Articole

GonsarRinpoche2

Iluminarea – o victorie asupra morţii şi asupra vieţii

Motto: „Maestrul este elementul anterior. Discipolul este elementul ulterior. Iar cunoaşterea este locul lor de întâlnire. Instruirea este cea care le uneşte”Upanişad.

Interviu cu Venerabilul Tulku Gonsar Rinpoche – maestru budist de rit tibetan
Când stai de vorbă cu Maestru budist tibetan, simţi cumva că ai în faţă o minte pe care nu o poţi înţelege, nici nu o poţi cuprinde sau intui cu mintea ta. Aşa că singura soluţie ca să ieşi bine dintr-un astfel de dialog este să ai mintea deschisă, să fii sincer, respectuos, dar foarte analitic. În rest, totul se desfăşoară din perspectiva unei logici impecabile, a unei argumentaţii fără cusur, respectând cu rigurozitate adevărul confirmat de experienţa personală.

● Care este menirea unui maestru?
● Cred că rolul unui adevărat Maestru este să arate lumii drumul şi modul corect de a trăi, de a te comporta, modul corect de a gândi.

● Cum se naşte sau se stinge o generaţie de maeştri?
● Au existat perioade de timp în care au trăit mulţi mari Maeştri şi alte perioade în care au existat mai puţini. În acest moment, aş spune că trecem prin vremuri grele. Cu toate acestea, prezentul nu este un moment atât de dificil încât să putem spune că nu mai exista niciun fel de Maeştri calificaţi. Sunt câţiva, dar nu sunt peste tot şi nu sunt uşor de găsit. Dar cu certitudine există astfel de Maeştri răspândiţi peste tot în lume. Nu numai în Occident, dar şi în Orient. Sunt peste tot. Cel care caută un astfel de Maestru trebuie să analizeze foarte bine. Nu este ceva ce poţi găsi cu mare uşurinţă.


● Discipolul este cel care îşi caută Maestrul sau Maestrul îşi caută un discipol?

● În mod cert, discipolul este cel care caută un Maestru.


● Pe de o parte, pentru un căutător este important să găseasca un Maestru autentic. Pe de altă parte, pentru ca discipolul să se convingă de aceasta autenticitate e nevoie de timp. Cum se poate armoniza încrederea cerută şi necesară cu suspiciunea când vine vorba despre autenticitatea unui Maestru?

● În concordanţă cu preceptele budiste, se subliniază clar că e necesar să cauţi un Maestru autentic şi calificat şi desigur cel care caută ar trebui să cunoasca criteriile corecte după care să putem identifica Maestrul. Uneori, noi, oamenii obişnuiţi avem o imagine eronată despre cum ar trebui să arate un adevărat Maestru. De aceea un astfel de demers ia timp. La început cel care este în căutare  poate fi în mod firesc sceptic. Şi chiar nu trebuie să fie prea naiv şi să accepte pe oricine doar pentru că este popular, faimos, frumos şi are o mulţime de titluri, pentru ca astfel de însuşiri sunt de valoare pentru lumea mundană, dar nu sunt calităţi extraordinare atunci când vine vorba despre un Maestru spiritual. Un Maestru trebuie să satisfacă alte calităţi. În această privinţă, budismul explică foarte clar care sunt criteriile după care cineva poate judeca foarte limpede daca are în faţă un Maestru. Folosind aceste criterii evaluarea e uşoară, dar ia ceva timp e nevoie să aibă mintea deschisă, să fie sincer şi să aibă răbdare.

● Într-o existenţa obişnuită amintirile sunt rezultatul experienţelor personale şi ele rafinează concepţia individului respectiv despre lume, concepţie cu care el trăieşte prezentul. Cum interacţionează un Maestru cu amintirile din vieţile anterioare?
● Un Maestru care este într-adevăr calificat, când pomeneşti aici despre un Maestru care îşi aminteşte vieţile anterioare, vorbim despre un Maestru care nu numai că este calificat îndeajuns pentru a ghida un discipol, dar deţine fără îndoială şi alte calităţi superioare celor obişnuite cum ar fi aceea de a-şi aminti vieţile anterioare. Dar poate că pentru un discipol acestea nu se numără printre criteriile necesare indispensabile ale unui Maestru. Dar desigur dacă un Maestru spiritual deţine şi aceste calităţi suplimentare este cu atăt mai bine. În orice caz, un astfel de Maestru superior, care îşi  aminteşte prorpiile vieţi anterioare şi care îşi poate aminti şi vieţile anterioare ale discipolului, un astfel de Maestru este într-o poziţie foarte bună pentru a fi capabil să-l ajute pe discipol pentru că cunoaşte toată istoria aflată în spatele situaţiei prezente a acelei persoane, în consecinţă ajutorul pe care îl poate da este şi mai eficient. Cunoscând de asemenea interacţiunile relaţiilor din propriul trecut  şi interacţiunile trecute legate de discipol si are atunci mai multe posibilitati de a ajuta eficient. Dar nu e indispensabil ca un Maestru să posede în mod necesar aceste tipuri de calităţi. Altele  sunt cu adevărat necesare şi indispensabile. Aceste calităţi care se referă la capacitatea de a cunoaşte trecutul spiritual  nu sunt necesare, dar dacă există e cu atât mai bine.

Calităţile cele mai necesare pe care un Maestru spiritual trebuie să le posede minimal sunt: să aiba o viziune foarte bună şi foarte clară asupra a ceea ce transmite ca învăţătură nu numai în ceea ce priveşte forma cuvintelor, dar şi în ceea ce priveşte înţelesul lor adânc şi experienţa practică a învăţăturilor pe care le împărtăşeşte, nu numai o cunoaştere teoretică intelectuală. Şi, de asemenea, să trăiască în strictă conformitate cu principiile pe care le predă. Nu poate preda nişte principii de viaţă şi să trăiască în acelaşi timp după altele. Acest lucru este inacceptabil. Trebuie să-l înveţe pe discipol sau pe oamenii pe care îi îndrumă pentru un singur motiv: din cauză că doreşte cu adevărat să ajute, dintr-un sentiment de compasiune, şi nu ca să devină el însuşi faimos sau să aibă o mulţime de discipoli în jur care să-l admire, s    au să-l venereze, sau pentru vreun interes material. Orice face trebuie sa facă cu mintea sinceră şi din exclusiv din dorinţa onestă de a-i ajuta pe ceilalţi.

De aceea Maestrul spiritual plin trebuie să transmită Cunoaşterea Adevărată, să trăiască în conformitate cu preceptele din Scripturi, să respecte etica acestor precepte, să fie corect şi pur, şi să facă totul din compasiune sinceră, să-i ajute pe ceilalţi. Dacă aceste calităţi nu există, atunci Maestrul pe care îl ai în faţă este dubios. Şi apoi, suplimentar faţă de aceste calităţi, să cunoşti trecutul sau viitorul sau alte multe calităţi. Buddha a menţionat care sunt cele 10 calităţi ale unui adevărat Maestru spiritual, 20 calităţi necesare unui guru tantric. Dar toate acestea sunt auxiliare.

● În mod obişnuit, un om nu-şi aminteşte propriu-zis vieţile anterioare. Reprezintă aceasta o necesitate obiectivă pentru a putea evalua progresul faţă de existenţele anterioare?
● N-aş spune că să-ţi aminteşti vieţile anterioare este un lucru foarte important pe care un discipol trebuie să-l realizeze în primul rând. Acesta nu este un obiectiv de atins. Este ceva care apare ca un efect secundar al practicii cuiva. Mai ales ca urmare a practicii în meditaţie prin care cineva îşi dezvoltă o concentrare perfectă şi alte calităţi mentale de acest fel, atunci capacitatea noastră de a cunoaşte şi de a cuprinde creşte. Altfel ceea ce cunoaştem în acest moment în mod obişnuit este prezentul şi experienţa noastră de a cunoaşte prezentul. Mintea noastră ştie întotdeauna câte ceva, dar ceea ce ştim este foarte limitat în timp şi în spaţiu. De fapt ceea ce ştim este numai momentul prezent şi ceea ce este dincoace de pereţii acestei încăperi. Ceea ce e dincolo de ei nu ştim. Dar capacităţile de cunoaştere ale minţii noastre pot fi antrenate şi extinse prin practica corectă a meditaţiei. Şi această extindere se poate produce şi în ceea ce priveşte percepţia timpului, astfel încât cineva poate ajunge să cunoască trecutul sau viitorul, sau poate cunoaşte spaţiul dincolo de obstacolele fizice cum ar fi pereţii. Dar, încă o dată, să-ţi aminteşti vieţile trecute nu este un scop asupra căruia ar trebui să ne concentrăm în mod special. Este ceva care se întâmpla odată cu creşterea capacităţilor de a cunoaşte. Principalul scop al discipolului este să-şi depăşească stările mentale negative. Asta înseamnă să-şi depăşească ego-ul, să-şi depăşească ataşamentul faţă de obiecte, furia, gelozia şi trufia. Acesta este principalul obiectiv.


● Cum se vede evoluţia civilizaţiei a relaţiilor dintre oameni din perspectivă pe care o poate oferi continuitatea spirituală în mai multe vieţi succesive?

● Cineva poate interpreta aceasta evoluţie a civilizaţiei în moduri diferite. Putem vorbi despre o evoluţie ştiinţifică, despre o evoluţie umană. Dar putem, de asemenea, discuta despre o dezvoltare spirituală. În budism, când ne referim la o evoluţie spirituală, vorbim de fapt despre un proces, însă lucrurile nu sunt la fel de uşor de explicat. Dacă ne referim la simpla trecere a cuiva prin mai multe vieţi, simplul fapt de a parcurge mai multe vieţi nu înseamnă că,  din punct de vedere spiritual, lucrurile merg din bine în mai bine. În realitate nu se întămplă deloc aşa. Evoluţia spirituală nu are nevoie în mod necesar de mai multe vieţi. În această viaţă, chiar acum, putem începe o evoluţie spirituală şi tot în această viaţă, dacă cineva este foarte bun, desigur putem atinge cea mai înaltă perfecţiune. Din această perspectivă nu avem nevoie de a trece printr-o serie de vieţi pentru a progresa. Dimpotrivă, dacă nu facem antrenamentele mentale necesare putem trece prin oricâte vieţi şi să rămânem la fel sau, şi mai rău, să regresăm. Putem coborî. Evoluţia nu are legătură cu numărul de vieţi prin care trecem, ea depinde doar de modul în care ne folosim mintea. Şi avem acum toate posibilităţile de a ne antrena mintea, aşa că această „civilizare” interioară nu are nevoie de o anumită perioadă de timp. „A fi civilizat” înseamnă că modul nostru de a ne comporta şi de a gândi devine din ce în ce mai bun şi mai  frumos, şi asta nu numai la modul superficial, ci şi în sens profund spiritual. Dacă cineva nu mănânca folosind acele gesturi care sunt considerate elegante, cu şerveţel, furculiţă şi cuţit, în stilul urban obişnuit, şi mănâncă cu mâna, stând „necivilizat” jos pe pământ, acest fel de a vedea lucrurile este foarte superficial, convenţional de a defini noţiunea de „civilizat”. „Civilizat” se referă la comportament. Cineva care este foarte ataşat de ego, care se gândeşte numai la bunăstarea sa personală şi nu-i pasă de ceilalţi şi care face apoi orice pentru a-şi satisface această dorinţă de bine personal exclusiv, şi chiar face lucruri rele pentru asta şi îi răneşte pe ceilalţi încercând să obţină totul pentru sine prin orice mijloace – acest mod de a trăi este foarte „necivilizat”. Dimpotrivă, cineva civilizat ştie să-i respecte pe de ceilalţi. Aşa cum noi vrem să nu mai suferim şi să fim fericiţi, şi ceilalţi sunt la fel ca noi şi  îşi doresc acelaşi lucru. Chiar şi animalele sunt la fel. De aceea ar trebui să ne pese de ceilalţi, de alte fiinţe. De aceea ar trebui să nu facem rău altor fiinţe, să  le respectăm, chiar să avem grijă de ele şi să le protejăm mai mult decât pe noi înşine.  Dacă cineva are acest mod de gândi şi de acţiona atunci este un om „civilizat” – în sens spiritual. De fapt oricine are această posibilitate de a deveni „civilizat” sau de rămâne „necivilizat”. Chiar şi la un nivel foarte comun cineva poate avea o prezenţă fizică foarte îngrijită şi poate trăi într-o casă foarte frumoasă, dar atâta vreme cât modul persoanei de a gândi şi acţiona rămâne orientat spre propriul ego e de fapt „necivilizată”, „sălbatică”, „primitivă”. Dacă ne  dezvoltăm calitaţile interioare cu adevărat umane, atunci devenim „civilizaţi”.

● Din lecturile mele sporadice despre budism am observat că scopul cel mai important al cuiva  care o ia pe calea aceasta este să iasă din cercul reîncarnărilor succesive şi să atingă Iluminarea. Este reîncarnarea un fenomen natural?
● Da. Reîncarnarea este un fenomen natural, un mod natural de a exista care se desfăşoară după o lege naturală, cum e şi legea gravitaţiei, de exemplu. Sau aşa cum plantând primăvara o sămânţă în câmp, vom  obţine în mod natural recoltă în toamnă. În acest fel considerăm şi reîncarnarea un fenomen natural.

● Cum poate fi evaluat progresul spiritual de la existenţă la alta?
● Progres spiritual este atunci când modul de a gândi şi comportamentul cuiva se schimbă în bine. Dacă, de exemplu, cineva a fost înainte o persoană care se înfuria uşor cu un temperament foarte instabil, dar care pentru că a urmat nişte învăţături sau căi spirituale şi a început să se schimbe iar firea mânioasă a început să se calmeze, devenind mult mai tolerantă şi mai răbdătoare, aceasta este o foarte bună dezvoltare spirituală reală. Evoluţia şi progresul spiritual nu înseamnă să capeţi cine ştie ce capacităţi extraordinare prin care să poţi zbura prin aer sau să ai nişte senzaţii speciale în corp. Se pot întâmpla şi astfel de lucruri, dar nu sunt esenţiale. Multe animale zboară tot timpul, ca  ţânţarii de exemplu. Asta nu înseamnă că ei posedă cine ştie ce puteri spirituale. Acestă e un mod superficial de privi lucrurile. Oamenii sunt cel mai adesea fascinaţi de acest tip de manifestări şi consideră că ele sunt dovada nivelului spiritual înalt. Nu e adevărat. Cel mai important este ca atitudinea minţii noastre şi felul în care furia noastră interioară se potoleşte şi devine o atitudine mai bună, diminuarea lăcomiei generate de dorinţa de a poseda obiecte, fiinţe sau lucruri, aroganţa noastră de dinainte scade şi devenim mai umili sau mai respectuoşi cu ceilalţi toate astea sunt semne adevarate ale progresului spiritual.

● Care este beneficiul unei existenţe reîncarnate prin transfer conştient?
● Să-ţi aminteşti trecutul nu este neapărat legat de cunoaştere şi nu este atât de important. Trecutul e trecut. Desigur, ceea ce ai dezvoltat în trecut are legătura cu ceea ce trăieşti în prezent şi poate fi sursa unei mari diferenţe faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa prezentă: unii învaţă lucrurile mult mai uşor, altora le este mult mai dificil să deprindă aceleaşi lucruri. Şi nu neapărat legat de Dharma, dar şi în ceea ce priveşte talentele noastre naturale, unii pot de foarte de tineri să cânte foarte bine la un instrument muzical în timp ce alţii îl deprind foarte greu. Asta depinde de cât de mult suntem familiarizaţi. Pentru cineva care a fost foarte familiarizat cu acest tip de cunoaştere în trecut, este într-adevăr mult mai uşor să înveţe şi în viaţa actuală. Asta poate părea că face diferenţa între posibilităţile unor şi ale altora. Cu toate acestea progresul real de acum trebuie să fie rezultatul efortului depus acum, fie că utilizăm sau nu aceste potenţialităţi. Dar altfel încercarea de a-ţi aminti ce ai fost nu are niciun fel de importanţă acum, în practica spirituală.

● Din punctul dumneavoastră de vedere, care este relatia dintre mundan si spiritual?
● Aş spune că orice fel de activităţi sau idei care sunt concentrate exclusiv doar asupra obţinerii de beneficii numai în această viaţă sunt mundane. Dacă principala preocupare a minţii ca scop este limtată doar la această viaţă, indiferent ce faci este mundan, chiar şi în cazul în care te raportezi la diferite practici religioase. Poţi să te rogi foarte mult zi de zi, dar dacă o faci doar ca să ai succes în această viaţă, să trăieşti mult în această viaţă, să fii fericit în această viaţă, să fii bogat în această viaţă, poate părea un ritual spiritual dar în realitate nu este. Pentru că dacă o faci doar pentru această viaţă, chiar şi a te ruga devine o acţiune mundană ca oricare alta. O persoană spirituală este cineva care transcende această perspectivă limitată asupra realităţii pe care nu o neglijăm, desigur, pentru că ceea ce facem este important. Dar privim dincolo de ea şi de beneficiile ei imediate şi ne preocupă şi ceea ce va urma dincolo de această viaţă. În aceste condiţii, ale transcenderii prezentului, indiferent la ce practică, ne raportăm ea devine spirituală.
Activitatea mundană se caracterizează prin aceea ca este raportată numai la această existenţă prezentă şi  se concentrează asupra bunăstării unui singur individ. O activitate devine cu adevărat spirituală atunci cand cineva priveşte dincolo de această existenţă,  priveşte de asemenea dincolo de propriul sine şi la bunăstarea altor fiinţe.


● Putem considera budismul politeist sau monoteist?

● Cineva ar putea spune că budismul nu este nici politeist, nici monoteist sau ca este amândouă în acelaşi timp. Diferenţa rezultă din modul în care interpretezi conceptele în raport cu diferite religii. Definiţia conceputului monoteist/politeist are în vedere existenţa unui Creator şi, din acest punct de vedere, budismul nu acceptă existenţa unui Creator. Pe de altă parte, chiar dacă cineva nu crede în Creator primordial în acelaşi mod ca în alte religii, Dumnezeu nu este în  mod necesar un astfel de creator, el poate fi perceput ca un fel de Stare Perfectă. Starea perfectă pe care un om o poate atinge este starea compasiunii si a înţelepciunii perfecte. Asta înseamnă că toate acele calităţi pe care le atribuim Fiinţei Divine Supreme, cum ar fi omniscienţa, compasiunea perfectă şi înţelepciunea perfectă, au acelaşi înţeles ca şi numele Buddha care defineşte starea perfectă de Buddha. Fie că îi spunem Dumnezeu sau starea de a fi Buddha e acelaşi lucru. În acest sens, budismul este şi politeist, şi monoteist pentru că indiferent dacă ne referim la un singur Buddha sau la mai mulţi, ei sunt toţi manifestări ale aceleiaşi naturi unice. Nu sunt individualităţi diferite aşa cum noi oamenii suntem diferiţi, unii mai buni, alţii mai răi, nu e nimic din toate acestea. Când cineva atinge starea de Buddha şi devine Iluminat atunci natura noastră se dizolvă într-o stare unică. Diferenţele individuale dispar. De exemplu, pe pământ curg multe multe fluvii care, fie că sunt în India sau în Europa, au caracteristici fizice diferite şi nume diferite. Dar în final toate se varsă în Ocean şi, odată dizolvate în marea imensitate, nu mai există practic nicio posibilitate de a le indentifica. Nu poţi spune că acesta este Gangele, acesta este Rinul sau aceasta este Dunărea. Toate s-au amestecat într-o stare unică. În acelaşi fel, fiinţele vii sunt foarte diferite, dar când cineva atinge starea de Iluminare se dizolvă printr-un proces similar într-o natură unică: starea de Buddha. Toţi Buddha aparţin aceleiaşi naturi unice şi am putea asimila asta cu monoteismul. Dar, apoi, această Natură Unică, din dorinţa de a ajuta fiinţe diferite, alege să se manifeste în forme diferite: uneori ia forme masculine, alteori feminine, unele mai paşnice, altele mai dure, având nume diferite. Când acestea apar în forme diferite pentru a ajuta fiinţele, ele sunt mai multe şi atunci am putea numi budismul ca fiind politeist. Deci entităţile în starea de Buddha sunt una şi mai multe în acelaşi timp.

● Există răul absolut în budism? Este el personificat? Există un demon care să reprezinte răul absolut?
● In budism, nu există nimic într-o manieră absolută, deci nu există nici răul în mod absolut. Şi cu certitudine nu există nimic asemănător cu Diavolul din creştinism care este făcut responsabil pentru tot ce se întâmplă rău în lume. Pe de o parte, există Dumnezeu care face tot ce e bun şi, de cealaltă parte se află Diavolul care face Răul. În budism nu există un astfel de Diavol. Desigur, răul adevărat nu este personificat de nişte fiinţe, rădăcina răului se află în noi înşine şi ea este reprezentată în primul rând de propria noastră ignoranţă. Ignoranţa este cea care ne face să proiectăm o imagine proprie în ceea ce priveşte indentitatea noastră. Dar aceasta proiecţie diferă, mai mult sau mai puţin, de realitatea însăşi. Aşa că imaginea proiectată este într-o anumită măsură falsă, dar pentru că este percepţia noastră despre noi înşine ne cramponăm de ea şi această cramponare reprezintă ignoranţa fundamentală – răul absolut în budism. Din cauza aceasta, suntem absorbiţi de formularea „eu” pe care o extindem într-o perspectivă din care „eu”  este mai important decât oricare dintre „ceilalţi”, decât toate celelalte fiinţe vii. Deci din acest punct de vedere nu există practic fiinţe rele. Desigur exista o multitudine de fiinţe conştiente, nu numai animale sau oameni. Exista şi fiinţe invizibile sau alte tipuri de fiinţe, unele dintre ele sunt spirite rele despre care se vorbeşte şi în budism. Dar, exact ca noi, şi  ele au probleme. Nu sunt ceva de care să te temi şi pot deveni la rândul lor obiect al compasiunii. Suntem oameni, deci suntem  nişte fiinţe superioare şi ar trebui să avem compasiune şi faţă de aceste spirite nefericite. Dar ele nu seamănă cu Diavolul care este responsabil pentru tot ce e rău. Responsabil pentru rău este propriul nostru „eu” şi ataşamentul faţă de  acest ego.


● Este perspectiva duală asupra lumii (bine/rău) doar un model conceptual mai uşor de utilizat de oameni ca să înţeleagă realitatea în care co-există?

● Da. Dar nu există numai dualitatea bine/ rău. Mai există şi starea neutră. Şi asta se aplică şi Minţii. Putem avea o minte bună, una rea sau una neutră. La fel şi sentimentele se pot clasifica în aceleaşi trei categorii: bune, rele sau neutre. Dar putem distinge ca negative acţiunile/ gândurile/ sentimentele care produc suferinţă fiinţelor vii, ca pozitive – cele care aduc fericire şi ca neutre cele care nu au niciun efect de felul celor deja menţionate. Este important să distingem corect cele trei categorii şi în conformitate cu aceasta să ne şi comportăm corect şi să ne dezvoltăm mintea corect astfel încât să ne desprindem de suferinţă şi să atingem fericirea. De asemenea e bine să-i putem ajuta şi pe ceilalţi să fie fericiţi.

● Te poţi abandona necondiţionat in braţele spiritualului subtil?
● Este greşit. Există o mulţime de puncte subtile cu înţelesuri şi mai subtile şi care necesită explicaţii foarte precise. Când vorbim despre fenomene, există două aspecte principale legate de acestea: aspectul convenţional şi aspectul esenţial. Le numim Cele Două Adevăruri: adevărul convenţional şi adevărul fundamental. Dar nu ar trebui să le considerăm ca fiind contrare. Ele sunt de fapt complementare. Adevărul convenţional reprezintă modul cum funcţionează lucrurile (legea cauzei şi efectului, acţiune şi rezultatul ei, suferinţă şi fericire etc.). Convenţional ne referim şi la existenţa interdependentă a obiectelor sau fenomenelor. Toate există interdependent, în relaţie unul cu celălalt. Acesta este lumea noastră convenţională, adevărul nostru convenţional. Dar ce reprezintă toate acestea (obiecte/relaţiile dintre ele) în esenţa lor ultimă este indisolubil legat de răspunsul la întrebarea cine este „eu”. „Eu”-ul convenţional este „această persoană” care suferă, care trăieşte experienţa fericirii, care caută o dezvoltare spirituală sau care face ceva bine sau ceva rău. Această persoană este sinele relativ – „eu”, care există cu adevărat. Care este însă „eu”-ul fundamental, în esenţa lui ultimă? În budism spunem că ultimul nivel al „eu”-ului este vacuitatea. Adevărul Ultim este întotdeauna vacuitate. Aceasta nu înseamnă că, la un moment dat, în interior suntem ca un fel de gaură neagră. „Vacuitate”este, în acest context, expresia unei negaţii. Ca şi când aş spune: „această ceaşcă de ceai nu conţine ceai”. Aşa şi când ne referim la „eu”-ul interior, spunem că suntem lipsiţi de ceva. „Ceva”-ul de care suntem lipsiţi este falsa identitate – falsul „eu” versus falsul „ceilalţi”. Falsa identitate „eu însumi” este doar o proiecţie a minţii ignorante. „Eu” ne apare ca fiind ceva în interiorul corpului nostru, independent, ca un  centru de greutate, care pare un fel de „proprietar” al corpului şi al minţii noastre. Dar de fapt nu este nimic acolo unde ni-l inchipuim. Iar „eu”-ul  ne apare în minte ori de câte ori ne avem în vedere ca persoană individuală. Când nu căutăm acest „eu” el pare că există în noi înşine. Din momentul în care încercăm să-l identificăm în mod precis în ce loc din corp se află, nu reuşim să dăm de acest foarte important „eu” nicicum. Ceea ce găsim este vacuitatea, adică de fapt absenţa acestui „eu însumi” aparent complet independent în sine. Noi nu facem decât să presupunem ca acest „eu însumi” există. Şi, paradoxal, dacă nu investigăm, el pare să existe de la sine. Dar când începem să analizăm, răspunsul pe care îl obţinem este absenţa acestui sine. „Proprietarul”corpului şi al mintţii rămâne practic de negăsit. Şi căpătăm certitudinea că nu există de fapt un Sine absolut, ci suntem confruntaţi, în mod logic, cu concluzia că un astfel de „eu” este doar o convenţie. Ceea ce rămâne este Vacuitatea. Asta nu înseamnă că noi nu existăm deloc. Existăm, dar nu în modul în care ne imaginăm că existăm. Putem spune că existăm din perspectiva Adevarului Convenţional. „Convenţional” înseamnă aici „relativ”, iar „relativ” înseamnă „interdependent”. Pentru că existăm interdependent nu putem fi independenţi în sine. Pentru că nu  suntem independenţi în sine, suntem relativi.

● Care este cel mai mare pericol pentru cineva care o ia pe acest drum spiritual al regăsirii Sinelui?
● Cel mai mare pericol este în primul rând sa te angajezi pe un drum spiritual, dar să fii de fapt pe o cale greşită şi să nu ştii care este de fapt metoda corectă de a progresa. Adesea din nefericire chiar de la început unii oameni cred în ceva care nu este valid şi oricăt de multe eforturi ar depune sunt toate pierdute pentru ca nu vor ajunge nicăieri. Dacă încap pe mana unui ghid spiritual lipsit de onestitate, sunt şi mai multe riscuri de a eşua. De aceea în budism se subliniază necesitatea de a verifica înainte de a crede pe cineva pe cuvânt. Totul trebuie analizat. E nevoie ca mai întâi să investighezi tot ce ţi se oferă cu o minte deschisă şi sinceră, respectuoasă, dar foarte analitică. Şi apoi, dacă eşti mulţumit de calitatea şi beneficiile pe care ţi le aduce, atunci poţi merge mai departe şi să ai încredere în ghidul tău spiritual. Cea mai mare greşeală este să urmezi pe cineva din naivitate doar pentru ca te-ai simţit atras de nişte aspecte superficiale. Şi când cineva este într-adevăr pe drumul bun, există încă pericole care nu provin în mod necesar din exterior, ci mai ales din interior. Deşi progresăm, asta nu înseamnă că toate problemele noastre au dispărut: dezamăgirile anterioare, furia, gelozia, aroganţa sunt toate încă în mintea noastră. Şi ele pot bruia progresul nostru. În cazul cuiva care învaţă din ce în ce mai multe lucruri, la un moment dat, cu mare uşurinţă poate deveni trufaş. Astfel de situaţii apar chiar şi în mănăstiri printre călugări. Dacă la început au fost umili , modeşti, şi sinceri, cu cât acumulează mai multe cunoştinţe treptat devin unii dintre ei pot deveni aroganţi. În momentul în care mândria a apărut, îşi  face loc şi gelozia şi vei observa că un altul e mai bun ca tine. Şi nu vei fi prea bucuros de constatare. După care următoarea etapă este intrarea în competiţie cu celălalt. Toate lucrurile astea apar, desigur nu în mod obligatoriu la toţi monahii. Dar  când apare aroganţa, tot ce-am construit până în acel moment se prăbuşeşte în ruină. Nu numai că drumul nostru spiritual devine mundan, dar mai mult decât atât poate degenera într-o acţiune karmică complet negativă. Fie că intri în competiţie cu fraţii şi surorile tale de evoluţie spirituală, fie că nu-ţi mai respecţi ghidul spiritual, lucruri rele vor începe să se întâmple. Cel mai important pericol este însă trufia. Un drum spiritual nu e simplu. Este o luptă nu cu un duşman exterior, ci cu forţele care se opun din interior.

● Este Iluminarea o victorie asupra morţii?
● Iluminarea este un cuvant general folosit în contexte diferite, dar dacă ne referim la starea perfectă de Buddha, atunci desigur Iluminarea este o victorie asupra morţii ca şi asupra vieţii.

Sursa: http://jurnalul.ro

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

 
Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
 
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
 
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

 
Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
 
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
 
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
 
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
 
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
 
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
 
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
 
547884 114795351999824 1233620515 n
 
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
 
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
 
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
 
fairy+(29)
 
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare. 
 
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
 
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
 
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE. 
 
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
 
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.
 
36180 152095154827116 145451122158186 226615 5849784 n

O poveste personala

Fragment din „Manualul Ascensiunii”

De Dr. Joshua David Stone

 

aum2

 

Pentru a face chiar mai usor de inteles monada, sufletul si personalitatea, as vrea
sa va povestesc propria-mi experienta despre felul in care aceasta teorie s-a legat de
evolutia mea ca extensie de suflet.

In cercetarile pe care le-am facut cu privire la felul in care ma afecteaza personal
toate acestea, am aflat ca din grupul meu de suflete patru dintre extensiile de suflet
inrudite se mai aflau in incarnare iar alte opt se intorsesera in planul interior. Una
dintre extensiile mele de suflet era o femeie din Pleiade si alte doua erau pe planete din
aceasta galaxie, de numele carora nu auzisem niciodata.

In privinta celor 144 de extensii de suflet inrudite, trei sferturi dintre ele nu se mai
aflau in incarnare si un sfert mai erau inca incarnate in universul material. Atunci cand
cineva atinge un anumit nivel de initiere, de obicei sufletul incepe sa-si readuca unele
dintre extensii inapoi in lumea spirituala.

Extensiile de suflet ar putea fi privite ca niste firme. Sa zicem ca patru dintre ele
ar fi foarte prospere, la Los Angeles, Tokyo, Paris si Bruxelles, iar celelalte opt ar fi in
pierdere. Un bun om de afaceri ar putea inchide cele opt firme care nu merg prea bine
si si-ar canaliza toate resursele catre cele patru firme care sunt foarte active si prospere
din punct de vedere financiar.

Aceasta metafora exprima exact felul in care sufletul isi priveste cele douasprezece
extensii. Cele douasprezece extensii de suflet lucreaza toate pentru evolutia sufletului,
intocmai asa cum cele zece degete de la mana lucreaza pentru corpul fizic.

In cazul meu, patru dintre extensii erau mai active si aveau mai mult succes din
punct de vedere spiritual, astfel incat celelalte opt extensii fusesera rechemate la suflet
si isi canalizau resursele catre cele patru “firme” cu succes spiritual, ca sa zicem asa.
Acelasi lucru se petrece in contextul mai larg al celor o suta patruzeci si patru de
extensii sufletesti ale monadei. Toate cele douasprezece suflete ale mele se afla intr-un
stadiu de evolutie spirituala si de initiere in care resursele sunt canalizate catre extensiile
de suflet cu succes. Asa cum degetele de la mana nu concureaza unele cu altele
si toate muncesc pentru acelasi scop, in mod ideal, toate extensiile de suflet lucreaza
pentru evolutia sufletului si apoi a monadei.

Pentru ca povestea sa devina putin mai interesanta, Maestrul Inaltat Djwhal Khul
mi-a spus ca eu sunt un suprasuflet – sau un invatator – pentru celelalte extensii de
suflet din grupul meu de suflete. Datorita marii daruiri pentru calea spirituala, celelalte
extensii de suflet, din planul interior, au fost foarte mult ajutate de prezenta
si constiinta mea. La vremea cand am auzit asta, era ceva nou pentru mine, caci nu
aveam nicio amintire constienta a vreunui contact sau a vreunei legaturi cu celelalte
extensii ale sufletului meu.

O mare parte din aceste contacte au loc in planul interior, in timp ce dormim.
Djwhal Khul mi-a mai spus ca exista totusi si o oarecare codependenta. Am intrebat:
”Codependenta?” Nu-mi venea sa cred, caci ma consideram unul dintre cei mai
putin codependenti oameni pe care i-am intalnit vreodata. Djwhal mi-a spus ca nu
eram codependent de oameni din planul Pamantesc, ci de celelalte extensii sufletesti
ale mele.

Cu alte cuvinte, le duceam karma prin corpul meu fizic.

Djwhal mi-a spus ca Ierarhia Spirituala si Marea Fratie Alba doreau ca eu sa folosesc
acest corp fizic pentru serviciu, nu sa-l ruinez preluand prea multa karma de la celelalte
extensii de suflet ca sa le fac lor un bine. Am inteles intuitiv ca spunea adevarul.
Stiam exact ca in zelul meu pentru crestere spirituala facusem in mod inconstient
acest lucru.

Le-am spus imediat celorlalte extensii sufletesti ca le iubesc, dar ma opresc aici si
ca trebuie sa-si ia raspunderea pentru descarcarea si eliberarea de karma lor, de acum
inainte. Am stabilit limitele cuvenite, intocmai asa cum fac intotdeauna si cu oamenii
din acest plan al existentei.

