Articole

Melchisedek – Adevaruri istorice: Preotia lui Aaron si Inteleptul din Salem – Partea I

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Preotia lui Aaron si Inteleptul din Salem – Partea I

Melhisedec sau Malchi-tzédek – “Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.

melchisedek

 

.

Despre Melchisedec
Melchisedec apare mentionat în Telos oraşul minunatei Lemurii, având o piramidă albă drept templu, apoi menţionat în Vechiul Testament, în Egipt făcându-se referire la Isis şi Ordinul lui Isis, şi de aici legătura cu Merkabah, floarea vieţii, Drunvalo Melkizedek…. apoi am găsit referiri la: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru şi Buda, însă nedocumentate, aşa că am continuat propriile cercetări.
Am descoperit simbolurile care fac referire la Melchisedec dar şi punctul de vedere ortodox cu referire la Vechiul Testament… Acestea sunt simbolurile care fac referire la Melchisedec:

Simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblemă a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii săi ca fiind cele trei împăraţii: cea a oamenilor, cea a îngerilor şi apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte puţini dintre ucenici au ştiut că aceste trei cercuri concentrice simbolizează infinitul, eternitatea şi unversialitatea Paradisului. Într-o învăţatura mai extinsă a lui Melchisedec conceptul trinităţii se regăseşte în acest simbol.

.
A fost văzut pentru întâia oară de Amdon, un păstor chaldean, descendent al sumerienilor, atunci când Melchisedec a intrat în cortul acestuia. El şi-a declarat în faţa acestui păstor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul şi singurul Dumnezeu” cu 1973 de ani înainte de naşterea lui Iisus.

 

Controversă sau atestare?
Mulţi creştini şi-au pus întrebarea de ce a fost numit Iisus Hristos mare preot “după rânduiala lui Melchisedec”, iar nu după aceea a lui Aaron (Evr. VII, 11). Controversa pare a se fi dus în termenii următori: dacă adevărata preoţie este cea care descinde din Aaron, cum afirmau cu încrâncenare iudeii, orice tentativa de a-L prezenta pe Iisus Hristos ca mare arhiereu, cum voiau creştinii, va fi în van, deoarece omul din Nazaret nu s-a născut din seminţia lui Levi, ci din aceea lui Iuda, deci fără nici o legătură cu neamul preoţilor Vechiului legământ; dacă, dimpotrivă, Iisus este marele arhiereu al Noului legământ, cum afirmau cu toată con¬vingerea creştinii, atunci El descinde dintr-o altă preoţie şi aceasta este preoţia lui Melchisedec.

.
Temeiul cel mai puternic al acestei învăţături este psalmul CX, pe care însuşi Mântuitorul l-a invocat la un moment dat în dis¬puta sa cu fariseii şi care spune următoarele: “Domnul a zis Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Domnul a jurat şi nu-i va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (Psalmul CX , 1,4). Mântuitorul a invocat prima parte (vezi Matei XXII, 41- 46); autorul epistolei către evrei pe cea de a doua (vezi Evrei V, 6, 10; 20; VII, 11, 17).

.
Sfântul Petru : “Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători (prin lumea aceasta) să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufle¬tul” (I Petru II, 9, 11; a se vedea si Apoc. I, 6; XX, 6).

.
Cele două preoţii, cea a apostolilor şi cea a laicilor, s-au aflat totdeauna solidare în apărarea adevărului de-a lungul sinuoasei istorii a Ortodoxiei în Orient. Ele formează împreuna Biserica şi numai împreună reuşesc în orice timp să păstreze adevărul revelat.

 

Preoţia lui Aaron
Pentru a înţelege semnificaţia corectă a preoţiei lui Melchisedec este necesară în prealabil o bună definire a preoţiei lui Aaron. Principala misiune a lui Aaron a fost aceea de a aduce jertfe la cor¬tul întâlnirii pentru păcatele sale şi ale poporului (Lev. VIII, 1-2; IX, 1-24). Înaintea să însă adusesera jertfe marii patriarhi ai poporului evreu ca Iacov (Gen. XXVIII, 18; XXXI, 13), Avraam (Gen. XII, 7; XIII, 4; XXI, 33), toţi aceştia fiind precedaţi, la rândul lor, de o tradiţie urcând adânc în timp prin Noe (Gen. VIII, 20-22) până la Abel (Gen. IV, 4).

.
Anterior momentului Moise israeliţii aduceau jertfele lor fiecare unde voia, adică pe câmp, în ţarine etc. Ispita idolatriei datorată convieţuirii cu popoare idolatre era însă prea mare şi multi s-au abătut de la credinţa stră¬moşului lor Avraam şi au început să jertfească idolilor locali. Pentru a preîntâmpina acest flagel Dumnezeu centralizează cultul, obligându-i pe toţi să aducă jertfele lor la “cortul întâlnirii”, la preoţii instituiţi special în acest scop. “Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: iată, cea poruncit Domnul.

.
Aşadar, preoţia aaronita a fost, o măsura menită să pună capat idola¬triei. Aducându-şi jertfele la “cortul întâlnirii”, la preoţii lui Aaron, israeliţii le aduceau din oficiu numai lui Yahve şi derapajul lor spre “alţi dumnezei” era astfel oprit. Principalul rol al preoţiei aaronite a fost deci acela de a direcţiona corect şi exclusiv jertfele spre adevăratul Dumnezeu, spre Yahve cel care a eliberat poporul evreu din robia egipteană pentru a-l conduce în ţara făgăduită lui Avraam şi urmaşilor săi.

