Articole

angel 16

Taierea stringurilor etherice

Tăierea stringurilor eterice
Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei.
Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iubirea şi coarda de argint nu pot fi puse în pericol în mod accidental.
Să spunem că aveţi o coardă ataşată de un prieten sau o rudă care se simte deprimată sau se află în nevoie. Acea persoană va începe să va secătuiască de energie, aşa cum combustibilul este pompat la staţia de benzină. Vă veţi simţi obosiţi, fără să ştiţi de ce. Indiferent cât de multă cofeină aţi consuma, câtă mişcare aţi face sau cât aţi dormi, nu veţi reuşi să vă refaceţi energia, dacă secătuirea prin coarda eterică este adevărata cauză. Sindromul oboselii cronice are drept cauză această scurgere a energiei prin intermediul stringurilor eterice.
Daca persoana de care sunteti atasat eteric incepe să devină furioasă, furia ei se va revărsa spre voi prin intermediul stringurilor eterice, direct în corpul şi în chakrele voastre. Ceea ce poate avea ca rezultat o durere fizică ce pare să nu aibă nici o cauză şi care nu cedează la tratament. Oamenii care acordă ajutor profesional, cum ar fi a profesorii, consilierii şi vindecătorii, adesea au o mulţime de stringuri care îi leagă de studenţii şi de pacienţii lor (Acest lucru este la fel de adevărat pentru persoanele care sar întotdeauna în ajutorul rudelor şi prietenilor aflaţi în nevoie).
Aşadar este extrem de important să tăiem aceste stringuri după fiecare şedinţă în care ajutăm pe cineva, sau ori de câte ori simţiţi o durere fizică sau o stare de letargie fără vreo cauză aparentă. Corzile pot creşte la loc, dacă relaţia se reia şi are din nou frica în componenţă. Noile stringuri sunt mai subţiri, totuşi, deci au mai puţină energie care va putea fi absorbită sau trimisă înspre voi.

Digital StillCamera
Tăierea stringurilor cu ajutorul Arhanghelului Mihail
Mihail poartă o sabie care taie toate ataşamentele de negativitate. Pur şi simplu gândiţi următoarele:„Arhanghele Mihail, te chem acum. Te rog taie stringurile fricii care mă seacă de energie şi de vitalitate.” Rămâneţi liniştiţi, în timp ce el vă taie aceste stringuri. El va trimite energie vindecătoare prin mai multe stringuri, atât către voi, cât şi către cealaltă persoană. Persoanele sensibile simt schimbări în corp şi în presiunea aerului, atunci când Mihail retează stringurile, iar apoi o creştere a energiei şi o reducere sau încetare a durerii.

Tăierea stringurilor rezistente
Mihail poate tăia stringurile doar dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi la vechile resentimente legate de persoana cu care sunteţi legat. Dacă va agăţaţi de mânie sau de lipsa de iertare, coarda nu se va tăia. In aceste cazuri, când folosiţi metoda descrisă mai înainte, mai puteţi adăuga următoarea propoziţie, în timp ce vă gândiţi la acea persoană: Doresc acum să dau toată durerea în schimbul liniştii. Cer ca pacea să înlocuiască acum orice durere.

Tăierea stringurilor specifice
Pe lângă cele două metode menţionate anterior, eu recomand şi parcurgerea următoarei etape. Gândiţi-vă la acei indivizi, unul câte unul, şi păstraţi-vă intenţia de a reteza stringurile fricii asociate cu ei: mama, tatăl, fraţii şi iubiţii trecuţi şi actuali. Acestea sunt exact acele relaţii care cel mai adesea produc stringuri asociate cu durerile fizice.

Tăierea stringurilor dependenţelor
In poziţie aşezată, gândiţi-vă la orice comportament sau situaţie ce vă creează dependenţă şi de care aţi dori să vă eliberaţi.Fiţi siguri că doriţi să vă eliberaţi de ele deoarece această metodă este foarte puternică. După ce veţi realiza această tehnică, fie veţi renunţa la alimentul de care vreţi să vă lăsaţi, fie veţi mai lua o ultimă înghiţitură care vă va face să vă lăsaţi de respectivul aliment.:) In continuare, imaginaţi-vă că ceea ce vă produce dependenţa se afla la voi în poală. Apoi vedeţi sau simţiţi cum zboară cam la 30 de cm în faţa abdomenului vostru. Observaţi reţeaua de stringuri care se întinde între abdomenul vostru şi substanţa respectivă. Corzile arată asemenea rădăcinii unui copac. Rugaţi-l în gând pe arhanghelul Rafael să taie complet acele stringuri. Atunci când ele sunt retezate, observaţi cum respectiva substanţă se îndepărtează cu uşurinţă de voi. După aceea, Rafael vă va înconjura abdomenul cu lumină verde smarald şi vă va vindeca complet vechile răni. In timp ce respiraţi profund, el va trimite energie vindecătoare verde în corpul vostru prin acele stringuri tăiate. Pe măsură ce respiraţi, orice senzaţie de gol sau de anxietate se umple acum, se vindecă şi este echilibrată de puternica energie vindecătoare a lui Rafael. Ii mulţumim lui Rafael pentm această vindecare!

46690_406518549437105_1430204472_nTăierea stringurilor care ne leagă de obiectele materiale
Corzile care ne leagă de obiecte cresc în general în partea de jos a picioarelor persoanei şi se leagă de obiectul (sau camera sau casa) de care există cel mai mare ataşament. Dacă vreţi cu adevărat să vindeţi lucrul respectiv, rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să taie stringurile din partea de jos a picioarelor voastre şi fiţi siguri că ceva mai bun îi va lua locul. Trebuie să ştiţi că următoarea persoană care va intra în posesia obiectului va avea de câştigat de pe urma generoasei voastre „eliberări”.

Aspirarea cu ajutorul Arhanghelului Mihail
Tu si Arhanghelul Mihail îndepărtaţi prin aspirare energiile joase, cum ar fi deşeurile psihice, energiile şi entităţile generatoare de teamă. Puteţi folosi această tehnică asupra voastră sau asupra altor oameni care vă dau permisiunea de a-i vindeca spiritual (puteţi cere această permisiune în tăcere, contactând mental Sinele Divin al celeilalte persoane). Această metodă este deosebit de eficientă pentru calmarea hiperacidităţii,diminuarea comportamentului agresiv, scăderea poftelor de care suntem dependenţi şi diminuarea oscilaţiilor dispoziţiilor noastre. Gândiţi-vă la persoana pe care doriţi să o „aspiraţi” (voi sau altcineva). Rugaţi-l mental pe arhanghelul Mihail să vi se alăture, împreună cu echipa lui de îngeri ai compasiunii. Observaţi că Mihail poartă un aspirator. Hotărâţi dacă reglaţi viteza de aspirare pe mică, medie, mare sau foarte mare. Lucraţi cu Mihail ca să introduceţi tubul aspiratorului prin chakra coroană în capul persoanei respective. Curăţaţi pe dinăuntru, aspirând orice zonă de întuneric. Acordaţi atenţie zonelor din junii maxilarelor şi din jurul creierului. Aspiraţi înspre gât, apoi pătrundeţi în cavitatea toracică. Observaţi orice zone întunecate şi lucraţi cu arhanghelul Mihail, îndreptând tubul aspiratorului şi aspirând acele energii joase. Dacă observaţi zone înroşite, care indică durere fizică, trimiteţi energia iubirii din inima voastră sau din mâini spre zonele respective. Aspiraţi toate organele, inclusiv ovarele, în cazul femeilor, şi prostata în cazul bărbaţilor. Trimiteţi tubul aspiratorului de-a lungul coloanei vertebrale şi prin braţe, până la degete. Asiguraţi-vă că aspiraţi bine vârfurile degetelor, deoarece acestea pot să ascundă uneori întunecime. După ce partea superioară a corpului este curăţată, aspiraţi partea inferioară, picioarele, genunchii, gambele, gleznele, tălpile şi degetele de la picioare. Odată ce corpul este complet curăţat, Mihail va roti în sens invers butonul aspiratorului. Acum, o lumină albă lichidă, asemănătoare pastei de dinţi, se revarsă din tubul aspiratorului, strălucind ca nişte diamante şlefuite, şi umple întregul corp, vindecând şi echilibrând orice zonă care înainte crea probleme. îi mulţumim arhanghelului Mihail şi îngerilor săi din ceata îndurării pentru această purificare şi vindecare.

Înlăturarea blestemelor şi a pumnalelor
Puteţi folosi această metodă asupra voastră sau asupra celorlalţi. Asiguraţi-vă că spatele vostru nu atinge nici o suprafaţă, cum ar fi spătarul scaunului. Puteţi sta uşor aplecaţi în faţă sau întinşi pe burtă sau pe o parte. Chemaţi-i pe arhanghelii Rafael şi Mihail să vă înconjoare, apoi inspiraţi şi expiraţi foarte profund. Uneori, când oamenii sunt mânioşi pe ei sau pe ceilalţi, ei trimit energia mâniei, care se poate solidifica sub o formă care o face să pătrundă în corpuri. Uneori, ne blestemăm singuri sau blestemăm pe altcineva, inconştient sau conştient. Fiţi dispuşi să renunţaţi la mânie şi să îndepărtaţi orice urmă de energie a mâniei din corpul vostru, îndepărtaţi orice pumnale, săgeţi, săbii sau alte obiecte ascuţite sau dureroase din spatele vostru sau din alte zone. Pe măsură ce aceste pumnale şi alte obiecte ies acum din corpul vostru, puteţi fi surprinşi să descoperiţi cine vi le-a trimis. Fiţi deschişi şi trimiteţi acestor oameni iertarea voastră, cât de bine puteţi, ca un mod de a vă vindeca pe voi înşivă, chiar mai profund. Continuaţi să îndepărtaţi obiectele din întregul vostru corp, renunţând complet la ele .Toate blestemele vor fi acum înlăturate complet, în toate direcţiile timpului. Rafael vă va acoperi apoi cu un gel lichid, luminos şi vindecător, care imediat vindecă toate rănile rămase. Pe măsură ce vă vindecaţi, Mihail vă acoperă cu un scut de cauciuc purpuriu, care face ca orice viitor atac să fie respins. Pe măsură ce ei fac acest lucru, aceste atacuri sunt transformate în iubire şi se întorc la cel care le trimite, pentru a-l vindeca. Acum sunteţi complet curăţaţi şi protejaţi. Mulţumiţi arhanghelilor Mihail şi Rafael pentru vindecarea voastră.

525637_349976255098651_565442724_n

Înlăturarea entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ
Uneori persoanele sensibile culeg fără să ştie spirite care aşteaptă să se agate de cineva. Aceasta nu este posesie, deoarece entitatea nu a preluat controlul asupra voastră şi a corpului vostru. Cu toate acestea, aceste spirite pot interfera cu sănătatea şi fericirea voastră. Entităţile sunt forme-gând ale fricii, care au o formă aproape concretă. Ele sunt produse de ego, nu de iubire, prin urmare ele de fapt nu există cu adevărat. Totuşi, dacă ne aflăm într-o perioadă în care chiar ne este teamă, putem fi afectaţi de aceste entităţi care se ataşează. Spiritele legate de Pământ sunt cei decedaţi care nu s-au dus către lumină după ce au trecut dincolo de planul fizic. Majoritatea nu-şi dau seama că au murit. Ei sunt ataşaţi de Pământ datorită dependenţelor pe care le-au avut atunci când au murit şi adesea ei zăbovesc în preajma cârciumilor, barurilor şi locurilor unde se folosesc drogurile.
Uneori spiritele legate de Pământ se tem să meargă în planul de dincolo, deoarece se tem de focul iadului şi de credinţa în osânda veşnică. Alte spirite legate de Pământ sunt atât de ataşate de casele lor, încât nu doresc să plece de acolo.De aici provin fantomele.Spiritele legate de Pământ ascultă de oameni, în loc să asculte de îngeri sau de maeştrii spirituali elevaţi, deoarece ele încă
mai cred că sunt în viaţă.

Semnele că aveţi ataşată o entitate sau un spirit legat de Pământ sunt următoarele:
manifestaţi o dependenţă puternică, o depresie care nu cedează la tratament, sunteţi predispuşi la accidente, o incapacitate de a vă focaliza sau concentra şi schimbări bruşte în stilul de viaţă sau ale personalităţii.
Oricine poate să aibă un ataşament faţă de o entitate sau de un spirit legat de Pământ şi nu este un lucru de care să vă fie frică sau ruşine. Este pur şi simplu ceva care trebuie rezolvat. Există mai multe metode de a vă elibera de aceste entităţi:
➢ Cereţi ajutor. în gând sau cu voce tare, cereţi ca orice persoane decedate care iubesc şi cărora le pasă de spiritele legate de Pământ să vină în ajutorul vostru. De obicei, bunica sau bunicul spiritului legat va răspunde la această chemare şi va lua imediat spiritul în planul de dincolo, astfel încât acesta să se poată înălţa, vindeca şi evolua.
➢ Chemaţi-l pe arhanghelul Mihail. Cereţi ca arhanghelul Mihail să îndepărteze de voi, de cei dragi, de clienţi şi de casă orice entitate şi spirit legat de Pământ. Apoi rugaţi-l pe arhanghelul Mihail să stea permanent alături de voi, să acţioneze ca o bariera şi să se asigure că nimeni nu va ajunge lângă voi decât dacă trebuie, iar dacă sunt lângă voi, să vină dintr-un loc plin de iubire. Ţineţi minte că Mihail, asemenea tuturor arhanghelilor, nu are restricţii legate de timp sau de spaţiu, încât el poate să fie simultan şi individual cu oricine îl cheamă.
➢ Tăiaţi stringurile. Atunci când spiritul legat de Pământ este cineva drag care a decedat, persoana în viaţă poate să aibă stringuri ataşate de acel spirit. Corzile ţin spiritul legat de persoana în viaţă. Un exemplu poate fi cazul unei femei al cărei tată decedat, alcoolic şi abuziv, nu s-a dus în lumină, ci a rămas legat de ea. El poate vrea să-şi ia revanşa pentru purtarea sa dinainte; cu toate acestea, nu se află în situaţia de a o ajuta pe ea, deoarece el însuşi nu este vindecat. Prezenţa sa o face, inconştient, să fie deprimată, în aceste cazuri, chemaţi-1 pe arhanghelul Mihail să taie stringurile legate de spirit, în timp ce simultan, renunţaţi la orice supărare sau dorinţă veche de a vă răzbuna pe spirit.
➢ Tragerea şi extragerea entităţilor. Aceasta este o metodă ce poate fi folosită pentru o altă persoană. Mai întâi, protejaţi-vă cu o sferă oglindă cereţi-i arhanghelului Mihail si îngerilor săi din ceata îndurării să fie alături de voi. Apoi, trageţi entitatea afară prin chakra coroană, aşa cum aţi trage de o eşarfă lungă şi întunecată. Daţi-i entitatea arhanghelului Mihail, care o va îndepărta din cameră. Continuaţi să trageţi astfel de entităţi până când persoana este curată. Unele entităţi vor fi greu de scos, la fel cum se împotriveşte o buruiană cu o rădăcină stufoasă, Curăţaţi-vă pe voi înşivă şi mâinile după aceea şi protejaţi-vă cu un scut de lumină purpurie şi cu prezenţa arhanghelului Mihail.
➢ Purificarea chakrelor au efect de curăţare a entităţilor şi a spiritelor legate de Pământ

Dezlegarea jurămintelor
Uneori jurămintele pe care le-am făcut în alte vieţi ne urmăresc şi în această viaţă. Vechile legăminte de sărăcie pot crea probleme financiare, legămintele de păstrare a celibatului pot duce la dificultati sexuale şi relaţionale, iar legămintele de sacrificiu de sine pot crea tendinţe către autosabotaj. Atunci când aceste jurăminte sunt dezlegate, efectul lor negativ este îndepărtat şi vindecat. Iată cum se poate face acest lucru:
Centraţi-vâ în tăcere, respirând profund. Spuneţi în gând sau cu voce tare:
„Dezleg acum orice legământ de sărăcie pe care l-aş fi putut face în altă viaţă. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sărăcie să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de celibat pe care as fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de celibat să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului. Dezleg acum orice legământ de sacrificiu de sine pe care aş fi putut să îl fac în alte vieţi. Cer ca toate efectele acestor legăminte de sacrificiu de sine să fie acum nimicite şi îndepărtate în toate direcţiile timpului.”