O ultima poveste fascinanta care este legata de tot acest proces este povestea felului
in care am cunoscut-o pe sotia mea, Terri. Acum vreo doi ani, o prietena de-a mea
mi-a spus despre un seminar de o zi, intitulat “Ancorarea monadica”. Toate informatiile
pe care le avea despre el se rezumau la acest titlu. Eu fusesem dintotdeauna extrem de
interesat de conceptul de monada, dar mi-a fost aproape imposibil sa gasesc informatii
despre el. Cand am auzit cuvantul monada, mi-am zis: “Ma duc la acest seminar.”

Cand am ajuns la seminar am aflat, spre marea mea surprindere, ca Terri era medium
pentru Djwhal Khul. In mod sincronic, tocmai incepusem sa recitesc toate cartile lui
Alice Bailey, pe care Djwhal Khul a fost cel care le scrisese. Am fost foarte impresionat
de felul in care transmitea ea mesajele, iar seminarul era legat de un proces special,
pecare Marea Fratie Alba il realiza in o suta patruzeci si patru de grupuri din toata
tara, de ancorare a monadei in corpul fizic.

Asta nu se mai facuse niciodata si era un fel de experiment pe care Ierarhia il realizaca
sa-i vada efectul. Seminarul a fost foarte interesant si cand s-a terminat m-am dus
la Terri si am intrebat-o daca facea vreodata sedinte de channeling pentru persoane
private. Terri locuia in Alabama si mi-a raspuns ca ar face cu placere pentru mine
cateva sedinte prin telefon. Pe scurt, am lucrat o vreme cu Terri pe linie profesionala.
Studiam intens materialele lui Alice Bailey si ii puneam lui Djwhal o multime
de intrebari cu privire la aceste informatii foarte avansate. In acea perioada, Terri si
cu mine am inceput sa avem vise unul despre celalalt, vise in care aveam o relatie
romantica. Niciunul dintre noi nu era deloc in cautarea unei relatii. Totusi, visele au
continuat sa apara si in cele din urma ne-am hotarat sa facem o incercare. Si iata marea
surpriza, s-a dovedit ca era un mariaj facut in ceruri!

La aproximativ trei sau patru saptamani dupa intalnirea noastra initiala, care ne-a
legat profund, am avut un vis, intr-o noapte. In vis, Djwhal Khul imi vorbea. El mi-a
spus ca Terri si cu mine provenim din aceeasi monada. La trezirea din acest vis, am
fost uluit, caci asa simtisem si eu in sinea mea; dar era o confirmare neobisnuita sa
primesti aceasta informatie oculta intr-un mod atat de clar. Imediat i-am telefonat lui
Terri in Alabama.

Am cerut confirmarea lui Djwhal in legatura cu asta si prin channelingul ei. Mai
tarziu am explorat si mai in profunzime acest lucru si ni s-a mai spus ca Terri si cu
mine eram singurele extensii de suflet ale monadei noastre, aflate pe Pamant. Astfel,
cu alte cuvinte, toate celelalte 25% dintre cele o suta patruzeci si patru de extensii erau
incarnate pe alte planete, un intreg grup, se pare, in Pleiade. Astfel, Terri si cu mine
nu suntem din acelasi suflet, dar suntem din aceeasi monada. Terri este una dintre
cele o suta patruzeci si patru de extensii de suflet inrudite, asa ca ni s-ar putea spune
“pereche monadica”. Un alt lucru remarcabil a fost ca ne-am cunoscut la seminarul
pentru ancorarea monadica.
 
 
 
196443 188801764498398 7314269 n e1397397851596

METODE DE LINISTIRE A MINTII

Reflecţia (Contemplaţia), Concentrarea şi Meditaţia
492 chakra kundalini

„Reflecţia”(contemplaţie) este gândirea direcţionată. Cu toţii gândim; asta, însă, nu înseamnă reflecţie. Acea gândire nu este direcţionată, este vagă, nu duce nicăieri.

Gândirea noastră obisnuită nu este reflecţie (contemplaţie), este ceea ce adepţii lui Freud numesc asociaţie de idei ( mişcare browniană). Un gând duce la altul, dar fără a fi direcţionate de voi. Gândul însuşi duce la un alt gând, ca urmare a unei asociaţii. Vedeţi un câine care trece strada. În momentul în care îl vedeţi, mintea voastră începe să se gândească la câini. Câinele v-a făcut să vă gândiţi la asta, iar mintea a făcut multe asociaţii.

In copilărie vă era teamă de un anumit câine. Vă amintiţi de câinele acela, apoi vă gândiţi la copilărie. Uitaţi de câine şi începeţi să visaţi la copilăria voastră. Apoi vă gândiţi la fel de fel de lucruri asociate cu copilăria; vă mişcaţi ca într-un cerc.

De câte ori vă simţiţi în largul vostru, încercaţi să derulaţi înapoi şirul gândurilor, pentru a şti de unde au pornit. Intoarceţi-vă pas cu pas. Veţi găsi gândul care a stat la baza tuturor celorlalte gânduri. Toate aceste gânduri nu sunt legate logic. Cum ar putea să aibă vreo legătură cu copilăria voastră câinele care trecea strada?

46267 502840799746475 2140864201 n

Nu există vreo conexiune logică – există numai asociaţii în mintea voastră. Dacă eu aş fi traversat strada, acelaşi câine nu m-ar duce înapoi în copilăria mea, m-ar duce la altceva. Iar gândurile unei terţe persoane ar fi şi ele conduse în altă direcţie. Toţi oamenii au lanţuri de asociaţii în minte. Orice întâmplare va duce o persoană spre acel lanţ. Atunci, mintea începe să funcţioneze ca un computer. Un lucru duce la altul şi aşa mai departe ziua întreagă. Scrieţi, cu toată sinceritatea, pe o foaie de hârtie orice vă vine în minte. Veţi fi uimiţi de ce se poate petrece în minţile voastre. Nu există nicio legătură între două gânduri, dar voi continuaţi să gândiţi în felul acesta. Numiţi asta gândire? Este numai asocierea unui gând cu alt gând, gânduri care se nasc unul din altul… voi sunteţi cei duşi de gânduri.

Gândirea devine reflecţie nu atunci când se mişcă prin asociaţii, ci atunci când este direcţionată.

Vă gândiţi la un lucru, la o anumită problemă – atunci trebuie să goniţi din minte orice alt gând. Vă mişcaţi numai în acea problemă, vă direcţionaţi mintea. Aceasta va încerca să se folosească de orice cărare pentru a scăpa şi a face vreo asociaţie. Tăiaţi-i accesul spre aceste poteci lăturalnice; direcţionaţi-vă mintea pe un singur drum.

Un om de ştiin care studiaza o problem este adâncit în reflec ţă ă ă ţie. Un specialist în logică, care studiază o problemă de logică, este adâncit în reflecţie, la fel şi un matematician.

Un poet contemplă o floare. Restul lumii este în afară, au rămas numai poetul şi floarea. Multe alte lucruri îl vor atrage, dar el nu va permite minţii sale să se mişte în altă direcţie. Mintea se mişcă într-o singură direcţie, pe un singur drum. Asta este reflecţia.

Ştiinţa se bazează pe reflecţie. Orice gândire logică este reflecţie: gândul este direcţionat, gândirea este călăuzită. Gândirea obişnuită este absurdă. Reflecţia este logică, raţională.

Mai avem şi „concentrarea”. Concentrarea este rămânerea într-un singur punct. Nu este gândire; nu este reflecţie. Este rămânerea în acelaşi punct fără să permitem minţii să se mişte câtuşi de puţin. Intr-o gândire obişnuită, mintea se mişcă haotic ( mişcare browniană), ca un om nebun. In reflecţie, nebunul este dirijat, direcţionat; nu are scăpare în nicio direcţie. In timpul concentrării, minţii nu i se permite să se mişte.

216025 190378334340741 2506298 n

In gândirea obişnuită, mintea se poate mişca oriunde; în reflecţie se poate mişca numai într-o direcţie; în concentrare, mintea nu are voie să se mişte; trebuie să stea într-un singur punct. Intreaga energie, orice mişcare se opreşte, rămâne înţepenită într-un singur punct.

Yoga este preocupată de concentrare, mintea obişnuită, de gândirea nedirijată, iar mintea ştiinţifică, de gândirea dirijată. Mintea yoghinilor are gândirea fixată într-un singur punct; nicio mişcare nu-i este permisă.

Şi-apoi, mai avem „meditaţia”. In gândirea obişnuită, mintea se poate mişca oriunde; în reflecţie, se mişcă numai într-o anumită direcţie, orice altă direcţie îi este barată. In concentrare, minţii nu i se permite să se mişte deloc; trebuie să se concentreze asupra unui singur punct. Dar, în meditaţie, mintea (TRAFICUL DE GANDURI) nu are ce căuta; meditaţia presupune absenţa minţii.

Acestea sunt cele patru etape: gândirea obişnuită, reflecţia, concentrarea, meditaţia. Meditaţia presupune absenţa minţii – nu este permisă nici măcar concentrarea. Mintea însăşi nu poate exista, prezenţa ei este interzisă! De aceea meditaţia nu poate fi percepută de
minte. Până la concentrare, mintea poate fi abordată. Mintea poate să înţeleagă concentrarea, dar nu poate să înţeleagă meditaţia. Mintea nu are ce căuta în meditaţie. In concentrare, mintea trebuie să se afle într-un anumit punct.

In meditaţie, chiar şi acel punct îi est e luat. In gândirea obişnuită, toate direcţiile sunt deschise. In reflecţie îi este deschisă numai o direcţie. In concentrare, este deschis numai un punct – nu o direcţie, un punct.

In meditaţie, nici măcar un punct nu este deschis: minţii nu i se permite să existe. Gândirea obişnuită este starea obişnuită a minţii, iar meditaţia este treapta cea mai înaltă. Treapta cea mai de jos este gândirea obişnuită, asociaţiile de idei.

Culmea este meditaţia – când nu există minte.

295990 411574062234988 2025962117 n

Odată cu cea de-a doua întrebare, se mai întreabă şi: Reflecţia şi concentrarea sunt procese mentale.

Cum ne pot ajuta procesele mentale să ajungem în stadiul de non-minte?

Intrebarea este semnificativă. Mintea întreabă: cum ar putea mintea însăşi [ sa faciliteze transcenderea] minţii ? Cum poate un proces mental să realizeze ceva ce nu este al minţii? Pare o contradicţie. Cum poate mintea să încerce, să se străduiască, să facă un efort să creeze o stare care nu este a minţii?

Incercaţi să înţelegeţi. Când mintea există, ce este, de fapt? Un proces de gândire. Când mintea nu există, ce există, de fapt? Niciun proces de gândire. Dacă descreşteţi procesul de gândire, dacă vă dizolvaţi gândirea, încet-încet, atingeţi starea de nonminte. Mintea înseamnă gândire; absenţa minţii înseamnă absenţa gândirii. Iar mintea poate ajuta.

Mintea ne poate ajuta să ne sinucidem. Puteţi să vă sinucideţi; nu v-aţi întrebat niciodată cum un om, care este viu, se poate ajuta pe el însuşi să se ucidă. Vă puteţi ajuta pe voi înşivă să muriţi – oricine poate să facă acest lucru. Deşi sunteţi vii, vă puteţi ajuta pe voi înşivă să muriţi.

Mintea se poate ajuta pe ea însăşi să nu mai existe. Dar cum poate să facă acest lucru? Daca procesul de gândire devine tot mai intens, atunci ă mintea se dezvoltă. Dacă procesul de gândire încetineşte, atunci vă ajutaţi pe voi înşivă să ajungeţi în starea de non-minte. Depinde de voi. Iar mintea vă poate fi de ajutor, deoarece mintea este ceea ce faceţi cu conştientul vostru chiar în acest moment. Dacă lăsaţi conştientul în pace, fără să faceţi ceva cu el, devine meditaţie.

377450 363872213701739 1190822106 n

Deci, aveţi două posibilităţi: sau încet, gradat, scădeţi procesele mentale. Dacă scad chiar şi numai cu un procent, atunci aveţi 99% minte şi 1% nonminte.

Este ca şi când aţi fi scos din cameră o parte din mobilă –aţi creat spaţiu liber. Mai scoateţi şi alte obiecte de mobilier şi creaţi tot mai mult spaţiu. Când aţi înlăturat toată mobila, s-a golit toată camera.

De fapt, spaţiul nu a fost creat prin înlăturarea mobilei, spaţiul exista deja. Doar că era ocupat de mobilă. Prin înlăturarea ei nu aduceţi din afară mai mult spaţiu; spaţiul era acolo, ocupat de mobilă. Aţi înlăturat mobila şi v-aţi recuperat spaţiul. Mintea este spaţiu ocupat. Prin înlăturarea gândurilor, creaţi spaţiu sau îl descoperiţi, îl redobândiţi.

Pe măsură ce vă înlăturaţi gândurile, încet-încet, vă recâştigaţi spaţiul. Acest spaţiu este meditaţia.

Deci definesc meditaţia ca fiind conştienţă lipsită de gândire. Poţi deveni lipsit de gândire şi inconştient; atunci nu există niciun scop. Poţi fi conştient cu gândire; deja eşti aşa. Pune-le la un loc, adu-le împreună – conştienţa şi lipsa de gândire. Când se întâlnesc, are loc meditaţia, se naşte meditaţia.

Se poate obţine încet, pe îndelete, sau se poate obţine dintr-odată. Nu trebuie să pierdem mult timp înlăturând piese de mobilier, pentru că s-ar ivi probleme. Atunci când începem să tot scoatem piese de mobilier, obţinem un spaţiu liber de 1% şi rămânem cu 99% spaţiu ocupat. Spaţiul ocupat nu va privi cu ochi buni spaţiul liber; va încerca să-l umple. Şi-atunci avem o perioadă în care înlăturăm din gânduri, după care dăm naştere la noi gânduri.

Dimineaţa staţi adânciţi în meditaţie pentru un timp; scădeţi procesul de gândire. Apoi mergeţi la piaţă; acolo, din nou, simţiţi o avalanşă de gânduri.

Spaţiul se umple din nou. Şi la fel şi în zilele următoare – eliminaţi gândurile şi faceţi loc altora. 

548008 321575857909276 100001705920217 809297 799912787 n

Poţi să arunci afară toată mobila dintr-odată. Este decizia ta. Este greu, deoarece te-ai obişnuit cu ea. Poţi să nu te simţi bine fără ea; nu ştii ce să faci cu spaţiul. Poate chiar să-ţi fie teamă să pătrunzi în acel spaţiu, să-l ocupi. Niciodată nu te-ai mişcat într-o astfel de libertate.

Mintea este o condiţionare. Ne-am obişnuit cu gândurile. Aţi observat vreodată – iar dacă nu aţi făcut-o, atunci faceţi-o acum – că zi de zi repetaţi aceleaşi gânduri? Sunteţi ca o placă de gramofon; şi nici măcar una recentă, ci una chiar veche. Repetaţi mereu în minte aceleaşi şi aceleaşi gânduri. De ce? Ce rost are? Nu este decât puterea obişnuinţei; vi se pare că faceţi ceva.

Staţi întinşi în pat şi aşteptaţi să vă vină somnul; de fiecare dată aceleaşi gânduri vă trec prin minte. De ce faceţi acest lucru? Intr-un fel, vă ajută. Obiceiuri vechi, condiţionări, ajutor. Un copil are nevoie de o jucărie. Dacă i se dă jucăria, adoarme imediat; după ce a adormit, puteţi să-i luaţi jucăria. Dar, dacă jucăria nu este acolo, copilul nu poate să adoarmă. Somnul lui este
condiţionat de jucărie. In momentul în care i se dă jucăria, în mintea lui se declanşează un mecanism. Acum el este gata să adoarmă.

Acelaşi lucru vi se întâmplă şi vouă. Numai jucăria este diferită. Există oameni care nu pot adormi dacă nu repetă incantaţia: „Rama, Rama, Rama…” Altfel, nu pot adormi! Aceasta este jucăria lor. Dacă repetă: „Rama, Rama, Rama…”, este ca şi când li s-ar da jucăria; şi pot să adoarmă.

Vă este greu să adormiţi când vă aflaţi într-o cameră nouă. Dacă sunteţi obişnuiţi să adormiţi în anumite pijamale, veţi avea nevoie de ele în fiecare seară. Psihologii spun că, dacă obişnuiţi să dormiţi în cămaşă de noapte şi nu o aveţi la îndemână, nu puteţi dormi. De ce? Dacă nu sunteţi obişnuiţi să dormiţi în pielea goală şi vi se spune să o faceţi, nu vă veţi simţi în largul vostru. De ce? Nu există nicio legătură între goliciune şi somn, dar pentru voi este un obicei vechi. Obiceiurile vechi îl fac pe om să se simtă în largul său, să se simtă confortabil.

559433 369904189722183 1050440724 n

Tiparele de gândire sunt numai obiceiuri. Va simtiti confortabil cu aceleaşi gânduri în fiecare zi, aceeaşi rutină. Simţiţi că totul este în ordine.

Aţi investit în gândurile voastre – asta este problema.

Mobila voastră nu e formată numai din vechituri bune de aruncat; aţi investit mult în ea. Toată mobila poate fi aruncată imediat: se poate face! Există metode bruşte despre care vom vorbi. Imediat, chiar în acest moment, vă puteţi elibera de toate gândurile. Dar atunci o să vă simţiţi goliţi şi nu veţi mai şti cine sunteţi. Nu veţi şti ce să faceţi, deoarece, pentru prima dată, vechile obişnuinţe vă vor lipsi. Şocul poate fi prea mare. S-ar putea chiar să muriţi sau să înnebuniţi. Iată de ce nu se folosesc metodele bruşte. Dacă nu sunteţi pregătiţi, astfel de metode nu se folosesc. Puteţi înnebuni, pentru că vă pierdeţi ancora.

Trecutul dispare imediat; când dispare trecutul, vă este greu să concepeţi viitorul – viitorul a fost întotdeauna conceput în legătură strânsă cu trecutul. Rămâne doar prezentul, iar voi nu aţi fost niciodată în prezent. Aţi fost fie în trecut, fie în viitor. Deci, atunci când vă aflaţi în prezent pentru prima dată, veţi simţi că v-aţi pierdut minţile. De aceea metodele bruşte nu sunt folosite dacă nu urmaţi nişte cursuri, dacă nu lucraţi sub îndrumarea unui maestru, în cadrul unui grup, dacă nu v-aţi dedicat total meditaţiei. Prin urmare, metodele graduale sunt mai bune.

Durează foarte mult, dar încet-încet vă obişnuiţi cu spaţiul. Incepeţi să simţiţi spaţiul, frumuseţea acestuia şi fericirea pe care v-o provoacă; şi-atunci, veţi putea înlătura toată mobila.

Deci de la gândirea obişnuită este bine să treceţi la reflecţie – asta înseamnă metoda graduală.

De la reflecţie puteţi trece la concentrare, de la care puteţi sări la meditaţie. In felul acesta, vă mişcaţi încet şi simţiţi pământul sub PICIOARE LA fiecare pas pe care îl faceţi. Şi-atunci când sunteţi siguri de un pas, puteţi să treceţi la pasul următor. Nu este un salt, O PLONJARE ci este o creştere treptată. Deci, aceste patru lucruri – gândirea obişnuită, reflecţia, concentrarea, meditaţia – sunt cei patru paşi.



Sursa: www.danmirahorian.ro

antakaranna

Steaua Sufletului

 

 

558957 4452569353215 435828767 n
Steaua Sufletului se gaseste la aproximativ 15 cm deasupra capului. Ea este vazuta de clarvazatori ca fiind o scanteie ce radiaza lumina in jurul ei. Cu cat lucram si ne concentram mai mult asupra ei, cu atat ea devine mai stralucitoare si mai mare in diametru. Ea este unita cu sufletul, mai intai printr-un firicel de lumina si mai apoi, cu cat lucram mai mult si se realizeaza uniunea personalitatii cu sufletul, printr-un “pod curcubeu”, o banda larga de energie multicolora ce coboara prin canalul central.
 
Steaua Sufletului reprezinta un pod intre esenta impersonala si realitatea personala. Steaua Sufletului lucreaza ca un transformator, pentru a modela vibratia inalta a energiei si informatiilor aduse pe pamant din planurile spirituale, prin intermediul Portii Stelare, la un nivel care poate fi asimilat in existenta/dimensiunea noastra fizica. Prin aceasta chakra se creste vibratia si frecventa celulelor si atomilor corpului. Activarea Stelei Sufletului ne permite sa intelegem interconexiunea tuturor lucrurilor si ne dezvolta sentimente de iubire neconditionata si compasiune. Totodata, dupa activarea acesteia, se dezvolta accesul la Suflet, dar si la o comunicare mai profunda cu acesta.
 
Primul pas in orice munca spirituala este sa efectuati invocatia sufletului. Mantra Sufletului este un instrument care va va identifica pe cel ce sunteti cu adevarat, aducand aceasta realitate in taramurile superioare, celeste dar si cele umane, pamantene in toate campurile (fizic, mental, emotional) ce alcatuiesc personalitatea. Aceasta este o identificare constienta cu ceea ce reprezentati si cu intentia de a aduce aceasta realitate in planurile vizibile.
 
Cand folositi Mantra Sufletului, centrati-va atentia pe locul unde se afla aceasta (la 15cm deasupra capului), apoi rostiti cu voce ferma, in gand afirmatiile. Cu fiecare afirmatie Steaua Sufletului raspunde.
 
Mantra Sufletului este urmatoarea: ” Eu sunt Monada. Eu sunt Sufletul. Eu sunt Lumina Divina. Eu Sunt lubirea. Eu sunt lntentla, Eu sunt modelul perfect.”
 
Eu sunt Sufletul – afirmatie care va aduce identificarea cu Sufletul. Steaua Sufletului creste in marime, stralucire si radiere, iar canalul central incepe sa se umple cu focul curcubeu. Aceasta afirrnatie aduce identificarea cu Sufletul.
 
Eu sunt Lumina Divina – afirmatia acceseaza supraconstientul, iar focul curcubeu continua sa curga in canalul central, sa-l umple.
 
Eu Sunt lubirea – afirmatia acceseaza iubirea spirituala. O culoare trandafirie, roz se revarsa din inima Stelei Sufletului inundand canalul central
 
Eu sunt lntentia – acceseaza intentia, vointa spirituala. Culorile rosu aprins (clar, stralucitor), violet, alb si albastru-indigo, incep sa se reverse si sa umple canalul central
 
Eu sunt modelul perfect – aceasta ultima afirmatie semnifica faptul ca ati venit in viata prezenta cu un scop precis al sufletului, iar acesta va va fi revelat; Cei sapte centri energetici care se afla de-a lungul coloanei vertebrale se intensifica.
 
Podul curcubeu, reprezentat de canalul central este un pod, o legatura de energie si constiinta intre spirit si materie. Este canalul, conducta prin care viata spiritului si constiinta sufletului circula.
 
clearaura
Construirea Canalului Central
 
Centrati-va atentia pe Steaua Sufletului, situata la 15cm deasupra capului durnneavoastra. lmaginati-va ca aceasta este luminoasa si stralucitoare ca un soare. Cu timpul o sa simtiti cum Steaua Sufletului incepe sa straluceasca si sa radieze lumina.
 
lnvocati Mantra Sufletului de trei ori. ” Eu sunt Monada. Eu sunt Sufletul. Eu sunt Lumina Divina. Eu Sunt lubirea. Eu sunt lntentia. Eu sunt modelul perfect.” Faceti pauza dupa fiecare afirmatie si incercati sa simtiti curgerea luminii.
 
Mutati acum Steaua Sufletului in fata durnneavoastra la circa 30 cm in fata ochiului al treilea. Apoi aduceti Steaua Sufletului in centrul capului, in canalul central, si apoi in sus, pana deasupra capului durnneavoastra, la locul ei initial. Miscarea sa fie foarte inceata deoarece “arde” blocajele ce impiedica curgerea energiiilor superioare prin canal.
 
Repetati acest proces al crearii triunghiului cu al treilea ochi, de cateva ori.
 
Repetati acest proces cu celelalte chakre principale precum si cu chakrele, genunchilor, talpilor picioarelor si cu Steaua Parnantului (aflata la aproximativ 10-15 cm sub picioare).
 
Crearea canalului central trebuie facuta in totalitate. Nu este indicat sa ne oprim pana nu finalizam toate etapele. Daca ai ajuns de exemplu in zona chakrei plexului solar si te hotarasti sa renunti, energia se va concentra in acea zona cauzand blocaje energetice. Intreaga meditatie dureaza cam 15-20 min si este indicat sa se faca zilnic timp de aproximativ 2 luni de zile. Cam atat s-a estimat ca dureaza sa se creeze canalul central, in functie de evolutia spiritual-energetica a fiecarui practicant.
 
 
Cand Canalul Central va ajunge sa se dezvolte la cel putin 2.5 cm in diametru, o cascada de energie de culoare multicolora (curcubeu), va putea fi vizualizata de clarvazatori in interiorul canalulului central. De aici si numele de “Pod Curcubeu”
 
Portiunea Podului Curcubeu care incepe cu Ch7 si se termina la Ch1 se numeste Sushumna.
 
 
Largirea Canalului Central
 
Spuneti Mantra Sufletului de trei ori .” Eu sunt Monada. Eu sunt Sufletul. Eu sunt Lumina Divina. Eu Sunt lubirea. Eu sunt lntentia. Eu sunt modelul perfect.”
 
Construiti un triunghi mare mutand Steaua Sufletului in jos, in diagonala, itntr-o pozitie situata la circa 30 cm in fata Stelei Pamant. Apoi mutati Steaua Sufletului in centrul canalului central.
Incepeti sa miscati Steaua Sufletului in sus in sensul acelor de ceasornic (orar), dezvoltand astfel canalul central pana la diametrul dorit.
 
Se vor realiza 3-5 triunghiuri mari in fiecare sesiune de lucru pentru largirea canalului central
Invocati vortexul spiritual timp de 5-10 min.
 
Finalizati meditatia rostind Marea lnvocatie : “Din punctul de lumina din mintea lui Dumnezeu, fie ca Lumina sa se reverse in mintile oamenilor. Lumina sa coboare pe pamant. Din punctul de lubire aflat in inima lui Dumnezeu, fie ca lubirea sa se reverse in inimile oamenilor. Din centrul unde Voia, lntentia lui Dumnezeu este cunoscuta, telul divin sa indrume vointa oamenilor, scopul pe care Maestrii il cunosc si-I slujesc. Din centrul pe care-I numim Umanitate, fie ca planul Iubirii si Luminii sa se realizeze si sa sigileze usa separarii. Fie ca Lumina, lubirea si Puterea, sa restabileasca Planul Divin pe Parnant”.
 
Se va executa acesta tehnica de 2 ori pe zi timp de 3-4 saptamani pentru a expanda canalul central pana la diametrul de 2.5 cm. Dupa largirea Canalului Central se poate trece la etapa a 2-a, etapa curatarii.
 
224591 4269589572143 650773919 n
Vortexul spiritual
 
Este o unealta a Sufletului ce poate fi invocata ori de cate ori simtiti nevoia de purificare energetica, protectie si crestere a vibratiei. Intregul proces de creare a Canalului Central prin tehnicile Stelei Sufletului scoate la suprafata impuritati energetice ce trebuiesc eliminate din aura voastra la finalul fiecarei meditatii. Vortexul spiritual poate fi folosit si pentru eliminarea din campurile aurei a oricaror energii negative adunate in timpul zilei. Scopul acestei rneditatii este sa elirninati toate deseurile psihice, formele negative de gandire, energia stagnanta sau blocata din campul dumneavoastra energetic.
 
Spuneti Mantra Sufletului de trei ori :” Eu sunt Monada. Eu sunt Sufletul. Eu sunt Lumina Divina. Eu Sunt lubirea. Eu sunt lntentia, Eu sunt modelul perfect.”
 
Spuneti mental: “In lntelepciunea sufletului invoc vortexul spiritual”.
 
Vizualizati o tornada de energie alba ce se invarte in sens orar. Acest vortex de energie coboara pe axul Canalului Central adunand toate impuritatile energetice si curatind canalul de orice reziduu energetic.
 
Vizualizati cum vortexul se misca de sus in jos pana in Pamant, ducand cu el in fundul pamantului toate impuritatile adunate din aura
 
Efectuati acest exercitiu circa 4-5 minute sau pana cand simtiti ca aura dumneavoastra este purificata.
 
Cand Canalul Central este complet construit si largit la diametrul de 2.5cm, el este folosit imediat de catre Suflet pentru a canaliza toate energiile si fortele din dimensiunile spirituale superioare.
 
 
 
Josephine and Norman Stevens
Authors of „Rainbow Bridge” I and II
 
 
terra 2

2012 – Schimbarea iminenta a Dimensiunii

hsdh

                      
 Pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie 2012, are loc o colosală convergenţă a transformărilor ce vor constitui baza construcţiei unei noi societăţi. Prin urmare, umanitatea va continua să existe, dar într-un alt mod decât până acum. Structurile materiale şi cele bazate pe idei materialiste se vor transforma din temelii, ceea ce va da posibilitatea oamenilor să devină mult mai senzitivi şi mai profunzi în percepţii şi în judecata lucrurilor. 

Tradiţia mayaşă afirmă că actualmente noi trăim în mijlocul celei mai importante ere a calendarelor şi profeţiilor mayaşe. Toate profeţiile lumii şi toate tradiţiile converg spre această perioadă dificilă şi extrem de complexă, pe care o trăim în prezent. Idealul spiritual al vremurilor actuale este acela al acţiunii divin integrate şi armonioase.

Citirea şi interpretarea calendarelor mayaşe de către cercetători a fost în mare parte eronată până în prezent. Înţelegerea sistemelor complicate ale timpului, a succesiunii erelor şi a ciclurilor, precum şi intuirea semnificaţiilor lor reale este incompletă. Civilizaţia Maya a structurat 17 calendare diferite (unele dintre ele expunând cu mare acurateţe curgerea timpului pentru o perioadă mai mare de zece milioane de ani) şi tocmai de aceea cuprinderea lor este vastă, dificilă şi sofisticată.

În conformitate cu tradiţia mayaşă autentică, pe data de 21 decembrie 2012 totul se va transforma şi lumea va intra atunci într-un nou ciclu major, al celui de al Cincilea Soare. Acel moment va semnifica începutul unei ere al cărui start va fi dat de intersecţia meridianului solar cu planul ecuatorial al galaxiei ; axa Pământului se va alinia atunci cu centrul galaxiei noastre. 

magic woman

Astfel, la răsăritul zilei de 21 decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 26 000 de ani, Soarele va „lumina” intersecţia dintre planul ecliptic al sistemului nostru solar şi planul eclipticii întregii galaxii. În conformitate cu tradişia ezoterică mayaşă, această intersecţie este considerată a fi sacră şi totodată fundamentală pentru evoluţia viitoare a umanităţii.

Alinierea axei Pământului în acea zi cu centrul galaxiei va deschide un c ana l foarte important de energie ce va inunda atunci planeta, pătrunzând pe la poli şi răspândindu-se mai apoi radial pe întreaga ei suprafaţă. 

Aceasta va conduce implicit la o purificare masivă a tuturor structurilor, atât de la suprafaţa Pământului cât şi din interiorul său, prin creşterea substanţială a frecvenţei de vibraţie. De fapt, acest proces care va deveni foarte intens a început deja de multe luni şi se va accelera continuu în perioada următoare, pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de data solstiţiului de iarnă. 

Pentru a realiza o transformare majoră a fiinţei noastre şi a întregii planete (presupunând că ea nu va fi distrusă într-o măsură prea mare până atunci) este însă necesar să transformăm mai întâi forţele şi energiile enorme care se opun creşterii nivelului de vibraţie al conştiinţei omenirii, care îi blochează progresul şi evoluţia spirituală.      
                            
Strategia reală ce trebuie urmată pentru îndepărtarea întunericului din lume este aceea prin care răul este confruntat cu simplitatea luminoasă şi puritatea inimii, pentru că aceste două elemente, reunite în sentimentul de iubire profundă, conduc la unitatea de conştiinţă ce reprezintă conceptul fundamental pentru societatea omenească viitoare.

Ceea ce s-a spus că va fi, se va împlini fără dar şi poate. Însă felul în care se va realiza transformarea, care în această fază critică de tranziţie semnifică de fapt o crâncenă luptă între bine şi rău, depinde în mare măsură de atitudinea şi de acţiunile noastre, de felul în care noi le făptuim. 

piramyd

Aceasta va determina intensitatea evenimentelor la nivel planetar cu care ne vom confrunta, dacă ele vor fi mai „blânde” sau, dimpotrivă, dacă vor fi „dure”. Tocmai de aceea contribuţia noastră este foarte importantă, pentru că alegerile pe care le facem, modul nostru de gândire şi mobilizarea în sensul determinării modificărilor de regim şi de acţiune politică vor contribui decisiv la orientarea evenimentelor viitoare pe o pantă mai uşoară sau mai abruptă de transformare a planetei şi a omenirii la nivel de conştiinţă.
În această privinţă, opiniile par să fie convergente, cel puţin în direcţia fenomenelor care se vor petrece. Este vorba despre un sfârşit de ciclu, de nişte transformări radicale la nivel planetar, de o translaţie a conştiinţei pe un nivel superior de vibraţie. 

Aceste transformări sunt normale şi totodată necesare pentru realizarea translaţiei la o frecvenţă superioară de vibraţie a conştiinţei şi a materiei. Prin urmare, este vorba despre o evoluţie, chiar dacă majoritatea oamenilor au tendinţa să fie cuprinşi de frică atunci când aud sau citesc despre posibilitatea manifestării unor astfel de evenimente dure la nivel planetar. 

Pământul a fost şi este teatrul unor interese şi operaţiuni cosmice foarte complexe, cu nenumărate intruziuni şi modificări de situaţie ; diversitatea lui extraordinară la toate nivelele existenţei contribuie la complicarea situaţiei, care este dictată de cumulul karmic. Mai mult decât atât, aşa după cum am amintit în unul dintre articolele precedente, sfârşitul ciclului precesional de 26 000 de ani al Pământului coincide cu realizarea unui salt galactic de 108 milioane de ani şi această „suprapunere” a unor cicluri cosmice foarte importante este în măsură să accentueze foarte mult atât natura, cât şi intensitatea transformărilor. 

