Articole

Puterea și Înțelepciunea Dragonilor: Simbolism Revelat

🌌 În universul miturilor, dragonii străbat cerurile ca simboluri ale puterii și înțelepciunii. De la garda comorilor în mitologia europeană până la protectori binevoitori în tradițiile asiatice, aceștia ne învață despre echilibrul dintre forță și cunoaștere. Articolul „Puterea și Înțelepciunea Dragonilor: Simbolism Revelat” ne invită să explorăm legendele fascinante care ne conectează cu aceste creaturi mitice. Haideți să descoperim împreună misterele și lecțiile pe care dragonii le aduc în viața noastră! 🐉✨ #academiakaranna #dragoni #mitologie #înțelepciune #simbolism

108225 rune limbajul tacut al strabunilor

Rune: Limbajul tăcut al străbunilor

 

Oamenii⁤ privesc spre stele, se ⁢închină zeilor și culeg înțelepciune din zgomotul lumii. Dar⁢ ce se află în liniștea pietrelor, în tăcerea unor semne⁤ sculptate cu grijă pe suprafețele ⁤lor reci? Este un limbaj primordial,⁢ un șopârlan ascuns ‍în adâncurile memoriei, ⁢o poveste neștiută ‌care așteaptă să fie dezvăluită. Runele, acele misterioase semne sculptate în ​piatră, lemn sau os, ascund în ele ⁣un​ mister profund, o conexiune ​cu strămoșii noștri,‌ cu o lume⁣ apusă, dar nu‍ uitată. Ele ne spun o poveste despre puterea naturii, about ⁤the forces‌ that govern our world, about⁢ the struggles and​ the triumphs⁣ ⁤ of a people ⁢ ‍battling against the​ capricious whims of destiny. Această⁤ poveste, îngropată⁣ adânc sub straturi de timp, așteaptă să fie ‌dezgropată.

Titluri ⁢conținut

Semnificaţia ascunsă a runelor

Semnificaţia ascunsă a runelor

De-a lungul istoriei, runele au fost mai mult decât simple simboluri. Ele au reprezentat ‌o punte între lumea vizibilă ‍și cea invizibilă, un limbaj ⁣al străbunilor ce purta în el⁤ înțelepciune veche‍ și mistere ​adânci. Fiecare ‍rună, cu forma⁢ ei⁣ unică și cu numele ei sonor, ascundea o semnificație⁤ complexă, o poveste ce ‌se întindea ​dincolo de simpla ‌percepție a lumii materiale.

Runele‍ nu erau doar litere ale ‍unui alfabet ci și⁢ portale către o realitate multidimensională. ⁣ Ele posedau un „spirit” propriu, o energie vibrantă care putea ​fi accesată ‌prin diverse metode, de la meditație ⁤la ghicire. ‍Astfel, runele puteau oferi⁤ sfaturi,⁣ inspirație ⁣și chiar putere în momentele dificile, devenind un ⁣adevărat⁣ ghid spiritual pentru cei care le înțelegeau semnificația.

În mitologia nordică, runele ⁢erau considerate cadoul ‌zeului Odin, obținut prin sacrificiul propriului său ochi. ​Această legendă sugerează că accesul⁤ la înțelepciunea‌ runelor presupune o jertfă, o ​renunțare la o parte din propria ⁢percepție a lumii pentru a se⁤ putea conecta cu o realitate mai vastă, mai misterioasă.

În ciuda‍ timpului ⁤scurs, runele își păstrează în continuare magia. Ele ne invită să ne conectăm​ cu rădăcinile noastre, cu ‌intuiția noastră și cu forța interioară. Fiecare dintre⁢ noi poate descoperi propria semnificație ⁤a runelor,‌ lăsând simbolurile să ne ghideze pe calea ⁤personală de evoluție și transformare.

Decodarea mesajelor străvechi

Decodarea mesajelor⁢ străvechi

Runele, aceste ⁤simboluri sculptate în piatră, os sau lemn, reprezintă mai ‍mult decât simple inscripții. ⁤Ele⁤ reprezintă limba tăcută a ‍străbunilor⁢ noștri, o ‍poartă‌ către ‍o lume a misterelor, a​ înțelepciunii și a ‍credinței străvechi. Fiecare⁢ rună poartă în ⁣ea o semnificație profundă, o vibratie ancestrală ce poate fi descifrată de⁢ cei care au urechile să audă și ⁣inima să simtă.

De-a⁢ lungul ⁢mileniilor, runele au fost folosite ca instrumente de ghicire, amulete‌ de​ protecție, talisman ​de noroc, dar și ca⁢ o formă de scriere. Semnificația ‌lor ​a fost transmisă din generație în ‌generație, uneori în șoaptă, ‍alteori ‍prin ritualuri secrete, formând ⁣un limbaj sacru, conectat la energiile naturii​ și ⁤ale divinității.

Să ne⁣ imaginăm o lume în care arborii, ⁣pietrele, ‍animalele și oamenii comunicau prin simboluri. O lume în care ‍fiecare rună reprezenta un element al naturii, un ⁢sentiment, un principiu fundamental⁢ al existenței. Această lume a fost reală, iar moștenirea ei se află ascunsă în profunzimea runelor.

A te aventura‍ în lumea runelor înseamnă a te conecta ‍la ⁢strămoșii‍ tăi,⁤ a pătrunde în⁤ misterele naturii și a descoperi o altă perspectivă ⁢asupra existentei. E un proces de explorare, de introspecție și de ​conștientizare a propriului destin.⁣ ‍

Puterea magică a runelor

Puterea magică a runelor

Într-o ​lume​ zgomotoasă‌ și⁢ agitată,⁣ unde‍ ritmul vieții ne poartă într-un vârtej ⁢necontenit, e ușor⁤ să uităm de liniștea și ⁤înțelepciunea strămoșilor noștri. Dar, chiar și în epoca tehnologiei, spiritul‌ lor continuă⁢ să ne ghideze, prin simboluri antice⁤ care rezonează adânc în sufletul ​nostru. Runele, vechi litere nordice, sunt mai​ mult decât simple simboluri grafice. Ele⁣ reprezintă un ​limbaj universal,⁣ o punte de legătură între noi și rădăcinile ⁣noastre ancestrale.

Fiecare rună poartă ​în ‌ea o⁢ poveste, o energie, o vibrație specifică. Ele ne ‌pot ajuta să⁤ ne descoperim adevărata natură, să ⁤ne conectăm cu intuiția noastră și ‍să ne facem auziți de vocea ‍interioară. De la Fehu, simbolul abundenței‌ și‍ prosperității, la Algiz, protectorul spiritual, fiecare rună‍ ne deschide ochii către un​ alt aspect ‌al⁢ realității.