Cum să te înconjori cu îngeri pentru a avea un somn odihnitor noaptea
Atunci când mergeţi la culcare, cereţi mental ca îngeri păzitori să fie aşezaţi la fiecare din uşile şi ferestrele voastre, păzindu-vă şi protejându-vă toată noaptea. Vizualizaţi-vă pe voi înşivă, casa voastră, pe cei dragi, orice situaţie care vă creează îngrijorare şi lumea, înconjurate de un strat gros de lumină albă pentru protecţie. Apoi, vedeţi sau simţiţi cum arhanghelul Rafael vă dă o pătură de energic vindecătoare verde. Trageţi această pătură verde peste voi şi simţiţi cum corpul vostru se relaxează complet. Somn uşor!

Pentru a proteja corpul si aura sa se pastreze in spatiul nostru propriu, unic afirmam:
„Inchid in corpul meu toate emotiile si le pastrez pentru mine.”
Taind corzile ne pastram chakra plexului solar curata, puternica si reducem vulnerabilitatea la poluare emotionala, in special la persoanele sensibile (empatice) este deosebit de recomandata metoda.
Avand chakra plexului solar curata simtim mai putina nevoie sa recurgem la stimulatoare artificiale energetice ca sa ne simtim energizati. De asemenea se renunta mai usor la vicii.

399972_440116149375873_2058012105_n
Daca in schimb in loc sa taiem corzile ne conectam voit energetic, emotional sau mental la alte persoane acest lucru produce dezordine in corpurile energetice respective, in special in corpul persoanei care produce asfel de conexiuni. Dezordinea energetica se transforma in afectiuni fizice.
Pentru ceilati care se simt afectati de asfel de conexiuni solutia este taierea corzilor si ridicarea vibratiei energetice peste cea a persoanei fata de care se simt legati. Aceste corzi produc de fapt niste legaturi care nu ne permit in anumite situatii dezvoltarea.

Sursa: esoterism.ro

https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=79545&_unique_id=64f1adbe2f2ae

angel 16 1

https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=74638&_unique_id=64d46c0fd6abe

https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=74507&_unique_id=64d38b0fcee0e

fragment curs de cosmogeneza angeologie si ierarhii spirituale vimeo thumbnail 1

Stările planetare succesive • Vechiul Saturn;
evoluţia Spiritelor personalităţii • Vechiul Soare; Arhanghelii

Conferinta – Düsseldorf, 13 aprilie 1909

Rudolf Steiner

 Rudolf Steiner

Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni”, fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.

Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în înălţimi spirituale, se spunea, n-au fost întotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioară ei au fost „oameni”, adică au trecut prin stadiul omenesc.

inger33

Din aceasta decurge în mod evident un adevăr din care cei care se iniţiau în Mistere trăgeau o concluzie îndrăzneaţă: că la rândul lor oamenii vor deveni odată zei. Datorită acestei concluzii adevărul însuşi era considerat ca primejdios, căci trebuie adăugat aici că omul nu poate deveni zeu decât dacă a atins maturitatea necesară. Dacă îşi închipuie, la un moment dat, că l-a găsit pe Dumnezeu în sine însuşi înainte de a atinge maturitatea dorită, nu va deveni Dumnezeu, ci va înnebuni. Deci în faţa omului se deschid două căi: să înainteze cu răbdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeşte „deificare” sau să-şi închipuie înainte de vreme că aceasta s-a înfăptuit deja. Prima cale duce cu adevărat la îndumnezeire, cealaltă la nebunie.

Expresiile folosite în Antichitate duc adesea la neînţelegeri, pentru că în vremea noastră nu mai ştim să facem distincţie între diferitele trepte pe care se află entităţile divine. Atunci când vorbea despre zei, iniţiatul egiptean nu avea în vedere numai un grup de fiinţe divine, Divinitatea, ci o întreagă serie ierarhică de entităţi divine. Dionisie Areopagitul, ca şi înţelepţii Orientului, ştia să facă distincţia cuvenită între aceste entităţi. Nu contează că unul vorbeşte despre Îngeri iar ceilalţi despre Dhyan-Chohàni, căci cei care recunosc cu adevărat unitatea înţelepciunii universale ştiu că aceste nume diferite exprimă acelaşi lucru.

egipt (6)

Fiinţele nevăzute care se găsesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evoluţie mai înalt decât al său, sunt numite în esoterismul creştin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, căci ei sunt trimişii lumilor spirituale. Cei care sunt cu o treaptă mai sus, adică cu două trepte mai sus de om, sunt numiţi Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului. Urmează fiinţele care, atunci când au evoluat în mod normal, se află cu o treaptă deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalităţii, Forţele primordiale, Archaii sau Arheii. Aceste trei grupe de fiinţe care se află imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc”. Toate au fost „oameni”. Dacă privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea îndepărtat în trecutul celor care acum sunt Îngeri, căci ei erau „oameni” pe vechea Lună. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalităţii pe vechiul Saturn. Aceste entităţi s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele sc află mai presus de ea în seria Ierarhiilor. Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pământ, apoi, în lumea nevăzută, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului şi cel al Principatelor sau Spirite ale personalităţii. Iar în vreme ce în ceea ce priveşte viaţa lor interioară, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni în cea divină – sau mai degrabă în cea de mesageri ai Zeilor, căci aceasta sunt –, în timp ce aceste fiinţe se înălţau în existenţa lor spirituală, planetele pe care şi pentru care trăiau se transformau la rândul lor. Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni”, avea cu totul alt aspect decât pământul nostru.

5 ELEMENTE FENG SHUI

Am vorbit în conferinţa anterioară că pe Pământ distingem patru elemente: pământ, apă, aer şi foc sau căldură. Pe Saturn nu exista nici urmă din primele trei. Exista atunci numai focul sau căldura. Pentru cel care gândeste materialist, căldura nu poate exista decât legată de obiecte exterioare; pot exista corpuri solide calde, apă caldă, dar nu poate exista căldură în sine. Asa crede materialistul, dar aceasta este o eroare. Dacă cu simţurile noastre de astăzi am fi putut vedea vechiul Saturn, cum ar fi arătat el? Să presupunem, ca o ipoteză, că pe timpul vechiului Saturn s-ar fi putut zbura în spaţiul cosmic; nu s-ar fi văzut nimic în locul unde se găsea acel astru, dar am fi avut impresia că intrăm într-un cuptor de brutărie; nu s-ar fi simtit nici cel mai slab suflu de aer şi nici urmă de apă; n-ai fi putut să stai în picioare nici să pui mâna pe ceva, căci nu exista nimic solid; întregul glob nu era decât căldură. O planetă de căldură, aşa era pământul nostru în prima stare prin care a trecut. Vă daţi seama că Heraclit avea mare dreptate când spunea că totul s-a născut din foc. Da, totul vine din foc. Deoarece Pământul nu este decât vechiul Saturn metamorfozat, putem spune că şi pe Pământ totul a provenit din foc. Este un adevăr pe care Heraclit l-a aflat în cadrul vechilor Mistere şi la acest adevăr se referă relatarea că el a dedicat cartea în care a consemnat acestea zeiţei din Efes*. Aducănd cartea ca ofrandă pe altarul zeiţei, el adeverea faptul că datora aceste cunoştinţe Misterelor din Efes, unde întotdeauna a fost expusă cea mai pură doctrină a focului primordial al lui Saturn.

Se înţelege de la sine că fiinţele pe care le numim Principate sau Spirite ale personalităţii şi-au realizat „stadiul omenesc” în condiţii total diferite de cele de astăzi. Omul de astăzi are posibilitatea să încorporeze în organismul său, în oasele sale, în sistemul circulator, solidul, lichidul şi gazosul. „Omul” de pe Saturn – Spirit al personalităţii – trebuia să-şi alcătuiască corpul din căldură. De fapt nu avea decât un corp de căldură.

planete

V-am spus în conferinţa precedentă că există, ca să zicem aşa, două faţete ale căldurii: una este cea perceptibilă în calitate de căldură interioară; ne este cald sau frig fără a avea vreun contact cu un corp străin, dar putem, de asemenea, să simţim o căldură exterioară atunci când atingem un corp cald. În evoluţia lui Saturn se remarcă un fapt deosebit: căldura, care la început era exclusiv internă, a devenit spre final exterioară, perceptibilă. Dacă aţi fi putut intra în spaţiul lui Saturn aşa cum era el la origine, n-aţi fi simţit nici o senzaţie de căldură la nivelul pielii, ci în interior, şi v-aţi fi zis: Ce bine este aici! Dacă aţi fi putut cunoaşte acest stadiu de început al evolutiei lui Saturn, v-ar fi izbit ceva asemănător cu ceea ce numim acum căldură sufletească. Ne putem imagina această experienţă gândindu-ne la senzaţiile diferite pe care le avem atunci când privim o suprafaţă roşie şi o suprafaţă albastră. Culoarea roşie dă o impresie de căldură, pe când privind albastrul ai o impresie de răcoare. Închipuiţi-vă ce poate simţi sufletul omenesc la vederea unui roşu frumos, sentiment care desigur nu a putut exista în acea vreme; este această senzatie de căldură plăcută pe care aţi fi avut-o. Dar la sfârşitul evoluţiei lui Saturn nu aţi fi avut numai această impresie de mulţumire interioară, ci pe lângă aceasta şi senzatia unei călduri ce vine din afară. Căldura interioară s-a transformat treptat în căldură exterioară. Acesta este drumul străbătut de Saturn: de la căldura interioară, psihică, la căldura exterioară, perceptibilă, aşa cum o cunoaştem acum.

ingeri

Aşa cum copilul se transformă treptat în adult trecând prin tot felul de experienţe, Spiritele personalităţii s-au dezvoltat pe vechiul Saturn. Au simţit la început căldura, care le-a dat o impresie de mulţumire; apoi, puţin câte puţin, au început să perceapă această căldură şi ca pe ceva exterior, ca ceva care s-a înfăptuit, s-a întrupat, am putea spune. Ce s-a întâmplat atunci? La început căldura interioară a globului lui Saturn a dat posibilitate Spiritelor personalităţii să se întrupeze. Apoi, în decursul acestui proces, s-a format căldura exterioară. Dacă s-ar fi putut călători pe Saturn într-un stadiu mai avansat al evoluţiei sale, s-ar fi distins locuri calde şi altele mai reci.

saturn2

Suprafaţa lui Saturn era formată în întregime din „ouă de căldură”. Văzute din afară – dacă cineva ar fi putut să le vadă – arătau ca nişte mure sau boabe de zmeură. Ce erau acele „ouă”? Erau corpurile Spiritelor personalităţii iar prin căldura lor interioară aceste Spirite produceau căldura exterioară a ouălor de pe Saturn. Pornind de la această situaţie, putem spune pe bună dreptate că aceste spirite au „clocit” căldura, că aşa s-au ivit într-adevăr primele corpuri de foc. Acestea au fost „clocite” pornind din spaţiul universal. În căldura din jur, ouăle de căldură s-au coagulat sub acţiunea focului care venea din interior. Astfel că pe vechiul Saturn Spirtele personalităţii, Arheii se încarnaseră în aceste trupuri de foc. Însuşi astrul era alcătuit în întregime din elementul foc.

univers creatie cosmos

Or, în acea perioadă a evoluţiei lui Saturn Spirtele personalităţii aveau de asemenea posibilitatea să aducă căldura interioară în stare de căldură exterioară printr-un proces intern mişcător. De fapt, aceste Spirite produceau neîncetat ouă de căldură, pe care apoi le destrămau. Vă puteţi reprezenta mai precis acest lucru presupunând că faceţi o călătorie pe suprafaţa lui Saturn; veţi remarca că în unele epoci nu era perceptibilă nici o căldură exterioară, ci exista numai senzaţia de mulţumire, de foc interior; apoi, în alte epoci, ouăle de căldură apăreau iarăşi. Aţi percepe în acest fel ceva ce ar pute fi considerat respiraţia lui Saturn, dar o respiratie de foc. Dispărând orice căldură exterioară, totul fiind doar un sentiment de mulţumire, v-aţi spune că Saturn inspiră din nou căldura. Iar într-un alt moment, când aţi regăsi ouăle de căldură, v-aţi gândi că acum Saturn a expirat căldura sa interioară, care a devenit foc exterior. Aceasta este imaginea pe care sfinţii Rishi o evocau în faţa discipolilor lor. Ei îi readuceau în cuget în epoca vechiului Saturn şi îi făceau să simtă că o întreagă planetă realizează un proces care se aseamănă cu ritmul actual al respiratiei noastre. Deşteptau în ei imaginea unui foc care exală în afară şi se fragmentează în nenumărate corpuri de căldură, apoi, fiind inspirat din nou, devine esenţa, Eul Spiritelor personalităţii. Viaţa aceasta a planetei era comparabilă astfel cu o respiraţie, dar care pe Saturn era o respiraţie de foc, căci aerul nu exista încă.

planete334

Să ne închipuim acum următorul lucru: că pe vechiul Saturn toate aceste Spirite ale personalităţii ar fi expirat şi apoi ar fi inspirat căldura fără încetare. Şi-ar fi realizat astfel pe Saturn evoluţia lor normală, ceea ce ar fi avut drept urmare, după câtva timp, că totul ar fi fost absorbit din nou, ar fi fost readus la starea de căldură interioară. Satum ar fi dispărut în calitate de planetă de foc, ar fi fost absorbit din nou de lumea spirituală. Ar fi putut să se întâmple aşa. Atunci n-ar mai fi existat niciodată stadiile următoare, cel al vechiului Soare, al vechii Luni şi al Pământului, pentru că tot ceea ce ar fi putut fi expirat ar fi fost transformat din nou în căldură interioară şi s-ar fi întors în lumea spirituală.

Ne vom exprima acum într-un mod mai concret, pentru ca lucrurile să fie mai uşor de înţeles; unele Spirite ale personalităţii au preferat, ca să zicem aşa, să nu ia înapoi prin inspiraţie decât o parte din căldura expirată, să mai lase ceva din ea, astfel încât ouăle de pe Saturn nu s-au destrămat toate; unele au subzistat. Astfel că pe Saturn s-a format treptat o dualitate: pe de o parte căldură interioară, pe de alta căldură exterioară, în corpurile care erau ouăle de pe Saturn. Nu a fost tras înapoi totul. Putem spune că Spiritele personalităţii au lăsat să fie de sine stătătoare o parte din căldura expirată; au lăsat-o pe dinafară. De ce au făcut asta? Au trebuit să procedeze aşa, pentru că altfel n-ar mai fi devenit niciodată „oameni” pe Saturn.

