocaliu

Sagetator: purpuriu si turcoaz. Decade: albastru, galben, rosu deschis

Capricorn: verde inchis. Decade: violet albastrui, maro inchis, verde marin

Varsator: indigo. Decade: violet, negru, indigo

Pesti: violet. Decade: rosu violet, albastru, negru

 

CULOAREA PLANETELOR IN ASTROLOGIA INDIANA

Soare: suveranul lui este Agni, zeul focului – culoarea este rosiatica pana la maro inchis

Luna: stapanul lunii este Varuna, zeul apei – culoarea sa este albul

Mercur: poarta numele de „Buddha” si este fiul lunii – ii corespunde albul

Venus: se numeste „Sukra” si este dascalul demonilor – ii este asociata culoarea galben; conform altor surse, ar fi un amestec de roz pana la albastru indigo

Marte: este fiul Pamantului si poarta numele „Mangala” – ii este atribuita culoarea alburiu rosiatic

Jupiter: se mai numeste si „Bruharpati” si este dascalul zeilor – culoarea albastru

Saturn: numele „Shani”, este fiul Soarelui – negru. Mai este cunoscut si ca „planeta neagra”

Pamantul: Inca din cele mai vechi texte, gasim o asociere a culorii galben cu Pamantul si o corespondenta intre culori si punctele cardinale:

Nord: razboinicul negru

Est: dragonul verde

Sud: pasarea rosie

Vest: tigrul alb.

 

culori si meridiane energetice terapie culori

 

 

Karanna Academy

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK

 

10371508 574104399373568 6732853286958003196 n

Exercitiu de relaxare

exercitiu de relaxare meditatie

 

Mulți dintre noi ne confruntăm în fiecare zi cu lucruri care ne stresează: un număr copleșitor de sarcini, o întâlnire importanta, un proiect foarte greu, plata facturilor, cineva este supărat pe noi, există o criză familială sau pur si simplu lumea se simte haotică.

Putem găsi o modalitate de a fi relaxați în aproape orice situație stresantă?

Absolut. Este nevoie doar de niște antrenamente. Și multă practică.

Exercitiu de relaxare

Să ne imaginăm că vă simțiți stresați acum, despre orice trebuie să faceți, despre un conflict interpersonal, despre ceva care va apărea în viitorul apropiat …

Ce te stresează în legătură cu asta? S-ar putea să începeți să-mi spuneți toate detaliile situației sau toate lucrurile pe care cealaltă persoană le-a greșit … dar asta este narațiunea dvs. despre asta. Lucrul care te stresează este narațiunea sau mai bine zis modul în care privești situația sau persoana.

Ce-ar fi dacă ați putea renunța la această viziune și ați fi doar în acest moment prezent, fără narațiune? Poate exista un sentiment de pace și deschidere. Încercați chiar acum.

Acesta este antrenamentul. Relaxați-vă narațiunea, slăbiți-vă viziunea și intrați în deschiderea momentului prezent. Respirați profund și relaxați-vă corpul. Relaxați maxilarul, relaxați mușchii trunchiului. Simțiți deschiderea în acest moment.

Antrenamentul il puteti exersa în timp ce intrați la întâlnire stresantă, sau intrați într-o scenă haotică sau cand aveți o conversație dificilă. Începeți însă cu situațiile mai ușoare: când vă aflați pe laptop sau când spălați vase. Când ieșiți la plimbare sau cand discutați cu un prieten.

Respiră, relaxează-te, renunță la narațiune și la ce credeai ca se poate intampla și găsește pacea momentului prezent.

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

 

isis 5

Isis Blue Moon GR I

Initiere la Distanta

Odata cu initierea in acest sistem, deveniti parte a Ordinului Spiritual al lui Isis, doar prin iniţierea d-voastra în energia lui Isis.

După toate probabilităţile, ati fost deja sau nu veti fi niciodată atras/a de primirea acestei iniţieri. De fapt, acest Ordin este un mod elegant de a spune că eşti parte din Familia Isis, la nivel spiritual. Alte denumiri ale Ordinului lui Isis au mai fost, de-a lungul timpului: Ordinul Antic al lui Isis, Ordinul Sacru al lui Isis sau Ordinul Templului lui Isis.

Şuvoiul de energie a lui Isis are multe aspecte şi frecvenţe energetice. Isis Blue Moon le include pe toate. Cu cât lucrezi mai mult cu Isis şi cu vindecarea “Blue Moon”, cu atât mai mult vei observa aceste aspecte particulare.

Grade de Initiere: 

 

Grad I –  Practicant

 

Grad II – Master Teacher

MAI MULTE DETALII DESPRE SISTEM AICI

129725 explorand caile spiritualitatii pentru vindecare

 

Căile Spiritualității ‍pentru Vindecare

În căutarea echilibrului interior și a stării de bine, mulți se îndreaptă⁤ către diverse practici spirituale ​care promit să ⁣vindece și să transforme. Fie că este vorba despre ⁣meditație, rugăciune, yoga sau​ alte discipline milenare, aceste căi oferă​ un cadru pentru ⁣introspecție⁢ și reconectare cu sinele​ profund. Această explorare își propune să analizeze⁢ modul în care‌ spiritualitatea poate juca un ​rol ⁤esențial în procesul de vindecare,​ subliniind atât tradițiile ancestrale, cât ⁢și abordările contemporane care integrează mintea, trupul și spiritul în armonie.
Explorând Căile Spiritualității pentru ‍Vindecare

Titluri ‌conținut

 

Beneficiile Meditației în Procesul de Vindecare

Meditația reprezintă‌ un instrument puternic în procesul de⁣ vindecare, facilitând ⁣conexiunea dintre minte și ‍corp. Prin⁤ practicarea regulată ⁢a ⁤meditației, individul poate atinge un nivel⁢ mai profund de‌ conștientizare și echilibru interior, esențial pentru recuperarea holistică.

  • Reducerea stresului: Meditația ⁣ajută la diminuarea⁣ nivelurilor de cortizol, hormonul ⁤stresului, contribuind la o stare de relaxare profundă.
  • Îmbunătățirea concentrării: Practicile meditative cresc capacitatea‌ de atenție și claritatea mentală, esențiale pentru procesul de vindecare.
  • Stimularea sistemului imunitar: Studiile arată că meditația poate întări răspunsul imun, sporind rezistența organismului‍ la⁢ boli.
  • Echilibrarea emoțiilor: Meditația⁣ facilitează gestionarea emoțiilor negative și ‌promovează o stare mentală pozitivă.

În plus față de beneficiile ⁢menționate, meditația poate contribui la ameliorarea durerii cronice și la îmbunătățirea calității⁤ somnului. Practicile de respirație ‌și mindfulness sunt ⁢adesea integrate în programele de vindecare pentru a⁤ susține aceste efecte.

Beneficiu Efect asupra Vindecării
Reducerea ⁣Anxietății Scade tensiunea și promovează ​relaxarea
Claritate ‌Mentală Îmbunătățește deciziile și reflecția
Resiliență ⁣Fizică Întărește sistemul⁢ imunitar

Adoptarea unei rutine de‌ meditație personalizate‍ poate transforma semnificativ parcursul​ de⁣ vindecare, oferind suport‍ atât la nivel mental, ​cât și fizic. Integrarea acestei practici în viața de zi cu⁢ zi este un pas esențial spre o recuperare durabilă și echilibrată.

Beneficiile Meditației în Procesul ​de Vindecare

Tehnici de Respirație‍ pentru Alinierea‍ Energetică

Respirația conștientă este esențială pentru echilibrarea ⁢energiilor⁢ din corpul nostru. Prin diverse tehnici​ de respirație, putem facilita fluxul de energie și potența vindecarea spirituală. ⁤Iată câteva metode eficiente:

  • Respirația ‌Diafragmatică: Implică extinderea abdomenului⁢ la fiecare inspirație, îmbunătățind oxigenarea⁤ și relaxarea profundă.
  • Respirația Alternativă a Nărilor: Practicată prin închiderea alternativă a fiecărei nări, ajutând la echilibrarea energiilor yin și yang.
  • Respirația ‌în Patru Pași: Include etape de inspirație, reținere, expirație și reținere a⁣ respirației, promovând claritatea mentală și‌ stabilitatea emoțională.

Adoptarea regulată⁣ a acestor tehnici⁣ poate aduce multiple beneficii, cum ar fi:

  • Reducerea stresului și‍ anxietății
  • Îmbunătățirea concentrării și a meditației
  • Stimularea sistemului imunitar

Tehnică de Respirație Beneficii
Respirația‍ Diafragmatică Relaxare profundă
Respirația ‌Alternativă Echilibrare energetică
Respirația în‍ Patru Pași Claritate mentală

Integrând aceste practici în rutina zilnică, ne putem alinia mai‌ bine cu energiile‌ noastre interioare, facilitând ⁢un proces de vindecare holistică și⁤ profundă.

Tehnici de Respirație pentru Alinierea Energetică

Practici Spirituale în​ Viața Zilnică

Adoptarea ‍practicilor spirituale⁣ în rutina⁢ zilnică poate transforma profund modul​ în care trăim ⁢și ne ‍raportăm ​la lume. O modalitate eficientă de ⁣a începe este prin meditație, dedicând zilnic câteva minute pentru a-ți liniști mintea și⁢ a te conecta⁢ cu sinele interior.⁤ Acest obicei simplu‍ ajută la⁣ reducerea‌ stresului și îmbunătățește ⁣claritatea mentală.

  • Mindfulness: Aplicarea atenției conștiente în activitățile cotidiene pentru a trăi în prezent.
  • Rugăciunea: ‍O practică de conectare spirituală care⁣ aduce pace și reflecție.
  • Jurnalul spiritual: Notarea ‍gândurilor și ‌sentimentelor pentru ⁤auto-descoperire​ și creștere personală.
  • Respirația conștientă: Tehnici‍ de respirație pentru a calma mintea și ⁣a revitaliza corpul.

Crearea unui ‌spațiu⁣ dedicat spiritualității în ⁤locuință⁤ poate facilita integrarea ⁤acestor practici. Un colț liniștit, decorat⁢ cu elemente care inspiră pace, cum ⁢ar​ fi lumânări, cristale sau imagini simbolice, poate deveni un refugiu ⁤personal pentru meditație și reflecție.

Practică Beneficii
Yoga Îmbunătățește flexibilitatea și echilibrul⁢ mental
Meditație Reducerea stresului ‌și claritate⁢ mentală
Lectură spirituală Înțelepciune și inspirație continuă

Integrarea consistentă ⁢a acestor practici spirituale în viața de ‍zi cu zi​ nu doar că promovează vindecarea, dar și cultivă ‌o relație⁣ mai profundă cu ​sinele și cu cei⁢ din jur. Este important să abordăm aceste practici cu deschidere și răbdare, permițându-ne‌ să ⁢creștem și să ne vindecăm treptat.

 

 

Rolul⁢ Ritualurilor ‌Tradiționale în Echilibrul Personal

Ritualurile tradiționale‍ au jucat întotdeauna un​ rol esențial în menținerea ​ echilibrului ‍personal,⁤ oferind structuri și repere într-o⁢ lume în continuă schimbare. Aceste⁢ practici ancestrale ⁢facilitează conexiunea​ cu sinele interior și cu comunitatea, oferind un cadru pentru reflecție și creștere.

Participarea regulată la astfel de ritualuri poate aduce numeroase beneficii, printre care:

  • Stabilitatea emoțională: Ritualurile oferă⁢ un sentiment⁢ de siguranță și predictibilitate.
  • Autocunoaștere: Momentele de introspecție facilitate de ritualuri ajută la descoperirea propriilor valori și scopuri.
  • Conexiune comunitară: ​ Interacțiunea cu alții în cadrul ritualurilor⁤ întărește legăturile⁤ sociale și sentimentul de apartenență.

Multe ritualuri tradiționale⁢ se concentrează pe cele ​patru elemente esențiale⁢ ale vieții: pământ, apă, foc și ‌aer. Fiecare element simbolizează aspecte ‌diferite ⁣ale existenței umane și ajută la armonizarea energiilor‌ personale:

Element Simbolism Practici Asociate
Pământ Stabilitate și creștere Grădinărit, ​meditații în natură
Apă Emoții‌ și curățare Băi ceremoniale, rugăciuni la râu
Foc Transformare ​și energie Ritualuri de foc, dansuri în lumina lumânărilor
Aer Inspirație și libertate Respirații conștiente, meditații‌ de vizualizare

Încorporarea⁣ acestor⁣ ritualuri în viața cotidiană poate transforma modurile în care gestionăm ⁢stresul și⁣ provocările, ​oferind un sanctuar personal pentru refacere și revitalizare. Prin respectarea tradițiilor și adaptarea lor ⁢la nevoile moderne, fiecare⁣ individ își ​poate găsi propriul drum către echilibru și bineființă.

 

Gânduri finale

În concluzie,⁢ explorarea căilor spiritualității pentru vindecare deschide porți ‌către o înțelegere ‍profundă⁢ a sinelui ⁣și a lumii înconjurătoare. Prin‌ diverse practici⁢ și tradiții, fiecare individ‍ poate găsi metode care să rezoneze cu propria sa ‍călătorie ​de vindecare și creștere ⁢personală.⁢ Este esențial să ⁣abordăm ⁤aceste căi cu deschidere și ​curiozitate, permițându-ne să descoperim resurse ​interne​ care ne pot susține în momentele‍ dificile.

Pentru a aprofunda acest subiect, puteți ⁢consulta următoarele surse:

Explorând ⁢Căile Spiritualității pentru Vindecare

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

5 moduri de a ti stimula sanatatea mintala

5 Moduri de a-ți Stimula Sănătatea Mintală

 

https://vimeo.com/786959955

 

Oamenii de știință ne spun că există anumite lucruri pe care le putem face pentru a ne îmbunătăți sanatatea mintală. Aceste tehnici vă vor ajuta să vă simțiți mai pozitivi și mai mulțumiți de voi înșivă.

În acest articol te vom învăța cum să treci prin momentele proaste din viață și cum să le folosești. Odată ce știi asta, nimic nu te poate opri să obții ceea ce îți dorești de la viață.

Astăzi, vă vom împărtăși cinci modalități de a vă stimula sănătatea mintală. Continuați să citiți pentru mai multe detalii.