.
Preoţia aaronită este astfel definitiv înlocuită de preoţia generală a poporului lui Dumnezeu. Alegerea leviţilor şi a lui Aaron în special încetează, căci în vremurile mesianice inaugurate de Iisus Hristos adevărata cunoaşterea a lui Dumnezeu şi închinarea către El o posedă şi o aduc până şi pruncii (Matei XXI, 15-16; XVIII, 6).

.
Preoţia lui Aaron este înlocuită în Noul legământ de preoţia lui Hristos, cea “după rânduiala lui Melchisedec”! De ce a fost declarată preoţia creştina ca fiind nu după rânduiala lui Aaron, ci după aceea a lui Melchisedec? Ce deosebeşte preoţia creştină de aceea aaronita?

.
În ce sens Melchisedec a fost o prefigurare a lui Hristos? În spiritul celor spuse mai sus preoţia lui Aaron a avut rolul de a menţine fidelitatea, credinţa fermă faţă de Yahve, adevăratul Dumnezeu. Ea a fost, deci, o preoţie a credinţei, a aşteptării neclintite pentru şi în numele între¬gului popor evreu în vederea împlinirii făgăduinţelor făcute de Yahve strămoşilor, în special lui Avraam, părintele tuturor celor credincioşi.

.
Aaron întruchipa în modul cel mai înalt preoţia avraamică a credinţei, a aşteptării făgăduinţei. “Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea, să iei cele dintâi roade, să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, apoi să iei cuvân¬tul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: Tatăl meu era un arameu pribeag” (Deut. XXVI, 1, 3, 5). Evreul, chiar ajuns în pământul făgăduinţei, nu trebuia să uite nici o clipă condiţia sa de pribeag prin această lume, asemenea părintelui său Avraam.

.
Mesia-Hristos, ca singurul cu adevărat neprihănit, se învredniceşte de odihna de-a dreapta lui Dumnezeu şi de aceea lui i se potriveşte cuvântul: “Domnul a zis Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps. CX, 1). Autorul epistolei către evrei sugerează, aşadar, că, deşi Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile sale în ziua a şaptea, El a promis, totuşi, evreilor odihna pe când aceştia se aflau pribegi în pustia Sinaiului; dar pentru că aceştia şi-au mani¬festat răzvrătirea, împlinirea promisiunii este amânată pentru vremuri ulte¬rioare şi consemnată ca atare de psalmistul David.

.
Acesta este rationamen¬tul în baza căruia autorul arată că adevărata odihnă a fiilor credinţei a sur-venit abia în Iisus Hristos, Marele Arhiereu al Noului legământ, care a ajuns în adevărata sfânta a sfintelor, în patria cerească a odihnei veşnice (Evr. III, 7-11; IV, 1-10).

 

Scriptura despre Melchisedec?

“Dupa ce Avraam s-a întors de la tăierea lui Kedarlaomer şi a regilor care erau cu acesta în Valea Save, adică în Câmpia Regelui, Melchisedec, regele Salemului, a adus pâini şi vin. El era preot al Dumnezeului cel Preaînalt. L-a binecuvântat pe Avraam şi i-a zis: Binecuvântat fie Avraam de către Dumnezeul cel Preaînalt, care a zidit cerul şi pământul. Vrednic de binecuvântare este Dumnezeul cel Preaînalt, pentru că i-a dat pe duşmani în mâinile tale. Şi Avraam i-a daruit o zecime din toate” (Gen. XIV, 17-20).

.
Din textul de mai sus este de reţinut faptul extrem de important că Melchisedec nu jertfeşte ceva Dumnezeului celui Preaînalt, Căruia îi era preot, ci-i aduce lui Avraam pâini şi vin! El îi aduce marelui patriarh daruri de pâine şi vin din oraşul păcii, al odihnei, Salem. Salemul apare aici ca un ţinut al păcii, al fericirii şi stabilităţii, la care Avraam, arameanul pribeag nu poate decât să viseze. Primind darurile regelui neprihănit, părintele credinţei capătă o prefigurare a ceea ce aveau să guste permanent urmaşii săi, când Dumnezeu avea să-şi împlinească promisiunea de a-i conduce în pă-mântul făgăduinţei. Pâinea şi vinul din Salem nu erau, de fapt, decât o umbră a celor viitoare, o prefigurare a bogăţiilor ţării promise în care aveau să se odihnească fiii credinţei.

.
O prefigurare similara aveau să primească vreii în pustiul Faram sub forma prepeliţelor şi a manei căzute din cer, dar mai ales sub aceea a strugurilor, a smochinelor şi a rodiilor aduse de tri¬mişii lui Moise din Canaan (Num. XI, 4-16; XIII, 1-27). Avraam a mulţumit regelui din oraşul odihnei, Salem, pentru darurile primite şi i-a dat lui Melcisedec zeciuala din toate, Israeliţii din pustiul Faran n-au dovedit aceeaşi recunoştinţă şi s-au revoltat împotriva lui Yahve şi a celor care adu¬sesera daruri din Canaan. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins şi de aceea Canaanul istoric, deşi avea să fie cucerit ulterior, nu avea să mai fie ţara adevăratei odihne pentru evrei, ci doar o împlinire provizorie a unei făgă-duinţe făcute cândva marelui patriarh Avraam.

.
Evenimentul din pustiul Faran avea să devină paradigmatic pentru Iisus Hristos. Asemenea lui Moise de odinioară, Iisus anunţa apropierea împărăţiei cerurilor, a noului Canaan (Matei IV, 17; Marcu I, 14-15) în care, ca şi în vechiul, intrarea nu putea fi făcută decât prin forţă, prin cucerire (Matei XI, 12, Luca XVI, 16). Şi tot asemenea lui Moise (Num. XIII, 1-20), el alege 12 bărbaţi pe care-i trimite să anunţe vestea cea bună a apropierii împărăţiei şi să aducă în lume bogăţiile acesteia (Matei X, 1-8; Marcu III, 13-19; VI, 7-13; Luca IX, 1- 6). Şi tot asemenea lui Moise (Num. XI, 16) Iisus mai alege, alături de cei 12, alţi 70 de ucenici ca să-i ajute pe aceştia în conducerea poporului către împărăţie (Luca X, 1-6).

