Articole

Iisus Hristos 11

IISUS A FOST GET?

Iisus 47
     
Să revin la neastîmpăraţii galati/gali stabiliţi în Galileea. Cînd au spart şatra cu geţii din Mesia(teritoriul Bulgariei de azi) pe la anul 279 î.e.n. şi au migrat în Anatolia unde au pus de o Galatie iar alţii mai zburdalnici şi-au oprit căruţele mai la sud unde au şăruit o Galilee, galii/galaţii erau de mult timp adepţii religiei geţilor aşa cum arată tăbliţele 10 şi 12 ducînd cu ei credinţa în nemurire şi în puterea crucii. Istoricul grec Iamblichus spune pe la sfîrşitul secolului lll în lucrarea Viaţa lui Pitagoras: ,,Şi galaţii şi alte popoare au învăţat pe pruncii lor, cum că sufletul acelora care muriră nu a pierit, ci ei trăiesc neîncetat şi sufletele sînt eterne. Asemenea Zamolxis, le-a arătat cum că nu trebuia să aibă frică de moarte, ci ei trebuia să se întărească în contra tuturor pericolelor”.
     Este bine că știau cei vechi asemenea idei de necrezut despre marele nostru strămoș care prin înțelepciune le-a fost călăuză și galilor, pentru că la noi minciuna este cea mai aleasă virtute cînd se scrie istoria neamului rumun. Alte surse antice afirmă că înţeleptul Zamolxis ar fi introdus druidismul la gali şi cred că nu este chiar o tîmpenie atît timp cît în cele două religii, crucea în cerc simbolizînd sacrul peste întreg pămîntul a avut mare trecere.
     În cartea Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, editura Hasefer, Bucureşti 1997, ivritul plăsmuitor de istorii Ioshua Ben Matityahu, ,,romanizat” ca  Josephus Flavius, ne dă informaţii, unele corecte altele mincinoase despre secta religioasă a esenilor. Pe la anul 105 î.e.n. un membru al lor îşi iniţia învăţăceii în arta profeţiei în curtea Templului din Ierusalim, dovedind că erau în relaţii bune cu rabinii ivriţilor. Centrul lor religios de la Qumram a fost distrus de un cutremur în timpul lui Irod cel Mare rămînînd nelocuit cît acest rege a condus şi Galileea. Populaţia acestui ţinut s-a opus cu arma în anul 24 î.e.n. poftelor de cuceritor ale lui Irod cel Mare ajutat de puterea romană dar a trebuit să accepte vitregiile sorţii.
     La pagina 158 a lucrării amintite autorul descrie ritualurile şi obiceiurile acestei secte religioase. ,,Pentru ei plăcerile simţurilor sînt o nelegiuire, iar virtutea constă în stăpînirea de sine şi în dominarea pasiunilor. Faţă de căsătorie au o părere dispreţuitoare şi adoptă copiii la o vîrstă destul de fragedă pentru a fi lesne educaţi, iar atunci îi tratează ca pe nişte membri ai familiei şi le insuflă doctrinele lor, nu detestă totuşi căsătoria, nici grija pentru obţinerea urmaşilor, ci caută să se pună la adăpost de destrăbălarea femeilor, fiindcă au convingerea neclintită că nici una dintre ele nu-şi păstrează credinţa faţă de un singur om. Ei dispreţuiesc bogăţia şi demnă de admirat la ei este comunitatea bunurilor, n-ai să găseşti la ei pe nici unul care să se distingă de ceilalţi prin avere. La ei există regula potrivit căreia oricine intră în sectă trebuie să renunţe la averea lui în favoarea comunităţii, astfel încît la ei nu întîlneşti îndeobşte nici sărăcie înjositoare, nici bogăţie sfidătoare, bunurile fiecăruia contopindu-se în fondul comun şi toţi, ca nişte fraţi, dispun de întreaga avuţie adunată la un loc. Ei sînt de părere că uleiul pătează şi cel care a fost uns cu el, contrar voinţei sale, trebuie să-şi cureţe corpul, ei socotind ceva cuviincios să ai o piele aspră şi să porţi mereu veşminte albe. Cei ce administrau avuţia comunităţii erau aleşi prin majoritate de voturi şi fiecare, fără deosebire, trebuia să fie gata pentru orice serviciu în folosul tuturor. Ei nu au un oraş propriu-zis al lor, în fiecare dintre ele locuind mai mulţi laolaltă. Membrilor sectei, veniţi de altundeva, li se pune la dispoziţie toate bunurile agonisite de comunitate, de parcă ar fi propria lui avuţie şi la nişte oameni pe care nu i-au mai văzut pînă atunci, ei intră ca şi cum le-ar fi prieteni apropiaţi. De aceea cînd pleacă la drum, nu iau cu ei nimic, cu excepţia armelor, ca să se apere de tîlhari. În fiecare oraş, un membru anume are sarcina să se îngrijească de membrii sectei, procurîndu-le hainele şi cele necesare traiului zilnic. Prin felul cum se îmbracă şi prin purtarea lor ei par nişte ţinuţi în frîu cu biciul de către un dascăl. Hainele şi încălţările nu sînt schimbate decît cînd ele au ajuns ferfeniţă ori s-au tocit de tot după o folosire îndelungată. …Faţă de Dumnezeu ei îşi arată evlavia într-un fel aparte. Înainte de răsăritul Soarelui ei nu vorbesc nici o vorbă profană, ci adresează nişte vechi rugăciuni moştenite de la părinţii lor, implorîndu-l parcă să răsară”. Este o caracteristică a ritualului religios al geţilor repetat şi de Dromixto care-și îndeamnă armata să se așeze în genunchi către soare răsare şi să se roage la Creator atunci cînd i-a prăpădit un soare arzător ce a căzut asupra lor, găsindu-se identic în cultul nostru creştin.
73 1
Dar şi manuscrisele descoperite la Qumran, spun că ei au învăţăturile moştenite de la părinţii lor, de la părinții părinților lor, care le-au fost date de Eno cel iubit de Creatorul geţilor, Sîntu şi mai înainte de la Cei Mari. Chiar dacă nu este amintit Sîntu ca Dumnezeu al esenilor, totuşi este o recunoaştere explicită din partea unuia dintre cei mai mari falsificatori ai istoriei antice clasice, că esenii nu se foloseau de scrierile lui Moşe date de Iahwe sau alte născociri ale urdiei de prooroci mincinoşi ivriţi vîntuiţi de vedenii, tîmpenii şi alte parascovenii!
   
  Şi să continui cu zicerea lui F. Josephus: ,,Abia atunci supraveghetorul lor îi lasă să plece fiecare la meşteşugul cu care s-a deprins. După ce au muncit cu rîvnă pînă la ora 11 dimineaţa, se adună iar într-un loc anume, cu o fîşie de pînză de in înfăşurată în jurul şalelor, şi-şi spală trupul cu apă rece. De îndată ce s-au curăţat astfel, se duc într-o clădire deosebită, în care, nici un om străin de sectănu are voie să intre; purificaţi, ei înşişi intră în sala de mese ca într-un sanctuar. Cum şi-au ocupat locurile într-o linişte desăvîrşită, brutarul le pune rînd pe rînd cîte o pîine în faţă, după care bucătarul le dă cîte un castronaş cu un singur fel de mîncare. Pînă să înceapă masa preotul rosteşte o rugăciune şi comite un sacrilegiu cel ce începe să înfulece cumva înainte de terminarea rugăciunii. La terminarea mesei preotul se roagă din nou: la început şi la sfîrşit ei îl proslăvesc pe Dumnezeu ca pe Creatorul vieţii. Apoi ei îşi dezbracă veşmintele, socotindu-le sacre şi revin la îndeletnicirile lor pînă la asfinţitul Soarelui. La întoarcere, ei se ospătează în acelaşi fel, de astă dată luînd loc alături de străini, dacă se află vreunul la ei. Nu se aude nici o zarvă şi nici un zgomot nu tulbură vreodată masa, ci unul lasă să vorbească pe celălalt, respectînd rîndul. Celor aflaţi afară, tăcerea celor dinăuntru le apare ca o taină înfiorătoare. Dar liniştea aceasta are ca noimă statornica cumpătare a membrilor sectei şi faptul că ei mănîncă şi beau doar pînă se satură. Din celelalte lucruri ei nu fac nimic fără dezlegarea supraveghetorilor lor, doar în două privinţe li se dă îngăduinţa de a hotărî singuri: acordarea de ajutor şi dovedirea milosteniei. Să ajute pe cei ce merită să primească ajutorul, atunci cînd au mare nevoie de el şi să ofere hrană celor aflaţi în mizerie. Nu li se permite să aducă ajutor rudelor lor fără aprobarea superiorului. Înţelepţi vistieri ai mîniei, strunitori ai pasiunilor, pilde de fidelitate, slujitorii păcii, fiece cuvînt rostit de ei atîrnă mai greu decît un jurămînt, esenii se abţin de la jurăminte pe care le cred mai rele decît sperjurul. Cel ce nu este crezut pe cuvînt şi fără invocarea lui Dumnezeu, acela este condamnat din capul locului. Pentru cel ce aspiră să intre în sectă, primirea nu este imediată ci, vreme de un an, rămas în afara ordinului, solicitantul duce o viaţă asemănătoare cu a membrilor ordinului şi primeşte o toporişcă, şorţul de care am vorbit anterior şi un veşmînt alb. Dacă în acest răstimp a trecut cu bine proba stăpînirii de sine, el se apropie cu un pas de felul de viaţă al esenilor şi ia parte la sfinţirea apei purificatoare, fără să fie totuşi, acceptat încă la adunările comunităţii. După ce a făcut dovada statorniciei sale, vreme de alţi doi ani caracterul pe care îl are este pus la încercare şi dacă se arată cu adevărat demn, abia atunci el este primit în comunitate. El depune în faţa tuturor un teribil jurămînt, să-l cinstească pe Dumnezeu(Soarele Creator) să-şi respecte îndatoririle faţă de oameni şi să nu aducă pagubă nimănui atît din propria iniţiativă cît şi din ordinul altcuiva; să-i urască mereu pe cei nedrepţi şi să lupte alături de cei drepţi, că va păstra credinţa tuturor mai cu seamă celor ce cîrmuiesc, întrucît nimeni nu dobîndeşte puterea fără binecuvîntarea lui Dumnezeu; dacă cumva ajunge să dea ordine, nu se va arăta îngînfat şi asupritor şi nu-şi va întrece subordonaţii prin strălucirea veşmintelor, şi a altor podoabe, că va îndrăgi totdeauna dreptatea şi va demasca pe mincinoşi, că-şi va ţine mîinile nepîngărite de hoţie iar sufletul curat de orice cîştig necinstit, că nu va tăinui nimic membrilor sectei şi nu va divulga nimănui secretele sale, chiar dacă va fi supus torturilor pînă la moarte. În afară de asta, el jură că nu va transmite dogmele altfel decît le-a primit el însuşi, că se va feri de tîlhăria de stradă; că va veghea cu grijă să nu se piardă cărţile sectei precum şi numele îngerilor. Prin asemenea jurăminte, esenii îşi asigură credinţa noilor membri ai sectei. Cei care comit păcate grele sînt scoşi în afara sectei şi cel exclus are parte îndeobşte de un sfîrşit jalnic; legat prin jurăminte solemne şi prin îndatoriri, el nu are voie să primească hrană de la ceilalţi oameni; aşadar trebuie să se hrănească cu buruieni, trupul său este secătuit de foame şi moare. De aceea ei au primit înapoi în sectă pe unii din acei nenorociţi, înduioşaţi de faptul că sînt gata să-şi dea duhul, socotind că şi-au ispăşit deja păcatele prin îndurarea chinurilor care i-au dus deja în pragul morţii. În luarea deciziilor judecătoreşti, esenii sînt foarte conştiincioşi şi drepţi, ei nu rostesc o sentinţă decît dacă s-au strîns cel puţin o sută laolaltă, dar atunci verdictul lor este fără drept de apel. În afară de Dumnezeu, ei respectă în cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce îl defăimează este condamnat la moarte. A da ascultare bătrînilor şi majorităţii trece la ei drept ceva frumos dacă, de pildă, s-au adunat zece laolaltă, unul singur nu poate vorbi fără aprobarea celorlalţi nouă. Ei se feresc să scuipe, atît în mijlocul adunării cît şi în partea dreaptă, mai mult decît toţi iudeii luaţi împreună, ei evită să lucreze în a şaptea zi a săptămînii, pînă şi mîncarea şi-o pregătesc cu o zi înainte, ca să nu mai aprindă focul în ziua aceea, ba mai mult, nu cutează să mute un obiect din loc sau să-şi satisfacă nevoile fiziologie. În celelalte zile ei sapă o mică gropiţă a cărui adîncime măsoară un picior, folosindu-se de o căzmăluţă – ceva asemănător cu toporişca dăruită, spre a nu jigni cumva strălucirea Sfîntului Soare, făcîndu-şi acolo scîrna omenească. Cu pămîntul scos afară mai înainte, ei astupă la loc groapa, pentru aceste nevoi, ei caută locurile cele mai îndepărtate. Cu toate că a te uşura de scîrnă este ceva firesc, ei au obiceiul să se spele după aceea de parcă s-ar fi spurcat. Ei sînt longevivi şi mulţi dintre ei depăşesc vîrsta de o sută de ani, ceea ce, după cum mi se pare mie, este urmarea faptului că duc o viaţă simplă şi ordonată. Nu se sinchisesc de lucruri înfiorătoare, îşi biruie durerile prin tăria lor sufletească şi preferă o moarte glorioasă vieţii nemuritoare. Războiul împotriva romanilor a scos la lumină toate trăsăturile de caracter, căci în timpul lui au fost surghiuniţi, supuşi caznelor, arşi de vii sau traşi pe roată, chinuiţi cu toate instrumentele de tortură ca să ocărască numele Legiuitorului lor, fie să mănînce alimente care le erau interzise; n-au făcut nici una nici alta, rămînînd neclintiţi; fără să-şi mustre călăii şi fără să verse lacrimi; surîzători în timpul chinurilor groaznice, glumeţi cu cei ce le aplicau torturile, îşi dădeau bucuroşi sufletul convinşi că-l vor redobîndi în viaţa de apoi.”
30 1
J. Flavius deși i-a cunoscut direct, ne lasă în ceață cînd spune că esenii intrau într-o clădire specială despre care nu vrea să ne spună nimic, unde se purificau și tot în acest text scrie că ei nu intrau în templul din Ierusalim deci nu erau mozaici, și aveau o religie monoteistă care era în tot foarte diferită de iahwism. Ne mai spune că unii care au fost prinși de romani, preferau moartea decît să-l batjocorească pe Legiuitorul lor, deci nu era nici Iahwe dar nici ivritul Moșe care a primit (fărăde)legile de la Satana sau Yahwe pe muntele Sinai, ci altcineva pe care făcătorul de istorii nu vrea să ni-l spună!
     Şi iarăşi pretinsul istoric ivrit minte cum au ei năravul din naştere, scriind că esenii au venit toți să apere Ierusalimul de legiunile romane în vara anului 68, pentru că Pliniu cel Bătrîn, însoţind trupele romane în același an, cînd ajunge la Marea Moartă să o cerceteze, spune că a întîlnit şi secta esenilor adică a geților în număr de 4000 de suflete, deci romanii nu s-au socotit cu aceştia ci numai cu turbaţii zeloţicare au ocupat centrul de la Qumran, fiind şi autorii dosirii manuscriselor în peşterile din apropiere, descoperite în anul 1948.
     Dau în continuare din textul lui Flavius: ,,Căci ei au ferma credinţă că trupurile sînt sortite pieirii, iar materia din care s-au înjghebat se descompune, dar sufletele sînt eterne şi dăinuiesc veşnic; alcătuite din cel mai subtil eter, după ce au plutit în voia întîmplării, atrase de o seducţie naturală, ele se îngemănează cu trupurile devenite o temniţă a lor, dar odată scăpate de aceste lanţuri ale cărnii, ca şi cum s-ar fi eliberat dintr-o lungă sclavie, ele se îndreaptă fericite spre zonele înalte ale cerului. Dimpotrivă,sufletele nelegiuite li se atribuie o genune întunecată şi friguroasă. Ei susţin în primul rînd învăţătura despre nemurirea sufletului spre a netezi calea care duce spre virtute şi a pune stavilă celei ce duce spre vicii, sprijiniţi pe convingerea că oamenii buni vor deveni şi mai buni în timpul vieţii lor pămînteşti dacă trag speranţa că vor fi răsplătiţi după moarte, iar apucăturile urîte ale celor răi vor fi ţinute de frică, dacă ei ştiu că trebuie să îndure pedepse după obştescul lor sfîrşit, chiar şi în cazul cînd nelegiuirile lor rămîn nepedepsite în această viaţă. Aceasta este sacra învăţătură despre suflet a esenilor şi ea este ca o momeală de neocolit pentru cei ce s-au înfruptat cîndva din înţelepciunea lor. Printre ei dai de unii care se încumetă să prezică viitorul: încă din cea mai fragedă copilărie ei au fost deprinşi cu cercetarea cărţilor sfinte, cu ceremoniile de purificare, şi cu maximele profeţilor şi într-adevăr, rar se întîmplă ca prezicerile lor să nu se adeverească”.
200805 01
Este uluitoare asemănarea pînă la identificare a dogmei esenilor şi geţilor recunoscută chiar de Flavius, cu fundamentele iudeo-creştinismului şi faptul că acestea nu se găsesc deloc în Vechiul şi Noul Testament. Conceptele, se găsesc fără nici o excepţie toate în scrierile trismegiste, învăţăturile lui Pitagora, înCalea/Legea Adevărului şi Dreptăţii primită de Eno şi în textele descoperite la Qumran. Scrie ivritul că esenii ,,cercetează cărțile sfinte” și nu Tora, recunoscînd explicit că ei se serveau în practicarea religiei de alte scrieri tot sfinte și chiar mai sfinte decît ale ivriților cum recunoaște chiar el. Acelaşi autor în scrierea Antichităţi iudaice, la capitolul l paragraful 5 arată: ,,În schimb, esenii sînt de părere că totul trebuie să rămînă în seama proniei divine. Ei cred în nemurirea sufletului iar răsplata dreptăţii li se pare bunul suprem. Cînd trimit dăjdiile templului, nu aduc şi jertfele cuvenite, deoarece au mijloace de purificare mult mai sfinte. De aceea nu li se îngăduie să intre în templu şi au ceremoniile lor religioase. Sînt oameni cu moravuri exemplare şi se îndeletnicesc cu agricultura. Mai presus de toţi cei ce-şi trag laudele prin propria virtute, esenii merită să fie admiraţi pentru dreptatea lor, prea puţin cultivată de greci sau de barbari, cîtă vreme ei o respectă nu de scurtă vreme, ci de foarte mulţi ani în urmă. Ca atare au acţionat în aşa fel ca nimic să nu-i împiedice să-şi folosească bunurile în comun, încît bogaţii nu se bucură mai mult de averea lor decît cei ce nu posedă nimic. Sînt vreo patru mii de oameni care fac acest lucru. Nu vor să audă de soţii şi nici să aibă slujitori, socotind că s-ar dovedi nedrepţi faţă de unii şi că cele dintîi sînt certăreţe, aşa că ei trăiesc separat şi se ajută unii pe alţii. Pentru administrarea veniturilor din munca cîmpului, îşi aleg oameni cinstiţi din rîndul preoţilor, care le procură provizii şi le pregătesc hrana. Ei îşi duc viaţa în felul acesta şi traiul lor seamănă cu cel al dacilor care se numesc poleistai.”
     Aceste texte scrise pe la anii 90 ai erei noastre dovedesc fără putinţă de tăgadă că geţii şi galii din Galileea cunoscuţi şi ca eseni aveau aceeaşi religie, adevăr reţinut de toată antichitatea dar mai puţin de istoricii noştri care au luat drept cale de urmat minciunile lui Herodot. Istoricul iudeu precizează că Frăţia esenilor formată în timpuri de demult din geţi şi gali la care s-au alăturat şi alte seminţii, practica un cult identic cu al preoţilor geţi din Carpaţi numiţi poleistai şi nu aveau nimic comun cu iahvismul şi fanatismul zeloţilor mozaici. El mai face o precizare uluitoare pentru istoria noastră scriind că esenii nu erau primiți în templul din Ierusalim dar aveau ritualuri religioase chiar mai purificatoare ca cel mozaic! Ori se știe că numai străinilor le era interzis să intre în templul din Ierusalim iar cel care încălca interdicția era ucis cu pietre! Trebuie precizat că Antichități iudaice, a fost scrisă la mai bine de 20 de ani după cucerirea Ierusalimului din anul 70, deci dacă aceștia ar fi fost ivriți și pe deasupra turbați și zeloți, nu aveau cum să scape de săbiile romane pentru că ei au pus la cale revolta din Iudeea. Deci ei erau de alt neam și nu au participat la răzmerița zeloților, ci au fost victime ale fanatismului acestora la fel ca celelalte Neamuri din regiune.
Esenieni
Trebuie să tragem concluzia că J. Flavius ştia mai multe despre religia geţilor dacă a făcut această comparaţie plină de mister, la fel cum se ştia în tot imperiul roman. Clerul iudeu nu vedea cu ochi buni religia esenilor şi îi obliga la o taxă în natură către templu pentru a fi lăsaţi să-şi practice cultul şi asta chiar sub nasul administraţiei romane care îi persecuta de-i usca la pungă! Dar să observăm pentru început că interdicţia de a face mîncare în zilele de sărbătoare la români s-a păstrat pînă în epoca modernă ca o amintire a tradiţiei obiceiului înainte de pretinsa creştinare a neamului nostru şi pe care nimeni nu o poate dovedi decît cu vorbe.
     Să mai lămurim şi termenul de esen pe care unii susţin că vine din limba siriană asaya şi are sensul de medic. Eu cred că este un cuvînt compus din doi termeni religioşi ce au aparţinut limbajului strămoşilor noştri geţi; e: a judeca, a hotărî, lăcaş de cult, a se naşte, a conduce şi Sien: duhul luminii dătătoare de viaţă şi a regenerării naturii unde se duceau sufletele morților pentru a deveni parte a marii lumini. Esen este renaşterea vieţii prin Sien, învierea într-o nouă viaţă a energiilor făcută prin credinţa în Sien sau judecata lui Sien. În dialectul istroromân avem cuvîntul iesen care înseamnă toamnă cu referire clară la duhul strămoşesc al lunii Sien ce simboliza moartea naturii şi regenerarea ei prin puterea luminii dătătoare de viaţă. Ca şi geţii, ei aveau un Legiuitor – Mîntuitor al lor respectat cu mare dăruire de către toţi membrii sectei. Cînd Zamolxe, pe la anii 540 î.e.n. este ofensat de Pitagora în insula Samos pentru faptul că getul i-a botezat pe cabiri sub semnul sfintei cruci a Mîntuitorului, acesta îl consideră pe născocitul grec un porc ce stă numai cu rîtul pe sus.
     În tăbliţa 11 un preot get spune că în juneţea lui a fost la regele galilor pe care l-a botezat cu vin şi pîine strămoşească şi l-a numit cu epitetul de fiu al crucii strălucitoare! Aşa, ca să-şi dea mare importanţă cu 500 de ani înainte de plăsmuirile evangheliştilor. Chiar dacă despărţirea galilor de către geţi s-a făcut cu şonţeli şi multă zarvă, unitatea spiritual-religioasă a rămas la mare cinste.
     Dar în Galileea, galii au întîlnit resturile neamului cabirilor sau al filistenilor din vechiul Canaan şi au înnodat firele numeroase ale religiei comune. Iar geţii ţineau cu cabirii o strînsă legătură datorită sistemului religios în care credeau împreună prin Frăţia Celui Ales din Sarmisetuza. Cînd s-au văzut potopiţi de turbarea mozaică şi de fanatismul fariseilor zeloți, au dat şfară la fraţii lor întru credinţă din Carpaţi să vină să le dea sprijin împotriva celor care voiau să le fure sufletul. Preoții geţi au hotărît să-l trimită pe marele preot Ili împreună cu o ceată de rumuni cerîndu-i să fie neîndurător cu cei care umblă să fure şi să distrugă dreapta credinţă.
deadseascroll
Tăbliţa 53 povesteşte evenimentul, textul fiind însoţit de mai multe simboluri sacre. ,,Călătoria geţilor în cetatea oamenilor duşmănoşi cu vorbire sacadată. A fi lîngă cineva gras nu înseamnă că eşti perechea marii lui burţi. Ili să iei şi să semeni în strat cu mare grijă aşa cum sfînta falangă(oastea de îngeri) scoate la lumină adevărata credinţă din întuneric iar miezul de nucă este scos din coajă. Eu trag nădejde că micile făpturi din ceruri vor arăta grija lor de mamă. Să-ţi întăreşti casa(comunitate religioasă) ta cu gabenul împotriva celor care vor să o fure şi să o distrugă aruncînd cu valuri de zoi în ea. Eu, Luminatul Mîntuitor, cu gîndul am spus geţilor: zeama aramaică este o înşelătorie pentru că au răsădit pe Apolo să vă fie însoţitor”. Textul are o valoare covîrşitoare asupra istoriei religiei iudeo-creştine şi trebuie analizat cu mare atenţie. Ili pleacă împreună cu ceata de geţi în Galileea fiind pregătiţi pentru o aprigă confruntare religioasă dar şi cu un profund caracter filozofic cu preoţimea iudaică din cetatea Sionului(dabo Sion). Ca să aibă sorţi de izbîndă în această acţiune ei trebuiau să cunoască limba aramaică altfel fiecare vorbea la stele iar lupii deveneau paznici la stînă. Textul mai arată că între galii stabiliţi în Galileea şi geţii nord-istreni au existat tot timpul legături spirituale strînse iar grija geţilor de a-şi apăra comunităţile religioase din podişul Anatoliei (provinciile romane Siria şi Galatia) şi nordul Palestinei i-au făcut să meargă în acele locuri pline de ostilitate religioasă pentru ei. Iar manuscrisele descoperite la Qumran dovedesc cele afirmate mai sus dar vin cu multe alte informaţii care arată implicarea geţilor în răspîndirea creştinismului arimin în acele ținuturi şi nu numai. Mai multe imnuri din aceste fragmente sînt scrise chiar de Marele Preot Ili unde găsim povestite nenorocirile prin care trecea datorită iudeilor infiltrați în Frăţia Celui Ales care au trădat şi l-au băgat între ei pe rabinul Apolo trimis de rabinul eretic fariseu Filon din Alexandria, să pună mîna pe centrul religios şi să schimbe religia şi structura Frăţiei Celui Ales cu plăsmuirea lui satanistă.
     Precizez că în manuscrisele descoperite la Qumran şi scrise de geţi, membrii sectei erau numiţi fiii luminii nefiind folosit cuvîntul esen, dar el apare numai în scrierile ticluite de ivriţii din acest centru după ce l-au asasinat pe Ili în anul 30. Tăbliţa de plumb are în mijloc o imagine care cuprinde toate simbolurile religioase ale geţilor. În partea stîngă sus este profilul lui Moş Arimin cu mielul lîngă obraz iar pe frunte poartă o bentiţă de care este prinsă piatra înțelepciunii ca dovadă a funcţiei de mare preot al neamului arimin și că vine din neamul arimaspilor. Sub el, pe un soclu cu trei picioare de care este înfăşurat un şarpe, se află un cap de taur. În centrul imaginii se află Sîntu purtînd pe piept în partea stîngă Sfîntul Soare(Zabelo) iar în partea dreaptă Sfînta Lună(Zoin, Zoe, Sien). Pe cap poartă o coroană cu trei raze iar deasupra celei din mijloc este un cerc. Cînd mozaicii și-au plăsmuit cultul lor satanist, l-au făcut pe tartorul lor cu trei coarne așa cum arată descoperirile de la Kuntillet Ajrud, În partea dreaptă jos a plăcuței este Sarmis ca judecător al celor trecute şi celor viitoare iar deasupra lui este Maica Precista ce poartă pe cap un fel de bonetă. O bonetă asemănătoare poartă şi astăzi horitoarele din localitatea Grid, judeţul Hunedoara precum şi miresele din Maramureş sau femeile măritate din unele localităţi bănăţene! În colţul dreapta sus este Poarta Veşniciei, ca trecere dintre viaţa muritorilor şi reînvierea în lumina veşnică a energiilor creatoare iar la 24 iunie(Sînziene) este locul pe unde curg marile energii ale creaţiei divine asupra vieţii pămîntene. Stîlpul din stînga a porţii este format dintr-o fiinţă mitică(un om cu partea de jos a trupului în formă de peşte, cum apar şi în mitologia emeş ca civilizatori ai neamului) aşezată pe un soclu iar cel din dreapta este un preot get stînd tot pe un soclu. Pe ambele socluri se vede semnul crucii ca simbol al sacrului. Deasupra stîlpilor este un triunghi cu mai multe simboluri iar în partea de sus se vede Fiul Luminii ajuns în iudeo-creștinism Sfîntul Duh! Poarta Veşniciei apare pe mai multe tăbliţe fiind o componentă fundamentală a religiei geţilor cum înţelegem din tăbliţa 41 ,, Sfîntul toiag al geţilor care merge şi bate în sfintele porţi ferecate ale judecăţii cereşti!” Simbolistica a fost preluată în creştinism prin sintagma ,,porţile raiului” dar despre hoţie nu zumzăie nici un bărzăun.
03QumranMuseoBig
Frăţia geţilor şi galilor din centrul de la Qumran este amintită indirect în Evanghelia lui Marcu unde la 14,70 se spune: ,,Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia, căci eşti Galilean şi graiul tău seamănă cu al lor”. Dacă iudeii l-au ,,mirosit” pe Petru că vorbea o limbă străină ce semăna cu a lui Ili, a cetei lui şi a locuitorilor Galileei, atunci trebuie să tragem concluzia că apostolul ori era gal şi geţii vorbeau curent limba galilor ori era şi el get cu ceva treburi prin lumi străine şi făcea parte din grupul celor veniţi să se înfrunte cu preoţii iudei. O informaţie la fel de preţioasă în această direcţie, găsim şi în Faptele Apostolilorla 1,10: ,,Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cînd se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, 1,11 şi au zis: «Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergînd la cer». 2,6 Cînd a auzit sunetul acela mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 2,7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: Toţi aceştia care vorbesc nu sînt Galileeni? 2,8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 2,9 Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 2,10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi”. Dacă aceşti bărbaţi galileeni vorbeau şi iudeilor pe limba lor, înseamnă că ei nu erau iudei iar limba lor maternă era alta decît aramaica, greaca sau chiar ivrita pentru că în acele vremuri foarte puţini iudei cu multă carte mai ştiau limba strămoşească. Încă un argument la fel de puternic a originii neiudaice al ucenicilor lui Iisus, şi a demascării făcăturii iudeo-sataniste a ivriţilor, îl găsit în continuarea scrierii la 2,44 ,,Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. 2,45 Îşi vindeau ogoarele şi averile şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia… 4,32 Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte. 4,34 Căci nu era nici unul dintre ei, care să ducă lipsă; cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute, 4,35 şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie”. Acest mod de trai în comun era specific numai esenilor iar Josephus Flavius în scrierea amintită ne spune că şi preoţii geţi polistai trăiau la fel, dar nu se găsea deloc în societatea iudeilor. În manuscrisele descoperite la Qumran, dar scrise de ivriți după anul 30 al erei noastre cînd au ajuns stăpîni aici, ei ne prezintă un alt model de organizare a comunității care este foarte diferit de cel al geților din Frăția celui Ales, gruparea lor numindu-se Frăția Noului Legămînt, tot așa cu își ziceau și primii iudeo-creștini!
     Și Evanghelia după Matei la 15,13 ne dă un amănunt la fel de curios: ,,Drept răspuns El le-a dat: Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină” cu referire directă la faptul că în mintea unor ivriţi fanatici din regiune se lucra de zor la o religie universală pe structura religiei geţilor, iar centrul de la Qumran era locul unde se punea la cale făcătura prin venirea rabinului Apolo. Trebuie subliniat faptul că textul de mai sus din Evanghelia lui Matei seamănă izbitor cu finalul scrierii de pe tăbliţa unde Ili este trimis în Palestina să vadă cum poate opri mişelia pusă la cale de iudei. Tocmai de aceea geţii şi-au pus traista în băţ şi au purces la drum lung mergînd chiar în bîrlogul lupului să-i închidă gura care vărsa valuri de zoi aramaice.
     Un alt element important este faptul că Ili şi ceata lui de geţi au venit în Galileea să înfrunte preoţii iudei în limba aramaică, dovedind că ei cunoşteau această limbă în care sînt scrise majoritatea manuscriselor descoperite la Qumran. Cum în acele timpuri o limbă străină se învăţa în sînul vorbitorilor ei, înseamnă că geţii s-au instruit în aramaică în ţinuturile din Galatia şi Galileea arătînd încă odată legăturile spirituale între geţii din nordul Istrului şi galii/galaţii aciuaţi pe la anii 275 pe teritorii ce aparţin în prezent Turciei, Siriei, Libanului şi Israelului. Iar scrierile esenilor publicate la noi prin tălmăcirea iscusitului lingvist E. Bordeaux Szekely, arată că Ili cunoştea foarte bine Tora pe care o combătea cu argumente subtile şi pline de înţelepciune, ceea ce îi făcea pe mozaici să adune mult venin în guşă și gînduri de veșnică răzbunare.
bizzarro mesianismo qumran map
În acele vremuri limba aramaică era o limbă foarte răspîndită în regiunile arătate mai sus fiind folosită atît în comerţ cît şi în cultură ca o limbă a oamenilor instruiţi. Nu avem informaţii despre confruntarea de idei care a avut loc între ceata geţilor şi preoţii iudei dar ştim sigur că a existat o confruntare cu iudeii intraţi în Frăţia Celui Ales şi pe care după asasinarea lui Ili, ivriţii o vor confisca şi folosi în interesul lor fanatic şi sălbatic pentru răzmerița împotriva rabinilor și romanilor și crearea statului mesianic mozaic. Scrierile de la Qumran dovedesc acest conflict al lui Ili cu iudeii din Frăție conduși de Apolo, trimis de la Alexandria de către mentorul Filon care a pus la cale toată ticăloşia şi a finanţat-o la greu.
     O altă confruntare de data aceasta fizică a avut-o Ili cu o mulţime smintită care l-a rănit, bătut şi batjocorit cerîndu-i moartea prin răstignire. Tăbliţa 54 ne povesteşte grozăvia ivriţilor împotriva celui care a îndrăznit să-i înfrunte în dogma lor religioasă: ,,Noe, să coasem desagii aceştia doi la gură, să fim atenţi cu actele pentru corabia nobilei mame din neamul lui Bizino. Am mers la conducere şi am plătit birul să ne dea voie să-l ducem în patria lui. Ne-a dat o ladă mică şi ne-a lăsat să-l înfăşurăm în pînza lui albă, şi să-l ducem la ieşire în afara cetăţii. Uite! această pleavă de cînepă l-a umilit(rănit) pe Ili şi toţi au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire(să-l răstignească). Mulțimea sinaită(ivriții) a venit plină de ură care l-a certat şi l-a bătut, batjocorindu-l şi cerînd să le dea capul lui. Priveşte sfinte Zabelio, pînza făcută sul am dat-o lui Noe şi ne-am dus în cetatea de jos(sud) a Siriei unde a venit o grămadă şi ne-a însoţit în frunte cu credinciosul Bofio. Ieri a fost pus jos pe o scenă iar lumea se minuna că este ca un bosoi(copil mic şi dolofan). Ciocîrlia neîntrecută trăgea la ea neamurile cum spune Noe. Multe şi repetate plecăciuni din Sarmisetuzo. Cu sfintele oase cu carnea uscată(moaşte) am alergat şi le-am dus Mîntuitorului unde au fost unse(miruite). Conducătorul neamului străbun a mers cu ele la mama lui Ili care era distrusă. Cercetează dacă jumătate din strălucitoarele făpturi cereşti nu au plecat de la daci.” Cetatea provinciei Siria menționată indirect de tăbliță ,,dabo Sieri gios” adică capitala din sud a Siriei, este orașul Antiohia zidit în partea a doua a secolului lll î.e.n. de regele seleucid Antioh cel Mare(242-187 î.e.n.) în sudul provinciei pe litoralul de est a Mării Mediterane.
     Pe tăbliţa 58 avem informaţii că religia crucii a geţilor avea trecere nu numai la galii din Siria cum spune textul de mai sus dar şi la sarmaţii şi sciţii din est: ,,Cu zoile de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. În patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece însoţite repede de dicoe, credinciosul în sfînta cruce”.
     Informaţiile dovedesc răspîndirea extraordinară care o avea religia geţilor la acea vreme şi respectul acestor popoare în valorile spirituale pe care nişte lifte criminale le-au învîrtit că ar fi ieşit din preaplinul lor întunecat de sfînta înţelepciune a fărădelegii. În Evanghelia după Matei la 26,65 avem date care să ne ajute la înţelegerea atitudinii lui Ili, ce a supărat atît de rău pe dogmaticii iudei: ,,Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 26,66 Ce credeţi? Ei au răspuns: Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea. 26,67 Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea în muntele unde le poruncise Iisus să meargă. Cînd L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit”.
     În timpul răstignirii, Ili ar fi strigat: ,,Eli, Eli lama sabactani” tradus greşit prin Dumnezeul meu de ce mă părăseşti! În emegi cuvîntul ili însemnă strălucitor, judecător, legiuitor, salvator, mîntuitor; cuvîntullama are sensul de înger păzitor, care este identic şi la geţi; cuvîntul sabaş în română arată modul în care se prezintă fizic cineva, purtare; tani are sensul de ceaţă, pîclă, care se răceşte. Tălmăcirea corectă este: Mîntuitorule, îngerul meu salvator de ce laşi ca trupul meu să fie cuprins de moarte(să se răcească)? După răstignire, trupul i-a fost aruncat ca oricărui străin, într-o rîpă plină cu natră aşa cum găsim scris pe tăbliţa 57 ,,Cel care a ţinut Calea Dreaptă s-a dus să locuiască în cetatea vieţii(luminii). Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne îmbinate) aruncîndu-l într-o surpătură de mal cu nitră”. Descrierea este aievea în Evanghelia după Mateicum am arătat mai sus. Noe şi ceilalţi geţi au intervenit pe lîngă autorităţile romane să poată lua trupul lui Ili şi să-l ducă acasă în Geţia la familia Bizino. Au plecat către Galileea la galii cei roşcaţi iar de aici în sudul Siriei unde au fost întîmpinaţi de o mulţime de credincioşi în frunte cu preotul Bofio care au venit să vadă minunea şi să se închine. Tăbliţa 57 vine cu informaţii suplimentare şi spune că ţinutul Siriei şi galii cei roşcaţi sînt sub ocrotirea sfintei cruci pentru că la ei românii au alergat şi şi-au găsit scăparea cînd au fost prigoniţi de fanaticii farisei zeloţi. ,,Sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei românii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au însoţit îndureraţi într-un loc neted(luminiş de pădure) unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergîndu-şi sudoarea, priveau la minunea înfăşurată în sulul de pînză ce a suferit şi s-a chinuit puternic”.
deadsea
Au ajuns la Efes unde au luat o corabie pentru a călători în Grecia şi au depus minunea vie la vechiul lăcaş de cult al pelasgilor care se afla la 13 km de Delfi iscînd un conflict cu grecii şi tracii aşa cum spune tăbliţa 55. ,,Astfel Duro conducătorul armatei, uliul cetăţii geţilor, a luat însoţitori şi au plecat să adulmece(cerceteze) păţania rea. După denia făcută într-o pădurice mică, Duro a luat cu mare atenţie direcţia către neamul tracilor. Neamul(jegoşii) lui Elie, ca nişte vite s-au înfoiat precum pleava de cînepă dorind să-l ia pe III(Mîntuitor) dar Zanio, credinciosul în sfînta cruce l-a luat să-l ducă în ţinutul lui Zamolxe. Cei adunaţi au început să arunce cu vorbe urîte peste minunea vie care dormea. Înfuriat, eu m-am dus şi le-am strigat o chiuitură: haideţi că în Mezia învăţătura rea a fost totdeauna o fudulie. Cît despre frumuseţea care stătea în mijlocul argelei, marii nobili au mers plini de sfială şi s-au închinat. Astfel liniştea celui pus jos era spartă de strigătele de ura ale cetelor de nobili din gospodăriile cu suliţe. Uite pe aceşti oameni proşti care au vrut să fie gălăgie aici! După ce a fost dusă de la Efes, grecoii negri din Delfi, strînşi în cete de nomazi l-au luat pe Ili şi l-au batjocorit. Priveşte la fiinţa care aduce salvarea şi a fost insultată de o facţie de jegoşi. În toiul certei, această adunătură de răpănoşi ne-au lovit şi ne-au schilodit. Antonio a luat giulgiul şi fiinţa care aduce salvarea(strălucitoarea făptură) şi a ţîşnit cu ele la români unde astfel s-a oprit. Noe a trimis solie pe Gezo să cerceteze dacă Mielul este cu ei. Multe plecăciuni să fie duse ca să aprindă ochii şi faţa lor. Bezino. Conducătorul armatei, Duro arată minunea adunării neamului. Cercetează chipurile care au născut Alesul Neam. Mama”. Grecii plini de ţîfnă şi de dispreţ faţă de neamul get, considerîndu-i nişte barbari, i-au alungat cu sabia din apropierea oracolului de la Delfi tocmai pentru a-şi păstra autoritatea în lumea romană în arta prezicerilor dar şi pentru că hiperboreenii veneau cu o religie ce nu era înţeleasă şi acceptată de ei. Peste rumuni s-a abătut o mare nenorocire care a cuprins neamul de la conducători pînă la simplii locuitori ai Sarmisetuzei.
     Tăbliţa 56 descrie această nenorocire fără margini a străbunilor noştri: ,,Daţi tîrcoale şi alergaţi cu irmos pentru Ocrotitorul care ne ţine. Sfînta şi strălucitoarea poruncă. Mulţimea a însoţit toiagul(a călătorit) să vadă minunea ce ne-a dat-o nouă Zabelio. Am dat ghilul lui(Zabelio) şi este pus pe o argea. Grupuri de armată au sosit în cîntece religioase să se roage la el. Locuitorii vestitelor sate au venit aplecaţi(trişti) să se închine lui. Cetatea a dat tuturor celor adunaţi stofă neagră de mătase pentru că îngerul zace(este mort). Boero Biseto ll şi-a pus încălţările şi a mers împreună cu locuitorii Sarmisetuzei şi armata să se căiască. Veşnic sfînta şi nemuritoarea ciocîrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se înalţe în cele mai înalte zări(la ceruri). Pentru marele sfînt al geţilor, preotul judecător Orolieo a strîns adunarea şi apoi au cîntat sfinte cîntece religioase. Zoraseo, preotul judecător al geţilor l-a dus pe Ili fără viaţă în cetatea plină de durere. Priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a curăţat şi s-a înălţat la ceruri pentru dreapta şi sfînta judecată. Să-l jelim pe sfîntul get iar în cetate, oalele pentru băutură să fie cu zoi. Pentru sfîntul get, Gormio a cîntat doine după rînduială. Noe care l-a adus pe sfîntul get a fost lovit de un zbucium nebun.Bunul Dumnezeu s-a îndurat şi l-a luat pe sfîntul get în cetatea credinţei. Boriso a plecat spre cetatea Pananeo pentru a spune despre sfîntul get. Goe, du-te la arătoasa cetate a sarmaţilor să ştie despre sfîntul get. Să se ducă la carpi, la credinciosul Sarta pentru a se afla despre sfîntul get. Pari să se ducă la cetatea Ermi pentru a vesti pe sfîntul Mîntuitor al geţilor. Eu i-am adus aminte acestui om încăpăţinat Goe, să spună despre sfîntul Mîntuitor al geţilor. Goe a plecat repede către cetatea Gomieo să vestească despre sfîntul Mîntuitor al geţilor. Paloe a alergat la cetatea Segetio să vestească despre sfîntul geţilor, Mîntuitorul în credinţa crucii. Să se cerceteze făpturile(oastea de îngeri) strălucitoare din ceruri dacă mai au grijă de neamul geţilor. Uite, a venit chin rău peste daci!”
     Jalea a fost fără margini peste strămoşii noştri, s-a prăbuşit o lume în care geţii îşi aveau sălaşul lor veşnic. Au pornit olăcari la toţi vecinii să anunţe marea nenorocire a neamului rumunilor şi să-i cheme la trecerea lui Ili către cetatea luminii. Făpturile strălucitoare de pe cer care ocroteau neamul geţilor s-au întristat şi ele participînd la jalea muritorilor. Disperarea nu mai are margini!
jesus christ3
Informaţiile despre obiceiul incinerării la geți sînt completate şi de date din tăbliţa 16. Lumea se aduna într-un spaţiu mare, îmbrăcată în haine de sărbătoare cu cusături alese cu aţă roşie. Se aduceau pirostriile sfinte(T 57) care de fapt era o tavă mare cu picioare sau un cărucior din metal cum s-a descoperit în multe locuri(năsălia din prezent), pe care se aşeza mortul înfăşurat în pînză roşie de in sau cînepă. Culoarea roşie era simbolul sacrificiului şi al purificării. Rudele apropiate adunau vreascuri şi alte lemne pe care le puneau sub pirostrii iar cineva din familie sau cea mai apropiată persoană dădea foc crengilor pentru a arde trupul mortului. În acest timp preoţii rosteau îngînat rugăciuni pentru iertare şi primirea la Sien a sufletului celui decedat astfel ca şi el să intre în împărăţia nemuririi iar harpele şi tobele îi acompaniau. ,,Zabelio l-a sacrificat pe Ili Mielul său. Cît despre cetatea geţilor Sarmisetuzo, vai! inima cetăţii a fost uitată de mîngîiere. Da, Antonieo a alergat cu giulgiu la argea să fie pus minunii strălucitoare. Neamul românilor s-a însoţit deseori în sotişă. Bastarnii s-au retras în cîntece doinite. Cel care a ţinut Calea/Legea Dreaptă s-a dus să locuiască în cetatea luminii. Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne îmbinate) aruncîndu-l într-o rîpă de mal cu nitră. Românii din Sarmisetuzo, cetatea geţilor, s-au strîns să venereze somnul copacului tăiat înainte vreme. Boero Biseto a mîngîiat plin de sfială, de nenumărate ori pe învăţătorul iubirii astfel ca cei adunaţi să se liniştească. O ceată de locuitori au scos armăsarii negri pentru a fi pregătiţi de drum(înhămaţi la sanie şi mînaţi). Cît despre neam, toţi au ieşit cu veşminte cusute cu saia roşie şi s-au tologit/rostogolit pe jos ca pleava de cînepă pe rîu. Oastea românilor, plină de sfială a mers unde este minunea şi a jelit lumina sfintei cruci care strălucea. Adesea boero Biseto a cinstit sfînta cruce jelind alături de armată.Sfînta cruce va însoţi năluca ce a murit. Sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei românii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au însoţit îndureraţi într-un loc neted unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergîndu-şi transpiraţia, priveau la minunea înfăşurată în sulul de pînză ce a suferit(s-a chinuit) puternic. Nobilii au luat ordine în faţa saniei lîngă lădiţă iar conducătorul boero Biseto era atît de bolnav de picioare încît pentru a-l cruţa a fost dus într-o roabă mare. Neamul oierilor a fost lăsat să aibă această minune.Să se cerceteze mişcarea lină a fiinţelor din ceruri dacă sfînta mamă va fi judecată pentru marea suferinţă. Am teamă că chipul minunii adormite va alerga să se însoţească în credinţă. Să luăm aminte că micul get va merge să locuiască la unicul Zabelio din cetatea geţilor români şi bastarnilor”.
     În acele vremuri rumunii erau în relații foarte bune cu bastarnii şi au participat la arderea lui Ili aşa cum rezultă de pe tăbliţă. Poate aici este originea tranformării geţilor în goţi cum apar în scrierile din secolul V. Bastarnii care locuiau împreună cu geţii din secolul lV î.e.n., mai erau numiţi şi ,,goţii din sud.” După această operaţie, cenuşa era desprinsă de pe tablă şi pusă într-o pînză roşie care era păstrată în metocul cetăţii ca relicvă sfintă, tava se spăla cu grijă iar apa rezultată era folosită drept leac cum ne spune tăbliţa 58. ,,Zonie, să mergi pe dată pînă ce oasele se vor zări prin giubelă, să bei şi să te odihneşti numai atunci cînd te vei înmuia(obosi). Îngerul lui Ilo a mers să stea la creatorul Zoe într-o zi mare şi curată. Să sileşti neamul rău a lui Goe, să se îndese în mare grămadă, alături de noi la necuprinsa jale care ne-a lovit. Să luaţi pînză, să o tigiţi şi să o aşezaţi pe pirostriile sfinte în cîntecele harpelor şi tobelor înainte ca eu să înteţesc focul. Pentru a alina durerea, rudele să adune o grămadă de fîn şi să o clădească în mijloc. După ce el va ieşi(pleca la cele veşnice) în zori se va aduna cenuşa(bună pentru descîntece şi leacuri) şi se va bea în cinstea lui. Gemetele şi puternicele zbuciume îl vor mîntui(ridica la ceruri) cu mistuitoare sete la străbuna şi înălţătoarea judecată. După slujba religioasă se va strînge într-o sarghie roşie puţina murdărie(cenuşă rămasă) din neuitata şi bogata viaţă care ne-a fost luată. Borîtul de Goie a tăgăduit în adunarea sătenilor că a înlocuit sarghia roşie pe care a dat-o prima dată. Dar Cotize este viu. De sărbătoarea Pălie, aleşii nobili împreună cu rudele lor, au stat palizi şi au bocit cu sete pînă li s-au dogit glasurile. Cu zoile(apa murdară) de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. În patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece însoţite repede de dicoe, credinciosul în sfînta cruce. După dorinţă, în grabă s-a pregătit argeaua iar neamul gătit de sărbătoare a plîns ori s-a ţinut tare ca osul. Sfînta cenuşă a lui Ili a fost pusă în senic şi dusă cu alai în cetate de către Dapisieo. Goi a fost luat de preotul judecător şi conducătorul Dapisieo şi dus în cetatea principală a geţilor. Neamul sarmaţilor a adus jertfă împingînd de la spate caii lor suri, jos într-o rîpă. Cu mici şi multe plecăciuni se clădesc noi prietenii. Astfel este scrisă de două ori de macedoneanul Aristoresi”.
     Tradiţia noastră populară păstrează în memorie acest eveniment prin sărbătoarea Pălii care nu mai este menţionată în calendarul ortodox dar cunoscută de toată suflarea românească ;i trecut[ cu cruce neagră pînă prin anii 1970, după care pe capii popimii române i-a pălit rău la scăfîrlie damblaua ecumenismului sfîntului prepuț și cu această zăluzenie drăcească au început să ne meșterească datinile strămoșești. Chiar şi în asemenea vremuri pline de durere se găseau nemulţumiţi care aveau ceva pestriţ în maţe iar judecarea nevrednicului nu se lăsa aşteptată. Preoţii geţi ne-au lăsat tăbliţa 59 ca o adevărată elegie a credinţei lor şi a adevărului istoric ce va ajunge numai peste 160 de ani, spaima grecilor şi romanilor. ,,Apa care curge cu repeziciune din vîrf de munte nu poate fi tăgăduită. Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină Calea cea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor. Cucernicul preot Astagio, într-o pădurice a făcut o denie(slujbă) care revărsa raze de lumină şi a fost însoţită de cîntece. Sfîntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea. Credinţa geţilor şi tracilor este ca un fir strălucitor făcut cu mare sfială şi care revarsă raze şi încinge pe mijloc cămaşa(sufletul) neamului. Spun că dreapta credinţă este tot anul, eu atenţionez să fie ţinută cu mare dăruire pentru că este o povară mică. Medalioane: Sfeşnicul(lumina sfintei cruci) purtat de Mesia(rugăciunea geţilor) peste toată ţara”. Tăblițele de plumb au amintit despre Ili numindu-l și Mielcă a ținut Calea(cea) Dreaptă, ori ele menționează chiar textul canonic al religiei geților așa cum l-a primit Eno de la Sîntu, Calea/Legea Dreptății și Adevărului!
qumran visualization project
Regele persan Artaxerxe l(465-432 î.e.n.) apare în documentele vremii şi cu numele de Astiages l, nume amintit și pe tăblițe și asta pentru a şti şi pricepuţii noştri pe unde să-şi caute obîrşiile. Aceasta este istoria, nu o putem ascunde la nesfîrşit oricîţi nemernici s-ar osteni să-i pună pentru totdeauna pumnul în gură! O mică ceată de rumuni de azi s-au trezit și au pus pumnul în pieptul urgiilor și făcăturilor iudeo-sataniste, dar curînd numărul celor ieșiți din întuneric va fi din ce mai mare și vor îndrăzni să pună ghioaga în botul liftelor trădătoare de Neam și Țară!
     Să privim evenimentele şi după scrierile din Noul Testament ca să vedem ce minciuni au ticluit prin vedenii şi tîmpenii pentru a ne fura adevărata identitate spirituala şi să începem cu Ioan.
     Evanghelia după Ioan este cea mai veche scriere din această categorie pentru că are multe informaţii care se găsesc numai în ea şi în scrierile geţilor şi esenilor dar dispărute în celelalte evanghelii, s-au lipsesc din scrierea lui Ioan și apar în celelalte de mai tîrziu. Josephus în cartea amintită ne spune că pe la anii 52 un prooroc prea vesel la minte ce-şi revendica numele de Șilo/Mîntuitor a reuşit să păcălească mult norod cu predicile lui pe muntele măslinilor. Acest eveniment nu este povestit în scrierea lui Ioan dar apare în celelalte evanghelii. La fel prevestirea dărîmării Ierusalimului din anul 70 nu apare în textele lui Ioan ceea ce duce la concluzia că scrierea s-a realizat pe la anii 40-50. Chiar începutul scrierii: ,,1,1 La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu. 1,2  El era la început cu Dumnezeu; 1,3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El; 1,4 în El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor; 1,5 Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o. 1,8 Nu era el Lumina ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 1,9 Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venit în lume. 1,14 Şi Cuvîntul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tată”, sînt străine de religia iudeilor dar se găsesc cu fidelitate în religia esenilor, a geţilor, în scrierile trismegiste şi oracolele caldeene. ,,În afară de Soarele Creator, ei respectă în cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce îl defăimează este condamnat la moarte”, ne spune J. Flavius despre misterioșii eseni. Situaţia este identică şi în religia geţilor: ,,capul adunării neamului împreună cu nobilii s-au închinat în faţa Mîntuitorului şi Creatorului (Dumnezeu) din veneraţie… Am făcut cu folos rugăciuni cu sfînta cruce a Mîntuitorului pentru cei chinuiţi de duhuri care zăceau… Jignirea devine scandal cînd se fac glume pe seama strălucitorului pui de căprioară. Cînd sfînta cruce a apărut în vîrf de munte, Zoin ne-a dat minunata cunună a miresei.”
     Ca fundament religios, naşterea vieţii din lumină este specifică numai religiei geţilor şi esenilor fiindcă în antichitate numai acest neam era ,,scoborîtor din zei” şi apare mai tîrziu cu modificări substanţiale în iudeo-creştinism dar este străină cultului mozaic, dovedind că apostolul Ioan a cunoscut concepţiile religioase ale esenilor şi ale neamului nostru strămoşesc. În 1,32 a Evangheliei, Ioan a făcut mărturisirea: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El”. În tăbliţa 1 şi 3 unde este prezentată legenda Mîntuitorului aşa cum au văzut-o strămoşii noştri pe la 1500 î.e.n sau cum a imortalizat-o Zamolxe în insula Samos pe la 540 î.e.n. în colţul dreapta sus este un porumbel sau şoim divin cu aripile desfăcute care zboară spre înălţimi iar pe tăbliţa 6, pe acoperişul triunghiular al Porţii Veşniciei apare pasărea cu aripile desfăcute. Cum această imagine nu se găseşte în religia ivriților, înseamnă că născocitorul Ioan a cunoscut direct o parte din scrierile religioase ale geţilor dar şi imaginile ce le însoţeau. Tot în acest text apare legenda mîntuirii sufletului şi a renaşterii precum şi a apei vii: 4,10 ,,Drept răspuns Iisus I-a zis: Dacă a-i fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-mi să beau!, tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie.” şi 5,24 ,,Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte în viaţă” iar în Apocalipsă ideile sînt şi mai clar conturate: 4,17 ,,Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” şi 22,1 ,,Şi mi-a arătat un rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. Aceste informaţii luate din Cartea esenă a revelaţiilor, arată că Ioan nu invocă Judecata de Apoi, dogmă dezvoltată ulterior în iuceo-creştinism, ci judecarea sufletului după moartea fiecărui individ specifică numai religiei geților din Carpaţi. În mozaism, Șilo nu este niciodată numit Miel sau Păstorul neamului omenesc!
scroll1 400
Pe tăbliţele geţilor această credinţă este arătată de fiecare dată cînd se consemnează o moarte: ,,La răsăritul soarelui se va ridica precum roua, se va duce să fie judecat şi să stea în cealaltă viaţă”…,,veşnic sfînta şi nemuritoarea ciocîrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se înalţe în cele mai înalte zări(la ceruri)”…,,dar Zanio, credinciosul în sfînta cruce l-a luat să-l ducă în ţinutul lui Zamolxe”…,,priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a înălţat la ceruri pentru dreapta şi sfînta judecată”… ,,Zabelio l-a sacrificat pe Ili iedul(mielul) său”…,,gemetele şi puternicele zbuciume îl vor mîntui cu sete mistuitoare la divina şi înălţătoarea judecată”…,,sfîntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea”. Legendele consemnate de Ioan, lipsesc din celelalte evanghelii şi din religia mozaică dovedind că au o altă origine chiar dacă ticluitorii de scrieri sfinte s-au străduit să le plesnească fără nici o logică pentru că la acea vreme foarte puţini erau cei care ştiau să citească dar şi mai puţini ştiau înţelesul sau originea informaţiei, fiindcă toate au fost puse sub sabie după anul 381! Chiar practicarea în cultul iudeo-creştin a împărtăşaniei şi botezului nu se găsesc la iudei dar erau la geţi în formă identică însă cu cîteva sute de ani înainte de scrierile ivriților. Să le amintesc plăsmuitorilor de revelații și incantații sataniste, ce zic tăblițele strămoșilor meu: ,,am cercetat cu măsură şi am botezat cu vin mulţimea înfrăţită ce mustea de evlavie” aşa cum spune Zamolxe că a făcut cu cabirii pe la 540 î.e.n. iar pe la 350 î.e.n. un preot get ne zice de ce a trebăluit el cu mare folos prin Mesia: ,,în tinereţe am fost eu umilul la regele galilor, m-am rugat smerit şi sfios pentru el, l-am botezat cu vin şi pîine strămoşească” ritual pe care iudeo-creștinii l-au preluat fără ezitare în scrierile lor mincinoase însă îi acuzau pe mitraici – adică practicanții religiei geților din imperiul roman – că le-au șterpelit sfintele sacramente cînd ei mîngîiau cu privirea sfîntul prepuț. Prea multă batjocură jegurilor!
     Esenii din Palestina uniți în jurul Frăţiei Celui Ales din Carpaţi și a religiei crucii, respectau cu mare grijă obiceiul unei cine comune care avea toate caracteristicile euharistice ale Cinei celei de Taină. În Regula Ordinului, manuscris descoperit în peşterile de la Qumran se scrie: ,,Cînd se pregăteşte masa pentru cină şi vinul de băut, preotul trebuie mai întîi să-şi întindă mîinile şi să binecuvînteze pîinea. Dacă se bea vin, preotul trebuie mai întîi să întindă mîna şi să binecuvînteze prima bucată de pîine şi vinul”. Asta spune şi J. Flavius despre esenii pe care i-a cunoscut personal ceva timp. Cîte dovezi să mai căutăm ca să ne recunoaștem adevărata istorie și cultură  identitară iar pe furi să-i tragem la aspru județ?
     În Evanghelia după Matei se spune: 26,26 ,,Pe cînd mîncau ei, Iisus a luat o pîine şi după ce a binecuvîntat-o, a frînt-o şi a dat-o ucenicilor zicînd: Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul meu. 26,27 Apoi a luat un pahar şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu li l-a dat zicînd: Beţi toţi din el; 26,28 căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”. Tot în această evanghelie la 11,14 se spune: ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, El este Ilie care trebuia să vină” afirmaţie care dovedeşte fără ocoliș că se cunoştea exact evenimentul istoric, dar din şmecherie drăcească s-a minţit cu nemiluita. Vedem cu uimire că plăsmuitorii au scris Ilie, numele Marelui Preot get și nu Iisus cum ar fi trebuit să fie corect după făcătura lor, dar cum erau năuci și întunecați la minte, nu au mai luat în seamă un amănunt ce a devenit peste timp atît de supărător și acuzator!
     Ca să le nimicesc pe vecie făcătura criminală a ivriţilor împotriva istoriei şi religiei geţilor, le dau în bot cu manuscrisele descoperite la Qumran pe care încă nu au avut timp să le falsifice ci numai să le schimbe sensul prin unele traduceri făcute prin interpretări după Vechiul şi Noul Legămînt. În manuscrisul intitulat Documentul sadochit, la capitolul Despre pedeapsa viitoare a celor nesupuşi, ne spun mişeii Frăţiei Noului Legămînt care au ocupat prin sabie centrul de la Qumran în anul 27, alungîndu-i pe eseni: ,,În vremea perfidiei lui Israel, cînd templul a fost pîngărit, Casa lui Pelag(p-l-g în ivrită înseamnă şi cei împărţiţi) au ieşit într-adevăr din Oraşul sfînt punîndu-şi încrederea în Dumnezeu şi s-au întors la El,iar din pricina acelor certuri s-a iscat vrajbă în aceştia care ar trebui să fie judecaţi de sfatul adunării fiecare cu purtarea avută.” Că rău a minţit şi plăsmuit acest neam blestemat iubitor numai de Satana, o dovedeşte chiar acest text. În limba română veche pelag înseamnă ţinut imens, mare, uriaş iar vechii grecii spuneau că faimosul Pelasg a fost ziditorul neamului omenesc născîndu-se ,,pe munţii cei cu culmile înalte”, ţinutul fiind numit şi ,,Ţara cea neagră”, adică un tărîm roditor cu pământ negru cum este Cîmpia Munteniei. Iar mai la nord sînt munţii cei înalţi unde s-a născut după legendă – din Tatăl Ceresc şi Mama Pămîntească – Fiul Omului ca Mîntuitorul şi Salvatorul neamului omenesc. Tot de aici au plecat şi populat Peloponezul şi ţărmurii Asiei Mici, neamul pelasgilor pe care aheii i-au găsit băştinaşi cînd au invadat ţinuturile ce le-au devenit mai tîrziu patrie de mare fală. Localizarea lui Pelag fiind făcută istoric şi mitologic pe plaiurile mioritice, nu-mi rămîne decît să pun mîna pe băţ şi să-i bat la tălpi pe ticăloşii şi odioşii ivriţi pînă vor spune tot laptele pe care l-au supt de la țîța Satanei de s-au făcut atît de urîcioşi asupra neamului omenesc.
qumran map
Dacă ei au scris în Facerea numai Peleg, asta fiind o dovadă în plus că le era frică să nu se afle mişelia. În Macedonia, una din numeroasele patrii ale neamului arimin, există şi astăzi regiunea Pelagonia(Pelag+ on: clan, neam + ia: stîncă, ţinut pietros) ca o amintire a vremurilor uitate de istorie, adică o ţară sau unţinut a lui Pelag, întemeietorul de neam şi ţară, tot aşa cum făceau şi prin secolele Xlll descălecătorii români care întemeiau ţări. În Facerea la 10,25 zice că Eber a avut doi fii pe Peleg(p-l-g: a împărţi) şi Ioctan. Primul s-a numit aşa pentru că atunci s-a împărţit pămîntul. În Apocriful Facerii, Noe într-adevăr împarte pămîntul de la nord de Ararat astfel: lui Gomer îi dă ţinuturile cuprinse la est de fluviul Tina/Don iar cele de la vestul apei le primeşte Magog, adică geţiii care au fost cunoscuţi în antichitate şi ca neamulPelasg. Ştiau întunecaţii de unde au furat şi îi considerau pe esenii din Palestina, schismatici, tot aşa cum spunea o altă curvă la fel de întunecată, Tertulian cînd îi făcea pe mitraici, schismatici ai iudeo-creştinilor. Daţi Dracului fecioraşii lui Iahwiţă, s-au ținut numai de plăsmuiri și hoții cît nu-și pot imagina vreodată goimii cap de lut.
     Expresia ,,oraşul sfînt” din textul de mai sus este o traducere greşită dacă nu chiar voit greşită a cuvîntului ,,casă” aşa cum apare el în altă parte. În acelaşi manuscris, la capitolul Despre drepţii ,,rămaşi”se spune că Elohim ,,iertîndu-le păcatele şi întemeind pentru ei în Israel o Casă trainică şi temeinicăaşa cum nu se mai aflase niciodată”, ori ,,casă sfîntă” era numită Frăţia celui Ales de la Qumran cum apare pe tăbliţa 53, unde Ili este îndemnat să-şi apere casa – comunitatea religioasă – cu gabenul de zoile aramaice. Tot ,,casă sfîntă” sau a îngerilor este numit şi lăcaşul de cult din capitala Sarmisetuzo fiind scrisă pe tăbliţa 6 prin K. +.
     În manuscrisele de la Qumran, acest centru al Frăţiei Celui Ales cît şi comunitatea în sine aveau numele de ,,Casa Adevărului” ei fiind singurii binecuvîntaţi cu acest ,,adevăr” ce era în fapt o doctrină primită de la Dumnezeu. Membrii comunităţii indiferent de neamul de origine, se considerau ,,Fiii Adevărului sau ai Luminii”. Cartea lui Eno sau Calea/Legea Adevărului şi Dreptăţii, una din scrierile teologice ale geţilor, învăţatul iudeo-creştin Tertullian a scris că a fost salvată de la potop în corabia lui Noe, iar Eno a făcut o copie după ea pentru a o dărui neamului omenesc. Cei care urmau aceste învăţături vechi ale geţilor se numeau ,,fiii Luminii” pentru că neamul lor era scoborîtor din zei, ca să nu mai urle ,,revelaţii” că i-a apucat înţelepciunea cînd se scărpinau de rapăn prin părţile ruşinoase!
     Începînd cu secolul ll î.e.n. fariseii şi-au numit lăcașele lor de adunare religioasă sinagogă, cuvînt cu o provenienţă ciudată în ivrită, dar ei spun că ar veni din limba greacă. Eu zic şi dovedesc cu argumente că această rostire este neaoş carpatină. În romana veche sina avea sensul de fiică sau moştenitoare iarGoga este cuvîntul pentru Domnul sau Dumnezeu, arătînd pe deplin pungășia celor plini de revelații drăcești. Sinagoga era deci o moştenitoare a adevăratelor învăţături divine transmise pămîntenilor pentru dreapta lor ocîrmuire și nu tîlhărire ivrită, ridicată de către greci și italici la adevăr sacru.
     Dar cuvîntul pelag mai are şi sensul de neam numeros sau mare aşa cum era şi neamul arimin saupelasg după limba grecilor, venit în acele locuri din depărtare de peste mare, adică din nordul şi estul Mării Negre cum erau besii şi alte grupuri de geţi care trăiau în taberele din Palestina, rînduindu-și viața după înţelepciunile lui Eno.
     În acest manuscris mai avem o informaţie uluitoare care nimiceşte toată plăsmuirea ulterioară acestor evenimente, din Vechiul şi Noul Legămînt. Se scrie în text că ,,învăţătorul iubirii” ce venise din Sarmisetuza şi care conducea Casa lui Pelaga fost ucis de către perfidia lui Israel, adică de fioroșii rabini din Ierusalim, pentru că a ,,pîngărit templu”, ori această profanare o putea face numai un netăiat împrejur aşa cum era şi Ili. În templul din Ierusalim le era interzis celor netăiaţi împrejur să intre, iar dacă aceasta era încălcată, rabinii îl trimiteau la moarte pe necugetat. Din text rezultă că lui Ili i s-a înscenat această ,,pîngărire” pentru a fi ucis iar sîngele lui să fie jertfă plăcută Taplei Iadului şi zburdalnicului său fiu Satana. Și J. Flavius spune despre eseni că nu aveau voie să intre în Templu, deci erau străini și nu iudei, și nici nu erau doritori să se pupe cu Satana sau Talpa Iadului. Textul este foarte explicit cînd spune că, drept urmare a perfidiei lui Israel, casa lui Pelag, adică geții au părăsit ,,orașul sfînt” sau centrul de la Qumran care era locul unde ei își păstrau scrierile sfinte pe care nu trebuiau să le vadă și cunoască străinii și s-au încredințat lui Dumnezeu, separîndu-se de turbații farisei zeloți, esenii geți nesprijinind sub nici o formă revolta iudeilor din anii 66-70 ai erei noastre cum a lăsat mărturie peste timp atît romanul Pliniu cel Bătrîn cît și ivritul J. Flavius care a condus o parte dintre răzvrătiți!
Qumran aerial from west, tb010703337 bibleplaces
În Evanghelii este menţionată încercarea de găbuire a lui Ili în templul din Ierusalim, dar ei îl fac scăpat din condei pentru că era o profanare să arestezi un mozaic în lăcaşul de cult, însă un netăiat care cuteza să vină aici, trebuia ucis pentru pîngărire. Şi în Apocalipsa lui Ioan ticluită pe la anii 390, spune despre proorocul mincinos că umblase prin templu şi mare supărare a adus mozaicilor pentru faptă care amarnic l-au pedepsit. El precizează că acest prooroc mincinos era din neamul lui Magog şi îl slujea pe Dumnezeul lor Gog aşa cum spun şi azi aromânii, sau Sîntu după tăbliţele de plumb şi tradiţia noastră strămoşească. Magog, după informaţiile lăsate de Ieronim şi J. Falvius, iar cele mai bune sînt chiar din scrierile lorTalmud  și Midrașim, era Gitia sau țara neamului get, aşa că lucrurile s-au ştiut foarte bine atunci dar acum nu trebuie să se ştie deloc pentru că ar duce la dispariția celei mai mari minciuni din istoria Europei şi a omenirii iudeo-creștinismul cu tot puhoiul lor de făcături și minciuni!
     Tot textul spune că Frăţia Celui Ales sau Casa lui Pelag, fiind alungată din centrul de la Qumran, a rămas în regiune prin numeroasele tabere, iar această realitate este transmisă de Pliniu cel Bătrîn care vine în Palestina în vara anului 68 cu legiunile romane scriind că esenii erau cam 4000 de persoane de diferite neamuri, fără soţii ce trăiau în mai multe comunităţi. Iar ivriţii zeloți de la Qumran îşi părăsiseră clădirile ascunzînd şi manuscrisele în peșterile din apropiere și apoi plecînd toţi să apere Ierusalimul de legiunile romane care le cereau să stea mai blînd și să nu-și pună turbarea moț.
     Tradiţia noastră populară povesteşte într-un colind din Maramureş, evenimentul plecării lui Ili la Qumran, păstrat în memoria colectivă a neamului get astfel:

