Articole

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=35675&_unique_id=64332d3c51b1c

934834 440627239367690 1724892108 n 1

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=29942&_unique_id=641f350d229df

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=29753&_unique_id=641e8c4b2428d

melchisedec

Ordinul lui Melchisedek

melchizedek

 

Melhisedec sau Malchi-tzédek – „Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.

Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, f iind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Cine este Melchizedec?


Melchizedec este un aspect al lui Christos şi o parte a Conştiinţei Creştine generale. Melchizedec este acel aspect al lui Christos ce lucrează în mod specific cu Fiinţele Luminii care se află în serviciul Pământului şi al altor planete şi locuri de la un capăt la altul al Creaţiei. În anumită măsură aceste Fiinţe ale Luminii servesc Creaţiei fizice şi Planului Divin prin încarnare şi lucrând ca profesori şi lideri spirituali. Ordinul lui Melchizedec a fost stabilit ca platformă de planificare, organizare şi ajutor de administrare în creşterea şi evoluţia spirituală. Membrii lui au ajutat la susţinerea Luminii şi îvăţăturilor spirituale deschise pentru încarnarea oamenilor de-a lungul tuturor tărâmurilor Creaţiei. Melchizedec şi Ordinul lui Melchizedec este anterior Pământului şi altor planete şi tărâmuri, după cum a fost stabilit înainte de creaţia lor şi pus pentru eventuala lor necesitate. La fel ca şi toate Fiinţele Luminii, Melchizedec nu este nici femeie, dar nici bărbat, iar tradiţionalul “El” este folosit ca şi pe Pământ într-o formă masculină. În încarnarea lui Christos pe Pământ ca şi Melchizedec acum apropape 4000 de ani, El coboară ca fiinţă spirituală şi se înalţă din nou atunci când munca lui din perioada vieţii s-a încheiat. În perioada în caretrăit a înfiinţat Preoţia  lui Melchizedec pe Pământ.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec


În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Preoţia lui Melchizedec


Preoţia lui Melchizedec a fost stabilită pe Pământ acum aprope 4000 de ani.  De atunci s-a aflat în continuu serviciu al umanităţii.

Bibliografie : Manual MELCHIZEDEK

Treptele Initierii in Ordinul lui Melchisedek:

 
Prima initiere: Botezul Luminii 
 
A doua initiere: Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec 
 
A treia initiere: Iniţierea în Preoţia lui Melchisedec  (Hirotonisirea)
 
 
____________________________________________________
Ordinul lui Melchisedec
Legende
MACHIVENTA  MELCHISEDEK
Ordinul  lui  Melchisedek
Ordinul lui Melchisedek este cunoscut in lumea spirituala sub numele de ‘’Fiii care actioneaza in situatiile de criza’’. Acest ordin desfasoara  o activitate extraordinara pe planetele care detin viata in orice sistem solar. Cand apare o problema mai serioasa sau orice incercare neobisnuita de obicei este rezolvata de un membru  din Ordinul lui Melchisedek. Acesta isi asuma o responsabilitate totala pentru a rezolva situatia aparuta. Aceasta abilitate de a rezolva situatiile de criza, precum si capacitatea de a se intrupa si de a actiona intr-un corp fizic le este specific doar lor.
           Membrii Ordinului Melchisedek au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri in colaborare cu alte fiinte superioare au ajutat mult aceasta planeta. Imediat dupa ruptura facuta de Caligastia (cand a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenti pentru planeta noastra si au detinut aceasta autoritate pana la aparitia lui Adam si Eva. Apoi cei 12 membri din Ordinul lui Mechisedek s-au reintors pe Pamant dupa caderea lui Adam si Eva si au continuat activitatea de asistenti planetari pana in momentul nasterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.
I.    Intruparea lui Machiventa Melchisedek
Dupa ce Adam si-a ratat misiunea pe aceasta planeta revelarea adevarului a fost incetinita in mileniile care au urmat. Cu toate ca rasele umane au progresat intelectual, si-au pierdut spiritualitatea, incetul cu incetul, in ciuda faptului ca aceasta era foarte solida. Aproximativ cu 3000 de ani inainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuza  in mintea omului. Cei 12 membri Melchisedek, activi pe pamant, stiau ca Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naste pe aceasta planeta, dar nu stiau exact cand se va intampla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au facut o cerere catre superiorii lor spirituli prin care cereau sa se gaseasca o modalitate de a face ca lumina adevarului sa arda din nou printre pamanteni. Acest apel a fost trimis cu urmatoarea afirmatie ‘’ conducerea situatiilor extreme in Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se afla pe deplin in mainile membrilor din ordinul Melkisedek’’. Astfel asistentii aflati pe aceasta planeta cer ajutor Tatalui Melchisedek.
           Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedek, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pamant si si-a indeplinit misiunea pana la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori in toata istoria sistemului noastru solar. El s-a intrupat pe Pamant temporar, ca fiinta de rang superior, preot al planetei. Aceasta intrupare a lui Machiventa Melchisedek s-a desfasurat langa Salem (actualul Ierusalim), in Palestina.
II.Inteleptul din Salem
Cu  1973 de ani inainte de nasterea lui Iisus, Melchisedek a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pamant. Intruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a facut in prezenta nici unei fiinte umane. A fost vazut pentru intaia oara de Amdon, un pastor chaldean , descendent al sumerienilor, atunci cand Machiaventa Melchisedek a intrat in cortul acestuia. El si-a declarat in fata acestui pastor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedek, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul si singurul Dumnezeu.
Pastorul dupa ce si-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de intrebari si apoi l-a invitat pe Melchisedek sa ia cina impreuna. Atunci a fost prima data in lunga sa cariera din univers cand Machiventa a luat masa.
A gustat hrana care trebuia sa-l sustina in cei 94 de ani cati avea de stat intr-un trup fizic.
Dupa aceea au stat de vorba , afara, privind stelele iar, Melchisedek si-a inceput misiunea vorbind despre adevarata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului si este deasemenea creatorul acestui pamant pe care locuim’’.
In cativa ani Melchidesek a adunat in jurul sau un grup format din copii, discipoli si credinciosi care  a constituit nucleul viitoarei comunitati din cetatea Salem.
Intr-un timp foarte scurt a fost cunoscut in Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, si ca inteleptul din Salem.
Cateva triburi din imprejurimile cetatii l-au numit chiar seic sau rege. Salem o fost  cetatea care dupa materializare lui Melkisedek a devenit orasul lui Iisus, fiind numit mai tarziu Ierusalim.
           Melchisedek in intruparea sa a trait printre noditi si sumerieni. Acestia aveau 1,80 inaltime si o prezenta care se impunea. El a vorbit  limba chaldeana  si inca sase limbi. Se imbraca asa cum  se imbracau  preotii canaanieni, iar pe piept purta o emblema cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru  solar care se poarta in sferele superioare de guvernare. Aceasta insigna a fost atat de sacra pentru toti cei care l-au urmat incat ei n-au incerat sa o foloseasca niciodata, iar la cateva generatii dupa plecarea sa aceasta a fost uitata.
           Makiventa a trait dupa manierele unei fiinte regale; nu a fost casatorit niciodata si nici nu a putut lasa urmasi pe Pamant. Corpul sau fizic, desi a fost construit ca sa semene cu cel al unui  barbat aflat in acel moment pe Pamant, era facut  dintr-o substanta speciala care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vietii (cel din gardina lui Adam si Eva) nu mai era valabil pe Pamant si de aceea in timpul sederii sale (94 de ani) , trupul fizic al lui Melchisedek s-a deteriorat treptat, iar inainte de a-si incheia misiunea acesta a inceput sa se dezintegreze.
           Cat timp a fost intrupat Machiventa a pastrat permanent legatuta cu toti celilalti 11 membri ai ordinului sau, dar nu a putut comunica cu alte personalitati celeste.
III)  Invataturile lui Melchisedek
Dupa zece ani de la venirea sa pe Pamant Melchisedek a infiintat scoli in Salem. S-a inspirat dupa modelul primilor preoti setiti care au trait in a doua gradina  a raiului.
           Chiar si taxa zeciuielii (a10-a parte din orice castig) introdusa mai tarziu de Avraam, unul dintre ce mai de seama ucenici ai lui Melchisedek, a fost preluata tot din traditiile si metodele vechiilor setiti.
           Melchisedek a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universala, dar a permis oamenilor  sa asocieze invatatura cu Dumnezeul galaxiei din care faceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer si ce a facut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor sai capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.
           Melchisedek a lasat lucrurile asa pentru ca si-a dat seama ca nivelul de intelegere al oamenilor era foarte redus.
           Chiar si simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedek l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii sai ca fiind cele trei imparatii: cea a oamenilor, cea a ingerilor si apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte putini dintrei ucenici au stiut ca aceste trei cercuri concentrice simbolizeaza infinitul, eternitatea si unversialitatea Paradisului. Intr-o invatatura mai extinsa a lui Melchisedek conceptul  trinitatii se regaseste in aceasta insigna.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedek a locuit mai mult de 30 de ani, au stiut multe din aceste adevaruri si le-au transmis de-a lungul timpului in familie ajungand chiar pana la Moise, Melchisedek si-a initiat ucenicii in functie de capacitatea lor de a receptiona, de a asimila si de a intelege.
O parte  din ideile despre Dumnezeu, pamant, rai, om si ingeri care se regasesc in religiile moderne isi au radacina in aceste invataturi ale lui Melchisedek.
Acest invatator mare a pus bazele unei doctrine care provaduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tata Divin. Accentele acestei invataturi aveau drept scop atragerea omului spre Adevarul Suprem  si pregatirea venirii lui Iisus, Fiul Tatalui Universal.
Melchisedek le-a spus discipolilor si ucenicilor sai ca in viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (si el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin)  se va intrupa pe Pamnt, dar el va fi nascut de o femeie.
De aceea mai tarziu multi invatatori il vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducator spiritual. Asa a pregatit, Melchisedek omenirea pentru a urma o cale monoteista si pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu cand acesta va veni sa-si indeplineasca misiunea. Mihail (Iisus) a confirmat toata invatatura lui Melchisedek cu privire la Tatal Suprem.
IV) Religia din Salem
In Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoana care lua la cunostinta sau invata cerintele lui Melchisedek si era de acord cu ele  devenea un ucenic sau discipol al sau .Aceste cerinte erau urmatoarele :
1)    Cred in El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatal si Creatorul Universal al tuturor    lucrurilor;
2)               Il accept pe Melchisedek, care are o intelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi impartasi Vointa Tatalui, nu cu sacrificiu ci cu o devotiune plina de lumina;
3)               Promit sa respect cele sapte porunci ale lui Melchisedek si sa raspandesc tuturor vestea cea buna a acestei cooperari cu Cel Mai de Sus.
Aceste afirmatii de credinta, simple si scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur si simplu ei nu puteau intelege ca se poate avea o relatie cu divinul, fara nici o pretentie din partea lui Dumnezeu, avand doar credinta .
Era mult prea inradacinata, in convingerile lor, ideea ca omul s-a nascut sub incidenta greselii fata de Dumnezeu. Sacrificiul si ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru  a-i obtine iubirea si iertarea se practica de prea mult timp, iar preotii nu au incetat niciodata sa le explice ca lucrurile stau cu totul altfel. Cele sapte porunci prezentate de Melchidedek se regasesc si in invataturile stravechi din Dalamatia (prima mare perioada de avant spiritual  a omenirii) precum si in invataturile practicate in prima si a doua Gradina a Edenului).
Aceste porunci ale religiei practicate in Salem  erau:
1)   Sa nu servesti nici un Dumnezeu in afara de Cel Mai de Sus;
2)   Sa nu te indoiesti de ideea ca doar credinta conteaza pentru salvarea eterna;
3)   Sa nu imbratisezi idei false;
4)   Sa nu omori;
5)   Sa nu furi;
6)   Sa nu comiti adulter;
7)   Sa nu-ti dispretuiesti parintii si pe cei mai in varsta.
Cu toate ca Melchisedek a interzis sacrificiul unei fiinte in interiorul cetatii, a stiut ca este foarte greu sa opreasca aceste obiceiuri vechi si a inlocuit acest sacrificiu cu ritualul painii si al vinului. El  spunea: “Melchisedek rege al Salemului, am adus painea si vinul”. Aceasta inovatie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau in afara cetatii au continuat sa practice obiceiurile cunoscute. Chiar si Avraam s-a dedat la aceste practici primitive dupa victoria lui asupra  unui alt conducator de trib.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedek a cautat sa-si realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a incercat sa schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa inlocuiasca felul de a trai a oamenilor cu altceva.
           Misiunea lui trebuia sa realizeze doua idealuri:
§  Sa  mentina vie pe Pamant credinta intr-un singur Dumnezeu;
§  Sa pregateasca calea pentru misiunea care urma sa o aiba Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedek a predat adevaruri fundamentale timp de 94 ani. In acest timp Avraam a urmat scoala din Salem in trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor invataturi si a devenit unul dintre cei mai inteligenti copii ai lui Machiventa si un discipol infocat.
V ) Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevar, dar Avraam a fost cu adevarat ales de catre Melchisedek. Acesta l-a investit pe Avraam  cu responsabilitatea de a pastra vie credinta unui singur Dumnezeu ca ceva distinct fata de credinta in mai multi zei.
A ales Palestina ca zona in care sa-si desfasoare misiunea si din dorinta  de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau in gena lor calitati specifice de conducator. In perioada intruparii lui Melchisedek, pe Pamant se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregatite pentru a primi invatatura inteleptului din Salem. Erau familii care indeplineau aceleasi conditii si printre rasa rosie, rasa galbena, descendentii anditilor din vest si nord, dar nici una din zonele in care traiau aceste rase nu era favorabila pentru viitoarea intrupare a lui Iisus  asa cum era zona de est a Marii Mediterane. Misiunea lui Melchisedek in Palestina, precum  si viitoarea  intrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinata intr-o mare masura si de situarea geografica.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizatiilor umane, comertul, calatoriile si interactiunile intre oameni se desfasurau in aceasta zona.
Stramosii lui Avram, au fost urmariti cu mult timp inainte de venirea lui Melchisedek. Se astepta aparitia unei generatii care trebuia sa se distinga prin inteligenta, discernamant si sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, indeplineau aceste conditii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legatura cu acesti copii capabili ai lui Terah explica foarte mult de ce Melchisedek  a aparut in Salem si nu in Egipt, China, India sau printre triburile din nord.
Terah cu intreaga lui familie au manifestat putin etuziasm fata de noua religie practicata in Salem. Au auzit pentru prima data de invataturile lui Melchisedek  de la Ovid, un invatator fenician, care predica aceste invataturi in cetatea  Ur unde traia aceasta familie.
Ei au parasit, la un moment  dat, cetatea Ur  cu intentia de a se stabili in cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam, care nu-l vazuse pe Melchisedek, a fost  indiferent de tot ceea ce se hotarase si i-a convins pe toti ceilalti sa se stabileasca la Haran. Stabiliti la Haran ei au continuat sa venereze zeii adusi din  Mesopotamia si foarte tarziu au inceput sa accepte un  singur Dumnezeu asa cum se provaduia in Salem.
Dupa cateva saptamani de la moartea lui Terah, tatal lui Avraam si Nahor , Melchisedek a trimis pe Jaram  Ilititul, unul dintre discipolii sai, sa-i cheme pe cei doi frati la Salem, spunandu-le ,,Veniti in Salem, unde veti auzi invataturile noastre  despre adevarul Creatorului Etern ; Iar,  prin iluminarea voastra intreaga omenire va fi binecuvantata’’  . Nahor nu a acceptat in totalitate invataturile lui Melchisedek; s-a dezis de ceilalti si a construit un oras–stat puternic care i-a purtat numele , dar Lot fiul sau, a decis sa-si urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.
Dupa ce au sosit la Salem, Avraam si Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau sa se apere de atacurile surpriza a triburilor din nord. In perioada aceea hititii, asirienii si filistinii, precum si alte grupuri faceau raiduri dese printre triburile din centrul si sudul Palestinei.
 Nu dupa mult timp de la stabilirea lor langa Salem, Avraam si Lot s-au dus in Valea Nilului ca sa cumpere hrana deoarece era seceta in Palestina. In aceasta calatorie scurta, Avraam a gasit o ruda, indepartata care se afla pe tronul tarii. L-a ajutat pe acest faraon in doua expeditii militare de mare scucces, fiind comandantul acestora. Spre sfarsitul acestei calatorii, pe Nil el si Sara, sotia sa, au locuit la palatul faraonului si atunci cand a parasit Egiptul a luat cu el o parte din prada obtinuta in cele doua campanii militare.
Avraam a avut o motivatie puternica atunci cand a renuntat la onorurile de la curtea Egiptului si s-a intors la munca spirituala inceputa de Machiventa Melchisedek. Fiind venerat chiar si in Egipt, faraonul l-a incurajat pe Avraam sa se intoarca la Salem ca sa-si indeplineasca promisiunile facute fata de Melchisedek . Avand ambitii de conducator, pe drumul de intoarcere Avraam i-a impartasit lui Lot  planul sau  prin care dorea sa cucereasca si sa supuna tot Canaanul regulior din Salem.
Lot era atras de afaceri, iar dupa o perioada de gandire s-a stabilit in Sodoma, unde s-a apucat  sa creasca si sa comercializeze animale. Lot a preferat viata de pastor celei de militar.
Reintors la Salem impreuna cu familia, Avraam a inceput sa-si perfecteze proiectele militare. In scurt  timp a fost recunoscut ca si conducator civil al Salemului si a teritoriilor din jurul cetatii si a mai fost numit conducator pentru inca sapte triburi din apropriere. Intr-adevar, i-a fost greu lui Melchisedek sa-i infranga lui Avraam  zelul si dorinta de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligandu-le astfel sa i-a cunostinta mai repede de invataturile predate in Salem.
Melchisedek a mentinut relatii pasnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar si nu a fost atacat niciodata de nici o armata. A dorit ca Avraam  sa duca o politica defensiva pentru Salem si nu i-a  aprobat niciodata ambitiile sale militare. Aceste motive  au dus la o ruptura puternica intre cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat in Hebron unde si-a stabilit cartierul general. Ceilalti regi aveau o teama excesiva fata de Avraam deoarece ei stiau ca avea o relatie apropiata cu Melchisedek .
Avraam stia de aceasta frica si astepta un moment prielnic ca sa poata ataca. Aceasta ocazie a aparut in momentul in care s-a presupus ca o parte din vecini l-au atacat pe Lot si proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam in fruntea celor sapte triburi pe care le conducea a atacat dusmanul. S-a intors victorios  din lupta si a insistat pe langa Melchisedek  ca a zecea parte din prada luata sa fie  dusa in tezaurul din Salem. Cealalta Parte din prada, adica 90 %, a luat-o in Hebron.
Dupa aceasta victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua aliante formate din 11 triburi. Nu numai ca-i plateau a zecea parte din orice castig, dar urmarea ca si cei din aproprierea cetatii sa faca la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic in Palestina prin alianta cu regele Sodomei si prin frica cu care ii controla pe ceilalti.
VI )  Intelegerea lui Melchisedek cu Avraam
Avraam intentiona  sa cucereasca intreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuata de Melchisedek care s-a opus. Cand Avraam a realizat ca nu are un fiu care sa-i succeada si-a dat seama ca planul sau nu va avea succes.
S-a intalnit cu Melchisedek, iar preotul din Salem l-a convins sa abandoneze planul sau  axat mai mult pe partea materiala si sa devina temporar un conducator spiritual propavaduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedek i-a explicat lui Avraam frivolitatea  care se afla in disputa cu alianta amoritior. I-a prezentat ce se va intampla cu acestia in cateva generatii, spunandu-i ca amortii sunt niste triburi inapoiate, care se indreapta  spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prostesti pe care le practica. Urmasii lui Avraam vor creste ca numar si calitate si astfel amortii vor fi asimilati cu usurinta.
Dupa aceasta discutie s-au intalnit la Salem, unde Melchisedek a facut o intelegere formala cu Avraam,  spunandu-i  ‘’Priveste cerul si numara stelele daca este posibil, si sa stii ca la fel de numeroasa va fi samanta ta’’ si Avraam l-a crezut pe Melchisedek. Apoi Machiventa Melchisedek i-a spus lui Avraam cum urmasii lui vor ocupa Canaanul dupa ce vor sta o vreme in Egipt.
Aceasta intelegere dintre Melchisedek si Avraam reprezinta marele legamant (de pe Pamant) dintre divinitate si omenire, prin care Dumnezeu permite omului sa faca orice crede el de cunvinta cu conditia ca acesta sa-i respecte poruncile si sa creada in promisiunile sale.
Pana atunci omul a crezut ca se poate salva doar prin munca, sacrificiu si aducand ofrande.
Melchisedek a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar avand credinta. Dar aceasta afirmatie simpla, credinta in Dumnezeu, a fost prea avansata pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat sa revina la vechile ritualuri si sacrificii, adica iertarea pacatului prin varsare de sange.
La putin timp dupa aceasta intelegere, s-a nascut Isaac, fiul lui Avraam, asa cum i-a promis Melchisedek . Dupa ce s-a nascut Isaac, Avraam s-a dus in Salem si a oficializat intelegerea cu Melchisedek prin scris, apoi intelegerea s-a facut publica, iar numele de Avram  a devenit Avraam.
Majoritatea discipoliolor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodata impusa de Melchisedek. Avraam care nu a fost de acord cu ea pana la momentul intelegerii, s-a decis sa transforme aces ritual (circumcizia) intr-un moment solemn ca o confirmare oficiala a intelegerii facute cu Melchisedek.
Dupa aceasta oficializare si prezentare publica a intelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedek, a urmat aparitia celor trei fiinte celeste in campia din Mavri. Aceste aparitii au fost reale, l-au intalnit pe Avraam si nu au nici o legatura cu inventiile relatate in episodul distrugerii Sodomei si Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.
Aceasta intelegere reprezinta reconcilierea completa dintre Melchisedek si Avraam.
Avraam si-a asumat din nou rolul de conducator civil si militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toti membri in fratia lui Melchisedek. A facut imbunatatiri majore templului din Salem si a asigurat corturi noi pentru toata scoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune scolii si a contribuit intens la perfectionarea departamentului de propaganda misionara.
A mai fost un om de afaceri inteligent si eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un barbat  pios, ci si un om intr-adevar sincer care a crezut cu toata fiinta sa in Machiventa Melchisedek.
VII)  Misionarii lui Melchisedek
Melchisedek si-a instruit elevii inca cativa ani si i-a pregatit pentru a deveni misionari. Acestia au predicat la toate triburile din jur precum si in Egipt, Mesopotamia si Asia Mica. Odata cu trecerea deceniilor, acesti invatatori au mers din ce in ce mai departe de Salem ducand cu ei invataturile lui Melchisedek. Acesti misionari au ajuns in Europa, un grup a ajuns pana aproape de insulele Feroe, in timp ce altul a traversat China si a ajuns in partea de est a Japoniei. Viata si experientele femeilor si barbatilor care s-au aventurat in Salem, Mesopotamia si zona Lacului Vam ca sa duca lumina in Emisfera Estica reprezinta un capitol plin de eroism in analele rasei umane. Insa efortul a fost atat de mare, iar tributrile erau asa de inapoiate ca rezultatele au fost vagi, fara nimic concret.
De la o generatie la alta invataturlie din Salem au fost acceptate temporar, exceptie facand Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost sustinuta niciodata cu devotiune de intreaga omenire. Cu mult timp inainte de venirea lui Iisus, invataturile lui Melchisedek au fost detronate de vechile invataturi care erau universal acceptate. O invatatura noua intodeauna este contaminata de vechile credinte.
VIII)  Retragerea lui Melchisedek
Imediat dupa ce Sodoma si Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedek s-a decis sa incheie misiunea sa de pe Pamant. Decizia sa de a-si termina acest sejur a fost influientat de urmatorii factori:
1)               Triburile din jurul cetatii au inceput sa-l priveasca ca pe un sef suprem; chiar si cei foarte apropiati se uitau la el ca la un semizeu;
2)               Intr-adevar era o fiinta supranaturala, dar oamenii au inceput sa-l venereze in exces;
3)               Apoi a dorit sa paraseasca scena activitatilor sale pamantesti inainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur ca adevarul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit in mintile discipolilor sai.
Plecarea sa a avut loc intr-o noapte, din cortul sau din Salem, cand a fost luat, dupa cum a
     ramas in mintea discipolilor sai, care seara i-au urat noapte buna, iar dimineata nu l-au mai gasit.
IX) Dupa retragerea lui Melchisedek
Disparitia brusca a lui Melchisedek a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovada de mare intelepciune cand i-a incurajat discipoli spunandu-le ca intr-o zi Melchisedek tot trebuia sa se intoarca de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta ca si-au piedut acest invatator minunat. Marea organizatie, care se constituise in Salem, aproape ca a disparut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise cand i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.
Plecarea lui Melchisedek a lasat o mare tristete in sufletul lui Avraam de care nu a scapat complet niciodata. Odata a abandonat Hebronul, deoarece renuntase la ambitia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase si Salemul deoarece asociatul sau plecase si nu mai avea cu cine sa construiasca un regat spiritual.
A plecat spre sud si s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a inchis in sine astfel ca Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, sotia sa (La scurt timp dupa ce s-a casatorit cu Sara, Avraam a auzit intr-o noapte cum Sara a pus la cale un complot impotriva sa. Aceasta frica l-a terorizat toata viata pe acest conducator brav si iscusit.) Pentru o perioada scurta de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam intr-un las.
Insa in scuri timp si-a revenit si si-a continuat misiunea spirituala trasata de Melchisedek.
In scurt timp si-a facut adepti printre filistini si printre oamenii lui Abimelic, incheind cu ei tratate. Dar s-a lasat contaminat de superstitiile lor, in special de sacrificiul primului baiat nascut. Cu toate acestea Avraam a devenit inca o data un mare conducator in Palestina. A fost venerat de toate triburile  din jurul sau si influenta lui a  continuat sa fie prezenta mult timp dupa moartea sa. In ultimii ani de viata a facut inca o calatorie la Hebron, locul in care si-a inceput activitatea si a lucrat alaturi de Melchisedek. Ultima sa actiune a fost cand a trimis niste oameni de incredere la Nahor, fratele sau, aflat la granita cu Mesopotamia, ca sa aleaga o femeie din neamul sau ca sotie pentru Isaac. In neamul lui Avraam era obiceiul ca verii sa se casatoreasca intre ei.
Avraam a murit cu credinta intr-un singur Dumnezeu asa cum l-a invatat Melchisedek in scolile din Salem, care disparusera cu timpul.
Noua generatie a inteles cu mare greutate povestea lui Melchisedek, iar in mai putin de 500 de ani foarte multi au privit aceasta poveste doar ca pe un mit. Isaac a imbratisat din tot sufletul invataturile tatalui sau si s-a hranit cu invataturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificatiile acestor traditii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedek, iar drept urmare fratii sai l-au tratat ca pe un visator.
Iosif a fost onorat in Egipt in amintirea strabunicului sau, Avraam. Desi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat  sa fie administrator civil in Egipt, fiind un credincios  fervent al lui Melchisedek si un demn urmas a lui Avraam si Isaac.
Invatatura lui Melchisedek a fost cat se poate de completa, dar preotii evrei de mai tarziu au privit documentele pastrate din acea vreme drept fanteziste si imposibile.
Ceea ce s-a pastrat in Vechiul Testament este ceea ce au introdus preotii evrei in timpul robiei din Balion. Scrierile evreiesti in care sunt prezentate vietile si activitatea lui Isaac, Iacob si Iosif sunt mult mai  apropiate de realitate decat cele referitoare la Avraam, cu toate ca si ele contin multe abateri de la faptele care s-au intamplat cu adevarat.
In schimb perioada lui Avraam a fost prezentata intentionat altfel deoarece egoul national al evreilor a suferit cumplit in timpul sclaviei lor.
Chetura, cea care este prezenta drept a doua sotie a lui Avraam, nu a fost decat o concubina. Apoi, toata averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, sotia lui de drept. Avraam nu a fost asa de batran, precum arata scrierile vechi, cand l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tanara. Aceste varste  au fost schimbate cu buna stiinta pentru a prezenta nasterea lui Isacc ca ceva miraculos.
Evreii au distorsionat si pervetit propriile traditii ca sa se ridice deasupra tuturor, considerandu-se “poporul ales’’ a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atentie aproape toate scrierile existente si au pastrat doar pe cele care il prezentau pe Avraam si alti lideri nationali ca niste fiinte net superioare celorlalti oameni. In aceste situatii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna intalnirile si conventiile lui Melchisedek cu Avraam, si au pastrat doar documentele in care se relateaza intalnirea dintre Avraam si Melchisedek dupa batalia de la Sichem, care in opinia cronicarilor prezinta marea onoare care i-a fost acordata lui Avraam.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cartii Sfinte au inteles misiunea lui Melchisedek si au scris: ,,Acest Melchisedek, preot a Celui Prea Inalt, a fost deasemenea rege al pacii, fara mama, fara tata, fara genealogie, fara a avea zile care sa se sfarseasca vreodata, dar care a facut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El ramane mereu un preot’’
X) Statutul actual a lui Machiventa Melchisedek
Toti anii in care Machiventa a fost pe Pamant ceilalti 11 membri ai grupului sau au continuat sa lucreze fara el. Cand Machiventa a considerat ca misiunea sa s-a incheiat a semnalat acet lucru si celolalti asociati ai  sai.
Acestia au pregatit imediat o metoda prin care sa-i indeparteze trupul fizic si sa-l aduca in siguranat la forma sa initiala. A treia zi dupa ce el a disparut din Salem a aparut printre cei 11 camarazi ai sai, de unde si-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr.606 din Sistemul Solar Satania.
Machiventa si-a incheiat misiunea de fiinta in carne si oase, la fel de brusc si fara nici o ceremonie ca atunci cand a inceput-o. Nici aparitia si nici disparitia sa nu au fost insotite de nici un anunt sau demonstratie neobijnuita. A fost o misiune neasteptata.. Machiventa nu si-a incheiat sejurul pe Pamant pana cand nu a primit aprobarea superiorilor sai.
El a continuat sa priveasca cu mare interes actiunile descendentilor acestor oameni, care au crezut in invataturile lui cand a trait in trup. Numai urmasii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia scolii din Salem.
Acelasi Melchisedek a colaborat 19 secole la rand cu multi profeti si initiati, incercand astfel sa mentina treze adevarurile invataturii din Salem, pana cand va sosi timpul lui Iisus.
Cu mai putin de 1.000 de ani in urma, acelasi Machiventa Melchisedek, candva inteleptul din Salem, a fost prezentat pe Pamant, in mod invizibil, pe o perioada de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedek, una dintre cele mai speciale fiinte care a avut vreodata legatura cu istoria Pamantului. A fost o personalitate destinata sa joace un rol important in experienta viitoare a acestei lumi asimetrice si extraordinare.

 Invataturile lui Melchisedek in Orient

I.  India   Vedica   
In perioada lui Melchisedek, India era o tara cosmopolita care in scurt timp a ajuns sub dominatia politica si religioasa a invadatorilor arieni, din nord si vest. Cateva regiuni din partea nordica si vestica a peninsulei au fost ocupate de acesti arieni.  Acesti invadatori au adus cu ei si obiceiurile lor legate de divinitate. Practicile lor religioase erau foarte asemanatoare cu cele ale inaintasilor, unde tatal era privit ca un preot, iar mama ca o preoteasa si vatra familiei era folosita drept altar. Treptat, cultul vedic s-a aflat intr-un proces de transformare si dezvoltare, sub directa obladuire a castei brahmanilor, care erau preoti-profesori si care treptat au preluat controlul asupra extinderii acestui cult. Cand misionarii din Salem au ajuns in nordul Indiei, tara se afla deja sub influenta celor treizeci si trei de zei adusi de arieni.
Politeismul acestor arieni reprezenta o degenerare a monoteismului lor timpuriu, cand triburile s-au unit si au preluat zeul fiecarui trib.  Acest  transfer al monoteismului si trinitarianismului original pe care l-au practicat vechile populatii din Mesopotamia s-a aflat intr-un proces de resuscitare in primele secole din al doilea mileniu inainte de Iisus. Multi zei au fost asezati sub conducerea a trei mari zei: Dyaus pitar, zeul suprem, Indra, tumultosul zeu al aerului si Agni, cel cu trei capete de foc, zeul pamantului. Acestia au reprezentat la inceput trinitatea.
Agni, cel mai veghi dintre zei, a fost considerat adesea ca tata suprem al intregului panteon de zei. Zeul suprem, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost deseori destituit in batalia teologica care s-a dat intre preotii brahmani si invatatorii din Salem. Brahman a fost considerat principala energie divina din intregul  panteon vedic.
Misionarii din Salem au propavaduit invataturile lui Melchisedek, au vorbit despre Dumnezeu Unul, Cel Mai de Sus. Desi  aceasta prezentare nu era in dizarmonie cu statutul lui Brahma-Tatal, ca sursa a tuturor zeilor, invatatura din Salem a intrat intr-o contradictie directa cu dogmele, traditiile si invataturile preotilor brahmani deoarece principiul esential al invataturii din Salem nu accepta ritualul.de nici un fel. Niciodata preotii brahmani nu ar fi acceptat invatatura din Salem, care sustinea salvarea prin credinta, fara un favor anume din partea lui Dumnezeu, obtinut prin ritualuri si ceremonii de sacrificiu.
Negarea acestei invataturi a lui Melchisedek, care prezenta si sustinea increderea deplina in Dumnezeu, precum si posibilitatea de a te salva prin credinta, a fost un punct de referinta in viata Indiei din acele timpuri. Misionarii din Salem au contribuit mult la slabirea credintei in toti acei zei vedici, dar conducatorii, preotii vedici, au refuzat sa accepte invatatura lui Melkisedek, care propavaduia o credinta simpla, intr-un singur Dumnezeu.
Brahmanii au adunat scrierile lor sacre in ceea ce se cunoaste astazi ca fiind Rig-Veda, una dintre cele mai vechi si mai sacre carti. Acest efort a fost facut pentru a combate pe invatatorii din Salem. A doua, a treia si a patra parte din Vede urmarea sa cristalizeze, sa dea o forma finala si sa fixeze ritualurile lor de acceptare si de sacrificiu. Au fost scrise pentru oamenii acelor vremuri. Partea buna a acestor scrieri este ca ele sunt la fel de frumoase in concept si la fel de adevarate in intelegere ca oricare alte scrieri care se refera la spiritualitate. Din pacate aceasta religie superioara la inceput a fost contaminata de mii si mii de superstitii, culte si ritualuri preluate din sudul Indiei, transformandu-se progresiv in cel mai variat sistem teologic pe care l-a produs omul vreodata. O examinare atenta a Vedelor va scoate la iveala unul dintre cele mai mari si lipsite de valoare concepte care se refera la divinitate.
II.Brahmanismul
In momentul in care casta preotilor brahmani a devenit esenta sistemului religios in India, acest ordin social a constituit un handicap puternic pentru progresul invatatorilor din Salem in aceasta zona. Aceasta casta a esuat in misiunea sa de a salva rasa ariana, dar a avut succes in perpetuarea brahmanismului, care ca si clasa sociala de frunte, a mentinut hegemonia religiosa in India pana in zilele noastre.
In efortul ei disperat de a urca pe scena ierarhiei religioase si de a distruge expansiunea celorlalte rase, casta brahmanilor a cautat sa fie deasupra tuturor. Ei au crezut ca sacrificarea ideii de trinitate era foarte eficienta si s-a realizat pe deplin pentru a obtine puterea pe care au dorit-o.  Atfel ei au decretat doua principii esentiale cu privire la divinitate: Brahman este totul, incluzand si idea trinitatii si  ca Brahman este preotul suprem.
In nici o alta parte de pe planeta preotii nu si-au arogat drepturi atat de mari, considerandu-se asemenea zeilor pe care ii reprezentau, cum s-a intamplat in India. Ei au mers atat de departe cu aceste prerogative, atfel incat tot acest sistem religios, atat de periculos, s-a prabusit inainte ca el sa cuprinda popoarele din jurul Indiei, care erau mai mult sau mai putin civilizate. Acest sistem Vedic al preotimii s-a intepenit si s-a inecat in propria lui inertie si in pesimism.
Casta brahmanilor nu a putut sa perpetueze singura sistemul religios si cultural al arienilor, de aceea a aparut, la un moment dat, o perioada de disperare si lipsa de speranta. In timpul acestor zile negre au aparut multe culte care erau ateiste, propavaduiau o salvare care se putea obtine doar prin efortul propriu al oamenilor.
Mai tarziu, aceste vremuri nefericite au dat nastere unor compilatii care stau la baza religiei hinduse si a Upanisadelor.
In eforturile lor de a se proteja, brahmanii au refuzat sa-l recunoasca pe Dumnezeu  Unul, cel prezentat de Melchisedek.
Budismul a aparut in India in perioada in care au fost scrise Upanisadele. In ciuda succesului pe care l-a avut timp de o mie de ani, el nu a putut inlocui hinduismul. El a prins mai mult in nordul Indiei, inainte ca islamismul sa-si faca aparitia.
III.         Filozofia Brahmanilor
Cu toate ca apogeul brahmanismului a fost aproate in totalitate religios, el a fost si unul dintre cele mai nobile cunoasteri ale mintii omenesti, atat in filozofie cat si in metafizica. Cand a inceput sa descopere realitatea finala, mintea unui indian nu s-a oprit pana nu a speculat aproape toate fazele teologiei, mai putin conceptia dualitatii care a fost esentiala: existenta unui Tata Universal pentru toate fiintele din univers, precum si realitatea necesara evolutiei: nevoia de a experimenta pentru cel care cauta sa devina ca Tatal Suprem, cel care cere copiilor sai sa fie perfecti, asa cum este si El.
In acele timpuri, in conceptia brahmana exista intr-adevar ideea de absolut. A fost o credinta care privea fiinta ca pe ceva absolut, chiar infinita, dar acest concept a fost in mare parte deposedat de atributele unei personalitati anume si astfel nu a fost experimentat de practicantii religiosi.
Brahman-Narayana a fost inteles ca Absolut, Infinitul Este, potentialitatea creatoare primordiala din Cosmos, insasi existenta universala prin care se manifesta potentialul intregii eternitati. Filozofii acelor zile ar fi putut avansa in conceptia ideii de Dumnezeu. Ar fi putut sa-l inteleaga pe Brahman ca pe un partener si creator in acelasi timp, ca pe o personalitate care este apropiata de fiintele pe care el insusi le-a creat si care se afla pe drumul lung al evolutiei. Daca ar fi continuat in acest fel, aceasta invatatura ar fi devenit cea mai avansata prezentare a lui Dumnezeu care s-a facut vreodata pe Pamant.
Etapele conceptul “O Suprafiinta Universala”, ca totalitate care insumeaza toate existentele unei fiinte, a apropiat  filozofii indieni de adevarul Fiintei Supreme, dar ei au pierdut acest adevar pentru ca au impiedicat orice apropiere personala, rezonabila sau rationala in evolutia care duce spre realizarea acestui efort monoteist al lui Brahman-Narayana, ramanand doar o teorie.
Karma, ca principiu al cauzalitatii, este, din nou, foarte aproape de sintetizarea tuturor actiunilor din timp-spatiu, care pot avea repercursiuni in prezenta lui Dumnezeu cel Suprem; dar acest principiu n-a prezentat niciodata posibilitatea unei fiinte religioase de a realiza personal starea suprema a lui Dumnezeu. Postulatul era prezentat ca o ultima predare a tuturor personalitatilor unei Suprafiinte.
Filozofia brahmana a aproximat multe din realitatile universului si s-a apropiat de numeroase adevaruri cosmice, dar de asemenea a cazut victima, destul de des, erorii de a distinge intre cateva din nivelele realitatii cum ar fi absolutul, transcendentalul si tot ceea ce este finit.
A esuat in posibilitatea de a lua in calcul ca ceea ce este finit, la nivel absolut este iluzoriu, dar poate fi absolut real la un nivel finit.
IV. Religia hindusa
Cu trecerea secolelor in India, populatia s-a intors la un sistem religios bazat pe ritualurile Vedice vechi, care fusesera modificate de invataturile misionarilor lui Melchisedek, si au fost instituite de casta brahmanilor. Aceasta religie, cea mai veche si cosmopolita din intreaga lume, a cunoscut mai tarziu cateva schimbari ca raspuns la budism si jainism, iar mult mai tarziu au aparut influentele mahomedanismului si ale crestinismului.
In prezent, teologia hindusa prezinta patru trepte lae Divinitatii:
1). Brahman-Absolutul-Infinitul unic;
2). Trimurti, Trinitatea Suprema in hinduism. In aceasta asociere, Brahma, primul membru, este privit ca cel care s-a creat  pe sine din Brahman-infinitul. Pe Brahma s-a costituit conceptul de Tatal Universal. De asemenea Brahma se identifica cu destinul.
Cel de-al doilea membru este Shiva, iar cel de-al treilea este Vishnu. Ei au aparut in primul mileniu dupa Iisus. Shiva este Domnul vietii si al mortii, zeul fertilitatii, si maestrul distrugerii. Vishnu este extrem de popular si are mult de a face cu credinta ca se intrupeaza periodic intr-o fiinta umana. In aceste fel, Vishnu devine real in imaginatia indienilor. Shiva si Vishnu sunt considerati, fiecare, deasupra celorlalti.
3). Divinitati vedice si post-vedice. Multi dintre stravechii zei arieni, cum ar fi Agni, Indra, si Soma sunt imediat sub cei      trei membrii din Trimurti. Multi dintre zeii adaugati la inceputuri in India Vedica, au fost incorporati si ei in panteonul hinduist.
4).Semizeii: supraoameni, semizei, eroi, demoni, fantome, spirite rele, zane, monstrii, spiridusi si mult mai tarziu sfinti.
Cu toate ca hinduismul a esuat, cu mult timp in urma, in incercarea de a lumina poporul indian, in general este o religie toleranta. De fapt, in linii mari s-a dovedit a fi cea mai adaptabila si dezorganizata religie care a aparut pe Pamant. De asemenea este capabila de schimbari nelimitate si poseda cea mai neobisnuita felxibilitate in practicile sale; de la cele mai inalte speculatii semimonoteiste ale lui Brahman, pana la practicile primitive si insotite de tot feluri de fetisuri ale credinciosilor ignoranti, care sunt lipsite de calitate.
Hinduismul a supravietuit pentru ca este o parte esentiala din structura sociala a Indiei. Nu are o ierarhie care poare fi deranjata sau distrusa; el face parte din viata oamenilor. Are conditii de adaptabilitate si schimbare cand este vorba de culte superioare si arata o atitudine toleranta cand e vorba sa adopte alte religii. Guatama Buddha si chiar Iisus au fost recunoscuti ca incarnari a lui Vishnu.
Astazi, in India, se simte o mare nevoie de a prezenta invatatura lui Iisus, imparatia lui Dumnezeu si a Fiului Sau, si in consecinta fratia tuturor oamenilor, care se realizeaza personal, prin practicarea iubirii si prin seviciul in slujba celorlalti. In India exista o structura filizofica, exista o baza religioasa, este nevoie doar de o stimulare care sa vitalizeze si sa faca mai dinamica practicarea iubirii, asa cum este prezentata in invatatura originala a Fiului, care in prezent este devastata de dogmele si doctrinele occidentale, care au tendinta sa pastreze doar pentru ei ceea ce a facut Fiul Omului pe Pamant.
V.  Lupta pentru adevar in China
Asa cum misionarii din Salem au trecut prin Asia, imprastiind invatatura lui Dumnezeu, precum si salvarea prin credinta, tot asa ei au preluat multe din filozofia si religia diferitelor tari prin care au trecut. Dae invatatorii autorizati de Melchisedek si de succesorii acestuia nu s-au dezis de adevarul lor; ei au ajuns la toate popoarele din continentul Euroasiatic. Aceasta s-a intamplat la jumatatea celui de-al doilea mileniu inainte de Christos. Aproximativ cu o suta de ani inainte de aceasta perioada, Salamitii si-au stabilit cartierul general in China. Acolo au pregatit invatatorii chinezi in toate domeniile rasei galbene.
Consecinta directa a acestei invataturi a fost forma de inceput a Taoismului care a aparut in China, o religie mult, mult diferita de religia de astazi care poarta acelasi nume. Taoismul din acele timpuri s-a creat avand in componenta sa urmatorii factori:
1). O ramasita din invataturile lui Singlanton (un mare intelept din prima mare perioade de avant spiritual pe care l-a cunoscut omenirea), care persistau in conceptul lui Shang-ti, Dumnezeu din ceruri. In timpul lui Singlanton poporul chinez a devenit, in aparenta, monoteis. Ei si-au concentrat practica religioasa pe Adevarul Unic, cunoscut mai tarziu ca Spiritul din Cer, Conducatorul Universal. Rasa galbena niciodata nu a renuntat complet la acest concept de baza, cu privire la Divinitatea Suprema, pe de alta parte in secolele care a urmat, multi zei si spirite secundare au facut parte din religia ei.
2). Religia Celui Mai de Sus, Creatorul Divin, venita din Salem, care si-a prezentat conceptul religios, ca un raspuns la credinta omului; dar este perfect adevarat, ca in perioada in care misionarii lui Melchisedek au patruns pe pamanturile rasei galbene, mesajul lui original, asa cum fusese cunoscut in zilele cand Machiventa traia in Salem, a fost schimbat foarte mult.
3). Conceptul lui Brahman-Absolutul din filozofiile indiene, combinat cu dorinta de a scapa de tot ceea ce este rau. Probabil ca influenta cea mai putin relevanta in partea de est a Asiei, cand se predica religia din Salem, a fost exercitata de invatatorii indieni, care practicau credintele Vedice.
Aceasta combinatie de credinte care s-a transmis pe pamanturile rasei galbene, sta la baza doctrinei filozofiei religioase din aceste zone. In Japonia acest proto-Taoism a fost cunoscut sub numele de Shintoism si in aceasta tara, care era departe de Salem, oamenii au invatat despre intruparea lui Machiventa Melchisedek, care a stat pe Pamant in numele lui Dumnezeu si pentru a ajuta omenirea sa nu se indeparteze de el.
Mai tarziu, toate aceste credinte au fost confundate si considerate, in China ca un cult al stramosilor. Insa chinezii n-au cazut niciodata sub influenta preotimii. Rasa galbena a fost cea dintai rasa care a trecut de la sevitutea barbara, la o civilizatie asezata; toate acestea s-au datorat si faptului ca a fost prima rasa care a ajuns la o anumita libertate in ceea ce priveste frica fata de zei, fantome sau fata de moarte. China s-a indreptat spre esec pentru ca nu a continuat sa progreseze pe drumul inceput, atunci cand s-au emancipat in relatia cu preotii; a cazut intr-o eroare la fel de mare cum au facut si altii: a preluat doar ceea ce au facut stramosii si nu au mers inainte in cautarile lor.
 

