Controlul mintii, ca parte a controlului social in general, este realizat, in zilele noastre, mai ales prin tehnici inspirate din dinamica sectelor. Este ideea de baza a textului de mai jos. Termenul englezesc este de “cult”, insa in romana uzual este cel de “secta”, sensul fiind acela al unei grupari conduse de un lider carismatic, bazata de conditionarea, indoctrinarea membrilor sai, pe mentinerea acestora in interiorul unei “bule de sapun” care-i separa de realitate, pe furnizarea de “texte”-standard cu care acestia sunt invatati sa respinga tot ceea ce le contrazice “credinta”, precum si pe infatisarea unei “amenintari exterioare” fata de care membrii sectei trebuie sa stranga randurile – control al mintii.
Autorul descrie si fenomenul falselor “treziri”, adica al miscarilor antisistem care capteaza membrii pe baza “adevarurilor revelate” doar pentru a-i pune pe un drum infundat.
Nu, nu este vorba despre o distopie sau o predictie, nici despre fenomene restranse, de nisa, ci, in mare parte, despre o practica de control si conditionare deja folosite pe scara larga. Sa ne gandim numai la ce a insemnat Obama ca stil de lidership politic si de comunicare. Am mai discutat despre tehnicile de ocupare a campului cultural, a spatiului public, despre “cainii de paza” ai puterii reale. Am vazut cum suntem considerati, noi, drept un popor care nu poate fi condus decat prin tehnici de manipulare, nu prin consens rational, democratic. Un element care lipsea din acest tabloul era descrierea mai exacta a acestei stranii fanatizari spre care suntem tarati tot mai mult, atat pe plan global, cat si local. O fanatizare de tip pseudo-religios, prin care membrii si simpatizanti sunt complet rupti de realitate, in care atasamentul se manipuleaza prin tehnici de indoctrinare agresiva si de manipulare psihologica.
De pilda, in spatiul politic, nu de putine ori “basistii” au fost descrisi, pe buna dreptate, ca fiind o grupare de tip sectar, cu toate tehnicile de supunere fata de liderul suprem aferente, cu tot arsenalul de fidelizare absoluta a membrilor sai. De partea cealalta, si, ironic, uneori tocmai de catre agentii sectarismului basist, “Antenele”, mai ales o emisiune de prime time condusa au fost acuzate ca manipuleaza agresiv prin tehnici speciale de indoctrinare tipice sectelor. De aici si aerul greu respirabil, si cvasi-imposibilitatea articularii unui spatiu al normalitatii, rational, critic.
Unele secte sunt foarte eficiente si pentru operatiuni secrete sau pentru institutiile financiare, daca ne gandim la rolul mormonilor si al scientologilor pentru CIA si FMI.
Nu doar in politica, ci, deseori, si in cultura se fac resimtite daca nu tehnici, atunci macar stari de spirit similare gruparilor religioase. Unii oameni de cultura sunt adevarati “guru” aureolati de o carisma aparte care reusesc sa controleze o sala intreaga de oameni, ai zice, cu spirit critic, mai abitir decat reusesc liderii religiosi reali.*
Aceasta practica de divizare manufacturata a societatii si de control prin folosirea tehnicilor sectelor o vedem la lucru si in alte zone sensibile – inclusiv in zona bisericii, unde diversi lideri “trezesc” de zor oameni doar pentru a le programa gandirea in forme rudimentare si a-i tine departe de sansa trezviei autentice, intru Adevar (despre fenomenul falsei treziri am mai scris aici). Caci toate formele de rezistenta, fie ea si prin gandire libera, trebuie clonate si falsificate, confiscate, pentru a elimina resorturile REALE ale rezistentei launtrice, singura veritabila.
.
Controlul Mintii si eticheta “teoriei conspiratiei”. Ecouri din Orwell si Huxley
Suntem capabili sa intelegem arhitectura – patternul structural – al fiecarui gen de regim al controlului mintii. Acest lucru ne ajuta sa recunoastem precursorii – semnele care ne arata ce fel de viitor ne asteapta.
.
