Articole

PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC



Pentagrama sigileaza corpul fizic si pe cele energetice impotriva oricarei agresiuni de natura malefica si va permite accesul direct catre Cerul intruparii. Odata cu acest fenomen se va putea observa marirea fortei energetice de emisie si receptie, se vor dezvolta capacitati PSI in acord cu puterea si misiunea Spiritului intrupat si de asemeni se vor deschide cai de comunicare in astral, cu entitati de Lumina – ex. : Ghizi Spirituali, Arhangheli, Ingeri Pazitori. Pentagrama imputerniceste OMUL si ii confirma puterea peste tot ceea ce este.Este o forta si nu trebuie subestimata. 

 

3071288226 9ef123eefd

 

Focul este Lumina, in starea primordiala. Pentagrama de Foc are vibratia Luminii pure, care emana direct din Sursa, nefiltrata. Acesta este motivul pentru care Initiatul trebuie sa aiba capacitatea energetica de a o utiliza si a o sustine, in caz contrar nu i se permite accesul.Si tot acesta este motivul pentru care este cel mai puternic simbol, datorita vibratiei specifice.


Accesul la Pentagrama de Foc este dat de Sursa = D-zeu si tot de acolo se poate „taia” legatura daca Initiatul devine atras sau condus de forte malefice, in drumul sau prin viata.

 

Initiatii in Spirit sunt Spirite Intrupate de „Cer Inalt”, care au primit accesul si initierea pe Pentagrama de Foc inainte de intrupare sau in perioada Scolilor Antice de Mistere, de multe ori avand in acele timpuri intrupari ca si preoti sau magi. Uneori sunt chiar Spirite Maestru, creeate pentru a manipula acest  simbol si energiile creatoare ce ii stau la baza.Ei sunt cei care au primit acceptul Divinitatii de a utiliza Pentagrama la 100% capacitate.Cu toate acestea, pentagrama va functiona ca si scut de protectie si mecanism declansator de evolutie spirituala, pentru orice spirit, cu acceptul Divinitatii.

 

 

azf circulo pentagrama

 

DESPRE PENTAGRAMA



Pentagrama si Hexagrama au fost folosit pentru protectie in Grecia antica (secolul V i.Hr.). In Babylon, stele cu 5, 6, si 7 colturi erau folosite toate. Pentagrama isi face aparitia in cele mai timpurii scrieri din Mesopotamia (scrieri pictografice precuneiforme), cca. 3000 i.Hr. Sensul acesteia in perioada cuneiforma (cca. 2600 i.Hr.) pare a fi fost un Patrar Ceresc si de asemenea cele patru directii (inainte, inapoi, stanga, dreapta), a cincea directie era “sus”. Cele patru directii corespund planetelor Jupiter, Mercur, Marte si Saturn, cu Venus Regina Cerului deasupra. 


Steaua în cinci colţuri este pentagrama, conform dicţionarului ezoteric si este formată dintr-un triunghi triplu (pentalpha = cinci A), iar radacinile, semnificaţiile şi utilizările sale se regasesc in scrierile antice, care in fapt preiau si transmit informatii ce dateaza cel putin din era atlanta. 



Prin translatarea pentagramei din planul bidimensional în cel tridimensional, se obţine o structură piramidală având aceleaşi semnificaţii şi proprietăţi cu ale pentagramei iniţiale, dar cu capabilităţi energetice (orgonice) mărite in dimensiunea 3D.Acest principiu a stat la baza construirii piramidelor si acest principiu functioneaza si astazi.

Piramida



 CE – reprezintă centrul de echilibru sau punctul de echilibru al celor cinci elemente. În acest centru fluxul energetic este maxim.

În afara relaţiilor matematice deosebite dintre segmentele laturilor, unghiul era foarte important în geometria astronomică veche. Calendarul sumerian, moştenit de babilonieni, se baza pe cele 360 de grade ale cercului zodiacal. La fel ca şi în Egipt, calendarul sumerian accepta 12 luni, conform ciclului lunar, adăugând o a treisprezecea lună pentru a compensa diferenţele de calcul. Deşi populaţia nu cunoştea noţiunea de săptămână, exista tradiţia săptămânii de cinci zile din calendarul babilonian, folosită mai mult în astrologie de către preoţi. Practic, împărţind cercul zodiacal în 5, se obţineau 72 de grade. Există 72 de săptămâni de acest tip, de cinci zile, pe care caldeenii le-au adaptat kabbalei de mai târziu. Împărţind cercul în sectoare de 72 de grade, obţinem câte cinci puncte, care pot fi unite prin cinci linii: cea mai simplă metodă de construcţie a pentagramei. 