VI.        Lao-tse si Confucius
Aproximativ cu sase sute de ani inainte de venirea lui Iisus, Melchisedek plecase, renuntase la intruparea sa, iar puritatea invataturii sale a fos contaminata, in exces, de vechile credinte existente. A fost o perioada in care misiunea predecesorului lui Iisus (Melchisedek) se aflase in pericol de esuare. In aceasta situatie, printr-o combinatie spirituala  armonioasa si neobisnuita a odinelor spirituale, responsabile cu ceea ce se intampla pe Pamant, aceasta planeta a cunoscut o prezentare variata si in cea mai mare parte ciudata a adevarului religios. Prin participarea unor invatatori pamanteni, grupati intr-o organizatie, invatatura din Salem a fost readusa la viata si apoi prezentata oameniol. Astazi sunt mai multe scrieri din vremea aceea.
Acest secol de progres spiritual a fost unic in felul sau. S-a bucurat de prezenta unor invatatori, care aveau o mare religiozitate, practicau o morala de o inalta tinuta si erau filozofi adevarati. Ei au trait peste tot in lume, acolo unde civilizatia a inceput sa se manifeste pe deplin. In China, doi dintre cei mai proeminenti invatatori au fost Lao-tse si Confucius.
Lao-tse a preluat direct din traditiile din Salem, atunci cand a declarat ca Tao este Prima Cauza a tuturor lucrurilor. Lao a fost un om cu o mare viziune spirituala. El spunea: “destinul etern al omului este uniunea cu Tao, Dumnezeul Suprem si Regele Universal”. Intelegerea sa fata de actul final arata ca era cat se poate de reala. El scisese: “ Unitatea izvoraste din Tao Absolut, si din Unitate apare Dualitatea Cosmica, iar dintr-o astfel de Dualitate, Trinitatea intra imediat in existenta si Trinitatea este sursa primordiala a tot ceea ce este realitate.” “Intotdeauna tot ceea ce este realitate se afla intr-un echilibru permanent intre posibilitatile si realitatile Cosmosului. Acestea sunt armonizate la nesfarsit de spiritul divin.”
De asemenea, Lao-tse a facut una din primele prezentari a necesitatii de a practica binele atunci cand tie nu ti se aplica binele: “Bunatatea produce bunatate, dar cineva care este intr-adevar bun, chiar si atunci cand i se face ceva rau el ofera tot bunatate.”
El a vorbit despre intoarcerea omului la Creator si a creionat viata unei fiinte umane ca fiind o personalitate noua, aparuta din posibilitatile oferite de Cosmos, in timp ce moartea a prezentat-o ca o intoarcere acasa a acestei fiinte create. El a tratat credinta adevarata intr-un mod neobisnuit, putand fi comparata cu “atitudinea unui copilas”.
El a inteles foarte bine telul Divin, despre care a scris urmatoarele: “Divinitatea Absoluta nu face eforturi nemaivazute, dar intotdeauna este victorioasa; nu forteaza omenirea, dar intotdeauna este pregatita pentru a raspunde celor mai curate dorinte ale sale; vointa lui Dumnezeu este intotdeauna plina de rabdare si eterna in exprimare deoarece in mod inevitabil se va manifesta”. Celor care erau profund religiosi si sinceri in exprimarea si manifestarea adevarului suprem le-a spus ca este o binecuvantare mult mai mare ca sa dea decat sa primeasca. “Omul care este bun cauta sa nu tina adevarul doar pentru el, ba mai mult, face un efort ca sa aduca aceste bogatii la care a ajuns, in fata semenilor sai, indeplinind astfel adevarul.Vointa lui Dumnezeu cel Absolut aduce intotdeauna beneficii, niciodata nu distruge; intentia unui credincios adevarat este intotdeauna o decizie, dar niciodata o constrangere.”
Invatatura lui Lao-tse prezenta non-rezistenta, iar diferenta pe care o facuse intre decizie si constrangere a fost pervertita mai tarziu ajungandu-se la urmatoare credinta: “considera, executa si nu te gandi la nimic.” Lao-tse n-a vorbit niciodata despre o asemenea eroare, mai mult, non-rezistenta pe care a predicata-o a fost un factor esential in dezvoltarea tendintelor pacifiste de mai tarziu ale poporului chinez.
Popularul taoism din zilele noastre are foarte putin in comun cu demnitatea sentimentelor si cu conceptele cosmice ale vechilor filozofi care le-au exprimat. Adevarul pe care acestia il stiau era: Credinta intr-un Dumnezeu Absolut este sursa acelei energii divine care va reface lumea, cu ajutorul careia omul va merge spre uniunea spirituala cu Tao, Divinul Etern si Creatorul Absolut al universurilor.
Confucius (Kung-Fu-tse) a fost un contemporan mai tanar al lui Lao-tse.Invataturile lui aveau la baza cele mai bune traditii legate de morala din luga istorie a rasei galbene. De asemenea a fost influentat si de traditiile, ramase vii, pe care le practicasera misionarii din Salem. Munca sa de lider spiritual a fost depusa pentru a compila vorbele intelepte ale vechilor filozofi.
In timpul vietii a fost un invatator caruia nu i s-a recunoscut munca, a fost chiar respins, dar scrierile si invataturile sale au exercitat, in China si Japonia, cea mai mare influenta care s-a vazut vreodata. Confucius a impus printre samani o maniera noua prin care moralitatea ia loc magiei, dar a refacut prea bine; a creat un nou obiect de venerare, care se practica si astazi: respectul exagerat pentru conducatorii stravechi.
Invataturile lui Lao-tse s-au pastrat doar printre cativa adepti din Orient, dar scrierile lui Confucius intotdeauna au stat la baza moralitatii si culturii pentru aproximativ o treime din populatia intregii planete. Aceste precepte ale lui Confucius, desi duc mai departe tot ceea ce a fost mai bun in trecut, intr-o oarecare masura au fost nefavorabile spiritului chinezesc, care este aventuros si explorator. Influenta acestor doctrine a fost combatuta, insa fara succes, de efortul imparatesc al lui Ch’in Shih Huang Ti si de invataturile lui Mo Ti, care a proclamat o convietuire frateasca bazata, nu pe datoria etica, ci pe dragostea lui Dumnezeu. A incercat sa restabileasca si sa reactualizeze vechile scrieri ale inaitasilor pentru a prezenta un nou adevar, dar invataturile sale au pierdut in fata discipolilor lui Confucius care erau mult mai tari in credinta.
Ca multi alti invatatori morali si spirituali, Confucius si Lao-tse au fost zeificati de discipolii lor, deoarece in China au urmat epoci intunecate, care s-au suprapus cu perioada in care credinta taoista a fost pervertita si a inceput declinul acesteia, fiind urmata de aparitia misionarilor budisti din India.
In perioada acestor secole, caracterizata de o spiritualitate decadenta, religia rasei galbene a degenerat intr-o teologie ingusta care a fost insotita de demoni, dragoni si spirite rele, toate indicand reintoarcerea fricii in mintea celor care nu erau luminati. Astfel China, care candva s-a situat in fruntea societatii umane, deoarece practica o religie avansata, a cazut. S-au indepartat de calea care ducea la adevarata Constiinta Divina, indispensabila unui progres real.
VII.     Gautama Siddhartha
In India a existat un alt mare invatator contemporan cu Lao-tse si Confucius. Guatama Siddhartha s-a nacut in secolul sase inainte de Hristos, in provincia Nepal din nordul Indiei. Discipolii sai l-au prezentat, mai tarziu, ca fiind fiul unui conducator foarte bogat, dar in realitate a fost presupusul mostenitor al unui sef minor, care guverna o vale mica si izolata din sudul muntilor Himalaia.
Guatama a formulat teoriile care stau la baza filozofiei budiste dupa sase ani de practica yoga, care nu i-a adus nici un rezultat. Siddhartha a dus o lupta reala, dar fara nici un rezultat, impotriva sistemului de caste care luase amploare in India.
Acest profet, un print tanar, a fost o aparitie uimitoare printre oamenii acelor zile. El s-a departat de practica prin care omul isi cauta salvarea personala in mizerie si suferinta. Si-a sfatuit discipolii sa-i duca invatatura lumii intregi.
Invataturile lui Gautama au venit ca ceva proaspat si revigorant printre confuzia si credintele care se practicau in India. A condamnat zeii, preotii si sacrificiile lor, dar a esuat in intelegerea personalitatii lui Unul cel Universal. A depus un efort nobil ca sa-l faca pe om sa renunte la frica, sa se simta acasa si mult mai bine in marele univers in care ne aflam cu totii. Esecul sau reiese din neputinta de a arata oamenilor calea spre casa divina reala si spre scopul unei vieti eterne.
Gautama a fost un profet adevarat, fiind atent la educatia pe care i-a dat-o Godad Heremitul. Acesta avea o invatatura bazata pe cea din Salem: salvarea prin credinta. Godad a fost urmasul unei familii in care niciodata nu s-a renuntat la obiceiurile practicate de misionarii lui Melchisedek.
Gautama a infiintat la Benares o scoala; doi ani dupa ce si-a deschis scoala, Bautan, un elev de-al sau i-a vorbit despre obiceiurile misionarilor din Salem si despre intelegerea lui Melchisedek cu Avraam. Deoarece Siddhartha nu avea un concept foarte clar despre Tatal Universal, a preluat astfel o pozitie avansata pentru acea vreme –salvarea prin credinta- un crez simplu.
S-a autoproclamat adeptul credintei budiste in fata discipolilor si a inceput sa-si trimita elevi, in grupuri de cate 60 de oameni, ca sa propavaduiasca printre oamenii din India: “vestile cele bune, care prezinta salvarea printr-o credinta libera a tuturor oamenilor, indiferent din ce clasa sociala provin, care pot obtine fericirea suprema prin credinta intr-o moralitate inalta si prin dreptate.”
Sotia lui Gautama a crezut in invatatura sotului sau si a infiintat un ordin de calugarite. Fiul sau i-a devenit succesor si a extins foarte mult acest cult. Gautama a inteles ideea de a te salva prin credinta, dar in ultimii ani de viata a fost cam indecis in a respecta invatatura din Salem. Spre sfarsitul vietii ultimile sale cuvinte au fost: “Practicati orice pentru salvarea personala.”
Cand a facut aceasta declaratie, invatatura lui Gautama, care propavaduia salvarea universala, fara sacrificiu, tortura, ritualuri si fara preoti, a fost o conceptie revolutionara si surprinzatoatre pentru acele vremuri. A fost o revelatie, o prezentare neobisnuita a invataturilor din Salem. Invatatura lui Gautama a oferit un ajutor milioanelor de suflete disperate. Fara sa fie supusa unor perversiuni grotesti, in secolele care au urmat, aceasta invatatura este inca speranta a milioane de suflete.
Siddhartha a dus mai departe adevarul si acesta a supravietuit pana astazi in religia moderna care-i poarta numele. Buddhismul modern nu prezinta mai corect invataturile lui Gautama Siddhartha decat o face crestinismul cu invataturile lui Iisus.
VIII. Credinta budista
A deveni budist inseamna a practica credinta ca pe o profesie publica absoluta recitand: “Imi gasesc siguranta in Buddha, imi gasesc siguranta in invatatura sa, imi gasesc siguranta printre fratii mei.”
Budismul isi are originile intr-o persoana istorica si nu intr-un mit. Discipolii l-au numit pe Gautama, Sasta, care inseamna maestru sau invatator. Cu toate ca el nu si-a atribuit nimic supranatural, precum nici invataturilor sala, discipolii sai, inca destul de devreme, l-au numit Cel luminat, Buddha; iar mai tarziu i-au spus Sakyamuni Buddha.
Invatatura originala a lui Buddha avea la baza patru adevaruri morale:
a). Realitatile nobile ale suferintei;
b). Originile suferintei;
c). Anihilarea suferintei;
d). Calea prin care se poate anihila suferinta.
Legatura dintre doctrina suferintei si calea care duce la posibilitatea de a scapa de aceasta suferinta s-a facut prin filozofia celor opt cai: vizualizarea corecta, dorintele, exprimarea, comportamentul personal, vocatia, efortul, constiinta si contemplatia. Intentia lui Gautama nu a fost aceea de a incerca sa distruga orice efort, dorinta sau emotie in drumul spre a scapa de suferinta; de fapt invatatura lui a prezentat fiintei umane o alta perspectiva, prin care a incercat sa arate ca obiectivele materiale si idealurile de scurta durata nu dau nici un rezultat daca nu se foloseste intreaga speranta si toate dorintele pe care le nutrim.
Cele cinci porunci ale lui Gautama au fost:
a). Sa nu ucizi;
b). Sa nu furi;
c). Sa nu te atasezi de nimic;
d). Sa nu minti;
e). Sa nu bei bauturi care te intoxica.
 Siddhartha a crezut cu tarie in nemurirea omului; insa filozofia sa a avut intelegere numai pentru o parte din continuitatea fiintei. Niciodata nu a definit cu claritate ceea ce a vrut sa spuna prin conceptul de Nirvana. In realitate teoria prin care fiinta umana experimenteaza in timpul unei vieti ar fi putut accepta ideea ca o data ce s-a incheiat aceasta existenta nu urmeaza o anihilare completa.
Conform invataturior originale ale lui Gautama, salvarea se obtine prin efort uman, fara ajutor divin; nu exista un loc anume pentru a te putea salva. In efortul sau, Gautama a incercat sa minimalizeze superstitiile existente in India. A incercat sa intoarca omul de la credintele gresite, potrivit carora salvarea fiintei este ceva magic. In acest efort, el a lasat o usa deschisa urmasilor sai, care au dat o interpretare gresita invataturii sale.
Discipolii sai considerau ca adevarata fericire se afla intr-o stransa legatura cu inteligenta si entuziasmul unui caracter care are idealuri ce pot fi atinse doar prin efort. Aceste idealuri fac parte dintr-un progres cosmic real.
Marele adevar afirmat de invatatura lui Siddhartha se refera la existenta unui univers al dreptatii absolute. El a prezentat cea mai buna filozofie a ateismului care a fost inventata vreodata de om. A fost un umanist ideal si a separat total credinta sa de superstitie, ritualuri magice si de frica fata de stafii si demoni.
Principala slabiciune a invataturii budiste originale a fost lipsa unui serviciu social altruist. Mult timp, comunitatea budista a fost o comunitate de elevi-invatatori si nu o comunitate de credinciosi. Guatama a interzis discipolilor sai sa primeasca bani, si de aceea a cautat sa previna tendintele de a urca ierarhic in practica religioasa. Gautama insusi a fost o fiinta pe deplin sociala; intr-adevar viata lui a fost mult mai impresionanta decat predica lui.
IX.  Raspandirea budismului
Budismul a avut succes deoarece proclama salvarea prin credinta in Buddha, Cel Iluminat. In estul Asiei, adevarata invatatura a lui Melchisedek a fost prezentata cel mai bine de aceasta religie. Dar budismul nu a fost acceptat ca religie de catre oameni pana cand nu a intrat sub protectia monarhului Asoka, care, dupa Akhenaton in Egipt, a fost unul dintre cei mai remarcabili conducatori civili din perioada Melchisedek-Iisus (perioada care cuprinde incheierea vietii pamantene a lui Melchisedek si momentul in care se naste Iisus). Asoka a construit un mare imperiu in India prin propaganda misionarilor budisti. Timp de 25 de ani a initiat si a trimis in intreaga lume, in cele mai indepartate locuri, peste 17.000 de misionari. Intr-o singura generatie a facut din budism religia dominanta pentru jumatate din civilizatiile cunoscute. Foarte devreme budismul s-a impus in Tibet, Kashmir, Ceylon, Burma, Jawa, Siam, Coreea, China si Japonia. General vorbind, a fost o religie mult superioara tuturor religiilor existente sau celor pe care le-a inlocuit.
Raspandirea budismului din India, locul unde a aparut, in toata Asia este una dintre cele mai incitante povesti despre devotiunea spirituala si despre perseverenta sincera a misionarismului, care s-a facut vreodata de niste credinciosi. Invatatorii evangheliei lui Gautama n-au fost doar curajosi, facand fata pericolelor pe care le-au avut de intampinat in drumul lor, dar au traversat continentul asiatic, dincolo de Marea Chinei si au dus mesajul credintei lor tuturor oamenilor. Insa budismul nu a fost perceput prea mult timp ca o simpla doctrina, creata de Gautama, dimpotriva a fost privit ca o invatatura miraculoasa care in cele din urma a facut din el un zeu.
Mai tarziu, budismul a fost influentat de taoism in China, de shintoism in Japonia si de crestinism in Tibet. Treptat, budismul a decazut in India, iar dupa o mie de ani a disparut. A fost influentat iremediabil de brahmanism, iar mai tarziu a fost influentat de islamism, in timp ce, in cea mai mare parte a Orientului a degenerat intr-un ritual pe care Gautama Siddhartha niciodata nu l-ar fi recunoscut.
In sudul Asiei invataturile fundamentaliste ale lui Siddhartha au persistat in Ceylon, Burma si Indochina. Aceasta invatatura fundamentalista este diviziunea Hinayana a budismului, care se aliaza invataturii originale si care propavaduieste retragerea din lume.
Inainte de a esua budismul in India, discipolii chinezi si indienii din nord au inceput sa dezvolte invatatura Mahayana sau “Marea Cale” a salvarii, in contrast cu puritanii din sud care sustineau invatatura Hinayana sau “Calea Mica”. Invataturile mahayaniste au pierdut prin limitarile sociale ceea ce au castigat prin doctrina budista; de atunci aceasta diviziune nordica a continuat sa evolueze in China si Japonia.
Astazi budismul este o religie vie, in plina evolutie, deoarece are succes printre aderentii sai si in conservarea valorilor   morale. Aceasta invatatura incurajeaza calmul si autocontrolul, pune la loc de frunte serenitatea si fericirea, lucreaza mult ca sa previna dezamagirea si regretul. Toti cei care cred in aceasta filozofie traiesc mult mai bine decat cei care nu cred in ea.
X.   Religia in Tibet
Cea mai incitanta asociere a invataturilor lui Melchisedek combinata cu budismul, hinduismul, taoismul si crestinismul se gaseste in Tibet. Cand misionarii budisti au intrat in Tibet, ei au gasit aici un popor primitiv, foarte asemanator cu ceea ce au gasit primii misionari crestini printre triburile din nordul Europei.
Acesti tibetani simpli nu vor renunta niciodata la magia lor straveche si la amulete. Daca astazi, in Tibet, se urmaresc ceremonialele religioase, poate fi vazuta o fratie imensa de preoti cu capetele rase, care practica un ritual bine pus la punct compus din clopotei, incantatii, arome, procesiuni, rozarii, imagini, amulete, picturi, apa sfintita si vesminte frumoase. Au dogme rigide si un sistem religios foarte bine cristalizat, ritualuri mistice si posturi speciale. Ierarhia lor religioasa se compune din calugari, calugarite, stareti si Marele Lama. Se roaga la ingeri, sfinti, Mama cea Sfanta (Fecioara Maria), precum si la zei. Practica confesiunea si cred in purgatoriu. Manastirile lor sunt mari, iar catedralele sunt impunatoare. In timpul ritualului repeta la nesfarsit niste mantre sacre si cred ca aceste ceremoniale duc la salvarea fiintei. Rugaciunile sunt spuse in cerc, iar cand se intorc cu spatele cred ca cererile lor primesc raspuns. In nici o alta religie moderna nu se pot observa atatea influente de la alte religii.
Tibetanii au preluat cate ceva de la toate marile religii ale lumii, mai putin din invatatura simpla a lui Iisus: relatia personala a omului cu Dumnezeu, fratia dintre oameni si evolutia permanenta a fiintei umane in acest univers etern.
XI. Filozofia budista
Budismul a patruns in China in primul mileniu dupa Hristos si s-a impus foarte bine in obiceiurile rasei galbene. In practicile religioase stravechi ei trebuiau sa se roage foarte mult pentru cei morti; acum prin practicarea budismului se puteau ruga si pentru ei. In scurt timp budismul s-a amestecat cu ritualul pastrat din taoismul deteriorat. Aceasta noua sinteza religioasa, impreuna cu templele de venerare si cu ceremonialul religios pe care l-a fixat, a fost acceptata de populatia din China, Korea si Japonia.
Cu tot respectul de care se bucura aceasta religie, a fost o nesansa pentru toti, ca budismul s-a raspandit in lume dupa ce discipolii lui Gautama i-au pervertit invataturile si obiceiurile, transformandu-l in cele din urma intr-o fiinta divina. Mult mai tarziu, cativa dintre discipolii sai au sustinut ca spiritul lui Sakyamuni Buddha se va intoarce periodic pe pamant, si va trai ca un Buddha in viata. Astfel s-a deschis calea pentru perpetuarea unui Buddha nedefinit, prin temple, imagini, ritualuri si asa zisii Buddha vii.
Prin filozofia budista s-a facut un mare progres prin prezentarea si intelegerea adevarurilor relative. Budistii au reusit prin mecanismul acestei ipoteze sa reconcilize si sa stabileasca divergentele existente in propriile lor scripturi religioase, precum si in diferentele care exista intre scripturile lor si a celorlalte religii. Se proclama ideea ca micul adevar este pentru cei care au minti inguste, iar marele adevar este pentru cei care au minti deschise.
De asemenea, aceasta filozofie a imbratisat idea ca natura divina a lui Buddha se regaseste in fiecare om; prin efort personal acesta poate obtine iluminarea, manifestarea propriei divinitati. Aceasta invatatura este una dintre cele mai clare prezentari a adevarului care s-a facut vreodata pe Pamant.
Insa in invatatura originala a lui Siddhartha, realizarea completa a eliberarii fiintei umane de toate limitarile pe care le da o natura intrupata, a fost prezentata cu limite, iar acestea au fost interpretate la fel de catre urmasii sai. La nivel cosmic, rezultatele unei adevarate realizari de sine apar din identificarea realitatii cosmice in combinatie cu energia finita a cosmosului, cu mintea si spiritul limitate de spatiu si timp.
La nivel inalt, evolutia conceptului de Absolut a fost atinsa prin mai multe canale ale gandului si prin cai deviate de anumite motive. Forma superioara de ascensiune a acestei doctrine nu a fost precizata la fel de clar cum a fost prezentat conceptul evolutiei spre Dumnezeu in teologia ebraica. Oricum s-au deschis mai multe canale pentru mintile care atingeau starea de Buddha, care asteptau apoi, mergand fiecare pe drumul sau, sa intalneasca Sursa Suprema a tuturor universurilor:
Legenda lui Gautama. La baza budismului se afla realitatea istorica a vietii si invataturilor  lui Siddhartha, printul profet din India. Aceasta legenda a crescut si s-a transformat intr-un mit, care a traversat secole si a trecut dincolo de granita continentului asiatic pana cand statutul ideii, ca Gautama a fost Cel Iluminat, s-a extins si a primit atributii suplimentare.
 Mai multi Buddha. Aceasta are la baza ideea ca Gautama a venit pentru populatia din India si
 de aceea, atat in trecut, cat si pe viitor, rasele umane vor fi binecuvantate, fara nici o indoiala,
 cu alti invatatori care sa propavaduiasca adevarul. Aceasta idee a dezvoltat credinta ca au
 existat mai multi Buddha.
 Buddha cel Absolut. Cu timpul numarul acestor Buddha s-a apropiat de infinit, si a devenit
 necesar pentru mintile acelor zile sa rectifice acest concept greoi. Astfel a inceput sa se propa-
 vaduiasca ideea ca toti Buddha sunt o manifestare a unei fiinte superioare, Unul Etern, cu o
 existenta nelimitata, Sursa Absoluta a tuturor realitatilor. Aici, conceptul budist al Divinitatii
 Absolute, are forma cea mai inalta, a fost separat de persoana umana a lui Gautama
 Siddhartha si rupt de limitarile antropomorfe ( credinta ca sufletul se poate incarna intr-un animal), care au fost mentinuta pentru a controla. Acest concept final, al lui Buddha cel Etern se poate identifica foarte bine cu Absolutul, iar uneori chiar cu infinitul Eu Sunt.
XII.     Conceptul lui Dumnezeu in budism
Cosmologia budista are doua defecte mari: s-a contaminat cu multe superstitii din India si China si l-a zeificat pe Gautama Siddhartha, mai intai ca Cel Iluminat, apoi ca Buddha cel Etern. Ca si crestinismul a preluat multe erori cauzate de filozofia umana, asa ca si crestinismul este contaminat de defectul uman. Invataturile lui Gautama au continuat sa evolueze in aceste doua milenii. Conceptul despre Buddha, un budist iluminat, cum este prezentata personalitatea umana a lui Gautama, este la fel ca si conceptul despre Iehova la evrei sau cum este conceptul despre crestinul iluminat in crestinism.
Treptat, in budism a inceput sa apara conceptul despre Dumnezeu, in contrast cu Absolutul. Sursele acestui concept se regasesc in diferentele facute de credinciosii care urmau fie “Calea Ingusta”, fie “Marea Cale”. Acest concept a devenit, in cele din urma, credinta in Amida Buddha.
Invataturile lui Melchisedek in Levant
(zona estica a Marii Mediterane)
Asa cum in India au aparut cele mai multe dintre religiile si filozofiile care s-au impus in Asia de Est, Levantul este regiunea in care s-au nascut credintele lumii occidentale. Misionarii din Salem au raspandit invatatura lor peste tot in afara Asiei de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran si Arabia. In unele zone din aceasta regiune invataturile lor au prins roade; in alte locuri au cunoscut esecul. Uneori esecurile au avut de-a face cu lipsa de intelepciune, alteori cu situatii care le-au scapat de sub control.
I.                   Religia din Salem in Mesopotamia
Cu doua mii de ani inainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai isi pierdusera vechile invataturi ale setitilor si se aflau sub influenta puternica a unor credinte primitive, care erau sustinute de doua grupuri de invadatori: beduinii semiti care se asezasera in desertul din partea vestica si barbarii calareti care venisera dinspre nord.
Popoarele adamite si-au pastrat insa obiceiul de a onora prin odihna a saptea zi a saptamanii. In perioada lui Melchisedek aceasta zi era considerata ca o zi care aduce ghinion. Era privita ca ceva sacru si de aceea era interzis sa calatoresti, sa gatesti sau sa faci focul, era privita ca o zi a celui rau. Evreii au adus cu ei in Palestina multe din tabuurile pe care le-au gasit in Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat si restrictia babiloniana fata de a saptea zi, pe care ei au transformat-o in Sabat. Cu toate ca invatatorii din Salem au lucrat mult ca sa rafineze si sa exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes in a aduce printre oamenii din aceasta zona, care erau atat de diferiti, recunoasterea permanenta a unui singur Dumnezeu. Aceasta invatatura a avut o crestere ascendenta peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lasat loc vechilor credinte care aveau o multime de zei.
Invatatorii din Salem au redus mult din numarul zeilor care erau venerati in Mesopotamia, ramanand la un moment dat doar sapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk si Sin. Ca o inalta recunoastere a acestei invataturi noi au innobilat trei dintre acesti zei acordandu-le suprematia asupra celorlalti. Triada babiloniana era compusa din Baal, Ea si Anu, adica zeul pamantului, al marii si al cerului. Alte triade au aparut in localitati diferite, toate reminiscente ale invataturilor andite si sumeriene, iar ca insigna au adoptat-o pe cea a lui Melchisedek, trei cercuri concentrice.
Invatatorii din Salem niciodata n-au cautat sa umbreasca popularitatea lui Istar, mama zeilor si spiritul fertilitatii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeite, dar babilonienii si vecinii lor n-au renuntat niciodata complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practica universala, in toata Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel putin o data, la tinerete, sa se impreuneze cu strainii; iar aceasta era privita ca o devotiune ceruta de Istar. Credeau ca fertilitatea depindea in mare parte de acest sacrificiu sexual.
Progresul pe care l-a cunoscut la inceput invatatura lui Melchisedek a fost o mare recunoastere a lui Machiventa pana in timpul lui Nabodad, seful scolii din Kis, care s-a decis sa organizeze un atac impotriva practicilor dominante din templul prostitutiei (templul zeitei Istar), dar misionarii din Salem au esuat in efortul de a face aceasta reforma sociala, iar acest esec a stat la baza contestarii celor mai importante invataturi spirituale si filozofice.
Conrestarea invataturii din Salem a fost urmata de o mare propaganda care sustinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita si triburile din nord Astarte. Toate aveau legatura cu venerarea lui Istar, careia preotii babilonieni i-au dat o forma noua, cea de a urmari stelele. Experienta astrologica are radacini adanci in cunoasterea mesopotamiana, prezicerea viitorului devenise o moda, si secole la rand preotimea a facut orice ca sa o deterioreze.
Melchisedek si-a sfatuit ucenicii ca sa propavaduiasca despreun Dumnezeu unic, Tata si Creator a toate, si sa predice doar invatatura divina a credintei personale. Adesea, insa, invatatorii au cazut in eroare, cerand un efort prea mare din partea celorlati, un efort care excludea evolutia lenta, dupa puterile fiecaruia, dar care urmarea o evolutie brusca si facuta cu forta. Misionarii lui Melchisedek au creat in Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la acestia si de aceea intentia lor, care a fost nobila a esuat. Au predicat o doctrina pozitiva, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevarata a Tatalui Universal, dar au devenit confuzi in dorinta lor de a face reforma printre valorile lor morale si asfel marea lor misiune a fost in cea mai mare parte deturnata, pierzandu-se in frustrare si iritare.
Doar intr-o singura generatie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfintat, iar propaganda care s-a facut pentru a prezenta credinta intr-un singur Dumnezeu, in cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Insa au persistat mici scoli care predasera invataturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat sa creada intr-un singur Dumnezeu, si care au luptat impotriva preotilor mesopotamieni care practicau idolatria si imoralitatea.
A urmat o perioada in care, dupa ce le-a fost refuzata invatatura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum in Vechiul Testament. I-au scris pe piatra, care mai tarziu au fost descoperiti de preotii evrei in timpul captivitatii lor. Acestia au fost inclusi in colectia lor de imnuri fiind apoi atribuiti autorilor evrei. Acesti Psalmi frumosi, gasiti in Babilon nu au fost scrisi in templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendentilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinatiile magice folosite de preotii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte buna a invataturilor din Salem care s-au predat la scoala din Kis si in toata Mesopotamia.
O mare parte din cultura religioasa a Mesopotamiei si-a gasit loc in literatura si ritualul evreiesc si in munca faraonilor egipteni. Amenemope si Akenaton. Egiptenii au perpetuat intr-un mod admirabil invataturile datoriei sociale, care se regasesc initial la primii mesopotamieni antiti si care au fost pierdute aproape in totalitate de babilonienii de mai tarziu, care ocupasera valea Eufratului.
II.   Perioada de inceput a religiei in Egipt
Invataturile originale ale lui Melchisedek s-au inradacinat puternic in Egipt de unde mai tarziu au fost transmise si in Europa. In valea Nilului religia s-a modificat periodic prin aparitia descendentilor raselor superioare ale noditilor, adamitilor si mai tarziu a anditilor din valea Eufratului. Din cand in cand, multi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Asa cum in India a existat cea mai complexa combinatie de rase din lume, in Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasa care a existat vreodata pe Pamant, si care din Valea Nilului s-a raspandit in multe parti ale lumii.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creatiei, dar conceptul de providenta divina l-au asimilat de la egipteni.
Tendintele de a accepta invatatura din Salem, care au fost mult mai puternice in Egipt decat in Mesopotamia, au avut motivatii mai mult politice si morale decat filozofice sau religioase. In Egipt, fiecare sef de trib, dupa ce isi castiga tronul prin lupta, a cautat sa perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial si creator al tuturor celorlati zei. In acest fel egiptenii au inceput sa foloseasca treptat ideea de zeu suprem, o faza avansata a doctrinei de mai tarziu, care vorbea de ideea unei divinitati universale. In Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Intotdeauna credinta intr-un singur Dumnezeu a castigat teren, dar niciodata nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemanator cu ceea ce se stie de la amerindienii de acum.
In timp, egiptenii au observat ca trupurile celor morti, care erau asezate in morminte aflate in apropierea unei ape sarate erau mai bine conservate –imbalsamate-prin actiunea sodei care se impregnase in pamant. Aceste observatii i-au condus spre acele experimente din care mai tarziu a rezultat practica imbalsamarii celor morti. Egiptenii credeau ca pastrarea trupului ajuta pe cel mort in drumul spre viata urmatoare.
Secole la rand egiptenii au crezut ca mormintele protejeaza trupul, care dupa moarte va supravietui intr-un mod placut. Preotii scriau pe placile mormintelor in care erau ingropati cei morti texte placute, crezand astfel ca mortii sunt protejati impotriva celor care incercau sa le ia inima pe lumea cealalta. S-a facut o clasificare a acestor texte magice care s-a pastrat in “Cartea egipteana a mortilor.”
Superstitiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinta generala a eficientei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Aceasta idee isi are originea in Egipt si apoi s-a raspandit in Arabia si Mesopotamia. In legendara batalie dintre Horus si Set, tanarul zeu si-a pierdut un ochi, dar dupa ce a fost infrant Set, ochiul sau a fost asezat la loc de inteleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia si s-a vindecat.
Mult timp, egiptenii au crezut ca stelele care stralucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasa; alti supravietuitori credeau ca sunt absorbiti de soare. A fost o perioada certa, in care venerarea soarelui a devenit o preocupare majora printre egipteni. Pasajul prin care se intra in Marea Piramida are o directie inclinata, indreptata direct spre Steaua Polara, astfel incat sufletul faraonului poate sa mearga direct spre constelatia stabilita, unde se presupune ca ar fi resedinta regilor, atunci cand iese din mormant.
Cand s-a intrupat Melchisedek, egiptenii aveau o religie mult avansata fata de vecinii lor. Ei credeau ca un suflet atunci cand este luat, daca este insotit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita interventia spiritelor rele si poate ajunge cu bine in sala de judecata a lui Osiris. Aici daca se constata ca nu este vinovat de “crima, jaf, minciuna, adulter, furt si egoism” va fi admis in zona fericirii supreme. Daca greutate sufletului incepe sa se balanseze si daca este gasit vinovat va fi trimis in iad, la Devoratori. Intr-un fel, acesta a fost un concept avansat al vietii de apoi, comparativ cu credintele oamenilor care-i inconjurau pe egipteni.
In teologia evreilor, conceptul judecarii pacatelor dupa moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvantul “judecata” apare doar o singura data in toata cartea Psalmilor si acest psalm special a fost scris de un egiptean.
III.    Evolutia conceptelor morale
Chiar daca o mare parte din cultura si religia Egiptului a fost preluata de la anditii din Mesopotamia si apoi a fost transmisa, treptat, celorlalte civilizatii printre care evreilor si grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic si social al egiptenilor a aparut in Valea Nilului, ca o evolutie completa a oamenilor.
Evolutia morala nu depinde in intregime de revelatie. Cele mai inalte concepte morale se pot ivi din experienta proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale si poate avea chiar trairi interioare din propria sa experinta deoarece in el exista un spirit divin. Consecintele unor astfel de evolutii naturale precum si ale caracterului uman au fost deasemenea extinse de aparitia periodica a unor invatatori spirituali care propavaduiau adevarul, cum au fost cei din vechime, periada celui de-al doilea Eden, iar mai tarziu Melchisedek cu resedinta sa din Salem.
Cu mii de ani inainte ca invatatura din Salem sa patrunda in Egipt, intelptii lor au vorbit despre dreptate, moderatie si evitarea avaritiei. Cu trei mii de ani inaite de aparitia scrierilor evreiesti, motoul egiptenilor era: “Stabilitatea apartine omului care are drept standard moralitatea; care traieste urmand aceasta cale.” Ei au invatat amabilitatea, moderatia si discretia. Mesajul unuia dintre cei mai mari invatatori ai acestei perioade a fost: “Fa bine si lucreaza corect cu toti cei pe care ii intalnesti.” Triada egiptenilor in aceasta perioada a fost Adevarul-Dreptatea-Moralitatea.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine si rau au gasit repede raspuns in inimile oamenilor care credeau ca “Viata este data pentru liniste, iar moartea pentru greseala.” Linistea este pentru cel care iubeste; greseala este pentru cel care uraste si destesta. Secole la rand locuitorii din Valea Nilului au trait cu aceste standarde morale, care au intrat in viata lor cu mult inainte de aparitia conceptelor de corect/gresit; bine/rau.
Egiptul a fost intelectual si moral, dar nu a fost spiritual. Timp de sase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeti. O anumita perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorat pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurta durata; pe Moise l-au refuzat. Circumstantele au fost mai mult politice decat religioase atunci cand i-au usurat drumul lui Avraam, iar mai tarziu si pe a lui Iosif, in propovaduirea invataturii din Salem.
Cand misionarii din Salem au intrat pentru prima data in Egipt au intalnit aceasta inalta cultura morala amestecata cu standardele morale modificate ale imigrantilor mesopotamieni. Acesti profeti din Valea Nilului au fost cei dintai, care au afirmat constient ca au facut cunostinta cu vocea divinitatii.
IV.  Invataturile lui Amenemope
 Foarte devreme, in Egipt a trait un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar altii i-au spus Amenemope. Acesta a vazut, avand o constiinta elevata, punctul culminant al arbitrajului dintre bine si rau, a renuntat la pedeapsa pentru pacat si a anuntat salvarea prin asa numita divinitate solara.
Amenemope i-a invatat pe egipteni ca bogatiile si averea sunt un dar de la Dumnezeu, si acest concept a influentat mai tarziu complet filozofia evreilor. Acest invatator nobil credea ca constiinta divina era factorul determinanat in toate directiile; astfel fiecare moment ar trebui sa fie trait in prezent si cu responsabilitate fata de Dumnezeu. Invataturile acestui intelept au fost traduse treptat in ebraica si au devenit o carte sacra pentru ei cu mult inainte ca Vechiul Testament sa fie limitat prin scris. Verticalitatea si onestitatea stateau la baza increderii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui sa onoreze pe fiecare om de stat de azi.
Acest barbat intelept de pe Nil spunea ca: “Bogatiile au aripi si zboara cat ai clipi-astfel ca lucrurile pamantesti sunt desertaciune.” Marea lui rugaminte era: “Salvati-va de frica!” I-a sfatuit pe toti sa renunte la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. In esenta el invata pe altii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”. Invataturile lui, traduse in ebraica, au dat in Vechiul Testament  “Cartea Proverbe”. Traduse in greaca, ele au influentat treptat filozofia religiei eleniste. Mai tarziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Intelepciunii, care avea la baza invataturile lui Amenemope.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre invatatorii religiosi ai timpului sau, dar a fost cel mai influent, deoarece a influentat treptat doua verigi de baza, care au dat nastere civilizatiei occidentale-evreii, in mijlocul carora credinta religioasa a Occidentului a evoluat in cel mai inalt grad, si grecii care au dezvoltat gandirea filozofica pura, summumul fiind nivelul european.
In Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 si 22 versetul 17, precum si capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleasi cuvinte din Cartea Intelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colectia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope si este esenta invataturii lui Akenaton.
V.   Remarcabilul Akenaton
Incetul cu incetul invataturile lui Amenemope au inceput sa dispara din mintile egiptenilor, pana cand prin influenta unui medic salamit, o femeie din familia regala a imbratisat invataturile lui Melchisedek. Aceasta femeie a avut o mare influenta asupra fiului sau Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat aceasta doctrina despre un singur Dumnezeu.
De la disparitia fizica a lui Melchisedek, nici o fiinta umana, din acele vremuri nu a avut un concept atat de clar al religiei din Salem, asa cum l-a avut Akenaton. Fara nici o indoiala acest tanar faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanitatii. In timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a mentinut vie in Egipt invatatura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuand astfel linia filozofica monoteista, care era esentiala pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explica, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus in Egipt, unde cativa dintre urmasii spirituali a lui Akenaton l-au vazut si si-au extins intelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pamant.
Moise, marele personaj, care a trait in perioada dintre Melchisedek si Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiasca si familia regala egipteana; Akenaton avea adaptabilitatea si competenta naturala a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca sa pregateasca surprinzatoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul in cea mai mare natiune monoteista din acea epoca. Daca acest lucru a fost asa, fara nici o indoiala, Iisus a trait cea mai mare parte a vietii sale pe pamant in Egipt.
Niciodata, in toata istoria umanitatii, un rege nu a actionat atat de metodic, pentru a influenta o intreaga  natiune, ca sa treaca de la politeism la monoteism asa cum a facut acest extraordinar Akenaton. Luand o decizie surprinzatoare acest tanar conducator s-a rupt de trecut, si-a schimbat numele, si-a abandonat capitala, a construit un intreg oras nou, a creat o arta si literatura noua pentru un intreg popor. Dar, s-a miscat prea repede; a construit prea mult, mai mult decat ar fi facut daca ar fi luat-o mai incet. A esuat, din nou, in intentia de a crea stabilitate si prosperitate materiala pentru poporul sau. Toate reactiile impotriva invataturii sale religioase au fost nefavorabile cand au aparut, treptat, calamitati produse de inundatii si opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.
Acest om cu o viziune uluitor de clara si cu o capacitate extraordinara de a actiona singur a avut discernamantul politic al lui Moise. Ar fi schimbat intreaga istorie a evolutiei religioase si revelarea adevarului in lumea occidentala. In timpul vietii a fost capabil sa contracareze activitatile preotilor, pe care i-a discreditat in general, dar ei si-au pastrat credintele lor in secret si au trecut imediat la actiune atunci cand tanarul faraon si-a pierdut puterea si nu le-a fost greu sa lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat in timpul domniei.
Foarte intelept, Akenaton, a cautat sa instaureze monoteismul sub aparenta unui zeu-soare. Aceasta decizie l-a apropiat de venerarea Tatalui Universal; includerea tuturor zeilor in venerarea soarelui a fost facuta la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credintei in Aton respecand in acelasi timp o relatie familiara cu divinitatea. A creat o religie, care recunostea relatia si venerarea dintre om si Dumnezeu.
Akenaton a fost destul de intelept ca sa mentina in aparenta venerarea lui Aton, zeul-soare, in timp ce si-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton si Tatal Suprem al tuturor. Acest tanar faraon-invatator a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preotii, atunci cand si-au recapatat puterea, au distru-o in mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, considerati oficial scrieri ale evreilor.
In viata de zi cu zi, cuvantul de baza al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a raspandit foarte repede fiind acceptat pe plan international, precum si valorile etice ale acestei natiuni. Aceasta a fost o generatie, care a practicat, intr-o forma uimitoare, pietatea personala. S-a caracterizat printr-o aspiratie autentica in dorinta de a-l gasi pe Dumnezeu si totodata de a-l cunoaste. Majoritatea egiptenilor din aceasta generatie, atat barbati cat si femei, au fost persoane inteligente.
In zilele acelea, pozitia sociala sau bogatia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj in fata legii. Viata familiara in Egipt a facut mult ca sa mentina si sa extinda cultura morala. Mai tarziu, a fost o sursa de inspiratie pentru superba familie evreiasca din Palestina.
Principala slabiciune a invataturii lui Akenaton a fost chiar marele adevar, invatatura care sustinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era deasemenea creatorul “intregii lumi, oameni si animale, precum si a tuturor pamanturilor straine. El se afla in toate aceste locuri care sunt ale lui si are grija de toti si de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile si inalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase si internationaliste au esuat in incercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe campul de batalie. Din aceste motiv armata a permis preotilor sa-si foloseasca armele impotriva tanarului rege si a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune inaintata despre divinitate, asa cum au avut mai tarziu evreii, dar a fost prea avansata ca sa serveasca aspiratiilor unei natiuni constructive.
Chiar daca idealul monoteist a suferit dupa moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a mentinut in mintile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preotilor, s-a intors la venerarea fostilor zei, schimbandu-si numele in Tutankamon.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preotii au ars pamantul si in final au obtinut a saptea parte din Egipt. Preotii n-au putut nimici pe de-antregul tendinta monoteista. Pentru a se extinde ei au cautat sa combine si sa-si reduca proprii zei; familia de zei s-a micsorat din ce in ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul si cu Dumnezeu Creatorul, iar aceasta idee a continuat sa lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din intreaga lume.
Doctrina lui Akenaton a esuat pentru ca el a oferit o religie atat de avansata pentru egiptenii acelor vremuri, incat doar egiptenii educati au putut sa inteleaga pe deplin invatarurile sale. Clasa agricultorilor n-a inteles niciodata cu adevarat invatatura sa si de aceea, erau pregatiti sa revina alaturi de preotii vechilor credinte, care venerau pe Isis si Osiris, sotul sau, care se presupune ca a inviat intru-un mod miraculos dupa ce a fost omorat intr-o maniera cruda de catre Set, zeul raului si al intunericului.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansata pentru egipteni. In conceptia lor doar regii si cei bogati aveau dreptul la inviere; de aceea au imbalsamat si au asezat cu atata grija trupurile faraonilor in morminte, pentru ziua in care vor fi judecati. Cu toate acestea, democratia salvarii si invierea, pe care le propavaduise Akenaton in general s-a mentinut, chiar daca mai tarziu s-a extins printre egipteni credinta supravietuirii in animale lipsite de inteligenta.
Pe de alta parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului sau venerarea unui singur Dumnezeu a esuat doar in aparenta, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a mentinut secole la rand atat in Palestina cat si in Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil si a religiei nascute prin revelatie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat in Occident.
VI.  Principiile invataturii din Salem in Iran
O parte din misionarii lui Melchisedek au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani invatatorii din Salem au avut progrese in Iran. Intreaga natiune fusese influentata de religia lui Melchisedek pana in momentul in care regulile s-au schimbat precipitand putin persecutia care, practic a dus la sfarsitul invataturilor monoteiste ale culturii din Salem.
 In secolul sase inainte de Hristos, cand a aparut Zoroastru ca sa reaprinda flacara invataturii din Salem, doctrina intelegerii lui Avraam cu Melchisedek a fost aproape in intregime uitata.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tanar viguros si curajos, care, in primul sau pelerinaj la Ur , in Mesopotamia, a invatat despre traditiile lui Caligastia si despre rebeliunea lui Lucifer-in paralel cu multe alte traditii-care, toate i-au stimulat puternic dorinta de a cunoaste natura religiei sale. In timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis si-a organizat un program, pe care l-a folosit dupa ce s-a intors acasa. Dorea sa restructureze religia poporului sau. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clara in mintea sa, declarnandu-i pe ceilalti zei ca fiind spirite ale raului, considerandu-i ca facand parte din clasa demonilor de care auzise in Mesopotamia. A invatat povestea celor Sapte Spirite Maestre, care aveau o traditie vie in Ur, creeand in acest sens un sistem de sapte zei supremi, in frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonati acestuia i-a asociat cu: Legea Dreapta, Gandul Bun, Guvernarea Nobila, Caracterul Sacru, Sanatatea si Nemurirea.
Aceasta noua religie a fost actiunea unei munci si nu rezultatul rugaciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinta a intelepciunii supreme, precum si patronul civilizatiei. A fost o filozofie religioasa militanta, care a avut curajul sa lupte cu raul, pasivitatea si cu intoarcerea la trecut.
Zoroastru nu a propovaduit venerarea focului, dar a cautat sa foloseasca flacara acestuia ca simbol al puritatii si al spiritului intelept, ca stapanire universala si suprema. (Totul a fost adevarat, insa mai tarziu discipolii sai l-au venerat si s-au inchinat focului.) In final, aceasta religie s-a raspandit cu sabia, dupa o conversatie avuta cu un print iranian. Zoroastru a cazut eroic la datorie, intr-o lupta dusa pentru credinta sa, care a fost: “Adevarul Domnului Luminii.”
Zoroastrianismul este singura credinta care perpetueaza invataturile din Dalamatia (perioada in care omenirea a atins pentru prima data un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia si a celor o suta de asociati, inainte de rebeliunea lui Lucifer), si din Eden, despre cele Sapte Spirite Maestre. Aceasta invatatura creiona raul ca o perioada la fel de importanta ca si binele, iar vestea cea buna era ca, la un moment dat, acest rau va fi incorporat pentru totdeauna in realitatea ultima, care este cea a binelui. Mai tarziu, aceasta credinta s-a transformat in ideea ca binel si raul se afla in perioade egale de lupta.
Traditiile evreiesti ale raiului si iadului, precum si conceptul despre diavoli sunt adunate in scrierile evreiesti, in timp ce pastrarea legendelor despre Lucifer si Caligastia au fost preluate in principal de la zoroastrianism in peroada in care evreii s-au aflat sub dominatia politica si culturala a persilor. Zoroastru, ca si egiptenii, a vorbit despre “ziua judecatii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfarsitul lumii.
Religia care a succedat zoroastrianismului in Persia a fost influentata profund de acesta. Cand preotii iranieni au cautat sa inlature invataturile lui Zoroastru, au reinviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a raspandit in zonele din Levant si Marea Mediterana, fiind o vreme contemporan cu iudaismul si crestinismul. Invataturile lui Zoroastru au influentat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, crestinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trait in sec. VI inainte de Hristos, a facut parte din acel grup unic care a incercat sa mentina vie flacara invataturii din Salem.
VII.   Invataturile din Salem in Arabia
Invataturile lui Melchisedek despre un Dumnezeu Unic au aparut in desertul arabic destul de recent. Ca si in Grecia, in Arabia misionarii din Salem au esuat. Asta s-a intamplat deoarece instructiunile lasate de Melchisedek au fost intelese gresit si s-a rasfrant si asupra calatoriei lor.
Nici chiar in China sau la Roma invataturile lui Melchisedek n-au cunoscut un esec total asa cum s-a intamplat in aceasta regiune arida, care totusi se afla atat de aproape de Salem. Mult timp dupa ce majoritatea populatiilor din Orient si Occident au devenit budisti sau crestini, desertul Arabiei a ramas la fel cum fusese mii de ani inainte. Fiecare trib isi venera vechile fetisuri si multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o batalie intre zeita babiloniana Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura si Tatal crestin al Domnului Iisus Hristos. Niciodata vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin in detrimentul celorlalte.
In fiecare parte din Arabia erau familii si clanuri care imbratisasera vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au pastrat traditiile lui Melchisedek, Avraam, Moise si Zoroastru. Au existat numeroase centre care au raspuns invataturii lui Iisus, dar misionarii crestini din aceste zone de desert era un grup auster si lipsit de importanta, in contrast cu supraveghetorii si inovatorii care au lucrat ca misionari in tarile mediteraniene.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat in serios cerinta lui: “mergeti in toata lumea si propavaduiti evanghelia”, in Arabia acestia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinte, decat nevoilor urgente create de cerintele sociale. Cu toate acestea invataturile lui Iisus au fost primite cu placere in Arabia.
Un singur element de natura tribala, rasiala sau nationala a pus piedica acestora: respectul neobisnuit si ciudat pe care aproape toate triburile arabe au cautat sa-l arate unei pietre negre, folosita ca fetis intr-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere si venerare a dus la aparitia religiei islamice. Daca Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiti, piatra Kaaba a devenit verisoara lui araba.
Islamul a facut o buna prezentare si descriere a lui Alah ca fiind prima si singura Divinitate. Punctul slab: asocierea fortei militare cu invatatura sa, impreuna cu degradarea femeii. Insa islamul a imbratisat ferm ideea Tatalui Universal, “care stie vizibilul si invizibilul. El este mila si compasiune.”
“Adevaratul Dumnezeu este nemasurat in bunatatea sa fata de toti oamenii. Cand sunt bolnav el este cel care ma vindeca.” “Oriunde trei oameni se intalnesc impreuna, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu exista primul si ultimul; vazutul si nevazutul.’