Predictii distopice
In 1984, G. Orwell infatiseaza o lume intunecata, gri. Oamenilor le este frica sa spuna ceva contrar liniei oficiale a partidului, iar supravegherea este universala. Chiar a gandi contrar partidului este o crima, iar “crimaganditul” poate fi tratata prin interventii psihologice radicale.Informatia este controlata strans de media oficiala, iar inregistrarile istorice sunt editate, astfel incat sa se conformeze ultimelor afirmatii ale partidului.
Prin contrast, in Brava lume noua, Aldous Huxley infatiseaza o lume placuta, superficiala si colorata. Libertatea personala de toate felurile este incurajata, devenind chiar un imperativ cultural. In carte, un tanar este trimis la terapie pentru nu vrea sa faca sex cu o colega. Un adult este considerat aberant pentru ca esye atras de o relatie monogama. Drogurile si distractia sunt la dispozitie pentru a imbunatati dispozitia.
Lucrul central al lumii lui Huxley este abolirea familiei. Sexul nu duce niciodata la sarcina, iar embrionii sunt crescuti intr-un proces de productie bazat pe selectia materialului seminal. Ca parte a acestui proces, un embrion poate fi intretinut sau lipsit de nutritie, in diferite stadii de dezvoltare, pentru a crea clase de oameni (alfa, beta, etc.) cu niveluri diferite de inteligenta si indemanare. Exista si cote referitor la cati oameni sunt necesari fiecarei clase si ar trebui, prin urmare, sa fie produsi.
Sunt folosite diferite cai de conditionare asupra copiiilor pentru a-i face sa accepte clasa lor sociala, alaturi de prerogativele si restrictiile corespunzatoare, ca fiind cele mai potrivite pentru ei. Copiii sunt crescuti in comun, fara sa aiba conceptul parintimii, al rudeniei, al familiei. De la embrion la adult, statul detine controlul asupra dezvoltarii persoanei si al gandirii sale. In societatea ce rezulta, oamenii se poarta asa cum au fost programati sa se poarte si nu-si imagineaza ca lucrurile ar putea sta diferit.
In lumea lui Orwell, gandirea-gresita (crimaganditul) este detectata si suprimata. In lumea lui Huxley, gandirea gresita este improbabila. Lumea lui Orwell suprimaindividualul; lumea lui Huxley il manufactureaza. In ambele cazuri, controlul asupra ceea ce oamenii sunt capabili sa gandeasca, controlul mintii, este o strategie a regimului, parte a strategiei controlului social general. Orwell exploreaza un regim de forta bruta ce practica controlul mintii, pe cand Huxley exploreaza o abordare stiintifica. Romanele sunt folositoare pentru ca fiecare se ocupa de una din aceste abordari de baza ale controlului mintii, urmarindu-i consecintele pana la capat. Daca vrei realmente sa suprimi ceea ce gandesc oamenii, ai nevoie sa faci A, B, C. Daca vrei realmente sa programezi oamenii, trebuie sa incepi de cand s-au nascut si sa faci X, Y, Z. Putem vedea arhitectura – patternurile structurale – ale fiecarui regim al controlului mintii. Acest lucru ne ajuta sa recunoastem precursorii – semnele care ne arata ce fel de viitor ne asteapta.
.
Ecouri Orwelliene
Sa ne gandim la lumea jurnalistilor mainstream, mai ales a vedetelor stirilor TV. Aici avem o lume ce oglindeste 1984, unde ceea ce se spune trebuie sa se conformeze liniei partidului. Orice crimagandita – un prezentator care ar comenta ca nu crede versiunea oficiala a lui 9/11 sau care crede ca Rusia nu e un agresor (sau care critica rolul Rusiei in Ucraina in ceea ce priveste televizunile rusesti – n.n.) – va fi rapid pedepsit cu echivalentul pedepsei cu moartea: expulzarea din lumea jurnalismului.
Astfel e intretinut Matrixul, povestea despre bunavointa SUA, democratie, sacralitatea fortelor pietei si tot restul. Cu controlul majoritatii massmediei detinut de cateva maini, linia partidului poate fi mentinuta intotdeauna, iar evenimentele trecute sau prezente pot fi interpretate conform acestui cadru. A face altfel, pentru un prezentator de stiri, este literalmente de neinchipuit. Ministerul Adevarului este la lucru in lumea noastra, insa e invizibil, ascuns in camerele de conducere ale conglomeratelor mediatice, in spatele usilor biroului de presa al Washingtonului.