Pentagrama are câte cinci triunghiuri constitutive, fiecare având câte două unghiuri de 72 de grade la bază şi unul de 36 la vârf. Este uşor de văzut de ce tocmai pentagrama ar întrupa noţiunea de unghi în Mesopotamia, dat fiind faptul că cele mai sacre numere ale calendarului solar sunt cuprinse în ea. În Sumer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. Este de înţeles de ce, mult mai târziu, misticii asociază pentagrama cu lumina în Sumeria antică, prin apropierea numelui UR cu ebraicul Or (Lumină). Era folosit între altele şi ca semn al oraşului, ceea ce azi am numi stema municipală.


În Summer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. 


In cultura iudaică, fără îndoială, un simbol dobândit de evrei în timpul robiei babiloniene, steaua cu cinci colţuri ajunge semnul adevărului şi înţelepciunii, fiind pusă în legătură cu Torah, cartea sacră a mosaismului. Cunoscută şi ca Pentateuh în bibliologia creştină, Tora conţine cele cinci cărţi atribuite lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul, fiecare carte fiind asociată cu câte un colţ al stelei. Exista puţine graffiti din sinagogi antice, precum cea de la Tell Hum, care înfăţişează pentagrama, iar în vremea Antichităţii putem spune că aceasta rivaliza la egalitate cu hexagrama. Prima este numită Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui Solomon (Kochav Shlomoh), în timp ce aceasta din urmă este cunoscută drept Steaua lui David sau Scutul lui David (Magen David). 


Anticii erau uimiţi de faptul că planeta Venus descria o dată la 4 ani o pentagramă perfectă. Datorită acestui ciclu, grecii au fixat olimpiadele o dată la 4 ani, iar simbolul oficial al acestora era chiar pentagrama.

pentagram banishing earth

În creştinism, ea reprezintă simbolul rănilor Mântuitorului Iisus Hristos, dar radacinile pentagramei sunt cu mult mai vechi decat crestinismul.Primii creştini au folosit pentagrama ca emblemă, crezând că este reprezentarea Cristului, iar mai târziu pentaclul a devenit foate important pentru multe doctrine esoterice medievale şi renascentiste care credeau în sistemele alchimiei Kabbalei şi Ceremonialului Magic. Magicieni, care practicau ritualurile, precum grecii, foloseau pentagrama ca un microcosmos al corpului uman. Practica Ritualului Magic a fost folosită pentru a crea o situaţie de apropiere de Dumnezeu prin folosirea simbolurilor şi a ritualurilor. Dar între pentagramă şi Creştinism au fost multe conexiuni înainte de cruce, care era doar o emblemă preferată, folosită pentru bijuterii şi amulete. Ea era asociată celor cinci răni ale Christului şi pentru că putea fi trasată dintr-o singură mişcare a peniţei, cu Alpha şi Omega ca unul. Pentagrama a fost de asemenea expresia secretelor gnostice care aveau ascunse şi alte istorisiri creştine. Adopţia pentaclului ca simbol satanic este relativ recentă, inscripţiile sale fiind reprezentarea Magiei Negre, care simbolizează triumful materiei şi dorinţele individuale peste dogmele religioase. 

 

În Cabbala medievală, această pentagramă simbolizează coborârea lui Iisus pe pământul plin de păcătoşi.

 

În mitologie, are multe conotaţii interesante. Acest semn a fost găsit în oraşul Uruk din Mesopotamia în secolul IV, î. Hr., semnificând corp divin sau perfecţiunea umană, iar egiptenii îl foloseau ca talisman pentru sănătate. 


De-a lungul timpului, pentagrama a  devenit simbol al cunoaşterii, al sănătăţii şi al înţelepciunii, preluat din geometria pitagoreică.

Pentagrama+(4)



După Pitagora, cele cinci colţuri ale pentagramei reprezintă cee cinci elemente: apa, aerul, pământul, focul şi spiritul. Spiritul este identificat cu capul din omul aşezat în stea şi apoi în cerc, pentru că spiritul este cel care conduce celelalte elemente ale pentagramei.


Pentagrama este unul dintre cele mai puternice şi persistente simboluri magice din istoria omenirii, fiind importantă pentru multe dintre culturile străvechi, de la cea maiaşă din America Latină, la cea indiană, chineză, şi egipteană. Au fost găsite inscripţionate pe zidurile peşterilor neolitice şi în desenele babiloniene, unde este marcat simbolul planetei Venus, în mişcarea sa, considerat de fapt, simbolul secret al zeiţei Ishtar. Scripturile, în special ebraice, sunt abundente în referinţe la pentagrame. Primele pentagrame au fost inscripţionate în vechile peşteri, pe stâncă, oamenii de atunci crezând că au o semnificaţie spirituală. În textele sumeriene pentagrama reprezintă cele 5 planete vizibile, iar acordînd aceasta cu matematicianul şi filozoful grec Pitagora, 5 reprezintă numărul omului din motivul diviziunii corpului său, cap, mâini, picioare. Totodată, fiecare dintre cele cinci vârfuri ale pentagramei reprezintă unul dintre cele 5 elemente care constituie omul: focul, apa, aerul, pământul şi eterul. 