Doamne, tu ai trimis                                   Dracii să cutremure,
Pe Ilie, Sînt Ilie,                                          Păgînii să creştinească.
Să fulgere, să trăsnească
     Cu adevărat Ilie a plecat în cetatea Sionului(Dabo Sion) să-şi apere comunitatea credincioasă în sfînta cruce de zoile aramaice şi să o întărească prin cîştigarea de noi adepţi din rîndurile populației locale care convieţuiau împreună cu galii cei roşcaţi şi geţii pripăşiţi cu ceva treburi subţiri. Alte legende ale geţilor se găsesc în Apocalipsa lui Ioan luate cu neruşinare din Cartea esenă a revelaţiilor, pentru că aşa este acest neam blestemat şi mincinos, hoţia și minciuna la ei se numesc revelaţii.
     Coborîrea din ceruri a Maicii Mîntuitorului pentru a naşte pe pământ şi necazurile îndurate din partea şarpelui se găsesc într-o legendă din folclorul nostru aşa cum am arătat în alt loc. Un interes deosebit are zisa din: 4,2 ,,Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie iar pe scaunul de domnie stătea Cineva. 4,5 Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte Lămpi de foc care sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. 4,6 În jurul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline de ochi pe dinainte şi pe dinapoi. 4,7 Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu, a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. 4,8 Fiecare dintre aceste făpturi aveau cîte şase aripi… 4,17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Şi iarăşi l-am prins pe evanghelistul Ioan că a umblat cu şoalda prin spiritualitatea religioasă a neamului nostru pentru că al treilea principiu al cosmogoniei orfice era Timpul(Kronos la greci) care s-a născut din apă şi pământ fiind înfăţişat sub forma unui dragon căruia îi crescuse un cap de taur şi unul de leu, la mijloc avea faţă de om şi pe umeri purta aripi fiind însoţit de Ananke. Aceste făpturi fabuloase din ritualul orficilor – Ananke – erau nişte divinităţi ce împărţeau echitabil adevărul în numele justiţiei divine, judecînd atît muritorii pămînteni cît şi nemuritorii din ceruri.
     Tragicianul grec Euripide(480-406 î.e.n.) în piesa Alkeste ne spune despre Ananke că erau singurele fiinţe din cer care nu aveau statui şi nu avut cui să-i dea jertfă. Imaginea fiinţelor cu cap de om, trup de animal şi cu aripi pe spate apare pe mai multe tăbliţe ale geţilor. În religia emeşilor Annunanki sînt divinităţi secundare, judecătorii lumii de jos, născuţi de Creatorul An(Lumina cerului) şi trimise să împartă dreptatea divină atît muritorilor cît şi nemuritorilor fiind în număr de 7. Religia geţilor avea şapte arhamgheli judecători şi luminători cereşti, dio care formau structura sacră şi căpeteniile oştirilor de îngeri. În fruntea acestei cete spirituale era Sîntu cu sensul de Creator, Cel fără de Început iar în faţa numelui celorlalte şapte duhuri se punea cuvîntul dio. Acest cuvînt nu se punea în faţa lui Sîntu nici a Mîntuitorului sau a îngerilor păzitor. Lămpile de foc ce ardeau în jurul scaunului de domnie pe care stătea Mielul lui Dumnezeu(sau Zabelo) erau cele şapte duhuri ale neamului nostru strămoşesc şi împreună cu oastea de îngeri pe care o invocă geţii în numeroase tăbliţe, îi ocroteau. Situaţia este identică şi la emeşi, care aveau şapte duhuri principale ce le asigurau protecţia.
qumran cave1
Pe tăbliţa 66, în mijloc este un altar iar deasupra o  persoană stă pe un scaun cu mîinile sprijinite pe două făpturi cu cap de get dar cu trup de animal cu aripile desfăcute. În dreapta imaginii, pe un soclu înalt este pus capul unui taur, ce va apărea mai tîrziu în stema Moldovei. Simbolistica se repetă pe tăbliţa 33 numai că în partea dreaptă apare un înger iar capul de taur este mutat în partea strîngă. Altarul are de partea stîngă un preot get iar în partea dreaptă este un corp de oastea al geţilor în frunte cu conducătorul călare. Pe tăbliţa de bronz descoperită la Polovragi unde era peştera lui Zamolxe, apare încadrat într-un curcubeu, vasul cu apa vieţii fiind păzit în partea stîngă de un animal cu trup de leu iar în partea dreaptă este un vultur sau cocoş. Pe cealaltă parte a plăcuţei este un călăreţ get ţinînd calul în buiestru, fiind însoţit de doi preoţi care îi dau binecuvîntarea.
     O legendă mioritică precreştină(vezi Sîntu) ne spune că ,,Pămîntul e vegheat la cele patru colţuri de patru serafimi. Dacă noi nu ţinem cele patru posturi el se va prăbuşi. În centru e un munte pe care stă Dumnezeu. În centru este o fîntînă. Cerul este susţinut de şapte stîlpi păziţi de şapte îngeri. Cei şapte îngeri veghează asupra lungimii, lăţimii, adîncimii, înălţimii şi centrului cerului. Pămîntul este înconjurat de Apa Sîmbetei. Apa Sîmbetei este matca tuturor apelor. Ea fierbe. Acolo e cetatea lui Dumnezeu şi Mărul roşu.” Asemănarea este năucitoare dacă am admite că întîmplarea ne-a clocit vreo şmecherie, dar bunul simţ ne oblică să constatăm că şmecheria îi aparţine hoţomanului evanghelist Ioan care pretinde că Dumnezeu l-a luat la ceruri şi i-a dictat niscaiva cărţi, pe care el, umilul şi-a dat toată osîrdia să le aducă celor cu dorinţă în dreapta credinţă. În realitate textul este scris după anul 385, fiind o făcătură tîrzie a iudeo-creştinilor care au dorit să elogieze victoria lor din anul 381 asupra religiei geţilor pe care un împărat de căcat şi acela uscat, a interzis-o la cererea leprelor latine în frunte cu marele satanist Ambrosie şi focoasa preoţime greacă!
     În completarea celor de mai sus am să dau o altă zicere de-a noastră care spune că sub acest pămînt se află lumea cealaltă unde locuiesc o seamă de oameni ce se numesc rohmani, rahmani sau rugmani. Ei sînt nişte oameni ca noi românii, dar ceva mai mici la făptură şi la stat. Aşa-s ca şi copii. ,,Sînt şi ei creştini şi credinţa e tot aşa ca şi la noi, numai că n-au luat învăţătura creştinească de la Hristos, ci de la Fiul Oii. Şi cred şi ei în Hristos şi ţin toate sărbătorile, tot ca noi, au şi Crăciun şi Paşti, dar fiindcă sînt aşa de departe de lumea noastră şi nu au călindare ca noi şi nici oameni luminaţi care să le spuie, nu ştiu nici cînd e Crăciunul şi nici cînd e Paştile”.
     Leprele, fie ele pupincuriste sau în anteree, vor sări ca arse urlînd că este minciună şi hulă. Eu le dovedesc fără păcat, că este numai adevărul curat, scăpat de acţiunile lor criminale de nimicire totală a conştiinţei geţilor. Mesajul este transmis pentru Crăciun prin aruncarea cojilor de nuci pe Apa Sîmbetei iar înaintea Paştilui se aruncă coji de ouă. Fiul Oii este Mielul iar creştinarea lor prin simbolul crucii s-a făcut de la facerea lumii şi începutul neamului omenesc și nu au fost niciodată interesați în a degusta făcăturile iudeo-sataniste!
iisus get 1
    