Acelasi tip de regim al crimeigandite este operational si in alte zone, acolo unde e vorba de subiecte sensibile dpdv social. Procesul de peer-review, boardurile editoriale ale revistelor importante asigura faptul ca crimaganditul este suprimat pe subiecte ca manipularea genetica, pesticidele, farmaceuticele, nivelul radiatiilor etc. Din nou, Ministerul Adevarului este invizibil, avandu-si sediul sus, in camerele de conducere ale corporatiilor.
Desi societatea noastra nu seamana cu distopia lui Orwell, metodele sale de control al mintii opereaza in locurile critice, acolo une este generata informatia pentru public. Si bineinteles ca avem supravegherea universala prin grija NSA, a camerelor omniprezente CATV si a urmaririi telefoanelor. Big Brother este cu noi, insa sta in spatele scenei, vee totul si decide care povesti despre lume vor fi spuse de massmedia mainstream.
.
Ecouri Huxley-iene
Huxley a scris o recenzie la romanul 1984, unde a vorbit despre cele doua viziuni diferite asupra viitorului. A sugerat ca am putea trece printr-o perioada intunecata, similara cu cea a romanului “1984″, insa, totodata, a afirmat ca un astfel de regim ar fi instabil si de tranzitie. Mai departe, considera ca abordarea stiintifica a controlului mintii, bazata pe programamrea sistemului de credinte al oamenilor, ar fi varianta mai adecvata pentru o societate moderna totalitara.
Cercetarile guvernului american in controlarea stiintifica a mintii au inceput cel putin din anii ’60 si au continuat de atunci. Prima abordare, Operatiunea CIA de Control al Mintii, a fost manuita cu duritate, ca in “1984″. Aceasta a implicat droguri psihotropice date oamenilor precum si sugestii post-hipnotice. Cu aceste metode s-a obtinut destul de putin, in directia “Candidatului Manciurian”, insa nu a furnizat o solutie generala: era necesara prea multa munca pentru programamrea oamenilor pe baze individuale.
Cercetarile s-au orientat atunci catre crearea sectelor. Daca oamenii pot fi atrasi in secte de tot felul, dinamica sectelor ar putea servi drept functii de programare. Aceasta permite o abordare mai generala a controlului mintii decat metodele individuale descrise mai sus. CIA nu a recunoscut niciodata cercetarile de acest gen, insa experimentele au fost foarte reusite, inclusiv cea a Reverendului Jim Jones si secta “Templul Popoarelor”, cea a lui David Kkoersh si Waco.
In acest tip de cercetari, primul pas este identificarea liderului natural al sectei, care ar fi trebuit sa aiba deja succes in atragerea de discipoli. Apoi, sectei i se dadea sprijin de diferite feluri. Agenti sub acoperire erau trimisi pentru a se alatura miscarii, nu doar pentru a o observa si a raporta din interiorul acesteia, ci si pentru a furniza abilitati organizationale. Fondurile erau canalizate spre secta, iar politia locala era avertizata, astfel incat secta putea creste nestingherita.
Astfel, cercetatorii au putut sa studieze cum actioneaza un lider talentat, cum sunt atrasi oamenii intr-o secta, cum este mentinuta loialitatea acestora, cum pot fi impinsi oamenii spre credinte extreme si actiuni extreme. Dupa ce s-a aflat tot ce se putea afla despre secte, liderul acesteia si membrii sai erau ucisi pentru a se ascunde orice fel de dovada ca a avut loc un experiment.
.
“Sectele” si cum se folosesc ele
Una din primele folosiri pe scara larga a tehnologiei “sectare” a fost crearea miscarii Jihad de catre CIA. Scopul imediat era destabilizarea regimului sovietic, tarandu-l in mlastina din Afganistan. Operatiunea a fost un succes. De atunci, miscarea sectara a Jihadului – aka Talibanii, Al Qaeda, Armata de Eliberare a Kosovo, ISIS, etc.- s-a dovedit un instrument foarte extrem de util pentru destabilizarea regimurilor conform obiectivelor geopolitice ale SUA. Aceaste operatiuni de destabilizare furnizeaza, de asemenea, pretextul interventiei directe a SUA, asa cum am vazut recent in Irak si Libia, asa cum am putea vedea in curand in Siria.
