Articole

544191561 e0e37da7a0 b

CIVILIZATIA MARII NEGRE-ATLANTIDA, POTOPUL A INCEPUT IN ROMANIA

underwater forest

CIVILIZATIA MARII NEGRE

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca POTOPUL descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stanca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu cate o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste barne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prerucrare artificiala.
Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, MAREA NEAGRA a fost un LAC al carui tarm era locuit.
In perioada de sfarsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7.000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fasia de pamant care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformandu-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculandu-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile.
In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum cateva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un LAC CU APA DULCE. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul ATLANTIDA.

Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Biblia vorbeste despre un mare POTOP caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni.

Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca LEGENDELE ROMANESTI vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea romanilor.

Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

SFARSITUL ATLANTIDEI SI INCEPUTUL POTOPULUI

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci TARMUL NORDIC ROMANESC, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste CONSTRUCTII CICLOPICE STRANII, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.

CIVILIZATIA DIN MAREA NEAGRA-ATLANTIDA

“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in Romania, din acest punct de vedere, DESCOPERIRI de care ROMANII nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor raurilor romanesti, despre care considera ca sunt RAMASITE ALE UNUI FLUVIU IMENS care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea Romania in urma cu mai multe zeci de mii de ani.
Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul Romaniei Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat RAMASITE A CEEA CE A MAI RAMAS DIN STRAVECHEA CIVILIZATIE, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a ORIGINII POTOPULUI, punind egalitatea intre cele doua evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit NOE si familia sa, au fost, in fapt, SINGURII ATLANTI care au SUPRAVIETUIT CATACLISMULUI. Iar ARCA a fost construita din LEMN DE CEDRU la dumneavoastra, IN ROMANIA, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.

PADUREA INGROPATA

La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, SA STEARGA SATE INTREGI DE PE HARTA ROMANIEI, SA STRAMUTE POPULATIA, SA DISTRUGA VESTIGII ARHEOLOGICE CU O VECHIME DE CATEVA MII DE ANI. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti.
Atunci, in mai putin de o saptamana, CATEVA LOCALITATI AU DISPARUT DEFINITIV din peisajul administrativ romanesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.

“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… PADURE PREISTORICA. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.

MAREA INUNDATIE GLACIARA

Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.

Se stia ca teritoriul Romaniei a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca AICI, AVUSESE LOC MARELE POTOP DESCRIS DE BIBLIE.

Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.

Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Probabil ca dintre cei care citesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mâl care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri… Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?

TSUNAMI PE ARGES?

Descoperirea PADURII PREISTORICE SUB PAMANTURILE ARGESULUI, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.

CIVILIZATIA MARII NEGRE

“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, NICI UN METEORIT NU A LOVIT PAMANTUL”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog.
Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care NICI UN POPOR DIN ANTICHITATE nu mentioneaza LUNA, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca LUNA NU A FOST DINTOTDEAUNA SATELITUL NATURAL AL PAMANTULUI.

“Mai mult ca sigur ca in momentul in care Luna s-a apropiat de Terra, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.

In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.

BIZARA FORTIFICATIE DE LEMN

Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o CONSTRUCTIE BIZARA DIN LEMN, alcatuita SUB FORMA UNEI MICI FORTIFICATII.

Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie NU S-A RIDICAT SINGURA.

“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”

CIVILIZATIA DIN MAREA NEAGRA

Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre CASA LUI… NOE. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale.

Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.

Si… SURPRIZA. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfarsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de câmpie.

“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul Romaniei sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”

COPACII MILENARI CIVILIZATIA MARII NEGRE

Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra TRUNCHIURILE VECHI DE MII DE ANI si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrani mai apropiati de zilele noastre. Si distrug COPACI care au CATIVA METRI GROSIME, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri.
Florea Dumitru, spune:

“Domnule, NOI SUNTEM UNICAT IN LUMEA ASTA. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. CEI MAI BATRINI SPUN CA ASA AU RAMAS DE LA POTOPUL CEL MARE DE PE VREMEA LUI NOE.”
Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta. Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului?
La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? FIECARE CIVILIZATIE NOUA A DISTRUS-O PE CEA VECHE. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

Sursa: Iatcu Ghita https://www.evolutiespirituala.ro/civilizatia-marii-negre-atlantida-potopul-a-inceput-in-romania/?feed_id=3939&_unique_id=61be14481a88f

Artistic concept of Atlantis

Vechile civilizatii se afla sub ape

2

Exista peste tot in lume mituri despre cataclismele de mari proportii care au dus la inundatii mari si la scufundarea unor intregi continente si la disparitia unor civilizatii infloritoare. William Haver este un scriitor care, intr-una din cartile sale, a analizat aceste fenomene din punct de vedere arheologic, geologic si astronomic.

Civilizatii cu mosteniri bogate se regasesc pe tot globul

Haver este de parere ca o civilizatie disparuta, dezvoltata atit din punct de vedere cultural, cit si stiintific, a precedeat ceea ce noi stim acum despre cele mai vechi comunitati din subcontinentele sumerian, mediteranean si indian. El afirma ca este imposibil de explicat cum astfel de societati primitive au avut o extraordinara mostenire care consta in cunostinte avansate de astronomie, cartografie si matematica.

Un val urias de 130 de metri a maturat orasele stravechi

Premisa unanim acceptata este ca marea disparitie, care a survenit o data cu sfirsitul erei glaciare de acum 7.000-17.000 ani in urma, a fost cauzata de un val care a inundat aproximativ 65 de milioane de kilometrii patrati de uscat – cit America de Sud si Statele Unite la un loc.

In acest punct apar cele mai ample dispute legate de rapiditatea cu care s-au topit ghetarii. Domnul Haver ne aminteste aici de datele geologice care spun ca topirea ghetarilor nu s-a produs gradual, ci prin trei cataclisme violente – un val urias a fost suficient pentru ca nivelul marilor sa creasca cu 130 de metri, ceea ce a dus la o schimbare geografica majora a planetei, maturind, mai mult sau mai putin rapid, orasele existente.

El mai sugereaza ca in lumea antediluviana Sri Lanka a fost atasata sudului Indiei, Malta, Siciliei printr-o fisie de pamint de 60 de km, iar Golful Persic a fost uscat, iar dupa potop au aparut pe Pamint o multime de insule.

In mitologia multor popoare se face referire la potop

Incercind sa coroboreze toate aceste date cu miturile referitoare la potop, care se regasesc in culturile din intreaga lume, Haver a descoperit ca intre ele exista o strinsa legatura. In zonele care au fost in mod evident sub ape miturile populare descriu evenimentul si consecintele lui – retragerea supravietuitorilor pe virfurile cele mai inalte si revenirea la viata obisnuita. Multe povesti fac aluzie la civilizatii care, pe neasteptate, au disparut.

Desigur, pentru multi oameni de stiinta asemenea mituri sint doar niste povesti care nu au nici o baza istorica. Dar domnul Haver este convins ca larga raspindire si similitudinea care exista intre aceste mituri in atitea culturi dispersate atesta veridicitatea acestor cataclisme, forta lor de distrugere si constituie radacina istoriei umanitatii.

Un intreg capitol din istoria umanitatii asteapta sa fie scos la lumina

In trecut presupunerile si extrapolarile domnului Haver au fost ridiculizate si bagatelizate, iar comunitatea stiintifica a facut tot posibilul sa-l indeparteze.

El continua insa sa afirme ca in adincurile oceanelor noastre stau ingropate si neglijate din cauza ignorantei ramasitele unei impresionante civilizatii, un intreg capitol care a fost pierdut din istoria umanitatii.

Daca oamenii de stiinta afirma ca homo sapiens a aparut acum 120.000 de ani, in schimb gasim ramasite ale stramosilor nostri numai de acum 10.000 de ani. Ce s-a intimplat in tot acest interval?

Ruine care fascineaza lumea moderna

Prin eforturile sale, dl Haver a studiat o mare parte din ruinele fascinante care exista si care au dat bataie de cap tuturor cercetatorilor datorita ingeniozitatii si preciziei extraordinare cu care au fost construite. Toate au fost acoperite de ape la sfirsitul ultimei glaciatiuni si toate sint mult prea mari si complexe pentru a fi facute de culturile cunoscute in acea perioada.

Japonia si India stau marturie cu vestigiile descoperite

Haver afirma ca exista lucruri care in mod cert nu se potrivesc cu tabloul istoric. Structurile de pe coasta Japoniei, de la Yonaguni, si de pe coasta de est a Indiei, linga Poompuhur, sint in mod cert dovezi sigure.

La Yonaguni se afla niste roci imense dispuse paralel, cercuri formate din roci, rampe si alte formatiuni stincoase care sugereaza clar ca au fost facute de oameni, iar la Poompuhur s-a descoperit in apa, la 23 de metri adincime, un obiect in forma de potcoava, de 85 de metri lungime. Conform anumitor oameni de stiinta, pamintul pe care aceasta structura a fost construita a stat sub ape mai bine de 11.000 de ani.

Doua orase stravechi se afla la 35 de metri adancime

In ianuarie, oamenii de stiinta din marina indiana au descoperit in Golful Cambay ramasitele a doua orase stravechi, deosebit de extinse. Deschiderea asezarii are aproximativ 25 de kilometri patrati si se afla la 35 de metri adincime. Se pare ca acum 6.900 de ani a fost scufundata sub ape.

Aproximativ 2.000 de obiecte facute de mina omului au fost scoase la suprafata si cu ajutorul datarilor cu carbon s-a stabilit ca ar avea o vechime cuprinsa intre 8.500 si 9.500 de ani.

Arheologii vor avea mult de munca pe viitor

Haver sugereaza arheologilor sa se aventureze sa studieze oceanele, deoarece vor avea de cistigat si vor reusi sa-i valideze si ipoteze sale. El spune ca a gasit elemente extrem de evidente care trebuie luate in considerare si argumenteaza toate teoriile sale cu date stiintifice.

El mai spera ca si institutele oceanografice, de asemenea, sa continue sa exploreze lumea minunata care se afla sub ape pentru ca nu vor fi dezamagiti de ce vor gasi acolo.

Cristina Matache

thoth in the path of tav rebecca steelman

Tablitele de Smarald ale lui Thoth Atlanteeanul

PREFATA

Istoria tablitelor tradusa in urmatoarele pagini pare ciudata si trece

dincolo de credintele oamenilor de stiinta moderni. Vechimea lor este

incredibila (36 000 ani i.H.). Cel care a scris-o este THOTH, un

preot-rege atlant care a fondat o colonie in Egiptul antic dupa

scufundarea tarii-mama, Atlantida.

El este cel care a construit Marea Piramida din Giza, in mod eronat

atribuita lui Keops. In aceasta el a incorporat cunostintele intelepciunii

antice si tot acolo a pus la pastrare in siguranta inscrisuri si

instrumente din vechea Atlantida.

Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus stravechea rasa a Egiptului,

intre 52 000 i.H. pana in 36 000 i.H. La acea vreme, stravechea rasa

barbara din care faceau parte el si adeptii lui, se ridicase la un inalt

grad de civilizatie.

Thoth era nemuritor deoarece invinsese moartea, trecand in celelalte

planuri de existenta la dorinta, prin dematerializare. Intelepciunea lui

imensa l-a facut conducator peste diferite colonii atlante, inclusiv peste

cele din America de Sud si Centrala.

Cand a sosit timpul sa paraseasca Egiptul, a ridicat Marea Piramida

deasupra Marii Sali din Amenti. Acolo a depozitat documentele si a

desemnat pe cei mai de incredere oameni ai sai sa le pazeasca.

Mai tarziu, descendentii acelor paznici au devenit preotii Piramidei, cei

care l-au zeificat pe Toth declarandu-l Zeul Intelepciunii. Conform

legendei, Sala din Amenti a devenit „lumea de dincolo”, sala zeilor, pe

unde trecea sufletul pentru judecata de dupa moarte.

In ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut in corpurile oamenilor in

maniera descrisa de tablite. Ca atare el s-a incarnat de trei ori, ultima

oara fiind cunoscut ca HERMES – de trei ori nascutul.

In timpul acestei incarnari a lasat documentele cunoscute de catre

ocultistii moderni sub numele de „Tablitele de Smarald”, o prezentare mai

tarzie si cu mult mai saraca a enigmelor lumii antice.

Tablitele traduse in aceasta lucrare sunt zece la numar si au fost lasate

in Marea Piramida in grija preotilor. Cele zece tablite sunt impartite in

13 parti, de dragul conventiei.

Ultimele doua sunt atat de importante, incat este interzisa prezentarea

lor publicului larg in prezent. Totusi continutul celorlalte dezvaluie

secrete care se vor dovedi de o inestimabila valoare pentru cei care le

vor cerceta cu seriozitate.

Ele ar trebui citite nu o data ci de o suta de ori pentru ca doar asa ar

putea fi dezvaluit adevaratul inteles. O citire superficiala ar oferi

cateva sclipiri de frumusete dar un studiu atent va deschide caile

intelepciunii celui ce cauta.

In continuare cateva cuvinte despre modul in care aceste secrete au fost

dezvaluite omului modern, dupa ce au stat indelung timp ascunse.

Cu aproximativ 1 300 de ani i.H. Egiptul, vechiul KHEM, era in mare

fierbere iar multe delegatii de preoti au fost trimise in diferite parti

ale lumii. Printre acestea s-au numarat si preotii Piramidei care au

purtat cu ei tablitele de smarald ca pe un talisman. Cu ajutorul

tablitelor ei puteau exercita o anumita autoritate asupra preotilor din

celelalte colonii atlante.

Legenda spune ca aceste tablite imputerniceau pe purtator cu autoritatea

lui Thoth.

Grupul de preoti care detineau tablitele au emigrat in America de Sud.

Aici i-au gasit pe Mayasi, un popor infloritor, care isi aminteau mult din

intelepciunea straveche.

Preotii s-au statornicit in acele locuri. In secolul X mayasii

colonizasera peninsula Yucatan iar tablitele au fost asezate sub altarul

unuia din templele inchinate zeului Soare. Dupa cucerirea mayasilor de

catre spanioli, orasele au fost abandonate iar comorile au ramas ascunse

si uitate in temple.

Trebuie sa se inteleaga ca Marea Piramida a fost si este inca un Templu de

initiere. Isus, Solomon, Apolonius si multi altii s-au numarat printre cei

initiati aici. Scriitorul (care este in continua legatura cu Marea Camera

Alba din Piramida) a primit instructiuni sa recupereze si sa aduca inapoi

in Marea Piramida tablitele stravechi.

Acest lucru s-a realizat. Inainte de a le inapoia i s-a acordat

permisiunea sa le traduca si sa pastreze o copie a intelepciunii inscrisa

pe tablite. Evenimentul a fost posibil in 1925 si abia acum s-a acordat

permisiunea de a fi publicate. E posibil ca unii sa zambeasca ironic.

Totusi cercetatorul atent va citi printre randuri si va descoperi

intelepciunea ascunsa in ele.

Daca Lumina se afla in interiorul tau, informatia cuprinsa in tablite va

gasi in tine un ecou.

In continuare este descrisa infatisarea tablitelor:

Sunt 12 tablite din smarald verde, facute dintr-o substanta transmutata

alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element si substanta. Mai exact

structura atomica si celulara fiind fixa ea nu permite nici o schimbare.

Din aceasta cauza tablitele contrazic legea ionizarii referitoare la

corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limba atlanta.

Acestea reactioneaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce

citeste, eliberand vibratia mentala asociata in mintea cititorului.

Tablitele sunt prinse intre ele cu inele facute dintr-un aliaj de culoarea

aurului, suspendate de o tija din acelasi material.

Pe intelepciunea continuta in aceste tablite se bazeaza misterele

stravechi. Pentru cel ce citeste cu mintea si ochii deschisi,

intelepciunea personala se va multiplica de 100 de ori.

Citeste! Crezi sau nu, citeste iar vibratia tablitelor va trezi „ceva” in tine.

In paginile urmatoare voi dezvalui cateva enigme putin cunoscute chiar de catre slujitorii adevarului.

Cautarea omului in dorinta de a intelege legile care-i guverneaza viata

este nesfarsita. Cu toate acestea el nu a reusit sa treaca de valul care

apara planurile superioare de viziunea lui materiala asupra vietii si

adevarului. Adevarul este gata sa fie asimilat de catre cei care-si

largesc propria viziune intorcandu-se catre ei insisi si nu cautand in afara lor adevarul.

In linistea simturilor materiale se gaseste cheia intelepciunii. Cel ce

vorbeste nu stie; cel ce stie nu vorbeste!

Legile supreme nu pot fi rostite. Ele exista ca o entitate pe caile care

transced toate simbolurile sau cuvintele din lumea materiala. Simbolurile

nu sunt decat niste Chei cu care se deschid usi ce conduc spre adevaruri.

De multe ori usa nu poate fi deschisa deoarece cheia pare atat de mareata

incat lucrurile care se afla in spatele ei nu pot fi vazute.

Daca reusim sa intelegem ca toate cheile, toate simbolurile materiale sunt

manifestari, prelungiri ale unei Legi Supreme si a Adevarului, ne vom

dezvolta o viziune ce ne va permite sa trecem dincolo de val.

Toate lucrurile din toate Universurile se misca conform unei Legi. Legea

care guverneaza miscarea Planetelor nu este mai imuabila decat Legea care

guverneaza manifestarea omului in aceasta lume. Una dintre cele mai

importante Legi este Legea responsabila de de formarea omului ca fiinta

materiala.

Maretul scop al scolilor initiatice din toate timpurile a fost sa

dezvaluie functionalitatile Legii care leaga omul material de omul

spiritual. Legatura dintre omul material si omul spiritual este omul

intelectual deoarece mintea are atat calitati materiale cat si spirituale.

Cel care aspira la cunostinte elevate trebuie sa-si dezvolte latura

intelectuala a firii lui pentru a-si intari credinta ca poate sa-si

concentreze toate fortele fiintei lui catre si in planul pe care-l

doreste.

Marea cautare a Luminii, a Vietii si a Iubirii incepe in primul rand din

planul material. Condusa catre planul ultim, scopul ei final este fuziunea

completa cu Constiinta Universala. Asezarea fundatiei in planul material

este primul pas. Abia apoi vine si scopul suprem al realizarii spirituale.

In paginile urmatoare se ofera o interpretare a tablitelor de smarald si a

intelesurilor lor secrete. In mesajul lui Thoth sunt ascunse multe sensuri

care nu transpar la suprafata cu usurinta. Lumina invataturii va deschide

noi perspective de intelegere.

„Citeste si Fii intelept” doar daca Lumina constiintei tale trezeste in

tine intelegerea care este o calitate innascuta a sufletului!

Profesorul Doreal

TABLITELE DE SMARALD ale lui THOTH

TABLITA 1

Istoria lui Thoth, Atlantul

Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor

paznicul documentelor, atotputernic rege, magician

traind din generatie in generatie,

pregatindu-ma sa cobor in salile din Amenti,

am scris spre a-i indruma

pe cei care vor veni dupa mine,

aceste documente ale atotputernicei intelepciuni a Marii Atlantide.

In marele oras din KEOR, pe insula UNDAL,

intr-un timp foarte indepartat, am inceput aceasta incarnare.

Preaputernicii atlanti au trait si au murit altfel

decat o fac oamenii din epoca de acum,

din eon in eon si-au reinnoit viata

in Salile din Amenti unde raul vietii curge etern.

De o suta de ori cate zece

am coborat pe intunecatul drum ce duce spre lumina,

si de tot atatea ori am urcat din

intuneric spre lumina cu forte si puteri reinnoite.

Acum inca o data voi cobori

iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.)

nu vor mai sti de mine.

Dar intr-un timp ce nu s-a nascut inca ma voi ridica din nou,preaputernic, cerand socoteala

celor ramasi in urma.

Atunci sa va feriti, voi cei din KHEM,invatatura de mi-ati fi tradat,caci arunca-va-voi in intunericul cavernelor de unde ati venit.

Sa nu-mi tradati secretele oamenilor nordului  oamenilor sudului ori blestemul meu se va abate asupra voastra.

Nu uitati sa luati aminte la cuvintele mele pentru ca sigur ma voi reintoarce si voi cere de la voi ceea ce paziti.

Da, chiar si de dincolo de timp si de moarte ma voi intoarce, rasplatind sau pedepsind dupa loialitatea fiecaruia.

Maret fost-a poporul meu in timpuri apuse,maret dincolo de intelegerea oamenilor ce-s acum in jurul meu; avand stiinta intelepciunii celor de demult, cautand departe in inima infinitatii cunostinte ce apartineau tineretii Pamantului.

Intelepti eram datorita intelepciunii

Copiilor Luminii care traiau printre noi.

Puternici eram datorita puterii ce venea din focul etern.

Iar mai presus de toate, cel mai important intre copii omului era tatal meu, THOTME, paznicul marelui templu,punte intre Copii Luminii care locuiau in templu si rasele de oameni care populau cele zece insule.

Sol, dupa Trei,

al Locuitorului din UNAL,

vorbind Regilor cu o voce careia trebuia sa i te supui.

Crescut-am acolo pana la maturitate,fiind invatat de tatal meu misterele stravechi,pana cand, in timp, crescu in mine focul intelepciunii,iar acesta se transforma intr-o flacara ce ma consuma.

N-am dorit altceva decat atingerea intelepciunii.

Pana cand intr-o mareata zi porunca veni de la Locuitorul Templului, sa fiu adus in fata lui.

Putini erau aceia intre copiii omului ce privisera acea fata si traisera apoi, caci Copii Luminii nu sunt precum fii omului cand nu sunt incarnati intr-un corp fizic.

Ales fost-am dintre fii omului, educat de catre Locuitor astfel ca telurile lui sa fie indeplinite,teluri nenascute inca in pantecul timpului.

Epoci intregi am locuit in Templu,acumuland din ce in ce mai multa intelepciune,pana cand si eu m-am apropiat de lumina trimisa de marele foc.

Mi-a aratat calea spre Amenti,lumea de dincolo unde sta marele rege pe tronul sau.

Adanc m-am plecat in semn de respect in fata Maestrilor Vietii si a Maestrilor Mortii, primind in dar Cheia Vietii.

Eliberat eram de Salile din Amenti, alungand moartea din cercul vietii.

Departe spre stele calatorit-am pana cand spatiul si timpul au disparut.

Dupa ce sorbit-am cu nesat din cupa intelepciunii,am privit in sufletele oamenilor unde-am descoperit mistere si mai mari si m-am bucurat.

Caci doar in Cautarea Adevarului putea Sufletul meu sa se linisteasca si flacara din mine sa se stinga.

De-a lungul epocilor am trait,urmarindu-i pe cei din jurul meu gustand din cupa mortii si intorcandu-se apoi in lumina vietii.

Treptat, din Regatele Atlantidei se raspandira valuri de constiinta contopite cu mine,pentru ca apoi ele sa fie inlocuite de semintele unei stele inferioare.

Supunandu-se legii, cuvantul Maestrului crescu ca o floare.

Inspre intunericul din strafunduri se indreptara gandurile Atlantilor,

Pana cand, in sfarsit in aceasta manie sosi din AGWANTI,Locuitorul, (cuvantul Agwanti nu are un echivalent in limba engleza;inseamna o stare de detasare. n.tr.) rostind Cuvantul, chemand puterea.

Adanc in inima Pamantului, fii din Amenti auzira,si auzind produsera preschimbarea florii focului care arde etern, il transformara folosind LOGOS-ul,pana cand marele foc isi schimba directia.

Peste lume se napustira atunci marile ape,innecand si scufundand,schimband echilibrul Pamantului pana cand doar Templul Luminii mai ramase intreg pe marele munte de pe insula UNDALcare se ridica dintre ape,doar cativa mai traiau salvati de furia apelor.

Ma chema apoi Maestrul, zicand:

Aduna-mi poporul.

Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am invatat,pana vei ajunge pe pamantul barbarilor parosi,ce locuiesc in pesteri, in desert.

Acolo urmeaza planul pe care il stii deja.Adunatu-mi-am atunci poporul siam intrat in marea nava a Maestrului.
In sus ne-am ridicat dimineata.Intunecat sub noi se vedea Templul.

Brusc peste el napustitu-s-au apele.

Disparut de pe suprafata Pamantului,pana cand vremea va sosi, era maretul Templu.

Foarte repede ne-am indreptat spre soarele diminetii,pana cand sub noi se intinse taramul copiilor din KHEM.

Maniosi, ne-au intampinat cu maciuci si suliti,pe care le agitau in aer, dorind sa injunghie si chiar sa-i distruga

pe fii Atlantidei.

Atunci ridicatu-mi-am toiagul indreptand spre ei o raza vibratorie care ii facu sa ramana nemiscati ca niste bucati de piatra de pe munte.

Apoi vorbitu-le-am cu o voce calma si pasnica, povestindu-le despreputerea Atlantidei,afirmand ca suntem copii Soarelui si mesagerii lui.

Intimidatu-i-am apoi aratandu-le puterile mele magicepana cand au ajuns sa se tarasca la picioarele mele cand s-au putut misca din nou.

Mult timp am locuit pe taramul numit KHEM, mult, mult timp.

Ascultand poruncile Maestrului, care desi doarme traieste de-a pururi,am trimis de la mine pe Fii Atlantidei, i-am trimis in toate zarile,sperand ca din pantecul timpului intelepciunea poate reaparea in copii ei.

Mult timp petrecut-am in KHEM,facand lucruri marete cu ajutorul intelepciunii din mine.
In sus crescura spre lumina cunoasterii copii din KHEM,udati de ploile intelepciunii mele.
Deschis-am atunci drum spre Amenti ca sa-mi pot pastra puterile,traind din epoca in epoca ca Soare al Atlantidei,pazind intelepciunea, pastrand documentele.

Cativa dintre fii KHEM-ului,atragandu-i pe ceilalti in jurul lor,crescura incet in forta Sufletului.
Acum, inca o data, cobor dintre ei in intunecatele sali din Amenti,adanc in salile subterane, inaintea Maestrilor puterilor,fata in fata inca o data cu Locuitorul.

Ridicatu-m-am sus deasupra intrarii, o trecatoare, o poarta ce duce spreAmenti.

Putini ar avea curajul sa indrazneasca, putini trec poarta spreintunericul din Amenti.

Ridicat-am deasupra intrarii, o puternica piramida,folosind puterea ce intrece forta Pamantului (gravitatia, n.tr.).

Adanc, foarte adanc am asezat casa-de-forta sau camera,din care am sculptat o trecatoare circulara ce ajunge apropae de mareata adunare.

Acolo in varf, am asezat cristalul, ce trimite raze spre „Timp-Spatiu”,atragand forta din eter, si concentrand-o catre trecatoarea spre Amenti.
Construit-am si alte camere care par a fi goale,totusi ascunse in ele se afla cheile spre Amenti.

Cel ce cu curaj va porni spre taramurile intunecate sa se purifice mai intai prin post indelungat.

Sa se intinda in sarcofagul de piatra din camera mea.

Apoi ii voi dezvalui marile mistere.

Curand se va indrepta spre locul unde il voi intampina,chiar si in intunericul Pamantului il voi intampina, eu,

Thoth, Maestrul Intelepciunii, il voi intampina si voi trai alaturi de el de-a pururi.

Construit-am Marea Piramida,dupa modelul piramidei fortei Pamantului,arzand etern astfel ca, si ea,sa ramana de-a lungul secolelor.

In interiorul ei, am asezat cunoasterea despre „Stiinta-Magiei”astfel ca sa pot fi aici cand ma reintorc din Amenti,da, in timp ce dorm in Salile din Amenti,

Sufletul meu ce hoinareste liber se va reincarna,va locui intre oameni in aceasta forma sau in alta. (Hermes-de trei ori nascutul)

Trimis pe Pamant al Locuitorului sunt,indeplinindu-i poruncile astfel ca multi sa fie ridicati.

Acum ma intorc in Salile din Amenti,lasand in urma ceva din intelepciunea mea.

Pastrati-o si urmati porunca Locuitorului:

Ridicati intotdeauna ochii spre lumina.

Cu siguranta, in timp, veti deveni una cu Maestrul,

Cu siguranta si pe buna dreptate sunteti una cu Maestrul,

Cu siguranta si pe buna dreptate sunteti una cu TOTUL.

Acum, plec de la voi.

Nu uitati poruncile mele,pastrati-le si respectati-le,iar eu voi fi cu voi,ajutandu-va si indrumandu-va spre Lumina.
In fata mea se deschide poarta.

Cobor in intunericul noptii.

TABLITA 2

Salile din Amenti

Adanc in inima pamantului se gasesc Salile din Amenti,cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,Salile Mortilor si ale celor vii,scaldate in focul infinitului TOT.

Intr-un timp foarte indepartat, pierdut in spatiu-timp,Copii Luminii au privit in jos catre lume.
Vazand copii omului in sclavie legati de forta care venea de dedesupt Au stiut ca doar eliberindu-se din aceasta sclavie va putea omul sa se ridice de pe Pamant spre Soare.

Pe Pamant coborat-au si si-au creat corpuri,asemanatoare cele ale oamenilor.

Maestrii au spus dupa aceasta transformare:”Suntem cei formati din praf din spatiu, luand parte la viata din

infinitul TOT;traim in lume ca si copiii omului, la fel ca si copii omului si totusi diferit.”

Apoi pentru a locui, adanc sub scoarta Pamantului,au sapat spatii mari cu ajutorul puterii lor,spatii diferite de cele ale copiilor omului.
Le-au inconjurat apoi cu forte si puteri, pentru a apara Salile Mortilor.

Unul langa altul au asezat apoi alte spatii, le-au umplut cu Viata si cu lumina de deasupra.

Construit-au apoi Salile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi sa traiasca plini de viata pana la sfarsitul eternitatii.

Treizeci si doi de coipii erau,

Fii ai Luminilor care coborasera intre oameni,
Cautand sa elibereze din sclavia intunericului

Pe cei tintuiti de forta ce venea de dedesupt.

Adanc in Salile din Amenti crescu o floare, arzatoare, ce se marea,alungand noaptea.

Asezata in centru, o raza puternica, datatoarede Viata, de Lumina, umplandu-i de putere pe cei ce se apropiau de ea.

Asezat-au tronuri in jurul ei, treizeci si doua,locuri pentru fiecare Copil al Luminii,asezate astfel ca sa fie scaldati de ceea ce radia din floare, Viata dineterna Lumina.

Acolo isi asezau de fiecare data primele corpuri create pentru ca acestea sa fie umplute cu Spiritul Vietii.

O suta de ani din fiecare o mie trebuiaca Lumina datatoare de Viata sa le lumineze corpurile.Grabind, trezind Spiritul Vietii.Acolo in acel cerc, din eon in eon, stau Marii Maestri,ducand o viata necunoscuta oamenilor.

Acolo in Salile Vietii dorm ei, liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.
La diferite intervale, in timp ce corpurile lor raman adormite,ei se incarneaza in corpurile oamenilor.

Ii invata cum sa iasa din intuneric si ii indruma spre lumina.

Acolo in Sala Vietii, plina de intelepciunea lor,necunoscuti raselor de oameni, traind dintotdeauna sub recele

foc al vietii, stau Copii Luminii.

Exista momente cand se trezesc,si se ridica din adancuri pentru a fi lumini calauzitoare intre oameni,infiniti printre oamenii limitati.

Cel ce progresand a iesit din intuneric, s-a ridicat din noapte spre lumina,este eliberat de Salile din Amenti, este eliberat de Floarea Luminii si a Vietii.
Indrumat atunci de intelepciune si cunostintele acumulate,va trece dintre oameni intre Maestrii Vietii.

Acolo poate locui la fel ca si ceilalti Maestri, eliberat din sclavia intunericului noptii.

Asezati in interiorul florii ce radiaza stau sapte Maestri din Spatiu-Timpurile de deasupra noastra,

ajutind si calauzind prin infinita Intelepciune, calea prin timp a copiilor omului.

Preaputernici si stranii sunt, invaluiti in puterea lor,tacuti, atoatestiutori, atragand spre ei forta Vietii,

diferiti si totusi una cu copiii omului.

Da, diferiti, si totusi Una cu Copiii Luminii.

Pastratori si pazitori ai fortei ce inrobeste omul,pregatiti sa o slabeasca daca lumina a fost atinsa.

Primul si cel mai puternic, este Entitatea Ascunsa, Maestrul Maestrilor,infinitul Noua, deasupra celorlalti de la fiecare Maestru al Ciclurilor;

Trei, Patru, Cinci si Sase, Sapte, Opt,

fiecare avand o misiune, fiecare cu fortele proprii,calauzind, indrumand destinul omului.

Acolo stau, preaputernici, eliberati de orice timp si spatiu.

Nu apartin acestei lumi si totusi inruditi cu ea,

Frati Mai Mari, ai copiilor omului.

Judecand si cantarind, cu ajutorul intelepciunii lor,urmaresc inaintarea Luminii printre oameni.

Acolo, inaintea lor, am fost condus de catre Locuitor,si l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.

Apoi din EL se auzi o voce spunand:
„Maret esti tu, Thoth, intre copii omului.liber esti de-acum de Salile din Amenti,Maestru al Vietii intre copii omului.
Nu vei mai gusta moartea decat daca vei voi,vei sorbi doar Viata pana la capatul eternitatii,

De-acum ti-e Viata de-a pururi la indemana.

De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.

Poti locui sau pleca de aici dupa cum ti-e vrerea,

Liber este Amenti pentru Soarele omului.

Bucura-te de Viata in orice forma voiesti,

Copil al Luminii crescut intre oameni.

Alege ce vrei sa faci, caci toti trebuie sa trudeasca,

Sa nu te eliberezi niciodata de calea Luminii.

Un pas doar ai facut pe lungul drum spre inaltimi,infinit este acum muntele Luminii.

Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-nalta;inaintarea ta nu face decat sa-ndeparteze scopul.

Apropie-te intotdeauna de infinita Intelepciune,si ca-nainte scopul se va indeparta.

Eliberat esti acum de Salile din Amenti spre a merge alaturi de Maestrii lumii,catre acelasi scop, lucrand impreuna,pentru a aduce Lumina copiilor omului.”

Apoi dinspre tronul sau veni unul dintre Maestri,ma lua de mana si ma conduse inainte,prin toate Salile adanc ascunsului taram.
Ma conduse prin Salile din Amenti,dezvaluindu-mi secretele necunoscute omului.

Prin coridoru-ntunecat, ma conduse in jos,spre Sala unde sta intunecata Moarte.

Uriasa se-ntindea in fata mea mareata Sala,
inconjurata de-ntuneric dar totusi plina de Lumina.

In fata mea se ridica un tron intunecat,Invaluita sedea pe el o silueta a noptii.
Mai neagra decat noaptea statea acolo,
De-un negru ce-al noptii nu era.
In fata ei s-opri Maestrul, rostind
Cuvantul ce produce Viata:”o, maestre al intunericului,calauza pe drumul ce duce dinspre Viata spre Viata,in fata ta aduc un Soare al diminetii.
Sa-l nu-l atingi vreodata cu puterea noptii.

Sa nu-i chemi flacara spre intunericul noptii.

Cunoaste-l si priveste-l, e fratele nostru

ce s-a ridicat din intuneric spre Lumina.

Elibereaza-i flacara din robie,Ca libera sa arda in intunericul noptii.”

O mana ridica atunci silueta,si o flacara aparu, devenind din ce in ce mai stralucitoare.cu repeziciune dand cortina de-ntuneric la o parte,scotand Sala din bezna noptii.

In spatiul mare din fata mea aparura,luminite dupa luminite, de dupa valul noptii.

Nenumarate milioane topaiau in fata meaunele arzand ca niste flori de foc.

Altele aruncau o lumina slaba ce abia se zarea din noapte.Lumina unora scadea cu repeziciune;a altora crestea doar dintr-o scanteie de lumina.
Fiecare era inconjurata de un palid val de intuneric,dar totusi ardea cu o flacara ce nu putea fi niciodata stinsa.
Zburand de colo-colo precum licuricii primavara,umpleau spatiul cu Lumina si cu Viata.
Atunci se auzi o voce, puternica si solemna, zicand:

„Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,crescand sau slabind in intensitate, existand de-a pururi,
schimbandu-se dar fiind vii, in moarte spre viata.

Dupa ce imbobocesc ca niste flori,si ating punctul final al cresterii in viata,repede trimit atunci valul intunericului invaluindu-le si schimbandu-le in noi forme de viata.

Constant de-a lungul epocilor, crescand, devenind o alta flacara,luminand intunericul cu si mai mare forta,
stinsa si totusi nestinsa de catre valul noptii.Astfel creste sufletul omului de-a pururi distrus dar totusi nedistrus de intunericul noptii.

Eu, Moartea, vin dar nu raman,
Caci viata exista dintotdeauna in TOTUL;
Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,

Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infinite.

Trezeste-te, O flacara ce arzi de-a pururi in interior,Straluce si infrange valul noptii.”
Apoi in mijlocul vapailor in intuneric, crescu una ce alunga noaptea, crescand, marindu-se devenind si mai stralucitoare pana cand nu mai fu decat lumina.

Atunci vorbi calauza mea, vocea maestrului:

Priveste-ti propriul suflet cum creste in lumina,

eliberat acum de-a pururi de Maestrul noptii.

Prin multe spatii ma duse-apoi spatii unde se aflau secretele Copiilor

Luminii;

secrete pe care omul nu le va afla poate niciodata pana cand

nu va deveni si el un Soare al Luminii.

Ma conduse inapoi spre Lumina

Din Sala Luminii.

Ingenuncheat-am acolo in fata marilor Maestri,

Maestri a TOATE.

Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:

Ai fost eliberat de Salile din Amenti.

Alege ce vrei sa faci intre copii omului.

Am vorbit si eu apoi:

O, mare maestru, permite-mi sa fiu invatator de oameni,

sa le arat calea pana vor deveni si ei lumini intre oameni;

eliberati de valul noptii care ii inconjura, arzand si luminand intre oameni.

Imi vorbi apoi vocea:

Mergi si asa sa fie dupa cum ti-e voia.

Stapan al propriului destin iti esti acum,

liber sa accepti sau sa refuzi.

Preia-ti puterea, preia-ti intelepciunea.

Ca o lumina straluce intre copii omului.

In sus ma conduse apoi Locuitorul.

Si am trait din nou intre copii omului,

invatandu-i si aratandu-le cate ceva din intelepciunea mea;

Soare al Luminii, un foc intre oameni.

Acum pasesc din nou pe calea ce duce in jos, cautand lumina in intunericul

noptii.

Pastrati-mi documentele caci calauza vor fi pentru copii omului.

TABLITA 3

Cheia Intelepciunii

Eu, THOTH, atlantul,

ofer intelepciunea mea,

ofer cunostintele mele,

ofer puterea mea.

De buna voie le ofer copiilor omului.

Ofer in speranta ca si ei ar putea avea intelepciune

care sa straluceasca in lume din spatele valului noptii.

Intelepciunea este putere iar puterea este intelepciune,

impreuna completand intregul.

Omule, sa nu fii mandru de intelepciunea ta.

Discuta atat cu nestiutorul cat si cu inteleptul.

Daca vine la tine cineva plin de invatatura,

asculta-l cu mare atentie caci intelepciunea e totul.

Sa nu taci cand se vorbeste despre rau caci Adevarul ca si razele de soare

lumineaza totul.

Cel ce nu respecta legea va fi pedepsit, caci doar prin Lege se elibereaza

oamenii.

Nu trebuie sa te temi pentru ca frica este ceea ce leaga omul de intuneric.

Urmeaza-ti indemnul inimii in timpul vietii.

Fa mai mult decat ti se cere.

Cand ai acumulat bogatii,

Urmeaza-ti indemnul inimii

Caci toate acestea nu sunt de nici un folos daca inima ti-e istovita .

Asculta-ti inima cat mai mult.

Si sufletul se va bucura.

Cei ce sunt calauziti nu se ratacesc,

Dar cei ce s-au ratacit nu mai pot gasi calea cea dreapta.

Daca traiesti intre oameni, fa ca Iubirea sa fie totul pentru inima ta.

Daca va veni cineva sa-ti ceara sfatul, lasa-l sa vorbeasca liber,

caci astfel lucrul pentru care a venit la tine poate fi infaptuit.

Daca se codeste sa-si deschida inima catre tine,

e pentru ca tu, cel ce judeca situtia, esti de vina.

Nu rosti vorbe nechibzuite si nici nu le asculta,

pentru ca acestea sunt spuse de cel ce nu este in armonie.

Nu le rosti nici tu, astfel ca cel din fata ta sa poata afla intelepciunea.

Tacerea e un mare castig.

Nu castigi nimic vorbind foarte mult.

Nu-ti ridica inima mai presus de cea a copiilor omului,

pentru ca sa nu ajunga mai jos decat praful chiar.

Daca vei ajunge mare intre oameni,

sa fii respectat pentru ceea ce stii si pentru blandete.

Daca vrei sa cunosti firea unui prieten, nu-i intreba tovarasii,

ci petrece catva timp doar cu el.

Discuta cu el, pune-i la incercare inima prin cuvintele lui si prin

purtarea lui.

Caci ce intra in magazie trebuie sa si iasa,

iar lucrurile ce-ti apartin trebuie impartasite si prietenului tau.

Invatatura e considerata de prost drept ignoranta,

iar lucrurile profitabile ii sunt daunatoare.

El traieste in moarte.

Si-aceasta-i este hrana.

Secrete exista in Cosmos ce odata dezvaluite umplu lumea cu lumina lor.

Cel ce-ar vrea sa se elibereze din sclavia intunericului

sa desparta mai intai materialul de imaterial, focul de pamant;

pentru ca se stie ca asa cum pamantul coboara spre pamant,

la fel si focul urca spre foc si devine una cu focul.

Cel ce cunoaste focul din sine va urca spre focul etern si va trai in el

de-a pururi.

Focul, focul interior, este cea mai puternica forta dintre toate,

pentru ca biruie totul si trece prin toate lucrurile de pe Pamant.

Omul se sprijina doar pe ceea ce rezista.

Pamantul trebuie sa-I reziste omului altfel acesta nu ar exista.

Nu toti ochii vad la fel, unul vede un obiect de o anume forma si culoare

iar altul, de o alta forma si culoare.

La fel si infinitul foc, ce-si schimba culorile, nu e la fel de la o zi la

alta.

Asa vorbesc eu, THOTH, despre intelepciunea mea,

caci un om e un foc ce arde stralucind in noapte;

nu e stins niciodata de valul intunericului, nu e niciodata stins de valul

noptii.

In inimile oamenilor am privit cu ajutorul intelepciunii mele,

si am aflat ca nu s-au eliberat inca de lupta.

Elibereaza-ti focul, O frate al meu sau el va fi ingropat in umbra noptii!

Asculta omule aceasta intelepciune: unde inceteaza numele si forma?

Doar in constiinta, invizibila, o forta infinita ce radiaza stralucitor.

Formele pe care le creezi luminandu-ti

felul de a privi lumea sunt cu adevarat efecte ce urmeaza cauza ta.

Omul este o stea incatusata intr-un corp, pana cand, la sfarsit

se elibereaza prin propria lupta.

Doar prin efort si truda steaua din tine

va inflori intr-o noua viata.

Cel ce stie inceputul tuturor lucrurilor,

isi elibereaza steaua din taramul noptii.

Aminteste-ti, omule, ca tot ce exista e doar o alta forma a ceea ce nu

exista.

Orice forma de viata trece in alta forma de viata

iar tu nu faci exceptie de la aceasta lege.

Respecta Legea, caci totul e Lege.

Nu cauta ce nu tine de Lege, caci asa ceva exista doar in iluzia simturilor.

Intelepciunea vine in intampinarea tuturor copiii ei

asa cum ei vin in intampinarea ei.

De-a lungul epocilor, lumina a fost ascunsa.

Trezeste-te, omule, si fii intelept.

Adanc in misterele vietii am calatorit, cautand cele ascunse.

Asculta, omule, si fii intelept.

Departe, sub scoarta pamantului, in Salile din Amenti,

Secrete ascunse oamenilor am vazut.

Ades am trecut prin coridorul bine ascuns,

si am privit Lumina care este Viata pentru oameni.

Acolo, sub florile Vietii nesfarsite, cautat-am in inimile si secretele

oamenilor.

Aflat-am ca omul nu face decat sa traiasca in intuneric,

lumina marelui foc fiindu-i ascunsa in sine.

Inaintea Maestrilor din ascunsul Amenti

am acumulat intelepciunea pe care o dau oamenilor.

Maestri sunt ei, ai Intelepciunii Secrete,

adusa din viitorul sfarsitului infinitatii.

Sapte sunt, Maestrii din Amenti,

mai presus de Copiii Diminetii,

Sori ai ciclurilor, Maestri ai Intelepciunii.

Nu sunt la fel ca si copii omului?

TREI, PATRU, CINCI SI SASE, SAPTE

OPT, NOUA sunt titlurile Maestrilor oamenilor.

Departe de viitor, fara forma si totusi in formare

au venit ei ca invatatori ai copiilor omului.

Traiesc de-a pururi, fara sa faca parte totusi dintre cei vii,

nelegati de viata si liberi de moarte.

Conduc dintotdeauna cu infinita-ntelepciune,

legati si totusi nelegati de intunecatele Sali ale Mortii.

Au viata-n ei dar care nu este viata,

eliberati de toate sunt Maestrii TOTULUI.

De la ei a venit Logos-ul, instrumente ei ale puterii nemasurate.

Mareata este infatisarea lor, si totusi ascunsa in micime,

formata de ceea ce se formeaza, cunoscuta si totusi nestiuta.

TREI pastreaza cheile tuturor magiilor ascunse,

creator este el al Salilor Mortilor;

trimitand putere, invaluit in intuneric,

legand sufletele copiilor omului;

trimitand intunericul, legand forta sufletului;

conducator al negativului pentru copii omului.

PATRU e cel ce sloboade puterea.

Maestru al Vietii este pentru copii omului.

Lumina ii e corpul, flacara ii este infatisarea,

eliberator de suflete pentru copii omului.

CINCI este stapanul, Maestrul tuturor magiilor –

Cheia Cuvantului ce rasuna printre oameni.

SASE este Maestrul Luminii, drumul ascuns,

Cararea sufletelor copiilor oamenilor.

SAPTE este Maestrul vastitatii,

Stapanul Spatiului si cheia Timpurilor.

OPT este cel ce comanda progresul;

Cantareste si echilibreaza calatoria omului.

NOUA este tatal, maret la randu-i in infatisare,

Formandu-se si schimbandu-se din ceea ce nu are forma.

Gandeste-te cu mare atentie la simbolurile pe care ti le-am dat.

Chei sunt ele, desi sunt ascunse oamenilor.

Nazuieste oricand spre inalt, Suflet al diminetii,

Intoarce-ti gandurile spre Lumina si Viata.

Descopera in simbolurile pe care ti le-am dat,

lumina pe drumul ce porneste din viata si se termina in viata.

Cauta cu intelepciune.

Intoarce-ti gandurile spre interiorul tau.

Nu-ti inchide mintea florii Luminii.

Asaza-ti in corp o imagine faurita din ganduri.

Gandeste-te la numerele care te conduc spre Viata.

Curata este cararea pentru cel ce are intelepciune.

Deschide usa Imparatiei Luminii.

Revarsa-ti flacara ca un Soare al diminetii ce esti,

Indeparteaza intunericul si traieste in lumina zilei.

Priveste-te, omule! Ca parte a fiintei tale

Cei Sapte care sunt dar nu sunt ce par a fi.

Deschisu-mi-am, omule, intelepciunea,.

Urmeaza drumul pe care primul am pasit.

Maestri ai Intelepciunii,

SOARE al LUMINII MATINALE si al VIETII pentru copii omului.

Tablita 4

Cel Nascut in Spatiu

Asculta, omule, vocea intelepciunii,

Asculta vocea lui THOTH, atlantul.

De buna voie iti ofer intelepciunea mea,

Adunata din spatiul si timpul acestui ciclu;

Stapan al misterelor, SOARE al diminetii,

Traind de-a pururi, un copil al LUMINII,

Stralucind ca o stea a diminetii.

THOTH invatatorul de oameni, invatator al TOTULUI.

Cu mult timp in urma, in copilaria mea,

Priveam stelele din de mult ingropata Atlantida,

Si visam la misterele ce se ascundeau departe, deasupra oamenilor.

Atunci crescu in inima mea o mare dorinta de a cuceri drumul ce ducea

catre stele.

An dupa an, am cautat intelepciunea, cunostinte noi, urmand calea,

Pana cand SUFLETUL meu, trudit, s-a eliberat din stransoare si a plecat

departe.

Eliberat eram de legatura pamant-om.

Eliberat de corp, am tasnit in noapte.

Deschis era, in sfarsit, si pentru mine spatiul stelar.

Eliberat din stransoarea noptii eram.

Acum puteam cauta intelepciune la marginile spatiului,

Departe de cunoasterea omului limitat.

Departe, in spatiu, calatori liber SUFLETUL meu

In infinitatea cercului luminii.

Ciudate, dincolo de intelegere, erau unele planete,

Gigantice, cum omul nici nu poate visa.

Totusi gasit-am Legea, in toata frumusetea ei, ce se facea simtita

Pe si printre acele planete asa cum se face simtita printre oameni.

Prin frumusetea infinitatii calatori sufletul meu,

Departe in spatiu am zburat cu gandul.

M-am odihnit pe o planeta frumoasa

Al carei aer era plin de sunete armonioase.

Forme erau acolo, miscandu-se in Ordine,

Marete si maiestuoase precum stelele noptii;

Urcand in armonie, echilibru ordonat,

Simboluri ale Cosmicului, si ale Legii.

Pe langa multe stele trecut-am in calatoria mea,

Si pe langa multe rase de oameni

Unii urcand ca stele ale diminetii

Altii cazand spre intunericul noptii.

Fiecare din ei se luptau sa se ridice,

Urcand spre inaltimi si sondand abisurile,

Ajungand uneori pe taramuri luminoase,

Trecand prin intuneric ca sa iasa la Lumina.

Sa stii, omule, ca Lumina este mostenirea ta.

Intunericul e doar un val.

Inchisa in inima ta se afla lumina eterna,

Asteptand sa fie eliberata pentru a cuceri,

Asteptand sa rupa valul noptii.

Am descoperit cativa din cei ce cucerisera eterul.

Eliberati de spatiu dar totusi oameni erau.

Folosind forta care sta la baza TUTUROR lucrurilor,

Departe in spatiu construit-au o planeta,

Condusa de forta ce curge prin TOT;

Concentrand, transformand eterul in forme

Care cresteau dupa vrerea lor.

Depasisera in stiinta toate rasele,

Aveau o intelepciune nemasurata, erau fii ai stelelor.

Indelung am stat si le-am admirat intelepciunea.

Au creat din eter orase

Marete din trandafiri si aur.

Ci mult timp in urma, ei cucerisera eterul,

Se eliberasera din stransoare

Se gandeau doar la o imagine iar aceasta era rapid creata.

Mai departe pleca sufletul meu prin Cosmos,

Vazand lucruri si noi dar si vechi;

Invatand ca omul este cu adevarat un fiu al spatiului,

Un Soare intre Sori, un copil al stelelor.

Sa stii, omule, ca tot ce ai, este una cu stelele.

Corpul tau nu e decat o planeta

Invartindu-se in jurul stelei din centrul sistemului planetar.

Dupa ce vei obtine lumina intelepciunii totale,

Liber vei fi sa stralucesti in eter

Vei fi unul din Sorii ce lumineaza intunericul exterior

Unul din copii spatiului ce creste in Lumina.

Asa precum stelele isi pierd cu timpul stralucirea,

Lumina lor revenind la mareata sursa,

La fel, omule, trece sufletul

Lasand in urma intunericul noptii.

Format din eterul primordial, plin de stralucirea ce curge dinspre sursa,

Legat de eterul ce il inconjoara

Straluce de-a pururi pana cand se elibereaza in sfarsit.

Ridica-ti flacara din intuneric, lasa-n urma noaptea si liber vei fi.

Calatorit-am prin spatiu-timp,

Stiind ca in sfarsit sufletul meu era liber,

Stiind ca in sfarsit pot urma intelepciunea.

Pana cand, in cele din urma am trecut intr-un plan,

Ascuns cunoasterii, necunoscut intelepciunii,

O prelungire dincolo de tot ceea ce stim noi.

Avand aceasta cunoastere, omule,

Sufletul meu a fost si mai fericit,

Pentru ca acum eram liber.

Asculta, fiu al spatiului,

Asculta-mi intelepciunea:

Afla ca si tu vei fi liber.

Asculta-mi inca o data intelepciunea, omule,

Caci ascultand si tu poti trai si fi liber.

Nu esti ceva pamantean ci fiu al Infinitei Lumini Cosmice.

Nu mai stii de unde vii, omule?

Nu stii ca esti cu adevarat Lumina?

Soare al Maretului Soare, dobandind intelepciune

Vei constientiza legatura ta cu Lumina.

Tie iti ofer acum cunoastere,

Libertatea de a pasi pe aceeasi cale pe care am mers si eu,

Aratandu-ti cum prin zbuciumul meu

Am pasit pe calea ce duce spre stele.

Asculta, omule, si constientizeaza-ti legaturile,

Afla cum sa te eliberezi.

Din mijlocul intunericului te vei ridica, vei fi una cu Lumina si cu stelele.

Urmeaza intotdeauna calea intelepciunii.

Doar asa te poti ridica.

Destinul omului il conduce dintotdeauna inainte

Spre Curbele Infinitului TOT.

Afla, omule, ca tot spatiul este supus ordinii.

Doar prin Ordine poti fi Una cu TOTUL.

Ordinea si echilibrul sunt Legile Cosmosului.

Respecta-le si vei fi Una cu TOTUL.

Cel ce va urma cararea intelepciunii,

Trebuie sa fie deschis florii vietii,

Sa-si extinda constiinta dincolo de intuneric,

Sa curga prin timp si spatiu spre TOT.

Profund, in liniste trebuie sa ramai pana cand, in sfarsit

Te vei elibera de dorinte,

De dorinta de a vorbi in tacerea in care te afli.

Elibereaza-te prin tacere de legatura cuvintelor.

Abstinenta de la mancare pana cand am invins

Dorinta de a manca, aceasta subjuga sufletul.

Atunci asaza-te in intuneric.

Inchide ochii ca sa nu mai vezi razele Luminii.

Centreaza-ti forta sufletului in locul constiintei,

Si elibereaza-l de robia noptii.