Invataturile lui Melchisedek in Occident

Invataturile lui Melchisedek au intrat in Europa pe mai multe cai, dar esentialul a venit din Egipt. Aceste invataturi au fost integrate in filozofia occidentala dupa ce mai intai au fost incorporate in elenism si apoi in crestinism. Idealurile civilizatiei vestice au avut la baza o natura socratica, iar mai tarziu filozofia religioasa a devenit ceea ce se modificase din invataturile lui Iisus si un compromis pe care aceasta filozofie l-a facut la un moment dat cu invatatura si filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansata pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii crestine.
Mult timp, in Europa, misionarii din Salem si-au practicat propriile lor activitati, treptat fiind atrasi in multe din grupurile care practicau diferite ritualuri si credinte. Acesti propavaduitori ai credintei din Salem au continuat sa existe si in primul secol dupa Hristos, in Europa Imperiului Otoman. In cea mai mare parte doctrina invataturii din Salem a fost raspandita in Euroapa prin intermediul soldatilor mercenari evrei, care au luptat in multe batalii din Occident. In antichitate evreii erau la fel de faimosi pentru valoarea lor militara cum erau si pentru calitatile lor religioase.
Doctrinele de baza ale filozofiei grecesti, ale teologiei evreiesti, precum si ale eticii crestine aveau la baza invatatura fundamentala a lui Melchisedek.
I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu continea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o conditie impusa de Machiventa, care a interzis organizarea de congregatii exclusive pentru venerare si care a cerut, in mod special, fiecarui invatator sa promita ca nu va accepta niciodata sa fie platit pentru serviciile sale religioase si ca va accepta doar hrana, haine si adapost. Cand invatatorii lui Melchisedek au intrat in Grecia pre-elenica au gasit o populatie care practica traditiile vechilor inaintasi (urmasii directi ai lui Adam si Eva), dar aceste invataturi au fost pervertite de ideile si credintele marilor grupuri de sclavi adusi in Grecia. Aceasta pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sangeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri cand erau executati criminalii achitati.
Influenta invataturilor din Salem a fost distrusa aproape in intregime de asa zisa influenta ariana care venise din sudul Europei precum si din est. Acesti invadatori elenisti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemanator cu cel al fratilor lor arieni care s-au indreptat spre India. Acest import a inaugurat in Grecia evolutia viitorului panteon de zei si zeite, cunoscuti din mitologia greaca. In mare parte, aceasta religie noua avea la baza sistemul religioas al barbarilor eleni, dar si miturile vechilor locuitori ai Greciei.
In zona mediteraniana, elenistii greci au gasit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populatii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care in scurt timp devenise pentru greci  ceea ce devenise Iahve pentru semiti, adica zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinta a acestor factori, in evolutia religioasa s-a dezvoltat credinta populara in niste zei fericiti si norocosi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligeniti din Grecia nu i-au luat niciodata prea in serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea inspaimantati de ei deoarece acestia erau propria lor creatie. Fata de Zeus si familia sa au avut un sentiment patriotic si nationalist pentru ca erau jumatate oameni, jumatate zei, dar nu i-au venerat si nici nu li s-au inchinat cu tarie.
Elenistii au fost profund patrunsi de conceptele antipreotesti ale invatatorilor din Salem, astfel incat preotimea n-a avut niciodata importanta in Grecia. Chiar si redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult in arta decat in actul de venerare.
Zeii de pe Olimp ilustreaza foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii insusiri si sentimente omenesti). Mitologia greaca a fost mai mult estetica decat etica. Religia greaca a fost ajutata de reprezentarea unui grup de divinitati, dar morala, comportamentul si filozofia grecilor foarte curand a luat un avans fata de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru intre intelect si spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi si in India.
II Gandirea filozofica in Grecia
O religie care are un aspect frivol si superficial nu poate avea continuitate, mai ales cand nu exista preoti care sa-i pastoreasca caracteristicile si sa o aduca in inimile credinciosilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea si nici nu satisfacea setea spirituala a credinciosilor; de aceea destinul sau a fost de scurta durata. Dupa un mileniu de la aparitia sa aproape disparuse, iar grecii erau fara o religie nationala, zeii de pe Olimp nu au putut tine in frau mintile mai luminate.
Asa stateau lucrurile in secolul sase inainte de Hristos, cand Orientul si Levantul au experimentat o revenire a constiintei si o noua traire spirituala prin recunoasterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a impartasit aceasta forma noua de manifestare. Europa si nordul Africii nu participasera la extinderea acestei renasteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat intr-o evolutie intelectuala extraordinara. Au inceput sa controleze frica si nu dupa mult timp au privit religia ca un antidot impotriva acesteia, dar n-au inteles ca religia adevarata este un remediu pentru  un suflet infometat, pentru nesiguranta spirituala si pentru lipsa de moralitate. Ei au cautat consolarea sufletului in gandirea profunda – in filozofie si metafizica. Ei s-au intors de la contemplarea propriei salvari la realizarea si la intelegerea de sine.
Printr-o gandire riguroasa grecii au facut efortul de a obtine o securitate a constiintei, care servea ca substitut pentru credinta in supravietuire, dar expunandu-l au esuat. Doar elenii cei mai inteligenti, din clasele sociale avansate au putut intelege aceasta noua invatatura. Generatiile urmatoare, care se trageau din familii de soldati si sclavi n-aveau capacitatea de a receptiona acest substitut religios nou.
Poetii greci din secolele cinci si sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au facut un efort pentru reformarea religiei grecesti. Ei si-au elevat ideile, dar au fost mai mult artisti decat religiosi. Au esuat in incercarea de a promova o tehnica care sa dezvolte si sa salveze valorile supreme.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar aceasta conceptie promovata de el a fost prea panteistica (conceptie filozofica care identifica divinitatea cu intreaga natura) ca sa poata promova un Tata personal pentru un muritor de rand. Socrate si urmasii sai, Platon si Aristotel, au spus ca virtutea este cunoastere, bunatate si sanatate pentru suflet; el credea ca este mai bine sa ai parte de nedreptate decat sa fi vinovat de practicarea ei; este gresit sa intorci raul cu rau si de aceea zeii sunt intelepti si buni. Principalele virtuti prezentate de ei erau: intelepciunea, curajul, chibzuinta si dreptatea.
Evolutia filozofiei religioase printre greci si evrei permite o ilustrare contradictorie a functiei pe care o poate avea biserica ca institutie si ca factor de progres cultural. In Palestina, gandirea umana a fost controlata de preot, iar scriptura a ghidat din umbra intreaga filozofie si estetica religioasa, precum si conceptiile morale. In Grecia, absenta aproape in totalitate a preotilor si a “sripturilor sacre” a permis mintii omenesti sa fie libera si lipsita de constrangeri, rezultand astfel o dezvoltare surprinzatoare a profunzimii gandului. Dar religia, ca experienta personala a esuat in incercarea de a mentine o relatie echilibrata cu cercetarile intelectuale in ceea ce priveste natura si realitatea cosmosului.
In Grecia, credinta s-a supus gandirii; in Palestina, gandirea a fost incatusata de credinta. O mare parte din puterea crestinismului vine din imprumutul pe care acesta l-a facut din moralitatea evreiasca, iar apoi din reflectia contemplativa a grecilor.
In Palestina, dogma religioasa a fost atat de bine definita incat nu se supunea pe viitor nici unui risc; in Grecia, gandirea umana a devenit atat de abstracta incat insusi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat in ceva vag, supus speculatiei panteiste.
Oamenii obisnuiti din acele vremuri n-au putut intelege sau n-au fost prea interesati de filozofia greaca a realizarii de sine si despre o divinitate abstracta, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotriva, ei aveau nevoie de promisiunile salvarii, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea sa le auda rugaciunile. I-au exilat pe filozofi si au persecutat ramasitele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult si se aflau  pe punctul de a cadea in niste misterii absurde si teribile, care s-au raspandit pe pamanturile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune greceasca de venerare a fertilitatii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale carui discursuri morale si promisiuni de salvare au facut multi adepti printre oamenii de rand.
Toti grecii s-au implicat in aceste metode noi de obtinere a salvarii, practicand niste ceremonii emotionanate si senzationale. Nici o natiune, pana la greci, n-a ajuns la o filozofie artistica atat de inalta intr-un timp asa de scurt. Pana la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atat de avansat, practicat fara implicarea divinitatii si fara a promite salvarea omului. Nici o natiune n-a cazut vreodata atat de repede, atat de adanc si atat de violent in stagnare intelectuala, depravare morala si saracie spirituala. Toate acestea s-au intamplat pentru ca grecii au intrat brusc in vartejul irational al misteriilor.
Religiile au continuat sa existe mult timp fara suport filozofic, dar cateva filozofii, printre care si cea a grecilor, au functionat mult timp fara nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie asa cum conceptul este actiune. Conditia umana ideala este aceea in care filozofia, religia si stiinta sunt aduse intr-o armonie completa, combinate apoi cu practica intelepciunii, a credintei si-a experientei.
III.  Invataturile lui Melchisedek la Roma
Crescand de la inceput in afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerandu-l doar pe Marte, zeul razboiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai tarziu sa fie doar o perceptie politica fata de sistemele intelectuale ale grecilor si brahmanilor sau fata  de religiile altor popoare.
In perioada marii renasteri  a invataturii monoteiste a lui Melchisedek din secolul VI inainte de Hristos cativa dintre misionarii Salem-ului au patruns si in Italia. Toti cei care nu s-au lasat influentati de raspandirea rapida a preotimii etrusce, cu noile sale temple si cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Aceasta religie a triburilor latine n-a fost atat de insignifianta si coruptibila ca cea a grecilor; n-a fost nici atat de austera si tiranica ca cea a evreilor; in cea mai mare parte a fost formata din practicarea unor forme artificiale, promisiuni si tabuuri.
Religia romana a fost puternic influentata de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferati si inclusi in panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeita romana a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus si asa mai departe.
Initierea religioasa a tinerilor romani era ocazia lor solemna de-a intra in serviciul statului. In realitate, juramintele si recunoasterile ca cetateni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare si cavouri, iar in situatii de criza consultau oracole. Oasele eroilor erau pastrate asa cum mai tarziu crestinii le vor pastra pe cele ale sfintilor.
Acest patriotism pseudoreligios si lipsit de emotie a fost destinat prabusirii, chiar daca venerarea artistica si nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm si la o venerare profunda a misteriilor.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-si avea templul de baza pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii si despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei si Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat sa infloreasca in statul roman pana in perioada lui Augustus, care doar din motive politice si civice a facut un efort eroic, incheiat intr-un fel cu succes, ca sa distruga aceste sisteme religioase si sa readuca in prim plan vechea politica religioasa.
Unii dintre preotii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre incercarile timpurii ale invatatorilor din Salem, care au cautat sa raspandeasca invatatura unui singur Dumnezeu, o divinitate suprema, care se afla deasupra tuturor. Aceasta idee l-a influentat pe imparat cu atata fermitate incat a construit multe temple, le-a impodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preotimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toti ceilalti si n-a ezitat ca imparat sa se autoproclame zeu suprem.
Aceasta noua religie de venerare a lui Augustus a inflorit si s-a mentinut tot timpul vietii, in tot imperiul, exceptie facand Palestina, casa evreilor.
IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane si-a pierdut familia primitiva si religiile de stat nefiind in stare sa opuna rezistenta la lipsa de intelegere fata de filozofia greaca. Ei si-au indreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt si Levant, care erau spectaculoase si emotionante. Oamenii de rand aveau nevoie de promisiuni care sa le ofere salvarea – o consolare religioasa in ziua de azi si garantarea sperantei de nemurire dupa moarte.
Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeitei frigiene Cybela si a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris si a sa sotie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator si rascumparator al lumii pacatoase.
Misterul egiptean si frigian propavaduia ideea fiului\sotului divin (Attis si Osiris), care dupa ce trecea prin experienta mortii si apoi reinvia se intorcea cu puteri divine. Astfel, toti cei care aveau o initiere corecta in aceste misterii si celebrau cu un respect profund aniversarea mortii si a invierii zeului puteau deveni o parte din natura divina a zeului respectiv.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar in acelasi timp degradante. Acestea erau niste festivaluri sangeroase, care aratau cat de primitive devenisera aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfanta era Vinerea Neagra, “ziua sangelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.
Ritualurile de venerare ale lui Isis si Osiris erau mult mai rafinate si mai impresionanate decat erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit in jurul unei legende despre un zeu batran al Nilului, un zeu care-a murit si apoi a inviat, concept care s-a regasit in urmarirea anuala a vegetatiei. Plantele cresteau, apoi mureau, iar primavara renasteau. Practicarea intr-un mod entuziast a acestor misterii, precum si exagerarile care se faceau in timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltatoare.
V.   Cultul lui Mithras
Inainte de aparitia misteriilor si-a crestinismului, religia personala, ca institutie independenta, s-a dezvoltat greoi in zonele civilizate din nordul Africii, precum si in Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oras-stat, politica sau imperiala. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodata un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preotime si nici o “carte sfanta”. In cea mai mare parte, la romani institutiile religioase duceau o puternica lipsa de organizare in apararea celor mai inalte valori morale si spirituale.
Cultul lui Mithras s-a raspandit in Imperiul Roman prin propaganda facuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la moda aceasta religie. Aceasta credinta au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decat cultul frigian si egiptean.
Cultul lui Mithras a aparut in Iran si s-a mentinut mult timp doar in aceasta zona, cu toate neintelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Intre timp, mithraismul a ajuns si la Roma unde a cunoscut o mare imbunatatire prin preluarea multor invataturi de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esentiala pentru cultul mithraic deoarece, mai tarziu, a influentat profund crestinismul.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-si are originea intr-o piatra mare, din care a facut sa curga apa doar tragand cu arcul. Apa a inundat tot, scapand doar un singur om intr-o barca construita special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cina pe care a luat-o inainte de a se urca la ceruri a fost inchinata zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea suprema din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare,  care a supravietuit in lupta cu zeul intunericului. Drept recunostinta pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.
Aderentii acestui cult tineau ceremoniile in pesteri si alte locuri sacre, cantand imnuri, rostind incantatii, mancand carnea animalelor sacrificate si bandu-le sangele. Ei faceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau saptamanal ceremonii speciale, iar cea mai elaborata ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toti credeau ca participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinta lor era ca imediat dupa moarte sufletul pleaca in sanul lui Mithras, unde sta intr-o fericire deplina pana la ziua judecatii. Conform acestor traditii, in ziua judecatii cheile mithraice ale raiului vor deschide portile paradisului pentru a primii credinciosii; toti cei care nu au primit botezul vietii si al mortii vor fi anihilati dupa ce Mithras va reveni pe pamant. Se credea ca atunci cand un om moare acesta va merge in fata lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci cand va veni sfarsitul lumii Mithras va chema toti mortii din morminte pentru judecata finala. Raul va fi distrus prin foc, iar dreptii vor trai cu Mithras pe vecie.
La inceput a fost o religie doar pentru barbati; existau sapte ordine diferite in care credinciosii puteau fi initiati, treptat. Mai tarziu, sotiile si fiicele credinciosilor au fost acceptate in templele Marii Mame. Acestea aveau legatura cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec intre ritualul mithraic si ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.
VI.  Cultul lul Mithras si crestinismul
Desi este adevarat ca institutionalizarea unei religii reduce calitatea spirituala a acesteia, este tot la fel de adevarat ca nici o religie nu va avea succes pe termen lung fara sprijinul oferit de o organizare bazata pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident si-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor,  a celor cinici, precum si-a stoicilor. Toate acestea au durat pana in perioada marii confruntari: cea dintre mithraism si noua religie a lui Pavel, crestinismul.
In sec. III, dupa Hristos, bisericile mithraice si cele crestine erau foarte asemanatoare in manifestare si in ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pamant si amandoua aveau altare care reprezentau diferite suferinte ale mantuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele pacatului.
La cultul mithraic, intotdeauna cand se intra in templu, se introduceau degetele in apa sfintita. Astfel in unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus in majoritatea bisericilor crestine din vecinatatea Romei. Ambele religii au folosit botezul si participarea la sacramentul painii si a vinului. Marea diferenta dintre mithraism si crestinism rezulta din caracterele lui Mithras si Iisus, primul a incurajat principiile mithraismului, in timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranta cultului mithraic fata de alte religii (exceptie facand mai tarziu crestinismul) a condus in final la anihilarea lui, dar factorul determinant in lupta dintre cele doua religii (mithraismul si crestinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline in comunitatea crestina.
In final, crestinismul a devenit religia predominanata in Occident. Filozofia greaca a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar crestinismul tehnica de conservare a valorilor morale si sociale.
VII. Religia crestina        
Fiul Creatorului nu s-a nascut in trup si nu s-a oferit umanitatii ca sa refaca relatia cu un Dumnezeu suparat, ci ca toata omenirea sa invete sa castige recunoasterea iubirii Tatalui si sa-si realizeze relatia cu Dumnezeu.
Crestinismul s-a construit in jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, incarnarea umana a lui Mihail Fiul, cunoscut pe aceasta planeta ca si Christos. Aceasta religie a fost raspandita in Levant si Occident de catre discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al ilustrilor sai predecesori, setitii si salamitii, ca si pe cel al contemporanilor lor asiatici, invatatorii budisti.
Religia crestina, ca sistem de credinta pamantean a luat nastere prin implicarea urmatoarelor invataturi, influente, credinte, culte si atitudini individuale personale:
1)      Invataturile lui Melchisedek, care stau la baza tuturor religiilor din Occident si Orient, aparute in ultimii 4.000  de ani;
2)      Sistemul ebraic, moral, teologic, precum si credintea in providenta si in supremul Iehova;
3)      Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o lupta cosmica intre bine si rau, care-si lasase deja amprenta atat in iudaism cat si in mithraism. In lunga batalie care s-a dat intre mithraism si crestinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic in procesul teologic si filozofic, precum si in structura dogmelor, principiilor si cosmologiei versiunilor grecesti si latinesti a invataturilor lui Iisus;
4)      Misteriile, in special cultul lui Mithras, dar si venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar si legenda nasterii lui Iisus a fost influentata de versiunea romana a nasterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a carui sosire pe pamant se presupune ca a fost cunoscuta doar de cativa pastori, care au fost informati de acest eveniment extraordinar de catre ingeri;
5)      Realitatea istorica a vietii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenta lui Iisus din Nazaret,  considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6)      Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit ca mithraismul a fost religia dominanta in Tarsas in perioada adolestentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela ca intr-o buna scrisorile lui bine-intentionate catre cei convertiti vor fi considerate drept “cuvantul lui Dumnezeu”. Astfel de invatatori bine-intentionati nu trebuie considerati responsabili pentru cum vor fi folosite mai tarziu scrierile lor;
7)      Gandirea filozofica a popoarelor eleniste din Alexandria si Antiohia, din Grecia, pana in Siracusa si Roma. Folozofia grecilor s-a aflat intr-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a crestinismului decat oricare alt curent religios si a devenit un factor important in succesul pe care l-a avut crestinismul in Occident. Filozofia greaca asociata cu teologia lui Pavel, inca sta la baza valorilor morale ale Europei.
       Odata ce invataturile originale ale lui Iisus au patruns in Occident, ele au fost occidentalizate. Cand au devenit occidentale ele au inceput sa-si piarda puterea universala pe care o aveau pentru toate rasele si toate tipurile de de oameni. Astazi, crestinismul a devenit o religie bine adaptata vietii sociale, economice si politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a incetat sa mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentata intr-un mod eroic si frumos, iar indivizii care imbratiseaza invatatura crestina cauta sincer sa urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar in mare parte invataturile evangheliilor personale au fost uitate:  adica imparatia lui Dumnezeu , Tatal tuturor, precum si fratia universala a tuturor oamenilor.
Aceasta este lunga poveste a invataturilor lui Machiventa Melchisedek pe aceasta planeta. Sunt aproape 4.000 de ani de cand acest Fiu din Nebadon, specialist in plobleme de extrema urgenta si-a ofertit personal serviciul pe Pamant, iar in acele vremuri invataturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele si tututor oamenilor . Machiventa a avut succes in realizarea misiunii sale neobijnuite, atunci cand Mihail (Iisus) a fost pregatit ca sa apara pe Pamant (Urantia). Conceptul de Dumnezeu exista in inimile femeilor si barbatilor;  acelasi concept al lui Dumnezeu arde inca, sub o noua forma, in trairea experientei spirituale a multor copii a Tatalui Universal in timp ce-si traiesc vetile temporale, limitate si neobisnuite,  pe planetele care se misca in spatiu.
Sursa: Machiventa Melchisedek
 

https://www.evolutiespirituala.ro/ordinul-lui-melchisedek/?feed_id=29060&_unique_id=641c211411a2a

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

MELCHIZEDEC

 

.

I. Religia din Salem în Mesopotamia
Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord.

.
Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au transformat-o în Sabat. Cu toate că învăţătorii din Salem au lucrat mult ca să rafineze şi să exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes în a aduce printre oamenii din această zonă, care erau atât de diferiţi, recunoaşterea permanentă a unui singur Dumnezeu. Această învăţătură a avut o creştere ascendentă peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lăsat loc vechilor credinţe care aveau o mulţime de zei.

.
Învăţătorii din Salem au redus mult din numărul zeilor care erau veneraţi în Mesopotamia, ramânând la un moment dat doar şapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk şi Sin. Ca o înaltă recunoaştere a acestei învăţături noi au înnobilat trei dintre aceşti zei acordându-le supremaţia asupra celorlalţi. Triada babiloniană era compusă din Baal, Ea şi Anu, adică zeul pământului, al mării şi al cerului. Alte triade au apărut în localităţi diferite, toate reminiscente ale învăţăturilor andite şi sumeriene, iar ca insignă au adoptat-o pe cea a lui Melchisedec, trei cercuri concentrice.
Învăţătorii din Salem niciodată n-au căutat să umbrească popularitatea lui Istar, mama zeilor şi spiritul fertilităţii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeiţe, dar babilonienii şi vecinii lor n-au renunţat niciodată complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practică universală, în toată Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel puţin o dată, la tinereţe, să se împreuneze cu străinii; iar aceasta era privită ca o devoţiune cerută de Istar. Credeau că fertilitatea depindea în mare parte de acest sacrificiu sexual.

.
Progresul pe care l-a cunoscut la început învăţătura lui Melchisedec a fost o mare recunoaştere a lui Machiventa până în timpul lui Nabodad, şeful şcolii din Kis, care s-a decis să organizeze un atac împotriva practicilor dominante din templul prostituţiei (templul zeiţei Istar), dar misionarii din Salem au eşuat în efortul de a face această reformă socială, iar acest eşec a stat la baza contestării celor mai importante învăţături spirituale şi filozofice.

.
Contestarea învăţăturii din Salem a fost urmată de o mare propagandă care susţinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita şi triburile din nord Astarte. Toate aveau legătura cu venerarea lui Istar, căreia preoţii babilonieni i-au dat o forma nouă, cea de a urmări stelele. Experienţa astrologică are rădăcini adânci în cunoaşterea mesopotamiană, prezicerea viitorului devenise o modă, şi secole la rând preoţimea a făcut orice ca să o deterioreze.

.
Melchisedec şi-a sfătuit ucenicii ca să propăvăduiască despre un Dumnezeu unic, Tată şi Creator a toate, şi să predice doar învăţătura divină a credinţei personale. Adesea, însă, invăţătorii au căzut în eroare, cerând un efort prea mare din partea celorlaţi, un efort care excludea evoluţia lentă, după puterile fiecăruia, dar care urmărea o evoluţie bruscă şi făcută cu forţa. Misionarii lui Melchisedec au creat în Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la aceştia şi de aceea intenţia lor, care a fost nobilă a eşuat. Au predicat o doctrină pozitivă, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevărată a Tatălui Universal, dar au devenit confuzi în dorinţa lor de a face reforma printre valorile lor morale şi asfel marea lor misiune a fost în cea mai mare parte deturnată, pierzându-se în frustrare şi iritare.

.
Doar într-o singură generaţie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfinţat, iar propaganda care s-a făcut pentru a prezenta credinţa într-un singur Dumnezeu, în cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Însă au persistat mici şcoli care predaseră învăţăturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat să creadă într-un singur Dumnezeu, şi care au luptat împotriva preoţilor mesopotamieni care practicau idolatria şi imoralitatea.

.
A urmat o perioada în care, după ce le-a fost refuzată învăţătura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum în Vechiul Testament. I-au scris pe piatră, care mai târziu au fost descoperiţi de preoţii evrei în timpul captivităţii lor. Aceştia au fost incluşi în colecţia lor de imnuri fiind apoi atribuiţi autorilor evrei. Aceşti Psalmi frumoşi, găsiţi în Babilon nu au fost scrişi în templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendenţilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinaţiile magice folosite de preoţii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte bună a învăţăturilor din Salem care s-au predat la şcoala din Kis şi în toată Mesopotamia.

.
O mare parte din cultura religioasă a Mesopotamiei şi-a găsit loc în literatură şi ritualul evreiesc şi în munca faraonilor egipteni. Amenemope şi Akenaton. Egiptenii au perpetuat într-un mod admirabil învăţăturile datoriei sociale, care se regăsesc iniţial la primii mesopotamieni antiţi şi care au fost pierdute aproape în totalitate de babilonienii de mai târziu, care ocupaseră valea Eufratului.

 

II. Perioada de început a religiei în Egipt
Învăţăturile originale ale lui Melchisedec s-au înrădăcinat puternic în Egipt de unde mai târziu au fost transmise şi în Europa. În valea Nilului religia s-a modificat periodic prin apariţia descendenţilor raselor superioare ale nodiţilor, adamiţilor şi mai târziu a andiţilor din valea Eufratului. Din când în când, mulţi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Aşa cum în India a existat cea mai complexă combinaţie de rase din lume, în Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasă care a existat vreodată pe Pământ, şi care din Valea Nilului s-a răspândit în multe părţi ale lumii.

.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creaţiei, dar conceptul de providenţă divină l-au asimilat de la egipteni.

.
Tendinţele de a accepta învăţătura din Salem, care au fost mult mai puternice în Egipt decât în Mesopotamia, au avut motivaţii mai mult politice şi morale decât filozofice sau religioase. În Egipt, fiecare şef de trib, după ce îşi câştiga tronul prin luptă, a căutat să perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial şi creator al tuturor celorlaţi zei. În acest fel egiptenii au început să folosească treptat ideea de zeu suprem, o fază avansată a doctrinei de mai târziu, care vorbea de ideea unei divinităţi universale. În Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Întotdeauna credinţa într-un singur Dumnezeu a caştigat teren, dar niciodată nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemănător cu ceea ce se ştie de la amerindienii de acum.

.
În timp, egiptenii au observat că trupurile celor morţi, care erau aşezate în morminte aflate în apropierea unei ape sărate erau mai bine conservate –îmbălsămate– prin acţiunea sodei care se impregnase în pământ. Aceste observaţii i-au condus spre acele experimente din care mai târziu a rezultat practica îmbălsămării celor morţi. Egiptenii credeau că păstrarea trupului ajuta pe cel mort în drumul spre viaţa următoare.

.
Secole la rând egiptenii au crezut că mormintele protejează trupul, care după moarte va supravieţui într-un mod plăcut. Preoţii scriau pe plăcile mormintelor în care erau îngropaţi cei morţi texte plăcute, crezând astfel că morţii sunt protejaţi împotriva celor care încercau să le ia inima pe lumea cealaltă. S-a făcut o clasificare a acestor texte magice care s-a păstrat în “Cartea egipteană a morţilor.”

.
Superstiţiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinţa generală a eficienţei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Această idee îşi are originea în Egipt şi apoi s-a răspândit în Arabia şi Mesopotamia. În legendara bătălie dintre Horus şi Set, tânărul zeu şi-a pierdut un ochi, dar după ce a fost înfrânt Set, ochiul său a fost aşezat la loc de înţeleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia şi s-a vindecat.

.
Mult timp, egiptenii au crezut că stelele care strălucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasă; alţi supravieţuitori credeau că sunt absorbiţi de soare. A fost o perioadă certă, în care venerarea soarelui a devenit o preocupare majoră printre egipteni. Pasajul prin care se intra în Marea Piramida are o direcţie înclinată, îndreptată direct spre Steaua Polară, astfel încât sufletul faraonului poate să meargă direct spre constelaţia stabilită, unde se presupune că ar fi reşedinta regilor, atunci când iese din mormânt.

.
Când s-a întrupat Melchisedec, egiptenii aveau o religie mult avansată faţă de vecinii lor. Ei credeau că un suflet atunci când este luat, dacă este însoţit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita intervenţia spiritelor rele şi poate ajunge cu bine în sala de judecată a lui Osiris. Aici dacă se constata că nu este vinovat de “crimă, jaf, minciună, adulter, furt şi egoism” va fi admis în zona fericirii supreme. Dacă greutate sufletului începe să se balanseze şi dacă este găsit vinovat va fi trimis în iad, la Devoratori. Într-un fel, acesta a fost un concept avansat al vieţii de apoi, comparativ cu credinţele oamenilor care-i înconjurau pe egipteni.

.
În teologia evreilor, conceptul judecării păcatelor după moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvântul “judecată” apare doar o singură dată în toata cartea Psalmilor şi acest psalm special a fost scris de un egiptean.

 

III. Evoluţia conceptelor morale
Chiar dacă o mare parte din cultura şi religia Egiptului a fost preluată de la andiţii din Mesopotamia şi apoi a fost transmisă, treptat, celorlalte civilizaţii printre care evreilor şi grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic şi social al egiptenilor a apărut în Valea Nilului, ca o evoluţie completă a oamenilor.

.
Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Cele mai înalte concepte morale se pot ivi din experienţa proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale şi poate avea chiar trăiri interioare din propria sa experinţă deoarece în el exista un spirit divin. Consecinţele unor astfel de evoluţii naturale precum şi ale caracterului uman au fost de asemenea extinse de apariţia periodică a unor învăţători spirituali care propăvăduiau adevărul, cum au fost cei din vechime, perioada celui de-al doilea Eden, iar mai târziu Melchisedec cu reşedinta sa din Salem.

.
Cu mii de ani înainte ca învăţătura din Salem să pătrundă în Egipt, întelpţii lor au vorbit despre dreptate, moderaţie şi evitarea avariţiei. Cu trei mii de ani înainte de apariţia scrierilor evreieşti, motto-ul egiptenilor era: “Stabilitatea aparţine omului care are drept standard moralitatea; care trăieşte urmând această cale.” Ei au învăţat amabilitatea, moderaţia şi discreţia. Mesajul unuia dintre cei mai mari învăţători ai acestei perioade a fost: “Fă bine şi lucrează corect cu toţi cei pe care îi întâlneşti.” Triada egiptenilor în această perioadă a fost Adevărul-Dreptatea-Moralitatea.

.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine şi rău au găsit repede răspuns în inimile oamenilor care credeau că “Viaţa este dată pentru linişte, iar moartea pentru greşeală.” Liniştea este pentru cel care iubeşte; greşeala este pentru cel care urăşte şi destestă. Secole la rând locuitorii din Valea Nilului au trăit cu aceste standarde morale, care au intrat în viaţa lor cu mult înainte de apariţia conceptelor de corect/greşit; bine/rău.

.
Egiptul a fost intelectual şi moral, dar nu a fost spiritual. Timp de şase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeţi. O anumită perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorât pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurtă durată; pe Moise l-au refuzat. Circumstanţele au fost mai mult politice decât religioase atunci cand i-au uşurat drumul lui Avraam, iar mai târziu şi pe a lui Iosif, în propăvăduirea învăţăturii din Salem.

.
Când misionarii din Salem au intrat pentru prima dată în Egipt au întâlnit această înaltă cultura morală amestecată cu standardele morale modificate ale imigranţilor mesopotamieni. Aceşti profeţi din Valea Nilului au fost cei dintâi, care au afirmat conştient că au făcut cunoştinţă cu vocea divinităţii.

 

IV. Învăţăturile lui Amenemope
Foarte devreme, în Egipt a trăit un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar alţii i-au spus Amenemope. Acesta a văzut, având o conştiinţă elevată, punctul culminant al arbitrajului dintre bine şi rău, a renunţat la pedeapsa pentru păcat şi a anunţat salvarea prin aşa numita divinitate solară.

.
Amenemope i-a învăţat pe egipteni că bogaţiile şi averea sunt un dar de la Dumnezeu, şi acest concept a influenţat mai târziu complet filozofia evreilor. Acest învăţător nobil credea că conştiinta divină era factorul determinanat în toate direcţiile; astfel fiecare moment ar trebui să fie trăit în prezent şi cu responsabilitate faţă de Dumnezeu.

 

Învăţăturile acestui înţelept au fost traduse treptat în ebraică şi au devenit o carte sacră pentru ei cu mult înainte ca Vechiul Testament să fie limitat prin scris. Verticalitatea şi onestitatea stăteau la baza încrederii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui să onoreze pe fiecare om de stat de azi.

.
Acest bărbat înţelept de pe Nil spunea că: “Bogăţiile au aripi şi zboară cât ai clipi-astfel că lucrurile pământeşti sunt deşertăciune.” Marea lui rugăminte era: “Salvaţi-vă de frică!” I-a sfătuit pe toţi să renunţe la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. În esenţă el învaţa pe alţii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”.

Învăţăturile lui, traduse în ebraică, au dat în Vechiul Testament “Cartea Proverbe”. Traduse în greacă, ele au influenţat treptat filozofia religiei eleniste. Mai târziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Înţelepciunii, care avea la bază învăţăturile lui Amenemope.

.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre învăţătorii religioşi ai timpului său, dar a fost cel mai influent, deoarece a influenţat treptat două verigi de bază, care au dat naştere civilizaţiei occidentale-evreii, în mijlocul cărora credinţa religioasă a Occidentului a evoluat în cel mai înalt grad, şi grecii care au dezvoltat gândirea filozofică pură, summumul fiind nivelul european.

.
În Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 şi 22 versetul 17, precum şi capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleaşi cuvinte din Cartea Înţelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colecţia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope şi este esenţa învăţăturii lui Akenaton.

 

V. Remarcabilul Akenaton
Încetul cu încetul învăţăturile lui Amenemope au început să dispară din minţile egiptenilor, până când prin influenţa unui medic salamit, o femeie din familia regală a îmbrăţişat învăţăturile lui Melchisedec. Această femeie a avut o mare influenţă asupra fiului său Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat această doctrină despre un singur Dumnezeu.

.
De la dispariţia fizică a lui Melchisedec, nici o fiinţă umană, din acele vremuri nu a avut un concept atât de clar al religiei din Salem, aşa cum l-a avut Akenaton. Fără nici o îndoială acest tânăr faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanităţii. În timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a menţinut vie în Egipt învăţătura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuând astfel linia filozofică monoteistă, care era esenţială pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explică, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus în Egipt, unde câţiva dintre urmaşii spirituali a lui Akenaton l-au văzut şi şi-au extins înţelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pământ.

.
Moise, marele personaj, care a trăit în perioada dintre Melchisedec şi Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiascş şi familia regală egipteană; Akenaton avea adaptabilitatea şi competenţa naturală a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca să pregătească surprinzătoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul în cea mai mare naţiune monoteistă din acea epocă. Dacă acest lucru a fost aşa, fără nici o îndoială, Iisus a trăit cea mai mare parte a vieţii sale pe pământ în Egipt.

.
Niciodată, în toată istoria umanităţii, un rege nu a acţionat atât de metodic, pentru a influenţa o întreagă naţiune, ca să treacă de la politeism la monoteism aşa cum a făcut acest extraordinar Akenaton. Luând o decizie surprinzătoare acest tânăr conducător s-a rupt de trecut, şi-a schimbat numele, şi-a abandonat capitala, a construit un întreg oraş nou, a creat o artă şi literatură nouă pentru un întreg popor. Dar, s-a mişcat prea repede; a construit prea mult, mai mult decât ar fi făcut dacă ar fi luat-o mai încet. A eşuat, din nou, în intenţia de a crea stabilitate şi prosperitate materială pentru poporul sau. Toate reacţiile împotriva învăţăturii sale religioase au fost nefavorabile cand au apărut, treptat, calamităţi produse de inundaţii şi opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.

.
Acest om cu o viziune uluitor de clară şi cu o capacitate extraordinară de a acţiona singur a avut discernământul politic al lui Moise. Ar fi schimbat întreaga istorie a evoluţiei religioase şi revelarea adevărului în lumea occidentală. În timpul vieţii a fost capabil să contracareze activităţile preoţilor, pe care i-a discreditat în general, dar ei şi-au păstrat credinţele lor în secret şi au trecut imediat la acţiune atunci când tânărul faraon şi-a pierdut puterea şi nu le-a fost greu să lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat în timpul domniei.

.
Foarte înţelept, Akenaton, a căutat să instaureze monoteismul sub aparenţa unui zeu-soare. Această decizie l-a apropiat de venerarea Tatălui Universal; includerea tuturor zeilor în venerarea soarelui a fost făcută la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credinţei în Aton respectând în acelaşi timp o relaţie familiară cu divinitatea. A creat o religie, care recunoştea relaţia şi venerarea dintre om şi Dumnezeu.

.
Akenaton a fost destul de înţelept ca să menţină în aparenţă venerarea lui Aton, zeul-soare, în timp ce şi-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton şi Tatăl Suprem al tuturor. Acest tânăr faraon-învăţător a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preoţii, atunci când şi-au recăpătat puterea, au distrus-o în mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, consideraţi oficial scrieri ale evreilor.
În viaţa de zi cu zi, cuvântul de bază al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a răspândit foarte repede fiind acceptat pe plan internaţional, precum şi valorile etice ale acestei naţiuni. Aceasta a fost o generaţie, care a practicat, într-o formă uimitoare, pietatea personală. S-a caracterizat printr-o aspiraţie autentică în dorinţa de a-l gasi pe Dumnezeu şi totodată de a-l cunoaşte. Majoritatea egiptenilor din această generaţie, atât bărbaţi cât şi femei, au fost persoane inteligente.

.
În zilele acelea, pozitia socială sau bogăţia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj în faţa legii. Viaţa familiară în Egipt a făcut mult ca să menţină şi să extindă cultura morala. Mai târziu, a fost o sursă de inspiraţie pentru superba familie evreiască din Palestina.

.
Principala slabiciune a învăţăturii lui Akenaton a fost chiar marele adevăr, învăţătura care susţinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era de asemenea creatorul “întregii lumi, oameni şi animale, precum şi a tuturor pământurilor străine. El se afla în toate aceste locuri care sunt ale lui şi are grijă de toţi şi de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile şi înalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase şi internaţionaliste au eşuat în încercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe câmpul de bătălie. Din aceste motiv armata a permis preoţilor să-şi folosească armele împotriva tânărului rege şi a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune înaintată despre divinitate, aşa cum au avut mai târziu evreii, dar a fost prea avansată ca să servească aspiraţiilor unei naţiuni constructive.

.
Chiar dacă idealul monoteist a suferit după moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a menţinut în minţile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preoţilor, s-a întors la venerarea foştilor zei, schimbându-şi numele în Tutankamon.

.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preoţii au ars pământul şi în final au obţinut a şaptea parte din Egipt. Preoţii n-au putut nimici pe de-a-ntregul tendinţa monoteistă. Pentru a se extinde ei au căutat să combine şi să-şi reducă proprii zei; familia de zei s-a micşorat din ce în ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul şi cu Dumnezeu Creatorul, iar această idee a continuat să lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din întreaga lume.

.
Doctrina lui Akenaton a eşuat pentru că el a oferit o religie atât de avansată pentru egiptenii acelor vremuri, încât doar egiptenii educaţi au putut să înţeleaga pe deplin învăţărurile sale. Clasa agricultorilor n-a înţeles niciodată cu adevărat învăţătura sa şi de aceea, erau pregătiţi să revină alaturi de preoţii vechilor credinţe, care venerau pe Isis şi Osiris, soţul său, care se presupune ca a înviat întru-un mod miraculos după ce a fost omorât într-o manieră cruda de către Set, zeul răului şi al întunericului.

.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansată pentru egipteni. În concepţia lor doar regii şi cei bogaţi aveau dreptul la înviere; de aceea au îmbălsămat şi au aşezat cu atâta grijă trupurile faraonilor în morminte, pentru ziua în care vor fi judecaţi. Cu toate acestea, democraţia salvării şi învierea, pe care le propăvăduise Akenaton în general s-a menţinut, chiar dacă mai târziu s-a extins printre egipteni credinţa supravieţuirii în animale lipsite de inteligenţă.
Pe de altă parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului său venerarea unui singur Dumnezeu a eşuat doar în aparenţă, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a menţinut secole la rând atât în Palestina cât şi în Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil şi a religiei născute prin revelaţie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat în Occident.

VI. Principiile învăţăturii din Salem în Iran
O parte din misionarii lui Melchisedec au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani învăţătorii din Salem au avut progrese în Iran. Întreaga naţiune fusese influenţată de religia lui Melchisedec până în momentul în care regulile s-au schimbat precipitând puţin persecuţia care, practic a dus la sfârşitul învăţăturilor monoteiste ale culturii din Salem.

.
În secolul şase înainte de Hristos, când a apărut Zoroastru ca să reaprindă flacăra învăţăturii din Salem, doctrina întelegerii lui Avraam cu Melchisedec a fost aproape în întregime uitată.

.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tânăr viguros şi curajos, care, în primul său pelerinaj la Ur, în Mesopotamia, a învăţat despre tradiţiile lui Caligastia şi despre rebeliunea lui Lucifer-în paralel cu multe alte tradiţii-care, toate i-au stimulat puternic dorinţa de a cunoaşte natura religiei sale. În timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis şi-a organizat un program, pe care l-a folosit după ce s-a întors acasă. Dorea să restructureze religia poporului său. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clară în mintea sa, declarnându-i pe ceilalţi zei ca fiind spirite ale răului, considerându-i ca făcând parte din clasa demonilor de care auzise în Mesopotamia. A învăţat povestea celor Şapte Spirite Maestre, care aveau o tradiţie vie în Ur, creeând în acest sens un sistem de şapte zei supremi, în frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonaţi acestuia i-a asociat cu: Legea Dreaptă, Gândul Bun, Guvernarea Nobilă, Caracterul Sacru, Sănătatea şi Nemurirea.

.
Această nouă religie a fost acţiunea unei munci şi nu rezultatul rugăciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinţă a înţelepciunii supreme, precum şi patronul civilizaţiei. A fost o filozofie religioasă militantă, care a avut curajul să lupte cu răul, pasivitatea şi cu întoarcerea la trecut.

.
Zoroastru nu a propăvăduit venerarea focului, dar a căutat să folosească flacăra acestuia ca simbol al purităţii şi al spiritului înţelept, ca stăpânire universală şi supremă. (Totul a fost adevărat, însă mai târziu discipolii săi l-au venerat şi s-au închinat focului.) În final, această religie s-a răspândit cu sabia, după o conversaţie avută cu un prinţ iranian. Zoroastru a căzut eroic la datorie, într-o luptă dusă pentru credinţa sa, care a fost: “Adevărul Domnului Luminii.”

.
Zoroastrianismul este singura credinţa care perpetuează învăţăturile din Dalamaţia (perioada în care omenirea a atins pentru prima dată un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia şi a celor o sută de asociaţi, înainte de rebeliunea lui Lucifer), şi din Eden, despre cele Şapte Spirite Maestre. Această învăţătura creiona răul ca o perioadă la fel de importantă ca şi binele, iar vestea cea bună era ca, la un moment dat, acest rău va fi încorporat pentru totdeauna în realitatea ultimă, care este cea a binelui. Mai târziu, această credinţă s-a transformat în ideea că binele şi răul se afla în perioade egale de luptă.

.
Tradiţiile evreieşti ale raiului şi iadului, precum şi conceptul despre diavoli sunt adunate în scrierile evreieşti, în timp ce păstrarea legendelor despre Lucifer şi Caligastia au fost preluate în principal de la zoroastrianism în perioada în care evreii s-au aflat sub dominaţia politică şi culturală a perşilor. Zoroastru, ca şi egiptenii, a vorbit despre “ziua judecăţii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfârşitul lumii.

.
Religia care a succedat zoroastrianismului în Persia a fost influenţată profund de acesta. Când preoţii iranieni au căutat să înlăture învăţăturile lui Zoroastru, au reînviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a răspândit în zonele din Levant şi Marea Mediterană, fiind o vreme contemporan cu iudaismul şi crestinismul. Învăţăturile lui Zoroastru au influenţat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, creştinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trăit în sec. VI înainte de Hristos, a făcut parte din acel grup unic care a încercat să menţină vie flacăra învăţăturii din Salem.

 

VII. Învăţăturile din Salem în Arabia
Învăţăturile lui Melchisedec despre un Dumnezeu Unic au apărut în deşertul arabic destul de recent. Ca şi în Grecia, în Arabia misionarii din Salem au eşuat. Asta s-a întâmplat deoarece instrucţiunile lăsate de Melchisedec au fost înţelese greşit şi s-a răsfrânt şi asupra călătoriei lor.

.
Nici chiar în China sau la Roma învăţăturile lui Melchisedec n-au cunoscut un eşec total aşa cum s-a întâmplat în această regiune aridă, care totuşi se află atât de aproape de Salem. Mult timp după ce majoritatea populaţiilor din Orient şi Occident au devenit budişti sau creştini, deşertul Arabiei a rămas la fel cum fusese mii de ani înainte.

Fiecare trib îşi venera vechile fetişuri şi multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o bătălie între zeiţa babiloniană Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura şi Tatăl creştin al Domnului Iisus Hristos. Niciodată vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin în detrimentul celorlalte.

.
În fiecare parte din Arabia erau familii şi clanuri care îmbrăţişaseră vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au păstrat tradiţiile lui Melchisedec, Avraam, Moise şi Zoroastru. Au existat numeroase centre care au răspuns învăţăturii lui Iisus, dar misionarii creştini din aceste zone de deşert era un grup auster şi lipsit de importanţă, în contrast cu supraveghetorii şi inovatorii care au lucrat ca misionari în ţările mediteraniene.

.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat în serios cerinţa lui: “mergeţi în toată lumea şi propăvăduiţi evanghelia”, în Arabia aceştia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinţe, decât nevoilor urgenţe create de cerinţele sociale. Cu toate acestea învăţăturile lui Iisus au fost primite cu plăcere în Arabia.

.
Un singur element de natură tribală, rasială sau naţională a pus piedică acestora: respectul neobişnuit şi ciudat pe care aproape toate triburile arabe au căutat să-l arate unei pietre negre, folosită ca fetis într-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere şi venerare a dus la apariţia religiei islamice. Dacă Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiţi, piatra Kaaba a devenit verişoara lui arabă.

.
Islamul a făcut o bună prezentare şi descriere a lui Alah ca fiind prima şi singura Divinitate. Punctul slab: asocierea forţei militare cu învăţătura sa, împreună cu degradarea femeii. Însă islamul a îmbrăţişat ferm ideea Tatălui Universal, “care ştie vizibilul şi invizibilul. El este mila şi compasiune.”

.
“Adevăratul Dumnezeu este nemăsurat în bunătatea sa faţă de toţi oamenii. Când sunt bolnav el este cel care mă vindecă.” “Oriunde trei oameni se întâlnesc împreună, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu există primul şi ultimul; văzutul şi nevăzutul.”

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=23553&_unique_id=63c6c9c5873bc

1332375 1280x1024 DesktopNexus.com

PROFETIA LUI MELCHISEDEC

melchisedek

 

Melchisedec, un nume înconjurat de mistere şi legende magice. Este venerat şi cunoscut în diverse culturi. În Biblie, apare citat de multe ori ca Regele Salemului, iar în tradiţia evreiască este menţionat în diverse cărţi cum ar fi Zohar şi Midrash Rabba. Este cunoscut de popoarele orientale, temut de mongoli şi venerat de lamaşii budişti ai acelor pământuri.

Prof. Dr. Ferdinand Ossendowski, un ilustru călător, om de ştiinţă şi scriitor, povesteşte următoarele în deja clasica sa operă de călătorii “Bestii, Oameni şi Zei” (1924):

În timp ce traversam într-o caravană stepele Asiei Centrale, aproape de Tzagan-Luk, ghidul mongol a strigat dintr-o dată: ” Stop, opriţi-vă!”, şi de îndată s-a aruncat de pe cămilă la pământ, murmurând clasica mantră budistă “OM MANI PADME HUM”. Ceva incredibil se petrecu în acel moment. Aerul vibra suav şi aducea cu sine un cîntec de dragoste şi pace, care ajungea direct la inimă. Pămîntul şi cerul păreau să îşi ţină respiraţia. Dr. Ferdinand Ossendowski – autorul cartii „Bestii, Oameni si Zei” Până şi animalele o percepeau: păsările coborau din zborul lor şi se odihneau, cămilele îşi ciuliseră urechile, caii rămăseseră nemişcaţi şi atenţi, câinii se opriră din lătratul lor şi yakii se întinseseră pe sol. Hamalii mongoli îngenuncheaseră şi se rugau cu ardoare în timp ce se simţea acea pace absolută: până şi vântul nelipsit din acele părţi, încetă să mai bată. Era o atmosferă extraordinară, o linişte şi o pace neobişnuite, mai ales pentru occidentali.

Când extazul colectiv se termină, mongolii îi explicară lui Ossendowski ce s-a întâmplat. Se apropiaseră de Misterul Misterelor, de regatul subteran al Regelui Lumii, chiar în momentul în care acesta era în meditaţie.
După cum probabil vă puteţi da seama, Ossendowski nu a putut obţine prea multe informaţii de la acei oameni. Acei mongoli ştiau că lamaşii pǎstrau cu aviditate secretul Regelui Lumii, şi îi pedepseau cu severitate pe aceia care divulgau aceste lucruri.

Dar, şi aici apare încă un mister, mărturisirea făcută de Ossendowski cu acea ocazie coincide foarte mult cu expunerea din cartea “Mission de l’Inde” a lui Marqués Saint-Yves d’Alveydre (1910) şi de asemenea cu povestirea altui autor mai puţin celebru, Louis Jacolliot, în “Les Fils de Dieu” şi “Le Spiritisme dans le Monde”.

Profeţia lui Melchisedec – Mongolia
Cei trei scriitori meţionaţi vorbesc despre Agharti sau Agharta, nume cu care, în limba tibetană, este denumit misteriosul regat subteran în care îşi are reşedinţa Regele Lumii.

Ossendowski povesteşte că, fiind în vizită la mănăstirea din Narabanchi, în Mongolia, a găsit o surprinzătoare profeţie lăsată de Melchisedec în acel loc pe care Geniul Pământului l-a vizitat în anul 1890. Iat-o aici:

Cu fiecare zi care trece, oamenii vor uita de sufletele lor şi se vor ocupa mai mult de corpurile lor. Corupţia cea mai mare va domni pe pământ. Oamenii se vor asemăna mai degrabă cu animalele sălbatice, însetaţi de sângele fraţilor lor. Semiluna va fi ştearsă şi adepţii săi se vor îngloda în cerşetorie şi într-un război continuu. Cuceritorii lor vor fi răniţi de soare, dar nu se vor ridica de douǎ ori; va cădea peste ei cea mai mare dintre nenorociri şi vor ajunge să fie insultaţi de celelalte popoareMelchisedec – Profetia din Tibet. Coroanele regilor, mari şi mici, vor cădea. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt… Va fi un război teribil între toate popoarele. Oceanele se vor înroşi…Pământul şi fundul mărilor se vor acoperi de schelete, se vor diviza regatele, vor muri naţiuni întregi…Foamea, bolile, crimele necunoscute de lege, ce lumea nu va fi contemplat încă. Atunci vor veni inamicii lui Dumnezeu şi ai Spiritului Sfânt ce se aflǎ în interiorul omului. Cei care iau şi partea celuilalt, vor pieri de asemenea. Cei uitaţi, cei persecutaţi se vor răscula şi vor atrage atenţia lumii întregi. Vor fi ceaţă şi furtuni, munţii dezgoliţi se vor umple de păduri. Se va cutremura pământul…Milioane de oameni vor schimba lanţurile sclaviei şi umilinţelor cu foame, boli şi moarte.

Vechile drumuri se vor umple de mulţimi care vor merge dintr-un loc în altul. Cele mai bune şi mai frumoase oraşe vor pieri în foc…una, două, trei…Tatăl se va lupta cu fiul, fratele cu fratele, mama cu fiica. Viciul, crima, distrugerea corpurilor şi a sufletelor, vor domni fără limite…Familiile se vor împrǎştia…Fidelitatea şi dragostea vor pieri…Din zece mii de oameni, doar unul va supravieţui…unul nebun, dezbrăcat, înfometat şi fără forţe, care nu va şti să-şi construiască o casă, nici să-şi procure alimente… Va urla ca un lup turbat, va devora cadavre, va muşca din propria sa carne şi îl va sfida înfuriat pe Dumnezeu. Se va depopula pământul. Dumnezeu îl va lăsa din mâna sa. Deasupra lui vor fi împrăştiate doar fructele nopţii şi ale morţii. Atunci va apărea un popor necunoscut până acum care, cu mână puternică, va smulge buruienile nebuniei şi viciului şi îi vor conduce pe cei care au rămas fideli spiritului oamenilor în bătălia împotriva răului. Vor fonda o nouă viaţă pe pământul purificat de moartea naţiunilor. De-a lungul a cincizeci de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate care vor trăi fericite pentru şaptezeci şi unu de ani. În continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme…Apoi popoarele din Agharti vor ieşi din cavernele lor subterane şi vor apărea pe suprafaţa pământului.

În ultimul paragraf, în urma unei atente lecturi, Óscar Uzcategui a descoperit că Melquisedec dădea nişte date foarte exacte pentru profeţia sa. Să vedem:
Profeţia a fost scrisă de Domnul Lumii în anul 1890. Astfel că, atunci când Melchisedec spune ““pe parcursul a 50 de ani nu vor mai fi decât trei mari noi regate”, ne vorbeşte despre anul 1940, adică, de al doilea război mondial.

Au apărut atunci trei mari noi regate: Europa, Rusia şi Statele Unite ale Americii. Apoi spune că “vor trăi fericiţi pentru şaptezeci şi unu de ani”. Adică: 1940 plus 71, ne dă 2011. Şi în acest an fatidic “în continuare vor veni zece şi opt ani de războaie şi cataclisme”.

Ne spune astfel că suntem la porţile unui conflict mondial care va avea consecinţe oribile, nemaivăzute, şi care va dura 18 ani: din 2011 până în 2029.

Mai apoi va fi o regenerare şi va începe un nou ciclu, dar nu înainte de a a avea loc o involuţie şi distrugere, cum o spun atâtea profeţii şi religii din lume.

  https://www.evolutiespirituala.ro/profetia-lui-melchisedec/?feed_id=16007&_unique_id=6310ee255f52c

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in India, China, Tibet – Partea II

MELCHIZEDEC

 

.

Învataturile lui Melchisedec in Orient

I. India Vedică
În perioada lui Melchisedec, India era o ţară cosmopolită care în scurt timp a ajuns sub dominaţia politică şi religioasă a invadatorilor arieni, din nord şi vest. Câteva regiuni din partea nordică şi vestică a peninsulei au fost ocupate de arieni. Aceşti invadatori au adus cu ei şi obiceiurile lor legate de divinitate. Practicile lor religioase erau foarte asemănătoare cu cele ale înaintaşilor, unde tatăl era privit ca un preot, iar mama ca o preoteasă şi vatra familiei era folosită drept altar. Treptat, cultul vedic s-a aflat într-un proces de transformare şi dezvoltare, sub directa oblăduire a castei brahmanilor, care erau preoţi-profesori şi care treptat au preluat controlul asupra extinderii acestui cult. Când misionarii din Salem au ajuns în nordul Indiei, ţara se afla deja sub influenţa celor treizeci şi trei de zei aduşi de arieni.

.
Politeismul acestor arieni reprezenta o degenerare a monoteismului lor timpuriu, când triburile s-au unit şi au preluat zeul fiecărui trib. Acest transfer al monoteismului şi trinitarianismului original pe care l-au practicat vechile populaţii din Mesopotamia s-a aflat într-un proces de resuscitare în primele secole din al doilea mileniu înainte de Iisus. Mulţi zei au fost aşezaţi sub conducerea a trei mari zei: Dyaus pitar, zeul suprem, Indra, tumultosul zeu al aerului şi Agni, cel cu trei capete de foc, zeul pământului. Aceştia au reprezentat la început trinitatea.

.
Agni, cel mai veghi dintre zei, a fost considerat adesea ca tată suprem al întregului panteon de zei. Zeul suprem, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost deseori destituit în bătalia teologică ce s-a dat între preoţii brahmani şi invatatorii din Salem. Brahman a fost considerat principala energie divină din întregul panteon vedic.

.
Misionarii din Salem au propăvăduit învăţăturile lui Melchisedec, au vorbit despre Dumnezeu Unul, Cel Mai de Sus. Deşi această prezentare nu era în dizarmonie cu statutul lui Brahma-Tatăl, ca sursă a tuturor zeilor, învăţătura din Salem a intrat într-o contradicţie directă cu dogmele, tradiţiile şi învăţăturile preoţilor brahmani deoarece principiul esenţial al învăţăturii din Salem nu accepta ritualul de nici un fel. Niciodată preoţii brahmani nu ar fi acceptat învăţătura din Salem, care susţinea salvarea prin credinţă, fără un favor anume din partea lui Dumnezeu, obţinut prin ritualuri şi ceremonii de sacrificiu.

.
Negarea acestei învăţături a lui Melchisedec, care prezenta şi susţinea încrederea deplină în Dumnezeu, precum şi posibilitatea de a te salva prin credinţa, a fost un punct de referinţă în viaţa Indiei din acele timpuri. Misionarii din Salem au contribuit mult la slăbirea credinţei în toţi acei zei vedici, dar conducătorii, preoţii vedici, au refuzat să accepte învăţătura lui Melchisedec, care propavăduia o credinţa simplă, într-un singur Dumnezeu.

.
Brahmanii au adunat scrierile lor sacre în ceea ce se cunoaşte astăzi ca fiind Rig-Veda, una dintre cele mai vechi şi mai sacre cărţi. Acest efort a fost făcut pentru a combate pe invatatorii din Salem. A doua, a treia şi a patra parte din Vede urmărea să cristalizeze, să dea o formă finală şi să fixeze ritualurile lor de acceptare şi de sacrificiu. Au fost scrise pentru oamenii acelor vremuri. Partea bună a acestor scrieri este că ele sunt la fel de frumoase în concept şi la fel de adevărate în înţelegere ca oricare alte scrieri care se referă la spiritualitate. Din păcate această religie superioară la început a fost contaminată de mii şi mii de superstiţii, culte şi ritualuri preluate din sudul Indiei, transformându-se progresiv în cel mai variat sistem teologic pe care l-a produs omul vreodată. O examinare atentă a Vedelor va scoate la iveală unul dintre cele mai mari şi lipsite de valoare concepte care se referă la divinitate.

 

II. Brahmanismul
În momentul în care casta preoţilor brahmani a devenit esenţa sistemului religios în India, acest ordin social a constituit un handicap puternic pentru progresul învăţătorilor din Salem în această zona. Această castă a eşuat în misiunea sa de a salva rasa ariană, dar a avut succes în perpetuarea brahmanismului, care ca şi clasă socială de frunte, a menţinut hegemonia religiosa în India pâna în zilele noastre.

.
În efortul ei disperat de a urca pe scena ierarhiei religioase şi de a distruge expansiunea celorlalte rase, casta brahmanilor a căutat să fie deasupra tuturor. Ei au crezut că sacrificarea ideii de trinitate era foarte eficientă şi s-a realizat pe deplin pentru a obţine puterea pe care au dorit-o. Atfel ei au decretat două principii esenţiale cu privire la divinitate: Brahman este totul, incluzând şi idea trinităţii şi că Brahman este preotul suprem.

.
În nici o altă parte de pe planeta preoţii nu şi-au arogat drepturi atât de mari, considerându-se asemenea zeilor pe care îi reprezentau, cum s-a întâmplat în India. Ei au mers atât de departe cu aceste prerogative, atfel încât tot acest sistem religios, atât de periculos, s-a prăbuşit înainte ca el să cuprindă popoarele din jurul Indiei, care erau mai mult sau mai puţin civilizate. Acest sistem Vedic al preoţimii s-a înţepenit şi s-a înecat în propria lui inerţie şi în pesimism.
Casta brahmanilor nu a putut să perpetueze singură sistemul religios şi cultural al arienilor, de aceea a apărut, la un moment dat, o perioadă de disperare şi lipsa de speranţă. În timpul acestor zile negre au apărut multe culte care erau ateiste, propăvăduiau o salvare care se putea obţine doar prin efortul propriu al oamenilor.

.
Mai târziu, aceste vremuri nefericite au dat naştere unor compilaţii care stau la baza religiei hinduse şi a Upanisadelor.
În eforturile lor de a se proteja, brahmanii au refuzat să-l recunoască pe Dumnezeu Unul, cel prezentat de Melchisedec.
Budismul a apărut în India în perioada în care au fost scrise Upanisadele. În ciuda succesului pe care l-a avut timp de o mie de ani, el nu a putut înlocui hinduismul. El a prins mai mult în nordul Indiei, înainte ca islamismul să-şi facă apariţia.

 

III. Filozofia Brahmanilor
Cu toate că apogeul brahmanismului a fost aproate în totalitate religios, el a fost şi unul dintre cele mai nobile cunoaşteri ale minţii omeneşti, atât în filozofie cât şi în metafizică. Când a început să descopere realitatea finală, mintea unui indian nu s-a oprit până nu a speculat aproape toate fazele teologiei, mai puţin concepţia dualităţii care a fost esenţiala: existenţa unui Tată Universal pentru toate fiinţele din univers, precum şi realitatea necesară evoluţiei: nevoia de a experimenta pentru cel care caută să devină ca Tatăl Suprem, cel care cere copiilor săi să fie perfecţi, aşa cum este şi El.

.
În acele timpuri, în concepţia brahmană există într-adevar ideea de absolut. A fost o credinţă care privea fiinţa ca pe ceva absolut, chiar infinită, dar acest concept a fost în mare parte deposedat de atributele unei personalităţi anume şi astfel nu a fost experimentat de practicanţii religioşi.