Sectele au, in general, anumite caracteristici. Exista, de obicei, un lider carismatic, capabil sa inspire credinta si loialitate membrilor sectei. Intotdeaua exista un sistem definitoriu de credinte care diferentiaza membrii sectei de cei din afara, de toti ceilalti, si care furnizeaza un puternic sens al identitatii si al obiectivelor membrilor. Exista intotdeauna o “amenintare din afara” care aduna laolalta membrii. Sunt cerute sacrificii si actiuni din partea membrilor care ii leaga si mai mult de secta. Sunt “texte” pe care membrii sectei sunt invatati sa le foloseasca pentru a respinge incercarile de subminare a sistemului central de credinte. Aceste metode de programare sunt foarte puternice si e necesara o de-programare intensa pentru a scoate membrii dintr-o secta, odata ce ei au fost indoctrinati.
Societatea descrisa in Brava noua lume este, de fapt, o societate pe baze sectare.Fiecare dintre clasele sociale (alpha, beta, etc.) este o secta, iar programarea incepe inca de la nastere. Nu e nevoie de liderul carismatic, de vreme ce e disponibil un control atat de riguros al programarii. Fiecare secta are sistemul sau de credinte, alaturi de “textele” menite intretinerii acestora. Actiunile si sacrificiile cerute sunt pur si simplu lifestyle-urile, stilurile de viata destinate fiecarei clase. O asemenea societate tine sa fie stabila, de vreme ce eforturile de de-programare sunt absente.
Este demn de remarcat ca lumea lui Huxley nu contine o singura secta, o societate uniforma, ci mai degraba o multitudine de secte. Acest lucru contribuie la o mai mare stabilitate. Membrii acestor secte nu au la dispozitie doar un model a ceea-ce-trebuie-sa-fie, ci, de asemenea, si modele a ceea-ce-nu-trebuie-sa-fie. Fiecare secta e definita, astfel, mai clar si atrage mai mult membrii sai, tocmai prin existenta celorlalte secte. A fi bucuros ca nu esti un beta este unul din motivele pentru care te bucuri sa fii un alfa.
Vedem aceasta dinamica multi-sectara la lucru in SUA, in diviziunea dintre liberali si conservatori. Liberalii sunt tinuti in staul de povestile nebuniei conservatorilor, iar conservatorii suunt tinuti in staulul lor de povestile nebuniei liberailor. Intr-un sistem de control de propaganda unidirectionata, ar exista doar o linie unica a partidului pentru toata lumea. In acest sistem multi-sectar, insa, exista doua linii directoare pe care am putea sa le caracterizam drept CNN vs FOX.
Desi cele doua variante au multe diferente, pentru a mentine sectele separate, ele, de fapt, impartasesc aceleasi elemente esentiale. Ambele sustin mitul ca politicile statului sunt un raspuns dat sentimentelor publicului, si ambele blameaza cealalta secta pentru ca ar sustine politici “rele”. De fapt, politicile SUA sunt facute din afara guvernului, de catre elitele financiare, si statul are ca obiectiv sa controleze sentimentul public, nu sa sa tina cont de el. In acest fel, putem vedea CNN si FOX drept colaboratori ce impartasesc aceleasi scop de a ascunde acest adevarat fundamental de popor. Partidele democrat si republican colaboreaza in vederea aceluiasi scop, folosind Congresul ca o scena unde joaca teatrul diviziunii, furnizand aparenta unui proces democratic al deciziei.
Fenomenul Barack Obama este un exemplu excelent al tacticilor sectare puse la lucru. Obama insusi este un lider sectar natural, articulat si carismatic. A venit pe scena pentru a inspira o credinta puternica in reforma profunda: “baza politicii s-a schimbat; da, putem!” Efectul dramatic a fost intens, de parca am fi asistat la A Doua Venire.Voluntarii campaniei electorale au devenit nucleul sectei Obama, si li s-a dat mult de munca, ceea ce a legat identitatea lor de Obama si misiunea lui. Campania lui McCain a fost orchestrata astfel incat sa arate ca o amenintare periculoasa venita de la o secta rivala, legand suporterii lui Obama si mai strans de acesta.
