Sincronicitatea se produce atunci când două sau mai multe evenimente, aparent fără legătură cauzală, se produc împreună, într-o manieră semnificativă (pentru observator). Pentru a fi vorba de sincronicitate, ar trebui să fie improbabil ca evenimentele să aibă loc din întâmplare. Pentru scriitorul Robert Torres, sincronicitatea este o ilustrare a Divinului.

Cine consideră că sincronicitatea este o simplă coincidenţă, atunci nu a citit lucrările unor experţi faimoşi din domeniu. Celebrul psihiatru Carl Gustav Jung a creat termenul sincronicitate în anii 1920 pentru a face referire la alinierea dintre forţele universale şi experienţele unei persoane.

S-a încercat descoperirea motivelor acestor „concidenţe” de secole întregi, în multe tradiţii spirituale, ca mijloc pentru alinierea cu un aşa-zis “curent”. De obicei este nevoie de ani de meditaţie disciplinată, studiu, sau de alte mijloace şi metode pentru a naviga în această călătorie către o “individuaţie” armonioasă.

Pentru unii, cercetarea are loc în interior şi are ca obiectiv găsirea sinelui, în timp ce pentru alţii cercetarea are loc în exterior şi are ca obiectiv găsirea spiritualităţii.

Prima mea experienţă cu sincronicitatea a fost momentul naşterii mele. M-am născut în 21 martie la ora 3:03 a.m. – adică a treia lună, a treia săptămână, a treia oră şi al treilea minut, sau 3333. Data marchează de asemenea echinoxul. A fost alinierea mea cu forţele universale, cu planeta, spaţiul şi timpul.

Interesul meu în cercetarea naturii metafizice a realităţii a apărut în timpul unui moment de trezire în care am experimentat o întâlnire – supranaturală de fapt – cu o „entitate” formată din lumină. După această întâlnire am avut o înţelegere intrinsecă a multor concepte ezoterice precum “curentul”, spiritul, unicitatea şi chiar divinitatea.

Unicitatea: Ce anume ne conectează

În cartea lui Jung “An Acausal Connecting Principle” se spune că sensul subiectiv este cel care ne conectează.

Fără un observator (propria ta persoană), nu există gândire, nu există sincronicitate, nu există un sens. Gândurile sunt conectate la evenimente, mintea este conectată la mişcările materiei şi acest lucru este subiectiv; acestui lucru îi lipseşte o cauză obiectivă (este acauzală).

Cercetarea mea a început cu Carl Jung, deşi omul a observat sincronicitatea multe mii de ani înainte de Jung. Înainte de “sincronicitate”, umanitatea antică a folosit cuvinte precum rezonanţă, armonie şi unitate.

În secolul 4 d.Hr., filozoful grec Heraclit considera că toate lucrurile sunt interconectate; nimic nu ar fi izolat şi toate lucrurile ar fi legate între ele. În mod similar, Hipocrat a declarat: “Există un singur curent comun, o singură respiraţie. Totul este în rezonanţă”. Clasica idee că separarea este o iluzie include o legătură chiar şi între obiectele fără viaţă. Unii susţin că toată materia are conştiinţă.

Rolul conştiinţei şi a paranormalului în sincronicitate

Jung a fost interesat toată viaţa de paranormal şi a avut multe experienţe în acest sens. Împreună cu el a lucrat fizicianul Wolfgang Pauli, un câştigător al Premiului Nobel, care ar fi avut la rândul său experienţe de telekinezie. În preajma lui Pauli aveau loc accidente serioase şi inexplicabile cu echipamentele pentru experimente – lucru extrem de cunoscut în istorie.

Deseori se făceau glume în privinţa acestui lucru, dar multor savanţi le era frică de prezenţa sa în timpul experimentelor deoarece se considera în general că el era cauza acelor accidente, care dădeau peste cap experimente întregi organizate minuţios. Acest lucru este binecunoscut în fizică sub numele de “Efectul Pauli”.

Împreună, Jung şi Pauli au ajutat la pavarea drumului în studierea parapsihologiei. Mulţi alţii au dezvoltat domeniul, fizicienii moderni ştiu şi vorbesc despre conştiinţă consideraţă este deseori ca un element cheie pentru explicarea unor abilităţi precum telekinezie, vedere la distanţă şi previziune.