Am pus imaginea lui Sîntu avînd lîngă obraz un Miel așa cum apare pe T 19 și T 53 unde chipul Ziditorului Neamului Omenesc și Mielul se repetă, dar apar și alte simboluri totemic-religioase: taurul solar, șarpele Băla, înțelepciunea Tatălui Ceresc(acoperișul lăcașului de cult sub formă de triunghi echilateral) și altele. Toate acestea arată că există o legătură mai mult decît evidentă între religia geților, scrierile esene și ,,poveștile” noastre din cultura populară care în fapt este o supraviețuire a religiei strămoșești.
      Minunatul Moş Arimin, ziditorul neamului arimin şi get era păstor iar oaia în mitologia noastră este considerată animal sfînt pentru că Dracu poate intra în orice animal dar în mioriţă ba. Iar acest animal poartă pe spate semnul crucii ca adeverire a alegerii divine. Dar de cînd ne-am făcut iudeo-creştini, a intrat Dracu în noi şi am devenit toţi nişte oi la cîtă prostie am adunat în fiecare. Mielul ca fiu al Oii era darul păstorilor către Creator pentru începerea unui nou ciclu existenţial al vieţii cuvîntătoarelor, necuvîntătoarelor şi naturii.
      Renaşterea prin sacrificiul naşterii şi al îmbătrînirii a preocupat profund neamul mioritic ales de Sîntu. Că tradiţia noastră este o sursă inestimabilă de informaţii privind religia strămoşească, o arată tăbliţa 59 care spune: ,,Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie, să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină calea cea dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor”. Iar în tăbliţa 72 Diogio îl îndeamnă pe Duro să cerceteze ,,zînele(îngerii) îngrămădite laolaltă dacă vor goni şi vor închide gura puiului de căprioară(mielului) din cetatea geţilor”.
     Judecata din ceruri făcută de Miel este de fapt o chemare în veşnicie a sufletelor curate pentru o nouă rînduială a lumii. Şi ne mai spune că la sfîrşitul sfîrşiturilor se va coborî din ceruri Sfînta Cruce şi va lumina ca Sfîntul Soare. Înaintea ei vor merge armate nenumărate de îngeri care o vor străjui. Ce bine ne păstrăm credinţele strămoşeşti confirmate de tăbliţele de plumb, dar ascunse și batjocorite de istorii și clericii români.
     Tot atunci se va arăta şi semnul venirii Fiului Omului, Iisus care va pogorî pe nori aşezîndu-se pe scaunul ceresc la judecata de pe urmă. Îngerii vor trîmbiţa către toate văzduhurile şi vor striga spre pămînt: ,,Găteşte-te şi te pregăteşte ca o mireasă, că iată, în curînd pogorî-se-va Mielul cu mare alai peste tine şi mare judeţ va aduce”. Fiul Omului este mesajul divin trimis a doua oară neamului ales de Dumnezeu prin răstignirea lui Ili de către iudei, eveniment care pentru strămoşii noştri a însemnat al doilea mare sacrificiu închinat crucii şi Creatorul din partea lor, după cel al lui Sarmis cu 16 secole în urmă.
     O altă contradicţie cu religia mozaică o găsim în această scriere la 14,3 ,,Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patru zeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. 14,4 Ei nu s-au întinat cu femei, căci sînt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel”. După informaţiile pe care le avem, iudeii practicau poligamia ca ceva normal şi deci textul nu se poate referi la ei. Josephus spune despre eseni că cei mai mulţi erau celibatari situaţie identică şi pentru preoţii geţi. Chiar şi ticluirea familiei monogame din care s-ar fi născut Iisus este în contradicţie cu realitatea istorică a societăţii iudaice şi amintesc că Irod l, ajuns rege al Iudeii cu sprijinul triumvirului roman Octavianus Augustus, după cum spune Josephus: ,,avea numeroase soţii, fiindcă datina strămoşească îngăduia iudeilor să aibă mai multe neveste, iar regele îşi găsea plăcere în asta”. Cu această plăcere şi-au ogoit ei oful pînă în anul 1019 cînd rabinul Gerhom din Worms interzice poligamia cu care au scandalizat Germania şi au determinat alungarea lor din ţară. Iar ivriții înstăpîniți la Qumran după asasinarea lui Ili, aveau cu ei și soțiile sau mai sigur acele kedeșe pe care le numeau tot ,,soții”, adevăr confirmat arheologic de mai multe schelete de femei descoperite aici!
gomorrahzig
În toate scrierile din Noul Testament se face referire totdeauna la rugăciuni în sinagogi sau în Templul din Ierusalim dar niciodată în faţa crucii ca simbol al sacrului şi nu se aminteşte de gestul de a face semnul crucii. Mai mult: ,,blestemat fie acela care îşi atîrnă chipul pe lemn” cu referire la icoane, pentru că iudaismul interzicea cultul imaginilor pictate specifice creştinismului arimin al geților chiar dacă şi prin sinagogi sînt fel de fel de imagini şi statui. Deci este o ipocrizie toată pretenţia pretinsului iluminat iudeu, pentru că pînă după mijlocul secolului lV î.e.n. ei practicau idolatria în draci prin cultul satanist al falusului, iar mai tîrziu s-au bosumflat ridicînd-și nasul pe sus, cînd au început să-şi considere sacre smintelile despre care ceilalți spuneau că sînt ,,basme iudaice”!
     Ori geţii practicau cultul crucii cu patru milenii înainte, aşa cum au dovedit descoperirile de la Stefăneşti, Gorban şi Cucuteni iar neamul nostru din Ki-en-gi punea semnul crucii cînd scria pe tăbliţă numele vreunei divinităţi. În insula Samos, cabirii: ,,au fost cercetaţi şi botezaţi cu vin în credinţa sfintei cruci a Mîntuitorului” de către Zamolxe iar galii/galaţii din Mesia au trecut în frunte cu regele lor la religia crucii pe la anul 350 î.e.n. cînd au fost botezaţi de preotul get ,,cu vin şi pîine strămoşească şi numit cu epitetul de fiu al crucii strălucitoare”. Bazorio, conducătorul neamului este uluit de răutăţile geţilor din dreapta Istrului(Mesia): ,,Neamul acesta a fugit şi s-a oprit într-o prăpastie, trebuie să fie o minune şi Creatorul(Sfîntul Soare) să îi ajute să revină la veşnica credinţă a crucii” iar falnicul boero Bisto se intitula: ,,credinciosul în sfînta cruce şi conducătorul geţilor”.
     Oricît ai căuta în plăsmuirile mozaicilor, în veci nu găseşti asemenea idei. În Epistola lui Pavel către galateni spune galilor la 3,1: ,,O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit? 3,2 Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi; Prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? 3,3 Sînteţi atît de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfîrşiţi prin firea pămîntească? 3,7 Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avram sînt cei ce au credinţă. 4,9 …după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou”? Supărarea lu Şaul este determinată de refuzul galatenilor(urmaşii galilor stabiliţi cu 300 de ani în urmă şi care practicau religia geţilor) de a accepta fariseismul în forma propusă de el şi alţii ca el, chiar dacă ştia că aceştia au o religie diferită de a iudeilor şi pe care o califică slabă, începătoare şi sărăcăcioasă. Se mai sumeţeşte împotriva imaginii zugrăvite a lui Iisus răstignit care nu putea intra în guşa unui iudeu sadea fiind interzisă de religia lor deși toate textele și locurile din sinagogi sînt pline de așa ceva și chiar chipuri cioplite!
     Dar marea supărare vine de la înţelegerea opusă a relaţiei cu Dumnezeu pe care o aveau ivriţii şi galatenii. Pavel pretinde o cunoaştere a divinului prin credinţă nestrămutată în dogma religioasă a iudeilor, adică am spune noi astăzi că asemenea comportament se numeşte îndobitocire, pe cînd galatenii consideră relaţia cu divinitatea ca o finalitate a faptelor bune făcute în viaţa pămîntească şi punerea individului în slujba comunităţii sale, concepţie identică cu religia geţilor din stînga Istrului. Apocalipsa lui Ioan ne mai dă unele informaţii cu privire la vizita lui în ceruri: 1,11 …Ce vezi scrie într-o carte şi trimite celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia(Aman) şi Laodicea”. Toate aceste biserici sînt situate în provinciile romane Galatia şi Siria adică ţinuturile unde trăiau urmaşii galilor şi pe care geţii spun că le-a binecuvîntat puterea crucii; ,,sfînta cruce se va întinde peste Siria. Sfînta cruce va străluci peste galii cei roşcaţi”. Şi tot în aceste ţinuturi au apărut primele biserici creştine care aveau ca simbol al sacrului pus deasupra uşii de la intrare, crucea cu braţele egale înscrisă în cerc, semn identic cu al geţilor. Mozaicii aveau atunci ca simbol al sacrului legămîntul/falusul purtat ca talisman la gît iar rabinii aveau chiar un colier de asemenea podoabe deocheate și pe deasupra steaua cu cinci colţuri, pe care o vor readuce în memoria lumii prin îngrozitoarea ideologie a bolșevismului leninist născocită de cazarii mozaici.
marea moarta 38686500
Există diferenţe foarte mari între evanghelişti, în felul cum au descris familia lui Iisus. Dacă la Ioan apare o singură dată mama lui şi căreia îi vorbeşte ca unei străine iar ,,fraţii” sînt prezenţi la eveniment dar tac, la Matei şi Marcu familia este completată şi cu ceva surori iar Luca îi găsește o familie monogamă cu precizarea originii tatălui şi stabilirea unei genealogii pînă la Avram şi chiar mai sus în ceruri! Ce să mai spun despre asemenea mîrșăvii, maeştri desăvîrşiţi ai minciunii!
     Evangheliile lui Marcu şi Matei au fost scrise după distrugerea Ierusalimului în anul 70 iar evanghelia lui Luca este scrisă ultima pe la anul 100 sau ceva mai devreme. La Matei, Luca şi Ioan, Iisus apare în istorie ca un bărbat la treizeci de ani dar Luca introduce în mitologia creştină naşterea în iesle şi descrie fidel imaginea de pe tăbliţa 3 imprimată de Zamolxe în insula Samos pe la 550 î.e.n. Există o mică diferenţă, pe tăbliţă sînt doi măgăruşi aşa cum apare la Matei cînd povesteşte intrarea Mîntuitorului în Ierusalim: 21,2  ,,şi le-a zis: Duceţi-vă în satul dinaintea voastră, în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine”, iar Luca spune că a intrat în Ierusalim călare pe un asin.
     Este mai mult decît ciudat că lipsesc date despre existenţa şi moartea năprasnică a lui Ili/Iisus din surse istorice iudaice, greceşti şi romane totul bazîndu-se numai pe scrierile religioase ale ivriţilor. Dar odată cu descoperirea manuscriselor de la Qumran, avem şi altfel de informaţii care au fost ocolite cu mare grijă de către Biserică şi istorici pentru că scoteau în evidenţă o mare mişelie. Esenii şi-au încheiat istoria prin anii 68-70 sub măcelul roman cum le place să mintă istoricii, ebraiştii şi apologeţii iudeo-creştinismului chiar dacă informaţiile epigrafice spun că au vieţuit în această regiune pînă în secolul Vl al erei noastre. Amintesc aici, pentru a-i bate pe mincinoşi la tălpi, manuscrisele intitulate Documentul Damanscian şiComentariul la Habakuk care scriu despre un ,,Învăţător al Dreptăţii” ce a murit ca un martir ucis de mîna unui ,,preot nemernic” numit şi ,,Omul minciunii”.
     Rabinii din Ierusalim aveau puternice sentimente de ură faţă de aceştia pentru că sub nasul lor practicau un cult ce nu-l puteau accepta. Esenii considerau că martirizatul lor conducător a fost Mesia care va învia şi va reveni pe pământ. Ori aceştia sînt geţii şi galii cei roşcaţi la care s-au refugiat românii după ce l-au luat pe crucificatul Ili de la iudei. Tăbliţa 58 aminteşte această grozăvie şi spune despre gali că s-au îngrămădit în mare număr şi l-au jelit fierbinte. Autenticitatea informaţiei nu poate fi pusă la îndoială pentru că de ea nu s-a ştiut decît după citirea manuscriselor iar aceste texte au fost scrise de la mijlocul secolului ll î.e.n. pînă în anul 68 cînd trupele romane au apărut în regiune iar centrul de la Qumran a fost părăsit de fanaticii mozaici farisei numiţi şi zeloţi.
     Dar cumplita moarte a lui Ili a mai fost menţionată şi într-o scrisoare descoperită în anul 1970 în arhivele din Liverpool, atribuită lui Pilat, prefectul roman al Iudeei în anii 26-36 care era adresată împăratului Tiberiu. Acesta încearcă să se dezvinovăţească de moartea lui Ili/Iisus spunînd că nu a avut suficiente trupe pe care să le opună puhoiului de fanatici iudei care cerea moartea acestuia. Scrisoarea a fost cercetată de Vatican, hotărînd că este un apocrif din secolele lV – V fără a exclude că unele fapte din înscris ar fi reale.
monograma iisus hristos sigla ascor
Ca să înțelegem ce adevăruri încearcă să ascundă întunecații din șărpăria Vaticanului dau un tras din răvășel să le stea în nas acestor secături, dar nu numai lor. Fragmentul prezentat mai jos dovedește atît pentru orbi cît și pentru surzi că personajul pe care ei l-au plăsmuit numindu-l Iisus, este în adevărul istoric și nu cel ,,revelat” în făcăturile lor, un bărbat care nu aparține rasei semite: ,,Trecînd într-o zi pe lîngă lacul ce se cheamă Siloam(în apropiere de Ierusalim) am văzut acolo mare mulțime de oameni, din nou în mijlocul ei era un tînăr. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ceea ce puțin mă așteptam să văd, atît de mare era deosebirea dintre el și ascultătorii lui. El părea a fi cam de 30 de ani. N-am văzut în viața mea o privire atît de senină și de dulce, un contrast izbitor între el și ascultătorii lui, cu bărbile lor negre și fețele încruntate.” Ori tăbliţele 55 şi 58 confirmă întocmai aceste fapte atît de veridice și violente dovedind că scrisoarea este o copie cu informații autentice, pe care însă biserica creștină refuză să le recunoască, fiindcă ar răsturna toată făcătura iudeo-satanistă.
     Dar și manuscrisele descoperite la Qumran, centrul esen sau al religiei geților în Palestina, ne dezvăluie această realitate ocultată cu mare viclenie și ferocitate de frățiile iudeo-creștine. În textul intitulat Cartea esenă a Învățătorului Iubirii avem informații asemănătoare cu cele din scrisoarea pretorului Pilat privind întîlnirile lui Ili/Iosius cu iudeii pe malul unei ape însă în aceeași regiune: ,,Învățătorul mergea pe malul rîului, acolo unde se adunase mulțimea dornică de a-I asculta cuvintele… Și Învățătorul le-a zis: «S-a spus strămoșilor voștri să nu rîvnească la nimic din ceea ce aparține vecinului și acum eu vă spun vouă să nu doriți nimic din ceea ce nu este în puterea vostră, pentru că numai ceea ce este în voi vă aparține; iar ceea ce este în afara voastră aparține altuia»”. Deci Învățătorul nu aparținea neamului ivrit cum limpede se înțelege din felul de adresare al acestuia către iudei.
     Un alt manuscris descoperit tot la Qumran ce dovedește că Iisus/Ili nu a fost de neam ivrit, esteEvanghelia esenă a păcii, unde păstrăm pentru trebușoara noastră următorul tras: ,,Toți aceia care erau în jurul lui Iosius ascultară aceste cuvinte cu uimire, căci ele erau pline de forță și îi învățau într-un fel cu totul nou decît o făcuseră rabinii și scribii.  Soarele asfințea și totuși ei nu s-au înapoiat la casele lor. Așezîndu-se în jurul învățătorului întrebară: «Doamne care sînt aceste legi ale vieții?» Atunci Iosius s-a așezat în mijlocul lor și le-a vorbit astfel: «Adevăr zic vouă, nimeni nu poate fi fericit dacă nu cunoaște Legea.» La aceasta cei din jurul Învățătorului îi spuseră: «Noi toți urmăm legile lui Moșe, legiuitorul nostru, așa cum sînt consemnate în scrierile noastre sfinte.» Atunci Iosius le-a zis: «Nu căutați Legea în scripturile voastre, căci Legea este viață, în timp ce scrierea este moartă… Voi nu puteți înțelege cuvintele vieții, pentru că trăiți în moarte. Patimile și urile vă întunecă vederea, iar urechile voastre sînt atinse de surzenie. Totuși vă spun că nu vă este de nici un folos să aveți ochii fixați pe scrierile a căror literă este moartă, dacă prin faptele voastre, voi huliți pe Acela care va dat Legea…. Eu sînt trimis de Tatăl pentru a face să strălucească în fața voastră lumina vieții… Li s-a spus strămoșilor voștri să-l respectați pe Tatăl vostru Ceresc și Maica voastră Pămîntească și să urmați poruncile Lor ca zilele voastre să fie nenumărate pe pămînt.»” Poate că Ili vrea să le amintească ivriților că strămoșii lor de demult în frunte cu Avraam, se închinau aceluiași Tată Ceresc ca și geții așa cum rezultă din Apocriful facerii, dar îmbolnăvindu-se rău de turbarea numită vedenie, au dat de Talpa Iadului cu care au ajuns la mare iub. Continui cu citatul din manuscrisul de mai sus: ,,Un altul spuse de asemenea: «Moșe care a fost cel mai mare în Israel, a lăsat părinților noștri a mînca carnea animalelor pure și a interzis numai carnea animalelor impure. Pentru ce ne interzici tu folosirea cărnii tuturor animalelor? Care este Legea care vine de la Dumnezeu? Este a lui Moșe sau este Legea Ta?» Atunci Iosius le răspunse: «Iahwe a dat strămoșilor voștri prin mijlocirea lui Moșe cele zece porunci… scribii și fariseii au făcut din ele de o sută de ori cîte zece porunci și au încărcat umeri voștri cu poveri zdrobitoare, poveri pe care ei înșiși n-au știut să le poarte… Iată pentru ce scribii și fariseii au atît de multe legi.»” Vedem limpede ca apa de izvor că vorbitorul și ascultătorii iudei aparțin a două popoare diferite, avînd religii diferite cu texte sacre care, se contrazic în întregul lor. Interzicerea consumului de carne era specific numai religiei geților, pe care unii răuleni, numiți eseni, o practicau sub nasul ivriților în toată Palestina și mult venin și ură le-au făcut întunecaților rabini. Și aceste fărîme de adevăr sînt o mică parte din istoria și cultura noastră identitară, falsificată și ocultată de organizații criminale care ne-au scris istoria după interesul lor.
MELCHIZEDEC
În manuscrisul esen intitulat Legea Sfîntă avem informații despre apariția pe pămînt a acestei Legi a Tatălui Ceresc, loc binecuvîntat de Ziditor cu numele de Țara Sfîntă: ,,Tu, O, Lege Sfîntă/ Arborele Vieții/ Care te înalți în mijlocul/ Mării Veșnice./ Care ești numit/ Pomul Vindecărilor sufletești/ Pomul uimitoarelor vindecări/ Al tuturor Vindecărilor/ Și pe care se sprijină semințele/ Tuturor chemărilor noastre… Fiii Luminii/ Care lucrează în Grădina Frăției/ Se adăpostesc în Legea Sfîntă/ Binecuvîntați sînt aceia care sălășluiesc în Ea!” Numai la neamul get sau Neamul Scoborîtor din Zei cum îl numea poetul latin Ovidiu, apar aceste concepte teologice Pomul Vieții sau al Cunoașterii, Marea Veșnică, Frăția Celui Ales, Fiii Luminii, Legea Sfîntă – atît în cult, cît mai ales în mitologia noastră populară, adică stratul din mentalul colectiv care a păstrat mult din vechea religie strămoșească, dar nu se găsesc deloc în scrierile pretins revelate mozaicilor.
     Manuscrisul Comuniunea cu îngerul apei ne spune că: ,,Legea Sfîntă a Tatălui Ceresc este ca un rîu care șerpuiește prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu este numai pentru unii ci pentru toți.” Și din aceste locuri pline de păduri, pajiști, rîuri sfinte, Legea a fost dusă în Palestina cum se scrie limpede în manuscrisul intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan: ,,Din locuri îndepărtate deșertului veniră Frații pentru a purta mărturia luminii, ca toți oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte.” Un mic fragment de manuscris păstrat în arhiva Vaticanului spune că:  ,,Legea a fost plantată în/ Grădina Frăției/ pentru a lumina inima omului/ și a întinde înaintea lor/ toate căile adevăratei virtuți.” Asta este Legea lui Dumnezeu, Legea Adevărului și Dreptății dar numită și în alte forme în scrierile din Noul Legămînt și care nu are nimic comun cu mozaismul sau cu iudeo-creștinismul.
     Mai este un document care aruncă în aer toată plăsmuirea celor ce au scris în numele religiei crucii în primele secole. Se numește Scrisoarea lui Lentulus iar autorul care era proconsulul Tigrului și Sidonului în acele vremuri a trimis-o împăratului Tiberiu și Senatului roman. Manuscrisul a apărut menționat pentru prima dată în anul 1421 la Roma de un italian ce l-ar fi tradus după unul grecesc ceva mai vechi care a fost adus de la Constantinopol. ,,…poporul îl numește «Profet al Adevărului», iar ucenicii zic că este Fiul lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pământul și toate cele ce au fost şi vor mai exista în univers! Omul acesta are o înfățișare simplă, e de statură mijlocie, are o faţă minunată, nobilă. Uitîndu-te la el, poţi să-l îndrăgești şi să te temi de el totodată. Părul, de culoarea nucii coapte, îi atîrnă drept pînă la urechi, iar mai jos e răsucit în inele de culoare ceva mai deschisă şi strălucitoare, pe umeri îi este ciufulit, iar la mijlocul capului despărțit – cum se obișnuiește la nazariteni; fruntea îi este senină şi netedă, faţa fără riduri şi pete arată liniște și forță. Nu poți găsi nici un cusur formei nasului şi gurii, barba este deasă, de culoarea părului, nu prea lungă, în mijloc despărţită. Privirea dreaptă și pătrunzătoare, iar ochii albaştri-verzi, senini şi vioi. Cînd tună e înspăimîntător – cînd dojenește e prietenos şi delicat, vioi în gravitatea lui. Cîteodată a plîns, dar niciodată nu a rîs. Ținuta corpului mîndră şi dreaptă, mîinile şi brațele pline de farmec, în discuție serios, modest și sobru, așa că poate fi pe drept cuvînt denumit după prooroci: cel mai frumos dintre fiii oamenilor… Cât despre învățătură, el atrage atenția întregului Ierusalim. Cunoaște pe dinafară toate științele, fără a fi studiat vreuna. Călătorește desculț, sau încălțat în sandale romane și cu capul descoperit. Se vorbește pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum prin părțile acestea. Mulți iudei îl consideră chiar ca trimisul lui Dumnezeu; alții îl denunță că lucrează contra legilor imperiale romane. Mă revolt foarte contra acestor iudei pizmași. Omul acesta nu a cauzat nicio nemulțumire niciunui om, niciodată.”
     Textul a fost cunoscut pentru prima dată în secolul Xlll iar în prezent este considerat apocrif sau chiar fals. Asemănarea pînă la identificare cu portretul lui Ili de pe tăbliţa 55 este năucitoare!Ideea coincidenței este exclusă pentru oricine sau orice, iar informațiile manuscrisului trebuie luate ca autentice pentru adevărata noastră istorie veche și nu cea falsificată din manuale. În manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Evanghelia esenă a păcii Ili chiar așa le spune iudeilor: ,,eu sînt trimis de Tatăl” ceea ce dovedește autenticitatea informațiilor din scrisoarea romanului Lentulus. Dar și expresiile din text, ,,profet al Adevărului” și ,,Fiul lui Dumnezeu” arată că personajul din scrisoare era adeptul religiei geților și cunoștea foarte bine Calea/Legea Adevărului și Dreptății fiindcă numai în textele sacre ale geților și esenilor găsim aceste formule teologice, ele lipsind cu desăvîrșire din scriiturile mozaicilor pretins a fi revelate, adică șoptite de Întunecimea Sa Iahwe!
ramtha+egipt
Într-o traducere a Scrisorii lui Lentulus în limba engleză, am găsit următorul paragraf care lipsește din cele apărute în limba română: ,,în acest moment trăiește în Iudeea, un om de o virtute unică, al cărui nume este Isus Cristos, pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet, dar discipolii lui din dragoste îl adoră ca pe fiul nemuritorului Dumnezeu.” Dacă propoziția ,,pe care barbarii îl cinstesc ca pe un profet” există cu adevărat în textul latin și cel grec și eu asta cred, atunci cei care au făcut ,,șmecheria” eliminării citatului, știu mult mai multe despre adevărata origine a iudeo-creștinismului și îi țin pe tîmpiți tot în ceața revelațiilor iudeo-sataniste. Nici Vaticanul nu s-a sfiit să dosească ceva scrisorele descoperite la Qumran motivînd că nu dau bine la urdoarea mozaică poleită ca vedenie cerească! Paragraful eliminat, menționat mai sus, arată fără dubii că Ili/Iisus era ,,barbar”, adică străin din nordul Istrului, adevărul fiind tocmai cel dezvăluit și de tăblițele de plumb găsite la Sinaia, dar și de textele iudeo-creștinilor Justin Martirul și Meliton din Sardes scrise în partea a doua a secolului ll și folosite de Eusebiu din Cezareea în Istoria bisericească!
      Faptele povestite de scrisorile lui Lentulus și Pilat – persoane care au trăit evenimentele pe viu ca oficiali ai imperiului roman – sînt confirmate pe deplin de informațiile descoperite pe tăblițele de plumb ale geților și de scrierile esene Evanghelia Păcii și Cartea esenă a Învățătorului iubirii, dovedind autenticitatea evenimentelor istorice prezentate și, pe cale de consecință, marea făcătură a ivriților zeloți și a iudeo-sataniștilor numită ca religie creștină, însă corect iudeo-creștinism.
     Dar sare în ochi în cele două scrisori, descrierea personajului Iisus care nu aparține rasei semite, autorii scoțînd în evidență contrastul uluitor de fizionomie dintre vorbitor și ascultătorii iudei, iar prin aceasta se infirmă toate scrierile ,,revelate” înguste sau late, ale religiei iudeo-creştine și implicit originile ei. Este firesc ca documentele menționate mai sus să fie negate de către frăția întunecaților Militia Crsiti, autoarea acestei monstruozități și beneficiara făcăturii! Dacă pretinsul fals ar fi fost făcut de către un roman, el nu are logică fiindcă atunci nu exista iudeo-creștinism, iar dacă a fost făcut mai tîrziu chiar de către un iudeo-creștin atunci ipoteticul autor nu dă dovadă că era întreg la minte fiindcă un fals are o logică a lui și sprijină un interes. Însă conținutul scrisorilor tocmai distrug fundamentele dogmei iudeo-creștine, arătînd că Iisus cel din antichitate, și nu cel născocit de către ivriți, nu aparținea acestui neam, ci el era venit din altă parte acolo și a fost crucificat de către fanaticii farisei fiindcă le-a demascat făcăturile și golăniile cu care umblau să zăpăcească lumea.
iisus get 2
     
Înscrisurile amintite mai înainte nu descriu genotipul semit cu fețe întunecate, păr negru, creț, aspru și sîrmos, nas mare și coroiat și bărbi stufoase(cele două fotografii din dreapta), nici tipologia populației mediteraneene, nordice ori galice, ci numai pe cea din Carpaţi, adică strămoșii noștri geţi aşa cum dovedesc şi tăbliţele ce ne dau informaţii exacte despre fizionomia lui Ili, martirul crucificat de fanaticii ivriți farisei și zeloți pe care noi încă nu vrem să ni-l revendicăm cu mare respect şi pioşenie ca unul din marii martiri ai neamului mioritic. Pentru a le demasca mișelia, am pus la stînga imaginea cunoscută a lui Iisus Cristos în ipostaza de Păstor al Neamului Omenesc, unde el apare cu vestimentația specifică populației ivrițe deși pînă pe la anii 400 el era prezentat cum se vede în fotografia de jos. Spre dreapta am pus statuia unui get aflată în prezent în Muzeul Vaticanului și capul acestei sculpturi separat. Lîngă el am pus capul Marelui Preot al Neamului Scoborîtor din Zei, Ili așa cum apare el pe tăblița 54 dovedind prin asta că românii de azi păstrează în fizionomia lor foarte mult din cea a strămoșilor noștri, falnicii geți. Dacă născocitul ivrit Ioshua ajuns la noi ca Iisus ar fi fost semit trebuia să aibă o mutră ca a celor ce își spuneau ,,Beni Israel” sau ca a marelui lor plăsmuitor Josephus Flavius, ultimele două fotografii spre dreapta.
iisus get 3
  
   Bunul Păstor, iudeo-creștinism așa cum și-l imaginau ei în secolul lV cînd încă nu erau stăpînii imperiului roman. Spre dreapta, următoarea vedere este a unuia dintre cei doi însoțitori ai Sfîntului Soare din creștinismul arimin, numiți de greci cabiri sau dendrofori. Mai departe spre dreapta este o iconiță a geților cu un cabir care săvîrșește un ritual de purificare pentru însănătoșirea unei persoane bolnave. Practica a ajuns pînă la începutul secolului XX prin dansul călușarilor. Cei doi bărbați care îl însoțesc pe călăreț, au aceeași vestimentație ca Bunul Păstor! În margine este o carpetă oltenească de pe la anii 1890-1920 cu Pomul Vieții pe care sînt așezate patru păsări. Trei sînt mai mici și seamănă foarte bine cu pasărea mică din imaginea cu Bunul Păstor, fiind situată la stînga capului, iar pasărea mai mare de pe mijlocul Pomului Vieții sau al Cunoașterii, este situată la dreapta capului Bunului Păstor. Poate că pasărea mică este o ciocîrlie, așa cum a fost numit de mai multe ori Ili pe tăblițele de plumb, iar cea mare este pasărea măiastră sau fenixul cum i-au zis pricepuții greci.
     Un alt document care confirmă informațiile de pe tăbliţele geţilor dar şi a celor din scrisoarea menţionată este o traducere a lucrării lui J. Flavius Istoria războiul iudeilor împotriva romanilor în limba rusă, făcută în secolele Xl-Xll şi care ne dă alte date despre moartea lui Iisus dar foarte asemănătoare cu conţinutul tăbliţelor noastre dovedind faptul că tălmăcitorii s-au folosit de unele scrieri religioase apocrife dar care sînt autentice. ,,Şi a poruncit (Pilat) să fie adus în faţa sa făcătorul de minuni. Punînd să fie cercetat a recunoscut că acesta era un binefăcător şi nu un răufăcător sau răzvrătit sau unul din cei care vrea să ia puterea şi i-a dat drumul. Şi într-adevăr i-a vindecat soţia ce îi era pe moarte. Şi s-a îndepărtat la locul său obişnuit şi faptele sale obişnuite le făcea. Cărturarii, otrăviţi de invidie, i-au dat lui Pilat 30 de talanţi pentru a-l omorîIar acesta luînd banii, lăsă voinţei lor executarea acestei mişelii. Aceştia îl prinseră şi îl răstigniră împotriva Legii părinţilor lor… Unii susţin acum că a fost înviat, alţii că a fost furat de prieteni. Cine are dreptate nu ştiu”. Tăbliţele strămoşilor noştri chiar asta spun despre soarta lui Ili, că iudeii l-au ucis din ura fără margine împotriva a tot ce nu ieşea de sub freza lor iar fapta este confirmată şi de J. Flavius. Tăbliţele 55 şi 56 spun cum Noe împreună cu ceata lui au luat trupul lui Ili l-au pus la poarta cetăţii, după ce au plătit o taxă autorităţilor romane şi l-au adus în Geţia, informația fiind confirmată de tălmăcirea rusă a scrierii lui J. Flavius.
     Urmele adevărului istoric le mai găsim și în scrierile talmudice din secolul l sau ll care spun numai pentru luminarea lor, despre Ili sau Iisous astfel: ,,Ieshu practica vrăjitoria și uimea pe Israel” (B. Sanhendrin 43,a, amintit de Mircea Eliade în Istoria ideilor și credințelor religioase, vol. ll, pag. 305 ediția 1992.) Chiar scrisoarea lui Lentulus spune despre iudeii pizmași că umblau peste tot cu pîra, acuzîndu-l pe Ili de cîte în lună și pe pămînt, inclusiv că ar cloci ceva împotriva împăratului! Expresia ,,uimea pe Israel” arată tocmai ura și înveninarea ce o arătau rabinii și fariseii din Iudeea marelui preot al geților adeptul unei religii opuse mozaismului.
     Epistola luiPavel către iudei aminteşte de locul martirajului lui Ili la 13,12: ,,De aceea şi Iisus ca să sfinţească norodul cu însăşi sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă”, adică hoţie şi făcătură toată făcută din vedenie dar ţinută ca har divin. Grozăvia acestei crime este menționată și în manuscrisul descoperit la Qumran și intitulat Documentul sadochit, unde la capitolul Despre pedeapsa viitoare a celor nesupuşi, spun despre conducătorul casei Pelag, că a fost crucificat fiindcă a pîngărit templul mozaicilor,iar prin sîngele lui s-a făcut purificare prin ispășirea sacrilegiului după căpățînele lor.Ambele izvoare confirmă faptul că Ili a fost victima unui act de sacrificiu ritualic al rabinilor mozaici, astfel ca prin sîngele său să fie ,,curățat” templul Satanei de ,,pîngărirea” adusă de Marele Preot al geților.
     Mai aduc o dovadă arheologică privind monstruozitățile numite azi ,,revelații” care în fapt sînt crime asupra Neamului Omenesc puse la cale de cea mai odioasă organizație criminală ce și-a făcut felul printre oameni.
     Fotografia din stînga este Iisus răstignit după hagiografia iudeo-cretină, iar cea din dreapta este cea a lui ,,Orfeu, păstorul răstignit”. Deasupra crucii este o semilună, iar deasupra acesteia este crucea cu brațele egale. De-a dreapta și de-a stînga acesteia sînt cîte trei cruci, dar răsucite puțin care seamănă cu ,,crucea sf. Andrei”. Imaginea are următoarea inscripție: OPΦEOC BAKKI(baci: șeful stînei, conducător, îndrumător) KOC(coși: a lovi, a bate, a desprinde, a nimici), adică după înțelegerea mioritică se tălmăcește astfel: Orfeu, păstorul/baciul distrus/răstignit. Textul este scris în limba română veche fiindcă grecii din secolele l-ll ale erei noastre ca și cei de azi, nu folosesc litera C pentru consoana S, ci numai semnul Σ. 
     Amintirea laconică a existenţei lui, nu este determinată de sărăcia informaţiilor ci de cloceala ce au pus-o la cale ivriţii, romanii şi grecii să-şi însuşească înţelepciunea şi martirajul acestui om deosebit. În cazul lui Ili/Iosius, sărăcia datelor mă duce cu gîndul la potlogăria lui Herodot pusă la cale, de cinstire a grecului Pitagora şi prezentarea lui Zamolxe ca un om de nimic bun doar pentru sclavie şi incapabil să înţeleagă cum vine cu subţirimea înţelepciunii!
     Informaţiile arătate mai sus coincid în cea mai mare parte cu cele furnizate de tăbliţele de plumb ale geţilor numai că aici avem şi originea lui de neam precum şi legătura care exista între strămoşii noştri şi galii sau galatii din Galatia şi Galileea iar secta esenilor din această regiune era îndrumată spiritual de marele preot get cum ne arată limpede documentele lor descoperite la Qumran, o parte făcute publice iar altele ascunse încă în arhiva secretă a Vaticanului dar şi miturile solomonarilor noştri!
     A venit timpul să ştim adevărul despre aceste evenimente care sînt măsluite cu mare meşteşug de aproape 2000 de ani iar Ili să aibă dreptul la istorie şi la veşnică amintire în memoria colectivă a neamului rumun!
 
CONSTANTIN OLARIU ARIMIN
SURSA: www.ariminia.ro

melchisedek

Ordinul lui Melchisedek

melchizedek

 

Melhisedec sau Malchi-tzédek – „Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.

Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, f iind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Cine este Melchizedec?


Melchizedec este un aspect al lui Christos şi o parte a Conştiinţei Creştine generale. Melchizedec este acel aspect al lui Christos ce lucrează în mod specific cu Fiinţele Luminii care se află în serviciul Pământului şi al altor planete şi locuri de la un capăt la altul al Creaţiei. În anumită măsură aceste Fiinţe ale Luminii servesc Creaţiei fizice şi Planului Divin prin încarnare şi lucrând ca profesori şi lideri spirituali. Ordinul lui Melchizedec a fost stabilit ca platformă de planificare, organizare şi ajutor de administrare în creşterea şi evoluţia spirituală. Membrii lui au ajutat la susţinerea Luminii şi îvăţăturilor spirituale deschise pentru încarnarea oamenilor de-a lungul tuturor tărâmurilor Creaţiei. Melchizedec şi Ordinul lui Melchizedec este anterior Pământului şi altor planete şi tărâmuri, după cum a fost stabilit înainte de creaţia lor şi pus pentru eventuala lor necesitate. La fel ca şi toate Fiinţele Luminii, Melchizedec nu este nici femeie, dar nici bărbat, iar tradiţionalul “El” este folosit ca şi pe Pământ într-o formă masculină. În încarnarea lui Christos pe Pământ ca şi Melchizedec acum apropape 4000 de ani, El coboară ca fiinţă spirituală şi se înalţă din nou atunci când munca lui din perioada vieţii s-a încheiat. În perioada în caretrăit a înfiinţat Preoţia  lui Melchizedec pe Pământ.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec


În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Preoţia lui Melchizedec


Preoţia lui Melchizedec a fost stabilită pe Pământ acum aprope 4000 de ani.  De atunci s-a aflat în continuu serviciu al umanităţii.