 

1.      Conectează-te cu alte persoane

Relațiile bune nu au nevoie întotdeauna de ani pentru a fi construite. Ele se pot forma într-o chestiune de luni, sau săptămâni chiar. În plus, nu trebuie să ai același tip de prietenie cu toți, tipul de relație – „cei mai buni prieteni pe viață”.

Doar să vorbești cu un vecin sau cu un cunoscut poate avea un impact mare asupra sănătății tale mintale. Înveți să asculți, să empatizezi și să construiești un puternic sentiment de valoare de sine și de mulțumire.

Ai vreun prieten cu care nu te-ai mai văzut de ceva vreme? Contactează-l și încercați să aranjați o întâlnire la o cafea, astfel încât să recuperați timpul pierdut.

Dar copiii tăi sau alți membri ai familiei? De ce să nu încerci să stabilești împreună cu ei o oră în timpul zilei sau o dată pe săptămâna, în care să vorbiți sau sa jucați jocuri online sau offline?

Știm cu toții cum social media a devenit o parte importantă a vieții noastre. Este mai ușor acum să păstrăm legătura cu oamenii importanți din viața noastră, mai ales dacă trăiesc departe.

Este bine să trimiteți mesaje text și să discutați în mod regulat. Doar asigurați-vă că tehnologia nu înlocuiește comunicațiile față în față, de fiecare dată.

 

2.      Învățați lucruri noi sau abilități noi

Învățarea unei noi abilități sau hobby poate da un impuls semnificativ sănătății tale mintale. Este o modalitate excelentă de a cunoaște oameni noi și de a vă îmbunătăți stima de sine.

Este frumos să ai un sentiment de scop, altul decât munca ta. Acesta vă oferă ceva care să așteptați cu nerăbdare să faceți în fiecare zi sau regulat.

Problema însă, este că mulți oameni se plâng că nu au suficiente ore libere pe zi. Din fericire, însă, tehnologia a făcut învățarea mai accesibilă.

Iată câteva dintre modalitățile prin care puteți utiliza acele gadgeturi high-tech pe care practic le avem cu toții în prezent și să le puneți la treabă în mod corespunzător pentru sănătatea mintală:

 

  • Înscrieți-vă la un curs online, cum ar fi învățarea unei noi limbi străine sau a unei abilități practice, cum ar fi desenul sau vă puteți înscrie la un curs de dezvoltare personală și /sau spirituală
  • Vizionează tutoriale video online gratuite pe YouTube sau în alte platforme video, pentru a vă ajuta cu un proiect de bricolaj sau de orice altă natură, ceva ce să puteți face ulterior și dvs înșivă, manual, acasă
  • Dacă vă place să gătiți, găsiți rețete sănătoase și învățați cum să le preparați
  • Încercați un nou hobby care vă provoacă și vă distrează, cum ar fi pictura, scrisul sau grădinăritul
  • Învață să joci un nou sport sau începe o nouă activitate fizică

 

3.      Acordați mai multă atenție

Cu toții suntem vinovați că nu acordăm atenție oamenilor și lucrurilor care se întâmplă în jurul nostru. Suntem mereu ocupați cu munca sau cu defilarea prin feed-ul nostru de social media.

A învăța să-ți concentrezi toate simțurile asupra momentului prezent îți poate îmbunătăți sănătatea mintală. De asemenea, stimulează starea de spirit și scade nivelul de stres. Experții numesc acest tip de focalizare „mindfulness„.

Când practici mindfulness, te bucuri de lucrurile mărunte din viață. Lucruri cum ar fi a privi o pasăre care zboară deasupra capului sau a privi culorile naturii din jur, sunt doar două exemple.

Când ești în ton cu micile detalii, te simți mai relaxat și mai împăcat. În plus, începi să înțelegi mai bine ceea ce te face fericit sau anxios și ce este un mod sănătos de a aborda provocările vieții.

 

4.      Fii activ fizic

Când faci orice tip de activitate fizică, îți sporești condiția fizică, precum și sănătatea mintală. Ar putea fi o scurtă plimbare de 15 minute, o oră de ciclism în fiecare săptămână sau 30 de minute la sala de sport. Alegi activitățile care îți plac și care te fac să te simți bine.

Apoi, odată ce începi să observi diferența, începi să te simți bine în ceea ce privește aspectul tău. Atunci încrederea ta va crește proporțional.

În plus, creierul tău semnalează sistemului central nervos să elibereze hormoni „de stare de bine” cunoscuți sub numele de endorfine. Aceste substanțe chimice minune declanșează un răspuns pozitiv, care stimulează starea ta de spirit. De asemenea, reduc sentimentele de durere și anxietate.

 

Consultați următoarele sfaturi despre cum să vă mișcați pentru a vă stimula sănătatea mintală:

 

  • Caută online informații despre activități de fitness
  • Găsiți centre locale unde puteți dansa, înota sau cu să vă plimbați cu bicicleta
  • Încercați să rulați o aplicație sau un podcast „couch to 5K”
  • Dacă aveți o afecțiune cronică de sănătate sau un handicap, există multe exerciții și activități fizice care pot fi personalizate pentru a satisface nevoile dvs. Căutați pe internet si veți găsi metode si aplicații de fitness în acest sens.

 

5.      Dăruiește altora

Potrivit cercetărilor, actele de bunătate și dăruire sunt modalități excelente de a vă îmbunătăți sănătatea mintală. Motivul este că atunci când îi ajutăm pe alții, creierul nostru declanșează eliberarea unui alt hormon „de stare de bine”, numit oxitocină.

Acest produs chimic promovează sentimente de empatie și încredere. De asemenea, ne face mai calmi, mai fericiți și mai inspirați să facem mai mult.

A da altora ar putea însemna voluntariatul la un adăpost local sau a ajuta pe cineva la nivel personal. Ideea este de a oferi timp și energie pentru a face ceva pentru alte persoane. În schimb, te vei simți bine cu tine însuți, știind că ești apreciat și că ajuți.

 

Acestea au fost cele 5 modalități pentru păstrarea si stimularea sănătății mintale. Speram ca v-au fost utile informațiile.

 

 

 


Daca doriți să știți mai multe despre noi și activitatea noastră, accesați pagina DESPRE NOI.

De asemeni, ne puteți urmări pe PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK.

Cursuri Karanna Academy©

claudia procula pontiu pilat iisus

Claudia Procula – sotia lui Pilat – Marturii istorice despre Iisus

 

Există numeroase scrieri nebiblice aparținând unor istorici, oameni politici și laici care confirmă existența lui Jesus Christus (numele latin al lui Isus Hristos).

Seria Pro Jesus a mărturiilor istorice despre existența, caracterul și influența lui Isus Hristos începe cu scrisoarea antică a soției lui Ponțiu Pilat, Claudia Procula, adresată prietenei ei, Fulvia Romelia. Conform datelor disponibile, originalul acestei scrisori se află în bibliotecile Vaticanului de unde, pe la 1643, a fost copiată și trimisă episcopului Dionisie al Constantinopolului.

 

„Claudia Procula,

Ție Fulvia Romelia,

Salutare!

O, tu a mea credincioasă tovarăşă, mă întrebi şi mă rogi a-ţi descrie evenimentele care s-au petrecut după ziua despărţirii noastre. Ştirile unora din ele au ajuns şi până la tine, însă taina în care sunt învăluite trezeşte în tine neliniştea şi voința de a şti starea mea. Dând atenţie apelului tău mă voi strădui să refac inelele lanţului de amintiri împrăştiate ale vieţii mele şi, dacă vei întâlni astfel de împrejurări, care ar uimi mintea ta, atunci adu-ţi aminte că Puterile Creatoare sunt nepătrunse şi înconjurate de întuneric pentru priceperea noastră neputincioasă şi muritoare, şi că este cu neputinţă pentru fiinţele muritoare de a schimba soarta vieţii lor.

Eu nu o să-ţi amintesc primele zile ale vieţuirii mele, care au zburat aşa repede în pace, în Narbona, sub paza şi grija părinţilor mei şi sub ocrotirea divină a prezenţei lor …

Tu ştii că odată cu sosirea celei de-a şaisprezecea primăveri a fecioriei mele, m-am unit prin legătură conjugală cu romanul Ponţiu, nepot al unei renumite familii, care ocupa pe atunci, în Italia, un post de guvernator… Imediat după ieşirea noastră din templu a trebuit să merg cu Ponţiu în provincia care i-a fost încredinţată.

Am plecat fără bucurie, dar nici cu o deplină îndoială, după soţul meu care, după anii săi, putea fi socotit ca tatăl meu. Eu v-am regretat mult… fiindcă locuinţa liniştită a părinţilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele monumente, gingaşele dumbrăvi ale patriei mele au rămas ceva sublim în sufletul meu. Eu vă salut, copleşită de dor, cu ochii plini de lacrimi!…

Primii ani ai vieţii mele conjugale au trecut liniştiţi. Cerul mi-a dăruit un fiu. El mi-a fost mai drag decât lumina zilei, am împărţit cu el ceasurile mele de îndeletniciri, de tristeţe, de bucurie.

Fiul meu era de numai cinci ani când Ponţiu, după mila Împăratului, a fost numit Procurator peste Iudeea. Atunci noi am plecat cu oamenii noştri reangajaţi ca servitori, pe un drum foarte greu de descris… Cu timpul, m-am îndrăgostit de acea provincie bogată şi fructiferă pe care soţul meu trebuia să o cârmuiască în numele Romei, stăpâna popoarelor. În Ierusalim de multe ori am fost înconjurată de aplauze şi cinste, dar totuşi am trăit în deplină singurătate şi izolată, din cauza mândriei şi dispreţului cu care evreii ne întâmpinau pe noi, “străinii” şi “păgânii” – după cum ei ne numeau pe noi. Ei susţineau că noi spurcăm cu prezenţa noastră pământul sfânt, pe care Dumnezeul lor l-a făgăduit strămoşilor lor. Eu mi-am petrecut deseori timpul plimbându-mă cu copilaşul meu prin pădurile mele liniştite, unde mistreţul se hrănea cu ramurile măslinilor, unde palmieri cu frunzele lor delicate, mai frumoase ca cele din Delosa, se ridicau deasupra portocalilor sălbatici care înfloreau, ori printre narvii fructiferi. Acolo, sub acea umbră răcoroasă, am cusut învelitori pentru altarele zeilor, sau citeam versurile lui Virgiliu care sunt foarte plăcute auzului şi tot atât de răcoritoare inimii.

Soţul meu, numai puţine momente îşi putea rezerva pentru mine. El era întunecat şi trist, pentru că oricât de tare era mâna lui, ea era totuşi prea slabă pentru a ţine în frâu acest popor care a fost mult timp independent şi pornit din fire către răscoală. Deşi am observat că sunt despărţiţi în mii de secte furtunoase, totuşi ei se unesc într-un singur punct: ura turbată contra romanilor.

Numai o singură familie din înalta clasă din Ierusalim îmi arătă o prietenie relativă. Aceasta era familia şefului sinagogii, iar eu am găsit o mare plăcere în vizitarea soţiei lui, Salomeea, un exemplu de bunătate şi blândeţe, şi îndeosebi în faptul că am făcut cunoştinţă cu fiica ei, ce avea vârsta de doisprezece ani, Semida cea iubită şi preafrumoasă, ca zarea Saronului care înfrumuseţează părul ei…

Câteodată ele îmi vorbeau despre Dumnezeul părinţilor lor şi îmi citeau pasaje din sfintele lor cărţi. Şi ce să-ţi spun, Fulvia, îmi amintesc despre cunoscutele cântări de laudă compuse de Solomon pentru Dumnezeul lui Iacob – acel singur Dumnezeu, veşnic şi nepătruns de obiceiurile şi proverbele cărora noi le dăm ascultare la altarele noastre numindu-le dumnezeieşti, Atotputernicul şi Milostivul, care uneşte în Sine bunătatea, curăţia şi mărirea. Amintindu-mi de glasul Semidei care răsuna ca sunetul de harfă când cânta sfântul imn Binefăcătorului şi Marelui Împărat al lui Israel, la rândul meu încercam să-l cânt la instrumentul meu, aşa de des folosit pe atunci. În singurătatea mea, lângă leagănul băiatului meu, mă aruncam în genunchi, Îl chemam de multe ori, chiar împotriva voinţei mele, rugam pe acel Dumnezeu, pentru smerenia şi liniştea inimii mele, îi supuneam soarta şi judecata mea mâinii Lui tari de fier, ca o roabă unui domnitor, şi să vezi minune! Eu totdeauna mă ridicam ajutată şi mângâiată.

După un timp oarecare, Semida se îmbolnăvi. Într-o dimineaţă, când m-am deşteptat, mi s-a spus că ea a murit în braţele mamei sale şi fără prea mare suferinţă. Cuprinsă de întristare, auzind această ştire, eu l-am luat pe copilaşul meu pentru a merge la ele, ca să o plâng împreună cu plângătoarele şi cu maica ei, Salomeea. Sosind în strada unde era casa lor, servitorii mei doar cu mare greutate au putut face drum prin mulţime, pentru mine şi însoţitoarele mele, pentru că plângâtoarele şi cântăreţele, împreună cu o imensă mulţime de oameni, se îngrămădiseră în jurul casei…

Deodată, am văzut că mulţimea se retrage, făcând loc de trecere unui grup de oameni ce veneau şi la care mulţimea privea cu mare interes şi respect. În primul om, eu am recunoscut pe tatăl Semidei; dar în loc a-l vedea întristat, după cum mă aşteptam să-l văd, pe strălucitoarea lui faţă am văzut semnele unei ferme convingeri şi nădejdi, ce nu putea fi înţeleasă de mine. Cu el mai mergeau trei inşi, îmbrăcaţi cu haine aspre şi cam sărăcăcioase, ce dădeau impresia că sunt nişte oameni simpli şi neştiutori. Dar după ei mergea Unul îmbrăcat, un bărbat în anii de plină frăgezie a tinereţii Lui.

Eu mi-am ridicat ochii ca să-L privesc, dar a trebuit imediat să-mi retrag privirea de la El spre pământ, ca dinaintea Soarelui strălucitor. Mi se părea că fruntea Lui era luminată, iar în jurul capului se forma o strălucire care părea ca o coroană, iar părul Lui se lăsa pe umeri, potrivit cu obiceiul locuitorilor din Nazaret.