Asaza-ti in minte imaginea pe care o doresti.

Imagineaza-ti locul pe care ai vrea sa-l vezi.

Vibreaza inainte si inapoi cu forta ta.

Desfa-ti sufletul din legaturile noptii.

Cu toata puterea trebuie sa scuturi

Pana cand sufletul tau va fi eliberat in sfarsit.

Atotputernica mai presus de cuvinte este flacara Cosmica,

Ce sade in planuri necunoscute omului;

Atotputernica si echilibrata, miscandu-se in Ordine,

Muzica plina de armonie, dincolo de om.

Vorbind prin muzica, cantand prin intermediul culorilor,

Flacara ce arde de la inceputul TOTULUI Etern.

Scanteie din aceasta flacara sunteti, copii mei,

Arzand in culori vii si traind prin muzica.

Asculta vocea si vei vi liber.

Constiinta eliberata fuzioneaza cu cea Cosmica,

Cu Ordinea si Legea TOTULUI.

Sa nu te indoiesti, omule, ca din intuneric,

Lumina va straluci in continuare ca un simbol al TOTULUI.

Spune aceasta rugaciune daca vrei sa obtii intelepciunea.

Roaga-te ca Lumina sa inunde TOTUL.

Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in

Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.

Ridica-mi focul din intuneric,

Atractie a focului care este Una cu TOTUL.

Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.

Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.

Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;

Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile

Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea.

Cand ti-ai eliberat sufletul din robie, sa stii ca pentru tine nu mai

exista intuneric.

Prin spatiu vei putea cauta intelepciune descatusat de trup.

Liber zboara in lumina diminetii,

Sufletule, spre taramurile Luminii. Misca-te in Ordine,

In Armonie, eliberat vei fi impreuna cu Copii Luminii.

Cauta si cunoaste, Cheia mea spre Intelepciune.

Astfel, omule, vei fi liber cu siguranta.

TABLITA 5

Locuitorul din Unal

Ades visez la ingropata Atlantida, pierduta in epoci ce-au disparut in

noapte.

Eon dupa eon ai fiintat in frumusete, lumina stralucind in intunericul

noptii.

Atotputernic, domnind peste cei nascuti pe pamint,

Stapan al Pamantului in vremea Atlantidei.

Rege al natiilor, stapan al intelepciunii,

LUMINA deasupra orasului SUNTAL,

Pastrator al caii,

Traia in TEMPLUL sau,

MAESTRUL din UNAL,

LUMINA a Pamantului in zilele Atlantidei.

Maestru venit dintr-un ciclu de dincolo de noi,

Traind in corpuri ca si printre oameni.

Nenascut pe Pamant,

EL, venit de dincolo de noi,

SOARE a unui ciclu, mai presus de oameni.

Sa stii, omule, ca Maestrul HORLET,

Nu a fost niciodata una cu copii oamenilor.

In vremuri de demult cand Atlantida s-a aratat ca o putere

A aparut cineva cu Cheia Intelepciunii,

Aratand tuturor calea spre LUMINA.

Aratatu-le-a tuturor oamenilor calea spre desavarsire,

Calea Luminii ce curge printre oameni.

Stapanind intunericul, conducand Sufletul-Omului,

Spre inaltimi ce erau Una cu Lumina.

Imparti el Regatele in parti.

Zece erau la numar, conduse de copii oamenilor.

Intr-unul construi un TEMPLU,

Dar construit nu de copii oamenilor.

Din ETER a chemat substanta, modelata si cu forma data de puterea lui YTOLAN

in formele pe care EL le-a construit cu mintea Lui.

Kilometru dupa kilometru subtanta a acoperit insula,

spatiu dupa spatiu a crescut in putere.

Neagra, si totusi nu, dar intunecata ca si spatiul-timp,

adanc in interiorul ei ESENTA LUMINII.

Cu repeziciune aparu Templul

modelat si cu forma data de CUVANTUL LOCUITORULUI,

chemat sa se formeze din ceea ce n-are forma.

Construi apoi EL, in interior, camere marete,

le umplu cu forme chemate din ETER,

si cu intelepciune facuta sa apara din mintea Lui.

Fara forma era EL in TEMPLUL sau,

si in acelasi timp era format in imaginea oamenilor.

Traind printre ei si totusi nefiind de-al lor, ciudat si foarte diferit

era EL de copii oamenilor.

Alese apoi dintre oameni TREI care sa fie poarta spre el.

Ii alese pe cei TREI dintre cei MAI MARI ca sa devina legatura lui cu

Atlantida.

Mesageri care sa-i duca sfatul regilor copiilor oamenilor.

A ales si pe altii si I-a invatat despre intelepciune;

ca invatatori sa fie ei pentru copii oamenilor.

Apoi i-a asezat pe insula UNDAL pentru a fi

invatatori ai Luminii pentru oameni.

Fiecare din cei astfel alesi, a trebuit sa fie invatat intre cinci si zece

ani.

Doar astfel putea sa inteleaga cum sa aduca LUMINA copiilor oamenilor.

Astfel aparu Templul, locul unde statea Invatatorul oamenilor.

Eu, THOTH, am cautat dintotdeauna intelepciunea,

In intuneric si in Lumina.

Inca din tinerete am mers pe cale, cautand sa capat si mai multa invatatura.

Dupa multe straduinte, unul din cei TREI, mi-a adus LUMINA.

Mi-a facut cunoscute poruncile LOCUITORULUI, m-a adus din intuneric la

LUMINA.

m-a dus in fata LOCUITORULUI, in Templu, in fata marelui FOC.

Acolo, pe maretul tron, L-am vazut,

pe LOCUITOR, invesmantat in LUMINA

si stralucind ca focul.

Am ingenuncheat in fata maretei intelepciuni,

simtind LUMINA curgand in valuri prin corpul meu.

Auzit-am apoi vocea LOCUITORULUI:

„Intuneric, vino spre Lumina.

De mult tot cauti calea spre LUMINA.

Fiecare suflet de pe pamant care isi slabeste lanturile,

va fi curand eliberat din robia noptii.

Adanc din intuneric te-ai ridicat, si te-ai apropiat mai mult de Lumina

telului tau.

Aici vei locui ca si copil al meu, pastrator al intelepciunii,

unealta a LUMINII de departe.

Aparator al intelepciunii in epocile intunericului,

ce curand se vor abate asupra copiilor oamenilor.

Locuieste aici si soarbe din toata intelepciunea.

Secrete si mistere ti se vor dezvalui.”

Raspunsu-i-am apoi MAESTRULUI CICLURILOR, zicand:

„Lumina ce te scobori asupra oamenilor,

da-mi din intelepciunea ta

ca sa pot fi invatator de oameni.

Da-mi din LUMINA ta ca sa ma pot elibera.”

Imi vorbi apoi, din nou, MAESTRUL:

„Epoca dupa epoca vei trai prin

intelepciunea ta, da, cand peste Atlantida

se vor rostogoli valurile oceanului,

vei avea Lumina, desi ascunsa in intuneric,

pregatita sa apara oricand o vei chema.

Mergi acum si invata si mai mult din intelepciune.

Dezvolta-te in LUMINA catre TOTUL infinitului.”

Mult timp locuit-am in templul

LOCUITORULUI pana cand in sfarsit m-am contopit cu LUMINA.

Urmat-am apoi calea spre planurile stelare, urmat-am apoi calea LUMINII.

Am urmat calea ce ducea adanc in inima Pamantului,

invatand deopotriva secretele de deasupra si de dedesubt;

invatand calea spre SALILE DIN AMENTI;

invatand despre LEGEA ce tine lumea in echilibru.

Intelepciunea mea purtatu-m-a spre camerele ascunse ale Pamantului,

adanc sub scoarta Pamantului, pe calea ascunsa de epoci copiilor oamenilor.

Mi s-a revelat chiar si mai multa intelepciune inainte de a capata o noua

invatatura:

aflat-am ca orice e parte a unui TOT, maret si totusi mai maret

decat tot ceea ce cunoastem.

Cautat-am centrul Infinitului de-a lungul epocilor.

Pe masura ce inaintam, din ce in ce mai multe secrete aflam.

Acum, privind in urma prin epocile trecute, stiu ca intelepciunea nu

cunoaste limite,

ca ea creste odata cu epocile, ca e Una cu cea a Infinitului.

Lumina era in vechea Atlantida.

Si totusi si intunericul se ascundea acolo.

Din Lumina in intuneric au cazut, cei care se ridicasera dintre oameni.

Orgoliosi devenisera din cauza a ceea ce stiau,

Mandri erau de locul lor intre oameni.

Adanc au cercetat in ce le era interzis,

Si au deschis poarta ce ducea dedesubt.

Cautat-au sa obtina si mai multa cunoastere dar

Si sa o aduca la suprafata.

Cel ce coboara dedesubt trebuie sa fie echilibrat,

Altfel va fi limitat de lipsa luminii.

Deschis-au ei apoi,

Prin cunoasterea lor,

Cai interzise omului.

Dar, in Templul Sau, cel ce vede tot, LOCUITORUL,

sade in AGWANTI, in timp ce prin Atlantida, sufletul lui hoinareste liber.

I-a vazut pe atlanti, cu magia lor,

Deschizand poarta ce urma sa aduca pe Pamant mare necaz.

Cu repeziciune se-ntoarse sufletul sau atunci in corpul sau.

Din al sau AGWANTI se ridica

Si isi chema cei TREI preaputernici mesageri.

Dadu porunci ce zguduira lumea.

Adanc sub scoarta Pamantului, spre Salile din Amenti,

Repede cobori LOCUITORUL.

Chema apoi fortele stapanite de cei Sapte Maestri;

Schimba echilibrul Pamantului.

Adanc scufunda Atlantida sub valurile-ntunecate.

Sfarama poarta ce fusese deschisa;

Distruse intrarea ce ducea dedesubt.

Toate insulele fura distruse cu exceptia insulei UNAL,

Si o parte a insulei fiilor LOCUITORULUI.

Pe acestia ii pastra ca sa fie invatatori,

Lumini pe calea celor ce vor veni

Lumini pentru copii mai mici ai oamenilor.

Ma chema apoi pe mine, THOTH, in fata lui,

Si-mi dadu porunci pentru ce trebuia sa fac, zicandu-mi:

„Tu THOTH, ia-ti toata intelepciunea.

Toate cunostintele, toata magia ta.

Mergi si fii invatator de oameni.

Mergi si pastreaza cunostintele

Pana cand, cu timpul, LUMINA va spori in oameni.

LUMINA fi-vei de-a lungul epocilor,

Ascunsa dar de gasit pentru cei luminati.

Peste tot Pamantul, iti dam putere,

Te eliberam s-o oferi sau s-o iei.

Aduna-i acum pe fii Atlantidei.

Ia-i si fugiti la oamenii din pesteri.

Zburati spre taramul Copiilor lui KHEM.”

Adunatu-i-am apoi pe fii Atlantidei.

In nava am adus toate documentele mele,

Cele ale scufundatei Atlantide.

Adunatu-mi-am toate fortele,

Unelte multe ale magiei atotputernice.

Ridicatu-ne-am apoi pe aripile diminetii.

Deasupra Templului ne-am ridicat

Lasand in urma pe cei Trei si pe LOCUITOR,

Ce sedeau in SALILE de sub Templu,

Inchizand calea spre Maestrii Ciclurilor.

Cu toate acestea, celui care are cunoastere,

Deschisa ii va fi calea spre AMENTI.

Cu repeziciune zburat-am noi pe aripile diminetii,

Spre taramul copiilor lui KHEM.

Acolo, prin puterea mea,

I-am cucerit si i-am condus.

Ridicat-am spre LUMINA, pe copii lui KHEM.

Adanc sub stanci mi-am ingropat nava, asteptand vremea cand omul va fi liber.

Deasupra navei, am ridicat un semn sub forma unui leu cu cap de om.

Acolo sub acel chip se odihneste nava mea,

Spre a fi scoasa cand nevoia o va cere.

Afla, omule, ca departe, in viitor, invadatori vor veni din adancul

spatiului.

Atunci sa va treziti voi, cei ce aveti intelepciune.

Scoateti nava mea si invingeti-i cu usurinta.

Adanc ingropat sub acel chip se afla secretul meu.

Cautati si descoperiti in piramida pe care am construit-o.

Fiecare e pentru ceilalti cheia de bolta;

Fiecare e poarta ce duce spre VIATA.

Urmeaza CHEIA pe care am lasat-o in urma mea.

Cauta iar poarta spre VIATA iti va apartine.

Cauta in piramida mea, adanc in coridorul ce se termina intr-un perete.

Foloseste CHEIA celor SAPTE, si deschide calea.

Acum tie ti-am incredintat intelepciunea mea.

Acum tie ti-am incredintat calea mea.

Urmeaza calea.

Afla tu secretele mele.

Caci tie ti-am aratat drumul.

TABLITA 6

Cheia Magiei

Asculta, omule, la intelepciunea magiei,

Ia aminte la uitata invatatura a puterilor.

Acum mult timp, pe vremea primului om,

O lupta a inceput intre intuneric si lumina.

Atunci, oamenii, ca si acum,

Aveau in ei deopotriva lumina si intuneric;

In timp ce in unii, intunericul iadului domnea,

Altora lumina le umplea sufletul.

Da, o lupta dusa in vremuri de demult,

Eterna batalie dintre intuneric si lumina.

Cu violenta purtata de-a lungul epocilor,

Folosind forte ciudate, necunoscute omului.

Initiati au fost invaluiti in intuneric,

Luptand intotdeauna impotriva luminii;

Dar sunt si altii care, plini de lumina,

Au infrant intotdeauna intunericul noptii.

Oriunde te-ai afla in epoci si planuri,

Cu siguranta vei afla de lupta cu noaptea.

Cu multe epoci in urma, SORII Diminetii

Au coborat si au descoperit lumea acoperita de noapte.

Acolo, in trecut, a inceput lupta, eterna lupta dintre Intuneric si Lumina.

Multi erau atunci cuprinsi atat de mult de intuneric

Incat abia mai licarea in ei lumina prin noapte.

Uneii dintre ei erau maestri ai intunericului, ce cautau

Sa umple tot cu intunericul lor:

Cautatu sa ii atraga si pe altii in noaptea lor.

Cu violenta se impotriveau maestrilor luminii:

Luptau cu indarjire din intunericul noptii

Cautand sa stranga si mai mult catusele,

Lanturile ce-i legau pe oameni de intunericul noptii.

Se foloseau intotdeauna de magia intunericului,

Adusa de forta intunericului.

Magie ce invaluia sufletul omului in intuneric.

Uniti si ascultand porunca, FRATII INTUNERICULUI,

De-a lungul epocilor, opusi copiilor oamenilor.

Umbland intotdeauna in secret, pe ascuns,

Cunoscuti si totusi nedescoperiti de copii omului.

Dintotdeauna, au mers si au lucrat in intuneric,

Ascunzandu-se de lumina in bezna noptii.

In tacere si in secret isi foloseau puterea,

Inrobind si legand sufletele oamenilor.

Nevazuti veneau si tot asa plecau.

Omul, in ignoranta lui, II cheama de dedesubt.

Intunecata e calea pe care merg FRATII INTUNERICULUI,

Neagra precum intunericul nu precum noaptea,

Calatorind pe Pamant vin in visele oamenilor.

Au capatat putere din intunericul ce-i inconjoara

Sa cheme alti locuitori din afara planului lor,

Prin modalitati ce sunt ascunse omului.

FRATII INTUNERICULUI ajung pana in mintea omului.

In jur ei isi tes valul noptii lor.

Astfel, atat cat vietuieste,

Acel suflet traieste inlantuit,

Legat de catusele VALULUI noptii.

Puternici sunt in cunoasterea interzisa

Interzisa deoarece e una cu noaptea.

Asculta, batrane, si ia aminte la avertismentul meu:

Elibereaza-te de robia noptii.

Nu-ti ceda sufletul FRATILOR INTUNERICULUI.

Indreapta-ti fata intotdeauna spre Lumina.

Nu stii, omule, ca durerea ta,

Se datoreaza doar Valului noptii.

Da, omule, ia aminte la avertismentul meu:

Priveste intotdeauna inspre sus,

Intoarceti sufletul spre LUMINA.

FRATII INTUNERICULUI isi cauta fratii

Cei care au mers pe calea LUMINII.

Caci stiu prea bine ca cei ce-au calatorit

Departe spre Soare pasind pe calea LUMINII

Au si mai mare putere

Sa aduca intunericul asupra copiilor LUMINII.

Asculta, omule, pe cel ce vine la tine.

Dar cantareste cu grija daca vorbele lui sunt din LUMINA.

Caci multi sunt cei ce merg in LUMINA INTUNECATA

Si care nu sunt totusi copiii LUMINII.

E usor sa le urmezi calea,

Usor sa urmezi calea pe care te conduc ei.

Dar asculta, omule, avertismentul meu:

Lumina vine doar la cel ce cauta.

Dificila e calea ce duce la INTELEPCIUNE,

Dificila e calea ce duce spre LUMINA.

Piedici multe vei gasi in calea ta

Si multi munti de catarat spre LUMINA.

Sa stii, omule, ca cel ce va razbi, se va elibera de calea Luminii.

Caci trebuie sa stii, omule, ca in cele din urma lumina trebuie sa razbata

Iar intunericul si noaptea sa fie izgonite de Lumina.

Asculta, omule, si ia aminte la aceasta intelepciune;

Ca si intunericul, la fel e si LUMINA.

Cand intunericul va fi izgonit iar toate Valurile vor fi rupte,

Din intuneric va straluci LUMINA.

Asa cum printre oameni exista FRATII INTUNERICULUI

Tot asa exista si FRATII LUMINII.

Opusi FRATILOR INTUNERICULUI,

Cautand sa elibereze oamenii din noapte.

Puteri au ei, preaputernici.

Cunosc LEGEA iar planetele li se supun.

Intotdeauna lucreaza in armonie si ordine,

Eliberand sufletul omului din robia noptii.

Secreti si ascunsi, umbla si ei.

Necunoscuti sunt copiilor oamenilor.

Au luptat dintotdeauna cu FRATII INTUNECATI,

Au invins si inving si timpul fara sfarsit.

LUMINA va fi intotdeauna stapana,

Gonind intunericul noptii.

Omule, asculta ce-ti spun:

Copii Luminii vor fi intotdeauna alaturi de tine.

Stapani ai puterii SOARELUI,

Nevazuti dar paznici ai oamenilor.

Deschisa tuturor e calea lor,

Deschisa tie, cel ce vei pasi in LUMINA.

Eliberati sunt EI din INTUNECATUL AMENTI,

Eliberati din toate SALILE, unde VIATA domneste suprem.

SORI sunt ei si MAESTRI ai diminetii,

Copii ai Luminii care stralucesc printre oameni.

Seamana cu omenii dar nu sunt ca ei,

Pentru ca in trecut nu au fost niciodata despartiti.

Au fost UNUL in eterna UNICITATE,

In tot spatiul de la inceputul timpului.

Au daruit omului secrete

Care sa-l pazeasca si sa-l protejeze de orice rau.

Cel ce va dori sa mearga pe calea maestrului,

Trebuie sa se elibereze din robia intunericului.

Trebuie sa cucereasca ceea ce nu are forma,

Si sa cucereasca iluzia fricii.

Cunoscand trebuie sa afle toate secretele

Calatorind pe calea ce duce spre intuneric,

Si cu toate acestea trebuie sa aibe inaintea lui lumina telului sau.

Mari piedici va intampina in drumul lui,

Dar el sa se indrepte cu hotarare spre LUMINA SOARELUI.

Asculta, Omule, SOARELE este simbolul

LUMINII ce straluceste la capatul drumului tau.

Acum tie iti daruiesc secretele:

Acum pentru a infrunta forta intunericului,

Pentru a o infrunta si a infrange teama de noapte.

Doar stiind poti infrange,

Doar stiind poti avea LUMINA.

Acum iti transmit aceasta invatatura,

Stiuta de MAESTRI,

Stiinta ce infrange toate temerile de intuneric.

Foloseste intelepciunea pe care ti-am daruit-o.

Si STAPAN al FRATILOR NOPTII vei fi.

Cand vei simti ceva,

Ce te atrage mai aproape de poarta mai intunecata,

Priveste-ti sufletul si afla daca ceea ce simti vine din interiorul tau.

Daca vei descoperi intunericul in propriile-ti ganduri,

Izgoneste-le cat mai departe de mintea ta.

Trimite-ti prin corp un val de vibratie,

Neregulata la inceput si regulata apoi,

Pana cand te vei elibera.

Porneste VALUL DE FORTA in CENTRUL CREIERULUI tau.

Directioneaza-l sub forma de unde din cap spre picioare.

Dar daca vei descoperi ca sufletul tau nu e intunecat,

Asigura-te ca o forta e indreptata spre tine.

Doar prin cunoastere poti razbate.

Doar prin intelepciune poti spera sa te eliberezi.

Cunoasterea aduce intelepciune iar intelepciunea, putere.

Desavarseste-te si vei avea putere asupra tuturor lucrurilor.

Cauta mai intai un loc legat de intuneric.

Deseneaza un cerc in jurul tau.

Stai in picioare, drept, in mijlocul cercului.

Foloseste aceasta formula si vei fi liber.

Ridica-ti mainile spre spatiul intunecat de deasupra ta.

Inchide ochii si aduna LUMINA.

Cheama SPIRITUL LUMINII prin Spatiu-Timp

Folosind aceste cuvinte si vei fi liber:

„Umple-mi corpul, SPIRIT AL VIETII,

umple-mi corpul cu SPIRITUL LUMINII.

Vino din FLOAREA

Ce straluce in intuneric.

Vino din SALILE unde domnesc cei SAPTE MAESTRI.

Pe nume le spun, eu, CELOR SAPTE:

TREI, PATRU, CINCI,

Si SASE, SAPTE, OPT – Noua.

Pe nume ii chem sa ma ajute,

Sa ma elibereze si sa ma salveze din intunericul noptii:

UNTANAS, QUERTAS, CHIETAL,

Si GOYANA, HUERTAL, SEMVETA – ARDAL.

Pe nume ii implor,

Sa ma elibereze din intuneric

Si sa ma umple cu LUMINA.”

Sa stii, omule, ca dupa ce vei face asta,

Vei fi eliberat din catusele ce te leaga,

De fratii noptii.

Nu intelegi ca numele lor au puterea sa elibereze prin vibratie lanturile

ce te leaga?

Foloseste-le la nevoie sa te eliberezi pe tine si pe fratele tau

Astfel ca si el sa iasa din intuneric.

Tu, omule, esti ajutorul fratelui tau.

Nu-l lasa in robia intunericului.

Tie iti daruiesc acum magia mea.

Ia-o si mergi pe calea LUMINII.

LUMINA tie, VIATA tie,

Fie ca SOARE sa fii in ciclurile ce urmeaza.

TABLITA 7 Cei Sapte Maestri

Ia aminte omule si asculta-mi Vocea.

Deschide-ti mintea-spatiu si soarbe din intelepciunea mea.

Intunecata e calea VIETII pe care pasesti.

Multe sunt capcanele care iti apar in cale.

Cauta intotdeauna sa capeti si mai multa intelepciune.

Gaseste-o iar ea iti va lumina drumul.

Omule, deschide-ti SUFLETUL COSMOSULUI,

Si lasa-l sa curga prin tine, una cu SUFLETUL tau.

LUMINA este vesnica iar intunericul este efemer.

Cauta de-a pururi, omule, LUMINA.

De fiecare data cand Lumina iti va umple fiinta

Intunericul va disparea curand din tine.

Deschide-ti-va sufletele FRATILOR LUMINII.

Dati-le voie sa intre si sa va umple cu LUMINA.

Ridicati-va ochii spre LUMINA cosmosului.

Indreptati-va intotdeauna fata spre tel.

Doar capatand lumina intregii intelepciuni,

Veti deveni una cu telul Infinitului.

Cautati intotdeauna Unicitatea eterna.

Cautati intotdeauna Lumina din Unu.

Asculta-mi Vocea, omule

Cantand cantecul Luminii si al Vietii

In orice spatiul, Lumina este predominanta,

Inconjurandu-i pe toti cu flamuri de foc.

Cautand intotdeauna in valul intunericului

Undeva vei gasi cu siguranta Lumina.

Ascunsa si ingropata, ratacita de cunoasterea omului,

Adanc in finit exista Infinitul.

Pierduta, dar prezenta, curgand prin orice,

Vietuind in TOT este CREIERUL INFINIT.

In toate spatiile, exista doar o SINGURA intelepcine.

Fara indoiala este UNA din UNUL.

Tot ceea ce exista apare din LUMINA, iar LUMINA apare din TOT.

Toata creatia se sprijina pe ORDINE:

LEGEA guverneaza spatiul unde exista INFINITUL.

Din echilibru provin marile cicluri,

Deplasandu-se in armonie spre sfarsitul Infinitului.

Sa stii, omule, ca departe in spatiu-timp,

Insusi INFINITUL se va transforma.

Ia aminte si asculta Vocea Intelepciunii:

Afla ca TOTUL se creaza din TOT in permanenta.

Afla ca prin timp poti urma intelepciunea

Si sa descoperi si mai multa lumina in calea ta.

Da, vei descoperi ca necautand telul tau te va ocoli din zi in zi.

Cu mult timp in urma, in SALILE DIN AMENTI

Eu, Thoth, am stat in fata Maestrilor ciclurilor.

Preaputernici, atat ca forta cat si ca intelepciune nedezvaluita.

Condus de Locuitor, I-am vazut pentru prima data.

Mai apoi insa eliberat fiind, puteam sa intru in conclavul lor cand doream.

Ades am mers pe calea intunecoasa spre SALA unde LUMINA straluce de-a pururi.

Am aflat despre Maestrii ciclurilor, ce aduceau intelepciune din ciclurile

trecute.

In acel ciclu EI se manifestau ca ghizi ai oamenilor catre cunoasterea

TOTULUI.

Sapte sunt la numar, atotputernici, transmitand prin mine aceste cuvinte

oamenilor.

Epoci la rand, am stat in fata lor ascultandu-le cuvintele ce nu rasunau.

Odata mi-au spus:

Omule, vrei sa capeti intelepciune?

Cauta in inima flacarii.

Vrei sa capeti cunostinte despre putere?

Cauta in inima flacarii.

Vrei sa fii una cu inima flacarii?

Cauta atunci in propria-ti flacara ascunsa in interiorul tau.

De multe ori vorbitu-mi-au,

Impartasindu-mi intelepciunea nu a acestei lumi;

Aratandu-mi noi cai spre lumina;

Impartasindu-mi intelepciunea adusa de deasupra.

Oferindu-mi cunoastere,

Invatandu-ma despre LEGE, despre ordinea TOTULUI.

Vorbitu-mi-au din nou, cei SAPTE, SPUNAND:

„De dincolo de timp venim, omule,

Calatorit-am de dincolo de SPATIU-TIMP,

Da, din locul unde se termina Infinitul.

Cand tu si fratii tai erati fara de forma,

Noi aveam deja forma din ordinea TOTULUI.

Nu suntem precum oamenii,

Desi odata fost-am oameni si noi.

Din Marele Vid ne-am nascut

In conformitate cu LEGEA.

Caci trebuie sa stii ca ceea ce e format

Cu adevarat, nu are forma, decat in ochii tai.

Iar apoi imi vorbira din nou cei SAPTE, zicand:

Copil al LUMINII, THOTH, esti liber, sa calatoresti pe calea luminoasa

Pana cand TOATE vor deveni UNU.”

Ne-am nascut in ordinea noastra:

TREI, PATRU, CINCI, SASE, SAPTE, OPT – NOUA.

Afla ca acestea sunt numerele ciclurilor din care em coborat catre oameni.

Fiecare avem aici o datorie de implinit;

Fiecare avem aici o forta de controlat.

Cu toate acestea suntem UNA cu SUFLETUL ciclului nostru.

Totusi si NOI cautam un tel.

Dincolo de intelegerea omului, Infinitul se intinde in ceva mai maret

decat TOTUL.

Acolo, intr-un timp care nu e totusi timp, cu TOTI vom deveni UNUL

Cu ceva mai maret decat TOTUL.

Timpul si spatiul se misca in cercuri.

Cunoaste-le legea si vei fi si tu liber.

Da, liber fi-vei sa treci prin cicluri-

Sa treci de cei e pazesc usa.

Apoi imi vorbi al NOUALEA spunand:

Eon dupa eon am existat, necunoscand VIATA si negustand din moarte.

Caci afla, omule, ca departe in viitor, Viata si moartea se vor contopi cu

TOTUL.

Fiecare atat de perfect echilibrand pe celalalt

Niciunul neexistand in Unicitatea TOTULUI.

In oamenii acestui ciclu, forta vietii este raspandita,

Dar viata in dezvoltarea ei devine una cu TOTUL.

Aici, ma manifest in acest ciclu al vostru,

Dar in acelasi timp sunt si in viitorul timpului vostru.

Pentru mine timpul nu exista, caci in lumea mea timpul nu exista,

Caci fara forma suntem NOI.

Viata nu avem NOI dar totusi existam, mai deplin, mai maret si mai liberi

decat tine.

Omul e ca o flacara legata de un munte,

Dar NOI vom fi intotdeauna liberi in ciclul nostru.

Afla, omule, ca pe masura ce vei inainta in ciclul ce ti se intinde

inainte-ti

Viata insati va trece in intuneric si doar esenta Sufletului va ramane.

Apoi imi vorbi Maestrul OPT, zicand:

Tot ce cunosti nu e decat o parte din putin.

Inca nu ai ajuns la Maretie.

Departe in spatiu unde LUMINA domneste

Venit-am si eu in LUMINA.

Forma capatat-am dar totusi nu ca tine.

Un corp de Lumina era forma mea fara de forma.

Nu cunosc VIATA si nici MOARTEA, dar sunt tousi Maestru a tot ce exista.

Cauta sa gasesti calea printre piedici.

Calatoreste pe drumul ce duce spre LUMINA.

Imi vorbi din nou NOUA, zicand:

Cauta sa gasesti calea spre infinit.

Nu e imposibil sa-ti dezvolti o constiinta superioara.

Caci atunci cand DOI va deveni UNUL Iar UNUL se va transforma in TOT,

Atunci vei sti ca bariera s-a ridicat, si ca te-ai eliberat de cale.

Dezvolta-te de la forma la fara de forma.

Si liber vei putea fi de cale.

Astfel, de-a lungul secolelor ascultat-am, invatand calea spre TOT.

Acum imi indrept gandurile spre TOT CE EXISTA.

Asculta si auzi cand te cheama.

LUMINA, atottriumfatoare, Una cu TOTUL si TOTUL cu UNUL,

Curgi spre mine prin canal.

Intra in mine ca sa ma pot elibera.

Contopste-ma cu TOTUL, stralucind din intunecimea noptii.

Elibereaza-ma de tot spatiu-timp, elibereaza-ma de Valul noptii.

Eu, copilul LUMINII, poruncesc: eliberat din intuneric sa fiu.

Fara de forma sunt pentru Sufletul-Lumina, fara forma dar stralucind

totusi luminos.

Stiu ca lanturiel intunericului trebuie sa fie sfaramate si sa cada in

fata luminii.

Acum intelepciune iti ofer.

Liber poti fi, omule, traind in lumina si in stralucire.

Nu-ti intoarce fata de la Lumina.

Sufletul tau locuieste pe taramuri luminoase.

Esti copilul Luminii.

Indreapta-ti gandurile spre interior nu spre exterior.

Gaseste-ti Sufletul-Lumina din interiorul tau.

Afla ca tu esti MAESTRUL.

Totul vine din interior.

Indreapta-te spre taramurile luminii.

Indreapta-ti gandul spre Lumina.

Afla ca esti una cu Cosmosul, o flacara si un Copil al Luminii.

Acum insa te previn:

Nu-ti lasa gandul sa se indeparteze.

Sa stii ca lumina curge de-a pururi prin corpul tau.

Nu te indrepta spe FRATII INTUNECATI ce vin de la FRATII INTUNERICULUI.

Tine mereu ochii larg deschisi, si sufletul in acord cu Lumina.

Preia aceasta intelepciune si apleaca-te asupra ei cu atentie.

Asculta-mi Vocea si conformeaza-te.

Urmeaza calea spre lumina, si vei deveni UNA cu calea.

TABLITA 8

Cheia Secretului

Tie, omule, ti-am oferit invatatura mea.

Tie ti-am oferit Lumina.

Asculta si primeste-mi intelepciunea

Adusa din spatiu, din planuri de dincoace si de dincolo.

Om nu sunt caci m-am eliberat de dimensiuni si planuri.

In fiecare din acestea am alta corp.

In fiecare, imi schimb forma.

Acum stiu ca ce e fara forma e tot ce e din forma.

Mareata e intelepciunea celor Sapte.

Atotputernici sunt EI,

Se manifesta prin puterea lor,

Plini de forta de dincolo de timp si spatiu.

Asculta aceste cuvinte intelepte.

Asculta-le si transforma-le in ale tale.

Descopera in ele ce e fara forma.

Misterul nu e decat invatatura ascunsa.

Cunoaste-o si te vei desavarsi.

Gaseste intelepciunea adanc ingropata

Si devino stapanul intunericului si al Luminii.

Profunde sunt tainele ce te inconjoara,

Ascunse sunt secretele Celor Batrani.

Cauta printre CHEILE INTELEPCIUNII mele.

Vei gasi cu siguranta calea.

Poarta spre putere e tainica, dar cel care se desavarsesete o va primi.

Priveste spre LUMINA! Frate al meu.

Fii deschis si vei primi.

Grabeste pasul prin valea intunericului.

Triumfa asupra locuitorului noptii.

Indreapta-ti mereu ochii spre PLANUL LUMINII, si vei deveni UNA cu LUMINA.

Omul e in proces de transformare spre forme care nu sunt din aceasta lume.

Se dezvolta catre timpul fara de forma, un plan din ciclul superior.

Afla ca trebuie sa devii fara de forma inainte de a deveni LUMINA.

Asculta, omule, vocea mea, care iti povesteste despre caile Luminii,

Aratandu-ti calea spre desavarsire cand te vei contopi cu Lumina.

Cauta tainele din centrul Pamantului.

Invata LEGEA care exista, care tine stelele in echilibru

Prin forta cetii primordiale.

Cauta flacara VIETII PAMANTULUI.

Scalda-te in flacara ei.

Urmeaza calea pana cand si tu vei deveni o flacara.

Spune cuvinte fara sa le rostesti celor care locuiesc dedesubt.

Intra in templul luminat in albastru si scalda-te in focul vietii.

Afla, omule, ca esti o fiinta complexa, De pamant si foc.

Permite-i flacarii tale sa straluce cu putere.

Fii doar foc.

Intelepciune e ascunsa in intuneric.

Cand vei fi luminat de flacara Sufletului,

Descopera intelepciunea si fii NASCUT DIN LUMINA,

Un Soare al Luminii fara forma.

Cauta si mai multa intelepciune.

Gaseste-o in inima flacarii.

Descopera asta doar prin truda iar Lumina se va revarsa in creierul tau.

Asculta-mi vocea si conformeaza-te.

Rupe Valurile intunericului.

Straluce ca o LUMINA pe CALE.

Povestesc despre Stravechea Atlantida,

Povestesc despre zilele Regatului Umbrelor,

Povestesc despre venirea Copiilor umbrelor.

De foarte departe au fost ei chemati de catre intelepciunea pamantenilor,

Chemati cu scopul de a castiga mare putere.

Inainte ca Atlantida sa existe,

Erau oameni care explorau intunericul,

Folosind magia neagra pentru a chema fiinte din lumea de sub noi.

Au sosit astfel ele in acest ciclu.

Fara nici o alta vibratie, existand nevazute de catre copii pamantenilor.

Puteau exista in forma doar prin sange.

Si puteau trai in lume doar prin om.

In epocile trecute au fost cucerite de catre Maestri,

Si conduse dedesubt in locul de unde venisera.

Dar cateva au reusit sa ramana, ascunse in spatii si planuri necunoscute

omului.

Au locuit in Atlantida ca umbre, aparand din cand in cand printre oameni.

Cand sange se oferea veneau sa locuiasca printre oameni.

Sub forma de oameni au aparut printre noi, dar doar la infatisare erau

oameni.

Cap de sarpe aveau de fapt dar oamenii ii vedeau la fel ca pe oameni.

S-au insinuat in Consilii, luand forme asemanatoare oamenilor.

Omorand prin puterea lor Stapanii regatelor,

Preluandu-le infatisarea si domnind peste oameni.

Doar prin magie pueau fi descoperiti.

Doar prin sunet li se putea vedea fata.

Cautat-au ei din Regatul umbrelor

Sa distruga omul si sa domneasca in locul lui.

Dar, afla omule, ca Maestrii erau atotputernici in magie,

In stare sa ridice Valul de pe chipul sarpelui, in stare sa-l trimita la

locul lui.

Venit-au la om si invatatu-l-au secretul, CUVANTUL pe care doar un om il

poate pronunta.

Repede apoi au ridicat Valul de pe fata sarpelui si l-au alungat dintre

oameni.

Totusi, ai grija, sarpele traieste inca intr-un loc care se deschide

uneori spre lume.

Nevazuti merg printre noi in locuri unde ritualurile au fost rostite.

Pe masura ce timpul se scurge, din nou vor lua infatisarea omului.

Chemati pot fi ei de maestrul care stie albul si negrul,

Doar maestrul alb insa ii poate controla

Si lega cat sunt sub forma de om.

Nu cauta regatul umbrelor, caci raul va aparea cu siguranta.

Caci doar maestrul luminii va trumfa asupra umbrei fricii.

Afla, fratele meu, ca tema e un mare obstacol.

Fii maestru al luminii intru toate, si umbra va disparea.

Asculta si ia aminte la intelepciunea mea, glasul LUMINII e limpede.

Nu cauta valea umbrei, iar LUMINA va aparea de la sine.

Asculta, omule, intelepciunea mea profunda.

Iti vorbesc de invataturi ascunse omului.

Departe fost-am in calatoria mea prin spatiu-timp,

Pana la capatul spatiului acestui ciclu.

Da, am aruncat o privire la PAZITORII Barierei,

Care il asteptau pe cel ce urma sa treaca de ei

In acel spatiu unde timpul nu exista,

Abia I-am simtit pe pazitorii ciclurilor.

Ei se misca doar in unghiuri.

Nu sunt eliberati de dimensiunile curbe.

Ciudati si inspaimantatori sunt PAZITORII Barierei.

Urmaresc constiinta pana la marginile spatiului.

Sa nu crezi ca vei scapa intrand in corp,

Caci ei urmaresc cu repeziciune Sufletul in unghiuri.

Doar cercul iti va oferi protectie, te va salva din ghearele

LOCUITORILOR IN UNGHIURI.

Odata, intr-un timp apus, m-am apropiat de mareata Bariera,

Si am vazut pe tarmurile unde timpul nu exista,

Formele fara de forma ale PAZITORILOR barierei.

Ascunsi dincolo de timp i-am descoperit;

Iar EI, simtindu-ma de la distanta, s-au ridicat, au scos un sunet ca de

clopot

care a putut fi auzit din ciclu in ciclu si s-au deplasat prin spatiu

catre sufletul meu.

Fugit-am atunci repede din calea lor, inapoi de la capatul de neimaginat

al timpului.

Dar ei m-au urmarit continuu, miscandu-se in unghiuri ciudate necunoscute

omului.

Pe tarmurile gri al capatului TIMPULUI-SPATIU am gasit PAZITORII Barierei,

Atacand Sufletul care incearca sa treaca dincolo de timp.

Am fugit in cercuri inapoi in corp.

Am fugit dar cu repeziciune m-au urmarit si ei.

Devoratorii m-au urmarit, cautand prin unghiuri sa-mi mistuie Sufletul.

Afla, omule, ca Sufletul care provoaca Bariera poate fi inrobit

De catre PAZITORII de dincolo de timp, tinut in robie pana cand acest

ciclu se incheie

Si lasat in urma cand constiinta pleaca.

Intrat-am in corp.

Am creat cercuri ce nu au unghiuri,

Am creat forma care din forma mea a fost creata.

mi-am transformat corpul intr-un cerc

iar urmaritorii s-au pierdut in cercurile timpului.

Cu toate acestea, cand ies din corp, trebuie sa fiu prudent oricand

Sa nu ma misc in unghiuri caci altfel sufletul meu poate sa nu mai fie

nicodata liber.

Sa stii ca PAZITORII Barierei se misca doar in unghiuri

Si niciodata pe curbele spatiului.

Doar miscandu-te si tu in curbe poti scapa de ei,

Caci in unghiuri te vor putea urmari.

Omule, ia aminte la ce-ti spun:

Nu cauta sa deschizi poarta ce da dincolo de timp.

Putini sunt cei care au reusit sa treaca de Bariera

Catre LUMINA mai mare ce straluce dincolo.

Caci trebuie sa stii ca de-a pururi locuitorii

Cauta astfel de Suflete pentru a le inrobi.

Asculta si ia aminte, omule:

Cauta sa te misti nu in unghiuri ci in curbe,

Iar daca, in timp ce esti in afara corpului,

Auzi un sunet ca un latrat de caine de vanatoare

Rasunand clar, ca un clopot in fiinta ta, fugi inapoi in corp in cercuri.

Dupa ce ai intrat in forma in care locuiesti, foloseste crucea si cercul

combinandu-le.

Deschide gura si foloseste-ti Vocea.

Rosteste CUVANTUL si vei fi eliberat.

Doar cel care are LUMINA pe deplin poate spera sa treaca de pazitorii caii.

Iar apoi trebuie sa se miste in curbe si unghiuri ciudate

Care sunt formate in directii necunoscute omului.

Asculta si ia aminte, omule:

Nu incerca sa treci de pazitorii caii.

Mai degraba cauta sa-ti sporesti Lumina si pregateste-te sa-ti continui

drumul.

LUMINA este telul tau suprem, fratele meu.

Cauta si gaseste de-a pururi Lumina pe calea ta.

TABLITA 9

Cheia Libertatii Spatiului

Asculta-mi vocea, omule,

Ce te invata despre Intelepciunea si Lumina acestui ciclu;

Ce te invata cum sa alungi intunericul,

Ce te invata cum sa aduci Lumina in viata ta.

Cauta, omule, sa descoperi calea ce te duce spre VIATA eterna ca un SOARE.

Iesi de sub valul intunericului.

Cauta sa devii o Lumina in lume.

Fa din tine un vas pentru Lumina, o tinta pentru Soarele acestui spatiu.

Ridica-ti ochii catre Cosmos.

Ridica-ti ochii spre Lumina.

Rosteste cuvintele Locuitorului, cantul ce cheama Lumina.

Canta cantecul libertatii.

Canta cantecul Sufletului.

Creaza inalta vibratie care te va face UNA cu Intregul.

Fii una cu cosmosul.

Contopeste-te cu Lumina.

Fii un instrument al ordinii, o cale a LEGII pentru lume.

Omule, LUMINA ta este marea LUMINA, care straluce prin umbra carnii.

Trebuie sa te eliberezi de intuneric inainte de a te contopi cu LUMINA.

Umbrele intunericului te inconjoara.

Viata curge ca un suvoi prin tine.

Omule, trebuie sa te ridici iar corpul tau va pleca departe

Spre planurile care te inconjoara si care sunt totusi Una cu tine.

Priveste in jurul tau, omule.

Vezi-ti propria lumina reflectata.

Chiar si in intunericul din jurul tau

Lumina ta continua sa curga prin val.

Cauta de-a pururi intelepciunea.

Nu-i permite corpului tau sa te tradeze.

Stai in calea Luminii.

Alunga intunericul cu stralucirea ta.

Sa stii ca intelepciunea e vesnica.

Ea exista de cand a inceput TOTUL, faurind armonie din

Legea ce exista pe CALE.

Asculta, omule, la invatatura intelepciunii.

Asculta vocea ce vorbeste despre timpul trecut.

Iti voi dezvalui invataturi uitate, iti voi poveti despre intelepciunea

ascunsa in trecut,

Pierduta in mijlocul intunericului din jurul meu.

Sa stii, omule, ca tu esti intruchiparea tuturor lucrurilor.

Doar ca acest lucru a fost uitat, pierdut cand omul a fost inrobit,

Legat si ferecat in lanturile intunericului.

Cu foarte mult timp in urma, am renuntat la trup.

Am cutreierat liber prin imensitatea eterului,

Inconjurand unghiurile ce-l tineau pe om in robie.

Afla, omule, ca tu esti doar spirit.

Corpul nu inseamna nimic.

Sufletul e TOTUL.

Nu-i permite corpului tau sa fie o inchisoare.

Alunga intunericul si calatoreste in Lumina.

Renunta la trup, omule, si elibereaza-te, fii cu adevarat o Lumina ce e

UNA cu Lumina.

Cand te vei fi eliberat din robia intunericului

Si vei calatori in spatiu ca SOARE al LUMINII,

Atunci vei afla ca spatiul nu e nelimitat

Ci ca are granite sub forma de unghiuri si linii curbe.

Afla, omule, ca tot ceea ce exista

E doar o reprezentare a lucrurilor si mai marete care vor veni.

Materia este fluida si curge ca un fluviu,

Transformandu-se constant dintr-un lucru in altul.

Invatatura a existat de-a lungul epocilor;

Nu a fost niciodata schimbata, desi a fost ingropata in intuneric;

Nu s-a pierdut niciodata, desi a fost uitata de om.

Sa stii ca in spatiul in care locuiesti

Se afla alte spatii la fel de maret ca cel al tau,

Impletite prin centrul materiei tale

Dar totusi despartite in spatiile lor proprii.

Intr-un timp demult uitat, eu THOTH, am deschis poarta,

Am intrat in alte spatii si am aflat secretele ascunse.

Adanc in esenta materiei se afla ascunse multe secrete.

Noua sunt la numar dimensiunile ce se intrepatrund,

Si Noua sunt ciclurile spatiului.

Noua sunt difuziunile constiintei

Si Noua sunt lumile dintre lumi.

Da, Noua la numar sunt Maestrii ciclurilor

Care vin si de deasupra si de dedesubt.

Spatiul e plin de lucruri ascunse, caci spatiul e impartit de timp.

Cauta cheia catre timp-spatiu, si vei deschide poarta.

Sa stii ca prin spatiu-timp Constiinta exista cu siguranta.

Desi e ascunsa invataturii noastre ea exista totusi de-a pururi.

Cheia catre lumile din interiorul tau se gaseste doar in interiorul tau.

Caci omul e poarta misterelor si cheia care este Una cu Unul.

Cauta in interiorul cercului.

Foloseste CUVANTUL pe care ti l-am dezvaluit.

Deschide poarta din interiorul tau, iar atunci cu siguranta vei trai si tu.

Omule, tu crezi ca traiesti, dar sa stii ca e doar viata in moarte.

Caci atata vreme cat esti legat de corpul tau, pentru tine nu exista nici

un fel de viata.

Doar Sufletul e liber sa calatoreasca prin spatiu, si are o viata care e

cu adevarat viata.

Restul nu e decat robie, o incatusare din care trebuie sa te eliberezi.

Nu gandi ca omul e nascut pe pamant, desi s-ar putea sa vina de pe pamant.

Omul e un spirit nascut in lumina.

Dar, daca nu stie acest lucru, nu poate fi liber niciodata.

Intunericul in inconjoara pe cel nascut in lumina.

Intunericul inrobeste Sufletul.

Doar cel ce cauta poate spera sa se elibereze.

Umbre te inconjoara intunericul umple tot spatiul

Straluce, LUMINA a omului-suflet.

Umple intunericul spatiului.

Esti copilul MARII LUMINI amintesteti asta si vei fi liber.

Nu adasta in umbra.

Iesi din intunericul noptii Lumina, lasa-ti sufletul, tu SOARE NASCUT,

Sa se umple cu maretia Luminii, eliberat din lanturile intunericului,

Un Suflet care e UNU cu Lumina.

Tu esti cheia intregii intelepciunii.

In tine se afla tot timpul si spatiul.

Nu trai incatusat in intuneric.

Elibereaza-ti forma de Lumina din noapte.

Mareata Lumina ce umpli tot Cosmosul, curgi deplin catre om.

Fa din corpul lui o torta de lumina care sa nu se stinga niciodata printre

oameni.

Departe in trecut, cautat-am intelepciune, invataturi necunoscute omului.

Departe in trecut, am calatorit in spatiu acolo unde s-a nascut timpul.

Cautat-am intotdeauna si mai multa intelepciune

Pentru a o adauga la cea pe care o aveam deja.

Descoperit-am ca doar viitorul Detinea intelepciunea pe care o cautam.

In jos, spre SALILE DIN AMENTI am calatorit, intelepciune si mai multa

cautand.

Inrebat-am MAESTRII CICLURILOR despre calea spre intelepciunea pe care o

cautam.

Le-am adresat aceasta intrebare:

Unde se afla sursa TOTULUI?

Raspunsu-mi-a in tonuri preaputernice Vocea MAESTRULUI NOUA:

Elibereaza-ti sufletul de corp si vino cu mine in LUMINA.

Iesit-am din corpul meu, O flacara palpaind in noapte.

Stat-am in fata MAESTRULUI, scaldat in focul VIETII.

Cuprins fost-am apoi de o forta, mai puternica de intelegerea omului.

Aruncat fost-am in Abis prin spatii necunoscute omului.

Vazut-am matritele Ordinii din haos si unghiurile noptii.

Vazut-am LUMINA, rasarind din Ordine si auzit-am vocea Luminii.

Vazut-am flacara Abisului, producand Ordine si Lumina.

Am vazut Ordinea nascandu-se din haos.

Am vazut Lumina raspandind Viata.

Apoi auzit-am vocea.

Asculta si intelege.

Flacara este sursa tuturor lucrurilor, cea care contine toate lucrurile in

stare latenta.

Ordinea care a emis Lumina este CUVANTUL iar din CUVANT,

SE NASTE VIATA si existenta tuturor lucrurilor.

Vocea vorbi din nou, spunand:

VIATA din tine este CUVANTUL.

Gaseste VIATA din tine si vei avea puterea sa folosesti CUVANTUL.

Indelung privit-am flacara-Lumina, revarsandu-se din Esenta Focului,

Realizand ca VIATA e ORDINE si ca omul e una cu focul.

M-am intors in trup si am stat din nou in fata celo Noua,

Ascultand vocea Ciclurilor, vibrand de putere au vorbit ei:

Afla, tu THOTH, ca VIATA nu e decat CUVANTUL FOCULUI.

VIATA pe care o tot cauti nu e decat CUVANTUL din Lume ca un foc.

Cauta calea spre CUVANT iar Puterile vor fi cu siguranta ale tale.

Intrebatu-l-am apoi pe Noua:

Maestre, arata-mi calea.

Calea spre intelepciune.

Arata-mi calea spre CUVANT.

Imi raspunse el, MAESTRUL NOUA:

Prin ORDINE vei gasi calea.

Nu ai vazut ca CUVANTUL se naste din Haos?

Nu ai vazut ca LUMINA se naste din FOC?

Cauta si in viata ta aceasta ordine.

Echilibreaza-ti si ordoneaza-ti viata.

Potoleste-ti Haosul emotiilor si vei avea ordine in VIATA.

ORDINEA nascuta din haos

Iti va aduce CUVANTUL SURSEI,

Iti va aduce puterea CICLURILOR,

Si va face din Sufletul tau o forta ce va traversa epocile,

Un SOARE perfect din Sursa.

Ascultat-am vocea iar cuvintele mi-au intrat adanc in suflet.

Dintotdeauna cautat-am ordinea care sa ma poata apropia de CUVANT.

Afla ca cel ce ajunge la el trebuie sa fie mereu in ORDINE pentru a putea

Folosi CUVANTUL desi aceasta ordine nu a fost si nici nu poate fi vreodata.

Asculta aceste cuvinte, omule.

Fa-le parte din viata ta.

Cauta sa cuceresti aceasta ordine

Si Unul cu CUVANTUL vei deveni.

Straduieste-te sa obtii LUMINA pe calea Vietii.

Cauta sa fii Unul cu SOARELE/starea.

Cauta sa nu fii decat LUMINA.

Gandeste-te doar la Unicitatea Luminii cu corpul omului.

Afla ca totul e Ordine nascuta din Haosul nascut in lumina.

TABLITA 10

Cheia Timpului

Asculta, omule. Invata din intelepciunea mea.

Afla despre misterele adanc ascunse ale spatiului.

Afla despre GANDUL ce creste in abis,

Aducand Ordinea si Armonia in spatiu.

Afla, omule, ca tot ce exista fiinteaza doar datorita LEGII.

Cunoaste LEGEA si vei fi liber, nu vei mai fi niciodata inrobit de noapte.

Departe, in spatii ciudate, calatorit-am in adancul abisului timpului,

Pana cand mi s-a revelat totul.

Sa stii ca misterul e mister doar cand el e invatatura necunoscuta omului.

Dupa ce vei fi explorat toate misterele sufletului,

Invatatura si intelepciunea iti vor apartine cu siguranta.

Cauta sa inveti ca TIMPUL este secretul prin care te poti elibera din

acest spatiu.

Indelung cautat-am eu, INTELEPCIUNE, intelepciunea;

Si voi continua sa caut pana la sfarsitul eternitatii

Caci stiu ca de-a pururi, se va indeparta de mine telul pe care doresc

sa-l ating.

Chiar si MAESTRII CILCURILOR stiu ca nu si-au atins scopul inca,

Caci cin intelepciunea lor ei stiu ca ADEVARUL se dezvolta neincetat.

Odata, intr-un timp trecut, m-am adresat Locuitorului.

L-am intreabt despre misterele timpului si spatiului.

I-am adresat intrebarea care clocotea in mine:

Maestre, ce e timpul?

Imi raspunse apoi, Maestrul:

Afla, Thoth, ca la inceput Exista VID si nefiinta, o nefiinta fara spatiu

si timp.

In aceea nefiinta a aparut un gand, semnificativ, atottriumfator,

Care a umplut VIDUL.

Nu exista materie ci doar forta, o miscare, un vartej sau vibratie

A gandului semnificatv care a umplut VIDUL.

L-am intrebat pe Maestru:

Acest gand era etern?

Imi raspunse LOCUITOTUL, zicand:

La inceput, gandul era etern

Iar pentru ca gandul sa poata fi etern, trebuia sa existe si timp.

