Articole

577353 10151093471317798 1020181942 n

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n

 

FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 

 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a

întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt

organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA

LUCIFERICĂ.

între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict

organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită

ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în

mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră

sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce

au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de

culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi

semiînchise.

Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în

straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au

nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat

decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de

nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când

în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite

care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească

starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona

întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ

3 miliarde.

 

297614 372723519467190 1500387141 n

 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape

decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate

de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care

corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din

această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei

trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai

jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma

mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,

care chimie şi mai mult spiritele.

Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor

negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.

Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt

spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare

a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru

stăpânirea pământului, pentru a domina

Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit

„GANDANIC”.

Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi

zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău

şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.

Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a

pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,

după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul

îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,

numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul

oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din

straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai

suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un

bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva

de făcut şi viaţa pământului îi atrage.

225210 196449643733610 96302 n

Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai

greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern

Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în

care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.

Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din

grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari

din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile

pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai

înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.

Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm

în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal

şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus

Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă

învăţătura despre vată dm toate timpurile

A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost

BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul

Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi

ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan

Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,

Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.

Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la

ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.

Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai

grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.

Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor

care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat

faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea

cu care intră în trup pe pământ.

Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a

avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni

automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un

spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este

Karma,

KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup

cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar

naşte acest spirit.

547884 114795351999824 1233620515 n

Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot

cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu

poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi

întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân

luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum

spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.

Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel

mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor

ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise

sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care

se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de

educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această

categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este

covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau

spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri

peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră

poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,

cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având

un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au

în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu

caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în

bine orice spirit.

Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot

salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta

reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează

condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în

acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii

ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele

straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este

soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.

fairy+(29)

Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar

Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu

fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte

scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit

păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi

crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,

constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de

două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară

pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia

gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se

atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.

LEGEA KARMEI spune:

„LUMINA cheamă lumină mai multă,

Răul cheamă un rău mai mare. „

Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri

definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum

prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi

comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.

Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari

serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau

coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O

karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o

totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi

are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să

ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi

nenumărate FAPTE BUNE.

eye+of+horus

O karmă grea, o moştenire de păcate

nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie

şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru

ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se

nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această

suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este

PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se

cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză

severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea

minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,

comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă

asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se

naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta

urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei

cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru

suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!

Extrem de puţini!

 

O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate

atrage alta plină de mai multă răutate.

Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,

datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete

condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor

veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în

locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au

coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc

să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor

rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le

datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi

cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,

Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale

lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi

în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

#arhangheli #dzeu #demoni #draci #ierarhiiangelice #ierarhiiceresti #ierarhiispirituale #ingeri #KARMA #lucifer #misiunepersonala #reintrupare #satan

6 reincarnation is not being born again1

XEROTEMUS-KEOPS-PTA – Fragment LIGURDA -Teofilact

✨ Povestea străveche ne aduce în față o surprinzătoare legătură între Egipt, religie și spiritualitate. Știați că ritualurile botezului, nunții și cinei celei de taină, atât de cunoscute în creștinism, au rădăcini adânci în misterele egiptene? 🌍🔥

Egiptul, cu tradițiile și înțelepciunea sa, a fost scena în care Iisus a început misiunea sa, preluând și consacrând aceste ritualuri. Xerotemus-Keops-Pta, un mare spirit inițiat, este considerat creatorul acestor simboluri spirituale, care au influențat întreaga lume.

Această conexiune ne arată cât de profundă este legătura dintre istorie, credință și evoluție spirituală. 🌟 Poate că, înțelegând aceste rădăcini, putem privi cu alți ochi valorile care ne definesc și ne unesc.

Să ne deschidem inima spre înțelesuri mai profunde și să prețuim moștenirea spirituală ce ne-a fost lăsată! 🙏✨

#Spiritualitate #Egipt #Iisus #Tradiții #MistereVechi

#atlantida #ligurda #lucifer #teofilact

ZONA NEUTRA, ZONA INTUNERICULUI, REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

🌌✨ **REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA** ✨🌌

În universul spiritual, fiecare reîntoarcere a unui suflet poartă cu sine o misiune. Între lumina divină și întunericul existenței, se află Zona Neutră, un spațiu al spiritelor rătăcitoare, lipsit de idealuri și speranță. Karma, legea cosmică a cauzelor și efectelor, ne determină destinul. Alege să aduci lumină în viața ta și să te înalți prin fapte bune!