Totuşi, multe dintre aceste evenimente (care adeseori în istoria planetei şi a omenirii au purtat emblema unor mari cataclisme) nu se vor mai petrece sau cel puţin nu vor mai avea loc la acelaşi nivel de intensitate. În legătură cu aceasta, Tolec (care este reprezentantul de pe Pământ al Consiliului Andromeda) afirmă că acest sfârşit de cicluri va include multe cutremure (deja numărul lor a crescut semnificativ, mai ales în ultimele luni), iar anul 2013 va implica cel mai probabil şi alte tipuri de manifestări geodezice generate de erupţii vulcanice şi de reajustarea plăcilor tectonice prin schimbarea poziţiei lor relative. În plus, va avea loc şi o aşa-zisă „schimbare a polilor magnetici” ai Pământului, care însă nu va influenşa negativ viaţa de la suprafaţa planetei. 

reincarnation092310

Mark Kimmel – care este un channeler pentru mesajele venind de la reprezentanţii uneia dintre civilizaţiile ET benefice, membră în Consiliul Andromeda, ce sunt prezenţi de 70 de ani în sistemul nostru solar la bordul unei imense biosfere (navă-mamă) numită Athabantian, pentru a contribui astfel la ajutorul acordat Pământului în această perioadă de trecere la o frecvenţă de vibraţie superioară în Manifestare – afirmă că înclinarea actuală de 23,5 grade a axei planetei noastre va dispare, ceea ce va determina după aceea un climat temperat de tip mediteranean pe întreaga planetă ; cu alte cuvinte, de atunci inainte nu vor mai exista anotimpuri, iar clima va mereu blândă si perfectă pentru evoluţia spirituală.

Chiar dacă manifestarea evenimentelor catastrofice la nivel planetar reprezintă în continuare o posibilitate pentru planeta noastră, totuşi ele sunt foarte mult diminuate printr-o atentă şi continuă monitorizare şi intervenţie energetică armonioasă a civilizaţiilor ET benefice (mai ales a celor din Consiliul Andromeda), astfel încât să fie cu mult mai slabe ca intensitate decât situaţia în care aceste intervenţii nu ar fi existat.

De la începutul lui 2014 se poate spune că Pământul va vibra la o frecvenţă diferită, mult superioară fată de cea actuală. Până atunci, practic toate instituţiile umane, aşa cum le cunoaştem noi în prezent, vor dispărea, făcând loc unui nou tip de organizare socială, politică, economică şi administrativă. Nu se poate prezice cu exactitate cum va fi acest sistem, deoarece oamenii vor fi cei care vor alege cum să arate el şi cum să se organizeze în viitor. 

În orice caz, va fi nevoie de cel puţin 10-12 ani pentru a se ajunge la economia bazată pe comunităţi mici ce vor colabora şi se vor ajuta între ele. Mai apoi societatea umană va renunţa gradat la folosirea banilor şi în cele din urmă aceştia vor dispărea definitiv din viaţa oamenilor, aşa cum este de altfel situaţia pe multe alte planete cu o civilizaţie avansată din galaxia noastră.

În luna octombrie 2011 Pământul a început să fie infuzat de energia care este specifică vibraţiei 4D ; această „saturaţie” a crescut gradat până în prezent şi va atinge un maxim în timpul perioadei solstiţiului de iarnă (21 decembrie 2012), până în luna martie 2013, când se presupune că va începe rotaţia finală a crustei planetare de la orientarea actuală pe direcţia Est/Vest către orientarea pe direcţia Nord/Sud. 

yu

Reaşezarea scoarţei Pământului va continua pe parcursul anului 2013 şi, în principiu, se va stabiliza între sfârşitul lunii octombrie 2013 şi luna decembrie 2013. Prin urmare, din punct de vedere „oficial”, am putea spune că viaţa în cea de a patra dimensiune (4D) începe în ianuarie 2014. Pe suprafaţa de atunci a Pământului vor exista de asemenea şi mici zone în care vor trăi fiinţe ce au ascensionat deja în a cincea dimensiune (5D).

Odată ce Pământul începe să vibreze la frecvenţa 4D, fiinţele de la suprafaţa lui vor fi şi ele de asemenea transformate în totalitate. Structura celulară actuală a trupului din planul fizic (3D), care vibrează la o frecvenţă mică, generând materia grosieră, densă, se va „converti” la o frecvenţă de vibraţie considerabil mai înaltă şi mai rapidă, ce este caracteristică dimensiunii 4D. 

Astfel, nucleul fiecărei celule 3D va fi infuzat de lumină şi energie radiantă tot mai rafinată ; în fazele superioare de progres în ceea ce priveşte ascensiunea în 4D a fiinţei, noua structură celulară a trupului va deveni cristalină, adică va fi alcătuită din molecule cristaline. 

Majoritatea fiinţelor umane care vor ascensiona în această dimensiune vor deveni atunci mai înalte, iar trupul lor va cântări mai puţin, deoarece densitatea lui va fi mai mică (materia va fi mai puţin grosieră) ; de asemenea, el va deveni cumva translucid, întrucât structura lui va fi atunci cristalină, bazată nu pe materia organică opacă ce are la bază carbonul, ci pe materia cristalină transparentă, ce are la bază siliciul. 

De asemenea, oamenii vor începe să manifeste gradat o serie de abilităţi pe care nu le-au experimentat niciodată până atunci, care includ: telepatia, telekinezia, teleportarea şi levitaţia. Cu toate acestea, mai întâi de toate ei vor începe să înveţe despre realitatea naturii lor spirituale, despre suflet şi despre conştiinţa divină care îi caracterizează în esenţă. 

Astfel, viaţa în 4D se va caracteriza printr-o viziune eminamente spirituală asupra lucrurilor, printr-o capacitate extraordinară de memorare, prin clarviziune şi prin relaşii interumane mult mai profunde şi armonioase. Acest gen de transformare spirituală extraordinară se va extinde la nivelul întregului sistem solar.

angel+(33)

Moartea, aşa cum o cunoaştem noi acum în planul fizic (ce survine odată cu părăsirea trupului fizic) nu va mai exista în 4D şi cu atât mai puţin în 5D. În general vorbind, durata vieţii în 4D va fi cuprinsă între 5-6000 de ani şi 10 000 de ani. Totuşi, odată pătrunşi în dimensiunea 4D, percepţia şi măsurarea timpului se va modifica şi ea. 

Propriu-zis, o fiinţă din 4D nu mai moare ; în anumite cazuri ea poate să solicite „extincţia” prin resorbţie totală în Sursa Supremă, însă aceasta se petrece foarte rar. În general vorbind, după ce fiinţa trăieşte 6-10 000 de ani, acumulând o experienţă vastă, vine un timp când ea începe să simtă că a învăţat şi a contribuit suficient de mult la progresul societăţii ; apoi, atunci când momentul se împlineşte şi rezonanţa este cea mai bună, fiinţa respectivă alege simplu să tranziteze în cea de a cincea dimensiune (5D), care implică o frecvenţă de vibraţie puţin mai înaltă decât cea din 4D. În felul acesta se poate spune că ea tranzitează perfect conştient, dar nu moare.

Odată cu apropierea de momentul tranziţiei spre 4D, la 21 decembrie 2012, este de aşteptat ca liniile de câmp magnetic ale Pământului să scadă atât de mult în intensitate, încât la un moment dat va exista o scurtă perioadă de hiatus în care câmpul magnetic al planetei va fi practic nul. În aceste condiţii, este posibil ca unele obiecte şi substanţe solide să capete proprietăţi stranii, lichefiindu-se (deoarece coeziunea între moleculele şi atomii lor va slăbi atunci mult în lipsa câmpului magnetic ce le suşinea şi le conferea impresia de „soliditate”) ; acest lucru a fost deja demonstrat în laboratoare ştiinţifice. În acest proces, cheia o reprezintă interacţiunea dintre câmpurile magnetic şi cel electromagnetic, atât la nivel fizic cât şi la nivel ezoteric. 

De pildă, câmpul magnetic este cel care, pe un anumit nivel al fiinţei, face posibilă identitatea noastră şi ceea ce noi ştim şi credem despre noi, fiind intrinsec legat de procesul unei anumite zone a memoriei. Mai mult decât atât, câmpul magnetic afectează corpul emoţional al fiinţei şi aici putem face corelaţia cu acţiunea specifică a Lunii pline. Aşa după cum se ştie, statistic vorbind s-a observat că în marile oraşe perioada de lună plină înregistrează o creştere a fenomenului infracţional. 

Aceasta se datorează faptului că luna plină tinde să provoace în mod ciclic (datorită influenţei ei gravitaţionale asupra Pământului) o undă sau un „val” în câmpul magnetic al planetei noastre, iar această perturbare este de obicei suficientă pentru a provoca o supraîncărcare a tensiunii emoţionale, mai ales la fiinţele care sunt sensibile la influenţele exterioare.

terra+(5)

Fluctuaţia câmpului magnetic terestru (care a devenit din ce în ce mai mare în ultimele şase luni, în paralel cu scăderea lui în intensitate) este de natură să determine de asemenea comportamente ieşite din comun ale fiinţelor umane şi, întrucât acest fenomen se va accentua tot mai mult în săptămânile şi lunile care vor urma, el va conduce gradat la colapsul tuturor structurilor actuale din viaţa societăţii, pentru că atunci ele nu mai au susţinere şi nu se vor mai afla în echilibru. 

Cele mai multe întrebări pe care oamenii le pun în legătură cu momentul ascensiunii din decembrie 2012 se referă la câmpul magnetic al Pământului şi mai ales la ce ar trebui să facă ei pentru a se proteja de eventuale influenţe nocive, pentru a putea ascensiona în dimensiunea 4D. Iniţiatul şi totodată specialistul în misterele tradiţiei mayaşe, Drunvalo Melchizedec, recomandă pentru acest moment extrem de important al evoluţiei personale utilizarea aşa-numitului „vehicul de lumină” al fiinţei, cunoscut sub numele de merkaba. 

Acest vehicul subtil protejează fiinţa din punct de vedere fizic, psihic şi mental (conservând şi memoria sa în timpul evenimentului respectiv) atunci când câmpul magnetic al Pământului va colapsa (pentru a se realiza astfel schimbarea polilor magnetici). 

Într-un anume fel, putem spune că suntem cu toţii conectaţi la planeta pe care locuim, ca la un computer central ; fără protecţia acestui „vehicul de lumină” (merkaba) creierul nostru – care într-o anumită măsură poate fi comparat cu unul dintre hard disk-urile computerului central – ar putea să nu fie suficient de pregătit pentru a susţine experienţa respectivă şi atunci el va rata momentul ascensiunii, când câmpul magnetic al planetei va deveni zero pentru o scurtă perioadă de timp. De pildă, fără folosirea „vehiculului de lumină” (merkaba) nu vom putea să ne reamintim mai nimic din ceea ce s-a petrecut în perioada respectivă de hiatus. 

Aspectul fluctuaţiilor îngrijorătoare ale câmpului magnetic terestru au început să-i preocupe pe oamenii de ştiinţă încă de acum aproape 10 ani ; în 2003 ei s-au reunit pentru a avea o primă rundă de convorbiri pe această temă, constatându-se că în ultimii 2000 de ani câmpul magnetic a slăbit. În ultimii 100 de ani această diminuare s-a accentuat, iar în ultimii 45 de ani câmpul magnetic terestru a devenit alarmant de slab, astfel încât datele astronomice pentru zborurile cosmice şi cele aeriene au trebuit să fie modificate, pentru că polul nord magnetic nu mai era acolo unde ar fi trebuit să fie. Practic vorbind, în prezent polul nord magnetic se deplasează cu aproximativ 65-70 de kilometri pe an către Siberia . 

Aceasta este şi explicaţia pentru anomaliile înregistrate în zborurile şi orientarea păsărilor migratoare sau ale animalelor marine (în special ale cetaceelor). Aşa după cum se ştie, dezorientarea lor a condus de-a lungul timpului la decesul unui mare număr dintre aceste animale. 

57+Bringing+Heaven+to+Earth

De pildă, balenele foloseau de foarte mult timp liniile de câmp magnetic terestru pentru a se orienta, însă în ultimii 45 de ani aceste linii de forţă la nivel terestru s-au modificat atât de mult încât balenele nu le mai urmează de-a lungul coastei continentului, ci sunt direcţionate spre uscat ; astfel, ele pur şi simplu eşuează pe ţărm. 

Unele dintre balene se întorc câţiva zeci de km în ocean şi reiau orientarea după liniile respective, dar în final ajung tot pe uscat.

O altă menţiune ştiinţifică importantă este că anul acesta soarele a răsărit în Groenlanda cu două zile mai devreme, ceea ce reprezintă o severă şi foarte rapidă modificare a stării de lucruri care dura de milenii. 

Deloc întâmplător, în această vară – într-un mod cu totul neaşteptat şi chiar halucinant pentru oamenii de ştiinţă contemporani – calota de gheaţă a Groenlandei (care în mod obişnuit se topea în proporţie de aproximativ 50% pe timpul verii) s-a topit în proporţie de 97% în doar patru zile. 

Mayaşii şi indienii Hopi converg în profeţiile lor, spunând că ceea ce se va petrece anul acesta nu s-a mai petrecut nicicând în istoria umanităţii şi a acestei planete. Nu va fi vorba doar despre o repoziţionare a polilor magnetici, ce va duce mai apoi chiar la o schimbare fizică a polilor ; pentru mayaşi acesta reprezintă un aspect mai puţin important. 

Partea cu adevărat importantă a transformărilor care vor avea loc va fi legată de ascensiunea în frecvenţă de vibraţie a conştiinţei fiinţelor umane. Practic vorbind, mayaşii afirmă fără echivoc că, după schimbarea polilor va exista o transformare asociată cu această modificare a câmpului magnetic terestru, care va determina felul în care umanitatea va vedea şi va interpreta realitatea înconjurătoare, în sensul că de atunci înainte lumea va fi percepută într-un mod complet diferit faţă de felul în care este ea înţeleasă în prezent. 

Tot mayaşii afirmă că într-un timp scurt, cei care vor reuşi să realizeze această translaţie vor deveni fiinţe care nu vor mai avea practic legătură cu planul fizic ; deşi oamenii vor arăta la fel, felul în care vor percepe lumea va fi atât de diferit, încât aceasta va duce la o completă transformare a umanităţii.

Înţelepţii mayaşi afirmă că prima translaţie ce va defini procesul general de ascensiune spirituală a omenirii va avea loc într-un interval de aproximativ 30 de ore, însă ei nu pot preciza cât anume va dura transformarea completă a fiinţei şi trecerea ei în 4D, deoarece acesta pare să fie un proces eminamente individual. Totuşi, mayaşii avansează ideea că această „trecere” se va împlini până în luna ianuarie 2016.

2012pyramid

21 decembrie reprezintă data la care Pământul, Soarele şi Centrul Galaxiei noastre sunt perfect aliniate. În prezent, se pare că atât Vaticanul – care este deja zguduit de imense scandaluri şi acţiuni de audit din partea Poliţiei şi celorlalte instituţii abilitate în acest sens – cât şi lumea ştiinţifică încep să realizeze importanţa ştiinţei şi a cunoaşterii străvechi mayaşe. În acest scop, se fac deja aranjamentele necesare pentru cea mai mare transmisie mondială prin mass-media, care va fi realizată de Consiliul Mayaş al Înţelepţilor. 

Aceasta se va petrece la data de 21 decembrie 2012 şi va întruni o audienţă de aproximativ 2,5 miliarde de oameni, deci mai mult de o treime din populaţia Pământului. Atunci când Vaticanul a aflat că înţelepţii mayaşi vor intra în posesia celei mai importante cărţi a ştiinţei lor, care era considerată demult distrusă sau definitiv pierdută, carte despre care se ştie că poate lămuri toate aspectele profetice în legătură cu marea ascensiune a omenirii ce urmează să aibă loc peste foarte puţin timp, Papa şi cardinalii săi de la Vatican au făcut presiuni enorme asupra guvernului mexican, pentru ca înţelepţii din Consiliul mayaş să nu aibă acces la această carte fundamentală a propriei lor tradiţii. Ca urmare, guvernul mexican a dat o lege care interzice Consiliului Director al mayaşilor să realizeze ceremonii în templele de pe teritoriul Mexicului, la data de 21 decembrie 2012.                        

Revenind la aspectele practice ce pot avea loc în momentul ascensiunii, ne putem aştepta, aşa după cum am arătat, ca timp de aproximativ trei zile şi jumătate în preajma lui 21 decembrie 2012, câmpul magnetic terestru să devină nul. Procesul de realizare a translaţiei în frecvenţa de vibraţie a celei de a patra dimensiuni (4D) – care de obicei este corelat cu schimbarea polilor magnetici – începe cu aproximativ şase ore înainte de acest eveniment. 

Translaţia conştiinţei individuale la noua frecvenţă de vibraţie poate să aibă loc fie înainte, fie după realizarea schimbării polilor magnetici. De obicei, cele două procese (al translaţiei conştiinţei şi al schimbării polilor magnetici) se petrec simultan. 

Cele cinci sau şase ore înainte de translaţia dimensională vor fi caracterizate de anumite fenomene vizuale foarte speciale, deoarece atunci va avea loc suprapunerea pentru o scurtă perioadă de timp a dimensiunii fizice (3D) cu a patra dimensiune (4D). Conştiinţa noastră fizică (3D) va începe să se „disipe” tot mai mult, translatând astfel în cea de a patra dimensiune (4D). 

Materialele sintetice (care nu există în mod natural pe Pământ) vor începe să dispară într-un mod care la început ni se va părea uluitor, în funcţie de materia din care sunt alcătuite. Totuşi, trebuie să precizăm faptul că ele nu vor dispărea toate deodată. Atunci când structura energetică a conştiinţei planului fizic (3D) începe să dispară (simultan cu colapsul câmpului magnetic terestru), obiectele care sunt realizate din materiale sintetice vor începe şi ele să dispară gradat în aceeaşi perioadă de timp. 

Schimbarea polilor, a reţelei energetice a Pamantului şi colapsul câmpului magnetic terestru s-au petrecut ciclic de-a lungul istoriei planetei ; aceasta este explicaţia (pe lângă cea a degradării în timp) pentru care arheologii nu au putut găsi obiecte manufacturate de vechile civilizaţii (unele dintre ele cu mult mai avansate decât cea din prezent), ci doar obiecte din piatră, lemn ori din aliaje de metale obişnuite.

Straniile fenomene care vor avea loc odata cu momentul ascensiunii in 4D ar putea să-i facă pe mulţi să intre în panică, deoarece ei nu ar înţelege de fapt ce se petrece în acele momente. În realitate, acesta este un proces natural, chiar ştiinţific am putea spune, care se petrece după nişte legi bine stabilite. Sugestia noastră este ca în timpul tranziţiei să urmărim să fim într-un loc în natură şi nu în interiorul unei structuri artificiale. 

Printre altele, acesta este unul dintre motivele pentru care civilizaţiile antice şi cele extraterestre au construit edificii extraordinare din materiale naturale (îndeosebi din piatră), ce au rămas astfel nealterate chiar şi după trecerea unui întreg ciclu precesional.

Simultan cu dispariţia gradată a unor obiecte din dimensiunea fizică (3D) vom observa apariţia gradată a unor obiecte din a patra dimensiune (4D). Astfel, atunci vom vedea anumite obiecte care par să nu se integreze (mai ales din punctul de vedere al culorii) în dimensiunea fizică (3D) cu care eram obişnuiţi. 

Acele obiecte pot să producă un impact puternic în mintea majorităţii fiinţelor umane, care nu este pregătită să înţeleagă astfel de fenomene ce sunt totuşi fireşti şi chiar naturale în acele condiţii. 

Pentru cei care nu se vor simţi atunci suficient de pregătiţi să înţeleagă ce se petrece de fapt în jurul lor, sfatul nostru este acela de a rămâne calmi, focalizaţi şi de a nu privi sau atinge obiectele din 4D care vor începe să apară în jurul lor, deoarece într-un astfel de caz trecerea în dimensiunea 4D se va face destul de repede, aproape brusc. 

557091 418119444900657 157396509 n

Pentru a putea suporta acel proces de tranziţie foarte rapidă, fiinţa trebuie să fie bine pregătită şi cu o structură fizică şi subtilă suficient de pură. Totuşi, dacă starea generală a fiinţei umane respective va fi în acele momente calmă şi centrată, ea va putea privi un timp la obiectele ce apar din 4D, însă nu pentru mult timp, deoarece pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu astfel de manifestări energetice ale realităţilor superioare, efectul poate fi chiar hipnotic.

Îndată ce se va intra în perioada de „resetare” a câmpului magnetic al planetei (cu alte cuvinte, atunci când se va realiza colapsul total al câmpului magnetic terestru), este posibil ca spaţiul înconjurător să devină întunecat şi chiar complet obscur, iar dimensiunea fizică (3D) să fie pentru totdeauna transcensă. 

Ce se va petrece atunci cu cei mai mulţi oameni care se vor afla pe suprafaţa planetei noastre? Cel mai probabil, ei vor adormi şi vor continua să doarmă pe parcursul întregii perioade, adică 3-4 zile. Dacă fiinţa reuşeşte totuşi să se menţină trează în acel interval de timp, ea va trebui să fie conştientă că tot ceea ce va gândi în acele momente, se va realiza. 

Trebuie să înţelegem că ceea ce se va petrece efectiv atunci reprezintă un fel de „naştere” a noastră în cea de a patra dimensiune (4D) ; procesul este natural şi are loc aproape automat, însă frica poate să constituie un obstacol major pentru majoritatea fiinţelor umane din 3D, care nu au încă nivelul suficient de înţelegere a acelei realităţi (4D).

Pe măsură ce pătrundem tot mai mult în dimensiunea a patra (4D), lumea noastră începe să fie infuzată din nou cu lumină. Pentru mulţi, mediul în care ne aflăm atunci va părea că este un loc cu totul nou, deşi oarecum acelaşi ; toate culorile, formele şi modul în care simţim obiectele din jur va fi altul decât în lumea fizică, pe care tocmai am părăsit-o definitiv. 

Desigur, majoritatea lucrurilor şi chiar a conceptelor va rămâne la fel ca în dimensiunea 3D, însă cu toate acestea lumea va fi complet diferită. Chiar dacă „forma fizică” a obiectelor şi a trupului nostru va fi aceeaşi, structura atomică a organismului va fi aproape în întregime transformată, deoarece cea mai mare parte a „densităţii” care era specifică dimensiunii fizice (3D) a fost deja convertită în energie, iar structurile atomice şi moleculare care formează trupurile noastre vor fi atunci mult mai „rarefiate”. 

Trupurile noastre vor fi deja în mare parte energetice, însă cei mai mulţi nu vor realiza acest lucru, cel puţin într-o primă fază a integrării lor în dimensiunea 4D.

blue woman light

Chiar dacă o serie întreagă de elemente vor avea loc printr-un proces natural energetic, de natură cosmică, totuşi translaţia însăşi implică o participare personală sau, cu alte cuvinte, va fi determinată de caracteristicile fizice, energetice, psihice şi mentale ale fiecăruia dintre noi. 

Din această cauză unii vor reuşi să realizeze translaţia, în timp ce alţii nu vor fi suficient de pregătiţi să o facă ; prin urmare, ei vor continua să rămână în lumea fizică (3D) chiar şi după realizarea ascensiunii propriu-zise, adică după 21 decembrie 2012. În cele mai multe cazuri, acest lucru se va petrece mai ales din cauza gândurilor negative ce vor invada atunci mintea persoanei respective şi a fricii care se va amplifica din ce în ce mai mult. 

Această stare negativă va rezona cu o frecvenţă joasă a energiei şi fiinţa respectivă va fi proiectată la niveluri inferioare, rămânând în 3D ; ea nu va mai putea să aibă acces la dimensiunea 4D.

Pe de altă parte, dacă în acea perioadă decisivă de timp (5-6 ore) fiinţa umană îşi va îndreptată gândurile numai către iubire, armonie, echilibru, calm şi pace interioară, exact aceasta se va petrece atunci şi, ca atare, şansele ca ea să ascensioneze cu succes la nivelul 4D vor fi foarte mari. De altfel, primul lucru ce va fi realizat în noua lume (4D) va fi acela că „aproape tot ceea ce se gândeşte, se realizează”. 

De pildă, modificarea structurii corporale va fi un proces obişnuit începând cu realitatea 4D spre 5D etc., fiind în primul rând o expresie creatoare a frumuseţii şi armoniei. În această direcţie, tradiţia mayaşă ne spune că femeile vor avea o înălţime de 3,5 – 4 m înălţime, iar bărbaţii cam de 4,5 – 5,5 m, deşi din alte informaţii care au fost transmise, aceste valori par să corespundă mai mult dimensiunii 5D.

Pentru dimensiunea 4D, unele organizaşii secrete ezoterice, precum şi unii channelers, specifică faptul că femeile vor avea o înălţime media cuprinsă între 1,8 şi 2 m, iar bărbaţii între 2,2 şi 2,5 m. Implicit, aceasta va însemna dimensiuni uriaşe ale creierelor. Pentru realizarea acestei transformări importante, oamenii ascensionaţi în 4D vor avea nevoie de aproximativ doi ani. 

Acesta este, de altfel, unul dintre motivele principale pentru care mayaşii nu au dorit să vorbească despre transformările respective, deoarece lumea i-ar fi crezut pur şi simplu nebuni. Cu toate acestea, în anumite domenii ştiinţa lor este mai precisă decât orice avem noi actualmente pe Pământ. De pildă, calendarele mayaşe sunt mai precise decât calendarele actuale, calculate de computere. Chiar dacă oamenii de ştiinţă contemporani au efectuat anumite ajustări ale calendarului în anul 2000, acesta tot nu este la fel de precis ca cel al mayaşilor.

4+(2)

De altfel, mayaşii au conexiuni cu alte dimensiuni ale existenţei, pe care oamenii zilelor noastre nu le înţeleg deloc. Nu se ştie nici măcar de unde au venit mayaşii, cum au ajuns pe teritoriul Americii de Sud, dar mai ales unde au dispărut brusc la un anumit moment istoric. 

Dacă, de pildă, bătrânii înţelepţi ai mayaşilor şi ai indienilor Hopi din zilele noastre sunt întrebaţi care sunt originile civilizaţiei lor, ei răspund că ultimul loc din care ştiu că au venit a fost Atlantida, iar înainte de aceasta ei au venit din stele. Niciunul dintre ei nu poate preciza din ce sistem solar sau de pe ce planetă au venit şi nici cum anume au ajuns pe Pământ, dar ceea ce cu toţii ştiu dincolo de orice dubiu este că strămoşii lor au venit din stele.

Problema Atlantidei este în zilele noastre aşa-zis „controversată” doar pentru cei ignoranţi sau manipulatori. În realitate, există foarte multe dovezi, nu doar fizice, ale existenţei Atlantidei, care au fost descoperite în ultimii 80 de ani, ci mai ales de natură subtilă, care atestă cu claritate, din surse încrucişate şi diferite realitatea acelei civilizaţii extraordinare, care a ocupat o mare suprafaţă a planetei timp de mai multe zeci de mii de ani. 

Oricât ar părea de neverosimil, anumite evenimente care s-au petrecut în Atlantida afectează omenirea chiar şi în ziua de azi. De la un anumit moment al existenţei ei, ştiinţa în Atlantida a început să fie înţeleasă greşit şi asta a dus la o schismă între ea şi legile spirituale, ce a provocat un cataclism nemaipomenit.

Ultimii 200 de ani din existenţa Atlantidei au fost un adevărat iad pentru locuitorii ei. Oamenii de atunci erau posedaţi de fiinţe din alte dimensiuni ale Creaţiei, erau bolnavi, mureau şi totul în jur era oribil. Există însă şi un nivel superior al existenţei în chiar mijlocul haosului şi al iadului declanşat de forţele malefice ale Archon-ilor. 

Pe acel nivel superior se aflau aşa-numitele Fiinţe Înălţate sau Maeştri Iluminaţi, care în conformitate cu afirmaţiile înţelepţilor din Consiliul Director al poporului mayaş, se află chiar şi în prezent printre noi, reprezentând un grup de aproximativ 8000 de suflete. Aceşti Maeştri Înălţaţi au ajutat omenirea de-a lungul timpului să înţeleagă anumite probleme dificile, cu care ea s-a confruntat în ultimii 13 000 de ani.

Dimensiunile existenţei sunt separate de frecvenţa de vibraţie a conştiinţei, deci a materiei care le compune, la fel cum în muzică notele sunt separate de frecvenţa sunetului emis sau la fel cum într-o prismă de lumină putem distinge scara cromatică a culorilor în care aceasta este descompusă. 

536045 336259496470234 224147912 n

Atunci când trecem de la o dimensiune la alta nu trebuie decât să ne uităm, ana logic vorbind, la scara cromatică pentru a vedea cum anume se trece de la o culoare la alta, pentru a înţelege felul în care noi înşine putem călători interdimensional. 

Prin urmare, trebuie să învăţăm „cum să schimbăm c ana lul”, într-un fel asemănător – ana logic vorbind – cum schimbăm c ana lele la telecomanda televizorului, intrând astfel pe lungimi diferite de undă. În felul acesta, conştiinţa noastră individuală trebuie să se acordeze atunci cu o frecvenţă specifică de vibraţie pentru a exista într-o dimensiune sau alta.

Mayaşii şi Maeştrii Înălţaţi din Atlantida, care ghidează şi ajută omenirea de mii de ani, afirmă că totul este pregătit pentru ca oamenii de pe Pământ să realizeze ascensiunea. 

Totuşi, pentru aceasta este necesar ca mai întâi fiinţele umane să se transforme interior. În dimensiunea 4D totul este deja pregătit pentru realizarea translaţiei ; multe dintre informaţii sunt transmise şi prin cercurile din lanurile de cereale, care în ultimul timp apar tot mai des, fiind realizate atât de reprezentanţii extratereştri ai civilizaţiilor ET benefice ce fac parte din Confederaţiile galactice ce asistă şi ajută omenirea în această perioadă, cât şi de Maeştrii Înălţaţi din vechea Atlantidă, ce vor în acest fel să-şi transmită mesajele către cei iniţiaţi şi pregătiţi pentru a evolua spiritual.

Evenimentele catastrofale, dacă vor avea loc, se vor petrece doar în dimensiunea fizică (3D) ; în 4D va fi doar echilibru, pace şi linişte. În această direcţie, „elita” satanică a masonilor – care dirijează prin Guvernul ei Mondial Ocult toate celelalte guverne ale puterilor occidentale şi mai ales guvernul american – a construit un uriaş oraş subteran cu un diametru de aproximativ 15 kilometri la graniţa dintre Elveţia şi Italia, care este dotat cu tehnologii uimitoare, ce nici măcar nu pot fi concepute de oamenii de la suprafaţa planetei la momentul actual, întrucât ele au fost ţinute în cel mai mare secret de cabala criminală a masonilor doar pentru folosul ei propriu. 

„Iluminaţii” îşi imaginează că în acest fel vor reuşi să supravieţuiască translaţiei omenirii la o nouă frecvenţă de vibraţie a conştiinţei, dar adevărul este că prin aceasta atât ei, cât şi cercetătorii şi oamenii de ştiinţă care au contribuit la aceste proiecte malefice, nu au înţeles esenţa fenomenului care va avea loc, fie din aroganţă, fie pur şi simplu din incapacitate spirituală sau din neştiinţă. 

Adevărul este că nu există nimic la nivel fizic (3D) care să se poată face, astfel încât să se evite fenomenele care vor urma ; ele vor împlini astfel nişte necesităţi de ordin energetic şi karmic la nivel cosmic, echilibrând raportul de forţe şi în dimensiunea fizică. 

Avatar Dreaming 66875

Problema este că în 3D există foarte multă materie şi doar puţină energie ; pe de altă parte, în 4D există foarte multă energie pură şi doar puţină materie. De pildă, atunci când privim trupul unei fiinţe umane din planul fizic, acesta este dens şi greu, adică el cuprinde multă masă şi doar puţină energie. Să presupunem însă că am efectuat tranziţia ; după aceea, trupul nostru va fi în cea mai mare parte din energie, dar totuşi materia va fi şi ea cumva asociată cu el, deşi într-o măsură mult mai mică decât înainte. 

Atomii care ne vor alcătui atunci corpul din 4D vor fi foarte diferiţi de atomii care ne alcătuiau trupul în 3D. Astfel, dacă avem un corp 4D şi ne aflăm în dimensiunea 3D, putem vedea lumea fizică ; pentru cei din 3D noi am apărea atunci ca fiind normali, având aceeaşi înfăţişare ca şi ei. 

Diferenţele încep să apară odată cu evoluţia noastră în cadrul celei de a patra dimensiuni (4D), iar atunci când translatăm în 5D, fiinţele din 3D nu mai pot să ne vadă deloc ; chiar şi pentru cei din 4D, care se află în domeniile inferioare ale acestei dimensiuni, este relativ dificil să mai perceapă atunci existenţa fiinţelor din 5D.

Ne aflăm în mijlocul transformărilor chiar în acest moment ; practic vorbind, suntem în „fereastra” principală a tranziţiei energetice de dinaintea ascensiunii. Totuşi, cele 30 de ore care vor începe în ziua solstiţiului de iarnă (21 decembrie 2012) vor însemna o transformare uriaşă prin comparaţie cu ceea ce există acum pe Pământ. 

Transformările accelerate din ultimele luni şi ceea ce va mai urma până în decembrie sunt ca o „pregătire” pentru acest eveniment fundamental în existenţa omenirii. Într-un fel, putem spune că ascensiunea noastră de pe 21 decembrie 2012 va fi cumva ana loagă cu aceea a unui fluture care trece de la o formă de viaţă la alta (de la larvă, la fluture). 

În legătură cu acest proces, problema fundamentală pentru majoritatea oamenilor – aşa după cum afirmă mayaşii şi indienii Hopi – este că ei cred că această lume fizică în care există în prezent este reală ; astfel, ei sunt absolut convinşi că ea este solidă şi cumva „fixată”. 

283621 378857875501349 1773265995 n

Cu toate acestea, este totuşi straniu că oamenii nu cunosc încă sursa din care a apărut propria lor lume, pe care ei o consideră „reală”. Una dintre ideile lor bizare şi impregnate de o adâncă ignoranţă este aceea că, după ce ei mor – mai bine zis, după ce trupul lor fizic moare -, totul este pierdut şi se dizolvă în „neant”. În conformitate cu această concepţie tâmpă, rezultă că nimeni şi nimic nu are nicio influenţă asupra a nimic.