  • Runele ne conduc, ne ghidează și ne oferă perspective noi.
  • Ele ne reamintesc de puterea interioară și de forța divină din noi.
  • Prin intermediul runelor, putem ⁣să ne conectăm cu strămoșii ‌noștri ⁤și să accesăm o⁣ înțelepciune străveche.

Învățând ‌limbajul runelor, ne deschidem inima și mintea către un alt mod de a⁢ percepe lumea. Ele ne pot fi⁤ de folos⁤ în diverse situații, de la luarea ⁣deciziilor importante la căutarea unor răspunsuri la întrebări existențiale. ‍Fie că ne dorim să⁣ ne conectăm ⁤cu o energie specifică, să ne clarificam ⁣mintea sau să⁣ ne ⁣amplificăm⁢ intuiția, runele ‍ne oferă instrumentele necesare.

Rună Semnificație
Fehu Abundență, prosperitate
Uruz Forță, putere
Thurisaz Protecție, forță distructivă

Integrarea runelor în viața ⁣modernă

Integrarea runelor în⁢ viața modernă

Runele, simboluri sculptate ‍în lemn și piatră, au fost folosite de strămoșii‍ noștri pentru a se conecta la forțele‌ naturii, a prezice viitorul și a-și ghida destinul. În timp ​ce modernitatea ne-a adus⁣ tehnologii avansate și o perspectivă diferită asupra lumii, simbolismul runelor rămâne relevant și astăzi.

poate lua diverse forme. Putem ⁣folosi runele pentru meditație⁢ și introspecție, pentru⁣ a ⁢ne conecta la intuiția​ noastră⁣ și pentru⁤ a ne găsi echilibrul interior. Un⁣ set ‍de rune poate fi folosit pentru a‍ ne ghida în luarea deciziilor importante, a‌ ne conecta la energia străbunilor noștri sau pentru a ne ajuta în ⁢procesul de vindecare emoțională.

Un alt mod de a integra runele în viața modernă⁢ este prin intermediul artei. Desenul runelor, creația‍ de bijuterii cu​ rune sau folosirea runelor în tatuaje reprezintă ⁤o modalitate frumoasă de a onora tradiția străbunilor noștri‌ și de a integra ⁣simbolismul runelor⁣ în propriile noastre vieți.

Importanța runelor​ constă în universalitatea mesajelor ​lor. Indiferent de ‍cultura sau​ religia noastră, simbolismul ⁤runelor poate resonanta cu⁣ noi la nivel profund, oferindu-ne o perspectivă asupra naturii umane și a conexiunii ⁣noastre cu ⁣universul.

Recomandări pentru o practică responsabilă a runelor

Recomandări pentru o‌ practică responsabilă a runelor

Runele sunt mult mai mult ‍decât simple simboluri. Ele reprezintă o ‍punte ⁢către o⁣ înțelepciune străveche,​ către​ vocea străbunilor noștri care răsună în tăcere, așteptând să fie⁢ decodată. Înainte de a te aventura în lectura runelor, este esențial să îți‍ asumi responsabilitatea⁤ pentru această‌ călătorie spirituală. Runele nu sunt un ⁢joc, ci un instrument puternic care ne poate ghida către o mai bună înțelegere ‌a⁣ propriei noastre ⁤călătorii.

Prima regulă de aur‍ este să respecți runele. Ele sunt⁢ o ⁢moștenire prețioasă, ⁤iar noi avem datoria să le folosim cu​ înțelepciune. Alege‌ un set de⁢ rune ‍cu o energie care rezonează cu tine. Simțiți le vibratia și energia​ atunci când le ții în mână, și permite-le‍ să te ghideze.

Fii⁣ conștient de intențiile ​tale. Runele ‌pot fi de ajutor⁤ în a lumina calea către interior, dar ⁢nu pot fi folosite pentru​ a controla sau a⁣ manipula. Abordează citirea runelor cu ‌o minte deschisă și o inimă ⁣curată. Nu te‍ baza doar pe interpretarea literala‌ a runelor. ‍Ascultă intuiția ta,⁣ lasă-te ‍ghidat ‍de simbolismul lor, ‍și interpretează mesajul din⁤ perspectiva ta.

Folosește runele cu ‌responsabilitate. Nu ​le utiliza pentru a ​prezice viitorul ⁣cu precizie. Ele sunt un instrument⁢ de ghidare, nu un predicator.​ Ele pot ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine‌ și să luăm decizii ‍mai bune. Runele pot dezvălui o ‍perspectivă nouă și ne pot ‌ajuta⁢ să ne conectăm cu ⁤înțelepciunea ancestrală,‌ ajutându-ne să ne găsim puterea interioară și să ne deschidem către noi posibilități.

Perspective și concluzii

Așadar, runele, cu tăcerea lor misterioasă ⁣și simbolurile lor enigmatic, ne amintesc​ de o conexiune cu trecutul, mai​ adânc decât orice‍ istorie scrisă. Ele ne invită să ne reamintim de puterea simbolurilor,⁢ de puterea cuvântului, de puterea ​ascunsă în tăcere.‌ O‌ lume întreagă de semnificații se află ‍la îndemâna ⁢noastră, ‍așteptând să fie descoperită. Ne vom alege calea? ​[[

 

Rune: Limbajul tăcut ‍al‍ străbunilor

Rune: Limbajul tăcut al‍ străbunilor

 

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

130701 arborele vietii in mitologie si arta o calatorie

Arborele Vieții în Mitologie și Artă: O Călătorie

Arborele Vieții, un simbol străvechi prezent în mitologiile lumii, își întinde rădăcinile în adâncurile culturilor și se înalță către cerul artei. Descoperiți călătoria sa prin timp și spațiu, unind oameni și povești.https://www.evolutiespirituala.ro/arborele-vietii-in-mitologie-si-arta-o-calatorie/?fsp_sid=1295

potop ploaie

Prima parte a acestei serii o puteti citi aici.

 

Un mit norvegian, consemnat de New Larousse Encyclopaedia of Mythology, vorbeste de asemenea despre Potop: „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele. Pamântul s-a scufundat sub nivelul marii”. Doar doi oameni au supravietuit urgiei, închisi în interiorul copacului Yggdrasil, care sustinea Universul. Bineînteles, acestia au fost stramosii noii generatii de oameni.

