vibratii uleiuri

Academia Karanna© & doTERRA – Lămuriri Necesare

vibratie uleiuri esentiale doTERRA

 

 

Suntem intrebati de catre unii clienti, de ce am început sa promovam doTERRA, dupa ce ani de zile am tot fost tentati de diverse firme cu produse sau servicii si am refuzat.

Simplu: le-am testat atat dpdv al proprietăților fizice cat si dpdv al proprietăților energetice si a rezultat ca sunt aproape 100% vibratia plantei – origine, fara nicio vibratie perturbanta disarmonica (cum ar fi fost adaosuri chimice pentru diluare). Nu sunt 100% vibratia plantei pentru ca in procesul de extracție a uleiului esențial este normal sa se mai piarda ceva..

Le promovăm pentru ca sunt complementare activității noastre de bază, respectiv cursuri online de dezvoltare personala și spirituala, consiliere, hipnoză.

Uleiurile, dupa cum se vede in poze, aplicate pe piele, difuzate in aer sau înghițite ca pastile, pe langa proprietatile de vindecare, au si proprietati de ridicare a vibratiei, ceea ce ajuta foarte mult la meditatie, hipnoza, regresii, alinierea si echilibrarea chakrelor, curatare si optimizare energetica, protecție energetică, etc.

Așadar doTERRA este de acum recomandarea noastra , pe lângă cristale si alte modalități psiho-energetice, ca instrument de lucru pentru cursurile si activitatile noastre.

Pentru a cumpăra produse doTERRA trebuie sa va faceti cont de cumpărător pe site-ul doTERRA sau puteti sa comandati pe site-ul nostru, daca doriti ca ulterior sa primiti informatii si recomandări personalizate, de utilizare a uleiurilor.

In curand vom lansa si cateva cursuri de Aromaterapie, la care veti avea acces gratuit daca va inscrieti prin Academia Karanna©.

 

Acces integral GRATUIT pentru membrii echipei doTERRA KARANNA©

 

Alte articole din Categoria Wellness

PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK 

  https://www.evolutiespirituala.ro/academia-karanna-doterra-lamuriri-necesare/?feed_id=67940&_unique_id=64ab486ab1b4e

hand g25a864d93 1280

9 moduri de a scapa de frica

 

Frica ajunge chiar si la cei mai buni sau curajosi dintre noi, indiferent dacă este frica de eșec, frica de succes sau chiar frica de frică. Cu toții am experimentat frica la un moment dat în viața noastră și poate fi un adevărat obstacol care ne împiedică să avem cu adevărat succes.

 

Frica nu te poate reține pentru totdeauna sub influenta ei nefasta, dacă nu o lași. Există mai multe modalități de a depăși frica, iată cele mai importante 9 modalitati de a combate frica:

 

 

  1. Separa realitatea de perceptie

 

De cele mai multe ori creierul nostru interpreteaza cu totul special informatiile pe care le primeste, punandu-le intr-o lumina mai aproape sau nu de adevarul obiectiv. De aceea, atunci cand frica incepe sa iti dea tarcoale sau chiar sa se instaleze in tine, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa te intrebi ce se întâmplă cu adevărat, localizează faptele și plasează-le deasupra sentimentelor tale.

 

  1. Identifica factorul declansator

 

Afla care este situația care o declanșează. Învățand sa identifici factorul declansator te va ajuta să inveti să combați frica cu succes.

 

  1. Afla unde trăiește frica în corpul tău

 

De multe ori, frica preia controlul asupra corpului tau fizic. Ea afectează persoane diferite in moduri diferite. Identifica dacă si cum iti afectează corpul fizic și fa ce trebuie facut pentru a iti îngriji si proteja corpul. Ex: dacă stresul tau este pozitionat în spate, poți face miscari de întindere a spatelui si de relaxare a musculaturii din zona respectiva, poti incerca un masaj sau alte metode care iti sunt la indemana pentru a evita acumularea tensiunii in zona respectiva sau chiar pentru a scapa de durere daca ea s-a instalat deja acolo.

 

 

  1. Practica recunostinta

 

În fiecare zi, enumeră 1-3 lucruri pentru care ești recunoscător. Nu contează cât de mare sau de mică este, recunoștința ajută la mutarea mintii într-o lumină pozitivă, care, în plus, depășește frica.

 

  1. Asculta-ti vocea interioara

 

Monitorizează-ți conversațiile interioare. Dacă exista ceva ce nu i-ai spune unui prieten, atunci nu ti-l spune nici ție. Tu esti sau ar trebui sa fii cel mai bun prieten al tau, indiferent de orice s-ar intampla in viata ta, asa ca respecta-te si iubeste-te pentru ca nu exista o persoana pe lume care sa te cunoasca mai bine decat te cunosti tu. Vorbește-ți pozitiv și amintește-ți punctele tale forte.

 

  1. Creează o asociere noua

 

In viata totul trece. La fel si senzatia de frica, indiferent cat de puternica ar fi ea, sau cat ar putea dura, pana la urma acest sentiment va trece, la fel cum toate lucrurile trec. Reaminteste-ti că si sentimentul și momentul tau de frica vor trece. Concentreaza-te pe rezultatul pozitiv al situației, linistea pe care o ai dupa ce aceste senzatii vor ramane in urma, mai degrabă decât pe sentimentele negative care te despart de acel moment.

 

  1. Uită-te la jumătatea PLINĂ a paharului

 

Percepția este un lucru foarte puternic și modul în care te simți în legătură cu situația ta dictează modul în care răspunzi. Așadar, gândește-te pozitiv și îți vei oferi șanse mult mai mari de succes. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte; exersează cu un singur gând. Exista un gând negativ / înfricoșător recurent pe care îl ai? Lucreaza la inversarea acestui gând. In timp acest lucru va deveni un obicei.

 

  1. Fa exercitii de respiratie

 

Respirația te ajută să iti echilibrezi corpul; când încetezi să respiri, inima nu mai bate atâtde tare. Poți face un exercițiu de împământare sau chiar poți face 5 respirații adânci și lungi în orice moment pentru a te calma și a te echilibra. Daca esti o persoana anxioasa cel mai bine este să iti începi ziua cu asta, dar nu ezita să exersezi si in timpul zilei.

 

 

  1. Creează-ti un spatiu sigur

 

Când te simți protejat și în siguranță, nu există loc pentru frică. Găseste un loc sigur în care te poți retrage atunci când încep senzatiile neplacute – indiferent dacă acesta este un loc real, cum ar fi dormitorul tau sau un loc în mintea ta, cum ar fi de exemplu o plaja sau o poteca de munte. Acest sentiment de confort te va liniști și îți va permite să faci față fricii.

 

Reține ca acestea sunt doar 9 modalitati de a scapa de frica sau mai bine spus 9 strategii pe care le poti utiliza atunci cand te intalnesti cu o senzatie de frica si ca nu totul funcționează la fel pentru toată lumea. Dar acesta este un punct de plecare pentru a contracara sentimentul de frica. Începe să implementezi aceste tehnici în viața ta și nu lăsa frica să te împiedice să iti atingi obiectivele și sa te tina la distanta de cea mai buna versiune a ta. Retine, ca la fel ca toate celelalte lucruri, chiar si frica TRECE. De cele mai multe ori ca si cum nu ar fi fost niciodata.

 

Karanna Academy©

9 moduri de a scapa de frica

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook  https://www.evolutiespirituala.ro/9-moduri-de-a-scapa-de-frica/?feed_id=66920&_unique_id=64a6e2bb0ebe4

ADN UMAN ASCENSIUNE EVOLUTIE SPIRITUALA

ACTIVAREA ADN

         

Inchipuiti-va ca v-ati trezi intr-o dimineata si ca ati realiza ca aveti capacitati supraomenesti in stare latenta care asteaptau sa fie descoperite. Ca odata ce v-ati activat aceste capacitati, ati putea obtine tot ce ati dorit in viata, ati putea trai o viata fara momente dramatice, ati putea avea corpul ideal din punct de vedere fizic, ati deveni imuni in fata oricarei boli si ati putea inversa procesul de imbatranire.
Imaginati-va cum ar fi daca ati realiza ca v-ati putea schimba de fapt amprenta vietii, ADN-ul, care sa va permita marirea potentialului creativ, sa puteti accesa subconstientul devenind intuitiv, clarvazator si sa descoperiti instantaneu scopul vietii dumneavoastra. Exista acum o metoda care va va permite sa faceti toate aceste lucruri si chiar mai mult de atat, proces numit Activarea ADN.

Ce inseamna de fapt Activarea ADN?

Majoritatea stiu ca ADN reprezinta o “amprenta a vietii” care se afla in fiecare celula din corp. In plus la fiecare helix dublu cu 2 catene ale ADN din cromozom, mai sunt adaugate 10 catene eterice de ADN pentru fiecare om, care au fost dezactivate si in stare latenta inca de la inceputul istoriei.
Fiecare catena adaugata are capacitatea de a permite persoanei sa aiba realizari mai mari. Oamenii de stiinta au admis faptul ca in momentul de fata folosim doar 3% din ADN-ul cu 2 catene pe care il avem. Astfel, traim intr-o societate in care oamenii sunt bolnavi, nefericiti, stresati, provoaca razboaie, se indeparteaza de sentimentul iubirii si au interupt legatura cu universul.
Cei mai multi trebuie sa mediteze timp indelungat pentru a putea trai experienta mistica – atat de grava este ruptura in momentul de fata. Imaginati-va ca activati 100% ADN-ul cu 2 catene si inca 10 catene suplimentare.
Veti ajunge sa folositi 10% din creierul dumneavoastra, devenind o fiinta cu multiple capacitate psihice, telepatice si cu putere de manifestare dincolo de imaginatie. In plus, veti opri procesul de imbatranire si veti arata si va veti simti mai tineri. Aceasta este amprenta divina initiala, ceea ce omul ERA inainte. S-a scris referitor la faptul ca Iisus a avut 12 catene din ADN activate.
De-a lungul intregii istorii a umanitatii s-au nascut copii care au marit vibratia planetei si care au mai mult de 2 catene din AND active – ei sunt cunoscuti sub numele de copiii Indigo. Acestia sunt copii incredibil de inteligenti, iubitori si uimitori care sunt gresit diagnosticati cu A.D.D. deoarece au dificultati de atentie in timpul orelor.
ADN-ul dumneavoastra este amprenta vietii si cel care controleaza fiecare functie din fiecare celula. Daca va schimbati ADN-ul, va veti schimba de fapt viata.
 Sunt sceptic – toti cei care au facut cursuri de biologie in liceu stiu ca ADN-ul are o structura cu helix dublu. Cum este posibil sa existe catene din ADN suplimentare si cum arata acestea?
Portiuni din lantul ADN pe care stiinta l-a identificat ca fiind “helix dublu” reprezinta doar portiunile de suprafata din componentele chimice, elementale si electrice ale catenelor ADN active.
Totusi, stiinta trebuie sa identifice spectrul multidimensional al comportarii ADN si sa fie constienta de faptul ca in structurile ADN detectabile exista nivele de structura si functie care coordoneaza functionarea intregii amprente genetice care in momentul de fata nu sunt depistabile prin metoda stiintifica moderna.
Amprenta umana de ADN se va infatisa intotdeauna analizei din exterior ca fiind o configuratie cu helix dublu alcatuita din 2 catene. Dar ceea ce scapa intelegerii este faptul ca in interiorul helixului dublu exista si se vor mai dezvolta treptat catene suplimentare cu helix dublu care se unesc si vor adauga codul lor de functionare in structura amprentei ADN active.
Pe masura ce stiinta inainteaza in intelegerea spectrului multidimensional, intelegerea structurii arborelui si a functiei ADN se vor dezvolta treptat.

Cum si de ce a fost ADN-ul nostru “deconectat”?

Daca studiati istoria veche a omenirii, veti vedea cum predecesorii nu erau “primitivi” asa cum v-ar face sa credeti anumiti istorici si anumite guverne. De fapt, ei erau mult mai avansati decat noi in ziua de azi. Acestia comunicau telepatic si erau de fapt zei.

Deci, dupa cum banuiti, ar fi destul de greu sa controlati o astfel de persoana. Imaginati-va cum ar fi daca cineva de la locul de munca ar avea capacitati telepatice. Nu credeti ca acest lucru l-ar face pe seful dumneavoastra sa nu se simta in largul sau?

La un moment dat, de-a lungul istoriei, cateva fiinte care s-au autodenumit “zei” nu si-au putut invinge natura umana, prin urmare au decis sa faca o manipulare genetica care a dus la separarea creierului. Acest lucru a insemnat separarea partii analitice din ratiunea persoanei de cea intuitiva si emotionala, iar problemele legate de aceasta intamplare pot fi inca observate si in zilele noastre.

Apoi au deconectat 10 din 12 catene ale ADN, dar le-au lasat acolo. Unele din acestea o reprezinta substanta ADN pe care stiinta o numeste ADN-ul “blocat”, acel ADN care se afla acolo in celule dumneavoastra, celalalt este ADN-ul eteric care exista in vibratii mai inalte, armonioase pe care nu le puteti vedea cu ochiul liber.

Imediat ce acele 10 catene eterice de ADN au fost deconectate, oamenii care urmau sa se nasca dupa acest moment descifrau cu greu gandurile. Apoi, aceste fiinte care s-au autonumit zei au introdus limbajul.

Limba separa triburile si popoarele. Ganditi-va cat de simpla ar fi viata daca ar exista doar o singura limba universala! Si astfel, oamenii au inceput sa dea comenzi verbale pentru a intelege si a executa anumite sarcini, iar acest lucru exista si in ziua de azi.

Priviti cum militarii din lume fac acest lucru prin intermediul “comenzilor”. Urmatoarea decizie consta in modificarea structurii ADN a oamenilor pentru a elimina capacitatile psihice si pentru a bloca mintea inconstienta aproape complet.

Prin urmare, cele 10 catene ale ADN au fost descurcate, iar implanturile au fost puse in corpurile eterice pentru a le impiedica sa se contopeasca din nou.

Catenele au fost de asemenea deconectate de la sistemul endocrin din corpul fizic, ceea ce impiedica crearea unei substante chimice care activeaza glanda pituitara, pineala si hipotalamusul.

Astfel, aceste glande s-au micsorat din cauza neintrebuintarii lor, iar oamenii de stiinta nu isi dau seama pentru ce sunt folosite. Din acest motiv, majoritatea oamenilor folosesc in prezent mai putin de 10% din creier.

Doar cateva persone au pastrat folosirea acestor glande in generatiile viitoare – acestia poarta in ei acele genele speciale care ii transforma in adevarati mediumi, mistici sau shamani. Cea mai mare parte a omenirii a fost lasata cu capacitatea de a activa glandele si 10 catene ale ADN, dar doar daca ei s-ar ocupa de acest lucru si daca ar sti cum sa o faca.

Si asta este ceea ce face Perfectiunea ADN – reactiveaza aceste catene de ADN, astfel incat persoana respectiva sa isi poata da seama de adevaratul potential genetic si de amprenta originala. Iar activarea ADN-ului va va permite de asemenea sa va intrebuintati in cele din urma creierul in proportie de 100%.

Istoria umanitatii este interesanta si va incurajez sa experimentati aceste cunostinte prin cercetarea dumneavoastra plina de sarg. Rasa noastra nu a fost afectata doar de falsificarea genetica si de experimentare, dar a fost aproape in totalitate exterminata datorita distorsiunilor din reteaua planetara. Pamantul este si el un organism viu si capteaza energie de la Sursa la fel ca orice organism viu sau ca orice structura planetara.

Noi, in calitate de fiinte care traim pe Pamant, nu putem decat sa captam in corpurile noastre vibratiile pe care le atrage Pamantul de la Sursa. Daca retelele Pamantului sunt deteriorate, atunci fiecare forma de viata de pe Pamant va avea un sablon ADN deteriorat.

Distorsiunile retelei planetare din anul 3470 IH in Masacrul din Babel a cauzat mutatii in sablonul uman ADN, ceea ce a dus la scurtarea perioadei de viata a omului, a blocat perceptia senzoriala superioara, a provocat pierderea memoriei rasei si a amestecat tiparele originale ale limbii care sunt formate pe corespondenta literelor de foc ale ADN.

Rasa noastra a suferit de amnezie, a murit tanara si se afla in continuu conflict babilonic inca de atunci. Acest eveniment istoric a fost notat in istorie ca povestea biblica “Turnul Babel”.

 Care sunt beneficiile cunoscute si rezultatele activarii ADN?

Activarea ADN indeparteaza blocajele energetice, invaluind Sinele Suprem, constiinta sufletului, Avatarul insusi si Rishi – partea din dumneavoastra care se afla cel mai aproape de Sursa sau de Dumnezeu.
Prin urmare, extinderea constiintei este una din principalele avantaje si dupa sedinte, veti fi mai constienti de tot, in special de scopul vostru si motivul pentru care v-ati incarnat aici, in acest moment din aceasta “perioada”.
Veti deveni constienti sau veti vedea lucruri pe care altii nu le pot vedea – cateva din problemele ascunse care au loc si modalitatea de a lua decizii care sa va ajute pe dumneavoastra si familia dumneavoastra in cel mai bun mod.
Functiile creierului dumneavoastra aflate in stare latenta vor incepe sa devina active, in special glanda pineala. Acest lucru va ajuta la atingerea celor 7 simturi superioare, iar apoi le veti putea folosi zilnic prin practica. Unele din beneficiile fizice enumerate de catre clienti sunt urmatoarele: cresterea parului cu firul mai gros, pierderea greutatii si stabilizarea greutatii dorite, energie crescuta si reintinerirea diferitilor muschi.
Veti incepe sa observati cum si corpul este o forma a gandului si va puteti schimba corpul mult mai usor prin concentrare, asa ca nu va trebui sa va obositi atat de mult. Din punct de vedere emotional, veti trece peste problemele dramatice, peste agravarea zilnica a vietii.
Corpul dumneavoastra va suferi o detoxificare care va aduce in prim plan la suprafata probleme emotionale mai vechi pentru a putea fi vindecate pentru totdeauna, pentru a nu mai fi cauza bolii si impuritatilor din organism. De asemenea veti experimenta un nou sentiment de incredere si siguranta si veti transmite acest lucru si celorlalti, lucru care va permite intocmirea unor relatii complete, incredere accentuata si discernamant si atragerea sufletelor pereche. Aproape toti afirma, de asemenea si materializarea mai rapida a ceea ce doresc.

Ce fel de vindecari au loc dupa activarile ADN?

La momentul activarilor au loc vindecari spontane. De obicei au legatura cu problemele fizice grave sau cu cele emotionale. Dupa aceste activari, are loc un proces de purificare care incepe sa detoxifieze corpul fizic, emotional si mental. Au fost multi pacienti care s-au autovindecat de cancer si de alte boli grave dupa activarile ADN.

Cat timp dureaza pana la aparitia efectelor ca urmare a sedintelor de activare? 

Acest lucru depinde de persoana. Toti suntem diferiti si ne aflam din punctul de vedere al evolutiei la nivele spirituale diferite. Dupa efectuarea a peste 2000 de sedinte, am observat urmatoarele: unii oameni observa efectele imediat dupa sedinta, se vindeca instantaneu, iar realizarile miraculoase se intampla spontan, in timp ce altii au afirmat ca au constientizat rezultatele pe o scala cuprinsa intre 1 si 5 zile dupa sedinta.

Totusi schimbarile nu au loc peste noapte. Ele au loc timp de saptamani intregi si chiar luni dupa fiecare sedinta. Asta se datoreaza faptului ca lucram asupra corpurilor subtile, asupra acelora care se afla la vibratii mai inalte.

De fapt aveti 12 nivele in campul aurei. Astfel, blocajele energetice pe care le indepartam din aceste dimensiuni mai inalte ale sinelui dumneavoastra dureaza de obicei cateva zile pentru a cobori in constiinta persoanei si in realitatea holografica.

Natura multidimensionalitatii 

Pana nu de mult, toti oamenii nascuti pe Pamant erau nascuti ca fiinte tridimensionale. Ceea ce inseamna ca erau cu totul in planul sau taramul material, si constiinta lor era „blocata” in Dimensiunea a Treia. Ei functionau prin primele trei chakre, cea materiala, cea emotionala si cea mentala. Acolo unde se gasea spiritualitate, era de obicei vazuta ca ceva din afara sau altceva decat functionarea normala de zi cu zi. Fiinta Dimensiunii a Treia este constienta de el sau de ea ca un individ unic, separat.
Nu exista simt real al unitatii sau unimii de constiinta care este un factor al constiintei dimensiunilor mai inalte. Din cauza acestui simt al separarii, oamenii au construit o societate care isi da seama prea putin de interconectarea dintre fiinte si dintre actiuni. Si datorita acestei lipse de constientizare, oamenii au creat o planeta de necazuri si suferinta, unde indivizii nu vad necesitatea de a fi responsabili pentru gandurile, sentimentele si actiunile lor.
Frica de a nu supravietui la nivel individual, din cauza lipsei de resurse, a dus la lacomie si dezechilibru care trebuie sa fie adresate pentru a crea o casa planetara stabila pentru toti oamenii. Copiii Indigo au ajuns aici cu cheia catre multi-dimensionalitate. Ei au fost nascuti in corpuri ale Dimensiunii a Treia, dar constiinta lor era efectiv in Dimensiunea a Patra si capabila de a se muta in cea de-a Cincea.
Cand acest „val” de constiinta Indigo a ajuns pe planeta la inceputul anilor `70, s-a deschis calea pentru toti oamenii si pentru planeta insasi sa se mute in Dimensiunea a Patra.  La nivelul Constiintei din a Patra Dimensiune, oamenii devin constienti de Legea Universala a Unitatii, altfel stiuta ca ”Constiinta Unitatii”.
Aceasta lege afirma ca toti suntem Unul, toti suntem conectati si ca orice afecteaza pe unul ne afecteaza pe toti. Copiii Indigo poarta aceasta constientizare in constiinta lor, si asta ii conduce catre a fi razboinici pentru multe cauze care vor vindeca Pamantul si ii vor opri pe oameni de la distrugerea si poluarea mediului lor inconjurator si de la vatamarea altor oameni.

Legea lui Unu sprijina (hraneste) de asemenea intelegerea in fiintele Indigo ca toti suntem egali, si nimeni nu este mai bun decat oricare altul. Aceasta constiinta si constienta de grup este calea catre viitor pentru oameni.

Vom invata sa functionam in mod cooperant si pentru binele tuturor daca vrem sa cream Noul Pamant pe care ni-l dorim.

Oamenii Indigo respecta talentele si abilitatile fiecarui individ, dar aceste talente nu fac pe nimeni superior altuia. Jocul ego-ului si importantei de sinenu-si gaseste locul in viata unui Indigo.

Cand constienta unui Indigo se deschide in Dimensiunea a Cincea, el devine constient de el insusi ca un Creator. Constienta Dimensiunii a Cincea iubeste sa creeze. Toate sistemele de credinte religioase si sistemele economice de astazi de pe Pamant sunt creatii ale Formei Gandirii Dimensiunii A Cincea pe care le pastram prin suportul nostru continuu ale acestor forme de ganduri.

Ele formeaza o grila a Dimensiunii a Cincea in jurul Pamantului. Fiintele din dimensiunile cele mai joase sunt complet in necunoasterea faptului ca modelele lor de gandire si comportament sunt controlate de la acest nivel.

Cand constienta Indigo se deschide spre acest nivel, apare adesea o respingere a tuturor sistemelor de credinta si o constiinta a libertatii de a crea cai noi si alternative de gandire si fiintare. Persoana Indigo preia misiunea planetara de a crea si a aduce noi moduri de gandire si existenta pentru Planeta Pamant.

Dar, la acest nivel de constiinta ea este inca preocupata de dualitatile „bine” si „rau”, care determina ce fel de sistem este cel mai bun pentru Pamant. Urmatorul past in constiinta este trecerea dincolo de dualitate intr-un taram in care totul este vazut ca parte a binelui superior si pentru binele marelui intreg.

Acest stadiu avansat este cunoscut ca si Constiinta a Dimensiunii a Sasea, si este taramul Copilului Christic sau al Copilului Magic. Toti copiii de Cristal sunt nascuti in acest nivel de constiinta. Ei au acces imediat la aspectele magice si spirituale a ceea ce sunt, si sunt capabili sa mixeze imaginatia si creatia in moduri fantastice si pline de bucurie.

Daca ar fi lasati sa se descurce singuri, ar crea imediat o planeta magica. Dar, ei au inca de a face cu o constiinta largita a Dimensiunii A Treia, si ei se lupta cu modelele si comportamentele pe care le gasesc aici.

Cand constiinta unui adult Indigo face trecerea in stadiul de constienta de Cristal, el intra in constienta Dimensiunii a sasea si in semintia Constiintei Christice. Ei sunt renascuti, in constiinta, ca si copii Christici sau Magici.
Odata cu aceasta apare o constienta a veseliei vietii, si a jocului Spiritului prin fiintele umane de pe aceasta planeta. Atunci toata viata este vazuta ca magica si binecuvantata, si toata viata este directionata si avansata prin lucrarea spiritului.
In acest moment, fiinta intelege principiul capitularii in fata cursului undei evolutionare superioare, in timp ce-si exercita dreptul de a fi cocreator la nivel individual. Constiinta de Cristal, atunci cand s-a maturizat suficient la acest nivel, poate sa se mute la nivelul Dimensiunii a Saptea, unde constienta se deschide spre natura misiunii spirituale a fiintei.
Un adult de Cristal sau Christic la acest nivel este gata sa preia misiunea planetara ca pe o un purtator al constiintei dimensiunilor mai inalte catre ceilalti. Aceasta munca poate introduce invatarea si vindecarea la o scara majora, sau poate fi simpla, de a purta energia in campul auric astfel incat ceilalti sa poata accesa vibratiile mai inalte pe propria lor carare ascensionala.
Copilul si adultul de Cristal poarta acum potentialul de deschidere completa catre nivelul al Noualea de Constiinta Christica Completa. Aceasta incorporeaza al Optulea nivel, sau nivelul Arhetipal, unde fiinta are control total asupra „povestii” vietii ei pe Pamant, si nivelul al Noualea, unde fiinta isi asuma responsabilitatea completa pentru administrarea Planetei.
Exista atunci potentialul pentru fiinta sa-si continue calatoria la al Zecelea nivel, unde fiinta acceseaza responsabilitatile ei sau ale lui pentru Sistemul Solar; al Unsprezecelea nivel, unde este accesat nivelul Galactic de constiinta si in final al Doisprezecelea nivel, unde Raza Aurie a Constiintei Universale inaugureaza fiinta ca pe o Fiinta Universala Completa.
Al Treisprezecelea nivel reprezinta Maestrul, care patrunde in Misterul Divin ca o scanteie deplin constienta a Esentei Divine Creatoare.

 

 

Daca doriți să știți mai multe despre noi și activitatea noastră, accesați pagina DESPRE NOI.

De asemeni, ne puteți urmări pe PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK.