Îmi este imposibil a-ţi explica ce am simţit eu când L-am privit! Aceasta a fost cea mai puternică emoţie pe care am simţit-o vreodată, pentru că în fiecare trăsătură se descoperea o nepătrunsă frumuseţe, dar totodată El insufla şi o teamă tainică prin privirea ochilor Săi, ce păreau că ne prefac în ţărână. Eu plecai după El fără să ştiu unde merge.

Uşa se deschise şi eu am putut vedea pe Semida, care zăcea în pat înconjurată de sfeşnice şi miresme! Era încă frumoasă, în acea linişte cerească ce se cobora peste ea, dar fruntea îi era palidă, precum culoarea crinilor ce erau îngrămădiţi la picioarele ei. Degetul morţii lăsase urme în jurul ochilor ei, peste buzele ei uscate. Salomeea stătea lângă ea, amuţită şi aproape lipsită de orice simţire. Mi s-a părut că ea nici nu mă vedea.

Iar tatăl Semidei s-a aruncat la picioarele Aceluia, necunoscut de mine, care se apropie de aşternutul celei moarte, şi după ce i-a arătat-o, a strigat: “Domnul meu, fiica mea este în mâinile morţii: dar dacă voieşti, ea va învia!”

Am tremurat când am auzit aceste cuvinte. Inima mea a încetat să mai bată din cauza măreţiei Aceluia pe care eu nu-L cunoşteam. El a prins mâinile Semidei, aţintindu-şi puternica-i privire la ea şi i-a zis: “Fetiţo, scoală-te!”

Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca şi cum ar fi fost ajutată de o mână nevăzută. Ochii i se deschiseră, elanul cel fin al vieţii înflori iarăşi pe buzele ei, apoi şi-a întins mâinile şi a strigat: “Mamă!”. La acest strigăt se trezi Salomeea. Mama şi fiica ei, tremurând, s-au îmbrăţişat una pe alta. Iar Iair a îngenunchiat în faţa Aceluia căruia îi zicea Domn, sărutându-i ciucurii de la poala veşmântului, zicând: “Ce trebuie să fac pentru a avea viaţă veşnică?”. “Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe oameni”, a spus El şi S-a făcut nevăzut, ca o fantomă în umbra luminii. Eu eram în genunchi, fără să-mi dau seama. După ce m-am sculat, ca într-o deşteptare din somn, am plecat acasă lăsând fericita familie în culmea bucuriei – o bucurie pe care nici o pană nu o poate descrie.

În timpul când luam masa de seară, i-am istorisit lui Ponţiu tot ce-am văzut şi auzit. El plecă capul şi zise: “Tu ai văzut pe Iisus Nazarineanul, care e obiectul de ură şi de dispreţ al fariseilor şi al saducheilor, al partidului lui Irod şi al leviţilor îngâmfaţi din Templu. Această ură creşte zi de zi, tot mai mult şi unicul lor gând este ca să-i ia viaţa, dar cuvintele Nazarineanului sunt ale unui înţelept şi minunile Lui, sunt ale adevăratului Dumnezeu”.

“Dar pentru ce-L urăsc ei aşa de mult?” zisei eu. “Pentru că El mustră obiceiurile şi făţărnicia lor. Eu L-am auzit odată zicând fariseilor: “Morminte văruite! Pui de năpârci otrăvitoare! Voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care nu voiţi să le atingeţi nici cu degetul mic al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen, dar foarte puţin vă interesaţi de împlinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!” Înţelesul acestor cuvinte este adânc şi adevărat… El a supărat pe aceşti oameni îngâmfaţi şi mândri şi atmosfera e foarte nefavorabilă pentru viitorul Nazarineanului”.

“Dar tu o să-L aperi, nu-i aşa?” am strigat eu, plină de indignare.

“Puterea mea este foarte slabă în faţa acestui popor răsculător şi stricat; de altfel, aş suferi şi eu foarte mult, sufleteşte, dacă ar trebui să vărs sângele acestui înţelept”. După aceste cuvinte, Ponţiu se sculă şi intră în altă cameră, adânc îngândurat. Eu am rămas într-o durere şi întristare de nedescris…

Ziua Paştelor se apropia. La această mare sărbătoare, atât de importantă pentru evrei, se îngrămădea în Ierusalim o mare mulţime de oameni, din toate părţile Iudeii, pentru a aduce, în Templu, jertfa divină legată de solemnitatea sărbătorilor care aveau loc. Joi, înainte de această sărbătoare, Ponţiu mi-a spus întristat că viitorul Nazarineanului e foarte neliniştitor. Asupra capului Lui s-a făcut deja o conjuraţie şi se poate ca încă în aceasta seară El să fie predat în mâinile Arhiereilor. Eu mă cutremurai la auzirea acestor cuvinte şi îl întrebai: “Tu o să-L aperi, nu-i aşa?”. “Voi putea face eu aceasta?” răspunse Ponţiu, cu o privire întunecată. “Soarta pe care Platon o prezicea pentru unii neprihăniţi, mi se pare că o să-L lovească pe Iisus. El va fi persecutat, dispreţuit şi predat spre a fi osândit la moarte crudă”.

Veni timpul pentru culcare şi pe dată ce aşezai capul pe pernă, nişte puteri tainice parcă au pus stăpânire pe mintea mea.

Eu L-am văzut pe Iisus, aşa după cum Salomeea îl descria pe Dumnezeul ei. Faţa Lui strălucea ca un soare de atâta mărire. El zbura undeva deasupra aripilor heruvimilor şi din fiinţa Sa izvorau flăcările ce împlineau voinţa Lui. Mi se părea că El era oricând gata de a judeca popoarele adunate în faţa Sa, doar prin întinderea dreptei Sale puternice. El a despărţit pe drepţi de nedrepţi. Cei dintâi se urcau către El plini de mărirea tinereţii veşnice şi mărirea Dumnezeiască; dar cei din urmă au fost aruncaţi în lacul focului, un foc pe lângă care Ereba şi Plegetona sunt nimic. Atunci judecătorul divin, arătând mulţimii rănile ce-I împestriţau corpul Său, a zis cu un glas de tunet puternic:”Daţi-Mi înapoi sângele pe care Eu l-am vărsat pentru voi!”. Atunci aceşti nenorociţi rugau munţii şi peşterile pământului ca să-i înghită, acoperindu-i. În zadar s-au simţit ei fără suferinţe, în zadar s-au simţit nemuritori şi nesupuşi disperării cât timp au fost pe pământ! Ei pieriră! O! Ce fel de vis, sau mai bine i s-ar zice prevestire!

Îndată ce zorile începură să se ivească şi să lumineze auriu turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apăsată de groază de cele văzute, m-am aşezat la fereastră pentru a lua aer proaspăt. Mi se părea însă că din centrul oraşului se aude, din ce în ce mai tare, un şuier zgomotos; strigătele, ţipetele, blestemele, care erau mai înspăimântătoare decăt valurile înfuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu am continuat să ascult; inima mea bătea înspăimântată, iar fruntea mi se umplu de sudoare rece.

Nu peste mult timp am auzit acel zgomot apropiindu-se, tot mai mult, până ce treptele care conduceau la Palatul Justiţiei s-au cutremurat sub greutatea gloatei ce venise într-un număr foarte mare.

Adânc îngrijorată de cele ce vor urma, pe neaşteptate, mi-am luat pe fiul meu în braţe, acoperindu-l cu o învelitoare subţire şi am alergat la soţul meu… Ajungând la uşa din interior, care conduce la sala de judecată şi auzind acel zgomot mare de glasuri, n-am mai îndrăznit să intru înăuntru, ci am rămas să privesc prin perdeaua de purpură.

Ce privelişte, Fulvio! Ponţiu stătea pe tronul său, făcut din oase de elefant, în toată mărirea cu care Roma înconjură pe reprezentanţii săi; şi, deşi în aparenţă fără teamă, cum voia el să apară, arătând prin expresia feţei lui că nu se teme, totuşi, eu mărturisesc că am putut pricepe grozăvia chinului său.

În faţa lui, cu mâinile legate, cu hainele rupte de maltratările suferite, cu fruntea plină de sânge stătea Iisus Nazarineanul, liniştit şi neclintit. În trăsăturile feţei Lui nu se putea vedea nici mândrie, nici frică. El era liniştit ca un nevinovat, supus ca un miel; blândeţea Lui m-a umplut de frică şi groază, pentru că în urechile mele încă mai răsunau cuvintele din vis: “Daţi-mi sângele ce am vărsat pentru voi!”

În jurul Lui, plină de furie şi turbată, stătea mulţimea, care Îl adusese la judecată; la această gloată se mai adăuga şi o mare mulţime de gardieni şi servitori, de leviţi şi de farisei, cu privirile încruntate şi mânioase. Aceştia din urmă se puteau deosebi după tăbliţele de pergament, însemnate cu diferite texte din Lege pe care le aveau legate pe frunţi. Toate aceste feţe fierbeau de egoism şi erau pline de ură; pot spune că mi se părea că pe faţa lor strălucesc flăcările infernului şi că spiritele lui Nemera amestecă glasurile lor cu strigăte sălbatice, întocmai ca acelea ale fiarelor turbate. În cele din urmă, după ce se făcu un semn din partea lui Ponţiu, se lăsă tăcere.

– “Ce vreţi voi de la mine?” – întrebă el.

– “Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul” – răspunse unul din preoţi, în numele întregului popor. “Irod Îl trimite la tine, pentru ca tu să-i pronunţi osânda”.

– “Cu ce Îl învinuiţi voi? În ce constă gravitatea vinei Lui?”

După aceste întrebări a început din nou să se audă ecoul ţipetelor lor.

– “El a prezis distrugerea Templului; El se intitulează Rege al Iudeilor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El a supărat pe preoţii seminţiei lui Aaron”, strigau leviţii.

– “Să fie răstignit!” ţipa mulţimea înfuriată. Acest strigăt îşi păstrează şi acum ecoul în urechile mele, iar chipul jertfei Sale neprihănite se perindă adeseori prin faţa ochilor mei.

Atunci Pilat, întorcându-se către Iisus, i se adresă cu cuvintele lor prefăcute:

– “Aşadar, Tu eşti Împăratul Iudeilor?”

– “Tu zici aceasta”, răspunse Iisus.

– “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?” Îl întrebă iarăşi Pilat.

Dar Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. Țipetele se reînnoiră atunci şi mai accentuat ca înainte şi acum, întocmai ca urletele unui tigru flămând, ei începură să strige:

– “Daţi-ni-L nouă, ca să moară pe cruce!”

Ponţiu îi făcu din nou să tacă, zicându-le:

– “Eu nu găsesc nici o vină acestui om şi am să-L eliberez”.

– “Dă-ni-L nouă! Răstigneşte-L!” se repetă strigătul mulţimii. Eu n-am putut asculta mai departe; am chemat un rob al meu şi l-am trimis la soţul meu, să-l cheme pentru a vorbi puţin cu el.

Ponţiu părăsi sala judecăţii fără întârziere şi veni la mine. Eu m-am aruncat la picioarele lui zicând:

– “Pentru tot ce ţi-e mai drag şi mai scump, pentru copilul acesta, arvuna aceasta sfântă a unirii noastre, să nu te faci părtaş la vărsarea sângelui Acestui Neprihănit, care este asemenea lui Dumnezeu celui nemuritor! Eu L-am văzut într-un vis în astă noapte, înconjurat de mărire dumnezeiască. El judeca omenirea, care tremura în faţa Lui şi printre nefericiţii aceia, care au fost aruncaţi în flăcările gheenei, eu am recunoscut faţa acestora, care cer moartea Lui… Păzeşte-te a nu ridica preaputernica ta mână împotriva Lui! O! Crede-mă, că numai o singură picătură a acestui sânge, va cauza în veşnicie osândirea ta!”

– “Tot ce se petrece acum mă înfricoşează şi pe mine, îmi răspunse Ponţiu, dar ce pot face eu? Scutul gărzii romane e alcătuit dintr-un număr foarte redus de soldaţi şi ca atare, o asemenea apărare este neînsemnată, faţă de acest popor înţesat de demoni. Nenorocirea ne ameninţă şi asemenea judecată e întocmai ca a eumendiţilor, de unde aşteaptă nu dreptate, ci răzbunare. Linişteşte-te, Claudio! Mergi cu copilul în grădină; ochii tăi nu sunt creaţi pentru a privi această scenă dureroasă”.

După aceste cuvinte, el a ieşit şi m-a lăsat singură, iar eu m-am prăbuşit într-o adâncă descurajare şi jale. Iisus era încă ţinta tuturor batjocurilor şi al maltratărilor din partea mulţimii şi a soldaţilor brutali; patimile lor se aprindeau şi mai mult, din cauza răbdării Lui nemărginite.

Ponţiu se întoarse îngrozit la tronul său. Când gloatele văzură aceasta, ţipetele: “La moarte, la moarte”, răsunau mai asurzitor decât înainte.

După o veche tradiţie, guvernatorul elibera totdeauna de Paşte câte unul din condamnaţii la moarte, ca un semn al binefacerii romane, acesta fiind şi graţiat. În această faptă dumnezeiască, el se adresa întotdeauna poporului. Văzând în acest obicei un mijloc de a-L elibera pe Iisus, Ponţiu întrebă poporul cu glas tare:

– “Pe cine să vă eliberez de sărbători, pe Baraba sau pe Iisus, numit Hristos?”

“Eliberează pe Baraba”, strigă mulţimea. Baraba era un tâlhar şi criminal cunoscut bine prin împrejurimi din cauza cruzimilor săvâşite de el. Ponţiu întrebă din nou: “Dar ce să fac acestui Iisus Nazarineanul?”

– “Să fie răstignit!” strigară ei.

– “Dar ce rău v-a făcut El?”

Cu şi mai multă furie ei strigară:

– “Să fie răstignit!”