De fapt ce înseamnă „să devină oameni”? Înseamnă să devină conştienţi de Eul lor, ceea ce nu este cu putinţă dacă nu poţi distinge ceva exterior faţă de tine. Doar astfel esti un Eu. Mănunchiul acesta de flori este acolo – eu sunt aici. În calitate de Eu, mă deosebesc de obiectul acela. Spiritele personalităţii n-ar fi făcut nimic altceva decât să se răspândească în spaţiu în veşnicie, dacă nu ar fi lăsat în afara lor ceva ce urma să le opună rezistenţă: elementul căldură devenit obiectiv. Dacă Spiritele personalităţii au ajuns să fie conştiente de Eul lor, aceasta se datorează faptului că au redus o parte a naturii lor la o existenţă calorică pur exterioară. Şi-au zis: să exteriorizăm ceva din noi înşine; să lăsăm acest lucru să se răspândească şi să subziste în afară, pentru ca noi să ne distingem de el şi să deşteptăm astfel în noi conştiinţa Eului. În felul acesta au creat un regn alăturea de al lor, o reflectare exterioară a naturii lor interioare.

isis (10)

Dar aceasta a avut ca urmare faptul că atunci când s-a terminat evoluţia lui Saturn Spiritele personalităţii n-au mai putut să facă să dispară această planetă, cum s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi inspirat toată căldura; ne mai având posibilitatea să ia înapoi ceea ce ele însele expiraseră, au fost nevoite să lase în voia lui câmpul de acţiune care le dăduse posibilitatea să dobândească o conştiinţă personală. Numai prin ele însele nu aveau putere să facă ca Saturn să intre în starea de Pralaya. A fost deci nevoie să intervină spirite mai elevate pentru a determina acea destrămare, pentru a face să se realizeze o stare de tranziţie, de somn, de Pralaya. Deci, odată terminată evoluţia lui Saturn, s-au întâmplat următoarele: Spiritele personalităţii dobândiseră conştiinţa Eului; absorbiseră din nou o parte a căldurii înconjurătoare; ajunseseră la o anumită concentrare a Eului lor, iar pe de altă parte dăduseră naştere unui regn inferior. Ceea ce părăseau ele acum a fost destrămat de către Tronuri şi Saturn a intrat într-un fel de noapte planetară.

ingeri argangheli

Răsare o nouă zi şi din nou toate se vor trezi într-un anumit fel, după legi pe care vom învăţa încetul cu încetul să le cunoaştem. Dacă toată substanţa calorică de pe vechiul Saturn ar fi fost luată înapoi prin inspiraţie, dacă toată viaţa de pe Saturn ar fi revenit în lumea spirituală, această deşteptare n-ar mai fi avut loc. Tronurile au putut să destrame pentru un timp ceea ce extrăseseră din ele însele Spiritele personalităţii sub forma ouălor de căldură, dar numai pentru un timp. În vederea unei noi evoluţii, a trebuit ca aceste ouă să apară din nou, la un nivel inferior al existenţei. A apărut deci următorea zi planetară; este prima metamorfoză a lui Saturn, starea solară. Dar ce a renăscut atunci? Spiritele personalităţii revin de pe vechiul Saturn după ce planeta a petrecut un timp în stare de somn. Ele au acum conştiinţa Eului lor şi nu mai au nevoie să treacă prin aceleaşi experienţe. Dar ouăle de căldură care au fost expirate de ele pe Saturn reapar puţin câte puţin şi se diferenţiază de masa generală, ceea ce are drept urmare faptul că Spiritele personalităţii ajung să fie legate, ca să zicem aşa, de ceea ce se trage din ele. Dacă ar fi luat totul cu ele în lumea spirituală, nu ar fi fost legate de Soare, obligate să coboare din nou, pe când aşa au trebuit să se îngrijească de acea parte a fostei lor naturi pe care o părăsiseră. Aceasta le-a atras cu ea spre o nouă existenţă planetară.

ingeri cosmos

Era Karma lui Saturn, Karma universului, Karma Cosmosului. Prin faptul că nu au reabsorbit totul pe vechiul Saturn, Spiritele personalităţii şi-au pregătit o Karma care le-a obligat să revină acolo unde şi-au putut regăsi propriile făpturi, ca pe o moştenire a vechiului Saturn. Aşa s-a întâmplat ceea ce a fost prezentat şi în conferinţa anterioară: căldura s-a împărţit pe de o parte în lumină, pe de alta în fum. În acest Saturn reînviat, în noua planetă, din ouăle de căldură a ieşit un element gazos – aerul sau fumul, nu contează ce nume îi dăm – şi în acelaşi timp a apărut lumina şi astfel am putea spune că s-a revenit la o stare superioară a căldurii. În interiorul vechiului Saturn metamorfozat se află pe de o parte fumul, gazul, aerul, pe de altă parte lumina. Dacă călătorind prin spatiu aţi fi ajuns la locul unde se găsea vechiul Soare aţi fi perceput încă de departe lumina, pentru că fumul se condensa dedesubt. Aţi fi văzut, dacă nu lumina, cel putin un glob luminos, tot aşa cum vechiul Saturn fusese un glob de căldură. La suprafaţa acestui glob luminos şi chiar în interiorul lui aţi fi perceput nu numai căldură, ci şi vânturi, aer, curenţi de gaze deplasându-se în toate părţile. Astfel globul de căldură s-a prefăcut într-un glob de lumină. A luat naştere un Soare. Este numit pe bună dreptate Soare, pentru că sorii de astăzi trec şi acum prin acest proces; în interior sunt alcătuiti din curenţi de gaze, iar pe de altă parte la exterior gazul devine lumină; ei răspândesc lumina în spaţiul universal. Lumina nu apare decât în acel stadiu al metamorfozei în care se găsea Pământul în acea perioadă.

saturn

Spiritele personalităţii deveniseră „oameni” în căldura vechiului Saturn; alte spirite puteau face acelaşi lucru în lumina pe care o împrăştia acum Soarele. Acestea sunt entităţile Ierarhiei spirituale care, pentru noi, este cea a Arhanghelilor. De fapt, dacă cineva înzestrat cu clarviziune s-ar fi apropiat atunci de Soare, n-ar fi văzut numai razele de lumină; în această lumină ar fi distins activitatea Arhanghelilor. Dar aceştia au trebuit să-şi mai ia o sarcină pe deasupra: Spiritele personalităţii nu găsiseră decât foc pe vechiul Saturn. Arhanghelii, care n-au putut să devină „oameni” decât pe vechiul Soare, au găsit acolo în plus fumul, gazul. Ce trebuiau să facă ca să rămână în strânsă legătura cu Soarele, pentru ca acesta să devină locuinţa lor? Au fost datori să-şi modeleze natura interioară din lumină; şi-au făcut un suflet de lumină, la care s-a adăugat un corp exterior făcut din substanţă gazoasă. Aşa cum astăzi noi avem trup şi suflet, aceşti Arhangheli – în calitate de oameni pe Soare – aveau o natură interioară în stare să emită lumină şi un corp exterior, fizic, alcătuit din gaz, din aer. Pe când corpul omenesc actual este alcătuit din solid, lichid, aer şi foc, cel al Arhanghelilor este făcut din aer la exterior şi din lumină în interior. Dar, desigur, exista şi elementul foc; chiar el era acela care se transforma în lumină şi în fum. Natura acestor Arhangheli consta deci din lumină, fum şi foc. Prin lumină ei duceau o viaţă exterioară; exalau în spaţiul universal o forţă luminoasă. Prin foc ei cunoşteau o viaţă interioară şi simţeau o mulţumire datorită căldurii. Trăind într-un trup gazos, ei luau parte la însăşi existenţa planetei. Dar aveau posibilitatea să distingă propriul lor trup gazos de substanţa solară în general; astfel se izbeau de ceva situat în exteriorul lor, ceea ce trezea în ei un fel de conştiinţă de sine.

cosmos meditatie univers

Dar această conştiinţă nu putea să se dezvolte în continuare decât dacă aceşti Arhangheli doreau să rămână în trupurile lor gazoase, de fum, sau cel puţin să le facă să dureze în sânul substanţei solare. Căci pe Soarele acesta vechi Arhanghelii puteau, alternativ, să absoarbă toată substanţa gazoasă din mediul lor înconjurător, pentru ca apoi să o restituie substanţei solare. Era un adevărat proces de respiraţie. În substanţa gazoasă se formau curenţi care ar fi putut fi percepuţi ca un fel de respiraţie. Fazele de calm absolut corespundeau momentelor în care Arhanghelii inspirau toată substanţa gazoasă. Apoi ei o expirau, se formau curenţi şi simultan apărea lumina. Aceasta era alternanţa stărilor solare: Arhanghelii aspirau întreaga substanţă gazoasă, şi atunci era un calm absolut, dar şi întuneric, noapte solară. Ei expirau acea substanţă şi Soarele se umplea de curenţi gazoşi, dar în acelaşi timp împrăştia raze în afară şi era ziuă solară. Întregul corp al Soarelui respira: expiraţia = ziuă solară, iluminarea lumii exterioare; inspiraţia = noapte solară, întunecarea în întregul univers înconjurător.

ingeri cosmos

Vedeţi deci ce diferenţă este între vechiul Soare şi Soarele actual. Acesta străluceşte fără întrerupere şi întunericul nu apare decât atunci când un corp opac se interpune, acoperind lumina sa. Dar vechiul Soare nu era aşa: el avea în sine puterea să fie rând pe rând luminos şi întunecat, să strălucească pentru ca apoi să se stingă; în fond acesla era modul său de respiraţie.

Să ne imaginăm acum ce s-a întâmplat în exterior, în mod vizibil. Să avem în vedere situaţia de expirare. Lumina se răspândeşte şi, în schimb, Soarele se umple de fum. Curenţii de gaze, fumul, formează figuri regulate. La fiecare expiraţie, un anumit număr dintre aceste formatiuni se inserează în substanţa solară. Ceea ce mai înainte avea simpla formă de ouă s-a transformat în tot felul de figuri regulate. Se ivesc formaţiuni extraordinare, alcătuite din aer şi fum, înzestrate cu viaţă şi cu o ordine interioară. Dacă pot să mă exprim aşa, aş zice că „din ouă au apărut puii”. S-a întâmplat ceva ce poate fi într-adevăr comparat cu acest fenomen de densificare. Aşa cum iese puiul din ou, oul de căldură s-a desfăşurat şi din el au ieşit forme gazoase regulate. Aceste forme sunt corpurile cele mai dense ale Arhanghelilor. Aceştia populează Soarele cu corpuri aeriene, de fum. În felul acesta ei sunt „oameni” pe Soare.

poarta stelara soarele central

Întâlnim aici noţiunea spirituală de „stea fixă”, de Soare cosmic, care este Soare prin propria sa forţă, ca să zieem aşa, care face prin sine însuşi să alterneze ziua cu noaptea. Ca şi o respiraţie, el face să apară alternativ claritatea şi obscuritatea, căci Soarele este atunci o stea fixă. Tot ceea ce străluceşte de la sine în spaţiul Universului nostru împrăştie nu numai lumină, ci şi viaţa mesagerilor spirituali: Arhanghelii.

Ce au produs deci Archaii, Arheii sau Spiritele personalităţii prin propria lor evoluţie? Au dat posibilitate Soarelui să apară. Datorită faptului că au lăsat pe Saturn ouă de căldură, Saturn a putut să devină Soare. Altfel în evoluţie nu ar fi existat decât Saturn şi pe Saturn Arheii. Pe Soare, Arhanghelii au avut posibilitatea să treacă prin stadiul uman. Ei au fost „vestitorii” care au putut spune Universului: Principatele, Spiritele personalităţii, ne-au precedat; noi, trimişii lor, mărturisim în lumina strălucitoare existenţa anterioară a unui Saturn de foc, căldură interioară pură. Suntem mesagerii, trimişii Arheilor. Angeloi înseamnă mesager, trimis. Archai înseamnă primordiali, Principi (Începători). Arhanghelii nu erau deci decât trimişii care făceau cunoscute lumii acţiunile realizate de Principate sau Arhei în trecut. Ei sunt „Îngerii începuturilor”, Arhanghelii care au fost odată oameni, pe vechiul Soare.

https://www.evolutiespirituala.ro/vechiul-soare-arhanghelii-extras-conferinta-rudolf-steiner/?feed_id=72015&_unique_id=64c37b49a4458

angel 31 1

IERARHIILE CERESTI

Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni”, fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.
Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică1 se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în înălţimi spirituale, se spunea, n-au fost întotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioară ei au fost „oameni”, adică au trecut prin stadiul omenesc.
angel+(12)
Din aceasta decurge în mod evident un adevăr din care cei care se iniţiau în Mistere trăgeau o concluzie îndrăzneaţă: că la rândul lor oamenii vor deveni odată zei. Datorită acestei concluzii adevărul însuşi era considerat ca primejdios, căci trebuie adăugat aici că omul nu poate deveni zeu decât dacă a atins maturitatea necesară. Dacă îşi închipuie, la un moment dat, că l-a găsit pe Dumnezeu în sine însuşi înainte de a atinge maturitatea dorită, nu va deveni Dumnezeu, ci va înnebuni. Deci în faţa omului se deschid două căi: să înainteze cu răbdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeşte „deificare” sau să-şi închipuie înainte de vreme că aceasta s-a înfăptuit deja. Prima cale duce cu adevărat la îndumnezeire, cealaltă la nebunie.
Expresiile folosite în Antichitate duc adesea la neînţelegeri, pentru că în vremea noastră nu mai ştim să facem distincţie între diferitele trepte pe care se află entităţile divine. Atunci când vorbea despre zei, iniţiatul egiptean nu avea în vedere numai un grup de fiinţe divine, Divinitatea, ci o întreagă serie ierarhică de entităţi divine. Dionisie Areopagitul, ca şi înţelepţii Orientului, ştia să facă distincţia cuvenită între aceste entităţi. Nu contează că unul vorbeşte despre Îngeri iar ceilalţi despre Dhyan-Chohàni, căci cei care recunosc cu adevărat unitatea înţelepciunii universale ştiu că aceste nume diferite exprimă acelaşi lucru.
angel+(33)
Fiinţele nevăzute care se găsesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evoluţie mai înalt decât al său, sunt numite în esoterismul creştin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, căci ei sunt trimişii lumilor spirituale. Cei care sunt cu o treaptă mai sus, adică cu două trepte mai sus de om, sunt numiţi Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului. Urmează fiinţele care, atunci când au evoluat în mod normal, se află cu o treaptă deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalităţii, Forţele primordiale, Archaii sau Arheii. Aceste trei grupe de fiinţe care se află imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc”. Toate au fost „oameni”. Dacă privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea îndepărtat în trecutul celor care acum sunt Îngeri, căci ei erau „oameni” pe vechea Lună. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalităţii pe vechiul Saturn. Aceste entităţi s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele sc află mai presus de ea în seria Ierarhiilor.
Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pământ, apoi, în lumea nevăzută, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului şi cel al Principatelor sau Spirite ale personalităţii. Iar în vreme ce în ceea ce priveşte viaţa lor interioară, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni în cea divină – sau mai degrabă în cea de mesageri ai Zeilor, căci aceasta sunt –, în timp ce aceste fiinţe se înălţau în existenţa lor spirituală, planetele pe care şi pentru care trăiau se transformau la rândul lor. Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni”, avea cu totul alt aspect decât pământul nostru.
Rudolf Steiner – Ierarhiile spirituale
angelbeauty

IERARHIILE ANGELICE:

St. Ambrose
(in Apologia Prophet David, 5)

Gregory the Great
(in Homilia)

John of Damascus
(De Fide Orthodoxa)

Moses Maimonides
(in Mishne Torah)

The Zohar
(Exodus 43a)

Pseudo-Dionysius
(in Celestial Hierarchy
and Summa Theologica)

Dante’s Divine Comedy

Maseket Azilut

Berith Menucha

St. Jerome

Isidore of Seville
(in Etymologiarum)

Isidore of Seville
(in De Ordine Creaturarum)

Constitutions of the Apostles
(in Clementine Liturgy of the Mass)

Francis Barrett

The Magus

Sursa ierarhii: www.hafapea.com

https://www.evolutiespirituala.ro/ierarhiile-ceresti/?feed_id=71973&_unique_id=64c2d2367c7c3

fragment curs de cosmogeneza angeologie si ierarhii spirituale vimeo thumbnail

https://www.evolutiespirituala.ro/vechiul-soare-arhanghelii-extras-conferinta-rudolf-steiner/?feed_id=71889&_unique_id=64c2613f7766d

CEI 15 ARHANGHELI

Arhanghelii sunt manageri sau arhistrategi care supravegheaza activitatea ingerilor nostri pazitori. Ei constituie una din cele noua cete de ingeri (ceata ingerilor, a sfintilor arhangheli, a incepatoriilor, a stapaniilor, a puterilor ceresti, a domniilor, a tronurilor, a heruvimilor si a serafimilor). Dintre aceste cete ingeresti, ingerii pazitori si arhanghelii sunt cei mai implicati in activitatea de ajutorare a Pamantului si a locuitorilor lui.

In comparatie cu ingerii pazitori, arhanghelii sunt foarte mari, au voce foarte puternica si staturi impozante, dar sunt, de asemenea, extrem de iubitori si de lipsiti de eu. Ca fiinte ceresti neintrupate, ei nu au gen. Totusi, tariile si trasaturile lor caracteristice le dau energii si infatisari distincte, barbatesti si femeiesti.

Biblia pomeneste numele Arhanghelilor Mihail si Gavril. Unele versiuni ale Bibliei amintesc si numele Arhanghelilor Rafael si Uriel. Vechile texte evreiesti extind aceasta lista pana la cincisprezece arhangheli. Veti observa, in lista care urmeaza, ca toate numele arhanghelilor, cu numai doua exceptii, se termina cu sufixul „el” sau „il”, care inseamna „al lui Dumnezeu” sau „de la Dumnezeu” in limba ebraica. Cele doua exceptii sunt acei profeti biblici care au avut vieti atat de exemplare, incat au fost inaltati la rang de arhangheli, dupa incheierea vietii lor omenesti, pamantesti.