Cartea celtica Lebor Gabála Érenn („Cartea invaziei Irlandei”) din secolul al XII-lea, mentioneaza si ea o mare inundatie. În Irlanda, singurii supravietuitori ai Potopului au fost fomorii, niste monstri jumatate umani si jumatate animale. În lume au ramas în viata doar cincizeci si trei de oameni (trei barbati si cincizeci de femei). Barbatii si-au împartit femeile între ei: Fintán mac Bóchra le-a luat pe Cessair si alte saisprezece femei, Bith, tatal lui Cessair, le-a ales pe Bairrfhind si înca saisprezece femei, iar timonierului Ladra i-au ramas celelalte saisprezece. Se spune ca Fintán a mai trait înca cinci mii cinci sute de ani dupa potop.

În India, înteleptul Manu, într-o zi pe când îsi facea ablutiunile, a gasit în causul palmei un pestisor care i-a cerut sa-l lase în viata. Facându-i-se mila, Manu a pus pestele într-un ulcior. A doua zi pestele crescuse atât de mare, încât înteleptul a fost nevoit sa-l arunce într-un lac. Curând, lacul a devenit prea mic iar pestele, care în realitate era o manifestare a zeului Visnu, a cerut sa fie aruncat în mare. Apoi l-a prevenit pe Manu ca se apropie un Potop. I-a trimis o corabie uriasa, cu porunca s-o încarce cu câte o pereche de animale din fiecare specie si seminte de-ale fiecarei plante, apoi sa urce si el la bord. Nu dupa mult timp, apele oceanului s-au umflat si au înghitit totul. Visnu, transformat într-un peste enorm cu solzi de aur si un corn în frunte, a tras corabia pâna pe piscul „Muntelui din Miazanoapte”. Dupa ce s-au retras apele, Manu a coborât de pe corabie. Dupa un an a iesit din ape o femeie care s-a declarat a fi „fiica lui Manu”. Cei doi s-au casatorit si au avut multi copii, devenind astfel stramosii actualului neam omenesc.

Vechii carturari iezuiti care s-au numarat printre primii vizitatori europeni ai Chinei au avut ocazia sa studieze, în Biblioteca Imperiala, o lucrare compusa din patru mii trei sute douazeci de volume, despre care se spunea ca fusese mostenita din cele mai vechi timpuri si contine „toate cunostintele”. Aceasta carte enorma cuprindea si un numar de traditii care relatau consecintele pe care le-a avut de suportat omenirea când s-a revoltat împotriva zeilor cei mari, iar ordinea s-a transformat în dezordine: „Planetele si-au modificat traiectoriile. Cerul a coborât mai jos înspre nord. Soarele, Luna si stelele si-au schimbat miscarile. Pamântul s-a desfacut în bucati, iar apele de la sânul sau s-au repezit în sus cu violenta si au inundat uscatul”. Conform lui Gustav Schlegel în Uranographie chinoise (1875), în China se spunea ca au pierit zece epoci de la începuturile timpului pâna la Confucius. La sfârsitul fiecarei astfel de epoci, numite kis, „într-o convulsie generala a naturii, marea iese din matca ei, muntii tâsnesc din pamânt, râurile îsi schimba cursurile fiintele omenesti si toate celelalte sunt nimicite, iar vechile urme se sterg”.

Indigenii chewong din Malayezia cred ca propria lor lume, pe care o numesc Pamântul sapte, se întoarce din când în când cu susul în jos, astfel încât totul este inundat si distrus. Totusi, prin interventia zeului creator Tohan, noua suprafata plata, care înainte a fost partea de dedesubt a Pamântului sapte, este plamadita sub forma de munti, vai si câmpii. Sunt plantati copaci noi si se nasc oameni noi.potop ploaie

Un mit diluvian din Laos si din nordul Thailandei afirma ca, demult, în împaratia de sus locuiau niste fiinte numite then, iar stapânii lumii de jos erau trei barbati de seama: Pu Leng Seung, Khun K’an si Khun K’et. Într-o zi, then-ii au anuntat ca, înainte de fiecare masa, oamenii trebuie sa le dea o parte din mâncare, în semn de respect. Oamenii au refuzat si, atunci, furiosi, then-ii au provocat un Potop care a devastat întreaga lume. Cei trei barbati de seama au construit o pluta, pe care au cladit o casuta, si s-au îmbarcat pe ea împreuna cu mai multe femei si copii. În acest mod, ei si urmasii lor au supravietuit Potopului.

Sir James George Frazer scria în Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law ca indigenii kareni din Birmania au traditii despre un Diluviu global din care au scapat doi frati, pe o pluta.

În mitologia vietnameza, un frate si o sora au supravietuit Potopului într-un cufar mare de lemn, care continea câte o pereche din fiecare specie de animale.

Cronica de la Akakor, povestita de Tatunca Nara (seful triburilor Ugha-Mangulala, Dacea si Baioha) si scrisa de Karl Brugger, vorbeste despre un Potop care a avut loc în anul 14.386 î.Hr., însotit de o rasturnare a climei.

Egerton Sykes nota în Dictionary of Non-Classical Mythology din 1961 ca exista unele traditii japoneze potrivit carora insulele din Pacific ale Oceaniei s-au format dupa ce s-au retras apele unui mare Potop.

Un mit al bastinasilor din Hawaii povesteste cum a fost distrusa lumea de un Diluviu si refacuta apoi de zeul Tangaloa. Iar samoanii cred ca odinioara a avut loc o inundatie care a stârpit aproape toata omenirea, supravietuind doar doua fiinte omenesti care au plecat pe mare cu o barca pentru a poposi, în cele din urma, în arhipelagul samoan.

Potrivit volumului World Mythology, mai multe triburi aborigene din Australia, în special cele ale caror regiuni traditionale se afla pe coasta tropicala de nord, îsi pun propriile origini pe seama unui mare Potop care a maturat peisajul si societatea dinainte. Totodata, în miturile originare ale multor alte triburi, sarpele cosmic Yurlunggur este facut raspunzator pentru Diluviu.