.
Atât cei 12 aleşi de Moise, cât şi cei aleşi de Iisus, poartă titulatura de trimişi, apostoli. Atât cei 70 aleşi de Moise, cât şi cei 70 aleşi de Iisus, poartă numele de bătrâni. Şi într-un caz şi în altul cei 12, ca şi ce 70, sunt trimişi în mijlocul poporului să anunţe apropierea pământului făgăduinţei, a noului Canaan, să facă demonstraţia bogăţiilor acestei ţări a “laptelui şi a mierii”, să anunţe că pacea, odihna acestui ţinut mirific, acestui nou Salem, va înlocui, în sfârşit, pribegia şi suferinţele de până atunci. Faptul că Iisus îşi modelează acţiunea după evenimentele din pustiul Faran apare cu şi mai multă evidenţă în episoadele înmulţirii pâinilor în pustie (Ioan VI, 1-14).

.
În aceeaşi logică Iisus oferă apostolilor Săi, şi prin ei poporului, pâinea şi vinul împărăţiei (Luca XXII, 17-20; Ioan VI, 30-51). De data acesta, chiar dacă nu apare nici o referire în text, modelul urmat aici nu mai este neapărat acela al evenimentelor din pustiul Faran, la graniţele ţării Canaan, ci acela al întâlnirii dintre Avraam şi Melchisedec. Ca şi misteriosul per¬sonaj din cartea Genezei, Iisus oferă apostolilor pâine şi vin, darurile împărăţiei păcii veşnice (Luca XXII, 16, 18).
Din acest motiv Hristos este numit de autorul epistolei către evrei “preot al bunurilor viitoare”: “într-adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevarată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Hristos a venit ca mare preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceas¬ta “ (Evr. X, 1; IX, 11). Iată, deci sensul adânc al expresiei “după rânduiala lui Melchisedec”. Iisus este noul rege al neprihănirii, Cel care aduce daruri de pâine şi vin din noul Salem, care este, de fapt, împăraţia cerurilor, a păcii veşnice (Ioan XIV, 27; XVI, 10).

.
Pe lângă toate acestea, cercetând Scriptura, doar Melchisedec vorbeşte de Dumnezeul cel Preaînalt, taină ce doar iniţiaţi o desluşesc.

.
Melchisedec: Legenda si adevaruri

Ordinul lui Melchisedec este cunoscut în lumea spirituală sub numele de ‘’Fiii care acţionează în situaţiile de criză’’. Acest ordin desfasoară o activitate extraordinară pe planetele care deţin viaţa în orice sistem solar. Când apare o problemă mai serioasă sau orice încercare neobişnuită, de obicei este rezolvată de un membru din Ordinul lui Melchisedec. Acesta îşi asumă o responsabilitate totală pentru a rezolva situaţia apărută. Această abilitate de a rezolva situaţiile de criză, precum şi capacitatea de a se întrupa şi de a acţiona într-un corp fizic le este specific doar lor.

.
Membrii Ordinului Melchisedec au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri în colaborare cu alte fiinţe superioare au ajutat mult această planeta. Imediat după ruptura făcuta de Caligastia (când a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenţi pentru planeta noastră şi au deţinut această autoritate până la apariţia lui Adam şi Eva. Apoi cei 12 membri dinOrdinul lui Mechisedek s-au reîntors pe Pământ după căderea lui Adam şi Eva şi au continuat activitatea de asistenţi planetari până în momentul naşterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.

 

Întruparea lui Machiventa Melchisedec
După ce Adam şi-a ratat misiunea pe această planetă revelarea adevărului a fost încetinită în mileniile care au urmat. Cu toate că rasele umane au progresat intelectual, şi-au pierdut spiritualitatea, încetul cu încetul, în ciudă faptului că aceasta era foarte solidă. Aproximativ cu 3000 de ani înainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuză în mintea omului. Cei 12 membri Melchisedec, activi pe pământ, ştiau că Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naşte pe această planetă, dar nu ştiau exact când se va întâmpla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au făcut o cerere către superiorii lor spirituli prin care cereau să se găseasca o modalitate de a face ca lumina adevărului să ardă din nou printre pământeni. Acest apel a fost trimis cu următoarea afirmaţie‘’ conducerea situaţiilor extreme în Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se află pe deplin în mâinile membrilor din ordinul Melchisedec’’. Astfel asistenţii aflaţi pe această planetă cer ajutor Tatălui Melchisedec.

.
Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedec, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pământ şi şi-a îndeplinit misiunea până la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori în toata istoria sistemului noastru solar. El s-a întrupat pe Pământ temporar, ca fiinţă de rang superior, preot al planetei. Aceasta întrupare a lui Machiventa Melchisedec s-a desfăşurat lângă Salem (actualul Ierusalim), în Palestina.

 

Înţeleptul din Salem
Cu 1973 de ani înainte de naşterea lui Iisus, Melchisedec a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pământ. Întruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a făcut în prezenţa nici unei fiinţe umane. A fost văzut pentru întâia oară de Amdon, un pastor chaldean, descendent al sumerienilor, atunci când Machiaventa Melchisedec a intrat în cortul acestuia. El şi-a declarat în faţa acestui păstor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul şi singurul Dumnezeu.