Reflectează asupra alegerilor tale, căci ele definesc nu doar această viață, ci și cele viitoare. #KARMA #reintrupare #EVOLUTIESPIRITUALA #Iisus #Spiritualitate 🌌💫

XEROTEMUS-KEOPS-PTA – Fragment LIGURDA -Teofilact

🌟 Astăzi, ne gândim la puterea transformării și a învățăturilor care ne unesc. Silviu Guță ne reamintește cât de important este să ne cunoaștem istoria spirituală și să învățăm din lecțiile trecutului. De la influențele egiptene asupra creștinismului până la promisiunea unei evoluții spirituale, fiecare pas contează. Să ne lăsăm inspirați de aceste tradiții și să căutăm conexiuni profunde între noi. Într-o lume care caută sens, să fim deschiși la schimbare. ✨

#atlantida
#ligurda
#lucifer
#teofilact
#Diverse
#EVOLUTIESPIRITUALA
#Iisus
#atlantida
#ligurda
#lucifer
#teofilact

6 reincarnation is not being born again1

Silviu Guta
14.00

Normal
0

21

false
false
false

RO
X-NONE
X-NONE

XEROTEMUS-KEOPS-PTA

– Fragment LIGURDA -Teofilact –

XEROTEMUS-KEOPS-PTA

Venirea lui Iisus pe pământ a fost cauzată tot de luciferieni. Aceştia, după ce au fost distruşi în Atlantida, vreo 5 milenii au tăcut, neîndrăznind să mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al şaptelea înainte de Hristos, Lucifer apelează din nou la Părintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea şi el salva. Părintele Luminilor acceptă şi-i promite lui Lucifer că-i va indica o anumită zonă de pe pământ, unde să se poată întrupa şi hotărăşte ca luciferienii să formeze un popor aparte, care să beneficieze de trimişi speciali.

Părintele Luminilor îi indică lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneană şi Golful Persic şi-i făgăduieşte că-i va trimite îndrumători speciali.

Este vorba de poporul israelitean, care, în evoluţia sa, a beneficiat de patru trimişi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.

La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evoluţia luciferienilor. Câteva milioane de luciferieni au reuşit să-şi îmbunătăţească culorile spiritului şi să intre în primele 2 straturi, cu rare excepţii au ajuns până în stratul IV, realizând griul deschis. Cei mai mulţi persistau în culoarea de bază- negrul şi nu a fost numai atât. Luciferienii nu au ascultat de porunca dată, de a se întrupa numai în zona indicată de Părintele Luminilor, ci au împânzit pământul, strecurându-se şi la alte naţii.

ingeri

Israelitenii, după marele lor prooroc Moise, au început să meargă din rău în mai rău. În loc să pună accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii şi se pierdeau în tot felul de ritualuri, cerând Cerului să-i facă conducători ai pământului. Se credeau nici mai mult nici mai puţin decât popor ales. Aşteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale, să-i facă stăpâni peste celelalte popoare,robi ai lor, să le muncească.

Religia iudaică devenise o clacă stricată de preoţii orbi şi făţarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta. Israeliţii aveau nevoie de un trimis special. Pământul întreg avea nevoie să intre într-o nouă fază spirituală. Se simţea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor. Atunci, Părintele Luminilor convoacă înţelepţii Opalului în Marea sală a Tăcerii, din centrul Cetăţii de Lumină.

V-am spus la începutul povestirii mele despre acea memorabilă şedinţă, când, la chemarea Părintelui Luminilor: „Cine vrea să coboare pe pământ pentru o misiune specială?”, a ţâşnit primul Iisus, strigând fără ezitare: „Eu merg, Părinte!”. Ştia că va fi greu, dar credea în izbândă. Ştia că luciferienii sunt reci, dar spera… ba chiar credea că va reuşi să-i încălzească.