Bibliografie : Manual MELCHIZEDEK

Treptele Initierii in Ordinul lui Melchisedek:

 
Prima initiere: Botezul Luminii 
 
A doua initiere: Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec 
 
A treia initiere: Iniţierea în Preoţia lui Melchisedec  (Hirotonisirea)
 
 
____________________________________________________
Ordinul lui Melchisedec
Legende
MACHIVENTA  MELCHISEDEK
Ordinul  lui  Melchisedek
Ordinul lui Melchisedek este cunoscut in lumea spirituala sub numele de ‘’Fiii care actioneaza in situatiile de criza’’. Acest ordin desfasoara  o activitate extraordinara pe planetele care detin viata in orice sistem solar. Cand apare o problema mai serioasa sau orice incercare neobisnuita de obicei este rezolvata de un membru  din Ordinul lui Melchisedek. Acesta isi asuma o responsabilitate totala pentru a rezolva situatia aparuta. Aceasta abilitate de a rezolva situatiile de criza, precum si capacitatea de a se intrupa si de a actiona intr-un corp fizic le este specific doar lor.
           Membrii Ordinului Melchisedek au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri in colaborare cu alte fiinte superioare au ajutat mult aceasta planeta. Imediat dupa ruptura facuta de Caligastia (cand a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenti pentru planeta noastra si au detinut aceasta autoritate pana la aparitia lui Adam si Eva. Apoi cei 12 membri din Ordinul lui Mechisedek s-au reintors pe Pamant dupa caderea lui Adam si Eva si au continuat activitatea de asistenti planetari pana in momentul nasterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.
I.    Intruparea lui Machiventa Melchisedek
Dupa ce Adam si-a ratat misiunea pe aceasta planeta revelarea adevarului a fost incetinita in mileniile care au urmat. Cu toate ca rasele umane au progresat intelectual, si-au pierdut spiritualitatea, incetul cu incetul, in ciuda faptului ca aceasta era foarte solida. Aproximativ cu 3000 de ani inainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuza  in mintea omului. Cei 12 membri Melchisedek, activi pe pamant, stiau ca Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naste pe aceasta planeta, dar nu stiau exact cand se va intampla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au facut o cerere catre superiorii lor spirituli prin care cereau sa se gaseasca o modalitate de a face ca lumina adevarului sa arda din nou printre pamanteni. Acest apel a fost trimis cu urmatoarea afirmatie ‘’ conducerea situatiilor extreme in Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se afla pe deplin in mainile membrilor din ordinul Melkisedek’’. Astfel asistentii aflati pe aceasta planeta cer ajutor Tatalui Melchisedek.
           Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedek, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pamant si si-a indeplinit misiunea pana la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori in toata istoria sistemului noastru solar. El s-a intrupat pe Pamant temporar, ca fiinta de rang superior, preot al planetei. Aceasta intrupare a lui Machiventa Melchisedek s-a desfasurat langa Salem (actualul Ierusalim), in Palestina.
II.Inteleptul din Salem
Cu  1973 de ani inainte de nasterea lui Iisus, Melchisedek a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pamant. Intruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a facut in prezenta nici unei fiinte umane. A fost vazut pentru intaia oara de Amdon, un pastor chaldean , descendent al sumerienilor, atunci cand Machiaventa Melchisedek a intrat in cortul acestuia. El si-a declarat in fata acestui pastor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedek, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul si singurul Dumnezeu.
Pastorul dupa ce si-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de intrebari si apoi l-a invitat pe Melchisedek sa ia cina impreuna. Atunci a fost prima data in lunga sa cariera din univers cand Machiventa a luat masa.
A gustat hrana care trebuia sa-l sustina in cei 94 de ani cati avea de stat intr-un trup fizic.
Dupa aceea au stat de vorba , afara, privind stelele iar, Melchisedek si-a inceput misiunea vorbind despre adevarata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului si este deasemenea creatorul acestui pamant pe care locuim’’.
In cativa ani Melchidesek a adunat in jurul sau un grup format din copii, discipoli si credinciosi care  a constituit nucleul viitoarei comunitati din cetatea Salem.
Intr-un timp foarte scurt a fost cunoscut in Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, si ca inteleptul din Salem.
Cateva triburi din imprejurimile cetatii l-au numit chiar seic sau rege. Salem o fost  cetatea care dupa materializare lui Melkisedek a devenit orasul lui Iisus, fiind numit mai tarziu Ierusalim.
           Melchisedek in intruparea sa a trait printre noditi si sumerieni. Acestia aveau 1,80 inaltime si o prezenta care se impunea. El a vorbit  limba chaldeana  si inca sase limbi. Se imbraca asa cum  se imbracau  preotii canaanieni, iar pe piept purta o emblema cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru  solar care se poarta in sferele superioare de guvernare. Aceasta insigna a fost atat de sacra pentru toti cei care l-au urmat incat ei n-au incerat sa o foloseasca niciodata, iar la cateva generatii dupa plecarea sa aceasta a fost uitata.
           Makiventa a trait dupa manierele unei fiinte regale; nu a fost casatorit niciodata si nici nu a putut lasa urmasi pe Pamant. Corpul sau fizic, desi a fost construit ca sa semene cu cel al unui  barbat aflat in acel moment pe Pamant, era facut  dintr-o substanta speciala care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vietii (cel din gardina lui Adam si Eva) nu mai era valabil pe Pamant si de aceea in timpul sederii sale (94 de ani) , trupul fizic al lui Melchisedek s-a deteriorat treptat, iar inainte de a-si incheia misiunea acesta a inceput sa se dezintegreze.
           Cat timp a fost intrupat Machiventa a pastrat permanent legatuta cu toti celilalti 11 membri ai ordinului sau, dar nu a putut comunica cu alte personalitati celeste.
III)  Invataturile lui Melchisedek
Dupa zece ani de la venirea sa pe Pamant Melchisedek a infiintat scoli in Salem. S-a inspirat dupa modelul primilor preoti setiti care au trait in a doua gradina  a raiului.
           Chiar si taxa zeciuielii (a10-a parte din orice castig) introdusa mai tarziu de Avraam, unul dintre ce mai de seama ucenici ai lui Melchisedek, a fost preluata tot din traditiile si metodele vechiilor setiti.
           Melchisedek a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universala, dar a permis oamenilor  sa asocieze invatatura cu Dumnezeul galaxiei din care faceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer si ce a facut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor sai capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.
           Melchisedek a lasat lucrurile asa pentru ca si-a dat seama ca nivelul de intelegere al oamenilor era foarte redus.
           Chiar si simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedek l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii sai ca fiind cele trei imparatii: cea a oamenilor, cea a ingerilor si apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte putini dintrei ucenici au stiut ca aceste trei cercuri concentrice simbolizeaza infinitul, eternitatea si unversialitatea Paradisului. Intr-o invatatura mai extinsa a lui Melchisedek conceptul  trinitatii se regaseste in aceasta insigna.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedek a locuit mai mult de 30 de ani, au stiut multe din aceste adevaruri si le-au transmis de-a lungul timpului in familie ajungand chiar pana la Moise, Melchisedek si-a initiat ucenicii in functie de capacitatea lor de a receptiona, de a asimila si de a intelege.
O parte  din ideile despre Dumnezeu, pamant, rai, om si ingeri care se regasesc in religiile moderne isi au radacina in aceste invataturi ale lui Melchisedek.
Acest invatator mare a pus bazele unei doctrine care provaduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tata Divin. Accentele acestei invataturi aveau drept scop atragerea omului spre Adevarul Suprem  si pregatirea venirii lui Iisus, Fiul Tatalui Universal.
Melchisedek le-a spus discipolilor si ucenicilor sai ca in viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (si el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin)  se va intrupa pe Pamnt, dar el va fi nascut de o femeie.
De aceea mai tarziu multi invatatori il vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducator spiritual. Asa a pregatit, Melchisedek omenirea pentru a urma o cale monoteista si pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu cand acesta va veni sa-si indeplineasca misiunea. Mihail (Iisus) a confirmat toata invatatura lui Melchisedek cu privire la Tatal Suprem.
IV) Religia din Salem
In Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoana care lua la cunostinta sau invata cerintele lui Melchisedek si era de acord cu ele  devenea un ucenic sau discipol al sau .Aceste cerinte erau urmatoarele :
1)    Cred in El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatal si Creatorul Universal al tuturor    lucrurilor;
2)               Il accept pe Melchisedek, care are o intelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi impartasi Vointa Tatalui, nu cu sacrificiu ci cu o devotiune plina de lumina;
3)               Promit sa respect cele sapte porunci ale lui Melchisedek si sa raspandesc tuturor vestea cea buna a acestei cooperari cu Cel Mai de Sus.
Aceste afirmatii de credinta, simple si scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur si simplu ei nu puteau intelege ca se poate avea o relatie cu divinul, fara nici o pretentie din partea lui Dumnezeu, avand doar credinta .
Era mult prea inradacinata, in convingerile lor, ideea ca omul s-a nascut sub incidenta greselii fata de Dumnezeu. Sacrificiul si ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru  a-i obtine iubirea si iertarea se practica de prea mult timp, iar preotii nu au incetat niciodata sa le explice ca lucrurile stau cu totul altfel. Cele sapte porunci prezentate de Melchidedek se regasesc si in invataturile stravechi din Dalamatia (prima mare perioada de avant spiritual  a omenirii) precum si in invataturile practicate in prima si a doua Gradina a Edenului).
Aceste porunci ale religiei practicate in Salem  erau:
1)   Sa nu servesti nici un Dumnezeu in afara de Cel Mai de Sus;
2)   Sa nu te indoiesti de ideea ca doar credinta conteaza pentru salvarea eterna;
3)   Sa nu imbratisezi idei false;
4)   Sa nu omori;
5)   Sa nu furi;
6)   Sa nu comiti adulter;
7)   Sa nu-ti dispretuiesti parintii si pe cei mai in varsta.
Cu toate ca Melchisedek a interzis sacrificiul unei fiinte in interiorul cetatii, a stiut ca este foarte greu sa opreasca aceste obiceiuri vechi si a inlocuit acest sacrificiu cu ritualul painii si al vinului. El  spunea: “Melchisedek rege al Salemului, am adus painea si vinul”. Aceasta inovatie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau in afara cetatii au continuat sa practice obiceiurile cunoscute. Chiar si Avraam s-a dedat la aceste practici primitive dupa victoria lui asupra  unui alt conducator de trib.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedek a cautat sa-si realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a incercat sa schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa inlocuiasca felul de a trai a oamenilor cu altceva.
           Misiunea lui trebuia sa realizeze doua idealuri:
§  Sa  mentina vie pe Pamant credinta intr-un singur Dumnezeu;
§  Sa pregateasca calea pentru misiunea care urma sa o aiba Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedek a predat adevaruri fundamentale timp de 94 ani. In acest timp Avraam a urmat scoala din Salem in trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor invataturi si a devenit unul dintre cei mai inteligenti copii ai lui Machiventa si un discipol infocat.
V ) Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevar, dar Avraam a fost cu adevarat ales de catre Melchisedek. Acesta l-a investit pe Avraam  cu responsabilitatea de a pastra vie credinta unui singur Dumnezeu ca ceva distinct fata de credinta in mai multi zei.
A ales Palestina ca zona in care sa-si desfasoare misiunea si din dorinta  de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau in gena lor calitati specifice de conducator. In perioada intruparii lui Melchisedek, pe Pamant se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregatite pentru a primi invatatura inteleptului din Salem. Erau familii care indeplineau aceleasi conditii si printre rasa rosie, rasa galbena, descendentii anditilor din vest si nord, dar nici una din zonele in care traiau aceste rase nu era favorabila pentru viitoarea intrupare a lui Iisus  asa cum era zona de est a Marii Mediterane. Misiunea lui Melchisedek in Palestina, precum  si viitoarea  intrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinata intr-o mare masura si de situarea geografica.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizatiilor umane, comertul, calatoriile si interactiunile intre oameni se desfasurau in aceasta zona.
Stramosii lui Avram, au fost urmariti cu mult timp inainte de venirea lui Melchisedek. Se astepta aparitia unei generatii care trebuia sa se distinga prin inteligenta, discernamant si sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, indeplineau aceste conditii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legatura cu acesti copii capabili ai lui Terah explica foarte mult de ce Melchisedek  a aparut in Salem si nu in Egipt, China, India sau printre triburile din nord.
Terah cu intreaga lui familie au manifestat putin etuziasm fata de noua religie practicata in Salem. Au auzit pentru prima data de invataturile lui Melchisedek  de la Ovid, un invatator fenician, care predica aceste invataturi in cetatea  Ur unde traia aceasta familie.
Ei au parasit, la un moment  dat, cetatea Ur  cu intentia de a se stabili in cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam, care nu-l vazuse pe Melchisedek, a fost  indiferent de tot ceea ce se hotarase si i-a convins pe toti ceilalti sa se stabileasca la Haran. Stabiliti la Haran ei au continuat sa venereze zeii adusi din  Mesopotamia si foarte tarziu au inceput sa accepte un  singur Dumnezeu asa cum se provaduia in Salem.
Dupa cateva saptamani de la moartea lui Terah, tatal lui Avraam si Nahor , Melchisedek a trimis pe Jaram  Ilititul, unul dintre discipolii sai, sa-i cheme pe cei doi frati la Salem, spunandu-le ,,Veniti in Salem, unde veti auzi invataturile noastre  despre adevarul Creatorului Etern ; Iar,  prin iluminarea voastra intreaga omenire va fi binecuvantata’’  . Nahor nu a acceptat in totalitate invataturile lui Melchisedek; s-a dezis de ceilalti si a construit un oras–stat puternic care i-a purtat numele , dar Lot fiul sau, a decis sa-si urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.
Dupa ce au sosit la Salem, Avraam si Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau sa se apere de atacurile surpriza a triburilor din nord. In perioada aceea hititii, asirienii si filistinii, precum si alte grupuri faceau raiduri dese printre triburile din centrul si sudul Palestinei.
 Nu dupa mult timp de la stabilirea lor langa Salem, Avraam si Lot s-au dus in Valea Nilului ca sa cumpere hrana deoarece era seceta in Palestina. In aceasta calatorie scurta, Avraam a gasit o ruda, indepartata care se afla pe tronul tarii. L-a ajutat pe acest faraon in doua expeditii militare de mare scucces, fiind comandantul acestora. Spre sfarsitul acestei calatorii, pe Nil el si Sara, sotia sa, au locuit la palatul faraonului si atunci cand a parasit Egiptul a luat cu el o parte din prada obtinuta in cele doua campanii militare.
Avraam a avut o motivatie puternica atunci cand a renuntat la onorurile de la curtea Egiptului si s-a intors la munca spirituala inceputa de Machiventa Melchisedek. Fiind venerat chiar si in Egipt, faraonul l-a incurajat pe Avraam sa se intoarca la Salem ca sa-si indeplineasca promisiunile facute fata de Melchisedek . Avand ambitii de conducator, pe drumul de intoarcere Avraam i-a impartasit lui Lot  planul sau  prin care dorea sa cucereasca si sa supuna tot Canaanul regulior din Salem.
Lot era atras de afaceri, iar dupa o perioada de gandire s-a stabilit in Sodoma, unde s-a apucat  sa creasca si sa comercializeze animale. Lot a preferat viata de pastor celei de militar.
Reintors la Salem impreuna cu familia, Avraam a inceput sa-si perfecteze proiectele militare. In scurt  timp a fost recunoscut ca si conducator civil al Salemului si a teritoriilor din jurul cetatii si a mai fost numit conducator pentru inca sapte triburi din apropriere. Intr-adevar, i-a fost greu lui Melchisedek sa-i infranga lui Avraam  zelul si dorinta de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligandu-le astfel sa i-a cunostinta mai repede de invataturile predate in Salem.
Melchisedek a mentinut relatii pasnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar si nu a fost atacat niciodata de nici o armata. A dorit ca Avraam  sa duca o politica defensiva pentru Salem si nu i-a  aprobat niciodata ambitiile sale militare. Aceste motive  au dus la o ruptura puternica intre cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat in Hebron unde si-a stabilit cartierul general. Ceilalti regi aveau o teama excesiva fata de Avraam deoarece ei stiau ca avea o relatie apropiata cu Melchisedek .
Avraam stia de aceasta frica si astepta un moment prielnic ca sa poata ataca. Aceasta ocazie a aparut in momentul in care s-a presupus ca o parte din vecini l-au atacat pe Lot si proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam in fruntea celor sapte triburi pe care le conducea a atacat dusmanul. S-a intors victorios  din lupta si a insistat pe langa Melchisedek  ca a zecea parte din prada luata sa fie  dusa in tezaurul din Salem. Cealalta Parte din prada, adica 90 %, a luat-o in Hebron.
Dupa aceasta victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua aliante formate din 11 triburi. Nu numai ca-i plateau a zecea parte din orice castig, dar urmarea ca si cei din aproprierea cetatii sa faca la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic in Palestina prin alianta cu regele Sodomei si prin frica cu care ii controla pe ceilalti.
VI )  Intelegerea lui Melchisedek cu Avraam
Avraam intentiona  sa cucereasca intreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuata de Melchisedek care s-a opus. Cand Avraam a realizat ca nu are un fiu care sa-i succeada si-a dat seama ca planul sau nu va avea succes.
S-a intalnit cu Melchisedek, iar preotul din Salem l-a convins sa abandoneze planul sau  axat mai mult pe partea materiala si sa devina temporar un conducator spiritual propavaduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedek i-a explicat lui Avraam frivolitatea  care se afla in disputa cu alianta amoritior. I-a prezentat ce se va intampla cu acestia in cateva generatii, spunandu-i ca amortii sunt niste triburi inapoiate, care se indreapta  spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prostesti pe care le practica. Urmasii lui Avraam vor creste ca numar si calitate si astfel amortii vor fi asimilati cu usurinta.
Dupa aceasta discutie s-au intalnit la Salem, unde Melchisedek a facut o intelegere formala cu Avraam,  spunandu-i  ‘’Priveste cerul si numara stelele daca este posibil, si sa stii ca la fel de numeroasa va fi samanta ta’’ si Avraam l-a crezut pe Melchisedek. Apoi Machiventa Melchisedek i-a spus lui Avraam cum urmasii lui vor ocupa Canaanul dupa ce vor sta o vreme in Egipt.
Aceasta intelegere dintre Melchisedek si Avraam reprezinta marele legamant (de pe Pamant) dintre divinitate si omenire, prin care Dumnezeu permite omului sa faca orice crede el de cunvinta cu conditia ca acesta sa-i respecte poruncile si sa creada in promisiunile sale.
Pana atunci omul a crezut ca se poate salva doar prin munca, sacrificiu si aducand ofrande.
Melchisedek a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar avand credinta. Dar aceasta afirmatie simpla, credinta in Dumnezeu, a fost prea avansata pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat sa revina la vechile ritualuri si sacrificii, adica iertarea pacatului prin varsare de sange.
La putin timp dupa aceasta intelegere, s-a nascut Isaac, fiul lui Avraam, asa cum i-a promis Melchisedek . Dupa ce s-a nascut Isaac, Avraam s-a dus in Salem si a oficializat intelegerea cu Melchisedek prin scris, apoi intelegerea s-a facut publica, iar numele de Avram  a devenit Avraam.
Majoritatea discipoliolor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodata impusa de Melchisedek. Avraam care nu a fost de acord cu ea pana la momentul intelegerii, s-a decis sa transforme aces ritual (circumcizia) intr-un moment solemn ca o confirmare oficiala a intelegerii facute cu Melchisedek.
Dupa aceasta oficializare si prezentare publica a intelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedek, a urmat aparitia celor trei fiinte celeste in campia din Mavri. Aceste aparitii au fost reale, l-au intalnit pe Avraam si nu au nici o legatura cu inventiile relatate in episodul distrugerii Sodomei si Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.
Aceasta intelegere reprezinta reconcilierea completa dintre Melchisedek si Avraam.
Avraam si-a asumat din nou rolul de conducator civil si militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toti membri in fratia lui Melchisedek. A facut imbunatatiri majore templului din Salem si a asigurat corturi noi pentru toata scoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune scolii si a contribuit intens la perfectionarea departamentului de propaganda misionara.
A mai fost un om de afaceri inteligent si eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un barbat  pios, ci si un om intr-adevar sincer care a crezut cu toata fiinta sa in Machiventa Melchisedek.
VII)  Misionarii lui Melchisedek
Melchisedek si-a instruit elevii inca cativa ani si i-a pregatit pentru a deveni misionari. Acestia au predicat la toate triburile din jur precum si in Egipt, Mesopotamia si Asia Mica. Odata cu trecerea deceniilor, acesti invatatori au mers din ce in ce mai departe de Salem ducand cu ei invataturile lui Melchisedek. Acesti misionari au ajuns in Europa, un grup a ajuns pana aproape de insulele Feroe, in timp ce altul a traversat China si a ajuns in partea de est a Japoniei. Viata si experientele femeilor si barbatilor care s-au aventurat in Salem, Mesopotamia si zona Lacului Vam ca sa duca lumina in Emisfera Estica reprezinta un capitol plin de eroism in analele rasei umane. Insa efortul a fost atat de mare, iar tributrile erau asa de inapoiate ca rezultatele au fost vagi, fara nimic concret.
De la o generatie la alta invataturlie din Salem au fost acceptate temporar, exceptie facand Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost sustinuta niciodata cu devotiune de intreaga omenire. Cu mult timp inainte de venirea lui Iisus, invataturile lui Melchisedek au fost detronate de vechile invataturi care erau universal acceptate. O invatatura noua intodeauna este contaminata de vechile credinte.
VIII)  Retragerea lui Melchisedek
Imediat dupa ce Sodoma si Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedek s-a decis sa incheie misiunea sa de pe Pamant. Decizia sa de a-si termina acest sejur a fost influientat de urmatorii factori:
1)               Triburile din jurul cetatii au inceput sa-l priveasca ca pe un sef suprem; chiar si cei foarte apropiati se uitau la el ca la un semizeu;
2)               Intr-adevar era o fiinta supranaturala, dar oamenii au inceput sa-l venereze in exces;
3)               Apoi a dorit sa paraseasca scena activitatilor sale pamantesti inainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur ca adevarul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit in mintile discipolilor sai.
Plecarea sa a avut loc intr-o noapte, din cortul sau din Salem, cand a fost luat, dupa cum a
     ramas in mintea discipolilor sai, care seara i-au urat noapte buna, iar dimineata nu l-au mai gasit.
IX) Dupa retragerea lui Melchisedek
Disparitia brusca a lui Melchisedek a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovada de mare intelepciune cand i-a incurajat discipoli spunandu-le ca intr-o zi Melchisedek tot trebuia sa se intoarca de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta ca si-au piedut acest invatator minunat. Marea organizatie, care se constituise in Salem, aproape ca a disparut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise cand i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.
Plecarea lui Melchisedek a lasat o mare tristete in sufletul lui Avraam de care nu a scapat complet niciodata. Odata a abandonat Hebronul, deoarece renuntase la ambitia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase si Salemul deoarece asociatul sau plecase si nu mai avea cu cine sa construiasca un regat spiritual.
A plecat spre sud si s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a inchis in sine astfel ca Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, sotia sa (La scurt timp dupa ce s-a casatorit cu Sara, Avraam a auzit intr-o noapte cum Sara a pus la cale un complot impotriva sa. Aceasta frica l-a terorizat toata viata pe acest conducator brav si iscusit.) Pentru o perioada scurta de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam intr-un las.
Insa in scuri timp si-a revenit si si-a continuat misiunea spirituala trasata de Melchisedek.
In scurt timp si-a facut adepti printre filistini si printre oamenii lui Abimelic, incheind cu ei tratate. Dar s-a lasat contaminat de superstitiile lor, in special de sacrificiul primului baiat nascut. Cu toate acestea Avraam a devenit inca o data un mare conducator in Palestina. A fost venerat de toate triburile  din jurul sau si influenta lui a  continuat sa fie prezenta mult timp dupa moartea sa. In ultimii ani de viata a facut inca o calatorie la Hebron, locul in care si-a inceput activitatea si a lucrat alaturi de Melchisedek. Ultima sa actiune a fost cand a trimis niste oameni de incredere la Nahor, fratele sau, aflat la granita cu Mesopotamia, ca sa aleaga o femeie din neamul sau ca sotie pentru Isaac. In neamul lui Avraam era obiceiul ca verii sa se casatoreasca intre ei.
Avraam a murit cu credinta intr-un singur Dumnezeu asa cum l-a invatat Melchisedek in scolile din Salem, care disparusera cu timpul.
Noua generatie a inteles cu mare greutate povestea lui Melchisedek, iar in mai putin de 500 de ani foarte multi au privit aceasta poveste doar ca pe un mit. Isaac a imbratisat din tot sufletul invataturile tatalui sau si s-a hranit cu invataturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificatiile acestor traditii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedek, iar drept urmare fratii sai l-au tratat ca pe un visator.
Iosif a fost onorat in Egipt in amintirea strabunicului sau, Avraam. Desi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat  sa fie administrator civil in Egipt, fiind un credincios  fervent al lui Melchisedek si un demn urmas a lui Avraam si Isaac.
Invatatura lui Melchisedek a fost cat se poate de completa, dar preotii evrei de mai tarziu au privit documentele pastrate din acea vreme drept fanteziste si imposibile.
Ceea ce s-a pastrat in Vechiul Testament este ceea ce au introdus preotii evrei in timpul robiei din Balion. Scrierile evreiesti in care sunt prezentate vietile si activitatea lui Isaac, Iacob si Iosif sunt mult mai  apropiate de realitate decat cele referitoare la Avraam, cu toate ca si ele contin multe abateri de la faptele care s-au intamplat cu adevarat.
In schimb perioada lui Avraam a fost prezentata intentionat altfel deoarece egoul national al evreilor a suferit cumplit in timpul sclaviei lor.
Chetura, cea care este prezenta drept a doua sotie a lui Avraam, nu a fost decat o concubina. Apoi, toata averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, sotia lui de drept. Avraam nu a fost asa de batran, precum arata scrierile vechi, cand l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tanara. Aceste varste  au fost schimbate cu buna stiinta pentru a prezenta nasterea lui Isacc ca ceva miraculos.
Evreii au distorsionat si pervetit propriile traditii ca sa se ridice deasupra tuturor, considerandu-se “poporul ales’’ a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atentie aproape toate scrierile existente si au pastrat doar pe cele care il prezentau pe Avraam si alti lideri nationali ca niste fiinte net superioare celorlalti oameni. In aceste situatii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna intalnirile si conventiile lui Melchisedek cu Avraam, si au pastrat doar documentele in care se relateaza intalnirea dintre Avraam si Melchisedek dupa batalia de la Sichem, care in opinia cronicarilor prezinta marea onoare care i-a fost acordata lui Avraam.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cartii Sfinte au inteles misiunea lui Melchisedek si au scris: ,,Acest Melchisedek, preot a Celui Prea Inalt, a fost deasemenea rege al pacii, fara mama, fara tata, fara genealogie, fara a avea zile care sa se sfarseasca vreodata, dar care a facut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El ramane mereu un preot’’
X) Statutul actual a lui Machiventa Melchisedek
Toti anii in care Machiventa a fost pe Pamant ceilalti 11 membri ai grupului sau au continuat sa lucreze fara el. Cand Machiventa a considerat ca misiunea sa s-a incheiat a semnalat acet lucru si celolalti asociati ai  sai.
Acestia au pregatit imediat o metoda prin care sa-i indeparteze trupul fizic si sa-l aduca in siguranat la forma sa initiala. A treia zi dupa ce el a disparut din Salem a aparut printre cei 11 camarazi ai sai, de unde si-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr.606 din Sistemul Solar Satania.
Machiventa si-a incheiat misiunea de fiinta in carne si oase, la fel de brusc si fara nici o ceremonie ca atunci cand a inceput-o. Nici aparitia si nici disparitia sa nu au fost insotite de nici un anunt sau demonstratie neobijnuita. A fost o misiune neasteptata.. Machiventa nu si-a incheiat sejurul pe Pamant pana cand nu a primit aprobarea superiorilor sai.
El a continuat sa priveasca cu mare interes actiunile descendentilor acestor oameni, care au crezut in invataturile lui cand a trait in trup. Numai urmasii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia scolii din Salem.
Acelasi Melchisedek a colaborat 19 secole la rand cu multi profeti si initiati, incercand astfel sa mentina treze adevarurile invataturii din Salem, pana cand va sosi timpul lui Iisus.
Cu mai putin de 1.000 de ani in urma, acelasi Machiventa Melchisedek, candva inteleptul din Salem, a fost prezentat pe Pamant, in mod invizibil, pe o perioada de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedek, una dintre cele mai speciale fiinte care a avut vreodata legatura cu istoria Pamantului. A fost o personalitate destinata sa joace un rol important in experienta viitoare a acestei lumi asimetrice si extraordinare.

 Invataturile lui Melchisedek in Orient

I.  India   Vedica   
In perioada lui Melchisedek, India era o tara cosmopolita care in scurt timp a ajuns sub dominatia politica si religioasa a invadatorilor arieni, din nord si vest. Cateva regiuni din partea nordica si vestica a peninsulei au fost ocupate de acesti arieni.  Acesti invadatori au adus cu ei si obiceiurile lor legate de divinitate. Practicile lor religioase erau foarte asemanatoare cu cele ale inaintasilor, unde tatal era privit ca un preot, iar mama ca o preoteasa si vatra familiei era folosita drept altar. Treptat, cultul vedic s-a aflat intr-un proces de transformare si dezvoltare, sub directa obladuire a castei brahmanilor, care erau preoti-profesori si care treptat au preluat controlul asupra extinderii acestui cult. Cand misionarii din Salem au ajuns in nordul Indiei, tara se afla deja sub influenta celor treizeci si trei de zei adusi de arieni.
Politeismul acestor arieni reprezenta o degenerare a monoteismului lor timpuriu, cand triburile s-au unit si au preluat zeul fiecarui trib.  Acest  transfer al monoteismului si trinitarianismului original pe care l-au practicat vechile populatii din Mesopotamia s-a aflat intr-un proces de resuscitare in primele secole din al doilea mileniu inainte de Iisus. Multi zei au fost asezati sub conducerea a trei mari zei: Dyaus pitar, zeul suprem, Indra, tumultosul zeu al aerului si Agni, cel cu trei capete de foc, zeul pamantului. Acestia au reprezentat la inceput trinitatea.
Agni, cel mai veghi dintre zei, a fost considerat adesea ca tata suprem al intregului panteon de zei. Zeul suprem, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost deseori destituit in batalia teologica care s-a dat intre preotii brahmani si invatatorii din Salem. Brahman a fost considerat principala energie divina din intregul  panteon vedic.
Misionarii din Salem au propavaduit invataturile lui Melchisedek, au vorbit despre Dumnezeu Unul, Cel Mai de Sus. Desi  aceasta prezentare nu era in dizarmonie cu statutul lui Brahma-Tatal, ca sursa a tuturor zeilor, invatatura din Salem a intrat intr-o contradictie directa cu dogmele, traditiile si invataturile preotilor brahmani deoarece principiul esential al invataturii din Salem nu accepta ritualul.de nici un fel. Niciodata preotii brahmani nu ar fi acceptat invatatura din Salem, care sustinea salvarea prin credinta, fara un favor anume din partea lui Dumnezeu, obtinut prin ritualuri si ceremonii de sacrificiu.
Negarea acestei invataturi a lui Melchisedek, care prezenta si sustinea increderea deplina in Dumnezeu, precum si posibilitatea de a te salva prin credinta, a fost un punct de referinta in viata Indiei din acele timpuri. Misionarii din Salem au contribuit mult la slabirea credintei in toti acei zei vedici, dar conducatorii, preotii vedici, au refuzat sa accepte invatatura lui Melkisedek, care propavaduia o credinta simpla, intr-un singur Dumnezeu.
Brahmanii au adunat scrierile lor sacre in ceea ce se cunoaste astazi ca fiind Rig-Veda, una dintre cele mai vechi si mai sacre carti. Acest efort a fost facut pentru a combate pe invatatorii din Salem. A doua, a treia si a patra parte din Vede urmarea sa cristalizeze, sa dea o forma finala si sa fixeze ritualurile lor de acceptare si de sacrificiu. Au fost scrise pentru oamenii acelor vremuri. Partea buna a acestor scrieri este ca ele sunt la fel de frumoase in concept si la fel de adevarate in intelegere ca oricare alte scrieri care se refera la spiritualitate. Din pacate aceasta religie superioara la inceput a fost contaminata de mii si mii de superstitii, culte si ritualuri preluate din sudul Indiei, transformandu-se progresiv in cel mai variat sistem teologic pe care l-a produs omul vreodata. O examinare atenta a Vedelor va scoate la iveala unul dintre cele mai mari si lipsite de valoare concepte care se refera la divinitate.
II.Brahmanismul
In momentul in care casta preotilor brahmani a devenit esenta sistemului religios in India, acest ordin social a constituit un handicap puternic pentru progresul invatatorilor din Salem in aceasta zona. Aceasta casta a esuat in misiunea sa de a salva rasa ariana, dar a avut succes in perpetuarea brahmanismului, care ca si clasa sociala de frunte, a mentinut hegemonia religiosa in India pana in zilele noastre.
In efortul ei disperat de a urca pe scena ierarhiei religioase si de a distruge expansiunea celorlalte rase, casta brahmanilor a cautat sa fie deasupra tuturor. Ei au crezut ca sacrificarea ideii de trinitate era foarte eficienta si s-a realizat pe deplin pentru a obtine puterea pe care au dorit-o.  Atfel ei au decretat doua principii esentiale cu privire la divinitate: Brahman este totul, incluzand si idea trinitatii si  ca Brahman este preotul suprem.
In nici o alta parte de pe planeta preotii nu si-au arogat drepturi atat de mari, considerandu-se asemenea zeilor pe care ii reprezentau, cum s-a intamplat in India. Ei au mers atat de departe cu aceste prerogative, atfel incat tot acest sistem religios, atat de periculos, s-a prabusit inainte ca el sa cuprinda popoarele din jurul Indiei, care erau mai mult sau mai putin civilizate. Acest sistem Vedic al preotimii s-a intepenit si s-a inecat in propria lui inertie si in pesimism.
Casta brahmanilor nu a putut sa perpetueze singura sistemul religios si cultural al arienilor, de aceea a aparut, la un moment dat, o perioada de disperare si lipsa de speranta. In timpul acestor zile negre au aparut multe culte care erau ateiste, propavaduiau o salvare care se putea obtine doar prin efortul propriu al oamenilor.
Mai tarziu, aceste vremuri nefericite au dat nastere unor compilatii care stau la baza religiei hinduse si a Upanisadelor.
In eforturile lor de a se proteja, brahmanii au refuzat sa-l recunoasca pe Dumnezeu  Unul, cel prezentat de Melchisedek.
Budismul a aparut in India in perioada in care au fost scrise Upanisadele. In ciuda succesului pe care l-a avut timp de o mie de ani, el nu a putut inlocui hinduismul. El a prins mai mult in nordul Indiei, inainte ca islamismul sa-si faca aparitia.
III.         Filozofia Brahmanilor
Cu toate ca apogeul brahmanismului a fost aproate in totalitate religios, el a fost si unul dintre cele mai nobile cunoasteri ale mintii omenesti, atat in filozofie cat si in metafizica. Cand a inceput sa descopere realitatea finala, mintea unui indian nu s-a oprit pana nu a speculat aproape toate fazele teologiei, mai putin conceptia dualitatii care a fost esentiala: existenta unui Tata Universal pentru toate fiintele din univers, precum si realitatea necesara evolutiei: nevoia de a experimenta pentru cel care cauta sa devina ca Tatal Suprem, cel care cere copiilor sai sa fie perfecti, asa cum este si El.
In acele timpuri, in conceptia brahmana exista intr-adevar ideea de absolut. A fost o credinta care privea fiinta ca pe ceva absolut, chiar infinita, dar acest concept a fost in mare parte deposedat de atributele unei personalitati anume si astfel nu a fost experimentat de practicantii religiosi.
Brahman-Narayana a fost inteles ca Absolut, Infinitul Este, potentialitatea creatoare primordiala din Cosmos, insasi existenta universala prin care se manifesta potentialul intregii eternitati. Filozofii acelor zile ar fi putut avansa in conceptia ideii de Dumnezeu. Ar fi putut sa-l inteleaga pe Brahman ca pe un partener si creator in acelasi timp, ca pe o personalitate care este apropiata de fiintele pe care el insusi le-a creat si care se afla pe drumul lung al evolutiei. Daca ar fi continuat in acest fel, aceasta invatatura ar fi devenit cea mai avansata prezentare a lui Dumnezeu care s-a facut vreodata pe Pamant.
Etapele conceptul “O Suprafiinta Universala”, ca totalitate care insumeaza toate existentele unei fiinte, a apropiat  filozofii indieni de adevarul Fiintei Supreme, dar ei au pierdut acest adevar pentru ca au impiedicat orice apropiere personala, rezonabila sau rationala in evolutia care duce spre realizarea acestui efort monoteist al lui Brahman-Narayana, ramanand doar o teorie.
Karma, ca principiu al cauzalitatii, este, din nou, foarte aproape de sintetizarea tuturor actiunilor din timp-spatiu, care pot avea repercursiuni in prezenta lui Dumnezeu cel Suprem; dar acest principiu n-a prezentat niciodata posibilitatea unei fiinte religioase de a realiza personal starea suprema a lui Dumnezeu. Postulatul era prezentat ca o ultima predare a tuturor personalitatilor unei Suprafiinte.
Filozofia brahmana a aproximat multe din realitatile universului si s-a apropiat de numeroase adevaruri cosmice, dar de asemenea a cazut victima, destul de des, erorii de a distinge intre cateva din nivelele realitatii cum ar fi absolutul, transcendentalul si tot ceea ce este finit.
A esuat in posibilitatea de a lua in calcul ca ceea ce este finit, la nivel absolut este iluzoriu, dar poate fi absolut real la un nivel finit.
IV. Religia hindusa
Cu trecerea secolelor in India, populatia s-a intors la un sistem religios bazat pe ritualurile Vedice vechi, care fusesera modificate de invataturile misionarilor lui Melchisedek, si au fost instituite de casta brahmanilor. Aceasta religie, cea mai veche si cosmopolita din intreaga lume, a cunoscut mai tarziu cateva schimbari ca raspuns la budism si jainism, iar mult mai tarziu au aparut influentele mahomedanismului si ale crestinismului.
In prezent, teologia hindusa prezinta patru trepte lae Divinitatii:
1). Brahman-Absolutul-Infinitul unic;
2). Trimurti, Trinitatea Suprema in hinduism. In aceasta asociere, Brahma, primul membru, este privit ca cel care s-a creat  pe sine din Brahman-infinitul. Pe Brahma s-a costituit conceptul de Tatal Universal. De asemenea Brahma se identifica cu destinul.
Cel de-al doilea membru este Shiva, iar cel de-al treilea este Vishnu. Ei au aparut in primul mileniu dupa Iisus. Shiva este Domnul vietii si al mortii, zeul fertilitatii, si maestrul distrugerii. Vishnu este extrem de popular si are mult de a face cu credinta ca se intrupeaza periodic intr-o fiinta umana. In aceste fel, Vishnu devine real in imaginatia indienilor. Shiva si Vishnu sunt considerati, fiecare, deasupra celorlalti.
3). Divinitati vedice si post-vedice. Multi dintre stravechii zei arieni, cum ar fi Agni, Indra, si Soma sunt imediat sub cei      trei membrii din Trimurti. Multi dintre zeii adaugati la inceputuri in India Vedica, au fost incorporati si ei in panteonul hinduist.
4).Semizeii: supraoameni, semizei, eroi, demoni, fantome, spirite rele, zane, monstrii, spiridusi si mult mai tarziu sfinti.
Cu toate ca hinduismul a esuat, cu mult timp in urma, in incercarea de a lumina poporul indian, in general este o religie toleranta. De fapt, in linii mari s-a dovedit a fi cea mai adaptabila si dezorganizata religie care a aparut pe Pamant. De asemenea este capabila de schimbari nelimitate si poseda cea mai neobisnuita felxibilitate in practicile sale; de la cele mai inalte speculatii semimonoteiste ale lui Brahman, pana la practicile primitive si insotite de tot feluri de fetisuri ale credinciosilor ignoranti, care sunt lipsite de calitate.
Hinduismul a supravietuit pentru ca este o parte esentiala din structura sociala a Indiei. Nu are o ierarhie care poare fi deranjata sau distrusa; el face parte din viata oamenilor. Are conditii de adaptabilitate si schimbare cand este vorba de culte superioare si arata o atitudine toleranta cand e vorba sa adopte alte religii. Guatama Buddha si chiar Iisus au fost recunoscuti ca incarnari a lui Vishnu.
Astazi, in India, se simte o mare nevoie de a prezenta invatatura lui Iisus, imparatia lui Dumnezeu si a Fiului Sau, si in consecinta fratia tuturor oamenilor, care se realizeaza personal, prin practicarea iubirii si prin seviciul in slujba celorlalti. In India exista o structura filizofica, exista o baza religioasa, este nevoie doar de o stimulare care sa vitalizeze si sa faca mai dinamica practicarea iubirii, asa cum este prezentata in invatatura originala a Fiului, care in prezent este devastata de dogmele si doctrinele occidentale, care au tendinta sa pastreze doar pentru ei ceea ce a facut Fiul Omului pe Pamant.
V.  Lupta pentru adevar in China
Asa cum misionarii din Salem au trecut prin Asia, imprastiind invatatura lui Dumnezeu, precum si salvarea prin credinta, tot asa ei au preluat multe din filozofia si religia diferitelor tari prin care au trecut. Dae invatatorii autorizati de Melchisedek si de succesorii acestuia nu s-au dezis de adevarul lor; ei au ajuns la toate popoarele din continentul Euroasiatic. Aceasta s-a intamplat la jumatatea celui de-al doilea mileniu inainte de Christos. Aproximativ cu o suta de ani inainte de aceasta perioada, Salamitii si-au stabilit cartierul general in China. Acolo au pregatit invatatorii chinezi in toate domeniile rasei galbene.
Consecinta directa a acestei invataturi a fost forma de inceput a Taoismului care a aparut in China, o religie mult, mult diferita de religia de astazi care poarta acelasi nume. Taoismul din acele timpuri s-a creat avand in componenta sa urmatorii factori:
1). O ramasita din invataturile lui Singlanton (un mare intelept din prima mare perioade de avant spiritual pe care l-a cunoscut omenirea), care persistau in conceptul lui Shang-ti, Dumnezeu din ceruri. In timpul lui Singlanton poporul chinez a devenit, in aparenta, monoteis. Ei si-au concentrat practica religioasa pe Adevarul Unic, cunoscut mai tarziu ca Spiritul din Cer, Conducatorul Universal. Rasa galbena niciodata nu a renuntat complet la acest concept de baza, cu privire la Divinitatea Suprema, pe de alta parte in secolele care a urmat, multi zei si spirite secundare au facut parte din religia ei.
2). Religia Celui Mai de Sus, Creatorul Divin, venita din Salem, care si-a prezentat conceptul religios, ca un raspuns la credinta omului; dar este perfect adevarat, ca in perioada in care misionarii lui Melchisedek au patruns pe pamanturile rasei galbene, mesajul lui original, asa cum fusese cunoscut in zilele cand Machiventa traia in Salem, a fost schimbat foarte mult.
3). Conceptul lui Brahman-Absolutul din filozofiile indiene, combinat cu dorinta de a scapa de tot ceea ce este rau. Probabil ca influenta cea mai putin relevanta in partea de est a Asiei, cand se predica religia din Salem, a fost exercitata de invatatorii indieni, care practicau credintele Vedice.
Aceasta combinatie de credinte care s-a transmis pe pamanturile rasei galbene, sta la baza doctrinei filozofiei religioase din aceste zone. In Japonia acest proto-Taoism a fost cunoscut sub numele de Shintoism si in aceasta tara, care era departe de Salem, oamenii au invatat despre intruparea lui Machiventa Melchisedek, care a stat pe Pamant in numele lui Dumnezeu si pentru a ajuta omenirea sa nu se indeparteze de el.
Mai tarziu, toate aceste credinte au fost confundate si considerate, in China ca un cult al stramosilor. Insa chinezii n-au cazut niciodata sub influenta preotimii. Rasa galbena a fost cea dintai rasa care a trecut de la sevitutea barbara, la o civilizatie asezata; toate acestea s-au datorat si faptului ca a fost prima rasa care a ajuns la o anumita libertate in ceea ce priveste frica fata de zei, fantome sau fata de moarte. China s-a indreptat spre esec pentru ca nu a continuat sa progreseze pe drumul inceput, atunci cand s-au emancipat in relatia cu preotii; a cazut intr-o eroare la fel de mare cum au facut si altii: a preluat doar ceea ce au facut stramosii si nu au mers inainte in cautarile lor.
 