Acesti arhangheli sunt uneori amintiti cu nume diferite, dar noi redam mai jos numele cele mai obisnuite, mai comune, impreuna cu specializarile, cu trasaturile lor caracteristice si cu scurte descrieri ale faptelor atribuite lor:

1) Ariel inseamna „leoaica lui Dumnezeu” si ne ajuta sa ne satisfacem nevoile fizice (bani, adapost si alte necesitati materiale). Ariel ajuta la solutionarea problemelor legate de mediul inconjurator si la ingrijirea si vindecarea animalelor. Ariel lucreaza impreuna cu Arhanghelul Rafael (care si el vindeca si ajuta animalele) si cu ceata ingerilor numiti „tronuri”. In plan istoric, este asociat cu Regele Solomon si cu filozofii gnostici, care credeau ca Ariel era stapanul vanturilor.

2) Azrael inseamna „cel pe care il ajuta Dumnezeu”. El ajuta sufletele celor decedati sa ajunga in Ceruri, ii vindeca pe cei coplesiti de durere si ii sprijina pe oamenii care ii mangaie pe cei neconsolati. Vazut ca „ingerul mortii” in traditiile ebraica si islamica, Asrael este asociat cu Arhanghelul Rafael si cu Regele Solomon.

3) Chamuel inseamna „cel care il vede pe Dumnezeu”. El calmeaza nelinistea, aduce pacea la nivel global si personal, ajuta la gasirea obiectelor si a persoanelor pierdute si la solutionarea situatiilor extreme. Este socotit conducatorul cetei ingeresti cunoscute sub numele de „puterile ceresti”. Chamuel este unul din cei zece arhangheli sefiroti ai Cabalei, ceea ce inseamna ca el guverneaza o cale a Arborelui cabalistic al Vietii (o explicatie mistica a Creatiei).

4) Gavril (sau Gabriel) inseamna „trimisul, mesagerul lui Dumnezeu”. Acest arhanghel ii ajuta pe mesageri, cum ar fi scriitorii, profesorii si ziaristii. De asemenea, Arhanghelul Gavril ii ajuta pe parinti in conceperea, cresterea sau adoptarea copiilor. Unele credinte il considera pe Gavril ca avand infatisare masculina, in timp ce altele il percep cu infatisare feminina. Arhanghelul Gavril a adus Bunavestire lui Zaharia, anuntand nasterea lui Ioan Botezatorul, si Mariei, binevestind nasterea lui Iisus, asa cum consemneaza Evanghelia dupa Luca. In Vechiul Testament, Arhanghelul Gavril l-a salvat pe Lot, fiul lui Avram, in momentul distrugerii cetatii Sodoma. Se spune ca Arhanghelul Gavril i-a dictat Coranul lui Mohamed.

5) Haniel inseamna „gloria lui Dumnezeu”. Avand trasaturi feminine, ajuta femeile la ciclu si da oamenilor clarviziune. Este asociat planetei Venus si Lunii, fiind unul din cei zece arhangheli sefiroti ai Cabalei. Adesea se spune ca l-a insotit la Ceruri pe profetul Enoh.

6) Ieremiel inseamna „mila lui Dumnezeu”. El se ocupa de emotii si ne ajuta sa ne trecem in revista si sa ne facem bilantul vietii, ca sa putem uita, si ne mai ajuta in planificarea schimbarilor pozitive. Vechile texte evreiesti il considera pe Ieremiel unul din cei sapte arhangheli primordiali. Deoarece Baruh, un prolific autor evreu apocrif din secolul 1 d.Hr., a fost ajutat de Ieremiel, se apreciaza ca acest arhanghel ne ajuta cu viziuni profetice.

7) Iofiel inseamna „frumusetea lui Dumnezeu” si are infatisare feminina. Ajuta la solutionarea situatiilor negative si haotice; aduce frumusete si ordine in gandurile, casele, birourile noastre si in alte medii in care traim, inlaturand energiile negative. Anumite traditii il numesc Jofiel sau Sofiel si este cunoscut ca „patron al artistilor”, iar Tora il descrie ca pe un sustinator al Legii Divine.

8 ) Metatron a fost profetul Enoh, care s-a inaltat la Ceruri dupa ce a dus o viata plina de virtute si de slujire sfanta. Metatron vindeca dificultatile de invatare si problemele copilariei si ii ajuta pe copiii indigo si pe copiii de cristal. In vechea traditie evreiasca, Metatron este un arhanghel deosebit de important, fiind considerat conducatorul arhanghelilor sefiroti ai Cabalei. Cabala afirma ca Metatron l-a ajutat pe Moise la Iesirea din Egipt. Talmudul spune ca Metatron vegheaza asupra copiilor din Ceruri, pe langa functia obisnuita de a veghea asupra copiilor de pe Pamant.

9) Mihail inseamna „cel care este asemenea lui Dumnezeu” sau „cel care seamana cu Dumnezeu”. El ne elibereaza de teama si de indoiala, ne apara si inlatura orice influenta negativa. Considerat de obicei drept cel mai puternic dintre toti arhanghelii, el este descris in Biblie si in alte texte sacre crestine, mozaice sau islamice, savarsind acte eroice de protectie. Mihail este sfantul patron al ofiterilor de politie si da curaj celor care il cheama. El conduce ceata ingerilor cunoscuti sub numele de „virtuti” sau „stapanii”.

10) Rafael inseamna „cel care vindeca”. El vindeca suferintele si ii calauzeste pe vindecatori si pe cei care vor sa devina vindecatori. Este unul dintre cei trei arhangheli socotiti sfinti in prezent (ceilalti doi fiind Mihail si Gavril, desi candva au fost canonizati sapte arhangheli). In cartea lui Tobias (o carte canonica din Biblie), Rafael se descrie pe sine ca slujitor in fata Gloriei Domnului Dumnezeu. Se crede ca a fost unul dintre cei trei arhangheli care l-a vizitat pe patriarhul Avram. Deoarece l-a insotit pe Tobias in calatoria sa, Rafael este considerat sfantul patron al calatorilor. Rolul sau principal este totusi cel de vindecator si de sprijinitor al vindecatorilor.

11) Raguel inseamna „prietenul lui Dumnezeu”. El aduce armonie in toate tipurile de relatii si ajuta la rezolvarea neintelegerilor. Cartea lui Enoh il descrie pe Raguel ca supraveghetor al tuturor ingerilor, asigurand interactiunea lor armonioasa. Se spune ca a ajutat la inaltarea profetului Enoh la ceruri si la transformarea sa in Arhanghelul Metatron.

12) Raziel inseamna „secretele lui Dumnezeu”. El vindeca blocajele spirituale si psihice sine ajuta in interpretarea viselor si a amintirilor din vietile trecute. Invataturile vechi evreiesti spun ca Raziel sta atat de aproape de tronul lui Dumnezeu, incat aude toate secretele universului, secrete pe care le-a consemnat in cartea intitulata Sefer Raziel (Cartea Arhanghelului Raziel). Legenda spune ca Raziel i-a dat aceasta carte lui Adam, in momentul in care parasea Gradina Raiului, si lui Noe, in timp ce construia arca. Cabala il descrie pe Raziel ca intruchipare a intelepciunii divine.

13) Sandalfon a fost profetul Ilie, care s-a inaltat la ceruri ca arhanghel. El slujeste in multe privinte, ii ajuta pe oameni sa-si vindece tendintele agresive si duce rugaciunile noastre catre Creator. In plus, Sandalfon ii ajuta pe muzicieni, in special pe cei care folosesc muzica pentru vindecare. Fiindca este unul dintre cei doi oameni care au fost inaltati la rangul de arhangheli, Sandalfon este considerat frate geaman cu Metatron (care a fost profetul Enoh). Invataturile vechi evreiesti vorbesc despre statura impresionanta a lui Sandalfon si spun ca Moise il numea pe Sandalfon „ingerul cel inalt”.

14) Uriel inseamna „Dumnezeu este lumina”. Este arhanghelul intelepciunii si al filozofiei, care ne lumineaza mintile cu intuitie si cu idei noi. In textele sfinte evreiesti, Uriel are roluri diferite si ample. Ca inger al luminii, el este adesea asociat cu serafimii iluminati, care sunt cei mai apropiati de Dumnezeu din cele noua cete ingeresti. Se crede ca Uriel l-a instiintat pe Noe de iminenta Potopului. Uriel este socotit de obicei unul dintre cei patru arhangheli principali, alaturi de Mihail, Gavril si Rafael.

15) Zadkiel inseamna „dreptatea lui Dumnezeu”. El vindeca tulburarile de memorie si ajuta la imbunatatirea altor functii mentale. Multi eruditi considera ca Zadkiel a fost ingerul care l-a oprit pe Avram sa-l sacrifice pe fiul sau, Isac. Cabala il descrie pe Zadkiel drept capetenia care il ajuta pe Arhanghelul Mihail sa ne apere si sa ne elibereze de energiile inferioare.

Arhanghelii nu tin de o singura credinta sau de un singur cult religios, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa apartineti unei anumite religii pentru a avea acces la atentia si la ajutorul lor. Din moment ce arhanghelii sunt fiinte neintrupate si nemarginite, ei pot sa-i ajute pe toti cei care ii cheama in acelasi timp. Arhanghelii vor raspunde chemarilor dumneavoastra, indiferent daca sunt formulate in gand, cu vorba sau in scris. Ba chiar le puteti cere arhanghelilor sa ramana permanent alaturi de dumneavoastra si ei vor fi fericiti sa o faca.

https://www.evolutiespirituala.ro/cei-15-arhangheli/?feed_id=71763&_unique_id=64c147bfda86f

CARTEA URANTIA

CARTEA URANTIA

În conformitate cu Cartea Urantiei, Urantia este autenticul nume al planetei pământ. Cartea , care susține a fi o revelație dată planetei pământ, a fost publicată în 1955, cu presupuși autori de ființe cerești în colaborare cu un medic numit William S. Sadler, care trăia în apropiere de Chicago. Un grup de voluntari din acea epocă ,cunoscuți sub numele de Comision de contact, s-au reunit sub conducerea acestui medic pentru a colabora în recepția Carții Urantia. S-au ascuns intenționat numele tuturor oamenilor implicați în proiect pentru a împiedica apariția de viitori „sfinți”.

Părţi din Carte

Partea I

Universul Central şi Supraunversurile
Sponsorizat de un Corp din Uversa de Personalităţi ale Superuniversului acţionînd prin autoritatea Celor Vechi de Zile din Orvonton

Partea a II a

Universul local
Prezentat de un Corp din Nebadon al Universului Local Personalităţi activând cu autoritatea lui Gabriel al Salvingtonului

Partea a III a

Istoria Urantia
Aceste capitole au fost prezentate de un Corp de Personalităţi ale Universului Local acţionând prin autoritatea lui Gabriel din Salvington.

Partea a IV a

Viaţa şi învăţăturile lui Iisus

Acest grup de capitole a fost garantat de o comisie de doisprezece mediani ai Urantiei care acţionează sub supravegherea unui Melchisedec conducător de revelaţie.
Baza acestei povestiri a fost furnizată de un median secundar care a fost cândva însărcinat cu supravegherea supraumană a Apostolului Andrei

FRAGMENTE CARTE:

(1.5) 0:0.5 Lumea voastră, Urantia, este una din numeroasele planete locuite similare, care formează universul local al Nebadonului. Acest univers, împreună cu alte creaţii similare, formează suprauniversul Orvontonului, a cărui capitală este Uversa, locul de unde vine comisia noastră. Orvontonul este unul din cele şapte suprauniversuri evolutive ale timpului şi spaţiului care învăluie universul central al Havonei, creaţia fără început şi fără de sfârşit a perfecţiunii divine. În inima acestui univers etern şi central se găseşte neclintita Insulă a Paradisului, centrul geografic al infinitului şi lăcaşul Dumnezeului etern.

(1.6) 0:0.6 Cele şapte universuri în evoluţie, împreună cu universul central şi divin, sunt numite de noi, în general, marele univers; acestea sunt creaţiile organizate şi locuite în prezent. Ele sunt toate o parte a maestrului univers, care îmbrăţişează de asemenea universurile spaţiului exterior, nelocuite, dar aflate în curs de mobilizare.

Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului materialgravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice – trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.

(7.11) 0:4.13 Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă

24.1) 1:2.3 Actualitatea existenţei lui Dumnezeu este demonstrată în experienţa umană prin prezenţa divină interioară, Veghetorul spiritului trimis din Paradis pentru a trăi în mintea muritoare a oamenilor, şi pentru ai ajuta să dezvolte un suflet nemuritor destinat să supravieţuiască etern. Prezenţa acestui Ajustor divin în mintea umană este revelată prin trei fenomene experienţiale:

(24.2) 1:2.4 1. Capacitatea intelectuală de a-l cunoaşte pe Dumnezeu – conştiinţa de Dumnezeu.
(24.3) 1:2.5 2. Imboldul spiritual de a-l găsi pe Dumnezeu – căutarea lui Dumnezeu .
(24.4) 1:2.6 3. Dorinţa lăuntrică ca personalitatea să fie asemeni lui Dumnezeu – dorinţa sinceră de a face voia lui Dumnezeu.

(24.5) 1:2.7 Existenţa lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată dovedită prin experienţe ştiinţifice, nici prin deducţii logice ale raţiunii pure. Nu putem realiza ceea ce este Dumnezeu decât în domeniile experienţei umane. Cu toate acestea, adevăratul concept al realităţii lui Dumnezeu este rezonabil pentru logică, plauzibil pentru filozofie, esenţial pentru religie şi indispensabil oricărei speranţe de supravieţuire a personalităţii.

(24.7) 1:2.9 Teoretic vă puteţi gândi la Dumnezeu ca fiind Creatorul, şi el este într-adevăr creatorul personal al Paradisului şi al universului central al perfecţiunii. Însă universurile timpului şi spaţiului sunt toate create şi organizate de corpurile paradisiace ale Fiilor Creatori. Tatăl Universal nu este creatorul personal al universului local al Nebadonului. Universul în care trăiţi este creaţia Fiului său Mihail. Cu toate ca Tatăl nu creează personal universurile evolutive, el le controlează în multe din relaţiile lor universale şi în anumite manifestări ale lor de energii fizice, mentale şi spirituale. Dumnezeu Tatăl este creator personal al universului Paradisului şi, în asociere cu Fiul Etern, creatorul tuturor celor celorlalţi Creatori personali ai
universurilor.

(26.1) 1:3.7 În experienţa lăuntrică a omului, mintea se îmbină cu materia. O astfel de minte legată de materie nu poate supravieţui decesului muritorului. Pentru a adopta tehnica de supravieţuire, trebuie să se efectueze ajustările voinţei umane şi transformările minţii muritoare prin care un intelect conştient de
Dumnezeu se lasă învăţat treptat şi, în cele din urmă, condus de spirit. Din această evoluţie a minţii omeneşti de la asocierea cu materia la uniunea cu spiritul, rezultă o transmutare a fazelor potenţial spirituale ale minţii muritoare în realităţi morontiale ale sufletului nemuritor. Mintea umană subjugată
materiei este sortită să devină din ce în ce mai materială şi, în consecinţă, să sufere în cele din urmă anihilarea personalităţii. Mintea care s-a lăsat dominată de spirit este sortită să devină din ce în ce mai spirituală şi să atingă în cele din urmă unitatea ultimă cu spiritul divin care supravieţuieşte şi o călăuzeşte, şi
în felul acesta să atingă supravieţuirea şi veşnicia existenţei personalităţii.

(26.2) 1:3.8 Eu vin din Etern şi m-am întors de nenumărate ori în prezenţa Tatălui Universal. Cunosc actualitatea şi personalitatea Primei Surse-Centru, Tatăl Etern şi Universal. Ştiu că Marele Dumnezeu, fiind absolut, etern şi infinit, este de asemenea bun, divin şi îngăduitor. Cunosc adevărul marilor afirmaţii:
„Dumnezeu este spirit” şi „Dumnezeu este iubire,” şi aceste două însuşiri sunt revelate universului în modul cel mai desăvârşit în Fiul Etern.

(26.5) 1:4.3 Când veţi fi terminat aici jos, când vă veţi fi încheiat parcursul terestru în forma voastră temporară, când veţi fi sfârşit călătoria voastră de încercare din trup, când ţărâna care compune tabernaculul muritor se va fi „întors în pământul de unde provine”, atunci, conform revelaţiei, „Spiritul care vă locuieşte se va întoarce la Dumnezeul care l-a dăruit”. Un fragment din Dumnezeu, o parte integrantă a divinităţii se află în fiecare fiinţă muritoare a acestei planete. Acest fragment nu vă aparţine încă printr-un drept de posesie, însă el este menit anume pentru a fi una cu voi dacă supravieţuiţi existenţei muritoare.