După cum v-am spus, Hristos primeşte misiunea: „Primesc să cobor pe pământ oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,a adăugat Iisus, iar la sugestia Părintelui de a-şi lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.

I-am zâmbit şi a înţeles că sunt de acord.

egipt (13)

Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt? Acum răspunsul care urmează este deosebit de important şi aş vrea să-l subliniez pentru ca acest răspuns să se imprime definitiv în conştiinţa popoarelor: Hristos coboară în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu să iradieze noua Sa învăţătură. Egiptul era cel mai indicat popor, apt să primească o învăţătură nouă, pe fondul unei religii valoroase, aşa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceşte şi cu structură preoţească superioară. Aveau ritualuri pline de semnificaţii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi şi clare.

Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifică superioritatea unui popor care milenii de-a rândul a fost păstrător zelos al învăţăturii marelui iniţiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum şi a strălucitului mare preot, faraon şi ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a cărui înaltă gândire a fost inspirată chiar de spiritele din Opal. Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul şi acelaşi spirit care a creat două variante de spiritualităţi: varianta egipteană şi cea indiană. Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nunţii şi „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus. Vă amintiţi că Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei şi a celebrat Cina cea de Taină înaintea crucificării. Hristos, în mod deliberat, a preluat şi a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica creştină, s-au numit „taina botezului”, „taina nunţii” şi „taina euharistică”, misterul central al bisericii creştine.

egipt (32)

Părinţii, preoţii şi arhiereii din Bizanţ s-au inspirat de la egipteni. Egiptenii au fost primii creştini,continuatori ai ritualurilor tradiţionale egiptene:botezul,nunta,masa sacră şi ierarhia preoţească. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoţi egipteni: preoţia lui Osiris, a lui Isis şi cea mai înaltă preoţie, cea a lui Horus.

Asupra acestora vom reveni la momentul potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parcă anunţa, cu multe secole înainte, învierea lui Iisus. Egiptenii sunt adevăraţii creatori ai religiei creştine. Veţi putea vedea din povestirea mea că ceea ce vă spun nu poate fi contestat. Egiptul merită stima şi preţuirea întregului pământ, căci ritualurile botezului,nunţii,mesei sacre, a preoţiei în trepte şi a sărbătoririi învierii vor reînvia şi se vor impune pe plan mondial. Vor învia în cel de-al treilea mileniu şi se vor impune pe întregul pământ. E precis, e hotărât de Opal şi aceasta se va împlini cu exactitate!…

Densi vorbise cu vervă şi ridicase glasul. Era parcă dominat de o viziune asupra viitorului, când toate popoarele se vor uni, acceptând toate cele 5 ritualuri de provenienţă egipteană şi preluate de religia creştină. Se ridică în picioare şi începu să se plimbe în camera mea de lucru cu mâinile încrucişate pe piept. Îi respectam tăcerea.

Trecură câteva minute. Se opri din mers şi se aşeză pe scaun. Nu-mi dădeam prea bine seama ce se întâmplă. Era aici, cu noi în cameră… sau acolo, în lumea lui?!… Nu pot preciza… Parcă era cu noi, parcă era totuşi acolo, sus, în lumea lui de basm…

1 3

Densi: Caută ceva vechi… o muzică veche de coruri… ai ceva vechi?Muzică de-a voastră, veche? Vreau să mă concentrez, să vă povestesc vechi şi frumoase amintiri de pe vremea când am coborât în Egipt, în armoniosul, seninul şi echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici şi cinstiţi, modeşti şi evlavioşi, ce aveau pasiunea opaiţelor şi a torţelor care ard! Pune aşadar ceva vechi şi nostalgic!…

Am căutat în grabă cea mai veche piesă muzicală pe care o aveam, „Missa Brevis” de Giovani Perluigi de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea şi am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul sprijinit în mâini…

Sursa: LIGURDA – Teofilact

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=90903&_unique_id=654e35854b26b

diana vaughan

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

 

diana+vaughan
Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
5892 5
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
5892 4
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
francmasoneria
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
5892 7
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV
Cititi partea a doua AICI

https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-i/?feed_id=89688&_unique_id=6542584096547