VI.        Lao-tse si Confucius
Aproximativ cu sase sute de ani inainte de venirea lui Iisus, Melchisedek plecase, renuntase la intruparea sa, iar puritatea invataturii sale a fos contaminata, in exces, de vechile credinte existente. A fost o perioada in care misiunea predecesorului lui Iisus (Melchisedek) se aflase in pericol de esuare. In aceasta situatie, printr-o combinatie spirituala  armonioasa si neobisnuita a odinelor spirituale, responsabile cu ceea ce se intampla pe Pamant, aceasta planeta a cunoscut o prezentare variata si in cea mai mare parte ciudata a adevarului religios. Prin participarea unor invatatori pamanteni, grupati intr-o organizatie, invatatura din Salem a fost readusa la viata si apoi prezentata oameniol. Astazi sunt mai multe scrieri din vremea aceea.
Acest secol de progres spiritual a fost unic in felul sau. S-a bucurat de prezenta unor invatatori, care aveau o mare religiozitate, practicau o morala de o inalta tinuta si erau filozofi adevarati. Ei au trait peste tot in lume, acolo unde civilizatia a inceput sa se manifeste pe deplin. In China, doi dintre cei mai proeminenti invatatori au fost Lao-tse si Confucius.
Lao-tse a preluat direct din traditiile din Salem, atunci cand a declarat ca Tao este Prima Cauza a tuturor lucrurilor. Lao a fost un om cu o mare viziune spirituala. El spunea: “destinul etern al omului este uniunea cu Tao, Dumnezeul Suprem si Regele Universal”. Intelegerea sa fata de actul final arata ca era cat se poate de reala. El scisese: “ Unitatea izvoraste din Tao Absolut, si din Unitate apare Dualitatea Cosmica, iar dintr-o astfel de Dualitate, Trinitatea intra imediat in existenta si Trinitatea este sursa primordiala a tot ceea ce este realitate.” “Intotdeauna tot ceea ce este realitate se afla intr-un echilibru permanent intre posibilitatile si realitatile Cosmosului. Acestea sunt armonizate la nesfarsit de spiritul divin.”
De asemenea, Lao-tse a facut una din primele prezentari a necesitatii de a practica binele atunci cand tie nu ti se aplica binele: “Bunatatea produce bunatate, dar cineva care este intr-adevar bun, chiar si atunci cand i se face ceva rau el ofera tot bunatate.”
El a vorbit despre intoarcerea omului la Creator si a creionat viata unei fiinte umane ca fiind o personalitate noua, aparuta din posibilitatile oferite de Cosmos, in timp ce moartea a prezentat-o ca o intoarcere acasa a acestei fiinte create. El a tratat credinta adevarata intr-un mod neobisnuit, putand fi comparata cu “atitudinea unui copilas”.
El a inteles foarte bine telul Divin, despre care a scris urmatoarele: “Divinitatea Absoluta nu face eforturi nemaivazute, dar intotdeauna este victorioasa; nu forteaza omenirea, dar intotdeauna este pregatita pentru a raspunde celor mai curate dorinte ale sale; vointa lui Dumnezeu este intotdeauna plina de rabdare si eterna in exprimare deoarece in mod inevitabil se va manifesta”. Celor care erau profund religiosi si sinceri in exprimarea si manifestarea adevarului suprem le-a spus ca este o binecuvantare mult mai mare ca sa dea decat sa primeasca. “Omul care este bun cauta sa nu tina adevarul doar pentru el, ba mai mult, face un efort ca sa aduca aceste bogatii la care a ajuns, in fata semenilor sai, indeplinind astfel adevarul.Vointa lui Dumnezeu cel Absolut aduce intotdeauna beneficii, niciodata nu distruge; intentia unui credincios adevarat este intotdeauna o decizie, dar niciodata o constrangere.”
Invatatura lui Lao-tse prezenta non-rezistenta, iar diferenta pe care o facuse intre decizie si constrangere a fost pervertita mai tarziu ajungandu-se la urmatoare credinta: “considera, executa si nu te gandi la nimic.” Lao-tse n-a vorbit niciodata despre o asemenea eroare, mai mult, non-rezistenta pe care a predicata-o a fost un factor esential in dezvoltarea tendintelor pacifiste de mai tarziu ale poporului chinez.
Popularul taoism din zilele noastre are foarte putin in comun cu demnitatea sentimentelor si cu conceptele cosmice ale vechilor filozofi care le-au exprimat. Adevarul pe care acestia il stiau era: Credinta intr-un Dumnezeu Absolut este sursa acelei energii divine care va reface lumea, cu ajutorul careia omul va merge spre uniunea spirituala cu Tao, Divinul Etern si Creatorul Absolut al universurilor.
Confucius (Kung-Fu-tse) a fost un contemporan mai tanar al lui Lao-tse.Invataturile lui aveau la baza cele mai bune traditii legate de morala din luga istorie a rasei galbene. De asemenea a fost influentat si de traditiile, ramase vii, pe care le practicasera misionarii din Salem. Munca sa de lider spiritual a fost depusa pentru a compila vorbele intelepte ale vechilor filozofi.
In timpul vietii a fost un invatator caruia nu i s-a recunoscut munca, a fost chiar respins, dar scrierile si invataturile sale au exercitat, in China si Japonia, cea mai mare influenta care s-a vazut vreodata. Confucius a impus printre samani o maniera noua prin care moralitatea ia loc magiei, dar a refacut prea bine; a creat un nou obiect de venerare, care se practica si astazi: respectul exagerat pentru conducatorii stravechi.
Invataturile lui Lao-tse s-au pastrat doar printre cativa adepti din Orient, dar scrierile lui Confucius intotdeauna au stat la baza moralitatii si culturii pentru aproximativ o treime din populatia intregii planete. Aceste precepte ale lui Confucius, desi duc mai departe tot ceea ce a fost mai bun in trecut, intr-o oarecare masura au fost nefavorabile spiritului chinezesc, care este aventuros si explorator. Influenta acestor doctrine a fost combatuta, insa fara succes, de efortul imparatesc al lui Ch’in Shih Huang Ti si de invataturile lui Mo Ti, care a proclamat o convietuire frateasca bazata, nu pe datoria etica, ci pe dragostea lui Dumnezeu. A incercat sa restabileasca si sa reactualizeze vechile scrieri ale inaitasilor pentru a prezenta un nou adevar, dar invataturile sale au pierdut in fata discipolilor lui Confucius care erau mult mai tari in credinta.
Ca multi alti invatatori morali si spirituali, Confucius si Lao-tse au fost zeificati de discipolii lor, deoarece in China au urmat epoci intunecate, care s-au suprapus cu perioada in care credinta taoista a fost pervertita si a inceput declinul acesteia, fiind urmata de aparitia misionarilor budisti din India.
In perioada acestor secole, caracterizata de o spiritualitate decadenta, religia rasei galbene a degenerat intr-o teologie ingusta care a fost insotita de demoni, dragoni si spirite rele, toate indicand reintoarcerea fricii in mintea celor care nu erau luminati. Astfel China, care candva s-a situat in fruntea societatii umane, deoarece practica o religie avansata, a cazut. S-au indepartat de calea care ducea la adevarata Constiinta Divina, indispensabila unui progres real.
VII.     Gautama Siddhartha
In India a existat un alt mare invatator contemporan cu Lao-tse si Confucius. Guatama Siddhartha s-a nacut in secolul sase inainte de Hristos, in provincia Nepal din nordul Indiei. Discipolii sai l-au prezentat, mai tarziu, ca fiind fiul unui conducator foarte bogat, dar in realitate a fost presupusul mostenitor al unui sef minor, care guverna o vale mica si izolata din sudul muntilor Himalaia.
Guatama a formulat teoriile care stau la baza filozofiei budiste dupa sase ani de practica yoga, care nu i-a adus nici un rezultat. Siddhartha a dus o lupta reala, dar fara nici un rezultat, impotriva sistemului de caste care luase amploare in India.
Acest profet, un print tanar, a fost o aparitie uimitoare printre oamenii acelor zile. El s-a departat de practica prin care omul isi cauta salvarea personala in mizerie si suferinta. Si-a sfatuit discipolii sa-i duca invatatura lumii intregi.
Invataturile lui Gautama au venit ca ceva proaspat si revigorant printre confuzia si credintele care se practicau in India. A condamnat zeii, preotii si sacrificiile lor, dar a esuat in intelegerea personalitatii lui Unul cel Universal. A depus un efort nobil ca sa-l faca pe om sa renunte la frica, sa se simta acasa si mult mai bine in marele univers in care ne aflam cu totii. Esecul sau reiese din neputinta de a arata oamenilor calea spre casa divina reala si spre scopul unei vieti eterne.
Gautama a fost un profet adevarat, fiind atent la educatia pe care i-a dat-o Godad Heremitul. Acesta avea o invatatura bazata pe cea din Salem: salvarea prin credinta. Godad a fost urmasul unei familii in care niciodata nu s-a renuntat la obiceiurile practicate de misionarii lui Melchisedek.
Gautama a infiintat la Benares o scoala; doi ani dupa ce si-a deschis scoala, Bautan, un elev de-al sau i-a vorbit despre obiceiurile misionarilor din Salem si despre intelegerea lui Melchisedek cu Avraam. Deoarece Siddhartha nu avea un concept foarte clar despre Tatal Universal, a preluat astfel o pozitie avansata pentru acea vreme –salvarea prin credinta- un crez simplu.
S-a autoproclamat adeptul credintei budiste in fata discipolilor si a inceput sa-si trimita elevi, in grupuri de cate 60 de oameni, ca sa propavaduiasca printre oamenii din India: “vestile cele bune, care prezinta salvarea printr-o credinta libera a tuturor oamenilor, indiferent din ce clasa sociala provin, care pot obtine fericirea suprema prin credinta intr-o moralitate inalta si prin dreptate.”
Sotia lui Gautama a crezut in invatatura sotului sau si a infiintat un ordin de calugarite. Fiul sau i-a devenit succesor si a extins foarte mult acest cult. Gautama a inteles ideea de a te salva prin credinta, dar in ultimii ani de viata a fost cam indecis in a respecta invatatura din Salem. Spre sfarsitul vietii ultimile sale cuvinte au fost: “Practicati orice pentru salvarea personala.”
Cand a facut aceasta declaratie, invatatura lui Gautama, care propavaduia salvarea universala, fara sacrificiu, tortura, ritualuri si fara preoti, a fost o conceptie revolutionara si surprinzatoatre pentru acele vremuri. A fost o revelatie, o prezentare neobisnuita a invataturilor din Salem. Invatatura lui Gautama a oferit un ajutor milioanelor de suflete disperate. Fara sa fie supusa unor perversiuni grotesti, in secolele care au urmat, aceasta invatatura este inca speranta a milioane de suflete.
Siddhartha a dus mai departe adevarul si acesta a supravietuit pana astazi in religia moderna care-i poarta numele. Buddhismul modern nu prezinta mai corect invataturile lui Gautama Siddhartha decat o face crestinismul cu invataturile lui Iisus.
VIII. Credinta budista
A deveni budist inseamna a practica credinta ca pe o profesie publica absoluta recitand: “Imi gasesc siguranta in Buddha, imi gasesc siguranta in invatatura sa, imi gasesc siguranta printre fratii mei.”
Budismul isi are originile intr-o persoana istorica si nu intr-un mit. Discipolii l-au numit pe Gautama, Sasta, care inseamna maestru sau invatator. Cu toate ca el nu si-a atribuit nimic supranatural, precum nici invataturilor sala, discipolii sai, inca destul de devreme, l-au numit Cel luminat, Buddha; iar mai tarziu i-au spus Sakyamuni Buddha.
Invatatura originala a lui Buddha avea la baza patru adevaruri morale:
a). Realitatile nobile ale suferintei;
b). Originile suferintei;
c). Anihilarea suferintei;
d). Calea prin care se poate anihila suferinta.
Legatura dintre doctrina suferintei si calea care duce la posibilitatea de a scapa de aceasta suferinta s-a facut prin filozofia celor opt cai: vizualizarea corecta, dorintele, exprimarea, comportamentul personal, vocatia, efortul, constiinta si contemplatia. Intentia lui Gautama nu a fost aceea de a incerca sa distruga orice efort, dorinta sau emotie in drumul spre a scapa de suferinta; de fapt invatatura lui a prezentat fiintei umane o alta perspectiva, prin care a incercat sa arate ca obiectivele materiale si idealurile de scurta durata nu dau nici un rezultat daca nu se foloseste intreaga speranta si toate dorintele pe care le nutrim.
Cele cinci porunci ale lui Gautama au fost:
a). Sa nu ucizi;
b). Sa nu furi;
c). Sa nu te atasezi de nimic;
d). Sa nu minti;
e). Sa nu bei bauturi care te intoxica.
 Siddhartha a crezut cu tarie in nemurirea omului; insa filozofia sa a avut intelegere numai pentru o parte din continuitatea fiintei. Niciodata nu a definit cu claritate ceea ce a vrut sa spuna prin conceptul de Nirvana. In realitate teoria prin care fiinta umana experimenteaza in timpul unei vieti ar fi putut accepta ideea ca o data ce s-a incheiat aceasta existenta nu urmeaza o anihilare completa.
Conform invataturior originale ale lui Gautama, salvarea se obtine prin efort uman, fara ajutor divin; nu exista un loc anume pentru a te putea salva. In efortul sau, Gautama a incercat sa minimalizeze superstitiile existente in India. A incercat sa intoarca omul de la credintele gresite, potrivit carora salvarea fiintei este ceva magic. In acest efort, el a lasat o usa deschisa urmasilor sai, care au dat o interpretare gresita invataturii sale.
Discipolii sai considerau ca adevarata fericire se afla intr-o stransa legatura cu inteligenta si entuziasmul unui caracter care are idealuri ce pot fi atinse doar prin efort. Aceste idealuri fac parte dintr-un progres cosmic real.
Marele adevar afirmat de invatatura lui Siddhartha se refera la existenta unui univers al dreptatii absolute. El a prezentat cea mai buna filozofie a ateismului care a fost inventata vreodata de om. A fost un umanist ideal si a separat total credinta sa de superstitie, ritualuri magice si de frica fata de stafii si demoni.
Principala slabiciune a invataturii budiste originale a fost lipsa unui serviciu social altruist. Mult timp, comunitatea budista a fost o comunitate de elevi-invatatori si nu o comunitate de credinciosi. Guatama a interzis discipolilor sai sa primeasca bani, si de aceea a cautat sa previna tendintele de a urca ierarhic in practica religioasa. Gautama insusi a fost o fiinta pe deplin sociala; intr-adevar viata lui a fost mult mai impresionanta decat predica lui.
IX.  Raspandirea budismului
Budismul a avut succes deoarece proclama salvarea prin credinta in Buddha, Cel Iluminat. In estul Asiei, adevarata invatatura a lui Melchisedek a fost prezentata cel mai bine de aceasta religie. Dar budismul nu a fost acceptat ca religie de catre oameni pana cand nu a intrat sub protectia monarhului Asoka, care, dupa Akhenaton in Egipt, a fost unul dintre cei mai remarcabili conducatori civili din perioada Melchisedek-Iisus (perioada care cuprinde incheierea vietii pamantene a lui Melchisedek si momentul in care se naste Iisus). Asoka a construit un mare imperiu in India prin propaganda misionarilor budisti. Timp de 25 de ani a initiat si a trimis in intreaga lume, in cele mai indepartate locuri, peste 17.000 de misionari. Intr-o singura generatie a facut din budism religia dominanta pentru jumatate din civilizatiile cunoscute. Foarte devreme budismul s-a impus in Tibet, Kashmir, Ceylon, Burma, Jawa, Siam, Coreea, China si Japonia. General vorbind, a fost o religie mult superioara tuturor religiilor existente sau celor pe care le-a inlocuit.
Raspandirea budismului din India, locul unde a aparut, in toata Asia este una dintre cele mai incitante povesti despre devotiunea spirituala si despre perseverenta sincera a misionarismului, care s-a facut vreodata de niste credinciosi. Invatatorii evangheliei lui Gautama n-au fost doar curajosi, facand fata pericolelor pe care le-au avut de intampinat in drumul lor, dar au traversat continentul asiatic, dincolo de Marea Chinei si au dus mesajul credintei lor tuturor oamenilor. Insa budismul nu a fost perceput prea mult timp ca o simpla doctrina, creata de Gautama, dimpotriva a fost privit ca o invatatura miraculoasa care in cele din urma a facut din el un zeu.
Mai tarziu, budismul a fost influentat de taoism in China, de shintoism in Japonia si de crestinism in Tibet. Treptat, budismul a decazut in India, iar dupa o mie de ani a disparut. A fost influentat iremediabil de brahmanism, iar mai tarziu a fost influentat de islamism, in timp ce, in cea mai mare parte a Orientului a degenerat intr-un ritual pe care Gautama Siddhartha niciodata nu l-ar fi recunoscut.
In sudul Asiei invataturile fundamentaliste ale lui Siddhartha au persistat in Ceylon, Burma si Indochina. Aceasta invatatura fundamentalista este diviziunea Hinayana a budismului, care se aliaza invataturii originale si care propavaduieste retragerea din lume.
Inainte de a esua budismul in India, discipolii chinezi si indienii din nord au inceput sa dezvolte invatatura Mahayana sau “Marea Cale” a salvarii, in contrast cu puritanii din sud care sustineau invatatura Hinayana sau “Calea Mica”. Invataturile mahayaniste au pierdut prin limitarile sociale ceea ce au castigat prin doctrina budista; de atunci aceasta diviziune nordica a continuat sa evolueze in China si Japonia.
Astazi budismul este o religie vie, in plina evolutie, deoarece are succes printre aderentii sai si in conservarea valorilor   morale. Aceasta invatatura incurajeaza calmul si autocontrolul, pune la loc de frunte serenitatea si fericirea, lucreaza mult ca sa previna dezamagirea si regretul. Toti cei care cred in aceasta filozofie traiesc mult mai bine decat cei care nu cred in ea.
X.   Religia in Tibet
Cea mai incitanta asociere a invataturilor lui Melchisedek combinata cu budismul, hinduismul, taoismul si crestinismul se gaseste in Tibet. Cand misionarii budisti au intrat in Tibet, ei au gasit aici un popor primitiv, foarte asemanator cu ceea ce au gasit primii misionari crestini printre triburile din nordul Europei.
Acesti tibetani simpli nu vor renunta niciodata la magia lor straveche si la amulete. Daca astazi, in Tibet, se urmaresc ceremonialele religioase, poate fi vazuta o fratie imensa de preoti cu capetele rase, care practica un ritual bine pus la punct compus din clopotei, incantatii, arome, procesiuni, rozarii, imagini, amulete, picturi, apa sfintita si vesminte frumoase. Au dogme rigide si un sistem religios foarte bine cristalizat, ritualuri mistice si posturi speciale. Ierarhia lor religioasa se compune din calugari, calugarite, stareti si Marele Lama. Se roaga la ingeri, sfinti, Mama cea Sfanta (Fecioara Maria), precum si la zei. Practica confesiunea si cred in purgatoriu. Manastirile lor sunt mari, iar catedralele sunt impunatoare. In timpul ritualului repeta la nesfarsit niste mantre sacre si cred ca aceste ceremoniale duc la salvarea fiintei. Rugaciunile sunt spuse in cerc, iar cand se intorc cu spatele cred ca cererile lor primesc raspuns. In nici o alta religie moderna nu se pot observa atatea influente de la alte religii.
Tibetanii au preluat cate ceva de la toate marile religii ale lumii, mai putin din invatatura simpla a lui Iisus: relatia personala a omului cu Dumnezeu, fratia dintre oameni si evolutia permanenta a fiintei umane in acest univers etern.
XI. Filozofia budista
Budismul a patruns in China in primul mileniu dupa Hristos si s-a impus foarte bine in obiceiurile rasei galbene. In practicile religioase stravechi ei trebuiau sa se roage foarte mult pentru cei morti; acum prin practicarea budismului se puteau ruga si pentru ei. In scurt timp budismul s-a amestecat cu ritualul pastrat din taoismul deteriorat. Aceasta noua sinteza religioasa, impreuna cu templele de venerare si cu ceremonialul religios pe care l-a fixat, a fost acceptata de populatia din China, Korea si Japonia.
Cu tot respectul de care se bucura aceasta religie, a fost o nesansa pentru toti, ca budismul s-a raspandit in lume dupa ce discipolii lui Gautama i-au pervertit invataturile si obiceiurile, transformandu-l in cele din urma intr-o fiinta divina. Mult mai tarziu, cativa dintre discipolii sai au sustinut ca spiritul lui Sakyamuni Buddha se va intoarce periodic pe pamant, si va trai ca un Buddha in viata. Astfel s-a deschis calea pentru perpetuarea unui Buddha nedefinit, prin temple, imagini, ritualuri si asa zisii Buddha vii.
Prin filozofia budista s-a facut un mare progres prin prezentarea si intelegerea adevarurilor relative. Budistii au reusit prin mecanismul acestei ipoteze sa reconcilize si sa stabileasca divergentele existente in propriile lor scripturi religioase, precum si in diferentele care exista intre scripturile lor si a celorlalte religii. Se proclama ideea ca micul adevar este pentru cei care au minti inguste, iar marele adevar este pentru cei care au minti deschise.
De asemenea, aceasta filozofie a imbratisat idea ca natura divina a lui Buddha se regaseste in fiecare om; prin efort personal acesta poate obtine iluminarea, manifestarea propriei divinitati. Aceasta invatatura este una dintre cele mai clare prezentari a adevarului care s-a facut vreodata pe Pamant.
Insa in invatatura originala a lui Siddhartha, realizarea completa a eliberarii fiintei umane de toate limitarile pe care le da o natura intrupata, a fost prezentata cu limite, iar acestea au fost interpretate la fel de catre urmasii sai. La nivel cosmic, rezultatele unei adevarate realizari de sine apar din identificarea realitatii cosmice in combinatie cu energia finita a cosmosului, cu mintea si spiritul limitate de spatiu si timp.
La nivel inalt, evolutia conceptului de Absolut a fost atinsa prin mai multe canale ale gandului si prin cai deviate de anumite motive. Forma superioara de ascensiune a acestei doctrine nu a fost precizata la fel de clar cum a fost prezentat conceptul evolutiei spre Dumnezeu in teologia ebraica. Oricum s-au deschis mai multe canale pentru mintile care atingeau starea de Buddha, care asteptau apoi, mergand fiecare pe drumul sau, sa intalneasca Sursa Suprema a tuturor universurilor:
Legenda lui Gautama. La baza budismului se afla realitatea istorica a vietii si invataturilor  lui Siddhartha, printul profet din India. Aceasta legenda a crescut si s-a transformat intr-un mit, care a traversat secole si a trecut dincolo de granita continentului asiatic pana cand statutul ideii, ca Gautama a fost Cel Iluminat, s-a extins si a primit atributii suplimentare.
 Mai multi Buddha. Aceasta are la baza ideea ca Gautama a venit pentru populatia din India si
 de aceea, atat in trecut, cat si pe viitor, rasele umane vor fi binecuvantate, fara nici o indoiala,
 cu alti invatatori care sa propavaduiasca adevarul. Aceasta idee a dezvoltat credinta ca au
 existat mai multi Buddha.
 Buddha cel Absolut. Cu timpul numarul acestor Buddha s-a apropiat de infinit, si a devenit
 necesar pentru mintile acelor zile sa rectifice acest concept greoi. Astfel a inceput sa se propa-
 vaduiasca ideea ca toti Buddha sunt o manifestare a unei fiinte superioare, Unul Etern, cu o
 existenta nelimitata, Sursa Absoluta a tuturor realitatilor. Aici, conceptul budist al Divinitatii
 Absolute, are forma cea mai inalta, a fost separat de persoana umana a lui Gautama
 Siddhartha si rupt de limitarile antropomorfe ( credinta ca sufletul se poate incarna intr-un animal), care au fost mentinuta pentru a controla. Acest concept final, al lui Buddha cel Etern se poate identifica foarte bine cu Absolutul, iar uneori chiar cu infinitul Eu Sunt.
XII.     Conceptul lui Dumnezeu in budism
Cosmologia budista are doua defecte mari: s-a contaminat cu multe superstitii din India si China si l-a zeificat pe Gautama Siddhartha, mai intai ca Cel Iluminat, apoi ca Buddha cel Etern. Ca si crestinismul a preluat multe erori cauzate de filozofia umana, asa ca si crestinismul este contaminat de defectul uman. Invataturile lui Gautama au continuat sa evolueze in aceste doua milenii. Conceptul despre Buddha, un budist iluminat, cum este prezentata personalitatea umana a lui Gautama, este la fel ca si conceptul despre Iehova la evrei sau cum este conceptul despre crestinul iluminat in crestinism.
Treptat, in budism a inceput sa apara conceptul despre Dumnezeu, in contrast cu Absolutul. Sursele acestui concept se regasesc in diferentele facute de credinciosii care urmau fie “Calea Ingusta”, fie “Marea Cale”. Acest concept a devenit, in cele din urma, credinta in Amida Buddha.
Invataturile lui Melchisedek in Levant
(zona estica a Marii Mediterane)
Asa cum in India au aparut cele mai multe dintre religiile si filozofiile care s-au impus in Asia de Est, Levantul este regiunea in care s-au nascut credintele lumii occidentale. Misionarii din Salem au raspandit invatatura lor peste tot in afara Asiei de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran si Arabia. In unele zone din aceasta regiune invataturile lor au prins roade; in alte locuri au cunoscut esecul. Uneori esecurile au avut de-a face cu lipsa de intelepciune, alteori cu situatii care le-au scapat de sub control.
I.                   Religia din Salem in Mesopotamia
Cu doua mii de ani inainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai isi pierdusera vechile invataturi ale setitilor si se aflau sub influenta puternica a unor credinte primitive, care erau sustinute de doua grupuri de invadatori: beduinii semiti care se asezasera in desertul din partea vestica si barbarii calareti care venisera dinspre nord.
Popoarele adamite si-au pastrat insa obiceiul de a onora prin odihna a saptea zi a saptamanii. In perioada lui Melchisedek aceasta zi era considerata ca o zi care aduce ghinion. Era privita ca ceva sacru si de aceea era interzis sa calatoresti, sa gatesti sau sa faci focul, era privita ca o zi a celui rau. Evreii au adus cu ei in Palestina multe din tabuurile pe care le-au gasit in Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat si restrictia babiloniana fata de a saptea zi, pe care ei au transformat-o in Sabat. Cu toate ca invatatorii din Salem au lucrat mult ca sa rafineze si sa exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes in a aduce printre oamenii din aceasta zona, care erau atat de diferiti, recunoasterea permanenta a unui singur Dumnezeu. Aceasta invatatura a avut o crestere ascendenta peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lasat loc vechilor credinte care aveau o multime de zei.
Invatatorii din Salem au redus mult din numarul zeilor care erau venerati in Mesopotamia, ramanand la un moment dat doar sapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk si Sin. Ca o inalta recunoastere a acestei invataturi noi au innobilat trei dintre acesti zei acordandu-le suprematia asupra celorlalti. Triada babiloniana era compusa din Baal, Ea si Anu, adica zeul pamantului, al marii si al cerului. Alte triade au aparut in localitati diferite, toate reminiscente ale invataturilor andite si sumeriene, iar ca insigna au adoptat-o pe cea a lui Melchisedek, trei cercuri concentrice.
Invatatorii din Salem niciodata n-au cautat sa umbreasca popularitatea lui Istar, mama zeilor si spiritul fertilitatii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeite, dar babilonienii si vecinii lor n-au renuntat niciodata complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practica universala, in toata Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel putin o data, la tinerete, sa se impreuneze cu strainii; iar aceasta era privita ca o devotiune ceruta de Istar. Credeau ca fertilitatea depindea in mare parte de acest sacrificiu sexual.
Progresul pe care l-a cunoscut la inceput invatatura lui Melchisedek a fost o mare recunoastere a lui Machiventa pana in timpul lui Nabodad, seful scolii din Kis, care s-a decis sa organizeze un atac impotriva practicilor dominante din templul prostitutiei (templul zeitei Istar), dar misionarii din Salem au esuat in efortul de a face aceasta reforma sociala, iar acest esec a stat la baza contestarii celor mai importante invataturi spirituale si filozofice.
Conrestarea invataturii din Salem a fost urmata de o mare propaganda care sustinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita si triburile din nord Astarte. Toate aveau legatura cu venerarea lui Istar, careia preotii babilonieni i-au dat o forma noua, cea de a urmari stelele. Experienta astrologica are radacini adanci in cunoasterea mesopotamiana, prezicerea viitorului devenise o moda, si secole la rand preotimea a facut orice ca sa o deterioreze.
Melchisedek si-a sfatuit ucenicii ca sa propavaduiasca despreun Dumnezeu unic, Tata si Creator a toate, si sa predice doar invatatura divina a credintei personale. Adesea, insa, invatatorii au cazut in eroare, cerand un efort prea mare din partea celorlati, un efort care excludea evolutia lenta, dupa puterile fiecaruia, dar care urmarea o evolutie brusca si facuta cu forta. Misionarii lui Melchisedek au creat in Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la acestia si de aceea intentia lor, care a fost nobila a esuat. Au predicat o doctrina pozitiva, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevarata a Tatalui Universal, dar au devenit confuzi in dorinta lor de a face reforma printre valorile lor morale si asfel marea lor misiune a fost in cea mai mare parte deturnata, pierzandu-se in frustrare si iritare.
Doar intr-o singura generatie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfintat, iar propaganda care s-a facut pentru a prezenta credinta intr-un singur Dumnezeu, in cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Insa au persistat mici scoli care predasera invataturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat sa creada intr-un singur Dumnezeu, si care au luptat impotriva preotilor mesopotamieni care practicau idolatria si imoralitatea.
A urmat o perioada in care, dupa ce le-a fost refuzata invatatura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum in Vechiul Testament. I-au scris pe piatra, care mai tarziu au fost descoperiti de preotii evrei in timpul captivitatii lor. Acestia au fost inclusi in colectia lor de imnuri fiind apoi atribuiti autorilor evrei. Acesti Psalmi frumosi, gasiti in Babilon nu au fost scrisi in templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendentilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinatiile magice folosite de preotii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte buna a invataturilor din Salem care s-au predat la scoala din Kis si in toata Mesopotamia.
O mare parte din cultura religioasa a Mesopotamiei si-a gasit loc in literatura si ritualul evreiesc si in munca faraonilor egipteni. Amenemope si Akenaton. Egiptenii au perpetuat intr-un mod admirabil invataturile datoriei sociale, care se regasesc initial la primii mesopotamieni antiti si care au fost pierdute aproape in totalitate de babilonienii de mai tarziu, care ocupasera valea Eufratului.
II.   Perioada de inceput a religiei in Egipt
Invataturile originale ale lui Melchisedek s-au inradacinat puternic in Egipt de unde mai tarziu au fost transmise si in Europa. In valea Nilului religia s-a modificat periodic prin aparitia descendentilor raselor superioare ale noditilor, adamitilor si mai tarziu a anditilor din valea Eufratului. Din cand in cand, multi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Asa cum in India a existat cea mai complexa combinatie de rase din lume, in Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasa care a existat vreodata pe Pamant, si care din Valea Nilului s-a raspandit in multe parti ale lumii.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creatiei, dar conceptul de providenta divina l-au asimilat de la egipteni.
Tendintele de a accepta invatatura din Salem, care au fost mult mai puternice in Egipt decat in Mesopotamia, au avut motivatii mai mult politice si morale decat filozofice sau religioase. In Egipt, fiecare sef de trib, dupa ce isi castiga tronul prin lupta, a cautat sa perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial si creator al tuturor celorlati zei. In acest fel egiptenii au inceput sa foloseasca treptat ideea de zeu suprem, o faza avansata a doctrinei de mai tarziu, care vorbea de ideea unei divinitati universale. In Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Intotdeauna credinta intr-un singur Dumnezeu a castigat teren, dar niciodata nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemanator cu ceea ce se stie de la amerindienii de acum.
In timp, egiptenii au observat ca trupurile celor morti, care erau asezate in morminte aflate in apropierea unei ape sarate erau mai bine conservate –imbalsamate-prin actiunea sodei care se impregnase in pamant. Aceste observatii i-au condus spre acele experimente din care mai tarziu a rezultat practica imbalsamarii celor morti. Egiptenii credeau ca pastrarea trupului ajuta pe cel mort in drumul spre viata urmatoare.
Secole la rand egiptenii au crezut ca mormintele protejeaza trupul, care dupa moarte va supravietui intr-un mod placut. Preotii scriau pe placile mormintelor in care erau ingropati cei morti texte placute, crezand astfel ca mortii sunt protejati impotriva celor care incercau sa le ia inima pe lumea cealalta. S-a facut o clasificare a acestor texte magice care s-a pastrat in “Cartea egipteana a mortilor.”
Superstitiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinta generala a eficientei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Aceasta idee isi are originea in Egipt si apoi s-a raspandit in Arabia si Mesopotamia. In legendara batalie dintre Horus si Set, tanarul zeu si-a pierdut un ochi, dar dupa ce a fost infrant Set, ochiul sau a fost asezat la loc de inteleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia si s-a vindecat.
Mult timp, egiptenii au crezut ca stelele care stralucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasa; alti supravietuitori credeau ca sunt absorbiti de soare. A fost o perioada certa, in care venerarea soarelui a devenit o preocupare majora printre egipteni. Pasajul prin care se intra in Marea Piramida are o directie inclinata, indreptata direct spre Steaua Polara, astfel incat sufletul faraonului poate sa mearga direct spre constelatia stabilita, unde se presupune ca ar fi resedinta regilor, atunci cand iese din mormant.
Cand s-a intrupat Melchisedek, egiptenii aveau o religie mult avansata fata de vecinii lor. Ei credeau ca un suflet atunci cand este luat, daca este insotit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita interventia spiritelor rele si poate ajunge cu bine in sala de judecata a lui Osiris. Aici daca se constata ca nu este vinovat de “crima, jaf, minciuna, adulter, furt si egoism” va fi admis in zona fericirii supreme. Daca greutate sufletului incepe sa se balanseze si daca este gasit vinovat va fi trimis in iad, la Devoratori. Intr-un fel, acesta a fost un concept avansat al vietii de apoi, comparativ cu credintele oamenilor care-i inconjurau pe egipteni.
In teologia evreilor, conceptul judecarii pacatelor dupa moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvantul “judecata” apare doar o singura data in toata cartea Psalmilor si acest psalm special a fost scris de un egiptean.
III.    Evolutia conceptelor morale
Chiar daca o mare parte din cultura si religia Egiptului a fost preluata de la anditii din Mesopotamia si apoi a fost transmisa, treptat, celorlalte civilizatii printre care evreilor si grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic si social al egiptenilor a aparut in Valea Nilului, ca o evolutie completa a oamenilor.
Evolutia morala nu depinde in intregime de revelatie. Cele mai inalte concepte morale se pot ivi din experienta proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale si poate avea chiar trairi interioare din propria sa experinta deoarece in el exista un spirit divin. Consecintele unor astfel de evolutii naturale precum si ale caracterului uman au fost deasemenea extinse de aparitia periodica a unor invatatori spirituali care propavaduiau adevarul, cum au fost cei din vechime, periada celui de-al doilea Eden, iar mai tarziu Melchisedek cu resedinta sa din Salem.
Cu mii de ani inainte ca invatatura din Salem sa patrunda in Egipt, intelptii lor au vorbit despre dreptate, moderatie si evitarea avaritiei. Cu trei mii de ani inaite de aparitia scrierilor evreiesti, motoul egiptenilor era: “Stabilitatea apartine omului care are drept standard moralitatea; care traieste urmand aceasta cale.” Ei au invatat amabilitatea, moderatia si discretia. Mesajul unuia dintre cei mai mari invatatori ai acestei perioade a fost: “Fa bine si lucreaza corect cu toti cei pe care ii intalnesti.” Triada egiptenilor in aceasta perioada a fost Adevarul-Dreptatea-Moralitatea.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine si rau au gasit repede raspuns in inimile oamenilor care credeau ca “Viata este data pentru liniste, iar moartea pentru greseala.” Linistea este pentru cel care iubeste; greseala este pentru cel care uraste si destesta. Secole la rand locuitorii din Valea Nilului au trait cu aceste standarde morale, care au intrat in viata lor cu mult inainte de aparitia conceptelor de corect/gresit; bine/rau.
Egiptul a fost intelectual si moral, dar nu a fost spiritual. Timp de sase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeti. O anumita perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorat pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurta durata; pe Moise l-au refuzat. Circumstantele au fost mai mult politice decat religioase atunci cand i-au usurat drumul lui Avraam, iar mai tarziu si pe a lui Iosif, in propovaduirea invataturii din Salem.
Cand misionarii din Salem au intrat pentru prima data in Egipt au intalnit aceasta inalta cultura morala amestecata cu standardele morale modificate ale imigrantilor mesopotamieni. Acesti profeti din Valea Nilului au fost cei dintai, care au afirmat constient ca au facut cunostinta cu vocea divinitatii.
IV.  Invataturile lui Amenemope
 Foarte devreme, in Egipt a trait un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar altii i-au spus Amenemope. Acesta a vazut, avand o constiinta elevata, punctul culminant al arbitrajului dintre bine si rau, a renuntat la pedeapsa pentru pacat si a anuntat salvarea prin asa numita divinitate solara.
Amenemope i-a invatat pe egipteni ca bogatiile si averea sunt un dar de la Dumnezeu, si acest concept a influentat mai tarziu complet filozofia evreilor. Acest invatator nobil credea ca constiinta divina era factorul determinanat in toate directiile; astfel fiecare moment ar trebui sa fie trait in prezent si cu responsabilitate fata de Dumnezeu. Invataturile acestui intelept au fost traduse treptat in ebraica si au devenit o carte sacra pentru ei cu mult inainte ca Vechiul Testament sa fie limitat prin scris. Verticalitatea si onestitatea stateau la baza increderii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui sa onoreze pe fiecare om de stat de azi.
Acest barbat intelept de pe Nil spunea ca: “Bogatiile au aripi si zboara cat ai clipi-astfel ca lucrurile pamantesti sunt desertaciune.” Marea lui rugaminte era: “Salvati-va de frica!” I-a sfatuit pe toti sa renunte la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. In esenta el invata pe altii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”. Invataturile lui, traduse in ebraica, au dat in Vechiul Testament  “Cartea Proverbe”. Traduse in greaca, ele au influentat treptat filozofia religiei eleniste. Mai tarziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Intelepciunii, care avea la baza invataturile lui Amenemope.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre invatatorii religiosi ai timpului sau, dar a fost cel mai influent, deoarece a influentat treptat doua verigi de baza, care au dat nastere civilizatiei occidentale-evreii, in mijlocul carora credinta religioasa a Occidentului a evoluat in cel mai inalt grad, si grecii care au dezvoltat gandirea filozofica pura, summumul fiind nivelul european.
In Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 si 22 versetul 17, precum si capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleasi cuvinte din Cartea Intelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colectia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope si este esenta invataturii lui Akenaton.
V.   Remarcabilul Akenaton
Incetul cu incetul invataturile lui Amenemope au inceput sa dispara din mintile egiptenilor, pana cand prin influenta unui medic salamit, o femeie din familia regala a imbratisat invataturile lui Melchisedek. Aceasta femeie a avut o mare influenta asupra fiului sau Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat aceasta doctrina despre un singur Dumnezeu.
De la disparitia fizica a lui Melchisedek, nici o fiinta umana, din acele vremuri nu a avut un concept atat de clar al religiei din Salem, asa cum l-a avut Akenaton. Fara nici o indoiala acest tanar faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanitatii. In timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a mentinut vie in Egipt invatatura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuand astfel linia filozofica monoteista, care era esentiala pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explica, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus in Egipt, unde cativa dintre urmasii spirituali a lui Akenaton l-au vazut si si-au extins intelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pamant.
Moise, marele personaj, care a trait in perioada dintre Melchisedek si Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiasca si familia regala egipteana; Akenaton avea adaptabilitatea si competenta naturala a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca sa pregateasca surprinzatoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul in cea mai mare natiune monoteista din acea epoca. Daca acest lucru a fost asa, fara nici o indoiala, Iisus a trait cea mai mare parte a vietii sale pe pamant in Egipt.
Niciodata, in toata istoria umanitatii, un rege nu a actionat atat de metodic, pentru a influenta o intreaga  natiune, ca sa treaca de la politeism la monoteism asa cum a facut acest extraordinar Akenaton. Luand o decizie surprinzatoare acest tanar conducator s-a rupt de trecut, si-a schimbat numele, si-a abandonat capitala, a construit un intreg oras nou, a creat o arta si literatura noua pentru un intreg popor. Dar, s-a miscat prea repede; a construit prea mult, mai mult decat ar fi facut daca ar fi luat-o mai incet. A esuat, din nou, in intentia de a crea stabilitate si prosperitate materiala pentru poporul sau. Toate reactiile impotriva invataturii sale religioase au fost nefavorabile cand au aparut, treptat, calamitati produse de inundatii si opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.
Acest om cu o viziune uluitor de clara si cu o capacitate extraordinara de a actiona singur a avut discernamantul politic al lui Moise. Ar fi schimbat intreaga istorie a evolutiei religioase si revelarea adevarului in lumea occidentala. In timpul vietii a fost capabil sa contracareze activitatile preotilor, pe care i-a discreditat in general, dar ei si-au pastrat credintele lor in secret si au trecut imediat la actiune atunci cand tanarul faraon si-a pierdut puterea si nu le-a fost greu sa lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat in timpul domniei.
Foarte intelept, Akenaton, a cautat sa instaureze monoteismul sub aparenta unui zeu-soare. Aceasta decizie l-a apropiat de venerarea Tatalui Universal; includerea tuturor zeilor in venerarea soarelui a fost facuta la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credintei in Aton respecand in acelasi timp o relatie familiara cu divinitatea. A creat o religie, care recunostea relatia si venerarea dintre om si Dumnezeu.
Akenaton a fost destul de intelept ca sa mentina in aparenta venerarea lui Aton, zeul-soare, in timp ce si-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton si Tatal Suprem al tuturor. Acest tanar faraon-invatator a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preotii, atunci cand si-au recapatat puterea, au distru-o in mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, considerati oficial scrieri ale evreilor.
In viata de zi cu zi, cuvantul de baza al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a raspandit foarte repede fiind acceptat pe plan international, precum si valorile etice ale acestei natiuni. Aceasta a fost o generatie, care a practicat, intr-o forma uimitoare, pietatea personala. S-a caracterizat printr-o aspiratie autentica in dorinta de a-l gasi pe Dumnezeu si totodata de a-l cunoaste. Majoritatea egiptenilor din aceasta generatie, atat barbati cat si femei, au fost persoane inteligente.
In zilele acelea, pozitia sociala sau bogatia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj in fata legii. Viata familiara in Egipt a facut mult ca sa mentina si sa extinda cultura morala. Mai tarziu, a fost o sursa de inspiratie pentru superba familie evreiasca din Palestina.
Principala slabiciune a invataturii lui Akenaton a fost chiar marele adevar, invatatura care sustinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era deasemenea creatorul “intregii lumi, oameni si animale, precum si a tuturor pamanturilor straine. El se afla in toate aceste locuri care sunt ale lui si are grija de toti si de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile si inalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase si internationaliste au esuat in incercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe campul de batalie. Din aceste motiv armata a permis preotilor sa-si foloseasca armele impotriva tanarului rege si a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune inaintata despre divinitate, asa cum au avut mai tarziu evreii, dar a fost prea avansata ca sa serveasca aspiratiilor unei natiuni constructive.
Chiar daca idealul monoteist a suferit dupa moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a mentinut in mintile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preotilor, s-a intors la venerarea fostilor zei, schimbandu-si numele in Tutankamon.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preotii au ars pamantul si in final au obtinut a saptea parte din Egipt. Preotii n-au putut nimici pe de-antregul tendinta monoteista. Pentru a se extinde ei au cautat sa combine si sa-si reduca proprii zei; familia de zei s-a micsorat din ce in ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul si cu Dumnezeu Creatorul, iar aceasta idee a continuat sa lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din intreaga lume.
Doctrina lui Akenaton a esuat pentru ca el a oferit o religie atat de avansata pentru egiptenii acelor vremuri, incat doar egiptenii educati au putut sa inteleaga pe deplin invatarurile sale. Clasa agricultorilor n-a inteles niciodata cu adevarat invatatura sa si de aceea, erau pregatiti sa revina alaturi de preotii vechilor credinte, care venerau pe Isis si Osiris, sotul sau, care se presupune ca a inviat intru-un mod miraculos dupa ce a fost omorat intr-o maniera cruda de catre Set, zeul raului si al intunericului.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansata pentru egipteni. In conceptia lor doar regii si cei bogati aveau dreptul la inviere; de aceea au imbalsamat si au asezat cu atata grija trupurile faraonilor in morminte, pentru ziua in care vor fi judecati. Cu toate acestea, democratia salvarii si invierea, pe care le propavaduise Akenaton in general s-a mentinut, chiar daca mai tarziu s-a extins printre egipteni credinta supravietuirii in animale lipsite de inteligenta.
Pe de alta parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului sau venerarea unui singur Dumnezeu a esuat doar in aparenta, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a mentinut secole la rand atat in Palestina cat si in Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil si a religiei nascute prin revelatie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat in Occident.
VI.  Principiile invataturii din Salem in Iran
O parte din misionarii lui Melchisedek au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani invatatorii din Salem au avut progrese in Iran. Intreaga natiune fusese influentata de religia lui Melchisedek pana in momentul in care regulile s-au schimbat precipitand putin persecutia care, practic a dus la sfarsitul invataturilor monoteiste ale culturii din Salem.
 In secolul sase inainte de Hristos, cand a aparut Zoroastru ca sa reaprinda flacara invataturii din Salem, doctrina intelegerii lui Avraam cu Melchisedek a fost aproape in intregime uitata.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tanar viguros si curajos, care, in primul sau pelerinaj la Ur , in Mesopotamia, a invatat despre traditiile lui Caligastia si despre rebeliunea lui Lucifer-in paralel cu multe alte traditii-care, toate i-au stimulat puternic dorinta de a cunoaste natura religiei sale. In timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis si-a organizat un program, pe care l-a folosit dupa ce s-a intors acasa. Dorea sa restructureze religia poporului sau. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clara in mintea sa, declarnandu-i pe ceilalti zei ca fiind spirite ale raului, considerandu-i ca facand parte din clasa demonilor de care auzise in Mesopotamia. A invatat povestea celor Sapte Spirite Maestre, care aveau o traditie vie in Ur, creeand in acest sens un sistem de sapte zei supremi, in frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonati acestuia i-a asociat cu: Legea Dreapta, Gandul Bun, Guvernarea Nobila, Caracterul Sacru, Sanatatea si Nemurirea.
Aceasta noua religie a fost actiunea unei munci si nu rezultatul rugaciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinta a intelepciunii supreme, precum si patronul civilizatiei. A fost o filozofie religioasa militanta, care a avut curajul sa lupte cu raul, pasivitatea si cu intoarcerea la trecut.
Zoroastru nu a propovaduit venerarea focului, dar a cautat sa foloseasca flacara acestuia ca simbol al puritatii si al spiritului intelept, ca stapanire universala si suprema. (Totul a fost adevarat, insa mai tarziu discipolii sai l-au venerat si s-au inchinat focului.) In final, aceasta religie s-a raspandit cu sabia, dupa o conversatie avuta cu un print iranian. Zoroastru a cazut eroic la datorie, intr-o lupta dusa pentru credinta sa, care a fost: “Adevarul Domnului Luminii.”
Zoroastrianismul este singura credinta care perpetueaza invataturile din Dalamatia (perioada in care omenirea a atins pentru prima data un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia si a celor o suta de asociati, inainte de rebeliunea lui Lucifer), si din Eden, despre cele Sapte Spirite Maestre. Aceasta invatatura creiona raul ca o perioada la fel de importanta ca si binele, iar vestea cea buna era ca, la un moment dat, acest rau va fi incorporat pentru totdeauna in realitatea ultima, care este cea a binelui. Mai tarziu, aceasta credinta s-a transformat in ideea ca binel si raul se afla in perioade egale de lupta.
Traditiile evreiesti ale raiului si iadului, precum si conceptul despre diavoli sunt adunate in scrierile evreiesti, in timp ce pastrarea legendelor despre Lucifer si Caligastia au fost preluate in principal de la zoroastrianism in peroada in care evreii s-au aflat sub dominatia politica si culturala a persilor. Zoroastru, ca si egiptenii, a vorbit despre “ziua judecatii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfarsitul lumii.
Religia care a succedat zoroastrianismului in Persia a fost influentata profund de acesta. Cand preotii iranieni au cautat sa inlature invataturile lui Zoroastru, au reinviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a raspandit in zonele din Levant si Marea Mediterana, fiind o vreme contemporan cu iudaismul si crestinismul. Invataturile lui Zoroastru au influentat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, crestinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trait in sec. VI inainte de Hristos, a facut parte din acel grup unic care a incercat sa mentina vie flacara invataturii din Salem.
VII.   Invataturile din Salem in Arabia
Invataturile lui Melchisedek despre un Dumnezeu Unic au aparut in desertul arabic destul de recent. Ca si in Grecia, in Arabia misionarii din Salem au esuat. Asta s-a intamplat deoarece instructiunile lasate de Melchisedek au fost intelese gresit si s-a rasfrant si asupra calatoriei lor.
Nici chiar in China sau la Roma invataturile lui Melchisedek n-au cunoscut un esec total asa cum s-a intamplat in aceasta regiune arida, care totusi se afla atat de aproape de Salem. Mult timp dupa ce majoritatea populatiilor din Orient si Occident au devenit budisti sau crestini, desertul Arabiei a ramas la fel cum fusese mii de ani inainte. Fiecare trib isi venera vechile fetisuri si multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o batalie intre zeita babiloniana Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura si Tatal crestin al Domnului Iisus Hristos. Niciodata vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin in detrimentul celorlalte.
In fiecare parte din Arabia erau familii si clanuri care imbratisasera vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au pastrat traditiile lui Melchisedek, Avraam, Moise si Zoroastru. Au existat numeroase centre care au raspuns invataturii lui Iisus, dar misionarii crestini din aceste zone de desert era un grup auster si lipsit de importanta, in contrast cu supraveghetorii si inovatorii care au lucrat ca misionari in tarile mediteraniene.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat in serios cerinta lui: “mergeti in toata lumea si propavaduiti evanghelia”, in Arabia acestia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinte, decat nevoilor urgente create de cerintele sociale. Cu toate acestea invataturile lui Iisus au fost primite cu placere in Arabia.
Un singur element de natura tribala, rasiala sau nationala a pus piedica acestora: respectul neobisnuit si ciudat pe care aproape toate triburile arabe au cautat sa-l arate unei pietre negre, folosita ca fetis intr-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere si venerare a dus la aparitia religiei islamice. Daca Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiti, piatra Kaaba a devenit verisoara lui araba.
Islamul a facut o buna prezentare si descriere a lui Alah ca fiind prima si singura Divinitate. Punctul slab: asocierea fortei militare cu invatatura sa, impreuna cu degradarea femeii. Insa islamul a imbratisat ferm ideea Tatalui Universal, “care stie vizibilul si invizibilul. El este mila si compasiune.”
“Adevaratul Dumnezeu este nemasurat in bunatatea sa fata de toti oamenii. Cand sunt bolnav el este cel care ma vindeca.” “Oriunde trei oameni se intalnesc impreuna, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu exista primul si ultimul; vazutul si nevazutul.’