Succesul acestei operatiuni de control al mintii a fost intr-adevar uimitor. Obama, de fapt, a continuat si a extins tot ceea ce facuse Bush; bazele politicilor nu s-au schimbat deloc. Dar apartenenta la secta a fost atat de puternica incat sustinerea sa a continuat, fiind furnizata de aceiasi oameni care il urau pe Bush din cauza acelor politici. “Texte” de-a gata au fost puse la dispozitie pentru a mentine oamenii in secta, dand vina pe opozitia republicana pentru performantele lui Obama – o tactica standard de divizare. Chiar si astazi mai sunt legiuni de loialisti ai lui Obama. Odata legat de o secta, parasirea acesteia devine psihologic foarte dificila.
Un alt exemplu de control al mintii prin metode sectare este furnizat de isteria incalzirii globale. Al Gore a jucat rolul liderului de secta, cel putin provizoriu, atunci cand a prezentat nucleul credintei in criza climatica provocata de CO2 in filmul sau fraudulos dpdv stiintific, dar foarte popular, “Un adevar incomod”. Cresterea sectei a fost asigurata si de faptul ca devenise o “crimagandita” in media mainstream sa pui la indoiala nucleul credintei in incalzirea globala. Membrii sectei au actiuni de facut si sacrificii de implinit, cum ar fi mersul pe bicicleta sau cumpararea unor dispozitive. Li se furnizeaza “textele” care le spun ca viziunile critice sunt doar propaganda ce vine de la o amenintare exterioara: industria malefica petroliera.
Acest gen de control al mintii este mult mai eficient decat propaganda. Nu doar ca membrii sectei cred in criza climatica, ci cred ca lupta intr-un razboi impotriva unui dusman. Au fost imunizati complet fata de argumentele critice la adresa lor si singura lor preocupare este sa “salveze planeta” sprijinind orice pare ca va reduce emisiile de carbon. Astfel, ei sunt dusi de bunavoie pe calea societatii micro-administrate schitata de Agenda 21.
.
Eticheta “teoriei conspiratiei”
Controlul statului asupra scolilor publice si mediei mainstream este destul de aproape de programarea mintilor oamenilor. Dar nu a ajuns chiar pana acolo, mai ales in era internetului. Sunt multe surse diponibile care deconstruiesc propaganda mainstream si, folosind acele surse, o mare parte a oamenilor a “scapat”, cel putin partial, de regimul de control al mintii. In lumea lui Orwell, internetul ar fi interzis. In lumea noastra, care se dezvolta mai degraba in sensul lui Huxley, au fost gasite alte cai de a limita abilitatea internetului de a submina naratiunile mainstream.
Sintagma “teoria conspiratiei” a fost lansata de CIA in preajma asasinarii lui JFK. Povestea oficiala era atat de plina de gauri incat din ce in ce mai multi oameni incepeau sa se indoiasca de ea. In timp ce Comisia Warren era ocupata cu redactarea documentului “acoperitor”, publicul a inceput sa afle ca exista “teoriticieni ai conspiratiei”. Acestia sunt oameni, conform acestei povesti, care sufera de amagiri paranoice, iar cei sanatosi nu ar trebui sa dea atentie spuselor lor. Daca cineva ia in considerare macar superficial acele idei, stabilitatea sa mentala e pusa la indoiala.
Aceasta tactica de control al mintii este foarte eficienta in marginalizarea cercetarii adevarului ce se afla in spatele asasinarii lui JFK. Oricine prezenta probe contrare povestii oficiale era vazut automat drept “teoritician al conspiratiei”. Batandu-ti joc de astfel de probe, fara a le cerceta cu adevarat, demonstrai ca erai echilibrat psihic. Astfel, logica si gandirea erau evacuate din scenariu. Fie credeai varianta oficiala, fie sanatatea ta psihica era pusa la indoiala.
De atunci, eticheta de teorie a conspiratiei a fost atent intretinuta si extinsa prin directivele partidei mainstream. Aceasta campanie de control al mintii a avut mare succes in imunizarea majoritatii populatiei fata de revelatiile disponibile pe internet. Orice varianta care nu apare in media mainstream trebuie sa fie, prin definitie, teorie a conspiratiei, si orice aduce a teorie a conspiratiei trebuie sa fie luat in deradere si ignorat.