.
Brahman-Narayana a fost înţeles ca Absolut, Infinitul Este, potenţialitatea creatoare primordială din Cosmos, însăşi existenţa universala prin care se manifestă potenţialul întregii eternităţi. Filozofii acelor zile ar fi putut avansa în concepţia ideii de Dumnezeu. Ar fi putut să-l înţeleagă pe Brahman ca pe un partener şi creator în acelaşi timp, ca pe o personalitate care este apropiată de fiinţele pe care el însuşi le-a creat şi care se afla pe drumul lung al evoluţiei. Dacă ar fi continuat în acest fel, această învăţătură ar fi devenit cea mai avansată prezentare a lui Dumnezeu care s-a făcut vreodată pe Pământ.

.
Etapele conceptul “O Suprafiinţă Universală”, ca totalitate care însumează toate existenţele unei fiinţe, a apropiat filozofii indieni de adevărul Fiinţei Supreme, dar ei au pierdut acest adevăr pentru că au împiedicat orice apropiere personală, rezonabilă sau raţională în evoluţia care duce spre realizarea acestui efort monoteist al lui Brahman-Narayana, rămânand doar o teorie.

.
Karma, ca principiu al cauzalităţii, este, din nou, foarte aproape de sintetizarea tuturor acţiunilor din timp-spaţiu, care pot avea repercursiuni în prezenţa lui Dumnezeu cel Suprem; dar acest principiu n-a prezentat niciodată posibilitatea unei fiinţe religioase de a realiza personal starea supremă a lui Dumnezeu. Postulatul era prezentat ca o ultimă predare a tuturor personalităţilor unei Suprafiinţe.

.
Filozofia brahmană a aproximat multe din realităţile universului şi s-a apropiat de numeroase adevăruri cosmice, dar de asemenea a căzut victima, destul de des, erorii de a distinge între câteva din nivelele realităţii cum ar fi absolutul, transcendentalul şi tot ceea ce este finit.
A eşuat în posibilitatea de a lua în calcul că ceea ce este finit, la nivel absolut este iluzoriu, dar poate fi absolut real la un nivel finit.

 

IV. Religia hindusă
Cu trecerea secolelor, în India populatia s-a întors la un sistem religios bazat pe ritualurile Vedice vechi, care fuseseră modificate de învăţăturile misionarilor lui Melchisedec, şi au fost instituite de casta brahmanilor. Această religie, cea mai veche şi cosmopolită din întreaga lume, a cunoscut mai târziu câteva schimbări ca răspuns la budism şi jainism, iar mult mai târziu au apărut influenţele mahomedanismului şi ale creştinismului.

.
În prezent, teologia hindusă prezintă patru trepte ale Divinităţii:
1). Brahman-Absolutul-Infinitul unic;
2). Trimurti, Trinitatea Supremă în hinduism. În această asociere, Brahma, primul membru, este privit ca cel care s-a creat pe sine din Brahman-infinitul. Pe Brahma s-a costituit conceptul de Tatăl Universal. De asemenea Brahma se identifica cu destinul.
Cel de-al doilea membru este Shiva, iar cel de-al treilea este Vishnu. Ei au apărut în primul mileniu după Iisus. Shiva este Domnul vieţii şi al morţii, zeul fertilităţii, şi maestrul distrugerii. Vişhnu este extrem de popular şi are mult de a face cu credinţa ca se întrupează periodic într-o fiinţă umană. În aceste fel, Vishnu devine real în imaginaţia indienilor. Shiva şi Vishnu sunt consideraţi, fiecare, deasupra celorlalţi.

.
3). Divinităţi vedice şi post-vedice. Mulţi dintre străvechii zei arieni, cum ar fi Agni, Indra, şi Soma sunt imediat sub cei trei membri din Trimurti. Mulţi dintre zeii adaugaţi la începuturi în India Vedica, au fost încorporaţi şi ei în panteonul hinduist.

.
4). Semizeii: supraoameni, semizei, eroi, demoni, fantome, spirite rele, zâne, monştrii, spiriduşi şi mult mai târziu sfinţi.

.
Cu toate că hinduismul a eşuat, cu mult timp în urmă, în încercarea de a lumina poporul indian, în general este o religie tolerantă. De fapt, în linii mari s-a dovedit a fi cea mai adaptabilă şi dezorganizată religie care a apărut pe Pământ. De asemenea este capabilă de schimbări nelimitate şi posedă cea mai neobişnuită felxibilitate în practicile sale; de la cele mai înalte speculaţii semimonoteiste ale lui Brahman, până la practicile primitive şi însoţite de tot feluri de fetişuri ale credincioşilor ignoranţi, care sunt lipsite de calitate.

.
Hinduismul a supravieţuit pentru că este o parte esenţială din structura socială a Indiei. Nu are o ierarhie care poare fi deranjată sau distrusă; el face parte din viaţa oamenilor. Are condiţii de adaptabilitate şi schimbare când este vorba de culte superioare şi arată o atitudine tolerantă când e vorba să adopte alte religii. Guatama Buddha şi chiar Iisus au fost recunoscuţi ca încarnări a lui Vishnu.

.
Astăzi, în India, se simte o mare nevoie de a prezenta învăţătura lui Iisus, împărăţia lui Dumnezeu şi a Fiului Său, şi în consecinţă frăţia tuturor oamenilor, care se realizează personal, prin practicarea iubirii şi prin seviciul în slujba celorlalţi. În India există o structură filozofică, există o bază religioasă, este nevoie doar de o stimulare care să vitalizeze şi să facă mai dinamică practicarea iubirii, aşa cum este prezentată în învăţătura originală a Fiului, care în prezent este devastată de dogmele şi doctrinele occidentale, care au tendinţa să păstreze doar pentru ei ceea ce a făcut Fiul Omului pe Pământ.

 

V. Lupta pentru adevăr în China
Aşa cum misionarii din Salem au trecut prin Asia, împrăştiind învăţătura lui Dumnezeu, precum şi salvarea prin credinţă, tot aşa ei au preluat multe din filozofia şi religia diferitelor ţări prin care au trecut. Dar învăţătorii autorizaţi de Melchisedec şi de succesorii acestuia nu s-au dezis de adevărul lor; ei au ajuns la toate popoarele din continentul Euro-asiatic. Aceasta s-a întâmplat la jumătatea celui de-al doilea mileniu înainte de Christos. Aproximativ cu o sută de ani înainte de această perioadă, Salamiţii şi-au stabilit cartierul general în China. Acolo au pregătit învăţătorii chinezi în toate domeniile rasei galbene.

.
Consecinţa directă a acestei învăţături a fost forma de început a Taoismului care a apărut în China, o religie mult, mult diferită de religia de astăzi care poarta acelaşi nume. Taoismul din acele timpuri s-a creat având în componenţa sa următorii factori:

.
1). O rămăşiţă din învăţăturile lui Singlanton (un mare înţelept din prima mare perioadă de avânt spiritual pe care l-a cunoscut omenirea), care persistau în conceptul lui Shang-ti, Dumnezeu din ceruri. În timpul lui Singlanton poporul chinez a devenit, în aparenţă, monoteis. Ei şi-au concentrat practica religioasă pe Adevărul Unic, cunoscut mai târziu ca Spiritul din Cer, Conducătorul Universal. Rasa galbenă niciodată nu a renunţat complet la acest concept de bază, cu privire la Divinitatea Supremă, pe de altă parte în secolele care au urmat, mulţi zei şi spirite secundare au făcut parte din religia ei.

.
2). Religia Celui Mai de Sus, Creatorul Divin, venită din Salem, care şi-a prezentat conceptul religios, ca un răspuns la credinţa omului; dar este perfect adevărat, ca în perioada în care misionarii lui Melchisedec au pătruns pe pământurile rasei galbene, mesajul lui original, aşa cum fusese cunoscut în zilele când Machiventa trăia în Salem, a fost schimbat foarte mult.

.
3). Conceptul lui Brahman-Absolutul din filozofiile indiene, combinat cu dorinţa de a scăpa de tot ceea ce este rău. Probabil ca influenţa cea mai puţin relevantă în partea de est a Asiei, când se predica religia din Salem, a fost exercitată de învăţătorii indieni, care practicau credinţele Vedice.

.
Această combinaţie de credinţe care s-a transmis pe pământurile rasei galbene, stă la baza doctrinei filozofiei religioase din aceste zone. În Japonia acest proto-Taoism a fost cunoscut sub numele de Shintoism şi în această ţară, care era departe de Salem, oamenii au învăţat despre întruparea lui Machiventa Melchisedec, care a stat pe Pământ în numele lui Dumnezeu şi pentru a ajuta omenirea să nu se îndepărteze de el.

.
Mai târziu, toate aceste credinţe au fost confundate şi considerate, în China ca un cult al strămoşilor. Însă chinezii n-au căzut niciodată sub influenţa preoţimii. Rasa galbenă a fost cea dintâi rasă care a trecut de la servitutea barbară, la o civilizaţie aşezată; toate acestea s-au datorat şi faptului că a fost prima rasă care a ajuns la o anumită libertate în ceea ce priveşte frica faţă de zei, fantome sau faţă de moarte. China s-a îndreptat spre eşec pentru că nu a continuat să progreseze pe drumul început, atunci când s-au emancipat în relaţia cu preoţii; a căzut într-o eroare la fel de mare cum au făcut şi alţii: a preluat doar ceea ce au făcut stramoşii şi nu au mers înainte în căutările lor.

 

VI. Lao-tse şi Confucius
Aproximativ cu şase sute de ani înainte de venirea lui Iisus, Melchisedec plecase, renuntaşe la întruparea sa, iar puritatea învăţăturii sale a fost contaminată, în exces, de vechile credinţe existente. A fost o perioadă în care misiunea predecesorului lui Iisus (Melchisedec) se aflase în pericol de eşuare. În aceasta situaţie, printr-o combinaţie spirituală armonioasa şi neobişnuită a ordinelor spirituale, responsabile cu ceea ce se întâmpla pe Pământ, această planetă a cunoscut o prezentare variată şi în cea mai mare parte ciudată a adevărului religios. Prin participarea unor învăţători pământeni, grupaţi într-o organizaţie, învăţătura din Salem a fost readusă la viaţă şi apoi prezentată oamenilor. Astăzi sunt mai multe scrieri din vremea aceea.

.
Acest secol de progres spiritual a fost unic în felul său. S-a bucurat de prezenţa unor învăţători, care aveau o mare religiozitate, practicau o morală de o înaltă ţinută şi erau filozofi adevăraţi. Ei au trăit peste tot în lume, acolo unde civilizaţia a început să se manifeste pe deplin. În China, doi dintre cei mai proeminenţi învăţători au fost Lao-tse şi Confucius.

.
Lao-tse a preluat direct din tradiţiile din Salem, atunci când a declarat că Tao este Prima Cauză a tuturor lucrurilor. Lao a fost un om cu o mare viziune spirituală. El spunea: “destinul etern al omului este uniunea cu Tao, Dumnezeul Suprem şi Regele Universal”. Înţelegerea sa faţă de actul final arată că era cât se poate de reală. El scrisese: “Unitatea izvorăşte din Tao Absolut, şi din Unitate apare Dualitatea Cosmică, iar dintr-o astfel de Dualitate, Trinitatea intră imediat în existenţa şi Trinitatea este sursa primordială a tot ceea ce este realitate.” “Întotdeauna tot ceea ce este realitate se află într-un echilibru permanent între posibilităţile şi realităţile Cosmosului. Acestea sunt armonizate la nesfârşit de spiritul divin.”

.
De asemenea, Lao-tse a făcut una din primele prezentări a necesităţii de a practica binele atunci când tie nu şi se aplică binele: “Bunătatea produce bunătate, dar cineva care este într-adevăr bun, chiar şi atunci când i se face ceva rău el oferă tot bunătate.”

.
El a vorbit despre întoarcerea omului la Creator şi a creionat viaţa unei fiinţe umane ca fiind o personalitate nouă, apărută din posibilităţile oferite de Cosmos, în timp ce moartea a prezentat-o ca o întoarcere acasă a acestei fiinţe create. El a tratat credinţa adevărată într-un mod neobişnuit, putând fi comparată cu “atitudinea unui copilaş”.

El a înţeles foarte bine ţelul Divin, despre care a scris următoarele: “Divinitatea Absolută nu face eforturi nemaivăzute, dar întotdeauna este victorioasă; nu forţează omenirea, dar întotdeauna este pregătită pentru a răspunde celor mai curate dorinţe ale sale; voinţa lui Dumnezeu este întotdeauna plină de răbdare şi eternă în exprimare deoarece în mod inevitabil se va manifesta”. Celor care erau profund religioşi şi sinceri în exprimarea şi manifestarea adevărului suprem le-a spus că este o binecuvântare mult mai mare ca să dea decât să primească. “Omul care este bun caută să nu ţină adevărul doar pentru el, ba mai mult, face un efort ca să aducă aceste bogăţii la care a ajuns, în faţa semenilor săi, îndeplinind astfel adevărul. Voinţa lui Dumnezeu cel Absolut aduce întotdeauna beneficii, niciodată nu distruge; intenţia unui credincios adevărat este întotdeauna o decizie, dar niciodată o constrângere.”

.
Învăţătura lui Lao-tse prezenta non-rezistenţa, iar diferenţa pe care o făcuse între decizie şi constrângere a fost pervertită mai târziu ajungându-se la următoare credinţă: “consideră, execută şi nu te gândi la nimic.” Lao-tse n-a vorbit niciodată despre o asemenea eroare, mai mult, non-rezistenţa pe care a predicat-o a fost un factor esenţial în dezvoltarea tendinţelor pacifiste de mai târziu ale poporului chinez.

.
Popularul taoism din zilele noastre are foarte puţin în comun cu demnitatea sentimentelor şi cu conceptele cosmice ale vechilor filozofi care le-au exprimat. Adevărul pe care aceştia îl ştiau era: Credinţa într-un Dumnezeu Absolut este sursa acelei energii divine care va reface lumea, cu ajutorul căreia omul va merge spre uniunea spirituală cu Tao, Divinul Etern şi Creatorul Absolut al universurilor.

.
Confucius (Kung-Fu-tse) a fost un contemporan mai tânăr al lui Lao-tse. Invăţăturile lui aveau la bază cele mai bune tradiţii legate de morala din lunga istorie a rasei galbene. De asemenea a fost influenţat şi de tradiţiile, rămase vii, pe care le practicaseră misionarii din Salem. Munca sa de lider spiritual a fost depusă pentru a compila vorbele înţelepte ale vechilor filozofi.

.
În timpul vieţii a fost un învăţător căruia nu i s-a recunoscut munca, a fost chiar respins, dar scrierile şi învăţăturile sale au exercitat, în China şi Japonia, cea mai mare influenţa care s-a văzut vreodată. Confucius a impus printre şamani o manieră nouă prin care moralitatea ia loc magiei, dar a refăcut prea bine; a creat un nou obiect de venerare, care se practică şi astăzi: respectul exagerat pentru conducătorii străvechi.

.
Învăţăturile lui Lao-tse s-au păstrat doar printre căţiva adepţi din Orient, dar scrierile lui Confucius întotdeauna au stat la baza moralităţii şi culturii pentru aproximativ o treime din populaţia întregii planete. Aceste precepte ale lui Confucius, deşi duc mai departe tot ceea ce a fost mai bun în trecut, într-o oarecare măsura au fost nefavorabile spiritului chinezesc, care este aventuros şi explorator. Influenţa acestor doctrine a fost combătută, însă fără succes, de efortul împărătesc al lui Ch’in Shih Huang Ti şi de învăţăturile lui Mo Ti, care a proclamat o convieţuire frăţească bazată, nu pe datoria etică, ci pe dragostea lui Dumnezeu. A încercat să restabilească şi să reactualizeze vechile scrieri ale înaintaşilor pentru a prezenta un nou adevăr, dar învăţăturile sale au pierdut în faţa discipolilor lui Confucius care erau mult mai tari în credinţă.

.
Ca mulţi alţi învăţători morali şi spirituali, Confucius şi Lao-tse au fost zeificaţi de discipolii lor, deoarece în China au urmat epoci întunecate, care s-au suprapus cu perioada în care credinţa taoistă a fost pervertită şi a început declinul acesteia, fiind urmată de apariţia misionarilor budişti din India.

.
În perioada acestor secole, caracterizată de o spiritualitate decadentă, religia rasei galbene a degenerat într-o teologie îngustă care a fost însoţită de demoni, dragoni şi spirite rele, toate indicând reîntoarcerea fricii în mintea celor care nu erau luminaţi. Astfel China, care cândva s-a situat în fruntea societăţii umane, deoarece practica o religie avansată, a căzut. S-au îndepărtat de calea care ducea la adevărata Conştiinţă Divină, indispensabilă unui progres real.

 

VII. Gautama Siddhartha
În India a existat un alt mare învăţător contemporan cu Lao-tse şi Confucius. Guatama Siddhartha s-a născut în secolul şase înainte de Hristos, în provincia Nepal din nordul Indiei. Discipolii săi l-au prezentat, mai târziu, ca fiind fiul unui conducător foarte bogat, dar în realitate a fost presupusul moştenitor al unui şef minor, care guverna o vale mică şi izolată din sudul munţilor Himalaia.

.
Guatama a formulat teoriile care stau la baza filozofiei budiste după şase ani de practică yoga, care nu i-a adus nici un rezultat. Siddhartha a dus o luptă reală, dar fără nici un rezultat, împotriva sistemului de caste care luase amploare în India.

.
Acest profet, un prinţ tânar, a fost o apariţie uimitoare printre oamenii acelor zile. El s-a depărtat de practica prin care omul îşi caută salvarea personală în mizerie şi suferinţă. Şi-a sfătuit discipolii să-i ducă învăţătura lumii întregi.
Învăţăturile lui Gautama au venit ca ceva proaspăt şi revigorant printre confuzia şi credinţele care se practicau în India. A condamnat zeii, preoţii şi sacrificiile lor, dar a eşuat în înţelegerea personalităţii lui Unul cel Universal. A depus un efort nobil ca să-l facă pe om să renunţe la frică, să se simtă acasă şi mult mai bine în marele univers în care ne aflam cu toţii. Eşecul său reiese din neputinţa de a arăta oamenilor calea spre casa divină reală şi spre scopul unei vieţi eterne.

.
Gautama a fost un profet adevărat, fiind atent la educaţia pe care i-a dat-o Godad Heremitul. Acesta avea o învăţătura bazată pe cea din Salem: salvarea prin credinţa. Godad a fost urmaşul unei familii în care niciodată nu s-a renunţat la obiceiurile practicate de misionarii lui Melchisedec.

.
Gautama a înfiinţat la Benares o şcoala; doi ani după ce şi-a deschis şcoala, Bautan, un elev de-al său i-a vorbit despre obiceiurile misionarilor din Salem şi despre înţelegerea lui Melchisedec cu Avraam. Deoarece Siddhartha nu avea un concept foarte clar despre Tatal Universal, a preluat astfel o poziţie avansată pentru acea vreme –salvarea prin credinţă– un crez simplu.

.
S-a autoproclamat adeptul credinţei budiste în faţa discipolilor şi a început să-şi trimită elevi, în grupuri de câte 60 de oameni, ca să propăvăduiască printre oamenii din India: “veştile cele bune, care prezintă salvarea printr-o credinţă liberă a tuturor oamenilor, indiferent din ce clasă socială provin, care pot obţine fericirea supremă prin credinţa într-o moralitate înaltă şi prin dreptate.”

.
Soţia lui Gautama a crezut în învăţătura soţului său şi a înfiinţat un ordin de călugariţe. Fiul său i-a devenit succesor şi a extins foarte mult acest cult. Gautama a înţeles ideea de a te salva prin credinţă, dar în ultimii ani de viaţă a fost cam indecis în a respecta învăţătura din Salem. Spre sfârşitul vieţii ultimile sale cuvinte au fost: “Practicaţi orice pentru salvarea personală.”

.
Când a făcut această declaraţie, învăţătura lui Gautama, care propăvăduia salvarea universală, fără sacrificiu, tortura, ritualuri şi fără preoţi, a fost o concepţie revoluţionară şi surprinzătoare pentru acele vremuri. A fost o revelaţie, o prezentare neobişnuită a învăţăturilor din Salem. Învăţătura lui Gautama a oferit un ajutor milioanelor de suflete disperate. Fără să fie supusă unor perversiuni groteşti, în secolele care au urmat, această învăţătura este încă speranţa a milioane de suflete.

.
Siddhartha a dus mai departe adevărul şi acesta a supravieţuit până astăzi în religia modernă care-i poartă numele. Buddhismul modern nu prezintă mai corect învaţăturile lui Gautama Siddhartha decât o face creştinismul cu învăţăturile lui Iisus.

 

VIII. Credinţa budistă
A deveni budist înseamna a practica credinţa ca pe o profesie publică absolută recitând: “Îmi găsesc siguranţa în Buddha, îmi găsesc siguranţa în învăţătura sa, îmi găsesc siguranţa printre fraţii mei.”

.
Budismul îşi are originile într-o persoană istorica şi nu într-un mit. Discipolii l-au numit pe Gautama, Sasta, care înseamna maestru sau învăţător. Cu toate că el nu şi-a atribuit nimic supranatural, precum nici învăţăturilor sale, discipolii săi, încă destul de devreme, l-au numit Cel luminat, Buddha; iar mai târziu i-au spus Sakyamuni Buddha.
Învăţătura originală a lui Buddha avea la bază patru adevăruri morale:

.
a). Realităţile nobile ale suferinţei;
b). Originile suferinţei;
c). Anihilarea suferinţei;
d). Calea prin care se poate anihila suferinţa.

.
Legătura dintre doctrina suferinţei şi calea care duce la posibilitatea de a scăpa de această suferinţă s-a făcut prin filozofia celor opt cai: vizualizarea corectă, dorinţele, exprimarea, comportamentul personal, vocaţia, efortul, conştiinţa şi contemplaţia. Intenţia lui Gautama nu a fost aceea de a încerca să distrugă orice efort, dorinţă sau emoţie în drumul spre a scăpa de suferinţa; de fapt învăţătura lui a prezentat fiinţei umane o altă perspectivă, prin care a încercat să arate ca obiectivele materiale şi idealurile de scurtă durată nu dau nici un rezultat dacă nu se foloseşte întreaga speranţa şi toate dorinţele pe care le nutrim.

.
Cele cinci porunci ale lui Gautama au fost:
a). Să nu ucizi;
b). Să nu furi;
c). Să nu te ataşezi de nimic;
d). Să nu minţi;
e). Să nu bei băuturi care te intoxică.

.
Siddhartha a crezut cu tărie în nemurirea omului; însă filozofia sa a avut înţelegere numai pentru o parte din continuitatea fiinţei. Niciodată nu a definit cu claritate ceea ce a vrut să spună prin conceptul de Nirvana. În realitate teoria prin care fiinţa umană experimentează în timpul unei vieţi ar fi putut accepta ideea că o dată ce s-a încheiat această existenţă nu urmează o anihilare completă.

.
Conform învăţăturior originale ale lui Gautama, salvarea se obţine prin efort uman, fără ajutor divin; nu există un loc anume pentru a te putea salva. În efortul său, Gautama a încercat să minimalizeze superstiţiile existente în India. A încercat să întoarcă omul de la credinţele greşite, potrivit cărora salvarea fiinţei este ceva magic. În acest efort, el a lăsat o uşă deschisă urmaşilor săi, care au dat o interpretare greşită învăţăturii sale.

.
Discipolii săi considerau că adevărata fericire se afla într-o strânsă legătura cu inteligenţa şi entuziasmul unui caracter care are idealuri ce pot fi atinse doar prin efort. Aceste idealuri fac parte dintr-un progres cosmic real.
Marele adevăr afirmat de învăţătura lui Siddhartha se referă la existenţa unui univers al dreptăţii absolute. El a prezentat cea mai bună filozofie a ateismului care a fost inventată vreodată de om. A fost un umanist ideal şi a separat total credinţa sa de superstiţie, ritualuri magice şi de frica faţă de stafii şi demoni.

.
Principala slăbiciune a învăţăturii budiste originale a fost lipsa unui serviciu social altruist. Mult timp, comunitatea budistă a fost o comunitate de elevi-învăţători şi nu o comunitate de credincioşi. Guatama a interzis discipolilor săi să primească bani, şi de aceea a căutat să prevină tendinţele de a urca ierarhic în practica religioasă. Gautama însuşi a fost o fiinţă pe deplin socială; într-adevăr viaţa lui a fost mult mai impresionantă decât predică lui.

 

IX. Răspândirea budismului
Budismul a avut succes deoarece proclama salvarea prin credinţa în Buddha, Cel Iluminat. În estul Asiei, adevărata învăţătură a lui Melchisedec a fost prezentată cel mai bine de această religie. Dar budismul nu a fost acceptat ca religie de către oameni până când nu a intrat sub protecţia monarhului Asoka, care, dupa Akhenaton în Egipt, a fost unul dintre cei mai remarcabili conducători civili din perioada Melchisedec-Iisus (perioada care cuprinde încheierea vieţii pământene a lui Melchisedec şi momentul în care se naşte Iisus). Asoka a construit un mare imperiu în India prin propaganda misionarilor budisti. Timp de 25 de ani a iniţiat şi a trimis in întreaga lume, în cele mai îndepărtate locuri, peste 17.000 de misionari. Într-o singură generaţie a făcut din budism religia dominantă pentru jumătate din civilizaţiile cunoscute. Foarte devreme budismul s-a impus în Tibet, Kashmir, Ceylon, Burma, Jawa, Siam, Coreea, China şi Japonia. General vorbind, a fost o religie mult superioară tuturor religiilor existente sau celor pe care le-a înlocuit.

.
Răspândirea budismului din India, locul unde a apărut, în toata Asia este una dintre cele mai incitante poveşti despre devoţiunea spirituală şi despre perseverenţa sinceră a misionarismului, care s-a făcut vreodată de nişte credincioţi. Învăţătorii evangheliei lui Gautama n-au fost doar curajosi, făcând faţă pericolelor pe care le-au avut de întâmpinat în drumul lor, dar au traversat continentul asiatic, dincolo de Marea Chinei şi au dus mesajul credinţei lor tuturor oamenilor. Însă budismul nu a fost perceput prea mult timp ca o simplă doctrină, creata de Gautama, dimpotrivă a fost privit ca o învăţătura miraculoasă care în cele din urmă a făcut din el un zeu.

.
Mai târziu, budismul a fost influenţat de taoism în China, de shintoism în Japonia şi de creştinism în Tibet. Treptat, budismul a decăzut în India, iar după o mie de ani a dispărut. A fost influenţat iremediabil de brahmanism, iar mai târziu a fost influenţat de islamism, în timp ce, în cea mai mare parte a Orientului a degenerat într-un ritual pe care Gautama Siddhartha niciodată nu l-ar fi recunoscut.

.
În sudul Asiei învăţăturile fundamentaliste ale lui Siddhartha au persistat în Ceylon, Burma şi Indochina. Această învăţătură fundamentalistă este diviziunea Hinayana a budismului, care se aliază învăţăturii originale şi care propăvăduieşte retragerea din lume.

.
Înainte de a eşua budismul în India, discipolii chinezi şi indienii din nord au început să dezvolte învăţătura Mahayana sau “Marea Cale” a salvarii, în contrast cu puritanii din sud care susţineau învăţătura Hinayana sau “Calea Mică”. Învăţăturile mahayaniste au pierdut prin limitarile sociale ceea ce au căştigat prin doctrina budistă; de atunci această diviziune nordică a continuat să evolueze în China şi Japonia.

.
Astăzi budismul este o religie vie, în plină evoluţie, deoarece are succes printre aderenţii săi şi în conservarea valorilor morale. Această învăţătură încurajează calmul şi autocontrolul, pune la loc de frunte serenitatea şi fericirea, lucrează mult ca să prevină dezamăgirea şi regretul. Toţi cei care cred în această filozofie trăiesc mult mai bine decât cei care nu cred în ea.

 

X. Religia în Tibet
Cea mai incitantă asociere a învăţăturilor lui Melchisedec combinată cu budismul, hinduismul, taoismul şi creştinismul se găseşte în Tibet. Când misionarii budişti au intrat în Tibet, ei au găsit aici un popor primitiv, foarte asemănător cu ceea ce au găsit primii misionari creştini printre triburile din nordul Europei.

.
Aceşti tibetani simpli nu vor renunşa niciodată la magia lor străveche şi la amulete. Dacă astăzi, în Tibet, se urmăresc ceremonialele religioase, poate fi văzută o frăţie imensa de preoţi cu capetele rase, care practică un ritual bine pus la punct compus din clopoţei, incantaţii, arome, procesiuni, rozarii, imagini, amulete, picturi, apa sfinţită şi veşminte frumoase. Au dogme rigide şi un sistem religios foarte bine cristalizat, ritualuri mistice şi posturi speciale. Ierarhia lor religioasă se compune din călugări, călugăriţe, stareţi şi Marele Lama. Se roagă la îngeri, sfinţi, Mama cea Sfântă (Fecioara Maria), precum şi la zei. Practica confesiunea şi cred în purgatoriu. Mănăstirile lor sunt mari, iar catedralele sunt impunătoare. În timpul ritualului repetă la nesfârşit nişte mantre sacre şi cred că aceste ceremoniale duc la salvarea fiinţei. Rugăciunile sunt spuse în cerc, iar când se întorc cu spatele cred că cererile lor primesc răspuns. În nici o altă religie modernă nu se pot observa atâtea influenţe de la alte religii.

.
Tibetanii au preluat câte ceva de la toate marile religii ale lumii, mai puţin din învăţătura simplă a lui Iisus: relaţia personală a omului cu Dumnezeu, fraţia dintre oameni şi evoluţia permanentă a fiinţei umane în acest univers etern.

 

XI. Filozofia budistă
Budismul a pătruns în China în primul mileniu după Hristos şi s-a impus foarte bine în obiceiurile rasei galbene. În practicile religioase străvechi ei trebuiau să se roage foarte mult pentru cei morţi; acum prin practicarea budismului se puteau ruga şi pentru ei. În scurt timp budismul s-a amestecat cu ritualul păstrat din taoismul deteriorat. Această noua sinteză religioasă, împreună cu templele de venerare şi cu ceremonialul religios pe care l-a fixat, a fost acceptată de populaţia din China, Coreea şi Japonia.

.
Cu tot respectul de care se bucura această religie, a fost o neşansa pentru toţi, că budismul s-a răspândit în lume după ce discipolii lui Gautama i-au pervertit învăţăturile şi obiceiurile, transformându-l în cele din urmă într-o fiinţă divină. Mult mai târziu, câţiva dintre discipolii săi au susţinut că spiritul lui Sakyamuni Buddha se va întoarce periodic pe pământ, şi vă trai ca un Buddha în viaţă. Astfel s-a deschis calea pentru perpetuarea unui Buddha nedefinit, prin temple, imagini, ritualuri şi aşa zişii Buddha vii.

.
Prin filozofia budistă s-a făcut un mare progres prin prezentarea şi înţelegerea adevărurilor relative. Budiştii au reuşit prin mecanismul acestei ipoteze să reconcilize şi să stabilească divergenţele existente în propriile lor scripturi religioase, precum şi în diferenţele care existau între scripturile lor şi a celorlalte religii. Se proclamă ideea că micul adevăr este pentru cei care au minţi înguste, iar marele adevăr este pentru cei care au minţi deschise.
De asemenea, această filozofie a îmbrăţisat ideea că natura divină a lui Buddha se regăseşte în fiecare om; prin efort personal acesta poate obţine iluminarea, manifestarea propriei divinităţi. Această învăţătura este una dintre cele mai clare prezentări a adevarului care s-a făcut vreodată pe Pământ.

Însă în învăţătura originală a lui Siddhartha, realizarea completă a eliberării fiinţei umane de toate limitările pe care le dă o natură întrupată, a fost prezentată cu limite, iar acestea au fost interpretate la fel de către urmaşii săi. La nivel cosmic, rezultatele unei adevarate realizări de sine apar din identificarea realităţii cosmice în combinaţie cu energia finită a cosmosului, cu mintea şi spiritul limitate de spaţiu şi timp.

.
La nivel înalt, evoluţia conceptului de Absolut a fost atinsă prin mai multe canale ale gândului şi prin căi deviate de anumite motive. Forma superioară de ascensiune a acestei doctrine nu a fost precizată la fel de clar cum a fost prezentat conceptul evoluţiei spre Dumnezeu în teologia ebraică. Oricum s-au deschis mai multe canale pentru minţile care atingeau starea de Buddha, care aşteptau apoi, mergând fiecare pe drumul său, să întâlnească Sursa Supremă a tuturor universurilor:

.
Legenda lui Gautama. La baza budismului se află realitatea istorică a vieţii şi învăţăturilor lui Siddhartha, prinţul profet din India. Această legendă a crescut şi s-a transformat într-un mit, care a traversat secole şi a trecut dincolo de graniţa continentului asiatic până când statutul ideii, că Gautama a fost Cel Iluminat, s-a extins şi a primit atribuţii suplimentare.

.
Mai mulţi Buddha. Aceasta are la baza ideea că Gautama a venit pentru populaţia din India şi de aceea, atât în trecut, cât şi pe viitor, rasele umane vor fi binecuvantate, fără nici o îndoială, cu alţi învăţători care să propăvăduiască adevărul. Această idee a dezvoltat credinţa că au existat mai mulţi Buddha.

.
Buddha cel Absolut. Cu timpul numărul acestor Buddha s-a apropiat de infinit, şi a devenit necesar pentru minţile acelor zile să rectifice acest concept greoi. Astfel a început să se propăvăduiască ideea că toţi Buddha sunt o manifestare a unei fiinţe superioare, Unul Etern, cu o existenţă nelimitată, Sursa Absolută a tuturor realităţilor. Aici, conceptul budist al Divinităţii Absolute, are forma cea mai înaltă, a fost separat de persoana umană a lui Gautama Siddhartha şi rupt de limitările antropomorfe (credinţa ca sufletul se poate încarna într-un animal), care a fost menţinută pentru a controla. Acest concept final, al lui Buddha cel Etern se poate identifica foarte bine cu Absolutul, iar uneori chiar cu infinitul Eu Sunt.

 

XII. Conceptul lui Dumnezeu în budism
Cosmologia budistă are două defecte mari: s-a contaminat cu multe superstiţii din India şi China şi l-a zeificat pe Gautama Siddhartha, mai întâi ca Cel Iluminat, apoi ca Buddha cel Etern. Ca şi creştinismul a preluat multe erori cauzate de filozofia umană, aşa că şi crestinismul este contaminat de defectul uman. Învăţăturile lui Gautama au continuat să evolueze în aceste două milenii. Conceptul despre Buddha, un budist iluminat, cum este prezentată personalitatea umană a lui Gautama, este la fel ca şi conceptul despre Iehova la evrei sau cum este conceptul despre creştinul iluminat în creştinism.

.
Treptat, în budism a început să apară conceptul despre Dumnezeu, în contrast cu Absolutul. Sursele acestui concept se regăsesc în diferenţele făcute de credincioşii care urmau fie “Calea Îngustă”, fie “Marea Cale”. Acest concept a devenit, în cele din urmă, credinţa în Amida Buddha.

Invataturile lui Melchisedec in Levant (zona estica a Marii Mediterane)

Aşa cum în India au apărut cele mai multe dintre religiile şi filozofiile care s-au impus în Asia de Est, Levantul este regiunea în care s-au născut credinţele lumii occidentale. Misionarii din Salem au răspândit învăţătura lor peste tot în afara Asiei de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran şi Arabia. În unele zone din această regiune învăţăturile lor au prins roade; în alte locuri au cunoscut eşecul. Uneori eşecurile au avut de-a face cu lipsa de înţelepciune, alteori cu situaţii care le-au scăpat de sub control.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-india-china-tibet-partea-ii/?feed_id=15911&_unique_id=630e4afc9fd5b

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in India, China, Tibet – Partea II

MELCHIZEDEC

 

.

Învataturile lui Melchisedec in Orient

I. India Vedică
În perioada lui Melchisedec, India era o ţară cosmopolită care în scurt timp a ajuns sub dominaţia politică şi religioasă a invadatorilor arieni, din nord şi vest. Câteva regiuni din partea nordică şi vestică a peninsulei au fost ocupate de arieni. Aceşti invadatori au adus cu ei şi obiceiurile lor legate de divinitate. Practicile lor religioase erau foarte asemănătoare cu cele ale înaintaşilor, unde tatăl era privit ca un preot, iar mama ca o preoteasă şi vatra familiei era folosită drept altar. Treptat, cultul vedic s-a aflat într-un proces de transformare şi dezvoltare, sub directa oblăduire a castei brahmanilor, care erau preoţi-profesori şi care treptat au preluat controlul asupra extinderii acestui cult. Când misionarii din Salem au ajuns în nordul Indiei, ţara se afla deja sub influenţa celor treizeci şi trei de zei aduşi de arieni.

.
Politeismul acestor arieni reprezenta o degenerare a monoteismului lor timpuriu, când triburile s-au unit şi au preluat zeul fiecărui trib. Acest transfer al monoteismului şi trinitarianismului original pe care l-au practicat vechile populaţii din Mesopotamia s-a aflat într-un proces de resuscitare în primele secole din al doilea mileniu înainte de Iisus. Mulţi zei au fost aşezaţi sub conducerea a trei mari zei: Dyaus pitar, zeul suprem, Indra, tumultosul zeu al aerului şi Agni, cel cu trei capete de foc, zeul pământului. Aceştia au reprezentat la început trinitatea.

.
Agni, cel mai veghi dintre zei, a fost considerat adesea ca tată suprem al întregului panteon de zei. Zeul suprem, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost deseori destituit în bătalia teologică ce s-a dat între preoţii brahmani şi invatatorii din Salem. Brahman a fost considerat principala energie divină din întregul panteon vedic.

.
Misionarii din Salem au propăvăduit învăţăturile lui Melchisedec, au vorbit despre Dumnezeu Unul, Cel Mai de Sus. Deşi această prezentare nu era în dizarmonie cu statutul lui Brahma-Tatăl, ca sursă a tuturor zeilor, învăţătura din Salem a intrat într-o contradicţie directă cu dogmele, tradiţiile şi învăţăturile preoţilor brahmani deoarece principiul esenţial al învăţăturii din Salem nu accepta ritualul de nici un fel. Niciodată preoţii brahmani nu ar fi acceptat învăţătura din Salem, care susţinea salvarea prin credinţă, fără un favor anume din partea lui Dumnezeu, obţinut prin ritualuri şi ceremonii de sacrificiu.

.
Negarea acestei învăţături a lui Melchisedec, care prezenta şi susţinea încrederea deplină în Dumnezeu, precum şi posibilitatea de a te salva prin credinţa, a fost un punct de referinţă în viaţa Indiei din acele timpuri. Misionarii din Salem au contribuit mult la slăbirea credinţei în toţi acei zei vedici, dar conducătorii, preoţii vedici, au refuzat să accepte învăţătura lui Melchisedec, care propavăduia o credinţa simplă, într-un singur Dumnezeu.

.
Brahmanii au adunat scrierile lor sacre în ceea ce se cunoaşte astăzi ca fiind Rig-Veda, una dintre cele mai vechi şi mai sacre cărţi. Acest efort a fost făcut pentru a combate pe invatatorii din Salem. A doua, a treia şi a patra parte din Vede urmărea să cristalizeze, să dea o formă finală şi să fixeze ritualurile lor de acceptare şi de sacrificiu. Au fost scrise pentru oamenii acelor vremuri. Partea bună a acestor scrieri este că ele sunt la fel de frumoase în concept şi la fel de adevărate în înţelegere ca oricare alte scrieri care se referă la spiritualitate. Din păcate această religie superioară la început a fost contaminată de mii şi mii de superstiţii, culte şi ritualuri preluate din sudul Indiei, transformându-se progresiv în cel mai variat sistem teologic pe care l-a produs omul vreodată. O examinare atentă a Vedelor va scoate la iveală unul dintre cele mai mari şi lipsite de valoare concepte care se referă la divinitate.

 

II. Brahmanismul
În momentul în care casta preoţilor brahmani a devenit esenţa sistemului religios în India, acest ordin social a constituit un handicap puternic pentru progresul învăţătorilor din Salem în această zona. Această castă a eşuat în misiunea sa de a salva rasa ariană, dar a avut succes în perpetuarea brahmanismului, care ca şi clasă socială de frunte, a menţinut hegemonia religiosa în India pâna în zilele noastre.

.
În efortul ei disperat de a urca pe scena ierarhiei religioase şi de a distruge expansiunea celorlalte rase, casta brahmanilor a căutat să fie deasupra tuturor. Ei au crezut că sacrificarea ideii de trinitate era foarte eficientă şi s-a realizat pe deplin pentru a obţine puterea pe care au dorit-o. Atfel ei au decretat două principii esenţiale cu privire la divinitate: Brahman este totul, incluzând şi idea trinităţii şi că Brahman este preotul suprem.

.
În nici o altă parte de pe planeta preoţii nu şi-au arogat drepturi atât de mari, considerându-se asemenea zeilor pe care îi reprezentau, cum s-a întâmplat în India. Ei au mers atât de departe cu aceste prerogative, atfel încât tot acest sistem religios, atât de periculos, s-a prăbuşit înainte ca el să cuprindă popoarele din jurul Indiei, care erau mai mult sau mai puţin civilizate. Acest sistem Vedic al preoţimii s-a înţepenit şi s-a înecat în propria lui inerţie şi în pesimism.
Casta brahmanilor nu a putut să perpetueze singură sistemul religios şi cultural al arienilor, de aceea a apărut, la un moment dat, o perioadă de disperare şi lipsa de speranţă. În timpul acestor zile negre au apărut multe culte care erau ateiste, propăvăduiau o salvare care se putea obţine doar prin efortul propriu al oamenilor.

.
Mai târziu, aceste vremuri nefericite au dat naştere unor compilaţii care stau la baza religiei hinduse şi a Upanisadelor.
În eforturile lor de a se proteja, brahmanii au refuzat să-l recunoască pe Dumnezeu Unul, cel prezentat de Melchisedec.
Budismul a apărut în India în perioada în care au fost scrise Upanisadele. În ciuda succesului pe care l-a avut timp de o mie de ani, el nu a putut înlocui hinduismul. El a prins mai mult în nordul Indiei, înainte ca islamismul să-şi facă apariţia.

 

III. Filozofia Brahmanilor
Cu toate că apogeul brahmanismului a fost aproate în totalitate religios, el a fost şi unul dintre cele mai nobile cunoaşteri ale minţii omeneşti, atât în filozofie cât şi în metafizică. Când a început să descopere realitatea finală, mintea unui indian nu s-a oprit până nu a speculat aproape toate fazele teologiei, mai puţin concepţia dualităţii care a fost esenţiala: existenţa unui Tată Universal pentru toate fiinţele din univers, precum şi realitatea necesară evoluţiei: nevoia de a experimenta pentru cel care caută să devină ca Tatăl Suprem, cel care cere copiilor săi să fie perfecţi, aşa cum este şi El.

.
În acele timpuri, în concepţia brahmană există într-adevar ideea de absolut. A fost o credinţă care privea fiinţa ca pe ceva absolut, chiar infinită, dar acest concept a fost în mare parte deposedat de atributele unei personalităţi anume şi astfel nu a fost experimentat de practicanţii religioşi.

.
Brahman-Narayana a fost înţeles ca Absolut, Infinitul Este, potenţialitatea creatoare primordială din Cosmos, însăşi existenţa universala prin care se manifestă potenţialul întregii eternităţi. Filozofii acelor zile ar fi putut avansa în concepţia ideii de Dumnezeu. Ar fi putut să-l înţeleagă pe Brahman ca pe un partener şi creator în acelaşi timp, ca pe o personalitate care este apropiată de fiinţele pe care el însuşi le-a creat şi care se afla pe drumul lung al evoluţiei. Dacă ar fi continuat în acest fel, această învăţătură ar fi devenit cea mai avansată prezentare a lui Dumnezeu care s-a făcut vreodată pe Pământ.

.
Etapele conceptul “O Suprafiinţă Universală”, ca totalitate care însumează toate existenţele unei fiinţe, a apropiat filozofii indieni de adevărul Fiinţei Supreme, dar ei au pierdut acest adevăr pentru că au împiedicat orice apropiere personală, rezonabilă sau raţională în evoluţia care duce spre realizarea acestui efort monoteist al lui Brahman-Narayana, rămânand doar o teorie.

.
Karma, ca principiu al cauzalităţii, este, din nou, foarte aproape de sintetizarea tuturor acţiunilor din timp-spaţiu, care pot avea repercursiuni în prezenţa lui Dumnezeu cel Suprem; dar acest principiu n-a prezentat niciodată posibilitatea unei fiinţe religioase de a realiza personal starea supremă a lui Dumnezeu. Postulatul era prezentat ca o ultimă predare a tuturor personalităţilor unei Suprafiinţe.

.
Filozofia brahmană a aproximat multe din realităţile universului şi s-a apropiat de numeroase adevăruri cosmice, dar de asemenea a căzut victima, destul de des, erorii de a distinge între câteva din nivelele realităţii cum ar fi absolutul, transcendentalul şi tot ceea ce este finit.
A eşuat în posibilitatea de a lua în calcul că ceea ce este finit, la nivel absolut este iluzoriu, dar poate fi absolut real la un nivel finit.

 

IV. Religia hindusă
Cu trecerea secolelor, în India populatia s-a întors la un sistem religios bazat pe ritualurile Vedice vechi, care fuseseră modificate de învăţăturile misionarilor lui Melchisedec, şi au fost instituite de casta brahmanilor. Această religie, cea mai veche şi cosmopolită din întreaga lume, a cunoscut mai târziu câteva schimbări ca răspuns la budism şi jainism, iar mult mai târziu au apărut influenţele mahomedanismului şi ale creştinismului.

.
În prezent, teologia hindusă prezintă patru trepte ale Divinităţii:
1). Brahman-Absolutul-Infinitul unic;
2). Trimurti, Trinitatea Supremă în hinduism. În această asociere, Brahma, primul membru, este privit ca cel care s-a creat pe sine din Brahman-infinitul. Pe Brahma s-a costituit conceptul de Tatăl Universal. De asemenea Brahma se identifica cu destinul.
Cel de-al doilea membru este Shiva, iar cel de-al treilea este Vishnu. Ei au apărut în primul mileniu după Iisus. Shiva este Domnul vieţii şi al morţii, zeul fertilităţii, şi maestrul distrugerii. Vişhnu este extrem de popular şi are mult de a face cu credinţa ca se întrupează periodic într-o fiinţă umană. În aceste fel, Vishnu devine real în imaginaţia indienilor. Shiva şi Vishnu sunt consideraţi, fiecare, deasupra celorlalţi.

.
3). Divinităţi vedice şi post-vedice. Mulţi dintre străvechii zei arieni, cum ar fi Agni, Indra, şi Soma sunt imediat sub cei trei membri din Trimurti. Mulţi dintre zeii adaugaţi la începuturi în India Vedica, au fost încorporaţi şi ei în panteonul hinduist.

.
4). Semizeii: supraoameni, semizei, eroi, demoni, fantome, spirite rele, zâne, monştrii, spiriduşi şi mult mai târziu sfinţi.

.
Cu toate că hinduismul a eşuat, cu mult timp în urmă, în încercarea de a lumina poporul indian, în general este o religie tolerantă. De fapt, în linii mari s-a dovedit a fi cea mai adaptabilă şi dezorganizată religie care a apărut pe Pământ. De asemenea este capabilă de schimbări nelimitate şi posedă cea mai neobişnuită felxibilitate în practicile sale; de la cele mai înalte speculaţii semimonoteiste ale lui Brahman, până la practicile primitive şi însoţite de tot feluri de fetişuri ale credincioşilor ignoranţi, care sunt lipsite de calitate.

.
Hinduismul a supravieţuit pentru că este o parte esenţială din structura socială a Indiei. Nu are o ierarhie care poare fi deranjată sau distrusă; el face parte din viaţa oamenilor. Are condiţii de adaptabilitate şi schimbare când este vorba de culte superioare şi arată o atitudine tolerantă când e vorba să adopte alte religii. Guatama Buddha şi chiar Iisus au fost recunoscuţi ca încarnări a lui Vishnu.

.
Astăzi, în India, se simte o mare nevoie de a prezenta învăţătura lui Iisus, împărăţia lui Dumnezeu şi a Fiului Său, şi în consecinţă frăţia tuturor oamenilor, care se realizează personal, prin practicarea iubirii şi prin seviciul în slujba celorlalţi. În India există o structură filozofică, există o bază religioasă, este nevoie doar de o stimulare care să vitalizeze şi să facă mai dinamică practicarea iubirii, aşa cum este prezentată în învăţătura originală a Fiului, care în prezent este devastată de dogmele şi doctrinele occidentale, care au tendinţa să păstreze doar pentru ei ceea ce a făcut Fiul Omului pe Pământ.

 

V. Lupta pentru adevăr în China
Aşa cum misionarii din Salem au trecut prin Asia, împrăştiind învăţătura lui Dumnezeu, precum şi salvarea prin credinţă, tot aşa ei au preluat multe din filozofia şi religia diferitelor ţări prin care au trecut. Dar învăţătorii autorizaţi de Melchisedec şi de succesorii acestuia nu s-au dezis de adevărul lor; ei au ajuns la toate popoarele din continentul Euro-asiatic. Aceasta s-a întâmplat la jumătatea celui de-al doilea mileniu înainte de Christos. Aproximativ cu o sută de ani înainte de această perioadă, Salamiţii şi-au stabilit cartierul general în China. Acolo au pregătit învăţătorii chinezi în toate domeniile rasei galbene.

.
Consecinţa directă a acestei învăţături a fost forma de început a Taoismului care a apărut în China, o religie mult, mult diferită de religia de astăzi care poarta acelaşi nume. Taoismul din acele timpuri s-a creat având în componenţa sa următorii factori:

.
1). O rămăşiţă din învăţăturile lui Singlanton (un mare înţelept din prima mare perioadă de avânt spiritual pe care l-a cunoscut omenirea), care persistau în conceptul lui Shang-ti, Dumnezeu din ceruri. În timpul lui Singlanton poporul chinez a devenit, în aparenţă, monoteis. Ei şi-au concentrat practica religioasă pe Adevărul Unic, cunoscut mai târziu ca Spiritul din Cer, Conducătorul Universal. Rasa galbenă niciodată nu a renunţat complet la acest concept de bază, cu privire la Divinitatea Supremă, pe de altă parte în secolele care au urmat, mulţi zei şi spirite secundare au făcut parte din religia ei.

.
2). Religia Celui Mai de Sus, Creatorul Divin, venită din Salem, care şi-a prezentat conceptul religios, ca un răspuns la credinţa omului; dar este perfect adevărat, ca în perioada în care misionarii lui Melchisedec au pătruns pe pământurile rasei galbene, mesajul lui original, aşa cum fusese cunoscut în zilele când Machiventa trăia în Salem, a fost schimbat foarte mult.

.
3). Conceptul lui Brahman-Absolutul din filozofiile indiene, combinat cu dorinţa de a scăpa de tot ceea ce este rău. Probabil ca influenţa cea mai puţin relevantă în partea de est a Asiei, când se predica religia din Salem, a fost exercitată de învăţătorii indieni, care practicau credinţele Vedice.

.
Această combinaţie de credinţe care s-a transmis pe pământurile rasei galbene, stă la baza doctrinei filozofiei religioase din aceste zone. În Japonia acest proto-Taoism a fost cunoscut sub numele de Shintoism şi în această ţară, care era departe de Salem, oamenii au învăţat despre întruparea lui Machiventa Melchisedec, care a stat pe Pământ în numele lui Dumnezeu şi pentru a ajuta omenirea să nu se îndepărteze de el.

.
Mai târziu, toate aceste credinţe au fost confundate şi considerate, în China ca un cult al strămoşilor. Însă chinezii n-au căzut niciodată sub influenţa preoţimii. Rasa galbenă a fost cea dintâi rasă care a trecut de la servitutea barbară, la o civilizaţie aşezată; toate acestea s-au datorat şi faptului că a fost prima rasă care a ajuns la o anumită libertate în ceea ce priveşte frica faţă de zei, fantome sau faţă de moarte. China s-a îndreptat spre eşec pentru că nu a continuat să progreseze pe drumul început, atunci când s-au emancipat în relaţia cu preoţii; a căzut într-o eroare la fel de mare cum au făcut şi alţii: a preluat doar ceea ce au făcut stramoşii şi nu au mers înainte în căutările lor.

 

VI. Lao-tse şi Confucius
Aproximativ cu şase sute de ani înainte de venirea lui Iisus, Melchisedec plecase, renuntaşe la întruparea sa, iar puritatea învăţăturii sale a fost contaminată, în exces, de vechile credinţe existente. A fost o perioadă în care misiunea predecesorului lui Iisus (Melchisedec) se aflase în pericol de eşuare. În aceasta situaţie, printr-o combinaţie spirituală armonioasa şi neobişnuită a ordinelor spirituale, responsabile cu ceea ce se întâmpla pe Pământ, această planetă a cunoscut o prezentare variată şi în cea mai mare parte ciudată a adevărului religios. Prin participarea unor învăţători pământeni, grupaţi într-o organizaţie, învăţătura din Salem a fost readusă la viaţă şi apoi prezentată oamenilor. Astăzi sunt mai multe scrieri din vremea aceea.

.
Acest secol de progres spiritual a fost unic în felul său. S-a bucurat de prezenţa unor învăţători, care aveau o mare religiozitate, practicau o morală de o înaltă ţinută şi erau filozofi adevăraţi. Ei au trăit peste tot în lume, acolo unde civilizaţia a început să se manifeste pe deplin. În China, doi dintre cei mai proeminenţi învăţători au fost Lao-tse şi Confucius.