Invataturile lui Melchisedek in Occident

Invataturile lui Melchisedek au intrat in Europa pe mai multe cai, dar esentialul a venit din Egipt. Aceste invataturi au fost integrate in filozofia occidentala dupa ce mai intai au fost incorporate in elenism si apoi in crestinism. Idealurile civilizatiei vestice au avut la baza o natura socratica, iar mai tarziu filozofia religioasa a devenit ceea ce se modificase din invataturile lui Iisus si un compromis pe care aceasta filozofie l-a facut la un moment dat cu invatatura si filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansata pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii crestine.
Mult timp, in Europa, misionarii din Salem si-au practicat propriile lor activitati, treptat fiind atrasi in multe din grupurile care practicau diferite ritualuri si credinte. Acesti propavaduitori ai credintei din Salem au continuat sa existe si in primul secol dupa Hristos, in Europa Imperiului Otoman. In cea mai mare parte doctrina invataturii din Salem a fost raspandita in Euroapa prin intermediul soldatilor mercenari evrei, care au luptat in multe batalii din Occident. In antichitate evreii erau la fel de faimosi pentru valoarea lor militara cum erau si pentru calitatile lor religioase.
Doctrinele de baza ale filozofiei grecesti, ale teologiei evreiesti, precum si ale eticii crestine aveau la baza invatatura fundamentala a lui Melchisedek.
I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu continea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o conditie impusa de Machiventa, care a interzis organizarea de congregatii exclusive pentru venerare si care a cerut, in mod special, fiecarui invatator sa promita ca nu va accepta niciodata sa fie platit pentru serviciile sale religioase si ca va accepta doar hrana, haine si adapost. Cand invatatorii lui Melchisedek au intrat in Grecia pre-elenica au gasit o populatie care practica traditiile vechilor inaintasi (urmasii directi ai lui Adam si Eva), dar aceste invataturi au fost pervertite de ideile si credintele marilor grupuri de sclavi adusi in Grecia. Aceasta pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sangeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri cand erau executati criminalii achitati.
Influenta invataturilor din Salem a fost distrusa aproape in intregime de asa zisa influenta ariana care venise din sudul Europei precum si din est. Acesti invadatori elenisti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemanator cu cel al fratilor lor arieni care s-au indreptat spre India. Acest import a inaugurat in Grecia evolutia viitorului panteon de zei si zeite, cunoscuti din mitologia greaca. In mare parte, aceasta religie noua avea la baza sistemul religioas al barbarilor eleni, dar si miturile vechilor locuitori ai Greciei.
In zona mediteraniana, elenistii greci au gasit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populatii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care in scurt timp devenise pentru greci  ceea ce devenise Iahve pentru semiti, adica zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinta a acestor factori, in evolutia religioasa s-a dezvoltat credinta populara in niste zei fericiti si norocosi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligeniti din Grecia nu i-au luat niciodata prea in serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea inspaimantati de ei deoarece acestia erau propria lor creatie. Fata de Zeus si familia sa au avut un sentiment patriotic si nationalist pentru ca erau jumatate oameni, jumatate zei, dar nu i-au venerat si nici nu li s-au inchinat cu tarie.
Elenistii au fost profund patrunsi de conceptele antipreotesti ale invatatorilor din Salem, astfel incat preotimea n-a avut niciodata importanta in Grecia. Chiar si redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult in arta decat in actul de venerare.
Zeii de pe Olimp ilustreaza foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii insusiri si sentimente omenesti). Mitologia greaca a fost mai mult estetica decat etica. Religia greaca a fost ajutata de reprezentarea unui grup de divinitati, dar morala, comportamentul si filozofia grecilor foarte curand a luat un avans fata de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru intre intelect si spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi si in India.
II Gandirea filozofica in Grecia
O religie care are un aspect frivol si superficial nu poate avea continuitate, mai ales cand nu exista preoti care sa-i pastoreasca caracteristicile si sa o aduca in inimile credinciosilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea si nici nu satisfacea setea spirituala a credinciosilor; de aceea destinul sau a fost de scurta durata. Dupa un mileniu de la aparitia sa aproape disparuse, iar grecii erau fara o religie nationala, zeii de pe Olimp nu au putut tine in frau mintile mai luminate.
Asa stateau lucrurile in secolul sase inainte de Hristos, cand Orientul si Levantul au experimentat o revenire a constiintei si o noua traire spirituala prin recunoasterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a impartasit aceasta forma noua de manifestare. Europa si nordul Africii nu participasera la extinderea acestei renasteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat intr-o evolutie intelectuala extraordinara. Au inceput sa controleze frica si nu dupa mult timp au privit religia ca un antidot impotriva acesteia, dar n-au inteles ca religia adevarata este un remediu pentru  un suflet infometat, pentru nesiguranta spirituala si pentru lipsa de moralitate. Ei au cautat consolarea sufletului in gandirea profunda – in filozofie si metafizica. Ei s-au intors de la contemplarea propriei salvari la realizarea si la intelegerea de sine.
Printr-o gandire riguroasa grecii au facut efortul de a obtine o securitate a constiintei, care servea ca substitut pentru credinta in supravietuire, dar expunandu-l au esuat. Doar elenii cei mai inteligenti, din clasele sociale avansate au putut intelege aceasta noua invatatura. Generatiile urmatoare, care se trageau din familii de soldati si sclavi n-aveau capacitatea de a receptiona acest substitut religios nou.
Poetii greci din secolele cinci si sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au facut un efort pentru reformarea religiei grecesti. Ei si-au elevat ideile, dar au fost mai mult artisti decat religiosi. Au esuat in incercarea de a promova o tehnica care sa dezvolte si sa salveze valorile supreme.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar aceasta conceptie promovata de el a fost prea panteistica (conceptie filozofica care identifica divinitatea cu intreaga natura) ca sa poata promova un Tata personal pentru un muritor de rand. Socrate si urmasii sai, Platon si Aristotel, au spus ca virtutea este cunoastere, bunatate si sanatate pentru suflet; el credea ca este mai bine sa ai parte de nedreptate decat sa fi vinovat de practicarea ei; este gresit sa intorci raul cu rau si de aceea zeii sunt intelepti si buni. Principalele virtuti prezentate de ei erau: intelepciunea, curajul, chibzuinta si dreptatea.
Evolutia filozofiei religioase printre greci si evrei permite o ilustrare contradictorie a functiei pe care o poate avea biserica ca institutie si ca factor de progres cultural. In Palestina, gandirea umana a fost controlata de preot, iar scriptura a ghidat din umbra intreaga filozofie si estetica religioasa, precum si conceptiile morale. In Grecia, absenta aproape in totalitate a preotilor si a “sripturilor sacre” a permis mintii omenesti sa fie libera si lipsita de constrangeri, rezultand astfel o dezvoltare surprinzatoare a profunzimii gandului. Dar religia, ca experienta personala a esuat in incercarea de a mentine o relatie echilibrata cu cercetarile intelectuale in ceea ce priveste natura si realitatea cosmosului.
In Grecia, credinta s-a supus gandirii; in Palestina, gandirea a fost incatusata de credinta. O mare parte din puterea crestinismului vine din imprumutul pe care acesta l-a facut din moralitatea evreiasca, iar apoi din reflectia contemplativa a grecilor.
In Palestina, dogma religioasa a fost atat de bine definita incat nu se supunea pe viitor nici unui risc; in Grecia, gandirea umana a devenit atat de abstracta incat insusi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat in ceva vag, supus speculatiei panteiste.
Oamenii obisnuiti din acele vremuri n-au putut intelege sau n-au fost prea interesati de filozofia greaca a realizarii de sine si despre o divinitate abstracta, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotriva, ei aveau nevoie de promisiunile salvarii, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea sa le auda rugaciunile. I-au exilat pe filozofi si au persecutat ramasitele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult si se aflau  pe punctul de a cadea in niste misterii absurde si teribile, care s-au raspandit pe pamanturile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune greceasca de venerare a fertilitatii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale carui discursuri morale si promisiuni de salvare au facut multi adepti printre oamenii de rand.
Toti grecii s-au implicat in aceste metode noi de obtinere a salvarii, practicand niste ceremonii emotionanate si senzationale. Nici o natiune, pana la greci, n-a ajuns la o filozofie artistica atat de inalta intr-un timp asa de scurt. Pana la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atat de avansat, practicat fara implicarea divinitatii si fara a promite salvarea omului. Nici o natiune n-a cazut vreodata atat de repede, atat de adanc si atat de violent in stagnare intelectuala, depravare morala si saracie spirituala. Toate acestea s-au intamplat pentru ca grecii au intrat brusc in vartejul irational al misteriilor.
Religiile au continuat sa existe mult timp fara suport filozofic, dar cateva filozofii, printre care si cea a grecilor, au functionat mult timp fara nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie asa cum conceptul este actiune. Conditia umana ideala este aceea in care filozofia, religia si stiinta sunt aduse intr-o armonie completa, combinate apoi cu practica intelepciunii, a credintei si-a experientei.
III.  Invataturile lui Melchisedek la Roma
Crescand de la inceput in afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerandu-l doar pe Marte, zeul razboiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai tarziu sa fie doar o perceptie politica fata de sistemele intelectuale ale grecilor si brahmanilor sau fata  de religiile altor popoare.
In perioada marii renasteri  a invataturii monoteiste a lui Melchisedek din secolul VI inainte de Hristos cativa dintre misionarii Salem-ului au patruns si in Italia. Toti cei care nu s-au lasat influentati de raspandirea rapida a preotimii etrusce, cu noile sale temple si cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Aceasta religie a triburilor latine n-a fost atat de insignifianta si coruptibila ca cea a grecilor; n-a fost nici atat de austera si tiranica ca cea a evreilor; in cea mai mare parte a fost formata din practicarea unor forme artificiale, promisiuni si tabuuri.
Religia romana a fost puternic influentata de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferati si inclusi in panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeita romana a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus si asa mai departe.
Initierea religioasa a tinerilor romani era ocazia lor solemna de-a intra in serviciul statului. In realitate, juramintele si recunoasterile ca cetateni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare si cavouri, iar in situatii de criza consultau oracole. Oasele eroilor erau pastrate asa cum mai tarziu crestinii le vor pastra pe cele ale sfintilor.
Acest patriotism pseudoreligios si lipsit de emotie a fost destinat prabusirii, chiar daca venerarea artistica si nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm si la o venerare profunda a misteriilor.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-si avea templul de baza pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii si despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei si Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat sa infloreasca in statul roman pana in perioada lui Augustus, care doar din motive politice si civice a facut un efort eroic, incheiat intr-un fel cu succes, ca sa distruga aceste sisteme religioase si sa readuca in prim plan vechea politica religioasa.
Unii dintre preotii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre incercarile timpurii ale invatatorilor din Salem, care au cautat sa raspandeasca invatatura unui singur Dumnezeu, o divinitate suprema, care se afla deasupra tuturor. Aceasta idee l-a influentat pe imparat cu atata fermitate incat a construit multe temple, le-a impodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preotimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toti ceilalti si n-a ezitat ca imparat sa se autoproclame zeu suprem.
Aceasta noua religie de venerare a lui Augustus a inflorit si s-a mentinut tot timpul vietii, in tot imperiul, exceptie facand Palestina, casa evreilor.
IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane si-a pierdut familia primitiva si religiile de stat nefiind in stare sa opuna rezistenta la lipsa de intelegere fata de filozofia greaca. Ei si-au indreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt si Levant, care erau spectaculoase si emotionante. Oamenii de rand aveau nevoie de promisiuni care sa le ofere salvarea – o consolare religioasa in ziua de azi si garantarea sperantei de nemurire dupa moarte.
Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeitei frigiene Cybela si a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris si a sa sotie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator si rascumparator al lumii pacatoase.
Misterul egiptean si frigian propavaduia ideea fiuluisotului divin (Attis si Osiris), care dupa ce trecea prin experienta mortii si apoi reinvia se intorcea cu puteri divine. Astfel, toti cei care aveau o initiere corecta in aceste misterii si celebrau cu un respect profund aniversarea mortii si a invierii zeului puteau deveni o parte din natura divina a zeului respectiv.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar in acelasi timp degradante. Acestea erau niste festivaluri sangeroase, care aratau cat de primitive devenisera aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfanta era Vinerea Neagra, “ziua sangelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.
Ritualurile de venerare ale lui Isis si Osiris erau mult mai rafinate si mai impresionanate decat erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit in jurul unei legende despre un zeu batran al Nilului, un zeu care-a murit si apoi a inviat, concept care s-a regasit in urmarirea anuala a vegetatiei. Plantele cresteau, apoi mureau, iar primavara renasteau. Practicarea intr-un mod entuziast a acestor misterii, precum si exagerarile care se faceau in timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltatoare.
V.   Cultul lui Mithras
Inainte de aparitia misteriilor si-a crestinismului, religia personala, ca institutie independenta, s-a dezvoltat greoi in zonele civilizate din nordul Africii, precum si in Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oras-stat, politica sau imperiala. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodata un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preotime si nici o “carte sfanta”. In cea mai mare parte, la romani institutiile religioase duceau o puternica lipsa de organizare in apararea celor mai inalte valori morale si spirituale.
Cultul lui Mithras s-a raspandit in Imperiul Roman prin propaganda facuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la moda aceasta religie. Aceasta credinta au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decat cultul frigian si egiptean.
Cultul lui Mithras a aparut in Iran si s-a mentinut mult timp doar in aceasta zona, cu toate neintelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Intre timp, mithraismul a ajuns si la Roma unde a cunoscut o mare imbunatatire prin preluarea multor invataturi de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esentiala pentru cultul mithraic deoarece, mai tarziu, a influentat profund crestinismul.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-si are originea intr-o piatra mare, din care a facut sa curga apa doar tragand cu arcul. Apa a inundat tot, scapand doar un singur om intr-o barca construita special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cina pe care a luat-o inainte de a se urca la ceruri a fost inchinata zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea suprema din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare,  care a supravietuit in lupta cu zeul intunericului. Drept recunostinta pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.
Aderentii acestui cult tineau ceremoniile in pesteri si alte locuri sacre, cantand imnuri, rostind incantatii, mancand carnea animalelor sacrificate si bandu-le sangele. Ei faceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau saptamanal ceremonii speciale, iar cea mai elaborata ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toti credeau ca participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinta lor era ca imediat dupa moarte sufletul pleaca in sanul lui Mithras, unde sta intr-o fericire deplina pana la ziua judecatii. Conform acestor traditii, in ziua judecatii cheile mithraice ale raiului vor deschide portile paradisului pentru a primii credinciosii; toti cei care nu au primit botezul vietii si al mortii vor fi anihilati dupa ce Mithras va reveni pe pamant. Se credea ca atunci cand un om moare acesta va merge in fata lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci cand va veni sfarsitul lumii Mithras va chema toti mortii din morminte pentru judecata finala. Raul va fi distrus prin foc, iar dreptii vor trai cu Mithras pe vecie.
La inceput a fost o religie doar pentru barbati; existau sapte ordine diferite in care credinciosii puteau fi initiati, treptat. Mai tarziu, sotiile si fiicele credinciosilor au fost acceptate in templele Marii Mame. Acestea aveau legatura cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec intre ritualul mithraic si ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.
VI.  Cultul lul Mithras si crestinismul
Desi este adevarat ca institutionalizarea unei religii reduce calitatea spirituala a acesteia, este tot la fel de adevarat ca nici o religie nu va avea succes pe termen lung fara sprijinul oferit de o organizare bazata pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident si-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor,  a celor cinici, precum si-a stoicilor. Toate acestea au durat pana in perioada marii confruntari: cea dintre mithraism si noua religie a lui Pavel, crestinismul.
In sec. III, dupa Hristos, bisericile mithraice si cele crestine erau foarte asemanatoare in manifestare si in ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pamant si amandoua aveau altare care reprezentau diferite suferinte ale mantuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele pacatului.
La cultul mithraic, intotdeauna cand se intra in templu, se introduceau degetele in apa sfintita. Astfel in unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus in majoritatea bisericilor crestine din vecinatatea Romei. Ambele religii au folosit botezul si participarea la sacramentul painii si a vinului. Marea diferenta dintre mithraism si crestinism rezulta din caracterele lui Mithras si Iisus, primul a incurajat principiile mithraismului, in timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranta cultului mithraic fata de alte religii (exceptie facand mai tarziu crestinismul) a condus in final la anihilarea lui, dar factorul determinant in lupta dintre cele doua religii (mithraismul si crestinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline in comunitatea crestina.
In final, crestinismul a devenit religia predominanata in Occident. Filozofia greaca a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar crestinismul tehnica de conservare a valorilor morale si sociale.
VII. Religia crestina        
Fiul Creatorului nu s-a nascut in trup si nu s-a oferit umanitatii ca sa refaca relatia cu un Dumnezeu suparat, ci ca toata omenirea sa invete sa castige recunoasterea iubirii Tatalui si sa-si realizeze relatia cu Dumnezeu.
Crestinismul s-a construit in jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, incarnarea umana a lui Mihail Fiul, cunoscut pe aceasta planeta ca si Christos. Aceasta religie a fost raspandita in Levant si Occident de catre discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al ilustrilor sai predecesori, setitii si salamitii, ca si pe cel al contemporanilor lor asiatici, invatatorii budisti.
Religia crestina, ca sistem de credinta pamantean a luat nastere prin implicarea urmatoarelor invataturi, influente, credinte, culte si atitudini individuale personale:
1)      Invataturile lui Melchisedek, care stau la baza tuturor religiilor din Occident si Orient, aparute in ultimii 4.000  de ani;
2)      Sistemul ebraic, moral, teologic, precum si credintea in providenta si in supremul Iehova;
3)      Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o lupta cosmica intre bine si rau, care-si lasase deja amprenta atat in iudaism cat si in mithraism. In lunga batalie care s-a dat intre mithraism si crestinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic in procesul teologic si filozofic, precum si in structura dogmelor, principiilor si cosmologiei versiunilor grecesti si latinesti a invataturilor lui Iisus;
4)      Misteriile, in special cultul lui Mithras, dar si venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar si legenda nasterii lui Iisus a fost influentata de versiunea romana a nasterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a carui sosire pe pamant se presupune ca a fost cunoscuta doar de cativa pastori, care au fost informati de acest eveniment extraordinar de catre ingeri;
5)      Realitatea istorica a vietii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenta lui Iisus din Nazaret,  considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6)      Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit ca mithraismul a fost religia dominanta in Tarsas in perioada adolestentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela ca intr-o buna scrisorile lui bine-intentionate catre cei convertiti vor fi considerate drept “cuvantul lui Dumnezeu”. Astfel de invatatori bine-intentionati nu trebuie considerati responsabili pentru cum vor fi folosite mai tarziu scrierile lor;
7)      Gandirea filozofica a popoarelor eleniste din Alexandria si Antiohia, din Grecia, pana in Siracusa si Roma. Folozofia grecilor s-a aflat intr-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a crestinismului decat oricare alt curent religios si a devenit un factor important in succesul pe care l-a avut crestinismul in Occident. Filozofia greaca asociata cu teologia lui Pavel, inca sta la baza valorilor morale ale Europei.
       Odata ce invataturile originale ale lui Iisus au patruns in Occident, ele au fost occidentalizate. Cand au devenit occidentale ele au inceput sa-si piarda puterea universala pe care o aveau pentru toate rasele si toate tipurile de de oameni. Astazi, crestinismul a devenit o religie bine adaptata vietii sociale, economice si politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a incetat sa mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentata intr-un mod eroic si frumos, iar indivizii care imbratiseaza invatatura crestina cauta sincer sa urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar in mare parte invataturile evangheliilor personale au fost uitate:  adica imparatia lui Dumnezeu , Tatal tuturor, precum si fratia universala a tuturor oamenilor.
Aceasta este lunga poveste a invataturilor lui Machiventa Melchisedek pe aceasta planeta. Sunt aproape 4.000 de ani de cand acest Fiu din Nebadon, specialist in plobleme de extrema urgenta si-a ofertit personal serviciul pe Pamant, iar in acele vremuri invataturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele si tututor oamenilor . Machiventa a avut succes in realizarea misiunii sale neobijnuite, atunci cand Mihail (Iisus) a fost pregatit ca sa apara pe Pamant (Urantia). Conceptul de Dumnezeu exista in inimile femeilor si barbatilor;  acelasi concept al lui Dumnezeu arde inca, sub o noua forma, in trairea experientei spirituale a multor copii a Tatalui Universal in timp ce-si traiesc vetile temporale, limitate si neobisnuite,  pe planetele care se misca in spatiu.
Sursa: Machiventa Melchisedek
 
PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC



Pentagrama sigileaza corpul fizic si pe cele energetice impotriva oricarei agresiuni de natura malefica si va permite accesul direct catre Cerul intruparii. Odata cu acest fenomen se va putea observa marirea fortei energetice de emisie si receptie, se vor dezvolta capacitati PSI in acord cu puterea si misiunea Spiritului intrupat si de asemeni se vor deschide cai de comunicare in astral, cu entitati de Lumina – ex. : Ghizi Spirituali, Arhangheli, Ingeri Pazitori. Pentagrama imputerniceste OMUL si ii confirma puterea peste tot ceea ce este.Este o forta si nu trebuie subestimata. 

 
3071288226 9ef123eefd

 

Focul este Lumina, in starea primordiala. Pentagrama de Foc are vibratia Luminii pure, care emana direct din Sursa, nefiltrata. Acesta este motivul pentru care Initiatul trebuie sa aiba capacitatea energetica de a o utiliza si a o sustine, in caz contrar nu i se permite accesul.Si tot acesta este motivul pentru care este cel mai puternic simbol, datorita vibratiei specifice.


Accesul la Pentagrama de Foc este dat de Sursa = D-zeu si tot de acolo se poate „taia” legatura daca Initiatul devine atras sau condus de forte malefice, in drumul sau prin viata.
 
Initiatii in Spirit sunt Spirite Intrupate de „Cer Inalt”, care au primit accesul si initierea pe Pentagrama de Foc inainte de intrupare sau in perioada Scolilor Antice de Mistere, de multe ori avand in acele timpuri intrupari ca si preoti sau magi. Uneori sunt chiar Spirite Maestru, creeate pentru a manipula acest  simbol si energiile creatoare ce ii stau la baza.Ei sunt cei care au primit acceptul Divinitatii de a utiliza Pentagrama la 100% capacitate.Cu toate acestea, pentagrama va functiona ca si scut de protectie si mecanism declansator de evolutie spirituala, pentru orice spirit, cu acceptul Divinitatii.
 
 
azf circulo pentagrama

 

DESPRE PENTAGRAMA



Pentagrama si Hexagrama au fost folosit pentru protectie in Grecia antica (secolul V i.Hr.). In Babylon, stele cu 5, 6, si 7 colturi erau folosite toate. Pentagrama isi face aparitia in cele mai timpurii scrieri din Mesopotamia (scrieri pictografice precuneiforme), cca. 3000 i.Hr. Sensul acesteia in perioada cuneiforma (cca. 2600 i.Hr.) pare a fi fost un Patrar Ceresc si de asemenea cele patru directii (inainte, inapoi, stanga, dreapta), a cincea directie era “sus”. Cele patru directii corespund planetelor Jupiter, Mercur, Marte si Saturn, cu Venus Regina Cerului deasupra. 


Steaua în cinci colţuri este pentagrama, conform dicţionarului ezoteric si este formată dintr-un triunghi triplu (pentalpha = cinci A), iar radacinile, semnificaţiile şi utilizările sale se regasesc in scrierile antice, care in fapt preiau si transmit informatii ce dateaza cel putin din era atlanta. 



Prin translatarea pentagramei din planul bidimensional în cel tridimensional, se obţine o structură piramidală având aceleaşi semnificaţii şi proprietăţi cu ale pentagramei iniţiale, dar cu capabilităţi energetice (orgonice) mărite in dimensiunea 3D.Acest principiu a stat la baza construirii piramidelor si acest principiu functioneaza si astazi.

Piramida



 CE – reprezintă centrul de echilibru sau punctul de echilibru al celor cinci elemente. În acest centru fluxul energetic este maxim.

În afara relaţiilor matematice deosebite dintre segmentele laturilor, unghiul era foarte important în geometria astronomică veche. Calendarul sumerian, moştenit de babilonieni, se baza pe cele 360 de grade ale cercului zodiacal. La fel ca şi în Egipt, calendarul sumerian accepta 12 luni, conform ciclului lunar, adăugând o a treisprezecea lună pentru a compensa diferenţele de calcul. Deşi populaţia nu cunoştea noţiunea de săptămână, exista tradiţia săptămânii de cinci zile din calendarul babilonian, folosită mai mult în astrologie de către preoţi. Practic, împărţind cercul zodiacal în 5, se obţineau 72 de grade. Există 72 de săptămâni de acest tip, de cinci zile, pe care caldeenii le-au adaptat kabbalei de mai târziu. Împărţind cercul în sectoare de 72 de grade, obţinem câte cinci puncte, care pot fi unite prin cinci linii: cea mai simplă metodă de construcţie a pentagramei. 


Pentagrama are câte cinci triunghiuri constitutive, fiecare având câte două unghiuri de 72 de grade la bază şi unul de 36 la vârf. Este uşor de văzut de ce tocmai pentagrama ar întrupa noţiunea de unghi în Mesopotamia, dat fiind faptul că cele mai sacre numere ale calendarului solar sunt cuprinse în ea. În Sumer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. Este de înţeles de ce, mult mai târziu, misticii asociază pentagrama cu lumina în Sumeria antică, prin apropierea numelui UR cu ebraicul Or (Lumină). Era folosit între altele şi ca semn al oraşului, ceea ce azi am numi stema municipală.


În Summer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. 


In cultura iudaică, fără îndoială, un simbol dobândit de evrei în timpul robiei babiloniene, steaua cu cinci colţuri ajunge semnul adevărului şi înţelepciunii, fiind pusă în legătură cu Torah, cartea sacră a mosaismului. Cunoscută şi ca Pentateuh în bibliologia creştină, Tora conţine cele cinci cărţi atribuite lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul, fiecare carte fiind asociată cu câte un colţ al stelei. Exista puţine graffiti din sinagogi antice, precum cea de la Tell Hum, care înfăţişează pentagrama, iar în vremea Antichităţii putem spune că aceasta rivaliza la egalitate cu hexagrama. Prima este numită Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui Solomon (Kochav Shlomoh), în timp ce aceasta din urmă este cunoscută drept Steaua lui David sau Scutul lui David (Magen David). 