PENTAGRAMA



PENTAGRAMA = 3 TRIUNGHIURI – FORMA LITEREI A, dar şi a literei greceşti, DELTA, simbolul DECHENEILOR.

„Scutul lui David”, cunoscut sub imaginea Stelei în cinci colţuri, simbolizează Omul cu ale sale cinci „Turnuri de supraveghere şi control”.


Unghiul din vârful Stelei corespunde capului.Cele două vârfuri laterale ale Stelei simbolizează braţele.Cele doua vârfuri inferioare ale Stelei în cinci colţuri „reprezintă” picioarele.

„Scutul lui David” aşezat cu vârful în sus este benefic în timp ce cu cele două vârfuri în
sus devine malefic, prin inversarea polaritatii.

El+Hombre+Microc%C3%B3smico+ +Teurgia+black

 

Pentagrama lui Agrippa  – Efigia lui Leonardo Da Vinci

În secolul al XV-lea acest semn a reapărut sub numele de Pentagrama lui Agrippa -Omul cosmic ideal. Foarte utilizată în activitatea talismanică, Steaua în cinci colţuri a constituit reprezentarea Microcosmosului – Omul în contact cu Macrocosmosul, acesta din urmă fiind simbolizat prin Steaua în şase colţuri. Contactul între cele două Universuri avea ca punct de legătură planetele.

david

 

 

Hexagrama 

Semnul Macrocosmosului. Implorarea omului către Dumnezeu (triunghiul ca vârful în sus).Răspunsul de acceptare a cererii (Triunghiul cu vârful în jos). Pecetea lui Solomon.



Scria Eliphas Levi : ,,Scutul lui David exprimă dominaţia spiritului asupra elemetelor; prin acest, semn se pot înlănţui demonii aerului, spiritele focului, spectrul apei şi fantomele pământului”. Mai departe, acelaşi autor consemnează; „Paracelsus (Teofrast Bombast von Hohenheim 1493-l541, alchimist şi medic – n.n) afirma că toate figurile magice şi toale semnele kabalisiice ale pentacolelor de care ascultă spiritele se reduc la două, sinteză a tuturor celorlalte: semnul Macrocosmosului – hexagrama (Steaua în şase colţuri) – şi semnul Microcosmosului – cel mai puternic – (Steaua în cinci colţuri)”.

Five Element chart



Pentagrama, prin forta energetica a cifrei 5, poseda magnetismul necesar pentru a declansa forta de atractie in fata careia nici o fiinta umana nu se poate ascunde. Dupa Paracelsus, exista cinci forte, cinci entitati (entia) care formeaza pentagrama omului si al carei echilibru si armonie au ca rezultanta sanatatea lui. Bineinteles, prin contrast, dezechilibrul acestor forte duce la boala si suferinta. In lucrarea sa, „Armonia universala”, Kepler argumentea efectul pentagonului instelat, al pentagramei, care reprezenta semnul distinctiv al membrilor Ordinului initiatic secret, condus de Pitagora. Ei denumeau aceasta pentagrarna penthalfa, care insemna „sanatate”.


Divinatia pentagramei este foarte veche. Pentru Pitagora, pentagonul pastreaza acea forta creatoare in interiorul sau, forta centrala, care deschide poarta secretelor timpului infinit.
In multe dintre documentele vechi, descoperim imaginea corpului omenesc cu bratele si picioarele departate, capatand astfel forma unui pentagon. Aceasta imagine 0 aflam studiata si reprodusa in cercetarile marelui Leonardo da Vinci – Omul Cosmic.

leonardo+da+vinci

 

Vechii magi erau preoti si regi, astfel au putut anunta venirea Mantuitorului Lumii, urmarind lumina pe care in traseul sau,a lasat-o steaua pe mantia intunecoasa a cerului. Cerul nu-si dezvaluie misterele, decat in fata celor care, patrunsi de cuvantul sacru, inteleg sa lucreze in folosul planului divin, lasand de-o parte scopurile se sensurile egoiste.