Astfel, pentru majoritatea populatiei exista un regim de control al mintii strans si exercitat la doua niveluri. Dinamica “crimaganditului” guverneaza ceea ce spune massmedia, iar dinamica teoriei conspiratiei imunizeaza oamenii impotriva altor idei/variante. Pentru majoritate, directivele partidei (fie CNN, fie FOX) sunt “adevarul”, ca in lumea lui Orwell, dar fara sa mai fie necesara existenta unui Big Brother care sa aplice metode extreme.
Prin aceste metode de control a fost creata o bula de sapun in care gandirea majoritatii este continuta. Inauntrul bulei sunt cele doua narative ale partidei, iar in afara acesteia lumea reala isi duce existenta, invizibila. Este un sistem foarte eficient. Cu cat mai atroce sunt actiunile statului, cu atat mai rapid respinge majoritatea revelarea acestor actiuni, pe motiv ca ar fi teorii ale conspiratiei excesive.
In unele cazuri linia varianta FOX include revelatii credibile despre crimganditul din lumea CNN. In astfel de cazuri, lumea CNN raspunde prin calificarea acestor revelatii ca teorii ale conspiratiei “de dreapta”. Spre deosebire de sistemul de propaganda unitar, unde crimele statului sunt intotdeauna ascunse, sistemul multiplu permite statului sa-si documenteze propriile crime prin intermediul mediei conservatoare, stiind ca informatia nu va fi crezuta de “secta” liberalilor. Sistemul permite ca adevarul sa fie ascuns unora, prin actul revelarii sale altora. Foarte inteligent.
.
Controlul mintii in afara bulei de sapun
In timp ce majoritatea poate ca se afla in bula de sapun, exista o un mare numar, in crestere, de oameni care nu au incredere in directivele trasate de partida, ci sunt dispusi sa ia in considerare diferitele idei pe care le gasesc pe internet. Ideea de “trezire” este folosita frecvent pentru a descrie procesele de iesire din bula de sapun. Din ce in ce mai multi oameni se “trezesc” la realitatea evenimentelor de tip “steaguri false”, a minciunilor guvernamentale de rutina, a coruptiei profunde a politicilor si a mediei, precum si cea a bancherilor sociopati care tin fraiele puterii in spatele scenei.
Oricum, internetul nu este ignorat de stat iar operatiunile de control al mintii sunt in desfasurare deja – destinate tocmai celor care s-au “trezit”. Astfel de operatiuni nu sunt menite sa intoarca oamenii inapoi in bula de sapun, ci, mai degraba, imbratiseaza ideile “trezirii”, insa in stilul aikido (anulezi oponentul cu propria lui forta – n.n.), cautand, apoi, sa foloseasca energia “trezirilor” in moduri care folosesc statului si obiectivelor sale.
Un exemplu al acestor operatiuni de tipul iesirea-din-balonul-de-sapun, din genul sectelor, este Miscarea Zeitgeist – care pretinde ca este “cea mai mare miscare din lume de la firul ierbii ce are filiale in peste 60 de tari”. Peter Joseph este liderul carismatic al acestei “secte”, si isi afirma nucleul credintelor sale, sustinut de argumente si probe persuasive, in Zeitgeist: The Movie.
Pentru cei “treziti”, filmul este foarte puternic. Prezinta “adevarurile esentiale” despre lume, fara a fi agresiv, intr-un mod dramatic si convingator. Filmul a avut mai multe versiuni de-a lungul timpului, iar prima a devenit virala pe internet dupa ce a fost lansata. Pentru cei “treziti”, a fost un film al “eliberarii”, cu potential de a trezi pe toti si de a transforma lumea.
Dupa ce filmul a fost lansat, si dupa ce si-a castigat o audienta entuziasta, a fost lansata Miscrea Zeitgeist. Fanii filmului s-a inghesuit sa se alature miscarii, nerabdatori sa “raspandeasca vestea adevarului” si sa ajute la “trezirea lumii”. Se alaturau unei cauze mesianice de care era urgenta nevoie, iar aceasta i-a legat de miscare intr-un mod similar in care secta isi “leaga” aderentii. Peter Jospeh era vazut ca o figura profetica, cel care rosteste vestea si cel care ar putea conduce pe calea ce duce la eliberare, iar aceasta este, mai mult sau mai putin, definitia standard a liderului de secta.