Cartea sacra a mayasilor, Popol Vuh, sustine ca, la scurt timp dupa începutul timpului, zeul Inima Cerului a creat primele fiinte, niste „chipuri facute din lemn, care aratau ca oamenii si vorbeau ca oamenii”. Deoarece aceste fapturi „nu l-au tinut minte pe creatorul lor”, Marele Zeu s-a hotarât sa le distruga printr-un Potop. „Din cer a cazut o rasina grea (…) fata pamântului s-a întunecat si a început o ploaie neagra care a cazut zi si noapte (…) Fapturile de lemn au fost coplesite, nimicite, strivite si ucise”. A supravietuit doar un cuplu, „Tatal cel Mare si Mama cea Mare”, care a populat Pamântul, cei doi devenind astfel stramosii tuturor generatiilor ulterioare. Într-o alta varianta, culeasa de Eric S. Thompson în Maya History and Religion, „distrugerea a venit sub forma unei ploi torentiale si a potopului. Muntii au disparut si oamenii au fost transformati în pesti (…) doua fapturi omenesti au scapat cu viata fiindca unul dintre zei le poruncise sa scobeasca o borta în trunchiul unui copac foarte mare si sa se refugieze acolo, la caderea cerurilor. Cei doi au intrat si au fost mântuiti. Odraslele lor au repopulat lumea”.potop 2

Si incasii pastrau amintiri despre un mare potop. În Historia natural y moral de las Indias, preotul Jose de Acosta scria ce a aflat de la indigeni despre începuturile lor: „Vorbesc în primul rând despre un potop care s-a petrecut în tara lor (…) Indienii spun ca toata lumea s-a înecat în revarsarea apelor si povestesc cum a aparut, din lacul Titicaca, un anume Viracocha, care a stat la Tiahuanaco, unde pâna în ziua de astazi se mai vad ruinele unor cladiri foarte vechi si foarte ciudate, iar de acolo a mers la Cuzco si asa a început omenirea sa se înmulteasca”. Iar o legenda din regiunea Cuzco spune ca: „pentru o vina nerostita, oamenii care traiau în cele mai vechi timpuri au fost distrusi de creatorul lor… printr-un potop. Dupa acest potop, creatorul s-a întrupat cu chip omenesc în lacul Titicaca. Atunci a facut Soarele si Luna si stelele. Dupa aceea, a reînnoit populatia omeneasca a Pamântului”. Fratele Molina spunea în Relacion de las fabulas y ritos de los Yngasca Potopul a ucis toti oamenii: „nicio vietate nu a supravietuit cu exceptia unui barbat si a unei femei care au ramas ascunsi într-o cutie. Iar când apele s-au retras, vântul i-a purtat la Tiahuanaco, unde creatorul a început sa refaca oamenii si popoarele din acea regiune”. Un mit prezentat de D. Gifford si J. Sibbick în Warriors, Gods and Spirits from South American Mythology (1983) explica motivul pentru care Viracocha a inundat lumea: „Marele Zeu Creator Viracocha a hotarât sa faca o lume în care oamenii sa traiasca. Mai întâi, a facut Pamântul si cerul. Apoi a început sa faca oameni care sa traiasca pe Pamânt, cioplind în piatra figuri de giganti carora le-a insuflat viata. La început, totul a mers bine dar, dupa o vreme, gigantii au început sa se lupte între ei si au refuzat sa mai munceasca. Viracocha a decis ca trebuia sa-i distruga. Pe unii i-a transformat înapoi în piatra (…) pe ceilalti i-a îngenuncheat cu un mare potop”.

În Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law, sir James George Frazer consemneaza o poveste din Peru, care vorbeste despre un indian prevenit de o lama asupra unui Diluviu. Omul si lama au fugit împreuna pe muntele Vilca-Coto, unde au gasit refugiate tot soiul de pasari si animale. Marea a acoperit toate câmpiile si muntii, în afara de vârful Vilca-Coto. Dupa cinci zile apele au scazut iar marea s-a întors în matca ei. Toti oamenii s-au înecat în acel Potop, în afara de cel care a fugit pe munte, din el provenind toate neamurile din lume.

Potrivit mitologiei aztece, au supravietuit Potopului doar doi oameni, Coxcoxtli si sotia sa, Xochiquetzal, care au fost preveniti asupra cataclismului de catre un zeu. Ei au scapat cu o corabie uriasa, pe care au construit-o conform indicatiilor zeului. Corabia a acostat pe vârful unui munte înalt. Cei doi s-au asezat acolo si au avut multi copii care au ramas muti pâna când o porumbita, din vârful unui copac, i-a înzestrat cu darul vorbirii. Însa limbile lor erau atât de diferite, încât nu se puteau întelege între ei.

Pentru indienii mechoacanesec din America Centrala, zeul Tezcatilpoca s-a hotarât sa distruga întreaga omenire printr-o inundatie, crutându-l numai pe Tezpi, care s-a îmbarcat pe o corabie încapatoare cu sotia si copiii lui, cu o multime de animale si pasari precum si cu provizii de seminte si rasaduri. Corabia s-a oprit pe vârful unui munte care iesea din apa, dupa ce Tezcatilpoca a poruncit ca apele Potopului sa se retraga. Dorind sa stie daca putea coborî în siguranta, Tezpi a eliberat un vultur care, tot hranindu-se cu cadavrele care întesau Pamântul, nu s-a mai întors. Apoi a trimis si alte pasari, dintre care s-a întors doar pasarea colibri, cu o ramura înfrunzita în cioc. Vazând în acest semn ca Pamântul începuse sa se reînnoiasca, Tezpi si familia lui au parasit corabia, s-au înmultit si au repopulat lumea.

Indienii chibcas din Columbia centrala spun ca ei au dus initial o viata de salbatici, fara legi, agricultura sau religie. Într-o zi a aparut printre ei un batrân din alt neam, pe nume Bochica, ce avea o barba lunga si deasa. Acesta i-a învatat cum sa-si înalte colibe si cum sa traiasca laolalta în societate. La câtva timp dupa el a aparut sotia sa, Chia, care era foarte frumoasa dar rea, placându-i nespus sa zadarniceasca eforturile altruiste ale sotului ei. Cum nu-i putea înfrunta direct puterea, Chia a folosit mijloace vrajitoresti pentru a provoca o mare inundatie, în care a murit cea mai mare parte a populatiei. Bochica s-a suparat foarte tare si a surghiunit-o pe Chia în cer, unde ea s-a transformat în Luna. Apoi Bochica a facut ca apele Potopului sa se risipeasca, i-a coborât pe supravietuitorii din muntii unde se refugiasera, le-a daruit legi, i-a învatat sa cultive pamântul si a instaurat cultul Soarelui, cu sarbatori, sacrificii si pelerinaje periodice. Dupa ce a terminat cu aceste lucruri a împartit puterea de a guverna între doua capetenii si si-a petrecut restul vietii ca un ascet, traind într-o contemplatie calma. Când s-a înaltat la cer, Bochica a devenit zeu.

Indienii canarieni din Ecuador relateaza povestea unui Potop din care au scapat doi frati, urcându-se pe vârful unui munte înalt. Pe masura ce apele cresteau, muntele se înalta tot mai sus, astfel încât fratii au supravietuit dezastrului.