Cursuri Karanna Academy©

https://www.evolutiespirituala.ro/activarea-adn-evolutie-spirituala/?feed_id=64472&_unique_id=649c54d93848a

vibratii uleiuri 1

Academia Karanna© & doTERRA – Lămuriri Necesare

vibratie uleiuri esentiale doTERRA

 

 

Suntem intrebati de catre unii clienti, de ce am început sa promovam doTERRA, dupa ce ani de zile am tot fost tentati de diverse firme cu produse sau servicii si am refuzat.

Simplu: le-am testat atat dpdv al proprietăților fizice cat si dpdv al proprietăților energetice si a rezultat ca sunt aproape 100% vibratia plantei – origine, fara nicio vibratie perturbanta disarmonica (cum ar fi fost adaosuri chimice pentru diluare). Nu sunt 100% vibratia plantei pentru ca in procesul de extracție a uleiului esențial este normal sa se mai piarda ceva..

Le promovăm pentru ca sunt complementare activității noastre de bază, respectiv cursuri online de dezvoltare personala și spirituala, consiliere, hipnoză.

Uleiurile, dupa cum se vede in poze, aplicate pe piele, difuzate in aer sau înghițite ca pastile, pe langa proprietatile de vindecare, au si proprietati de ridicare a vibratiei, ceea ce ajuta foarte mult la meditatie, hipnoza, regresii, alinierea si echilibrarea chakrelor, curatare si optimizare energetica, protecție energetică, etc.

Așadar doTERRA este de acum recomandarea noastra , pe lângă cristale si alte modalități psiho-energetice, ca instrument de lucru pentru cursurile si activitatile noastre.

Pentru a cumpăra produse doTERRA trebuie sa va faceti cont de cumpărător pe site-ul doTERRA sau puteti sa comandati pe site-ul nostru, daca doriti ca ulterior sa primiti informatii si recomandări personalizate, de utilizare a uleiurilor.

In curand vom lansa si cateva cursuri de Aromaterapie, la care veti avea acces gratuit daca va inscrieti prin Academia Karanna©.

 

Acces integral GRATUIT pentru membrii echipei doTERRA KARANNA©

 

Alte articole din Categoria Wellness

PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK 

  https://www.evolutiespirituala.ro/academia-karanna-doterra-lamuriri-necesare/?feed_id=64217&_unique_id=649b3b5973f6e

sign 492992 640

6 Greseli de Evitat in Depresie si Atacuri de Panica

 

Astazi sunteti acolo unde v-au adus gandurile; maine vei fi unde te vor duce gandurile. ” ~ James Allen

 

Cand aveam vreo optsprezece ani am trecut printr-o perioada foarte stresanta, care a dus la aparitia atacurilor de panica. Îmi amintesc adesea cum în pat într-o noapte am fost brusc coplesit de un sentiment de teroare. Nu mai experimentasem niciodata o asemenea frica. Sigur, mi-a fost frica de multe lucruri, dar acest sentiment nou a fost unic. Cel mai precis mod în care îl pot descrie este un fel de groaza. Parea sa fi venit din cele mai adanci si mai întunecate adancituri ale subconstientului meu, cauzate de mecanisme primare, bestiale.

Sentimentul a fost atat de profund si cuprinzator încat a fost ca si cum nimic altceva nu ar exista, doar aceasta frica care mi-a strabatut corpul în timp ce ma zvarcoleam, transpirat si tensionat. Cel mai necunoscut si, prin urmare, terifiant aspect al fricii a fost ca nu avea un obiect: nu era clar de ce ma temeam de fapt. Înca de la început, a fost pur si simplu frica – fara legatura cu orice lucru tangibil. Acea noapte a marcat intalnirea cu primul meu atac de panica. Alte cateva au urmat in timp dupa acela ceea ce m-a determinat sa caut discret o solutie sau un tratament impotriva atacurilor de panica.

La varsta de douazeci de ani, am început sa ma lupt; si cu ajutorul meditatiei am reusit sa trec peste depresie si atacuri de panica iar acum este deja destul timp de cand am trecut peste acea perioada. În timpul luptei mele am ajuns sa-mi dau seama ca ma împiedic in greselile pe care le faceam si abia cand le-am depasit am început sa fac progrese reale.

Prin natura profesiei, la Academia KARANNA© vorbim adesea cu diferiti oameni, unii dintre ei care au trecut sau trec prin aceleasi tipuri de probleme si observam ca multi dintre ei fac aceleasi greseli care duc la adancirea crizei nicidecum la depasirea ei. Confruntati cu aceasta situatie, ei cauta tratament impotriva depresiei. Deci, ce e de facut?

 

1. Rezista.

Cand simtim ca apare o stare proasta, depresie sau panica, prima noastra dorinta este sa scapam de ea cat mai repede posibil, sa schimbam starea „proasta” într-una „buna”. Acest lucru este firesc; asa suntem facuti. Dar de prea multe ori încercarile noastre înrautatesc totul. Creierul ne obliga sa ne gandim în permanenta la starea noastra, sa ne concentram toata atentia asupra ei, sa ne simtim rau pentru ca nu va disparea, sa asteptam încordati usurarea.

Adevarul simplu este ca nu poti controla totul. Încercarea de a avea totul „sub control” duce adesea la un stres suplimentar si la sentimente proaste nedorite. Uneori este mai bine sa renunti si sa încetezi sa depui rezistenta. Daca ne relaxam si lasam depresia sau panica sa vina fara a încerca sa controlam nimic, acceptand ca sunt doar sentimente temporare care vor trece în timp util, lucrurile devin mult mai usoare.

 

6 greseli de evitat in depresie si atacuri de panica

2. Sa nu te mai simti prost pentru ca te simti rau.

În acele momente începem sa avem ganduri precum „Am sa mor sau am sa înnebunesc”, „Acest lucru nu se va termina niciodata” si „Urasc ca nu ma pot bucura de viata ca alti oameni; Ma simt complet nenorocit. ” Mintea noastra începe sa adauge noi temeri si emotii negative la depresia pe care o avem deja.

Si, asa cum am vazut la mine, aceste temeri si sentimente ajung sa constituie partea principala a starii noastre. De fapt, mintea ta, nu depresia si panica, fac din fiecare episod unul atat de insuportabil. Daca nu ma credeti, încercati acest experiment: data viitoare cand sunteti coplesit de un atac, încercati pur si simplu sa-l observati fara sa va afundati in el sau sa-l evaluati în vreun fel. Va fi destul de greu mai ales ca vine pe nepregatite si destul de intens, dar incercati. Pur si simplu urmariti-l în forma sa pura, fara ganduri. Încearca sa observi în ce parti ale corpului tau îl simti si cum vine si pleaca.

În acest fel, îti vei îndeparta mintea de la suferinta ta. Veti observa cat de slabe devin atacurile atunci cand nu mai sunt sustinute de procesele dvs. de gandire. Încercati, notand rezultatele, daca doriti. Ar fi adevarat sa spunem ca nu este atat de terifiant si de îngrozitor pe cat parea la început? Cand încetati sa va hraniti depresia cu frici si ganduri, devine mult mai usor de trecut peste.

 

3. Renunta la comparatii.

Totul era atat de bun cand nu eram deprimat! Ce viata buna am avut si cat de groaznic este acum. De ce nu pot sa ma întorc?! ” Acestea sunt genurile de lucruri pe care multi le gandesc atunci, dar astfel de ganduri nu aduc altceva decat rau. Daca doriti sa învingeti depresia sau panica, trebuie sa nu mai comparati. Uitati ca exista un trecut si un viitor. Ce s-a întamplat s-a întamplat. Nu analizati trecutul prea mult si, în schimb, traiti aici si acum.

Începeti cu ceea ce aveti si nu va ganditi la cum a fost totul înainte. Învatarea modului de a trai în momentul prezent va va face depresia sau panica mult mai suportabile.

 

4. Nu puneti întrebari inutile.

Multi oameni petrec ore întregi punandu-si tot felul de întrebari: „Cand se va termina acest lucru?” „De ce eu?” si „Ce am facut pentru a merita asta?” Pentru a folosi o bine-cunoscuta parabola budista, aceste întrebari sunt la fel de utile ca si încercarea de a afla sursa sagetii care v-a orbit: pur si simplu nu este atat de important. Ce trebuie sa stiti este cum sa scoateti sageata.

Întrebari despre „De ce eu?” de exemplu, va înrautateste starea, fortandu-va sa va plangeti si sa va suparati despre ceva care sa întamplat deja. Concentrati-va asupra a ceea ce va va ajuta sa treceti de depresie si nu va deranjati cu întrebari care nu servesc acestui scop.

 

5. Nu-ti mai crede temerile.

Credem ca, deoarece ne confruntam cu o teama oricare ar fi ea, înseamna ca se va întampla ceva rau. Nu este nimic surprinzator în asta, deoarece natura a facut frica pentru a ne avertiza de pericol. Suntem creati în asa fel încat sa credem instinctiv aceasta teama si sa raspundem la ea. Dar frica noastra nu apare in aceste situatii din cauza unei amenintari reale.

De exemplu, teama de a va pierde mintile sau de a va sufoca în timpul unui atac de panica este pur si simplu eronata. Nu mai credeti aceasta teama. Indiferent de ce va este frica în aceste momente, nu se va întampla. Frica nu este altceva decat un sentiment, o reactie chimica în capul tau. Daca esti cuprins de teroare cand cobori în subteran, nu înseamna ca ceva oribil te asteapta acolo. Este ca o alarma de incendiu care nu functioneaza cum trebuie – doar faptul ca se declanseaza nu înseamna ca exista de fapt un incendiu.

Deci, nu mai asculta „alarma interioara” de fiecare data cand se declanseaza. Nu-i dati nicio atentie: iesiti, întalniti-va prietenii, plimbati-va si lasati alarma sa sune în continuare. Nici nu ar trebui sa încercati sa o „opriti”, deoarece acest lucru nu functioneaza întotdeauna. Doar ignorati-l. Cu alte cuvinte, nu mai credeti frica ca pe ceva real.

 

6 greseli de evitat in depresie si atacuri de panica

6. Cautarea motivelor depresiei dumneavoastra în lumea exterioara este eronata.

Aceasta este o alta greseala pe care am facut-o eu însumi. Am crezut ca starea mea de rau era legata exclusiv de modul în care mergea viata si activitatea mea. Am crezut ca, daca as putea schimba asta, as fi fericit. Dar apoi, cu meditatie, mi-am dat seama ca tot ce aveam nevoie pentru a fi fericit se afla în mine si la fel, ceea ce ma determina sa sufar! Pentru a scapa de depresia mea, a trebuit sa scap de motivele interne care au provocat-o.

Asa ca nu va spuneti în continuare: „Daca voi obtine un nou loc de munca, totul va merge bine” sau „Daca voi scapa de tot ceea ce mi-e frica, nu va mai fi nimic de care sa-mi fie frica . ” Depresia si temerile tale locuiesc în interiorul tau, asa ca oriunde te-ai afla, vor fi si ele proiectate asupra lumii exterioare. Desigur, acest lucru nu înseamna ca nu trebuie sa te straduiesti sa-ti îmbunatatesti viata. În primul rand, totusi, trebuie sa va directionati eforturile spre interior.

6 greseli de evitat in depresie si atacuri de panica

Concluzie:

Acum, cand ma uit la aceste greseli si îmi amintesc ca le-am facut singur, pot vedea singurul lucru care le uneste. Motivul pentru care le facem este ca atunci cand depresia sau panica ne ataca, începem sa gandim si sa actionam în felul în care ne spun sentimentele si instinctele primare.

Esti speriat, fugi, rezista, pericolul te asteapta peste tot, esti prins”, soptesc gandurile din cap. Acceptarea ca valide a acestor lucruri în timpul unei crize de depresie sau de atac de panica agraveaza situatia. Acest lucru se datoreaza faptului ca mintea, emotiile si instinctele noastre sunt puternic conditionate de depresie, asa ca a le asculta este ca a asculta vocea unui demon rau intentionat si invizibil care vrea sa te conduca la ruina.

Paradoxal, pentru a te elibera de depresie odata pentru totdeauna trebuie sa renunti la toate notiunile de bun simt; abandonandu-ti simtul ratiunii, trebuie sa actionezi împotriva lor. Nu te opune depresiei tale, accepta-ti fricile si lasa-le sa treaca pur si simplu; nu te lasa prins de ele si nu le crede; nu comparati situatia dvs. actuala fata de cum era înainte. Toate aceste lucruri se simt si par ilogice atunci cand va aflati într-o stare de teroare sau depresie intensa.

Ceea ce va sfatuiesc poate parea sa fie opusul a ceea ce va vine in mod normal sa faceti. Dar tocmai pentru ca oamenii continua sa creada si sa asculte aceste sentimente, depresia este o afectiune atat de raspandita. Trebuie sa actionezi asa cum spuneam oarecum paradoxal pentru a scapa de ea. Propria mea experienta m-a convins de acest lucru. Întelegerea acestor lucruri mi-a permis sa trec prin situatia dificila din trecut si continua sa ma ajute sa fac fata provocarilor pe care le întampin în calatoria mea.

 

PS: Aceste sfaturi provenite din experienta nu tin locul unui consult de specialitate si pot fi folosite in cazul unei depresii cu o intensitate scazuta. Daca simtiti ca situatia dvs nu se amelioreaza, efectuati un consult de specialitate la un medic psiholog sau psihiatru care va poate prescrie inclusiv un tratament medicamentos.

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook  https://www.evolutiespirituala.ro/6-greseli-depresie-atacuri-de-panica/?feed_id=63503&_unique_id=649826ed7f3bd

claudia procula pontiu pilat iisus 2

Claudia Procula – sotia lui Pilat – Marturii istorice despre Iisus

 

Există numeroase scrieri nebiblice aparținând unor istorici, oameni politici și laici care confirmă existența lui Jesus Christus (numele latin al lui Isus Hristos).

Seria Pro Jesus a mărturiilor istorice despre existența, caracterul și influența lui Isus Hristos începe cu scrisoarea antică a soției lui Ponțiu Pilat, Claudia Procula, adresată prietenei ei, Fulvia Romelia. Conform datelor disponibile, originalul acestei scrisori se află în bibliotecile Vaticanului de unde, pe la 1643, a fost copiată și trimisă episcopului Dionisie al Constantinopolului.

 

„Claudia Procula,

Ție Fulvia Romelia,

Salutare!

O, tu a mea credincioasă tovarăşă, mă întrebi şi mă rogi a-ţi descrie evenimentele care s-au petrecut după ziua despărţirii noastre. Ştirile unora din ele au ajuns şi până la tine, însă taina în care sunt învăluite trezeşte în tine neliniştea şi voința de a şti starea mea. Dând atenţie apelului tău mă voi strădui să refac inelele lanţului de amintiri împrăştiate ale vieţii mele şi, dacă vei întâlni astfel de împrejurări, care ar uimi mintea ta, atunci adu-ţi aminte că Puterile Creatoare sunt nepătrunse şi înconjurate de întuneric pentru priceperea noastră neputincioasă şi muritoare, şi că este cu neputinţă pentru fiinţele muritoare de a schimba soarta vieţii lor.

Eu nu o să-ţi amintesc primele zile ale vieţuirii mele, care au zburat aşa repede în pace, în Narbona, sub paza şi grija părinţilor mei şi sub ocrotirea divină a prezenţei lor …

Tu ştii că odată cu sosirea celei de-a şaisprezecea primăveri a fecioriei mele, m-am unit prin legătură conjugală cu romanul Ponţiu, nepot al unei renumite familii, care ocupa pe atunci, în Italia, un post de guvernator… Imediat după ieşirea noastră din templu a trebuit să merg cu Ponţiu în provincia care i-a fost încredinţată.

Am plecat fără bucurie, dar nici cu o deplină îndoială, după soţul meu care, după anii săi, putea fi socotit ca tatăl meu. Eu v-am regretat mult… fiindcă locuinţa liniştită a părinţilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele monumente, gingaşele dumbrăvi ale patriei mele au rămas ceva sublim în sufletul meu. Eu vă salut, copleşită de dor, cu ochii plini de lacrimi!…

Primii ani ai vieţii mele conjugale au trecut liniştiţi. Cerul mi-a dăruit un fiu. El mi-a fost mai drag decât lumina zilei, am împărţit cu el ceasurile mele de îndeletniciri, de tristeţe, de bucurie.

Fiul meu era de numai cinci ani când Ponţiu, după mila Împăratului, a fost numit Procurator peste Iudeea. Atunci noi am plecat cu oamenii noştri reangajaţi ca servitori, pe un drum foarte greu de descris… Cu timpul, m-am îndrăgostit de acea provincie bogată şi fructiferă pe care soţul meu trebuia să o cârmuiască în numele Romei, stăpâna popoarelor. În Ierusalim de multe ori am fost înconjurată de aplauze şi cinste, dar totuşi am trăit în deplină singurătate şi izolată, din cauza mândriei şi dispreţului cu care evreii ne întâmpinau pe noi, “străinii” şi “păgânii” – după cum ei ne numeau pe noi. Ei susţineau că noi spurcăm cu prezenţa noastră pământul sfânt, pe care Dumnezeul lor l-a făgăduit strămoşilor lor. Eu mi-am petrecut deseori timpul plimbându-mă cu copilaşul meu prin pădurile mele liniştite, unde mistreţul se hrănea cu ramurile măslinilor, unde palmieri cu frunzele lor delicate, mai frumoase ca cele din Delosa, se ridicau deasupra portocalilor sălbatici care înfloreau, ori printre narvii fructiferi. Acolo, sub acea umbră răcoroasă, am cusut învelitori pentru altarele zeilor, sau citeam versurile lui Virgiliu care sunt foarte plăcute auzului şi tot atât de răcoritoare inimii.

Soţul meu, numai puţine momente îşi putea rezerva pentru mine. El era întunecat şi trist, pentru că oricât de tare era mâna lui, ea era totuşi prea slabă pentru a ţine în frâu acest popor care a fost mult timp independent şi pornit din fire către răscoală. Deşi am observat că sunt despărţiţi în mii de secte furtunoase, totuşi ei se unesc într-un singur punct: ura turbată contra romanilor.

Numai o singură familie din înalta clasă din Ierusalim îmi arătă o prietenie relativă. Aceasta era familia şefului sinagogii, iar eu am găsit o mare plăcere în vizitarea soţiei lui, Salomeea, un exemplu de bunătate şi blândeţe, şi îndeosebi în faptul că am făcut cunoştinţă cu fiica ei, ce avea vârsta de doisprezece ani, Semida cea iubită şi preafrumoasă, ca zarea Saronului care înfrumuseţează părul ei…

Câteodată ele îmi vorbeau despre Dumnezeul părinţilor lor şi îmi citeau pasaje din sfintele lor cărţi. Şi ce să-ţi spun, Fulvia, îmi amintesc despre cunoscutele cântări de laudă compuse de Solomon pentru Dumnezeul lui Iacob – acel singur Dumnezeu, veşnic şi nepătruns de obiceiurile şi proverbele cărora noi le dăm ascultare la altarele noastre numindu-le dumnezeieşti, Atotputernicul şi Milostivul, care uneşte în Sine bunătatea, curăţia şi mărirea. Amintindu-mi de glasul Semidei care răsuna ca sunetul de harfă când cânta sfântul imn Binefăcătorului şi Marelui Împărat al lui Israel, la rândul meu încercam să-l cânt la instrumentul meu, aşa de des folosit pe atunci. În singurătatea mea, lângă leagănul băiatului meu, mă aruncam în genunchi, Îl chemam de multe ori, chiar împotriva voinţei mele, rugam pe acel Dumnezeu, pentru smerenia şi liniştea inimii mele, îi supuneam soarta şi judecata mea mâinii Lui tari de fier, ca o roabă unui domnitor, şi să vezi minune! Eu totdeauna mă ridicam ajutată şi mângâiată.

După un timp oarecare, Semida se îmbolnăvi. Într-o dimineaţă, când m-am deşteptat, mi s-a spus că ea a murit în braţele mamei sale şi fără prea mare suferinţă. Cuprinsă de întristare, auzind această ştire, eu l-am luat pe copilaşul meu pentru a merge la ele, ca să o plâng împreună cu plângătoarele şi cu maica ei, Salomeea. Sosind în strada unde era casa lor, servitorii mei doar cu mare greutate au putut face drum prin mulţime, pentru mine şi însoţitoarele mele, pentru că plângâtoarele şi cântăreţele, împreună cu o imensă mulţime de oameni, se îngrămădiseră în jurul casei…

Deodată, am văzut că mulţimea se retrage, făcând loc de trecere unui grup de oameni ce veneau şi la care mulţimea privea cu mare interes şi respect. În primul om, eu am recunoscut pe tatăl Semidei; dar în loc a-l vedea întristat, după cum mă aşteptam să-l văd, pe strălucitoarea lui faţă am văzut semnele unei ferme convingeri şi nădejdi, ce nu putea fi înţeleasă de mine. Cu el mai mergeau trei inşi, îmbrăcaţi cu haine aspre şi cam sărăcăcioase, ce dădeau impresia că sunt nişte oameni simpli şi neştiutori. Dar după ei mergea Unul îmbrăcat, un bărbat în anii de plină frăgezie a tinereţii Lui.

Eu mi-am ridicat ochii ca să-L privesc, dar a trebuit imediat să-mi retrag privirea de la El spre pământ, ca dinaintea Soarelui strălucitor. Mi se părea că fruntea Lui era luminată, iar în jurul capului se forma o strălucire care părea ca o coroană, iar părul Lui se lăsa pe umeri, potrivit cu obiceiul locuitorilor din Nazaret.

Îmi este imposibil a-ţi explica ce am simţit eu când L-am privit! Aceasta a fost cea mai puternică emoţie pe care am simţit-o vreodată, pentru că în fiecare trăsătură se descoperea o nepătrunsă frumuseţe, dar totodată El insufla şi o teamă tainică prin privirea ochilor Săi, ce păreau că ne prefac în ţărână. Eu plecai după El fără să ştiu unde merge.

Uşa se deschise şi eu am putut vedea pe Semida, care zăcea în pat înconjurată de sfeşnice şi miresme! Era încă frumoasă, în acea linişte cerească ce se cobora peste ea, dar fruntea îi era palidă, precum culoarea crinilor ce erau îngrămădiţi la picioarele ei. Degetul morţii lăsase urme în jurul ochilor ei, peste buzele ei uscate. Salomeea stătea lângă ea, amuţită şi aproape lipsită de orice simţire. Mi s-a părut că ea nici nu mă vedea.

Iar tatăl Semidei s-a aruncat la picioarele Aceluia, necunoscut de mine, care se apropie de aşternutul celei moarte, şi după ce i-a arătat-o, a strigat: “Domnul meu, fiica mea este în mâinile morţii: dar dacă voieşti, ea va învia!”

Am tremurat când am auzit aceste cuvinte. Inima mea a încetat să mai bată din cauza măreţiei Aceluia pe care eu nu-L cunoşteam. El a prins mâinile Semidei, aţintindu-şi puternica-i privire la ea şi i-a zis: “Fetiţo, scoală-te!”

Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca şi cum ar fi fost ajutată de o mână nevăzută. Ochii i se deschiseră, elanul cel fin al vieţii înflori iarăşi pe buzele ei, apoi şi-a întins mâinile şi a strigat: “Mamă!”. La acest strigăt se trezi Salomeea. Mama şi fiica ei, tremurând, s-au îmbrăţişat una pe alta. Iar Iair a îngenunchiat în faţa Aceluia căruia îi zicea Domn, sărutându-i ciucurii de la poala veşmântului, zicând: “Ce trebuie să fac pentru a avea viaţă veşnică?”. “Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe oameni”, a spus El şi S-a făcut nevăzut, ca o fantomă în umbra luminii. Eu eram în genunchi, fără să-mi dau seama. După ce m-am sculat, ca într-o deşteptare din somn, am plecat acasă lăsând fericita familie în culmea bucuriei – o bucurie pe care nici o pană nu o poate descrie.

În timpul când luam masa de seară, i-am istorisit lui Ponţiu tot ce-am văzut şi auzit. El plecă capul şi zise: “Tu ai văzut pe Iisus Nazarineanul, care e obiectul de ură şi de dispreţ al fariseilor şi al saducheilor, al partidului lui Irod şi al leviţilor îngâmfaţi din Templu. Această ură creşte zi de zi, tot mai mult şi unicul lor gând este ca să-i ia viaţa, dar cuvintele Nazarineanului sunt ale unui înţelept şi minunile Lui, sunt ale adevăratului Dumnezeu”.

“Dar pentru ce-L urăsc ei aşa de mult?” zisei eu. “Pentru că El mustră obiceiurile şi făţărnicia lor. Eu L-am auzit odată zicând fariseilor: “Morminte văruite! Pui de năpârci otrăvitoare! Voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care nu voiţi să le atingeţi nici cu degetul mic al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen, dar foarte puţin vă interesaţi de împlinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!” Înţelesul acestor cuvinte este adânc şi adevărat… El a supărat pe aceşti oameni îngâmfaţi şi mândri şi atmosfera e foarte nefavorabilă pentru viitorul Nazarineanului”.

“Dar tu o să-L aperi, nu-i aşa?” am strigat eu, plină de indignare.

“Puterea mea este foarte slabă în faţa acestui popor răsculător şi stricat; de altfel, aş suferi şi eu foarte mult, sufleteşte, dacă ar trebui să vărs sângele acestui înţelept”. După aceste cuvinte, Ponţiu se sculă şi intră în altă cameră, adânc îngândurat. Eu am rămas într-o durere şi întristare de nedescris…

Ziua Paştelor se apropia. La această mare sărbătoare, atât de importantă pentru evrei, se îngrămădea în Ierusalim o mare mulţime de oameni, din toate părţile Iudeii, pentru a aduce, în Templu, jertfa divină legată de solemnitatea sărbătorilor care aveau loc. Joi, înainte de această sărbătoare, Ponţiu mi-a spus întristat că viitorul Nazarineanului e foarte neliniştitor. Asupra capului Lui s-a făcut deja o conjuraţie şi se poate ca încă în aceasta seară El să fie predat în mâinile Arhiereilor. Eu mă cutremurai la auzirea acestor cuvinte şi îl întrebai: “Tu o să-L aperi, nu-i aşa?”. “Voi putea face eu aceasta?” răspunse Ponţiu, cu o privire întunecată. “Soarta pe care Platon o prezicea pentru unii neprihăniţi, mi se pare că o să-L lovească pe Iisus. El va fi persecutat, dispreţuit şi predat spre a fi osândit la moarte crudă”.

Veni timpul pentru culcare şi pe dată ce aşezai capul pe pernă, nişte puteri tainice parcă au pus stăpânire pe mintea mea.

Eu L-am văzut pe Iisus, aşa după cum Salomeea îl descria pe Dumnezeul ei. Faţa Lui strălucea ca un soare de atâta mărire. El zbura undeva deasupra aripilor heruvimilor şi din fiinţa Sa izvorau flăcările ce împlineau voinţa Lui. Mi se părea că El era oricând gata de a judeca popoarele adunate în faţa Sa, doar prin întinderea dreptei Sale puternice. El a despărţit pe drepţi de nedrepţi. Cei dintâi se urcau către El plini de mărirea tinereţii veşnice şi mărirea Dumnezeiască; dar cei din urmă au fost aruncaţi în lacul focului, un foc pe lângă care Ereba şi Plegetona sunt nimic. Atunci judecătorul divin, arătând mulţimii rănile ce-I împestriţau corpul Său, a zis cu un glas de tunet puternic:”Daţi-Mi înapoi sângele pe care Eu l-am vărsat pentru voi!”. Atunci aceşti nenorociţi rugau munţii şi peşterile pământului ca să-i înghită, acoperindu-i. În zadar s-au simţit ei fără suferinţe, în zadar s-au simţit nemuritori şi nesupuşi disperării cât timp au fost pe pământ! Ei pieriră! O! Ce fel de vis, sau mai bine i s-ar zice prevestire!