.
Lao-tse a preluat direct din tradiţiile din Salem, atunci când a declarat că Tao este Prima Cauză a tuturor lucrurilor. Lao a fost un om cu o mare viziune spirituală. El spunea: “destinul etern al omului este uniunea cu Tao, Dumnezeul Suprem şi Regele Universal”. Înţelegerea sa faţă de actul final arată că era cât se poate de reală. El scrisese: “Unitatea izvorăşte din Tao Absolut, şi din Unitate apare Dualitatea Cosmică, iar dintr-o astfel de Dualitate, Trinitatea intră imediat în existenţa şi Trinitatea este sursa primordială a tot ceea ce este realitate.” “Întotdeauna tot ceea ce este realitate se află într-un echilibru permanent între posibilităţile şi realităţile Cosmosului. Acestea sunt armonizate la nesfârşit de spiritul divin.”

.
De asemenea, Lao-tse a făcut una din primele prezentări a necesităţii de a practica binele atunci când tie nu şi se aplică binele: “Bunătatea produce bunătate, dar cineva care este într-adevăr bun, chiar şi atunci când i se face ceva rău el oferă tot bunătate.”

.
El a vorbit despre întoarcerea omului la Creator şi a creionat viaţa unei fiinţe umane ca fiind o personalitate nouă, apărută din posibilităţile oferite de Cosmos, în timp ce moartea a prezentat-o ca o întoarcere acasă a acestei fiinţe create. El a tratat credinţa adevărată într-un mod neobişnuit, putând fi comparată cu “atitudinea unui copilaş”.

El a înţeles foarte bine ţelul Divin, despre care a scris următoarele: “Divinitatea Absolută nu face eforturi nemaivăzute, dar întotdeauna este victorioasă; nu forţează omenirea, dar întotdeauna este pregătită pentru a răspunde celor mai curate dorinţe ale sale; voinţa lui Dumnezeu este întotdeauna plină de răbdare şi eternă în exprimare deoarece în mod inevitabil se va manifesta”. Celor care erau profund religioşi şi sinceri în exprimarea şi manifestarea adevărului suprem le-a spus că este o binecuvântare mult mai mare ca să dea decât să primească. “Omul care este bun caută să nu ţină adevărul doar pentru el, ba mai mult, face un efort ca să aducă aceste bogăţii la care a ajuns, în faţa semenilor săi, îndeplinind astfel adevărul. Voinţa lui Dumnezeu cel Absolut aduce întotdeauna beneficii, niciodată nu distruge; intenţia unui credincios adevărat este întotdeauna o decizie, dar niciodată o constrângere.”

.
Învăţătura lui Lao-tse prezenta non-rezistenţa, iar diferenţa pe care o făcuse între decizie şi constrângere a fost pervertită mai târziu ajungându-se la următoare credinţă: “consideră, execută şi nu te gândi la nimic.” Lao-tse n-a vorbit niciodată despre o asemenea eroare, mai mult, non-rezistenţa pe care a predicat-o a fost un factor esenţial în dezvoltarea tendinţelor pacifiste de mai târziu ale poporului chinez.

.
Popularul taoism din zilele noastre are foarte puţin în comun cu demnitatea sentimentelor şi cu conceptele cosmice ale vechilor filozofi care le-au exprimat. Adevărul pe care aceştia îl ştiau era: Credinţa într-un Dumnezeu Absolut este sursa acelei energii divine care va reface lumea, cu ajutorul căreia omul va merge spre uniunea spirituală cu Tao, Divinul Etern şi Creatorul Absolut al universurilor.

.
Confucius (Kung-Fu-tse) a fost un contemporan mai tânăr al lui Lao-tse. Invăţăturile lui aveau la bază cele mai bune tradiţii legate de morala din lunga istorie a rasei galbene. De asemenea a fost influenţat şi de tradiţiile, rămase vii, pe care le practicaseră misionarii din Salem. Munca sa de lider spiritual a fost depusă pentru a compila vorbele înţelepte ale vechilor filozofi.

.
În timpul vieţii a fost un învăţător căruia nu i s-a recunoscut munca, a fost chiar respins, dar scrierile şi învăţăturile sale au exercitat, în China şi Japonia, cea mai mare influenţa care s-a văzut vreodată. Confucius a impus printre şamani o manieră nouă prin care moralitatea ia loc magiei, dar a refăcut prea bine; a creat un nou obiect de venerare, care se practică şi astăzi: respectul exagerat pentru conducătorii străvechi.

.
Învăţăturile lui Lao-tse s-au păstrat doar printre căţiva adepţi din Orient, dar scrierile lui Confucius întotdeauna au stat la baza moralităţii şi culturii pentru aproximativ o treime din populaţia întregii planete. Aceste precepte ale lui Confucius, deşi duc mai departe tot ceea ce a fost mai bun în trecut, într-o oarecare măsura au fost nefavorabile spiritului chinezesc, care este aventuros şi explorator. Influenţa acestor doctrine a fost combătută, însă fără succes, de efortul împărătesc al lui Ch’in Shih Huang Ti şi de învăţăturile lui Mo Ti, care a proclamat o convieţuire frăţească bazată, nu pe datoria etică, ci pe dragostea lui Dumnezeu. A încercat să restabilească şi să reactualizeze vechile scrieri ale înaintaşilor pentru a prezenta un nou adevăr, dar învăţăturile sale au pierdut în faţa discipolilor lui Confucius care erau mult mai tari în credinţă.

.
Ca mulţi alţi învăţători morali şi spirituali, Confucius şi Lao-tse au fost zeificaţi de discipolii lor, deoarece în China au urmat epoci întunecate, care s-au suprapus cu perioada în care credinţa taoistă a fost pervertită şi a început declinul acesteia, fiind urmată de apariţia misionarilor budişti din India.

.
În perioada acestor secole, caracterizată de o spiritualitate decadentă, religia rasei galbene a degenerat într-o teologie îngustă care a fost însoţită de demoni, dragoni şi spirite rele, toate indicând reîntoarcerea fricii în mintea celor care nu erau luminaţi. Astfel China, care cândva s-a situat în fruntea societăţii umane, deoarece practica o religie avansată, a căzut. S-au îndepărtat de calea care ducea la adevărata Conştiinţă Divină, indispensabilă unui progres real.

 

VII. Gautama Siddhartha
În India a existat un alt mare învăţător contemporan cu Lao-tse şi Confucius. Guatama Siddhartha s-a născut în secolul şase înainte de Hristos, în provincia Nepal din nordul Indiei. Discipolii săi l-au prezentat, mai târziu, ca fiind fiul unui conducător foarte bogat, dar în realitate a fost presupusul moştenitor al unui şef minor, care guverna o vale mică şi izolată din sudul munţilor Himalaia.

.
Guatama a formulat teoriile care stau la baza filozofiei budiste după şase ani de practică yoga, care nu i-a adus nici un rezultat. Siddhartha a dus o luptă reală, dar fără nici un rezultat, împotriva sistemului de caste care luase amploare în India.

.
Acest profet, un prinţ tânar, a fost o apariţie uimitoare printre oamenii acelor zile. El s-a depărtat de practica prin care omul îşi caută salvarea personală în mizerie şi suferinţă. Şi-a sfătuit discipolii să-i ducă învăţătura lumii întregi.
Învăţăturile lui Gautama au venit ca ceva proaspăt şi revigorant printre confuzia şi credinţele care se practicau în India. A condamnat zeii, preoţii şi sacrificiile lor, dar a eşuat în înţelegerea personalităţii lui Unul cel Universal. A depus un efort nobil ca să-l facă pe om să renunţe la frică, să se simtă acasă şi mult mai bine în marele univers în care ne aflam cu toţii. Eşecul său reiese din neputinţa de a arăta oamenilor calea spre casa divină reală şi spre scopul unei vieţi eterne.

.
Gautama a fost un profet adevărat, fiind atent la educaţia pe care i-a dat-o Godad Heremitul. Acesta avea o învăţătura bazată pe cea din Salem: salvarea prin credinţa. Godad a fost urmaşul unei familii în care niciodată nu s-a renunţat la obiceiurile practicate de misionarii lui Melchisedec.

.
Gautama a înfiinţat la Benares o şcoala; doi ani după ce şi-a deschis şcoala, Bautan, un elev de-al său i-a vorbit despre obiceiurile misionarilor din Salem şi despre înţelegerea lui Melchisedec cu Avraam. Deoarece Siddhartha nu avea un concept foarte clar despre Tatal Universal, a preluat astfel o poziţie avansată pentru acea vreme –salvarea prin credinţă– un crez simplu.

.
S-a autoproclamat adeptul credinţei budiste în faţa discipolilor şi a început să-şi trimită elevi, în grupuri de câte 60 de oameni, ca să propăvăduiască printre oamenii din India: “veştile cele bune, care prezintă salvarea printr-o credinţă liberă a tuturor oamenilor, indiferent din ce clasă socială provin, care pot obţine fericirea supremă prin credinţa într-o moralitate înaltă şi prin dreptate.”

.
Soţia lui Gautama a crezut în învăţătura soţului său şi a înfiinţat un ordin de călugariţe. Fiul său i-a devenit succesor şi a extins foarte mult acest cult. Gautama a înţeles ideea de a te salva prin credinţă, dar în ultimii ani de viaţă a fost cam indecis în a respecta învăţătura din Salem. Spre sfârşitul vieţii ultimile sale cuvinte au fost: “Practicaţi orice pentru salvarea personală.”

.
Când a făcut această declaraţie, învăţătura lui Gautama, care propăvăduia salvarea universală, fără sacrificiu, tortura, ritualuri şi fără preoţi, a fost o concepţie revoluţionară şi surprinzătoare pentru acele vremuri. A fost o revelaţie, o prezentare neobişnuită a învăţăturilor din Salem. Învăţătura lui Gautama a oferit un ajutor milioanelor de suflete disperate. Fără să fie supusă unor perversiuni groteşti, în secolele care au urmat, această învăţătura este încă speranţa a milioane de suflete.

.
Siddhartha a dus mai departe adevărul şi acesta a supravieţuit până astăzi în religia modernă care-i poartă numele. Buddhismul modern nu prezintă mai corect învaţăturile lui Gautama Siddhartha decât o face creştinismul cu învăţăturile lui Iisus.

 

VIII. Credinţa budistă
A deveni budist înseamna a practica credinţa ca pe o profesie publică absolută recitând: “Îmi găsesc siguranţa în Buddha, îmi găsesc siguranţa în învăţătura sa, îmi găsesc siguranţa printre fraţii mei.”

.
Budismul îşi are originile într-o persoană istorica şi nu într-un mit. Discipolii l-au numit pe Gautama, Sasta, care înseamna maestru sau învăţător. Cu toate că el nu şi-a atribuit nimic supranatural, precum nici învăţăturilor sale, discipolii săi, încă destul de devreme, l-au numit Cel luminat, Buddha; iar mai târziu i-au spus Sakyamuni Buddha.
Învăţătura originală a lui Buddha avea la bază patru adevăruri morale:

.
a). Realităţile nobile ale suferinţei;
b). Originile suferinţei;
c). Anihilarea suferinţei;
d). Calea prin care se poate anihila suferinţa.

.
Legătura dintre doctrina suferinţei şi calea care duce la posibilitatea de a scăpa de această suferinţă s-a făcut prin filozofia celor opt cai: vizualizarea corectă, dorinţele, exprimarea, comportamentul personal, vocaţia, efortul, conştiinţa şi contemplaţia. Intenţia lui Gautama nu a fost aceea de a încerca să distrugă orice efort, dorinţă sau emoţie în drumul spre a scăpa de suferinţa; de fapt învăţătura lui a prezentat fiinţei umane o altă perspectivă, prin care a încercat să arate ca obiectivele materiale şi idealurile de scurtă durată nu dau nici un rezultat dacă nu se foloseşte întreaga speranţa şi toate dorinţele pe care le nutrim.

.
Cele cinci porunci ale lui Gautama au fost:
a). Să nu ucizi;
b). Să nu furi;
c). Să nu te ataşezi de nimic;
d). Să nu minţi;
e). Să nu bei băuturi care te intoxică.

.
Siddhartha a crezut cu tărie în nemurirea omului; însă filozofia sa a avut înţelegere numai pentru o parte din continuitatea fiinţei. Niciodată nu a definit cu claritate ceea ce a vrut să spună prin conceptul de Nirvana. În realitate teoria prin care fiinţa umană experimentează în timpul unei vieţi ar fi putut accepta ideea că o dată ce s-a încheiat această existenţă nu urmează o anihilare completă.

.
Conform învăţăturior originale ale lui Gautama, salvarea se obţine prin efort uman, fără ajutor divin; nu există un loc anume pentru a te putea salva. În efortul său, Gautama a încercat să minimalizeze superstiţiile existente în India. A încercat să întoarcă omul de la credinţele greşite, potrivit cărora salvarea fiinţei este ceva magic. În acest efort, el a lăsat o uşă deschisă urmaşilor săi, care au dat o interpretare greşită învăţăturii sale.

.
Discipolii săi considerau că adevărata fericire se afla într-o strânsă legătura cu inteligenţa şi entuziasmul unui caracter care are idealuri ce pot fi atinse doar prin efort. Aceste idealuri fac parte dintr-un progres cosmic real.
Marele adevăr afirmat de învăţătura lui Siddhartha se referă la existenţa unui univers al dreptăţii absolute. El a prezentat cea mai bună filozofie a ateismului care a fost inventată vreodată de om. A fost un umanist ideal şi a separat total credinţa sa de superstiţie, ritualuri magice şi de frica faţă de stafii şi demoni.

.
Principala slăbiciune a învăţăturii budiste originale a fost lipsa unui serviciu social altruist. Mult timp, comunitatea budistă a fost o comunitate de elevi-învăţători şi nu o comunitate de credincioşi. Guatama a interzis discipolilor săi să primească bani, şi de aceea a căutat să prevină tendinţele de a urca ierarhic în practica religioasă. Gautama însuşi a fost o fiinţă pe deplin socială; într-adevăr viaţa lui a fost mult mai impresionantă decât predică lui.

 

IX. Răspândirea budismului
Budismul a avut succes deoarece proclama salvarea prin credinţa în Buddha, Cel Iluminat. În estul Asiei, adevărata învăţătură a lui Melchisedec a fost prezentată cel mai bine de această religie. Dar budismul nu a fost acceptat ca religie de către oameni până când nu a intrat sub protecţia monarhului Asoka, care, dupa Akhenaton în Egipt, a fost unul dintre cei mai remarcabili conducători civili din perioada Melchisedec-Iisus (perioada care cuprinde încheierea vieţii pământene a lui Melchisedec şi momentul în care se naşte Iisus). Asoka a construit un mare imperiu în India prin propaganda misionarilor budisti. Timp de 25 de ani a iniţiat şi a trimis in întreaga lume, în cele mai îndepărtate locuri, peste 17.000 de misionari. Într-o singură generaţie a făcut din budism religia dominantă pentru jumătate din civilizaţiile cunoscute. Foarte devreme budismul s-a impus în Tibet, Kashmir, Ceylon, Burma, Jawa, Siam, Coreea, China şi Japonia. General vorbind, a fost o religie mult superioară tuturor religiilor existente sau celor pe care le-a înlocuit.

.
Răspândirea budismului din India, locul unde a apărut, în toata Asia este una dintre cele mai incitante poveşti despre devoţiunea spirituală şi despre perseverenţa sinceră a misionarismului, care s-a făcut vreodată de nişte credincioţi. Învăţătorii evangheliei lui Gautama n-au fost doar curajosi, făcând faţă pericolelor pe care le-au avut de întâmpinat în drumul lor, dar au traversat continentul asiatic, dincolo de Marea Chinei şi au dus mesajul credinţei lor tuturor oamenilor. Însă budismul nu a fost perceput prea mult timp ca o simplă doctrină, creata de Gautama, dimpotrivă a fost privit ca o învăţătura miraculoasă care în cele din urmă a făcut din el un zeu.

.
Mai târziu, budismul a fost influenţat de taoism în China, de shintoism în Japonia şi de creştinism în Tibet. Treptat, budismul a decăzut în India, iar după o mie de ani a dispărut. A fost influenţat iremediabil de brahmanism, iar mai târziu a fost influenţat de islamism, în timp ce, în cea mai mare parte a Orientului a degenerat într-un ritual pe care Gautama Siddhartha niciodată nu l-ar fi recunoscut.

.
În sudul Asiei învăţăturile fundamentaliste ale lui Siddhartha au persistat în Ceylon, Burma şi Indochina. Această învăţătură fundamentalistă este diviziunea Hinayana a budismului, care se aliază învăţăturii originale şi care propăvăduieşte retragerea din lume.

.
Înainte de a eşua budismul în India, discipolii chinezi şi indienii din nord au început să dezvolte învăţătura Mahayana sau “Marea Cale” a salvarii, în contrast cu puritanii din sud care susţineau învăţătura Hinayana sau “Calea Mică”. Învăţăturile mahayaniste au pierdut prin limitarile sociale ceea ce au căştigat prin doctrina budistă; de atunci această diviziune nordică a continuat să evolueze în China şi Japonia.

.
Astăzi budismul este o religie vie, în plină evoluţie, deoarece are succes printre aderenţii săi şi în conservarea valorilor morale. Această învăţătură încurajează calmul şi autocontrolul, pune la loc de frunte serenitatea şi fericirea, lucrează mult ca să prevină dezamăgirea şi regretul. Toţi cei care cred în această filozofie trăiesc mult mai bine decât cei care nu cred în ea.

 

X. Religia în Tibet
Cea mai incitantă asociere a învăţăturilor lui Melchisedec combinată cu budismul, hinduismul, taoismul şi creştinismul se găseşte în Tibet. Când misionarii budişti au intrat în Tibet, ei au găsit aici un popor primitiv, foarte asemănător cu ceea ce au găsit primii misionari creştini printre triburile din nordul Europei.

.
Aceşti tibetani simpli nu vor renunşa niciodată la magia lor străveche şi la amulete. Dacă astăzi, în Tibet, se urmăresc ceremonialele religioase, poate fi văzută o frăţie imensa de preoţi cu capetele rase, care practică un ritual bine pus la punct compus din clopoţei, incantaţii, arome, procesiuni, rozarii, imagini, amulete, picturi, apa sfinţită şi veşminte frumoase. Au dogme rigide şi un sistem religios foarte bine cristalizat, ritualuri mistice şi posturi speciale. Ierarhia lor religioasă se compune din călugări, călugăriţe, stareţi şi Marele Lama. Se roagă la îngeri, sfinţi, Mama cea Sfântă (Fecioara Maria), precum şi la zei. Practica confesiunea şi cred în purgatoriu. Mănăstirile lor sunt mari, iar catedralele sunt impunătoare. În timpul ritualului repetă la nesfârşit nişte mantre sacre şi cred că aceste ceremoniale duc la salvarea fiinţei. Rugăciunile sunt spuse în cerc, iar când se întorc cu spatele cred că cererile lor primesc răspuns. În nici o altă religie modernă nu se pot observa atâtea influenţe de la alte religii.

.
Tibetanii au preluat câte ceva de la toate marile religii ale lumii, mai puţin din învăţătura simplă a lui Iisus: relaţia personală a omului cu Dumnezeu, fraţia dintre oameni şi evoluţia permanentă a fiinţei umane în acest univers etern.

 

XI. Filozofia budistă
Budismul a pătruns în China în primul mileniu după Hristos şi s-a impus foarte bine în obiceiurile rasei galbene. În practicile religioase străvechi ei trebuiau să se roage foarte mult pentru cei morţi; acum prin practicarea budismului se puteau ruga şi pentru ei. În scurt timp budismul s-a amestecat cu ritualul păstrat din taoismul deteriorat. Această noua sinteză religioasă, împreună cu templele de venerare şi cu ceremonialul religios pe care l-a fixat, a fost acceptată de populaţia din China, Coreea şi Japonia.

.
Cu tot respectul de care se bucura această religie, a fost o neşansa pentru toţi, că budismul s-a răspândit în lume după ce discipolii lui Gautama i-au pervertit învăţăturile şi obiceiurile, transformându-l în cele din urmă într-o fiinţă divină. Mult mai târziu, câţiva dintre discipolii săi au susţinut că spiritul lui Sakyamuni Buddha se va întoarce periodic pe pământ, şi vă trai ca un Buddha în viaţă. Astfel s-a deschis calea pentru perpetuarea unui Buddha nedefinit, prin temple, imagini, ritualuri şi aşa zişii Buddha vii.

.
Prin filozofia budistă s-a făcut un mare progres prin prezentarea şi înţelegerea adevărurilor relative. Budiştii au reuşit prin mecanismul acestei ipoteze să reconcilize şi să stabilească divergenţele existente în propriile lor scripturi religioase, precum şi în diferenţele care existau între scripturile lor şi a celorlalte religii. Se proclamă ideea că micul adevăr este pentru cei care au minţi înguste, iar marele adevăr este pentru cei care au minţi deschise.
De asemenea, această filozofie a îmbrăţisat ideea că natura divină a lui Buddha se regăseşte în fiecare om; prin efort personal acesta poate obţine iluminarea, manifestarea propriei divinităţi. Această învăţătura este una dintre cele mai clare prezentări a adevarului care s-a făcut vreodată pe Pământ.

Însă în învăţătura originală a lui Siddhartha, realizarea completă a eliberării fiinţei umane de toate limitările pe care le dă o natură întrupată, a fost prezentată cu limite, iar acestea au fost interpretate la fel de către urmaşii săi. La nivel cosmic, rezultatele unei adevarate realizări de sine apar din identificarea realităţii cosmice în combinaţie cu energia finită a cosmosului, cu mintea şi spiritul limitate de spaţiu şi timp.

.
La nivel înalt, evoluţia conceptului de Absolut a fost atinsă prin mai multe canale ale gândului şi prin căi deviate de anumite motive. Forma superioară de ascensiune a acestei doctrine nu a fost precizată la fel de clar cum a fost prezentat conceptul evoluţiei spre Dumnezeu în teologia ebraică. Oricum s-au deschis mai multe canale pentru minţile care atingeau starea de Buddha, care aşteptau apoi, mergând fiecare pe drumul său, să întâlnească Sursa Supremă a tuturor universurilor:

.
Legenda lui Gautama. La baza budismului se află realitatea istorică a vieţii şi învăţăturilor lui Siddhartha, prinţul profet din India. Această legendă a crescut şi s-a transformat într-un mit, care a traversat secole şi a trecut dincolo de graniţa continentului asiatic până când statutul ideii, că Gautama a fost Cel Iluminat, s-a extins şi a primit atribuţii suplimentare.

.
Mai mulţi Buddha. Aceasta are la baza ideea că Gautama a venit pentru populaţia din India şi de aceea, atât în trecut, cât şi pe viitor, rasele umane vor fi binecuvantate, fără nici o îndoială, cu alţi învăţători care să propăvăduiască adevărul. Această idee a dezvoltat credinţa că au existat mai mulţi Buddha.

.
Buddha cel Absolut. Cu timpul numărul acestor Buddha s-a apropiat de infinit, şi a devenit necesar pentru minţile acelor zile să rectifice acest concept greoi. Astfel a început să se propăvăduiască ideea că toţi Buddha sunt o manifestare a unei fiinţe superioare, Unul Etern, cu o existenţă nelimitată, Sursa Absolută a tuturor realităţilor. Aici, conceptul budist al Divinităţii Absolute, are forma cea mai înaltă, a fost separat de persoana umană a lui Gautama Siddhartha şi rupt de limitările antropomorfe (credinţa ca sufletul se poate încarna într-un animal), care a fost menţinută pentru a controla. Acest concept final, al lui Buddha cel Etern se poate identifica foarte bine cu Absolutul, iar uneori chiar cu infinitul Eu Sunt.

 

XII. Conceptul lui Dumnezeu în budism
Cosmologia budistă are două defecte mari: s-a contaminat cu multe superstiţii din India şi China şi l-a zeificat pe Gautama Siddhartha, mai întâi ca Cel Iluminat, apoi ca Buddha cel Etern. Ca şi creştinismul a preluat multe erori cauzate de filozofia umană, aşa că şi crestinismul este contaminat de defectul uman. Învăţăturile lui Gautama au continuat să evolueze în aceste două milenii. Conceptul despre Buddha, un budist iluminat, cum este prezentată personalitatea umană a lui Gautama, este la fel ca şi conceptul despre Iehova la evrei sau cum este conceptul despre creştinul iluminat în creştinism.

.
Treptat, în budism a început să apară conceptul despre Dumnezeu, în contrast cu Absolutul. Sursele acestui concept se regăsesc în diferenţele făcute de credincioşii care urmau fie “Calea Îngustă”, fie “Marea Cale”. Acest concept a devenit, în cele din urmă, credinţa în Amida Buddha.

Invataturile lui Melchisedec in Levant (zona estica a Marii Mediterane)

Aşa cum în India au apărut cele mai multe dintre religiile şi filozofiile care s-au impus în Asia de Est, Levantul este regiunea în care s-au născut credinţele lumii occidentale. Misionarii din Salem au răspândit învăţătura lor peste tot în afara Asiei de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran şi Arabia. În unele zone din această regiune învăţăturile lor au prins roade; în alte locuri au cunoscut eşecul. Uneori eşecurile au avut de-a face cu lipsa de înţelepciune, alteori cu situaţii care le-au scăpat de sub control.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-india-china-tibet-partea-ii/?feed_id=13175&_unique_id=62c31fdc157b7

934834 440627239367690 1724892108 n 1

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

melchisedek

 

.

Invataturile lui Melchisedec in Occident

Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.

Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.

.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.

.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.

 

I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.

.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.

.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.

.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.

.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.

 

II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.

.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.

.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.

.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.

.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.

.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului..

.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.

.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.

.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.

.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.

 

III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.

.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.

.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.

.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.

.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.

.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.

.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.

 

IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.

.

Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.

.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.

.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.

.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.

 

V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.

.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.

.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.

.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.

.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.

 

VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.

.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.

.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.

 

VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.

.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.

.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:

.
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.

.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.

.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.

.
Alfa si Omega

Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia „Alfa şi Omega” provine din fraza „Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.

.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. „Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”

.
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.

.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.

.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. „Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.

l
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.

 

Preotia in Ordinul lui Melchisedec

Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).

l
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).

l
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

l
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.

 

Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.

l
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.

 

Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

l
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

l
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

l
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

l
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

l
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

l
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Initierea in Ordinul Melchisedec

Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.

,
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-grecia-roma-cultul-lui-mithras-si-crestinismul-partea-iv/?feed_id=11111&_unique_id=628a6bd7e28b1

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Preotia lui Aaron si Inteleptul din Salem – Partea I

Melhisedec sau Malchi-tzédek – “Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.

melchisedek

 

.

Despre Melchisedec
Melchisedec apare mentionat în Telos oraşul minunatei Lemurii, având o piramidă albă drept templu, apoi menţionat în Vechiul Testament, în Egipt făcându-se referire la Isis şi Ordinul lui Isis, şi de aici legătura cu Merkabah, floarea vieţii, Drunvalo Melkizedek…. apoi am găsit referiri la: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru şi Buda, însă nedocumentate, aşa că am continuat propriile cercetări.
Am descoperit simbolurile care fac referire la Melchisedec dar şi punctul de vedere ortodox cu referire la Vechiul Testament… Acestea sunt simbolurile care fac referire la Melchisedec:

Simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblemă a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii săi ca fiind cele trei împăraţii: cea a oamenilor, cea a îngerilor şi apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte puţini dintre ucenici au ştiut că aceste trei cercuri concentrice simbolizează infinitul, eternitatea şi unversialitatea Paradisului. Într-o învăţatura mai extinsă a lui Melchisedec conceptul trinităţii se regăseşte în acest simbol.

.
A fost văzut pentru întâia oară de Amdon, un păstor chaldean, descendent al sumerienilor, atunci când Melchisedec a intrat în cortul acestuia. El şi-a declarat în faţa acestui păstor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul şi singurul Dumnezeu” cu 1973 de ani înainte de naşterea lui Iisus.

 

Controversă sau atestare?
Mulţi creştini şi-au pus întrebarea de ce a fost numit Iisus Hristos mare preot “după rânduiala lui Melchisedec”, iar nu după aceea a lui Aaron (Evr. VII, 11). Controversa pare a se fi dus în termenii următori: dacă adevărata preoţie este cea care descinde din Aaron, cum afirmau cu încrâncenare iudeii, orice tentativa de a-L prezenta pe Iisus Hristos ca mare arhiereu, cum voiau creştinii, va fi în van, deoarece omul din Nazaret nu s-a născut din seminţia lui Levi, ci din aceea lui Iuda, deci fără nici o legătură cu neamul preoţilor Vechiului legământ; dacă, dimpotrivă, Iisus este marele arhiereu al Noului legământ, cum afirmau cu toată con¬vingerea creştinii, atunci El descinde dintr-o altă preoţie şi aceasta este preoţia lui Melchisedec.

.
Temeiul cel mai puternic al acestei învăţături este psalmul CX, pe care însuşi Mântuitorul l-a invocat la un moment dat în dis¬puta sa cu fariseii şi care spune următoarele: “Domnul a zis Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Domnul a jurat şi nu-i va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (Psalmul CX , 1,4). Mântuitorul a invocat prima parte (vezi Matei XXII, 41- 46); autorul epistolei către evrei pe cea de a doua (vezi Evrei V, 6, 10; 20; VII, 11, 17).

.
Sfântul Petru : “Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători (prin lumea aceasta) să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufle¬tul” (I Petru II, 9, 11; a se vedea si Apoc. I, 6; XX, 6).

.
Cele două preoţii, cea a apostolilor şi cea a laicilor, s-au aflat totdeauna solidare în apărarea adevărului de-a lungul sinuoasei istorii a Ortodoxiei în Orient. Ele formează împreuna Biserica şi numai împreună reuşesc în orice timp să păstreze adevărul revelat.

 

Preoţia lui Aaron
Pentru a înţelege semnificaţia corectă a preoţiei lui Melchisedec este necesară în prealabil o bună definire a preoţiei lui Aaron. Principala misiune a lui Aaron a fost aceea de a aduce jertfe la cor¬tul întâlnirii pentru păcatele sale şi ale poporului (Lev. VIII, 1-2; IX, 1-24). Înaintea să însă adusesera jertfe marii patriarhi ai poporului evreu ca Iacov (Gen. XXVIII, 18; XXXI, 13), Avraam (Gen. XII, 7; XIII, 4; XXI, 33), toţi aceştia fiind precedaţi, la rândul lor, de o tradiţie urcând adânc în timp prin Noe (Gen. VIII, 20-22) până la Abel (Gen. IV, 4).

.
Anterior momentului Moise israeliţii aduceau jertfele lor fiecare unde voia, adică pe câmp, în ţarine etc. Ispita idolatriei datorată convieţuirii cu popoare idolatre era însă prea mare şi multi s-au abătut de la credinţa stră¬moşului lor Avraam şi au început să jertfească idolilor locali. Pentru a preîntâmpina acest flagel Dumnezeu centralizează cultul, obligându-i pe toţi să aducă jertfele lor la “cortul întâlnirii”, la preoţii instituiţi special în acest scop. “Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: iată, cea poruncit Domnul.

.
Aşadar, preoţia aaronita a fost, o măsura menită să pună capat idola¬triei. Aducându-şi jertfele la “cortul întâlnirii”, la preoţii lui Aaron, israeliţii le aduceau din oficiu numai lui Yahve şi derapajul lor spre “alţi dumnezei” era astfel oprit. Principalul rol al preoţiei aaronite a fost deci acela de a direcţiona corect şi exclusiv jertfele spre adevăratul Dumnezeu, spre Yahve cel care a eliberat poporul evreu din robia egipteană pentru a-l conduce în ţara făgăduită lui Avraam şi urmaşilor săi.

.
Preoţia aaronită este astfel definitiv înlocuită de preoţia generală a poporului lui Dumnezeu. Alegerea leviţilor şi a lui Aaron în special încetează, căci în vremurile mesianice inaugurate de Iisus Hristos adevărata cunoaşterea a lui Dumnezeu şi închinarea către El o posedă şi o aduc până şi pruncii (Matei XXI, 15-16; XVIII, 6).

.
Preoţia lui Aaron este înlocuită în Noul legământ de preoţia lui Hristos, cea “după rânduiala lui Melchisedec”! De ce a fost declarată preoţia creştina ca fiind nu după rânduiala lui Aaron, ci după aceea a lui Melchisedec? Ce deosebeşte preoţia creştină de aceea aaronita?

.
În ce sens Melchisedec a fost o prefigurare a lui Hristos? În spiritul celor spuse mai sus preoţia lui Aaron a avut rolul de a menţine fidelitatea, credinţa fermă faţă de Yahve, adevăratul Dumnezeu. Ea a fost, deci, o preoţie a credinţei, a aşteptării neclintite pentru şi în numele între¬gului popor evreu în vederea împlinirii făgăduinţelor făcute de Yahve strămoşilor, în special lui Avraam, părintele tuturor celor credincioşi.

.
Aaron întruchipa în modul cel mai înalt preoţia avraamică a credinţei, a aşteptării făgăduinţei. “Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea, să iei cele dintâi roade, să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, apoi să iei cuvân¬tul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: Tatăl meu era un arameu pribeag” (Deut. XXVI, 1, 3, 5). Evreul, chiar ajuns în pământul făgăduinţei, nu trebuia să uite nici o clipă condiţia sa de pribeag prin această lume, asemenea părintelui său Avraam.

.
Mesia-Hristos, ca singurul cu adevărat neprihănit, se învredniceşte de odihna de-a dreapta lui Dumnezeu şi de aceea lui i se potriveşte cuvântul: “Domnul a zis Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps. CX, 1). Autorul epistolei către evrei sugerează, aşadar, că, deşi Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile sale în ziua a şaptea, El a promis, totuşi, evreilor odihna pe când aceştia se aflau pribegi în pustia Sinaiului; dar pentru că aceştia şi-au mani¬festat răzvrătirea, împlinirea promisiunii este amânată pentru vremuri ulte¬rioare şi consemnată ca atare de psalmistul David.

.
Acesta este rationamen¬tul în baza căruia autorul arată că adevărata odihnă a fiilor credinţei a sur-venit abia în Iisus Hristos, Marele Arhiereu al Noului legământ, care a ajuns în adevărata sfânta a sfintelor, în patria cerească a odihnei veşnice (Evr. III, 7-11; IV, 1-10).

 

Scriptura despre Melchisedec?

“Dupa ce Avraam s-a întors de la tăierea lui Kedarlaomer şi a regilor care erau cu acesta în Valea Save, adică în Câmpia Regelui, Melchisedec, regele Salemului, a adus pâini şi vin. El era preot al Dumnezeului cel Preaînalt. L-a binecuvântat pe Avraam şi i-a zis: Binecuvântat fie Avraam de către Dumnezeul cel Preaînalt, care a zidit cerul şi pământul. Vrednic de binecuvântare este Dumnezeul cel Preaînalt, pentru că i-a dat pe duşmani în mâinile tale. Şi Avraam i-a daruit o zecime din toate” (Gen. XIV, 17-20).

.
Din textul de mai sus este de reţinut faptul extrem de important că Melchisedec nu jertfeşte ceva Dumnezeului celui Preaînalt, Căruia îi era preot, ci-i aduce lui Avraam pâini şi vin! El îi aduce marelui patriarh daruri de pâine şi vin din oraşul păcii, al odihnei, Salem. Salemul apare aici ca un ţinut al păcii, al fericirii şi stabilităţii, la care Avraam, arameanul pribeag nu poate decât să viseze. Primind darurile regelui neprihănit, părintele credinţei capătă o prefigurare a ceea ce aveau să guste permanent urmaşii săi, când Dumnezeu avea să-şi împlinească promisiunea de a-i conduce în pă-mântul făgăduinţei. Pâinea şi vinul din Salem nu erau, de fapt, decât o umbră a celor viitoare, o prefigurare a bogăţiilor ţării promise în care aveau să se odihnească fiii credinţei.

.
O prefigurare similara aveau să primească vreii în pustiul Faram sub forma prepeliţelor şi a manei căzute din cer, dar mai ales sub aceea a strugurilor, a smochinelor şi a rodiilor aduse de tri¬mişii lui Moise din Canaan (Num. XI, 4-16; XIII, 1-27). Avraam a mulţumit regelui din oraşul odihnei, Salem, pentru darurile primite şi i-a dat lui Melcisedec zeciuala din toate, Israeliţii din pustiul Faran n-au dovedit aceeaşi recunoştinţă şi s-au revoltat împotriva lui Yahve şi a celor care adu¬sesera daruri din Canaan. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins şi de aceea Canaanul istoric, deşi avea să fie cucerit ulterior, nu avea să mai fie ţara adevăratei odihne pentru evrei, ci doar o împlinire provizorie a unei făgă-duinţe făcute cândva marelui patriarh Avraam.

.
Evenimentul din pustiul Faran avea să devină paradigmatic pentru Iisus Hristos. Asemenea lui Moise de odinioară, Iisus anunţa apropierea împărăţiei cerurilor, a noului Canaan (Matei IV, 17; Marcu I, 14-15) în care, ca şi în vechiul, intrarea nu putea fi făcută decât prin forţă, prin cucerire (Matei XI, 12, Luca XVI, 16). Şi tot asemenea lui Moise (Num. XIII, 1-20), el alege 12 bărbaţi pe care-i trimite să anunţe vestea cea bună a apropierii împărăţiei şi să aducă în lume bogăţiile acesteia (Matei X, 1-8; Marcu III, 13-19; VI, 7-13; Luca IX, 1- 6). Şi tot asemenea lui Moise (Num. XI, 16) Iisus mai alege, alături de cei 12, alţi 70 de ucenici ca să-i ajute pe aceştia în conducerea poporului către împărăţie (Luca X, 1-6).

.
Atât cei 12 aleşi de Moise, cât şi cei aleşi de Iisus, poartă titulatura de trimişi, apostoli. Atât cei 70 aleşi de Moise, cât şi cei 70 aleşi de Iisus, poartă numele de bătrâni. Şi într-un caz şi în altul cei 12, ca şi ce 70, sunt trimişi în mijlocul poporului să anunţe apropierea pământului făgăduinţei, a noului Canaan, să facă demonstraţia bogăţiilor acestei ţări a “laptelui şi a mierii”, să anunţe că pacea, odihna acestui ţinut mirific, acestui nou Salem, va înlocui, în sfârşit, pribegia şi suferinţele de până atunci. Faptul că Iisus îşi modelează acţiunea după evenimentele din pustiul Faran apare cu şi mai multă evidenţă în episoadele înmulţirii pâinilor în pustie (Ioan VI, 1-14).

.
În aceeaşi logică Iisus oferă apostolilor Săi, şi prin ei poporului, pâinea şi vinul împărăţiei (Luca XXII, 17-20; Ioan VI, 30-51). De data acesta, chiar dacă nu apare nici o referire în text, modelul urmat aici nu mai este neapărat acela al evenimentelor din pustiul Faran, la graniţele ţării Canaan, ci acela al întâlnirii dintre Avraam şi Melchisedec. Ca şi misteriosul per¬sonaj din cartea Genezei, Iisus oferă apostolilor pâine şi vin, darurile împărăţiei păcii veşnice (Luca XXII, 16, 18).
Din acest motiv Hristos este numit de autorul epistolei către evrei “preot al bunurilor viitoare”: “într-adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevarată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. Hristos a venit ca mare preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceas¬ta “ (Evr. X, 1; IX, 11). Iată, deci sensul adânc al expresiei “după rânduiala lui Melchisedec”. Iisus este noul rege al neprihănirii, Cel care aduce daruri de pâine şi vin din noul Salem, care este, de fapt, împăraţia cerurilor, a păcii veşnice (Ioan XIV, 27; XVI, 10).

.
Pe lângă toate acestea, cercetând Scriptura, doar Melchisedec vorbeşte de Dumnezeul cel Preaînalt, taină ce doar iniţiaţi o desluşesc.

.
Melchisedec: Legenda si adevaruri

Ordinul lui Melchisedec este cunoscut în lumea spirituală sub numele de ‘’Fiii care acţionează în situaţiile de criză’’. Acest ordin desfasoară o activitate extraordinară pe planetele care deţin viaţa în orice sistem solar. Când apare o problemă mai serioasă sau orice încercare neobişnuită, de obicei este rezolvată de un membru din Ordinul lui Melchisedec. Acesta îşi asumă o responsabilitate totală pentru a rezolva situaţia apărută. Această abilitate de a rezolva situaţiile de criză, precum şi capacitatea de a se întrupa şi de a acţiona într-un corp fizic le este specific doar lor.

.
Membrii Ordinului Melchisedec au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri în colaborare cu alte fiinţe superioare au ajutat mult această planeta. Imediat după ruptura făcuta de Caligastia (când a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenţi pentru planeta noastră şi au deţinut această autoritate până la apariţia lui Adam şi Eva. Apoi cei 12 membri dinOrdinul lui Mechisedek s-au reîntors pe Pământ după căderea lui Adam şi Eva şi au continuat activitatea de asistenţi planetari până în momentul naşterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.

 

Întruparea lui Machiventa Melchisedec
După ce Adam şi-a ratat misiunea pe această planetă revelarea adevărului a fost încetinită în mileniile care au urmat. Cu toate că rasele umane au progresat intelectual, şi-au pierdut spiritualitatea, încetul cu încetul, în ciudă faptului că aceasta era foarte solidă. Aproximativ cu 3000 de ani înainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuză în mintea omului. Cei 12 membri Melchisedec, activi pe pământ, ştiau că Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naşte pe această planetă, dar nu ştiau exact când se va întâmpla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au făcut o cerere către superiorii lor spirituli prin care cereau să se găseasca o modalitate de a face ca lumina adevărului să ardă din nou printre pământeni. Acest apel a fost trimis cu următoarea afirmaţie‘’ conducerea situaţiilor extreme în Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se află pe deplin în mâinile membrilor din ordinul Melchisedec’’. Astfel asistenţii aflaţi pe această planetă cer ajutor Tatălui Melchisedec.

.
Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedec, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pământ şi şi-a îndeplinit misiunea până la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori în toata istoria sistemului noastru solar. El s-a întrupat pe Pământ temporar, ca fiinţă de rang superior, preot al planetei. Aceasta întrupare a lui Machiventa Melchisedec s-a desfăşurat lângă Salem (actualul Ierusalim), în Palestina.

 

Înţeleptul din Salem
Cu 1973 de ani înainte de naşterea lui Iisus, Melchisedec a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pământ. Întruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a făcut în prezenţa nici unei fiinţe umane. A fost văzut pentru întâia oară de Amdon, un pastor chaldean, descendent al sumerienilor, atunci când Machiaventa Melchisedec a intrat în cortul acestuia. El şi-a declarat în faţa acestui păstor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul şi singurul Dumnezeu.

.
Păstorul dupa ce şi-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de întrebări şi apoi l-a invitat pe Melchisedec să ia cina împreună. Atunci a fost prima data în lunga sa carieră din univers când Machiventa a luat masa.

.
A gustat hrana care trebuia să-l susţina în cei 94 de ani câti avea de stat într-un trup fizic.
După aceea au stat de vorbă, afară, privind stelele iar, Melchisedec şi-a început misiunea vorbind despre adevărata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului şi este de asemenea creatorul acestui pământ pe care locuim’’.

.
În câţiva ani Melchidesec a adunat în jurul său un grup format din copii, discipoli şi credincioşi care a constituit nucleul viitoarei comunităţi din cetatea Salem.

.
Într-un timp foarte scurt a fost cunoscut în Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, şi ca înţeleptul din Salem.
Cateva triburi din împrejurimile cetăţii l-au numit chiar rege. Salem o fost cetatea care după materializare lui Melchisedec a devenit oraşul lui Iisus, fiind numit mai târziu Ierusalim.

.
Melchisedec în întruparea sa a trăit printre nodiţi şi sumerieni. Aceştia aveau 1,80 înălţime şi o prezenţă care se impunea. El a vorbit limba chaldeana şi încă şase limbi. Se îmbrăca asa cum se îmbrăcau preoţii canaanieni, iar pe piept purta o emblemă cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru solar care se poartă în sferele superioare de guvernare. Această insignă a fost atât de sacră pentru toţi cei care l-au urmat încât ei n-au încercat să o folosească niciodată, iar la câteva generaţii după plecarea sa, aceasta a fost uitată.

.
Machiventa a trăit după manierele unei fiinţe regale; nu a fost căsătorit niciodată şi nici nu a putut lăsa urmaşi pe Pământ. Corpul său fizic, deşi a fost construit ca să semene cu cel al unui bărbat aflat în acel moment pe Pământ, era făcut dintr-o substanţă specială care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vieţii (cel din grădina lui Adam şi Eva) nu mai era valabil pe Pământ şi de aceea în timpul şederii sale (94 de ani), trupul fizic al lui Melchisedec s-a deteriorat treptat, iar înainte de a-şi încheia misiunea acesta a început să se dezintegreze.

.
Cât timp a fost întrupat, Machiventa a păstrat permanent legătura cu toţi celilalţi 11 membri ai ordinului său, dar nu a putut comunica cu alte personalităţi celeste.

 

Învăţăturile lui Melchisedec
După zece ani de la venirea sa pe Pământ, Melchisedec a înfiinţat şcoli în Salem. S-a inspirat după modelul primilor preoţi setiţi care au trăit în a doua grădina a raiului.

.
Chiar şi taxa zeciuielii (a10-a parte din orice câştig) introdusă mai târziu de Avraam, unul dintre cei mai de seamă ucenici ai lui Melchisedec, a fost preluată tot din tradiţiile şi metodele vechilor setiţi.

.
Melchisedec a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universală, dar a permis oamenilor să asocieze învăţătura cu Dumnezeul galaxiei din care făceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer şi ce a făcut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor săi capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.

.
Melchisedec a lăsat lucrurile aşa pentru că şi-a dat seama că nivelul de înţelegere al oamenilor era foarte redus.
Chiar şi simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii săi ca fiind cele trei împărăţii: cea a oamenilor, cea a îngerilor şi apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte puţini dintrei ucenici au ştiut că aceste trei cercuri concentrice simbolizează infinitul, eternitatea şi universialitatea Paradisului. Într-o învăţatură mai extinsă a lui Melchisedec conceptul trinităţii se regăseşte în această insignă.

.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedec a locuit mai mult de 30 de ani, au ştiut multe din aceste adevăruri şi le-au transmis de-a lungul timpului în familie ajungând chiar până la Moise, Melchisedec şi-a initiat ucenicii în funcţie de capacitatea lor de a recepţiona, de a asimila şi de a înţelege.
O parte din ideile despre Dumnezeu, pământ, rai, om şi îngeri care se regăsesc în religiile moderne îşi au rădacina în aceste învăţături ale lui Melchisedec.

.
Acest învăţător mare a pus bazele unei doctrine care propăvăduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tată Divin. Accentele acestei învăţături aveau drept scop atragerea omului spre Adevărul Suprem şi pregătirea venirii lui Iisus, Fiul Tatălui Universal.

.
Melchisedec le-a spus discipolilor şi ucenicilor săi că în viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (şi el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin) se va întrupa pe Pământ, dar el va fi născut de o femeie.

.
De aceea mai tarziu multi învăţatori îl vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducător spiritual. Aşa a pregătit, Melchisedec omenirea pentru a urma o cale monoteistă şi pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu când acesta va veni să-şi îndeplinească misiunea. Mihail a confirmat toată învăţătura lui Melchisedec cu privire la Tatăl Suprem.

 

Religia din Salem
În Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoană care lua la cunoştinţă sau învăţa cerinţele lui Melchisedec şi era de acord cu ele devenea un ucenic sau discipol al sau. Aceste cerinţe erau următoarele :

.
1) Cred în El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatăl şi Creatorul Universal al tuturor lucrurilor;

.
2) Îl accept pe Melchisedec, care are o înţelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi împărtăşi Voinţa Tatălui, nu cu sacrificiu ci cu o devoţiune plină de lumină;

.
3) Promit să respect cele şapte porunci ale lui Melchisedec şi să răspândesc tuturor vestea cea bună a acestei cooperări cu Cel Mai de Sus.

.
Aceste afirmaţii de credinţă, simple şi scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur şi simplu ei nu puteau înţelege că se poate avea o relaţie cu divinul, fără nici o pretenţie din partea lui Dumnezeu, având doar credinţă.

.
Era mult prea înrădăcinată, în convingerile lor, ideea că omul s-a născut sub incidenţa greşelii faţă de Dumnezeu. Sacrificiul şi ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru a-i obţine iubirea şi iertarea se practica de prea mult timp, iar preoţii nu au încetat niciodată să le explice că lucrurile stau cu totul altfel. Cele şapte porunci prezentate de Melchidec se regăsesc şi în învăţaturile stravechi din Dalamaţia (prima mare perioadă de avânt spiritual a omenirii) precum şi în învăţăturile practicate în prima şi a doua Gradină a Edenului).

.
Aceste porunci ale religiei practicate in Salem erau:

.
1) Sa nu serveşti nici un Dumnezeu în afară de Cel Mai de Sus;
2) Să nu te îndoieşti de ideea că doar credinţa contează pentru salvarea eternă;
3) Să nu îmbratişezi idei false, să nu minţi;
4) Să nu omori;
5) Să nu furi;
6) Să nu comiti adulter;
7) Să nu-ţi dispretuieşti părintii şi pe cei mai în vârstă.

.
Cu toate că Melchisedec a interzis sacrificiul unei fiinţe în interiorul cetăţii, a ştiut că este foarte greu să oprească aceste obiceiuri vechi şi a înlocuit acest sacrificiu cu ritualul pâinii şi al vinului. El spunea: “Melchisedec rege al Salemului, am adus pâinea şi vinul”. Această inovaţie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau în afara cetăţii au continuat să practice obiceiurile cunoscute. Chiar şi Avraam s-a dedat la aceste practici primitive după victoria lui asupra unui alt conducător de trib.

.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedec a căutat să-şi realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a încercat să schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa înlocuiască felul de a trăi a oamenilor cu altceva.
Misiunea lui trebuia să realizeze doua idealuri:

.
– Să menţină vie pe Pământ credinţa într-un singur Dumnezeu;
– Să pregătească calea pentru misiunea care urma să o aibă Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedec a predat adevăruri fundamentale timp de 94 ani. În acest timp Avraam a urmat şcoala din Salem în trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor învăţături şi a devenit unul dintre cei mai inteligenţi copii ai lui Machiventa şi un discipol înfocat.

 

Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevăr, dar Avraam a fost cu adevărat ales de către Melchisedec. Acesta l-a investit pe Avraam cu responsabilitatea de a păstra vie credinţa unui singur Dumnezeu ca ceva distinct faţă de credinţa în mai mulţi zei.

.
A ales Palestina ca zona în care să-şi desfăşoare misiunea şi din dorinţa de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau în gena lor calităţi specifice de conducător. În perioada întrupării lui Melchisedec, pe Pamânt se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregătite pentru a primi învăţătura înţeleptului din Salem. Erau familii care îndeplineau aceleaşi conditii şi printre rasa roşie, rasa galbenă, descendenţii andiţilor din vest şi nord, dar nici una din zonele în care trăiau aceste rase nu era favorabilă pentru viitoarea întrupare a lui Iisus aşa cum era zona de est a Mării Mediterane. Misiunea lui Melchisedec în Palestina, precum şi viitoarea întrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinată într-o mare măsură şi de situarea geografică.

.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizaţiilor umane, comerţul, călătoriile şi interacţiunile între oameni se desfăşurau în această zonă.

.
Strămoşii lui Avram, au fost urmăriţi cu mult timp înainte de venirea lui Melchisedec. Se aştepta apariţia unei generaţii care trebuia să se distingă prin inteligenţă, discernământ şi sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, îndeplineau aceste condiţii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legătura cu aceşti copii capabili ai lui Terah explică foarte mult de ce Melchisedec a apărut în Salem şi nu în Egipt, China, India sau printre triburile din nord.

.
Terah cu întreaga lui familie au manifestat puţin etuziasm faţă de noua religie practicată în Salem. Au auzit pentru prima dată de învăţăturile lui Melchisedec de la Ovid, un învăţător fenician, care predica aceste învăţături în cetatea Ur unde trăia această familie.

.
Ei au părăsit, la un moment dat, cetatea Ur cu intenţia de a se stabili în cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam,care nu-l văzuse pe Melchisedec, a fost indiferent de tot ceea ce se hotărâse şi i-a convins pe toti ceilalţi să se stabilească la Haran. Stabiliţi la Haran ei au continuat să venereze zeii aduşi din Mesopotamia şi foarte târziu au început să accepte un singur Dumnezeu aşa cum se propăvăduia în Salem.

.
După câteva săptămâni de la moartea lui Terah, tatăl lui Avraam şi Nahor, Melchisedec a trimis pe Jaram Ilititul, unul dintre discipolii săi, să-i cheme pe cei doi fraţi la Salem, spunându-le ,,Veniţi în Salem, unde veţi auzi învăţăturile noastre despre adevărul Creatorului Etern; Iar, prin iluminarea voastră întreaga omenire va fi binecuvântată”. Nahor nu a acceptatîn totalitate învăţăturile lui Melchisedec; s-a dezis de ceilalţi şi a construit un oraş–stat puternic care i-a purtat numele, dar Lot fiul său, a decis să-şi urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.

.
După ce au sosit la Salem, Avraam şi Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau să se apere de atacurile surpriză a triburilor din nord. În perioada aceea hitiţii, asirienii şi filistinii, precum şi alte grupuri făceau raiduri dese printre triburile din centrul şi sudul Palestinei.