Anticii erau uimiţi de faptul că planeta Venus descria o dată la 4 ani o pentagramă perfectă. Datorită acestui ciclu, grecii au fixat olimpiadele o dată la 4 ani, iar simbolul oficial al acestora era chiar pentagrama.

pentagram banishing earth
În creştinism, ea reprezintă simbolul rănilor Mântuitorului Iisus Hristos, dar radacinile pentagramei sunt cu mult mai vechi decat crestinismul.Primii creştini au folosit pentagrama ca emblemă, crezând că este reprezentarea Cristului, iar mai târziu pentaclul a devenit foate important pentru multe doctrine esoterice medievale şi renascentiste care credeau în sistemele alchimiei Kabbalei şi Ceremonialului Magic. Magicieni, care practicau ritualurile, precum grecii, foloseau pentagrama ca un microcosmos al corpului uman. Practica Ritualului Magic a fost folosită pentru a crea o situaţie de apropiere de Dumnezeu prin folosirea simbolurilor şi a ritualurilor. Dar între pentagramă şi Creştinism au fost multe conexiuni înainte de cruce, care era doar o emblemă preferată, folosită pentru bijuterii şi amulete. Ea era asociată celor cinci răni ale Christului şi pentru că putea fi trasată dintr-o singură mişcare a peniţei, cu Alpha şi Omega ca unul. Pentagrama a fost de asemenea expresia secretelor gnostice care aveau ascunse şi alte istorisiri creştine. Adopţia pentaclului ca simbol satanic este relativ recentă, inscripţiile sale fiind reprezentarea Magiei Negre, care simbolizează triumful materiei şi dorinţele individuale peste dogmele religioase. 
 
În Cabbala medievală, această pentagramă simbolizează coborârea lui Iisus pe pământul plin de păcătoşi.
 

În mitologie, are multe conotaţii interesante. Acest semn a fost găsit în oraşul Uruk din Mesopotamia în secolul IV, î. Hr., semnificând corp divin sau perfecţiunea umană, iar egiptenii îl foloseau ca talisman pentru sănătate. 


De-a lungul timpului, pentagrama a  devenit simbol al cunoaşterii, al sănătăţii şi al înţelepciunii, preluat din geometria pitagoreică.

Pentagrama+(4)



După Pitagora, cele cinci colţuri ale pentagramei reprezintă cee cinci elemente: apa, aerul, pământul, focul şi spiritul. Spiritul este identificat cu capul din omul aşezat în stea şi apoi în cerc, pentru că spiritul este cel care conduce celelalte elemente ale pentagramei.


Pentagrama este unul dintre cele mai puternice şi persistente simboluri magice din istoria omenirii, fiind importantă pentru multe dintre culturile străvechi, de la cea maiaşă din America Latină, la cea indiană, chineză, şi egipteană. Au fost găsite inscripţionate pe zidurile peşterilor neolitice şi în desenele babiloniene, unde este marcat simbolul planetei Venus, în mişcarea sa, considerat de fapt, simbolul secret al zeiţei Ishtar. Scripturile, în special ebraice, sunt abundente în referinţe la pentagrame. Primele pentagrame au fost inscripţionate în vechile peşteri, pe stâncă, oamenii de atunci crezând că au o semnificaţie spirituală. În textele sumeriene pentagrama reprezintă cele 5 planete vizibile, iar acordînd aceasta cu matematicianul şi filozoful grec Pitagora, 5 reprezintă numărul omului din motivul diviziunii corpului său, cap, mâini, picioare. Totodată, fiecare dintre cele cinci vârfuri ale pentagramei reprezintă unul dintre cele 5 elemente care constituie omul: focul, apa, aerul, pământul şi eterul. 

PENTAGRAMA



PENTAGRAMA = 3 TRIUNGHIURI – FORMA LITEREI A, dar şi a literei greceşti, DELTA, simbolul DECHENEILOR.

„Scutul lui David”, cunoscut sub imaginea Stelei în cinci colţuri, simbolizează Omul cu ale sale cinci „Turnuri de supraveghere şi control”.


Unghiul din vârful Stelei corespunde capului.Cele două vârfuri laterale ale Stelei simbolizează braţele.Cele doua vârfuri inferioare ale Stelei în cinci colţuri „reprezintă” picioarele.

„Scutul lui David” aşezat cu vârful în sus este benefic în timp ce cu cele două vârfuri în
sus devine malefic, prin inversarea polaritatii.

El+Hombre+Microc%C3%B3smico+ +Teurgia+black

 

Pentagrama lui Agrippa  – Efigia lui Leonardo Da Vinci

În secolul al XV-lea acest semn a reapărut sub numele de Pentagrama lui Agrippa -Omul cosmic ideal. Foarte utilizată în activitatea talismanică, Steaua în cinci colţuri a constituit reprezentarea Microcosmosului – Omul în contact cu Macrocosmosul, acesta din urmă fiind simbolizat prin Steaua în şase colţuri. Contactul între cele două Universuri avea ca punct de legătură planetele.

david
 
 

Hexagrama 

Semnul Macrocosmosului. Implorarea omului către Dumnezeu (triunghiul ca vârful în sus).Răspunsul de acceptare a cererii (Triunghiul cu vârful în jos). Pecetea lui Solomon.



Scria Eliphas Levi : ,,Scutul lui David exprimă dominaţia spiritului asupra elemetelor; prin acest, semn se pot înlănţui demonii aerului, spiritele focului, spectrul apei şi fantomele pământului”. Mai departe, acelaşi autor consemnează; „Paracelsus (Teofrast Bombast von Hohenheim 1493-l541, alchimist şi medic – n.n) afirma că toate figurile magice şi toale semnele kabalisiice ale pentacolelor de care ascultă spiritele se reduc la două, sinteză a tuturor celorlalte: semnul Macrocosmosului – hexagrama (Steaua în şase colţuri) – şi semnul Microcosmosului – cel mai puternic – (Steaua în cinci colţuri)”.

Five Element chart



Pentagrama, prin forta energetica a cifrei 5, poseda magnetismul necesar pentru a declansa forta de atractie in fata careia nici o fiinta umana nu se poate ascunde. Dupa Paracelsus, exista cinci forte, cinci entitati (entia) care formeaza pentagrama omului si al carei echilibru si armonie au ca rezultanta sanatatea lui. Bineinteles, prin contrast, dezechilibrul acestor forte duce la boala si suferinta. In lucrarea sa, „Armonia universala”, Kepler argumentea efectul pentagonului instelat, al pentagramei, care reprezenta semnul distinctiv al membrilor Ordinului initiatic secret, condus de Pitagora. Ei denumeau aceasta pentagrarna penthalfa, care insemna „sanatate”.


Divinatia pentagramei este foarte veche. Pentru Pitagora, pentagonul pastreaza acea forta creatoare in interiorul sau, forta centrala, care deschide poarta secretelor timpului infinit.
In multe dintre documentele vechi, descoperim imaginea corpului omenesc cu bratele si picioarele departate, capatand astfel forma unui pentagon. Aceasta imagine 0 aflam studiata si reprodusa in cercetarile marelui Leonardo da Vinci – Omul Cosmic.

leonardo+da+vinci

 

Vechii magi erau preoti si regi, astfel au putut anunta venirea Mantuitorului Lumii, urmarind lumina pe care in traseul sau,a lasat-o steaua pe mantia intunecoasa a cerului. Cerul nu-si dezvaluie misterele, decat in fata celor care, patrunsi de cuvantul sacru, inteleg sa lucreze in folosul planului divin, lasand de-o parte scopurile se sensurile egoiste.


Steaua este pentagrama magica care poarta pe fiecare colt al ei cate o litera sacra: Iod, he, schin,vau, heEste, totodata expresia inteligentei care uneste si calauzeste forta bruta a celor patru puteri elementare: pamant, aer, apa, foc.Semnul profund si sacru al initiatilor din Templele Antice care, la simpla lui privire vibreaza cosmic, aceasta pentagrama poate fi numita si semnatura Creatorului pe marea sa opera cuprinsa intre univers si om.
 
 Totul in univers si in om se afla polarizat. Unicul se sprijina pe cele doua forme de creatie energia activa si cea pasiva, yin-ul si yang-ul orientalilor, zeul si zeita druizilor, fertilizatorul si fecunda latinilor etc. Initiatul incepe operatiunile de echilibrare studiind pentagrama lui Agrippa, in care se afla figurat, un om. Vointa domina fortele duale.

icosaedru
Pentagrama vazuta in 3D = MER-KA-NA

 

Pentagrama este polarizata pozitiv cand este folosita cu varful in sus si negativ cand este folosita cu varful in jos. Pentagrama de Foc este tiparul prin care se acceseaza Creatia acestui Univers, Mer-Ka-Na reprezinta Corpul Spiritului, in forma sa perfecta, asa cum a fost creeat de catre Sursa si cu ajutorul caruia Spiritul exploreaza Creatia in toate planurile, dimensiunile si densitatile sale si din acest motiv respecta tiparul pentagramei, dar nu se confunda cu ea.

 
images

Manuscrisele de la Marea Moarta 

– Nag Hammadi / Qumran-

 
qumran model
 
ln anul 1945, intr-una din pesterile unui munte, un taran a facut o descoperire arheologica extraordinara la Nag Hammadi. Aici, in Egiptul superior, taranul a descoperit 52 de texte care inlcud asa-numitele „Evanghelii secrete”, poeme si mituri atribuind lui Isus ziceri si credinte care sunt foarte diferite de Noul Testament.
Manuscrisele de la Nag Hammadi contin o varietate de texte, de la evanghelii secrete, poeme si descrieri quasi­filosofice ale originii universului, pana la mituri, magie si instructiuni ritualice. Muhammad Ali a recunoscut ca o parte din texte s-au pierdut pentru totdeauna, arse sau aruncate.Insa ceea ce a ramas este remarcabil: 52 de texte din primele secole ale erei crestine, inclusiv o colectie de Evanghelii crestine necunoscute pana atunci.
Muhammad’Ali al-Samman, cel ce a descoperit manuscrisele, a povestit dupa 30 de ani cum s-a intamplat totul.
Sapand in jurul unui bolovan pentru un pamant moale folosit pentru fertilizarea ogoarelor, Muhammad Ali a gasit un ulcior inalt de aproximativ un metru. ln interiorul ulciorului a descoperit 13 carti-papirus legate intre ele.
Dupa ce s-a intors acasa, a aruncat cartile si foile de papirus peste paiele adunate pe pamantul de langa cuptor. Mama lui Muhammad a recunoscut ca a ars multe dintre papirusuri in cuptor, impreuna cu paiele cu care aprindea ea in mod obisnuit focul. Muhammad a dus cartile la al-Qummus pentru a fi in siguranta.
Un profesor de istorie din zona, Rahgib, a vazut una dintre carti si a banuit ca este de valoare. A primit o carte de la al-Qummus si a trimis-o la un prieten din Cairo pentru a afla valoarea sa.
Codexul a fost vandut pe piata neagra a negustorilor de antichitati dn Cairo. Alte 5 texte au fost scoase prin contrabanda din Egipt si oferite spre vanzare in America. Profesorul Gilles Quispel, istoric al religiilor la Universitatea din Utrecht (Olanda) a auzit si el despre codex si indeamna fundatia Jung din Zurich sa cumpere codexul.
Ajuns pana la urma in mainile sale, descopera ca din codex lipseau cateva pagini, iar in anul 1955 a plecat spre Egipt pentru a incerca sa gaseasca Muzeul Copt. (1n imagine Gilles Quispel lucrand la textele Nag Hammadi, impreuna cu Henri Charles Puech — stanga si Pahor Labib— mijloc).
Ajungand la Cairo, s-a dus la Muzeul Copt si a imprumutat pozele unor texte.Intors in camera de la hotel, a incercat sa descifreze textele. Urmarind prima linie de text, Quispel a tresarit suprins: „Acestea sunt zicerile secrete ale lui Isus, si pe care geamanul sau Juda Toma le asternu pe hartie”. Aceasta era evanghelia lui Toma. Recenta descoperire a intregului text ridica noi intrebari: A avut Isus un frate geaman? De ce acest text de auto­identifica ca fiind o Evanghelie secreta?


03QumranMuseoBig
 
Quispel a descoperit ca acesta contine multe din zicerile cunoscute in Noul Testament, insa acestea, plasate in alte imprejurari, sugerau alte intelesuri si semnificatii.
 
Primul codex contine 5 carti: Kugaciunea lui 5tantul Pavel, Apocrita lui lacob (Cartea secreta a lui iacob), Evanghelia Adevarului, Tratat despre Inviere si Tratatul Tripartit.


Rugaciunea lui Sfantul Pavel


Rugaciunea Sfantului Pavel este primul manuscript din primul codex, numit si „Codexul Jung” din libraria Nag Hammadi. Textul, precum celelalte codexuri, este scris in limba copta, insa titlul este scris in greaca, limba originala a textului. Din acest manuscris lipsesc 2 randuri din prima pagina.
Textul este clar ca nu a fost scris de apostolul Pavel. Multi cercetatori ai textului 1-au identificat ca fiind o scriere Valentiniana. Acest lucru indica ca a fost scrisa intre anii 150 si 300 e.n. Cercetatorii au facut paralele cu multe alte texte ce ar putea fi drept surse, incluzand Corpus Hermeticum, Cele 3 stele ale lui Seth si Biblia dupa Filip.
 
Apocrifa lui lacob
 
Apocrifa lui lacob, cunoscuta si sub numele „Cartea secreta a lui lacob”, reprezinta un apocrif al Noului Testament. ln acest text sunt descrise invataturile secrete ale lui Isus catre Petru si lacob, date dupa invierea Lui, inainte de inaltare.
 
0 tema majora este cea ca trebuie sa accepte suferinta, ca fiind ceva inevitabil.
Textul este o traducere greceasca din limba copta, si este singura versiune care s-a pastrat.
Isus da lectii apostolilor destul de neobisnuite, si aparent aflate in contradictie. El ii invita cu el pe Petru si pe lacob in Imparatia Cerurilor, insa ei sunt distrasi de intrebarile celorlalti apostoli si pierd sansa. Dupa aceea, lacob trimite 12 apostoli, indicand (precum si in alte documente apocrife) ca lacob a devenit liderul miscarii.
 
Evanghelia Adevarului
 
Evanghelia Adevarului a fost denuntata ca „plina de blasfemii” de catre episcopul Irineu, care conducea biserica din Lion in jurul anului 180.
ln cartea Evanghelia Adevarului, textele relateaza originea speciei umane in termeni foarte diferiti de pasajele obisnuite ale Facerii. Povestea Gradinii Raiului este spusa din perspectiva sarpelui. Aici sarpele, cunoscut de mult ca aparand in literatura gnostica ca principiul intelepciunii divine, ii convinge pe Adam si Eva sa ia si ei parte la cunoastere, in timp ce „Domnul” ii ameninta cu moartea, incercand cu gelozie sa ii impiedice a reusi sa atinga cunoasterea, si in cele din urma, dandu-i afara din Paradis.
 
Tratatul Tripartit
 
Acest text apartine secolului al 111-lea sau al 1V-lea si este o lucrare gnostica gasita la Nag Hammadi. Este impartita in trei parti si cuprinde teterminismul Tatalui, creatia umanitatii, raul, tripartitia umanitatii si actiunile Mantuitorului.
Cel de-al doilea codex contine 7 carti: Apocrifa lui loan, Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Filip, Ipostazele Arhonilor, Despre Originea Lumii, Exageza sufletului si Cartea lui Toma Contestatatul.
240px Qumran refectoire locus 77

Apocrifa lui Ioan: cartea secreta

 
Apocrifa lui loan (Cartea secreta a lui loan) incepe cu o chemare de a se descoperi mistere si lucruri ascunse in tacere, mistere despre care Isusl-a invatat pe apostolul sau loan. „Isus a plecat acolo de unde a venit (1.13)”
S-a estimat ca aceasta carte dateaza dintre anii 120— 180 e.n.
ln acest document gasim referinte a trei entitati: psihicul, spiritul si materia. Toate trei sunt descrise intr-un portret detaliat. Primul este „psihicul Adam”, al demiurgului Jaldabaoth (Satan) arogant in spirit, „sunt tatal si Dumnezeul, si peste mine nu este nimeni” cu cei sapte emisari, creati dupa imagine, reflectati in haos, al „Tatalui perfect, primul om in forma unui om”.
 
Evanghelia lui Toma
Evanghelia lui Toma dateaza din anii 50-140 e.n.
 
Ca si in cazul evanghelilor canonice, nici in privinta Evangheliei dupa Toma nu putem raspunde in mod precis cand si unde a aparut. Lipsesc manuscrisele autografe, iar referintele din textconstituie incercari de a obtine legimitatea scrierii sub pretextul ca ar apartine unei figuri prestigioase, mai exact, un ucenic al lui Isus.
Despre locul in care a fost scrisa Evanghelia dupa Toma putem stii din indicatia pretioasa chiar in prologul cartii: „Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a grait Isus cel Viu si pe care le-a scris Didimos ludas Toma”. „Didimos” si „Toma” in graca inseamna „geaman”. ln loan 11,16, se precizeaza: „Toma, care se numeste Didimos”.
Din informatiile privind faptele lui Toma, putem spune ca Evanghelia duap Toma a fost scrisa undeva in Orientul Mijlociu, intre anii 50 si 140, e.n.
Este usor sa ne dam seama ca Evanghelia dupa Toma (la fel ca multe alte scrieri) este un text gnostic. Gnosticismul este o religie dualista care isi propune eliberarea omului prin dobandirea unei cunoasteri (gnosis) tainice, ezoterice, rezervata unor initiati si superioara oricarei credinte. Aceasta idee este sugerata si din prologul Evangheliei.
Tot aici, gasim multe diferente fata de evanghelile canonice. ln textele canonice (loan 11,26): „oricine crede in Mine nu va muri in veac”. ln Evanghelia lui Toma gasim: „oricine va gasi intelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea”. Aici, viata vesnica fiind dobandita prin cunoastere.
Un alt indiciu interesant: „Isus a spus: Fariseii si carturarii au luat cheile cunoasterii si le-au ascuns. Nici ei nu au intrat, nici nu i-au lasat pe cei care doreau sa intre. lar voi fiti insteti ca serpii si curati ca porumbeii”.
ln textul copt, cuvantul „cunoastere” este redat chiar prin termenul grecesc imprumutat (gnoza), care putea desemna invataturile ezoterice prin care se dobandea mantuirea.
Un alt indiciu prin care ne putem da seama de caracterul ezoteric, rezervat doar pentru initiati: „Isus a spus:Eu spun tainele mele acelora care sunt vrednici de tainele mele…”
Insusi Isus vorbeste de „cheia cunoasterii” (Luca 11,52).


Desi contine multe elemente gnostice, Evanghelia lui Toma nu are arhitectura unui sistem de credinte gnostica.
Gasim intr-un pasaj o polemica importriva trinitarismului: „Isus a spus: Acolo unde sunt zei, ei sunt zei. Acolo unde sunt doi sau unul, eu sunt cu el.” Sa fie oare vorba de o respingere a unui model trinitar in favoarea celui dualist gnostic sau monoteist crestin?


800px Qumran
Evanghelia lui Filip
ln Evanghelia lui Filip gasim fapte si ziceri ale lui Isus total diferite de cele cunoscute, din Noul Testament.
„…insotitorul mantuitorului este Maria Magdalena. Insa Hristos o iubea pe ea mai mult decat pe ceilalti Apostoli, si obisnuia sa o sarute pe gura sa. Ceilalti Apostoli fura raniti in sentimentele lor… Ei ii spusera lui Isus: ‘De ce tii la ea mai mult decat la noi toti? Mantuitorul le raspunse: ‘Din cauza Mea'”
 
Ipostazele Arhonilor

Ipostazele Arhonilor sau „Realitatea Conducatorilor” exprima mitologia gnostica a creatiei, a cosmosului si a umanitatii. Textul dateaza ca fiind scris in secolul III, e.n. si se presupune ca este originar din perioada tranzitionala in gnosticism, trecerea dintr-o etapa mitologica, intr-una filozofica.
Inceputul si concluzia documentului este crestin-gnostica, insa restul materialului este o naratie mitologica.
Lucrarea incepe cu un fragment cosmogonic. Desi numele sugereaza contactul cu legendele evreiesti, mitul se pare ca este anti-evreiesc. ln afara de primul paragraf, lucrarea nu contine caracteristici non-gnostice. Deoarece textul original nu a fost descoperit inca, singura versiune disponibila astazi este cea gasita la Nag Hammadi.
 
Despre Originea Lumii

ln lucrarea „Despre Originea Lumii” avem de-a face cu creatia si sfarsitul timpului. Cartea a fost gasita impreuna cu textele de la Nag Hammadi, in Codexul II. Cartea rescrie intreaga poveste a Genezei, si pozitia lui Yaldabaoth (demiurgul sau Satan) ca creator al lumii, indeplinind rolul de Zeu in GensEza. Mai mult, Sarpele din Gradina Edenului este descris ca un erou trimis de Sofia (insemnand intelepciune) pentru a ghida omenirea catre iluminare.


Cartea lui Toma Contestatarul


Acest apocrif al Noului Testament este cunoscut si ca „Evanghelia dupa Toma”. Mai mult de jumate din text reprezinta un dialog, iar la final un monolog. Se crede ca acest text a fost initial o lucrare crestina sub forma unei scrisori, ce mai apoi a fost transformata intr-un dialog, cum s-a intamplat cu alte texte.
Cartea lui Toma este posibil sa fie un text gnostic presarat cu elemente filolzofice iudeo-elenice, ajustate pentru audienta crestina.
Cel de-al treilea codex contine 5 carti: Apocrifa lui loan, Evanghelia Egiptenilor, Epistola lui Eugnostos, Sofia lui lisus Hristos si Dialogurile Mesiei.


Evanghelia Egiptenilor este tot un text gnostic. Acest document este parte a colectiei Nag Hammadi. Ca subtitlu sta scris: „Cartea sacra a Mareului Spirit Invizibil”
Cele doua versiuni ale „Evangheliei Egiptenilor” au fost descoperite la Nag Hammadi.
Principalele teme cu care se confrunta gnosticii setieni, sunt despre intelegerea
Gnosticii setieni si-au indreptat atentia pentru a intelege cum a luat nastere pamantul si cum Seth, in interpretarea gnostica, este Isus reincarnat, cu scopul de a elibera sufletele.
 
deadseamap
Epistola lui Eugnostos
 
Epistola lui Eugnostos, sau „Eugnostos cel binecuvantat”, este una din lucrarile gnostice descoperite la Nag Hammadi, continand doua copi ale acestui text. Nu se stie exact daca aceasta a fost scrisa intradevar de un om numit Eugnostos („gandire corecta”).
Textul descrie cosmogonia esoterica a gnosticilor. Similara cu cosmogonia din Sophia lui Isus Hristos, este posibil ca aceasta lucrare sa fie o adaptare a epistolei pentru crestini.
 


Sofia lui Isus Hristos
ln Sofia (intelepciunea) lui Isus Hristos gasim notiunea a trei divinitati intr-o ierarhie aparent bazata pe Geneza 1- 3 (Omul Nemuritor = Dumnezeu; Fiul Omului = ADAM; Fiul Fiului Omului, Salvarea = Seth).
Manuscrisul coptic este datat din secolul IV, insa contine si fragmente grecesti datand din secolul III. Textul este foarte asemanator cu Epistola lui Eugnostos, insa cea din urma prezinta modificari si adaugari crestine.
Continutul mistic descrie creatia zeilor, a ingerilor si a universului cu accentul unui infinit si metafizic adevar.
Textul este compus din 13 intrebari din partea discipolilor, urmate de un discurs al lui Isus. Cateva intrebari sunt: „Cum sa gaseasca adevarul”, iar Isus le raspunde explicandu-le ceea ce este minciuna. „Cum au luat nastere lucrurile?”,
Intrebarile sunt referitoare la cum pot gasi adevarul— Isus explicandu-le ce este minciuna —, cum au inceput lucrurile, despre identitatea lui Isus, despre imortalitate, numarul de spirite si in cele din urma, ultima intrebare, de unde au venit si care este scopul omenirii.


Dialogurile Mesiei


ln acest text, Isus discuta cu discipolii sai, in special cu Matei si luda /Toma. Textul a fost scris undeva intre anii 120-180. Textul contine discutii despre mitul creatiei bazat pe Geneza, cosmogonie interpretata si un fragment al unei viziuni apocaliptice.
Textul apare o singura data in codex si este grav deteriorat. Bucatile care au scapat indica continutul general al unei discutii cu Isus intr-un mod similar cu Evanghelia lui Toma. Este posibil ca acest text sa fie bazat pe Evanghelia lui Toma.


Cel de-ai patrulea codex contine 2 carti: Aprocrifa iul Ioan si evangheila egiptenlior.
Cel de-al cincilea codex contine 5 carti: Epistola lui Eugnostos, Apocalipsa lui Pavel, Apocalipsa a lui lacob I, Apocalipsa a lui lacob II si Apocalipsa lui Adam
QumranGn

 

Apocalipsa lui Pavel (varianta copta)
 
Acest text nu trebuie confundat cu Apocalipsa lui Paul. Este mentionata de Epiphanius. Textul descrie urcarea lui Pavel in Ceruri, trecand prin diferite etape, iar Yaltabaoth (Satan— descris ca un om invarsta pe un tron) impiedicandu-I sa urce mai departe. Un suflet care nu are cunoasterea (gnosis) pentru a-I infrange pe Yaltabaoth, este trimis inapoi pentru a fi reincarnat.
 
Prima apocalipsa a lui lacob
 
ln prima carte a Apocalipsei a lui lacob, sta scrisa conversatia lui Isus cu fratele sau (frate spiritual), lacob.


Asa a vorbit Domnul meu cu mine: „vezi acum si prinderea mea. Ti-am dat un semn despre aceste lucruriJames, fratele meu. Nu fara motiv te-am numit fratele meu… lti voi da un semn, sa stii si sa auzi.”
„Eu sunt imaginea Lui. Am adus cu mine imaginea Lui, pentru ca fii Sai sa stie cine este. lti voi arata totul din acest mister. Insa ei ma vor prinde peste doua zile, pentru mine sfarsitul este aproape.”
lacob a spus: „Ai spus ca te vor prinde, insa eu ce pot face? Mi-a spus: Nu te teme, lacob, caci si pe tine te vor prinde. Dar pleaca din lerusalim.” (urmatoarele fragmente sunt distruse.)
Cartea este numita si ca „Revelatia lui lacob” si probabil este un titlu mai potrivit. 0 copie mai recenta a fost gasita si in Codexul Tchacos.
Textul s-a pastrat remarcabil in decursul anilor. La fel ca si celelalte carti, Prima Apocalipsa a lui lacob a fost ascunsa la Nag Hammadi in secolul IV, incercand sa le protejeze pentru a nu fi distruse.
gilles quispel lucrand la manuscris
ln prima parte lacob nu intelege sensul crucificarii lui Isus, insa mai apoi, Isus ii dezvaluie secretul lui lacob pentru a putea ajunge in Ceruri, fara a mai fi oprit de puteri malefice ale demiurgului.
A doua apocalipsa lui lacob
A doua apocalipsa a lui lacob (in acest context, apocalipsa inseamna revelatie sau viziune. Engleza = Revelation) este una din evanghelile gnostice, parte din apocrifele Noului Testament. A fost scrisa in secolul II e.n, apoi a fost ingropata si redescoperita impreuna cu celelalte 52 texte gnostic-crestine.
Desi textul este gnostic, contine multe teme crestine-evreiesti, facand cercetatorii sa creada ca este una dintre cele mai vechi scrieri. Un lucru ciudat este ca aceasta a fost scrisa inaintea primei apocalipse a lui lacob.
Textul descrie un sarut pe buze intre lacob si Isus, similar cum a sarutat-o si pe Maria Magdalena.
„Si Isus m-a sarutat pe gura. M-a tinut si mi-a spus: Dragul meu, o sa-ti dezvalui acele lucruri pe care le stiu doar cerurile si ingerii. 0 sa-ti dezvalui totul, dragul meu. 0 sa-ti dezvalui ce este ascuns. Dar acum, intinde-mi mana si tine-ma de mana.”
Oricum, textul este posibil sa fie o metafora si sa nu reprezinte o scena dintre dă homosexuali precum pare.


Textui se inchele cu moartea iul iacob, text transmis pe caie oraia:
„Au decis sa-1 arunce, sa-1 prinda in lanturi si sa-1 tarasca pe jos. L-au tinut si au pus o piatra mare pe abdomenul lui. S-au pus cu picioarele pe el. Apoi s-a ridicat si 1-au pus sa faca o groapa. L-au facut sa intre inauntru, iar apoi I­au acoperit pana la abdomen, impietrindu-1.”


qumran2

Al saselea condex contine 7 carti: Cronica lui Petru si ai celor 12, Traznetul si Intelectul Perfect, Fundamentul Puterii Noastre, Plato-Republica (gnostic fals), Discursul despre 8 si 9 (hermetism), Rugaciunea Recunostintei (hermetism) si Aselepius 21-29 (hermetism).

 
Faptele lui Petru si ai celor 12 apostoli
Textul este impartit in doua parti, o alegorie si o expozitie gnostica a intelesului ei. Alegoria descrie o poveste, similara cu una din Evanghelia lui Matei. Textul este impartit in doua parti, initial o alegorie, iar apoi o expozitie gnostica a intelesului.
Traznetul si Intelectul Perfect
Un alt text intitulat ciudat, „Traznetul, Minte Desavarsita” (tradusa si: „traznetul si intelectul perfect”) ofera un poem extraordinar, narat de o putere divina feminina:
„Intrucat Eu sunt primul si ultimul. Sunt cel onorat si cel batjocorit.
Sunt curva si preasfanta.
Eu sunt sotia si fecioara …
Eu sunt stearpa, si multi sunt fii mei …
Eu sunt linistea cea de neinteles …
Eu sunt rostirea numelui meu.”
Platon — Republica


manuscrise+marea+moarta
Originalul nu este un text gnostic, insa versiunea descoperita la Nag Hammadi este modificata, fiind adaugate concepte gnostice.
Cel de-al saptelea codex contine 5 carti: Parafraza lui Shem, Tratatul Marelui Seth-11, Apocalipsa lui Petru (gnostic), Invataturile lui Silvan si Cele 3 Stele ale lui Seth.



Parafraza lui Shem


Parafraza lui Shem este o scriere despre ascensiunea si recesiunea Pamantului. Este mentionat marele potop, distrugerea Sodomei si botezarea si invierea Mantuitorului.


 
Al doliea tratat ai mareiui Seth
 
Aceasta scriere se afla printre primele lucrari crestine in care Isus nu este descris murind pe cruce. Ideea crucificarii ca fiind falsa apare si in alte cateva texte crestine care au fost redescoperite.
Inainte sa fie descoperite, aceasta idee a crezut a fi una islamica (sec. VII). Oricum, unii gnostici au crezut ca Isus nu a fost un om, asadar, nu putea sa moara.
„Pentru moartea mea, ce ei cred ca s-a intamplat…”, „si-au rastignit omul lor ca sa-I omoare…”
„Simion, ce mi-a purtat crucea…”, „… deasupra mormantului au pus coroana de spini, si eu radeam de ignoranta lor” (Isus era naratorul)


Apocalipsa lui Petru (gnostica)


Apocalipsa lui Petru a fost scrisa undeva intre anii 100 si 200 e.n. Apocalipsa lui Petru a fost inclusa de Nichifor, patriarh al Constantinopolului (806-814 e.n.) pe lista scrierilor controversate ale Noului Testament. Acest text a cunoscut o larga circulatie si a ajuns destul de cunoscuta gasindu-si un loc in canon pana sa fie respinsa, si in cele din urma, uitata cu totul. S-au pastrat insa fragmente ale carti in altele: Apocalipsa lui Ezdra, Viziunea lui Pavel, Patimile Sf. Perpetua si viziunile din Istoria lui Varlaam si losafat.
Acest text ofera cea mai veche marturie din literatura crestina, a acelor reprezentari imagistice ale raiului si iadului care au exercitat o influenta indelungata. Imaginile se inrudesc foarte putin sau chiar deloc cu Cartea lui Daniel, Apocalipsa Sf. loan sau Cartea lui Enoch.
Aici raiul este descris ca fiind asemanatoare cu Campiile Elizee si cu Insulele Binecuvantatilor. Sfintii fiind incoronati aici cu flori si frumosi la chip.
Un discurs eshatologic al lui Isus, exprimat probabil dupa inviere, fiindca versetul 5 sugereaza ca discipolii au inceput sa predice Evanghelia, se termina brusc in momentul enumerarii pacatosilor din iad si a pedepselor acestora.
Textul este presarat cu descrieri ale iadului si scene de groaza: „Insa laptele femeilor care curge din pieptul lor si se incheaga va zamisli mici fiare mancatoare de carne: iar acestea se vor urca pe ele si le vor sfasia.”
 
nag hammadi
Invataturile lui Silvan
 
Cartea „Invataturile lui Silvanus” dateaza din jurul anului 150 e.n. Nu este un text gnostic, dar contine avertizari anti-gnostice.
Autorul este necunoscut.


Cele 3 stele ale lui Seth


Este singura copie care a supravietuit, descoperita printre celelalte la Nag Hammadi. Textul este posibil sa apartina cultului gnostic setian (il vedeau pe Isus ca pe un erou, fiind defapt reincarnarea lui Seth)


Textul a tost scris in secolul al 111-lea, in timp ce au devemt mai separati de crestimsm, si mai aproape de Platonism.
Cel de-al optulea codex contine 2 carti: Zostrian (Gnosticism Setian) si Epistola lui Petru catre Filip.
 
Zostrian

Zostrianos este un text setian gnostic. Principala copie carea supravietuit face parte din libraria Nag Hammadi, insa este serios distrusa.
Precum si in Marsenes si Allogenes, textul contine o viziune primita de la un om numit Zostrianos si explica in detaliu, cosmologia esoterica.
Epistola lui Petru catre Filip
Iisus apare apostolilor pe Muntele Masililor ca o lumina puternica deoarece „nu mai era prezent in corp”.
Bazandu-ne pe o paralela cu Apocrifa lui loan si irimia, sugeram ca Epistola lui Petru catre Filip a fost scrisa la sfarsitul secolului al doilea, sau inceputul celui de-al treilea, e.n.
Este construit in dialog gnostic, inclusandu-se si texte non-crestine sau partial crestine. Aceste materiale au fost adoptate ca dovezi ale invierii lui isus.
0 alta copie mai recenta a fost gasita in Codexul Tchacos.
 
Cel de-al noualea codex contine 3 carti: Melhisedec, intelepciunea lui Norea, Marturisirea Adevarata.
 
Melchisedec
Melhisedec
Melhisedec (sau Melchizedek) este o figura enigmatica mentionata de doua ori in Vechiul Testament ca Regele Salemului, preotul Dumnezeului Cel Mare, in perioada patriarhului Abram.
in textul descoperit la Nag Hammadi, numit si Melhisedec, acesta este descris ca un Mesia. Traieste, predica, moare si invie, dintr-o perspectiva gnostica. in text se spune ca venirea Fiului lui Melchizedek va adue pacesi justitie.
Despre Melhisedec mai gasim scris si in Noul Testament, aparand in Epistola catre evrei. Aici isus este identificat ca fiind un preot in ordinul lui Melhisedec, jucand rolul de Mare Preot, odata si pentru totdeauna.
intelepciunea lui Norea
Uneori gasit tradus si ca „Gandurile lui Norea”, este un text setian gnostic. Principala copie care a supravietuit face parte din libraria Nag Hammadi.


Textui apartine sectel gnostice setiene, ce ii au pe ieth ca erou, reincarnat in isus.
 
Al zecelea codex contine textul Marsanes.
 
Marsanes este un text setian gnostic. Principala copie care a supravietuit face parte din codexurile de la Nag Hammadi. Din acest text patru pagini lipsesc, iar alte randuri sunt sever deteriorate, nemaiputand sa fie deslusite. Cele mai deteriorate sunt primele zece pagini.
Precum Zostrianos si Allogenes, textul descrie o cosmogonie esoterica foarte elaborata, revelata prin Marsanes. ln text, sunt indicatii cum ca Setienii au dezvoltat ideea de monism, o idee comparabila cu notiunile lui Heracleon, de perfectiune universala.
Aici gasim notiunea de perfectiune universala, iar permanenta este exprimanta ca statornicia lumii a tot ce exista, materia din univers putand sa-si schimbe forma, insa neputand fi creata sau distrusa.
Cel de-al unsprezecelea codex contine 4 carti: Interpretarea Cunoasterii, Talmacirile lui Valentinus, Allogenes si Hypsiphrone.
 
Talmacirile lui Valentinus
 
Valentinus (100— 160) a fost un teolog gnostic-crestin timpuriu. A fondat scoala sa in Roma. Potrivit lui Tertullian, Valentinus era un candidat pentru episcopie, dar si-a pornit propriul drum atunci cand a fost ales altcineva.
Valentinus a scris multe lucrari, insa doar fragmente s-au pastrat. Nu suficient insa pentru a reconstitui intreg textul. Doctrina sa ne este cunoscuta prin discipolii sai. ln Talmacirile lui Valentinus se spune ca exista trei feluri de oameni: spirituali, psihici si materiali; si doar cei de natura spirituala (proprii urmasi) primesc gnoza (cunoasterea) ce le permite sa se intoarca in Pleroma. Cei de natura psihica (crestini obisnuiti) vor primi mai greu o Salvare, in timp ce aceia de natura materiala (paganii si evreii) vor fi damnati catre pieire.


Allogenes


Principala copie a acestui text este cea continuta in libraria Nag Hammadi. Desi lipsesc cateva linii. Un mic fragment a fost descoperit mai recent in Codex Tchacos.
ln text este vorba de revelatiile lui Allogene. Acesta descrie cum invinge frica si ignoranta, si ascede catre taramul esoteric a lui Dumnezeu.
nh content codex 6 13
 
Cel de-a doisprezecelea codex contine 3 carti: Spusele lui Sextus (Pitagoreic), Evanghelia Adevarului, Fragmente.
„Afirmatilie lui Sextus”, este un text eseienistic — pitagorean, popuiar atat printre gnostici cat si printre crestinn non-gnostici. Desi a fost cunoscuta inainte din alte versiuni, o traducere copta, partiala, apare intr-una din cartile apocrife ale Noului Testament.
Este similara cu Evanghelia lui Filip si Evanghelia lui Toma, fiind doar o colectie de afirmatii. Spre deosebirile de scrierile crestine, intelepciunea vine de la un om numit Sextus, nu Isus. Sextus apare a fi Pitagorean. Cea mai veche mentiune apare in secolul III, de Origen. lata cateva dintre cele 104 afirmatii:


nh o location3

„Nu fi anxios pentru a multumi multimea”

„Nimic nu este asa de deosebit pentru intelepciune, precum adevarul”
„Un inteligent este oglinda lui Dumnezeu”


Un posibil autor este Quintus Sextius, un filozof roman ce a combinat stoicismul cu pitagorismul, ce a trait in primul secol al erei noastre.
Si in final, cel de-al treisprezecelea, nu este chiar un codex. Contine Trimophic Protennoia si cateva randuri din „Despre Originea Lumii”.
 
Trimorphic Protennoia
 
Textul „Trimorphic Protennoia” este un text setian gnostic. Singura copie care a supravietuit este cea descoperita la Nag Hammadi.
Numele textului inseamna „Primul care Este in cele Trei Forme”, incluzand credinte setiene. Textul este neobisnuit deoarece este scrisa ca si cum ar fi scris-o insusi Dumnezeu. Textul contine explicatii ale naturii cosmologice, creatiei si o perspectiva a lui Isus.
Textul pare dificil de inteles, dar probabil aceasta a fost si intentia. Gnosticismul era concetrat mai mult spre cum textele influentau oamenii decat continutul lor.


Invataturile secrete au fost scrise in asa fel incat nu oricine citea sa poata sa inteleaga. Textul se pare ca a fost scris pentru un nivel inalt de initiati. „Acum stati! Va voi dezvalui misterele mele, pentru ca sunteti fratii mei, si le veti cunoaste pe toate.”