6 reincarnation is not being born again1

XEROTEMUS-KEOPS-PTA

– Fragment LIGURDA -Teofilact –

XEROTEMUS-KEOPS-PTA

Venirea lui Iisus pe pământ a fost cauzată tot de luciferieni. Aceştia, după ce au fost distruşi în Atlantida, vreo 5 milenii au tăcut, neîndrăznind să mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al şaptelea înainte de Hristos, Lucifer apelează din nou la Părintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea şi el salva. Părintele Luminilor acceptă şi-i promite lui Lucifer că-i va indica o anumită zonă de pe pământ, unde să se poată întrupa şi hotărăşte ca luciferienii să formeze un popor aparte, care să beneficieze de trimişi speciali.

Părintele Luminilor îi indică lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneană şi Golful Persic şi-i făgăduieşte că-i va trimite îndrumători speciali.

Este vorba de poporul israelitean, care, în evoluţia sa, a beneficiat de patru trimişi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.

La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evoluţia luciferienilor. Câteva milioane de luciferieni au reuşit să-şi îmbunătăţească culorile spiritului şi să intre în primele 2 straturi, cu rare excepţii au ajuns până în stratul IV, realizând griul deschis. Cei mai mulţi persistau în culoarea de bază- negrul şi nu a fost numai atât. Luciferienii nu au ascultat de porunca dată, de a se întrupa numai în zona indicată de Părintele Luminilor, ci au împânzit pământul, strecurându-se şi la alte naţii.

ingeri

Israelitenii, după marele lor prooroc Moise, au început să meargă din rău în mai rău. În loc să pună accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii şi se pierdeau în tot felul de ritualuri, cerând Cerului să-i facă conducători ai pământului. Se credeau nici mai mult nici mai puţin decât popor ales. Aşteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale, să-i facă stăpâni peste celelalte popoare,robi ai lor, să le muncească.

Religia iudaică devenise o clacă stricată de preoţii orbi şi făţarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta. Israeliţii aveau nevoie de un trimis special. Pământul întreg avea nevoie să intre într-o nouă fază spirituală. Se simţea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor. Atunci, Părintele Luminilor convoacă înţelepţii Opalului în Marea sală a Tăcerii, din centrul Cetăţii de Lumină.

V-am spus la începutul povestirii mele despre acea memorabilă şedinţă, când, la chemarea Părintelui Luminilor: „Cine vrea să coboare pe pământ pentru o misiune specială?”, a ţâşnit primul Iisus, strigând fără ezitare: „Eu merg, Părinte!”. Ştia că va fi greu, dar credea în izbândă. Ştia că luciferienii sunt reci, dar spera… ba chiar credea că va reuşi să-i încălzească.

După cum v-am spus, Hristos primeşte misiunea: „Primesc să cobor pe pământ oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,a adăugat Iisus, iar la sugestia Părintelui de a-şi lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.

I-am zâmbit şi a înţeles că sunt de acord.

egipt (13)

Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt? Acum răspunsul care urmează este deosebit de important şi aş vrea să-l subliniez pentru ca acest răspuns să se imprime definitiv în conştiinţa popoarelor: Hristos coboară în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu să iradieze noua Sa învăţătură. Egiptul era cel mai indicat popor, apt să primească o învăţătură nouă, pe fondul unei religii valoroase, aşa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceşte şi cu structură preoţească superioară. Aveau ritualuri pline de semnificaţii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi şi clare.

Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifică superioritatea unui popor care milenii de-a rândul a fost păstrător zelos al învăţăturii marelui iniţiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum şi a strălucitului mare preot, faraon şi ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a cărui înaltă gândire a fost inspirată chiar de spiritele din Opal. Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul şi acelaşi spirit care a creat două variante de spiritualităţi: varianta egipteană şi cea indiană. Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nunţii şi „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus. Vă amintiţi că Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei şi a celebrat Cina cea de Taină înaintea crucificării. Hristos, în mod deliberat, a preluat şi a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica creştină, s-au numit „taina botezului”, „taina nunţii” şi „taina euharistică”, misterul central al bisericii creştine.

egipt (32)

Părinţii, preoţii şi arhiereii din Bizanţ s-au inspirat de la egipteni. Egiptenii au fost primii creştini,continuatori ai ritualurilor tradiţionale egiptene:botezul,nunta,masa sacră şi ierarhia preoţească. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoţi egipteni: preoţia lui Osiris, a lui Isis şi cea mai înaltă preoţie, cea a lui Horus.