Astfel ca in gandul atottriumfator aparu LEGEA TIMPULUI.

Da, timpul care exista in toate spatiile, care pluteste lin si ritmic

Care se afla de-a pururi intr-o stare fixa.

Timpul nu se schimba dar toate lucrurile se schimba in timp.

Pentru ca timpul e forta ce separa evenimentele.

Timpul nu se afla in miscare dar tu te misti in timp

Asa cum constiinta ta se misca intre evenimente.

Da, prin timp exista o existenta UNICA eterna.

Sa stii ca desi in timp esti despartit, esti totusi UNUL in toate

timpurile existente.

Inceta atunci vocea LOCUITORULUI,

Iar eu plecat-am sa meditez asupra timpului.

Caci stiam ca acele cuvinte erau pline de intelepciune

Si ca ele erau o cale de a explora misterele timpului.

Ades am reflectat la cuvintele LOCUITORULUI.

Apoi cautat-am sa aflu secretul timpului.

Descoperit-am ca timpul se misca in unghiuri ciudate.

Totusi doar prin linii curbe puteam sa sper ca voi afla cheia

Ce-mi va prmite sa am acces la timp-spatiu.

Descoperit-am ca doar miscandu-ma in sus iar apoi spre dreapta

Puteam sa ma eliberez din timpul miscarii.

Iesit-am din corp, si m-am deplasat cu miscari ce m-au schimbat in timp.

Ciudate privelisti am mai vazut in timpul calatoriilor mele,

Multe secrete mi s-au infatisat.

Da, vazut-am inceputul omului, am aflat din trecut ca nimic nu e nou.

Cauta, omule, sa afli calea ce duce prin spatii

Care sunt formate in timpul ce va veni.

Nu uita, omule, in timp ce cauti ca Lumina este telul pe care doresti sa-l

atingi.

Cauta Lumina pe calea ta iar telul tau va dura de-a pururi.

Nu-ti lasa sufletul sa se intoarca spre intuneric.

Sufletul sa-ti straluce, sa fii un Soare pe cale.

Afla stralucirea nemuritoare, iti vei gasi intotdeauna Sufletul ascuns in

Lumina,

Niciodata inrobit de intuneric, stralucind de-a pururi ca un Soare al

Luminii.

Da, chiar daca e ascuns in intuneric sufletul tau, o scanteie a flacarii

adevarate exista.

Fii Unu cu cea mai mareata Lumina.

Descopera in SURSA, SFARSITUL telului tau.

Lumina e viata, caci fara mareata Lumina nimic nu poate exista vreodata.

Afla ca in toata materia formata, sufletul Luminii exista intotdeauna.

Da, chiar daca e ascunsa in intuneric lumina primordiala exista intotdeauna.

O data am stat in SALILE DIN AMENTI

Si am ascultat vocea MAESTRILOR DIN AMENTI,

Rostind in tonuri ce rasunau in linistea de acolo, cuvinte atotputernice.

Au cantat cantecul ciclurilor, cuvintele ce deschid calea catre dincolo.

Da, am vazut marea cale deschisa si am privit un moment catre dincolo.

Vazut-am miscarea ciclurilor, la fel de imense pe cat putea transmite si

gandul SURSEI.

Stiut-am atunci ca pana si Infinitul se misca catre acelasi final de

negandit.

Vazut-am ca Cosmosul e Ordine si o parte a unei miscari care se intinde in

tot spatiul,

O parte a unei Ordini a Ordinilor, miscandu-se constant intr-o armonie a

spatiului.

Vazut-am rotirea ciclurilor ca niste cercuri uriase pe cer.

Stiut-am atunci ca tot ceea ce are fiinta creste pentru a intalni o alta

fiinta

Intr-o indepartata grupare a spatiului si timpului.

Stiut-am atunci ca in Cuvinte se afla puteri ce deschid planuri ascunse

omului.

Ca chiar in cuvinte sta ascunsa cheia ce va deschide calea spre ce e sus

si jos.

Asculta, omule, acest cuvant pe care ti-l incredintez.

Foloseste-l si vei descoperi puterea din el cand il vei rosti.

Spune cuvantul: „ZIN-URU” si putere vei descoperi in el.

Totusi trebuie sa intelegi ca omul este din Lumina si ca Lumina este a

omului.

Asculta, omule, despre un mister mai ciudat decat toate cate se afla sub

Soare.

Afla, omule, ca tot spatiul e plin de lumi incluse in alte lumi;

Da, una intr-alta dar totusi despartite de Lege.

Pe cand ma aflam in cautarea intelepciunii, am deschis poarta ce LE

desparte de om.

Chemat-am din alte planuri ale existentei,

Una care era mai frumoasa decat fiicele oamenilor.

Da, am chemat-o din spatiu, sa straluce ca Lumina in lumea oamenilor.

Folosit-am toba Sarpelui.

Purtat-am roba rosie-aurie.

Pusu-mi-am pe cap coroana de Argint.

In jurul meu un cerc de cinabru stralucea.

Ridicatu-mi-am bratele si rostit invocatia

Ce deschide calea spre planurile de dincolo,

Strigat-am la MAESTRII SEMNELOR ce se aflau in caminele lor:

Maestri ai celor doua orizonturi, cei ce paziti cele trei porti,

Ce stati Unul la dreapta si Unul la stanga in timp ce STEAUA urca pe

tronul sau

Si domneste peste semnul lui.

Da, print intunecat din ARULU, deschide portile taramului intunecat, ascuns

Si elibereaz-o pe cea pe care o tii captiva.

Asculta-ti la mine, Maestri intunecati si Maestri Luminati,

Pe numele voastre secrete va numesc, nume pe care le stiu si le pot pronunta,

Ascultati-ma si supuneti-va dorintei mele.

Aprins-am apoi cu flacara cercul din jurul meu si am strigat-O

In planurile-spatiu de dincolo.

Fiica a Luminii intoarce-te din ARULU.

De sapte ori cate sapte ori trecut-am prin foc.

Mancare nu am mancat.

Apa nu am baut.

Te chem din ARULU, din taramurile din EKERSHEGAL,

Te chem, doamna a Luminii.

Eliberata era acum de MAESTRII noptii,

Libera sa traiasca in Lumina Soarelui pamantean,

Libera sa traiasca ca si copil al Luminii.

Ascultati, copii mei.

Magia este invatatura si nu e decat Lege.

Nu va temeti de puterea din voi caci ea se supune Legii ca si stelele de

pe cer.

Sa stiti ca fara invatatura intelepciunea este magica si nu vine din Lege.

Dar sa stiti ca prin invatatura va puteti apropia si mai mult de un loc in

Soare.

Ascultati, copii mei si urmati-mi invatatura.

Cautati continuu Lumina.

Straluciti in lumea oamenilor, fiti o Lumina ce va straluci printre oameni.

Urmati-mi si insusiti-va magia mea.

Sa stiti ca toata forta e a voastra daca doriti asta.

Nu va temeti de calea ce va duce spre invatatura,

Ci, dimpotriva, luminati calea intunecata.

Lumina iti apartine, omule, e la indemana ta.

Descatuseaza-te si vei fi liber.

Afla ca Sufletul tau traieste in sclavie

Incatusat de temeri care te fac rob.

Deschide ochii si priveste mareata LUMINA-SOLARA.

Nu te teme caci totul iti apartine.

Teama este precum MAESTRUL intunecatului ARULU

Pentru cel ce nu a infruntat niciodata teama intunericului.

Da, sa stii ca teama are o existenta

Creata de cei care sunt sclavii propriilor temeri.

Eliberati-va din sclavie, copii mei, si pasiti in Lumina glorioasei zile.

Nu va indreptati niciodata gandurile spre intuneric

Si veti deveni cu siguranta UNA cu Lumina.

Omul nu e decat ce crede el ca e, un frate al intunericlui sau un copil al

Luminii.

Pasiti in Lumina, Copii mei.

Pasiti pe calea ce duce spre Soare.

Asculta intelepciunea mea.

Foloseste cuvantul pe care ti l-am incredintat.

Foloseste-l si vei gasi cu siguranta putere si intelepciune si Lumina

pentru a pasi pe cale.

Cauta si descopera cheia pe care ti-am incredintat-o

Si vei fi de-a pururi un Copil al Luminii.

TABLITA 11

Cheia catre ce e Sus si Jos

Ascultati si luati aminte, copii ai lui Khem,

La cuvintele pe care vi le incredintez si care va vor aduce Lumina.

Sa stiti, oamenilor, ca I-am cunoscut pe parintii vostri,

Da, parintii vostri de acum mult timp.

Fara sa cunosc moartea am trecut prin toate epocile,

Traind printre voi inca de la inceputuri.

M-am straduit intotdeauna sa va conduc spre Lumina Marelui Suflet,

Sa va scot din intunericul noptii.

Aflati voi, oameni in mijlocul carora pasesc,

Ca eu, Thoth, detin toata invatatura

Si toata intelepciunea cunoscute de oameni din cele mai vechi timpuri.

Pastrator fost-am al secretelor marelui popor, posesorul cheii ce duce

spre viata.

V-am crescut, copii mei, de cand va aflati in intunericul Zilelor de Demult.

Asculatti acum cuvintele mele pline de intelepciune.

Ascultati mesajul pe care vi-l aduc.

Ascultati cuvintele pe care vi le incredintez, si va veti ridica din

intuneric spre Lumina.

Departe, in trecut, cand am venit prima data la voi, v-am gasit ascunsi in

pesteri.

Ridicatu-v-am prin puterea si intelepciunea mea

Pana cand ati inceput sa straluciti ca oameni intre oameni.

Da, v-am gasit fara de stiinta.

Doar cativa erati mai presus de animale.

V-am cultivat continuu scanteia constiintei voastre

Pana cand intr-un tarziu ati luminat ca oameni.

Va voi impartasi acum invatatura straveche ce depaseste gandirea rasei

voastre.

Aflati ca noi, cei din Marea Rasa

Am detinut si detinem inca cunostinte mai presus de cele ale omului.

Intelepciune pe care am primit-o de la popoarele nascute printre stele,

Intelepciune si invatatura dincolo de puterea de intelegere a omului.

Catre noi coborat-au maestrii intelepciunii

La el de indepartati de noi precum sunt eu de voi.

Ascultati acum intelepciunea pe care vreau sa v-o impartasesc.

Folositi-o si liberi veti fi.

Sa stiti ca in piramida pe care am construit-o sunt Cheile ce va vor arata

Calea spre viata.

Da, trageti o linie de la marele chip pe care l-am construit,

Catre varful piramidei, construita ca o poarta.

Trageti inca o linie, opusa la acelati unghi si directie.

Sapati si veti gasi ce am ascuns.

Acolo veti gasi intrarea subpamanteana

Catre secretele ascunse ininte ca voi sa deveniti oameni.

Va voi spune acum despre misterul ciclurilor

care se deplaseaza cu miscari ciudate pentru ce e finit,

caci infinite sunt ele dincolo de intelegerea omului.

Aflati ca sunt noua cicluri;

Da, noua deasupra si paisprezece dedesubt,

Deplasandu-se in armonie catre locul de contopire care va exista intr-un

timp viitor.

Sa stiti ca Maestrii Ciclurilor sunt unitati de constiinta trimise sa

uneasca Asta cu Totul.

Au cel mai inalt nivel de constiinta dintre toate Ciclurile, lucrand in

armonie cu Legea.

EI stiu ca in timp totul va atinge perfectiunea,

Neamiexistand nimic deasupra si dedesubt, ci totul va fi Unu

Intr-un Infinit perfect, o armonie a tuturor in Unicitatea Totului.

Departe sub scoarta Pamantului in Salile din Amenti stau cei Sapte,

Maestri ai Ciclurilor,

Da, si inca unul, Maestrul de dedesubt.

Sa stiti totusi ca in Infinit nu exista nici sus nici jos.

Dar intotdeauna exista si va exista Unicitatea Tuturor cant totil va fi

incheiat.

Ades am sta inaintea Maestrilor Totului.

Ades din fantana intelepciunii lor am baut si

Mi-am umplut atat corpul cat si Sufletul cu Lumina lor.

Povestitu-mi-au despre cicluri si despre Legea care le ofera ce trebuie

pentru a exista.

Da, mi-a vorbit Maestrul Noua, zicand:

Thot, maret esti printre copii Pamanrului, dar exista secrete pe care nici

tu nu le cunosti.

Stii ca ai venit dintr-un spatiu-timp inferior acestuia

Si stii ca vei calatori catre un spatiu-timp superior.

Dar putine stii despre secretele ce se ascund in ele,

Putine stii despre intelepciunea de dincolo.

Sa stii ca tu, ca intreg, in aceasta constiinta nu esti decat o celula in

proces de dezvoltare.

Constiinta de sub tine se dezvolta continuu in sensuri diferite de cele pe

care le cunosti.

Da, desi intr-un spatiu-timp inferior tie,

Ea se extinde in directii ce sunt diferite

De cele ale tale.

Caci trebuie sa stii ca ea se evolueaza ca rezultat al dezvoltarii tale

Dar nu in acelasi fel in care te-ai dezvoltat tu.

Evolutia ta trecuta si prezenta au produs o cauza si un efect.

Nici o constiinta nu urmeaza calea celor dinaintea ei,

Caci astfel totul ar fi doar o repetitie, de prisos.

Fiecare constiinta, in ciclul in care exista isi urmeaza propria cale spre

telul suprem.

Fiecare joaca un rol in Planul Cosmosului.

Fiecare joaca un rol catre telul suprem.

Cu cat e mai indepartat ciclul, cu atat e mai mare

invatatura lui si capacitatea de a ingloba Legea in tot.

Afla ca in ciclurile inferioare noua tu te ocupi de partile mai mici ale

Legii

In timp ce noi, cei din ciclul care se intinde la Infinit

Ne straduim sa construim o Lege mai mareata.

Fiecare are un rol de jucat in cicluri.

Fiecare trebuie sa-si desavarseasca opera.

Ciclul inferior tie nu ti-e inferior totusi ci e format doar pentru o

nevoie ce exista.

Caci trebuie sa stii ca fantana intelepciunii ce produce ciclurile cauta

continuu

Sa afle noi puteri.

Sa stii ca invatatura se castiga doar prin practica,

Iar intelepciunea provine doar din invatatura

Si astfel sunt create cilurile de catre Lege.

Sunt unelte cu ajutorul carora se obtine invatatura

Pentru Planul Legii care este Sursa Totului.

Ciclul inferior nu e cu adevarat inferior ci doar diferit in spatiu si timp.

Constiinta de acolo lucreaza si testeaza lucruri mai mici decat cele ce

esti tu.

Si asa cum tu cultivi lucruri mai marete, la fel deasupra ta sunt cei ce

cultiva si ei

Ca si tine, alte legi.

Diferenta ce exista intre cicluri rezida doar in capacitatea de a lucra cu

Legea.

Noi, cei care existam in cicluri superioare celui al tau, suntem cei ce au

aparut primii

Din Sursa si care au castigat, in trecerea prin Timp-spatiu, capacitatea

de a folosi

Legile Mai Marelui ce sunt mai presus de intelegerea omului.

Nimic nu e cu adevarat inferior tie ci doar se afla intr-o operatie

diferita a Legii.

Priveste in sus sau in jos, vei gasi acelasi lucru.

Caci totul nu e decat o parte a Unicitatii care sta la baza Sursei Legii.

Constiinta care se afla sub tine este o parte a ta asa cum si noi suntem o

parte din tine.

Tu, ca si copil nu ai avut invatatura pe care ai acumulat-o crescand.

Compara ciclurile cu omul in calatoria lui de la nastere la moarte

Si vei vedea in ciclul inferior tie copilul cu invatatura pe care o are;

Apoi priveste-te adult, avansand in invatatura pe masura ce timpul trece.

Priveste-ne si pe noi, copii ajunsi la maturiate

Cu invatatura si intelepciunea acumulate odata cu trecerea anilor.

La fel, Thoth, sunt si ciclurile constiintei, copii in diferite momente

ale dezvoltarii,

Totusi toate provenind de la aceasi Sursa, Intelepciunea,

Si toate la Intelepciune reintorcandu-se.

Inceta apoi sa-mi vorbeasca El si se aseza in linistea obisnuita Maestrilor.

Apoi imi vorbi din nou, zicand:

„Thoth, mult timp am petrecut Noi in Amenti, pazind flacara vietii din Sali.

Afla totusi ca suntem parte a Ciclurilor noastre cu Vederea noastra

ajungand la ele si mai departe.

Da, stim ca din toate, nimic nu conteaza cu exceptia evolutiei

Datorate Sufletului nostru.

Stim ca carnea e efemera.

Lucrurile pe care oamenii le respecta nu inseamna nimic pentru noi.

Nu cautam nimic ce are legatura cu corpul ci doar cu starea de perfectiune

a Sufletului.

Cand voi, oamenii, veti invata ca nimic in afara evolutiei Sufletului nu

conteaza,

Abia atunci veti fi liberi cu adevarat din robie, liberi sa lucrati in

armonie cu Legea.

Afla, omule, ca trebuie sa tintesti spre perfectiune, caci doar asa iti

vei atinge scopul.

Desi ar trebui sa stii ca nimic nu e perfect, totusi ar trebui sa fie

tinta si scopul tau.

Inceta din nou vocea lui Noua, iar cuvintele se scufundara in constiinta mea.

Acum, caut si mai multa intelepciune ca sa pot fi perfect in Lege cu Totul.

Curand cobor in Salile din Amenti pentru a trai sub recea floare a vietii.

Tu, cel ai primit invatatura, nu ma vei mai vedea.

Totusi trai-voi de-a pururi in intelepciunea pe care ti-am oferit-o.

Tot ceea ce e omul, exista datorita intelepciunii lui.

Tot ceea ce va fi omul, e rezultatul cauzei lui.

Asculta-mi acum vocea si devino mai maret decat omul obisnuit.

Ridica-ti ochii, lasa Lumina sa-ti inunde fiinta,

Fii de-a pururi un Copil al Luminii.

Doar prin stradanii vei evolua catre Planul unde Lumina e Totul.

Fii maestrul tuturor celo ce te inconjoara.

Nu te lasa niciodata condus de efectele vietii tale.

Creaza apoi cauze si mai perfecte iar in timp vei deveni un Soare al Luminii.

Liber, lasa-ti sufletul sa se inalte de-a pururi, eliberat din robia si

lanturile noptii.

Ridica-ti ochii spre Soarele de pe cerul-spatiu.

Permite-i sa fie un simbol al vietii.

Aminteste-ti ca esti Lumina Mareata, perfect in sfera ta proprie,

Unde esti liber.

Nu cauta niciodata inspre intuneric.

Ridica-ti ochii spre spatiul de deasupra.

Libera lasa-ti flacara sa arda si vei fi un Copil al Luminii.

TABLITA 12

Legea Cauzei si a Efectului si Cheia Profetiei

Asculta, omule, cuvintele intelepciunii mele,

Asculta vocea lui Thoth, atlantul.

Stapanit-am Legea spatiului si timpului.

Cunostinte am acumulat despre timpul viitor.

Astfel stiu ca omul in miscarea lui prin spatiu-timp va fi de-a pururi Una

cu Totul.

Sa stii, omule, ca viitorul e ca o carte deschisa pentru cel ce stie sa

citeasca.

Fiecare efect va aduce cu sine si cauza lui

Caci fiecare efect provine din cauza primordiala.

Afla ca viitorul nu e fix sau stabil ci variaza pe masura ce cauza produce

efectul.

Cerceteaza cauza pe care o creezi, si vei descoperi cu siguranta ca totul

e efect.

Asa ca omule, fii sigur ca efectele pe care le produci

Sunt intotdeauna cauzele unor efecte si mai perfecte.

Afla ca viitorul nu e fix ci ca el urmeaza vointa omului pe masura ce

acesta se misca

Prin miscarile spatiului-timp catre telul unde incepe un timp nou.

Omul poate citi viitorul doar prin intermediul cauzelor care produc efecte.

Cauta in interiorul a ceea ce a produs cauza si vei descoperi cu siguranta

efectele.

Asculta, omule, cand iti vorbesc despre viitor, despre efectul ce urmeaza

cauza.

Sa stii ca omul in calatoria lui spre lumina

Cauta de-a pururi sa se elibereze din noaptea ce-l inconjoara,

Precum umbrele ce inconjoara stelele pe cer si, la fel ca si stelele de pe

cerul-spatiu, si el

Va straluci din umbra noptii.

Destinul sau il va conduce mereu spre inainte pana va deveni Una cu Lumina.

Da, desi calea pe care o are de strabatut se afla in mijlocul umbrelor,

Inaintea lui straluce de-a pururi Marea Lumina.

Chiar daca intunecat ii va fi drumul va infrange

Umbrele ce zboara in jurul lui precum noaptea.

Departe in viitor, vad omul ca nascut din Lumina,

Eliberat de intunericul ce inrobeste Sufletul,

Traind in Lumina fara lanturile intunericului

Care sa acopere Lumina care e de fapt Lumina Sufletului sau.

Afla, omule, ca inainte de a realiza acest lucru

Multe umbre ale intunericului vor cadea asupra Luminii tale

Incercand sa stinga Lumina Sufletului care se zbate sa fie libera.

Mareata e lupta dintre Lumina si intuneric, veche de epoci si totusi noua

intotdeauna.

Totusi, intr-un timp departe in viitor Lumina va fi Totul iar intunericul

va fi invins.

Asculta, omule, cuvintele mele pline de intelepciune.

Pregateste-te iar Lumina ta nu va fi umbrita.

Omul s-a ridicat si a decazut la fel cum noile valuri de constiinta curg

dinspre marele

Abis de sub noi spre Soarele telului sau.

Voi, copii mei, v-ati ridicat de unde va aflati, adica cu putin deasupra

animalelor,

Iar acum sunteti cei mai mareti dintre oameni.

Totusi inaintea voastra au fost altii mai mareti decat voi.

Si, la fel cum altii, inaintea voastra au decazut, si voi veti ajunge la

un sfarsit.

Iar peste taramul unde locuiti acum, barbarii vor veni iar Lumina se va

ridica.

Uitata va fi intelepciunea-straveche, dar va trai totusi ascunsa oamenilor.

Da, pe pamantul pe care il numiti Khem, rase vor aparea si vor disparea.

Uitati veti fi de copii omului.

Voi va veti fi mutat intr-un spatiu-stelar dincolo de voi

Lasand in urma acest loc in care ati locuit.

Sufletul omului se misca mereu spre inainte, nefiind legat de nici o stea.

Ci indreptandu-se de-a pururi spre maretul tel unde se va contopi cu

Lumina Totului.

Sa stiti ca veti merge mereu inainte, impinsi de Legea cauzei si a efectului

Pana cand, in cele din urma, ambele vor deveni Unu.

Da, omule, dupa ce vei fi disparut, vor veni altii in locul unde ai trait tu.

Invatatura si intelepciunea vor fi uitate cu totul si doar amintirea

Zeilor va supravietui.

Asa cum eu sunt pentru voi un Zeu datorita invataturii mele,

La fel si voi veti fi Zeii viitorului

Datorita invataturii voastre care va fi cu mult deasupra celei pe care o

vor avea ei.

Aflati totusi ca in toate epocile omul va avea acces la Lege oricand doreste.

Epocile viitoare vor fi martorele reinvierii intelepciunii

Pentru cei care vor mosteni locul tau pe aceasta stea.

Ei, la randul lor, vor capata intelepciune

Si vor invata sa alunge intunericul cu ajutorul Luminii.

Mult vor trebui sa se zbata totusi de-a lungul epocilor

Pentru a se bucura de libertatea Luminii.

Apoi asupra omului se va abate marele razboi

Ce va cutremura Pamantul si il va indeparta de la drumul sau.

Da, iar apoi Fratii Intunecati vor incepe razboiul dintre Lumina si

intuneric.

Cand omul va fi cucerit din nou oceanul si va zbura in aer cu aripi

asemeni pasarilor;

Cand va fi invatat sa struneasca fulgerul, atunci va incepe timpul

razboiului.

Mare va fi batalia, mare razboiul dintre intuneric si Lumina.

Natii se vor ridica impotriva natiilor

Folosind fortele intunericului ca sa distruga Pamantul.

Arme puternice vor nimici pamantenii pana cand jumatate din popoare vor

disparea.

Atunci vor veni fii Diminetii si vor decreta pentru copii oamenilor:

Oameni, incetati lupta impotriva fratilor vostri.

Doar asa veti putea ajunge la Lumina.

Incetati cu neincrederea, fratii nostri, si urmati calea stiind ca e cea

dreapta.

Atunci oamenii vor inceta lupta, frate contra frate si tata contra fiu.

Atunci se va ridica stravechea casa a poporului meu

Din locul ei, de sub undele intunecate ale oceanului.

Din acel moment va incepe Epoca Luminii iar toti oamenii vor cauta Lumina

telului.

Atunci Fratii Luminii vor conduce oamenii.

Alungat fi-va intunericul noptii.

Da, copiii omului vor inainta spre marele tel.

Copii ai Luminii vor deveni.

Flacara flacarii vor fi de-a pururi Sufletele lor.

Invatatura si intelepciunea vor fi ale omului

In marea epoca caci el se va apropia de flacara nemuritoare,

Sursa intregii intelepciuni, locul inceputului care e Una cu sfarsitul

tuturor lucrurilor.

Da, intr-un timp nenascut inca, toate vor deveni Una si Una va fi Totul.

Omul, o flacara perfecta a acestui Cosmos, va ajunge intr-un loc printre

stele.

Da, va pleca chiar din acest spatiu-timp in altul aflat dincolo de stele.

Indelung m-ati ascultat, Copiii mei,

Indelung ati ascultat intelepciunea lui Thoth.

Acum plec dintre voi spre intuneric.

Acum ma indrept spre Salile din Amenti, ca sa locuiesc acolo in viitor

cand Lumina

Va veni din nou la oameni.

Sa stiti totusi ca spiritul meu va fi de-a pururi cu voi,

Calauzindu-va pasii pe calea Luminii.

Pastrati cu grija secretele pe care vi le incredintez

Iar spiritul meu va va pazi cu siguranta de-a lungul vietii voastre.

Priviti tot timpul calea ce duce spre intelepciune.

Pastrati Lumina drept tel de-a pururi.

Nu va inlantuiti Sufletul in robia intunericului;

Lasati-l sa zboare liber spre stele.

Acum va las pentru a merge sa locuiesc in Amenti.

Fiti copiii mei in aceasta viata si in urmatoarea.

Va veni timpul cand si voi nu veti mai cunoaste moartea,

Traind de-a pururi ca o Lumina intre oameni.

Paziti intrarea in Salile din Amenti.

Paziti secretele pe care le-am ascuns printre voi.

Nu lasati intelepciunea sa ajunga la barbari.

Secreta sa o pastrati pentru cei ce cauta Lumina.

Acum plec.

Primiti binecuvantarea mea.

Urmati-mi calea si veti urma Lumina.

Armonizati-va Sufletul cu Marea Esenta.

Constiinta voastra sa fie Una cu Marea Lumina.

Chemati-ma atunci cand aveti cu adevarat nevoie de mine.

Rostiti-mi numele de trei ori la rand:

Chequetet, Arelich, Volmalites.

TABLITA 13

Cheile Vietii si Mortii

Asculta, omule, intelepciunea.

Asculta Cuvantul care te va umple de Viata.

Asculta Cuvantul care va alunga intunericul.

Asculta vocea care va alunga noaptea.

Secrete si intelepciune am oferit copiilor mei;

Invatatura si putere venite din vechime.

Nu stii ca totul se va deschide

Cand vei descoperi unicitatea tuturor lucrurilor?

Una vei deveni cu Maestrii Secretelor,

Cuceritori ai Mortii si Maestri ai Vietii.

Da, vei afla despre floarea din Amenti

Despre floarea vietii ce straluceste in Sali.

In Spirit vei ajunge in Salile din Amenti

Si vei aduce inapoi intelepciunea ce traieste in Lumina.

Sa stii ca poarta spre putere e secreta.

Sa stii ca poarta spre viata trece prin moarte.

Da, prin moarte dar nu asa cum stii tu moartea

Ci o moarte care e viata si care e foc si Lumina.

Doresti sa cunosti secretul adanc ascuns?

Priveste in sufletul tau unde se afla invatatura.

Afla ca in tine e ascuns secretul, Sursa vietii si a mortii.

Asculta omule, in timp ce-ti impartasesc secretul,

In timp ce iti revelez secretul celor vechi.

Adanc in inima Pamantului se afla floarea, Sursa Spiritului

Care tine totul in forma proprie.

Afla ca Pamantul e viu asa cum tu esti viu in propria-ti forma formata.

Floarea Vietii este precum propriul tau loc al Spiritului si curge prin

Pamant

Asa precum al tau curge prin forma ta;

Daruind viata Pamantului si copiilor lui, reinnoind Spiritul din forma in

forma.

Acesta este Spiritul care este forma corpului tau, modelandu-se in propria

lui forma.

Afla, omule, ca forma ta e duala, echilibrata in polaritate desi formata

in propria forma.

Afla ca atunci cand Moartea se apropie cu repeziciune de tine,

Acest lucru se intampla doar pentru ca echilibrul tau este zdruncinat.

Se intampla doar pentru ca un pol s-a pierdut.

Sa stii ca secretul vietii din Amenti este secretul refacerii echilibrului

polilor.

Tot ceea ce exista are forma si traieste datorita Spiritului vietii din poli.

Nu intelegi ca in sufletul Pamantului se afla echilibrul tuturor

lucrurilor care exista

Si au fiinta pe suprafata lui?

Sursa Spirirului tau este atrasa din centrul pamantului

Caci in forma pe care o ai tu esti una cu Pamantul.

Cand vei fi invatat sa-ti pastrezi echilibrul propriu

Atunci vei atrage echilibrul Pamantului.

Vei exista atunci in acelasi timp cu Pamantul,

Schimbandu-ti forma doar cand se va schimba si Pamantul.

Nu vei mai cunoaste moartea ci vei fi una cu aceasta planeta,

Pastrandu-ti forma pana totul va disparea.

Asculta, omule, secretul pe care ti-l incredintez

Astfel incat nici tu sa nu mai cunosti schimbarea.

Asaza-te o ora in fiecare zi cu capul orientat spre locul unde se afla

polul pozitiv (nord).

In fiecare zi timp de o ora capul tau trebuie sa fie indreptat spre polul

negativ (sud).

In timp ce capul e indreptat spre nord pastreaza-ti mintea intre piept si

cap.

Iar cand capul este indreptat spre sud, pastreaza-ti gandurile intre piept

si picioare.

Pastreaza-te in echilibru odata la sapte zile iar echilibrul tau va fi mai

puternic ca oricand.

Da, daca esti batran, corpul tau se va simti revigorat

Iar puterea ta va deveni ca cea a unui tanar.

Acesta este secretul stiut de Maestri prin care tin la distanta Moartea.

Nu uita sa urmezi calea pe care ti-am aratat-o, caci atunci cand vei fi

trecut de 100 de ani

Neglijand-o, vei atrage Moartea.

Asculta-mi cuvintele si urmeaza calea.

Pastreaza-ti echilibrul si traieste in viata.

Asculta-mi vocea, omule.

Asculta intelepciunea care te fereste de Moarte.

Cand la sfarsitul sarcinii incredintate vei dori sa pleci din aceasta viata,

Treci in planul unde Sorii Diminetii traiesc si fiinteaza ca si Copii ai

Luminii.

Treci fara durere si fara regrete in planul unde exista Lumina eterna.

Mai intai intinde-te cu capul spre est.

Asaza-ti mainile suprapuse peste Sursa vietii tale (plexul solar).

Asaza-ti constiinta in centrul vietii.

Rasuceste-o si desparte-o spre nord si spre sud.

Trimite jumatate spre nord.

Iar cealalta jumatate spre sud.

Desfa-te din stransoarea fiintei tale

Iar din forma ta scanteia argintie isi va lua zborul in sus spre Soarele

diminetii,

Pentru a se uni cu Lumina de unde a izvorat.

Acolo va straluci pana cand dorinta se va crea.

Apoi se va intoarce intr-un loc si intr-o forma.

Afla omule ca astfel trec marile Suflete dupa voia lor, dintr-o viata in

alta.

La fel se intampla si cu Avatarul

Care moare atunci cand doreste si traieste atunci cand doreste.

Asculta omule si soarbe din intelepciunea mea.

Invata secretul care e Stapanul Timpului.

Invata cum cei pe care ii nu,esti Maestri sunt capabili sa-ti aminteasca

vietile trecute.

Maret e secretul dar totusi usor de stapanit,

Dandu-ti astfel posibilitatea de a stapani timpul.

Cand moartea se va apropia de tine nu te teme, amintesteti ca esti

stapanul Mortii.

Relaxeaza-ti corpul, elimina orice tensiune.

Asaza-ti in inima flacara Sufletului tau.

Repede apoi indreapta-l spre resedinta triunghiului.

Asteapta un moment apoi indreapta-te spre tel.

Acesta, telul tau, este locul dintre sprancene,

Locul unde memoria vietii trebuie sa fie pastrata.

Pastreaza aici flacara, in lacasul creierului

Pana cand degetele mortii iti vor cuprinde Sufletul.

Astfel cand te vei petrece din viata,

Amintirile din acea viata vor trece si ele.

Atunci trecutul va fi unua cu prezentul.

Astfel toate amintirile vor putea fi pastrate.

Vei fi liber de orice regres.

Lucrurile din trecut vor trai si in prezent.

TABLITA 14

Suplimentar

Ia aminte omule la profunda intelepciune ascunsa,

Pierduta pentru oameni inca in timpul Locuitorilor,

Pierduta si uitata de oamenii acestei epoci.

Afla ca acest Pamant nu e decat un portal, pazit de puteri necunoscute

omului.

Maestrii Intunericului ascund intrarea ce duce spre taramul Paradisului.

Afla ca drumul spre sfera din Arulu

E presarat cu bariere ce se deschid doar celor nascuti din Lumina.

Pe Pamant, eu sunt pastratorul cheilor ce deschid portile catre Taramul

Sacru.

Prin puterile ce sunt mai presus de mine, hotarasc sa las aceste chei

lumii omului.

Inainte sa plec, va ofer Secretele prin care va puteti elibera din sclavia

intunericului,

Prin care puteti scapa din incatusarea carnii ce v-a legat,

Si prin care puteti sa va ridicati din intuneric spre Lumina.

Afla ca sufletul trebuie sa fie curatat de tot ce e intunecat

Inainte de a putea intra pe portile ce duc spre Lumina.

Astfel, va las toate Secretele pentru ca ele sa poata fi oricand descoperite.

Da, desi omul poate cadea in intuneric, Lumina va straluci de-a pururi ca

o calauza.

Ascunsa in intuneric, invaluita in simboluri,

Calea spre portal va fi intotdeauna descoperita.

In viitor, omul va refuza sa accepte aceste secrete

Dar cel ce va cauta va gasi intotdeauna calea.

Ascultati cum va dezvalui Secretul,

Ascultati simbolurile Secretului pe care vi le-am incredintat.

Faceti din el o religie caci doar astfel esenta lui va dainui.

Exista doua zone intre aceasta viata si Suprema Viata,

Prin care calatoresc Sufletele care pleaca de pe acest Pamant;

Duat, caminul puterilor iluziei;

Sekhet Hetspet, Caminul Zeilor.

Osiris, simbolul pazitorului portalului,

Cel care intoarce din drum sufletele celor nedemni.

Dincolo se intinde sferaputerilor nascute din paradis,

Arulu, taramul unde au ajuns Inteleptii.

Acolo, cand imi voi incheia menirea printre oameni,

Voi merge sa ma alatur Inteleptilor din stravechiul meu camin.

Sapte sunt la numar casele celor Atotputernici;

Trei pazesc portile fiecarei case din intuneric;

Cincisprezece sunt caile ce duc spre Duat.

Doisprezece sunt caminele Maestrilor Iluziei,

Indreptate in patru directii, fiecare diferita.

Patruzeci si doua sunt marile puteri, care judeca Moartea ce cauta poarta.

Patru sunt Fii lui Horus,

Doi sunt paznicii Estului si Vestului lui Isis, mama care isi apara copii,

Regina lunii, reflectand Soarele.

Ba este esenta care traieste de-a pururi.

Ka este Umbra pe care omul o cunoaste drept viata.

Ba nu apare pana cand Ka nu se incarneaza.

Acestea sunt secretele ce trebuie pastrate de-a lungul epocilor.

Sunt chei catre viata si Moarte.

Ascultati acum secretul secretelor:

Aflati de cercul fara de inceput si fara de sfarsit,

Forma Celui ce e Una si in acelasi timp se afla in toate.

Ascultati-l, faceti ce va spune si astfel veti merge pe aceeasi cale pe

care merg si eu.

Secret in Secret, si totusi fara de secret pentru cel nascut din Lumina,

Secretul tuturor lucrurilor vi-l voi dezvalui acum.

Voi infatisa un secret pentru initiat

Dar usa intelegerii lui va fi complet inchisa pentru profan.

Trei este secretul si vine din marele unu.

Ascultati iar Lumina va va scalda.

In preistorie, existau trei unitati.

In afara lor, nimic nu exista.

Acestea reprezinta echilibrul, sursa creatiei:

Un Dumnezeu, un Adevar, un punct al libertatii.

Cele trei provin din ceea ce formeaza echilibrul:

Toata viata, toata bunatatea, toata puterea.

Trei sunt calitatile lui Dumnezeu in caminul lui de Lumina:

Putere infinita, Intelepciune Infinita, Iubire Infinita.

Trei sunt puterile date Maestrilor:

De a transforma raul, de a sustine bunatatea, de a folosi discernamantul.

Trei lucrui trebuie sa faca oricand Dumnezeu:

Sa-si manifeste puterea, intelepciunea si iubirea.

Trei sunt puterile ce creaza toate lucrurile:

Iubire Divina ce contine invatatura perfecta,

Intelepciune Divina ce cunoaste toate mijloacele posibile,

Putere Divina detinuta prin vointa unita a Iubirii si Intelepciunii Divine.

Trei sunt starile existentei:

Starea Luminii unde nu se afla decat Dumnezeu,

Si doar Dumnezeu poate sa o traverseze;

Starea de Haos in care toate lucrurile apar prin excelenta din moarte;

Starea de Constiinta in care toate lucrurile izvorasc din viata.

Toate lucrurile ce au viata se afla in trei stadii de existenta:

Haos sau moarte, libertate in omenie si fericire Paradisiaca.

Trei nevoi controleaza toate lucrurile:

Inceputul in Marea Profunzime, starea de haos, desavarsire cereasca.

Trei sunt caile sufletului:

Om, Libertate, Lumina.

Trei sunt obstacolele:

Lipsa stradaniei pentru a obtine invatatura;

Non atasamentul fata de Dumnezeu;

Atasamentul fata de rau.

Si in om se manifesta trei.

Trei sunt Regii puterilor din interior.

Trei sunt camerele secretelor,

Gasite si totusi nedescoperite in corpul omului.

Asculta acum despre cel ce s-a eliberat,

Liber e din stransoarea vietii sa mearga spre Lumina.

Cunoscand izvorul primordial, lumi i se vor deschide.

Da, nici maca rPortile din Arulu nu-i vor fi inchise.

Ai grija insa, omule ce vrei sa intri in Paradis.

Daca vei fi nedemn de acest lucru ar fi mai bine sa cazi in foc.

Afla ca cei curati trec prin flacara pura.

La fiecare rotatie a cerurilor ei se imbaiaza in fantanile Luminii.

Asculta omule acest secret:

Cu mult timp in urma, am locuit in Vechea Atlantida.

Acolo in Templu, am sorbit din Intelepciune,

Ce curgea ca dintr-o fantana de Lumina.

Locuitorul mi-a oferit cheia pentru a accede la Lumina din Marea lume.

Am stat in fata Celui Sfant ce sedea in mijlocul florii de foc.

Ascuns era de fulgere intunecate, caci altfel Sufletul meu ar fi fost

spulberat de Glorie.

De la picioarele Tronului sau precum diamantul

Se rostogoleau patru rauri de foc din scaunelul pentru picioare,

Se rostogoleau prin canalele norilor spre lumea Omului.

Plin era locul cu Spirite Ceresti.

Minune a minunilor era palatul Instelat.

Deasupra cerului, precum un curcubeu de Foc si Raze de Lumina,

Erau formate spiritele.

Cantau gloriile Celui sfant.

Apoi din mijlocul Focului se auzi o voce:

Priveste Gloria Cauzei primordiale.

Am privit acea Lumina, ce era mai presus de orice intuneric,

Reflectata in propria-mi fiinta.

Am ajuns, asa cum se cuvenea, la Dumenzeul Dumnezeilor,

Spiritul-Soare, Suveranul sferelor Soarelui.

Exista unul, chiar Primul,

Ce nu are inceput,

Ce nu are sfarsit;

Care a creat toate lucrurile,

Care guverneaza totul,

Care e bun,

Care e drept,

Care ilumineaza,

Care sprijina.

Atunci dinspre tron, aparu o mare stralucire,

Inconjurandu-mi si ridicandu-mi sufletul prin puterea ei.

Cu repeziciune m-am miscat apoi prin spatiile Ceresti,

Mi s-a aratat secretul secretelor,

Mi s-a aratat inima Secreta a cosmosului.

Fost-am purtat spre taramul din Arulu,

Ajungand in fata Maestrilor din Caminele lor.

Deschis-au ei Usa pentru ca eu sa pot arunca o privire la haosul primordial.

S-anfiorat sufletul meu la vederea ororii, si s-a intors din oceanul de

intuneric.

Apoi am inteles menirea barierelor, am inteles existenta Maestrilor din

Arulu.

Doar ei cu echilibrul lor Infinit puteau sta in calea haosului.

Doar ei puteau pazi creatia lui Dumnezeu.

Apoi trecut-am de cercul celor opt.

Vazut-am toate sufletele care au invins intunericul.

Am vazut splendoarea Luminii in care locuiau.

Tanjit-am sa am si eu un loc in acel cerc dar tanjit-am si dupa calea pe

care am ales-o,

Atunci cand am ajuns in Salile din Amenti si mi-am ales menirea.

Trecut-am apoi din Salile din Arulu spre spatiul pamantesc unde se afla

corpul meu.

M-am ridicat din pamantul in care ma odihneam.

Am stat in fata Locuitorului.

Am confirmat ca voi renunta la Dreptul meu

Pana cand imi voi incheia sarcina pe Pamant,

Pana cand Epoca intunericului va fi de domeniul trecutului.

Asculta omule, cuvintele pe care ti le incredintez.

In ele vei descoperi Esenta Vietii.

Inainte de a ma intoarce in Salile din Amenti, trebuie sa te invat

Secretul secretelor

Cum si tu te poti ridica spre Lumina.

Pastreaza-le si pazeste-le,

Ascunde-le in simboluri,

Astfel incat profanul sa rada si sa renunte.

In orice zona, da forma secretelor.

Fa calea sa fie dificil de parcurs.

Astfel cei slabi si nehotarati vor fi respinsi.

Astfel secretele vor fi ascunse si pazite,

Pastrate pana cand roata se va intoarce.

Prin epoci intunecate, asteptand si veghind, spiritul meu va ramane in

taramul ascuns.

Cand cineva va trece toate incercarile din exterior,

Cheama-ma cu ajutorul cheii pe care o detii.

Atunci eu, Initiatorul, voi raspunde, si voi veni din Salile Zeilor din

Amenti.

Atunci il voi primi pe cel initiat si ii voi dezvalui cuvinte pline de

putere.

Asculta si ia aminte la ce-ti spun:

Sa nu-mi aduci pe nimeni lipsit de intelepciune,

Cu inima impura sau care nu are un scop bine definit.

Altfel iti voi lua inapoi puterea de a ma chema din locul unde ma odihnesc.

Acum mergi si cheama-ti fratii

Ca sa pot astfel impartasi intelepciunea care sa-ti lumineze Calea

cand eu nu voi mai fi aici.

Vino in camera de sub templul meu.

Nu manca timp de trei zile.

Acolo iti voi oferi esenta intelepciunii astfel incat cu putere sa

stralucesti intre oameni.

Acolo iti voi impartasi secretele astfel incat si tu sa te ridici catre

Ceruri

Om-Zeu in Adevar ca si in esenta sa fii.

Pleaca acum si lasa-ma sa-i chem pe cei pe care ii stii dar totusi nu ii

cunosti.

TABLITA 15

Secretul Secretelor

Adunati-va acum, copiii mei,

Si ascultati Secretul Secretelor

Care va va da puterea de a descoperi omul-Zeu din voi

Care va va oferi calea spre viata Vesnica.

Deschis vorbi-voi despre Secretele Dezvaluite.

Nu va voi oferi vorbe cu mai multe intelesuri.

Ascultati cu atentie acum, copiii mei.

Ascultati si urmati cuvintele pe care vi le ofer.

Mai intai voi vorbi despre lanturile intunericului

Care va leaga de sfera Pamantului.

Intunericul si lumina sunt de acelasi fel, difera doar in aparenta.

Caci amandoua provin din sursa primordiala.

Intunericul inseamna dezordine.

Lumina inseamna Ordine.

Intunericul transformat e lumina Luminii.

Acesta este, copiii mei, scopul vostru ca fiinte:

Transformarea intunericului in lumina.

Ascultati acum secretele naturii,

Relatiile pe care le stabileste viata cu Pamantul unde locuieste.

Aflati ca in stare normala sunteti tripartiti, Fizic, astral si mental la

un loc.

Trei sunt calitatile fiecarei stari;

Noua cu totul, precum sus asa si jos.

In partea fizica sunt aceste canale, sangele care se misca sub forma de

vartej,

Obligand inima sa bata continuu.

Magnetismul care se deplaseaza prin nervi

Poarta energiile catre toate celulele si tesuturile.

Akasa ce curge prin canale, subtila dar totusi fizica, completeaza canalele.

Fiecare din cele trei stari este in acord cu celelalte

Fiecare in parte influentand viata corpului.

Ele formeaza cadrul scheletal prin care curge eterul subtil.

A le stapani inseamna sa detii Secretul Vietii din corp.

Corp care poate fi parasit doar prin vointa detinatorului

Atunci cand scopul sau in viata a fost atins.

Trei sunt starile Astralului,

Mijlocitor intre sus si jos;

Nu tine de fizic, nu tine de Spiritual,

Dar capabil sa se deplaseze in sus si in jos.

Trei sunt starile Mintii,

Purtatoare a Vointei Celui Maret.

Judecator al Cauzei si Efectului in viata ta.

Astfel este alcatuita fiinta tripartita

Condusa de sus de catre puterea lui patru.

Deasupra si dincolo de starea tripartita a omului

Se afla taramul Sinelui Spiritual.

Patru sunt starile lui

Stralucind in fiecare plan de existenta,

Dar treisprezece cu totul,

Numarul mistic.

Pe baza calitatilor omului sunt Fratii:

Fiecare dirijeaza dezvoltarea fiintei,

Fiecare e un canal al Celui Maret.

Pe Pamant omul este sclav, legat de spatiul si timpul planului pamantesc.

Inconjurand fiecare planeta, o unda vibratorie, il leaga de planul sau de

existenta.

Cu toate acestea in interiorul sau se afla cheia eliberarii,

In el poate fi descoperita libertatea.

Dupa ce ti-ai eliberat sinele din corp,

Ridica-te spre cele mai indepartate margini ale planului tau pamantesc.

Rosteste cuvantul Dor-E-Lil-La.

Apoi, pentru o vreme, Lumina ta va fi ridicata,

liber vei fi ca sa treci de barierele spatiului.

Timp de jumatate de soare (6 ore), liber vei putea trece de barierele

planului pamantesc,

Vei putea vedea si afla pe cei ce se afla dincolo de tine.

Intr-adevar spre lumi superioare vei putea trece.

Descopera-ti propriile posibilitati de dezvoltare,

Afla toate vietile viitoare ale Sufletului pe Pamant.

Incatusat esti in corpul tau dar prin putere poti fi liber.

Acesta este Secretul prin care sclavia va fi inlocuita de libertatea ta.

Linisteste-ti mintea.

Relaxeaza-ti corpul:

Constientizeaza doar eliberarea din carne.

Centreaza-ti fiinta catre scopul spre care tanjesti.

Gandeste tot timpul ca vei fi liber.

Gandeste acest cuvant La-Um-I-L-Ganoover

Si permite-i sa-ti rasune in minte.

Lasa-te purtat de sunet spre locul unde tanjesti sa ajungi.

Elibereaza-te din incatusarea carnii dupa propria vointa.

Ascultati cel mai mare dintre secrete:

Cum puteti intra in Salile din Amenti,

In locul unde sunt cei nemuritori, asa cum am facut si eu, si sa stati in

fata Maestrilor.

Intindeti-va corpul la orizontala.

Calmati-va mintea astfel incat nici un gand sa nu va deranjeze.

Puri trebuie sa fiti in minte cat si in scop caci altfel veti da gres.

Aduceti in minte imaginea Salilor din Amenti asa cum am descris-o in

Tablitele mele.

Doriti-va din tot sufletul sa fiti acolo.

Vizualizati-va stand in fata Maestrilor.

Pronuntati, mental, urmatoarele cuvinte pline de putere:

Mekut-El-Shab-El Hale-Sur-Ben-El-Zabrut Zin-Efrim-Quar-El.

Relaxati-va mintea si corpul.

Apoi fiti siguri ca sufletul vostru va fi chemat.

Acum va voi da Cheia spre Shamballa, locul unde Fratii mei locuiesc in

intuneric:

Dar un intuneric plin cu Lumina Soarelui,

Intunericul Pamantului dar Lumina a Spiritului, calauze pentru voi dupa ce

eu voi pleca.

Asezati-va corpul asa cum v-am invatat.

Indreptati-va spre barierele locului ascuns si indepartat.

Stati in fata portilor si a paznicilor lor.

Ridicati barierele pronuntand aceste cuvinte:

Eu sunt Lumina. Intuneric nu e deloc in mine.

Eliberat sunt din sclavia noptii.

Deschideti-mi calea celor Doisprezece si Unu, ca sa pot trece catre

taramul intelepciunii.

Iar cand va vor refuza, caci cu siguranta va vor refuza,

Porunciti-le sa va deschida calea rostind cuvintele:

Eu sunt Lumina. Pentru mine nu exista bariere.

Deschideti, va poruncesc, prin Secretul Secretelor

Edom-El-Ahim-Sabbert-Zur Adom.

Atunci, daca ale voastre cuvinte au fost numai si numai Adevarul,

Barierele vor cadea in fata voastra.

Acum va las, copiii mei.

In jos, si totusi in sus, spre Salile din Amenti voi merge.

Straduiti-va sa gasiti calea catre mine, copiii mei

Si cu adevarat fratii mei veti deveni.

Astfel imi inchei scrierile. Chei fie ele pentru cei ce vor veni dupa mine.

Dar doar pentru cei ce cauta intelepciunea mea,

Caci doar pentru acestia mi-s Cheia si Calea.