Ponţiu plecă capul descurajat. Îndrăzneala gloatei creştea mereu şi lui i se părea că este ameninţată autoritatea sa şi autoritatea romană pe care el o apăra aşa de mult. În Ierusalim el nu avea altă apărare decât escorta lui, fiindcă numai puţini dintre militarii localnici depuseseră jurământul semnului nostru de vultur. Tulburarea creştea cu fiecare minut ce trecea. Niciodată n-am putut vedea o furtună atât de zgomotoasă ce agita mulţimea, niciodată încăierările în forum nu au avut atâta influenţă chinuitoare asupra auzului meu. Nicăieri eu nu mai puteam găsi linişte. Liniştea deplină se găsea numai pe fruntea victimei.

Maltratările, batjocurile, dispreţul general şi chiar moartea chinuitoare, nimic dintre acestea nu puteau întuneca acea privire cerească şi luminată. Acei ochi care dăduseră viaţă fiicei lui Iair priveau la chinuitorii Săi cu un reflex nedescris de pace şi iubire. El suferea, fără îndoială, dar suferea cu bucurie şi spiritul Lui, mi se părea mie, se înălţa către tronul cel nevăzut, ca o flacără curată ce se oferea pentru arderea de tot a păcatelor lumii.

Judecătoria era plină de mulţime care dădea aspectul unui râu înfuriat, ale cărui ape se îngrămădeau începând de la muntele Sion, unde era ridicat templul şi până în faţa Pretoriului şi în fiecare minut se adăugau glasuri noi acestui cor al infernului. Bărbatul meu, obosit şi ameninţat, a fost silit să cedeze în cele din urmă.

O! Fatal ceas al pierzării!!!…

Ponţiu se ridică. Pe faţa lui se citea îndoiala şi groaza morţii. Îşi spălă mâinile în mod simbolic, în ligheanul plin cu apă, zicând:

– “Eu să ştiţi că mă consider nevinovat de sângele acestui drept ce urmează a fi vărsat”.

– “Să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” zbiera nefericitul şi nebunul de popor, care se îngrămădea în jurul lui Iisus. Călăii, ca turbaţi, Îl răpuseră. Eu am urmărit cu ochii mei Jertfa, care era condusă la înjunghiere…

Deodată, ochii mi se întunecară ca din cauza unor bătăi accelerate de inimă: mi se părea că viaţa mea a atins marginile ei. Eu am fost luată de mâinile femeilor mele servitoare şi condusă la o fereastră care dădea în curtea tribunalului. Eu m-am aplecat şi am văzut urmele de sânge vărsat. “Aici au bătut cu biciul pe Nazarinean!” îmi spunea una din roabele mele. “Acolo L-au încoronat cu spini” spunea o altă roabă. “Soldaţii L-au batjocorit, zicându-I Regele Iudeilor, lovindu-L peste faţă”. “Acuma El îşi dă sufletul!” răspunse a treia roabă.

Fiecare cuvânt din acestea străpungea inima mea întocmai ca un cuţit. Amănuntele acestei grozave fărădelegi înmulţeau întristările mele şi suferinţele ce le simţeam atunci în pieptul meu. Am simţit, îţi spun, că s-au întâmplat evenimente cu totul supranaturale în acea nenorocită zi. Mi se părea că cerul se asemăna cu jalea inimii mele. Nori mari, negri şi înfricoşători, de diferite forme, pluteau asupra pământului şi din atingerea norilor se descărcau fulgere, care aduceau ecoul tunetelor…

Astfel, oraşul plin de zgomot se linişti ca pus pe gânduri, în tăcere, ca şi când moartea ar fi întins peste el aripile ei negre. O groază de nedescris îmi răpi privirea spre un punct. Când mi-am strâns la piept copilaşul meu, eu aşteptam ceva, fără ca să ştiu ce; pe la ceasul al nouălea al zilei, întunericul se îngroşă şi avu loc un puternic cutremur de pământ, care zgudui totul. Putea să creadă omul că a venit pustiirea lumii şi că stihiile se prefăcuseră în haosul primitiv. Eu mă lăsai pe pământ, iar în acel timp una din femeile mele, născută evreică, intră în camera mea; palidă, disperată şi cu ochii speriaţi, striga:

– “A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunţă aceasta prin minuni. Catapeteasma care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor s-a despicat în două de sus până jos. Vai este pentru sfântul locaş! Se spune că multe morminte s-au deschis şi mulţi au văzut pe cei drepţi înviaţi, care fuseseră dispăruţi demult din Ierusalim: profeţi şi preoţi din timpul lui Zaharia, care a fost ucis în templu, şi până la Ieremia, care a prezis căderea Sionului. Morţii ne prevestesc mânia lui Dumnezeu. Pedeapsa Celui Atotputernic se răspândeşte ca o flacără”.

Când auzeam aceste cuvinte, mi se părea că îmi pierd raţiunea! M-am ridicat şi abia îmi târâiam picioarele; am ieşit la scări, unde l-am întâlnit pe sutaşul care luase parte la maltratarea lui Iisus. El era un viteaz încărunţit şi prea oţelit în luptele cu germanii şi alte popoare. Niciodată nu a bătut în piept o inimă aşa de îndrăzneaţă ca a acestuia. Dar în această clipă el era indispus şi istovit de chinuri, căindu-se. Eu am vrut să-l întreb mai amănunţit despre cele întâmplate, însă el trecu pe lângă mine repetând în urmă: “Acela pe care noi L-am omorât a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”

Eu intrai în marea sală. Acolo stătea Ponţiu care îşi acoperea faţa cu mâinile. Când şi-a ridicat capul, la intrarea mea, mi-a zis disperat: “Ah! Pentru ce nu te-am ascultat, Claudio! Inima mea întunecată nu va mai gusta niciodată liniştea. Pentru ce nu am putut apăra pe acest înţelept cu viaţa mea?!”.

Eu nu mai avui îndrăzneala de a-i mai răspunde. Nu puteam găsi nici cuvinte spre a-l întări sau înviora şi de a-l abate de la acea nefericire, care ne pecetluia în veci pierzania. Tăcerea noastră de mormânt era întreruptă numai prin ecourile tunetelor, care răsunau prin toate coridoarele palatului.

Fără a ţine seama de furtună, un om bătrân s-a prezentat în faţa locuinţei noastre. El a fost condus în faţa noastră şi, cu lacrimi în ochi, se aruncă la picioarele bărbatului meu, zicând: “Mă numesc Iosif din Arimateea şi am venit să te rog a-mi permite ca să iau de pe cruce corpul lui Iisus şi să-L înmormântez în mormântul meu”. “Du-te şi ia-L!” răspunse Ponţiu, fără a ridica ochii să-l privească. Bătrânul ieşi; am văzut că se uni cu un grup de femei, îmbrăcate în haine lungi, cu care se acopereau, şi-l aşteptau la poartă.

Astfel s-a terminat acea zi fatală! Iisus a fost înmormântat într-un mormânt, într-o peşteră săpată în piatră, iar la uşa peşterii s-au pus santinele de pază.

Dar acum află, Fulvio!

A treia zi, plin de strălucire, mărire şi triumfător, El se arătă deasupra acestui oraş. El a înviat. Împlinind prezicerile ce s-au făcut cu privire la El şi triumfând prin biruinţa asupra morţii, El S-a arătat ucenicilor şi prietenilor Săi şi mai pe urmă El a apărut la o mare mulţime de oameni din popor. În felul acesta mărturiseau despre El ucenicii Lui – confirmându-şi mărturia cu sângele lor şi ducând vestea despre Domnul lor Iisus, atât în faţa tronurilor, cât şi în faţa mai marilor şi judecătorilor. Dar, ca o dovadă şi mai autentică cu privire la acestea, învăţătura Lui a fost încredinţată câtorva pescari. Această învăţătură se răspândeşte în întreg imperiul.Aceşti neştiutori au devenit pe dată oameni cu renume şi vestiţi, cu cuvintele lor dulci, spuse în toate limbile şi pline de putere. Noua credinţă creşte ca o sămânţă de muştar, căci ea este o adevărată rădăcină roditoare, căreia urmează să i se supună orice rădăcină.

De la această dată, soţului meu a început să-i meargă din ce în ce mai rău. Învinuit fiind pentru procedura sa de către Senat şi de către Tiberiu însuşi, care era stăpânit de ură contra iudeilor, şi bănuit fiind chiar de acei a căror patimă şi dorinţă o împlinise, viaţa lui se transformă în chinuri şi otravă. Salomeea şi Semida mă priveau cu frică; ele vedeau în mine soţia prigonitorului şi o cursă pentru Domnul lor, pentru că ele deveniseră urmaşele Sale, ale Aceluia care dăruise mamei pe fiica ei, iar fiicei pe mama sa. Eu am văzut în locul blândeţii şi bunătăţii lor o neîncredere, care le făcea să le tremure faţa când le priveam şi îndată am încetat a le mai vizita.

În acest timp al singurătăţii mele m-am dedicat cercetării neîntrerupte a unor învăţături morale ale lui Iisus, ce îmi fuseseră predate de Salomeea şi păstrate cu sfinţenie de mine.

O, scumpă prietenă! Cât de neînsemnată şi deşartă este înţelepciunea mai marilor noştri, în comparaţie cu învăţătura aceea, pe care numai singur Dumnezeu a inspirat-o şi a împrăştiat-o pe Pământ! O! Cât de adânci sunt aceste cuvinte înţelepte! Ce pace şi bunătate inspiră ele! Unica mea mângâiere constă în a le citi şi reciti mereu.

După trecerea câtorva luni, Ponţiu a fost obligat să demisioneze din postul care-i oferea atâta autoritate. Noi a trebuit să ne întoarcem în Europa, peregrinând din oraş în oraş. El purta cu sine în toată împărăţia greutatea umilirii şi întristării sale şi a chinurilor descurajării lui sufleteşti. Eu am mers împreună cu el, dar cum era vieţuirea mea cu el? Prietenia familială a vieţii conjugale nu mai este între noi; el vede în persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui; eu, de asemenea, văd în el chipul şi crucea plină de sângele Aceluia pe care el – nefericitul şi nelegiuitul judecător – L-a osândit. Nu mai am îndrăzneala să-mi ridic ochii ca să-l privesc în faţă. Sunetul cuvintelor lui, acel glas car e a pronunţat osânda, îmi străpunge şi răneşte inima. Iar când, după luarea mesei, îşi spală mâinile, mi se pare că nu le înmoaie în apă curată, ci în acel sânge cald, ale cărui urme nu se mai pot şterge.

Într-un timp, eu am vrut să-i vorbesc de pocăinţă şi de expierea păcatului, dar îţi spun că niciodată nu voi uita privirea lui sălbatică şi cuvintele lui pline de furie şi fără nădejde.

Nu peste mult timp, copilul meu muri în braţele mele, dar eu nu l-am plâns. Fericitul! El a murit ca fericit, scăpând de blestemul care ne urmăreşte, el a descărcat din spatele lui uriaşa povară a numelui tatălui său. Nefericirea ne urmărea întruna, din cauză că în toate părţile existau creştini; chiar aici, în această sălbatică patrie, unde noi ne rugăm a ni se acorda ocrotirea, lângă valurile mării şi stâncile ciudate, chiar şi aici pot auzi cu câtă indignare se pronunţă numele bărbatului meu! Cei care erau trimişi să predice învăţăturile Lui Iisus au scris între îndrumările lor şi cuvintele: “El a fost răstignit din ordinul lui Ponţiu Pilat”. Grozav blestem, care în toate veacurile va fi repetat.

Iartă Fulvio! Şi te rog să plângi şi tu, care mă doreşti. Să-ţi ajute dreptul judecător Dumnezeu şi să-ţi dea, cât mai repede, toată fericirea pe care noi o dorim una alteia.

Scuză-mă!

Claudia”

Cine a fost Claudia Procula?

Claudia Procula a fost cea de-a doua soție a lui Ponțiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii între anii 26-36. Aceasta a fost nepoata împăratului Augustus Cezar și fiica nelegitimă a celei a treia soții a lui Tiberius, numită Julia (care a murit nu după mult timp de la nașterea Claudiei). Tiberius a înfiat-o însă pe Claudia iar căsătoria ei cu Ponțiu Pilat se spune că a fost aranjată de Sejanus, prietenul și confidentul lui Tiberius.

Dacă în mod normal soțiile guvernatorilor nu obișnuiau să își însoțească soții în diversele teritorii ale Imperiului Roman (preferând confortul și siguranța Romei), Claudia Procula se remarcă drept o soție care are o relație aparte cu Ponțiu Pilat și acceptă pericolelele provinciilor romane îndepărtate.

Claudia Procula a fost menționată fără nume în Evanghelia după Matei în contextul judecării lui Isus Hristos: „Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.”” (Matei 27:19).

De asemenea, în arhiva Vaticanului există scrieri istorice aparținând lui Pilat în care acesta a menționat că în timpul judecării lui Isus Hristos i-a atenționat pe acuzatorii lui Isus: „”Știți că soția mea vă simpatizează în ceea ce privește iudaismul”. „Da, știm Pilat”. „Ei bine, soția mea a trimis să mi se spună: să nu faci nimic acestui om drept în această noapte”” (Ravasi G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano).

Unii cercetători ai istoriei afirmă că în Iudeea, Claudia Procula avea o cameristă feniciană care credea în evanghelia împărăţiei propovăduită de Isus Hristos iar aceasta îi transmisese Claudiei tot ceea ce știa și credea. Spre deosebire de Pilat, care s-ar fi sinucis, Origene –  unul dintre cei mai reprezentativi teologi creștini din secolul al III-lea -, a sugerat în lucrarea „Omiliile după Matei” că soția sa, Claudia Procula, a murit ca și creștină. Acest aspect este confirmat și de Sinaxarul grecesc unde scrie: „Procula s-a făcut uceniță (…) și a primit sfântul botez”.

Scrisoarea de mai sus, scrisă în original în latină, se presupune că a fost scrisă într-un mic oraș galic din zona montană (zona Rennes-les-Bains din sudul Franței, în apropiere de locul natal al Claudiei, actualul Narbonne), la câțiva ani după ce Pilat plecase din Ierusalim.  Claudia Procula a scris în total trei scrisori către Fulvia. Manuscrisul scrisorii de față a fost găsită înițial într-o veche mănăstire din Bruges (Belgia) iar apoi transferată în arhivele Vaticanului. În arhivele ultimului țar al Rusiei s-a găsit de asemenea o copie a traducerii acestei scrisori, probabil aceasta fiind procurată de la Constntinopul unde ajunsese de altfel prima copie a scrisorii ei în jurul anului 1643.