.
Păstorul dupa ce şi-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de întrebări şi apoi l-a invitat pe Melchisedec să ia cina împreună. Atunci a fost prima data în lunga sa carieră din univers când Machiventa a luat masa.

.
A gustat hrana care trebuia să-l susţina în cei 94 de ani câti avea de stat într-un trup fizic.
După aceea au stat de vorbă, afară, privind stelele iar, Melchisedec şi-a început misiunea vorbind despre adevărata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului şi este de asemenea creatorul acestui pământ pe care locuim’’.

.
În câţiva ani Melchidesec a adunat în jurul său un grup format din copii, discipoli şi credincioşi care a constituit nucleul viitoarei comunităţi din cetatea Salem.

.
Într-un timp foarte scurt a fost cunoscut în Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, şi ca înţeleptul din Salem.
Cateva triburi din împrejurimile cetăţii l-au numit chiar rege. Salem o fost cetatea care după materializare lui Melchisedec a devenit oraşul lui Iisus, fiind numit mai târziu Ierusalim.

.
Melchisedec în întruparea sa a trăit printre nodiţi şi sumerieni. Aceştia aveau 1,80 înălţime şi o prezenţă care se impunea. El a vorbit limba chaldeana şi încă şase limbi. Se îmbrăca asa cum se îmbrăcau preoţii canaanieni, iar pe piept purta o emblemă cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru solar care se poartă în sferele superioare de guvernare. Această insignă a fost atât de sacră pentru toţi cei care l-au urmat încât ei n-au încercat să o folosească niciodată, iar la câteva generaţii după plecarea sa, aceasta a fost uitată.

.
Machiventa a trăit după manierele unei fiinţe regale; nu a fost căsătorit niciodată şi nici nu a putut lăsa urmaşi pe Pământ. Corpul său fizic, deşi a fost construit ca să semene cu cel al unui bărbat aflat în acel moment pe Pământ, era făcut dintr-o substanţă specială care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vieţii (cel din grădina lui Adam şi Eva) nu mai era valabil pe Pământ şi de aceea în timpul şederii sale (94 de ani), trupul fizic al lui Melchisedec s-a deteriorat treptat, iar înainte de a-şi încheia misiunea acesta a început să se dezintegreze.

.
Cât timp a fost întrupat, Machiventa a păstrat permanent legătura cu toţi celilalţi 11 membri ai ordinului său, dar nu a putut comunica cu alte personalităţi celeste.

 

Învăţăturile lui Melchisedec
După zece ani de la venirea sa pe Pământ, Melchisedec a înfiinţat şcoli în Salem. S-a inspirat după modelul primilor preoţi setiţi care au trăit în a doua grădina a raiului.

.
Chiar şi taxa zeciuielii (a10-a parte din orice câştig) introdusă mai târziu de Avraam, unul dintre cei mai de seamă ucenici ai lui Melchisedec, a fost preluată tot din tradiţiile şi metodele vechilor setiţi.

.
Melchisedec a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universală, dar a permis oamenilor să asocieze învăţătura cu Dumnezeul galaxiei din care făceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer şi ce a făcut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor săi capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.

.
Melchisedec a lăsat lucrurile aşa pentru că şi-a dat seama că nivelul de înţelegere al oamenilor era foarte redus.
Chiar şi simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii săi ca fiind cele trei împărăţii: cea a oamenilor, cea a îngerilor şi apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte puţini dintrei ucenici au ştiut că aceste trei cercuri concentrice simbolizează infinitul, eternitatea şi universialitatea Paradisului. Într-o învăţatură mai extinsă a lui Melchisedec conceptul trinităţii se regăseşte în această insignă.

.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedec a locuit mai mult de 30 de ani, au ştiut multe din aceste adevăruri şi le-au transmis de-a lungul timpului în familie ajungând chiar până la Moise, Melchisedec şi-a initiat ucenicii în funcţie de capacitatea lor de a recepţiona, de a asimila şi de a înţelege.
O parte din ideile despre Dumnezeu, pământ, rai, om şi îngeri care se regăsesc în religiile moderne îşi au rădacina în aceste învăţături ale lui Melchisedec.

.
Acest învăţător mare a pus bazele unei doctrine care propăvăduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tată Divin. Accentele acestei învăţături aveau drept scop atragerea omului spre Adevărul Suprem şi pregătirea venirii lui Iisus, Fiul Tatălui Universal.

.
Melchisedec le-a spus discipolilor şi ucenicilor săi că în viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (şi el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin) se va întrupa pe Pământ, dar el va fi născut de o femeie.

.
De aceea mai tarziu multi învăţatori îl vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducător spiritual. Aşa a pregătit, Melchisedec omenirea pentru a urma o cale monoteistă şi pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu când acesta va veni să-şi îndeplinească misiunea. Mihail a confirmat toată învăţătura lui Melchisedec cu privire la Tatăl Suprem.

 

Religia din Salem
În Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoană care lua la cunoştinţă sau învăţa cerinţele lui Melchisedec şi era de acord cu ele devenea un ucenic sau discipol al sau. Aceste cerinţe erau următoarele :

.
1) Cred în El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatăl şi Creatorul Universal al tuturor lucrurilor;

.
2) Îl accept pe Melchisedec, care are o înţelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi împărtăşi Voinţa Tatălui, nu cu sacrificiu ci cu o devoţiune plină de lumină;

.
3) Promit să respect cele şapte porunci ale lui Melchisedec şi să răspândesc tuturor vestea cea bună a acestei cooperări cu Cel Mai de Sus.

.
Aceste afirmaţii de credinţă, simple şi scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur şi simplu ei nu puteau înţelege că se poate avea o relaţie cu divinul, fără nici o pretenţie din partea lui Dumnezeu, având doar credinţă.