Toate drepturile aupra traducerii sunt rezervate © Robertino Bezman 2003

995167 512852012136470 2047031621 n

FIII LEGII LUI UNU SI FIII LUI BELIAL

ATLANTIDA SI LEMURIA
RASE EXTRATERESTRE
Va voi prezenta cateva fragmente din cartea „Atlantida” de Robert Cohen, fragmente preluate de acesta din screrile lui Edgar Cayce, renumitul medium, care a pomenit deseori despre Atlantida si Lemuria, despre tipul de societate pe care o aveau si despre evenimentele care s-au petrecut acum cateva zeci de mii de ani.
Am decis sa fac o paralela intre ceea ce a relatat Edgar Cayce si Ramtha, o entitate care transmite mesajele sale printr-un channel, JZ Knight. Istoria relatata de cele 2 surse este identica, chiar daca exista foarte mici diferente, ce se completeaza reciproc dupa parerea mea si fac tabloul mai complet.
O a treia sursa pe care doresc sa o iau in considerare este ce a tablitelor sumeriene, traduse de Zecharia Sitchin, care sustine ca traducerea acestor tablite este una din cele mai viabile dovezi ale existentei rasei Reptilene pe Terra, pe care o si conduc de altfel, din umbra.
CE LEGATURA ESTE INTRE ATLANTI SI REPTILIENI?
 
orion+sirius+draco
 
Atlantii au fost o rasa ariana pura, blonzi cu ochi albastrii si inalti (2-3 m).Au fost creati de extraterestrii veniti din Pleiade, care au aceleasi caracteristici rasiale, prin incrucisarea Pleiadeenilor – de pe Lyra / Vega cu umanoizii modificati genetic si adaptati la viata pe Terra, pe care tot acestia „ii plantasera” in acest scop, cu cateva sute de ani / mii inainte.Ulterior dar nu cu mult dupa asta, au venit pe Terra pentru a o popula si extraterestrii din Orion via Betelgeuse si Rigel si Sirius via Procyon si Adara, extraterestrii din constelatia Draco si de asemeni Adebaran, de unde au venit arcturienii,acestia din urma avand un impact mai mic asupra populatiei indigene.Acestea sunt rasele cele mai importante, rasele-radacina din care provenim noi ca si specie, adica homo sapiens sapiens.Ar fi mai multe de spus aici dar sa nu pierd din vedere subiectul despre care mi-am propus sa scriu : Atlantii si Reptilienii : rasa radacina a Pamantului a fost rasa ariana creeata dupa cum spuneam ne extraterestrii din Pleiade, iar ulterior au intervenit si alte specii, incrucisandu-se cu aceasta rasa pura si rezultand metisi.Metisii metisilor suntem noi…Extraterestrii din Sirius si Orion erau in razboi de mult timp cand au ajuns pe Terra si au continuat si aici „cursa pentru cucerire”.De asemeni, cei din Orion au colaborat cu Pleiadeenii, unii dintre ei, nu toti, pentru perfectionarea rasei.Intr-un final au rezultat 5 rase: cea alba, rosie, neagra, galbena si cea albastra, aceasta fiind rasa pura, rasa de origine a celorlalte 4 (de unde vine vorba „sange albastru”).Asta nu inseamna ca erau superiori dpdv intelectual sau spiritual celorlalte rase, ci doar ca aveau sange pur.Acestia au fost atlantii, rasa albastra.In fapt nu erau albastrii, pielea lor avea doar o tenta albastruie, un alb-albastru…atat de alb incat e albastru.   :)
Atlantii s-au incrucisat din nefericire la un moment dat cu o alta rasa…cea provenita din constelatia Draco, adica draconienii, adica REPTILIENII. Atentie, NU ESTE VORBA DE ANNUNAKI, desi sunt multi care au perpetuat aceasta confuzie.Aceasta rasa este o rasa razboinica, axata pe intelect si lipsita de sentimente, nu au corp emotional deci nu simt, nu empatizeaza pentru ca pur si simplu nu pot…si sunt incrucisati la randul lor cu o alta rasa ce NU PROVINE DIN ACEST UNIVERS si care a dorit sa duca la extinctie rasa umanoida in acest Univers, fapt pentru care s-au dus lupte sangeroase cu pierderi imense pentru toate partile implicate in conflicte, iar aceasta specie a fost pedepsita fiind expulzata la marginea acestui Univers, in colonii, ma refer bineinteles la cei ce au supravietuit acelor lupte, dintre reptiloizi.Aceasta rasa din care provin reptilienii doresc extintia rasei umanoide, ceea ce si fac pe Terra in prezent, dar acesta este un alt subiect.
orion sirius betelgeuse procyon riegel
Ulterior, reptilienii s-au incrucisat cu toate cele 5 rase de pe Pamant si au preluat puterea, infiltrandu-se la toate nivelele puterii si in toate popoarele si tarile din lume.Ei au capacitatea de a se intrupa prin nastere in oameni, pot sa posede un corp uman – gazda sau pot pur si simplu sa controleze mental un om, atingandu-l si camuflandu-se ochilor nostri prin cresterea vibratiei.Ei sunt minim de vibratie 5D ,oricat de bizar ar parea asta,deci au nevoie de gazde „speciale” pentru a-i contine, in cazul posedarii, de aceea Regalitatile lumii au tinut si tin atat de mult la liniile lor de sange „pure”.
orion+sirius+draco
 
In continuare fragmente din cartea „Atlantida” de Robert Cohen.
Corelati informatiile din aceasta carte cu cele din cartea lui Ramtha si cu traducerea Tablitelor Sumeriene, precum si cu informatiile de mai sus care imi apartin in cea mai mare masura si pe care le-am corelat din ceea ce am citit si studiat si din comunicarile astrale avute personal si veti vedea imaginea de ansamblu.
Atlantida – 

ROBERT COHEN

piramide
 
De la spiritualitate la materialism
 
Edgar Cayce menţionează şi credinţele religi­oase ale atlanţilor care, după părerea lui, erau con­vinşi că originea lor este divină. Ei nu erau pre­ocupaţi doar de invenţii tehnice şi nici nu erau ob­sedaţi de progresul material. Âtlanţii aveau un sentiment religios profund şi mistici; ei credeau în existenţa sufletului şi în puterile oculte.
In Atlantida, marea preoteasă era păzitoarea şi ocrotitoarea pietrei albe, datorită căreia „nu­meroase popoare, prin vorbele şi faptele lor, erau în deplină concordanţă cu conştiinţa universală”, de­clara vizionarul Cayce, pe 19 aprilie 1944.
Poporul atlant trăia, aşadar, în simbioză cu toate forţele spirituale şi materiale înconjurătoare. Intuiţia sa, extrem de dezvoltată, îl făcea să pre­vadă viitorul şi să citească în adâncul sufletelor. „Pe continentul atlanţilor, în perioada premergătoare primei distrugeri a teritoriului… preoţii îşi ajutau se­menii să-şi înţeleagă soarta, să o poată învinge, să-şi dea seama de entitatea lor individuală, pre­cum şi de conştiinţa universală a lui Dumnezeu…” spune Cayce.
Totuşi, cu timpul spiritualitatea nu va mai evolua, ci va stagna. Atlanţii, bucurându-se de un confort material uluitor, vor uita de esenţa lor divină, gândindu-se numai la viaţa trecătoare. Ei vor pierde astfel acel „dar dumnezeiesc” care îi hărăzise a fi un popor precursor în multe domenii.
Knossos Creta 0
„In vremurile acelea, dintre cei care aleseseră puterea materială, foarte mulţi se dedau plăcerilor lumeşti”… (2 martie 1935).
„Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru”
 
Două tendinţe se vor ciocni cu înverşunare: Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial. (Belial fiind conducatorul armatelor lui Satan)
Legea Unică grupează atlanţii cei mai spiritu­alizaţi. In numele poruncii „Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru”, aceştia încearcă să convingă poporul să cinstească un singur Dum­nezeu. Preceptele lor rezultă din principiul de bază următor: un Dumnezeu, o religie, un stat, un cămin familial, o soţie, înflăcăraţi şi riguroşi, ei reprezintă fidelitatea faţă de un ideal’. Aceşti ce’i mai puri dintre puri fac din viaţa lor un exemplu grăitor, chibzuind cu înţelepciune asupra îndatoririlor ce le revin. Faţă de semenii lor se poartă cu blândeţe şi cu înţele­gere, slujind Domnului cu o credinţă nestrămutată. Pentru slăvirea acestui Dumnezeu exigent, clădesc temple, creează rituri, ceremonii, imnuri religioase, în faţa fiecărui lăcaş al Domnului ei aprind un foc sacru, simbolizând neprihănirea spirituală. Ei cred în reîncarnare sau în continuitatea vieţii de-a lungul secolelor, considerate necesare pentru evoluţia su­fletului şi a mântuirii sale.
Edgar Cayce reia tema opoziţiei biblice dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului (n. a.).
Atlanţii Legii Unice se revoltă împotriva tuturor nedreptăţilor şi condamnă progresul, ca pe elemen­tul distructiva! omului.
„Sufletul a fost dat de Creator… şi trebuie să-i fie înapoiat… Acestea erau preceptele Legii Unice, respinsă de Fiii lui Belial” (23 mai 1938).
FIII Iul Belial, slujiţi de „roboţi”
 
Fiii lui Belial duc cu precădere o politică de clasă şi castă. Stăpâni ai „monştrilor” — rezultaţi din contopirea anarhică între om şi animal — ei îi tratează cu brutalitate, ţinându-i la dispoziţia lor. Făpturile acestea sunt crescute ca să corespundă muncii pe care o vor îndeplini, asemeni vitelor. Nu sunt recunoscute drept fiinţe umane şi nu benefi­ciază, sub nici o formă, de munca lor. Ei sunt cei desemnaţi prin cuvântul „lucruri”; ei acţionează sub hipnoză sau prin telepatie şi sunt cu desăvârşire supuşi ordinelor stăpânilor, care îi folosesc pentru muncile cele mai grele şi mai respingătoare.
„Noi credem că în acele perioade nu era nevoie să munceşti pentru asigurarea traiului, dar Fiii lui Belial erau slujiţi de adevăraţi „roboţi”, care erau siliţi să facă toată treaba în gospodărie, să cultive câmpul, chiar pe vreme neprielnică sau greu de su­portat.” (2 ianuarie 1940)
Fiii lui Belial au simţul câştigului şi al petrece­rilor. Considerând că ei alcătuiesc elita societăţii, îi copleşesc pe ceilalţi cu orgoliul şi dispreţul lor. Ei nu respectă nici o lege, nici un drept şi afişează un dispret excesiv. Ei urmăresc „satisfacerea dorinţelor şi a simţurilor, mulţumirea de sine, fără a se gândi la nenorocirea altora. Fiii lui Belial nu aveau nici morală, nici conştiinţă, doar conştiinţa deplinei mulţumiri de sine”.
Prăpastia dintre Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial se adânceşte pe zi ce trece. Cu atât mai mult cu cât Fiii lui Belial, preţuind numai foloasele materiale, cu felul lor de a se bucura de viaţă si de plăceri, câştigă mulţi adepţi printre Fiii Legii Unice. „Pe pământul atlant… când Fiii lui Belial le-au învăţat pe fiicele Fi­ilor Legii Unice desfătarea, intensa bucurie a plăcerilor în raporturile dintre oameni…” (13 sep­tembrie 1939)
Numeroşi Fiii ai Legii Unice vor ceda în faţa tentaţiei ademenitoare, a corupţiei, renunţând ia spiritualitate în schimbul unei vieţi trecătoare bine realizate. De asemenea, ei adaptează religia la noile lor credinţe, integrându-i şi cultul idolilor şi al sacrificiilor umane.
belial
                                                                                                                         Belial
Ştiinţa abătută de la calea cea dreaptă
 
In această perioadă, Fiii lui Belial, care deţin puterea, fac tot posibilul ca descoperirile ştiinţifice să nu mai slujească scopurilor benefice pentru care au fost concepute. Fapt de o nebănuită gravitate, afirmă Cayce, pentru că suntem îndreptăţiţi să bănuim că este vorba de raza laser şi de bomba atomică. Vizionarul din Virginia Beach pomeneşte de „influenţa unei activităţi radioactive a razelor de soare transformate în cristale, în fosele care sta­bileau contacte cu influenţele interne ale pământu­lui” (6 martie 1935).
El mai aminteşte şi de faptul că în Atlantida, în vremurile acelea când se produceau distrugeri catastrofale, Fiii lui Belial cunoşteau foarte bine arta de a fabrica explozive foarte puternice şi ştiau să folosească instrumente care acţionau focurile din centrul pământului, transformându-le astfel în forţe distrugătoare. (21 iulie 1934)
Distrugerea animalelor prin „raza morţii”
 
înmulţirea uriaşelor animale sălbatice va prilejui cruzilor Fii ai lui Belial posibilitatea de a aplica aceste înspăimântătoare arme ale morţii.
Cayce mai spune că a fost convocată o con­ferinţă mondială pentru a găsi mijlocul de a lupta eficient împotriva numărului excesiv de mare al ani-malejor care invadau Terra.
In momentul în care pericolul a fost iminent, lo­cuitorii planetei noastre, conştienţi de primejdie, au căutat mijloacele de a o înlătura: prin modificarea sau transformarea mediului înconjurător de care aveau nevoie aceste animale, sau prin distrugerea surselor de hrană în regiunile cu animalele uriaşe. S-a procedat într-un fel comparabil cu trimiterea, din diferite uzine sau baze centrale, a razei morţii sau raza supercosmică.”
Edgar Cayce merge atât de departe, încât ne dă chiar data acestei conferinţe: anul 50.722 î.H.I
Ucenicii vrăjitori
 
In această situaţie, Fiii lui Belial sunt ucenicii vrăjitori care declanşează un cataclism a cărui am­ploare depăşeşte efectul pe care-l scontau: cutre­mure, erupţii vulcanice, chiar o deplasare a polilor, Lemuria, primul continent lovit de prăpăd, pierde o parte a teritoriilor şi începe să se scufunde în Pacific, în Atlantida, regiunea Mării Sargaselor, în largul Antilelor, dispare în adâncurile apelor. Restul continentului este scindat în mai multe insule mari, brăzdate de numeroase canale, golfuri, râpe şi râuri. Clima temperată devine toridă.
De la primele zguduiri telurice un mare număr de locuitori părăseşte Atlantida şi se refugiază în zone îndepărtate, atât în est, cât şi în vest. Unii se stabilesc în Europa, în Pirinei, alţii în America Cen­trală sau în America de Sud: câţiva ajung chiar pe ţărmurile Nilului, aşezându-se în Egipt şi în anumite ţări africane.
Cu toate acestea, în ciuda acestui cataclism pustiitor, Atlantida nu a fost distrusă în întregime: câteva regiuni, cruţate de dezastru, au cunoscut o dezvoltare uluitoare.
Minunile tehnologiei atlante
 
„Profetul” Cayce prezintă o listă impresionantă de invenţii realizate în tehnologia atlanta; din păcate stilul lui este puţin confuz, astfel încât nu putem desluşi totul.
„Această perioadă este caracterizată printr-o dezvoltare deosebită a dispozitivelor inventate pen­tru nevoile şi confortul populaţiilor atlante; astfel, ceea ce numim în prezent „avion” era pe atunci o navă spaţială, care putea naviga şi în alte medii, în afara aerului.” (23 ianuarie 1941)
„Când au fost create forţele motrice capabile să transporte oamenii în diferite regiuni ale ţării şi către teritorii necunoscute, consultantul era un navigator cunoscut.” (2 octombrie 1931)
„în Atlantida, atunci când popoarele înţelegeau legile forţelor universale, consultantul putea dirija în spaţiu mesajele adresate altor ţări, ghidând navele şi aparatele.” (7 februarie 1930)
„în Atlantida, după distrugerea pământurilor, într-o epocă în care se aplicau multe lucruri desco­perite sau redescoperite în ziua de azi, când ener­gia era folosită pentru mijloacele de transport, iar mijloacele naturale contribuiau la îmbunătăţirea recoltelor destinate consumului individual… în acea epocă, obiectul principal, preocuparea majoră a cercetătorilor, era inventarea unor noi tipuri de maşini.” (9 mai 1941)
„… în oraşul Peo, în Atlantida, se aflau cei ce se ocupau de transmiterea la distanţă a sunetelor, a vocii şi a imaginilor…” (7 iunie 1930)
„Pe tărâm atlant, în vremea aceea, uimitoarea dezvoltare a forţei electrice era aplicată la depla­sarea navelor spaţiale sau a vaselor dintr-un loc în altul, la fotografierea de la distanţă, chiar prin pereţi, la învingerea forţei de gravitaţie, apoi prepararea cristalului, cristalul atotputernic…”
„Consultantul cunoştea mecanica şi forţele chimice,” (20 martie 1931).
„Consultantul se ocupa de aplicarea forţei elec­trice a radiaţiei şi a încălzirii, precum şi de aplicarea lor comercială.” (6 martie 1937)
Extraordinara dezvoltare tehnologiei era însoţită, după afirmaţiile lui Cayce, de un avânt ar­tistic remarcabil, în care pictorii, muzicienii, poeţii şi sculptorii se întreceau în toate domeniile artei,„adorată de locuitorii Atlantidei”.
 
Creşte neliniştea în Atlantida
 
Deşi dezvoltarea lor era fără precedent şi bunăstarea fără seamăn, tulburarea şi neliniştea i-a cuprins pe atlanţi. în această ţară de vis, pacea a fost înlocuită treptat cu tulburări şi răzmeriţe, deoa­rece unii profitau din plin de această societate de consum; alţii nu erau decât spectatorii ei.
«Neînţelegerile au survenit din cauza rapor­turilor dintre „roboţi” — producători, lucrători, fer­mieri, meşteşugari —şi cei care deţineau puterea.» Exploataţii acestei societăţi vor găsi aliaţi şi apărători puternici în Fiii Legii Unice. Din momentul aceia, tensiunile latente care existau între Fiii lui Belial şi Fiii Legii Unice iau o întorsătură foarte gravă, în mod vădit, Fiii lui Belial vor să se folosească de o mână de lucru supusă dorinţelor lor, păstrând-o la bunul lor plac. Fiii Legii Unice nu împărtăşesc aceste păreri; ei vor să-i ajute pe aceşti dezmoşteniţi ai soartei, ca să poată ajunge şi ei la cel mai înalt nivel de conştiinţă.
Conflictul este fundamentat pe două concepţii de viaţă diametral opuse: cea a Fiilor Legii Unice, în armonie cu conştiinţa universală, în conformitate cu legea dragostei faţa de aproape; cea a Fiilor lui Be­lial, generând ura, neînţelegerea şi egoismul.
Atlantida
Victoria Răului asupra Binelui
 
în ciuda tuturor eforturilor, forţa Binelui este în­vinsă de forţa Răului. Victoria aparţine Fiilor lui Be­lial. Exploatarea este cruntă: castele inferioare ale populaţiei atlante sunt supuse muncilor cele mai respingătoare. Mai mult ca oricând, nedreptatea domneşte în Atlantida.
Fiii Legii Unice, învinşi, se izolează de societate şi se retrag departe de lume, consacrându-şi viaţa exerciţiilor spirituale şi meditaţiei mistice.
„în această perioadă a vieţii continentului atlant, Fiii Legii Unice practicau concentrarea maximă a gândurilor cu scopul de a folosi forţele universale sub îndrumarea sau sfaturile sfinţilor… Dispunem de prea puţini termeni, actualmente, pentru a des­crie puterea lor spirituală care-i făcea să pătrundă într-o conştiinţă cvadridimensională permiţându-le să lipsească din trupurile lor.” (13 noiembrie 1941)
Centrale atomice răspândite pe continentul atlant
 
Abandonaţi de Fiii Legii Unice, oprimaţilor nu le rămâne decât supunerea sau revolta. Foametea, mizeria, munca istovitoare îi îndeamnă la răscoală.
Dintre Fiii lui Belial sunt unii care intervin „însu­fleţiţi de dorinţa de a reinstaura ordinea în haosul existent şi de a linişti spiritele”…
Majoritatea imensă preconizează însă folosirea unor arme ucigătoare.
Atlanţii sunt înfricoşaţi; unii dintre ei se re­fugiază în regiuni mai blânde, mai ospitaliere.
Acesta este al doilea val de migraţie atlanta, afirmă Cayce.
„în timpul exodului provocat de previziunile ac­tivităţilor care urmau să declanşeze forţele dis­trugătoare ale morţii, unii s-au îmbarcat în navele spaţiale de care dispuneau, îndreptându-se spre Pirinei, Yucatan, Egipt şi ţara Mayra, reprezentată astăzi de statele Nevada şi Colorado.” (7 aprilie 1934)
Cu timpul, centralele atomice se înmulţiseră atât de mult încât erau o parte integrantă a peisaju­lui. Nebunia şi iresponsabilitatea unor Fii ai lui Belial aveau să le transforme în instrumente ale morţii.
„Fiii lui Belial instalează forţe nimicitoare în dife­rite regiuni ale ţării, uzine care trebuia să producă energie pentru diferitele forme de activitate ale populaţiei la oraşe, la sate şi în provinciile înveci­nate. Din neglijenţă, dar fără rea intenţie, aceste uzine au fost suprasolicitate şi au intrat într-o reacţie incontrolabilă, care a dus la distrugerea ţării.” (20 decembrie 1933)
Edgar Cayce situează al doilea cataclism în anul 28.000 î.H. Mai multe insule mari dispar, aco­perite de valuri; Lemuria se scufundă în Oceanul Pacific; o mare parte a continentului atlant se afundă în Oceanul Atlantic. A doua catastrofă este relatată de Biblie, afirmă Cayce; ea se referă la Arca lui Noe şi la Potop.
Atlanţii fug îngroziţi, îndreptându-se spre terito­rii care să le ofere un adăpost sigur: Antile, Peru, Egipt; pentru cei rămaşi pe continentul atlant, cata­clismul înseamnă sfârşitul unei ere şi începutul unei noi civilizaţii, în care progresul va sluji omul.
A doua renaştere a Atlantldei
 
Ţara îşi vindecă rănile şi începe opera de re­construire. Spiritul ştiinţific, însoţit de o energie ex­traordinară şi de o capacitate de lucru neobişnuită, ajută acest popor superior să treacă peste noua lovitură a sorţii, şi să stăpânească mai departe o tehnică de vârf, obţinând rezultate uimitoare. De pildă, în electronică, progresul este formidabil; rezultate excepţionale se înregistrează în chimie, fizică, psihologie, în stăpânirea energiei atomice, sistemele de încălzire şi iluminare, (dintre cele mai perfecţionate), în mijloacele de comunicaţie, con­trolul total asupra razelor luminoase cum este laserul sau „raza morţii”, descoperirea aerului lichid, a aerului comprimat, a aliajelor metalice, a cuprului, a aluminiului, a uraniului şi a altor metale în sfârşit, atlanţii ştiau să stăpânească energia solară. „Piatra de foc” este instalată în templul Soarelui, la Poseida; ea este generatorul central al întregii ţări. Oraşe, sate, uzine, maşini zburătoare, submarine, vehicule de agrement, toate primesc energia necesară din această sursă. Domeniul medical beneficiază, de asemenea, de această energie, care, administrată sub forma iradierilor, con­tribuie la vindecarea bolilor, ba chiar la întinerire.
aa
Focuri sacre cu strălucire stranie
 
Pe tot cuprinsul ţării, oraşe minunate, clădite din piatră albă, apar cu repeziciune în regiunile care fuseseră ferite de dezastru. Ele se numesc Amaki, Achaei, sau Poseida — considerată capitala lumii atlante. Centru de cultură şi de întâlniri internaţio­nale, Poseida este un oraş dotat cu toate instalaţiile moderne, conform cerinţelor tehnicii celei mai avan­sate. La o extremitate a Golfului Parfa se află portul cel mai animat de pe glob…
Apeducte imense aduc apa necesară alimen­tării imobilelor, umplu bazinele şi lagunele, oferind locuitorilor bucuria jocurilor de apă. In centrul ora­şului se află un monument somptuos, templul Fiilor Legii Unice, unde ard zi şi noapte „focurile sacre” a căror strălucire este stranie. Este un loc destinat în­trunirilor, meditaţiei şi culturii, unde elita intelectu­alităţii discută sau studiază probleme de astrono­mie, metafizică şi astrologie.
Şi pe străzi arta îşi spune cuvântul, prin ad­mirabilele mozaicuri ce împodobesc zidurile caselor.
Arhivele Atlantide sunt puse la adăpost
 
Acest extraordinar cuantum de cunoştinţe, rezultând din cercetările întreprinse de Fiii Legii Unice, este deviat de la ţelul său originar de Fiii lui Belial. Infiltrându-se în cele mai înalte sfere ale gu­vernului, aceştia recurg la cele mai josnice mijloace pentru a instaura dezordinea, corupţia, oprimarea şi Forţa Răului.
„Piatra de foc” nu mai este folosită în scop benefic, devenind un instrument de constrângere şi tortură, iar poporul o numeşte „Cristalul cumplit”.
Culme a cruzimii, sacrificiile umane sunt tot mai numeroase!
Cultul Soarelui şi al falselor divinităţi înlocuiesc cultul zeului unic. Câteva temple sunt profanate şi devin lăcaşuri ale desfrâului. Legile şi instituţiile sunt batjocorite cu uşurinţă, fără ruşine; societatea e dominată de o anarhie totală.
Clasele conducătoare afişează o bogăţie os­tentativă şi se complac în lux şi depravare, înaltul cler se asociază, în mod primejdios, cu tot felul de intriganţi şi oferă girul său unor acţiuni şi procedee imorale.
Clasele defavorizate sunt copleşite de impo­zite, abrutizate de mizerie şi de nedreptate. Fiii Legii Unice, regrupaţi în comunităţi, lansează avertis­mente nenumărate. Din nefericire, nimeni nu dă atenţie celor spuse de ei; cel mult li se spune că sunt piază-rea. Atunci, în ultimă instanţă, ei se hotărăsc să convoace un sfat al înţelepţilor din lumea întreagă. Conferinţa nu face decât să cons­tate o stare de fapt şi nu prezintă nici o soluţie con­cretă. Se hotărăşte, totuşi, să se pună la adăpost, în regiuni mai sigure, arhivele religioase şi dosarele cuprinzând descoperirile ştiinţifice principale.
Emisari speciali, desemnaţi de înţelepţi, duc preţioasele arhive pe calea aerului, pe apă sau pe uscat, către tărâmuri îndepărtate: Egipt, Honduras, Yucatan. în ţară, răscoalele şi actele de violenţă se înmulţesc. Războiul civil este iminent.
Atlantida dispare în cel de-al treilea cataclism
 
în această perioadă, continentul este supus unor mari transformări geologice. Zguduiri foarte puternice produc o panică justificată: e sfârşitul lu­mii! Atlanţii fug unde văd cu ochii, folosind toate mij­loacele. Dar este prea târziu! Pământul cu toţi locuitorii săi se scufundă în valurile tumultoase, care pustiesc totul în calea lor. Din continentul acesta imens într-o clipă nu mai rămân decât câteva culmi care se afundă încet în ocean.
Insulele Bahamas reprezintă, după Cayce, tot ce a rămas din Poseida. Alte pământuri au dispărut în adâncuri. Aproape de Bimini, la cincizeci de mile depărtare de coastele Floridei, se constatăun feno­men ciudat: la suprafaţa apei se vede un strat de mâl, nemişcat şi permanent. Edgar Cayce este de părere că acolo ar fi situat locul unde s-a scufundat un templu atlant. Aceste evenimente dramatice s-au petrecut la o dată foarte îndepărtată: 9500 Î.H.
atlantida
Irochezli descind din atlanţi?
 
Continentul Atlantidei a fost lovit de trei cata­clisme; fiecărei epoci de mari transformări geologice îi corespunde exodul unei fracţiuni a populaţiei, care va transmite popoarelor cu care vin în contact progresul şi cultura epocii lor.
Regiunile alese de majoritatea atlanţilor sunt Pirineii, Egiptul, America de Sud şi de Nord, India.
în Yucatan (Honduras, Guatemala şi Mexic) atlanţii creează civilizaţia maya.
în America de Nord, unii se instalează în Noui Mexic, în Arizona, în Colorado. Alţii merg mai de­parte, spre răsărit, până la Mississippi şi Ohio.
Descoperim influenţa religiei atlante la aproape toate triburile de piei roşii, iar despre irochezi se crede că descind direct din emigranţi atlanţi.
în Egipt, influenţa atlanta este foarte puternică; nu este exclus ca Marile Piramide să fie opera re­fugiaţilor atlanţi; această arhitectură aparte se poate compara cu cea din Yucatan, care, după cât se pare, este de origine atlanta.
în ultimele sale „lecturi” referitoare la Atlantida, vizionarul din Virginia Beach schiţează o concluzie destul de pesimistă pentru epoca noastră: „fiind ori­entată în întregime spre progresul material, civi­lizaţia noastră tehnologică este ruptă complet de bazele ei spirituale şi riscă, la rândul ei, să aibă soarta tragică a Atlantide!”.
………………………………………………………….
Anca Bogdan

thoth 008

TABLITELE DE SMARALD ALE LUI THOTH, ATLANTUL

PREFATA

thoth-in-the-path-of-tav-rebecca-steelman

Istoria tablitelor tradusa in urmatoarele pagini pare ciudata si trece
dincolo de credintele oamenilor de stiinta moderni. Vechimea lor este
incredibila (36 000 ani i.H.). Cel care a scris-o este THOTH, un
preot-rege atlant care a fondat o colonie in Egiptul antic dupa
scufundarea tarii-mama, Atlantida.
El este cel care a construit Marea Piramida din Giza, in mod eronat
atribuita lui Keops. In aceasta el a incorporat cunostintele intelepciunii
antice si tot acolo a pus la pastrare in siguranta inscrisuri si
instrumente din vechea Atlantida.
Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus stravechea rasa a Egiptului,
intre 52 000 i.H. pana in 36 000 i.H. La acea vreme, stravechea rasa
barbara din care faceau parte el si adeptii lui, se ridicase la un inalt
grad de civilizatie.
Thoth era nemuritor deoarece invinsese moartea, trecand in celelalte
planuri de existenta la dorinta, prin dematerializare. Intelepciunea lui
imensa l-a facut conducator peste diferite colonii atlante, inclusiv peste
cele din America de Sud si Centrala.
Cand a sosit timpul sa paraseasca Egiptul, a ridicat Marea Piramida
deasupra Marii Sali din Amenti. Acolo a depozitat documentele si a
desemnat pe cei mai de incredere oameni ai sai sa le pazeasca.
Mai tarziu, descendentii acelor paznici au devenit preotii Piramidei, cei
care l-au zeificat pe Toth declarandu-l Zeul Intelepciunii. Conform
legendei, Sala din Amenti a devenit „lumea de dincolo”, sala zeilor, pe
unde trecea sufletul pentru judecata de dupa moarte.
In ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut in corpurile oamenilor in
maniera descrisa de tablite. Ca atare el s-a incarnat de trei ori, ultima
oara fiind cunoscut ca HERMES – de trei ori nascutul.
In timpul acestei incarnari a lasat documentele cunoscute de catre
ocultistii moderni sub numele de „Tablitele de Smarald”, o prezentare mai
tarzie si cu mult mai saraca a enigmelor lumii antice.
Tablitele traduse in aceasta lucrare sunt zece la numar si au fost lasate
in Marea Piramida in grija preotilor. Cele zece tablite sunt impartite in
13 parti, de dragul conventiei.
Ultimele doua sunt atat de importante, incat este interzisa prezentarea
lor publicului larg in prezent. Totusi continutul celorlalte dezvaluie
secrete care se vor dovedi de o inestimabila valoare pentru cei care le
vor cerceta cu seriozitate.
Ele ar trebui citite nu o data ci de o suta de ori pentru ca doar asa ar
putea fi dezvaluit adevaratul inteles. O citire superficiala ar oferi
cateva sclipiri de frumusete dar un studiu atent va deschide caile
intelepciunii celui ce cauta.
In continuare cateva cuvinte despre modul in care aceste secrete au fost
dezvaluite omului modern, dupa ce au stat indelung timp ascunse.
Cu aproximativ 1 300 de ani i.H. Egiptul, vechiul KHEM, era in mare
fierbere iar multe delegatii de preoti au fost trimise in diferite parti
ale lumii. Printre acestea s-au numarat si preotii Piramidei care au
purtat cu ei tablitele de smarald ca pe un talisman. Cu ajutorul
tablitelor ei puteau exercita o anumita autoritate asupra preotilor din
celelalte colonii atlante.
Legenda spune ca aceste tablite imputerniceau pe purtator cu autoritatea
lui Thoth.
Grupul de preoti care detineau tablitele au emigrat in America de Sud.
Aici i-au gasit pe Mayasi, un popor infloritor, care isi aminteau mult din
intelepciunea straveche.
Preotii s-au statornicit in acele locuri. In secolul X mayasii
colonizasera peninsula Yucatan iar tablitele au fost asezate sub altarul
unuia din templele inchinate zeului Soare. Dupa cucerirea mayasilor de
catre spanioli, orasele au fost abandonate iar comorile au ramas ascunse
si uitate in temple.
Trebuie sa se inteleaga ca Marea Piramida a fost si este inca un Templu de
initiere. Isus, Solomon, Apolonius si multi altii s-au numarat printre cei
initiati aici. Scriitorul (care este in continua legatura cu Marea Camera
Alba din Piramida) a primit instructiuni sa recupereze si sa aduca inapoi
in Marea Piramida tablitele stravechi.
Acest lucru s-a realizat. Inainte de a le inapoia i s-a acordat
permisiunea sa le traduca si sa pastreze o copie a intelepciunii inscrisa
pe tablite. Evenimentul a fost posibil in 1925 si abia acum s-a acordat
permisiunea de a fi publicate. E posibil ca unii sa zambeasca ironic.
Totusi cercetatorul atent va citi printre randuri si va descoperi
intelepciunea ascunsa in ele.
Daca Lumina se afla in interiorul tau, informatia cuprinsa in tablite va
gasi in tine un ecou.
In continuare este descrisa infatisarea tablitelor:
Sunt 12 tablite din smarald verde, facute dintr-o substanta transmutata
alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element si substanta. Mai exact
structura atomica si celulara fiind fixa ea nu permite nici o schimbare.
Din aceasta cauza tablitele contrazic legea ionizarii referitoare la
corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limba atlanta.
Acestea reactioneaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce
citeste, eliberand vibratia mentala asociata in mintea cititorului.
Tablitele sunt prinse intre ele cu inele facute dintr-un aliaj de culoarea
aurului, suspendate de o tija din acelasi material.
Pe intelepciunea continuta in aceste tablite se bazeaza misterele
stravechi. Pentru cel ce citeste cu mintea si ochii deschisi,
intelepciunea personala se va multiplica de 100 de ori.
Citeste! Crezi sau nu, citeste iar vibratia tablitelor va trezi „ceva” in
tine.
In paginile urmatoare voi dezvalui cateva enigme putin cunoscute chiar de
catre slujitorii adevarului.
Cautarea omului in dorinta de a intelege legile care-i guverneaza viata
este nesfarsita. Cu toate acestea el nu a reusit sa treaca de valul care
apara planurile superioare de viziunea lui materiala asupra vietii si
adevarului. Adevarul este gata sa fie asimilat de catre cei care-si
largesc propria viziune intorcandu-se catre ei insisi si nu cautand in
afara lor adevarul.
In linistea simturilor materiale se gaseste cheia intelepciunii. Cel ce
vorbeste nu stie; cel ce stie nu vorbeste!
Legile supreme nu pot fi rostite. Ele exista ca o entitate pe caile care
transced toate simbolurile sau cuvintele din lumea materiala. Simbolurile
nu sunt decat niste Chei cu care se deschid usi ce conduc spre adevaruri.
De multe ori usa nu poate fi deschisa deoarece cheia pare atat de mareata
incat lucrurile care se afla in spatele ei nu pot fi vazute.
Daca reusim sa intelegem ca toate cheile, toate simbolurile materiale sunt
manifestari, prelungiri ale unei Legi Supreme si a Adevarului, ne vom
dezvolta o viziune ce ne va permite sa trecem dincolo de val.
Toate lucrurile din toate Universurile se misca conform unei Legi. Legea
care guverneaza miscarea Planetelor nu este mai imuabila decat Legea care
guverneaza manifestarea omului in aceasta lume. Una dintre cele mai
importante Legi este Legea responsabila de de formarea omului ca fiinta
materiala.
Maretul scop al scolilor initiatice din toate timpurile a fost sa
dezvaluie functionalitatile Legii care leaga omul material de omul
spiritual. Legatura dintre omul material si omul spiritual este omul
intelectual deoarece mintea are atat calitati materiale cat si spirituale.
Cel care aspira la cunostinte elevate trebuie sa-si dezvolte latura
intelectuala a firii lui pentru a-si intari credinta ca poate sa-si
concentreze toate fortele fiintei lui catre si in planul pe care-l
doreste.
Marea cautare a Luminii, a Vietii si a Iubirii incepe in primul rand din
planul material. Condusa catre planul ultim, scopul ei final este fuziunea
completa cu Constiinta Universala. Asezarea fundatiei in planul material
este primul pas. Abia apoi vine si scopul suprem al realizarii spirituale.
In paginile urmatoare se ofera o interpretare a tablitelor de smarald si a
intelesurilor lor secrete. In mesajul lui Thoth sunt ascunse multe sensuri
care nu transpar la suprafata cu usurinta. Lumina invataturii va deschide
noi perspective de intelegere.
„Citeste si Fii intelept” doar daca Lumina constiintei tale trezeste in
tine intelegerea care este o calitate innascuta a sufletului!
Profesorul Doreal

TABLITELE DE SMARALD ale lui THOTH

TABLITA 1

Istoria lui Thoth, Atlantul
Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor
paznicul documentelor, atotputernic rege, magician
traind din generatie in generatie,
pregatindu-ma sa cobor in salile din Amenti,
am scris spre a-i indruma
pe cei care vor veni dupa mine,
aceste documente ale atotputernicei intelepciuni a Marii Atlantide.
In marele oras din KEOR, pe insula UNDAL,
intr-un timp foarte indepartat, am inceput aceasta incarnare.
Preaputernicii atlanti au trait si au murit altfel
decat o fac oamenii din epoca de acum,
din eon in eon si-au reinnoit viata
in Salile din Amenti unde raul vietii curge etern.
De o suta de ori cate zece
am coborat pe intunecatul drum ce duce spre lumina,
si de tot atatea ori am urcat din
intuneric spre lumina cu forte si puteri reinnoite.
Acum inca o data voi cobori
iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.)
nu vor mai sti de mine.
Dar intr-un timp ce nu s-a nascut inca ma voi ridica din nou,
preaputernic, cerand socoteala
celor ramasi in urma.
Atunci sa va feriti, voi cei din KHEM,
invatatura de mi-ati fi tradat,
caci arunca-va-voi
in intunericul cavernelor de unde ati venit.
Sa nu-mi tradati secretele
oamenilor nordului
oamenilor sudului
ori blestemul meu se va abate asupra voastra.
Nu uitati sa luati aminte la cuvintele mele
pentru ca sigur ma voi reintoarce
si voi cere de la voi ceea ce paziti.
Da, chiar si de dincolo de timp
si de moarte ma voi intoarce,
rasplatind sau pedepsind
dupa loialitatea fiecaruia.
Maret fost-a poporul meu in timpuri apuse,
maret dincolo de intelegerea
oamenilor ce-s acum in jurul meu;
avand stiinta intelepciunii celor de demult,
cautand departe in inima infinitatii
cunostinte ce apartineau tineretii Pamantului.
Intelepti eram datorita intelepciunii
Copiilor Luminii care traiau printre noi.
Puternici eram datorita puterii ce venea
din focul etern.
Iar mai presus de toate, cel mai important intre
copii omului era tatal meu, THOTME,
paznicul marelui templu,
punte intre Copii Luminii
care locuiau in templu si
rasele de oameni care populau cele zece insule.
Sol, dupa Trei,
al Locuitorului din UNAL,
vorbind Regilor
cu o voce careia trebuia sa i te supui.
Crescut-am acolo pana la maturitate,
fiind invatat de tatal meu misterele stravechi,
pana cand, in timp, crescu in mine focul intelepciunii,
iar acesta se transforma intr-o flacara ce ma consuma.
N-am dorit altceva decat atingerea intelepciunii.
Pana cand intr-o mareata zi porunca veni de la
Locuitorul Templului, sa fiu adus in fata lui.
Putini erau aceia intre copiii omului
ce privisera acea fata si traisera apoi,
caci Copii Luminii nu sunt precum fii omului
cand nu sunt incarnati intr-un corp fizic.
Ales fost-am dintre fii omului,
educat de catre Locuitor astfel ca
telurile lui sa fie indeplinite,
teluri nenascute inca in pantecul timpului.
Epoci intregi am locuit in Templu,
acumuland din ce in ce mai multa intelepciune,
pana cand si eu m-am apropiat de lumina trimisa de marele foc.
Mi-a aratat calea spre Amenti,
lumea de dincolo unde sta marele rege pe tronul sau.
Adanc m-am plecat in semn de respect in fata Maestrilor Vietii
si a Maestrilor Mortii, primind in dar Cheia Vietii.
Eliberat eram de Salile din Amenti, alungand moartea din cercul vietii.
Departe spre stele calatorit-am pana cand spatiul si timpul au disparut.
Dupa ce sorbit-am cu nesat din cupa intelepciunii,
am privit in sufletele oamenilor unde-am descoperit
mistere si mai mari si m-am bucurat.
Caci doar in Cautarea Adevarului putea Sufletul meu
sa se linisteasca si flacara din mine sa se stinga.
De-a lungul epocilor am trait,
urmarindu-i pe cei din jurul meu gustand din cupa mortii
si intorcandu-se apoi in lumina vietii.
Treptat, din Regatele Atlantidei se raspandira valuri
de constiinta contopite cu mine,
pentru ca apoi ele sa fie inlocuite de semintele unei stele inferioare.
Supunandu-se legii, cuvantul Maestrului crescu ca o floare.
Inspre intunericul din strafunduri se indreptara gandurile Atlantilor,
Pana cand, in sfarsit in aceasta manie sosi din AGWANTI,
Locuitorul, (cuvantul Agwanti nu are un echivalent in limba engleza;
inseamna o stare de detasare. n.tr.) rostind Cuvantul, chemand puterea.
Adanc in inima Pamantului, fii din Amenti auzira,
si auzind produsera preschimbarea florii focului
care arde etern, il transformara folosind LOGOS-ul,
pana cand marele foc isi schimba directia.
Peste lume se napustira atunci marile ape,
innecand si scufundand,
schimband echilibrul Pamantului
pana cand doar Templul Luminii mai ramase
intreg pe marele munte de pe insula UNDAL
care se ridica dintre ape,
doar cativa mai traiau
salvati de furia apelor.
Ma chema apoi Maestrul, zicand:
Aduna-mi poporul.
Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am invatat,
pana vei ajunge pe pamantul barbarilor parosi,
ce locuiesc in pesteri, in desert.
Acolo urmeaza planul pe care il stii deja.
Adunatu-mi-am atunci poporul si
am intrat in marea nava a Maestrului.
In sus ne-am ridicat dimineata.
Intunecat sub noi se vedea Templul.
Brusc peste el napustitu-s-au apele.
Disparut de pe suprafata Pamantului,
pana cand vremea va sosi, era maretul Templu.
Foarte repede ne-am indreptat spre soarele diminetii,
pana cand sub noi se intinse taramul copiilor din KHEM.
Maniosi, ne-au intampinat cu maciuci si suliti,
pe care le agitau in aer, dorind sa injunghie si chiar sa-i distruga
pe fii Atlantidei.
Atunci ridicatu-mi-am toiagul indreptand spre ei o raza vibratorie
care ii facu sa ramana nemiscati ca niste bucati de piatra de pe munte.
Apoi vorbitu-le-am cu o voce calma si pasnica, povestindu-le despre
puterea Atlantidei,
afirmand ca suntem copii Soarelui si mesagerii lui.
Intimidatu-i-am apoi aratandu-le puterile mele magice
pana cand au ajuns sa se tarasca la picioarele mele cand s-au putut misca
din nou.
Mult timp am locuit pe taramul numit KHEM, mult, mult timp.
Ascultand poruncile Maestrului, care desi doarme traieste de-a pururi,
am trimis de la mine pe Fii Atlantidei, i-am trimis in toate zarile,
sperand ca din pantecul timpului intelepciunea poate reaparea in copii ei.
Mult timp petrecut-am in KHEM,
facand lucruri marete cu ajutorul intelepciunii din mine.
In sus crescura spre lumina cunoasterii copii din KHEM,
udati de ploile intelepciunii mele.
Deschis-am atunci drum spre Amenti ca sa-mi pot pastra puterile,
traind din epoca in epoca ca Soare al Atlantidei,
pazind intelepciunea, pastrand documentele.
Cativa dintre fii KHEM-ului,
atragandu-i pe ceilalti in jurul lor,
crescura incet in forta Sufletului.
Acum, inca o data, cobor dintre ei in intunecatele sali din Amenti,
adanc in salile subterane, inaintea Maestrilor puterilor,
fata in fata inca o data cu Locuitorul.
Ridicatu-m-am sus deasupra intrarii, o trecatoare, o poarta ce duce spre
Amenti.
Putini ar avea curajul sa indrazneasca, putini trec poarta spre
intunericul din Amenti.
Ridicat-am deasupra intrarii, o puternica piramida,
folosind puterea ce intrece forta Pamantului (gravitatia, n.tr.).
Adanc, foarte adanc am asezat casa-de-forta sau camera,
din care am sculptat o trecatoare circulara ce ajunge apropae de mareata
adunare.
Acolo in varf, am asezat cristalul, ce trimite raze spre „Timp-Spatiu”,
atragand forta din eter, si concentrand-o catre trecatoarea spre Amenti.
Construit-am si alte camere care par a fi goale,
totusi ascuns
e in ele se afla cheile spre Amenti.
Cel ce cu curaj va porni spre taramurile intunecate
sa se purifice mai intai prin post indelungat.
Sa se intinda in sarcofagul de piatra din camera mea.
Apoi ii voi dezvalui marile mistere.
Curand se va indrepta spre locul unde il voi intampina,
chiar si in intunericul Pamantului il voi intampina, eu,
Thoth, Maestrul Intelepciunii, il voi intampina
si voi trai alaturi de el de-a pururi.
Construit-am Marea Piramida,
dupa modelul piramidei fortei Pamantului,
arzand etern astfel ca, si ea,
sa ramana de-a lungul secolelor.
In interiorul ei, am asezat cunoasterea despre „Stiinta-Magiei”
astfel ca sa pot fi aici cand ma reintorc din Amenti,
da, in timp ce dorm in Salile din Amenti,
Sufletul meu ce hoinareste liber se va reincarna,
va locui intre oameni in aceasta forma sau in alta. (Hermes-de trei ori
nascutul)
Trimis pe Pamant al Locuitorului sunt,
indeplinindu-i poruncile astfel ca multi sa fie ridicati.
Acum ma intorc in Salile din Amenti,
lasand in urma ceva din intelepciunea mea.
Pastrati-o si urmati porunca Locuitorului:
Ridicati intotdeauna ochii spre lumina.
Cu siguranta, in timp, veti deveni una cu Maestrul,
Cu siguranta si pe buna dreptate sunteti una cu Maestrul,
Cu siguranta si pe buna dreptate sunteti una cu TOTUL.
Acum, plec de la voi.
Nu uitati poruncile mele,
pastrati-le si respectati-le,
iar eu voi fi cu voi,
ajutandu-va si indrumandu-va spre Lumina.
In fata mea se deschide poarta.
Cobor in intunericul noptii.

TABLITA 2

Salile din Amenti
Adanc in inima pamantului se gasesc Salile din Amenti,
cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,
Salile Mortilor si ale celor vii,
scaldate in focul infinitului TOT.
Intr-un timp foarte indepartat, pierdut in spatiu-timp,
Copii Luminii au privit in jos catre lume.
Vazand copii omului in sclavie legati de forta care venea de dedesupt
Au stiut ca doar eliberindu-se din aceasta sclavie
va putea omul sa se ridice de pe Pamant spre Soare.
Pe Pamant coborat-au si si-au creat corpuri,
asemanatoare cele ale oamenilor.
Maestrii au spus dupa aceasta transformare:
„Suntem cei formati din praf din spatiu, luand parte la viata din
infinitul TOT;
traim in lume ca si copiii omului, la fel ca si copii omului si totusi
diferit.”
Apoi pentru a locui, adanc sub scoarta Pamantului,
au sapat spatii mari cu ajutorul puterii lor,
spatii diferite de cele ale copiilor omului.
Le-au inconjurat apoi cu forte si puteri, pentru a apara Salile Mortilor.
Unul langa altul au asezat apoi alte spatii, le-au umplut cu Viata si cu
lumina de deasupra.
Construit-au apoi Salile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi
sa traiasca plini de viata pana la sfarsitul eternitatii.
Treizeci si doi de coipii erau,
Fii ai Luminilor care coborasera intre oameni,
Cautand sa elibereze din sclavia intunericului
Pe cei tintuiti de forta ce venea de dedesupt.
Adanc in Salile din Amenti crescu o floare, arzatoare, ce se marea,
alungand noaptea.
Asezata in centru, o raza puternica, datatoare
de Viata, de Lumina, umplandu-i de putere pe cei ce se apropiau de ea.
Asezat-au tronuri in jurul ei, treizeci si doua,
locuri pentru fiecare Copil al Luminii,
asezate astfel ca sa fie scaldati de ceea ce radia din floare, Viata din
eterna Lumina.
Acolo isi asezau de fiecare data primele corpuri create
pentru ca acestea sa fie umplute cu Spiritul Vietii.
O suta de ani din fiecare o mie trebuia
ca Lumina datatoare de Viata sa le lumineze corpurile.
Grabind, trezind Spiritul Vietii.
Acolo in acel cerc, din eon in eon, stau Marii Maestri,
ducand o viata necunoscuta oamenilor.
Acolo in Salile Vietii dorm ei,
liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.
La diferite intervale, in timp ce corpurile lor raman adormite,
ei se incarneaza in corpurile oamenilor.
Ii invata cum sa iasa din intuneric si ii indruma spre lumina.
Acolo in Sala Vietii, plina de intelepciunea lor,
necunoscuti raselor de oameni, traind dintotdeauna sub recele
foc al vietii, stau Copii Luminii.
Exista momente cand se trezesc,
si se ridica din adancuri pentru a fi lumini calauzitoare intre oameni,
infiniti printre oamenii limitati.
Cel ce progresand a iesit din intuneric, s-a ridicat din noapte spre lumina,
este eliberat de Salile din Amenti, este eliberat de Floarea Luminii si a
Vietii.
Indrumat atunci de intelepciune si cunostintele acumulate,
va trece dintre oameni intre Maestrii Vietii.
Acolo poate locui la fel ca si ceilalti Maestri, eliberat din sclavia
intunericului noptii.
Asezati in interiorul florii ce radiaza stau sapte
Maestri din Spatiu-Timpurile de deasupra noastra,
ajutind si calauzind prin infinita Intelepciune, calea prin timp a
copiilor omului.
Preaputernici si stranii sunt, invaluiti in puterea lor,
tacuti, atoatestiutori, atragand spre ei forta Vietii,
diferiti si totusi una cu copiii omului.
Da, diferiti, si totusi Una cu Copiii Luminii.
Pastratori si pazitori ai fortei ce inrobeste omul,
pregatiti sa o slabeasca daca lumina a fost atinsa.
Primul si cel mai puternic, este Entitatea Ascunsa, Maestrul Maestrilor,
infinitul Noua, deasupra celorlalti de la fiecare Maestru al Ciclurilor;
Trei, Patru, Cinci si Sase, Sapte, Opt,
fiecare avand o misiune, fiecare cu fortele proprii,
calauzind, indrumand destinul omului.
Acolo stau, preaputernici, eliberati de orice timp si spatiu.
Nu apartin acestei lumi si totusi inruditi cu ea,
Frati Mai Mari, ai copiilor omului.
Judecand si cantarind, cu ajutorul intelepciunii lor,
urmaresc inaintarea Luminii printre oameni.
Acolo, inaintea lor, am fost condus de catre Locuitor,
si l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.
Apoi din EL se auzi o voce spunand:
„Maret esti tu, Thoth, intre copii omului.
liber esti de-acum de Salile din Amenti,
Maestru al Vietii intre copii omului.
Nu vei mai gusta moartea decat daca vei voi,
vei sorbi doar Viata pana la capatul eternitatii,
De-acum ti-e Viata
de-a pururi la indemana.
De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.
Poti locui sau pleca de aici dupa cum ti-e vrerea,
Liber este Amenti pentru Soarele omului.
Bucura-te de Viata in orice forma voiesti,
Copil al Luminii crescut intre oameni.
Alege ce vrei sa faci, caci toti trebuie sa trudeasca,
Sa nu te eliberezi niciodata de calea Luminii.
Un pas doar ai facut pe lungul drum spre inaltimi,
infinit este acum muntele Luminii.
Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-nalta;
inaintarea ta nu face decat sa-ndeparteze scopul.
Apropie-te intotdeauna de infinita Intelepciune,
si ca-nainte scopul se va indeparta.
Eliberat esti acum de Salile din Amenti
spre a merge alaturi de Maestrii lumii,
catre acelasi scop, lucrand impreuna,
pentru a aduce Lumina copiilor omului.”
Apoi dinspre tronul sau veni unul dintre Maestri,
ma lua de mana si ma conduse inainte,
prin toate Salile adanc ascunsului taram.
Ma conduse prin Salile din Amenti,
dezvaluindu-mi secretele necunoscute omului.
Prin coridoru-ntunecat, ma conduse in jos,
spre Sala unde sta intunecata Moarte.
Uriasa se-ntindea in fata mea mareata Sala,
inconjurata de-ntuneric dar totusi plina de Lumina.
In fata mea se ridica un tron intunecat,
Invaluita sedea pe el o silueta a noptii.
Mai neagra decat noaptea statea acolo,
De-un negru ce-al noptii nu era.
In fata ei s-opri Maestrul, rostind
Cuvantul ce produce Viata:
„o, maestre al intunericului,
calauza pe drumul ce duce dinspre Viata spre Viata,
in fata ta aduc un Soare al diminetii.
Sa-l nu-l atingi vreodata cu puterea noptii.
Sa nu-i chemi flacara spre intunericul noptii.
Cunoaste-l si priveste-l, e fratele nostru
ce s-a ridicat din intuneric spre Lumina.
Elibereaza-i flacara din robie,
Ca libera sa arda in intunericul noptii.”
O mana ridica atunci silueta,
si o flacara aparu, devenind din ce in ce mai stralucitoare.
cu repeziciune dand cortina de-ntuneric la o parte,
scotand Sala din bezna noptii.
In spatiul mare din fata mea aparura,
luminite dupa luminite, de dupa valul noptii.
Nenumarate milioane topaiau in fata mea
unele arzand ca niste flori de foc.
Altele aruncau o lumina slaba ce abia se zarea din noapte.
Lumina unora scadea cu repeziciune;
a altora crestea doar dintr-o scanteie de lumina.
Fiecare era inconjurata de un palid val de intuneric,
dar totusi ardea cu o flacara ce nu putea fi niciodata stinsa.
Zburand de colo-colo precum licuricii primavara,
umpleau spatiul cu Lumina si cu Viata.
Atunci se auzi o voce, puternica si solemna, zicand:
„Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,
crescand sau slabind in intensitate, existand de-a pururi,
schimbandu-se dar fiind vii, in moarte spre viata.
Dupa ce imbobocesc ca niste flori,
si ating punctul final al cresterii in viata,
repede trimit atunci valul intunericului
invaluindu-le si schimbandu-le in noi forme de viata.
Constant de-a lungul epocilor, crescand, devenind o alta flacara,
luminand intunericul cu si mai mare forta,
stinsa si totusi nestinsa de catre valul noptii.
Astfel creste sufletul omului de-a pururi
distrus dar totusi nedistrus de intunericul noptii.
Eu, Moartea, vin dar nu raman,
Caci viata exista dintotdeauna in TOTUL;
Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,
Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infinite.
Trezeste-te, O flacara ce arzi de-a pururi in interior,
Straluce si infrange valul noptii.”
Apoi in mijlocul vapailor in intuneric, crescu una ce
alunga noaptea, crescand, marindu-se
devenind si mai stralucitoare pana cand nu mai fu decat lumina.
Atunci vorbi calauza mea, vocea maestrului:
Priveste-ti propriul suflet cum creste in lumina,
eliberat acum de-a pururi de Maestrul noptii.
Prin multe spatii ma duse-apoi spatii unde se aflau secretele Copiilor
Luminii;
secrete pe care omul nu le va afla poate niciodata pana cand
nu va deveni si el un Soare al Luminii.
Ma conduse inapoi spre Lumina
Din Sala Luminii.
Ingenuncheat-am acolo in fata marilor Maestri,
Maestri a TOATE.
Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:
Ai fost eliberat de Salile din Amenti.
Alege ce vrei sa faci intre copii omului.
Am vorbit si eu apoi:
O, mare maestru, permite-mi sa fiu invatator de oameni,
sa le arat calea pana vor deveni si ei lumini intre oameni;
eliberati de valul noptii care ii inconjura, arzand si luminand intre oameni.
Imi vorbi apoi vocea:
Mergi si asa sa fie dupa cum ti-e voia.
Stapan al propriului destin iti esti acum,
liber sa accepti sau sa refuzi.
Preia-ti puterea, preia-ti intelepciunea.
Ca o lumina straluce intre copii omului.
In sus ma conduse apoi Locuitorul.
Si am trait din nou intre copii omului,
invatandu-i si aratandu-le cate ceva din intelepciunea mea;
Soare al Luminii, un foc intre oameni.
Acum pasesc din nou pe calea ce duce in jos, cautand lumina in intunericul
noptii.
Pastrati-mi documentele caci calauza vor fi pentru copii omului.