Steaua este pentagrama magica care poarta pe fiecare colt al ei cate o litera sacra: Iod, he, schin,vau, he. Este, totodata expresia inteligentei care uneste si calauzeste forta bruta a celor patru puteri elementare: pamant, aer, apa, foc.Semnul profund si sacru al initiatilor din Templele Antice care, la simpla lui privire vibreaza cosmic, aceasta pentagrama poate fi numita si semnatura Creatorului pe marea sa opera cuprinsa intre univers si om.

 

 Totul in univers si in om se afla polarizat. Unicul se sprijina pe cele doua forme de creatie energia activa si cea pasiva, yin-ul si yang-ul orientalilor, zeul si zeita druizilor, fertilizatorul si fecunda latinilor etc. Initiatul incepe operatiunile de echilibrare studiind pentagrama lui Agrippa, in care se afla figurat, un om. Vointa domina fortele duale.

icosaedru
Pentagrama vazuta in 3D = MER-KA-NA

 

Pentagrama este polarizata pozitiv cand este folosita cu varful in sus si negativ cand este folosita cu varful in jos. Pentagrama de Foc este tiparul prin care se acceseaza Creatia acestui Univers, Mer-Ka-Na reprezinta Corpul Spiritului, in forma sa perfecta, asa cum a fost creeat de catre Sursa si cu ajutorul caruia Spiritul exploreaza Creatia in toate planurile, dimensiunile si densitatile sale si din acest motiv respecta tiparul pentagramei, dar nu se confunda cu ea.

 

#Iisus
#EGIPT #melchisedek #pentagrama

PENTAGRAMA DE FOC

/de
,

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

melchisedek

 

.

Invataturile lui Melchisedec in Occident

Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.

Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.

.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.

.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.

 

I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.

.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.

.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.

.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.

.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.

 

II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.

.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.

.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.

.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.

.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.

.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului..

.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.

.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.

.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.

.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.

 

III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.

.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.

.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.

.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.

.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.

.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.

.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.

 

IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.

.

Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.

.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.

.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.

.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.

 

V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.

.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.

.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.

.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.

.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.

 

VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.

.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.

.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.

 

VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.

.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.

.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:

.
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.

.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.

.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.

.
Alfa si Omega

Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia „Alfa şi Omega” provine din fraza „Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.

.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. „Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”

.
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.

.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.

.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. „Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.

l
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.

 

Preotia in Ordinul lui Melchisedec

Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).

l
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).

l
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

l
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.

 

Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.

l
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.

 

Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

l
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

l
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

l
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

l
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

l
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

l
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Initierea in Ordinul Melchisedec

Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.

,
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro

#EVOLUTIE SPIRITUALA #Religie
#crestinism #melchisedec #melchisedek

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

/de
, , , , , , , , , , , , , , , ,

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in India, China, Tibet – Partea II

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in India, China, Tibet – Partea II

🌏✨ Călătorie în timp și spațiu: Melchisedec și învățăturile sale ce au modelat spiritualitatea Indiei, Chinei și Tibetului! De la monoteismul originar la complexitatea vedică, de la taoismul pur la budismul iluminat – istoria ne arată cum adevărul divin prinde forme diferite, dar rămâne mereu viu. 🌿📜 O poveste fascinantă despre credință, cultură și căutarea sensului universal. #Melchisedec #Spiritualitate #AdevărIstoric 🙏🔍

#melchisedec #melchisedek

https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-india-china-tibet-partea-ii/

/de
, ,

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

1332375 1280x1024

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

🔮 **Profetia lui Melchisedec** – un mister străvechi care încă ne tulbură sufletele…

În 1890, Melchisedec vorbea despre vremuri tulburi, războaie și suferință, dar și despre o renaștere ce va urma după încercări grele. 🌍⚔️

Suntem în plin moment al profeției, iar mesajul său ne aduce aminte să ne păstrăm speranța și lumina în vremuri de haos. ✨🕊️

#Mistere #Melchisedec #Reflecții

#melchisedec #melchisedek #profetii

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

/de
, ,

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

melchisedek

 

.

Invataturile lui Melchisedec in Occident

Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.

Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.

.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.

.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.

 

I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.

.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.

.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.

.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.

.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.

 

II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.

.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.

.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.

.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.

.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.

.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului..

.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.

.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.

.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.

.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.

 

III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.

.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.

.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.

.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.

.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.

.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.

.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.

 

IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.

.

Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.

.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.

.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.

.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.

 

V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.

.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.

.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.

.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.

.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.

 

VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.

.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.

.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.

 

VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.

.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.

.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:

.
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.

.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.

.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.

.
Alfa si Omega

Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia „Alfa şi Omega” provine din fraza „Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.

.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. „Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”

.
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.

.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.

.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. „Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.

l
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.