(36.6) 2:3.1 Dumnezeu este drept; prin urmare, el este just. „Domnul este drept în toate căile sale.” „Nu am făcut fără motiv tot ceea ce am făcut, spune Domnul.” „Judecata Domnului este cu totul adevărată şi dreaptă.” Justeţea Tatălui Universal nu poate fi influenţată de faptele şi de realizările creaturilor sale, „căci nu există nedreptate în Domnul nostru Dumnezeu, nici deosebire de persoane, nici acceptare de daruri.”

(36.7) 2:3.2 Cât este de inutil şi de pueril să se pretindă de la un asemenea Dumnezeu să îşi modifice hotărârile sale imuabile, pentru a evita justele consecinţe ale operării înţeleptelor lui legi naturale şi ale justelor lui porunci spirituale. „Nu vă amăgiţi. Dumnezeu nu se ia în derâdere, căci ce va semăna un om, aia va şi culege.” Este adevărat, chiar şi atunci când această dreptate face să se strângă recolta faptelor rele, această dreptate divină este întotdeauna moderată de îndurarea. Înţelepciunea infinită este arbitrul etern care determină proporţiile de dreptate şi de milostenie care vor fi împărţite în orice circumstanţă dată. Ceea mai mare pedeapsă (care este în realitate o consecinţă inevitabilă) pentru nelegiuire şi pentru rebeliune deliberată contra guvernării lui Dumnezeu, este pierderea existenţei ca supus individual al acelei guvernări. Rezultatul final al păcatului intenţionat este anihilarea. În ultimă analiză, indivizii care sunt identificaţi cu păcatul s-au distrus pe ei înşişi, devenind întru totul ireali prin faptul că au adoptat inechitatea. Cu toate acestea, dispariţia efectivă a acestor creaturi este întotdeauna amânată până când rânduiala stabilită a dreptăţii curentă în universul respectiv a consimţit pe deplin la aceasta.

(37.1) 2:3.3 Încetarea existenţei este de obicei decretată la judecata regatului sau a regatelor, care are loc într-o epocă de distribuire. Pe o lume aşa cum este Urantia, ea are loc la sfârşitul unei distribuiri planetare. În astfel de momente, încetarea existenţei poate fi decretată prin acţiunea coordonată a tuturor tribunalelor de jurisdicţie, mergând de la consiliul planetar, trecând prin curţile Fiului Creator, până la tribunalele judecăţii ale Celor Îmbătrâniţi de Zile. Decizia de disoluţie pleacă de la curţile superioare ale suprauniversului ca urmare a unei confirmări neîntrerupte a acuzaţiei provenind din sfera de rezidenţă a răufăcătorului. Şi apoi, când sentinţa de anihilare a fost confirmată sus, execuţia are loc printr-un act direct al judecătorilor care se găsesc în sediul suprauniversului şi care activează de acolo.

(37.2) 2:3.4 Când această sentinţă este definitiv confirmată, fiinţa identificată cu păcatul devine instantaneu ca şi cum nu existase. O astfel de soartă nu comportă nici o reînviere; ea este perpetuă şi eternă. Factorii energetici vii ai identităţii se dizolvă, prin transformările timpului şi prin metamorfozele spaţiului, în potenţialele cosmice din care au apărut anterior. Cât despre personalitatea celui nelegiuit, ea se găseşte privată de un vehicul vital continuu din pricina nereuşitei creaturii în alegerile şi în deciziile finale care i-ar fi asigurat viaţa eternă. Când îmbrăţişarea continuă a păcatului de către mintea asociată culminează în autoidentificarea completă cu nelegiuirea, atunci, după încetarea vieţii şi disoluţia cosmică, această personalitate izolată este absorbită în suprasufletul creaţiei şi devine o fracţiune a experienţei evolutive a Fiinţei Supreme. Ea nu mai apare niciodată ca personalitate. Identitatea sa devine ca şi cum n-ar fi existat niciodată. Dacă este vorba de o personalitate locuită de un Ajustor, valorile spirituale ale experienţei supravieţuiesc în realitatea Ajustorului care continuă să existe.

Website Oficial Cartea Urantia: www.urantia.org/ro

  https://www.evolutiespirituala.ro/cartea-urantia/?feed_id=70070&_unique_id=64b59f3685e3a

ATLANTIDA SPIRITE ENTITATI PLEIADE 2

Despre călătoria Creatorului Prim

248609 288265694630274 196044036 n
Omenirea este rezultatul unui experiment. Şi ea a apărut în urma unui proiect, ca de altfel creaţia în plenitudinea ei. Cu mult timp în urmă, Creatorul Prim şi-a început experimentele creatoare în acest univers cu scopul de a se explora, de a se desfăta şi de a se exprima în sinea sa şi pe sine. Prin extensia sinelui său, Creatorul Prim a atras în acest univers energiile şi esenţele vieţii, pe care le-a transmis mai departe prelungirilor sinelui său. A binevoit să dea de la el aceste daruri. Există şi alte universuri, ca şi multe alte modalităţi de a le crea; numai că acesta este deosebit prin faptul că a fost creat ca zonă a liberului arbitru, unde totul este permis.
Creatorul Prim le-a grăit acestor extensii ale sale: „Mergeţi şi zămisliţi şi aduceţi la sânul meu toate aceste zămisliri.” Oare nu era aceasta o misiune cât se poate de simplă? Cu alte cuvinte, Creatorul Prim le spunea: „Pe mine mă dau vouă. Daţi-vă şi voi acestui univers, ca toate creaţiile voastre să se regăsească în mine.”
Aceste extensii ale Creatorului Prim, pe care le vom numi de acum încolo zei creatori, au început sa experimenteze cu energia Creatorului, pe care o aveau cu toţii în fiinţa lor. Şi-au creat o ierarhie proprie, din care s-au născut altele în timp. Fiecare succesor îşi asigura, la rândul lui, succesorul, oferindu-i din propria esenţă şi dându-i astfel, posibilitatea de a participa la dezvoltarea universului. Până la urmă, într-un sistem galactic a fost instrumentat un plan de transformare a Pământului în centru intergalactic al transferului informaţional. Planul era incredibil de ambiţios. Încă dinainte, Pământul era bine cunoscut ca o planetă minunată, aflată la periferia unui sistem galactic şi uşor accesibilă din toate punctele Universului. Se găsea în proximitatea multor portaluri intergalactice, prin care undele energetice străbat enormele zone ale spaţiului.
2iiiii
S-a muncit mult atunci, până când s-a stabilit câte o ambasadă pentru fiecare galaxie, aici pe planetă. Unii dintre zeii creatori erau reputaţi geneticieni. Au modificat, făcând uz de poziţia lor înaltă, lanţurile moleculare—şi au codificat în aceste catene identitatea, frecvenţa şi sarcina electrică—cu scopul de a crea viaţa. Multe dintre civilizaţiile avansate ale timpului au oferit mostre din propriul ADN pentru a fi reprezentaţi în enciclopedia vie a Pământului. În urma acestei acumulări gigantice de informaţie genetică, zeii creatori au conceput diverse specii, unele umane, unele animale. Planul sortit Pământului era cu adevărat grandios.
Primii Arhitecţi ai Pământului erau membri ai Familiei de Lumină, entităţi care lucrau şi erau asociate cu un aspect al conştiinţei denumit lumină. Lumina este informaţie. Familia de Lumină a creat acest centru al tranzitului informaţional întocmai cum îl plănuiseră; era un loc menit să adune cunoaşterea din nenumăratele sisteme galactice, pe care toţi urmau să o împărtăşească. Pământul ar fi devenit o bibliotecă intergalactică, unde s-ar fi experimentat diverse moduri de a stoca informaţia prin intermediul frecvenţelor şi al geneticii.
În afara cadrului temporal, o sută de mii de ani trec la fel de repede ea un an terestru. Zeii creatori nu erau supuşi rigorii timpului pe care îl cunoaşteţi voi. Pentru ei, o sută de mii sau un milion de ani erau egali cu zero.
Energii din diverse locuri au fost canalizate atunci spre Pământ. Unele specii umane au ajuns astfel să dezvolte civilizaţii foarte avansate în urmă cu cinci sute de mii de ani. Nu intră în discuţie civilizaţiile pe care voi le numiţi Lemuria şi Atlantida; pentru noi, acestea aparţin modernităţii. Vorbim despre civilizaţii cu adevărat vechi, îngropate adânc sub calota glaciară a îndepărtatului continent austral Antarctida.
Proiectul Bibliotecii Vii de pe Pământ a ajuns într-un final să fie disputat de tabere adverse. Era destul de tentant să pui stăpânire pe o asemenea bază de date. În istoria primitivă a acestei planete s-au dus lupte în spaţiu pentru dominaţie. Nu v-aţi întrebat niciodată cine stăpâneşte Pământul? Doar este un teritoriu de prima mână. Chiar credeţi că nimeni în spaţiul cosmic nu şi l-a revendicat?
3+(3)
Au avut loc ciocniri, care au dus la crearea unei dualităţi. Unii zei creatori, care au putut să-şi aroge dreptul de a face tot ce poftesc—tocmai pentru că Pământul era o zonă a liberului arbitru—au preluat conducerea. Cunoaştem aceste evenimente drept „cotropirea” Pământului. A fost aidoma tendinţelor „cotropitoare” ale companiilor financiare de pe Wall Street. Zeii creatori au invadat Pământul acum aproximativ trei sute de mu de ani—în epoca propusă de savanţi drept zorii civilizaţiei omeneşti. În realitate, cu greu putem accepta această eră ca începuturile civilizaţiei. Cel mult, ea nu a fost decât o fază timpurie a omenirii moderne.
În acele vremuri, una dintre grupările care şi-au disputat supremaţia asupra planetei a câştigat acest teritoriu. Nici unul din aceşti stăpâni nu a permis băştinaşilor—oamenii—să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Neinformată, specia devenea mult mai lesne de controlat. Din acelaşi motiv, lumina este echivalentă cu informaţia, iar întunericul nu este decât lipsa acesteia din urmă. Cuceritorii au alungat lumina o dată cu instaurarea lor pe Pământ. Asta vă face să vedeţi lumina dintr-o perspectivă cu totul nouă, nu-i aşa? Radioactivitatea şi reacţiile nucleare erau foarte intense în acele timpuri şi pârjoleau Pământul. Specia predominantă, oamenii, suferiseră multe distrugeri şi acum se răzleţiseră.
Zeii creatori, noii, stăpânitori, se pricepeau de minune la experimente genetice. Aprofundaseră ştiinţa creării vieţii şi, în acelaşi timp, voiau aceste teritorii pentru motive numai de ei ştiute. Teritoriile sunt create şi menţinute prin intermediul unor energii speciale din mai multe motive, printre care cel alconştiinţei omniprezente în natură.
Conştiinţa comunică în permanenţă. Ea vibrează, sau poate fi făcută să vibreze, la atingerea Unor valori electromagnetice precise. Aceste energii pot fi manipulate să vibreze la o anumită frecvenţă pentru a servi drept sursă de hrană. Asemeni merelor care pot fi pregătite şi mâncate într-o multitudine de feluri, la fel conştiinţa poate fi pregătită şi ingerată într-o sumedenie de moduri.
Pe parcursul propriei evoluţii, anumite entităţi au descoperit că pot să se hrănească de pe urma modulării frecvenţei în forme specifice ale conştiinţei creaţiilor lor; aceasta le dădea posibilitatea de a controla procesul în permanenţă. Cu timpul au înţeles că acesta era modul de hrană al însuşi Creatorului Prim. Acesta din urmă îşi trimite extensiile cu scopul de a menţine o anumită frecvenţă electromagnetică, care este pentru el sursa de hrană.
Noi proprietari aveau:apetituri şi preferinţe diferite de stăpânitorii anteriori. Lor le plăcea să se hrănească cu haos şi frică. Numai aceste stări îi puteau hrăni, îi stimulau şi le menţineau intacte puterile.
Aceşti cuceritori de acum trei sute de mii de ani sunt uriaşii de care se vorbeşte în Biblie, în tăbliţele babiloniene şi sumeriene şi în toate celelalte texte sacre ale omenirii. Au ajuns pe Pământ şi au modificat specia umană anterioară. Le-au rearanjat ADN-ul, astfel încât fiinţele omeneşti să nu mai poată emite decât într-un anumit interval limitat de frecvenţe, care îi putea hrăni pe ei şi care să le confere putere.
Omul originar era o fiinţă colosală, al cărei ADN avea douăsprezece catene, primite de la o multitudine de civilizaţii avansate. La sosirea noilor stăpâni, ADN-ul uman a fost redus la două catene, iar o nouă specie umană a luat fiinţă. ADN-ul priginar a fost porţionat şi împrăştiat în celula umană, dar în stare dezactivată; fusese deconectat.
În fiecare celulă umană se găsesc filamente fotocodificate, fire extrem de subţiri de energie care sunt purtătoare; de informaţii. Prin unificarea tuturor acestor fire, ADN-ul devine funcţional. La rearanjarea din trecut, nu v-a rămas decât dubla elice a acestuia. Restul de informaţie, lipsită de importanţă pentru supravieţuirea omului, a fost deconectat, pentru a vă menţine într-O poziţie de subordonare, din care nu aţi mai fost capabili să emiteţi decât pe anumite frecvenţe pe care ei le puteau controla.
305679 365786143467321 1007197756 n
Planeta a fost apoi împrejmuită cu o barieră de blocare a frecvenţelor, asemeni unui gard electric, care permitea numai fluxul informaţiilor acceptate de zeii creatori. Îndeosebi frecvenţele luminii —informaţiile—au fost împiedicate să pătrundă pe Pământ. Chiar dacă, într-un final, lumina a reuşit sa străbată această barieră, pe Pământ nu mai rămăsese nici o altă frecvenţă de lumină care să o poată recunoaşte. ADN-ul uman fusese deconectat, filamentele foto fuseseră împrăştiate, în consecinţă razele purtătoare de creativitate din spaţiul cosmic nu au avut la ce să se conecteze.
Ce rol aveţi voi în toată această poveste? Sunteţi membri ai Familiei de Lumină. Însuşi faptul că în acest moment citiţi această carte demonstrează apartenenţa voastră. Unora vi se pare că vă amintiţi ca prin vis. Nu facem decât să readucem la suprafaţă cunoaşterea care este îngropată adânc în Voi. Am venit pe această planetă să reactivăm memoria umană—să conferim întregii specii umane amintirea a ceea ce a fost cândva, prin intermediul frecvenţei de lumină, pentru a vă putea crea o realitate proprie, modificând astfel frecvenţa planetei pentru a vă asuma stăpânirea asupra acestui teritoriu şi asupra voastră înşivă.
Noi, Pleiadienii, ne-am întors în timp—în ceea ce ar putea fi numit propriul nostru trecut—în postura de reprezentanţi ai luminii. Am făcut acest pas pentru a împărtăşi cu voi o anumită frecvenţă, pe care toţi aţi fost de acord să o purtaţi aici, pentru a rearanj a ADN-ul rasei umane modificate. Este o ştire extrem de importantă. Ar putea chiar să fie pusă în cap de afiş.
Arhitecţii Primi ai planetei nu au de gând să cedeze teritoriul de bunăvoie. Nu ar avea nici un motiv să o facă. Au apelat la Familia de Lumină ca să se insinueze în acest proiect, ca membrii ei să se întrupeze rând pe rând şi să aducă lumina—sub formă de raze cosmice creatoare, purtătoare de informaţii—acolo unde ea fusese pierdută. Familia şi-a început astfel lucrarea într-un sistem unde lumina şi informaţia erau absente. Cu timpul, razele cosmice au determinat modificarea legilor genetice ale omenirii şi s-au insinuat în fiecare entitate, la început la nivel individual, apoi in colectivităţi din ee în ce mai numeroase. De-a lungul timpului, puţine astfel de iradieri au penetrat cu succes fieful terestru. Au fost purtate multe războaie ca să se împiedice infiltrarea luminii sau a informaţiilor care ar fi trezit oamenii la realitate. În ciuda aparentei înfrângeri, Arhitecţii Primi au înţeles că, la scară macrocosmică, cedarea planetei însemna înţelegerea în profunzime a liberului arbitru din zona Pământ.
250034 356184897803804 693784571 n

Arhitecţii au stabilit astfel un plan colateral care să intre în vigoare o dată cu alterarea frecvenţei pe Pământ, într-un moment în care noii proprietari s-ar fi dezintegrat în absenţa frecvenţei lor specifice. Afectivitatea este o sursă de hrană. Hrana multora este dragostea, pe care şi Arhitecţii Primi au plasat-o ca frecvenţă fundamentală pe Pământ Numai că hrana zeilor creatori este formată din frică, nelinişte, haos, foamete şi dependenţă, stări care trebuie înlăturate din viaţa omului.