Asupra acestora vom reveni la momentul potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parcă anunţa, cu multe secole înainte, învierea lui Iisus. Egiptenii sunt adevăraţii creatori ai religiei creştine. Veţi putea vedea din povestirea mea că ceea ce vă spun nu poate fi contestat. Egiptul merită stima şi preţuirea întregului pământ, căci ritualurile botezului,nunţii,mesei sacre, a preoţiei în trepte şi a sărbătoririi învierii vor reînvia şi se vor impune pe plan mondial. Vor învia în cel de-al treilea mileniu şi se vor impune pe întregul pământ. E precis, e hotărât de Opal şi aceasta se va împlini cu exactitate!…

Densi vorbise cu vervă şi ridicase glasul. Era parcă dominat de o viziune asupra viitorului, când toate popoarele se vor uni, acceptând toate cele 5 ritualuri de provenienţă egipteană şi preluate de religia creştină. Se ridică în picioare şi începu să se plimbe în camera mea de lucru cu mâinile încrucişate pe piept. Îi respectam tăcerea.

Trecură câteva minute. Se opri din mers şi se aşeză pe scaun. Nu-mi dădeam prea bine seama ce se întâmplă. Era aici, cu noi în cameră… sau acolo, în lumea lui?!… Nu pot preciza… Parcă era cu noi, parcă era totuşi acolo, sus, în lumea lui de basm…

1 3

Densi: Caută ceva vechi… o muzică veche de coruri… ai ceva vechi?Muzică de-a voastră, veche? Vreau să mă concentrez, să vă povestesc vechi şi frumoase amintiri de pe vremea când am coborât în Egipt, în armoniosul, seninul şi echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici şi cinstiţi, modeşti şi evlavioşi, ce aveau pasiunea opaiţelor şi a torţelor care ard! Pune aşadar ceva vechi şi nostalgic!…

Am căutat în grabă cea mai veche piesă muzicală pe care o aveam, „Missa Brevis” de Giovani Perluigi de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea şi am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul sprijinit în mâini…

Sursa: LIGURDA – Teofilact

https://www.evolutiespirituala.ro/xerotemus-keops-pta-fragment-ligurda-teofilact/?feed_id=86943&_unique_id=6527979554222

diana vaughan

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

 

diana+vaughan
Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
5892 5
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
5892 4
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
francmasoneria
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
5892 7
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV
Cititi partea a doua AICI

https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-i/?feed_id=73989&_unique_id=64d075ec1e801

diana vaughan 1

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

 

diana+vaughan
Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
5892 5
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
5892 4
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
francmasoneria
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
5892 7
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV
Cititi partea a doua AICI

https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-i/?feed_id=72267&_unique_id=64c53d6b9f98f

diana vaughan

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

 

diana+vaughan
Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
5892 5
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
5892 4
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
francmasoneria
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
5892 7
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV
Cititi partea a doua AICI

https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-i/?feed_id=67583&_unique_id=64a9beab962d3

577353 10151093471317798 1020181942 n

REÎNTRUPĂRILE, MISIUNILE, KARMA

553431 297981966942133 1806054007 n
 
FRAGMENT DIN CARTEA „DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL” DE GEORGE VĂSÎI 
 

ZONA NEUTRA

Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a
întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt
organizate în trei straturi distincte, care culminează cu CETATEA
LUCIFERICĂ.
între aceste două zone – de lumină şi întuneric (care sunt strict
organizate) – există la mijloc între ele o zonă intermediară, numită
ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi pământul în
mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră
sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce
au culori diverse, în care predomină maroniul şi mai ales amestecul de
culori, care face ca spiritele să fie mai mult murdare, cu intensităţi
semiînchise.
Sunt spiritele care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în
straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite nu au
nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. în trup n-au lucrat
decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de
nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când
în alta şi au cea mai scurtă perioadă de reîntrupare, adică sunt spirite
care se reîntrupează cel mai des, foarte puţine reuşind sâ-şi depăşească
starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona
întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ
3 miliarde.
 