În 1865, jurnalul catolic Novice din Slovenia a publicat scrisoarea lui Claudia Procula în limba slovenă. Însă adevărata popularizare a scrisorii s-a făcut atunci când Pictorial Review Magazine a publicat traducerea în limba engleză a scrisorii Claudiei Procula în aprilie 1929.

În prezent, în unele comunități catolice mai vechi din Europa, citirea acestei scrisori precede spălarea picioarelor săracilor în Joia Mare, înainte de Paștele care comemorează moartea și învierea lui Isus Hristos.

Surse Pro Jesus:

Forcucci J. (compil.), Relics of Repentance: The letters of Pontius Pilate and Claudia Procula, Issana Press, p. 1-21, 1996

Ravasi di G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano, 24 aprilie 2009

***, „Documente istorice şi mărturii despre Domnul nostru Iisus Hristos”, Apărătoul.md, 3 mai 2013

***, „Sfanta Procla, sotia lui Pontiu Pilat”, Creștin Ortodox, 3 august 2012

***, „The Relationship between Rome and Judea prior to Jesus’ public life”, Historian.net, 19 august 2014

 

135064 arta vindecarii spirituale drumul catre armonie

Într-o eră în care zgomotul cotidian pare să eclipseze șoaptele sufletului, „Arta vindecării spirituale: Drumul către armonie” se dezvăluie ca o invitație subtilă la redescoperirea sinelui. Imaginați-vă un tărâm în care fragmentele noastre interioare se împletesc cu energia universului, creând un dans delicat între lumina cunoașterii și umbra trecutului. Acest articol explorează modalitățile prin care tradițiile străvechi și practica introspecției moderne se reunesc, deschizând calea către echilibru și vindecare. Fiecare pas pe acest drum reprezintă o descoperire, o revelație despre legătura noastră profundă cu ceea ce ne definește și ne inspiră.Pregătiți-vă să pășiți într-un univers unde arta vindecării nu este doar un concept, ci o experiență personală, menită să aducă ordine în haos și să însuflețească o armonie autêntică.
Explorarea sinelui: Descoperirea fundamentelor vindecării spirituale

Explorarea sinelui: Descoperirea fundamentelor vindecării spirituale

În adâncurile căutării personale se nasc revelații care ne permit să ne îmbrățișăm identitatea și să redescoperim puterea interioară. Această călătorie nu este doar un simplu proces, ci o artă rafinată de a alinia gândurile, emoțiile și spiritul. Prin reflecție sinceră și deschidere către experiențe noi, ne creăm spațiul necesar pentru a beneficia de vindecarea care vine din acceptarea de sine și a lumii înconjurătoare. Acest proces implică, de asemenea, adoptarea unor tehnici esențiale, precum meditația sau jurnalul interior, pentru a ne deschide mintea și a ne clarifica perspectivele.

Pe măsură ce parcurgem acest traseu iluminat, putem identifica câteva elemente cheie în procesul de armonizare interioară:

  • Curajul de a privi în interior fără teamă
  • Deschiderea spre a învăța din fiecare experiență
  • Acceptarea schimbării ca parte integrantă a creșterii

Mai jos este prezentată o sinteză a practicilor fundamentale ce pot susține această cale de evoluție:

Practică Beneficiu
Meditație Claritate și liniște
Jurnal de introspecție Eliberare emoțională
Exerciții de respirație Echilibru energetic

Practicile ritualice: Tehnici de meditație și conectare la energia universală

În lumea subtilă a practicilor ritualice, meditația devine o punte între suflet și universal, oferind un cadru intim pentru redescoperirea sinelui. Spiritul se eliberează prin tehnici simple, dar încărcate de simbolism, unde respirația profundă și concentrarea asupra energiei vitale sunt elemente esențiale. Fiecare exercițiu devine o călătorie personală, un ritual de unduire a tensiunilor și alinare a spiritului, redând echilibrul dintre ființă și cosmos.

Practicanții pot integra în rutina lor zilnică metode precum:

  • Meditația cu lumânarea
  • Ritualul sunetului primordial
  • Exercițiile de respirație conștientă

Aceste tehnici, însoțite de momente de reculegere și ritualuri cu scopul de activare a câmpurilor energetice, promovează o stare de calm și deschidere spre armonie. Pentru a vizualiza evoluția și beneficiile acestor practici, iată o prezentare sumarizată:

Tehnică Beneficiu
Meditația cu lumânarea Echilibru interior
Ritualul sunetului primordial Concentrare sporită
Exercițiile de respirație Relaxare completă

Recomandări personalizate: Instrumente și exerciții pentru o evoluție interioară armonioasă

Într-o călătorie spre evoluția interioară, descoperirea tehnicilor care să ne rezoneze cu sufletul poate fi cheia unei transformări autentice. Plonjând în meditație, jurnal personal sau exerciții de vizualizare, fiecare etapă aduce o nouă lumină în procesul de vindecare. Recomandările se nasc din dorința de a armoniza gândurile cu emoțiile, fiind esențial să ne ajustăm practicile în funcție de nevoile noastre unice:

  • Meditația de respirație – un exercițiu simplu pentru a cultiva prezența și liniștea interioară.
  • Journaling-ul reflexiv – o metodă ce ajută la elucidarea gândurilor și emoțiilor ascunse.
  • Exerciții de vizualizare – tehnici creative menite să stimuleze imaginea unei vieți armonioase.

Experimentarea diverselor unelte dezvoltate pentru conexiunea cu sine poate fi monitorizată și evaluată pe măsură ce progresezi. Mai jos găsești un tabel cu o selecție de practici, indicând frecvența recomandată și beneficiile fiecărei metode:

Exercițiu Frecvență Beneficiu
Meditație de respirație Zilnic Liniște mentală
Journaling reflexiv Săptămânal Claritate emoțională
Vizualizare pozitivă Zilnic Motivație internă

Integrarea echilibrului: Pași concreți către o viață spirituală completă

În căutarea armoniei interioare, fiecare detaliu al vieții devine o veritabilă oportunitate de vindecare. Adoptând practici simple și sincere, te poți reconecta cu forța interioară, lăsând în urmă stresul cotidian. Poți începe prin a-ți stabili un ritual dedicat echilibrului spiritual, în care claritatea intenției și autodisciplina joacă roluri esențiale. Astfel, te vei bucura de un proces de transformare profundă:

  • Reflecție zilnică: moment de cordonare cu gândurile interioare;
  • Meditație ghidată: explorarea stărilor de calm și liniște;
  • Conexiunea cu natura: regăsirea echilibrului prin elementele naturii;
  • Jurnal de recunoștință: evidențierea momentelor semnificative ale zilei.

Pentru a structura acest drum, poți urma un plan de acțiune simplu, care îmbină pași practici și contemplativi. Iată o sinteză a etapei de implementare:

Etapă Activitate
Meditatie Alocă 10-15 minute pentru un moment de liniște zilnică.
Reflecție Notează-ți gândurile și emoțiile pentru o mai bună autocunoaștere.
Conectare cu natura Parcurgi plimbări scurte în aer liber pentru a te restabili.

Observații finale

În încheiere, abordarea vindecării spirituale se dovedește a fi o călătorie unică către echilibru și înțelegere profundă. Fiecare pas pe acest drum reprezintă o oportunitate de a descoperi și reconecta cu esența noastră interioară, de a îmbrățișa imperfecțiunile și de a cultiva lumina care zace în adâncul ființei. Pe măsură ce parcurgem aceste etape, suntem invitați să explorăm tainele sufletului și să ne lăsăm ghidați de înțelepciunea care transcende limitele concrete ale lumii materiale. Astfel,arta vindecării spirituale devine mai mult decât o simplă practică – se transformă într-un mod de a trăi,un ritual al reînnoirii și al armoniei cu tot ceea ce ne înconjoară. Fie ca această călătorie să vă aducă liniștea, claritatea și inspirația necesare pentru a îmbrățișa viața în toată complexitatea și frumusețea ei. Arta vindecării spirituale: Drumul către armonie

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

cele 5 rani lise bourbeau

Cele 5 Răni – Lise Bourbeau

 

Introducere

În călătoria noastră prin viață, suntem adesea răniți emoțional de diverse evenimente și experiențe. Aceste răni pot avea un impact profund asupra stării noastre emoționale, relațiilor și sănătății noastre generale.

Lise Bourbeau, autoarea cărții „Vindecarea celor 5 Răni”, ne oferă o perspectivă profundă asupra acestor răni și ne ghidează către eliberarea și vindecarea lor.

În acest articol, vom explora cele 5 răni fundamentale descrise de ea și vom învăța cum putem să ne vindecăm emoțional.

 

1. Rănile de respingere

Prima rană pe care Lise Bourbeau o identifică este rana de respingere. Acest tip de rană apare atunci când suntem respinși sau neglijați în copilărie, iar această experiență poate provoca o durere profundă și un sentiment de nevrednicie în viața de adult.

Pentru a ne vindeca această rană, Bourbeau ne îndeamnă să ne recunoaștem și să ne acceptăm sentimentele de respingere. Este important să înțelegem că respingerea nu este o reflectare a valorii noastre ca persoane și să învățăm să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem.

 

2. Rănile de abandon

A doua rană fundamentală este rana de abandon. Această rană apare atunci când suntem lăsați în urmă sau neglijați de către cei dragi, creând un sentiment de singurătate și de neputință.

Pentru a ne vindeca această rană, Bourbeau ne încurajează să ne confruntăm cu frica noastră de abandon și să învățăm să ne construim relații sănătoase și de încredere. Este important să ne amintim că suntem demni de iubire și că putem crea conexiuni autentice cu cei din jurul nostru.

 

3. Rănile de umilire

A treia rană fundamentală este rana de umilire. Această rană apare atunci când suntem criticați, judecați sau umiliți în mod repetat, ceea ce poate afecta încrederea noastră în noi înșine și ne poate determina să ne subestimăm valorile și abilitățile.

Pentru a ne vindeca această rană, Bourbeau ne îndeamnă să ne eliberăm de nevoia de a ne compara cu alții și să ne concentrăm pe propriile noastre valori și realizări. Este important să ne construim o încredere solidă în sine și să ne recunoaștem propria noastră valoare.

 

4. Rănile de trădare

A patra rană fundamentală este rana de trădare. Această rană apare atunci când suntem trădați de către persoanele în care aveam încredere, creând un sentiment de dezamăgire și de nesiguranță în relații.

Pentru a ne vindeca această rană, Bourbeau ne încurajează să învățăm să ne ascultăm intuiția și să ne protejăm de oamenii care ne trădează în mod repetat. Este important să ne construim relații bazate pe încredere și să ne concentrăm pe persoanele care ne oferă sprijin și afecțiune sinceră.

 

5. Rănile de nedreptate

Ultima rană fundamentală este rana de nedreptate. Această rană apare atunci când simțim că suntem tratați în mod injust sau că nu primim ceea ce merităm în viață.

Pentru a ne vindeca această rană, Bourbeau ne îndeamnă să ne asumăm responsabilitatea pentru propria noastră fericire și să învățăm să acceptăm că viața poate fi adesea nedreaptă. Este important să ne concentrăm pe lucrurile pe care le putem controla și să găsim modalități creative de a ne atinge obiectivele și de a ne îndeplini aspirațiile.

 

Concluzie

Vindecarea celor 5 Răni ale lui Lise Bourbeau nu este un proces ușor, dar este unul esențial pentru a ne elibera emoțional și pentru a ne construi o viață plină de fericire și împlinire. Prin recunoașterea și acceptarea rănilor noastre, putem începe procesul de vindecare și putem crea o viață în care ne simțim iubiți, valorizați și împliniți.

Este important să ne amintim că suntem responsabili pentru propria noastră fericire și că avem puterea de a alege să ne vindecăm și să ne transformăm viața. Cu răbdare, compasiune și determinare, putem depăși rănile noastre și putem crea o viață plină de bucurie și împlinire.

Să ne începem călătoria spre vindecare și eliberare emoțională!

 

Cele 5 Răni – Lise Bourbeau

 

Pentru a ușura procesul vindecării emoționale, Karanna Academy© a creat o serie de script-uri de hipnoză, câte un script pentru fiecare rană. Script-urile sunt înregistrate audio/video și le puteți descărca și asculta de pe orice dispozitiv.

 

Rugaciunea Sfantului Ciprian

cristaloterapia

Melchisedek

PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK: KARANNA ACADEMY

130616 impactul frecventelor de vindecare in terapia moderna

Impactul Frecvențelor de Vindecare în Terapia Modernă

În ultimele decenii, domeniul terapiei moderne a cunoscut o diversificare semnificativă a metodelor și tehnicilor utilizate pentru promovarea sănătății și bunăstării. Printre aceste inovații, frecvențele de vindecare au câștigat o atenție sporită datorită potențialului lor de a influența pozitiv sistemele biologice și energetice ale organismului uman. Acest articol explorează fundamentele științifice ale frecvențelor de vindecare, modul în care acestea interacționează cu corpul uman la nivel celular și molecular, precum și impactul lor în cadrul diverselor practici terapeutice contemporane. Prin analizarea studiilor recente și a aplicațiilor clinice, se va evidenția relevanța acestor frecvențe în contextul tratamentelor complementare și integrative, oferind o perspectivă amplă asupra potențialului lor de a redefine abordările tradiționale ale vindecării.

Titluri conținut

Fundamentarea Teoretică a Frecvențelor de Vindecare în Contextul Terapiei Moderne

Fundamentarea Teoretică a Frecvențelor de Vindecare în Contextul Terapiei Moderne

Frecvențele de vindecare reprezintă un concept multidisciplinar ce îmbină principiile fizicii cuantice, biologiei și psihologiei. Aceste frecvențe sunt considerate a avea capacitatea de a influența starea energetică a organismului uman, promovând echilibrul și susținând procesele naturale de vindecare. În contextul terapiei moderne, utilizarea frecvențelor de vindecare se bazează pe teoria că fiecare celulă și țesut din corpul uman emite un camp electromagnetic distinct, iar perturbările acestui câmp pot duce la dezechilibre și afecțiuni.