Cine este atunci responsabil de eliminarea lor? Chiar voi înşivă! În postura de membri ai Familiei de Lumină, sunteţi toţi nişte renegaţi. Voi subminaţi sistemele, capabili în orice moment să vă învingeţi propria frică şi să demonstraţi planetei că frica este totalmente inutilă. E în fiinţa voastră să căutaţi pericolul şi să îl sfidaţi. Tot voi, ca Familie de Lumină, sunteţi cunoscuţi pretutindeni ca purtători ai informaţiei şi modificatori ai frecvenţelor. Nu este treaba voastră să-i convertiţi pe alţii. Doar vă infiltraţi în respectivul sistem şi vă comportaţi ca nişte receptacule; înmagazinaţi razele cosmice în corpul pe care îl gestionaţi ca oameni. Înfăţişarea umană este, însă, numai un camuflaj, care vă permite să desfăşuraţi acest proces.
Şi voi sunteţi programaţi să îndepliniţi anumite sarcini care, o dată cu reapariţia memoriei, se conturează în planul de modificare a frecvenţelor pe care îl aveţi de îndeplinit pe Pământ Veţi începe cu menţinerea unei frecvenţe specifice prin intermediul căreia veţi supravieţui. Acceptarea identităţii ca frecvenţă înseamnă acceptarea identităţii dintre pulsaţiile electronice şi totalitatea corpurilor fizic, mental, emoţional şi spiritual. Când trăiţi pe o anumită frecvenţă, aceasta îi afectează pe toţi cei din jur, oriunde v-aţi afla. Acest lucru vi se întâmplă deja. Mulţi vă înţelegeţi deja misiunea, în timp ce alţii abia acum se dumiresc.
Sarcina de a modifica modularea frecvenţei care controlează specia umană implică rearanjarea ADN-ul ui şi a filamentelor energeticc pe care le deţine fiecare dintre voi. Acum, misiunea vi se pare copleşitoare ca anvergură. Planeta susţine, în această manieră, evoluţia întregului Univers. Numai Pământul poate găzdui astfel de evenimente: este locul fierbinte, unde trebuie să ne angajăm în luptă. Aici se articulează planul, iar evenimentele de aici vor avea efecte în multe alte lumi.
aaaaaaaaaaa

Aţi fost de acord, ca membri ai Familiei de Lumină, să vizitaţi Pământul de nenumărate ori—sub multe înfăţişări şi în diverse epoci—pentru a studia terenul şi a afla cum stau lucrurile—adică pentru a vă antrena. Era nevoie de o îndelungată experienţă pe Pământ ca să fiţi pregătiţi pentru perioada în care ar fi demarat modificarea frecvenţei, moment în care v-aţi fi întrupat cât mai mulţi pentru a vă îndeplini misiunea.

Pretutindeni, membrii Familiei de Lumină încep să se regăsească între ei. Trebuie să puneţi accentul pe lucrurile care vă unesc, nu pe, cele care vă diferenţiază. Pentru a vă recăpăta puterile de membri aiFamiliei, trebuie să aduceţi informaţia pe Pământ camuflată, pentru propria voastră expansiune. E nevoie de asta—evoluţia voastră va afecta evoluţia întregii planete.
ADN-ul vi se va multiplica de la două la douăsprezece catene. Acestea corespund unor centre energetice, sau chakra, aflate atât în interiorul, cât şi în afara corpului. Mai multe milioane vă aflaţi deja în misiune pe Pământ şi aţi acceptat să menţineţi frecvenţa care vă ajută să duceţi totul la bun sfârşit. Atât de mulţi reuşiţi să atingeţi perfecţiunea, iar perfecţiunea voastră se răsfrânge asupra tuturor. În curând veţi şti limpede cine sunteţi şi care vă este misiunea.
Este un progres individual fantastic pentru oricine participă la un astfel de proces, care va prinde un ritm ameţitor în următorii douăzeci de ani. Unora deja vi s-au rearanjat cele douăsprezece catene nucleare. Acestea interacţionează între ele în interiorul şi în afara corpului. Conexiunea lor este un semnal de activare a celor douăsprezece centre de energie, care vor menţine astfel un tranzit informaţional permanent.
Chakre+ +campuri+energetice

După cum ştim din; tradiţii, şapte dintre centre sunt plasate în corpul omenesc, iar cinci în afara lui. Sunt cunoscute sub denumirea de chakra şi se aliniază după rotaţia celor douăsprezece corpuri celeste ale sistemului solar pe care le cunoaşteţi până acum —douăsprezece surse de vibraţii ale realităţii tridimensionale. Rotirea lor generează informaţie: se învârt în acelaşi ritm cu sistemele chakra care se întind departe, spre capetele Universului şi transmit mişcarea ADN-ului pe care îl purtaţi în voi.

Prin rearanjarea ADN-ului uman în cele douăsprezece catene se va descoperi o incomensurabilă sursă de informaţii şi un izvor nesecat de putere. Prin simpla alăturare a indivizilor, în trup, dar mai ales în spirit şi în intenţii—împletiţi într-un receptacul telepatic al energiilor pan-cosmice—Universul se va transforma integral.
Numim mutaţie procesul de restructurare a ADN-ului. Când voi, ca membri ai Familiei de Lumină, veţi găsi puterea de a susţine mutaţia în structura voastră celulară, veţi putea deschide cele douăsprezece centre de informaţie. Veţi înţelege că vă puteţicrea experienţele, că aveţi şansa de a deveni, creatori conştienţi. Mai mult, veţi conştientiza ceea ce sunteţi de fapt.
La deschiderea ultimelor trei chakra, veţi fi capabili să introduceţi energii extra-terestre în existenţa cotidiană. Cu cât sunteţi mai mulţi cei care menţin frecvenţele înalte, cu atât o mai mare concentraţie din aceste energii vor fi canalizate către Pământ. A zecea chakra asigură legătura cu sistemul solar, a unsprezecea cu întreaga spirală galactică, iar ultima cu un loc îndepărtat din Univers. Prin ele veţi obţine o informaţie uimitoare, şocantă pentru întreaga lume.
Indivizii, culturile chiar, vor fuziona, multe „ordine ale lumii noi” vor apărea, iar haosul şi confuzia vor împânzi lumea. Postura de membri ai Familiei de Lumină nu vă permite decât să observaţi, dar fiţi siguri că haosul şi confuzia sunt necesare pentru prăbuşirea vechiului sistem şi reconstruirea celui nou în lumină. Trebuie să înţelegeţi necesitatea acestui proces evolutiv, deci evoluţia implicită a celor care vor menţine frecvenţa schimbării. Pământul chiar este un loc minunat în aceste vremuri, un loc unde trebuie să te afli cu orice preţ. Nu-i acesta cel mai bun plan?

Fragment din cartea „MESAJE  DIN CONSTELAŢIA PLEIADELOR”
de BARBARA  MARCINIAK

https://www.evolutiespirituala.ro/despre-calatoria-creatorului-prim/?feed_id=67634&_unique_id=64a9f6eab48c3

ATLANTIDA SPIRITE ENTITATI PLEIADE 1

https://www.evolutiespirituala.ro/despre-calatoria-creatorului-prim/?feed_id=67328&_unique_id=64a8a52f9529f

angel 31

IERARHIILE CERESTI

Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni”, fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.
Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică1 se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în înălţimi spirituale, se spunea, n-au fost întotdeauna zei. Ei au evoluat. Odinioară ei au fost „oameni”, adică au trecut prin stadiul omenesc.
angel+(12)
Din aceasta decurge în mod evident un adevăr din care cei care se iniţiau în Mistere trăgeau o concluzie îndrăzneaţă: că la rândul lor oamenii vor deveni odată zei. Datorită acestei concluzii adevărul însuşi era considerat ca primejdios, căci trebuie adăugat aici că omul nu poate deveni zeu decât dacă a atins maturitatea necesară. Dacă îşi închipuie, la un moment dat, că l-a găsit pe Dumnezeu în sine însuşi înainte de a atinge maturitatea dorită, nu va deveni Dumnezeu, ci va înnebuni. Deci în faţa omului se deschid două căi: să înainteze cu răbdare spre ceea ce Dionisie Areopagitul numeşte „deificare” sau să-şi închipuie înainte de vreme că aceasta s-a înfăptuit deja. Prima cale duce cu adevărat la îndumnezeire, cealaltă la nebunie.
Expresiile folosite în Antichitate duc adesea la neînţelegeri, pentru că în vremea noastră nu mai ştim să facem distincţie între diferitele trepte pe care se află entităţile divine. Atunci când vorbea despre zei, iniţiatul egiptean nu avea în vedere numai un grup de fiinţe divine, Divinitatea, ci o întreagă serie ierarhică de entităţi divine. Dionisie Areopagitul, ca şi înţelepţii Orientului, ştia să facă distincţia cuvenită între aceste entităţi. Nu contează că unul vorbeşte despre Îngeri iar ceilalţi despre Dhyan-Chohàni, căci cei care recunosc cu adevărat unitatea înţelepciunii universale ştiu că aceste nume diferite exprimă acelaşi lucru.
angel+(33)
Fiinţele nevăzute care se găsesc chiar deasupra omului, care au atins un grad de evoluţie mai înalt decât al său, sunt numite în esoterismul creştin Îngeri, Angeloi sau Mesageri, căci ei sunt trimişii lumilor spirituale. Cei care sunt cu o treaptă mai sus, adică cu două trepte mai sus de om, sunt numiţi Arhangheli, Archangeloi sau Spirite ale focului. Urmează fiinţele care, atunci când au evoluat în mod normal, se află cu o treaptă deasupra Arhanghelilor – acestea sunt Spiritele personalităţii, Forţele primordiale, Archaii sau Arheii. Aceste trei grupe de fiinţe care se află imediat deasupra omului au trecut toate prin „stadiul omenesc”. Toate au fost „oameni”. Dacă privim lucrurile la scara timpului cosmic, acest stadiu omenesc nu este prea îndepărtat în trecutul celor care acum sunt Îngeri, căci ei erau „oameni” pe vechea Lună. Arhanghelii au trecut prin acest stadiu pe vechiul Soare, iar Principatele sau Spiritele personalităţii pe vechiul Saturn. Aceste entităţi s-au ridicat gradat deasupra omenirii; ele sc află mai presus de ea în seria Ierarhiilor.
Privind din punct de vedere spiritual ansamblul regnurilor din Univers, vom avea deci regnurile: mineral, vegetal, animal, uman, care sunt vizibile pe Pământ, apoi, în lumea nevăzută, regnul Îngerilor, cel al Arhanghelilor sau Spirite ale focului şi cel al Principatelor sau Spirite ale personalităţii. Iar în vreme ce în ceea ce priveşte viaţa lor interioară, natura lor, aceste spirite treceau astfel din starea de oameni în cea divină – sau mai degrabă în cea de mesageri ai Zeilor, căci aceasta sunt –, în timp ce aceste fiinţe se înălţau în existenţa lor spirituală, planetele pe care şi pentru care trăiau se transformau la rândul lor. Vechiul Saturn, pe care Arheii au fost „oameni”, avea cu totul alt aspect decât pământul nostru.
Rudolf Steiner – Ierarhiile spirituale
angelbeauty

IERARHIILE ANGELICE:

St. Ambrose
(in Apologia Prophet David, 5)

Gregory the Great
(in Homilia)

John of Damascus
(De Fide Orthodoxa)

Moses Maimonides
(in Mishne Torah)

The Zohar
(Exodus 43a)

Pseudo-Dionysius
(in Celestial Hierarchy
and Summa Theologica)

Dante’s Divine Comedy

Maseket Azilut

Berith Menucha

St. Jerome

Isidore of Seville
(in Etymologiarum)

Isidore of Seville
(in De Ordine Creaturarum)

Constitutions of the Apostles
(in Clementine Liturgy of the Mass)

Francis Barrett

The Magus

Sursa ierarhii: www.hafapea.com

https://www.evolutiespirituala.ro/ierarhiile-ceresti/?feed_id=67073&_unique_id=64a78bb70469e

CEI 15 ARHANGHELI

Arhanghelii sunt manageri sau arhistrategi care supravegheaza activitatea ingerilor nostri pazitori. Ei constituie una din cele noua cete de ingeri (ceata ingerilor, a sfintilor arhangheli, a incepatoriilor, a stapaniilor, a puterilor ceresti, a domniilor, a tronurilor, a heruvimilor si a serafimilor). Dintre aceste cete ingeresti, ingerii pazitori si arhanghelii sunt cei mai implicati in activitatea de ajutorare a Pamantului si a locuitorilor lui.

In comparatie cu ingerii pazitori, arhanghelii sunt foarte mari, au voce foarte puternica si staturi impozante, dar sunt, de asemenea, extrem de iubitori si de lipsiti de eu. Ca fiinte ceresti neintrupate, ei nu au gen. Totusi, tariile si trasaturile lor caracteristice le dau energii si infatisari distincte, barbatesti si femeiesti.

Biblia pomeneste numele Arhanghelilor Mihail si Gavril. Unele versiuni ale Bibliei amintesc si numele Arhanghelilor Rafael si Uriel. Vechile texte evreiesti extind aceasta lista pana la cincisprezece arhangheli. Veti observa, in lista care urmeaza, ca toate numele arhanghelilor, cu numai doua exceptii, se termina cu sufixul „el” sau „il”, care inseamna „al lui Dumnezeu” sau „de la Dumnezeu” in limba ebraica. Cele doua exceptii sunt acei profeti biblici care au avut vieti atat de exemplare, incat au fost inaltati la rang de arhangheli, dupa incheierea vietii lor omenesti, pamantesti.

Acesti arhangheli sunt uneori amintiti cu nume diferite, dar noi redam mai jos numele cele mai obisnuite, mai comune, impreuna cu specializarile, cu trasaturile lor caracteristice si cu scurte descrieri ale faptelor atribuite lor:

1) Ariel inseamna „leoaica lui Dumnezeu” si ne ajuta sa ne satisfacem nevoile fizice (bani, adapost si alte necesitati materiale). Ariel ajuta la solutionarea problemelor legate de mediul inconjurator si la ingrijirea si vindecarea animalelor. Ariel lucreaza impreuna cu Arhanghelul Rafael (care si el vindeca si ajuta animalele) si cu ceata ingerilor numiti „tronuri”. In plan istoric, este asociat cu Regele Solomon si cu filozofii gnostici, care credeau ca Ariel era stapanul vanturilor.

2) Azrael inseamna „cel pe care il ajuta Dumnezeu”. El ajuta sufletele celor decedati sa ajunga in Ceruri, ii vindeca pe cei coplesiti de durere si ii sprijina pe oamenii care ii mangaie pe cei neconsolati. Vazut ca „ingerul mortii” in traditiile ebraica si islamica, Asrael este asociat cu Arhanghelul Rafael si cu Regele Solomon.

3) Chamuel inseamna „cel care il vede pe Dumnezeu”. El calmeaza nelinistea, aduce pacea la nivel global si personal, ajuta la gasirea obiectelor si a persoanelor pierdute si la solutionarea situatiilor extreme. Este socotit conducatorul cetei ingeresti cunoscute sub numele de „puterile ceresti”. Chamuel este unul din cei zece arhangheli sefiroti ai Cabalei, ceea ce inseamna ca el guverneaza o cale a Arborelui cabalistic al Vietii (o explicatie mistica a Creatiei).

4) Gavril (sau Gabriel) inseamna „trimisul, mesagerul lui Dumnezeu”. Acest arhanghel ii ajuta pe mesageri, cum ar fi scriitorii, profesorii si ziaristii. De asemenea, Arhanghelul Gavril ii ajuta pe parinti in conceperea, cresterea sau adoptarea copiilor. Unele credinte il considera pe Gavril ca avand infatisare masculina, in timp ce altele il percep cu infatisare feminina. Arhanghelul Gavril a adus Bunavestire lui Zaharia, anuntand nasterea lui Ioan Botezatorul, si Mariei, binevestind nasterea lui Iisus, asa cum consemneaza Evanghelia dupa Luca. In Vechiul Testament, Arhanghelul Gavril l-a salvat pe Lot, fiul lui Avram, in momentul distrugerii cetatii Sodoma. Se spune ca Arhanghelul Gavril i-a dictat Coranul lui Mohamed.