Potrivit New Larousse Encyclopaedia of Mythology, indienii tupinamba din Brazilia spun ca Monan („Batrânul” sau „Strabunul”) a creat omenirea apoi a distrus-o prin foc si inundatii.

În Chile, indienii araucnaian din perioada pre-columbiana pastrau o traditie potrivit careia odinioara a avut loc un Potop din care au scapat cu viata foarte putini bastinasi, refugiindu-se pe înaltul munte Thegtheg („Tunatorul” sau „Scânteietorul”), care avea trei piscuri si capacitatea de a pluti pe apa (James George Frazer – Folklore in the Old Testament: Studies in Comparative Religion, Legend and Law). Ei spun ca „potopul a fost rezultatul unor eruptii vulcanice însotite de cutremure violente”.

Conform cartii The Mythology of South America a lui John Bierhorst, o legenda a indienilor yamana din Tara de Foc afirma ca, pe vremea marii framântari, femeia-luna s-a umplut de ura fata de oameni si a provocat Potopul. Toata lumea s-a înecat, în afara de cei putini care au reusit sa se refugieze pe cele cinci piscuri de munte neacoperite de apa. Tribul pehuenche din aceeasi Tara de Foc asociaza Diluviul cu o perioada de întunecime prelungita: „Soarele si Luna au cazut de pe cer si lumea a ramas astfel fara lumina, pâna când, în cele din urma, doi condori uriasi au adus Soarele si Luna înapoi pe cer”.

Într-o legenda a indienilor luiseno din sudul Californiei, un Potop a acoperit muntii si a ucis cea mai mare parte a omenirii. Numai câtiva au scapat, fugind pe cele mai înalte piscuri. Mituri similare s-au înregistrat si mai spre nord, la indienii huron. Iar o legenda a unui trib de munteni din familia algonquin relata cum Iepurele cel Mare, numit Michabo sau Messou, a refacut lumea dupa Potop cu ajutorul unui corb, al unei vidre si al unui sobolan moscat.

În secolul al XIX-lea, James W. Lynd relata în History of the Dakotas un mit al indienilor irochezi, care spune ca „marea si apele au cotropit odata Pamântul, astfel ca orice viata omeneasca a fost stârpita”. Indienii chickasaw afirmau ca lumea fusese distrusa de apa, „dar acea unica familie a fost salvata si câte doua animale din fiecare soi”. La rândul lor, indienii sioux vorbeau si ei despre o vreme când nu a mai existat pamânt uscat iar totii oamenii disparusera de pe lume.

Potrivit World Mythology, miturile indienilor hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos. A doua lume s-a sfârsit când globul pamântesc s-a rasturnat de pe axa si totul s-a acoperit de gheata. A treia lume s-a terminat cu un potop universal. Lumea actuala este a patra. Soarta ei va depinde de purtarea locuitorilor sai, daca va fi sau nu conforma cu planurile Creatorului”.

Printre indienii inuiti din Alaska exista traditia unui Diluviu cumplit, însotit de un cutremur, care a maturat fata Pamântului atât de repede, încât numai câtiva oameni au reusit sa scape cu canoele sau sa se refugieze pe vârfurile celor mai înalti munti, împietriti de groaza.

tsunami

Un asemenea eveniment, întâlnit pe toata suprafata planetei noastre, nu poate fi o nascocire a imaginatiei stramosilor nostri. Mai ales ca s-au descoperit dovezi care sa sustina veridicitatea miturilor. În 1968, arheologul J. Manson Valentine a gasit ruinele unui oras la trei-cinci metri sub nivelul apei, pe coasta insulei North Bimini din Bahamas. În 1987, în apele de lânga insula Yonaguni din Japonia, ghidul turistic Kihachiro Aratake a descoperit la optsprezece metri sub suprafata oceanului un urias complex de structuri de piatra, sub forma unei piramide fara vârf, de marimea a doua terenuri de fotbal. Tot aici se gaseste si un chip urias din piatra. În anul 2000, o expeditie condusa de Paulina Zelitsky a descoperit pe coasta vestica a Cubei, la sase sute saptezeci de metri sub apa, ruinele unui oras imens, ce cuprindea cladiri megalitice, temple si piramide. Tot în 2000, în luna august, o echipa de cercetatori italieni a gasit în lacul Titicaca din muntii Anzi, la treizeci de metri sub apa, urme ale unui drum pavat, o terasa de piatra, un perete lung de opt sute de metri si un cap sculptat din piatra. E posibil ca acestea sa fie ruinele orasului Wanaku, despre care vorbesc legendele locale. Un alt aspect ciudat legat de lacul Titicaca este existenta în apele sale a unei specii de calut de mare, care în mod normal traieste doar în ape sarate, adica mari si oceane. În acelasi an, în luna septembrie, pe coasta turca a Marii Negre, arheologul marin Robert Ballard a descoperit o ferma la aproximativ o suta zece metri sub nivelul marii. În 2001, cercetatorii de la Institutul Oceanic din India au descoperit pe fundul golfului Khambhat, la câtiva kilometri de tarm, o imensa retea de cladiri din piatra, întinse pe o suprafata de opt kilometri patrati, ce formeaza doua orase. S-au recuperat mii de artefacte, unele având în jur de treizeci si doua de mii de ani. Iar la trei sute douazeci de kilometri nord-vest de golful Khambhat a fost gasit sub apa legendarul oras Dwarka, despre care miturile spun ca era resedinta zeului Krisna. În Marea Mediterana se afla aproape doua sute de orase scufundate. Robert Ballard si alti savanti au speculat ca ridicarea nivelului oceanului planetar a cauzat revarsarea Marii Mediterane peste un baraj natural, provocând un Potop ce a prins sub ape peste o suta cincizeci de mii de kilometri patrati de teren la o adâncime de peste o suta cincizeci de metri. Iar Sir Leonard Woolley povestea în cartea sa,Excavations at Ur („Sapaturile arheologice de la Ur”), ca în 1929, pe când lucrarile de la Cimitirul Regal din Ur se apropiau de sfârsit, la mai bine de trei metri sub namolul întarit s-au descoperit urmele unei civilizatii mult mai vechi. Urmele unei civilizatii vechi, ascunse sub straturi de namol, s-au gasit si în orasele Uruk, Cush, Suruppak (orasul eroului sumerian al Potopului) si Ninive, în cel din urma arheologii descoperind la adâncimea de optsprezece metri nu mai putin de treisprezece straturi de namol si nisip de rau. Singura explicatie plauzibila pentru aceste civilizatii îngropate sub metri de nisip si namol este ca, într-adevar, o mare inundatie a avut loc cândva, în trecut.