Îndată ce zorile începură să se ivească şi să lumineze auriu turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apăsată de groază de cele văzute, m-am aşezat la fereastră pentru a lua aer proaspăt. Mi se părea însă că din centrul oraşului se aude, din ce în ce mai tare, un şuier zgomotos; strigătele, ţipetele, blestemele, care erau mai înspăimântătoare decăt valurile înfuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu am continuat să ascult; inima mea bătea înspăimântată, iar fruntea mi se umplu de sudoare rece.

Nu peste mult timp am auzit acel zgomot apropiindu-se, tot mai mult, până ce treptele care conduceau la Palatul Justiţiei s-au cutremurat sub greutatea gloatei ce venise într-un număr foarte mare.

Adânc îngrijorată de cele ce vor urma, pe neaşteptate, mi-am luat pe fiul meu în braţe, acoperindu-l cu o învelitoare subţire şi am alergat la soţul meu… Ajungând la uşa din interior, care conduce la sala de judecată şi auzind acel zgomot mare de glasuri, n-am mai îndrăznit să intru înăuntru, ci am rămas să privesc prin perdeaua de purpură.

Ce privelişte, Fulvio! Ponţiu stătea pe tronul său, făcut din oase de elefant, în toată mărirea cu care Roma înconjură pe reprezentanţii săi; şi, deşi în aparenţă fără teamă, cum voia el să apară, arătând prin expresia feţei lui că nu se teme, totuşi, eu mărturisesc că am putut pricepe grozăvia chinului său.

În faţa lui, cu mâinile legate, cu hainele rupte de maltratările suferite, cu fruntea plină de sânge stătea Iisus Nazarineanul, liniştit şi neclintit. În trăsăturile feţei Lui nu se putea vedea nici mândrie, nici frică. El era liniştit ca un nevinovat, supus ca un miel; blândeţea Lui m-a umplut de frică şi groază, pentru că în urechile mele încă mai răsunau cuvintele din vis: “Daţi-mi sângele ce am vărsat pentru voi!”

În jurul Lui, plină de furie şi turbată, stătea mulţimea, care Îl adusese la judecată; la această gloată se mai adăuga şi o mare mulţime de gardieni şi servitori, de leviţi şi de farisei, cu privirile încruntate şi mânioase. Aceştia din urmă se puteau deosebi după tăbliţele de pergament, însemnate cu diferite texte din Lege pe care le aveau legate pe frunţi. Toate aceste feţe fierbeau de egoism şi erau pline de ură; pot spune că mi se părea că pe faţa lor strălucesc flăcările infernului şi că spiritele lui Nemera amestecă glasurile lor cu strigăte sălbatice, întocmai ca acelea ale fiarelor turbate. În cele din urmă, după ce se făcu un semn din partea lui Ponţiu, se lăsă tăcere.

– “Ce vreţi voi de la mine?” – întrebă el.

– “Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul” – răspunse unul din preoţi, în numele întregului popor. “Irod Îl trimite la tine, pentru ca tu să-i pronunţi osânda”.

– “Cu ce Îl învinuiţi voi? În ce constă gravitatea vinei Lui?”

După aceste întrebări a început din nou să se audă ecoul ţipetelor lor.

– “El a prezis distrugerea Templului; El se intitulează Rege al Iudeilor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El a supărat pe preoţii seminţiei lui Aaron”, strigau leviţii.

– “Să fie răstignit!” ţipa mulţimea înfuriată. Acest strigăt îşi păstrează şi acum ecoul în urechile mele, iar chipul jertfei Sale neprihănite se perindă adeseori prin faţa ochilor mei.

Atunci Pilat, întorcându-se către Iisus, i se adresă cu cuvintele lor prefăcute:

– “Aşadar, Tu eşti Împăratul Iudeilor?”

– “Tu zici aceasta”, răspunse Iisus.

– “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?” Îl întrebă iarăşi Pilat.

Dar Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. Țipetele se reînnoiră atunci şi mai accentuat ca înainte şi acum, întocmai ca urletele unui tigru flămând, ei începură să strige:

– “Daţi-ni-L nouă, ca să moară pe cruce!”

Ponţiu îi făcu din nou să tacă, zicându-le:

– “Eu nu găsesc nici o vină acestui om şi am să-L eliberez”.

– “Dă-ni-L nouă! Răstigneşte-L!” se repetă strigătul mulţimii. Eu n-am putut asculta mai departe; am chemat un rob al meu şi l-am trimis la soţul meu, să-l cheme pentru a vorbi puţin cu el.

Ponţiu părăsi sala judecăţii fără întârziere şi veni la mine. Eu m-am aruncat la picioarele lui zicând:

– “Pentru tot ce ţi-e mai drag şi mai scump, pentru copilul acesta, arvuna aceasta sfântă a unirii noastre, să nu te faci părtaş la vărsarea sângelui Acestui Neprihănit, care este asemenea lui Dumnezeu celui nemuritor! Eu L-am văzut într-un vis în astă noapte, înconjurat de mărire dumnezeiască. El judeca omenirea, care tremura în faţa Lui şi printre nefericiţii aceia, care au fost aruncaţi în flăcările gheenei, eu am recunoscut faţa acestora, care cer moartea Lui… Păzeşte-te a nu ridica preaputernica ta mână împotriva Lui! O! Crede-mă, că numai o singură picătură a acestui sânge, va cauza în veşnicie osândirea ta!”

– “Tot ce se petrece acum mă înfricoşează şi pe mine, îmi răspunse Ponţiu, dar ce pot face eu? Scutul gărzii romane e alcătuit dintr-un număr foarte redus de soldaţi şi ca atare, o asemenea apărare este neînsemnată, faţă de acest popor înţesat de demoni. Nenorocirea ne ameninţă şi asemenea judecată e întocmai ca a eumendiţilor, de unde aşteaptă nu dreptate, ci răzbunare. Linişteşte-te, Claudio! Mergi cu copilul în grădină; ochii tăi nu sunt creaţi pentru a privi această scenă dureroasă”.

După aceste cuvinte, el a ieşit şi m-a lăsat singură, iar eu m-am prăbuşit într-o adâncă descurajare şi jale. Iisus era încă ţinta tuturor batjocurilor şi al maltratărilor din partea mulţimii şi a soldaţilor brutali; patimile lor se aprindeau şi mai mult, din cauza răbdării Lui nemărginite.

Ponţiu se întoarse îngrozit la tronul său. Când gloatele văzură aceasta, ţipetele: “La moarte, la moarte”, răsunau mai asurzitor decât înainte.

După o veche tradiţie, guvernatorul elibera totdeauna de Paşte câte unul din condamnaţii la moarte, ca un semn al binefacerii romane, acesta fiind şi graţiat. În această faptă dumnezeiască, el se adresa întotdeauna poporului. Văzând în acest obicei un mijloc de a-L elibera pe Iisus, Ponţiu întrebă poporul cu glas tare:

– “Pe cine să vă eliberez de sărbători, pe Baraba sau pe Iisus, numit Hristos?”

“Eliberează pe Baraba”, strigă mulţimea. Baraba era un tâlhar şi criminal cunoscut bine prin împrejurimi din cauza cruzimilor săvâşite de el. Ponţiu întrebă din nou: “Dar ce să fac acestui Iisus Nazarineanul?”

– “Să fie răstignit!” strigară ei.

– “Dar ce rău v-a făcut El?”

Cu şi mai multă furie ei strigară:

– “Să fie răstignit!”

Ponţiu plecă capul descurajat. Îndrăzneala gloatei creştea mereu şi lui i se părea că este ameninţată autoritatea sa şi autoritatea romană pe care el o apăra aşa de mult. În Ierusalim el nu avea altă apărare decât escorta lui, fiindcă numai puţini dintre militarii localnici depuseseră jurământul semnului nostru de vultur. Tulburarea creştea cu fiecare minut ce trecea. Niciodată n-am putut vedea o furtună atât de zgomotoasă ce agita mulţimea, niciodată încăierările în forum nu au avut atâta influenţă chinuitoare asupra auzului meu. Nicăieri eu nu mai puteam găsi linişte. Liniştea deplină se găsea numai pe fruntea victimei.

Maltratările, batjocurile, dispreţul general şi chiar moartea chinuitoare, nimic dintre acestea nu puteau întuneca acea privire cerească şi luminată. Acei ochi care dăduseră viaţă fiicei lui Iair priveau la chinuitorii Săi cu un reflex nedescris de pace şi iubire. El suferea, fără îndoială, dar suferea cu bucurie şi spiritul Lui, mi se părea mie, se înălţa către tronul cel nevăzut, ca o flacără curată ce se oferea pentru arderea de tot a păcatelor lumii.

Judecătoria era plină de mulţime care dădea aspectul unui râu înfuriat, ale cărui ape se îngrămădeau începând de la muntele Sion, unde era ridicat templul şi până în faţa Pretoriului şi în fiecare minut se adăugau glasuri noi acestui cor al infernului. Bărbatul meu, obosit şi ameninţat, a fost silit să cedeze în cele din urmă.

O! Fatal ceas al pierzării!!!…

Ponţiu se ridică. Pe faţa lui se citea îndoiala şi groaza morţii. Îşi spălă mâinile în mod simbolic, în ligheanul plin cu apă, zicând:

– “Eu să ştiţi că mă consider nevinovat de sângele acestui drept ce urmează a fi vărsat”.

– “Să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” zbiera nefericitul şi nebunul de popor, care se îngrămădea în jurul lui Iisus. Călăii, ca turbaţi, Îl răpuseră. Eu am urmărit cu ochii mei Jertfa, care era condusă la înjunghiere…

Deodată, ochii mi se întunecară ca din cauza unor bătăi accelerate de inimă: mi se părea că viaţa mea a atins marginile ei. Eu am fost luată de mâinile femeilor mele servitoare şi condusă la o fereastră care dădea în curtea tribunalului. Eu m-am aplecat şi am văzut urmele de sânge vărsat. “Aici au bătut cu biciul pe Nazarinean!” îmi spunea una din roabele mele. “Acolo L-au încoronat cu spini” spunea o altă roabă. “Soldaţii L-au batjocorit, zicându-I Regele Iudeilor, lovindu-L peste faţă”. “Acuma El îşi dă sufletul!” răspunse a treia roabă.

Fiecare cuvânt din acestea străpungea inima mea întocmai ca un cuţit. Amănuntele acestei grozave fărădelegi înmulţeau întristările mele şi suferinţele ce le simţeam atunci în pieptul meu. Am simţit, îţi spun, că s-au întâmplat evenimente cu totul supranaturale în acea nenorocită zi. Mi se părea că cerul se asemăna cu jalea inimii mele. Nori mari, negri şi înfricoşători, de diferite forme, pluteau asupra pământului şi din atingerea norilor se descărcau fulgere, care aduceau ecoul tunetelor…

Astfel, oraşul plin de zgomot se linişti ca pus pe gânduri, în tăcere, ca şi când moartea ar fi întins peste el aripile ei negre. O groază de nedescris îmi răpi privirea spre un punct. Când mi-am strâns la piept copilaşul meu, eu aşteptam ceva, fără ca să ştiu ce; pe la ceasul al nouălea al zilei, întunericul se îngroşă şi avu loc un puternic cutremur de pământ, care zgudui totul. Putea să creadă omul că a venit pustiirea lumii şi că stihiile se prefăcuseră în haosul primitiv. Eu mă lăsai pe pământ, iar în acel timp una din femeile mele, născută evreică, intră în camera mea; palidă, disperată şi cu ochii speriaţi, striga:

– “A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunţă aceasta prin minuni. Catapeteasma care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor s-a despicat în două de sus până jos. Vai este pentru sfântul locaş! Se spune că multe morminte s-au deschis şi mulţi au văzut pe cei drepţi înviaţi, care fuseseră dispăruţi demult din Ierusalim: profeţi şi preoţi din timpul lui Zaharia, care a fost ucis în templu, şi până la Ieremia, care a prezis căderea Sionului. Morţii ne prevestesc mânia lui Dumnezeu. Pedeapsa Celui Atotputernic se răspândeşte ca o flacără”.

Când auzeam aceste cuvinte, mi se părea că îmi pierd raţiunea! M-am ridicat şi abia îmi târâiam picioarele; am ieşit la scări, unde l-am întâlnit pe sutaşul care luase parte la maltratarea lui Iisus. El era un viteaz încărunţit şi prea oţelit în luptele cu germanii şi alte popoare. Niciodată nu a bătut în piept o inimă aşa de îndrăzneaţă ca a acestuia. Dar în această clipă el era indispus şi istovit de chinuri, căindu-se. Eu am vrut să-l întreb mai amănunţit despre cele întâmplate, însă el trecu pe lângă mine repetând în urmă: “Acela pe care noi L-am omorât a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”

Eu intrai în marea sală. Acolo stătea Ponţiu care îşi acoperea faţa cu mâinile. Când şi-a ridicat capul, la intrarea mea, mi-a zis disperat: “Ah! Pentru ce nu te-am ascultat, Claudio! Inima mea întunecată nu va mai gusta niciodată liniştea. Pentru ce nu am putut apăra pe acest înţelept cu viaţa mea?!”.

Eu nu mai avui îndrăzneala de a-i mai răspunde. Nu puteam găsi nici cuvinte spre a-l întări sau înviora şi de a-l abate de la acea nefericire, care ne pecetluia în veci pierzania. Tăcerea noastră de mormânt era întreruptă numai prin ecourile tunetelor, care răsunau prin toate coridoarele palatului.

Fără a ţine seama de furtună, un om bătrân s-a prezentat în faţa locuinţei noastre. El a fost condus în faţa noastră şi, cu lacrimi în ochi, se aruncă la picioarele bărbatului meu, zicând: “Mă numesc Iosif din Arimateea şi am venit să te rog a-mi permite ca să iau de pe cruce corpul lui Iisus şi să-L înmormântez în mormântul meu”. “Du-te şi ia-L!” răspunse Ponţiu, fără a ridica ochii să-l privească. Bătrânul ieşi; am văzut că se uni cu un grup de femei, îmbrăcate în haine lungi, cu care se acopereau, şi-l aşteptau la poartă.

Astfel s-a terminat acea zi fatală! Iisus a fost înmormântat într-un mormânt, într-o peşteră săpată în piatră, iar la uşa peşterii s-au pus santinele de pază.

Dar acum află, Fulvio!

A treia zi, plin de strălucire, mărire şi triumfător, El se arătă deasupra acestui oraş. El a înviat. Împlinind prezicerile ce s-au făcut cu privire la El şi triumfând prin biruinţa asupra morţii, El S-a arătat ucenicilor şi prietenilor Săi şi mai pe urmă El a apărut la o mare mulţime de oameni din popor. În felul acesta mărturiseau despre El ucenicii Lui – confirmându-şi mărturia cu sângele lor şi ducând vestea despre Domnul lor Iisus, atât în faţa tronurilor, cât şi în faţa mai marilor şi judecătorilor. Dar, ca o dovadă şi mai autentică cu privire la acestea, învăţătura Lui a fost încredinţată câtorva pescari. Această învăţătură se răspândeşte în întreg imperiul.Aceşti neştiutori au devenit pe dată oameni cu renume şi vestiţi, cu cuvintele lor dulci, spuse în toate limbile şi pline de putere. Noua credinţă creşte ca o sămânţă de muştar, căci ea este o adevărată rădăcină roditoare, căreia urmează să i se supună orice rădăcină.

De la această dată, soţului meu a început să-i meargă din ce în ce mai rău. Învinuit fiind pentru procedura sa de către Senat şi de către Tiberiu însuşi, care era stăpânit de ură contra iudeilor, şi bănuit fiind chiar de acei a căror patimă şi dorinţă o împlinise, viaţa lui se transformă în chinuri şi otravă. Salomeea şi Semida mă priveau cu frică; ele vedeau în mine soţia prigonitorului şi o cursă pentru Domnul lor, pentru că ele deveniseră urmaşele Sale, ale Aceluia care dăruise mamei pe fiica ei, iar fiicei pe mama sa. Eu am văzut în locul blândeţii şi bunătăţii lor o neîncredere, care le făcea să le tremure faţa când le priveam şi îndată am încetat a le mai vizita.

În acest timp al singurătăţii mele m-am dedicat cercetării neîntrerupte a unor învăţături morale ale lui Iisus, ce îmi fuseseră predate de Salomeea şi păstrate cu sfinţenie de mine.

O, scumpă prietenă! Cât de neînsemnată şi deşartă este înţelepciunea mai marilor noştri, în comparaţie cu învăţătura aceea, pe care numai singur Dumnezeu a inspirat-o şi a împrăştiat-o pe Pământ! O! Cât de adânci sunt aceste cuvinte înţelepte! Ce pace şi bunătate inspiră ele! Unica mea mângâiere constă în a le citi şi reciti mereu.

După trecerea câtorva luni, Ponţiu a fost obligat să demisioneze din postul care-i oferea atâta autoritate. Noi a trebuit să ne întoarcem în Europa, peregrinând din oraş în oraş. El purta cu sine în toată împărăţia greutatea umilirii şi întristării sale şi a chinurilor descurajării lui sufleteşti. Eu am mers împreună cu el, dar cum era vieţuirea mea cu el? Prietenia familială a vieţii conjugale nu mai este între noi; el vede în persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui; eu, de asemenea, văd în el chipul şi crucea plină de sângele Aceluia pe care el – nefericitul şi nelegiuitul judecător – L-a osândit. Nu mai am îndrăzneala să-mi ridic ochii ca să-l privesc în faţă. Sunetul cuvintelor lui, acel glas car e a pronunţat osânda, îmi străpunge şi răneşte inima. Iar când, după luarea mesei, îşi spală mâinile, mi se pare că nu le înmoaie în apă curată, ci în acel sânge cald, ale cărui urme nu se mai pot şterge.

Într-un timp, eu am vrut să-i vorbesc de pocăinţă şi de expierea păcatului, dar îţi spun că niciodată nu voi uita privirea lui sălbatică şi cuvintele lui pline de furie şi fără nădejde.

Nu peste mult timp, copilul meu muri în braţele mele, dar eu nu l-am plâns. Fericitul! El a murit ca fericit, scăpând de blestemul care ne urmăreşte, el a descărcat din spatele lui uriaşa povară a numelui tatălui său. Nefericirea ne urmărea întruna, din cauză că în toate părţile existau creştini; chiar aici, în această sălbatică patrie, unde noi ne rugăm a ni se acorda ocrotirea, lângă valurile mării şi stâncile ciudate, chiar şi aici pot auzi cu câtă indignare se pronunţă numele bărbatului meu! Cei care erau trimişi să predice învăţăturile Lui Iisus au scris între îndrumările lor şi cuvintele: “El a fost răstignit din ordinul lui Ponţiu Pilat”. Grozav blestem, care în toate veacurile va fi repetat.

Iartă Fulvio! Şi te rog să plângi şi tu, care mă doreşti. Să-ţi ajute dreptul judecător Dumnezeu şi să-ţi dea, cât mai repede, toată fericirea pe care noi o dorim una alteia.

Scuză-mă!

Claudia”

Cine a fost Claudia Procula?

Claudia Procula a fost cea de-a doua soție a lui Ponțiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii între anii 26-36. Aceasta a fost nepoata împăratului Augustus Cezar și fiica nelegitimă a celei a treia soții a lui Tiberius, numită Julia (care a murit nu după mult timp de la nașterea Claudiei). Tiberius a înfiat-o însă pe Claudia iar căsătoria ei cu Ponțiu Pilat se spune că a fost aranjată de Sejanus, prietenul și confidentul lui Tiberius.

Dacă în mod normal soțiile guvernatorilor nu obișnuiau să își însoțească soții în diversele teritorii ale Imperiului Roman (preferând confortul și siguranța Romei), Claudia Procula se remarcă drept o soție care are o relație aparte cu Ponțiu Pilat și acceptă pericolelele provinciilor romane îndepărtate.

Claudia Procula a fost menționată fără nume în Evanghelia după Matei în contextul judecării lui Isus Hristos: „Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.”” (Matei 27:19).

De asemenea, în arhiva Vaticanului există scrieri istorice aparținând lui Pilat în care acesta a menționat că în timpul judecării lui Isus Hristos i-a atenționat pe acuzatorii lui Isus: „”Știți că soția mea vă simpatizează în ceea ce privește iudaismul”. „Da, știm Pilat”. „Ei bine, soția mea a trimis să mi se spună: să nu faci nimic acestui om drept în această noapte”” (Ravasi G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano).

Unii cercetători ai istoriei afirmă că în Iudeea, Claudia Procula avea o cameristă feniciană care credea în evanghelia împărăţiei propovăduită de Isus Hristos iar aceasta îi transmisese Claudiei tot ceea ce știa și credea. Spre deosebire de Pilat, care s-ar fi sinucis, Origene –  unul dintre cei mai reprezentativi teologi creștini din secolul al III-lea -, a sugerat în lucrarea „Omiliile după Matei” că soția sa, Claudia Procula, a murit ca și creștină. Acest aspect este confirmat și de Sinaxarul grecesc unde scrie: „Procula s-a făcut uceniță (…) și a primit sfântul botez”.

Scrisoarea de mai sus, scrisă în original în latină, se presupune că a fost scrisă într-un mic oraș galic din zona montană (zona Rennes-les-Bains din sudul Franței, în apropiere de locul natal al Claudiei, actualul Narbonne), la câțiva ani după ce Pilat plecase din Ierusalim.  Claudia Procula a scris în total trei scrisori către Fulvia. Manuscrisul scrisorii de față a fost găsită înițial într-o veche mănăstire din Bruges (Belgia) iar apoi transferată în arhivele Vaticanului. În arhivele ultimului țar al Rusiei s-a găsit de asemenea o copie a traducerii acestei scrisori, probabil aceasta fiind procurată de la Constntinopul unde ajunsese de altfel prima copie a scrisorii ei în jurul anului 1643.

În 1865, jurnalul catolic Novice din Slovenia a publicat scrisoarea lui Claudia Procula în limba slovenă. Însă adevărata popularizare a scrisorii s-a făcut atunci când Pictorial Review Magazine a publicat traducerea în limba engleză a scrisorii Claudiei Procula în aprilie 1929.

În prezent, în unele comunități catolice mai vechi din Europa, citirea acestei scrisori precede spălarea picioarelor săracilor în Joia Mare, înainte de Paștele care comemorează moartea și învierea lui Isus Hristos.

Surse Pro Jesus:
Forcucci J. (compil.), Relics of Repentance: The letters of Pontius Pilate and Claudia Procula, Issana Press, p. 1-21, 1996
Ravasi di G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano, 24 aprilie 2009
***, „Documente istorice şi mărturii despre Domnul nostru Iisus Hristos”, Apărătoul.md, 3 mai 2013
***, „Sfanta Procla, sotia lui Pontiu Pilat”, Creștin Ortodox, 3 august 2012
***, „The Relationship between Rome and Judea prior to Jesus’ public life”, Historian.net, 19 august 2014

  https://www.evolutiespirituala.ro/claudia-procula-sotia-lui-pilat-marturii-istorice-despre-iisus/?feed_id=62585&_unique_id=649431063aaf0

stiati ca aurora boreala

Vibratiile Culorilor

ELEMENTELE CULORILOR SUBTILE SI VIBRATIILE ACESTORA

Cu 2000 de ani in urma, Isus spunea: Iubiti-i pe dusmanii vostri. Acest percept i-a intrigat pe foarte multi discipoli, care nu au inteles ratiunea. Cu toate acestea, avem de-a face cu o realitate obiectiva. Din punctul de vedere al vibratiilor subtile, iubirea nu este un sentiment vag, ci o realitate obiectiva si reprezinta cel mai inalt dinamism pe aceasta planeta; se manifesta distinct pe toate planurile, la diferite frecvente de vibratii. Acest dinamism poate fi simtit chiar si in planul efectelor materiale, iar daca suntem suficient de dezvoltati, le putem sesiza si pe plan mental.

 

ASPECTE LEGATE DE FORTELE UNIVERSALE SAU CURENTII SUBTILI COSMICI

Stiinta actuala recunoaste ca globul pamantesc nu este deloc izolat in spatiu. El face parte din cosmos, mai bine zis din macrocosmos, de care se gaseste legat prin curentii cosmici, mai mult sau mai putin subtili, care vehiculeaza forte cunoscute de noi (sau necunoscute, in parte) sub numele de electricitate, lumina, caldura, magnetism, etc.

Astfel, deci, exista si circula in jurul pamantului (si prin pamant) considerabili curenti magnetici, mergand de la nord spre sud si care patrund invizibil toate lucrurile si fiintele. Acesti curenti magnetici sunt, in marea lor majoritate, invizibili. Ei se manifesta intr-o forma suigeneris, materiala sau perceptibila sub forma aurorei boreale sau a luminii.

Alte forte devin perceptibile vederii noastre, in anumite conditii speciale, unele dintre ele chiar in experientele de laborator, realizate cu ajutorul unor tuburi speciale in care s-a creat vid. In cazul lor, particule extrem de fine (de forta) se misca acolo cu o viteza foarte mare, realizand unde de o luminozitate considerabila. Astfel, pot rezulta acele culori catifelate; razele x, radiumul si toate radiatiile luminoase sunt o manifestare, sau altfel spus, o dovada a fortei lor cosmice subtile si curentilor de forta eterica.

Curentii eterului merg de la polul Nord la polul Sud in benzi mari, subtile, de lumina, atat deasupra cat si prin pamint. Aceasta forta unica a spatiului este atrasa apoi in centrul magnetic al pamantului. Ea se manifesta prin straturi, sub forma vibratiilor specifice, diferind unele de altele dupa frecventa, acestea fiind in raport cu diferitele densitati ale substantei unice pe care ele le traverseaza, astfel punandu-le in miscare.

Pamantul este, deci, inconjurat de mai multe straturi de substanta eterica extrem de pura si invizibila vederii obisnuite, desi lumina formeaza straturi inferioare. Atunci cand diferitele regiuni ale acestei substante subtile sunt puse in miscare de catre o forta unica, ele actioneaza sincron, ca mai multe forte.

Straturile inferioare fiind de o densitate diferita, elementele lor componente vibreaza la grade diferite, ceea ce face ca curentii subtili alcatuiti din elemente specifice sa vibreze inegal, neavand numai o miscare uniforma inainte, ci si o vibratie interioara, care produce culori la fel de luminoase, numeroase si variate ca si diferitele grade de vibratii care le caracterizeaza.

La suprafata pamantului, toti curentii subtili ai eterului se gasesc impreuna si se interdetermina, intretaindu-se atat de bine, incat fiinta umana, care este de fapt un univers in miniatura, atrage la sine, prin rezonanta sau punere la unison, extrem de precisa, aceste forte subtile care patrund in structura sa prin partea stanga si antreneaza astfel aura.