5) Haniel inseamna „gloria lui Dumnezeu”. Avand trasaturi feminine, ajuta femeile la ciclu si da oamenilor clarviziune. Este asociat planetei Venus si Lunii, fiind unul din cei zece arhangheli sefiroti ai Cabalei. Adesea se spune ca l-a insotit la Ceruri pe profetul Enoh.

6) Ieremiel inseamna „mila lui Dumnezeu”. El se ocupa de emotii si ne ajuta sa ne trecem in revista si sa ne facem bilantul vietii, ca sa putem uita, si ne mai ajuta in planificarea schimbarilor pozitive. Vechile texte evreiesti il considera pe Ieremiel unul din cei sapte arhangheli primordiali. Deoarece Baruh, un prolific autor evreu apocrif din secolul 1 d.Hr., a fost ajutat de Ieremiel, se apreciaza ca acest arhanghel ne ajuta cu viziuni profetice.

7) Iofiel inseamna „frumusetea lui Dumnezeu” si are infatisare feminina. Ajuta la solutionarea situatiilor negative si haotice; aduce frumusete si ordine in gandurile, casele, birourile noastre si in alte medii in care traim, inlaturand energiile negative. Anumite traditii il numesc Jofiel sau Sofiel si este cunoscut ca „patron al artistilor”, iar Tora il descrie ca pe un sustinator al Legii Divine.

8 ) Metatron a fost profetul Enoh, care s-a inaltat la Ceruri dupa ce a dus o viata plina de virtute si de slujire sfanta. Metatron vindeca dificultatile de invatare si problemele copilariei si ii ajuta pe copiii indigo si pe copiii de cristal. In vechea traditie evreiasca, Metatron este un arhanghel deosebit de important, fiind considerat conducatorul arhanghelilor sefiroti ai Cabalei. Cabala afirma ca Metatron l-a ajutat pe Moise la Iesirea din Egipt. Talmudul spune ca Metatron vegheaza asupra copiilor din Ceruri, pe langa functia obisnuita de a veghea asupra copiilor de pe Pamant.

9) Mihail inseamna „cel care este asemenea lui Dumnezeu” sau „cel care seamana cu Dumnezeu”. El ne elibereaza de teama si de indoiala, ne apara si inlatura orice influenta negativa. Considerat de obicei drept cel mai puternic dintre toti arhanghelii, el este descris in Biblie si in alte texte sacre crestine, mozaice sau islamice, savarsind acte eroice de protectie. Mihail este sfantul patron al ofiterilor de politie si da curaj celor care il cheama. El conduce ceata ingerilor cunoscuti sub numele de „virtuti” sau „stapanii”.

10) Rafael inseamna „cel care vindeca”. El vindeca suferintele si ii calauzeste pe vindecatori si pe cei care vor sa devina vindecatori. Este unul dintre cei trei arhangheli socotiti sfinti in prezent (ceilalti doi fiind Mihail si Gavril, desi candva au fost canonizati sapte arhangheli). In cartea lui Tobias (o carte canonica din Biblie), Rafael se descrie pe sine ca slujitor in fata Gloriei Domnului Dumnezeu. Se crede ca a fost unul dintre cei trei arhangheli care l-a vizitat pe patriarhul Avram. Deoarece l-a insotit pe Tobias in calatoria sa, Rafael este considerat sfantul patron al calatorilor. Rolul sau principal este totusi cel de vindecator si de sprijinitor al vindecatorilor.

11) Raguel inseamna „prietenul lui Dumnezeu”. El aduce armonie in toate tipurile de relatii si ajuta la rezolvarea neintelegerilor. Cartea lui Enoh il descrie pe Raguel ca supraveghetor al tuturor ingerilor, asigurand interactiunea lor armonioasa. Se spune ca a ajutat la inaltarea profetului Enoh la ceruri si la transformarea sa in Arhanghelul Metatron.

12) Raziel inseamna „secretele lui Dumnezeu”. El vindeca blocajele spirituale si psihice sine ajuta in interpretarea viselor si a amintirilor din vietile trecute. Invataturile vechi evreiesti spun ca Raziel sta atat de aproape de tronul lui Dumnezeu, incat aude toate secretele universului, secrete pe care le-a consemnat in cartea intitulata Sefer Raziel (Cartea Arhanghelului Raziel). Legenda spune ca Raziel i-a dat aceasta carte lui Adam, in momentul in care parasea Gradina Raiului, si lui Noe, in timp ce construia arca. Cabala il descrie pe Raziel ca intruchipare a intelepciunii divine.

13) Sandalfon a fost profetul Ilie, care s-a inaltat la ceruri ca arhanghel. El slujeste in multe privinte, ii ajuta pe oameni sa-si vindece tendintele agresive si duce rugaciunile noastre catre Creator. In plus, Sandalfon ii ajuta pe muzicieni, in special pe cei care folosesc muzica pentru vindecare. Fiindca este unul dintre cei doi oameni care au fost inaltati la rangul de arhangheli, Sandalfon este considerat frate geaman cu Metatron (care a fost profetul Enoh). Invataturile vechi evreiesti vorbesc despre statura impresionanta a lui Sandalfon si spun ca Moise il numea pe Sandalfon „ingerul cel inalt”.

14) Uriel inseamna „Dumnezeu este lumina”. Este arhanghelul intelepciunii si al filozofiei, care ne lumineaza mintile cu intuitie si cu idei noi. In textele sfinte evreiesti, Uriel are roluri diferite si ample. Ca inger al luminii, el este adesea asociat cu serafimii iluminati, care sunt cei mai apropiati de Dumnezeu din cele noua cete ingeresti. Se crede ca Uriel l-a instiintat pe Noe de iminenta Potopului. Uriel este socotit de obicei unul dintre cei patru arhangheli principali, alaturi de Mihail, Gavril si Rafael.

15) Zadkiel inseamna „dreptatea lui Dumnezeu”. El vindeca tulburarile de memorie si ajuta la imbunatatirea altor functii mentale. Multi eruditi considera ca Zadkiel a fost ingerul care l-a oprit pe Avram sa-l sacrifice pe fiul sau, Isac. Cabala il descrie pe Zadkiel drept capetenia care il ajuta pe Arhanghelul Mihail sa ne apere si sa ne elibereze de energiile inferioare.

Arhanghelii nu tin de o singura credinta sau de un singur cult religios, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa apartineti unei anumite religii pentru a avea acces la atentia si la ajutorul lor. Din moment ce arhanghelii sunt fiinte neintrupate si nemarginite, ei pot sa-i ajute pe toti cei care ii cheama in acelasi timp. Arhanghelii vor raspunde chemarilor dumneavoastra, indiferent daca sunt formulate in gand, cu vorba sau in scris. Ba chiar le puteti cere arhanghelilor sa ramana permanent alaturi de dumneavoastra si ei vor fi fericiti sa o faca.

https://www.evolutiespirituala.ro/cei-15-arhangheli/?feed_id=65900&_unique_id=64a27d04e7d19

angel 25 1

.

.

Arhanghelii si contactarea lor

Arhanghelul Mihail

ARHANGHELUL MICHAEL (MIHAIL)

Numele sãu înseamnã, în traducere româneascã, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât si în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toti Arhanghelii. Acest aspect este mentionat atât în traditia crestinã cât si în cea ebraicã si islamicã. Fiind un protector divin prin excelentã, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Bisericã si de comunitatea crestinã ca sã apere de rãu. Nu este deloc întâmplator cã în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreunã cu îngerii sãi, sunt descrisi ca fiind în luptã cu balaurul (forta satanicã) si cu demonii (îngerii decãzuti) care sunt subordonati acestuia, iar deznodãmântul acestei lupte este cã acest balaur al abisurilor infernale a fost azvârlit sub pãmânt împreunã cu îngerii întunericului (demonii) care-l slujeau. Tocmai din aceastã cauzã, Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea în iconografia crestinã luptându-se si biruind un balaur. El este atunci înarmat cu o lance sau cu o sabie, amândouã fiind în realitate simboluri ale discernãmântului spiritual care învinge pânã la urmã orice rãu.

Testamentul lui Avraam, lucrare care dateazã din secolul al II-lea D.C. îl prezintã pe Arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de DUMNEZEU încât, prin interventia sa în fata lui DUMNEZEU, el poate chiar sã salveze sufletele din infernuri ri sã le ghideze cãtre ceruri (sferele tainice superioare ale manifestarii). Întocmai ca si zeul egiptean ANUBIS care patrona toate riturile funerare precum si procedeele de proiectie consientã în lumile astrale, Arhanghelul Mihail este de asemenea însãrcinat cu cântãrirea faptelor bune si a faptelor rele ale sufletului care tocmai a pãrãsit definitiv corpul fizic. HERMES, care este judecãtorul traditional al sufletelor celor defuncti, în traditia greacã (el fiind în aceastã directie identic cu zeul MERCUR din traditia romanã) este adesea identificat cu ANUBIS iar serpii care sunt încolãciti pe caduceul sãu traditional îl fac sã prezinte unele asemãnãri cu Arhanghelul Mihail si cu balaurul pe care el îl învinge. De altfel, este demn de retinut cã în ezoterismul yoghin si tantric, înfrângerea balaurului reprezintã în realitate atingerea fazei de control perfect asupra potentialului creator (sexual). Dealtfel, nu este deloc întâmplãtor cã balaurul care e învins de Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea având aripi, iar acesta (balaurul cu aripi) este un binecunoscut simbol alchimic si tantric, care semnificã un control perfect, atât asupra tentatiilor, cât si asupra fortelor inferioare, ce sunt imediat sublimate (aceasta este semnificatia ascunsã a aripilor) în aspecte angelice si dumnezeiesti; în felul acesta, natura inferioarã a sarpelui este sublimatã si transformatã în natura superioarã a pãsãrii (porumbelul sau vulturul). Arhanghelul Mihail (lat. Sanctus Michael Angelus; fr. Monseigneur Saint Michel; it. San Michele, Sammichele) este cel pe care Dumnezeu l-a însarcinat sã-i alunge din rai pe Satana si pe ceilalti îngeri rãzvratiti. Sarcina lui acum este dublã: cea de sfânt protector al Bisericii pe Pâmânt si de Stapân al sufletelor mortilor. El hotãrãste, în functie de meritele lor, ca cei buni sã meargã la Dumnezeu, iar cei rãi si ticãlosi, în iad. Se crede cã Arhanghelul Mihail i-a aparut la Hagar (Geneza XXI.17) lui Abraham pentru a-i interzice sacrificarea lui Isaac (Geneza XXII.11); tot el este acela care i-a adus pe ciumati în Egipt, i-a condus pe israeliti în timpul cãlãtoriei lor, s-a luptat cu Satana pentru trupul lui Moise (Iudei 5), a înlocuit blestemele din gura lui Balaam cu binecuvântari (Num. XXII, 35), a fost cu Joshua la Jericho (Josh. V.13), i-a apãrut lui Gideon (Jud. VI.11), a adus molima în Israel (2 Sam. XXIV.16), a distrus armata asirianã (2 Cron. XXXII.21), i-a eliberat pe cei trei evrei credinciosi din cuptorul fierbinte (Daniel III, 25) si l-a trimis pe Habakkuk sã-l hrãnescã pe Daniel în adapostul leului (Clopotul si dragonul, 32). Tot învãtãtura Bisericii ne aratã cã Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a scos pe Sfîntul Apostol Petru din închisoare si l-a pedepsit pe Irod (care primise cu încântare lauda exageratã a poporului, ce îi spunea ca ar fi vorbit cu glas de înger). Descris uneori ca detinând cheile Cerului (Paradisului), Arhanghelul Mihail, este numit Printul Luminii, într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartã, intitulat Lupta Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului, si el este conducãtorul îngerilor de luminã în lupta împotriva demonilor (îngerilor întunericului), acestia din urma fiind condusi de demonul Belial, identificat de regulã cu Satana (care este denumit si Prinþul Întunericului). În traditia islamicã, Arhanghelul Mihail (numit Mikail), este înfãtisat având aripi verzi, din topaz, si fiind acoperit din cap pânã în picioare cu fire de pãr aurii, fiecare fir având un milion de fatete (fete), iar fiecare dintre aceste fete implorând într-o limbã diferitã iertarea divinã pentru faptele rele ale celor credinciosi. Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce catre lumina eternã, Arhanghelul Mihail este prin excelentã eroul luptator al lui Dumnezeu. Prin urmare, ajutorul sãu neconditionat este primit instantaneu de toti cei care luptã plini de eroism si cu curaj împotriva rãului (atât cel exterior, cât si cel interior, din fiinta lor). Modalitatea optimã de a-i atrage spontan sprijinul si ghidarea este calea luptãtorului curajos sau a eroului spiritual, VIRA. Reciproca este, deasemenea adevaratã, în sensul cã apelarea constantã si plinã de dãruire a Arhanghelului Mihail dezvoltã extraordinar de mult în cel sau în cea care îl invoca astfel, starea de erou spiritual (VIRA).

În decursul istoriei crestine, Arhanghelul Mihail s-a manifestat de multe ori, salvând diferite comunitati crestine de o serie întreagã de pericole. În sec. al Vl-lea, când s-a declansat în Roma o molimã înspãimântatoare, Sfântul Grigore i-a sfatuit pe locuitori sa realizeze o procesiune care sã strabatã strãzile orasului, intonând cântece religioase, cântece care de atunci s-au numit Marile Litanii. Aceste procesiuni s-au desfãsurat timp de trei zile, si în ultima zi, când au ajuns în fata mormântului lui Hadrian, Grigore l-a vazut pe Arhanghelul Mihail plutind în aer deasupra orasului; Arhanghelul a coborât apoi pe vârful Mausoleului si si-a scos sabia din teacã; sabia era, se spune, stropitã cu sânge. Dupã aceasta, ciuma a încetat, iar mormântul lui Hadrian a fost numit din acea zi „Castelul Sfântului Înger”; o capela purtând numele de „Ecclesia Sancti Angeli usque al Coelos” i-a fost consacratã Arhanghelului Mihail. Se mai spune cã tot Arhanghelul Mihail ar fi apãrut pentru a cere construirea a douã biserici. Prima a fost ridicatã pe coasta de est a Italiei si a fost denumitã Biserica Muntele Galgano. Legenda povesteste cã în sec. al V-lea locuia în Siponte un om numit Galgano, care avea multe turme; acestea erau duse la pasune pe munte. La un moment dat, un taur s-a rãtãcit, iar Galgano a plecat împreunã cu cativa slujitori sã-l caute; când l-au vãzut, taurul se afla pe vârful muntelui, lânga intrarea unei pesteri. Galgano s-a înfuriat pe taur atât de tare, încât a ordonat unui slujitor sã-l omoare; dar sãgeata s-a întors în pieptul slujitorului care a tras-o si l-a omorât imediat. Galgano, tulburat de aceastã întâmplare, a cerut sfatul preotului. Preotul a postit si s-a rugat timp de trei zile, dupã care Arhanghelul Mihail i-a apãrut si i-a spus cã locul în care taurul se afla pe vârful muntelui, era un loc sacru si nu putea sã permitã ca acel loc sa fie stropit cu sânge; Arhanghelul a cerut ca acolo sã fie ridicatã o bisericã care sã îi fie consacratã lui. În pesterã a fost descoperit un pârâu ce cobora de pe stâncã, cu o apã miraculoasã care vindeca tot felul de boli; imediat au fost ridicate trei altare, iar unul dintre ele a fost acoperit cu o tesãturã purpurie, brodatã cu fir de aur. Faima acestei viziuni s-a rãspândit în toatã Europa, iar biserica ce a fost ridicatã acolo a devenit un loc sfânt de pelerinaj. În timpul domniei lui Hidelbert II, Arhanghelul Mihail i-a aparut Sfântului Aubert, Episcop de Avranches, în Normandia. Aici se afla o stâncã ce era înconjuratã de apã pe perioada fluxului, si de aceea era consideratã ca o fortareatã inaccesibilã. Episcopului i s-a spus cã un taur va fi gãsit ascuns acolo, iar biserica trebuie construitã astfel încât sã acopere tot pamântul pe care taurul l-a cãlcat în picioare; tot acolo se afla si un pârâu cu apã extrem de purã. Sfântul Aubert a crezut cã este vorba doar despre un vis, dar viziunea s-a repetat din nou si din nou, iar a treia oarã, Arhanghelul Mihail si-a apãsat degetul mare pe capul episcopului si i-a lãsat aici un semn care nu a mai dispãrut niciodatã. Dupã aceasta, a fost construitã o bisericutã care a fost înlocuitã mai târziu cu o mânastire magnificã, începutã de catre Richard, Ducele de Nomandia si terminatã de catre Wilhelm Cuceritorul. Muntele Sf. Mihail (SaintMichel) a devenit unul dintre cele mai celebre locuri de pelerinaj, având o legendã atât de originalã, dar care totusi pare a fost doar o variantã mai sãracã aceleia a Muntelui Galgano. Din acest moment, Arhanghelul Mihal a început sa fie foarte venerat în Franta. El a fost ales ca sfânt protector al întregii tãri si al ordinului pe care Sf. Louis l-a instituit în onoarea sa. Un vechi scriitor francez îl numeste Îngerul bunelor sfaturi si spune despre el: Marea sarcinã a Arhanghelului Mihail este aceea de a face revelatii oamenilor, dându-le sfaturi sfinte pline de înþelepciune si în mod special sfaturi referitoare la hrana bunã pe care tatãl si mama trebuie sã o dea copiilor lor. Arhanghelul Mihail este întotdeauna reprezentat tânãr si frumos. Ca protector al Bisericii Militante, el este Sfântul Înaripat, fãrã nici un alt atribut (însemn) decât scutul si lancea. Ca învingãtor al lui Satana, el este reprezentat în armurã, tinând un picior peste cel Rãu, care este înfãtisat ca o fiintã doar pe jumatate om sau ca un dragon. Îngerul este pe cale sã-l punã în lanturi pe Cel Rãu sau sã-l strâpungã cu lancea. Dar modul în care este tratat acest subiect variazã în foarte multe moduri, cum de altfel se poate recunoaste foarte usor. Ca Stãpân (Domn) al sufletelor, Arhanghelul Mihail este neînarmat, el tine o balantã, si pe fiecare platan se aflã câte un mic trup gol (nud), reprezentând sufletele; cei acceptati au, de obicei, mâinile împreunate într-un gest de recunostintã, în timp ce cei respinsi exprimã groaza în privire si atitudine. În mod frecvent este reprezentat si un demon care prinde cu ghearele sau cu un cârlig plutonian platanul care coboarã în aceste reprezentari, Arhanghelul Mihail apare doar rareori fãrã aripi.