Un exemplu semnificativ este reprezentat de “câmpurile morfice” ale lui Rupert Sheldrake. El ne-a arătat cum câmpurile crează relaţii. În cartea sa “A New Science of Life”, citează experimente în care dacă unii dintre şobolani sunt supuşi la un anumit tip de pregătire, ceilalţi aflaţi într-un alt laborator, la mare distanţă, devin mult mai capabili să înveţe acelaşi lucru. Este ca şi cum şobolanii au în comun un câmp în care cunoştinţele acumulate prin antrenarea unora devin disponibile tuturor (şobolanilor).

Un alt fizician renumit, David Bohm, afirmă în lucrarea “Implicate and Explicate Order” că, de fapt, conştiinţa începe în afara spaţiu-timpului nostru, în “curentul” în care există întreaga cunoaştere şi unde prinde formă realitatea noastră materială. Apoi, conştiinţa se manifestă în dimensiunea noastră, urmând ca ulterior să se întoarcă în “curent”.

Aceste teorii – alături de cele explorate în renumita lucrare “Holographic Universe” a lui Michael Talbot sau de lucrarea “Meaning and Form” a fizicianului David Peat – emit ipoteze în privinţa unui sub-strat ce există sub (sau peste) realitatea noastră materială şi temporală.

Problema este că acest concept – „conştiinţa” – nu poate fi cuantificată din punct de vedere fizic. Mulţi consideră că ea există în afara creierului, poate în câmpul Akashic – conceptul tradiţional indian al unui fel de rezumat al tuturor cunoştinţelor provenite de-a lungul timpului de la toate fiinţele simţitoare.

Deşi sunt de acord cu multe dintre aceste teorii în privinţa existenţei unui tip de “matrice”, care este inteligenţa care funcţionează în spatele tuturor acestor lucruri?

O forţă inteligentă

Umanitatea a recunoscut de mult timp existenţa unei inteligenţe superioare, deşi aceasta apare în multe forme diferite. Mulţi mari savanţi au ajuns exact la aceeaşi concluzie. Einstein declara: “Toţi cei implicaţi serios în cercetări ştiinţifice devin convinşi că un spirit se manifestă în legile Universului – un spirit cu mult superior celui al omului.”

Max Planck, considerat fondatorul fizicii cuantice, a declarat: “Toată materia provine şi există doar prin virtutea unei forţe. Trebuie să presupunem că această forţă este existenţa unei minţi conştiente şi inteligente. Această minte este baza întregii materii.”

Isaac Newton considera că universul este mecanic, pus în mişcare de Dumnezeu şi apoi lăsat să funcţioneze. Niels Bohr, cel care a propus modelul atomului de hidrogen, dar şi omul care a creat una dintre marile dileme ale cuanticii (în tandem cu Einstein), vorbea de Tao – „Calea” universului, pe care o regăsea în modelele şi tiparele fizicii.

Multe dintre aceste teorii şi credinţe susţin că propriile tale gânduri pot modifica lumea exterioară în relaţie cu propria ta persoană. Deşi există o inteligenţă separată, care coordonează şi se află în control, tu eşti un fel de cocreator.

Când sincronicitatea se manifestă ca un eveniment exterior ce este legat de gândurile tale, într-o manieră semnificativă şi acauzală, atunci este clar că ajuţi la crearea ei.

Dar evenimentele coincid de asemenea şi fără ca noi să ne gândim la ele – exemplu în acest sens fiind momentul naşterii mele sub forma 3333.

Adânc în interiorul nostru, ştim dintotdeauna că suntem văzuţi, chiar şi într-o cameră goală – şi că nu suntem niciodată singuri. De câte ori nu suntem martori la întâmplări în care unele evenimente se aliniază încât totul devine foarte ciudat şi improbabil din punct de vedere statistic? Trebuie ca aceste evenimente să îşi aibă originea în afară. Acest lucru presupune că Sursa sau acel Cineva sau Ceva, care controlează în cele din urmă totul, se află acolo, în afară. Nu în interior.

Albert Einstein a mai declarat: “Sincronicitatea este modul prin care Dumnezeu rămâne anonim.”

Robert Torres este autorul lucrării “Sin Thesis”. De asemenea, este cântăreţ, compozitor, artist şi colaborează cu mai multe reviste. El invită cititorii să îşi împărtăşească gândurile cu el pe adresa: rttowers3 – at – gmail.com.