Realitatea este însă complet diferită de această credinţă ridicolă ; de fapt, lumea exterioară este „formată” numai din conştiinţă. Astfel, putem spune că „lumea exterioară” nici măcar nu este „acolo” ; ea este „acolo” doar în interiorul fiinţei noastre şi doar atunci când noi dorim să o vedem astfel. Astfel, trupul fizic nu este decât o imagine şi, dacă modificăm modelul conştiinţei, putem modifica astfel forma trupului şi caracteristicile lui. 

Toate acestea reprezintă tot atâtea motive pentru care omenirea pur şi simplu nu a putut şi nu poate să ţină pasul cu ceea ce se petrece, deoarece ştiinţa actuală se bazează cu încăpăţânare şi cu un imens orgoliu pe nişte premise complet false. Situaţia se va modifica însă integral atunci când se va cunoaşte adevărul. 

Odată ajunşi la nivelul de conştiinţă ce rezonează cu dimensiunile 4D sau 5D, toate problemele şi dificultăţile cu care ne confruntăm în planul fizic (3D) – cum ar fi banii, energia, hr ana etc. – vor deveni nesemnificative, fiind înlocuite cu aspiraţii mult mai înalte şi mai elevate. 



Autor necunoscut

angelofdivineprotectionviolet

Noua Energie
Saltul Cuantic & Simptome ale trezirii spirituale

253965 235899356533575 162551108 n

1. Schimbarea obiceiurilor de somn: neliniste, picioare fierbinti, treziri de doua-trei ori pe noapte. Te simti obosit la trezire si somnoros de mai multe ori pe zi. Exista un anumit model al somnului, asa-numita triada a somnului, care se intampla multora, si anume: dormiti pentru 2-3 ore, va treziti, adormiti din nou cateva ore, va treziti din nou si adormiti din nou. Pentru altii, nevoile legate de somn se schimba. Puteti sa va descurcati cu mai putin somn. In ultima vreme am simtit valuri mari de energie strabatandu-mi corpul dinspre crestetul capului. Este foarte bine, dar ma tine treaza timp indelungat, dupa care inceteaza.

Sfat. Obisnuiti-va! Impacati-va cu ce se intampla si nu va ingrijorati ca nu dormiti destul (ceea ce duce deseori la insomnie). Veti putea sa faceti fata zilei care urmeaza daca va ganditi numai la ceea ce aveti nevoie. Puteti, de asemenea, sa cereti Puterii Superioare sa va mai dea din cand in cand o pauza si sa va dea si o noapte intreaga de somn bun, adanc. Daca nu puteti sa readormiti imediat, folositi aceste momente pentru a medita, a citi poezie, pentru a va scrie in jurnal sau pentru a privi luna. Corpul vostru se va adapta noului model de somn.

2. Activitate in zona crestetului capului: senzatii de furnicaturi, mancarimi, intepaturi si altele de acest gen in scalp si/sau pe sira spinarii. Senzatie de energie vibrand in varful capului, ca si cum energia ar erupe de acolo si s-ar scurge asemeni unui dus pe corp. De asemenea, senzatie de energie ce se revarsa din crestet sub forma de stropi. Acelasi lucru poate fi resimtit si ca o presiune in crestet, ca si cum cineva va apasa puternic cu degetul in varful capului. Dupa cum am mentionat la pct. 1, am simtit descarcari imense de energie prin crestetul capului. Inainte simtisem o presiune mai generalizata, ca si cum capul meu ar fi fost prins intr-o menghina blanda. Un barbat imi spunea ca isi simtea parul ridicandu-se pe ceafa si ca avea piele de gaina
pe tot corpul.

304599 515854198428221 1710214462 n

Sfat. Nu aveti de ce sa va alarmati. Ceea ce experimentati este o deschidere a chakrei din varful capului. Senzatiile inseamna ca va deschideti pentru a primi energia divina.

3. Valuri neasteptate de emotie: plangeti din senin. Va simtiti foarte nervosi sau suparati din nimic. Va simtiti in mod inexplicabil deprimati. Apoi – foarte fericiti. Ca intr-un montaigne russe emotional. Deseori exista o presiune sau simtiti emotiile concentrandu-se in zona chakrei inimii (in capul pieptului). Zona nu trebuie sa fie confundata cu inima insasi, care se afla in stanga chakrei inimii.

Sfat. Acceptati-va sentimentele asa cum vin si lasati-le sa treaca. Mergeti direct in chakra inimii si simtiti emotia. Extindeti emotia catre toate campurile voastre si respirati adanc din stomac in sus spre piept. Constientizati ce simtiti si lasati sentimentul sa se evapore de la sine. Nu va orientati emotiile spre nimeni. Va faceti curatenie in trecut. Daca aveti nevoie de ajutor, spuneti cu voce tare ca intentionati sa eliberati toate aceste probleme vechi si cereti Puterii Superioare sa va ajute.Ii puteti cere si lui Elohim sa eliberati aceste sentimente usor si cu blandete. Fiti recunoscatori ca trupul vostru elimina aceste emotii si nu le pastreaza inauntru, unde v-ar putea face rau. O sursa sustine ca depresia este legata de capacitatea de a renunta la relatii, activitati etc. care nu ni se mai potrivesc noua si frecventelor noastre. Cand ne simtim vinovati ca am
lasat aceste relatii sa se duca, depresia ne ajuta sa tratam aceasta durere.

4. Probleme “vechi” par sa se intoarca: dupa cum am descris mai sus, iar oamenii cu care le avem de rezolvat (sau clone ale acestora) ne apar in viata. Probleme de incheiere. Sau poate sunt de rezolvat probleme legate de aprecierea de sine, abundenta, creativitate, vicii etc. Resursele sau oamenii de care aveti nevoie pentru a rezolva aceste probleme vor incepe sa apara in viata voastra.

Sfat. Ca si la pct. 3. In plus, nu va implicati prea tare in analiza acestor probleme. Daca le analizati prea de aproape, puteti fi absorbiti in reluarea lor ciclica, fara sfarsit, la niveluri din ce in ce mai profunde. Cautati ajutor specializat daca aveti nevoie si treceti mai departe. Nu incercati sa le evitati sau sa va deziceti de ele. Primiti tot ceea ce vi se intampla, multumiti pentru ajutorul pe care vi-l aduce si mergeti mai departe. Multumiti Puterii voastre Superioare pentru ca va da posibilitatea sa eliberati aceste probleme. Amintiti-va: nu doriti ca toate aceste probleme sa va ramana fixate in corp!

564095 363122983769115 2060016058 n

5. Schimbari ale greutatii corporale: cresterea greutatii corporale a populatiei din SUA este fenomenala. Ne ingrasam de multe ori din cauza fricilor pe cale le-am reprimat si care acum ies la suprafata pentru a fi vindecate. Reactionam prin construirea unei aparari. Incercam, de asemenea, sa ne fixam, sa ne crestem masa de rezistenta in fata frecventelor crescute din corp.

Sfat. Nu va speriati, acceptati-o ca un simptom al locului in care va aflati pentru moment. Veti pierde/castiga greutate atunci cand toate temerile vor fi integrate. Eliberati-va de anxietatea legata de asta. Atunci veti putea sa castiga/pierdeti in greutate cu usurinta, in cele din urma. Faceti miscare. Inainte de a manca incercati urmatoarele: asezati-va masa frumos, intr-un loc placut. Aprindeti o lumanare. Bucurati-va de felul in care arata mancarea. Puneti-va palma mainii dominante pe inima si binecuvantati mancarea. Spuneti-i corpului vostru ca veti folosi mancarea pentru a-l hrani din plin, dar ca nu veti folosi mancarea pentru a va satisface foamea emotionala. Apoi, treceti mana de la stanga la dreapta peste mancare si binecuvantati-o. S-ar putea sa simtiti ca mancarea pare calda, chiar daca ea este in realitate rece. Imi place sa ma gandesc ca mancarea este buna pentru mine atunci cand o simt in palma calda si hranitoare. Am observat, de asemenea, ca, atunci cand exersez binecuvantarea mancarii, nu mai mananc la fel de mult. Este important sa nu renunti daca ai uitat cumva sa binecuvantezi masa inainte de a manca. Daca am uitat si aproape am terminat de mancat, binecuvintez mancarea oricum. In felul asta imi pastrez obiceiul. Un alt lucru pe care il puteti face este sa ramaneti prezenti in timp ce mancati – sa nu va uitati la televizor sau sa cititi. Bucurati-va din inima de binecuvantarea ce va este pusa in fata.

6. Schimbari in obiceiurile alimentare: pofte neobisnuite si alegeri ciudate. Unii isi dau seama ca nu le mai e la fel de foame ca inainte. Sau, din contra, sunt mai flamanzi.

Sfat. Nu negati ceea ce corpul vostru va cere. Daca nu sunteti siguri, puteti face incercari pentru a descoperi ce anume va cere corpul. Incercati, de asemenea, binecuvantarea mancarii, asa cum am descris-o mai sus, la pct. 5.

7. Intoleranta la mancare, alergii pe care nu le-ati mai avut inainte: pe masura ce cresteti spiritual, deveniti din ce in ce mai sensibili la ceea ce va inconjoara. Corpul va va spune ce nu mai tolereaza, ca si cum si el ar indeparta ceea ce nu ii mai trebuie. S-ar putea sa va curatati de toxine. Unii oameni descopera ca au deseori gura incarcata cu reziduuri albicioase, asa cum au alergatorii la sfarsitul unei curse.

Sfat. Un acupuncturist mi-a spus ca aceasta pelicula poate fi indepartata daca ne clatim gura cu ulei de masline presat la rece timp de 10-15 minute (aveti mare grija sa nu il inghititi) si apoi scuipam uleiul in toaleta, nu in chiuveta, pentru ca toxinele care se evacueaza nu trebuie sa ajunga in chiuveta. Spalati dintii si faceti acelasi lucru. Apoi spalati periuta de dinti (stiu ca e cam scarbos, dar da rezultate).

398918 374708779241724 2016846956 n

8. Amplificarea simturilor. Cresterea sensibilitatii 

8a. Vederea: vedere incetosata; obiectele par sa tremure. Vedem particule stralucitoare, aura in jurul oamenilor, plantelor, animalelor si obiectelor. Unii vad obiecte, care inainte erau opace, ca fiind transparente. Cand inchideti ochii nu mai vedeti intuneric, ci rosu. Se pot vedea cu ochii inchisi si forme geometrice, culori puternice sau imagini. Culorile par mult mai puternice: cerul pare asemeni otelului si iarba este de un verde extraordinar. Deseori sunt vizibile retele care strabat solul. Pe masura ce deveniti mai sensibili puteti vedea forme sau contururi in aer, in special daca in camera este semiintuneric. Cu ochii inchisi sau chiar deschisi, puteti vede cu coada ochiului forme albe. (Acestia va sunt ghizii.)

Sfat. Vederea vi se schimba sub multe aspecte: experimentati noi modalitati de vedere. Aveti rabdare. Orice se intampla, nu va temeti! Vederea incetosata poate fi indepartata prin cascat.

8b. Auzul: se poate imbunatati sau poate slabi. O data am crezut ca trebuie sa ies de pe sosea, atat de puternic amplificat era sunetul cauciucurilor pe asfalt. Alte simptome includ zgomote auzite in cap, bipuri, tonuri, muzica sau sunete electronice. Altii au ceea ce se numeste audio dislexie: nu intelegi intotdeauna ce pun oamenii, ca si cum nu mai poti intelege propria limba. Unii aud voci ciudate in somn, ca si cum cineva ar sta aplecat asupra lor. Puteti fie sa cereti acestor prezente sa plece, fie sa il rugati pe Arhanghelul Mihail sa rezolve situatia. Din nou, nu aveti de ce sa va speriati.

Sfat. Lasti-va in voia celor ce se intampla. Lasati sa patrunda. Ascultati. Urechile voastre se adapteaza noilor frecvente.

8c. Simtul mirosului, al pipaitului si/sau al gustului – exacerbate: am observat ca acum simt mirosul si gustul aditivilor chimici in anumite mancaruri intr-o maniera clar neplacuta. Alte mancaruri au un gust absolut minunat. Pentru unii oameni, aceste exacerbari sunt atat placute, cat si tulburatoare. S-ar putea sa simtiti miros de flori din cand in cand. Multi mistici au experimentat asta.

Sfat. Bucurati-va de aceasta senzatie!

9. Eruptii pe piele: mancarimi, cucuie, acnee, urticarie, zona zoster. Supararea poate produce eruptii in jurul gurii si pe barbie. Am avut dermatita pe extremitati luni de zile, ceea ce a insotit vindecarea unui episod din trecut. Cand am reusit sa rezolv in mare parte respectiva situatie, boala a cedat.

Sfat. S-ar putea sa eliminati toxine si sa va aduceti emotiile la suprafata. Daca aveti o problema de eliberat si incercati sa o reprimati, pielea va va exprima aceasta problema pana cand va veti procesa emotiile. Incercati sa rezolvati tema pe care o aveti.

10. Episoade de energie intensa: care va fac sa sariti din pat direct in actiune. Aceste perioade sunt urmate de perioade de letargie si oboseala. Oboseala urmeaza de obicei schimbarilor majore. Este o perioada de integrare, asa ca lasati-o sa se intample!

Sfat. Lasati-va purtati de natura energiei. Nu va impotriviti. Fiti intelegatori cu voi insiva. Trageti un pui de somn daca va simtiti obositi. Scrieti un roman daca va simtiti prea plini de energie pentru a putea dormi. Folositi avantajele acestui tip de energie.

11. Schimbari in rugaciune sau meditatie: nu mai simtiti aceleasi senzatii ca inainte. Nu mai experimentati acelasi mod de contact cu Spiritul. Aveti dificultati in concentrare.

angels+(5)

Sfat. S-ar putea sa intrati acum mult mai rapid si constant in contact cu Spiritul si din aceasta cauza senzatia perceputa este alta. Va veti adapta acestei noi trairi. Acum ganditi si actionati in parteneriat cu Spiritul in majoritatea timpului. S-ar putea ca perioadele de meditatie sa se scurteze.

12. Supraincarcari: dintr-o data sunteti incalziti din crestet pana in talpi. Este o senzatie de moment, dar nu este confortabila. Din contra, unii oameni s-au simtit dintr-o data foarte reci.

Am experimentat ambele senzatii. De curand am inceput sa simt valuri sau curenti de energie care trec prin mine. Cateodata, energia pare atat de puternica cand imi patrunde in corp incat simt un pic de greata. Dar, daca ma gandesc la energie ca fiind divina si imi eliberez frica, ma simt minunat si ma bucur de aceasta senzatie. Daca esti un lucrator cu energiile, s-ar putea sa fi observat caldura care iti trece prin maini ca fiind cu mult mai puternica. Asta este bine.

Sfat. Daca nu va simtiti bine, cereti Puterii Supreme ca, daca este pentru binele vostru superior, sa coboare/creasca temperatura putin.

13. O gama de manifestari fizice: dureri de cap, dureri de spate, dureri de gat, simptome asemanatoare gripei (se numeste gripa vibrationala), probleme digestive, spasme sau crampe musculare, accelerarea ritmului inimii, dureri in piept, schimbari de libido, amorteala sau durere in membre, vocalizari involuntare sau miscari neasteptate. Unii dintre noi experimentam boli vechi, din copilarie, care apar pentru scurt timp pentru a fi vindecate.

Sfat. Amintiti-va sa cereti ajutorul unui medic daca este nevoie. Daca ati stabilit ca nu este o boala, relaxati-va si intelegeti ca este numai o stare temporara.

14. Aratati mai tineri: uraaa! Pe masura ce clarificati problemele emotionale si va eliberati limitele credintei si scapati de bagajul greu din trecut, sunteti mai usori. Frecventa voastra este mai inalta. Va iubiti pe voi si viata mai mult. Incepeti sa semanati cu persoana perfecta care sunteti cu adevarat.

15. Vise pline de viata: cateodata, visele sunt atat de reale incat va treziti confuzi. S-ar putea sa aveti vise lucide, in care detineti controlul. Multe vise pot fi mistice sau poarta mesaje pentru voi. Si, in anumite vise, stiti pur si simplu ca nu visati, ca se intampla ceva ce este, intr-un fel, real.

Sfat. Va veti aminti ceea ce este important sa va amintiti. Nu fortati nimic si, in primul rand, nu va speriati!

16. Evenimente care va schimba viata major: moarte, divort, schimbarea locului de munca, a statutului la locul de munca, pierderea caminului, boala, si/sau alte catastrofe; cateodata mai multe astfel de evenimente simultan. Forte care va fac sa incetiniti, sa simplificati, sa schimbati, sa reexaminati cine sunteti si ce inseamna viata pentru voi. Forte pe care nu le puteti ignora.

Forte care va fac sa renuntati la atasamente. Forte care va trezesc sentimentul de dragoste si de compasiune fata de tot ceea ce va inconjoara.

17. O dorinta de a iesi din tiparele restrictive, din slujbe care va secatuiesc, din stiluri de viata epuizante, de a scapa de oameni sau situatii toxice: simtiti o nevoie foarte puternica de a va gasi acum pe sine si scopul vietii voastre. Doriti sa fiti creativi si liberi sa fiti cei care sunteti cu adevarat. S-ar putea sa fiti atrasi de arte si natura. Veti dori sa va eliberati de aglomeratia creata de lucruri sau oameni care nu va mai sunt de folos.
Sfat. Faceti-o!

18. Confuzie emotionala si mentala: sentimentul ca trebuie sa va puneti viata in ordine pentru ca este „varza”. Dar, in acelasi timp, va simtiti haotici si fara putere de concentrare.

Sfat. Ascultati-va inima si propriul discernamant va veni.

flower+of+life+(9)

19. Introspectie, singuratate si pierdere a interesului fata de activitatile mai extravertite: aceasta etapa i-a surprins pe multi indivizi extravertiti, care se vedeau pe sine mult mai deschisi si implicati. Ei spun: ”Nu stiu de ce, dar nu imi mai place sa ies la fel de mult ca inainte.”

20. Explozii de creativitate: primiti imagini, idei, muzica si alte inspiratii creatoare, deseori intr-un ritm coplesitor.

Sfat. Cel putin inregistrati aceste inspiratii, pentru ca Spiritul va vorbeste despre felul in care va puteti atinge telul si puteti contribui la vindecarea planetei.

21. Perceptia timpului ca fiind accelerat: vi se pare astfel pentru ca au aparut atatea schimbari in viata intr-un ritm nemaintalnit. Numarul schimbarilor pare sa fie in crestere.

Sfat. Daca va impartiti ziua in intalniri si segmente de timp, aceasta mareste sentimentul de accelerare. Puteti incetini timpul relaxandu-va in momentul prezent si acordand atentie la ceea ce e la indemana, fara sa anticipati ce va fi in viitor. Incetiniti si spuneti-va ca aveti destul timp.

Cereti Puterii voastre Supreme sa va ajute. Pastrati-va concentarea pe prezent. Incercati sa curgeti de la o activitate la alta. Fiti atenti la ghidarea voastra interioara. Puteti sa extindeti timpul si daca o cereti. Data viitoare cand va simtiti presati, spuneti: „Timpule, dilata-te, te rog. Am nevoie de un ragaz mai mare pentru…” si apoi relaxati-va.

22. Sentimentul ca ceva este in aer: este o senzatie ca ceva urmeaza sa se intample. Aceasta poate crea anxietate.

Sfat. Nu aveti de ce sa va ingrijorati. Lucrurile se intampla, cu siguranta, dar anxietatea nu va creeaza decat probleme. Toate gandurile voastre, fie ele pozitive, fie negative, sunt rugaciuni. Nu aveti de ce sa va temeti.

23. Nerabdare. Stiti despre ce e vorba, dar totusi nu va puteti opri. Vreti sa va apucati imediat de ceea ce urmeaza sa faceti. Incertitudinea nu este comoda.

Sfat. Invatati sa traiti cu incertitudinea, stiind ca nimic nu vi se intampla daca nu sunteti pregatiti. Nerabdarea este in realitate o lipsa de incredere, in special incredere in Puterea voastra Suprema. Cand va concentrati asupra prezentului, veti trai miracole – da, da… chiar si in trafic.

24. O dorinta adanca de a gasi intelesul, scopul, conectarea spirituala si revelatia: probabil deveniti interesati de latura spirituala pentru prima data in viata, „o pofta constanta”, dupa cum spune K.D. Lang. Lumea materiala nu va poate satisface aceasta pofta.

Sfat. Urmati-va inima si calea vi se va deschide.

25. Sentimentul ca sunteti intr-un fel diferiti: un sentiment nelinistitor ca totul in viata voastra este nou si modificat, ca v-ati lasat sinele vechi undeva in urma. Asa ati si facut. Sunteti mai mareti decat v-ati putea imagina. Si inca nu s-a terminat!

eye+of+horus

26. Apar peste tot „profesori” care sa va ajute pe calea spirituala: oameni, carti, filme, evenimente, Mama Naturaetc. Profesorii pot aparea fie pozitivi, fie negativi daca sunteti prinsi in gandirea polara, dar, din perspectiva transcendenta, ei sunt mereu perfecti. Apropo, niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Fiecare provocare ne da ocazia sa ne aratam maiestria in felul in care o depasim.

27. Gasiti o „cale spirituala”care are rost pentru voi si care „va vorbeste” la cele mai profunde niveluri: dintr-o data, capatati o viziune pe care nu ati avut-o inainte. Aveti o sete acuta de cunoastere. Cititi, impartasiti cu ceilalti, puneti intrebari si patrundeti din ce in ce mai adanc in aflarea adevarului cu privire la cine sunteti si de ce va aflati aici.

28. Treceti prin experienta invatarii si prin problemele personale intr-un ritm foarte rapid: simtiti ca, intr-un fel, toate va sunt pregatite spre a fi rezolvate rapid.

Sfat. Reamintiti-va mereu ca lucrurile vi se intampla atunci cand sunteti gata sa fiti vindecat. Nu mai devreme. Ocupati-va de orice vi se intampla cu curaj si veti depasi totul foarte repede.

29. Prezente invizibile: aici e vorba de „bau-bau”. Unii oameni descriu senzatia pe care o au ca sunt inconjurati noaptea de prezente si ca in unele cazuri chiar sunt atinsi si li se vorbeste. De cele mai multe ori se trezesc brusc. Unii simt ca trupul sau patul vibreaza. Vibratiile sunt provocate de modificarile energetice care au loc dupa purificarea emotionala.

Sfat. Aceasta este o tema sensibila, dar s-ar putea sa va simtiti mai bine daca va binecuvantati patul si spatiul din jurul acestuia inainte de culcare. Eu sunt convinsa ca sunt inconjurata de cele mai minunate entitati spirituale in timpul somnului si sunt intotdeauna in siguranta prin grija Domnului. Cateodata, oricum, ma simt si eu speriata si atunci il chem pe Arhanghelul Mihail sau pe Arhanghelul Uriel. Nu ma pedepsesc pentru ca mi-e cateodata frica. Ma iert pentru ca nu sunt intotdeauna perfecta la ora 3.30 dimineata.

30. Prevestiri, viziuni, iluzii, numere si simboluri: vedeti lucruri care au o importanta spirituala pentru voi. Observati cum anumite numere va apar in mod repetat. Totul poarta un mesaj daca va faceti timp sa priviti cu atentie. Imi place tare mult experienta „primirii mesajelor”. E distractiv!

31. Integritate crescuta: va dati seama ca este momentul sa va cautati si sa va spuneti adevarul. Dintr-o data, vi se pare foarte important sa deveniti mai autentici, mai voi insiva. S-ar putea sa trebuiasca sa spuneti nu unor oameni carora ati cautat sa le faceti pe plac in trecut. S-ar putea sa gasiti intolerabil sa mai ramaneti intr-o casnicie, la un loc de munca sau, pur si simplu, intr-un loc care nu reprezinta ceea ce sunteti. Veti putea afla si ca nu aveti unde sa va ascundeti, ca nu mai puteti pastra secrete. Cinstea devine foarte importanta in toate relatiile voastre.

Sfat. Ascultati-va inima. Daca intuitia voastra va spune sa nu faceti ceva, luati atitudine. Spuneti nu. Si, binenteles, spuneti da lucrurilor care va atrag. Trebuie sa riscati sa ii suparati pe ceilalti, fara sa va invinovatiti, pentru a putea atinge independenta spirituala.

fire and ice ying yang by absol290

32. Armonia cu anotimpurile si ciclurile: deveniti din ce in ce mai acordati cu anotimpurile, cu fazele Lunii si cu ciclurile naturale. Deveniti mai constienti de locul vostru in lumea naturala. Sunteti mai puternic conectati cu Pamantul.

33. Defectiuni electrice si mecanice: cand sunteti in preajma se intampla ca becurile sa palpaie, computerul sa se blocheze sau radioul sa aiba paraziti.

Sfat. Chemati-va ingerii, ghizii sa rezolve problema sau puneti un camp de protectie de lumina in jurul aparatului. Inconjurati-va masina cu lumina. Radeti.

34. Cresterea numarului de coincidente si de mici miracole: cautati aceste aspecte. Sfat. Coincidentele va spun ca sunteti pe directia cea buna sau ca faceti alegeri corecte. Onorati aceste indicii si nu va veti rataci. Spiritul foloseste coincidentele pentru a comunica cu voi. Atunci incepeti sa experimentati miracole zilnic. Vedeti pct. 30.

35. Cresterea capacitatilor intuitive si stari modificate de constienta: va ganditi la cineva si intalniti imediat persoana respectiva. Mai multe coincidente. Aveti viziuni bruste despre tipare sau evenimente din trecut. Clarviziune, experiente extracorporale si alte fenomene paranormale. Senzitivitate sporita si cunoastere. Constiinta propriei esente si a celorlati. Channeling cu ingerii si cu energii ale constiintei Christice.

36. Comunicare cu Spiritul: contacte cu ingerii, spirite, ghid si alte entitati divine. Channeling. Din ce in ce mai multi oameni par sa intalneasca astfel de ocazii. Va simtiti inspirati si manifestati inspiratia in forma scrisului, a picturii, a ideilor, a comunicatiei, a dansului etc.

37. Sentimentul Unimii cu toate: o experienta directa a Intregului. Constiinta transcendenta. Sunteti inundati de compasiune si dragoste pentru toate formele vietii. Detasare plina de compasiune sau dragoste neconditionata pentru toate. Este ceea ce va ridica la niveluri superioare ale constiintei si fericirii.

38. Momente de fericire si beatitudine: un sentiment adanc de pace pentru ca stiti ca nu sunteti niciodata singuri.

39. Integrare: deveniti emotional, psihologic, fizic si spiritual mai puternici si mai clari. Va simtiti aliniati cu Sinele vostru Superior.

40. Traiti cu un scop: stiti ca faceti in sfarsit ceea ce ati venit sa faceti pe Pamant. Apar noi calitati si daruri, in special legate de vindecare. Experientele voastre de viata si de munca converg acum si capata un sens. In sfarsit, le puteti folosi pe toate.

Sfat. Ascultati-va inima. Pasiunea va conduce acolo unde trebuie sa ajungeti. Mergeti in voi si intrebati-va Puterea Suprema: ”Ce vrei sa fac?”. Dati atentie coincidentelor. Ascultati.

41. Va simti mai aproape de plante si animale: pentru anumiti oameni, animalele par sa fi devenit mai „umane” in comportament. Animalele salbatice nu mai sunt atat de speriate. Plantele raspund la dragostea si atentia voastra mai mult ca oricand. Unele chiar au mesaje pentru voi.

archangel

42. Vedeti fiinte din alte dimensiuni: valul dintre dimensiuni este foarte subtire, asa ca nu este de mirare. Ramaneti in propria suveranitate. Sunteti mai puternici decat v-ati imaginat vreodata, asa ca nu dati atentie fricii. Rugati-va ghizii sa va ajute sa nu cadeti prada fricii.

43. Vedeti adevarata forma a unei persoane sau ii vedeti pe cei dragi cu o alta fata: o viata trecuta sau o viata paralela.

44. Manifestare fizica mult mai rapida si eficienta a gandurilor si dorintelor.

Sfat. Monitorizati-va gandurile. Toate gandurile sunt rugaciuni. Aveti grija ce cereti!!!

45. Incetosarea emisferei stangi: abilitatile voastre paranormale, cunoasterea intuitiva, sentimentul de compasiune, abilitatea de a va experimenta propriul corp, viziunile, expresivitatea pornesc din emisfera dreapta a creierului. Pentru ca aceasta emisfera sa se poata dezvolta din plin, emisfera stanga trebuie sa isi reduca putin activitatea. In mod normal, emisfera stanga este raspunzatoare de ordine, organizare, structura, secventa lineara, analiza, evaluare, precizie, concentrare, rezolvarea problemelor de matematica si deseori domina emisfera dreapta, care este mai putin pretuita. Ce rezulta sunt pierderile de memorie, asezarea cuvintelor in ordine incorecta, incapacitatea de a citi un timp mai indelungat, incapacitatea de concentrare, uitarea a ceea ce aveati de spus, nerabdarea cu formele lineare de comunicare (forma scrisa sau audi), sentimentul de distantare, de imprastiere, pierderea interesului in cercetare sau in informatiile prea complexe, sentimentul ca sunteti bombardati cu cuvinte, vorbe si informatie si o lehamite de scris. Cateodata va simtiti
prosti si fara interes in analize, discutii intelectuale aprinse sau investigatii.

Pe de alta parte, s-ar putea sa va simtiti atrasi de imaginile video, de revistele cu poze, de lucrari de arta, filme, muzica, sculptura, pictura, sa fiti cu alti oameni, sa dansati, sa gradinariti, sa mergeti sau alte forme cinetice de exprimare. S-ar putea sa cautati continutul spiritual, chiar science fiction.

Sfat. S-ar putea sa descoperiti ca, daca va lasati inima si emisfera cerebrala dreapta sa va conduca, emisfera stanga se va activa corespunzator pentru a va sprijini. Si la un moment dat ne vom echilibra, invatand sa folosim cu maiestrie ambele emisfere.

46. Ameteala: asta se intampla cand nu suntem „ancorati”. Poate tocmai ati lamurit o mare problema emotionala si corpul se ajusteaza la o stare mai „usoara”.

Sfat. Ancorati-va mancand proteine. Cateodata, mancarea de consolare este binevenita. Nu faceti nicio mancare buna sau rea pentru voi. Folositi indrumarea proprie pentru ca sa stiti de ce aveti nevoie in orice moment dat. Scoateti-va pantofii si stati cu picioarele goale in iarba pentru cateva minute.

imag020

47. Caderi, mici accidente, rupturi de oase: corpul vostru nu este ancorat sau poate viata voastra este dezechilibrata. Sau, s-ar putea ca al vostru corp sa va spuna sa o luati mai incet, sa examinati anumite aspecte ale vietii sau sa vindecati anumite probleme. Intotdeauna este un mesaj. Cand mi-am rupt recent glezna, am inteles ca ea a preluat ceea ce eu refuzam sa iau in seama, adica toate cele de mai sus.

Sfat. Pastrati legatura cu Pamantul scotandu-va pantofii si stand cu picioarele in iarba sau, mai bine, intinzandu-va pe iarba fara patura. Simtiti Pamantul sub voi. Iesiti in natura. Incetiniti si priviti in jur cu atentie. Fiti constienti de ceea e faceti si cum faceti. Simtiti sentimentele atunci cand apar. Stati in prezent. Invaluiti-va in lumina albastra atunci cand va simtiti nesiguri.

48. Palpitatii: o inima care palpita indica, de obicei, o inima care se deschide. Dureaza numai cateva clipe si inseamna ca inima se reechilibreaza dupa o eliberare emotionala. Am avut un episod care m-a inspaimantat: m-am trezit la miezul noptii cu inima batandu-mi puternic. Am crezut ca pur si simplu imi va iesi din piept. S-a intamplat o singura data si a fost, din cate am inteles, o mare deschidere a chakrei inimii. Am fost totusi la control. Nu am nimic la inima.

Sfat. Amintiti-va ce v-am spus despre consultul medical atunci cand este nevoie. Consultati-va medicul pentru orice situatie in care nu va simtiti bine.

49. Crestere rapida a parului si a unghiilor: corpul foloseste mai multe proteine. Pacat ca nu putem spune corpului si unde sa creasca si unde nu! (Sau putem? Hmm…)

50. O dorinta de a ne gasi sufletul pereche sau flacara geamana: dorim mai mult decat oricand inainte o relatie care sa corespunda celui care suntem.

Sfat. Adevarul este ca trebuie sa fim genul de persoana pe care dorim sa o atragem. Trebuie sa ne iubim pe noi si locul in care ne aflam inainte de a putea atrage un partener „perfect”. Munca incepe acasa. Eu cred ca functioneaza in felul urmator: tineti dorinta pentru aceasta persoana in inima, dar fara atasamente. Asteptati-va ca intr-o zi sa intalniti pe cineva care este mai potrivit pentru voi, dar nu pastrati nici o asteptare privind cine este aceasta persoana si cand se va intampla acest lucru. Concentrati-va in a va pune ordine in viata si fiti genul de persoana care vreti sa fiti. Fiti fericit acum. Bucurati-va de viata. Apoi veti vedea…

butterfly fantasy space

51. Amintirile ies la suprafata: amintiri ale corpului, amintiri suprimate, imagini ale vietilor anterioare si/sau ale vietilor paralele. Ne vindecam si ne integram in sine, astfel incat este de asteptat sa avem astfel de experiente.

Sfat. Retineti ca e mai bine sa va reamintiti doar ce va vine in minte. Lasati restul in pace, nu analizati nimic in profunzime (pentru ca veti fi prinsi in capcana buclelor infinite ale diferitelor probleme) si simtiti ceea ce aveti de simtit pe masura ce apar respectivele sentimente. Cereti ajutorul ghizilor vostri.