 

(va urma)

 

 

 

 

Preluare www.mixdecultura.ro

tsunami

Cel mai raspândit mit pe suprafata Pamântului este cel al Potopului. În prezent se cunosc peste cinci sute de legende diluviene în întreaga lume. Dupa o cercetare asupra a optzeci si sase dintre acestea , specialistul dr. Richard Andree a tras concluzia ca sasezeci si doua sunt complet independente de sursele mesopotamiene si ebraice. Ceea ce înseamna ca exista mari sanse ca un asemenea eveniment sa se fi întâmplat la un moment dat în trecutul omenirii.

Cea mai cunoscuta legenda diluviana este cea din Vechiul Testament. În capitolul sase al cartii Genezei, Dumnezeu a hotarât sa distruga oamenii din cauza rautatii acestora. S-a decis sa salveze o singura familie, a carui cap era Noe, un „om drept si neprihanit între oamenii timpului sau”.

arca lui NoeDumnezeu l-a învatat sa faca o corabie de lemn de salcâm, lunga de trei sute de coti, lata de cincizeci de coti si înalta de treizeci. Apoi i-a poruncit sa-si ia cu el în corabie nu doar sotia, fiii si nurorile, ci si câte o pereche din fiecare specie de animale. Cu o saptamâna înainte de catastrofa, Domnul s-a razgândit si i-a cerut lui Noe sa ia în corabie câte sapte perechi din animalele curate si câte o pereche din cele necurate. Capitolul al sapte-lea sustine ca „în anul sase sute al vietii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului; si a plouat pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Dupa ce s-a oprit ploaia, apa a mai crescut timp de o suta cincizeci de zile, ucigând toate vietuitoarele de pe Pamânt. Capitolul al opt-lea ne spune ca „în luna a saptea, în ziua a douazeci si saptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Muntii Ararat. Apa a scazut mereu pâna în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au aratat vârfurile muntilor. Dupa patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o facuse la corabie, si a dat drumul corbului, ca sa vada de a scazut apa pe pamânt. Acesta, zburând, nu s-a mai întors pâna ce a secat apa de pe pamânt. Apoi, dupa el a trimis porumbelul, ca sa vada de s-a scurs apa de pe pamânt. Porumbelul însa, negasind loc de odihna pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; caci era înca apa pe toata fata pamântului. Si a întins Noe mâna si l-a apucat si l-a bagat la sine, în corabie. Si asteptând înca alte sapte zile, a dat iarasi drumul porumbelului din corabie, si porumbelul s-a întors la el, spre seara, si iata avea în ciocul sau o ramura verde de maslin. Atunci a cunoscut Noe ca s-a scurs apa de pe fata pamântului. Mai zabovind înca alte sapte zile, iarasi a dat drumul porumbelului si el nu s-a mai întors. Iar în anul sase sute unu al vietii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pamânt, a ridicat Noe acoperisul corabiei si a privit, si iata se zbârcise fata pamântului. Iar în luna a doua, la douazeci si sapte ale lunii acesteia, pamântul era uscat”. Atunci i-a poruncit Dumnezeu lui Noe sa iasa din corabie si sa elibereze animalele. Dupa ce a îndeplinit ordinele primite, Noe a jertfit câteva animale în cinstea Domnului. Acestuia i-a placut mireasma jertfelor si s-a hotarât sa nu mai distruga niciodata omenirea. Ba, mai mult, în capitolul al noualea, Dumnezeu aseaza curcubeul pe cer ca semn al legamântului dintre el si oameni. Coranul, cartea sfânta a musulmanilor, confirma povestea biblica a Potopului.

 

Cartea lui Enoh ofera amanunte suplimentare despre Potop, desi de multe ori contradictorii. În capitolul zece, Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Uriel la Noe sa-l anunte ca se apropie Potopul si sa-l învete cum sa se salveze. Capitolele cincizeci si patru si optzeci si noua sustin ca Enoh stia deja de venirea Diluviului, primind aceasta informatie printr-o viziune. În capitolul sasezeci si cinci, el este cel care îl dezvaluie lui Noe cataclismul ce va urma. Enoh sustine ca Dumnezeu i-a dezvaluit adevaratul motiv al calamitatii: oamenii trebuiau distrusi din pricina învataturilor primite de la îngerii Veghetori. În capitolul sasezeci si sapte, „cuvântul lui Dumnezeu” l-a anuntat pe Noe ca el va supravietui unei urgii ce va veni în curând, fara a specifica despre ce este vorba, mentionând totusi ca îngerii sunt cei care construiesc arca salvatoare: „si acum îngerii mestesugesc o lucrare din lemn, si când ei vor încheia lucrarea lor îmi voi pune mâna peste ea si o voi pazi, si din ea va iesi samânta vietii, si se va produce o schimbare ca Pamântul sa nu ramâna nelocuit”.potop 1

Potopul este amintit si în alte carti biblice, ce mentioneaza ca uriasii, copiii îngerilor cu pamântencele, au murit în acel cataclism: „Tu pe cei care mai înainte au facut strâmbatate, între care si uriasi erau, care întru vitejie si întru îndrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei apa nemasurata” (Cartea a treia a Macabeilor 2:4); „Iar de demult, când au pierit trufasii uriasi, nadejdea întregii lumi a scapat într-o barca si barca, îndrumata de mâna Ta, a lasat omenirii samânta urmasilor” (Cartea întelepciunii lui Solomon 14:6). Acelasi lucru îl sustine si Apocalipsa lui Baruh, dându-ne chiar numarul exact de uriasi înecati: patru milioane nouazeci de mii. Însa Cartea lui Enoh nu este de acord cu aceasta ipoteza, afirmând ca nu Potopul a distrus uriasii, ci arhanghelul Gavriel, care i-a facut sa se ucida între ei. Geneza biblica nu specifica nimic despre destinul uriasilor si al îngerilor decazuti, însa varianta oficiala a crestinismului si a iudaismului este ca uriasii au fost distrusi de marele Potop.