Ceea ce nu reuseau sa inteleaga acesti membrii nerabdatori ai sectei era ca tocmai lucrul care ii atragea in miscare garanta, de asemenea, ca miscarea nu va reusi niciodata in a “trezi lumea”.Nucleul de credinte care erau atat de “eliberatoare” pentru membrii acesteia sunt vazute drept crancene teorii ale conspiratiei in balonul de sapun mainstream. In timp ce membrii miscarii cred ca lupta pentru o cauza mesianica, de fapt, ei sunt propria lor audienta, ca un cor care canta doar pentru membrii sai, cu Peter Joseph in rol de dirijor.
Scopul real din spatele acestei secte este revelat intr-un comunicat de presa al siteului miscarii, intitutal “Miscarea Zeitgeist definita: realizarea unui nou mod de gandire”. Aici Joseph explica “vestea” (crezul, noua evanghelie), mergand mai departe decat “revelarea adevarului”, aventurandu-se in schitarea lumii transformate pe care miscarea vrea sa o creeze. Iata cateva puncte cheie din viziunea profetului Joseph, cu sublinieri adaugate:
2) Viziunea stiintifica asupra lumii: eseul exploreaza cum dezvoltarea metodei stiintifice a alterat perceptia umana si importanta critica a recunoasterii sale, mai ales in raport cu sistemul social.
5) Pledoaria pentru Unitatea Omenirii: eseul exploreaza motivele pentru o societate globala unificata precum si identificarea surselor diviziunilor nationale si propensiunilor spre conflict. Un punct relevant este legat de avansul razboiului tehnologic si cum anume pericolele mentinerii unor bariere economice preconcepute ar putea duce la distrugere rapida pe masura ce timpul inainteaza.
9) Eficienta pietei vs Eficienta Tehnica: acest eseu arata diferentea dintre adevarata eficienta stiintifica (sau tehnica) si practica de afaceri ce tine de “eficienta pietei”, argumentand cum ultima lucreaza, de fapt, impotriva optimizarii economice reale.
Aceasta este o reteta pentru o tehnocratie globala micro-manageriata ce s-ar afla sub controlul unui guvernamant mondial. Atat sistemul social cat si sistenul economic ar trebui sa fie “optimizate stiintific” – ceea ce, de fapt, inseamna o lume organizata conform oricaror directive trasate de cine stie ce birocratie tehnocrata aflata sub controlul unei elite globale. Cu alte cuvinte, profetul Joseph creeaza un electorat entuziast al mult doritei (de bancherii centrali) Noi Ordini Mondiale.
Secta Zeitgeist este o lovitura aikido de maestru. Incepe cu revelatia ca “bancherii rai”conduc lumea, captand energia “trezitilor”, iar apoi intoarce aceasta energie intr-o directie care serveste tocmai scopurilor acelorasi “bancheri rai”. Din nou, trebuie s-o spun foarte clar, foarte inteligent, intr-adevar.
Zeitgeist este doar un exemplu de operatiune de control al mintii menita celor care au atins un grad sau altul de “trezire”. Numeroase miscari au fost create, prin websituri bine facute care spun cate o versiune a adevarului, atragand audienta cu unele probleme specifice, si care conduc acea audienta spre activitati nefolositoare sau contra-productive.
In lumea lui Huxley, vedem o societate proiectata stiintific, controlata strans de un regim al controlului total al mintii, bazat pe conditionare si dinamica de tip sectar. In lumea de astazi, vedem dinamica de tip sectar folosita intr-o varietate de operatiuni de control al mintii, sectele fiind adaptate pentru diferite zone sociale, atat din interiorul bulei de sapun mainstream, cat si din exteriorul acesteia. Lumea lui Huxley a fost stabilizata prin aceste mijloace; in lumea noastra aceste mijloace sunt folosite pentru facilitarea tranzitiei catre o brava lume noua care e posibil sa semene celei ale lui Huxley in multe din trasaturile sale.