Atunci când în picturi apare si Fecioara Maria cu Pruncul, Arhanghelul Mihail îi prezintã balanta lui Iisus, care pare sã spunã bun venit sufletelor fericite. Oricum, cu sau fãrã balantã, Arhanghelul Mihail este întotdeauna stãpânul sufletelor în picturile care reprezintã moartea, venerarea sau glorificarea (slãvirea) Fecioarei Maria, deoarece traditia aratã ca el i-a primit sufletul si a avut grija de el pânã când s-a ridicat la Fiul ei. Cei doi Arhangheli, Mihail si Gabriel, sunt pictati pe usile laterale ale iconostasului (peretele pictat care desparte altarul de restul bisericii), pãzind intrarea în locul unde se sãvârseste, la fiecare Liturghie, Sfânta Jertfã. Datoritã tuturor acestor dovezi ale sprijinului si protectiei permanente din partea sa asupra întregii umanitãti, Arhanghelul Mihail este cel mai popular si mai apelat înger din traditia crestinã.

Arhanghelul Mihail – Arhanghelul Razei Albastre de Protectie, Perfectiune si Vointa Divina

Mihail, Arhanghelul Primei Raze de Protectie, Perfectiune si Vointa Divinã, este cunoscut si ca Printul Arhanghelilor, Îngerul Eliberator, Apãrãtorul Credintei Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu, Pãzitorul Celor Douãsprezece Triburi ale lui Israel, Protectorul Relatiei Maestru-Discipol. În ierarhia cereascã, el are rolul celui care conduce ostirile de lumina împotriva rebelilor. Despre Arhanghelul Mihail si actiunile sau misiunea sa apar multe referiri în Biblie, atît referitoare la cele din trecut, cît si la misiunea sa din evenimentele descrise în Apocalipsã. Lui i s-a dat rolul de a aduce prima din cele 7 plãgi care sunt descrise ca „mînia lui Dumnezeu”, de fapt karma negativã acumulatã de omenire, si care astfel se poate manifesta pentru a-i elibera pe cei care au generat-o, în mãsura în care sunt pregãtiti pentru asta. Mesajele receptionate prin channeling, meditatii sau de cãtre mediumi în ultimele zeci de ani dezvãluie cã Pamîntul a fost scos din carantinã, si cã Arhanghelul Mihail conduce actiunea de eliminare, din corpurile subtile ale oamenilor, a semintei de rebeliune plantate de cãtre asa-numitii îngeri cãzuti. Pentru aceasta, fiecare om trebuie sã cearã, în sufletul sãu, aceastã purificare, pe calea care îi este proprie, pentru ca sã poatã trece la o nouã constiintã.

533955 433955649967743 1677415700 n

ARHANGHELUL GABRIEL (GAVRIL)

Numele Gabriel semnificã în limba ebraicã Dumnezeu este puterea mea (lat. Sanctus Gabriel; it. San Gabriello, San Gabriele, LAngelo Annuriziatore; Li. St Gabriel)

Arhangheul Gabriel (Gavril) este, alãturi de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai importanti îngeri de luminã cunoscuti în mod explicit în cadrul traditiei iudeo-crestine si acelei islamice. Este cel de-al doilea în rang printre Arhanghelii care se aflã înaintea lui Dumnezeu. El este Îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al mortii si al revelatiei divine si este considerat a fi guvernatorul divin al Paradisului (Raiului).

Profetul Mahomed afirma cã Arhanghelul Gabriel (Jibrail, în arabã), cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers, si de aceea el îl considera îngerul sãu protector si inspirator.

În traditia islamicã, Gabriel (Jibrail) este considerat a fi spiritul divin al adevãrului. În traditia ebraicã se aratã cã Gabriel este îngerul pedepsei divine bine meritate, care s-a abãtut asupra oraselor decãzute – Sodoma si Gomora.

Numele sãu este mentionat de patru ori în Biblie (de douã ori în Daniel VIII.16 si IX.21; de douã ori în Luca I.19, 26), si de fiecare datã apare ca un mesager care aduce vesti importante. Mai întâi, el l-a anuntat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, si apoi i-a revelat printr-o viziune spiritualã viitorul natiunilor. Apoi tot el i-a spus lui Zaharia (care avea o vârstã înaintatã) cã sotia lui îi va naste un copil, si în cele din urmã i-a spus Fecioarei Maria cã ea este cea aleasã si cea mai binecuvântatã dintre femei. Aceste patru manifestãri binecunoscute ale Arhanghelului Gabriel îi conferã o importanþã aparte si aratã cã el poate ghida si sustine orice actiune beneficã atunci când este invocat. În plus, fatã de cele arãtate mai sus, se crede cã tot el ar fi profetit nasterea lui Samson si a Fecioarei Maria. Este totodatã venerat ca fiind îngerul care vegheazã în mod constant asupra nasterii copiilor.

Multi dintre sfintii Pãrinti spun cã Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a rãsturnat piatra de la intrarea mormântului lui Hristos, la înviere si le-a vorbit femeilor mironosite. Acestea, intrând în mormânt, au vãzut un tânãr sezând în partea dreaptã, îmbrãcat în vesmânt alb si s-au înspãimântat iar el le–a spus: Nu vã înspãimântati! Cãutati pe Iisus Nazarineanul Cel rãstignit? A Înviat! (Marcu 16, 5-6)
Evreii îl considerã Conducãtorul îngerilor pãzitori si pãstrãtorul comorilor ceresti. Tot el a anuntat si nasterea lui Ioan Botezãtorul. Deasemenea, în mod traditional, se considerã cã Arhanghelul Gabriel a fost îngerul care i-a apãrut lui Iisus în grãdina Ghetsimani, pentru a-L sprijini în teribilul moment al cunoasterii cu anticipatie – de cãtre Iisus – a Calvarului ce urma sã se producã.

Pe de altã parte, o legendã islamicã, mentionatã în Coran (20.88), relateazã cã atunci când praful de pe urmele copitelor calului [vehiculul subtil al Arhanghelului Gabriel a fost aruncat în gura Vitelului de Aur [idol al bogãtiei, simbol al bunurilor materiale care se substituie celor spirituale si al tentatiei mereu crescânde a fiintelor ignorante sau perverse, de a se orienta exclusiv cãtre aspectele materiale (bogãtie, plãceri inferioare, senzualitate necontrolatã, putere socialã etc)], acesta si-a pierdut pentru un anumit timp puterea sa de fascinatie perversã. Acest aspect ilustreazã alegoric ajutorul divin extraordinar pe care Arhanghelul Gabriel îl poate oferi oricând celor care îl apeleazã sincer si intens, pentru a se detasa rapid de tentatiile planurilor inferioare si pentru a amplifica în fiinta lor starea de puritate si de aspiratie cãtre Dumnezeu.

Într-un alt pasaj din Coran, Gabriel (Jibrail) este descris (simbolic) ca având în total 1600 de aripi, pãrul fiindu-i de culoarea sofranului (galben auriu) – simbol al strãlucirii extraordinare si sublime a aurei sale de luminã – chiar fiecare fir de pãr având o strãlucire comparabilã cu cea a Lunii si astrelor. Între ochii sãi – se spune în continuare – rãsare însusi Soarele; observãm aici un simbol foarte evident al deschiderii (activãrii) sale deosebite la nivelul celui de al treilea ochi, Ajna Chakra.

În plus, atunci când el si-a manifestat mãretia sa dumnezeiascã, pentru a revela învãtãtura spiritualã cuprinsã tainic în Coran, aripile sale verzi ca smaraldul strãlucitor au acoperit întregul orizont, de la rãsãrit si pânã la apus, din ele cãzând pe pãmânt, sub forma a milioane de stropi de luminã, tot atâtia îngeri care îl slãvesc necontenit pe Dumnezeu.

Datoritã asocierii sale traditionale, în crestinism, cu nasterile, Arhanghelul Gabriel este considerat drept sfântul patron (protector divin) al nasterilor (de altfel, mai ales în Occident, alãturi de numele Michael, numele de Gabriel este (în formele adaptate fiecãrei limbi europene) cel mai rãspândit, mai mult decât atât, datoritã rolului sãu atât de important – dupã cum am arãtat – de vestitor (mesager divin), Arhanghelul Gabriel a fost declarat în anul 1926, de cãtre Papa Benedict al XV-lea, drept patron (protector divin) al postelor, telefoanelor si posturilor telegrafice, si, prin extensie, el este asociat astãzi cu televiziunea, radioul si alte forme moderne de telecomunicatie.

În conformitate cu mãrturiile de epocã, Arhanghelul Gabriel a fost si cel care a inspirat-o pe Ioana D’Arc sã vinã cu întãriri în ajutorul regelui Frantei.

În literaturã si artã, Sfântul Arhanghel Gabriel este traditional descris ca un Înger de luminã purã, a cãrui frumusete este o minunatã oglindire a Frumusetii Divine. El poartã în mânã, de regulã, în reprezentãrile iconografice, un crin (simbol al puritãtii, inocentei si stãrii virginale, dar si al iubirii divine, triumfãtoare datoritã abandonãrii fiintei în harul si splendoarea iubirii Divine).

Maniera în care Arhanghelul Gabriel a fost reprezentat pictural diferã însã, de-a lungul timpului, în functie de modificãrile dictate de cãtre Biserica de la Roma în reprezentãrile cele mai vechi ale Arhanghelului Gabriel si ale Fecioarei Maria. Fecioara Maria este înfãtisatã în genunchi, plinã de umilintã si veneratie în fata Arhanghelului Mihail, considerându-l în mod evident o fiintã superioarã. Dupã secolul al XII-lea însã, Fecioara Maria este cea slãvitã si preamãritã. De acum ea va apãrea ca Regina angelorum (Regina îngerilor), si datoritã acestui fapt, Gabriel aparea deseori ilustrat stând în genunchi în fata ei. Atributele (simbolurile) Arhanghelului Gabriel sunt: crinul, un pergament cu inscriptia Ave Maria, Gratia Plena, un sceptru si uneori o ramurã de mãslin, simbol al pãcii pe pãmânt pe care el o anuntã.

În cadrul traditiei crestine, Arhanghelul Gabriel mai este uneori considerat si ca Îngerul Pãzitor al aspectului uman al lui lisus Cristos.

AngelesyDragones60

ARHANGHELUL METATRON

ARHANGHELUL METATRON este considerat drept cel mai pãmântesc dintre arhangheli, deoarece el a fost mai întâi un om întelept si virtuos pe care, apoi, Dumnezeu l-a luat în Cer. Sufletul sãu a fost toatã viata plin de credintã, de iubire pentru oameni si a fost foarte atent la întelesurile faptelor, nutrind convingerea cã numai acela care învatã permanent din ceea ce petrece în el si în afara lui este capabil sã-si ajute cu adevãrat semenii. Astfel, el a urmat de la sine calea întelepciunii si a bunãtãtii inimii.

Misiunea lui cereascã: El consemneazã în Cartea Vietii toate faptele noastre, ca nimic din experienta umanã sã nu se iroseascã, ci ca marii îndrumãtori de oameni sã aibã unde sã caute învãtãturile care ne salveazã în timpuri tulburi.

Misiunea lui pe pãmânt: Ne ajutã sã avem mãsura corectã în tot ceea ce facem, apãrând ca martor al actiunilor noastre. Gratie lui, noi constientizãm puterea noastrã de a iubi si sensul existentei noastre.

În timpul vietii sale pãmântesti, ca fiintã umanã, Metatron a fost cunoscut sub numele de Henoch si a fost al saptelea patriarh dupã Adam. Povestirile ni-l redau ca „plimbându-se cu Dumnezeu”, dupã moartea sa fiind primit în Cer printre Arhangheli. El a fost atât de bun, atât de blând, atât de înþelegãtor si de îngãduitor, încât a întruchipat, la vremea sa, virtuti divine, care au atras asupra sa harul Tatãlui. Mai mult chiar, el a stiut sã asculte glasul inimii si a trãit smerit si abandonat total Vointei Supreme, asemenea tuturor marilor Iluminati.

Scrierile iudaice presupun cã el ar fi fost Schechina, îngerul care conduce copiii rãtãciti prin pãdure, si cã tot el a fost cel care l-a oprit pe Abraham din sãvârsirea jertfei, atunci când Dumnezeu i-a cerut sã i-L ofere pe fiul sãu, Isaak.

Metatron este întâlnit sub diferite ipostaze: arhivar a lui Dumnezeu, înger al legãturilor si Rege al îngerilor. El sustine totodatã viata oamenilor, fiind o punte între Dumnezeu si om. Este foarte bine sã-i cerem sfatul pentru fiecare actiune pe care o avem de fãcut, mai ales atunci când stim cã ne lipseste simtul mãsurii sau cã, fiind implicati emotional într-o chestiune, nu detinem mãsura corectã a ratiunii ori a actiunii noastre. Vom putea astfel sã obtinem echilibrul si discernãmântul necesar în orice întreprindem. Rezultatul va fi claritatea a ceea ce realizãm, iar aceastã întelepciune ne va conferi o mare sigurantã, atât de necesarã atunci când vrem sã ne angrenãm cu succes în oricare dintre planuri (material, afectiv, spiritual etc.).

Tot Metatron ne conduce cãtre starea de armonie în iubire, pentru ca noi sã ducem o viatã solarã, sãnãtoasã, echilibratã si calmã. El este, astfel, martorul faptelor noastre bune si al tuturor acelor acte ale vietii si ale iubirii pe care nimeni în afara lui nu ni le cunoaste.

Îl vom ruga pe Arhanghelul Metatron sã ne conducã si sã ne sustinã în orice moment al vietii, ca sã avem întotdeauna mãsura corectã a faptelor si a sentimentelor noastre. Tot astfel, îl putem ruga, în timpul meditatiilor, sã ne indice când „destul e destul”, dar si când trebuie sã mai facem ceva pentru noi însine sau pentru ceilalti.

https://www.evolutiespirituala.ro/arhanghelii-si-contactarea-lor/?feed_id=63350&_unique_id=64977def73632