 

Preotia in Ordinul lui Melchisedec

Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).

l
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).

l
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

l
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.

 

Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.

l
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.

 

Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

l
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

l
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

l
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

l
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

l
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

l
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Initierea in Ordinul Melchisedec

Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.

,
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro

#crestinism #melchisedec #melchisedek

https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-grecia-roma-cultul-lui-mithras-si-crestinismul-partea-iv/

/de
, ,

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

Melchisedec, enigmaticul Rege al Salemului, rămâne o prezență misterioasă în tradiții și profeții vechi. Profeția sa din 1890 vorbește despre o lume în haos, dar și despre renaștere după încercări cumplite. Suntem martorii unor vremuri ce par să confirme aceste semne… Ce ne rezervă viitorul? Să reflectăm și să căutăm lumina sufletului în mijlocul întunericului.

#melchisedec
#melchisedek
#profetii
#Diverse
#EVOLUTIESPIRITUALA
#Spiritualitate
#melchisedec
#melchisedek
#profetii

/de
, , , , , , , , , , , , , , , ,

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in India, China, Tibet – Partea II

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in India, China, Tibet – Partea II

🌏✨ **Învățăturile lui Melchisedec în Orient – O călătorie spirituală fascinantă!**

Descoperă cum învățăturile acestui mare învățător au influențat spiritualitatea din India, China și Tibet. În India vedică, Melchisedec a oferit o alternativă monoteistă într-o lume cufundată în politeism, provocând tradițiile brahmanilor. În China, misiunile sale au inspirat începuturile Taoismului, combinând filozofii străvechi cu adevăruri divine.

Te invităm să explorezi aceste adevăruri istorice și să reflectezi asupra impactului lor asupra credințelor contemporane!

#melchisedec #AcademiaKaranna #EvolutieSpirituala 🌌

/de
, ,

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

melchisedek

 

.

Invataturile lui Melchisedec in Occident

Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.

Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.

.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.

.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.

 

I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.

.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.

.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.

.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.

.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.

 

II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.

.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.

.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.

.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.

.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.

.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului..

.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.

.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.

.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.

.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.

 

III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.

.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.

.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.

.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.

.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.

.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.

.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.

 

IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.

.

Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.

.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.

.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.

.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.

 

V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.

.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.

.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.

.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.

.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.

 

VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.

.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.

.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.

 

VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.

.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.

.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:

.
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.

.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.

.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.

.
Alfa si Omega

Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia „Alfa şi Omega” provine din fraza „Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.

.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. „Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”

.
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.

.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.

.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. „Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.

l
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.

 

Preotia in Ordinul lui Melchisedec

Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).

l
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).

l
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

l
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.

 

Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.

l
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.

 

Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

l
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

l
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

l
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

l
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

l
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

l
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Initierea in Ordinul Melchisedec

Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.

,
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro

/de
,

Ordinul lui Melchisedek

melchisedec

Ordinul lui Melchisedek

Ordinul lui Melchisedek   Melhisedec sau Malchi-tzédek – “Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek. Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec. Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele …https://www.evolutiespirituala.ro/ordinul-lui-melchisedek/?fsp_sid=842

/de
,

PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC Pentagrama sigileaza corpul fizic si pe cele energetice impotriva oricarei agresiuni de natura malefica si va permite accesul direct catre Cerul intruparii. Odata cu acest fenomen se va putea observa marirea fortei energetice de emisie si receptie, se vor dezvolta capacitati PSI in acord cu puterea si misiunea …https://www.evolutiespirituala.ro/pentagrama-de-foc/?fsp_sid=687

/de
, ,

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

1332375 1280x1024

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

melchisedek

 

Melchisedec, un nume înconjurat de mistere şi legende magice. Este venerat şi cunoscut în diverse culturi. În Biblie, apare citat de multe ori ca Regele Salemului, iar în tradiţia evreiască este menţionat în diverse cărţi cum ar fi Zohar şi Midrash Rabba. Este cunoscut de popoarele orientale, temut de mongoli şi venerat de lamaşii budişti ai acelor pământuri.