.
Nu după mult timp de la stabilirea lor lângă Salem, Avraam şi Lot s-au dus în Valea Nilului ca să cumpere hrana deoarece era secetă în Palestina. În această călătorie scurta, Avraam a găsit o rudă, îndepărtată care se afla pe tronul ţării. L-a ajutat pe acest faraon în doua expediţii militare de mare succes, fiind comandantul acestora. Spre sfârşitul acestei călătorii, pe Nil el şi Sara, soţia sa, au locuit la palatul faraonului şi atunci când a părăsit Egiptul a luat cu el o parte din prada obţinută în cele două campanii militare.

.
Avraam a avut o motivaţie puternică atunci când a renunţat la onorurile de la curtea Egiptului şi s-a întors la munca spirituală începută de Machiventa Melchisedec. Fiind venerat chiar şi în Egipt, faraonul l-a încurajat pe Avraam să se întoarcă la Salem ca să-şi îndeplinească promisiunile făcute faţă de Melchisedec . Având ambiţii de conducător, pe drumul de întoarcere, Avraam i-a împărtăşit lui Lot planul său prin care dorea să cucerească şi să supună tot Canaanul regulior din Salem.

.
Lot era atras de afaceri, iar după o perioadă de gândire s-a stabilit în Sodoma, unde s-a apucat să crească şi să comercializeze animale. Lot a preferat viaţa de păstor celei de militar.

.
Reîntors la Salem împreună cu familia, Avraam a început să-şi perfecteze proiectele militare. În scurt timp a fost recunoscut ca şi conducător civil al Salemului şi a teritoriilor din jurul cetăţii şi a mai fost numit conducător pentru încă şapte triburi din apropriere. Într-adevăr, i-a fost greu lui Melchisedec să-i înfrângă lui Avraam zelul şi dorinţa de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligându-le astfel să i-a cunoştinţă mai repede de învăţăturile predate în Salem.
Melchisedec a menţinut relaţii paşnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar şi nu a fost atacat niciodată de nici o armată. A dorit ca Avraam să ducă o politică defensivă pentru Salem şi nu i-a aprobat niciodată ambiţiile sale militare. Aceste motive au dus la o ruptură puternica între cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat în Hebron unde şi-a stabilit cartierul general. Ceilalţi regi aveau o teamă excesiva faţă de Avraam deoarece ei ştiau că avea o relaţie apropiată cu Melchisedec .

.
Avraam ştia de această frică şi aştepta un moment prielnic ca să poată ataca. Această ocazie a apărut în momentul în care s-a presupus că o parte din vecini l-au atacat pe Lot şi proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam în fruntea celor şapte triburi pe care le conducea a atacat duşmanul. S-a întors victorios din luptă şi a insistat pe lângă Melchisedec ca a zecea parte din prada luată să fie dusă în tezaurul din Salem. Cealaltă Parte din pradă, adică 90 %, a luat-o în Hebron.

.
După această victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua alianţe formate din 11 triburi. Nu numai că-i plăteau a zecea parte din orice câştig, dar urmarea ca şi cei din aproprierea cetăţii să facă la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic în Palestina prin alianţa cu regele Sodomei şi prin frica cu care îi controla pe ceilalţi.

 

Înţelegerea lui Melchisedec cu Avraam
Avraam intenţiona să cucerească întreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuată de Melchisedec care s-a opus. Când Avraam a realizat că nu are un fiu care să-i succeadă şi-a dat seama că planul său nu va avea succes.

.
S-a întâlnit cu Melchisedec, iar preotul din Salem l-a convins să abandoneze planul său axat mai mult pe partea materială şi să devină temporar un conducător spiritual propăvăduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedec i-a explicat lui Avraam frivolitatea care se afla în disputa cu alianţa amoriţior. I-a prezentat ce se va întâmpla cu aceştia în câteva generaţii, spunându-i că amoriţii sunt nişte triburi înapoiate, care se îndreaptă spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prosteşti pe care le practica. Urmaşii lui Avraam vor creşte ca număr şi calitate şi astfel amoriţii vor fi asimilaţi cu usurinţă.

.
După această discuţie s-au întâlnit la Salem, unde Melchisedec a făcut o înţelegere formală cu Avraam, spunându-i“Priveşte cerul şi numără stelele dacă este posibil, şi să ştii că la fel de numeroasă va fi sămânţa ta” şi Avraam l-a crezut pe Melchisedec. Apoi Machiventa Melchisedec i-a spus lui Avraam cum urmaşii lui vor ocupa Canaanul după ce vor sta o vreme în Egipt.

.
Această înţelegere dintre Melchisedec şi Avraam reprezintă marele legământ (de pe Pământ) dintre divinitate şi omenire, prin care Dumnezeu permite omului să facă orice crede el de cunvinţă cu condiţia ca acesta să-i respecte poruncile şi să creadă în promisiunile sale.

.
Până atunci omul a crezut că se poate salva doar prin muncă, sacrificiu şi aducând ofrande.
Melchisedec a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar având credinţă. Dar această afirmaţie simplă, credinţa în Dumnezeu, a fost prea avansată pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat să revină la vechile ritualuri şi sacrificii, adică iertarea păcatului prin vărsare de sânge.

.
La puţin timp după această înţelegere, s-a născut Isaac, fiul lui Avraam, aşa cum i-a promis Melchisedec . După ce s-a născut Isaac, Avraam s-a dus în Salem şi a oficializat înţelegerea cu Melchisedec prin scris, apoi înţelegerea s-a făcut publică, iar numele de Avram a devenit Avraam..
Majoritatea discipolilor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodată impusă de Melchisedec. Avraam care nu a fost de acord cu ea până la momentul înţelegerii, s-a decis să transforme aces ritual (circumcizia) într-un moment solemn ca o confirmare oficială a înţelegerii făcute cu Melchisedec.

.
După această oficializare şi prezentare publică a înţelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedec, a urmat apariţia celor trei fiinţe celeste în câmpia din Mavri. Aceste apariţii au fost reale, l-au întâlnit pe Avraam şi nu au nici o legătură cu invenţiile relatate în episodul distrugerii Sodomei şi Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.

.
Aceasta înţelegere reprezintă reconcilierea completă dintre Melchisedec şi Avraam.
Avraam şi-a asumat din nou rolul de conducător civil şi militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toţi membri în frăţia lui Melchisedec. A făcut îmbunătăţiri majore templului din Salem şi a asigurat corturi noi pentru toată şcoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune şcolii şi a contribuit intens la perfecţionarea departamentului de propagandă misionară.

.
A mai fost un om de afaceri inteligent şi eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un bărbat pios, ci şi un om într-adevăr sincer care a crezut cu toata fiinţa sa în Machiventa Melchisedec.

 

Misionarii lui Melchisedec
Melchisedec încă şi-a instruit elevii câţiva ani şi i-a pregătit pentru a deveni misionari. Aceştia au predicat la toate triburile din jur precum şi în Egipt, Mesopotamia şi Asia Mică. Odată cu trecerea deceniilor, aceşti învăţători au mers din ce în ce mai departe de Salem ducând cu ei învăţăturile lui Melchisedec. Aceşti misionari au ajuns în Europa, un grup a ajuns până aproape de insulele Feroe, în timp ce altul a traversat China şi a ajuns în partea de est a Japoniei. Viaţa şi experienţele femeilor şi bărbaţilor care s-au aventurat în Salem, Mesopotamia şi zona Lacului Vam ca să ducă lumina în Emisfera Estică reprezintă un capitol plin de eroism în analele rasei umane. Însă efortul a fost atât de mare, iar triburile erau aşa de înapoiate că rezultatele au fost vagi, fără nimic concret.

.
De la o generaţie la alta învăţăturile din Salem au fost acceptate temporar, excepţie făcând Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost susţinută niciodată cu devoţiune de întreaga omenire. Cu mult timp înainte de venirea lui Iisus, învăţăturile lui Melchisedec au fost detronate de vechile învăţături care erau universal acceptate. O învăţătură nouă întodeauna este contaminată de vechile credinţe.

 

Retragerea lui Melchisedec
Imediat după ce Sodoma şi Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedec s-a decis să încheie misiunea sa de pe Pământ. Decizia sa de a-şi termina acest sejur a fost influenţat de următorii factori:

.
1) Triburile din jurul cetăţii au început să-l privească ca pe un şef suprem; chiar şi cei foarte apropiaţi se uitau la el ca la un semizeu;

.
2) Într-adevăr era o fiinţă supranaturală, dar oamenii au început să-l venereze în exces;

.
3) Apoi a dorit să părăsească scena activităţilor sale pământeşti înainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur că adevărul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit în minţile discipolilor săi.

.
Plecarea sa a avut loc într-o noapte, din cortul său din Salem, când a fost luat, după cum a rămas în mintea discipolilor săi, care seara i-au urat noapte bună, iar dimineaţa nu l-au mai găsit.

 

După retragerea lui Melchisedec
Dispariţia bruscă a lui Melchisedec a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovadă de mare înţelepciune când i-a încurajat pe discipoli spunându-le că într-o zi Melchisedec tot trebuia să se întoarcă de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta că şi-au piedut acest învăţător minunat. Marea organizaţie, care se constituise în Salem, aproape că a dispărut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise când i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.

.
Plecarea lui Melchisedec a lăsat o mare tristeţe în sufletul lui Avraam de care nu a scăpat complet niciodată. Odată a abandonat Hebronul, deoarece renunţase la ambiţia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase şi Salemul deoarece asociatul său plecase şi nu mai avea cu cine să construiască un regat spiritual.

.
A plecat spre sud şi s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a închis în sine astfel că Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, soţia sa (la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Sara, Avraam a auzit într-o noapte cum Sara a pus la cale un complot împotriva sa. Această frică l-a terorizat toată viaţa pe acest conducător brav şi iscusit.) Pentru o perioadă scurtă de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam într-un laş.

.
Însă în scuri timp şi-a revenit şi şi-a continuat misiunea spirituală trasată de Melchisedec.
În scurt timp şi-a făcut adepţi printre filistini şi printre oamenii lui Abimelic, încheind cu ei tratate. Dar s-a lăsat contaminat de superstiţiile lor, în special de sacrificiul primului băiat născut. Cu toate acestea Avraam a devenit încă o dată un mare conducător în Palestina. A fost venerat de toate triburile din jurul său şi influenţa lui a continuat să fie prezentă mult timp după moartea sa. În ultimii ani de viaţă a făcut încă o călătorie la Hebron, locul în care şi-a început activitatea şi a lucrat alături de Melchisedec. Ultima sa acţiune a fost când a trimis nişte oameni de încredere la Nahor, fratele său, aflat la graniţa cu Mesopotamia, ca să aleagă o femeie din neamul său ca soţie pentru Isaac. În neamul lui Avraam era obiceiul ca verii să se căsătorească între ei.

.
Avraam a murit cu credinţa într-un singur Dumnezeu aşa cum l-a învăţat Melchisedec în şcolile din Salem, care dispăruseră cu timpul.

.
Noua generaţie a înţeles cu mare greutate povestea lui Melchisedec, iar în mai puţin de 500 de ani foarte mulţi au privit această poveste doar ca pe un mit. Isaac a îmbrăţisat din tot sufletul învăţăturile tatălui său şi s-a hrănit cu învăţăturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificaţiile acestor tradiţii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedec, iar drept urmare fraţii săi l-au tratat ca pe un visător.

.
Iosif a fost onorat în Egipt în amintirea străbunicului său, Avraam. Deşi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat să fie administrator civil în Egipt, fiind un credincios fervent al lui Melchisedec şi un demn urmaş a lui Avraam şi Isaac.

.
Învăţătura lui Melchisedec a fost cât se poate de completă, dar preoţii evrei de mai târziu au privit documentele păstrate din acea vreme drept fanteziste şi imposibile.

.
Ceea ce s-a păstrat în Vechiul Testament este ceea ce au introdus preoţii evrei în timpul robiei din Balion. Scrierile evreieşti în care sunt prezentate vieţile şi activitatea lui Isaac, Iacob şi Iosif sunt mult mai apropiate de realitate decât cele referitoare la Avraam, cu toate că şi ele conţin multe abateri de la faptele care s-au întâmplat cu adevărat.
În schimb perioada lui Avraam a fost prezentată intenţionat altfel deoarece egoul naţional al evreilor a suferit cumplit în timpul sclaviei lor.

.
Chetura, cea care este prezentă drept a doua soţie a lui Avraam, nu a fost decât o concubină. Apoi, toată averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, soţia lui de drept. Avraam nu a fost aşa de bătrân, precum arată scrierile vechi, când l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tânără. Aceste varste au fost schimbate cu bună ştiinţă pentru a prezenta naşterea lui Isacc ca ceva miraculos.

.
Evreii au distorsionat şi pervetit propriile tradiţii ca să se ridice deasupra tuturor, considerându-se “poporul ales” a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atenţie aproape toate scrierile existente şi au păstrat doar pe cele care îl prezentau pe Avraam şi alţi lideri naţionali ca nişte fiinţe net superioare celorlalţi oameni. În aceste situaţii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna întâlnirile şi convenţiile lui Melchisedec cu Avraam, şi au păstrat doar documentele în care se relatează întâlnirea dintre Avraam şi Melchisedec după bătălia de la Sichem, care în opinia cronicarilor prezintă marea onoare care i-a fost acordată lui Avraam.

.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cărţii Sfinte au înţeles misiunea lui Melchisedec şi au scris: ,,Acest Melchisedec, preot a Celui Prea Înalt, a fost de asemenea rege al păcii, fără mamă, fără tată, fără genealogie, fără a avea zile care să se sfârşească vreodată, dar care a făcut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El rămâne mereu un preot’’

 

Statutul actual a lui Machiventa Melchisedec
Toţi anii în care Machiventa a fost pe Pământ ceilalţi 11 membri ai grupului său au continuat să lucreze fără el. Când Machiventa a considerat că misiunea sa s-a încheiat a semnalat acest lucru şi celolalţi asociaţi ai săi.

.
Aceştia au pregătit imediat o metodă prin care să-i îndepărteze trupul fizic şi să-l aducă în siguranţă la forma sa iniţială. A treia zi după ce el a dispărut din Salem a apărut printre cei 11 camarazi ai săi, de unde şi-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr. 606 din Sistemul Solar Satania.

.
Machiventa şi-a încheiat misiunea de fiinţă în carne şi oase, la fel de brusc şi fără nici o ceremonie ca atunci când a început-o. Nici apariţia şi nici dispariţia sa nu au fost însoţite de nici un anunţ sau demonstraţie neobişnuită. A fost o misiune neaşteptatp. Machiventa nu şi-a încheiat sejurul pe Pământ până când nu a primit aprobarea superiorilor săi.

.
El a continuat să privească cu mare interes acţiunile descendenţilor acestor oameni, care au crezut în învăţăturile lui când a trăit în trup. Numai urmaşii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia şcolii din Salem.
Acelaşi Melchisedec a colaborat 19 secole la rând cu mulţi profeţi şi iniţiaţi, încercând astfel să menţină treze adevărurile învăţăturii din Salem, până când va sosi timpul lui Iisus.

.
Cu mai puţin de 1.000 de ani în urmă, acelaşi Machiventa Melchisedec, candva înţeleptul din Salem, a fost prezentat pe Pământ, în mod invizibil, pe o perioadă de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedec, una dintre cele mai speciale fiinţe care a avut vreodată legătură cu istoria Pământului. A fost o personalitate destinată să joace un rol important în experienţa viitoare a acestei lumi asimetrice şi extraordinare.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedec-adevaruri-istorice-preotia-lui-aaron-si-inteleptul-din-salem-partea-i/?feed_id=10871&_unique_id=6283d3e045fdb

934834 440627239367690 1724892108 n

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV

melchisedek

 

.

Invataturile lui Melchisedec in Occident

Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.

Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.

.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.

.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.

 

I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.

.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.

.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.

.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.

.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.

 

II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.

.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.

.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.

.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.

.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.

.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului..

.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.

.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.

.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.

.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.

 

III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.

.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.

.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.

.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.

.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.

.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.

.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.

 

IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.

.

Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.

.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.

.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.

.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.

 

V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.

.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.

.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.

.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.

.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.

 

VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.

.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.

.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.

 

VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.

.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.

.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:

.
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.

.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.

.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.

.
Alfa si Omega

Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia „Alfa şi Omega” provine din fraza „Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.

.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.

.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. „Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”

.
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.

.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.

.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. „Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.

l
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.

 

Preotia in Ordinul lui Melchisedec

Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).

l
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).

l
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

l
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.

 

Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.

l
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.

 

Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

l
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

l
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

l
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

l
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

l
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

l
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Initierea in Ordinul Melchisedec

Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.

,
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.

 

Sursa: 3d-melchisedec.blogspot.ro https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-grecia-roma-cultul-lui-mithras-si-crestinismul-partea-iv/?feed_id=5147&_unique_id=61df0ba800710

melchisedek

Ordinul lui Melchisedek

melchizedek

 

Melhisedec sau Malchi-tzédek – „Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek.

Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.

Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.

Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.

Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:

1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.

Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.

Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, f iind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Cine este Melchizedec?


Melchizedec este un aspect al lui Christos şi o parte a Conştiinţei Creştine generale. Melchizedec este acel aspect al lui Christos ce lucrează în mod specific cu Fiinţele Luminii care se află în serviciul Pământului şi al altor planete şi locuri de la un capăt la altul al Creaţiei. În anumită măsură aceste Fiinţe ale Luminii servesc Creaţiei fizice şi Planului Divin prin încarnare şi lucrând ca profesori şi lideri spirituali. Ordinul lui Melchizedec a fost stabilit ca platformă de planificare, organizare şi ajutor de administrare în creşterea şi evoluţia spirituală. Membrii lui au ajutat la susţinerea Luminii şi îvăţăturilor spirituale deschise pentru încarnarea oamenilor de-a lungul tuturor tărâmurilor Creaţiei. Melchizedec şi Ordinul lui Melchizedec este anterior Pământului şi altor planete şi tărâmuri, după cum a fost stabilit înainte de creaţia lor şi pus pentru eventuala lor necesitate. La fel ca şi toate Fiinţele Luminii, Melchizedec nu este nici femeie, dar nici bărbat, iar tradiţionalul “El” este folosit ca şi pe Pământ într-o formă masculină. În încarnarea lui Christos pe Pământ ca şi Melchizedec acum apropape 4000 de ani, El coboară ca fiinţă spirituală şi se înalţă din nou atunci când munca lui din perioada vieţii s-a încheiat. În perioada în caretrăit a înfiinţat Preoţia  lui Melchizedec pe Pământ.

Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec


În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.

Preoţia lui Melchizedec


Preoţia lui Melchizedec a fost stabilită pe Pământ acum aprope 4000 de ani.  De atunci s-a aflat în continuu serviciu al umanităţii.

Bibliografie : Manual MELCHIZEDEK

Treptele Initierii in Ordinul lui Melchisedek:

 
Prima initiere: Botezul Luminii 
 
A doua initiere: Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec 
 
A treia initiere: Iniţierea în Preoţia lui Melchisedec  (Hirotonisirea)
 
 
____________________________________________________
Ordinul lui Melchisedec
Legende
MACHIVENTA  MELCHISEDEK
Ordinul  lui  Melchisedek
Ordinul lui Melchisedek este cunoscut in lumea spirituala sub numele de ‘’Fiii care actioneaza in situatiile de criza’’. Acest ordin desfasoara  o activitate extraordinara pe planetele care detin viata in orice sistem solar. Cand apare o problema mai serioasa sau orice incercare neobisnuita de obicei este rezolvata de un membru  din Ordinul lui Melchisedek. Acesta isi asuma o responsabilitate totala pentru a rezolva situatia aparuta. Aceasta abilitate de a rezolva situatiile de criza, precum si capacitatea de a se intrupa si de a actiona intr-un corp fizic le este specific doar lor.
           Membrii Ordinului Melchisedek au fost extrem de activi pe Pamant. Un grup format din 12 membri in colaborare cu alte fiinte superioare au ajutat mult aceasta planeta. Imediat dupa ruptura facuta de Caligastia (cand a participat la rebeliunea lui Lucifer) un grup de 12 membri, din acest ordin, au devenit asistenti pentru planeta noastra si au detinut aceasta autoritate pana la aparitia lui Adam si Eva. Apoi cei 12 membri din Ordinul lui Mechisedek s-au reintors pe Pamant dupa caderea lui Adam si Eva si au continuat activitatea de asistenti planetari pana in momentul nasterii lui Iisus din Nazaret, Fiul Omului.
I.    Intruparea lui Machiventa Melchisedek
Dupa ce Adam si-a ratat misiunea pe aceasta planeta revelarea adevarului a fost incetinita in mileniile care au urmat. Cu toate ca rasele umane au progresat intelectual, si-au pierdut spiritualitatea, incetul cu incetul, in ciuda faptului ca aceasta era foarte solida. Aproximativ cu 3000 de ani inainte de Iisus ideea de Dumnezeu era foarte confuza  in mintea omului. Cei 12 membri Melchisedek, activi pe pamant, stiau ca Mihail cel din Ordinul Fiului Etern se va naste pe aceasta planeta, dar nu stiau exact cand se va intampla asta. De aceea au convocat un consiliu, apoi au facut o cerere catre superiorii lor spirituli prin care cereau sa se gaseasca o modalitate de a face ca lumina adevarului sa arda din nou printre pamanteni. Acest apel a fost trimis cu urmatoarea afirmatie ‘’ conducerea situatiilor extreme in Satania (numele sistemului nostru solar), sistemul solar cu nr. 606 care se afla pe deplin in mainile membrilor din ordinul Melkisedek’’. Astfel asistentii aflati pe aceasta planeta cer ajutor Tatalui Melchisedek.
           Concluzia a fost ca Machiventa Melchisedek, unul dintre cei 12 membri care asistau planeta, s-a oferit voluntar pentru a veni pe Pamant si si-a indeplinit misiunea pana la final prin propriile-i resurse. O astfel de misiune a mai avut loc doar de 6 ori in toata istoria sistemului noastru solar. El s-a intrupat pe Pamant temporar, ca fiinta de rang superior, preot al planetei. Aceasta intrupare a lui Machiventa Melchisedek s-a desfasurat langa Salem (actualul Ierusalim), in Palestina.
II.Inteleptul din Salem
Cu  1973 de ani inainte de nasterea lui Iisus, Melchisedek a primit misiunea de a se ocupa de rasele umane de pe Pamant. Intruparea sa nu a fost ceva spectaculos, materializarea sa nu s-a facut in prezenta nici unei fiinte umane. A fost vazut pentru intaia oara de Amdon, un pastor chaldean , descendent al sumerienilor, atunci cand Machiaventa Melchisedek a intrat in cortul acestuia. El si-a declarat in fata acestui pastor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedek, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul si singurul Dumnezeu.
Pastorul dupa ce si-a revenit din nedumerirea care l-a cuprins, i-a pus tot felul de intrebari si apoi l-a invitat pe Melchisedek sa ia cina impreuna. Atunci a fost prima data in lunga sa cariera din univers cand Machiventa a luat masa.
A gustat hrana care trebuia sa-l sustina in cei 94 de ani cati avea de stat intr-un trup fizic.
Dupa aceea au stat de vorba , afara, privind stelele iar, Melchisedek si-a inceput misiunea vorbind despre adevarata realitate a lui Dumnezeu. El i-a spus lui Amdon: ‘’El Elyon, Cel Mai de Sus, este creatorul divin al stelelor de pe cer, este Dumnezeul suprem al raiului si este deasemenea creatorul acestui pamant pe care locuim’’.
In cativa ani Melchidesek a adunat in jurul sau un grup format din copii, discipoli si credinciosi care  a constituit nucleul viitoarei comunitati din cetatea Salem.
Intr-un timp foarte scurt a fost cunoscut in Palestina ca preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, si ca inteleptul din Salem.
Cateva triburi din imprejurimile cetatii l-au numit chiar seic sau rege. Salem o fost  cetatea care dupa materializare lui Melkisedek a devenit orasul lui Iisus, fiind numit mai tarziu Ierusalim.
           Melchisedek in intruparea sa a trait printre noditi si sumerieni. Acestia aveau 1,80 inaltime si o prezenta care se impunea. El a vorbit  limba chaldeana  si inca sase limbi. Se imbraca asa cum  se imbracau  preotii canaanieni, iar pe piept purta o emblema cu trei cercuri concentrice, simbolul sistemului nostru  solar care se poarta in sferele superioare de guvernare. Aceasta insigna a fost atat de sacra pentru toti cei care l-au urmat incat ei n-au incerat sa o foloseasca niciodata, iar la cateva generatii dupa plecarea sa aceasta a fost uitata.
           Makiventa a trait dupa manierele unei fiinte regale; nu a fost casatorit niciodata si nici nu a putut lasa urmasi pe Pamant. Corpul sau fizic, desi a fost construit ca sa semene cu cel al unui  barbat aflat in acel moment pe Pamant, era facut  dintr-o substanta speciala care nu avea nimic din ADN-ul rasei umane. Copacul vietii (cel din gardina lui Adam si Eva) nu mai era valabil pe Pamant si de aceea in timpul sederii sale (94 de ani) , trupul fizic al lui Melchisedek s-a deteriorat treptat, iar inainte de a-si incheia misiunea acesta a inceput sa se dezintegreze.
           Cat timp a fost intrupat Machiventa a pastrat permanent legatuta cu toti celilalti 11 membri ai ordinului sau, dar nu a putut comunica cu alte personalitati celeste.
III)  Invataturile lui Melchisedek
Dupa zece ani de la venirea sa pe Pamant Melchisedek a infiintat scoli in Salem. S-a inspirat dupa modelul primilor preoti setiti care au trait in a doua gradina  a raiului.
           Chiar si taxa zeciuielii (a10-a parte din orice castig) introdusa mai tarziu de Avraam, unul dintre ce mai de seama ucenici ai lui Melchisedek, a fost preluata tot din traditiile si metodele vechiilor setiti.
           Melchisedek a predicat despre conceptul unui singur Dumnezeu, o divinitate universala, dar a permis oamenilor  sa asocieze invatatura cu Dumnezeul galaxiei din care faceau parte, pe care l-a numit El Elyon, Cel Mai de Sus. El nu le-a vorbit ucenicilor despre statutul lui Lucifer si ce a facut acesta. Pentru majoritatea ucenicilor sai capitala sistemului nostru solar era raiul iar, Cel Mai de Sus era considerat Dumnezeu.
           Melchisedek a lasat lucrurile asa pentru ca si-a dat seama ca nivelul de intelegere al oamenilor era foarte redus.
           Chiar si simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedek l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii sai ca fiind cele trei imparatii: cea a oamenilor, cea a ingerilor si apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte putini dintrei ucenici au stiut ca aceste trei cercuri concentrice simbolizeaza infinitul, eternitatea si unversialitatea Paradisului. Intr-o invatatura mai extinsa a lui Melchisedek conceptul  trinitatii se regaseste in aceasta insigna.
Membrii familiei Katro, cea cu care Melchisedek a locuit mai mult de 30 de ani, au stiut multe din aceste adevaruri si le-au transmis de-a lungul timpului in familie ajungand chiar pana la Moise, Melchisedek si-a initiat ucenicii in functie de capacitatea lor de a receptiona, de a asimila si de a intelege.
O parte  din ideile despre Dumnezeu, pamant, rai, om si ingeri care se regasesc in religiile moderne isi au radacina in aceste invataturi ale lui Melchisedek.
Acest invatator mare a pus bazele unei doctrine care provaduia un singur Dumnezeu, al unui mare univers primordial, un Creator Divin, un Tata Divin. Accentele acestei invataturi aveau drept scop atragerea omului spre Adevarul Suprem  si pregatirea venirii lui Iisus, Fiul Tatalui Universal.
Melchisedek le-a spus discipolilor si ucenicilor sai ca in viitor un alt Fiu a lui Dumnezeu (si el era tot un fiu al lui Dumnezeu dar dintr-un alt ordin)  se va intrupa pe Pamnt, dar el va fi nascut de o femeie.
De aceea mai tarziu multi invatatori il vedeau pe Iisus ca pe un preot sau ca pe un conducator spiritual. Asa a pregatit, Melchisedek omenirea pentru a urma o cale monoteista si pentru a-l accepta pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu cand acesta va veni sa-si indeplineasca misiunea. Mihail (Iisus) a confirmat toata invatatura lui Melchisedek cu privire la Tatal Suprem.
IV) Religia din Salem
In Salem se practica un ritual foarte simplu. Oricare persoana care lua la cunostinta sau invata cerintele lui Melchisedek si era de acord cu ele  devenea un ucenic sau discipol al sau .Aceste cerinte erau urmatoarele :
1)    Cred in El Elyon, Dumnezeul Suprem, Tatal si Creatorul Universal al tuturor    lucrurilor;
2)               Il accept pe Melchisedek, care are o intelegere cu Cel Mai de Sus, pentru a-mi impartasi Vointa Tatalui, nu cu sacrificiu ci cu o devotiune plina de lumina;
3)               Promit sa respect cele sapte porunci ale lui Melchisedek si sa raspandesc tuturor vestea cea buna a acestei cooperari cu Cel Mai de Sus.
Aceste afirmatii de credinta, simple si scurte, erau mult prea avansate pentru oamenii din acele timpuri. Pur si simplu ei nu puteau intelege ca se poate avea o relatie cu divinul, fara nici o pretentie din partea lui Dumnezeu, avand doar credinta .
Era mult prea inradacinata, in convingerile lor, ideea ca omul s-a nascut sub incidenta greselii fata de Dumnezeu. Sacrificiul si ofrandele aduse lui Dumnezeu pentru  a-i obtine iubirea si iertarea se practica de prea mult timp, iar preotii nu au incetat niciodata sa le explice ca lucrurile stau cu totul altfel. Cele sapte porunci prezentate de Melchidedek se regasesc si in invataturile stravechi din Dalamatia (prima mare perioada de avant spiritual  a omenirii) precum si in invataturile practicate in prima si a doua Gradina a Edenului).
Aceste porunci ale religiei practicate in Salem  erau:
1)   Sa nu servesti nici un Dumnezeu in afara de Cel Mai de Sus;
2)   Sa nu te indoiesti de ideea ca doar credinta conteaza pentru salvarea eterna;
3)   Sa nu imbratisezi idei false;
4)   Sa nu omori;
5)   Sa nu furi;
6)   Sa nu comiti adulter;
7)   Sa nu-ti dispretuiesti parintii si pe cei mai in varsta.
Cu toate ca Melchisedek a interzis sacrificiul unei fiinte in interiorul cetatii, a stiut ca este foarte greu sa opreasca aceste obiceiuri vechi si a inlocuit acest sacrificiu cu ritualul painii si al vinului. El  spunea: “Melchisedek rege al Salemului, am adus painea si vinul”. Aceasta inovatie nu a avut un succes deplin, multe triburi care locuiau in afara cetatii au continuat sa practice obiceiurile cunoscute. Chiar si Avraam s-a dedat la aceste practici primitive dupa victoria lui asupra  unui alt conducator de trib.
La fel ca Iisus, Machiventa Melchisedek a cautat sa-si realizeze strict misiunea pentru care a venit. Nu a incercat sa schimbe fundamental obiceiurile celor printre care a venit sau sa inlocuiasca felul de a trai a oamenilor cu altceva.
           Misiunea lui trebuia sa realizeze doua idealuri:
§  Sa  mentina vie pe Pamant credinta intr-un singur Dumnezeu;
§  Sa pregateasca calea pentru misiunea care urma sa o aiba Fiul lui Dumnezeu.
Melchisedek a predat adevaruri fundamentale timp de 94 ani. In acest timp Avraam a urmat scoala din Salem in trei perioade diferite. La final s-a convertit acestor invataturi si a devenit unul dintre cei mai inteligenti copii ai lui Machiventa si un discipol infocat.
V ) Alegerea lui Avraam
Ideea de “popor ales” este un neadevar, dar Avraam a fost cu adevarat ales de catre Melchisedek. Acesta l-a investit pe Avraam  cu responsabilitatea de a pastra vie credinta unui singur Dumnezeu ca ceva distinct fata de credinta in mai multi zei.
A ales Palestina ca zona in care sa-si desfasoare misiunea si din dorinta  de a stabili un contact cu o familie de oameni care aveau in gena lor calitati specifice de conducator. In perioada intruparii lui Melchisedek, pe Pamant se aflau multe famili, care erau, foarte bine pregatite pentru a primi invatatura inteleptului din Salem. Erau familii care indeplineau aceleasi conditii si printre rasa rosie, rasa galbena, descendentii anditilor din vest si nord, dar nici una din zonele in care traiau aceste rase nu era favorabila pentru viitoarea intrupare a lui Iisus  asa cum era zona de est a Marii Mediterane. Misiunea lui Melchisedek in Palestina, precum  si viitoarea  intrupare a lui Iisus printre evrei, a fost determinata intr-o mare masura si de situarea geografica.
Palestina se afla la confruntarea tuturor civilizatiilor umane, comertul, calatoriile si interactiunile intre oameni se desfasurau in aceasta zona.
Stramosii lui Avram, au fost urmariti cu mult timp inainte de venirea lui Melchisedek. Se astepta aparitia unei generatii care trebuia sa se distinga prin inteligenta, discernamant si sinceritate. Copiii lui Terah, tatal lui Avraam, indeplineau aceste conditii din toate punctele de vedere. Posibilitatea de a lua legatura cu acesti copii capabili ai lui Terah explica foarte mult de ce Melchisedek  a aparut in Salem si nu in Egipt, China, India sau printre triburile din nord.
Terah cu intreaga lui familie au manifestat putin etuziasm fata de noua religie practicata in Salem. Au auzit pentru prima data de invataturile lui Melchisedek  de la Ovid, un invatator fenician, care predica aceste invataturi in cetatea  Ur unde traia aceasta familie.
Ei au parasit, la un moment  dat, cetatea Ur  cu intentia de a se stabili in cetatea Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam, care nu-l vazuse pe Melchisedek, a fost  indiferent de tot ceea ce se hotarase si i-a convins pe toti ceilalti sa se stabileasca la Haran. Stabiliti la Haran ei au continuat sa venereze zeii adusi din  Mesopotamia si foarte tarziu au inceput sa accepte un  singur Dumnezeu asa cum se provaduia in Salem.
Dupa cateva saptamani de la moartea lui Terah, tatal lui Avraam si Nahor , Melchisedek a trimis pe Jaram  Ilititul, unul dintre discipolii sai, sa-i cheme pe cei doi frati la Salem, spunandu-le ,,Veniti in Salem, unde veti auzi invataturile noastre  despre adevarul Creatorului Etern ; Iar,  prin iluminarea voastra intreaga omenire va fi binecuvantata’’  . Nahor nu a acceptat in totalitate invataturile lui Melchisedek; s-a dezis de ceilalti si a construit un oras–stat puternic care i-a purtat numele , dar Lot fiul sau, a decis sa-si urmeze unchiul, pe Avraam, la Salem.
Dupa ce au sosit la Salem, Avraam si Lot au ales un loc strategic, printre dealuri, unde puteau sa se apere de atacurile surpriza a triburilor din nord. In perioada aceea hititii, asirienii si filistinii, precum si alte grupuri faceau raiduri dese printre triburile din centrul si sudul Palestinei.
 Nu dupa mult timp de la stabilirea lor langa Salem, Avraam si Lot s-au dus in Valea Nilului ca sa cumpere hrana deoarece era seceta in Palestina. In aceasta calatorie scurta, Avraam a gasit o ruda, indepartata care se afla pe tronul tarii. L-a ajutat pe acest faraon in doua expeditii militare de mare scucces, fiind comandantul acestora. Spre sfarsitul acestei calatorii, pe Nil el si Sara, sotia sa, au locuit la palatul faraonului si atunci cand a parasit Egiptul a luat cu el o parte din prada obtinuta in cele doua campanii militare.
Avraam a avut o motivatie puternica atunci cand a renuntat la onorurile de la curtea Egiptului si s-a intors la munca spirituala inceputa de Machiventa Melchisedek. Fiind venerat chiar si in Egipt, faraonul l-a incurajat pe Avraam sa se intoarca la Salem ca sa-si indeplineasca promisiunile facute fata de Melchisedek . Avand ambitii de conducator, pe drumul de intoarcere Avraam i-a impartasit lui Lot  planul sau  prin care dorea sa cucereasca si sa supuna tot Canaanul regulior din Salem.
Lot era atras de afaceri, iar dupa o perioada de gandire s-a stabilit in Sodoma, unde s-a apucat  sa creasca si sa comercializeze animale. Lot a preferat viata de pastor celei de militar.
Reintors la Salem impreuna cu familia, Avraam a inceput sa-si perfecteze proiectele militare. In scurt  timp a fost recunoscut ca si conducator civil al Salemului si a teritoriilor din jurul cetatii si a mai fost numit conducator pentru inca sapte triburi din apropriere. Intr-adevar, i-a fost greu lui Melchisedek sa-i infranga lui Avraam  zelul si dorinta de a cuceri triburile vecine cu sabia, obligandu-le astfel sa i-a cunostinta mai repede de invataturile predate in Salem.
Melchisedek a mentinut relatii pasnice cu toate triburile vecine. Nu a avut un comportament militar si nu a fost atacat niciodata de nici o armata. A dorit ca Avraam  sa duca o politica defensiva pentru Salem si nu i-a  aprobat niciodata ambitiile sale militare. Aceste motive  au dus la o ruptura puternica intre cei doi care a culminat cu plecarea lui Avraam din Salem. Acesta s-a mutat in Hebron unde si-a stabilit cartierul general. Ceilalti regi aveau o teama excesiva fata de Avraam deoarece ei stiau ca avea o relatie apropiata cu Melchisedek .
Avraam stia de aceasta frica si astepta un moment prielnic ca sa poata ataca. Aceasta ocazie a aparut in momentul in care s-a presupus ca o parte din vecini l-au atacat pe Lot si proprietatea acestuia din cetatea Sodoma. Avraam in fruntea celor sapte triburi pe care le conducea a atacat dusmanul. S-a intors victorios  din lupta si a insistat pe langa Melchisedek  ca a zecea parte din prada luata sa fie  dusa in tezaurul din Salem. Cealalta Parte din prada, adica 90 %, a luat-o in Hebron.
Dupa aceasta victorie, Avraam a devenit liderul celei de-a doua aliante formate din 11 triburi. Nu numai ca-i plateau a zecea parte din orice castig, dar urmarea ca si cei din aproprierea cetatii sa faca la fel. Avraam a fost pe punctul de a forma un stat puternic in Palestina prin alianta cu regele Sodomei si prin frica cu care ii controla pe ceilalti.
VI )  Intelegerea lui Melchisedek cu Avraam
Avraam intentiona  sa cucereasca intreg Canaanul. Decizia i-a fost diminuata de Melchisedek care s-a opus. Cand Avraam a realizat ca nu are un fiu care sa-i succeada si-a dat seama ca planul sau nu va avea succes.
S-a intalnit cu Melchisedek, iar preotul din Salem l-a convins sa abandoneze planul sau  axat mai mult pe partea materiala si sa devina temporar un conducator spiritual propavaduind despre regatul lui Dumnezeu. Melchisedek i-a explicat lui Avraam frivolitatea  care se afla in disputa cu alianta amoritior. I-a prezentat ce se va intampla cu acestia in cateva generatii, spunandu-i ca amortii sunt niste triburi inapoiate, care se indreapta  spre autodistrugere din cauza obiceiurilor prostesti pe care le practica. Urmasii lui Avraam vor creste ca numar si calitate si astfel amortii vor fi asimilati cu usurinta.
Dupa aceasta discutie s-au intalnit la Salem, unde Melchisedek a facut o intelegere formala cu Avraam,  spunandu-i  ‘’Priveste cerul si numara stelele daca este posibil, si sa stii ca la fel de numeroasa va fi samanta ta’’ si Avraam l-a crezut pe Melchisedek. Apoi Machiventa Melchisedek i-a spus lui Avraam cum urmasii lui vor ocupa Canaanul dupa ce vor sta o vreme in Egipt.
Aceasta intelegere dintre Melchisedek si Avraam reprezinta marele legamant (de pe Pamant) dintre divinitate si omenire, prin care Dumnezeu permite omului sa faca orice crede el de cunvinta cu conditia ca acesta sa-i respecte poruncile si sa creada in promisiunile sale.
Pana atunci omul a crezut ca se poate salva doar prin munca, sacrificiu si aducand ofrande.
Melchisedek a adus vestea cea buna: Omul se poate salva doar avand credinta. Dar aceasta afirmatie simpla, credinta in Dumnezeu, a fost prea avansata pentru acele timpuri, iar triburile semite au preferat sa revina la vechile ritualuri si sacrificii, adica iertarea pacatului prin varsare de sange.
La putin timp dupa aceasta intelegere, s-a nascut Isaac, fiul lui Avraam, asa cum i-a promis Melchisedek . Dupa ce s-a nascut Isaac, Avraam s-a dus in Salem si a oficializat intelegerea cu Melchisedek prin scris, apoi intelegerea s-a facut publica, iar numele de Avram  a devenit Avraam.
Majoritatea discipoliolor din Salem practicau circumcizia, dar ea n-a fost niciodata impusa de Melchisedek. Avraam care nu a fost de acord cu ea pana la momentul intelegerii, s-a decis sa transforme aces ritual (circumcizia) intr-un moment solemn ca o confirmare oficiala a intelegerii facute cu Melchisedek.
Dupa aceasta oficializare si prezentare publica a intelegerii, care era un punct important din marele plan a lui Melchisedek, a urmat aparitia celor trei fiinte celeste in campia din Mavri. Aceste aparitii au fost reale, l-au intalnit pe Avraam si nu au nici o legatura cu inventiile relatate in episodul distrugerii Sodomei si Gomorei, care au fost distruse din cauze naturale.
Aceasta intelegere reprezinta reconcilierea completa dintre Melchisedek si Avraam.
Avraam si-a asumat din nou rolul de conducator civil si militar al Salemului, care avea peste 100.000 de locuitori, toti membri in fratia lui Melchisedek. A facut imbunatatiri majore templului din Salem si a asigurat corturi noi pentru toata scoala. A extins sistemul de taxe (zeciuiala), a impus metode eficiente care aduceau profituri bune scolii si a contribuit intens la perfectionarea departamentului de propaganda misionara.
A mai fost un om de afaceri inteligent si eficient, un om bogat pentru perioada sa, nu a fost doar un barbat  pios, ci si un om intr-adevar sincer care a crezut cu toata fiinta sa in Machiventa Melchisedek.
VII)  Misionarii lui Melchisedek
Melchisedek si-a instruit elevii inca cativa ani si i-a pregatit pentru a deveni misionari. Acestia au predicat la toate triburile din jur precum si in Egipt, Mesopotamia si Asia Mica. Odata cu trecerea deceniilor, acesti invatatori au mers din ce in ce mai departe de Salem ducand cu ei invataturile lui Melchisedek. Acesti misionari au ajuns in Europa, un grup a ajuns pana aproape de insulele Feroe, in timp ce altul a traversat China si a ajuns in partea de est a Japoniei. Viata si experientele femeilor si barbatilor care s-au aventurat in Salem, Mesopotamia si zona Lacului Vam ca sa duca lumina in Emisfera Estica reprezinta un capitol plin de eroism in analele rasei umane. Insa efortul a fost atat de mare, iar tributrile erau asa de inapoiate ca rezultatele au fost vagi, fara nimic concret.
De la o generatie la alta invataturlie din Salem au fost acceptate temporar, exceptie facand Palestina. Ideea unui singur Dumnezeu nu a fost sustinuta niciodata cu devotiune de intreaga omenire. Cu mult timp inainte de venirea lui Iisus, invataturile lui Melchisedek au fost detronate de vechile invataturi care erau universal acceptate. O invatatura noua intodeauna este contaminata de vechile credinte.
VIII)  Retragerea lui Melchisedek
Imediat dupa ce Sodoma si Gomora au fost distruse, Machiventa Melchisedek s-a decis sa incheie misiunea sa de pe Pamant. Decizia sa de a-si termina acest sejur a fost influientat de urmatorii factori:
1)               Triburile din jurul cetatii au inceput sa-l priveasca ca pe un sef suprem; chiar si cei foarte apropiati se uitau la el ca la un semizeu;
2)               Intr-adevar era o fiinta supranaturala, dar oamenii au inceput sa-l venereze in exces;
3)               Apoi a dorit sa paraseasca scena activitatilor sale pamantesti inainte de moartea lui Avraam, pentru a fi sigur ca adevarul unui singur Dumnezeu va fi puternic stabilit in mintile discipolilor sai.
Plecarea sa a avut loc intr-o noapte, din cortul sau din Salem, cand a fost luat, dupa cum a
     ramas in mintea discipolilor sai, care seara i-au urat noapte buna, iar dimineata nu l-au mai gasit.
IX) Dupa retragerea lui Melchisedek
Disparitia brusca a lui Melchisedek a fost un mare test pentru Avraam. A dat dovada de mare intelepciune cand i-a incurajat discipoli spunandu-le ca intr-o zi Melchisedek tot trebuia sa se intoarca de unde a venit. Discipolii nu au putut accepta ca si-au piedut acest invatator minunat. Marea organizatie, care se constituise in Salem, aproape ca a disparut. Obiceiurile acestora au fost reluate de Moise cand i-a scos pe evrei din sclavia Egiptului.
Plecarea lui Melchisedek a lasat o mare tristete in sufletul lui Avraam de care nu a scapat complet niciodata. Odata a abandonat Hebronul, deoarece renuntase la ambitia de a construi un regat bazat pe materialism, iar acum abandonase si Salemul deoarece asociatul sau plecase si nu mai avea cu cine sa construiasca un regat spiritual.
A plecat spre sud si s-a stabilit la Gherar. Avraam s-a inchis in sine astfel ca Abimelec, regele Gherarei, s-a apropiat de Sara, sotia sa (La scurt timp dupa ce s-a casatorit cu Sara, Avraam a auzit intr-o noapte cum Sara a pus la cale un complot impotriva sa. Aceasta frica l-a terorizat toata viata pe acest conducator brav si iscusit.) Pentru o perioada scurta de timp apropierea Sarei de Amibelec l-a transformat pe Avraam intr-un las.
Insa in scuri timp si-a revenit si si-a continuat misiunea spirituala trasata de Melchisedek.
In scurt timp si-a facut adepti printre filistini si printre oamenii lui Abimelic, incheind cu ei tratate. Dar s-a lasat contaminat de superstitiile lor, in special de sacrificiul primului baiat nascut. Cu toate acestea Avraam a devenit inca o data un mare conducator in Palestina. A fost venerat de toate triburile  din jurul sau si influenta lui a  continuat sa fie prezenta mult timp dupa moartea sa. In ultimii ani de viata a facut inca o calatorie la Hebron, locul in care si-a inceput activitatea si a lucrat alaturi de Melchisedek. Ultima sa actiune a fost cand a trimis niste oameni de incredere la Nahor, fratele sau, aflat la granita cu Mesopotamia, ca sa aleaga o femeie din neamul sau ca sotie pentru Isaac. In neamul lui Avraam era obiceiul ca verii sa se casatoreasca intre ei.
Avraam a murit cu credinta intr-un singur Dumnezeu asa cum l-a invatat Melchisedek in scolile din Salem, care disparusera cu timpul.
Noua generatie a inteles cu mare greutate povestea lui Melchisedek, iar in mai putin de 500 de ani foarte multi au privit aceasta poveste doar ca pe un mit. Isaac a imbratisat din tot sufletul invataturile tatalui sau si s-a hranit cu invataturile din Salem, dar Iacob a perceput mai greu semnificatiile acestor traditii. Iosif a fost un credicios puternic a lui Melchisedek, iar drept urmare fratii sai l-au tratat ca pe un visator.
Iosif a fost onorat in Egipt in amintirea strabunicului sau, Avraam. Desi i s-a oferit comanda armatei Egiptului, a preferat  sa fie administrator civil in Egipt, fiind un credincios  fervent al lui Melchisedek si un demn urmas a lui Avraam si Isaac.
Invatatura lui Melchisedek a fost cat se poate de completa, dar preotii evrei de mai tarziu au privit documentele pastrate din acea vreme drept fanteziste si imposibile.
Ceea ce s-a pastrat in Vechiul Testament este ceea ce au introdus preotii evrei in timpul robiei din Balion. Scrierile evreiesti in care sunt prezentate vietile si activitatea lui Isaac, Iacob si Iosif sunt mult mai  apropiate de realitate decat cele referitoare la Avraam, cu toate ca si ele contin multe abateri de la faptele care s-au intamplat cu adevarat.
In schimb perioada lui Avraam a fost prezentata intentionat altfel deoarece egoul national al evreilor a suferit cumplit in timpul sclaviei lor.
Chetura, cea care este prezenta drept a doua sotie a lui Avraam, nu a fost decat o concubina. Apoi, toata averea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, fiul Sarei, sotia lui de drept. Avraam nu a fost asa de batran, precum arata scrierile vechi, cand l-a avut pe Isaac, iar Sara a fost cu mult mai tanara. Aceste varste  au fost schimbate cu buna stiinta pentru a prezenta nasterea lui Isacc ca ceva miraculos.
Evreii au distorsionat si pervetit propriile traditii ca sa se ridice deasupra tuturor, considerandu-se “poporul ales’’ a lui Dumnezeu. De aceea au eliminat cu mare atentie aproape toate scrierile existente si au pastrat doar pe cele care il prezentau pe Avraam si alti lideri nationali ca niste fiinte net superioare celorlalti oameni. In aceste situatii cronicarii evrei au distrus fiecare document care consemna intalnirile si conventiile lui Melchisedek cu Avraam, si au pastrat doar documentele in care se relateaza intalnirea dintre Avraam si Melchisedek dupa batalia de la Sichem, care in opinia cronicarilor prezinta marea onoare care i-a fost acordata lui Avraam.
Cu toate acestea unii dintre autorii Cartii Sfinte au inteles misiunea lui Melchisedek si au scris: ,,Acest Melchisedek, preot a Celui Prea Inalt, a fost deasemenea rege al pacii, fara mama, fara tata, fara genealogie, fara a avea zile care sa se sfarseasca vreodata, dar care a facut totul ca fiu al lui Dumnezeu, El ramane mereu un preot’’
X) Statutul actual a lui Machiventa Melchisedek
Toti anii in care Machiventa a fost pe Pamant ceilalti 11 membri ai grupului sau au continuat sa lucreze fara el. Cand Machiventa a considerat ca misiunea sa s-a incheiat a semnalat acet lucru si celolalti asociati ai  sai.
Acestia au pregatit imediat o metoda prin care sa-i indeparteze trupul fizic si sa-l aduca in siguranat la forma sa initiala. A treia zi dupa ce el a disparut din Salem a aparut printre cei 11 camarazi ai sai, de unde si-a continuat carierea de asistent planetar, pe planeta cu nr.606 din Sistemul Solar Satania.
Machiventa si-a incheiat misiunea de fiinta in carne si oase, la fel de brusc si fara nici o ceremonie ca atunci cand a inceput-o. Nici aparitia si nici disparitia sa nu au fost insotite de nici un anunt sau demonstratie neobijnuita. A fost o misiune neasteptata.. Machiventa nu si-a incheiat sejurul pe Pamant pana cand nu a primit aprobarea superiorilor sai.
El a continuat sa priveasca cu mare interes actiunile descendentilor acestor oameni, care au crezut in invataturile lui cand a trait in trup. Numai urmasii lui Avraam, prin intermediul lui Isaac, au continuat linia scolii din Salem.
Acelasi Melchisedek a colaborat 19 secole la rand cu multi profeti si initiati, incercand astfel sa mentina treze adevarurile invataturii din Salem, pana cand va sosi timpul lui Iisus.
Cu mai putin de 1.000 de ani in urma, acelasi Machiventa Melchisedek, candva inteleptul din Salem, a fost prezentat pe Pamant, in mod invizibil, pe o perioada de 100 de ani, ca reprezentant al guvernatorului general al planetei.
Aceasta este povestea lui Machiventa Melchisedek, una dintre cele mai speciale fiinte care a avut vreodata legatura cu istoria Pamantului. A fost o personalitate destinata sa joace un rol important in experienta viitoare a acestei lumi asimetrice si extraordinare.