Atunci cand ele i-au parcurs corpul, aceste forte ies in general prin partea sa dreapta, dupa ce au magnetizat fiecare aspect al corpului si al
diferitelor structuri subtile, prin intermediul vibratiilor lor. Fiecare aspect al materiei sau substantei manifestate, care vibreaza la grade diferite, trebuie sa produca (in mod necesar) si chiar produce culori subtile diferite.

Culorile celor cinci forte principale sunt, dupa cum stim, percepute de simtul interior spiritual sau de perceptia mentala superioara. Ochiul nostru fizic, care (de exemplu) percepe lumina alba, stim ca are nevoie de o prisma pentru a sesiza diferitele culori din care se compune aceasta lumina alba. Numai astfel ochiul poate sa sesizeze banda spectrului luminii albe. La fel, ochiul nostru interior (sau perceptia mentala superioara) are nevoie de o anumita rafinare specifica pentru a percepe, in mod distinct si direct, diferitele culori subtile ale fortelor cosmice, in mod normal invizibile.

Anumiti subiecti, predispusi (prin evolutia lor anterioara) sau (uneori) antrenati prin procedee yoga (sau tehnici spirituale) au ajuns la o sfera de constiinta care le-a dezvoltat in mod adecvat perceptia spirituala (mentala – superioara) si aceasta le permite sa vada in mod direct curentii cosmici subtili atunci cand acestia vin in contact cu aura fiintei umane.

Dupa descrierile lor (si dupa invataturile traditionale ale anumitor grupari yoghine), s-a condensat astfel intr-o sinteza unica descrierea acestor forte subtile colorate. In trecere, este important sa retinem ca aceste culori subtile nu se confunda niciodata cu culorile percepute de ochiul nostru fizic.

Oricine ajunge sa le sesizeze, realizeaza ca intre aceste culori subtile si culorile fizice propriu-zise deosebirile sunt nete, neputand fi vorba de o confundare. Am vazut ca aceste vibratii sunt (incepand de la cel mai infim grad, care este de asemenea si cel mai elevat): galbenul, albastrul, verdele, portocaliul si rosul. In fiecare dintre acesti principali curenti, exista mai multe feluri de subdiviziuni, fiecare dintre ele avand nuante specifice, care se integreaza in banda subtila a culorilor percepute.

Fiecare dintre aceste subdiviziuni sunt net aparate prin diferenta de amplitudine si prin inaltimea vibratiilor (lor) specifice; in consecinta, au nuante distincte, care le fac sa fie intotdeauna sesizabile si determinate de catre un clarvazator antrenat. In cazul unei structuri, ele prezinta o dominanta, in cadrul acesteia distingandu-se predominanta unui curent.

Aceasta dominanta produce, in plan subtil, la nivelul aurei, nivelul de evolutiei al fiintei analizate. Deci, curentii subtili ai eterului, la suprafata pamantului, perceputi sub forma unor imagini mentale, prezinta aspectul a mai multor benzi de lumina subtila, distinct colorata, rasucindu-se in toate directiile si chiar izbindu-se de aurele fiecarei persoane. A trai sau a exista inseamna, deci, a face sau nu apel constient la acesti curenti subtili; sensul consta in a-i utiliza constient, implicind o accelerare a evolutiei, o avansare mult mai rapida in plan spiritual. In multe cazuri, unele fiinte pot utiliza inconstient anumiti curenti subtili in scopuri inferioare, in general putini fiind de acord ca (in functie de curentii utilizati) noi realizam o optiune si ne orientam existenta constient sau nu.

Este important sa retinem ca, desi exista in spatiu curenti subtili de forte simple, atunci cand ei intra in rezonanta cu fiinta (aura) noastra, fiecare culoare produce un grad corespunzator sau o frecventa identica de vibratii in aura noastra si, in general, in sfera noastra mentala; astfel, se creeaza o dorinta intensa, o stare anume sau un anumit mod de reflectare, care va corespunde in mod identic acelei culori care reprezinta un anumit tip de energie subtila cosmica.

SEMNIFICATIA CULORILOR SUBTILE SAU A FRECVENTEI VIBRATIILOR VALULUI VIETII

Atunci cand subconstientul devine stapan asupra dorintelor inferioare (sau de indata ce valul vietii interioare este net purificat, transmutat in aspectele sale sublime), culoarea vibratiilor sale subtile este albastru(l). Mentalitatea obiectiva (fiind de un grad inferior al vibratiilor) trebuie sa fie elevata (sublimata) pentru a se putea uni in mod armonios cu subiectivul (superiorul). Constientul sau subconstientul formeaza astfel ansamblul individualitatii. Acesta este telul evolutiei noastre permanente, de a ne uni intr-un singur constient (sau in asa zisul supraconstient), cu alte cuvinte, starea de contact cu Sinele Suprem (sau Samadhi).

Daca vibratiile mentalitatii obiective sunt antrenate de vibratiile rosii (subtile) ale naturii animale (care exista in fondul vital al fiecarei fiinte umane), apare separarea permanenta a celor doua mentalitati; are loc asa-zisa moarte spirituala. In aceasta situatie, fiinta continua sa existe ca robot, fiind definitiv separata de aspectul subiectiv sau de natura (sa) superioara, natura in care exista Sinele Suprem, Esenta sau Atma. Acest lucru trebuie sa fie evitat (cu cea mai mare grija).

Exista situatii mentionate in traditia spirituala a planetei, situatie in care Sinele Superior (sau mentalitatea subiectiva) se separa si se reincarneaza in alt vehicol, in alta fiinta, in timp ce vehicolul fizic care a murit continua sa traiasca (sa existe) in mod automat, genul zombi, fiind antrenat numai de mentalitatea obiectiva, altfel spus, de natura inferioara vitala.

Vibratia albastru – verzui – subtil indica, in schimb, spiritul subiectiv care incepe sa domine individualitatea, la aceasta faza vibratiile albastru fiind chiar dezirabile, aceasta fiind baza restabilirii echilibrului spiritual al fiintei, al realizarii armoniei prin elevarea vibratiilor aurei. In concluzie, albastrul subtil este culoarea specifica inaltelor calitati mentale. Influenta sa se exercita, in special, asupra domeniilor legate de
literatura, muzica, aspecte sublime (superioare) ale educatiei, armonia fiintei si echilibrul acesteia. Aceasta forta exista la animal in forma latenta, ne-aparand (aproape) deloc la acesta. Ca operare sau dinamism, ca exercitare efectiva, ca utilizare, ea apartine spiritului subiectiv al fiintei umane.

Orice inspiratie, de orice natura ar fi, este datorata influxului curentului albastru. Chiar in situatiile in care fiinta este inconstienta de energia subtila, asimileaza in aura sa aceasta forta specifica, forta care opereaza ulterior unisonul cu aceasta stare specifica, stare in care va descoperi elementele de care ea are nevoie. Altfel, adevarata sursa a inspiratiei nu ar putea fi (niciodata) explicata sau inteleasa.

Realizand acest mecanism, putem intelege perfect procesul inspirativ. Marea majoritate a artistilor opereaza (in mod inconstient) datorita starii aspiratiei frenetic realizate pe fundalul de concentrare specific, ei fiind pusi in conexiune (rezonanta) cu curentul subtil cosmic albastru, avand astfel acces direct la informatiile si sferele pe care acesta le contine.

Curentul albastru – indigo este caracteristic muzicii superioare. Toti marii compozitori (ramasi celebri la nivel planetar) si-au extras inconstient inspiratia, unii dintre ei, reusind sa sesizeze fenomenul care se numeste muzica sferelor. Curentul literaturii este albastru – deschis, culoarea asemanatoare cu cea a cerului de toamna.

In lumina celor spuse, realizam ca fiecare fiinta umana are posibilitati latente nelimitate, de a invata orice arta sau stiinta facand parte dintre cele controlate de curentul subtil albastru, cu ajutorul energiei specifice; se vor realiza progrese remarcabile, prin cuplarea la curentii cosmici secundari. Singura conditie este perseverenta.

Curentul albastru serveste la restabilirea armoniei spirituale a fiintelor al caror verde subtil incepe sa fie nuantat cu albastru. Vibratia subtila cuprinsa intre verde si albastru indica (intotdeauna) ca spiritul obiectiv incepe sa nu mai controleze (in intregime si exclusiv) corpul, impartind aceasta onoare cu spiritul subiectiv.

CURENTUL VERDE SUBTIL (AL INDIVIDUALIZARII)

Dupa cum reiese din sub-titlu, curentul verde subtil este culoarea subtila a individualizarii. In manifestarile sale cele mai elevate nu exista (nici un fel de) egoism. In schimb, egoismul se afla (in totalitate) in nuantele inferioare. Toate dorintele personale, tot ceea ce vine de la ideile de posesiune personala, sunt perceptibile in astfel de momente. Aici descoperim dorinta de distingere neaparata, aspiratie catre renume, bogatie, toate fiind manifestari ale curentilor verzi cu nuantele corespunzatoare.

Totusi, curentul verde subtil este curentul intelectualizarii pure, rationale, atunci cand intuitia subiectiva nu poate inca sa actioneze anumite cunostinte. Astfel, in asemenea situatie, o persoana poate sa aiba (o) memorie neobisnuita a faptelor, fara ca prin aceasta sa realizeze starea de reala intelepciune a puterii intuitive pe care o confera spiritul elevat.

MANIFESTAREA EGOISMULUI SI ASPECTELE SALE IN VIBRATIILE VERDE INCHIS SUBTIL

Subcurentul amintit este curentul egoismului pur in aspectele sale inferioare. Iarba verde a unei cascade este analog reprezentata culorii curentului in care se afla toate dorintele de posesiune personala si tot ce tine de aspiratia catre renume, distinctii onorifice, pozitii sociale sau politice, succes financiar, etc.

Gandurile pure si rationale se afla in nuanta verde luminos, mult stralucitoare (grad mult mai inalt decit cel prezentat anterior). Pura individualizare, in aspectul sau cel mai rafinat, se manifesta in vibratiile superioare ale curentului verde palid.

In general, verdele este culoarea individualizarii in intregul univers, fiind, de asemenea, dominanta in planul subtil al vibratiilor terestre. Planurile individualitatii verzi vibreaza astfel cu aceasta rezonanta.

Aceasta culoare (particulara) trebuie sa fie atribuita gradului vibratiilor care o particularizeaza si care o fac sa-si merite locul ce-i este consacrat in asa-zisa armonie a sferelor.

Toate celelalte corpuri ceresti care emit vibratie specifica verde sunt corpuri in care constiinta cosmica incepe sa-si faca simtita influenta. Pe pământ, regnul vegetal este particularizat prin frunzele sale verzi, in timp ce omul care are la nivelul aurei dominanta acestei culori, trebuind, prin intermediul ei, sa-si cunoasca nemurirea inainte de a trece la vibratia albastra.

Deci, planetele ale caror vibratii sunt verzi, de la sine trebuie sa fie considerate planete ale individualizarii.

CURENTUL FINANCIAR (VERDELE DE TOAMNA)

In momentul in care fiinta umana atrage la sine in aura subcurentul verde de toamna, acea fiinta concentreaza aceasta forta specifica in ea. Astfel, daca ea doreste cu putere bani, dorinta poate fi intensificata considerabil daca se va servi de acest curent financiar, pentru ca in aceasta situatie ea se uneste cu marele forte subtile ale naturii, in loc sa actioneze opus in raport cu acestea. Daca o fiinta doreste realizarea in acest domeniu, regulile obisnuite in acest domeniu indica a se face o imagine definitiva, mentala, in curentul verde. Astfel, dorinta se va materializa.

Daca va veti concentra asupra acestei imagini foarte clar realizata de intreaga gandire, aceasta dorinta se va realiza cu mult mai repede decit daca am apela in afara curentului fluidic, caci spiritul individual poate ajunge la plenara dezvoltare si realizare a dorintelor sau a necesitatilor sale, cu ajutorul Spiritului Universal, cu conditia de a nu se abuza de acesta si a nu perturba armonia Totului, facand sa predomine in intreaga aura.

In general, intreaga lume este guvernata de legea dorintelor si a realizarilor mentale – materiale. Utilizind aceasta nuanta a verdelui
subtil, veti fi in stare sa realizati ajutorul financiar de care aveti nevoie in situatiile critice. Este important sa retinem ca, pentru a pune aceasta regula in actiune, anumite conditii sunt absolut necesare, cea mai importanta fiind aceea de a nu ne lasa niciodata influentati de vibratiile subtile rosii. Vom utiliza energia lui verde, dar vom respinge dorintele inferioare ale planului animal si aceasta intr-o maniera permanenta, reusind astfel sa ne dezvoltam aceasta stare sufleteasca speciala care ne permite sa facem intotdeauna ceea ce este bun la momentul oportun. In acest fel, ajutorul financiar realizat ne va permite sa facem cat mai mult bine in jurul nostru.

VINDECAREA CANCERULUI CU AJUTORUL CURENTULUI SUBTIL VERDE

In traditia yoghina se stie de foarte mult timp (aceasta informatie fiind in general tinuta secreta) ca folosirea curentului subtil verde este de mare ajutor in restabilirea echilibrului fizic si psihic prin curentii fluidici ai gandirii. Aceasta forta aduce in fiinta energii specifice binefacatoare care vor reconstitui intreaga structura afectata, cand aceste energii sunt dirijate prin intregul sistem organic, fie prin apel, fie prin proiectie mentala directa, in functie de dorinta celui care utilizeaza aceste energii, acest lucru putandu-se face chiar in afara fiintei noastre, permitandu-ne sa emitem sau sa transmitem, aceasta energie specifica la distanta, facand o alta fiinta umana (in suferinta) sa beneficieze de aceste avantaje.

Aceste vibratii fortifiante si regeneratoare magnetizeaza sui-generis aspectele componente specifice ale fiintei, curatind-o de fluidele demagnetizate, consumate, formand altele in locul lor. Astfel, prin aportul aceste energii, la nivel fizic se realizeaza o regenerare si redinamizare a nervilor care sunt fortificati si individualizati datorita acestei vibratii sau acestei culori specifice care are importanta considerabila in eliminarea bolilor nervoase.

Verdele subtil re-intareste, de asemenea, nervul optic, in cazurile de slabiciune ale vederii sau, in general, in toate afectiunile oculare. In aceasta discutie este demn de retinut ca asa-zisele raze X cunoscute de stiinta si utilizate actualmente pe scara larga fac parte din curentul verde. Ele sunt insa partiale, nu cuprind toate aspectele specifice ale verdelui (sau nuanta specifica cu toate nuantele sale componente) ce produce vindecarea in cazul in care se foloseste subtil. Ele pot fi facute vizibile (pentru ochi) cu ajutorul unui instrument special.

Ele sunt de un ajutor considerabil pentru vindecarea cancerului, dar nu ajung sa vindece total aceasta boala cumplita, pentru ca nu distrug decat microbii ranii si nu pe cei care circula in sange si care se pot fixa din nou in alta parte. In cazul in care curentul subtil este dirijat, in intregime, de-a lungul intregii fiinte (afectind intregul organism, prin proiectii mentale sistematice), acesti germeni sunt distrusi complet si astfel maladia poate fi vindecata.

In cazurile de tratament asa-zis psihic, cand numai sugestia simpla a fost folosita, s-a constatat ca avea epoci regulate de reaparitie, cu toate ca pacientul (care se supunea tratamentului prin influenta sugestiva) se credea complet vindecat. In asemenea cazuri, numai efectul este eliminat, cauza continuand sa subziste; germenii creeaza din nou focare, care, progresiv, continua sa actioneze, creand, la acelasi nivel, boala, fie in acelasi loc, fie in alta parte.

Succesul vindecarii magnetice poate fi net in cazurile in care razele X esueaza, daca se foloseste curentul verde subtil (sistematic) cu care intreaga aura este preponderent incarcata, astfel germenii fiind distrusi. In spitalele yoghine din India se recurge la folosirea curentului subtil verde pentru vindecarea cu succes a cazurilor de cancer. Aceasta explica de ce, in aceste clinici, se pot obtine vindecari totale ale acestei teribile maladii.

In concluzie, culoarea verde subtil tine de curentul individualizarii. Ea exprima egoismul, in formele sale inferioare si superioare, reprezentand intelectualitatea fara intuitie. In aceasta grupa, foarte multi indivizi au cunostinte imense si memorie uimitoare. Cu toate acestea, spiritul lor subiectiv nu a fost suficient dezvoltat. Ei vibreaza predominant in curentul verde, chiar cand sunt eruditi, dar, cu toate acestea, nu au o cunoastere adevarata sau, altfel spus, nu realizeaza (nici macar in parte) starea de intelepciune.

In aspectele sale inferioare, egoismul vibreaza in subcurentul secundar verde – nuanta de sticla. Aviditatea de a dobandi bunuri materiale sau onoruri este oarecum culoarea ierbii, putin mai intunecata decat verdele sticlei.

Intelectualitatea fara intuitie este verde mai deschis, simtul de individualizare este de nuanta verde pastel.

Sufletele animalelor au nuanta verde in momentul nasterii. In continuare va capata rosu inchis, corpul devenind suficient de puternic pentru a exprima dorinta de reproducere.

In general, yoghinii se servesc de culoarea verde subtil atunci cand doresc, pentru ei sau pentru altii, bogatii, onoruri sau alte lucruri materiale, cu conditia ne-abuzarii.

In acest caz, yoghinul se concentreaza intens asupra curentului verde (nuanta corespunzatoare), pana in momentul cand intreaga sa fiinta vibreaza, in planul auric, la frecventa specifica. El este convins, in totalitate, ca atunci incorporeaza sau asimileaza in aura sa acest curent.

In continuare el realizeaza reprezentarea mentala (cat mai clara) a lucrului dorit sau a fenomenului realizabil si se concentreaza asupra creatiei sale, fara a se ingriji de curentul in care aceasta evolueaza. Constiinta Universala va da lucrului (fenomenului) creat mental si reprezentat in acest curent existenta obiectiva (in planul manifestarii).

Mai devreme sau mai tarziu (direct proportional cu intensitatea efortului) se va obtine acel lucru sau fenomen. In acest mod, yoghinii avansati (considerind interventia lor necesara, in anumite directii) obtin rezultate rapide, uimitoare, ne-pierzand timpul, stiind foarte bine ce vor si cum sa obtina acel lucru.

Ei nu au incertitudini sau indecizii asupra eforturilor respective.

Verdele  poate fi folosit cu succes pentru a regenera si intari nervii. El aduce corpului fizic in cauza materiale fluidice noi. Este curentul care convine cel mai mult persoanelor cu tulburari de vedere, re-vitalizind nervii optici prin vibratiile fortifiante. Verdele este antidotul altruismului exagerat si prost inteles, lucru care impinge (de multe ori) fiinta umana la ruinare mentala, psihica si chiar financiara, acordand un ajutor ne-cerut.

In toate ashramurile din India, in cazul celor care sunt la inceputul antrenamentelor, se insista asupra acestui punct de vedere, pentru a putea obtine rezultate. Se cere a nu se abuza in a da unei fiinte umane mai mult decat este necesar, in caz contrar incarcandu-se ei insisi cu greutatile celorlalti sau, altfel spus, preluarea karmei impiedicand obtinerea experientei in cazul celor pusi in aceste conditii pe Pamant; transgresand aceasta interdictie, actiunea nu va fi pozitiva, din contra, va deveni un obstacol in calea evolutiei lor.

Acest lucru poate fi constat prin consecinte, greutati, dezechilibre, afectiuni. Toate acestea, survenind oarecum repede dupa ajutorul acordat, denota clar ca yoghinul a depasit masura. Se stie ca Supremul nu da (niciodata) fiintei umane sarcini mai mult decit suportabile. Constatind ca suntem supraincarcati cu greutati, tulburari, boli, trebuie sa analizam cu atentie … oare nu gresim din acest punct de vedere?

 

CURENTUL SUBTIL PORTOCALIU AL FORTEI COSMICE (FORTA SECRETA A VIETII UNIVERSALE)

Curentul subtil portocaliu este considerat in traditia yoghina drept forta vietii. Acesta este suflul vietii recunoscut in Biblie, prana sau mana…

Vibratiile sale se gasesc in intregul Univers. Toate lucrurile si fiintele sunt impregnate, la nivelul lor specific, de aceasta mare forta secreta a vietii. Respiratia fiintei umane (si cea a animalelor) patrunde in organism prin (nu neaparat) intermediul plamanilor, avand partial legatura cu oxigenul vehiculat de acesta. Aceasta forta este cea care creeaza, construieste si da nastere formelor.

Activitatile chimice, atractiile si repulsiile instinctive, asocierea atomilor, gruparea acestora prin jocurile vibratiilor lor respective, sunt produse de aceasta forta secreta a vietii sau de curentul portocaliu. Aceasta forta constructiva (totodata, distructiva) mentine corpul fizic in buna stare sau, din contra, cauzeaza dezagregarea atomilor sai sau a unor elemente componente. Intr-un cuvant, ea este esenta vitala a formelor fizice.

Absorbtia fortei subtile portocalii, prin respiratie, are influenta extrem de favorabila asupra persoanei sanatoase, ea fiind capabila sa primeasca, sa resimta si sa stocheze aceasta forta, lucru care se prezinta cu totul altfel in cazul unei persoane bolnave. O persoana bine dezvoltata si armonioasa va folosi din plin si cu profit aceasta forta, spre deosebire de o fiinta umana a carei stare de dezvoltare fizica nu se afla in cele mai bune conditii.

Curentul subtil portocaliu este cel mai util cresterii si dezvoltarii rapide a fortelor fizice, pentru tot ce este viu. Copiii care nu sunt prea bine dezvoltati si nu au inca vibratiile subtile verzi prea bine cristalizate in aura, pot fi rapid vindecati prin respiratie abundenta si constanta de aer proaspat, pur, in care ei vor absorbi in mod gradat, chiar inconstient, forta vietii portocalii.

In concluzie, curentul subtil portocaliu este curentul forta, secretul vietii care anima plantele, animalele si fiinta umana. Orice creatura care respira, absoarbe aceste forte secrete odata cu aerul care o vehiculeaza, acele creaturi care nu au plamani impregnindu-se cu aceasta forta asa cum buretii se imbiba cu apa. Animalul bolnav cauta instinctiv Lumina – Soarelui, aspira la acest curent portocaliu care se afla in cantitate mare in energia solara. Astfel, foarte multe animale bolnave pot fi vindecate rapid prin simpla expunere la soare. Yoghinul utilizeaza acest curent subtil vital pentru a ingriji sau vindeca afectiunile animale, pentru a dinamiza cresterea copiilor si pentru a introduce un impuls vital la fiintele umane a caror dezvoltare este intarziata si care nu au atins inca, in evolutia lor, acea faza in care vibratia se face prin asimilarea energiilor subtile verzi.

Portocaliul subtil poate fi folosit de asemenea pentru a grabi uneori extraordinar de mult cresterea plantelor sau pentru a grabi, dinamiza, cresterea unei fiinte (copil), mai ales in cazuri de malformatii, aportul culorii portocalii fiind imens. Anumiti yoghini avansati, care s-au familiarizat foarte mult cu portocaliul subtil, au puterea de a face sa incolteasca si sa creasca plante in doar citeva minute, prin condensare si focalizare interna (ambele, foarte mari) la nivelul aurei plantei, a acestei forte subtile portocalii. Acest fenomen a fost de nenumarate ori posibil si s-a constatat ca intr-adevar exista fiinte umane care au asemenea putere.

La nivelul conceptiei populare, despre foarte multe fiinte care iubesc plantele se spune ca… au mina buna. In asemenea caz, este evident ca fiinta are exces de portocaliu subtil in aura, acesta dinamizind cresterea plantelor sau accelerand procesul de incoltire in cazul in care fiinta respectiva seamana sau ingrijeste plante.

 

MARELE CURENT SUBTIL ROSU (AL EMOTIILOR INFERIOARE SAU AL INSTINCTULUI)

Curentul subtil rosu este acela care vibreaza cel mai lent dintre toti curentii subtili mentionati deja. Exista totusi un alt curent ale carui vibratii sunt si mai lente, influenta acestuia fiind foarte scazuta asupra dezvoltarii noastre.

Este bine sa stim ca ranile, catastrofele, exploziile, incendiile, sunt, in general, cauzate de vibratii subtile rosii (de anumite nuante) acestea fiind adesea aduse de gandurile pervertite ale fiintei umane. Vibratiile specific ale marelui curent subtil rosu nu sunt atrase in mod constient de fiinta umana, aceasta atractie incetand, fara indoiala, de indata ce fiinta umana va deveni stapana pe emotiile sale inferioare si instinct.

Vibratiile subtile rosii sunt profund dezagreabile si au natura inferioara, impiedicand foarte mult atingerea dorintelor elevate, blocand realizarea imaginilor mentale ale unui ideal elevat care este pe cale sa se formeze in fiinta noastra psihica. Prin forta sa repulsiva accentuata, curentul subtil rosu indeparteaza idealurile (in mod constant) de noi.

Aceasta energie, odata intrata in obisnuinta, face ca fiintei sa-i fie greu sa elimine acele elemente sau stari care conduc intotdeauna la cumularea energiilor specifice ale lui rosu subtil in aura sa. In acest fel, aura unei astfel de persoane va fi invadata (in mod constant) de culoarea subtila rosie. Astfel, mai devreme sau mai tarziu, o asemenea persoana va inceta sa mai obtina succes in orice actiune intreprinsa si va intampina
nenumarate obstacole si dificultati in viata. In general, acest curent subtil rosu demagnetizeaza celulele corpului uman si cauzeaza dezagregarea lor.

El nu curge niciodata ritmic, astfel vibratiile sale avand efecte nelimitate asupra intregii structuri. Spre deosebire de vibratiile superioare a caror curgere este ritmica si constanta, vibratiile subtile rosii, prin componenta lor specifica, asigura invadarea fiintei de catre microbi si faciliteaza patrunderea in organism a elementelor toxice, nocive, care conduc in mod gradat la slabirea celulelor.

Putem spune ca astfel se produce majoritatea bolilor cu care fiinta umana se confrunta. Daca aceasta forta distructiva, demagnetizanta, este extraordinar de puternica, dezagregarea produsa poate fi fulgeratoare sau imediata si aceasta poate duce la cazuri de apoplexie, la moartea instantanee, la atacuri de cord.

ROSU BRUN SAU MARO – SUBCURENT SUBTIL AL LUI ROSU

Vibratiile sale sunt puse in miscare si atrase de noi in aura atunci cand frica predomina mentalitatea noastra. Daca acest curent subtil invadeaza intr-o anumita proportie aura si dureaza un anumit interval de timp, noi atragem in propria fiinta chiar pericolul de care ne temem. Din aceasta cauza, poporul spune: .

In lumina acestor cunostinte putem realiza profunzimea intelepciunii populare si putem sesiza clar mecanismul de operare in aceasta directie.

De altfel, o persoana avand in mod constant vibratia acestei culori in aura, nu poate avea succes in nici o actiune pe care o intreprinde, caci toate veleitatile sale pasagere de a se sustrage de la esec si de a obtine reusita sunt in mod continuu subordonate si paralizate de aceste vibratii contrare. Culoarea rosu subtil inchis este culoarea satisfacerii simturilor, culoarea unei satisfactii abjecte, net inferioare.