.
Era mult prea înrădăcinată, în convingerile lor, ideea că omul s-a născut sub incidenţa greşelii faţă de Dumnezeu. Sacrificiul şi ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru a-i obţine iubirea şi iertarea se practica de prea mult timp, iar preoţii nu au încetat niciodată să le explice că lucrurile stau cu totul altfel. Cele şapte porunci prezentate de Melchidec se regăsesc şi în învăţaturile stravechi din Dalamaţia (prima mare perioadă de avânt spiritual a omenirii) precum şi în învăţăturile practicate în prima şi a doua Gradină a Edenului).

.
Aceste porunci ale religiei practicate in Salem erau:

.
1) Sa nu serveşti nici un Dumnezeu în afară de Cel Mai de Sus;
2) Să nu te îndoieşti de ideea că doar credinţa contează pentru salvarea eternă;
3) Să nu îmbratişezi idei false, să nu minţi;
4) Să nu omori;
5) Să nu furi;
6) Să nu comiti adulter;
7) Să nu-ţi dispretuieşti părintii şi pe cei mai în vârstă.

.
Cu toate că Melchisedec a interzis sacrificiul unei fiinţe în interiorul cetăţii, a ştiut că este foarte greu să oprească aceste obiceiuri vechi şi a înlocuit acest sacrificiu cu ritualul pâinii şi al vinului. El spunea: “Melchisedec rege al Salemului, am adus pâinea şi vinul”. Această inovaţie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau în afara cetăţii au continuat să practice obiceiurile cunoscute. Chiar şi Avraam s-a dedat la aceste practici primitive după victoria lui asupra unui alt conducător de trib.

.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedec a căutat să-şi realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a încercat să schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa înlocuiască felul de a trăi a oamenilor cu altceva.
Misiunea lui trebuia să realizeze doua idealuri:

.
– Să menţină vie pe Pământ credinţa într-un singur Dumnezeu;
– Să pregătească calea pentru misiunea care urma să o aibă Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedec a predat adevăruri fundamentale timp de 94 ani. În acest timp Avraam a urmat şcoala din Salem în trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor învăţături şi a devenit unul dintre cei mai inteligenţi copii ai lui Machiventa şi un discipol înfocat.

 

Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevăr, dar Avraam a fost cu adevărat ales de către Melchisedec. Acesta l-a investit pe Avraam cu responsabilitatea de a păstra vie credinţa unui singur Dumnezeu ca ceva distinct faţă de credinţa în mai mulţi zei.

.
A ales Palestina ca zona în care să-şi desfăşoare misiunea şi din dorinţa de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau în gena lor calităţi specifice de conducător. În perioada întrupării lui Melchisedec, pe Pamânt se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregătite pentru a primi învăţătura înţeleptului din Salem. Erau familii care îndeplineau aceleaşi conditii şi printre rasa roşie, rasa galbenă, descendenţii andiţilor din vest şi nord, dar nici una din zonele în care trăiau aceste rase nu era favorabilă pentru viitoarea întrupare a lui Iisus aşa cum era zona de est a Mării Mediterane. Misiunea lui Melchisedec în Palestina, precum şi viitoarea întrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinată într-o mare măsură şi de situarea geografică.

.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizaţiilor umane, comerţul, călătoriile şi interacţiunile între oameni se desfăşurau în această zonă.

.
Strămoşii lui Avram, au fost urmăriţi cu mult timp înainte de venirea lui Melchisedec. Se aştepta apariţia unei generaţii care trebuia să se distingă prin inteligenţă, discernământ şi sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, îndeplineau aceste condiţii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legătura cu aceşti copii capabili ai lui Terah explică foarte mult de ce Melchisedec a apărut în Salem şi nu în Egipt, China, India sau printre triburile din nord.

.
Terah cu întreaga lui familie au manifestat puţin etuziasm faţă de noua religie practicată în Salem. Au auzit pentru prima dată de învăţăturile lui Melchisedec de la Ovid, un învăţător fenician, care predica aceste învăţături în cetatea Ur unde trăia această familie.

.
Ei au părăsit, la un moment dat, cetatea Ur cu intenţia de a se stabili în cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam,care nu-l văzuse pe Melchisedec, a fost indiferent de tot ceea ce se hotărâse şi i-a convins pe toti ceilalţi să se stabilească la Haran. Stabiliţi la Haran ei au continuat să venereze zeii aduşi din Mesopotamia şi foarte târziu au început să accepte un singur Dumnezeu aşa cum se propăvăduia în Salem.

.
După câteva săptămâni de la moartea lui Terah, tatăl lui Avraam şi Nahor, Melchisedec a trimis pe Jaram Ilititul, unul dintre discipolii săi, să-i cheme pe cei doi fraţi la Salem, spunându-le ,,Veniţi în Salem, unde veţi auzi învăţăturile noastre despre adevărul Creatorului Etern; Iar, prin iluminarea voastră întreaga omenire va fi binecuvântată”. Nahor nu a acceptatîn totalitate învăţăturile lui Melchisedec; s-a dezis de ceilalţi şi a construit un oraş–stat puternic care i-a purtat numele, dar Lot fiul său, a decis să-şi urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.

.
După ce au sosit la Salem, Avraam şi Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau să se apere de atacurile surpriză a triburilor din nord. În perioada aceea hitiţii, asirienii şi filistinii, precum şi alte grupuri făceau raiduri dese printre triburile din centrul şi sudul Palestinei.