297614 372723519467190 1500387141 n
 

ZONA ÎNTUNERICULUI

Această zonă este foarte departe de pământ dar mult mai aproape
decât sunt treptele de lumină. Este împărţită în trei trepte populate
de spirite ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care
corespund gradat conform gravităţii actelor avute pe pământ. Din
această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei
trufaşi, ipocriţii, făţarnicii falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai
jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma
mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace,
care chimie şi mai mult spiritele.
Locul cel mai de jos este CETATEA LUCIFERICA, a spiritelor
negre, treapta diabolică a spiritelor ce sunt „prinţi ai întunericului”.
Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare; sunt
spirite foarte inteligente, adevărate „genii ale întunericului”, întruchipare
a trufiei şi a egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru
stăpânirea pământului, pentru a domina
Centrul luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit
„GANDANIC”.
Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric, cat şi
zona neutră în care intră şi pământul. Acest câmp magnetic incită la rău
şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric.
Zona cu cea mai mare frecvenţa de încarnări este zona neutră a
pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din zona luminoasă,
după care vin cele trei straturi de chin din care, de asemenea, pământul
îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintam pe treptele de lumină,
numărul celor ce vin pe pământ este din ce în ce mai mic. Pământul
oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel, pentru cei din
straturiie de chin pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai
suferă chinurile provocate de straturile de întuneric. De asemenea, un
bun climat oferă pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva
de făcut şi viaţa pământului îi atrage.
225210 196449643733610 96302 n
Cu cât mai superior este un spirit, cu atât pământul devine mai
greu de suportat, cu atât pământul oferă condiţiile unui adevărat infern
Pământul trece în rândul celor superiori drept o planetă blestemată, în
care cei superiori pierd din energie mai mult decât să crească.
Din cercetarilc întreprinse de noi a rezultat faptul că pământul, din
grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari
din stratunic VIII şi IX, care au adus lumina pe pământ. Toate vârfurile
pământene în şuinţâ, filozofie, artă şi religie au fost „misionari” ai
înaltelor straturi, trimişi pe pământ să ajute la progresul lui.
Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe pământ notăm
în primul rând pe Iisus Hristos, care a fost fiinţa divină venită din Opal
şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe pământ, Iisus
Hristos a reuşit să revoluţioneze gândirea, aducând cea mai înaltă
învăţătura despre vată dm toate timpurile
A doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost
BUDDHA SACHYUAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul
Orient.Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi
ştiinţifice pământene. Astfel au venit Platon, Socrate, Aristotel, Ioan
Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietsche, Hegel, Coopernic, Galilei,
Newton, Leonardo da Vinci Michclangelo şi alţii.
Mulţi sunt. de asemeni, cei coborâţi din VII care au contribuit la
ridicarea culturii şi civilizaţiei pe pământ.
Cu cât treapta de lumină este mai inaltă, cu atât întruparea este mai
grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe pământ decât cu misiuni.
Incarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, a spiritelor
care simt nevoia unei ridicări pe o treapta superioară. Este de precizat
faptul că viata unui om este strâns legată de culorile şi de luminozitatea
cu care intră în trup pe pământ.
Viaţa pe pământ, caracterul unui om depinde de culorile pe care le-a
avut înainte de a se întrupa. în acest sens, un spirit superior va deveni
automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un
spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este
Karma,
KARMA, adică luminozitatea şi culorile, îşi spune în trup
cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar
naşte acest spirit.
547884 114795351999824 1233620515 n
Aşa după cum spiritele superioare, cele de la stratul V în sus nu pot
cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu
poate să devină bun. Există, deci, două categorii extreme: luminoşii şi
întunecaţii, care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân
luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum
spiritele cu culori închise sau negre se nasc răi şi mor răi.
Marea majoritate a spiritelor pământene care se reîntrupează cel
mai des nu sunt nici răi la limită, nici buni, albi; marea majoritate a celor
ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe, semiînchise
sau semideschise. Aceştia sunt foarte mult influenţaţi de mediul în care
se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi major de
educaţia pe care o primesc în fragedă copilărie. Pentru că această
categorie o urmează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este
covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau
spre întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri
peste trepte nu se fac. Oricum. însă, un spirit rătăcitor din zona neutră
poate ajunge în stratul I sau II cu condiţia unei vieţi foarte corecte,
cinstite şi curate. Acest eveniment însă este destul de rar, inerţia având
un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt ceea ce au
în esenţa lor, tind să rămână neschimbate, în orice caz, pentru cei cu
caracter neclar, neprecizat o educaţie atentă poate influenţa oricând în
bine orice spirit.
Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot
salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, aceasta
reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează
condiţia absolută ca un spirit să se poată curaţi, să se poată ridica. în
acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii
ca un spirit să se salveze şi, mai mult chiar să pătrundă în primele
straturi de lumină. în general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este
soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală.
fairy+(29)
Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar
Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu
fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte; şi nu oricum, se plăteşte
scump. In general, păcatele mult mai uşor se fac; foarte uşor se comit
păcatele, dar foarte greu un spirit se curăţă. Un păcat grav, cum ar fi
crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva reîntrupări la rând,
constituind premisa favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de
două sau trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară
pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă, iar omul pierde semnificaţia
gravităţii acelui păcat conştiinţa nu-1 mai acuză, simţul sacrului se
atrofiază şi-n felul acesta cade, fără să mai aibă vreodată salvare.
LEGEA KARMEI spune:
„LUMINA cheamă lumină mai multă,
Răul cheamă un rău mai mare. „
Activităţile şi culorile dobândite din vieţile anterioare devin sensuri
definitorii şi directorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum
prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene şi
comoditate sau spre acţiuni rele, cu urmări nefaste.
Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmari
serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau
coboară, se înnobilează sau devine mai necurat mai necinstit mai rău. O
karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioara. într-o
totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine insuşi şi
are un fond bun – adică cenuşiu – vine, revine in trup hotărât ca să
ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar acestea cu multe şi
nenumărate FAPTE BUNE.
eye+of+horus
O karmă grea, o moştenire de păcate
nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort credinţă, multă meditaţie
şi multe lacrimi. Adesea aceste spirite se roagă in starea de spirit pentru
ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se
nască cu o boală sau cu o defecţiune organică , pentru ca prin această
suferinţă provocată de boală să se poată curăţa căci SUFERINŢA este
PLATA PĂCATULUI dincolo, iar aici, pe pământ cine vrea să se
cureţe, trebuie să sufere , să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză
severă atât a trupului, cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea
minţii şi comoditatea. Acestea constituie răul tuturor relelor, lenea,
comoditatea şi nepăsarea care nu are decât o influenţă dezastruoasă
asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se
naşte hoţia şi crima Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta
urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi din cei
cu karmă grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru
suferinţă şi-şi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI!
Extrem de puţini!
 