Prof. Dr. Ferdinand Ossendowski, un ilustru călător, om de ştiinţă şi scriitor, povesteşte următoarele în deja clasica sa operă de călătorii “Bestii, Oameni şi Zei” (1924):

În timp ce traversam într-o caravană stepele Asiei Centrale, aproape de Tzagan-Luk, ghidul mongol a strigat dintr-o dată: ” Stop, opriţi-vă!”, şi de îndată s-a aruncat de pe cămilă la pământ, murmurând clasica mantră budistă “OM MANI PADME HUM”. Ceva incredibil se petrecu în acel moment. Aerul vibra suav şi aducea cu sine un cîntec de dragoste şi pace, care ajungea direct la inimă. Pămîntul şi cerul păreau să îşi ţină respiraţia. Dr. Ferdinand Ossendowski – autorul cartii „Bestii, Oameni si Zei” Până şi animalele o percepeau: păsările coborau din zborul lor şi se odihneau, cămilele îşi ciuliseră urechile, caii rămăseseră nemişcaţi şi atenţi, câinii se opriră din lătratul lor şi yakii se întinseseră pe sol. Hamalii mongoli îngenuncheaseră şi se rugau cu ardoare în timp ce se simţea acea pace absolută: până şi vântul nelipsit din acele părţi, încetă să mai bată. Era o atmosferă extraordinară, o linişte şi o pace neobişnuite, mai ales pentru occidentali.

Când extazul colectiv se termină, mongolii îi explicară lui Ossendowski ce s-a întâmplat. Se apropiaseră de Misterul Misterelor, de regatul subteran al Regelui Lumii, chiar în momentul în care acesta era în meditaţie.
După cum probabil vă puteţi da seama, Ossendowski nu a putut obţine prea multe informaţii de la acei oameni. Acei mongoli ştiau că lamaşii pǎstrau cu aviditate secretul Regelui Lumii, şi îi pedepseau cu severitate pe aceia care divulgau aceste lucruri.

Dar, şi aici apare încă un mister, mărturisirea făcută de Ossendowski cu acea ocazie coincide foarte mult cu expunerea din cartea “Mission de l’Inde” a lui Marqués Saint-Yves d’Alveydre (1910) şi de asemenea cu povestirea altui autor mai puţin celebru, Louis Jacolliot, în “Les Fils de Dieu” şi “Le Spiritisme dans le Monde”.

Profeţia lui Melchisedec – Mongolia
Cei trei scriitori meţionaţi vorbesc despre Agharti sau Agharta, nume cu care, în limba tibetană, este denumit misteriosul regat subteran în care îşi are reşedinţa Regele Lumii.

Ossendowski povesteşte că, fiind în vizită la mănăstirea din Narabanchi, în Mongolia, a găsit o surprinzătoare profeţie lăsată de Melchisedec în acel loc pe care Geniul Pământului l-a vizitat în anul 1890. Iat-o aici:

Cu fiecare zi care trece, oamenii vor uita de sufletele lor şi se vor ocupa mai mult de corpurile lor. Corupţia cea mai mare va domni pe pământ. Oamenii se vor asemăna mai degrabă cu animalele sălbatice, însetaţi de sângele fraţilor lor. Semiluna va fi ştearsă şi adepţii săi se vor îngloda în cerşetorie şi într-un război continuu. Cuceritorii lor vor fi răniţi de soare, dar nu se vor ridica de douǎ ori; va cădea peste ei cea mai mare dintre nenorociri şi vor ajunge să fie insultaţi de celelalte popoareMelchisedec – Profetia din Tibet. Coroanele regilor, mari şi mici, vor cădea. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt… Va fi un război teribil între toate popoarele. Oceanele se vor înroşi…Pământul şi fundul mărilor se vor acoperi de schelete, se vor diviza regatele, vor muri naţiuni întregi…Foamea, bolile, crimele necunoscute de lege, ce lumea nu va fi contemplat încă. Atunci vor veni inamicii lui Dumnezeu şi ai Spiritului Sfânt ce se aflǎ în interiorul omului. Cei care iau şi partea celuilalt, vor pieri de asemenea. Cei uitaţi, cei persecutaţi se vor răscula şi vor atrage atenţia lumii întregi. Vor fi ceaţă şi furtuni, munţii dezgoliţi se vor umple de păduri. Se va cutremura pământul…Milioane de oameni vor schimba lanţurile sclaviei şi umilinţelor cu foame, boli şi moarte.

Vechile drumuri se vor umple de mulţimi care vor merge dintr-un loc în altul. Cele mai bune şi mai frumoase oraşe vor pieri în foc…una, două, trei…Tatăl se va lupta cu fiul, fratele cu fratele, mama cu fiica. Viciul, crima, distrugerea corpurilor şi a sufletelor, vor domni fără limite…Familiile se vor împrǎştia…Fidelitatea şi dragostea vor pieri…Din zece mii de oameni, doar unul va supravieţui…unul nebun, dezbrăcat, înfometat şi fără forţe, care nu va şti să-şi construiască o casă, nici să-şi procure alimente… Va urla ca un lup turbat, va devora cadavre, va muşca din propria sa carne şi îl va sfida înfuriat pe Dumnezeu. Se va depopula pământul. Dumnezeu îl va lăsa din mâna sa. Deasupra lui vor fi împrăştiate doar fructele nopţii şi ale morţii. Atunci va apărea un popor necunoscut până acum care, cu mână puternică, va smulge buruienile nebuniei şi viciului şi îi vor conduce pe cei care au rămas fideli spiritului oamenilor în bătălia împotriva răului. Vor fonda o nouă viaţă pe pământul purificat de moartea naţiunilor. De-a lungul a cincizeci de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate care vor trăi fericite pentru şaptezeci şi unu de ani. În continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme…Apoi popoarele din Agharti vor ieşi din cavernele lor subterane şi vor apărea pe suprafaţa pământului.