Rosu deschis este culoarea persoanelor colerice. Aceasta nuanta, care poate fi remarcata in aura, indica intotdeauna avem de-a face cu fiinte care se infurie extrem de repede. In lumina acestor date apare clar ca este absolut necesar sa ne stapanim mania, pentru a nu intra in rezonanta cu curentii inferiori rosii, din contra, sa cautam, in anumite momente critice, sa facem apel la curentii specifici care eleveaza vibratiile fiintei umane si incarca aura cu energie sferica calmanta si sublima.

Prin urmare, curentii subtili rosii nu permit niciodata acelora care se supun influentei lor sa obtina nici sanatate, nici sa aiba sansa, nici sa
atinga fericirea. Din aceasta cauza, mai ales pentru fiinte, este necesar sa se dezvolte acea stare a sufletului care este numita vointa, care
permite totdeauna, chiar inconstient, sa atragem la noi curentii favorabili, cu vibratiile lor specifice, in functie de actiunea pe care o
intreprindem, aceasta asigurandu-ne automat succesul.

In concluzie, curentul rosu subtil este cel inferior dintre cei patru curenti pe care i-am studiat pina acum. El este cel a carui frecventa de vibratie este cel mai putin elevata. El semnifica emotia inferioara de orice tip. La fiinta umana el indica totdeauna preponderenta naturii animale in aura.

Cand o fiinta umana se lasa prada furiei sau miniei, aura sa devine rosie; culoarea devine predominanta daca fiinta se lasa mereu cuprinsa de astfel de sentimente. Acest fenomen se produce datorita vibratiei la unison cu marele curent subtil rosu. Conexiunea intre cele doua fiind imediata, aura devine bun conductor al acestei forte si astfel omul este umplut de aceste vibratii in mod inconstient.

Cu cat controlul de sine lipseste, cu atat individul va prezenta simptoame si manifestari similare animalului salbatic. Intr-o asemenea situatie, el se gaseste in raport de rezonanta mentala (stare de telepatie inconstienta) cu ceilalti indivizi care, in acelasi moment, se lasa prada aceleiasi emotii. El poate sa primeasca telepatic informatii energetice modulate pe aceasta vibratie specifica, altfel spus, ganduri rele, comitind fulgerator actiuni la care niciodata nu s-a gandit.

In imensa majoritate a cazurilor criminale, crimele sunt comise in astfel de momente; revenind la starea normala, persoana considera ca a activat nebuneste. Situatii in care, scapata de sub control si lasata prada influentei, s-a trezit pur si simplu subjugata, transformata in instrument cu care opereaza aceste forte.

In plan subtil, rosu(l) este o vibratie net inferioara, manifestind efecte dezolante pentru corpul fizic; in plan auric, smulge, pur si simplu, instantaneu, toate realizarile pozitive (superioare) facute anterior. In plus, atrage toate acestea si, atat timp cat nu va regasi echilibrul mental (iesind complet din acest curent) nu i se poate intimpla decat ceva nefericit. O alta vorba populara spune ca  … (n.r.: in paralel, )

Acesta este elementul esential care merita sa fie retinut: mania si furia fac sa dispara magnetizarile atomilor componenti ai corpului (viu). Se stie ca atomii au o parte pozitiva si una negativa, partea pozitiva a unui atom fiind legata de partea negativa a altuia.

Daca corpul este demagnetizat, depolarizat, aceasta coeziune este perturbata si, in unele cazuri, distrusa. Marile forte naturale circula regulat in atomi cand acestia sunt polarizati normal. Patruns in corp, curentul rosu demagnetizeaza atomii si pregateste astfel, implicit, trecerea microbilor si asimilarea elementelor dezechilibrante, perturbatoare, in final facand posibila instalarea bolii.

Adesea, congestia cerebrala sau paralizia sunt rezultatul actiunii nefaste a curentului rosu, acesta fiind cauza deceselor instantanee datorate afectiunilor cardiace.

Curenti derivati din rosu:
– rosu inchis / indica forme de dorinte sexuale;
– rosu stacojiu / indica furie sau manie;
– rosu brun / indica simptoame ale fricii.

Unii yoghini avansati se servesc de acesti curenti subtili pentru a regenera functii sexuale specifice, aceasta numai in scop de reproducere, de procreere. In schimb, magia neagra utilizeaza (din plin) aceasta forta subtila (prin intermediul careia sunt atrase diferite boli, tulburari, flagele) doar in directii distructive.

 

SINTEZA CELOR SPUSE MAI INAINTE ASUPRA CELOR CINCI CURENTI SUBTILI

Un stravechi proverb spune: Prin urmare, gandurile de aceeasi natura au tendinta sa se grupeze. Exista, deci, grupari de forte, adevarate conglomerate si la fel pot exista grupe de mentalitati (EGREGORI). In general, persoanele care au idei si aspiratii comune, se atrag, in mod natural, vibratiile lor aflandu-se pe frecventa asemanatoare. Chiar legile fizicii pun in evidenta acest fapt.

Apasand o clapa a pianului putem auzi perfect ca, simultan, vibreaza fie un geam, fie o lustra, tonica acelui obiect de sticla fiind identica cu cea a notei produse. Exista, deci, in natura, vibratii simpatice si de aceea, uneori, este dificil a si cine este adevaratul inventator al unui anumit lucru. De exemplu, Cine a fost inventatorul telefonului?!, Bell sau Cray?… Atat Bell, Cray cat si Edison s-au scufundat in acelasi curent de ganduri si au dezvoltat, in mod simultan, ganduri oarecum asemanatoare.

Exista, deci, o mare magnetica, un ocean (adevarat) de energie in care noi traim, in aceasta existand curentii gandurilor carora noi putem voluntar sau inconstienta sa ne atasam pentru a obtine rezultate bine definite.

Incercati acum, pe baza datelor prezentate, sa va reprezentati macar cateva clipe aceasta constiinta magnetica gigantica, din care, noi, dumneavoastra si ceilalti, facem parte, aceasta din urma, fiind apta sa primeasca si sa transmita ganduri.

Curentii gandurilor acestei mări magnetice sunt la fel de bine definiti ca si aceia ai unui ocean. Acesti curenti ai gandului sunt net separati de frecventele lor specifice de vibratie si noua personal – chiar daca nu stim nimic despre ei – nu ne este absolut necesar a-i cunoaste direct, caci orice om atrage dintr-un anumit curent, in functie de dominanta frecventei aurice, ideile care, intotdeauna, vibreaza in armonie cu el insusi. Aceasta atrage, total, dupa sine, ceea ce numim nivel dupa care taxam ceilalti oameni.

Daca, de exemplu, atat dumneavoastra cat si noi avem, in acelasi timp, ganduri de aceeasi natura, suntem (constient sau nu) atasati la acelasi curent si primim idei asemanatoare. De cele mai multe ori, oamenii utilizeaza curentii gandirii in mod inconstient, in foarte rare cazuri avand semi-constiinta si in extrem de rare cazuri plenara constiinta.

…Un individ doreste sa obtina un anumit obiect si se decide sa-l dobandeasca… El nu stie nimic despre folosirea stiintifica a spiritului, dar dorinta sa intensa si hotararea sa precisa pun automat anumite legi naturale in actiune si daca el persista, va obtine (direct proportional cu intensitatea dorintei sale), mai devreme sau mai tarziu, ceea ce doreste. De cele mai multe ori, timpul folosit pentru a se ajunge la reusita va fi lung, caci el nu stie sa dirijeze (in linie dreapta) fortele pe care le-a declansat (la moment dat).

O alta fiinta umana care cunoaste bine puterea spiritului, va cere Constiintei Universale sa-i dea acel obiect. Repetand aceasta frecvent, cu multa ardoare, va obtine acel obiect sau fenomen, dar intr-un interval ceva mai mic decat in cazul amintit anterior.

Yoghinul, avand toate elementele clar legate de curentii subtili colorati (pentru a obtine obiecte), trebuie sa dea nastere, sa creeze o imagine mentala a acelui obiect sau fenomen si sa concentreze, intens, gandirea asupra acelei imagini realizate.

El va atrage catre sine obiectul sau fenomenul creat, utilizand (in mod constient) LEGEA. Astfel, dorintele sale vor fi realizate cu mult rapid decat in cazurile anterioare. Oamenii care se folosesc in mod inconstient de aceste forte psihice naturale, atribuie totdeauna (in ignoranta lor) succesul unor cauze (de cele mai multe ori) exterioare.

Actualmente, multe persoane utilizeaza curenti cosmici in scopuri terapeutice, obtinand vindecari. In fiecare din cazuri, fenomenul se bazeaza pe aceeasi lege.

Isus, cunoscand natura si folosirea fortelor cosmice (prezentate), initiaza discipolii sai, acestia reusind sa realizeze diferite miracole. Curentii fortelor spirituale constituie o parte a Spiritului Universal (parte generata de Spiritul Divin). Noi trebuie sa ne amintim permanent… sunt pe deplin convins ca spiritul universal ma inconjoara.

Constiinta Cosmica este intocmai ca oceanul… mereu in miscare. Oceanul prezinta miscari obisnuite (mareele) si variabile (valurile). Constiinta Cosmica prezinta, la propriile sale miscari, curenti susceptibili de a fi modificati superficial de gandurile umane.

Un individ oarecare nu poate lupta perpetuu contra unui curent mental-universal, pentru ca el nu poate opri fluxul acestei mari de forte (depasit fiind de ea). El poate sa urmeze un anumit curent, mai ales daca acesta este superior, extragand avantaje, lucrand cu natura (la unison) si nu impotriva acesteia. Prin urmare, recunoscand unitatea acestei forte, constatam ca ea se manifesta sub diferite aspecte si, analizand in detaliu, s-a ajuns la concluzia ca aceste aspecte sunt numite mari curente de manifestari universale.

Fiecare dintre acesti curenti se diferentiaza de ceilalti prin frecventa specifica vibratiilor, conditionata de mediul in care se manifesta. Cei cinci curenti se subdivizeaza in curenti mai mici, fiecare dintre ei prezentind diferente specifice de vibratii. Acestia (cosmici fiind) matura literalmente suprafata solului, trecand chiar in acesta si strabatindu-l asa cum ne strabat pe noi (insine). Sunt simultani si pot fi intercalati unii in ceilalti, influentandu-se intre ei.

Vazuti din plan subiectiv, ei apar ca mai multe benzi de culori diferite ce inconjoara pamantul si toate creaturile vii. Fiinta umana (obisnuita) nu poate percepe (in mod spontan) curentii cosmici, astfel indoindu-se de prezenta acestora. Faptul ca nu se vad sau nu se simt nu e o ratiune suficienta pentru a trage concluzia inexistentei lor. De pilda, electricitatea (libera) nu se vede, totusi exista.

Prin tehnici yoga (aplicate corect) fiinta capata un anumit grad de dezvoltare psihica si abilitatea concentrarii asupra frecventelor de vibratie dorite, putand, astfel, sa devina constienta de culoarea curentilor cosmici.

 

Concluzionind (esential), este bine sa retinem:

1. CURENTUL SUBTIL, ROSU ESTE CARACTERISTIC INSTINCTULUI

2. CURENTUL SUBTIL PORTOCALIU ESTE CARACTERISTIC VIETII FIZICE – VALUL VIETII

3. CURENTUL SUBTIL VERDE ESTE CARACTERISTIC PARTII CONSTIENTE SUFLETULUI ANIMAL

4. CURENTUL SUBTIL ALBASTRU ESTE CARACTERISTIC EVOLUTIEI SPIRITUALE – SPIRITULUI ELEVAT

5. CURENTUL SUBTIL ALBASTRU-INDIGO, ESTE CARACTERISTIC MENTALULUI SUPERIOR

6. CURENTUL SUBTIL GALBEN ESTE CARACTERISTIC SUFLETULUI SPIRITUAL

7. CURENTUL SUBTIL VIOLET ESTE CARACTERISTIC DUBLULUI ASTRAL / ETHERIC

 

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

  https://www.evolutiespirituala.ro/vibratiile-culorilor-elementele-culorilor-subtile-si-vibratiile-acestora/?feed_id=62024&_unique_id=6491c4ddb71fc

simfonia celulelor doterra

SIMFONIA CELULELOR – Simphony of the cells (SoC)

simfonia celulelor 2

 

 

Symphony of the Cells™Simfonia Celulelor este o colecție de 19 tehnici de aplicare a uleiurilor esențiale, creată de Boyd Truman pentru uleiurile esențiale doTERRA. Tehnicile sunt bazate pe o experiență de aproximativ 27 de ani studii și practică în utilizarea uleiurilor esențiale pure, cu grad terapeutic.
.
Fie că sunteți în căutarea soluțiilor pentru o persoană dragă care suferă de o afecțiune sau boală, fie că începeți să introduceți uleiurile esențiale pure cu grad terapeutic în viața sau practica dumneavoastră, Simfonia Celulelor are protocoale simple și eficiente, create pentru a aduce armonie fizică, emoțională și spirituală pentru corp, minte și suflet.
.
Fiecare dintre cele 19 protocoale Simfonia Celulelor prezentate în această broșură, se concentrează pe un anumit sistem și/sau zonă a corpului ce permite diminuarea cauzelor și simptomelor care stau la baza multor afecțiuni sau boli.
.
În carte sunt listate și descrise 19 protocoale diferite care pot ajuta în cazul a sute de boli și simptome:
.

️Simfonia Celulelor – Basic 

sistemele corpului: digestiv, imunitar și respirator (afecțiuni posibile: anxietate, astm, congestie, conjunctivita, crup, diaree, dureri de cap, dureri de corp, dureri de stomac, dureri de urechi, dureri de gat, febră, grupa, răceală, RSV, sprijin imunitar, stres, vărsături)
.

️ Simfonia Celulelor – Cardiovascular

Sistemele corpului: cardiovascular, imunitar, urinar (afecțiuni posibile: afecțiuni cardiace, afectiuni vasculare, anevrism, angina, aritmie, ateroscleroza, boala arteriala coronariană, boala Raynaud, Boala Valvei Cardiace, Cardiomiopatie, diabet zaharat, flebita, insuficienta cardiaca, probleme Cardiovasculare, probleme de Colesterol, tensiune arteriala (hiper/hipo), vene varicoase)
.

Simfonia Celulelor – Celular 

Sistemele corpului: Endocrin, Imunitar, Nervos, Cardiovascular, Digestiv ( afecțiuni posibile: anemie, atrofie musculara spinala, boala Alzheimer, boala Lume, Boala Parkinson, boli autoimune, Epstein Bare, Leucemie, Limfom, Lupus, malarie, Mielom multiplu, nefrita, neurofibromatoză, scleroza multipla, siclemie, sindromul Angelman, zona zoster)
.

Simfonia Celulelor – Celular #C2

Sistemele corpului: Endocrin, Imunitar, Nervos si Digestiv (afectiuni posibile: Anemie Aplastică, Anemie Hemolitică, Boli Degenerative Proteice, Cardiomiopatie, Edem Pulmonar, Encefalopatie, Epilepsie, Glioblastom, Hipoxie, Intoxicație cu Metale, Grele, Meningită, Mielom Multiplu, Necroză, Neuropatie Periferică, Neurotoxicitate, Polineuropatie, Scleroză Laterală, Amiotrofică (SLA), Sindrom Guillain-Barre)
.

️ Simfonia Celulelor – CHI

Sistemele corpului: Emoțional și Limbic, Endocrin, Cardiovascular, Nervos, Digestiv
(afecțiuni posibile: Abuz, Anorexie, Bipolaritate,, Boli Hepatice, Bulimie, Colangită, Colangită Sclerozantă, Depresie, Dureri Fantomă, Furie, Indoială de Sine, Resentimente, Sindrom de Inimă Frântă (Cardiomiopatie Takotsubo), Singurătate, Tulburare de Stres, Post-Traumatic, Tulburări de dispoziție, Ură, Ură de Sine)
.

️ Simfonia Celulelor – Digestiv

Sistemele corpului: Digestiv, Cardiovascular, Urinar, Imunitar, Tegumentar
(Afecțiuni posibile: Alergii, Arsuri la Stomac, Boala Crohn, Chisturi Fibroide, Ciroză, Colită, Constipație, Diaree, Diverticulită, Dureri de stomac, Gastrită, Giardia, Hemoroizi, Infecţii ale Rinichilor, Pancreatită, Reflux Gastroesofagian, Sindromul Colonului iritabil, Ulcere)
.

️ Simfonia Celulelor – Emobic

Sistemele corpului: Emoțional și Limbic, Endocrin, Cardiovascular, Respirator, Imunitar
(Afecțiuni posibile: Depresie, Depresie postpartum, Encefalita autoimună, Encefalită limbica, Frică, Furie, Hiperoralitate, Hipoglicemie, Insomnie, Lipsa Apetitului, Oboseală Mentală, Panică, Pierderi de Memorie, Sindrom Premenstrual (PMS, Stres,, Traumatisme Emoționale, Tulburare Bipolară, Tulburare Obsesiv-Compulsivă)
.

️ Simfonia Celulelor – Iertare

Sistemele corpului: Imunitar, Digestiv, Respirator, Cardiovascular, Endocrin
(Afecțiuni posibile: Boala Lyme, Candida, Ciuperci, Dureri în Gât, Epstein Barr, Mononucleoză, Gastroenterită virală, (Gripa Stomacului),Gripă, Hepatită, Infecții, Infecții bacteriene,Infecții Fungice, Infecții Virale, Paraziti, Răceli, Sprijin Imunitar, Stafilococ, Streptococ, Zona Zoster
.

️ Simfonia Celulelor – Echilibru Hormonal 

Sistemele corpului: Endocrin, Emoțional și Limbic, Cardiovascular, Tegumentar, Digestiv
(Afecțiuni posibile: ADHD, Boala Graves (Guşă Exoftalmică), Bufeuri, Chisturi Fibroide, Crampe Abdominale, Depresie, Depresie Postpartum, Disfuncții Tiroidiene, Endometrioză, Hipertiroidism, Infertilitate, Insomnie, Menopauză, Rozacee, Sindrom Cushing (Hipercorticism), Sindrom Premenstrual (PMS), Stres, Tiroida Hashimoto)
.

️Simfonia Celulelor – Boli Infecțioase

Sistemele corpului: Musculo-scheletate, Nervos, Cardiovascular Imunitar, Respirator
( Afecțiuni posibile: Articulatii, Artrită, Artrită Reumatoidă, Bursită, Convulsii, Dureri, Dureri de Spate, Gută, Hernie de Disc,Migrene, Neuropatie, Nevralgie Postherpetică, Sciatică, Sclerodermie, Scolioză, Sindromul Picioarelor Neliniştite, Slăbiciune Musculară, Tendinită)
.

Simfonia Celulelor – Inflamatii

 Sistemele corpului: Musculo-scheletate, Nervos, Imunitar, Cardiovascular, Digestiv
(Afecțiuni posibile Artrită: Bursita, Crampe, Dureri, Dureri Articulare, Febră, Flebită, Hernie de Disc, Hipertensiune, Infecţii ale Tractului, Urinar, Inflamații, Lupus, Migrene/Dureri de Cap, Sciatică, Sclerodermie, Spondilita, Tendinită, Vene Varicoase)
.

️Simfonia Celulelor – Limfatic

Sistemele corpului: Digestiv, Cardiovascular, Urinar, Imunitar, Respirator
(Afecțiuni posibile: Boala Castleman, Celulită, Cistită, Dermatită, Dermatită Atopică, Edem
Ganglioni Limfatici inflamați, Limfadenită, Limfadenopatie, Limfangită, Limfedem, Limfom, Obezitate, Pietre la Rinichi, Probleme de Auz, Retenție de Lichide, Sindrom Meige, (Spasme Faciale), Tinitus)
.

️ Simfonia Celulelor – Maxim

Sistemele corpului: Imunitar, Endocrin, Digestiv, Cardiovascular
(Afecţiuni posibile: Afectiuni Hepatice, Alergii, Cancer, Ciroză, Colangiocarcinom, Gliom al trunchiului cerebral (Tumoare Cerebrală), Gripă, Infecţii ale Rinichilor, Infecții Bacteriene, Leucemie, Melanom, Meningită, Osteosarcom, Pietre la Rinichi, Pneumonie, Sarcom Uterin, Sarcomul Tesutului Moale, Zona Zoster)
.

️Simfonia Celulelor – Neurologic

Sistemele corpului : Nervos, Musculo-scheletate, Cardiovascular, Endocrin, Emoțional și Limbic
(Afecțiuni posibile: Accident Vascular Cerebral,, ADHD, Alzheimer, Boala Lou Gehrig, Boala Parkinson, Comoție, Convulsii, Degenerare maculară, Demență, Epilepsie, Fibromialgie, Glaucom, Neuropatie, Nevrită, Pierderi de Memorie, Polineuropatie, Scleroză Multiplă (SM), Sindromul Guillain-Barre)
.

️Simfonia Celulelor – Osteo

Sistemele corpului: Musculo-scheletate, Imunitar, Cardiovascular, Digestiv, Urinar
(Afecţiuni posibile: Acondroplazie, Artrită, Boală Osoasă Metabolică, Boala Paget, Bursita
Fracturi, Gută, Hernie de Disc ,Hiperostoză Poroasă, Osteoartrită, Osteomalacie, Osteomielită, Osteopenie, Osteoporoză, Osteosarcom, Scolioză, Spondilită, Tumoare Osoasă)
.

️Simfonia Celulelor – Motivational

Sistemele corpului : Emoțional și Limbic, Nervos, Endocrin, Imunitar
(Afecţiuni posibile: ADHD, Anxietate, Bronşită, Depresie, Dureri, Frică, Hipertensiune, îndoială de Sine, Insomnie, Lipsă de Motivație, Nervozitate, Nevrită, Oboseală Mentală, Pneumonie, Stimă de Sine Scazută, Stres, Suprasolicitare, Tulburare Obsesiv-Compulsivă)
.

️Simfonia Celulelor – Respirator

Sistemele corpului: Respirator, Cardiovascular, Imunitar, Urinar
(Afecțiuni posibile: Alergii, Astm , Bronhopneumopatia, Obstructiva Cronica (BPOC), Bronşită,Congestie, Crup, Edem Pulmonar, Emfizem, Fibroză Chistică, Infecția sinusurilor, Pneumonie, Probleme Respiratorii, Răceală Comună, Rinită, Sindrom de Detresă, Respiratorie Acută, Sinuzită, Tuse)
.

️Simfonia Celulelor – Senzorial

Sistemele corpului: Nervos, Endocrin, Cardiovascular, Emoțional și Limbic, Digestiv
(Afecțiuni posibile: ADHD, Anxietate, Autism (ASD), Boli Neurodegenerative, Dispraxie, Distonie, Epilepsie, Hiperestezie, Schimbări de Dispoziție, Scleroză Multiplă (SM), Sindrom Angelman, Sindrom Asperger, Sindromul Tourette, Stres, Tulburare Obsesiv-Compulsivă/Comportament Obsesiv, Tulburare, Pervazivă de Dezvoltare, Tulburări Olfactive)
.

️Simfonia Celulelor – Solar

Sistemele corpului: Endocrin Cardiovascular, Urinar, Digestiv, Emoțional și Limbic
(Afecţiuni posibile: Anorexie, Boala Addison, Cancerul Glandelor, Suprarenale, Chisturi Renale, Diabet ,Edem, Energie Scăzută, Hiperplazie Adrenală, Congenitală, Incidentalom suprarenalian, Infecţii ale Tractului Urinar, Insuficienţă Renală, Insuficienţă Suprarenală, Nefrită Interstițială, Oboseală Mentală, Oboseală Suprarenală, Pietre la Rinichi)
.

 

.
Puteți achiziționa cartea „Simfonia Celulelor” cu traducere în limba română, de AICI
.
Mai multe detalii despre doTERRA puteți citi AICI.
.

https://www.evolutiespirituala.ro/simfonia-celulelor-simphony-of-the-cells-soc/?feed_id=61871&_unique_id=64911c1f3e71a

claudia procula pontiu pilat iisus 1

Claudia Procula – sotia lui Pilat – Marturii istorice despre Iisus

 

Există numeroase scrieri nebiblice aparținând unor istorici, oameni politici și laici care confirmă existența lui Jesus Christus (numele latin al lui Isus Hristos).

Seria Pro Jesus a mărturiilor istorice despre existența, caracterul și influența lui Isus Hristos începe cu scrisoarea antică a soției lui Ponțiu Pilat, Claudia Procula, adresată prietenei ei, Fulvia Romelia. Conform datelor disponibile, originalul acestei scrisori se află în bibliotecile Vaticanului de unde, pe la 1643, a fost copiată și trimisă episcopului Dionisie al Constantinopolului.

 

„Claudia Procula,

Ție Fulvia Romelia,

Salutare!

O, tu a mea credincioasă tovarăşă, mă întrebi şi mă rogi a-ţi descrie evenimentele care s-au petrecut după ziua despărţirii noastre. Ştirile unora din ele au ajuns şi până la tine, însă taina în care sunt învăluite trezeşte în tine neliniştea şi voința de a şti starea mea. Dând atenţie apelului tău mă voi strădui să refac inelele lanţului de amintiri împrăştiate ale vieţii mele şi, dacă vei întâlni astfel de împrejurări, care ar uimi mintea ta, atunci adu-ţi aminte că Puterile Creatoare sunt nepătrunse şi înconjurate de întuneric pentru priceperea noastră neputincioasă şi muritoare, şi că este cu neputinţă pentru fiinţele muritoare de a schimba soarta vieţii lor.

Eu nu o să-ţi amintesc primele zile ale vieţuirii mele, care au zburat aşa repede în pace, în Narbona, sub paza şi grija părinţilor mei şi sub ocrotirea divină a prezenţei lor …

Tu ştii că odată cu sosirea celei de-a şaisprezecea primăveri a fecioriei mele, m-am unit prin legătură conjugală cu romanul Ponţiu, nepot al unei renumite familii, care ocupa pe atunci, în Italia, un post de guvernator… Imediat după ieşirea noastră din templu a trebuit să merg cu Ponţiu în provincia care i-a fost încredinţată.

Am plecat fără bucurie, dar nici cu o deplină îndoială, după soţul meu care, după anii săi, putea fi socotit ca tatăl meu. Eu v-am regretat mult… fiindcă locuinţa liniştită a părinţilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele monumente, gingaşele dumbrăvi ale patriei mele au rămas ceva sublim în sufletul meu. Eu vă salut, copleşită de dor, cu ochii plini de lacrimi!…

Primii ani ai vieţii mele conjugale au trecut liniştiţi. Cerul mi-a dăruit un fiu. El mi-a fost mai drag decât lumina zilei, am împărţit cu el ceasurile mele de îndeletniciri, de tristeţe, de bucurie.