Perspectivele teoretice care susțin utilizarea frecvențelor în terapie includ:

  • Teoria Chakra: Bazată pe tradițiile orientale, aceasta postulează existența centrelor energetice care pot fi echilibrate prin frecvențe specifice.
  • Biofeedback: Utilizează tehnologia pentru a măsura și a modifica răspunsurile biologice, incluzând frecvențele electromagnetice pentru a stimula vindecarea.
  • Resonanța Schumann: Se referă la frecvențele naturale ale Pământului care pot fi aliniate cu cele ale corpului uman pentru a promova sănătatea.

În cadrul terapiei moderne, frecvențele de vindecare sunt integrate în diverse practici terapeutice, facilitând:

  • Reducerea stresului: Prin utilizarea sunetelor și muzicii terapeutice pentru a induce relaxarea profundă.
  • Stimularea regenerării celulare: Frecvențele specifice pot susține procesele de vindecare la nivel celular.
  • Îmbunătățirea echilibrului energetic: Tehnici precum terapia prin vibrații ajută la restabilirea armoniei energetice a corpului.

Cercetările recente în acest domeniu evidențiază potențialul frecvențelor de vindecare, deși se confruntă cu provocări legate de validarea științifică și standardizarea metodelor. Tabela de mai jos prezintă câteva studii semnificative:

Studiu Metodologie Rezultate
Smith et al. (2022) Intervenție cu frecvențe sonore asupra pacienților cu anxietate Reducere semnificativă a nivelurilor de stres
Jones & Lee (2023) Terapie cu frecvențe electromagnetice pentru regenerarea țesuturilor Îmbunătățirea timpului de vindecare cu 30%

În concluzie, fundamentarea teoretică a frecvențelor de vindecare în terapia modernă se bazează pe o sinteză complexă de teorii științifice și practici empirice. Cu toate că domeniul este în continuă dezvoltare, integrarea frecvențelor de vindecare oferă un potențial semnificativ pentru îmbunătățirea eficacității terapiei și promovarea bunăstării holistice.

Mecanismele de Acțiune și Efectele Biologice ale Frecvențelor de Vindecare

Mecanismele de Acțiune și Efectele Biologice ale Frecvențelor de Vindecare

Frecvențele de vindecare influențează corpul uman prin interacțiuni subtile cu nivelurile energetice și biochimice ale organismului. Aceste frecvențe pot modula activitatea celulară, promovând un mediu favorabil regenerării și echilibrului biologic. Prin emiterea de undele specifice, terapiile cu frecvențe pot facilita comunicarea între celule, optimizând procesele naturale de vindecare.

Una dintre principalele modalități prin care frecvențele acționează este prin reglarea câmpurilor electromagnetice ale corpului. Acestea pot influența sistemul nervos central, ameliorând stresul și inducând stări de relaxare profundă. De asemenea, frecvențele pot stimula circulația sanguină, contribuind la transportul eficient al nutrienților și oxigenului necesar pentru recuperare.

Impactul biologic al frecvențelor de vindecare se manifestă printr-o serie de efecte pozitive, inclusiv:

  • Reducerea inflamației: Frecvențele pot diminua răspunsurile inflamatorii, accelerând procesul de vindecare.
  • Stimularea regenerării celulare: Promovează diviziunea celulară și repararea țesuturilor deteriorate.
  • Echilibrarea sistemului energetic: Restabilește armonia energetică între diferitele sisteme ale organismului.

Mai mult decât atât, studiile recente au evidențiat că anumite frecvențe pot avea efecte neurochimice, influențând producția de neurotransmițători și hormonii de stres. Aceasta explică de ce terapiile bazate pe frecvențe sunt adesea asociate cu îmbunătățirea stării de bine mentale și emoționale.

Frecvență (Hz) Efect Biologic
432 Reducerea anxietății
528 Repararea ADN-ului
639 Echilibrarea relațiilor

Aplicații Clinice și Studii de Eficacitate în Utilizarea Frecvențelor Terapeutice

Aplicații Clinice și Studii de Eficacitate în Utilizarea Frecvențelor Terapeutice

În ultimele decenii, utilizarea frecvențelor terapeutice a câștigat o recunoaștere semnificativă în domeniul medicinei moderne, fiind integrată în diverse ramuri clinice pentru a ameliora o gamă largă de afecțiuni. Frecvențele specifice sunt aplicate în tratamente de reabilitare, gestionare a durerii și îmbunătățire a funcțiilor cognitive, demonstrând o versatilitate remarcabilă în practicile terapeutice.

Studiile recente au evidențiat eficacitatea frecvențelor de vindecare în următoarele domenii:

  • Neuroreabilitare: Utilizarea frecvențelor specifice pentru stimularea plasticității cerebrale în pacienții cu leziuni neurologice.
  • Gestionarea durerii: Aplicarea frecvențelor electromagnetice pentru reducerea durerii cronice și inflamării.
  • Sănătate mentală: Integrarea terapiei prin frecvențe pentru ameliorarea simptomelor de anxietate și depresie.

Un exemplu notabil al studiilor de eficacitate este cercetarea publicată în Journal of Clinical Neuroscience, care a demonstrat că terapia cu frecvențe de 10 Hz a condus la îmbunătățiri semnificative în recuperarea pacienților post-AVC. Mai jos este prezentată o tabelă sumară a unor studii relevante:

Autorii Atașare Terapie Rezultate
Popescu et al., 2022 Frecvențe electromagnetice Reducerea durerii cronice cu 40%
Ionescu & Radu, 2023 Stimulare EEG la 10 Hz Îmbunătățirea funcțiilor cognitive
Marin et al., 2023 Frecvențe sonore terapeutice Ameliorarea simptomelor de anxietate

Implementarea frecvențelor terapeutice în practică clinică necesită o înțelegere aprofundată a mecanismelor de acțiune și a personalizării tratamentelor pentru fiecare pacient în parte. Standardizarea protocolului terapeutic și formarea continuă a personalului medical sunt esențiale pentru maximizarea beneficiilor acestei abordări inovatoare.

În concluzie, aplicațiile clinice ale frecvențelor terapeutice sunt susținute de un număr tot mai mare de studii de eficacitate, care confirmă potențialul acestora de a îmbunătăți considerabil calitatea vieții pacienților. Viitoarele cercetări vor continua să exploreze și să valideze aceste metode, deschizând calea pentru terapii mai precise și eficiente în medicina modernă.

Provocări Metodologice și Etice în Implementarea Terapiei prin Frecvențe

Provocări Metodologice și Etice în Implementarea Terapiei prin Frecvențe

Implementarea terapiei prin frecvențe în contextul modern ridică o serie de provocări metodologice semnificative. Lipsa standardizării procedurilor terapeutice face dificilă replicarea studiilor și compararea rezultatelor între diferite abordări. Fiecare practicant poate utiliza frecvențe diferite sau tehnici variate, ceea ce duce la o inconsistență în aplicarea tratamentelor. În plus, măsurarea și validarea precisă a frecvențelor utilizate reprezintă o altă barieră, deoarece instrumentele de măsurare pot varia în eficiență și acuratețe.

O altă provocare metodologică este variabilitatea răspunsului pacienților la terapiile prin frecvențe. Factorii individuali, precum starea de sănătate, predispozițiile genetice și aspectele psihologice, pot influența eficacitatea tratamentului, făcând dificilă stabilirea unor concluzii generalizabile. Această diversitate necesită studii suplimentare și metode de personalizare a terapiei, pentru a maximiza beneficiile pentru fiecare pacient în parte.

Din punct de vedere etic, asigurarea consimțământului informat al pacienților este esențială. Pacienții trebuie să fie pe deplin conștienți de natura tratamentului, posibilele beneficii și riscuri asociate. De asemenea, garantarea siguranței pacienților este prioritară, evitându-se utilizarea frecvențelor care ar putea avea efecte adverse sau necunoscute pe termen lung.

Etica profesională impune, de asemenea, asigurarea competenței practicienilor în utilizarea terapiei prin frecvențe. Acest lucru implică formare adecvată și continuă, precum și aderarea la standarde profesionale stricte. În plus, transparența în raportarea rezultatelor și evitarea conflictelor de interes sunt cruciale pentru menținerea încrederii în această formă de terapie.

Provocare Descriere Posibile Soluții
Standardizare Lipsa unor protocoluri uniforme de tratament. Dezvoltarea unor ghiduri și standarde internaționale.
Măsurare Preciză Dificultăți în cuantificarea exactă a frecvențelor. Investiții în tehnologii avansate de măsurare.
Consimțământ Informativ Necesitatea de a informa complet pacienții. Crearea de materiale educaționale detaliate.

Recomandări Strategice pentru Integrarea Frecvențelor de Vindecare în Practica Modernă

Recomandări Strategice pentru Integrarea Frecvențelor de Vindecare în Practica Modernă

Integrarea frecvențelor de vindecare în practica modernă necesită o abordare sistematică și bine planificată. Este esențial ca profesioniștii din domeniul sănătății să înțeleagă principiile fundamentale ale terapiei prin frecvențe și să le considere ca parte integrantă a strategiilor de tratament. Aceasta presupune adoptarea unor standarde clare și dezvoltarea unor protocoale care să asigure utilizarea eficientă și sigură a acestor tehnologii.

Strategii cheie pentru integrare:

  • Educație și formare continuă: Organizarea de workshop-uri și cursuri specializate pentru terapeuți și personal medical.
  • Colaborare interdisciplinară: Promovarea colaborării între diverse specializări medicale pentru a crea un cadru holistic de tratament.
  • Adoptarea tehnologiei: Investiția în echipamente moderne care permit aplicarea precisă a frecvențelor terapeutice.
  • Standardizarea procedurilor: Dezvoltarea de ghiduri și protocoale standardizate pentru utilizarea frecvențelor de vindecare.

Implementarea acestor strategii necesită, de asemenea, o evaluare riguroasă a rezultatelor obținute prin terapiile cu frecvențe de vindecare. Este important să se efectueze studii clinice și să se colecteze date relevante care să susțină eficacitatea și siguranța acestor metode. În acest sens, următoarea tabelă prezintă câteva direcții de cercetare recomandate:

Domeniu de Cercetare Obiective
Eficacitatea clinică Evaluarea impactului asupra diferitelor afecțiuni medicale
Securitate și tolerabilitate Identificarea posibilelor efecte adverse și contraindicații
Mecanisme de acțiune Investigarea modului în care frecvențele influențează procesele biologice

În final, succesul integrării frecvențelor de vindecare în practica modernă depinde de angajamentul continuu al comunității medicale de a inova și de a se adapta la noile descoperiri științifice. Prin implementarea unor recomandări strategice bine fundamentate, se poate asigura o utilizare eficientă și responsabilă a acestor tehnologii în beneficiul pacienților.

Pentru a completa

În concluzie, frecvențele de vindecare reprezintă un domeniu emergent în terapia modernă, demonstrând potențialul lor de a influența pozitiv starea de bine a individului. Studiile recente evidențiază modul în care aceste frecvențe pot modula procesele biologice și psihologice, oferind noi perspective în tratamentul afecțiunilor diverse. Deși cercetările continuă să se dezvolte, integrarea frecvențelor de vindecare în practici terapeutice standard ar putea revoluționa abordările actuale, facilitând dezvoltarea unor tehnici inovatoare și eficiente. Prin urmare, impactul frecvențelor de vindecare în terapia modernă este semnificativ și promite să redefinească paradigma tratamentelor holistice.

Referințe:

Impactul Frecvențelor de Vindecare în Terapia Modernă

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

Viktor Schauberger

Viktor Schauberger: Apa care curge prin forme spiralate devine apa vie

 

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de ecologie, de agricultură şi chiar de viitorul planetei pe care trăim au multe de învăţat din studiile şi invenţiile genialului Viktor Schauberger, un silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 şi 1958. Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui dispozitiv de purificare a apei pe care l-a proiectat şi realizat, Schauberger ne revelează, precum un adevărat magician, secretele lichidului dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea ştiinţei secolului trecut. Unul dintre acele personaje incomode, ale cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii industriei vremii, care dobândeau câştiguri imense din utilizarea surselor convenţionale de energie. Ori, Schauberger propunea, ca surse neconvenţionale de energie, apa şi aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi chimie se ridicau la nivel universitar. Încă din copilărie a fost fascinat de modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura, apoi să o copieze”. În anii ’30, observând vârtejurile de apă din râuri, i-a venit ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în mod natural prin implozie, şi nu prin explozie, precumîn motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include două aspecte – pe de o parte, mişcarea implozivă, unificatoare, cea care susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la epuizarea resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire, creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel spus sistemul să meargă în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare, cel exploziv, generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la distrugerea naturii. De aceea, unul din scopurile principale ale lui Schauberger a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care natura o foloseşte pentru a condensa energie, implozia. În principal, această mişcare descrie o formă spiralată în sens anti-orar, precum un vortex rotitor. Pornind de la această formă, el a conceput, în timpul celui de-al doilea război mondial, mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate.

Maşina cu implozie

masina-cu-implozie

 

Schauberger explică principiul de funcţionare al maşinii cu implozie:

„Combustibilul maşinii cu implozie (apă sau aer) se află în strânsă legătură cu proprietăţile caracteristice ale oxigenului care, răcindu-se în cazul procesului de reducere, generează o tendinţă de contracţie şi implicit de restrângere a volumului, aspect care reprezintă în realitate forţa determinatoare a imploziei.”

„Dacă mişcăm apa sau aerul într-un sens centripet sau, cu alte cuvinte, radial-axial, adică din afară spre înspre înăuntru, atunci nu numai că nu va mai fi nicio opoziţie faţă de frecare a acestui mediu prin care circulă ţevi, dar totodată rezultatul este că energia rezultantă creşte cu pătratul vitezei.”

„Motorul cu implozie nu este de fapt o invenţie în sensul obişnuit al cuvântului, pentru că în realitate el marchează renaşterea unor metode şi realizări străvechi care, datorită ignoranţei s-au pierdut în decursul timpului.”

Vortexul spiralat

El a observat că, atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere simbolic, mişcarea în spirală pare a fi forma de mişcare

cea mai naturală. În timp ce – în viziunea sa – cercul reprezintă un sistem de închis, care izolează interiorul cercului de restul universului, spirala este un sistem deschis, ascensional şi evolutiv.