În ultimul paragraf, în urma unei atente lecturi, Óscar Uzcategui a descoperit că Melquisedec dădea nişte date foarte exacte pentru profeţia sa. Să vedem:
Profeţia a fost scrisă de Domnul Lumii în anul 1890. Astfel că, atunci când Melchisedec spune ““pe parcursul a 50 de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate”, ne vorbeşte despre anul 1940, adică, de al doilea război mondial.

Au apărut atunci trei mari noi regate: Europa, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Apoi spune că “vor trăi fericiţi pentru şaptezeci şi unu de ani”. Adică: 1940 plus 71, ne dă 2011. Şi în acest an fatidic “în continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme”.

Ne spune astfel că suntem la porţile unui conflict mondial care va avea consecinţe oribile, nemaivăzute, şi care va dura 18 ani: din 2011 până în 2029.

Mai apoi va fi o regenerare şi va începe un nou ciclu, dar nu înainte de a a avea loc o involuţie şi distrugere, cum o spun atâtea profeţii şi religii din lume.

 

/de
, ,

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

1332375 1280x1024

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

melchisedek

 

Melchisedec, un nume înconjurat de mistere şi legende magice. Este venerat şi cunoscut în diverse culturi. În Biblie, apare citat de multe ori ca Regele Salemului, iar în tradiţia evreiască este menţionat în diverse cărţi cum ar fi Zohar şi Midrash Rabba. Este cunoscut de popoarele orientale, temut de mongoli şi venerat de lamaşii budişti ai acelor pământuri.

Prof. Dr. Ferdinand Ossendowski, un ilustru călător, om de ştiinţă şi scriitor, povesteşte următoarele în deja clasica sa operă de călătorii “Bestii, Oameni şi Zei” (1924):

În timp ce traversam într-o caravană stepele Asiei Centrale, aproape de Tzagan-Luk, ghidul mongol a strigat dintr-o dată: ” Stop, opriţi-vă!”, şi de îndată s-a aruncat de pe cămilă la pământ, murmurând clasica mantră budistă “OM MANI PADME HUM”. Ceva incredibil se petrecu în acel moment. Aerul vibra suav şi aducea cu sine un cîntec de dragoste şi pace, care ajungea direct la inimă. Pămîntul şi cerul păreau să îşi ţină respiraţia. Dr. Ferdinand Ossendowski – autorul cartii „Bestii, Oameni si Zei” Până şi animalele o percepeau: păsările coborau din zborul lor şi se odihneau, cămilele îşi ciuliseră urechile, caii rămăseseră nemişcaţi şi atenţi, câinii se opriră din lătratul lor şi yakii se întinseseră pe sol. Hamalii mongoli îngenuncheaseră şi se rugau cu ardoare în timp ce se simţea acea pace absolută: până şi vântul nelipsit din acele părţi, încetă să mai bată. Era o atmosferă extraordinară, o linişte şi o pace neobişnuite, mai ales pentru occidentali.

Când extazul colectiv se termină, mongolii îi explicară lui Ossendowski ce s-a întâmplat. Se apropiaseră de Misterul Misterelor, de regatul subteran al Regelui Lumii, chiar în momentul în care acesta era în meditaţie.
După cum probabil vă puteţi da seama, Ossendowski nu a putut obţine prea multe informaţii de la acei oameni. Acei mongoli ştiau că lamaşii pǎstrau cu aviditate secretul Regelui Lumii, şi îi pedepseau cu severitate pe aceia care divulgau aceste lucruri.

Dar, şi aici apare încă un mister, mărturisirea făcută de Ossendowski cu acea ocazie coincide foarte mult cu expunerea din cartea “Mission de l’Inde” a lui Marqués Saint-Yves d’Alveydre (1910) şi de asemenea cu povestirea altui autor mai puţin celebru, Louis Jacolliot, în “Les Fils de Dieu” şi “Le Spiritisme dans le Monde”.