Autor necunoscut

Documentaries

DOCUMENTARE

 

Arta & Artisti

1. O viaţă dedicată filmului – Stanley Kubrick  2. Giacomo Puccini  3. Picasso  4. Elvis în turneu  5. În căutarea lui Beethoven  6. Viața secretă a lui Mozart  7. Cinemaguerilla – Noul val al cinematografiei românești  8. Originile hip-hop-ului din România  9. Povestea nespusă a lui Freddie Mercury  10. Destinul lui George Enescu  11. Maria Tănase – Povestea cenzurată  12. Te salut, generație în blugi!  13. Cenaclul Flacăra  14. Istoria trupei Phoenix  15. Constantin Brâncuși – Viața și opera  16. Pov

Cultura

1. Tibet  2. Mănăstirea Suceviţa  3. În căutarea lui Richard  4. Nichita Stănescu – Interviu integral cu Poetul-Soldat  5. Minunile României – Mănăstirea Humor  6. Apocalipsa după Emil Cioran

Biografii

1. Cele zece condiţii ale iubirii  2. Yitzhak Rabin – de la soldat la pacificator  3. Slobodan Milosevic  4. Întoarcerea Regelui Mihai  5. Tupac: Renaşterea  6. Marele trişor  7. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu  8. Eva Braun, amanta lui Hitler  9. Nae Ionescu – Profesorul şi discipolii  10. Jules Verne. O călătorie incredibilă  11. Tesla, maestrul fulgerelor  12. Bill Gates – Povestea celui mai bogat om din lume  13. Două țări înjunghiate în inimă  14. Maradona  15. Confucius  16. Bruce Lee – Legenda  17. Viața lui Nicolae Dobrin  18. Viața lui Hitler  19. Viața lui Sergiu Nicolaescu  20. Viața lui Constantin Noica  21. Nicolae Steinhardt – Arheologia regăsirii  22. Noaptea pătimirilor – Valeriu Gafencu  23. Primul film documentar despre Eminescu (din 1914)  24. Viața lui Buddha  25. Tyson

Colectie

1. Ultima redută  2. Goţii sălbatici  3. Megastructuri antice – Angkor Wat  4. Bătălia de la Monte Cassino  5. Povestea cartofului  6. Mata Hari, dansatoarea-spion  7. Hiroshima: a doua zi  8. Oamenii carvernelor  9. Rasputin – diavolul încarnat  10. În căutarea destinului – Orientul Mijlociu  11. Cavalerii de Malta  12. Ginghis Han – povestea unui cuceritor  13. Armata pierdută a lui Napoleon  14. Tunurile uriaşe ale lui Hitler  15. KGB și războiul clandestin împotriva României  16. Jack Spintecătorul  17. Utopia trăită – Revoluţia spaniolă  18. Dictatura lui Ion Antonescu  19. Cum să furi o identitate: românii din Timoc  20. Masacrul de pe Plaja Omaha  21. Atena – adevărul despre democraţie  22. Arma secretă a Japoniei  23. Dictatura regelui Carol al II-lea  24. A fost odată în Transilvania  25. Dezastrul de la Cernobîl  26. Masacrul din rTienanmen  27. Golgota Basarabiei  28. STASI: Poporul sub control  29. Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României  30. Ascensiunea şi sfârşitul sângeros al Romanovilor  31. Spărgătorii de coduri  32. Biblia secretă – Cavalerii Templieri  33. 42 de planuri de asasinare a lui Hitler  34. Scandaluri în Egiptul Antic  35. Teleenciclopedia – Istoria Indiei  36. Indestructibilul Titanic  37. 1929 – Marele Crah  38. Naziștii și misterul gemenilor lui Mengele  39. Blindatele de pe Dunăre  40. Napoleon al III-lea și Tânăra Românie  41. Genocidul sufletelor – Experimentul Pitești  42. Cele șapte minuni ale Egiptului Antic  43. Cine l-a ucis pe Rasputin?  44. Basarabia – Prăbușirea unei lumi  45. Independenț a României  46. Nefertiti, regina Egiptului  47. Moștenirea dacilor, pe apa sâmbetei  48. România în anii Marelui Război (15 episoade)  49. Memorialul durerii (integral, 35 de episoade)  50. Cei mai diabolici oameni din istorie – Stalin  51. Momente de răscruce ale istoriei (7 episoade)  52. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan  53. Roma antică – Mărirea și decăderea unui imperiu (6 părți)  54. Astrospionii  55. Auschwitz – Nazi știi și soluția finală (serial BBC)  56. Cei mai diabolici oameni din istorie – Vlad Țepeș  57. Egiptul magic (8 episoade)  58. Megastructuri antice – Alhambra  59. Hiroshima  60. Bătălia de la Cernobâl  61. Megastructuri antice – Petra  62. Megastructuri antice – Colosseumul  63. Megastructuri antice – Hagia Sofia  64. Științ a secretă a Islamului  65. Megastructuri antice – Machu Picchu  66. Antonescu și România între ’40 și ’44  67. Ceaușescu – Ascensiunea și decăderea lui  68. Secretele Marelui Zid Chinezesc  69. Eminescu și culisele unui asasinat politic  70. Bizan țul – Imperiul pierdut  71. Secretele Orașului Interzis  72. Ordin de luptă împotriva uitării  73. Aurul lui Hitler  74. Execuția Ceaușeștilor  75. Cold Waves – Război pe calea undelor  76. Ce știau anticii – Egiptenii  77. Marele jaf comunist  78. Execuț ia mare ș alului Ion Antonescu (+ scene din proces)  79. Mineriada din 13-15 iunie 1990  80. Ț ara Mo ților – O istorie nescrisă  81. Transilvania – Istorie, legendă ș i mister  82. Vasile Mămăligă – moldoveanul ajuns erou național în Indonezia  83. România și dictaturile ei – Mișcarea Legionară  84. Arme, viruși și oțel  85. În căutarea civilizației dispărute: Oglinda cerurilor  86. Povestea sovietelor

Mediu

1. Un om, o vacă, o planetă  2. Parcul naţional Munţii Măcinului  3. Plus2Celsius  4. Cum a supravieţuit Cuba crizei petrolului  5. Japonia în dezastru. Tsunami-ul de la Fukushima  6. Trezirea la realitate – Criza petrolului  7. Caii sălbatici din Delta Dunării  8. Salina Turda – 13,5 milioane de ani de istorie  9. Cutremurul din 1977. Bucureştiul sub dărâmături  10. Şase grade fatale  11. Tsunami: când valul a lovit  12. Planeta miraculoasă (II): Pământul înghețat  13. Planeta miraculoasă (I): Trecutul violent  14. Ada Kaleh – Insula dinamitată de Ceaușescu  15. Al Gore – Un adevăr incomod  16. Încălzirea globală  17. Tehnici de supraviețuire – Republica Dominicană  18. Bâstroe – Un canal, mai multe granițe  19. Tehnici de supraviețuire – Transilvania  20. Întunecarea globală  21. A 11-a oră  22. Acasă  23. Pământul în 2100

 

Religie & Spiritualitate

1. Necazuri în paradisul Amish  2. Cercul perfect: De la Dumnezeu la ştiinţă şi înapoi  3. Părintele Arsenie Boca  4. Legea rezonanţei sau cum sa ne facem viaţa mai bună  5. Reîncarnarea unui maestru tibetan  6. Gaura albă în timp  7. Cultul diavolului  8. Amazon  9. Există raiul cu adevărat?  10. Misterele Cabalei  11. Tabu – Vindecări extreme  12. DMT – Molecula spiritului  13. “Fabrica” de bani – Biserica Ortodoxă Română  14. Mai presus de mine  15. Dedublarea astrală – desprinderea sufletului de trup  16. Efectul placebo în spiritualitate  17. Biserici și mănăstiri celebre din România  18. Alte lumi – Călătorie în inima șamanismului  19. Exorcismul – Cazuri reale  20. Biblia secretă – Rivalii lui Isus  21. Cartea tibetană a morților  22. Giulgiul din Torino – Țesătura timpului  23. Conflictul cosmic – Originea Răului  24. Eu și Biserica Scientologică  25. Secretul de dincolo de materie  26. Chakrele iluminate  27. Rădăcina tuturor relelor  28. În iad și înapoi: studii despre moartea clinică  29. Moartea la români  30. Codul lui Moise  31. Dumnezeul absent  32. Cum ar arăta o lume ideală?  33. Secretul  34. Yoghinii din Tibet  35. Cine a scris Biblia?  36. Trezirea la punctul zero  37. Eliberarea din carapace: călătoriile astrale  

 Natura

1. Misterul Insulei Paştelui  2. Marile migraţii ale animalelor  3. Planeta Pământ – Mările continentale  4. Wild Carpathia  5. Feline africane  6. Cursa îngheţată: cu bicicleta la -50 de grade  7. Everest  8. Poveste de la Polul Nord  9. Puii dinozaurilor  10. Natura ciudată – Metode stranii de hrănire  11. Viața privată a unei pisici  12. Planeta Pământ – Pădurile  13. Haos din cenușă – Vulcanul din Islanda  14. Misterul Nilului  15. Planeta Pământ – Apa dulce  16. Misterele Jurasicului  17. Supranatural – Puterile neștiute ale animalelor (Serial BBC)  18. Planeta Păm ânt – Munții  19. Planeta Pământ – Deșerturile  20. Planeta Pământ – În adâncurile oceanelor  21. Planeta Pământ – Jungla  22. Marșul pinguinilor  23. Planeta Pământ – Peșterile  24. Film documentar BBC – Tigrii  25. Apa – misterul cel mare  26. Baraka

Politica

1. Sistemul american – Jocul intereselor  2. Eisenhower, comandantul suprem  3. Economia fericirii  4. China vs SUA – Două imperii în război  5. PsyWar, războiul psihologic  6. Kosovo, o regiune furată (documentar interzis)  7. Capcana: Revolta anticomunistă din Republica Moldova  8. Air Force One – avionul celui mai puternic om de pe Planetă  9. Enron – “Băieții deștepți” din sistemul energetic american  10. 10 trilioane, deocamdată…  11. Nixon și scandalul Watergate  12. Cum se vinde războiul  13. Imaginile care au păcălit lumea – Înșelătoria lagărelor de concentrare  14. De ce luptăm?  15. Colapsul economic al Argentinei  16. America: de la libertate la fascism  17. Avem încredere în dobândă  18. Cum se comite un asasinat economic  19. Ca la Moldova  20. Surplus – Terorizați să fim consumatori  21. Corporația

Stiinta

1. Hackerii, bandiţi şi îngeri  2. Un miracol pe orbită – Telescopul Hubble  3. Pământul fără Lună  4. Realitatea e doar o iluzie  5. Universul  6. Vânătorii de viruşi  7. Brevet pentru un porc – Marea afacere genetică  8. Moartea din adâncuri – Submarinele nucleare  9. Misterele planetei Marte  10. Gloanţele viitorului  11. Elementul secret al Universului – Fractalii  12. Fuziunea la rece: focul din apă  13. Maşini de război: Tancul  14. Maşini de război: mitraliera  15. Cele mai ciudate planete  16. Miracolul din celulă – Dovada biochimică a creației  17. Download – Adevărata poveste a Internetului  18. Știința imposibilului – În fața apocalipsei  19. Teleenciclopedia – Timpul  20. Telepatia  21. Băiatul cu un creier incredibil  22. Călătoria supremă – Limita universului  23. Călătorie în anul 10.000 înaintea erei noastre  24. Creierul – Totul e în mintea noastră  25. Prin univers cu Stephen Hawking  26. Omul de Neanderthal  27. Megastructuri – Podul Millau  28. Cum să trăiești 101 ani  29. Moartea invizibilă – Războiul electromagnetic  30. Sigmund Freud – Interpretarea viselor  31. Om, versiunea 2.0  32. ADN – Molecula vieții (serial 5 părți)  33. Cum gândește Google  34. Călătoria cosmică  35. Curgerea timpului – Dumnezeu, Einstein și fizica cuantică  36. Călătorie la marginea universului  37. LSD – Granițele minții  38. În pântec  39. Spărgătorii de mituri (12 episoade)  40. Corpul uman – Povestea vieții (7 episoade)  41. Curgerea timpului  42. Secretele dispărute ale lui Nikola Tesla  43. Universul elegant  44. Descifrând misterul vieții  45. Ce naiba știm cu adevărat?

Societate

1. Buck  2. Cum ne mint experţii  3. O viaţă de român în Spania  4. Calea spre autodistrugere  5. Macauba  6. Mâncare mortală  7. Moartea neagră  8. Copiii români vânduți pentru sex  9. Pământul primordial  10. Palmele  11. George Bush: Interviul despre 11 septembrie  12. Omul nou: URSS şi experimentele secrete  13. Turist în Spania  14. Frumuseţea în antichitate – Roma  15. Înjurătura la români – În căutarea lu’ Malone Muistu’  16. Turist în Londra  17. Ultima oră: Primul avion care a lovit World Trade Center  18. Tabu – Mâncăruri dezgustătoare  19. Turcia, creuzetul culturilor  20. Povestea morții lui Pat Tillman  21. Parkour – sportul oamenilor-felină  22. Praga, oraşul de aur  23. Sclavia modernă  24. Tabu – Corpul perfect  25. Wartorn 1861-2010: Eroi cu vieţi distruse  26. Faţa întunecată a ciocolatei  27. Etnobotanicele – Magazinele morții  28. Părul perfect  29. Teleenciclopedia – Despre kimono  30. Apocalipsa după şoferi  31. Soldat în Legiunea Străină  32. Execuții (acest documentar șochează)  33. 11 septembrie – Cel care s-a aruncat de pe WTC  34. Iarna demografică – declinul familiei  35. Secolul sinelui – Freud, PR-ul și controlul minții  36. A fost odată familia creștină  37. Cighid – Lagărul de exterminare a copiilor din România  38. Sindicatul – Industria marijuanei  39. Ucigași în serie – Adevărații Hannibal Lecter  40. Regele cocainei – Pe urmele lui Pablo Escobar  41. Copiii țigani – hoți și cerșetori în Europa  42. Caută-mă pe Google  43. Nunți, muzici și casete video  44. Copiii subteranelor – Aurolacii din București  45. Coca-Cola versus Pepsi – Duelul giganților  46. Kapitalism – Rețeta noastră secretă (trailer nou)  47. Kapitalism – Rețeta noastră secretă  48. Sirenele – Satanismul în muzica rock  49. Povestea lucrurilor  50. Viața în Delta Dunării  51. Născuți la comandă – “Decrețeii”  52. Capcana – Revoltele anti-Voronin din 2009  53. MISA şi Gregorian Bivolaru în căutarea Adevărului  54. Imaginea de ansamblu  55. Națiunea suspectă  56. Copiii lui Ceaușescu  57. Lumină pe M.I.S.A. – Abuzurile împotriva yoghinilor  58. Fantoma din Belgrad  59. Orwell se răsucește în mormânt  60. Capitalismul – O poveste de dragoste

Diverse Documentare:

  1.        Ultima redută
  2.        Goţii sălbatici
  3.        Megastructuri antice – Angkor Wat
  4.        Bătălia de la Monte Cassino
  5.        Povestea cartofului
  6.        Mata Hari, dansatoarea-spion
  7.        Hiroshima: a doua zi
  8.        Oamenii carvernelor
  9.        Rasputin – diavolul încarnat
10.        În căutarea destinului – Orientul Mijlociu
11.        Cavalerii de Malta
12.        Ginghis Han – povestea unui cuceritor
13.        Armata pierdută a lui Napoleon
14.        Tunurile uriaşe ale lui Hitler
15.        KGB și războiul clandestin împotriva României
16.        Jack Spintecătorul
17.        Utopia trăită – Revoluţia spaniolă
18.        Dictatura lui Ion Antonescu
19.        Cum să furi o identitate: românii din Timoc
20.        Masacrul de pe Plaja Omaha
21.        Atena – adevărul despre democraţie
22.        Arma secretă a Japoniei
23.        Dictatura regelui Carol al II-lea
24.        A fost odată în Transilvania
25.        Dezastrul de la Cernobîl
26.        Masacrul din rTienanmen
27.        Golgota Basarabiei
28.        STASI: Poporul sub control
29.        Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României
30.        Ascensiunea şi sfârşitul sângeros al Romanovilor
31.        Spărgătorii de coduri
32.        Biblia secretă – Cavalerii Templieri
33.        42 de planuri de asasinare a lui Hitler
34.        Scandaluri în Egiptul Antic
35.        Teleenciclopedia – Istoria Indiei
36.        Indestructibilul Titanic
37.        1929 – Marele Crah
38.        Naziștii și misterul gemenilor lui Mengele
39.        Blindatele de pe Dunăre
40.        Napoleon al III-lea și Tânăra Românie
41.        Genocidul sufletelor – Experimentul Pitești
42.        Cele șapte minuni ale Egiptului Antic
43.        Cine l-a ucis pe Rasputin?
44.        Basarabia – Prăbușirea unei lumi
45.        Independența României
46.        Nefertiti, regina Egiptului
47.        Moștenirea dacilor, pe apa sâmbetei
48.        România în anii Marelui Război (15 episoade)
49.        Memorialul durerii (integral, 35 de episoade)
50.        Cei mai diabolici oameni din istorie – Stalin
51.        Momente de răscruce ale istoriei (7 episoade)
52.        Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan
53.        Roma antică – Mărirea și decăderea unui imperiu (6 părți)
54.        Astrospionii
55.        Auschwitz – Naziștii și soluția finală (serial BBC)
56.        Cei mai diabolici oameni din istorie – Vlad Țepeș
57.        Egiptul magic (8 episoade)
58.        Megastructuri antice – Alhambra
59.        Hiroshima
60.        Bătălia de la Cernobâl
61.        Megastructuri antice – Petra
62.        Megastructuri antice – Colosseumul
63.        Megastructuri antice – Hagia Sofia
64.        Știința secretă a Islamului
65.        Megastructuri antice – Machu Picchu
66.        Antonescu și România între ’40 și ’44
67.        Ceaușescu – Ascensiunea și decăderea lui
68.        Secretele Marelui Zid Chinezesc
69.        Eminescu și culisele unui asasinat politic
70.        Bizanțul – Imperiul pierdut
71.        Secretele Orașului Interzis
72.        Ordin de luptă împotriva uitării
73.        Aurul lui Hitler
74.        Execuția Ceaușeștilor
75.        Cold Waves – Război pe calea undelor
76.        Ce știau anticii – Egiptenii
77.        Marele jaf comunist
78.        Execuția mareșalului Ion Antonescu (+ scene din proces)
79.        Mineriada din 13-15 iunie 1990
80.        Țara Moților – O istorie nescrisă
81.        Transilvania – Istorie, legendă și mister
82.        Vasile Mămăligă – moldoveanul ajuns erou național în Indonezia
83.        România și dictaturile ei – Mișcarea Legionară
84.        Arme, viruși și oțel
85.        În căutarea civilizației dispărute: Oglinda cerurilor
86.        Povestea sovietelor

al treilea ochi

.

„TRECEREA DE LA A PATRA LA A CINCEA RASĂ-RADACINĂ”

541057 302606833169095 2013082167 n
 
Rudolf Steiner
DIN CRONICA AKASHA
-FRAGMENTE-

„Următoarele comunicări se referă la trecerea de la a patra rasă-rădăcină (atlanteană) la cea de a cincea (ariană), căreia îi aparţine omenirea civilizată de astăzi.
[…]

Ceea ce am spus în paginile precedente despre a patra rasără-dăcină, a atlanteenilor, se referă la marea majoritate a umanităţii. Aceasta se afla încă sub comanda unor conducători mult mai evoluaţi decât omul obişnuit, prin capacităţile lor. Înţelepciunea şi puterea de care dispuneau aceşti conducători nu ar fi putut fi atinse prin nici un sistem terestru de educaţie. Ele erau conferite de entităţi superioare care nu făceau parte din lumea pământească. Era ceva cu totul natural ca marea majoritate a oamenilor să vadă în aceşti conducători fiinţe superioare, mesageri ai zeilor. Şi pe bună dreptate, căci nici prin organele de simţ şi nici prin inteligenţa omului nu ar fi putut fi atinse ştiinţa şi dibăcia acestor conducători. Ei erau veneraţi ca trimişi ai lui Dumnezeu şi oamenii primeau de la ei porunci, îndrumări şi învăţături. Fiinţe de asemenea natură au instruit omenirea să deprindă ştiinţa, artele şi fabricarea uneltelor. Aceşti „mesageri ai zeilor” conduceau uneori ei înşişi comunităţile, iar alteori prin oameni mai evoluaţi, pe care îi instruiau în arta de a guverna. Se spune despre aceşti conducători că „erau în relaţie directă cu zeii”, care le revelau legile după care trebuia să se dezvolte omenirea. Aceasta era realitatea. Această legătură cu zeii era, de fapt, o adevărată iniţiere şi se realiza în locuri ascunse cu străşnicie celorlalţi oameni. Erau adevărate centre de iniţiere şi se numeau „temple ale misteriilor”. De aici emana întreaga conducere a umanităţii.

Ceea ce se petrecea în templele de misterii era, prin urmare, de neînţeles pentru popor, ca şi intenţiile marilor săi conducători. Poporul nu putea, cu ajutorul simţurilor, să înţeleagă decât ceea ce era legat nemijlocit de Pământ şi nicidecum ceea ce se revela din lumile superioare pentru salvarea lui. Din aceasfă cauză învăţăturile pe care le dădeau conducătorii trebuiau să fie înfăţişate într-o formă care nu semăna cu nimic din cele ce se refereau la evenimente strict terestre. Limbajul de care se slujeau zeii în relaţia cu „mesagerii” lor, în centrele de misterii, nu era unul pământesc, iar forma sub care aceşti zei se revelau era, cu atât mai puţin, una terestră… „În nori de foc” apăreau aceste înalte spirite în faţa mesagerilor lor, pentru a le transmite cum să conducă pe oameni. Doar omul avea putinţa să îmbrace o formă umană; entităţile ale căror facultăţi depăşeau nivelul uman nu se puteau manifesta decât sub o formă care nu avea nimic asemănător ce ceea ce era pe pământ.

582188 417521558259036 100000035857627 1607895 1813126163 n

„Mesagerii zeilor” puteau să primească revelaţiile transmise de entităţile superioare pentru că ei înşişi erau cei mai evoluaţi în cadrul comunităţilor în care trăiau. În cursul perioadelor anterioare de evoluţie, ei dobândiseră facultăţile pe care majoritatea celorlalţi oameni abia de acum înainte urmau să le obţină. Ei erau oameni propriu-zis numai dintr-un anumit punct de vedere; puteau lua o formă umană, dar facultăţile lor spirituale şi sufleteşti aveau dimensiuni supraumane. Cu alte cuvinte, erau înzestraţi cu o dublă natură, atât divină, cât şi umană. Trebuie să vedem aceşti mesageri ca pe nişte spirite superioare, care însă puteau să îmbrace o formă umană, spre a fi în mijlocul oamenilor, să-i ajute să progreseze în evoluţia lor terestră. Adevărata lor patrie nu se afla pe Pământ. – Aceste fiinţe îndrumau pe oameni, dar nu le puteau dezvălui principiile după care îi conduceau; până în epoca celei de a cincea subrase atlanteene, a protosemiţilor, oamenii erau cu totul incapabili să înţeleagă aceste principii. Era necesar ca, mai întâi, în timpul acestei subrase, să se dezvolte facultatea de judecată, forţa gândirii. Iar această forţă nu s-a dezvoltat decât foarte lent şi în mod progresiv. Chiar şi ultimele subrase atlanteene nu puteau înţelege decât foarte puţin principiile după care acţionau conducătorii lor dumnezeieşti. Ei începuseră să presimtă aceste principii. De aceea, ideile pe care le aveau, ca şi legile care guvernau instituţiile lor de stat, erau mai curând presimţite, decât gândite clar.

[…]

Către sfârşitul perioadei atlanteene, existau trei grupuri de entităţi de tip uman. 1. Primul grup era alcătuit din acele fiinţe pe care le-am numit „mesageri ai zeilor”; aceştia se aflau pe o treaptă de evoluţie ce depăşea cu mult pe aceea a celorlalţi oameni; ei propovăduiau înţelepciunea divină şi făceau fapte dumnezeieşti. 2. Al doilea grup, mai restrâns, era format din marea masă a populaţiei, la care forţa de gândire era încă într-un stadiu latent, dar care dispunea totuşi de unele facultăţi elementare pe care omenirea de azi le-a pierdut. 3. Un al treilea grup dispunea de o putere de gândire mai evoluată, dar pierduse complet vechile facultăţi elementare atlanteene. În schimb, deveneau capabili să asimileze, cu ajutorul gândirii, principiile directoare transmise de „mesageri”. – Al doilea grup de fiinţe umane urma să dispară treptat. Dimpotrivă, al treilea grup a fost pregătit şi educat de fiinţele superioare din primul grup pentru a putea prelua în mâinile lor propriul destin.

Din rândul celor care alcătuiau acest al treilea grup, marele Conducător, pe care literatura ocultă îl numeşte Manu*, a ales pe cei mai apţi şi i-a pregătit să pună bazele unei noi umanităţi. Cei aleşi, fiinţele cele mai dotate, se aflau din a cincea subrasă. Gândirea oamenilor care făceau parte din subrasele a şasea şi a şaptea căpătase o anumită tentă negativă şi nu mai erau apte să evolueze. – Venise acum timpul să se dezvolte la maximum cele mai bune calităţi ale celor mai buni. Alegerea s-a făcut de către acel mare Conducător, care a izolat pe cei aleşi într-o zonă specială a Pământului – undeva în interiorul Asiei –, punându-i la adăpost de toate influenţele negative care ar fi putut veni de la cei rămaşi în urma evoluţiei sau care decăzuseră. – Sarcina pe care Conducătorul şi-o luase era ca acest grup de aleşi să progreseze până într-atât, încât aceştia să reuşească să sesizeze în sufletul lor, cu ajutorul gândirii, principiile după care fuseseră conduşi până atunci, principii pe care mai înainte abia le presimţeau, fără a le putea înţelege. De acum înainte trebuia ca oamenii să cunoască forţele divine pe care mai înainte le-au urmat în mod inconştient. Până atunci, zeii conduseseră omenriea prin „mesagerii” lor; acum trebuia ca oamenii să ştie entităţile divine. Trebuia să se deprindă să se considere ei înşişi ca fiind organele de execuţie ale Providenţei.

ajutor+spiritual
Acest grup izolat se afla în faţa unei hotărâri de mare importanţă. Conducătorul divin se afla în mijlocul lor sub o formă umană. De la aceşti „mesageri divini”, omenirea primea îndrumări şi porunci în legătură cu ceea ce trebuia sau nu trebuia să facă. Oamenii erau instruiţi în ştiinţele care se bazau numai pe ce era perceptibil cu simţurile fizice. Ei presimţiseră această conducere divină a lumii, o simţiseră în propriile lor fapte; dar o conştienţă clară despre ea nu avuseseră. – Acum, Conducătorul le vorbea într-un mod cu totul nou. Îi învăţa că tot ceea ce percep în jurul lor este dirijat de puteri invizibile şi că, de acum înainte, ei înşişi, sunt slujitorii acestor puteri invizibile şi, prin puterea propriei judecăţi, vor avea de tradus în practică legile acestora. Oamenii aud acum despre o lume divină, suprapământească. Aud că spiritul invizibil este creatorul şi susţinătorul a tot ceea ce este vizibil pentru om. Până atunci ei îşi ridicau privirile spre „mesagerii” lui Dumnezeu, pe care îi vedeau, spre acei iniţiaii de natură supraomenească, dintre care unul le vorbea şi le spunea ce trebuie să facă sau să nu facă. Dar, de acum înainte, ei înşişi erau demni ca mesagerul divin să le vorbească chiar despre zei. Cuvântul pe care acesta îl rostea fără încetare acestui grup de oameni aleşi de el avea o puternică rezonaniă: „Voi aţi văzut până acum pe cei care vă conduceau, dar există conducători mai mari pe care voi nu îi vedeţi. Acestor conducători să vă supuneţi. Trebuie să împliniţi poruncile Domnului, pe care nu îl vedeţi, şi să ascultaţi de acela despre care nici măcar nu vă puteţi face o imagine”. Aşa suna, din gura marelui Conducător, noua şi suprema poruncă prin care se instituia, de fapt, cultul unei Divinităti căreia nu-i semăna nici o imagine material-vizibilă şi despre care, din această cauză, nu era îngăduit să se facă nici un fel de chip cioplit. Un ecou al acestei puternice porunci primordiale pe care a primit-o a cincea subrasă se regăseşte în cuvintele Decalogului: „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer sus şi din câte sunt pe pământ jos şi din câte sunt în apele de sub pământ”.
[…]
Nu toţi cei selecţionaţi de Manu erau corespunzătari pentru acest scop, ci numai un grup foarte restrâns. Numai din rândul acestui grup Manu putea forma nucleul noii rase-rădăcină. El i-a adunat şi s-a retras cu ei, pentru a-i pregăti şi perfecţiona, în timp ce restul s-a amestecat cu ceilalţi oameni existenţi. – Din acel mic nucleu de oameni grupaţi în jurul lui Manu derivă tot ceea ce constituie încă, până in zilele noastre, adevăraţii germeni ai progresului existenţi în actuala a cincea rasă-rădăcină. Aceasta explică faptul că există două caracteristici care jalonează întreaga evoluţie a acesteia. Una este proprie celor care sunt însufleţiţi de idei superioare, considerându-se ca nişte copii ai unei puteri divine cosmice; alta reprezintă pe cei care pun totul în slujba intereselor personale şi a egoismului.
[…]
Oamenii iniţiaţi, care au apărut mai târziu, sunt din punct de vedere exterior oameni ca şi ceilalţi. Dar ei au rămas, în orice caz, în legătură cu lumile superioare, iar revelaţiile şi apariţiile mesagerilor divini pătrund până la ei. În cazuri cu totul aparte, când apare o necesitate superioară, recurg la anumite forţe care le vin de sus. Ei săvârşesc atunci acte pe care oamenii nu pot să le explice prin legile cunoscute de ei, considerându-le din această cauză, pe bună dreptate, drept minuni. – În toate aceste cazuri, scopul urmărit de forţele superioare este acela de a aşeza omenirea pe picioare proprii şi de a dezvolta complet forţa ei de gândire. – Iniţiaţii-oameni sunt astăzi mediatori între popor şi puterile superioare şi, numai prin actul iniţierii, ei devin apţi să intre în relaţie cu mesagerii divini.”

ACCELERAREA  PARCURGERII CAII SI  MARIREA  COEFICIENTULUI  DE  LUMINA

 
540254 406092202745545 100000343057712 1367889 1690655370 n
 



Tehnica de ascensiune numarul unu 


   Pentru propria-mi cunoastere si pentru scrierea acestei carti, am investigat propria mea cale catre ascensiune si am incercat sa invat tot ce puteam despre acest proces si despre mecanismul ascensiunii. Unul dintre lucrurile interesante pe care le-am descoperit in explorarea planului interior este existenta locurilor de ascensiune sau a camerelor de ascensiune. Sunt multe. Va voi spune despre cinci dintre ele, pe care le-am gasit a fi cele mai puternice si mai eficiente. Ele sunt chiar niste scaune sau niste mese sau niste coloane unde stai asezat sau culcat sau in picioare. Maestrii, printr-un soi de inalta tehnologie, trimit impulsuri de Lumina prin acest mecanism pentru a-ti ridica vibratia. Exista un astfel de loc pe nava spatiala a Comandantului Ashtar. Exista unul in Sediul de Ascensiune al lui Serapis Bey de la Luxor. Exista unul in Telos, orasul subteran de sub Muntele Shasta. Exista unul in Marea Piramida de la Gizeh, in camera regala. Cel pe care eu il prefer este acela care se afla actualmente sub Muntele Shasta, care este o camera de ascensiune in interiorul unei gigantice piramide. Cereti in meditatie sau noaptea, in timp ce dormiti, sa fiti dus la aceste locuri de ascensiune. Puteti sa faceti un tur, daca vreti, si sa-l alegeti pe cel preferat. Este una dintre cele mai bune metode pe care le-am gasit pentru marirea coeficientului de Lumina si ridicarea vibratiei. Puteti simti Lumina si energia care sunt trimise prin usoare impulsuri in corpul vostru in timp ce stati in meditatie. As mai sugera sa-l chemati pe Arhanghelul Metatron sa va ajute la cresterea coeficientului de Lumina. El este creatorul intregii Lumini exterioare din univers si se pare ca are o mare pricepere in acest domeniu.



Tehnica de ascensiune numarul doi 


   Chemati-l pe Mahatma sa integreze toate cele trei sute cincizeci si doua de niveluri ale lui Mahatma in fiinta voastra, in timpul fiecarei meditatii. Cereti, de asemenea, sa primiti informatia Luminii de la toate cele trei sute cincizeci si doua de niveluri ale lui Mahatma. Ea va sosi in ceea ce ar arata ca niste pachete de Lumina, daca ar fi privite prin clarvedere. Cereti sa primiti pachete cu informatia Luminii din dimensiunile a cincea, a sasea si a saptea ale realitatii. Aceasta este de fapt informatie spirituala care va fi programata in bancile de date ale calculatorului vostru si pe care o veti folosi in viitoarea voastra misiune. Ajuta si la marirea coeficientului vostru de Lumina. Mai puteti cere sa fiti un reprezentant cosmic al lui Mahatma pe Pamant. Prin aceasta, cereti sa fiti umbrit discret de Mahatma pentru a va ajuta sa vindecati separarea dintre personalitatea voastra, monada si suflet, precum si pe aceea dintre voi si prezenta lui Dumnezeu.

kh



Tehnica de ascensiune numarul trei 


   Cereti in repetate randuri, in cursul unei zile, o aliniere axiotonala si o integrare si o aliniere spirituala. Aceasta va va alinia corect sinele personal cu energiile cosmice.

Tehnica de ascensiune numarul patru 


   Chemati-va in ajutor monada si pe Maestri pentru construirea vehiculului personal merkabah, daca inca nu aveti unul. Cereti in meditatie ca merkabah sa va fie programat sa se roteasca pentru ridicarea vibratiei personale la frecventa de dimensiunea a cincea, aceea a Maestrului Inaltat. Utilizati merkabah de cate ori vreti sa calatoriti in timpul meditatiei sau noaptea, in timp ce dormiti. Rotirea merkabah face parte din procesul de invatare a dematerializarii si rematerializarii.



Tehnica de ascensiune numarul cinci 


   In timp ce meditati, de acum inainte, faceti cererea ca toate celelalte unsprezece extensii ale sufletului sa vi se alature in munca voastra pentru ascensiune. Nu le ordonati, mai degraba invitati-le sa va asiste si cereti monadei si poate si lui Vywamus sa va ajute sa le adunati. In meditatiile de mai tarziu, se poate sa doriti, de asemenea, sa invitati toate cele o suta si patruzeci si patru de extensii ale sufletului vostru. Prin aceasta, faceti munca de ascensiune pentru doisprezece dintre voi, in loc de unul singur. Tineti minte, intreg grupul vostru de suflete ascensioneaza printr-o singura extensie a sufletului. Nu am cuvinte sa spun cu cata caldura recomand aceasta tehnica de ascensiune.