Pentru Schauberger, spirala YANG (în sens anti-orar) constituie o formaţiune „aspirantă implozivă” care ne apare ca o curbură spaţială infinită în toate modurile ei diferite de manifestare.

Implozia are la bază un vortex autoîntreţinut care evoluează în mediu fluid şi are un efect ordonator, concentrator şi de reducere a temperaturii mediului. Când fluidul (apa, aerul) trece printr-un tub cu diametru progresiv mai mic, are tendinţa de a curge în spirală, într-o turbulenţă cicloidă. Când iese din tub, după ce toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare gigantică de energie.

Turbina lui Schauberger se constituie din nişte tuburi spiralate în jurul unei forme conice. Cu ajutorul unui mic motor electric se rotesc forţat tuburile, care aspiră apa la capetele mari şi o expulzează cu o forţă imensă la capetele mici în palele unei turbine conectate la un generator electric.

Dificultatea constă în a găsi curba spiralată optimă în care fluidul (apa sau aerul) să se desprindă în mod natural de peretele de ghidare lăsându-se „densificat”. Doar în aceste condiţii speciale fluidul este angrenat într-o mişcare centripetă (mişcare spiralată în sens anti-orar), ce generează o anumită formă de energie. Masa de fluid ce se deplasează astfel devine un veritabil piston de absorbţie.

Viteza fluidul creşte şi totodată acesta se densifică de la o răsucire la alta, ceea ce demonstrează funcţia energizantă a spiralei YANG (sens anti-orar). Astfel, masa fizică se condensează până la un punct critic dincolo de care ea se „dizolvă” în forma ei energetică (matricea ei). Apare astfel un vid biologic (vacuum) care măreşte absorbţia, iar acest proces conduce la fenomenul de diamagnetism şi levitaţie.

Iată ce declara Viktor Schauberger despre gravitaţie: „…în momentul în care toate subsistemele turbionare sunt sincronizate, are loc o eliberare imensă de energie. Forţele implicate sunt capabile să creeze sisteme complexe şi să genereze DIAMAGNETISM. Diamagnetismul este opusul „gravitaţiei” şi explică modul în care fiinţele se pot ridica pe suprafaţa terestră…”

„Vrăjitorul apei” transformă „apa moartă” în „apă vie”

Fără apă, acest veritabil „sânge” al planetei noastre, viaţa organică nu ar putea exista. Însă atunci când apa pe care o bem este foarte impură, ea devine o ameninţare pentru sănătatea noastră, din cauza lipsei calităţilor nutritive şi vitalizante ale apei pure.

Folosirea abuzivă şi nechibzuită a apelor planetare ne-a adus în pragul unei catastrofe ecologice, datorită poluării. Mulţi cred că prin consumul apei minerale îmbuteliate sau al apei plate rezolvă problema sănătăţii personale. În cele ce urmează, vom prezenta concluziile lui Viktor Schauberger în ceea ce priveşte puritatea diferitelor tipuri de apă.

Apa distilată

Apa distilată se obţine prin evaporare, ce are ca scop disocierea ei de impurităţi şi apoi condensarea ei ca un lichid pur. Ea devine astfel chimic pură. În această stare, apa va rămâne atât timp cât nu va întâlni substanţe solubile. Acţiunea ei purgativă poate sărăci organismul de anumite elemente şi minerale. De aceea, consumul

zilnic de apă distilată nu este recomandat pentru perioade lungi de timp.

Apa de ploaie

Într-o atmosferă nepoluată, apa de ploaie este cea mai pură apă pe care ne-o oferă natura. Din păcate, la ora actuală, pericolul ploilor acide pune sub semnul întrebării chiar şi această apă.

Apa de suprafaţă

Are contact cu pământul, astfel că poate dizolva diverse substanţe, inclusiv poluanţi. Contactul direct cu lumina solară poate energiza acest tip de apă.

Apa freatică

Extrasă de la adâncime, această apă este mai bună datorită conţinutului ridicat de minerale. În călătoria sa prin straturile impermeabile ale pământului ea poate apărea ca o infiltraţie în puţurile de scurgere sau ca izvor de suprafaţă.

Apa de izvor

Este cea mai bună apă revitalizantă. Este bogată în minerale, oligoelemente şi carbonaţi dizolvaţi. Vitalitatea sa poate fi observată în aspectul strălucitor care o diferenţiază de orice alt tip de apă.

Aceste izvoare, dacă nu sunt contaminate de substanţe folosite în agricultură sau de habitatul uman, rămân cele mai preţioase surse de apă potabilă.

Viktor Schauberger a inventat un dispozitiv care putea folosi orice apă nepoluată (pentru că nu acţiona chimic) pentru a o transforma într-o apă asemănătoare celei de izvor. Datorită acestei invenţii el a fost supranumit Vrăjitorul apei, pentru că apa pe care o obţinea avea puternice calităţi curative. Astfel, el a reuşit, numai cu această apă, în mai multe cazuri, remisiunea tumorilor canceroase.Autorităţile l-au acuzat însă de înşelătorie, pentru că nu avea calificarea necesară practicilor terapeutice. Maşina de purificat apa a fost apoi confiscată şi distrusă…

Rezultate ale cercetărilor actuale

În ultimul deceniu, tot mai mulţi oameni de ştiinţă şi-au îndreptat cercetările în direcţia descrisă de descoperirile geniale ale lui Schauberger.

Încă din iunie 1974, revista „Implosion” făcuse cunoscut faptul că firma „Schauberger Biotechnik AG” a început deja producerea de aparatură pentru purificarea aerului, care lucrează bineînţeles după principiul turbionar al deplasării aerului printr-o spirală în sens anti -orar. Dar aceste aparate nu au fost comercializate niciodată.

Alte aplicaţii practice ale ideilor lui Schauberger, vizate de cercetători în ultimii ani sunt:
- obţinerea apei vii ca medicament;
-creşterea mult accelerată a sistemelor vii prin utilizarea turbinelor cu sens anti-orar şi a generatoarelor de apă speciale;
- realizarea apei prin fuziune nucleară la rece, pornind de la oxigen eteric şi hidrogen, prin intermediul generatorului cu apă;
- obţinere de energie liberă din apa care este deplasată cicloidal printr-o ţeavă spiralată în sens anti-orar.

Pentru cei care au avut curiozitatea să cerceteze cu obiectivitate acest domeniu al sistemelor energetice neconvenţionale, validitatea principiului imploziei unei structuri spiralate apare ca fiind incontestabilă. Rămâne însă întrebarea dacă forţa socială, politică şi economică necesară pentru a susţine renunţarea la sursele de energie convenţionale (inclusiv energia nucleară) va fi suficient de puternică pentru a pune cât mai repede în practică conceptele naturiste şi biologice de genul celor structurate de descoperirile lui Viktor Schauberger.

 

de Ioana Plăviţu

134050 cristaloterapia alegerea cristalelor potrivite pentru vindecare un ghid pentru selectarea si utilizarea cristalelor in functie de nevoile individuale

generate highresolution visually compelling image.jpgddad

Cum pot folosi cristalele în viața de zi cu zi?

 

Cristaloterapia: Alegerea Cristalelor Potrivite pentru Vindecare

Cristaloterapia este o formă de terapie alternativă care utilizează energia cristalelor pentru a promova vindecarea fizică, emoțională și spirituală. În acest ghid, vom explora cum să alegi cristalele potrivite pentru nevoile tale individuale și cum să le folosești în mod eficient.

Ce este cristaloterapia?

 

Cristaloterapia implică utilizarea cristalelor și pietrelor prețioase pentru a sprijini procesul de vindecare.Fiecare cristal emite o energie unică,care poate influența starea de bine a unei persoane. Această energie poate ajuta la echilibrarea chakrelor, reducerea stresului și îmbunătățirea sănătății mentale și fizice.

Beneficiile cristaloterapiei

 

    • Reduce stresul și anxietatea: Cristalele pot ajuta la calmarea minții și la eliberarea tensiunilor acumulate.

 

    • Îmbunătățește somnul: Anumite cristale pot contribui la un somn mai profund și mai odihnitor.

 

    • Sprijină sănătatea emoțională: Utilizarea cristalelor poate ajuta la procesarea emoțiilor negative și la atragerea energiei pozitive.

 

    • Facilitează meditația: Cristalele pot crea un spațiu sacru care facilitează practica meditației.

 

Alegerea cristalului potrivit pentru tine

 

Atunci când alegi un cristal, este significant să iei în considerare nevoile tale personale. Iată câteva sugestii pentru a te ajuta să alegi cristalul potrivit:

1.Ascultă-ți intuiția

 

Uneori, cea mai bună alegere este pur și simplu să te lași călăuzit de instinct.Alege un cristal care te atrage, fără a te gândi prea mult la raționamentele logice.

2. Identifică-ți nevoile

 

Este important să îți cunoști nevoile specifice. Iată câteva cristale și scopurile lor:

 

Cristal Utilizare
Amethyst Calmarea minții, îmbunătățirea somnului
Rose Quartz Dragoste necondiționată, deschiderea inimii
Citrine Abundență, succes
Black Tourmaline Protecție, eliminarea energiilor negative

3. Verifică proprietățile energetice

 

Fiecare cristal are anumite proprietăți energetice care pot influența diferite aspecte ale vieții tale. De exemplu, pentru a sprijini echilibrul emoțional, poți alege quartzul roz.

Utilizarea cristalelor în viața de zi cu zi

 

Odată ce ai ales cristalele potrivite, este timpul să le integrezi în viața ta. Iată câteva metode eficiente:

    • Pur și simplu poartă cristalul: Poți purta bijuterii din cristale sau ține cristalele în buzunar.

 

    • Meditație cu cristale: Ține cristalul în mână sau așează-l pe corp în timpul meditației.

 

    • Aranjamente în spațiul tău: Așează cristalele în locuri strategice din casa ta pentru a spori energia pozitivă.

 

    • Băi cu cristale: Adaugă cristale în apă pentru a te relaxa și a te revitaliza.

 

Studii de caz: Experiențe de succes

 

Mulți oameni au raportat îmbunătățiri semnificative ale stării lor de bine prin utilizarea cristaloterapiei. De exemplu:

Maria, 35 de ani

 

Maria a început să folosească quartzul roz după ce a trecut printr-o despărțire dureroasă. A observat o schimbare pozitivă în modul în care percepea dragostea și încrederea în sine.

Andrei, 50 de ani

 

Andrei își folosește cristalul de citrin la locul de muncă pentru a atrage abundență și succes. A remarcat o creștere semnificativă a rezultatelor sale la birou.

Întreținerea cristalelor

 

Pentru a menține energia cristalelor, este important să le cureți și să le reîncărcați regulat. Iată câteva metode:

 

    • Spălare cu apă: Spală cristalele sub apă curentă pentru a le curăța energia.

 

    • Expunere la soare sau lună: Lasă cristalele să absoarbă lumina solară sau lunară pentru reîncărcare.

 

    • Fumigație: Folosește fum de salvie sau tămâie pentru a curăța cristalele energetic.

 

Concluzie

 

Cristaloterapia oferă o modalitate unică de a aborda sănătatea și bunăstarea personală. Alegerea cristalelor potrivite pentru vindecare poate avea un impact profund asupra vieții tale. Prin ascultarea intuiției, recunoașterea nevoilor tale și utilizarea eficientă a cristalelor, poți transforma experiența ta de vindecare. Începe călătoria ta spirituală astăzi și descoperă puterea vindecătoare a cristalelor!

 

CRISTALOTERAPIA – TERAPIA CU CRISTALE

Cele 5 Răni – Lise Bourbeau

6 intrebari care te ajuta sa iti indeplinesti toate visele

PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

gratuit sesiune de purificare energetica cu sistemul khyati si atmic boost

GRATUIT!!! SESIUNE DE PURIFICARE ENERGETICĂ

CU SISTEMUL KHYATI SI ATMIC BOOST ©

SESIUNE DE PURIFICARE ENERGETICĂ SISTEMUL KHYATI SI ATMIC BOOST©

 

Vizioneaza videoclipul de mai jos pentru a primi sesiunea de purificare.

Înainte de a viziona videoclipul, rostește această formulă de activare a ședinței de purificare / vindecare:

 

“Eu, ___(numele dvs)_____sunt de acord să primesc sesiunea de purificare energetică trimisa de Anca Bogdan, ACUM!”

 

SESIUNE DE PURIFICARE ENERGETICĂ CU SISTEMUL KHYATI SI ATMIC BOOST©

Această Sesiune de Vindecare prin Purificare este deja pregătită pentru tine și gata să o primești.

Puteți apela la purificare / vindecare de mai multe ori, în zile diferite, nu există limită pentru numărul de sesiuni în care puteți primi vindecare.

Spune doar cuvintele pentru activare, de fiecare dată. La crearea acestei sesiuni audio de purificare, am programat ca oricine să o primească.

Orice destinatar din întreaga lume va fi purificat atunci când va spune cuvintele de activare, pentru a o primi.

Sesiunea de purificare / vindecare lucrează întotdeauna pentru binele cel mai înalt al primitorului.

 

 

Ce face această sesiune de purificare / vindecare diferită de altele?

– Această purificare folosește o combinație de energii și chei de activare din Planul Cauzal și energiile de purificare din Planul Buddhic, prin intermediul sistemului de evolutie spirituala Khyati si a activarii Atmic Boost al Karanna Academy©.

 

– Energiile de purificare din planul Buddhic care sunt accesate si transmise catre destinatar prin intermediul Sistemului Khyati© si Atmic Boost©, constituie un ritual de purificare de nivel înalt care poate arde karma, distruge negativitatea și restabili integritatea corpului fizic, emoțional, a minții și sufletului. Acest ritual poate împiedica, de asemenea, persoana să renască în tărâmurile inferioare.

 

– Planul Buddhic este dimensiunea spirituală care există dincolo de planul Cauzal unde se găsește Spiritul. Conține niveluri ridicate de beatitudine și unitate, o energie de nivel superior care purifică densitățile inferioare.

 

Mai multe detalii despre Sistemul Khyati© si Atmic Boost© puteți afla AICI.

 

– În plus, Flacăra Violet și Flacăra Albastru – Aurie sunt invocate pentru a purifica fiecare destinatar. Una din Legile Universale statueaza faptul că energia de vibrație superioară curăță vibrațiile inferioare.