Sincronicitatea se produce atunci când două sau mai multe evenimente, aparent fără legătură cauzală, se produc împreună, într-o manieră semnificativă (pentru observator). Pentru a fi vorba de sincronicitate, ar trebui să fie improbabil ca evenimentele să aibă loc din întâmplare. Pentru scriitorul Robert Torres, sincronicitatea este o ilustrare a Divinului.

Cine consideră că sincronicitatea este o simplă coincidenţă, atunci nu a citit lucrările unor experţi faimoşi din domeniu. Celebrul psihiatru Carl Gustav Jung a creat termenul sincronicitate în anii 1920 pentru a face referire la alinierea dintre forţele universale şi experienţele unei persoane.

S-a încercat descoperirea motivelor acestor „concidenţe” de secole întregi, în multe tradiţii spirituale, ca mijloc pentru alinierea cu un aşa-zis “curent”. De obicei este nevoie de ani de meditaţie disciplinată, studiu, sau de alte mijloace şi metode pentru a naviga în această călătorie către o “individuaţie” armonioasă.

Pentru unii, cercetarea are loc în interior şi are ca obiectiv găsirea sinelui, în timp ce pentru alţii cercetarea are loc în exterior şi are ca obiectiv găsirea spiritualităţii.

Prima mea experienţă cu sincronicitatea a fost momentul naşterii mele. M-am născut în 21 martie la ora 3:03 a.m. – adică a treia lună, a treia săptămână, a treia oră şi al treilea minut, sau 3333. Data marchează de asemenea echinoxul. A fost alinierea mea cu forţele universale, cu planeta, spaţiul şi timpul.

Interesul meu în cercetarea naturii metafizice a realităţii a apărut în timpul unui moment de trezire în care am experimentat o întâlnire – supranaturală de fapt – cu o „entitate” formată din lumină. După această întâlnire am avut o înţelegere intrinsecă a multor concepte ezoterice precum “curentul”, spiritul, unicitatea şi chiar divinitatea.

Unicitatea: Ce anume ne conectează

În cartea lui Jung “An Acausal Connecting Principle” se spune că sensul subiectiv este cel care ne conectează.

Fără un observator (propria ta persoană), nu există gândire, nu există sincronicitate, nu există un sens. Gândurile sunt conectate la evenimente, mintea este conectată la mişcările materiei şi acest lucru este subiectiv; acestui lucru îi lipseşte o cauză obiectivă (este acauzală).

Cercetarea mea a început cu Carl Jung, deşi omul a observat sincronicitatea multe mii de ani înainte de Jung. Înainte de “sincronicitate”, umanitatea antică a folosit cuvinte precum rezonanţă, armonie şi unitate.

În secolul 4 d.Hr., filozoful grec Heraclit considera că toate lucrurile sunt interconectate; nimic nu ar fi izolat şi toate lucrurile ar fi legate între ele. În mod similar, Hipocrat a declarat: “Există un singur curent comun, o singură respiraţie. Totul este în rezonanţă”. Clasica idee că separarea este o iluzie include o legătură chiar şi între obiectele fără viaţă. Unii susţin că toată materia are conştiinţă.

Rolul conştiinţei şi a paranormalului în sincronicitate

Jung a fost interesat toată viaţa de paranormal şi a avut multe experienţe în acest sens. Împreună cu el a lucrat fizicianul Wolfgang Pauli, un câştigător al Premiului Nobel, care ar fi avut la rândul său experienţe de telekinezie. În preajma lui Pauli aveau loc accidente serioase şi inexplicabile cu echipamentele pentru experimente – lucru extrem de cunoscut în istorie.

Deseori se făceau glume în privinţa acestui lucru, dar multor savanţi le era frică de prezenţa sa în timpul experimentelor deoarece se considera în general că el era cauza acelor accidente, care dădeau peste cap experimente întregi organizate minuţios. Acest lucru este binecunoscut în fizică sub numele de “Efectul Pauli”.

Împreună, Jung şi Pauli au ajutat la pavarea drumului în studierea parapsihologiei. Mulţi alţii au dezvoltat domeniul, fizicienii moderni ştiu şi vorbesc despre conştiinţă consideraţă este deseori ca un element cheie pentru explicarea unor abilităţi precum telekinezie, vedere la distanţă şi previziune.