.
Nu după mult timp de la stabilirea lor lângă Salem, Avraam şi Lot s-au dus în Valea Nilului ca să cumpere hrana deoarece era secetă în Palestina. În această călătorie scurta, Avraam a găsit o rudă, îndepărtată care se afla pe tronul ţării. L-a ajutat pe acest faraon în doua expediţii militare de mare succes, fiind comandantul acestora. Spre sfârşitul acestei călătorii, pe Nil el şi Sara, soţia sa, au locuit la palatul faraonului şi atunci când a părăsit Egiptul a luat cu el o parte din prada obţinută în cele două campanii militare.

.
Avraam a avut o motivaţie puternică atunci când a renunţat la onorurile de la curtea Egiptului şi s-a întors la munca spirituală începută de Machiventa Melchisedec. Fiind venerat chiar şi în Egipt, faraonul l-a încurajat pe Avraam să se întoarcă la Salem ca să-şi îndeplinească promisiunile făcute faţă de Melchisedec . Având ambiţii de conducător, pe drumul de întoarcere, Avraam i-a împărtăşit lui Lot planul său prin care dorea să cucerească şi să supună tot Canaanul regulior din Salem.

.
Lot era atras de afaceri, iar după o perioadă de gândire s-a stabilit în Sodoma, unde s-a apucat să crească şi să comercializeze animale. Lot a preferat viaţa de păstor celei de militar.

.
Reîntors la Salem împreună cu familia, Avraam a început să-şi perfecteze proiectele militare. În scurt timp a fost recunoscut ca şi conducător civil al Salemului şi a teritoriilor din jurul cetăţii şi a mai fost numit conducător pentru încă şapte triburi din apropriere. Într-adevăr, i-a fost greu lui Melchisedec să-i înfrângă lui Avraam zelul şi dorinţa de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligându-le astfel să i-a cunoştinţă mai repede de învăţăturile predate în Salem.
Melchisedec a menţinut relaţii paşnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar şi nu a fost atacat niciodată de nici o armată. A dorit ca Avraam să ducă o politică defensivă pentru Salem şi nu i-a aprobat niciodată ambiţiile sale militare. Aceste motive au dus la o ruptură puternica între cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat în Hebron unde şi-a stabilit cartierul general. Ceilalţi regi aveau o teamă excesiva faţă de Avraam deoarece ei ştiau că avea o relaţie apropiată cu Melchisedec .

.
Avraam ştia de această frică şi aştepta un moment prielnic ca să poată ataca. Această ocazie a apărut în momentul în care s-a presupus că o parte din vecini l-au atacat pe Lot şi proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam în fruntea celor şapte triburi pe care le conducea a atacat duşmanul. S-a întors victorios din luptă şi a insistat pe lângă Melchisedec ca a zecea parte din prada luată să fie dusă în tezaurul din Salem. Cealaltă Parte din pradă, adică 90 %, a luat-o în Hebron.

.
După această victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua alianţe formate din 11 triburi. Nu numai că-i plăteau a zecea parte din orice câştig, dar urmarea ca şi cei din aproprierea cetăţii să facă la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic în Palestina prin alianţa cu regele Sodomei şi prin frica cu care îi controla pe ceilalţi.

 

Înţelegerea lui Melchisedec cu Avraam
Avraam intenţiona să cucerească întreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuată de Melchisedec care s-a opus. Când Avraam a realizat că nu are un fiu care să-i succeadă şi-a dat seama că planul său nu va avea succes.

.
S-a întâlnit cu Melchisedec, iar preotul din Salem l-a convins să abandoneze planul său axat mai mult pe partea materială şi să devină temporar un conducător spiritual propăvăduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedec i-a explicat lui Avraam frivolitatea care se afla în disputa cu alianţa amoriţior. I-a prezentat ce se va întâmpla cu aceştia în câteva generaţii, spunându-i că amoriţii sunt nişte triburi înapoiate, care se îndreaptă spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prosteşti pe care le practica. Urmaşii lui Avraam vor creşte ca număr şi calitate şi astfel amoriţii vor fi asimilaţi cu usurinţă.

.
După această discuţie s-au întâlnit la Salem, unde Melchisedec a făcut o înţelegere formală cu Avraam, spunându-i“Priveşte cerul şi numără stelele dacă este posibil, şi să ştii că la fel de numeroasă va fi sămânţa ta” şi Avraam l-a crezut pe Melchisedec. Apoi Machiventa Melchisedec i-a spus lui Avraam cum urmaşii lui vor ocupa Canaanul după ce vor sta o vreme în Egipt.

.
Această înţelegere dintre Melchisedec şi Avraam reprezintă marele legământ (de pe Pământ) dintre divinitate şi omenire, prin care Dumnezeu permite omului să facă orice crede el de cunvinţă cu condiţia ca acesta să-i respecte poruncile şi să creadă în promisiunile sale.

.
Până atunci omul a crezut că se poate salva doar prin muncă, sacrificiu şi aducând ofrande.
Melchisedec a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar având credinţă. Dar această afirmaţie simplă, credinţa în Dumnezeu, a fost prea avansată pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat să revină la vechile ritualuri şi sacrificii, adică iertarea păcatului prin vărsare de sânge.

.
La puţin timp după această înţelegere, s-a născut Isaac, fiul lui Avraam, aşa cum i-a promis Melchisedec . După ce s-a născut Isaac, Avraam s-a dus în Salem şi a oficializat înţelegerea cu Melchisedec prin scris, apoi înţelegerea s-a făcut publică, iar numele de Avram a devenit Avraam..
Majoritatea discipolilor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodată impusă de Melchisedec. Avraam care nu a fost de acord cu ea până la momentul înţelegerii, s-a decis să transforme aces ritual (circumcizia) într-un moment solemn ca o confirmare oficială a înţelegerii făcute cu Melchisedec.