 Invataturile lui Melchisedek in Orient

I.  India   Vedica   
In perioada lui Melchisedek, India era o tara cosmopolita care in scurt timp a ajuns sub dominatia politica si religioasa a invadatorilor arieni, din nord si vest. Cateva regiuni din partea nordica si vestica a peninsulei au fost ocupate de acesti arieni.  Acesti invadatori au adus cu ei si obiceiurile lor legate de divinitate. Practicile lor religioase erau foarte asemanatoare cu cele ale inaintasilor, unde tatal era privit ca un preot, iar mama ca o preoteasa si vatra familiei era folosita drept altar. Treptat, cultul vedic s-a aflat intr-un proces de transformare si dezvoltare, sub directa obladuire a castei brahmanilor, care erau preoti-profesori si care treptat au preluat controlul asupra extinderii acestui cult. Cand misionarii din Salem au ajuns in nordul Indiei, tara se afla deja sub influenta celor treizeci si trei de zei adusi de arieni.
Politeismul acestor arieni reprezenta o degenerare a monoteismului lor timpuriu, cand triburile s-au unit si au preluat zeul fiecarui trib.  Acest  transfer al monoteismului si trinitarianismului original pe care l-au practicat vechile populatii din Mesopotamia s-a aflat intr-un proces de resuscitare in primele secole din al doilea mileniu inainte de Iisus. Multi zei au fost asezati sub conducerea a trei mari zei: Dyaus pitar, zeul suprem, Indra, tumultosul zeu al aerului si Agni, cel cu trei capete de foc, zeul pamantului. Acestia au reprezentat la inceput trinitatea.
Agni, cel mai veghi dintre zei, a fost considerat adesea ca tata suprem al intregului panteon de zei. Zeul suprem, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost deseori destituit in batalia teologica care s-a dat intre preotii brahmani si invatatorii din Salem. Brahman a fost considerat principala energie divina din intregul  panteon vedic.
Misionarii din Salem au propavaduit invataturile lui Melchisedek, au vorbit despre Dumnezeu Unul, Cel Mai de Sus. Desi  aceasta prezentare nu era in dizarmonie cu statutul lui Brahma-Tatal, ca sursa a tuturor zeilor, invatatura din Salem a intrat intr-o contradictie directa cu dogmele, traditiile si invataturile preotilor brahmani deoarece principiul esential al invataturii din Salem nu accepta ritualul.de nici un fel. Niciodata preotii brahmani nu ar fi acceptat invatatura din Salem, care sustinea salvarea prin credinta, fara un favor anume din partea lui Dumnezeu, obtinut prin ritualuri si ceremonii de sacrificiu.
Negarea acestei invataturi a lui Melchisedek, care prezenta si sustinea increderea deplina in Dumnezeu, precum si posibilitatea de a te salva prin credinta, a fost un punct de referinta in viata Indiei din acele timpuri. Misionarii din Salem au contribuit mult la slabirea credintei in toti acei zei vedici, dar conducatorii, preotii vedici, au refuzat sa accepte invatatura lui Melkisedek, care propavaduia o credinta simpla, intr-un singur Dumnezeu.
Brahmanii au adunat scrierile lor sacre in ceea ce se cunoaste astazi ca fiind Rig-Veda, una dintre cele mai vechi si mai sacre carti. Acest efort a fost facut pentru a combate pe invatatorii din Salem. A doua, a treia si a patra parte din Vede urmarea sa cristalizeze, sa dea o forma finala si sa fixeze ritualurile lor de acceptare si de sacrificiu. Au fost scrise pentru oamenii acelor vremuri. Partea buna a acestor scrieri este ca ele sunt la fel de frumoase in concept si la fel de adevarate in intelegere ca oricare alte scrieri care se refera la spiritualitate. Din pacate aceasta religie superioara la inceput a fost contaminata de mii si mii de superstitii, culte si ritualuri preluate din sudul Indiei, transformandu-se progresiv in cel mai variat sistem teologic pe care l-a produs omul vreodata. O examinare atenta a Vedelor va scoate la iveala unul dintre cele mai mari si lipsite de valoare concepte care se refera la divinitate.
II.Brahmanismul
In momentul in care casta preotilor brahmani a devenit esenta sistemului religios in India, acest ordin social a constituit un handicap puternic pentru progresul invatatorilor din Salem in aceasta zona. Aceasta casta a esuat in misiunea sa de a salva rasa ariana, dar a avut succes in perpetuarea brahmanismului, care ca si clasa sociala de frunte, a mentinut hegemonia religiosa in India pana in zilele noastre.
In efortul ei disperat de a urca pe scena ierarhiei religioase si de a distruge expansiunea celorlalte rase, casta brahmanilor a cautat sa fie deasupra tuturor. Ei au crezut ca sacrificarea ideii de trinitate era foarte eficienta si s-a realizat pe deplin pentru a obtine puterea pe care au dorit-o.  Atfel ei au decretat doua principii esentiale cu privire la divinitate: Brahman este totul, incluzand si idea trinitatii si  ca Brahman este preotul suprem.
In nici o alta parte de pe planeta preotii nu si-au arogat drepturi atat de mari, considerandu-se asemenea zeilor pe care ii reprezentau, cum s-a intamplat in India. Ei au mers atat de departe cu aceste prerogative, atfel incat tot acest sistem religios, atat de periculos, s-a prabusit inainte ca el sa cuprinda popoarele din jurul Indiei, care erau mai mult sau mai putin civilizate. Acest sistem Vedic al preotimii s-a intepenit si s-a inecat in propria lui inertie si in pesimism.
Casta brahmanilor nu a putut sa perpetueze singura sistemul religios si cultural al arienilor, de aceea a aparut, la un moment dat, o perioada de disperare si lipsa de speranta. In timpul acestor zile negre au aparut multe culte care erau ateiste, propavaduiau o salvare care se putea obtine doar prin efortul propriu al oamenilor.
Mai tarziu, aceste vremuri nefericite au dat nastere unor compilatii care stau la baza religiei hinduse si a Upanisadelor.
In eforturile lor de a se proteja, brahmanii au refuzat sa-l recunoasca pe Dumnezeu  Unul, cel prezentat de Melchisedek.
Budismul a aparut in India in perioada in care au fost scrise Upanisadele. In ciuda succesului pe care l-a avut timp de o mie de ani, el nu a putut inlocui hinduismul. El a prins mai mult in nordul Indiei, inainte ca islamismul sa-si faca aparitia.
III.         Filozofia Brahmanilor
Cu toate ca apogeul brahmanismului a fost aproate in totalitate religios, el a fost si unul dintre cele mai nobile cunoasteri ale mintii omenesti, atat in filozofie cat si in metafizica. Cand a inceput sa descopere realitatea finala, mintea unui indian nu s-a oprit pana nu a speculat aproape toate fazele teologiei, mai putin conceptia dualitatii care a fost esentiala: existenta unui Tata Universal pentru toate fiintele din univers, precum si realitatea necesara evolutiei: nevoia de a experimenta pentru cel care cauta sa devina ca Tatal Suprem, cel care cere copiilor sai sa fie perfecti, asa cum este si El.
In acele timpuri, in conceptia brahmana exista intr-adevar ideea de absolut. A fost o credinta care privea fiinta ca pe ceva absolut, chiar infinita, dar acest concept a fost in mare parte deposedat de atributele unei personalitati anume si astfel nu a fost experimentat de practicantii religiosi.
Brahman-Narayana a fost inteles ca Absolut, Infinitul Este, potentialitatea creatoare primordiala din Cosmos, insasi existenta universala prin care se manifesta potentialul intregii eternitati. Filozofii acelor zile ar fi putut avansa in conceptia ideii de Dumnezeu. Ar fi putut sa-l inteleaga pe Brahman ca pe un partener si creator in acelasi timp, ca pe o personalitate care este apropiata de fiintele pe care el insusi le-a creat si care se afla pe drumul lung al evolutiei. Daca ar fi continuat in acest fel, aceasta invatatura ar fi devenit cea mai avansata prezentare a lui Dumnezeu care s-a facut vreodata pe Pamant.
Etapele conceptul “O Suprafiinta Universala”, ca totalitate care insumeaza toate existentele unei fiinte, a apropiat  filozofii indieni de adevarul Fiintei Supreme, dar ei au pierdut acest adevar pentru ca au impiedicat orice apropiere personala, rezonabila sau rationala in evolutia care duce spre realizarea acestui efort monoteist al lui Brahman-Narayana, ramanand doar o teorie.
Karma, ca principiu al cauzalitatii, este, din nou, foarte aproape de sintetizarea tuturor actiunilor din timp-spatiu, care pot avea repercursiuni in prezenta lui Dumnezeu cel Suprem; dar acest principiu n-a prezentat niciodata posibilitatea unei fiinte religioase de a realiza personal starea suprema a lui Dumnezeu. Postulatul era prezentat ca o ultima predare a tuturor personalitatilor unei Suprafiinte.
Filozofia brahmana a aproximat multe din realitatile universului si s-a apropiat de numeroase adevaruri cosmice, dar de asemenea a cazut victima, destul de des, erorii de a distinge intre cateva din nivelele realitatii cum ar fi absolutul, transcendentalul si tot ceea ce este finit.
A esuat in posibilitatea de a lua in calcul ca ceea ce este finit, la nivel absolut este iluzoriu, dar poate fi absolut real la un nivel finit.
IV. Religia hindusa
Cu trecerea secolelor in India, populatia s-a intors la un sistem religios bazat pe ritualurile Vedice vechi, care fusesera modificate de invataturile misionarilor lui Melchisedek, si au fost instituite de casta brahmanilor. Aceasta religie, cea mai veche si cosmopolita din intreaga lume, a cunoscut mai tarziu cateva schimbari ca raspuns la budism si jainism, iar mult mai tarziu au aparut influentele mahomedanismului si ale crestinismului.
In prezent, teologia hindusa prezinta patru trepte lae Divinitatii:
1). Brahman-Absolutul-Infinitul unic;
2). Trimurti, Trinitatea Suprema in hinduism. In aceasta asociere, Brahma, primul membru, este privit ca cel care s-a creat  pe sine din Brahman-infinitul. Pe Brahma s-a costituit conceptul de Tatal Universal. De asemenea Brahma se identifica cu destinul.
Cel de-al doilea membru este Shiva, iar cel de-al treilea este Vishnu. Ei au aparut in primul mileniu dupa Iisus. Shiva este Domnul vietii si al mortii, zeul fertilitatii, si maestrul distrugerii. Vishnu este extrem de popular si are mult de a face cu credinta ca se intrupeaza periodic intr-o fiinta umana. In aceste fel, Vishnu devine real in imaginatia indienilor. Shiva si Vishnu sunt considerati, fiecare, deasupra celorlalti.
3). Divinitati vedice si post-vedice. Multi dintre stravechii zei arieni, cum ar fi Agni, Indra, si Soma sunt imediat sub cei      trei membrii din Trimurti. Multi dintre zeii adaugati la inceputuri in India Vedica, au fost incorporati si ei in panteonul hinduist.
4).Semizeii: supraoameni, semizei, eroi, demoni, fantome, spirite rele, zane, monstrii, spiridusi si mult mai tarziu sfinti.
Cu toate ca hinduismul a esuat, cu mult timp in urma, in incercarea de a lumina poporul indian, in general este o religie toleranta. De fapt, in linii mari s-a dovedit a fi cea mai adaptabila si dezorganizata religie care a aparut pe Pamant. De asemenea este capabila de schimbari nelimitate si poseda cea mai neobisnuita felxibilitate in practicile sale; de la cele mai inalte speculatii semimonoteiste ale lui Brahman, pana la practicile primitive si insotite de tot feluri de fetisuri ale credinciosilor ignoranti, care sunt lipsite de calitate.
Hinduismul a supravietuit pentru ca este o parte esentiala din structura sociala a Indiei. Nu are o ierarhie care poare fi deranjata sau distrusa; el face parte din viata oamenilor. Are conditii de adaptabilitate si schimbare cand este vorba de culte superioare si arata o atitudine toleranta cand e vorba sa adopte alte religii. Guatama Buddha si chiar Iisus au fost recunoscuti ca incarnari a lui Vishnu.
Astazi, in India, se simte o mare nevoie de a prezenta invatatura lui Iisus, imparatia lui Dumnezeu si a Fiului Sau, si in consecinta fratia tuturor oamenilor, care se realizeaza personal, prin practicarea iubirii si prin seviciul in slujba celorlalti. In India exista o structura filizofica, exista o baza religioasa, este nevoie doar de o stimulare care sa vitalizeze si sa faca mai dinamica practicarea iubirii, asa cum este prezentata in invatatura originala a Fiului, care in prezent este devastata de dogmele si doctrinele occidentale, care au tendinta sa pastreze doar pentru ei ceea ce a facut Fiul Omului pe Pamant.
V.  Lupta pentru adevar in China
Asa cum misionarii din Salem au trecut prin Asia, imprastiind invatatura lui Dumnezeu, precum si salvarea prin credinta, tot asa ei au preluat multe din filozofia si religia diferitelor tari prin care au trecut. Dae invatatorii autorizati de Melchisedek si de succesorii acestuia nu s-au dezis de adevarul lor; ei au ajuns la toate popoarele din continentul Euroasiatic. Aceasta s-a intamplat la jumatatea celui de-al doilea mileniu inainte de Christos. Aproximativ cu o suta de ani inainte de aceasta perioada, Salamitii si-au stabilit cartierul general in China. Acolo au pregatit invatatorii chinezi in toate domeniile rasei galbene.
Consecinta directa a acestei invataturi a fost forma de inceput a Taoismului care a aparut in China, o religie mult, mult diferita de religia de astazi care poarta acelasi nume. Taoismul din acele timpuri s-a creat avand in componenta sa urmatorii factori:
1). O ramasita din invataturile lui Singlanton (un mare intelept din prima mare perioade de avant spiritual pe care l-a cunoscut omenirea), care persistau in conceptul lui Shang-ti, Dumnezeu din ceruri. In timpul lui Singlanton poporul chinez a devenit, in aparenta, monoteis. Ei si-au concentrat practica religioasa pe Adevarul Unic, cunoscut mai tarziu ca Spiritul din Cer, Conducatorul Universal. Rasa galbena niciodata nu a renuntat complet la acest concept de baza, cu privire la Divinitatea Suprema, pe de alta parte in secolele care a urmat, multi zei si spirite secundare au facut parte din religia ei.
2). Religia Celui Mai de Sus, Creatorul Divin, venita din Salem, care si-a prezentat conceptul religios, ca un raspuns la credinta omului; dar este perfect adevarat, ca in perioada in care misionarii lui Melchisedek au patruns pe pamanturile rasei galbene, mesajul lui original, asa cum fusese cunoscut in zilele cand Machiventa traia in Salem, a fost schimbat foarte mult.
3). Conceptul lui Brahman-Absolutul din filozofiile indiene, combinat cu dorinta de a scapa de tot ceea ce este rau. Probabil ca influenta cea mai putin relevanta in partea de est a Asiei, cand se predica religia din Salem, a fost exercitata de invatatorii indieni, care practicau credintele Vedice.
Aceasta combinatie de credinte care s-a transmis pe pamanturile rasei galbene, sta la baza doctrinei filozofiei religioase din aceste zone. In Japonia acest proto-Taoism a fost cunoscut sub numele de Shintoism si in aceasta tara, care era departe de Salem, oamenii au invatat despre intruparea lui Machiventa Melchisedek, care a stat pe Pamant in numele lui Dumnezeu si pentru a ajuta omenirea sa nu se indeparteze de el.
Mai tarziu, toate aceste credinte au fost confundate si considerate, in China ca un cult al stramosilor. Insa chinezii n-au cazut niciodata sub influenta preotimii. Rasa galbena a fost cea dintai rasa care a trecut de la sevitutea barbara, la o civilizatie asezata; toate acestea s-au datorat si faptului ca a fost prima rasa care a ajuns la o anumita libertate in ceea ce priveste frica fata de zei, fantome sau fata de moarte. China s-a indreptat spre esec pentru ca nu a continuat sa progreseze pe drumul inceput, atunci cand s-au emancipat in relatia cu preotii; a cazut intr-o eroare la fel de mare cum au facut si altii: a preluat doar ceea ce au facut stramosii si nu au mers inainte in cautarile lor.
 

VI.        Lao-tse si Confucius
Aproximativ cu sase sute de ani inainte de venirea lui Iisus, Melchisedek plecase, renuntase la intruparea sa, iar puritatea invataturii sale a fos contaminata, in exces, de vechile credinte existente. A fost o perioada in care misiunea predecesorului lui Iisus (Melchisedek) se aflase in pericol de esuare. In aceasta situatie, printr-o combinatie spirituala  armonioasa si neobisnuita a odinelor spirituale, responsabile cu ceea ce se intampla pe Pamant, aceasta planeta a cunoscut o prezentare variata si in cea mai mare parte ciudata a adevarului religios. Prin participarea unor invatatori pamanteni, grupati intr-o organizatie, invatatura din Salem a fost readusa la viata si apoi prezentata oameniol. Astazi sunt mai multe scrieri din vremea aceea.
Acest secol de progres spiritual a fost unic in felul sau. S-a bucurat de prezenta unor invatatori, care aveau o mare religiozitate, practicau o morala de o inalta tinuta si erau filozofi adevarati. Ei au trait peste tot in lume, acolo unde civilizatia a inceput sa se manifeste pe deplin. In China, doi dintre cei mai proeminenti invatatori au fost Lao-tse si Confucius.
Lao-tse a preluat direct din traditiile din Salem, atunci cand a declarat ca Tao este Prima Cauza a tuturor lucrurilor. Lao a fost un om cu o mare viziune spirituala. El spunea: “destinul etern al omului este uniunea cu Tao, Dumnezeul Suprem si Regele Universal”. Intelegerea sa fata de actul final arata ca era cat se poate de reala. El scisese: “ Unitatea izvoraste din Tao Absolut, si din Unitate apare Dualitatea Cosmica, iar dintr-o astfel de Dualitate, Trinitatea intra imediat in existenta si Trinitatea este sursa primordiala a tot ceea ce este realitate.” “Intotdeauna tot ceea ce este realitate se afla intr-un echilibru permanent intre posibilitatile si realitatile Cosmosului. Acestea sunt armonizate la nesfarsit de spiritul divin.”
De asemenea, Lao-tse a facut una din primele prezentari a necesitatii de a practica binele atunci cand tie nu ti se aplica binele: “Bunatatea produce bunatate, dar cineva care este intr-adevar bun, chiar si atunci cand i se face ceva rau el ofera tot bunatate.”
El a vorbit despre intoarcerea omului la Creator si a creionat viata unei fiinte umane ca fiind o personalitate noua, aparuta din posibilitatile oferite de Cosmos, in timp ce moartea a prezentat-o ca o intoarcere acasa a acestei fiinte create. El a tratat credinta adevarata intr-un mod neobisnuit, putand fi comparata cu “atitudinea unui copilas”.
El a inteles foarte bine telul Divin, despre care a scris urmatoarele: “Divinitatea Absoluta nu face eforturi nemaivazute, dar intotdeauna este victorioasa; nu forteaza omenirea, dar intotdeauna este pregatita pentru a raspunde celor mai curate dorinte ale sale; vointa lui Dumnezeu este intotdeauna plina de rabdare si eterna in exprimare deoarece in mod inevitabil se va manifesta”. Celor care erau profund religiosi si sinceri in exprimarea si manifestarea adevarului suprem le-a spus ca este o binecuvantare mult mai mare ca sa dea decat sa primeasca. “Omul care este bun cauta sa nu tina adevarul doar pentru el, ba mai mult, face un efort ca sa aduca aceste bogatii la care a ajuns, in fata semenilor sai, indeplinind astfel adevarul.Vointa lui Dumnezeu cel Absolut aduce intotdeauna beneficii, niciodata nu distruge; intentia unui credincios adevarat este intotdeauna o decizie, dar niciodata o constrangere.”
Invatatura lui Lao-tse prezenta non-rezistenta, iar diferenta pe care o facuse intre decizie si constrangere a fost pervertita mai tarziu ajungandu-se la urmatoare credinta: “considera, executa si nu te gandi la nimic.” Lao-tse n-a vorbit niciodata despre o asemenea eroare, mai mult, non-rezistenta pe care a predicata-o a fost un factor esential in dezvoltarea tendintelor pacifiste de mai tarziu ale poporului chinez.
Popularul taoism din zilele noastre are foarte putin in comun cu demnitatea sentimentelor si cu conceptele cosmice ale vechilor filozofi care le-au exprimat. Adevarul pe care acestia il stiau era: Credinta intr-un Dumnezeu Absolut este sursa acelei energii divine care va reface lumea, cu ajutorul careia omul va merge spre uniunea spirituala cu Tao, Divinul Etern si Creatorul Absolut al universurilor.
Confucius (Kung-Fu-tse) a fost un contemporan mai tanar al lui Lao-tse.Invataturile lui aveau la baza cele mai bune traditii legate de morala din luga istorie a rasei galbene. De asemenea a fost influentat si de traditiile, ramase vii, pe care le practicasera misionarii din Salem. Munca sa de lider spiritual a fost depusa pentru a compila vorbele intelepte ale vechilor filozofi.
In timpul vietii a fost un invatator caruia nu i s-a recunoscut munca, a fost chiar respins, dar scrierile si invataturile sale au exercitat, in China si Japonia, cea mai mare influenta care s-a vazut vreodata. Confucius a impus printre samani o maniera noua prin care moralitatea ia loc magiei, dar a refacut prea bine; a creat un nou obiect de venerare, care se practica si astazi: respectul exagerat pentru conducatorii stravechi.
Invataturile lui Lao-tse s-au pastrat doar printre cativa adepti din Orient, dar scrierile lui Confucius intotdeauna au stat la baza moralitatii si culturii pentru aproximativ o treime din populatia intregii planete. Aceste precepte ale lui Confucius, desi duc mai departe tot ceea ce a fost mai bun in trecut, intr-o oarecare masura au fost nefavorabile spiritului chinezesc, care este aventuros si explorator. Influenta acestor doctrine a fost combatuta, insa fara succes, de efortul imparatesc al lui Ch’in Shih Huang Ti si de invataturile lui Mo Ti, care a proclamat o convietuire frateasca bazata, nu pe datoria etica, ci pe dragostea lui Dumnezeu. A incercat sa restabileasca si sa reactualizeze vechile scrieri ale inaitasilor pentru a prezenta un nou adevar, dar invataturile sale au pierdut in fata discipolilor lui Confucius care erau mult mai tari in credinta.
Ca multi alti invatatori morali si spirituali, Confucius si Lao-tse au fost zeificati de discipolii lor, deoarece in China au urmat epoci intunecate, care s-au suprapus cu perioada in care credinta taoista a fost pervertita si a inceput declinul acesteia, fiind urmata de aparitia misionarilor budisti din India.
In perioada acestor secole, caracterizata de o spiritualitate decadenta, religia rasei galbene a degenerat intr-o teologie ingusta care a fost insotita de demoni, dragoni si spirite rele, toate indicand reintoarcerea fricii in mintea celor care nu erau luminati. Astfel China, care candva s-a situat in fruntea societatii umane, deoarece practica o religie avansata, a cazut. S-au indepartat de calea care ducea la adevarata Constiinta Divina, indispensabila unui progres real.
VII.     Gautama Siddhartha
In India a existat un alt mare invatator contemporan cu Lao-tse si Confucius. Guatama Siddhartha s-a nacut in secolul sase inainte de Hristos, in provincia Nepal din nordul Indiei. Discipolii sai l-au prezentat, mai tarziu, ca fiind fiul unui conducator foarte bogat, dar in realitate a fost presupusul mostenitor al unui sef minor, care guverna o vale mica si izolata din sudul muntilor Himalaia.
Guatama a formulat teoriile care stau la baza filozofiei budiste dupa sase ani de practica yoga, care nu i-a adus nici un rezultat. Siddhartha a dus o lupta reala, dar fara nici un rezultat, impotriva sistemului de caste care luase amploare in India.
Acest profet, un print tanar, a fost o aparitie uimitoare printre oamenii acelor zile. El s-a departat de practica prin care omul isi cauta salvarea personala in mizerie si suferinta. Si-a sfatuit discipolii sa-i duca invatatura lumii intregi.
Invataturile lui Gautama au venit ca ceva proaspat si revigorant printre confuzia si credintele care se practicau in India. A condamnat zeii, preotii si sacrificiile lor, dar a esuat in intelegerea personalitatii lui Unul cel Universal. A depus un efort nobil ca sa-l faca pe om sa renunte la frica, sa se simta acasa si mult mai bine in marele univers in care ne aflam cu totii. Esecul sau reiese din neputinta de a arata oamenilor calea spre casa divina reala si spre scopul unei vieti eterne.
Gautama a fost un profet adevarat, fiind atent la educatia pe care i-a dat-o Godad Heremitul. Acesta avea o invatatura bazata pe cea din Salem: salvarea prin credinta. Godad a fost urmasul unei familii in care niciodata nu s-a renuntat la obiceiurile practicate de misionarii lui Melchisedek.
Gautama a infiintat la Benares o scoala; doi ani dupa ce si-a deschis scoala, Bautan, un elev de-al sau i-a vorbit despre obiceiurile misionarilor din Salem si despre intelegerea lui Melchisedek cu Avraam. Deoarece Siddhartha nu avea un concept foarte clar despre Tatal Universal, a preluat astfel o pozitie avansata pentru acea vreme –salvarea prin credinta- un crez simplu.
S-a autoproclamat adeptul credintei budiste in fata discipolilor si a inceput sa-si trimita elevi, in grupuri de cate 60 de oameni, ca sa propavaduiasca printre oamenii din India: “vestile cele bune, care prezinta salvarea printr-o credinta libera a tuturor oamenilor, indiferent din ce clasa sociala provin, care pot obtine fericirea suprema prin credinta intr-o moralitate inalta si prin dreptate.”
Sotia lui Gautama a crezut in invatatura sotului sau si a infiintat un ordin de calugarite. Fiul sau i-a devenit succesor si a extins foarte mult acest cult. Gautama a inteles ideea de a te salva prin credinta, dar in ultimii ani de viata a fost cam indecis in a respecta invatatura din Salem. Spre sfarsitul vietii ultimile sale cuvinte au fost: “Practicati orice pentru salvarea personala.”
Cand a facut aceasta declaratie, invatatura lui Gautama, care propavaduia salvarea universala, fara sacrificiu, tortura, ritualuri si fara preoti, a fost o conceptie revolutionara si surprinzatoatre pentru acele vremuri. A fost o revelatie, o prezentare neobisnuita a invataturilor din Salem. Invatatura lui Gautama a oferit un ajutor milioanelor de suflete disperate. Fara sa fie supusa unor perversiuni grotesti, in secolele care au urmat, aceasta invatatura este inca speranta a milioane de suflete.
Siddhartha a dus mai departe adevarul si acesta a supravietuit pana astazi in religia moderna care-i poarta numele. Buddhismul modern nu prezinta mai corect invataturile lui Gautama Siddhartha decat o face crestinismul cu invataturile lui Iisus.
VIII. Credinta budista
A deveni budist inseamna a practica credinta ca pe o profesie publica absoluta recitand: “Imi gasesc siguranta in Buddha, imi gasesc siguranta in invatatura sa, imi gasesc siguranta printre fratii mei.”
Budismul isi are originile intr-o persoana istorica si nu intr-un mit. Discipolii l-au numit pe Gautama, Sasta, care inseamna maestru sau invatator. Cu toate ca el nu si-a atribuit nimic supranatural, precum nici invataturilor sala, discipolii sai, inca destul de devreme, l-au numit Cel luminat, Buddha; iar mai tarziu i-au spus Sakyamuni Buddha.
Invatatura originala a lui Buddha avea la baza patru adevaruri morale:
a). Realitatile nobile ale suferintei;
b). Originile suferintei;
c). Anihilarea suferintei;
d). Calea prin care se poate anihila suferinta.
Legatura dintre doctrina suferintei si calea care duce la posibilitatea de a scapa de aceasta suferinta s-a facut prin filozofia celor opt cai: vizualizarea corecta, dorintele, exprimarea, comportamentul personal, vocatia, efortul, constiinta si contemplatia. Intentia lui Gautama nu a fost aceea de a incerca sa distruga orice efort, dorinta sau emotie in drumul spre a scapa de suferinta; de fapt invatatura lui a prezentat fiintei umane o alta perspectiva, prin care a incercat sa arate ca obiectivele materiale si idealurile de scurta durata nu dau nici un rezultat daca nu se foloseste intreaga speranta si toate dorintele pe care le nutrim.
Cele cinci porunci ale lui Gautama au fost:
a). Sa nu ucizi;
b). Sa nu furi;
c). Sa nu te atasezi de nimic;
d). Sa nu minti;
e). Sa nu bei bauturi care te intoxica.
 Siddhartha a crezut cu tarie in nemurirea omului; insa filozofia sa a avut intelegere numai pentru o parte din continuitatea fiintei. Niciodata nu a definit cu claritate ceea ce a vrut sa spuna prin conceptul de Nirvana. In realitate teoria prin care fiinta umana experimenteaza in timpul unei vieti ar fi putut accepta ideea ca o data ce s-a incheiat aceasta existenta nu urmeaza o anihilare completa.
Conform invataturior originale ale lui Gautama, salvarea se obtine prin efort uman, fara ajutor divin; nu exista un loc anume pentru a te putea salva. In efortul sau, Gautama a incercat sa minimalizeze superstitiile existente in India. A incercat sa intoarca omul de la credintele gresite, potrivit carora salvarea fiintei este ceva magic. In acest efort, el a lasat o usa deschisa urmasilor sai, care au dat o interpretare gresita invataturii sale.
Discipolii sai considerau ca adevarata fericire se afla intr-o stransa legatura cu inteligenta si entuziasmul unui caracter care are idealuri ce pot fi atinse doar prin efort. Aceste idealuri fac parte dintr-un progres cosmic real.
Marele adevar afirmat de invatatura lui Siddhartha se refera la existenta unui univers al dreptatii absolute. El a prezentat cea mai buna filozofie a ateismului care a fost inventata vreodata de om. A fost un umanist ideal si a separat total credinta sa de superstitie, ritualuri magice si de frica fata de stafii si demoni.
Principala slabiciune a invataturii budiste originale a fost lipsa unui serviciu social altruist. Mult timp, comunitatea budista a fost o comunitate de elevi-invatatori si nu o comunitate de credinciosi. Guatama a interzis discipolilor sai sa primeasca bani, si de aceea a cautat sa previna tendintele de a urca ierarhic in practica religioasa. Gautama insusi a fost o fiinta pe deplin sociala; intr-adevar viata lui a fost mult mai impresionanta decat predica lui.
IX.  Raspandirea budismului
Budismul a avut succes deoarece proclama salvarea prin credinta in Buddha, Cel Iluminat. In estul Asiei, adevarata invatatura a lui Melchisedek a fost prezentata cel mai bine de aceasta religie. Dar budismul nu a fost acceptat ca religie de catre oameni pana cand nu a intrat sub protectia monarhului Asoka, care, dupa Akhenaton in Egipt, a fost unul dintre cei mai remarcabili conducatori civili din perioada Melchisedek-Iisus (perioada care cuprinde incheierea vietii pamantene a lui Melchisedek si momentul in care se naste Iisus). Asoka a construit un mare imperiu in India prin propaganda misionarilor budisti. Timp de 25 de ani a initiat si a trimis in intreaga lume, in cele mai indepartate locuri, peste 17.000 de misionari. Intr-o singura generatie a facut din budism religia dominanta pentru jumatate din civilizatiile cunoscute. Foarte devreme budismul s-a impus in Tibet, Kashmir, Ceylon, Burma, Jawa, Siam, Coreea, China si Japonia. General vorbind, a fost o religie mult superioara tuturor religiilor existente sau celor pe care le-a inlocuit.
Raspandirea budismului din India, locul unde a aparut, in toata Asia este una dintre cele mai incitante povesti despre devotiunea spirituala si despre perseverenta sincera a misionarismului, care s-a facut vreodata de niste credinciosi. Invatatorii evangheliei lui Gautama n-au fost doar curajosi, facand fata pericolelor pe care le-au avut de intampinat in drumul lor, dar au traversat continentul asiatic, dincolo de Marea Chinei si au dus mesajul credintei lor tuturor oamenilor. Insa budismul nu a fost perceput prea mult timp ca o simpla doctrina, creata de Gautama, dimpotriva a fost privit ca o invatatura miraculoasa care in cele din urma a facut din el un zeu.
Mai tarziu, budismul a fost influentat de taoism in China, de shintoism in Japonia si de crestinism in Tibet. Treptat, budismul a decazut in India, iar dupa o mie de ani a disparut. A fost influentat iremediabil de brahmanism, iar mai tarziu a fost influentat de islamism, in timp ce, in cea mai mare parte a Orientului a degenerat intr-un ritual pe care Gautama Siddhartha niciodata nu l-ar fi recunoscut.
In sudul Asiei invataturile fundamentaliste ale lui Siddhartha au persistat in Ceylon, Burma si Indochina. Aceasta invatatura fundamentalista este diviziunea Hinayana a budismului, care se aliaza invataturii originale si care propavaduieste retragerea din lume.
Inainte de a esua budismul in India, discipolii chinezi si indienii din nord au inceput sa dezvolte invatatura Mahayana sau “Marea Cale” a salvarii, in contrast cu puritanii din sud care sustineau invatatura Hinayana sau “Calea Mica”. Invataturile mahayaniste au pierdut prin limitarile sociale ceea ce au castigat prin doctrina budista; de atunci aceasta diviziune nordica a continuat sa evolueze in China si Japonia.
Astazi budismul este o religie vie, in plina evolutie, deoarece are succes printre aderentii sai si in conservarea valorilor   morale. Aceasta invatatura incurajeaza calmul si autocontrolul, pune la loc de frunte serenitatea si fericirea, lucreaza mult ca sa previna dezamagirea si regretul. Toti cei care cred in aceasta filozofie traiesc mult mai bine decat cei care nu cred in ea.
X.   Religia in Tibet
Cea mai incitanta asociere a invataturilor lui Melchisedek combinata cu budismul, hinduismul, taoismul si crestinismul se gaseste in Tibet. Cand misionarii budisti au intrat in Tibet, ei au gasit aici un popor primitiv, foarte asemanator cu ceea ce au gasit primii misionari crestini printre triburile din nordul Europei.
Acesti tibetani simpli nu vor renunta niciodata la magia lor straveche si la amulete. Daca astazi, in Tibet, se urmaresc ceremonialele religioase, poate fi vazuta o fratie imensa de preoti cu capetele rase, care practica un ritual bine pus la punct compus din clopotei, incantatii, arome, procesiuni, rozarii, imagini, amulete, picturi, apa sfintita si vesminte frumoase. Au dogme rigide si un sistem religios foarte bine cristalizat, ritualuri mistice si posturi speciale. Ierarhia lor religioasa se compune din calugari, calugarite, stareti si Marele Lama. Se roaga la ingeri, sfinti, Mama cea Sfanta (Fecioara Maria), precum si la zei. Practica confesiunea si cred in purgatoriu. Manastirile lor sunt mari, iar catedralele sunt impunatoare. In timpul ritualului repeta la nesfarsit niste mantre sacre si cred ca aceste ceremoniale duc la salvarea fiintei. Rugaciunile sunt spuse in cerc, iar cand se intorc cu spatele cred ca cererile lor primesc raspuns. In nici o alta religie moderna nu se pot observa atatea influente de la alte religii.
Tibetanii au preluat cate ceva de la toate marile religii ale lumii, mai putin din invatatura simpla a lui Iisus: relatia personala a omului cu Dumnezeu, fratia dintre oameni si evolutia permanenta a fiintei umane in acest univers etern.
XI. Filozofia budista
Budismul a patruns in China in primul mileniu dupa Hristos si s-a impus foarte bine in obiceiurile rasei galbene. In practicile religioase stravechi ei trebuiau sa se roage foarte mult pentru cei morti; acum prin practicarea budismului se puteau ruga si pentru ei. In scurt timp budismul s-a amestecat cu ritualul pastrat din taoismul deteriorat. Aceasta noua sinteza religioasa, impreuna cu templele de venerare si cu ceremonialul religios pe care l-a fixat, a fost acceptata de populatia din China, Korea si Japonia.
Cu tot respectul de care se bucura aceasta religie, a fost o nesansa pentru toti, ca budismul s-a raspandit in lume dupa ce discipolii lui Gautama i-au pervertit invataturile si obiceiurile, transformandu-l in cele din urma intr-o fiinta divina. Mult mai tarziu, cativa dintre discipolii sai au sustinut ca spiritul lui Sakyamuni Buddha se va intoarce periodic pe pamant, si va trai ca un Buddha in viata. Astfel s-a deschis calea pentru perpetuarea unui Buddha nedefinit, prin temple, imagini, ritualuri si asa zisii Buddha vii.
Prin filozofia budista s-a facut un mare progres prin prezentarea si intelegerea adevarurilor relative. Budistii au reusit prin mecanismul acestei ipoteze sa reconcilize si sa stabileasca divergentele existente in propriile lor scripturi religioase, precum si in diferentele care exista intre scripturile lor si a celorlalte religii. Se proclama ideea ca micul adevar este pentru cei care au minti inguste, iar marele adevar este pentru cei care au minti deschise.
De asemenea, aceasta filozofie a imbratisat idea ca natura divina a lui Buddha se regaseste in fiecare om; prin efort personal acesta poate obtine iluminarea, manifestarea propriei divinitati. Aceasta invatatura este una dintre cele mai clare prezentari a adevarului care s-a facut vreodata pe Pamant.
Insa in invatatura originala a lui Siddhartha, realizarea completa a eliberarii fiintei umane de toate limitarile pe care le da o natura intrupata, a fost prezentata cu limite, iar acestea au fost interpretate la fel de catre urmasii sai. La nivel cosmic, rezultatele unei adevarate realizari de sine apar din identificarea realitatii cosmice in combinatie cu energia finita a cosmosului, cu mintea si spiritul limitate de spatiu si timp.
La nivel inalt, evolutia conceptului de Absolut a fost atinsa prin mai multe canale ale gandului si prin cai deviate de anumite motive. Forma superioara de ascensiune a acestei doctrine nu a fost precizata la fel de clar cum a fost prezentat conceptul evolutiei spre Dumnezeu in teologia ebraica. Oricum s-au deschis mai multe canale pentru mintile care atingeau starea de Buddha, care asteptau apoi, mergand fiecare pe drumul sau, sa intalneasca Sursa Suprema a tuturor universurilor:
Legenda lui Gautama. La baza budismului se afla realitatea istorica a vietii si invataturilor  lui Siddhartha, printul profet din India. Aceasta legenda a crescut si s-a transformat intr-un mit, care a traversat secole si a trecut dincolo de granita continentului asiatic pana cand statutul ideii, ca Gautama a fost Cel Iluminat, s-a extins si a primit atributii suplimentare.
 Mai multi Buddha. Aceasta are la baza ideea ca Gautama a venit pentru populatia din India si
 de aceea, atat in trecut, cat si pe viitor, rasele umane vor fi binecuvantate, fara nici o indoiala,
 cu alti invatatori care sa propavaduiasca adevarul. Aceasta idee a dezvoltat credinta ca au
 existat mai multi Buddha.
 Buddha cel Absolut. Cu timpul numarul acestor Buddha s-a apropiat de infinit, si a devenit
 necesar pentru mintile acelor zile sa rectifice acest concept greoi. Astfel a inceput sa se propa-
 vaduiasca ideea ca toti Buddha sunt o manifestare a unei fiinte superioare, Unul Etern, cu o
 existenta nelimitata, Sursa Absoluta a tuturor realitatilor. Aici, conceptul budist al Divinitatii
 Absolute, are forma cea mai inalta, a fost separat de persoana umana a lui Gautama
 Siddhartha si rupt de limitarile antropomorfe ( credinta ca sufletul se poate incarna intr-un animal), care au fost mentinuta pentru a controla. Acest concept final, al lui Buddha cel Etern se poate identifica foarte bine cu Absolutul, iar uneori chiar cu infinitul Eu Sunt.
XII.     Conceptul lui Dumnezeu in budism
Cosmologia budista are doua defecte mari: s-a contaminat cu multe superstitii din India si China si l-a zeificat pe Gautama Siddhartha, mai intai ca Cel Iluminat, apoi ca Buddha cel Etern. Ca si crestinismul a preluat multe erori cauzate de filozofia umana, asa ca si crestinismul este contaminat de defectul uman. Invataturile lui Gautama au continuat sa evolueze in aceste doua milenii. Conceptul despre Buddha, un budist iluminat, cum este prezentata personalitatea umana a lui Gautama, este la fel ca si conceptul despre Iehova la evrei sau cum este conceptul despre crestinul iluminat in crestinism.
Treptat, in budism a inceput sa apara conceptul despre Dumnezeu, in contrast cu Absolutul. Sursele acestui concept se regasesc in diferentele facute de credinciosii care urmau fie “Calea Ingusta”, fie “Marea Cale”. Acest concept a devenit, in cele din urma, credinta in Amida Buddha.
Invataturile lui Melchisedek in Levant
(zona estica a Marii Mediterane)
Asa cum in India au aparut cele mai multe dintre religiile si filozofiile care s-au impus in Asia de Est, Levantul este regiunea in care s-au nascut credintele lumii occidentale. Misionarii din Salem au raspandit invatatura lor peste tot in afara Asiei de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran si Arabia. In unele zone din aceasta regiune invataturile lor au prins roade; in alte locuri au cunoscut esecul. Uneori esecurile au avut de-a face cu lipsa de intelepciune, alteori cu situatii care le-au scapat de sub control.
I.                   Religia din Salem in Mesopotamia
Cu doua mii de ani inainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai isi pierdusera vechile invataturi ale setitilor si se aflau sub influenta puternica a unor credinte primitive, care erau sustinute de doua grupuri de invadatori: beduinii semiti care se asezasera in desertul din partea vestica si barbarii calareti care venisera dinspre nord.
Popoarele adamite si-au pastrat insa obiceiul de a onora prin odihna a saptea zi a saptamanii. In perioada lui Melchisedek aceasta zi era considerata ca o zi care aduce ghinion. Era privita ca ceva sacru si de aceea era interzis sa calatoresti, sa gatesti sau sa faci focul, era privita ca o zi a celui rau. Evreii au adus cu ei in Palestina multe din tabuurile pe care le-au gasit in Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat si restrictia babiloniana fata de a saptea zi, pe care ei au transformat-o in Sabat. Cu toate ca invatatorii din Salem au lucrat mult ca sa rafineze si sa exalte religiile din Mespopotamia, nu au avut succes in a aduce printre oamenii din aceasta zona, care erau atat de diferiti, recunoasterea permanenta a unui singur Dumnezeu. Aceasta invatatura a avut o crestere ascendenta peste 150 de ani, iar apoi, treptat, a lasat loc vechilor credinte care aveau o multime de zei.
Invatatorii din Salem au redus mult din numarul zeilor care erau venerati in Mesopotamia, ramanand la un moment dat doar sapte: Baal, Shamash, Nabu, Anu, Ea, Marduk si Sin. Ca o inalta recunoastere a acestei invataturi noi au innobilat trei dintre acesti zei acordandu-le suprematia asupra celorlalti. Triada babiloniana era compusa din Baal, Ea si Anu, adica zeul pamantului, al marii si al cerului. Alte triade au aparut in localitati diferite, toate reminiscente ale invataturilor andite si sumeriene, iar ca insigna au adoptat-o pe cea a lui Melchisedek, trei cercuri concentrice.
Invatatorii din Salem niciodata n-au cautat sa umbreasca popularitatea lui Istar, mama zeilor si spiritul fertilitatii. Ei au rafinat mult ceremonialul de venerare al acestei zeite, dar babilonienii si vecinii lor n-au renuntat niciodata complet la formele lipsite de calitate prin care practicau sexualitatea. Devenise o practica universala, in toata Mesopotamia, pentru toate femeile ca cel putin o data, la tinerete, sa se impreuneze cu strainii; iar aceasta era privita ca o devotiune ceruta de Istar. Credeau ca fertilitatea depindea in mare parte de acest sacrificiu sexual.
Progresul pe care l-a cunoscut la inceput invatatura lui Melchisedek a fost o mare recunoastere a lui Machiventa pana in timpul lui Nabodad, seful scolii din Kis, care s-a decis sa organizeze un atac impotriva practicilor dominante din templul prostitutiei (templul zeitei Istar), dar misionarii din Salem au esuat in efortul de a face aceasta reforma sociala, iar acest esec a stat la baza contestarii celor mai importante invataturi spirituale si filozofice.
Conrestarea invataturii din Salem a fost urmata de o mare propaganda care sustinea practicarea cultului lui Istar. Acest ritual a invadat Palestina prin Ashtoreth, Egiptul prin Isis, Grecia prin Afrodita si triburile din nord Astarte. Toate aveau legatura cu venerarea lui Istar, careia preotii babilonieni i-au dat o forma noua, cea de a urmari stelele. Experienta astrologica are radacini adanci in cunoasterea mesopotamiana, prezicerea viitorului devenise o moda, si secole la rand preotimea a facut orice ca sa o deterioreze.
Melchisedek si-a sfatuit ucenicii ca sa propavaduiasca despreun Dumnezeu unic, Tata si Creator a toate, si sa predice doar invatatura divina a credintei personale. Adesea, insa, invatatorii au cazut in eroare, cerand un efort prea mare din partea celorlati, un efort care excludea evolutia lenta, dupa puterile fiecaruia, dar care urmarea o evolutie brusca si facuta cu forta. Misionarii lui Melchisedek au creat in Mesopotamia un nivel moral mult prea ridicat pentru oamenii acelor locuri; ei au cerut prea mult de la acestia si de aceea intentia lor, care a fost nobila a esuat. Au predicat o doctrina pozitiva, dar care avea trasate tot felul limite; au proclamat realitatea adevarata a Tatalui Universal, dar au devenit confuzi in dorinta lor de a face reforma printre valorile lor morale si asfel marea lor misiune a fost in cea mai mare parte deturnata, pierzandu-se in frustrare si iritare.
Doar intr-o singura generatie cartierul general al misionarilor din Salem de la Kis s-a desfintat, iar propaganda care s-a facut pentru a prezenta credinta intr-un singur Dumnezeu, in cea mai mare parte n-a avut nici un rezultat. Insa au persistat mici scoli care predasera invataturile din Salem. Erau grupuri mici care au continuat sa creada intr-un singur Dumnezeu, si care au luptat impotriva preotilor mesopotamieni care practicau idolatria si imoralitatea.
A urmat o perioada in care, dupa ce le-a fost refuzata invatatura, misionarii din Salem au scris o mare parte din Psalmii care sunt acum in Vechiul Testament. I-au scris pe piatra, care mai tarziu au fost descoperiti de preotii evrei in timpul captivitatii lor. Acestia au fost inclusi in colectia lor de imnuri fiind apoi atribuiti autorilor evrei. Acesti Psalmi frumosi, gasiti in Babilon nu au fost scrisi in templele de la Bel-Marduk; ei sunt opera descendentilor primilor misionari din Salem. Comparativ cu combinatiile magice folosite de preotii babilonieni sunt foarte atractivi. Cartea lui Iov este o prezentare foarte buna a invataturilor din Salem care s-au predat la scoala din Kis si in toata Mesopotamia.
O mare parte din cultura religioasa a Mesopotamiei si-a gasit loc in literatura si ritualul evreiesc si in munca faraonilor egipteni. Amenemope si Akenaton. Egiptenii au perpetuat intr-un mod admirabil invataturile datoriei sociale, care se regasesc initial la primii mesopotamieni antiti si care au fost pierdute aproape in totalitate de babilonienii de mai tarziu, care ocupasera valea Eufratului.
II.   Perioada de inceput a religiei in Egipt
Invataturile originale ale lui Melchisedek s-au inradacinat puternic in Egipt de unde mai tarziu au fost transmise si in Europa. In valea Nilului religia s-a modificat periodic prin aparitia descendentilor raselor superioare ale noditilor, adamitilor si mai tarziu a anditilor din valea Eufratului. Din cand in cand, multi dintre administratorii civili ai Egiptului au fost sumerieni. Asa cum in India a existat cea mai complexa combinatie de rase din lume, in Egipt s-a dezvoltat cel mai complet amestec de filozofie religioasa care a existat vreodata pe Pamant, si care din Valea Nilului s-a raspandit in multe parti ale lumii.
Evreii au preluat de la babilonieni o mare parte din ideea creatiei, dar conceptul de providenta divina l-au asimilat de la egipteni.
Tendintele de a accepta invatatura din Salem, care au fost mult mai puternice in Egipt decat in Mesopotamia, au avut motivatii mai mult politice si morale decat filozofice sau religioase. In Egipt, fiecare sef de trib, dupa ce isi castiga tronul prin lupta, a cautat sa perpetueze propria sa dinastie prin proclamarea zeului care-i reprezenta tribul ca zeu primordial si creator al tuturor celorlati zei. In acest fel egiptenii au inceput sa foloseasca treptat ideea de zeu suprem, o faza avansata a doctrinei de mai tarziu, care vorbea de ideea unei divinitati universale. In Egipt monoteismul a avut faze fluctuante, a fost acceptat, apoi a fost respins multe secole. Intotdeauna credinta intr-un singur Dumnezeu a castigat teren, dar niciodata nu a dominat conceptele politeiste care erau mult mai evoluate.
Triburile din Egipt au avut propriul lor totem de foarte devreme. Acesta era foarte asemanator cu ceea ce se stie de la amerindienii de acum.
In timp, egiptenii au observat ca trupurile celor morti, care erau asezate in morminte aflate in apropierea unei ape sarate erau mai bine conservate –imbalsamate-prin actiunea sodei care se impregnase in pamant. Aceste observatii i-au condus spre acele experimente din care mai tarziu a rezultat practica imbalsamarii celor morti. Egiptenii credeau ca pastrarea trupului ajuta pe cel mort in drumul spre viata urmatoare.
Secole la rand egiptenii au crezut ca mormintele protejeaza trupul, care dupa moarte va supravietui intr-un mod placut. Preotii scriau pe placile mormintelor in care erau ingropati cei morti texte placute, crezand astfel ca mortii sunt protejati impotriva celor care incercau sa le ia inima pe lumea cealalta. S-a facut o clasificare a acestor texte magice care s-a pastrat in “Cartea egipteana a mortilor.”
Superstitiile din aceste vremuri sunt ilustrate foarte bine de credinta generala a eficientei pe care o are saliva ca factor de vindecare. Aceasta idee isi are originea in Egipt si apoi s-a raspandit in Arabia si Mesopotamia. In legendara batalie dintre Horus si Set, tanarul zeu si-a pierdut un ochi, dar dupa ce a fost infrant Set, ochiul sau a fost asezat la loc de inteleptul zeu Thoth, care a scuipat pe membrana acestuia si s-a vindecat.
Mult timp, egiptenii au crezut ca stelele care stralucesc noaptea pe cer sunt sufletele celor care au avut o moarte merituoasa; alti supravietuitori credeau ca sunt absorbiti de soare. A fost o perioada certa, in care venerarea soarelui a devenit o preocupare majora printre egipteni. Pasajul prin care se intra in Marea Piramida are o directie inclinata, indreptata direct spre Steaua Polara, astfel incat sufletul faraonului poate sa mearga direct spre constelatia stabilita, unde se presupune ca ar fi resedinta regilor, atunci cand iese din mormant.
Cand s-a intrupat Melchisedek, egiptenii aveau o religie mult avansata fata de vecinii lor. Ei credeau ca un suflet atunci cand este luat, daca este insotit de formule magice, potrivite pentru el, poate evita interventia spiritelor rele si poate ajunge cu bine in sala de judecata a lui Osiris. Aici daca se constata ca nu este vinovat de “crima, jaf, minciuna, adulter, furt si egoism” va fi admis in zona fericirii supreme. Daca greutate sufletului incepe sa se balanseze si daca este gasit vinovat va fi trimis in iad, la Devoratori. Intr-un fel, acesta a fost un concept avansat al vietii de apoi, comparativ cu credintele oamenilor care-i inconjurau pe egipteni.
In teologia evreilor, conceptul judecarii pacatelor dupa moarte a fost preluat de la egipteni. Cuvantul “judecata” apare doar o singura data in toata cartea Psalmilor si acest psalm special a fost scris de un egiptean.
III.    Evolutia conceptelor morale
Chiar daca o mare parte din cultura si religia Egiptului a fost preluata de la anditii din Mesopotamia si apoi a fost transmisa, treptat, celorlalte civilizatii printre care evreilor si grecilor. Mult, foarte mult din idealismul etic si social al egiptenilor a aparut in Valea Nilului, ca o evolutie completa a oamenilor.
Evolutia morala nu depinde in intregime de revelatie. Cele mai inalte concepte morale se pot ivi din experienta proprie a omului. Omul poate descoperi valori spirituale si poate avea chiar trairi interioare din propria sa experinta deoarece in el exista un spirit divin. Consecintele unor astfel de evolutii naturale precum si ale caracterului uman au fost deasemenea extinse de aparitia periodica a unor invatatori spirituali care propavaduiau adevarul, cum au fost cei din vechime, periada celui de-al doilea Eden, iar mai tarziu Melchisedek cu resedinta sa din Salem.
Cu mii de ani inainte ca invatatura din Salem sa patrunda in Egipt, intelptii lor au vorbit despre dreptate, moderatie si evitarea avaritiei. Cu trei mii de ani inaite de aparitia scrierilor evreiesti, motoul egiptenilor era: “Stabilitatea apartine omului care are drept standard moralitatea; care traieste urmand aceasta cale.” Ei au invatat amabilitatea, moderatia si discretia. Mesajul unuia dintre cei mai mari invatatori ai acestei perioade a fost: “Fa bine si lucreaza corect cu toti cei pe care ii intalnesti.” Triada egiptenilor in aceasta perioada a fost Adevarul-Dreptatea-Moralitatea.
Doctrinele din Salem au avut succes pe solul acestor idei morale. Conceptele de bine si rau au gasit repede raspuns in inimile oamenilor care credeau ca “Viata este data pentru liniste, iar moartea pentru greseala.” Linistea este pentru cel care iubeste; greseala este pentru cel care uraste si destesta. Secole la rand locuitorii din Valea Nilului au trait cu aceste standarde morale, care au intrat in viata lor cu mult inainte de aparitia conceptelor de corect/gresit; bine/rau.
Egiptul a fost intelectual si moral, dar nu a fost spiritual. Timp de sase mii de ani egiptenii au avut doar patru mari profeti. O anumita perioada l-au urmat pe Amenemope; l-au omorat pe Okhban; l-au acceptat pe Akenaton, dar entuziasmul care i-a cuprins a fost de scurta durata; pe Moise l-au refuzat. Circumstantele au fost mai mult politice decat religioase atunci cand i-au usurat drumul lui Avraam, iar mai tarziu si pe a lui Iosif, in propovaduirea invataturii din Salem.
Cand misionarii din Salem au intrat pentru prima data in Egipt au intalnit aceasta inalta cultura morala amestecata cu standardele morale modificate ale imigrantilor mesopotamieni. Acesti profeti din Valea Nilului au fost cei dintai, care au afirmat constient ca au facut cunostinta cu vocea divinitatii.
IV.  Invataturile lui Amenemope
 Foarte devreme, in Egipt a trait un profet pe care unii l-au numit “fiul omului”, iar altii i-au spus Amenemope. Acesta a vazut, avand o constiinta elevata, punctul culminant al arbitrajului dintre bine si rau, a renuntat la pedeapsa pentru pacat si a anuntat salvarea prin asa numita divinitate solara.
Amenemope i-a invatat pe egipteni ca bogatiile si averea sunt un dar de la Dumnezeu, si acest concept a influentat mai tarziu complet filozofia evreilor. Acest invatator nobil credea ca constiinta divina era factorul determinanat in toate directiile; astfel fiecare moment ar trebui sa fie trait in prezent si cu responsabilitate fata de Dumnezeu. Invataturile acestui intelept au fost traduse treptat in ebraica si au devenit o carte sacra pentru ei cu mult inainte ca Vechiul Testament sa fie limitat prin scris. Verticalitatea si onestitatea stateau la baza increderii care i s-a acordat, iar aceste sentimente nobile din trecut ar trebui sa onoreze pe fiecare om de stat de azi.
Acest barbat intelept de pe Nil spunea ca: “Bogatiile au aripi si zboara cat ai clipi-astfel ca lucrurile pamantesti sunt desertaciune.” Marea lui rugaminte era: “Salvati-va de frica!” I-a sfatuit pe toti sa renunte la “vorbele oamenilor” pentru “legile lui Dumnezeu”. In esenta el invata pe altii astfel: “Omul propune, dar Dumnezeu dispune”. Invataturile lui, traduse in ebraica, au dat in Vechiul Testament  “Cartea Proverbe”. Traduse in greaca, ele au influentat treptat filozofia religiei eleniste. Mai tarziu, Philo, filozoful alexandrin, a avut o copie din Cartea Intelepciunii, care avea la baza invataturile lui Amenemope.
Amenemope nu a fost cel mai mare dintre invatatorii religiosi ai timpului sau, dar a fost cel mai influent, deoarece a influentat treptat doua verigi de baza, care au dat nastere civilizatiei occidentale-evreii, in mijlocul carora credinta religioasa a Occidentului a evoluat in cel mai inalt grad, si grecii care au dezvoltat gandirea filozofica pura, summumul fiind nivelul european.
In Cartea Evreilor, Proverbe, capitolele 15, 17, 20 si 22 versetul 17, precum si capitolul 24 versetul 22 sunt aproape aceleasi cuvinte din Cartea Intelepciunii a lui Amenemope. Primul Psalm din colectia de Psalmi a evreilor a fost scris de Amenemope si este esenta invataturii lui Akenaton.
V.   Remarcabilul Akenaton
Incetul cu incetul invataturile lui Amenemope au inceput sa dispara din mintile egiptenilor, pana cand prin influenta unui medic salamit, o femeie din familia regala a imbratisat invataturile lui Melchisedek. Aceasta femeie a avut o mare influenta asupra fiului sau Akenaton, faraonul Egipului, care a acceptat aceasta doctrina despre un singur Dumnezeu.
De la disparitia fizica a lui Melchisedek, nici o fiinta umana, din acele vremuri nu a avut un concept atat de clar al religiei din Salem, asa cum l-a avut Akenaton. Fara nici o indoiala acest tanar faraon egiptean este una dintre cele mai remarcabile persoane din istoria umanitatii. In timpul crizei spirituale din Mesopotamia, el a mentinut vie in Egipt invatatura lui El Elyon, Singurul Dumnezeu, continuand astfel linia filozofica monoteista, care era esentiala pentru viitoarea misiune a lui Iisus. Astfel se explica, printre altele, de ce Iisus, copil fiind, a fost dus in Egipt, unde cativa dintre urmasii spirituali a lui Akenaton l-au vazut si si-au extins intelegerea cu privire la etapele misiunii sale divine pe pamant.
Moise, marele personaj, care a trait in perioada dintre Melchisedek si Iisus, a fost pentru umanitate onoranta conexiune dintre rasa evreiasca si familia regala egipteana; Akenaton avea adaptabilitatea si competenta naturala a lui Moise. El a manifestat geniu politic, ca sa pregateasca surprinzatoarea preluare a conducerii religioase, care a transformat apoi Egiptul in cea mai mare natiune monoteista din acea epoca. Daca acest lucru a fost asa, fara nici o indoiala, Iisus a trait cea mai mare parte a vietii sale pe pamant in Egipt.
Niciodata, in toata istoria umanitatii, un rege nu a actionat atat de metodic, pentru a influenta o intreaga  natiune, ca sa treaca de la politeism la monoteism asa cum a facut acest extraordinar Akenaton. Luand o decizie surprinzatoare acest tanar conducator s-a rupt de trecut, si-a schimbat numele, si-a abandonat capitala, a construit un intreg oras nou, a creat o arta si literatura noua pentru un intreg popor. Dar, s-a miscat prea repede; a construit prea mult, mai mult decat ar fi facut daca ar fi luat-o mai incet. A esuat, din nou, in intentia de a crea stabilitate si prosperitate materiala pentru poporul sau. Toate reactiile impotriva invataturii sale religioase au fost nefavorabile cand au aparut, treptat, calamitati produse de inundatii si opresiunea, care s-a extins asupra egiptenilor.
Acest om cu o viziune uluitor de clara si cu o capacitate extraordinara de a actiona singur a avut discernamantul politic al lui Moise. Ar fi schimbat intreaga istorie a evolutiei religioase si revelarea adevarului in lumea occidentala. In timpul vietii a fost capabil sa contracareze activitatile preotilor, pe care i-a discreditat in general, dar ei si-au pastrat credintele lor in secret si au trecut imediat la actiune atunci cand tanarul faraon si-a pierdut puterea si nu le-a fost greu sa lege toate problemele egiptenilor cu monoteismul instaurat in timpul domniei.
Foarte intelept, Akenaton, a cautat sa instaureze monoteismul sub aparenta unui zeu-soare. Aceasta decizie l-a apropiat de venerarea Tatalui Universal; includerea tuturor zeilor in venerarea soarelui a fost facuta la sfatul doctorului salamit. Akenaton a generalizat astfel doctrinele credintei in Aton respecand in acelasi timp o relatie familiara cu divinitatea. A creat o religie, care recunostea relatia si venerarea dintre om si Dumnezeu.
Akenaton a fost destul de intelept ca sa mentina in aparenta venerarea lui Aton, zeul-soare, in timp ce si-a ghidat prietenii spre venerarea Dumnezeului Unic, creatorul lui Aton si Tatal Suprem al tuturor. Acest tanar faraon-invatator a fost un scriitor prolific, fiind autorul expunerii “Dumnezeul Unic”, o carte cu 31 de capitole, pe care preotii, atunci cand si-au recapatat puterea, au distru-o in mod special. Deasemenea, Akenaton a scris 137 de imnuri, dintre care 12 fac parte acum din Psalmii din Vechiul Testament, considerati oficial scrieri ale evreilor.
In viata de zi cu zi, cuvantul de baza al religiei lui Akenaton a fost “moralitate”. Acest concept s-a raspandit foarte repede fiind acceptat pe plan international, precum si valorile etice ale acestei natiuni. Aceasta a fost o generatie, care a practicat, intr-o forma uimitoare, pietatea personala. S-a caracterizat printr-o aspiratie autentica in dorinta de a-l gasi pe Dumnezeu si totodata de a-l cunoaste. Majoritatea egiptenilor din aceasta generatie, atat barbati cat si femei, au fost persoane inteligente.
In zilele acelea, pozitia sociala sau bogatia nu oferea nici unui egiptean vreun avantaj in fata legii. Viata familiara in Egipt a facut mult ca sa mentina si sa extinda cultura morala. Mai tarziu, a fost o sursa de inspiratie pentru superba familie evreiasca din Palestina.
Principala slabiciune a invataturii lui Akenaton a fost chiar marele adevar, invatatura care sustinea ca Aton nu era doar creatorul Egiptului, ci era deasemenea creatorul “intregii lumi, oameni si animale, precum si a tuturor pamanturilor straine. El se afla in toate aceste locuri care sunt ale lui si are grija de toti si de toate nevoile lor.” Aceste concepte legate de divinitate erau nobile si inalte, dar nu erau patriotice. Asfel de sentimente religioase si internationaliste au esuat in incercarea de a extinde moralitatea armatei egiptene pe campul de batalie. Din aceste motiv armata a permis preotilor sa-si foloseasca armele impotriva tanarului rege si a noii sale religii. Akenaton a avut o viziune inaintata despre divinitate, asa cum au avut mai tarziu evreii, dar a fost prea avansata ca sa serveasca aspiratiilor unei natiuni constructive.
Chiar daca idealul monoteist a suferit dupa moartea lui Akenaton, ideea unui singur Dumnezeu s-a mentinut in mintile multor grupuri. Ginerele lui Akenaton a trecut de partea preotilor, s-a intors la venerarea fostilor zei, schimbandu-si numele in Tutankamon.
Capitala s-a restabilit la Teba, iar preotii au ars pamantul si in final au obtinut a saptea parte din Egipt. Preotii n-au putut nimici pe de-antregul tendinta monoteista. Pentru a se extinde ei au cautat sa combine si sa-si reduca proprii zei; familia de zei s-a micsorat din ce in ce mai mult. Akenaton a asociat discul solar cu raiul si cu Dumnezeu Creatorul, iar aceasta idee a continuat sa lumineze inimile oamenilor din Egipt, ba chiar din intreaga lume.
Doctrina lui Akenaton a esuat pentru ca el a oferit o religie atat de avansata pentru egiptenii acelor vremuri, incat doar egiptenii educati au putut sa inteleaga pe deplin invatarurile sale. Clasa agricultorilor n-a inteles niciodata cu adevarat invatatura sa si de aceea, erau pregatiti sa revina alaturi de preotii vechilor credinte, care venerau pe Isis si Osiris, sotul sau, care se presupune ca a inviat intru-un mod miraculos dupa ce a fost omorat intr-o maniera cruda de catre Set, zeul raului si al intunericului.
Ideea nemuririi tuturor oamenilor a fost prea avansata pentru egipteni. In conceptia lor doar regii si cei bogati aveau dreptul la inviere; de aceea au imbalsamat si au asezat cu atata grija trupurile faraonilor in morminte, pentru ziua in care vor fi judecati. Cu toate acestea, democratia salvarii si invierea, pe care le propavaduise Akenaton in general s-a mentinut, chiar daca mai tarziu s-a extins printre egipteni credinta supravietuirii in animale lipsite de inteligenta.
Pe de alta parte, efortul acestui lider egiptean de a impune poporului sau venerarea unui singur Dumnezeu a esuat doar in aparenta, ar trebui consemnat ca efectul muncii sale s-a mentinut secole la rand atat in Palestina cat si in Grecia. Astfel Egiptul a devenit un agent de transmitere, a culturii evoluate pe pe Nil si a religiei nascute prin revelatie de pe Eufrat, pentru toate popoarele care s-au succedat in Occident.
VI.  Principiile invataturii din Salem in Iran
O parte din misionarii lui Melchisedek au trecut din Palestina, prin Mesopotamia, spre marele platou iranian. Mai mult de cinci sute de ani invatatorii din Salem au avut progrese in Iran. Intreaga natiune fusese influentata de religia lui Melchisedek pana in momentul in care regulile s-au schimbat precipitand putin persecutia care, practic a dus la sfarsitul invataturilor monoteiste ale culturii din Salem.
 In secolul sase inainte de Hristos, cand a aparut Zoroastru ca sa reaprinda flacara invataturii din Salem, doctrina intelegerii lui Avraam cu Melchisedek a fost aproape in intregime uitata.
Fondatorul acestei noi religii a fost un tanar viguros si curajos, care, in primul sau pelerinaj la Ur , in Mesopotamia, a invatat despre traditiile lui Caligastia si despre rebeliunea lui Lucifer-in paralel cu multe alte traditii-care, toate i-au stimulat puternic dorinta de a cunoaste natura religiei sale. In timp ce se afla la Ur, ca urmare a unui vis si-a organizat un program, pe care l-a folosit dupa ce s-a intors acasa. Dorea sa restructureze religia poporului sau. A preluat de la evrei ideea unui singur Dumnezeu. Conceptul mozaic al unui Dumnezeu Suprem era foarte clara in mintea sa, declarnandu-i pe ceilalti zei ca fiind spirite ale raului, considerandu-i ca facand parte din clasa demonilor de care auzise in Mesopotamia. A invatat povestea celor Sapte Spirite Maestre, care aveau o traditie vie in Ur, creeand in acest sens un sistem de sapte zei supremi, in frunte cu Ahura-Mazda. Zeii subordonati acestuia i-a asociat cu: Legea Dreapta, Gandul Bun, Guvernarea Nobila, Caracterul Sacru, Sanatatea si Nemurirea.
Aceasta noua religie a fost actiunea unei munci si nu rezultatul rugaciunilor sau a ritualurilor. Dumnezeul acestei religii era o fiinta a intelepciunii supreme, precum si patronul civilizatiei. A fost o filozofie religioasa militanta, care a avut curajul sa lupte cu raul, pasivitatea si cu intoarcerea la trecut.
Zoroastru nu a propovaduit venerarea focului, dar a cautat sa foloseasca flacara acestuia ca simbol al puritatii si al spiritului intelept, ca stapanire universala si suprema. (Totul a fost adevarat, insa mai tarziu discipolii sai l-au venerat si s-au inchinat focului.) In final, aceasta religie s-a raspandit cu sabia, dupa o conversatie avuta cu un print iranian. Zoroastru a cazut eroic la datorie, intr-o lupta dusa pentru credinta sa, care a fost: “Adevarul Domnului Luminii.”
Zoroastrianismul este singura credinta care perpetueaza invataturile din Dalamatia (perioada in care omenirea a atins pentru prima data un nivel spiritual foarte ridicat, sub conducerea lui Caligastia si a celor o suta de asociati, inainte de rebeliunea lui Lucifer), si din Eden, despre cele Sapte Spirite Maestre. Aceasta invatatura creiona raul ca o perioada la fel de importanta ca si binele, iar vestea cea buna era ca, la un moment dat, acest rau va fi incorporat pentru totdeauna in realitatea ultima, care este cea a binelui. Mai tarziu, aceasta credinta s-a transformat in ideea ca binel si raul se afla in perioade egale de lupta.
Traditiile evreiesti ale raiului si iadului, precum si conceptul despre diavoli sunt adunate in scrierile evreiesti, in timp ce pastrarea legendelor despre Lucifer si Caligastia au fost preluate in principal de la zoroastrianism in peroada in care evreii s-au aflat sub dominatia politica si culturala a persilor. Zoroastru, ca si egiptenii, a vorbit despre “ziua judecatii’, dar el a asociat acest eveniment cu sfarsitul lumii.
Religia care a succedat zoroastrianismului in Persia a fost influentata profund de acesta. Cand preotii iranieni au cautat sa inlature invataturile lui Zoroastru, au reinviat vechiul cult al lui Mithra. Astfel, mithraismul s-a raspandit in zonele din Levant si Marea Mediterana, fiind o vreme contemporan cu iudaismul si crestinismul. Invataturile lui Zoroastru au influentat astfel, consecutiv, trei mari religii: iudaismul, crestinismul, iar prin ele mahomedanismul.
Acest mare om, care a trait in sec. VI inainte de Hristos, a facut parte din acel grup unic care a incercat sa mentina vie flacara invataturii din Salem.
VII.   Invataturile din Salem in Arabia
Invataturile lui Melchisedek despre un Dumnezeu Unic au aparut in desertul arabic destul de recent. Ca si in Grecia, in Arabia misionarii din Salem au esuat. Asta s-a intamplat deoarece instructiunile lasate de Melchisedek au fost intelese gresit si s-a rasfrant si asupra calatoriei lor.
Nici chiar in China sau la Roma invataturile lui Melchisedek n-au cunoscut un esec total asa cum s-a intamplat in aceasta regiune arida, care totusi se afla atat de aproape de Salem. Mult timp dupa ce majoritatea populatiilor din Orient si Occident au devenit budisti sau crestini, desertul Arabiei a ramas la fel cum fusese mii de ani inainte. Fiecare trib isi venera vechile fetisuri si multe familii individuale aveau proprii lor zei. Multa vreme s-a dat o batalie intre zeita babiloniana Istar, evreiescul Iehova, iranianul Ahura si Tatal crestin al Domnului Iisus Hristos. Niciodata vreunul dintre aceste concepte n-a putut lua locul pe deplin in detrimentul celorlalte.
In fiecare parte din Arabia erau familii si clanuri care imbratisasera vag ideea unui singur Dumnezeu. Aceste grupuri au pastrat traditiile lui Melchisedek, Avraam, Moise si Zoroastru. Au existat numeroase centre care au raspuns invataturii lui Iisus, dar misionarii crestini din aceste zone de desert era un grup auster si lipsit de importanta, in contrast cu supraveghetorii si inovatorii care au lucrat ca misionari in tarile mediteraniene.
Deoarece discipolii lui Iisus au luat in serios cerinta lui: “mergeti in toata lumea si propavaduiti evanghelia”, in Arabia acestia s-au concentrat mai mult asupra acestei cerinte, decat nevoilor urgente create de cerintele sociale. Cu toate acestea invataturile lui Iisus au fost primite cu placere in Arabia.
Un singur element de natura tribala, rasiala sau nationala a pus piedica acestora: respectul neobisnuit si ciudat pe care aproape toate triburile arabe au cautat sa-l arate unei pietre negre, folosita ca fetis intr-un templu din Mecca. Treptat, acest punct comun de asociere si venerare a dus la aparitia religiei islamice. Daca Iehova a fost spiritul vulcanic pentru evreii semiti, piatra Kaaba a devenit verisoara lui araba.
Islamul a facut o buna prezentare si descriere a lui Alah ca fiind prima si singura Divinitate. Punctul slab: asocierea fortei militare cu invatatura sa, impreuna cu degradarea femeii. Insa islamul a imbratisat ferm ideea Tatalui Universal, “care stie vizibilul si invizibilul. El este mila si compasiune.”
“Adevaratul Dumnezeu este nemasurat in bunatatea sa fata de toti oamenii. Cand sunt bolnav el este cel care ma vindeca.” “Oriunde trei oameni se intalnesc impreuna, Dumnezeu este prezent fiind al patrulea.” “Pentru el nu exista primul si ultimul; vazutul si nevazutul.’