Tehnica de ascensiune numarul sase 


   Invocati-i in timpul meditatiilor voastre pe Isis, Osiris, Serapis Bey si pe Thoth pentru utilizarea Chivotului Legii la accelerarea drumului vostru catre ascensiune. Chivotul Legii a fost utilizat de catre marii Ptahi si de catre Maestrii egipteni din trecut la initierile lor si la munca lor pentru ascensiune. Veti simti o crestere marcata a puterii meditatiei voastre dupa aceasta cerere.



ariel3

 Tehnica de ascensiune numarul sapte 


   Cereti, sub indrumarea monadei voastre, ancorarea si activarea celor douazeci si doua de chakre. Chakrele voastre vor cobori realmente in trupul vostru ca niste corpuri de Lumina. Ele vor ramane in sistemul celor patru corpuri o perioada de timp, apoi il vor parasi. Invocarea staruitoare pentru coborarea chakrelor superioare va va incarca bateria spirituala, cu timpul. Va mari luminozitatea becului spiritual care sunteti. Este extrem de important sa faceti acest lucru sub indrumarea monadei voastre, ca sa nu va ardeti corpul. Aceasta nu este ceva care trebuie sa se faca dintr-o data, ci incet si gradat, pentru a va pregati sistemul nervos. Cereti sufletului si monadei voastre sa supravegheze procesul si nu aveti a va teme de nimic. As recomanda sa se utilizeze o vreme tratamentul meditatiei pentru ascensiune de la sfarsitul acestei carti. Puneti-l pe o banda audio pe care sa va inregistrati propria voce. Cu timpul, veti integra primele saisprezece chakre. Apoi puteti incepe sa cereti chakrele din dimensiunea a cincea, de la a saisprezecea pana la a douazeci si doua.


Tehnica de ascensiune numarul opt 


   Daca simtiti vreodata disconfort in timpul meditatiei, chemati imediat, intotdeauna, echipa de vindecatori PAM (Programul de Asistenta Medicala). Acesta este un grup de fiinte inaltate format din Pan, prealuminatul zeu al vindecarii, Unitatea Medicala a Marii Fratii Albe si sufletul si monada ta. Pur si simplu cheama-i pe nume. Ei sunt special pregatiti sa ajute la orice blocaje medicale sau energetice. Eu ii invoc la fiecare meditatie ca sa ma ajute sa-mi mentin corpul echilibrat in timp ce meditez. Pentru a intelege totul despre echipa medicala PAM, cititi capitolul despre ei din a doua mea carte, Psihologia Sufletului (Soul Psychology).

Tehnica de ascensiune numarul noua 


   In fiecare meditatie, cereti coborarea si ancorarea monadei voastre, a corpului vostru Mayavarupa, a corpului vostru solar auriu angelic, a corpului vostru solar de Lumina, Dumnezeu si Mahatma. Toate acestea sunt aspecte mai inalte ale voastre (identitatea voastra multidimensionala) care vor fuziona cu sistemul vostru de patru corpuri si va vor mari ceficientul de Lumina, ridicandu-va vibratia generala.

fd

Tehnica de ascensiune numarul zece 


   In fiecare meditatie, cereti construirea celor douasprezece lanturi ADN in corpul vostru eteric fizic. Contrar a ceea ce inteleg cei mai multi dintre oameni in legatura cu asta, cele douasprezece lanturi ADN sunt construite in corpul eteric si nu se manifesta realmente in cel fizic pana dupa ascensiune. Cereti in permanenta acest lucru si, cu timpul, aceasta lucrare se va savarsi. Ea face parte din pregatirea corpului vostru ascensionat.



Tehnica de ascensiune numarul unsprezece 


   Cereti in meditatie o experienta a rapirii. Aceasta este o experienta care consta in a fi urcat pe stalpul de Lumina sau urcarea stalpului de Lumina in meditatie.

Tehnica de ascensiune numarul doisprezece 


   In fiecare meditatie cereti o binecuvantare speciala pentru ascensiune si accelerarea acesteia, de la unul dintre Maestrii Inaltati.



Tehnica de ascensiune numarul treisprezece 


   In fiecare meditatie, cereti o deschidere completa a chakrei voastre pentru ascensiune si o deschidere si o activare completa a tuturor centrilor din creierul vostru. Chakra voastra pentru ascensiune este o chakra care se afla in spatele capului, acolo unde ar incepe o coada de cal. Este un loc moale in varful capului, putin spre spate. La ascensiune, aceasta chakra este complet deschisa. O alta cheie pentru ascensiune este activarea deplina a centrilor creierului si realizarea iluminarii depline a creierului. Cereti Maestrilor Inaltati sa vi se dea o dispensa divina pentru cheile ascensiunii si ankh-urile din creierul si inima voastra. Acestea functioneaza ca niste chivoturi ale legii sau merkabah-uri in miniatura, care se rotesc si va maresc coeficientul de Lumina si contin informatie pentru ascensiune. Cereti in timpul meditatiei si inainte de a adormi ca acestea sa fie puse in voi, pentru a va accelera procesul de ascensiune.



Tehnica de ascensiune numarul paisprezece 


   Chemati-l pe Vywamus sau pe alti Maestri Inaltati ca sa va pregateasca sistemul nervos fizic si pe cel eteric pentru ascensiune. Aceasta este una dintre cheile cresterii coeficientului vostru de Lumina si pentru a incepe sa aveti frecventele mai inalte ale Luminii.



Tehnica de ascensiune numarul cincisprezece 


   Faceti in mod regulat meditatia si tratamentul pentru ascensiune descrise la sfarsitul acestei carti. Cand nu mai utilizati aceasta meditatie mai lunga, luati notite din sectiunea despre tehnicile pentru ascensiune si incercati aceste diferite metode in diferite meditatii.



Tehnica de ascensiune numarul saisprezece 


   In meditatie, prezentati-va in fata lui Sanat Kumara si faceti-va cererile-rugaciuni pentru calea voastra catre ascensiune. Aratati, de asemenea, ce aveti de oferit ierarhiei si umanitatii privind munca in serviciu pe care ati dori sa o faceti. Utilizati aceasta tehnica in special la fiecare festival Wesak, care are loc la luna plina din mai. Aceasta este, intr-adevar, cea mai sfanta zi a anului din punctul de vedere al Ierarhiei Spirituale.

daughter of isis by nilhisiewen d2zbset



Tehnica de ascensiune numarul saptesprezece 


   Chemati flacara cea mare sa fuzioneze si sa se amestece cu flacara cea mica de pe Pamant. Cereti fuziunea completa a monadei, a sufletului si a personalitatii de pe Pamant. Cereti casatoria divina a sufletului cu spiritul pe Pamant.



Tehnica de ascensiune numarul optsprezece 


   Chemati-i pe Helios, Metatron si Enoch pentru a primi literele de foc si toate informatiile spirituale importante din Cheile lui Enoch in toate cele cinci limbi sacre. Cereti ca toate aceste informatii sa va fie transmise in meditatie sau in timpul somnului. Acest concept se aseamana foarte mult cu derularea unei iregistrari pentru invatarea unei limbi straine noaptea, in timpul somnului, doar ca se petrece la un nivel cu mult mai inalt. Tot continutul cheilor lui Enoch si multe altele sunt literalmente programate in bancile de date ale calculatorului vostru, fara ca macar sa cititi aceste carti. Aceasta se aseamana cu Tehnica de ascensiune numarul doi, chemarea pachetelor cu informatia Luminii pentru toate cele trei sute cincizeci si doua de niveluri ale lui Mahatma. Intregul proces nu dureaza prea mult si tot acest material va fi la dispozitia voastra in viitor. El ajuta si la marirea coeficientului de Lumina.



Tehnica de ascensiune numarul nouasprezece 


   “Eliminati toate implanturile extraterestre si toti elementalii. Aceasta se poate face luand contact cu sotia mea, Terri, si cu mine, sau cu orice persoana calificata din comunitatea voastra. Se poate face si prin telefon si dureaza circa o ora. Toata lumea de pe planeta are asa ceva si nu este nimic de temut. Este vorba doar despre o alta rafinare si purificare la nivel subtil, care ajuta la accelerarea ascensiunii voastre. (Pentru mai multe informatii despre aceasta, cititi cartea mea despre misterele oculte; cea de-a doua parte a cartii este o trecere in revista completa a miscarii extraterestre si da o explicatie detaliata despre tot acest proces.)”



Tehnica de ascensiune numarul douazeci 


   Chemati-l pe Helios anume ca sa va ajute sa va construiti corpul de Lumina. Cereti, de asemenea, ancorarea completa a Corpurilor de Lumina ale sufletului si monadei voastre in sistemul vostru de patru corpuri si fuziunea lor deplina cu vehiculul vostru fizic. Helios este deosebit de priceput la aceasta lucrare, dat fiind ca el este Logosul Solar si intruchipeaza energia solara, care are o corelatie directa cu Corpul de Lumina.

LadyDeath



A  SAPTEA  INITIERE 


   Cea de-a saptea initiere este cea mai inalta initiere care poate fi luata in acest plan. A saptea initiere inseamna eliberarea de viata fenomenala a celor sapte planuri ale vietii noastre planetare. Este, realmente, o ridicare in afara sau peste planul cosmic fizic. Este o fuziune cu planul de constiinta Divin sau al Logosului. Vointa Maestrului fuzioneaza perfect cu aceea a Logosului Planetar. Fiul sau fiica lui Dumnezeu si-a gasit drumul inapoi la Tatal si la sursa de origine, acea stare a existentei care este denumita Shamballa. Maestrul a devenit un punct concentrat de Lumina vie. El sau ea are dreptul sa intre si sa iasa din regatul Shamballa. Vederea Maestrului trece de bariera inelului solar. El stapaneste toate cele sapte raze. (Se va vorbi despre stiinta celor douasprezece raze intr-un capitol ulterior.) El exercita legea in sistemul solar. Incepe sa vada planurile si scopurile Logosului Solar. Maestrului i se acorda revelatia calitatii iubirii/intelepciunii care se exprima prin toate formele create. Maestrul s-a despartit de orice importanta acordata formei. Chakra coroanei este chakra stimulata la aceasta initiere. Aceasta initiere este denumita in terminologia crestina reinviere.

CELE  SAPTE  CAI CATRE  EVOLUTIA  MAI  INALTA 


   In momentul ascensiunii ni se cere sa alegem una dintre cele sapte cai catre evolutia mai inalta. Cele sapte cai dintre care putem alege sunt urmatoarele:


Calea in Serviciul Pamantului
Calea Muncii Magnetice
Calea Pregatirii pentru Logosul Planetar
Calea catre Sirius
Calea Razelor
Calea pe Care Este Insusi Logosul
Calea Fiului Absolut

   Cei mai multi dintre oameni aleg calea catre Sirius, caci aceasta este universitatea din care face parte Shamballa. Ea serveste ca loc de pregatire din care, mai tarziu, in cursul evolutiei cosmice, te poti transfera pe cai mai avansate.


   Djwhal Khul a ales calea catre Sirius, ca si Buddha. Prima cale este pentru cei care doresc sa continue lucrul ca Pamantul dupa ce se inalta. Sotia mea a ales aceasta cale si a facut o intelegere cu Djwhal Khul sa ramana sa lucreze cu Pamantul timp de patru mii de ani, desi nu va ramane neaparat fizic pe Pamant in tot acest timp.


   Eu am ales calea catre Sirius si ma gandesc sa ma transfer pe calea Fiului Absolut mai tarziu, dupa pregatirea de baza pe Sirius. Mi s-a mai spus ca voi mai ramane pe Pamant aproximativ douazeci de ani, timp in care voi lucra in ashramul lui Djwhal Khul, inainte de a pleca pe Sirius. In majoritatea noptilor, in timp ce dorm, calatoresc spre Sirius in corpul meu sufletesc.


   Pentru mai multe informatii despre aceste sapte cai catre evolutia mai inalta, v-as recomanda sa cititi cartea lui Alice Bailey intitulata Initiera, cea umana si cea solara. Djwhal Khul face acolo o scurta prezentare a acestor sapte cai. Va previn, insa, ca aceste informatii trebuie preluate mai mult de emisfera dreapta decat de cea stanga a creierului vostru. V-as recomanda sa incepeti sa meditati in legatura cu aceste sapte cai ale evolutiei mai inalte chiar inainte de a ascensiona. Mai exista niste informatii despre aceste sapte cai la sfarsitul cartii lui Alice Bailey Razele Initierii.


   Dat fiind ca informatiile despre cele sapte cai ale evolutiei mai inalte sunt atat de succinte si greu de inteles, am dedicat un capitol intreg prezentarii pe larg a acestor cunostinte si informatii intr-un mod usor de inteles si clar in noua carte pe care o scriu acum si care este intitulata O autobiografie spirituala a actualei mele ascensiuni. Aceasta carte nu va fi disponibila decat la finele anului 1995 sau la inceputul lui 1996. Pana atunci, as recomanda citirea acestui set de patru volume.




Sursa: atlantisra.wordpress.com

577692 235680683200775 100002765354867 336909 2019676861 n

Bazele ştiinţifice ale spiritualităţii

 
Adma StarFIre Reiki Meditation Mandala 164222510 std
 
În conformitate cu cele mai recente descoperiri ale Fizicii Moderne, înainte de Big Bang (explozia cosmică ce a avut loc acum 15-20 miliarde de ani, şi care stă la baza Universului nostru) exista numai un spaţiu cu 10 dimensiuni, la care noi ne vom referi ca fiind Hiperspaţiu. Cu un singur moment înainte de Big Bang, (momentul zero), acest spaţiu cu 10 dimensiuni era stabil, iar când a avut loc Big Bang-ul, acesta a devenit instabil şi a început să se mişte.
 
Mişcarea sa era (şi încă este) în termenii vibraţiilor. Ca parte a acestor vibraţii, 4 din cele 10 dimensiuni au început să se extindă exploziv, în timp ce celelalte 6 s-au contractat violent, până când au devenit de mărime infinitezimală. Cele 4 dimensiuni ale Hiperspaţiu-ului sunt încă extinse şi acesta este Universul, pe care noi îi observăm acum, cu cele trei dimensiuni ale sale (lungime, lăţime şi înălţime) şi cu dimensiunea timp, formând împreună spaţiul nostru tradiţional quadridimensional. Aceasta expansiune, asemănătoare cu umflarea unui balon, este observabilă din cauza faptului că alte stele sau galaxii sunt aruncate în afara noastră cu
viteze mari. Celelalte 6 dimensiuni s-au contractat la o mărime mult mai mică decât un milimetru si acest Hiperspaţiu cu 10 dimensiuni pare a fi doar cu 4 dimensiuni.
 
Interesant este că în concordanţă cu „Teoria Superstring-urilor”, aceste 6 dimensiuni continuă să vibreze ca părţi ale vibraţiilor Hiperspaţiu-lui şi formează un număr infinit de particule unidimensionale invizibile, numite Superstring-uri”. Ştim că „Superstring-urile”
se comportă, metaforic vorbind, precum coardele chitarei, fiecare vibrând cu frecvenţă diferită. Mişcarea lor vibraţională constituie un câmp uriaş, pe care noi l-am numit Câmp de Energie Universală. La vibraţii joase (şi energii joase) „Superstring-urile” apar ca fiind materia pe care o vedem în jurul nostru, inclusiv copaci, flori, pământ, corpurile noastre etc. La vibraţii înalte, „Superstring-urile” ne rămân invizibile, dar ele formează Câmpul de Energie
Universală subtil. Fiecare „Superstring” transportă energie, Energia Universală, care este cea mai fundamentală energie în Univers, din toate formele de energie ce există. Am văzut aceasta tot timpul, această energie este transferată de la Câmpul Universal subtil către o formă grosieră (mai densă) a Câmpului Universal, care este câmpul individual sau persoana,
la nivele foarte intense, în timpul tratamentelor cu Energie Universală.
 
Tot ceea ce vedem noi în jurul nostru, de la copaci la munţi şi la stele, sunt doar vibraţiile „Superstringurilor” percepute în spaţiu-timp, quadridimensional, pe care noi îl numim Universul nostru.
 
„Superstring-urile” însele sunt vibraţii ale Hiperspaţiului invizibil cu 6 dimensiuni, iar tot ce este în jurul nostru nu este nimic altceva decât vibraţiile Hiperspaţiu-lui. Cel mai fundamental Adevăr este acela, totul este Hiperspaţiu şi nimic nu este altceva decât Hiperspaţiu şi Hiperspaţiul este Sursa, Dumnezeu sau Tu cel adevărat. Noi avem percepţia iluzorie a mai multor obiecte separate în domeniul spaţiu-timp, quadridimensional, numai pentru că celelalte 6 dimensiuni, proiectate în cele 4 dimensiuni familiare nouă, apar conştiinţei noastre ca obiecte, maşini, corpuri, stele etc., care nu sunt nimic altceva decât vibraţii ale Hiperspaţiului (Sursei).
 
Observăm că „Superstring-urile” NU sunt părţi sau obiecte ale Hiperspaţiului cu 10 dimensiuni, ele sunt dimensiunile însele ale Hiperspaţiului. Totuşi, reflexiile lor (proiecţiile) în spaţiul nostru tradiţional quadridimensional, apar ca obiecte sau ca părţi ale Universului aşa cum noi îl observăm. Prin urmare, când sunt văzute cele 4 dimensiuni spaţiu – timp, chiar dacă manifestarea fiecărui „Superstring” apare a fi o minusculă parte a Universului nostru fizic, aceasta este o iluzie, pentru că fiecare „Superstring” este Hiperspaţiul Însuşi.
 
Pentru acelaşi motiv, fiecare particulă subatomică, fiecare atom, celulă, corp, stea etc. este Hiperspaţiul Însuşi şi de aceea, chiar dacă tu ca persoană pari a fi o mică parte a Universului fizic, în realitate întregul Univers este în interiorul tău sau mai precis, Tu eşti Universul.
 
Această formulare este corectă pentru că tot ceea ce există este Hiperspaţiu şi dacă Tu eşti Acela, atunci Universul (manifestarea Hiperspaţiului) eşti de asemenea „Tu”. (Vezi discuţiile despre holograme, referitoare la acest argument.
 
Toate entităţile (care sunt în realitate „Superstring-uri”) interacţionează cu spaţiul quadridimensional, în care ele se mişcă şi sunt forme inseparabile ale acestuia. (Acesta este din cauză că toate entităţile, la fel de bine ca şi spaţiutimp, sunt dimensiuni ale unicului Hiperspaţiu) Implicaţiile acestui fapt sunt fenomenale. Rezultă că totul, incluzându-ne şi pe noi înşine, este conectat intim cu spaţiul quadridimensional, care în trecut se credea a fi separate de noi.
 
Pe scurt: Sursa este Hiperspaţiul cu 10 dimensiuni. Vibraţiile acestui Hiperspaţiu, care include şi vibraţiile „Superstring-urilor” este de fapt Sursa în Mişcare. Sursa în Mişcare cu cele 10 dimensiuni şi vibraţiile sale este Universul nostru Adevărat, însă celelalte 6 dimensiuni ale sale nu ne sunt nouă vizibile. Aceste 6 dimensiuni, cu vibraţii diferite (sau „Superstring-uri”),
apar simţurilor noastre mai mult ca materia pe care noi o vedem în jur.
 
Acesta este Universul fizic sau manifestarea Sursei. Acum se pune întrebarea, cum pot „Superstring-urile” invizibile, să apară simţurilor noastre (sau conştiinţei noastre) ca obiecte vizibile? Răspunsul poate fi dat numai după o scurtă descriere a fenomenului neaşteptat. Un
fenomen neaşteptat are loc atunci când un sistem formează brusc un alt sistem, diferit şi radical (sau un nivel diferit al realităţii). Cu alte cuvinte, chiar dacă sistemul original inerent rămâne acelaşi, în anumite condiţii el arată o proprietate bruscă şi neaşteptată, care nu era înainte, dar care face ca sistemul original să pară a fi un sistem cu totul diferit, o structură
neaşteptată sau un alt nivel al organizării (sau alt nivel al realităţii). Un exemplu simplu: gheaţa este o structură neaşteptată, care provine din apă numai în condiţii specifice, în acest caz, temperaturile foarte scăzute. Deci, acesta este un caz foarte obişnuit (gheaţă-apă), dar alte fenomene neaşteptate pot fi radicale. Ele produc forme noi, ce nu sunt aşteptate pe
bazele unui nivel fundamental. În cele mai multe cazuri, analiza în amănunt nu ne ajută prea mult, pentru că ea nu ne spune prea multe despre complexitatea şi bogăţia acestui nou nivel de organizare. Fenomenul neaşteptat în fizică, lucrează precum miracolul. Universul fizic, pe care noi îl observăm, este o structură neaşteptată a „Superstring-urilor” fundamentale
(sau Câmpul de Energie Universală). Dar cum apare el ? Pentru a răspunde la această întrebare, să ne întoarcem înapoi cu 20 miliarde de ani, în momentul Big Bang. Iniţial a fost Hiperspaţiul (Sursa). Cu Big Bang-ul, el s-a mişcat şi a creat Sursa în Mişcare, un Univers vibraţional cu 10 dimensiuni, care este foarte puţin asemănător cu Universul fizic quadridimensional, observat de noi acum. La mult mai puţin de o milisecundă cele 10 dimensiuni s-au extins,mai târziu au stabilit spaţiul – timp, cunoscut nouă şi celelalte 6 dimensiuni s-au contractat la o mărime mult mai mică decât un milimetru.
 
„Superstring-urile” erau foarte dense (strâns unite) şi au creat prima structură neaşteptată – quarcii şi electronii, care au fost primele particule existente în Universul nostru. La celelalte nivele ale spectrului (nivelele de energie medii şi înalte) „Superstring-urile” şi-au păstrat natura lor subtilă şi infinitezimală.
 
Deci, particulele au apărut numai din „Superstring-uri” la cele mai joase nivele de vibraţie ale energiei. Este important să observăm că fiecare quarc este încă un „Superstring”. Fiecare quarc este doar un nivel mai înalt de organizare al „Superstring-urilor” fundamentale. Altfel spus, quarcii (particulele) apar ca un nivel mai jos al Realităţii, din nivelul mai înalt al Realităţii. Fiecare particulă nu este nimic altceva decât vibraţii dense, forme grosiere ale „Superstring-urilor”, şi ca o proprietate uimitoare a structurilor neaşteptate, quarcii au o dimensiune mai mare decât forma subtilă a „Superstring-urilor”. Pe măsură ce timpul a trecut, variaţiile în vibraţiile „Superstring-urilor” şi spectrul lor de energie a devenit din ce în ce mai larg, permiţând energiilor şi vibraţiilor să devină din ce în ce mai joase. La o milisecundă după Big Bang, nivelul relativ al energiei a devenit mai dens şi a format particule mai mari, neutronii şi protonii, care sunt formaţi din quarci. După 3 minute, a fost format nucleul (compus din neutroni şi protoni). După 700 000 ani, energiile din partea de jos a
spectrului au ajuns până la 0,01 eV şi vibraţiile acolo au devenit dense şi s-au format primii atomi. Atomii erau mai mari decât orice altă particulă existentă înainte şi erau formaţi din nucleu şi electroni. La energii mai joase (10 eV), combinaţia atomilor a format moleculele. În mod asemănător, mai târziu, anumite molecule au format celulele vieţii şi celulele au format corpul viu.
 
Unele cellule (neuroni) formează în colectiv creierul sau conştiinţa. Vedem aşadar, că deşi energiile au devenit din ce în ce mai joase şi vibraţiile au devenit din ce în ce mai dense, a apărut o organizare fundamentală, ca sistem diferit (un nivel următor al organizării) la energia
joasă a spectrului. Începând cu „Superstring-urile”, după multe ierarhii, noi avem ceea ce numim materie: copacii, oameni, stele etc., care sunt vizibile, deşi „Superstring-urile” fundamentale sunt invizibile. În acest punct, sunt două importante probleme de observat:
 
1. Încă există „Superstring-uri” invizibile la energii înalte ale spectrului, pe care noi le-am denumit înainte în text Câmp de Energie Universală subtil, (asta poate explica de ce astrofizicienii caută încă ceea ce este numită pierderea masei Universului neînţelegând că acesta este Câmpul invizibil, subtil, de Energie Universală, care nu are masă şi nu este detectabil). Aceste „Superstring-uri” nu apar ca materie, dar interacţionează cu aceasta, sunt
răspândite peste tot şi noi le-am văzut aducând corpurilor noastre, Energie Universală suplimentară.
 
2. Ceea ce numim noi materie şi ceea ce noi vedem ca materie diferită în jurul nostru, nu este nimic altceva decât vibraţiile dense ale „Superstringurilor”, la energii joase. Corpurile noastre sunt individualizări grosiere ale Câmpului de Energie Universală, care apare ca materie solidă conştiinţelor noastre. Deci, numai atunci când conştiinţa apare, apare împreună cu ea şi iluzia materiei şi falsa senzaţie a separării. Noi ştim că Universul este format numai din forme de vibraţii subtile şi dense şi din nimic altceva. Materia este însă numai o etichetă, o iluzie, un adevăr limitat pe care noi îl folosim pentru a descrie vibraţiile dense. Devine acum clar că atât corpurile noastre, cât şi tot ce ne înconjoară, sunt corpuri energetice, iar materia solidă, separată, este o iluzie creată de mintea noastră.
 
Motivul pentru care mintea noastră (conştiinţa) vede diferenţele în existenţa din jurul nostru (precum o maşină, corp, aer) este doar pentru că totul vibrează cu frecvenţe variate. Nivelul, adică cantitatea sau mărimea vibraţiilor „Superstring-urilor”, determină tipul quarcului care apare, iar combinaţiile diferite ale vibraţiilor determină ce tip de atomi se va manifesta
etc. Motivul pentru care noi simţim lucrurile ca fiind solide, este numai din cauză că există câmp electromagnetic (forţă) între corpurile noastre şi obiectele pe care le atingem, care există şi între fiecare atom şi care dă falsa senzaţie de soliditate. Forţa electromagnetică nu este nimic altceva decât o vibraţie diferită a „Superstring-urilor”. La început, în jurul momentului 10 secunde, „Superstring-urile” au format o singură forţă unificată, ce mai târziu
în timp s-a divizat în forţe nucleare slabe şi tari, gravitaţie, forţe electromagnetice, care sunt toate generate de bozoni, deci toate particulele şi forţele în natură sunt doar vibraţii.
 
Dacă diferenţele între obiecte sunt iluzii şi dacă soliditatea obiectelor pe care noi le atingem este tot o iluzie, atunci înseamnă că percepţia noastră asupra materiei şi separării este tot o iluzie sau un nivel foarte jos al realităţii.
 
Realitatea fundamentală este aceea că totul este constituit din vibraţii şi diferenţele ce există sunt urmare a nivelelor de vibraţie. Deci, în realitate, ceea ce vedem noi ca lume fizică, este un ocean de câmpuri vibratorii, ce nu are graniţe, îmbinate intim unele cu altele. Acesta este adevărata şi frumoasa faţă a Universului nostru, pe care noi am cunoscut-o atât de puţin până
acum.
 
Noi am văzut aceasta din cauza fenomenului neaşteptat. Aceeaşi Sursă (Hiperspaţiu) iese la iveală ca diferite aparenţe, într-un mod ierarhic, iar toate aceste aparenţe diferite (organizări sau sisteme) coexistă simultan, ca fiind aspecte diferite ale Hiperspaţiului. Trebuie să observăm că fiecare aspect este Hiperspaţiul Însuşi, totuşi fiecare aspect sau fiecare aparenţă corespunde unui nivel diferit al Realităţii. Cel mai fundamental, profund sau altfel spus, cel mai înalt nivel al Realităţii este Hiperspaţiul, care este Sursa a tuturor realităţilor. Alte realităţi ce apar din Hiperspaţiu, ca un nivel următor al structurii neaşteptate, sunt totuşi nivele mai joase ale realităţilor, din cauză că toate nivelele realităţilor depind de existenţa lor în Hiperspaţiu (Sursa), în timp ce Hiperspaţiul poate exista independent. Să privim la toate aceste realităţi, una câte una, căci ele joacă un rol foarte important în înţelegerea Adevărului despre Existenţă. Vom diferenţia patru realităţi principale:
 
Primul nivel al Realităţii este Hiperspaţiul cu 10 dimensiuni sau Sursa.
 
A doua realitate apare din aceasta şi este planul vibraţiilor nelocalizate. Acest plan reprezintă un nivel mai scăzut al Realităţii, în comparaţie cu primul. El constă în Sursa în Mişcare şi mai special, vibraţiile „Superstring-urilor” cu 10 dimensiuni, care sunt compactările (sau contracţiile) celor 6 dimensiuni ale Hiperspaţiului. Acest al doilea nivel este numit planul vibraţiilor nelocalizate pentru că „Superstring-urile” sunt conectate nelocalizat sau dincolo de
spaţiu-timp. Aceasta este foarte adevărat, considerând că factorul cel mai important este că „Superstring-urile” sunt cele 6 dimensiuni ale Hiperspaţiului şi totuşi ele există în afara celor 4 dimensiuni, care constituie spaţiul quadridimensional, convenţional pentru noi.
 
Al treilea nivel al Realităţii este planul local vibraţional şi se referă la aceleaşi „Superstring-uri”, dar de această dată la reflexiile lor în spaţiul quadridimensional, vizibil nouă. Cu alte cuvinte, acest nivel descrie cum cele 6 dimensiuni ale Hiperspaţiului – „Superstring-urile” – sunt percepute de către celelalte 4 dimensiuni, sau de spaţiul quadridimensional, convenţional nouă.
 
Deci, în timp ce al doilea nivel al Realităţi vede vibraţiile „Superstringurilor” mişcându-se într-un spaţiu cu 10 dimensiuni, al treilea nivel observă mişcarea lor în spaţiul nostrum convenţional, cu 4 dimensiuni, care are o perspectivă mult mai limitată. Acest nivel al Realităţii este local, sau în spaţiu-timp. Cititorul trebuie să observe că deşi celelalte 6 dimensiuni există simultan în Universul nostru, ele sunt invizibile şi noi suntem conştienţi doar de cele 4 dimensiuni, pentru motivul că noi ne asumăm incorect faptul că toate mişcările şi conectările sunt limitate la aceste 4 dimensiuni, dar nu este aşa. Acesta este modul în care vibraţiile sunt percepute în al treilea nivel al Realităţii.
 
În sfârşit, planul fizic este al patrulea şi cel mai de jos nivel al Realităţii, aceasta este realitatea unde conştiinţa a apărut la marginea cea mai de jos a spectrului de energie. În această realitate, toate vibraţiile apar conştiinţei ca materie, cu alte cuvinte, acesta este Universul fizic de care noi suntem conştienţi. Această realitate este locală şi are cea mai limitată aparenţă.
Interesant este că toate aceste patru realităţi există în acelaşi timp în Universul nostru, deşi noi suntem de cele mai multe ori conştienţi numai de cel de al patrulea nivel al realităţii. Aici trebuie să ne oprim şi să înţelegem ce este localizarea şi Nelocalizarea.
 
Înainte de 1964, fizicienii gândeau că Universul era local. Local înseamnă că dacă două obiecte A şi B erau separate şi distanţate în spaţiu, pentru ca primul obiect A, să-l influenţeze pe al doilea obiect B, trebuie să călătorească în spaţiu, pe drumul către obiectul B şi să-l influenţeze fizic, sau să trimită un semnal către B şi acest semnal să poată călători în spaţiu, să-l găsească şi săl afecteze pe B. Dacă A nu poate face aceasta, înseamnă că A nu este în legătură cu B. Cu alte cuvinte, în conformitate cu localizarea, toate legăturile sunt realizate prin spaţiul nostru quadridimensional şi sunt limitate. Ceea ce noi vedem a fi separat, este în parte datorită localizării aparente. Noi gândim că dacă două lucruri sunt depărtate, între ele nu există nici o legătură, iar dacă sunt unul lângă altul, ele au legătură. În 1964, fizicianul Bell a dovedit
că această teorie era greşită, el a avut o străfulgerare în al doilea nivel al Realităţii. Bell a arătat că două obiecte se pot influenţa unul pe altul şi influenţa nu trebuie să călătorească în spaţiul quadridimensional, convenţional pentru noi. Aceasta înseamnă că două entităţi, aflate la orice distanţă sunt conectate şi se pot influenţa una pe alta instantaneu.
 
Nelocalizarea indică existenţa unui tărâm invizibil nouă, dar care este aici şi există la un nivel foarte adânc şi la acest nivel orice lucru este conectat cu orice altceva, dincolo de limitările spaţiu – timp. În timp ce localizarea înseamnă în spaţiu şi timp, nelocalizarea înseamnă dincolo de spaţiu şi de timp. Conform nelocalizării, două entităţi sunt conectate chiar dacă ele sunt depărtate în spaţiu, aşa că spaţiul-timp quadridimensional tradiţional şi limitările nu mai au nici o importanţă, fiind depăşite. Sub lumina acestor informaţii, al patrulea nivel al Realităţii devine acum mult mai clar. Deci, „Superstrig-urile sau vibraţiile sunt Hiperspaţiul cu 6 dimensiuni. Aceasta implică două lucruri, primul înseamnă că ele sunt echivalente cu
Hiperspaţiul (cu alte cuvinte, ele nu sunt doar obiecte în el sau părţi ale lui), al doilea, ele sunt în esenţă dincolo de spaţiul nostru quadridimensional, tradiţional. Dacă ele sunt în afara spaţiului-timp, prin definiţia de mai sus ele nu sunt localizate, deci chiar dacă proiecţiile lor apar a fi localizate în spaţiu-timp, în realitate ele nu sunt.
 
Aceste lucruri implică următoarele: ca parte a celui de al patrulea nivel al Realităţii, numai entităţile ce sunt unele lângă altele, sunt conectate. Ca parte a celui de al treilea nivel al Realităţii, toate entităţile sunt în esenţă vibraţii, dar numai vibraţiile aceleia care este în imediata vecinătate a celeilalte se conectează. Ca parte a celui de al doilea nivel al Realităţii, este adevărat că orice vibraţie este conectată cu orice altă vibraţie şi nu contează cât de departe se află ele. Dacă vibraţii („Superstring-urile”) sunt conectate în 6 dimensiuni, cum ar putea fi ele permanent separate? În sfârşit, al patrulea nivel al Realităţii spune că toate vibraţiile sunt una cu Hiperspaţiul şi totul este Sursa Însăşi.
 