Aici este intradevar un mister. Urmatoarele linii lipsesc, urmand: „Am spus lor despre misterele mele”. Unele speculatii iau in considerare posibilitatea ca aceste linii sa nici nu fi existat, iar absenta lor sa faca parte din invatatura textului.
qumran3

La inceputul erei crestine, crestinismul a dus o lupta de supravietuire, chiar si cu pretul ascunderii unor texte timp de 2000 de ani. Multe texte au fost denuntate ca „erezii” de catre membrii ortodocsi. Se stie demult ca multi dintre primii discipoli ai lui Isus erau condamnati de catre alti crestini ca fiind eretici, insa tot ce se stia despre ei provenea din atacurile cuprinse in scrierile oponentilor lor.

Datorita acestor evanghelii ascunse am putut afla si cealalata versiune. Cercetarea acestor scrieri este extrem de importanta, indemnul lasat de Isus „Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” lasa o poarta deschisa tuturor celor care vor sa cerceteze indeaproape crestinismul si viata lui Isus.


Sursa: descopera.org
IISUS IN INDIA

DOCUMENTAR„IISUS IN INDIA”


Iisus in India – Mit sau adevar? (Documentar,2008)

In continuare va prezint 2 articole pe acest subiect, care sustin ipoteza documentarului:


Articol nr 1


O ipoteza cu conotatii medicale

Iisus nu a murit atunci cand a fost rastignit
 
 
iisus


Moartea pe cruce a lui Iisus din Nazaret a lasat o urma de nesters asupra a milioane de vieti umane. Tristetea de nedescris a sfirsitului si bucuria luminoasa a Invierii lui Hristos constituie piatra de fundament a religiei crestine. Dar iata ca hindusii, persanii si pakistanezii sint ferm convinsi ca Iisus a mai trait multi ani dupa rastignire pe paminturile lor si ca a murit la batrinete in Kasmir.
 
Prima mentiune in Coran: a existat un adapost pentru Avatar
 
In capitolul 23 al Coranului se gasesc urmatoarele rinduri: Noi (Allah) i-am facut pe fiul Mariiam (Iisus) si pe Mama Sa simbolul umanitatii si le-am dat un adapost la poalele unui munte spalat de un izvor proaspat. Ce inseamna acest citat? Se pare ca, potrivit credintelor musulmanilor, Iisus, impreuna cu Mama Sa Maria, cu apostolul Toma si cu Maria Magdalena, a parasit Palestina dupa ce a inviat si a mers pe drumul parcurs inca din tinerete, drumul catre Orient, catre India.
Date despre intoarcerea lui Iisus in India se pot intilni nu numai in textele islamice, ci si in cartile sfinte ale persanilor, ale budistilor, hindusilor, evreilor si ale crestinilor gnostici. Aici s-au pastrat insemnari despre viata lunga a lui Iisus in India si despre moartea Sa la Shrinagar.
Aceasta este capitala veche a Kasmirului, asezata printre riuri la poalele muntelui Himalaya si vizitata in fiecare an de zeci de pelerini. Pentru indieni, El este Avatarul dragostei, adica divinitatea intruchipata in om. Multi crestini care au venit in tinutul unde El si-a gasit linistea de veci au remarcat sentimentul de fericire si luminare care i-a cuprins in apropierea acestor locuri sfinte: Linistea si bucuria ne-au cuprins pentru ca noi tot timpul am simtit in adincul sufletului ca El nu a putut sa moara atit de ingrozitor – cu asemenea cuvinte descriu martorii minunea vederii ultimului adapost al lui Iisus.
 
Salvarea rasei umane s-a infaptuit prin singele lui Iisus
 
Haideti sa analizam faptele istorice si datele care au ajuns pina la noi, date care privesc circumstantele chinurilor si Invierea lui Iisus. Pentru inceput trebuie sa amintim un articol care a stirnit multe discutii: Salvarea deplina a corpului lui Iisus Hristos. Acesta a fost publicat in presa italiana, la data de 2 iulie 1960, de catre Papa de la Roma Ioan al XXIII si continea un mesaj al Papei catre episcopii catolici. In el se spunea ca salvarea rasei umane s-a infaptuit prin singele lui Hristos, de aceea pentru ispasirea pacatelor omenesti moartea Sa nu este esentiala.
Ce l-a indemnat pe Papa sa afirme acest lucru? De ce in anul 1960 dupa Nasterea lui Hristos autoritatile spirituale au simtit nevoia de a le comunica credinciosilor ca moartea Mintuitorului nu este o conditie esentiala a salvarii si ca ar fi suficiente varsarea singelui Sau si chinurile indurate pe cruce? Probabil ca cercetarile savantilor din toata lumea au avut asupra parintilor bisericii o influenta foarte serioasa.
In rindurile urmatoare o sa incercam sa analizam unele dintre aceste fapte. In primul rind, moartea ca urmare a rastignirii survenea de obicei dupa a patra zi de chinuri. Adesea, dupa o zi si jumatate, pedeapsa se considera savirsita, iar criminalul era coborit de pe cruce. Daca cei apropiati reuseau sa ii trateze ranile, cel rastignit continua sa traiasca.
 
Dupa trei ore pe cruce, Hristos a intrat intr-o stare de catalepsie
 
Numeroase marturii ale martorilor oculari arata ca ranile lui Iisus dupa ce a fost coborit de pe cruce au continuat sa singereze. Orice medic stie ca aceasta este o dovada incontestabila a faptului ca omul este viu. Cind se opreste inima, suvoiul de singe inceteaza sa mai curga, vasele sangvine subcutanate se golesc si nu mai pot singera. Golirea lor este si primul semn al mortii, golire care se manifesta printr-o paloare foarte pronuntata a pielii.
Pe baza tuturor datelor si scrierilor pe care le au despre rastignirea lui Iisus, expertii au ajuns la o concluzie: dupa trei ore petrecute pe cruce, Hristos a intrat intr-o stare de catalepsie, dar inima lui a continuat sa bata.
Aceia care au putut sa observe trecerea prin foc sau transa ca de moarte a yoghinilor (in aceasta stare toate procesele vitale sint incetinite pina la niste limite critice, practic neobservabile fara niste aparate extraordinar de sensibile) isi pot imagina starea in care a intrat Mintuitorul atunci cind a fost ranit. Durerile cauzate de loviturile de bici, durerile miinilor strapunse de cuie si spini s-au dizolvat intr-o stare stranie a constiintei.
Au mai ramas doar loviturile de sulita! Probabil ca acestea au provocat moartea. Cu toate acestea, singele si apa care, potrivit cuvintelor lui Ioan si ale altor martori, au curs din rana facuta de sulita nu aveau cum sa provina de la inima. Atunci cind acest organ vital este lovit direct survine moartea fulgeratoare, iar pierderea de singe este minima. Ranirea unei artere tangente, in schimb, ar fi provocat o hemoragie abundenta, cel ranit ar fi pierdut singe pe parcursul a citeva minute. Rana ar fi continuat sa singereze slab si dupa ce corpul a fost coborit dupa cruce. Probabil ca sulita nu a intrat foarte adinc si nu a atins inima.
In anul 1969, Vaticanul a poruncit demararea unor cercetari detaliate ale relicvelor sfinte reale care au ramas din acele vremuri. Cercetarile au durat sapte ani si au ajuns la unele rezultatele.
 
Pilat din Pont nu a dorit moartea Mintuitorului
 
Acum intram in zona presupunerilor si a enigmelor, care de asemenea au o baza destul de stabila – numeroasele marturii ale unor persoane istorice reale si documentele adevarate care au ajuns pina la noi.
Iata prima presupunere: Pilat din Pont nu a dorit niciodata moartea lui Iisus. Exista citeva dovezi care confirma acest fapt: unul dintre ele este originalul scrisorii trimise imparatului Tiberiu, scrisoare care se pastreaza la biblioteca din Vatican. In aceasta epistola, scrisa in anul 32 de la Nasterea lui Iisus Hristos, el il descrie pe Iisus ca pe o persoana remarcabila, care se gasea deasupra tuturor filozofilor si invatatilor acelor timpuri, si il recunoaste ca pe adevaratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
Atitudinea lui Pilat fata de Nazaritean a provocat o stare de agitatie printre iudeii bogati, acestia l-au amenintat ca se vor adresa imparatului, iar din aceste conjucturi politice s-a ajuns la un moment dat la un compromis. Iisus a fost rastignit pe cruce. Neavind puterea sa il scape de chinuri, Pilat din Pont a organizat rastignirea in asa fel incit cel chinuit sa suporte caznele grele la care era supus.
 
Pestera din gradina lui Iosif din Arimateea
 
Iata mai departe citeva fapte care tin de istoria crestinatatii. Imediat dupa rastignire, Iosif din Arimateea i-a cerut lui Pilat permisiunea sa ia corpul de pe cruce, iar Pilat i-a dat voie, chiar daca cei rastigniti nu erau ingropati in morminte separate sau rudele nu puteau sa ii ia pentru a-i inmorminta. Se pare ca Pilat spera ca Iisus sa mai fie inca in viata.
Mergind mai departe, aflam ca trupul a fost dus intr-o pestera spatioasa si bine aerisita construita intr-o stinca in gradina lui Iosif din Arimateea. Intrarea in aceasta pestera era blocata cu o piatra foarte mare. Pina in zilele noastre au ajuns insa stiri cum ca din aceasta pestera exista o intrare tainica in casa lui Iosif. Chiar aceasta pestera a servit de adapost pentru familia lui Iosif in perioadele cu probleme sociale.
Iata din nou unele marturii din scrierile lui Ioan. Acesta spune ca a venit un om bogat, Nicodim, care a adus cu el aproximativ 40 de kilograme dintr-un amestec tamaduitor din smirna, aloe si alte plante care se foloseau la tratarea ranilor. Este interesant de remarcat ca farmacistii din evul mediu, folosind salvia si verbina, citau o poveste care spunea ca aceste ierburi si-au dobindit puterea deosebita pentru ca au crescut pe Golgota si au vindecat ranile lui Iisus.
 
Invierea dupa trei zile
 
Potrivit legendelor, Mintuitorul le-a spus ucenicilor ca templul corpului Sau va renaste dupa trei zile. Cuvintele Sale au fost luate de catre apostoli drept o metafora – Mintuitorul a trebuit sa le dovedeasca ca este viu: le-a aratat ucenicilor ranile, a mincat alaturi de ei – peste prajit si miere.
Izvoarele se contrazic unul pe altul in ceea ce priveste Inaltarea. Matei nici macar nu aminteste de acest lucru! O alta Evanghelie spune ca disparitia lui Iisus a avut loc in aceeasi zi ca si Invierea. O a treia afirma ca Iisus s-a intilnit cu ucenicii sai inca 40 de zile, dindu-le sfaturi pentru viitor. Ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic, Mintuitorul s-a intilnit cu ucenicii, probabil ca a petrecut cu ei 40 de zile, tratindu-si ranile si recuperindu-si fortele, iar dupa aceea a disparut. Unde a plecat insa?
In majoritatea izvoarelor si cronicilor acelor timpuri exista marturii ca Iisus si-a continuat misiunea, calatorind prin Orient, in cautarea ramurilor de israeliti rataciti. Asemenea neamuri existau foarte multe in Orient, pentru ca dupa distrugerea Imperiului Asirian numai o parte foarte mica a iudeilor s-au intors in Palestina. Celelalte zece triburi s-au imprastiat prin Persia, Baktria (astazi Afganistan) si dincolo de granitele Indusului – in Kasmir.
Aceasta tara din partea de vest a Tibetului himalayan este cunoscuta in Orient ca Raiul pamintesc. Pina in zilele noastre, in aceste tinuturi traiesc oameni care isi spun ben-e-Israil, ceea ce inseamna Fiii lui Israel. Exista de asemenea un numar foarte mare de lucrari, de cercetari vechi si contemporane care vorbesc despre originea israeliteana a locuitorilor Afganistanului si Kasmirului. Probabil ca spre acestia si-a indreptat drumul Iisus.
 
Drumul lui Iisus catre Kasmir
 
Multe dintre izvoarele sanscrite, cum ar fi Bhavisia Mahapurana, afirma ca Iisus a parasit Palestina imediat dupa sarbatoarea celor 50 de zile. Insotit fiind de Toma, de Nascatoarea Maria si de Maria Magdalena, El s-a indreptat catre Damasc, apoi pe un drum de caravane au trecut prin partea de nord a Persiei. Pe drum, Iisus a propovaduit foarte mult credinta, a vindecat numerosi bonavi, de unde si-a capatat numele de Tamaduitorul celor leprosi. Acest pelerinaj maret, in timpul caruia El a calatorit prin India, a durat citiva ani.
Potrivit spuselor Sfintului Toma si izvoarelor musulmane, Iisus, Maria si Toma s-au gasit pentru o perioada scurta de timp la Taksil (astazi teritoriul Pakistanului), de unde si-au continuat drumul catre Kasmir. Mama Sa nu a suportat greutatile drumului si a murit pe cind calatoreau. Pe locul unde s-a intimplat acest lucru, la 30 de mile de Ravalpindi, in zilele noastre se gaseste orasul Marri, denumit asa in cinstea ei. Mormintul ei din Pindi-Point ramine un loc sfint foarte important si in zilele noastre. In anul 1950, relicvele sfinte au fost restaurate datorita lui Khvadj Nazir Ahmad, autorul studiului Iisus in raiul pe pamint.
Mai departe drumul lui Iisus a trecut printr-o vale, astazi cunoscuta sub numele de Valea lui Iisus. Acesta este un loc minunat, intr-o zona de munte, iar in zilele noastre este populat de tribul iahudi, urmasii triburilor israelitilor. De aici, El s-a indreptat catre un tinut, denumirea caruia inseamna astazi locul unde s-a odihnit Iisus, iar in cele din urma a ajuns la Shrinagar, capitala Kasmirului.
Este important sa subliniem ca in ultima sa calatorie Iisus a repetat aproape in intregime drumul facut in tinerete, despre care ne sint cunoscute foarte multe lucruri.
 
Locurile prin care a trecut Mesia
 
Probabil ca multi dintre adeptii crestinismului timpuriu, facind descrierea vietii lui Iisus, au pus datele care se refereau la aceasta a doua calatorie pe seama primeia. Si numai in zilele noastre cercetatorii au putut  sa descopere adevarul.
Din fericire, traditiile de neclintit ale Orientului au permis pastrarea aproape neschimbate a multor denumiri de regiuni si zone. Astfel incit, chiar si astazi, avem posibilitatea de a reface calatoria lui Mesia dupa denumirile geografice ale unor zone ale Kasmirului. Iata numai citeva exemple: Iuza-dhara – Izvorul lui Iisus, Iuzu-hatpura – Locul lui Iisus, Issa-Kus – Muntele lui Iisus, Iusu-maidan – Lunca lui Iisus, Ius-marg – Cararea lui Iisus, Tahte-taus – Locul unde a locuit Cel Maret.
 
Mormintul Prorocului – in cripta Rozabal
 
Potrivit manuscriselor Manastirii Himis si documentului Bhavisia Mahapurana, barbatul care a sosit in aceasta tara cu miinile si cu talpile ranite a produs o impresie extraordinara asupra imparatului Radja Shalevahin. Radja a fost atras de invataturile lui Iisus, L-a ajutat de foarte multe ori si I-a promis ca ii va urma sfaturile. Pina la sfirsitul vietii Sale, Iisus a trait intr-un adapost pe riul Dal si numeroase persoane au venit la El sa-i asculte propovaduirile si sa se tamaduiasca.
Atunci cind si-a presimtit moartea, Mintuitorul l-a sfatuit pe Toma sa urmeze drumul sau si, de asemenea, i-a cerut sa il ingroape in locul in care va muri. Acest mormint se gaseste astazi in centrul Shrinagarului contemporan, in cripta Rozabal, ceea ce in traducere inseamna mormintul prorocului.
Pe o tablita veche care s-a pastrat acolo se gasesc doua urme ale talpilor lui Iisus, pe care se vad foarte bine cicatricele care au ramas dupa rastignire. Inscriptiile de pe pereti scrise in evreieste spun ca acest loc sfint este chiar locul unde s-a petrecut Ridicarea finala la cer a lui Iisus.
Urmasii familiilor vechi pe aceste meleaguri au pastrat pe parcursul a 1900 de ani acest mormint. Documentele care s-au transmis din generatie in generatie ca mostenire permit presupunerea ca Iisus a murit la adinci batrinete, cu mintea sanatoasa si cu o memorie foarte buna.
 
Sfintul Toma a continuat misiunea lui Iisus
 
Documentele vechi afirma cu convingere ca credinciosul Toma a indeplinit cu exactitate poruncile Invatatorului. A vizitat din nou mormintul Maicii Domnului, dupa care a plecat prin toata India, propovaduind si explicind invatatura lui Iisus, a pus bazele comunitatii Kerale si si-a gasit sfirsitul in Madras, unde, pe muntele care ii poarta numele, deasupra mormintului sau a fost construita Biserica Sfintului Toma care a rezistat pina in zilele noastre.
Astfel, Fiul Domnului, marele Mesia, si-a gasit linistea in Kasmir. Drumul lui nu s-a terminat tragic, la virsta de 33 de ani pe pietrele blestemate ale Golgotei, ci a continuat in patria intelepciunii si a vechilor traditii. Raiul pamintesc a fost gasit de el in Shrinagar.
Hindusi si musulmani, budisti si crestini, reprezentantii tribului ben-e-Israil si multe alte neamuri indiene cinstesc memoria Prorocului, care a venit din Palestina cu cicatricele rastignirii pe miini si pe corp.
Mesia, care a vindecat numerosi bolnavi, a adunat in jurul sau mii de oameni, i-a ajutat pe cei saraci si le-a adresat cuvinte pline de Dragoste, Bunatate si Lumina.
 
Documentar de Georgeta Licsandru


Articol nr 2


iisus+in+india
Distribuit, în reţelele de televiziune, de Universal City Studios Productions, Jesus in India, filmul producătorilor Paul Davids şi Edward T. Martin, lansat în perioada Crăciunului lui 2008, la Sundance Channel, în încercarea de a arunca o rază de lumină, pe o perioadă obscură din viaţa lui Iisus Hristos, expediată sumar în evanghelii, într-un singur verset, coroborează declaraţiile multor personalităţii ale culturii şi religiei actuale: Prof. Elaine Pagels, Monsignor Corrado Balducci, Sfinţia Sa Dalai Lama, Sfinţia Sa Shankaracharya, Arif Khan, Suzanne Olsson, Dr. Paul R. Fleischman, Fratele Chidananda, Daniel Entin, Rabbi Yitzchok Adlerstein, Michael Hesemann, Prof. Alan C. Mitchell, Prof. Anthony Tambasco, Prof. James Deardorff.
 
Am ezitat o vreme să mă apropii, prea mult, de subiecte religioase fierbinţi şi o voi face în acest articol ceva mai amplu, fiindcă, spre ruşinea acestor vremuri, cuvinte abjecte, lipsite de conţinut, ca erezie sau blasfemie, continuă să facă parte din vocabularul nu doar al căpeteniilor religioase, ci şi al fundamentaliştilor de rând şi m-am decis, într-un final, să devin eu însumi intolerant, fiindcă nu mai tolerez de multă vreme intoleranţa cretină şi bigotismul celor care refuză să priceapă, după milenii de mistificare religioasă, că „izvoarele teologice” ce ne-au fost lăsate la îndemână, nouă, muritorilor de rând, de mai marii bisericilor, au fost cenzurate la maxim, pentru a le servi interesele materialiste meschine.
Printre rânduri, în diferite articole postate pe blog, m-am exprimat destul de dur, poate, la adresa bisericii creştine şi a celei catolice, în special, dar pe 30 martie a.c., TVR 1, a suplinit lipsa mea de implicare în afacerile ortodoxiei române, cel mai mare evazionist fiscal, difuzând un documentar, pe care vi-l recomand, spre trezire, „Averea bisericii”, ce a fost evaluată, modest, aş zice eu, la circa 3 miliarde de euro: 5.000 de hectare de pădure şi tot atâtea hectare de teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante, ferme agricole şi viticole şi, nu în ultimul rând, peste 18 milioane de credincioşi, dispuşi să umple buzunarele fariseilor moderni autohtoni, largi cât portbagajele maşinilor de lux, în care-şi plimbă fundurile „sfinte”.
 
Respingerea realităţii, refuzul de pune întrebări incomode, condamnarea feroce şi ostracizarea celor care o fac, lipsa documentării adecvate, interpretarea îngustă a izvoarelor religioase sau istorice, sunt doar câteva dintre caracteristicile comportamentale ale fundamentaliştilor actuali, prezenţi în orice religie, care ne împiedică şi azi să aflăm adevărul, monopolizat de mii de ani de purtătorii de anterie, care au epurat cu sălbăticie sau au blocat, în arhivele proprii, orice scriere religioasă autentică, în baza unor drepturi divine inventate şi impuse cu sabia şi rugul, ce au condus la instituirea unei ierarhii religioase monstruoase.
 
 
Vreme de circa 460 de ani (325-787), cele şapte Sinoade Ecumenice, s-au înscris într-un ciclu rotund, iniţiat şi finalizat la Niceea, al „formării şi îndrumării” moralei creştine, prin cenzurarea sau distrugerea tuturor documentelor istorice şi religioase care le-au căzut în mână, ciclu ce a fost redeschis în secolul trecut, prin monopolizarea şi blocarea accesului la documentele eseniene de la Qumran şi la cele de la Nag Hammadi, perpetuând, în locul unei religii a iubirii şi înţelegerii, aşa cum a încercat Iisus, o religie a terorii, centrată pe o pedeapsă cruntă, la o ipotetică judecată de apoi, de care nimeni nu va fi scutit, din moment ce până şi actul naşterii noastre, în această lume a aparenţei materiale, prin voinţă divină, a fost întinat, fiind definit drept păcat primordial.
 
Încă de la primul meu contact serios, cu această carte îndoliată, care este Biblia, nu am înţeles logica unificării a două scrieri fundamental diferite, Vechiul şi Noul Testament, primul fiind bântuit de o zeitate absurdă, răutăcioasă, geloasă, violentă şi răzbunătoare, care-mi aminteşte perfect de panteonul antic grec, plin de asemenea „zei” malefici, iar al doilea, fiind luminat de iubirea şi compasiunea celui mai mare sacrificat al religiei creştine – prin grija obtuzităţii contemporanilor şi a ipocritelor căpetenii religioase – Iisus Hristos, cu atât mai mult cu cât, Noul Testament, este repudiat de iudaism şi islam.
 
 
În pofida timpului avut la dispoziţie şi a îndărătniciei manifestate în „modelarea scrierilor religioase”, se pare că preoţii nu şi-au făcut prea conştiincios datoria, fiindcă mai există documente ce le-au scăpat sau documente ce au fost cenzurate neatent, din care se poate reconstitui, încă, viaţa lui Iisus, de exemplu, intenţie manifestată de documentarul de faţă.
 
O problemă controversată, tratată în documentar, rămâne absenţa din evangheliile oficiale, a unei perioade consistente, de circa 18 ani, din viaţa lui Iisus, de la rătăcirea de părinţi la vârsta de 12 ani şi regăsirea sa după trei zile, în Templul din Ierusalim, unde dădea răspunsuri documentate şi impresionante, întrebărilor cele mai grele, puse de învăţaţii vremii şi până la apariţia sa la fluviul lordan, când se supune botezului oficiat de vărul său, Ioan Botezătorul, fiind „ca de treizeci de ani” – Luca 3:23, pe atunci, toată perioada fiind „sintetizată” într-un unic verset, al aceleaşi Evanghelii după Luca, 2:53: „Şi Iisus sporea cu înţelepciune şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.”
 
 
Date fiind detaliile foarte amănunţite, cu care sunt descrise în evanghelii, cam toate evenimentele din viaţa lui Iisus Hristos, „rezumarea” într-o singură frază ambiguă, a majorităţii vieţii sale, tocmai la momentul când începuse să dea dovada unor calităţi ieşite din comun, punându-i în dificultate pe învăţaţi, prin cunoştinţele religioase profunde pe care le stăpânea, pare cel puţin dubioasă.
 
Ce anume, s-a întâmplat în acea perioadă şi noi nu ar trebui să ştim ?
 
De ce este atât de periculoasă, pentru religia creştină oficială, această perioadă vastă din viaţa Mântuitorului ?
 
Care sunt explicaţiile „savante” pe care (nu) ni le oferă exponenţii bisericii creştine ?
 
De regulă, ni se serveşte sintagma sfidătoare „Dumnezeu nu a vrut să ştim”, preoţii continuând să-şi aroge, cu nesimţire, dreptul de a vorbi în numele lui Dumnezeu, deşi nu este deloc clar, cine le-a dat acest „drept divin”.
 
 
Dacă suntem insistenţi şi dorim explicaţii ceva mai logice, putem căpăta răspunsuri tupeiste, ca ale Monseniorului Corrado Balducci, nunţiu şi prieten apropiat al Papei, exorcist al Arhidiocezei de Roma, care „în ciuda studiilor teologice intensive” nu a auzit niciodată de acea perioadă lipsă, de circa 18 ani şi, în nici un caz, de ipoteza călătoriilor orientale ale lui Iisus, bigotism surprinzător din partea unui personaj care, pe de altă parte, susţinându-l pe astronomul-şef al Vaticanului, José Gabriel Funes, afirma curajos, în problema extraterestră:
 
„Este foarte probabil să existe şi alte fiinţe, nu cred că este ceva straniu, fiindcă între natura umană şi cea angelică, despre care avem certitudini teologice, există prea mari discrepanţe.”
 
Ceea ce nu l-a împiedicat să-i blameze pe indieni, ale căror documente străvechi, le consideră pe toate ca fiind false, deşi aduce involuntar, cred, în discuţie, un element nou: toate întrebările ce i-au fost puse, se refereau la plecarea lui Iisus, în India, în jurul vârstei de 12-14 ani, o aproximare cât mai apropiată de textul evangheliei, dar episcopul avansează cifra de 17 ani.
 
 
Ciudat… sau, poate, a grăit adevărul, fără să vrea.
 
Alţii, precum Michael Hesemann, de la Universitatea din Göttingen, istoric şi jurnalist acreditat de Vatican, afirmă, conciliant în aparenţă: „istoricii sunt nerăbdători să afle adevărul” dar, în opinia lui, Iisus, vreme de 18 ani, a făcut simultan tâmplărie, meditaţie şi contemplaţie (practici pe care nu le ştiam ca aparţinând religiei israelite sau creştine), fiindu-i interzis să-şi taie barba sau părul şi respectând celibatul.
 
Sincer vorbind, nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta, un bărbat, cu barba şi părul netăiate vreme de 18 ani, fiindcă mă îndoiesc că i-ai mai putea deosebi capul, de o căpiţă cu fân, iar în privinţa celibatului cunoaştem astăzi, mai bine ca oricând, cât de convinsă este biserica catolică de respectarea lui şi îmi permit să vă ofer doar o mostră, ce reliefează o problemă extrem de gravă, pe care papalitatea o „tratează” prin compensaţii materialiste:
 
 
„Ordinul iezuit Oregon Province of the Society of Jesus din Statele Unite, a plătit, vineri, 25.03.2011, 166 de milioane de dolari, celor peste 500 de victime, ale abuzurilor sexuale săvârşite de preoţi catolici, în şcoli.
 
Despăgubirile au dus la falimentul Ordinului. Numeroşi preoţi catolici, din cadrul Ordinului Iezuit, sunt acuzaţi că, în perioada 1940 – 1990, ar fi abuzat copii amerindieni, în statele americane Alaska, Idaho, Montana, Oregon şi Washington. În cadrul aceleiaşi acţiuni, victimelor le vor fi prezentate scuze în mod public. Însă, avocatul Blaine Tamaki, a declarat că, nici o cantitate de bani, nu poate aduce înapoi o copilărie pierdută, o cultură distrusă ori o credinţă făcută ţăndări. Cea mai mare sumă, care a ajuns la victimele sexuale ale preoţilor catolici pedofili din Statele Unite, este de 660 de milioane de dolari, plătită de Dioceza Los Angeles.
 
 
Ea este urmată de Dioceza San Diego, care a despăgubit, 144 de victime, cu 198 de milioane de dolari.”
 
Sau, revenind la Iisus, am putea, noi înşine, argumenta, în spiritul doct al lui Hesemann, că, după ce, la numai 12 ani, dovedise o dezvoltare spirituală şi cunoştinţe religioase, mult deasupra celor mai şcoliţi teologi ai vremii, renunţă la tot, vreme de 18 ani învaţă tâmplăria, iar la 30 de ani, îl atinge iarăşi amocul religios, apucându-se de propovăduit şi, mai nou, de adunat discipoli, având ca prin minune, cunoştinţe şi puteri inimaginabile, dobândite prin meditaţia practicată sârguincios, în timpul rindeluitului.
 
Dap… totul e foarte logic şi simplu !
 
Că, Iisus, ar fi dus o viaţă „normală”, mi se pare foarte puţin probabil, dacă ţinem cont de faptul că, în toată perioada vieţii Sale, acoperită de scrierile Biblice, tot ceea ce a făcut Iisus, poate fi categorisit oricum, numai „normal” nu.
 
Nu contează unde a fost Iisus, în acea perioadă, mai susţin bigoţii, dacă vom continua să fim catâri, insistând pe acest subiect delicat.
 
Ce s-ar putea schimba ?
 
Absolut totul !
 
Şi de aceea nici nu se permite publicarea documentelor religioase, legate de acea perioadă din viaţa lui.
 
 
Faptul că nu există nici referinţe istorice, nu înseamnă absolut nimic.
 
Autoritatea laică şi biserica, sunt doar două faţete ale Puterii, pe care am fost „educaţi” să le vedem ca separate şi chiar antagoniste uneori, fapt pe care l-am mai susţinut şi cu alte ocazii.
 
Nu au fost niciodată, astfel şi, dacă în sfera religioasă, s-a luat decizia cenzurării unor aspecte ale vieţii lui Iisus, care-l apropiau de uman (căsătoria cu Maria Magdalena, contactul cu liderii spirituali budişti ş.a.m.d.), pentru a-L zugrăvi ca pe o fiinţă eterică sau poate un mit, un ideal aproape imposibil de atins, atunci mi se pare foarte logic ca, cenzura, să se fi extins şi asupra scrierilor laice, din care au fost excluse pasajele ce ar fi putut certifica prezenţa Lui, în spaţiul antic, ebraic sau indian sau de aiurea.
 
Explicaţii s-ar putea găsi, fireşte, în arhiva Vaticanului sau a altor instituţii religioase, acum ceva ani având privilegiul de a viziona un documentar Discovery, care confirma, pentru prima dată, existenţa unor scrieri cu caractere aproape runice, tăbliţele de lemn din Insula Paştelui (fapt negat cu îndărătnicie de istoria oficială), misionarii având şi misiunea de a distruge sau confisca documentele oricărei civilizaţii întâlnite şi de a le expedia la Vatican.
 
 
Au existat şi alte filme documentare, precum cel al National Geographic, „Mysteries of the Bible – The Lost Years of Jesus” ş.a., ce au lansat şi alte ipoteze, cum ar fi călătoria în Britania, însoţindu-l pe Iosif din Arimateea, care este posibil să-i fi fost unchi şi care avea interese comerciale în zonă sau, ulterior răstignirii, fuga în Franţa, fondând dinastia merovingienilor, linia Sa de sânge, protejată în timp de un ordin secret, Prieure de Sion.
 
Motivele pentru care biserica ar respinge relaţia Iisus – religii orientale, ţin în majoritate de aspectele puterii materiale, ale ierarhiei religioase creştine, propaganda făcută în ultima vreme ecumenismului şi stingerii efectelor Marii Schisme de la 1054, agravate de cea de-a patra cruciadă (1202-1204), vizând o soluţie numai în cadrul creştinismului, intoleranţa de milenii manifestată de preoţii creştini, faţă de alte religii oficiale, contrar învăţăturilor lui Iisus, nepermiţând nici astăzi, avansarea ideii de comuniune spirituală completă, deşi, cum spun budiştii, „toţi urcăm acelaşi munte, dar o facem pe cărări diferite”, fiindcă, pe de altă parte, un asemenea pas nu poate fi justificat în contextul secolelor de colonialism religios şi al atacurilor sângeroase la adresa tuturor celorlalte religii.
 
 
Revenind la film, India ca loc de studiu, în era noastră, pentru Iisus, pare o variantă foarte logică, fiindcă este cea mai apropiată zonă de Palestina, în care s-au păstrat învăţături religioase tradiţionale, dată fiind decăderea civilizaţiei egiptene, între învăţăturile Noului Testament şi spiritualitatea indiană, existând similitudini frapante, incontestabile, iar enigmei „celor trei magi de la Răsărit”, îi găsesc o rezolvare mult mai logică în spaţiul indian, decât în cel persan, amintit de Hesemann, care mi se pare o diversiune.
 
Textele din evangheliile apocrife, sună foarte diferit de variantele lor „oficializate”, apropiindu-se mult mai mult de învăţăturile budiste sau hinduiste, decât de limbajul închistat bisericesc creştin, complet lipsit de logică, în majoritatea cazurilor.
 
În aceeaşi ordine de idei, actualii lideri religioşi indieni, nu ar avea nici un interes în susţinerea unei astfel de ipoteze, fiindcă, spre deosebire de rapacea biserică catolică, hinduismul şi budismul nu şi-au propus niciodată hegemonia religioasă mondială.
 
 
În privinţa „anilor pierduţi” ai lui Iisus, ca un ultim argument, vă invit să reflectaţi asupra Evangheliei după Marcu, 6: 1-4:
 
„1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.
 
2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea ? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui ? Şi cum se fac minuni ca acestea, prin mâinile lui ?
 
3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon ? Şi nu sînt, oare, surorile Lui aici la noi ? Şi se sminteau întru El.
 
4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decît în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.”,
 
 
de unde reiese foarte clar că, Iisus, călătorise în alte ţări, de unde venise cu noi cunoştinţe, uimitoare pentru contemporani şi unde fusese tratat cu onoare, ca prooroc, spre deosebire de ţara sa, unde se bucura de consideraţie doar printre discipoli.
 
Presupunând că am accepta, în cele din urmă, ipoteza studiilor indiene ale lui Iisus Hristos, atunci, dacă ar fi supravieţuit răstignirii, fiindcă există multe indicii în acest sens, este din nou foarte logic, ca un Iisus hăituit, considerat persoană indezirabilă, atât de semenii săi şi de autorităţile religioase israelite, cât şi de oficialităţile imperiale romane, să fi luat calea exilului, întorcându-se, după cele 40 de zile petrecute alături de discipoli, în ţara în care se bucurase de preţuire şi în care îl va urma cel mai sceptic dintre apostoli, Toma.
 
În privinţa supravieţuirii, în urma procesului crucificării, voi aminti doar câteva argumente:
 
 
1. Istoricul evreu Flavius Josephus, în Vita, IV, 75, menţionează că, în vremea lui Titus Caesar, fiind trimis de împărat, împreună cu 1.000 de călăreţi, într-un oraş numit Thecoa, pentru a verifica condiţiile de stabilire a unei tabere militare, într-o vreme de tulburări interne probabil, recunoaşte trei foşti tovarăşi, printre cei crucificaţi în acea zonă. Cuprins de durere, intervine pe lângă împărat şi obţine graţierea lor, doi decedând, dar al treilea revenindu-şi, în urma îngrijirilor medicale primite. Deşi foarte dureroasă, procedura barbară a răstignirii se pare că nu producea, obligatoriu, decesul celui pedepsit, aşa că este posibil ca şi Iisus, să fi supravieţuit unei proceduri, ce a durat doar aproximativ nouă ore, în cazul său.
 
2. În Evanghelia după Ioan 19:28-30, Iisus spune că îi este sete şi, paradoxal, dintr-un vas plin cu oţet, i se duce la gură un burete înmuiat în acel lichid, Iisus rostind „Săvârşitu-s-a” şi părând apoi a muri. Deci în locul apei solicitate, primeşte un burete înmuiat într-un lichid volatil, cu miros înţepător ca al oţetului, caracteristic agenţilor anestezici inhalatori halogenaţi, folosiţi astăzi în tehnicile de anestezie generală. Nu este deloc exclus ca „îşi dă duhul”, să fi însemnat, de fapt, inducerea unui somn anestezic.
 
 
3. Moartea sa aparentă, îl scuteşte de o procedură foarte brutală, care consta în zdrobirea tibiilor cu ciocanul. Există multe relatări istorice antice, care susţin că, moartea celor condamnaţi la răstignire, nu survenea din cauza hemoragiei sau durerilor, ci din cauza asfixiei consecutive zdrobirii tibiilor, deoarece condamnatul nu-şi mai putea susţine propria greutate. Moartea aparentă duce totodată la încetarea procedurii, Iisus fiind coborât de pe cruce, nu înainte ca un soldat roman să-l împungă în coaste cu o suliţă, hemoragia provocată indicând clar funcţionarea pompei cardiace (Ioan 19:32-36).
 
4. În aceeaşi seară de vineri, Iosif din Arimateea îi solicită, lui Pilat din Pont, trupul lui Iisus. Pilat, care trebuie să fi fost foarte obişnuit cu acest gen de pedeapsă, se arată, el însuşi, mirat că Iisus a murit atât de repede (Marcu 15:43-46).
 
 
5. Imediat după coborârea de pe cruce, Iosif din Arimateea şi Nicodemus, execută o procedură cel puţin stranie, ce nu avea nimic de a face cu ritualurile de înmormântare, tratând parcă trupul lui Iisus cu aloe şi mir, cunoscute pentru virtuţile lor tămăduitoare.
 
Şi mă opresc aici, lăsându-vă plăcerea, celor curioşi desigur, de a găsi şi alte izvoare istorice şi argumente în sprijinul unei asemenea ipoteze „eretice” !
 
Întreaga dispută, privind călătoriile indiene ale lui Iisus, s-ar termina abrupt dacă, Dalai Lama sau Papa, ar permite publicarea tuturor documentelor aflate în posesie, după ce ar fi certificate de martori neutri, de încredere, fireşte.
 
 
Naivă idee, nu-i aşa ?
 
Veţi descoperi că, Dalai Lama, procedează exact ca şi Papa, eliberând declaraţii de presă, fără a-şi manifesta intenţia de a infirma, prin documentele ce pot fi consultate doar la ordinul său, afirmaţiile făcute de cei doi călători ruşi ai secolului trecut, Nicholas Notovitch şi Nicholas Roerich.
 
Nu am avut niciodată încredere în Dalai Lama, fiindcă l-am simţit mereu plutind între două ape, numai în zona compromisurilor „corecte politic”, neluând niciodată o poziţie tranşantă, blocând astfel accesul la informaţii cruciale, dar este ceva scuzabil la o personalitate în exil, mai mult lider politic, decât religios.
 
Cu toate acestea, declaraţia finală din documentar, conţine o afirmaţie cam radicală pentru el, legată de „imensele beneficii obţinute, în ţările occidentale, de unii oameni, de pe urma creştinismului sau al iudaismului”.
 
 
Toată viaţa mea am fost învăţat, la modul idilic, că adevărul este un lucru puternic, care iese mereu la suprafaţă, care învinge într-un final şi, totuşi, cred că nu am întâlnit, toată viaţa, ceva care să fi eşuat atât de plenar, ca adevărul, fiindcă nimic nu este mai iritant, mai incomod, mai nediplomat, mai „incorect politic”, decât rostirea frustă a adevărului, atât de clar multora şi atât de rar pronunţat cu voce tare.
 
 
„Despre acest film, unii ar putea gândi, că are potenţialul de a revoluţiona creştinismul, în virtutea umanizării lui Iisus. Răpindu-I statutul de zeu, conferit Lui prin grija lui Constantin cel Mare şi ilustrându-L ca pe un genial şi curajos dascăl spiritual, care a reuşit să reunifice trei mari religii mondiale, înlătură superstiţia şi ritualurile din creştinism, lăsând totuşi, lumii, un magnific mesaj al speranţei şi renaşterii.”
 
Len Kasten,
Atlantis Rising Magazine