Se presupune ca aceste legende evreiesti au fost inspirate din cele mesopotamiene, israelitii având acces la ele în timpul exilului babilonian. În Epopeea lui Ghilgames, datând de prin mileniul al treilea î.Hr., zeul Enlil, deranjat din somn de harmalaia oamenilor, a cerut în Consiliul zeilor nimicirea acestora. Drept urmare, zeii au aprobat distrugerea pamântenilor printr-un Potop. Zeul Ea nu a fost de acord cu aceasta decizie si l-a învatat pe regele Utnapistim („Cel ce a gasit viata”) sa-si faca o corabie în care sa ia „samânta tuturor fapturilor vii”. Utnapistim a construit corabia în forma de cub, dupa masurile date de zeu (lungimea si latimea de o suta douazeci de coti, cu sapte punti supraetajate), si si-a îmbarcat alaturi de el toate rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Când a început urgia, zeii s-au speriat si s-au retras în cer. „Vreme de sase zile si nopti vântul a suflat, suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie”, sustine epopeea. Corabia a acostat pe vârful muntelui Nisir, iar Utnapistim a dat drumul unei porumbite si unei rândunici care, neavând unde sa se aseze, s-au întors. În final a eliberat si un corb „care a vazut ca apele se trasesera, a mâncat, a zburat în târcoale, a croncanit si nu s-a mai întors”. Utnapistim a coborât de pe corabie si a adus jertfe zeilor. „Când zeii au simtit dulcea mireasma, s-au adunat ca mustele la jertfelnic”. Enlil si-a dat seama ca a facut o greseala încercând sa distruga omenirea si a promis ca nu va mai încerca acest lucru, iar Utnapistim si sotia sa au primit nemurirea ca rasplata.

Acesta însa nu este singurul mit mesopotamian care pastreaza povestea potopului. În textul akkadian Epopeea lui Atra-Hasis, Enlil este deranjat de înmultirea oamenilor si cere Consiliului zeilor decimarea omenirii prin epidemii si foamete. Enki nu este de acord cu aceasta hotarâre si îi învata pe oameni sa nu se mai închine zeilor si sa se revolte împotriva lor. Apoi trimite „razboinicii apelor” cu hrana pentru muritori. Enlil convoaca din nou Consiliul zeilor si cere ca omenirea sa fie distrusa printr-un Potop. La fel ca în Epopeea lui Ghilgames, Enki alege un muritor pe care îl anunta de cataclismul iminent si îl învata sa-si construiasca o corabie. Eroul din Suruppak, numit aici Atra-Hasis („Cel foarte întelept”), se salveaza împreuna cu familia sa. Dupa retragerea apelor, aduce ofrande zeilor care, morti de foame, se napustesc asupra fripturii ca vulturii. În versiunea preotului babilonian Berossus, citat de Abydenus, zeul Kronos i-a dezvaluit muritorului Ziusudra (Xisuthros în greaca veche) ca va avea loc un Potop în ziua a cincisprezecea a lunii Daisos (a doua luna a anului) si i-a ordonat sa adune în orasul Sippar toate scrierile pe care le putea gasi, apoi sa plece în Armenia.

Pe lânga aceste texte, exista si alte referiri mesopotamiene despre Potop. Listele regilor sumerieni împart conducatorii Pamântului în doua parti: cei care au domnit înainte si cei care au domnit dupa Diluviu. Asurbanibal, regele Asiriei, care a strâns o biblioteca impresionanta de tablite de lut, se lauda într-o inscriptie comemorativa ca a reusit sa citeasca „inscriptii pe piatra, de dinainte de Potop”. Un text akkadian, care vorbeste despre nume si originile lor, lauda un rege ca fiind „din samânta pastrata de dinainte de Potop”. Unele texte stiintifice afirma ca sursele lor sunt „vechile înscrisuri, ale înteleptilor de dinainte de Potop”. Iar un altul, ce vorbeste despre regele Ur-Ninurta, aminteste aceiasi catastrofa globala:

„În acea zi, în acea zi de demult,

În acea noapte, în acea noapte de demult,

În anul acela, în anul acela de demult,

Când a avut loc Potopul”.

tsunami

Hitat, o culegere din secolul al XV-lea, alcatuita de Muhammad Al Makrizi (1364-1442), cuprinzând texte ale cronicarilor copti, contine numeroase referiri la inundatia globala. Cronicarul Al Haukali spune ca piramidele de la Gizeh au fost ridicate numai ca un dig de aparare împotriva Diluviului. În capitolul Urme ramase din secolele trecute, Al-Beruni scria ca persii considerau ca Potopul nu a avut loc în toata lumea, ci doar în Siria si într-o parte din Apus, pe vremea lui Tahmurat. Capitolul treizeci si trei din Hitat afirma ca zeul Hermes Trismegistos a citit în stele despre venirea Potopului, drept pentru care a ordonat ridicarea piramidelor în care a ascuns comori, scrieri ale învatatilor si tot ce trebuia salvat de la disparitie.

Un text funerar descoperit în mormântul faraonului Seti I vorbeste despre nimicirea omenirii pacatoase de catre un Diluviu. Iar învatatul Ibrahim B. Wasif Sah al-Katib scria în Stiri despre Egipt si minunile sale ca regele Saurid a avut un vis în care „Pamântul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii sai, îngroziti, oamenii au fugit care încotro, stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor”. Regele nu a povestit nimanui visul sau dar, dupa câteva zile, a visat ceva asemanator. Atunci i-a chemat pe toti cei o suta treizeci de prezicatori ai sai si le-a povestit ambele vise. Acestia le-au deslusit spunând ca în lume se va petrece un eveniment important: va veni Potopul si dupa aceea o vâlvataie, coborâta din constelatia Leului, ca sa treaca lumea prin foc. Auzind aceste lucruri, Saurid s-a hotarât sa ridice piramidele de la Gizeh. „În piramide si în acoperisurile lor, în pereti si coloane, au fost înglobate toate stiintele secrete ale egiptenilor, constelatiile au fost desenate pe ele (…) în plus si stiinta talismanelor, aritmetica si geometria (…), clare pentru cei care le cunoateau scrierea”.

Un mit african de pe cursul inferior al fluviului Congo afirma ca „demult, Soarele s-a întâlnit cu Luna si a aruncat cu noroi în ea, ceea ce a facut-o mai putin luminoasa. Când s-a întâmplat aceasta întâlnire, a avut loc o mare inundatie”.

În legendele grecilor antici, titanul Prometheus, creatorul oamenilor, a avut un fiu cu o pamânteanca. Baiatul, care a fost numit Deucalion si a domnit peste Tara Ftiei din Tesalia, s-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus (fratele lui Prometheus) si a Pandorei. Când Zeus s-a hotarât sa distruga lumea printr-un Potop, Deucalion, avertizat de tatal sau, a construit o lada de lemn în care a depozitat „toate cele de trebuinta” si s-a urcat în ea împreuna cu Pyrrha. Pe lânga ei, au mai supravietuit doar câtiva oameni care fugisera pe cei mai înalti munti. Deucalion si Pyrrha au plutit pe apa noua zile si noua nopti, acostând în cele din urma pe muntele Parnas, unde au adus jertfe zeilor. Încântat de ofrande, Zeus l-a trimis pe Hermes la Deucalion, permitându-i sa ceara orice doreste. Cum Deucalion si-a dorit noi oameni, Zeus l-a învatat sa ia pietre de jos si sa le arunce peste umar. Pietrele aruncate astfel de Deucalion au devenit barbati, iar cele aruncate de Pyrrha, femei.