TABLITA 3

Cheia Intelepciunii
Eu, THOTH, atlantul,
ofer intelepciunea mea,
ofer cunostintele mele,
ofer puterea mea.
De buna voie le ofer copiilor omului.
Ofer in speranta ca si ei ar putea avea intelepciune
care sa straluceasca in lume din spatele valului noptii.
Intelepciunea este putere iar puterea este intelepciune,
impreuna completand intregul.
Omule, sa nu fii mandru de intelepciunea ta.
Discuta atat cu nestiutorul cat si cu inteleptul.
Daca vine la tine cineva plin de invatatura,
asculta-l cu mare atentie caci intelepciunea e totul.
Sa nu taci cand se vorbeste despre rau caci Adevarul ca si razele de soare
lumineaza totul.
Cel ce nu respecta legea va fi pedepsit, caci doar prin Lege se elibereaza
oamenii.
Nu trebuie sa te temi pentru ca frica este ceea ce leaga omul de intuneric.
Urmeaza-ti indemnul inimii in timpul vietii.
Fa mai mult decat ti se cere.
Cand ai acumulat bogatii,
Urmeaza-ti indemnul inimii
Caci toate acestea nu sunt de nici un folos daca inima ti-e istovita .
Asculta-ti inima cat mai mult.
Si sufletul se va bucura.
Cei ce sunt calauziti nu se ratacesc,
Dar cei ce s-au ratacit nu mai pot gasi calea cea dreapta.
Daca traiesti intre oameni, fa ca Iubirea sa fie totul pentru inima ta.
Daca va veni cineva sa-ti ceara sfatul, lasa-l sa vorbeasca liber,
caci astfel lucrul pentru care a venit la tine poate fi infaptuit.
Daca se codeste sa-si deschida inima catre tine,
e pentru ca tu, cel ce judeca situtia, esti de vina.
Nu rosti vorbe nechibzuite si nici nu le asculta,
pentru ca acestea sunt spuse de cel ce nu este in armonie.
Nu le rosti nici tu, astfel ca cel din fata ta sa poata afla intelepciunea.
Tacerea e un mare castig.
Nu castigi nimic vorbind foarte mult.
Nu-ti ridica inima mai presus de cea a copiilor omului,
pentru ca sa nu ajunga mai jos decat praful chiar.
Daca vei ajunge mare intre oameni,
sa fii respectat pentru ceea ce stii si pentru blandete.
Daca vrei sa cunosti firea unui prieten, nu-i intreba tovarasii,
ci petrece catva timp doar cu el.
Discuta cu el, pune-i la incercare inima prin cuvintele lui si prin
purtarea lui.
Caci ce intra in magazie trebuie sa si iasa,
iar lucrurile ce-ti apartin trebuie impartasite si prietenului tau.
Invatatura e considerata de prost drept ignoranta,
iar lucrurile profitabile ii sunt daunatoare.
El traieste in moarte.
Si-aceasta-i este hrana.
Secrete exista in Cosmos ce odata dezvaluite umplu lumea cu lumina lor.
Cel ce-ar vrea sa se elibereze din sclavia intunericului
sa desparta mai intai materialul de imaterial, focul de pamant;
pentru ca se stie ca asa cum pamantul coboara spre pamant,
la fel si focul urca spre foc si devine una cu focul.
Cel ce cunoaste focul din sine va urca spre focul etern si va trai in el
de-a pururi.
Focul, focul interior, este cea mai puternica forta dintre toate,
pentru ca biruie totul si trece prin toate lucrurile de pe Pamant.
Omul se sprijina doar pe ceea ce rezista.
Pamantul trebuie sa-I reziste omului altfel acesta nu ar exista.
Nu toti ochii vad la fel, unul vede un obiect de o anume forma si culoare
iar altul, de o alta forma si culoare.
La fel si infinitul foc, ce-si schimba culorile, nu e la fel de la o zi la
alta.
Asa vorbesc eu, THOTH, despre intelepciunea mea,
caci un om e un foc ce arde stralucind in noapte;
nu e stins niciodata de valul intunericului, nu e niciodata stins de valul
noptii.
In inimile oamenilor am privit cu ajutorul intelepciunii mele,
si am aflat ca nu s-au eliberat inca de lupta.
Elibereaza-ti focul, O frate al meu sau el va fi ingropat in umbra noptii!
Asculta omule aceasta intelepciune: unde inceteaza numele si forma?
Doar in constiinta, invizibila, o forta infinita ce radiaza stralucitor.
Formele pe care le creezi luminandu-ti
felul de a privi lumea sunt cu adevarat efecte ce urmeaza cauza ta.
Omul este o stea incatusata intr-un corp, pana cand, la sfarsit
se elibereaza prin propria lupta.
Doar prin efort si truda steaua din tine
va inflori intr-o noua viata.
Cel ce stie inceputul tuturor lucrurilor,
isi elibereaza steaua din taramul noptii.
Aminteste-ti, omule, ca tot ce exista e doar o alta forma a ceea ce nu
exista.
Orice forma de viata trece in alta forma de viata
iar tu nu faci exceptie de la aceasta lege.
Respecta Legea, caci totul e Lege.
Nu cauta ce nu tine de Lege, caci asa ceva exista doar in iluzia simturilor.
Intelepciunea vine in intampinarea tuturor copiii ei
asa cum ei vin in intampinarea ei.
De-a lungul epocilor, lumina a fost ascunsa.
Trezeste-te, omule, si fii intelept.
Adanc in misterele vietii am calatorit, cautand cele ascunse.
Asculta, omule, si fii intelept.
Departe, sub scoarta pamantului, in Salile din Amenti,
Secrete ascunse oamenilor am vazut.
Ades am trecut prin coridorul bine ascuns,
si am privit Lumina care este Viata pentru oameni.
Acolo, sub florile Vietii nesfarsite, cautat-am in inimile si secretele
oamenilor.
Aflat-am ca omul nu face decat sa traiasca in intuneric,
lumina marelui foc fiindu-i ascunsa in sine.
Inaintea Maestrilor din ascunsul Amenti
am acumulat intelepciunea pe care o dau oamenilor.
Maestri sunt ei, ai Intelepciunii Secrete,
adusa din viitorul sfarsitului infinitatii.
Sapte sunt, Maestrii din Amenti,
mai presus de Copiii Diminetii,
Sori ai ciclurilor, Maestri ai Intelepciunii.
Nu sunt la fel ca si copii omului?
TREI, PATRU, CINCI SI SASE, SAPTE
OPT, NOUA sunt titlurile Maestrilor oamenilor.
Departe de viitor, fara forma si totusi in formare
au venit ei ca invatatori ai copiilor omului.
Traiesc de-a pururi, fara sa faca parte totusi dintre cei vii,
nelegati de viata si liberi de moarte.
Conduc dintotdeauna cu infinita-ntelepciune,
legati si totusi nelegati de intunecatele Sali ale Mortii.
Au viata-n ei dar care nu este viata,
eliberati de toate sunt Maestrii TOTULUI.
De la ei a venit Logos-ul, instrumente ei ale puterii nemasurate.
Mareata este infatisarea lor, si totusi ascunsa in micime,
formata de ceea ce se formeaza, cunoscuta si totusi nestiuta.
TREI pastreaza cheile tuturor magiilor ascunse,
creator este el al Salilor Mortilor;
trimitand putere, invaluit in intuneric,
legand sufletele copiilor omului;
trimitand intunericul, legand forta sufletului;
conducator al negativului pentru copii omului.
PATRU e cel ce sloboade puterea.
Maestru al Vietii este pentru copii omului.
Lumina ii e corpul, flacara ii este infatisarea,
eliberator de suflete pentru copii omului.
CINCI este stapanul, Maestrul tuturor magiilor –
Cheia Cuvantului ce rasuna printre oameni.
SASE este Maestrul Luminii, drumul ascuns,
Cararea sufletelor copiilor oamenilor.
SAPTE este Maestrul vastitatii,
Stapanul Spatiului si cheia Timpurilor.
OPT este cel ce comanda progresul;
Cantareste si echilibreaza calatoria omului.
NOUA este tatal, maret la randu-i in infatisare,
Formandu-se si schimbandu-se din ceea ce nu are forma.
Gandeste-te cu mare atentie la simbolurile pe care ti le-am dat.
Chei sunt ele, desi sunt ascunse oamenilor.
Nazuieste oricand spre inalt, Suflet al diminetii,
Intoarce-ti gandurile spre Lumina si Viata.
Descopera in simbolurile pe care ti le-am dat,
lumina pe drumul ce porneste din viata si se termina in viata.
Cauta cu intelepciune.
Intoarce-ti gandurile spre interiorul tau.
Nu-ti inchide mintea florii Luminii.
Asaza-ti in corp o imagine faurita din ganduri.
Gandeste-te la numerele care te conduc spre Viata.
Curata este cararea pentru cel ce are intelepciune.
Deschide usa Imparatiei Luminii.
Revarsa-ti flacara ca un Soare al diminetii ce esti,
Indeparteaza intunericul si traieste in lumina zilei.
Priveste-te, omule! Ca parte a fiintei tale
Cei Sapte care sunt dar nu sunt ce par a fi.
Deschisu-mi-am, omule, intelepciunea,.
Urmeaza drumul pe care primul am pasit.
Maestri ai Intelepciunii,
SOARE al LUMINII MATINALE si al VIETII pentru copii omului.

Tablita 4

Cel Nascut in Spatiu
Asculta, omule, vocea intelepciunii,
Asculta vocea lui THOTH, atlantul.
De buna voie iti ofer intelepciunea mea,
Adunata din spatiul si timpul acestui ciclu;
Stapan al misterelor, SOARE al diminetii,
Traind de-a pururi, un copil al LUMINII,
Stralucind ca o stea a diminetii.
THOTH invatatorul de oameni, invatator al TOTULUI.
Cu mult timp in urma, in copilaria mea,
Priveam stelele din de mult ingropata Atlantida,
Si visam la misterele ce se ascundeau departe, deasupra oamenilor.
Atunci crescu in inima mea o mare dorinta de a cuceri drumul ce ducea
catre stele.
An dupa an, am cautat intelepciunea, cunostinte noi, urmand calea,
Pana cand SUFLETUL meu, trudit, s-a eliberat din stransoare si a plecat
departe.
Eliberat eram de legatura pamant-om.
Eliberat de corp, am tasnit in noapte.
Deschis era, in sfarsit, si pentru mine spatiul stelar.
Eliberat din stransoarea noptii eram.
Acum puteam cauta intelepciune la marginile spatiului,
Departe de cunoasterea omului limitat.
Departe, in spatiu, calatori liber SUFLETUL meu
In infinitatea cercului luminii.
Ciudate, dincolo de intelegere, erau unele planete,
Gigantice, cum omul nici nu poate visa.
Totusi gasit-am Legea, in toata frumusetea ei, ce se facea simtita
Pe si printre acele planete asa cum se face simtita printre oameni.
Prin frumusetea infinitatii calatori sufletul meu,
Departe in spatiu am zburat cu gandul.
M-am odihnit pe o planeta frumoasa
Al carei aer era plin de sunete armonioase.
Forme erau acolo, miscandu-se in Ordine,
Marete si maiestuoase precum stelele noptii;
Urcand in armonie, echilibru ordonat,
Simboluri ale Cosmicului, si ale Legii.
Pe langa multe stele trecut-am in calatoria mea,
Si pe langa multe rase de oameni
Unii urcand ca stele ale diminetii
Altii cazand spre intunericul noptii.
Fiecare din ei se luptau sa se ridice,
Urcand spre inaltimi si sondand abisurile,
Ajungand uneori pe taramuri luminoase,
Trecand prin intuneric ca sa iasa la Lumina.
Sa stii, omule, ca Lumina este mostenirea ta.
Intunericul e doar un val.
Inchisa in inima ta se afla lumina eterna,
Asteptand sa fie eliberata pentru a cuceri,
Asteptand sa rupa valul noptii.
Am descoperit cativa din cei ce cucerisera eterul.
Eliberati de spatiu dar totusi oameni erau.
Folosind forta care sta la baza TUTUROR lucrurilor,
Departe in spatiu construit-au o planeta,
Condusa de forta ce curge prin TOT;
Concentrand, transformand eterul in forme
Care cresteau dupa vrerea lor.
Depasisera in stiinta toate rasele,
Aveau o intelepciune nemasurata, erau fii ai stelelor.
Indelung am stat si le-am admirat intelepciunea.
Au creat din eter orase
Marete din trandafiri si aur.
Ci mult timp in urma, ei cucerisera eterul,
Se eliberasera din stransoare
Se gandeau doar la o imagine iar aceasta era rapid creata.
Mai departe pleca sufletul meu prin Cosmos,
Vazand lucruri si noi dar si vechi;
Invatand ca omul este cu adevarat un fiu al spatiului,
Un Soare intre Sori, un copil al stelelor.
Sa stii, omule, ca tot ce ai, este una cu stelele.
Corpul tau nu e decat o planeta
Invartindu-se in jurul stelei din centrul sistemului planetar.
Dupa ce vei obtine lumina intelepciunii totale,
Liber vei fi sa stralucesti in eter
Vei fi unul din Sorii ce lumineaza intunericul exterior
Unul din copii spatiului ce creste in Lumina.
Asa precum stelele isi pierd cu timpul stralucirea,
Lumina lor revenind la mareata sursa,
La fel, omule, trece sufletul
Lasand in urma intunericul noptii.
Format din eterul primordial, plin de stralucirea ce curge dinspre sursa,
Legat de eterul ce il inconjoara
Straluce de-a pururi pana cand se elibereaza in sfarsit.
Ridica-ti flacara din intuneric, lasa-n urma noaptea si liber vei fi.
Calatorit-am prin spatiu-timp,
Stiind ca in sfarsit sufletul meu era liber,
Stiind ca in sfarsit pot urma intelepciunea.
Pana cand, in cele din urma am trecut intr-un plan,
Ascuns cunoasterii, necunoscut intelepciunii,
O prelungire dincolo de tot ceea ce stim noi.
Avand aceasta cunoastere, omule,
Sufletul meu a fost si mai fericit,
Pentru ca acum eram liber.
Asculta, fiu al spatiului,
Asculta-mi intelepciunea:
Afla ca si tu vei fi liber.
Asculta-mi inca o data intelepciunea, omule,
Caci ascultand si tu poti trai si fi liber.
Nu esti ceva pamantean ci fiu al Infinitei Lumini Cosmice.
Nu mai stii de unde vii, omule?
Nu stii ca esti cu adevarat Lumina?
Soare al Maretului Soare, dobandind intelepciune
Vei constientiza legatura ta cu Lumina.
Tie iti ofer acum cunoastere,
Libertatea de a pasi pe aceeasi cale pe care am mers si eu,
Aratandu-ti cum prin zbuciumul meu
Am pasit pe calea ce duce spre stele.
Asculta, omule, si constientizeaza-ti legaturile,
Afla cum sa te eliberezi.
Din mijlocul intunericului te vei ridica, vei fi una cu Lumina si cu stelele.
Urmeaza intotdeauna calea intelepciunii.
Doar asa te poti ridica.
Destinul omului il conduce dintotdeauna inainte
Spre Curbele Infinitului TOT.
Afla, omule, ca tot spatiul este supus ordinii.
Doar prin Ordine poti fi Una cu TOTUL.
Ordinea si echilibrul sunt Legile Cosmosului.
Respecta-le si vei fi Una cu TOTUL.
Cel ce va urma cararea intelepciunii,
Trebuie sa fie deschis florii vietii,
Sa-si extinda constiinta dincolo de intuneric,
Sa curga prin timp si spatiu spre TOT.
Profund, in liniste trebuie sa ramai pana cand, in sfarsit
Te vei elibera de dorinte,
De dorinta de a vorbi in tacerea in care te afli.
Elibereaza-te prin tacere de legatura cuvintelor.
Abstinenta de la mancare pana cand am invins
Dorinta de a manca, aceasta subjuga sufletul.
Atunci asaza-te in intuneric.
Inchide ochii ca sa nu mai vezi razele Luminii.
Centreaza-ti forta sufletului in locul constiintei,
Si elibereaza-l de robia noptii.
Asaza-ti in minte imaginea pe care o doresti.
Imagineaza-ti locul pe care ai vrea sa-l vezi.
Vibreaza inainte si inapoi cu forta ta.
Desfa-ti sufletul din legaturile noptii.
Cu toata puterea trebuie sa scuturi
Pana cand sufletul tau va fi eliberat in sfarsit.
Atotputernica mai presus de cuvinte este flacara Cosmica,
Ce sade in planuri necunoscute omului;
Atotputernica si echilibrata, miscandu-se in Ordine,
Muzica plina de armonie, dincolo de om.
Vorbind prin muzica, cantand prin intermediul culorilor,
Flacara ce arde de la inceputul TOTULUI Etern.
Scanteie din aceasta flacara sunteti, copii mei,
Arzand in culori vii si traind prin muzica.
Asculta vocea si vei vi liber.
Constiinta eliberata fuzioneaza cu cea Cosmica,
Cu Ordinea si Legea TOTULUI.
Sa nu te indoiesti, omule, ca din intuneric,
Lumina va straluci in continuare ca un simbol al TOTULUI.
Spune aceasta rugaciune daca vrei sa obtii intelepciunea.
Roaga-te ca Lumina sa inunde TOTUL.
Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in
Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea.
Cand ti-ai eliberat sufletul din robie, sa stii ca pentru tine nu mai
exista intuneric.
Prin spatiu vei putea cauta intelepciune descatusat de trup.
Liber zboara in lumina diminetii,
Sufletule, spre taramurile Luminii. Misca-te in Ordine,
In Armonie, eliberat vei fi impreuna cu Copii Luminii.
Cauta si cunoaste, Cheia mea spre Intelepciune.
Astfel, omule, vei fi liber cu siguranta.

TABLITA 5

Locuitorul din Unal
Ades visez la ingropata Atlantida, pierduta in epoci ce-au disparut in
noapte.
Eon dupa eon ai fiintat in frumusete, lumina stralucind in intunericul
noptii.
Atotputernic, domnind peste cei nascuti pe pamint,
Stapan al Pamantului in vremea Atlantidei.
Rege al natiilor, stapan al intelepciunii,
LUMINA deasupra orasului SUNTAL,
Pastrator al caii,
Traia in TEMPLUL sau,
MAESTRUL din UNAL,
LUMINA a Pamantului in zilele Atlantidei.
Maestru venit dintr-un ciclu de dincolo de noi,
Traind in corpuri ca si printre oameni.
Nenascut pe Pamant,
EL, venit de dincolo de noi,
SOARE a unui ciclu, mai presus de oameni.
Sa stii, omule, ca Maestrul HORLET,
Nu a fost niciodata una cu copii oamenilor.
In vremuri de demult cand Atlantida s-a aratat ca o putere
A aparut cineva cu Cheia Intelepciunii,
Aratand tuturor calea spre LUMINA.
Aratatu-le-a tuturor oamenilor calea spre desavarsire,
Calea Luminii ce curge printre oameni.
Stapanind intunericul, conducand Sufletul-Omului,
Spre inaltimi ce erau Una cu Lumina.
Imparti el Regatele in parti.
Zece erau la numar, conduse de copii oamenilor.
Intr-unul construi un TEMPLU,
Dar construit nu de copii oamenilor.
Din ETER a chemat substanta, modelata si cu forma data de puterea lui YTOLAN
in formele pe care EL le-a construit cu mintea Lui.
Kilometru dupa kilometru subtanta a acoperit insula,
spatiu dupa spatiu a crescut in putere.
Neagra, si totusi nu, dar intunecata ca si spatiul-timp,
adanc in interiorul ei ESENTA LUMINII.
Cu repeziciune aparu Templul
modelat si cu forma data de CUVANTUL LOCUITORULUI,
chemat sa se formeze din ceea ce n-are forma.
Construi apoi EL, in interior, camere marete,
le umplu cu forme chemate din ETER,
si cu intelepciune facuta sa apara din mintea Lui.
Fara forma era EL in TEMPLUL sau,
si in acelasi timp era format in imaginea oamenilor.
Traind printre ei si totusi nefiind de-al lor, ciudat si foarte diferit
era EL de copii oamenilor.
Alese apoi dintre oameni TREI care sa fie poarta spre el.
Ii alese pe cei TREI dintre cei MAI MARI ca sa devina legatura lui cu
Atlantida.
Mesageri care sa-i duca sfatul regilor copiilor oamenilor.
A ales si pe altii si I-a invatat despre intelepciune;
ca invatatori sa fie ei pentru copii oamenilor.
Apoi i-a asezat pe insula UNDAL pentru a fi
invatatori ai Luminii pentru oameni.
Fiecare din cei astfel alesi, a trebuit sa fie invatat intre cinci si zece
ani.
Doar astfel putea sa inteleaga cum sa aduca LUMINA copiilor oamenilor.
Astfel aparu Templul, locul unde statea Invatatorul oamenilor.
Eu, THOTH, am cautat dintotdeauna intelepciunea,
In intuneric si in Lumina.
Inca din tinerete am mers pe cale, cautand sa capat si mai multa invatatura.
Dupa multe straduinte, unul din cei TREI, mi-a adus LUMINA.
Mi-a facut cunoscute poruncile LOCUITORULUI, m-a adus din intuneric la
LUMINA.
m-a dus in fata LOCUITORULUI, in Templu, in fata marelui FOC.
Acolo, pe maretul tron, L-am vazut,
pe LOCUITOR, invesmantat in LUMINA
si stralucind ca focul.
Am ingenuncheat in fata maretei intelepciuni,
simtind LUMINA curgand in valuri prin corpul meu.
Auzit-am apoi vocea LOCUITORULUI:
„Intuneric, vino spre Lumina.
De mult tot cauti calea spre LUMINA.
Fiecare suflet de pe pamant care isi slabeste lanturile,
va fi curand eliberat din robia noptii.
Adanc din intuneric te-ai ridicat, si te-ai apropiat mai mult de Lumina
telului tau.
Aici vei locui ca si copil al meu, pastrator al intelepciunii,
unealta a LUMINII de departe.
Aparator al intelepciunii in epocile intunericului,
ce curand se vor abate asupra copiilor oamenilor.
Locuieste aici si soarbe din toata intelepciunea.
Secrete si mistere ti se vor dezvalui.”
Raspunsu-i-am apoi MAESTRULUI CICLURILOR, zicand:
„Lumina ce te scobori asupra oamenilor,
da-mi din intelepciunea ta
ca sa pot fi invatator de oameni.
Da-mi din LUMINA ta ca sa ma pot elibera.”
Imi vorbi apoi, din nou, MAESTRUL:
„Epoca dupa epoca vei trai prin
intelepciunea ta, da, cand peste Atlantida
se vor rostogoli valurile oceanului,
vei avea Lumina, desi ascunsa in intuneric,
pregatita sa apara oricand o vei chema.
Mergi acum si invata si mai mult din intelepciune.
Dezvolta-te in LUMINA catre TOTUL infinitului.”
Mult timp locuit-am in templul
LOCUITORULUI pana cand in sfarsit m-am contopit cu LUMINA.
Urmat-am apoi calea spre planurile stelare, urmat-am apoi calea LUMINII.
Am urmat calea ce ducea adanc in inima Pamantului,
invatand deopotriva secretele de deasupra si de dedesubt;
invatand calea spre SALILE DIN AMENTI;
invatand despre LEGEA ce tine lumea in echilibru.
Intelepciunea mea purtatu-m-a spre camerele ascunse ale Pamantului,
adanc sub scoarta Pamantului, pe calea ascunsa de epoci copiilor oamenilor.
Mi s-a revelat chiar si mai multa intelepciune inainte de a capata o noua
invatatura:
aflat-am ca orice e parte a unui TOT, maret si totusi mai maret
decat tot ceea ce cunoastem.
Cautat-am centrul Infinitului de-a lungul epocilor.
Pe masura ce inaintam, din ce in ce mai multe secrete aflam.
Acum, privind in urma prin epocile trecute, stiu ca intelepciunea nu
cunoaste limite,
ca ea creste odata cu epocile, ca e Una cu cea a Infinitului.
Lumina era in vechea Atlantida.
Si totusi si intunericul se ascundea acolo.
Din Lumina in intuneric au cazut, cei care se ridicasera dintre oameni.
Orgoliosi devenisera din cauza a ceea ce stiau,
Mandri erau de locul lor intre oameni.
Adanc au cercetat in ce le era interzis,
Si au deschis poarta ce ducea dedesubt.
Cautat-au sa obtina si mai multa cunoastere dar
Si sa o aduca la suprafata.
Cel ce coboara dedesubt trebuie sa fie echilibrat,
Altfel va fi limitat de lipsa luminii.
Deschis-au ei apoi,
Prin cunoasterea lor,
Cai interzise omului.
Dar, in Templul Sau, cel ce vede tot, LOCUITORUL,
sade in AGWANTI, in timp ce prin Atlantida, sufletul lui hoinareste liber.
I-a vazut pe atlanti, cu magia lor,
Deschizand poarta ce urma sa aduca pe Pamant mare necaz.
Cu repeziciune se-ntoarse sufletul sau atunci in corpul sau.
Din al sau AGWANTI se ridica
Si isi chema cei TREI preaputernici mesageri.
Dadu porunci ce zguduira lumea.
Adanc sub scoarta Pamantului, spre Salile din Amenti,
Repede cobori LOCUITORUL.
Chema apoi fortele stapanite de cei Sapte Maestri;
Schimba echilibrul Pamantului.
Adanc scufunda Atlantida sub valurile-ntunecate.
Sfarama poarta ce fusese deschisa;
Distruse intrarea ce ducea dedesubt.
Toate insulele fura distruse cu exceptia insulei UNAL,
Si o parte a insulei fiilor LOCUITORULUI.
Pe acestia ii pastra ca sa fie invatatori,
Lumini pe calea celor ce vor veni
Lumini pentru copii mai mici ai oamenilor.
Ma chema apoi pe mine, THOTH, in fata lui,
Si-mi dadu porunci pentru ce trebuia sa fac, zicandu-mi:
„Tu THOTH, ia-ti toata intelepciunea.
Toate cunostintele, toata magia ta.
Mergi si fii invatator de oameni.
Mergi si pastreaza cunostintele
Pana cand, cu timpul, LUMINA va spori in oameni.
LUMINA fi-vei de-a lungul epocilor,
Ascunsa dar de gasit pentru cei luminati.
Peste tot Pamantul, iti dam putere,
Te eliberam s-o oferi sau s-o iei.
Aduna-i acum pe fii Atlantidei.
Ia-i si fugiti la oamenii din pesteri.
Zburati spre taramul Copiilor lui KHEM.”
Adunatu-i-am apoi pe fii Atlantidei.
In nava am adus toate documentele mele,
Cele ale scufundatei Atlantide.
Adunatu-mi-am toate fortele,
Unelte multe ale magiei atotputernice.
Ridicatu-ne-am apoi pe aripile diminetii.
Deasupra Templului ne-am ridicat
Lasand in urma pe cei Trei si pe LOCUITOR,
Ce sedeau in SALILE de sub Templu,
Inchizand calea spre Maestrii Ciclurilor.
Cu toate acestea, celui care are cunoastere,
Deschisa ii va fi calea spre AMENTI.
Cu repeziciune zburat-am noi pe aripile diminetii,
Spre taramul copiilor lui KHEM.
Acolo, prin puterea mea,
I-am cucerit si i-am condus.
Ridicat-am spre LUMINA, pe copii lui KHEM.
Adanc sub stanci mi-am ingropat nava, asteptand vremea cand omul va fi liber.
Deasupra navei, am ridicat un semn sub forma unui leu cu cap de om.
Acolo sub acel chip se odihneste nava mea,
Spre a fi scoasa cand nevoia o va cere.
Afla, omule, ca departe, in viitor, invadatori vor veni din adancul
spatiului.
Atunci sa va treziti voi, cei ce aveti intelepciune.
Scoateti nava mea si invingeti-i cu usurinta.
Adanc ingropat sub acel chip se afla secretul meu.
Cautati si descoperiti in piramida pe care am construit-o.
Fiecare e pentru ceilalti cheia de bolta;
Fiecare e poarta ce duce spre VIATA.
Urmeaza CHEIA pe care am lasat-o in urma mea.
Cauta iar poarta spre VIATA iti va apartine.
Cauta in piramida mea, adanc in coridorul ce se termina intr-un perete.
Foloseste CHEIA celor SAPTE, si deschide calea.
Acum tie ti-am incredintat intelepciunea mea.
Acum tie ti-am incredintat calea mea.
Urmeaza calea.
Afla tu secretele mele.
Caci tie ti-am aratat drumul.

TABLITA 6

Cheia Magiei
Asculta, omule, la intelepciunea magiei,
Ia aminte la uitata invatatura a puterilor.
Acum mult timp, pe vremea primului om,
O lupta a inceput intre intuneric si lumina.
Atunci, oamenii, ca si acum,
Aveau in ei deopotriva lumina si intuneric;
In timp ce in unii, intunericul iadului domnea,
Altora lumina le umplea sufletul.
Da, o lupta dusa in vremuri de demult,
Eterna batalie dintre intuneric si lumina.
Cu violenta purtata de-a lungul epocilor,
Folosind forte ciudate, necunoscute omului.
Initiati au fost invaluiti in intuneric,
Luptand intotdeauna impotriva luminii;
Dar sunt si altii care, plini de lumina,
Au infrant intotdeauna intunericul noptii.
Oriunde te-ai afla in epoci si planuri,
Cu siguranta vei afla de lupta cu noaptea.
Cu multe epoci in urma, SORII Diminetii
Au coborat si au descoperit lumea acoperita de noapte.
Acolo, in trecut, a inceput lupta, eterna lupta dintre Intuneric si Lumina.
Multi erau atunci cuprinsi atat de mult de intuneric
Incat abia mai licarea in ei lumina prin noapte.
Uneii dintre ei erau maestri ai intunericului, ce cautau
Sa umple tot cu intunericul lor:
Cautatu sa ii atraga si pe altii in noaptea lor.
Cu violenta se impotriveau maestrilor luminii:
Luptau cu indarjire din intunericul noptii
Cautand sa stranga si mai mult catusele,
Lanturile ce-i legau pe oameni de intunericul noptii.
Se foloseau intotdeauna de magia intunericului,
Adusa de forta intunericului.
Magie ce invaluia sufletul omului in intuneric.
Uniti si ascultand porunca, FRATII INTUNERICULUI,
De-a lungul epocilor, opusi copiilor oamenilor.
Umbland intotdeauna in secret, pe ascuns,
Cunoscuti si totusi nedescoperiti de copii omului.
Dintotdeauna, au mers si au lucrat in intuneric,
Ascunzandu-se de lumina in bezna noptii.
In tacere si in secret isi foloseau puterea,
Inrobind si legand sufletele oamenilor.
Nevazuti veneau si tot asa plecau.
Omul, in ignoranta lui, II cheama de dedesubt.
Intunecata e calea pe care merg FRATII INTUNERICULUI,
Neagra precum intunericul nu precum noaptea,
Calatorind pe Pamant vin in visele oamenilor.
Au capatat putere din intunericul ce-i inconjoara
Sa cheme alti locuitori din afara planului lor,
Prin modalitati ce sunt ascunse omului.
FRATII INTUNERICULUI ajung pana in mintea omului.
In jur ei isi tes valul noptii lor.
Astfel, atat cat vietuieste,
Acel suflet traieste inlantuit,
Legat de catusele VALULUI noptii.
Puternici sunt in cunoasterea interzisa
Interzisa deoarece e una cu noaptea.
Asculta, batrane, si ia aminte la avertismentul meu:
Elibereaza-te de robia noptii.
Nu-ti ceda sufletul FRATILOR INTUNERICULUI.
Indreapta-ti fata intotdeauna spre Lumina.
Nu stii, omule, ca durerea ta,
Se datoreaza doar Valului noptii.
Da, omule, ia aminte la avertismentul meu:
Priveste intotdeauna inspre sus,
Intoarceti sufletul spre LUMINA.
FRATII INTUNERICULUI isi cauta fratii
Cei care au mers pe calea LUMINII.
Caci stiu prea bine ca cei ce-au calatorit
Departe spre Soare pasind pe calea LUMINII
Au si mai mare putere
Sa aduca intunericul asupra copiilor LUMINII.
Asculta, omule, pe cel ce vine la tine.
Dar cantareste cu grija daca vorbele lui sunt din LUMINA.
Caci multi sunt cei ce merg in LUMINA INTUNECATA
Si care nu sunt totusi copiii LUMINII.
E usor sa le urmezi calea,
Usor sa urmezi calea pe care te conduc ei.
Dar asculta, omule, avertismentul meu:
Lumina vine doar la cel ce cauta.
Dificila e calea ce duce la INTELEPCIUNE,
Dificila e calea ce duce spre LUMINA.
Piedici multe vei gasi in calea ta
Si multi munti de catarat spre LUMINA.
Sa stii, omule, ca cel ce va razbi, se va elibera de calea Luminii.
Caci trebuie sa stii, omule, ca in cele din urma lumina trebuie sa razbata
Iar intunericul si noaptea sa fie izgonite de Lumina.
Asculta, omule, si ia aminte la aceasta intelepciune;
Ca si intunericul, la fel e si LUMINA.
Cand intunericul va fi izgonit iar toate Valurile vor fi rupte,
Din intuneric va straluci LUMINA.
Asa cum printre oameni exista FRATII INTUNERICULUI
Tot asa exista si FRATII LUMINII.
Opusi FRATILOR INTUNERICULUI,
Cautand sa elibereze oamenii din noapte.
Puteri au ei, preaputernici.
Cunosc LEGEA iar planetele li se supun.
Intotdeauna lucreaza in armonie si ordine,
Eliberand sufletul omului din robia noptii.
Secreti si ascunsi, umbla si ei.
Necunoscuti sunt copiilor oamenilor.
Au luptat dintotdeauna cu FRATII INTUNECATI,
Au invins si inving si timpul fara sfarsit.
LUMINA va fi intotdeauna stapana,
Gonind intunericul noptii.
Omule, asculta ce-ti spun:
Copii Luminii vor fi intotdeauna alaturi de tine.
Stapani ai puterii SOARELUI,
Nevazuti dar paznici ai oamenilor.
Deschisa tuturor e calea lor,
Deschisa tie, cel ce vei pasi in LUMINA.
Eliberati sunt EI din INTUNECATUL AMENTI,
Eliberati din toate SALILE, unde VIATA domneste suprem.
SORI sunt ei si MAESTRI ai diminetii,
Copii ai Luminii care stralucesc printre oameni.
Seamana cu omenii dar nu sunt ca ei,
Pentru ca in trecut nu au fost niciodata despartiti.
Au fost UNUL in eterna UNICITATE,
In tot spatiul de la inceputul timpului.
Au daruit omului secrete
Care sa-l pazeasca si sa-l protejeze de orice rau.
Cel ce va dori sa mearga pe calea maestrului,
Trebuie sa se elibereze din robia intunericului.
Trebuie sa cucereasca ceea ce nu are forma,
Si sa cucereasca iluzia fricii.
Cunoscand trebuie sa afle toate secretele
Calatorind pe calea ce duce spre intuneric,
Si cu toate acestea trebuie sa aibe inaintea lui lumina telului sau.
Mari piedici va intampina in drumul lui,
Dar el sa se indrepte cu hotarare spre LUMINA SOARELUI.
Asculta, Omule, SOARELE este simbolul
LUMINII ce straluceste la capatul drumului tau.
Acum tie iti daruiesc secretele:
Acum pentru a infrunta forta intunericului,
Pentru a o infrunta si a infrange teama de noapte.
Doar stiind poti infrange,
Doar stiind poti avea LUMINA.
Acum iti transmit aceasta invatatura,
Stiuta de MAESTRI,
Stiinta ce infrange toate temerile de intuneric.
Foloseste intelepciunea pe care ti-am daruit-o.
Si STAPAN al FRATILOR NOPTII vei fi.
Cand vei simti ceva,
Ce te atrage mai aproape de poarta mai intunecata,
Priveste-ti sufletul si afla daca ceea ce simti vine din interiorul tau.
Daca vei descoperi intunericul in propriile-ti ganduri,
Izgoneste-le cat mai departe de mintea ta.
Trimite-ti prin corp un val de vibratie,
Neregulata la inceput si regulata apoi,
Pana cand te vei elibera.
Porneste VALUL DE FORTA in CENTRUL CREIERULUI tau.
Directioneaza-l sub forma de unde din cap spre picioare.
Dar daca vei descoperi ca sufletul tau nu e intunecat,
Asigura-te ca o forta e indreptata spre tine.
Doar prin cunoastere poti razbate.
Doar prin intelepciune poti spera sa te eliberezi.
Cunoasterea aduce intelepciune iar intelepciunea, putere.
Desavarseste-te si vei avea putere asupra tuturor lucrurilor.
Cauta mai intai un loc legat de intuneric.
Deseneaza un cerc in jurul tau.
Stai in picioare, drept, in mijlocul cercului.
Foloseste aceasta formula si vei fi liber.
Ridica-ti mainile spre spatiul intunecat de deasupra ta.
Inchide ochii si aduna LUMINA.
Cheama SPIRITUL LUMINII prin Spatiu-Timp
Folosind aceste cuvinte si vei fi liber:
„Umple-mi corpul, SPIRIT AL VIETII,
umple-mi corpul cu SPIRITUL LUMINII.
Vino din FLOAREA
Ce straluce in intuneric.
Vino din SALILE unde domnesc cei SAPTE MAESTRI.
Pe nume le spun, eu, CELOR SAPTE:
TREI, PATRU, CINCI,
Si SASE, SAPTE, OPT – Noua.
Pe nume ii chem sa ma ajute,
Sa ma elibereze si sa ma salveze din intunericul noptii:
UNTANAS, QUERTAS, CHIETAL,
Si GOYANA, HUERTAL, SEMVETA – ARDAL.
Pe nume ii implor,
Sa ma elibereze din intuneric
Si sa ma umple cu LUMINA.”
Sa stii, omule, ca dupa ce vei face asta,
Vei fi eliberat din catusele ce te leaga,
De fratii noptii.
Nu intelegi ca numele lor au puterea sa elibereze prin vibratie lanturile
ce te leaga?
Foloseste-le la nevoie sa te eliberezi pe tine si pe fratele tau
Astfel ca si el sa iasa din intuneric.
Tu, omule, esti ajutorul fratelui tau.
Nu-l lasa in robia intunericului.
Tie iti daruiesc acum magia mea.
Ia-o si mergi pe calea LUMINII.
LUMINA tie, VIATA tie,
Fie ca SOARE sa fii in ciclurile ce urmeaza.

TABLITA 7  – Cei Sapte Maestri

Ia aminte omule si asculta-mi Vocea.
Deschide-ti mintea-spatiu si soarbe din intelepciunea mea.
Intunecata e calea VIETII pe care pasesti.
Multe sunt capcanele care iti apar in cale.
Cauta intotdeauna sa capeti si mai multa intelepciune.
Gaseste-o iar ea iti va lumina drumul.
Omule, deschide-ti SUFLETUL COSMOSULUI,
Si lasa-l sa curga prin tine, una cu SUFLETUL tau.
LUMINA este vesnica iar intunericul este efemer.
Cauta de-a pururi, omule, LUMINA.
De fiecare data cand Lumina iti va umple fiinta
Intunericul va disparea curand din tine.
Deschide-ti-va sufletele FRATILOR LUMINII.
Dati-le voie sa intre si sa va umple cu LUMINA.
Ridicati-va ochii spre LUMINA cosmosului.
Indreptati-va intotdeauna fata spre tel.
Doar capatand lumina intregii intelepciuni,
Veti deveni una cu telul Infinitului.
Cautati intotdeauna Unicitatea eterna.
Cautati intotdeauna Lumina din Unu.
Asculta-mi Vocea, omule
Cantand cantecul Luminii si al Vietii
In orice spatiul, Lumina este predominanta,
Inconjurandu-i pe toti cu flamuri de foc.
Cautand intotdeauna in valul intunericului
Undeva vei gasi cu siguranta Lumina.
Ascunsa si ingropata, ratacita de cunoasterea omului,
Adanc in finit exista Infinitul.
Pierduta, dar prezenta, curgand prin orice,
Vietuind in TOT este CREIERUL INFINIT.
In toate spatiile, exista doar o SINGURA intelepcine.
Fara indoiala este UNA din UNUL.
Tot ceea ce exista apare din LUMINA, iar LUMINA apare din TOT.
Toata creatia se sprijina pe ORDINE:
LEGEA guverneaza spatiul unde exista INFINITUL.
Din echilibru provin marile cicluri,
Deplasandu-se in armonie spre sfarsitul Infinitului.
Sa stii, omule, ca departe in spatiu-timp,
Insusi INFINITUL se va transforma.
Ia aminte si asculta Vocea Intelepciunii:
Afla ca TOTUL se creaza din TOT in permanenta.
Afla ca prin timp poti urma intelepciunea
Si sa descoperi si mai multa lumina in calea ta.
Da, vei descoperi ca necautand telul tau te va ocoli din zi in zi.
Cu mult timp in urma, in SALILE DIN AMENTI
Eu, Thoth, am stat in fata Maestrilor ciclurilor.
Preaputernici, atat ca forta cat si ca intelepciune nedezvaluita.
Condus de Locuitor, I-am vazut pentru prima data.
Mai apoi insa eliberat fiind, puteam sa intru in conclavul lor cand doream.
Ades am mers pe calea intunecoasa spre SALA unde LUMINA straluce de-a pururi.
Am aflat despre Maestrii ciclurilor, ce aduceau intelepciune din ciclurile
trecute.
In acel ciclu EI se manifestau ca ghizi ai oamenilor catre cunoasterea
TOTULUI.
Sapte sunt la numar, atotputernici, transmitand prin mine aceste cuvinte
oamenilor.
Epoci la rand, am stat in fata lor ascultandu-le cuvintele ce nu rasunau.
Odata mi-au spus:
Omule, vrei sa capeti intelepciune?
Cauta in inima flacarii.
Vrei sa capeti cunostinte despre putere?
Cauta in inima flacarii.
Vrei sa fii una cu inima flacarii?
Cauta atunci in propria-ti flacara ascunsa in interiorul tau.
De multe ori vorbitu-mi-au,
Impartasindu-mi intelepciunea nu a acestei lumi;
Aratandu-mi noi cai spre lumina;
Impartasindu-mi intelepciunea adusa de deasupra.
Oferindu-mi cunoastere,
Invatandu-ma despre LEGE, despre ordinea TOTULUI.
Vorbitu-mi-au din nou, cei SAPTE, SPUNAND:
„De dincolo de timp venim, omule,
Calatorit-am de dincolo de SPATIU-TIMP,
Da, din locul unde se termina Infinitul.
Cand tu si fratii tai erati fara de forma,
Noi aveam deja forma din ordinea TOTULUI.
Nu suntem precum oamenii,
Desi odata fost-am oameni si noi.
Din Marele Vid ne-am nascut
In conformitate cu LEGEA.
Caci trebuie sa stii ca ceea ce e format
Cu adevarat, nu are forma, decat in ochii tai.
Iar apoi imi vorbira din nou cei SAPTE, zicand:
Copil al LUMINII, THOTH, esti liber, sa calatoresti pe calea luminoasa
Pana cand TOATE vor deveni UNU.”
Ne-am nascut in ordinea noastra:
TREI, PATRU, CINCI, SASE, SAPTE, OPT – NOUA.
Afla ca acestea sunt numerele ciclurilor din care em coborat catre oameni.
Fiecare avem aici o datorie de implinit;
Fiecare avem aici o forta de controlat.
Cu toate acestea suntem UNA cu SUFLETUL ciclului nostru.
Totusi si NOI cautam un tel.
Dincolo de intelegerea omului, Infinitul se intinde in ceva mai maret
decat TOTUL.
Acolo, intr-un timp care nu e totusi timp, cu TOTI vom deveni UNUL
Cu ceva mai maret decat TOTUL.
Timpul si spatiul se misca in cercuri.
Cunoaste-le legea si vei fi si tu liber.
Da, liber fi-vei sa treci prin cicluri-
Sa treci de cei e pazesc usa.
Apoi imi vorbi al NOUALEA spunand:
Eon dupa eon am existat, necunoscand VIATA si negustand din moarte.
Caci afla, omule, ca departe in viitor, Viata si moartea se vor contopi cu
TOTUL.
Fiecare atat de perfect echilibrand pe celalalt
Niciunul neexistand in Unicitatea TOTULUI.
In oamenii acestui ciclu, forta vietii este raspandita,
Dar viata in dezvoltarea ei devine una cu TOTUL.
Aici, ma manifest in acest ciclu al vostru,
Dar in acelasi timp sunt si in viitorul timpului vostru.
Pentru mine timpul nu exista, caci in lumea mea timpul nu exista,
Caci fara forma suntem NOI.
Viata nu avem NOI dar totusi existam, mai deplin, mai maret si mai liberi
decat tine.
Omul e ca o flacara legata de un munte,
Dar NOI vom fi intotdeauna liberi in ciclul nostru.
Afla, omule, ca pe masura ce vei inainta in ciclul ce ti se intinde
inainte-ti
Viata insati va trece in intuneric si doar esenta Sufletului va ramane.
Apoi imi vorbi Maestrul OPT, zicand:
Tot ce cunosti nu e decat o parte din putin.
Inca nu ai ajuns la Maretie.
Departe in spatiu unde LUMINA domneste
Venit-am si eu in LUMINA.
Forma capatat-am dar totusi nu ca tine.
Un corp de Lumina era forma mea fara de forma.
Nu cunosc VIATA si nici MOARTEA, dar sunt tousi Maestru a tot ce exista.
Cauta sa gasesti calea printre piedici.
Calatoreste pe drumul ce duce spre LUMINA.
Imi vorbi din nou NOUA, zicand:
Cauta sa gasesti calea spre infinit.
Nu e imposibil sa-ti dezvolti o constiinta superioara.
Caci atunci cand DOI va deveni UNUL Iar UNUL se va transforma in TOT,
Atunci vei sti ca bariera s-a ridicat, si ca te-ai eliberat de cale.
Dezvolta-te de la forma la fara de forma.
Si liber vei putea fi de cale.
Astfel, de-a lungul secolelor ascultat-am, invatand calea spre TOT.
Acum imi indrept gandurile spre TOT CE EXISTA.
Asculta si auzi cand te cheama.
LUMINA, atottriumfatoare, Una cu TOTUL si TOTUL cu UNUL,
Curgi spre mine prin canal.
Intra in mine ca sa ma pot elibera.
Contopste-ma cu TOTUL, stralucind din intunecimea noptii.
Elibereaza-ma de tot spatiu-timp, elibereaza-ma de Valul noptii.
Eu, copilul LUMINII, poruncesc: eliberat din intuneric sa fiu.
Fara de forma sunt pentru Sufletul-Lumina, fara forma dar stralucind
totusi luminos.
Stiu ca lanturiel intunericului trebuie sa fie sfaramate si sa cada in
fata luminii.
Acum intelepciune iti ofer.
Liber poti fi, omule, traind in lumina si in stralucire.
Nu-ti intoarce fata de la Lumina.
Sufletul tau locuieste pe taramuri luminoase.
Esti copilul Luminii.
Indreapta-ti gandurile spre interior nu spre exterior.
Gaseste-ti Sufletul-Lumina din interiorul tau.
Afla ca tu esti MAESTRUL.
Totul vine din interior.
Indreapta-te spre taramurile luminii.
Indreapta-ti gandul spre Lumina.
Afla ca esti una cu Cosmosul, o flacara si un Copil al Luminii.
Acum insa te previn:
Nu-ti lasa gandul sa se indeparteze.
Sa stii ca lumina curge de-a pururi prin corpul tau.
Nu te indrepta spe FRATII INTUNECATI ce vin de la FRATII INTUNERICULUI.
Tine mereu ochii larg deschisi, si sufletul in acord cu Lumina.
Preia aceasta intelepciune si apleaca-te asupra ei cu atentie.
Asculta-mi Vocea si conformeaza-te.
Urmeaza calea spre lumina, si vei deveni UNA cu calea.

TABLITA 8

Cheia Secretului
Tie, omule, ti-am oferit invatatura mea.
Tie ti-am oferit Lumina.
Asculta si primeste-mi intelepciunea
Adusa din spatiu, din planuri de dincoace si de dincolo.
Om nu sunt caci m-am eliberat de dimensiuni si planuri.
In fiecare din acestea am alta corp.
In fiecare, imi schimb forma.
Acum stiu ca ce e fara forma e tot ce e din forma.
Mareata e intelepciunea celor Sapte.
Atotputernici sunt EI,
Se manifesta prin puterea lor,
Plini de forta de dincolo de timp si spatiu.
Asculta aceste cuvinte intelepte.
Asculta-le si transforma-le in ale tale.
Descopera in ele ce e fara forma.
Misterul nu e decat invatatura ascunsa.
Cunoaste-o si te vei desavarsi.
Gaseste intelepciunea adanc ingropata
Si devino stapanul intunericului si al Luminii.
Profunde sunt tainele ce te inconjoara,
Ascunse sunt secretele Celor Batrani.
Cauta printre CHEILE INTELEPCIUNII mele.
Vei gasi cu siguranta calea.
Poarta spre putere e tainica, dar cel care se desavarsesete o va primi.
Priveste spre LUMINA! Frate al meu.
Fii deschis si vei primi.
Grabeste pasul prin valea intunericului.
Triumfa asupra locuitorului noptii.
Indreapta-ti mereu ochii spre PLANUL LUMINII, si vei deveni UNA cu LUMINA.
Omul e in proces de transformare spre forme care nu sunt din aceasta lume.
Se dezvolta catre timpul fara de forma, un plan din ciclul superior.
Afla ca trebuie sa devii fara de forma inainte de a deveni LUMINA.
Asculta, omule, vocea mea, care iti povesteste despre caile Luminii,
Aratandu-ti calea spre desavarsire cand te vei contopi cu Lumina.
Cauta tainele din centrul Pamantului.
Invata LEGEA care exista, care tine stelele in echilibru
Prin forta cetii primordiale.
Cauta flacara VIETII PAMANTULUI.
Scalda-te in flacara ei.
Urmeaza calea pana cand si tu vei deveni o flacara.
Spune cuvinte fara sa le rostesti celor care locuiesc dedesubt.
Intra in templul luminat in albastru si scalda-te in focul vietii.
Afla, omule, ca esti o fiinta complexa, De pamant si foc.
Permite-i flacarii tale sa straluce cu putere.
Fii doar foc.
Intelepciune e ascunsa in intuneric.
Cand vei fi luminat de flacara Sufletului,
Descopera intelepciunea si fii NASCUT DIN LUMINA,
Un Soare al Luminii fara forma.
Cauta si mai multa intelepciune.
Gaseste-o in inima flacarii.
Descopera asta doar prin truda iar Lumina se va revarsa in creierul tau.
Asculta-mi vocea si conformeaza-te.
Rupe Valurile intunericului.
Straluce ca o LUMINA pe CALE.
Povestesc despre Stravechea Atlantida,
Povestesc despre zilele Regatului Umbrelor,
Povestesc despre venirea Copiilor umbrelor.
De foarte departe au fost ei chemati de catre intelepciunea pamantenilor,
Chemati cu scopul de a castiga mare putere.
Inainte ca Atlantida sa existe,
Erau oameni care explorau intunericul,
Folosind magia neagra pentru a chema fiinte din lumea de sub noi.
Au sosit astfel ele in acest ciclu.
Fara nici o alta vibratie, existand nevazute de catre copii pamantenilor.
Puteau exista in forma doar prin sange.
Si puteau trai in lume doar prin om.
In epocile trecute au fost cucerite de catre Maestri,
Si conduse dedesubt in locul de unde venisera.
Dar cateva au reusit sa ramana, ascunse in spatii si planuri necunoscute
omului.
Au locuit in Atlantida ca umbre, aparand din cand in cand printre oameni.
Cand sange se oferea veneau sa locuiasca printre oameni.
Sub forma de oameni au aparut printre noi, dar doar la infatisare erau
oameni.
Cap de sarpe aveau de fapt dar oamenii ii vedeau la fel ca pe oameni.
S-au insinuat in Consilii, luand forme asemanatoare oamenilor.
Omorand prin puterea lor Stapanii regatelor,
Preluandu-le infatisarea si domnind peste oameni.
Doar prin magie pueau fi descoperiti.
Doar prin sunet li se putea vedea fata.
Cautat-au ei din Regatul umbrelor
Sa distruga omul si sa domneasca in locul lui.
Dar, afla omule, ca Maestrii erau atotputernici in magie,
In stare sa ridice Valul de pe chipul sarpelui, in stare sa-l trimita la
locul lui.
Venit-au la om si invatatu-l-au secretul, CUVANTUL pe care doar un om il
poate pronunta.
Repede apoi au ridicat Valul de pe fata sarpelui si l-au alungat dintre
oameni.
Totusi, ai grija, sarpele traieste inca intr-un loc care se deschide
uneori spre lume.
Nevazuti merg printre noi in locuri unde ritualurile au fost rostite.
Pe masura ce timpul se scurge, din nou vor lua infatisarea omului.
Chemati pot fi ei de maestrul care stie albul si negrul,
Doar maestrul alb insa ii poate controla
Si lega cat sunt sub forma de om.
Nu cauta regatul umbrelor, caci raul va aparea cu siguranta.
Caci doar maestrul luminii va trumfa asupra umbrei fricii.
Afla, fratele meu, ca tema e un mare obstacol.
Fii maestru al luminii intru toate, si umbra va disparea.
Asculta si ia aminte la intelepciunea mea, glasul LUMINII e limpede.
Nu cauta valea umbrei, iar LUMINA va aparea de la sine.
Asculta, omule, intelepciunea mea profunda.
Iti vorbesc de invataturi ascunse omului.
Departe fost-am in calatoria mea prin spatiu-timp,
Pana la capatul spatiului acestui ciclu.
Da, am aruncat o privire la PAZITORII Barierei,
Care il asteptau pe cel ce urma sa treaca de ei
In acel spatiu unde timpul nu exista,
Abia I-am simtit pe pazitorii ciclurilor.
Ei se misca doar in unghiuri.
Nu sunt eliberati de dimensiunile curbe.
Ciudati si inspaimantatori sunt PAZITORII Barierei.
Urmaresc constiinta pana la marginile spatiului.
Sa nu crezi ca vei scapa intrand in corp,
Caci ei urmaresc cu repeziciune Sufletul in unghiuri.
Doar cercul iti va oferi protectie, te va salva din ghearele
LOCUITORILOR IN UNGHIURI.
Odata, intr-un timp apus, m-am apropiat de mareata Bariera,
Si am vazut pe tarmurile unde timpul nu exista,
Formele fara de forma ale PAZITORILOR barierei.
Ascunsi dincolo de timp i-am descoperit;
Iar EI, simtindu-ma de la distanta, s-au ridicat, au scos un sunet ca de
clopot
care a putut fi auzit din ciclu in ciclu si s-au deplasat prin spatiu
catre sufletul meu.
Fugit-am atunci repede din calea lor, inapoi de la capatul de neimaginat
al timpului.
Dar ei m-au urmarit continuu, miscandu-se in unghiuri ciudate necunoscute
omului.
Pe tarmurile gri al capatului TIMPULUI-SPATIU am gasit PAZITORII Barierei,
Atacand Sufletul care incearca sa treaca dincolo de timp.
Am fugit in cercuri inapoi in corp.
Am fugit dar cu repeziciune m-au urmarit si ei.
Devoratorii m-au urmarit, cautand prin unghiuri sa-mi mistuie Sufletul.
Afla, omule, ca Sufletul care provoaca Bariera poate fi inrobit
De catre PAZITORII de dincolo de timp, tinut in robie pana cand acest
ciclu se incheie
Si lasat in urma cand constiinta pleaca.
Intrat-am in corp.
Am creat cercuri ce nu au unghiuri,
Am creat forma care din forma mea a fost creata.
mi-am transformat corpul intr-un cerc
iar urmaritorii s-au pierdut in cercurile timpului.
Cu toate acestea, cand ies din corp, trebuie sa fiu prudent oricand
Sa nu ma misc in unghiuri caci altfel sufletul meu poate sa nu mai fie
nicodata liber.
Sa stii ca PAZITORII Barierei se misca doar in unghiuri
Si niciodata pe curbele spatiului.
Doar miscandu-te si tu in curbe poti scapa de ei,
Caci in unghiuri te vor putea urmari.
Omule, ia aminte la ce-ti spun:
Nu cauta sa deschizi poarta ce da dincolo de timp.
Putini sunt cei care au reusit sa treaca de Bariera
Catre LUMINA mai mare ce straluce dincolo.
Caci trebuie sa stii ca de-a pururi locuitorii
Cauta astfel de Suflete pentru a le inrobi.
Asculta si ia aminte, omule:
Cauta sa te misti nu in unghiuri ci in curbe,
Iar daca, in timp ce esti in afara corpului,
Auzi un sunet ca un latrat de caine de vanatoare
Rasunand clar, ca un clopot in fiinta ta, fugi inapoi in corp in cercuri.
Dupa ce ai intrat in forma in care locuiesti, foloseste crucea si cercul
combinandu-le.
Deschide gura si foloseste-ti Vocea.
Rosteste CUVANTUL si vei fi eliberat.
Doar cel care are LUMINA pe deplin poate spera sa treaca de pazitorii caii.
Iar apoi trebuie sa se miste in curbe si unghiuri ciudate
Care sunt formate in directii necunoscute omului.
Asculta si ia aminte, omule:
Nu incerca sa treci de pazitorii caii.
Mai degraba cauta sa-ti sporesti Lumina si pregateste-te sa-ti continui
drumul.
LUMINA este telul tau suprem, fratele meu.
Cauta si gaseste de-a pururi Lumina pe calea ta.