.
După această oficializare şi prezentare publică a înţelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedec, a urmat apariţia celor trei fiinţe celeste în câmpia din Mavri. Aceste apariţii au fost reale, l-au întâlnit pe Avraam şi nu au nici o legătură cu invenţiile relatate în episodul distrugerii Sodomei şi Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.

.
Aceasta înţelegere reprezintă reconcilierea completă dintre Melchisedec şi Avraam.
Avraam şi-a asumat din nou rolul de conducător civil şi militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toţi membri în frăţia lui Melchisedec. A făcut îmbunătăţiri majore templului din Salem şi a asigurat corturi noi pentru toată şcoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune şcolii şi a contribuit intens la perfecţionarea departamentului de propagandă misionară.

.
A mai fost un om de afaceri inteligent şi eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un bărbat pios, ci şi un om într-adevăr sincer care a crezut cu toata fiinţa sa în Machiventa Melchisedec.

 

Misionarii lui Melchisedec
Melchisedec încă şi-a instruit elevii câţiva ani şi i-a pregătit pentru a deveni misionari. Aceştia au predicat la toate triburile din jur precum şi în Egipt, Mesopotamia şi Asia Mică. Odată cu trecerea deceniilor, aceşti învăţători au mers din ce în ce mai departe de Salem ducând cu ei învăţăturile lui Melchisedec. Aceşti misionari au ajuns în Europa, un grup a ajuns până aproape de insulele Feroe, în timp ce altul a traversat China şi a ajuns în partea de est a Japoniei. Viaţa şi experienţele femeilor şi bărbaţilor care s-au aventurat în Salem, Mesopotamia şi zona Lacului Vam ca să ducă lumina în Emisfera Estică reprezintă un capitol plin de eroism în analele rasei umane. Însă efortul a fost atât de mare, iar triburile erau aşa de înapoiate că rezultatele au fost vagi, fără nimic concret.

.
De la o generaţie la alta învăţăturile din Salem au fost acceptate temporar, excepţie făcând Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost susţinută niciodată cu devoţiune de întreaga omenire. Cu mult timp înainte de venirea lui Iisus, învăţăturile lui Melchisedec au fost detronate de vechile învăţături care erau universal acceptate. O învăţătură nouă întodeauna este contaminată de vechile credinţe.

 

Retragerea lui Melchisedec
Imediat după ce Sodoma şi Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedec s-a decis să încheie misiunea sa de pe Pământ. Decizia sa de a-şi termina acest sejur a fost influenţat de următorii factori:

.
1) Triburile din jurul cetăţii au început să-l privească ca pe un şef suprem; chiar şi cei foarte apropiaţi se uitau la el ca la un semizeu;

.
2) Într-adevăr era o fiinţă supranaturală, dar oamenii au început să-l venereze în exces;

.
3) Apoi a dorit să părăsească scena activităţilor sale pământeşti înainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur că adevărul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit în minţile discipolilor săi.

.
Plecarea sa a avut loc într-o noapte, din cortul său din Salem, când a fost luat, după cum a rămas în mintea discipolilor săi, care seara i-au urat noapte bună, iar dimineaţa nu l-au mai găsit.

 

După retragerea lui Melchisedec
Dispariţia bruscă a lui Melchisedec a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovadă de mare înţelepciune când i-a încurajat pe discipoli spunându-le că într-o zi Melchisedec tot trebuia să se întoarcă de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta că şi-au piedut acest învăţător minunat. Marea organizaţie, care se constituise în Salem, aproape că a dispărut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise când i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.

.
Plecarea lui Melchisedec a lăsat o mare tristeţe în sufletul lui Avraam de care nu a scăpat complet niciodată. Odată a abandonat Hebronul, deoarece renunţase la ambiţia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase şi Salemul deoarece asociatul său plecase şi nu mai avea cu cine să construiască un regat spiritual.

.
A plecat spre sud şi s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a închis în sine astfel că Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, soţia sa (la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Sara, Avraam a auzit într-o noapte cum Sara a pus la cale un complot împotriva sa. Această frică l-a terorizat toată viaţa pe acest conducător brav şi iscusit.) Pentru o perioadă scurtă de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam într-un laş.

.
Însă în scuri timp şi-a revenit şi şi-a continuat misiunea spirituală trasată de Melchisedec.
În scurt timp şi-a făcut adepţi printre filistini şi printre oamenii lui Abimelic, încheind cu ei tratate. Dar s-a lăsat contaminat de superstiţiile lor, în special de sacrificiul primului băiat născut. Cu toate acestea Avraam a devenit încă o dată un mare conducător în Palestina. A fost venerat de toate triburile din jurul său şi influenţa lui a continuat să fie prezentă mult timp după moartea sa. În ultimii ani de viaţă a făcut încă o călătorie la Hebron, locul în care şi-a început activitatea şi a lucrat alături de Melchisedec. Ultima sa acţiune a fost când a trimis nişte oameni de încredere la Nahor, fratele său, aflat la graniţa cu Mesopotamia, ca să aleagă o femeie din neamul său ca soţie pentru Isaac. În neamul lui Avraam era obiceiul ca verii să se căsătorească între ei.

.
Avraam a murit cu credinţa într-un singur Dumnezeu aşa cum l-a învăţat Melchisedec în şcolile din Salem, care dispăruseră cu timpul.

.
Noua generaţie a înţeles cu mare greutate povestea lui Melchisedec, iar în mai puţin de 500 de ani foarte mulţi au privit această poveste doar ca pe un mit. Isaac a îmbrăţisat din tot sufletul învăţăturile tatălui său şi s-a hrănit cu învăţăturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificaţiile acestor tradiţii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedec, iar drept urmare fraţii săi l-au tratat ca pe un visător.