(va urma)

 

Preluare www.mixdecultura.ro

little romania

Adevaruri necunoscute despre România

Romania peisaj

De ce nu se vorbeste despre Romania asa cum s-ar cuveni? Aceasta este o intrebare pe care ne-am pus-o deseori, fara a putea sa ne dam un raspuns cu adevarat multumitor. In randurile urmatoare, o sa va prezentam cateva elemente despre Romania care nu sunt atat de cunoscute publicului larg.

Stiati ca, in Romania se gaseste…

– Cel mai vechi schelet de humanoid cunoscut la ora actuala? El a fost gasit in Valcea, supranumit „pescarul de la lacul Getic”, acesta fiind datat la 1 milion de ani.

– O civilizatie straveche, mai veche cu 1000 de ani decat cea sumeriana, este localizata in estul tarii, la Cucuteni?

– Tablitele cu scrierea de la Tartaria (reale si autentificate ca atare) sunt cu 1000 de ani mai vechi decat cele sumeriene?

– Tablitele din Muntii Neamtului, de asemenea, sunt mai vechi decat tablitele sumeriene cu 1000 de ani?

– in Masivul Sureanu un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime? Acest lucru este unic pe planeta, deoarece aurul se gaseste numai in forma de minereu combinat cu alte nemetale, nu si in forma pura desavarsita. Se crede ca dacii cunoasteau taina spirituala a aurului, care este de fapt o lumina condensata.

– O descoperire in Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 august: americanii si romanii patrund sub masivul Bucegi si descopera o asa-zisa sala a proiectiilor cu holograme care au aratat istoria adevarata a Terrei, si de asemenea descopera „amfora cu aur monoatomic”, care duce la o inimaginabila longevitate (o persoana poate trai mii de ani in acelasi corp fizic, daca ar consuma asa ceva in anumite perioade precis stabilite).

– Cel mai vechi cuptor de pe aceasta planeta, pentru topit metale, s-a gasit la Campeni; a fost atestat si varsta evaluata la aproximativ 6000 de ani i.e.n.

Sarmizegetusa

– La Sarmizegetusa – alt loc special, conform celor de la BBC – s-ar afla niste artefacte fabuloase sub amplasamentul cetatii (arhiva atlantilor!?).

– Artefactul de sub Masivul Ceahlau. Conform autorului Radu Cinamar, sub Ceahlau s-ar afla un artefact similar celui din Bucegi.

– Padurea Baciu, de langa Cluj-Napoca, este considerata „cea mai paranormala”, de altfel despre ea cunoscandu-se pretutindeni in lume multe detalii socante.

Spuneam ca exista si puncte de vedere legate de astfel de descoperiri uluitoare, care apartin unor oameni de stiinta straini cunoscuti in intreaga lume. Iata doua citate din aprecierile unor personalitati straine din lumea cercetarii istorice, despre neamul romanesc!

– „Civilizatia s-a nascut acolo unde traieste astazi poporul roman… raspandindu-se apoi atat spre Rasarit, cat si spre Apus(…) acum 13-15 mii de ani!” – William Schiller, arheolog american.

– „Carpatii se afla intr-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuala.” – dr. Daniel Ruzo, arheolog peruan.

Potrivit revistamagazin.ro incet, incet, se pare ca totusi cercetatorii istorici mondiali incep sa recunoasca deja, multi chiar in mod explicit, ca primele fiinte umane au existat in Transilvania, cum sustine un document aflat in Biblioteca din Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul numit si carpato-danubiano-pontic.

Speram ca aceste lucruri aratate in articol vor deveni de notorietate si astfel Romania isi va schimba macar putin locul in lume.

Sursa: obiectiv.info

RO2000 1164

Ceahlaul, muntele străbătut de cea mai puternică axă energetică a Pământului

Imagini-muntele-ceahlau-32

Ceahlăul se numără printre cele mai misterioase masive muntoase din România. În primele ore ale dimineţii, la răsăritul soarelui, deasupra masivului apar, în mod inexplicabil, nişte jocuri de lumini.

În trecut, se spunea despre acest masiv muntos că ar fi fost casa zeului dac Zalmoxis. În prezent, mulţi susţin că Ceahlăul ar fi străbătut de cea mai puternică axă energetică existentă pe Terra.

Sătenii care îşi duc traiul de zi cu zi în aşezările de la poalele muntelui declară că au fost martorii unor apariţii misterioase pe cer, în timp ce, în alte cazuri, găsesc pe păşunile de pe dealuri cercuri perfect rotunde, despre care susţin că ar fi opera unor fiinţe supranaturale sau a unor fiinţe venite de pe alte planete.

Imagini-muntele-ceahlau-29
Deşi nu se numără prin­tre cele mai înalte vâr­furi muntoase din România, Ceahlăul are o ampla­sare care îi permite să fie văzut de la kilometri depărtare şi, în anu­mite zile, cu lumi­nozitate şi vizi­bi­litate foarte bună, el poate fi ză­rit chiar de la malul Mării Negre. De asemenea, în fie­care an, în zona Ceahlăului au loc două fenomene optice care nu au putut fi explicate.

La răsăritul soa­relui, în prima decadă a lunii august, o hologramă naturală uriaşă, în formă de piramidă perfectă, denu­mită de localnici „Umbra Piramidei”, este for­mată timp de o oră şi jumătate de vârfurile Piatra Cio­ba­nului şi Toaca.

Tot la răsărit şi în aceeaşi perioadă, timp de câteva minute, are loc fenomenul denumit „Calea Cerului”. Este un fenomen optic care constă în apa­riţia unui stâlp înalt, format dintr-o lu­mină foar­te intensă şi stranie, mărginit în laturi de două benzi întunecate.

Stâlpul luminos lasă impresia că se pierde în înălţimea spaţiului ceresc. Explicaţia – necon­fir­mată – oferită acestor două fe­no­mene face referire la faptul că Ceahlăul ar fi ampla­sat exact pe una din axele energe­tice ale planetei.

Sursa: antena3.ro