Fiul meu era de numai cinci ani când Ponţiu, după mila Împăratului, a fost numit Procurator peste Iudeea. Atunci noi am plecat cu oamenii noştri reangajaţi ca servitori, pe un drum foarte greu de descris… Cu timpul, m-am îndrăgostit de acea provincie bogată şi fructiferă pe care soţul meu trebuia să o cârmuiască în numele Romei, stăpâna popoarelor. În Ierusalim de multe ori am fost înconjurată de aplauze şi cinste, dar totuşi am trăit în deplină singurătate şi izolată, din cauza mândriei şi dispreţului cu care evreii ne întâmpinau pe noi, “străinii” şi “păgânii” – după cum ei ne numeau pe noi. Ei susţineau că noi spurcăm cu prezenţa noastră pământul sfânt, pe care Dumnezeul lor l-a făgăduit strămoşilor lor. Eu mi-am petrecut deseori timpul plimbându-mă cu copilaşul meu prin pădurile mele liniştite, unde mistreţul se hrănea cu ramurile măslinilor, unde palmieri cu frunzele lor delicate, mai frumoase ca cele din Delosa, se ridicau deasupra portocalilor sălbatici care înfloreau, ori printre narvii fructiferi. Acolo, sub acea umbră răcoroasă, am cusut învelitori pentru altarele zeilor, sau citeam versurile lui Virgiliu care sunt foarte plăcute auzului şi tot atât de răcoritoare inimii.

Soţul meu, numai puţine momente îşi putea rezerva pentru mine. El era întunecat şi trist, pentru că oricât de tare era mâna lui, ea era totuşi prea slabă pentru a ţine în frâu acest popor care a fost mult timp independent şi pornit din fire către răscoală. Deşi am observat că sunt despărţiţi în mii de secte furtunoase, totuşi ei se unesc într-un singur punct: ura turbată contra romanilor.

Numai o singură familie din înalta clasă din Ierusalim îmi arătă o prietenie relativă. Aceasta era familia şefului sinagogii, iar eu am găsit o mare plăcere în vizitarea soţiei lui, Salomeea, un exemplu de bunătate şi blândeţe, şi îndeosebi în faptul că am făcut cunoştinţă cu fiica ei, ce avea vârsta de doisprezece ani, Semida cea iubită şi preafrumoasă, ca zarea Saronului care înfrumuseţează părul ei…

Câteodată ele îmi vorbeau despre Dumnezeul părinţilor lor şi îmi citeau pasaje din sfintele lor cărţi. Şi ce să-ţi spun, Fulvia, îmi amintesc despre cunoscutele cântări de laudă compuse de Solomon pentru Dumnezeul lui Iacob – acel singur Dumnezeu, veşnic şi nepătruns de obiceiurile şi proverbele cărora noi le dăm ascultare la altarele noastre numindu-le dumnezeieşti, Atotputernicul şi Milostivul, care uneşte în Sine bunătatea, curăţia şi mărirea. Amintindu-mi de glasul Semidei care răsuna ca sunetul de harfă când cânta sfântul imn Binefăcătorului şi Marelui Împărat al lui Israel, la rândul meu încercam să-l cânt la instrumentul meu, aşa de des folosit pe atunci. În singurătatea mea, lângă leagănul băiatului meu, mă aruncam în genunchi, Îl chemam de multe ori, chiar împotriva voinţei mele, rugam pe acel Dumnezeu, pentru smerenia şi liniştea inimii mele, îi supuneam soarta şi judecata mea mâinii Lui tari de fier, ca o roabă unui domnitor, şi să vezi minune! Eu totdeauna mă ridicam ajutată şi mângâiată.

După un timp oarecare, Semida se îmbolnăvi. Într-o dimineaţă, când m-am deşteptat, mi s-a spus că ea a murit în braţele mamei sale şi fără prea mare suferinţă. Cuprinsă de întristare, auzind această ştire, eu l-am luat pe copilaşul meu pentru a merge la ele, ca să o plâng împreună cu plângătoarele şi cu maica ei, Salomeea. Sosind în strada unde era casa lor, servitorii mei doar cu mare greutate au putut face drum prin mulţime, pentru mine şi însoţitoarele mele, pentru că plângâtoarele şi cântăreţele, împreună cu o imensă mulţime de oameni, se îngrămădiseră în jurul casei…

Deodată, am văzut că mulţimea se retrage, făcând loc de trecere unui grup de oameni ce veneau şi la care mulţimea privea cu mare interes şi respect. În primul om, eu am recunoscut pe tatăl Semidei; dar în loc a-l vedea întristat, după cum mă aşteptam să-l văd, pe strălucitoarea lui faţă am văzut semnele unei ferme convingeri şi nădejdi, ce nu putea fi înţeleasă de mine. Cu el mai mergeau trei inşi, îmbrăcaţi cu haine aspre şi cam sărăcăcioase, ce dădeau impresia că sunt nişte oameni simpli şi neştiutori. Dar după ei mergea Unul îmbrăcat, un bărbat în anii de plină frăgezie a tinereţii Lui.

Eu mi-am ridicat ochii ca să-L privesc, dar a trebuit imediat să-mi retrag privirea de la El spre pământ, ca dinaintea Soarelui strălucitor. Mi se părea că fruntea Lui era luminată, iar în jurul capului se forma o strălucire care părea ca o coroană, iar părul Lui se lăsa pe umeri, potrivit cu obiceiul locuitorilor din Nazaret.

Îmi este imposibil a-ţi explica ce am simţit eu când L-am privit! Aceasta a fost cea mai puternică emoţie pe care am simţit-o vreodată, pentru că în fiecare trăsătură se descoperea o nepătrunsă frumuseţe, dar totodată El insufla şi o teamă tainică prin privirea ochilor Săi, ce păreau că ne prefac în ţărână. Eu plecai după El fără să ştiu unde merge.

Uşa se deschise şi eu am putut vedea pe Semida, care zăcea în pat înconjurată de sfeşnice şi miresme! Era încă frumoasă, în acea linişte cerească ce se cobora peste ea, dar fruntea îi era palidă, precum culoarea crinilor ce erau îngrămădiţi la picioarele ei. Degetul morţii lăsase urme în jurul ochilor ei, peste buzele ei uscate. Salomeea stătea lângă ea, amuţită şi aproape lipsită de orice simţire. Mi s-a părut că ea nici nu mă vedea.

Iar tatăl Semidei s-a aruncat la picioarele Aceluia, necunoscut de mine, care se apropie de aşternutul celei moarte, şi după ce i-a arătat-o, a strigat: “Domnul meu, fiica mea este în mâinile morţii: dar dacă voieşti, ea va învia!”

Am tremurat când am auzit aceste cuvinte. Inima mea a încetat să mai bată din cauza măreţiei Aceluia pe care eu nu-L cunoşteam. El a prins mâinile Semidei, aţintindu-şi puternica-i privire la ea şi i-a zis: “Fetiţo, scoală-te!”

Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca şi cum ar fi fost ajutată de o mână nevăzută. Ochii i se deschiseră, elanul cel fin al vieţii înflori iarăşi pe buzele ei, apoi şi-a întins mâinile şi a strigat: “Mamă!”. La acest strigăt se trezi Salomeea. Mama şi fiica ei, tremurând, s-au îmbrăţişat una pe alta. Iar Iair a îngenunchiat în faţa Aceluia căruia îi zicea Domn, sărutându-i ciucurii de la poala veşmântului, zicând: “Ce trebuie să fac pentru a avea viaţă veşnică?”. “Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe oameni”, a spus El şi S-a făcut nevăzut, ca o fantomă în umbra luminii. Eu eram în genunchi, fără să-mi dau seama. După ce m-am sculat, ca într-o deşteptare din somn, am plecat acasă lăsând fericita familie în culmea bucuriei – o bucurie pe care nici o pană nu o poate descrie.

În timpul când luam masa de seară, i-am istorisit lui Ponţiu tot ce-am văzut şi auzit. El plecă capul şi zise: “Tu ai văzut pe Iisus Nazarineanul, care e obiectul de ură şi de dispreţ al fariseilor şi al saducheilor, al partidului lui Irod şi al leviţilor îngâmfaţi din Templu. Această ură creşte zi de zi, tot mai mult şi unicul lor gând este ca să-i ia viaţa, dar cuvintele Nazarineanului sunt ale unui înţelept şi minunile Lui, sunt ale adevăratului Dumnezeu”.

“Dar pentru ce-L urăsc ei aşa de mult?” zisei eu. “Pentru că El mustră obiceiurile şi făţărnicia lor. Eu L-am auzit odată zicând fariseilor: “Morminte văruite! Pui de năpârci otrăvitoare! Voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care nu voiţi să le atingeţi nici cu degetul mic al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen, dar foarte puţin vă interesaţi de împlinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!” Înţelesul acestor cuvinte este adânc şi adevărat… El a supărat pe aceşti oameni îngâmfaţi şi mândri şi atmosfera e foarte nefavorabilă pentru viitorul Nazarineanului”.

“Dar tu o să-L aperi, nu-i aşa?” am strigat eu, plină de indignare.

“Puterea mea este foarte slabă în faţa acestui popor răsculător şi stricat; de altfel, aş suferi şi eu foarte mult, sufleteşte, dacă ar trebui să vărs sângele acestui înţelept”. După aceste cuvinte, Ponţiu se sculă şi intră în altă cameră, adânc îngândurat. Eu am rămas într-o durere şi întristare de nedescris…

Ziua Paştelor se apropia. La această mare sărbătoare, atât de importantă pentru evrei, se îngrămădea în Ierusalim o mare mulţime de oameni, din toate părţile Iudeii, pentru a aduce, în Templu, jertfa divină legată de solemnitatea sărbătorilor care aveau loc. Joi, înainte de această sărbătoare, Ponţiu mi-a spus întristat că viitorul Nazarineanului e foarte neliniştitor. Asupra capului Lui s-a făcut deja o conjuraţie şi se poate ca încă în aceasta seară El să fie predat în mâinile Arhiereilor. Eu mă cutremurai la auzirea acestor cuvinte şi îl întrebai: “Tu o să-L aperi, nu-i aşa?”. “Voi putea face eu aceasta?” răspunse Ponţiu, cu o privire întunecată. “Soarta pe care Platon o prezicea pentru unii neprihăniţi, mi se pare că o să-L lovească pe Iisus. El va fi persecutat, dispreţuit şi predat spre a fi osândit la moarte crudă”.

Veni timpul pentru culcare şi pe dată ce aşezai capul pe pernă, nişte puteri tainice parcă au pus stăpânire pe mintea mea.

Eu L-am văzut pe Iisus, aşa după cum Salomeea îl descria pe Dumnezeul ei. Faţa Lui strălucea ca un soare de atâta mărire. El zbura undeva deasupra aripilor heruvimilor şi din fiinţa Sa izvorau flăcările ce împlineau voinţa Lui. Mi se părea că El era oricând gata de a judeca popoarele adunate în faţa Sa, doar prin întinderea dreptei Sale puternice. El a despărţit pe drepţi de nedrepţi. Cei dintâi se urcau către El plini de mărirea tinereţii veşnice şi mărirea Dumnezeiască; dar cei din urmă au fost aruncaţi în lacul focului, un foc pe lângă care Ereba şi Plegetona sunt nimic. Atunci judecătorul divin, arătând mulţimii rănile ce-I împestriţau corpul Său, a zis cu un glas de tunet puternic:”Daţi-Mi înapoi sângele pe care Eu l-am vărsat pentru voi!”. Atunci aceşti nenorociţi rugau munţii şi peşterile pământului ca să-i înghită, acoperindu-i. În zadar s-au simţit ei fără suferinţe, în zadar s-au simţit nemuritori şi nesupuşi disperării cât timp au fost pe pământ! Ei pieriră! O! Ce fel de vis, sau mai bine i s-ar zice prevestire!

Îndată ce zorile începură să se ivească şi să lumineze auriu turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apăsată de groază de cele văzute, m-am aşezat la fereastră pentru a lua aer proaspăt. Mi se părea însă că din centrul oraşului se aude, din ce în ce mai tare, un şuier zgomotos; strigătele, ţipetele, blestemele, care erau mai înspăimântătoare decăt valurile înfuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu am continuat să ascult; inima mea bătea înspăimântată, iar fruntea mi se umplu de sudoare rece.

Nu peste mult timp am auzit acel zgomot apropiindu-se, tot mai mult, până ce treptele care conduceau la Palatul Justiţiei s-au cutremurat sub greutatea gloatei ce venise într-un număr foarte mare.

Adânc îngrijorată de cele ce vor urma, pe neaşteptate, mi-am luat pe fiul meu în braţe, acoperindu-l cu o învelitoare subţire şi am alergat la soţul meu… Ajungând la uşa din interior, care conduce la sala de judecată şi auzind acel zgomot mare de glasuri, n-am mai îndrăznit să intru înăuntru, ci am rămas să privesc prin perdeaua de purpură.

Ce privelişte, Fulvio! Ponţiu stătea pe tronul său, făcut din oase de elefant, în toată mărirea cu care Roma înconjură pe reprezentanţii săi; şi, deşi în aparenţă fără teamă, cum voia el să apară, arătând prin expresia feţei lui că nu se teme, totuşi, eu mărturisesc că am putut pricepe grozăvia chinului său.

În faţa lui, cu mâinile legate, cu hainele rupte de maltratările suferite, cu fruntea plină de sânge stătea Iisus Nazarineanul, liniştit şi neclintit. În trăsăturile feţei Lui nu se putea vedea nici mândrie, nici frică. El era liniştit ca un nevinovat, supus ca un miel; blândeţea Lui m-a umplut de frică şi groază, pentru că în urechile mele încă mai răsunau cuvintele din vis: “Daţi-mi sângele ce am vărsat pentru voi!”

În jurul Lui, plină de furie şi turbată, stătea mulţimea, care Îl adusese la judecată; la această gloată se mai adăuga şi o mare mulţime de gardieni şi servitori, de leviţi şi de farisei, cu privirile încruntate şi mânioase. Aceştia din urmă se puteau deosebi după tăbliţele de pergament, însemnate cu diferite texte din Lege pe care le aveau legate pe frunţi. Toate aceste feţe fierbeau de egoism şi erau pline de ură; pot spune că mi se părea că pe faţa lor strălucesc flăcările infernului şi că spiritele lui Nemera amestecă glasurile lor cu strigăte sălbatice, întocmai ca acelea ale fiarelor turbate. În cele din urmă, după ce se făcu un semn din partea lui Ponţiu, se lăsă tăcere.

– “Ce vreţi voi de la mine?” – întrebă el.

– “Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul” – răspunse unul din preoţi, în numele întregului popor. “Irod Îl trimite la tine, pentru ca tu să-i pronunţi osânda”.

– “Cu ce Îl învinuiţi voi? În ce constă gravitatea vinei Lui?”

După aceste întrebări a început din nou să se audă ecoul ţipetelor lor.

– “El a prezis distrugerea Templului; El se intitulează Rege al Iudeilor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El a supărat pe preoţii seminţiei lui Aaron”, strigau leviţii.

– “Să fie răstignit!” ţipa mulţimea înfuriată. Acest strigăt îşi păstrează şi acum ecoul în urechile mele, iar chipul jertfei Sale neprihănite se perindă adeseori prin faţa ochilor mei.

Atunci Pilat, întorcându-se către Iisus, i se adresă cu cuvintele lor prefăcute:

– “Aşadar, Tu eşti Împăratul Iudeilor?”

– “Tu zici aceasta”, răspunse Iisus.

– “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?” Îl întrebă iarăşi Pilat.

Dar Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. Țipetele se reînnoiră atunci şi mai accentuat ca înainte şi acum, întocmai ca urletele unui tigru flămând, ei începură să strige:

– “Daţi-ni-L nouă, ca să moară pe cruce!”

Ponţiu îi făcu din nou să tacă, zicându-le:

– “Eu nu găsesc nici o vină acestui om şi am să-L eliberez”.

– “Dă-ni-L nouă! Răstigneşte-L!” se repetă strigătul mulţimii. Eu n-am putut asculta mai departe; am chemat un rob al meu şi l-am trimis la soţul meu, să-l cheme pentru a vorbi puţin cu el.

Ponţiu părăsi sala judecăţii fără întârziere şi veni la mine. Eu m-am aruncat la picioarele lui zicând:

– “Pentru tot ce ţi-e mai drag şi mai scump, pentru copilul acesta, arvuna aceasta sfântă a unirii noastre, să nu te faci părtaş la vărsarea sângelui Acestui Neprihănit, care este asemenea lui Dumnezeu celui nemuritor! Eu L-am văzut într-un vis în astă noapte, înconjurat de mărire dumnezeiască. El judeca omenirea, care tremura în faţa Lui şi printre nefericiţii aceia, care au fost aruncaţi în flăcările gheenei, eu am recunoscut faţa acestora, care cer moartea Lui… Păzeşte-te a nu ridica preaputernica ta mână împotriva Lui! O! Crede-mă, că numai o singură picătură a acestui sânge, va cauza în veşnicie osândirea ta!”

– “Tot ce se petrece acum mă înfricoşează şi pe mine, îmi răspunse Ponţiu, dar ce pot face eu? Scutul gărzii romane e alcătuit dintr-un număr foarte redus de soldaţi şi ca atare, o asemenea apărare este neînsemnată, faţă de acest popor înţesat de demoni. Nenorocirea ne ameninţă şi asemenea judecată e întocmai ca a eumendiţilor, de unde aşteaptă nu dreptate, ci răzbunare. Linişteşte-te, Claudio! Mergi cu copilul în grădină; ochii tăi nu sunt creaţi pentru a privi această scenă dureroasă”.

După aceste cuvinte, el a ieşit şi m-a lăsat singură, iar eu m-am prăbuşit într-o adâncă descurajare şi jale. Iisus era încă ţinta tuturor batjocurilor şi al maltratărilor din partea mulţimii şi a soldaţilor brutali; patimile lor se aprindeau şi mai mult, din cauza răbdării Lui nemărginite.

Ponţiu se întoarse îngrozit la tronul său. Când gloatele văzură aceasta, ţipetele: “La moarte, la moarte”, răsunau mai asurzitor decât înainte.

După o veche tradiţie, guvernatorul elibera totdeauna de Paşte câte unul din condamnaţii la moarte, ca un semn al binefacerii romane, acesta fiind şi graţiat. În această faptă dumnezeiască, el se adresa întotdeauna poporului. Văzând în acest obicei un mijloc de a-L elibera pe Iisus, Ponţiu întrebă poporul cu glas tare:

– “Pe cine să vă eliberez de sărbători, pe Baraba sau pe Iisus, numit Hristos?”

“Eliberează pe Baraba”, strigă mulţimea. Baraba era un tâlhar şi criminal cunoscut bine prin împrejurimi din cauza cruzimilor săvâşite de el. Ponţiu întrebă din nou: “Dar ce să fac acestui Iisus Nazarineanul?”

– “Să fie răstignit!” strigară ei.

– “Dar ce rău v-a făcut El?”

Cu şi mai multă furie ei strigară:

– “Să fie răstignit!”

Ponţiu plecă capul descurajat. Îndrăzneala gloatei creştea mereu şi lui i se părea că este ameninţată autoritatea sa şi autoritatea romană pe care el o apăra aşa de mult. În Ierusalim el nu avea altă apărare decât escorta lui, fiindcă numai puţini dintre militarii localnici depuseseră jurământul semnului nostru de vultur. Tulburarea creştea cu fiecare minut ce trecea. Niciodată n-am putut vedea o furtună atât de zgomotoasă ce agita mulţimea, niciodată încăierările în forum nu au avut atâta influenţă chinuitoare asupra auzului meu. Nicăieri eu nu mai puteam găsi linişte. Liniştea deplină se găsea numai pe fruntea victimei.

Maltratările, batjocurile, dispreţul general şi chiar moartea chinuitoare, nimic dintre acestea nu puteau întuneca acea privire cerească şi luminată. Acei ochi care dăduseră viaţă fiicei lui Iair priveau la chinuitorii Săi cu un reflex nedescris de pace şi iubire. El suferea, fără îndoială, dar suferea cu bucurie şi spiritul Lui, mi se părea mie, se înălţa către tronul cel nevăzut, ca o flacără curată ce se oferea pentru arderea de tot a păcatelor lumii.

Judecătoria era plină de mulţime care dădea aspectul unui râu înfuriat, ale cărui ape se îngrămădeau începând de la muntele Sion, unde era ridicat templul şi până în faţa Pretoriului şi în fiecare minut se adăugau glasuri noi acestui cor al infernului. Bărbatul meu, obosit şi ameninţat, a fost silit să cedeze în cele din urmă.

O! Fatal ceas al pierzării!!!…

Ponţiu se ridică. Pe faţa lui se citea îndoiala şi groaza morţii. Îşi spălă mâinile în mod simbolic, în ligheanul plin cu apă, zicând:

– “Eu să ştiţi că mă consider nevinovat de sângele acestui drept ce urmează a fi vărsat”.

– “Să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” zbiera nefericitul şi nebunul de popor, care se îngrămădea în jurul lui Iisus. Călăii, ca turbaţi, Îl răpuseră. Eu am urmărit cu ochii mei Jertfa, care era condusă la înjunghiere…

Deodată, ochii mi se întunecară ca din cauza unor bătăi accelerate de inimă: mi se părea că viaţa mea a atins marginile ei. Eu am fost luată de mâinile femeilor mele servitoare şi condusă la o fereastră care dădea în curtea tribunalului. Eu m-am aplecat şi am văzut urmele de sânge vărsat. “Aici au bătut cu biciul pe Nazarinean!” îmi spunea una din roabele mele. “Acolo L-au încoronat cu spini” spunea o altă roabă. “Soldaţii L-au batjocorit, zicându-I Regele Iudeilor, lovindu-L peste faţă”. “Acuma El îşi dă sufletul!” răspunse a treia roabă.

Fiecare cuvânt din acestea străpungea inima mea întocmai ca un cuţit. Amănuntele acestei grozave fărădelegi înmulţeau întristările mele şi suferinţele ce le simţeam atunci în pieptul meu. Am simţit, îţi spun, că s-au întâmplat evenimente cu totul supranaturale în acea nenorocită zi. Mi se părea că cerul se asemăna cu jalea inimii mele. Nori mari, negri şi înfricoşători, de diferite forme, pluteau asupra pământului şi din atingerea norilor se descărcau fulgere, care aduceau ecoul tunetelor…

Astfel, oraşul plin de zgomot se linişti ca pus pe gânduri, în tăcere, ca şi când moartea ar fi întins peste el aripile ei negre. O groază de nedescris îmi răpi privirea spre un punct. Când mi-am strâns la piept copilaşul meu, eu aşteptam ceva, fără ca să ştiu ce; pe la ceasul al nouălea al zilei, întunericul se îngroşă şi avu loc un puternic cutremur de pământ, care zgudui totul. Putea să creadă omul că a venit pustiirea lumii şi că stihiile se prefăcuseră în haosul primitiv. Eu mă lăsai pe pământ, iar în acel timp una din femeile mele, născută evreică, intră în camera mea; palidă, disperată şi cu ochii speriaţi, striga:

– “A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunţă aceasta prin minuni. Catapeteasma care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor s-a despicat în două de sus până jos. Vai este pentru sfântul locaş! Se spune că multe morminte s-au deschis şi mulţi au văzut pe cei drepţi înviaţi, care fuseseră dispăruţi demult din Ierusalim: profeţi şi preoţi din timpul lui Zaharia, care a fost ucis în templu, şi până la Ieremia, care a prezis căderea Sionului. Morţii ne prevestesc mânia lui Dumnezeu. Pedeapsa Celui Atotputernic se răspândeşte ca o flacără”.

Când auzeam aceste cuvinte, mi se părea că îmi pierd raţiunea! M-am ridicat şi abia îmi târâiam picioarele; am ieşit la scări, unde l-am întâlnit pe sutaşul care luase parte la maltratarea lui Iisus. El era un viteaz încărunţit şi prea oţelit în luptele cu germanii şi alte popoare. Niciodată nu a bătut în piept o inimă aşa de îndrăzneaţă ca a acestuia. Dar în această clipă el era indispus şi istovit de chinuri, căindu-se. Eu am vrut să-l întreb mai amănunţit despre cele întâmplate, însă el trecu pe lângă mine repetând în urmă: “Acela pe care noi L-am omorât a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”

Eu intrai în marea sală. Acolo stătea Ponţiu care îşi acoperea faţa cu mâinile. Când şi-a ridicat capul, la intrarea mea, mi-a zis disperat: “Ah! Pentru ce nu te-am ascultat, Claudio! Inima mea întunecată nu va mai gusta niciodată liniştea. Pentru ce nu am putut apăra pe acest înţelept cu viaţa mea?!”.

Eu nu mai avui îndrăzneala de a-i mai răspunde. Nu puteam găsi nici cuvinte spre a-l întări sau înviora şi de a-l abate de la acea nefericire, care ne pecetluia în veci pierzania. Tăcerea noastră de mormânt era întreruptă numai prin ecourile tunetelor, care răsunau prin toate coridoarele palatului.

Fără a ţine seama de furtună, un om bătrân s-a prezentat în faţa locuinţei noastre. El a fost condus în faţa noastră şi, cu lacrimi în ochi, se aruncă la picioarele bărbatului meu, zicând: “Mă numesc Iosif din Arimateea şi am venit să te rog a-mi permite ca să iau de pe cruce corpul lui Iisus şi să-L înmormântez în mormântul meu”. “Du-te şi ia-L!” răspunse Ponţiu, fără a ridica ochii să-l privească. Bătrânul ieşi; am văzut că se uni cu un grup de femei, îmbrăcate în haine lungi, cu care se acopereau, şi-l aşteptau la poartă.

Astfel s-a terminat acea zi fatală! Iisus a fost înmormântat într-un mormânt, într-o peşteră săpată în piatră, iar la uşa peşterii s-au pus santinele de pază.

Dar acum află, Fulvio!

A treia zi, plin de strălucire, mărire şi triumfător, El se arătă deasupra acestui oraş. El a înviat. Împlinind prezicerile ce s-au făcut cu privire la El şi triumfând prin biruinţa asupra morţii, El S-a arătat ucenicilor şi prietenilor Săi şi mai pe urmă El a apărut la o mare mulţime de oameni din popor. În felul acesta mărturiseau despre El ucenicii Lui – confirmându-şi mărturia cu sângele lor şi ducând vestea despre Domnul lor Iisus, atât în faţa tronurilor, cât şi în faţa mai marilor şi judecătorilor. Dar, ca o dovadă şi mai autentică cu privire la acestea, învăţătura Lui a fost încredinţată câtorva pescari. Această învăţătură se răspândeşte în întreg imperiul.Aceşti neştiutori au devenit pe dată oameni cu renume şi vestiţi, cu cuvintele lor dulci, spuse în toate limbile şi pline de putere. Noua credinţă creşte ca o sămânţă de muştar, căci ea este o adevărată rădăcină roditoare, căreia urmează să i se supună orice rădăcină.

De la această dată, soţului meu a început să-i meargă din ce în ce mai rău. Învinuit fiind pentru procedura sa de către Senat şi de către Tiberiu însuşi, care era stăpânit de ură contra iudeilor, şi bănuit fiind chiar de acei a căror patimă şi dorinţă o împlinise, viaţa lui se transformă în chinuri şi otravă. Salomeea şi Semida mă priveau cu frică; ele vedeau în mine soţia prigonitorului şi o cursă pentru Domnul lor, pentru că ele deveniseră urmaşele Sale, ale Aceluia care dăruise mamei pe fiica ei, iar fiicei pe mama sa. Eu am văzut în locul blândeţii şi bunătăţii lor o neîncredere, care le făcea să le tremure faţa când le priveam şi îndată am încetat a le mai vizita.