.
Desfiintarea familei?
Daca statul ar putea sa obtina un control total asupra cresterii copiilor, fara interventie parentala, atunci, mai mult decat evident, acest lucru ar da statului puterea sa ajunga la un regim de control din toate punctele de vedere asupra mintii. Statul nu doar ca ar putea proiecta cultura societatii, dar ar putea sa dirijeze acea cultura de-a lungul timpului, aducand la zi procesul de conditionare. Daca scopul final este acest control total asupra mintii, atunci eliminarea familiei devine un obiectiv primar si intermediar.
Daca eliminarea familiei este intr-adevar un obiectiv al Noii Ordini Mondiale, atunci in nici un caz nu este un scop usor de atins. Cu greu ne-am putea imagina o institutie care ar putea fi mai crancen aparata decat familia, sau o experienta mai dureroasa decat cea de a fi separati de proprii copii sau parinti. Orice campanie menita sa atinga acest obiectiv va trebui sa se ascunda sub culori false si nu afisata ca o campanie pentru eliminarea familiei, mai degraba ca o campanie menita sa apere drepturile si bunastarea copilului.
In aceasta lumina, eu sugerez sa reconsideram multele revelatii care au iesit la suprafata in ultimii ani referitoare la abuzul sexual al copiilor si existenta cercurilor de pedofili. In multe din aceste cazuri am aflat ca abuzul s-a desfasurat de-a lungul a foarte multi ani, asa cum se oberva in cazul preotilor pedofili. De ce insa aceste activitati indelungate au fost “descoperite” doar recent?
Daca e sa se desfasoare o campanie pentru “drepturile si bunastarea copiilor”, atunci mai intai trebuie sa fie creata o impresie puternica privind nevoia de protectie a drepturilor si a bunastarii lor. Expuneri ale abuzului sexual asupra copilului servesc acestui scop foarte bine. Cand vezi o drama cu implicarea politiei in care copiii abuzati sunt salvati de parintii lor dependenti de droguri de catre politisti nobili, ti se insereaza imagini ale unui stat binevoitor si ale unui mediu social care are nevoie de interventie. Devine un model care poate fi replicat/aplicat de-a lungul timpului. Si, bineinteles, exista interminabilele reclame in care un copil neglijat sta acasa singur (filmul alb/negru pentru efect), plin de teama si flamand, si poti dona 3$ la o oarecare agentie de protectie a copilului.
Nu imi aduc aminte link-ul, dar am dat peste o pagina web a unei agentii ONU care promova virtutile copiilor crescuti “alternativ”. Acestia sunt copiii crescuti in grup, fara parinti, amintind de scenariul lui Huxley. Acesti copii ar fi “mai creativi”, si ar evidentia si alte caracteristici pozitive. Cat de frumos. Alta piatra a bunei intentii de-a lungul cararii spre desfiintarea familiei.
Anul trecut, atat in Irlanda cat si in Noua Zeelanada, au fost adoptate amendamente constitutionale care declarau ca drepturile si bunastarea copilului sunt mai presus de orice, primand peste orice drepturi care ar putea fi reclamate de catre parintele unui copil. In Irlanda a fos lansata imediat o contestatie judecatoreasca bazata pe faptul ca guvernul a facut campanie in mod ilegal pentru referendumul care a aprobat acest amendament, in conditiile in care, prin lege, guvernul ar fi trebuit sa fie neutru. Contestatia a fost, in mod deloc surprinzator, respinsa de tribunale. Nu exista in aceste amendamente o formula exacta a ceea ce defineste drepturile si bunastarea copiilor, lasand la discretia statului cand ar putea fi cazul de o interventie in familie.
O data cu inrautatirea conditiilor economice, sub povara austeritatii, privatizarii si eliminarii serviciilor sociale, va fi tot mai greu pentru un numar tot mai mare de parinti sa hranesca, imbrace si sa-si adaposteasca familiile. Va fi foarte simplu pentru stat sa impuna un “nivel minim de conditii acceptabile” – prin controlul mintii – si sa ia copiii cu totul in grija sa, plecand de la investigarea profilui economic. Acesta e doar un posibil scenariu, dar este genul de scenariu pentru care se pare ca suntem pregatiti.