O viaţă compromisă atrage alta mai rea; viaţa plină de răutate
atrage alta plină de mai multă răutate.
Pământul însă. datorită confuziei filozofice în care se scaldă,
datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete
condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor
veniţi din Oraşul de Aur sau din stratul VIII n-au mai reuşit să revină în
locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au
coborât mai jos de V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină, în loc
să acumuleze. Oricum, aceste spirite mari tot au strălucit, numele lor
rămânând înscrise cu litere mari în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le
datorează pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi
cunoaşterii. Newton, Galilei, Coopernic, Faraday, Edison, Mendeleev,
Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înalte straturi ale
lumii, din pronia divină, spre a face pământul să înainteze cu paşi repezi
în cunoaştere, în artă şi ştiinţă.

https://www.evolutiespirituala.ro/zona-neutra-zona-intunericului-reintruparile-misiunile-karma/?feed_id=46952&_unique_id=645a8c89c80eb

diana vaughan 2

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

 

diana+vaughan
Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.
Educaţie în spirit luciferic
În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.
,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”
Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.
În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.
Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.
5892 5
,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.
Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.
Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.
Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic
La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.
În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
5892 4
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.
Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.
Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!
Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”
„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”
francmasoneria
Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.
„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.
Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.
5892 7
Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.
Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.
Fragment din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”
volumul IV
Cititi partea a doua AICI

https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-i/?feed_id=42731&_unique_id=644bcf1b1bbe3