TABLITA 9

Cheia Libertatii Spatiului
Asculta-mi vocea, omule,
Ce te invata despre Intelepciunea si Lumina acestui ciclu;
Ce te invata cum sa alungi intunericul,
Ce te invata cum sa aduci Lumina in viata ta.
Cauta, omule, sa descoperi calea ce te duce spre VIATA eterna ca un SOARE.
Iesi de sub valul intunericului.
Cauta sa devii o Lumina in lume.
Fa din tine un vas pentru Lumina, o tinta pentru Soarele acestui spatiu.
Ridica-ti ochii catre Cosmos.
Ridica-ti ochii spre Lumina.
Rosteste cuvintele Locuitorului, cantul ce cheama Lumina.
Canta cantecul libertatii.
Canta cantecul Sufletului.
Creaza inalta vibratie care te va face UNA cu Intregul.
Fii una cu cosmosul.
Contopeste-te cu Lumina.
Fii un instrument al ordinii, o cale a LEGII pentru lume.
Omule, LUMINA ta este marea LUMINA, care straluce prin umbra carnii.
Trebuie sa te eliberezi de intuneric inainte de a te contopi cu LUMINA.
Umbrele intunericului te inconjoara.
Viata curge ca un suvoi prin tine.
Omule, trebuie sa te ridici iar corpul tau va pleca departe
Spre planurile care te inconjoara si care sunt totusi Una cu tine.
Priveste in jurul tau, omule.
Vezi-ti propria lumina reflectata.
Chiar si in intunericul din jurul tau
Lumina ta continua sa curga prin val.
Cauta de-a pururi intelepciunea.
Nu-i permite corpului tau sa te tradeze.
Stai in calea Luminii.
Alunga intunericul cu stralucirea ta.
Sa stii ca intelepciunea e vesnica.
Ea exista de cand a inceput TOTUL, faurind armonie din
Legea ce exista pe CALE.
Asculta, omule, la invatatura intelepciunii.
Asculta vocea ce vorbeste despre timpul trecut.
Iti voi dezvalui invataturi uitate, iti voi poveti despre intelepciunea
ascunsa in trecut,
Pierduta in mijlocul intunericului din jurul meu.
Sa stii, omule, ca tu esti intruchiparea tuturor lucrurilor.
Doar ca acest lucru a fost uitat, pierdut cand omul a fost inrobit,
Legat si ferecat in lanturile intunericului.
Cu foarte mult timp in urma, am renuntat la trup.
Am cutreierat liber prin imensitatea eterului,
Inconjurand unghiurile ce-l tineau pe om in robie.
Afla, omule, ca tu esti doar spirit.
Corpul nu inseamna nimic.
Sufletul e TOTUL.
Nu-i permite corpului tau sa fie o inchisoare.
Alunga intunericul si calatoreste in Lumina.
Renunta la trup, omule, si elibereaza-te, fii cu adevarat o Lumina ce e
UNA cu Lumina.
Cand te vei fi eliberat din robia intunericului
Si vei calatori in spatiu ca SOARE al LUMINII,
Atunci vei afla ca spatiul nu e nelimitat
Ci ca are granite sub forma de unghiuri si linii curbe.
Afla, omule, ca tot ceea ce exista
E doar o reprezentare a lucrurilor si mai marete care vor veni.
Materia este fluida si curge ca un fluviu,
Transformandu-se constant dintr-un lucru in altul.
Invatatura a existat de-a lungul epocilor;
Nu a fost niciodata schimbata, desi a fost ingropata in intuneric;
Nu s-a pierdut niciodata, desi a fost uitata de om.
Sa stii ca in spatiul in care locuiesti
Se afla alte spatii la fel de maret ca cel al tau,
Impletite prin centrul materiei tale
Dar totusi despartite in spatiile lor proprii.
Intr-un timp demult uitat, eu THOTH, am deschis poarta,
Am intrat in alte spatii si am aflat secretele ascunse.
Adanc in esenta materiei se afla ascunse multe secrete.
Noua sunt la numar dimensiunile ce se intrepatrund,
Si Noua sunt ciclurile spatiului.
Noua sunt difuziunile constiintei
Si Noua sunt lumile dintre lumi.
Da, Noua la numar sunt Maestrii ciclurilor
Care vin si de deasupra si de dedesubt.
Spatiul e plin de lucruri ascunse, caci spatiul e impartit de timp.
Cauta cheia catre timp-spatiu, si vei deschide poarta.
Sa stii ca prin spatiu-timp Constiinta exista cu siguranta.
Desi e ascunsa invataturii noastre ea exista totusi de-a pururi.
Cheia catre lumile din interiorul tau se gaseste doar in interiorul tau.
Caci omul e poarta misterelor si cheia care este Una cu Unul.
Cauta in interiorul cercului.
Foloseste CUVANTUL pe care ti l-am dezvaluit.
Deschide poarta din interiorul tau, iar atunci cu siguranta vei trai si tu.
Omule, tu crezi ca traiesti, dar sa stii ca e doar viata in moarte.
Caci atata vreme cat esti legat de corpul tau, pentru tine nu exista nici
un fel de viata.
Doar Sufletul e liber sa calatoreasca prin spatiu, si are o viata care e
cu adevarat viata.
Restul nu e decat robie, o incatusare din care trebuie sa te eliberezi.
Nu gandi ca omul e nascut pe pamant, desi s-ar putea sa vina de pe pamant.
Omul e un spirit nascut in lumina.
Dar, daca nu stie acest lucru, nu poate fi liber niciodata.
Intunericul in inconjoara pe cel nascut in lumina.
Intunericul inrobeste Sufletul.
Doar cel ce cauta poate spera sa se elibereze.
Umbre te inconjoara intunericul umple tot spatiul
Straluce, LUMINA a omului-suflet.
Umple intunericul spatiului.
Esti copilul MARII LUMINI amintesteti asta si vei fi liber.
Nu adasta in umbra.
Iesi din intunericul noptii Lumina, lasa-ti sufletul, tu SOARE NASCUT,
Sa se umple cu maretia Luminii, eliberat din lanturile intunericului,
Un Suflet care e UNU cu Lumina.
Tu esti cheia intregii intelepciunii.
In tine se afla tot timpul si spatiul.
Nu trai incatusat in intuneric.
Elibereaza-ti forma de Lumina din noapte.
Mareata Lumina ce umpli tot Cosmosul, curgi deplin catre om.
Fa din corpul lui o torta de lumina care sa nu se stinga niciodata printre
oameni.
Departe in trecut, cautat-am intelepciune, invataturi necunoscute omului.
Departe in trecut, am calatorit in spatiu acolo unde s-a nascut timpul.
Cautat-am intotdeauna si mai multa intelepciune
Pentru a o adauga la cea pe care o aveam deja.
Descoperit-am ca doar viitorul Detinea intelepciunea pe care o cautam.
In jos, spre SALILE DIN AMENTI am calatorit, intelepciune si mai multa
cautand.
Inrebat-am MAESTRII CICLURILOR despre calea spre intelepciunea pe care o
cautam.
Le-am adresat aceasta intrebare:
Unde se afla sursa TOTULUI?
Raspunsu-mi-a in tonuri preaputernice Vocea MAESTRULUI NOUA:
Elibereaza-ti sufletul de corp si vino cu mine in LUMINA.
Iesit-am din corpul meu, O flacara palpaind in noapte.
Stat-am in fata MAESTRULUI, scaldat in focul VIETII.
Cuprins fost-am apoi de o forta, mai puternica de intelegerea omului.
Aruncat fost-am in Abis prin spatii necunoscute omului.
Vazut-am matritele Ordinii din haos si unghiurile noptii.
Vazut-am LUMINA, rasarind din Ordine si auzit-am vocea Luminii.
Vazut-am flacara Abisului, producand Ordine si Lumina.
Am vazut Ordinea nascandu-se din haos.
Am vazut Lumina raspandind Viata.
Apoi auzit-am vocea.
Asculta si intelege.
Flacara este sursa tuturor lucrurilor, cea care contine toate lucrurile in
stare latenta.
Ordinea care a emis Lumina este CUVANTUL iar din CUVANT,
SE NASTE VIATA si existenta tuturor lucrurilor.
Vocea vorbi din nou, spunand:
VIATA din tine este CUVANTUL.
Gaseste VIATA din tine si vei avea puterea sa folosesti CUVANTUL.
Indelung privit-am flacara-Lumina, revarsandu-se din Esenta Focului,
Realizand ca VIATA e ORDINE si ca omul e una cu focul.
M-am intors in trup si am stat din nou in fata celo Noua,
Ascultand vocea Ciclurilor, vibrand de putere au vorbit ei:
Afla, tu THOTH, ca VIATA nu e decat CUVANTUL FOCULUI.
VIATA pe care o tot cauti nu e decat CUVANTUL din Lume ca un foc.
Cauta calea spre CUVANT iar Puterile vor fi cu siguranta ale tale.
Intrebatu-l-am apoi pe Noua:
Maestre, arata-mi calea.
Calea spre intelepciune.
Arata-mi calea spre CUVANT.
Imi raspunse el, MAESTRUL NOUA:
Prin ORDINE vei gasi calea.
Nu ai vazut ca CUVANTUL se naste din Haos?
Nu ai vazut ca LUMINA se naste din FOC?
Cauta si in viata ta aceasta ordine.
Echilibreaza-ti si ordoneaza-ti viata.
Potoleste-ti Haosul emotiilor si vei avea ordine in VIATA.
ORDINEA nascuta din haos
Iti va aduce CUVANTUL SURSEI,
Iti va aduce puterea CICLURILOR,
Si va face din Sufletul tau o forta ce va traversa epocile,
Un SOARE perfect din Sursa.
Ascultat-am vocea iar cuvintele mi-au intrat adanc in suflet.
Dintotdeauna cautat-am ordinea care sa ma poata apropia de CUVANT.
Afla ca cel ce ajunge la el trebuie sa fie mereu in ORDINE pentru a putea
Folosi CUVANTUL desi aceasta ordine nu a fost si nici nu poate fi vreodata.
Asculta aceste cuvinte, omule.
Fa-le parte din viata ta.
Cauta sa cuceresti aceasta ordine
Si Unul cu CUVANTUL vei deveni.
Straduieste-te sa obtii LUMINA pe calea Vietii.
Cauta sa fii Unul cu SOARELE/starea.
Cauta sa nu fii decat LUMINA.
Gandeste-te doar la Unicitatea Luminii cu corpul omului.
Afla ca totul e Ordine nascuta din Haosul nascut in lumina.

TABLITA 10

Cheia Timpului
Asculta, omule. Invata din intelepciunea mea.
Afla despre misterele adanc ascunse ale spatiului.
Afla despre GANDUL ce creste in abis,
Aducand Ordinea si Armonia in spatiu.
Afla, omule, ca tot ce exista fiinteaza doar datorita LEGII.
Cunoaste LEGEA si vei fi liber, nu vei mai fi niciodata inrobit de noapte.
Departe, in spatii ciudate, calatorit-am in adancul abisului timpului,
Pana cand mi s-a revelat totul.
Sa stii ca misterul e mister doar cand el e invatatura necunoscuta omului.
Dupa ce vei fi explorat toate misterele sufletului,
Invatatura si intelepciunea iti vor apartine cu siguranta.
Cauta sa inveti ca TIMPUL este secretul prin care te poti elibera din
acest spatiu.
Indelung cautat-am eu, INTELEPCIUNE, intelepciunea;
Si voi continua sa caut pana la sfarsitul eternitatii
Caci stiu ca de-a pururi, se va indeparta de mine telul pe care doresc
sa-l ating.
Chiar si MAESTRII CILCURILOR stiu ca nu si-au atins scopul inca,
Caci cin intelepciunea lor ei stiu ca ADEVARUL se dezvolta neincetat.
Odata, intr-un timp trecut, m-am adresat Locuitorului.
L-am intreabt despre misterele timpului si spatiului.
I-am adresat intrebarea care clocotea in mine:
Maestre, ce e timpul?
Imi raspunse apoi, Maestrul:
Afla, Thoth, ca la inceput Exista VID si nefiinta, o nefiinta fara spatiu
si timp.
In aceea nefiinta a aparut un gand, semnificativ, atottriumfator,
Care a umplut VIDUL.
Nu exista materie ci doar forta, o miscare, un vartej sau vibratie
A gandului semnificatv care a umplut VIDUL.
L-am intrebat pe Maestru:
Acest gand era etern?
Imi raspunse LOCUITOTUL, zicand:
La inceput, gandul era etern
Iar pentru ca gandul sa poata fi etern, trebuia sa existe si timp.
Astfel ca in gandul atottriumfator aparu LEGEA TIMPULUI.
Da, timpul care exista in toate spatiile, care pluteste lin si ritmic
Care se afla de-a pururi intr-o stare fixa.
Timpul nu se schimba dar toate lucrurile se schimba in timp.
Pentru ca timpul e forta ce separa evenimentele.
Timpul nu se afla in miscare dar tu te misti in timp
Asa cum constiinta ta se misca intre evenimente.
Da, prin timp exista o existenta UNICA eterna.
Sa stii ca desi in timp esti despartit, esti totusi UNUL in toate
timpurile existente.
Inceta atunci vocea LOCUITORULUI,
Iar eu plecat-am sa meditez asupra timpului.
Caci stiam ca acele cuvinte erau pline de intelepciune
Si ca ele erau o cale de a explora misterele timpului.
Ades am reflectat la cuvintele LOCUITORULUI.
Apoi cautat-am sa aflu secretul timpului.
Descoperit-am ca timpul se misca in unghiuri ciudate.
Totusi doar prin linii curbe puteam sa sper ca voi afla cheia
Ce-mi va prmite sa am acces la timp-spatiu.
Descoperit-am ca doar miscandu-ma in sus iar apoi spre dreapta
Puteam sa ma eliberez din timpul miscarii.
Iesit-am din corp, si m-am deplasat cu miscari ce m-au schimbat in timp.
Ciudate privelisti am mai vazut in timpul calatoriilor mele,
Multe secrete mi s-au infatisat.
Da, vazut-am inceputul omului, am aflat din trecut ca nimic nu e nou.
Cauta, omule, sa afli calea ce duce prin spatii
Care sunt formate in timpul ce va veni.
Nu uita, omule, in timp ce cauti ca Lumina este telul pe care doresti sa-l
atingi.
Cauta Lumina pe calea ta iar telul tau va dura de-a pururi.
Nu-ti lasa sufletul sa se intoarca spre intuneric.
Sufletul sa-ti straluce, sa fii un Soare pe cale.
Afla stralucirea nemuritoare, iti vei gasi intotdeauna Sufletul ascuns in
Lumina,
Niciodata inrobit de intuneric, stralucind de-a pururi ca un Soare al
Luminii.
Da, chiar daca e ascuns in intuneric sufletul tau, o scanteie a flacarii
adevarate exista.
Fii Unu cu cea mai mareata Lumina.
Descopera in SURSA, SFARSITUL telului tau.
Lumina e viata, caci fara mareata Lumina nimic nu poate exista vreodata.
Afla ca in toata materia formata, sufletul Luminii exista intotdeauna.
Da, chiar daca e ascunsa in intuneric lumina primordiala exista intotdeauna.
O data am stat in SALILE DIN AMENTI
Si am ascultat vocea MAESTRILOR DIN AMENTI,
Rostind in tonuri ce rasunau in linistea de acolo, cuvinte atotputernice.
Au cantat cantecul ciclurilor, cuvintele ce deschid calea catre dincolo.
Da, am vazut marea cale deschisa si am privit un moment catre dincolo.
Vazut-am miscarea ciclurilor, la fel de imense pe cat putea transmite si
gandul SURSEI.
Stiut-am atunci ca pana si Infinitul se misca catre acelasi final de
negandit.
Vazut-am ca Cosmosul e Ordine si o parte a unei miscari care se intinde in
tot spatiul,
O parte a unei Ordini a Ordinilor, miscandu-se constant intr-o armonie a
spatiului.
Vazut-am rotirea ciclurilor ca niste cercuri uriase pe cer.
Stiut-am atunci ca tot ceea ce are fiinta creste pentru a intalni o alta
fiinta
Intr-o indepartata grupare a spatiului si timpului.
Stiut-am atunci ca in Cuvinte se afla puteri ce deschid planuri ascunse
omului.
Ca chiar in cuvinte sta ascunsa cheia ce va deschide calea spre ce e sus
si jos.
Asculta, omule, acest cuvant pe care ti-l incredintez.
Foloseste-l si vei descoperi puterea din el cand il vei rosti.
Spune cuvantul: „ZIN-URU” si putere vei descoperi in el.
Totusi trebuie sa intelegi ca omul este din Lumina si ca Lumina este a
omului.
Asculta, omule, despre un mister mai ciudat decat toate cate se afla sub
Soare.
Afla, omule, ca tot spatiul e plin de lumi incluse in alte lumi;
Da, una intr-alta dar totusi despartite de Lege.
Pe cand ma aflam in cautarea intelepciunii, am deschis poarta ce LE
desparte de om.
Chemat-am din alte planuri ale existentei,
Una care era mai frumoasa decat fiicele oamenilor.
Da, am chemat-o din spatiu, sa straluce ca Lumina in lumea oamenilor.
Folosit-am toba Sarpelui.
Purtat-am roba rosie-aurie.
Pusu-mi-am pe cap coroana de Argint.
In jurul meu un cerc de cinabru stralucea.
Ridicatu-mi-am bratele si rostit invocatia
Ce deschide calea spre planurile de dincolo,
Strigat-am la MAESTRII SEMNELOR ce se aflau in caminele lor:
Maestri ai celor doua orizonturi, cei ce paziti cele trei porti,
Ce stati Unul la dreapta si Unul la stanga in timp ce STEAUA urca pe
tronul sau
Si domneste peste semnul lui.
Da, print intunecat din ARULU, deschide portile taramului intunecat, ascuns
Si elibereaz-o pe cea pe care o tii captiva.
Asculta-ti la mine, Maestri intunecati si Maestri Luminati,
Pe numele voastre secrete va numesc, nume pe care le stiu si le pot pronunta,
Ascultati-ma si supuneti-va dorintei mele.
Aprins-am apoi cu flacara cercul din jurul meu si am strigat-O
In planurile-spatiu de dincolo.
Fiica a Luminii intoarce-te din ARULU.
De sapte ori cate sapte ori trecut-am prin foc.
Mancare nu am mancat.
Apa nu am baut.
Te chem din ARULU, din taramurile din EKERSHEGAL,
Te chem, doamna a Luminii.
Eliberata era acum de MAESTRII noptii,
Libera sa traiasca in Lumina Soarelui pamantean,
Libera sa traiasca ca si copil al Luminii.
Ascultati, copii mei.
Magia este invatatura si nu e decat Lege.
Nu va temeti de puterea din voi caci ea se supune Legii ca si stelele de
pe cer.
Sa stiti ca fara invatatura intelepciunea este magica si nu vine din Lege.
Dar sa stiti ca prin invatatura va puteti apropia si mai mult de un loc in
Soare.
Ascultati, copii mei si urmati-mi invatatura.
Cautati continuu Lumina.
Straluciti in lumea oamenilor, fiti o Lumina ce va straluci printre oameni.
Urmati-mi si insusiti-va magia mea.
Sa stiti ca toata forta e a voastra daca doriti asta.
Nu va temeti de calea ce va duce spre invatatura,
Ci, dimpotriva, luminati calea intunecata.
Lumina iti apartine, omule, e la indemana ta.
Descatuseaza-te si vei fi liber.
Afla ca Sufletul tau traieste in sclavie
Incatusat de temeri care te fac rob.
Deschide ochii si priveste mareata LUMINA-SOLARA.
Nu te teme caci totul iti apartine.
Teama este precum MAESTRUL intunecatului ARULU
Pentru cel ce nu a infruntat niciodata teama intunericului.
Da, sa stii ca teama are o existenta
Creata de cei care sunt sclavii propriilor temeri.
Eliberati-va din sclavie, copii mei, si pasiti in Lumina glorioasei zile.
Nu va indreptati niciodata gandurile spre intuneric
Si veti deveni cu siguranta UNA cu Lumina.
Omul nu e decat ce crede el ca e, un frate al intunericlui sau un copil al
Luminii.
Pasiti in Lumina, Copii mei.
Pasiti pe calea ce duce spre Soare.
Asculta intelepciunea mea.
Foloseste cuvantul pe care ti l-am incredintat.
Foloseste-l si vei gasi cu siguranta putere si intelepciune si Lumina
pentru a pasi pe cale.
Cauta si descopera cheia pe care ti-am incredintat-o
Si vei fi de-a pururi un Copil al Luminii.

TABLITA 11

Cheia catre ce e Sus si Jos
Ascultati si luati aminte, copii ai lui Khem,
La cuvintele pe care vi le incredintez si care va vor aduce Lumina.
Sa stiti, oamenilor, ca I-am cunoscut pe parintii vostri,
Da, parintii vostri de acum mult timp.
Fara sa cunosc moartea am trecut prin toate epocile,
Traind printre voi inca de la inceputuri.
M-am straduit intotdeauna sa va conduc spre Lumina Marelui Suflet,
Sa va scot din intunericul noptii.
Aflati voi, oameni in mijlocul carora pasesc,
Ca eu, Thoth, detin toata invatatura
Si toata intelepciunea cunoscute de oameni din cele mai vechi timpuri.
Pastrator fost-am al secretelor marelui popor, posesorul cheii ce duce
spre viata.
V-am crescut, copii mei, de cand va aflati in intunericul Zilelor de Demult.
Asculatti acum cuvintele mele pline de intelepciune.
Ascultati mesajul pe care vi-l aduc.
Ascultati cuvintele pe care vi le incredintez, si va veti ridica din
intuneric spre Lumina.
Departe, in trecut, cand am venit prima data la voi, v-am gasit ascunsi in
pesteri.
Ridicatu-v-am prin puterea si intelepciunea mea
Pana cand ati inceput sa straluciti ca oameni intre oameni.
Da, v-am gasit fara de stiinta.
Doar cativa erati mai presus de animale.
V-am cultivat continuu scanteia constiintei voastre
Pana cand intr-un tarziu ati luminat ca oameni.
Va voi impartasi acum invatatura straveche ce depaseste gandirea rasei
voastre.
Aflati ca noi, cei din Marea Rasa
Am detinut si detinem inca cunostinte mai presus de cele ale omului.
Intelepciune pe care am primit-o de la popoarele nascute printre stele,
Intelepciune si invatatura dincolo de puterea de intelegere a omului.
Catre noi coborat-au maestrii intelepciunii
La el de indepartati de noi precum sunt eu de voi.
Ascultati acum intelepciunea pe care vreau sa v-o impartasesc.
Folositi-o si liberi veti fi.
Sa stiti ca in piramida pe care am construit-o sunt Cheile ce va vor arata
Calea spre viata.
Da, trageti o linie de la marele chip pe care l-am construit,
Catre varful piramidei, construita ca o poarta.
Trageti inca o linie, opusa la acelati unghi si directie.
Sapati si veti gasi ce am ascuns.
Acolo veti gasi intrarea subpamanteana
Catre secretele ascunse ininte ca voi sa deveniti oameni.
Va voi spune acum despre misterul ciclurilor
care se deplaseaza cu miscari ciudate pentru ce e finit,
caci infinite sunt ele dincolo de intelegerea omului.
Aflati ca sunt noua cicluri;
Da, noua deasupra si paisprezece dedesubt,
Deplasandu-se in armonie catre locul de contopire care va exista intr-un
timp viitor.
Sa stiti ca Maestrii Ciclurilor sunt unitati de constiinta trimise sa
uneasca Asta cu Totul.
Au cel mai inalt nivel de constiinta dintre toate Ciclurile, lucrand in
armonie cu Legea.
EI stiu ca in timp totul va atinge perfectiunea,
Neamiexistand nimic deasupra si dedesubt, ci totul va fi Unu
Intr-un Infinit perfect, o armonie a tuturor in Unicitatea Totului.
Departe sub scoarta Pamantului in Salile din Amenti stau cei Sapte,
Maestri ai Ciclurilor,
Da, si inca unul, Maestrul de dedesubt.
Sa stiti totusi ca in Infinit nu exista nici sus nici jos.
Dar intotdeauna exista si va exista Unicitatea Tuturor cant totil va fi
incheiat.
Ades am sta inaintea Maestrilor Totului.
Ades din fantana intelepciunii lor am baut si
Mi-am umplut atat corpul cat si Sufletul cu Lumina lor.
Povestitu-mi-au despre cicluri si despre Legea care le ofera ce trebuie
pentru a exista.
Da, mi-a vorbit Maestrul Noua, zicand:
Thot, maret esti printre copii Pamanrului, dar exista secrete pe care nici
tu nu le cunosti.
Stii ca ai venit dintr-un spatiu-timp inferior acestuia
Si stii ca vei calatori catre un spatiu-timp superior.
Dar putine stii despre secretele ce se ascund in ele,
Putine stii despre intelepciunea de dincolo.
Sa stii ca tu, ca intreg, in aceasta constiinta nu esti decat o celula in
proces de dezvoltare.
Constiinta de sub tine se dezvolta continuu in sensuri diferite de cele pe
care le cunosti.
Da, desi intr-un spatiu-timp inferior tie,
Ea se extinde in directii ce sunt diferite
De cele ale tale.
Caci trebuie sa stii ca ea se evolueaza ca rezultat al dezvoltarii tale
Dar nu in acelasi fel in care te-ai dezvoltat tu.
Evolutia ta trecuta si prezenta au produs o cauza si un efect.
Nici o constiinta nu urmeaza calea celor dinaintea ei,
Caci astfel totul ar fi doar o repetitie, de prisos.
Fiecare constiinta, in ciclul in care exista isi urmeaza propria cale spre
telul suprem.
Fiecare joaca un rol in Planul Cosmosului.
Fiecare joaca un rol catre telul suprem.
Cu cat e mai indepartat ciclul, cu atat e mai mare
invatatura lui si capacitatea de a ingloba Legea in tot.
Afla ca in ciclurile inferioare noua tu te ocupi de partile mai mici ale
Legii
In timp ce noi, cei din ciclul care se intinde la Infinit
Ne straduim sa construim o Lege mai mareata.
Fiecare are un rol de jucat in cicluri.
Fiecare trebuie sa-si desavarseasca opera.
Ciclul inferior tie nu ti-e inferior totusi ci e format doar pentru o
nevoie ce exista.
Caci trebuie sa stii ca fantana intelepciunii ce produce ciclurile cauta
continuu
Sa afle noi puteri.
Sa stii ca invatatura se castiga doar prin practica,
Iar intelepciunea provine doar din invatatura
Si astfel sunt create cilurile de catre Lege.
Sunt unelte cu ajutorul carora se obtine invatatura
Pentru Planul Legii care este Sursa Totului.
Ciclul inferior nu e cu adevarat inferior ci doar diferit in spatiu si timp.
Constiinta de acolo lucreaza si testeaza lucruri mai mici decat cele ce
esti tu.
Si asa cum tu cultivi lucruri mai marete, la fel deasupra ta sunt cei ce
cultiva si ei
Ca si tine, alte legi.
Diferenta ce exista intre cicluri rezida doar in capacitatea de a lucra cu
Legea.
Noi, cei care existam in cicluri superioare celui al tau, suntem cei ce au
aparut primii
Din Sursa si care au castigat, in trecerea prin Timp-spatiu, capacitatea
de a folosi
Legile Mai Marelui ce sunt mai presus de intelegerea omului.
Nimic nu e cu adevarat inferior tie ci doar se afla intr-o operatie
diferita a Legii.
Priveste in sus sau in jos, vei gasi acelasi lucru.
Caci totul nu e decat o parte a Unicitatii care sta la baza Sursei Legii.
Constiinta care se afla sub tine este o parte a ta asa cum si noi suntem o
parte din tine.
Tu, ca si copil nu ai avut invatatura pe care ai acumulat-o crescand.
Compara ciclurile cu omul in calatoria lui de la nastere la moarte
Si vei vedea in ciclul inferior tie copilul cu invatatura pe care o are;
Apoi priveste-te adult, avansand in invatatura pe masura ce timpul trece.
Priveste-ne si pe noi, copii ajunsi la maturiate
Cu invatatura si intelepciunea acumulate odata cu trecerea anilor.
La fel, Thoth, sunt si ciclurile constiintei, copii in diferite momente
ale dezvoltarii,
Totusi toate provenind de la aceasi Sursa, Intelepciunea,
Si toate la Intelepciune reintorcandu-se.
Inceta apoi sa-mi vorbeasca El si se aseza in linistea obisnuita Maestrilor.
Apoi imi vorbi din nou, zicand:
„Thoth, mult timp am petrecut Noi in Amenti, pazind flacara vietii din Sali.
Afla totusi ca suntem parte a Ciclurilor noastre cu Vederea noastra
ajungand la ele si mai departe.
Da, stim ca din toate, nimic nu conteaza cu exceptia evolutiei
Datorate Sufletului nostru.
Stim ca carnea e efemera.
Lucrurile pe care oamenii le respecta nu inseamna nimic pentru noi.
Nu cautam nimic ce are legatura cu corpul ci doar cu starea de perfectiune
a Sufletului.
Cand voi, oamenii, veti invata ca nimic in afara evolutiei Sufletului nu
conteaza,
Abia atunci veti fi liberi cu adevarat din robie, liberi sa lucrati in
armonie cu Legea.
Afla, omule, ca trebuie sa tintesti spre perfectiune, caci doar asa iti
vei atinge scopul.
Desi ar trebui sa stii ca nimic nu e perfect, totusi ar trebui sa fie
tinta si scopul tau.
Inceta din nou vocea lui Noua, iar cuvintele se scufundara in constiinta mea.
Acum, caut si mai multa intelepciune ca sa pot fi perfect in Lege cu Totul.
Curand cobor in Salile din Amenti pentru a trai sub recea floare a vietii.
Tu, cel ai primit invatatura, nu ma vei mai vedea.
Totusi trai-voi de-a pururi in intelepciunea pe care ti-am oferit-o.
Tot ceea ce e omul, exista datorita intelepciunii lui.
Tot ceea ce va fi omul, e rezultatul cauzei lui.
Asculta-mi acum vocea si devino mai maret decat omul obisnuit.
Ridica-ti ochii, lasa Lumina sa-ti inunde fiinta,
Fii de-a pururi un Copil al Luminii.
Doar prin stradanii vei evolua catre Planul unde Lumina e Totul.
Fii maestrul tuturor celo ce te inconjoara.
Nu te lasa niciodata condus de efectele vietii tale.
Creaza apoi cauze si mai perfecte iar in timp vei deveni un Soare al Luminii.
Liber, lasa-ti sufletul sa se inalte de-a pururi, eliberat din robia si
lanturile noptii.
Ridica-ti ochii spre Soarele de pe cerul-spatiu.
Permite-i sa fie un simbol al vietii.
Aminteste-ti ca esti Lumina Mareata, perfect in sfera ta proprie,
Unde esti liber.
Nu cauta niciodata inspre intuneric.
Ridica-ti ochii spre spatiul de deasupra.
Libera lasa-ti flacara sa arda si vei fi un Copil al Luminii.

TABLITA 12

Legea Cauzei si a Efectului si Cheia Profetiei
Asculta, omule, cuvintele intelepciunii mele,
Asculta vocea lui Thoth, atlantul.
Stapanit-am Legea spatiului si timpului.
Cunostinte am acumulat despre timpul viitor.
Astfel stiu ca omul in miscarea lui prin spatiu-timp va fi de-a pururi Una
cu Totul.
Sa stii, omule, ca viitorul e ca o carte deschisa pentru cel ce stie sa
citeasca.
Fiecare efect va aduce cu sine si cauza lui
Caci fiecare efect provine din cauza primordiala.
Afla ca viitorul nu e fix sau stabil ci variaza pe masura ce cauza produce
efectul.
Cerceteaza cauza pe care o creezi, si vei descoperi cu siguranta ca totul
e efect.
Asa ca omule, fii sigur ca efectele pe care le produci
Sunt intotdeauna cauzele unor efecte si mai perfecte.
Afla ca viitorul nu e fix ci ca el urmeaza vointa omului pe masura ce
acesta se misca
Prin miscarile spatiului-timp catre telul unde incepe un timp nou.
Omul poate citi viitorul doar prin intermediul cauzelor care produc efecte.
Cauta in interiorul a ceea ce a produs cauza si vei descoperi cu siguranta
efectele.
Asculta, omule, cand iti vorbesc despre viitor, despre efectul ce urmeaza
cauza.
Sa stii ca omul in calatoria lui spre lumina
Cauta de-a pururi sa se elibereze din noaptea ce-l inconjoara,
Precum umbrele ce inconjoara stelele pe cer si, la fel ca si stelele de pe
cerul-spatiu, si el
Va straluci din umbra noptii.
Destinul sau il va conduce mereu spre inainte pana va deveni Una cu Lumina.
Da, desi calea pe care o are de strabatut se afla in mijlocul umbrelor,
Inaintea lui straluce de-a pururi Marea Lumina.
Chiar daca intunecat ii va fi drumul va infrange
Umbrele ce zboara in jurul lui precum noaptea.
Departe in viitor, vad omul ca nascut din Lumina,
Eliberat de intunericul ce inrobeste Sufletul,
Traind in Lumina fara lanturile intunericului
Care sa acopere Lumina care e de fapt Lumina Sufletului sau.
Afla, omule, ca inainte de a realiza acest lucru
Multe umbre ale intunericului vor cadea asupra Luminii tale
Incercand sa stinga Lumina Sufletului care se zbate sa fie libera.
Mareata e lupta dintre Lumina si intuneric, veche de epoci si totusi noua
intotdeauna.
Totusi, intr-un timp departe in viitor Lumina va fi Totul iar intunericul
va fi invins.
Asculta, omule, cuvintele mele pline de intelepciune.
Pregateste-te iar Lumina ta nu va fi umbrita.
Omul s-a ridicat si a decazut la fel cum noile valuri de constiinta curg
dinspre marele
Abis de sub noi spre Soarele telului sau.
Voi, copii mei, v-ati ridicat de unde va aflati, adica cu putin deasupra
animalelor,
Iar acum sunteti cei mai mareti dintre oameni.
Totusi inaintea voastra au fost altii mai mareti decat voi.
Si, la fel cum altii, inaintea voastra au decazut, si voi veti ajunge la
un sfarsit.
Iar peste taramul unde locuiti acum, barbarii vor veni iar Lumina se va
ridica.
Uitata va fi intelepciunea-straveche, dar va trai totusi ascunsa oamenilor.
Da, pe pamantul pe care il numiti Khem, rase vor aparea si vor disparea.
Uitati veti fi de copii omului.
Voi va veti fi mutat intr-un spatiu-stelar dincolo de voi
Lasand in urma acest loc in care ati locuit.
Sufletul omului se misca mereu spre inainte, nefiind legat de nici o stea.
Ci indreptandu-se de-a pururi spre maretul tel unde se va contopi cu
Lumina Totului.
Sa stiti ca veti merge mereu inainte, impinsi de Legea cauzei si a efectului
Pana cand, in cele din urma, ambele vor deveni Unu.
Da, omule, dupa ce vei fi disparut, vor veni altii in locul unde ai trait tu.
Invatatura si intelepciunea vor fi uitate cu totul si doar amintirea
Zeilor va supravietui.
Asa cum eu sunt pentru voi un Zeu datorita invataturii mele,
La fel si voi veti fi Zeii viitorului
Datorita invataturii voastre care va fi cu mult deasupra celei pe care o
vor avea ei.
Aflati totusi ca in toate epocile omul va avea acces la Lege oricand doreste.
Epocile viitoare vor fi martorele reinvierii intelepciunii
Pentru cei care vor mosteni locul tau pe aceasta stea.
Ei, la randul lor, vor capata intelepciune
Si vor invata sa alunge intunericul cu ajutorul Luminii.
Mult vor trebui sa se zbata totusi de-a lungul epocilor
Pentru a se bucura de libertatea Luminii.
Apoi asupra omului se va abate marele razboi
Ce va cutremura Pamantul si il va indeparta de la drumul sau.
Da, iar apoi Fratii Intunecati vor incepe razboiul dintre Lumina si
intuneric.
Cand omul va fi cucerit din nou oceanul si va zbura in aer cu aripi
asemeni pasarilor;
Cand va fi invatat sa struneasca fulgerul, atunci va incepe timpul
razboiului.
Mare va fi batalia, mare razboiul dintre intuneric si Lumina.
Natii se vor ridica impotriva natiilor
Folosind fortele intunericului ca sa distruga Pamantul.
Arme puternice vor nimici pamantenii pana cand jumatate din popoare vor
disparea.
Atunci vor veni fii Diminetii si vor decreta pentru copii oamenilor:
Oameni, incetati lupta impotriva fratilor vostri.
Doar asa veti putea ajunge la Lumina.
Incetati cu neincrederea, fratii nostri, si urmati calea stiind ca e cea
dreapta.
Atunci oamenii vor inceta lupta, frate contra frate si tata contra fiu.
Atunci se va ridica stravechea casa a poporului meu
Din locul ei, de sub undele intunecate ale oceanului.
Din acel moment va incepe Epoca Luminii iar toti oamenii vor cauta Lumina
telului.
Atunci Fratii Luminii vor conduce oamenii.
Alungat fi-va intunericul noptii.
Da, copiii omului vor inainta spre marele tel.
Copii ai Luminii vor deveni.
Flacara flacarii vor fi de-a pururi Sufletele lor.
Invatatura si intelepciunea vor fi ale omului
In marea epoca caci el se va apropia de flacara nemuritoare,
Sursa intregii intelepciuni, locul inceputului care e Una cu sfarsitul
tuturor lucrurilor.
Da, intr-un timp nenascut inca, toate vor deveni Una si Una va fi Totul.
Omul, o flacara perfecta a acestui Cosmos, va ajunge intr-un loc printre
stele.
Da, va pleca chiar din acest spatiu-timp in altul aflat dincolo de stele.
Indelung m-ati ascultat, Copiii mei,
Indelung ati ascultat intelepciunea lui Thoth.
Acum plec dintre voi spre intuneric.
Acum ma indrept spre Salile din Amenti, ca sa locuiesc acolo in viitor
cand Lumina
Va veni din nou la oameni.
Sa stiti totusi ca spiritul meu va fi de-a pururi cu voi,
Calauzindu-va pasii pe calea Luminii.
Pastrati cu grija secretele pe care vi le incredintez
Iar spiritul meu va va pazi cu siguranta de-a lungul vietii voastre.
Priviti tot timpul calea ce duce spre intelepciune.
Pastrati Lumina drept tel de-a pururi.
Nu va inlantuiti Sufletul in robia intunericului;
Lasati-l sa zboare liber spre stele.
Acum va las pentru a merge sa locuiesc in Amenti.
Fiti copiii mei in aceasta viata si in urmatoarea.
Va veni timpul cand si voi nu veti mai cunoaste moartea,
Traind de-a pururi ca o Lumina intre oameni.
Paziti intrarea in Salile din Amenti.
Paziti secretele pe care le-am ascuns printre voi.
Nu lasati intelepciunea sa ajunga la barbari.
Secreta sa o pastrati pentru cei ce cauta Lumina.
Acum plec.
Primiti binecuvantarea mea.
Urmati-mi calea si veti urma Lumina.
Armonizati-va Sufletul cu Marea Esenta.
Constiinta voastra sa fie Una cu Marea Lumina.
Chemati-ma atunci cand aveti cu adevarat nevoie de mine.
Rostiti-mi numele de trei ori la rand:
Chequetet, Arelich, Volmalites.

TABLITA 13

Cheile Vietii si Mortii
Asculta, omule, intelepciunea.
Asculta Cuvantul care te va umple de Viata.
Asculta Cuvantul care va alunga intunericul.
Asculta vocea care va alunga noaptea.
Secrete si intelepciune am oferit copiilor mei;
Invatatura si putere venite din vechime.
Nu stii ca totul se va deschide
Cand vei descoperi unicitatea tuturor lucrurilor?
Una vei deveni cu Maestrii Secretelor,
Cuceritori ai Mortii si Maestri ai Vietii.
Da, vei afla despre floarea din Amenti
Despre floarea vietii ce straluceste in Sali.
In Spirit vei ajunge in Salile din Amenti
Si vei aduce inapoi intelepciunea ce traieste in Lumina.
Sa stii ca poarta spre putere e secreta.
Sa stii ca poarta spre viata trece prin moarte.
Da, prin moarte dar nu asa cum stii tu moartea
Ci o moarte care e viata si care e foc si Lumina.
Doresti sa cunosti secretul adanc ascuns?
Priveste in sufletul tau unde se afla invatatura.
Afla ca in tine e ascuns secretul, Sursa vietii si a mortii.
Asculta omule, in timp ce-ti impartasesc secretul,
In timp ce iti revelez secretul celor vechi.
Adanc in inima Pamantului se afla floarea, Sursa Spiritului
Care tine totul in forma proprie.
Afla ca Pamantul e viu asa cum tu esti viu in propria-ti forma formata.
Floarea Vietii este precum propriul tau loc al Spiritului si curge prin
Pamant
Asa precum al tau curge prin forma ta;
Daruind viata Pamantului si copiilor lui, reinnoind Spiritul din forma in
forma.
Acesta este Spiritul care este forma corpului tau, modelandu-se in propria
lui forma.
Afla, omule, ca forma ta e duala, echilibrata in polaritate desi formata
in propria forma.
Afla ca atunci cand Moartea se apropie cu repeziciune de tine,
Acest lucru se intampla doar pentru ca echilibrul tau este zdruncinat.
Se intampla doar pentru ca un pol s-a pierdut.
Sa stii ca secretul vietii din Amenti este secretul refacerii echilibrului
polilor.
Tot ceea ce exista are forma si traieste datorita Spiritului vietii din poli.
Nu intelegi ca in sufletul Pamantului se afla echilibrul tuturor
lucrurilor care exista
Si au fiinta pe suprafata lui?
Sursa Spirirului tau este atrasa din centrul pamantului
Caci in forma pe care o ai tu esti una cu Pamantul.
Cand vei fi invatat sa-ti pastrezi echilibrul propriu
Atunci vei atrage echilibrul Pamantului.
Vei exista atunci in acelasi timp cu Pamantul,
Schimbandu-ti forma doar cand se va schimba si Pamantul.
Nu vei mai cunoaste moartea ci vei fi una cu aceasta planeta,
Pastrandu-ti forma pana totul va disparea.
Asculta, omule, secretul pe care ti-l incredintez
Astfel incat nici tu sa nu mai cunosti schimbarea.
Asaza-te o ora in fiecare zi cu capul orientat spre locul unde se afla
polul pozitiv (nord).
In fiecare zi timp de o ora capul tau trebuie sa fie indreptat spre polul
negativ (sud).
In timp ce capul e indreptat spre nord pastreaza-ti mintea intre piept si
cap.
Iar cand capul este indreptat spre sud, pastreaza-ti gandurile intre piept
si picioare.
Pastreaza-te in echilibru odata la sapte zile iar echilibrul tau va fi mai
puternic ca oricand.
Da, daca esti batran, corpul tau se va simti revigorat
Iar puterea ta va deveni ca cea a unui tanar.
Acesta este secretul stiut de Maestri prin care tin la distanta Moartea.
Nu uita sa urmezi calea pe care ti-am aratat-o, caci atunci cand vei fi
trecut de 100 de ani
Neglijand-o, vei atrage Moartea.
Asculta-mi cuvintele si urmeaza calea.
Pastreaza-ti echilibrul si traieste in viata.
Asculta-mi vocea, omule.
Asculta intelepciunea care te fereste de Moarte.
Cand la sfarsitul sarcinii incredintate vei dori sa pleci din aceasta viata,
Treci in planul unde Sorii Diminetii traiesc si fiinteaza ca si Copii ai
Luminii.
Treci fara durere si fara regrete in planul unde exista Lumina eterna.
Mai intai intinde-te cu capul spre est.
Asaza-ti mainile suprapuse peste Sursa vietii tale (plexul solar).
Asaza-ti constiinta in centrul vietii.
Rasuceste-o si desparte-o spre nord si spre sud.
Trimite jumatate spre nord.
Iar cealalta jumatate spre sud.
Desfa-te din stransoarea fiintei tale
Iar din forma ta scanteia argintie isi va lua zborul in sus spre Soarele
diminetii,
Pentru a se uni cu Lumina de unde a izvorat.
Acolo va straluci pana cand dorinta se va crea.
Apoi se va intoarce intr-un loc si intr-o forma.
Afla omule ca astfel trec marile Suflete dupa voia lor, dintr-o viata in
alta.
La fel se intampla si cu Avatarul
Care moare atunci cand doreste si traieste atunci cand doreste.
Asculta omule si soarbe din intelepciunea mea.
Invata secretul care e Stapanul Timpului.
Invata cum cei pe care ii nu,esti Maestri sunt capabili sa-ti aminteasca
vietile trecute.
Maret e secretul dar totusi usor de stapanit,
Dandu-ti astfel posibilitatea de a stapani timpul.
Cand moartea se va apropia de tine nu te teme, amintesteti ca esti
stapanul Mortii.
Relaxeaza-ti corpul, elimina orice tensiune.
Asaza-ti in inima flacara Sufletului tau.
Repede apoi indreapta-l spre resedinta triunghiului.
Asteapta un moment apoi indreapta-te spre tel.
Acesta, telul tau, este locul dintre sprancene,
Locul unde memoria vietii trebuie sa fie pastrata.
Pastreaza aici flacara, in lacasul creierului
Pana cand degetele mortii iti vor cuprinde Sufletul.
Astfel cand te vei petrece din viata,
Amintirile din acea viata vor trece si ele.
Atunci trecutul va fi unua cu prezentul.
Astfel toate amintirile vor putea fi pastrate.
Vei fi liber de orice regres.
Lucrurile din trecut vor trai si in prezent.

TABLITA 14

Suplimentar
Ia aminte omule la profunda intelepciune ascunsa,
Pierduta pentru oameni inca in timpul Locuitorilor,
Pierduta si uitata de oamenii acestei epoci.
Afla ca acest Pamant nu e decat un portal, pazit de puteri necunoscute
omului.
Maestrii Intunericului ascund intrarea ce duce spre taramul Paradisului.
Afla ca drumul spre sfera din Arulu
E presarat cu bariere ce se deschid doar celor nascuti din Lumina.
Pe Pamant, eu sunt pastratorul cheilor ce deschid portile catre Taramul
Sacru.
Prin puterile ce sunt mai presus de mine, hotarasc sa las aceste chei
lumii omului.
Inainte sa plec, va ofer Secretele prin care va puteti elibera din sclavia
intunericului,
Prin care puteti scapa din incatusarea carnii ce v-a legat,
Si prin care puteti sa va ridicati din intuneric spre Lumina.
Afla ca sufletul trebuie sa fie curatat de tot ce e intunecat
Inainte de a putea intra pe portile ce duc spre Lumina.
Astfel, va las toate Secretele pentru ca ele sa poata fi oricand descoperite.
Da, desi omul poate cadea in intuneric, Lumina va straluci de-a pururi ca
o calauza.
Ascunsa in intuneric, invaluita in simboluri,
Calea spre portal va fi intotdeauna descoperita.
In viitor, omul va refuza sa accepte aceste secrete
Dar cel ce va cauta va gasi intotdeauna calea.
Ascultati cum va dezvalui Secretul,
Ascultati simbolurile Secretului pe care vi le-am incredintat.
Faceti din el o religie caci doar astfel esenta lui va dainui.
Exista doua zone intre aceasta viata si Suprema Viata,
Prin care calatoresc Sufletele care pleaca de pe acest Pamant;
Duat, caminul puterilor iluziei;
Sekhet Hetspet, Caminul Zeilor.
Osiris, simbolul pazitorului portalului,
Cel care intoarce din drum sufletele celor nedemni.
Dincolo se intinde sferaputerilor nascute din paradis,
Arulu, taramul unde au ajuns Inteleptii.
Acolo, cand imi voi incheia menirea printre oameni,
Voi merge sa ma alatur Inteleptilor din stravechiul meu camin.
Sapte sunt la numar casele celor Atotputernici;
Trei pazesc portile fiecarei case din intuneric;
Cincisprezece sunt caile ce duc spre Duat.
Doisprezece sunt caminele Maestrilor Iluziei,
Indreptate in patru directii, fiecare diferita.
Patruzeci si doua sunt marile puteri, care judeca Moartea ce cauta poarta.
Patru sunt Fii lui Horus,
Doi sunt paznicii Estului si Vestului lui Isis, mama care isi apara copii,
Regina lunii, reflectand Soarele.
Ba este esenta care traieste de-a pururi.
Ka este Umbra pe care omul o cunoaste drept viata.
Ba nu apare pana cand Ka nu se incarneaza.
Acestea sunt secretele ce trebuie pastrate de-a lungul epocilor.
Sunt chei catre viata si Moarte.
Ascultati acum secretul secretelor:
Aflati de cercul fara de inceput si fara de sfarsit,
Forma Celui ce e Una si in acelasi timp se afla in toate.
Ascultati-l, faceti ce va spune si astfel veti merge pe aceeasi cale pe
care merg si eu.
Secret in Secret, si totusi fara de secret pentru cel nascut din Lumina,
Secretul tuturor lucrurilor vi-l voi dezvalui acum.
Voi infatisa un secret pentru initiat
Dar usa intelegerii lui va fi complet inchisa pentru profan.
Trei este secretul si vine din marele unu.
Ascultati iar Lumina va va scalda.
In preistorie, existau trei unitati.
In afara lor, nimic nu exista.
Acestea reprezinta echilibrul, sursa creatiei:
Un Dumnezeu, un Adevar, un punct al libertatii.
Cele trei provin din ceea ce formeaza echilibrul:
Toata viata, toata bunatatea, toata puterea.
Trei sunt calitatile lui Dumnezeu in caminul lui de Lumina:
Putere infinita, Intelepciune Infinita, Iubire Infinita.
Trei sunt puterile date Maestrilor:
De a transforma raul, de a sustine bunatatea, de a folosi discernamantul.
Trei lucrui trebuie sa faca oricand Dumnezeu:
Sa-si manifeste puterea, intelepciunea si iubirea.
Trei sunt puterile ce creaza toate lucrurile:
Iubire Divina ce contine invatatura perfecta,
Intelepciune Divina ce cunoaste toate mijloacele posibile,
Putere Divina detinuta prin vointa unita a Iubirii si Intelepciunii Divine.
Trei sunt starile existentei:
Starea Luminii unde nu se afla decat Dumnezeu,
Si doar Dumnezeu poate sa o traverseze;
Starea de Haos in care toate lucrurile apar prin excelenta din moarte;
Starea de Constiinta in care toate lucrurile izvorasc din viata.
Toate lucrurile ce au viata se afla in trei stadii de existenta:
Haos sau moarte, libertate in omenie si fericire Paradisiaca.
Trei nevoi controleaza toate lucrurile:
Inceputul in Marea Profunzime, starea de haos, desavarsire cereasca.
Trei sunt caile sufletului:
Om, Libertate, Lumina.
Trei sunt obstacolele:
Lipsa stradaniei pentru a obtine invatatura;
Non atasamentul fata de Dumnezeu;
Atasamentul fata de rau.
Si in om se manifesta trei.
Trei sunt Regii puterilor din interior.
Trei sunt camerele secretelor,
Gasite si totusi nedescoperite in corpul omului.
Asculta acum despre cel ce s-a eliberat,
Liber e din stransoarea vietii sa mearga spre Lumina.
Cunoscand izvorul primordial, lumi i se vor deschide.
Da, nici maca rPortile din Arulu nu-i vor fi inchise.
Ai grija insa, omule ce vrei sa intri in Paradis.
Daca vei fi nedemn de acest lucru ar fi mai bine sa cazi in foc.
Afla ca cei curati trec prin flacara pura.
La fiecare rotatie a cerurilor ei se imbaiaza in fantanile Luminii.
Asculta omule acest secret:
Cu mult timp in urma, am locuit in Vechea Atlantida.
Acolo in Templu, am sorbit din Intelepciune,
Ce curgea ca dintr-o fantana de Lumina.
Locuitorul mi-a oferit cheia pentru a accede la Lumina din Marea lume.
Am stat in fata Celui Sfant ce sedea in mijlocul florii de foc.
Ascuns era de fulgere intunecate, caci altfel Sufletul meu ar fi fost
spulberat de Glorie.
De la picioarele Tronului sau precum diamantul
Se rostogoleau patru rauri de foc din scaunelul pentru picioare,
Se rostogoleau prin canalele norilor spre lumea Omului.
Plin era locul cu Spirite Ceresti.
Minune a minunilor era palatul Instelat.
Deasupra cerului, precum un curcubeu de Foc si Raze de Lumina,
Erau formate spiritele.
Cantau gloriile Celui sfant.
Apoi din mijlocul Focului se auzi o voce:
Priveste Gloria Cauzei primordiale.
Am privit acea Lumina, ce era mai presus de orice intuneric,
Reflectata in propria-mi fiinta.
Am ajuns, asa cum se cuvenea, la Dumenzeul Dumnezeilor,
Spiritul-Soare, Suveranul sferelor Soarelui.
Exista unul, chiar Primul,
Ce nu are inceput,
Ce nu are sfarsit;
Care a creat toate lucrurile,
Care guverneaza totul,
Care e bun,
Care e drept,
Care ilumineaza,
Care sprijina.
Atunci dinspre tron, aparu o mare stralucire,
Inconjurandu-mi si ridicandu-mi sufletul prin puterea ei.
Cu repeziciune m-am miscat apoi prin spatiile Ceresti,
Mi s-a aratat secretul secretelor,
Mi s-a aratat inima Secreta a cosmosului.
Fost-am purtat spre taramul din Arulu,
Ajungand in fata Maestrilor din Caminele lor.
Deschis-au ei Usa pentru ca eu sa pot arunca o privire la haosul primordial.
S-anfiorat sufletul meu la vederea ororii, si s-a intors din oceanul de
intuneric.
Apoi am inteles menirea barierelor, am inteles existenta Maestrilor din
Arulu.
Doar ei cu echilibrul lor Infinit puteau sta in calea haosului.
Doar ei puteau pazi creatia lui Dumnezeu.
Apoi trecut-am de cercul celor opt.
Vazut-am toate sufletele care au invins intunericul.
Am vazut splendoarea Luminii in care locuiau.
Tanjit-am sa am si eu un loc in acel cerc dar tanjit-am si dupa calea pe
care am ales-o,
Atunci cand am ajuns in Salile din Amenti si mi-am ales menirea.
Trecut-am apoi din Salile din Arulu spre spatiul pamantesc unde se afla
corpul meu.
M-am ridicat din pamantul in care ma odihneam.
Am stat in fata Locuitorului.
Am confirmat ca voi renunta la Dreptul meu
Pana cand imi voi incheia sarcina pe Pamant,
Pana cand Epoca intunericului va fi de domeniul trecutului.
Asculta omule, cuvintele pe care ti le incredintez.
In ele vei descoperi Esenta Vietii.
Inainte de a ma intoarce in Salile din Amenti, trebuie sa te invat
Secretul secretelor
Cum si tu te poti ridica spre Lumina.
Pastreaza-le si pazeste-le,
Ascunde-le in simboluri,
Astfel incat profanul sa rada si sa renunte.
In orice zona, da forma secretelor.
Fa calea sa fie dificil de parcurs.
Astfel cei slabi si nehotarati vor fi respinsi.
Astfel secretele vor fi ascunse si pazite,
Pastrate pana cand roata se va intoarce.
Prin epoci intunecate, asteptand si veghind, spiritul meu va ramane in
taramul ascuns.
Cand cineva va trece toate incercarile din exterior,
Cheama-ma cu ajutorul cheii pe care o detii.
Atunci eu, Initiatorul, voi raspunde, si voi veni din Salile Zeilor din
Amenti.
Atunci il voi primi pe cel initiat si ii voi dezvalui cuvinte pline de
putere.
Asculta si ia aminte la ce-ti spun:
Sa nu-mi aduci pe nimeni lipsit de intelepciune,
Cu inima impura sau care nu are un scop bine definit.
Altfel iti voi lua inapoi puterea de a ma chema din locul unde ma odihnesc.
Acum mergi si cheama-ti fratii
Ca sa pot astfel impartasi intelepciunea care sa-ti lumineze Calea
cand eu nu voi mai fi aici.
Vino in camera de sub templul meu.
Nu manca timp de trei zile.
Acolo iti voi oferi esenta intelepciunii astfel incat cu putere sa
stralucesti intre oameni.
Acolo iti voi impartasi secretele astfel incat si tu sa te ridici catre
Ceruri
Om-Zeu in Adevar ca si in esenta sa fii.
Pleaca acum si lasa-ma sa-i chem pe cei pe care ii stii dar totusi nu ii
cunosti.

TABLITA 15

Secretul Secretelor
Adunati-va acum, copiii mei,
Si ascultati Secretul Secretelor
Care va va da puterea de a descoperi omul-Zeu din voi
Care va va oferi calea spre viata Vesnica.
Deschis vorbi-voi despre Secretele Dezvaluite.
Nu va voi oferi vorbe cu mai multe intelesuri.
Ascultati cu atentie acum, copiii mei.
Ascultati si urmati cuvintele pe care vi le ofer.
Mai intai voi vorbi despre lanturile intunericului
Care va leaga de sfera Pamantului.
Intunericul si lumina sunt de acelasi fel, difera doar in aparenta.
Caci amandoua provin din sursa primordiala.
Intunericul inseamna dezordine.
Lumina inseamna Ordine.
Intunericul transformat e lumina Luminii.
Acesta este, copiii mei, scopul vostru ca fiinte:
Transformarea intunericului in lumina.
Ascultati acum secretele naturii,
Relatiile pe care le stabileste viata cu Pamantul unde locuieste.
Aflati ca in stare normala sunteti tripartiti, Fizic, astral si mental la
un loc.
Trei sunt calitatile fiecarei stari;
Noua cu totul, precum sus asa si jos.
In partea fizica sunt aceste canale, sangele care se misca sub forma de
vartej,
Obligand inima sa bata continuu.
Magnetismul care se deplaseaza prin nervi
Poarta energiile catre toate celulele si tesuturile.
Akasa ce curge prin canale, subtila dar totusi fizica, completeaza canalele.
Fiecare din cele trei stari este in acord cu celelalte
Fiecare in parte influentand viata corpului.
Ele formeaza cadrul scheletal prin care curge eterul subtil.
A le stapani inseamna sa detii Secretul Vietii din corp.
Corp care poate fi parasit doar prin vointa detinatorului
Atunci cand scopul sau in viata a fost atins.
Trei sunt starile Astralului,
Mijlocitor intre sus si jos;
Nu tine de fizic, nu tine de Spiritual,
Dar capabil sa se deplaseze in sus si in jos.
Trei sunt starile Mintii,
Purtatoare a Vointei Celui Maret.
Judecator al Cauzei si Efectului in viata ta.
Astfel este alcatuita fiinta tripartita
Condusa de sus de catre puterea lui patru.
Deasupra si dincolo de starea tripartita a omului
Se afla taramul Sinelui Spiritual.
Patru sunt starile lui
Stralucind in fiecare plan de existenta,
Dar treisprezece cu totul,
Numarul mistic.
Pe baza calitatilor omului sunt Fratii:
Fiecare dirijeaza dezvoltarea fiintei,
Fiecare e un canal al Celui Maret.
Pe Pamant omul este sclav, legat de spatiul si timpul planului pamantesc.
Inconjurand fiecare planeta, o unda vibratorie, il leaga de planul sau de
existenta.
Cu toate acestea in interiorul sau se afla cheia eliberarii,
In el poate fi descoperita libertatea.
Dupa ce ti-ai eliberat sinele din corp,
Ridica-te spre cele mai indepartate margini ale planului tau pamantesc.
Rosteste cuvantul Dor-E-Lil-La.
Apoi, pentru o vreme, Lumina ta va fi ridicata,
liber vei fi ca sa treci de barierele spatiului.
Timp de jumatate de soare (6 ore), liber vei putea trece de barierele
planului pamantesc,
Vei putea vedea si afla pe cei ce se afla dincolo de tine.
Intr-adevar spre lumi superioare vei putea trece.
Descopera-ti propriile posibilitati de dezvoltare,
Afla toate vietile viitoare ale Sufletului pe Pamant.
Incatusat esti in corpul tau dar prin putere poti fi liber.
Acesta este Secretul prin care sclavia va fi inlocuita de libertatea ta.
Linisteste-ti mintea.
Relaxeaza-ti corpul:
Constientizeaza doar eliberarea din carne.
Centreaza-ti fiinta catre scopul spre care tanjesti.
Gandeste tot timpul ca vei fi liber.
Gandeste acest cuvant La-Um-I-L-Ganoover
Si permite-i sa-ti rasune in minte.
Lasa-te purtat de sunet spre locul unde tanjesti sa ajungi.
Elibereaza-te din incatusarea carnii dupa propria vointa.
Ascultati cel mai mare dintre secrete:
Cum puteti intra in Salile din Amenti,
In locul unde sunt cei nemuritori, asa cum am facut si eu, si sa stati in
fata Maestrilor.
Intindeti-va corpul la orizontala.
Calmati-va mintea astfel incat nici un gand sa nu va deranjeze.
Puri trebuie sa fiti in minte cat si in scop caci altfel veti da gres.
Aduceti in minte imaginea Salilor din Amenti asa cum am descris-o in
Tablitele mele.
Doriti-va din tot sufletul sa fiti acolo.
Vizualizati-va stand in fata Maestrilor.
Pronuntati, mental, urmatoarele cuvinte pline de putere:
Mekut-El-Shab-El Hale-Sur-Ben-El-Zabrut Zin-Efrim-Quar-El.
Relaxati-va mintea si corpul.
Apoi fiti siguri ca sufletul vostru va fi chemat.
Acum va voi da Cheia spre Shamballa, locul unde Fratii mei locuiesc in
intuneric:
Dar un intuneric plin cu Lumina Soarelui,
Intunericul Pamantului dar Lumina a Spiritului, calauze pentru voi dupa ce
eu voi pleca.
Asezati-va corpul asa cum v-am invatat.
Indreptati-va spre barierele locului ascuns si indepartat.
Stati in fata portilor si a paznicilor lor.
Ridicati barierele pronuntand aceste cuvinte:
Eu sunt Lumina. Intuneric nu e deloc in mine.
Eliberat sunt din sclavia noptii.
Deschideti-mi calea celor Doisprezece si Unu, ca sa pot trece catre
taramul intelepciunii.
Iar cand va vor refuza, caci cu siguranta va vor refuza,
Porunciti-le sa va deschida calea rostind cuvintele:
Eu sunt Lumina. Pentru mine nu exista bariere.
Deschideti, va poruncesc, prin Secretul Secretelor
Edom-El-Ahim-Sabbert-Zur Adom.
Atunci, daca ale voastre cuvinte au fost numai si numai Adevarul,
Barierele vor cadea in fata voastra.
Acum va las, copiii mei.
In jos, si totusi in sus, spre Salile din Amenti voi merge.
Straduiti-va sa gasiti calea catre mine, copiii mei
Si cu adevarat fratii mei veti deveni.
Astfel imi inchei scrierile. Chei fie ele pentru cei ce vor veni dupa mine.
Dar doar pentru cei ce cauta intelepciunea mea,
Caci doar pentru acestia mi-s Cheia si Calea.
Toate drepturile aupra traducerii sunt rezervate ©Robertino Bezman 2003

piramida 2

Piramidă gigantică

descoperită în Triunghiul Bermudelor

 piramida-de-sticla-triunghiul bermudelor

Piramida gigantica descoperita in Oceanul Atlantic. Triunghiul Bermudelor: misterios, extraterestru, mortal. Timp de decenii cercetătorii au incercat sa lamureasca misterul celui mai enigmatic loc de pe Pamant. Unii cred ca anomaliile, dispariţiile şi fenomenele ciudate pot fi explicate prin cauze naturale. Altii cred ca acestea sunt urmele unei culturi avansate, necunoscute, care a lăsat în urmă o tehnologie fantastica … generatoare de energie, care pot deforma timpul si spatiul şi patrunde in alte lumi.

Doua echipe de exploratori americani şi francezi au facut o descoperire monumentala: un corp parţial translucid, ca o piramida de cristal ce se afla pe fundul mării Caraibe.

Aceasta structura gigantica, probabil mai mare decat Marea Piramida a lui Keops din Egipt, şi descoperita accidental în 1968 de către medicul Ray Brown din Arizona, a fost verificata în mod independent de către cele doua echipe de scafandri din Franţa şi SUA.

Descoperirea a entuziasmat cercetătorii din lumea întreagă. Se vor grăbi să o investigheze? Nu, mai degrabă o vor ignora cu efort şi atenţie. Dacă vor fi presaţi, se declară oficial sceptici, mai ales în lumina potenţialelor implicaţii ale unei astfel de descoperiri.

Piramida ar putea confirma argumentele unor ingineri potrivit cărora piramidele au fost create iniţial ca surse de energie, susţinând ipoteza că vechiul oraş-stat Atlantis a existat, sau chiar să ofere răspunsuri la misterioasele întâmplări care au fost înregistrate încă din secolul al XIX-lea în regiunea din Atlantic botezată Triunghiul Bermudelor.

Paul Weinzweig și Pauline Zalitzki au folosit un robot submersibil pentru a explora fundul oceanului din celebrul Triunghi al Bermudelor și au descoperit un oraș antic, unde pot fi văzute siluetele unor sfincși și a cel puțin patru piramide gigantice.

Potrivit presei internaționale, orașul ar fi fost inundat în urma unor procese simultane de creștere a nivelului apei și tasare a pământului. Aceste elemente amintesc de legenda scufundării misteriosului oraș antic Atlantida, a cărui istorie a preocupat, secole de-a rândul, numeroși oameni de știință.

Dezastrul natural pare să fi avut loc la sfârșitul ultimei ere glaciare, când topirea accelerată a calotei glaciare artice a provocat creșterea rapidă a nivelului oceanelor și a înghițitporțiuni întinse de uscat, în special în emisfera nordică. La sfârșitul ultimei perioade glaciare, nivelul mărilor era cu aproape 121 de metri sub cel actual, iar creșterea nivelului mărilor s-a produs rapd, într-un interval foarte scurt de timp, îngropând Atlantida într-un mormânt de apă.

Oamenii de știință Paul Weinzweig și Pauline Zalitzki au încercat să rezolve misterul Triunghiului Bermudelor. Ei au realizat o scufundare, la începutul lui 2001, și descoperirea a fost una senzațională. Un oraș antic, compus din numeroase clădiri dar și piramide impresionante se află pe fundul oceanului.

Pentru determinarea mărimii acestor structuri megalitice, cercetătorii au apelat la ajutorul unui robot, pe care le-au trimis în adâncuri. Robotul a reușit să exploreze faimosul loc și numeroase imagini au fost preluate. Concluzia a fost una simplă, pentru că în urma cercetării, s-a putut stabili că la circa 700 de kilometri de coasta Cubei, la o adâncime extrem de mare se regăsește un oraș scufundat.

În interiorul orașului s-au descoperit numeroase structuri piramidale, care par a fi piramide. Ele sunt de diferite dimensiuni, unele extrem de mari și altele mai mici, și conform celor declarate de cercetători, par a fi construite de mâna omului.

“Aşezarea este la o adâncime prea mare. M-ar mira să fi fost creată de oameni”, crede profesorul de oceanografie Robert Ballard, care adăugă: “Inevitabil, ne întrebam: Cum au ajuns construcţiile acolo? Nu am mai văzut niciodată imagini de la vreun sonar (detector sonic pentru obiecte subacvatice, n.r.), pot fi înşelătoare”.

Conform lui Zalitzki, oraşul aparţine perioadei preclasice din istoria Caraibelor şi a Americii Centrale, în care trăiau “civilizaţii avansate”. Bineînțeles că această teorie pare să indice orașul pierdut al Atlantidei. Această idee a mai fost regăsită și în cartea ,Triunghiul Bermudelor – o fereastră spre Cosmos?”, scrisă de Charles Berlitz, în 1977.

Conform autorului, în Triunghiul Bermudelor s-a descoperit o piramidă cu înălţimea de aproximativ 128 metri şi baza de 164 metri, la o adâncime de 900 metri în apele Atlanticului de Nord. Piramida ar avea un unghi identic celui al piramidei lui Keops şi s-ar afla, exact la aceeaşi latitudine cu piramida egipteană.

piramida triunghiul bermudelor

Prima descoperire, in 1968
Potrivit istoriei, piramida a fost descoperita accidental in 1968 de catre Ray Brown din Mesa , Arizona , doctor in naturopatie (un sistem medical complet si coerent care pune accentul pe stimularea mecanismelor naturale de autovindecare a corpului n.r).
Brown a venit in Caraibe in vacanta si a facut scufundari alaturi de prieteni intr-o regiune din afara Bahamasului, cunoscuta sub numele de „Limba oceanului”. Zona avea acel nume pentru ca o portiune din fundul marii de forma unei limbi se extinde in afara insulei, inainte de se prabusi brusc in adancimi mai mari.

.
Cand si-a descris descoperirea, doctorul a explicat ca s-a separat de prietenii sai cu care facea scufundari, sub apa. Încercand sa li se alature din nou, a dat peste o structura masiva care se ridica de pe fundul oceanului: un obiect negru sub forma unui morman care se deslusea in apa filtrata de razele soarelui. Privind cu atentie, a constatat ca obiectul avea forma unei piramide.
Pentru ca nu mai avea aer, nu a petrecut prea mult timp investigand piramida, dar a gasit o sfera ciudata de cristal. A adus-o la suprafata iar mai tarziu cand vechiul cristal a fost studiat cercetatorii au fost uimiti de proprietatile lui.

Piramida este cea care cauzeaza fenomenul Triunghiului?

.
Unii cercetatori ai Triunghiului au conceput de-a lungul anilor teorii potrivit carora exista o sursa de energie pe fundul marii in regiune, care afecteaza avioane, nave si barci.

.
Investigatorii pretind ca, daca legendarul Atlantis a existat cu adevarat, ramasitele miticelor aparate declansatoare de energie ar putea fi inca intacte pe fundul oceanului. Un asemenea dispozitiv poate sa aiba forma unei piramide, iar sablonul original a fost copiat mult mai tarziu de catre culturile ulterioare la nivel global.

.
Structuri avand forma piramidelor au fost descoperite in America de Nord, Centrala si de Sud; in Estul Europei, in tundra friguroasa din Siberia, in China centrala si de Nord si posibil in America.
Piramida de la Polul Sud nu a putut fi confirmata pentru ca se afla la o adancime de mai mult de 1,60 km sub gheata, iar imaginile cu aceasta sunt controversate.

.
Acum ceva timp au fost descoperite niste ruine misterioase, dovezi ale unei culturi necunoscute, pe o insula din mijlocul Oceanului Pacific, numita Maden.Se pare ca printre ruine se gaseau si ramasitele unei stravechi piramide.
Partizanii vechiul teritoriu al Lemuriei (cunoscut si sub numele de MU) au sustinut ca ruinele apartineau acestuia, in timp ce altii au speculat ca ar fi putut fi un avanpost al unei colonii apartinand Atlantisului.

.
Un antropolog de la Bishop Museum din Honolulu, Hawaii, care a explorat ruinele in 1924 nu a gasit nici o piramida. Însa, omul de stiinta Kenneth Emory a descoperit dovezi ale unui mic trib polinezian, care s-a stabilit acolo pentru o perioada scurta de timp, la un moment dat in secolul al XVI-lea.

.
În ciuda acestei descoperiri, mai multe dezvaluiri au pornit din micuta insula in anii care au urmat.
Cercetatorul Mitch Williamson a sapat mai adanc in mistere. Relatand unele dintre extraordinarele descoperiri ale lui Williamson, Rich Hoffman, explorator si investigator, scrie: „Exista 40 de temple din piatra in insula Malden (foto) care sunt descrise ca avand infatisari similare cladirilor din Nan Madol din Pohnpei, aflata la aproximativ 5,475 km distanta. De fapt, exista un drum de bazalt pana pe fundul Oceanului Pacific care conecteaza aceste insule la adancimi de sute de kilometri sub ape.

.
Deci cultura ar putea avea mai mult de 50 000 de ani, iar toata aceste structuri au fost candva sub apa, sutinand o civilizatie care nu intalnea nici un obstacol in a muta dintr-un loc in altul pietre colosale pentru a construi structuri foarte mari si complicate despre care nu stim absolut nimic in afara faptului ca cineva le-a construit si ca sunt mai vechi decat istoria biblica.

Alte piramide misterioase descoperite la nivel mondial

.
Totusi, nimeni nu le aduce in discutie pentru ca nu se potrivesc cu ceea ce am inteles despre rasa umana si originile acesteia. Cercetatorii au teoriile lor dispersate despre cum nomazii au ajuns in Nordul Americii folosind podul pe uscat din Bering Straight si le sustin pe acestea.
Acelasi lucru se poate spune despre ruinele imprastiate din Caraibe, care sugereaza o civilizatie vasta care s-a extins din apele costale din afara Florida Keys, indreptandu-se catre apele din Bahamas, trecand pe langa Bimini si apoi spre Est in Oceanul Atlantic.

.
Cuba are doua ruine sub apa in exterioul coastei sale care ar putea fi parte a aceluiasi complex oras-stat.
Hoffman mentioneaza in trecere si incredibila relatare a exploratorului Tony Benik, care a facut monumentala descoperire a inca unei piramide uriase aflata la 10 000 de picioare sub apa. Benik pretinde ca piramida este acoperita cu un cristal urias.

.
Şi daca asta nu era suficient, Hoffman impartaseste si descoperirea lui Ari Marshall din timpul expeditiei din 1977. Echipa a descoperit o piramida mai mica in Bahamas , in afara Cay Sal. Marshall a facut poze sub apa a unei piramide aflata la o adancime de aproape 150 de piciore.
Potrivit aprecierii lui Marshall misterul piramidelor se inteteste. În ciuda faptului ca apa era neagra in adancime (nu ajunge multa lumina pana acolo jos), apa din jurul piramidei era iluminata de stralucirea structurii si parea a avea culoarea verde fosforescent.
Explorari care sa continue cercetarile nu au fost facute niciodata.

piramida oras atlantida
Atlantisul a fost distrus de catre fluxul din Epoca de Gheata?

A existat Atlantis cu adevarat? Este descrierea lui Platon unica in istorie despre tinutul mitic?
Pentru un afla un raspuns, Hoffman se intoarce la povestea arheologului amator, care a descoperit legendarul oras Troia, Heinrich Schliemann.
„Omul care a gasit si a excavat celebre ruine ale Troiei (despre care istorii cred ca este doar o legenda), a declarat ca a lasat aprecierea scrisa a descoperirii unui vas dintr-un metal necunoscut oamenilor de stiinta care l-au examinat, in faimosul Priam Treasure. Înauntrul vasului se regaseau hieroglife in feniciana, care sustineau ca acesta apartinuse regelui Cronos al Atlantisului. Alte vase similare au fost gasite in Tiajuanaco , Bolivia ”.

.
Daca Atlantis chiar a existat, asta a fost catre sfarsitul Epocii de Gheata. Povestea cufundarii sale este legata de fluxuri si avansarea oceanului cand supradimensionata calota glaciara arctica s-a mutat inapoi cu rezultate catrastofice pentru mare parte din Emisfera Nordica.
La finalul Epocii de Gheata, nivelurile apei au atins valori cu pana la 400 de picioare mai scazute decat in prezent. Se presupune ca nici o tehnologie prezenta sau din vremurile acelea, nu ar fi putut salva Atlantisul de la moartea acvatica.

Proprietati ale piramidelor din cristal

.
Unele teorii privind Atlantisul sustin ca piramidele energetice ale orasului insulei erau facute din cristal, sau acoperisurile lor aveau in componenta o substanta cristalina.
Este posibil ca un asemenea lucru sa genereze, sa pastreze si sa distribuie energie la cerere? Raspuns: DA.
Experimentatorii au descoperit acum zeci de ani ca piramidele tind sa se poarte precum un condensator care strange si depoziteaza energie in jurul lui.

.
Cu cat piramida este mai mare, cu atat capacitatea de colecta si a depozita este mai ridicata. Şi compozitia unei piramide este mai importanta. O piramida din cristal, sau o extremitate din cristal, poate sa-i imbunatateasca simtitor puterea.
Cristalul este cunoscut de mult ca avand aplicatii energetice si indica proprietati naturale piezoelectrice.
Concluzia: piramidele sunt generatoare naturale intrinseci de energie.

.
Expeditiile viitoare la aceste piramide misterioase ar putea sa dezvaluie intr-un final adevarul si extraordinara tehnologie straveche.
Din pacate arheologia apelor adanci este foarte costisitoare si nu este bine finantata. Multe dintre scufundari sunt datorate bogatiilor promise vanatorilor de comori pentru riscurile asumate.

.
Şi desigur, universitatile din lume nu sunt in mod deosebit interesate sa exploreze ideea ca ruinele stravechi contin tehnologii de nivel ridicat, pentru ca aceasta poate sa destabilizeze serios fundatia teoriilor lor preferate.

”The Bermuda Triangle”

”Triunghiul Bermudelor” (în engleza „The Bermuda Triangle”) cunoscut şi sub numele de ”Triunghiul Diavolului” este o zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic mărginită la extremităţi de Miami, Bermuda şi Puerto Rico. Există unele speculații cum că în această regiune se întâmplă foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: dispariții ale unui număr mare de vase și aparate de zbor, activități paranormale în care legile fizicii sunt date peste cap, puse inclusiv pe seama ființelor extraterestre. Suprafața triunghiului este de aproximativ 1.2 milioane km² După unii misterul ar data din timpul lui Columb. Chiar şi aşa, estimările variază între 200 şi 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani. Howard Rosenberg susţine că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă şi că peste 50 vase şi 20 avioane s-au scufundat în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.

.

IshtarGate1

INTERVENŢIA  ZEILOR ACUM  455.000 DE ANI

Partea a II-a

Partea I AICI

hathor durga nimah Ninharsag
NIMAH aka NINHARSAG

EXTRAS DIN CARTEA 

„REFLECŢIILE   UNUI   MAESTRU DESPRE ISTORIA   UMANITĂŢII” – Vol I

     ” Sora lor mai mare a început disputa. Pentru că ea era un genetician strălucit în familia
 lui Anu. A fost sora care a stîrnit disputa şi a venit aici jos şi a început să destrame gene.
Ceea ce voi sunteţi pe cale de a găsi în genomul uman ea a ştiut deja de acum aproape
 455.000 de ani. Ea a venit aici jos şi a început să facă încrucişări cu seminţele
 lui Enki şi Enlil şi Anu şi copiii ei pământeni. Ea a fost mama care a creat hibridul de
Cro-Magnon care sunteţi voi. Deci cine a fost Zeul Genezei ? Ei bine, cu siguranţă nu
 a fost Jehova cu siguranţă nu a fost Enlil şi nici Enki ori Anu. Sora lor a fost Zeul Genezei „.
                                                                                                                       
                                                                                                                                Ramtha
 
Sunt multe poveşti despre Creaţie şi multe explcaţii ale realităţii, încă din cele mai, vechi înregistrări ale civilizaţiei sumeriene, tradiţiilor Estului îndepărtat, filozofia greacă, genza şi tradiţiile iudeo-creştine, gânditori moderni şi oameni de ştiinţă, cercetări arheologice şi istorici ca Zecharia Sitchin. Toate tind să asume că adevătata identitate a persoanei, este identică cu intruparea ei fizică. Ca exemplu, când Geneza vorbeşte despre  crearea femeii şi a bărbatului, spune povestea creării corpului fizic. Dar aceasta este doar jumătate de poveste. Această asumpţie comună are implicaţii enorme, aşa cum aţi analizat deja. Este răspunzătoare pentru confuzia dintre creatorul speciei umane şi creatorul limitimativ şi sursa întregii existenţe. Conştientizarea acestei distincţii, este punctul principal pe care Ramtha îl subliniază mereu, şi una dintre cele mai valoroase contribuţii este înţelegerea conceptelor : Dumnezeu, Umanitate şi Sine.
 
    Mulţi cercetători moderni care au găsit evidenţe pentru intervenţia în evoluţia umanităţii a unor rase avansate din punct de vedere tehnologic, din afara Pămîntului, fac aceeaşi prezumţie greşită şi omit să se adreseze sursei comune şi ultimative a tuturor raselor. Aceasta omisiune comună şi lipsa de claritate, a creat multă confuzie cu privire la adevărata noastră identitate. Multe din religiile lumii şi ideologiile populare cu un efect major în istoria umană, au fost clădite pe aceasta confuzie. Ramtha este foarte clar în prezentarea sa cînd spune că noi nu suntem inferiori sau subordonaţi acelor civilizaţii care au dat impuls evoluţiei rasei umane prin încrucişarea ADN-ului lor cu al nostru.
 
    ADN-ul este ca şi Cartea Vieţii a sufletului, care păstrează înregistrarea şi înţelepciu­nea călătoriei noastre evolutive. Fără îndoială, adevărata noastră identitate este cea de călător pe acest drum al cunoaşterii, cel invizibil călătorind în noi, Observatorul privind prin masca actorului, personajul neidentificat din spatele costumului jucînd un rol pe scena vieţii.

   „Nu contează dacă veniţi din Zeta Reticuli, nu contează dacă veniţi de dincolo de Steaua de Nord, nu contează dacă sunteţi atlanţi, lemurieni, nu contează dacă sunteţi cenuşii (este expresia folosită de Ramtha pentru a numi pe cei care conduc lumea din umbră) nu contează dacă sunteţi egipteni, sau hinduşi, nu contează dacă sunteţi Ishamata, nu contează dacă sunteţi Actanus – nu contează.

Voi veniţi de la Punctul Zero.”

    Experţii în genetică au putut să traseze evoluţia speciei umane prin studiul ADN -ului mitocondrial al liniei femeieşti. Acest expeiment a putut să traseze genele până departe la punctul din evoluţie unde genele pămîntenilor au fost unite cu cele ale altei civilizaţii venite din alta parte, mai avansată.
 
    Ramtha datează acest punct din istoria noastră la extraordinara distanţa de 455.000 de ani în urmă, dată care ridiculizează datele acceptate de antropologi în marea lor majoritate. Iată din nou, unii ne vor atenţiona să nu folosim câteva izolate şi controversate exemple împotriva copleşitoarei cantităţi de evidente necontrazise, care arată ca oamenii moderni din punct de vedere anatomic, au evoluat din creaturi foarte asemănătoare cu maimuţa, destul de recent, cam 100.000 de ani în urmă, în Africa şi, după unii, şi în alte părţi ale lumii. (Michael Cremo – arheolog contemporan -„Arheologia interzisă”, 1993). 
 
Ironic, Ramtha subliniază ca adevăratul Zeu al Genezei, responsabil pentru rasa umană nu a fost bărbat, aşa cum spune tradiţia, ci o femeie, om de ştiinţă, Ninharsag, o Zeiţă, din casa lui Anu, sora lui Enlil şi a lui Enki, care a condus laboratoarele ştiinţifice din Africa, Mesopotamia şi India, unde a fost dezvoltat ADN-ul noilor specii umane. Ea a folosit propriul material genetic, pe care 1-a amestecat cu cel al populaţiei native a Pămăntului şi a creat ceea ce mai târziu va evolua în ceea ce este cunoscut ca omul de Cro-Magnon. Nu este doar o coincidenţă că ea mai este cunoscută şi sub numele de Mammy în textele antice sumeriene. Ea este mama primordială a speciei umane. Ea nu a intenţionat să creeze o specie care să fie înrobită şi folosită, ci a fost preocupată de datoria ei de a explora şi proiecta noi forme de viaţă, chiar şi atunci cînd a dorit să fie parte din ele.
 
    Un articol recent despre ADN-ul mitocondrial, într-o revistă de ştiinţă populară, oferă date interesante, care pun sub semnul întrebării tradiţionala cronologie a organizării în structuri sociale, capabile să domesticească  animale, de obicei plasate în ultimele zece mii de ani.
 
    Un analist al diferenţelor de secvenţe genetice într-un anume sector al lanţului mitocondrial al ADN-ului, a revelat trei grupe de capre care au apărut dintr-o populaţie genetică distinctă. Astăzi distribuţia lor este foarte împrăştiată. Acele trei populaţii, în schimb, emerg dintr-un material comun de strămoşi care au trăit cam 200.000 de ani în urmă, estimează cercetătorii.”    (Rev, Washington News mai 2001)
 
ancient+aliens
 
    Dialogul dintre Solon şi preotul egiptean, pe care Plato îl povesteşte în Timaeus şi î1 consideră un fapt real, este o altă sursă care pune semnul de întrebare pe acurateţea înregistrărilor de timp în istoria umană:
    „In cazul tău, ca şi al altora, abia după ce ai obţinut literaţi şi alte lucruri pe care oraşul le cere, iată că din nou, după numărul obişnuit de ani, vine marea inundaţie. Ea şterge totul, ca o plagă şi lasă doar populaţia neliterată şi incultă in urmă. Deveniţi copii din nou, complet nefamiliari cu tot ce a fost în timpuri antice, fie aici fie în propriile regiuni. Şi Solon, raportul pe care tocmai l-ai dat despre genealogia poporului tău, este ca o carte de adormit copii. Întâi de toate, poporul tău îsi aminteşe doar un potop, deşi de fapt au fost cu mult mai multe înainte.” (Platon – Opere complete, Timaeo)  Platon a scris dialogurile în sec IV î.e.n., mult timp după evenimetele consemnate de lemurieni.  Mai este un alt pasaj în Timaeus care seamănă izbitor cu povestea lui Ninharsag, încrucişând sămînţa lui Enki şi Enlil pentru a produce specii noi. Plato continuă dialogul dintre Solon şi preotul egiptean, spunînd : „Acest oraş a fost fondat de o Zeiţă a şi anume a fost Neith în egipteană şi Athena în greaca. Ei (egiptenii) sunt foarte prieteni cu atenienii şi susţin că ar fi înrudiţi cu poporul nostru într-un fel sau altul „.”Am să-ţi spun (Solon) povestea, pentru binele tău şi al oraşului tău, şi în spcial în onoarea Zeiţei, mama noastră, cea care a fondat, a iubit şi educat oraşele noastre, ale voastre. Le-a fondat întâi pe ale voastre, cu o mie de ani înainte de ale noastre, când a primit a Pâmînt şi Hephaestus sămînţa din care a ieşit poporul vostru.”  Hephaestus este numele romanizat al Zeului focului la greci Sămânţa de pe Pământ şi Hephaestus, înseamnă de fapt sămânţa pe care Ninharsag a luat-o de la Enki, care se traduce „lordul Pâmîntului” şi de la Enlil, care înseamnă „Lordul Poruncii sau al vântului”. Cercetările de mai târziu vor stabili o legătură între Lordul sumerian al Poruncii, Enlil şi Lordul focului, fără îndoială că asemănarea celor două poveşti, în ciuda diferenţei de context, poate fi notificată prin variabilele produse de timpul scurs între cele două surse.
 
    Tendinţa comuna de a identifica persoana cu întruparea sa fizică, a dat importanţă simţirilor şi emoţiilor ca fiind realitatea primordială, mai presus de conştiinţă şi inteligenţă, Ramtha explică că una dintre cele mai mari probleme ale umanităţii este ceea ce el descrie ca fiind corpul emoţional. Emoţiile sunt mai degrabă un efect al experienţelor. Una din cele mai mari valori ale societăţii vestice de azi, este emoţia, care de fapt este o reacţie chimică în experienţă. Este considerată mai valoroasă decât intenţia abstractă din spatele experienţei însăşi. Ramtha subliniază asta:
  
 „Una dintre cele mai mari probleme ale voastre este corpul emotional. Este cursa oricărui om. Şi nu ar fi existat un ceva numit înălţare dacă nu ar fi existat şi marea teză numită corpul emoţional. Corpul emoţional este ca atunci cînd foloseşti nişte unelte care fac o treaba mediocră şi sunt nesatisfăcatoare, dar totuşi lucrează în loc să foloseşti un computer. Corpul emoţional este ca o carte care te învaţă cum să operezi un computer, dar sunt atât de mulţi care continuă să citească cartea la nesfârşit, şi n-au lucrat niciodată cu un computer. Continuaţi să folosiţi lumânări în loc de lasere”.    
 
Voi crederi ca aveţi probleme ? Nu aveţi probleme. Aveţi reţele neuronale. Asta-i tot. Credeţi că aveţi probleme ? Aveţi un corp emoţional. Asta-i tot. Ştiaţi că aveţi patru sigi­lii care nu au fost niciodată activate ? Credeţi că aveţi o problemă ? Aveţi o crescătura în creier, un fel de ghem. Este o grupare de neuroni. Şi ştiţi singurul motiv pentru care este acolo ? pentru că sunteţi oameni emoţionali şi vă face să vă simţiţi bine simturile, sentimentele. Ştiţi ce sunt sentimentele ? Nu au nimic de a face cu spiritualitatea sunt chimie, substanţe chimice. Unde se întâmplâ ? Între creier şi organele de simt, asta-i magistrala lor.   Stiti, magistrala care vă duce acasă. Fiecare din emoţii are o casă de. Voi sunteţi dependenţi de emoţiile voastre. Sunteţi dependenţi de sex (sensul este: independenti ca de droguri. Sunteţi dependenţi de victimizarea voastră. Sunteţi dependenţi de sărăcia voastră, de lipsurile voastre de durerile voastre, de cap, de alergiile voastre, de nefericirea voastra, de singurătatea voastră. de autocompatimire, de vinovăţie, de înstrăinarea voastră de Dumnezeu.
 
shiva enlil
 
 NINHARSAG – ADEVĂRATA  ZEIŢĂ  A GENEZEI
    
    Femeia aceasta are o putere pe care voi nu o aveţi şi este toată conştiinţă şi este atot puternică, (conştiinţa şi puterea lui Ramtha, care este un maestru ascendent). Şi sunt într-un trup de femeie, ca să glorific femeia, comoara vieţii voastre, să glorific dreptatea şi adevăul în viaţa voastră. Fiecare bărbat are nevoie să fie glorificat de o femeie. Dacă nu, el nu poate fi niciodată rege, niciodată nobil, pentru că este doar o linie genetică care califică sinele regesc. Sângele regesc nu vine prin sămânţa bărbatului, vine prin oul femeii. Casele re­gale merg înapoi genetic pe linie femeiască.
 
    Poate că ar trebui să deveniţi geneticieni ca să înţelegeţi ca linia femeii poate fi dusă inapoi până la Eva ( continuitatea liniei, a moştenirii genetice poate fi trasată prin structura AND-ului mitocondrial a femeilor dintr-o familie). Este adevărat ca găsim cosistenţa prin femei, nu bărbaţi. Bărbatul are consistenţă, dar nu este prin linia masculină din sîngele lui, ci prin antecedenţa feminină. Femeia care sta în faţa voastră, şi voi toţi, femei şi bărbaţi, puteţi trasa linia voastră genetică pîna la Zeii care v-au creat, şi cel mai grandios din ei a fost o femeie. Da , a fost o femeie.
 
    Sunt sigur că toţi sunteţi familiari cu Cartea Genezei, piesa aceea frauduloasă. Evreii au copiat un text vechi care datează de la sumerieni şi istoria lor, istoria lor despre Tera. (Geneza, povestea creaţiei este izbitor de asemănătoare cu o veche poveste despre crea­ţie din literatura sumeriană, numită Enuma Elish.  Acesta a fost cel mai sacru text de ritual al Babilonienilor, pentru peste o mie de ani. Nu este nici un dubiu că evreii au fost familiari cu acest text, din moment ce Abraham a fost babilonian, născut în oraşul Ur, iar familia lui a avut legături cu preoţimea de acolo) . Tera a fost numele pe care Dumnezeii 1-au dat pământului.
 
    Enki şi Enlil au venit aici acum 455.000 de ani. Ei s-au certat şi s-au certat. Şi ştiţi cine a început disputa ? Sora lor mai mare. Ea a fost un strălucit genetician din familia lui Anu. Ea a venit aici jos şi a început să despartă genele. Ceea ce voi veţi găsi curînd în genomul uman, ea a ştiut acum  455.000 de ani.   A venit aici şi a încrucişat seminţele fraţilor ei Enlil şi Enki şi ale lui Anu cu copiii ei pâmânteni. Ea a fost mama care a creat hibridul de Cro-Magnon, care sunteţi voi. Cine a fost ea? Zeul Genezei.
 
   Cu siguranţă că nu Jehova a fost. Deci Zeul Genezei a fost o Zeiţă. Numele ei a fost Nisgal sau Ninharsag, Ea a mai fost numita abreviat Mammy, adică mama. Acesta este adevărul. În textele sumeriene – veţi găsi acele texte în orice muzeu mare din lume – se spune cine a fost Zeiţa Genezei şi că ea a fost sora celor doi fraţi rivali. Ea a venit şi a făcut lucrarea – sora. De aceea a şi fost numita Mammy.
 
     Cea mai veche religie din lume, divinizează o Zeiţă (religia egipteană – Zeiţa Nut). Aceasta este cea mai veche religie din lume, divinizarea lui Mammy, marea Mamă. Cunoaşterea este în bibliotecile şi muzeele voastre.
 
vishnu enki
 
ÎNCEPUTUL EVOLUŢIEI
     
     Cu 455.000 de ani în urmă, a aprut prima colonie din Nibiru, înainte au fost Homo erectus, Neanderthal şi Homo sapiens, care încă mai evoluau înainte de venirea marii Zeiţe. Ei au venit şi au creat canale şi râuri în Estul Mijlociu. Nilul este un fiu Artifi­cial. Da, nu este o cale naturală.
 
     Estul Mijlociu a fost Grădina Edenului. Eufratul, Tigrul şi Nilul fuseseră create. Da, toate sunt artificiale. Pâmântul aici nu era un deşert. Fiecare fir de nisip pe care îl vedeţi astăzi, este rezultatul eroziunii a ceea ce a fost odată cel mai fertil pâmînt din lume  şi cum deja aţi auzit au venit aici cei doi fraţi, Enlil si Enki, fii lui Anu. Aceasta este cris în Enuma Elish, tăbliţele din Sumer care au înregistrat adevărul. Ei au venit şi au creat râurile şi tot ce era acolo ca să fie de folosinţă celor care veneau şi plecau mereu cu navele lor. Aceşti Zei aveau culoarea scorţişoarei erau frumoşi. Zeiţa era la fel de înaltă şi fru­moasă ca fraţii ei şi ei aveau deja mii de ani cînd  au ajuns aici. Acesta este adevărul.
 
     Marele elixir al Zeilor care s-a păstrat peste milioane de ani, ( vinul roşu ), a ajuns pe acesta planetă acum 455.000 de ani. Cultura a început într-o vale între Tigru şi Eufrat, acolo a fost cea mai mare vie de pe Pămînt.
 
     De acolo a fost dus într-un loc numit Argentina, apoi în America de Sud, apoi în America de Nord, iar apoi în stepele Rusiei si Europa. Cine planta aceste vii ? Zeii, în pâmânt sfânt. Ştiaţi că viţa de vie se plantează numai pe pământ care a fost cîndva pe fundul mării ? Chacra coronară (a 7-a) a unui zeu este cel care s-a ridicat din uterul oceanului iar chacra coronară a lui este o vie. De ce este atât de impor­tant ?  Pentru că pâmântul care se ridică din ocean, este ca un copil care s-a născut din ute­rul mamei sale.
 
    Grânele nu sunt indigene de pe Pământ. Au fost aduse aici. Grâul nu este de aici, a fost adus de pe o stea/cluster. Grâul încă mai păstrează schimbările genetice pe care Zeii le-au făcut cînd l-au adus aici, ca sâ-1 adapteze la aşa o mare distantă de acel soare.
 
     Creşteau capre şi oi, pentru lapte, nutrientrul absolut pentru copii. Un copil creşte cu o hrană care are valoarea nutritivă necesară să menţină creierul şi intru adevăr ADN-ul stimulat. Deci lapte, brânzâ, care este elementul stimulativ ? Calciu. Calciu este marea moleculă care „deschide” celula şi îngăduie nutrienţilor să pătrundă şi apoi ADN-ului să-1 folosească. De aceea copii pot trăi numai cu lapte.
 
     Cu  455.000 de ani în urmă. această planetă a fost populată de mari şi avansate civilizaţii : una este ce a lemurienilor, iar cealaltă a atlanţilor, iar Zeii sumerieni, ar fi cei din a căror genealogie au apărut atlanţii. Atlanţii – acum 450.000 de ani – au fost o încrucişare de ADN între Zei şi cei mai inteligenţi umanoizi care au existat în acel timp. A durat peste 120 de ani ca să dezvolte un lanţ perfect de ADN care să îngăduie entităţii să arate ca Zeii, adică cu un creier mare. Aceste au fost primele entităţi care au moştenit creierul galben (scoarţa cerebrala sau substanţa cenuşie) Ei au moştenit toate abilităţile, înălţimea şi frumusetea, dar vor fi sclavii Zeilor.
 
     Deci laboratoarele de ADN au existat în Africa, dar au fost şi în India, pentru că migraţia înapoi în India (atracţia spre India ) este o adânc înrădăcinată în memorie, o memorie ge­netică a locului de concepţie.
 
   În acel timp, pe acest plan a venit un alt grup de dincolo de Steaua de Nord, marii lemurieni. A căror navă a fost de fapt o entitate biologică în şi din ei îşisi. Ei aveau aceasta abilitate. 
 
Lemurienii au venit de dincolo de Steaua de Nord, printr-o gaură neagră (worm-hole) care făcea conecţia cu o altă realitate. Ei erau giganţi. Navele lor erau entităţi bio­logice care răspundeau sistemului lor nervos şi concentrării lor.     Orice ei visau, nava putea deveni. Acesta este un adevăr. Ei au aterizat aici cînd încă mai erau dinozauri, dar nu le era frică, pentru că ei înţelegeau radiaţia biologică cu care creau navele lor. Cum să vă spun, navele lor erau crescute în grădini. Fantastic ? Credeţi că este fantastic ? Voi folosiţi mai puţin de 4% din ADN-ul vostru. Ce ar fi putea fi în restul de 96% ? Poate ca sunt aripi sau trepte, sau poate că sunt proiecţii de cîmp  unificat antigravitaţional ? Poate ca deja există. Cine sunteţi voi să spuneţi că nu
există ? Nu vă arătaţi ignoranţa.
 
     Sunt organisme care trăiesc în spaţiu. Aceste organisme trebuie să aibă gene antigravitaţionale, ca să poate trăi acolo fără să fie capturate pe orbita vreunui corp greu.
 
     Lemurienii au venit aici şi au însămânţat ceea ce voi numiţi Pacificul de nord, pînă la Ecuator, care exista în vremea lor. Ei au venit să schimbe, să moduleze formele de viată. Au venit să exploreze.
 
    Din copii copiilor lor am apărut eu cu 35.000 de ani în urmă. Eu am existat înainte de Jehova.
 
    Lemurienii erau mult mai puri. Erau foarte diferiţi fizic de atlanţi. Apoi s-au amestecat cu atlanţii şi ionienii, care au fost originea grecilor. Ionienii din literatura greacă sunt norvegienii de azi, grecii pe care îi vedeţi astăzi în bazinul mediteranean sunt un amestec de sînge care vine de la Imperiul Turcesc. Adevăraţii greci au pielea albă, ochi deschişi şi păr deschis la culoare. Ei sunt ionienii.
 
    Deci, acum  450.000 de ani, au venit aici, unde existau deja nişte fiinţe primitive care evoluau că să facă necunoscutul cunoscut, şi le-au dat un impuls în evoluţie. Au dat celor care nu erau pregătiţi, un mecanism cu care să poată gândi, să fie, să contempleze şi ca să considere problemele complexe. I-au făcut sclavi şi i-au pus să lucreze în minele de aur. Ce făceau ei cu aurul ? Aveau nevoie de aur ca sa-1 pună în atmosfera lor, căci ei locuiau pe o planeta care nu avea soare. Aurul este un foarte bun conducător de lumină. Mai mult chiar, ei foloseau aurul ca mîncare – pîine.
 
anu enki enlil
 
     Acei Zei, prin procesele lor de alchimie, ştiau cum să facă aurul să-şi învârtească nucleul atât de repede,  încât  rezulta o pulbere albă, care emena un câmp radioactiv. Făceau pâine din ea şi o mîncau, iar corpul lor spiritual strălucea. Le dădea nemurire. Acesta este motivul pentru care fiecare fiinţă care ajungea la tron, după acel timp, era îmbrăcată în platoşă de aur, pentru că aurul reprezenta pentru ei Zeii pe care îi serviseră în antichitate.
 
     Deci aţi avut un impuls în evoluţie. Aţi fost la locul potrivit în timpul potrivit. Adică fiecare venea din Punctul Zero, din Void şi Punctual Zero era ca o uriaşă stea, cea mai mare stea care a fost vreodată. Şi totuşi a fost cea mai mică particulă care a existat vreodată şi încă există, dar în moment a fost cel mai mare sistem în Voidul Însuşi. Iar razele care care vin de la el, nu au număr, căci el este un motor care păstrează perpetuarea conş­tiinţei în propria contemplare şi de aceea voi sunteţi acum aici.
 
    Exact ca şi cum am lua Punctul Zero şi am face asta : dacă întoarcem Punctul Zero în interiorul lui însuşi şi îi îngăduim să reflecteze şi să se observe pe sine, el va produce o diviziune aparentă a Punctului Zero. Această virtuală diviziune crează o oglindă care permite Punctului Zero să se exploreze şi să se cunoască pe sine. Nu contează dacă veniţi din Zeta Reticuli, dacă veniţi de dincolo de Steaua de Nord, – nu contează dacă sunteţi atlanti, lemurieni, cenuşii (Ramtha numeşte cenuşii pe cei care con­duc din umbră lumea, care deţin toată puterea mondială dacă sunteţi egipteni sau hinduşi dacă sunteţi Ishamata sau Actanus – nu contează. Voi toţi veniţi din acelaşi Punct Zero. Au ştiut Zeii despre Şcolile de înţelepciune?    Da, au ştiut. Au fost Zei care au performat miracole ? Da, altfel nu ar fi existat astfel de şcoli.  Cunoştinţele trebuiau să fie trecute unor oameni selectaţi, ştiti voi, urmaşii Zeilor. Ei primeau cunoştinţele şi cei care le înţele­geau deveneau nemuritori.
 
     Nemurirea are totul de a face cu deschiderea minţii, are totul de a face de felul cum ADN-ul se replică în celulă. Nemurirea este despre cunoaştere şi despre adevăr. Una din cele mai mari probleme ale voastre este corpul emoţional. Este blestemul fiecărui om. Termenul „a măiestri” nu ar fi existat, dacă nu ar ar fi existat marea antiteză numită corpul emoţional. Corpul emoţional este că atunci când te mulţumeşti cu nişte unelte mediocre, care fac o trebă satisfacatoare, în loc să te foloseşti de să zicem, computer. El este ca şi o carte care te invaţă cum să operezi un computer. Şi sunt atâţia dintre voi care citiţi şi recitiţi cartea, dar niciodată nu aţi lucrat pe un computer. Continuaţi să folosiţi lumânări în loc de laser.
 
     Voi sunteţi oameni emoţionali. Trăiţi prin emoţiile voastre pentru că aţi fost învăţaţi că sentimentul este adevăr. Sentimentul nu este adevăr. Ce este sentimentul ? Este chimie. De unde vin ele ? Din creier. Din felul în care gândiţi. Aveţi probleme emoţionale, pentru că sunteţi oameni care aveţi nevoie de cunoştinţe şi sunteţi neâmpliniţi. Trăiţi prin prezumpţii, gândind limitat. Credeţi că religia voastră este importantă. Nu este. Sunteţi aici cu mi­ne, o entitate veche de 35000 de ani. Nu ar trebui să exist – dar exist.
 
     Poate ca voi doar aţi dat puţin prea mare însemnătate emoţiilor, căci ele sunt drojdia unei reţele de gândire colectivă. Da. asta-i tot ce sunt ele. Şi a trăi prin emoţii înseamnă a înceta chiar şi să gândeşti, ci doar să trăieşti în exaltare sau suferinţă, sau furie sau durere, în trecut.
 
     Măreţia este ca Dumnezeu nu trăieşte în Pleiade – mulţumesc lui Dumnezeu! Este mult mai departe. Ar fi fost foarte plictisit dacă în raiul lui ar fi doar el, câţiva îngeri şi nişte sfinţi întâmplători. Dacă Dumnezeu ar fi creat doar raiul şi Pămîntul – ce este Pămintul în comparaţie cu Calea Lactee ?
 