În rezumat: toate obiectele şi toţi oamenii sunt vibraţii şi orice lucru este conectat cu orice altceva, nelocalizat, dincolo de spaţiu-timp. Aceasta se poate datorită localizării (şi din cauza percepţiilor conştiinţei noastre, căreia lucrurile îi apar separate), dar şi din cauza nelocalizării fundamentale (prin care orice lucru din Univers este adânc conectat). La al patrulea nivel al
Realităţii, noi observăm materia (soliditate, diversitate) şi separaţia. Al treilea nivel al Realităţii spune că toată materia este constituită din vibraţii, deşi nu toate vibraţiile sunt conectate, ci numai acelea ce se înconjoară unele pe altele – aceasta este o conectare locală. 
 
Diferenţele în materie sunt depăşite în această realitate unde există asemănare şi armonie. Al
doilea nivel al Realităţii arată că toată materia este vibraţie şi totul este conectat cu totul. 
 
Distanţa în spaţiu-timp este irlevantă. Această realitate indică că separaţia este depăşită în întregime şi există Integralitatea în Univers. În sfârşit, cel mai înalt şi primul nivel al Realităţii ne arată pur şi simplu că toate obiectele, toate vibraţiile, toţi oamenii nu sunt decît Sursa
însăşi. Această realitate depăşeşte Nemărginirea. Aici există Unitatea.
 
Această realitate indică că universul nostru real este holografic, cu alte cuvinte Tu nu eşti numai parte a Universului, dar Tu eşti Universul sau Universul este în Tine (în concordanţă cu holografia – o ramură a opticii – din fiecare mică parte a unei imagini fotografice, întreaga imagine poate fi construită înapoi, aşadar o mică parte conţine în mod surprinzător întregul).
Pur şi simplu, orice lucru este conectat cu orice alt lucru, din cauză că el este una cu Hiperspaţiul sau Sursa.
 
În acest moment, cititorul ar trebui să înţeleagă că Universul nostru perceput fizic este cel mai de jos nivel al Realităţii, în comparaţie cu cele mai fundamentale realităţi ale Integralităţii şi Unităţii. Universul fizic de care noi suntem conştienţi este numai o manifestare limitată a Sursei. Universul nostru real este un Univers vibraţional cu 10 dimensiuni (Sursa în mişcare) şi nu Universul nostru fizic, quadridimensional. Fiecare materie, fiecare persoană în Universul nostru, de fapt există în acest plan cu 10 dimensiuni şi este conectată cu orice altă persoană sau cu orice alt lucru în Univers, deşi pot să apară separate în spaţiu-timp.
 
Odată ce noi ştim sta devine clar că percepţiile extraordinare nu sunt de loc extraordinare. Telepatia, este din cauza conexiunii noastre intime, nelocalizate, din afara spaţiului tridimensional. Visele profetice sau înţelepciunea intuitivă se datorează conectării nelocalizate, dincolo de timpul unidimensional. În primul caz este depăşit spaţiul, în al doilea caz este
depăşit timpul. Acum înţelegem cum vindecăm la distanţă şi cum să accesăm Energia Universală nelocalizat de la Câmpul Universal îndepărtat.
 
Nelocalizarea exprimă de asemenea conştiinţa colectivă sau lipsa ei, prin care toate minţile sunt conectate şi mai mult orice informaţie din viitor sau din trecut este în interiorul nostru şi poate fi accesată (ca fiind dincolo de timp sau nelocalizată în timp), atâta vreme cât noi
suntem receptivi la aceasta.
 
Deci, nelocalizarea este un adevăr mult mai fundamental în Univers decît localizarea. Aceasta înseamnă că chiar dacă lucrurile pot sau nu pot fi conectate localizat în spaţiul quadridimensional, ele sunt întotdeauna conectate nelocalizat. Chiar şi „Superstring”-urile sunt conectate nelocalizat, iar proiecţiile lor, pe care le percepem în spaţiul quadridimensional, apar ca fiind conectate numai localizat. Deci, fiecare influenţă este mai întâi nelocală, din cauză că localizarea apare din nelocalizare. Să dăm un exemplu. Când noi direcţionăm Energie Universală sau în gând, de la punctul A la punctul B, aflate la distanţă, energia sau gândul pot să traverseze spaţiul prin intenţie inconştientă, însă nu este necesar atunci când noi suntem conştienţi de legătura nelocală dintre A şi B. A şi B apar a fi la distanţă, numai în percepţia
noastră. Apoi, noi putem face gândul sau energia să fie transferat de la A la B instantaneu, fără nici o călătorie în spaţiu. În realitate, toate influenţele locale sunt purtate de natura nelocală. Un exemplu simplu este apariţia în mintea noastră a unui gând despre o persoană pe care nu o aşteptăm să vină şi ea tocmai soseşte.
 
Altă implicaţie a diverselor nivele ale Realităţii este faptul că înţelegerea, scopul şi determinarea, sunt concepte neaşteptate, ce există numai la nivele joase ale Realităţii. Când noi privim la Adevăr dintr-un nivel adânc sau înalt al Realităţii, conceptele nu mai există acolo. Sursa nu are o preferinţă pentru aceasta sau cum să se mişte. Totul se întâmplă în interiorul Ei Însăşi şi nu poate să se separe de mişcarea sa – să controleze mişcarea, aşa cum face mintea cu corpul. Aceasta este într-o stare a Unităţii (şi Acesta este Adevăratul Tu). 
 
Mişcarea ei apare spontan. Ca un rezultat, mişcarea vibraţiilor în Univers este expresia lor însele, într-un mod aleator – precum este dansul liber. Şi atunci, la cel mai de jos nivel al
Realităţii (a patra realitate), conştiinţa (mintea) apare şi cu ea apar judecata, intenţia, scopul şi determinarea. Toate acestea nu erau înainte.
 
Fizicienii confirmă acest fapt în Fizica Cuantică. Universul este o întâmplare inerentă, deşi el ne apare determinat. În conformitate cu realităţile cele mai înalte, nu există nici un alt scop în viaţă, decât să trăieşti. Ţelurile spirituale sunt minunate dar pastreaza in minte ca ele se intampla intotdeauna neasteptaptat in fenomenologie (manifestare) şi nimic nu se întâmplă
Adevăratului Tu sau Sursei, când mintea ta este spirituală. Adevărul Final este că Tu eşti Adevărul şi în loc să-L cauţi, bucură-te Tu, fiind chiar El, pentru că Tu eşti deja Acela. Nu ar trebui să uităm că toată învăţătura este realizată doar din concepte şi din indicatori ai Adevărului şi Tu eşti deja Acel Adevăr înaintea învăţăturii. Când există înţelegere intuitivă şi completă că „Totul este Dumnezeu sau Sursa” nu mai este necesară nici o învăţătură.
 
În concluzie, Universul fizic este mai mult o creaţie a minţii tale, pentru că adânc, dincolo de orice lucru, sunt vibraţii nonfizice şi orice lucru este conectat cu oricare altul.
 
Tot ce există este Sursa – Hiperspaţiul – „Nimicul”, în afara „Totului” – Universul care a apărut şi s-a manifestat. Tu nu eşti limitat la persoana pe care Tu o reprezinţi, Tu eşti chiar Sursa Întregii Creaţii.
 
 
Sursa : necunoscuta
ANGEL 2

Ingerii si contactarea lor

MODALITATEA DE CONTACTARE A ENTITÃTILOR ANGELICE

420092 343457695691131 100000807109495 868929 1712993129 n

Vã asezati pe un scaun, având fata orientatã cãtre nordul magnetic, cu spatele drept, tãlpile pe sol, paralele între ele, fãrã sã se atingã, palmele pe genunchi. Închideti ochii, vã relaxati global, îndepãrtati orice fel de gânduri si vã linistiti cât mai mult.

Împreunati apoi mâinile în fata pieptului, ca pentru rugãciune si, cu multã sinceritate si iubire, spuneti rugãciunea “Tatãl nostru” de trei ori, cu voce tare. Dupã aceasta, rugati-L pe Dumnezeu sã vã ajute sã contactati telepatic lumea angelicã prin imaginea pe care o aveti acum în fatã.

Deschideti ochii si priviti cu atentie imaginea îngerului. Nu neglijati nici un detaliu, admirati-i frumusetea si urmãriti sã simtiti efluviile de energie beneficã ce vã cuprind, gradat, întreaga fiintã. Rostiti, totodatã si ideea-fortã ce caracterizeazã Îngerul respectiv si cu ajutorul cãreia veti atrage gratia respectivei fiinte angelice asupra voastrã.

Pe mãsurã ce simtiti prezenta divinã a îngerului, puteti sã treceti la urmãtoarea etapã.
Închideti din nou ochii si, trãind cât mai intens starea specificã ce v-a fost transmisã, cereti acelui înger sã vã ajute în situatia concretã de viatã pe care doriti sã o rezolvati. Gânditi-vã apoi cã sunteti deja în momentul în care ati obtinut ceea ce ati cerut. Bucurati-vã cã totul este asa cum ati dorit.

Multumiti, în final, plini de recunostintã, lui Dumnezeu si îngerului cu care ati comunicat, deschideti usor ochii si treceti, gradat, la alte activitãti.

Fiti atenti la inspiratiile care vor apãrea ca urmare a rugãciunilor voastre, la conjuncturile de viatã care pot fi, de multe ori, rãspunsuri la întrebãrile pe care le-ati pus.

Dacã, în timp ce vã rugati, constatati cã primiti chiar atunci rãspunsuri concrete, este bine sã le notati într-un caiet, pe care va trebui sã-l aveti la îndemânã. Acest exercitiu simplu trebuie reluat zilnic, pânã când observati cã ati obtinut ceea ce v-ati propus. În afara atingerii acestui scop, puteti fi sigur cã aveti, de acum înainte, un nou si minunat prieten divin, care va fi mereu alãturi de voi atunci când îl veti chema.


Vã prezentãm mai jos rugãciunea folositã pentru contactarea Îngerului pãzitor:

“Îngerul lui Dumnezeu, tu esti pãzitorul meu
Lumineazã-mã în noaptea aceasta,
Pãzeste-mã, sfãtuieste-mã si cârmuieste-mã pe mine, care-ti sunt încredintat prin grija si îndurarea lui Dumnezeu
Înger, îngerasul meu, roagã-te lui Dumnezeu, pentru sufletelul meu
si oriunde m-as afla
Tu sã fii în preajma mea
Din zi, din noapte, pânã-n ceasul cel de moarte.
Eu sunt mic, tu fã-mã mare,
Eu sunt slab, tu fã-mã tare,
Si-n tot locul mã-nsoteste
Si de rele mã fereste
Si cu bine mã-ngrijeste. Amin.”

4

ÎNGERII ARMONIEI
În reprezentarea simbolicã, Îngerii Armoniei sunt înconjurati de cele mai frumoase pãsãri ale aerului, care se unesc cu spiritul lor sfânt si plin de pace, ele simbolizând buna înþelegere, armonia si ghidarea cãtre relatiile care ne sunt cele mai favorabile.
Functia îngerilor: ajutã sufletele noastre sã trãiascã în armonie.
Misiunea lor pe Pãmânt: sã vegheze ca noi sã trãim în armonie, sã cãutãm compania oamenilor si sã ne exprimãm într-un mod cât mai plãcut.
Când Îngerii Armoniei îsi împart binecuvântãrile cu noi, atunci optãm pentru o viatã armonioasã, care vizeazã si planul psihic si planul emotional, care oglindeste deschiderea si sinceritatea noastrã fatã de lume. Dacã acordãm sentimentelor atentia cuvenitã, atunci trãim nu numai într-o armonie exterioarã, ci si în armonie cu noi însine. si, a trãi astfel, înseamnã sã ne respectãm talentele, sã le exersãm, rezonând cu Armonia cosmicã si dând nastere operelor de artã.
Sã ne gândim, în fiecare clipã, la Îngerii Armoniei, rugându-i sã ne îndrepte pe calea cea bunã, spre un mod de viatã creator si sã ne ajute sã evoluãm spiritual prin iubire, îngãduintã, dãruire. Cãci nimeni nu trãieste pentru sine, ci pentru gloria lui Dumnezeu pe Pãmânt si în Ceruri.

IDEEA FORTÃ: “Trãiesc în armonie cu întreaga Naturã, deoarece sunt una cu Sursa Divinã a Totului.”

23mvwo9

ÎNGERII PÃZITORI AI COPIILOR
Acesti minunati îngeri protejeazã si mentin tot ce apare nou în viatã, în special pe nou-nãscuti. Ei vegheazã asupra a tot ce are legãturã cu cresterea, asupra a tot ce are nevoie de cãldurã si ocrotire.
Functia îngerilor: vegheazã si ocrotesc copiii.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã redescoperim copilul din noi; se îngrijesc de orice nou început în viatã.
Ei sunt îngerii care vegheazã sufletele ce se încarneazã; ajutã mamele si bebelusii la nastere. Fiecare nou-nãscut este binecuvântat si ocrotit de îngerul sãu pãzitor. Ei hrãnesc, sustin, ocrotesc tot ceea ce este nou si fragil, pentru ca acesti copii sã devinã puternici si fermi. Acesti îngeri înlesnesc toate începuturile, sustin noile proiecte sau noile relatii.
Tot ceea ce este nou în viata noastrã va fi binecuvântat si ocrotit cu grijã de cãtre Îngerii Pãzitori ai Copiilor. Ei ne ajutã, de asemenea, sã ne pãstrãm puritatea si inocenta. Copilul din noi, care aspirã sã fie acceptat si iubit, va fi recunoscut de cãtre acesti îngeri pãzitori.
Îngerii Pãzitori ai Copiilor ne pot vindeca rãnile sufletului. Putem cere binecuvântarea lor atât pentru noi, cât si pentru toti cei cu care venim zilnic în contact.

IDEEA FORTÃ: “Preacinstesc pretiosul copil din sufletul meu, încurajez si ocrotesc fiecare nou început”.


ÎNGERII LIBERTÃTII
Îngerii Libertãtii sunt reprezentati cu o frumoasã esarfã care fluturã în vânt, simbol al energiei continue a vietii. Ei vegheazã asupra lumii, protejeazã libertatea interioarã si onestitatea sufletului, ca noi sã putem trãi independenti si creativi.
Misiunea lor cereascã: netezesc calea spre libertate.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã întelegem libertatea în toate aspectele ei semnificative, sã ne pretuim constientizând propria noastrã valoare, dar si legãturile cu lumea.
Binecuvântând permanent Îngerii Libertãtii, noi primim Libertatea Divinã în noi si, odatã cu ea, toate nepretuitele daruri ale acestor îngeri.
Îngerii Libertãtii nu urmãresc sã ne dãruiascã o simplã libertate exterioarã, terestrã ci, prin experimentarea formelor de libertate interioarã – independenta în gândire, discernãmânt, încredere în fortele proprii, iubire detasatã fatã de fiinta iubitã, identificare cu Maestrul spiritual si comuniune permanentã cu Divinul – ne conduc cãtre dobândirea libertãtii de constiintã. Trebuie sã întelegem cã libertatea presupune si o optiune: sã pãstrãm vechile obiceiuri sau sã privim deschis cãtre nenumãratele posibilitãti de înnoire, de schimbare, de deschidere mentalã si de expansiune a constiintei.
Îi rugãm pe Îngerii Libertãtii sã ne ofere, atât nouã, cât si celorlalti oameni, darul spiritual de a trãi plenitudinea libertãtii si sã îndepãrteze din calea noastrã obstacolele care ne împiedicã evolutia spiritualã. De asemenea, îi rugãm sã ne ajute sã nu transformãm libertatea în capcane sau pericole ale propriei noastre existente. Ei ne dãruiesc lumina si curajul de a ne împlini benefic si armonios setea de libertate, gratie cãreia destinul nostru individual este pus în slujba destinului unic al omenirii, al planetei Pãmânt, al întregului Univers. Ei ne ajutã sã gãsim, în profunzimile fiintei noastre, libertatea ca stare superioarã de constiintã.

IDEEA FORTÃ: “Aleg întotdeauna iubirea, independenta si creativitatea”.

angels35

ÎNGERII CREATIVITÃTII
Acesti îngeri, protectori ai celor mai subtile si mai elevate disponibilitãti creatoare ale fiintei umane, ne ajutã sã contactãm spontan sursa Creativitãtii Universale. Ei ne inspirã si ne deschid cele mai fine canale de receptie, pentru a putea sã vibrãm la unison cu forta creatoare divinã. Aceasta înseamnã cã, prin intermediul acestor minunate fiinte angelice, suntem sustinuti si impulsionati sã transpunem puterea creatoare, prezentã în orice fiintã umanã, în actiuni si realizãri concrete, efective.
Îngerii Creativitãtii, îmbrãcati cu un vesmânt lucrat cu mãiestrie si purtând în mânã o tamburinã, ne ajutã sã aducem mereu culoare, ritm si originalitate în toate aspectele vietii noastre. Ei ne deschid porti nebãnuite cãtre adâncurile propriei noastre fiinte, unde se aflã cele mai ascunse talente cu care am fost înzestrati, ajutându-ne sã le descoperim si sã le manifestãm.
Misiunea lor cereascã: vegheazã la înflorirea deplinã a creativitãtii noastre.

Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã fim creativi, originali, sã înfãptuim ceea ce ne propunem si sã ne valorificãm talentele cu care suntem înzestrati.
Acesti îngeri ne sustin, de asemenea, sã ne dezvoltãm si sã ne armonizãm exprimarea de sine. Toate calitãþile si aspectele minunate ale sufletului nostru trebuie sã fie scoase la luminã si manifestate cât mai plenar, spre binele acestei lumi. Aceste fiinte angelice ne încurajeazã permanent sã creãm o lume mai frumoasã, armonioasã si fericitã. Totodatã, ne impulsioneazã, stimulându-ne simturile si mintea, în asa fel încât sã vedem, întotdeauna, aspectele bune, minunate si divine din orice lucru, fiintã sau fenomen.
Îngerii Creativitãtii sunt cei care ne ajutã sã trãim plenar stãrile de rezonantã cu aspectele sublime ale artei autentice, fie în postura de creatori ai acesteia, fie în cea de spectatori. Ei ne ajutã sã ne expansionãm permanent propriul orizont de cunoastere si simtire, ferindu-ne de rutinã si de rigiditate sufleteascã. Astfel, putem fi creativi în fiecare sector al vietii noastre, de la modul cum ne îmbrãcãm, cum ne aranjãm locuinta, pânã la rafinatele si elevatele manifestãri artistice, de genul picturii, muzicii sau poeziei, fiind capabili sã oglindim permanent Frumusetea si Binele Divin în toate actiunile, gesturile si atitudinile pe care ni le asumãm. Îngerii Creativitãtii binecuvânteazã, plini de bucurie, toate formele noastre proprii de exprimare, toate actiunile noastre bune si doresc sã transmitã prin noi – în orice domeniu – lumina divinã dãtãtoare de bucurie si fericire.
Îi rugãm pe acesti îngeri sã ne ghideze permanent astfel încât, atunci când ne exprimãm, acest lucru sã fie întotdeauna o contributie la binele si armonia acestei lumi, la bunãstarea si fericirea tuturor.

IDEEA FORTÃ: “Creativitatea mea se manifestã liber si spontan; de aceea, sunt mereu capabil sã exprim plenar ceea ce simt”.

ingeri.jpg9

ÎNGERII SÃNÃTÃTII
Functia îngerilor: acesti îngeri vegheazã asupra sãnãtãtii noastre.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã avem energia necesarã pentru actiunile pe care dorim sã le întreprindem. Ocrotesc sãnãtatea noastrã si ne inspirã sã ne folosim energiile cât mai bine, asa încât sã nu ne epuizãm, sã nu ne îmbolnãvim. Îi putem ruga sã ne ocroteascã sãnãtatea, sã ne fereascã de boli, sã ne amplifice energia vitalã, astfel încât sã facem fatã cu succes cerintelor vietii. Acesti îngeri ne sustin nu numai sãnãtatea fizicã, ci si pe cea spiritualã si emotionalã. Adevãrata sãnãtate se dobândeste prin echilibrul dintre toate planurile fiintei noastre, atât cele fizice, cât si cele subtile, energetice, Îngerii Sãnãtãtii ajutându-ne sã ajungem la acest echilibru armonios. Când cineva este bolnav, acesti îngeri îl vegheazã si binecuvânteazã remediile care sunt necesare pentru vindecare; ei ne inspirã, dacã sunt rugati, sã ne asumãm numai acele responsabilitãti pe care le putem îndeplini.
Îi rugãm pe Îngerii Sãnãtãtii sã ne binecuvânteze cu sãnãtate si le cerem ajutorul pentru a atinge si mentine echilibrul dintre structurile noastre fizicã, psihicã, mentalã si spiritualã.

IDEEA FORTÃ: “Îngerii Sãnãtãtii mã ajutã sã fiu sãnãtos si împãcat cu mine însumi”.



ÎNGERII COMPASIUNII
Cu îndemânarea lor deosebitã, acesti îngeri ne cãlãuzesc întotdeauna cu compasiune atunci când ne simtim slabi si neputinciosi. Tuturor acelora care luptã în numele lui Dumnezeu, ei le aduc sperantã si încredere si reînnoiesc credinta lor în atotputernicia Gratiei Divine. Crinul este simbolul universal al Puritãtii si Adevãrului.
Functia îngerilor: aduc compasiunea în viata noastrã.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã întelegem cã dragostea lui Dumnezeu se revarsã în orice moment asupra noastrã, sã constientizãm faptul cã suntem în permanentã protejati si îndrumati.
Virtutea principalã, care determinã orice actiune a acestor îngeri, este compasiunea. Unii oameni cred cã aceastã calitate, compasiunea, este sinonimã cu sentimentul de milã. Din punct de vedere ezoteric însã, compasiunea implicã, pe lângã milã, puterea desãvârsitã de a empatiza cu suferinta celorlalti, cât si capacitatea de a prelua suferinta cuiva si a o neutraliza. Îngerii Compasiunii ne oferã dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vietii. Atunci când, aflându-ne într-o situatie neplãcutã, ne îndreptãm cu toatã aspiratia cãtre Divin, suntem ajutati de Îngerii Compasiunii. Ei ne îndeamnã sã lãsãm loc, în permanentã, în gândurile noastre, pentru îndurare si milostenie divinã.
Îngerii Compasiunii sunt cei care usureazã si asigurã depãsirea evenimentelor dramatice din viata noastrã, fãcând posibilã orientarea acestora cãtre un deznodãmânt fericit. Compasiunea lor se manifestã printr-o fortã miraculoasã, care provine direct de la Dumnezeu si care le permite sã ne ajute prompt dacã îi invocãm atunci când ne aflãm în pericol. Tot ceea ce trebuie sã facem pentru a-i simti este sã ne deschidem inima spre infinita lor splendoare. Atunci când nu suntem constienti de puterea compasiunii, suntem condusi de ego-ul nostru, de conflictele noastre interioare. Compasiunea ne cãlãuzeste spre lumina si dragostea eternã a lui Dumnezeu.

IDEEA FORTÃ: “Gratie compasiunii Divine, privesc cu detasare si plin de iubire toate situatiile care apar în viata mea”.

lectii invatate de la ingeri d28c5feb225aa6

ÎNGERII EVOLUTIEI SPIRITUALE
Acesti îngeri ne binecuvânteazã sã trãim în lumina propriei noastre naturi divine. În mâna ridicatã ei tin lumânarea cu flacãra iluminãrii si ne aratã lectia vietii, al cãrei drum duce cãtre inimã. Ei ne ajutã, totodatã, sã fim fericiti si liberi.
Functia îngerilor: ocrotesc evolutia noastrã spiritualã.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã ca spiritualitatea sã ne ilumineze, sã putem recunoaste sursa vietii si sã putem vedea lumina în fiecare dintre semenii nostri. Telul cel mai important al reîncarnãrii noastre pãmântesti este evolutia spiritualã. Acesti îngeri ne vegheazã o viatã întreagã si ne apãrã sufletele. Ei binecuvânteazã toate activitãtile care ne fac sã ajungem la o stare de armonie interioarã. Ei ne ajutã sã simtim cã suntem, cu adevãrat, iubiti si ocrotiti. Când avem nevoie de bunã dispozitie, acesti îngeri ne ajutã sã gãsim, spre exemplu, compania unui prieten bun si sã petrecem împreunã clipe agreabile. Totodatã, ne conduce cãtre o stare de împlinire, care ne ajutã sã ne întelegem unii pe altii. Ei ne ghideazã sã pãsim pe calea cea bunã si sã gãsim posibilitãtile potrivite pentru a ne sustine fiinta. Acesti îngeri au grijã ca noi sã gãsim acele activitãti si compania acelor fiinte care ne stimuleazã în cresterea spiritualã. Ei ne binecuvânteazã cu iubire, astfel încât sã ne putem simti profunzimile sufletului si sã lãsãm soarele sã strãluceascã în inima noastrã. Acesti îngeri ne trezesc fiorul credintei si ne încurajeazã sã ne pãstrãm încrederea în tot ceea ce este benefic în viatã. Ei ne ghideazã constant pe calea Iubirii Infinite cãtre Dumnezeu.

IDEEA FORTÃ: “Evoluez spiritual prin faptul cã devin cu adevãrat eu însumi”.

ÎNGERII DEVOTAMENTULUI SI AI IERTÃRII
Misiunea lor cereascã: ne oferã ajutor divin când dorim sã uitãm resentimentele fatã de suferintele trecute si ne ghideazã sã întelegem lectia la care am fost supusi în momentele în care aceasta s-a manifestat, pentru ca noi sã putem trãi constructiv si liber prezentul.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne învatã sã-i respectãm pe ceilalti si sã gãsim toate resursele de care avem nevoie atunci când ne dãruim, divin inspirati, altei persoane, pãstrând în atentie din trecut, doar experienta de viatã necesarã trãirii prezentului cu cea mai mare intensitate. Ei ne ajutã, de asemenea, sã ne orientãm calea cãtre sursa divinã a tot ceea ce existã.
Îngerii Iertãrii sunt reprezentati iconografic cu flori de crin în mânã, simbol al puritãtii. Ei se roagã ca fiecare dintre noi sã dobândim puterea de a ne dãrui neconditionat si deplin lui Dumnezeu. Iertarea nu înseamnã uitare si nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta într-adevãr corect, Îngerii Devotamentului si ai Iertãrii ne ajutã sã vedem rãnile si suferintele noastre din trecut într-o altã luminã. Dacã îi vom ruga sã ne inspire cum sã lãsãm mai usor si mai repede, în urma noastrã, suferinta si rãnile vechi, vom declansa astfel (si vom accelera direct proportional cu intensitatea si durata rugãciunii) procesul de vindecare spiritualã. Manifestarea deplinã a devotamentului implicã si iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinte si lacrimi. Numai asa putem ajunge sã trãim, aici si acum, iubirea divinã pe care îngerii o manifestã si o exemplificã neîncetat. Altfel, vom rãmâne prizonierii propriilor noastre orgolii si resentimente crezând, în continuare, cã ceilalti sunt cauza (si nu doar instrumentul) manifestãrii necazurilor si durerilor noastre. Iertarea ne ajutã sã ne eliberãm de aceste trãiri si sã ne ridicãm pe un alt nivel superior de constiintã. Cei care sunt orgoliosi sau ranchiunosi nu iartã usor, dar Îngerii Iertãrii si ai Devotamentului, prin gratia lor, îi ajutã sã gãseascã resursele interioare si curajul necesar pentru a o putea face.

IDEEA FORTÃ: “Îi iert pe toþi cei care mi-au fãcut rãu în trecut, pentru cã, în esentã, suntem uniti în aceeasi sursã Divinã: Sinele”.

PrintreIngeri

ÎNGERII DRAGOSTEI ETERNE
Ochiul atotcuprinzãtor dovedeste faptul cã acesti îngeri sunt îngeri ai Cerului Paradisurilor. Delfinul este simbolul bucuriei si al constiintei iubirii eterne, asemenea valurilor de sub el. Rotile înaripate constituie simbolul serafimilor. Sarpele care îsi muscã propria coadã reprezintã simbolul Întregului si al Eternitãtii, atunci când am transcens ciclicitatea vietii si a mortii.
Misiunea lor cereascã: înlesnesc si vestesc dragostea eternã a lui Dumnezeu.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne aduc aminte cã iubirea este eternã, ne ajutã sã ne eliberãm de spaima cã dragostea ar fi limitatã si ne deschid, cu rãbdare, sufletul cãtre sursa divinã a acestei iubiri fãrã sfârsit.
Îngerii Dragostei Eterne dãruiesc fiecãruia dintre noi, atunci când iubim, fericirea cã sufletul va pãstra vesnic aceastã iubire. Atunci când am pierdut o fiintã apropiatã, iubirea cu care noi am înconjurat-o nu moare, ci se pãstreazã pentru eternitate în sufletul nostru, purificându-se de atasamente si lãsându-ne esenta si puterea sa infinitã. Tot ei ne ajutã sã constientizãm si sã pãstrãm în inima noastrã iubirea mereu vie, întrucât încrederea si iubirea nu se pierd niciodatã.
Noi ne rugãm Îngerilor Dragostei Eterne ca ei sã îndepãrteze de pe constiinta noastrã vãlul care stã între noi si iubirea eternã. Atunci când suntem singuri sau când am pierdut ceva, noi ne rugãm acestor îngeri sã ne redea încrederea si sã ne învete cum sã deschidem drum cãtre inima noastrã tuturor îngerilor cerurilor. Aceasta este o infinitã Gratie ce se manifestã în special în relatiile interumane, în armonia vietii cotidiene, în aspiratia cãtre Divinitate si ne rugãm Îngerilor Minunii Iubirii sã o coboare si asupra noastrã. Atunci când ne pãstrãm puritatea, când actionãm transfigurator asupra propriei fiinte, când avem puterea de a rãspunde de faptele noastre si de a rãmâne orientati pozitiv, atunci suntem deschisi pentru cea mai minunatã experientã pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu.
În clipa în care vom simti în inima noastrã dragostea, o vom regãsi si în tot ceea ce ne înconjoarã. Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaste limite sau încorsetãri. Ea pãtrunde în fiecare substantã, în fiecare element al creatiei, fiind energia cea mai rapidã care ne duce cãtre El.

IDEEA FORTÃ: “Primesc mereu dragostea Divinã, iar ea înfloreste etern în inima mea”.


ÎNGERII PÃZITORI AI ECHILIBRULUI SI ARMONIEI MENTALE (AI NORDULUI)

Acesti îngeri domnesc asupra elementului aer si asupra functiei psihologice mentale. Ei tin în mânã Soarele constiintei, cel care sustine toate eforturile omului de a dobândi o minte clarã si limpede. Acesti îngeri ne stimuleazã si ne ajutã sã realizãm echilibrul între functia suprasolicitatã a mentalului si celelalte functii ale psihicului uman.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: sustin activitatea mentalã rationalã a maselor de oameni si ajutã conducãtorii lumii sã gândeascã în conformitate cu Ordinea Divinã.
Misiunea lor pe Pãmânt: contribuie la dinamizarea gândirii pozitive, afirmative, care determinã sustinerea binelui în lume. Dãruiesc omului claritate si precizie mentalã, astfel încât el sã poatã atrage în viata lui tot ceea ce este benefic si sublim.
Puterea gândirii pozitive este extrem de mare. Cu ajutorul unei astfel de atitudini mentale, precum si prin întelegere justã, fiinta umanã îsi poate exprima în mod armonios individualitatea, într-o stare de mare libertate interioarã. Acesti îngeri protectori ne ajutã sã ne împãrtãsim cu claritate ideile fatã de ceilalti si sã ne formãm un plan de viatã rational, bazat pe principii sãnãtoase. Prin aceastã claritate superioarã a gândirii, putem sã folosim în mod inteligent energia de care dispunem si, mai mult chiar sã actionãm întelept.
Îngerii Nordului sunt cei care ne ajutã sã întelegem si sã asimilãm aspectele mai abstracte si mai greu de înteles, cum ar fi cele clasificabile de cãtre minte sau cele ale cãror sisteme de referintã ne sunt strãine.
Acesti îngeri ne sustin permanent sã rãmânem într-o atitudine de deschidere mentalã si sã ne îmbunãtãtim permanent viziunea despre viatã si Univers. Ei ne ajutã sã gãsim mereu solutiile optime ale problemelor cu care ne confruntãm sau ale situatiilor care ne par fãrã iesire.
Actiunea acestor îngeri poate fi resimtitã adesea în ceea ce priveste deschiderea “celui de-al treilea ochi”, care conferã discernãmântul spiritual perfect si viziunea totalizatoare si divin integratã asupra realitãtii.
Acesti îngeri sustin asadar, în mod ireprosabil, functionarea si armonizarea planului mental al fiintei umane, dezvoltarea inteligentei si a puterii de pãtrundere mentalã. Ei mentin mintea într-o stare de receptivitate elevatã fatã de ideile noi si minunate, oferind omului capacitatea de a lua mereu decizii întelepte.
Îi rugãm pe Îngerii Pãzitori ai Nordului sã ne sustinã si sã ne binecuvânteze cu puterea imensã a gândirii pozitive pentru integrarea noastrã divinã în Marele Tot Universal.