Profeţia lui Melchisedec – Mongolia
Cei trei scriitori meţionaţi vorbesc despre Agharti sau Agharta, nume cu care, în limba tibetană, este denumit misteriosul regat subteran în care îşi are reşedinţa Regele Lumii.

Ossendowski povesteşte că, fiind în vizită la mănăstirea din Narabanchi, în Mongolia, a găsit o surprinzătoare profeţie lăsată de Melchisedec în acel loc pe care Geniul Pământului l-a vizitat în anul 1890. Iat-o aici:

Cu fiecare zi care trece, oamenii vor uita de sufletele lor şi se vor ocupa mai mult de corpurile lor. Corupţia cea mai mare va domni pe pământ. Oamenii se vor asemăna mai degrabă cu animalele sălbatice, însetaţi de sângele fraţilor lor. Semiluna va fi ştearsă şi adepţii săi se vor îngloda în cerşetorie şi într-un război continuu. Cuceritorii lor vor fi răniţi de soare, dar nu se vor ridica de douǎ ori; va cădea peste ei cea mai mare dintre nenorociri şi vor ajunge să fie insultaţi de celelalte popoareMelchisedec – Profetia din Tibet. Coroanele regilor, mari şi mici, vor cădea. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt… Va fi un război teribil între toate popoarele. Oceanele se vor înroşi…Pământul şi fundul mărilor se vor acoperi de schelete, se vor diviza regatele, vor muri naţiuni întregi…Foamea, bolile, crimele necunoscute de lege, ce lumea nu va fi contemplat încă. Atunci vor veni inamicii lui Dumnezeu şi ai Spiritului Sfânt ce se aflǎ în interiorul omului. Cei care iau şi partea celuilalt, vor pieri de asemenea. Cei uitaţi, cei persecutaţi se vor răscula şi vor atrage atenţia lumii întregi. Vor fi ceaţă şi furtuni, munţii dezgoliţi se vor umple de păduri. Se va cutremura pământul…Milioane de oameni vor schimba lanţurile sclaviei şi umilinţelor cu foame, boli şi moarte.

Vechile drumuri se vor umple de mulţimi care vor merge dintr-un loc în altul. Cele mai bune şi mai frumoase oraşe vor pieri în foc…una, două, trei…Tatăl se va lupta cu fiul, fratele cu fratele, mama cu fiica. Viciul, crima, distrugerea corpurilor şi a sufletelor, vor domni fără limite…Familiile se vor împrǎştia…Fidelitatea şi dragostea vor pieri…Din zece mii de oameni, doar unul va supravieţui…unul nebun, dezbrăcat, înfometat şi fără forţe, care nu va şti să-şi construiască o casă, nici să-şi procure alimente… Va urla ca un lup turbat, va devora cadavre, va muşca din propria sa carne şi îl va sfida înfuriat pe Dumnezeu. Se va depopula pământul. Dumnezeu îl va lăsa din mâna sa. Deasupra lui vor fi împrăştiate doar fructele nopţii şi ale morţii. Atunci va apărea un popor necunoscut până acum care, cu mână puternică, va smulge buruienile nebuniei şi viciului şi îi vor conduce pe cei care au rămas fideli spiritului oamenilor în bătălia împotriva răului. Vor fonda o nouă viaţă pe pământul purificat de moartea naţiunilor. De-a lungul a cincizeci de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate care vor trăi fericite pentru şaptezeci şi unu de ani. În continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme…Apoi popoarele din Agharti vor ieşi din cavernele lor subterane şi vor apărea pe suprafaţa pământului.

În ultimul paragraf, în urma unei atente lecturi, Óscar Uzcategui a descoperit că Melquisedec dădea nişte date foarte exacte pentru profeţia sa. Să vedem:
Profeţia a fost scrisă de Domnul Lumii în anul 1890. Astfel că, atunci când Melchisedec spune ““pe parcursul a 50 de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate”, ne vorbeşte despre anul 1940, adică, de al doilea război mondial.

Au apărut atunci trei mari noi regate: Europa, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Apoi spune că “vor trăi fericiţi pentru şaptezeci şi unu de ani”. Adică: 1940 plus 71, ne dă 2011. Şi în acest an fatidic “în continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme”.

Ne spune astfel că suntem la porţile unui conflict mondial care va avea consecinţe oribile, nemaivăzute, şi care va dura 18 ani: din 2011 până în 2029.

Mai apoi va fi o regenerare şi va începe un nou ciclu, dar nu înainte de a a avea loc o involuţie şi distrugere, cum o spun atâtea profeţii şi religii din lume.

  https://www.evolutiespirituala.ro/profetia-lui-melchisedec/?feed_id=93108&_unique_id=6563a220751aa

/de

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=88563&_unique_id=653769d13b789

/de