    Sunt 11 miliarde de planete ca Pămîntul în Calea Lactee. De ce credeţi că Pământul este singura planetă ? Dacă credeţi că numai Pămîntul există, înseamna că nu ati fost niciodată altundeva. Sunt 11 miliarde de planete în cuadrantul în care este Pământul, numai că au sori albaştri. Soarele vostru este galben pentru ca este murdărit cu radiatii, ceilalti sori nu au această problemă. Albastru este culoarea curăţeniei si a sănătăţii.  Nu-i ele mirare că regalităţile ţineau la moştenirea lor de sange albastru. Cele mai marcante entităţi în acest cuadran sunt albastre, nu albe sau negre ori galbene – albastre. Ei, ei ei… Acum că avem bucăţica asta de informaţie, nu ar face nici un bine să alergăm în jur şi să ne arătam ignoranţa prin promovarea „culturii” noas­tre şi acceptării culorilor de piele, niste bigoţi împotriva culorii închise, dar dorind să fie bronzaţi tot timpul.  Ruşine vouă.  Ruşine lumii.
 
enki enlil
 
     Unsprezece miliarde de planete. Deci voi chiar nu ati fost nicăieri ? Nu, nu aţi fost. Dacă nu mă credeţi ,priviţi Calea Lactee prin telescop. O să vă ia mai mult de o noapte întreagă ca să priviţi vastitatea a ceea ce nu sunteţi şi singurătatea a ceea ce sunteti, ca să înţelegeţi ce nu sunteţi şi de ce sunteţi aici. M-am făcut înţeles ?
 
    Ce ne învaţă asta despre Dumnezei? Ce spune despre voi ? Ei sunt marii voştri părinţi. Şi dacă voi sunteţi Dumnezei ce spune asta ? Spune că trebuie să faceţi cunoascut necunoascutul. Sunt 11 miliarde de pâmânturi în Calea Lactee. De ce aţi vrea voi să staţi aici mai mult de patru sute de mii de ani ? Sunt atâtea alte locuri unde să mergeţi.
 
     Suntem în viaţă astăzi datorită unei mari femei din alt sistem solar. Asta a fost 455.000 de ani în urmă. Omul de Cro-Magnon a apărut acum 35.000 de ani. Deci prin eforturile ei ştiinţifice, a fost creată o fiinţă emoţională şi gânditoare, pentru ca toate spiritele să se poată încarna venind din câmpul albastru, în lumină şi în corp.  Corpul meu a putut fi trasat până la genele ei.
 
     Acum de ce religia a creat un Dumnezeu bărbat ? Pentru că singurii bărbaţi care au apărut în istorie au fost Zei care erau răsfăţaţi. Jehova, Dumnezeul lui Moise, a fost un răsfăţat. El şi-a urât sora. A urât femeile. A fost homosexual până la gradul n. El a iubit sângele şi suferinţa. A fost masochist (? – cred ca vrea să spună sadic ). Tot ce trebuie să faceţi este să citiţi Vechiul Testament şi veţi vedea numai sânge şi măcel făcute de cei care l-au servit. El este o viaţă joasă, în terminologia mea, o săraca reprezentare a lui Dumnezeu. De ce i-au trebuit 40 de ani ca să ajungă acolo ? Care a fost problema lui ? De ce i-a trebuit aşa de mult ? Pentru că, eu cred că nu ştia drumul.
 
   Şi a fost foarte ocupat cerând ca fiecare întâi născut din fiecare familie, primul fiu născut, să i se taie gâtul ca sacrificiu pentru el. Cred ca au trebuit 40 de ani pentru apetitul sexual al fiecăruia şi sacrificiul primilor lor născuţi, ca să-i dovedească lui că îl iubesc. Acesta este un fapt. Acesta este Dumnezeul lui Moise. Şi nu este o privelişte prea frumoasă.
 
     Şi ce e cu pamîntul promis ? Ştiţi că erau râuri de lapte şi miere şi strugurii erau cât pe­penii. De ce ? Ei bine, era ocupat de palestinieni. Şi el le-a spus : ” Puteţi avea acest pământ dacă vă duceţi acolo şi omorîţi fiecare mamă, tată, fiu şi fiică. Şi după ce faceţi asta am să vi-1 dau vouă. Şi ei s-au dus şi au omorât pe toata lumea. Copilaşi au fost măcelă­riţi, şi li s-a tăiat capul numai ca tribul din deşert al lui Jehova să se poată muta şi să recla­me acel pâm\nt. Şi asta este baza disputei de astăzi în Estul Mijlociu. Deci cine are dreptate, evreii sau palestinienii ?  Nu are fiecare partea lui de poveste de spus ?
 
    Deci au trebuit 40 de ani. Au trebuit trei generaţii de copii sacrificati, până ce el s-a plictisit în sfârşit, s-a arătat lor şi le-a spus :”Am să vă dau acest pământ dacă vă duceţi acolo şi omorâţi pe toata lumea să nu rămânâ om în picioare „. Acesta a fost darul lui pen­tru cei care şi-au sacrificat copii ca să-i arate cât de mult ii iubesc. Voi nu aţi studiat istoria de loc ? Nu ? Aţi lăsat pe alţii să vă spună. Ştiţi, este o poveste despre orbul condus de chior .. .au căzut amîndoi în şanţ. O să mă judecaţi pe mine şi învăţaturile mele, fară ca măcar să ştiţi nimic despre propria voastră istorie?  O, Doamne !
 
     Deci cine este Jehova? Este un răsfâţat, sado/masochist care poartă linia geneti­că a lui Mammy. El a luat copii ei şi i-a abuzat şi încă mai face asta şi astăzi. Bibliotecile voastre sunt pline cu informaţii despre aceasta. Eu sunt mult mai în vîrstă decât Jehova şi cred că el este fără valoare. Condiţia femeilor de astăzi, flămânde, arătând ca nişte băieţi, ca nişte umeraşe pentru haine, cu sâni artificiali şi feţe artificiale, este lucrarea masculinului Jehova. 
 
     Deci Jesua ben Joseph (Isus ) a distrus pe Dumnezeul lui Moise, când a spus clar :
Am venit să împlinesc legea „. Am venit să împlinesc legea; ceea ce înseamnă ca el a luat o poziţie mai mare decât Jehova şi mai mare decât oamenii din deşert, care au distrus cel mai drept sistem de credinţă din istorie (punctul de vedere filozofic despre lume al egiptenilor). Ei au distrus-o. Iar el (Isus) a venit să-1 împlinească – o profeţie. Pe cine iubea el ? El nu 1-a iubit pe Jehova. Citiţi oricare din învăţăturile lui, aşa prostituate cum sunt ele, de către Paul. El nu a celebrat niciodată pe Dumnezeul lui Moise sau al lui Abraham. El a celebrat şi iubit pe Dumnezeul care 1-a trimis şi a spus; ” Dumnezeu care este în mine este acelaşi care este în voi. Avem o adevărată uniune în asta. Impărăţia mea este diferită de cea a lui Abraham. Împărăţia mea nu este pe acest pământ. A lui Abraham a fost din case, a mea nu”.
 
   Şi a dovedit asta. El a învăţat două căi: – numărul unu, el a Învăţat că el era un bărbat, dar ar fi putut fi şi femeie, nu conta, căci oricum era potrivit, şi numărul doi, ca toată Marea Lucrare pe care a făcut-o, a făcut şi a spus prin Dumnezeul din el, Dumnezeul lui milos şi iubitor, care nu 1-a judecat nici măcar o data. Bătaia inimii lui şi suflarea sa sunt mărturie a acestui adevăr. Şi aceste două învăţături sunt un adevăr.
 
     Deci eu sunt Ramtha cel Iluminat. Am trăit o singură viaţă. Am trăit-o ilustru. Sunt un războinic. Sunt un maestru al strategiei. Am făcut asta excepţional de bine. Sunt un Dumne­zeu înălţat. Nu am murit niciodată. Am trăit două secole ca vânt, un vânt capricios, şi vântul poate fi foarte capricios. Şi am venit „înapoi prin corpul unei femei, în care intru prin cercebel (creierul mic) şi vă vorbesc prin corpul ei, în acelaşi fel în care Dumnezeul vostru ar putea să vă vorbească. Dumnezeul vostru, înţeleptul, a-tot-inteligentul, Punctul Zero, conştiinţa voastră supremă, suprema voastră aptitudine spre măreţie. În corp nu vom găsi niciodată măreţie, ci numai reacţii chimice. Nu putem judeca niciodată nimic prin ceea ce simţim. Numai prin ceea ce ştim. Şi de aceea, studenţi, învătătorul vostru este femeie.
 
enki NIMAH NINHARSAG
 
Există un război al valorilor vieţii ? Da, se numeşte SIDA. Sunt homosexuali suscepti­bili la asta? Da. De ce ? Pentru că ei nu produc viaţă. Simplu. Este legea naturii. Nu vă place ? Este adevărat. Statisticile suportă ceea ce am spus..
 
    Eu nu sunt aici ca să departajez binele de rău, sau femei de bărbaţi. Eu subliniez şi su­port cea mai prejudiciată creatură din istorie şi care merită să fie răsplatită. Ele sunt mamele noastre, surorile, iubitele, prietenele, soliile noastre, florile din grădinile noastre.
 
Va urma
 
harta lemuria atlantida

Ce mostenire spirituala ai – de atlant sau lemurian?

Despre atlanti  a auzit aproape toata lumea gratie scrierilor lui Platon, indiferent de gradul de interes pentru laturile misterioase ale existentei noastre. Ceea ce nu este tot atat de cunoscut este faptul ca pe langa atlanti a mai existat o alta mare civilizatie antica: lemurienii.

Cele doua civilizatii au coexistat in trecutul indepartat al planetei o buna perioada de timp. Daca despre atlanti asa cum spuneam, Platon este cel care a scris prima data, el oferind si descrierea cea mai exacta a civilizatiei acestora, scrierile privind existenta lemurienilor nu sunt atat de cunoscute asa cum ar fi fost normal. Doar traditiile indepartate din acea partea a globului unde acum se afla Australia si Noua Zeelanda mai aminteste de vechii lemurieni si faptele si poemele lor, precum si cateva constructii colosale din piatra aruncate din loc in loc pe intinderea planetei noastre.

Cele doua civilizatii erau pe cat de dezvoltate, pe atat de diferite: daca atlantii erau recunoscuti pentru progresul tehnologic care le conducea existenta (lucru care in final a cauzat si caderea si apoi distrugerea intregii lor civilizatii), lemurienii au fost mult mai pasnici si inclinati catre laturile mistico-religioase ale existentei lor. Atlantii, posesori ai unei tehnologii de invidiat care avea la baza producerea energiei printr-un fel de cristale potrivit lui Edgar Cayce, au ales sa-si dedice toate eforturile in vederea dezvoltarii civilizatiei proprii cu ajutorul tehnologiei.

La polul opus, lemurienii fara a beneficia de un avantaj tehnologic iesit din comun, si-au indreptat atentia catre interior, catre Suflet si tainele vietii interioare ca modalitate de existenta. Cunoscuti ca preoti devotati, lemurienii au avut cam aceleasi realizari in plan fizic ca atlantii, doar ca prin alte metode de lucru si la o scara mai reduse datorita dezinteresului lor pentru lucrurile materiale si efemere.

piramide pe glob

(Localizarea celor mai importante piramide pe mapamond)

Capetele numite Moai din Insula Pastelui (localizata in sud-estul Oceanului Pacific, aproximativ in locul in care a fost situat si continentul vechilor lemurieni), stau marturie pentru realizarile lor arhitecturale impresionante. De asemenea, constructiile din America de Sud, atribuite ca apartinand civilizatiilor maya si olmece arata de asemenea gradul de perfectionare a acestora atunci cand se dorea realizarea unei constructii menite sa dainuiasca peste timp. Desi exista elemente asemanatoare intre cele doua civilizatii, acestea difera si din punct de vedere arhitectural si al modalitatilor de realizare a constructiilor.

piramide egipt

Cu toate ca ambele civilizatii au construit piramide, acestea difera foarte mult intre ele, apartenenta piramidelor la o civilizatie sau alta fiind vizibila atat prin forma cat si prin localizarea acestora pe suprafata Terrei. Piramidele atlante sunt identificate ca fiind acele piramide cu varful ascutit, precum arhicunoscutele piramide de la Giza din Egipt, sau cele din Europa. Piramidele lemuriene sunt acele piramide realizate in trepte, al carui varf il constuie un platou, de cele mai multe ori ceremonial. Astfel de piramide gasim atat in America de Sud, cat si in China, locuri in care lemurienii ramasi s-au retras in urma scufundarii continentului lor.

piramide mexic

Din pacate ambele civilizatii au avut parte de un sfarsit tragic si ironic, asemănător: s-au scufundat in mare. Prima data au pierit lemurienii, urmati la cateva secole de atlanti. Multe suflete au pierit in acele cataclisme care au sfarsit cele doua civilizatii, o parte din ele aflandu-se acum din nou pe Pamant, intrupate in persoane raspandite pe toate continentele lumii.

Cei mai multi nu-si amintesc de existentele precedente, dar in stare de hipnoza regresiva si cu vointa de cunoastere din partea lor, anumite informatii au iesit la suprafata aratandu-ne câteva dintre cele mai interesante aspecte ale existentei lor indepartate. Cei pasionati de vietile anterioare si influentele lor in vietile actuale cunosc faptul ca anumite caracteristici se pastreaza de la o intrupare la alta, caracteristici care daca sunt analizate cu atentie ne pot arata apartenenta uneia sau alteia dintre civilizatii. Bineinteles ca nu toti cei intrupati in acest moment au fost intrupati si in acele vremuri imemorabile, dar daca recunosti anumite caracteristici la tine, atunci destul de probabil ca ai facut parte din civilizatia respectiva la un moment dat.

piramida oras atlantida

Voi incepe cu atlantii, deoarece gratie scrierilor lui Platon se bucura de o mai mare notorietate in lumea occidentala.

Caracteristici ale atlantilor:

Interesati de dezvoltarea tehnologica mai mult decat de dezvoltarea Spiritului

Mândrii si aroganti, posesori ai unei cunoasteri avansate care le-a permis sa controleze civilizatiile invecinate

Interesati de stiinta in detrimentul religiei si a Spiritului

Isi bazeaza majoritatea descoperirilor pe utilizarea exclusiva a elementelor exterioare (aparate, masini, cristale)

Ambitiosi pana dincolo de limita ratiunii cateodata, atlantii au reusit performanta nefericita de a-si distruge propria civilizatie, ducand experimentele dincolo de limita de siguranta.

Reci, calculati, buni cunoscatori ai stiintelor exacte, mai ales a fizicii si matematicii, atlantii sunt caracterizati de o dorinta acerba de cunoastere. Verbul lor preferat era “a descoperi”.

Caracteristici ale lemurienilor:

Discreti si modesti, lemurienii s-au evidentiat prin poemele lor in care isi descriau sentimentele si viata

Nu erau atat de dezvoltati tehnologic, considerand ca existenta pe acest Pamant este ceva tranzitoriu, o etapa in pregatirea Sufletului catre o noua destinatie.

S-au ocupat foarte mult de Spiritul lor, nu atat de dezvoltarea unei societati avansate tehnologic, si de dezvoltarea capacitatilor lor mentale (cunnoscute astazi ca si “capacitati psy)

Preoti recunoscuti, au alocat o importanta deosebita traditiei si religiei (in forma care era cunoscuta atunci). Verbul caracteristic „a crede”.

harta lemuria atlantida

Citind lista de mai sus, poti destul de usor sa-ti dai seama care dintre aceste caracteristi principale le regasesti in actuala ta viata si astfel poti face un prim pas catre identificarea cu una dintre cele doua civilizatii. Bineinteles ca doar aderarea la cateva caracteristici enumerate nu reprezinta un factor definitiv de suprapunere peste una sau alta dintre cele doua civilizatii, dar constituie un punct de plecare pentru o eventuala analiza ulterioara.

Deci, tu carei civilizatii crezi ca i-ai apartinut?

Distribuie acest articol si prietenilor tai pentru a afla si ei ce au fost – atlanti sau lemurieni?

Articol scris de Catalin Bogdan

Puteti distribui acest articol pe retelele de socializare. Preluarea acestuia pe alte siteuri se face doar cu acordul scris al autorului.

atlantean crystal initiere la distanta

Initiere la Distanta – Sistemul Atlantean Crystal

30 OCTOMBRIE 2014 ORA 20:00 ORA ROMANIEI

oferta bonus karannaPRIMITI CA SUPORT PENTRU INITIERE O MEDITATIE GHIDATA SI UN VIDEO DE PREZENTARE A SISTEMULUI

Activarea Atlantean Crystal (Cristalul din Atlantida) este mai mult un acordaj destinat să aducă evolutie spirituală şi personală si care vă va ajuta în drumul vostru spiritual.

Scopul acestei initieri este de a aduce inapoi la noi cunoaşterea şi energia, care au fost şi sunt stocate în principalul cristal Atlanteean, care a fost păstrat în Marele Templu de vindecare „Poseidon” din Atlantida.

Acest cristal deţine toate informaţiile antice pe care Atlanţii le-au utilizat. Fiecare va putea extrage din el ceea ce poate si ii este permis sa acceseze, fie ca este vindecare, cunoastere sau revelatie, confirmare.

Cand Atlantida s-a scufundat, acum aprox 12000 de ani, multi atlanti au plecat catre alte civilizatii incluzand-o pe cea din Sumer / Egipt si civilizatiile Mayase. Ei au fost viitorii vindecatori, profesori, preotese, preoţi, scribi, oameni de ştiinţă, astronomii şi artistii acelor civilizatii.

Ei se vor reintoarce la roluri si situatii de viata similare cu cele pe care le-au avut în Atlantida. Prin initieri similare cu cele practicate in Templul Poseidon din Atlantida se vor trezi amintirile lor, pentru a se reactiva si a intelege cine sunt ei si care este rolul lor acum.. Ei s-au intors deja pentru a ajuta sufletele in evolutie si aflate la capatul timpului, adica civilizatia noastra, sa devina initiate a stiintelor sacre din nou, acum cand suntem aproape de terminarea inca unui ciclu planetar.

Atlantean Crystal

Mai multe detalii despre sistem puteti citi AICI

6 reincarnation is not being born again1

XEROTEMUS-KEOPS-PTA – Fragment LIGURDA -Teofilact

XEROTEMUS-KEOPS-PTA

Venirea lui Iisus pe pământ a fost cauzată tot de luciferieni. Aceştia, după ce au fost distruşi în Atlantida, vreo 5 milenii au tăcut, neîndrăznind să mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al şaptelea înainte de Hristos, Lucifer apelează din nou la Părintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea şi el salva. Părintele Luminilor acceptă şi-i promite lui Lucifer că-i va indica o anumită zonă de pe pământ, unde să se poată întrupa şi hotărăşte ca luciferienii să formeze un popor aparte, care să beneficieze de trimişi speciali.

Părintele Luminilor îi indică lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneană şi Golful Persic şi-i făgăduieşte că-i va trimite îndrumători speciali.

Este vorba de poporul israelitean, care, în evoluţia sa, a beneficiat de patru trimişi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.

La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evoluţia luciferienilor. Câteva milioane de luciferieni au reuşit să-şi îmbunătăţească culorile spiritului şi să intre în primele 2 straturi, cu rare excepţii au ajuns până în stratul IV, realizând griul deschis. Cei mai mulţi persistau în culoarea de bază- negrul şi nu a fost numai atât. Luciferienii nu au ascultat de porunca dată, de a se întrupa numai în zona indicată de Părintele Luminilor, ci au împânzit pământul, strecurându-se şi la alte naţii.

ingeri

Israelitenii, după marele lor prooroc Moise, au început să meargă din rău în mai rău. În loc să pună accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii şi se pierdeau în tot felul de ritualuri, cerând Cerului să-i facă conducători ai pământului. Se credeau nici mai mult nici mai puţin decât popor ales. Aşteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale, să-i facă stăpâni peste celelalte popoare,robi ai lor, să le muncească.

Religia iudaică devenise o clacă stricată de preoţii orbi şi făţarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta. Israeliţii aveau nevoie de un trimis special. Pământul întreg avea nevoie să intre într-o nouă fază spirituală. Se simţea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor. Atunci, Părintele Luminilor convoacă înţelepţii Opalului în Marea sală a Tăcerii, din centrul Cetăţii de Lumină.

V-am spus la începutul povestirii mele despre acea memorabilă şedinţă, când, la chemarea Părintelui Luminilor: „Cine vrea să coboare pe pământ pentru o misiune specială?”, a ţâşnit primul Iisus, strigând fără ezitare: „Eu merg, Părinte!”. Ştia că va fi greu, dar credea în izbândă. Ştia că luciferienii sunt reci, dar spera… ba chiar credea că va reuşi să-i încălzească.

După cum v-am spus, Hristos primeşte misiunea: „Primesc să cobor pe pământ oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,a adăugat Iisus, iar la sugestia Părintelui de a-şi lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.

I-am zâmbit şi a înţeles că sunt de acord.

egipt (13)

Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt? Acum răspunsul care urmează este deosebit de important şi aş vrea să-l subliniez pentru ca acest răspuns să se imprime definitiv în conştiinţa popoarelor: Hristos coboară în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu să iradieze noua Sa învăţătură. Egiptul era cel mai indicat popor, apt să primească o învăţătură nouă, pe fondul unei religii valoroase, aşa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceşte şi cu structură preoţească superioară. Aveau ritualuri pline de semnificaţii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi şi clare.

Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifică superioritatea unui popor care milenii de-a rândul a fost păstrător zelos al învăţăturii marelui iniţiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum şi a strălucitului mare preot, faraon şi ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a cărui înaltă gândire a fost inspirată chiar de spiritele din Opal. Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul şi acelaşi spirit care a creat două variante de spiritualităţi: varianta egipteană şi cea indiană. Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nunţii şi „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus. Vă amintiţi că Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei şi a celebrat Cina cea de Taină înaintea crucificării. Hristos, în mod deliberat, a preluat şi a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica creştină, s-au numit „taina botezului”, „taina nunţii” şi „taina euharistică”, misterul central al bisericii creştine.

egipt (32)

Părinţii, preoţii şi arhiereii din Bizanţ s-au inspirat de la egipteni. Egiptenii au fost primii creştini,continuatori ai ritualurilor tradiţionale egiptene:botezul,nunta,masa sacră şi ierarhia preoţească. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoţi egipteni: preoţia lui Osiris, a lui Isis şi cea mai înaltă preoţie, cea a lui Horus.

Asupra acestora vom reveni la momentul potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parcă anunţa, cu multe secole înainte, învierea lui Iisus. Egiptenii sunt adevăraţii creatori ai religiei creştine. Veţi putea vedea din povestirea mea că ceea ce vă spun nu poate fi contestat. Egiptul merită stima şi preţuirea întregului pământ, căci ritualurile botezului,nunţii,mesei sacre, a preoţiei în trepte şi a sărbătoririi învierii vor reînvia şi se vor impune pe plan mondial. Vor învia în cel de-al treilea mileniu şi se vor impune pe întregul pământ. E precis, e hotărât de Opal şi aceasta se va împlini cu exactitate!…

Densi vorbise cu vervă şi ridicase glasul. Era parcă dominat de o viziune asupra viitorului, când toate popoarele se vor uni, acceptând toate cele 5 ritualuri de provenienţă egipteană şi preluate de religia creştină. Se ridică în picioare şi începu să se plimbe în camera mea de lucru cu mâinile încrucişate pe piept. Îi respectam tăcerea.

Trecură câteva minute. Se opri din mers şi se aşeză pe scaun. Nu-mi dădeam prea bine seama ce se întâmplă. Era aici, cu noi în cameră… sau acolo, în lumea lui?!… Nu pot preciza… Parcă era cu noi, parcă era totuşi acolo, sus, în lumea lui de basm…

iisus invierea ascensiune

Densi: Caută ceva vechi… o muzică veche de coruri… ai ceva vechi?Muzică de-a voastră, veche? Vreau să mă concentrez, să vă povestesc vechi şi frumoase amintiri de pe vremea când am coborât în Egipt, în armoniosul, seninul şi echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici şi cinstiţi, modeşti şi evlavioşi, ce aveau pasiunea opaiţelor şi a torţelor care ard! Pune aşadar ceva vechi şi nostalgic!…

Am căutat în grabă cea mai veche piesă muzicală pe care o aveam, „Missa Brevis” de Giovani Perluigi de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea şi am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul sprijinit în mâini…

Sursa: LIGURDA – Teofilact

blueMoon Water

„Atlandida e în MAREA NEAGRĂ.

 Insula Șerpilor, o rămășiță”

atlantis3
NOTA: Teritoriul Marii Negre si al Daciei nu a fost singurul teritoriu atlant, astfel incat continutul acestui articol nu dovedeste nici pe departe faptul ca aici ar fi fost situat orasul principal al Atlantidei, ci doar unul din centrele atlante, dar nu este mai putin adevarat si important faptul ca noi romanii, calcam pe pamant atlant in fiecare zi.  Anca & Catalin Bogdan
 
ARTICOL
 
„Când dezastrul a lovit, a făcut-o cu o iuţeală terifiantă. A debutat cu un cutremur de proporţii, urmat de un gigantic val tsunami, care a măturat aproape întreaga insulă. Supravieţuitorii au trăit doar cât să fie martorii unei şi mai mari orori.
Neputincioasă în faţa stihiilor dezlănţuite, insula s-a scufundat în întregime. Un pământ feeric, paşnic, prosper, cu clădiri monumentale şi tehnologii înalte, create de către o civilizaţie superioară, care a pierit ca urmare a unei calamităţi de proporţii. Acesta a fost destinul Atlantidei, după spusele filosofului grec Platon. De-a lungul timpului, cercetătorii au crezut de mii de ori că au dat peste legendara Atlantidă.
A apărut chiar şi Atlantologia, o ştiinţă complexă, care studiază teoriile despre continentul dispărut. Căutările nu au încetat, la fel şi supoziţiile. La atâta timp de la naşterea legendei despre existenţa civilizaţiei superavansate şi înfloritoare a atlanţilor, dicuţiile, controversele, poveştile continuă, nepierzându-se nimic din spectaculozitate şi, de ce nu, din…realismul visului că omenirea este “copilul” lor. Al atlanţilor.
 
Atlantis2
O mare forţă militară
 
Platon a pomenit în dialogurile sale despre o civilizaţie extraordinară, care locuia pe un continent, sau insulă, sau cetate, numită Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Oraşul era înconjurat cu numeroase şanţuri de apă legate de poduri şi tuneluri.
Atlantida avea o cîmpie fertilă brăzdată de o mulţime de canale transversale, pe care se ridica „un munte nu prea înalt“, din care ţîşneau două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece. În cetate erau temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, cazărmi, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Se apreciază la 5-6 milioane de oameni populaţia regatului principal al Atlantidei, o mare forţă militară care putea strînge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război. Rege era Evenor, care a avut cu Leucipe o fată, Clito, soţia lui Poseidon. Atlas sau Atlant, fiul cel mare, a primit de la Poseidon partea cea mai întinsă şi mai bogată, din centru, care, conform calculelor cercetătorului Rousseau-Liesens, avea o suprafaţă de 160.000 km pătraţi.
 
Insula Şerpilor, posibil o rămăşiţă
 
A fost „localizată“ din Groenlanda pînă în Africa de Sud, din Suedia pînă-n Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Niciuna dintre aceste ipoteze nu a rezistat însă analizei aprofundate, cu excepţia unei Atlantide cretane, în a cărei capitală, Cnossos, s-au găsit vestigiile unor palate monumentale. Dar, nu demult, Google Ocean, programul care permite vizualizarea topografiei subacvatice, a făcut o descoperire epocală. Studiind stratul situat imediat sub fundul mării, un inginer britanic a dat peste o reţea de străzi perfect trasate care nu pot fi făcute decât de mâna omului.
Imediat unii dintre cercetători au făcut legătura cu Atlantida, continentul dispărut. Descoperirea, situată în una din locaţiile presupuse ale Atlantidei, a “dezvoltat” ipoteza că ar fi vorba tocmai de oraşul scufundat. Imaginea subacvatică este însă departe de a a constitui o mărturie. Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea României, iar Insula Şerpilor ar fi o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii. 
 
new atlantis
Gânditorul pune pe gânduri
 
Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“.
Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5.000-3.000 Conform datării realizate, statuetele sunt din 3.500 -4.000 î.e.n. şi sunt considerate capodopere ale artei primitive universale. Desigur, s-a pus problema că atlanţii nu ar fi deloc străini de ele…
În anul 2000, statueta de la „Hamangia” a fost desemnată, de către o comisie internaţională, unul din cele 10 artefacte ale culturii pămîntene care ar trebui să ne reprezinte planeta. Respectiv, „Gînditorul” ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întîlnire cu o civilizaţie extraterestră. Între “Gânditorul ” de Hamangia, “Sfinxul” din Bucegi, Sanctuarele geto-dacice de la Sarmisegetuza-Regia, Sfinxul şi piramidele de la Gizeh se spune că există o legătură strânsă, bazată pe calcule şi interrelaţii geometrico-matematice deosebite. Însăşi cetatea Histria ar conţine o “ciudăţenie” după cum spun unii dintre specialişti: pare a fi construită pe role.
 
The Lost City of+ Atlantis
Eminescu ştia?
 
Prin urmare, conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă ar fi rămas doar Insula Şerpilor. Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stâncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Se spune că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“.
 
Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv.
 
Ar merita
 
Pe de altă parte, la aproximativ 1.000 de kilometri de coasta nord-vestică a Africii, lângă Insulele Canare, s-a descoperit un dreptunghi de circa 20.000 km pătraţi, care seamănă cu harta aeriană a unui oraş. Străzile subacvatice par a fi trasate printr-o tehnologie umană. Descoperirea a fost făcută de către Bernard Bamford, inginer în aeronautică, care e convins că e vorba de Atlantida. El a obţinut imaginea subacvatică la coordonatele 31 15’15.53’’ nord şi 24 15’30.53’’ vest, cu ajutorul programului Google Ocean (bazat pe sateliţi), o extensie a binecunoscutului Google Earth.
Imaginile au aprins imaginaţia oamenilor de ştiinţă, care au început să creadă că e vorba chiar de oraşul scufundat din scrierile lui Platon, localizat de gînditorul antic în apropierea Coloanelor lui Hercule (strîmtoarea Gibraltar). Descoperirea se află la şase kilometri în largul coastelor Marocului, în locul cunoscut drept Groapa Abisală Madeira. „Chiar şi dacă ar fi doar o formaţiune naturală, şi tot ar merita o privire apropiată“, susţine dr. Charles Orser, profesor de arheologie la Universitatea New York State.
 
66699 10151222788729023 1820097704 n
Legătura cu tracii
 
Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului.
 
Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor.
 
Epilog: dincolo de lumea văzută
 
O legendă ocultă, preluată printre alţii de doctorul în ştiinţe chimice N.F. Jirov, părintele Atlantologiei, arată că, o infimă parte a elitei atlanţilor sinistraţi s-a salvat cu ajutorul unor nave cu reacţie, zburând în diferite direcţii ale Pământului şi, chiar spre alte planete. Albert Einstein susţinea că OZN-urile sunt produsul unei civilizaţii plecate de pe Terra acum 20 000 de ani. O relicvă a atlanţilor ar fi populaţiile actuale care au caractere genetice şi rasiale neobişnuite.
Vestitul faraon Keops a avut printre numeroasele soţii o blondă, legendele indienilor din Peru pomenesc de zeul Manco-Capac, care a venit din cer cu soţia sa, o femeie cu ochi albaştri şi păr roşu. În junglele amazoniene din Matto Groso şi de pe râul Pixuma din Brazilia au fost descoperite enigmatice triburi de indieni „albi”, cu păr blond sau roşcat, unii înalţi de doi metri.
 
atlantis+Piramid%C4%83+uria%C8%99%C4%83+de+cristal+%C3%AEn+Triunghiul+Bermudelor7
Dar cel mai şocant este exemplul guanşilor, cea mai veche populaţie de tip Cro-Magnon din Insulele Canare din Atlantic, exterminată în totalitate de spanioli în secolul al XV-lea, popor de talie înaltă, cu mulţi indivizi blonzi şi roşcovani cu ochi albaştri, cu preotese care slujeau unui cult al Soarelui, şi cu o scriere nedescifrată. Cel mai ciudat lucru este originea necunoscută a acestei populaţii, care nu avea nici cele mai elementare mijloace de plutire, deşi era înconjurată de ocean!
 
În unele lucrări ezoterice, atlanţii apar de multe ori cu părul blond sau roşu, înalţi de circa trei metri şi, se pare, că adorau soarele. Iar Insulele Canare se mai numesc şi Insulele Fericiţilor sau Insulele Blajinilor. Şi, printre altele, să nu omitem faptul că în tradiţia românească există frumoasa legendă a Blajinilor, care, potrivit credinţei populare, fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ, sunt incapabili de a face rău, şi s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsa Apa Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe…”
Autor:  Roxana Roseti
www.evz.ro/detalii/stiri
27Atlantis20The20Lost20Continent272

Fiii Legii lui UNUL si Invataturile pierdute ale Atlantidei
de JON PENIEL

– fragmente –

[…]

„În timp ce Fiii Legii Lui Unul este o ,cale’ spirituală şi de asemenea un ordin monastic, cred că ai putea spune că este cumva asemenea unei religii. Dar aceasta nu este o religie din câteva motive foarte importante. Pentru început, nici unul dintre motivele de mai sus nu a fost în spatele fondării Fiilor, nici nu au jucat vreun rol în ceea ce ei au predat. Aici nu există control. Nu este nici măcar o încercare de a influenţa,
numai educaţie şi reflectare a adevărului.

Pentru a înţelege de ce a fost creată Legea Fiilor lui Unul şi care este fundamentul ei, trebuie să ne întoarcem la începuturile vieţii umane pe Pământ.”

[…]

În conformitate cu învăţăturile Atlante, Geneza este de fapt o simplificare, care se bazează pe o alegorie slabă.

„Înregistrările istorice încep cu premisa că există O Mare Fiinţă (Dumnezeu / Duhul Universal) adică Totul, inclusiv Universul însuşi. El se împarte / multiplică pe sine însuşi pentru a ne crea pe noi, astfel, istoria noastră începe cu noi toţi (oamenii) care suntem parte şi suntem Una cu Dumnezeu. Înregistrările ne descriu ca fiinţe spirituale sau ,angelice’, cu libertatea de a călători, de a crea şi a ne bucura de Univers. Pot spune că învăţăturile merg de la începuturile noastre pe Pământ, unde am venit în două etape – un ,prim val’ şi un al ,doilea val’ de ,umani’ (şi semi-umani) materializaţi în trupuri fizice pe Pământ. În acel timp aveam abilitatea de a ne modifica instantaneu vibraţiile şi a crea instantaneu ceea ce ne doream, printr-o gândire simplă. Aceasta a fost calea prin care ,am căzut noi înşine’ în materie, în existenţa materială pe Pământ. Calea prin care a început căderea noastră din starea angelică şi din Unitatea cu Dumnezeu.

Sirens+Lament

Probabil că ai auzit despre fiinţe mitologice ca Minotaurul, Centaurul, Sirenele, etc. Minotaurul a avut un cap de taur şi un corp uman, Centaurul un cap uman şi un trup ca şi cel de cal. Este posibil să fi văzut de asemenea picturile cu ,zeii’ egipteni, cu capete de animale şi trupuri de oameni, sau trupuri de animale şi capete umane (precum Sfinxul). În regiunile din Pacific, desene şi sculpturi antice de ,oameni cu cap de pasăre’ pot fi găsite pe ambele părţi ale oceanului. De ce credeţi că există atât de multe? Multe legende şi mituri au de fapt la bază aşa ceva iar acestea nu sunt o excepţie. Străvechile învăţături din Atlantida arată că asemenea creaturi au existat cu adevărat şi că originea lor nu este cea la care ne-am aştepta – acestea au fost fiinţele angelice căzute din ,primul val’ al materializării pe Pământ.”

„Îngeri căzuţi??? Asta seamănă cu Lucifer?”
„Ei bine, da şi nu. Este un fel de concepţie greşită. Acesta este un concept alegoric personalizat. Primul val de materializare a fost o eroare teribilă [Nota autorului: aceasta va fi explicată în detaliu în capitolul despre istorie]. Fiinţele din primul val de materializare erau creaturi parte umană / parte animală. De aceea, în povestea lui Lucifer sau a diferitelor creaturi care au fost numite ,diavoli’, demoni sau altfel, ele par a fi încornorate, cu copite despicate şi coadă – de fapt ele erau o parte de capră. Acesta este şi motivul pentru care capra a fost asociată cu diavolul. Însă răul este o chestiune complet diferită. Să nu credeţi că răul nu există. Răul adevărat se deghizează şi pune gheara pe inocenţi.”

„Deci, Lucifer nu a fost rău?”
„Iniţial, nu. Poveştile pe care le-ai auzit au devenit un cumplit amestec. Chiar şi biblia îl descrie iniţial ca pe un mare înger. Însă acolo nu a fost nici o ,rebeliune’ sau sfidare împotriva voinţei lui Dumnezeu, până DUPĂ această cădere, nu înainte de cădere aşa cum este adesea descris. Aceasta a fost doar o greşeală la început. 

[…]

Revenind la prima învăţătură de astăzi, au existat mai mulţi ,îngeri căzuţi’ în afară de Lucifer. Şi ei au luat multe şi diferite alte forme de origine animală. Pentru a uşura descrierea a ceea ce numim parte umană, fiinţele cu parte animală au căzut în vibraţia fizică sau materie în timpul ,primului val’ al materializării ,umano-animale’. De îndată ce fiinţele primului val s-au materializat în trupurile lor ,umano-animale’, ele au suferit o mare ,cădere’ în vibraţia lor spirituală anterioară, starea angelică a existenţei. Ele au experimentat instantaneu aproape o pierdere totală a conştiinţei, a conştientizării şi inteligenţei. În mai puţin de o clipire a ochilor, conştiinţa dinainte cu câteva momente, a cuprins întregul Univers şi experienţa Unităţii cu Duhul Universal / Dumnezeu practic a dispărut. Noua conştiinţă limitată a acestor creaturi demne de toată mila, le-au ,prins’ în planul fizic al Pământului, unde au trebuit să trăiască în ignoranţă, cu inteligenţa şi conştiinţa lor asemenea animalelor. Ele au fost brusc izolate de Universal / Conştiinţa Dumnezeiască şi prinse în suferinţa singurătăţii ,separării’ conştiinţei. 

160512

Această separare a conştiinţei a dat naştere la un fel de voinţă liberă separată care era ignorantă, folosind mai degrabă egoismul decât armonia cu voinţa lui Dumnezeu. În cele din urmă, ele au fost prinse în sclavie. Răul este progenitura egoismului, dar mai târziu, un şi mai mare grad al răului a venit (despre acesta vom discuta mai târziu). Tot egoismul şi răul a căzut de atunci în mod greşit pe aceşti sărmani nefericiţi ,primul val de umano-animale’. Fi sigur că unele aveau coarne, cozi, şi copite despicate – însă acestea erau folosite la ,căţărare’ şi în diversiune, în scop de apărare contra celorlalţi inclusiv a umanilor normali, pentru a evita responsabilitatea adevăratului rău, adevăratul diavol care era egoismul ce trăia în fiecare fiinţă umană care păstra separarea conştiinţei faţă de Unitatea cu Dumnezeu.”

[…]

Amintiţi-vă, noi am fost numai duhuri. Foarte ,subtile’, fiinţe de ,înaltă frecvenţă’ vibraţională, fără experienţă în acest tărâm fizic. Aceste umano-animale au coborât către îngrozitoarea lor soartă datorită unei rapide şi necontrolate încetiniri a frecvenţei lor vibraţionale, în scopul de a materializa ego-ul lor spiritual în planul material al Pământului. Aceasta a avut loc într-o manieră care le-a tăiat conştiinţa lor normală, precum schimbarea scalei unui radio pe o altă zonă de frecvenţă pe care nu aveau nimic de recepţionat. ,Radioul lor intern’ de conştiinţă nu mai era ,acordat’ pe frecvenţa lui Dumnezeu. A fost o materializare care a mers prea departe, prea adânc, în densitate, pe un plan fizic lent de vibraţie. Când frecvenţele fine au fost ,tăiate’, ei au părăsit ,legătura’ cu Dumnezeu şi restul creaţiei spirituale şi acea stare de conştiinţă a Unităţii cu Universul – Conştiinţa Lui Dumnezeu – Duhul Universal. Aceasta ia lăsat pe ei numai cu ,conştiinţa de sine separată’, au pierdut contactul cu ,Unitatea Conştiinţei’ sau ,Conştiinţa Universală’.”

„Atunci de ce nu ne-am pierdut cu toţii, de ce s-a pierdut legătura cu Dumnezeu?”

18476 550x crop

„Pentru vreo două motive. Unii dintre noi nu au ,căzut’. Cei care nu au căzut se aflau încă în starea lor angelică şi priveau cum se întâmplă toate acestea cu primul dintre valuri. Marele nostru maestru [Nota autorului: Cel cunoscut mai târziu ca Iisus în ultima dintre vieţile Sale pe Pământ], a organizat şi a condus o misiune de salvare. Prin marea lor Iubire şi compasiune, multe dintre celelalte fiinţe angelice care nu ,căzuseră’ au decis să ajute pe cei prinşi în primul val, chiar cu marele risc de a avea aceeaşi soartă. Ei au devenit ceea ce vom numi ,cel de-al doilea val’.

Cei din cel de-al doilea val ştiau că numai ei pot ajuta pe cei din primul val, dacă şi ei se vor materializa în forme care să le permită să lucreze cu sufletele pierdute (creaturile umano-animale) în propria lor dimensiune şi formă fizică. Iar marele maestru şi diferiţii îngeri voluntari ştiau că pentru a face acest lucru trebuiau să-şi coboare propriile vibraţii pentru a coborî în planul fizic iar ulterior, într-o anumită măsură, şi nivelul lor de conştiinţă. Ei ştiau că acest lucru este periculos, precum şi faptul că trebuia să fie foarte atenţi cum realizează asta şi să fie atenţi la modul profund cum vin în materia fizică ori cum ar putea de asemenea şi ei să fie prinşi în conştiinţa limitată la fel ca şi umano-animalele. Aceste străvechi învăţături atlante descriu cum cel de-al doilea val a devenit prima conştiinţă controlată prin proiecţia sau materializarea vieţii ,umane’ moderne pe Pământ (sau cum au ajuns în cele din urmă să devină oamenii moderni, cum s-au solidificat treptat în planul material din starea lor spirituală ,angelică’). Primul uman asemănător maimuţei a fost de fapt doar o alegere a
celui de-al doilea val, ca tip preferat de vehicul fizic după aceea şi ca model, pentru că a permis un mai mare control şi manipulare în planul fizic, acesta fiind necesar pentru a ajuta primul val. Din această cauză oamenii de ştiinţă nu pot găsi ,veriga lipsă’ – pentru că pur şi simplu nu există nici una. Deoarece nu există nici un fel de schimbări în evoluţie, existenţa noastră pe Pământ nu implică o evoluţie de milioane de ani de la maimuţe.”

418130 260544934028214 500163366 n

[…]

Pentru a realiza această ,operaţiune de salvare’, aşa cum ai numit-o tu, două lucruri ar trebui stabilite. Unu, metodele care ar fi trebuit concepute pentru a ajuta la RECÂŞTIGAREA conştiinţei spirituale şi a trezirii Unităţii cu Duhul Universal al umano-animalelor; şi doi, metodele care ar fi trebuit concepute pentru cel de-al doilea val, pentru MENŢINEREA conştiinţei spirituale şi a trezirii Unităţii cu Duhul Universal. Ambele au fost fondate în timpul celui de-al doilea val, create drept cale spirituală a Fiilor Legii Lui Unul, metode şi
învăţături care sunt încă folosite şi valabile şi astăzi.

Astfel, ordinul spiritual al Fiilor Legii Lui Unul a fost fondat cu un scop foarte specific şi unic. Şi în timp ce acest ordin includea aspecte ale celor ce vor deveni mai târziu numeroasele ,religii’, Fiii Legii Lui Unul era mai deosebită decât oricare altă religie care ar putea apărea vreodată pe Pământ. Şi aşa a rămas. Aceasta NU a fost creată pentru a umple nevoia din inimile şi minţile oamenilor, NICI pentru a crea frică în inimile lor, NICI una la care să se închine cineva vreodată, NICI să răspundă la întrebările spirituale care au apărut în masele ignorante spiritual, NICI să controleze aceste mase. Ea a fost creată chiar înainte ca toate aceste aspecte să existe.”

[…]

întreaga materializare a Fiilor a fost pentru salvarea celor ,prinşi’ şi reîntoarcerea celor din primul val către starea angelică a existenţei şi trezirii (Conştiinţei Universale). Astfel, întregul punctul principal al căii spirituale a Fiilor a fost acela de a putea intra în planul material în aşa fel încât să poată ajuta primul val, menţinând-şi în acelaşi timp propria conştiinţă şi stare angelică astfel încât ei să nu poată fi prinşi.

O nouă cădere

Ca o a doua misiune de salvare, aceasta a coborât treptat în materia şi forma umană, iar câţiva dintre ei, ademeniţi fiind de dorinţe egoiste s-au întors de la calea spirituală a Fiilor. Apoi, ei au pierdut conştiinţa spirituală şi s-au separat de Unitatea cu Dumnezeu. În cele din urmă, această divizare a creat două grupuri ,religioase’ ori ,filozofice’ în Atlantida cu scopuri şi ,politici’ diferite – Fiii lui Belial şi Fiii Legii Lui Unul. Fiii lui Belial imită pe Fiii Legii Lui Unul în multe feluri, chiar şi în sensul de a fi ,spirituali’ sau ,religioşi’. Însă ,practicile lor religioase’ îşi bat joc de adevărata spiritualitate – prin falsitate, goliciune şi aservire. Ei ar trebui să folosească ,rugăciunea’ şi vizualizarea pentru a atinge ceea ce doresc şi totuşi închid ochii la repercusiunile ce decurg din obţinerea a ceea ce vor de la ceilalţi. Unele dintre cele mai populare religii din ziua de astăzi sunt descendente ale religiei lui Belial. Şi apoi mai sunt şi societăţile secrete care încă mai practică acele căi originale ale lor.

198358 377117202342083 1007610987 n

În Atlantida cele mai semnificative controverse erau între Fii şi Belialieni despre ceea ce să facă cu umano-animalele. Umano-animalele erau uşor de controlat prin puterea minţii a celor din cel de-al doilea val şi putea fi controlate să facă orice doar prin vizualizare. Întrucât Belialienii s-au întors mult de la conştiinţa Unităţii cu Dumnezeu în favoarea egoismului, au dorit să folosească ,umano-animalele’ ca şi ,animale de companie’. Cu toate acestea, Fii încă doreau să ajute la întoarcerea umano-animalelor în starea lor înaltă de conştiinţă. Astfel, Fii au devenit ,activişti’, iar obiectivul lor ca ,mişcare’ de grup era încă acela de a elibera pe rudele lor prinse, însă acum ei mai trebuiau să lupte şi cu ceilalţi din cel de-a DOILEA val, cei ,pierduţi rău’.”

„Deci Noah, au câştigat Fiii în faţa Belialienilor – nu mai există nici un umanoanimal care să meargă pe Pământ nu-i aşa? Au fost cu toţii ucişi or au fost salvaţi?”

„Voi răspunde imediat, dar mai înainte dă-mi voie să-ţi spun că, până chiar şi cei mai buni dintre Fiii Legii Lui Unul, în cele din urmă au cedat într-o oarecare măsură la separarea de Spiritul Universal. Însă aceasta este o altă poveste care implică alegoria lui Adam şi Eva.

Acum, pentru a răspunde la întrebarea ta, în timp ce o parte din obiectivul Fiilor a fost în cele din urmă realizat (umano-animalele au fost eliberate din legătura lor cu originea animală după distrugerea Atlantidei), eliberarea din întuneric şi sclavie nefiind pe deplin realizată. Lupta continuă. Înainte să treacă primului val, reîncarnarea umanoanimalelor continua încă pe Pământ în trupuri normale – aşa cum le-ai văzut. Dacă eşti atent, poţi vedea subtile trăsături de origine animală, manierele sau aparenţa facială a multora dintre oamenii din lume. Dar cu umano-animale sau fără, anii de demult ai luptei dintre Fii şi Belialieni – lupta împotriva sclaviei continuă încă. Aceste zile ale sclaviei pot avea multe forme, pot fi cele tradiţionale, economice, opresiuni sociopolitice, pedeapsa cu închisoarea şi programarea mentală. Lumea este în principiu populată de cinci grupuri, Fiii, Belialienii, cei reîncarnaţi ca ,suflete pierdute’ din primul şi al doilea val şi iluminaţii. Cei mai mulţi din primul şi cel de-al doilea val au conştiinţa încă separată de Duhul Universal. Acest lucru îi face o pradă uşoară pentru Belialieni şi devin într-un fel sau altul pionii sau sclavii lor. 

[Nota autorului – În ediţiile anterioare ale acestei cărţi, descrierea Belialienilor era făcută din vechile învăţături. Acest lucru poate lăsa în confuzie pe mulţi dintre oameni cu privire la cine şi ce au fost ei şi modul cum sunt ei priviţi în timpurile moderne. Belialienii nu sunt un fel de creaturi genetice care trăiesc în trupuri fizice şi au supravieţuit mii de ani. 

270455 294775177307299 1982621080 n

Asemănători cu noi toţi, ei au continuat să se reîncarneze şi să trăiască în trupuri umane moderne. Dar sunt foarte răi, şi aceia dintre noi care sunt mai sensibili pot simţi lucrul acesta. Aceştia pot fi observaţi uneori chiar fizic sau intuitiv precum o fiinţă asemănătoare reptilei ori aşa cum o numesc vechile învăţături, „asemănător
şopârlei”. Însă, indiferent dacă îi poţi vedea sau simţi tu însuţi, îi poţi cunoaşte după planurile lor. Viaţă după viaţă, îşi păstrează modul lor maniacal pentru putere şi planul lor de înrobire şi dominare. Mulţi dintre ei sunt oamenii care conduc lumea. Eşalonul superior sunt adevărata putere care trage sforile din spatele scenei. Precum călugării Iniţiaţi din rândul Fiilor, nivelul înalt din rândul Belialienilor sunt total conştienţi de cine sunt şi ceea ce fac ei. Eşalonul de mijloc şi de jos sunt uneori în prim plan sau în ochii publicului, fiind în funcţii politice, militare sau lideri în afaceri cărora aparent nu le spune nimeni ce să facă – însă ei există cu adevărat.

Bineînţeles, unii dintre lideri sunt numai pioni şi nu sunt conştienţi pe cine servesc (şi oricum nu le pasă). Belialienii sunt de obicei născuţi în familii bogate şi puternice, care au deja strămoşi Belialieni iar familiile lor îi educă în continuarea tradiţiei lor. Ei merg la cele mai bune şcoli şi se bucură de fraternităţi şi cluburi cu „drepturi speciale”. Sunt instruiţi în modul de a folosi vizualizarea şi ritualul pentru practicarea magiei lor negre. Doresc totdeauna mai mulţi bani şi putere. Vor să menţină sclavia economică şi sclavia prin muncă a minorilor în lume şi chiar mai rău de atât. Vor o stare de totală monitorizare şi control al tuturor oamenilor (şi au făcut paşi mari în ceea ce priveşte acest lucru). Ei vor folosi forţa fizică dacă e necesar pentru a domina şi controla, dar şi programarea mentală prin educaţie, media, presiuni sau orice alte mijloace care au avut un mare succes – şi părinţii lor continuă de asemenea propria programare pentru copiii lor.

reptile

Examinaţi istoria lumii şi veţi vedea că aceste lupte continuă de-a lungul timpului – grupuri întregi de asupritori ai răului încearcă să subjuge. Noi continuăm lupta cu ei, iar ei continuă lupta cu noi. Aşa cum multe dintre progresele ştiinţifice vin de la oamenii de ştiinţă reîncarnaţi din Atlantida, tot aşa şi setea de putere şi control cu orice preţ vine din reîncarnările Belialienilor. Ei continuă să dezvolte metode mai sofisticate pentru a ţine populaţia sub controlul lor. Deci, cum îi putem identifica? Încă o dată, îi poţi simţi şi câteodată îi poţi vedea atunci când priveşti în ochii lor. Însă dacă cineva are un plan de control asupra celorlalţi, este fie un Belialian, fie unul dintre pionii lor. Ei au grijă numai de îi înşişi şi sunt pregătiţi să facă rău oricui sau chiar la oricine de pe planetă dacă acest lucru îi ajută să obţină mai multă putere – şi pot face asta tuturor, cu un zâmbet larg şi o strângere caldă de mână (gest care „cumpără” pe mulţi oameni considerând că aceea este o persoană „drăguţă”). Întreabă-te în sinea ta dacă acest lucru ar putea fi adevărat şi simte răspunsul vocii tale interioare.]

A presentation of The Children of the Law of One™ Traducere de Victor S.

NOTA : Consideram foarte aproape de adevar cele prezentate in aceasta carte, partial am vazut si noi acelasi lucru in Akasha Universala, cu mici nuante nedefinitorii in esenta. Am si descris in cartea Protectia Psi : Calea Reconectarii Divine, oarecum similar, aceasta istorie a planetei, desi vazuta din alta perspectiva. Dupa cum lasa de inteles printre randuri si acest fragment, istoria universala a Creatiei nu incepe pe Terra, iar Fii Legii Lui UNUL sunt un ordin spiritual de o vechime mult mai mare decat istoria acestei planete. De asemenea, ceea ce s-a intamplat pe Terra nu este singular si caderea sau caderile, nu au fost intamplatoare cum se lasa totusi de inteles in carte, ci previzibile, conflictele intergalactice dintre cei cazuti in Intuneric prin liber arbitru si cei din Lumina, fie ei rase extraterestre sau angelice / device, s-au extins aici din alte sisteme solare si chiar universuri, ajungand in final, sa produca o cadere masiva a spiritelor umanoide si angelice aici si nu numai. Aceasta cadere involuntara din gratie dar si voluntara ulterior, a determinat contaminarea Creatiei si infiintarea diferitelor Consilii Galactice si Ordine Spirituale, despre care ati mai auzit vorbindu-se si in alte carti si / sau documentare, articole. Consideram valoroasa aceasta prezentare si de aceea am inclus-o in acest site si ramane ca fiecare dintre dvs sa decida daca rezoneaza cu aceste informatii sau nu.

Anca & Catalin Bogdan