Invataturile lui Melchisedek in Occident

Invataturile lui Melchisedek au intrat in Europa pe mai multe cai, dar esentialul a venit din Egipt. Aceste invataturi au fost integrate in filozofia occidentala dupa ce mai intai au fost incorporate in elenism si apoi in crestinism. Idealurile civilizatiei vestice au avut la baza o natura socratica, iar mai tarziu filozofia religioasa a devenit ceea ce se modificase din invataturile lui Iisus si un compromis pe care aceasta filozofie l-a facut la un moment dat cu invatatura si filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansata pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii crestine.
Mult timp, in Europa, misionarii din Salem si-au practicat propriile lor activitati, treptat fiind atrasi in multe din grupurile care practicau diferite ritualuri si credinte. Acesti propavaduitori ai credintei din Salem au continuat sa existe si in primul secol dupa Hristos, in Europa Imperiului Otoman. In cea mai mare parte doctrina invataturii din Salem a fost raspandita in Euroapa prin intermediul soldatilor mercenari evrei, care au luptat in multe batalii din Occident. In antichitate evreii erau la fel de faimosi pentru valoarea lor militara cum erau si pentru calitatile lor religioase.
Doctrinele de baza ale filozofiei grecesti, ale teologiei evreiesti, precum si ale eticii crestine aveau la baza invatatura fundamentala a lui Melchisedek.
I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu continea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o conditie impusa de Machiventa, care a interzis organizarea de congregatii exclusive pentru venerare si care a cerut, in mod special, fiecarui invatator sa promita ca nu va accepta niciodata sa fie platit pentru serviciile sale religioase si ca va accepta doar hrana, haine si adapost. Cand invatatorii lui Melchisedek au intrat in Grecia pre-elenica au gasit o populatie care practica traditiile vechilor inaintasi (urmasii directi ai lui Adam si Eva), dar aceste invataturi au fost pervertite de ideile si credintele marilor grupuri de sclavi adusi in Grecia. Aceasta pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sangeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri cand erau executati criminalii achitati.
Influenta invataturilor din Salem a fost distrusa aproape in intregime de asa zisa influenta ariana care venise din sudul Europei precum si din est. Acesti invadatori elenisti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemanator cu cel al fratilor lor arieni care s-au indreptat spre India. Acest import a inaugurat in Grecia evolutia viitorului panteon de zei si zeite, cunoscuti din mitologia greaca. In mare parte, aceasta religie noua avea la baza sistemul religioas al barbarilor eleni, dar si miturile vechilor locuitori ai Greciei.
In zona mediteraniana, elenistii greci au gasit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populatii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care in scurt timp devenise pentru greci  ceea ce devenise Iahve pentru semiti, adica zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinta a acestor factori, in evolutia religioasa s-a dezvoltat credinta populara in niste zei fericiti si norocosi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligeniti din Grecia nu i-au luat niciodata prea in serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea inspaimantati de ei deoarece acestia erau propria lor creatie. Fata de Zeus si familia sa au avut un sentiment patriotic si nationalist pentru ca erau jumatate oameni, jumatate zei, dar nu i-au venerat si nici nu li s-au inchinat cu tarie.
Elenistii au fost profund patrunsi de conceptele antipreotesti ale invatatorilor din Salem, astfel incat preotimea n-a avut niciodata importanta in Grecia. Chiar si redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult in arta decat in actul de venerare.
Zeii de pe Olimp ilustreaza foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii insusiri si sentimente omenesti). Mitologia greaca a fost mai mult estetica decat etica. Religia greaca a fost ajutata de reprezentarea unui grup de divinitati, dar morala, comportamentul si filozofia grecilor foarte curand a luat un avans fata de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru intre intelect si spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi si in India.
II Gandirea filozofica in Grecia
O religie care are un aspect frivol si superficial nu poate avea continuitate, mai ales cand nu exista preoti care sa-i pastoreasca caracteristicile si sa o aduca in inimile credinciosilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea si nici nu satisfacea setea spirituala a credinciosilor; de aceea destinul sau a fost de scurta durata. Dupa un mileniu de la aparitia sa aproape disparuse, iar grecii erau fara o religie nationala, zeii de pe Olimp nu au putut tine in frau mintile mai luminate.
Asa stateau lucrurile in secolul sase inainte de Hristos, cand Orientul si Levantul au experimentat o revenire a constiintei si o noua traire spirituala prin recunoasterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a impartasit aceasta forma noua de manifestare. Europa si nordul Africii nu participasera la extinderea acestei renasteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat intr-o evolutie intelectuala extraordinara. Au inceput sa controleze frica si nu dupa mult timp au privit religia ca un antidot impotriva acesteia, dar n-au inteles ca religia adevarata este un remediu pentru  un suflet infometat, pentru nesiguranta spirituala si pentru lipsa de moralitate. Ei au cautat consolarea sufletului in gandirea profunda – in filozofie si metafizica. Ei s-au intors de la contemplarea propriei salvari la realizarea si la intelegerea de sine.
Printr-o gandire riguroasa grecii au facut efortul de a obtine o securitate a constiintei, care servea ca substitut pentru credinta in supravietuire, dar expunandu-l au esuat. Doar elenii cei mai inteligenti, din clasele sociale avansate au putut intelege aceasta noua invatatura. Generatiile urmatoare, care se trageau din familii de soldati si sclavi n-aveau capacitatea de a receptiona acest substitut religios nou.
Poetii greci din secolele cinci si sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au facut un efort pentru reformarea religiei grecesti. Ei si-au elevat ideile, dar au fost mai mult artisti decat religiosi. Au esuat in incercarea de a promova o tehnica care sa dezvolte si sa salveze valorile supreme.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar aceasta conceptie promovata de el a fost prea panteistica (conceptie filozofica care identifica divinitatea cu intreaga natura) ca sa poata promova un Tata personal pentru un muritor de rand. Socrate si urmasii sai, Platon si Aristotel, au spus ca virtutea este cunoastere, bunatate si sanatate pentru suflet; el credea ca este mai bine sa ai parte de nedreptate decat sa fi vinovat de practicarea ei; este gresit sa intorci raul cu rau si de aceea zeii sunt intelepti si buni. Principalele virtuti prezentate de ei erau: intelepciunea, curajul, chibzuinta si dreptatea.
Evolutia filozofiei religioase printre greci si evrei permite o ilustrare contradictorie a functiei pe care o poate avea biserica ca institutie si ca factor de progres cultural. In Palestina, gandirea umana a fost controlata de preot, iar scriptura a ghidat din umbra intreaga filozofie si estetica religioasa, precum si conceptiile morale. In Grecia, absenta aproape in totalitate a preotilor si a “sripturilor sacre” a permis mintii omenesti sa fie libera si lipsita de constrangeri, rezultand astfel o dezvoltare surprinzatoare a profunzimii gandului. Dar religia, ca experienta personala a esuat in incercarea de a mentine o relatie echilibrata cu cercetarile intelectuale in ceea ce priveste natura si realitatea cosmosului.
In Grecia, credinta s-a supus gandirii; in Palestina, gandirea a fost incatusata de credinta. O mare parte din puterea crestinismului vine din imprumutul pe care acesta l-a facut din moralitatea evreiasca, iar apoi din reflectia contemplativa a grecilor.
In Palestina, dogma religioasa a fost atat de bine definita incat nu se supunea pe viitor nici unui risc; in Grecia, gandirea umana a devenit atat de abstracta incat insusi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat in ceva vag, supus speculatiei panteiste.
Oamenii obisnuiti din acele vremuri n-au putut intelege sau n-au fost prea interesati de filozofia greaca a realizarii de sine si despre o divinitate abstracta, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotriva, ei aveau nevoie de promisiunile salvarii, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea sa le auda rugaciunile. I-au exilat pe filozofi si au persecutat ramasitele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult si se aflau  pe punctul de a cadea in niste misterii absurde si teribile, care s-au raspandit pe pamanturile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune greceasca de venerare a fertilitatii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale carui discursuri morale si promisiuni de salvare au facut multi adepti printre oamenii de rand.
Toti grecii s-au implicat in aceste metode noi de obtinere a salvarii, practicand niste ceremonii emotionanate si senzationale. Nici o natiune, pana la greci, n-a ajuns la o filozofie artistica atat de inalta intr-un timp asa de scurt. Pana la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atat de avansat, practicat fara implicarea divinitatii si fara a promite salvarea omului. Nici o natiune n-a cazut vreodata atat de repede, atat de adanc si atat de violent in stagnare intelectuala, depravare morala si saracie spirituala. Toate acestea s-au intamplat pentru ca grecii au intrat brusc in vartejul irational al misteriilor.
Religiile au continuat sa existe mult timp fara suport filozofic, dar cateva filozofii, printre care si cea a grecilor, au functionat mult timp fara nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie asa cum conceptul este actiune. Conditia umana ideala este aceea in care filozofia, religia si stiinta sunt aduse intr-o armonie completa, combinate apoi cu practica intelepciunii, a credintei si-a experientei.
III.  Invataturile lui Melchisedek la Roma
Crescand de la inceput in afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerandu-l doar pe Marte, zeul razboiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai tarziu sa fie doar o perceptie politica fata de sistemele intelectuale ale grecilor si brahmanilor sau fata  de religiile altor popoare.
In perioada marii renasteri  a invataturii monoteiste a lui Melchisedek din secolul VI inainte de Hristos cativa dintre misionarii Salem-ului au patruns si in Italia. Toti cei care nu s-au lasat influentati de raspandirea rapida a preotimii etrusce, cu noile sale temple si cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Aceasta religie a triburilor latine n-a fost atat de insignifianta si coruptibila ca cea a grecilor; n-a fost nici atat de austera si tiranica ca cea a evreilor; in cea mai mare parte a fost formata din practicarea unor forme artificiale, promisiuni si tabuuri.
Religia romana a fost puternic influentata de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferati si inclusi in panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeita romana a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus si asa mai departe.
Initierea religioasa a tinerilor romani era ocazia lor solemna de-a intra in serviciul statului. In realitate, juramintele si recunoasterile ca cetateni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare si cavouri, iar in situatii de criza consultau oracole. Oasele eroilor erau pastrate asa cum mai tarziu crestinii le vor pastra pe cele ale sfintilor.
Acest patriotism pseudoreligios si lipsit de emotie a fost destinat prabusirii, chiar daca venerarea artistica si nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm si la o venerare profunda a misteriilor.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-si avea templul de baza pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii si despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei si Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat sa infloreasca in statul roman pana in perioada lui Augustus, care doar din motive politice si civice a facut un efort eroic, incheiat intr-un fel cu succes, ca sa distruga aceste sisteme religioase si sa readuca in prim plan vechea politica religioasa.
Unii dintre preotii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre incercarile timpurii ale invatatorilor din Salem, care au cautat sa raspandeasca invatatura unui singur Dumnezeu, o divinitate suprema, care se afla deasupra tuturor. Aceasta idee l-a influentat pe imparat cu atata fermitate incat a construit multe temple, le-a impodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preotimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toti ceilalti si n-a ezitat ca imparat sa se autoproclame zeu suprem.
Aceasta noua religie de venerare a lui Augustus a inflorit si s-a mentinut tot timpul vietii, in tot imperiul, exceptie facand Palestina, casa evreilor.
IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane si-a pierdut familia primitiva si religiile de stat nefiind in stare sa opuna rezistenta la lipsa de intelegere fata de filozofia greaca. Ei si-au indreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt si Levant, care erau spectaculoase si emotionante. Oamenii de rand aveau nevoie de promisiuni care sa le ofere salvarea – o consolare religioasa in ziua de azi si garantarea sperantei de nemurire dupa moarte.
Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeitei frigiene Cybela si a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris si a sa sotie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator si rascumparator al lumii pacatoase.
Misterul egiptean si frigian propavaduia ideea fiuluisotului divin (Attis si Osiris), care dupa ce trecea prin experienta mortii si apoi reinvia se intorcea cu puteri divine. Astfel, toti cei care aveau o initiere corecta in aceste misterii si celebrau cu un respect profund aniversarea mortii si a invierii zeului puteau deveni o parte din natura divina a zeului respectiv.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar in acelasi timp degradante. Acestea erau niste festivaluri sangeroase, care aratau cat de primitive devenisera aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfanta era Vinerea Neagra, “ziua sangelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.
Ritualurile de venerare ale lui Isis si Osiris erau mult mai rafinate si mai impresionanate decat erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit in jurul unei legende despre un zeu batran al Nilului, un zeu care-a murit si apoi a inviat, concept care s-a regasit in urmarirea anuala a vegetatiei. Plantele cresteau, apoi mureau, iar primavara renasteau. Practicarea intr-un mod entuziast a acestor misterii, precum si exagerarile care se faceau in timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltatoare.
V.   Cultul lui Mithras
Inainte de aparitia misteriilor si-a crestinismului, religia personala, ca institutie independenta, s-a dezvoltat greoi in zonele civilizate din nordul Africii, precum si in Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oras-stat, politica sau imperiala. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodata un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preotime si nici o “carte sfanta”. In cea mai mare parte, la romani institutiile religioase duceau o puternica lipsa de organizare in apararea celor mai inalte valori morale si spirituale.
Cultul lui Mithras s-a raspandit in Imperiul Roman prin propaganda facuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la moda aceasta religie. Aceasta credinta au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decat cultul frigian si egiptean.
Cultul lui Mithras a aparut in Iran si s-a mentinut mult timp doar in aceasta zona, cu toate neintelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Intre timp, mithraismul a ajuns si la Roma unde a cunoscut o mare imbunatatire prin preluarea multor invataturi de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esentiala pentru cultul mithraic deoarece, mai tarziu, a influentat profund crestinismul.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-si are originea intr-o piatra mare, din care a facut sa curga apa doar tragand cu arcul. Apa a inundat tot, scapand doar un singur om intr-o barca construita special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cina pe care a luat-o inainte de a se urca la ceruri a fost inchinata zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea suprema din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare,  care a supravietuit in lupta cu zeul intunericului. Drept recunostinta pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.
Aderentii acestui cult tineau ceremoniile in pesteri si alte locuri sacre, cantand imnuri, rostind incantatii, mancand carnea animalelor sacrificate si bandu-le sangele. Ei faceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau saptamanal ceremonii speciale, iar cea mai elaborata ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toti credeau ca participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinta lor era ca imediat dupa moarte sufletul pleaca in sanul lui Mithras, unde sta intr-o fericire deplina pana la ziua judecatii. Conform acestor traditii, in ziua judecatii cheile mithraice ale raiului vor deschide portile paradisului pentru a primii credinciosii; toti cei care nu au primit botezul vietii si al mortii vor fi anihilati dupa ce Mithras va reveni pe pamant. Se credea ca atunci cand un om moare acesta va merge in fata lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci cand va veni sfarsitul lumii Mithras va chema toti mortii din morminte pentru judecata finala. Raul va fi distrus prin foc, iar dreptii vor trai cu Mithras pe vecie.
La inceput a fost o religie doar pentru barbati; existau sapte ordine diferite in care credinciosii puteau fi initiati, treptat. Mai tarziu, sotiile si fiicele credinciosilor au fost acceptate in templele Marii Mame. Acestea aveau legatura cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec intre ritualul mithraic si ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.
VI.  Cultul lul Mithras si crestinismul
Desi este adevarat ca institutionalizarea unei religii reduce calitatea spirituala a acesteia, este tot la fel de adevarat ca nici o religie nu va avea succes pe termen lung fara sprijinul oferit de o organizare bazata pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident si-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor,  a celor cinici, precum si-a stoicilor. Toate acestea au durat pana in perioada marii confruntari: cea dintre mithraism si noua religie a lui Pavel, crestinismul.
In sec. III, dupa Hristos, bisericile mithraice si cele crestine erau foarte asemanatoare in manifestare si in ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pamant si amandoua aveau altare care reprezentau diferite suferinte ale mantuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele pacatului.
La cultul mithraic, intotdeauna cand se intra in templu, se introduceau degetele in apa sfintita. Astfel in unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus in majoritatea bisericilor crestine din vecinatatea Romei. Ambele religii au folosit botezul si participarea la sacramentul painii si a vinului. Marea diferenta dintre mithraism si crestinism rezulta din caracterele lui Mithras si Iisus, primul a incurajat principiile mithraismului, in timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranta cultului mithraic fata de alte religii (exceptie facand mai tarziu crestinismul) a condus in final la anihilarea lui, dar factorul determinant in lupta dintre cele doua religii (mithraismul si crestinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline in comunitatea crestina.
In final, crestinismul a devenit religia predominanata in Occident. Filozofia greaca a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar crestinismul tehnica de conservare a valorilor morale si sociale.
VII. Religia crestina        
Fiul Creatorului nu s-a nascut in trup si nu s-a oferit umanitatii ca sa refaca relatia cu un Dumnezeu suparat, ci ca toata omenirea sa invete sa castige recunoasterea iubirii Tatalui si sa-si realizeze relatia cu Dumnezeu.
Crestinismul s-a construit in jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, incarnarea umana a lui Mihail Fiul, cunoscut pe aceasta planeta ca si Christos. Aceasta religie a fost raspandita in Levant si Occident de catre discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al ilustrilor sai predecesori, setitii si salamitii, ca si pe cel al contemporanilor lor asiatici, invatatorii budisti.
Religia crestina, ca sistem de credinta pamantean a luat nastere prin implicarea urmatoarelor invataturi, influente, credinte, culte si atitudini individuale personale:
1)      Invataturile lui Melchisedek, care stau la baza tuturor religiilor din Occident si Orient, aparute in ultimii 4.000  de ani;
2)      Sistemul ebraic, moral, teologic, precum si credintea in providenta si in supremul Iehova;
3)      Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o lupta cosmica intre bine si rau, care-si lasase deja amprenta atat in iudaism cat si in mithraism. In lunga batalie care s-a dat intre mithraism si crestinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic in procesul teologic si filozofic, precum si in structura dogmelor, principiilor si cosmologiei versiunilor grecesti si latinesti a invataturilor lui Iisus;
4)      Misteriile, in special cultul lui Mithras, dar si venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar si legenda nasterii lui Iisus a fost influentata de versiunea romana a nasterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a carui sosire pe pamant se presupune ca a fost cunoscuta doar de cativa pastori, care au fost informati de acest eveniment extraordinar de catre ingeri;
5)      Realitatea istorica a vietii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenta lui Iisus din Nazaret,  considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6)      Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit ca mithraismul a fost religia dominanta in Tarsas in perioada adolestentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela ca intr-o buna scrisorile lui bine-intentionate catre cei convertiti vor fi considerate drept “cuvantul lui Dumnezeu”. Astfel de invatatori bine-intentionati nu trebuie considerati responsabili pentru cum vor fi folosite mai tarziu scrierile lor;
7)      Gandirea filozofica a popoarelor eleniste din Alexandria si Antiohia, din Grecia, pana in Siracusa si Roma. Folozofia grecilor s-a aflat intr-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a crestinismului decat oricare alt curent religios si a devenit un factor important in succesul pe care l-a avut crestinismul in Occident. Filozofia greaca asociata cu teologia lui Pavel, inca sta la baza valorilor morale ale Europei.
       Odata ce invataturile originale ale lui Iisus au patruns in Occident, ele au fost occidentalizate. Cand au devenit occidentale ele au inceput sa-si piarda puterea universala pe care o aveau pentru toate rasele si toate tipurile de de oameni. Astazi, crestinismul a devenit o religie bine adaptata vietii sociale, economice si politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a incetat sa mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentata intr-un mod eroic si frumos, iar indivizii care imbratiseaza invatatura crestina cauta sincer sa urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar in mare parte invataturile evangheliilor personale au fost uitate:  adica imparatia lui Dumnezeu , Tatal tuturor, precum si fratia universala a tuturor oamenilor.
Aceasta este lunga poveste a invataturilor lui Machiventa Melchisedek pe aceasta planeta. Sunt aproape 4.000 de ani de cand acest Fiu din Nebadon, specialist in plobleme de extrema urgenta si-a ofertit personal serviciul pe Pamant, iar in acele vremuri invataturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele si tututor oamenilor . Machiventa a avut succes in realizarea misiunii sale neobijnuite, atunci cand Mihail (Iisus) a fost pregatit ca sa apara pe Pamant (Urantia). Conceptul de Dumnezeu exista in inimile femeilor si barbatilor;  acelasi concept al lui Dumnezeu arde inca, sub o noua forma, in trairea experientei spirituale a multor copii a Tatalui Universal in timp ce-si traiesc vetile temporale, limitate si neobisnuite,  pe planetele care se misca in spatiu.
Sursa: Machiventa Melchisedek
 
PENTAGRAMA DE FOC

PENTAGRAMA DE FOC



Pentagrama sigileaza corpul fizic si pe cele energetice impotriva oricarei agresiuni de natura malefica si va permite accesul direct catre Cerul intruparii. Odata cu acest fenomen se va putea observa marirea fortei energetice de emisie si receptie, se vor dezvolta capacitati PSI in acord cu puterea si misiunea Spiritului intrupat si de asemeni se vor deschide cai de comunicare in astral, cu entitati de Lumina – ex. : Ghizi Spirituali, Arhangheli, Ingeri Pazitori. Pentagrama imputerniceste OMUL si ii confirma puterea peste tot ceea ce este.Este o forta si nu trebuie subestimata. 

 
3071288226 9ef123eefd

 

Focul este Lumina, in starea primordiala. Pentagrama de Foc are vibratia Luminii pure, care emana direct din Sursa, nefiltrata. Acesta este motivul pentru care Initiatul trebuie sa aiba capacitatea energetica de a o utiliza si a o sustine, in caz contrar nu i se permite accesul.Si tot acesta este motivul pentru care este cel mai puternic simbol, datorita vibratiei specifice.


Accesul la Pentagrama de Foc este dat de Sursa = D-zeu si tot de acolo se poate „taia” legatura daca Initiatul devine atras sau condus de forte malefice, in drumul sau prin viata.
 
Initiatii in Spirit sunt Spirite Intrupate de „Cer Inalt”, care au primit accesul si initierea pe Pentagrama de Foc inainte de intrupare sau in perioada Scolilor Antice de Mistere, de multe ori avand in acele timpuri intrupari ca si preoti sau magi. Uneori sunt chiar Spirite Maestru, creeate pentru a manipula acest  simbol si energiile creatoare ce ii stau la baza.Ei sunt cei care au primit acceptul Divinitatii de a utiliza Pentagrama la 100% capacitate.Cu toate acestea, pentagrama va functiona ca si scut de protectie si mecanism declansator de evolutie spirituala, pentru orice spirit, cu acceptul Divinitatii.
 
 
azf circulo pentagrama

 

DESPRE PENTAGRAMA



Pentagrama si Hexagrama au fost folosit pentru protectie in Grecia antica (secolul V i.Hr.). In Babylon, stele cu 5, 6, si 7 colturi erau folosite toate. Pentagrama isi face aparitia in cele mai timpurii scrieri din Mesopotamia (scrieri pictografice precuneiforme), cca. 3000 i.Hr. Sensul acesteia in perioada cuneiforma (cca. 2600 i.Hr.) pare a fi fost un Patrar Ceresc si de asemenea cele patru directii (inainte, inapoi, stanga, dreapta), a cincea directie era “sus”. Cele patru directii corespund planetelor Jupiter, Mercur, Marte si Saturn, cu Venus Regina Cerului deasupra. 


Steaua în cinci colţuri este pentagrama, conform dicţionarului ezoteric si este formată dintr-un triunghi triplu (pentalpha = cinci A), iar radacinile, semnificaţiile şi utilizările sale se regasesc in scrierile antice, care in fapt preiau si transmit informatii ce dateaza cel putin din era atlanta. 



Prin translatarea pentagramei din planul bidimensional în cel tridimensional, se obţine o structură piramidală având aceleaşi semnificaţii şi proprietăţi cu ale pentagramei iniţiale, dar cu capabilităţi energetice (orgonice) mărite in dimensiunea 3D.Acest principiu a stat la baza construirii piramidelor si acest principiu functioneaza si astazi.

Piramida



 CE – reprezintă centrul de echilibru sau punctul de echilibru al celor cinci elemente. În acest centru fluxul energetic este maxim.

În afara relaţiilor matematice deosebite dintre segmentele laturilor, unghiul era foarte important în geometria astronomică veche. Calendarul sumerian, moştenit de babilonieni, se baza pe cele 360 de grade ale cercului zodiacal. La fel ca şi în Egipt, calendarul sumerian accepta 12 luni, conform ciclului lunar, adăugând o a treisprezecea lună pentru a compensa diferenţele de calcul. Deşi populaţia nu cunoştea noţiunea de săptămână, exista tradiţia săptămânii de cinci zile din calendarul babilonian, folosită mai mult în astrologie de către preoţi. Practic, împărţind cercul zodiacal în 5, se obţineau 72 de grade. Există 72 de săptămâni de acest tip, de cinci zile, pe care caldeenii le-au adaptat kabbalei de mai târziu. Împărţind cercul în sectoare de 72 de grade, obţinem câte cinci puncte, care pot fi unite prin cinci linii: cea mai simplă metodă de construcţie a pentagramei. 


Pentagrama are câte cinci triunghiuri constitutive, fiecare având câte două unghiuri de 72 de grade la bază şi unul de 36 la vârf. Este uşor de văzut de ce tocmai pentagrama ar întrupa noţiunea de unghi în Mesopotamia, dat fiind faptul că cele mai sacre numere ale calendarului solar sunt cuprinse în ea. În Sumer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. Este de înţeles de ce, mult mai târziu, misticii asociază pentagrama cu lumina în Sumeria antică, prin apropierea numelui UR cu ebraicul Or (Lumină). Era folosit între altele şi ca semn al oraşului, ceea ce azi am numi stema municipală.


În Summer, pentagrama era şi un simbol al puterii imperiale, în special al regelui oraşului Stat Ur. 


In cultura iudaică, fără îndoială, un simbol dobândit de evrei în timpul robiei babiloniene, steaua cu cinci colţuri ajunge semnul adevărului şi înţelepciunii, fiind pusă în legătură cu Torah, cartea sacră a mosaismului. Cunoscută şi ca Pentateuh în bibliologia creştină, Tora conţine cele cinci cărţi atribuite lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul, fiecare carte fiind asociată cu câte un colţ al stelei. Exista puţine graffiti din sinagogi antice, precum cea de la Tell Hum, care înfăţişează pentagrama, iar în vremea Antichităţii putem spune că aceasta rivaliza la egalitate cu hexagrama. Prima este numită Sigiliul lui Solomon sau Steaua lui Solomon (Kochav Shlomoh), în timp ce aceasta din urmă este cunoscută drept Steaua lui David sau Scutul lui David (Magen David). 


Anticii erau uimiţi de faptul că planeta Venus descria o dată la 4 ani o pentagramă perfectă. Datorită acestui ciclu, grecii au fixat olimpiadele o dată la 4 ani, iar simbolul oficial al acestora era chiar pentagrama.

pentagram banishing earth
În creştinism, ea reprezintă simbolul rănilor Mântuitorului Iisus Hristos, dar radacinile pentagramei sunt cu mult mai vechi decat crestinismul.Primii creştini au folosit pentagrama ca emblemă, crezând că este reprezentarea Cristului, iar mai târziu pentaclul a devenit foate important pentru multe doctrine esoterice medievale şi renascentiste care credeau în sistemele alchimiei Kabbalei şi Ceremonialului Magic. Magicieni, care practicau ritualurile, precum grecii, foloseau pentagrama ca un microcosmos al corpului uman. Practica Ritualului Magic a fost folosită pentru a crea o situaţie de apropiere de Dumnezeu prin folosirea simbolurilor şi a ritualurilor. Dar între pentagramă şi Creştinism au fost multe conexiuni înainte de cruce, care era doar o emblemă preferată, folosită pentru bijuterii şi amulete. Ea era asociată celor cinci răni ale Christului şi pentru că putea fi trasată dintr-o singură mişcare a peniţei, cu Alpha şi Omega ca unul. Pentagrama a fost de asemenea expresia secretelor gnostice care aveau ascunse şi alte istorisiri creştine. Adopţia pentaclului ca simbol satanic este relativ recentă, inscripţiile sale fiind reprezentarea Magiei Negre, care simbolizează triumful materiei şi dorinţele individuale peste dogmele religioase. 
 
În Cabbala medievală, această pentagramă simbolizează coborârea lui Iisus pe pământul plin de păcătoşi.
 

În mitologie, are multe conotaţii interesante. Acest semn a fost găsit în oraşul Uruk din Mesopotamia în secolul IV, î. Hr., semnificând corp divin sau perfecţiunea umană, iar egiptenii îl foloseau ca talisman pentru sănătate. 


De-a lungul timpului, pentagrama a  devenit simbol al cunoaşterii, al sănătăţii şi al înţelepciunii, preluat din geometria pitagoreică.

Pentagrama+(4)



După Pitagora, cele cinci colţuri ale pentagramei reprezintă cee cinci elemente: apa, aerul, pământul, focul şi spiritul. Spiritul este identificat cu capul din omul aşezat în stea şi apoi în cerc, pentru că spiritul este cel care conduce celelalte elemente ale pentagramei.


Pentagrama este unul dintre cele mai puternice şi persistente simboluri magice din istoria omenirii, fiind importantă pentru multe dintre culturile străvechi, de la cea maiaşă din America Latină, la cea indiană, chineză, şi egipteană. Au fost găsite inscripţionate pe zidurile peşterilor neolitice şi în desenele babiloniene, unde este marcat simbolul planetei Venus, în mişcarea sa, considerat de fapt, simbolul secret al zeiţei Ishtar. Scripturile, în special ebraice, sunt abundente în referinţe la pentagrame. Primele pentagrame au fost inscripţionate în vechile peşteri, pe stâncă, oamenii de atunci crezând că au o semnificaţie spirituală. În textele sumeriene pentagrama reprezintă cele 5 planete vizibile, iar acordînd aceasta cu matematicianul şi filozoful grec Pitagora, 5 reprezintă numărul omului din motivul diviziunii corpului său, cap, mâini, picioare. Totodată, fiecare dintre cele cinci vârfuri ale pentagramei reprezintă unul dintre cele 5 elemente care constituie omul: focul, apa, aerul, pământul şi eterul. 

PENTAGRAMA



PENTAGRAMA = 3 TRIUNGHIURI – FORMA LITEREI A, dar şi a literei greceşti, DELTA, simbolul DECHENEILOR.

„Scutul lui David”, cunoscut sub imaginea Stelei în cinci colţuri, simbolizează Omul cu ale sale cinci „Turnuri de supraveghere şi control”.


Unghiul din vârful Stelei corespunde capului.Cele două vârfuri laterale ale Stelei simbolizează braţele.Cele doua vârfuri inferioare ale Stelei în cinci colţuri „reprezintă” picioarele.

„Scutul lui David” aşezat cu vârful în sus este benefic în timp ce cu cele două vârfuri în
sus devine malefic, prin inversarea polaritatii.

El+Hombre+Microc%C3%B3smico+ +Teurgia+black

 

Pentagrama lui Agrippa  – Efigia lui Leonardo Da Vinci

În secolul al XV-lea acest semn a reapărut sub numele de Pentagrama lui Agrippa -Omul cosmic ideal. Foarte utilizată în activitatea talismanică, Steaua în cinci colţuri a constituit reprezentarea Microcosmosului – Omul în contact cu Macrocosmosul, acesta din urmă fiind simbolizat prin Steaua în şase colţuri. Contactul între cele două Universuri avea ca punct de legătură planetele.

david
 
 

Hexagrama 

Semnul Macrocosmosului. Implorarea omului către Dumnezeu (triunghiul ca vârful în sus).Răspunsul de acceptare a cererii (Triunghiul cu vârful în jos). Pecetea lui Solomon.



Scria Eliphas Levi : ,,Scutul lui David exprimă dominaţia spiritului asupra elemetelor; prin acest, semn se pot înlănţui demonii aerului, spiritele focului, spectrul apei şi fantomele pământului”. Mai departe, acelaşi autor consemnează; „Paracelsus (Teofrast Bombast von Hohenheim 1493-l541, alchimist şi medic – n.n) afirma că toate figurile magice şi toale semnele kabalisiice ale pentacolelor de care ascultă spiritele se reduc la două, sinteză a tuturor celorlalte: semnul Macrocosmosului – hexagrama (Steaua în şase colţuri) – şi semnul Microcosmosului – cel mai puternic – (Steaua în cinci colţuri)”.

Five Element chart



Pentagrama, prin forta energetica a cifrei 5, poseda magnetismul necesar pentru a declansa forta de atractie in fata careia nici o fiinta umana nu se poate ascunde. Dupa Paracelsus, exista cinci forte, cinci entitati (entia) care formeaza pentagrama omului si al carei echilibru si armonie au ca rezultanta sanatatea lui. Bineinteles, prin contrast, dezechilibrul acestor forte duce la boala si suferinta. In lucrarea sa, „Armonia universala”, Kepler argumentea efectul pentagonului instelat, al pentagramei, care reprezenta semnul distinctiv al membrilor Ordinului initiatic secret, condus de Pitagora. Ei denumeau aceasta pentagrarna penthalfa, care insemna „sanatate”.


Divinatia pentagramei este foarte veche. Pentru Pitagora, pentagonul pastreaza acea forta creatoare in interiorul sau, forta centrala, care deschide poarta secretelor timpului infinit.
In multe dintre documentele vechi, descoperim imaginea corpului omenesc cu bratele si picioarele departate, capatand astfel forma unui pentagon. Aceasta imagine 0 aflam studiata si reprodusa in cercetarile marelui Leonardo da Vinci – Omul Cosmic.

leonardo+da+vinci

 

Vechii magi erau preoti si regi, astfel au putut anunta venirea Mantuitorului Lumii, urmarind lumina pe care in traseul sau,a lasat-o steaua pe mantia intunecoasa a cerului. Cerul nu-si dezvaluie misterele, decat in fata celor care, patrunsi de cuvantul sacru, inteleg sa lucreze in folosul planului divin, lasand de-o parte scopurile se sensurile egoiste.


Steaua este pentagrama magica care poarta pe fiecare colt al ei cate o litera sacra: Iod, he, schin,vau, heEste, totodata expresia inteligentei care uneste si calauzeste forta bruta a celor patru puteri elementare: pamant, aer, apa, foc.Semnul profund si sacru al initiatilor din Templele Antice care, la simpla lui privire vibreaza cosmic, aceasta pentagrama poate fi numita si semnatura Creatorului pe marea sa opera cuprinsa intre univers si om.
 
 Totul in univers si in om se afla polarizat. Unicul se sprijina pe cele doua forme de creatie energia activa si cea pasiva, yin-ul si yang-ul orientalilor, zeul si zeita druizilor, fertilizatorul si fecunda latinilor etc. Initiatul incepe operatiunile de echilibrare studiind pentagrama lui Agrippa, in care se afla figurat, un om. Vointa domina fortele duale.

icosaedru
Pentagrama vazuta in 3D = MER-KA-NA

 

Pentagrama este polarizata pozitiv cand este folosita cu varful in sus si negativ cand este folosita cu varful in jos. Pentagrama de Foc este tiparul prin care se acceseaza Creatia acestui Univers, Mer-Ka-Na reprezinta Corpul Spiritului, in forma sa perfecta, asa cum a fost creeat de catre Sursa si cu ajutorul caruia Spiritul exploreaza Creatia in toate planurile, dimensiunile si densitatile sale si din acest motiv respecta tiparul pentagramei, dar nu se confunda cu ea.