Un exemplu semnificativ este reprezentat de “câmpurile morfice” ale lui Rupert Sheldrake. El ne-a arătat cum câmpurile crează relaţii. În cartea sa “A New Science of Life”, citează experimente în care dacă unii dintre şobolani sunt supuşi la un anumit tip de pregătire, ceilalţi aflaţi într-un alt laborator, la mare distanţă, devin mult mai capabili să înveţe acelaşi lucru. Este ca şi cum şobolanii au în comun un câmp în care cunoştinţele acumulate prin antrenarea unora devin disponibile tuturor (şobolanilor).

Un alt fizician renumit, David Bohm, afirmă în lucrarea “Implicate and Explicate Order” că, de fapt, conştiinţa începe în afara spaţiu-timpului nostru, în “curentul” în care există întreaga cunoaştere şi unde prinde formă realitatea noastră materială. Apoi, conştiinţa se manifestă în dimensiunea noastră, urmând ca ulterior să se întoarcă în “curent”.

Aceste teorii – alături de cele explorate în renumita lucrare “Holographic Universe” a lui Michael Talbot sau de lucrarea “Meaning and Form” a fizicianului David Peat – emit ipoteze în privinţa unui sub-strat ce există sub (sau peste) realitatea noastră materială şi temporală.

Problema este că acest concept – „conştiinţa” – nu poate fi cuantificată din punct de vedere fizic. Mulţi consideră că ea există în afara creierului, poate în câmpul Akashic – conceptul tradiţional indian al unui fel de rezumat al tuturor cunoştinţelor provenite de-a lungul timpului de la toate fiinţele simţitoare.

Deşi sunt de acord cu multe dintre aceste teorii în privinţa existenţei unui tip de “matrice”, care este inteligenţa care funcţionează în spatele tuturor acestor lucruri?

O forţă inteligentă

Umanitatea a recunoscut de mult timp existenţa unei inteligenţe superioare, deşi aceasta apare în multe forme diferite. Mulţi mari savanţi au ajuns exact la aceeaşi concluzie. Einstein declara: “Toţi cei implicaţi serios în cercetări ştiinţifice devin convinşi că un spirit se manifestă în legile Universului – un spirit cu mult superior celui al omului.”

Max Planck, considerat fondatorul fizicii cuantice, a declarat: “Toată materia provine şi există doar prin virtutea unei forţe. Trebuie să presupunem că această forţă este existenţa unei minţi conştiente şi inteligente. Această minte este baza întregii materii.”

Isaac Newton considera că universul este mecanic, pus în mişcare de Dumnezeu şi apoi lăsat să funcţioneze. Niels Bohr, cel care a propus modelul atomului de hidrogen, dar şi omul care a creat una dintre marile dileme ale cuanticii (în tandem cu Einstein), vorbea de Tao – „Calea” universului, pe care o regăsea în modelele şi tiparele fizicii.

Multe dintre aceste teorii şi credinţe susţin că propriile tale gânduri pot modifica lumea exterioară în relaţie cu propria ta persoană. Deşi există o inteligenţă separată, care coordonează şi se află în control, tu eşti un fel de cocreator.

Când sincronicitatea se manifestă ca un eveniment exterior ce este legat de gândurile tale, într-o manieră semnificativă şi acauzală, atunci este clar că ajuţi la crearea ei.

Dar evenimentele coincid de asemenea şi fără ca noi să ne gândim la ele – exemplu în acest sens fiind momentul naşterii mele sub forma 3333.

Adânc în interiorul nostru, ştim dintotdeauna că suntem văzuţi, chiar şi într-o cameră goală – şi că nu suntem niciodată singuri. De câte ori nu suntem martori la întâmplări în care unele evenimente se aliniază încât totul devine foarte ciudat şi improbabil din punct de vedere statistic? Trebuie ca aceste evenimente să îşi aibă originea în afară. Acest lucru presupune că Sursa sau acel Cineva sau Ceva, care controlează în cele din urmă totul, se află acolo, în afară. Nu în interior.

Albert Einstein a mai declarat: “Sincronicitatea este modul prin care Dumnezeu rămâne anonim.”

Robert Torres este autorul lucrării “Sin Thesis”. De asemenea, este cântăreţ, compozitor, artist şi colaborează cu mai multe reviste. El invită cititorii să îşi împărtăşească gândurile cu el pe adresa: rttowers3 – at – gmail.com.