În acest timp al singurătăţii mele m-am dedicat cercetării neîntrerupte a unor învăţături morale ale lui Iisus, ce îmi fuseseră predate de Salomeea şi păstrate cu sfinţenie de mine.

O, scumpă prietenă! Cât de neînsemnată şi deşartă este înţelepciunea mai marilor noştri, în comparaţie cu învăţătura aceea, pe care numai singur Dumnezeu a inspirat-o şi a împrăştiat-o pe Pământ! O! Cât de adânci sunt aceste cuvinte înţelepte! Ce pace şi bunătate inspiră ele! Unica mea mângâiere constă în a le citi şi reciti mereu.

După trecerea câtorva luni, Ponţiu a fost obligat să demisioneze din postul care-i oferea atâta autoritate. Noi a trebuit să ne întoarcem în Europa, peregrinând din oraş în oraş. El purta cu sine în toată împărăţia greutatea umilirii şi întristării sale şi a chinurilor descurajării lui sufleteşti. Eu am mers împreună cu el, dar cum era vieţuirea mea cu el? Prietenia familială a vieţii conjugale nu mai este între noi; el vede în persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui; eu, de asemenea, văd în el chipul şi crucea plină de sângele Aceluia pe care el – nefericitul şi nelegiuitul judecător – L-a osândit. Nu mai am îndrăzneala să-mi ridic ochii ca să-l privesc în faţă. Sunetul cuvintelor lui, acel glas car e a pronunţat osânda, îmi străpunge şi răneşte inima. Iar când, după luarea mesei, îşi spală mâinile, mi se pare că nu le înmoaie în apă curată, ci în acel sânge cald, ale cărui urme nu se mai pot şterge.

Într-un timp, eu am vrut să-i vorbesc de pocăinţă şi de expierea păcatului, dar îţi spun că niciodată nu voi uita privirea lui sălbatică şi cuvintele lui pline de furie şi fără nădejde.

Nu peste mult timp, copilul meu muri în braţele mele, dar eu nu l-am plâns. Fericitul! El a murit ca fericit, scăpând de blestemul care ne urmăreşte, el a descărcat din spatele lui uriaşa povară a numelui tatălui său. Nefericirea ne urmărea întruna, din cauză că în toate părţile existau creştini; chiar aici, în această sălbatică patrie, unde noi ne rugăm a ni se acorda ocrotirea, lângă valurile mării şi stâncile ciudate, chiar şi aici pot auzi cu câtă indignare se pronunţă numele bărbatului meu! Cei care erau trimişi să predice învăţăturile Lui Iisus au scris între îndrumările lor şi cuvintele: “El a fost răstignit din ordinul lui Ponţiu Pilat”. Grozav blestem, care în toate veacurile va fi repetat.

Iartă Fulvio! Şi te rog să plângi şi tu, care mă doreşti. Să-ţi ajute dreptul judecător Dumnezeu şi să-ţi dea, cât mai repede, toată fericirea pe care noi o dorim una alteia.

Scuză-mă!

Claudia”

Cine a fost Claudia Procula?

Claudia Procula a fost cea de-a doua soție a lui Ponțiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii între anii 26-36. Aceasta a fost nepoata împăratului Augustus Cezar și fiica nelegitimă a celei a treia soții a lui Tiberius, numită Julia (care a murit nu după mult timp de la nașterea Claudiei). Tiberius a înfiat-o însă pe Claudia iar căsătoria ei cu Ponțiu Pilat se spune că a fost aranjată de Sejanus, prietenul și confidentul lui Tiberius.

Dacă în mod normal soțiile guvernatorilor nu obișnuiau să își însoțească soții în diversele teritorii ale Imperiului Roman (preferând confortul și siguranța Romei), Claudia Procula se remarcă drept o soție care are o relație aparte cu Ponțiu Pilat și acceptă pericolelele provinciilor romane îndepărtate.

Claudia Procula a fost menționată fără nume în Evanghelia după Matei în contextul judecării lui Isus Hristos: „Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.”” (Matei 27:19).

De asemenea, în arhiva Vaticanului există scrieri istorice aparținând lui Pilat în care acesta a menționat că în timpul judecării lui Isus Hristos i-a atenționat pe acuzatorii lui Isus: „”Știți că soția mea vă simpatizează în ceea ce privește iudaismul”. „Da, știm Pilat”. „Ei bine, soția mea a trimis să mi se spună: să nu faci nimic acestui om drept în această noapte”” (Ravasi G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano).

Unii cercetători ai istoriei afirmă că în Iudeea, Claudia Procula avea o cameristă feniciană care credea în evanghelia împărăţiei propovăduită de Isus Hristos iar aceasta îi transmisese Claudiei tot ceea ce știa și credea. Spre deosebire de Pilat, care s-ar fi sinucis, Origene –  unul dintre cei mai reprezentativi teologi creștini din secolul al III-lea -, a sugerat în lucrarea „Omiliile după Matei” că soția sa, Claudia Procula, a murit ca și creștină. Acest aspect este confirmat și de Sinaxarul grecesc unde scrie: „Procula s-a făcut uceniță (…) și a primit sfântul botez”.

Scrisoarea de mai sus, scrisă în original în latină, se presupune că a fost scrisă într-un mic oraș galic din zona montană (zona Rennes-les-Bains din sudul Franței, în apropiere de locul natal al Claudiei, actualul Narbonne), la câțiva ani după ce Pilat plecase din Ierusalim.  Claudia Procula a scris în total trei scrisori către Fulvia. Manuscrisul scrisorii de față a fost găsită înițial într-o veche mănăstire din Bruges (Belgia) iar apoi transferată în arhivele Vaticanului. În arhivele ultimului țar al Rusiei s-a găsit de asemenea o copie a traducerii acestei scrisori, probabil aceasta fiind procurată de la Constntinopul unde ajunsese de altfel prima copie a scrisorii ei în jurul anului 1643.

În 1865, jurnalul catolic Novice din Slovenia a publicat scrisoarea lui Claudia Procula în limba slovenă. Însă adevărata popularizare a scrisorii s-a făcut atunci când Pictorial Review Magazine a publicat traducerea în limba engleză a scrisorii Claudiei Procula în aprilie 1929.

În prezent, în unele comunități catolice mai vechi din Europa, citirea acestei scrisori precede spălarea picioarelor săracilor în Joia Mare, înainte de Paștele care comemorează moartea și învierea lui Isus Hristos.

Surse Pro Jesus:
Forcucci J. (compil.), Relics of Repentance: The letters of Pontius Pilate and Claudia Procula, Issana Press, p. 1-21, 1996
Ravasi di G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano, 24 aprilie 2009
***, „Documente istorice şi mărturii despre Domnul nostru Iisus Hristos”, Apărătoul.md, 3 mai 2013
***, „Sfanta Procla, sotia lui Pontiu Pilat”, Creștin Ortodox, 3 august 2012
***, „The Relationship between Rome and Judea prior to Jesus’ public life”, Historian.net, 19 august 2014

  https://www.evolutiespirituala.ro/claudia-procula-sotia-lui-pilat-marturii-istorice-despre-iisus/?feed_id=61190&_unique_id=648eb0e51189f

10371508 574104399373568 6732853286958003196 n

Exercitiu de relaxare

exercitiu de relaxare meditatie

 

Mulți dintre noi ne confruntăm în fiecare zi cu lucruri care ne stresează: un număr copleșitor de sarcini, o întâlnire importanta, un proiect foarte greu, plata facturilor, cineva este supărat pe noi, există o criză familială sau pur si simplu lumea se simte haotică.

Putem găsi o modalitate de a fi relaxați în aproape orice situație stresantă?

Absolut. Este nevoie doar de niște antrenamente. Și multă practică.

Exercitiu de relaxare

Să ne imaginăm că vă simțiți stresați acum, despre orice trebuie să faceți, despre un conflict interpersonal, despre ceva care va apărea în viitorul apropiat …

Ce te stresează în legătură cu asta? S-ar putea să începeți să-mi spuneți toate detaliile situației sau toate lucrurile pe care cealaltă persoană le-a greșit … dar asta este narațiunea dvs. despre asta. Lucrul care te stresează este narațiunea sau mai bine zis modul în care privești situația sau persoana.

Ce-ar fi dacă ați putea renunța la această viziune și ați fi doar în acest moment prezent, fără narațiune? Poate exista un sentiment de pace și deschidere. Încercați chiar acum.

Acesta este antrenamentul. Relaxați-vă narațiunea, slăbiți-vă viziunea și intrați în deschiderea momentului prezent. Respirați profund și relaxați-vă corpul. Relaxați maxilarul, relaxați mușchii trunchiului. Simțiți deschiderea în acest moment.

Antrenamentul il puteti exersa în timp ce intrați la întâlnire stresantă, sau intrați într-o scenă haotică sau cand aveți o conversație dificilă. Începeți însă cu situațiile mai ușoare: când vă aflați pe laptop sau când spălați vase. Când ieșiți la plimbare sau cand discutați cu un prieten.

Respiră, relaxează-te, renunță la narațiune și la ce credeai ca se poate intampla și găsește pacea momentului prezent.

 

Karanna Academy©

 

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook 

  https://www.evolutiespirituala.ro/exercitiu-de-relaxare/?feed_id=60749&_unique_id=648d26e60a247

hand g25a864d93 1280

9 moduri de a scapa de frica

 

Frica ajunge chiar si la cei mai buni sau curajosi dintre noi, indiferent dacă este frica de eșec, frica de succes sau chiar frica de frică. Cu toții am experimentat frica la un moment dat în viața noastră și poate fi un adevărat obstacol care ne împiedică să avem cu adevărat succes.

 

Frica nu te poate reține pentru totdeauna sub influenta ei nefasta, dacă nu o lași. Există mai multe modalități de a depăși frica, iată cele mai importante 9 modalitati de a combate frica:

 

 

  1. Separa realitatea de perceptie

 

De cele mai multe ori creierul nostru interpreteaza cu totul special informatiile pe care le primeste, punandu-le intr-o lumina mai aproape sau nu de adevarul obiectiv. De aceea, atunci cand frica incepe sa iti dea tarcoale sau chiar sa se instaleze in tine, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa te intrebi ce se întâmplă cu adevărat, localizează faptele și plasează-le deasupra sentimentelor tale.

 

  1. Identifica factorul declansator

 

Afla care este situația care o declanșează. Învățand sa identifici factorul declansator te va ajuta să inveti să combați frica cu succes.

 

  1. Afla unde trăiește frica în corpul tău

 

De multe ori, frica preia controlul asupra corpului tau fizic. Ea afectează persoane diferite in moduri diferite. Identifica dacă si cum iti afectează corpul fizic și fa ce trebuie facut pentru a iti îngriji si proteja corpul. Ex: dacă stresul tau este pozitionat în spate, poți face miscari de întindere a spatelui si de relaxare a musculaturii din zona respectiva, poti incerca un masaj sau alte metode care iti sunt la indemana pentru a evita acumularea tensiunii in zona respectiva sau chiar pentru a scapa de durere daca ea s-a instalat deja acolo.

 

 

  1. Practica recunostinta

 

În fiecare zi, enumeră 1-3 lucruri pentru care ești recunoscător. Nu contează cât de mare sau de mică este, recunoștința ajută la mutarea mintii într-o lumină pozitivă, care, în plus, depășește frica.

 

  1. Asculta-ti vocea interioara

 

Monitorizează-ți conversațiile interioare. Dacă exista ceva ce nu i-ai spune unui prieten, atunci nu ti-l spune nici ție. Tu esti sau ar trebui sa fii cel mai bun prieten al tau, indiferent de orice s-ar intampla in viata ta, asa ca respecta-te si iubeste-te pentru ca nu exista o persoana pe lume care sa te cunoasca mai bine decat te cunosti tu. Vorbește-ți pozitiv și amintește-ți punctele tale forte.

 

  1. Creează o asociere noua

 

In viata totul trece. La fel si senzatia de frica, indiferent cat de puternica ar fi ea, sau cat ar putea dura, pana la urma acest sentiment va trece, la fel cum toate lucrurile trec. Reaminteste-ti că si sentimentul și momentul tau de frica vor trece. Concentreaza-te pe rezultatul pozitiv al situației, linistea pe care o ai dupa ce aceste senzatii vor ramane in urma, mai degrabă decât pe sentimentele negative care te despart de acel moment.

 

  1. Uită-te la jumătatea PLINĂ a paharului

 

Percepția este un lucru foarte puternic și modul în care te simți în legătură cu situația ta dictează modul în care răspunzi. Așadar, gândește-te pozitiv și îți vei oferi șanse mult mai mari de succes. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte; exersează cu un singur gând. Exista un gând negativ / înfricoșător recurent pe care îl ai? Lucreaza la inversarea acestui gând. In timp acest lucru va deveni un obicei.

 

  1. Fa exercitii de respiratie

 

Respirația te ajută să iti echilibrezi corpul; când încetezi să respiri, inima nu mai bate atâtde tare. Poți face un exercițiu de împământare sau chiar poți face 5 respirații adânci și lungi în orice moment pentru a te calma și a te echilibra. Daca esti o persoana anxioasa cel mai bine este să iti începi ziua cu asta, dar nu ezita să exersezi si in timpul zilei.

 

 

  1. Creează-ti un spatiu sigur

 

Când te simți protejat și în siguranță, nu există loc pentru frică. Găseste un loc sigur în care te poți retrage atunci când încep senzatiile neplacute – indiferent dacă acesta este un loc real, cum ar fi dormitorul tau sau un loc în mintea ta, cum ar fi de exemplu o plaja sau o poteca de munte. Acest sentiment de confort te va liniști și îți va permite să faci față fricii.

 

Reține ca acestea sunt doar 9 modalitati de a scapa de frica sau mai bine spus 9 strategii pe care le poti utiliza atunci cand te intalnesti cu o senzatie de frica si ca nu totul funcționează la fel pentru toată lumea. Dar acesta este un punct de plecare pentru a contracara sentimentul de frica. Începe să implementezi aceste tehnici în viața ta și nu lăsa frica să te împiedice să iti atingi obiectivele și sa te tina la distanta de cea mai buna versiune a ta. Retine, ca la fel ca toate celelalte lucruri, chiar si frica TRECE. De cele mai multe ori ca si cum nu ar fi fost niciodata.

 

Karanna Academy©

9 moduri de a scapa de frica

Alte articole din categoria Spiritualitate

 

Vizitati-ne Pagina de Facebook  https://www.evolutiespirituala.ro/9-moduri-de-a-scapa-de-frica/?feed_id=60308&_unique_id=648b9cb16331f

claudia procula pontiu pilat iisus

Claudia Procula – sotia lui Pilat – Marturii istorice despre Iisus

 

Există numeroase scrieri nebiblice aparținând unor istorici, oameni politici și laici care confirmă existența lui Jesus Christus (numele latin al lui Isus Hristos).

Seria Pro Jesus a mărturiilor istorice despre existența, caracterul și influența lui Isus Hristos începe cu scrisoarea antică a soției lui Ponțiu Pilat, Claudia Procula, adresată prietenei ei, Fulvia Romelia. Conform datelor disponibile, originalul acestei scrisori se află în bibliotecile Vaticanului de unde, pe la 1643, a fost copiată și trimisă episcopului Dionisie al Constantinopolului.

 

„Claudia Procula,

Ție Fulvia Romelia,

Salutare!

O, tu a mea credincioasă tovarăşă, mă întrebi şi mă rogi a-ţi descrie evenimentele care s-au petrecut după ziua despărţirii noastre. Ştirile unora din ele au ajuns şi până la tine, însă taina în care sunt învăluite trezeşte în tine neliniştea şi voința de a şti starea mea. Dând atenţie apelului tău mă voi strădui să refac inelele lanţului de amintiri împrăştiate ale vieţii mele şi, dacă vei întâlni astfel de împrejurări, care ar uimi mintea ta, atunci adu-ţi aminte că Puterile Creatoare sunt nepătrunse şi înconjurate de întuneric pentru priceperea noastră neputincioasă şi muritoare, şi că este cu neputinţă pentru fiinţele muritoare de a schimba soarta vieţii lor.

Eu nu o să-ţi amintesc primele zile ale vieţuirii mele, care au zburat aşa repede în pace, în Narbona, sub paza şi grija părinţilor mei şi sub ocrotirea divină a prezenţei lor …

Tu ştii că odată cu sosirea celei de-a şaisprezecea primăveri a fecioriei mele, m-am unit prin legătură conjugală cu romanul Ponţiu, nepot al unei renumite familii, care ocupa pe atunci, în Italia, un post de guvernator… Imediat după ieşirea noastră din templu a trebuit să merg cu Ponţiu în provincia care i-a fost încredinţată.

Am plecat fără bucurie, dar nici cu o deplină îndoială, după soţul meu care, după anii săi, putea fi socotit ca tatăl meu. Eu v-am regretat mult… fiindcă locuinţa liniştită a părinţilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele monumente, gingaşele dumbrăvi ale patriei mele au rămas ceva sublim în sufletul meu. Eu vă salut, copleşită de dor, cu ochii plini de lacrimi!…

Primii ani ai vieţii mele conjugale au trecut liniştiţi. Cerul mi-a dăruit un fiu. El mi-a fost mai drag decât lumina zilei, am împărţit cu el ceasurile mele de îndeletniciri, de tristeţe, de bucurie.

Fiul meu era de numai cinci ani când Ponţiu, după mila Împăratului, a fost numit Procurator peste Iudeea. Atunci noi am plecat cu oamenii noştri reangajaţi ca servitori, pe un drum foarte greu de descris… Cu timpul, m-am îndrăgostit de acea provincie bogată şi fructiferă pe care soţul meu trebuia să o cârmuiască în numele Romei, stăpâna popoarelor. În Ierusalim de multe ori am fost înconjurată de aplauze şi cinste, dar totuşi am trăit în deplină singurătate şi izolată, din cauza mândriei şi dispreţului cu care evreii ne întâmpinau pe noi, “străinii” şi “păgânii” – după cum ei ne numeau pe noi. Ei susţineau că noi spurcăm cu prezenţa noastră pământul sfânt, pe care Dumnezeul lor l-a făgăduit strămoşilor lor. Eu mi-am petrecut deseori timpul plimbându-mă cu copilaşul meu prin pădurile mele liniştite, unde mistreţul se hrănea cu ramurile măslinilor, unde palmieri cu frunzele lor delicate, mai frumoase ca cele din Delosa, se ridicau deasupra portocalilor sălbatici care înfloreau, ori printre narvii fructiferi. Acolo, sub acea umbră răcoroasă, am cusut învelitori pentru altarele zeilor, sau citeam versurile lui Virgiliu care sunt foarte plăcute auzului şi tot atât de răcoritoare inimii.

Soţul meu, numai puţine momente îşi putea rezerva pentru mine. El era întunecat şi trist, pentru că oricât de tare era mâna lui, ea era totuşi prea slabă pentru a ţine în frâu acest popor care a fost mult timp independent şi pornit din fire către răscoală. Deşi am observat că sunt despărţiţi în mii de secte furtunoase, totuşi ei se unesc într-un singur punct: ura turbată contra romanilor.

Numai o singură familie din înalta clasă din Ierusalim îmi arătă o prietenie relativă. Aceasta era familia şefului sinagogii, iar eu am găsit o mare plăcere în vizitarea soţiei lui, Salomeea, un exemplu de bunătate şi blândeţe, şi îndeosebi în faptul că am făcut cunoştinţă cu fiica ei, ce avea vârsta de doisprezece ani, Semida cea iubită şi preafrumoasă, ca zarea Saronului care înfrumuseţează părul ei…

Câteodată ele îmi vorbeau despre Dumnezeul părinţilor lor şi îmi citeau pasaje din sfintele lor cărţi. Şi ce să-ţi spun, Fulvia, îmi amintesc despre cunoscutele cântări de laudă compuse de Solomon pentru Dumnezeul lui Iacob – acel singur Dumnezeu, veşnic şi nepătruns de obiceiurile şi proverbele cărora noi le dăm ascultare la altarele noastre numindu-le dumnezeieşti, Atotputernicul şi Milostivul, care uneşte în Sine bunătatea, curăţia şi mărirea. Amintindu-mi de glasul Semidei care răsuna ca sunetul de harfă când cânta sfântul imn Binefăcătorului şi Marelui Împărat al lui Israel, la rândul meu încercam să-l cânt la instrumentul meu, aşa de des folosit pe atunci. În singurătatea mea, lângă leagănul băiatului meu, mă aruncam în genunchi, Îl chemam de multe ori, chiar împotriva voinţei mele, rugam pe acel Dumnezeu, pentru smerenia şi liniştea inimii mele, îi supuneam soarta şi judecata mea mâinii Lui tari de fier, ca o roabă unui domnitor, şi să vezi minune! Eu totdeauna mă ridicam ajutată şi mângâiată.

După un timp oarecare, Semida se îmbolnăvi. Într-o dimineaţă, când m-am deşteptat, mi s-a spus că ea a murit în braţele mamei sale şi fără prea mare suferinţă. Cuprinsă de întristare, auzind această ştire, eu l-am luat pe copilaşul meu pentru a merge la ele, ca să o plâng împreună cu plângătoarele şi cu maica ei, Salomeea. Sosind în strada unde era casa lor, servitorii mei doar cu mare greutate au putut face drum prin mulţime, pentru mine şi însoţitoarele mele, pentru că plângâtoarele şi cântăreţele, împreună cu o imensă mulţime de oameni, se îngrămădiseră în jurul casei…

Deodată, am văzut că mulţimea se retrage, făcând loc de trecere unui grup de oameni ce veneau şi la care mulţimea privea cu mare interes şi respect. În primul om, eu am recunoscut pe tatăl Semidei; dar în loc a-l vedea întristat, după cum mă aşteptam să-l văd, pe strălucitoarea lui faţă am văzut semnele unei ferme convingeri şi nădejdi, ce nu putea fi înţeleasă de mine. Cu el mai mergeau trei inşi, îmbrăcaţi cu haine aspre şi cam sărăcăcioase, ce dădeau impresia că sunt nişte oameni simpli şi neştiutori. Dar după ei mergea Unul îmbrăcat, un bărbat în anii de plină frăgezie a tinereţii Lui.

Eu mi-am ridicat ochii ca să-L privesc, dar a trebuit imediat să-mi retrag privirea de la El spre pământ, ca dinaintea Soarelui strălucitor. Mi se părea că fruntea Lui era luminată, iar în jurul capului se forma o strălucire care părea ca o coroană, iar părul Lui se lăsa pe umeri, potrivit cu obiceiul locuitorilor din Nazaret.

Îmi este imposibil a-ţi explica ce am simţit eu când L-am privit! Aceasta a fost cea mai puternică emoţie pe care am simţit-o vreodată, pentru că în fiecare trăsătură se descoperea o nepătrunsă frumuseţe, dar totodată El insufla şi o teamă tainică prin privirea ochilor Săi, ce păreau că ne prefac în ţărână. Eu plecai după El fără să ştiu unde merge.

Uşa se deschise şi eu am putut vedea pe Semida, care zăcea în pat înconjurată de sfeşnice şi miresme! Era încă frumoasă, în acea linişte cerească ce se cobora peste ea, dar fruntea îi era palidă, precum culoarea crinilor ce erau îngrămădiţi la picioarele ei. Degetul morţii lăsase urme în jurul ochilor ei, peste buzele ei uscate. Salomeea stătea lângă ea, amuţită şi aproape lipsită de orice simţire. Mi s-a părut că ea nici nu mă vedea.

Iar tatăl Semidei s-a aruncat la picioarele Aceluia, necunoscut de mine, care se apropie de aşternutul celei moarte, şi după ce i-a arătat-o, a strigat: “Domnul meu, fiica mea este în mâinile morţii: dar dacă voieşti, ea va învia!”

Am tremurat când am auzit aceste cuvinte. Inima mea a încetat să mai bată din cauza măreţiei Aceluia pe care eu nu-L cunoşteam. El a prins mâinile Semidei, aţintindu-şi puternica-i privire la ea şi i-a zis: “Fetiţo, scoală-te!”

Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca şi cum ar fi fost ajutată de o mână nevăzută. Ochii i se deschiseră, elanul cel fin al vieţii înflori iarăşi pe buzele ei, apoi şi-a întins mâinile şi a strigat: “Mamă!”. La acest strigăt se trezi Salomeea. Mama şi fiica ei, tremurând, s-au îmbrăţişat una pe alta. Iar Iair a îngenunchiat în faţa Aceluia căruia îi zicea Domn, sărutându-i ciucurii de la poala veşmântului, zicând: “Ce trebuie să fac pentru a avea viaţă veşnică?”. “Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe oameni”, a spus El şi S-a făcut nevăzut, ca o fantomă în umbra luminii. Eu eram în genunchi, fără să-mi dau seama. După ce m-am sculat, ca într-o deşteptare din somn, am plecat acasă lăsând fericita familie în culmea bucuriei – o bucurie pe care nici o pană nu o poate descrie.

În timpul când luam masa de seară, i-am istorisit lui Ponţiu tot ce-am văzut şi auzit. El plecă capul şi zise: “Tu ai văzut pe Iisus Nazarineanul, care e obiectul de ură şi de dispreţ al fariseilor şi al saducheilor, al partidului lui Irod şi al leviţilor îngâmfaţi din Templu. Această ură creşte zi de zi, tot mai mult şi unicul lor gând este ca să-i ia viaţa, dar cuvintele Nazarineanului sunt ale unui înţelept şi minunile Lui, sunt ale adevăratului Dumnezeu”.

“Dar pentru ce-L urăsc ei aşa de mult?” zisei eu. “Pentru că El mustră obiceiurile şi făţărnicia lor. Eu L-am auzit odată zicând fariseilor: “Morminte văruite! Pui de năpârci otrăvitoare! Voi puneţi fraţilor voştri sarcini grele pe umeri, pe care nu voiţi să le atingeţi nici cu degetul mic al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen, dar foarte puţin vă interesaţi de împlinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!” Înţelesul acestor cuvinte este adânc şi adevărat… El a supărat pe aceşti oameni îngâmfaţi şi mândri şi atmosfera e foarte nefavorabilă pentru viitorul Nazarineanului”.

“Dar tu o să-L aperi, nu-i aşa?” am strigat eu, plină de indignare.

“Puterea mea este foarte slabă în faţa acestui popor răsculător şi stricat; de altfel, aş suferi şi eu foarte mult, sufleteşte, dacă ar trebui să vărs sângele acestui înţelept”. După aceste cuvinte, Ponţiu se sculă şi intră în altă cameră, adânc îngândurat. Eu am rămas într-o durere şi întristare de nedescris…

Ziua Paştelor se apropia. La această mare sărbătoare, atât de importantă pentru evrei, se îngrămădea în Ierusalim o mare mulţime de oameni, din toate părţile Iudeii, pentru a aduce, în Templu, jertfa divină legată de solemnitatea sărbătorilor care aveau loc. Joi, înainte de această sărbătoare, Ponţiu mi-a spus întristat că viitorul Nazarineanului e foarte neliniştitor. Asupra capului Lui s-a făcut deja o conjuraţie şi se poate ca încă în aceasta seară El să fie predat în mâinile Arhiereilor. Eu mă cutremurai la auzirea acestor cuvinte şi îl întrebai: “Tu o să-L aperi, nu-i aşa?”. “Voi putea face eu aceasta?” răspunse Ponţiu, cu o privire întunecată. “Soarta pe care Platon o prezicea pentru unii neprihăniţi, mi se pare că o să-L lovească pe Iisus. El va fi persecutat, dispreţuit şi predat spre a fi osândit la moarte crudă”.

Veni timpul pentru culcare şi pe dată ce aşezai capul pe pernă, nişte puteri tainice parcă au pus stăpânire pe mintea mea.

Eu L-am văzut pe Iisus, aşa după cum Salomeea îl descria pe Dumnezeul ei. Faţa Lui strălucea ca un soare de atâta mărire. El zbura undeva deasupra aripilor heruvimilor şi din fiinţa Sa izvorau flăcările ce împlineau voinţa Lui. Mi se părea că El era oricând gata de a judeca popoarele adunate în faţa Sa, doar prin întinderea dreptei Sale puternice. El a despărţit pe drepţi de nedrepţi. Cei dintâi se urcau către El plini de mărirea tinereţii veşnice şi mărirea Dumnezeiască; dar cei din urmă au fost aruncaţi în lacul focului, un foc pe lângă care Ereba şi Plegetona sunt nimic. Atunci judecătorul divin, arătând mulţimii rănile ce-I împestriţau corpul Său, a zis cu un glas de tunet puternic:”Daţi-Mi înapoi sângele pe care Eu l-am vărsat pentru voi!”. Atunci aceşti nenorociţi rugau munţii şi peşterile pământului ca să-i înghită, acoperindu-i. În zadar s-au simţit ei fără suferinţe, în zadar s-au simţit nemuritori şi nesupuşi disperării cât timp au fost pe pământ! Ei pieriră! O! Ce fel de vis, sau mai bine i s-ar zice prevestire!

Îndată ce zorile începură să se ivească şi să lumineze auriu turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apăsată de groază de cele văzute, m-am aşezat la fereastră pentru a lua aer proaspăt. Mi se părea însă că din centrul oraşului se aude, din ce în ce mai tare, un şuier zgomotos; strigătele, ţipetele, blestemele, care erau mai înspăimântătoare decăt valurile înfuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu am continuat să ascult; inima mea bătea înspăimântată, iar fruntea mi se umplu de sudoare rece.

Nu peste mult timp am auzit acel zgomot apropiindu-se, tot mai mult, până ce treptele care conduceau la Palatul Justiţiei s-au cutremurat sub greutatea gloatei ce venise într-un număr foarte mare.

Adânc îngrijorată de cele ce vor urma, pe neaşteptate, mi-am luat pe fiul meu în braţe, acoperindu-l cu o învelitoare subţire şi am alergat la soţul meu… Ajungând la uşa din interior, care conduce la sala de judecată şi auzind acel zgomot mare de glasuri, n-am mai îndrăznit să intru înăuntru, ci am rămas să privesc prin perdeaua de purpură.

Ce privelişte, Fulvio! Ponţiu stătea pe tronul său, făcut din oase de elefant, în toată mărirea cu care Roma înconjură pe reprezentanţii săi; şi, deşi în aparenţă fără teamă, cum voia el să apară, arătând prin expresia feţei lui că nu se teme, totuşi, eu mărturisesc că am putut pricepe grozăvia chinului său.

În faţa lui, cu mâinile legate, cu hainele rupte de maltratările suferite, cu fruntea plină de sânge stătea Iisus Nazarineanul, liniştit şi neclintit. În trăsăturile feţei Lui nu se putea vedea nici mândrie, nici frică. El era liniştit ca un nevinovat, supus ca un miel; blândeţea Lui m-a umplut de frică şi groază, pentru că în urechile mele încă mai răsunau cuvintele din vis: “Daţi-mi sângele ce am vărsat pentru voi!”

În jurul Lui, plină de furie şi turbată, stătea mulţimea, care Îl adusese la judecată; la această gloată se mai adăuga şi o mare mulţime de gardieni şi servitori, de leviţi şi de farisei, cu privirile încruntate şi mânioase. Aceştia din urmă se puteau deosebi după tăbliţele de pergament, însemnate cu diferite texte din Lege pe care le aveau legate pe frunţi. Toate aceste feţe fierbeau de egoism şi erau pline de ură; pot spune că mi se părea că pe faţa lor strălucesc flăcările infernului şi că spiritele lui Nemera amestecă glasurile lor cu strigăte sălbatice, întocmai ca acelea ale fiarelor turbate. În cele din urmă, după ce se făcu un semn din partea lui Ponţiu, se lăsă tăcere.

– “Ce vreţi voi de la mine?” – întrebă el.

– “Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul” – răspunse unul din preoţi, în numele întregului popor. “Irod Îl trimite la tine, pentru ca tu să-i pronunţi osânda”.

– “Cu ce Îl învinuiţi voi? În ce constă gravitatea vinei Lui?”

După aceste întrebări a început din nou să se audă ecoul ţipetelor lor.

– “El a prezis distrugerea Templului; El se intitulează Rege al Iudeilor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El a supărat pe preoţii seminţiei lui Aaron”, strigau leviţii.

– “Să fie răstignit!” ţipa mulţimea înfuriată. Acest strigăt îşi păstrează şi acum ecoul în urechile mele, iar chipul jertfei Sale neprihănite se perindă adeseori prin faţa ochilor mei.

Atunci Pilat, întorcându-se către Iisus, i se adresă cu cuvintele lor prefăcute:

– “Aşadar, Tu eşti Împăratul Iudeilor?”

– “Tu zici aceasta”, răspunse Iisus.

– “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?” Îl întrebă iarăşi Pilat.

Dar Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. Țipetele se reînnoiră atunci şi mai accentuat ca înainte şi acum, întocmai ca urletele unui tigru flămând, ei începură să strige:

– “Daţi-ni-L nouă, ca să moară pe cruce!”

Ponţiu îi făcu din nou să tacă, zicându-le:

– “Eu nu găsesc nici o vină acestui om şi am să-L eliberez”.

– “Dă-ni-L nouă! Răstigneşte-L!” se repetă strigătul mulţimii. Eu n-am putut asculta mai departe; am chemat un rob al meu şi l-am trimis la soţul meu, să-l cheme pentru a vorbi puţin cu el.

Ponţiu părăsi sala judecăţii fără întârziere şi veni la mine. Eu m-am aruncat la picioarele lui zicând:

– “Pentru tot ce ţi-e mai drag şi mai scump, pentru copilul acesta, arvuna aceasta sfântă a unirii noastre, să nu te faci părtaş la vărsarea sângelui Acestui Neprihănit, care este asemenea lui Dumnezeu celui nemuritor! Eu L-am văzut într-un vis în astă noapte, înconjurat de mărire dumnezeiască. El judeca omenirea, care tremura în faţa Lui şi printre nefericiţii aceia, care au fost aruncaţi în flăcările gheenei, eu am recunoscut faţa acestora, care cer moartea Lui… Păzeşte-te a nu ridica preaputernica ta mână împotriva Lui! O! Crede-mă, că numai o singură picătură a acestui sânge, va cauza în veşnicie osândirea ta!”

– “Tot ce se petrece acum mă înfricoşează şi pe mine, îmi răspunse Ponţiu, dar ce pot face eu? Scutul gărzii romane e alcătuit dintr-un număr foarte redus de soldaţi şi ca atare, o asemenea apărare este neînsemnată, faţă de acest popor înţesat de demoni. Nenorocirea ne ameninţă şi asemenea judecată e întocmai ca a eumendiţilor, de unde aşteaptă nu dreptate, ci răzbunare. Linişteşte-te, Claudio! Mergi cu copilul în grădină; ochii tăi nu sunt creaţi pentru a privi această scenă dureroasă”.

După aceste cuvinte, el a ieşit şi m-a lăsat singură, iar eu m-am prăbuşit într-o adâncă descurajare şi jale. Iisus era încă ţinta tuturor batjocurilor şi al maltratărilor din partea mulţimii şi a soldaţilor brutali; patimile lor se aprindeau şi mai mult, din cauza răbdării Lui nemărginite.

Ponţiu se întoarse îngrozit la tronul său. Când gloatele văzură aceasta, ţipetele: “La moarte, la moarte”, răsunau mai asurzitor decât înainte.

După o veche tradiţie, guvernatorul elibera totdeauna de Paşte câte unul din condamnaţii la moarte, ca un semn al binefacerii romane, acesta fiind şi graţiat. În această faptă dumnezeiască, el se adresa întotdeauna poporului. Văzând în acest obicei un mijloc de a-L elibera pe Iisus, Ponţiu întrebă poporul cu glas tare:

– “Pe cine să vă eliberez de sărbători, pe Baraba sau pe Iisus, numit Hristos?”

“Eliberează pe Baraba”, strigă mulţimea. Baraba era un tâlhar şi criminal cunoscut bine prin împrejurimi din cauza cruzimilor săvâşite de el. Ponţiu întrebă din nou: “Dar ce să fac acestui Iisus Nazarineanul?”

– “Să fie răstignit!” strigară ei.

– “Dar ce rău v-a făcut El?”

Cu şi mai multă furie ei strigară:

– “Să fie răstignit!”

Ponţiu plecă capul descurajat. Îndrăzneala gloatei creştea mereu şi lui i se părea că este ameninţată autoritatea sa şi autoritatea romană pe care el o apăra aşa de mult. În Ierusalim el nu avea altă apărare decât escorta lui, fiindcă numai puţini dintre militarii localnici depuseseră jurământul semnului nostru de vultur. Tulburarea creştea cu fiecare minut ce trecea. Niciodată n-am putut vedea o furtună atât de zgomotoasă ce agita mulţimea, niciodată încăierările în forum nu au avut atâta influenţă chinuitoare asupra auzului meu. Nicăieri eu nu mai puteam găsi linişte. Liniştea deplină se găsea numai pe fruntea victimei.

Maltratările, batjocurile, dispreţul general şi chiar moartea chinuitoare, nimic dintre acestea nu puteau întuneca acea privire cerească şi luminată. Acei ochi care dăduseră viaţă fiicei lui Iair priveau la chinuitorii Săi cu un reflex nedescris de pace şi iubire. El suferea, fără îndoială, dar suferea cu bucurie şi spiritul Lui, mi se părea mie, se înălţa către tronul cel nevăzut, ca o flacără curată ce se oferea pentru arderea de tot a păcatelor lumii.

Judecătoria era plină de mulţime care dădea aspectul unui râu înfuriat, ale cărui ape se îngrămădeau începând de la muntele Sion, unde era ridicat templul şi până în faţa Pretoriului şi în fiecare minut se adăugau glasuri noi acestui cor al infernului. Bărbatul meu, obosit şi ameninţat, a fost silit să cedeze în cele din urmă.

O! Fatal ceas al pierzării!!!…

Ponţiu se ridică. Pe faţa lui se citea îndoiala şi groaza morţii. Îşi spălă mâinile în mod simbolic, în ligheanul plin cu apă, zicând:

– “Eu să ştiţi că mă consider nevinovat de sângele acestui drept ce urmează a fi vărsat”.

– “Să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” zbiera nefericitul şi nebunul de popor, care se îngrămădea în jurul lui Iisus. Călăii, ca turbaţi, Îl răpuseră. Eu am urmărit cu ochii mei Jertfa, care era condusă la înjunghiere…

Deodată, ochii mi se întunecară ca din cauza unor bătăi accelerate de inimă: mi se părea că viaţa mea a atins marginile ei. Eu am fost luată de mâinile femeilor mele servitoare şi condusă la o fereastră care dădea în curtea tribunalului. Eu m-am aplecat şi am văzut urmele de sânge vărsat. “Aici au bătut cu biciul pe Nazarinean!” îmi spunea una din roabele mele. “Acolo L-au încoronat cu spini” spunea o altă roabă. “Soldaţii L-au batjocorit, zicându-I Regele Iudeilor, lovindu-L peste faţă”. “Acuma El îşi dă sufletul!” răspunse a treia roabă.

Fiecare cuvânt din acestea străpungea inima mea întocmai ca un cuţit. Amănuntele acestei grozave fărădelegi înmulţeau întristările mele şi suferinţele ce le simţeam atunci în pieptul meu. Am simţit, îţi spun, că s-au întâmplat evenimente cu totul supranaturale în acea nenorocită zi. Mi se părea că cerul se asemăna cu jalea inimii mele. Nori mari, negri şi înfricoşători, de diferite forme, pluteau asupra pământului şi din atingerea norilor se descărcau fulgere, care aduceau ecoul tunetelor…

Astfel, oraşul plin de zgomot se linişti ca pus pe gânduri, în tăcere, ca şi când moartea ar fi întins peste el aripile ei negre. O groază de nedescris îmi răpi privirea spre un punct. Când mi-am strâns la piept copilaşul meu, eu aşteptam ceva, fără ca să ştiu ce; pe la ceasul al nouălea al zilei, întunericul se îngroşă şi avu loc un puternic cutremur de pământ, care zgudui totul. Putea să creadă omul că a venit pustiirea lumii şi că stihiile se prefăcuseră în haosul primitiv. Eu mă lăsai pe pământ, iar în acel timp una din femeile mele, născută evreică, intră în camera mea; palidă, disperată şi cu ochii speriaţi, striga:

– “A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunţă aceasta prin minuni. Catapeteasma care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor s-a despicat în două de sus până jos. Vai este pentru sfântul locaş! Se spune că multe morminte s-au deschis şi mulţi au văzut pe cei drepţi înviaţi, care fuseseră dispăruţi demult din Ierusalim: profeţi şi preoţi din timpul lui Zaharia, care a fost ucis în templu, şi până la Ieremia, care a prezis căderea Sionului. Morţii ne prevestesc mânia lui Dumnezeu. Pedeapsa Celui Atotputernic se răspândeşte ca o flacără”.

Când auzeam aceste cuvinte, mi se părea că îmi pierd raţiunea! M-am ridicat şi abia îmi târâiam picioarele; am ieşit la scări, unde l-am întâlnit pe sutaşul care luase parte la maltratarea lui Iisus. El era un viteaz încărunţit şi prea oţelit în luptele cu germanii şi alte popoare. Niciodată nu a bătut în piept o inimă aşa de îndrăzneaţă ca a acestuia. Dar în această clipă el era indispus şi istovit de chinuri, căindu-se. Eu am vrut să-l întreb mai amănunţit despre cele întâmplate, însă el trecu pe lângă mine repetând în urmă: “Acela pe care noi L-am omorât a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”

Eu intrai în marea sală. Acolo stătea Ponţiu care îşi acoperea faţa cu mâinile. Când şi-a ridicat capul, la intrarea mea, mi-a zis disperat: “Ah! Pentru ce nu te-am ascultat, Claudio! Inima mea întunecată nu va mai gusta niciodată liniştea. Pentru ce nu am putut apăra pe acest înţelept cu viaţa mea?!”.

Eu nu mai avui îndrăzneala de a-i mai răspunde. Nu puteam găsi nici cuvinte spre a-l întări sau înviora şi de a-l abate de la acea nefericire, care ne pecetluia în veci pierzania. Tăcerea noastră de mormânt era întreruptă numai prin ecourile tunetelor, care răsunau prin toate coridoarele palatului.

Fără a ţine seama de furtună, un om bătrân s-a prezentat în faţa locuinţei noastre. El a fost condus în faţa noastră şi, cu lacrimi în ochi, se aruncă la picioarele bărbatului meu, zicând: “Mă numesc Iosif din Arimateea şi am venit să te rog a-mi permite ca să iau de pe cruce corpul lui Iisus şi să-L înmormântez în mormântul meu”. “Du-te şi ia-L!” răspunse Ponţiu, fără a ridica ochii să-l privească. Bătrânul ieşi; am văzut că se uni cu un grup de femei, îmbrăcate în haine lungi, cu care se acopereau, şi-l aşteptau la poartă.

Astfel s-a terminat acea zi fatală! Iisus a fost înmormântat într-un mormânt, într-o peşteră săpată în piatră, iar la uşa peşterii s-au pus santinele de pază.

Dar acum află, Fulvio!

A treia zi, plin de strălucire, mărire şi triumfător, El se arătă deasupra acestui oraş. El a înviat. Împlinind prezicerile ce s-au făcut cu privire la El şi triumfând prin biruinţa asupra morţii, El S-a arătat ucenicilor şi prietenilor Săi şi mai pe urmă El a apărut la o mare mulţime de oameni din popor. În felul acesta mărturiseau despre El ucenicii Lui – confirmându-şi mărturia cu sângele lor şi ducând vestea despre Domnul lor Iisus, atât în faţa tronurilor, cât şi în faţa mai marilor şi judecătorilor. Dar, ca o dovadă şi mai autentică cu privire la acestea, învăţătura Lui a fost încredinţată câtorva pescari. Această învăţătură se răspândeşte în întreg imperiul.Aceşti neştiutori au devenit pe dată oameni cu renume şi vestiţi, cu cuvintele lor dulci, spuse în toate limbile şi pline de putere. Noua credinţă creşte ca o sămânţă de muştar, căci ea este o adevărată rădăcină roditoare, căreia urmează să i se supună orice rădăcină.

De la această dată, soţului meu a început să-i meargă din ce în ce mai rău. Învinuit fiind pentru procedura sa de către Senat şi de către Tiberiu însuşi, care era stăpânit de ură contra iudeilor, şi bănuit fiind chiar de acei a căror patimă şi dorinţă o împlinise, viaţa lui se transformă în chinuri şi otravă. Salomeea şi Semida mă priveau cu frică; ele vedeau în mine soţia prigonitorului şi o cursă pentru Domnul lor, pentru că ele deveniseră urmaşele Sale, ale Aceluia care dăruise mamei pe fiica ei, iar fiicei pe mama sa. Eu am văzut în locul blândeţii şi bunătăţii lor o neîncredere, care le făcea să le tremure faţa când le priveam şi îndată am încetat a le mai vizita.

În acest timp al singurătăţii mele m-am dedicat cercetării neîntrerupte a unor învăţături morale ale lui Iisus, ce îmi fuseseră predate de Salomeea şi păstrate cu sfinţenie de mine.

O, scumpă prietenă! Cât de neînsemnată şi deşartă este înţelepciunea mai marilor noştri, în comparaţie cu învăţătura aceea, pe care numai singur Dumnezeu a inspirat-o şi a împrăştiat-o pe Pământ! O! Cât de adânci sunt aceste cuvinte înţelepte! Ce pace şi bunătate inspiră ele! Unica mea mângâiere constă în a le citi şi reciti mereu.

După trecerea câtorva luni, Ponţiu a fost obligat să demisioneze din postul care-i oferea atâta autoritate. Noi a trebuit să ne întoarcem în Europa, peregrinând din oraş în oraş. El purta cu sine în toată împărăţia greutatea umilirii şi întristării sale şi a chinurilor descurajării lui sufleteşti. Eu am mers împreună cu el, dar cum era vieţuirea mea cu el? Prietenia familială a vieţii conjugale nu mai este între noi; el vede în persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui; eu, de asemenea, văd în el chipul şi crucea plină de sângele Aceluia pe care el – nefericitul şi nelegiuitul judecător – L-a osândit. Nu mai am îndrăzneala să-mi ridic ochii ca să-l privesc în faţă. Sunetul cuvintelor lui, acel glas car e a pronunţat osânda, îmi străpunge şi răneşte inima. Iar când, după luarea mesei, îşi spală mâinile, mi se pare că nu le înmoaie în apă curată, ci în acel sânge cald, ale cărui urme nu se mai pot şterge.

Într-un timp, eu am vrut să-i vorbesc de pocăinţă şi de expierea păcatului, dar îţi spun că niciodată nu voi uita privirea lui sălbatică şi cuvintele lui pline de furie şi fără nădejde.

Nu peste mult timp, copilul meu muri în braţele mele, dar eu nu l-am plâns. Fericitul! El a murit ca fericit, scăpând de blestemul care ne urmăreşte, el a descărcat din spatele lui uriaşa povară a numelui tatălui său. Nefericirea ne urmărea întruna, din cauză că în toate părţile existau creştini; chiar aici, în această sălbatică patrie, unde noi ne rugăm a ni se acorda ocrotirea, lângă valurile mării şi stâncile ciudate, chiar şi aici pot auzi cu câtă indignare se pronunţă numele bărbatului meu! Cei care erau trimişi să predice învăţăturile Lui Iisus au scris între îndrumările lor şi cuvintele: “El a fost răstignit din ordinul lui Ponţiu Pilat”. Grozav blestem, care în toate veacurile va fi repetat.

Iartă Fulvio! Şi te rog să plângi şi tu, care mă doreşti. Să-ţi ajute dreptul judecător Dumnezeu şi să-ţi dea, cât mai repede, toată fericirea pe care noi o dorim una alteia.

Scuză-mă!

Claudia”

Cine a fost Claudia Procula?

Claudia Procula a fost cea de-a doua soție a lui Ponțiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii între anii 26-36. Aceasta a fost nepoata împăratului Augustus Cezar și fiica nelegitimă a celei a treia soții a lui Tiberius, numită Julia (care a murit nu după mult timp de la nașterea Claudiei). Tiberius a înfiat-o însă pe Claudia iar căsătoria ei cu Ponțiu Pilat se spune că a fost aranjată de Sejanus, prietenul și confidentul lui Tiberius.

Dacă în mod normal soțiile guvernatorilor nu obișnuiau să își însoțească soții în diversele teritorii ale Imperiului Roman (preferând confortul și siguranța Romei), Claudia Procula se remarcă drept o soție care are o relație aparte cu Ponțiu Pilat și acceptă pericolelele provinciilor romane îndepărtate.

Claudia Procula a fost menționată fără nume în Evanghelia după Matei în contextul judecării lui Isus Hristos: „Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.”” (Matei 27:19).

De asemenea, în arhiva Vaticanului există scrieri istorice aparținând lui Pilat în care acesta a menționat că în timpul judecării lui Isus Hristos i-a atenționat pe acuzatorii lui Isus: „”Știți că soția mea vă simpatizează în ceea ce privește iudaismul”. „Da, știm Pilat”. „Ei bine, soția mea a trimis să mi se spună: să nu faci nimic acestui om drept în această noapte”” (Ravasi G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano).

Unii cercetători ai istoriei afirmă că în Iudeea, Claudia Procula avea o cameristă feniciană care credea în evanghelia împărăţiei propovăduită de Isus Hristos iar aceasta îi transmisese Claudiei tot ceea ce știa și credea. Spre deosebire de Pilat, care s-ar fi sinucis, Origene –  unul dintre cei mai reprezentativi teologi creștini din secolul al III-lea -, a sugerat în lucrarea „Omiliile după Matei” că soția sa, Claudia Procula, a murit ca și creștină. Acest aspect este confirmat și de Sinaxarul grecesc unde scrie: „Procula s-a făcut uceniță (…) și a primit sfântul botez”.

Scrisoarea de mai sus, scrisă în original în latină, se presupune că a fost scrisă într-un mic oraș galic din zona montană (zona Rennes-les-Bains din sudul Franței, în apropiere de locul natal al Claudiei, actualul Narbonne), la câțiva ani după ce Pilat plecase din Ierusalim.  Claudia Procula a scris în total trei scrisori către Fulvia. Manuscrisul scrisorii de față a fost găsită înițial într-o veche mănăstire din Bruges (Belgia) iar apoi transferată în arhivele Vaticanului. În arhivele ultimului țar al Rusiei s-a găsit de asemenea o copie a traducerii acestei scrisori, probabil aceasta fiind procurată de la Constntinopul unde ajunsese de altfel prima copie a scrisorii ei în jurul anului 1643.

În 1865, jurnalul catolic Novice din Slovenia a publicat scrisoarea lui Claudia Procula în limba slovenă. Însă adevărata popularizare a scrisorii s-a făcut atunci când Pictorial Review Magazine a publicat traducerea în limba engleză a scrisorii Claudiei Procula în aprilie 1929.

În prezent, în unele comunități catolice mai vechi din Europa, citirea acestei scrisori precede spălarea picioarelor săracilor în Joia Mare, înainte de Paștele care comemorează moartea și învierea lui Isus Hristos.

Surse Pro Jesus:
Forcucci J. (compil.), Relics of Repentance: The letters of Pontius Pilate and Claudia Procula, Issana Press, p. 1-21, 1996
Ravasi di G., „Il canto del gallo arrostito e la conversione di Ponzio Pilato”, L’Osservatore Romano, 24 aprilie 2009
***, „Documente istorice şi mărturii despre Domnul nostru Iisus Hristos”, Apărătoul.md, 3 mai 2013
***, „Sfanta Procla, sotia lui Pontiu Pilat”, Creștin Ortodox, 3 august 2012
***, „The Relationship between Rome and Judea prior to Jesus’ public life”, Historian.net, 19 august 2014

  https://www.evolutiespirituala.ro/claudia-procula-sotia-lui-pilat-marturii-istorice-despre-iisus/?feed_id=59048&_unique_id=6485ddfc9f346

vibratii uleiuri

Academia Karanna© & doTERRA – Lămuriri Necesare

vibratie uleiuri esentiale doTERRA

 

 

Suntem intrebati de catre unii clienti, de ce am început sa promovam doTERRA, dupa ce ani de zile am tot fost tentati de diverse firme cu produse sau servicii si am refuzat.

Simplu: le-am testat atat dpdv al proprietăților fizice cat si dpdv al proprietăților energetice si a rezultat ca sunt aproape 100% vibratia plantei – origine, fara nicio vibratie perturbanta disarmonica (cum ar fi fost adaosuri chimice pentru diluare). Nu sunt 100% vibratia plantei pentru ca in procesul de extracție a uleiului esențial este normal sa se mai piarda ceva..

Le promovăm pentru ca sunt complementare activității noastre de bază, respectiv cursuri online de dezvoltare personala și spirituala, consiliere, hipnoză.

Uleiurile, dupa cum se vede in poze, aplicate pe piele, difuzate in aer sau înghițite ca pastile, pe langa proprietatile de vindecare, au si proprietati de ridicare a vibratiei, ceea ce ajuta foarte mult la meditatie, hipnoza, regresii, alinierea si echilibrarea chakrelor, curatare si optimizare energetica, protecție energetică, etc.

Așadar doTERRA este de acum recomandarea noastra , pe lângă cristale si alte modalități psiho-energetice, ca instrument de lucru pentru cursurile si activitatile noastre.

Pentru a cumpăra produse doTERRA trebuie sa va faceti cont de cumpărător pe site-ul doTERRA sau puteti sa comandati pe site-ul nostru, daca doriti ca ulterior sa primiti informatii si recomandări personalizate, de utilizare a uleiurilor.

In curand vom lansa si cateva cursuri de Aromaterapie, la care veti avea acces gratuit daca va inscrieti prin Academia Karanna©.

 

Acces integral GRATUIT pentru membrii echipei doTERRA KARANNA©

 

Alte articole din Categoria Wellness

PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK 

  https://www.evolutiespirituala.ro/academia-karanna-doterra-lamuriri-necesare/?feed_id=55646&_unique_id=6478e64f15cb8