IDEEA FORTÃ: “Într-o stare de fericire profundã celebrez unicitatea oricãrei fiinte”.

ingeri america 2

ÎNGERII MATURITÃTII 
Acesti îngeri ne ajutã sã ne apropiem de fiinte întelepte, care stiu sã-si asume responsabilitãti si sã ia hotãrâri adecvate chiar dacã, la prima vedere, par riscante, stiind cã astfel se va ajunge la o stare de bine interior si de bucurie. Atunci când ne lãsãm inspirati de ei, putem sã îmbãtrânim cu decentã. Purtând în mâini lampa cunoasterii si o trompetã, simbol al pretuirii muzicii, una dintre cele mai mari si mai frumoase bucurii ale vietii, ei sunt vestitorii stãrilor elevate de armonie lãuntricã.
Misiunea lor cereascã: asistã cresterea noastrã interioarã.
Misiunea lor pe Pãmânt: ne ajutã sã întelegem procesul maturizãrii, sã putem fi capabili sã ne asumãm responsabilitãtile inerente lui si sã avem curajul de a face acele actiuni pe care ni le-am dorit întotdeauna.
Acesti îngeri ne inspirã sã luãm hotãrâri chibzuite si inteligente, atât pentru binele nostru, cât si pentru binele fiintelor care cresc sub îndrumarea noastrã, fie cã suntem educatori, persoane cu atributii în domeniul ajutorului social, tutori sau pãrinti. Îngerii Maturitãtii ne conduc, ajutându-ne “sã o scoatem la capãt” în marea misiune pe care o avem, aceea de a afla cine suntem si cum este cel mai folositor si mai în acord cu vointa divinã sã ne planificãm viata. Sunt alãturi de noi atunci când greutatea deciziilor devine mai mare decât cea pe care eram obisnuiti sã ne-o asumãm si ne sustin în gãsirea rãspunsurilor potrivite la întrebãrile complexe cu care ne confruntãm, în general, în viatã. Îi implorãm ca toate hotãrârile noastre sã le luãm cu inima si nu din mândrie si sã ne ajute sã gãsim pacea si întelepciunea care apar o datã cu maturitatea. Meditatia asupra imaginii Îngerului Maturitãtii ne conferã îndrãznealã, curaj, întelepciune, discernãmânt si dezvoltarea capacitãtii de a fi mereu în putere. Prin forta lor divinã, primim darul de face posibil ca fiintele care ne sunt încredintate pentru a le ajuta în anumite directii sã se simtã în sigurantã lângã noi. Acesti îngeri ne binecuvânteazã cu dobândirea respectului de sine si a tãriei de caracter, asa încât testele si greutãtile vietii sã ni se parã usor de suportat. Astfel, întãrindu-ne cu aceste calitãti, avem toate sansele sã devenim fiinte strãlucitoare, ce emanã tot mai multã spiritualitate purã si aspiratie cãtre Dumnezeu.

IDEEA FORTÃ: “Îmi asum pe deplin responsabilitatea existentei mele si devin astfel din ce în ce mai puternic”.

ÎNGERII INTUITIEI (VESTULUI)
Acesti îngeri guverneazã elementul foc si functia psihologicã a intuitiei. Ei tin în mânã o tortã, simbol al iluminãrii intuitive si ne deschid calea cãtre latura cea mai profundã a constiintei.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: fac posibilã intrarea oamenilor în Împãrãtia Cerurilor.
Misiunea lor pe Pãmânt: ei ne ajutã sã întelegem adevãrata noastrã esentã, precum si pe cea a situatiilor în care ne aflãm, ne ajutã sã ne amplificãm intuitia, încrederea în sine si perceperea lumii dintr-o perspectivã mai înaltã.
Îngerii Intuitiei ne ajutã sã aflãm informatii utile pentru cresterea si dezvoltarea noastrã spiritualã. Noi folosim intuitia chiar inconstient pentru a simti dacã anumite fiinte sau obiecte sunt sau nu benefice, ori dacã ne aflãm în sigurantã. Putem amplifica rezonanta cu acesi îngeri dacã devenim mai atent la vocea noastrã interioarã.
Îi rugãm pe Îngerii Intuitei sã ne ajute în dezvoltarea intuitei si a cunoasterii interioare, precum si la realizarea cât mai rapidã a menirii noastre în aceastã viatã. Îi putem ruga pe Îngerii Intuitiei sã ne ajute sã percepem realitatea cât mai clar si mai exact. Acesti îngeri ne ajutã sã ne constientizãm calitãtile native, sã le amplificãm în fiinta noastrã si sã le folosim într-un sens superior, benefic.
IDEEA FORTÃ: “Manifest mereu în jurul meu iubire si bunãtate”.

inger1

ÎNGERII PÃZITORI AI ECHILIBRULUI AFECTIV SI EMOTIONAL (AI ESTULUI)
Acesti îngeri domnesc asupra elementului apã si a functiei sentimentelor. Ei tin în mânã un potir cu apa vietii si plutesc deasupra mãrii, care este aici simbolul emotiei nediferentiate. Acesti îngeri ajutã oamenii sã îsi exprime sentimentele si sã îsi controleze emotiile.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: Ajutã fiintele sã se deschidã afectiv si sã îsi exprime sentimentele într-un mod armonios.
Misiunea lor pe Pãmânt: ajutã oamenii sã îsi înteleagã sentimentele, sã îsi deschidã inimile si sã aibã încredere în trãirile proprii si în împãrtãsirea lor.
Sentimentele au o fortã foarte mare si, de aceea, dacã nu sunt pozitive sau scapã de sub control, pot dezlãntui mari furtuni emotionale. Când nu sunt exteriorizate, datoritã refulãrii, ele “fermenteazã”, acumulând o mare energie, care la un moment dat trebuie sã se manifeste într-un anumit mod. Atunci, însã, când suntem deschisi sã întelegem aceste sentimente ascunse, ele pot fi transformate într-un mod superior, astfel încât sã ne pãstrãm mereu o stare de echilibru psihic.
Este foarte important sã privim adevãrul în fatã, sã ne recunoastem stãrile si sã nu le negãm. Supãrãrile, durerile sau temerile duc uneori, atunci când nu le controlãm, cãtre situatii inevitabile, care pot actiona ca un magnet care va propulsa emotiile la suprafatã. Atunci când suntem inconstienti, când închipuirile noastre mentale ne guverneazã si când nu lãsãm loc obiectivitãtii, ne considerãm imediat “victime”.
Acesti îngeri ne ajutã sã constientizãm aceste trãiri, sã le putem controla si transforma pe cele negative chiar în opusul lor, îndrumându-ne sã gãsim solutii. Ei ne ghideazã cãtre maturizarea emotionalã, deschizându-ne cãi directe si creative pentru a o atinge. Ei ne binecuvânteazã de fiecare datã când dorim sã recunoastem stãrile care ne dominã si ne ajutã sã le transformãm în forme de exprimare creatoare.
Îngerii Protectori ai Estului oferã celor care îi invocã, sustinerea si ajutorul necesare pentru a se putea exprima si a-si trãi cu adevãrat sentimentele. Prin aceastã stare de libertate interioarã, oamenii devin un adevãrat izvor viu al vietii. Atunci când ne dãruim nouã însine libertate, devenim mai puternici, trãim din plin adevãratul nostru Eu. Cu fiecare depãsire a problemelor pe care reusim sã le întelegem si sã le constientizãm, “crestem” spiritual. Cu orice revãrsare a bucuriilor devenim mai umani, mai comunicativi si mai apropiati de starea noastrã fireascã de fericire.
Adevãrata putere interioarã constã în sansa oferitã sentimentelor noastre de a se manifesta într-un mod cât mai armonios. Ele sunt, de fapt, o parte componentã a sufletului nostru, iar Îngerii Estului ne inspirã sã fim siguri pe trãirile noastre.

IDEEA FORTÃ: “Îmi purific mintea si îmi deschid sufletul.”

ÎNGERII PROTECTORI AI TINERILOR 
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: vegheazã si ocrotesc tot ceea ce este de-a pururi tânãr în noi.
Misiunea lor pe Pãmânt: ajutã fiintele umane sã trãiascã starea de candoare a copilului, sã-si mentinã sufletul deschis fatã de tot ce e frumos si pur si sã stimuleze tot ceea ce este “viu” în ele.
Îngerii Pãzitori ai Tinerilor, ale cãror arcuri si sãgeti indicã o atitudine dinamicã si plinã de elan, iradiazã energie beneficã si entuziasm. Ei iubesc jucãusenia si ghidusiile nevinovate si vegheazã ca toti cei care au sufletul de copil sã se bucure de ele. Acesti îngeri ocrotesc nu numai tinerii, ci tot ceea ce este pur si candid în sufletele oamenilor. Ei ne ajutã sã trecem cu îngãduintã peste anumite greseli pe care le putem face din imaturitate si, de asemenea, ne ajutã sã învãtãm chiar si din aceste greseli. Ei ne îndrumã sã luãm decizii corecte, ferindu-ne de esecuri si impulsionându-ne sã evoluãm spiritual. Îi rugãm pe Îngerii Pãzitori ai Tineretii sã ne binecuvânteze si sã ne ajute sã devenim constienti de tineretea vesnicã a sufletelor noastre. Îi rugãm sã renascã în noi emotia bucuriilor sincere si entuziasmul pentru începerea unor noi proiecte si sã ne dãruiascã puterea de adaptabilitate armonioasã în fata vietii; sã fim precum tinerii – victoriosi în toate momentele vietii. Ne rugãm ca sufletele noastre sã rãmânã mereu deschise fatã de tot ce este sublim si viata noastrã sã fie plinã de bucurii pe care sã le trãim din plin. Elanul tineretii ne ajutã sã credem în bine si sã avem totodatã încredere în ceilalti, sã ne pãstrãm puritatea mintii si sã avem curajul de a ne exprima trãirile în mod sincer, cu toatã inima. Îngerii ne ajutã, de asemenea, sã ne manifestãm creativitatea si sã alegem un drum ferit de incertitudini – drumul inimii.

IDEEA FORTÃ: “Împãrtãsesc tuturor entuziasmul, starea mea de euforie si bucuria de a avea simtul umorului.”

ingeri2

ÎNGERII PROTECTORI AI VIETII PE PÃMÂNT (AI SUDULUI)
Acesti îngeri guverneazã elementul pãmânt si functia psihologicã a simturilor. Ei tin în mânã un spic de grâu, care evidentiazã legãtura subtilã dintre aceste entitãti angelice si fructele pãmântului. Îngerii Sudului ne inspirã si ne îndeamnã sã fim prevãzãtori si constienti atât de necesitãtile corpului nostru fizic, cât si de cele ale planetei pe care locuim.
Planul îngeresc: cerul formator
Functia îngerilor: ghideazã si ocrotesc oamenii si viata lor pe aceastã planetã
Misiunea lor pe Pãmânt: ei au rolul de a ne ajuta sã ne simtim bine, sã ne bucurãm, sã ne trezim capacitatea de întelegere si tolerantã, sã dinamizãm în noi însine energiile pãmântului, astfel încât sã putem concretiza în planul fizic toate ideile si aspiratiile noastre.
Acestia sunt îngerii care ne ghideazã prin lumea realitãtii materiale, palpabile. Binecuvântarea lor ne face sã putem simti si trãi plenar experientele corpului nostru fizic si sã reusim sã fim în armonie cu mediul înconjurãtor. Ei fac legãtura între materialitatea corpului fizic (pãmânt) si aspectele subtile spirituale din creatie. Astfel, Îngerii Pãzitori ai Sudului ne ajutã întotdeauna sã ducem la îndeplinire cele mai mari sperante ale noastre si sã ne transformãm visele în realitate.
Pentru ca gândurile noastre sã fie puse în practicã, este necesar în primul rând sã fim constienti si sã întelegem profund implicatiile si consecintele care ar putea apãrea ca urmare a materializãrii acestor gânduri si intentii ale noastre. Dacã toate acestea au o naturã eminamente beneficã si pozitivã, Îngerii Sudului ne vor ajuta sã le realizãm concret, prin angrenarea capacitãtilor si resurselor noastre lãuntrice. În aceastã misiune, ei actioneazã împreunã cu Îngerii Creativitãtii.
Energia teluricã emanatã de planeta pe care o locuim este modulatã de acesti îngeri astfel încât ea sã ofere structurii noastre fizice acea stabilitate si sigurantã care stau la baza eficientei în tot ceea ce întreprindem.
Îngerii Pãzitori ai Sudului ne învatã sã fim atenti si receptivi la necesitãtile corpului nostru fizic si sã-l respectãm. Aceasta înseamnã cã atitudinea noastrã fatã de corpul fizic, care este „templul spiritului”, trebuie sã fie cea corectã: sã-l hrãnim într-un mod adecvat, sã-l mentinem într-o bunã stare de sãnãtate, curat si odihnit. Astfel, sub îndrumarea acestor îngeri, toti cei care au obiceiuri nesãnãtoase si alte vicii sunt ajutati si impulsionati sã renunte la ele. Fiinta umanã este în cea mai bunã formã atunci când se alimenteazã corect, se îmbracã adecvat si natural, se odihneste când simte nevoia si pãstreazã comuniunea cu natura pentru a se reîncãrca energetic.
Formându-ne corect pe noi însine, aducem implicit un omagiu acestor îngeri, iar ei, pe de altã parte, ne binecuvânteazã pentru aceasta. Ei sustin plini de bunãvointã strãdaniile si eforturile noastre realizate în plan fizic, în scopul evolutiei noastre spirituale.
Îi rugãm pe Îngerii Protectori ai Sudului sã ne dãruiascã binecuvântarea lor, pentru a obtine si mentine o stare de perfectã sãnãtate si vitalitate a fiintei noastre, pentru a îndepãrta orice stres si tensiune si pentru a fi mereu optimisti si armoniosi. Îi rugãm sã ne ajute sã emanãm permanent în jurul nostru energie beneficã, pozitivã, care sã cuprindã si sã purifice întregul spatiu din jurul nostru. Planeta pe care o locuim poate deveni astfel minunatã numai dacã noi suntem fericiti.

Ideea fortã: “În oceanul iubirii divine topesc toatã durerea si întristarea.”


ÎNGERII PROTECTORI AI ADOLESCENTILOR
Planul îngeresc: Acesti îngeri tin în mânã cheia cu ajutorul cãreia, în mod simbolic, devenim adolescenti, fericiti si stabili, capabili sã gãsim echilibrul între efort si odihnã.
Functia îngerilor: Ei ne ajutã sã distingem între bine si rãu si sã alegem binele.
Misiunea lor pe pãmânt: Ne binecuvânteazã atunci când ne luãm responsabilitatea vietii si ne ajutã sã fim capabili sã ne asumãm începutul maturitãtii.
Acesti îngeri ne ajutã sã luãm hotãrâri chibzuite si inteligente, atât pentru binele nostru, cât si pentru al celor din jur.
Îngerii Pãzitori ai Adolescentilor ne îndrumã sã ne planificãm viata, sã luãm decizii si ne ghideazã atunci când greutatea responsabilitãþilor noastre devine prea mare. Ei rãspund prompt atunci când îi apelãm pentru a gãsi niste rãspunsuri potrivite la întrebãrile dificile cu care ne confruntãm în orice plan al activitãtii noastre.
Rugãm acesti îngeri sã ne binecuvânteze si sã ne conducã spre atingerea întelepciunii, învãtându-ne cum sã rezolvãm cu întelegere si rãbdare problemele care apar în decursul vietii. De aceea îi putem ruga ca toate hotãrârile noastre sã fie luate cu inima si sã nu ne umbreascã mândria în relatiile cu ceilalti.
Îi rugãm pentru îndrãznealã, curaj, discernãmânt si întelepciune.
Îi rugãm, totodatã, sã ne ajute sã conferim încredere în noi, fiintelor cãrora le suntem încredintati sau le avem noi însine în grijã. Îngerii Adolescentilor ne inspirã sã gãsim cel mai adecvat comportament pentru a ne asuma responsabilitatea ocrotirii tinerilor.
Ei ne ajutã de asemenea sã ne rafinãm calitãtile pe care le avem si sã atingem nivelul de fiinte spirituale.

Ideea fortã: „Sunt condus si ocrotit pe drumul vietii mele”

Imagini natura Imagini Artistice Imagini Natura si Ingeri 1

ÎNGERII AJUTORÃRII SI DÃRUIRII
Acesti îngeri aduc binecuvântarea lui Dumnezeu tuturor celor care si-au pus viata în slujba semenilor lor. Ei sunt reprezentati tinând în mânã un porumbel, simbol al dorintei permanente de a ajuta toate fiintele. Îngerii ajutorãrii sunt întotdeauna alãturi de toti cei care au înteles profund necesitatea fundamentalã a fiintei umane de a manifesta altruismul. Toti cei care îsi oferã plini de dãruire serviciile pentru ca aceastã planetã sã devinã mai fericitã, iar viata sã fie mai bunã, sunt puternic impulsionati si mereu ocrotiti de acesti îngeri.
Planul îngeresc: Cerul formator
Functia îngerilor: Ne învatã cum sã dãruim ajutorul nostru cu toatã inima celor care meritã.
Misiunea lor pe Pãmânt: Ne ajutã sã întelegem semnificatia majorã a actului de a dãrui si a primi, sã putem aprecia cu discernãmânt însemnãtatea spiritualã a ajutorului dat si primit.
Acesti îngeri pãzitori oferã protectie tuturor celor care fac bine oricãrei fiinte, binecuvântându-i pe toti cei care au inima deschisã si care sunt oricând pregãtiti sã facã tot ce le stã în putintã pentru ca viata pe aceastã planetã sã fie rodnicã si fericitã. Tuturor celor care cred cu toatã fiinta lor cã este foarte important sã-i ajuti pe altii, acesti îngeri le oferã energie, inspiratie, le faciliteazã accesul la resurse infinite din macrocosmos, astfel încât ceea ce ei fac sã poatã fi dus la capãt cât se poate de bine. Multi dintre noi am avut ocazia sã simtim ajutorul nepretuit al acestor îngeri si am remarcat cã, atunci când dorim din toatã inima sã ne ajutãm semenii si sã facem ceva pentru ceilalti, suntem mult mai intens sustinuti, iar calea ne este netezitã mai usor decât atunci când lucrãm doar pentru noi însine.
Actul dãruirii se poate manifesta foarte clar în munca celor implicati în viata politicã si socialã. De asemenea, el poate fi evident si în cazul minunatelor fiinte care, având mai multe posibilitãti decât ceilalti, ajutã dezinteresat pe toti cei care au nevoie. Tot aici pot fi inclusi vindecãtorii si terapeutii altruisti, ca si orice altã fiintã umanã care ajutã oamenii, fãrã sã aibã vreun interes personal.
Acesti oameni sunt binecuvântati, deoarece îsi pun viata în slujba altora. Lumea nu ar fi atât de minunatã fãrã ajutorul celor care au dãruit din energia si resursele lor pentru a schimba în bine viata celorlalti.
Rugãm Îngerii Pãzitori ai ajutorãrii sã ne sprijine pentru trezirea si amplificarea resurselor noastre lãuntrice si pentru obtinerea lucrurilor necesare pentru a-i putea ajuta pe toti cei care meritã si au nevoie de aceasta. Pentru ajutorul dãruit în mod neconditionat, devenim parte activã a lumii în care trãim si ne intregrãm în armonia Vietii Universale. Contributia noastrã la Binele general este directã, adevãratã si durabilã.
Ne rugãm acestor îngeri sã-i binecuvânteze pe toti aceia care, în orice colt din aceastã lume, fac ca viata noastrã sã fie din ce în ce mai bunã.

Ideea fortã: „Manifest plin de iubire tot ceea ce este mai bun în mine si, plin de bunãvointã, mã integrez armonios în Univers.”


ÎNGERII PÃZITORI AI PRIMEI IUBIRI
Acesti îngeri tin în mânã o pereche de turturele. Ei ocrotesc prima iubire si ne binecuvânteazã ca prima noastrã experientã amoroasã sã fie deosebit de frumoasã. Cu ajutorul lor putem sã ne raportãm permanent la starea de îndrãgostire.
Functia îngerilor: ocrotesc toti îndrãgostitii
Misiunea lor pe pãmânt: ne ajutã sã pretuim si sã omagiem sexualitatea, sã avem inima deschisã mereu, sã ne bucurãm de minunea iubirii, sã fim iubiti si sã respectãm sentimentele frumoase.
Acestia sunt îngerii pãzitori care vegheazã atunci când ne îndrãgostim, conferind cuplului nostru frumusete si drãgãlãsenie. Ei ne ajutã sã ne simtim siguri în relatia noastrã si ne dau încrederea cã ne putem exprima deschis gândurile si sentimentele. De asemenea, ne încurajeazã sã ne îndreptãm spre fiintele care ne pretuiesc si care pot vedea lumina si frumusetea din noi. Sã rugãm acesti îngeri sã ne sustinã atunci când întâlnim pe cineva cu care am vrea sã începem o relatie de dragoste. Ei ne ajutã sã ne revãrsãm iubirea spre persoana care ne iubeste. Ne inspirã sã gãsim modalitatea prin care putem sã determinãm persoana iubitã sã se deschidã fatã de noi si sã îsi exprime sentimentele chiar dacã este emotivã si rezervatã. Acesti îngeri ne conduc spre fiinta care ne iubeste asa cum suntem si fatã de care ne putem împãrtãsi fãrã retinere orice trãire. Sã ne rugãm la Îngerii Pãzitori ai Primei Iubiri atunci când începem o nouã relatie si avem nevoie de ajutor si încredere pentru ca totul sã fie asa cum dorim. De asemenea, putem sã ne rugãm la acesti îngeri si atunci când relatia actualã a devenit anostã sau s-a „împotmolit” si are nevoie de un nou impuls pentru a reînvia. Acestia sunt îngerii care ne îmbogãtesc sufletul cu iubire si ne ajutã sã transfigurãm sexualitatea si sã încãrcãm actul erotic cu dragoste divinã, detasatã, înãltãtoare.
Sã îi rugãm sã ocroteascã cele mai intime relatii ale noastre si sã ne îndepãrteze de fortele negative care ne-ar putea influenta si conduce la despãrtiri. Ne rugãm sã ne vegheze si sã ne conducã cãtre prieteniile favorabile, aducãtoare de o fericire profundã si eternã.

inger3

ÎNGERII PÃZITORI AI ÎNCREDERII
Îngerii pãzitori ai încrederii sunt reprezentati purtând pe brate o etolã. Aceasta simbolizeazã faptul cã, desi ochii ne sunt legati, în sensul cã nu avem o viziune de ansamblu asupra lucrurilor care ni se petrec, trebuie sã avem întotdeauna încredere în Dumnezeu. Îngerii Pãzitori ai Încrederii ne ocrotesc si ne inspirã în permanentã si, în orice situatie de viatã, atunci când îi apelãm, ne oferã, dacã meritãm, ajutorul lor, plini de iubire.

Planul îngeresc: Cerul creatiei
Functia îngerilor: ne deschid inima si mintea pentru a avea încredere în tot ceea ce este bun în viatã
Misiunea pentru pãmânt: ne ajutã sã trezim si sã ne amplificãm încrederea în noi însine, în ceilalti si, mai presus de toate, în Dumnezeu.

Acesti îngeri ne deschid inima si mintea pentru a putea primi cu adevãrat tot ceea ce viata ne oferã.
Starea de încredere determinã si influenteazã cursul vietii. A fi încrezãtor înseamnã a avea constant o atitudine optimistã si a depãsi astfel, cu usurintã, obstacolele generatoare de suferintã. Încrederea ne conferã curajul de a realiza acele actiuni benefice de care nu ne credeam capabili si, de asemenea, curajul de a ne ridica si de a merge mai departe atunci când ne simtim amenintati de greutãti.
Acesti îngeri pãzitori ne ajutã sã apreciem si sã avem încredere în propriile noastre sentimente. Urmând vocea interioarã a inimii, amplificãm cu usurintã în fiinta noastrã starea de încredere, atât de necesarã unei vieti armonioase si fericite. Când învãtãm sã ne deschidem fiinta si sã avem încredere în tot ceea ce viata ne oferã, relatiile cu cei din jurul nostru vor fi din ce în ce mai profunde, calde si afectuoase.
Starea de încredere se reflectã în toate deciziile noastre. Dacã aceastã încredere lipseste, vom alege întotdeauna calea neutrã si care nu implicã nici un risc, doar din teama de a nu fi rãniti sau de a nu gresi. Însã atunci când avem deplinã încredere în sentimentele noastre si ne lãsãm ghidati de vocea interioarã a inimii, care ne spune ce este bine si ce nu, putem sã alegem si sã urmãm, cu adevãrat, un mod de viatã armonios si minunat.
Îi rugãm pe îngerii Pãzitori ai Încrederii sã ne ajute sã avem încredere în noi însine, în semenii nostri si în primul rând în Dumnezeu. Îi rugãm, de asemenea, sã ne ajute sã ne exprimãm liber si armonios sentimentele fatã de ceilalti oameni.

IDEEA FORTÃ – Am deplinã încredere în Iubirea si în Binele divin, care mã ocrotesc, mã inspirã si mã ghideazã în permanentã.

candy planet 5 point star

SCOLILE ANTICE DE MISTERE

 
600px Ishtar star
 
 
„Marturiile unanime ale antichitatii grecesti si latine, cat si traditiile evreiesti si arabe desemneaza Chaldeea si Egiptul ca fiind cele doua leagane ale magiei si astrologiei constituite ca stiinte, cu reguli fixe, rationale si formulate sistematic, asa cum s-au substituit acestea, incepand dintr-o anumita epoca, practicilor mai putin rafinate si poate mai putin savante ale goetiei si divinatiei primitive.


Istoria anumitor credinte si superstitii constituie unul din capitolele cele mai stranii, dar nu mai putin importante, ale istoriei spiritului uman si al evolutiei acestuia. Oricat de ciudate ar fi fost reveriile magiei si ale astrologiei, oricat de departe suntem noi acum, datorita progresului stiintelor, de ideile pe care le-au inspirat, aceste conceptii au exercitat asupra oamenilor, vreme de multe secole, si pana intr-o epoca destul de apropiata de a noastra, o influenta prea adanca si decisiva pentru a fi neglijate de cel care incearca sa delimiteze etapele intelectuale de evolutie a umanitatii.”
Francois Lenormant

Asa cum vrajile si farmecele se fac pentru a interveni pe cai magice in viata,gandurile si dorintele cuiva,silindu-l sau rugandu-l sa actioneze dupa voia altuia,desfacerile reprezinta acea arma magica cu care fiecare este liber sa se apere de agresiunea exercitata asupra sa in diferite moduri si cu diverse scopuri.

229219 203040599732571 145451122158186 478498 4380571 n
PENTAGRAMA –  Emblema orasului antic URUK
De-a lungul istoriei, practicile magice si vrajitoresti au fost folosite pe scara larga de absolut toate popoarele si civilizatiile. Putem afirma fara a gresi prea mult, ca insusi samanismul, religia primordiala prin definitie, avea numeroase practici din care au derivat mai apoi primele crampeie de magie si vrajitorie. Din punct de vedere strict istoric, magia isi trage numele de la Magi, o casta de preoti de rang inalt zoroastrieni a caror reputatie o depasea chiar pe cea a initiatilor egipteni.

Cele mai vechi formule si incantatii oculte au fost descoperite atat in Vedele indiene, cat si pe zidurile primelor piramide din Egipt. Preotii zoroastrieni au descoperit si introdus in ritualurile stiintei magiei de mai tarziu, elementele de baza ale acestei indeletniciri neconventionale. „Stalpii”magiei si vrajitoriei au fost consolidati prin retetele formulelor magice, obiectelor rituale, simbolurilor si sigiliilor de nelipsit atunci cand este invocat sau evocat un spirit si nu in ultimului rand prin prezenta protectoare a cercului magic care prin rolul sau de protectie, ofera adapost magicianului care invoca spiritele periculoase.

394068 310981265589106 100000317042264 1069354 762050332 n
Piramida – vortex energetic

Practicile magice si vrajitoresti s-au diversificat odata cu evolutia civilizatiilor si populatiilor umane. In functie de schimburile culturale, zonele geografice si traditile istorico-religioase, absolut toate popoarele lumii au avut, si unele inca mai au traditii oculte, in cadrul carora vrajitoria detine primul loc. Situatia in sine a fost favorizata de credintele stravechi conform carora oamenii predestinati din nastere sau initiati de un mag veritabil, ajung in cele din urma sa influenteze sortii potrivnici printr-o serie de rugaciuni, sacrificii si invocatii. In acest amalgam exista si un important element etnic, unele popoare avand o karma colectiva care le face mai predispuse tehnicilor de magie. Astfel exista magie cu specific national sau religios, cum este de exemplu, magia tiganeasca, magia rusa, magia hindusa, magia islamica, magia evreiasca.

527078 359459014105187 100001232746798 1145735 301426160 n
D-ZEU UNUL

Aici intervine un aspect deosebit de interesant deoarece cele trei mari religii monoteiste interzic practicile vrajitoresti si condamna sever orice forma de vrajitorie. In ciuda reprimarilor oficiale, o mare parte a tehnicilor si metodelor de magie si vrajitorie au supravietuit pana in zilele noastre. Perioada Antichitatii abunda in relatari cu privire la practicile magice care faceau pe atunci parte din cotidian. Nici macar prigoanele si campaniile intreprinse de Biserica Catolica in decursul anilor intunecati ai Evului Mediu, nu au reusit sa suprime definitiv fascinatia oamenilor pentru vrajitorie. 


Substratul magiei europene medievale consta in mostenirea magico-religioasa ramasa de la grecii antici, romani si celti. Un moment de maxima cotitura care a schimbat pentru totdeauna stiinta magiei, s-a produs spre finele secolului al XIII-lea.Atunci, cabalistii evrei au intrat pentru prima oara in contact direct cu ocultistii europeni, impartasindu-le celor din urma multe taine care s-au adaugat cunostintelor trasmise inca din perioada Egiptului faraonilor, via Grecia si Roma Antica. Din melanjul periculos „clocit” in atelierele ascunse ale magilor, au luat nastere primele manuale practice de magie, temutele grimoire, cunoscute si in Tarile Romane sub denumire de gromovnice. Aceste adevarate tratate de demonologie si angelism avertizeaza in fiecare pagina asupra pericolului cate il pandeste pe orice profan indejuns de nechibzuit incat sa foloseasca formulele si schemele ascuse in paginile lor. 

524599 10150669579723303 751188302 9641468 2120648519 n
ANKH – Cheia vietii la egipteni – simbol de protectie
Vrajile autentice sunt intotdeauna stapanite de magicienii adevarati, aceia cunoscuti de putini oameni, initiatii pe care nu o sa-i vedeti niciodata la televizor, in reviste sau scandaluri publice. 


Vrajile, adica ritualurile prin care viata si vointa oamenilor ajung precum o coca moale in mainile vrajitorului, sunt foarte puternice, si nu se poate scapa usor din influenta lor. Ori cat de imposibil ar parea acum in plina epoca tehnologica, vrajile pot inca desparti doi tineri care se iubesc, pot destrama cea mai solida casnicie, pot lua somnul si linistea copiilor, pot trimite boli si nenorociri, si in ultima instanta pot chiar ucide…vrajile nu sunt afectate de trecerea timpului!

aum
AUM – Muzica Sferelor – Creatia
Agresiunea psihica prin magie neagra (vrajitoria) se aplica in mod direct sau indirect asupra oamenilor, folosindu-se ca arma principala emisia telepatica distructiva.Trebuie facuta aici o distrinctie intre Vrajitorie si Magie.
 
Vrajitorul este un individ care lucreaza cu energii de vibratie joasa, uneori lucreaza chiar cu entitati malefice, in scopul de a ataca, distruge, in general in scopuri malefice…vrajitoarele / vrajitorii sustin ca fac si bine…dar „binele” facut de un vrajitor prin energii joase este ori eficient doar pe termen scurt, ori malefic sub o poleiala de lumina…iar cei ce apeleaza la asemenea persoane, mai devreme sau mai tarziu vor constata ca au probleme mari, de natura spirituala sau materiala…totul pentru a determina respectivii nefericiti sa apeleze iar si iar la vrajitor…este un pact cu diavolul in fapt. Satana stie sa pacaleasca omul, nu-i asa?
 
image 17121334
Preoteasa – Templu
Pe de alta parte, Magicianul, iar aici ne referim la Magia Inalta, lucreaza cu Lumina, cu energii de vibratie inalta, cu entitati din Lumina, este ajutat in lucrarile sale de Ingeri, Arhangheli, Maestrii Spirituali Inaltati.Initiatii Magicieni apara acest Pamant de Raul manifestat in toate formele lui extreme,ei sunt adusi la intrupare iar si iar ca aparatori ai Luminii. In concluzie…Magia Inalta si Magii ei sunt, impreuna cu alte categorii de spirite, Lucratori in Lumina si aparatori ai acesteia.
 

Zei

200px Heh as chaos.svg

Nun, zeul apelor

  • Ammon, zeu al soarelui
  • Amon-Ra, Tatăl și Regele Zeilor, nu este tot una cu Ra, nu din toate punctele de vedere
  • Anubis, Zeul Ținutului Sfânt, zeul ce ghida spiritele morților în lumea de dincolo
  • Apis, zeu al fecundității, reprezentat printr-un taur alb cu pete negre
  • Apophis, zeul-șarpe, Apep sau Distrugătorul, era spiritul antic al răului și distrugerii
  • Atum, zeul creator, imaginea sa asociată cu leul, taurul, șopârla, șarpele sau scarabeul
  • Bastet, zeița lunii și a fecundității, o femeie cu cap de leoaică sau de pisică
  • Bes, ocrotitorul familiilor și al oamenilor contra duhurilor rele și animalelor primejdioase
  • Behem, Unul dintre slujitorii lui Seth. imaginea sa asociată era rinocerul.
  • Geb, un zeu antropomorf, personificând Pământul
  • Hapi,era unul din cei patru fii ai lui Horus protector al tronului lui Osiris pe lumea cealaltă
  • Hathor, zeița dragostei, a familiilor și a recoltelor
  • Heket, zeița-broască a nașterii, a creației și a fertilității
  • Hnum, divinitate primordială, creatorul zeilor, a făurit și omul pe o roată de olărit
  • Horus, zeu protector al Egiptului, este reprezentat cu cap de șoim,
  • Imhotep, om zeificat, arhitect regal, a construit prima piramidă (în trepte)
  • Isis, zeița magiei și a vieții, a căsătoriei
  • Maat, zeița adevărului, a dreptății și a armoniei cosmice
  • Min, zeul fertilității masculine, protector al minelor și al agriculturii
  • Neith, zeița creatoare a lumii, mama zeului soare
  • Nekhbet, zeița ocrotitoare a orașului Nekheb (și a întregului Egipt de Sus)
  • Nephthys, zeița protectoare a morților
  • Nun, zeul apelor
  • Nut, zeița cerului
  • Osiris, zeul vieții de apoi, al lumii de dincolo și al morților
  • Ptah, patronul spiritual al meșteșugarilor, zeu creator, treptat devine o zeitate funerară
  • Ra, personificarea soarelui, cel mai puternic din toți zeii
  • Sehmet, zeița leoaică, luptătoare, protectoare a faraonului, creatoarea deșertului
  • Seth, zeu malefic, stăpân al deșertului, reprezentat cu trup de ogar
  • Sobek, zeul apelor, al inundațiilor, cel care irigă câmpurile, al fertilității
  • Shu, zeu al aerului și al răsăritului
  • Tefnut, zeița umezelii și a aerului cald și umed
  • Thot, zeu al cifrelor, inventator al scrisului, reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin