Articole

Shri Mataji Nirmala Devi

India – Simbolistica oului, a pasarilor si gesturile lui Iisus

🐣✨ În tradiţiile străvechi ale Indiei, oul simbolizează nașterea din nou – o transformare profundă, asemenea renașterii spirituale pe care o propovăduia și Iisus Christos. 📿 Pasărea, numită „dwija”, e născută de două ori: întâi ca ou, apoi ca ființă liberă, asemenea sufletului ce se trezește. 🤲 Gesturile lui Iisus ne indică această cale interioară, spre o înviere dincolo de materie. Paștele ne amintește să ne descoperim lumina ascunsă în noi! 🌟 #Renaștere #Spirit #Paște

#iisus #india #istoriareligiei #isus

https://www.evolutiespirituala.ro/india-simbolistica-oului-a-pasarilor-si-gesturile-lui-iisus/

mayasi ozn extraterestri

CELE PATRU LEGĂMINTE – CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

🌿 „Cele Patru Legăminte” – o călătorie în înțelepciunea toltecă străveche, unde cuvintele devin punți către libertate și pace interioară. Toltecii ne amintesc că mintea noastră visează un vis colectiv, dar avem puterea să-l transformăm. E timpul să ne trezim, să ne eliberăm de frică și să fim adevărați luptători ai propriei vieți.✨ #Înțelepciune #Tolteci #CaleaLuptătorului

#CELEPATRULEGĂMINTECARTEA ÎNŢELEPCIUNIITOLTECE #istoriareligiei #tolteci

https://www.evolutiespirituala.ro/cele-patru-legaminte-cartea-intelepciunii-toltece/

129994 pe calea ierarhiilor religioase structuri si semnificatii

Pe Calea Ierarhiilor Religioase: Structuri și Semnificații

🌟 În lumea complexă a credințelor, ierarhiile religioase sunt mult mai mult decât structuri administrative. Ele țes legături profunde între oameni, traditie și spiritualitate, oferind claritate și sens în comunități diverse. Descoperă cum aceste structuri modelează identități, sprijină liderii spirituali și influențează viața de zi cu zi a credincioșilor. O călătorie fascinantă pe calea înțelegerii spirituale! 🙏✨ #Spiritualitate #IerarhiiReligioase #CulturaȘiCredință

#academiakaranna #administrațiereligioasă #autoritatereligioasă #credințe #cursurionline #doctrinereligioase #Ierarhiireligioase #instituțiireligioase #istoriareligiei #karanna #leadershipreligios #organizarebisericească #practicireligioase #semnificațiireligioase #simbolismreligios #spiritualitate #structurireligioase #teologie

https://www.evolutiespirituala.ro/pe-calea-ierarhiilor-religioase-structuri-si-semnificatii/

Shri Mataji Nirmala Devi

India – Simbolistica oului, a pasarilor si gesturile lui Iisus

🌸✨ India, oul și simbolistica învierii: o călătorie spre renaștere ✨🌸

Știați că în vechile scrieri indiene, oul este un simbol al renașterii și al Paștelui? 🥚 În sanscrită, „dwija” înseamnă „născut de două ori” – ca pasărea ce iese din ou, și ca sufletul ce renaște în conștiință. La fel, Iisus Christos este simbolizat ca un ou – el ne arată calea către o naștere spirituală, o transformare profundă, nu doar fizică. 🌱🐦

Gesturile Lui, mai ales cel cu degetul arătător, indică centrul subtil din creier unde se deschide poarta către Împărăția interioară a lui Dumnezeu. 🙏💫 Învierea Lui ne amintește să spargem „mormântul” fricii și al condiționărilor, eliberând spiritul ce zace înăuntrul nostru, asemenea unui lotus ce așteaptă să înflorească. 🌺

„Bucuria cea mai mare este contactul dintre esența noastră și esența eternă.” – un îndemn la trezire și înălțare spirituală. 🌟

Haideți să ne amintim că adevărata înviere este în conștiința noastră! 🕊️ #Renaștere #Spiritualitate #Paște

#iisus #india #istoriareligiei #isus

Shri Mataji Nirmala Devi

India – Simbolistica oului, a pasarilor si gesturile lui Iisus

 

Oul are multe semnificaţii şi într-una din scrierile străvechi din India se menţionează de ce trebuie să avem un ou când sărbătorim Paştele. Este foarte surprinzător. Reiese foarte clar de acolo, pentru cel ce înţelege, că Iisus Christos este reprezentat simbolic drept un ou. Dar ce este un ou? În limba sanskrită, un Brahman este numit dwijaha. „Dwihi jayeti” înseamnă „cel care s-a născut de două ori”.

De asemenea, orice pasăre este numită dwija, adică născută de două ori, pentru că pasărea se naşte mai întâi ca ou şi apoi se naşte din nou, ca pasăre. În acelaşi fel, fiinţa umană se naşte ca ou şi apoi se naşte ca suflet realizat. Faptul că cele două sunt denumite la fel este plin de semnificaţii. Niciun animal nu este numit dwijaha, decât dacă are mai întâi formă de ou. Niciunul dintre mamifere nu este numit dwijaha, în afară de fiinţele umane.

Cum ar putea crede oamenii că pot fi dwijaha, că se pot naşte din nou? Acest lucru a fost spus de fiecare religie, de fiecare profet, şi anume că trebuie să vă naşteţi din nou. Până când nu vă naşteţi din nou – asta reprezintă botezul real – până când această coajă de ou nu este spartă în zona fontanelei, nu puteţi să deveniţi dwijaha. Stă scris în toate cărţile sacre, a fost spus de toţi profeţii. Cineva a trebuit să vă arate că acest lucru se poate înfăptui: El, puterea Divină însăşi, Pranava, El, Brahma însuşi. Renaşterea Lui a fost învierea, învierea în corp, pe când la oameni este o înviere care are loc în conştiinţă. Aceasta este semnificaţia Paştelui.

Mesajul lui Christos este învierea Sa. El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană. Şi misiunea pe care o avea de îndeplinit era aceea de a ilumina în conştiinţa umană capacitatea de a înţelege, sau, putem spune, de a transforma în realitate – în conştiinţa fiinţelor umane – faptul că nu sunt acest corp, ci Spiritul. Conștiința divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită. Și aceasta trebuia dovedit în timpul vieții Lui, prin învierea Sa.

Ce reprezintă si ce semnificaţie au gesturile lui Iisus Christos?
În creier, în dreptul chiasmei optice, se găseşte centrul subtil unde se află amplasată această mare Zeitate, graţie răstignirii şi învierii lui. El a creat acest spaţiu, ca noi să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, situată în interiorul nostru. Nu se află în exterior, ci în zona limbică ce înconjoară egoul şi superegoul vostru. În Purane, străvechile scrieri sacre din India, Christos a fost descris foarte limpede. De fapt, în Biblie s-a consemnat ceea ce au văzut la El, pe când a fost pe acest pământ, dar nimic despre ceea ce L-a creat, despre cum a venit pe pământ, despre spiritul lui Christos, despre locul unde stă Christos, despre modul în care a venit şi nici despre scopul pentru carea a venit, sau locul unde se află în noi. Aceste lucruri nu sunt menţionate în Biblie. În acele vremuri, oamenii nu au fost deloc conştienţi de măreţia Lui, de întruparea lui deosebită. Citind unele dintre cărţile străvechi, se poate constata că El era numit Mahavishnu în Devi Purana – Purana Zeiţei – scrierea sacră străveche, a Zeiţei. Mahavishnu a fost creat într-un mod imaculat. Când afirmăm despre Christos că El a indicat mereu acest vârf de deget, este ceva cu semnificaţie deosebită.

Cum se petrece Învierea promisa de Iisus Christos?
În creier, există un centru foarte subtil, situat între glandele pituitară și pineală. El a venit în acest centru pentru ca noi să ne înălțăm, ca să ne dea cunoașterea vieții eterne, ca să ne facă să ştim că nimic din ce vedem pe acest Pamânt nu e veșnic. Există ceva dincolo de toate acestea, și, prin învierea Lui, ne-a arătat modalitatea prin care putem fi reînviați cu toții. Aceasta este poarta din zona limbică, care are o mie de petale. Aceste petale seamănă cu un lotus, care se află efectiv în noi, dar într-o stare latentă. Așa cum e o lumânare. Deşi ea are fitil, nu vedeţi forma fitilului. Numai când este aprinsă, îi vedeți forma. Când puneți laolaltă o mie de nervi, ei seamănă cu un lotus. Dar dacă nu sunt iluminaţi, veți spune doar că sunt o mie de nervi, dar când acești nervi sunt iluminați, puteți vedea lumini.
Christos a ieşit din materie, a ieşit din acel mormânt ce simbolizează materia care ne-a închis în interiorul ei şi care trebuie deschis complet, prin puterea noastră spirituală. Aruncaţi deoparte piatra ce acoperă acest mormânt! Ieşiţi de acolo şi staţi în afara lui! Acesta este mesajul reînvierii lui Christos. Mormântul ni l-am creat singuri, pentru că le-am permis oamenilor să ne domine. Le-am permis să ne construiască aceste morminte, le-am permis să-l îngroape pe Christos din interiorul nostru, pentru că ne-a fost frică. Dar Christos trebuie să se înalţe. Noi ne creăm propria materie prin intermediul condiţionărilor noastre, al spaimelor, al ideilor noastre total greşite despre bunătate, amabilitate şi compasiune. În lumina Spiritului se poate vedea că, ceea ce considerăm a fi compasiune, nu este decât un fel de simpatie, care nu ne duce nicăieri. Totul ar trebui văzut prin lumina Spiritului.

„Bucuria cea mai mare, este contactul dintre esența noastră și esența eternă.”
„Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.” Constantin Brâncuși

„Păsărilor care s-au născut în colivie, le este cel mai frică de cer.” Rabindranath Tagore

„Poate fi greu pentru un ou să se transforme într-o pasăre: ar fi o priveliște puțin mai greu de imaginat pentru o pasăre să învețe să zboare în timp ce ramâne un ou. Noi suntem în prezent precum ouăle. Și nu putem merge la infinit prin a fi doar un ou decent, obișnuit. Trebuie să eclozăm sau ne vom strica.” C.S. Lewis

„De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu au existat şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.” Carl Gustav Jung

„Situația noastră aici pe pământ este ciudată. Fiecare venim pentru o scurtă vizită, neştiind de ce, totuşi părând a tinde catre un scop divin.” Albert Einstein

Culegere din textele sacre ale Shri Mataji Nirmala Devi

 

ishtar

PEŞTE, VINERI ŞI PAŞTELE LUI ISHTAR

 

          Peştele, simbol al fertilităţii – asocierea lui cu zeiţa-mamă şi cu ziua de vineri. Festivalul Paştelui – ouă, iepuri şi servicii religioase dis-de-dimineaţă – „jale pentru Tamuz” -Postul Paştelui

 

 

Cuvântul „vineri” vine de la numele „Freya„, care era considerată zeiţa păcii, bucuriei şi fertilităţii’, simbolul fertilităţii ei fiind peştele. Încă din timpuri străvechi, peştele era un simbol al fertilităţii printre chinezi, asirieni, fenicieni, babilonieni şi alţii.

freya

Cuvântul „peşte” vine de la dag ceea ce implică creştere sau fertilitate şi pe bună dreptate: un singur cod depune anual până la 9.000.000 de ouă, plătica 1.000.000, morunul 700.000, bibanul 400.000, scrumbia 500.000, heringul 10.000, etc.

Zeiţa fertilităţii sexuale la romani era numită Venus. De la numele ei vine cuvântul nostru „veneric” (ca în boli venerice). Ziua de vineri era considerată a fi ziua ei sacră, pentru că se credea că planeta Venus domina prima oră a zilei de vineri şi astfel s-a numit dies Veneris? Şi, pentru a face semnificaţia completă, peştele era şi el considerat a fi sacru pentru ea. Peştele a fost de asemenea considerat a fi sacru pentru Aştoret, numele sub care israeliţii se închinau zeiţei păgâne.

venus

În Egiptul antic, Isis era uneori reprezentată cu un peşte pe cap. Luând în considerare faptul că ziua de vineri a fost numită după zeiţa fertilităţii sexuale, vineri fiind ziua ei sacră, iar peştele simbolul ei, pare a fi mai mult decât o simplă coincidenţă faptul că li s-a spus catolicilor că vineri este o zi de abstinenţă de la carne, o zi în care să mănânce peşte!

isis

 

Cuvântul „Easter” (Paşte în engleză – n.tr.) apare odată în versiunea King James: „Intenţionând ca după Paşte (Easter) să-l aducă în faţa poporului” (Fap.12:4). Cuvântul tradus aici „Easter” este pascha care este -după cum ştiu toţi învăţaţii – cuvântul grec pentru Paşte (Passover în engleză). Este binecunoscut faptul că acest cuvânt Easter nu este o expresie creştină – nu în sensul lui iniţial. Cuvântul vine de la numele unei zeiţe păgâne – zeiţa răsăritului luminii în zi şi a primăverii. „Easter” este doar o formă mai modernă a lui Eostre, Ostera, Astarte sau Iştar, cea din urmă, potrivit lui Hislop, fiind pronunţată aşa cum pronunţăm noi „Easter” (Iştar) astăzi.

ishtar2

Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.

Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.

Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor.

Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.

În tainele lui Bacchus se consacra un ou.

În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.

În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.

În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.

Avem Oul lui Heliopolis, Oul lui Tifon.

Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.

The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”. Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt. Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.

Următoarele citate din The Catholic Encyclopedia sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte. Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, pentru că multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!

Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. „Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni”. Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. „Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos”! Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.

 

Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare. Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi,deschis’ şi,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de. Paşte”. Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri cu semnificaţie sexuală, simboluri ale fertilităţii.

În perioada Paştelui nu este ceva neobişnuit pentru creştini să participe la slujbe ţinute în zorii zilei. Se presupune că în felul acesta Cristos este onorat, pentru că a înviat dintre cei morţi în dimineaţa duminicii de Paşte chiar în timp ce se înălţa soarele pe cer. Dar învierea n-a avut loc la răsăritul soarelui. Când Maria Magdalena a venit la mormânt era încă întuneric – iar mormântul era deja gol! Pe de altă parte, exista un fel de serviciu religios ţinut în zorii zilei care făcea parte din închinarea antică adusă soarelui. Astfel de practici, neavând vreun exemplu scriptural, indică faptul că s-au făcut într-adevăr amestecuri.

Ritualuri legate de răsăritul soarelui – într-o formă sau alta – erau cunoscute în multe naţiuni antice. Sfinxul din Egipt a fost plasat în aşa fel, încât să fie îndreptat spre răsărit.

De pe muntele Fujiyama din Japonia, se fac rugăciuni soarelui care răsare. „Pelerinii se roagă la soarele lor ce răsare, în timp ce urcă pe coama muntelui. uneori se pot vedea mai multe sute de pelerini Şinto în hainele lor albe ieşind din adăposturi şi unindu-şi cântările spre soarele ce răsare”.

Păgânii din Roma care se închinau lui Mithra se întâlneau în zori în cinstea zeului-soare.

Zeiţa primăverii, de la al cărei nume vine cuvântul Easter, a fost asociată cu soarele răsărind la est – după cum pare să implice chiar cuvântul „East-er”. Astfel că răsăritul soarelui în est, numele de Easter şi anotimpul primăverii sunt toate legate între ele.

Potrivit vechilor legende, după ce a fost ucis Tamuz, el a coborât în lumea subterană, dar Iştar (Easter) a coborat in Lumea de Jos si, dupa ce aproape a fost omorata in incercarea de a il scoate de acolo pe Tamuz (Dummuzi), care era fratele vitreg si sotul ei, a reusit, cu ajutorul lui Enki, un zeu primordial din panteonul Sumerian, sa il invie, dar numai 6 luni pe an. Astfel, el a fost înviat într-un mod mistic în timpul primăverii. „Învierea lui Tamuz din cauza demersului lui Iştar care, ca si IIsus dupa aceea, a coborat in Iad si a urcat iar spre inviere (Inaltare, Ascensiune Spirituala si fizica), era reprezentată anual pe scenă pentru a asigura succesul recoltei şi fertilitatea oamenilor. În fiecare an bărbaţii şi femeile comemorau acest eveniment împreună cu Iştar al moartii lui Tamuz şi sărbătoreau întoarcerea zeului, pentru a câştiga din nou favoarea şi ajutorul ei!”

Când noua vegetaţie începea să încolţească, acei oameni din antichitate credeau că „mântuitorul” venise din lumea subterană, pusese capăt iernii şi făcuse să înceapă primăvara.Chiar şi israeliţii au adoptat doctrinele şi ritualurile sărbătorilor păgâne de primăvară ţinute anual, pentru că Ezechiel vorbeşte despre „nişte femei care îl plângeau pe Tamuz” (Ez.8:14).

Isus Cristos a înviat dintre cei morţi în realitate – nu doar în natură sau noua vegetaţie a primăverii. Totuşi, datorită faptului că învierea Sa a avut loc primăvara, n-a fost prea dificil pentru biserica din secolul 4 să unească sărbătoarea păgână de primăvară cu creştinismul. Vorbind despre această unire, The Encychpedia Britannica spune: „Creştinismul. a încorporat în sărbătorirea marii zile de sărbătoare creştină multe din ritualurile şi obiceiurile păgâne ale sărbătorii de primăvară”.

S-au gasit tablite sumeriene care prezinta povestea mortii lui Tamuz in detaliu. Astfel, Tamuz a fost ucis de soldati trimisi de zeul Marduk, fratele lui Ishtar, sa il prinda pe acesta si sa il inchida pentru ca se temea ca Ishtar impreuna cu Tammuz ii vor lua locul la succesiunea, fiind un cuplu mult mai bine vazut decat al sau cu sotia sa, Ṣarpanitum.

Tamuz (sau Dummuzi) a fost ucis din greseala in acea urmarire ce a avut loc. Marduk nu ordonase uciderea lui, probabil din teama de repercursiuni din partea celorlalti zei. Tamuz avea pe atunci patruzeci de ani. Atentie…nu ani terrestri…ci 40 x 3600 ani terrestri = 144.000 ani terrestri(orbita lui Nibiru).

Hislop subliniază faptul că patruzeci de zile – câte o zi pentru fiecare an în care a trăit Tamuz pe pământ – erau puse deoparte pentru „a-l plânge pe Tamuz”. În vremurile străvechi, aceste patruzeci de zile erau ţinute cu plâns, post şi auto-pedepsire – pentru a-i câştiga din nou favoarea – aşa încât el să iasă din lumea subterană şi să facă să înceapă primăvara. Această practică n-a fost cunoscută numai în Babilon, ci şi printre fenicieni, egipteni, mexicani, şi, pentru o vreme, chiar printre israeliţi. „Printre păgâni”, spune Hislop, „acest post al Paştelui pare să fi fost o condiţie indispensabilă marii sărbători anuale pentru comemorarea morţii şi învierii lui Tamuz”.

După ce biserica a adoptat alte credinţe legate de sărbătoarea primăverii, n-a mai fost decât un singur pas până la adoptarea şi a vechiului „post” ce preceda sărbătoarea. The Catholic Encyclopedia subliniază foarte onest faptul că „scriitorii din secolul 4 erau înclinaţi să descrie multe practici (de ex. postul mare de patruzeci de zile) ca fiind instituite de apostoli, care cu siguranţă că n-aveau nimic în ele care să pretindă a fi privite în felul acesta”. Doar în secolul 6 a poruncit papa în mod oficial ţinerea postului Paştelui, numindu-l „post sacru”, în timpul căruia oamenii trebuiau să se abţină de la carne şi de la alte câteva mâncăruri.

Învăţaţii catolici ştiu şi recunosc că există obiceiuri în cadrul bisericii lor care au fost împrumutate din păgânism. Dar ei consideră că multe lucruri, deşi iniţial păgâne, pot fi creştinizate. Dacă vreun trib păgân a ţinut patruzeci de zile în onoarea unui zeu păgân, de ce n-am face şi noi la fel, numai că în onoarea lui Cristos? Deşi păgânii s-au închinat soarelui spre răsărit, nu putem avea noi oare slujbe în zorii zilei pentru a onora învierea lui Cristos, chiar dacă nu acesta a fost momentul zilei în care a înviat El? Chiar dacă oul a fost folosit de păgâni, nu putem noi oare să continuăm folosirea lui şi să pretindem că simbolizează piatra mare care a stat înaintea mormântului? Cu alte cuvinte, de ce să nu adoptăm tot felul de obiceiuri populare, dar în loc să le folosim pentru a onora nişte zei păgâni, aşa cum au făcut păgânii, le folosim pentru a-L onora pe Cristos?

N-ar fi nimic neaparat in neregula cu aceste preluari de traditii populare si religioase, dar crestinismul a preluat dupa care a incercat sa anuleze pur si simplu celelalte religii de la care a preluat, pretinzand pur si simplu ca ei au inventat acele datini, in baza a nu stiu ce scamatorii de explicatii…Si daca paganii se inchinau la demoni, cum pretind in mod fals crestinii, este moral si normal sa le preiei datinile dupa care se ii arati cu degetul si sa creezi Inchizitia ca sa ii extermini fizic si din istorie (prin arderea cartilor si mauscriselor pe care au putut pune mana) ? Acesta a fost adevaratul motiv ocult al arderilor pe rug, al schingiuirii asa-zisilor pagani…instituirea crestinismului, noua inventie a unor minti elucubrate si pline de venin si sete de putere si de sange. Aceasta este biserica lui Christos? A lui IIsus?? A propovaduit IIsus cucerirea altor natii si distrugerea altor religii? Cum ar fi putut, cand chiar el a fost initiat (exista dovezi si documente clare si nu mai este un secret demult) in aceste Scoli de Mistere din Egipt, Tibet, India??  La noi in popor este o vorba: „tiganul(pardon, romanul) cand s-a vazut imparat…pe tac’su primul l-a taiat”…sau „saracului sa ii dai cu piciorul in oala de lapte, cand i se umple, ca saracu’ se face al dracu’…si la propriu si la figurat…zic…

Fiecare poate sa inteleaga ce doreste din acest articol..fiecare este liber sa creada in ce doreste, inclusiv in Mos Craciun. In mare parte articolul este preluat dar am adaugat la el informatii suplimentare despre zei si am scos pasajele in care se incerca o cosmetizare a crestinismului si o maleficizare a paganismului, lucru cu care nu suntem de acord. Am dorit sa ramanem la fapte, la prezentarea mai multor religii si atat. Concluziile sunt evidente si logice, dar nu obligatorii, pentru orice persoana care vrea sa le vada si sa iasa din marasme si programe – tipare mentale.

 

Partial preluat Ralph Woodrow https://www.evolutiespirituala.ro/peste-vineri-si-pastele-lui-ishtar/?feed_id=87078&_unique_id=6528e91585a5a

Shri Mataji Nirmala Devi 1

India – Simbolistica oului, a pasarilor si gesturile lui Iisus

 

Oul are multe semnificaţii şi într-una din scrierile străvechi din India se menţionează de ce trebuie să avem un ou când sărbătorim Paştele. Este foarte surprinzător. Reiese foarte clar de acolo, pentru cel ce înţelege, că Iisus Christos este reprezentat simbolic drept un ou. Dar ce este un ou? În limba sanskrită, un Brahman este numit dwijaha. „Dwihi jayeti” înseamnă „cel care s-a născut de două ori”.

De asemenea, orice pasăre este numită dwija, adică născută de două ori, pentru că pasărea se naşte mai întâi ca ou şi apoi se naşte din nou, ca pasăre. În acelaşi fel, fiinţa umană se naşte ca ou şi apoi se naşte ca suflet realizat. Faptul că cele două sunt denumite la fel este plin de semnificaţii. Niciun animal nu este numit dwijaha, decât dacă are mai întâi formă de ou. Niciunul dintre mamifere nu este numit dwijaha, în afară de fiinţele umane.

Cum ar putea crede oamenii că pot fi dwijaha, că se pot naşte din nou? Acest lucru a fost spus de fiecare religie, de fiecare profet, şi anume că trebuie să vă naşteţi din nou. Până când nu vă naşteţi din nou – asta reprezintă botezul real – până când această coajă de ou nu este spartă în zona fontanelei, nu puteţi să deveniţi dwijaha. Stă scris în toate cărţile sacre, a fost spus de toţi profeţii. Cineva a trebuit să vă arate că acest lucru se poate înfăptui: El, puterea Divină însăşi, Pranava, El, Brahma însuşi. Renaşterea Lui a fost învierea, învierea în corp, pe când la oameni este o înviere care are loc în conştiinţă. Aceasta este semnificaţia Paştelui.

Mesajul lui Christos este învierea Sa. El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană. Şi misiunea pe care o avea de îndeplinit era aceea de a ilumina în conştiinţa umană capacitatea de a înţelege, sau, putem spune, de a transforma în realitate – în conştiinţa fiinţelor umane – faptul că nu sunt acest corp, ci Spiritul. Conștiința divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită. Și aceasta trebuia dovedit în timpul vieții Lui, prin învierea Sa.

Ce reprezintă si ce semnificaţie au gesturile lui Iisus Christos?
În creier, în dreptul chiasmei optice, se găseşte centrul subtil unde se află amplasată această mare Zeitate, graţie răstignirii şi învierii lui. El a creat acest spaţiu, ca noi să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, situată în interiorul nostru. Nu se află în exterior, ci în zona limbică ce înconjoară egoul şi superegoul vostru. În Purane, străvechile scrieri sacre din India, Christos a fost descris foarte limpede. De fapt, în Biblie s-a consemnat ceea ce au văzut la El, pe când a fost pe acest pământ, dar nimic despre ceea ce L-a creat, despre cum a venit pe pământ, despre spiritul lui Christos, despre locul unde stă Christos, despre modul în care a venit şi nici despre scopul pentru carea a venit, sau locul unde se află în noi. Aceste lucruri nu sunt menţionate în Biblie. În acele vremuri, oamenii nu au fost deloc conştienţi de măreţia Lui, de întruparea lui deosebită. Citind unele dintre cărţile străvechi, se poate constata că El era numit Mahavishnu în Devi Purana – Purana Zeiţei – scrierea sacră străveche, a Zeiţei. Mahavishnu a fost creat într-un mod imaculat. Când afirmăm despre Christos că El a indicat mereu acest vârf de deget, este ceva cu semnificaţie deosebită.

Cum se petrece Învierea promisa de Iisus Christos?
În creier, există un centru foarte subtil, situat între glandele pituitară și pineală. El a venit în acest centru pentru ca noi să ne înălțăm, ca să ne dea cunoașterea vieții eterne, ca să ne facă să ştim că nimic din ce vedem pe acest Pamânt nu e veșnic. Există ceva dincolo de toate acestea, și, prin învierea Lui, ne-a arătat modalitatea prin care putem fi reînviați cu toții. Aceasta este poarta din zona limbică, care are o mie de petale. Aceste petale seamănă cu un lotus, care se află efectiv în noi, dar într-o stare latentă. Așa cum e o lumânare. Deşi ea are fitil, nu vedeţi forma fitilului. Numai când este aprinsă, îi vedeți forma. Când puneți laolaltă o mie de nervi, ei seamănă cu un lotus. Dar dacă nu sunt iluminaţi, veți spune doar că sunt o mie de nervi, dar când acești nervi sunt iluminați, puteți vedea lumini.
Christos a ieşit din materie, a ieşit din acel mormânt ce simbolizează materia care ne-a închis în interiorul ei şi care trebuie deschis complet, prin puterea noastră spirituală. Aruncaţi deoparte piatra ce acoperă acest mormânt! Ieşiţi de acolo şi staţi în afara lui! Acesta este mesajul reînvierii lui Christos. Mormântul ni l-am creat singuri, pentru că le-am permis oamenilor să ne domine. Le-am permis să ne construiască aceste morminte, le-am permis să-l îngroape pe Christos din interiorul nostru, pentru că ne-a fost frică. Dar Christos trebuie să se înalţe. Noi ne creăm propria materie prin intermediul condiţionărilor noastre, al spaimelor, al ideilor noastre total greşite despre bunătate, amabilitate şi compasiune. În lumina Spiritului se poate vedea că, ceea ce considerăm a fi compasiune, nu este decât un fel de simpatie, care nu ne duce nicăieri. Totul ar trebui văzut prin lumina Spiritului.

„Bucuria cea mai mare, este contactul dintre esența noastră și esența eternă.”
„Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.” Constantin Brâncuși

„Păsărilor care s-au născut în colivie, le este cel mai frică de cer.” Rabindranath Tagore

„Poate fi greu pentru un ou să se transforme într-o pasăre: ar fi o priveliște puțin mai greu de imaginat pentru o pasăre să învețe să zboare în timp ce ramâne un ou. Noi suntem în prezent precum ouăle. Și nu putem merge la infinit prin a fi doar un ou decent, obișnuit. Trebuie să eclozăm sau ne vom strica.” C.S. Lewis

„De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu au existat şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.” Carl Gustav Jung

„Situația noastră aici pe pământ este ciudată. Fiecare venim pentru o scurtă vizită, neştiind de ce, totuşi părând a tinde catre un scop divin.” Albert Einstein

Culegere din textele sacre ale Shri Mataji Nirmala Devi

  https://www.evolutiespirituala.ro/india-simbolistica-oului-a-pasarilor-si-gesturile-lui-iisus/?feed_id=84739&_unique_id=6516a03035884

Shri Mataji Nirmala Devi

India – Simbolistica oului, a pasarilor si gesturile lui Iisus

 

Oul are multe semnificaţii şi într-una din scrierile străvechi din India se menţionează de ce trebuie să avem un ou când sărbătorim Paştele. Este foarte surprinzător. Reiese foarte clar de acolo, pentru cel ce înţelege, că Iisus Christos este reprezentat simbolic drept un ou. Dar ce este un ou? În limba sanskrită, un Brahman este numit dwijaha. „Dwihi jayeti” înseamnă „cel care s-a născut de două ori”.

De asemenea, orice pasăre este numită dwija, adică născută de două ori, pentru că pasărea se naşte mai întâi ca ou şi apoi se naşte din nou, ca pasăre. În acelaşi fel, fiinţa umană se naşte ca ou şi apoi se naşte ca suflet realizat. Faptul că cele două sunt denumite la fel este plin de semnificaţii. Niciun animal nu este numit dwijaha, decât dacă are mai întâi formă de ou. Niciunul dintre mamifere nu este numit dwijaha, în afară de fiinţele umane.

Cum ar putea crede oamenii că pot fi dwijaha, că se pot naşte din nou? Acest lucru a fost spus de fiecare religie, de fiecare profet, şi anume că trebuie să vă naşteţi din nou. Până când nu vă naşteţi din nou – asta reprezintă botezul real – până când această coajă de ou nu este spartă în zona fontanelei, nu puteţi să deveniţi dwijaha. Stă scris în toate cărţile sacre, a fost spus de toţi profeţii. Cineva a trebuit să vă arate că acest lucru se poate înfăptui: El, puterea Divină însăşi, Pranava, El, Brahma însuşi. Renaşterea Lui a fost învierea, învierea în corp, pe când la oameni este o înviere care are loc în conştiinţă. Aceasta este semnificaţia Paştelui.

Mesajul lui Christos este învierea Sa. El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană. Şi misiunea pe care o avea de îndeplinit era aceea de a ilumina în conştiinţa umană capacitatea de a înţelege, sau, putem spune, de a transforma în realitate – în conştiinţa fiinţelor umane – faptul că nu sunt acest corp, ci Spiritul. Conștiința divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită. Și aceasta trebuia dovedit în timpul vieții Lui, prin învierea Sa.

Ce reprezintă si ce semnificaţie au gesturile lui Iisus Christos?
În creier, în dreptul chiasmei optice, se găseşte centrul subtil unde se află amplasată această mare Zeitate, graţie răstignirii şi învierii lui. El a creat acest spaţiu, ca noi să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, situată în interiorul nostru. Nu se află în exterior, ci în zona limbică ce înconjoară egoul şi superegoul vostru. În Purane, străvechile scrieri sacre din India, Christos a fost descris foarte limpede. De fapt, în Biblie s-a consemnat ceea ce au văzut la El, pe când a fost pe acest pământ, dar nimic despre ceea ce L-a creat, despre cum a venit pe pământ, despre spiritul lui Christos, despre locul unde stă Christos, despre modul în care a venit şi nici despre scopul pentru carea a venit, sau locul unde se află în noi. Aceste lucruri nu sunt menţionate în Biblie. În acele vremuri, oamenii nu au fost deloc conştienţi de măreţia Lui, de întruparea lui deosebită. Citind unele dintre cărţile străvechi, se poate constata că El era numit Mahavishnu în Devi Purana – Purana Zeiţei – scrierea sacră străveche, a Zeiţei. Mahavishnu a fost creat într-un mod imaculat. Când afirmăm despre Christos că El a indicat mereu acest vârf de deget, este ceva cu semnificaţie deosebită.

Cum se petrece Învierea promisa de Iisus Christos?
În creier, există un centru foarte subtil, situat între glandele pituitară și pineală. El a venit în acest centru pentru ca noi să ne înălțăm, ca să ne dea cunoașterea vieții eterne, ca să ne facă să ştim că nimic din ce vedem pe acest Pamânt nu e veșnic. Există ceva dincolo de toate acestea, și, prin învierea Lui, ne-a arătat modalitatea prin care putem fi reînviați cu toții. Aceasta este poarta din zona limbică, care are o mie de petale. Aceste petale seamănă cu un lotus, care se află efectiv în noi, dar într-o stare latentă. Așa cum e o lumânare. Deşi ea are fitil, nu vedeţi forma fitilului. Numai când este aprinsă, îi vedeți forma. Când puneți laolaltă o mie de nervi, ei seamănă cu un lotus. Dar dacă nu sunt iluminaţi, veți spune doar că sunt o mie de nervi, dar când acești nervi sunt iluminați, puteți vedea lumini.
Christos a ieşit din materie, a ieşit din acel mormânt ce simbolizează materia care ne-a închis în interiorul ei şi care trebuie deschis complet, prin puterea noastră spirituală. Aruncaţi deoparte piatra ce acoperă acest mormânt! Ieşiţi de acolo şi staţi în afara lui! Acesta este mesajul reînvierii lui Christos. Mormântul ni l-am creat singuri, pentru că le-am permis oamenilor să ne domine. Le-am permis să ne construiască aceste morminte, le-am permis să-l îngroape pe Christos din interiorul nostru, pentru că ne-a fost frică. Dar Christos trebuie să se înalţe. Noi ne creăm propria materie prin intermediul condiţionărilor noastre, al spaimelor, al ideilor noastre total greşite despre bunătate, amabilitate şi compasiune. În lumina Spiritului se poate vedea că, ceea ce considerăm a fi compasiune, nu este decât un fel de simpatie, care nu ne duce nicăieri. Totul ar trebui văzut prin lumina Spiritului.

„Bucuria cea mai mare, este contactul dintre esența noastră și esența eternă.”
„Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.” Constantin Brâncuși

„Păsărilor care s-au născut în colivie, le este cel mai frică de cer.” Rabindranath Tagore

„Poate fi greu pentru un ou să se transforme într-o pasăre: ar fi o priveliște puțin mai greu de imaginat pentru o pasăre să învețe să zboare în timp ce ramâne un ou. Noi suntem în prezent precum ouăle. Și nu putem merge la infinit prin a fi doar un ou decent, obișnuit. Trebuie să eclozăm sau ne vom strica.” C.S. Lewis

„De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu au existat şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.” Carl Gustav Jung

„Situația noastră aici pe pământ este ciudată. Fiecare venim pentru o scurtă vizită, neştiind de ce, totuşi părând a tinde catre un scop divin.” Albert Einstein

Culegere din textele sacre ale Shri Mataji Nirmala Devi

  https://www.evolutiespirituala.ro/india-simbolistica-oului-a-pasarilor-si-gesturile-lui-iisus/?feed_id=83496&_unique_id=650d9c0e7571b

craciun oferte karanna

SARBATOAREA DE CRACIUN – inainte şi după Hristos

«De Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos…»
Oamenii contemporani grăbiţi ignoră misterul care învăluie cele două sărbători îngemănate la 25 decembrie, în solstiţiul de iarnă, ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină: – sărbătoarea gazdă a lumii vechi – ziua Moşului Crăciun /naşterea Soarelui nebiruit Mithra – sărbătoarea găzduită – ziua Naşterii Pruncului Sfânt al lumii creştine.

Sărbătorirea Crăciunului a fost prima oară consfinţită la Roma în 354 e.n. Cum în biblie nu exista o dată corespunzătoare naşterii lui Iisus Cristos iar Cultul soarelui – considerat păgân, era adânc înrădăcinat în conştiinţa maselor, Papa Liberius a decis ca la 25 decembrie, adică ziua naşterii lui Sol Invictus Mithras, să suprapună marea sărbătoare a creştinătăţii – Naşterea lui Iisus Christos.

.
1. Semnificaţia sărbătorii arhaice şi posibilele origini ale cuvântului Crăciun.

.
1.1. Moş Crăciun, bătrân ca Timpul însuşi, este o divinitate arhaică, reprezentarea folclorică a lui Saturn senex, numit şi Deus Daciae, supranumit şi Omul, Cronos, Zalmoxe, Zeul Moş. Saturnaliile – serbate la 25 decembrie şi având origine carpatică – au precedat cu multe secole fondarea Romei. In timpul Saturnaliilor, cei bogaţi făceau daruri celor săraci pentru a cinsti epoca de aur a libertăţii, când Saturn împărăţea peste toată lumea cunoscută.
Crăciun este masca milenară a unui cioban zeu-moş, creatorul a toate câte sunt, pe chipul căruia timpul a încremenit:«Şezi, Crăciun, sfînt bătrân şi ridică pe Sion», «E ziua lui Crăciun, lui Moş Crăciun cel Bătrân». El aducea daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin: «C-aşa-i legea din bătrâni,/ Din bătrâni, din oameni buni,/ Să se dea la sânt Crăciun/ Un colac şi-un vinaţ bun».

.
Nu există nici o legătură între Moş Crăciun multimilenar al tradiţiei şi Santa Claus, imaginea gazetărească sau cea de marketing lansată în anii ‘30 de compania Coca-Cola,moşul în tunică purpurie cu guler alb, simbolizând licoarea roşie cu spumă albă de larg succes.

.
1.2. Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare a erei pre-creştine. După vechile calendare, creştinii au sărbătorit mai mult de un mileniu Anul Nou în ziua de Crăciun: la Roma în Cancelaria papală era folosit şi în secolele XIV-XVII, sub numele de stilus curiae Romanae, în Germania până în secolul al XVI-lea, în Anglia din secolul al VII-lea până în secolul al XIII-lea, în Franţa numai în 1564 s-a hotărât începerea Anului Nou la 1 ianuarie, în Rusia schimbarea s-a făcut sub Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.[5] La românii din Banat şi Transilvania, şi în prezent ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.

.
1.3. Din ţinuturile acoperite de păduri şi nea, împânzite de sihăstrii, coborau an de an în satele din văi asceţi bătrâni în cojoace miţoase, cu desagii plini de crengi sfinte de vîsc, considerat panaceu, leac pentru toate bolile oamenilor (de inimă, de oase, epilepsie, astm, otrăvire, tumori, sterilitate) şi chiar pentru animale (contra viermilor în nas la miei şi mai ales a scorbutului, fiind bogat în vitamina C, ca vitele să nu-şi piardă dinţii şi să fie nevoiţi să le
taie). Vîscul conţine viscotoxină, viscoli, amine, aminoacizi, vitamina C şi E etc. Vîscul, planta miraculoasă veşnic verde, a cărui rădăcină nu atinge pământul, era atârnat sus la grindă, ca talisman care apără sănătatea şi casa. Când se usucă, vîscul devine ca aurul, de unde şi numele cărţii lui G.J. Frazer Creanga de aur . Poate cu aceste crengi verzi cu bobiţe albe colindătorii binecuvântau creştetul oamenilor de Anul Nou în obiceiul sorcovei.

.
Astfel, una din originile cuvântului Crăciun ar putea fi sărbătoarea « crăcilor de aur » sacre, iar Moşul cu crăci să fi primit de la săteni numele de Moş Crăciun, cum presupune cercetătorul Gabriel Gheorghe în studiul citat.

.
1.4. Crăciunul măsoară totodată rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, atingând perioada unui cult solar autohton (focul fiind simbolul soarelui, al luminii divine). Strămoşii românilor, consideraţi de Marija Gimbutas[7] (cercetătoare la U.C.L.A. – USA) drept cea mai veche civilizaţie europeană, Old European Civilisation -6.500-3.500 î.Hr., erau un popor stabil, care îşi construia aşezări şi trăia din agro-păstorit (când restul Europei zăcea
pentru încă trei milenii sub gheţurile glaciaţiei Riss-Wurm), ştiind să preţuiască soarele şi neavând nevoie să împrumute un cult solar din alte părţi ale lumii.

.
Prin urmare, în Europa solarismul este mai vechi decât cultul, presupus oriental, al lui Mithra, cum observă Petru Caraman. El aduce ca probe datini răspândite la aproape toate popoarele Europei (români, germani, sârbo-croaţi, bulgari, greci etc.): rostogolirea roţilor de foc din crăci aprinse pe costişă, colacii de Crăciun care imita forma soarelui, arderea butucului în noaptea de Crăciun (la sârbi : badnjak, badnje veče).

.La români în nopţile solstiţiului de iarnă roţi de car îmbrăcate în crengi şi paie erau aprinse şi se dădeau de-a dura de pe înălţimi la vale, împrăştiind scântei pe ogoare ca să le facă roditoare. Tinerii alergau pe lângă roţi, bătând din tălăngi şi chiuind: „Păzea că vine roata de foc/ cu belşug şi noroc;/ Păzea că vine soarele/ şi vă arde picioarele,/ păzea, păzea”. Era o sărbătoare a focului de iarnă, admirabil descrisă de James Frazer (capitolul „Sărbătorile focului”: Chapter 63. The Interpretation of the Fire-Festivals. Section 2. The Solar Theory of the Fire-festivals): „Buşteanul Crăciunului, care ocupă un loc atât de important în sărbătoarea populară, avea la origine rolul să ajute soarele aflat în chinurile renaşterii în miezul iernii să-şi reaprindă lumina ce părea că se stinge.”

.

Hora sacră în jurul rugului aprins la Crăciun se desfăşura în sensul mişcării soarelui pe cer. La români hora e un joc religios, relict heliolatric, prin care oamenii se rugau pentru cele trebuitoare. Ridicând mâinile în dans preamăreau soarele, iar bătând pământul cu picioarele cereau rod bun pe ogoare, în livezi şi grădini: „Bate hora din picioare/ să răsară iarăşi soare;/ bate hora tot pe loc/ să răsară busuioc”.

.
In albaneză crencia sau kercü,-ni este craca, butucul sau buturuga care se aprinde în noaptea de Crăciun, cum arată E. Çabej Julia Maria Cristea relevă datini similare. În Franţa cea mai semnificativă tradiţie, la sate, este cea a „buturugii de lemn”, care este arsă la foc mic, în căminul, soba, sau în curtea fiecărei case, iar după sărbătoarea Crăciunului, cenuşa rămasă este împrăştiată pe câmp, pentru a aduce noroc şi o recoltă bogată. La oraş se face doar o prăjitură specială cu aspect de buturugă, numită “buche de noel”.În Scandinavia şi în nordul Germaniei se aprinde, prin tradiţie, unui foc uriaş din lemn, în noaptea de Crăciun.

.
În Grecia o tradiţie veche, păstrată şi acum cu sfinţenie, este aprinderea în noaptea de Crăciun a celui mai masiv trunchi de copac, denumit Christoxylo. Timp de 12 nopţi (24 decembrie – 6 ianuarie) este ţinut aprins Focul de Crăciun, menit să ardă spiriduşii răi, numiţi Kalikanzari, care în acest interval de timp devin foarte activi.

.
In Italia timp de 12 zile între Crăciun şi Epiphania (Bobotează) în cămin trebuie să ardă un trunchi de frasin, simbolizând pomul de Crăciun. Sorin Paliga observă că paralela Crăciun-butuc este întâlnită şi în cazul formei italiene ceppo, care înseamnă atât „Crăciun”, cât şi „butuc, buturugă”, deci sărbătoarea Crăciunului
este de fapt sărbătoarea butucilor, a crăcilor aprinse de Crăciun.

.
Aceeaşi moştenire spirituală precreştină e atestată de Joan Sabin şi la britanici: cazanele cu catran arzând purtate pe creştet de englezi la Allandale în Northumberland, cu care e aprins un rug uriaş în noaptea dintre ani, sau mingile de foc făcute din sârma împletită, umplută cu aşchii şi rumeguş muiate în parafină (swinging fireballs), aprinse la miezul nopţii şi rotite deasupra capului de scoţieni în Stonehaven.
Iată alte ilustrări de la români: «In noaptea de Crăciun nu trebuie să se stingă focul. Se pune în această noapte un buştean în foc, numindu-se buşteanul Crăciunului»; «cenuşa buşteanului care arde în noaptea Crăciunului e împrăştiată prin grădini pentru rodirea lor»; «La Crăciun cerul este deschis». O altă credinţã spune cã anul care începe va fi luminos şi spornic pentru familiile care în noaptea Anului Nou vor ţine lampa aprinsã pânã la
ziuã.

.
1.5. Românii din Bucovina cred că Dumnezeu a lăsat colindele ca în fiecare an toţi oamenii să audă numele cel sfânt al Domnului şi să lase răutaţile. Când colindele nu vor mai răsuna pe pământ, lumea va încăpea pe mîna diavolilor.
Se cuvine o menţiune aparte despre datina umblatului în colindeţe în Transilvania: colindătorii, numiţi piţărăi, îşi pregătesc nişte ciomege din crăci de alun, «pe care le despoaie de coajă, le înfăşură cu tei, în formă de spirală, le udă şi le pun la fum, spre a ieşi pestriţe», apoi se adună în seara de Ajun, fac un foc, joacă hore, cântă şi spun poveşti până la miezul nopţii, când încep să colinde pe la gazde:

.

”Bunã sara lui ajun,/ Da-i mai bunã a lui Crãciun./ Dã-mi şi mie un pizărău,/ Cã-s pruncul lui Dumnezeu.” Stăpânul casei băga în traista fiecărui copil câte un pizărău, adică un colăcel făcut din făină de grâu, apoi arunca pe jos mere, nuci şi bani din metal, iar copiii se înghesuiau să le adune. «Când intră în casă răscolesc focul din vatră cu colindèţele lor, adică cu ciomegele, ca să arză astă noapte focul până la ziuă (…)

.
Colindătorii pleacă şi mulţămesc pentu darurile primite cu aceste cuvinte: Noi ieşim şi Dumnezeu intră. Săteanul nostru român ţine foarte mult la datina umblatului în colindeţe si fiecare îşi trimite odrasla în cel puţin trei ani de-a rândul, căci în popor se crede că a umblat în colindeţe şi Domnul Hristos.».

.
Tudor Pamfile menţionează acelaşi obicei şi în nordul Olteniei: “ se alege un vătav, care se chiamă vătrai, fiindcă el intră întâiu în casa omului şi bodicăie cu colinda în foc… Când piţărăii au venit la casa omului, omul îi bagă in curte pe toţi şi scoate o coţovaică, – coajă de dovleac, – cu seminţe de cânepă, in, porumb, grâu, seminţe de dovleac şi i le dă vătraiului. Vătraiul ia cu mâna, aruncă în toate părţile, pe casă, pimniţi şi zice :Să crească,/ Să înmulţească,/ La mulţi ani ca sa înflorească !/ Câte cuie pe casă,/ Atâţia galbeni pe masă, / La anul şi la mulţi ani! Atunci
iese cu desagii şi le dă la toţi pe rând piţărăi. Piţărăi se dă : covrigi, simigi, boabe fierte, pere, mere, colivă, ţuică fiartă, vin şi altele.”

.
Colindeţele – aceste toiege din beţe, nuiele sau crăci cu ornamente pirogravate, folosite pentru ritualul scormonitului în focul de Crăciun puteau de asemenea să contribuie la denumirea Crăciunului. Romulus Vulcănescu aminteşte şi bâtele magico-rituale cu cap de cal care simbolizau razele soarelui în dansul căluşarilor. El menţionează cultul cailor solari în Europa de vest sub formă de Pferd-Ritters la germani, cheval jupon la francezi şi hobby horse la englezi,[21]
precum şi dansul căiuţilor în solstiţiul de iarnă în România. Dansul căluşarilor a fost pus în legătură şi cu dansul antic al collisaliilor. In Oltenia se juca un «căluş de iarnă» la malul Dunării pe gheaţă. In dansul lor ritual, bărbaţii purtau toiege- mascoide din lemn cu capete de cai albi – cai solari, cu care alungau duhurile rele din pământ şi din văzduh.

.
1.6. Consacrarea rituală a bradului în sărbătorile solstiţiului de iarnă este anterioară erei creştine, aşa cum demonstrează cercetătorul Romulus Vulcănescu în studiul Mitologie română[22]: «In paleo-folclorul român bradul ca arbore cosmic e consemnat într-o descriere impresionantă: Sus în vârful muntelui / creşte bradu’ brazilor,/ de mare şi înfoiat / tot ceru’ l-a îmbrădat, / soarele în cetini,/ luna între ramuri / mii şi mii de stele, / între rămurele. (…)

.
Bradul a fost şi este prezent în ceremonii şi rituri proprii vieţii săteanului român ». Bradul este arbore de naştere, de înfrăţire simbolică între noul născut şi un brăduţ; este arbore de nuntă (stâlpul de nuntă pe care se leagă năframa, busuiocul şi plosca de vin care se înmânează miresei); arbore de judecată (bradul de jurământ şi bradul justiţiar); arbore funerar care ajută sufletul în marea trecere peste apa sâmbetei sau Marea Neagră, arbore de pomană de care atârnă colaci şi mere; arbore de bun augur în colinde şi coloana cerului, axis mundi, având coroana în ceruri şi rădăcinile în pământ. Creatorul lumii a izbit cu toiagul în apele primordiale şi ele s-au deschis în locul acela şi s-a ridicat falnic un brad fosforescent, picurând stropi de apă luminoasă.

.
Obiceiul de a împodobi la solstiţiul de iarnă, uşile, ferestrele şi casa cu crengi de brad sau pin, în credinţa că ele aduc noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, datează cu mult înaintea creştinismului. La popoarele nordice ramurile de brad cu care se împodobeau iarna casele, erau un mijloc de a lupta împotriva demonilor şi duhurilor rele, care, se credea că în perioada răscrucii dintre ani, umblau printre oameni. Totodată, faptul că rămâneau întotdeauna verzi, era o speranţă în renaşterea luminii şi venirea primăverii. Acelaşi rol îl are în Germania şi Austria tradiţia „Coroanei de Advent”, făcută din crengi de brad, cu lumânări care se aprind pe rând în decembrie, până în seara de ajun.

.
1.7. Cultul soarelui a fost asimilat în sărbătoarea creştină a Crăciunului. Grecii, egiptenii, sirienii serbau pe 25 decembrie naşterea Soarelui. In Egipt, fiul lui Isis, împărăteasa cerurilor, se naşte chiar în preajma solstiţiului de iarnă. Yule este numele caldeean pentru copil sau prunc. Însuşi numele popular al sărbătorii Crăciunului la britanici – Yule-day, îi dovedeşte originea păgână. Strămoşii anglo-saxonilor numeau data de 25 decembrie Yule-day sau Ziua-Pruncului, iar noaptea din ajun Noaptea-Mamei, cu mult înainte de a ajunge în contact cu creştinismul.

.
În Imperiul Roman în anul 274 e.n. împăratul Lucius Domitius Aurelianus a ridicat la Roma un templu dedicat lui Sol Invictus – Zeul Soare nebiruit, apărător al imperiului, şi a decis celebrarea cultului Soarelui ca un cult oficial de stat: dies natales Solis invicti. Pentru cinstirea soarelui învingător se aprindeau focuri enorme,ca reprezentări
pământene ale zeului celest. Noul născut era personificat la egipteni ca un prunc, care era arătat mulţimii la miezul nopţii, ca prilej de bucurie: «Fecioara a născut, lumina creşte!». Sărbătoarea solstiţiului de iarnă, denumită în spaţiul germanic Julfest, (la englezi Yule) era ţinută în toate ţările Europei de nord, în strânsă legătură cu fertilitatea şi cultul morţilor prin petreceri şi ospeţe cu mâncăruri abundente, cortegii de măşti etc.

.
1.8. Prin naşterea lui Mithra: “lumea cea veche sărbătorea creşterea luminii, care biruieşte forţele întunericului”[27]. Mithra era cunoscut drept Domn al Adevărului şi al Luminii Cereşti.. Ecouri ale mithraismului se găsesc în unele colinde româneşti, unde Iisus îmbracă toate atributele lui Mithra (venerat atât în Dacia, unde s-au găsit 280 monumente, cât şi în Moesia Inferior – 90 monumente): „şi pe faţa fiului/ scrisă-i raza soarelui”.[28] Ecouri apar şi în onomastica românilor: Mitra, Mitrea, Mitru, Mitre, Mitran, Mitrică, Mitrancă, Mitrofan, Mitroi, Mitruş, Mitrelea, Mitrescu, Mitrican, Mitrici, Mitrin, Mitriev, Mitrovici, Mitruţoiu (chiar tatăl meu se numea Mitruţă).

.
1.9. În studiul Geneza creştinismului popular al românilor, Nelu Zugravu afirmă că „Nemurirea şi postexistenţa propovăduite de Zalmoxe ar fi putut anticipa şi pregăti creştinismul” [30]. Dobândirea nemuririi însemna şi un cod de legi morale: pietate, abstinenţă, puritate, curaj. Geto-dacii foloseau incineraţia, ca sufletul să supravieţuiască
purificat în cer, lângă Cel Preaînalt, părintele luminilor, eliberat de învelişul trupului corupt.

.
2. Împrejurările în care a fost instituită Sărbătoarea Naşterii Domnului
Troparul zilei specifică sensul acestei sărbători a Natalităţii (Nascere Domini): Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru… Biserica a încercat să-şi apropie sărbătoarea Crăciunuluicu rădăcini milenare, «necreştină, dar prăznuită de o populaţie cu trăire creştină», dedicând-o Naşterii Mântuitorului, numit Soarele Dreptăţii.

.
2.1. Textul din Noul Testament (Matei 1, 18) este următorul: Cristi autem generatio sic erat (Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost). Cuvântul grec genesis (naştere) a fost tradus in latină, în Vulgata, cu generatio, – onis (generare, naştere din părinţi) sinonim cu “natalis”.După Ovid Densuşianu, Al. Graur şi Al.Rosetti, apelativul Crăciun derivă din latinescul creatio. Dar limba Bisericii nu a întrebuinţat şi pe creatio, pornindu-se de la sensul lui creare, de “faire naitre du neant”. Prin urmare este un nonsens să legi etimologic numele Crăciun de termenul creatio,-onis, fiindcă termenul “creare” nu are sensul de “naştere”. Iisus Hristos S-a născut din veci din Tatăl, fiind de o fiinţă cu Tatăl, şi “la plinirea vremii” s-a născut cu trupul, fără de păcat, din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt, aşa cum se afirmă în Crez: “născut, nu făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”.

.
2.2. Din latinul natalis avem însă în română cuvântul nat, de unde expresia: Tot satul îşi are natul, adică fiecare cu obârşia lui, cu generaţia ( generatio-onis) neamului său. Cuvântul nat ( natus) nu are legătură cu Crăciunul, ca în limbile romanice apusene.

.
2.3. Al. Graur mai derivă Crăciun şi din latinul calatio, care însemna “chemare”, şi anume chemarea pe care o lansau preoţii la zi întâi a fiecărei luni, de unde şi numele de kalendae, care se dădea primelor zile ale lunii (cu derivatul calendar, cărindar). Dar Crăciunul nu e la zi întâi şi nu presupune nici o chemare.

.
2.4. In textele bisericeşti româneşti numele Crăciun a fost eludat secole întregi (XVI, XVII, XVIII), datorită încărcăturii păgâne a sărbătorii, care asocia la Naşterea Domnului un alai de personaje de neînţeles cu măşti de Moşi, Cioban, Mut, Plugari, Ţigan, Căiuţi, Capră/Ţurcă, Urs. De exemplu în Cazania de la Govora – 1642 şi în Cazania lui Varlaam – 1643, numele sărbătorii Crăciunului a fost înlocuit cu “Sărbătoarea Născutului”. În schimb în
texte laice apare şi ca nume al sărbătorii: mitropolitul Sucevei, Ghedeon, şi mai mulţi boieri mulţumesc în scris craiului Gh. Racoţi pentru un ajutor în bani, “ pe care se îndatoreau a-i răspunde până în ziua Crăciunului”[35]. Gheorghe Mihăilă îl găseste atestat în sec. al XII-lea: crăciun (1198).

.
2.5. Datinile străvechi ale Crăciunului asociate la sărbătoarea împărătească a Naşterii Mântuitorului au persistat de-a lungul secolelor până în zilele noastre în ciuda interdicţiilor. Actul de martiraj al Sfântului Cračun, judeţul Constanţa) menţionează practicarea acestei sărbători de enoriaşi din toate categoriile sociale în secolul al IV-lea,« în ziua calendelor lui ianuarie…îmbrăcaţi în piei de capră… urmând obiceiul păgânilor, deşi se numesc creştini»[37].
Acelaşi lucru se semnala şi în vestul Europei. In 742 Sfântul Bonifaciu scria Papei Zaharia (pontif între 741-752), scandalizat că la Roma, de Anul Nou, creştinii, deghizaţi în animale după obiceiul păgânilor, cântau şi dansau ziua şi noaptea, chiar pe treptele bazilicii Sf. Petru, refuzau din superstiţie să împrumute vecinilor foc sau unelte din fier. În spaţiul germanic la carnavalul Julfest apare personajul Julbock. Acesta este un ţap confecţionat din paie, legat cu o fundă roşie. În mitologia ţărilor nordice, zeul tunetelor Thor – denumit şi Donner, alerga pe bolta cerului într-o şaretă trasă de ţapi, iar la solstiţiul de iarnă Thor se cobora printre oameni. Ţapul lui Thor a devenit în ţările scandinavice un simbol al Crăciunului. În Finlanda, Moş Crăciun este numit Joulupukki, cuvânt derivat de la
Julbock.

.
Conducătorii bisericii au luat poziţie şi împotriva obiceiului păgân de a face daruri pe 25 decembrie (obicei care îşi trage originea din Saturnalii, când cei bogaţi făceau daruri celor sărmani în cinstea vârstei de aur a libertăţii, când Saturn stăpânea toată lumea cunoscută).

.
2.6. Iată un exemplu cum la români sărbătoarea moştenită a fuzionat firesc cu creştinismul: «Se spune că Moş Crăciun a găzduit şi ospătat pe Ioan Sântioan. Cică Ioan Sântioan a călătorit cu Maica Domnului şi cu Hristos şi s-au abătut la casele lui Moş Crăciun. După ce s-au ospătat şi au băut, Ioan Sântioan a zis lui Moş Crăciun : Noi bem şi ospătăm şi nu ne întrebăm cine e mai mare dintre noi. Moş Crăciun i-a răspuns: Mare eşti, Doamne, de mărire, de când te-ai născut. Dar eu m-am pârlejit (am fost de faţă – cu acest prilej,n.n.) şi team sprijinit în poala de veşmânt şi n-ai dat de pământ». Parcă asistăm la Întâmpinarea Domnului de dreptul Simeon bătrânul (sărbătorită în calendar la data de 2 februarie), în ritualul punerii înaintea Celui Preaînalt a Pruncului Sfânt, Fiul Omului, întâi născut din Preacurata Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt.

.
2.7. «Creştinismul popular, afirmă Nelu Zugravu, s-a născut din convieţuirea religiilor în momentul de formare si ascensiune a religiei Mântuitorului în Imperiul Roman, din similitudinea practicilor, din supravieţuirea mitologiilor ancestrale, din revalorizarea simbolurilor preistorice şi din creştinarea unor divinităţi, credinţe şi cutume antice.». Întrucât sărbătoarea Crăciunului era prea adânc înrădăcinată în mentalitatea populară pentru a fi înlăturată, biserica a hotărât să o păstreze închinând-o Naşterii Mântuitorului. Ion Ghinoiu observă cum creştinismul a vehiculat numeroase practici precreştine pe care, fără să vrea şi fără să ştie, le poartă cu el. Fără creştinism multe credinţe şi superstiţii nu ar fi ajuns până în secolul XXI.

.
Practicile religioase au fost preluate prin tradiţie, fără să existe îndrumări scrise privind de exemplu închinatul spre răsărit, orientarea estică a mormintelor, a altarului bisericilor şi a icoanelor în casă, palma deschisă cu degetele răsfirate în chip de raze (simbol solar) cu care preoţii invocă duhul sfânt şi binecuvântează credincioşii, tămâiatul,
aprinsul lumânărilor şi candelei, primirea şi transmiterea luminii de Paşti, stropirea cu apa sfinţită, pomenile etc.

.
Istoricul Socrate Scolasticul, citat de cercetătorul Nelu Zugravu susmenţionat arată că nici apostolul Petru, nici evangheliştii nu au impus celor convertiţi cum să celebreze sărbătorile: «Căci nici Mântuitorul, nici Apostolii n-au impus pentru aceasta nici un precept şi n-au stabilit nici o pedeapsă contra celor ce le-ar comite… Apostolii n-au cugetat niciodată să prescrie sărbători. Ei n-au avut grijă decât să recomande pietatea».[44] Mântuitorul însuşi
a spus: «N-am venit să stric, ci să împlinesc».

.
2.8. La primele popoare creştinate, numele sărbătorii arată exclusiv evenimentul creştin al naşterii Domnului, fără trimitere la străvechea sărbătoare pre-creştină: latină- Natales, italiană– Natale, spaniolă– Navidad, portugheză– Natal, provensală– Nadal, franceză- Nativité/ Nöel, engleză- Nativity/Christmas, rusă- Rozdjestvó, ucraineană –
Rizdvò, polonă– Bože Narozdenie, sârbă-croată-slovenă– Bozic, bulgară –Bozik, cehă– Vanoce, slovacă – Vianoce.
Petru Caraman, studiind răspândirea geografică a cuvântului Crăciun îl găseşte numai la români şi la locuitorii din imediata vecinătate a graniţelor etnice româneşti: la ucrainienii carpatici Kerečunj večery, la slovaci tot Kračun (numai la cei din est), la unguri Karácson, cu acelaşi sens ca şi la români. Deci reiese că pretutindeni cuvântul e împrumutat de la români.

.
In concluzie constatăm că la toate popoarele Europei elementele asociate sărbătorii multimilenare a Crăciunului fac parte dintr-un sistem coerent de reprezentare mitico-rituală a lumii, care dovedeşte continuitatea a unei credinţe monoteiste în Dumnezeul Luminii şi al Dreptăţii. Pretutindeni apare aceeaşi dezvoltare spirituală: cultul solar al Crăciunului este absorbit organic în sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, o dovadă convingătoare despre
comunitatea de origine a popoarelor europene.

.
Această origine este autohtonă, strict europeană şi nu indo-europeană cum s-a susţinut în mod eronat. De ce? Deoarece cultul soarelui este axiomatic legat de agricultură, iar cercetări arheologice recente precum şi datările cu C14 au dovedit că agricultura îşi nu are originea în ţinutul arid al Indiei, ci în bazinul carpato-dunărean situat in inima Europei. Munţii Carpaţi au fost habitatul primitiv al arienilor care au populat India, aşa cum dovedesc cercetătorii britanici în The Cambridge History of India. Autohtonii carpato-dunăreni practicau agricultura încă din epoca pietrei (7800 î.Hr.), arând pământul cu plug din corn de cerb şlefuit şi placat cu silex. S-au descoperit semnificative depozite de graminee carbonizate în gospodăriile neolitice. Cercetările arheologice ale Grupului de lucru Schela Cladovei –Lepenski Vir efectuate între 1990-2000 au dus la concluzia că agricultura a
început la Porţile de Fier.

.
In acelaşi timp, cercetătorul italian Marco Merlini sesizează cu justeţe că recunoaşterea internaţională a primordialităţii civilizaţiei carpato-dunărene are repercusiuni culturale importante asupra identităţii spirituale comune a popoarelor care locuiesc bătrânul continent Europa: „Teorema clasică Ex Oriente lux este schimbată în Ex Occidente lux (…). Aceasta aduce o îmbogăţire şi expansiune a matricei istorice şi culturale pe care se bazează identitatea noastră europeană, pentru că civilizaţia Dunării este acum considerată ca una din „mamele” culturii europene moderne.”

.
In ceea ce priveşte tema prezentului studiu, sărbătoarea solară a Crăciunului este una din mărcile de străvechime ale neamului românesc şi ale spiritualităţii europene.

 

Autor: Prof. Dorina Şuhanea

 

  https://www.evolutiespirituala.ro/sarbatoarea-de-craciun-inainte-si-dupa-hristos/?feed_id=83357&_unique_id=650c82914d3cc

images

Manuscrisele de la Marea Moarta 

– Nag Hammadi / Qumran-

 
qumran model
 
ln anul 1945, intr-una din pesterile unui munte, un taran a facut o descoperire arheologica extraordinara la Nag Hammadi. Aici, in Egiptul superior, taranul a descoperit 52 de texte care inlcud asa-numitele „Evanghelii secrete”, poeme si mituri atribuind lui Isus ziceri si credinte care sunt foarte diferite de Noul Testament.
Manuscrisele de la Nag Hammadi contin o varietate de texte, de la evanghelii secrete, poeme si descrieri quasi­filosofice ale originii universului, pana la mituri, magie si instructiuni ritualice. Muhammad Ali a recunoscut ca o parte din texte s-au pierdut pentru totdeauna, arse sau aruncate.Insa ceea ce a ramas este remarcabil: 52 de texte din primele secole ale erei crestine, inclusiv o colectie de Evanghelii crestine necunoscute pana atunci.
Muhammad’Ali al-Samman, cel ce a descoperit manuscrisele, a povestit dupa 30 de ani cum s-a intamplat totul.
Sapand in jurul unui bolovan pentru un pamant moale folosit pentru fertilizarea ogoarelor, Muhammad Ali a gasit un ulcior inalt de aproximativ un metru. ln interiorul ulciorului a descoperit 13 carti-papirus legate intre ele.
Dupa ce s-a intors acasa, a aruncat cartile si foile de papirus peste paiele adunate pe pamantul de langa cuptor. Mama lui Muhammad a recunoscut ca a ars multe dintre papirusuri in cuptor, impreuna cu paiele cu care aprindea ea in mod obisnuit focul. Muhammad a dus cartile la al-Qummus pentru a fi in siguranta.
Un profesor de istorie din zona, Rahgib, a vazut una dintre carti si a banuit ca este de valoare. A primit o carte de la al-Qummus si a trimis-o la un prieten din Cairo pentru a afla valoarea sa.
Codexul a fost vandut pe piata neagra a negustorilor de antichitati dn Cairo. Alte 5 texte au fost scoase prin contrabanda din Egipt si oferite spre vanzare in America. Profesorul Gilles Quispel, istoric al religiilor la Universitatea din Utrecht (Olanda) a auzit si el despre codex si indeamna fundatia Jung din Zurich sa cumpere codexul.
Ajuns pana la urma in mainile sale, descopera ca din codex lipseau cateva pagini, iar in anul 1955 a plecat spre Egipt pentru a incerca sa gaseasca Muzeul Copt. (1n imagine Gilles Quispel lucrand la textele Nag Hammadi, impreuna cu Henri Charles Puech — stanga si Pahor Labib— mijloc).
Ajungand la Cairo, s-a dus la Muzeul Copt si a imprumutat pozele unor texte.Intors in camera de la hotel, a incercat sa descifreze textele. Urmarind prima linie de text, Quispel a tresarit suprins: „Acestea sunt zicerile secrete ale lui Isus, si pe care geamanul sau Juda Toma le asternu pe hartie”. Aceasta era evanghelia lui Toma. Recenta descoperire a intregului text ridica noi intrebari: A avut Isus un frate geaman? De ce acest text de auto­identifica ca fiind o Evanghelie secreta?


03QumranMuseoBig
 
Quispel a descoperit ca acesta contine multe din zicerile cunoscute in Noul Testament, insa acestea, plasate in alte imprejurari, sugerau alte intelesuri si semnificatii.
 
Primul codex contine 5 carti: Kugaciunea lui 5tantul Pavel, Apocrita lui lacob (Cartea secreta a lui iacob), Evanghelia Adevarului, Tratat despre Inviere si Tratatul Tripartit.


Rugaciunea lui Sfantul Pavel


Rugaciunea Sfantului Pavel este primul manuscript din primul codex, numit si „Codexul Jung” din libraria Nag Hammadi. Textul, precum celelalte codexuri, este scris in limba copta, insa titlul este scris in greaca, limba originala a textului. Din acest manuscris lipsesc 2 randuri din prima pagina.
Textul este clar ca nu a fost scris de apostolul Pavel. Multi cercetatori ai textului 1-au identificat ca fiind o scriere Valentiniana. Acest lucru indica ca a fost scrisa intre anii 150 si 300 e.n. Cercetatorii au facut paralele cu multe alte texte ce ar putea fi drept surse, incluzand Corpus Hermeticum, Cele 3 stele ale lui Seth si Biblia dupa Filip.
 
Apocrifa lui lacob
 
Apocrifa lui lacob, cunoscuta si sub numele „Cartea secreta a lui lacob”, reprezinta un apocrif al Noului Testament. ln acest text sunt descrise invataturile secrete ale lui Isus catre Petru si lacob, date dupa invierea Lui, inainte de inaltare.
 
0 tema majora este cea ca trebuie sa accepte suferinta, ca fiind ceva inevitabil.
Textul este o traducere greceasca din limba copta, si este singura versiune care s-a pastrat.
Isus da lectii apostolilor destul de neobisnuite, si aparent aflate in contradictie. El ii invita cu el pe Petru si pe lacob in Imparatia Cerurilor, insa ei sunt distrasi de intrebarile celorlalti apostoli si pierd sansa. Dupa aceea, lacob trimite 12 apostoli, indicand (precum si in alte documente apocrife) ca lacob a devenit liderul miscarii.
 
Evanghelia Adevarului
 
Evanghelia Adevarului a fost denuntata ca „plina de blasfemii” de catre episcopul Irineu, care conducea biserica din Lion in jurul anului 180.
ln cartea Evanghelia Adevarului, textele relateaza originea speciei umane in termeni foarte diferiti de pasajele obisnuite ale Facerii. Povestea Gradinii Raiului este spusa din perspectiva sarpelui. Aici sarpele, cunoscut de mult ca aparand in literatura gnostica ca principiul intelepciunii divine, ii convinge pe Adam si Eva sa ia si ei parte la cunoastere, in timp ce „Domnul” ii ameninta cu moartea, incercand cu gelozie sa ii impiedice a reusi sa atinga cunoasterea, si in cele din urma, dandu-i afara din Paradis.
 
Tratatul Tripartit
 
Acest text apartine secolului al 111-lea sau al 1V-lea si este o lucrare gnostica gasita la Nag Hammadi. Este impartita in trei parti si cuprinde teterminismul Tatalui, creatia umanitatii, raul, tripartitia umanitatii si actiunile Mantuitorului.
Cel de-al doilea codex contine 7 carti: Apocrifa lui loan, Evanghelia lui Toma, Evanghelia lui Filip, Ipostazele Arhonilor, Despre Originea Lumii, Exageza sufletului si Cartea lui Toma Contestatatul.
240px Qumran refectoire locus 77

Apocrifa lui Ioan: cartea secreta

 
Apocrifa lui loan (Cartea secreta a lui loan) incepe cu o chemare de a se descoperi mistere si lucruri ascunse in tacere, mistere despre care Isusl-a invatat pe apostolul sau loan. „Isus a plecat acolo de unde a venit (1.13)”
S-a estimat ca aceasta carte dateaza dintre anii 120— 180 e.n.
ln acest document gasim referinte a trei entitati: psihicul, spiritul si materia. Toate trei sunt descrise intr-un portret detaliat. Primul este „psihicul Adam”, al demiurgului Jaldabaoth (Satan) arogant in spirit, „sunt tatal si Dumnezeul, si peste mine nu este nimeni” cu cei sapte emisari, creati dupa imagine, reflectati in haos, al „Tatalui perfect, primul om in forma unui om”.
 
Evanghelia lui Toma
Evanghelia lui Toma dateaza din anii 50-140 e.n.
 
Ca si in cazul evanghelilor canonice, nici in privinta Evangheliei dupa Toma nu putem raspunde in mod precis cand si unde a aparut. Lipsesc manuscrisele autografe, iar referintele din textconstituie incercari de a obtine legimitatea scrierii sub pretextul ca ar apartine unei figuri prestigioase, mai exact, un ucenic al lui Isus.
Despre locul in care a fost scrisa Evanghelia dupa Toma putem stii din indicatia pretioasa chiar in prologul cartii: „Acestea sunt cuvintele cele ascunse pe care le-a grait Isus cel Viu si pe care le-a scris Didimos ludas Toma”. „Didimos” si „Toma” in graca inseamna „geaman”. ln loan 11,16, se precizeaza: „Toma, care se numeste Didimos”.
Din informatiile privind faptele lui Toma, putem spune ca Evanghelia duap Toma a fost scrisa undeva in Orientul Mijlociu, intre anii 50 si 140, e.n.
Este usor sa ne dam seama ca Evanghelia dupa Toma (la fel ca multe alte scrieri) este un text gnostic. Gnosticismul este o religie dualista care isi propune eliberarea omului prin dobandirea unei cunoasteri (gnosis) tainice, ezoterice, rezervata unor initiati si superioara oricarei credinte. Aceasta idee este sugerata si din prologul Evangheliei.
Tot aici, gasim multe diferente fata de evanghelile canonice. ln textele canonice (loan 11,26): „oricine crede in Mine nu va muri in veac”. ln Evanghelia lui Toma gasim: „oricine va gasi intelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea”. Aici, viata vesnica fiind dobandita prin cunoastere.
Un alt indiciu interesant: „Isus a spus: Fariseii si carturarii au luat cheile cunoasterii si le-au ascuns. Nici ei nu au intrat, nici nu i-au lasat pe cei care doreau sa intre. lar voi fiti insteti ca serpii si curati ca porumbeii”.
ln textul copt, cuvantul „cunoastere” este redat chiar prin termenul grecesc imprumutat (gnoza), care putea desemna invataturile ezoterice prin care se dobandea mantuirea.
Un alt indiciu prin care ne putem da seama de caracterul ezoteric, rezervat doar pentru initiati: „Isus a spus:Eu spun tainele mele acelora care sunt vrednici de tainele mele…”
Insusi Isus vorbeste de „cheia cunoasterii” (Luca 11,52).


Desi contine multe elemente gnostice, Evanghelia lui Toma nu are arhitectura unui sistem de credinte gnostica.
Gasim intr-un pasaj o polemica importriva trinitarismului: „Isus a spus: Acolo unde sunt zei, ei sunt zei. Acolo unde sunt doi sau unul, eu sunt cu el.” Sa fie oare vorba de o respingere a unui model trinitar in favoarea celui dualist gnostic sau monoteist crestin?


800px Qumran
Evanghelia lui Filip
ln Evanghelia lui Filip gasim fapte si ziceri ale lui Isus total diferite de cele cunoscute, din Noul Testament.
„…insotitorul mantuitorului este Maria Magdalena. Insa Hristos o iubea pe ea mai mult decat pe ceilalti Apostoli, si obisnuia sa o sarute pe gura sa. Ceilalti Apostoli fura raniti in sentimentele lor… Ei ii spusera lui Isus: ‘De ce tii la ea mai mult decat la noi toti? Mantuitorul le raspunse: ‘Din cauza Mea'”
 
Ipostazele Arhonilor

Ipostazele Arhonilor sau „Realitatea Conducatorilor” exprima mitologia gnostica a creatiei, a cosmosului si a umanitatii. Textul dateaza ca fiind scris in secolul III, e.n. si se presupune ca este originar din perioada tranzitionala in gnosticism, trecerea dintr-o etapa mitologica, intr-una filozofica.
Inceputul si concluzia documentului este crestin-gnostica, insa restul materialului este o naratie mitologica.
Lucrarea incepe cu un fragment cosmogonic. Desi numele sugereaza contactul cu legendele evreiesti, mitul se pare ca este anti-evreiesc. ln afara de primul paragraf, lucrarea nu contine caracteristici non-gnostice. Deoarece textul original nu a fost descoperit inca, singura versiune disponibila astazi este cea gasita la Nag Hammadi.
 
Despre Originea Lumii

ln lucrarea „Despre Originea Lumii” avem de-a face cu creatia si sfarsitul timpului. Cartea a fost gasita impreuna cu textele de la Nag Hammadi, in Codexul II. Cartea rescrie intreaga poveste a Genezei, si pozitia lui Yaldabaoth (demiurgul sau Satan) ca creator al lumii, indeplinind rolul de Zeu in GensEza. Mai mult, Sarpele din Gradina Edenului este descris ca un erou trimis de Sofia (insemnand intelepciune) pentru a ghida omenirea catre iluminare.


Cartea lui Toma Contestatarul


Acest apocrif al Noului Testament este cunoscut si ca „Evanghelia dupa Toma”. Mai mult de jumate din text reprezinta un dialog, iar la final un monolog. Se crede ca acest text a fost initial o lucrare crestina sub forma unei scrisori, ce mai apoi a fost transformata intr-un dialog, cum s-a intamplat cu alte texte.
Cartea lui Toma este posibil sa fie un text gnostic presarat cu elemente filolzofice iudeo-elenice, ajustate pentru audienta crestina.
Cel de-al treilea codex contine 5 carti: Apocrifa lui loan, Evanghelia Egiptenilor, Epistola lui Eugnostos, Sofia lui lisus Hristos si Dialogurile Mesiei.


Evanghelia Egiptenilor este tot un text gnostic. Acest document este parte a colectiei Nag Hammadi. Ca subtitlu sta scris: „Cartea sacra a Mareului Spirit Invizibil”
Cele doua versiuni ale „Evangheliei Egiptenilor” au fost descoperite la Nag Hammadi.
Principalele teme cu care se confrunta gnosticii setieni, sunt despre intelegerea
Gnosticii setieni si-au indreptat atentia pentru a intelege cum a luat nastere pamantul si cum Seth, in interpretarea gnostica, este Isus reincarnat, cu scopul de a elibera sufletele.
 
deadseamap
Epistola lui Eugnostos
 
Epistola lui Eugnostos, sau „Eugnostos cel binecuvantat”, este una din lucrarile gnostice descoperite la Nag Hammadi, continand doua copi ale acestui text. Nu se stie exact daca aceasta a fost scrisa intradevar de un om numit Eugnostos („gandire corecta”).
Textul descrie cosmogonia esoterica a gnosticilor. Similara cu cosmogonia din Sophia lui Isus Hristos, este posibil ca aceasta lucrare sa fie o adaptare a epistolei pentru crestini.
 


Sofia lui Isus Hristos
ln Sofia (intelepciunea) lui Isus Hristos gasim notiunea a trei divinitati intr-o ierarhie aparent bazata pe Geneza 1- 3 (Omul Nemuritor = Dumnezeu; Fiul Omului = ADAM; Fiul Fiului Omului, Salvarea = Seth).
Manuscrisul coptic este datat din secolul IV, insa contine si fragmente grecesti datand din secolul III. Textul este foarte asemanator cu Epistola lui Eugnostos, insa cea din urma prezinta modificari si adaugari crestine.
Continutul mistic descrie creatia zeilor, a ingerilor si a universului cu accentul unui infinit si metafizic adevar.
Textul este compus din 13 intrebari din partea discipolilor, urmate de un discurs al lui Isus. Cateva intrebari sunt: „Cum sa gaseasca adevarul”, iar Isus le raspunde explicandu-le ceea ce este minciuna. „Cum au luat nastere lucrurile?”,
Intrebarile sunt referitoare la cum pot gasi adevarul— Isus explicandu-le ce este minciuna —, cum au inceput lucrurile, despre identitatea lui Isus, despre imortalitate, numarul de spirite si in cele din urma, ultima intrebare, de unde au venit si care este scopul omenirii.


Dialogurile Mesiei


ln acest text, Isus discuta cu discipolii sai, in special cu Matei si luda /Toma. Textul a fost scris undeva intre anii 120-180. Textul contine discutii despre mitul creatiei bazat pe Geneza, cosmogonie interpretata si un fragment al unei viziuni apocaliptice.
Textul apare o singura data in codex si este grav deteriorat. Bucatile care au scapat indica continutul general al unei discutii cu Isus intr-un mod similar cu Evanghelia lui Toma. Este posibil ca acest text sa fie bazat pe Evanghelia lui Toma.


Cel de-ai patrulea codex contine 2 carti: Aprocrifa iul Ioan si evangheila egiptenlior.
Cel de-al cincilea codex contine 5 carti: Epistola lui Eugnostos, Apocalipsa lui Pavel, Apocalipsa a lui lacob I, Apocalipsa a lui lacob II si Apocalipsa lui Adam
QumranGn

 

Apocalipsa lui Pavel (varianta copta)
 
Acest text nu trebuie confundat cu Apocalipsa lui Paul. Este mentionata de Epiphanius. Textul descrie urcarea lui Pavel in Ceruri, trecand prin diferite etape, iar Yaltabaoth (Satan— descris ca un om invarsta pe un tron) impiedicandu-I sa urce mai departe. Un suflet care nu are cunoasterea (gnosis) pentru a-I infrange pe Yaltabaoth, este trimis inapoi pentru a fi reincarnat.
 
Prima apocalipsa a lui lacob
 
ln prima carte a Apocalipsei a lui lacob, sta scrisa conversatia lui Isus cu fratele sau (frate spiritual), lacob.


Asa a vorbit Domnul meu cu mine: „vezi acum si prinderea mea. Ti-am dat un semn despre aceste lucruriJames, fratele meu. Nu fara motiv te-am numit fratele meu… lti voi da un semn, sa stii si sa auzi.”
„Eu sunt imaginea Lui. Am adus cu mine imaginea Lui, pentru ca fii Sai sa stie cine este. lti voi arata totul din acest mister. Insa ei ma vor prinde peste doua zile, pentru mine sfarsitul este aproape.”
lacob a spus: „Ai spus ca te vor prinde, insa eu ce pot face? Mi-a spus: Nu te teme, lacob, caci si pe tine te vor prinde. Dar pleaca din lerusalim.” (urmatoarele fragmente sunt distruse.)
Cartea este numita si ca „Revelatia lui lacob” si probabil este un titlu mai potrivit. 0 copie mai recenta a fost gasita si in Codexul Tchacos.
Textul s-a pastrat remarcabil in decursul anilor. La fel ca si celelalte carti, Prima Apocalipsa a lui lacob a fost ascunsa la Nag Hammadi in secolul IV, incercand sa le protejeze pentru a nu fi distruse.
gilles quispel lucrand la manuscris
ln prima parte lacob nu intelege sensul crucificarii lui Isus, insa mai apoi, Isus ii dezvaluie secretul lui lacob pentru a putea ajunge in Ceruri, fara a mai fi oprit de puteri malefice ale demiurgului.
A doua apocalipsa lui lacob
A doua apocalipsa a lui lacob (in acest context, apocalipsa inseamna revelatie sau viziune. Engleza = Revelation) este una din evanghelile gnostice, parte din apocrifele Noului Testament. A fost scrisa in secolul II e.n, apoi a fost ingropata si redescoperita impreuna cu celelalte 52 texte gnostic-crestine.
Desi textul este gnostic, contine multe teme crestine-evreiesti, facand cercetatorii sa creada ca este una dintre cele mai vechi scrieri. Un lucru ciudat este ca aceasta a fost scrisa inaintea primei apocalipse a lui lacob.
Textul descrie un sarut pe buze intre lacob si Isus, similar cum a sarutat-o si pe Maria Magdalena.
„Si Isus m-a sarutat pe gura. M-a tinut si mi-a spus: Dragul meu, o sa-ti dezvalui acele lucruri pe care le stiu doar cerurile si ingerii. 0 sa-ti dezvalui totul, dragul meu. 0 sa-ti dezvalui ce este ascuns. Dar acum, intinde-mi mana si tine-ma de mana.”
Oricum, textul este posibil sa fie o metafora si sa nu reprezinte o scena dintre dă homosexuali precum pare.


Textui se inchele cu moartea iul iacob, text transmis pe caie oraia:
„Au decis sa-1 arunce, sa-1 prinda in lanturi si sa-1 tarasca pe jos. L-au tinut si au pus o piatra mare pe abdomenul lui. S-au pus cu picioarele pe el. Apoi s-a ridicat si 1-au pus sa faca o groapa. L-au facut sa intre inauntru, iar apoi I­au acoperit pana la abdomen, impietrindu-1.”


qumran2

Al saselea condex contine 7 carti: Cronica lui Petru si ai celor 12, Traznetul si Intelectul Perfect, Fundamentul Puterii Noastre, Plato-Republica (gnostic fals), Discursul despre 8 si 9 (hermetism), Rugaciunea Recunostintei (hermetism) si Aselepius 21-29 (hermetism).

 
Faptele lui Petru si ai celor 12 apostoli
Textul este impartit in doua parti, o alegorie si o expozitie gnostica a intelesului ei. Alegoria descrie o poveste, similara cu una din Evanghelia lui Matei. Textul este impartit in doua parti, initial o alegorie, iar apoi o expozitie gnostica a intelesului.
Traznetul si Intelectul Perfect
Un alt text intitulat ciudat, „Traznetul, Minte Desavarsita” (tradusa si: „traznetul si intelectul perfect”) ofera un poem extraordinar, narat de o putere divina feminina:
„Intrucat Eu sunt primul si ultimul. Sunt cel onorat si cel batjocorit.
Sunt curva si preasfanta.
Eu sunt sotia si fecioara …
Eu sunt stearpa, si multi sunt fii mei …
Eu sunt linistea cea de neinteles …
Eu sunt rostirea numelui meu.”
Platon — Republica


manuscrise+marea+moarta
Originalul nu este un text gnostic, insa versiunea descoperita la Nag Hammadi este modificata, fiind adaugate concepte gnostice.
Cel de-al saptelea codex contine 5 carti: Parafraza lui Shem, Tratatul Marelui Seth-11, Apocalipsa lui Petru (gnostic), Invataturile lui Silvan si Cele 3 Stele ale lui Seth.



Parafraza lui Shem


Parafraza lui Shem este o scriere despre ascensiunea si recesiunea Pamantului. Este mentionat marele potop, distrugerea Sodomei si botezarea si invierea Mantuitorului.


 
Al doliea tratat ai mareiui Seth
 
Aceasta scriere se afla printre primele lucrari crestine in care Isus nu este descris murind pe cruce. Ideea crucificarii ca fiind falsa apare si in alte cateva texte crestine care au fost redescoperite.
Inainte sa fie descoperite, aceasta idee a crezut a fi una islamica (sec. VII). Oricum, unii gnostici au crezut ca Isus nu a fost un om, asadar, nu putea sa moara.
„Pentru moartea mea, ce ei cred ca s-a intamplat…”, „si-au rastignit omul lor ca sa-I omoare…”
„Simion, ce mi-a purtat crucea…”, „… deasupra mormantului au pus coroana de spini, si eu radeam de ignoranta lor” (Isus era naratorul)


Apocalipsa lui Petru (gnostica)


Apocalipsa lui Petru a fost scrisa undeva intre anii 100 si 200 e.n. Apocalipsa lui Petru a fost inclusa de Nichifor, patriarh al Constantinopolului (806-814 e.n.) pe lista scrierilor controversate ale Noului Testament. Acest text a cunoscut o larga circulatie si a ajuns destul de cunoscuta gasindu-si un loc in canon pana sa fie respinsa, si in cele din urma, uitata cu totul. S-au pastrat insa fragmente ale carti in altele: Apocalipsa lui Ezdra, Viziunea lui Pavel, Patimile Sf. Perpetua si viziunile din Istoria lui Varlaam si losafat.
Acest text ofera cea mai veche marturie din literatura crestina, a acelor reprezentari imagistice ale raiului si iadului care au exercitat o influenta indelungata. Imaginile se inrudesc foarte putin sau chiar deloc cu Cartea lui Daniel, Apocalipsa Sf. loan sau Cartea lui Enoch.
Aici raiul este descris ca fiind asemanatoare cu Campiile Elizee si cu Insulele Binecuvantatilor. Sfintii fiind incoronati aici cu flori si frumosi la chip.
Un discurs eshatologic al lui Isus, exprimat probabil dupa inviere, fiindca versetul 5 sugereaza ca discipolii au inceput sa predice Evanghelia, se termina brusc in momentul enumerarii pacatosilor din iad si a pedepselor acestora.
Textul este presarat cu descrieri ale iadului si scene de groaza: „Insa laptele femeilor care curge din pieptul lor si se incheaga va zamisli mici fiare mancatoare de carne: iar acestea se vor urca pe ele si le vor sfasia.”
 
nag hammadi
Invataturile lui Silvan
 
Cartea „Invataturile lui Silvanus” dateaza din jurul anului 150 e.n. Nu este un text gnostic, dar contine avertizari anti-gnostice.
Autorul este necunoscut.


Cele 3 stele ale lui Seth


Este singura copie care a supravietuit, descoperita printre celelalte la Nag Hammadi. Textul este posibil sa apartina cultului gnostic setian (il vedeau pe Isus ca pe un erou, fiind defapt reincarnarea lui Seth)


Textul a tost scris in secolul al 111-lea, in timp ce au devemt mai separati de crestimsm, si mai aproape de Platonism.
Cel de-al optulea codex contine 2 carti: Zostrian (Gnosticism Setian) si Epistola lui Petru catre Filip.
 
Zostrian

Zostrianos este un text setian gnostic. Principala copie carea supravietuit face parte din libraria Nag Hammadi, insa este serios distrusa.
Precum si in Marsenes si Allogenes, textul contine o viziune primita de la un om numit Zostrianos si explica in detaliu, cosmologia esoterica.
Epistola lui Petru catre Filip
Iisus apare apostolilor pe Muntele Masililor ca o lumina puternica deoarece „nu mai era prezent in corp”.
Bazandu-ne pe o paralela cu Apocrifa lui loan si irimia, sugeram ca Epistola lui Petru catre Filip a fost scrisa la sfarsitul secolului al doilea, sau inceputul celui de-al treilea, e.n.
Este construit in dialog gnostic, inclusandu-se si texte non-crestine sau partial crestine. Aceste materiale au fost adoptate ca dovezi ale invierii lui isus.
0 alta copie mai recenta a fost gasita in Codexul Tchacos.
 
Cel de-al noualea codex contine 3 carti: Melhisedec, intelepciunea lui Norea, Marturisirea Adevarata.
 
Melchisedec
Melhisedec
Melhisedec (sau Melchizedek) este o figura enigmatica mentionata de doua ori in Vechiul Testament ca Regele Salemului, preotul Dumnezeului Cel Mare, in perioada patriarhului Abram.
in textul descoperit la Nag Hammadi, numit si Melhisedec, acesta este descris ca un Mesia. Traieste, predica, moare si invie, dintr-o perspectiva gnostica. in text se spune ca venirea Fiului lui Melchizedek va adue pacesi justitie.
Despre Melhisedec mai gasim scris si in Noul Testament, aparand in Epistola catre evrei. Aici isus este identificat ca fiind un preot in ordinul lui Melhisedec, jucand rolul de Mare Preot, odata si pentru totdeauna.
intelepciunea lui Norea
Uneori gasit tradus si ca „Gandurile lui Norea”, este un text setian gnostic. Principala copie care a supravietuit face parte din libraria Nag Hammadi.


Textui apartine sectel gnostice setiene, ce ii au pe ieth ca erou, reincarnat in isus.
 
Al zecelea codex contine textul Marsanes.
 
Marsanes este un text setian gnostic. Principala copie care a supravietuit face parte din codexurile de la Nag Hammadi. Din acest text patru pagini lipsesc, iar alte randuri sunt sever deteriorate, nemaiputand sa fie deslusite. Cele mai deteriorate sunt primele zece pagini.
Precum Zostrianos si Allogenes, textul descrie o cosmogonie esoterica foarte elaborata, revelata prin Marsanes. ln text, sunt indicatii cum ca Setienii au dezvoltat ideea de monism, o idee comparabila cu notiunile lui Heracleon, de perfectiune universala.
Aici gasim notiunea de perfectiune universala, iar permanenta este exprimanta ca statornicia lumii a tot ce exista, materia din univers putand sa-si schimbe forma, insa neputand fi creata sau distrusa.
Cel de-al unsprezecelea codex contine 4 carti: Interpretarea Cunoasterii, Talmacirile lui Valentinus, Allogenes si Hypsiphrone.
 
Talmacirile lui Valentinus
 
Valentinus (100— 160) a fost un teolog gnostic-crestin timpuriu. A fondat scoala sa in Roma. Potrivit lui Tertullian, Valentinus era un candidat pentru episcopie, dar si-a pornit propriul drum atunci cand a fost ales altcineva.
Valentinus a scris multe lucrari, insa doar fragmente s-au pastrat. Nu suficient insa pentru a reconstitui intreg textul. Doctrina sa ne este cunoscuta prin discipolii sai. ln Talmacirile lui Valentinus se spune ca exista trei feluri de oameni: spirituali, psihici si materiali; si doar cei de natura spirituala (proprii urmasi) primesc gnoza (cunoasterea) ce le permite sa se intoarca in Pleroma. Cei de natura psihica (crestini obisnuiti) vor primi mai greu o Salvare, in timp ce aceia de natura materiala (paganii si evreii) vor fi damnati catre pieire.


Allogenes


Principala copie a acestui text este cea continuta in libraria Nag Hammadi. Desi lipsesc cateva linii. Un mic fragment a fost descoperit mai recent in Codex Tchacos.
ln text este vorba de revelatiile lui Allogene. Acesta descrie cum invinge frica si ignoranta, si ascede catre taramul esoteric a lui Dumnezeu.
3
 
Cel de-a doisprezecelea codex contine 3 carti: Spusele lui Sextus (Pitagoreic), Evanghelia Adevarului, Fragmente.
„Afirmatilie lui Sextus”, este un text eseienistic — pitagorean, popuiar atat printre gnostici cat si printre crestinn non-gnostici. Desi a fost cunoscuta inainte din alte versiuni, o traducere copta, partiala, apare intr-una din cartile apocrife ale Noului Testament.
Este similara cu Evanghelia lui Filip si Evanghelia lui Toma, fiind doar o colectie de afirmatii. Spre deosebirile de scrierile crestine, intelepciunea vine de la un om numit Sextus, nu Isus. Sextus apare a fi Pitagorean. Cea mai veche mentiune apare in secolul III, de Origen. lata cateva dintre cele 104 afirmatii:


3

„Nu fi anxios pentru a multumi multimea”

„Nimic nu este asa de deosebit pentru intelepciune, precum adevarul”
„Un inteligent este oglinda lui Dumnezeu”


Un posibil autor este Quintus Sextius, un filozof roman ce a combinat stoicismul cu pitagorismul, ce a trait in primul secol al erei noastre.
Si in final, cel de-al treisprezecelea, nu este chiar un codex. Contine Trimophic Protennoia si cateva randuri din „Despre Originea Lumii”.
 
Trimorphic Protennoia
 
Textul „Trimorphic Protennoia” este un text setian gnostic. Singura copie care a supravietuit este cea descoperita la Nag Hammadi.
Numele textului inseamna „Primul care Este in cele Trei Forme”, incluzand credinte setiene. Textul este neobisnuit deoarece este scrisa ca si cum ar fi scris-o insusi Dumnezeu. Textul contine explicatii ale naturii cosmologice, creatiei si o perspectiva a lui Isus.
Textul pare dificil de inteles, dar probabil aceasta a fost si intentia. Gnosticismul era concetrat mai mult spre cum textele influentau oamenii decat continutul lor.


Invataturile secrete au fost scrise in asa fel incat nu oricine citea sa poata sa inteleaga. Textul se pare ca a fost scris pentru un nivel inalt de initiati. „Acum stati! Va voi dezvalui misterele mele, pentru ca sunteti fratii mei, si le veti cunoaste pe toate.”

Aici este intradevar un mister. Urmatoarele linii lipsesc, urmand: „Am spus lor despre misterele mele”. Unele speculatii iau in considerare posibilitatea ca aceste linii sa nici nu fi existat, iar absenta lor sa faca parte din invatatura textului.
3

La inceputul erei crestine, crestinismul a dus o lupta de supravietuire, chiar si cu pretul ascunderii unor texte timp de 2000 de ani. Multe texte au fost denuntate ca „erezii” de catre membrii ortodocsi. Se stie demult ca multi dintre primii discipoli ai lui Isus erau condamnati de catre alti crestini ca fiind eretici, insa tot ce se stia despre ei provenea din atacurile cuprinse in scrierile oponentilor lor.

Datorita acestor evanghelii ascunse am putut afla si cealalata versiune. Cercetarea acestor scrieri este extrem de importanta, indemnul lasat de Isus „Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” lasa o poarta deschisa tuturor celor care vor sa cerceteze indeaproape crestinismul si viata lui Isus.


Sursa: descopera.org

https://www.evolutiespirituala.ro/manuscrisele-de-la-marea-moarta-nag-hammadi-qumran/?feed_id=80019&_unique_id=64f489b2b43cb

Shri Mataji Nirmala Devi

India – Simbolistica oului, a pasarilor si gesturile lui Iisus

 

Oul are multe semnificaţii şi într-una din scrierile străvechi din India se menţionează de ce trebuie să avem un ou când sărbătorim Paştele. Este foarte surprinzător. Reiese foarte clar de acolo, pentru cel ce înţelege, că Iisus Christos este reprezentat simbolic drept un ou. Dar ce este un ou? În limba sanskrită, un Brahman este numit dwijaha. „Dwihi jayeti” înseamnă „cel care s-a născut de două ori”.

De asemenea, orice pasăre este numită dwija, adică născută de două ori, pentru că pasărea se naşte mai întâi ca ou şi apoi se naşte din nou, ca pasăre. În acelaşi fel, fiinţa umană se naşte ca ou şi apoi se naşte ca suflet realizat. Faptul că cele două sunt denumite la fel este plin de semnificaţii. Niciun animal nu este numit dwijaha, decât dacă are mai întâi formă de ou. Niciunul dintre mamifere nu este numit dwijaha, în afară de fiinţele umane.

Cum ar putea crede oamenii că pot fi dwijaha, că se pot naşte din nou? Acest lucru a fost spus de fiecare religie, de fiecare profet, şi anume că trebuie să vă naşteţi din nou. Până când nu vă naşteţi din nou – asta reprezintă botezul real – până când această coajă de ou nu este spartă în zona fontanelei, nu puteţi să deveniţi dwijaha. Stă scris în toate cărţile sacre, a fost spus de toţi profeţii. Cineva a trebuit să vă arate că acest lucru se poate înfăptui: El, puterea Divină însăşi, Pranava, El, Brahma însuşi. Renaşterea Lui a fost învierea, învierea în corp, pe când la oameni este o înviere care are loc în conştiinţă. Aceasta este semnificaţia Paştelui.

Mesajul lui Christos este învierea Sa. El a venit pe acest pământ ca fiinţă umană. Şi misiunea pe care o avea de îndeplinit era aceea de a ilumina în conştiinţa umană capacitatea de a înţelege, sau, putem spune, de a transforma în realitate – în conştiinţa fiinţelor umane – faptul că nu sunt acest corp, ci Spiritul. Conștiința divină nu dispare niciodată, ea nu poate fi distrusă sau stăpânită. Și aceasta trebuia dovedit în timpul vieții Lui, prin învierea Sa.

Ce reprezintă si ce semnificaţie au gesturile lui Iisus Christos?
În creier, în dreptul chiasmei optice, se găseşte centrul subtil unde se află amplasată această mare Zeitate, graţie răstignirii şi învierii lui. El a creat acest spaţiu, ca noi să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, situată în interiorul nostru. Nu se află în exterior, ci în zona limbică ce înconjoară egoul şi superegoul vostru. În Purane, străvechile scrieri sacre din India, Christos a fost descris foarte limpede. De fapt, în Biblie s-a consemnat ceea ce au văzut la El, pe când a fost pe acest pământ, dar nimic despre ceea ce L-a creat, despre cum a venit pe pământ, despre spiritul lui Christos, despre locul unde stă Christos, despre modul în care a venit şi nici despre scopul pentru carea a venit, sau locul unde se află în noi. Aceste lucruri nu sunt menţionate în Biblie. În acele vremuri, oamenii nu au fost deloc conştienţi de măreţia Lui, de întruparea lui deosebită. Citind unele dintre cărţile străvechi, se poate constata că El era numit Mahavishnu în Devi Purana – Purana Zeiţei – scrierea sacră străveche, a Zeiţei. Mahavishnu a fost creat într-un mod imaculat. Când afirmăm despre Christos că El a indicat mereu acest vârf de deget, este ceva cu semnificaţie deosebită.

Cum se petrece Învierea promisa de Iisus Christos?
În creier, există un centru foarte subtil, situat între glandele pituitară și pineală. El a venit în acest centru pentru ca noi să ne înălțăm, ca să ne dea cunoașterea vieții eterne, ca să ne facă să ştim că nimic din ce vedem pe acest Pamânt nu e veșnic. Există ceva dincolo de toate acestea, și, prin învierea Lui, ne-a arătat modalitatea prin care putem fi reînviați cu toții. Aceasta este poarta din zona limbică, care are o mie de petale. Aceste petale seamănă cu un lotus, care se află efectiv în noi, dar într-o stare latentă. Așa cum e o lumânare. Deşi ea are fitil, nu vedeţi forma fitilului. Numai când este aprinsă, îi vedeți forma. Când puneți laolaltă o mie de nervi, ei seamănă cu un lotus. Dar dacă nu sunt iluminaţi, veți spune doar că sunt o mie de nervi, dar când acești nervi sunt iluminați, puteți vedea lumini.
Christos a ieşit din materie, a ieşit din acel mormânt ce simbolizează materia care ne-a închis în interiorul ei şi care trebuie deschis complet, prin puterea noastră spirituală. Aruncaţi deoparte piatra ce acoperă acest mormânt! Ieşiţi de acolo şi staţi în afara lui! Acesta este mesajul reînvierii lui Christos. Mormântul ni l-am creat singuri, pentru că le-am permis oamenilor să ne domine. Le-am permis să ne construiască aceste morminte, le-am permis să-l îngroape pe Christos din interiorul nostru, pentru că ne-a fost frică. Dar Christos trebuie să se înalţe. Noi ne creăm propria materie prin intermediul condiţionărilor noastre, al spaimelor, al ideilor noastre total greşite despre bunătate, amabilitate şi compasiune. În lumina Spiritului se poate vedea că, ceea ce considerăm a fi compasiune, nu este decât un fel de simpatie, care nu ne duce nicăieri. Totul ar trebui văzut prin lumina Spiritului.

„Bucuria cea mai mare, este contactul dintre esența noastră și esența eternă.”
„Cine nu iese din Eu, nu atinge Absolutul şi nu descifrează nici viaţa.” Constantin Brâncuși

„Păsărilor care s-au născut în colivie, le este cel mai frică de cer.” Rabindranath Tagore

„Poate fi greu pentru un ou să se transforme într-o pasăre: ar fi o priveliște puțin mai greu de imaginat pentru o pasăre să învețe să zboare în timp ce ramâne un ou. Noi suntem în prezent precum ouăle. Și nu putem merge la infinit prin a fi doar un ou decent, obișnuit. Trebuie să eclozăm sau ne vom strica.” C.S. Lewis

„De milenii, iniţiaţii propovăduiesc naşterea din spirit şi, în mod ciudat, omul uită tot mereu să înţeleagă procrearea divină. Asta nu dovedeşte o tărie deosebită a spiritului, iar consecinţele înţelegerii greşite se manifestă ca degenerare nevrotică, înveninare, îngustime şi pustiire. Uşor este de izgonit spiritul, dar din supă lipseşte sarea, „sarea pământului”. Însă spiritul dovedeşte tot mereu tărie prin faptul că învăţătura esenţială a vechilor iniţieri este purtată mai departe din generaţie în generaţie. Tot mereu au existat şi oameni care au înţeles ce înseamnă că Dumnezeu este tatăl lor. Echilibrul dintre carne şi spirit rămâne rezervat acestei sfere.” Carl Gustav Jung

„Situația noastră aici pe pământ este ciudată. Fiecare venim pentru o scurtă vizită, neştiind de ce, totuşi părând a tinde catre un scop divin.” Albert Einstein

Culegere din textele sacre ale Shri Mataji Nirmala Devi

  https://www.evolutiespirituala.ro/india-simbolistica-oului-a-pasarilor-si-gesturile-lui-iisus/?feed_id=75657&_unique_id=64da5ceae79fb

mayasi ozn extraterestri

„CELE PATRU LEGĂMINTE – CARTEAÎNŢELEPCIUNII TOLTECE”

 
teotihuacan1.18803828 std
-Fragmente-
 
 
TOLTECII
 
Cu mii de ani în urmă, toltecii erau cunoscuţi în partea de sud a Mexicului ca un popor de „femei şi bărbaţi ai înţelepciunii”. Antropologii vorbesc despre tolteci ca despre o naţiune, ca despre o rasă, dar, de fapt, toltecii erau oameni de ştiinţă şi artişti care au format o societate ce studia şi păstra cunoaşterea spirituală şi practicile strămoşilor lor. Ei locuiau împreună – maeştri (naguali) şi discipoli – la Teotihuacan, vechiul oraş al piramidelor situat în afara oraşului Mexico City, loc străvechi în care „Omul devenea Zeu”.
De-a lungul mileniilor, nagualii au fost forţaţi să ascundă vechea înţelepciune şi să-i menţină existenţa în obscuritate. Cucerirea europeană, împreună cu folosirea greşită a puterii personale a unora dintre adepţi, a făcut necesară ascunderea cunoaşterii faţă de cei care nu erau pregătiţi să o folosească cu înţelepciune sau care intenţionau să o folosească în scopuri personale.
Din fericire, cunoaşterea ezoterică toltecă a fost păstrată şi a trecut de la o generaţie la alta prin diferite linii de naguali. Datorită acestora a rămas ţinută în secret timp de sute de ani, iar vechile profeţii vor fi dezvăluite în momentul în care va fi necesar ca înţelepciunea să se întoarcă la oameni. Acum, don Miguel Ruiz, un nagual din linia Cavalerilor Vulturului, a fost îndrumat să ne împărtăşească puterea învăţăturilor toltecilor.
300px View from Pyramide de la luna
Cunoaşterea toltecă provine din aceeaşi unitate esenţială a adevărului ca şi celelalte tradiţii sacre ezoterice de pe glob. Ea nu reprezintă o religie, dar corespunde învăţăturii tuturor maeştrilor care au existat pe pământ. Deşi este o tradiţie spirituală, ea reprezintă totodată modul corect de viaţă, o cale simplă şi eficace de a ajunge la fericire şi iubire.
CIVILIZAREA PLANETEI ŞI VISUL PLANETAR
Ceea ce vedem şi auzim în această clipă este doar un vis. Noi visăm chiar acum, deşi creierul nostru este trezit. Visul este principala funcţie a minţii, astfel încât putem spune că mintea visează 24 de ore pe zi. Ea visează nu doar atunci când creierul doarme, dar şi atunci când acesta este trezit. Diferenţa între cele două stări (de vis şi de veghe) constă în faptul că atunci când creierul se află în stare de veghe, noi experimentăm un cadru material, care ne face să percepem lucrurile întro manieră liniară. în starea de somn cadrul material rigid dispare, iar visul are tendinţa de a se schimba în mod constant.
Oamenii visează tot timpul. înainte ca noi să ne fi născut, oamenii dinaintea noastră au creat un mare vis exterior care a devenit visul societăţii sau visul planetar. Visul planetar este un vis colectiv alcătuit din miliarde de vise personale mai mici, care creează împreună vise ale familiilor, vise ale comunităţii, vise ale oraşelor, vise ale ţărilor, iar în final visul întregii umanităţi. Visul planetar include toate regulile sociale, toate credinţele, toate legile, toate religiile, diferitele civilizaţii şi modalităţi de manifestare, guvernele, şcolile, evenimentele sociale şi vacanţele.
Noi ne naştem cu capacitatea de a învăţa cum să visăm, iar oamenii care au trăit înaintea noastră ne-au învăţat cum să visăm visul societăţii. Visul exterior are atâtea reguli încât atunci când se naşte un om nou, visul îi captează atenţia şi introduce toate aceste reguli în mintea copilului. Visul exterior se foloseşte de părinţi, de şcoală şi de religie, pentru a ne învăţa cum să visăm.
chichen
[…]
Visul planetei este de aşa manieră încât oamenilor li se pare normal să sufere, să trăiască în frică şi să creeze drame emoţionale. Visul exterior nu este un vis frumos; este un vis al violenţei, al fricii, al războiului, al nedreptăţii. Visele personale ale oamenilor variază de la unul la altul, dar la modul global el este aproape un coşmar. Dacă ne uităm la societatea umană, vedem că este atât de greu de trăit tocmai pentru că ea este guvernată de frică. în toată lumea vedem oameni suferind, nervoşi, furioşi, răzbunători, violenţi pe stradă, şi pretutindeni vedem nedreptăţi de neimaginat.
Injustiţia există pe diferite nivele şi în ţări diferite de pe glob, dar frica este cea care ne controlează visul exterior.
Mintea noastră nu este altceva decât o ceaţă pe care toltecii au numit-o mitote. Mintea noastră este un vis în care mii de oameni vorbesc în acelaşi timp, dar nici unul nu-1 înţelege pe celălalt. Aceasta este starea minţii umane – un mare mitote, care ne împiedică să vedem cine suntem cu adevărat. Indienii numesc acest mitote: maya, ceea ce înseamnă iluzie. Este credinţa personalităţii că: „Eu sunt”. Tot ceea ce credem despre noi şi despre lume, toate concepţiile şi programările pe care le avem în minte, toate sunt mitote. Noi nu putem vedea cine suntem cu adevărat; nu putem vedea că nu suntem liberi.
[…]
Cuvântul este puterea prin care noi creăm. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. în Evanghelia după Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului: „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul”. Prin cuvânt, noi ne exprimăm puterea creatoare. Prin cuvânt putem manifesta totul. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenţia noastră se manifestă prin cuvânt. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce simţim şi ceea ce suntem cu adevărat – toate acestea se manifestă doar prin puterea cuvântului.
mayantoltec
Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită este magie neagră.
Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni nu este din cauza noastră. Este din cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei se află într-o lume complet diferită de cea în care trăim noi. Atunci când interpretăm personal realitatea, noi pornim de la premisa că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi şi încercăm să dominăm lumea lor cu lumea noastră.
Mintea are capacitatea de a vorbi cu ea însăşi, dar are şi capacitatea de a obţine informaţii din alte lumi subtile. Se întâmplă uneori să auzim în minte o voce şi să ne întrebăm de unde vine ea. Această voce poate veni dintr-o altă realitate, m care există fiinţe similare cu mintea umană. Toltecii au numit aceste fiinţe Aliaţi. În Europa, Africa şi India, ele au fost numite Zei.
Mintea noastră există inclusiv pe nivelul Zeilor. Ea trăieşte inclusiv în acea realitate şi poate percepe acea realitate. Mintea vede cu ochii şi percepe trezirea acestei realităţi. Dar, la fel de bine, ea poate vedea şi percepe fără ajutorul ochilor; de aceea ne este atât de greu să devenim conştienţi de această percepţie.
Mintea trăieşte în mai multe dimensiuni. In anumite momente noi putem avea idei care nu aparţin minţii noastre, dar pe care le percepem cu mintea. Orice om are dreptul să creadă sau să nu creadă în aceste voci, şi dreptul de a ţine cont sau de a nu lua în consideraţie ceea ce spun ele. Noi avem dreptul de a alege între a crede sau nu vocile pe care le auzim în minţile noastre, tot aşa cum putem alege între a crede şi a accepta sau nu visul planetar.
 […]
Scopul luptătorului este de a transcende această lume, de a scăpa din acest iad şi a nu se mai întoarce niciodată. După cum susţin învăţăturile tradiţionale toltece, recompensa constă în transcenderca experienţei umane a suferinţei, devenind încarnarea lui Dumnezeu. Aceasta este recompensa.
1
Atunci când vorbim despre calea toltecă a eliberării, ne dăm scama că există o întreagă hartă care ne ghidează perfect către eliberarea de „civilizaţie”. Toltecii compară Judecătorul, Victima şi sistemul de convingeri cu un parazit care invadează mintea umană.
Din perspectiva toltecilor, toate fiinţele care s-au lăsat îmblânzit sunt bolnave. Ele sunt bolnave deoarece există în ei un parazit care le controlează mintea şi creierul. Hrana parazitului sunt emoţiile negative care se nasc din frică.
Dacă studiem felul în care este descris un parazit, vom descoperi că acesta este o fiinţă vie care trăieşte în alte fiinţe, sugându-le energia, dar care nu le aduce în schimb nici un folos; mai mult, parazitul îşi ucide gazda încetul cu încetul. Împreună, Judecătorul, Victima şi sistemul de convingeri se potrivesc perfect descrierii anterioare. Ele reprezintă într-adevăr o fiinţă vie alcătuită din energia psihica sau emoţională, iar această energie este vie. Evident că nu este o energie materială, dar nici emoţiile nu sunt o energie materială.
Nici visele noastre nu reprezintă o energie materială, dar ştim că ele există. Una din funcţiile creierului nostru este aceea de a transforma energia materială în energie emoţională. Creierul nostru este o uzină de emoţii. Şi aşa cum am afirmat la început, principala funcţie a minţii noastre este aceea de a visa. Toltecii cred că parazitul – Judecătorul, Victima şi sistemul de convingeri – deţine controlul asupra minţii noastre; el ne controlează visele personale. Parazitul visează prin intermediul minţii noastre şi îşi trăieşte viaţa prin intermediul corpului nostru. El supravieţuieşte datorită emoţiilor ce se nasc din frică şi se hrăneşte din drame şi din suferinţe.
Libertatea pe care o căutăm înseamnă să ne folosim mintea şi corpul pentru a ne trăi propria viaţă, nu să trăim viaţa unui sistem de convingeri. Atunci când descoperim că mintea ne este controlată de către Judecător şi de către Victimă, iar „eu-l” nostru real este pus la colţ, nu avem decât două posibilităţi. Una constă în a continua să trăim în modul în care ne-am obişnuit, să-i susţinem pe Judecător şi pe Victimă, să continuăm să trăim în visul planetar. Cea de-a doua constă în a face ceea ce făceam atunci când eram copii, atunci când părinţii încercau să ne educe (adică să ne îndoctrineze). Putem să ne revoltăm şi să spunem „Nu!”. Putem declara război împotriva parazitului, împotriva Judecătorului şi Victimei, un război pentru independenţă, un război pentru dreptul de a ne utiliza mintea şi creierul aşa cum credem noi.
toltecstatue
Aşa se explică de ce în toate tradiţiile şamane din America, din Canada până în Argentina, oamenii se numesc luptători, deoarece ei se află în război împotriva paraziţilor. Acesta este adevăratul înţeles al conceptului de luptător. Luptător este acela care se revoltă împotriva invaziilor parazitului. Luptătorul se revoltă şi declară război. Dar a fi un luptător nu înseamnă că întotdeauna câştigăm războiul; noi putem învinge sau putem pierde, dar dacă facem tot ce putem, avem cel puţin şansa de a fi liberi din nou. Alegând acest drum, ne arătăm cel puţin demnitatea de a ne revolta, demonstrând că nu suntem nişte biete victime în faţa emoţiilor noastre negative sau care reacţionăm la emoţiile otrăvite ale celorlalţi. Chiar dacă ne vom număra printre victimele inamicului nostru, parazitul, cel puţin nu vom fi printre victimele care nu au reacţionat.
Transformarea noastră într-un luptător ne dă şansa de a transcende visul planetar şi de a ne schimba visul personal într-un vis pe care îl putem numi paradis. La fel ca şi iadul, paradisul este un loc care există în interiorul minţii noastre. Este un loc al bucuriei, un loc în care suntem fericiţi, în care suntem liberi să iubim şi să fim cei ce suntem cu adevărat. Putem atinge paradisul chiar în această viaţă; nu trebuie să aşteptăm până murim. Dumnezeu este prezent pretutindeni, iar paradisul există peste tot, dar înainte de toate trebuie să avem ochi şi urechi pentru a vedea şi pentru a auzi acest adevăr. Trebuie să ne eliberăm de parazit.
[…]
Dar cum putem deveni un luptător spiritual? Există anumite trăsături ale luptătorului spiritual care sunt aproximativ la fel în întreaga lume. Inainte de toate, luptătorul spiritual este conştient. Acest lucru este foarte important. Suntem conştienţi că mergem la război, şi în război mintea noastră necesită disciplină.
Nu disciplina unui soldat, ci disciplina unui luptător. Nu o disciplină exterioară care să ne spună ce să facem şi ce să nu facem, ci disciplina de a fi noi înşine, indiferent de ceea ce se petrece.
toltec calendar
Luptătorul spiritual deţine controlul. Nu controlul asupra unei alte fiinţe umane, ci controlul asupra propriilor sale emoţii, controlul asupra propriei sale persoane. Emoţiile sunt reprimate prin pierderea controlului, nu prin controlul lor. Marea diferenţă dintre luptător şi victimă constă în faptul că victima îşi reprimă emoţiile, în timp ce luptătorul şi le domină. Victima îşi reprimă emoţiile deoarece îi este frică să şi le arate, deoarece se teme de ceea ce va spune. A controla nu este acelaşi lucru cu a reprima. A controla înseamnă aţi reţine emoţiile şi a le exprima la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu. Aşa se explică de ce luptătorii se consideră impecabili. Ei au un control complet asupra propriilor lor emoţii, şi implicit asupra întregului lor comportament.
[…]
FRAGMENTE „CELE PATRU LEGĂMINTE – CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE”
AUTOR: DON MIGUEL RUIZ

https://www.evolutiespirituala.ro/cele-patru-legaminte-cartea-intelepciunii-toltece/?feed_id=74994&_unique_id=64d667084bf27

biblia

 Erezii periculoase

 

Erezii care au stat in umbra in perioada Evului Mediu si care si-au gasit noi raze de speranta in prezent. Unele isi vor gasi poate mai multi adepti in viitor. Iata cum arata acest viitor.

Iisus a avut o fire umana si una divina sau le-a avut pe amandoua? Dumnezeu este intrupat in trei persoane sau numai Tatal este cel adevarat? Sfantul Duh a fost creat de Fiu? Atat de multe intrebari si tot atatea erezii? De unde a stiut biserica ce este adevarat si ce nu este?

Ce a fost demn de crezare si ce nu? Care teorie a fost adoptata, care a trecut de Canon? Si care a fost redusa la tacere? Cati au fost prigoniti? Cati au fost inchisi, ucisi si cator eretici li s-a inchis gura? Cati au fost arsi pe rug?

Dar mai ales cati au fost dati uitarii?

Reinviem acum aceste erezii mai mult umane decat divine. O lupta eterna pentru detinerea adevarului suprem.

KENOSIS – Teoria kenotica stabileste ca Isus a renuntat la unele din atributele sale divine cat timp a fost om aici, pe pamant. Aceste atribute erau omniscienta, omniprezenta si omnipotenta. Hristos a facut acest lucru voluntar astfel incat sa fie aidoma unui om pentru a implini lucrarea de mantuire. Aceasta opinie a fost prima oara expusa la sfarsitul anilor 1800 in Germania de catre Gottfried Thomasius (1802-1875), un teolog lutheran.

MACEDONIANISMUL – denumita si  erezia pneumatomahiana – o erezie crestina din secolul al patrulea care nega deplina personalitate si divinitate a Sfantului Duh. Potrivit acestei erezii, Sfantul Duh a fost creat de Fiu si ca atare era subordonat Tatalui si Fiului. (In teologia crestina ortodoxa, Dumnezeu este unul ca esenta, dar intreit ca persoana — Tatal, Fiul si Sfantul Duh, care sunt distincti si egali.)

MODALISMUL sau SABELIANISMUL si MONARHIANISMUL MODALISTIC– Modalismul este probabil cea mai obisnuita eroare teologica privind natura lui Dumnezeu. Este o negare a Treimii, sustinand ca Dumnezeu este o singura persoana care, de-a lungul istoriei biblice, s-a dezvaluit pe Sine in trei moduri ori forme. Astfel, Dumnezeu este o singura persoana care prima data s-a manifestat pe Sine in chipul Tatalui in vremurile Vechiului Testament. La intrupare, modalitatea a fost Fiul. Dupa inaltarea lui Isus, modalitatea a fost Sfantul Duh. Aceste modalitati sunt consecutive si niciodata simultane. Cu alte cuvinte, Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu au existat vreodata toti in acelasi timp, ci doar unul dupa altul. Modalismul neaga distinctia intre cele trei persoane ale Treimii, chiar daca  pastreaza divinitatea lui Hristos.

MONARHIANISMUL – Monarhianism (mono – “unul“; arche – “conducere“) a fost o greseala referitoare la natura lui Dumnezeu care s-a dezvoltat in secolul al doilea A.D. S-a nascut ca o incercare de a mentine monoteismul si a respinge triteismul. Din nefericire, ea contrazice doctrina ortodoxa a Treimii. Monarhianismul invata ca exista un singur Dumnezeu ca persoana unica: Tatal. Treimea inseamna ca exista un Dumnezeu in trei persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Treimea este monoteista, nu politeista cum le place unora dintre criticii ei sa sustina. Monarhienii erau impartiti in doua mari grupari, monarhienii dinamici si monarhienii modalisti.

MONARHIANISMUL DINAMIC – Monarhianismul Dinamic, precum Monarhienii Modalisti, si-au bazat invataturile lor pe stricta unicitate a lui Dumnezeu invatata în Biblie (monarhia, provenind de la radacinile din greaca pentru „singur” si „inceput”, „sursa”, sau „domnie”, precum este in cuvantul „monarhie”).

SABELIANISMUL – In crestinism, sabelianismul (cunoscut si ca modalism, monarhianism modalist ori monarhism modal) este credinta nontrinitariana care sustine ca Tatal Ceresc, Fiul Inviat  si Sfântul Duh sunt moduri sau aspecte diferite ale unui Dumnezeu (pentru noi doar), in loc de trei persoane distincte (in El Insusi). Se spune ca Dumnezeu are trei “fete” sau “masti” (grec. prosopa). Intrebarea este: “este treimea lui Dumnezeu o problema pe care o vedem în mod eronat (sabelianism/modalism), sau este o chestiune a esentei lui Dumnezeu dezvaluita ca trei-intr-unul (trinitarianism ortodox)?”

mary baby jesus1
MONTANISMUL – Montanismul, cunoscut si ca Erezia Catafrigiana si Noua Profetie, a fost o miscare eretica intemeiata de profetul Montanus care a aparut in Biserica Crestina din Frigia, Asia Mica, in secolul al II-lea. Ulterior s-a extins si spre Vest, in principal in Cartagina, sub indrumarea lui Tertullian, in secolul al III-lea. Era aproape disparut in secolele al V-lea si al VI-lea, cu toate ca unele dovezi arata ca supravietuia undeva prin secolul al IX-lea.

MONOTELITISMUL – Monotelismul nu este altceva decat o prelungire a monofizismului.  Doctrina cristologica ce sustinea ca Isus a avut o singura vointa, insa doua firi (cea divina si cea umana). Sub influenta Patriarhului Sergius I al Constantinopolului, monothelitismul s-a dezvoltat pe parcursul domniei lui Heraclius (610-641), ca si consecinta a esecului Monoenergismului, ca si încercare de reconciliere a Miaphysisilor (cei ce nu erau Chalcedonieni) cu Chalcedonienii. Oricum, a fost respinsa de catre Biserica, si nu a fost niciodata acceptata nici de catre Miaphysisi. Un oponent puternic al doctrinei a fost Maximus Confesorul, care a pus accent in schimb pe dythelitism, convingerea ca Hristos a avut doua vointe in loc de una.

MONOFIZITISMUL – Monofizitismul este doctrina care sustine ca Isus Hristos a avut numai o natura, nu doua– divina si omeneasca.  Aceasta credinta este cunoscuta sub numele de Eutychianism, dupa Eutyches, un arhimandrit de la mijlocul secolului V dintr-o manastire a Constantinopolului. Eutyches invata ca in Isus Hristos, umanitatea a fost absorbita de divinitate, „dizolvata ca o picatura de miere in mare”.  Eutyches lupta impotriva doctrinei Nestoriene care sustinea ca cele doua naturi ale lui Hristos reprezentau doua persoane diferite. Doctrina lui a fost condamnata ca fiind eretica, la Conciliul de la Chalcedon în 451.

NESTORIANISMUL – Nestorianismul este convingerea cum ca Iisus ar fi doua persoane diferite. Erezia este numita dupa Nestorius, care s-a nascut in Syria si a muriti in 451 d.Hr. , care a sustinut aceasta doctrina.  Nestorius a fost un calugar ce a devenit Patriarhul Constantinopolului si a respins denumirea de ”Mama a lui Dumnezeu”. El considera ca Maria a fost mama lui Hristos numai pentru partea sa umana. Consiliul din Ephesus a fost convocat în 431 sa se pronunte in legatura cu aceasta problema si au decis ca Iisus a fost o singura persoana cu doua firi inseparabile: cea divina si cea umana.

PATRIPASIANISMUL – In teologia crestina, patripassianismul este o erezie trinitariana; este un mod de a intelege cum relationeaza persoanele lui Dumnezeu una cu alta, care a fost respins de catre biserica. In particular, patripassianismul este o forma de modalism, invatatura care sustine existenta unui singur Dumnezeu care apare în trei moduri diferite (in opozitie cu invatatura ortodoxa ca este un singur Dumnezeu, care exista in trei persoane).

ebc96dcccbb1038eab1941d2962ec7dePELAGIANISMUL –   Pelagianismul deriva, ca denumire, de la Pelagius, care a trait in secolul al cincilea A.D. si a fost profesor in Roma, cu toate ca era britanic prin nastere.  Este o erezie care abordeaza natura omului.  Pelagius, al carui nume de familie era Morgan, gandea ca oamenii au capacitatea de a indeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertatii vointei umane, independent de slava lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, libera vointa a unei persoane este pe de-a intregul capabila sa-L aleaga pe Dumnezeu si /sau sa faca bine sau rau fara ajutorul interventiei divine. Pelagianismul spune ca firea omului este buna, la baza.  Astfel ea neaga pacatul originar, doctrina conform careia noi am mostenit o fire pacatoasa de la Adam.  El spunea ca Adam si-a facut rau doar siesi, cand a decazut, iar toti descendentii sai nu au fost afectati de pacatul lui Adam.  Pelagius sustinea ca o persoana este nascuta cu aceeasi puritate si virtuti morale ca cele ale lui Adam, atunci cand a fost facut de Dumnezeu.  El afirma ca oamenii il pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru si a gandirii rationale.  Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni catre El.

QUIETISMUL – este o filozofie crestina care a strabatut Franta, Italia si Spania in timpul secolului al XVII-lea, avand insa origini mult mai timpurii. Misticii cunoscuti ca quietisti insista, cu mai mult sau mai putina emfaza, pe nemiscarea intelectuala si pasivitatea interioara ca si conditii esentiale ale desavarsirii; toate au fost in mod oficial proscrise ca erezie, in termeni foarte expliciti, de Biserica Romano-Catolica.

SOCIANINISMUL – este o forma de antitrinitarianism, denumita dupa Laelius Socinus (decedat în 1562 la Zurich) si dupa nepotul sau Faustus Socinus (decedat in 1604 în Polonia). Cel dintai a fost unul dintre fondatorii unei societati religioase care era nevoita sa functioneze in secret pentru a evita persecutiile. Secta sociniana a cunoscut o raspandire mai larga dupa ce Faustus Socinus, nepotul lui Laelius Socinus, i-a devenit membru de valoare. In 1574, socinienii, care se numeau pe sine drept unitarieni, au emis un „catehism al unitarienilor”, in care si-au asternut pe hartie viziunea asupra naturii si perfectiunii Dumnezeului lor conducator, precum si alte principii ale grupului lor.

Cred ca acest miscari nu au fost unele de revolta ci de gandire, de reflectie. Primii crestini au incercat sa inteleaga mai bine aceasta noua religie. Este vorba de un zeu sau de trei intr-unul singur? Exista un Iisus divin si altul uman? De  ce trebuie sa existe un pacat originar? Au incercat sa aduca mai mult sens si inteles crestinismului. Au incercat sa aduca logica intr-un sistem de labirinte.

Asta a fost cea mai mare greseala a lor. Au incercat…

Sursa: mythologica.ro

https://www.evolutiespirituala.ro/erezii-periculoase/?feed_id=73863&_unique_id=64cf9473bfdc1