.
Iosif a fost onorat în Egipt în amintirea străbunicului său, Avraam. Deşi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat să fie administrator civil în Egipt, fiind un credincios fervent al lui Melchisedec şi un demn urmaş a lui Avraam şi Isaac.

.
Învăţătura lui Melchisedec a fost cât se poate de completă, dar preoţii evrei de mai târziu au privit documentele păstrate din acea vreme drept fanteziste şi imposibile.

.
Ceea ce s-a păstrat în Vechiul Testament este ceea ce au introdus preoţii evrei în timpul robiei din Balion. Scrierile evreieşti în care sunt prezentate vieţile şi activitatea lui Isaac, Iacob şi Iosif sunt mult mai apropiate de realitate decât cele referitoare la Avraam, cu toate că şi ele conţin multe abateri de la faptele care s-au întâmplat cu adevărat.
În schimb perioada lui Avraam a fost prezentată intenţionat altfel deoarece egoul naţional al evreilor a suferit cumplit în timpul sclaviei lor.

.
Chetura, cea care este prezentă drept a doua soţie a lui Avraam, nu a fost decât o concubină. Apoi, toată averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, soţia lui de drept. Avraam nu a fost aşa de bătrân, precum arată scrierile vechi, când l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tânără. Aceste varste au fost schimbate cu bună ştiinţă pentru a prezenta naşterea lui Isacc ca ceva miraculos.

.
Evreii au distorsionat şi pervetit propriile tradiţii ca să se ridice deasupra tuturor, considerându-se “poporul ales” a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atenţie aproape toate scrierile existente şi au păstrat doar pe cele care îl prezentau pe Avraam şi alţi lideri naţionali ca nişte fiinţe net superioare celorlalţi oameni. În aceste situaţii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna întâlnirile şi convenţiile lui Melchisedec cu Avraam, şi au păstrat doar documentele în care se relatează întâlnirea dintre Avraam şi Melchisedec după bătălia de la Sichem, care în opinia cronicarilor prezintă marea onoare care i-a fost acordată lui Avraam.

.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cărţii Sfinte au înţeles misiunea lui Melchisedec şi au scris: ,,Acest Melchisedec, preot a Celui Prea Înalt, a fost de asemenea rege al păcii, fără mamă, fără tată, fără genealogie, fără a avea zile care să se sfârşească vreodată, dar care a făcut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El rămâne mereu un preot’’

 

Statutul actual a lui Machiventa Melchisedec
Toţi anii în care Machiventa a fost pe Pământ ceilalţi 11 membri ai grupului său au continuat să lucreze fără el. Când Machiventa a considerat că misiunea sa s-a încheiat a semnalat acest lucru şi celolalţi asociaţi ai săi.

.
Aceştia au pregătit imediat o metodă prin care să-i îndepărteze trupul fizic şi să-l aducă în siguranţă la forma sa iniţială. A treia zi după ce el a dispărut din Salem a apărut printre cei 11 camarazi ai săi, de unde şi-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr. 606 din Sistemul Solar Satania.

.
Machiventa şi-a încheiat misiunea de fiinţă în carne şi oase, la fel de brusc şi fără nici o ceremonie ca atunci când a început-o. Nici apariţia şi nici dispariţia sa nu au fost însoţite de nici un anunţ sau demonstraţie neobişnuită. A fost o misiune neaşteptatp. Machiventa nu şi-a încheiat sejurul pe Pământ până când nu a primit aprobarea superiorilor săi.

.
El a continuat să privească cu mare interes acţiunile descendenţilor acestor oameni, care au crezut în învăţăturile lui când a trăit în trup. Numai urmaşii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia şcolii din Salem.
Acelaşi Melchisedec a colaborat 19 secole la rând cu mulţi profeţi şi iniţiaţi, încercând astfel să menţină treze adevărurile învăţăturii din Salem, până când va sosi timpul lui Iisus.

.
Cu mai puţin de 1.000 de ani în urmă, acelaşi Machiventa Melchisedec, candva înţeleptul din Salem, a fost prezentat pe Pământ, în mod invizibil, pe o perioadă de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedec, una dintre cele mai speciale fiinţe care a avut vreodată legătură cu istoria Pământului. A fost o personalitate destinată să joace un rol important în experienţa viitoare a acestei lumi asimetrice şi extraordinare.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedec-adevaruri-istorice-preotia-lui-aaron-si-inteleptul-din-salem-partea-i/?feed_id=10871&_unique_id=6283d3e045fdb

/de
, ,

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

melchisedek

 

.

Invataturile lui Melchisedec in Occident

Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.

Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.

.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.

.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.

 

I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.

.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.

.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.

.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.

.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.

 

II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.

.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.

.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.

.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.

.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.

.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului..

.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.

.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.

.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.

.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.

 

III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.

.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.

.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.

.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.

.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.

.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.

.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.

 

IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.

.

Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.

.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.

.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.

.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.

 

V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.

.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.

.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.

.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.

.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.

 

VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.

.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.

.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.

 

VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.

.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.

.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:

.
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.

.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.

.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.

.
Alfa si Omega

Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia „Alfa şi Omega” provine din fraza „Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.

.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. „Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”

.
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.

.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.

.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. „Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.

l
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.

 

Preotia in Ordinul lui Melchisedec

Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).

l
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).

l
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

l
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.

 

Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.

l
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.

 

Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

l
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

l
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

l
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

l
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

l
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

l
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Initierea in Ordinul Melchisedec

Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.

,
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-grecia-roma-cultul-lui-mithras-si-crestinismul-partea-iv/?feed_id=5147&_unique_id=61df0ba800710

/de