 

– Sinele Superior al beneficiarului este implicat activ în procesul de vindecare. Sinele/Spiritul Superior al primitorului îl cunoaște cel mai bine pe cel care primește și este cel mai bine poziționat pentru a furniza perfect energiile de vindecare.

 

– Sesiunea de vindecare este deja pregătită pentru tine și gata să fie primită instantaneu. Poate fi primită atunci când dorești să o primești.

 

– Nu este nevoie ca vindecatorul să cunoască numele destinatarului sau locația acestuia.

 

– Sesiunea de vindecare este emisă prin chiball și nu necesită prezența vindecătorului. Sesiunea de vindecare este deja pregătită în trecut pentru a fi primită în viitor.

 

– Sesiunea de vindecare poate fi primită de oricine din întreaga lume. Este gata să fie primită de oricine, oriunde, în orice moment.

 

– Această sesiune de vindecare poate fi primită pentru totdeauna și pentru un număr nelimitat de ori. A fost programată la nivelul Spiritului pentru a fi primită de câte ori cere fiecare destinatar. Dacă aveți nevoie de vindecare suplimentară, pur și simplu citiți sau spuneți cuvintele pentru a o primi din nou.

 

– Această sesiune de purificare de vindecare este adesea o experiență care schimbă vieți, permițând vindecarea corpului, minții și spiritului. Aceste energii resimțite în mod concret sunt inițiate la începutul sesiunii și continuă să lucreze cu tine mult după terminarea sesiunii de vindecare.

 

– Datorita puterii sedintei de vindecare, se recomandă să bei apă si sa te odihnesti după primirea energiilor vindecătoare.

 

NOTĂ 1: Dacă accesezi accidental sesiunea de vindecare la momentul nepotrivit, spune pur și simplu „Stop” și sesiunea de vindecare se va opri. Apoi accesează ședința de vindecare când ești gata.

NOTĂ 2: După prima vizualizare, dacă dorești, poți să stai în meditație cu ochii închiși pentru următoarele sesiuni de purificare. Nu mai este nevoie sa vizualizezi videoclipul, dar este necesar în continuare să îl asculți.

 

https://vimeo.com/852310649

 

SESIUNE DE PURIFICARE ENERGETICĂ CU SISTEMUL KHYATI SI ATMIC BOOST©

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria PREMIUM

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

 

 

6 Greseli de Evitat in Depresie si Atacuri de Panica

6 Greseli de Evitat in Depresie si Atacuri de Panica

 

Astazi sunteti acolo unde v-au adus gandurile; maine vei fi unde te vor duce gandurile. ” ~ James Allen

 

Cand aveam vreo optsprezece ani am trecut printr-o perioada foarte stresanta, care a dus la aparitia atacurilor de panica. Îmi amintesc adesea cum în pat într-o noapte am fost brusc coplesit de un sentiment de teroare. Nu mai experimentasem niciodata o asemenea frica.

Sigur, mi-a fost frica de multe lucruri, dar acest sentiment nou a fost unic. Cel mai precis mod în care îl pot descrie este un fel de groaza. Parea sa fi venit din cele mai adanci si mai întunecate adancituri ale subconstientului meu, cauzate de mecanisme primare, bestiale.

Sentimentul a fost atat de profund si cuprinzator încat a fost ca si cum nimic altceva nu ar exista, doar aceasta frica care mi-a strabatut corpul în timp ce ma zvarcoleam, transpirat si tensionat. Cel mai necunoscut si, prin urmare, terifiant aspect al fricii a fost ca nu avea un obiect: nu era clar de ce ma temeam de fapt.

Înca de la început, a fost pur si simplu frica – fara legatura cu orice lucru tangibil. Acea noapte a marcat intalnirea cu primul meu atac de panica. Alte cateva au urmat in timp dupa acela ceea ce m-a determinat sa caut discret o solutie sau un tratament impotriva atacurilor de panica.

La varsta de douazeci de ani, am început sa ma lupt; si cu ajutorul meditatiei am reusit sa trec peste depresie si atacuri de panica iar acum este deja destul timp de cand am trecut peste acea perioada. În timpul luptei mele am ajuns sa-mi dau seama ca ma împiedic in greselile pe care le faceam si abia cand le-am depasit am început sa fac progrese reale.

Prin natura profesiei, la Academia KARANNA© vorbim adesea cu diferiti oameni, unii dintre ei care au trecut sau trec prin aceleasi tipuri de probleme si observam ca multi dintre ei fac aceleasi greseli care duc la adancirea crizei nicidecum la depasirea ei. Confruntati cu aceasta situatie, ei cauta tratament impotriva depresiei. Deci, ce e de facut?

 

1. Rezista.

Cand simtim ca apare o stare proasta, depresie sau panica, prima noastra dorinta este sa scapam de ea cat mai repede posibil, sa schimbam starea „proasta” într-una „buna”. Acest lucru este firesc; asa suntem facuti. Dar de prea multe ori încercarile noastre înrautatesc totul. Creierul ne obliga sa ne gandim în permanenta la starea noastra, sa ne concentram toata atentia asupra ei, sa ne simtim rau pentru ca nu va disparea, sa asteptam încordati usurarea.

Adevarul simplu este ca nu poti controla totul. Încercarea de a avea totul „sub control” duce adesea la un stres suplimentar si la sentimente proaste nedorite. Uneori este mai bine sa renunti si sa încetezi sa depui rezistenta. Daca ne relaxam si lasam depresia sau panica sa vina fara a încerca sa controlam nimic, acceptand ca sunt doar sentimente temporare care vor trece în timp util, lucrurile devin mult mai usoare.

 

6 greseli de evitat in depresie si atacuri de panica

2. Sa nu te mai simti prost pentru ca te simti rau.

În acele momente începem sa avem ganduri precum „Am sa mor sau am sa înnebunesc”, „Acest lucru nu se va termina niciodata” si „Urasc ca nu ma pot bucura de viata ca alti oameni; Ma simt complet nenorocit. ” Mintea noastra începe sa adauge noi temeri si emotii negative la depresia pe care o avem deja.

Si, asa cum am vazut la mine, aceste temeri si sentimente ajung sa constituie partea principala a starii noastre. De fapt, mintea ta, nu depresia si panica, fac din fiecare episod unul atat de insuportabil. Daca nu ma credeti, încercati acest experiment: data viitoare cand sunteti coplesit de un atac, încercati pur si simplu sa-l observati fara sa va afundati in el sau sa-l evaluati în vreun fel.

Va fi destul de greu mai ales ca vine pe nepregatite si destul de intens, dar incercati. Pur si simplu urmariti-l în forma sa pura, fara ganduri. Încearca sa observi în ce parti ale corpului tau îl simti si cum vine si pleaca.

În acest fel, îti vei îndeparta mintea de la suferinta ta. Veti observa cat de slabe devin atacurile atunci cand nu mai sunt sustinute de procesele dvs. de gandire. Încercati, notand rezultatele, daca doriti. Ar fi adevarat sa spunem ca nu este atat de terifiant si de îngrozitor pe cat parea la început? Cand încetati sa va hraniti depresia cu frici si ganduri, devine mult mai usor de trecut peste.

 

3. Renunta la comparatii.

Totul era atat de bun cand nu eram deprimat! Ce viata buna am avut si cat de groaznic este acum. De ce nu pot sa ma întorc?! ” Acestea sunt genurile de lucruri pe care multi le gandesc atunci, dar astfel de ganduri nu aduc altceva decat rau. Daca doriti sa învingeti depresia sau panica, trebuie sa nu mai comparati. Uitati ca exista un trecut si un viitor.

Ce s-a întamplat s-a întamplat. Nu analizati trecutul prea mult si, în schimb, traiti aici si acum.

Începeti cu ceea ce aveti si nu va ganditi la cum a fost totul înainte. Învatarea modului de a trai în momentul prezent va va face depresia sau panica mult mai suportabile.

 

4. Nu puneti întrebari inutile.

Multi oameni petrec ore întregi punandu-si tot felul de întrebari: „Cand se va termina acest lucru?” „De ce eu?” si „Ce am facut pentru a merita asta?” Pentru a folosi o bine-cunoscuta parabola budista, aceste întrebari sunt la fel de utile ca si încercarea de a afla sursa sagetii care v-a orbit: pur si simplu nu este atat de important. Ce trebuie sa stiti este cum sa scoateti sageata.

Întrebari despre „De ce eu?” de exemplu, va înrautateste starea, fortandu-va sa va plangeti si sa va suparati despre ceva care sa întamplat deja. Concentrati-va asupra a ceea ce va va ajuta sa treceti de depresie si nu va deranjati cu întrebari care nu servesc acestui scop.

 

5. Nu-ti mai crede temerile.

Credem ca, deoarece ne confruntam cu o teama oricare ar fi ea, înseamna ca se va întampla ceva rau. Nu este nimic surprinzator în asta, deoarece natura a facut frica pentru a ne avertiza de pericol. Suntem creati în asa fel încat sa credem instinctiv aceasta teama si sa raspundem la ea. Dar frica noastra nu apare in aceste situatii din cauza unei amenintari reale.

De exemplu, teama de a va pierde mintile sau de a va sufoca în timpul unui atac de panica este pur si simplu eronata. Nu mai credeti aceasta teama. Indiferent de ce va este frica în aceste momente, nu se va întampla.

Frica nu este altceva decat un sentiment, o reactie chimica în capul tau. Daca esti cuprins de teroare cand cobori în subteran, nu înseamna ca ceva oribil te asteapta acolo. Este ca o alarma de incendiu care nu functioneaza cum trebuie – doar faptul ca se declanseaza nu înseamna ca exista de fapt un incendiu.

Deci, nu mai asculta „alarma interioara” de fiecare data cand se declanseaza. Nu-i dati nicio atentie: iesiti, întalniti-va prietenii, plimbati-va si lasati alarma sa sune în continuare. Nici nu ar trebui sa încercati sa o „opriti”, deoarece acest lucru nu functioneaza întotdeauna. Doar ignorati-l. Cu alte cuvinte, nu mai credeti frica ca pe ceva real.

 

6 greseli de evitat in depresie si atacuri de panica

6. Cautarea motivelor depresiei dumneavoastra în lumea exterioara este eronata.

Aceasta este o alta greseala pe care am facut-o eu însumi. Am crezut ca starea mea de rau era legata exclusiv de modul în care mergea viata si activitatea mea. Am crezut ca, daca as putea schimba asta, as fi fericit. Dar apoi, cu meditatie, mi-am dat seama ca tot ce aveam nevoie pentru a fi fericit se afla în mine si la fel, ceea ce ma determina sa sufar! Pentru a scapa de depresia mea, a trebuit sa scap de motivele interne care au provocat-o.

Asa ca nu va spuneti în continuare: „Daca voi obtine un nou loc de munca, totul va merge bine” sau „Daca voi scapa de tot ceea ce mi-e frica, nu va mai fi nimic de care sa-mi fie frica . ” Depresia si temerile tale locuiesc în interiorul tau, asa ca oriunde te-ai afla, vor fi si ele proiectate asupra lumii exterioare. Desigur, acest lucru nu înseamna ca nu trebuie sa te straduiesti sa-ti îmbunatatesti viata. În primul rand, totusi, trebuie sa va directionati eforturile spre interior.

6 greseli de evitat in depresie si atacuri de panica

Concluzie:

Acum, cand ma uit la aceste greseli si îmi amintesc ca le-am facut singur, pot vedea singurul lucru care le uneste. Motivul pentru care le facem este ca atunci cand depresia sau panica ne ataca, începem sa gandim si sa actionam în felul în care ne spun sentimentele si instinctele primare.

Esti speriat, fugi, rezista, pericolul te asteapta peste tot, esti prins”, soptesc gandurile din cap. Acceptarea ca valide a acestor lucruri în timpul unei crize de depresie sau de atac de panica agraveaza situatia.

Acest lucru se datoreaza faptului ca mintea, emotiile si instinctele noastre sunt puternic conditionate de depresie, asa ca a le asculta este ca a asculta vocea unui demon rau intentionat si invizibil care vrea sa te conduca la ruina.

Paradoxal, pentru a te elibera de depresie odata pentru totdeauna trebuie sa renunti la toate notiunile de bun simt; abandonandu-ti simtul ratiunii, trebuie sa actionezi împotriva lor.

Nu te opune depresiei tale, accepta-ti fricile si lasa-le sa treaca pur si simplu; nu te lasa prins de ele si nu le crede; nu comparati situatia dvs. actuala fata de cum era înainte. Toate aceste lucruri se simt si par ilogice atunci cand va aflati într-o stare de teroare sau depresie intensa.

Ceea ce va sfatuiesc poate parea sa fie opusul a ceea ce va vine in mod normal sa faceti. Dar tocmai pentru ca oamenii continua sa creada si sa asculte aceste sentimente, depresia este o afectiune atat de raspandita. Trebuie sa actionezi asa cum spuneam oarecum paradoxal pentru a scapa de ea.

Propria mea experienta m-a convins de acest lucru. Întelegerea acestor lucruri mi-a permis sa trec prin situatia dificila din trecut si continua sa ma ajute sa fac fata provocarilor pe care le întampin în calatoria mea.

 

PS: Aceste sfaturi provenite din experienta nu tin locul unui consult de specialitate si pot fi folosite in cazul unei depresii cu o intensitate scazuta. Daca simtiti ca situatia dvs nu se amelioreaza, efectuati un consult de specialitate la un medic psiholog sau psihiatru care va poate prescrie inclusiv un tratament medicamentos.

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

 

 

#ARTICOLE PREMIUM #Dezvoltare Personală #Dezvoltare Spirituala #EVOLUTIE SPIRITUALA #Karanna #Life Coaching #Meditatie #Sanatate #Terapii Alternative #Terapii Complementare #Vindecare#ARTICOLEPREMIUM #DezvoltarePersonală #DezvoltareSpirituala #EVOLUTIESPIRITUALA #Karanna #LifeCoaching #Meditatie #Sanatate #TerapiiAlternative #TerapiiComplementare #Vindecare #atacuridepanica #depresie #dezvoltarepersonala#atacuridepanica #depresie #dezvoltarepersonala